Capitolul 1. PROBLEMA ENERGIEI STAREA ACTUALĂ ȘI DE PERSPECIVĂ Secolul al XXI -lea se va cara cteriza printr -o trecere rapidă a sectorului energetic… [610741]

Capitolul 1. PROBLEMA ENERGIEI
STAREA ACTUALĂ ȘI DE PERSPECIVĂ
Secolul al XXI -lea se va cara cteriza printr -o trecere rapidă a sectorului energetic al lumii,
dominat de monopoluri cu cu structură integrată vertical, la sisteme descentralizate, mai eficiente și
mai curate. Noi generații de tehnologii , cum ar fi turbine cu gaze de mare performanta, turbine
eoliene de mare putere, panourile fotovoltaice si captatoarele solare, prezinta o fortă ce amplifică
acest proces. Desi pondere energiei produse de aceste inst alații este inca relativ mică, posibilitatea
de realizare la scară de masa a unor astfel de mijloace de producere a energiei poae duce la crearea
unui sistem energetic mai puțin costisitor si mult mai descentralizat.
Acestet transformări radicale vor avea un impact benefic asupra procesului de valorificare a surselor
regenerabile de energie, deoarce aceste surse, indeosebi cea solara, sunt disponibile pretutindeni.
Omenirea in momentul de fața beneficiaz ă de trei mari categorii de surse de energie, ba zate pe:
 Arderea combustibililor fosili ( gaze, țiței, cărbune)
 Fisiune nucleară;
 Capatarea si conversia energiilor regenerabile( energia solara, energia potențială a apelor din
râuri, energia vantului, energia valurilor etc).
Aceste categorii de surse se deosebesc considerabil din mai multe puncte de vedere:
 al prețului energiei produse;
 al capacitații de a produce energie in cantitati si la perioade de timp solicitate (ziua -noaptea,
vara-iarna etc)
 al impactului asupra mediului, datorat producerii resurse lor energetice primare și a energie i
finale.
Sursele de energie primare sunt epuizabile și arderea acestora produce mari cantit ăți de CO2, de
aceea sunt c ăutate noi surse de energie.

1.1 CONSUMUL ȘI PRODUCEREA DE ENERGIE:
TENDINȚA LA NIVEL EUROPEAN

Energia a jucat un rol important la începuturile Uniunii Europene, când cele șase state membre
fondatoare au creat mai întâi, în 1952, o piață comună a cărbunelui și oțelului, prin Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului, și apoi, în 1957, Comun itatea Europeană a Energiei Atomice.
Începând din anii ’90, UE depune eforturi în vederea creării unei piețe interne a energiei, care să
permită libera circulație a energiei în Uniune.
In anul 2015 , procentul de energie primară produsă în UE care provenea din surse regenerabile
era de 26, 7 % . Producția de energie din surse regenerabile a crescut de la aproximativ 120 Mtep în
2005 la 205 Mtep în 2015 (o creștere de 71 %), în timp ce producția de energie primară din
majoritatea celorlalte surse a scăzut în aceeași perioadă, atât în termeni absoluți, cât și în termeni
relativi .
Figura 1.1 Producția de energie primară în UE -28 în 2015

Sursa: Eurosta t
Figura arată, de asemenea, că biomasa (inclusiv fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor) constituie
de departe cea mai importantă sursă regenerabilă de energie din UE: aceasta reprezint ă 63,3 % din
totalul producției de energie din surse regenerabile. De aceea, sectorul agricol și cel forestier sunt
deosebit de importante în acest context. În 2010, 48,5 % (80,7 Mtep) din energia din surse
regenerabile produsă în UE a provenit din biomasă forestieră, în timp ce biomasa agricolă a
reprezentat 10,6 % din acest total (17,6 Mtep)

Până în 2020, 20 % din consumul final de energie al UE ar trebui să provină din s urse
regenerabile de energie. Această țintă include utilizarea surselor regenerabi le de energie în toate
sectoarele posibile, și anume în producția de energie electrică și termică, dar și în sectorul
transporturilor.
Figura 1.2 Ponderea e nergiei din surse regenerabile în UE și în statele sale membre, în
2005 și în 2015, și țintele pentru 2020 (%)

In imagine se prezintă țintele naționale obligatorii pentru toate statele membre, bazate pe
prosperitatea relativă a acestora, precum și progresele realizate începând cu anul 2005. În 2015,
16,7 % din consumul final brut de energie al UE a provenit din surse regenerabile.

Tranziția către un sector al aprovizionării cu energie cu emisii reduse de dioxid de carbon
necesită schimbări suplimentare semnifi cative în producția de energie . În actualul cadru de politică ,
se preconizează o modificare a mixului energetic al viitor ului marcată de un puternic declin al
tuturor c ombustibililor fosili (cărbune , petrol și gaze naturale) în producția internă a UE și de
o trecere la energia din surse regenerabile.
Prin urmare, sunt necesare capacități suplimentar e de producere a energiei din surse regenerabile.
Figura 1 .3 Previziuni cu privire l a producția de energie în UE, in functie de tipul
combustibil ului

Țintele și obiectivele UE în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, energie din
surse regenerabile și eficiență energetică:
Până în 2020:
 reducerea cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră (în comparație cu nivelurile
din 1990);
 creșterea la 20 % a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final de energie;
 o țint ă orientativă de îmbunătățire a eficienței energetice cu 20 % în raport cu previziunile
privind consumul de energie în viitor.

Până în 2030 :
 reducerea cu cel puțin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră (în comparație cu nivelurile
din 1990);
 creșterea la cel puțin 27 % a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final de
energie (țintă obligatorie la nivelul UE);
 o țintă orientativă de îmbunătățire a eficienței energetice cu cel puțin 27 % în raport cu
previziunile privind consumul de energi e în viitor; această cotă urmează să fie revizuită în
2020, avându -se în vedere o țintă de 30 % la nivelul UE .

Până în 2050 :
 UE intenționează să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80 -95 % față de nivelurile
din 1990

Până în 2014, UE r eușise deja să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu peste 20 % față
de nivelurile din 199024. În 2015 însă, emisiile au crescut cu 0,7 % față de 2014.

