CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ………………………….. ………………………….. …2 1.1 Evoluția în timp a adopției… [611604]

1

CUPRINS

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ………………………….. ………………………….. …2
1.1 Evoluția în timp a adopției ………………………….. ………………………….. ………………… 2
1.2 Ce este adopția? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……7
1.3 Condițiile adopției ………………………….. ………………………….. ………………………….. 11
1.4 Încuviințarea adopției ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
1.5 Procedura adopției ………………………….. ………………………….. …………………………. 16
CAPITOLUL 2. ETAPELE PROCEDURII ADMINISTRATIVE ALE ADOPȚIEI ….. 18
2.1 Atestatul de persoane/familie adoptatoare și adoptat ………………………….. …………. 18
2.1.1 Evaluarea în vederea obținerii atestatului ………………………….. …………………… 19
2.1.2 Condiții de retragerea a atestatului ………………………….. ………………………….. … 22
2.2 Potrivirea dintre copil și persoana adoptatoare ………………………….. …………………. 22
2.3 Încredințarea copilului în vederea adopției ………………………….. ……………………….. 25
2.4 Conduita copilului adoptat ………………………….. ………………………….. ………………….. 28
2.5 Procedura adminitrativă ulterioară încuviințării adopției ………………………….. ….. 31
2.6 Analiza ratei de succes în adopția copiilor ………………………….. …………………………. 33
2.7 Particularitățile părinților adoptatori ………………………….. ………………………….. …… 44
2.8 Perioada post -adopție ………………………….. ………………………….. …………………………. 49

2
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Evoluția în timp a adopției
Adopția este un fenomen care a atras atenția lumii întregi prin importanța și
complexitatea sa, dar mai ales prin efectele pe care le poate genera, rămâne totuși, sau ar
trebui să rămână, o instituție care să aibă ca scop suprem preocuparea pentru drepturile
copilului și nu o problemă politică sau un scand al de presă1.
Ca formă de protecție socială, adopția are un trecut lung dar și o istorie scurtă. Astfel
adopția se practica încă din antichitate (celebrele cazuri ale lui: Oedip din Grecia, Moise din
Egipt). Mai mult decât atât în perioada Imperiului Roman , adopția reprezenta principala sursă
de succesiune la tron. Primul sistem legislativ în acest sens a fost Codul lui Hamurabi din
Babilon, dar legislația modernă de reglementare a adopției apare cu un decalaj de nici mai
mult nici mai puțin de 3 milenii ma i târziu în a -II-a jumătate a sec.XIX -lea în SUA, apoi
răspîndindu -se în Europa.
Instituției adopției își are originea în perioade îndepărtate ale istoriei omenești.
Exemplificăm cazul de adopție consemnat de tradiția occidentală care îl amintește pe Moise ,
salvat de fiica lui Pharaoh, ea reprezentând un părinte bogat și, posibil, unic. Moise a crescut
atfel, într -un mediu transrasial și transreligios, fapt ce i -a indus o reală stare conflictuală în
momentul în care și -a descoperit adevărata familie și reli gia căreia îi aparținea prin naștere2.
În perioada Evului Mediu, adopția s -a dovedit iarăși a fi un instrument juridic folosit
pentru feudali lipsiți de „posterioritate” în vederea transmiterii de la o generație la alta a
titlurilor princiare și nobliare, a poziției sociale, a puterii economice și a puterii politice3.
În Roma Antică, adopția băieților era foarte des întâlnită, mai ales în clasa bogată.
Adopția servea atât realizării legăturilor în familie, cât și formării unor importante alianțe. În
perioad a imperială, adopția era un mecanism prin care se asigura succesiunea împăratului.
Familiile romane erau constrânse să nu aibă mai mult de 3 copii. Pentru familiile cu mai mulți
copii, dar care nu aveau băieți, adopția era unica soluție salvatoare. Conform legii romane, cel
care putea să dea copilul spre adopție era „pater familias”. Băiatul adoptat era de obicei cel

1 Oana Mihăilă, Adopția. Drept român și drept comparat , online diponibil la URL
https://www.ujmag.ro/drept/dreptul -familiei/adoptia -drept -roman -si-drept -comparat/rasfoire/ , accesat la data de
10.02.2020
2 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.14
3 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.14

3
mai în vârstă, dovedea calități deosebite și era sănătos. Adopția era o înțelegere foarte
profitabilă din punct de vedere financiar și de acee a calitatea copilului trebuia să fie dovedită4.
Din dorința de a lăsa moștenitori la tronul Franței împăratul Napoleon a introdus în
Codul civil adopția. Acest lucru s -a făcut dinainte ca această măsură să fie practicată. Mai
târziu a fost acceptată chiar și adoptarea publică de către națiune.
Pentru societatea modernă, instituția adopției a stârnit multe controvere care aveau la
bază lipsa unei reglementări care să corespundă evoluției sistemelor de guvernare. Legislația
burgheză franceză a avut o reglemen tare restrictivă, apoi după revoluția franceză a avut una
permisivă. Napoleon cataloga adopția ca un act măreț pe care trebuie să ni -l imaginăm fiecare,
întrucât este acordul care imitând natura, dă celor două părți sentimentul reciproc și nobil de
copil ș i părinte5.
Având în vedere toate transformările prin care familia tradițională a trecut de -a
lungul timpului, schimbările survenite în sec. XX, legate de modificarea concepțiilor asupra
realizării unei familii (concubinajul, căsătoriile de probă, uniunile între persoane de același
sex), relațiile dintre părinți și copii au suferit modificări importante. De asemenea există foarte
multe adopții realizate de cupluri formate din persoane de același sex iar acest lucru duce la
schimbarea concepției conform căre ia familia ca ideal social este formată dintr -o mamă și
dintr -un tată, care -și împart responsabilitățile creșterii unui copil, fie că este din căsătorie fie
că este adoptat.
Istoria adopției pe teritoriul României este similară cu istoria adopției internaț ionale.
De-a lungul timpului, adopția a fost cunoscută sub numele de luare de suflet, iothesie sau
înfiere și a fost identificată, sub o denumire sau alta în diferite sisteme legislative6.
În prezent datorită eforturilor de reformă din domeniul protecției copilului, situația
instituțională a acestora dar și a adopțiilor pare pusă pe baze în mare măsură adaptate
vremurilor în care trăim, însă, procesul adopției a rămas în sine unul extrem de birocratic și
descurajant pentru potențialii părinți interesați de subiect.
Adopția internațională a copiilor romîni în perioada comunistă a fost permisă într -un
număr limitat de cazuri, pentru care a fost necesar acordul prezidențial. Potrivit unui raport
pregătot pentru Agenția SUA pentru Dezvoltarea Internațională (US AID) în România,

4 Oana Mihăilă, Adopția. Drept român și drept comparat , o nline diponibil la URL
https://www.ujmag.ro/drept/dreptul -familiei/adoptia -drept -roman -si-drept -comparat/rasfoire/ , accesat la data de
10.02.2020
5 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.14
6 Băjenaru Anca, (2011), Adopția copiilor în România, Ed. Institutul European, p. 34

4
Greenwell preciza că, în mediem rata copiilor adoptați internațional numărau mai puțin de 1
copil/100 de copii aflați în leagăne înainte de 1990.
Adopția internațională a copiilor nu a fost o practică mediatizată, ceea ce a permis
apariția unor suspiciuni de „vânzare de copii”. Imediat după anul 1989, adopția națională și în
special adopția internațională au devenit posibile ca urmare a schimbării legislației și a
stabilirii unor mecanisme practice de operare sub influența agențiiloe intern aționale.
Revenind la parcursul istoric, în perioada regimului comunist, în România, protecția
copiilor aflați în dificultate (copii abandonați, copii orfani, copii cu dizabilități) se realiza în
instituții de stat (orfelinate, leagăne) în interiorul căror a copiii beneficiau de condiții de
dezvoltare și educare minimale. Ca urmare a exploziei demografice cauzată de Decretul nr.
770 din 1 octombrie 1966, pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii care, cu câteva
excepții interzicea avorturile, s -a înregistrat o explozie demografică, explozie care a dus la
creșterea semnificativă a numărului de copii abandonați ăn locuri publice și maternități. În
aceste condiții afost adoptată Legea nr. 3 din 26 martie 1970 privind regimul ocrotirii unor
categorii de minori care, deși prevedea măsuri alternative de protecție de tipul plasamentului
familial, promova instituționalizarea copiilor. Majoritatea instituțiilor erau de dimensiuni
mari, destinate să primească până la 400 – 500 de copii.
Ideologia comunistă a încurajat totuși adopția ca un comportament izvorât din
compasiune7. Cu toate acestea practica adopției a fost asociată cu o serie de evenimente
sociale sau individuale critice, în care adopția copiilor a fost mai degrabă impusă. O creștere
semnificativă a numărului de adopții domestice a fost înregistrat în timpul foametei din iarna
anului 1946 -1947 care a afectat puternic județele Moldovei.
Scăderea semnificativă a numărului de copii aflați în serviciile de tip rezidențial
publice și private, a fost o con secință a aplicării politicii de dezinstituționalizare a copiilor,.
Acest lucru s -a făcut fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie adopția, fie
prin înlocuirea măsurii de protecție de tip rezidențial cu una de tip familial. Astfel a f ost
promovată ideea că dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic, psihic și intelectual a
unui copil, precum și posibilitatea integrării acestuia în societate sunt cel mai bine realizate în
cadrul unei familii.

7 Maria Rotsh -Szamoskozi, (2009), Child Protection în Commu nist România 1944 -1989 , în Sabine Hering, ed,
Social Care under State Socialism (1945 -1989): Ambitions, Ambiguities, and Management, Barbara Budrich
Publishers, Portland citați de Băjenaru Anca, (2011), Adopția copiilor în România, Ed. Institutul European, p. 39

5

Grafic 1.1 Evoluția numărului de cop ii din sistemul de protecție specială în România în
perioada 1997 -2016
Sursa: http://www.protectiasocialaalba.ro/
La nivel național putem constata faptul că până în anul 2006 numărul adopțiilor s -a
aflat în scădere. După acest an s -a înregistrat un trnd constant într -o oarecare măsură, însă
nesatisfăcător dacă ne raportăm la numărul de copii instituționalizați precum și al celor
declarați adoptabili, dar și cu numărul de persoane/famiilii care intenționeaz ă să adopte
(inclusiv cu numărul celor declarate apte să adopte).
Tabel 1.1 Situația anuală a adopțiilor din România în perioada 1999 -2016
Anul Total Naționale Internaționale
1999 4285 1710 2575
2000 4326 1291 3035
2001 2795 1274 1521
2002 1753 1346 407
2003 1662 1383 279
2004 1673 1422 251
2005 1138 1136 2
2006 832 832 0

6
2007 976 976 0
2008 995 995 0
2009 884 884 0
2010 1051 1051 0
2011 1041 1041 0
2012 892 892 0
2013 758 751 7
2014 834 821 13
2015 1084 1061 23
2016 318 313 5
Sursa: http://www.protectiasocialaalba.ro/

Grafic 1.2 Situația anuală a adopțiilor din România în perioada 1999 -2016
Sursa: http://www.protectiasocialaalba.ro/

010002000300040005000600070008000900010000
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016Internaționale
Naționale
Total

7
1.2 Ce este adopția?
În zilele noaste adopția este un fenomen social și juridic internațional prin care se
asigură copilului lipsit de părinți sau lipsit de o îngrijire corespunzătoare din partea acestora
integrarea într -o familie, cu un climat de iubire și înțelegere, în care acesta să trăiască și să se
dezvolte în așa fel încât să fie pregătit pentru integrarea în societate.
Adopția reprezintă unul dintre cele mai actuale și mai controversate fenomene ale
dreptului contemporan care a cunoscut o ascensiu ne impresionantă mai ales după cel de -al
doilea război mondial, în majoritatea statelor lumii.
Noțiunea de adopție este folosită în legislație, în literatura de specialitate și în
practica juridică în mai multe accepțiuni: ea desemnează instituția adopției ca fiind totalitatea
normelor juridice referitoare la încheierea adopției și la efectele acesteia, desfacerea și
desființarea ei; ea reprezintă actul juridic în sine; în al treilea rând, noțiunea desemnează
raportul juridic al adopției (art. 81 -85 C. fam. , referitoare la desfacerea adopției ca modalitate
de încetare a raporturilor juridice create ca efect al încheierii și încuviințării actului juridic al
adopției)8 .
În opinia autorilor Albu, Reghini și Szabo adopția este „atât un act juridic, un raport
juridic, dar și o instituție juridică”9.
Autorii Stoica și Ronea susțin că adopția „este formată din acte juridice unilaterale
care dau naștere raporturilor de rudenie civilă, în condițiile legii și între persoanele prevăzute
de lege”10.
Adopția este o insti tuție pe care o întâlnim, sub diverse denumiri, din cele mai vechi
timpuri, la majoritatea popoarelor, având ca principal scop ocrotirea copiilor rămași fără
părinți sau a celor care, deși au părinți, nu au asigurată din partea acestora o creștere și o
educare corespunzătoare11.
Codul civil din 1864 reglementa adopția ca un contract solemn, care se încheia între
adoptator și adoptat. O condiție pentru bărbatul sau femeia care doreau să adopte era ca în
perioada adopției, să nu aibă copii sau descendenți legi timi. Era suficient să existe un copil
conceput pentru ca adopția să nu mai fie posibilă12.

