CAPITOLUL 2. CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI STUDIATE 2.1. Sistemul mass -media 2.1.1. Mass -media – aspecte generale 2.1.1.1. Terminologie și tipologie… [622994]

1
CAPITOLUL 2. CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI
STUDIATE

2.1. Sistemul mass -media
2.1.1. Mass -media – aspecte generale
2.1.1.1. Terminologie și tipologie

Termenul de „mass -media” se referă la ansamblul mijloacelor de informare în masă sau
la comunicarea de masă. În ultimele decenii termenul de mass -media a fost înlocuit cu „media” ,
desemnând, totodată, tehnica de producere și transmitere a mesajelor, suma mesajelor difuzate și
ansamblul producătorilor acestor mesaje.
Conform Dicționarului politic, realizat de Tămaș, mass -media este definită drept
ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a maselor sau
comunicarea de masă realizată prin presă, radio, televiziune, cinematograf, discuri și alte
mijloace. Toate acestea c ontribuie la crearea unei culturi de masă și dobândită prin instit uții de
învățământ și cărți. Această cultură de masă vehiculează anumite valori și elaborează o mitologie
proprie.
Cazeneuve definește media prin procesele de mediere, mijloacele de comunic are și
consideră că se poate traduce prin sintagma „comunicațiile de masă”. Pe când, mass -media poate
fi definită prin mijloace de comunicare pentru publicul larg, mijloace inventate și folosite de
civilizațiile moderne și care au drept caracteristică esen țială puterea lor corelată cu un vast câmp
de acțiune. Cu alte cuvinte, comunicarea de masă reprezintă ansamblul procedeelor prin care este
realizată informarea unui public larg [18.] .
Popescu scrie despre șapte caracteristici ale mass -media. Printre acest ea se regăsesc:
mass -media sunt instituții, sunt orientate spre publicul larg, sunt publice – conținutul lor fiind
pentru toți, iar distribuirea relativ nestructurată și informală, publicul este eterogen , mass -media
pot stabili un contact simultan cu un nu măr mare de indivizi ce se află la distanță față de sursă și
separați unii de ceilalți, comunicatorul este cunoscut de către public, publicul constituie un
agregat de indivizi cu aceleași interese și care manifestă un comportament identic și deschis spre
o activitate către un scop comun [19.] .
De-a lungul timpului au existat dispute conceptuale cu privire la termenul de media,
acesta primind diverse accepții precum:
a. Tehnică sau ansamblu de tehnici de:

2
– Producere a mesajelor și de fabricare a unor suporturi m anevrabile, aspect ce
implică un anume timp de transport;
– Transmitere instantanee a mesajelor prin intermediul unui canal către un receptor.
b. Ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;
c. Totalitatea organizațiilor care produc sau tratează aceste mesaje [18.]
Elementele care compun sistemul mass -media pot fi ordonate în categorii și subcategorii.
Astfel că:
a. în funcție de suportul pe care este transmis mesajul, există:
– media tipărite (cărți, ziare, reviste, afișe) ,
– media electronice (radio, tv, c alculatoare).
b. în funcție de modul de achiziționare, media se împart în :
– cumpărate direct (cărți, ziare, reviste, casete și CD -uri),
– pentru care se plătește o taxă de acces (televiziune prin cablu, internet, e -mail) ,
– pentru care nu se plătește un preț d irect (publicitatea).
c. după conținut, mediile pot fi împărțite în:
– medii de informare,
– de divertisment,
– de publicitate.
d. după mărimea audienței, pot fi:
– de masă și de grup (presa și afișele, televiziunile cu circuit închis)
– individuale (aparat foto, l ectorul CD, calculatorul).
e. după caracteristicile tehnice:
– media de difuzare (cablu, unde hertziene) și
– media autonome ( de translare și decodificare a mesajelor, radioul, monitorul tv,
lectorul laser, consola de joc electronic ).
f. după funcția lor:
– satisfac informarea (stochează și prelucrează date),
– asigură lectura mesajelor (mediile de reprezentare),
– transmiterea mesajelor (mediile de distribuție).
g. după modul de corelare a comunicatorilor:
– medii „offline”,
– medii „online” [5.].
Din cauza prezenței lor, care , de multe ori, este agasantă, în aproape toate sferele vieții,
mass -media cunosc uneori abordări critice extrem de riguroase, unele mergând până la contestare

3
sau negare. În ziua de azi, mass -media reprezintă un centru gravitațional în raport cu care se
poziționează celelalte segmente ale societății [18.] .

2.1.1.2. Comunicare, societate și cultură de masă

În viața de zi cu zi, omul realizează un număr mare de alegeri. În formarea atitudinii sale,
acesta se sprijină pe comunicarea de masă. Societatea est e dependentă de un sistem de
comunicare în masă deoarece aceasta transmite informații despre alegerile individuale și sociale
din domeniile muncii, politicii, religiei, economiei, moravurilor, sănătății, produselor etc. [14.] .
În opinia lui Lull , comunica rea constituie „terenul de întâlnire conceptuală unde se
intersectează relațiile interpersonale și in ovațiile tehnologice, stimulentele politico -economice și
ambițiile socio -culturale, divertismentul ușor ș i informația serioasă, mediile ambiante locale și
influențele globale, forma și conținutul, substanța și stilul”.
Toate procesele sociale presupun și un proces de comunicare. Societatea este reanimată
sau reafirmată în fiecare zi de acte particulare comunicaționale la nivelul indivizilor ce o
alcătuiesc. Astfel că, termenul de comunicare reprezintă un proces de transmitere a informațiilor
între indivizi sau între grupuri sociale [18.] . Comunicarea este un „proces de punere în comun a
mesajelor între sau dintre ființele umane, oricare ar fi gradul de unifo rmitate al codului utilizat,
care se aplică la cuvinte și la discursuri în context interlocutiv, într -o situație concretă și al unui
anumit număr de participanți . Conform modului comun de a gândi, comunicarea este o problemă
de dobândire, prelucrare și tra nsmitere a informației ” [27.] .
Mai mult, comunicarea umană se poate manifesta sub două mari forme: comunicare
directă și comunicare mediată sau indirectă. Comunicarea directă presupune prezența a două sau
mai multe persoane, în același spațiu fizic, care interacționează și se influențează reciproc.
Comunicarea mediată sau indirectă se referă la utilizarea unui suport tehnic și vizează un
destinatar individual (comunicare interpersonală) sau unul colectiv (comunicare de masă). Una
dintre componentele indirec te ale comunicării este reprezentată de mass -media.
Autori precum Sfez consideră comunicarea drept substanța societății. Aceasta din urmă
se constituie și se menține datorită și prin intermediul proceselor și rețelelor de comunicare.
De asemenea, procesu l de comunicare are nevoie de elemente structurate precum relațiile
dintre parteneri, posibilitatea de a emite semnale, capacitatea de receptare a semnalelor și
mesajelor, utilizarea unor semne și simboluri care facilitează construirea unui înțeles – mesaj ,
canale -suport ale comunicării, existența unei identități a semnificațiilor care permite receptarea
corectă a informației transmise. Datorită interacțiunii acestor elemente, se produce comunicarea
[18.] .

4
Totuși, comunicarea de masă diferă de comunicarea i nterpersonală, prima fiind definită
de caracteristici precum:
h. Asimetria relației dintre cel care comunică și auditor, în avantajul primului, audiența
fiind privată de reprezentare și de capacitatea de a răspunde.
i. Interpunerea unei tehnologii complexe – aspect care se referă la faptul că medierea
contactului prin tehnologiile comunicării de masă presupune și mărirea distanței
dintre emițător și receptor, sporind misterul în reprezentările acestuia și accentuând
inegalitatea relației.
j. Feedback -ul cvasi -inexi stent de la receptori la comunicator.
k. Conținutul comunicării de masă presupune probleme din sfera publică.
Comunicarea de masă implică un public relativ mare, eterogen și anonim, efemeritate în
relația de comunicare, asimilarea producției mass -media de căt re producțiile întreprinderilor din
societate, un cost ridicat al produselor industriei comunicaționale, care are influențe asupra
publicului, realizarea simultaneității cu ajutorul tehnicilor performante, care implică la rândul lor
alte costuri, diminuare a rolului jurnalistului din cauza faptului că acesta a devenit o simplă
componentă a unui proces complex de producție și distribuție din mediile moderne [18.] .
Chișu consideră că relația dintre mass -media și societate este una interactivă, deoarece
mass -media exprimă trăirile, reacțiile sociale, evenimentele care atrag atenția tuturor. Totodată,
mass -media influențează viața socială și modifică acțiunile umane, dar se lasă și modelată de
solicitările și așteptările publicului. Sistemul mass -media se află în tr-o continuă modificare și
surprinde evoluția societății [5.].

