CAPITOLUL 2. ACCIZELE – EVOLUȚIE ȘI APLICARE

CAPITOLUL 2. ACCIZELE – EVOLUȚIE ȘI APLICARE

2.1. Impozitele indirecte – prezentare generală

În scopul procurării resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, s-au instituit și impozitele indirecte. Alături de impozitele directe, orice țară apelează și la cele indirecte, care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum). Impozitele indirecte

prezintă următoarele trăsături specifice:

– se percep la vânzarea mărfurilor și serviciilor prin adăugarea unor cote de impunere la prețurile și tarifele acestora;

– se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfurile și serviciile supuse impunerii indirecte, indiferent de veniturile, averea sau situația personală a acestora;

– se stabilesc în cote proporționale asupra prețului mărfurilor supuse vânzării produselor și prestării serviciilor, sau în sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;

– au un pronunțat caracter regresiv, datorită discrepanței dintre mărimea veniturilor diferitelor categorii sociale;

– au caracter inechitabil, deoarece nu prevăd un venit minim neimpozabil, nu cuprind anumite facilități în cazul contribuabililor care au copii sau persoane în întreținere și totodată avantajează persoanele cu venituri mari;

– se virează la bugetul public de către producători, comercianți, dar sunt suportate de către consumatori, fiind incluse în prețurile mărfurilor sau în tarifele serviciilor; în acest sens, există o neconcordanță între plătitorul acestora la buget (contribuabilul legal) și suportatorul

lor real (contribuabilul real);

– utilizarea lor, ca și în cazul impozitelor directe, conduce la scăderea nivelului de trai al populației, deoarece, prin reducerea veniturilor reale, se diminuează puterea de cumpărare a populației;

– mărimea acestora este necunoscută de consumatori, fiind „camuflată” în prețuri sau tarife;

– manifestă o sensibilitate sporită față de conjunctura economică (de pildă, când o economie are o evoluție ascendentă, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat și invers, în situația de recesiune economică);

– perceperea lor este comodă și reclamă un cost de administrare relativ redus.

Pentru a evidenția conținutul și necesitatea impozitării indirecte, se impune compararea diferențelor care există, din punct de vedere științific, dar și juridic-administrativ, între cele două mari categorii de impozite, directe și indirecte.

Din punct de vedere științific, o primă deosebire reiese din faptul că, dacă în cazul impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existența venitului/averii, în cazul celor indirecte obiectul impunerii îl constituie cheltuiala/consumul venitului/averii.

O a doua diferență între cele două tipuri de impozitare rezidă în incidența și repercusiunea lor, adică în modul în care impozitele îl afectează pe suportator. Astfel, impozitele directe au o incidență directă, în sensul că plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul și, de obicei, sarcina fiscală nu poate fi repercutată asupra altor persoane.

În cazul impozitelor indirecte, incidența este indirectă. Acest fapt se concretizează în transmiterea sarcinii fiscale asupra altui contribuabil, pe care legea nu îl prevede în mod expres. Această particularitate a impozitelor indirecte decurge din modul de așezare.

Din punct de vedere juridic-administrativ, se distinge o altă diferență importantă între cele două categorii de impozite. Astfel, în cazul impozitării directe a venitului sau averii, există așa-numitul rol nominativ deschis la administrația fiscală. Acest lucru nu se regăsește însă și la impozitele indirecte, întrucât nu se cunoaște dinainte contribuabilul final. Dintre avantajele impozitelor directe, amintim echitatea fiscal și faptul că asigură statului venituri relativ stabile. Impozitarea direct are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp, a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă pentru contribuabili și prezintă un randament destul de scăzut.

Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului prelevărilor de acest fel, deoarece se impun circulația, vânzarea, cumpărarea sau consumul. Alte caracteristici care se transpun în avantaje ale impozitelor indirecte constau în rapiditatea perceperii și în faptul că sunt mai puțin costisitoare decât impozitele directe.

Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte, ca urmare a proporționalității cotei de impunere, iar pe de altă parte, faptul că nu ține seama de situația personală a plătitorului.

Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

taxele de consumație; taxele vamale;

monopolurile fiscale;

taxele de timbru și înregistrare.