8 Florian E., (1997), Dreptul familiei , Ed. Lumina Lex, București, p. 268 -269
9 Albu I., Reghini I., Szabo P.A., (1977), Înfierea , Cluj -Napoca, p. 157
10 Stoica V., Ronea M., Natura juridică și procedura specifică a adopției , în Dreptul nr. 2/1993, p . 31-43
11 Serbina I., Moroșanu C., Chelaru C., Iftimie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p. 7
12 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.15

8
Pentru părinții adoptivi, adopția este calea neprețuită și plină de dragoste pe care au
luat-o pentru a deveni părinți. În timp ce mulți părinți adoptivi aleg adopți a pentru că este
singura lor șansă de a deveni o familie, alții aleg adopția ca o modalitate de a oferi o casă
iubitoare unui copil ai cărui părinți de naștere nu își pot oferi un cămin sau un mediu sănătos
pentru dezvoltare.
Adopția este operațiunea juri dică prin care se crează legătura între adaptor și adaptat,
precum și legăturile de rudenie între adaptat și descendenții adoptatorului și rudele acestuia.
Adopția reprezintă instituția juridică în virtutea căreia un copil minor, care nu are
părinți sau ca re din alte împrejurări nu se poate bucura de ocrotirea părintească necesară, este
primit în familia adoptatorului întocmai ca un copil al acestuia. Ea este menită să ofere unui
copil, lipsit de ocrotire părintească, o adevarată atmosferă de familie în car e acesta să
găsească condiții prielnice pentru dezvoltarea lui fizică și morală. Legea dispune că adopția se
face în interesul superior al copilului.
Adopția este o instituție tradițională a dreptului român, fiind reglementată de vechile
legiuiri. Erau con siderate ca alte forme de rudenie și cele rezultate din „înfiere” și
„înfrățire”.13 Mai demult în vechile reglementări, denumirile acestei instituții au fost diferite.
Definiția legală a adopției este cuprinsă în Codul civil, în sensul de „operațiune
juridi că prin care se creează legătura de filiație între adaptator și adoptat, precum și legături de
rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.14
Adopția a izvorât datorită ideii conform căreia copilul trebuie să crească și să se
dezvolte într -o familie. Ado pția a fost reglementată ca o instituție juridică de înlocuire, la
nevoie, a ocrotirii părintești, în ideea satisfacerii intereselor adoptatului, pentru realizarea unei
comunități familiale de viață asemănătoare comunității din familia fireacă. Astfel pute m
spune că prin intermediul acestei instituții se realizează și interesele societății, prin realizarea
dezideratului de creștere, educare și formare a tinerei generații pentr viață.
Conform lui Ștefan Cucoș „adopția (adoptio) era un mod de creare a puterii părintești
care consta în trecerea unui fiu de familie, alieni iuris, de sub puterea unui pater familias sub
puterea unui alt pater familias.”15

13 Cernea E., Molcuț E., (1995), Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Casa de editură și presă „Șansa”
SRL, București, p. 115
14 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, I ași, p.273
15 Ștefan Cocoș, (2000), Dreptul Roman, Editura CH Beck

9
De asemenea autorul Filipescu I. a afirmat faptul că: „adopția este operațiunea
juridică prin care se creează l egătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături
de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.”16
Autorul Stoica N. a consemnat faptul că „adopția ca operațiune juridică realizată prin
juxtapunerea unor acte juridice unilaterale care d au naștere raporturilor de rudenie civilă, în
condițiile legi și între persoanele prevăzute de lege.”17
O viziune mai diferită de ceilalți autori o au autorii: M.A. Botciaeva, I. F. Bespalov
citați de Zlătescu V.D., care au consemat faptul că „adopția trebu ie privită ca o modalitate
folosită de instanța de judecată pentru apărarea drepturilor și intereselor copilului. Se prezumă
că adopția este predestinată pentru realizarea drepturilor copilului care a rămas fără îngrijire
părintească, și anume a dreptului la viață și educație în familie și a dreptului la apărare.”18
Autorul Bodoașcă definea adopția ca fiind „un act juridic sui generis, esențialmente
civil și solemn, în care se regăsesc corespunzător elemente ale actului juridic administrativ și
judiciar în t emeiul căruia, pe de o parte, încetează legătura de filiație civilă între adoptat și
adoptator sau soții adoptatori, precum și legături de rudenie între adoptat și descendenții
acestuia, pe de o parte, și rudele adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe d e altă parte”19.
Adopția este menită să creeze relații asemeni celor dintr -o familie firească, ce are la
bază prietenie și afecțiune reciprocă.
Adopția poate fi de două feluri și anume:

Pe de o parte adopția națională și adopția internațională sunt două n oțiuni „pereche”,
adică orice definiție va fi relativă, iar sensul adopției internaționale fiind stabilit în raport cu
semnificația conferită adopției naționale și reciproc. Pe de altă parte însă nu există nicio
definiție legală care să permită definirea cu certitudine a unuia dintre termeni.

16 Filipescu I. P., (1997), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate , Editura CH Beck, București
17 Stoica N., (1993), Natura juridică și procedura specifică adopției , În: Dreptul, nr.2/1993
18 Zlătescu V. D., (1997), Curs de drept comparat , Editura Fundației România de Mâine, București
19 Bodoașcă T., (2006), Legislația adopțiilor , Ed. C.H. Beck, București, p. 1.
Adopția
Adopție internă este adopția în care atât adoptatorul sau familia
adoptatoare, cât și adoptatul au reședința obișnuită în România;
Adopție internațională este adopția în care adoptatorul sau familia
adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită
în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să
aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.

10
Prin Legea 11/1990 încuviințarea adopției trece din competența autorității tutelare în
competența instanțelor judecătorești. Decretul nr. 137/1956, care condiționa adopția
internațională de autorizația Președintelui R omâniei. A fost înființat Comitetul Român pentru
adopții și s -a consacrat caracterul subsidiar al adopției internaționale20.
În legislația românească există Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției
care prevede că adopția internațională este „a dopția în care adoptatorul sau familia
adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședință obișnuită în state diferite, iar, în
urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a
adoptatorului.”21
În art. 2 p ct. 1) din Convenția de la Haga este prevăzut faptul că această convenție se
aplică „în cazul în care un copil având reședința obișnuită într -un stat contractant (statul de
origine), a fost, este sau urmează să fie deplasat de către alt stat contractant (s tatul primitor),
fie după adopția sa în statul de origine de către doi soți sau de către o persoană având
reședința obișnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopții în statul primitor
sau în statul de origine”. Altfel spus potrivit Conven ției de la Haga, adopția este,
internațională ori de câte ori copilul și cel care adoptă au reședința în state diferite.
Specialiști americani au definit noțiunea de adopție internațională ca fiind „adopția
internațională este un proces prin care un cuplu căsătorit sau o persoană singură dintr -o țară
adoptă un copil din altă țară.”22
Potrivit art. 21 lit. b) din Convenția ONU adopția în străinătate „poate fi considerată
ca un mijloc alternativ de asigurare a îngrijirii necesare copilului, dacă acesta, în țar a de
origine, nu poate fi încredințat spre plasament familial sau spre adopție ori nu poate fi îngrijit
în mod corespunzător”.23
În concepția autoarei Voiculescu C.L., „adopția este acea operațiune juridică prin
care se creează, printr -o procedură strict re glementată de lege, raporturi de filiație și rudenie
civilă între adoptat/ adoptator și alte persoane prevăzute de lege, în scopul ocrotirii interesului
superio al adoptatului”. 24

20 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.15
21 Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției
22 Wechsler R., (2010), Giving every child a chance: the need for reform and infrastructure in intercountry
adoption policy , In: International Law Review, Volu me XXII, Nr. 1, 2010, p. 1 -16
23 Convenția privind drepturile copilului. Adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 29
noiembrie 1989 și intrată în vigoare la 2 septembrie 1990
24 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași , p. 275

11
Altfel spus adopția este un proces prin care o persoană își asumă parentalit atea unui
alt copil, de la părintele sau părinții biologici sau legali ai acelei persoane. Adopțiile legale
transferă permanent toate drepturile și responsabilitățile, împreună cu filierea, de la părintele
sau părinții biologici.
Adopția, ca măsură de ocro tire cu caracter permanent, reprezintă instituția juridică
prin care se asigură copilului o familie, care înlocuiește, cu titlu definitiv, pe cea biologică, în
condițiile prevăzute de lege25.
Adopția este o măsură specială de protecție a drepturilor copilu lui, prin care se
stabilește filiația între cel care adoptă și copil, precum și rudenia între copil și rudele
adoptatorului (art. 1 alin. 1 din Ordonanța de urgență) 26.

1.3 Condițiile adopției
Condițiile de formă privind adopția sunt prevăzute și au scopul de a asigura
îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție. Aceste condiții se referă la
declarația de adopție și la procedura adopției27.
Persoanele care vor să adopte copii trebuie să respecte prevederile legale aflate în
vigoare și care sunt cuprins în Legea 273/2004 privind procedura adopției.
a) Vârsta adoptatorului – Potrivit art. 455 „Copilul poate fi adoptat până la dobândirea
capacității depline de exercițiu”. Cu toate acestea, se prevede în alin 2 „poate fi adoptată în
condițiil e legii și persoana care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu”, dar numai dacă a
fost crescută în timpul minorității de către cel care dorește să adopte”.
b) Consimțământ al adopției al copilului care a împlinit 10 ani. Potrivit art. 14 alin (2) din
legea 273/2004, adopția va putea fi încuviințată numai dacă copilul care a împlinit vârsta de
10 ani și -a exprimat consimtământul
Pentru încheierea valabilă a adopției trebuie îndeplinite anumite condiții de fond și
condiții de formă, care sunt cerute în p rocedura adopției interne. Condițiile de fond în sens
larg reprezintă atât condițiile formulate pozitiv, cât și cele formulate negativ, adică acele

25 Serbina I., Moroșanu C., Chelaru C., Iftimie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p.12
26 Serbina I., Moroșanu C., Chelaru C., If timie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p.12
27 Serbina I., Moroșanu C., Chelaru C., Iftimie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p.41

12
condiții care nu trebuie să existe pentru ca adopția să fie valabilă. Astfel condițiile de fond
sunt cele ca re trebuie să existe pentru ca adopția să fie valabilă.
Aceste cerințe sunt împărțite de Codul civil în următoarele categorii28:

1. Condiția cu privire la vârsta copilului ce urmează să fie adoptat – potrivit art. 455
alin. (1) Codul civil, persoana care urm ează a fi adoptată trebuie să fie lipsită de capacitatea
deplină de exercițiu sau să aibă capacitate de exercițiu restrânsă. Persoanele care nu au
capacitatea deplină de exercițiu sunt persoanele care nu au împlinit 18 ani.
2. Condiții privitoare la frați – conform Codului civil care a preluat din Legea 273/2004
condiția cu privire la adopția fraților se prevede faptul că „adopția fraților, indiferent de sex,
de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor
superior”. De menționat este faptul că există multe situații în care părinții își dau
consimțământul pentru adopția unui singur copil, acest lucru se întâmplă de regulă în familiile
cu mulți copii care nu au posibilități financiare și sociale pentru a le ofer i un trai decent.
3. Impedimentul cu privire la frați, părinți firești sau soți
 potrivit art 457 din Codul civil „adopția între frați, indiferent de sex, este interzisă”,
indiferent de natura fraților adică fie că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei , fie că sunt
frați consângeni sau uterini
 nu este permisă adopția unui copil de către părintele să firesc. În afara de această
situația adopția între rude este permisă ba mai mult este chiar încurajată

28 Voiculescu Cetean Laura, (2019) , Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași
Condiții
cu privire la
persoanele care
pot fi adoptate
cu privire la vârsta copilului ce urmeză să fie adoptat
privitoare la frați
impedimentul cu privire la frați, părinți firești sau soți
cu privire la
persoanele care
pot adoptata
privitoare la capacitatea și starea de sănătate a
persoanei/familiei care dorește să adopte
privitoare la diferența de vârstă
morale și materiale
impedimentul cu privire la o adopție anterioară
impedimentul rezultând din faptul că cei doresc să
adopte au același sex
consimțământul la
adopție