1.2 TENDINȚA LA NIVE L MONDIAL

Anual omenirea necesită cantități enor me de surse primare de energie
 minerale (cărbune, gaze naturale, petrol, șisturi bituminoase, turbă, uraniu),
 biologice (lemn, material vegetal de energie)
 hidraulice (energia râurilor, fluxurilor),
 climatice și spațiale (energia vântului, Soarelui),
 geotermale (energie subterană) și altele.
Din aceste surse se produce energia electrică și termică, combustibilul pentru autovehicule și
necesitățile de uz casnic, combustibil tehnologic pentru i ndustrie și așa mai departe. Pentru a evalua
volumul total al diferitelor tipuri de combustibil, au fost transferate în asa -numitul combustibil
conventional, care se măsoară în tone de petrol (sau cărbune) echivalent. Pentru a echivala această
cantitate de electricitate de la diverși combustibili la energia, produsă din 1 kg de petrol sau 1 kg de
cărbune.
In 2015 producția mondială a surselor de energie primară (în echivalent de petrol) a fost de
13,9 miliarde de tone, iar consumul – 13,4 miliarde d e tone, liderii mondiali în ambele caz uri sunt
China și SUA .

Regiunea/Tara Productia Consumul
Mondiala 13890 13420
China 2640 3101
SUA 2012 2196
Rusia 1341 718
Arabia Saudita 650 215
India 593 882

In ultimii 20 de ani producția mondială de energie a crescut cu 49,0%, de la 9.263 milioane
de tone echivalent petrol cât era în 1995 la 13.805 milioane de tone echivalent petrol în 2014. În
această perioadă China a înregistrat cea mai mare creștere a producției de 143,7% (1995 -1.064
milioane de tone echivalent petrol, 2014 -2.593 milioane de tone echivalent petrol)

Producția Totală de Energie pe Regiuni (in procente % )

Figura 1.4

Primul loc la producția totală de energi e este ocupat de catre China cu 18,8% urmat de Statele Unite
cu 14,6%. Tarile din Orientul Mijlociu ocupa locul a treilea cu un procent de 13,1%, urmate de cele
din Asia cu 10,8%, Rusia 9, 5% și de tările din Africa cu 8,2%
În anul 2014 UE produce doar 5,6% (775 milioane de tone echivalent petrol) din energia produsă la
nivel mondial, mai puțin cu 19,8% comparativ cu anul 1995 (966 milioane de tone echivalent
petrol).

Producț ia Totală de Energie pe tipuri de Combustibili (in procente % )

Figura 1.5
Petrolul și cărbunele rămân cele mai importante surse pentru producerea energiei (60,0%),
cărbunele având cel mai mare procent de creștere a utilizării față de 1995 (cu 79,1%), pe seama
diminuării energiei generată nucl ear.
Consumul Mondial de Energie Finală pe Regiuni (in procente %)

Figura 1.6

Consumul mondial, primar și final de energie, în anul 2014, a crescut față de 1995 cu 44,1%.
O creștere semnificativă a consumului înregistrează China (153,4%) și țările asiatice (88,8%), fapt
care demonstrează că asistăm la o dezvoltare accelerată a economiilor emergente și energofage, dar
și o creșter e a populației.
UE consumă 11,6% din energia consumată la nivel mondial, ocupând locul al 3 -lea, după
China (21,2%) și Statele Unite (16,3%).

Consumul Mondial de Energie Finală pe tipuri de combustibili (%)

Figura 1.6

Petrolul (39,9%) și cărbunele (11,4%) reprezintă combustibilii solizi consumați în cea mai
mare măsură la nivel mondial.
Sursele de regenerabile de energie reprezintă doar 12,5% din totalul de energie consumată la nivel
mondial.

În funcție de zona geografică, se poate observa că disp onibilitatea resurselor a influențat
producția de energie, de exemplu în SUA, depozitele mari de gaze au determinat ca materia primă
cea mai des utilizată pentru producția de energie sa fie gazele naturale. Franța lipsită de resurse
naturale care să permit ă obținerea de putere calorică, a optat pentru energia nucleară, având în
prezent un procentaj de 77 % din totalul de energie obținut prin fuziune nucleară.

Producția de energie pe categorii de resurse în SUA (2019 )

Figura 1.7.
Producția de energie pe categorii de resurse în Germania (2019 )

Figura 1.7.

Producția de energie pe categorii de resurse în Franța

Figura 1.7.

Producția de energie pe categorii de resurse în România

Figura 1.7.

CAPITOLUL 2: Generalități
CONSIDERAȚ II GENERALE PRIVIND ENERGIA SOLARĂ
Energia provenită de la soare prezintă o importanță deosebită in menț inerea vieții fără de
care via ța nu ar fi posibilă pe P ământ, însă prezintă si un potențial energetic remarcabil.
Spre exemplu, pe Pămâ nt ajunge o cantitate enormă de lumină solară care este absorbită sau
reflectat ă inapoi in spațiu in timpul zile. Valoarea medie a acestei energii este echivalentă cu o
putere de 1100w p e metru p ă
ă sub form ă de căldură decât ca
lumina. Cantitatea de energie solar ă care ajunge pe suprafa ța Pământului este considerat ă a fi
suficient ă pentru a dep ăși de 20.000 de ori nevoia de energie electric ă. Aceast ă resursă este îns ă
distribuit ă inegal si fluctuant.

Regiunile din apropierea ecuatorului primesc mult mai mult ă lumin ă decât zonele cu
latitudine mai mare, iar norii pot absorbi sau împr ăștia energia solar ă înainte ca aceasta s ă ajung ă pe
Pământ. De aceea, multe aplica ții ale energiei solare sunt practicabile doar în zone cu lumin ă solar ă
puternic ă.
Din radia ția primit ă de Pământ:
 47% este absorbită și remisă spaț iului sub form ă de radia ție în infraro șu,
 30% este reflectată in spaț iu,
 23% este folosită în ciclul de evaporare și precipitaț ii ale atmosferei
 • 0,5% se regăseș te sub form ă de fotosintez ă în plante.

Energia emis ă de Soare are lungimea de und ă situat ă în intervalul 2−10−7 𝑠𝑖 4−10−6 metri.
Fiecă rei lungimi de und ă îi corespunde o frecvență și o energie care se exprimă în electroni –
volți, sau eV. Lumina roș ie are energia cea mai mic ă din spectrul vizibil, în vreme ce lumina violet
are energia cea mai mare. În spectrul invizibil, razele ultraviolete, au o energie mai mare decât
spectrul vizibil, în vreme ce razele infraro șii, pe care le sim țim drept c ăldură, au o energie mai mic ă
decât energia luminii.

