CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A PIELII 1.1. NOȚUNI DE ANATOMIE A PIELII 1.2. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE A PIELII CAPITOLUL 2 – NOȚIUNI… [305099]

MOTIVAȚIE

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A PIELII

1.1. NOȚUNI DE ANATOMIE A PIELII

1.2. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE A PIELII

CAPITOLUL 2 – NOȚIUNI DE EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ

2.1. DEFINIȚIE

2.2. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC

CAPITOLUL 3 – LEZIUNILE ELEMENTARE ALE PIELII

3.1. MACULA

3.2. PAPULA

3.3. VEZICULA

3.4. DESCUAMAREA

3.5. MASCA FILATOV

3.6. [anonimizat] 4 – SCARLATINA

4.1. DEFINIȚIE

4.2. ETIOLOGIE

4.3. EPIDEMIOLOGIE

4.4. PATOGENIE

4.5. TABLOU CLINIC

4.6. TABLOU PARACLINIC

4.7. DIAGNOSTIC

4.8. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

4.9. COMPLICAȚII

4.10. FORME CLINICE

4.11. TRATAMENT

CAPITOLUL 5 – ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

5.1. PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

5.2. TEHNICI SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

CAPITOLUL 6 – PREZENTARE DE CAZURI

6.1. CAZUL 1

6.2. CAZUL 2

6.3. CAZUL 3

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

MOTIVAȚIE

Am ales pentru lucrarea de certificare profesională tema “Rolul asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu scarlatină” deoarece fiul meu cel mare a fost contact de scarlatină și am vrut să îmi aprofundez cunoștințele despre această boală contagioasă pentru a [anonimizat].

Scarlatina este o [anonimizat] a copilariei, întâlnită mai frecvent sub vârsta de 10 ani. Toți bolnavii de scarlatină se internează obligatoriu în spital timp de 7-10 zile pentru izolare și tratament. Repaosul la pat este recomandat pentru 7-10 zile, după care bolnavul va rămâne izolat la domiciliu pentru o perioadă de 14-21 [anonimizat] 30 [anonimizat].

[anonimizat]-o pe parcursul celor 3 ani de școală am întâlnit mai multe cazuri de scarlatină și am rămas impresionată de copii care au suferit această boală.

[anonimizat], blând, [anonimizat].

Pacienții trebuie să simtă că ne oferim ajutorul fără a [anonimizat] a fost îndepărtată sau ameliorată iar zâmbetul ce ni-l oferă este cel mai de preț lucru.

Profesiunea de asistent medical face parte din categoria celor mai nobile meserii. [anonimizat], dăruire, [anonimizat].

Această profesie îți acordă o împlinire sufletească, o imensă bucurie că poți fi util și de ajutor unei persoane aflate în suferință ce are nevoie nu doar de medicamente și investigații ci și de o [anonimizat], ce știe să ofere un zâmbet.

O față senină transmite pe lângă liniște sufletească și încredere și mult profesionalism.

Pentru mine tainele acestei meserii a [anonimizat] o '' mică soră medicală'' ce avea grijă de două persoane vârstnice(unchiul și mătușa mea). La început a fost o joacă, apoi lucrurile s-au înrăutățit și pe neașteptate a [anonimizat], [anonimizat] a fost să repartizez medicamentele ce trebuiau administrate pe parcursul unei zile, pentru amândoi, iar atunci când era cazul solicitam ajutorul unei vecine-asistentă medicală. Ceea ce s-a petrecut de-a lungul timpului au constituit un ghid pentru profesia mea și acum la fel ca și atunci,sunt foarte mândră și multumită că pot fi de ajutor semenilor dar și societății și încerc să-mi fac datoria cu seriozitate, daruire și profesionalism.

Sunt poate prea exigentă cu mine, dar cred că numai așa voi putea să mențin un echilibru în viața mea – oferind afecțiune, căci e o profesie în care trebuie să fii sensibil, împărtășind empatie față de pacienți și tratându-i așa cum aș vrea să fiu și eu tratată.

INTRODUCERE

Cele mai contagioase boli sunt cele infecțioase, cunoscute și sub denumirea de boli transmisibile sau infecto-contagioase și cuprind toate semnele și caracteristicile medicale ale unei boli, rezultate în urma infectării, prezenței și dezvoltării agenților biologici patologici în organismul uman. In multe situații, bolile extrem de contagioase pot să rămână asimptomatice, manifestându-se abia în faza lor finală. Agenții infecțioși care produc aceste boli contagioase pot fi unele virusuri, bacterii, fungi, protozoare sau paraziți multicelulari.

Cunoscută probabil de mult timp, scarlatina a fost confundată cu alte boli eruptive. În anul 1676, Sydenham a separat-o de alte boli, dându-i numele de ”febris scarlatinae”, acesta observând o variabilitate mare a gravitații epidemiilor de scarlatină.

În Europa, scarlatina a fost descrisă pentru prima dată în secolul al XVII-lea de către Ingrassias, care a denumit-o ”rossania” – după culoarea roșie a exantemului. Cercetări asupra etiologiei scarlatinei au fost făcute de către Loffler, Babeș, Berge, în secolul al XIX-lea și de către Babincevski, Savcenko și Cantacuzino în secolul XX.

O contribuție importantă în ceea ce privește etiologia streptococică a scarlatinei au adus lucrările soților Dick la începutul secolului XX. Face parte din grupul ”febrelor eruptive” ale copilariei alături de rubeolă, rujeolă și rozeola infantum. Este o boală de declarare nominală cu internare obligatorie chiar și în cazurile cu izolare bună la domiciliu și cu tratament etiologic de asemenea obligatoriu.

Soții Dick au folosit intradermoreacția sau ”testul Dick” – acest test constă în introducerea intradermică de toxină eritrogenă, care determină o hiperemie cutanată de peste 1cm în diametru- pentru confirmarea diagnosticului de scarlatină. La cei receptivi la scarlatină, reacția Dick este pozitivă, iar la peresoanele care sunt imune, reacția Dick este negativă, deoarece toxina eritrogenă introdusă intradermic este neutralizată de anticorpii antitoxici existenți în sângele persoanei imnue la scarlatină.

După primul război mondial, până în anul 1939, a fost o perioadă de epidemii de scarlatină severă, mortalitatea printre copii mici în țara noastră fiind de 10- 20%. din anul 1940 și până astăzi, scarlatina se prezintă în toată lumea cu forme predominant benigne, mortalitatea scăzând sub 1%.

Numeroase boli infecțioase evoluează cu modificări cutaneo-mucoase de diferite aspecte. Modificările cutanate infecțioase generalizate se numesc exantem iar modificările mucoaselor poartă numele generic de enantem.

Boli infecțioase cu manifestări cutanate

1. Majore: a)Generalizate

b)Localizate

2. Secundare (manifestările cutanate pot apare, dar tabloul clinic este dominat de simptome și semne de suferință din partea altor organe)

Agentii cauzatori ai bolilor infecto-contagioase pătrund în corp prin anumite „porți de intrare”, fiind transmise direct, de la om la om, sau prin diferiti vectori:

boli transmise prin contact direct

boli aerogene (pe calea aerului)

boli digestive (pe cale digestiva)

boli transmise prin diferiți vectori (muște, tânțari)

Atunci când pătrund în organism, microbii încep să se multiplice, apoi invadează organismul și atacă celulele fie direct, fie prin eliberarea de toxine. Corpul nostru reactionează în vederea distrugerii lor, punând în acțiune mecanismele sale naturale de apărare. Ansamblul proceselor de agresiune impotriva organismului și al celor de apărare ale acestuia determină apariția simptomelor. Procesul infecțios poate fi generalizat și atunci simptomele bolii sunt generale, dar în aceeași masură el poate fi și localizat la o anumită regiune a corpului și în acest caz semnele de boală sunt locale.