13
 o altă categorie ce formează un impediment la adopție este soțul sau soția, Codul civil
reluând interdicția adopției între soți sau foști soți sau adopția soților sau foștilor soți
împreună de către aceeași persoană sau familie. Altfel spus, este legal incompatibilă calitatea
de părinte, respectiv de frate c u cea de soț sau fost soț29.
4. Condiții privitoare la capacitatea și starea de sănătate a persoanei/familiei care
dorește să adopte – poate adopta orice persoană care este în capacitatea deplină de exercițiu
indiferent de naționalitate, sex, rasă sau religie, dacă are sau nu copii sau dacă este sau nu
căsătorită. O altă categorie nou reglementată în dispozițiile Legii nr. 273/2004, este interdicția
de a adopta a perdoanelor ai căror soți sunt bolnavi psihici, fie au un handicap mintal, fie au
fost condamnate d efinitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârșită
cu intenția, precum și infracțiunea de trafic de persoane, sau trafic și consum ilicit de
substanțe interzise.
5. Condiții privitoare la diferența de vârstă – luând în considerare e fectele adopției s -a
prevăzut prin lege că între adoptatori și adoptați să existe un număr minim de ani între cele 2
părți. Astfel în art. 460 din Codul civil este prevăzută diferența de 18 ani.
6. Condiția privitoare la garanțiile morale și materiale – familia sau persoana aptă care
dorește să adopte trebuie să facă dovada îndeplinirii garanțiilor morale și a condițiilor
materiale.
7. Impedimentul cu privire la o adopție anterioară – potrivit art. 462 alin. (1) din Codul
civil, copilul nu poate fi adoptat de mai mulți adoptatori nici simultan, nici succesiv. Acest
impediment înlătură posibilitatea ca mai multe persoane să exercite drepturile și îndatoririle
părintești asupra aceluiași copil, ceea ce ar fi în detrimentul său. Poate interveni adopția unui
copil de către soț și soție, concomitent sau succesiv.
8. Impedimentul rezultând din faptul că cei doresc să adopte au același sex – în art. 462
alin. (3) este specificat expres faptul că „două persoane de același sex nu pot adopta
împreună”.

29 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași

14
1.4 Încuviințarea ad opției
Instanța este obligată, deci, să verifice temeinic toate condițiile de fond și de formă
prevăzute de art. 66 -71 din Codul familiei li de Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea
adopției pentru a putea stabili dacă înfierea s -a făcut sau nu în intere sul minorului (Curtea
Supremă de Justiție, secția civilă, decizia nr. 595 din 28 februarie 1991)30.
Pentru încuviințarea adopției este necesar și consimțământul, exprimat în formă
autentică, al părinților sau după caz, al părintelui firesc al copilului. Pentru situația în care
consimțământul la adopție al părinților nu poate fi obținut, ca consimți la adopție persoana sau
organismul care li se substituie, exercitând drepturile părintești, obținerea acestui
consimțământ dobândind astfel părinților, exigenț ă indispensabilă pentru încuviințarea
adopției31.
Încuviințarea adopției intră în competența instanțelor judecătorești.
Art. 56 alin. 1) al Legii 273/2004 prevede faptul că cererea de încuviințare a adopției
poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în situația adopției
persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, și, în cazul adopției copilului, de
către soțul părintelui firesc sau adoptiv. În toate celelalte cazuri cererea de încuviințare a
adopției va fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcția de
la domiciliul acestora la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției sau, după caz,
la împlinirea termenelor prevăzute pentru adopția copilului aflat în una dintre situa țiile
prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. c) și d).
Art. 57 alin. 2) al Legii 273/2004 se referă la „judecarea cererilor de încuviințare a
adopției persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu se face cu citarea
adoptatorului sau a familiei ad optatoare și a adoptatului, iar judecarea cererilor de încuviințare
a adopției copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului
și a părinților firești ai adoptatului”.
Instanța judecătorească va admite cererea de înc uviințare a adopției doar dacă, pe
baza probelor administrate analizate, și -a format convingerea că adopția este în interesul
superior al copilului.
În art. 59 alin. 2) al Legii 273/2004 se dispune faptul că „în termen de 5 zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s -a încuviințat adopția, direcția în a
cărei rază teritorială se află domiciliul copilului va înștiința, în scris, părinții firești despre

30 Serbina I., Moroșanu C., Ch elaru C., Iftimie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p.151
31 Gheorghe -Bădescu Ioana Cristina, Mateescu Andreea Florina, (2008), Protecția copilului și adopția. Practică
judiciară, Ed. Hamangiu, p. 47

15
aceasta, precum și autoritățile române competente să elibereze documentele de ide ntitate sau
de călătorie pentru adoptat”.
Încheierea adopției necesită consimțământul celui care adoptă, consimțământul
soțului celui care adoptă, consimțământul părinților firești ai celui ce urmează a fi adoptat,
consimțământul tutorelui, în cazul în car e cel care urmează a fi adoptat este lipsit de ocrotirea
părintească și este pus sub tutelă, și, nu în ultimul rând, consimțământul celui ce urmează a fi
adoptat. Art. 463 Codul civil prevede expres că „persoanele care consimt la adopție” sunt:
 părinții fi rești, ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați,
necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție
 adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani
 adoptatorul sau soții din familia adoptatoare, când aceștia adop tă împreună
 soțul celui care adoptă dacă are discernământ
Adopția poate fi făcută de o persoană necăsătorită sau de o persoană căsătorită. În cel
de-al doilea caz, adopția se poate încheia de ambii soți sau doar de unul dintre soți.
Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de ezercițiu și să nu
fie viciat.
Consimțământul părinților firești trebuie să fie liber exprimat și dezinteresat. De
asemenea acest consimțământ trebuie să fie liber exprimat, necondiționat și în cunoștinț ă de
cauză. Cu privire la valabilitatea acestui consimțământ, Legea nr. 273.2004 prevede, pe bună
dreptate, un nou impediment, și anume acela că nu poate fi adoptat copilul ai cărui părinți
firești nu au împlinit vârsta de 14 ani, iar părintele minor care are între 14 și 18 ani își exprimă
consimțământul asistat de către ocrotitorul său legal. Consimțământul părinților firești se
exprimă tot în fața instanței judecătorești, ca și în cazul adoptatorului sau familiei adoptatoare.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 273/2004, consimțământul adoptatorului sau familiei
adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești, odată cu soluționarea cererii de încuviințarea
adopției.
Consimțământul copilului trebuie să fie în deplină cunoștință de cauză, motiv pentru
care l egea a stabilit în sarcina direcției în a cărei rază teritorială domiciliază copilul obligația
de a-l sfătui și informa pe acesta „ținând seama de vârsta și de maturitatea sa, în special
asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său la adopție” , precum și obligația de a
întocmi un raport în acest sens.

16
La adopție al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dă în fața instanței de tutelă,
în faza încuviințării adopției și este obligatorie32.

1.5 Procedura adopției
Dacă cerințele de fond au fost reglementate parțial de Codul Civil și parțial de Legea
nr. 273/2004, cerințele de formă și procedura adopției interne sunt reglementate exclusiv de
Legea nr. 273/2004.
„Procedura adopției se desfășoară atât în fața organelor administrației publice
(procedura administrativă) cât și în fața instanțelor judecătorești (procedură judiciară)”33.
Trebuie menționat faptul că cele două proceduri se desfășoară în paralel, și nu succesiv.
„Procedura adopției interne cuprinde o serie de etape, unele făcând parte d in ceea ce
numim procedura administrativă, altele din cea judiciară, după cum urmează:
 evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului de
persoană aptă să adopte
 deschiderea procedurii adopției interne
 potrivirea dintre copil și persoana sau familia adoptatoare
 încredințarea în vederea adopției interne
 încuviințarea adopției”34
„Procedura administrativă reprezintă ansamblul actelor și operațiunilor
administrative al căror rol este acela de a pregăti dosarul de adopție, ce va fi transmis instanței
în vederea încuviințării adopției”35.
Organele administrative cu atribuții în domeniul adopției erau anterior modificărilor
în materia adopției Serviciul public specializat pentru protecția copilului, Comisia pentru
protecția copilu lui, Comitetul Român pentru Adopții, unele organisme private autorizate
precum și serviciile de stare civilă.

32 Voiculesc u Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași
33 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.46
34 Voiculescu Cetean Laur a, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași , p. 291
35 Voiculescu Laura, Drăgoi Adam, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.46

17
În prezent potrivit Legii nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului sunt organe administrative cu atribuții în domen iul protecției și promovării
drepturilor copilului:
 Autoritatea Națională penru Protecția Drepturilor Copilului (A.N.P.D.C.)
 Comisia pentru protecția copilului ( C.P.C.)
Comisia pentru protecția copilului are următoarele competențe36:
 stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într -un grad de handicap și, după caz,
orientarea școlară a acestora
 stabilește măsurile de protecție specială a copiilor, în condițiile legii
 reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în
grad de handicap și orientarea școlară a copiilor, pe baza sesizării direcției generale de
asistență socială și protecția copilului denumită în continuare Direcția
 revocă sau înlocuiește măsura stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au
determinat stabilirea acesteia s -au modificat
 soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist
 soluționează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu
este stabilită de lege în competența alto r instituții
 promovează drepturile copilului în toate activitățle pe care le întreprinde
 informează părinții cu privire la consecințele plasamentului asupra raporturilor pe care
le au cu copiii, inclusiv drepturile și oligațiile pe care le au față de copil pe durata măsurii
plasamentului
 stabilește, în condițiile legii, cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea
copilului pentru care s -a decis plasamentul

36 Voiculescu Laura, Drăgoi Ad am, (2005), Adopția. Reglementare juridică. Monografie, Ed. Ulise, Alba Iulia,
p.47

18
CAPITOLUL 2. ETAPELE PROCEDURII ADMINISTRATIVE ALE ADOPȚIEI
2.1 Atestatul de persoane/familie adoptatoare și adoptat
Acest atestat se refer ă la îndeplinirea condițiilor materiale și morale, de către
persoana sau familia ce dorește să adopte, necesare asigurării dezvoltării armonioase a
copilului, respectiv atestatul să constate fap tul că persoana sau familia este aptă să adopte (art.
6 alin. 1 și 2).
Acest atestat nu se confundă cu avizul favorabil al Comisiei pentru protecția
copilului de la domiciliul copilului37.
Pentru obținerea atestatului de persoană/familie adoptatoare trebui e să se parcurgă
următorii pași:
1. Informarea prealabilă – persoana/familia este informată despre documentația necesară,
demersurile și durata procedurilor adopției interne întocmindu -se astfel un raport de informare
în acest sens.
2. Depunerea cererii de evaluare în vederea obținerii atestatului de persoană/familie
adop tatoare – solicitantul depune cererea și actele prevăzute de legislație la direcția unde își
are domiciliul.
3. Parcurgerea procesului de evaluare – cuprinde etape le următoare :
 evaluarea social ă
 evaluarea psihologică
 pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte
4. Întocmirea raportului final de evaluare. Raportul se comunică persoanei/familiei. În
cazul unui răspuns nefavorabil al evaluării, persoana/familia poate formula contestație în
termen de 5 zile lucrătoare, contestația se depune la direcția care a realizat evaluarea.
5. Emiterea dispoziției și după caz, a atestatului. În cazul în care rezultatul evaluării nu
este contestat în termenul de 5 zile, se emite dispoziția și după caz, atestatul.
Atestatul eliberat de direcția în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul/familia
adoptatoare este valabil pe o perioadă de un an. Valabilitatea acestui atestat se prelungește de
drept până la încuviințarea adopției, în situa ția în care a fost introdusă pe rolul instanței
judecătorești cererea de încredințare în vederea adopției, precum și în situația în care
persoana/familia atestată are deja încredințați, în vederea adopției, unul sau mai mulți copii.
Atestatul și avizul int ervin la momente deosebite și produc efecte specifice. Astfel,
atestatul se eliberează la cerere în termenul de 90 de zile menționat și pe baza lui și a

37 Filipescu Ion P., (1997), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All, Timișoara, p. 16

19
consimțământului persoanei sau familiei ce dorește să adopte și al consimțământului părinților
celui ce urmează a fi adoptat, exprimate în condițiile legii. Comisia pentru protecția copilului
poate încredința copilul în vederea adopției persoanei sau familiei care a primit atestatul (art.
9 alin 1.). Această încredințare se face în condițiile Ordonanței de urgență 26 din 9 iunie 1997
privind protecția copilului aflat în dificultate38.
Atestatul și avizul se eliberează de Comitetul pentru pentru protecția copilului. Astfel
acestea două sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea adopției (art.6 și 7).

