Capitolul I (2) [603955]

Introducere

Tematica
lucrării
propuse
de
noi,
implica
ț
iile
actorilor
nonstatali
în
guvernan
ț
a
securită
ț
ii

regionale,
este
o
problematică
des
întâlnită
în
literatura
de
specialitate,
care
se
bucură
de
o

mare
actualitate
ș
i
care
presupune
mijloace
ș
i
metode
diverse
de
interven
ț
ie
a
actorilor
în

cauză.
Alegerea
acesteia
a
fost
determinată,
în
mare
parte,
de
dorin
ț
a
de
aprofundare
a
unor

realită
ț
i
nu
tocmai
des
întâlnite
în
societatea
noastră,
dar
care
în
timp
ar
putea-o
afecta
dată

fiind
întocmai
amplificarea
unor
fenomene
complexe
precum
migra
ț
ia
ș
i
extinderea
unor

instabilită
ț
i
regionale.
Totodată,
prin
intermediul
tematicii
alease
un
alt
obiectiv
ar
fii
acela
de

a
trage
un
semnal
de
alarmă
privind
nevoia
de
implicare
atât
a
actorilor
nonstatali
cât
ș
i
a

celor
statali
în
gestionarea
ș
i
solu
ț
ionarea
unor
crize
umanitare,
precum
ș
i
eviden
ț
ierea
rela
ț
iei

dintre
aceste
crize
ș
i
alte
variabile,
în
spe
ț
ă
factorii
economici,
politici,
sociali
ș
i
nu
în
ultimul

rând, actorii nonstatali.

Din
punct
de
vedere
structural,
lucrarea
este
împăr
ț
ită
în
patru
capitole,
unul
dintre
ele
fiind

destinat
studiului
de
caz
privind
interven
ț
ia
actorilor
nonstatali
în
gestionarea
crizei

umanitare
din
Yemen
(care
a
debutat
în
vara
lui
2004).
În
fiecare
capitol
vor
fi
urmărite
o

serie
de
obiective
secundare/
intermediare
care
ne
vor
ajuta
să
privind
lucrurile
dintr-o

perspectivă
obiectivă,
evitând
astfel
judecă
ț
ile
ș
i
interpretările
unilaterale
asupra
unor

concepte
ș
i fenomene car e continuă să rămână delicate.

În
ceea
ce
prive
ș
te
scopul
lucrării,
acesta
este
axat
pe:
identificarea
gradului
de
implicare
a

actorilor
nonstatali
în
asigurarea
unei
bune
guvernan
ț
e,
precum
ș
i
pe
eviden
ț
ierea
legitimită
ț
ii

sau
a
eficien
ț
ei
acestora
în
raport
cu
aplanarea,
gestionarea
sau
chiar
solu
ț
ionarea
recesiunilor

(
fiind
observate
ș
i
anali zate
cadrele
de
interven
ț
ie
a
unor
actori
notorii
precum
Organiza
ț
ia

Na
ț
iunilor Unite, Uniune a Europeană sau Human Rights Watch ).

I.
Actorii nonstatali
ș
i implica
ț
iile lor în guvernan
ț
a securită
ț
ii regionale

1.1. Asump
ț
ii teoretice privind profilul actorilor nonstatali implica
ț
i

Pornind
de
la
premisa
că,
aten
ț
ia
asupra
rolului
entită
ț
ilor
nonstatale
în
guvernan
ț
a

securită
ț
ii
regionale
este
de
factură
relativ
recentă,
vorbim
a
ș
adar
despre
necesitatea
lămuriri

acestui
concept
precum
ș
i
a
întrebărilor
legate
de
profilul,
caracterul
sau
implica
ț
iile
lui.

