Capitolul 1 Term [305719]

CAPITOLUL 1. TENDINȚE ACTUALE ȘI DE VIITOR PRIVIND TRANSPORTUL GAZULUI NATURAL

1.1. ANALIZA ACTUALĂ A PRINCIPALELOR TIPURI DE NAVE TRANSPORTOARE DE GAZE

Navele de transport gaze lichefiate sunt printre cele mai noi concepte tehnice privind transportul produselor lichide în vrac pe mare. În ultima perioadă de timp acest tip de navă a [anonimizat]-se în a se realiza nave care să transporte doar un singur sort de marfă.

În ultima perioadă de timp construcția de tancuri de gaze lichefiate a crescut datorită necesității transportului unei cantități din ce în ce mai mari de gaze lichefiate și în special a transportului de LNG.

S-a ajuns a se construi nave foarte mari care permit transportul a aproximativ 260000 m3 [anonimizat] Q-Flex si Q-Max.

[anonimizat].

La aceste tipuri de nave intanlim si modalitati diferite de sisteme de propulsie fata de sistemele clasice cu motor cu ardere interna. Astfel marea majoritate a LNG-urilor folosesc drept sistem de propulsie turbinele cu abur. Prin acest sistem este facil de a folosi chiar marfa drept combustibil.

Figura 1.1 LNG clasic de 140000m3

[anonimizat], [anonimizat] a permite la micșorarea emisiilor de noxe in atmosfera.

Performantele la care s-a [anonimizat]-a dreptul de natura sa ne încânte si sa satisfacă toate așteptările.

Ca si tancuri de gaze naturale lichefiate întâlnim in momentul de fata 4 [anonimizat]:

LNG-[anonimizat], pana in 18000m3;

LNG-uri Panamax cu capacitați de transport mai mica de 100000m3, in general au capacitatea de transport de 85000m3;

LNG-uri standard cu o capacitate de transport de aproximativ 140000m3;

LNG-urile Q-Flex;cu capacitate de transport de 210000m3 – 216000m3, [anonimizat] Q-Max cu capacitatea de transport de 250000m3 – 264000m3, dealtfel cele mai mari construite vreodată.

Figura 1.2 – „MOZAH” primul LNG gigant de 265000m3

[anonimizat] – LNG- pot fi împărțite pe grupe in funcție de tipul tancului de marfa utilizat.

Astfel avem:

Tancuri de marfa cu membrana;

[anonimizat];

[anonimizat].

Figura 1.3 – LNG cu tancuri sferice

Deasemenea au fost efectuate cercetări și s-[anonimizat] a LNG-ului. Astfel au apărut navele tip CNG (Compresed Natural Gas) [anonimizat] (Natural Gas Hydrate Pellet).

Navele tip CNG folosesc drept principiu de transport comprimarea gazului natural la o presiune foarte mare la temperatura mediului ambiant sau foarte aproape de aceasta.

[anonimizat]:

[anonimizat], [anonimizat] o presiune de 275 bar și temperatura mediului înconjurător;

varianta Knutsen – tubulaturi din oțel, dispuse vertical, la o presiune de 250 bar și temperatura mediului înconjurător;

varianta EnerSea – tubulaturi din oțel, dispuse vertical, la o presiune de 130 bar și o temperatură de –29 oC;

varianta CETech – tubulturi din oțel, dispuse orizontal, la o presiune de 200-250 bar și temperatura mediului înconjurător;

varianta Trans Ocean Gas – tubulaturi din materiale compozite, la o presiune de 250 bar și temperatura mediului înconjurător;

varianta de la Institute Française du Pétrole (IFP) – tubulaturi realizate din oțel/GRP compozit hibrid, la o presiune de 130-135 bar și o temperatură de –39oC.

Ca informație, prezentăm în figurile 1.4, 1.5, 1.6, 1.7 și 1.8 câteva informații grafice despre navele construite după acest concept și comparația cu transportoarele de LNG.

1.2. EVOLUȚIA TERMINALELOR DE GNL. RUTE DE TRANSPORT

Gazul este combustibilul ales sa răspundă cererii in continua creștere de energie si de înlocuire a combustibililor, atât pe piețele dezvoltate cat si piețele aflate in dezvoltare. Acest fapt este reflectat atât in numărul de tari ca-si reconstruiesc capacitatea de regazificare, cat si in numărul celor ce deja exploatează capacitatea de a importa GNL.

