Capitolul 2 Beatrice [624665]

1
CAPITOLUL 2. VENITURILE ȘI CHELTUIELILE
BUGETULUI DE STAT

2.1. VENITURILE PUBLICE – DEFINIȚIE ȘI PROVENIENȚĂ

O primă definiție a veniturilor publice afirmă că acestea sunt sunt încasări ale
administrației publice care servesc la finanț area cheltuielilor publice, participâ nd fie direct,
fie indirect la realizarea politicii economice și sociale a statului, influență nd
compor tamentele populației și î ntreprinderilor.
Potrivit dicționarului economic, veniturile publice sunt reprezentat e de: totalitatea
mijloacelor bănești pe care autoritățile publice le încasează de la î ntreprinderi și populaț ie,
în virtutea suveranității fiscale și prin relații economice, având ca destinaț ie acoperirea
cheltuielilor publice.
Venit urile publice reprezintă ansambul resurselor fi nanciare, mobilizate la dispoziția
statului, potrivit opț iunilor politice ale forțelor aflate la putere, în vederea acoperirii
cheltuieli lor publice, ocazionate de producerea de bunuri politice, de acordarea d e
transferuri financiare unor categorii socio -economice și de asigurare a stabilității
macroeconomice. Venitu rile publice pot proveni din exploatarea patrimoni ului statului, sau
din activități economice desfășurate de agenț ii economic i ai acestuia, sau au drept sursă
prelevă rile financiare cu caracter obligatoriu.
Veniturile publice obiș nuite constituie totalitatea resurselor financiare al e sectorului
public, rezultate în urma exploată rii patrimoniului statului, prec um și din activități
economice ale entităț ilor publice. Principale le forme prin care se realizează aceste resurse
financiare sunt:
– prețurile derivate sunt practicate de firmele de capital de stat și î nregistrate pe seama
cesiunilor de bunuri sau prestărilor de servicii în concurență cu firmele private . În acest
caz, f irmele de stat nu acționează din interes public, ci p otrivit criteriului de eficiență
economică ;
– prețurile cvasi -publice sau cvasi -private respectiv cele aplicate de organismele de stat
atunci când bunurile statului prezintă un interes naț ional major;
– prețurile pu blice practicate de entitățile statului care dețin poziție de monopol în
schimbul furniză rii unor servicii de importanță generală, care nu deter mină pentru
beneficiarii acestora o creștere a avuției.

2
– prețurile sau tarifele politice aplicate de organism ele de stat la serviciile prestate unor
anumite categorii de consumatori care nu permit recuperarea integrală a costurilor de
producț ie, efectele acestora fiind de natura redistributivă. (exemplu: tarifele î n
transporturile publice urbane, tarife le de acces la anumite manifestări științifice ș i sportive,
cu caracter public ș i tarifele cu caracter social).
Veniturile publice derivate sunt reprezentate de totalitatea resur selor financiare
procurate de că tre stat, pe seama sectorului privat, prin transferu ri financiare obligatorii,
adică prin prelevă rile fiscale de natura impozitelor, taxelor și contribuț iilor (ponderea
estede aproape 80 -90% din totalul veniturilor publice).
Satisfacerea necesităț ilor de resurse financiare publice este influențată de o serie de
factori:
– factorii economici – imprimă o dinamică a produsului intern brut, care este sursa
venituri lor derivate, lucru ce determină o majorare sau o im primare a bazei de
impunere, avâ nd efecte directe asupra veniturilor publice derivate , rezultate din
impozite, taxe și contribuț ii;
– factorii sociali – determină gradul î n care sta tul, prin practicarea de prelevă ri fiscale
obligatorii d istribuie resursele financiare între membrii societăților în scopul
asigură rii se rviciilor de educație, sănătate sau asigurare socială ;
– factorii demografici – prin sporul demografic și structura populației, implică
anumite modificări din punct de vedere al numărului și tipurilor de plătitori,
impozite, taxe și contribuț ii;
– factorii monetari – prin masa monetară, credit și dobândă influențează prin
intermediul prețurilor în sensul că creșterea sau descreșterea prețurilor accentuează
sporirea resu rselor din prelevă ri fiscale;
– factorii politici – își manifestă influenț a asupra veniturilor publice prin inte rmediul
politicilor economice, în materie de impunere fiscală prin politica aplicată de
forțele aflate la putere;
– factorii financiari – au o infl uență directă asupr a resurselor financiare, prin mă rimea
cheltuielilo r publice, prin creșterea sau descreș terea cheltuielilor, lu cru ce permite
majorarea sau scăderea nivelului prelevă rilor fiscale.
În țara noastră, veniturile publice sunt formate din:
 veniturile administraț iei centrale de stat;
 veniturile administraț iei locale de stat;
 veniturile instituțiilor publice și activităților autofinanț ate;