Simptomele constituie punctul de plecare în stabilirea diagnosticului, încercati să nu le mascați înainte de a va consulta medicul (de exemplu prin automedicație), deoarece ele furnizează informații indispensabile despre boala care este pe cale să se declanșeze.

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A PIELII

1.1. ANATOMIA PIELII

Anatomia (ana=prin și tomein=tăiere).

Pielea (cutis) constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas, etc.) cu o semimucoasă (parțial keratinizată) și care, în interiorul cavităților respective, devine o mucoasă propriu-zisă.

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman. La un corp adult suprafața pielii este de 1,5-2 m2 si reprezintă aproximativ 15% din greutatea totală a corpului. Grosimea sa variază de la 0,5 mm la 5 mm, în funcție de regiunile pe care le acoperă și în funcție de solicitările la care este supusă. Este foarte fină pe pleoape si foarte groasă pe plante.

Rolul multifuncțional al pielii este reflectat prin multitudinea de celule ce se gasesc în țesuturile ei. Un centimetru patrat de piele umană conține 200 de nervuri, 10 fire de păr și mușchi microscopici, 100 glande sudoripare, 15 glande sebacee, 3 vase de sânge, 12 receptori de căldura si 2 receptori de frig precum si 25 receptori sensibili la presiune.

Împreuna cu părul și unghiile, pielea se mai numește tegument, sau sistem tegumentar.

Fig. 1 Pielea

Structura pielii – este alcătuităd in trei straturi: epiderm, derm, hipoderm. Epidermul – este format dintr-un țesut epitelial pluristratificat keratinizat. Este un țesut avascular (nu conține vase de sânge), nutriția sa fiind asigurată de straturile subiacente. Straturile care alcătuiesc epidermul sunt, din profunzime spre suprafață, următoarele: stratul bazal, stratul spinos, stratul granulos, stratul lucid, stratul cornos.

stratul bazal este constituit dintr-un singur rând de celule cilindrice care conțin un nucleu central (keratinocite);

stratul spinos sau filamentos este alcatuit din 6-20 randuri de celule cu formă sferică, cu nucleu central, așezate in mozaic, celule care se aplatizeaza spre suprafață:

stratul granulos contine 5-6 randuri de celule, romboidale, cu axul mare orizontal. Ele sunt însa ceva mai plate și ca urmare raportul nucleu/citoplasma scade. Caracteristica stratului granulos este acumularea de keratohialina, o substanță cu mare afinitate pentru coloranți:

stratul lucid este alcatuit din celule fusiforme, turtite, translucide, care conțin granulații fine de grăsime, formate din eleidina, care dă substanta responsabilă de aspectul refringent, caracteristic:

stratul cornos, așezat la suprafața pielii, cu o grosime variabilă, este un înveliș protector, alcătuit din 4-10 randuri de celule lipsite de nucleu, turtite, orizontalizate, reduse la un înveliș periferic de keratină.

Un aspect interesant este faptul că stratul lucid este prezent doar în zonele corpului cu piele groasă, cum ar fi în talpă (plantă), sau palmă, el lipsind în zonele cu piele subțire. Între aceste straturi ale epidermului se găsesc și o serie de celule, cu diferite funcții:

– melanocitele – sintetizează melanina, pigmentul care dă culoare pielii, și protejează celulele împotriva radiațiilor ultraviolete;

– keratinocitele – tipul predominant de celule din epiderm, care produc keratina;

– celulele tactile sau celulele Merkel – care sunt un tip de receptor senzitiv, intrând în componența discurilor Merkel;

– celulele dendritice Langerhans – cu rol în imunitate.

Capacitatea regenerativă a epidermului este de-a dreptul impresionantă, omul pierzând în timpul vieții în jur de 16 kg numai de la acest nivel.

Dermul – este de fapt o pătură formată din țesut conjunctiv dens, dar în același timp felxibil. Aici se găsesc vase de sânge și vase limfatice, terminații nervoase și anexe cutanate: foliculi piloși și glande sebacee, glandele sudoripare, fibre musculare. Dermul comunică strâns cu epidermul, fiind unit cu acesta prin intermediul unor elemente fibroase, care împiedică pătrunderea unor substanțe de dimensiuni mari sau a microorganismelor. De asemenea, există niște proiecții înspre epiderm numite papile dermice, care contribuie la ancorarea celor două straturi. Dermul este alcătuit din două straturi:

a) stratul superficial – avem stratul papilar, puternic vascularizat, format din țesut conjunctiv lax, receptori senzitivi, fibre elastice. La acest nivel se găsesc și papilele dermice, fiind mai evidente pe suprafața degetelor unde formează niște proeminențe numite creste papilare, a căror întipărire dă naștere amprentelor, care au importanță în mărirea suprafeței de contact a degetelor, pentru a putea prinde mai bine obiectele;

b) stratul profund – care se mai numește și stratul reticular, este format din țesut conjunctiv dens, care contribuie în proporție de 80% la grosimea dermului.

Hipodermul – nu este o componentă propriu-zisă a pielii, se mai numește țesut subcutanat sau subcutis, dar prezintă aceleași caracteristici protective. Este format din țesut conjunctiv lax, bogat în grăsime. În hipoderm se află: bulbii firlui de păr, glomerulii glandelor sudoripare, anumiți corpusculi senzitivi.

Hipodermul formează fascia superficială, acoperind fascia groasă și densă a țesutului muscular scheletal subiacent.

Anexele pielii (fanerele) – Părul si unghiile

Sunt structuri care provin, în special, din epiderm, având variate funcții. După structura lor, există:

– anexe cornoase reprezentate de firele de păr și unghii,

– anexe glandulare care sunt de fapt glandele sudoripare și glandele sebacee.

Părul și unghiile sunt două forme particulare de keratină. Deși unghiile sunt produse de celulele vii ale pielii, unghia propriu- zisă este un țesut mort și nu va durea sau sângera în caz de lezare.

Părul este produs de celulele foliculilor piloși și există două tipuri: părul fin prezent pe suprafata corpului cu excepția palmelor și a tălpilor și părul mai gros și pigmentat prezent la nivelul capului, sprâncenelor, bărbii și zonelor genitale.

Tipul firului de păr este variabil: exista păr fin și moale care se întalnește în diferite porțiuni ale corpului, fire lungi care cresc pe scalp și fire scurte și rigide ce compun sprancenele.

Fig. 2 Structura pielii

1.2. FIZIOLOGIA PIELII

Fiziologia (phisos=natura și logos=cunoaștere)

Fiziologia se ocupă cu studiul funcțiilor mecanice, fizice și biochimice ale organismelor vii.

Pielea reprezintă o suprafață receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă, protejează corpul de leziuni mecanice și microorganisme, participă la secretarea unor produse finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de termoreglare, execută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot organismul. Ea păstrează de asemenea apa în organism. Pentru a îndeplini funcțiile fiziologice, pielea a fost dotată cu funcții proprii care se pot grupa după structura țesutului din care iau naștere funcții ale epidermului, dermului și hipodermului. Principalele proprietați ale pielii sunt cele mecanice, puterea de degradare-reparare cât și etanșeitatea.