Celulele so lare ră spund în mod diferit l a diferitele lungimi de und ă a luminii. De exemplu,
siliciul monocristalin poate utiliza întregul spectru vizibil, plus o parte a spectrului infraro șu.
Radia țiile cu lungime de und ă prea mare caracterizate printr -o energie mic ă, sunt prea slabe
energetic pentru a putea produce curent electric. De asemenea radia țiile a căror energie este prea
mare, pot produce curent electric, dar marea parte a energiei lor nu este utilizat ă. În concluzie,
lumina care are o energie prea mic ă sau prea mare nu este folosit ă de celulele solare pentru a
produce electricitate, ci este transfo rmată de acestea în c ăldură.
În compara ție cu sursele neconven ționale de energie radia ția solar ă posed ă următoarele
avantaje :
 este echitabil disponib ilă.
 nu depinde de parteneri str ăini.
 este o surs ă practic inepuizabil ă
 are un poten țial uria ă.
 fiind dispersat ă in teritoriu poate asigura conversia in alte forme de energie la locul
de utilizare, eliminându -se transportul la distan ță .
 este "curat ă", adic ă este una din pu ținele forme de energie practic nepoluant ă.

Aceste însuș iri, ale energiei solare, au f ăcut ca omenirea, confruntata cu o criza energetic ă
serioas ă, să se Întoarc ă la sursele primare, s ă reconsidere utiliz ările posibile si rentabile ale energiei
solare.

EFECTUL FOTOVOLTAIC
Energia solar ă poate fi convertit ă direct în energie electric ă folosind efectul fotovoltaic.
Dispozitivele în care se realizeaz ă conversia energiei luminii solare î n energie electric ă prin efect
fotovoltaic sunt denumite generatoare fotovoltaice (FV). Generatoarele fotovoltaice elementare se
numesc celule fotovoltaice sau fotocelule
Efectul fotovoltaic determin ă anumite materiale s ă converteasc ă energia luminoas ă în
energie electric ă la nivel atomic. Cân d lumina strălucește pe o celulă fotovoltaic ă, ea poate fi
reflectat ă, absorbit ă, sau s ă treac ă direct prin mat erial. Îns ă numai lumina absorbit ă genereaz ă
electricitate.

Înțelegerea efectului fotovoltaic este legat ă de cunoa șterea fenomenelor ce au loc in
joncțiunea p -n a dou ă materiale semiconductoare de tip p și de tip n.
Vom prezenta în continuare no țiunile de bază necesare pentru a explica și a înțelege
principiul de func șionare a celulei fotovoltaice .
Se cunoa ște că, lumina este alc ștuită din particule, fotoni. Fiecare foton are o anumit ă
energie caracteristic ă nivelului energetic al înveli șului electronic a l atomului de unde provin sau
sunt emi și.
Aceș ti fotoni sunt fotonii electronici termici:
 Infraroșii
 Vizivili
 Ultravioleți.

La interacț iunea fo tonilor electronici cu substanță -materia se produc urmă toarele procese:
 un foton electronic poate fi absorbit de un electron sit uat pe o orbit ă energetic ă
fundamental ă inferioar ă din înveli șul electronic al atomului, electronul va trece pe o
orbita superioar ă, aici electronul nu are o situa ție stabil ă datorit ă fotonului și energiei
absorbite, va reveni pe orbita fundamentală inferi oară de unde a plecat inițial,
emițând fotonul și energia absorbită ;
 un foton electronic smulge un el ectron din înveli șul electronic al atomului
consumându -și complet energia, electronul eliberat se nume ște fotoelectron.
 un foton electronic se ciocne ște cu un electron din înveli șul electronic al atomului pe
care îl smulge din atom, c ăruia îi transmite numai o parte din energia sa, fotonul este
deviat de la direc ția sa ini țială și are o frecvență mai mică (Eí = hn í) decât cea pe care
a avut -o înaintea ciocnirii cu electronul, i ar electronul smuls din înveliș ul electronic
al atomului se numeș te electron Compton.
Dacă un astfel de foton intr ă in sec țiunea p a semiconductorului, el poate fi absorbit aici. Într-un
corp solid atomii au o configura ție caracteristic ă fiecărui material. O configura ție care se repet ă
periodic În volumul materialului formeaz ă o rețea cristalin ă.
În nodurile reț elei cris taline se afl ă atomii, iar leg ăturile dintre ace știa sunt realizate cu ajutorul
electronilor care au sarcina electric ă negativă si gravitează in jurul nucleelor înc ărcate pozitiv.

Dacă electronii se deplaseaz ă liberi în re țeaua cristalin ă, corpurile sunt b une conductoare de
electricitate, iar dac ă electronii nu se pot deplasa liberi in re țeaua cristalina corpurile nu sunt bune
conductoare de electricitate. Metalele sunt bune conductoare de electricitate, iar izolatori nu sunt
buni conductori de electricitat e.
Semiconductorii se situeaz ă din punct de vedere al conductan ței electrice intre metale si
izolatori. S emiconductori sunt buni conductori de electricitate in momentul în care materialului i se
comunic ă energie din exterior, iluminare sau înc ălzire. Sub interac țiunea energiei primite din
exterior, electronii ies din starea în care se afl ă inițial in re țeaua cristalin ă și se deplaseaz ă liberi in
rețea.
Energia de activare a electronilor este produs ă prin iluminare sau înc ălzire. În
semiconductori exista dou ă tipuri de purt ători de sarcini, electronii purt ători de sarcini negative și
ioni pozitivi sau goluri purt ători de sarcini pozitive. Un gol sau o sarcin ă pozitiv ă ia na ștere in
momentul in care unui electron i s -a comunicat energia de activare si p ărăseș te atomul care devine,
ion pozitiv .
Dacă un câmp electric exterior oblig ă electronii s ă se deplaseze ordonat, locurile ramase
goale se deplaseaz ă în sens contrar mi șcării electronilor. Semiconductorul în care num ărul sarcinilor
negative, electronii este egal cu num ărul sarcinilor poziti ve, goluri se nume ște semiconductor
intrinsec.
O dat ă cu comunicarea energiei de activare, în material va cre ște num ărul purt ătorilor de
sarcini negative și pozitive in mod egal, de oarece la smulgerea unui electron din leg ătura sa atomic ă
apare simultan și un gol, se genereaz ă o pereche electron -gol. În felul acesta cre ște conductibilitatea
electric ă a semiconductorilor.
Conducti bilitatea semiconductorilor crește foarte mult când aceștia conțin impurităț i.

