Capitolul 1 Tradiții și valori în spațiul românesc 1.1 Delimitări conceptuale 1.1.1 Definții ale tradiției 1.1.2 Tipuri de tradiții 1.2 Delimitări… [604076]

Cuprins
Argument
Capitolul 1 Tradiții și valori în spațiul românesc
1.1 Delimitări conceptuale
1.1.1 Definții ale tradiției
1.1.2 Tipuri de tradiții
1.2 Delimitări conceptuale ale axiologiei
1.2.1 Valori și atitudini
1.2.2 Valoare și moralitate
Capitolul 2 Familia ca model pentru societate
2.1 Definiții ale familiei
2.2 Tipuri de familie
2.3 Funcțiile familiei
Capitolul 3 Analiză de documente specifice
3.1 Aspecte și date despre Bucovina
3.2 Aspecte și date despre Muntenia
Capitolul 4 Metodologia cercetării
4.1 Obiectivele cercetării
4.2 Ipotezele cercetării
4.3 Descrierea lotului
4.4 Descrierea metodelor utilizate
4.5 Graficul cercetării
Capitolul 5 Rezultatele cercetării
5.1 Interpretarea cantitativă și calitativă
5.2 Concluziile cercetării
5.3 Limitele cercetării
Concluzii finale
Bibliografie
Anexe

Argument
Acest subiect al tradițiilor și valorilor, este un subiect destul de interesant pentru mine
deoarece suntem martori cu toții că în această epocă în care trăim valorile sunt răsturnate sau
mai bine spus confundate cu non- valorile iar tradițiile și- au pierdut farmecul de altădată. Mă
întreb oare de ce nu suntem dispuși să mai păstrăm tradițiile locului din care facem parte?
Sunt prea costisitoare, sunt lipsite de sens, sunt arhaice sau pur și simplu ne ne mai
interesează ceea ce făceau apropiații noștrii la un moment dat? Suntem cuprinși de hazardul
vieții și uităm să ne bucurăm de lucrurile simple dar pline de semnificații, de obiceiurile ce
marcau bucuria tuturo r sărbătorilor sau evenimentelor importante din viața familiei?
Sunt întrebări ce mă determină să găsesc răspunsuri, răspunsuri ce le voi așterne pe
hârtie ca mărturie a adevărului ce ne guvernează în ziua de astăzi. Astăzi gândim diferit de
bunic ii noștrii, acționăm diferit de ei și ne dezicem de cele mai multe ori de ideologia lor de
viață considerând că suntem moderni, fără inhibiții și dornici de afirmare după modelul american sau european. Desigur, orice dorință de a- ți depăși condiția în care te afli este
nobilă cu precizarea de a nu uita cine ești cu adevărat, care îți sunt rădăcinile, să nu uiți că
cei care te- au ajutat și te -au crescut sunt cei pe care de multe ori îi consideri învechiți, din
alte vremuri demult apuse.
Rădăci nile valorilor și tradițiilor își extrag seva din sânul familiei, locul unde toti
oamenii se formează. Familia tradițională românească a știut mereu să conserve obiceiurile, tradițiile deoarece acestea însemnau respect pentru comunitate, dragostea față de țară, unitate
și mai ales simțul de apartenență la societatea din care făceau parte. Acum asistăm la un
fenomen de dezicere a locului din care facem parte, ne este rușine de faptul că suntem
români, plecăm departe de meleagurile natale, ca să sărbătorim și să împrumutăm „sărbători”
lipsite de sens,anarhice și deloc creștine.
Recunosc faptul că sunt plăcut impresionată să descopăr tradiții minunate, ce adâncesc
bucuria sărbătorii, o fac mai importantă , mai specială alături de întreaga familie. Astfel am
pornit la drum cu dorința de a identifica principalele valori, tradiții din sânul familiei
românești actuale din două regiuni diferite ale țării noastre, Ploiești și Suceava.
Așadar pornesc valul întrebărilor referitoare la importanța și locul valorilor și a tradițiilor în
familia românească cu speranța de a gasi răspunsuri edificatoare care mă vor duce la limanul
lin și la izvorul autentic al conștiinței române.

Capitolul 1 Tradiții și valori în spațiul românesc
1.1.1 Definiții ale tradiției
Pornesc studiul cercetării mele cu date despre aspectele teoretice ale conceptelor cheie, și anume
mă voi referi la definiții ale tradiției, și valorilor. Voi încerca să surprind esențialul din fiecare
concept astfel încât să urmărim într -un fir concis și coerent toate aceste date ce ne vor dezvălui
dacă suntem pe făgașul cel bun și nu ne abatem de la tema pe care am propus -o a fi studiată.
„Lumea din care face parte țăranul român a fost dintodeauna bogată în obiceiuri și tradiții.
Acestea par a fi pentru cei care le privesc din exterior, manifestări folclorice fabuloase. Pentru
cei care le cunosc însemnătatea, știu că aceste obiceiuri și tradiții ascund înțelesuri profunde
despre relațiile interumane și despre relațiile oamenilor cu natura. Prin astfel de man ifestări
oamenii din diverse zone ale țării au încercat să dea însemnătate anumitor momente sau
întâmplări din viața lor ”, scrie un site românesc ce dorește a promova România în lume
(https://www.travelguideromania.com/ro/obiceiuri -si-traditii- in-cultura -romaneasca/ ) iar
aceasta implică promovarea tradițiilor noastre deoarece acestea atrag turiștii din toate punctele
de vedere deoarece sunt sim bolul neamului din care facem parte, neam cu care ne mândrim
destul de mult, pentru că s -a luptat crâncen de- alungul veacurilor pentru menținerea unității
poporului .
Așadar pornind de la această idee, vedem in Dicționarul de Sociologie scris de Cătălin Zamfir și
Lazăr Vlăsceanu din 1998, pg. 635 următoarea definiție a tradiției, definiție pe care o transpun
integral tocmai pentru a întelege conceptul în ansamblu: „ tradiție vine din latinescul „tradere”,
„traditus”, „traditum”, care înseamnă „a transmite”, „a transfera”. Ceea ce este transmis din
trecut în prezent, de la o generație la alta, prin viu grai, prin scris și prin imitație. Se transmit
construcții, tehnici de lucru, obiecte, limba și graiul, obiceiuri, diferite moduri de a acționa.
Pentru a fi considerată tradiție este necesară transmiterea succesivă la 3 generații. Sociologia
analizează tradiția ca o componentă de bază a vieții sociale, a sociabilității. Trdiția indica un tip
distinct de instituții sociale, obișnuințe obiceiuri, moduri de a acționa, a simț i, a gândi, care sunt
moștenite din trecut. T radițiile servesc drept princip iu de orientare al acțiunii sociale îndeosebi în
cazul indivizilor și grupurilor sociale care își formează identitatea și solidaritatea socială,
conștiința de grup prin raportare l a trecut. Acesta este de exemplu cazul grupurilor etnice formate
și menținute prin raportare la strămoșii comuni, la trecutul istoric, la simboluri, obiceiuri, moduri
de vorbire, moștenite de la generațiile anterioare. În cazul acțiunilor, comportamentelor
individuale și de grup ceea ce se transmite prin tradiții nu sunt aceste acțiuni ca atare care se consumă odată cu îndeplinirea lor ci cu modele sau imagini despre acțiuni și/sau persoane care
au performat acțiunile precum și credința care recomandă, iniț iază reluarea, repetarea sau
imitarea acțiunilor respective(E.Shills, Tradition 1981).”
Referindu- se la trecut, tradiția nu reprezintă doar amintiri despre trecut ci mai degrabă ele
sunt continuarea trecutului în prezent, ca atare sunt la fel de ac tuale și constrângătoare ca și
relațiile date în experiența prezentului. Tradiția este un fenomen de durată, de statornicie a
structurilor sociale, materiale și spirituale precum și de repetiție a acțiunilor umane. În unele
teorii sociologice, tradiția ca formă prereflexivă de a acționa, a simți, a gândi, este opusă

raționalizării sau raționalității sociale astfel încât Max Weber distinge 3 tipuri de legitimare a
autotității sau puterii sociale și anume: autoritatea tradițională, autotitatea rațional- legală și
autoritatea charismatică. Autoritatea tradițională pretinde legitimarea prin referire la legăturile cu trecutul și își justifică acțiunile prin conformarea lor cu acțiunile precedente. Autoritatea
rațională sau raționalizarea acțiunilor presupune eliminarea deciziilor care nu pot fi justificate
prin raportare la consecințele anticipate, ele însele evaluate rațional pe baza unor legi empirice cu
validitate generală. O formă sau un proces de raționalizare al societății în general sau a unor
sectoare parti culare ale acesteia o reprezintă modernizarea. Teoriile privind dezvoltarea
economic și socială operează frecvent cu disctincția dintre societăți tradiționale și societăți moderne, diferențiate și apuse după criterii variate. În unele teorii recente este criticată preferința
acordată în sociologie modernizării și neglijarea sau condamnarea (sub influența ideologiei
iluministe) a tradiției. (E.Shills). O mai mare atenție este acordată în ultimele decenii analiziei
tradiției ca proces complex, care are nu num ai elemente reproductive, repetitive ci si elemente de
selectare a acțiunilor, credințelor, atribuite trecutului. Tradiția reprezintă una dintre principalele
elemente de constituire a culturii -ansamblu de tehnici, valori, obiceiuri transmise prin ereditate
socială a indivizilor și grupurilor sociale din fiecare generație, îmbogățite prin inovațiile acestora care, dacă se dovedesc utile și sunt preluate de la generațiile succesive devin ele însele tradiții.
Putem considera astfel pe baza acestei defini ții, că tradiția nu este doar o copie a activităților
sau obiceiurilor din trecut ci este un prezent continuu prin transmiterea din genera ții în generații.
Altfel spus, noi daca preluăm orice fel de tradiție, o facem pentru că o considerăm importantă și reprezentativă pentru noi ca identitate, de aici pot merge mai departe și pot spune că aceste
tradiții ne pot forma pe noi ca oameni, ne pot contura personalitatea, în cazul în care le
considerăm un act de cultură și nu un act primitiv de pierderea a timpului. Tradiția privită ca și
simbol al culturii este o variantă corectă din punctul meu de vedere în defavoarea tradiției privite ca superstiție.
O altă definiție a tradiției, de data aceasta mai concisă, o regăsim în Dicționarul de
Sociologie scris d e Gilles Ferreol, 1997, pg. 216, „tradiție= evocă ceea ce în cadrul unei societăți
se transmite în manieră vie prin cuvânt, scriere sau modul de a acționa. Pentru Maurice Blondel
(comunicare prezentată la societatea franceză de filosofie, ședința din april ie 1919) -tradiția
confom imaginii pe care o evocă sensul activ al etimologiei -vehiculează mai mult decât idei
susceptibile de formă logică ea încorporează o viață care cuprinde atât sentimente, gânduri, credințe, aspirații și comportamente. Departe de a co nsidera cu vanitate cunoștiințele dobândite
în secolele trecute ca pe un depozit intangibil, ea dă loc la o întreagă serie de reinterpretări posibile care în schimb o mențin, o consolidează, o actualizează sau o reînnoiesc. În consecință
ea oferă printr -un fel de contact fecund ceea ce generațiile următoare au de întrepătruns și ceea
ce au legat ca o condiție permanentă de însuflețire, de participare la o realitate în care efortul individual și succesiv poate să extragă indefinit fără a o epuiza. Astfel act ivitatea teologică are
drept misiune fundamentală de a face accesibilă în fiecare epocă o înțelegere tot mai penetrantă a Scripturii și Cuvântului. Lucrările lui E.Shills și Max Weber sunt cele mai expresive în acest