Capacitatea globala de regazificare a continuat sa crească ajungând in 2015 la 608 MTPA reflectând cererea crescuta pentru gaz (si GNL) intr-un număr si mai ridicat de piețe de desfacere. Multe din aceste piețe noi nu erau planificate a deveni piețe importatoare de GNL acu 5 ani, însa au construit in mod colectiv o capacitate de regazificare de 32,7 MTPA si au folosit aceasta capacitate din ce in ce mai mult. Capacitatea de regazificare plutitoare a adăugat un plus de flexibilitate acestor piețe, un fenomen necunoscut pana recent, asigurând o putere de regazificare mai mare la un pret scăzut, care poate fi construit intr-o perioada scurta de timp. In ciuda capacitații sporite in unele zone, capacitatea din unele state – in special SUA si Spania – rămâne neutilizata la un grad destul de ridicat.

1.2.1. Privire de ansamblu

Numărul de piețe ce apelează la GNL acoperă cererea de gaze care a crescut in mod considerabil in ultimul deceniu, dublându-se in unele tari in anul 2015 fata de anul 2001. Din 2006 opt tari au început sa importe GNL: Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Kweit, Olanda, Tailanda si Dubai din EAU. Se poate observa ca 5 din aceste tari se afla in America de Sud si in Orientul Mijlociu, doua zone netradiționale si emergente in materie de utilizare a GNL. Celelalte 17 tari din lume care import GNL sunt: Belgia, China, Republica Dominicana, Franța, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Portugalia, Puerto Rico, Spania, Korea, Taiwan, Turcia, UK si SUA.

1.2.2. Capacitatea globala a terminalelor de primire

Exista 89 de terminale de regazificare la nivel mondial, la nivelul anului 2015, reprezentând 608 MTPA, in capacitate de regazificare. Din cele 89 de terminale, 29 au început activitățile comerciale intre 2006 si 2015, totalizând 245 MTPA in ceea ce privește noua capacitate. Zece din acestea sun terminale offshore: noua dintre ele folosesc tehnologia de ragzificare plutitoarei unul (Adiratic GNL in Italia) se bazează pe o structura gravitațional. Un terminal plutitor, Gulf Gateway, din SUA, Golful Mexico a fost scos din exploatare in 2011.

Figura 1.9 Terminal plutitor

Figura 1.10 Dezvoltarea Terminalelor primitoare de GNL, 1980-2016

Capacitatea de regazificare continua sa crească, in mod special pe piețele noi. Din 24 de proiecte aflate in momentul de fata in faza de construcție (incluzând terminalele noi si cele in proces de extindere), 18 sunt complet noi. Odată ce acestea sunt complete, 5 noi tari vor dispune de capacitate de egazificare: Indonezia, Israel, Malaiesia,Polonia si Singapore. Acestea se vor alătura tarilor care au implementat tehnologia offshore si care nu era considerate tari potențial importatoare de GNL acum un deceniu. Faptul ca tari din Orientul Mijlociu, cum ar fi Kuweit si EAU importa GNL demonstrează cat de mult s-a schimbat structura pieții in ultimii ani.

Figura 1.11 Capacitatea de regazificare

1.2.3. Terminalele de primire după țările de proveniență

Japonia, SUA si Korea dețin împreuna 62% din capacitatea globala de regazidicare, asta fiind la sfârșitul lui 2015. In timp ce Japonia si Korea au mărit importurile de GNL, capacitatea din SUA este subutilizată. Incluzând si UK si Spania primele 5 capacitați de regazificare din lume dețin 75% din piața globala pana la sfârșitul lui 2015, cu restul de 25% localizat in alte 22 de tar ice importa GNL. Japonia continua să dețină cea mai mare capacitate de regazificare din lume de 29% prin intermediul a 28 de terminale. Aceasta capacitate a fost folositoare in mod particular in 2015 in timpul dezastrului de la Fukushima, când tara si-a mărit importurile cu 8,2MT, sau mai bine zis cu peste 12% din capacitatea sa.

Figura 1.12 Capacitatea de regazificare a GNL per tara in 2015

Smaller Markets – Piețele mai mici includ capacitatea tarilor gen EAU, Puerto Rico, Suedia si Norvegia, fiecare din aceste tari având mai puțin de 1% din capacitatea globala.

