CAPITOLUL 2. CORELAȚII ALE INFL AȚIEI ÎN ECONOMIE [608039]

15
CAPITOLUL 2. CORELAȚII ALE INFL AȚIEI ÎN ECONOMIE
2.1. CORELAȚIA INFL AȚIE – ȘOMAJ
Două dintr e cele mai imp ortante probleme cu c are se confruntă un st at
contemporan, lucru valabil și în c azul R omâni ei, sunt r eprezentate de inflație și de șomaj.
Aceste două pr obleme sunt și m ai accentuate la nivelul instituțiil or care pot lua
decizii în l egătur a cu acestea (guvern, minist ere) pentru că, nu d e puțin e ori, acestea trebuie
să alegă pentru ameliorarea uneia singur. Altfel spus, guv ernul c are încearcă o politică d e
macrostabilizare nu poate în nici un c az să acționeze asupra ambelor probleme (inflație și
șomaj).
Factorii d ecizionali trebuie să cântăr ească implic ațiile unei decizii asupra unui
fenomen (de exemplu cu cât v a crește rata șomajului, t emporar, pentru a se reduce rata
inflației cu un anumit pr ocent) și, r espectiv, să aleagă dintr e mai mult e variante alternative
pe cea mai puțin n ocivă pentru p opulație.
Forța de muncă r eprezintă î n contextul economiei de piață, un bun c are se
comercializează, în m od liber pe o anumită piață, denumită pi ața forței de muncă (s au, mai
pe scurt, pi ața muncii).
Din acest punct d e vedere, șomajul reprezintă excedentul d e ofertă de forță d e
muncă f ață de cererea de forță de muncă:
, und e:
Ș = reprezintă ș omajul;
O = oferta de forță de muncă;
C = cererea de forță de muncă.
Dar, definiți a dată mai sus ș omajului, nu n e poate oferi răspunsuri l a întrebări d e
genul: Este șomer un muncit or care nu lucrează o săptămână? Este un stud ent șomer
atunci când c aută d e lucru in t impul v acanțelor și nu găs ește?
Pornind d e la problematica de mai sus se pot enumera anumit e elemente care
încadrează o anumită p ersoană î n categoria șomerilor. Astfel de elemente pot fi
următ oarele:
– după trimit erea in șomaj persoana respectivă a căutat în mod activ și sist ematic de
lucru în ultim ele patru săptămâni.
– așteaptă să fi e rechemat la locul d e muncă d e unde a fost disp onibiliz at.
– în decursul următ oarei luni s e așteaptă să găs ească un n ou loc de muncă in l ocul
celui pi erdut.

16
Dintre aceste condiții c are ne ajută să st abilim d acă o persoană este sau nu ș omer,
cea care reprezintă imp ortanța cea mai mare ar fi c a persoana care și-a pierdut l ocul d e
muncă să c aute în mod activ o noua slujbă și nu d oar să r eclame faptul că nu găs ește de
lucru.
O altă definiți e foarte cunoscută a șomajului este dată de Biroul Int ernațional al
Muncii , organizație cuprinsă în S istemul N ațiunil or Unit e, care elaborează statistici , studii
și analize pe baza informațiilor primit e de la țările membre și care are ca scop mai bun a
fundamentare a deciziil or luate pentru c ombaterea șomajului. C onform d efiniți ei acesteia
este șomer:

În Români a problema șomajului tinde să se agraveze și datorită f aptului că a
început să se restructur eze o parte a întreprind erilor mari și foarte mari. Această
restructur are presupun e, deci, și pi erderea unor locuri d e muncă, c are adăugându -se la
numărul ș omerilor deja existenți p e această pi ață nu v a reuși d ecât să agraveze problema
șomajului, i ar în ultimă inst anță v a conduc e chiar la revolte sociale (greve, ieșiri in str adă,
boicoturi etc)1.
Șomajul, c a dezechilibru m ajor al unei economii c ontemporane se poate clasifica în:
a) șomajul voluntar2, care este o forma de șomaj proprie celor care decid in m od deliberat
să înceteze să munc ească (t otal sau parțial), fie pentru c a ei apreciază că salariul este
prea mic și pr eferă timpul lib er sau să-și însușească o nouă m eserie, fie pentru că sunt
în căut area unui l oc de munc a mai bin e reenumerat și c osturile antrenate de acesta
căutare or fi m ai mult d ecât compensate prin cr eșterea salariului.
b) șomajul inv oluntar3, adică acea formă d e șomaj determin ată de imposibilit atea de a
găsi un l oc de muncă acceptând s alariul cur ent, adică s alariul acceptat de cei care