domeniu iar legimitatea de tip tradițio nal caracterizându -se prin atașamentul la cutume sau
autoritate.”
După cum definiția spune, tradiția se transmite prin viu grai, scriere sau fapte ceea ce îi
subliniază caracterul ei autentic. De cele mai multe ori puterea exemplului este mai
convingătoare decât orice scriere, de aceea tradițiile răman adânc întipărite în sufletele și mintea
noastră pentru că ne -am văzut familia practicând acele deprinderi.
Dacă am putea găsi un vinovat pentru pierderea și uitarea tradițiilor am putea da vina pe timp. Timpul este ucigașul care inghite tradiția, timpul cronos, un timp care uzează și uniformizează.
Lumea pare că se ghidează după acest timp , uită locul și importanța tradițiilor, le face lipsite de
sens tocmai pentru a alinia oamenii într -un tipic, șters și fad. Tradițiile tocmai asta fac, readuc la
viață anumite momente din viața oamenilor, le fac pline de sens, importante. Ele fac distincția
între popoare , zone geografice. Poporul român mereu s -a ghidat după tradiții și a știut să le
acorde un loc printre lucrurile importante ale vieții lor. Sărbătoarea la români este una dintre cele
mai importante tradiții. Din ce este sărbătoarea făcută? Se spune că șapte sunt ingredientele
sărbătorii: miezul de sfințenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvâ ntul, gestul și
lucrul potrivit.( Irina Nicolau, Ghidul Sărbătorilor românești, pg.13). Tot in această carte aflăm că sărbătoarea are trei funcții esențiale și anume:
 1. Întreține relația cu sacrul , în ideea de a ne aminti mereu de Dumnezeu și de relația
noastră cu El deoarece î n viața de zi cu zi sacrul tinde să slabească iar prin sărbătoare
menținem legătura atât cu divinitatea cât și cu cei din lumea de dincolo.
 2. Reface grupul comunitar – ocupați cu treburile și problemele cotidiene, oamenii
funcțione ază pe grupuri mici: familia reziden țială (mama, tata, copiii și cine mai e prin
casă), rudele apropiate, vecinii. Sărbătorile calendarului și ceremonialurile legate de
viața, nașterea, nunta, înmormântarea – sunt ocazii de reuniune a neamului, uneori a
satului întreg.
 3.Pune societatea in acord cu Cosmosul – După ce sărbătoarea trece, omul tinde să se
gândească la lucrurile viitoare, să pună în acord totul, și este pregătit să o ia de la capăt.

Analiza și definirea conceptului de tradiție după cum se vede este una destul de amplă și
ofertantă. Acest subiect este unul destul de cercetat și analizat astfel încât trebuie să reținem faptul că tradiția înseamnă a transmite. Multe domenii de activitate se bazează pe tradiție și pe
informațiile deținute de zeci d e ani, din generație în generație, fie tată în fiu și din mamă în fiică.
Fie că vorbim de tradiții culinare, fie că ne referim la tradiția Bisericii, la tradiții ocupaționale, arhitecturale și stiluri de construcție a caselor, tradiții vestimentare , toate ne demonstrează că
tradiția nu este lipsită de sens, este vie iar de cele mai multe ori este mai actuală ca niciodată.
Separăm termenul de tradiție de cel de superstiție deoarece cel din urmă este o credință
primitivă bazată pe rămășițele animalismulu i și magiei, în spirite bune și rele, în farmece și
vraji, în semne prevestitoare, în numere fatidice, este o prejudecată așadar nu putem compara aceste concepte.Tradiția presupune un ansamblu de concepții, obiceiuri și datini care dăinuiesc d-
a lungul ist oriei naționale care se transmit din generație în generație, un lucru destul de greu ce se
întinde pe parcursul mai multor ani, care implică cercetare și implicare din partea oamenilor.

1.1.2 Tipuri de tradiții
Există diverse tipuri de tradiții sau mai bine zis diferite domenii de activitate unde tradițiile
pătrund mult mai ușor.1) Cele mai comune tradiții sunt cele legate de sărb ătorile de peste an,
sărbători ce pot fi cu dată fixă sau cu dată mobilă (schimbătoare) , majoritatea bazându -se pe
calendarul ortodox.
Ianuarie
31 Decembrie-1 Ianuarie-
Seara Sfântului Vasile
1 Ianuarie-Anul nou
6 Ianuarie-Boboteaza
7 Ianuarie- Sfântul Ioan
Botezătorul
16 Ianuarie-Sînpetrul
Lupilor
16-18 Ianuarie-Circovii de
iarnă
29-31 ianuarie- Filipii de
iarnă Februarie
1 Februarie- Trif Nebunul
2 Februarie- Întâmpinarea
Domnului; Martinii de
iarnă (1 -3 februarie)
10 Februarie- Sfântul
Haralambie
11 Februarie- Sfântul
Vlasie
24 Februarie- Dragobete Martie
1 Martie -Mărțișorul
Baba Dochia ( Sf.
Evdochia)
9 Martie – Măcenicii
10 Martie -Intrarea în
zilele Moșilor
17 Martie – Alexie,
omul lui Dumnezeu
25 Martie – Buna
vestire; Blagoveștenia;
Ziua Cucului Aprilie
1 Aprilie – Ziua
nebunilor
23 Aprilie – Sfântul
Gheorghe, Sîngiorz
Mai
1 Mai- Armindeniul
21 Mai- Sfinții Împărați
Constantin și Elena Iunie
23 Iunie – Moșii de
Sînziene
24 Iunie – Sfântul Ion de
vară; Sînzienele
(Drăgaica)
29 Iunie – Sfinții Petru și
Pavel (Sînpetru de vară) Iulie
1 Iulie-Sfinții Cozma
și Damian
(Cosmadinul)
15 Iulie- Ciurica
16-18 Iulie: Sfânta
Marina- 17 Iulie-
Circovii de Vară
20 Iulie-Sfântul Ilie
(Sântilie)
21 Iulie- Ilie Pălie
22 Iulie- Foca August
1 August: Intrarea în
postul Sfintei Maria;
Macaveii
6 August: Schimbarea
la Față (Probojenia)
15: Sfânta Maria Mare
Septembrie
1 Septembrie: Simion
Stîlpnicul; Ciricul păsărilor
8 Septembrie: Sfântă Maria
Mică
9 Septembrie: Sfinții
Ioachim și Ana
14 Septembrie: Ziua Crucii
24: Septembrie: Teclele Octombrie
14 Octombrie: Cuvioasa
Paraschiva; Vinerelele
25 Octombrie: Moșii de
Toamnă (Ajunul lui
Sînmedru)
26 Octombrie: Sfântul
Dumitru (Sînmedru) Noiembrie
8 Noiembrie: Sfinții
Arhangheli Mihail și
Gavril, (Hranghelul),
Năpustitul areților
11 Noiembrie: Sfântul
Mina, Sărbătoare
Tâlharilor
14 Noiembrie: Filipii
de Toamnă
21 Noiembrie:
Ovidenia
25 Noiembrie: Sfânta
Ecaterina
30 Noiembrie: Sfântul
Andrei (Sîntandrei) Decembrie
4 Decembrie: Sfânta
Varvara
4-5 Decembrie: Zilele
Bubatului
6 Decembrie: Sfântul
Nicolae
12 Decembrie: Sfântul
Spiridon
20 Decembrie: Ignatu l
24 Decembrie: Ajunul
Crăciunului
25 Decembrie:
Crăciunul
27 Decembrie:Sfântul
Ștefan
Figura 1: Ghidul sărbătorilor românești cu dată fixă

După cum bine observăm în tabelul de mai sus am menționat fiecare sărbătoare din calendarul
ortodox român, sărbători ce au denumiri atât canonice cât și populare, semn că românii au
făcut din acestea un prilej de bucurie, au realizat o comuniune între divin și omenesc. La umbra sărbătorilor pot spune că au luat naștere tradițiile. Dacă ar fi să enumerăm putem spune
spre exemplu tradițiile legate de Sfinți:
 Sântion (7 Ianuarie) -este popular denumit Nănașul lui Iisus și patronul pruncilor, pe
care î i ajută să nu moară nebotezați, iar femeile merg la nașă cu plocon.
 Atanasiile (16 -17 Ianuarie) – se țin aceste sărbători pentru sănătate și pentru binele
copiilor. Denumirea acestei sărbători vine din combinarea numelui Cuviosului
Antonie cel Mare cu cel al Sfântului Atanasie.
 Mărțișorul; Baba Dochia (1 Martie) – se spune din tradiție că Bab a Dochia era o
scoacră rea, care și -a trimis nora la munte după fragi. Nora găsește fragi, ajutată de
Dumnezeu și îi dă soacrei ei aceste fructe ca semn al primăverii. Crezând ca
primăvara a venit Baba Dochia își pune pe ea nouă cojoace și împreună cu oil e pleacă
la munte. Aici vremea se dovedește a fi înșelătoare și capricioasă deoarece când Baba credea ca a venit căldura, a apucat să își dezbrace cojoacele dar îndată a venit un ger năpraznic iar Baba împreună cu oile a înghețat. Cu timpul sloiurile au de venit stânci
de piatră, pe care le putem vedea în Bucegi cu denumirea de „Babele”.
 Armedinul (1 mai) – I se mai spune Băuiu sau Păuiu, oamenii pun la poartă ramură
verde de salcie, stejar sau fag. Când gospodina coace pâine din grâul cel nou, această creang ă trebuie să fie pusă în cuptor.Tot în această zi, oamenii culeg pelin, pe care îl
așează deoparte, fie pentru leac, îl mestecă sau îl pun la pălărie.
 Probejenia (6 August) – Tradiția spune că în această perioadă începe să îngălbenească
frunza în pădure, ce rbii spurcă apele, care încep să se răcească. Tîrîtoarele caută
ascunzișuri, berzele se pregătesc de plecare. Se face pomană de struguri iar atunci când guști prima boabă spui: „boabă nouă în gură veche”.
 Ajunul lui Sînmedru (25 Octombrie) – Se face pentru pomană grâu fiert cu unt, lapte
sau brânză, precum și colaci. Femeile împart nuci, pâine, mere, covrigi. Se fac la sate multe focuri. Unii sar peste foc, copiii strigă „Hai la focul lui Sînmedruuuu!”. Fiecare aduce acasă un tăciune pe care îl aruncă în liv adă.

Am menționat toate aceste tradiții legate de sărbători tocmai pentru a evidenția rolul și
locul lor în viața poporului român din vechi timpuri până în ziua de astăzi și pot spune că sunt păstrate toate aceste legende și mituri care nu și -au schimbat înțele sul, au fost păstrate
de-a lungul anilor și transmise din generație în generație.
2) Un alt tip de tradiții face referire la momentele marcante ale vieții omului și anume
tradiții legate de nașterea pruncilor (Taina Botezului), tradiții legate de unirea destinelor
(Taina Cuniniei) , tradiții legate de trecerea in viața de dincolo (Cultul funerar).
3) Viața trăită în mediu rural a determinat apariția unor tradiții și obiceiuri legate de meșteșuguri, unelte folosite, moduri de a lucra pământul destul de dife rite de la o zonă la
alta a țării noastre.
4) Sărbătorile mari de peste an cuprind o varietate mult mai amplă și cuprind mai multe obiceiuri și datini care se țin până în ziua de azi. Menționăm aici tradiții legate de
a) sărbătoarea nașterii Domnului – Crăciunul, care la rândul lui cuprinde datini legate de
tăierea porcului, împodobirea bradului, colindele, darurile Moșului Crăciun, apoi avem
b) tradiții legate de Paști sau Învierea Mântuitorului până la Înălțare ce cuprinde obiceiuri
de a vopsi ouăle, s ăptămâna Deniilor, Vinerea Mare, Lumina Sfântă în seara de Înviere,
Ispasul
c) tradiții legate de Anul nou cu mituri, legende și obiceiuri, mersul cu Capra, Ursul,
Plugușorul, Sorcova, Buhaiul.
5) Există tradiții referitoare la portul și hainele populare ale românilor, desemeni
menționez și 6) Tradiții ce țin de gastronomie și anume tradiții și obiceiuri culinare, însă această categorie este reprezentativă pentru zonele geografice cu atât mai mult în zonele pe care eu vreau să le cercetez și anume Bucovin a (Suceava) și Muntenia (Ploiești).
Am enumerat aceste categorii de tradiții iar în capitolul ce urmează vom separa și evidenția diferențele dintre cele două zone analizând momentele importante. Vom analiza sărbătorile de iarnă, Paștile, nunta, botezul, ne vom ocupa și de portul popular și însemnătatea lui, deasemeni vom preciza și câteva tradiții culinare.
Tindem de cele mai multe ori să credem că societatea are nevoie de noutate, de schimbare, de emancipare însă nu ne dăm seama că ne întoarcem la rădăcin ile cultului din care facem
parte, ne înmormântăm creștinește bunicii și abia după ce dispar încercăm să căutăm credințele lor, îi apreciem mai mult și găsim răspunsuri la ceea ce părea învechit.