3
 veniturile bugetului asigură rilor sociale de stat;
 fondul ajutorului de ș omaj.
Din punct de vedere economic veniturile publice cuprind: veniturile administraț iei
centrale de stat; veniturile î ntreprinderilor publice cu caracter i ndustrial, comercial sau de
altă natură ; veniturile asigură rilor sociale de stat.
Veniturile pu blice care se încasează cu regularitat e la bugetul de stat se grupează
în:
1. Venituri ordinare (curente )
a) Veniturile fiscale alcătuite din:
1. impozite directe, în categoria cărora intră impozitul pe profit, perceput de la agenții
economici indiferent de forma de proprietate; impozitul pe salarii; alte impozite directe.
2. impozite indirecte , în care intră taxa pe valoa rea adaugată; taxele va male încasate de
la persoanele juridice și fizice prin unitățile vamale ; penalitățile și majorările pentru
veniturile nevă rsate la timp de către contribuabili; alte impozite indirecte.
b) Veniturile nefiscale în care sunt incluse :
1. vărsă mintele din profiturile nete ale regiilor autonome;
2. venituri le din dividende;
3. vărsămintele de la instituțiile publice și anume: venitul creșelor; taxele de spitalizare,
analize , consultații, tratamente, etc; taxele pentru brevete de invenții și î nregistrarea
mărcilor de fabrică; veniturile sanatoriilor balneoclimaterice; venit urile din activitatea de
navigație ș i alte p restări de servicii în porturi; veniturile din sum ele ce se încasează de către
instituții de învățămâ nt d rept regim de cămin și cantine; taxele pentru examinarea
conducătorilor de autovehicule; eliberarea permiselor de conducere ș i alte venituri privind
circulatia pe drumurile publice.
c) Venituri din capital în care intră venituri le provenite din valorificarea unor bunuri ale
statului din care fac parte:
• venituri din valori ficarea unor bunuri ale instit uțiilor publice;
• venituri din valori ficarea stocurilor de la rezervă de stat.
d) Venituri diverse :
• din recup erarea cheltuielilor de judecată, imputații și despă gubiri;
• din amenzile aplicate, p otrivit dispoziț iilor legale;
• cele din încasarea ratelor scadente și dobânzilor la creditele externe acordate de
la buget;
• venituri le din concesiuni, etc.

