CAPITOLUL 1 : PROBELE, MIJLOACELE DE PROB Ă ȘI PROCEDEELE PROBATORII SECȚIUNEA 1 : NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE SECȚIUNEA 2 : OBIECTUL PROB EI SECȚIUNEA 3… [612512]

– 1 –
UNIVERSITATEA BOGDAN VODĂ DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

PROBELE ȘTIINȚIFICE ÎN
PROCESUL PENAL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
LECT . UNIV. DR.
BAN TIBERIU

– 2 –
STRUCTURA LUCRĂRII DE LICENȚĂ

CAPITOLUL 1 : PROBELE, MIJLOACELE DE PROB Ă ȘI PROCEDEELE
PROBATORII
SECȚIUNEA 1 : NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE
SECȚIUNEA 2 : OBIECTUL PROB EI
SECȚIUNEA 3 : CLASIFICAREA PROBELOR
SECȚIUNEA 4 : PRINCIPIILE ADMINISTRĂRII PROBELOR

CAPITOLUL 2 : PROCEDEELE PROBATORII
SECȚIUNEA 1 : DEFINIREA DIFERITELOR TIPURI DE PROCEDEE
PROBATORII
SECȚIUNEA 2 : ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA INSTUȚIILOR DE
MEDICINĂ LEGALĂ
SECȚIUNEA 3 :

CAPITOLUL 3 : CONSTATAREA
SECȚIUNEA 1 : NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE

CAPITOLUL 4 : EXPERTIZA
SECȚIUNEA 1 : NOȚIUNE, REGLEMENTARE ȘI CLASIFICARE
SECȚIUNEA 2 : AUTOPSIA MEDICO -LEGALĂ
SECȚIUNEA 3 : EXPERTIZA TOXICOLOGICĂ
SECȚIUNEA 4 : EXPERTIZA GENETICĂ JUDICIARĂ
SECȚIUNEA 5 : EXAMINAREA MEDICO -LEGALĂ A PERSOANEI

– 3 –
SECȚIUNEA 6 : EXAMINAREA FIZICA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

CAPI TOLUL 1

PROBELE, MIJLOACELE DE PROBĂ ȘI PROCEDEELE PROBATORII

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNEA

Codul de procedură penală, prin art. 97, definește probele,
procedeele probatorii și totodată enumerează și principalele mijloace de probă
din cadrul procesului penal .
În consecință, proba este definită ca fiind “orice element de fapt
care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infrac țiuni, la
identificarea persoanei care a săvârșit -o și la cunoașterea împrejurărilor
necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea
adevărului în procesul penal”1.
Codul de procedură penală nu definește noțiunea de mijloc de probă, însă
doctrina o definește ca fiind acele mijloace prin intermediul cărora pot fi
constatate elementele de fapt care pot servi ca probă în procesul penal. Trebuie
făcută precizarea că, o împrejurare de fapt care contribuie sau conduce la o

1

– 4 –
concluzie de vinovăție sau de nevinovăție nu trebuie confundată cu mijlocul prin
care o astfel de împrejurare este cunoscută sau demo nstrată.
Codul de procedură penală, prin alin. 2, al art. 97, enumeră
mijloacele prin care pot fi administrate probele după cum urmează :
a) Declarațiile suspectului sau ale inculpatului
b) Declarațiile persoanei vătămate
c) Declarațiile părții civile sau ale părț ii responsabile civilmente
d) Declarațiile martorilor
e) Înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese –
verbale, fotografii, mijloace materiale de probă
f) Orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege
Putem astfel observa că probele nu sunt enumerate cu caracter limitativ ,
în consecință organele judiciare pot să administreze orice mijloace de probă cu
condiția de a nu fi interzise prin lege.
Spre deosebire de mijlocul de probă, codul de procedură penală, prin alin.
3, al art. 97, definește p rocedeul probatoriu ca fiind “modalitatea legală de
obținere a mijlocului de probă”.

SECȚIUNEA 2

OBIECTUL PROB EI

Am putea spune fără echivoc că probele reprezintă esența oricărui proces
penal.
Atunci când discutăm despre obiectul probei, ne referim la stabilirea, prin
administrarea de probe, a unor fapte și împrejurări ce constituie temeiul de fapt
al acțiunii penale.
Codul de procedură penală, prin art. 98, stabilește că sunt obiect al probei
:

– 5 –
a) Existent infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat
b) Faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există
parte civilă constituită în cauză
c) Faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea
legii
d) Orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei.

SECȚIUNEA 3

CLASIFICAREA PROBE LOR

Probele se clasifică după următoarele criterii :
a) În funcție de izvorul lor :
– Proba imediată ( acea probă care ajunge la cunoștința
organelor judiciare printr -un izvor direct, ca de exemplu declarația
unui martor într -un proces penal )
– Proba mediate ( acea probă care ajunge la cunoștința
organelor judiciare printr -un izvor derivate, ca de exemplu declarația
unui martor, care a ajuns să cunoască detalii importante într -o cauză
prin intermediul unui matortor ocular )

b) În funcție de raportul cu obiectul pr obațiunii :
– Proba direct ă ( acea probă care se află într -o legătură strânsă
cu însăși existent infracțiunii, cu vinovăția sau nevinovăția suspectului
sau inculpatului )
– Proba indirectă ( acea probă care nu se află într -o strânsă
legătură cu existența infra cțiunii, vinovăția sau nevinovăția suspectului

– 6 –
sau inculpatului, și care prezintă valabilitate doar atunci când este
coroborată cu una sau mai multe probe directe )

SECȚIUNEA 4

PRINCIPIILE ADMINISTRĂRII PROBELOR

Înainte de a începe analiza principii lor administrării probelor
trebuie menționat faptul că Codul de procedură penală, prin art. 342, stabilește
că în cadrul ca merei preliminarii se verifică și legalitatea administrării probelor
și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Judecătorul , în cadrul camerei preliminarii urmărește ca fiecare
mijloc de probă administrat și fiecare procedeu probatoriu folosit în cursul
urmăririi penale să respecte principiul legalității probelor, – 6 -resent – 6 -m- 6 – ce
al loialității administrării probelor. A tunci când judecătorul constată că a fost
încălcat principiul legalității probelor prin vreunul din modurile prevăzute de
art. 102 CPP, ca de exemplu “probele care au fost obținute prin tortură, precum
și probele derivate din acestea” și “probele care au f ost obținute în mod ilegal ,
precum și cele derivate din acestea” aplică sancțiunea excluderii acelor probe.
De asemenea vor fi excluse și acele probe obținute prin:
a) întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de
constrângere, precum și prin p romisiuni sau îndemnuri
b) prin metode sau tehnici de ascultare care afectează
capacitatea persoanei de a -și aminti și de a relata în mod conștient și
concret faptele, chiar dacă persoana ascultată ar consimți la astfel de
metode sau tehnici

