Capitolul 1 Si 2 Licenta [614549]

1
CAPITOLUL I . ASPECTE TEORETICE
1.1. Turismul – defini ții și aspecte conceptuale
Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de
activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice si sociale pentru un num ăr
tot mai mare de țări ale lumii. Din punct de vedere etimologic, cuvântul turism derivă de la
verbul englez „to tour” – ceea ce înseamnă a călători, a face un tur, a înterprinde un turneu ; în
limba franceză „tourisme” este considerat un anglicism, deci t ermenul tur este mai vechi si
provine din latinescul “turnus”1.
Turismul este considerat, în primul rând, o formă de recreere alături de alte activități
și formule de petrecere a timpului liber, el totodată presupune mișcarea temp orară a
oamenilor spre destinații situate în afara reședinței obișnuite și activitățile desfășurate în
timpul petrecut la acele destinații, de asemenea, în cele mai multe situații, el implică
efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate.
Conform enciclopediei libere Wikipedia turismul reprezintă călătoriile de plăcere,
pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara
zonei în care cineva trăiește sau muncește, de la că lătorii de o zi până la vacanțe în
străinătate2.
Așadar, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul
își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri,
monumente și muzee, pentru a -și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face
sport, pentru odihnă sau tratament iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea
tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de des tinație, la un înalt nivel calitativ și în
condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special și a mediului înconjurător în
general.
Pornind de la premisa că turismul se referă la călătoriile oamenilor în afar a reședintei
obișnuite, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte cum sunt: scopul
călătoriei, distanța și durata deplasării precum și caracteristicile subiectului călătoriei
respectiv ale turismului. Ca urmare, cele mai multe dintre studii le consacrate acestui domeniu
operează cu analiza intercorelată a categoriilor de „turism” și „turist”.
În ceea ce privește turismul, consacrarea lui ca activitate și evidențierea ca atare sunt
localizate spre sfârșitul secolului XIX -lea odat ă cu exploatarea apelor termale în țările
europeme când se vorbește de o „nouă industrie”, cu o evolutie rapidă și o importanță
economică în creștere. Astfel, în 1896 E.Guyer Freuler publică studiul „Contribuții la o
statistică a turismului”, în care turis mul este definit ca „un fenomen al timpurilor moderne
bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a

1 Alexandru D., Negrut S., Istrate I., Geografia turismului, Editura Meteor Press, București, 2003 , pp.10 -11
2 www. wikipedia.ro , accesat în data de 09.01.2018

2
sentimentului de receptivitate față de frumusetile naturii, rezultat al dezvoltării comerțului,
industriei și perfecționării mijloacelor de transport”3.
Simultan, în țări ca Austria, Germania, Belgia, Spania, Franța, Italia apar lucrări
consacrate turismului ca fenomen definirii sau evaluării lui, analizei impactului acestuia
asupra eco nomiei. Printre acestea se impune a fi menționată lucrarea prof.belgian Eduard
Picard – Industria călătorului în care turismul este înțeles ca „ansamblul organismelor și
funcțiilor acestora privite deopotrivă din punct de vedere al celui care se deplasează , al
călătorului propriu -zis, dar și al celor ce profită de pe urma cheltuielilor făcute de acesta”4.
Unul dintre specialiștii consacrați în cercetarea fenomenului turistic a cărui opinie a
fost îmbrățișată de un număr mare de te oreticeni este profesorul elvețian W. Hunziker. El
definește turismul prin „ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și
sejurul persoanelor în afara locului de resedință, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt
motivate de o stabil ire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”5.
Clarificarea conceptului de turism presupune de asemenea și definirea subiectului
călătoriei respectiv a turistului. Și în privința noțiunii de turist, în literatura de speci alitate
există diversitate de opinii. Pot fi citate în acest sens, punctele de vedere exprimate de
F.W.Ogilvie, care includea în categoria turiștilor toate persoanele care îndeplinesc două
condiții și anume: se află în locuri îndepărtate de casă pentru mai puțin de un an și cheltuiesc
bani în locurile respective fără să -i câștige acolo sau de A.J. Norval după care turistul este
acea persoană care intră într -o țară străină pentru orce alt scop decât a -ți stabili o reședință
permanentă sau pentru afaceri și c are cheltuie în țara în care se află temporar banii câștigați în
altă parte.
Conferința Națiunelor Unite asupra turismului și călătoriilor internaționale la Roma,
în 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna „oric e persoană ce
vizitează o țară, alta decât cea în care se află reședința sa obișnuită pentru orice alt motiv
decât desfășurarea unei ocupații remunerate în interiorul țării pe care o vizitează”. Aceasta la
rândul său se clasifi că în:
– turiști – vizitatori t emporari ce stau cel puțin 24 ore în țara vizitată și ale căror motive de
călătorie pot fi grupate în: loisir (recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religii),
afaceri, familie, misiuni și reuniuni;
– excursioniști – vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere și stau mai puțin
de 24 de ore în țara vizitată.
Cu același prilej a fost definit și călătorul în tranzit, considerat a fi orce persoană care
traversează o țară chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, cu condiția ca op ririle să fie de
scurtă durată și/sau să aibă alte scopuri decât cele turistice. Simultan, cu turistul internațional,
turistul intern este considerat „acea persoană care vizitează un loc, altul decât acela unde își

