Capitolul 1: Nulitatea actului juridic civil 4 1.1. Definiția nulității 4 1.2. Evoluția concepției despre nulitatea actului juridic civil 7 Capitolul… [603450]

1
CUPRINS

Introducere 2
Capitolul 1: Nulitatea actului juridic civil 4
1.1. Definiția nulității 4
1.2. Evoluția concepției despre nulitatea actului juridic civil 7
Capitolul 2: Clasificarea nulității actului juridic civil 10
2.1. Nulitatea absolută și nulitatea relative 11
2.2. Nulitatea totală și nulitatea parțială 17
2.3. Nulitatea expresă și nulitatea virtuală 19
2.4. Nulitatea de fond și nulitatea de formă 21
2.5. Nulitatea „de drept” și nulitatea „judiciară” 21
Capitolul 3: Studiu de caz : Consimțământ viciat . Nulitate contract de
împrumut 28
Concluzii si propuneri 44
Bibliografie 46

2
INTRODUCERE

Noțiunea ”nulitatea actului juridic civil ” are două accepțiuni : în prima accepțiune,
acestă noțiune este folosită pentru a desemna calitatea de sancțiune a nulității, sancțiune care
intervine în cazul nerespectării de către actul juridic a condițiilor sale de valabilitate (noțiune
folosită de literatura juridică, dar și de practica judecătorească și cea arbitrară), în cea de -a
doua accepțiune, noțiunea este f olosită pentru a desemna calitatea de instituție juridică a
dreptului civil, adică totalitatea normelor juridice care reglementează sancțiunea nulității
actului juridic civil (este folosită când se vorbește despre ”r egimul juridic” al nulității).
În literatura juridică, Gh. Beleiu, I. Dogaru și G. Boroi ne prezintă nulitatea ca fiind
”acea sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor
juridice edictate pentru încheierea sa valabilă ”1. Din ace stă definiție se pot evidenția trăsături
ale nulității , și anume :
1. nulitatea este o sancțiune2 a dreptului civil – această trăsătură precizează ce este nulitatea
actului juridic civil; totodată prin folosirea expresiei ”acea sancțiune” se relevă faptul că
nulitatea este numai una din sancțiunile codului civil, care asigură respectarea normelor sale;
2. nulitatea lipsește actul juridic de efecte – prin această trăsătură se precizează două
caracteristici ale nulității:
-sfera de acțiune a nulității este ci rcumscrisă la actele juridice (nu privește fapte
juridice stricto sensu3);
-conținutul acestei sancțiuni : este ineficacitatea actului juridic, se precizeză deci în ce
constă nulitatea.
Lucrarea este structurat ă în trei capitole fiecare dintre ele având câte un titlu
semnificativ. În capitolul întâi care se numețte Nulitatea actului juridic civil, sunt enumerate
definiții ale nulității și despre evolu tia conceptului de act j uridic civil.

1 Gh. Beleiu – „Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Editura Casa de
editură și presă Șansa SRL, București, 1993, pag 92; în același sens, a se vedea și G. Boroi – „Drept civil. Partea
generală. Persoanele”, Editura All Beck, București, 2000 , pag 172; I. Dogaru, S. Cercel – „Drept civil. Partea
generală”, Editura Beck, București, 2007, pag 87 -88.
2 Termenul vine din limba la tină – „sanctio”, „sanctire” care are sensul de „a restitui irevocabil, dar și a da
înapoi”, „a pronunța”, „a îndatora”, „a interzice”, „a răspunde”, „a da socoteală”; o măsură represivă pentru
nerespectarea unei legi, pedeapsă aplicată unei persoane pentr u săvârșirea unor fapte.
3 După sfera lor, există fapt juridic în sens larg (lato sensu) și fapt juridic în sens restrâns (stricto sensu).
În sens larg, prin fapt juridic se desemnează atât faptele omenești, săvârșite cu sau fără intenția de a produce
efecte juridice, cât și evenimentele.
În sens restrâns, prin fapt juridic se desemnează numai faptele omenești săvârșite fără intenția de a se produce
efecte juridice, dar care se produc în temeiul legii, precum și evenimentele (faptele naturale).
Se observă c ă diferența de sferă între fapt juridic în sens larg și fapt juridic în sens restrâns o reprezintă actele
juridice.

3
În capitolul al doilea care se numeste clasificarea nulită ții actului juridic civil sunt
descrise tipurile de nulitate exisente cum ar fi: nulitate e absolută și nulitate ă relativ ă, nulitate
totală și nulitate parțiaă, nulitate expre să și nulitate virtuală , nulitate de fond și nulitate de
formă , nulitate e „de drept” și nulitat e „judiciară” .
Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinșează a ctul juridic în întregul său. Cu
alte cuvinte, nulitatea totală este cea care intervine în cazul în care nu pot fin menținute nici
un fel de efecte care s -au produs sau care urmau să se producă în temeiul unui act juridic.
Lipsind actul juridic în totalita tea efectelor sale, n ulitatea aceasta mai este numită și integrală.
În capitolul trei este prezentat un studio de caz numit : Consimțământ viciat . Nulitate
contract de împrumut .

4
CAPITOLUL 1: NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1.1. Definiția nulității

Etimologia termenului ,,nulitate” provine de la termenul latin ,,nullitas”și de la
termenul franțuzesc ,,nullite`”, având trei sensuri: primul se referă la o lipsă totală de valoare
sau talent, al doilea la o persoană fără competență, iar al treilea la ineficacitatea unui act
juridic din pricina nerespectării unei condiți i de fond sau de formă.
În legislația românească nu există o definiție acceptată a nulității actului juridic civil ,
dar literatura de specialitate ne oferă mai multe opinii pentru a înșelege mai bine acest termen.
Noțiunea ”nulitatea actului juridic civil ” are două accepțiuni : în prima accepțiune,
acestă noțiune este folosită pentru a desemna calitatea de sancțiune a nulității, sancțiune care
intervine în cazul nerespectării de către actul juridic a condițiilor sale de valabilitate (noțiune
folosită de literatura juridică, dar și de practica judecătorească și cea arbitrară), în cea de -a
doua accepțiune, noțiunea este f olosită pentru a desemna calitatea de instituție juridică a
dreptului civil, adică totalitatea normelor juridice care reglementează sancțiunea nulității
actului juridic civil (este folosită când se vorbește despre ”r egimul juridic” al nulității).
Așadar, Traian Ionașcu și E. Barrasch ne prezintă nulitatea ca fiind ” sancțiunea
încălcării prin act juridic, încălcare la data când actul a fost făcut, a unei dispoziții a
legii”4. În opinia lui A. Ionașcu, nulitatea este ” sancțiunea care intervine după înfrânger ea
dispoziției legale, lipsind actul juridic de efectele în vederea cărora el a fost încheiat ”5. T.
Pop definește nulitatea ca fiind ” acea sancțiune civilă care intervine după încălcarea
normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urmărite la închei erea lui ”6.
În literatura juridică, Gh. Beleiu, I. Dogaru și G. Boroi ne prezintă nulitatea ca fiind
”acea sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii
normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă ”7. Din ace stă definiție se pot
evidenția trăsături ale nulității , și anume :

4 Tr. Ionașcu, A. Barasch –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura Academiei, București, 1967,
pag 320.
5 A. Ionașcu –„ Drept civil. Partea generală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963, p. 105.
6 T. Po p – „ Drept civil român. Teoria generală”, Editura Lumina Lex, București, 1993, p. 178 -179.
7 Gh. Beleiu – „Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Editura Casa de
editură și presă Șansa SRL, București, 1993, pag 92; în același sens, a se vedea și G. Boroi – „Drept civil. Partea
generală. Persoanele”, Editura All Beck, București, 2000 , pag 172; I. Dogaru, S. Cercel – „Drept civil. Partea
generală”, Editura Beck, București, 2007, pag 87 -88.

5
1. nulitatea este o sancțiune8 a dreptului civil – această trăsătură precizează ce este nulitatea
actului juridic civil; totodată prin folosirea expresiei ”acea sancțiune” se relevă faptul că
nulitatea este numai una din sancțiunile codului civil, care asigură respectarea normelor sale;
2. nulitatea lipsește actul juridic de efecte – prin această trăsătură se precizează două
caracteristici ale nulității:
-sfera de acțiune a nulității este ci rcumscrisă la actele juridice (nu privește fapte
juridice stricto sensu9);
-conținutul acestei sancțiuni : este ineficacitatea actului juridic, se precizeză deci în ce
constă nulitatea.
3. nulitatea lipsește actul juridic de acele efecte care contravin no rmelor juridice – trăsăt ură
ce evidențiază două aspecte :
-nulitatea nu vizează actul juridic ca atare, în întregul său, ci numai efectele sale;
-nulitatea nu vizează orice efecte ale actului, ci numai pe acelea care contravin
normelor juridice (legii); se indică astfel întinderea acestei sancțiuni, a efectelor sale.
4. nulitatea lipsește actul juridic de acele efecte care contravin normelor juridice edictate în
scopul asigurării încheierii valabile a actului juridic civil – prin această trăsătură se pun în
lumină alte aspecte importante :
-normele juridice cu care contravin efectele actului trebuie să fie dintre cele menite să
asigure încheierea valabilă a actului juridic; e vorba de normele dreptului civil care
reglementează condițiile de valabilitate (va liditate), condițiile esențiale ale actului juridic
civil; se determină astfel sfera normelor juridice a căror nerespectare atrage lipsirea de efecte;
-în apreciarea neconcordanței cu legea a efectelor actului criteriul este cel al scopului,
al finalității legii; efectele de care este lipsit actul sunt numai acelea care vin în conflict cu
scopul legii.
5. momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic este cel al încheierii
actului juridic; acestă trăsăstură determină momentul (data) în raport cu care se apreciază
conformitatea sau neconformitatea cu scopul legii, a efectelor la care actul urmează să dea
naștere.

8 Termenul vine din limba la tină – „sanctio”, „sanctire” care are sensul de „a restitui irevocabil, dar și a da
înapoi”, „a pronunța”, „a îndatora”, „a interzice”, „a răspunde”, „a da socoteală”; o măsură represivă pentru
nerespectarea unei legi, pedeapsă aplicată unei persoane pentr u săvârșirea unor fapte.
9 După sfera lor, există fapt juridic în sens larg (lato sensu) și fapt juridic în sens restrâns (stricto sensu).
În sens larg, prin fapt juridic se desemnează atât faptele omenești, săvârșite cu sau fără intenția de a produce
efecte juridice, cât și evenimentele.
În sens restrâns, prin fapt juridic se desemnează numai faptele omenești săvârșite fără intenția de a se produce
efecte juridice, dar care se produc în temeiul legii, precum și evenimentele (faptele naturale).
Se observă c ă diferența de sferă între fapt juridic în sens larg și fapt juridic în sens restrâns o reprezintă actele
juridice.

6
La aprecierea încheierii valabile a actului juridic civil se va avea în vedere concordanța
nu numai cu normele juridice, ci și cu regulile de conviețuire socială și cu cele stabilite de
părți pentru validitatea actului. Cu alte cuvinte, trebuie observate – în ce privește respectarea
lor la încheierea actului juridic – atât condițiile de validitate legale cât și cele coluntare
(intrinseci și extrinseci; de fond și de formă; generale și speciale)10.
Fiind una din importantele instituții ale dreptului civil socialist, nulitatea îndeplinește
următoarele funcții juridice :
1. funcția preventivă – constă în atenționarea asupra conseci nțelor pe care le atrage
nesocotirea legii și a regulilor de conviețuire socialistă la încheiere a actului juridic; lipsirea de
efecte în vederea cărora a fost făcut; perspectiva ineficienței actului încheiat cu nerespectarea
condițiilor de validitate este de natură să creeze un efect inhibatoriu asupra celor care ar voi să
încheie actul juridic în aceste condiții; această funcție este asigurată în realizarea sa, în cazul
actelor juridice care se încheie în fața organelor notariale și a celor jurisdicționale ;
2. funcția represivă (sancționatorie) – constă în lipsirea de efecte a actului atunci când el a
fost încheiat în pofida regulilor statornicite de colectivitate prin normele de drept și cele de
conviețuire socială; cu alte cuvinte, voința individului este înfrântă atunci când acesta a
nesocotit voința colectivității; se asigură, astfel, restabilirea raportului optim ce trebuie să lege
pe individ de colectivitate;
3. funcția de mijloc de asigurare a înfăptuirii principiului libertății încheierii actelor ju ridice
civile, în dublul său efect : pe de -o parte se crează certitudinea respectării acelor clauze
stabilite de autorii actului juridic, la rangul de elemente esențiale (sub sancțiunea nulității) și,
pe de altă parte, se crează mijlocul de asigurare a res pectării limitelor libertății încheierii
actelor juridice (normele imperative, regulile de conviețuire socială, ordinea politică,
economică și politică;
4. funcția de garanție a realizării principiului legalității socialiste și a respe ctării normelor de
conviețuire socială – fiind o sinteză a celorlate, prin realizarea celorlalte funcții se asigură,
implicit, și realizarea acesteia, în sfera relațiilor sociale care fac obiectul dreptului civil.
Nulitatea se întemeiază pe considerente care interesează ordine a economică, socială și
politică și în anumite limite pe considerente care privesc apărarea unor interese particulare
care reclamă ocrotire specială.
Principalele acte normative care reglementează aspectele acestei probleme sunt
urmă toarele :

10 Cu privire la aceste clasificări ale condițiilor actului juridic civil, a se vedea supra nr 139.

7
– Codul civil – nu cuprinde o reglementare generală a acestei instituții, ci conține doar texte în
cadrul diferitelor materii pe care le reglementează (art. 5, 790 alin. 1, 803, 812, 822 -823, 839,
886, 940 alin. 2, 953, 961, 965 -966, 1008, 1010, 1067, 1157 etc.)
– Celelalte izvoare ale dreptului civil conțin norme privitoare la nulitatea actelor juridice, pe
care le reglementează (ex. decretul nr. 31/1954 – art. 20, 34 etc., decretul nr. 144/1958 – art.
11-12, Legea nr. 5/1954 privind organizarea și funcționarea Aebitra jului de stat – art. 25,
Legea nr. 71/1969 – art. 11, Codul familiei, Legea nr. 58/1974, art. 32 etc.)
– Proiectul codului civil conține atât o reglementare generală a nulității actului juridic ( în cele
6 capitole ale titlului IV ”Actul juruduc” din Carte a Întâi), cât și o reglementare specială în
diferite materii (contract, testament).
Cu caracter de noutate, Legea nr. 287/2009 cuprinde o definiție legală a nulității, ca
sancțiune de drept civil, înscrisă la art. 1246 alin. (1), text care dispune după cum urmează:
”(1) Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.
(2) Nulitatea poate fi absolută sau relativă.
(3) Dacă prin lege nu se preve de altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată
prin acordul părților.
(4) Prin acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate cauze de nulitate. Orice convenție
sau clauză contrară este considerată nescrisă.
Conform Noului Co d Civil, nulitatea contractelor este reglementată unitar,cuprinzând
o clasificare principală a nulităților, regimul lor juridic, principalele cauze de nulitate, efectele
nulității și nu în ultimul rând, problemele validării contractului lovit de nulitate.

