CAPITOLUL 3. MATERIAL SI METODE DE STUDIU 3.1 Material de studiu În cadrul cercetărilor arheologice, în compoziția materialului prelevat se regăsest… [611608]

CAPITOLUL 3. MATERIAL SI METODE DE STUDIU
3.1 Material de studiu
În cadrul cercetărilor arheologice, în compoziția materialului prelevat se regăsest și resturi
faunistice, acestea fiind încadrate în categoria materialelor arheozoologice. Acest material reflectă
modul de utilizare al animalelor de către om. Pentru comunitățiile di n trecut cele mai importante
activității care implică folosirea animalelor sunt alimentația, diferitele munci ale câmpului
(agricultură, transport etc) sau în prejma gospodăriei, activități artizanale și în diferite practici
rituale.1
Totalitatea resturil or faunistice identificate într -o cercetare arheologică și care mai apoi
sunt supus unui studiu osteologic reprezintă un eșantion arheozoologic. Principala caracteristică a
materialului osteologic care intră în constituția unui eșantion este modul de conse rvare al acestuia
în sedimentele litosferei dată de rezistența lui la diferiți factori de distrugere.2
Materiile animale care se păstrează pe o durată mai îndelungată de timp, fiind și cele care
fac obiectului unui studiu arheozoologic sunt elementele an atomice cu o mineralizare puternică,
precum oasele, dinții, tijele osoase ale coarnelor, plăcile osoase ale tegumentului și cochiliile.
Resturile osteologice prelevate din structuri (complexe) si nivele arheologice provin în
principal de la specii de mamifere, păsări, pești și mol uște. Într -o cantitate majoritară , fragmente
osoase identificate reprezintă restruri menajere , prezentându -se într -un grad de fragmentare mai
mult sau mai puțin accentuată.3
Principalii factori care acționează asupra animalel or, sunt împărțiți în două cateogii
specifici, și anume, factori naturali și factori antropici (sub acțiunea omului) . Astfel, pe suprafața
oaselor, trecând în zona factorilor naturali, se pot observa deteriorări ale suprafeței osoase datorate
acțiuni factorilor animali (urme lăsate de rozătoare sau carnivore), atmosferici (temperatura și
umiditatea aerului), biologici (bacterii, ciuperci, rădăcini de plante, etc) și pedologici (chimismul,
umiditatea și aerația solului, etc). Așadar , conservarea precară a r esturilor faunistice este datorată
de acțiunea solurilor acide sau cele cu umiditate la un grad ridicat, ducând la decalcifierea sau
fragilizarea materialului osteologic.

1 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Introducere în arheozoologie , Iași, 1999, p. 32.
2 Ibidem , p. 29-30.
3 Ibidem , p. 35.

De asemenea, din categoria factorilor antropici, pe suprafața oaselor se pot observa urme
ale activității culinare (tranșare, dezcărnare, jupuire, dezosare și ardere) sau urme ale activitățiilor
de prelucrare ale materilor dure animale (pentru obținerea de unelte sau diferite obiecte de uz
cotidian).4
Lucrarea de față prezintă rezultatul studiului a șase eșantioane arheozoologice, materialul
fiind obținut în urma cercetărilor arheologice (majoritatea cu caracter preventiv) realizate în zona
istorică a centrului orașului Timișoara. Patru dintre acestea reprezintă rezultate ale analizelor
arheozoologice realizate personal , iar celălalte două eșantioane prezintă rezultatele analizelor
obținute din bibliografia de specialitate.