3 Guy Freuler, 1880 – prima definiție data turismului
4 Ielecnicz M., Comănescu L., România – potenț ial turistic , Editura Un iversitar, Bucureș ti, 2006 , pp.57-61
5 Hunziker – 1972

3
are domiciliul obișnuit, în interiorul ță rii sale de reședință, pentru orice alt motiv decât acela
de a exercita a activitate remunerată efectuând un sejur de cel putin 24 de ore”6.
1.2. Conceptul de turism durabil : definiț ii, caracteristici și principii
generale
Deoarece trăim într -un mediu dinamic, plin de schimbări, unde noi probleme iau locul
celor vechi, s -a impus dezvoltarea conceptului de turismului durabil. Acesta poate fi definit
ca fiind turismul deplin conștient de impactul economic, social și am biental prezent și viitor,
care satisface atât nevoile vizitatorilor, industriei, mediului cât și comunităților locale.
Turismul dinamic presupune un proces continuu de îmbunătățire cu o abordare
globală și integrală. Obiectivul general al de zvoltării durabile este de a găsi un optim al
interacțiunii între patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic într -un program
dinamic și flexibil de funcționare.
Cea mai uzuală definiție a dezvoltării durabile rămâne însă cea dată î n raportul
Comisiei Mondiale a Mediului și Dezvoltării din anul 1987, și anume, „procesul care
satisface nevoile generațiilor actuale fără a prejudicia interesele generațiilor viitoare".
Nevoia de durabilitate s -a manifestat și în domeniul turi smului, ca rezultat al conștientizării
impactului acestuia îndeosebi asupra mediului. Această preocupare a condus la transformările
din cadrul proceselor turistice de producție și consum care au determinat apariția de concepte
noi, precum ecoturismul, astf el creându -se piețe pentru produsele responsabile față de mediu.
Unii specialiști din domeniu au afirmat că turismul durabil reprezintă o formă
particulară de turism care apelează la un segment de nișă al pieței, sensibil la impactul social
si ambiental, care este deservit de tipuri specifice de produse și operatori, de obicei,
implementat la scară mică, în contrast cu turismul de masă. Aceasta este o înțelegere eronată
și periculoasă a termenului. Trebuie să fie limpede că termenul de „turism d urabil" se referă
la un obiectiv fundamental: cerințele dezvoltării durabile a turismului și practica managerială
orientată în acest sens se pot aplica întregului spectru de forme turistice ale oricărei destinații,
înglobând turismul de masă și diversele s egmente turistice de nișă.
Conceptul de dezvoltare durabilă cuprinde trei dimensiuni esențiale interdependente,
realizarea dezvoltării durabile însemnând menținerea echilibrului dintre acestea:
– durabilitate economică, și anume generarea prosp erității la diferite niveluri ale societății
și implementarea eficacității costurilor în toate activitățile economice. În mod esențial,
este vorba despre viabilitatea întreprinderilor și activităților, precum și abilitatea acestora
de funcționa pe termen l ung;
– durabilitate socială, prin care se înțelege respectarea drepturilor omului și oportunități
egale pentru toți membrii societății; presupune o distribuție echitabilă a beneficiilor în
scopul ameliorării sărăciei. Se pune accent pe comunitățile locale, p e menținerea și