– 7 –
c) prin provocarea unei persoane să săvârșească ori să continue
săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe

CAPITOLUL 2

PROCEDEELE PROBATORII

SECȚIUNEA 1

DEFINIREA DIFERITELOR TIPURI DE PROCEDEE PROBATORII

După cum am arătat mai sus pr ocedeul pr obatoriu este definit ca
fiind modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă.
Unul dintre primele procedee probatorii prevăzute de Codul de
Procedură Penală este confruntarea , care poate fi definite ca fiind acel
procedeu probatoriu care este util izat atunci când între declarațiile date anterior
într-o cauză anume de partea civilă sau responsabilă civilmente și declarațiile
altor părți, subiecți procesuali principali ori ale martorilor există contradicții,
iar acest procedeu este necesar pentru lăm urirea unor aspecte ce vizează cauza.
În acest caz poersoanele confruntate urmează a fi audiate cu privire la faptele și
împrejurările care se află în opoziție. Atunci când se consideră necesar, se poate
permite chiar și persoanelor confruntate să își adre seze reciproc întrebări.

– 8 –
Identificarea persoanelor și obiectelor este un alt procedeu
probatoriu ce este utilizat în scopul identificării unor persoane (părți, subiecți
procesuali principali sau alți participant) or i a unor obiecte (corpuri delic te,
bunur i ce provin din comiterea unor infracțiunii) în vederea clarificării unor
aspect e ce vizează cauza . Această măsură poate fi dispusă în cursul urmăririi
penale, prin ordonanță, de către procuror sau organele de cercetare penală, sau
în cursul judecății, pr in încheiere, de către instanță .
Ridicare de obiecte și înscrisuri este acel procedeu probatoriu prin
care sunt ridicate obiecte, chiar și date informatice sau înscrisuri, care ulterior
pot fi folosite pentru stabilirea adevărului și în ultima instant ca mijloc de probă
în procesul penal. Acestea pot fi ridicate atât de la persoane fizice cât și de la
persoane juridice.
Acest procedeu probatoriu se poate realiza la cerere, atunci când
acesta are loc prin predarea obiectelor și înscrisurilor de bunăvoie de către
persoanele în posesia cărora se află. De asemenea acest procedeu probatoriu se
poate realiza și pe cale silită, moment în care ridicarea ridicare de obiecte și
înscrisuri are loc forțat, indiferent de voința celui în posesia căruia se afla
obiectul sau însrisul. Trebuie menționat că atunci când există refuzul unei
persoane de a le preda de bună voie, se procedează la efectuarea unei
percheziții, ocazie cu care se rediciă silit orice bun sau înscris care interesează
cauza.
Ridicarea silită de obiecte și înscrisuri poate fi dispusă prin
ordonanță, de către organul de urmăr ire penală, ori de către instanță , prin
încheiere.
În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a percheziției ca
și procedeu probatoriu, ocazie cu care vom arăta și diferitele tipu ri de
percheziții pe care Codul de Procedură Penală le reglemenetează.
Astfel, percheziția este procedeul probatoriu prin care sunt
căutate, cu scopul de a fi ridicate, obiecte, înscrisuri, care ulterior pot fi folosite
ca probe în procesul penal.

– 9 –
Perchezi ția poate fi corporală și constă examinarea corporală
externă a unei persoane, aici intră examinarea cavității bucale, a nasului, a
părului, a urechilor, a îmbrăcămintei și nu în ultimul rând a obiectelor pe care o
persoană le are în posesia sau sub contro lul său, la momentul efectuării
percheziției. Acest procedeu probatoriu nu trebuie confundat cu examinarea
fizică, care spre deosebire de percheziția corporală constă în examinarea externă
și internă a corpului unei persoane, precum și prelevarea de probe biologice.
Percheziția corporală este utilizată atunci când există suspiciunea rezonabilă că
pot fi descoperite urme a unor infracțiunii, corpuri delicte sau orice alte obiecte
în legătură cu infracțiunea, de către organele judiciare sau orice autorități c u
atribuții în asigurarea ordinii și securității publice.
Percheziția unui vehicul este acel procedeu probatoriu ce constă
în examinarea exteriorului sau interiorului unui vehicul sau orice alt mijloc de
transport sau a componentelor acestora când există s uspiciuni că este necesară
efectuarea unei percheziții pentru descoperirea și strângerea probelor.
Un alt tip de percheziție este cea domiciliară, care poate fi
definită ca fiind acel procedeu probatoriu ce constă în cercetarea locuinței unei
persoane fizi ce, chiar și a sediului unei persoane juridice sau a oricărui alt
spațiu, delimitat și care aparține sau este folosit de acea persoană fizică sau
juridical. Spre deosebire de celelalte tipuri de percheziții, putem observa că în
cazul percheziției domicilia re Codul de Procedură Penală impune ca pentru
infracțiunea pentru care s -a inițiat acest procedeu probatoriu, să se fi început
urmărirea penală.
Acest procedeu probatoriu poate fi dispus numai de către
judecătorul de drepturi și libertăți, prin încheiere motivată, la cererea
procurorului.
Codul de Procedură Penală a instituit și niște cazuri – 9 -resent ,
cazuri în care legiuitorul constituțional permite pătrunderea în locuința unei
persoane fără consimțământul ei și fără o autorizare prealabilă, atunci când a) se
execută un mandate de arestare sau o hotărâre judecătorească, atunci când este
necesară b) înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau

– 10 –
bunurile unei persoane; apărarea securității naționale sau a ordinii publice,
sau atunci când este necesară c) prevenirea răspândirii unei epidemii.
Nu trebuie uitat de menționat și percheziția informatică, care
poate fi definită ca acel procedeu probatoriu prin care se cercetează, se
descoperă, se identifică și strâng probe stocate într -un sistem informatic sau
suport de stocare a datelor informatice, procedeu care se realizează prin
intermediul unor mijloace tehnice și proceduri specifice, capabile să asigure
integritatea informațiilor conținute de acestea.
Codul de Procedură Penală, prin art. 13 8, instituie ca procedee
probatorii și anumite metode speciale de supraveghere sau cercetare.
Astfel, sunt metode speciale de supraveghere sau cercetare
următoarele :
a) interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare
la distanță
b) accesul la un sistem informatic
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice
e) obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei
persoane
f) reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor
h) participarea autorizată la anumite activități
i) livrarea supravegheată
j) obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii
de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii
de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul
comunicațiilor, reținute de către aceștia în temeiul legii speciale
privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii cu rețele
publice de comunicații eletronice și de f urnizorii de servicii de
comunicații eletronice destinate publicului.