2.1.2. Rolul și funcțiile mass -mediei

Mass -media sunt considerate instrumente importante ale stabilității unei societăți, aspect
care denotă capacitatea lor continu ă de a ofer i funcții util e existenței și reproducerii sistemului
social. Aceste funcții consolidează stabilitatea sa.
În statele democratic e, mass -mediei le sunt recunoscute drepturile de a informa, comenta
și critica, dar și rolul de vector al emancipării, de centru vital al vie ții publice [18.] . Cercetările
au arătat că cu cât informațiile din mass -media se răspândesc mai mult în sistemul social, cu atât
segmentele de populație cu un statut socio -economic mai ridicat tind să acumuleze cu o viteză
mai mare aceste informații [22.] .
Commission on Freedom of Press a specificat cinci criterii pentru evaluarea corectitudinii
și performanțelor demersului jurnalistic și ale instituțiilor mediatice. Printre aceste criterii se
numără:

5
a. Relatarea veridică, inteligentă și coerentă a evenimen telor curente, care
primește o semnificație;
b. Media reprezintă un forum pentru comentarii și discuții critice;
c. Presa trebuie să reflecte proporțional diverse grupuri care compun societatea
în totalitate;
d. Prezentarea explicită a cerințelor și valorilor socie tății;
e. Presa trebuie să asigure accesul deplin la informațiile curente.
Din aceste criterii rezultă principalele funcții mediatice: de informare – diseminarea
informației, de interpretare – comentarea faptelor, de exprimare și funcția educativă.
Klapper c onsideră că mijloacele de informare în masă au rolul de a întări
comportamentele și atitudinile existente și mai puțin de a provoca schimbarea acestora. Lull
demonstrează că mass -media pot fi instrumente subtile de susținere a ideologiei dominante dintr –
o societate și de impunere a hegemoniei unui grup social asupra altora. Totodată, mass -media
influențează viața socială și modifică acțiunile indivizilor și grupurilor.
Lassvell, Merton și Lazarsfeld sunt primii autori care definesc funcțiile mass -media.
Paradigma funcțiilor mass -media are trei componente: funcția de supraveghere a mediului
(culegerea și difuzarea informațiilor), funcția de corelare a diferitelor părți ale societății și funcția
de transmitere culturală [18.] . La acestea Wright adaugă o a pat ra funcție: divertismentul.
Prima funcție, supravegherea, informează și oferă știri. Mass -media avertizează deseori
asupra posibilelor pericole precum condițiile meteo extreme sau o situație militară
amenințătoare. Această funcție include informații impor tante pentru economie, public și
societate.
Totodată, această funcție p oate crea și câteva disfuncții, precum disfuncția narcotizantă,
care se manifestă prin faptul că individul cade într -o stare de apatie sau pasivitate în urma
asimilării unei cantități prea mari de informații. Tot o cantitate mare de informații poate duce la o
perspectivă redusă a individului asupra normalității.
Cea de -a doua funcție, cea de corelare sau de legătură se referă la selectarea și
interpretarea informațiilor despre mediul î nconjurător. Această funcție ajută la întărirea normelor
sociale și la menținerea consensului prin prezentarea abaterilor de la normă. Mai mult, aceasta
conferă statut prin reliefarea indivizilor selectați și poate acționa ca un control asupra guvernului.
Totodată, mass -media poate împiedica amenințarea stabilității sociale și poate să monitorizeze
sau să gestioneze opinia publică.
Totodată, această funcție poate fi și disfuncțională atunci când mass -media perpetuează
stereotipuri și împiedică schimbarea s ocială și inovația, minimizează critica, susține părerile
majorității în detrimentul opiniilor minorității, care nu sunt relatate în presă. Tot disfuncțională

6
este atunci când este acordată o putere mai mare unei anumite categorii, fără a fi ținută sub
control sau crearea pseudoevenimentelor, adică o fabricare de imagini sau personalități.
Cea de -a treia funcție, cea de transmitere a culturii se referă la faptul că mass -media
transmit de la o generație la alta informații, valori și norme, ajutând, astfel, la creșterea coeziunii
sociale prin lărgirea bazei unei experiențe comune și la integrarea indivizilor în societate. Există
studii care au arătat că media pot reduce sentimentele de însingurare ale individului și pot să -i
ofere un mediu cu care aceștia să se identifice.
Printre disfuncțiile acestei funcții se numără depersonalizarea societății, mass -media
intervenind între indivizi și înlăturând contactul personal în comunicare. Mai mult, acestea
întăresc reducerea varietății subculturilor și ajută la exti nderea societății -masă. Acest aspect duce
la tendința indivizilor de a vorbi, de a se îmbrăca, de a acționa și de a reacționa în același mod.
Expunerea îndelungată la informația media poate duce la acceptarea modelelor prezentate de
către indivizi. De aici rezultă și faptul că mass -media împiedică dezvoltarea culturală.
Cea de -a patra funcție, a divertismentului ocupă o cea mai mare parte a conținutului
media. Funcția de divertisment ajută la furnizarea unui respiro cu privire la problemele cotidiene
și la ocuparea timpului liber. În cazul în care publicul alege să se expună unei culturi de masă
care include arta și muzica, media dezvoltă gusturile publicului și preferința pentru frumos, însă
există și cazul în care mass -media sprijină escapismul, co rup arta rafinată, reducând gustul
pentru frumos și împiedicând dezvoltarea [22.] .
Mai târziu, Wright consideră că mass -media satisfac nevoile globale ale sistemului social,
contribuind la funcționarea subsistemelor sociale sau a societății în ansamblu. Un act de
comunicare, afirmă el, poate fi pozitiv și, deci, funcțional pentru unele componente ale
sistemului, dar și negativ – disfuncțional, pentru alte componente ale aceluiași sistem. Modelul
său poate fi transpus în următoarea schemă:

funcțiile
sau
disfuncți ile manifeste
sau
latente

ale:
supravegherii (informațiile)
corelării (comentariile)
transmiterii culturale (educația)
divertismentului pentru:
societate
subgrupuri
indivizi
subsisteme culturale

7
Apoi, Comisia internațională UNESCO de studiere a com unicării contemporane,
definește, sub conducerea lui Annan cinci funcții ale mass -mediei, funcții care se pot exercita la
nivel individual, social și internațional [18.] . Aceste funcții sunt:
1. Funcția de informare – asigură transparența raporturilor sociale și difuzarea
elementelor de cunoaștere, de judecată și de opinie necesare în vederea înțeleger ii
mediului social înconjurător.
Informațiile dispersate de s istemul mass -media pot fi structurate diferit, în funcție de
utilitatea lor imediată, de aria răspân dirii sau de semnificațiile pe care le pot avea în
cadrul societății. Printre informațiile cu utilitate imediată se numără informațiile
legate de programele cinematografelor și teatrelor, transportul în comun, starea
vremii, valorile bursiere și valutare, anunțurile de mică publicitate, informații
generale și informații de prevenire [5.].
2. Funcția de persuasiune, motivație și interpretare legată de exercitarea controlului
social, organizarea activităților colective, asigurarea coerenței acțiunilor publice ș i de
efortul de convingere și conducere pentru atingerea unor obiective comune [18.] .
Chișu consideră faptul că orice tip de activitate mass -media conține o doză mare
interpretativă deoarece chiar și selecția în mass -media de informare presupune o
alegere, și deci o interpretare valorică din mulțimea informațiilor care există [5.].
3. Funcția de educație și de transmitere a moștenirii sociale și culturale se exercită cu
scopul finalității informării și educației. Informațiile procură datele și trezesc
curiozi tatea față de probleme. Înțelegerea, conștientizarea și soluționarea acestor
probleme sunt favorizate de educație.
4. Funcția de socializare facilitează participarea indivizilor și a colectivităților la viața
publică, la elaborarea și luarea deciziilor. Schim bul și difuzarea informațiilor
facilitează interacțiunea socială, permițând oamenilor să participe la soluționarea
problemelor.
5. Funcția de loisir și de divertisment se realizează în diverse moduri. Aceasta depinde
de varietatea contextelor culturale și a g radelor de evoluție și este legată de
îmbunătățirea calității vieții [18.] .
Această funcție pleacă de la posibilitatea oamenilor de a avea tot mai mult timp liber
și din avantajul scăderii prețurilor bunurilor culturale difuzate prin mass -media.
Alte fun cții identificate de diverși cercetători sunt funcțiile: de evaziune, de coeziune
socială, de distribuire a cunoștințelor, de depozitare a actualității, de ghid al actualității, de
recreere, de purificare, de socializare, de identitate, de mitologizare și de compensare.

8
DeFleur amintesc funcții precum: funcția presei de construire a semnificațiil or, funcția
presei de stabilire a ordinii de zi și funcția mass -media de modelare a limbii.
În urma unui studiu realizat, Popa selectează un set de șase funcții al e mass -mediei:
funcția de informare, funcția de corelare (interpreta re), funcția de comunicare (legă tură), funcția
cultural -educativă, funcția de evaziune (divertisment, psihoterapeutică, de identificare) și funcția
publicitară. Iar la acestea se pot adăug a funcții precum cea critică și polemică [18.] .