6 Conferința Națiunilor Unite, 1963

4
întărirea sistemelor lor de viață, pe recunoașterea și respectarea diferitelor culturi și
evitarea oricărei forme de exploatare.
– durabilitatea mediului, care înseamnă conservarea și gestionarea resurselor, mai ales a
celor care nu sunt rege nerabile. Sunt necesare acțiuni pentru a minimiza poluarea aerului,
pământului și apei, precum și pentru conservarea biodiversității și a patrimoniului natural.
De asemenea, procesul dezvoltării durabile implică respectarea a trei principii
fundamentale : perspectivă, echitate și holism.
Un alt aspect important al turismului durabil îl reprezintă dependența reciprocă dintre
durabilitate și calitate. Dezvoltarea durabilă presupune și abilitatea în limitarea dezvoltării
turismului și a fluxurilo r turistice dintr -o destinație. Este obligatoriu ca comunitățile locale să
fie implicate în planificarea activității și în luarea deciziilor.
Turismul durabil încurajează dezvoltarea sectorului privat și, totodată, implementarea
codurilor de bune practic i, programe educaționale și de training pentru îmbunătățirea
managementului în domeniul protecției resurselor naturale și culturale.
Dezvoltarea durabilă a turismului necesită o implicare activă a tuturor stakeholderilor
relevanți si, în egală măsură, un puternic leadership politic pentru a se asigura o largă
participare consensuală la realizarea sa. Procesul dezvoltării durabile a turismului este unul
continuu, al cărui impact trebuie monitorizat în permanență, aplicându -se, ori de câte ori es te
necesar, măsuri preventive și/sau corective.
Mai mult, turismul durabil ar trebui să mențină satisfacția turistului la un nivel ridicat,
asigurându -i acestuia o experiență lipsită de incidente, care să determine, în același timp,
conștientiz area față de problemele protejării mediului și economisirii resurselor, dezvoltării
durabile în general.
Toate particularități turismului durabil înseamnă abilitatea destinației turistice de a
rămâne competitivă, prin menținerea calității mediu lui, în ciuda tuturor problemelor apărute,
de a atrage noi vizitatori, urmând ca apoi să -i fidelizeze, de a rămâne unică din punct de
vedere cultural și de a fi într -un permanent echilibru cu mediul ambiant.
Principalele obiective ale dezvoltăr ii durabile ale turismului se împart în două
categorii: de stimularea a dezvoltării economice și a abilității societății și a mediului de a
beneficia, într -o manieră durabilă, de pe urma impactului turismului. În acest context, setul de
obiective posibil d e implementat în cadrul strategiilor de dezvoltare a comunităților locale,
urmărește cu prioritate: minimizarea impactului negativ al turismului asupra societății și
mediului și maximizarea contribuției creative și pozitive a turismului la economiile local e, la
conservarea moștenirii naturale și culturale și la calitatea vieții comunităților gazdă și a
vizitatorilor.
Obiectivele legate de stimularea a dezvoltării economice se referă la faptul că turismul
contribuie la prosperitatea și diversificarea econom ică a comunităților locale. Principalul
beneficiu al turismului la nivel local este crearea sporului de producție, în special prin
contribuții la bugetul local și oportunități comerciale.

5
Veniturile locale realizate de sectorul turistic se împ art în contribuții directe și
contribuții indirecte.
Contribuțiile directe sunt generate de taxele pe veniturile angajaților și
întreprinzătorilor din turism și de taxele impuse turiștilor, cum sunt cele de aeroport, de
stațiune etc. Contribuțiile indirecte sunt cele rezultate din taxele și impozitele pe bunurile și
serviciile furnizate turiștilor. Există și alte venituri locale care nu pot fi cuantificate ușor,
deoarece nu toate cheltuielile turistice sunt înregistrate formal în statisticile macroeconomice,
ca de exemplu venituri realizate de vânzători ambulanți, ghizi de ocazie etc.
Extinderea activităților turistice determină diversificarea economiei locale, în mod
particular în mediul rural acolo unde oamenii sunt î n general axați pe domeniul agricol.
Turismul sprijină economia rurală prin crearea sau creșterea cererii de produse agricole
necesară asigurării serviciilor turistice și prin adaosul de capital; încurajează creșterea
productivității agricole pe suprafețe restrânse (agricultură intensivă) pentru a păstra o
suprafață cât mai mare cu vegetație naturală.
Turismul poate determina autoritățile locale să efectueze investițiile în infrastructura
generală cum ar fi sisteme de furnizare a apei și de can alizare, rețeaua rutieră, rețeaua
electrică, telefonică și cea a transportului public, îmbunătățiri în domeniile sănătății și
transporturilor, echipamente noi pentru practicarea sporturilor și pentru agrement, restaurante,
spații publice, cât și un aflux d e produse de calitate superioară, toate contribuind la sporirea
calității vieții rezidenților și a calității serviciilor turistice.
Turismului durabil își propune de asemenea să contribuie la diversificarea ofertei de
locuri de muncă. În urma d ezvoltării turismului, comunitatea locală beneficiază de creșterea
locurilor de muncă din zonă, creștere ce are loc cu respectarea anumitor criterii sociale și de
protecție a mediului.
Turismul influențează direct creșterea numărului de angajaț i din hoteluri, restaurante,
cluburi de noapte, taximetrie sau vânzări de suveniruri și indirect prin furnizarea de bunuri și
servicii necesare activităților comerciale turistice. În zonele mai puțin dezvoltate din punct de
vedere economic, locurile de mun că furnizate prin turism pot să reducă exodul de populație
tânără, care merge să lucreze în alte zone.
Turismul poate să contribuie la crearea de noi piețe pentru produsele locale, cum sunt
cele alimentare sau produsele de artă și meșteșuguri, care altfel nu ar putea fi verificate. Prin
turism, valoarea istorică a siturilor naturale și culturale este conștientizată, fapt ce stimulează
sentimentul de mândrie față de moștenirea locală și națională, cât și interesul în conservarea
acesteia. Există totuși numeroase costuri ascunse ale turismului, care pot avea un efect
nefavorabil asupra comunităților locale. Responsabile de acest fenomen sunt transferul masiv
al veniturilor din turism în afara comunităților gazdă și excluderea întreprin zătorilor și
produselor locale. Scurgerile pot fi interne, externe și invizibile.
În plus, cererea mărită pentru bunuri și servicii de bază, duce de cele mai multe ori la
creșterea prețurilor, lucru care influențează negativ populația locală ale căror venituri nu
cresc direct proporțional.