1.2. Evoluția concepției despre nulitatea actului juridic civil

În dreptul roman primitiv , nulitatea și inexistența actului se confundau, conceptul de
nulitate fiind limitat exclusiv la ceea ce dreptul modern va reține drept nulitate absolută.
Caracterizat d e un profund formalism, dreptul roman primitiv aprecia indisolubil eficacitatea
contractului prin prisma respectării unor forme prescrise. Practic, dacă formalitățile nu erau
respectate, din punct de vedere juridic contractul nu lua ființă și nu putea prod uce vreun efect,
per a contrario, atunci când formele prescrise erau executate întocmai, actul era considerat
inatacabil.
În dreptul roman clasic , formalismul antic a fost abandonat treptat. Noua orientare a
dreptului roman clasic se formează în jurul conc eptului de „echitate”. În acea perioadă existau

8
numeroase expresii pentru a descrie un act (negotio) neproducător de efecte. Se utilizează
termenul „neproducător de efecte” tocmai pentru evitarea expresiei „invaliditate”, întrucât ar
echivala cu sărirea pe ste anumite etape.
În acea epocă, exceptând querela inofficiosi testamenti , orice persoană se putea
prevala de invaliditate, fără limite de timp. Actul (negotio) trebuia considerat valabil cel puțin
până când era constatat din punct de vedere judiciar mot ivul de nulitate (un fel de
„anulabilitate” în termeni moderni). Treptat, a fost abandonat caracterul profund formalist al
vechiului drept, prin promovarea principiului echității. Apare interesul pentru consimțământ,
pentru manifestarea de voiță a părților , cu importante consecințe și în privința teoriei
nuliăților. Astfel, pentru întâia dată, actul juridic solemn este declarat nul dacă lipsește
acordul de voiță, în pofida faptului că se încheiase cu respectarea regulilor prevăzute de ius
civilae .
Concepția dreptului civil burghez despre nulitate a parcurs anumite etape. În prima
etapă, numită ”clasică”, nulitatea este concepută ca o ”stare organică”, ca o ”calitate” a actului
juridic. În fundamentarea acestei concepții se pleca de la asemănarea actului juri dic încheiat
prin nerespectarea normelor juridice cu organismul persoanei fizice care este imperfect
(bolnav). Din această concepție, consecința care se deducea era următoarea : nulitatea lovește
actul juridic în întregul său; actul nu este susceptibil de a produce vreun efect juridic; cu alte
cuvinte, în această concepție, nulitatea actului juridic este întotdeauna totală și iremediabilă.
Mai târziu această concepție a fost combătută și înlocuită cu o concepție nouă a cărei
esență constă în ideea proporți onării sancțiunii nulității cu viciul care afectează actul11.
Evident, chiar astfel concepută nulitatea, ea constituie un instrument la îndemâna
magistratului burghez pentru a da acea soluție, cu privire la efectul actului juridic încheiat cu
nerespectarea legii, care convine și este subordonată satisfacerii intereselor clasei dominante –
burghezia12.
În literatura noastră juridică de specialitate, aceas tă concepție este expusă astfel :
”nulitatea nu mai este privită ca o stare organică sau o calitate a actu lui juridic. Nu mai este
vorba despre actul organism sau o calitate a actului juridic, ci despre consecințele pe care el le
implică sau în care se analizează. De această dată suntem în prezența unei sancțiuni care
intervine pentru că o dispoziție legală, e dictată într -un scop determinat, a fost încălcată.
Nulitatea nu mai este o măsură îndreptată împotriva actului juridic ca atare, este o măsură care
tinde ca anumite efecte ale actului juridic să se producă. Se suprimă efectele care ar contrazice

11 T. Pop – „ Drept civil român. Teoria ge nerală”, Editura Lumina Lex, București, 1993, pag 196, nota 2 unde se
fac trimiteri la literatura juridică franceză mai veche.
12 I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu, Constantin Hamangiu – ”Tratat de drept civil român. Volumul II”,
Editura All Beck, editi a a II -a, 2008.

9
dispoziția legală încălcată – scopul dispoziției legale – dar sunt lăsate neatinse efectele –
celelalte efecte – care, tocmai pentru că nu sunt în neconcordanță cu scopul unei dispoziții
legale, nu se vede pentru ce ar fi, totuși, și ele înlăturate. Funcțiunea nulit ății este de a se
opune unor efecte în contradicție cu scopul dispoziției legale încălcate și, prin urmare, numai
pentru că aceste efecte există. Nulității totale i se substituie nulitatea parțială. În locul nulității
iremediabile apare o nulitate ce, în p rincipiu, nu mai face imposibilă validitatea actului
juridic. Ca o expresie a constantelor dreptului , de la orânduire la alta s -a conservat concepul
juridic al nulității. Aspectele tehnice ale instituției au rămas aceleași. Configurarea de fond,
obiectivu l pe care îl urmărește și valorile pe care le apără sunt însă fundamental diferite.”
Cu alte cuvinte, în opoziție cu dreptul civil burghez, în dreptul socialist există
preocuparea ca, ori de câte ori este cu putință, actul juridic să fie salvat de la desf iințare. Prin
urmare, concepția dreptului civil român socialist cu privire la nulitate (în sensul celor arătate
mai sus) poate fi exprimată în următoarele idei:
– nulitatea actului juridic civil este o sancțiune ce privește efectele actului juridic, iar nu
actul ca atare, în întregul său;
– principiul îl constituie nulitatea parțială, excepția fiind nulitatea totală;
– în principiu, nulitatea este remediabilă, numai prin excepție fiind iremediabilă.

10
CAPITOLUL 2: CLASIFICAREA NULITĂȚII ACTULUI
JURIDIC CIVIL

Problema clasificării nulității actului juridic are o dublă importanță: teoretică și
practică.
Sub aspect teoretic, importanța clasificării nulității izvorăște din faptul că, cercetarea
acestei probleme impune cunoașterea atât a pu nctelor comune, cât și a punctelor de diferență
între diversele tipuri de nulitate, așadar necesită aprofundarea cunoașterii acestei instituții
juridice.
Sub aspect practic, clasificarea nulității își manifestă importanța prin faptul că ea ajută
practician ul în deslușirea diferitelor probleme pe care le ridică rezolvarea cazurilor deduse în
fața sa. Cunoașterea deplină a diferitelor feluri de nulități, cu toate trăsăturile acestora, ca și a
prolemei efectelor nulității îl ferește pe practician de anumite co nfuzii, care au loc uneori între
nulitate și alte instituții cu valoare de sancțiune, ale dreaptului civil.
Nu trebuie omis faptul că a cunoaște diferitele calificări13 la care este supusă nulitatea
actului juridic civil este de importanță maximă în determi narea regimului juridic aplicabil.
Principalele criterii de clasificare și categorii ale nulității sunt următoarele :
1. în funcție de natura interesului (general sau individual) ocrotit14 prin dispoziția legală
încălcată la încheier ea actului juridic civil exi stă:
 nulitate absolută;
 nulitate relativă.
2. în funcție de întinderea efecte lor nulității, aceasta poate fi :
 nulitate totală;
 nulitate parțială.
3. în funcție de modul de consacrare legislativă se disting:
 nulitate expresă;
 nulitate virtuală.
4. în funcție de fe lul condiției de validitate încălcate se disting:
 nulitate de fond;
 nulitate de formă .

13 Prin calificare se înțelege încadrarea într -o anumită categorie a nulității actului juridic într -un caz sau altul.
14 A se vedea Tr. Ionașcu, A. Barasch –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura Academiei,
București, 1967 , pag 330 -332.

11
5. în funcție de modul de valorificare, există:
 nulitate de drept;
 nulitate judiciară.

2.1. Nulitatea absolută și nulitatea relativă

Nulitatea absolută este acea nulitate care intervine în cazul încălcării, în momentul
încheierii actului juridic, a unei dispoziții legale care ocrotește un interes obțtesc15 – general.
Nulitatea relativă este acea nulitate care intervine în cazul încălcării, în momentul
încheierii actului jur idic, a unei dispoziții legale care ocrotește un interes personal16,
individual, particular.
Pentru desemnarea nulității absolute, actelor normative în vigoare se folosesc, în mod
obișnuit, termenii, expresiile : ”nul” (actul), ”nulă” (convenția)17, ”nul de drept” sau ”nul de
plin drept”, ”nulitate(a)18”, ”va fi nul”, ”va fi desclarat nul”.
Pentru desemnarea nulității relative se utilizează termenii, expresiile: ”anulabil”,
”anulabilă”, ”anulabile” (actul, cconvenția, actele, convențiile)19, ”poate fi anulat( ă)”20,
”acțiunea de nulitate”21.
Literatura juridică, ca și practica judecătorească și cea arbitrală folosesc, cel mai
adesea, expresiile ”nulitate absolută” (actul nul absolut) și ”nulitate relativă” (sau ”act
anulabil”).
Uneori se folosește expresia ”nuli tate” atât pentru nulitate absolută, cât ți pentru
nulitatea relativă ( de exemplu ”cauză e nulitate”).
Potrivit teoriei actului inexistent, pe lângă nulitatea absolută și nulitatea relativă, ar
exista o a treia categorie de nulitate , și anume inexistenț a. Formulată în doctrina burgheză
clasică, inclusiv în cea de la noi.
Susținătorii acestei teorii pretind că actul ar fi inexistent atunci când îi lipsește un
element esențial pentru a putea lua ființă, cum ar fi consimțământul, părțile, obiectul, cauza.
În asemenea cazuri, actul juridic ar fi mai mult decât nul absolut, el ar fi inexistent.

15 deci a unei norme juridice imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiție de validitate pentru
încheierea actului juridic
16 deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiție de validitate pentru încheierea
actului juridic
17 Decretul 31/1954 – art. 34; Decretul 32/1954 – art.1; Codul Civil – art. 803, 812, 822 -823, 839, 940 alin 2,
1008, 1131, 1689 alin 2, 1713 -1716, 1897; Codul Familiei – art. 19, 30 alin 2.
18 Decretul 32/1954 – art. 1; Cod ul Civil – art. 886, 1309.
19 Codul Familiei – art.129 alin 3, 133 alin final.
20 Codul Familei – art. 21; Decretul 32/1954 – art. 1.
21 Codul Civil – art. 961, 1067, 1308, 1712.

12
Teoria actului juridic inexistent nu poate fi pr imită pentru următoarele motive :
– ea este falsă, întrucât implică posibilitatea reglementării de către drept a neantului;
– ea este inutilă, întrucât regimul juridic al inexistenței este tocmai regimul juridic al
nulității absolute ( iar în ce privește lipsa consimțământului, a nulității relative); prin
urmare, rezultatele de atins prin această teorie se realizează în cadrul c ategoriei nulității
absolute;
– ea, derivând din concepția despre nulitatea – ”organism”, ”stare organiză”, este contrară
însăși concepției dreptului civil socialist asupra nulității actului juridic.
Autorul francez G. Baudry -Lacantinerie subliniază faptul c ă „actul inexistent este actul
care nu s -a putut forma din cauza absenței unui element esențial pentru existența sa. Acestui
act îi lipsește un element fundamental, ceva care este legat, dacă ne putem exprima în acest
fel, de definirea lui. Un astfel de ac t este fără existență în lumina legii, este o aparență fără
realitate”22. Ideea potrivit căreia un act inexistent este un act căruia îi lipsește un element legat
în mod direct de definirea acestuia o întâlnim nu numai în doctrina franceză de la începutul
secolului trecut, cât și în cea românească.
Astfel, N. Em. Antonescu consideră că un act este inexistent ori de câte ori încalcă o
lege definitorie, care explică autorul este „norma prin care se fixează o idee, o noțiune, norma
care nu are altă misiune decât pe aceea de a ne face înțeleasă manifestarea juridică”23.
Astfel, în doctrină s -a arătat că inexistența intervine în următoarele cazuri:
1. lipsa consimțământului din cauză de eroare obstacol;
2. lipsa obiectului la momentul încheierii actului juridic;
3. nevalabilitatea cauzei actului juridic, determinată de absența ab initio a cauzei datorate
absenței scopului imediat și în situația cauzei false datorită erorii asupra scopului imediat;
4. lipsa formei cerută ad solemnitatem;
5. absența uneia dintre părți24.
Cu toate acestea, în literatura noastră juridică se susține teoria actului inexistent25.
Interesul clasificării nulității în nulitate absolută și nulitate relativă constă în regimul
juridic deosebit ce însoțește fiecare categorie de nulitate. Dacă , în general, prin „regim
juridic” se înțelege totalitatea regulilor pe care le urmează o anumită instituție publică, prin

22 G. Baudry -Lacantinerie ” Précis de droit civil ”, pag 66.
23 N. Em. Antonescu, Nevaliditatea actelor juridice în dreptul civil, în materia nulităților, Institutul de Arte
Grafice România Nouă, București, 1927, pag 48 -49.
24 N. Em. Antonescu, Nevaliditatea actelor juridice în dreptul civil, în materia nulităților, Institutul de Arte
Grafice România Nouă, București, 1927, pag 200.
25 Exemplu în acest sens este T. Drăganu – ”Actele de drept administrativ”, Editura Șt., București, 1959, pag
152.