– 11 –
Tot din grupul procedeelor probatorii fac parte și expertiza și
constatarea , asupra cărora vom revenii în capitolele ulterioare.
Cercetarea la fața locului este acel procedeu probatoriu ce
constă în cercetarea locului unde există bănuiala rezonabilă că s -a săvârșit o
infracțiune, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării
sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea
adevărulu i, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei
persoane.
Acest procedeu probatoriu se dispune de către organul de urmărire
penală, prin ordonanță, iar de către instanța de judecată, prin încheiere.
Trebuie făcută precizarea ca atunci când, cercetarea la fața locului
se face cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, unde suspectul sau inculpatul
este reținut sau arestat preventiv și nu se poate asigura prezența în momentul
efectuării percheziției, acestuia i se va aduce la cunoș tință faptul că are dreptul
să fie reprezentat, și îi asigură, la cerere, reprezentarea.
Cu această ocazie vom face referire și procedeul probatoriu ce
poartă numele de reconstituire. Acest procedeu constă în reproducerea modului
și condițiilor în care a fost săvârșită fapta prevăzută de legea penală.
Reconstituirea poate fi dispusă de către organul de urmărire penală
sau de instanța de judecată atunci când se consideră că este necesară pentru
verificarea ori clarificarea unor aspecte ce privesc cauza.
Atunci când discutăm despre procedee probatorii nu trebuie să
uităm de fotografierea și amprentarea suspectului, inculpatului sau a altor
persoane.
Consider că acest procedeu nu necesită o definiție întrucât însăș i
denumirea sa este destul de sugestivă.
Acest procedeu poate fi dispus de către organele de urmărie penală
față de acei suspecți, inculpați ori persoane cu privire la care există suspiciuni
că au legătură cu o anumită faptă comisă sau că aceste persoane ar fi putut fi
prezente la fața locului f aptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora.

– 12 –
Fotografiile obținute în urma acestui procedeu probatoriu, pot fi
utilizate ulterior, pe parcursul activităților de identificare a autorilor, ca de
exemplu atunci când prezentăm aceste fotografii unei pe rsoane vătămate ori
unor martori oculari, care ar putea recunoaște dintr -o planșă foto posibilii autori
a unei fapte penale.
Atunci când este necesară și identificarea unor amprente ce au fost
găsite pe unele obiecte de interes operativ sau a persoanelor care pot fi puse în
legătură cu fapta ori cu locul comiterii faptei, organul de urmărire penală poate
dispune amprentarea acelor persoane cu privire la care există bănuiala că au
intrat în contact cu acele obiecte, sau au fost prezenți la locul faptei.

SECȚIUNEA 2

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA INSTUȚIILOR DE MEDICINĂ LEGALĂ

Consider ca pentru o mai bună înțelegere și analiză a procedeului
probatoriu al constatării și expertizelor, ar fi necesară o studiere o modului de
organizare și funcționare al institu țiilor de medicină legală.
Astfel, activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenței
medicale, constă în efectuarea unei expertize, examinări, constatări, examene de
laborator și alte lucrări medico -legale asupra persoanelor în viață, cadavrel or,
produselor biologice și corpurilor delice, în vederea stabilirii adevărului în
cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății
persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de
expertize med ico-legale psihiatrice și de cercetare a filiației.
Obiectul activit ății de medicină legală este de a asigura mijloace de probă
cu caracter științific pentru organele de urmărire penală, instanțe judecătorești,
precum și la cererea persoanelor care urmăre sc un interes în cauză, în vederea
soluționării cauzelor penale și civile sau de altă natură, având ca unic scop
stabilirea adevărului.

– 13 –
Astfel, instituțiile de medicină legală colaborează cu organele de urmărire
penală și cu instanțele de judecată pentru stabilirea lucrărilor de pregătire și a
altor măsuri necesare pentru ca expertizele, constatările sau alte lucrări cu
caracter medico -legal să fie efectuate în bune condiții și într -un mod cât mai
operativ.
Activitatea de medicină legală se realizează pri n următoarele instituții
sanitare cu caracter public :
a) Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București,
unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății
b) Institutele de medicină legală din centrele medicale universitare,
unități cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății
c) Serviciile de medicină legală județene și cabinetele de medicină legală
din orașele nereședință de județ, aflate în structura organizatorică a
serviciilor de medicină legală județene, subordonate, din punct de
vedere administrativ, direcțiilor de sănătate publică
Activitatea instituțiilor de medicină legală este coordonată, din punct de
vedere administrativ, de Ministerul Sănătății.
Trebuie făcută mențiunea că instituțiile de medicină l egală efectuează
constatări, expertize și alte lucrări medico -legale în sarcina organelor de
urmărire penală, instanțelor de judecată ori a persoanelor, contra cost.
În activitatea lor, medicii legiști, au obligația de a sesiza autoritățile
competente oric e încălcări ale legii, care constituie infracțiuni.
Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București, precum
și celelalte institute de medicină legală, în limitele competenței lor teritoriale,
au următoarele atribuții principale :
a) Efectuează din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor de
judecată sau la cererea persoanelor interesate, expertize, autopsii,
examinări medico -legale, precum și alte lucrări medico -legale
b) Efectuează noi expertize medico -legale dispuse de organele de
urmărire penală sau de instanțele de judecată

– 14 –

CAPITOLUL 3

CONSTATAREA

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE

Constatarea este acel procedeu probatoriu ce constă în examinarea
unor situații de fapt, mijloace de probă , sau persoane de către specialist , medici –
legiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul organului de urmărire penală
ori în cadrul altor organe, atunci când există pericol de dispariție al anumitor
mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt, ori este necesară
lămurire a urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Codul de Procedură Penală reglementează în termeni generali
constatarea tehnico -științifică ori cea medico -legală, natura acestor constatări
urmând a fi stabilite de către organele de urmărire penală care dispun acest
procedeu probatoriu în funcție de necesități.
Constatarea se poate dispune numai în cursul urmărir ii penale, de
către organul de urmărire penale prin ordonanță , din oficiu sau la cererea uneia
din părți sau subiecți procesuali principali. Es te necesar a fi făcută precizarea că
organul de urmărire penală trebuie să stipuleze în ordonanța dispusâ, obiectul
constatării, întrebările la care trebuie să raspundă specialistul și termenul în
care trebuie să fie efectuată lucrarea. Tot cu această ocaz ie facem preciarea că

