Capitolul 1. Studiul cunoașterii în domeniu.Sinteză din literatura de specialitate 1.1. Aria de definiție si aplicabilitate a Standardului… [611558]

Capitolul 1. Studiul cunoașterii în domeniu.Sinteză din literatura de specialitate

1.1. Aria de definiție si aplicabilitate a Standardului Internațional IAS 12 „Impozitul pe profit“.
Definiții si concepte cheie
Standardul IAS 12 “Impozit pe profit” prezinta politicile contabile referitoare la recunoasterea,
evaluarea si prezentarea impozitelor asupra rezultatelor impozabile.
Asupra rezultatului impozabil al exercitiului curent, prin aplicarea unei cote de 16%, se
calculeaza impozitul pe profit curent sau exigibil. Conform reglementarilor din tara noastra,
rezultatul impozabil de calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile inregistrate in cursul
perioadei la care se adauga cheltuielile nedeductibile si din care se scad veniturile neimpozabile si
deducerile fiscale. De asemenea se iau in calcul elementele similare veniturilor, elementele
similare cheltuielilor si pierderile fiscale anterioare.
1.1.1. Obiectiv
Obiectivul normei IAS 12 “Impozit pe profit” este de a prescrie tratamentele contabile privind
impozitul pe rezultat. Contabilizarea impozitului pe profit implica atentia acordata tratarii
consecintelor fiscale curente si viitoare referitoare la recuperarea valorii activelor, decontarea
valorii datoriilor care au fost recunoscute in situatiile financiare si tratarea altor evenimente ale
perioadei recunoscute in bilant.
Atunci cand o societate isi recunoaste un activ sau o datorie in bilant, este aproape sigur ca
obtinerea de beneficii respectiv decontarea acesteia urmeaza sa fie facuta in exercitiul urmator
datei bilantului. In cazul in care entitatea estimeaza ca este probabil ca in urma acestor evenimente
sa se efectueze plati viitoare mai mari sau mai mici privind impozitele decat daca recuperarea sau
decontarea nu ar avea consecinte fiscale, IAS 12 impune recunoastrea unei datorii privind
impozitul amanat, respectiv a unei creante de impozit amanat.
IAS 12 impune de asemenea contabilizarea consecintelor fiscale in aceeasi maniera in care
evidentiaza tranzactiile si celelalte evenimente. Orice efecte fiscale aferente contului de profit si
pierdere se vor inregistra precum evenimetele si celelalte tranzactii care se recunosc in mod normal
in contul de profit si pierdere. Acelasi tratament se aplica si consecintelor fiscale ale tranzactiilor

si evenimentelor care afecteaza capitalurile proprii. Acestea vor afecta direct capitalurile proprii
ale companiei. Similar se intampla si la recunoasterea creantelor si datoriilor privind impozitul
amanat intr-o combinatie de intreprinderi care afecteaza fondul comercial generat prin combinare.
O alta problema pe care o are in vedere standardul este si contabilizarea creantelor privind
impozitul amanat care rezulta din pierderile fiscale sau din creditele fiscale neutilizate, prezentarea
impozitul pe profit si a informatiilor legate de acesta in situatiile financiare.
1.1.2. Aplicabilitate
IAS 12 se aplică în contabilitatea impozitului pe profit adica impozitul care se stabileste asupra
profiturilor impozabile.
Impozitul pe profit include totalitatea impozitelor autohtone și străine, incluzând impozitele
reținute, care sunt plătite de către o filială, o entitate asociată sau o asociere în participație odată
cu repartizările către entitatea care raportează.
Nu toate impozitele se încadrează în aria de aplicabilitate a IAS 12, ci numai impozitele care
au la bază “profitul impozabil”.
Orice impozit care nu face parte din aria de aplicabilitate a IAS 12 se va încadra în aria de
aplicabilitate a IAS 37 “Provizioane, datorii contingente și active contingente”.
1.1.3. Definitii si concepte cheie
Diferența temporară reprezinta diferența dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii
și baza fiscală a acesteia.
Diferența temporară impozabilă este diferența temporară ce va avea ca rezultat valori
impozabile în determinarea rezultatului impozabil (sau a pierderii fiscale) al(a) perioadelor
viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperata sau decontată.
Diferența temporară deductibilă poate fi definite ca diferența temporară ce va avea ca rezultat
valori ce sunt deductibile pentru determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale) al(a)
perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau
decontată.