Tradiții legate de botez
Botezul este o Sfântă Taină ce se înfăptuiește în cadrul Bisericii Ortodoxe române,
prin cufundarea în apă a nou- născutului în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Se
botează bebelușul pentru a fi curățit de păcatul strămoșesc și pentru a dobândi Duhul Sfânt,
devenind astfel membru al trupului tainic al Domnului și al Bisericii Lui Hristos . Nașii de
botez se aleg de obicei din familie sau se moștenesc. Nașii de cununie au datoria să boteze numai primul copil, iar pe al doilea copil îl vor boteza numai dacă vor după cu m informează
volumul de Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra. Lumânarea de Botez simbolizează lumina ce este adusă în sufletul celui botezat și este obligația nașului. Obiceiul cere ca lumânarea să fie împodobită, dar nu oricum. Fl orile trebuie să fie de crin – floarea
Maicii Domnului , buchetul să aibă frunză de f erigă, pentru a avea copilul spor, să aibă brăduț,
pentru a fi sănătos copilul ca un brad. Panglica -fașă de Botez, este roz sau roșie pentru fetițe,
albastră pentru băieți, nu trebuie să fie nici scurtă pentru ca copilul să nu se căsătorească
târziu. Tot nașii vor pregăti pentru înfășatul copilului o pânză albă, necusută, nefinisată, pentru că și Iisus Hristos a fost înfășat astfel. Pânza de înfășurare trebuie să aibă trei me trii.
După Botez, nașii trebuie să îi pună bebelușului o cruciuliță de argint la gât iar nașa este cea care se ocupă de înfășat. În practica Bisericii, botezul se poate organiza în orice zi a anului, chiar și în post deoarece conform tradiției bebelușul nu alege când să vină pe lume și nu poate
fi lăsat fără Duhul Sfânt. După îmbăierea pruncului și primirea Botezului, nașii vor duce copilul acasă unde vor fi așteptati de părinții micuțului. În pragul casei, nașa îl lasă jos ca mama să își ia copilul și îi s pune „Păgân mi l -ai dat, creștin ți l -am adus”.
În Suceava exista tradiția ca prima urare să fie făcută de moașa copilului, iar la prima îmbăiere a acestuia să îi ureze: „ Acest băiat/ Ce l -am ridicat/ Să fie sănătos,/ Și norocos,/ Și
mintos,/ Și voios,/ Și frumos,/ Și învățat,/ Și bogat,/ Om de treabă,/ Luat în seamă „
(S.Fl.Marian, Nașterea la români, Studiu etnografic, București, 1995, pg 59). Mihai Pop în cartea sa Obiceiuri tradiționale românești menționează că „moașa este aceea care, pe lângă rolul d e a asista medical nașterea, practica toate riturile în legătură cu acesta și
era, totodată, și maestrul de ceremonii al întregului obicei. Ca atare, ea păstra nu numai secretele unor practici rituale, ci și tradiția desfășurării obiceiului. (p.147). Multitudinea de
credințe și datini legate de acest eveniment sunt cuprinse uneori de false tradiții, ce nu sunt bazate pe o credință creștină , ci sunt rodul superstițiilor împrumutate de la rromi.

Nașterea Domnului sau Crăciunul
Crăciunul, pentru mulți dintre noi înseamnă bucurie, cadouri și un prilej bun de a petrece
timp cu familia. Pare ca de -a lungul anilor, sensul și semnificația Crăciunului s -a deteriorat
astfel încât am căutat mai adânc sensul acestei sărbători și m -am gândit că ar fi de folos da că
am face apel la tradițiile străbune ce marcau bucuria sărbătorii. După Irina Nicolau, Crăciunul
face parte dintr -un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea
Anului Vechi spre Anul nou și este pregătit de un post lung de 40 de zile pe parcursul căruia
licăresc tot felul de sărbători. Ciclul sărbătorilor de iarnă începe din data de 6 decembrie unde
îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nicolae cunoscut pentru bunătatea și milostivirea sa față de copii, apoi avem ignatul din data de 20 decembrie unde în general oamenii de la țară se ocupă
cu tăierea porcului. O zicală populară spune că omul care nu are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Ideea este ca fiecare casă să pună pe masă bucate alese, d acă nu are porc să taie măcar o găină iar dacă are atunci când este tăiat să zică „ Ignat,
Ignat/ Porc umflat”. O altă credință este aceea că în noaptea dinaintea Ignatului porcul își
visează cuțitul sau se visează la gât cu mărgele roșii, că oamenii miloși nu trebuie să fie de față atunci când este tăiat deoarece porcul va muri greu iar carnea lui nu va mai fi așa bună. Deasemeni in țara noastră acest gest de sacrificiu este perceput ca un ritual ce trebuie să respecte reguli, porcul nu se omoară (prin lovirea cu ciocanul sau electrocutare) ci se taie, se
junghie (în unele părți din Bucovina porcul este junghiat direct în inimă, iar în părțile noastre ale Munteniei, i se taie beregata).
Un alt obicei practicat de Nașterea Domnului sunt colindele. Pent ru mine acestea au o mare
însemnătate deoarece ne amintesc nouă motivul bucuriei și al sărbătorii, este puntea de legătură între oameni și Dumnezeu. Colinda nu este doar un cântecel sau doar vorbe aruncate în vânt sunt mesaje ce transcend dincolo de timp, mesaje cu o încărcătură emoțională menite
să aducă binele celor ce le ascultă. Colindele sunt interpretare de fel de copii, de băieți și fete reuniți în coruri sau de preoți sau cântăreți bisericești. În părțile Munteniei, copiii sunt cei care vestesc Nașt erea Domnului sau a merg cu Steaua. Costumați în diferite personaje precum
Irod, Magii, soldații, aceștia interpretează un rol și pun în scenă evenimentele petrecute atunci. În Bucovina, majoritatea cântecelor vestesc doar Nașterea Domnului și transpun în versuri și cântece bucuri a venirii în lume a lui Mesi, se pune accent pe trezirea omului, pe
curățirea lui spirituală, a casei și a cugetului său.

Așa cum am spus, funcția colindelor în perioada străveche era de urare, de felicitare însă
astăzi pare că a fost uitat acest obicei și înlocuit cu un prilej pentru a face bani. Copiii astăzi
nu cunosc și nu cântă colinde, nu li se par importante, nu găsesc folositor a învăța colinde, se gândesc la faptul că pot îngâna anumite versuri, le pot spune pe repede înainte și vor fi
recompensați, nu cu colaci și mere ci cu câțiva lei. Experiența aceasta neplăcută deși pare
puțin importantă și mulți oameni o ignoră, ne pune totuși pe unii dintre noi într -o stare de
alertă deoarece riscăm să ne pierdem identitatea, să ne înstrăinăm de tot ceea ce însemna
românesc odată. Totuși există o zonă din județul Suceava și anume orașelul Fălticeni care a reușit prin culegerea textelor și a colindelor foarte vechi să aducă în lumina zilelor noastre versurile și bucuria urării. Grupul Balada este astăzi un grup de copii, conduși de o doamnă,
Maria Tănase, o bună creștină care și -a dorit ca farmecul acestor colinde să nu piară, să fie
transmis tinerei generații. Ca urare, colinda este o poartă către viitor, menită să aducă împlinire și fericire celor ce o ascultă, creând astfel o stare de optimism, de mare încredere, o
speranță că Dumnezeu ne poate îndeplini dorințele noastre. Astfel încât în Suceava, cu o zi
înainte de Crăciun, în data de 24 Decembrie, o ceată de copii băieți, pornesc p e străzile
orașului intrând din casă în casă, în fiecare scară de bloc și strigă cât pot ei de tare „Kirie –
Eleison sau Chiraleisa adică vestesc Nașterea lui Hristos, fiind urmați de preotul zonei cu
icoana vestind Nașterea din ieslea boilor. Preotul binecu vintează casa și membrii familiei,
asigură comuniunea între oameni și Dumnezeu, tocmai pentru ca aceștia să nu uite ce sărbătoresc. Un alt obicei legat de sărbătorile de iarnă este împodobirea bradului. Conform
unui site cu privire la tradiții de Crăciun: http://www.traditii.ro/craciun.php?nr_articol=43

ne informează „ Tradiția împodobirea bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei
preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoașterea și bogăția, asemenea pomului sacru din Grădina Edenului, în care se
găseau merele- fructele cunoașterii. După cum bine vedem, toate obiceiurile pe care le
practicăm au legătură cu divinul însă pare că suntem foarte ocupați și grăbiți, ne place să să spunem că trăim în secolul vitezei, însă scăpăm din vedere că ne trec și anii, ne irosim timpul
fără să întelegem care este sensul și scopul vieții noastre, ne pierdem în amănunte
neimportante, obosim și pierdem orice legătură cu natura și semnificația sărbătorilor, ne dorim
zile libere și atât.

Tradiții legate de nuntă
Căsătoria este un moment din viața omului cu obiceiuri și încărcări folclorice fabuloase.
Deoarece poporul român a acordat o importanță deosebită acestui eveniment, au luat naștere diverse datini ce planeaz ă și astăzi în ziua importantă a mirilor. Interesant este faptul că la
acest eveniment participau majoritatea sătenior din comunitate iar tinerii căsătoriți erau încurajați și susținuți de familie astfel încât viața de familie să înceapă cât mai curând. Căsătoria se realizează prin manifestări complexe înn care sunt îmbinate elemente cu caracter
economic, juridic, ritual și folcloric desfășurate într -un cadru cât mai primitor.
Datorită faptului că fetele nu umblau neînsoție în sat și erau supraveheate de către părinții lor, flăcăii trebuiau să pețească fata și nu oricum , viitorul mire me rgea la părinții fetei acasă,
ducea un dar și înștiința părinții fetei de bunele lui in tenții de a lua fata în căsătorie. Dacă
părinții dădeau acceptul stabilieau zestrea și contribuțiile fiecărei familie, fie animale, fie pământ fie chiar casă tocmai pentru ca proaspeții căsătoriți să își înceapă viața de familie.Data la care se stabilea nu nta era una apropiată, bineînteles se respectau posturile iar nunta se făcea
Duminica. Apoi era anunțat tot satul de evenimentul ce urma să aibă loc prin intermediul preotului , care la finalul Sfintei Liturghii înștiința tot satul prezent la Biserică. Apo i erau aleși
domnișorii și domnișoarele de onoare (vătăjeii și druștele), aceștia umblau prin sat cu o sticlă
de rachiu zicând: ”Din partea socrilor mari și mici luați o dușcă de rachiu și vă roagă
să poftiți la nuntă!” . Domnișoarele de onoare aveau datori a să pregătească casa miresei
și a mirelui pentru oaspeți fiind ajutate de o femeie ce se ocupa de gătitul mâncării
(corceriță) astfel încât aveau grijă ca totul să decură bine, mirii fiind ocupați cu alte
treburi. Ziua nunții este una dintre cele mai frum oase zile însă este și foate aglomearată
datorită tuturor ritualurilor și datinilor pe care toată familia le urmează. În Bucovina, în
ziua nunții era forfotă mare. Vătăjeii veneau la casa mirelui cu niște bețe frumos
împodobite pe care druștele prindeau câ te o batistă cusută cu motive florale. La casa
miresei, aceasta era ajutată tot de druște să se pregătească, în timp ce o femeie îi cânta:
Plângi mireasă și suspină N -o mai fi ca la mă- ta
Că mergi la casă străină, Că ți -ai luat bărbat, nu tată,
Să plângi și să lăcrimezi, Să nu te bată vreo dată,
După binele ce -l pierzi, Nu te -o bate cu bota,
După ce te -ai mărita Dar ți -o zice cu vorba !