6
Printre obiectivele de ordin social și ecologic se numără conservarea și gestionarea
durabilă a resurselor naturale și culturale ale comunităților locale prin reducerea la minimum
a utilizării re surselor insuficienete sau neregenerabile și a poluării în cadrul destinațiilor
turistice, inclusiv producerea de deșeuri, prezervarea ariilor naturale, habitatelor și a vieții
sălbatice și ameliorarea impactului negativ asupra acestora, menținerea și creș terea calității
peisajelor urbane și rurale, evitarea degradării fizice și vizuale a mediului, promovarea
patrimoniului istoric și cultural, studierea impactului asupra mediului pe care îl are
transportul local implicat în activitatea turistică.
Pe lângă cele menționate mai sus, putem afirma că turismul stimulează îmbunătățirea
și/sau crearea de facilități culturale și de recreere (rețele de magazine, centre culturale și
teatre, parcuri de agrement) de care vor beneficia atât turiștii, cât și lo calnicii.
Un alt obiectiv social îl reprezintă evitarea imitării unor comportamente ale turiștilor
de către tinerii localnici și comercializarea excesivă un or destinații turistice, deoarece acestea
pot duce la degradarea identității culturale.
În perspectivă, dezvoltarea tuturor formelor de turism trebuie să conțină ideea de
durabilitate, să răspundă cerințelor dezvoltării durabile. În acest cont ext, ecoturismul,
turismul rural, geoturismul, turismul cultural pot fi considerate „avangarda" formelor de
turism durabil.
1.3. Rolul și tendințele turismului în contextul dezvoltării durabile
regionale și locale
Deoarece turismul durabil reprezin tă un scop, trebuie înțeles că orice tip de dezvoltare
care include dezvoltarea turismului dă naștere la anumite schimbări într -o zonă. Totuși, aceste
schimbări trebuie menținute în limite acceptabile, astfel încât scopul
durabilității să fie atins. Turism ul durabil poate fi cel mai bine realizat printr -o planificare
atentă, prin dezvoltarea și conducerea corespunzătoare a sectorului t uristic pe baza unor
principii.
Industria turismului a acceptat conce ptul de dezvoltare durabilă și a adoptat noțiunea
de turism durabil .
În publicația Organizației Mondiale a Turismului „Turismul în anul 2010” se
specificau următoarele: „Turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoi lor turiștilor actuali
și industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru
viitor”.
Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale
„actorilor” din turism menținâ ndu-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și
toate sistemele ce susțin viața”. Astfel, până în 2050, populația globului, astăzi estimată la
peste 6,5 miliarde locuitori se va situa între 7,7 miliarde și 11,2 miliarde. Creșterea popul ației
constituie principala presiune asupra mediului și este inexorabilă. Industria turismului este