Profitul contabil reprezinta profitul sau pierderea dintr-o perioadă, înainte de scăderea
cheltuielilor cu impozitul.
Profitul impozabil este profitul sau pierderea pentru o perioadă, determinat(ă) în concordanță
cu reguli stabilite de autoritățile fiscale.
Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil în raport cu profitul impozabil.
Impozitul amânat este reprezentat de valorile impozitului pe profit recuperabil sau plătibil în
perioadele contabile viitoare, aferent diferențelor temporare.
1.1.4. Principii de bază ale IAS 12 – Metoda bilantului contabil
Pe langa impozitul exigibil, IAS 12 solicita calculul impozitelor amanate. Aceste impozite sunt
rezultate in urma diferentelor dintre regulile contabile si cele fiscale care pot fi de doua feluri:
– diferente permanente, ca in cazul amenzilor, care sunt recunoscute din punct de vedere
contabil ca fiind cheltuieli, dar din punct de vedere fiscal sunt nedeductibile, asadar acestea
afecteaza in mod permanent doar impozitul exigibil, si
– diferente temporare care pot fi generate de metode de amortizare diferite din punct de
vedere fiscal fata de metodele utilizate in contabilitate, ceea ce genereaza impozite
amanate.
Valoarea contabila este valoarea ce se obtine prin aplicarea regulilor contabile.
Baza fiscala a unui activ este valoarea care va fi dedusă în scopuri fiscale din orice beneficiu
economic impozabil care va fi generat de către o entitate atunci când aceasta recuperează valoarea
contabilă a activului.
Exemplu: O imobilizare corporală are, în scopul raportării IFRS, o valoare contabilă egală cu
100 (metoda amortizării liniare). In contabilitatea statutara este folosită metoda amortizării
degresive, rezultând o valoare contabilă statutară de 60, care reprezintă și baza fiscală a activului.
Baza fiscala a unei datorii reprezinta valoarea sa contabilă, mai puțin orice sumă care va fi
dedusă în scopuri fiscale în ceea ce privește respectiva datorie în perioadele contabile viitoare
Exemplu: Un provizion pentru un litigiu are o valoare contabilă de 200 și va fi deductibil în
scopuri fiscale atunci când suma va fi efectiv plătită. Baza fiscală a datoriei este zero.

Diferentele temporare se calculeaza ca fiind diferenta dintre valoarea contabila si baza fiscala
a activului sau a datoriei. Aceste diferente temporare sunt de doua tipuri:
– diferente temporare deductibile DTD;
– diferente temporare impozabile DTI.
Diferenta temporara deductibila are ca rezultat o reducere viitoare a profitului impozabil, in
momentul in care valoarea contabila a activului sau a datoriei va fi recuperata, respectiv decontata.
Diferentele temporare deductibile genereaza creante de impozit amanat.
Exemplu: O entitate recunoaște o datorie în valoare de 100 lei pentru cheltuielile angajate
privind garanția unui produs. În scopuri fiscale, costurile privind garanția produsului nu vor fi
deductibile până când entitatea nu va onora pretențiile privind garanțiile. Rata de impozitare este
de 16 %.
Baza fiscală a datoriei este egală cu zero (valoarea contabilă de 100 lei, mai puțin suma care
va fi deductibilă în scopuri fiscale în ceea ce privește respectiva datorie în perioadele viitoare). La
decontarea datoriei conform valorii sale contabile, entitatea va reduce profitul său impozabil viitor
cu 100 lei și, în consecință, va reduce plățile sale viitoare privind impozitele cu 16 lei (16 % din
100).
Diferența dintre valoarea contabilă de 100 lei și baza fiscală nulă reprezintă o diferență
temporară deductibilă în valoare de 100 lei. Prin urmare, entitatea recunoaște o creanță privind
impozitul amânat în valoare de 16 lei (16 % din 100), cu condiția să existe probabilitatea ca
entitatea să obțină suficient profit impozabil în perioadele viitoare pentru a putea beneficia de o
reducere la plata impozitelor.
Diferenta temporara impozabila are ca rezultat o crestere a profitului impozabil la momentul
recuperarii, respectiv decontarii valorii contabile a activului, respectiv datoriei si genereaza datorii
de impozit amanat.
Exemplu: Un activ care a costat 150 u.m. are o valoare contabilă de 100 u.m. Amortizarea
cumulată în scopuri fiscale se ridică la valoarea de 90 u.m. și rata de impozitare este de 16 %.
Baza fiscală a activului este de 60 u.m. (costul de 150 u.m. minus amortizarea fiscală
cumulativă de 90 u.m.). Pentru a recupera valoarea contabilă de 100 u.m., entitatea trebuie să