– 15 –
organul de urmărire penală nu are obligația de a aduce la cunoștința părților
obiectul constatării și întrebările formulate.
Legiuitorul, prin Codul de Procedură Penală a lăsat la latitudinea
organelor de urmărire penală, utilizarea acestui procedeu, având un caracter
facultativ. Totuși, prin excepție, sunt prevăzute anumite situații când
constatarea medico -legală este obligatorie, ca de exemplu atunci când ne aflam
în situația unei morți violente , în caz de moarte a cărei cauz e nu se cunosc ori
este suspect ori atunci când organul de urmărire penală apreciază ca fiind
necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate,
pentru a constata pe corpul acestora existența urmelor infracțiunii.
Acest procedeu probato riu se efectuează asupra persoanelor,
materialelor ori datelor puse la dispoziție de către organele de urmărire penală.
Cel însărcinat cu efectuarea constatării nu se i poate atribui și acesta nu își
poate însuși atribuțiile unui organ de urmărire penală sau a unui organ de
control. Atunci când cel însărcinat cu efectuarea constatării consideră că
materialele puse la dispoziția sa sunt insuficiente, ia legătura cu organul de
urmărire penală abilitat și solicit completarea lor.
Spre deosebire de exprtiză, în cazul constatării, persoana vătămată,
suspectul, inculpatul sau celelalte părți nu pot solicita numirea unui specialist
ori expert care să participe ori să asiste la efectuarea constatării.
Atunci când procedeul probatoriu al constatării este finalizat , se
întocmește un raport de constatare de către specialist, care constituie mijloc de
probă în procesul penal. Acest raport trebuie să conțină numele și calitatea celui
care l -a întocmit, prezentarea situațiilor care au făcut obiectul constatării,
descrie rea operațiilor effectuate de specialist, a metodelor, programelor ș i
echipamentelor utilizate, precum și a concluzilor specialistului, concluzii care
pot fi certe afirmatie ori negative sau de probabilitate. La finalizare raportul de
constatare se trimite organului care l -a dispus. Și certificatul medico -legal
întocmit în urma examinării medico -legale ale unei persoane are valoarea
probantă a unui raport de constatare.

– 16 –
Sunt anumite situații când organul de urmărire penală, poate
dispune refacerea raportul ui de constatare sau efectuarea unei expertize, atunci
când consideră că raportul de constatare nu este complet sau concluziile
acestuia nu sunt precise. Organul de urmărire penală va dispune efectuarea unei
expertize și atunci când complexitatea cauzei o impune, precum și în situația în
care părțile sau subiecții procesuali principali contestă concluziile raportului de
constatare.
S-a pus în discuție faptul că prin efectuarea unui raport de
constatare s-ar încălca dreptul la apărare al inculpaților, însă deși are un regim
diferit de cel al unei expertize, nu se poate pune problema unei încălcări al
dreptului la apărare al inculpaților având în vedere că aceștia au avut
posibilitatea să analizeze modul în care s -a dispus și a fost întocmită
constatarea, in clusive concluziile acelei constatări. De asemenea astpectele ce
sunt atestate în concluziile raportului de constatare sunt dovedite și prin alte
mijloace de probă cu caracter obiectiv, așa încât, chiar și în situația în care ar
exista suspiciuni cu privir e la imparțialitatea și obiectivitatea specialiștilor care
au întocmit acel raport, nu există temeiuri pentru a se considera că s -a încălcat
dreptul la un proces echitabil.

CAPITOLUL 4

EXPERTIZA

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNE, REGLEMENTARE ȘI CLASIFICARE

Expert iza este procedeul probatoriu ce se dispune atunci când
pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce

– 17 –
prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia
unui expert.
În funcție de obiectul ei, reg ăsim mai multe tipuri de expertize ce
pot fi utilizate într -un proces penal, după cum ar fi: expertiza criminalistică,
expertiza tehnică, expertiza medico -legală, expertiza contabilă, expertiza
psihiatrică, expertiza toxicologică etc.
Trebuie făcută preci zarea că expertiza criminalistică cuprinde o
gamă largă de posibile expertize, cum ar fi expertiza grafică și tehnică a
documentelor, expertiza dactiloscopică a urmelor palmare și plantare, expertiza
traseologică a urmelor lăsate de ființe și obiecte, expe rtiza balistică a armelor
și munițiilor, expertiza fizico -chimică a probelor materiale, expertiza
criminalistică în accidentele de trafic terestru, expertiza criminalistică în
accidentele de trafic aerian, fluvial și maritim, expertiza criminalistică în
explozii și incendii, expertiza vocii și a vorbirii, expertiza imaginilor, expertiza
biologică, expertiza genetică, expertiza aplicațiilor și datelor informatice,
expertiza pentru detecția comportamementului simulat ( cunoscut sub denumirea
de de poligraf), expertiza drogurilor și a stupefiantelor.
Înainte de a proceda la o analiză mai amănunțită a conceptului de
expertiză, trebuie să facem referire la noțiunea de expert. Conform O.G. nr. 2
din 21 Ianuarie 2000 , este expert tehnic judiciar orice persoană fizi că care este
înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe
specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul judiciar
este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele
judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de
expertize tehnice judiciare.
Codul de Procedură Penală, prin art. 172, stabilește că
expertizele pot fi efectuate numai de către experți oficiali din laboratoare ori
instit uții de specialitate, fie ele atât publice sau private, sau de către experți
independenți autorizați din țară sau din străinătate. Tot cu această ocazie, Codul
de Procedură Penală, face precizarea că expertiza și examinarea medico -legală
se efectuează doar în cadrul instituțiilor medico -legale.

– 18 –
Din prevederile legislative reiese că expertiza este facultativă,
organele judiciare dispunând de ea numai atunci când este pertinentă,
concludentă și utilă unei cauze penale.
Ca excepție de la regula sus -menționat ă, sunt anumite situații când
expertiza este obligatorie:
a) în cazul experizei medico -legale psihiatrice
Această expertiză este obligatorie atunci când cercetăm infracțiunea de
uciderea sau vătămarea copilului nou -născut ori a fătului de către mamă
deoarece pentru existența acestei infracțiuni trebuie dovedită starea de tulburare
psihică a mamei în momentul săvârșirii infracțiunii. Expertiza este obligatorie ș i
când trebuie stabilit discernământul minorului cu vârstă între 14 – 16 ani, și
atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu
privire la starea psihică a suspectului sau inculpatului.
Trebuie menționat că, chiar și în cazul în care inculpatul susține că
nu este iresponsabil și nu cere efectuarea unei expertize, însă c u ocazia
desfășurării urmăririi penale și a fazei judecății se constată că starea psihică a
acestuia ridică multe semne de întrebare, se dispune de îndată efectuarea unei
expertize.
Atunci când se dispune o expertiză medico -legală psihiatrică
aceasta treb uie efectuată în mod obligatoriu cu internarea
suspectului/inculpatului într -o instituție sanitară de specialitate pe durata
necesară.

b) în cazul expertizei medico -legale
Mai preciz în cazul acelei expertize ce dorește a scoate în evidență o
boală gravă d e care suferă suspectul/inculpatul, pentru a se suspenda urmărirea
penală sau judecata, sau atunci când se dorește a se stabili dacă cel condamnat
suferă de o boală gravă care ar putea să facă imposibilă executarea pedepsei.