1 www. ec.europa.eu
2 Niță D obrotă (coordonator), Dicți onar de economie, Editur a Economică, Bucur ești, 1999 .
3 Ibidem.
orice persoană care a împlinit 15 ani;;
este apt de muncă ;
este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată ;
nu muncește ;
își caută un loc de muncă .

17
lucrează. Adesea cei care se includ aici se datorează neconcordanței dintr e calificarea
pe care o are o persoană și c alificarea pe care o solicită p ostul r espectiv.
c) șomajul structur al, specific în acestă p erioadă R omâni ei, și c are este determin at de
tendinț ele de restructur are a economiei pe activități, p e forme de proprietate, etc., c are
are loc sub incid ența procesului t ehnico-economic, mut ațiilor din d epartamentele
respective, unor imp ortante fenomene sociale sau politice. Această c ategorie de șomaj
includ e de obicei:

Nivelul șomajului s e măsoară in mărim e absolută (c a număr d e șomeri) dar se
determină și c a rată:

, und e:
Rs = rata șomajului;
NS = numărul d e șomeri;
PA = populația activă
Șomajul cun oaște nivele diferite în cadrul țăril or lumii, i ar, un eori, șomajul este
diferit și pe zonele geografice cuprins e în cadrul aceluiași teritoriu național.
Economiștii c ontemporani au căzut d e acord cu p ermanentizarea șomajului în
cadrul economiei, unii autori susținând c ă acest pr oces de permanentizare a debutat la
începutul secolul al XX -lea, alții considerând începutul acestui pr oces în anii ’50 -’60. șomajul din țările sărace cu creștere demografică, dar lipsite de
capital și de competențele necesare exploatării raționale a resurselor
umane.
șomajul din țările avansate economic afectate de disfuncțiile modului
de organizare a muncii care nu mai permite creșteri de productivitate
ca înainte astfel încât modelul economic devine contraproductiv .
Pentru cucerirea și păstrarea piețelor lor recurg la creșterea
productivității și nu a aparatului de producție, își recompun aparatul
de producție concomitent cu scăderea locurilor de muncă .

șomajul din țările aflate în tranziție la economia de piață care
traversează un proces profund de adaptare structurală generală la
condițiile pieței, fapt ce impune adaptarea cererii de muncă la nevoile
reale ale unităților economice determinate de mediul concurențial,
promovarea formelor de utilizare intermitentă a muncii, contracte de
angajare cu durată determinată și timp de muncă parțial .