4
e) Venituri extraordinare respectiv cele la care apelează statul în situația în care nu-și poate
acoperi cheltuielile din resursele financiare proprii. Din aceasta categorie fac parte:
1.Împrumuturi le de stat care pot fi:
a) după locul de plasare a obligațiunilor: interne ș i externe;
b) în funcț ie de durata pe care se contractează: pe termen scurt, până la un an sau
pe termen lung, de peste 5 ani.
c) după forma sub care se achită: cu dobândă, cu căș tiguri sau cu dobândă și
câștiguri.
2. Emisiunea monetară
Emisiunea monetarå (b ănească ) se poate defin i ca fiind totalitatea actelor și
operaț iunilor efectuate de Banca centrală a unei țări, împreună cu Mini sterul Finanțelor,
operaț iuni ce constau în baterea de semne monetare, stocarea acestora de emiten t, emiterea,
punerea în circul ație, respectiv retragerea din circulație a bancnotelor și monedelor, dar ș i
formarea de bani scripturali.
O def iniție strictă este aceea că emisiunea monetară reprezintă punerea și retragerea
din circulaț ie a numerarului și a monedei scripturale. Observăm deci că putem f ace o
delimitare între cele două forme ale e misiunii, delimitare determinată de domeniul î n care
acestea acționează (sfera numerarului ș i sfera banilor de cont), de tehnicile ș i mecanismele
pe care le presupun:
a) emisiunea semnelor monetare, deci a monedelor, bancnotelor ș i a monedei de
hârtie, care constă în confecț ionarea (fabricare a) acestora, stocarea, punerea și retragerea
din circulaț ie.
b) formarea monedei scrip turale în conturi deschise l a bănci, care se desfășoară
prin: refinanțarea băncilor comerciale de către Banca Centrală, cumpă rarea sau vânzarea de
obligaț iuni ale statului, a cordarea de credite direct de către Banca Centrală .
Mecanismul emisiunii este gener at de o multitu dine de procese ș i factori (ca re la
rândul lor sunt influentați de emisiunea monetară) cum ar fi: necesităț ile permanente de
numerar pentru plat a salariilor, pensiilor, asigurărilor; necesităț ile de creditare pentru
sectoare productive sau neproductive; îm prumuturi contractate de stat în vederea acoperirii
deficitelor bugetare, pentru plata datoriilor externe, echilibr area balanței de plăț i externe
etc.; acordarea de împrumuturi în străinătate sau investiții de capital; finanț area cheltuielior
militare, a a ltor cheltuieli ale statului; finanțarea mă surilor ce se impun pe ntru
contracararea deprecierii și devaloriză rii mo netare, precum și a proceselor inflaț ioniste.

5
Emisiunea monetară este puternic ancorată în procesele economice, participând l a
crearea cadrului necesar desfășurării în bune condiț ii a într egului mecanism al economiei
naționale. De aceea, em isiunea nu trebuie redusă la o operațiune de pură tehnică bancară,
deoarece ea este, prin conținutul și mutațiile economice la care participă , un proces cu
multiple semnificaț ii.
3. Venituri obținute în Româ nia
Potrivit legii nr.227 / 2015, urmă toarele venitu ri sunt considerate ca fiind obținute
din România, indiferent dacă sunt primite în Româ nia sau în străinatate, sub formă de:
– venituri atribuite unui sediu permanent în Româ nia;
– venituri din activități dependente desfășurate în Româ nia;
– dividende de la o persoană juridică română ;
– dobânzi de la un rezident;
– dobânzi de la un nerezide nt care are un sediu permanent în Româ nia;
– redevenț e de la un rezident;
– redevenț e de la un nerezide nt care are un sediu permanent în România, dacă
redevenț a este o cheltuială a sediului permanent;
– venituri din proprietăți imobiliare situate în Româ nia, inclusiv veniturile din
exploatar ea resurselor naturale situate î n Romania, v enituri din folosirea
proprietății imobiliare situate în România ș i venituri din transferul dreptului de
proprietate asupra proprietăților imobiliare situate în Româ nia;
– venituri din transferul titluri lor de participare la o p ersoană juridică, dacă
persoana juridică este o persoană juridică română sau dacă cea mai mare parte a
valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una sau mai mul te
persoane juridice, reprezintă proprietăți imobiliare situate în Româ nia;
– venituri din pens ii primite de la bugetul asigură rilor sociale sau de la bugetul de
stat;
– venituri din servicii prestate în Româ nia;
– venituri din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de
consultanță în orice domeniu, dacă aceste venit uri sunt obț inute de la un rezident,
sau dacă veniturile respective sunt chelt uieli ale unui sediu permanent în
Româ nia;
– venituri reprezentând remunerații primite de nerezidenț i ce au calitatea de
administrator, fondator sau memb ru al consiliului de admini strație al unei
persoane juridice româ ne;

6
– comisioane de la un rezident;
– comisioane de la un nerezide nt care are un sediu permanent în România, dacă
comisionul este o cheltuială a sediului permanent;
– venituri din activități sportive și de divertisment desfășurate în România,
indiferent dacă veniturile sunt primite de că tre persoanele care partic ipă efectiv
la asemenea activități sau de că tre alte persoane;
– venituri din transportul internaț ional, aerian, naval, fe roviar sau rutier care se
desfășoară într e România și un stat stră in;
– venituri din premii acordate la concursuri organizat e în Româ nia;
– venituri obț inute l a jocurile de noroc practicate în Româ nia;
– orice alte venituri obținute dintr -o activitate desfășurată în Româ nia.