Mirele apoi pleca după mireasa sa, cu tot alaiul, însoțit de muzicanți, făcând gălăgie mare astfel
încât scotea t ot satul din case, chiuind. Bineînțeles, mireasa era ascunsă pe undeva, iar duștele și
nuntașii din partea dânsei prezentau mirelui alte fete sau chiar bărbați deghizați în femei. Într- un
final însă mireasa era găsită de vătăjei și adusă în casă. Parte imp ortantă din tradițiile unei nunți
din Bucovina, care se mai păstrează este iertăciunea, adică momentul în care mirii îngenuncheau
în fața părinților pentru a -și cere iertare. Imediat după finalizarea acestei rosti ri și după ce tinerii
își sărutau părinții, druștele și vătăjeii prindeau mirele și mireasa într- o horă strigând:
„ De trei ori pe după masă
Să scoatem răul din casă
Să rămână binili
Să trăiască tinerii ! „

Amănuntele și obiceiurile unei nunți sunt atât de numeroase încât ar trebui dedicat probabil un
întreg capitol, depășind scopul și granițele cercetării acestei lucrări.
Dacă ar fi să căutăm sensul ideii de nuntă, vom găsi diferite interpretări iar pe site -ul wikipedia
vom găsi o clarificare a termenului de nuntă: „cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc gamos
și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie, una
din legile esențiale ale naturii stabilite de Dumnezeu încă de la începutul e xistenței omului.
Dovezi găsim în Sfânta Scriptură, în cartea Facere, capitolul 2, versetele 18- 24 unde ne spune:
nu este bine să fie omul singur pe pământ. Să- i facem ajutor potrivit pentru el … de aceea va
lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup! ”
Tot pe același site găsim: „ Ca o definiție, am putea spune că nunta, cununia sau căsătoria este
Taina prin care un bărbat și o femeie s -au hotătât reciproc și în mod liber să trăiască împreună
întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc, a naște și a crește copii ferindu -se de
desfânare. Ei primesc prin rugăciunea preotului harul Divin sfințind legătura lor. Prin Taina
Cununiei legătura dintre bărbat și femeie devine asemănătoare acelei dintre Hristos și
Biserică.”
Iată cum căsătoria ar trebui fi privită și trăită într -un mod sincer și autentic, bazat pe sentimente
sincere și respect, consensualitate și sprijin reciproc. Asta ne îndeamnă Biserica iar acest lucru se
păstrează în mare măsură în cadrul familiilor din România. Astfel , ritualurile, obiceiurile,
elementele tradiționale ale nunții românești contribuie la transformarea ei într -o adevărată
sărbătoare nu numai a familiei, ci și a întregii localități. Nunta e o perlă a creației populare unde
domnește veselia, voia bună iar p rin intermediul acestei sărbători se asigură procesul succesiunii
generațiilor, are loc familiarizarea tinerei generații cu tezaurul culturii naționale .
Aceste tradiții îndeamnă oamenii la dezvoltarea conceptului de frumos, de armonie perfectă, la
conturar ea unor baze fundamentale de regăsire a tradiției poporului astfel încât tradiția să devină
un mijloc de păstrare a obiceiurilor frumoase, pline de însemnătate, să ne asigure legătura dintre
vechi și nou, între istorie și contemporaneitate.

1.2 Delimităr i conceptuale ale axiologiei
Putem spune că avem un prim obstacol în definirea și analiza conceptului de valori deoarece
acest termen are un caracter polisemantic. „În limbajul comun „valoare” desemnază o varietate
de lucruri, precum exprimarea în bani a c ostului unui bun, mărimea matematică asociată unei
mărimi fizice, dar mai ales însușirea unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealuri generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect,
ființe, unui fenomen, importanță, preț, merit” -definiție din Dex ,anul 1998.
Într-un studiu realizat de Bogdan Voicu din 2006 acesta preciza următoarele aspecte:
A) Valorile nu pot fi confundate cu lucrurile – deși nu poate exista fără purtători materiali,
valoarea suprav iețuiește și după disocierea de suportul său, de exemplu, frumusețea ca valoare
rezistă timpului și dincolo de suportul său fizic, în cazul unui tablou, sau spiritual în cazul unui
model de personalitate morală. Tudor Vianu atrăgea atenția că „ nu orice va loare se poate conexa
cu orice suport concret”, de exemplu caritatea nu -și poate găsi suportul decât în caracterul unei
persoane, deci este o valoare personală, față de comestibilitate care este o valoare economică,
reprezentând o valoare reală, putând fi conexată cu o varietate de lucruri.
B) Valorile nu pot fi reduse la stările psihologice -omul ierarhizează în funcție de interesul pe
care îl prezintă obiectele în direcția satisfacerii unor trebuințe și deziderate.
C)Valoarea nu se identifică cu calitatea obiectelor -orice obiect are calitate dar nu obligatoriu și
valoare.
D) Valoarea nu se identifică cu valoarea economică, cu prețul, nu orice valoare devine o marfă. În concluzie valoarea nu este un dat ci un act, în experiența valorii intervin atât dorințel e,
simțămintele, voința cât și cunoașterea, se constituie un raport între un obiect (bun material,
creație spirituală, principiu, comportament) și un subiect care apreciază obiectul respectiv, este o relație de apreciere. În ceea ce mi -am propus, am dorit ca în această microcercetare să surprind
valoarea în forma sa estetică, și anume să vad ce valori fundamentale aveau bunici noștrii și care sunt acum valorile care ne guvernează pe noi. Diferența de vârstă dintre generații îmi oferă
această posibilitate d e a compara conceptul valorii deoarece cred că accentul numai cade pe
valoare ca spiritualitate, numai cade pe bine- adevăr -frumos, ci cade mai mult pe partea materială,
lumească , efemeră care distruge conceptul în sine, rezumându -l doar la partea palpabilă. Dacă a
fi credincios astăzi numai înseamnă o valoare, ci înseamnă o îndoctrinare asistăm la efectul
despre care aminteam la început și anume o răsturnare a valorilor sau mai bine zis uitarea
valorilor și dorința nestăvilită după putere, bani și faimă. A avea valoare se confundă de cele mai
multe ori cu a avea bani sau a avea un statut important care să permită unui individ satisfacerea tuturor dorințelor. Este destul de eronat să privim lucrurile lumești drept valoare deoarece ele
într-adevăr au o valoa re bănească dar atât, ar fi doar partea dinafara blidului iar pe noi ar trebui
să ne intereseze și interiorul blidului. Acolo ar trebui să lucrăm pământul, să semănăm valorile străbunilor noștri adânc în inima noastră pentru a le putea înțelege gândirea și înțelepciunea. Nu
putem înțelege sfaturile lor atâta timp cat stăm lenevind parcă așteptând ceva să cadă din cer, trebuie să ne străduim sa punem umăr la umăr pentru a găsi răspunsuri .

Valorile după opinia mea, nu se găsesc la orice colț de stradă, nu le putem cumpăra de la
magazin, nu le putem plăti cu cardul, cecul sau biletul la ordin, valorile vin din familia noastră,
familia în care am crescut. Familia care indiferent de greutăți și neșanse a sfătuit copi ii să fie
onești, cinstiți, pentru că răsplata nu va veni de la oameni ci de la Dumnezeu. Familii care nu si –
au abandonat copii deși poate că ar fi putut ci au preferat o unitate, oameni care au preferat
adevărul decât minciuna, acestea și multe alte exemple pot însoți o explicație mai pe înțelesul
tuturor a ceea ce înseamnă valoare.
Problema și studiul valorilor a ocupat un loc important astfel încât s -a constituit domeniul
axiologiei care își propune să studieze:
• Geneza, natura, structura, evoluția și justificarea valorilor;
• Ierarhizarea, realizarea și funcțiile valorilor în viața socială;
• Unitatea și diversitatea, continuitatea și discontinuitatea valorilor;
• Corelația, legitățile și dinamica valorilor
• Relația dintre procesul istoric de constituire a valorilor și încorporarea acestora în sfera
motivației individului.
Desigur că nu voi analiza în această microcercetare aceste aspecte și nu voi intra foarte mult în detaliile acestui domeniu dar vreau să specific faptul că valorile nu au rămas deloc în umbra
timpului și că numeroși filozofi și -au dedicat timpul cu studiul valorilor.
Conceptul de axiologie, etimologic derivă de la termenii grecești „axios” care înseamnă prețios, demn de stimă și „logos” care are sensul de teorie, știință, așadar s- ar traduce știința
valorilor.Axiologia pune în centr ul preocupărilor sale problema raportului dintre momentul
obiectiv și subiectiv al valorii, modul de funcționare a sistemului de valori în sansamblu
sistemului social încercând să clarifice esența valorii ca atare.Bazele axilogiei au fost puse începând cu a doua jumătate a secolului al XIX -lea, proces care s– a amplificat în secolul următor
și continuă și astăzi cu contribuții străine și autohtone remarcabile. Evocăm nume emblematice pentru acest domeniu: Hermann Lotze, Nietzsche, Rickert, Windelband, Schele r, Nicolai
Hartmann, Petre Andrei, Lucian Blaga, Mircea Florian, Mihai Ralea, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.
Valorile au și funcții sociale precum:
1. Factor de progres istoric – asigură coeziunea și ordinea socială; determină continuitatea și
dinamica sistemelor sociale fie prin situația de confict fie prin aderență și promovare,
sunt indicator al gradului de civilizație și cultură.
2. Normativ -educațională – motivează acțiunea umană, funamentează formarea personalității
umane.
3. Cumulativ -comunicațională – tezaurizează cunoașterea și experiența umană și asigură
comunicarea între generații și comunități.
4. Adaptare și integrare – constituie cadrul condiției umane și conferă sens vieții deoarece
existența umană se desfășoară în orizontul valorilor.
Așadar, menționâ nd paleta mai largă a conceptului de „valoare” voi încerca să găsesc în
interviul acordat răspunsuri legate de aceste aspecte menționate mai sus.

1.2.1 Valori și atitudini
În lucrarea sa „Valori și sociologia valorilor”2008, Lazăr Vlăsceanu consideră că „v alorile
constituie realități lăuntrice, interioare indivizilor, imposibile de realizat în mod direct ci doar
prin manifestările lor”. Tot aici el amintește că „Parsons (1973) definea valorile ca mobil ultim
al acțiunilor indivizilor și colectivităților, ca elemente dfinitorii pentru viața socială. De aici
calea către a identifica manifestări ale lor, atât prin comportamente, cât mai ales prin atitudini,
acestea din urmă fiind expresia directă a valorilor .”
În aceeași lucrare autorul punctează faptul că „Pentru Roaeach (1968), valorile ar fi similare
atitudinilor. Atitudinile sunt însă mai elementare, iar valorile mai profunde, determinând
atitudinile. Distincția dintre cele două concepte devine mai clară dacă notăm că atitudinile se
referă mai degrabă la obiecte și situații specifice, în timp ce valorile reprezintă orientări
asociate unor clase mai generale de obiecte și situații (Hofstede, 1980).”