– 19 –
c) în cazul efectuării unei exper tize atunci când părțile sau
subiecții procesuali principali contestă concluziile raportului de
constatare
Dispunerea efectuării unei expertize se face la cerere sau din oficiu, prin
ordonanță motivată de către organul de urmărire penală, sau prin încheier e
motivată , de către instanță .
Atunci când o parte sau un subiect procesual principal – 19 – resent
efectuarea unei expertize, cererea trebuie formulate în scris, cu indicarea
faptelor și împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite
de către expert.
Organu l de urmărire penală ori instanța de judecată care dispune
efectuarea unei expertize, desemnează unul sau mai mulție experți ori un institut
sau laborator de specialitate, care să efectueze expertiza în funcție de domeniul
de specialit ate necesar și tot cu această ocazie va stabili faptele sau
împrejurările pe care expertul va trebui să le constate, să le clarifice și să le
evalueze, obiectivele la care va trebui să răspundă, termenul exact până la care
trebuie finalizată expertiza, ins tituția ori experții desemnați, precum și un
onorariu proviziu atunci când situația o impune.
De regulă, organul de urmărire penală sau instanța , desemnează nu mai un
expert, făcând excepție de la această situație acele situații care prezintă o
complexitate sporită , fiind necesare cunoștințe din discipline distincte, și în
consecință se desemnează doi sau mai mulți experți.
Calcularea și stabilirea onorariului expertului se face de către organul
judiciar care a dispus acest procedeu, luând în considerare nat ura și
complexitatea cauzei, cheltuielile suportate sau care vor fi suportate de către
expertul desemnat, gradul de pregătire al expertului . Dacă expertiza este
efectuată de instituția medico -legală ori institutul sau laboratorul de
specialitate, costul ex pertizei este reglementat în condițiile prevăzute de legea
specială.
Putem adeseori întâlna situația în care viața, integritatea corporală,
libertatea, bunurile sau activitatea profesională a expertului ori a unui membru

– 20 –
de familie al acestuia ar putea să fie pusă în pericol ca urmare a activității ce o
desfășoară într -o cauză penală. Când se constată una din aceste situații,
procurorul stau instanța de judecată poate să dispună următoarele măsuri de
protecție :
a) supravegherea și paza locuinței expertului sa u asigurarea unei
locuințe temporare
b) însoțirea și asigurarea protecției expertului sau a membrilor
de familie ai acestuia în cursul deplasărilor
c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim
cu care expertul va semna expertiza
d) audierea exp ertului fără ca acesta să fie prezent , prin
intermediul mijloacelor audi -video de transmitere, cu vocea și
imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficente
Înainte de începerea desfășurării activității dispuse prin expertiză, Codul
de Procedură Penală stabilește că trebuie fixat un termen, la care sunt chemați
părțile, subiecții procesuali principali și expertul, ocazie cu care :
a) li se aduce la cunoștință părților, subiecților procesuali
principali și expertului obiectul expertizei și întrebările la care
expertul trebuie să răspundă, sau după caz a obiectelor care trebuiesc
analizate
b) li se pune în vedere părților, subiecților procesuali principali
și expertului că au dreptu l să facă observații cu privire la aceste
întrebări și ca pot ce re modificare sau după caz completarea lor. După
examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de către părți, subiecții
procesuali și experți, organul de urmărire penală sau instanța de
judecată pune în vedere expertului termenul până la care trebuie să
fina lizeze expertiza, aducându -i la cunoștință și dacă la efectuarea
expertizei vor participa părțile sau subiecți procesuali principali
c) expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de
a analiza obiectul expertizei, că trebuie să indice cu ex actitate orice

– 21 –
observație sau constatare și trebuie să expună o opinie imparțială cu
privire la faptele și împrejurările evaluate.
d) Părților și subiecților procesuali principali li se aduce la
cunoștință că au dreptul să ceară numirea unui expert, fiecare d intre
ele, care să participe la efectuarea expertizei
Trebuie scoasă în vedere situația în care o expertiză urmează a fi
efectuată de către o instituție medico -legală, care se află în subordinea
Ministerului Sănătății Publice, respectiv I.N.M.L. Mina Minov ici, I.M.L. Cluj –
Napoca, I.M.L. Timișoara, sau de un laborator de expertiză criminalistică, cum
ar fi de exemplu Institutul de Criminilastică din cadrul Inspectoratului General
al Poliției Române, situații în care organul de urmărire penală ori instanța de
judecată nu poate să desemneze un expert anume în cauză, ci se va adresa acelei
instituții pentru efectuarea expertizei. În consecință, expertul sau experții care
vor urma a efectua expertiza vor fi numiți de către conducerea institutului sau
laboratorulu i, numele experților fiind comunicat și organelor care au dispus
expertiza.
Atunci când un expert, institut sau laborator consideră că pentru o mai
pertinentă expertizare este nevoie și de alți specialiști sau consideră necesar
avizul unor astfel de persoa ne, vor face demersuri în acest sens, printr -o
solicitare.
Uneori ne putem afla în situația solicitării unei expertize cu privire la un
domeniu strict specializat, iar pentru înțelegerea unor termeni și pentru o mai
bună analiză/evaluare a unui raport de e xpertiză este necesară și prezența unui
expert. În această situație, un expert poate fi ascultat potrivit procedurii de
audiere a martorilor.
Trebuie precizat că expertizele medico -legale psihiatrice trebuie efectuate
în cadrul unor instituții medicale de către o comisie, după ce în prealabil a fost
obținut consimțământul scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizării,
iar acordul trebuie exprimat în fața unui avocat ales sau după caz din oficiu.

– 22 –
Înainte de a mai aprofuna noțiunea de expertiză, cons ider că ar trebui să
vorbim puțin despre drepturile și obligațiile expertului. Astfel, expertul,
conform Codului de Procedură Penală are următoarele drepturi :
a) Are dreptul să ia la cunoștință de materialul dosarului necesar
pentru efectuarea expertizei, cu precizarea că în cursul urmărir ii
penale, cercetarea dosarului se face cu încuviințarea organului de
urmărire penală
b) Are dreptul de a cere lămurir i organului de urmărire penală
sau instanței de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ce
prive sc cauza
c) Are dreptul de a cere lămuriri părților și subiecților
procesuali principali, cu încuviințarea și în condițiile stabilite de
organele judiciare
d) Are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru exact
aceleași motive pentru care un martor poate să refuze să depună
mărturie
e) Are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în
vederea efectuării expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le
suporte sau le -a suportat pentru efectuarea expertizei
f) Are dreptul de a beneficia de măsurile de protecție, așa cum
este stipulat în art. 125 din Codul de Procedură Penală

De asemena expertul are și anumite obligații după cum urmează a fi
enumerate :
a) Are obligația de a se prezenta în fața organelor de urmărire
penală sau a instanței de judecată ori de căte ori este chemat de către
acesta
b) Are obligația de a întocmi raportul de expertiză cu
respectarea termenului limită stabilit prin ordonanță de către organul
de urmărire penală sau prin încheierea instanței. Precizez faptul că
termenu limită anterior stabilit poate fi prelungit, atunci când este

– 23 –
cerut expres de către expert însă numai pentru motive întemeiate.
Prelungirea termenului limită nu poate să depășească 6 luni.