2.1.1 Evaluare a în vederea obținerii atestatulu i
În cadrul procesului de evaluare se urmpres, principal, obținerea și interpretarea unor
informații referitoare la istoria și funcționalitatea familiei, credințele, convingerile, atitudinile,
realizările, deprinderile de viață, caracteristicile și resursele acesteia. Informațiile solicitate
trebuie să fie relevante pentru aprecierea capacității adaptatorului/familiei adoptatoare de a
răspunde în mod corespunzător nevoilor copilului adoptabil (Voiculescu C.L, 2019)39.
Evaluarea în vederea obținerii atestatului este un proces prin care trece
adoptatorul/familia adoptatoare și cuprinde următoarele etape:

Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare est e un proces îndelungat prin
care se realizează identificarea abilităților parentale și se analizează îndeplinirea garanțiilor

38 Filipescu Ion P., (1997), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All, Timișoara, p. 16 -17
39 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași
evaluarea socială, realizată de responsabilul de caz
evaluarea psihologică, realizată de psihologul desemnat ca membru al
echipei de evaluare
pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte,
realizată de compartimentul de specialitate sau după caz de organismul
privat autorizat

20
morale precum și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și
pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoștință de cauz ă, a rolului de părinte.
Pe tot parcursul procedurii de evaluare precum și pe durata valabilității atestatului,
adoptatorul/familia adoptatoare are obligația de a informa direcția cu privire la eventualele
schimbări intervenite în situația sa socio -psiho -medicală, anexând după caz actele doveditoare
în acest sens.
Această evaluare este concretizată prin întâlniri și discuții cu adoptatorul/familia
adoptatoare, cu membrii familiei extinse a acestora dar și cu alte persoane care pot furniza
informații relevan te precum și prin întâlniri în grup, în cadrul etapei de pregătire.
Pentru evaluarea socială este nevoie să se facă minim 6 întâlniri, iar cel pentru
evaluarea psihologică minim 4 întâlniri. Î n funcție de particularitățile fiecărui caz urmează să
se aprec ieze necesitatea realizării unor întâlniri suplimentare.
În cadrul procesului de evaluare întâlnirile cu adoptatorul/familia adoptatoare se pot
realiza atât la domiciliul acestora cât și la sediul direcției, iar cu celelalte persoane care pot
furniza info rmații relevante întâlnirile pot avea loc, după caz, la domiciliul membrilor familiei
extinse, în comunitate sau la locurile de muncă ale adoptatorului/familiei adoptatoare.
Pregătirea adoptatorului sau familiei adoptatoare se desfășoară pe parcursul a 3
sesiuni organizate la un interval de minim 5 zile.
Pentru familiile adoptatoare participarea ambilor soți este obligatorie la toate
sesiunile de pregătire. Excepție de la această situație se face doar în cazul în care unul dintre
aceștia nu se asociază la cererea de adopție.
De obicei aceste sesiuni de pregătire se organizează la sediul direcției sau după caz,
la sediul organismului privat autorizat, în săli de curs corespunzătoare. Pentru realizarea unei
astfel de sesiuni este necesară participarea a min im 3 familii/6 persoane și maxim 8 familii/16
persoane. De asemenea calendarul sesiunilor de pregătire se stabilește de comun acord cu
participanții, iar durata minimă a fiecărei ședințe este de 4 ore.
La finalul evaluării sociale se întocmește ancheta soc ială, care va conține observațiile
și concluziile responsabilului de caz ca urare a analizării tuturor informațiilor obținute cu
ocazia evaluării sociale, precizarea punctelor tari și slabe ale adoptatorul/familia adoptatoare
din perspectiva capacității ac estuia/acesteia de a răspunde nevoilor copilului adoptat, precum
și propunerea vizând soluționarea cererii de eliberare a atestatului40.

40 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. No te de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași

21
Evaluarea psihologică cuprinde observația și interviul, având scopul determinării
profilului psihologic al adoptatorului /familiei adoptatoare și al evaluării capacităților
parentale. Pe parcursul evaluării pot fi utilizate și teste psihologice în vederea realizării
profilului adoptatorului/familiei adoptatoare.
Evaluarea psihologică vizează (Voiculescu C.L, 2019)41:
 anamneza persoanei adoptatoare sau a fiecărui membru al cuplului conjugal
 istoria maritală și relația de cuplu
 relația cu proprii părinți și cu alte persoane relevante
 stilul de viață al familiei
 motivația de a adopta
 așteptări în legătură cu adopția
 capacitățile parentale
După parcurger ea celor 3 etape ale procesului de evaluare, cei din echip a de evaluare
întocmesc un raport final de evaluare a capacit ății de a adopta a fiecărui adopator sau a
fiecărei familii adoptatoare.
Raportul final trebuie să c onțin ă: sinte za informațiilor psiho -sociale, concluziile
echipei de evaluare, profilul copilului pentru care adoptatorul/familia adoptatoare poate
îndeplini adecvat rolul de părinte precum și recomandarea privind acordarea sau n eacordarea
atestatului. Valabilitatea ace stui atestat este de un an.

41 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași

22
2.1.2 Condiții de retragerea a atestatului
Legea reglementează expres și situațiile în care atestatul poate fi retras sau cele în
care îi încetează valabilitatea. Astfel, atestatul poate fi retras dacă persoana sau familia
adoptatoare a ascuns anumite date sau a furnizat informații false, dacă ulterior nu mai sunt
îndeplinite condițiile necesare obținerii atestatului, dacă persoana sau familia s -au implicat
direct în identificarea unui copil potențial adoptabil, dacă eliber area atestatului a fost vădit
netemeinică sau nelegală sau la cererea persoanei sau familiei atestate. Atestatului îi încetează
valabilitatea când a expirat, când s -a modificat configurația familiei atestate, prin decesul unui
membru sau prin divorț, când persoana atestată s -a căsătorit sau a decedat după încuviințarea
adopției (Voiculescu C.L, 2019)42.

2.2 Potrivirea dintre copil și persoana adoptatoare
Potrivirea unui copil cu un asistent maternal sau adoptator este unul dintre „punctele
de cotitură” (Schofield G., 2011)43 din viața unui copil. Potrivirea cu succes depinde de
evaluările bune, planurile clare de asistență, luarea decizională atentă și un nivel ridicat de
schimb de informații între profesioniști.
Potrivirea dintre copil și persoana adopta toare a devenit o știință destul de bună, dar
nu una care are o bază probatorie care poate susține prea multe examinări. Unele autorități
folosesc matrici complexe pentru a încerca să potrivească abilitățile aparente ale unor
adoptatori cu nevoile identifi cate ale copiilor care așteaptă adopția.
Potrivirea trebuie privită mai degrabă ca un proces decât ca un singur eveniment. În
cadrul acestui proces, specialiștii compartimentului specializat de adopție vor evalua
persoana/familia din punct de vedere social și psihologic, pentru a stabili dacă aceasta
prezintă garanțiile morale și materiale necesare pentru a adopta un copil, și o vor pregăti în
vederea asumării în cunoștință de cauză a rolului de părinte.
În art. 36 al Legii 273/2004, alin. (1) este specific at faptul că potrivirea este „o etapă
premergătoare încredințării în vederea adopției prin care se identifică și selectează cea mai
potrivită persoană/familie atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate
ale copilului și se stabile ște compatibilitatea dintre copil și persoana/familia adoptatoare”.

42 Voiculescu Cetean Laura, (2019), Dreptul familiei și actele de stare civilă. Note de curs și manual de seminar,
Ed. Lumen, Iași
43 Schofield G., Beek M., Ward E., Sellick C., (2011), Care Planning for Permanence in Foster Care , Executive
summary Norwich: Centre for Research on the Child and Family, University of East Anglia

23
Mai mult decât atât este specificat faptul că potrivirea se realizează prin acordarea de
prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse precum și a altor persoane alături de
care copilul s -a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimu m 6 luni, iar acest
lucru realizându -se doar în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
Procesul de potrivire include o componentă teoretică și o componentă practică.
Potrivirea teoretică se inițiază la nivelul Oficiului Român pe ntru Adopții și constă în
identificarea și selectarea adoptatorului/familiei adoptatoare care, din punct de vedere teoretic,
corespunde în cea mai mare măsură nevoilor copilului. În procesul de potrivire sunt incluși
copiii pentru care s -a încuviințat desc hiderea procedurii adopției interne și adoptatorul/familia
adoptatoare cu reședința obișnuită în România care deți ne atestat valabil, înregistrat/
înregistrată în Registrul Național pentru Adopții.
Pentru ca Oficiul să poată iniția procedura de potrivire t eoretică , direcția este obligată
să transmită acestuia atât informațiile necesare cu privire la adoptatori atestați sau la familiile
adoptatoare atestate, cât și informațiile privind copiii pentru care s -a încuviințat deschiderea
procedurii adopției intern e.
După obț inerea atestatului, adoptatorul sau familia adoptatoare primesc informații cu
privire la copilul pentru care au fost selectați ca fiind cea mai potrivită persoană/familie. De
asemenea i se prezintă nevoile și caracteristicile lui dar și o serie de fotografii recente ale
copilului sau copiilor.
În cazul în care adoptatorul/familia adoptatoare acceptă continuarea potrivirii
practice, vor stabili împreună cu responsabilul de caz al a cestora dar și cu cel al copilului data
primei întâlniri cu copilu l.
Este obligatoriu ca prima întâlnire să aibă loc în mediul de viață al copilului și este
important să nu i se aducă la cunoștință scopul acesteia. De asemenea c opilul trebuie să fie
însoțit obligatoriu de persoana sa de referință.
În maxim 3 zile de la data primei întâlniri cu copilul, adoptatorul/familia adoptatoare
își exprimă în scris opinia cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.
În situația în care se decide continuarea procedurii de potrivire practică, se stabileste
de comun ac ord cu adoptatorii programul și modul de desfășurare a următoarelor întâlniri,
precum și participanții la întâlniri. De menționat este faptul că p sihologul trebuie să particip e
la cel puțin una din întâlnirile stabilite.
Aceste întâlniri au scpul de a face o acomodare treptată a copilului cu adoptatorul sau
familia adoptatoare si trebuie să fie realizate atât în mediul de viață al copilului, cât și în afara
acestuia.

24
În funcție de particularitățile fiecărui caz se stabilește un anumit n umăr de întâlniri
pentru constatarea compatibilității dintre copil și adoptator/familia. Numărul minim al
întâlnirilor este de 4.
La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și postadopții din cadrul
direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la
constatarea compatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare, precum și propunerea
vizând sesizarea instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției.
După întocmirea raportului d e potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul
copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanța judecătorească pentru încredințarea copilului
în vederea adopției.
Etapa evaluării este foarte importantă și de asemenea determină succesu l adopției.
Timpul alocat acestei etape a fost planificat astfel încât toate activitățile să fie realizate
temeinic și profesionist, în beneficiul persoanei sau familiei adoptatoare, iar rezultatele
obținute să constituie o fundamentare solidă a deciziei u lterioare de acordare/neacordare a
atestatului de persoană/familie aptă să adopte (Manualul viitorilor părinți adoptivi, 2009).44
Factorii de care depinde succesul adopției sunt:

Cercetările au demonstrat faptul că caracteristicile demografice, inclusiv vârsta
parentală, statu tul unic, etnia, ocupația, orientarea sexuală , venitul sau educația nu sunt legate
de succesul în adopție. Într-adevăr cercetările au dezvăluit că prejudecățile frecvent întâlnite
în politica de potrivire numai că nu sunt acceptate d e cercetare, dar sunt văzute ca fiind

44 Serviciul Strategii și Programe din cadrul Oficiului Român pentru Adopții, (2009), Manualul viitorilor părinți
adoptivi , București
•vârsta, cu cât copilul este mai mare, cu atât riscul este
mai mare ;
•istoricul de perturbări ;
•numărul de destinații de plasare anterioare și timpul
petrecut deja în plasamente
•istoric de maltratare (în special abuz sexual) ;
•relație strânsă cu familia nașterii ;
•dificultăți emoționale și comportamentale ;
•respingere preferențială – fiind selectat drept singurul
copil din familie de naștere care urmează să fie adoptată Factori

25
negative în procesul de adopție. În primul rând, tinerii nu vor avea mai mult succes ca
adoptatori deoarece vârsta parentală crescută este corelată cu o stabilitate mai mare în adopții.
În al doilea rând, persoanele si ngure sunt mai puțin susceptibile pentru a adopta decât cei
aflați în cupluri și asta în ciuda realității coform căreia adoptatorii singuri sunt adesea
vârstnici i. În al treilea rând, cei care au crescut deja copii nu este neaparat să fie niște
adoptatori de succes deoarece le poate fi dificil pentru să -și schimbe stilul parental. În al
patrulea rând, homosexuali și lesbianele ca și adoptatorii nu introduc niveluri de risc în
plasament prin expunerea copilului la o compoziție familială nepractică.