1.1. Introducere

Energia solară este o sursă de energie re generabilă generată din radiațiile soarelui. Sistemele
fotovoltaice sunt proiectate având la bază celula fotovoltaică. De vreme ce o celulă fotovoltaică tipică
produce mai puțin de 3 Wati la aproximativ 0.5 Volti dc, celulele trebuie conectate în serie – paralel
pentru a produce destulă putere pentru aplicatiile de înaltă putere. Celulele alcătuiesc module iar
modulele sunt conectate formând matrici.

Modulele pot avea puteri de vârf la ieșire ce variază de la câțiva wati, în funcție de aplic ația în
cauză, până la peste 300 de wati.

De vreme ce matricile fotovoltaice produc putere doar când sunt iluminate, sistemele
fotovoltaice folosesc adesea un mecanism de stocare pentru ca energia electrică acumulată să poată fi
folosită ulterior. Cel mai des, mecanismul de stocare constă în baterii reincărcabile.

Cănd se folosește un mechanism de stocare sub formă de baterie, adeseori se incorporează si
un controller de încărcare în sistem pentru a prevenii situațiile de supraîncărcare. Este posibil ca u nele
sau toate sarcinile servite de sistem să funcționeze prin curent alternativ. Dacă acesta este cazul , va
fi nevoie de un invertor pentru a converti curentul direct (dc) de la matricea fotovoltaică în curent
alternativ (ac). Dacă sistemul prevede și un sistem de rezervă ce va prelua controlul daca sistemul
fotovoltaic nu produce adecvat energie, atunci va fi nevoie de un controller pentru a opera sistemul
de rezervă.

De asemenea, este posibil ca sistemul fotovoltaic să fie interconectat la o rețea de u tilități.
Asemenea sisteme pot livra energia în exces de la panourile fotovoltaice către retea sau pot folosi
rețeaua ca un sistem de rezervă în caz de generare insuficientă. Aceste sisteme interconectate la rețea
trebuie sa prevadă circuite corespunzatoar e pentru ca sistemul fotovoltaic sa fie deconectat de la rețea
în cazul defectiunilor.

1.2. Istoricul panourilor fotovoltaice

Oamenii cercetau de mult posibilitățile de folosire a energiei solare, a apei și a vântului.
Utilizarea energiei solare ca re sursă energetică, a început încă din antichitate, unde cu ajutorul
lentilelor și oglinzilor au captat acest tip de energie. Acestea erau panourile solare antice. Cu trecerea
timpului însă resursele energetice fosile au început să domine, iar resursele ener getice alternative au
devenit mai puțin importante. Resursele energetice alternative au căpătat iarăși importanță după ce
omenirea s -a confruntat cu faptul că resursele energetice fosile sunt limitate. Asa am început din nou
să ne orientam cu toții spre fo losirea resurselor energetice alternative inepuizabile care include și
folosirea panourilor fotovoltaice.

Becquerel a descoperit că lumina soarelui poate fi convertită direct în electricitate in 1839,
când a observant efectul fotovoltaic. Apoi, in 1876, Adams și Day au descoperit că seleniumul
manifesta proprietăți fotovoltaice. Când Planck a postulat natura cuantica a luminii in 1900, usa a fost
deschisă pentru ca alți oameni de stiință să contribuie la această teorie. În 1930 Wilson a propus teoria
cuan tica a solidelor, furnizând o legatură teoretică între foton și proprietatiile solidelor. Zece ani mai
tarziu, Mott si Schottky au dezvoltat teoria diodei solide, și în 1949, Bardeen, Brattain si Shockley au
inventat tranzistorul bipolar. Această invenție, desigur, a revolutionat lumea dispozitivelor solide.

Prima celula solara, dezvoltată de Chapin, Fuller și Pearson, a urmat în anul 1954. Avea o eficiență
de 6%. Doar patru ani mai tarziu, primele celule solare au fost folosite la satelitul Vanguard I.

Celulele fotovoltaice sunt confecționate din materiale semiconductoare și sunt asamblate în
module de aproximativ 36 de celule. Această observatie este semnificativă, înseamnă că aceeasi
industrie care în ultimii 50 de ani a progresat de la dezvoltarea tranzistorului bipolar la circuite
integrate ce contin milioane de tranzistori este implicată și în dezvoltarea celulelor fotovoltaice.

Dupa cum sa mentiona t mai sus in introducere, utilizarea unui sistem de urmarire poate sa
imbunatateasca foare mult cas tigul de putere din radiatia solara. In aceasta ordine de ideii
implementarea unui sistem de urmarire a luminii solar este foarte importanta.

5. Sisteme de stocare

Sistemele de stocare au un rol foarte important în rețelele de aliment are cu energie electrică,
deoarece au capacitatea de a compensa într-un mod cât mai eficient cantitatea de energie care
trebuie introdusă în rețea. Comb inate cu sistemele de producere a energiei electrice bazate pe
resurse regenerabile, pot crește valoarea energiei electrice generate de centralele eoliene și solare,
reușind astfel să injecteze în rețea, energie fix în mo mentele de vârf sau să acumuleze surplusu l,
atunci când cererea de energie este redusă.

Un avantaj major al sistemelor de stocare este acela că facilitează integrarea într-o formă
cât mai simplă și eficientă a sistemelor energetice bazate pe resurse regenerabile.

Poziționarea unor astfel de sisteme de stocare se face strategic, în apropi erea consum atorilor,
contribuind astfel la creșterea gradului de utilizare și a eficienței sistemelor existente pentru
transportul și distribuția energiei electrice. Sistemele de stocare sunt utilizate pentru a reduce
vârfurile de sarcină într-o stație de producere de energie electrică, asigurând astfel funcționarea
instalațiilor într-un regim permanent pentru perioade de timp cât mai mari. Sistemele de stocare au
de asemenea și rolul de a asigura calitatea energiei electrice, precum eliminarea fluctuațiilor de
frecvență, a supratensi unilor, căderile de tensiune și chiar întreruperile totale de aliment are cu
energie.

Sistemele de stoc are au revoluționat modul în care curentul electric poate fi stocat pentru
perioade variabile de timp. Principalul obstacol întâlnit în sistem ele de generare de energie electrică
bazată pe resurse regenerabile este varierea mo dului de înc ărcare a generatoarelor (balancing),
ținând cont de mărimile dinamice ce caracterizează modul de fu ncționare. În acest caz, un sistem
de stocare de energie ușurează foarte mult activitatea de reglare a modu lui de încărcare a sistemelor.