Actorii
sau
entită
ț
ile
nonstatale
au
cunoscut
de-a
lungul
timpului
mai
multe
defini
ț
ii:
o

defini
ț
ie,
din
punct
de
vedere
juridic,
a
fost
expusă
de
către
doi
exper
ț
i
din
cadrul

Organiza
ț
iei
Na
ț
iunilor
Unite
(
Gaspar
Biro
ș
i
Antoanella-Iulia
Motoc,
2005)
ace
ș
tia
definind

entită
ț
ile
nonstatale
drept
,,orice
actor
de
pe
scena
interna
ț
ională
altul
decât
un
stat
suveran”.

1
O
altă
defini
ț
ie
a
fost
prezentată
de
W.Wallace
ș
i
D.Josselin
în
lucrarea
intitulată
,,
Non-State

Actors
in
World
Politics”
entită
ț
ile
nonstatale
fiind
percepute,
de
această
dată,
drept

organizații
care
sunt,
într-o
mai
mică
sau
mai
mare
măsură,
autonome
față
de
finanțarea
și

controlul
guvernului
central,
survenind,
în
mare
parte,
din
economia
de
piață,
societatea
civilă

sau
impulsuri
politice
care
se
deta
ș
ează
complet
de
conducerea
ș
i
controlul
statal.
Aceste

entită
ț
i
operează
ca
rețele
sau
fac
parte
din
rețele
care
depășesc
granițele
a
două
sau
mai

multor
state,
deci
sunt
angrenate
în
relații
interna
ț
ionale/transnaționale,
ce
conectează
între

ele
sistemele
politice,
economiile
ș
i
chiar
societățile
civile.
La
rândul
său,
Banca
Mondială,

2
definea
organiza
ț
iile
interna
ț
ionale
nonstatale
drept
“organiza ții
private
care
desfășoară

activități
pentru
a
alina
suferința,
a
promova
interesele
celor
săraci,
a
proteja
mediul

înconjurător,
a
furniza
servicii
sociale
de
bază
sau
care
se
angajează
în
dezvoltarea

comunitară.”

3
În
literatura
de
specialitate
se
vorbe
ș
te,
de
asemenea,
despre
existen
ț
a
a
două
tipologii
de

actori
nonstatali:
prima
ș
i
cea
mai
cunoscută,
organizațiile
internaționale

interguvernamentale,
care
sunt
adesea
definite
drept
o
institu
ț
ie
permanentă,
fondată
pe
un

cadru
juridic
solid,
constituită
în
general
din
state
suverane,
având
anumite
targeturi,
aspira
ț
ii

ș
i
interese,
prin
interme diul
cărora
sunt
exprimate
voin
ț
ele
aproape
unanime
ale
statelor

constituente
(
de
men
ț
ionat
este
ș
i
faptul
că,
în
cadrul
acestor
organiza
ț
ii
puterea
de
decizie

1

​
https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1339810

2
https://link.springer.com/chapter/10.1057/9781403900906_1

3
https://ro.scribd.com/doc/264832980/Teoria-si-Practica-Administrarii-Publice-2014

revine
reprezentanților
guvernelor
statelor
membre,
peisajul
institu
ț
ional
bucurându-se
la

rândul
său
de
o
mare
diversitate).
Câteva
exemple
de
organiza
ț
ii
în
acest
sens
sunt:

Organiza
ț
ia
Na
ț
iunilor
Unite
(ONU);
Organiza
ț
ia
Tratatului
Atlanticului
de
Nord
(NATO)
ș
i

chiar
Uniunea
Europeană
(UE).
A
doua
tipologie
este
cea
a
organiza
ț
iilor
interna
ț
ionale

non-guvernamentale,
care
se
deta
ș
ează
complet
de
tutela
guvernului
(de
serviciul
public,
de

for
ț
a
armată)
ș
i
de
mediul
de
afaceri.
În
cadrul
acestei
categorii
se
afirmă
ONG-urile

interna
ț
ionale/na
ț
ionale,
a
căror
număr
a
crescut
semnificativ
începând
cu
perioada
post

Război
Rece,
întocmai
pentru
a
putea
face
fa
ț
ă
nevoilor
de
cooperare
ș
i
schimb
între
indivizi

ș
i
grupuri,
nevoi
care
vizau:
asisten
ț
a
ș
i
ajutorul
umanitar,
cooperarea
în
domeniul
juridic,

tehnic,
ș
tiin
ț
ific
ș
i în cel e duca
ț
ional.