7
privită ca fiind, prin specificul său, legată de mediu mai mult decât alte industrii, dar mărimea
și prezența ei au creat impacte de natură fizică și social ă negative asupra mediului.
În consecință, a apărut necesitatea unei conduceri noi, profesionale a turismului care
să atragă mai mult guvernele și partenerii din sectorul privat și public pe baza unor principii
de dezvoltare durabilă și anume:
– mediul are o valoare intrinsecă care este deosebit de mare pentru turism, de care trebuie
să se bucure și generațiile viitoare;
– turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze: mediul ambiant,
comunități locale, vizitatorii;
– relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea
turistică pe termen lung iar turismul la rândul său este „obligat” să nu cauzeze prin
derularea sa degradarea mediului înconjurător.
– dezvoltarea activității de turism tre buie să respecte caracteristicile ecologice, sociale,
economice, culturale ale spațiului geografic în care se desfășoară;
– scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiștilor cu
cele ale destinațiilor și gazdelor acesto ra;
– industria turistică, guvernele autoritățile responsabile cu protecția mediului și organismele
internaționale trebuie să respecte aceste principii și să conlucreze pentru a le pune în
practică.
În dezvoltarea turismului durabil putem disting e urm ătoarele etape7:
– prima etapă constă în decizia de a include în circuitul turistic o anumită zonă și construirea
echipamentelor turistice necesare amenajărilor turistice respective;
– a doua etapă constă în desfășurarea progresivă a activi tății turistice (în paralel cu
responsabilitatea protecției mediului înconjurător și respectării turismului durabil).
În prima fază dacă activitățile turistice sunt planificate și desfășurate cu grijă,
problemele de mediu pot fi rezolvate încă din aceeași fază . În acest sens, alegerea zonei (a
amenajării ecoturistice) este decisivă pentru a evita confl ictele ulterioare în relația cu mediul
înconjurător de genul:
– limitarea daunelor aduse peisajului prin: amplasamentul stațiunii, organizarea
trans portului, arhitectură, metode folosite în construirea echipamentelor etc.
– respectarea responsabilităților ce le revin: autorităților locale, agenților, economici,
populației locale (care trebuie consultată în vederea oportunității proiectului turistic,
putând chiar și să se opună dacă consideră că au fost încălcate interesele sale).
– evaluarea impactului în mediu (conform directivelor Uniunii Europene), fiecare țară
membră fiind obligată să introducă în legislația națională prevederi referitoare la impactul
marilor proiecte turistice (și de altă natură) în mediu.

7 https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/anrep_e/anr e98_e.pdf accesat în data de 11.01.2018

8
CAPITOLUL II . JUDEȚUL VÂLCEA – INDIVIDUALITATEA
ȘI ORIGINALITATEA GEOGRAFICĂ
2.1. Poziția geografică în funcție de principalele
căi de comunicație
Județul Vâlcea este o unitate administra tivă situată în sudul României care se întinde
pe o suprafață de 5.765 km² și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș
la est, județul Olt la sud și sud -est, județul Dolj la sud -vest, jude țul Gorj la vest și județul
Hunedoara la nord -vest.
Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere
administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune.

Fig. I I-1 Județul Vâlcea – poziți a pe harta României
Sursa : www.wikip edia.ro

Datorită poziției sale în cadrul țării , județul Vâcea este străbătut de o rețea bine
dezvoltată de căi de acces, atât pe șosele cât și pe calea ferată:
1) Căi rutiere:
– DN7 Arad – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București;
– DN7A Petroșani – Pasul Groapa Seaca 1575m – Obârșia Lotrului – Brezoi
(DN7);
– DN67c Novaci (GJ) – pasul Urdele 2228m – Obârșia Lotrului (VL) – Pasul
Tărtărău 1670m – Oașa (AB) – Sebeș(AB);
– DN67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu;
– DN67B Târgu Jiu – Drăgășani – Pitești;
– DN73c Râmnicu – Vâlcea – curtea de Argeș;

9
– DN65c Șirineasa (Râmnicu Vâlcea) – Craiova
2) Căi Feroviare
– Podu Olt (SB) – Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt (OT).
Piatra Olt este un importa nt nod feroviar din care pleacă trenuri sau se schimbă
garnituri în toată țara.

Fig. I I-2 Rețeaua de transport public Râmnicu Vâlcea
Sursa : www.profudegeogra,.ro

În afară de drumuri naționale, pe teritoriul județului Vâlcea nu există autostrăzi, iar
starea drumurilor nu este una foarte bună, serpentinele de pe Valea Oltului fiind cunoscute ca
locuri favorabile producerii accidentelor rutiere. Una din cauzele producerii accidentelor sunt
căderile ma sive de piatră direct pe carosabil. În acest sens se fac eforturi pentru instalarea
unor plase la marginea drumurilor, direct pe peretele muntos, pentru a fi evitat pericolul
căderilor de piatră.

2.2. Relieful – suport și potențial de dezvoltare a habita tului
Situat la sud de axa longitudinală a Carpaților Meridionali, județul Vâ lcea dispune de
un relief divers, dispus în etaje (trepte), cu altitudini descrescătoare de la nord spre sud, pe o
diferență de nivel de 2.296 m între Vârful Ciontea d in Munții Făgăraș (2.426 m) și localitatea
Laloș u din Lunca Oltețului (130 m – altitudinea cea mai mică), situată în extremitatea sudică
a județ ului ( la sud de municipiul Drăgășani).