Figura 1.13. Comparație anii 2006-2015 – capacitatea terminalelor de primire pe țări

1.2.4. Terminalele de primire per regiune

Asia de Est, care include si importatorii tradiționali de GNL, cum ar fi Japonia, Korea si Taiwan, dar si China, dețin majoritatea (48% adică 289 MTPA) capcitatii globale de regazificare la sfârșitul anului 2015. Asia de Est a deținut de-a lungul istoriei ce mai mare capacitate de regazificare din lume, fiind de 7-% din cea globala in timpul anilor 1990 – 2000, însa coeficientul sau s-a micșorat dramatic din cauza capacitaților adiționale din America de Nord, cea mai puțin dezvoltata din Europa, dar si emergenta piețelor importatoare de GNL: Asia de S si de SE, America de S si Orientul Mijlociu.

Figura 1.14 Capacitatea de regazificare după regiune, cota de piața din total

1.2.5. Terminalele de primire si capacitate de stocare a GNL

La sfârșitul lui 2015 la sfârșitul primului trimestru terminalele de regazificare din lume dețineau o capacitate de 42 de milioane de metri cubi (mmcm) de spațiu de depozitare combinat. Primele șase tari cu cea mai mare capacitate de depozitare dețineau împreuna 80% din capacitatea mondiala a GNL, acestea fiind: Japonia si Korea (împreuna dețin 51,5%), Japonia cu 15,5 mmcm, air Korea cu 6,3 mmcm, urmate de SUA cu 10,3 %, Spania cu 8%, China cu 6,2 % si UK cu 4,9 %. Este important de notat faptul ca China a înregistrat o creștere signifianta 2016: o creștere de 0,74 mmcm in capacitatea de stocare offshore, urcând mult in clasament prin aceasta investiție.

Figura 1.15 Capacitatea de stocare a GNL per tara la sfârșitul trimestrului 1 din 2016

Smaller Markets – Piețele mai mici includ capacitatea de stocare din Republica Dominicana, Grecia, Kuweit, Norvegia, Puerto Rico, UAE si Suedia. Fiecare dintre aceste tari deține mai puțin de 0,5% din capacitatea globala de stocare a GNL.

1.2.6. Capacitatea maxima de primire la dana a terminalelor si capacitatea de expediere

O majoritate (puțin de peste 50%) din terminalele GNL pot primi nave cu o capacitate de transportare a GNL de peste 150 metri cubi, o capacitate care s-a dublat din 2005, odată cu înființarea terminalelor la mal cu capacitați de acostare de peste 150000 metri cubi si un număr in creștere de terminale existente ce sunt modernizate si dotate cu facilitați de acomodare a navelor mai mari.

Figura 1.16 Capacitatea de expediere anuala a terminalelor GNL intre 2006 si 2015

O mare parte din mărirea terminalelor de mici dimensiuni consta in introducerea in exploatare a terminalelor plutitoare, incluzând Bahia Blanca si Puerto Escobar din Argentina; Pecem si Guananbara din Brazilia, Dubai in EAU, Teeside GasPort in UK, Northeast Gateway si Neptune in SUA; Mina Al-Ahmadi GasPort in Kuweit. S-au semnat contracte de constructie a acestor tip de terminale si in Indonezia (Java de Vest), Lituania (Klaipeda GNL) si Israel (Israel GNL), toate fiind preconziate sa fie terminale de mărime medie, cu mult mai multe tari ce intenționează sa construiască terminale offshore.

Figura 1.17 Cota din capacitatea anuala expediata a terminalelor GNL intre 2006 si 2015

1.3. STADIU ACTUAL AL NAVELOR TRANSPORTOARE GNL

Maximul de nivel atins de comerțul cu GNL este de 241,5 MT, acest fapt fiind datorat in mare parte de criza de la Fukushima din martie 2015, care a contribuit la înregistrarea acestor maxime istorice, rezultând intr-un maxim de comenzi de nave noi construite.