Afecțiunile cutanate au multe semne clinice dar puține simptome datorită caracterului local și independent al funcțiilor cutanate. Afecțiunile cutanate determina putine sindroame funcționale dinamice, pentru ca funcțiile cutanate sunt înainte de toate locale.

Pielea este aproape independentă în raport cu alte organe, ea asumă funcții locale și in puține boli de piele trebuie asigurată o supraveghere sistemică a pacientului.

Caracterul localizat și independent al reacțiilor cutanate este esențial funcțiilor pielii și prezintă un contrast cu fiziologia și patologia altor organe.

Distribuția și topografia leziunilor cutanate rezultă din variațiile structurale si funcționale ale pielii.

FUNCȚIILE PIELII

– funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în organism (bacterii, substanțe toxice, radiații);

– funcția termoreglatoare ajută la menținerea unei temperaturi constante a corpului, pentru evitarea supraîncalzirii reduce temperatura prin evaporarea apei din sudoare, la o temperatură scazută, pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de par prin musculus arrector pili se zbârlesc pielea având aspectul de piele de găină.

– funcția de appărare față de razele ultraviolete – la animale această funcție este realizată de blană sau pene, la om stratul cornos- stratum corneum- absoarbe și reflectă cam 50% din radiații, absorbirea radiațiilor se realizează prin pigmentul din piele -melanina- producând bronzarea pielii, la o expunere extremă la aceste radiații se poate produce cancerul de piele.

– pielea ca rezervor de celule embrionare – aceasta funcție este folosită de chirurgie în transplantari.

– funcția imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans.

– funcția de organ de simț este una din funcțiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător, aceasta fiind îndeplinită de receptorii:de durere (fiind pâna la 200/cm2),

– funcția de presiune (corpusculii Vater-Pacini),

– termoreceptorii (corpusculii Krause),

– receptorii la întindere (corpusculii Ruffini),

– receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete, limbă, sfârcul mamelei, organele genitale externe (corpusculii Meissner si celulele Merkel).

PIELEA- un indiciu al stării de sănătate:

Modificările de la nivelul pieli pot fi un indiciu al stării noastre de sănătate. Sunt modificari ce apar la nivelul tegumentului, care se observa dintr-o privire, cum ar fi, de exemplu, culoarea pielii. O piele a tenului extrem de albă este sugestivă pentru un sindrom anemic. În același timp, o piele prea roșie a feței indică o suferință cardiacă, iar o colorație galbenă a tegumentelor poate indica o suferință hepatică. Sunt multe alte exemple care demonstează că numeroase afectiuni ale organelor interne (ficat, inimă, plamâni, rinichi) se "citesc" la nivelul pielii.

O piele normală, sănătoasă este acidă, avand un pH in jurul cifrei de 5 – 6. O piele al cărei pH este mai mare de 7 este o piele alcalină.
Aciditatea pielii costituie un factor de apărare a organismului împotriva infecțiilor, deoarece microbii se dezvoltă în special într-un mediu alcalin.
Această reacție, denumită și "mantaua acidă" a pielii, se datorește faptului că odată cu sebumul și sudoarea se elimină și o serie de acizi grasi. Îngrijirea rațională a pielii, face pentru ca aceasta să fie menținută în stare de permanentă sănătate. O îngrijire nerațională sau menținerea pielii în stare de necurațenie face ca urmele de transpirație sț se descompună, devenind alcalină.
Pielea nu este însa un simplu înveliș, ci este un organ esențial al organismului uman. Ea joaca un rol esențial în menținerea constantă a temperaturii organismului, rol pe care și-l îndeplinește prin glandele sudoripare (evaporarea transpirației produce răcorirea organismului).
Pielea apară organismul și în sensul că nu lasă, datorită impermeabilității ei, să se elimine apa, sarurile minerale, etc. din interiorul corpului.
Pielea, ca toate țesuturile respiră, respirația cutanată fiind tot atât de necesară vieții, ca și respirația pulmonară.

Fig. 3 Culorile pielii

Fig. 4 Aspectul pielii

CAPITOLUL 2 – NOȚIUNI DE EPIDEMIOLOGIE GENERALĂ

2.1. DEFINIȚIE

Epidemiologia este știința medicală care, prin cooperări multidisciplinare, se ocupă cu identificarea factorilor de agresiune pentru sănătate, cu stabilirea mijloacelor și metodelor de neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor populaționale cu risc crescut, cu depistarea și lichidarea proceselor epidemiologice, a stărilor de boală și cu elaborarea programelor de protecție globală a sănătății umane.

Prin cunoașterea temeinică a epidemiologiei s-a putut ajunge la aplicarea corectă a profilaxiei bolilor infecțioase, epidemiologia constituind elementul fundamental pe care s-au construit legile de prevenire a bolilor infecțioase.

Epidemiologia studiază și repartiția bolilor pe zone geografice, pe anotimpuri. Pentru producerea unor boli sunt necesari o serie de factori epidemiologici considerați pricipali (microorganismul, macroorganismul, mediul exterior) și o serie de factori secundari (climatici, sociali).

Epidemiologia este ramura medicinei care studiază factorii care afectează sănătatea și boala la nivel individual și populațional și servește la fundamentarea intervențiilor logice de sțnțtate publică și medicină preventivă.

Epidemiologia este considerată metodologia de bază în cercetarea legată de sănătatea publică și este privită ca medicina bazata pe dovezi, în identificarea riscului de boală și optimizarea tratamentului în practică.

Epidemiologii au ca scop identificarea de relații cauzț-efect între expuneri la agenți nutriționali, agenți biologici, agenți chimici, stress și rezultate finale ca boală, starea de bine și indicatori de sănătate.

Imunizarea este una din căile cele mai importante de protectăție împotriva bolilor infecțioase severe. Există scheme de vaccinare specifice copilului, adultului si vârstnicului iar recomandările necesare sunt furnizate în cadrul consultului epidemiologic.

2.2. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC

Procesul epidemiologic reprezintă totalitatea factorilor și a mecanismelor biologice, naturale și sociale, care participă la aparităția, extinderea și evoluția unei stări morbide la nivel populațional și care are în structură factori principali și factori favorizanți. Factorii principali sunt determinanți pentru proces iar factorii favorizanți sunt cei dinamizatori ai procesului.

factori principali: sursa de agent patogen, modurile și caile de transmitere, receptivitatea populatiei.

– sursa de agent patogen este acel organism viu care gazduieste agentul patogen, îi asigură condiții de supraviețuire și eventual multiplicare și de la nivelul căruia, se produce diseminarea germenilor la populația receptivă. Sursa de infecție poate să prezinte sau nu semne de boală.

Sursele de infecție sunt reprezentate de:

– om bolnav: cu boala tipica, abortivă, subclinică, inaparentă;

– purtator aparent sănătos de germeni (foști bolnavi, cu portaj temporar sau cronic, sănștosi, cu portaj temporar sau cronic);

– animalele (inclusiv păsările) – bolnave sau purtatoare de germeni;

– vectorii biologici activi: tântari (malarie), capușe (encefalite), paduchii omului (tifos exantimatic), puricii sobolanilor (pesta) etc.

– modurile și căile de transmitere:

Transmiterea agentilor patogeni de la sursă la organismele receptive se poate realiza în mod direct sau indirect.

– modul direct este caracteristic germenilor cu rezistență mică în mediul intern si care necesita limitarea temporo-spațială a transferului. Se poate realiza prin inhalarea de picaturi respiratorii contaminate, contact sexual, mușcatura, transfuzii de sânge, transplacentar, transplante de organe infectate.