Cea mai răspândită formă de așezare a impozitelor indirecte o reprezintă taxele de consumație. Denumirea de taxe provine dintr-o simplă obișnuință, ele fiind veritabile impozite, în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestație și nu au o destinație specială.

Taxele de consumație sunt de două feluri: taxe generale pe consum – taxa pe valoarea adăugată – și taxe speciale pe consum așezate numai pe vânzarea anumitor bunuri – accizele.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA). Forma sub care există, în prezent, taxa generală de consumație este taxa pe valoarea adăugată (TVA), denumită și impozit unic încasat fracționat. Se calculează asupra creșterii de valoare adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intră sub incidența acestui impozit. Plătitori de TVA sunt toți agenții economici care vând produse, execută lucrări sau prestează servicii. Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor, la prețurile de facturare. Materia impozabilă este suma globală a vânzării. Suportatorul este consumatorul final. Pentru a determina sumele de plată către autoritatea publică, orice agent economic înființează cel puțin patru conturi: TVA colectată, TVA deductibilă, TVA de plată, TVA de recuperat.

În prezent, în România, cota normală de TVA este de 20 %, alături de care funcționează și o cotă redusă.

2.2. Accizele – prezentare teoretică și reglementări legale

Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă de venituri apreciabilă, facil de obținut, la un cost puțin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează, în general, băuturile, țigările, automobilele și carburanții, și furnizează majoritatea veniturilor procurate de aceste taxe speciale asupra consumului, respectiv 3/4 . Randamentul accizelor s-a diminuat ca procent în produsul intern brut și în totalul veniturilor fiscale, între anii 1965-1980. Un factor important al acestei diminuări a fost inflația. Accizele, spre deosebire de impozitele generale asupra consumului, pentru că intră în formarea prețului în amonte de taxă pe valoarea adăugată, sunt considerate, de unii autori, a nu fi impozite „ad valorem”. Faptul că se aplică, asupra valorii în vamă la care se adaugă taxele vamale, în cazul produselor importate, sau în sumă fixă, asupra cantităților livrate la petrol, gaze naturale și țigări determină, ca în condiții de inflație, valoarea reală a veniturilor bugetare, pe care ele le produc, să se diminueze. Astfel, apare necesară o modificare a nivelului acestor taxe pentru a compensa efectele inflației.

Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic, care s-au adus aplicării lor. Constituind o sursă importantă de venituri bugetare, ușor de procurat, prin ele se urmăresc obiective bugetare dar și eficiența administrativă.

Regula de eficiență este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie invers proporțională cu elasticitatea cererii în raport cu prețul. Ori, produsele precum băuturile, țigările, aparatura electronică, carburanții, țițeiul, gazele naturale etc., nu comportă substituiri puternice, deci cererea este considerată în general, inelastică în raport cu prețul. Bunurile și serviciile complementare pot fi, de asemenea, taxate. Acesta este cazul, în diferite țări, al chibriturilor, brichetelor, cărților de joc. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu prețul nu este întotdeauna, verificată. Astfel, populația este foarte sensibilă la costul carburanților și acest fenomen s-a accentuat după crizele petroliere. Transporturile cu autoturismul personal pot fi înlocuite de transporturile colective, deci o modificare a costului carburantului provoacă substituiri între cele două modalități de transport.

Anumite băuturi, de calitate superioară, au o puternică elasticitate în sensul că impozitul specific asupra acestor bunuri generează substituiri între categorii de calitate diferită. O creștere a prețului țigărilor exercită un efect de frânare asupra consumului. Frânarea consumului se opune obiectivului de obținere a veniturilor bugetare, dar este în conformitate cu alt obiectiv al eficienței economice: corectarea unor efecte precum externalitățile. Acestea, pozitive sau negative, sursă de divergență între costurile private și cele sociale, reprezintă un obstacol în fața optimului economic.

Impozitul poate reprezenta un instrument privilegiat de „internalizare” a efectelor negative externe. Taxele speciale asupra consumului corespund, în general, voinței de descurajare a consumurilor excesive de bunuri din categoria celor deja enunțate. Dar pentru ca acest impozit să-și atingă scopul, respectiv, frânarea consumului anumitor bunuri, trebuie ca cererea să fie relativ elastică în raport cu prețurile, ipoteză care se dovedește defavorabilă realizării celuilalt obiectiv, asigurarea veniturilor bugetare.