3.2 Metode de studiu
Cercetarea arheozoologică începe din teren unde sunt evidențiate diferite structuri
arheologice ce prezintă interes din punct de vedere arheozoologic. Mai apoi sunt realizate diferite
corelații între resturile osteologice identificate și diferite elemente precum ceramica, unitățiile
arheologice, statigrafia etc. De asemenea în cadrul structurilor ar heologice sunt urmărite posibile
conexiuni anatomice ale oaselor. Materialul faunistic astfel recoltat, este spălat, uscat, marcat și
împachetat, urmând a fi transportat în laborator pentru continuare cercetărilor. Așadar, cele două
etape ale cercetării (d e teren și de laborator) sunt strâns legate între ele.5
Cercetarea de laborat presupune identificarea elementelor anatomice și determinarea
taxonomică, stabilirea lateralității, a vârstelor și a sexului. Apoi este realizat studiul tafonomic al
materialului : observarea urmelor de sacrificare, jupuire, tranșare, dezosare, ardere ale animalului
sau activității de prelucrare ale pieselor osteologice pentru obținerea de unelte (urme ale activității
umane). Totodată se urmăresc acțiuni ale altor animale (rozătoar e sau carnivore), efecte ale
proceselor naturale (distrugere, putrezire etc) sau diferite patalogii scheletice (fracturi, inflamații,
distrofii etc) identificate pe suprafața oaselor.6

4 S. M. Stanc, Relațiile omului cu lumea animală. Arheozoologia secolelor IV – X d.Hr pentru zonele extracarpatice
de est și de sud din România , Iași, 2006, p. 27.
5 A. Bălășescu , V. Radu, Omul și Animalele. Strategii și resurse la comunitățile Hamangia și Boian , Târgoviște 2004,
p.37.
6 S. M. Stanc, Op. cit ., Iași, 2006, p. 28.

3.2.1. Determinarea materialului arheozoologic
Determinarea resturilor faunistice vizează sortarea fragmentelor osoase provenite din
structuri arheologice, precizându -se, pe criterii morfologice, originile anatomice și taxonomice ale
oaselor. Această etapă a cercetării arheozoologice depinde de calitatea materialul ui osteologic,
dată de gradul de fragmentare al acestuia, datorată intervenției umane (într -o primă fază), acțiunii
solului sau chiar a modului de recoltare a materialului. De asemenea la acest nivel intervin și
cunoștiințele de anatomie comparată ale spec ialistului arheozoolog .7
Pentru realizarea determinărilor, s -au utilizat o serie de lucrări de specialitate. Acestea sunt
destul de variate, astfel pentru determinarea resturilor de pește a fost utilizată lucrarea lui Valentin
Radu8, iar cazul resturilor de pasăre au fost utilizată lucrărea lui Miles B. Gilbert și colaboratorii9,
lucrarea lui Alan Cohen și Dale Serjeantson10 și lucrarea lui Angela von den Driesch11.
Determinarea resturilor de mamifere s -a realizat cu ajutorul lucrăriilor lui Vasile Gheție ș i
colaboratorii12, Elisabeth Schmid13 și Robert Barone14. Pentru determinăr iile specifice, în cazul
ovicaprinelor, pentru separarea resturilor de Ovis aries și Capra hircus , au fost utilizate lucrările
lui Sebatian Payne15 și de lucrarea lui Wietske Prummel și Hans -Jorg Frisch16, iar pentru
discriminarea oselor de Bos taurus de cele de Cervus elaphus , a fost utilizată lucrarea lui Wietske
Prummel17.

7 L. Bejenaru, S. Stanc, Arheozoologia Neoliticului din Estul și Sud -Estul României , Iași, 2013, p. 38
8 V. Radu, Atlas for the indentification of bony fish bones from archaeologica sites , București, 2005.
9 M. B. Gilbert, L. Martin, H. G. Savage, Avian Osteology , Laramie, Wyoming, 1981.
10 A. Cohen, D. Serjeantson, A manual for the identification of bird bones from archeological sites , London, 1996.
11 A. von den Driesch, A guide to the measurement of animal bones from archeological sites , Harvard University,
1976.
12 V. Gheție, E. Paștea, I. Riga, Atlas de anatomie comparată , vol. 1, București, 1954.
13 E. Schmid, Atlas of Animal Bones, for Prehistorians, A rchaeologists and Quaternary Geologist , Amsterdam –
London -New York, 1972.
14 R. Barone, Anatomie comparée des mamifères domestiques , Paris, 1986.
15 S. Payne, A metrical distinction between sheep and goat metacarpals , în P.J. Ucko, G.W. Dimbleby, The
domestication and exploatation of plants and animals , Londra, 1971, p. 295 -305; S. Payne, Kill-off patterns in sheep
and goats: the mandible from Asvan Kale , în Anatolian Studies , vol. 23, 1973, p. 281 -303; S. Payne, Morphological
distinction between the m andibular teeth of young sheep, and goats , în Journa of Archeological Science , 12, 1985,
p. 139 -147.
16 W. Prummel, H -J. Frisch, A guide for distinction of species, s ex and body side in bones of sheep and goat , în
Journal of Archaeological Science , 12, 198 6, p. 567 -577.
17 W. Prummel, Distinguishing features on postcranial skeletal elements of cattle, Bos primigenius f. taurus, and red
deer, Cervus elaphus , Kiel, 1988.