– modul indirect este specific agenților patogeni cu rezistență mare în mediu și presupune implicarea diferitelor căi de transmisie.

Caile de transmitere sunt:

– aerul contaminat (picaturi septice, nucleosoli, praf) – cu rol în producerea bolilor aerogene;

– apa contaminată – rol în producerea bolilor hidrice;

– alimentele contaminate, de la sursă până la consum;

– solul contaminat – infectarea omului se poate face pe cale digestivă (apa murdarită cu pamânt, zarzavaturi nespălate), aerogenă (inhalarea de pulberi de pamant contaminat), tegumentară;

-obiecte contaminate (cu secreții, excreții sau sânge ale bolnavilor sau purtatorilor de germeni);-maini contaminate;

-vectori biologici activi: muște, gândaci de bucătărie, furnici, pureci, ploșnițe etc.

c)Masa populațională receptivă.

Receptivitatea reprezintă susceptibilitatea de a face o boală infecțioasă. Opusul receptivității este rezistența la o boală infectioasă. Rezistența la infecție are două componente:

– rezistența generală nespecifică, realizată de apararea nespecifică a organismului;

– rezistența specifică (imunitatea) – imunitatea poate fi naturală și artificială.

– imunitatea naturalapoate fi:

→de specie – prin care omul este protejat de unele boli ale animalelor și pasarilor;

→câstigată – pasiv (prin anticorpii materni transmiși transplacentar și care apară sugarul de boala infecțioasă pana la vârsta de 5-6 luni) sau activ (ca urmare a trecerii printr-o boală infecțioasă).

– imunitatea artificială poate fi:

→activă – obținuta prin vaccinare;

→pasivă – prin administrare de seruri imune sau imunoglobuline specifice.

2.Factori favorizanți (dinamizatori) sunt reprezentați de:

-factori naturali: climatici, meteorologici, geografici etc.;

-factori socio-economici: condițiile de viață și muncă.

Forme de manifestare a procesului epidemiologic.

1.Manifestarea sporadică – constă în prezența unui numar mic de cazuri de boală, dispersate temporo-spațial și fară o legatură cauzală aparentă între ele.

2.Manifestarea endemică – constă în prezența unui numar redus de cazuri de boală, fară legatură cauzală aparentă între ele, dar cu tendința la concentrarea temporo-spațială. Poate evolua spre epidemie.

3.Manifestarea epidemică – reprezintă apariția unui numar mare de cazuri de boală într-un teritoriu restrâns, într-un interval de timp variabil (săptămâni-luni de zile). Pot fi: epidemii de contact interuman, epidemii hidrice, epidemii aerogene, alimentare sau produse de vectori.

4.Manifestarea pandemică constă în extensia unor epidemii pe suprafețe mari (țara, continent, glob). Exemple: pandemiile de holeră, gripă, pandemia HIV.

CAPITOLUL 3 – LEZIUNILE ELEMENTARE ALE PIELII

Leziunile elementare ale pielii se împart în mod obișnuit în leziuni primare și leziuni secundare. Există însă și alte clasificări descriptive în funcție de caracterul palpabil și/sau vizibil al modificării suprafeței sau consistenței pielii.

Leziunile elemantare cutanate primare sunt leziuni care apar pe pielea sănătoasă fără a fi precedate de existența unui stadiu intermediar.

Se disting următoarele leziuni primare: macula, papula, tuberculul, vezicula, bula și pustula.

Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existența altor leziuni. Ele sunt reprezentate de: scuama, crusta, lichenificarea, eroziunea, ulcerația, cicatricea.

Leziunile elementare se clasifică morfofiziopatologic in șase categorii:

Leziuni prin modificari de colorație a pielii: – pete pigmentare – eritemul, eritrodermia, cianoza, purpura, pete vasculare propriu-zise.

Leziuni cu conținut solid: – papula, nodulii, vegetațiile, lichenificarea, hiperkeratoza, leucokeratoza, tumora.

Leziuni cu conținut lichid: – vezicula, bula sau flictena, pustula.

Leziuni prin soluții de continuitate ale pielii: – eroziunea, ulcerația, escoriația, fisura, gangrena, escara.

Deșeuri cutanate: – scuamele, crustele.

Leziunile elementare ale pielii se împart în mod obișnuit în leziuni primare și leziuni secundare. Există însă și alte clasificări descriptive în funcție de caracterul palpabil și/sau vizibil al modificării suprafeței sau consistenței pielii. Leziunile elemantare cutanate primare sunt leziuni care apar pe pielea sănătoasă fără a fi precedate de existența unui stadiu intermediar.

Se disting următoarele leziuni primare: macula, papula, tuberculul, vezicula, bula și pustula.

Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existența altor leziuni. Ele sunt reprezentate de: scuama, crusta, lichenificarea, eroziunea, ulcerația, cicatricea.

Alături de prezentarea leziunilor elementare pentru diagnosticul afecțiunilor cutanate sunt deosebit de importante următoarele criterii: numărul, dispoziția, configurația și localizarea leziunilor.

În funcție de număr leziunile elementare cutanate pot fi:

unice, semn pentru o neoplazie sau pentru o infecție localizată (ex: verucă, erizipel);

multiple, demonstrative pentru bolile inflamatorii (ex: exantem viral, eritem medicamentos).

Dispoziția leziunilor elementare cutanate poate fi:

diseminată, când leziunile sunt dispuse neregulat (ex: exantem medicamentos, exantem viral);

difuză, când sunt afectate suprafețe mari sau chiar întregul tegument (ex: eritrodermie);

grupată (ex: herpes simplex, herpes zoster, dermatita herpetiformă Duhring-Brocq).

Configurația leziunilor elementare cutanate poate fi:

circulară sau inelară, când extinderea este centrifugă cu pălire centrală (ex: tinea, granulomul inelar);

cocardă, când aspectul este de mai multe cercuri dispuse concentric (ex: eritemul polimorf);

policiclică, aspectul fiind de mai multe arcuri de cerc tangente (ex: sifilis terțiar);

serpiginoasă, aspectul este de linii sinuoase (ex: sifilis, psoriazis);

liniară (ex: morfee, lichen striat);

corimbiformă, când o leziune este centrală și alte leziuni sunt grupate împrejur (ex: sifilis secundar).

Simptomatologia cutanată mai include și:

pruritul, ce reprezintă senzația de mâncărime (ex: dermatoze alergice);

durerea (ex: herpesul zoster),

parestezii reprezentate de furnicături, amorțeli (ex: acrocianoza, sindromul Raynaud);

artralgii (ex: eritem nodos, eritem polimorf).

3.1. MACULA

Este o leziune cutanată elementară plană, nereliefată, având semnificația de “pată”. Este o modificare de culoare a pileii, poate fi bine delimitată sau imprecis delimitată, neregulată sau regulată, eritematoasă (roșie) sau pigmentară (brună, maronie) sau albicioasă (ca in vitiligo-macule hipopigmentate).

Fig.5 Macule sau pete pigmentare

3.2. PAPULA

Papula este o denivelare bine circumscrisă, neindurată, pe suprafața pielii cu diametrul sub 1 cm (de obicei 1-5 mm), având un conținut solid. Papulele sunt de obicei leziuni rezolutive și nu determină cicatrice reziduale. După aspect papula poate fi rotundă, ovală, poligonală, ombilicată, acuminată (lichen plan), turtită, aplatizată (veruci plane), hemisferică (lues), fațetată-lucioasă (lichen plan), ascuțită-acuminată (papule foliculare), conică în jurul unui orificiu pilo-sebaceu, (keratoza foliculară). După culoare papula poate fi roșie (eritemul polimorf, alergodermii), roșie-violacee (lichen plan), roșie-brună (sifilis).