În
ultimele
decenii
au
apărut
tot
mai
multe
studii
care
scot
în
eviden
ț
ă
importan
ț
a
ș
i

semnifica
ț
ia
acțiunii
internaționale
a
unor
OING
(Organiza
ț
ii
Interna
ț
ionale

Non-guvernamentale)
precum:
Human
Rights
Watch,
Medecins
sans
Frontieres,
Greenpeace,

Amnesty
International
(asupra
unora
dintre
ele
ne
vom
îndrepta
ș
i
noi
aten
ț
ia
în
capitolul

dedicat
studiului
de
caz).
Pe
lângă
aceste
exemple,
tot
din
categoria
OING-urilor,
fac
parte
ș
i

Corpora
ț
iile
Trans-Na
ț
ionale
(CTN)-
ele
reprezintă,
de
fapt,
companii
care
de
ț
in
o
serie
de

subsidiare
sau
scursale
în
afara
ț
ării
de
origine
fiind
considerate,
de
unii
speciali
ș
ti,
ca

principalele
instrumente
ale
procesului
de
globalizare.
Lista
grupărilor
care
au
posibilitatea
de

a
fii
incluse
în
această
categorie
poate
fii
completă
de:
asociațiile
profesionale
internaționale,

spre
exemplu:
Comitetul
Internațional
Olimpic,
federațiile
sportive
internaționale
sau
chiar
de

unele
grupări
teroriste
(IRA,
ETA),
grupări
de
criminalitate
organizată
(în
spe
ț
ă-
trafican
ț
i
de

persoane
sau
cartele
de
droguri)
sau
chiar
mi
ș
cări
de
gherilă,
de
eliberare
na
ț
ională
(Mi
ș
carea

pentru Eliberarea Palestinei).

Toate
organiza
ț
iile,
amintite
anterior,
care
fac
parte
din
cele
două
categorii/tipologii

func
ț
ionează,
în
mare
parte,
pe
baza
principiului
voluntarismului,
principiu
care
face
referire

la
dreptul
statelor
de
a-
ș
i
decide
singure
nevoia
lor
de
asociere
în
diferite
circumstan
ț
e,
fie
că

vorbim
de
consolidarea
cooperării
în
diferite
domenii,
fie
de
politica
de
într-ajutorare,
prin

acordarea
de
ajutor
umanitar,
statelor
aflate
într-o
situa
ț
ie
precară.
Există
două
criterii
de
care

trebuie să se
ț
ină cont în m omentul în care o organiza
ț
ie este catalogată ca fiind una benevolă:

a)
organizația
este
considerată
ca
fiind
voluntară
numai
dacă
membri
săi
sunt
recruta
ț
i

pe
baza
unei
opțiuni
benevole,
individuale,
fiind
lipsi
ț
i
de
orice
formă
de
constrângere

fizică sau morală.

b)
organizația
este
voluntară
dacă
recrutează,
instruiește
și
înglobează
voluntari
în

activitățiile/misiunile
ei.
Prin
activitate
voluntară
se
întelege,
inclusiv,
lipsa

remunera
ț
iei
mem brilor
consiliului
de
administrație
și
a
staff-ului
organizației

respective.