Definiții Clasice

Valoare

„o concepție, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau
caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care
influențează selecția modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale
acțiunii” (kluckhohn, 1951, p.395) .
„o credință de durată că o anumită cale sau scop al existenței sunt de
preferat, din punct de vedere social sau personal, față de o cale sau un
scop opuse” (Rokeach, 1973, p.5)

Orientare de
valoare

„Concepție organizată și generalizată, influențând comportamentul, cu
privire la natură, la locul omului în ea, la rel ațiile omului cu ceilalți și cu
privire la dezirabil și indezirabil, așa cum pot fi acestea legate de mediu
și de relațiile inter- unane” (Kluckhohn, 1951, p.411)

Atitudine
„Predispoziție învățată de a răspunde într -un mod consistent, favorabil
sau defavorabil, cu privire la un anumit obiect” (Fishbein și Ajzen,
1975, p.6)

Figura 2: Definiții clasice ale valorilor

„Practic, o valoare sau o orientare de valoare se poate manifesta (determina) prin mai multe
atitudini. Atitudinile pot fi determinate la rândul lor de mai multe valori diferite. Spre exemplu,
atitudinea față de un partid politic poate fi determinată de orientarea valorică către o ideologie
anume, de orientarea de valoare către tradiționalism, preferința latentă pentru oameni având
profil ul similar cu liderii partidului respectiv. Un alt exemplu, inspirat parțial de Rokeach (1973),
poate fi atitudinea favorabilă față de negri: aceasta poate reprezenta manifestarea unei orientări
favorabile către egalitate, toleranță, caritate.
Valorile nu există în sine, în mod independent. Orice valoare determină și este determinată de
alte valori. Rokeach nota că aceste legături de dependeță nu sunt întâmplătoare. Oamenii sunt
ființe consistente, ce presupun existența unei armonii minimal e între valorile pe care le are
fiecare individ. Este puțin probabil, spre exemplu, ca o persoană profund religioasă să militeze
pentru toleranță față de homoxexuali sau pentru egalitate de gen ( este vorba în principal despre
creștinism și islamism, relig ii unde în mod tradițional, femeile dețin un rol secundar).
Mai mult, valorile nu există niciodată separat, ci sunt integrate în sisteme de valori. Sistemul
valoric este relativ stabil, însă el se poate schimba prin modificarea ierarhiilor valorice, prin
schimbarea priorităților valorilor. Stabilitatea este însă superioară celei a atitudinilor, care se
modifică mai ușor, fiind determinate de seturi diferite de valori, nu neapărat centrale.”
„Sistemele axiologice și normative care cuprind: credințe, valori, norme, atitudini codificate în
sisteme morale, religioase, politice, juridice, valorile se exprimă și se manifestă printr -un vast
repertoriu de aprecieri, evaluări și practici semnificante (riturile, tradițiile, ceremoniile,
obiceiurile) modul de acțiune și raportare la lume -stiluri de viață și de comunicare. Aceste
sisteme ale culturii au funcția de a reglementa raporturile interumane și de a consacra modele
comportamentale în cadru unei societăți și de a asigura coeziunea și contiuitatea istorică a
comunităților umane. Ele sunt cele care orientează alegerile, opțiunile, deciziile și
comportamentele, practicile ale oamenilor” (note de curs UPG, G. Albu 2017).
După cum vedem din analiza acestor concepte, oamenii își pot schimba și prioritiza de- a lungul
anilor valorile după care se ghidează. Scopul acestei cercetări și întrebările la care eu caut
răspuns se învârt în jurul acestei teme, obiectivul fiind să văd care sunt valorile după care se
ghidează oamenii în ziua de azi. Este destul de clar acest termen, au oamenii valori la care țin sau
pur și simplu acestea au dispărut? În ultimul timp tehnologia și fluctuația interculturală își pun
tot mai apăsat amprenta iar oamenii se lasă ușor influențați de modele comportamentale mai
putin dezirabile sub pretextul că suntem oameni liberi, democrați și putem face ce vrea.
Drepturile par tot mai prezente și menționate de către oameni, iar cultura, sistemul de valori,
de tradiții este considerat foarte învechit. Așadar am realizat un chestionar și am început a adresa
populației întrebările pentru a observa care sunt prioritățile lor. Dat fiind faptul că analiza acestei
lucrări merge în două direcții, adică două zone geografice diferite ale țării, interesante vor fi
rezultatele dar mai ales anticipările mele.
În opinia mea, credința, valorile, cultura, tradiția, religia sunt cele care pot conserva și menține
un echilibru în existența fiecărui om, negarea sau pierderea acestora pot duce la pierderea
identității națioanle și la îndreptarea către globalizare.

1.2.2 Valoare și moralitate
„Filosofia morală înseamnă gândirea critică despre acțiunea corectă”
(Socrate )

Dacă în vremea Greciei Antice, Socrate punea bazele unui program de viață bazat pe virtuți,
astăzi recunoaștem destul de dificil valorile morale importante deoarece oamenii nu mai vor să
caute ci preiau modele existente dintr -o societate unde banul este principalul guvernator astfel
încât valorile sunt preluate la întâmplare si sunt mereu în contradictoriu cu faptele noastre. Ne
declarăm adepți ai unor principii (ce ție nu îți place, altuia nu -i face) și ne dovedim a fi luptători
convinși în goana după bani și după o „viață mai buna”, fără a mai ține cont de nevoile celor din
jurul nostru, fără a ne mai gândi ca uneori banii nu sunt decat o iluzie c e ofera o st abilitate
temporară. Am considerat că oamenii sunt într -o foame avidă după orice posibilitate de
strecurare prin viață, unde descurcăreții își fac loc cum pot ei mai bine. Din observațiile mele,
acest subiect al valorilor morale, poate crea ost ilități în rândul multor oameni, poate crea o
atitudine negativă deoarece moralitatea unora nu li se pare la îndemână, se consideră liberi și
neconstrânși pasând o vină în rândul Bisericii pentru că nu asiură o lucrare și un demers vizibil.
După Valentin Mureșan, în cartea sa Axiologie și moralitate, 2001 , existența unei trăsături
distinctive a valorilor morale este greu de pus în evidență. El precizează două clase de valori
morale în bună măsură suprapuse. „Valorile altruiste sunt valori care se atașează satisfacțiilor
altor persoane sau mijloacelor pentru producerea acestor satisfacții, neluând în considerare
sporirea ulterioară a satisfacției proprii. Valorile ceremoniale, sunt valori ce se atașează
practicilor unei anume societăți sau unui anume grup social.”
„Valorile morale la o persoaană, comparativ cu alta, tind, în virtutea caracterului lor social, să fie
mai uniforme în cadrul aceleiași culturi decât multe dintre valorile senzoriale și estetice, de aici
și tendința de a spune, cu privire la acestea din urmă „ de gustibus non disputandum est”
(gusturile nu se discută) și de a atribui un caracter absolut, chiar o origine divină, legii morale.”
Întrebat fiind ce îl surprinde cel mai mult la umanitate, Dalai Lama, a răspuns, „omul”. Acesta își
sacrifică sănătatea pentru a face bani, apoi î și sacrifică banii pentru a recupera sănătatea. Este
nerăbdător să vină viitorul încât nu trăiește prezentul, rezultatul fiind că nu trăiește nici în prezent
nici în viitor, trăiește ca și cum niciodată nu o să moară, și apoi moare fără să trăiască niciodată
cu adevărat.
De aceea este important să ne analizăm cu atenție valorile din câteva motive:
1. Ele ne vor ghida în viață înspre scopuri nobile
2. Valorile și principiile morale ne pot inspira și motiva, dându -ne energie și poftă de viață
3. Sensibilitatea produsă de eșecul de a ne trăi viața conform principiilor și valorilor ne
poate aduce nemulțumire astfel încât ne motivează să ne îmbunătățim trăsăturile de
personalitate
4. Valorile nobile și câteva reușite în atingerea scopuri lor sunt necesare pentru o stimă de
sine ridicată
5. Valorile declarate trebuiesc aplicate astfel vor deveni inutile.

Capitolul 2 Familia ca model pentru societate

2.1 Definiții ale familiei

„Derivând din latinescu „ famulus – sclav, domestic” , termenul familie s -a schimbat în
decursul vremurilor, căpătând conotații diferite. Familia a fost și este un mediu de generare și
regenerare a resursei umane, dar și al formării personalității viitorilor adulți (Caluschi, 2008 ).”
(Elena Bonchiș, Familia ș i rolul ei în educarea copiilor, 2011)
„Reprezentând una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea
continuității și afirmării ființei umane, familia a devenit obiect de studiu sistematic abia în epoca
modernă.” Așa cum bine menționează Elena Bonchiș, a căuta o definiție a familiei înseamnă ate
confrunta cu poziții diferite deoarece subliniează ea „ termenul de familie nu are un conținut și o
sferă noțională bine circumscrise, el stând sub semnul a ceea ce autorul numește „ no țiune
înconjurată de zone penumbre”.
„ Una dintre cele mai invocate definiții date familiei aparține lui Murdock (1967, apud
Mitrofan și Mitrofan, 1991; Iluț, 1995, Chipea, 2001); potrivit aceste ia, familia este un grup
social caracterizat prin rezi dență comună, cooperare economică și reproducere. Broderick (2004)
subliniează că familia este cea mai puternică structură umană evolutivă; ea va persista mai mult
decât orice alt sistem, doarece poartă cu sine elemente de cultură și civilizație.” Iată de ce am
inclus în subiectul cercetării mele elemente cu privire la familie, deoarece ea susține și
încurajează elementele culturale, elementele de tradiție, valorile și tot ea asigură transferul
acestora viitoarelor generații.
O altă definiție a familiei am extras- o din dicționarul limbii române „ Grup de persoane înrudite
prin căsătorie sau prin sânge care trăiesc împreună „ sau „ Formă socială de bază, realizată prin
căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora” sau „ formă de comunitate
umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copiii acestora prin relații strânse de
natură biologică, economică și spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toți cei ce se trag dintr -un
strămoș comun” (Dicționar al Limbii contempor ane, Vasile Breban,București 1980,pagina 202).
În cartea Ecaterinei Vrășmaș „intervenția socioeducațională ca spirjin pentru părinți, editura
Aramis,2008,pagina 11, este menționată o definiție a familiei publicată într -un raport „young
children an families,Washington, 1990 următoarele „ Noi toți venim din anumite
familii.Familiile sunt mici, mari, extinse, nucleare, formate dintr -o generație, multi -generații, cu
un singur părinte, cu doi părinți sau bunici. Trăim sub același acoperiș sau sub mai mul te. O
familie poate exista temporal -pentru câteva săptămâni ori poate fi permanentă -pentru totdeauna.
Devenim parte a unei familii la naștere, prin adopție, căsătorie, sau prin dorința de sprijin
reciproc. Ca membrii ai familiei, ne hrănim, ne protejăm și ne infuențăm unii pe alții. O familie
este o cultură prin ea însăși, cu valori diferite și căi unice de realizare a viselor; împreună
familiile noastre devin sursa bogăției moștenirii culturale și diversității spirituale.

Fiecare familie are puncte tari ș i slăbiciuni care variază în funcție de membrii individuali și de
familie ca unitate. Familiile noastre creează vecinătatea, comunitatea, statele și națiunile.”
Am menționat aceste definiții și idei despre familie deoarece, ea are un rol deosebit de impo rtant
deoarece în cadrul familiei putem descoperi tradiții, obiceiuri, valori, pe care le preluăm fie că
vrem sau fie că nu conștientizăm și pe care le adoptăm și în viața noastră de familie.
„Abordarea ca sistem a familiei o întâlnim și la alți autori, între care și Schaffer (2005). Din
această perspecrivă, familia este văzută atât ca totalitate complexă, cât și ca fiind alcătuită din
subsisteme ce pot fi tratate ca entități independente. Ca orice sistem, familia se supune
următoarelor principii:

 Totalitate, familia nu poate fi considerată o sumă a componentelor individuale sau a
relațiilor; ea are propietăți cum ar fi coeziunea sau atmosfera emoțională;
 Integritatea subsistemelor se referă la faptul că fiecare sistem este alcătuit din subsisteme
care relaționează între ele;
 Circularitatea influenței se referă la faptul că toate componentele sunt interdependente, în
sensul că un anumit comportament al copilului este influențat și influențează la rândul
său;
 Stabilitatea și modificarea se referă la f aptul că familia este un sistem deschis;
(Elena Bonchiș, 2011, p.18)
„Din definițiile date anterior putem desprinde câteva aspecte de ordin atât structural, cât și
funcțional. Mitrofan și Mitrofan (1991) constată următoarele:
 Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuită din soț, soție și copiii
născuți din unirea lor;
 Are caracteristicile unui grup: are obiceiuri, tradiții și reguli de educație care creează o
anumită atmosferă familială (Vicent, 1972);
 Presupune roluri și relații de interacțiune și intercomunicare;
 Este o adevărată personalitate colectivă (Berge, 1970);