Uneori ne putem afla în situația în care un anume expert nu reușește să
finalizeze raportul de expertiză până la termenul stabilit de către oragnele de
urmărire penală sau de către instanță, sau chiar uneori se pot întâlni cazuri în
care expertul refuză fără motive temeinice efectuare expertizei dispuse. În cazul
unor astfel de situații , organul de urmărire penală sau după caz instanța pot să
aplice expertului o amendă judiciară și dacă problema persistă pot chiar să
dispună de măsura înlocuirii expertului. Aceste măsuri se dispun prin ordonanță,
respectiv prin încheiere, după ce expertu l este citat în prealabil, iar asociația
sau corpul profesional din care face parte este anunțat cu privire la măsura
luată.
Vis-a-vis de nejustificata finalizare a expertizei de către un expert anume,
trebuie făcută precizarea că această abatere poate une ori genera prejudicii
însemnate părților sau subiecților procesuali principali, lucru care poate atrage
răspunderea sa civilă.
Pe lângă situația amintită mai sus, cu privire la înlocuirea disciplinară a
expertului, în practică se mai pot întâlni și alte ca zuri în care organul de
urmărire penală sau instanța ar putea fi nevoită a dispune înlocuirea expertului.
Aceste cazuri sunt atunci când este admisă declarația de abținerea sau cererea de
recuzare a expertului sau când expertul se află în imposibilitatea o biectivă de a
efectua sau finaliza expertiza.
În continuare vom face un scurt cuprins al raportului de expertiză. Acesta
trebuie fără echivoc să conțină o parte introductivă, în care se indică organul
judiciar care a dispus efectuarea expertizei în cauză, data la care a fost dispusă,
numele și prenumele expertului, obiectivele la care urmează să răspundă
expertul, data la care expertiza a fost finalizată, materialul pe baza căruia
expertiza a fost efectuată, dovada cu privire la faptul că părțile au fost
încunoștințate, cu precizarea prezenței sau nu a acestora la efectuare expertize i
și de asemenea dacă aceșia au dat explicații, o parte expozitivă, în care sunt

– 24 –
descrise operațiile de efectuare ale expertizei, metodele utilizate, programele și
echipamentele folosite, și în ultimul rând trebuie să cuprindă concluziile, parte
în care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum și orice
alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei sau în legătură cu
obiectivele expertiz ei.
În situația în care expertiza a fost efectuată și finalizată în lipsa părților
ori a subiecților procesuali principali, aceștia trebuie încunoștințați ulterior cu
privire la întocmirea raportului de expertiză și li se aduce în vedere că au
dreptul să studieze acest raport.
Atunci când se constată că expertiza este incompletă, organul de urmărire
penală sau instanța de judecată, poate să dispună efectuarea unui supliment de
expertiză de către același expert sau dacă datorită complexității expertizei
cerute, expertiza nu poate fi finalizată de către expertul inițial, se poate
nominaliza un alt expert. Uneori această deficiență cu privire la incompleta
expertizare poate fi îndreptată prin simpla audiere a expertului, care ar urma să
dea explicații cu priv ire la anumite aspecte neînțelese sau neelucidate de către
expert.
Suplimentul de expertiză se poate dispune în tot cursul urmăririi penale de
către organul de urmărire penală ori poate fi cerut de către părți ori subiecți
procesuali principali, sau în cur sul judecății de instanță sau la cerere de către
procuror, părți ori subiecți procesuali principali.
Trebuie de asemenea făcut mențiune cu privire la faptul că suplimentul de
expertiză se poate realiza prin simpla întocmire a unui raport suplimentar de
expertiză.
Sunt cazuri când organul de urmărire penală sau instanța de judecată
constată ca anumite concluzii sunt neclare sau sunt chiar contradictorii, ba chiar
se poate întâlni situația când conținutul raportului de expertiză este în totală
contradicție cu concluziile acestuia, sunt situații care necesită audierea
expertului în scopul clarificării acestor aspecte. Însă, atunci când contradicțiile
sau deficiențele nu pot fi înlăturate prin simpla audiere a expertului, organul de

– 25 –
urmărire penală sau instanța de judecată dispun efectuarea unei noi expertize,
sau după caz părțile în proces solicită acest lucru printr -o cerere.
Raportul de expertiză este supus principiului liberei aprecieri a probelor,
având aceeași valoare probantă care orice alt mijloc de probă . Concluziile
raportului de expertiză pot fi reținute la stabilirea situației de fapt dintr -o cauză
penalo sau chiar înlăturate de către organele judiciare. Atunci când într -o cauză
au fost efectuate mai multe expertize, iar rapoartele au concluzii diferit e,
procurorul sau instanța de judecată poate reține motivat una dintre aceste
concluzii, înlăturându -le motivat pe celelalte.

SECȚIUNEA 2

AUTOPSIA MEDICO -LEGALĂ

Autopsia medico -leagală este acel procedeu probatoriu care se dispune de
către organul d e urmărire penală sau după caz de instanța de judecată.
Acest procedeu probatoriu este o măsură obligatorie, care se dispune cu
precădere în următoarele cazuri :
a) În caz de moarte violentă
b) În caz de moarte suspectă de a fi vio lentă
c) Când nu se cunoaște cauza morții
d) Când există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat
direct sau indirect printr -o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei
infracțiuni
e) Dacă decesul s -a produs în perioada în care persoana se află
în custodia poliției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în