2.2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CHELTUIELILE PUBLICE

Prezența statului în economie este puternic legată de importanța intervenției
bugetare care se realizează prin intermediul cheltuielilor publice. Cheltuielile publice
materializează funcția de repartiț ie a finanțelor public, prin intermediul căreia are loc
redistribuirea resurselor bănești către diferite obiective sociale sau economice, scopul
acestora fiind : „să asigure colectivității naționale condiții de securitate, de libertate și de
justiție socia lă sufieciente pentru a permite cetățenilor să -și urmărească scopurile.”
( Haralambie, 2013)
O politică bugetară eficientă implică colectarea resurselor din economie în mod
adecvat și utilizarea acestor resurse în mod responsabil, în vederea transpunerii în practică
a obiectivelor stabilite în programul de guvernare.
Deci ziile g uvernului cu privire la alocarea și cheltuirea resurselor financiare au
impact direct asupra bunăstării cetățenilor, însă prioritizarea greșită , abuzivă și gestionarea
incorectă a fondurilor publice poate conduce la scăderea eficienței și eficacității
intervenției statului în procesul de redresare a economiei și reducere a sărăciei populației.
Fondurile publice trebuie să fie repartiz ate în mod echitabil, pentru a satisface
interesele și nevoile persoanelor cu situație financiară precară.
Prin cheltuieli publice se înțelege totalitatea mijloacelor prin care politicile publice
sunt traduse în practică.

7
Cheltuielile publice urmăresc utilizarea acestor resurse pentru finanțarea
programelor sociale, economice, administrative derulate de către executiv în cadrul
sectorului public. Autoritățile publice folosesc sumele mobilizate la sistemul unitar de
bugete pentru achiziția de bunuri și servicii de la operatorii economici necesare derulării
activității instituțiilor publice, punând totodată la dispoziția cetășenilor anumite servicii de
interes general la un preț mai mic decât cel al pieței sau în mo d gratuit, prin intermediul
cheltuielilor publice statul acționează atât în sfera consumului dar și al producției.
Extinderea rolului economic și social al statului în economie se concretizează, în
ceea ce privește finanțele publice, printr -o creștere semnificativă a cheltuielilor publice,
prin recurgerea sistematică la creditul public și printr -o extindere a amplorii și rolului
prelevărilor obligatorii.
Cheltuielile publice reprezintă ansamblul sumelor alocate de bugetul public pen tru
nevoile economico -sociale la nivel local și central pe perioada unui an bugetar. Ele
exprimă efortul financiar public în vederea transpunerii în fapt a prevederilor bugetare.
Cheltuielile publice exprimă relații economico -sociale în formă b ănească care se
manifestă între stat, pe de o parte, și persoanele fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia
utilizării și repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor
acestuia. (Văcărel, 2007)
Mărime a cheltuielilor publice diferă de la o țară la alta și de la o perioadă la alta,
structura acestora fiind puternic influențată de obiectivele stabilite de către puterea
executivă. Prin intermediul acestora , statul acoperă necesitățile publice de bunuri și de
servicii în vederea funcționării instituțiilor publice. Acestea reflectă opțiunile politice ale
statului , ele reprezentând costuri ale acestor politici.