18
Deși este acceptat că există ș omaj, acest lucru nu înseamnă c ă se exclud e definitiv
existența unui echilibru p e piața forței de muncă (st area de ocupare deplină).
Ca urmare, ocuparea deplină a forței de muncă a devenit echivalentă cu un ș omaj al
cărui niv el este scăzut, r eflectat printr -o rată a șomajului d e câteva procente (5-6%).
J.M.K eynes era de părere ca folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absența
șomajului, d ar este compatibilă cu un ș omaj voluntar și funcți onal.
Dacă ocuparea deplină implic ă un șomaj de 3-5 procente, în mod analogic, s e
consideră că scăderea șomajului sub minimul r espectiv caracterizează o stare de
supraocupare a forței de muncă.
Conform teoriei lui D ennise Flouzar, dacă rata șomajului atinge în jur d e 1%, mân a
de lucru d evine foarte rară, cr eând o anumită d ependență p entru c ei care vor să angajeze și
totodată, costul plătit d e cei care angajează salariați tind e să crească în mod mai accelerat
decât pr oductivit atea.
Economistul A.W.Phillips, c are a pornit în cercertăril e sale de la permanentizarea
șomajului (in lucrăril e sale a fost luată ca exemplu situația din Anglia), a ajuns s ă impună
în teoria economică un n ou concept – rata naturală a șomajului.
Această teorie a fost ult erior dezvoltată de Friedman. Rata naturală a șomajului este
strâns l egată de rata inflației. Practic, r ata naturală corespund e unei rate stabile a inflației.
Pentru a înțelege ce înseamnă r ată naturală a șomajului se pornește de la premisa
existenței infl ației în economie, exprim ată printr -o anumit a rată și realizarea, concomitent,
a doua condiții c are fac sa nu se modifice dimensiunile inflației, adică să nu s e creeze un
excedent de cerere și să nu se producă ș ocuri în ofertă.
Dacă se realizează prim a condiție, șomajul se fixează la nivelul ratei sale naturale,
adică l a nivelul determin at de egalizarea presiunii în dir ecția creșterii salariilor ca urmare a
reocupării tut uror locurilor de muncă, cu pr esiunea pentru scăd erea salariilor care se
formează sub incid ența existenței șomajului. R ealizarea celei de a doua condiții f ace ca
oferta agregată să nu cun oscă altă schimb are decât c ea determin ată dir ect de rata inflației
care, dacă rămâne constantă, m enține șomajul în limit ele ratei naturale.
Prin r ealizarea celor două condiții punct ate anterior, cererea și oferta agregate se
modifică num ai în funcți e de fenomenul infl aționist și d e aceea rata naturală a șomajului o
reflectă.
Dacă cererea agregată și oferta, sau num ai una dintr e acestea, se modifică și
datorită altor factori decât infl ația, atunci ș omajul poate înregistra o rată m ai mare decât
cea naturală, iar infl ația, conform teoriei economice, va începe să sc adă.

19
În ceea ce privește durata șomajului se poate spun e că aceasta depinde de mai
mulți f actori, dint re care esențiali sunt :

Trebuie de asemenea precizat faptul c ă durata șomajului (c are începe din m omentul
pierderii locului d e muncă) nu este stabilită prin l ege, dar există în legislația fiecărei țări
reglementată o perioadă (care poate fi cuprinsă între 12-24 luni) în care persoana
disponibiliz ată prim ește ajutor de șomaj.
Intensitatea șomajului reprezintă o altă trăsătură c e prezintă imp ortanță d eosebită.
În funcți e de intensitatea șomajului put em disting e:
structura demografică a forței de muncă .
gradul de organizare al pieței muncii care presupune, printre altele,
existenta unei rețele de agenții de plasare a forței de muncă, agenții
și servicii destinate in special populației tinere etc.
abilitatea și interesul unei persoane de a căuta și găși o slujbă mai
bună .
tipurile de slujbe disponibile .
•ceea ce înseamnă pierderea locului de muncă și încetarea
totală a activității . În acest context întâlnim foarte des
cazurile în care, datorită restructurării temporare a unor
activități, persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-45 de ani,
datorit ă pierderilor locurilor de muncă refuză să caute alt
loc de muncă, să se recalifice sau să lucreze în alt domeniu
decât acela din care tocmai a fost disponibilizat .
ȘOMAJ TOTAL
• în acestă situație se află salariații unor societăți care-și
restrâng activitatea dar numărul persoanelor angajate rămâne
același . Pentru a nu produce pe stoc, cel mai adesea aceste
întreprinderi nu lucrează decât 3-4 zile dintr -o săptămână
normală de lucru, evident cu reducerea proporțională a
salariilor .
ȘOMAJ
PARȚIAL
•care este specific țărilor în curs de dezvoltare, unde foarte
multe persoane au o activitate aparentă , cu productivitate
scăzută .
ȘOMAJ
DEGHIZAT