Piața navelor de tip tanc GNL începuse inițial sa se constrângă in trimestrul 4 al anului 2014 si trimestrul 1 al anului 2015, din timp ce preturile diferențial pentru GNL pentru bazinele din Atlantic si Pacific, rezultând intr-un interes crescut in trimiterea navelor din Bazinul Atlantic si din Orientul Mijlociu către piețele din Asia. Aceasta oportunitate a dus la creșterea rutelor de transport, plasând un interes general pentru navele Premium sau cele din clasa non Q, de mărimi convenționale, care sunt in stare sa deservească toate terminalele, si, intr-un final sa deservească cerința in creștere pentru navele de transport charter. Nevoia ridicata de nave GNL pe piața Japoneza ce a rezultat din criza de la Fukushima, cat si cererea ce a crescut in UK, India si China, cat si in piețele emergente, a adăugat o cerere si mai ridicata acestei situații.

1.3.1. Privire de ansamblu

La sfârșitul anului 2015, flota globala de nave tanc GNL consta in 360 nave de toate tipurile, cu o capacitate de 53 mmcm, care era cu 150% mai ridicata decât in anul 2006. Aceasta creștere a fost datorata in mare parte cu livrările asociate cu ultimul ciclu de creștere a comenzilor pentru navele noi GNL noi construite, care a fost mai pronunțata in 2004 când au fost înregistrate 68 de comenzi pentru navele de toate tipurile, care au fost plasate intr-un singur an.

Mărimea medie a navelor GNL a crescut si ea in ultimii ani datorita intrării in serviciu a navelor mai mari din seria Q, asociate statului Qatar. Livrarea acestui tip de nave a fost finalizata in anul 2010, rezultând intr-o flota cu un număr de 31 de nave de tip Q-Flex (210000-217000 metri cubi) si 14 nave Q-Max (261700 – 266000), mărind astfel flota globala. In 2015, capacitatea medie a flotei globale a atins cota de 147951 cm. In contrast cu aceasta, mărimea medie a navelor aflate pe listele de comenzi la sfârșitul lui 2015 era de 162132 metri cubi.

Deasemenea exista si o cerere in creștere pentru utilizarea alternativa a navelor GNL, care consta in navele de tip Floating Storage, cat si unitățile de regazificare (FSRU). Multe companii au încercat si sa dezvolte nave de tip Floating Production, Storage si Offloading (Producție Plutitoare, Depozitare si Descărcare) – FPSO, care facilitează lichefierea plutitoare. Aceasta tehnologie rămâne deocamdată neconfirmata, deși Shell in cooperare cu Technip a înființat cea mai mare fabrica plutitoare de lichefiere in Mai 2015.

1.3.2. Tipuri de nave

Termenul de “nave convenționale GNL” se refera la navele de tip Moss sau navele cu membrana, care sunt mai mari de 125000 metri cubi, dar si mai mici de 180000 metri cubi. Navele neconvenționale include pe cele de tipul seria Q, care conferă cele mai mari capacitați intre cele disponibile in ziua de azi, fata de FSRU-uri.

FSRU-urile sunt in mod normal capabile si de transportarea GNL-ului, precum navele tanc GNL tradiționale, dar in plus dispun de funcționalitatea regazificării la bord a GNL-ului, acre este livrat la mal prin intermediul unei tubulaturi conectate la mal prin intermediul unui gemanduri. Aceasta regazificare la bordul navei elimina necesitatea de a efectua acest proces la mal, permițând FSRU-ului sa funcționeze ca un terminal plutitor pentru alte nave conventionale si pentru livrarea propriei sale incarcaturii de GNL direct la mal. Unele FSRU-uri sunt ancorate permanent ca si terminale plutitoare de regazificare, însa majoritatea acestui tip de nave alternează intre transportor de GNL in diferite perioade din an.

Nava de tip FPSO Shell and Technip, care a preluat FID in conjuctie cu proiectul Prelude LNG in anul 2015 va fi cea mai mare nava din lume, estimata la 600000 tone. Având in vedere lipsa unui precedent si provocarea tehnica a acestui proiect, Shell a apreciat ca s-ar putea depăși termenul de finalizare. Si alți jucători de pe aceasta piața sunt interesați in achiziționarea acestor FPSO-uri noi construite, însa niciunul nu a progresat pana acum precum Shell-Technip, excepție făcând proiectul offshore Malayasia FLNG, Sarawak.