Integrarea unor elemente no i, precum sistemele de stocare, în structurile actuale de sisteme
energetice nu este o muncă ușoară, în principal datorită modificărilor ce trebuie efectuate la nivelul
sistemului de condu cere.

Stocarea energiei pentru o anumită perioadă de timp are mu lte avantaje care se pot vedea
direct în piața producătorilor de energie, în sistemul de tr ansport și distribuție, dar și în prețul
energiei electrice.

5.1. Tipuri de sisteme de stocare

În funcție de tehnol ogiile și echipam entele dezvoltate până în prezent sistemele de stocare
pot fi grupate în 3 categorii:

– echipam ente de stocare pentru perioade scurte de timp și cu capacități mici, sub 0,5
kWh;
– echipam ente de stocare pentru p erioade medii, între 12 și 60 de ore, și au capacități
de până la câteva sute de MWh;
– echipam ente de stocare pentru perioade mari de timp, care au capacități de peste
1000 M Wh.

Pentru dimension area capacității sistemului de stocare de energie electrică se ține cont de
puterea nominală a consumato rilor și de distribuția necesarului de energie pe intervale orare. Durata
de funcționare a unui astfel de dispo zitiv variază destul de mult în funcție de modul de utilizare, în
special de nivelul de descărcare și de temp eratură. Odată cu alegerea dispo zitivului de stocare,
însemn ând tipul de baterie și capacitatea acesteia, se alege control erul de încărcare/ descărcare și
invertoarele pentru b aterii.

Cea mai comună formă de stocare de energie întâlnită în practică implement ată la scară mare
este reprezentată de pompa rea de apă sp re un rezervor aflat la înălțime în momentele în care cererea
de electricitate este mică și reintroducerea acesteia în rețea prin intermediul unui generator hidro în
momentul în care crește consumul. În prezent suma capacităților depozitelor de stocare de energie
depășesc 1 GW. Dezavantajul acestor bazine este că nu pot fi construite decât în zonele în care
relieful are anumite particularități referitoare la niv elul de altitudine.

În literatură există mai multe tipuri de dispo zitive folosi te la stocarea energiei electrice. Cu
toate acestea, dispo zitivul cel mai des utilizat în experimente este bateria modificată de tip
Thevenin. Pentru utilizarea acesteia în simulări au fost luate câteva presupun eri: electrozi sunt
confecționați din materiale po roase, rezistența electrolitică este constantă pe parcursul d escărcării,
descărcarea se produce cu o valoare a curentului constant.

5.2. Mod elul matematic al unei baterii

Pentru a înțelege mai bine modul de op erare al unei baterii în cadrul unui sistem de prod ucere
de energie, se va pr ezenta în continuare modelul neliniar al unei bateri. Un parametru important
pentru un sistem de stocare este starea de încărcare, SoC, care măso ară cantitatea de energie pe care
o are înmagazinată la un moment de timp, t.

Pentru a defini starea de încărcare a unei baterii trebuie să consid erăm că inițial aceasta este
descărcată complet. Cunoscând curentul de încărcare, Ib(t), sarcina care intră în baterie se calculează
ca integrală din acest curent. Dacă se ia în consid erare și capacitatea totală de înmagazinare a
bateriei, Q0, atunci st area de încărcare a bateriei se po ate scrie simplu c a:

SoC(t)=∫Ib (σ)dσ t
t0
Q0×100
unde: 𝑄0=∫𝐼𝑏∞
𝑡0(𝜎)𝑑𝜎.
Din motive de siguranță nivelul de înc ărcare al bateriei trebuie să fie ținut între anumite
limite, care de obicei depind de modul de realizare și de materialele din care este confecționată. De
obicei aceste limite sunt setate între: 20% ≤ SoC(%) ≤ 95%.
Pentru a menți ne aceste limite în timp, nivelul de încărcare al bateriei trebuie să poată fi
calculat la orice moment de timp. Dar acest calcul nu este ușor de făcut, deoarece SoC depinde de
mulți alți factori, precum temperatură, capacitatea bateriei și rezistențele interne.

O metodă de calcul a stării de înc ărcare a bateriei este definiția clasică, însă din cauză că
formula conține o integrală acest lucru este foarte dificil.

Pentru această lucrare s-a ales însă o altă abordare. Astfel pentru calcul nivelului de
încărcare a bateriei se conside ră tensiun ea circuitului în buclă deschisă, atunci când curentul prin
baterie este 0. Ținând cont că între starea bateriei și tensiun ea din circuit, există o relație directă,
se pot sc rie următoarele relații:

VOC(t)=a1S(t)+a0
SoC(t)=VOC(t)−a0
a1
unde:
SoC – starea de încărcare a bateriei, exprim ată în procente,
a0 – este tensiun ea la bornele bateriei atunci când SoC (t) = 0,
a1 – este obținut știind valoarea lui a1 și VOC pentru SoC(t) = 100%.

Pentru cazurile în care o astfel de baterie este folos ită într-un sistem de producere de energie,
trebuie avute în vedere câteva aspecte legate de parametrii de funcționare a dispozitivului de stocare,
întrucât valorile acestora se modifică de la un model al altul. Principalii parametrii de care trebuie
ținut cont sunt:

Rezistența de încăr care și descărcare: această rezistență este asociată cu rezistențele electrolitice,
plate sau rezistențe lichide și presupun că în funcție de starea de operare a bateriei, încărcare sau
descărcare, valoarea rezistenței dif eră.

Rezistența de supra alimentare și supra descărcare: aceste rezistențe se adaugă în plus în cazul în
care dispo zitivele sunt supuse unor regimuri peste cele no rmale de funcționare.

Descărcare continuă: în majo ritatea cazurilor bateria se află într-o continuă descărcare, ceea ce
condu ce la scăderea în timp a cantității stocate.

Descărcări intermiten te: deoarece sistemul trebuie să ur mărească cererea de energie cât mai bine,
bateriile se construi esc astfel încât să poată să livreze la diferite perioade de timp cantitatea necesară.

Rata de încăr care și descărcare: în prezent, sistemele de stocare și în special bateriile sunt foarte
scumpe, iar datorită abuzurilor, încărcări și descărcări repetate în intervale scurte de timp, acestea
se pot strica foarte repede. Pentru a putea proteja bateria, în cadrul sistemului de control a fost creat

un nou p arametru num it rată de încărcare/ descărcare.