13
„regim juridic al nulității” va trebui să se înțeleagă totalitatea regulilor cărora le este supusă
nulitatea ( sau pe care le urmează nulitatea).
Se admite constant că aceste reguli privesc trei aspecte principale ale nulității –
absolută sau relativă – ți anume:
 cine poate invoca nulitatea (sfera persoanelor îndreptățite să invoce – pe cale de acțiune
sau de excepție – nulitatea);
 cât timp poate fi invocată nulitatea (prescriptibilitatea sau imprescribilitatea dreptului de
acțiune pentru a cere anularea);
 dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea, prin confirmare sau în alt fel.
Totalitatea regulilor care privesc aceste aspecte în cazul fiecărui fel de nulitate –
absolută sau relativă – constituie regimul său juridic.
1. Regimul juridic al nulității absolute
Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulității absolute sunt:
 nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes: a ceasta înseamnă că pot invoca
nulitatea absolută: părțile actului juridic, avânzii -cauză ai părților, procurorul, instanța din
oficiu26;
 acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată oricând
indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului27;
 nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare28, expresă ori tacită; această regulă
este impusă de natura obștească a interesului ocrotit prin norma a cărei încălcare atrage
nulitatea absolută.
2. Regimul juridic al n ulității relative
Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:
o nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la
încheierea actului juridic: invocarea poate fi făcută personal de cel interesat, dacă ar e
capacitatea necesară pentru aceasta, dar poate fi făcută și de reprezentantul legal al celui
lipsit de capacitatea de exercițiu;
o acțiunea în anulabilitate este prescriptibilă29, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie
invocată în termenul de prescr ipție extinctivă;

26 în acest sens, ilustrative sunt prevederile art. 3, alin. 2 din Legea 169/1997 pentru modif icarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991: „ Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane
care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept
comu n care au plenitudine de jurisdicție ".
27 această regulă este expres prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 167/1958: „ Nulitatea unui act poate fi invocată
oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție ".
28 Inadmisibilitatea confirmării nulității ab solute nu se trebuie confundată cu validarea actului prin îndeplinirea
ulterioară a cerinței legale, nerespectată în momentul încheierii actului (ex. obținerea autorizației administrative,
până la anularea actului), validare care decurge din concepția desp re nulitate, ca și din regula prevăzută de art.
978 C. Civ.: actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.

14
o nulitatea relativă poate fi confirmată expres sau tacit30. Confirmarea tacită rezultă fie de
executarea actului anulabil fie din invocarea nulității înlăuntrul termenului de prescripție
extinctivă.
Între nulitatea absolută și nulitatea re lativă nu există deosebiri de efecte, ci doar
deosebiri de regim juridic. Pe baza celor exprimate mai sus, aceste deosebiri se pot exprima,
sintetic, astfel:
– dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar și din oficiu,
nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost de nesocotit la
încheierea actului;
– dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este prescriptibilă;
– dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirma re, nulitatea relativă poate
fi confirmată, expres ori tacit.
Problema cazurilor (cauzelor) nulității actului juridic civil este în nemijlocită legătură
cu condițiile (elementele, cerințele) actului juridic. Aceste aspect este de reținut întrucât într -o
formulare generală putem spune : cazurile de nulitate sunt cazurile în care condițiile actului
juridic civil nu sunt valabile, la încheierea cestuia. Cunoașterea cazurilor de nulitate implică,
prin urmare, cunoașterea condițiilor de valabilitate a elementelor actului jurid civil. Cauzele
nulității constau în nerespectarea condițiilor de valabilitate a fiecărui element al actului
juridic. În conscință, consti tuie cazuri (cauze) de nulitate :
1. nevalabilitatea consimțământului;
2. încălcarea dispozițiilor privind capa citatea (incapacitățile);
3. nevalabilitatea obiectului;
4. nevalabilitatea cauzei;
5. lipsa formei – cerută ad solemnitatem.
Distincte, dar în strânsă legătură cu cele arătate, mai c onstituie cazuri de nulitate și :
1. nerespectarea dispozițiilor legale imperative, a ordinii sociale, politice și economice,
precum și a regulilor de conviețuire socială (adică depășirea limitelor libertății
încheierii actelor juridice civile);
2. frauda legii;
3. lipsa autorizației cerută de lege pentru încheierea anumitor acte juridice.

29 Începutul prescripției acestei acțiuni este reglementată în art. 9 din Decretul nr. 167/1958;
30 Confirmarea expresă se realizează po trivit art. 1190 C. Civ.: „Actul de confirmare sau ratificare a unei
obligații, în contra căreia legea admite acțiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul,
cauza și natura obligației, și când face mențiune de motivul acțiunii în nulitate, precum și despre intenția de a
repara viciul pe care se întemeia acea acțiune".

15
Unele dintre aceste cauze atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă,
deoarece:
– pe lângă nulități exprese există ți nulități virtuale31 ;
– legea nu determină întotdeauna felul nulității, este necesar să fie avut în vedere – în
rezolvarea problemei de a ști dacă într -o anumită situație suntem în prezența unui caz de
nulitate absolută sau de nulitate relativă – criteriul de clasificare a nulității în nulitat e
absolută și nulitate relativă : natura (felul) interesul ocrotit prin dispoziția încălcată la
încheierea actului juridic.
Cauze de nulitate absolută:
 când se încalcă dispozițiile legale referitoare la capacitatea de folosință a părților prin
nerespectarea unor interdicții ce ocrotesc interese generale32;
 când actul juridic este lipsit de o condiție ese nțială pentru validitatea lui
(consimțământ, obiect, cauză);
 lipsa totală a consimțământului (în cazul erorii obstacol)33;
 când obiectul actului juridiclipsește sau este ilicit sau imoral34;
 când cauza actului juridic lipsețte sau este ilicită sau imorală35;
 când forma cerută de lege în mod obligatoriu, ad validitatem, nu a fost respectată de
părți;
 când au fost nesocotite dispozițiile imperative ale legii, ordinea publică și bunele
moravuri36;
 când prin actul juridic î ncheiat s -a fraudat legea (frauda la lege) ;
 nerespectarea dreptului de prempțiune al statului la înstrăinarea unei suprafețe de
pădure proprietate privată.
Cauze de nulitate relativă:
 când consimțământul exprimat în actul juridic a fost viciat prin eroare, dol, violență
sau leziune;
 când a lipsit discernământul uneia din părți în momentul încheierii actului juridic;

31 Pentru acest aspect, a se vedea intra nr 235 -236.
32 Există următoarele cazuri : 1. Actul s -a încheiat în lipsa ori prin depășirea capacității de folosință a persoa nelor
juridice (art. 34 din Decretul 31/1954); 2. Actul s -a încheiat prin nerespectarea unei interdicții de a încheia un
anumit act juridic, interdicție menită a ocroti un interes obștesc, gneral.
33 error in negotio și error in corpore
34 Codul Civil – art. 1311, pentru lipsa obiectului în cazul vânzării – cumpărării.
35 Lipsa cauzei atrage nulitatea absolută, când se datorează :
– lipsei obiectului contraprestației, în contractele sinalagmatice;
– lipsei remiterii bunului, în actele reale;
– lipsei elementului al eatoriu – riscul – în contractele aleatorii.
36 Încălcarea unei norme imperative sau a ordinii sociale, politice și economice ori a regulilor de conviețuire
socială se traduce, practic, fie în faptul că actul juridic are un obiect ilicit sau imoral, fie în faptul că actul are
cauza ilicită sau imorală.

16
 când actul juridic a fost î ncheiat de persoane lipsite de capacitatea de exercițiu sau de
persoane cu capacitatea de exercițiu restrânsă , fără încuviințările legale ;
 când actul juridic a fost încheiat cu nesocotirea unor incapacități de folosință
prevăzute în scopul ocrotirii unor interese particulare;
 nerespectarea dreptului de prempțiune la înstrăinarea unui teren agricol situat în
extravilan.

Nulitatea absolută Nulitatea relativă
Noțiune – intervine în cazul nerespectării
unei norme juridice ce ocrotește un
interes general – intervine în cazul nerespectării unei
norme juridice ce ocrotește un interes
particular
Terminologie „actul este nul”
„actul este nul de drept”
„actul va fi d eclarat nul” „actul este anulabil”
„actul poate fi anulat”
„anulabilitate”
Regim
juridic – poate fi invocată de orice
persoană care are interes
– acțiunea în nulitate absolută este
impre – scriptibilă
– poate fi acoperită prin confirmare
– acțiunea în nuli tate absolută este o
acțiune în constatarea nulității – poate fi invocată numai de persoana
ocrotită de dispoziția legală ce prevede
nulitatea
– acțiunea în nulitate relativă este supusă
prescripției extinctive
– nu poate fi acoperită prin confirmare
– acțiunea în nulitate relativă este o
acțiune în pronunțare
Cauze – nerespectarea unor incapacități de
folosință prevăzute în scopul
ocrotirii unor interese generale
– lipsa totală a consimțământului
– obiectul actului este ilicit și
imoral
– cauza actului es te ilicită și
imorală
– încălcarea dispozițiilor
imperative, ordinii publice
– frauda la lege – nerespectarea unor incapacități
speciale de folosință prevăzute în scopul
ocrotirii unor interese parti – culare
– consimțământul a fost viciat prin
eroare, dol, violență, leziune
– lipsa discernamântului uneia dintre
părți în momentul încheierii actului
juridic
– actul juridic a fost încheiat de
persoane lipsite de capacitate de
exercițiu sau de persoane cu capacitate
de exercițiu restransă, fără încuvii –

17
nțările legale

2.2. Nulitatea totală și nulitatea parțială

Clasificarea nulității în nulitate totală și nulitate parțială se face, după cum am arătat,
în funcție de criteriul întinderii efectelor sale.
Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinșează a ctul juridic în întregul său. Cu
alte cuvinte, nulitatea totală este cea care intervine în cazul în care nu pot fin menținute nici
un fel de efecte care s -au produs sau care urmau să se producă în temeiul unui act juridic.
Lipsind actul juridic în totalita tea efectelor sale, nulitatea aceasta mai este numită și integrală.
Fiind soluția de excepție în materie de nulitate a actului juridic civil, nulitatea totală
trebuie să intervină numai atunci când aceasta este absolut necesar. Cu tot caracterul său
excep țional, practica judiciară, ca și cea arbitrală, au avut prilejul să aplice sancțiunea nulității
totale.
În practica judiciară a fost aplicată nulitatea totală în următoarele cazuri :
– înstrăinarea sau grevarea de către unul din soși, a unui teren sau a u nei construcții, bun
comun, fără consimțământul expres al celuilalt soț37;
– încheierea actului s -a făcut dintr -o eroare asupra substanței lucrului, iar calitățile
substanțiale ale obiectului au constituit motivul determinant (cauza) încheierii lui;
– încheiere a actului de înstrăinare cu nerespectarea formei autentice și a autorizației
administrative.
Nulitatea parțială este acea nulitate care desființează numai în parte efectele unui act
juridic civil. Cu alte cuvinte, nulitatea parțială este cea care intervine ori de câte ori o parte
sau anumite părți din actul juridic nu contravin legii, lipsind actul juridic numai de acele
efecte care sunt contrare legii, celelalte efecte menținându -se.

37 „Nulitatea lovește actul în întregime, el neputând fi considerat valabil în limitele părții codevălmașe din
bunurile comune ce s -ar cuveni soțului care a încheiat actul ” – dec. de îndrumare a Plenului T.S n r
18/28.06.1963, în C.D pe 1963, pag 26.

18
Constituind soluția -regulă în materia nulității actului juridic civil, nu litatea parțială
constituie esența concepției dreptului nostru civil despre nulitate, în încercarea și preocuparea
de a salva actul juridic de la lipsirea lui de efecte ori de câte ori este posibil.
Nulitatea parțială este aplicabilă, prin excelență, contr actelor economice. De altfel, în
această materie, legiuitorul socialist a venit cu texte noi care impun această soluție.
Nulitatea parțială nu trebuie confundată cu următoarele situații:
– situația în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează în
întregime numai unul, de exemplu: într -un testament se află cuprinse două acte, o împărțeală
de ascedent38 care este nulă pentru că „nu s -au cuprins toți copiii în viață la deschiderea
moștenirii și descendenții fiilor premuriți” ș i legatul cotității disponibile făcut în favoarea
unuia dintre moștenitori care este valabil: nulitatea privește numai primul act, nu și pe al
doilea, deși ambele sunt ale aceluiași autor (testator) și sunt cuprinse în același testament ;
– ipoteza în care, deși nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voință produce
efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii39;
– cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;
– ipoteza când actul juridic încheiat este lo vit de nulitate absolută, însă, ulterior, este
îndeplinită cerința legală nerespectată în momentul încheierii lui;
– situația când forma ad probationem nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege, dar
operațiunea juridică (negotium) este valabilă.
Așadar, nulitatea parțială înseamnă ineficacitatea (lipsirea de efecte) numai a unei
clauze sau a unor clauze, dar nu toate, ale aceluiași act juridic. Cu alte cuvinte, nulitatea
parțială privește ineficacitatea numai a unei părți dintr -un act juridic civil40.
Nu trebuie confundată clasificarea în nulități parțiale și nulități totale cu clasificarea în
nulități absolute și nulități relative. Combinând cele două criterii de clasificare (natura
interesului ocrotit și întinderea efectelor), vom deosebi: nulitate absolu tă și parțială41, nulitate
absolută și totală, nulitate relativă și parțială, nulitate relativă și totală.
„Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri și care nu sunt
considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura
lor, esențiale sau dacă, în lipsa acestora contractul nu s -ar fi încheiat”42, se poate trage
concluzia că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parțială reprezintă regula, iar nulitatea

38 M. Eliescu – „Transmisiunea și împărțeala moștenirii în RSR”, Editura Academiei RSR, 1966, pag 307.
39 Conversiunea actului juridic nu trebuie confundata cu nulitatea parțială.
40 D. Cosma – „Teoria generală a actul ui juridic civil”, Editura Științifică, București, 1969, pag 320.
41 spre exemplu, cazul prevăzut de art. 2546 C.civ., potrivit căruia, „ este lovită de nulitate absolută clauza prin
care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exe rcitarea dreptului sau săvârșirea actului
de către partea interesată ”
42 Codul Civil – art. 1255 alin. 1.