– 26 –
timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care
se ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării
torturii sau a oricărui tratament inuman
Practic, autopsia medico -legală reprezintă examinrea postmortem a
corpului unei persoane de către une medic legist în vederea stabilirii cauzei
decesului. Acest procedeu impune atât examinarea externă, cât și cea internă,
adică a cavității craniene, toracice și abdominale.
Este de la sine înțeles că organele de urmprire penală sau instanța de
judecată, de cele mai multe ori nu dispun de cunoștințe medico -legale, astfel că,
pentru a analiza oportunitatea utilizării acestui procedeu probatoriu, poate apela
la cunoștințele de specialitate ale unui med ic legist. Trebuie precizat faptul că
atunci când se constată ca fiind necesară efectuarea unei autopsii nu prezintă
relevanță acordul aparținătorilor.
Autopsia medico -legală prezintă niște particularități aparte atunci când
obiectul urmăririi penale îl co nstituie infracțiunea de vătămare a fătului sau
întreruperea cursului sarcinii, cazuri în care procedeul probatoriu al autopsiei
medico -legale se va dispune pentru a se stabili vârsta intrauterină, capacitatea
de supraviețuire extrauterină, felul și cauza morții, precum și dacă este cazul,
pentru stabilirea filiației.
La fel se întâmplă și în cazul acelor infracțiuni de ucidere sau vătămare a
nou-născutului de către mamă, cazuri în care autopsia medico -leagală se va
dispune pentru a se stabili dacă copilul s-a născut viu, viabil, care a fost durata
vieții extrauterine, felul și cauza medicală a morții, data morții, dacă i s -au
acordat îngrijiri medicale după naștere, precum și atunci când este cazul, pentru
stabilirea filiației.
Dispunerea efectuării unei au topsii se face de către organele de urmărire
penală, prin ordonanță, și de către instanță, prin încheiere.
Se pot întâlnii situații unde corpul victimei să fie deja înhumat, în aceste
cazuri se dispune exhumarea cadarului în vederea efetuării autopsiei med ico-
legale. Exhumarea se poate dispune de către procuror prin ordonanță sau de
către instanță prin încheiere și are ca scop stabilirea felului și cauzei morții, a

– 27 –
identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare
soluționării cauze i. Este important de știut că exhumarea se face în prezența
organului de urmărire penală.
Autopsia medico -legală se efectuează în cadrul unei instituții medico –
legale, însă nu este exclus ca uneori, din cauza inaccesibilității locului în care
fost găsit ca davrul, autopsia să se efectueze chiar și la locul descoperirii
cadavrului.
La efectuarea atuopsiei medico -legale pot să participe și specialiști din
alte domenii medicale, pentru a mai bună analiză în stabilirea cauzelor
decesului. Acest lucru se face la solicitarea medicului legist.
Cu ocazia efectuăr ii unei autopsii, medicul legist, atunci când
consideră necesar, poate preleva mostre biologice din corpul decedatului pentru
ca acestea să fie studiate în laborator în vederea stabilirii cu precizie a cauze i
morții. Se pot utiliza orice metode legale pentru stabilirea identității, inclusiv
prelevarea de probe biologice pentru stabilirea profilului genetic judiciar.
Atunci când se efectuează o autopsie în cazul unei morți sau al unei
exhumări, de obicei se i mpune a se ridica probe biologice, în vederea asigurării
unei bune desfășurări a anchetei.
La finalizarea autopsiei, medicul legist, întocmește un raport de
expertiză, care trebuie să cuprindă constatările și concluziile sale cu privire la :
a) Identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare,
dacă identitatea nu este cunoscută
b) Felul morții, adică dacă este violentă sau neviolentă
c) Cauza medicală a morții
d) Existența leziunilor traumatice, mecanismul de producere a
acestora, natura agentului vulneran t și legătura de cauzalitate dintre
leziunile traumatice și deces
e) Rezultatele investigațiilor de laborator efectuate asupra
probelor biologice prelevate de la cadavru și a substanțelor suspecte
descoperite
f) Urmele biologice găsite pe corpul persoanei deceda te

– 28 –
g) Data probabilă a morții
h) Orice alte elemente care pot contribui la lămurirea
împrejurărilor procedurii morții

SECȚIUNEA 3

EXPERTIZA TOXICOLOGICĂ

Acest procedeu probatoriu se poate dispune prin ordonanță, de către
organelle de urmărire penală , sau prin încheiere, de către instanța de judecată,
atunci când există suspiciunea că moartea sau vătămarea corporală a fost
produsă printr -o intoxicație acută, subacută sau cronică.
Acele produse care prezintă suspiciuni că ar fi putut determina
intoxic ația, sunt trimise instituției medico -legale sau unei instituții specializate.
Concluziile expertizei toxicologice trebuie să cuprindă constatări de
specialitate cu privire la tipul substanței toxice, cantitatea, calea de
administrare, precum și consecinț ele posibile ale substanței descoperite, cât și
alte elemente care să ajute la stabilirea adevărului.

SECȚIUNEA 4

– 29 –
EXPERTIZA GENETICĂ JUDICIARĂ

Expertiza genetică ju diciară presupune stabilirea ADN -ului unei
persoane prin utilizarea unui set de determi nări biochimice prin care informația
deținută în anumite fragmente necodate ale macromoleculei de acid
dezoxiribonucleic este transformată într -un cod alphanumeric specific fiecărui
individ, iar apoi compararea acestuia cu ADN -ul rezultat dintr -o altă prob ă
biologică în scopul de a constata dacă acestea corespund.
Practic, recoltarea de probe biologice și utilizarea rezultatelor
analizelor A DN în sistemul justiției penale au ca scop identificarea suspectului
sau a oricărei alte persoane. Acele inform ații r ezultate din analizele ADN
trebuie utilizate numai în scopul pentru care au fost administrate în cadrul
procesului penal.
Expertiza A DN se poate dispune prin ordonanță, de către organul
de urmărire penală, sau prin încheiere, de către instanța de judecat ă, în vederea
recoltării de probe biologice de la persoane ca urmare a unei examinări fizice
sau la orice alte probe ce au fost găsite ori ridicate.
Probele biologice recoltate cu ocazia unei examin ări corporale pot
fi folosite numai la identificarea prof ilului genetic judiciar, adică a codului
alfanumeric obținut din materialul genetic, prin aplicarea tehnicilor de biologie
moleculară, iar nu pentru obținerea altor date referitoare la persoane.
Trebuie făcută precizarea că expertizele genetice judiciare se
efectuează numai în cadrul instituțiilor medico -legale, al instituțiilor ori a
laboratoarelor de specialitate sau al oricăror alte instituții de specialitate,
certificate și acreditate în acest tip de analize.
La nivelul Statutului Român, s -a creat Sis temul Național de Date
Genetice Judiciare, care are rol de prevenire și combatere a unor categorii de
infracțiuni, cu preponderență cele ce aduc atingeri grave drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului, cu accent pe dreptul la viață și la
integri tate fizică și psihică. Acest Sistem Național de Date Genetice Judiciare
este utilizat și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, ori

– 30 –
pentru persoanele dispărute sau a persoanelor decedate în urma unor catastrofe
naturale, accidente în m asă, ori chiar victime ale infracțiunilor de omor sau a
actelor de terorism.
Sistemul Național de Date Genetice Judiciare este utilizat cu
preponderență de către organele de urmărire penală, instanțele de judecată,
Serviciul Român de Informații, precum și alte autorități judiciare ale altor state,
pe bază de reciprocitate sau în temeiul unor acorduri internaționale la care
România este parte.
Înainte de a trece mai departe, trebuie menționat scopul în care se
verifică și se compară profilele genetice și d ate cu caracter personal în Sistemul
Național de Date genetice Judiciare :
a) Pentru excluderea persoanelor din cercul de suspecți și pentru
identificarea autorilor infracțiunilor prevăzute de legea penală
b) Pentru stabilirea identității persoanelor, a victimel or
catastrofelor naturale, ale accidentelor în masă și ale actelor de
terorism
c) Pentru realizarea schimbului de informații cu celelalte state și
pentru combaterea criminalității transfrontaliere
d) În vederea identificării participanților la comiterea de infra cțiuni