O altă abordare, corelată cu cea privind corectarea efectelor externe, se referă la punerea sub tutela statului a anumitor bunuri. Acțiunea statului conduce la situația în care acesta substituie propriile sale preferințe celor individuale. Indivizii, care acționează într-un cadru restrâns și incert, se află, deseori, în imposibilitatea de a prevedea consecințele consumurilor lor. Dacă ele sunt considerate a fi contrare interesului colectiv, sau chiar propriului interes, este evident că autoritățile vor căuta să modifice comportamentul acestora. O astfel de orientare poate fi realizată prin intermediul unei impozitări cu scop disuasiv.

Asemenea influențe implică o absență a neutralității impozitelor speciale asupra consumului, condiție a eficienței și nu o sursă de distorsiuni. O puternică rezistență o manifestă, în prezent, întreprinderile din țările comunitare la proiectul de „ecotaxă asupra energiei, pe motiv de influențare a competitivității lor, ceea ce demonstrează, încă o dată în plus, că aceste taxe sunt caracterizate prin absența neutralității.

Datorarea accizelor încă din momentul introducerii produselor în țară, respectiv în vamă, o dată cu achitarea taxelor vamale și a taxei e valoarea adăugată, necesită din partea agentului economic importator angajarea unor importante resurse financiare.

Tendința legiuitorului de a frâna activitatea de import a anumitor produse este justificată prin aceea că piața este saturată de unele bunuri, care, fie sunt dăunătoare sănătății, fie sunt considerate produse de lux. Însă, astfel, este perturbată și activitatea altor întreprinzători profilați pe activitățile de bar, restaurant, discotecă. Mai mult, ținând seama de faptul că, în aceste unități, prețurile se pot modifica chiar în cadrul aceleiași zile, pentru aceleași produse, în funcție de o serie de factori (număr de consumatori, felul spectacolului), fără a se putea ține o evidență strictă, agenții economici vor fi tentați, încă o dată în plus, să efectueze majorări de preț, fără posibilitate de control, suportatorul final, a tuturor creșterilor de preț, fiind consumatorul.

În țara noastră accizele au fost introduse începând cu data de 1 decembrie 1991, aria lor de aplicare cuprinzând un număr de 15 produse sau grupe de produse.

Taxe speciale de consumație,accizele se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import,care intră în consumul unor anumite categorii ale populației.În funcție de contribuția lor la formarea bugetului public,accizele ocupă locul al doilea,după taxa pe valoarea adăugată,fiind urmate,în ordinea importanței,de impozitul pe veniturile persoanelor fizice și impozitul pe profit.

Din momentul introducerii accizelor în România și până prin anul 1998 actele normative emise în vederea reglementării și aplicării accizelor au înregistrat o serie de neajunsuri care au dus la apariția fenomenului de concurență neloaială ,subevaluarea bazei de impozitare,evaziunea și frauda fiscală,diminuarea continuă a încasărilor la bugetul de stat provenite din accize.Un alt neajuns a fost exprimarea accizelor în ECU care s-a dovedit anevoioasă având în vedere utilizarea săptămânală a cursului de schimb valutar stabilit de BNR în fiecare zi de joi.

Dificultăți întâmpinau atât agenții economici plătitori de accize cât și organele fiscale cu atribuții de control pe linia verificării și determinării corecte a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat.

Toate aceste neajunsuri ,precum și necesitatea armonizării legislației românești privind accizele la legislația comunitară în domeniul –parte integrantă a programului general de armonizare a legislației fiscale, au impus apariția unui nou act normativ.

Elementele definitorii ale acestei ordonanțe au fost:

accizele și impozitele datorate bugetului de stat se plătesc în lei ,valoarea în lei a accizelor stabilite potrivit prezentei ordonanțe de urgență în echivalent EURO pe unitate de măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărui trimestru.Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata trimestrului următor;

obligarea agenților economici plătitori de accize,să se înregistreze ca plătitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale,pentru o mai bună supraveghere a acestora;

introducerea facturilor speciale pentru livrările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea;

perfecționarea sistemului de supraveghere fiscală a producției interne, importului, circulației și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice.