19
totală constituie excepția. Totuți, nulitatea parțială presupune un act juridic cu un conținut
complex, în sensul că actul juridic are mai multe efecte, deoarece numai într -o asemenea
situație s -ar putea pune problema desfințării unor efecte și a menținerii altor efecte
În cazul în care contractul es te menținut numai în parte, atât clauzele nule, cât și cele
considerate nescrise sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile43.
”În cazul contractelor cu mai multe părți în care prestația fiecărei părți este făcută în
considerarea unui scop co mun, nulitatea contractului în privința uneia dintre părți nu atrage
desființarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este
esențială pentru existența contractului„44.
În ce privește cazurile de nulitate parțială în prac tică, următoarele concluzii rezultă din
cercetarea practicii jurisdicționale:
 în practica judiciară (a instanțelor judecătorești) cele mai puține cazuri de nulitate sunt
cele de nulitate parțială;
 în practica arbitrală, dimpotrivă, cele mai puține cazuri d e nulitate sunt cele de nulitate
totală, majoritatea formând -o cazurile de nulitate parțială.

2.3. Nulitatea expresă și nulitatea virtuală

Proiectul Codului Civil adoptă un sistem în care nulitatea absolută, în anumite cazuri,
apare ca soluția -regulă, în sensul că ea intervine ori de câte ori legea nu prevede o altă
sancțiune. Într -adevăr, iată două texte din care poate fi desprins clar, acest sistem :
1. „În cazul în care legea nu prevedeo altă sancțiune, actul juridic va fi nul dacă la data când
ele se face , nu este acord de voință, dacă nu are obiect, ori aceasta este imposibil de
înfăptuit sau nu este determinat și nici determinabil, ori dacă actul nu are cauză45”.
2. „Actul juridic care prin obisctul sau cauza sa este potrivnic legii ori regulilor de
conviețu ire socială, va fi nul dacă legea nu prevede o altă sancțiune46”
În funcție de modul de consacrare legislativă, distingem nulitatea expresă (numită și
nulitate textuală sau chiar explicită) și nulitatea virtuală (numită și nulitate implicită sau
tacită).
Prin nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într -o
dispoziție legală. Cele mai multe nulități fac parte din această categorie, fiind prevăzute fie în
Codul Civil, fie în alte acte normative.

43 Codul Civil – art. 1255 alin. 2 și 3 .
44 Codul Civil – art. 1256 alin 1.
45 Codul Civil – art. 116 alin. 1.
46 Codul Civil – art. 117 alin. 1.

20
Legislația noastră civilă (ca și Codul Familiei, de altfel) conține destul de multe cazuri
de nulitate expresă. Proiectul Codului Civil reprezintă un progres în raportul: nulitate expresă
– nulitate virtuală, în sensul preponderenței numerice a primeia.
Nulitatea expresă nu ridică prob leme, tocmai datorită felului ei. Singura problemă pe
care ar putea -o pune ar fi aceea a determinării felului nulității: absolută sau relativă. O
asemenea problemă, provenind dintr -o tehnică de redactare a textului, se rezolvă însă, potrivit
criteriului ar ătat: natura interesului ocrotit prin acea dispoziție legală. În orice caz,
probabilitatea ridicării unei asemenea probleme este incomparabil mai mică decât în cazul
nulității virtuale.
Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres prevăzută de
lege, dar care rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiție de
validitate a actului juridic civil.
Distincția între nulitatea expresă ți nulitatea virtuală pornește, mai ales, din doctrina și
practica judecătore ască burgheză, în care s -au susținut că anumite acte juridice, printre care,
pe primul loc s -ar situa căsătoria – nu pot fi sancționate cu nulitatea decât în cazurile expres
prevăzute de un text legal47. În pra ctică s -au ivit totuși cazuri ( ex: căsătoria în tre două
persoane de acelați sex, lipsa oricărei oficieri a căsătoriei unui nebun), dar pentru care legea
nu prevede expres nulitatea. Într -o atare situație s -a născut „teoria actului inexistent” prin care
s-a încercat să se justifice lipsirea de efecte a unor asemenea căsătorii. După cum am arătat,
această teorie, fiind falsă, și inutilă, este respinsă, în genere, în dreptul nostru.
În sistemul dreptului nostru civil se admite, în genere, de către doctrină și practică, că,
pe lângă nulități exprese, există și nulități virtuale, atât în materia căsătoriei, cât âi în materia
dreptului civil propiu -zis48.
Nulitatea virtuală se deduce, cel mai adesea, fie din scopul urmărit prin instituirea
anumitor condiții de validitate a actului juridic49, fie din model de red actare a textelor50, fie, în
sfârșit, și dintr -un element și din celălalt, luate împreună. Ca regulă, normele onerative și cele
prohibitive (deci, normele imperative) atrag, în cazul nerespectării lor, sancțiunea nulității,
chiar dacă nu prevăd expres aceas ta.
Felul nulității virtuale (dacă e absolută sau relativă, totală sau parțială) se determină
potrivit cu criteriile de clasificare a anulităților arătate deja.

47 èn ma tière de mariage, pas de nullité sans texte.
48 Tr. Ionașcu – „Căsătoria” în dreptul RPR, Editura Academiei, București, 1964, pag 77 -78; Tr. Ionașcu, E.
Barasch – –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura Academiei, București, 1967, pag 342 -343; T.
Popescu – „ Drept civil român. Teoria generală”, Editura Lumina Lex, București, 1993, pag 316 -317, 329 -334,
etc
49 D. Cosma – „Teoria generală a actului juridic civil”, Editura Științifică, București, 1969, pag 330.
50 Textele trebuie să conțină for mulări de genul: „este oprit…”, „nu se poate…”, „se admide numai dacă…”, etc.

21
2.4. Nulitatea de fond și nulitatea de formă

După felul condiției de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil nulitățile
sînt de fond sau de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilității
unei condiții de fond a actului juridic civil (consimțămînt, capacitate, obiect, cauză). Nulități le
din această categorie sînt cele mai numeroase în practică.
Nulitatea de formă este acea nulitate care sancționează în cazul nerespectării formei
cerute ad solemnitatem.
Trebuie remarcat în legătură cu această cateorie de nulitate faptul că nulitatea act ului
juridic (negotium) pentru nerespectarea formei cerută de ad solemnitatem nu trebuie
confundată cu nulitatea formei cerută de ad probationem pentru anumite acte juridice. În acest
caz din urmă, nulitatea instrumentului probator (act în sens de instrume ntum) nu afectează cu
nimic valabilitatea actului juridic (negotium) pe care îl constată51.
Clasificarea nulității în nulitate de fond și nulitate de formă nu prezintă un prea mare
interes practic, de vreme ce ea nu determină consecințe diferite ori regim j uridic diferite
pentru o categorie față de cealaltă categorie52.

2.5. Nulitatea „de drept” și nulitatea „judiciară”

Unii autori mai împart nulitățile, în raport de modul de valorificare, în nulități
judiciare și nulități amiabile, iar alți autori, după a celași criterii, deosebesc între nulitățile
judiciare și nulitățile de drept.
Distincția dintre nulitățile amiabile și nulitățile judiciare poate fi primită, în sensul că
putem face deosebire între situația în care părțile se înțeleg cu privire la nulitate a actului
juridic încheiat de ele și lipsesc de efecte actul respectiv prin voința lor, fără a se mai adresa
organului de jurisdicție competent (caz în care am fi în prezența unei nulități amiabile) și
situația în care părțile nu se înțeleg în acest sens o ri în care ar fi vorba de un act juridic căruia
nu i se poate pune capăt printr -un act simetric celui prin care a luat naștere, deci nesusceptibil
de o nulitate amiabilă, precum: recunoașterea de filiație, căsătoria, adopția etc, fiind astfel

51 Dacă un înscris sub semnătură privată care constată un contract sinalagmatic nu respectă cerința multiplului
exemplar, este nul. Contractl va fi însă valabil.
52 Nu trebui e omis faptul că nulitatea de formă este în același timp șu absolută, totală sau expresă (în general), iar
nulitatea de fond poate fi alsolută sau relativă, totală sau parțială, expresă sau virtuală.

22
necesar ca nu litatea actului juridic să fie declarată de organul de jurisdicție competent (într -o
asemenea situație vorbim de nulitate judiciară).
În schimb, distincția între nulitatea de drept (care crează impresia că ar putea exista
nulități independent de vreo hotăr îre jurisdicțională sau de înțelegerea părților) și nulitatea
judiciară nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:
 actul juridic încheiat beneficiază de o prezumție de valabilitate, chiar și atunci cînd a
fost încheiat cu nesocotirea legi i, așa încît, în măsura în care părțile nu se înțeleg (sau
nu au posibilitatea să se înțeleagă asupra nulității), înlăturarea prezumției respective
urmează a se face pe calea judecății;
 întrucît nimeni nu poate să își facă singur dreptate, dacă părțile nu se înțeleg, trebuie să
hotărască instanța;
 cercetarea problemei unei eventuale validări ulterioare a actului juridic, precum și
problema de a ști dacă este vorba de o nulitate totală sau parțială impun intervenția
organului de jurisdicție competent.
Pentr u a putea înțelege mai bine termenul de nulitate, dar si distincția nulității în
nulitatea ”de drept” și nulitatea ”judiciară”, punctul de plecare se găsește în dreptul roman. În
sistemul acestui drept, toate nulitățile trebuiau deduse în justiție, adică î n fața magistratului.
Existau însă situații când era inutil să se ceară magistratului o formulă specială: s -a spus că
acesta poate invoca asemenea nulități ipso jure; pentru alte nulități trebuia obținută de la
magistrat o formulă specială – un exceptio.
Această dictincție care ține de regulile proprii procedurii romane a fost obiect de
controversă în dreptul francez. S -a tradus ipso jure prin ”de plein droit”, în sensul că în
asemenea situație nu este necesara mici o hotărâre judecătorească. De aici disc tincția între
”acte nule de plin drept” (în afara hotărârilor judecătorești) și ”acte anulabile” (prin hotărâri
judecătorești).
În dreptul civil burghez această distincție este criticată deoarece nu se poate menține o
discticție care a corespuns unei proc eduri de mult timp dispărută. Sunt însă autori care susțin
o asemenea distincție ( în dreptul francez), bazându -se pe folosirea de către codul civil a
expresiei ”nulitate de plin drept”. Codul Civil român de la 1864, datorită faptului că este o
copie fidel ă a Codului civil Napoleonean, a preluat și el această expresie (art. 961).
În literatura juridică socialistă a României, în care se înțelege că nulitățile ”de drept” ar
opera fără intervenția justiției, pe când nulitățile ”judiciare”și -ar produce efecte n umai ca
urmare a unei hotărâri judecătorești, acestă distincție este respinsă pentru mai multe motive:
– un act juridic, odată încheiat, beneficiază de juris tantum (prezumție relativă de
valabilitate), chiar atunci când a fost încheiat prin încălcare a legii;

23
– în situația în care părțile nu se înțeleg și în temeiul principiului că nimeni nu -și poate face
dreptate singur, se impune să hotărască instanța;
– nevoia intervenției instanței decurge și din concepția dreptului român socialist despre
nulitate : cercetarea problemei ”validării” ulterioare a actului, precum și cea de a ști dacă
soluția este a nulității totale ori parțiale, implică neapărat intervenția organului de stat
specializat, respectiv organul de jurisdicție53.
Un „reziduu”, proces ual, este totuși păstrat din această distincție. E vorba de afirmația,
întâlnită în literatura juridică, ca ți în practica judecătorească, în sensul că „nulitatea absolută
se constată”, pe când ”nulitatea relativă se pronunță”. De aici și disticția între ” acțiunea în
constatare” (când privește invocarea nulității absolute) și ”acțiunea în realizare” (când privește
invocarea nulității relative).
O parte din autori și, uneori, practica judiciară, acceptă această distincție subliniind
însă faptul că în cazul invocării nulității absolute înstanța nu face decât să ”ia act” de cauza de
nulitate și să declare actul nul fără să mai aprecieze ceva, pe când în cazul invocării nulității
relative, instanța pronunță anulabilitatea actului, asadar aceasta având posibilit atea de a
aprecia. Sub alt aspect, tot regimul nulității absolute este aplicabil și acțiunii în constatarea ei,
și tot regimul nulității relative este aplicabil acțiunii prin care se invocă.
Alți autori, au însă altă părere. După opinia lui Tr. Ionașcu și a lui E. Barasch,
”esențial este că o hotărâre judecătorească (sau arbitrală) este necesară. Și că, în acest sens,
nulitățile , … sunt – toate – nulitățile judiciare54”.
Această dispută interesează mai puțin dreptul civil (material) și mai mult dreptul
procesual civil, de vreme ce aspectele de drept material – regimul juridic, în esență – sunt
reglementate de legislația civilă.
Având în vedere aceste, este totuși necesară o disticție între:
a). situația în care părțile se înțeleg perfect cu privire la nulitatea actului încheiat între ele,
lipsind actul de efecte prin voința lor (”nulitatea amiabilă”) și
b). situația în care ele nu se înțeleg (”nulitate judiciară”).
În prima situație putem vorbi despre o „nulitate amiabilă”, iar în cealaltă situație de o
„nulitate judiciară”, indiferent că ea se invocă pe cale de acțiune sau de excepție. Trebuie, tot
astfel, să se admită că sunt nulități „judiciare” și acelea care privesc actele juridice în privința
cărora părțile sau partea nu pot să le anuleze prin bu na învoială. Asemenea acte sunt tocmai

53 D. Cosma – „Teoria generală a actului juridic civil”, Editura Științifică, București, 1969, pag 331 -333; Tr.
Ionașcu, E. Barasch –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura Academiei, București, 1967, pag
343-345.
54 Tr. Ionașcu, E. Barasch –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Edi tura Academiei, București, 1967,
pag 345.