2.3 Încredințarea copilului în vederea adopției
Încredințarea în vederea adopției este etapa imediat următoare realizării potrivirii
teoretice și practice, prin care se urmărește facilitarea acomodării și integrării copilului în
cadrul familiei adoptatoare. În această etapă, responsabilitatea creșterii și îngrijirii copilului
este dată în sarcina persoanei/familiei adoptatoare de către instanța judecătorească, la
propunerea Direcției, iar dreptul de a încheia acte juridice este transmis consiliului județean
sau local în cazul municipiului București, de la domiciliul adoptatorului (Manualul viitorilor
părinți adoptivi, 2009).45
Comisia pentru protecția copilului poate încredința copilul în vederea adopției unei
persoane sau familii care beneficiază de atestatul el iberat în condițiile legii și dacă sunt
îndeplinite cerințele cu privire la consimțământ după cum urmează:
 există consimțământul, exprimat în formă autentică, al părinților sau după caz, al
părintelui la adopția copilului de către o persoană sau familie pr opusă de Comisia pentru
protecția copilului
 există consimțământul persoanei sau familiei care adoptă
 consimțământul părinților a fost exprimat într -un termen mai mare de 45 de zile de la
nașterea copilului și nu a fost revocat în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic
prin care acesta a fost exprimat46

45 Serviciul Strategii și Programe din cadrul Oficiului Român pentru Adopții, (2009), Manualul viitorilor părinți
adoptivi , București
46 Serbina I., Moroșanu C., Chelaru C., Iftimie N., Eparu V., (1997), Adopția națională și internațională, Ed.
Moldogrup, Iași, p. 44 -45

26
Parcurgerea acestei etape este necesară având în vedere schimbările ce au intervenit
în cadrul familial al adoptatorilor precum și în viața copilului. De asemenea această etapă este
necesară a fi respectată pentru a facilita trecerea copilului de la un mediu de viață la altul dar
și pentru a sprijini adoptatorii cu privire la modalitățile de c reștere și îngrijire a copilului.
De asemenea, în vederea încuviințării unei adopții, instanța judecătorească va
aprecia, pe baza informațiilor cuprinse în rapoartele de monitorizare bilunare care vor fi
întocmite de specialiști pe parcursul perioadei de î ncredințare, asupra relațiilor de familie care
s-ar stabili daca adopția ar fi încuviințată. Cu alte cuvinte, fără încredințare în prealabil, nu se
poate finaliza procedura de adopție (Manualul viitorilor părinți adoptivi, 2009).47
Instanța judecătorească n u poate încuviința adopția decât după ce copilul a fost
încredințat pentru o perioadă de 90 de zile adoptatorului sau familiei care dorește să îl adopte,
astfel încât aceasta să poată aprecia, în mod rațional, asupra relațiilor de familie care s -ar
stabili dacă adopția ar fi încuviințată.
Capacitatea de adaptare a copilului din punct de vedere fizic si psihic la noul mediu
familial va fi analizată ținându -se cont de condițiile de natură:
 socioprofesională
 economică
 culturală
 de limbă
 religie
 orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăiește copilul în perioada
încredințării și care ar putea avea relevanță în aprecierea evoluției ulterioare a acestuia în
cazul încuviințării adopției.
Încredințarea în vederea adopției nu este necesară pentru cazurile în care este vorba
despre :

47 Serviciul Strategii și Programe din cadrul Oficiului Român pentru Adopții, (2009), Manualul viitorilor părin ți
adoptivi , București

27

În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) persoana sau familia care dorește să
adopte va putea solicita în mod direct instanței judecătorești încuviințarea adopției, în
condițiile prezentei legi.
Adopția se poate încheia fără încredințarea prealabilă a copilului, în afară de cazul
când nu a fost posibilă asemenea încredințare, și în următoarele cazuri:
a) persoana sau familia care dorește să adopte a crescut pe cel care îl dorește să -l adopte
(art.2 alin.2)
b) un soț adoptă copilul celuilalt soț
În ambele cazuri, rațiunea lipsei de încredințare prealabilă în vederea adopției este
ușor de înțeles. În realitate, copilul ce se va adopta se găsește într-o situație asemănătoare
încredințării prealabile.
c) adoptatorii s unt rude până la gradul al patrulea inclusiv cu unul din părinții copilului48
În toate cele 3 cazuri menționate mai sus se poate face adopția copiilor care nu sunt
în evidența Comitetulio Român pentru Adopții, spre deosebire de regula generală că este
interzisă adopția copiilor care nu se află în evidența acestui Comitet (art.13).
În cazul în care s -a hotărât încredințarea copilului în vederea adopției, adică în regula
generală, la dosar trebuie să existe o copie conform cu originalul de pe hotăr ârea de
încredințare (art. 14 alin. 4).
Art. 43 al Legii 273/2004 face referire la domiciliul persoanei adoptate. Astfel „pe
durata încredințării copilului în vederea adopției, domiciliul acestuia se află la persoana sau
familia căreia i -a fost încredințat. Efectuare a actelor obișnuite necesare exercitării drepturilor

48 Filipescu Ion P., (1997), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All, Timișoara, p. 19
a) adopția persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu
b) adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv
c) adopția copilului pentru care a fost deschisă procedura adopției interne
și acesta se află în plasament la unul dintre soții familiei adoptatoare sau
la familia adoptatoare de cel puțin 2 ani
d) adopția copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la
data instituirii tutelei

28
și îndeplinirii obligațiilor părintești, cu excepția celor care conduc la încheierea unui act
juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i -a fost încredințat”.
În situația în are o persoană sau o familie română și o persoană sau o familie străină
cer încredințarea aceluiași copil în vederea adopției, comisia va lua în considerare cu
prioritate posibilitatea încredințării copilului persoanei sau familiei române.
La sfârșitul perioad ei prevăzute de ordonanță, Comisia pentru protecția copilului
hotărăște asupra eliberării avizului favorabil.
Eliberarea avizului prelungește de drept perioada pentru care copilul a fost
încredințat în vederea adopției, până la încuviințarea sau respingere a cererii de către instanța
de judecată.

2.4 Conduita copilului adoptat
Analiza conduitei copilului în raport cu mama adoptivă ne relevă faptul că
majoritatea copiilor manifestă încredere, respect, afecțiune, dorință de comunicare și de a -și
petrece timpul liber cu mamele adoptive (Tabel 2.1). Mediile pentru toți cei cinci indicatori
situându -se toate între valorile 3 și 4, 4 fiind valoarea maximă a scalei49.
Tabel 2.1 Conduita copilului în raport cu mama adoptivă
Medie Abatere
standard Min. Max.
Conduita copilului în raport cu mama
adoptivă 18,2 1,465 13 20
Încredere 3,75 ,422 2 4
Respect 3,31 ,601 2 4
Afecțiunea 3,69 ,383 2 4
Dorința de comunicare 3,68 ,391 2 4
Dorința de a -și petrece timpul cu mama 3,75 ,211 3 4
Sursa: preluat din Băjenaru Anca, (2011)

49 Băjenaru Anca, (2011), Adopția copiilor în România, Ed. Institutul European, p. 184 -185

29
Asociind conduita cu particularitățile socio -demografice, respectiv cu istoriul de
plasament al copilului constatăm următoarele:
1. vârsta copilului influențează în mod general conduita copilului, cu o influență mai
mare însă pe două variabile și anume încredere și afecțiune, de astfel două dintre cele mai
importante variabile în stabilirea legăturii de atașament. Astfel cu cât vârsta copilului în
momentul adopției este mai înaintată cu atât probabilitatea manifestării unor conduite ma i
puțin favorabile în raport cu mama este mai mare
2. genul copilului nu are influențe semnificative asupra conduitei copilului în raport cu
mama
3. în privința istoricului social, formele multiple de plasament influențează semnificativ
negativ conduita copilulu i în raport cu mama, dimensiunea afectate în mod special sunt
respectul și afecțiunea.
Tabel 2.2 Conduita copilului în raport cu mama adoptivă, asociată cu particularitățile socio –
demografice și istoricul de plasament ale copilului adoptat50
Vârsta Gen Copilul
nu a
beneficiat
de
protecție
specială Copilul a
fost în
plasament
la AMP Copilul a
fost în
plasament
în CP Copilul a
fost în
plasament
la AMP și
CP
Conduita copilului
în raport cu mama
adoptivă -,437* ,126 ,064 -,252 -,216 -,568*
Încredere -,529* ,091 ,035 -,132 -,098 -,209
Respect -,214 ,056 ,213 -,534** ,076 -,409*
Afecțiunea -,378* ,213 ,178 -,287 -,265 -478*
Dorința de
comunicare -,140 ,043 -,195 ,073 -,123 -,245
Dorința de a -și
petrece timpul cu
dvs ,132 -,056 -,123 ,089 -,065 -,152
Sursa: preluat din Băjenaru Anca, (2011)
Asociind conduita copilului cu prezența diferitelor categorii de tulburări, costatăm
faptul că, prezența tulburărilor de comportament se asociază semnificativ negativ cu conduita
față de mama adoptivă, în special cu variabilele de încredere, respect și afe cțiune manifestate

50 Coeficienți de asociere Cramer, ** semnificativi la nivel p 0,01, * semnificativi la nivel p 0,05

30
de copil în raport cu acestea (tabelul 2.3). De asemenea, problemele de sănătate par a
influența conduita copilului, dar în mod special pe o dimensiune și anume dorința de petrecere
a timpului liber.
Tabel 2.3 Conduita copilului în rapor t cu mama adoptivă, asociată cu tulburări psiho -sociale și
probleme de sănătate51
Tulburări
de
comporta
ment Tulburări
emoțional
e Tulburări
senzoriale Dezvoltarea
cognitivă și a
limbajului Dezvoltare fizică
și tulburări
metabolice,
nutriționale și
ale
mecan ismului
imunitar
Conduita
copilului în
raport cu mama
adoptivă -,571** ,109 ,101 -,190 -,215
Încredere -,404* ,123 ,056 -,166 -,161
Respect -,446** ,047 ,133 -,195 ,022
Afecțiunea -,470** ,097 ,044 -,218 -,227
Dorința de
comunicare -,278 ,102 ,046 ,078 -,195
Dorința de a -și
petrece timpul cu
dvs -,189 ,073 ,033 ,120 -,386
Sursa: preluat din Băjenaru Anca, (2011)
Tulburări emoționale, senzoriale și întârzierile în dezvoltarea cognitivă și a
limbajului nu par a influența semnificativ conduita copilului în raport cu mama adoptivă.
Majoritatea copiilor reprezintă în momentul adopției diferite tulburări fizice sau
psihologice. Cei mai mulți copii au întârzieri în dezvoltare fizică, mai exact greutate scăzută,
înălțime mică și probleme medicale pre cum rahitism, anemie, dificultăți de nutriție sau
imunitate scăzută. Nu trebuie neglijat nici procentul de copii cu tuburări de natură
comportamentală și emoțională care la rândul său este destul de ridicat. Amploarea acestor
probleme este influențată de f actorii socio -demografici, în special de vârsta copilului în
momentul adopției, precum și de istoricul pre -plasament al copilului.

51 Coeficienți de asociere Cramer, ** semnificativi la nivel p 0,01, * semnificativi la nivel p 0,05

31
Acești din urmă factori influențează în egală măsură și conduita copilului în raport cu
părinții adoptatori. Este recunoscut că, modelul de interacțiune copil -părinte/îngrijitor din
primele 18.24 de luni de viață și istoricul de plasament influențează calitatea relațiilor pe care
copilul le va stabili ulterior cu membri familiei adoptative.
Un lucru deloc de neglijat este nevoia de informare a părinților cu privire a
implicațiile pe care le are vârsta, timpul petrecut în sistemul de protecție, tipul și calitatea
formelor de protecție de care a beneficiat pentru a -și forma expectanțe corecte. Prin aceata
părinții nu trebuie descur ajați să adopte anumite categorii de copii. Dimpotrivă, accentuăm și
aici capacitatea ridicată de recuperare pe care o posedă majoritatea copiilor, în condițiile în
care întâlnesc un mediu favorabil de dezvoltare, pregătit să răspundă nevoilor lor.