1.3.3. Capacitatea și vârsta navelor

Dimensiunile navelor transportatoare de GNL variază foarte mult, in recentele adaugari in flota mondiala a demonstrate o confuzie in ceea ce privește navele cu capacitați mai mari. Cel mai mic GNL ce naviga in apele internaționale, cu o capacitate normala de 14000 – 40000 metri cubi, sunt folosite in mod normal sa transporte GNL din Asia de SE către terminalele mai mici din Japonia. Totuși exista si transportatoare si mai mici, de 7500 metri cubi sau mai mici, care sunt folosite in schimburile interne si cele costale, facilitând furnizarea de GNL către zonele mai izolate. Cea mai întâlnita clasa de transportatoare GNL are o capacitate de 125000 – 149000, reprezentând 62% din flota globala. Vasta majoritate a navelor noi comandate in ultimul deceniu variază in capacitate intre 150000 metri cubi si 177000 metricubi. Navele existente deja care au aceasta capacitate reprezintă 18% din flota mondiala curenta. Intr-un final, ce mai mare categorie de nave transportatoare de GNL sunt cele din seria Q, care este compusa din Q-Flex (210000 – 217000 metri cubi) si Q-Max (261700 – 266000 metri cubi).

Figura 1.18. Flota globala de GNL după capacitate

(Numărul de transportoare, % din total)

Media de vârsta a flotei globale de nave GNL la sfârșitul anului 2015 era de aproximativ 11 ani, număr generat in mare parte de livrările efectuate in ultimul ciclu de boom de nave comandate in 2004. 88% din navele din flota globala au sub 25 de ani vechime. In general, siguranța si factorii economici influențează decizia unui proprietar de a retrage sau nu o nava când aceasta ajunge la 30 de ani vechime, deși unele nave pot opera mai mult de 40 de ani.

La sfârșitul lui 2015, aproximativ 10% din navele flotei globale aveau peste 30 de ani vechime. Totuși îngustarea sectorului de piața si intervalele de creștere anticipate a pieței de GNL a încurajat destinatorii de nave sa prelungească menținerea navelor in serviciu mai mult timp. Se sugerează faptul ca nivelul ridicat de dificultate in anticiparea procesului de luare a deciziilor, pe care detinatorii de nave vor trebui sa le ia atât timp cat piața este intr-o constanta creștere, rămâne la un nivel de maxim istoric.

Figura 1.19 Flota globala de GNL după vârsta in 2015

(Numărul de transportoare, % din total)

1.3.4. Comenzile de nave noi

Anul 2015 s-a dovedit a fi un an bun pentru navele noi construite, in mod special in perioada de după criza de la Fukushima. Intre Martie si Decembrie, au fost plasate 55 de comenzi pentru nave noi convenționale si nave FSRU. In total, s-a plasat 57 de comenzi noi pentru aceste tipuri in anul 2015, înregistrându-se un nou record după perioada de boom din anul 2004 din 2004, când au fost comandate 68 de de nave, inclusiv cele din seriile Q. Numărul total de comenzi din jurnalul de comenzi a atins un total impresionant de 67 la sfârșitul anului 2015.

Cei mai important jucători de pe piața au fost in mod tradițional companiile de transport neafiliate NOC, cum ar fi: Nakilat, MISC Berhad si Bonny Gas Transport, in plus mai exista si companiile japoneze cum ar fi Mitsui OSK Lines (MOL) si Teekay. In 2015 alți jucători au urcat in top. In mod particular acestea sunt companii independente precum Golar LNG, Maran Gas Maritime si GasLog LNG care au fost chiar agresive in procesul lor de urcare in top, in perioada ce a urmat crizei de la Fukushima. O piața urmărita a altor tipuri de transport maritim cum ar fi cea a vrachierelor si a VLCC-urilor continua sa scadă. Bazându-se pe aceste condiții 44 de nave noi au fost comandate după perioada post Fukushima, fie ca au fost speculative sau neasociate, însemnând faptul ca nu se cunosc a fi asociate cu piața de gaz lichefiat.

Jurnalul de comenzi la sfârșitul lui 2015 include alte 5 noi comenzi de nave FSRU, care sunt plasate de către trei companii care se numesc Excelerate Energy, Golar LNG si Hoegh LNG.

Figura 1.20. Flota GNL si Jurnalul de comenzi in 2015