24
acelea cărora nu li se poate pune capăt printr -un act simetric celui prin care au luat naștere,
adică:
– actele juridice unilaterale irevocabile ( cum ar fi recunoașterea de filiație);
– actele juridice cu conținut predet erminat (c um ar fi căsătoria, înfierea ).
În ceea ce privește cauza afectată de frauda la lege, legea română arată că o cauză este
ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative (art. 1.237 NCC id entic cu art. 1.344 C. civ. italian dar fără corespondent expres în
Codul civil Quebec).
Din bogata teorie a conceptului despre care vorbim aici, cea mai relevantă definiție a
noțiunii oferită de doctrina noastră (prin conciziunea ei) ni se pare cea potriv it căreia frauda la
lege ar presupune două elemente: unul material, care constă în procedeul folosit și care, prin
el însuși, nu este contrar legii și unul intelectual sau intențional, care constă în eludarea sau
sustragerea de la aplicarea unui text de le ge55. Sau, mai pe scurt, cum ar spune un alt autor,
frauda la lege nu este o încălcare directă a legii ci o nesocotire indirectă a ei56.
În jurisprudența instanței supreme din România, frauda la lege a fost definită constant ca
fiind situația în care anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci
pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte, frauda la lege este o nesocotire
ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor, sancți unea fiind
nulitatea absolută57.
S-a considerat că actul de vânzare -cumpărare este lovit de nulitate absolută, întrucât
ambii pârâți cunoșteau împrejurarea că nu se puteau obliga să cumpere și respectiv să vândă
acțiunile unei societăți deschise, deținute de un acționar semnificativ în afara cadrului legal
reglementat de Legea nr. 52/1994, însă, de totală re a-credință au încheiat actul.
Ca și în cazul condiției legalității cauzei, și în acest caz, legea delimitează implicit
condiția prin definirea cauzei im orale; potrivit art. 1.236 alin. 3 NCC, cauza este imorală
atunci când este contrară bunelor moravuri.
Ca principiu, se reține că orice contract încheiat într -un scop contrar bunelor moravuri este
lovit de nulitate. Bunele moravuri, în lipsa unei definiții legale, sunt acele atitudini ale unei
persoane caracterizate de decență în comportare, adică de bună -cuviință și pudoare58; pe cale
de consecință, o atitudine sau o intenție indecentă a unei persoane, manifestată (în materia

55 D. Gherasim, Buna -credință în raporturile juridice civile , Ed. Academiei, București, 1981, p. 101
56 D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Științifică, București, 1969, p. 307, citat din noul Cod
civil, op. cit., p. 504
57 ÎCCJ, s. com., dec. nr. 3577 din 28 noiembrie 2008, pe www.scj.ro
58 Academia Română, Dicționarul Explicativ al Limbii Române , ediția 1998, p. 652 și 266.

25
care ne interesează aici) print r-un scop cuprins (explicit sau, de cele mai multe ori, neexplicit)
într-un act juridic, este considerată o cauză imorală.
Jurisprudența noastră a reținut ca fiind cârmuit de o cauză imorală care atrage nulitatea, un
contract de vânzare -cumpărare cu clauză de întreținere încheiat de o persoană care, în fapt, nu
avea nevoie de întreținere și cu privire la care s -a dovedit că adevăratul motiv al transmiterii
bunului a fost determinarea dobânditorului de a locui în concubinaj cu transmițătorul59.
Sancțiunile în caz de neîndeplinire a condițiilor legate de cauza contractului
Două sancțiuni sunt posibile în cazul existenței unor vicii importante legate de cauza
contractului, și anume nulitatea relativă (regula) și nulitatea absolută (excepția) a actului
juridic guvernat de acea cauză.
O primă precizare care se impune aici este că dimensiunile efectelor neregularității cauzei
în lumina noului Cod civil sunt cu totul diferite față de reglementarea anterioară, în sensul că,
în prezent, ca și în alte cazuri de nulita te, ceea ce prevalează este menținerea și confirmarea
actului juridic într -o formă sau alta și chiar validarea lui, iar nu desființarea acestuia.
Dimpotrivă, ne reamintim că vechiul Cod civil pleca de la un principiu pe cât de clar pe atât
de sec60, potrivi t căruia „ obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu
poate avea nici un efect ” (art. 966 C. civ. 1864).
Nulitatea relativă a contractului este incidentă atunci când cauza unui contract nu există,
mai exact, după precizările făcut e până acum, atunci când s -a făcut dovada, de către partea
interesată, că nu există. Însă și această sancțiune este lipsită mult de substanță și de
aplicabilitate, ea fiind, cel puțin la nivel teoretic (față de reglementarea legală actuală), tot o
situație excepțională, dat fiind că atunci când se consideră că, în fapt, contractul a fost greșit
calificat și poate produce alte efecte juridice, el va fi menținut și nu va mai putea fi anulat,
fiind aplicabil principiul conversiunii juridice. Jurisprudența susț ine această soluție,
mergându -se până la soluția în care nici chiar cauza simulată (falsă), recunoscută ca atare de
părți, nu atrage în mod obligatoriu nulitatea actului, dar cel care are interesul va trebui să
demonstreze cauza veritabilă .
În schimb, potr ivit legii, cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului,
consecința producându -se de plano și urmând întocmai efectele nulității absolute. Totuși,
pentru a putea vorbi despre o sancțiune atât de drastică, este necesară existența unei conivențe
ilicite între părți sau cel puțin este necesară dovedirea unei culpe cât de mici în persoana
cocontractantului, care nu a fost destul de diligent la data încheierii actului. În mod concret,

59 Trib. Reg. Hunedoara, dec. civ. nr. 1538/1954, citată în Noul Cod civil, op. cit., p. 504.
60 Pentru mulți autori, textul art. 966 din vechiul Cod civil, care statua, implacabil, nulitatea actului pentru lipsa
cauzei sau nelegalitatea acestuia reprezenta o soluție nefolositoare.

26
dispozițiile art. 1.238 alin. 2 NCC instituie nulitatea absolută a contractului afectat de o cauză
ilicită sau imorală, în următoarele condiții:
– atunci când cauza este comună (adică atunci când ambele părți au avut în vedere la
încheierea contractului eludarea dispozițiilor legale și încălcarea regulilor de conviețuire
socială); practic, este cazul în care părțile au convenit ab initio asupra unui contract cu privire
la care știau că este guvernat de o cauză ilicită și/sau imorală;
– atunci când cauza, deși nu este comună, fiind urmărită doar de către una di n părți,
cealaltă parte a cunoscut -o sau, după împrejurări, trebuia s -o cunoască.
Rezultă astfel că și în cazul cauzei ilicite sau imorale soluția legală este nuanțată și, în
noua viziune legislativă, mai puțin severă, astfel că, dacă una dintre părțile co ntractante a fost
de bună -credință și nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele
juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii
juridice reglement at de art. 1.260 NCC. De p ildă, o astfel de situație o putem regăsi în cazul
contractului de transport, prin care transportatorul se obligă să transporte o marfă la cererea
expeditorului, despre care acesta din urmă nu știe că este contrafăcută sau că este rezultatul
unor infracțiu ni (bunuri furate) ori că este interzisă de lege (droguri, explozibili ). În acest caz,
deși cauza contractului de transport este ilicită, aceasta nu va atrage nulitatea absolută a
contractului, întrucât transportatorul este de bună -credință, astfel că tran sportatorul va avea
dreptul la contravaloarea serviciilor prestate. Dacă însă prețul oferit de expeditor este cu mult
mai mare decât prețul de piață al unor astfel de servicii, se poate prezuma că transportatorul
trebuia să știe despre caracterul ilicit al transportului (despre natura ilicită a mărfurilor
transportate). În acest caz, precum și atunci când transportatorul cunoștea că bunurile
transportate sunt contrafăcute, sunt furate sau sunt interzise de lege, sancțiunea va fi nulitatea
absolută a contrac tului, urmând ca orice plăți deja efectuate să fie restituite.61
În fine, o precizare se mai impune cu privire la situațiile în care caracterul ilicit al
obligației civile interferează și cu norme juridice de drept penal. Reținem aici că, un act
juridic afe ctat de o cauză ilicită poate fi valabil în condițiile bunei -credințe a
cocontractantului, conform celor menționate până acum, însă este posibil ca nulitatea urmată
de restabilirea situației anterioare să fie atrasă ca sancțiune penală (art. 256 C. pr. pen . și art.
397 alin. 4 care conferă caracter executoriu acestei sancțiuni penale). Exemplificăm aici cu
infracțiunea de bancrută frauduloasă săvârșită prin înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul
societății falite în dauna creditorilor, prevăzută de legea insolvenței. Astfel de înstrăinări de
active sunt prezumate de lege ca având o cauză ilicită, fiind făcute în scopul excluderii
bunurilor respective de la masa credală și, în mod implicit, în scopul sustragerii acestora de la

61 C.T. Ungureanu, citat în Noul Cod civil, op. cit, p. 1.236

27
executare. Legea nu cere însă nicio complicitate a terțului dobânditor al bunurilor la caracterul
ilicit al tranzacției, acesta putând fi de totală bună -credință. Cu toate acestea, dacă se va reține
săvârșirea infracțiunii, instanța penală va dispune și cu privire la anularea actului de vânzare a
activelor și restabilirea situației anterioare prin restituirea bunurilor și reintrarea acestora în
patrimoniul societății aflate în insolvență. O situație s imilară întâlnim, după cum am arătat
deja, și în cazul înstrăinării bunului altuia (prin vânzare sau prin donație), când actul juridic,
deși neafectat de vicii, potrivit Codului civil, poate fi desființat de instanța penală dacă sunt
întrunite elementele c onstitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune în convenții.

28
CAPITOLUL 3: STUDI U DE CAZ: CONSIMȚĂMÂNT VICIAT .
NULITATE CONTRACT DE ÎMPRUMUT

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea sub nr . 7496/288/2011
reclamanta LCL a chemat în judecată pârâtul VC , solicitând in stanței ca prin sentința ce o va
pronunța să se constate nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr.
xxx/11.09.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii așa cum a fost precizată fila 30 dosar, reclamanta arătat că suma
menționată î n contractul d e împrumut nu i -a fost acorda tă, iar pe de altă parte contractul a fost
încheiat cu constrângerea sa, contractul fiind lovit de nulitate absolută, lipsind
consimțământul reclamantei la încheierea acestuia, precum și obiectul, iar cauza contr actului
este falsă, ilicită, astfel că se impune desființarea contractului.
Astfel, reclamanta a arătat că la data de 27 septembrie 2004 numitul LLC a împrumutat
de la pârât suma de 26.500 Euro, sumă care trebuia restituită în termen de 6 luni, înscrisul
doveditor al împrumutului fiind semnat de către reclamantă și sora sa, MAL , pentru ca la
două zile distanță, pârâtul să -i impună reclamantei să recunoască împrejurarea că aceasta ar fi
împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro și că s -ar fi obligat să î l restituie în termen de 8
luni, înscris în care se menționează că suma de 26.500 Euro este în derulare cu LLC, iar suma
de 23.500 Euro, reprezintă dobânda aplicată în situația în care împrumutul nu este restituit la
termenele stabilite. Întrucât împrumutu l nu a fost restituit, pârâtul a încercat recuperarea
sumei, formulând o acțiune înregistrată sub nr. xxxx/288/xxxxprin care a solicitat restituirea
sumei împrumutate de către persoana menționată mai sus de la reclamantă.
Reclamanta a mai arătat că ulterio r, pârâtul a constrâns -o pe reclamantă să semneze la
notariat contractul de împrumut atacat, astfel că în aceste împrejurări a ajuns să semneze un
contract prin care ar fi recunoscut că aceasta datorează suma de 30.000 Euro, în condițiile în
care această s umă nu i -a fost împrumutată niciodată.
În drept au fost invocate disp. art. 948, 966 și 968 Cod civil de la 1864.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că domiciliul acestuia indicat de
către reclamantă este eronat și deși aceasta cunoștea do miciliul real al pârâtului, a obținut cu
rea credință citarea acest uia prin publicitate, astfel că s-a solicitat rediscutarea probelor, cerere
admisă așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2012.

29
De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția netimbrării acțiunii formulate
de către reclamantă și a arătat că acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată,
între părți au mai existat litigii, în cadrul cărora reclamanta a folosit un înscris fals, respectiv
cel de la fila 20 dosar și asupra căruia s -au efectuat cercetări, înscris asupra căruia pârâtul
înțelege să se înscrie în fals, solicitând aplicarea disp. art. 180 și urm. Cod pr. Civ. de la 1865.
Pe de altă parte, pârâtul a arătat că reclamanta nu i -a restitu it niciodată vreo sumă de
bani și nu a fost amenințată de către pârât, dovadă fiind înscrisurile sub semnătură privată
încheiate între părți și în prezența martorilor care au semnat acele înscrisuri. S -a mai arătat că
reclamanta încearcă cu orice preț să n u achite sumele pe cale datorează pârâtului și în acest
scop folosește înscrisuri falsificate cu care să demonstreze fapte contradictorii, de fiecare dată
apărările fiind altele.
Prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2012 s -a luat act că reclamanta n u înțelege
să se mai folosească de înscrisul aflat la fila 20 și că în aceste condiții, pârâtul nu înțelege să
mai formuleze cerere de înscriere în fals.
Prin sentința civilă nr. xxxx din 4 octombrie 2013, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis
acțiunea așa cum a fost precizată la fila 30 dosar, a constatat nulitatea absolută a contractului
de împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 și l -a obligat pe pârât la plata sumei de
2.044,50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în taxa judiciară de ti mbru.62
În considerentele acestei sentințe s -a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr.
xxxx/288/xxxx pârâtul din prezenta cauză a solicitat ca în baza disp. art. 6 alin. 2 din OG
5/2001 să se dispună emiterea unei somații de plată prin care să se dispu nă obligarea
reclamantei din prezenta cauză, la restituirea sumei de 50.000 Euro împrumutați acesteia în
anul 2004, acțiune respinsă de către instanță prin sentința civilă nr. xxx/05.03.2007 pronunțată
de Judecătoria Rm. Vâlcea, considerându -se că față de împrejurarea că a fost contestat
împrumutul, instanța a constatat caracterul contencios al litigiului, nefiind îndeplinite
condițiile admisibilității cererii.
În dovedirea cererii pârâtul a depus un înscris su b semnătură privată încheiat la data de
29.09. 2004, prin care se arată că reclamanta a împrumutat suma de 50.000 Euro de la pârât,
suma împrumutată urmând a fi restituită în tranșe lunare până la data de 02 decembrie 2004,
prima tranșă urmând a fi achitată la data de 02 februarie 2004, a doua tranșă l a data de 02
martie 2004, a treia tranșă la data de 2 ap rilie 2004, tranșa 4 la data de 2 mai și ultima tranșă
la data de 2 decembrie 2004, suma totală pe care reclamanta ar fi trebuit să o restituie fiind de
23.500 Euro. Prin același înscris, s -a consemn at că suma de 26.500 Euro, reprezintă de fapt un
împrumut acordat numitului LLC și care sunt cuprinși într -o altă chitanță. Este de observat că