De asemenea, pentru realizarea determinărilor anatomice și taxonomice ale res turilor
osteologice s -a apelat la colecția de anatomie comparată a Laboratorului de Cercetării Arheologice
din cadrul Facultății de Litere, Istori și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Această
colecție de referință a fost realizată în anul 201 5 și este în continuă creștere. Utilizarea colecției de
referințe îți oferă avantajul observării tridimensionale a elementelor anatomice, existând, astfel,
posibilitate verificării și corectării determinării.

3.2.2 Cuantificare resturilor osteologice

3.2.3 Osteometria
Osteometria, este o ramură a biometriei ființelor vii, având ca scop analiza dimensiunilor
scheletului lor. Dimensiunile prelevate oferă posibilitatea unor analize comparative cu materiale
contemporane și totodată permite realizarea unor cercetări importante pentru obținerea unei priviri
de ansamblu asupra evoluției în timp a unor specii de animale sălbatice sau domestice.18
În studiul osteometric, oasele lungi ale membrelor și oase craniului sunt cele mai des
utilizate, iar restul oaselo r scheletului sunt foarte rar utilizate sau chiar deloc (vertebre, coaste
etc.).19 Prin ostemetria oaselor lungi ale m embrelor se pot obține diferite categorii de informații
precum raportul dintre diferitele segmente osoase (stilopod, zeugopod și autopod) ș i talia la
greabăn, considerată cea mai des folosită informație obținută în urmă osteometriei, fiind în relație
directă cu dimensiunea diferitelor oase lungi.20
Datele osteometrice ne pot oferii informații utilile în separarea indiviziilor domestici de cei
sălbatici ai aceluiași gen (porcul și mistrețul, câinele și lupul etc) sau pentru a face distincția între
cele două specii de ovicaprine (oaia și capra).21
Pentru obținerea datelor osteometrice, în cazul lucrării de față, măsurăturile au fost
realizat e conform celor standardizate în ghidul ostemetric al lui von den Driesch22.

18 A.Bălășescu, V. Radu , Op. cit. , p. 47.
19 S. Stanc , Op cit. , p. 30.
20 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 50.
21 S. Stanc, Op. cit. , p. 30.
22 A. von den Driesch, Op. cit.

Cele mai des utilizate elemente scheletice pentru stabilirea taliei la greabă sunt metapodiile
(metacarpele și metatarsele), fiind categoria de oase cu le mai mari șanse de a fi descoperite întregi
în timpul cercetării arheologice.
În cazul bovinelor, pentru calcularea taliei la greabăn, coeficienții cei mai des utilizați sunt
cei ai lui Joachim Boessneck23, ai lui V. I. Țalkin24, ai lui Jonni Fock25 și cei ai lui János
Matolcsi26.27 (Tabel 1 ). Până recent, în cazul cercetărilor din țara noastră, erau folosiți coeficienții
lui Țalkin. Însă pentru ca datele studiilor românești să poată fi utilizate în lucrările de specialitate
din Europa Centrală și de Vest, coeficienții au fost înlocu iți cu cei ai lui Fock, deși diferența între
cele două grupe de coeficienți este destul de mică.28