obțină profit impozabil în valoare de 100 u.m., dar nu va putea să deducă decât amortizarea fiscală
de 60 u.m. În consecință, entitatea va plăti impozit pe profit în valoare de 6,4 u.m. (16 % din 40
u.m.) atunci când va recupera valoarea contabilă a activului.
Diferența dintre valoarea contabilă de 100 u.m. și baza fiscală de 60 u.m. se constituie într-o
diferență temporară impozabilă de 40 u.m.. Prin urmare, entitatea recunoaște o datorie privind
impozitul amânat în valoare de 6,4 u.m. (16 % din 40 u.m.), reprezentând impozitele pe profit care
vor fi plătite atunci când recuperează valoarea contabilă a activului.
Diferențe temporare impozabile Diferențe temporare deductibile
Active VC > BF VC < BF
Datorii VC < BF VC > BF
Tabel 1 Diferente temporare

1.1.5 Recunoasterea si evaluarea impozitelor amanate
Contabilizarea impozitelor amanate de face fie pe seama unei cheltuieli, in cazul datoriilor de
impozit amanat, fie a unui venit, in cazul in care a fost gemerata o creanta de impozit amanat.
Urmatoarele situatii fac exceptie de la aeasta regula:
– impozitulul generat de un eveniment contabilizat direct în capitalurile proprii – în acest
caz, impozitul se contabilizează pe seama capitalurilor proprii (de exemplu: o ajustare a
soldului inițial al rezultatului reportat provenită fie dintr-o modificare a politicii contabile
ce este aplicată retrospectiv, fie din corectarea unei erori – IAS 8 Politici contabile,
schimbări de estimări și erori);
– impozitul amânat aferent elementelor care sunt recunoscute în alte elemente ale
rezultatului global, trebuie să fie recunoscut în alte elemente ale rezultatului global (de
exemplu: o modificare a valorii contabile apărută din reevaluarea imobilizărilor
corporale).
– în contextul unei grupări de întreprinderi, impozitul afectează valoarea fondului
comercial.
Cheltuiala cu impozitul pe profit se determină prin adunarea la cheltuiala cu impozitul pe
profit curent a cheltuielilor cu impozitul pe profit amânat si scaderea venituri din impozitul pe
profit amânat.