62 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

30
a fost consemnată ca dată a încheierii înscrisului data de 29.09.2004, deși tranșele urmau a fi
achitate începân d cu luna februarie a aceluiași an.
Prin înscrisul sub semnătură privată denumit de către păr ți Chitanță, fila 19 dosar, LLC ,
a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie
restituită în 5 tranșe lunare, începâ nd cu luna noiembrie 2004. Din declarația martorului audiat
în instanță, respectiv persoana care figurează în calitate de împrumutat în înscrisul sub
semnătură privată, se reține că înscrisul a fost încheiat la solicitarea reclamantei, iar suma
menționată în acel înscris reprezintă de fapt dobânzile neplătite către reclamantă la
împrumuturile pe care le -a luat de la reclamantă anterior, precizând de asemenea că suma
menționată nu a fost împrumutată la data menționată în înscris. De asemenea, martorul audiat ,
a arătat că întrucât nu a putut restitui împrumutul, a fost efectuată o vânzare către pârât, însă
martorul nu -și mai amintește dacă actul a fost încheiat pe numele pârâtului în calitate de
cumpărător sau pe numele altei persoane.
Prima instanță a mai reț inut că acest înscris denumit chitanță a fost încheiat data de
27.09.2004, fila 15 dosar nr. xxx/288/xxx, între pârât și martorul aud iat, respectiv LLC , prin
care se arată că pârâtul a împrumutat martorului suma de 26.500 Euro, aceasta urmând a fi
restitu ită începând cu luna noiembrie 2004 în 5 tranșe lunare.
Prin urmare, coroborând declarația martorului cu actele aflate la dosar, s -a reținut că de
fapt suma împrumutată de către pârât martorului audiat, chitanța fiind semnată de către pârât,
semnătura nef iind contestată, a fost de 26.500 Euro și întrucât suma nu a fost restituită,
împrumutatul, așa cum a declarat și în instanță în calitate de martor, a semnat înscrisul, suma
menționată constituind de fapt dobânda aplicată sumei împrumutate și nerestituită.
Prin interogatoriul luat pârâtului în cadrul dosarului xxx/288/xxx, în cadrul căruia
pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 27.000 Euro, reprezentând
împrumutul care ar fi fost acordat și nerestituit, pârâtul a arătat că a trimi s reclamantei în
decursul a 2 -3 ani, respectiv 2001 -2004, din străinătate suma de aproximativ 50.000 Euro,
aflând ulterior, că aceasta ar fi împrumutat suma trimisă martorului precum și altor persoane.
Întrucât la momentul acordării împrumutului, nu a fost încheiată o dovadă, pârâtul i -a dictat
personal reclamantei chitanța încheiată la data de 27.09.2004. În consecință, se observă că la
momentul încheierii chitanței, pârâtul a fost prezent, acesta fiind cel care a dictat reclamantei
conținutul înscrisului.
Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanța prin care reclamanta
precizează că are o datorie față de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându -se să o
restituie până la data de 20 august 2008, chitanța fiind încheiată în prezența martor ilor TMA
și IC, acesta din urmă fiind audiat în instanță la propunerea reclamantei. Astfel, din declarația

31
martorului audiat, se reține că în momentul în care acesta a semnat înscrisul, acesta era deja
scris, nu cunoaște de către cine, în fața sa nefiind p redată nici o sumă de bani, martorul
precizând că a fost luat de către pârât care i -a spus că „ a convins -o pe reclamantă să încheie
această chitanță”, de față nemaifiind alte persoane.
Ulterior încheierii înscrisului, a fost încheiat și contractul de împr umut autentificat în
luna septembrie 2007, prin care reclamanta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro,
urmând ca suma împrumutată să fie restituită în trei tranșe, urmând ca împrumutul în
integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.
Astfel, având în vedere succesiunea înscrisurilor încheiate, se observă că suma
menționată în contractul de împrumut, a făcut de fapt obiectul unor înscrisuri sub semnătură
privată și decurge dintr -o sumă împrumutată martorului LLC , la momentul încheierii
contractului autentificat, nefiind de fapt acordată nici o sumă cu titlu de împrumut
reclamantei.
S-a mai reținut că suma menționată în înscrisul încheiat la data de 31 iulie 2007, este
aceeași cu suma menționată în contractul autentificat, cuantumul și t ranșele de restituire fiind
aceleași, la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, nefiind predată vreo sumă
de bani, reclamanta fiind convinsă să semneze acel înscris, așa cum a declarat martorul audiat.
Având în vedere cele expuse mai sus, i nstanța a constatat că la încheierea actului atacat,
respectiv contractul de împrumut, a lipsit consimțământul reclamantei, nu a fost predată cu
titlu de împrumut nici o sumă de bani reclamantei, cauza contractului fiind falsă, ilicită.
Potrivit disp. art. 948 Cod civil de la 1864, având în vedere data introducerii acțiunii,
condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta;
consimțământul valabil al părții ce se obligă; un obiect determinat și o cauză licită.
Coroborân d probele administrate în cauză, se reține că la momentul încheierii
contractului de împrumut, având în vedere și celelalte chitanțe încheiate, contractul a fost
încheiat în lipsa consimțământului reclamantei.
De asemenea, având în vedere aceleași probe, i nstanța a apreciat că la momentul
încheierii contractului nu a fost predată nici o sumă de bani, astfel că lipsește obiectul
contractului, iar cauza contractului atacat de către reclamantă este ilicită, fiind contrară
bunelor moravuri și ordinii publice.
Împotriva acestei sent ințe a declarat apel pârâtul VC .
Apelul a fost declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 284, 287 din vechiul Cod
de procedură civilă aplicabil cauzei în raport de data formulării cererii de chemare în judecată
(anterioară da tei de 15 februarie 2013) și de prevederile art. 24, 25 din noul Cod de procedura
civila.

32
Apelul a fost legal timbrat.
În motivarea apelului, apelantul a susținut mai întâi că în cauză calea de atac este
apelul, în raport de valoarea obiectului cererii și de prevederile art. 282/1 din Codul de
procedură civilă.
Apelantul a susținut în continuare că sentința este nelegală și netemeinică întrucât din
cererea de chemare în judecată nu rezultă că reclamanta a invocat lipsa consimțământului, ci
doar că i -a fost smuls prin violență, iar reclamanta a statuat în lipsa oricărei probe cu privire la
lipsa consimțământului și a oricărei motivări, ignorând diferența de regim juridic între cele
două instituții distincte. Sub aspectul nulității, apelantul a precizat că lip sa consimțământului
justificată fie prin lipsa semnăturii ori prin lipsa discernământului este sancționată cu nulitatea
absolută, iar vicierea consimțământului este sancționată cu nulitatea relativă supusă
prescripției extinctive. În cauză există manifesta rea exterioară de voință a reclamantei la
încheierea contractului, iar prima instanță a motivat acest aspect numai cu privire la chitanța
anterioară actului autentic care nu a fost contestată niciodată de către reclamantă.
Din declarația martorului audiat rezultă că reclamanta a achiesat la încheierea chitanței,
iar din celelalte probe nu rezultă că împotriva reclamantei au fost exercitate violențe care să o
determine să încheie contractul.63
Apelantul a mai precizat că este lipsită de importanță chitanța din 31 iulie 2007 față de
validitatea actului autentic încheiat ulterior, iar sentința apelată este nemotivată sub aspectul
lipsei consimțământului reclamantei la încheierea acestui act.
Cu privire la lipsa obiectului contractului de împrumut apelantul a susț inut că un
asemenea obiect reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor părților, iar transferul bunului
ține de executarea contractului și nu de existența acestuia. În acest sens, din chitanța încheiată
în anul 2004, necontestată de către reclamantă , rezultă că reclamanta a primit cu titlu de
împrumut de la apelant suma de 50.000 Euro din care a dat împrumut numitului LC. La data
de 31 iulie 2007 reclamanta a recunoscut datoria de 30.000 Euro către apelant, potrivit
chitanței de la acea dată, neconte stată. În luna septembrie 2007 părțile s -au prezenta la
notariat și au clarificat raporturile juridice dintre ele, încheind actul autentic pentru datoria de
30.000 Euro și pentru termenele de restituire convenite. Data predării sumei împrumutate este
lipsită de importanță pentru validitatea convenției, iar din toate probele administrate rezultă
fără dubiu că reclamanta a primit de la pârât cu titlu de împrumut suma de 50.000 Euro, iar în
septembrie 2007 mai avea de restituit suma de 30.000 Euro. În acest se ns, apelantul a precizat
că prima instanță a interpretat greșit și trunchiat probele administrate în cauză, inclusiv
declarația martorului LC.

63 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

33
Cu privire la cauza ilicită, apelantul a susținut că nici o dispoziție legală nu interzice
încheierea unor contra cte de împrumut, iar prima instanță nu a indicat norma legală încălcată
prin asumarea de către reclamantă a unei obligații de restituire a sumei pe care a primit -o în
mod cert cu titlu de împrumut. Chiar și în situația în care suma a fost împrumutată altei
persoane, asumarea de către reclamantă a obligației de restituire nu este ilicită, putând forma
obiectul mai multor instituții reglementate de Codul civil, precum fidejusiunea, novația prin
schimbarea debitorului ori delegația. Calificarea juridică a conv enției dintre părți nu implică
nulitatea acestuia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282/1 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata reclamantă a solicitat respingerea
acestuia, întrucât motivele invocate sunt v ădit nefondate. Contractul de împrumut este un
contract real, iar obligația de restituire nu se poate naște atât timp cât bunul împrumutat nu a
fost predat. În condițiile în care reclamanta nu a primit suma de 30.000 Euro, contrar celor
menționate în act, lipsește obiectul acestuia. La încheierea actului din iulie 2007 nu a existat
nici consimțământul reclamantei, aspect care rezultă chiar din susținerea apelantului potrivit
căreia prin acest act reclamanta a recunoscut o datorie către pârât.
Intimata a mai susținut că dezlegarea situației din cauză s -a realizat în dosarul nr.
xxxx/288/xxxxx, iar la interogatoriul luat apelantului în acest dosar acesta a recunoscut că a
dictat reclamantei ambele chitanțe și că între părți au existat discuții cu privire la su mele de
bani cheltuite în perioada concubinajului dintre acestea.
În apel au fost administrate proba cu înscrisuri constând în chitanța din anul 2004 și
proba testimo nială, fiind audiat martorul SN . Acesta a declarat că părțile au fost în relație de
concu binaj pentru o perioadă de 3 -4 ani, că apelantul obișnuia să împrumute bani cu camătă.
Martorul a precizat că de la reclamantă cunoaște că nu a împrumutat nici o sumă de bani de la
pârâtul apelant, iar acesta și -a exprimat satisfacția că a determinat -o pe reclamantă să încheie
un contract la notariat având ca obiect oi sumă de bani și că vrea să o „distrugă” pe
reclamantă. Martorul a mai precizat că apelantul a împrumutat o sumă de bani numitului LC
pe care a recuperat -o prin primirea unui apartament.
Prin decizia civilă nr. yyy/A/20.05.2014 tribunal ul a respins ca nefondat apelul ,
dispunând obligarea apelantului la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această decizie ,instanța de apel a reținut că ,prin cererea de chemare
în jud ecată dedusă prezentei judecăți, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a
contractului de împrumut autentificat prin încheierea nr. 2287 din 11 septembrie 2007.
Prin cererea de la fila 30 din dosar, reclamanta a precizat motivele cererii introductive
de instanță, susținând că niciodată nu a împrumutat de la pârât suma de bani menționată în

34
contract, că a fost șantajată de pârât să încheie acest contract și că există o cauză ilicită și
falsă. În acest sens, reclamanta a susținut că în septe mbrie 2004 apela ntul a împrumutat
numitului LLC suma de 26.500 Euro, iar ulterior i -a impus reclamantei să încheie o chitanță
în care se menționează suma împrumutată terțului și dobânda aferentă. La data de 31 iulie
2007, apelantul a determinat -o prin șan taj pe reclamantă să încheie chitanța privitoare la suma
de 30.000 Euro, după care au mers la notariat pentru încheierea actului autentic, cu
promisiunea din partea apelantului că nu îi va mai face nimic.
În raport de toate probele administrate în cauză și de cele din dosarul atașat, tribunalul
apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt din cauză.
Prin înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanță” LLC , a arătat că a împrumutat
de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma împrumutată să fie restituită în 5 tranșe
lunare, începând cu luna noiembrie 2004.
La data de 29 septembrie 2004, între părțile din prezenta cauză a fost încheiat un înscris
sub semnătură privată, prin care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de
50.000 Euro pe care se obliga să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul
menționat în chitanța dintre LLC și pârât. În conținutul acestei chitanțe se consemnează că
suma de 26.500 lei este cuprinsă în chitanța încheiată între LL și pârât, iar diferența reprezintă
dobânda.
Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanța prin care reclamanta
precizează că are o datorie față de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându -se să o
restituie până la data de 20 august 2008, chi tanța fiind încheiată în prezența martorilor TME și
IC , acesta din urmă fiind audiat în instanță la propunerea reclamantei.
Ulterior încheierii înscrisului, a fost încheiat și contractul de împrumut autentificat în
luna septembrie 2007, prin care reclaman ta ar fi primit de la pârât suma de 30.000 Euro,
urmând ca suma împrumutată să fie restituită în trei tranșe, urmând ca împrumutul în
integralitate să fie achitat până la data de 20 august 2008.64
În cuprinsul acestui contract se consemnează că suma împrumut ată a fost înmânată
reclamantei în ziua încheierii actului autentic, deși din susținerile părților (reclamanta prin
cerere, pârâtul prin întâmpinare și prin motivele de apel), susținute de celelalte probe
administrate în cauză, în special cele din cauzele anterioare dintre părți (unele vizând sume
pretinse de către pârât în anul 2004) rezultă că la data încheierii acestui contract nu a fost
înmânată reclamantei, în calitate de împrumutat, vreo sumă de bani. În acest sens, pârâtul
apelant a susținut că prin acest contract părțile au urmărit să clarifice raporturile juridice
dintre părți. Deși cuprinsă într -un act autentic, mențiunea referitoare la înmânarea banilor