Măsura de instituire a sistemului de autorizare a comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și a cafelei a fost însoțită și de limitarea numărului de relații comerciale care se pot încheia între producătorii și importatorii de produse supuse autorizării și ceilalți agenți economic care își desfășoară activitatea în rețeaua comercială, până la consumatorul final.

Această măsură a fost percepută de agenții economici cu un comportament fiscal corect față de bugetul statului, ca o măsură benefică de reducere a fenomenului de evaziune și fraudă fiscală. Nu același lucru s-a întâmplat însă cu majoritatea agenților economici care operează pe aceste segmente de piață, care consideră măsura luată ca fiind neconstituționalizată,în realitate aceasta fiind însă un obstacol în continuarea activității lor ilegale.

Noul cod fiscal aduce noi modificări în materie de accize, cum ar fi:

instituirea sistemului de antrepozitare fiscală pentru produsele accizabile din grupele: alcool și băuturi alcoolice, inclusiv vinul, berea și țuica și rachiurile naturale ; produsele din tutun; uleiurile minerale;

de la 1 aprilie 2004, autorizațiile pentru comercializarea produselor accizabile(angro, alimentație publică,vânzarea cu amănuntul) nu mai sunt necesare;

circulația produselor în regim suspensiv se face sub supraveghere fiscală și sunt însoțite de documentele legale existente și de un document administrativ de însoțire;

responsabilitatea marcării și dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizați sau importatorilor autorizați de antrepozitar;

cota de accize pentru vinurile liniștite este zero.

2.3. Produsele accizabile

2.3.1. Accizele pentru băuturile alcoolice

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producția internă sau din import:a) bere, b) vinuri, c) băuturi fermentate , altele decât bere și vinuri, d) produse intermediare, e) alcool etilic, f) produse din tutun, g) uleiuri minerale.

În subgrupa alcool brut, alcool etilic rafinat, produsele obținute pe bază de alcool etilic rafinat și băuturile alcoolice obținute din distilare de cereale sunt cuprinse următoarele: alcool brut, alcool etilic rafinat, votcă, rom, lichioruri, gin, rom, alte băuturi alcoolice spirtoase, precum și orice alte produse care conțin alcool etilic, destinate industriei alimentare sau consumului, care au o concentrație alcoolică mai mare de 0,2% în volum.

Subgrupa băuturi alcoolice naturale cuprinde : țuica și rachiurile naturale care se obțin prin distilarea sau redistilarea, după caz a lichidelor zaharoase din fructe, a drojdiei de vin, a tescovinei de struguri și a vinului.

În subgrupa vinuri și produse pe bază de vin sunt cuprinse vinurile spumoase, vinurile nespumoase și alte produse pe bază de vin.

Vinul este băutura obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică, completă sau parțială, a strugurilor proaspeți, zdrobiți sau nezdrobiți, ori a mustului de struguri.

Subgrupa bere cuprinde berea obținută prin fermentarea alcoolică a mustului presărat din malț, cereale nemalțificate, zahăr, hamei, apă cu adaos de drojdie și preparate enzimatice, precum și toate celelalte sortimente de bere realizate în amestec cu băuturi alcoolice sau nealcoolice cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 0,5 și 10 la sută.

Plătitorii de accize, pentru produsele prevăzute mai sus sunt:

agenții economici persoane juridice, asociații familiare și persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de produse;

agenții economici care cumpără de la producătorii individuali produse supuse accizelor, pentru prelucrare și comercializare;

agenții economici, pentru cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producție proprie sau din import, care sunt acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor sau asociaților, precum și persoanelor fizice angajate.

Pentru alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, produsele obținute pe bază de alcool etilic rafinat și băuturile alcoolice obținute naturale, acciza se calculează după formula:

A=

În care:

A = cuantumul accizei;

C = concentrația alcoolică exprimată în procente de volum;

K = acciza unitară;

Q = cantitatea (în litri);

R = cursul de schimb valutar.