Cel mai comun model de sistem de sto care folosit în aplicațiile virtu ale este pr ezentat în
Figura 5.1. Acest model se bazează pe ideea tensi unii la borne în circuit deschis, V0, și dependența
de rezistența internă, Rint, dar și de tensiun ea la bornele bateriei, Vb. În cadrul experimentelor pe
acumulatori reali s-a descoperit că rezistența i nternă a bateriei diferă în funcție de starea de
funcționare a bateriei: dacă este în regim de încărcare sau de descărcare. Astfel modelul prezentat
în Figura 5.1. nu sur prinde aceste regimuri, motiv pent ru care s-a construit un nou model care ține
cont de această din amică internă a bateriei.

Figura 5.1. Modelul simplificat al unei baterii

Pentru a lua în consid erare modificările rezistenței în funcție de regimul de lucru al bateriei,
trebuie să modificăm circuitul vechi sub forma prezentată în Figura 5.2. Acest nou model definește
două noi rezistențe interne, Rc și Rd, asociate fiecărei stări de funcționare în parte, încărcare și
descărcare. Prezența diodei în circuitul din Figura 5.2. are rolul de a pune în evidență faptul că doar
o rezistență este folosită la un mo ment de ti mp.

Observație: Dioda este prezentă do ar cu scop demonstr ativ și experimental, aceasta nu
având nici o reprezentare fizică.

Ecuațiile dinamice care se pot deduce pe baza noii structuri, se împart pentru cele do uă
moduri de funcționare astfel:

– pentru regimul de d escărcare:

𝑉𝑝= −𝑉𝑝1
𝑅𝑑𝐶+𝑉𝑂𝐶1
𝑅𝑑𝐶−𝐼𝑏1
𝐶, 𝑉𝑝≤𝑉0

– pentru regimul de în cărcare:

𝑉𝑝= −𝑉𝑝1
𝑅𝑑𝐶+𝑉𝑂𝐶1
𝑅𝑑𝐶−𝐼𝑏1
𝐶, 𝑉𝑝≤𝑉0

unde:
𝐼𝑏𝑉𝑝−𝑉0
𝑅𝑏

𝐼𝑏- are valori po zitive în mo mentele în care se descarcă.

Figura 5.2. Modelul unei baterii Thevenin cu rezistențe diferite pentru încărcare și descărcare

În simulări de obicei sunt folosi te reprezentările pe stare ale bateriei care țin cont de toate
variabilele mod elului:

𝑥=[𝐼𝑏 𝑄 𝑆𝑜𝐶 𝑉0 𝑉𝑏 𝑃𝑏𝑎𝑡] 𝑇

Ib=V0
Rctr+Rint

𝑄(𝑡)=∫𝐼𝑏(𝜎)𝑑𝜎𝑡
𝑡0
𝑆𝑜𝐶 =𝑄(𝑡)
𝑄0
𝑉0=𝑎1𝑆𝑜𝐶 +𝑎0
𝑉𝑏=𝑉0−𝐼𝑏𝑅𝑖𝑛𝑡
Pbat=Vb×Ib
unde:
Pbat – puterea disponibilă la bornele bateriei;
𝑅𝑖𝑛𝑡 – rezistența internă a bateriei; iar valorile pentru a1 și a2 sunt alese conform
specificului bateriei.

Structura de implementare a unei baterii
Utilizand Matlab Simulink, am realizat o implementare a bateriei prezentata in
sectiunea 5.1.1, modelul neliniar, reprezentat in Figura 5.3
Pentru a prezenta un caz cât mai realist s-au ales pentru rezistențele in terne ale bateriei valori
diferite, precum și pentru cele două regimuri de funcționare ale bateriei, încărcare, respectiv
descărcare. Deși probl ema rezolvării integralei reprezintă o situație dificilă în cadrul
calculelor num erice, în s imulare s-a putut rezolva prin int ermediul unei bucle de calcul
funcțională.

Figura 5.3. Modelul neliniar al unei baterii implementat în Matlab – Simulink

Schema prezentată în figura anterioară, face parte din tr-un ansamblu de si steme de
producere a energiei electrice pe bază de resurse regenerabile, construit modu lar. Sistemul
simulat a fost proiectat pentru o putere de 4 kW și a fost conceput pentru a reuni mai multe
surse de energie regenerabile, eoliene, fotovoltaice, etc., inclusiv cu posibilitatea de absorbție
de energie dintr-un si stem extern. În aceste condiții evoluția bateriei a fost d escrisă în Figura
5.4.

Figura 5.4. Evoluția principalilor parametrii în cadrul unei baterii utilizate la compensarea necesarului de energie ele ctrică

5.2. Ev aluarea dispo zitivelor de stocare din punct de vedere cost – performanță

Deși energiile curate, au un avantaj major și anume că nu se epuizează niciodat ă,
acestea ridi că o mare probl emă prin faptul că trebuie construite la o scară foarte largă pentru
a funcționa în condiții de eficiență maximă și fără să mai ridice alte probl eme de integrare în
rețeaua deja existentă. To ate acestea înseamnă cheltuieli foarte mari pe care doar țările
dezvoltate ar putea să și le permită, p entru restul țărilor reprezentând în că un fa ctor de
diminuare a ratei de creștere econom ică [12].

Principalele tipuri de baterii și proprietățile de bază ale acestora sunt prezentate în tabelul
următor [13]:
Pb NiCd NiMH Li-ion
Cost Redus Mediu Ridicat Foarte mare
Densitatea de energie [Wh/kg] 30 50 75 100
Tensiun ea pe element [V] 2,27 1,25 1,25 3,6
Circuitul de s arcină Redus Foarte mare Mod erat Mare
Nr. de cicluri de încărcare/descărcare 200-2000 1500 500 300-500
Autod escărcare Redusă Mod erată Ridicată Redusă
Timp m inim de reîncărcare [ore] 8-16 1,5 2-3 3-6
Impact asup ra mediului Ridicat Ridicat Redus Ridicat

În contextul actual, producătorii de echipamente pentru producția de energie bazată
pe resurse regenerabile, au implicări din ce în ce mai mari și în dispozitivele de stocare de
curent electric. Astfel în următorii 5 ani se așteaptă o scădere a costuri lor de fabri care a
bateriilor, pe măsu ră ce prod ucătorii, precum cei de la Tesla Motors din industria auto
electrică, vor crește prod ucția.