2.1.4. Efectele mass -mediei

De-a lungul timpului, modelele de comunicare și interacțiune s -au schimbat profund și
ireversibil. Aceste schimbări au avut o bază instituțională clară. Organizațiile mass -media au
apărut pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al XV -lea, mai apoi extinzându -și
activitățile neîncetat [25.] .
Repanovici susține faptul că mass -media ne influențează foarte mult deoarece acestea
reprezintă o prezență constantă în viața noast ră și au o universalitate pe care nu o are nicio altă
instituție. Din cauza acestor aspecte, preocupările majore ale cercetătorilor mass -media au fost
centrate pe analiza modului în care presa influențează societatea.
Mass -media pot avea efecte în diferite zone ale societății, McQuail susține că mass -media
pot acționa asupra indivizilor, grupurilor, instituțiilor sau întregii societăți. Ele pot afecta
personalitatea individului la nivelul dimensiunii cognitive prin schimbarea imaginii despre lume,
la nivelu l dimensiunii afective prin crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente sau la
nivelul dimensiunii comportamentale prin schimbări ale modului de acțiune al indivizilor și
fenomene de mobilizare socială.
Mai mult, influența mass -media se poate produce într-un interval scurt de timp sau poate
avea nevoie de un interval mai amplu. Totodată efectele mass -mediei pot duce la schimbări
dorite sau nedorite, putând fi rezultatul unui proces controlat sau al unor ocurențe mai mult sau
mai puțin neaște ptate.
Efectele mass -mediei pot fi studiate din perspectiva unei scheme care grupează modelele
comunicării în modele de bază, modele de influență și modele cu efecte pe termen lung.
a. Efectele puternice
Dacă în trecut se credea că oamenii pot fi influențați de ma ss-media în a -și însuși puncte
de vedere complet străine, astăzi, s -a ajuns la concluzia conform căreia mass -media reafirmă,
reconfirmă opinii care există deja.

9
Modelul stimul -răspuns se referă la apropierea partenerilor actului comunicațional,
efectul pr odus fiind mai rapid și de o intensitate mai mare. Această teorie susține ideea unei
societăți ușor manipulabile .
Modelul hegemonic are ca fundament teoriile sociale marxiste, diviziunea claselor
sociale și ireconciabilitatea lor. În acest context, sisteme le media devin un instrument ideologic
care servește interesele de clasă, controlul media echivalând cu puterea absolută.
Modelul dependenței desemnează omniprezența mediei în cadrul societății. În contextul
modelului, dependența este privită drept o rela ție între două părți, fiecare având nevoie una de
cealaltă cu scopul de a atinge obiectivele. Astfel că,modelul presupune o influență foarte
puternică a mediei asupra receptorilor, aspect care determină schimbări de atitudini, de
comportament, de mentalită ți. Dependența este manifestată doar de către consumatori față de
sursă.
Modelul spirala tăcerii se referă la rezultatul cercetărilor realizate asupra modului în
care opinia publică este modelată de anumiți factori, dar și la modul în care opinia publică
influențează mediile sociale. Această teorie are la bază cinci premise:
l. Oamenii se tem de izolare și doresc să se integreze;
m. Societatea marginalizează indivizii cu comportamente deviante, care nu se încadrează
în opinia comună;
n. Teama de izolare îi face pe oameni să evalueze permanent opinia comună;
o. Nevoia de grup determină o aliniere a comportamentelor pentru a evita excluderea;
p. Aceste procese de renunțare și adaptare formează și mențin opinia comună.
Conform acestui model, individul își construiește judecă ți pentru aproape orice
confruntare din mediul social, pe baza cărora își decide viitorul comportament.

b. Efectele limitate
Se schimbă perspectiva, efectele mass -mediei fiind relativizate. Acum media reprezintă
doar una dintre multe alte surse și factori de influențare. Această influență indirectă este
condiționată de alte componente ale mediului social.
Modelul fluxului în doi pași susține faptul că schimbările de atitudine ale audienței de
masă sunt doar indirect atribuite sistemelor media, care au efec te directe, puternice și ușor de
urmărit. Astfel, modelul comunicațional suportă un factor de mediere, de filtrare și selecție a
mesajelor trimise de destinatari. Acest model pleacă de la următoarele ipoteze:
q. Indivizii nu trăiesc izolați, ci în grupuri, gr upul devenind factorul integrant în
societate;

10
r. Media nu influențează direct indivizii, mesajele sale fiind intermediate de relațiile
sociale și de exponenții acestora;
s. Unele persoane din grup sunt mai interesate decât altele de media și sunt consumatori
mai mari ai mesajelor presei.
Aceste ipoteze au condus spre o nouă percepție asupra procesului de comunicare:
Destinatarul emite mesaje către un lider de opinie, care filtrează mesajul și -l
retransmite, prelucrat receptorilor din grup ul său.
Noutatea acestui model este dată de recunoașterea capacității de reacție a
audienței, masa devenind o unitate formată din individualități animate de mentalități
similare, care traduc mesajele primite de la liderii de opinie prin intermediul unor
grile personale.
Modelul agendei are la bază concepția conform căreia mass -media nu poate acorda
atenție în egală măsură tuturor evenimentelor. Media selectează, conform unor criterii și
priorități, anumite evenimente, agenda publică fiind cea care se adapte ază agendei mass -media și
nu invers.
Modelul cultivării este aplicabil mai ales în televiziune, aceasta fiind un sistem
centralizat de povestiri. Programele sale constituite din imagini și mesaje, cultivă predispoziții și
preferințe încă din copilărie. Cop iii învață să privească la televizor cu câțiva ani înainte de a
învăța să citească. Influența mass -mediei este vizibilă atunci când o persoană petrece mai mult de
patru ore pe zi în fața televizorului. În ultima perioadă, televiziunea a devenit sursa princ ipală de
socializare ș i informare cotidiană. Spre deosebire de alte media, producția sa de masă este
utilizată nonselectiv de către telespectatori. Aceasta abordează subiecte comune unui public
divers, care cu cât privește mai mult, cu atât își pierde din capacitatea de selecție.
Modelul „uses and gratifications” are la bază ideea conform căreia produsele media
sunt selectate și utilizate pliându -se la nevoile și dorințele consumatorilor. Astfel, mass -media
pot fi utilizate în trei direcții: pentru cunoașt ere, pentru divertisment și pentru identitate
personală. Conceptul cheie al acestui model este reprezentat de (re)activitatea consumatorilor.
Activitatea se referă la utilitatea, intenționalitatea, selectivitatea și implicarea acestora în
procesul de consu m mediatic [18.] [20.] .
Nivelurile la care își fac prezența aceste efecte nu sunt izolate, ci de ordin cumulativ.
Influența mass -media poate duce la realizarea acordului, identificării sau internalizării valorilor
sau a sensurilor transmise prin presă.
a. Acordul se referă la acceptarea conștientă a influenței unui mesaj. Acest tip de
influență nu durează, este conjunctural și nu atinge structurile profunde ale
personalității unui individ.

11
b. Identificarea se referă la asumarea valorilor promovate de sau prin sursa mass -media
și imitarea comportamentului promovat de acestea.
c. Internalizarea se referă la asimilarea valorilor, semnificațiilor și modelelor de
comportament difuzate de mass -media și „topirea” lor în valorile ce constituie
concepția despre lume și mo dul de comportament al indivizilor [20.] .

2.2. Câmpul educațional
2.2.1. Diversitatea mediului educogen

În sens larg, educația este definită drept totalitatea influențelor asupra indivizilor în
evoluția și dezvoltarea lor de către alți indivizi, indifer ent dacă aceste influențe sunt intenționate
sau spontane, explicite sau implicite, sistematice sau întâmplătoare, cu rol în formarea
individului ca om social.
În sens restrâns, educația se referă la totalitatea influențelor și intervențiilor specializate,
intenționate, explicite, sistematice, direcționate valoric, finalist, asupra indivizilor de către alți
indivizi specializați și competenți în acest sens, în spații și instituții special organizate și dotate
de tip școală [12.] .
Mialaret identifică patru s ensuri principale ale educației, realizând astfel o viziune
sintetică a acesteia . Astfel, educația ca instituție se referă la totalitatea structurilor cu finalitate
educativă ale unei țări, regiuni sau epoci. În acest sens, termenul este echivalent pentru sistem de
învățământ sau sistem educațional.
Educația ca acțiune se referă la sensul de bază al termenului, care poate fi definit prin
acțiunea generațiilor adulte asupra generațiilor care nu sunt încă pregătite pentru viața socială.
Aceasta are ca scop fo rmarea unor stări fizice și psihomentale reclamate de societatea politică și
mediul social.
Educația -conținut se referă la totalitatea cunoștințelor, deprinderilor, capacităților și
atitudinilor vehiculate în procesul educației. Termenul face referire la educația științifică sau
artistică, umanistă sau de tip matematic.
Educația -produs se referă la rezultatele procesului educațional. Acest sens apare foarte
des în limbajul comun, în expresii precum persoană educată sau cei șapte ani de acasă. Termenul
valorifică calitatea intelectuală și conduita individului [7.].
Educația se definește printr -o serie de carac teristici precum: caracterul său intenționat,
educația desfășurându -se în mod conștient, deliberat și având un scop stabilit; caracterul
sistematic și organizat al acesteia; pregătirea individului pentru prezent și pentru viitor în raport
cu idealul social și educațional, cu cerințele societății și cu interesele și expectanțele celor