Pe măsură ce societatea umană s- a dezvoltat, familia a devenit tot mai mult responsabilă față de
următoarele aspecte ce privesc creșterea și educația copiilor:
 Menținerea continuității biologice a individului și societății (prin procreere, formarea și
educarea copiilor);
 Menținerea continuității culturale prin transmiterea moștenirii culturale în procesul
socializării;
 Satisfacerea nevoilor emoționale, a trăirilor intime, asigurând se ntimentul siguranței și
personal ității;
 Integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare și socializare;
(Ecaterina Vrăsmaș, Intervenția socio -educațională
ca sprijin pentru părinți,2008, p.12)

Familia ca sistem

Sistemul în general este un ansamblu de elemente aflate într -o ordine nonîntâmplătoare care
funcționează pe baza unor reguli și dispune de echilibru. Prin sistem înțelegem nu numai o sumă
a părților lui ci și relațiile dintre acestea. Raportat la familie aceasta este văzută ca o sumă a
membriilor ei componenți și interacțiunea dintre aceștia, aceasta realizându -se după anumite
reguli, având anumite funcții și existând permanent tendința menținerii unui echilibru în
interiorul acestuia. Ca și sistemele în general, familii le pot fi închise (nu relaționează aproape
deloc cu mediul înconjurător) sau deschise (relaționează cu mediul înconjurător). Familiile
închise funcționează după regulile și principiile proprii, fiind foarte rezistente la schimbare,
exemple sunt familiile care au foarte puțini prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini ,
prieteni, își educă copii doar după propriile principii și sunt reticente la idei sau modalități noi de
funcționare. Familiile deschise sunt acele familii ce au multe relații de prietenie, care își fac
vizite reciproce, și sunt deschiși pentru modificarea regulilor și concepțiilor după modelul altor
familii. Pentru a -și menține stabilitatea și echilibru dinamic, familia folosește mecanisme de
feedback acestea fii nd pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback- ul pozitiv este
reprezentat de acțiuni întreprinse , de exemplu atunci când în funcție de reacțiile copilului ce
merge la grădiniță sau la școală, părinții își organizează stilul de viață (programul zilei de lucru,
timpul liber, timpul dedicat lecțiilor sau activități extrașcolare etc.). Feedback -ul negativ
reprezintă mecanisme cum sunt pedepsirea, învinovățirea, umilirea, cearta, bătaia, folosite pentru corectarea comportamentelor greșite ale membriilo r familiei.

Structura Familiei

În concepția lui Munchin structura familiei este un set de cerințe funcționale ce organizează
modurile familiei ce interacționează. Acesta elaborînd cîteva subsisteme familiale, cele mai
importante sunt:
 Subsistemul adulților -acesta are rolul de a modela intimitatea și angajamentul dintre soți.
 Subsistemul paternal se naște primul copil, apare responsabilitate.
 Subsistemul fraților este formată dintre copii din familie oferindu- le primul grup social în
care cu toți s unt egali.
De obicei nucleul familiei îl formează părinții și copii. Sunt însă și situații în care la acest nucleu se mai adaugă bunicii, iar în unele cazuri și rudele apropiate(unchi, mătuși) se implică sau sunt
implicate în activitatea educativă.
Cunoaș terea de către educatorii de profesie (educatoare, învățători, profesori și diriginți) a
structurii familiei elevilor are o mare importanță, căci fiecare structură creea ză un climat
educativ specific.
In familiile formate din părinți și copii, mam a este cea care începe educația, în primul an de
viață având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în
realizarea și a celorlalte dimensiuni ale educației, între care căldura afectivă și formarea
deprinderilor eleme ntare ocupă primul loc

2.2 Tipuri de familii
Este necesar să identificăm principalele tipuri de familii deoarece ele ne ajută să stabilim care
sunt dimensiunile ei, componența numerică și generațională iar pe de altă parte descoperim care
sunt relațiile între membrii ei. Stabilitatea, armonia și climatul pozitiv cu siguranță mențin
unitatea familiei și desigur acest lucru întreține sistemul de valori și tradiții la care facem referire.
Avem a ) După structură :

 Familia extinsă
Are denumirea de familia extinsă sau familia, unită tradusă în engleză joint famlily și cupri nde
pe lângă nucleul familial alte rude și generații: părinți, frați, surori- ai soțului/soției, bunici,
unchi, mătuși etc. (Iluț, 1995). În cadrul acestei familii se regăsesc 3 generații iar sistemul de
reguli și normle se transmit de la o generație la alta, conservatorismul fiind caracteristica
principală. Sistemul de valori culturale, religioase, etice se transmit în mod inevitabil astfel încât
am putea spune că acest tip de familie este ideal pentru conservarea și păstrarea tradițiilor
populare românești. Ca avantaj putem spune că numărul mare de membr ii oferă modele de
comportament, sunt gata să se ajute în orice problemă indiferent că sunt de ordin moral sau
financiar. Acest tip de familie seamană cu o mică comunitate unde copiii petrec timp în prezența
adulților ceea ce poate influența într -un mod pozitiv dezvoltarea lor, femeile asigură organizarea
și bunul mers al lucrurilor casei, gătesc, sunt responsabile de educația co piilor dar au grijă să își
învețe copiii toate regulile și normele morale.

 Familia nucleară
Se mai numește familia elem entară unde adulții pot fi sau nu căsătoriți iar copiii pot fi biologici
sau adoptați. Membrii acestei familii, locuiesc în același spaț iu, se gospodăresc iar structura
domestică este bazată pe egalitate și consens.
Comparativ cu familia extinsă, familia nucleară este mult mai expusă instabilității, „divorțul
emoțional fiind mai frecvent decât cel legal” (Mitrofan și Ciupercă, 2002, p. 46) .

 Familia monoparentală
O categorie aparte de familie constituită dintr -un singur părinte, cu unul sau mai mulți copii. În
abordarea familiei monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspecte: motivul sau
experiența care au generat apariția acestei categorii; vârsta mamei; numărul de contacte cu tatăl
absent; suportul social care stă la dispoziția mamei; abilitatea acesteia de a face față problemelor
(Schaffer, 2005). Din această perspectivă, Stănciulescu (1997) menționează că familia
monopar entală poate fi consecința unor experiențe diferite, autoarea făcând trimitere la:
 Nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile care nu se finalizează cu o
căsătorie;
 Decizia unei femei de a avea un copil în afara unei căsătorii legale;
 Decesul unuia dintre parteneri;
 Divorțul unor cupluri cu copii minori;

b) După climatul psihologic:
 Armonioase
 Favorabile
 Problematice
o În divorț
o În criză
o Conflictuale
o Cu un membru bolnav
o Neasigurate/defavorizate social
o Cu mulți copii/separate
 Nefavorabile (amorale, asociale)
c) După structura de rol:
1.Tradiționale:
 delimitare strictă a rolurilor și funcțiilor
 un sistem de norme și reguli ce argumentează această delimitare și invocă
responsabilitate pentru realizarea funcțiilor
 rolul submisiv a l femeii
2.Moderne (egalitare):
 repartizarea egalitară a funcțiilor și responsabilităților în corespundere cu posibilitățile fiecărui membru
 structură democratică a libertății
 drepturi egale a femeii și bărbatului atît în familie cît și în afara ei

d) După comportamentul și relațiile din cadrul familiei:
Familia romantică . Este tipul de familie în care membrii ei păstrează relațiile de dragoste și
atașament tandru pînă la adînci bătrînețe. Se caracterizează prin relații de colaborare și tutelare
îmbina te armonios, stil romantic, centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele
au un caracter constructiv, compor tamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice. Copiii se
dezvoltă armonios
Familia spirituală . Acest tip de familie e axat pe orientarea membrilor ei spre valorile spirituale,
morala creștină. Ei au exigențe sporite față de propriile persoane, în familie predomină relațiile de colaborare bazate pe stimă reciprocă și înțelegere. Uneori la membrii familiei se observă o
doză de f anatism în acțiuni. Copiii se dezvoltă armonios, sînt orientați spre valorile spirituale;
sînt independenți, creativi, inteligenți, dar pot fi fragili din punct de vedere fizic.
Familia patriarhală. Aici domină, de regulă, tatăl (91%). Acest tip de familie se întîlnește mai
ales în localitățile rurale, fiind tradițional în Moldova, unde capul familiei este bărbatul care
domină, dar nu este agresiv și despotic, ci rațional și practic. Deciziile se iau unipersonal, nu se
discută, dar sînt explicate și argumentate. Relațiile sînt stabile, calme, de dominare, prevalează
un stil de dirijare riguroasă. Comportamentul, ordinea și strictețea, odată stabilite în familie, se
respectă de către toți membrii ei.

Familia „egalitate” . se caracterizează printr -un echilibr u psihologic, moral și material. Soții au
aproximativ același nivel intelectual; obligațiile și funcțiile lor sînt echilibrate: ambii la educația
copiilor și la conducerea gospodăriei. Deciziile sînt luate la „sfatul” familiei, predomină relațiile
armoni oase, de colaborare, un stil axat pe angajarea tuturor membrilor în chestiunile familiei.
Climatul este cordial, binevoitor.
Familia liberală .se întîlnește extrem de rar. Aici predomină relațiile de indiferență, stilul distant
liberal, lipsa de cordialitate și atașament. Deciziile se iau în dezacord, predomină egocentrismul. Acțiunile familiei sînt răzlețe, necoordonate. Fiecare membru al familiei își are viața sa, nu -l
interesează atmosfera din familie, în relații persistă atmosfera de incertitudine. Copiii devin
introvertiți, izolați, deseori egoiști, indiferenți față de ceilalți membri ai familiei.
Familia cu „idol”. Aici adolescentul este persoana centrală. Ambii părinți manifestă un
comportament alterocentric exagerat. Predomină relațiile de tutelare ș i de aprobare, sacrificiul
frecvent din partea părinților. Copilul se dezvoltă într -o atmosferă de „seră”, devine egoist, nu
poate fi independent, autocritic și activ. În relații predomină conflictele de disperare.
Familia de tip despotic . În cadrul ei st abilitatea relațiilor se menține prin exteriorizarea emoțiilor
negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de prescripție. De obicei, „conduce” tatăl, cerînd de la toți ceilalți supunere indiscutabilă. În relații apar conflicte de disperare, care trec în
plan interior, latent și care pot fi urmate de reacții frustrante sau de izolare din partea
adolescenților. Scopurile familiei sînt stabilite doar conform exigențelor și prescripțiilor
„conducătorului”
Familia -bastion. La baza acestei familii st au reprezentările negative despre agresivitate și
intențiile peri culoase ale tuturor (sau ale majorității) oamenilor din afara ei. Aici emoțiile
negative se revarsă asupra persoanelor din exterior .Ambii soți denotă un comportament
egocentric față de cei d in afara familiei lor, acționînd foarte unit și coordonat „împotriva”
mediului social exterior. Se întîlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar, iar
altul, dimpotrivă, este prea indulgent sau tutelează excesiv copiii. Atmosfera din familie și
educația prea severă din partea unui părinte, îmbinată cu tutelarea din partea celuilalt, provoacă la copil neîncredere în forțele proprii, lipsă de inițiativă, reacții nevrotice de protest, încăpățînare
și negativism, în relațiile stabilite pre dominînd conflictul de atracție -frică și de disperare.
Familia -vulcan. Relațiile în acest tip de familie sînt foarte instabile: de la cele permisive, de
tutelare, de alintare – la cele cu un înalt grad de exigență, predominînd spontaneitatea și
afectivitat ea. La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însă „erupțiile” de supărare, de
ură, deși slăbesc încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copiii suportă mari încărcături emoționale, devin vulnerabili, fricoși, anxioși și n ervoși; în relații se observă
toate tipurile de conflicte, dar intensitatea și forța ciocnirilor oscilează de la cele neînsemnate pînă la izbucniri cu adevărat „vulcanice”.
(MITROFAN, I. MITROFAN, N. Familia de la A la Z. Ed. Științifică. București. 1991)