Se
poate
vorbi
a
ș
adar,
despre
o
cre
ș
tere
a
numărului
de
organiza
ț
ii
nonstatale
direct

propor
ț
ională
cu
cre
ș
terea
ș
i
dezvoltarea
nivelului
economic,
politic,
social
ș
i
nu
în
ultimul

rând,
cultural
al
statelor.
Această
proliferare,
a
actorilor
nonstatali,
are
multiple
implica
ț
ii
în

ceea
ce
prive
ș
te
climatul
interna
ț
ional
de
securitate,
conducând
în
cele
din
urmă
la
înlocuirea

acep
ț
iunii
conform
căreia
statul
este
principalul
garant
al
politicii
interna
ț
ionale,
cu

acep
ț
iunea
potrivit
cărei a
statul
împreună
cu
ceilal
ț
i
actori
nonstatali,
fac
obiectul
politicii

interna
ț
ionale
(organiza
ț
iile
în
cauză
reu
ș
ind
să
schimbe,
întru
totul,
cadrul
de
securitate

interna
ț
ional devenit mul t mai dinamic- Miller, 1994).

Lucrarea
lui
Robert
Keohane
ș
i
Joseph
Nye,
Putere
ș
i
interdependen
ț
ă,
reflectă
evolu
ț
ia

rela
ț
iilor
interna
ț
ionale
din
ultimele
decenii,
punând
accent
pe
factorii
care
stimulează

cooperarea
între
state
precum
ș
i
pe
importan
ț
a
actorilor
non-s tatali
în
noua
configura
ț
ie
a

mediului
interna
ț
ional
de
securitate,
lucrarea
fiind
îndreptă
ț
ită
a
fii
considerată
un
simbol
a

noii
ere
globale,
care
se
caracterizează
prin
emergen
ț
a
unor
interdependen
ț
e
tot
mai
complexe

între diferite tipuri de actori.

4

1.2. Misiunea
ș
i modalită
ț
ile de interven
ț
ie umanitară a actorilor nonstatali

Până
nu
demult,
asigurarea
ș
i
men
ț
inerea
păcii
interna
ț
ionale
a
fost
în
mare
parte
asociată

cu
statele,
în
special
cu
marile
puteri
mondiale
ș
i
puterile
regionale,
lucrurile
însă
au
început

să
se
schimbe
odată
cu
debutul
anilor
‘50
când
o
serie
de
organiza
ț
ii
na
ț
ionale
ș
i

transna
ț
ionale
î
ș
i
fac
apari
ț
ia
pe
scena
interna
ț
ională.
În
ceea
ce
prive
ș
te
cele
două
tipologii

de
actori
nonstatali,
men
ț
iona
ț
i
mai
devreme,
trebuie
precizat
ș
i
faptul
că:
o
organizație

internațională
interguvernamentală
are
aceeași
misiune
ca
și
o
organizație
nonguvernamentală

(ONG),
dar
domeniul
său
de
lucru
se
situează
la
nivel
supranațional
și
are
avanposturi
pe

întreg
mapamondul,
preocupându-se
mai
cu
seamă,
de
probleme
specifice
mai
multor
țări-

instabilită
ț
i politice, socia le, culturale, de mediu.

4
http://oldwww.upol.cz/fileadmin/user_upload/PF-katedry/politologie/Keohane.pdf

Într-una
din
lucrările
sale,
C.
Hofmann
prezintă
două
aspecte,
care
consider
că
sunt

relevante
pentru
acest
studiu:
primul
aspect
sublinează
rolul
civil
ș
i
pozitiv
al
actorilor

nonstatali
în
men
ț
inerea
păcii
ș
i
construirea
ei,
în
timp
ce
cel
de-al
doilea
aspect
are
în
vedere

rela
ț
ia
dintre
actorii
non-statali
ș
i
cei
statali,
rela
ț
ie
pe
care
o
prezintă
drept
o
colaborare

sănătoasă,
între
cele
două
păr
ț
i,
care
militează
pentru
asigurarea
securită
ț
ii,
păcii
ș
i
protejarea

societă
ț
ii civile.