64 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

35
constituie o declarație a părților împotriva căreia se putea administra proba contrară, numai
constatările personale ale notarului fiind supuse contestării pe calea înscrierii în fals.
Coroborând acest susțineri cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului în dosarul
xxx/288/2007, cu celelalte susțineri ale pârâtului din cauzele anterioare, rez ultă în mod cert că
suma din contractul contestat în prezenta cauză nu a provenit din sume date reclamantei
anterior cu titlu de împrumut. Chiar împrejurarea că apelantul a trimis reclamantei în perioada
concubinajului acestora diverse sume de bani nu este de natură să releve existența unui
împrumut, titlul cu care au fost date pretinsele sume putând fi altul și neformând obiectul
judecății de față, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată și al apărării
apelantului pârât.
În raport de obiectu l prezentei acțiuni instanța era datorare să stabilească dacă
respectivul contract de împrumut este valabil astfel cum a fost încheiat de părți, pentru a -și
produce efectele specifice, întrucât indiferent de raporturile juridice patrimoniale pretins a fi
existat între părți numai acest contract formează obiectul litigiului.
În raport de motivele invocate revenea instanței să le califice din punct de vedere
juridic, constatându -se astfel că reclamanta a invocat atât motive de nulitate absolută (lipsa
consimț ământului, lipsa obiectului, lipsa cauzei, cauza ilicită și cauza falsă), cât și de nulitate
relativă ( consimțământ viciat prin violență).
Plecând de la prevederile art. 948 din vechiul Cod civil sub imperiul căruia a fost
încheiat actul autentic, aplicab il cauzei față de prevederile art. 6 din noul Cod civil, în
literatura juridică și în practica judiciară sunt consacrate cazurile în care intervine nulitatea
absolută și acestea se referă la lipsa consimțământului datorită unei erori – obstacol, care
poart ă asupra naturii juridice a actului (error in negotio) sau asupra identității obiectului
actului (error in corpore); lipsa capacității de folosință; lipsa obiectului, caracterul ilicit sau
contrar regulilor de conviețuire socială acestuia; lipsa cauzei s au caracterul fals, ilicit sau
imoral al acesteia; nerespectarea condițiilor de formă cerute pentru valabilitatea
convenției; încheierea convenției în frauda legii65.
Validitatea unui act juridic civil implică întrunirea cumulativă a condițiilor de fond și de
formă impuse de lege pentru încheierea lui valabilă, astfel încât neîndeplinirea unei singure
condiții atrage sancțiunea nulității și face de prisos analiza altor condiții.
Tribunalul reține astfel că deși prima instanță a reținut neîndeplinirea mai mul tor
condiții de fond pentru încheierea valabilă a actului contestat, numai în privința a două
condiții se putea statua cert că nu sunt întrunite, întrucât lipsa consimțământului nu putea fi

65 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

36
reținută, contractul în forma și conținutul menționate fiind semna t de către reclamantă, iar
aceasta neinvocând vreo cauză de lipsă a acestui element al voinței juridice.
Cele două condiții se referă la lipsa obiectului și la neîndeplinirea condițiilor cauzei
contractului.
Astfel, contrar susținerilor apelantului, obiect ul actului juridic constă în conduita
părților stabilită prin contract, adică acțiunile ori inacțiunile la care sunt îndreptățite părțile ori
de care sunt ținute. Drepturile și obligațiile părților nu formează obiectul contractului, ci
efectele acestuia. Î ntrucât aceste acțiuni ori inacțiuni se referă la bunuri, condițiile de
valabilitate ale obiectului se analizează prin prisma acestora.
În cauză, plecând de la definiția contractului de împrumut care constituie un contract
unilateral prin care împrumutător ul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de
lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumutat de a le restitui la scadență,
se constată că în cauză un asemenea obiect nu există, astfel cum s -a reținut cu ocazia
prezentării si tuației de fapt. Posibilele raporturi patrimoniale dintre părți nu au întrunit cerința
unui împrumut, clarificarea acestor raporturi așa cum a pretins apelantul neputând întruni
cerința analizată. Chiar dacă părțile, prin semnarea actului, au îmbrăcat aces te raporturi într –
un împrumut, contractul nu poate produce efectele specifice, întrucât în temeiul principiului
voinței interne aplicabil în raporturile juridice civile are prioritate voința internă și nu cea
exteriorizată.
Cu privire la cauză, aceasta rep rezintă obiectivul urmărit la încheierea contractului, iar
în structura sa intră scopul imediat, abstract și scopul mediat, adică motivul determinant care a
stat la baza încheierii actului.
Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licit ă și morală, ultimele două
condiții fiind analizate împreună astfel cum rezultă din art. 966 din Codul civil potrivit căruia
cauza este ilicită atunci când este contrară legii, bunelor moravuri și ordinii publice.
Având în vedere că în cauză suma care a fo rmat obiectul contractului nu a fost înmânată
reclamantei cu titlu de împrumut, părțile încheind actul pentru a justifica alte raporturi sun
imperiul unor presiuni pe care apelantul le -a făcut asupra reclamantei astfel cum rezultă din
declarațiile martoril or L și S, contractul contestat nu este fundamentat pe o cauză, lipsind atât
scopul imediat, cât și scopul mediat.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va
dispune respingerea apelului ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă și având în vedere soluția adoptată cu
privire la apel, apelantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către
intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel.

37
Împotriva deciziei civile a de clarat recurs pârâtul, ce a fost admis prin decizia civilă
nr.1288/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești ,care a dispus casarea deciziei cu trimitere
spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
Se reține în considerentele deciziei de casare că reclamanta a s olicitat desființarea
contractului de împrumut încheiat în formă autentică pentru lipsa elementelor constitutive la
care se referă art.948 Cod civil, respectiv consimțământul, obiectul și cauza contractului.
Instanța de apel a analizat în parte aceste elem ente esențiale cu privire la care a reținut
că, reclamanta la încheierea contractului și -a exprimat consimțământul ca urmare a presiunilor
pârâtului, însă actul nu poate să -și producă consecințe juridice lipsindu -i obiectul și
fundamentându -se pe o cauză c are nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu
există și este ilicită. Elementele constitutive ale contractului condiționează valabilitatea
actului sub aspectul fondului său, lipsa oricăruia dintre acestea fiind de natură să atragă după
sine nulitatea absolută, motiv pentru care cercetând condițiile de valabilitate instanța trebuia
să cerceteze fiecare element în parte.
Primul element al unui act juridic îl reprezintă consimțământul, din definiția legală
acesta reprezentând manifestarea de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice.
Numai după aprecierea valabilității consimțământului sub aspectul existenței și a
calității sale, în sensul de a proveni de la o persoană cu discernământ și de a fi manifestat în
cunoștință de cauză, instanța trebuia să cerceteze și celelalte elemente, respectiv existența
obiectului, a condițiilor acestuia, precum și a cauzei.66
Cu privire la consimțământ, instanța de apel a reținut că din actul sub semnătură
privată, precum și din actul încheiat în for mă autentică, intitulat contract de împrumut a
rezultat că reclamanta și -a manifestat voința, semnând cele două acte, astfel că acest element
constitutiv este confirmat. Manifestarea de voință confirmată prin semnarea celor două acte
nu este suficientă pen tru a se aprecia existența unui consimțământ valabil să producă
consecințe juridice potrivit scopului urmărit de către părți, ci potrivit art. 953 Cod civil,
hotărârea de a încheia contractul nu trebuie să fie luată ca urmare a erorii, a constrângerii
fizice sau psihice sau a dolului.
Instanța de apel, în motivarea soluției a arătat că părțile au încheiat contractul pentru a
se justifica alte raporturi juridice „sub imperiul unor presiuni pe care le -a făcut asupra
reclamantei” pârâtul.
Presiunile la care se referă instanța de apel, dar și reclamanta în motivarea cererii de
chemare în judecată pot să constituie elementele viciului de consimțământ al violenței pe care
instanța nu l -a analizat, reținând valabilitatea manifestării de voință ceea ce presupune că

66 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

38
cercetarea procesului nu s -a efectuat în limita cadrului procesual în care instanța a fost
învestită, nu s -a cercetat în fond motivul de nulitate al contractului sub aspectul existenței
unui viciu care afectează în mod grav consimțământul, atrăgând după sin e sancțiunea nulității.
Pentru acest argument, în baza art.312 alin.61 Cod procedură civilă se va admite
recursul și se va casa decizia cu trimitere spre rejudecare la tribunal, pentru ca reclamanta să –
și precizeze motivul de nelegalitate al contractului î n primul rând sub aspectul existenței
consimțământului, față de mențiunea că sub presiunile pârâtului și l -a manifestat.
Numai după analiza existenței consimțământului valabil se vor cerceta și celelalte
elemente constitutive ale contractului. Obiectul rep rezintă prestația la care se obligă debitorul
și care nu trebuie confundată nici cu efectele și nici cu scopul avut în vedere la încheierea
acestuia.
De asemenea, se va ține cont că actul de împrumut este un act consensual care se naște
în mod valabil pri n simpla manifestare de voință a părților, ci nu un act real pentru
valabilitatea căruia se impune remiterea materială a bunului care face obiectul contractului,
potrivit art.1576 Cod civil.
Lipsa predării efective a sumei împrumutate va avea relevanță jur idică asupra analizei
cauzei, respectiv a scopului pentru care s -a încheiat contractul de împrumut, verificându -se în
acest sens dacă la data actului, părțile au urmărit încheierea unui contract de împrumut cu
consecințele juridice specifice și dacă scopul urmărit nu este contrar legii, respectiv regulilor
de conviețuire socială.
Cu privire la cauza contractului de împrumut, se va ține cont de prezumția legală
reglementată de art.967 Cod civil, în sensul că aceasta există, reclamanta având sarcina să
facă o dovadă contrară al caracterului fals și ilicit al cauzei.
După trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de căt re tribunal , pentru a respecta
îndrumările obligatorii statuate de instanța de recurs , instanța de apel a solicitat reclamantei
intimate să precizeze dacă a înțeles să invoce și motive de nulitate relativă a contractului de
împrumut autentificat sub nr. xxx/11.09.2007 ,respectiv dacă a înțeles să invoce vre -un viciu
de consimțământ. Astfel cum se poate observa din cuprinsul încheierii de ședi nță din data de
24 febr uarie 2015 , reclamanta intimată , prin apărător ,a precizat că a înțeles să solicite doar
constatarea nulității absolute a contractului,nu a invocat și nu invocă nici -un viciu de
consimțământ ,motivarea detaliată a acestor susțineri r egăsindu -se în precizările depuse de
intimată la filele 13 -16 dosar apel.
De asemenea ,li s -au încuviințat atât apelantului cât și intimatei probele solicitate în
apel ,constând în înscrisuri ,interogatoriul apelantului și proba testimonială ,fiind audiat însă
doar martorul apelantului ,Crăciunescu Mihnea Horia ,martorul propus de intimată decedând

39
în timpul soluționării apelului ,aceasta renunțând în final să mai aducă un alt martor în locul
celui decedat.
Analizând apelul declarat de pârât împotriva sent inței instanței de fond, atât prin prisma
criticilor cuprinse în cererea de apel ,cât și al îndrumărilor instanței de recurs ,având în vedere
probele administrate în toate ciclurile procesuale ,tribunalul reține și constată următoarele:
Prima precizare ce se impune este aceea că ,astfel cum intimata reclamant ă a precizat
expres atât verbal , în ședința instanței de apel din data de 24 februarie 2015 ,cât și în cuprinsul
precizărilor depuse la filele 13 -16 apel ,aceasta a înțeles să invoce neîndeplinirea mai multor
condiții de fond pentru încheierea valabilă a contractului ș i anume :lipsa consimțământului ,
lipsa obiectului și neîndeplinirea condițiilor cauzei contractu lui (fila 6 din precizări ,fila 15
verso dosar apel ).Se constată că ,în fapt ,intimata și –a menținut întru totul motivele de
nulitate invocate în fața instanței de fond ,cuprinse în precizările depuse în fața
acestei instanțe î n data de 27.01.2012 (filele 30 , 31 ) ,condiții în care ,dat fiind principiul
disponibilității care guvernează procesul civil ,expres consacrat de art.129 alin. 6 Cod.pr.civ.
tribunalul va analiza criticile apelantului prin raportare la cauzele de nulitate invocate de
reclamantă .
Analizând considerentele sentinței civile apelate ,tribunalul apreciază că instanța de
fond a s tabilit corect starea de fapt ,care este susținută pe deplin de probele dosarului ,reținând
în mod legal și temeinic faptul că ,la încheierea actului atacat a lipsit
consimțământul reclamantei , acesteia nu i -a fost predată cu titlu de împrumut nici o sum ă de
bani iar cauza contractului a fost una falsă ,ilicită.67
Tribunalul reține că ,prin înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanță” LLC (
martor la fond ), a arătat că a împrumutat de la pârât suma de 26.500 Euro, urmând ca suma
împrumutată să fie restituită în 5 tranșe lunare, începând cu luna noiembrie 2004.
La data de 29 septembrie 2004 a fost încheiat un înscris sub semnătură privată, prin
care reclamanta a declarat că a împrumutat de la pârât suma de 50.000 Euro pe care se obliga
să o achite în 5 rate, dintre care prima având cuantumul menționat în chitanța dintre LLC și
pârât. În conținutul acestei chitanțe se consemnează că suma de 26.500 lei este cuprinsă în
chitanța încheiată între LL și pârât, iar diferența reprezintă dobânda.
Ulterior, a fost încheiată la data de 31 iulie 2007 chitanța prin care reclamanta
precizează că are o datorie față de pârât, în cuantum de 30.000 Euro, obligându -se să o
restituie până la data de 20 august 2008, chitanța fiind încheiată în prezența martorilor TME și
IC , audiat de asemenea ca martor la fond .