12
implicați în procesul de educare; complexitatea și permanența ei și fa ptul că obiectul educației
este reprezentat de toate componentele ființei umane, limitele fiindu -i determinate doar din punct
de vedere biologic și la nivelul dezvoltării istorice a individului (Jinga și Istrate, 2008) .
Cucoș evidențiază o serie de caract eristici ale educației. Printre acestea se regăsesc:
– Educația reprezintă un demers specific omului deoarece aceasta presupune
existența conștiinței.
– Educația este deliberată, fiind mai mult o propunere decât o certitudine. Acțiunile
întâmplătoare sunt medi ate, exploatate și integrate în mesaje educaționale.
– Educația este realizată din punct de vedere al unui ideal de persoană, care este
congruent cu reperele culturale, istorice, naționale și internaționale, la
determinantele psihologice.
– Educația reprezintă un proces continuu și permanent ce are loc pe tot parcursul
vieții.
Consecințele educației asupra dezvoltării umane și sociale sunt transpuse în funcțiile
acesteia :
– funcțiile socio -umane ale educației fac referire la impactul acesteia asupra
dezvoltării personalității individului și a relațiilor sociale la diverse nivele: la
nivel individual, aceasta contribuie la dezvoltarea potențialului psihic și social al
individului, la nivel instituțional, instituțiile educaționale facilitează apariția și
întărirea calității relațiilor interumane și a comportamentului organizațional, iar la
nivelul comunității, educația îndeplinește nevoile sociale prin integrarea socială a
membrilor, facilitarea mobilității sociale în cadrul structurii sociale existente și
întărirea conceptului de echitate socială.
– funcțiile tehnico -economice au în vedere influența educației asupra dezvoltării și
nevoilor tehnice sau economice la cinci nivele: la nivel individual, educația oferă
individului oportunități de acces la cunoștințele și a bilitățile care îi sunt necesare
pentru existența și concu rența dintr -o societate modernă; la nivel instituțional,
instituțiile educaționale au în vedere calitatea și t ransparența serviciilor oferite; la
nivelul comunității, instituțiile educaționale sprij ină nevoile economice și
instrumentale ale comunității locale, modifică și formează comportamente
economice și influențează dezvoltarea și stabilitatea societății, aspect care are
influență la nivel global.
– Funcțiile politice se referă la impactul educație i asupra dezvoltării politice. La
nivel individual, se urmărește dezvoltarea atitudinilor și aptitudinilor civice
pozitive; la nivel instituțional, instituțiile educaționale sunt reprezentate ca locuri

13
care încurajează discuțiile critice pe teme politice d e interes direct; la nivelul
societății, educația promovează conștiința democratică și facilitează dezv oltarea și
schimbarea politică.
– Funcțiile culturale se referă la influența educației asupra transmiterii și creării
culturii. La nivel individual, educaț ia dezvoltă latura creativă și cea estetică a
individului, dar și contactul cu valorile culturale specifice. La nivel instituțional,
instituțiile educaționale sunt reprezentate ca agenți de transmitere sistematică a
culturii. La nivelul societății și comun ității, instituțiile educaționale reprezintă
spații culturale ce reflectă normele explicite și așteptările comunității locale. La
nivel global, educația poate avea efecte asupra valorizării diversității culturale și
toleranței față de normele, tradițiile, valorile și credințele altor țări și regiuni.
– Funcțiile educaționale evidențiază educația ca valoare în sine și se referă la rolul
politicilor în dezvoltarea și menținerea educației. Astfel că, la nivel individual,
educația îl învață pe individ cum să înve țe; la nivel instituțional, instituțiile
educaționale reprezintă locuri în care profesioniștii în domeniu lucrează în
vederea dezvoltării metodelor de învățare și predare; la nivelul societății și al
comunității, se oferă servicii pentru diverse nevoi educ aționale; la nivel global,
educația poate susține înțelegerea și sprijinul reciproc dintre națiuni, prin
dezvoltarea educației globale și a cooperării educaționale internaționale [10.] .

2.2.2. Formele educației și interdependența lor

Formele generale ale educației sunt modalități de realizare a activității de dezvoltare a
personalității individului, care se desfășoară într -un timp și spațiu pedagogic determinat din
punct de vedere social. Formele educației pot fi clasificate pe două criterii:
a. prezenț a sau absența cadrului instituțional angajat la nivel de proiectare pedagogică;
b. existența sau absența factorilor de organizare, ce se angajează în calitate de agenți,
actori sau autori ai educației.
După ultimul criteriu, formele generale ale educației pot fi clasificate după:
t. subcriteriul proiectării: educație instituțională (educația formală și nonformală),
educație noninstituționalizată (educația informală);
u. subcriteriul organizării: educație realizată pe baza unor acțiuni explicite și influențe
implicit e (educația formală și nonformală), educație ce se realizează doar pe baza
unor influențe implicite (educația informală) [6.].

14
2.2.2.1. Educația formală

Educația formală cuprinde totalitatea acțiunilor pedagogice proiectate instituțional prin
intermediul unor structuri organizate sistemic, pe niveluri și trepte de studii, în cadrul unui
proces de instruire ce se realizează cu un maximum de rigurozitate în timp și spațiu.
Acest tip de educație este organizat în cadrul unei instituții a sistemului de învăță mânt,
sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate. Acestea asigură dirijarea conștientă a
raporturilor funcțional -structurale dintre educator și educat și se realizează într -un context
metodologic favorabil reușitei pedagogice [6.]. Pregătirea educaț ională se realizează conștient și
eșalonat, în concordanță cu potențialul educogen al categoriilor de educabili care urmează a fi
instruiți. O caracteristică esențială a acestui tip de educație este prezența unui sistem obligatoriu
de activități de predare – învățare – evaluare [12.] .
Educația formală are obiective precum:
a. dobândirea cunoștințelor fundamentale în interdependența lor sistemică;
b. exersarea aptitudinilor și a atitudinilor umane într -un cadru metodic
stimulativ, deschis, perfectibil;
c. aplicarea instrumentelor de evaluare socială la diferite niveluri și grade de
integrare școlară -postșcolară, universitară -postuniversitară, profesională.
Conținuturile și strategiile angajate obiectivelor pedagogice asigură educația de bază și
susține trunchiul de p regătire generală necesar oricărei personalități în faza fundamentării
structurilor sale aptitudinale și atitudinale, dar și pe parcursul profilării și specializării [6.]. Cu
alte cuvinte, educația formală permite asimilarea sistematizată a cunoștințelor ș i facilitează
dezvoltarea unor capacități, a unor priceperi și deprinderi, a unor aptitudini și atitudini
necesare pentru inserția individului în societatea dată (Jinga și Istrate, 2008, p. 174).
Educația formală poate avea limite precum centrarea pe perfo rmanțele înscrise în
programe rigide, tendința de îngurgitare a cunoștințelor, predispunerea către rutină și monotonie
etc. [12.] .

2.2.2.2. Educația nonformală

Educația nonformală constituie totalitatea acțiunilor pedagogice proiectate instituțional
prin structuri flexibile, organizate la nivel școlar și extrașcolar, ce se află în raporturi de
complementaritate cu cele realizate de educația formală și de deschidere față de informațiile ce
provin din mediul informal.

15
Educația nonformală se caracterizează printr -o poziție foarte mobilă a acțiunilor inițiate,
didactice și extradidactice, care intervin în interiorul și exteriorul sistemului și al procesului de
învățământ, asigură legătura dintre cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate
informal.
Acțiunile specifice educației nonformale se pot desfășura atât în interiorul școlii, dar în
afara clasei și a programului didactic obli gatoriu, cât și în afara școlii [6.]. Educația nonformală
se poate exercita prin intermediul diferitelor cursuri o pționale, cercuri, concursuri sau olimpiade
școlare, care pot fi inițiate și de organizații, cluburi sportive, case de cultură sau ONG -uri [12.].
Mai mult, influența educației nonformale se poate realiza atât prin mijloace și instituții
tradiționale precum familia, organizații de tineret, biblioteci, excursii etc., cât și prin intermediul
mass -mediei [13.] .
În privința caracteristicilor, educația nonformală se deosebește de cea formală prin
proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate și educație
permanentă, organiza rea facultativă, neformalizată cu profilarea conținuturilor dependentă de
opțiunile elevilor și ale comunităților școlare și locale, flexibilitatea metodologiei, orientată spre
experiment și inovație, eva luarea facultativă, neformalizată , fără note sau calificative oficiale .
Obiectivele generale ale educației nonformale sunt reprezentate de sprijinirea elevilor și a
adulților cu șanse reduse de acces la o școlaritate normală și stimularea dezvoltării
socioeconomice și culturale a personalității umane și a comunităților locale. Obiectivele
specifice cuprind dezvoltarea s ectoarelor socioeconomice particulare, valorificarea propice a
resurselor locale, alfabetizarea funcțională, formarea și perfecționarea profesională, educarea
generațiilor pentru o existență sănătoasă în plan moral -intelectual -tehnologic -estetic -psihofizic .
În ceea ce privește limitele educației nonformale în raport cu educația formală, acesta nu
duce întotdeauna la o calificare oficială a competențelor, promovează structuri excesiv de fluide,
centrate pe obiective concrete, imediate, fără realizarea unor strategii valorificabile în educația
permanentă, întreține unele riscuri pedagogice, există o dependență de mijloace tehnice, aspect
care poate dezechilibra corelația subiect -obiect, eludarea posibilităților de validare soci ală a
rezultatelor, prin diplome și certificate, la nivelul educației formale [6.].