Fig. 6 Papula

3.3. VEZICULA

O veziculă este o leziune cutanată fragilă, ca un buzunar cu lichid la nivelul stratului superior al tegumentului, cu diametrul sub3 mm. Vezicula este caracterizată printr-o denivelare a epidermei plină cu un conținut lichid clar, transparent sau galben citrin. Cu toate acestea, majoritatea veziculelor sunt umplute cu un lichid clar, denumit ser.

Fig. 7 Vezicula

3.4. DESCUAMAREA

Descuamarea pielii reprezintă procesul de pierdere a stratului superficial al pielii (epiderma) care devine uscat și se desprinde în bucăți de forma unor solzi de pește. Poate fi localizată la nivelul unei porțiuni mai mici de tegument sau poate fi generalizată.

Descuamarea este aproape întotdeauna însoțită și de alte manifestări, cum ar fi iritația zonei afectate, cu apariția pruritului și a eritemului tegumentar.

Fig. 8 Descuamarea

3.5. MASCA FILATOV

Masca Lui Filatov sau faciesul pălmuit este ușor de recunoscut prin paloarea peri-buco-mentonieră, hiperemie intensă a buzelor prin contrast

” buze carminate” și cu congestia pomeților obrajilor.

Fig. 9 Masca lui Filatov

3.6. SEMNUL GROZOVICI – PASTIA

Aspect caracteristic al exantemului din scarlatină, la nivelul plicilor de flexie ale membrelor, mai ales la plica cotului, sub forma unor linii hemoragice așezate transversal acolo unde pielea este lezată de toxină fiind traumatizată prin mișcări.

Fig. 10 Semnul Grozovici –Pastia

CAPITOLUL 4 – SCARLATINA

4.1. DEFINIȚIE

Boală acută infecto-contagioasă determinată de streptococul beta-hemolitic de grup A toxigen.

Scarlatina afectează aproape exclusiv copiii. Ea se transmite prin inhalarea picăturilor de salivă emise de un subiect infectat cu streptococul de grup A. Toxiinfecția se dezvoltă plecând de la un focar purulent cu localizare faringoamigdaliană (angină).

Se caracterizeaza prin debut brusc cu febra, alterarea starii generale, enantem (angina streptococica, ciclu lingual) si exantemul caracteristic (eruptie tegumentara maculo-papuloasa, urmata de descuamare tegumentara).

Streptococcus este un gen de coc de formă sferică sau ovală, gram-pozitiv, din ordinul Lactobacillales.

Streptococii se grupează în lanțuri, nu au spori și nici cili, fiind deci imobili. Unele specii sunt patogene, provocând boli ale pielii și ale mucoaselor vizibile, denumite streptococii (exemple: erizipel, impetigo, conjunctivită), precum și scarlatina, endocardita, septicemia acută și cronică la oameni și gurma la cai, mamita la vaci. etc. Alte specii de streptococ sunt saprofite, de exemplu Streptococcus lactis – agent al fermentației lactice.

Genul Streptococcus cuprinde in jur de 30 de specii. Streptococcus pneumoniae, streptococii de grup A si B sunt cele mai obisnuite cauze de infectii streptococice umane. Streptococii beta hemolitici de grup C pana la H si de grup K pana la V si streptococii alfa hemolitici in mod obisnuit.

Fig. 11

Streptococul beta-hemolitic

4.2. ETIOLOGIE

Agentul cauzal al scarlatinei este reprezentat de variate serotipuri toxigene de streptococ beta-hemolitic din grupul A.

Condiția esențială a tipului de streptococ pentru a putea produce scarlatina constă în proprietatea acestuia de a secreta o exotoxină, denumită și ”toxina eritrogenă”, cae este responsabilă de sindromul toxic al scarlatinei – febră, erupție cutanată, fenomene nervoase și digestive.

Îin funcție de tipul de hemoliză pe care îl determină, streptococii se pot clasifica in:

streptococi alfa-hemolitici (hemoliză incompletă)

streptococi beta-hemolitici (hemoliză completă)

streptococi nehemolitici.

După natura unui antigen din peretele celular, streptococii hemolitici se împart în grupe serologice notate cu literele mari ale alfabetului latin, până în prezent se cunosc serogrupele de la A la H și de la la K la V și tipuri -1,2,3, etc.

Din punct de vedere al patogenității cel mai important este grupul A, urmat în ordinea frecvenței de grupurile C,G,B,D și F.

Pe lângă exotoxina eritrogenă, care deține rolul preponderent în scarlatină și conferă tabloul clinic caracteristic bolii, streptococii care produc scarlatina acționează și prin alte proprietăți patogene.

Acest echipament toxic și enzimatic le conferă streptococilor beta-hemolitici numeroase acțiuni patogenice: putere invazivă, putere necrozantă și toxică.

Aceste calități, inclusiv proprietatea toxigenă sunt deținute variat de diferitele serotipuri de streptococi beta-hemolitici, ceea ce explică și varietatea severității epidemiilor de scarlatină, în funcție de tipul epidemic care îl provoacă.

4.3. EPIDEMIOLOGIE

Scarlatina prezintă un caracter sezonier de toamnă-iarnă și primăvară, cu incidența maximă în luna noiembrie și incidența minimă în luna aprilie, având caracter epidemic la 5-6 ani, cu apariția de focare epidemice în colectiviățile de copii preșcolari sau școlari.

Grupa de vârstă cea mai afectată de scarlatină este între 5-9 ani, mai fecvent de 4-5 ori în mediul urban față de cel rural. Sub vârsta de 1 an, scarlatina apare în mod excepțional. Transmiterea scarlatinei se face prin contact direct cu bolnavii de scarlatină sau de alte infecții streptococie, cît și cu purtătorii de streptococ beta-hemolitic.

Sursa de infecție este reprezentată de purtătorii de streptococ beta-hemolitic de grup A producători de toxina eritrogenă, bolnavi cu angină streptococică sau scarlatină.

Calea de trensmitere este calea directă prin intermediul norului Flugge (tuse, strănut) sau cale indirectă, prin obiecte poraspăt contaminate (alimente – laptele).

Poarta de intrare este orofaringiană, leziuni tegumentare, plăgi chirurgicale (în cadrul scarlatinei extrafaringiene sau chirurgicale), infecții puerperale (post-partum sau post-abortum), unde are loc:

multiplicarea agentului patogen creând un proces inflamator: angina eritematoasă, angina eritematopultacee, angina pseudomembranoasă;

eliberarea de toxină eritrogenă local: difuzează în organism și determină sindrom toxic – febră, cefalee, fenomene digestive, erupție scarlatiniformă, ducând la descuamarea straturilor superficiale tegumentare;

sindrom septic: extindere loco-regională, septicemie;

sindrom toxic: miocardită, hepatită, șoc toxic;

sindrom alergic: RAA, glomerulonefrită difuză, eritrm nodos, peteșii, purpură.

Receptivitatea la boală este rară sub vârsta de 3 ani, maximă între 5-15 ani, predominant la sexul masculin. Contagiozotatea persoanei bolnave de scarlatină durează atât timp cât streptococul este prezent în nas, faringe, tegumente, după aplicarea penicilinoterapiei reducându-se la câteva zile. După vindecarea bolii se obține o imunitate antitoxică durabilă, care conferă protecție față de o nouă îmbolnăvire, dar nu și față de alte infecții cu alte serotipuri de streptococ beta-hemolitic.