20
Acordarea ajutorului d e șomaj de către stat pentru p ersoanele care și-au pierdut
locurile de muncă r eprezintă c ea mai răspândită m ăsura de protecție socială pentru aceste
persoane.
Plecând d e la ipoteza ca într-o familie în care lucrează ambii s oți venitul r espectivei
familii este de 100%, i ar venitul un ei familii în care lucrează un singur s oț este aproximativ
75% din v enitul prim ei familii, d acă în acest ultim c az persoana devine șomer, pe parcursul
perioadei în care prim ește ajutor de șomaj venitul f amiliei sale devine mult m ai mic d ecât a
fost anterior și extrem de mic f ață de familia cu doi salariați.
În țăril e dezvoltate, atât timp cât ș omajul se înscri e în limit ele legale pentru ajutorul
de șomaj, venitul c elui tr ecut în șomaj se menține aproape de venitul obținut anterior. Mai
mult d ecât atât, în anumit e state ajutorul d e șomaj era supus un or tratamente fiscale
speciale. Astfel, în SU A până în 2010 ajutorul d e șomaj era scutit d e impozitare în cazul
impozitului p e venitul gl obal, iar după acest an era impozitat num ai când v enitul total al
unei anumit e familii ( în cadrul v enitului gl obal intrând și ajutorul d e șomaj) depășea un
plafon prestabilit d e stat.
Num eroase semnale de alarmă au fost tr ase în acest sens in c azul Europei
Occidentale. Mulți sp ecialiști c onsiderau că datorită niv elului ridic at al ajutoarelor de
șomaj este influ ențat nivelul ridic at al ratei șomajului.
Mărim ea ratei șomajului d atorită alocației de șomaj, are ca princip ală m otivație
faptul c ă pentru a obține ajutorul respectiv, oamenii tr ebuie să se regăsească în “forța de
muncă”, să c aute activ d e lucru, chi ar dacă în realitate mulți dintr e ei nu vor să lucr eze.
Daca ar lipsi ind emniz ațiile de șomaj, o parte ar ieși din f orța de muncă, în acest fel
reducându -se rata măsur ată a șomajului. Conform opiniei unor specialiști (L.Summ er,
K.Cl ark), dacă aceasta ar scăd ea cu 0,5%, în același timp ar crește rata ocupării c u 1%.
Un alt punct d e vedere constă în faptul că fără ajutorul d e șomaj s-ar realiza o
stabilizare. Existând ajutorul d e șomaj, agenții economici nu au int eres să asigure o
ocupare stabilă și d eplină a forței de muncă. F aptul c ă un angajat care este trimis p e o
anumit ă perioadă în șomaj nu v a suferi pierderi foarte mari din v enit, f ace și mai ușoară
decizia agentului economic d e a-l trimit e în șomaj.
Din enumerarea și dezvoltarea elementelor de mai sus, c are ne arată m ai ales
caracterul nociv al ajutorului d e șomaj, la o primă v edere se poate spun e că m ai bin e s-ar
renunța la acordarea lui. D ar dacă, prin absurd s -ar renunța la acordarea acestei
indemniz ații, nu se poate afirma că lucruril e vor evolua în sensul p ozitiv. Este cert faptul
că nu s e poate renunța la acordarea unui ajutor minim p entru p ersoanele care din div erse

21
motive și-au pierdut l ocul d e muncă. Acest ajutor de șomaj trebuie acordat chiar și num ai
datorită faptului c ă o persoană disponibiliz ată, cu t oate eforturil e reale pentru gă sirea unei
noi slujb e, are nevoie de o anumită p erioadă de timp p entru gă sirea acesteia.
Pe de altă parte, o persoană nu p oate accepta orice fel de loc de muncă d oar din
simplul m otiv c ă actualmente este șomer. În acest caz se includ persoanele foarte
competente, calificate superior și c are, pierzându -și locul d e muncă , nu pot accepta orice
slujbă, un eori necalificată (acest lucru ar însemna totodată și o pierdere pentru economie a
resurselor sale cele mai valoroase). În felul acesta, prin acordarea unui ajutor de șomaj,
persoanele cu statutul d e șomer își asigură un st andard minim d e trai.
În concluzi e, se poate spun e că va exista întotdeauna o anumit ă rată a șomajului și
că într-o economie de piață (und e cererea și oferta de forță de muncă s e formează în mod
liber) reprezintă un fapt economic p ozitiv existența unei anumit e rate a șomajului.