2.2.2.3. Educația informală

Educația informală este o acțiune ocazională, paralelă, spontană, difuză, care permite un
proces de osmoză între educabil și mediul său înconjurător. La realizarea acestei f orme de
educație contribuie familia, bisericile, mijloacele de comunicare socială, mediile de informare în
masă, muzeele, strada și altele [4.].

16
Educația informală se referă la totalitatea influențelor pedagogice realizate spontan
asupra personalității de la nivelul mediului social, (micro)grupurilor sociale, comunității și mass –
mediei. Însă, aceasta nu reprezintă o acțiune pedagogică ce are la bază instituționalizarea
corelației dintre educator și educat, aspect care diferențiază educația informală de cea
nonformală și formală.
Mai mult, educația informală cuprinde toate influențele spontane care au loc asupra
acțiunilor cu finalitate formativă, cu efectele lor pedagogice multiplicate în timp și spațiu, fără,
însă a -și propune atingerea unor obiective educ ative. Sfera acestei forme de educație se află într –
o continuă extindere în societatea modernă și postmodernă.
„Ascensiunea mass -mediei (televiziunea prin cablu, emisiunile de radio locale) și a noilor
tehnologii informaționale (internetul, diferitele reț ele de comunicare rapidă a informației)
generează chiar fenomene de suprainformare sau de hiperstimulare senzorială, a căror efecte
imediate, dar și pe termen mediu și lung, sunt tot mai greu controlabile din perspectivă
pedagogică ” [6.].
Influențele pedag ogice incluse în realizarea educației informale sunt influențe pedagogice
care provin din medii sociale mai puțin structurate instituțional (familia, microgrupul, strada,
cartierul) și influențe pedagogice care provin din medii sociale structurate instituț ional, dar din
perspectiva altor scopuri și motivații decât cele pedagogice (mass -media).
Din punct de vedere calitativ, educația informală intervine difuz, eterogen, neselectiv,
prin influențe care pot deveni tot mai aleatorii, din cauza sferei lor de ma nifestare extrem de
largă și de variabilă, atunci când scopurile pedagogice specifice acțiunii educaționale de tip
formal sau nonformal lipsesc.
În ceea ce privește educația informală ce se realizează prin mass -media , se evidențiază
două fenomene compleme ntare:
a. creșterea potențialului său informativ general;
b. situarea sa în avangarda procesului de informare rapidă, în raport cu educația formală
și nonformală și sociale.
Mai mult, educația informală concentrează experiența de viață a fiecărei personalități,
realizată într -un mediu social determinat natural, economic, politic, cultural și comunitar.
Experiența de viață a educatulu i este valorificată la nivelul activităților formale și nonformale
printr -o deschidere pedagogică ce se realizează cu scopul de a p relucra cunoștințele și
capacitățile acumulate în mediul social și comprimarea lor în cadrul sarcinilor de tip formal sau
nonformal și pentru activarea continuă a cunoștințelor și capacităților dobândite la nivel formal și
nonformal în mediul social, compl etări disciplinare și interdisciplinare, mijloace sau criterii de

17
selecție valorică a informației oferite de mass -media sau de familie, comunitatea locală,
teritorială, socioprofesională etc. [6.].
Florea și Țăranu realizează o sinteză a caracteristicilor educației informale, specificând
faptul că aceasta se poate diferenția de celelalte două prin:
– spontaneitatea contextului de realizare a experienței educaționale, aspect din care
rezultă un efect discontinuu și nesistematic al acestora;
– stimuli educațional i atractivi și diverși (mass -media, internet, persoane
semnificative din mediul psihosocial) care fac ca impactul formativ să fie relevant
și semnificativ pentru individ;
– absența restricțiilor sau a standardelor, care stimulează nevoia de cunoaștere
autono mă, liberă a persoanei;
– conținut informațional variat, care acoperă toate domeniile de cunoaștere;
– valori promovate cu caracter dominant;
– efectele experiențelor educaționale pot fi în neconcordanță cu valorile promovate
de educația formală. În cazul în car e aceste experiențe educaționale sunt continue
și întărite, impactul lor poate fi total [10.] .

Din punct de vedere pedagogic interdependența formelor educației este importantă în
contextul finalităților pedagogice propuse la nivelul modelului cultural al societății,
postindustriale, informatizate, care validează paradigma de proiectare curriculară a activității de
dezvoltare a personalității individului.
Îmbinarea celor trei forme de educație în cadrul activităților cu finalitate formativă
asigură crește rea potențialului pedagogic al acestora. Instituționalizarea acestor interdependențe
a dus la o abordare din perspectiva a două modele grafice: cel tridimensional și cel concentric.
Interdependența , din punct de vedere tridimensional, se poate realiza pe d ouă coordonate:
orizontală și verticală.
Coordonata orizontală a a cestui model tridimensional asigură interdependența formelor
de educație la trei niveluri de referință: nivelul educației formale (realizat formal pe trepte
ierarhice, nonformal prin activit ăți proiectate în afara curriculumului formal și informal prin
influențele grupurilor sociale), nivelul educației nonformale (realizat formal prin obținerea
diplomelor și a certificatelor, nonformal prin organizarea activităților extrașcolare și informal
prin asimilarea participărilor spontane în cadrul educației) și nivelul informal ( realizat formal
prin locul de muncă, nonformal prin educația familială și informal prin experiențele cotidiene ).
Coordonata verticală a acestui model asigură interdependența formelor educației la alte
trei niveluri: nivelul educației formale (realizat formal pe treptele ierarhice ale sistemului de

18
învățământ, nonformal prin locurile de muncă și informal prin educația familială), nivelul
educației nonformale (realizat formal pr in activități organizate în afara curriculumului școlar,
nonformal prin activități extrașcolare și informal prin educația familială) și nivelul educației
informale (realizat formal prin influențele de grup, nonformal prin participări complementare și
infor mal prin experiențe cotidiene).
Modelul concentric se referă la interdependențele dezvoltate în plan didactic: instruirea
de tip formal (urmărește dobândirea de cunoștințe sistematizate prin programe și manuale
școlare, cunoștințe organizate pe domenii d isciplinare și interdisciplinare, sub îndrumarea
educatorului sau independent), instruirea nonformală (urmărește acumularea de cunoștințe
complementare, opțional, prin studiu independent sau orientat de educator) și instruirea
informală (urmărește obținere a unor informații pluridisciplinare, neprelucrate, dar valorificate
spre acumularea de cunoștințe complementare sau aprofundarea unor cunoștințe dobândite
anterior).
Acest model susține că educația formală este nucleul central care asigură baza
valorificăr ii optime a resurselor de instruire nonformală și informală. Aplicarea modelului
stimulează promovarea lecțiilor tematice, lecțiilor deschise, activităților de sinteză, activităților
interdisciplinare în domeniul științelor socio -umane, activităților educa tive, activităților de
învățare independentă, etc. [6.].
Mai mult, educația formală ghidează, completează și corectează cunoștințele și
competențele obținute într -un cadru nonformal sau informal, exercitând o funcție integrativă, de
sinteză, a diverselor e xperiențe trăite [13.] .
Cucoș și colaboratorii săi consideră că integrarea formelor educației trebuie să respecte
câteva cerințe din perspectiva educației formale:
– pentru a se putea lansa în incursiuni sau în activități de analiză și sinteză a
informațiilo r acumulate de elevi în cadrul informal, profesorii trebuie să
cunoască ei înșiși preocupările și experiențele de viață ale elevilor, semnificative
din punct de vedere sociocultural și pedagogic;
– analiza informațiilor dobândite de elevi în afara școlii, pr eluarea și integrarea
acestora în ansamblurile constituite prin sistemele de lecții proiectate și
desfășurate de fiecare profesor contribuie la realizarea obiectivelor generale ale
fiecărei discipline.
– Integrarea experiențelor informale ale elevilor în sis temul formal de educație
presupune o îmbogățire a culturii etice și estetice a profesorilor care, în
majoritatea lor, își asumă și rolul de diriginte;

19
– Învățarea interdisciplinară reprezintă o modalitate eficientă de articulare a
acelor trei tipuri de conți nuturi; amplificarea conexiunilor disciplinare și
transferurile de metodologii și concepte presupun inițierea cadrelor didactice în
domeniul filosofiei științelor și al epistemologiei pedagogice [7.].