2.3. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinația
lor, acestea reprezentând fie un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile cu
funcționarea aparatului de stat, dobânzile și comisi oanele la împru muturile de stat ), fie un
avans de produs intern brut (investițiile efectuate de stat pentru dezvoltarea și
modernizarea patrimoniului public). Cheltuielile publice înglobează:
1) Cheltuielile publice efectuate de administrațiile publice cen trale de stat, din
fondurile bugetare și extrabugetare, care pot fi particularizate după sursa de finanțare în:

8
a. Cheltuieli finanțate din bugetul de stat (bugetul central de stat, în cazul
statelor federative);
b. Cheltuieli finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat;
c. Cheltuieli finanțate din fonduri speciale (bugetare și extrabugetare).
2) Cheltuielile finanțate din fondurile constituite la nivelul colectivităților locale
(ale unităților administrativ -teritoriale).
Cheltuielil e publice pot fi structurate în funcție de sursa de finanțare:
1. Cheltuieli bugetare, finanțate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale
de stat, din bugetele locale/ intermediare sau din bugetele instituțiilor publice autonome î n
limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetul respectiv. Acestea reprezintă alocările
de mijloace bănești pentru realizarea funcțiilor autorităților/ instituțiilor bugetare, precum
și a altor angajamente ale statului, prevăzute de legislație și alte acte normativ e.
Cheltuielile bugetare includ :
a) Cheltuieli le curente, care au ca destina ție implementarea programulelor de
cheltuieli ale autorităților/ instituțiilor;
b) Cheltuieli le de capital, destinate formării activelor fixe;
c) Transferuri către alte bugete.
2. Cheltuieli le finanțate din fonduri cu destinație specială;
3. Cheltuieli le extrabugetare, finanțate din resurse financiare neincluse în bugetele
administrațiilor/ instituțiilor publice;
4. Cheltuieli le efectuate din bugetul Trezoreriei publice.
Din acest conținut rezultă evident deosebirea între cheltuielile publice și cheltuielile
bugetare:
1. Sfera cheltuielilor publice o include pe cea a cheltuielilor bugetare, în sensul că,
cheltuielile pub lice includ nu numai cheltuielile efectuate din bugetul de stat,
bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat dar și pe cele ce au ca
sursă de proveniență fondurile extrabugeta re (veniturile proprii obținute de
instituțiile publice).
2. Cheltuielil e bugetare se efectuează pe baza creditelor bugetare, în timp ce
cheltuielile publice se efectuează și pe baza altor surse financiare decât creditele
bugetare. Aceasta înseamnă că afectarea fondurilor se realizează în limita
aprobată de Parlament sau de că tre autoritatea intermediară/ locală investită de

9
acesta pentru a aproba bugetele. Volumul acestora se obține prin însumarea
cheltuielilor aferente bugetului general consolidat.1
Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasific ației bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz.
Repartizarea sumelor mobilizate la buget nu se poate realiza în mod efic ient în
lipsa unei grupări a cheltuielilor, în funcție de obiectivele urmărite și natura lor.
Marea diversitate a cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii
pentru structurarea lor, în vederea analizei evoluției în timp a ponderilor acordate
diverselor categorii de cheltuieli publice.
Dimensionarea cheltuielilor publice cât și distribuirea lor în funcție de necesitățile
beneficiarilor presupune cunoașterea criteriilor de clasificare ale acestora, gruparea lor
făcându -se în funcție de instituțiile responsabile de gestionarea lor, natura acestora,
momentul efectuării lor precum și destinațiile aprobate prin buget.
Clasificarea cheltuielilor publice oferă organelor decizionale un cadru normativ atât
pentru procesul decizional privind politicile cât și pentru asumarea răspunderii.
Richard Allen și Daniel Tommasi consideră clasificarea cheltuielilor importantă
pentru: “ formularea politicilor și măsurarea alocării resurselor între sectoare; pen tru
asigurarea respectării autorizațiilor legislative, pentru trecerea în revistă a politicilor și
analiza performanței și pentru admin istrarea zilnică a bugetului.”( Richard Allen & Daniel
Tommasi, 2001 )
În analiza structurii cheltuielilor publ ice se folosesc mai multe clasificații.
Principalele criterii de clasificație operațională sunt:
Clasificația administrativă grupează cheltuielile publice în funcție de instituțiile
prin care se efectuează acestea: minister, depart ament, județ etc. Utilizarea acestei
clasificații realizează o repartizare a cheltuielilor pe o structură existent, ceea ce permite
identificarea responsabilităților privind administrarea acestora. Aceasta grupează
cheltuielile pe ordonatori de credite, conducând astfel la creșterea transparenței și
responsabilității în cheltuirea banilor publici. Ordonatorii de credite au obligația de a
utiliza alocațiile bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru
cheltuieli legate de activit atea instituțiilor publice cu respectarea dispozițiilor legat.