În funcție de dimensiuni și de țara în care vor fi vândute, aceste baterii vor costa în jur de
1000 de dolari/kW, față de circa 1350 de dolari/kW, cât costă în prezent o centrală pe gaze.

În prezent cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology lucrează la un
proiect prin care se încearcă crearea unui produs comercial, reprezentând baterii de stoc are
bazate pe met ale lichide, al căror costuri vor fi de 500 de dolari/kW. Această tehnologie are
ca principal obie ctiv oferirea unei alternative pentru sist emele de stocare bazate pe pomparea
de apă.

CAP 5. SISTEME DE POZIȚ IONARE. PREZENTAREA SERVOMECANISMELOR
Servomecanismele sunt sisteme de a cționare automatizate care determină marimi
fizice specifice cum sunt viteza, pozitia si accelerația pentru sarcini de natură mecanică. In
concepția generală si actuală, servomecanismele sunt sisteme automate de reglare a poziției
unei sarcini mecanice cu ajutorul motoarelor de actionare.
Ca mod de comandă se face distincție intre comanda continua ( reglaj de tip analog ic) si cea
discontinuă in impulsuri (reglaj de tip digital).
5.1 CLASIFICAREA SERVOMECANISMELOR
Exista mai multe criterii de clasificare a servomecanismelor. O primă clasificare e cea dupa
tipul comenzii, respectiv după natura semnalelor prelucrate, se deosebesc servomecanisme
analogice si discrete( digitale, numerice).
Cea mai importanta clasificare este cea dupa criterii specifice, dintre care principale sunt:
1. regimul de poziționare
2. tipul elementului de execuție
3. caracterul mișcarii obiectului poziționa t
Dupa mișcarea obiectului poziționat, servomecanismele se impart in două categorii:
 servomecanisme cu miscare continuă
 servomecanisme cu miscare discontinuă sau incrementală
In figura 5.1 este arătată structura unui mecanism cu mișcare continuă, destina t pentru
comanda poziționarii pe o axă a unui panou fotovoltaic

In figura 5.2 se arată clas ificarea servomecanismelor după primul criteriu. Schemele
din figura 5.2 a si b sunt ale sistemelor cu miscare continuă a obiectului poziționat antrenat de
un ser vomotor ce lucrează analog. Partea de comandă poate fi analogică sau discretaă precum
in figura 5.2 b. Sistemele in care cel putin unul din elementele componente lucrează cu
semnale numerice ( coduri, trenuri de impulsuri sau semnale eșsantionate) constitu ie sisteme
discrete de reglare (care pot fi cu mișcare continuă). Schema din figura 5.2 c reprezinta un
sistem de pozitionare discret cu servommotor pas cu pas.

5.2 a Sistem de pozitionare discret cu servomotor pas cu pas

5.2 a Sistem de pozitionare discret cu servomotor pas cu pas

5.2 a Sistem de pozitionare discret cu servomotor pas cu pas

O altă clasificare se face după regimul de poziționare, adică referitor la aspectul
curbelor de variație a accelerației, vitezei și depla sarii obiectului poziționat. In acest sens se
face distincția intre:
1. Pozționare punct cu punct continuă
2. Pozitionare incrementală sau intermitenă
3. Pozitionare prin conturare
4. Pozitionare prin urmărire și copiere.
Exemple ale regimului de poziționare punct cu punct , se intalnesc la gaurirea in
coordonate si diverse poziționari ale sculei sau piesei de prelucrat in mașini unelte, schema de
princiupiu fiind cea din figura…
Servomecanismele de poziționare incrementală sau intermitentă , se deosebesc de cele
anterioare prin repetarea diagramei precedente a ciclului de poziționare de un numar foarte
mare de ori.
Servomecanismele de poziționare prin conturare se supun condițiilor de realizare a unor
contururi, adica a unor curbe inchise, descrise de funcții implicit e de forma F(x,y,z) unde
x,y,z sunt coordonate spațiale, ce pot fi expimate și ca funcții parametrice de tip x(t), y(t),
z(t). O curbă plană sau in spațiu se realizează prin compunerea mișcarilor după una, după
două sau, respectiv trei unități de calcul sp ecializate in logică cablată sau programtă.
In acest caz servomecanismul este un simplu executant, convertind semnalele x(t), y(t),
prelucrate intr -un bloc de calcul numeric, in deplasari pe cele două axe ale obiectului de
poziționare. Aceeasi problemă, a descrierii unei traiectorii, se pune la orientarea spațială a
unor antene de recepție sau a instalațiilor de panouri fotovoltacice pentru captarea energiei
solare maxime. In acest caz controlul mișcarii se face după două grade de libertate azimut si
elevaț ie.
Servomecanismele pentru conturare au urmatoarele caracteristici importante:
 Pot sa conveartă cu precizie un semnal variabil in timp iar deplasarea se face cu bucle
de poziție și viteză bine puse la punct
 Comanda vitezei este subordonată de poziție
 Pentru precizare corespunzătoare sistemul de transmisie mecanic trebuie executat
riguros, cu jocuri si frecari minime.

Servomecanismele de urmărire si copiere se caracterizează prin existeța unui prag
de insensibilitate ce determină o abatere in poziția de r eferința si cea măsurată.
Alegerea acestui prag este rezultatul unui compromis intre precizie si stabilitatea
sistemului.

5.2 ELEMENTELE DE STRUCTURA A SERVOMECANISMELOR
ELEMENTE DE EXECUTIE
In sistemul de pozitionare elementul de executie reprezinta elementul de actionare,
motorul, cu observatia ca acesta are un caracter dual, conversia energiei din electrica in
mecanica si respectiv conversia informatiei in pozitie a panoului pozitionat.
De cele mai multe ori prin element de executie se intelege an samblul amplificator final –
element de actionare, iar informatia de comanda constituie in acest caz marimea de
exectuei a sistemului atutomat.

Figura 5.3 Schema bloc a elementului de execuție.