2.2.3. Mass -media ca factor educativ

Mass -media inf luențează indirect conduita umană. Funcția educativ -culturală a acesteia
oferă măsură capacității mass -mediei de a socializa explicit indivizii, prin emisiuni, articole,
campanii create în acest scop și, implicit, prin obținerea solidarității sau a consens ului.
Popa afirmă faptul că educația și informarea sunt diferite, însă între ele există un grad de
coerență și unul de complementaritate, prin faptul că datele furnizate de informare și curiozitatea
stârnită de problemele conștientizate în acest mod, dar și înțelegerea și soluționarea lor sunt
favorizate de educație [18.] .
Într-un mediu încărcat de stimuli informaționali tot mai accesibili datorită dezvoltării
tehnologiilor și în aceeași proporție cu o influență greu de gestionat de către administrațiile
centrale, educația trebuie să -și propună formarea unei personalități capabile să decripteze
adecvat mesajele mediatice și să selecteze sursele informaționale în acord cu un cadru valoric
autentic. Mass -media vehiculează imagini și informații capabile să mo difice cunoștințele,
comportamentul și valorile oamenilor cel puțin tot atât de real cum o fac pedagogii în clasă, dar
nu există în mod necesar un acord între conținutul lor și acela promovat de către sistemul
educativ [10.] .
Educația pentru comunicare și mass -media propune să asigure accesul tinerilor la noi
coduri de lectură a mesajelor, să dezvolte capacitatea elevilor de a amenda și neutraliza
informațiile false și să activeze competențele proprii de a comunica cu ceilalți [10.] .
Educația pentru mass -media se referă la formarea unei atitudini critice, selective față de
informațiile oferite de aceasta, vehiculată de multe ori din prisma unor interese comerciale și nu
din prisma unor valori morale. Acest tip de educație este utilă în condițiile în care el evii petrec
25% mai mult timp în fața televizorului decât în școală, urmărirea programelor TV devenind tot
mai mult principala modalitate de petrecere a timpului liber [13.] .
Educația prin mass -media se alătură căilor tradiționale de modelare a personalit ății
umane, oferind noi posibilități de formare și dezvoltare. Datorită expansiunii pe care au
cunoscut -o în ultimul timp, pătrunderii lor în toate mediile socio -culturale, precum și
numeroaselor funcții îndeplinite, aceste mijloace de comunicare de masă a u devenit un
important factor de educație în societatea contemporană [1.].

20
Mass -media se referă pot, totodată, să constituie instrumente care îl ajută pe individ în
realizarea educației permanente. Acestea au capacitatea de a întări dezvoltarea sistemului de
cunoaștere, contactul cu valorile culturii, adaptarea individului la tendințele manifeste în cadrul
societății. Importanța mass -mediei este în continuă creștere în realizarea educației, iar acest
aspect se datorează funcției lor educative pe care o înde plinesc [11.] .

2.3. Comportamentul moral -civic al copilului
2.3.1. Comportamentul moral -civic

Morala poate fi abordată atât din perspectiva filosofică, cât și din perspectiva psihologiei
sociale. La nivel filosofic, morala se referă la o teorie a relați ilor cu lumea și cu sine care scoate
în evidență rolul activ al conștiinței umane în dezvoltarea personalității. Din punct de vedere al
psihologiei sociale, morala este o formă a conștiinței sociale ce reflectă existența socială la nivel
teoretic și practi c.
Dezvoltarea conștiinței morale la nivel practic angajează sensul psihosocial al moralei în
plan comportamental. Conduita morală valorifică resursele convingerii morale la nivelul
obișnuințelor și al atitudinilor morale. Obișnuințele morale se traduc în comportamente
automatizate formate prin exercițiu moral cu scopul personalității de a se adapta la anumite
situații psihosociale concrete. Atitudinile morale se referă la comportamente stabile, interiorizate
la nivel afectiv, motivațional, caracterial, ca re contribuie la adaptarea personalității în orice
context psihosocial [6.].
Vidam distinge conceptul de morală de cel de moralitate. În concepția lui, „moralitatea
izvorăște din sinele nostru profund și nu se poate legitima rezumându -se doar la intenționa litatea
actului de conștiință, adică intrasubiectiv. Ea se justifică prin intersubiectivitatea și
intercomunicarea relațiilor interpersonale și nu în ultimul rând instituționalizate” [27.] .
Există trei lumi relativ diferite și autonome care, împreună, cons tituie universul nostru
existențial și anume: lumea înconjurătoare, ca realitate de fundal, lumea trăită a ființării
personale și comunitare și lumea valorilor. Lumea valorilor are un parcurs asemănător de
constituire cu cel al conceptului de moralitate. Vidam realizează o analiză a conceptului de
moralitate din două perspective diferite: perspectiva religioasă și cea filosofică.
Conceptul de moralitate este un concept deschis, care determină modalitatea de
manifestare și alcătuire a moralei și eticii. Din punct de vedere al perspectivei religioase,
moralitatea este menținută de teama față de răsplata divină. Din punct de vedere filosofic, la
constituirea moralității contribuie psihismul uman ca totalitate, relațiile interpersonale datorită

21
interacțiunilor și comunicării, trecerea de la cultura arhaică, mitică, bazată pe tradițiile ancestrale
și comunicarea orală, la cea scrisă, însușită și difuzată.
„Nervul central al moralității îl constituie efortul de realizare al unui ideal efort ce solicită
condițiile interne ale moralității: libertatea, voința și conștiința. Experiența libertății parcurge mai
multe faze, de la aceea a spontaneității vieții psihice sau raționale, până la cunoaștere,
identificare ș i stăpânirea de sine. ” [27.] . Voința este cea care cupri nde tendințele. Ea rezultă în
urma conjugării dintre voință, voire și voit. Apoi, între sine și conștiință se manifestă psihismul
uman în totalitatea sa. „Moralitatea se constituie pornind din incinta sinelui și conștiinței ca
instanță intrapsihică superio ară în perimetrul existenței personale, pentru a se afirma propriu -zis
în perimetrul existenței sociale prin relațiile interpersonale, de intercomunicare, de valorificare
și, finalmente, prin relațiile instituționalizate” [27.] .
Moralitatea reprezintă mat eria eterogenă a judecăților morale, materia factologică despre
ceea ce e de făcut, despre intenții, motive, acțiuni și despre caracterul celorlalți. Caracterul
multidimensional al a cesteia poate fi înțeles doar din perspectiva întregului, a sistemului mor al.
Mai mult, moralitatea pleacă de la o dispoziție formativă, de la capacitatea unui individ de a
reacționa și acționa rezonabil cu alt individ.
Astfel că, morala antică și cea creștină sunt reprezentative pentru cultura europeană,
înainte de morala mo dernă. Morala antică promovează valori precum prudența, curajul,
cumpătarea și justiția, iar morala creștină promovează valori precum compasiunea, iubirea,
sfințenia și speranța. Morala modernă admite un compromis între primele două, compromis care
se refe ră la acceptarea substituirii teismului de către deism, lumea mișcându -se și dezvoltându -se
după legile și regularitatea proprie.
De asemenea, conținutul conceptului de moralitate se caracterizează printr-o ipostază
triplă: moralitatea personală, comunita ră și ideală. Moralitatea personală presupune maturizarea
psiho -intelectuală, intercomunicare și perfecționare. Maturitatea comunitară duce actele
personale la nivel social și deschide căile spre o integrare în cultura majoră. Moralitatea ideală
reprezintă interferența și condiționarea intimă dintre primele două. Aceasta dezvăluie orizontul
de convergență, creșterea autonomiei și posibila afirmare al unui comportament responsabil și
demn. Intercondiționarea, interpătrunderea și interpotențarea acestor trei componente pot duce la
înțelegerea moralei și a eticii.
Moralitatea este un sistem public informal aplicat la toate persoanele rezonabile. Un
sistem public informal presupune un acord majoritar cu privire la normele sistemului și poate
funcționa doar dacă dezacordurile sunt rare. Mai mult, moralitatea nu are procedură decizională
și nici instanță juridică pentru a oferi un răspuns unic la întrebările morale. Aceasta presupune
conformitate între principii și norme morale [27.] .

22
Un comportament moral -civic se caracterizează prin cunoștințe morale, dar și convingeri
și sentimente morale. Astfel că, cunoștințele morale, care reprezintă noțiuni și norme, să se
transforme în trăiri afective înalte, demne, care polarizează în jurul binelui, transformându -se în
convingeri și sentimente morale.
O conduită moral -civică presupune formarea deprinderilor și a obișnuințelor morale,
formarea trăsăturilor de voință, formarea trăsăturilor de caracter și formarea și dezvoltarea
capacității de autoeducație moral -civică [2.].