5
Un
alt
aspect,
oarecum
neglijat
de
actorii
tradi
ț
ionali,
este
cel
al
preven
ț
iei.
Faza
de

prevenire
a
unei
crize
corespunde
secvenței
de
timp
în
care
pacea/lini
ș
tea
încă
nu
este

compromisă,
dar
se
manifestă
tensiuni
între
diverse
părți
care
pot
degenera
în
violență
și

implicit
în
conflict
deschis.
În
acest
interval,
diplomația
obișnuită
(de
rutină)
și
diplomația

preventivă
joacă
un
rol
esen
ț
ial
în
stabilizarea
raporturile
dintre
părțile
implicate,
în
vederea

realizării
unui
compromis,
care
să
prevină
degenerarea
crizei
sau
chiar
a
războiul.
Michael

Lund,
abordează
în
lucrarea
sa
intitulată
,,Preventing
violent
conflicts:
A
strategy
for

preventive
diplomacy”,
problematica
fazei
de
prevenire,
definind-o
drept
o
etapă
care

presupune
„orice
mijloace
structurale
sau
mijlocite
de
a
preveni
escaladarea
tensiunii
și

disputelor
intrastatale
sau
interstatale
în
violență
semnificativă
și
în
folosirea
forțelor
armate,

de
a
întări
capabilitățile
părților
potențial
participante
la
conflictul
violent,
de
a
soluționa

pașnic
disputele
și
a
reduce
progresiv
cauzele
de
bază
care
produc
aceste
probleme
și

dispute”.
De
asemenea,
inclusiv
Boutros
Boutros-Ghali,
fostul
Secretar
General
al

6
Organiza
ț
iei
Na
ț
iunilor
Unite,
a
încercat
să
explice
concret
ce
presupune
o
astfel
de
etapă:

„folosirea
de
tehnici
diplomatice
pentru
a
preveni
apariția
disputelor,
a
preveni
escaladarea

lor în conflict armat (…) și a preveni răspândirea crizelor emergente”.

7
Putem
concluziona
a
ș
adar
că,
etapa
de
preven
ț
ie
este
la
fel
de
importantă
precum
etapele
de

asigurare
respectiv
men
ț
inere
a
păcii
ș
i
că
un
rol
major,
în
ce
prive
ș
te
prevenirea,
îl
au
actori

nonstatali
atât
cei
globali,
cât
ș
i
cei
regionali,
ace
ș
tia
întreprinzând
atât
ac
ț
iuni
de
prevenire

directă–
care
cuprind
măsuri
de
preven
ț
ie
pe
termen
scurt,
adesea
iminente,
a
escaladării
unui

conflict
potențial,
ca
de
exemplu:
trimiterea
unui
mediator
sau
retragerea
forțelor
armate

dintr-o
anumită
regiune;
cât
ș
i
ac
ț
iuni
de
prevenire
structurală-
care
au
în
vedere,
măsuri
de

5
Hofmann, ‘Engaging Non-State Armed Groups in Humanitarian Action’.

6
Lund,
Michael
S.,
and
Michael
Lund.
Preventing
violent
conflicts:
A
strategy
for
preventive

diplomacy. United States Inst of Peace Press, 1996

7
Ghali,
Boutros
Boutros.
An
Agenda
for
Peace:
Preventive
Diplomacy,
Peacemaking
and

Peace-keeping:
Report
of
the
Secretary-general
Pursuant
to
the
Statement
Adopted
by
the
Summit

Meeting of the Security Council on 3 January 1992. UN, 1992.

prevenire
pe
termen
lung,
ce
țintesc
cauzele
de
bază
ale
unui
conflict
potențial,
precum
și

factorii
potențiali
de
escaladare
și
declanșare.
Exemplu:
asistență
pentru
dezvoltare

economică
și
creștere
a
participării
politice,
oferirea
de
ajutor
alimentar,
medical
statelor
care

se pozi
ț
ionează într-o situ a
ț
ie precară.