4.4. PATOGENIE

Poarta de intrare este orofaringiană (în mod excepțional extrafaringiană), aici streptococul se multiplică determinând un proces inflamator local, elaborează toxina eritrogenă care difuzează în organism pe cale sanguină, determinând sindromul toxic al scarlatinei. Față de eritrotoxină, organismul formează anticorpi antitoxici al căror titru crește progresiv în 2-3 săptamâni, ajungând la nivelul maxim în a 28/36-a zi de boală, realizând imunitatea specifică. Pe lângă anticorpii față de eritrotoxină, mai apar și alți anticorpi, dintre care antistreptolizinele (ASLO) au un rol important pentru diagnosticul de laborator al scarlatinei.

În patogenia scarlatinei sunt implicate mai multe mecanisme și anume:

mecanismul septic: la poarta de intrare, streptococul beta-hemolitic aderă la celulele epiteliale ale mucoasei faringiene, la acest nivel se multiplică realizând fenomene inflamatorii de intensități diferite (după gradul de multiplicare al streptococului), aceste fenomene inflamatorii sunt exteriorizate clinic prin enantemul bucal. Sub acțiunea hialuronidazei infecția difuzează în ganglionii limfatici, constituindu-se adenite, în urma diseminării pot apare concomitent sinuzite, otite, adenoidite sau chiar sepsis (prin diseminare hematogenă);

mecanismul toxic: streptococul eliberează toxina la nivelul porții de intrare, aceasta diseminează pe cale hematogenă fiind responsabilă de apariția – febrei (efect pirogen), erupției cutanate (efect capilar toxic cu lezarea endoteliului vascular), leziuni toxice miocardice (miocardita toxică), hepatice (hepatita toxică), renale (glomerulonefrita acută), articulare (reumatism articular toxic).

mecanismul imuno-alergic (autoimun): complicațiile poststreptococice pot fi: RAA, glomerulonefrita acută difuză, eritem nodos, eritem polimorf, coree, care apar frecvent la 14-21 zile de la debutul bolii. Cea mai acceptată ipoteză este cea a mecanismului imun, conform căruia între structurile antigenice ale streptococului și structurile unor țesuturi (endocard, fibra musculară, membrana bazală a glomerulului renal), există similituduni antigenice datorită cărora apar reacții încrucișate cu formarea unor complexe imune antigen-anticorp, care se depun la nivelul țesuturilor amintite mai sus și induc apariția leziunilor.

4.5. TABLOU CLINIC

Incubația: este în medie de 3- 6 zile.

Prodromul (perioada preeruptivă) cu durată de 36-48 ore se instalează brusc, uneori brutal, cu febră, angină, vărsătură.

Febra este frecvent precedată de frisoane, atinge valori mari (39-40°C), fiind însoțită de tahipnee, tahicardie, agitație, convulsii la copilul mic;

Angina (enantemul) debutează cu o senzație de uscăciune în gât, deglutiție dureroasă. Aspectul anginei este roșu-intens (ca “flacara”) și cuprinde amigdalele, pilierii, lueta, prezentând o linie netă de demarcație între palatul moale congestionat și restul mucoasei palatine, care are aspect normal;

Vărsăturile pot fi unice sau repetate, însoțite și de alte manifestări digestive: grețuri, dureri abdominale;

Adenopatia satelită  este intotdeauna prezentă, submaxilar, latero- cervical;

Limba urmează un ciclu caracteristic de-a lungul evoluției bolii, în prodrom fiind încărcată cu un depozit albicios (limbă de porțelan);

Faciesul bolnavului este tipic, cu paloare peri-buco-mentonieră, cu congestia pomeților obrajilor, semn descris ca “masca lui Filatov” sau “faciesul pălmuit al lui Trousseau”.

Perioada de stare (eruptivă): are o durată de 4-6 zile și debutează prin apariția unui eritem punctat, pe gât și torace. Generalizarea erupției se realizează în 24-48 de ore, fără a afecta fața, care păstrează aspectul de mască Filatov. Tegumentul este aspru la palpare. Culoarea exantemului micro-maculo-papulos este intens roșie, mai bine exprimată la rădăcina membrelor, în zonele de flexie, pe torace și în axile, fără să lase porțiuni de tegument neafectat. La nivelul plicilor de flexie a membrelor, erupția ia un aspect caracteristic, de linii echimotice, situate transversal, datorită microtraumatismelor produse de mișcarea membrelor, semn descris de Grozovici și Pastia. (semnul Grozovici-Pastia). Acest semn persistă și după stingerea erupției, fiind util în diagnosticul retrospectiv al scarlatinei;

Limba își continuă ciclul, prin descuamare de la vârf către bază și pe margini, fiind complet descuamată la sfârșitul perioadei de stare, când ia aspect de “limbă zmeurie”;

Angina persistă și este însoțită de adenopatiile cervicale și submaxilare, cu ganglionii măriți în volum, sensibili la palpare, dar fără fenomene supurative;

Semnele generale se mențin, febra persistând încă 2-3 zile de la introducerea antibioticului. Doar în formele severe, toxice, se menționează modificări cardio-circulatorii, cu tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace, hipotensiune arterială, colaps, hepatomegalie, uneori însoțită de subicter, nefrita în focar, simptome neuro-psihice (agitație, delir, convulsii, meningism) și artralgii toxice.

Perioada de convalescență se caracterizează prin descuamația furfuracee la nivelul feței, și lamelară sau în lambouri, la nivelul extremităților. Limba se reepitelizează, având o culoare roșie-închisă, lucioasă (“limba lăcuită” sau “limba de pisică”). În scarlatina tratată precoce cu antibiotice, descuamația este discretă.

Fig. 12 Ciclul limbii in scarlatină

Fig. 13 Facies pălmuit

Fig. 14 Semnul Grozovici- Pastia

4.6. TABLOU PARACLINIC

Produse patologice: sânge, urină, exudat faringian și/sau

nazo-faringian, nazal.

A. Teste de laborator nespecifice

1. Evidențierea sindromului biologic inflamator

leucocitoză cu neutrofilie;

eozinofilie;

VSH accelerat;

fibrinogenemie crescută.

2. Evidențierea sindromului urinar patologic.

B. Diagnosticul bacteriologic constă în evidențierea prin culturi de la poarta de intrare, a streptococului beta hemolitic (neobligatorie pentru acceptarea diagnosticului).

Exudatul faringian se recoltează dimineața, înainte ca pacientul să mănânce și să se spele pe dinți, înainte de începerea tratamentului. Se șterg amigdalele și peretele posterior al faringelui, evitându-se atingerea cu tamponul faringian a limbii, luetei și contaminarea lui cu salivă.

La purtătorii sănătoși se recoltează exudat nazo-faringian și nazal.

După recoltare, tampoanele utilizate pentru recoltarea exudatelor faringian, nazo-faringian și nazal, se vor transporta în maximun două ore la laborator. Dacă acest interval se va prelungi, tampoanele se introduc în eprubete ce conțin mediu selectiv îmbogățit: mediu Pick sau bulion Todd-Hewitt.

C. Diagnosticul serologic (reacția ASLO) decelează anticor4.6. TABLOU PARACLINIC

Produse patologice: sânge, urină, exudat faringian și/sau

nazo-faringian, nazal.