Pe baza diferențelor temporare se determină datoria sau creanța de impozit amânat care trebuie
să existe la închiderea exercițiului. Pentru a determina datoria sau creanța de impozit amânat care
trebuie contabilizate se ține cont de soldurile inițiale.
Actualizarea (valoarea în timp a banilor) este interzisă.
Compensarea creanțelor și datoriilor privind impozitul amânat este permisă dacă:
– entitatea are dreptul legal de a compensa creanțele privind impozitul curent cu datoriile
privind impozitul curent;
– diferența temporară se referă la aceeași entitate impozabilă sau la entități impozabile
diferite care intenționează să deconteze activele și datoriile privind impozitul curent
folosind o bază netă.
Componentele principale ale cheltuielii (venitului) cu impozitele trebuie prezentate separat:
cheltuiala cu impozitul exigibil, cheltuiala (venitul) cu impozitul amânat generat de apariția sau
resorbția diferențelor temporare, cheltuiala (venitul) cu impozitul amânat generat de schimbările
în cota de impozitare, cheltuiala (venitul) cu impozitul legat(ă) de schimbările în politicile
contabile și corecția de erori care au afectat rezultatul perioadei (conform IAS 8), atunci când
acestea nu s-au contabilizat retrospectiv. De asemenea, se prezintă separat impozitul aferent
elementelor contabilizate direct la capitaluri proprii. Datoria și creanța de impozit amânat nu se
compensează, decât dacă și numai dacă sunt aferente impozitelor percepute de aceeași autoritate
fiscală, iar entitatea dispune de dreptul legal de a compensa activele de impozit curent cu datoriile
de impozit curent.
Entitățile trebuie să explice, în note, relația dintre cheltuiala cu impozitul pe profit și rezultatul
contabil, fie sub forma reconcilierii între cheltuiala cu impozitul pe profit și produsul dintre
rezultatul contabil și cota de impozitare, fie sub forma reconcilierii dintre cota medie de impozitare
și cota de impozitare aplicată.
Pentru fiecare tip de diferență temporară, se prezintă creanța și/sau datoria recunoscute în bilanț
în numele fiecărei perioade, precum și cheltuiala (venitul) care a afectat rezultatul perioadei.
O creanță de impozit amânat se recunoaște în limita în care este probabil ca un beneficiu
impozabil, asupra căruia vor putea să fie imputate diferențele temporare deductibile, să fie

disponibil. Beneficiul impozabil poate proveni din: diferențe temporare impozabile sau profituri
viitoare impozabile. La fiecare dată a bilanțului, entitatea analizează creanțele nerecunoscute de
impozit amânat. Acestea se recunosc în măsura în care a devenit probabil că profitul impozabil
viitor va permite recuperarea creanței.
1.2. Referențialul contabil. Standarde și reglementări contabile în domeniu.
Standardele internationale de raportare financiara, cunoscute si sub denumirea de IFRS dupa
prescurtarea din limba engleza International Financial Reporting Standards reprezinta un set de
norme de aplicare si tratarea a anumitor aspecte intalnite in contabilitate. O mare parte dintre aceste
standarde sunt denumite sub forma veche a acestora si anume Standarde Internationale de
Contabilitate sau, prescurtate IAS-uri (International Accounting Standards).
Consiliul International Accounting Standard Committee (IASC) reprezinta organismul
profesional care a emis intre anii 1973 si 2001 aceste IAS-uri. Din anul 2001, organismul
profesional IASB a preluat toate aceste standarde pentru a le dezvolta. Ulterior, aceste norme au
preluat denumirea de IFRS-uri.
IASB a avut ca scop principal emiterea si publicarea acestor norme pe care trebuie sa le
respecte la prezentarea situatiilor financiare.
Standardele internationale de contabilitate se pot aplica doar de societatile mari sau grupurilor
de societati in special acelora extinse pe mai multe teritorii. Transpunerea contabilitatii de pe plan
statutar in limbaj IAS/IFRS permite intelegerea informatiilor, respectiv ajuta la luarea deciziilor la
nivel de grup de societati. De asemenea, situatiile financiare consolidate trebuie realizate conform
cu standardele internationale de contabilitate. O mare parte a statelor Uniunii Europene aplica
reglementari contabile nationale conforme cu directivele europene si Standardele Internationale de
Raportare Financiara sunt utilizate pentru intocmirea situatiilor financiare consolidate.
Standardele Internationale de Raportare Financiara sunt compuse din:
– Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) – emise dupa anul 2001;
– Standardele Internationale de Contabilitate (IAS) – emise inainte de anul 2001;
– Interpretari ale Comitetului International pentru Intepretari privind Raportarea Financiara
(IFRIC) – emise dupa anul 2001;

– Interpretări ale Comitetului Permanent pentru Interpretări (SIC) – emise înainte de anul
2001.
De asemenea, pentru explicarea anumitor principii care stau la baza IFRS exista un Cadrul
General Conceptual pentru Intocmirea si Prezentarea Situatiilor Financiare.