2.2. CORELAȚIA SALARII – INFL AȚIE
În strân să corelație cu infl ația se află și salariile populației. Atunci când infl ația
crește, salariile reale ale populației au tendinț a inversă, de scădere. Acest fenomen se
resimte la nivelul într egii societăți prin scăd erea nivelului d e trai. Pentru c a populația să nu
resimtă aceste efecte negative, venituril e acestuia trebuiesc corelate cu niv elul pr ețurilor și
tarifelor. Acest lucru nu s -a realizat în mod optim în Români a și rezultatul a constat in
ample manifestații ale populației (greve).
În practică , la nivelul d e macroeconomie, sunt aplicate două tipuri d e metode
pentru atenuarea șocului pr odus d e creșterea prețurilor și t arifelor la bunuril e și serviciil e
de consum asupra nivelului d e trai al populației:
a) acordarea unor compensații fix e și egale, atât p entru s alariați câ t și p entru
pensionari;
b) indexarea curentă a salariilor, prin aceasta urmărindu -se diminu area pe cât p osibil a
efectelor negative provocate de deprecierea monedei naționale (reducerea puterii de
comparare a monedei), corelând cr eșterea salariilor cu c ea a prețurilor și tarifelor.
Practicarea celor două m etode concomitent în țara noastră a avut r ezultate specifice
asupra modelului d e fundamentare a acțiunil or de corelare a creșterii venituril or nominale
cu evoluția puterii de cumpăr are a monedei.
Contextul în care au fost aplicate măsuril e menționate anterior poate fi caracterizat
astfel:

22
– în țara noastră pr ețurile bunuril or și tarifele serviciil or nu au ca rol semnalarea evoluției
dintr e cererea și oferta de pe piața factorilor de producți e, bunuril or de consum și d e
servicii existente in economie, ci îndeplinesc numai rolul d e semnal al opțiunil or de
politică economică, adaptate în deosebi în legătură dir ectă cu orientarea redistribuirii
resurselor sociale în favoarea obiectivelor economice ce prezintă importanță pri oritară
într-o anumită p erioadă, p entru anumit e structuri. R ezultă d e aici, că t oate modificăril e
de prețuri și t arife sunt decise la nivel guv ernamental și nu au nici o legătur ă cu teoria
economică în care echilibrul p e piață se realizează cu ajutorul fluctu ației libere a
cererii și ofertei.
– nivelurile prețurilor și tarifelor au cun oscut o tendinț ă de creștere generalizată,
specifică un ei economii d e piață.
– creșterile de prețuri și t arife în Români a s-au făcut în salturi și disc ontinuu. Acest lucru
a permis c a în perioada imediat următ oare crizei fin anciare să se poată realiza o
protecție mai eficace a populației împotriva efectelor generate de fenomenul
inflaționist.
– tarifele și pr ețurile ce se practică pe piața neagră au fost scăp ate complet de sub
control, evoluând lib er în funcți e de raportul dintr e cerere și ofertă.
Specialiștii în economie au ajuns l a concluzi a că acordarea de compensații fix e nu
se justifică economic și tr ebuie renunțat la acordarea lor din m ai mult e motive.
Princip alul m otiv ar fi, că aceste compensații exercită presiuni f oarte mari asupra
bugetului, g enerând astfel un d ezechilibru bug etar și m ai accentuat. Contramăsur a pentru
evitarea agravării d ezechilibrului ar fi, c a în mod echitabil, s ă se reducă niv elul d e trai
pentru t oate persoanele.
În concluzi e, în cazul infl ației din R omâni a, este mai bine să se renunțe la acordarea
de compensații fix e și să se recurgă l a indexarea curentă a venituril or, dacă este posibil în
cel mai scurt ti mp după o creștere semnific ativă a ratei infl ației. Gr adul d e compensare a
efectelor negative ale inflației se negociază cu sindic atele.
Indexarea salariilor pentru a compensa creșterea ratei infl ației se poate face total (o
compensare de 100%) s au parțial (procentul de compensare a salariilor să fie inferior ratei
de creștere a inflației).
In mult e din țăril e dezvoltate se practică o indexare care cunoaște două forme:
indexarea cu pr ag și indexarea cu plafon.
În ambele cazuri însă s alariile nu se indexează în mod automat.

23
În cazul indexăril or cu prag se fixează anticip at un anumit niv el (prag) al creșterii
prețurilor. Dacă acest pr ag este depășit atunci s e introduce indexarea salariilor, în caz
contrar (atunci când pragul nu este depășit) s alariile nu sunt ind exate deloc.
În celalălt caz se stabilește un niv el sup erior al creșterii pr ețurilor iar până l a acest
nivel sunt c ompensate salariile.
Indexarea, indif erent de tipul său, nu are decât d ouă posibilități, din punct d e vedere
al posibilitățil or de evaluare:

Aceste scheme de indexare reprezintă obiectul n egocierii sindic atelor cu patronatul
și intră d e obicei în contractele colective de muncă înch eiate pentru anul viit or.
În nici unul din aceste cazuri nu s e pune problema negocierii acestor contracte în
timpul anului, d eoarece ele trebuie să cuprindă d e la început toate elementele de prognoză
și ajustăril e automate necesare.