10
La nord, regiunea montană ocupă circa 33% din suprafața jude țului (incluzând și
Depresiunea Loviștea) fiind marcată de Munții Făgăraș, culmea principală a Munților
Lotrului, până î n apropierea Vârfului Parângul Mare, Munții Căpățânii și Munții Cozia.
Cele mai mari altitudini montane se găsesc în zona Mu nților Făgăraș (Vârfurile
Ciontea -2.426 m, Budislavă -2.371 m, Suru -2.283 m și Scara -2.306 m), Munții Lotrului
(Vârfurile Pârcălabul -2.060 m, Sterpu -2.142 m, Clăbucetul -2.076 m, Negovanu -2.035 m și
Balindru – 2.209 m), Munții Parâng (Vârf urile Coasta lui Rus – 2.301 m, Mohoiu – 2.237 m
și Păpușa – 2.136 m), Munții Căpățânii (Vârfurile Negovanu – 2.064 m, Nedeia – 2.130 m și
Ursu – 2.124 m) și Munții Cozia cu Vârful Cozia ( Ciuha Neamțului ) de 1.667 m.

Fig. I I-3 Peisaj montan din județul Vâlcea
Sursa : www. turistderomania.ro

Etajul de mijloc, corespu nzător dealurilor și depresiunilor subcarpatice cu o pondere
de 20% în suprafața județului, precum și colinele piemontane, care reprezintă forma de relief
predominantă , reprezentând 45% din suprafața județului, cu înălțimi cuprinse între 800 ș i 400
m, este marcat de Subcarpații Vâlcei și Subcarpații Olteniei cu Depresiunile Horezu și Jiblea
– Berislăvești, precum ș i Depresiunea Loviștei, cu înălțimi cuprinse între 500 și 800 m,
formată din compartimentele Brezoi ș i Titești la est de Olt și văile Titești și Băiaș.
Treapta cea mai joasă este reprezentată de platourile de luncă, care ocupă circa 2 %
din suprafața județului, reprezentative fiind cele ale Oltului și Oltețului.

2.3. Condițiile climatice – factor favorizant pentru umanizarea regiunii
Județul Vâlcea are o climă temperat -continentală de tranziție, moderată, fără
schimbări bruște de temperatură.
Clima este, în c ea mai mare parte a anului, relativ umedă și răcoroasă, cu valori
normale ale precipitațiilor, specifice pentru depresiunile subcarpatice, cu viteze moderate sau
de mică intensitate ale vântului și cu temperaturi ușor mai scăzute în zonele joase. Pe timpul
verii, clima este mai secetoasă.

11
Clima din zona montană vâlceană se caracterizează prin ierni lungi și friguroase și
veri scurte.
Clima este mai umedă în zonele înalte, în schimb în z onele joase caracteristice sunt
temperaturile mai ridicate și precipitaț iile mai reduse. În ultimii ani, valorile termice extreme
au atins în județul Vâlcea C (minima absolută a județului, înregistrată la Obârșia
Lotrului, în data de 17.02.1993) și C (maxima absolută, înregistrată la Bălcești în
04.07.2000).
Regimul a nual al precipitațiilor variază între 600 și 1.200 mm8.
Temperatura medie anuală pentru județ pe diverse localități este: C la Râmnicu
Vâlcea; C la Obârșia Lotrului; C la Voineasa; C la Drăgășani.
Temperatura medie anuală calculată pentr u intervalul 20 11 – 2016 este de C,
în ușoară creștere față de valoarea multianuală calculată pentru intervalul 1900 -1999, care era
de , consecință a încălzirii climatice globale.
Numărul mediu anual al zilelor de îngheț (T min. < C) este în medie 98,3 la
Râmnicu Vâlcea, având cea mai mare frecvență în lunile decembrie (21,1 zile), ianuarie (28,4
zile) și februarie (20,5 zile).
Cantitatea medie de precipitații este de 714,26 mm anu al (calculată în intervalul 20 11
– 2016). Cele mai multe ploi s e înregistrează la sfârșitul verii și toamna. Cel mai ploios an din
perioada analizată a fost 201 4 (peste 900 mm), iar cel mai secetos a fost 2011 (sub 500 mm).
Cele mai mari cantități de precipitații anuale se produc deasupra orașului Râmnicu
Vâlcea, unde cantitățile de aerosoli sunt mai mari, ca urmare a industrializării. În cursul
anului se înregistrează un maximum de precipitații în iulie, cu același regim de variați e
teritor ială. Luna cu cele mai mici cantități de precipitații este februarie.
Data medie a primei zăpezi se situează în luna decembrie, iar cea a ultimei ninsori la
începutul lunii martie. Stratul de zăpadă se menține cca 70 de zile pe an.
Radiația solară globală este apreciată între 110 și 122 kcal/ /min, iar durata de
strălucire a soarelui este de 2.100 -2.200 ore în r egiunea subcarpatică și 2.047 ore la Râmnicu
Vâlcea. Numărul zilelo r cu cer senin variază între 60 -80 pe an, iar numărul zilelor cu
precipitații este de aproximativ 128 pe an.
Umezeala relativă a aerului variază între 71% și 78%, cu o medie de 75%, iar î n
sezonul estival între 61,9% -72%, cu o medie de 69%. Toamnele sunt lungi, iar numărul
zilelor cu ceață este în medie de 52 pe an. La stațiile meteorologice din județul Vâlcea,
măsurătorile asupra vântului au evidențiat o viteză maximă ce nu a depășit 11 m/s, oscilând
între 9 m/s și 11 m/s9.