1 consolidare – operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre două bugete componente ale
bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidențieri a acestora.

10
Clasificația economică grupează cheltuielile publice după natura și efectul lor
economic, oferind o imagine edificatoare asupra importanței acordate de către stat formării
brute de capital. Astfel, potrivit acestei clasificații deosebim următoarele categorii de
cheltuieli publice:
 După natura cheltuielii :
a) Cheltuieli curente sau de funcționare , respectiv cele efectuate pentru buna
funcționare a instituțiilor publice, reprezentând cons umuri definitive și care
annual trebuie reînnoite (cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri și servicii,
dobânzi, transferuri);
b) Cheltuieli de capital , numite și de investiții, au în vedere dezvoltarea și
modernizarea patrimoniului public (cheltuielile cu activele financiare și
nefinanciare) ;
 După tipul de cheltuieli
a) Cheltuieli privind bunurile și serviciile publice, care presupun existența
unei contraprestații;
b) Cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestație; ele reprezintă
trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane fizice
sau juridice.
Statele puternic industrializate alocă o mare parte din fondurile mobilizate în
vederea modernizării infra structurii, dezvoltării tehnologice cu efecte pozitive asupra
gradului de ocupare a forței de muncă și a nivelului de trai.
Clasificația funcțională presupune gruparea cheltuielilor după destinația lor pentru
a evalua alocarea fondurilor public e unor activități sau obiective care defines necesitățile
publice. Repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate reflect
obiectivele financiare ale statului. Beneficiarii acestor fonduri sunt reprezentați de
ordonatorii principali de credite bugetare. (fig.2.1 )
Fig. 2.1 Clasificația funcțională a cheltuielilor publice
Servicii publice generale – Autorități publice și acțiuni externe
– Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare
– Alte servicii publice generale
– Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi
– Tranzacții cu character general între diferitele nivele ale
administrației

11
Apărare, ordine publică și
siguranță națională – Apărare națională
– Ordine publică și siguranță națională
– Cheltuieli social -culturale
Cheltuieli social -culturale – Învățământ
– Sănătate
– Cultură, recreere și religie
– Asigurări și asistență socială
Servicii de dezvoltare
publică, locuințe, mediu, ape – Locuințe, servicii și dezvoltare durabilă
– Protecția mediului
Acțiuni economice – Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă
– Combustibili și energie
– Industria extractive, prelucrătoare și construcții
– Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare
– Transporturi
– Comunicații
– Cercetare și dezvoltare în domeniul econ omic
– alte acțiuni economice.
Sursa – Haralambie George Alin, Finanțe Publice, Editura Prouniversitaria, București, 2013

Clasificația financiară are în vedere momentul în care este efectuată cheltuiala și
modul în care sunt afectate resursele financiare publice:
a) Cheltuieli definitive, care se finalizează prin plăți având scadențe certe ce vizează
realizarea unui anumit obiectiv (cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri și
servic ii, dobânzi, transferuri, investiții etc);
b) Cheltuieli temporare, reprezentând operațiuni de trezorerie, reflectate în conturi
special, vizând rambursarea unor împrumuturi publice sau regularizarea unor
avansuri;
c) Cheltuieli virtuale, reprezentând acele chel tuieli efectuate numai în condițiile
producerii unor evenimente neprevăzute: garanții de stat (statul va suporta aceste
cheltuieli numai în măsura în care cel garantat nu îndeplinește obligațiile
contractuale.
În funcție de rolul lor în viața economică, distingem:

12
d) Cheltuieli reale sau negative ce exprimă consumul definitive de PIB, materializate
în cheltuieli cu ordinea publică și apărarea națională, cele administrative, sociale
etc. ;
e) Cheltuieli economice sau pozitive destinate sporirii avuției naționale ( dezvoltarea
și modernizarea infrastructurii)
Clasificația ONU grupează cheltuielile publice utilizând clasificația funcțională și
economică. Aceasta vizează serviciile publice generale, apărarea, sănătatea, acțiunile
economice, serviciile c omunale, alte cheltuieli. (fig.2.2 )
Clasificația economică O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile care
reprezintă un consum definitiv de venit național (dobânzi, comisioane aferente datoriei
publice, rambursări de credite, subvenț ii de exploatare și transferuri, salarii, achiziții de
bunuri sau servicii). Aceasta este utilă pentru analiza bugetului și stabilirea poziției
macrofiscale. În România, înscrierea cheltuielilor în buget se realizează nu numai în
funcție de un anumit crit eriu, ci și de un mix al acestora.

Fig.2.2 . Clasificația ONU a cheltuielilor publice
01.Servicii publice generale
01.1. Organe executive și legislative, afaceri
financiare, fiscal și externe
01.2. Ajutor extern
01.3. Servicii generale
01.4. Cercetare de bază
01.5. Cercetare -dezvoltare privind serviciile
publice generale
01.6. Alte servicii publice generale
01.7. Tranzacții ale datoriei publice
01.8. Transferuri cu character general între
diversele nivele ale guvernării. 02. Apărare
02.1. Apărare militară
02.2. Apărare civilă
02.3. Ajutor military extern
02.4. Cercetare -dezvoltare privind apărarea
02.5. Altele
03. Ordine și siguranță publică
03.1. Servicii de poliție
03.2. Servicii de pompieri
03.3. Tribunale
03.4. Închisori
03.5. Cercetare -dezvol tare privind ordinea și
siguranța publică 04. Afaceri economice
04.1. afaceri generale economice, comerciale și
de muncă
04.2. Agricultură, silvicultură, piscicultură și
vânătoare
04.3. Combustibili și energie
04.4. Minerit, fabric , construcț ii

13
03.6. Altele 04.5. Transporturi
04.6. Comunicații
04.7. Alte industrii
04.8. Cercetare -dezvoltare privind economia
04.9. Altele
05. Protecția mediului
05.1. Administrarea deșeurilor
05.2. Administrarea apei menajere
05.3. Prevenirea poluării
05.4. Protecția biodiversității și mediului
05.5. Cercetare -dezvoltare privind protecția
mediului
05.6. Altele 06. Confortul locuințelor și comunității
06.1. Dezvoltarea locuințelor
06.2. Dezvoltarea comunitară
06.3. Furnizare de apă
06.4. Iluminarea străzilor
06.5. Cerce tare-dezvoltare privind locuințele
06.6. Altele

07. Sănătatea
07.1. Produse, aparate și echipamente medicale
07.2. Servicii pentru pacienții ambulatorii
07.3. Servicii spitalicești
07.4. Servicii de sănătate publică
07.5. Cercetarea -dezvoltarea privind s ănătatea
07.6. Altele 08. Recreere, cultură și religie
08.1. Servicii recreative și sportive
08.2. Servicii culturale
08.3. Servicii de emisie radio -TV și publicații
08.4. Servicii religioase și alte servicii
08.5. Cercetare
09. Educația
09.1. Educația preșcolară și primară
09.2. Educația locală
09.3. Educația post liceală și neacademică
09.4. Educația academică
09.5. Educația nedefinibilă după nivel
09.6. Servicii subsidiare educației
09.7. Cercetare -dezvoltare privind educația
09.8 Altele 10.Protecția socială
10.1. Boli și handicapuri
10.2. Vârstnici
10.3. Supraviețuitori
10.4. Familia și copiii
10.5. Șomajul
10.6. Locuințele
10.7 Excluderea socială
Sursa – O.N.U, 2000