2.5 Procedura adminitrativă ulterioară încuviințării adopției
Art. 21 alin. 2 din ordonanță prevede că, pe baza hotărârii irevocabile de încuviințare
a adopției, serviciul de stare civilă competemt va întocmi, în condițiile legii, un nou certificat
de naștere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești.
Vechiul act de naștere se va păstra menționându -se pe marginea acesuita întocmirea
noului act.
Art. 26 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă precizează că nou l act
de naștere se va întocmi de către autoritatea administrației publice locale de la domiciliul
adoptatorilor sau în raza căreia se află sediul instituției de ocrotire în îngrijirea căreia se
găsește adoptatul.
În situația în care adoptatorii sunt cetățeni străini ori cetățeni români cu domiciliul
sau cu reședința în străinătate, noul act de naștere se va întocmi de către autoritatea
administrației publice locale în a cărei rază administrativ teritorială își are domiciliul cel
adoptat sau unde își a re sediul instituția de ocrotire, în cazul copiilor aflați în îngrijirea
acesteia.
Dacă, adoptatul este cetățean român cu domiciliul sau reședința în străinătate, actul
de na ștere se întocmește de către Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Sectorului I B ucurești.
În noul act de naștere întocmit, rubrica „Locul nașterii” se va completa cu denumirea
unității administrativ -teritoriale unde își are sediul autoritatea administrației publice locale
care întocmește actele.

32
După întocmirea noului act de naștere s e trimite comunicare de mențiune primăriei
unde a fost inițial înregistrat actul de naștere al celui adoptat, care după operarea mențiunii, la
rubrica „Certificate eliberate” va înscrie textul ”NU SE VA MAI ELIBERA NICI UN
CERTIFICAT”.
Comisiile pentru pro tecția copilului de la domiciliul adoptatului au datoria să
urmărească evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții săi adoptivi cel puțin doi
ani după încuviințarea adopției.
În acest scop, serviciile publice specializate sau organisme pri vate care au fost
implicate în adopția copilului sunt obligate să le prezinte rapoarte periodice, în condițiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Părinții adoptivi au obligația de a informa copilul că este adoptat de îndată ce vârstă
și gradul de matur itate al acestuia o permit. Acest lucru va fi notificat Comisiei pentru
protecția copilului.
Serviciile publice specializate sunt obligate să acorde părinților adoptivi sprijinul
necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligații.
În cazul ado pției copilului de către o persoană sau o familie cu domiciliul pe
teritoriul altui stat, CRA va elibera un certificat care atestă că adopția este conformă cu
normele impuse de Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției
internaț ionale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993.
Încheierea adopției presupune intervenția unor organe ale administrației publice care
au anumite atribuții cu scopul de a asigura realizarea interesului superior al adoptatorului.
Rolul acestor organe a crescut po trivit reglementării date prin Ordonanța de urgență nr.
15/1997, în raport cu reglementarea anterioară.

33
2.6 Analiza ratei de succes în adopția copiilor
Barts, Gibbs și Siebenaler consideră că, multe familii adoptatoare trec prin perioade
dificile atât înaintea cât și după procesul de adopție. După cel de -al doilea război modial odată
cu debutul adopțiilor internaționale și trasrasiale în țări precum Canad a, Anglia, Statele Unite
ale Americii, cu practicarea adopției deschise și cu creșterea semnificativă a numărului de
copii cu nevoi speciali adoptați, s -au efectuat o serid de studii pentru a se evalua reușita
adopțiilor în toate formele sale.
Majoritatea studiilor se centrează pe adopțiile întrerupte, considerăm noi din două
rațiuni: pe de o parte numărul cazurilor de adopții întrerupte este mai mare decât numărul
cazurilor desfăcute, iar pe altă parte, aceste cazuri sunt mai ușor de identificat, ca urmar e a
faptului că, întreruperea intervine într -o perioadă în care familia în formare este îndeaproape
urmărită de specialiști.
Realizând o trecere în revistă a unui număr de nouă studii efectuate pe diferite
categorii de copii cu nevoi speciale adoptați, Tri seliotis52 estima o rată a adopțiilor întrerupte
de 18%. De asemenea, Berry semnala o rată a adopțiilor întrerupte cuprinsă între 10 și 20%,
bazându -se pe o analiză a studiilor realizate de -a lungul carierei sale împreună cu diferiți
colaboratori. În alte a nalize ale literaturii de specialitate Rosenthal semnala o rată a
întreruperilor cuprinsă între 10 și 15%, iar Barth și Miller53 identificau o rată cuprinsă între
10și 16%. Redăm de asemenea și o serie de rezultate ale studiilor empirice. Festinger
identifi ca o rată a adopțiilor întrerupte de 8,2% pe un eșantion format din familii care au
adoptat copii cu nevoi speciale în New York, iar Bath și Berry, semnalau o rată a adopțiilor
întrerupte, într -un studiu realizat în California, de 10% pentru copiii cu vârs tă de peste 3 ani.
Totodată Partrdge, Hornby și McDonald identificau, pentru statele nord -estice ale Americii o
rată a întreruperilor de 8,6%. George et al., semnala, într -un studiu longitudinal realizat în
1997, o rată a adopțiilor întrerupte de aproximat iv 12%54.
La nivelul României nu s -au identificat statistici care să evidențieze rata de desfacere
a adopțiilor sau rata de întrerupere – dacă facem referire doar la adopțiile încheiate prin
intermediul serviciilor publice. Datele statistice disponibile ant erior anului 2004 se rezumă în
general la numprul adopțiilor la nivel național, respectiv internațional. Începând cu anul 2005,
Oficiul Român pentru Adopții face publice informații mai detaliate despre adopția copiilor,

52 John Triseliotis, (2002), Long Term Foster Care or Adoption? , The Evidence Examined in Child & Family
Social Work, vol. 7, nr. 1, p. 23 -33
53 Richard P. Barth, Julie M. Miller, (2000), Building Effective Post -Adoption Services, W hat is the Empirical
Foundation? , în Family Relations, vol. 49, nr. 4, p. 447 -455 citat de Băjenaru Anca, (2011), Adopția copiilor în
România, Ed. Institutul European
54 Băjenaru Anca, (2011), Adopția copiilor în România, Ed. Institutul European, p. 50 -51

34
dar nu s -au înregistrat cazuri de ad opții declarate desfăcute sau nule. De asemenea nu există
statistici care să ne indice rata de întrerupere a adopțiilor în perioada de potrivire sau de
încredințare în vederea adopției. Explicațiile ar fi că în România se adoptă copii puțini, în
general de vârstă mică, sănătoți, care aparțin etniei majoritare.
Dacă stabilitatea adopției, respectiv indicatorii negativi (desfacere/întrerupere) sunt
unități de măsurare obiectivă a reușitei în cazul adopției o serie de studii se centrează asupra
unor indicatori subiectivi, precum: evaluarea impactului adopției asupra familiei, rezultatele
în termenii dezvoltării copilului, calitatea relației părinte -copil, satisfacția maritală și
bunăstarea individuală a mamei după adopție, satisfacția generală în raport cu adop ția.
Groza55 constată că, pentru aproximativ 91% dintre părinții adoptatori din România,
care au adoptat prin intermediul Holt Internațional, adopția a avut efecte pozitive. Cu toate
acestea aproximativ 25% dintre părinți adoptatori s -au gândit cel puțin o dată la des facerea
adopției. 19% dintre părinții adoptatori au refuzat să raspundă la această întrebare. Refuzul de
a răspunde a fost justificat de 20% dintre aceștia din urmă, de faptul că nu au luat niciodatp în
considerare acest lucru și nici nu doresc să o facă. Percepția subiectivă a părinților adoptatori
vizavi de procedura adopției variază. Astfel 31% au declarat că adopția a decurs mai ușor
decât s -au așteptat, 28% au declarat că această experiență a decurs conform așteptărilor și
31% consideră că adopția a pr esupus mai multe dificultăți decât s -au așteptat.
Într-un alt studiu ulterior coordonat de Mărginean și Cojocaru56 pe un alt eșantion
format tot din familii care au adoptat prin intermediul Fundației Holt Internațional, arătau că
nu au existat solicitări de desfacere a adopției. 28% dintre părinții adoptatori au indicat
dificultăți de -a lungul derulării procedurilor de adopție generând frustrare membrilor familiei
adoptive, stres și consum de timp. Una dintre marile dificultăți a fost confruntarea cu
birocr ația ce a impus prea multe documente și prea multe audieri. De asemenea schimbarea
legislației a adus întârzieri în unele cazuri. Cu toate dificultățile întâmpinate nu s -a înregistrat
nici un caz de desfacerea adopției, mai mult părinții mărturisesc că nic i nu s -au gândit
vreodată la această posibilitate. În 84% din cazuri s -au raportat schimbări pozitive în familie
după adopție. Succesul adopției în aceste cazuri se pare că a fost determinat de o serie de
factori dintre care: vârsta mică a copilului, sănăt atea bună, originea etnică dezirabilă, istoria
pre-plasament pozitivă, o bună colaborare cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului.

55 Victor Groza, (1999(, Adopția copiilor în România, în calitatea Vieții, vol. XI, nr. 3 -4, p. 75 -92
56 Mărgineanu I ., Cojocaru Șt., (2006), Services to Children and Facilitie Impact of HOLT Programs în
România. Documentation of Outcomes, Expert Projects, Iași

35
La sfârșitul anului 2018 România avea peste 52 000 de copii în sistemul de protecție
socială. Fieca re dintre ei are o poveste diferită însă toți au nevoie să li se ofere cele mai bune
condiții pentru a crește și a se dezvolta armonios într -un mediu cât mai sănătos. Acest lucru
presupune ca ei să fie integrați într -o familie. Această familie poate fi fie familia biologică fie
familia extinsă sau posibilitatea de a fi adoptați.
Integrarea sau reintegrarea în familie a unui opil presupune o colaborare permane ntă
cu părinții biologici precum și cu implicarea autorităților pentru r ezolvarea problemelor
existe nte. Accest lucru trebuie să se facă în favoarea copiilor astfel încât aceștia să se întoarcă
cât mai repede în familiile lor.
A doua opțiune adică adopția apare doar atunci când familia nu dorește să dezvolte
legături cu copilul sau când acest lucru nu es te posibil. Astfel în acest caz statul va începe
demersurile pentru declanșarea procedurii de adopție și bineînțeles găsirea unei familii în cel
mai scurt timp posibil pentru copii.

Figura 2.1 Copii aflați în sistemul de protecție socială în România în a nul 2018
Sursa: https://oanabizgan.com
Principalul obiectiv c e trebuie urmărit în cazul copiilor din sistemul de protecție
socială este ca aceștia trebuie să crească și să se dezvolte în tr-un mediu armonios, de preferat
într-o familie, fie că vorbim de familia biologică, de familii de plasament sau de familii

36
adoptive. În cazul familii adoptive pentru ca adopția să fie posibilă mai întâi trebuie să fie
declarat adoptabil respectivul copil. Acest lucru presupune a cordul părinț ilor (acolo unde este
cazul) dar și al rudelor până la gradul patru de rudenie la declararea adoptabilității. Putem
psune astfel că rolul asistenților sociali este acela de a identifica familia imediată a minorului,
precum și rudele acestuia pentru a putea obține consimțământ ul de adopție. C onform
legislației ân vigoare pe parcursul întregului proces de adopție atât părinții cât și familia
extinsă trebuie să fie consiliați și consultați de două ori , acest lucru ducând la o îngreun are a
declar ării adoptabilității. De asemenea în legislație actuală sunt prevăzute termene destul de
mari până când copilul care a fost luat în evidența serviciilor de protecție socială poate fi
declarat adoptabil. Astfel putem spune că acestea sunt principalele motive pentru care
(conform datelor obținut e de la DGASPC) din cei peste 48 000 de copii aflați în sistem în anul
2018, doar 1187 au fost declarați adoptabili.

Grafic 2.1 Evoluția sistemului de protecție socială în perioada 2009 -2019
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Abia d upă ce are loc declar area adop tabilității va începe procesul propriu -zis de
adopție. În ce privește cifrele referitoare la adopții, datele din ultimii ani arăt ă că tendința este
una ascendentă și astlfel numărul adopțiilor a ajuns să fie aproape dublu în anul 2018 față de
anul 2013.

37

Grafic 2.2 Număr copii adoptabili vs. Număr copii adoptați
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
În România încă există copii care au fost declarați adoptabili dar care nu au fost
adoptați iar numărul lor nu este unul mic. Mulți d intre acești copii se regăsesc pe lista copiilor
greu-adoptabili. Câteva dintre motivele pentru care acești copii sunt incluși în această listă
sunt destul de variate și diferă: pot fi copii cu dizabilități, copii cu vârste ridicate sau copii
care se află imposibilitatea de a fi despărțiți de frați.