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare conține profile
genetice, date cu caracter personal și date despre caz, corespunzătoare
următoarelor categorii :
a) Suspecți
b) Persoane condamnate definit iv pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de legea penală la pedeapsa închisorii, precum și
personele pentru care instanța a pronunțat amânare aplicării
pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei
c) Urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la fața
locului

– 31 –
d) Cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori
persoane decedate în urma catatrofelor naturale, a accidentelor
în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism

SECȚIUNEA 5

EXAMINAREA MEDICO -LEGALĂ A PERSOANEI

Examinarea medico -legală este o activitate desfășurat ă numai
asupra persoanelor vii.
Această e xaminare poate avea mai multe obiective, dintre care
amintim cele privitoare la starea virginității la o persoană, capacitatea sexuală a
cuiva, vârsta, dezvol tarea sau conformitatea fizică și pentru constatarea
leziunilor traumatice, a stărilor de boală ori a infir mităților consecutive
acestora.
Rolul medicului legist în examinarea medico -legală a persoanei este
acela de a furniza mijloace de probă pertinente și concludente prin constatarea
directă sau prin rați onamente științifice.
Examinarea medico -legală a unei persoane pentru constatarea
urmelor și a consecințelor unei infracțiunii se efectuează de obicei la cererea
unei persoane care a fost victima unei infracțiuni prevăzute de legea penală, fie
la solicit area organelor judiciare.
Atunci când o persoană solicit o examinare, medical legist poate
proceda la verificarea clinică directă a existenței unor leziuni traumatice
recente, existente pe corpul persoanei, întocmind un certificat medico -legal care
în pr ocesul penal are rolul unui raport de constatare. Organele de urmărire
penală pot dispune efectuarea un raport de constatare prin ordonanță , în
vederea examinării unor leziuni traumatice existente pe corpul unei persoane sau
cu privire la consecințele pos ttraumatice suportate de victim unei infracțiuni.

– 32 –
Certificatul medico -legal, întocmit în urma examinării fizice a unei
persoane, trebuie să curpindă descrierea leziunilor traumatice, opinia expertului
cu privire la natura și gravitatea leziunilor, mecani smul și data producerii
acestora și urmările pe care acestea le -au produs.

SECȚIUNEA 6

EXAMINAREA FIZICA

Examinarea fizică este acel procedeu probatoriu ce constă în
examinarea internă și externă a corpului unei persoane și atunci când este cazul
prelevarea de probe biologice.
În comparatie cu percheziția corporala, examinarea fizică este, am
putea spune mult mai intrusivă , aceasta presupunând examinarea exteriorului cât
și a interiorului unei persoane, chiar și prelevarea de mostre biologice., astfel că
se aduce o atinger e dreptului la viața privată sau demnității unei persoane.
Sunt două cazuri în care examinarea fizică poate fi realizată :
a) Cu consimțământul scris al persoanei care urmează sa fie examinată,
sau atunci când este cazul, cu cons imțământul reprezentanților legali
Astfel, înainte de a proceda la dispunerea unei examinări fizice,
organul de urmărire penală, trebuie să solicite consimțimântul scris al persoanei
care urmează a fi examinată.
Atunci când obectul unei examinări fizice îl fac persoane lipsite
de capacitate de exercițiu, este necesar consimțământul scris al reprezentantului
legal, iar în cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, este necesar
consimțământul scris al acestor persoane, dat în prezența ocrotitoril or legali.

– 33 –
Examinarea fizică se dispune prin ordonanță motivată, de către organul de
urmărire penală.

b) În lipsa consimțământului scris al persoanei care urmează sa fie
examinată sau, în anumite cazuri, în lipsa consimțământului scris al
reprezentanților le gali, în baza dispoziției judecătorului de drepturi și
libertăți
Atunci când lipsește consimțământul scris al persoanei care urmează a fi
examinată sau, cel al reprezentanților legali, procurorul poate să solicite
judecătorului de drepturi și libertăți, să încuviințeze examinarea fizică, atunc i
când aceasta este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări de care
depinde buna desfășurare a urmăririi penale.
O astfel de solicitare, îmbracă forma unui referat și trebuie să cuprindă
numele persoanei a cărei examinare fizică se solicită, motivând necesitatea
impunerii luării unei astfel de măsuri, arătând de asemenea modalitatea în care
examinarea fizică urmează a fi efectuată, precum și infracțiunea de care este
acuzat suspectul sau inculpatul.
O astf el de solicitare se soluționează de către judecătorul de drepturi și
libertăți în camera de consiliu, care se pronunță printr -o încheiere motivată ,
încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Participarea procurorului la
această procedură nu este o bligatorie.
Trebuie menționat faptul că, atunci când obținerea autorizării
judecătorului ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea,
alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmărire penală poate să dispună
efectuarea unei e xaminări fizice chiar și în lispa consimțământului scris al
persoanei care urmează a fi examinată. Ordonanța prin care s -a dispus
examinarea fizică și procesul -verbal întocmit în urma examinării, sunt înaintate
în cel mai scurt timp judecătorului de dreptu ri și libertăți, care în camera de
consiliu, poate ori valida procedeul probatoriu efectuat ori îl poate infirma , cu
excluderea probelor obținute prin examinarea fizică.

– 34 –
Pentru a se respecta dreptul la viața privată, precum și demnitatea
persoanei examinat e sau persoana care urmează a i se recolta probe biologice,
procedeul probatoriu al examinării fizice trebuie efectuat de către un medic,
asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate.
Examinarea fizică a unui minor care nu împli nit vârsta de 14 ani se poate face și
în prezența unuia dintre părinți, atunci când aceștia o solicită. Recoltarea de
probe biologice prin metode non -invazive, se poate efectua și de către
personalul de specialitate al Poliției Române.
Cu ocazia finalizări i examinării fizice, organul de urmărire penală
întocmește un proces -verbal, care trebuie să cuprindă numele și prenumele
organului de urmărire penală care îl încheie, ordonanța sau încheierea prin care
s-a dispus procedeul probatoriu, locul unde a fost în cheiată, data, ora la care a
început și ora la care s -a încheiat activitatea, numele și prenumele persoanei
care a fost examinată, natura examinării fizice, o descriere sumară a activităților
desfășurate și lista probelor recoltate în urma examinării fizic e.