2.3 Funcțiile familiei
Elena Bonchiș menționează în cartea sa „Familia și rolul ei în educarea copiilor ”, 2011, p.31
următoarea afirmație : „Mitrofan și Mitrodan (1991) grupează funcțiile familiei în următoarele:
 funcția biologic -sexuală de satisfacere a trebuințeor sexuale ale celor doi soți în contextul
normelor specifice unei comunități, comportamentul sexual fiind un mijloc și nu un scop
pentru împlinirea personalității;
 funcția psihoafectivă, care se referă la natura relațiilor ce se nasc între membri i familiei și
care generează sau nu o comuniune, satisfăcând sau nu nevoile de siguranță și
apartenență;
 funcția educațională exercitată de către adulți, în speță părinții, asupra copiilor, sub forma
unor acțiuni sau a unor modele de conduită. Climatul af ectiv din familie este sursă sigură
a unei bune sau deficitare dezvoltări;
Alte surse menționează doar 3 funcții ale familiei:
 funcția de socializare/educare, prin care se contribuie la asimilarea de către membrii
familiei și a regulilor și normelor ce permit adaptarea socială;
 funcția economică, exprimată prin faptul că familia are rol de asigurare a condițiilor materiale pentru buna creștere a copiilor;
 funcția politică, prin care li se asigură membrilor un statut în societate;
Tot în aceeași carte a Elenei Bonchis „Familia și rolul ei în educarea copiilor ”, 2011 , p 33, ea
face o lămurire și precizează că „zidurile familiei ar trebui să se subțieze și să devină din ce în ce
mai permeabile, pe măsură ce copilul înconjurător devine mai puțin amenințător și pe măsură ce
copilul, crescând, devine mai rezistent. Nu de puține ori se întâmplă ca un copil să evolueze sub
„focul proiec toarelor familiale”: apare atunci din partea lui o reacție de apărare, se izolează sau
se revoltă. În conc luzie, se poate spune, în acord cu Kayel (1984, apud Birch, 2000), că sunt
capabili acei părinți care asigură copiilor un cadru de dezvoltare caracterizat de următoarele:
 le satisfac nevoile fizice și emoționale la un nivel optim;
 îi protejează de pericole , deși le permit să încerce lucruri de care încă nu sunt în stare;
 se comportă ca îndrumători;
 asigură feedbck asupra activităților pentru a îmbunătăți performanțele copiilor;
 acționează ca modele, dovedind deprinderi și atitudini
 încur ajează conversația, comunicarea”
Putem spune că unele dintre funcțiile familiei, în această perioadă, au dispărut, altele poate au
fost reduse sau nu mai sunt asumate la fel ca înainte iar acest lucru se observă și în transmiterea
valorilor și a tradițiilor deoarece părinții consideră că oferă liberul arbitru copiilor, uitând faptul
că trebuie să le ofere acestora nu doar mijloace materiale de supraviețuire ci și transmiterea
identității culturale din care acesta face parte. Educația pornește din sânul familiei, părinții
oferi ndu-i copilului toată zestrea genetică și motivațională .

Capitolul 3 Analiză de documente specifice

3.1 Aspecte și date despre Bucovina
Pentru a putea înțelege mai bine și a corela tradițiile, obiceiurile și valorile cu mediul de unde
provin, propun o trecere în revistă a zonei din care fac parte și a zonei care m -a adoptat odată cu
căsătoria. Deși cunosc meleagurile sucevene de aproape 10 ani, acest teritoriu m -a cucerit prin
măiestria cu care locuitorii își păstrează tradițiile și valorile ridicând u-le la rang de cinste, dând
dovadă parcă de o dorință de a fi tradiționali, rupți puțin de lumea în care trăim, unde banii guvernează și conduc sufletele.
Orașul Suceava este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume la 21 km distanță de vărsarea în Siret. Se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale
României fiind atestată documentar în anul 1388 în vremea în care era domn al Moldovei Petru
al II-lea Mușat. Între 1774 -1918, Suceava a fost un oraș în Imperiul
Austriac (Austro -Ungaria) făcând parte din Regatul Galiției și
Londomeriei și Ducatul Bucovinei. A primit rangul de municipiu în
anul 1968. Faptul că acest oraș a fost sub ocupație austro- ungară ne
explică faptul că astăzi multe tradiții își au originea și din acea
vreme însă mare parte s- au pierdut în perioada comunistă. Acest
oraș esre renumit pentru domnia cea mai semnificativă a domnitorului Ștefan Cel Mare și Sfânt care s -a luptat pentru
păstrarea teritoriilor, tradițiilor, ideologiei și culturii român ești.
Vestigii importante, monumente istorice, mănăstiri deosebite și diverse obiecte de valoare, artă și cult datează din perioada în care
domnitorul Ștefan a slujit țara. Deasemeni pe plan cultural acest
oraș a oferit lumii nume sonore de -alungul timpului amintim doar
câteva persoane native din acest oraș: Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiș, Jean Bart (scriitor), Sofia Vicoveanca, Alexandru Arșinel,
Anca Parghel. Stema orașului Suceava este o emblemă pentru acest municipiu și s- a schimbat de –
a lungul vemuri lor astfel încât atașez o poză cu simbolu acestuia.
Stema localității simbolizează vechea Cetate de Scaun a Sucevei , al cărei patron era Sfântul
Gheorghe, cel care reprezenta în epocile feudală și modernă purtătorul de biruință al creștinătății.
Prezența sa pe scutul stemei Sucevei evocă faptul că orașul s -a remarcat în lupta anti -otomană.
Coroana murală cu șapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu
și este reședință de județ. Deasupra coroanei murale este figurat un cap de bour cu gât și cu o stea
între coarne, ceea ce evocă faptul că această urbe a fost în trecut capitala Moldovei.
Stema din perioada regimului comunist, aprobată în anul 1972, era formată dintr -un scut tăiat,
împărțit în două cartiere orizontale. În cartierul superior, în câmp albastru, era reprezentată în
argintiu poarta Cetății Sucevei, cu două bastioane crenelate .
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava, accesat la data de 9 Iunie 2017)

3.2 Aspecte și date despre Muntenia

Orașul în care m -am născut acum 27 de ani se numește Ploiești și face parte din regiunea
Munteniei a țării noastre, fiind reședința județului Prahova. În anul 1597 Mihai Viteazul a ales
acest oraș ca bază pentru operațiuni militare iar denumirea sa până la instaurarea regimului
comunist a fost „Ploești”, iar în această perioadă orașul a scăzut ca importanță fiind în umbra
Bucureștiului, abia dup ă 1990 cunoscând un avânt economic și cultural.
Ploieștul este așezat în centrul Munteniei și în partea central nordică a Câmpiei Române. Principalele domenii de activitate sunt industria petrolieră, industria constructoare de mașini și
componente, industr ia chimică, industria alimentară și industria tutunului.
Orașul Ploiești a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic bogat deoarece de -alungul
timpului au existat calamități naturale și sociale care au diminuat serios fondul de construcții –
inundația din 12 iunie 1837, bombardamentele din 1916 au adus pagube clădirilor. Chiar dacă
vremurile nu au fost deloc bânde, pe plan cultural acest oraș micuț a dăruit țării nume importante,
din varii domenii de activitate: Ion Luca Caragiale, Geo Bogza,
Nich ita Stănescu, Basarab Nicolescu (filosof), Toma Caragiu,
Octavian Belu. Aceștia și mulți alții au adus un prestigiu acestui
oraș petrolier. Sub influența acestor date istorice cu siguranță s- au
întemeiat principiile, valorile, tradițiile pe care într -o mic ă sau
mare măsură le mai păstrăm.
Datorită exploatării de petrol din zona orașului, încă de timpuriu
acesta a devenit un oraș industrial, aici construindu- se în 1856
prima rafinărie din România și una din primele din lume. Deoarece
Ploieștiul era principalul producător de petrol al țării, în România
el a căpătat porecla de „Capitala aurului negru” sau „Orașul aurului
negru”. Deși în prezent cantitatea de țiței extras în zonă scade
continuu, cele patru rafinării prelucrează cantități îns emnate
provenind din importuri, produsele rafinate fiind transportate prin conducte spre
București, Constanța și Giurgiu .Dacă ne referim la anul 2006, Ploieștiul se menține într- o poziție
de lider la capitolul volumului de investiții străine – Compania Unilever South Central Europe a
decis să își stabilească în o rașul nostru cartierul general, mutându- și aici de la București centrul
de greutate al afacerilor, inclusiv fabrica de produse alimentare de la la Târgu Mureș. Kaufland,
Tengelman, Selgros, Carrefour, Bricostore, Skoda, Peugeot, Winmarkt, Cardinal Motors, Altex,
Aquila sunt alte nume sonore de companii multinaționale, care și -au deschis filiale în ultimii doi
ani în municipiul Ploiești. Orașul Ploiești n -a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic
bogat. Curțile lui Mihai Viteazul au existat numai în legende, iar palatele Muruzeștilor, destul de
modeste, nu au durat decât două decenii și ceva. În secolul trecut, ca să nu mai vorbim de cel al
nostru, s -a construit mult. A început să se contureze, mai ales odată cu arhitecții din familia
Socolescu, u n stil ploieștean sau cel puțin o variantă locală a stilului național.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Ploiești , accesat la data 9 Iunie 2017)

3.3 Analiză fotografii

Pentru a identifica și a face o analiză cât mai complexă, m -am gândit ca alături de o
fundamentare teoretică despre conceptele fundamentale ale lucării mele, să apelez și la o formă
mai puțin adoptată și anume analiza de fotografii. Din imagini putem despr inde mult mai bine
diferențele culturale dintre cele două zone, vom putea descoperi stilurile de clădiri vechi, portul
popular, obiceiuri. Voi analiza în paralel cele 2 fotografii, iar la fiecare voi analiza aspectele ce
țin de tema propusă. Menționez că acest tip de analiză face parte din metoda studiului
documentelor sociale iar utilizarea lor într -o lucrare științifică asigură diversitatea informațiilor.
Septimiu Chelcea în cartea sa „Tehnici de cercetare sociologică”, 200 , aduce în discuție
concluziile lui Charles Seignobos (1854- 1942), acestea susțin faptul că documentele sunt „urme
lăsată de fapte”, iar acestea pot fi de 2 tipuri: urme directe (o clădire, mașină, unealtă), rezultate
ale activităților oamenilor și urme indirecte (texte oficale, acte o ficiale). Avem de -a face cu
documente personale ale unor indivizi sau oficiale ca rezultat al unor interacțiuni cu statul
(certificate de naștere, căsătorie) iar prin analiza acestor documente nu facem alteceva decât
legătura trecutului cu prezentul dar mai ales gradul de similitudine între cele două zone
geografice. Astfel încât cu ajutorul unor criterii de clarificare vom putea face analiza atât a
documentel or scrise cât și a fotografiilor tocmai pentru a clarifica vizual și faptic diferențele între
cele două zone, deși ele astăzi se află sub același stindard.