Grafic 2.3 Copii cu profil greu adoptabil
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului-partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020

38
Din totalul copiilor adoptați, procentul celor cu profil greu adoptabil este unul foarte
mic ceea ce confirmă importanța și necesitatea adoptării unor măsuri concentrate pe ntru
îmbunăt ățirea situației acestor copii. Modificarea legislației a fost făcută pentru a veni în
spijinul celor care adoptă și astfel să încurajeze adopția copiilor încadrați în categoria copiilor
greu-adoptabili.

Grafic 2.4 Adopții încheiate: greu adoptabili vs t otal adopții
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Pentr u a putea contura soluții pentru procesul de adopți e este necesar ca mai întâi să
se cunoască situația actuală pentru acest segment. Așa cum se poate observa și din grafic ul de
mai jos , distribuția pe grupe de vârste a fost constantă de la an la an. Acest lucru în putem
pune pe seama grupării vârstelor pe intervale. Dacă ne referim la numărul de copii împărțiți
pe grupe de vârstevom observa că cei mai mulț i copii declarați adoptabili sunt cei cu vârste
cuprinse între 1 an și respectiv 6 ani, pe când ce cele mai puțin e adopții se înregistrează în
intervalul 14 ani – 18 ani sau chiar și peste 18 ani.

39

Grafic 2.5 Profil copii adoptabili 2010 -2019
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Pentru copiii adoptați de asemenea putem face o analiză asemănătoare. Din graficul
2.6 putem observa că cele mai multe adopții s -au înregistrat în intervalul de vârstă 1 -6 ani și
cu procente mai mici pentru copiii cu vârste mai mari. Pentru copiii cu vârste de sub 1 an
situația este diferită deoarece majoritatea părinților adoptatori tind să își îndrepte atenția spre
copii cu vârste cât mai mici, numărul mic de copii sub un an declarați adoptabili, dar și
adoptați poate fi explicat de durata întregii proceduri, care poate dura chiar și 2 ani și
jumătate, în situațiile fericite. Bineînțeles, diferențele există și sunt resimțite de la caz la caz.
Cea mai importantă diferență între copiii declarați adoptabil și cei care au fost adoptați efectiv
este se regăsește la grupa de vârstă 10 -13 ani deoarece copiii mai mari au cele mai mici șanse
de a fi adoptați.

40

Grafic 2.5 Profil copii adoptați 2 010-2019
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
În privința repartiz ării copiilor după gen, numărul de fete este comparabil cu numărul
băieți declarați adoptabili, fiind ușor mai mare în cazul băieților. În situația adopțiilor nu se
mai păstează aceeași tendință deoarece rolurile se inversează, iar fetele sunt cele care sunt
adoptate mai frecvent decât băieții.

Grafic 2.6 Împărțirea pe sexe a copiilor adoptați vs copii adoptabili 2010 -2019
Sursa: https: //oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020

41
În funcție de gradul de dizabilitate, copiii din sistemul de protecție soială beneficiază
de servicii diferite față de copiii tipici. Dacă ne referim la copii i cu dizabilități declarați
adoptabili numărul acestora reprezintă un procent important din numărul total al copiilor
declarați adoptabili. Aceste d iferențe sunt date de numărul copiilor cu dizabilități adoptați de –
a lungul perioadei ana lizate precum și de procentul din numărul total al copiilor cu dizabilități
declarați adoptabili . Unul dintre motivele pentru care acest număr este atât de scăzut este
reprezentat de faptul că românii au rețineri în a-și asuma responsabilitatea creșterii ș i îngrijirii
unui copil cu dizabil ități cu atît mai mult dacă este vorba despre un copil cu o dizabilitate
major ă. Mai mult decât atât statul nu oferă servicii suficiente și performante, astfel încât
părinții să își poată asuma cu mai multă ușurință respon sabilitatea creșterii și îngrijirii
corespunzătoare a unui copil cu dizabilități. O posibilă soluție la aceste probleme este
extinderea adopțiilor internționale pentru copiii cu profil greu -adoptabil . Mai mult decât atât
sunt n umeroase familii din străinăt ate care își doresc un copil și care au o situație financiar ă
foarte bună și astfel pot să -i ofere acestui copil o viață fericită .

Grafic 2.7 Copii cu dizabilități 2010 -2019
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Impactul economic pe care î l presupune întregul sistem de asistența socială este
dincolo de aspectele care țin de dezvoltarea armonioasă a copiilor și de impactul emoțional pe
care viața în sistemul de p rotecție o are asupra copiilor.

42

S-au realizat numeroase studii în legătură cu c osturile aferente statului și astfel
plasarea în centre este de 6 ori mai scumpă decât prevenția sau plasamentul copilului în
familia extinsă sau substitutivă, de 3 ori mai scumpă decât plasamentul cu asistenți maternali
și de două ori mai scumpă decât cen trele mici, de tip parental. Calcule le au fost făcute fără
cuantificarea costurilor sociale, de sănătate și siguranță pe care plasamentul copiilor în centre
din România le are asupra bugetului statului. Mai mult decât atât între 33 și 50% din
personalul pl ătit din centrele de plasament nu au contact direct cu copiii. Prin a ceste date se
dovedește astfel că declararea adoptabilității și încheierea mai multor adopții este benefică nu
doar pentru copii dar și pentru stat, costurile cu monitorizarea post -adopți e fiind considerabil
mai mici decât costurile cu asistenții maternali ori cu personalul din centrele de tip rezidențial.

Grafic 2.8 Costul relativ al Plasamentului în Centre Rezidențiale
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Într-un capitolul anterior am vorbit despre adopțiile internaționale. Astfel adopția
într-o țară din exteriorul României se poate face doar conform legislației în vigoare și numai
în condiții specifice. Una dintre aceste condiții este faptul că adoptatorul sau unul dintre soții
adoptatori să aibă și cetățenie română. Conform datelor furnizate de instituțiile specializate, în
ultimii 10 ani numărul adopțiilor internaționale a fost nesemnificativ dacă îl luăm și în
comparație cu adopțiile naționale.Dacă compa răm aceste numere cu numărul total al copiilor
care ar putea fi declarați adoptabili putem să observăm că și numărul copiilor adoptați

43
național este mult mai mic în comparație cu numărul acestora din urmă. Dacă facel aceeași
comparație la adopțiile interna ționale și numărul acestor adopții este destul de nesemnificativ.
Cu privire la adopțiile internaționale România are o istorie destul de dură.

Grafic 2.9 Numărul copiilor adoptați național și internațional
Sursa: https://oanabizgan.com/sistemul -de-protectie -a-copilului -partea -a-iia-adoptiile -in-
romania/ , accesat la data de 20.03.2020
Orice adopție încheiată simbolizează o șansă la o viață mai bună pentru unul sau
pentru mai mulți copii care pot crește și se pot dezvolta în cadrul unui mediu de familie
armonios. Este nevoie de îmbunătățirea întregului sistem de protecție socială dar și a
procesului de adopție . La nivel național este nevoie să se înțeleagă cauzele care au dus la
separarea copiilor de părinți și de asemenea să le oferi m soluții sustenabile . În final aeste
soluții trebuie să ducă la micșorarea numărul ui copiilor care intră în sistem ca urmare a
separării de părinții biologici .

44
2.7 Particularitățile părinților adoptatori
Un număr însemnat de factori caracteristici părinților adoptatori au fost asociați în
diferite studii cu reușita în procesul de adopție. Dintre aceștia amintim: motivația pentru care
s-a recurs la adopție, vârsta pă rinților adoptatori, apartenența etnică/rasială, statusul economic,
nivelul educațional, stabilitatea și durata căsătoriei anterioare adopției, prezența copiilor
biologici asociată cu experiența în creșterea unui copil etc.
Motivul principal pentru care ma joritatea adoptatorilor adoptă este acela că nu pot
avea copii care să suplinească lipsa copilului biologic. Astfel î n aceste condiții putem
considera că dorința lor este întru totul firească de a adopta copii de vârstă mică și fără
probleme deosebite de s ănătate.
Mamele adoptive au v ârsta medie de 37,8 ani, în timp ce la tați vârsta medie este de
40,5 ani. A stfel și pentru mame dar și pentru tații adoptivi se poate constata o vârstă medie cu
mult peste vârsta părinților biologici la nașterea primului lor copil. Din punct de vedere
educațional și economic se situează peste nivelul mediu al populației României. 74% dintre
mamele adopt atoare, respectiv 67% dintre tații adoptatori au cel puțin studii liceale. Nivelul
economic a fost măsurat prin media veniturilor totale ale gospodăriilor familiilor adoptive
comparativ cu media veniturilor anuale ale populației României, respectiv prin nu mărul
mediu de camere pentru gospodăriile familiilor adoptive comparativ cu numărul mediu de
camere al familiilor în general. Ambii indicatori ne indică un nivel economic al adoptatorilor
peste medie57.
Din punct de vedere al statusului marital majoritatea celor care adoptă sunt căsătoriți.
Majoritatea celor care doresc să adopte sunt căsătoriți (94,3%) și au o ex periență maritală
îndelungată (î n medie 13,5 ani). Concret, studiile arată că, în aproximativ 90 -95% dintre
cazuri adopția se înfăptuiește în cupl u. Coroborând datele oferite de diverse studii constatăm
și noi (tabelul 2. 4), o rată medie de 92% dintre adopții înfăptuite în cuplu. Procentul cel mai
ridicat de adopții înfăptuite de cupluri căsătorite se înregistrează în Austraia, în cazul căreia
procentul acestora atingea în 2004, 98%. Procentul adoptatorilor din România se apropie de
media anterior stabilită. Importate de semnalat sunt schimbările apărute în intervalul 1999 –
2002, referitoare la statusul marital al familiilor adoptatoare din Român ia. Astfel, datele
cules e în 1999 arăta că 94% dintre părinții adoptatori români erau căsătoriți, în timp ce datele
culese în 2002 arată că numai 84% dintre părinții adoptatori se înscriu în aceeași categorie de
status marital, în condițiile în care ambele studii au fost efectuate asupra părinților care au

57 Anca Mioara Geleriu, (2010), Adopția copiilor. Partiularitățile psihologice ale familiilor adoptive. Teza de
doctorat, UBB – Facultatea de sociologie și asistență socială, Cluj Napoca

45
adoptat prin intermediul Holt. O posibilă explicație ar fi aceea că, orientarea de a avea copii în
afara căsătoriei se aplică treptat și în ceea ce privește adopția.
Tabel 2.4 Rata părinților adoptatori pe categorii de status marital
Autorul/ anul cercetării Eșantion Rata părinților adoptatori pe
categorii de status marital
Tessier et al, 2005 1333 de familii din Canada
(Quebec) care au adoptat copii
internațional, inclusiv din
România, între 1985 și 20 02 Căsătoriți – 90,5%
Necăsătoriți – 9,5%

Australian Institute of
Health and Welfare, 2004 502 familii adoptatoare din
Australia Căsătoriți – 98%
Necăsătoriți – 2%
British Association for
Adoption and Fostering,
2005 1131 familii adoptatoare din
Anglia și Țara Galilor Căsătoriți – 90%
(cupluri heterosexuale – 88%,
cupluri homosexuale – 2%)
Necăsătoriți – 9,5%
Halifax și Villeneuve –
Gokalp, 2005 1857 familii adoptatoare din
Franța, date culese în 2002 Căsătoriți – 93,2%
Necăsătoriți – 6,8%
Groza, 1999 68 familii adoptatoare din
România Căsătoriți – 94%
Necăsătoriți – 6%
Mărginean, Cojocaru și
Furman, 2006 50 familii adoptatoare din
România Căsătoriți – 84%
Necăsătoriți – 16%
Oficiul Român pentru
Adopții, 2007 304 familii adoptatoare din
România Căsătoriți – 90,13%
Necăsătoriți – 9,87%
Oficiul Român pentru
Adopții, 2015 447 familii adoptatoare din
România Căsătoriți – 93%
Necăsătoriți – 7%
Oficiul Român pentru
Adopții, 2016 37 familii adoptatoare din
România Căsătoriți – 95%
Necăsătoriți – 5%
Sursa: preluat din Băjenaru Anca, (2011)
ONG -urile, mai ales cu origini în afara țării, au fost intens active în domeniul
adopțiilor, sporind numărul copiilor adoptați și schimbând în mare măsură viziunea
românească tradițională asupr a adopției. Explorarea acestei „ viziuni” relevă faptul că
impedimentul major relevat de familiile din România, în adoptarea unui copil este de ordin

46
material; “am dori să adoptăm, dacă am sta mai bine din punct de vedere material”, ne spun
majoritatea familiilor intervievate cu privire la adopții, într -o cercetare făcută la începutul
anului 2009, în județele Timiș, Arad, Hunedoar a.
Muntean A., Stan V., Tomiță M., Ungureanu R.58, (2010) a identificat 5 categorii de
motivații ale celor care doresc să adopte:

Pentru identifica rea principalel or categorii de adoptatori s-a avut în vedere o serie de
variabile precum : statusul marital, prezența copiilor biologici, posibilitatea adoptatorilor de a
fae copii , existenta relații lor de rudenie ( fie că sunt de sânge fie prin alianță) între adoptator și
adoptat, copilul adoptat a beneficiat de o măsură de protecție specială în familia adoptatoare.
Astfel la intersecția variabilor enumerate anterior Bejenaru A59. (2010) a găsit șapte
categorii de adoptatori:
1. adoptatori care se confruntă cu inf ertilitate primară
2. adoptatori care se confruntă cu infertilitate secundară sau cu anumite boli care duc la
contraindicația de a fa ce copii
3. adoptatori celibatari
4. adoptatori – părinț i vitregi ai copilului adoptat
5. adoptatori rude de până la gra dul IV cu copil ul adoptat
6. adoptatori care anterior adopției au fost asistenți maternali ai copilului și nu se
încadrează în nici una dintre cate goriile anterior menționate

58 Muntean A., Stan V., Tomiță M., Ungureanu R., (2010), Familii adoptive din România: câteva remarci
preliminare bazate pe cercetarea din cadrul proiectului „ Factori ce influențeaz ă succesul adopției naționale”
(FISAN), Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România, vol. 13, nr. 1, p. 32-44
59 Bejenaru A. (2010) Adopția copiilor. În Buzducea D., Asistența socială a grupurilor de risc , Polirom, Iași, p.
197-222
un „profit social” la bătrânețe
infertilitatea
urmărirea de beneficii materiale
când adaptatorul este soțul/soția sau alt membru al familiei
părintelui natural/firesc al copilului
iubirea față de copii și compasiunea

47
7. adoptatori care nu îndeplinesc nici una dintre condițiile anterior mențion ate
Motivele de adopție specifie di n interiorul fiecăreia dintre aceste șapte categorii sunt
variate și diferă de la o categorie la altă. Cuplurile infertile reprezintă 69,7% iar nevoia de a
avea un copil este resimțită și definită diferit în funcție de modul în care este trăită
infertilitatea. Cel mai des infertilitatea este conturată în termeni care indică sentimentele de
pierdere și deopotrivă cel de durere. Astfel p ierderea capacității de a face copii, pierderea unei
ființe proiectată/imaginată sau chiar pierderea unei ființe reale (în cazul celor care pierd una
sau mai multe sarcini sau chiar pierd un copil după naștere) este resimțită ca un factor de stres
cronic. În aceste cazuri copilul adoptat trebuie să îndeplinească o funcție de factor curativ în
primul rând . Alte persoa ne conceptualizează infertilitatea prin raportare la imaginea de sine.
Infertilitatea este văzută ca un ”defect” care contravine imaginii ideale și care conduce la
autostigmatizare exprimată în sentimente de lipsă a propriei valori, de inutilitate sau chia r de
vinovăție. Mai mult decât atît infertilitatea poate fi conceptualizată ca o piedică în dezvoltarea
familială. Prezența copilului este o condiție condiție „sine qua non” necesară pentr u definirea
familiei. Copilul are astfel rolul de a asigura transforma rea ”cuplului” într -o ”familie” 60.
Majoritatea familiilor adoptatoare/părinți adoptivi nu au copii biologici iar vârsta
medie este de 38 de ani.
O caracteristică a cuplurilor care adoptă este faptul că sunt în relații stabile și de
lungă durată. Majoritatea familiilor care dores să adopte sunt formate de mai mult de cinci
ani, iar unele au chiar și 20 de ani de când s -au format.
În schimb persoanele singure care adoptă sunt în general femei care au vârste de
peste 40 de ani. A cestea de obicei au studii medii sau superioare și până la momentul actual s –
au axat pe viața profesională și nu și -au format un cuplu.
De obicei cuplurile care suferă de infertilitate au ca motivație nevoia afectivă de
împlinire personală prin creșterea u nui copil precum și consolidarea relațiilor de familie.
Majoritatea părinților adoptivi susțin că prin adopție au vrut ca viața lor să aibă un nou sens și
echilibru și că se simt mai motivați pentru viitor .
O altă categorie a adoptatorilor este a celor car e au dat naștere unui copil biologic cu
probleme de sănătate fizică și/sau mintală și -și doresc în mod special un copil sănătos care să
le împlinească toate idealurile și speranțele pe care le -au avut în legătură cu primul .
Alți adoptatori sunt acele familii care au deja un copil biologic sănătos însă adoptă
din dorința de a oferi un frate/o soră acestuia.

60 Anca Mioara Geleriu, (2010), Adopția copiilor. Partiularitățile psihologice ale familiilor adoptive. Teza de
doctorat, UBB – Facultatea de sociologie și asistență socială, Cluj Napoca

48
Un fenomen deloc de neglijat și care este tot mai accentuat în ultimul timp este cel al
adolescentelor care nasc copii în afara căsătoriei. În majorita tea cazurilor de genu cei care -și
asumă responsabilitatea creșterii acestor copii sunt bunicii care în anumite situații aleg să -i și
adopte. Un alt motiv care duce ala adopția unul copil de către bunici este reprezentată de
instabilitatea maritală a părinț ilor biologici sau nașterea copiilor din relații extraconjugale.
Asistenții maternali care adoptă copiii pe care -i au în plasament reprezintă un procent
destul de mic din totalul adoptatorilor. Asistenții maternali invocă de cele mai multe ori
crearea unei legături de natura de atașament în relație cu copilul și dorința ambelor părți de a
nu pierde această relație.
O ultimă categorie de adoptatori este a acelora care, prin profil și motivație nu se
înscriu în niciuna dintre celelalte șase categorii. A ceastă categorie cuprinde un procent de
6,5% dintre adoptatori. Declarațiile lor se plasează în sfera responsabilității sociale și a
altruismului61.
De cele mai multe ori adopția este privită atât de familiile adoptive cât și de
societate adică de grupul de prieteni sau familia extinsă ca o acțiune „reparatorie” față de
infertilitate sau de incapacitatea unui cuplu (din diferite motive iar cele mai dese fiind cele
medicale) de a avea un copil biologic. Apariția unui copil biologic după momentul adopției nu
afectează relația unuia dintre părinții cu copilul adoptat.

61 Anca Mioara Geleriu, (2010), Adopția copiilor. Partiularitățile psihologice ale familiilor adoptive. Teza de
doctorat, UBB – Facultatea de sociologie și asistență socială, Cluj Napoca

49
2.8 Perioada post -adopție
Odată încuviințată adopția, conform legislației în domeniul adopției, Autoritatea
Națională pentru Protecția Drepturilor și Adopției Copilului este obligată să urmărească
dezvoltarea copilului și relația cu părinții adoptivi pentru o perioadă de cel puțin doi ani de la
acordarea adoptării. Pentru a respecta această cerință, prestatorul de servicii de adopție va
trebui să trimită Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adoptarea unui
raport al progresului copilului la fiecare patru luni până la finalizarea perioadei de doi ani.
În etapa de post -adopție, specialiștii din cadrul compartimentului specializat de
adopție evaluează evo luția copilului în cadrul noii familii și relația copil -familie, identifică
eventualele dificultăți în dezvoltarea copilului, informează familia cu privire la
particularitățile etapelor de dezvoltare ale copilului, dezvoltarea atașamentui și dinamica
famil iei, precum și cu privire la alte teme de interes, în funcție de nevoile copilului și ale
familiei adoptatoare.
Această perioadă le oferă adoptatorilor prilejul să discute despre toate dificultățile pe
care le întâmpină și să primească ajutor înainte să apară o situație de criză. De aceea, rolul
specialiștilor care monitorizează familia în perioada de post -adopție este deosebit de
important. Ei acompaniază familia și copilul în primii lor ani împreună și le oferă tot sprijinul
de care au nevoie în anumite momente mai dificile. La finalul fiecăreia dintre vizite, cei doi
profesioniști întocmesc un raport privind evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre copil
și adoptatori.
În majoritatea cazurilor relația cu familia extinsă (bunici, unchi, mătuși, alte rude
până la gradul 4) nu a suferit modificări semnificative. De altfel primii care susțin adopția
sunt bunicii care își doresc nepoți și vor să îi crească . Astfel î n cadrul cuplurilor vor apărea
automat schimbări considerab ile de comportament: soții vor deveni fi mai responsabili, vor
pune copilul pe primul loc între preocupările lor de zi cu zi , iar relația din cuplu va fi suferi
unele modifică ri. Astfel ambii parteneri vor redescoperi împreună hobby -uri, vor face mai
multă mișcare și astfel își vor adapta programul pentru a putea răspunde nevoilor copilului:
program fix de masă, de somn, nevoia de plimbare în natură , etc. Aceste modifcări duc la
faptul că familia va avea un program mai bine stabilit, mai ordonat, v or duce un mod de viață
mai sănătos , și nu în ultimul rând vor avea mai dezvoltat sentimentul apartenenței și cel al
responsabilității. Astfel mulți dintre p ărinții adoptivi vor considera că au devenit mult mai
toleranți și că au ajuns să înțele agă mai bine preocupările prietenilor și cunoștințelor care au
copii și au ajuns la nivelul în care sunt mai bine integrați social la modul general.

50

În perioada monitărizării postadopție, adoptatorii au obligația de a colabora cu
direcția pentru a înlesni realizarea rapoartelor trimestrial e și de a o informa cu privire la
schimbarea domiciliului ori la modificările in tervenite în structura familiei.
Responsabilul de caz poate propune prelungirea perioadei de monitorizare
postadopție, în condițiile prevăzute de lege, situație în care va înto cmi un raport cu
constatările și recomandările rezultate pe parcursul monitorizării, precum și motivarea
propuneri i de prelungire.
La încheierea perioadei de monitorizare postadopție, direcția de la domiciliul
copilului întocmește un raport final de închid ere a cazului.
Perioada care se scurge de la atestarea ca familie adoptatoare și până la momentul
prezentării unui copil cu care s -a realizat matching -ul teoretic este percepută de majoritatea
ca fiind foarte lungă. Considerăm impo rtantă nuanțarea acestui aspect: există situații în care
familiilor le este prezentat primul copil după aproape un an de la momentul at estării (chiar
înainte ca atestatul să expire) și în cazul acestora aprecierea este pe deplin justificată, iar
anxietatea legată de reluar ea procedurilor de atestare este un factor de stres semnificativ. Dar
trebuie cântărită și încărcăt ura emoțională puternică implicată în decizia de a adopta (temerile
legate de situația copilului, starea de sănătate a acestuia, schimbările pe car e familiil e
anticipează că vor trebui să le facă după momentul plasamentului etc.) care face chiar și
familiile cărora li s -a prezentat un copil într-un interval de două l uni să considere că perioada
este prea mare. Cei mai mulți părinți susțin că le -a fost prezen tat un copil abia după 6 –9 luni
de la momentul atestării62.

62https://www.researchgate.net/publication/292586078_Profilul_parinNilor_adoptivi_din_Romania_si_motivaNi
a_adopNiei_copiilor_greu_adoptabili , accesat la data de 20.03.2020

51
CONCLUZII
Adopția se realizează prin începerea unui șir de operațiuni introductive ce se
derulează separat atât în statul de origine cât și în statul de primire.
Astfel persoanele care doresc să adopte un copil trebuie să adreseze o cerere
autorităților centrale a statului unde au reședința lor obișnuită (art. 14). Așadar, nu le este
permis să se adreseze direct autorităților statului de origine, nici să meargă singure, fără
intermediari, în căut area unui copil pentru adopție în străinătate și nici să -și adreseze cererea
unui intermediar neautorizat.
În structura complexă a societății sociologia acțione ază prin intermediul legislației în
vigoare . Adopția nu face excepție, fiind tot mai mult aplica tă ca o formă de protecție socială a
copilului rămas fără îngrijire a părinților . Adopția reprezintă instituția juridică în virtutea
căreia un copil minor care nu are părinți sau care din cauza altor împrejurări nu se poate
bucura de ocrotirea părintească n ecesară este primit în familia adoptatorului întocmai ca un
copil firesc al acestuia. Adopția este menită să ofere unui copil lipsit de ocrotire părintească o
atmosferă echilobrată de familie, în care acesta să găsească condiții prielnice pentru
dezvoltare fizică și psiho – emoțională armonioasă.
Protecția familiei și a copilului reprezintă dezideratele importante ale oricărei
societăți, constituind, în același timp unul din primii pași pentru depășirea crizei morale și
sociale ce marchează România la încep utul sec. XXI.