8 Planul de Acțiune pentru Mediu, www.cjvalcea.ro, pag.15
9 Raport privind starea mediului în jude țul Vâlcea pe anul 201 6

12
2.4. Hidrografia și resursele de apă
Rețeaua hidrografică interioară a județului Vâlcea măsoară 2.169 km cursuri de apă și
aparține bazinului hidrografic al râului Olt. Oltul este principalul curs de apă care străbate
teritoriul județu lui pe o distanță de 130 km, de la Râu Vadului până la Tighina10. În regiunea
depresiunii Loviștei, Oltul primește apele râurilor Călinești, Urii, Robești, Sărăcinești, Lotru,
Valea Satului, Boia, Titești și Băiașu. În aval de ieșirea din zona montană, Oltu l primește
afluenții: Muereasca, Olănești, Bistrița, Oltețul și Topologul.
Lotrul străbate județul Vâlcea pe o distanță de 80 km și adună apele afluenților
Voineșița, Latorița, Vasilatu și Păscoaia, iar Oltețul curge pe o lungime de 65 km.

Fig. I I-3 Râul Olt
Sursa : www. mapionet. ro
Tabelul nr. I I-1 Lungimea principalelor cursuri de apă
Denumirea cursului de apă Lungimea cursului de apă
Totală Pe teritoriul județului Vâlcea
Olt 615 130
Olteț 190 65
Cerna 99 77
Lotru 80 80
Topologu 95 23
Luncavăț 57 57
Bistrița 50 50
Olănești 38 38
Sursa : Prelu are/prelucrare după Anuarul Statistic al Județului Vâlcea, 2013

Rețeaua lacustră este formată din lacuri glaciare, sărate și artificiale. Lacurile
cantonate în cuvete de proveniență glaciară sunt în bazinul Latoriței și în munții de la
Obârșia Lotrului: Muntele Mic, Iezerul Latoriței, Singuraticul, Cioara, Gâlce scu, Zănoaga
Mare, Iezerul Parâng. Lacurile sărate sunt cele de la Ocnița și Ocnele Mari, iar dintre lacurile

10 Anuarul statistic al Județului Vâlcea, 2013, p.10

13
artificiale , amenajate în scop hidroenergetic și de acumulare, menționăm: Vidra, Brădișor și
Malaia de pe râul Lotru, Călimănești, Dăești, Rm. Vâl cea, Ionești, Zăvideni, Drăgășani etc.
de pe râul Olt11.

2.5. Populația și așezările umane
Potrivit rezultatelor recensământului din anii 2002 și 2011 populația stabilă a
județului Vâlcea era de 413.247 locuitori și respectiv, de 371.714 locuitori, cu o densitate
medie de 71,7 locuitori pe km 2 și, respectiv, de 64,5 locuitori pe km 2; populația din mediul
urban, repartizată în unsprezece localităț i (două municipii și nouă orașe ) totaliza, potrivit
recensământu lui din octombrie 2011, 164.649 persoane, reprezentând 44,3% din totalul
populației județului.
În mediul rural, alcătuit din 78 de localități (comune), cuprinzând un număr 560 de
sate, locuiau 207.065 persoane. Sub aspect demografic, rezultatele celor două recensăminte
relevă o scădere accentuată a numărului populației, cu 41.533 persoane, reprezentâ nd10,1%.
Structura populației jude țului Vâlcea, potrivit recensământului din octombrie 2011 este
următoarea:
– pe sexe, din totalul de 371.714 locuitori, 180.912 erau bărbați, respectiv 48,7%, iar
190.802 erau femei, respectiv 51,3%;
– pe etnii, 347.806 din totalul locuitorilor, respectiv 93, 6% erau români. Celelalte etnii
conlocuitoare erau reprezentate de țigani, 6.939 locuitori, respectiv 1,9 %, precum și
de alte etnii, din care maghiari 207 locuitori, germani 63 locuitori, turci 42 locuitori,
italieni 29 locuitori, precum și persoane de al tă etnie sau care nu au declarat etnia;
– raportat la religie, 351.851 persoane, respectiv 94,7% erau de religie ortodoxă, iar
2.587 locuitori, respectiv 0,7% reprezentau preponderent religiile Catolică,
Musulmană, Adventistă și Baptistă și peste 0,4% dintre locuitori nu au declarat
religia.
Raportat la numărul populației, județul Vâlcea ocupă locul 22 pe țară, ponderea
acesteia în totalul populației țării fiind de 2,0%

2.6. Cadrul economic
În anul 201 6, Produsul Intern Brut (PIB) al județului Vâlcea a ajuns la 8.486,1
milioane lei, reprezentând 1,42% din PIB -ul național și 18,21% din PIB -ul Regiunii Sud -Vest
Oltenia.
În perioada analizată (20 11 – 2016) PIB -ul județului Vâlcea a avut un trend ascendent,
fiind în creștere c u 2,33% în anul 201 6 comparativ cu 201 5).