A. Teste de laborator nespecifice

1. Evidențierea sindromului biologic inflamator

leucocitoză cu neutrofilie;

eozinofilie;

VSH accelerat;

fibrinogenemie crescută.

2. Evidențierea sindromului urinar patologic.

B. Diagnosticul bacteriologic constă în evidențierea prin culturi de la poarta de intrare, a streptococului beta hemolitic (neobligatorie pentru acceptarea diagnosticului).

Exudatul faringian se recoltează dimineața, înainte ca pacientul să mănânce și să se spele pe dinți, înainte de începerea tratamentului. Se șterg amigdalele și peretele posterior al faringelui, evitându-se atingerea cu tamponul faringian a limbii, luetei și contaminarea lui cu salivă.

La purtătorii sănătoși se recoltează exudat nazo-faringian și nazal.

După recoltare, tampoanele utilizate pentru recoltarea exudatelor faringian, nazo-faringian și nazal, se vor transporta în maximun două ore la laborator. pii ASLO. Titrul ASLO nu este modificat în debutul bolii acute, dar crește în convalescență; menținerea crescută a titrului ASLO exprimă evoluția către sindrom poststreptococic sau către complicații tardive. Sângele care se recolteză prin puncție venoasă cu seringă sterilă se depune într-o eprubetă uscată. Serul se decantează într-o altă epubetă și trebuie să fie limpede, fără hematii și nehemolizat.

Titrurile normale ASLO sunt cuprinse între 166-200 u/ml (metoda clasică).

Titrul ASLO >200 u/ml semnifică:

– o infecție streptococică în antecedentele recente ale pacientului, când se înregistrează o creștere în dinamică a titrului. După o angină streptococică, titrul ASLO crește în 2-3 săptămâni, atinge nivelul maxim la 5 săptămâni și scade apoi lent, până la 6-12 luni (în cazul în care boala se vindecă);

– instalarea sau agravarea unei complicații poststreptococice (cu excepția coreei, când ASLO este normal);

– ineficiența tratamentului: antibioterapia instituită precoce face ca titrul ASLO să crească mai puțin, iar corticoterapia determină revenirea mai rapidă la valori normale. În infecțiile streptococice netratate titrurile ating valori maximale (până la 2500 u/ml);

– starea de purtător sănătos.

Valori fals pozitive se pot înregistra în hiperlipemii, hipergamaglobulinemii (mielom multiplu).

Valori fals negative (ASLO normal) apar la 15-20% din totalul infecțiilor streptococice.

D. Intradermoreacția Dick la începutul bolii și după 10-14 zile, un viraj al reacției de la pozitiv la negativ pledează pentru scarlatină (nu se mai utilizează).

4.7. DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv:

date epidemiologice – contact cu pacienți cu angine, scarlatină sau purtători de streptococ beta-hemolitic de grup A;

date clinice – sindrom infecțios, ciclul limbii prezent, erupție care respectă fața, simetrică, cu caracter micropapulos;

date de laborator – VSH crescut, proteina C reactivă pozitivă, fibrinogen crescut, leucocitoză crescută cu neutrofilie, exudat faringian (evidențiază streptecocul beta-hemolitic grup A), determinarea titrului ASLO (în dinamică) la 10 zile și la 21 zile de boală, imunofluorescență indirectă (evidențiază anticorpii specifici)

Diagnostic diferențial:

alte boli eruptive – rubeola (nu există febră mare, erupție la nivelul feței, adenopatii generalizate), rujeola (debut gradat, catar oculo-nazal, tuse, erupții eritemo-maculoase), mononucleoza infecșioasă, alte cauze infecțioase de angină ( virusul herpes simplex, adenovirusuri, virusul Epstein-Barr), alergie postmedicamentoasă (nu există ciclul limbii, contact cu un medicament), erupții toxico-alergice, boala Kawasaky (sindrom cutaneomucos-ganglionar), vasculita acută multisistemică de etiologie necunoscută, caracteristică copiilor sub vârsta de 5 ani.

Alte semne și simptome semnificative: cardita (miocardită, pericardită), diaree, dureri abdominale, atralgie și artrită, meningita septică, uveita, laringita supraglotică.

lte semne și simptome semnificative: cardita (miocardită, pericardită), diaree, dureri abdominale, atralgie și artrită, meningita septică, uveita, laringita supraglotică

4.8. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Evoluția scarlatinei este favorabilă cu tratament corect, atenție convalescență, etc).

Scarlatina este o afecțiune care se tratează, prognosticul în etapa actuală este unul favorabil, însă în lipsa tratamentului chiar și formele ușoare generează complicații. Imediat ce boala este sesizată, se recomandă prezentarea de urgență la specialist și respectarea recomandărilor acestuia.

Persoana bolnavă trebuie scoasă din colectivitate, se recomandă un repaus la pat pe toată perioada de stare (5-7 zile), la nevoie mai mult.

Readmiterea convalescenților în colectivitate se face în funcție de starea clinică, după 22 zile de la debutul bolii.

Este obligatorie dezinfecția pe parcurs a obiectelor de uz personal și din anturajul bolnavului, existând trei tipuri de profilaxieȘ

profilaxia primară – pentru prevenirea îmbolnăvirii trebuiesc respectate normele de igienă personală și colectivă (atenție la batistă, tușit, strănut, colectivități)

profilaxia secundară – este responsabilitatea personalului medical

profilaxia terțiară – impune un recontrol pentru reinserția in colectivitate.

4.9. COMPLICAȚII

Scarlatina se aseamana foarte mult cu infectia streptococica de gat, dar si cu alte infectii streptococice respiratorii cauzate de streptococi din grupa A. Astfel, riscurile acesteia sunt asemanatoare cu ale acestora.

Complicatiile scarlatinei la copii apar daca boala este lasata nediagnosticata sau nu este tratata corespunzator și pot fi:

toxice (precoce) – artrita scarlatinoasa, nefrita toxica, miocardita toxica, hepatita toxica, suprarenalita toxica, complicatii toxice nervoase.

septice – de vecinatate ( adenita si periadenita cervicala si submaxilara, adenoflegmoane, limfadenite necrotice, flegmon al planseului bucal, dacriocistita, otita medie, mastoidita si prin propagare mai departe, meningita purulenta, abces cerebral, tromboflebita de sinus cavernos).

la distanta si sistemice (embolii microbiene, artrite septice, glomerulonefrita in focar, bronhopneumonie, abces pulmonar, empiem, pericardita, peritonita, meningita).

Alergice (tardive) – apar cel mai frecvent intre a 15-a si a 25-a zi de boala (reumatismul articular acut si glomerulonefrita acuta).

Bolnavul de scarlatină poate suferi de febră reumatică (boală care îi poate afecta inima, articulațiile, pielea și creierul), boli de rinichi, infecții ale urechii.

In acelasi timp, pacientul cu scarlatina risca infecții de piele, abces în zona gâtului.

Pneumonia și artrita sunt alte două afecțiuni cu risc în scarlatină.

Recaderea în scarlatină se produce în perioada de convalescență a bolii. Este indicat ca la toți membrii familiei unui copil cu scarlatină să se facă examenul de laborator pentru depistarea streptococului și să se dea in antibiotic scop preventiv.

4.10 FORME CLINICE

Există forme ușoare, benigne, cu evoluție ușoară, vindecare rapidă în contextul tratamentului antibiotic adecvat.

Forme grave, maligne, cu evoluție toxică, severă, cu afectarea altor organe, cum ar fi, inima, ficatul, rinichii, sistemul nervos.