Modalită
ț
i
de
interven
ț
ie
umanitară
a
actorilor
nonstatali:
interven
ț
ia
umanitară
a
devenit

de-a
lungul
timpului
una
din
principalele
preocupări
ale
politicii
mondiale,
bucurându-se

treptat
de
o
aten
ț
ie
sporit ă
atât
din
partea
statelor,
a
organiza
ț
iilor
nonstatale
cât
ș
i
din
partea

mediului
academic.
Preocuparea
vizavi
de
acest
concept
a
debutat,
în
mod
firesc,
începând
cu

perioada
de
după
cel
de-al
doilea
război
mondial
atunci
când
pe
scena
interna
ț
ională
se

afirmă
pe
lângă
puterile
existente
(statele)
ș
i
o
serie
de
organiza
ț
ii
interna
ț
ionale,
a
căror
scop

era
men
ț
inerea
păcii
ș
i
securită
ț
ii.
Speciali
ș
ti
precum
J.
L.
Holzgrefe
ș
i
Allen
Buchanan

încearcă,
la
rândul
lor,
să
ofere
o
defini
ț
ie
precisă
a
acestui
concept,
care
include
actul

ajutorului
umanitar
ș
i
care
precizează
în
mod
transparent
preocuparea
pentru
drepturile

omului:
,,[Interven
ț
ia
umanitară]
presupune
amenin
ț
area
cu
utilizarea
for
ț
ei
sau
recurgerea

efectivă
la
aceasta
dincolo
de
grani
ț
ele
statale
de
către
un
stat,
grup
de
state
sau
o
organiza
ț
ie

cu
scopul
de
a
preveni
sau
de
a
pune
capăt
unor
încălcări
grave
la
scară
largă
ale
drepturilor

fundamentale
ale
unor
indivizi
care
sunt
sau
nu
sunt
cetă
ț
enii
săi,
fără
permisiunea
statului
pe

al cărui teritoriu este utilizată for
ț
a.”

8
De
asemenea,
Holzgrefe
face
o
precizare
suplimentară,
eviden
ț
iind
faptul
că
această

defini
ț
ie
opera
ț
ională
este
menită
să
elimine,
în
mod
voit,
alte
tipuri
de
opera
ț
iuni
asociate

ocazional
termenului
vizat:
,,interven
ț
iile
fără
for
ț
ă
militară
(non-forcible
humanitarian

interventions)
precum
amenin
ț
area
cu
sau
utilizarea
unor
sanc
ț
iuni
economice,
diplomatice,

sau
de
altă
natură
ș
i
interven
ț
iile
prin
intermediul
for
ț
ei
militare
(forcible
humanitarian

interventions) în scopul de a proteja sau salva cetă
ț
enii statului care intervine.”

9
Integrarea
practică
a
acestui
concept,
în
politica
interna
ț
ională,
avea
să
urmeze
însă
câtiva

ani
mai
târziu.
În
1992,
Boutros
Boutros-Ghalia,
fostul
Secretar
General
al
ONU,
a
elaborat

Agenda
pentru
Pace
ș
i
a
avertizat
comunitatea
interna
ț
ională
cu
privire
la
dinamica
ș
i
natura

tulburărilor
intra-statale
care
amenin
ț
au
noua
ordine
interna
ț
ională,
accentuând
nevoia
de

8
J. L. Holzgrefe, “The humanitarian intervention debate”, in J. L. Holzgrefe; Robert O. Keohane,

Humanitarian Intervention. Ethical, Legal, and Political Dilemmas, Cambridge: Cambridge University

Press, 2003, p. 18; Allen Buchanan, “Reforming the international law of humanitarian intervention”, in

J. L. Holzgrefe; Robert O. Keohane, Humanitarian Intervention. Ethical, Legal, and Political Dilemmas,

Cambridge: Cambridge University Press, 2003, p. 130.

9
Ibidem.

formulare
ș
i
concepere
a
unor
mijloace
eficiente
de
negociere
a
unor
astfel
de
riscuri

;totodată, el a subliniat rolul ONU de agent al transformării în politica interna
ț
ională.

10

10
Holliday, op. cit., pp. 116-117. V. detalii în Supplement to An Agenda for Peace

[http://daccess-ddsny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N95/080/95/PDF/N9508095.pdf?OpenElement], the

Brahimi Repor

[http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N00/594/70/PDF/N0059470.pdf?OpenElement].