Cuantumul accizei datorate bugetului de stat pentru bere se determină astfel:

A=

În care:

A = cuantumul accizei;

C = numărul de grade Plato

K = acciza unitară;

Q = cantitatea în litri;

R = cursul de schimb valutar.

Cuantumul accizei pentru vinuri spumoase băuturi fermentate spumoase și produse intermediare se determină astfel:

A=

În cazul produselor alcoolice utilizarea ca materie primă pentru fabricarea altor produse supuse accizelor agenții economici prelucrători au dreptul să deducă, din accizele datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vamă, fie la achiziționarea de pe piața internă a materiei prime de la agenții economici producători sau importatori. Exercitarea dreptului de deducere este condiționată de existența documentelor justificative care atestă proveniența legală a cantităților de materii prime utilizate.

Pentru deducerea accizelor aferente produselor importate sau achiziționate de pe piața internă și utilizate ca materie primă pentru obținerea altor produse supuse accizelor, agenții economici au obligația de a evidenția în jurnalul privind cumpărările de materii prime, toate intrările de produse utilizate ca materie primă și accizele aferente acestora, iar în jurnalul privind vânzările de produse finite toate livrările de produse și accizele aferente acestora. Deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor aferente produselor finale livrate, nu este admisă.

2.3.2. Accizele datorate pentru produsele din tutun

În obiectivul accizelor datorate pentru produsele din tutun se includ: țigaretele, țigările de foi, tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat și tutunul mestecat.

Pentru produsele din tutun, plătitorii de accize sunt: agenții economici (persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate) care produc sau importă astfel de produse, persoanele fizice care introduc în țară produse din tutun, destinate consumului individual, în cantități ce depășesc limitele admise în regim de scutire de taxe vamale.

Baza de impozitare, atât pentru producția internă, cât și pentru produsele din import, o constituie prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.

Cotele de impunere sunt exprimate în trei modalități sub formă de sumă fixă.Sumele datorate bugetului de stat drept acciză pentru țigarete se determină astfel:

Total acciză datorată = acciză specifică (A1) + acciză ad valorem(A2)

A1 = K1 x R x Q1

A2 =K2 x PA x Q2

În care:

K1 = acciza specifică K2 =acciza ad valorem R = cursul de schimb valutar;

PA = prețul de vânzare cu amănuntul maxim declarat;

Q1 = cantitatea exprimată în unități de 1000 de țigarete;

Q2 = numărul de pachete de țigarete aferente lui Q1.

Pentru tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat și tutunul de mestecat, cuantumul accizei se determină astfel:

Cuantumul accizei = cantitatea exprimată în unitățile de măsură x acciza unitară x cursul de schimb valutar

Pentru tutunul provenit din producția internă sau din import, utilizat în exclusivitate ca materie primă pentru obținerea pe cale industrială de produse din tutun, accizele se datorează și se calculează o singură dată, respectiv la data efectuării livrării produselor finite rezultate din prelucrare. Utilizarea tutunului ca materie primă pentru obținerea produselor din tutun va fi justificată prin: licență de fabricație și licență de atestare a dreptului de marcare, în cazul agenților economici producători interni de produse din tutun; contracte încheiate direct între agenții economici producători interni sau importatori de tutun cu agenții economici producători interni de produse din tutun.

Începând cu data de 25 februarie 2000, toate livrările de produse din tutun, efectuate atât de agenții economici care comercializează astfel de produse, sunt efectuate pe bază de facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, special tipărite de către Regia Autonomă „Imprimeria Națională” și distribuite direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București (în baza solicitării acestora).

Transferurile de produse din tutun între gestiuni se efectuează pe bază de avize de însoțire a mărfii. De asemenea, trecerea mărfurilor agentului economic furnizor în mijloacele de transport auto în vederea distribuirii mărfurilor respective către comercianții en detail, reprezintă un transfer între gestiuni, mijlocul de transport respectiv fiind asimilat unei gestiuni separate a furnizorului, gestionarul fiind însoțitorul transportului.