67 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

40
În sfârșit , la 11.09.2007 a fost încheiat contractul de împrumut autentificat su b nr. 2287,
din c are rezultă că reclamanta ar fi primit de la pârâ t suma de 30.000 Euro, ce urma să fie
restituită în trei tranșe , urmând ca împrumutul în integralitate să fie achitat până la data de 20
august 2008.
Referitor la mențiunea cuprinsă în contract în sensul că suma a fost înmânată de către
pârât reclamantei ,,chiar astăzi ,data autentificării prezentului înscris ,, tribu nalul reține că
doar constatările personale ale agentului instrumentator fac dovada până la înscrie rea în fals.
Celelalte mențiuni , înscrise pe baza declarațiilor părților și care nu au fost constatate person al
de către agentul constatator , cu propriile si mțuri , fac dovada până la proba contrară.
În speță , toate probele administrate ca și susținer ile părților (inclusiv cele ale pârâtu lui,
făcute prin întâmpinare și motivele de apel ) confirmă susținerea re clamantei că la data
încheierii contractului aut entic nu i-a fost înmânată , cu titlu de împrumut, v reo sumă de bani.
În acest sens , este de menționat că nici -un moment apelantul nu a susținut că i -ar fi
predat reclamantei efectiv cei 30.000 Euro în ziua autentificării contractului de împrumut.
Dimpot rivă ,în chiar cuprins ul motiv elor de apel (punctul 2 ) acesta arată că i -a împrumutat
reclamantei suma de 50.000 Euro până în anul 2004 iar în anul 2007 aceasta mai avea de
restituit 30.000 Euro. În fapt , apelantul confirmă că suma de 30.000 euro mențio nată în actul
autentic provine dintr -un împrumut mai vechi și nu au fost remiși re clamantei în data de
11.09.2007 , aspect confirmat de înscrisurile existente la dosar (chitanțele sub semnăt ură
privată anterior enumerate) ca și de depozițiile martorilor au diați în toate ciclurile procesuale
parcurse.
Este esențial de subliniat faptul că ,în aprecierea condițiilor de validitate ale actului
autentic de împrumut 11.09.2007 ,tribunalul trebuie să se raporteze la clauzele acestuia și să
stabilească dacă ,în fapt ,conduita părților la încheierea acestui act a respe ctat condițiile
impuse de lege ,fiind fără relevanță faptul că anter ior încheierii actului defăimat , reclamanta
ar fi împrumutat sume de bani de la pârât. Aceasta întrucât părțile nu au mers la notar pentru a
confirma ,în cuprinsul actului autentic , existența unor împrumuturi anterioare ,ci ,potrivit
conținutului actului ,se presupune că a fost vorba de un împrumut de sine stătător , singurul
care fac e obiectul cererii reclamantei , raporturile jurid ice anterioare , născute între părți prin
acordarea altor sume de bani ,nefiind deduse judecății în prezenta cauză.
Consimțământul , ca și condiție de fond a actului juridic civil , reprezintă exteriorizarea
hotărârii de a încheia un act juridic civil. Consi mțământu l este parte a voinței juridice , între
aceasta și consimțământ existând o corelație de tipul întreg -parte .Sub aspect juridic ,voința
este complexă deoarece reunește în structura sa două elemente : consimțământul și cauza
(scopul ).

41
În speță , se con stată că , mergând în fața notarului pen tru încheierea actului autentic ,nu
a existat voința reclamantei de a contracta un împr umut nou în sumă de 30.000 euro ,
independent de sumele de bani remise sau nu în trecut de căt re pârât .Lipsește ,prin urmare ,
voința acesteia de a contracta iar împrejurarea că reclamanta a semnat actul autentic nu se
fundamentează pe hotărârea sa de a contracta împrumutul de 30.000 Euro care , în fapt nici nu
i-a fost remisă în data respectivă , astfel cum se consemnează în act. Trib unalul apreciază că
nu se poate face confuzie între semnarea actului , necontest ată de reclamantă și voința sa de a
contracta , semnătura putând produce efectul juridic dorit de apelant doar în situația în care ar
fi avut un correspondent real în voința r eclamantei de a contracta împrumutul,principiului
voinței interne aplicabil în raporturile juridice civile însemnând că întotdeauna are prioritate
voința internă și nu cea exteriorizată.
Obiectul actului juridic civil , o altă condiție de fond a actului j uridic civilenumerată de
art.948 Cod civil ,constă în conduita părților stabilită prin contract, adică acțiunile ori
inacțiunile la care sunt îndreptățite părțile ori de care sunt țin ute acestea (art.962 Cod civil ).
Prima și cea mai importantă cerință pen tru valabilitatea obiectului actului juridic civi l este ca
el să existe întrucât , dacă obiectul nu există ,nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte
cerințe.
Împrumutul de consumație (adică împrumutul propriu zis ) constituie un contract
unilateral p rin care împrumutătorul transmite în proprietate împrumutatului o cantitate de
lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumut at de a le restitui la scadență .
Este de principiu faptul că atât împrumutul de folosință cât și cel de consumați e fac parte d in
categoria contractelor reale , pentru a c ăror încheiere valabilă se cere , pe lâng ă acordul de
voință al părților , și tradițiunea (predarea efectivă ) a lucrului ce formează obiectul
contractului.68
În speță , astfel cum deja s -a arătat, suma de 30.000 Euro nu a făcut obiectul voinței
părților de a contracta și nu i -a fost remisă efectiv reclamantei de către pârât (astfel cum în
mod nereal se consem nează în cuprinsul contractului ). Chiar dacă părțile au semnat actul
autentic numit ,,contract de împrumut ,, neexistând suma de bani menționată în cuprins ul său
,actul nu a îndeplinit condiția de validitate referitoare la obiect.
Cauza (scopul ) actului juridic civil constă în obiectivul urmărit la încheierea acestuia ;
cauza , ca și condiție esenți ală de val iditate a actului juridic civil , răspunde la întrebarea
,,pentru ce s -a încheiat actul juridic civil ?,,.

68 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

42
Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită și morală, ultimele două
condiții fiind analizate împreună astfel cum re zultă din art. 966 din Codul civil potrivit căruia
cauza este ilicită atunci când este contrară legii, bunelor moravuri și ordinii publice.
În doctrină se subliniază constant faptul că în structura cauzei actului ju ridic civil intră
două el emente : scopul imediat (causa proxima ) și scopul mediat (causa remota ).
Scopul i mediat , numit și scopul obligației , este stabilit pe princi palele categorii de acte
civile , în cazul actelor juridice reale acesta constând în prefigurarea remiter ii bunului.
Potrivit art.966 Cod civil ,,obligația fără cauză …nu poate avea nici -un efect ,,.În
analiza acestui text de lege ,doctrina și practica au făcut distincție între motivele pentru care
lipsește cauza (fiind folosită sintagma ,,cauzele lipsei de c auze,, ,stabilindu -se următoarele
principii :
-când lipsa cauzei se da torează lipsei discernământului , atunci atât scopul mediat cât și
cel imediat lipsesc iar sa ncțiunea este nulitate relativă , deoarece aceasta este sancțiunea care
intervine în cazul lip sei discernământului ;
-când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat ( în cazul actelor reale fiind
exemplificată lipsa predării bunului ) atunci lipsește un element esențial al actului juridic iar
,,lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupr a scopului mediat ,lăsându -l fără suport juridic
,astfel că sanc țiunea va fi nulitatea absolută ,,.
În speță ,este evident că ,în ceea ce o privește pe reclamantă ,căreia nu i -a fost remisă
suma de bani obiect al contractului ,actul nu a avut un scop imed iat și ,implicit ,nici scop
mediat ,lipsind în consecință cauza ,ca și condiție esențială de validitate a oricărui act juridic
civil.
Pe de altă parte , nu se poate vorbi de ocauză licită și morală a actu lui încheiat de
apelantul pâ rât, care i -a pretins rec lamantei semnarea unui contract de împrumut știind că nu
i-a predat nici -o sumă de bani în ziua autentificării actului ,scopul urmărit de el fiind acela de
a obține un câștig nelicit și contrar bunelor moravuri ,fiind răsturnată astfel prezumția legală
prevăzută de art.967 Cod civil.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiu l art. 296 Cod procedură civilă se va
dispune respingerea apelului ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă , apelantul va fi obligat la plata sumei
de 200 0 lei cheltuieli de judecată către intimată, constând în onorariu avocat achitat în apel
,în ambele cicluri procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

43
Respinge ca neîntemeia t apelul declarat de pârâtul VC , domiciliat în mun. Craiova, str.
Traian Lalescu, nr. 16, bl. A1, sc. 4, ap. 9, jud. Dolj, în contradictoriu cu intimata reclamantă
LCL, domiciliată în mun. Râmnicu Vâlcea, str. Izvorului, vila nr. 1, nr. 16, jud. Vâlcea,
împotriva sentinței civile nr. 7302 din 04.10.2013 pronunțate de Judec ătoria Râmnicu -Vâlcea
în dosarul nr. 7496/288/2011.
Obligă intimatul la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în cunatum de 2000
lei reprezentând onorariu avocat în cele două cicluri procesuale apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi , 26 Aprilie 201669.

69 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

44
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Esența sau elementul specific al contractului civil este acordul de voințe al părților , căci
„nu există contract acolo unde nu a fost constatat faptul că cele două părți au vrut aceasta, însă
nu este nici acolo unde fiecare a vrut în solitudine. Consimțământul, este pe rând, voința
fiecărui contrac tant și acordul voințelor lor.”
Consimțămân tul nu este valabil, în sensul articolului 948 Cod civil, ori de câte ori
premisele de la care pornește deliberarea individuală sunt neconforme cu realitatea, urmare a
unei erori spontane sau provocate, sau când hotărârea de a contracta a fost luată sub im periul
unei constrângeri fizice sau morale. Viciile de consimțământ reprezintă acele împrejurări de
fapt de ordin fizic sau psihologic, care alterează voința juridică a părții la încheierea unui act
juridic, afectând fie liberatea exprimării voinței, fie c aracterul ei conștient, deliberat, și care
îndreptăț esc anularea actului respectiv.
S-a pus problema dacă orice denaturare a caracterului conștient și liber al
consimțământului ar trebui apreciată drept viciu de consimțământ cu consecința unei actiuni
în anularea actului juridic. Din considerente ce țin de stabilitatea și securitatea circuitului
civil, legiuitorul a admis anularea actului juridic pentru vicierea consimțământului doar dacă
această alterare prezintă o anumită gravitate.
Un alt impediment ca re îngreunează aplicarea regularizării pozitive îl constituie
recunoașterea de către legiuitor a unor posibilități restrânse ale judecătorului de a interveni în
contract. Așa cum s -a arătat, regularizarea pozitivă ar presupune recunoașterea unui rol
creato r judecătorului , de vreme ce, în temeiul acestei sancțiuni, acesta ar trebui să poată
modifica clauzele contractuale, schimbând obiectul, natura și chiar întinderea obligației
cocontractantului victimei, în scopul de a reface echilibrul contractual.
Astfel, eficacitatea regularizării pozitive ar putea justifica modificarea clauzelor fie în
sensul unei adăugiri, fie în sensul unei substituții, sau chiar în sensul obligării la repararea
prin echivalent, atunci când refacerea echilibrului contractual nu poat e fi realizată altfel.
Pentru ca judecătorul să poată pronunța o regularizare pozitivă, ea trebuie să fie, material
vorbind, posibil de realizat de către cocontractantul victimei. Astfel, este posibil ca un
comerciant care a făcut o livrare neconformă av ând ca obiect bunuri de gen să regularizeze
pozitiv obligația sa, oferind alte bunuri conforme obligațiilor asumate, în timp ce vânzătorul
unui teren ce se dovedește neconstruibil nu -și poate regulariza contractul.

45
Pentru a pronunța sancțiunea regulariză rii, judecătorul trebuie să identifice elementul
de regularizat, sens în care va fi ținut să determine mai întâi natura dezechilibrului determinat
de incidența viciului de consimțământ. În funcție de circumstanțe și de tipul alterării
consimțământului vict imei, în doctrina franceză s -a arătat că acest dezechilibru poate fi
obiectiv sau subiectiv.
Datorită avantajelor pe care le prezintă, cel mai semnificativ fiind acela că
sancționează viciul de consimțământ păstrând totuși ființa contractului, regularizar ea apare ca
o sancțiune eficace tocmai datorită flexibilității regimului său juridic. De aceea, suntem de
opinie că regularizarea ar reclama o reglementare legală și în dreptul român, fapt ce ar
determina o restaurare a eficacității sancțiunilor civile în materia viciilor de consimțământ,
întrucât ar face posibilă construcția unui regim juridic unitar, prin „încorporarea” în aceeași
sancțiune a efectelor unei părți semnificative din mozaicul de sancțiuni dispersate existente în
dreptul consumației, în drept ul muncii sau în dreptul concurenței: nulitatea parțială a
contractului, clauzele abuzive reputate ca nescrise, daunele – interese, consecință a a ntrenării
răspunderii civile . Toate aceste sancțiuni, nefiind decât multiple fețe ale aceleiași noțiuni, a r fi
astfel reunite într -o sancțiune generală dotată cu un regim unic, favorizând coeziunea și
eficacitatea sistemului sancțiunilor civile în materia viciilor de consimțământ .

46
BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Beleiu – „Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului
civil”, Editura Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1993
2. G. Boroi – „Drept civil. Partea generală. Persoanele”, Editura All Beck, București,
2000
3. I. Dogaru, S. Cercel – „Drept civil. Partea generală”, Editura Beck, București, 2007,
4. Termenul vine din limba la tină – „sanctio”, „sanctire” care are sensul de „a restitui
irevocabil, dar și a da înapoi”, „a pronunța”, „a îndatora”, „a interzice”, „a răspunde”,
„a da socoteală”; o măsură represivă pentru nerespectarea unei legi, pedeapsă aplicată
unei persoane pentr u săvârșirea unor fapte.
5. Tr. Ionașcu, A. Barasch –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura
Academiei, București, 1967
6. A. Ionașcu –„ Drept civil. Partea generală”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1963
7. T. Po p – „ Drept civil român. Teoria generală”, Editu ra Lumina Lex, București, 1993
8. I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu, Constantin Hamangiu – ”Tratat de drept civil
român. Volumul II”, Editura All Beck, editi a a II -a, 2008.
9. Decretul 31/1954 – art. 34; Decretul 32/1954 – art.1; Codul Civil – art. 803, 812, 822 –
823, 839, 940 alin 2, 1008, 1131, 1689 alin 2, 1713 -1716, 1897; Codul Familiei – art.
19, 30 alin 2.
10. Decretul 32/1954 – art. 1; Cod ul Civil – art. 886, 1309.
11. Codul Familiei – art.129 alin 3, 133 alin final.
12. N. Em. Antonescu, Nevaliditatea actelor juridice în dreptul civil, în materia nulităților,
Institutul de Arte Grafice România Nouă, București, 1927
13. Codul Civil – art. 1255 alin. 1.
14. Tr. Ionașcu – „Căsătoria” în dreptul RPR, Editura Academiei, București, 1964, pag 77 –
78; Tr. Ionașcu, E. Barasch – –“Tratat de drept civil”, vol. I, Partea Generală, Editura
Academiei, București, 1967,
15. T. Popescu – „ Drept civil român. Teoria generală”, Editu ra Lumina Lex, București ,
1993
16. D. Cosma – „Teoria generală a actului juridic civil”, Editur a Științifică, București,
1969
17. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ndz5s3b/

47