2.3. INFL AȚIA ȘI RATA DOBÂNZII
Dobând a reprezintă pr ețul care trebuie plătit p entru împrumut area, respectiv
utiliz area, unei sum e de bani pentru o anumită p erioadă4, mai precis sum a pe care un
împrumut at (debitor) o plătește unui împrumutăt or (creditor), pentru b anii împrumut ați5.
Dobând a se justific ă prin s erviciul obișnuit sau normal adus d e un c apital în
condiții l egale. În cazul în care utiliz area capitalului are loc in c ondiții d e risc, acestea se
acoperă prin plăți suplim entare ce măresc sum a încasată de proprietare, fără a fi însă
dobândă.

4 C. D ochițoiu, A. Matei , Matematici economice generale, Editur a Economică, 2015
5 Glosar financiar. o schemă de indexare a salariilor, după evoluția indicelui prețurilor
bunurilor de consum IPC, cu o revizuire trimestrială in cel mai bun
caz, automată în funcți e de oscilația acestuia .

o schemă bazată pe un salariu fixat, modificat la rândul său
periodic, conform cu creșterea așteptată a inflației .

24
Persoanele fizice și juridic e acordă o atenție deosebită mișcăril or niv elului r atei
dobânzii. Cr editorii băncil or preferă un niv el ridic at al ratei dobânzii c are să le aducă
venituri m ari, debitorii, în schimb, pr eferă un niv el scăzut al ratei dobânzii p entru a plăti
mai puțin.
Alții priv esc schimbăril e în niv elul ratei dobânzii c a un semnal privind dir ecția spre
care se îndreaptă economia, fie spre o creștere agregată, fie spre recesiune.
Presa financiară și t eleviziun ea oferă analize privind evoluțiil e ratei dobânzii și
impactul asupra consumului și a investițiil or. Nu d e puțin e ori însă inf ormațiile au un
caracter contradictoriu.
Dacă toți am ști c e s-ar întâmpl a, atunci nu ar mai exista riscul r atei dobânzii, nu ar
mai fi n evoie de strategii privind inv estițiil e.
Ratele scad când oferta de fonduri d e împrumut cr ește față de cererea de fonduri d e
împrumut și cr esc când situ ația este inversă.
Nivelul ratei dobânzii v ariază dir ect pr oporțional cu evoluția ratei infl ației și a
ciclului d e afaceri (cr escând în perioadele de expansiun e și scăzând în p erioadele de
recesiune).
Ratele dobânzii sunt în g eneral mai mari dacă riscul d e inflație este mai mare, dar și
cu cât titlul d e valoare are un gr ad de lichidit ate scăzut.
Ratele dobânzii sunt m ai scăzut e când riscul d e inflație este minim, titlul d e valoare
are un gr ad de lichidit ate mare, iar venituril e din d obânzi nu sunt imp ozitate.
Economiștii cl asici și n eoclasici au acordat atenția cuvenită d obânzii elaborând
teorii care, fie definesc dobând a, fie identifică f actorii care determină niv elul acesteia.
Analiștii c onsideră că schimbăril e în niv elul ratei dobânzii sunt c onsecința inflației
actuale sau a inflației prognozate. Există o relație directă într e nivelul ratei dobânzii și
nivelul ratei infl ației. Ratele dobânzii sc ad când niv elul ratei infl ației este mic. D acă rata
inflației crește, băncil e vor avea rețineri în acordarea creditelor, deoarece câștiguril e
viitoare din d obânzi v or scăd ea. Clienții, dimp otrivă, v or solicita mai mult e credite, pentru
a plăti o dobândă care se devalorizează în timp.
În această situ ație, cererea de fonduri d e împrumut cr ește, iar oferta de fonduri d e
împrumut sc ade și deci ratele dobânzii d e piață vor crește.