2.3.3. Accizele pentru uleiuri minerale

În grupa uleiuri minerale sunt incluse următoarele produse: benzine plumb, benzine fără plumb, motorine, petrol turboreactor, uleiuri pentru motorine auto, hidrocarburi ciclice (benzen, toluen, xileni si amestecuri de izomeri ai xilenului); gaze petroliere lichefiate.

Plătitorii de accize sunt agenții economici producători sau importatori de astfel de produse.

Accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite sub formă de sumă fixă în echivalent euro pe tona de produs finit.

Accizele datorate bugetului de stat pentru carburanții auto, se determină astfel:

A = K x R x Q

În care:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea (tone);

K = acciza pe unitatea de măsură;

R = cursul de schimb valutar.

2.3.4. Accizele pentru alte produse și grupe de produse

În obiectul accizelor se cuprind în mod limitativ produsele din import și din țară precum ar fi: cafeaua și derivații din cafea (cafea verde, cafea prăjită, inclusiv înlocuitori, cafea solubilă – inclusiv amestecuri cu cafea solubilă); confecții din blănuri naturale (cu excepția celor din iepure, oaie, capră); articole din cristal; autoturisme și autoturisme de teren, echipate cu motor cu benzină sau cu motor Diesel indiferent de capacitatea cilindrică a acestora (inclusiv din import rulate); parfumuri, ape de colonie și ape de toaletă; cameră video; cuptoare cu microunde; aparate pentru condiționat aer.

Cotele de impunere sunt exprimate diferit, în funcție de categoria produselor sau grupelor de produse respectiv:

sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe unitatea de măsură (care poate fi: tona pentru cafea verde, cafea prăjită și cafea cu înlocuitori; kilogramul pentru cafeaua solubilă);

sub formă de cotă procentuală (pentru restul produselor).

Plătitori ai accizelor sunt agenții economici (persoane juridice asociații familiale și persoane fizice autorizate) care produc, importă și comercializează produsele prevăzute cu accize. Se datorează accize și pentru cantitățile de produse importate sau obținute din producție proprie care sunt; acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor, asociaților și, după caz, persoanelor fizice; consumate pentru reclamă și publicitate.

Pentru produsele din producția internă, baza de calcul o constituie prețul de livrare, mai puțin accizele, respectiv prețul producătorului care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obținerea produsului respectiv.

Baza de calcul pentru produsele din import o constituie valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale și alte taxe speciale stabilite conform legii.

Pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenți economici, dar comercializate de agenți economici, baza de calcul o constituie contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute.

Pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice, devenite proprietatea caselor de amanet și vândute de acestea, baza de calcul o constituie contravaloarea în casă de casele de amanet la vânzarea bunurilor respective, mai puțin accizele.

Accizele preced taxele pe valoarea adăugată și se calculează o singură dată, prin aplicarea cotelor procentuale (prevăzute de reglementările în vigoare) asupra bazei de calcul.

În cazul autoturismelor și autoturismelor de teren introduse în țară de către persoanele fizice, calculul accizelor se efectuează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora și în raport cu gradul de poluare (redus sau normal) al autoturismului.

Pentru cafea, cafea cu înlocuitori și cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, asupra cantităților produse sau importate.

Toate livrările de astfel de produse (enumerate mai sus), efectuate de către agenții economici producători interni, importatori și comercianți în sistem en-gros, sunt facturate în momentul livrării, utilizându-se pentru aceasta în mod obligatoriu, facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii (pentru transferurile de produse între gestiuni), după caz, tipărite special de Regia Autonomă „Imprimeria Națională”.

Pentru determinarea accizelor aferente cafelei prăjite obținute prin prelucrarea cafelei verzi, agenții economici deduc, pe bază de documente justificative, din accizele datorate bugetului de stat pentru cafea prăjită, accizele aferente cantităților de cafea utilizate ca materie primă. Limita scăzământului maxim admis la prăjire este de 20%.

Acest mod de calcul al accizelor datorate este independent de prețul de cumpărare, de valoarea în vamă, de adaosul comercial (marja importatorului , precum și de prețul de vânzare al cafelei prăjite. Astfel spus, mărimea accizei fiind stabilită în echivalent euro/tonă, aceasta nu mai depinde de nici un element de preț.