2.3.2. Mass -media și comportamentul de imitație

Bontaș susține faptul că la vârstele mici, copiii manifestă o puternică capacitate de
imitație. Copiii imită comportamentele adulților fără discernământ, iar expunerea lor la
comportamente pozitive este i mportantă. Atunci când copilul este expus în mod neintenționat la
comportamente negative, este utilă explicarea nocivității acestor comportamente în dezvoltarea
individualității lor și a comportamentului lor [2.].
Teoria socială sau teoria modelării, propu să de Bandura, susține faptul că un copil poate
imita atitudini sau comportamente fără a fi recompensat sau pedepsit. Această teorie încearcă
explicarea mecanismului prin care indivizii dobândesc noi forme de comportament, adoptă
modele de acțiune și le tr ansformă în moduri personale de acțiune, după observarea modului în
care alți indivizi acționează.
Dobrescu și Bârgăoanu specifică șase etape ale procesului de modelare. Printre acestea se
regăsesc:
– Observarea, citirea sau vizionarea de către individ a un ui comportament al unei
persoane;
– Identificarea receptorului cu modelul și dorința acestuia de a fi ca modelul,
considerându -l atractiv și demn de imitat;
– Concluzia receptorului conform căreia comportamentul imitat este funcțional;
– În situații similare rel evante, individul își amintește acțiunile modelului și
reproduce comportamentul respectiv ca reacție la respectiva situație;
– Realizarea acțiunii îi aduce individului ușurare, aspect care consolidează relația
dintre stimuli și reacție;
– Consolidarea crește p robabilitatea ca individul să adopte în mod repetat
activitatea imitată drept modalitate de reacționare la situații similare [9.].

2.3.3. Influențarea comportamentelor prin mass -media

23

Există păreri conform cărora mass -media favorizează manipularea opinie i publice, copiii
care se uită prea mult la televizor nu au rezultate bune la școală, ziariștii sunt adesea părtinitori și
lipsiți de obiectivitate sau că televiziunea determină votul. Sociologii sunt de părere că aceste
opinii reprezintă expresia unor pre judecăți, care nu sunt confirmate și nu sunt validate din punct
de vedere științific [21.] .
Comportamentul individului este influențat indirect de mass -media. În condițiile în care o
persoană este expusă la mesaje persuasive, aceasta își schimbă atitudinea , proces care se
realizează în 3 etape: 1. Captarea atenției asupra mesajului; 2. Înțelegerea mesajului transmis; 3.
Acceptarea conținutului respectivului mesaj [18.] .
Cercetători precum Ejsmont și Kosmalska susțin faptul că mass -media, în special
televizi unea și internetul, pot influența oamenii în două direcții. Ele pot avea o influența pozitivă
asupra indivizilor prin extinderea cunoștințelor și exemplificarea unor comportamente potrivite,
pot dezvolta interese, hobby -uri, atitudini, valori și stiluri de viață. Însă, pot, să influențeze și
negativ comportamentele prin faptul că pot crea dependență, pot promova comportamente
agresive [17.] .
Rieffel susține faptul că presa scrisă reprezintă unul dintre factorii care au favorizat
apariția progresului opinie i publice. Tarde consideră că principiul colectiv al comunităților
umane este imitația și face o diferențiere între mulțime și public, explicând faptul că acțiunea
mulțimii este instabilă și neașteptată, reacțion ează impulsiv și emoțional , este intolerantă și
violentă, supusă prejudecăților și elanurilor pasionale, pe când, publicul este ponderat, membrii
acestuia sunt uniți de convingerea că împărtășesc în același moment anumite idei.
Mai mult, mass -media au modificat modalitățile de exprimare a opiniei p ublice. Opinia
publică se poate exprima și prin intermediul semnatarilor unor petiții, al organizatorilor de
manifestații, al practicilor de protest stradal. În anumite împrejurări, mass -media influențează
succesul lor. Dacă în trecut obiectivul manifestaț iilor era de a se face auzite în stradă și erau
coordonate de activiști politici sau sindicaliști, în prezent manifestațiile vor să atragă atenția
mass -mediei prin toate mijloacele. Astfel că, mass -media pot transforma o problemă locală în
una națională, p articipând la formarea evenimentului.
De asemenea, mijloacele de comunicare în masă pot impune pe ordinea de zi anumite
subiecte și genera conformism. Alteori, acestea pot amplifica dezbaterile, favorizând pluralismul
opiniilor. Același autor susține fapt ul că mijloacele de comunicare în masă creează opinia
publică și opresc jocul dezbaterii democratice.
Conform autoarei Elisabeth Noëlle -Neumann, indivizii se află într -o stare de dependență
față de mass -media. În afirmațiile sale aceasta se bazează pe fap tul că indivizii își construiesc o

24
reprezentare în privința repartizării și succesului opiniilor în mediul lor social. Astfel că, ei
reperează intuitiv semnalele de sprijin și anticipează opinia dominantă. Un alt aspect este
reprezentat de faptul că mass -media constituie principala sursă de referință pentru tot ceea ce se
află în afara sferei personale, dar și că atunci când indivizii nu se simt susținuți, aceștia își pierd
încrederea în sineși nu -și mai exprimă opiniile. De aici rezultă și retragerea din d ezbaterea
publică și instalarea într -o spirală a tăcerii, care se autoalimentează.
Rieffel afirmă faptul că analizele influenței mass -media asupra receptorilor au fost
marcate de următoarele tipuri de abordări: studiul efectelor, studiul utilizărilor, stud iul
dimensiunii simbolice și sociopolitice a mass -media și studiul receptării propriu -zise.
a. Primele cercetări se referă la ideea că mijloacele moderne de comunicare au efect
asupra receptorului, adică o viziune unidirecțională și verticală a comunicării. În anii
40-60 au existat două tradiții de cercetare au încercat să definească modurile în care
se realizează influența: curentul empirist, care accentuează noțiunea de eficacitate pe
termen scurt a mass -media, efectele indirecte și limitate ale acestora și curentul critic,
care subliniază noțiunea de manipulare a indivizilor, efectele directe și puternice ale
mass -media.
Curentul empirist a căutat măsurarea efectelor direct perceptibile ale mesajelor asupra
unor receptori. Rezultatele studiilor au arătat c ă mass -media nu provoacă schimbări
mari de atitudine la receptori, iar relațiile interpersonale au un rol important în
comportamentele acestora.
Curentul critic este reprezentat de teoreticieni care susțin faptul că mijloacele
moderne de comunicare influe nțează puternic atitudinile și comportamentele
receptorilor, care sunt manipulați de o elită conducătoare ce controlează mass -media.
b. În anii 60 s -a produs o schimbare de perspectivă : empirismul și -a mutat interesul
asupra problematicii utilizărilor și sat isfacțiilor mass -media. Curentul susținea faptul
că indivizii utilizează activ conținuturile difuzate de mass -media în vederea
satisfacerii unor necesități și căutării unor împliniri.
Din această perspectivă, mijloacele de comunicare în masă îndeplinesc f uncții
precum: transmiterea moștenirii culturale, supravegherea teritoriului, integrarea
diferitelor componente ale acestuia și altele.
c. Mai târziu, înainte de anii 90, au existat concluzii precum faptul că forțele politice și
economice, relațiile de puter e și de dominație sunt importante în privința receptării
mesajelor. Mass -media sunt cele care impun cadrul de reprezentări în care indivizii își
construiesc realitatea cotidiană.

25
d. După anii 90, încercarea de înțelegere a comportamentelor publicului are la b ază
ideea conform căreia mesajul conceput și cel difuzat nu au efect, în comparație cu
mesajul primit efectiv. Se susține faptul că receptorii decodează mesajele primite,
aceștia fiind percepuți drept persoane active în construcția socială a semnificațiilo r
mesajelor și puternic inserați în viața socială de zi cu zi.
Alte cercetări în domeniu au arătat că televiziunea poate influența dinamica
interpersonală a modificărilor de opinie sau de adeziune la noile valori. De asemenea, aceasta
reprezintă un instru ment important de socializare pentru anumiți copii. Astfel că, cu cât copilul
are mai multe probleme, cu atât oferă mai multă importanță televiziunii.
S-a studiat, de asemenea, comportamentul copiilor față de violența la televizor, însă nu s –
a ajuns la o concluzie unanimă în privința acestui aspect. Totuși, se recunoaște existența a trei
factori care determină relația dintre violența mediatizată și agresivitatea receptorilor:
particularitățile mesajului, contextul socio -cultural și dezvoltarea psihologică a individului.
Rieffel consideră că reacția depinde de tipul de program în care sunt inserate scenele de
violență. Doar anumite imagini pot declanșa sentimente de anxietate, iar altele mai puțin, acest
lucru depinde de gradul în care este inserată violenț a, realismul ei, recompensarea sau
sancționarea ei etc.
Însă, este important și mediul social din care provine copilul. Un copil care provine dintr –
un mediu social și familial fragil, în care este prezentă violența, influența asupra sa este mai
puternică. Există și studii care au arătat că dacă părintele este prezent în momentul vizionării
scenelor violente, atunci impactul acestora este dezamorsat.
Mai mult, trecutul personal și relațional al copilului intervine în decodarea violenței. Un
copil care se id entifică cu personajele violente, care fantazează pe marginea unei agresiuni, care
este în situația de eșec școlar sau de marginalizare este mai sensibil decât ceilalți la scenele de
violență mediatizate.
În acest sens, se propun trei teorii cu privire la efectele violenței mediatizate asupra
comportamentului celui care le receptează: teoria agresivității, teoria desensibilizării și teoria
fricii.
1. Teoria agresivității presupune, la rândul său, trei teorii:
a. Prima consideră important efectul de catharsis, sc enele violente ajutându -l pe
individ să elimine sentimentele negative, de furie sau frustrare.
b. A doua se referă la învățarea deprinderilor sociale și postulează faptul că
observarea comportamentelor violente duce la imitație [21.] .
Tot despre imitație scri e și Bontaș , care afirmă faptul că la vârstele mici,
copiii manifestă o puternică capacitate de imitație. Copiii imită