Os Boessneck, 1956 Țalkin, 1960 Fock, 1966 Matolcsi, 1970
F C M F C M F C M F C M
Mc 6,31 6,40 6,71 5,98 6,13 6,24 6,00 6,12 6,25 6,03 6,68 6,33
Mt 5,63 5,71 6,00 5,34 5,49 5,58 5,35 5,45 5,55 5,33 5,72 5,62
Mc – metacarp; Mt – Metatars; F – Femelă; C – Castrat; M – Mascul
Tabel 1. Coeficienții utilizații în calcularea taliei la greabăn, folosind metapodiile, pentru bovine (date
preluate din lucrarea lui M. Udrescu29)

Pentru suine, calcului taliei la greabăn se face prin utilizare coeficienților oferiți de
Manfred Teicher t, prezentați de către acesta la cea de -a șasea Conferință Internațional I.C.A.Z
(Consiliul Internațional pent ru Arheozoologie), organizată la Washington DC în mai 1990
(coeficienții utilizați anteriori acestei date au fost publicații în 196930).31 (Tabel 2 )

23 J. Boessneck, Ein Beitrag zur Errechnung der Widerristhöhe nach Metapodienmasse bei Rinden , în Zeitschrift für
Tierzüchtung und Züchtungsbiologie 68, 1, Berlin, 1956, p. 75 -90.
24 V. I. Țalkin, Izmencivost metapodii i ee znacenie dlia izucenia krupnogo rogotogo scora drevnosti (Metapodalia
Variation and its Signifiance for the Study of Antient Horned cattle) , în Biull. MOIP. , otd. B iol. T. LXV, 1, Moscova,
1960, p. 109 -126.
25 J. Fock, Metrische Untersuchungen en Metapodien einige europäischer Rinderrassen , Munchen , 1966.
26 J. Matolcsi, Historische Erforschung de Körpergröβe des Rindes auf Grund von ungarischem Knochenmaterial , în
Zeitchrift für Tierzüuchtung und Züchtungsbiologie , 87, 1 -4, Berlin, 1970, p. 89 -137.
27 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 79.
28 S. Stanc, Op. cit. , p. 30.
29 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 79 .
30 M. Teichert, Osteometrische Untersuchungen zur Berenchnung der Widerrishö he bei vor – und
frühgeschichtlichen Schweinen , în Kühn -Archiv , 83, Berlin, 1969, p. 237 -292.
31 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 50

Acești noi coeficienți ai lui Teichert au fost analizați critic de către Jaco Weinstock32, acesta
concluzionând prin faptul că talia calculată pe baza metapodiilor, conform acestor coeficienți,
oferă valori mai mari comparativ cu cele obținute pentru celălalte oase lungi ale scheletului de
porc.33
Scapula Lungime maximă x 3,80 – 11,0
Humerus Lungime maximă x 4,05 – 21,0
Radius Lungime maximă x 5,26 – 13,0
Ulna Lungime maximă x 3,97 – 9,0
Metacarp III Lungime maximă x 10,72 – 28,7
Metacarp IV Lungime maximă x 10,53 – 29,4
Pelvis Lungime maximă x 3,04 + 44,6
Femur Lungime maximă x 3,65 + 8,0
Tibie Lungime maximă x 3,92 + 11,0
Fibula Lungime maximă x 4,23 + 21,9
Astragal Lungime maximă x 17,90 + 23,0
Calcaneu Lungime maximă x 9,34 + 26,0
Metatars III Lungime maximă x 9,34 + 5,6
Metatars IV Lungime maximă x 8,84 – 3,8
Tabel 2. Coeficienții utilizați pentru calcularea taliei la suine, după Teichert, 1990 (date preluate din
lucrarea lui M. Udrescu34)

Calculul taliei la ovicaprine se face separat pentru fiecare dintre cele două specii. Astfel,
pentru Ovis aries , cei mai utilizați coeficienți sunt cei ai lui Țalkin35 (doar pentru metapodii) și cei
ai lui Teichert36. Ca și în cazul bovinelor, pentru ca datele din studiile românești să poată fi utilizate
în literatura străină, se impune, cu predilecție, folosirea coeficienților lui Teichert.37 (Tabel 3 ).