11 Anuarul statistic al Județului Vâlcea, 2013, p.13

14
Tabelul nr. I I-2 PIB județul Vâlcea, comparativ c u cel regional și național (20 11-2016)
Anul 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Regiune/
Județ Mil lei % Mil lei % Mil lei % Mil lei % Mil lei % Mil lei %
România 418527, 9 100 524388,7 100 510522, 8 100 533881, 1 100 565097,2 100 596681, 5 100
Regiunea
S-V
Oltenia 33682, 6 8,04
40742,1
7,7
40401,5
7,9
42368, 6
7,9
44583, 5
7,9
46597, 9
7,8
Județul
Vâlcea 6594,3 1,58
7930,6
1,5

7468,1
1,4
7510,6
1,4
8292,5
1,4
8486,1
1,4
Sursa : Prelu are/prelucrare după Anuarul s tatistic al județului Vâlcea, 201 6, Direcția Județeană de
Statistică Vâlcea; www.cnp.ro, Pr ognoza în profil teritorial 201 5-2022

Afacerile sunt dominate de servicii, cu o pondere de 77% din totalul firmelor
înregistrate în județul Vâlcea, față de 19% în sectorul de industrie și construcții. Ace astă
situație nu este cu mult diferită de contextul național, unde ponderea pentru aceleași sectoare
este 76%, respectiv 20%, restul fiind reprezentat de întreprinderi active în sectorul primar
(agricultură, silvicultură, pescuit).
În perioada 20 11-2016 numărul de firme a scăzut cu 13,73%, ceea ce, în cifre
absolute, reprezintă 1.074 firme închise în județ12.
Evoluția cifrei de afaceri în județul Vâlcea arată că sectorul industriei, construcțiilor
și cel al serviciilor au reintrat pe un trend crescător începân d cu anul 201 2. Sectorul primar,
agricultura, se află pe o pantă ușor ascendentă.
După cifra de afaceri, în anul 2013, cele mai dezvoltate sectoare au fost comer țul,
industria prelucr ătoare, construc țiile, transportul și depozitarea. ( tabel nr. II-3)
Tabelul nr. II-3 Topul celor mai dezvoltare ramuri ale economiei din județul Vâlcea
Nr.crt. Ramuri ale economiei naționale CA (mil.lei) Număr firme Număr
salariați
1 Comerț cu ridicata și amănuntu l; repararea
autovehiculelor și motocicletelor 3.600 2.589
13.567
2 Industria prelucrătoare 3.024 684 17.344
3 Construcții 712 600 6.592
4 Transport și depozitare 562 931 3.399
5 Producția și furnizarea de energie electrică
și termică, gaze, apă caldă și aer
condiționat 410 57
2.115
6 Tranzacții imobiliare, închirieri și activități
de servicii prestate în principal
întreprinderilor 336 906
4.923
7 Hoteluri și restaurante 234 505 3.361
8 Industria extractivă 215 26 2.157
Sursa : Prelucrare după Tempo Online , INS

Industriile creative sunt slab dezvoltate în jude țul Vâlcea, exist ând un num ăr mare de
firme în domeniu, dar cu num ăr redus de salaria ți și cifra de afaceri mic ă. Cifra de afaceri din
industriile creative reprezint ă 1,08% din totalul cifrei de afaceri la nivelul jude țului.

12 Direcția Județeană Vâlcea , Anuarul S tatistic al județului Vâlcea, Evoluția numărului de întreprinderi active ,
2016

15
În ceea ce privește activitatea economică în domeniul agricol, în județul Vâlcea,
producț ia vegetală are o importanță scăzută în raport cu producția regională și națională.
Astfel, p roducț ia de porumb din județul Vâlcea reprezintă 2% din cea națională, în timp ce
alte culturi contribuie la nivelul național astfel: cereale boabe 1,3%, leguminoase 0,2%,
cartofi 1,6%, legume 1,6%.
O pondere crescut ă în raport cu produc ția na țional ă o reprezint ă produc ția de fructe cu
6,5% din cea na țional ă și produc ția de struguri cu 3% din produc ția na țional ă.
Evolu ția produc ției vegetale în jude țul Vâlcea a înregistrat fluctua ții semnificative în
perioada 2 011 -2016.