Dupa tipul elementului de execuție, servomecanismele pot fi c lasificate in urmatoarele
categorii:
 Servomecanisme fluide, care utilizeaza ca elemente de acționare motoare pneumatice
si hidraulice.
 Servomecanisme electrice, care se folosesc de motoare electrice de acționare a
obiectului poziționat

 Servomecanisme elect romecanice, utilizand ca eleme nte de execuție frâne,
electromagneți, cuplaje sau ambreaje care sunt comandate electric

Servomecanismele electrice sunt mașini electrice concepute pentru a fi utilizate in
servosisteme de poziționare. Servomecanismele trebui e sa aibă urmatoarele performanțe:
1. sa fie fiabile si rezistente
2. sa aiba o functionare sabilă la viteza foarte mică
3. raportul cuplu/moment de inerție sa fie cat mai mare
4. sa conțină o gamă largă de modificare a vitezei in ambele sensuri
5. caracteristici de reg lare liniare.
6. Suprasarcina dinamică admisibilă mare
Servosistemele electrice care respectă aceste caracteristici sunt :
 servomotoarele de curent continuu
 servomotoare asincrone
 servomotoare sincrone, din care fac parte:
o servomotoarele pas cu pas
o servomot oarele de curent continuu fară

Servomotoarele de curent continuu se caracterizează prin posibilitatea de reglare a
vitezei în limite largi, 1:10.000 și chiar mai mult, prin intermediul unei părți de comandă
electronică relativ simplă.
Servomotoarele de c urent continuu au caracteristici mecanice și de reglaj practic
liniare, cuplu de supraîncărcare mare, greutate specifică mică, moment de inerție redus etc.
Dezavantajele sunt legate de colector, fenomene de comutație, uzură și scânteiere

5.6. MICROCONTR OLERUL
Microprocesorul, uneori numit și procesor, este unitatea central de prelucrare a
informației (CPU) a unui calculator sau sistem structurat funcțional, care coordonează
sistemul și care, fizic, se prezint sub forma unui cip electronic
Microcontroleru l este o structură electronică destinată controlului unui proces sau,
mai general, este un microcircuit care incorporează o unitate central (CPU) și o memorie
împreună cu resurse care -i permit interacțiunea cu mediul exterior.
Microcontrolerul diferă de un microprocesor în multe feluri. În primul rând și cel mai
important este funcionalitatea sa. Pentru a fi folosit, unui microprocesor trebuie să i se atașeze
alte componente ca memorie și componente pentru primirea și trimiterea de date.
Microcontrolerul es te proiectat să fie toate acestea într -unul singur. Nu sunt necesare
alte componente externe pentru utilizarea sa pentru cș toate perifericele necesare sunt deja
incluse în el.

Fig. 1.1. Microcontroler contra Microprocesor

ARDUINO

Arduino este o platfor mă cu microcontroler foarte simplă de utilizat. Arduino poate fi
folosit pentru dezvoltarea de aplicații interactive. Practic, informația este preluată de la o
gamă variată de elemente de intrare (senzori și comutatoare), se procesează în interiorul
microc ontrolerului și este transmisă către o gamă la fel de variată de elemente de ieșire:
leduri, motoare, actuatoare, etc.

Avantajele pe care le are Arduino față de aceste sisteme bazate pe microcontroler
sunt:
 costuri de achiziție reduse;
 poate fi folosit pe orice sistem de operare (Linux, Windows sau MacOS). Majoritatea
plăcilor de dezvoltare fiind limitate la sistemul de operare Windows.
 un mediu de programare simplu și ușor de învățat.
Exista mai multe variante de placi de dezvoltare Arduino, cum ar fi: Me ga, Diecimila,
Duemilanove, Mini, Nano și chiar Bluetooth Arduino, cele mai noi produse fiind Arduino
Uno și Arduino Mega 2560.

Arduino Uno

Arduino Uno este o placa de dezvoltare bazată pe microcontrolerul ATmega328P,
având 6 intrări analogice, 14 de intrări digitale/pini de ieșire (din care 6 pot fi utilizate ca
ieșiri PWM), un oscilator cu quart de 20 MHz, o conexiune USB, o mufa de alimentare, și un
buton de resetare.

Caracteristicile microcontrolerului At mega328P sunt prezent ate în tabelul 4.1.

Frecve nța 20 MHz
Tensiunea de alimentare 1,8 – 5,5 V
Număr de pini 28
Memorie SRAM 2 kB
Memorie EEPROM 1 kB
Memorie Flash 32 kB
Cicluri scriere/citire 10000 Flash /100000 EEPROM
Număr de pini intrare ieșire 23
Canale conversie analog – digita lă 8
Timere pe 8 biți 2
Timer pe 16 biți 1
Consum de energie Funcționare 0,2 mA
Stand -bye 0,1 μA

Tabel 4.1. Caracteristicile microcontrolerului Atmega328P

Fig. 4.3. Pinii micrcontrolerului Atmega328P
Semnificația pinilor:
¾ VCC – polul pozitiv al sursei (+);
¾ GND – masa ( -);
¾ PB 0 -7 – cei 8 pini intrare/i eșire ai portului B;
¾ PC 0 -5 – cei 6 pini intrare/i eșire ai portului C;
¾ PD 0 -7 – cei 8 pini intrare/i eșire ai portului D;
¾ ADC 0 -5 – pini de intrare care asigu ră conversia analog digita lă.

CAP.5. I MPLEMENTAREA SISTEMULUI DE POZIT IONARE

Schema Proiectului

Bibliografie

[1] G. @. W. 20, „IPSOS Mori,” Mai 2011. [Interactiv]. Available: https://www.ipsos –
mori.com/Assets/Docs/Polls/ipsos -global -advisor -nuclear-power -june-2011.pdf.
[Accesat Februarie 2015].

[2] Eurostat, Simplified energy balances – annual data [nrg_100a] (Bilanțuri energetice
simplificate – date anuale), ultima actualizare din 8 iunie 2017
(http://ec.europa.eu/eurostat/web/energy/data/database) .

[3] L. Ciprian, P. Dumitru și F. Gabriel, „Supervised Solutions for Precise Ratio Control:
Applicability in Continuous Production Line,” Studies in Informatics and Control,
vol. vol. 23 (1), nr. ISSN 1220 -1766, pp. pp. 53 -64, 2014.

[4] COM(2017) 57 final din 1 februarie 2017: „Raport privind progresele înregistrate în
domeniul energiei din surse regenerabile”.

[5] Eurostat, Energy production and imports (Producția și importurile de energie)
[http://e c.europa.eu/eurostat/statistics explained/index.php/Energy_produc tion_and_i
mports ]

[6] “Energie din surse regenerabile pentru o dezvoltare rurală durabilă”
http://publications.europa.eu/webpub/eca/special -reports/renevable -energy -5-2018/