32 J. Weinstock , Two complete pig (Sus) skeletons from southern Germany: considerations of limb proportions and
ageing criteria , în Archaeozoologia , vol. VI, nr. 11, Grenoble, 1993, p. 71 -93.
33 S. Stanc, Op. cit. , p. 31.
34 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 86.
35 V. I. Țalkin, Izmencivost metapodii u oveț , în Biull. MOIP. , otd. Biol., 66, 5, Moscova, 1961, p. 5.
36 M. Teichert, Osteologische Unterschungen zur Berechnungder Widerristhöhe bei Schafen , în Arch aeozoological
studies , Amsterdam, 1975, p. 51 -69.
37 S. Stanc, Op. cit. , p. 31

În cazul speciei Capra hircus , se apelează la coeficienții oferiți de Z. Schramm38. Datorită
acestor coeficienți, rezultatele obținute prin calcularea metapodiilor sunt comparabile cu cele
obținute prin calcularea celorlalte oase lungi.39

Element anatomic Ovis aries Capra hircus
Teichert, 1975 Țalkin, 1961 Schramm, 1967
Scapula 4,22 – –
Humerus 4,28 – 3,86
Radius 4,02 – 3,98
Ulna 3,22 – –
Metacarp 4,89 4,85 5,75
Femur 3,53 – 3,45
Tibie 3,01 – 2,97
Astragal 22,68 – –
Calcaneu 11,40 – –
Metatars 4,54 4,68 5,34
Tabel 3. Coeficienții utilizații în calcularea taliei la greabăn pentru speciile Ovis aries și Capra hircus
(date preluate din lucrarea lui M. Udrescu40)

Pentru specia Canis familiaris , estimarea taliei la greabăn se face prin intermediul
coeficienților oferiți de R. A. Harcourt41 (Tabel 4 ), iar pentru aprecierea înălțimi la greabăn a
calului ( Equus caballus) , au fot utilizați coeficienți lui Ludwig Kiesewalter42 (Tabel 5 ).43
Element anatomic Coeficient
Humerus 3,43 x lungime totală – 26,54
Radius 3,18 x lungime totală – 19,51
Ulna 2,78 x lungime totală – 6,21
Femur 3,14 x lungime totală – 12,96
Tibie 2,96 x lungime totală – 9,41
Tabel 4. Coeficienție folosiți pentru calcularea taliei la greabăn pentru câine – după Harcourt, 1974 .

38 Z. Schramm, Kicsi dlugie a wysokosc w klebie u kozy , în Roczniki WyzsejSzkoly Rolniczej w Poznaniu , XXXVI,
Poznan, 1967, p. 89 -105.
39 S. Stanc, Op. cit. , p. 31 .
40 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 97.
41 R. A. Harcourt, The dog In Prehistoric and Early Historic Britain , în Journal of Arch aeological Science , 1, Oxford,
1974, p. 151 -175.
42 L. Kiessewalter, Skelettmessungen an Pferde als Beitrag zur theoretischen Grundlage der Beurteilungslehre des
Pferdes , Leipzig, 1880.
43 S. Stanc, Op. cit. , p. 32.

Element anatomic Dimensiune Coeficient
Scapula Lungimea maximă în vârful spinei 4,28
Humerus Lungimea maximă laterală 4,87
Radius Lungimea laterală 4,34
Radius + Ulna Lungimea maximă laterală 3,40
Metacarp Lungimea laterală 6,41
Femur Lungimea laterală maximă = Lg. Max. 3,51
Tibia Lungimea laterală 4,36
Metatars Lungimea laterală 5,33
Tabel 5. Coeficienții de calculare a taliei la greabăn pentru cal, după Kiessewalter, 1880 (date preluate din
lucrarea lui M. Udrescu44)

3.2.4 Estimarea sexului și a vârstelor la unele mamifere domestice
3.2.5 Tafonomia

44 M. Udrescu, L. Bejenaru, C. Hrișcu, Op. cit. , p. 102.