Statu ia lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, Suceava Statuia lui Mihai Viteazul, Ploiești

O primă fotografie repezintă fondatorii și susținătorii celor două orașe. Pe de o parte Ștefan cel mare
pentru orașul Suceava iar pentru orașul Ploiești Mihai Viteazul. În cele două orașe există asemenea statui
semn al prețuirii și dragostei față de cei care au luptat pentru integritatea poporului somân. Statuia din
bronz a lui Ștefan datează din anul 1977 și este plasată în în apropiere de Cetatea de Scaun, iar statuia lui
Mihai Viteazul datează din 1997 și este amplasată în orașul Ploiești. Cele două statui au e lemente
comune, ambii domnitori cu buzduganul în mână, Mihai Viteazul îndreptând către Transilvania iar
domnitorul Stefan îndreptate către apus .
Analiză foto 1, element de conținut -Statui

Casă din Suceava

Casă din Ploiești

Casele de locuit au stiluri arhitecturale diferite. Forma este diferită, acoperișul, numărul camerelor.
Ambele au tindă și un număr mare de ferestre. Pentru Ploiești am ales o casă veche din oraș (Casa
Dobrescu anii ’ 80,casă cu beci la parter și etaj cu c amere, acoperiș în patru ape cu sită ) iar din Suceava
am selectat o casă din extremitatea orașului pe la mijlocul anilor ’80 (cununi orizontale de bârne de brad
îmbinate la colțuri, acoperiș în patru ape cu învelitoare d in draniță de brad). Cele două case sunt date în
păstrare, ambele fiind gazde unui muzeu, prima face parte din Muzeul Satului Bucovinean iar ce -a de-a
doua este muzeul I.L. Caragiale.
Analiză foto 2, element de conținut – Casă

Port Popular Suceava
Port Popular Prahova

Portul popular dintre cele doua zone este foarte diferit. Cel din Prahova conține maramă, ie cu
broderie roșie , brâu și fotă în pliuri largi în culorile roșu și negru iar la bărbați, costumul
conține cămașă cu gulerul, marginile din zona pieptului și mânecile cu broderii roșii și
pantaloni albi. Cel din Bucovina cuprinde tulpan sau năframă, cămașa, catrința, bârnețu,
opinca, trăistuța iar bărbații cămașă tip tunică, ițari și opininci.
Analiză foto 3, element de conținut – Port popular

Costum popular zona Suceava Costum popular zona Ploiești

Analiză foto 3, element de conținut – Port popular

„ Prahova rămâne o zonă cu o zestre culturală foarte bogată. Celor care doresc să cunoască
îndeaproape folclorul din această zonă li se dezvăluie o lume realmente fascinantă. Localitățile
din județul Prahova păstrează o variată gamă de obiceiuri, dansuri și cântece transmise de- a
lungul secolelor, dar și costume spectaculoase. Județul are nu unul, ci trei costume populare”
(https://ro.scribd.com/doc/197075956/Etnografie -Si-Folclor -in-Judetul -Prahova ). Tot în cadrul
aceluiași site găsim descrierea costumelor după cum urmează: „ Cel specific Văii Prahovei este
compus din maramă, ie cu broderie roșie, brâiu și fotă în pliuri largi în culorile roșu și negru. La
bărbați, costumul este format din c ămașă cu gulerul, marginile din zona pieptului și mânecile cu
broderii roșii și pantaloni albi. Al doilea costum este cel purtat pe Valea Teleajănului. În mare
parte se aseamănă cu primul, dar are mai multe culori, fiind incluse și galbenul, albastrul desc his,
verdele deschis. Costumul bărbătesc are broderoa mai simplă, iar culorile predominante sunt alb
și galben. Costumul de pe Valea Doftanei este influențat de cele din Brașov, Sibiu, Făgăraș.
Predomină culoarea neagră atât la fotă, cât și în brode riile
de pe cămășile feminine și bărbătești, iar vesta purtată atât
de femei, cât și de către bărbați -este neagră. ” După cum
vedem, portul popular din muntenia este destul de bogat în
piese iar cusăturile sau motivele tradițioanle nu sunt
cusute sau țesute la întâmplare. Fiecare zonă din țara
noastră deține un element simbolistic zonei din care face
parte iar Muntenia are și ea un asemenea simbol. Culorile
sunt unele vii semn al optimismului și al veseliei
prahovenior iar
în zona mai
muntoasă a
județului
costumul se
adaptează
climei și sunt
preluate
elemente din județele învecinate .
Este foarte important să acordăm atenție și acestor
detalii, pentru unii poate puțin importante deoarece
mulți consideră faptul că absolut toate porturile
populare sunt la fel. Acest lucru este greșit deoarece
inclusiv materialul din care este țesut costumul este
diferit din cauza clinei destul de schimbătoare a țării
noastre unde în nordul țării este mai frig iar în sud
foarte cald.

Pe un site al centrului cultural Bucovina, stau mărturii
astăzi adevăruri și informații ale unor oameni
binevoitori care au dorit să împartă aspecte cu privire
la viața și tradiția răzeșilor din Bucovina. „Portul
popular face parte, alături de cântec și dans, din
aceeași identitate, iar receptarea lui, prin ignorarea
„calendarului” de „munci și zile”, deci de trudă și de
sărbătoriri, este imposibilă.
De-a lungul vremii, portul răzeșilor și țăranilor, care
formau obștea sătească a nordului moldav, reprezenta
o notorietate, adică un lucru atât de cunoscut de toată
lumea, încât rarii mărturisitori români, cronicarii, nu
aveau de ce s- o ia în discuție, așa că singurele
mărturii ne vin tot de la străini, în trecere prin aceste
locuri. » » În ceea ce privește costumul popular
pentru femei este cel mai decorativ. Una din piesele
funcțional -decorative este cămașa din pînză albă. Cea
mai timpurie formă de cămașă a fost cămașa de „tip
tunică” croită „de- a’ntregul”, făcîndu- se numai o
tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămașa
avea mîneci lungi, se înfrumuseța la gît, jos la mîneci
cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămașei – „piepții” se făceau
dintr -o țesătură mai bună și mai subțire, iar partea de jos – „poalele” – dintr -o pânză de cînepă
sau in . Catrința , fota , șorțul – piesele de la talie în jos. Ele se confecționau din lînă curată sau lînă
și fire de bumbac în urzeală. Mai răspândită și pentru toate vîrstele este catrința dintr -o singură
bucată de țesătură dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia își acoperă corpul de la talie în jos.
Materialele etnografice au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrințe,
care se deosebesc prin decor și tehnica de realizare. Avem cea mai răspîndită „catrința vrâstată”
cu dungi verticale colorate, „catrință cu des ene alese”, „catrință cu dungi ridicate”, „catrința
ițată”, „catrință cu două părți orizontale” diferit colorate, „catrință țesută și aleasă”, „catrință
brodată” Pe timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din țesătură plină de lână și
căptușită cu lână scărmănată. O altă variantă era „bondița” sau „pieptarul” cusut din blană de
miel, înfrumusețată deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondițele
din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blană și carne. În
unele sate este dezvoltat „cojocăritul” ca meșteșug. Se coase cojoace, bondițe, care se
înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă. »
« De mare valoare estetică și socială pentru femei sunt „învelitoarele de cap” – brobozile, care
identifică starea lor socială. Fetele tinere obișnuiesc să umble cu capul gol, însă după ritualul
nunții – „ legătoare miresei”, „dezbrăcarea miresei” nănașa îi pune o basma frumoasă sau o
maramă, c e semnifică ca pe viitor fiind nevastă trebuie să umble îmbrobodită. „Marama” din
fire de mătase naturală – borangic și bumbac subțire, sau „ ștergarul de îmbrobodit ” din fire de
bumbac gros – „tereplic” și fire subțiri se țeseau manual cu ornamente floral e sau geometrice
„alese” »
(http://moldovenii.md/md/section/200 )

« Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conține mai puține variante
tipologice și este decorat mai redus. Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale
costumului bărbătesc sînt: cămașa, ițarii și brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul și
mantaua. Cămașa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de
bază: „cămașa dreaptă tip tunică”, „cămașa cu platcă”, „cămașa de mire”, „cămașa cu fustă”. În
partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „ițari”,
„bernevici”, „nădraji ” și „meșini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau și ca
pantaloni, erau cusuți din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca
lengerie de corp din pînză de bumbac. Pe timp de iarnă bărbații purtau „bernevici” cusuți din
țesătură groasă de lînă, lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se
întîlneau bernevici fără creți, se purtau
în zile de lucru. Li se mai spunea
și „cioarec .”
“Portul bărbătesc este completat cu
anumite haine, care se îmbracă deasupra
cămașei și anume pentru vară –
„jaletcă” fără mîneci cusută din postav,
iar pentru
iarnă „cheptar”sau „boandă” din blană
de oaie, frumos ornamentată prin
aplicație. Cînd era mai frig, bărbații
îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai
jos de genunchi făcută din „suman” –
postav de casă de lînă de culoare naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare și
pentru cavaleri se ornamenta cu șiret negru răsucit din fire de lînă aspră. »
« Brâ ie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecționau de
meșteri speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii și țăranii înstăriți. Brîul ales și cămașa
brodată erau acele atribute, care trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui. Pe cap bărbați i
purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cușme de formă țuguiată,
cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură). Cavalerii
împodobeau pălăria cu panglici de culoare închisă și pene de păun. În secolul al XX -lea pentru
toamnă s -au răspîndit chipiuri – „șapcă cu cozoroc”, produse de fabrică. » « Încălțămintea
bărbaților – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiții de
casă. Acest fel de încălțăminte se întî lnește și la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată
de piele mai mare decît talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o curelușă de piele ce
aduna această piele în jurul piciorului, dîndu- i formă de încălțăminte. Încrețiturile de la opinc i
formau un vîrf ascuțit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălțau
deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălțămintea săracilor. Pentru
zile de sărbătoare bărbații își făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.
Portul popular al bărbaților cît și al femeilor era completat pentru anumite cazuri de lucru sau
drum cu traiste, care sînt asortate după culoare cu gama cromatică a costumului. Traistele sînt
cusute din țesătură specială îngustă de 35- 40 cm., în patru ițe cu dungi colorate.
(http://moldovenii.md/md/section/201 )

Analiză foto 4 – Element de conținut tradiții specifice

« Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de
datini și obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare
sau adaptate vremurilor moderne. De Crăciun și Anul Nou parcurgem un întreg ritual de
asemenea tradiții, între care se detașează colindele, cântecele de stea, diversele urături și
strigături de Plugușor, care variază de la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În
Bucovina s -au păstrat, probabil, cele mai mul te manifestări legate de Sărbătorile hibernale. Cele
mai multe obiceiuri de iarnă se referă, firește, la Plugușor, principalul „ingredient” al
Sărbătorilor, denumit și Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcție de zonele etnografice. Cetele de
urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, ro dnicie și belșug al semănăturilor, spor
și noroc în viața personală, acompaniindu- și toate aceste mesaje de bice, clopoței, buhaiuri,
mânați de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiție, urătorii sunt costumați după
specificul local (ițari, că măși brodate, brâie și chimire, sumane, cojoace ornamentate), însoțiți de
muzicanți populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai .
Din ansamblul manifestărilor tradiționale de iarnă nu lipsesc jocurile de măști, obicei
răspândit pe tot teritoriul țării dar
făcând faima Bucovinei, majoritatea
pierzându- și caracterul ritualic de
odinioară și devenind laice, cu
personaje animaliere sau umane:
capra, ursul, calul, țapul, moșii,
babele, soldații, țiganii, doctorul,
vânzătorul etc. Ursul este iarăși un
spectacol popular mascat foarte
răspândit în satele bucovinene, a
cărui semnificație simbolizează
moartea și reînvierea naturii. Masca
este confecționată din blana și capul
animalului care este investit cu virtuți magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător
denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănțuiască în ritmul tobelor . După Anul Nou, cele
mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova, Chiraleisa și Lăsarea crucii la apă de Bobotează.
Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi p racticat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile,
când copiii merg la vecini și rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici colorate,
sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmați cu grâu, orez, arpacaș, fasole sau alte boabe pe care
le aru ncă la ușa gospodarului. Chiraleisa se practică în ajunul Bobotezei, când grupurile de fete și
băieți colindă „Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!”, vers adaptat din formula religioasă „Chirie
Eleison!”. De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din biserică, se merge în procesiune la
„sfințitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa înghețată, iar un flăcău se repede să o scoată.
Acest obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, șirul Sărbătorilor de iarnă .
(http://delabucovina.ro/bucovina/t raditii- si-obiceiuri/ )

În Prahova, conform unui studiu de etnofie și folc lor se păstrează dansuri unicat, dansuri
populare cu elemente interesante cu care prahovenii se pot mândri. Cunoscutul dans « Perinița »
a apărut în județul nostru în comuna Bătrâni. Acesta era un dans de nuntă prin intermediul căruia
mireasa își prezenta zestrea însă apoi ea a fost preluată de toți românii din zonele țării și este
întâlnită astăzi la nunți dar și în cadru altor evenimente tradiționale. Alte dansuri apărute pe
pământ prahovean sunt : Ca la Breaza, preluat de multe zone ale țării, dar regăsindu- se mai ales
în Muntenia, Dangadaua – care nu se găseșt e decât la Ștefești, Oița, Ițele, Ploicica- practicate în
Starchiojd, Bătrâni, Cerașu, Drajna.