26
comportamentele adulților (văzute, auzite etc.) fără discernământ, dorind să
fie ca ei. Expunerea copiilor la comportamente pozitive este importantă, iar în
cazul unei expuneri neintenționate la comportamente negative este utilă
explicarea nocivității acestora în dezvoltarea individualității lor și a
comportamentului lor [2.].
c. A treia teorie expl ică comportamentul violent din punct de vede re al
procesării informației, mass -media propunând scenarii de comportament care,
prin repetare, influențează indivizii expuși, astfel apărând gândurile agresive.
2. Teoria desensibilizării susține faptul că expunerea prelungită la un stimul duce la o
reacție emoțională redusă la stimulul respectiv.
3. Teoria fricii a fost numită și teoria incubației culturale și susține faptul că expunerea
prelungită la televiziune îl poate face pe receptor să confunde realitatea cu realitatea
mediatică. De aici vine și teama c ă vor fi victimele unor agresiuni [21.] .
Albulescu susține faptul că influența mass -media asupra copiilor, adolescenților și
tinerilor este semnificativă pentru personalitatea lor care se află în curs de formare, ridicând
probleme, pe care, mai apoi, teor ia și practica educațională trebuie să le rezolve. Studiile arată că
o expunere prelungită la mesaje mediatice duce la perturbări în stilul de muncă și de viață, în
programul normal de studiu și în timpul de odihnă. O expunere excesivă la mass -media afecte ază
viața socială a copiilor și duce la limitarea legăturilor sociale și familiale.
Părinții, dar și cadrele didactice, spun că mass -media răpește din timpul acordat pregătirii
pentru școală și -i determină pe copii să neglijeze studiul, să pregătească în mod superficial
lecțiile și, mai apoi, să rămână în urmă la învățătură. Tot ca efecte sunt expuse și dezinteresul
față de școală, comportamentele deviante și slaba autoritatea a profesorilor [1.].
Huțuleac subliniază influența pozitivă a mass -media asupra copiilor. Aceasta aduce în
discuție un studiu realizat pe copii cu vârste cuprinse între 6/7 ani și 11/12 ani, ale cărui rezultate
au arătat că informațiile din mass -media influențează modul de a gândi și de a simți al copiilor,
dar și comportamentul lor. Acestea pot determina manifestări pozitive sau negative, idealuri și
virtuți elevate, însă, pot și submina fundamentele morale ale vieții [11.] .
Un alt studiu a fost realizat pentru a identifica motivele pentru care copiii urmăresc un
anumit program TV, c e înseamnă informația mass -media pentru ei, care sunt relațiile lor cu
familia și cu ceilalți copii. Au fost aplicate chestionare atât părinților, cât și profesorilor, dar și
interviuri copiilor și părinților. Rezultatele au arătat că televiziunea satisfac e nevoi precum
nevoia de divertisment, nevoia de informație și nevoia de utilitate socială. În cazul copiilor,
nevoia de informație și cea de evadare în imaginar se regăsesc la egalitate, iar efectele

27
televiziunii sunt diferite, receptarea informațiilor de pinzând de trăsăturile de caracter ale copiilor,
de profilul lor psihologic și social.
Mai mult, expunerea la informații televizate conduce la învățare prin observare, iar
rezultatele depind de nivelul de inteligență, atenția acordată, nevoile copiilor, c apacitatea de
identificare cu un anumit personaj și veridicitatea programelor [9.].

2.3.4. Studii cu privire la influența mass -media asupra comportamentului copiilor

Vandana și Lenka au realizat un studiu prin care au dorit să evalueze rolul mass -media
asupra creșterii materialismului în rândul copiilor și, totodată, consecința creșterii
materialismului asupra dezvoltării copiilor. Rezultatele au arătat că cererile de lucruri materiale
neîndeplinite ale copiilor duc la nemulțumire și nefericire, aspecte care mai târziu cauzează
situații conflictuale în cadrul familiei. Expunerea copiilor la mass -media încă de la vârste fragede
îi face, de asemenea, susceptibili în raport cu mediul extern prin generarea materialismului.
Acest materialism duce la un consum excesiv și un comportament de cumpărare impulsiv din
partea copiilor [26.] .
Conform unui studiu realizat de către Anderson și Bushman [15.] , indivizii expuși
violenței din mass -media prin modelare pasivă au un risc mai mare să manifeste comportamente
agresive decât dacă acestea s -ar datora personalității, mediului familial, eredității sau altor factori
biologici. De asemenea, expunerea la violența din mass -media a dus la efecte pe termen scurt și
efecte pe termen lung asupra receptorilor. Efectele pe term en scurt sunt legate de creșterea
comportamentelor agresive în interacțiunea cu ceilalți după vizionarea momentului de violență la
televizor. Pe când, efectele pe termen lung sunt legate de efectele violenței din mass -media din
copilărie până la comportame ntul criminal de la vârsta adultă.
Matveeva și colaboratorii săi subliniază riscurile expunerii îndelungate a copiilor și
adolescenților la mass -media. Astfel că, la nivel fizic există riscuri precum scăderea activității
fizice, lipsa controlului în privin ța mâncării, consumului de lichide și consumului de alcool și
încălcarea activității cerebrale.
La nivel mental pot exista riscuri precum: imaginea unui model sugerat poate afecta în
mod negativ autoidentificarea copilului, conținutul mesajului comunicat p oate avea impact
asupra priviri i de ansamblu a lumii copilului sau a sistemului de valori și credințe, conținutul
poate, de asemenea, să aibă influență asupra stării de spirit sau a stării emoționale a copilului,
mass -media poate induce anumite acțiuni și poate avea impact asupra dezvoltării sexuale a
copilului.

28
La nivelul sănătății morale printre riscuri se regăsesc patternul informațional al lumii;
patternul informațional a diverselor țări, orașe, sate, străzi, case; idei generale cu privire la
politică, mișcări politico -sociale, legi și legislație, sistemului judiciar și dreptății în societate;
patternuri asupra diverselor subculturi, comunități profesionale, cluburi, mișcări sportive, artei și
evenimentelor culturale; modele de profesii și roluri sociale ; un model familial creat de mass –
media, stereotipuri de gen în cadrul comunității; prezentarea a diferite modele de relații ;
reprezentarea unei abordări particulare a istoriei, imagini ale personalităților istorice .
La nivelul sănătății spiri tuale potenți alele riscuri pot fi diminuate prin crearea unui model
informațional care adoptă atitudinea dialogului, o interrelație subiect -subiectiv , interacțiunea în
condiții egale; comunicatorul reprezintă în mod exclusiv normele și principiile morale pe care le
împărtășește, ideile sale creative sunt realizate în concordanță cu mediul moral al societății;
oferirea unui feedback; admiterea autocriticii; pretinderea și încercarea de a fi liber în alegerea
unei teme pentru produsul de informații [16.] .
Un al studiu a f ost realizat de Bradea și Blandul , care și -au propus să identifice atitudinea
copiilor din ciclul primar asupra mediului virtual promovat de mass -media. Studiul s -a realizat
pe un număr de 213 elevi din ciclul primar dintr -o școală din județul Bihor. Rezul tatele au arătat
că majoritatea elevilor participanți petrec tot mai mult timp în fața televizorului și calculatorului,
aspect care le poate afecta dezvoltarea personală [3.].
Sigman a afirmat că există studii empirice care au arătat că expunerea la telev izor
cauzează schimbări psihologice, unele dintre ele într -o direcție negativă. Cele mai multe dintre
ele se petrec indiferent de conținutul program elor TV urmărite [24.]. Shin susține faptul că
activitățile academice și cele recreative scad odată cu creșt erea timpului de expunere la TV [23.] .
Alt studiu a fost realizat de către Dewi și colaboratorii săi, care au examinat rolul
interacțiunii părinte -copil, afecțiunii paterne și expunerii la mass -media în manifestarea
comportamentelor agresive de către copii . Rezultatele au arătat că tendința de a manifesta un
comportament agresiv depinde și de mediul din care provin copiii. De asemenea, lipsa afecțiunii
paterne reprezintă o puternică influență în manifestarea unui comportament agresiv al copilului.
În ceea c e privește mass -media, rezultatele au arătat că expunerea îndelungată la media nu are un
impact negativ atunci când copilul are afecțiune paternă și o interacțiune pozitivă cu ambii
părinți [8.].