1. Dupa intensitatea manifestărilor clinice, scarlatina poate fi:

benignă (frustă, ușoară)

medie (comuna, hiperpiretica)

severa (toxica, septica, toxicoseptica)

2. Dupa etiologie, scarlatina poate fi:

streptococica

stafilococica, extrem de rara cu poarta de intrare extrafaringiana, eruptia scarlatiniforma fiind data de hemolizina si alte toxine produse de unele tipuri de stafilococ.

Diagnosticul pozitiv al scarlatinei se face prin prezenta germenului, cresterea titrului de antistafilolizine si absenta streptococului, respectiv absenta antistreptolizinei O.

3. Dupa varsta

sub 1 an (foatre rar, atipica, cu complicatii septice frecvente)

la varsta de 1- 3 ani (scarlatina apare inca sub frecvente forme atipice)

la prescolari si scolari (forma comuna cu incidenta crescuta)

Recadere – reaparitia bolii in convalescenta, in primele 6 saptamani, determinata de

persistenta streptococului in amigdale criptice, greu sterilizabile

de reinfectii in familie sau colectivitate, fiind produsa de acelasi sau alt serotip de streptococ.

Reîmbolnăvire – apariția unei boli dupa mai mult de 6 saptamani de la prima imbolnavire sau dupa mai multe luni sau ani, printr-o noua infectie cu streptococ beta-hemolitic (mai frecvent la bolnavii tratati).

4.11. TRATAMENT

Scarlatina este o boala de izolare si internare obligatorie in spital, care dureza 7 zile. Repausul la pat este indicat pentru primele 6-7 zile de boala. Nu se vor interna in acelasi salon bolnavi noi impreuna cu cei convalescenti.

Regimul alimentar pentru bolnavul de scarlatina este hidro-lacto-zaharat si fructarian (dieta de febril). Dupa 7 zile de la disparitia febrei caracteristice primelor zile de boala se trece la regim normal, daca sumarul de urina este normal. Regimul desodat nu mai este considerat necesar in forma comuna de scarlatina.

Izolarea, repausul relativ si controlul medical se vor prelungi inca 2-3 saptamani in convalescenta, pentru a preveni si depista eventualele complicatii imunologice cauzate de toxinele streptococului.

Tratamentul etiologic al scarlatinei:  penicilina reprezinta antibioticul de electie, administrandu-se intramuscular la 6 ore interval. Doza variaza in raport cu forma clinica si cu varsta, intre 800 000 U si 1 600 000 U/zi, timp de 6 zile, a 7-a zi administandu-se in doza unica, im. profund, benzatinpenicilina 600 000 U la copii sub 10 ani si 1 200 000 U peste 10 ani (sau la copii > 30kg), doza care se repeta la 7 si la 14 zile de la externare. In cazul persoanelor alergice, penicilina poate fi inlocuita cu macrolide, in doza de 30 – 40 mg/kg.corp/zi, timp de 10 zile.

Tratamentul simptomatic: consta in administrarea de antipiretice. Sunt utile de asemenea, dezinfectia nazo-faringiana, gargara repetata cu gargarisme.

Tratamentul de sustinere: vitaminoterapia din grupul C si B, necesare suplinirii carentelor anterioare, cat si deficitului care apare in cursul infectiei.

Prevenirea si combaterea scarlatinei

Ancheta epidemiologica cu depistarea sursei de infectie.

Cazurile de scarlatina se declara nominal si se spitalizeaza 7 zile, dupa externare se mentine in izolare la domiciliu inca o saptamana.

Dupa externare bolnavii de scarlatina vor fi dipensarizati trei luni prin examen clinic lunar si cu examen de urina, saptamanal in prima luna de convalescenta; VSH, ASLO si fibrinogen la 1, 2 luni, pentru a surprinde eventuale complicatii.

Suspectii de scarlatina vor fi tratati la fel ca bolnavii, pana la confirmare sau infirmare.

Purtatorii de streptococ sunt tratati cu penicilina sau macrolide timp de 7 zile, iar purtatorii reumatici 10 zile, in doza dubla.

Contactii din focar (membri familiei, colegii, toti cei care au intrat in contact cu persoana bolnava) vor fi supravegheati clinic timp de 10 zile, prin consult medical la 2-3 zile.

In colectivitatile de copii in care au aparut cazuri se va face triaj epidemiologic zilnic, timp de 10 zile de la aparitia ultimului caz de boala.

Dezinfectia in focar de scarlatina se face cu dezinfectanti uzuali, cloramina 1%, bromocet 1%, formol 5%, etc.

Se va face educatie sanitara  adresata in special personalului didactic, parintilor, copiilor si angajatilor din sectorul alimentar, privind modalitatile de transmitere a scarlatinei si riscul afectiunilor poststreptococice.

CAPITOLUL 5 – ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

5.1 PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

Îngrijirea pacienților cu boli infecto-contagioase trebuie să se adapteze la particularitațile specifice acestor boli, astfel:

– scarlatina evoluează cu o stare febrilă care epuizează și astenizează tot organismul, reducând forțele lui de apărare;

– acționează asupra întregului organism provocând tulburări în funcționalitatea unor organe și aparate în cursul aceleași boli care, de multe ori necesită intervenții cu caracter de urgență;

– evoluând rapid, boala trece în scurt timp prin diferitele ei faze, fiecare necesitând îngrijiri deosebite;

– din cauza reducerii capacității de apărare, organismul acestor bolnavi prezintă o receptivitate crescută și față de alte infecții:

– bolnavul contagios reprezintă o sursă de infecție pentru anturajul său, pentru personalul de îngrijire cât și pentru restul bolnavilor;

– particularitățile bolilor infecto-contagioase determină sarcinile asistentului medical în îngrijirea acestei categorii de bolnavi.

1. Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie

Manifestari de dependenta

Hiperemie si hipertofie faringo-adenoida;

Respiratie superficiala

Sursa de dificultate

Proces infecto-contagios

Proces inflamator

Durere

Problema de dependenta

Obstructia cailor respiratorii

Dispnee

Diagnostic nursing

Obstructia cailor respiratorii manifestata prin hiperemie si hipertofie faringo-adenoida din cauza procesului infectios

Respiratie superficiala manifestata prin dispnee din cauza procesului inflamator

Obiective

Dezobstructia cailor respiratorii

Usurarea respiratiei

Interventii

Reducerea hiperemiei si hipertofiei faringiene

Respiratia sa fie favorabila

Dezobstructia cailor respiratorii

Usurarea respiratiei

Ventilarea incaperii si hidratarea pacientului

Administrarea medicatiei prescrise de medic

Instilatii nazale

Recoltarea de prode biologice (exudat faringian, exudat nazal, HLG, VSH, ASLO)

Notarea in FO a frecventei respiratiei

Nevoia de a bea și a mânca

Manifestari de dependenta

Aport insuficient de licihide

Scadere ponderala, alterarea starii generale

Sursa de dificultate

Febra, proces inflamator

Dureri la deglutitie, varsaturi, dureri abdominale

Problema de dependenta

Dificultatea de a se alimenta si hidrata corespunzator

Intoleranta digestiva

Diagnostic nursing

Dificultatea de a se alimenta si hidrata corespunzator prin aport insuficient de lichide din cauza febrei si a procesului inflamator manifestata prin alterarea starii generale

Obiective

Pacientul sa fie echilibrat hidro-electrolitic

Pacientul sa nu mai aiba dureri, sa se poata alimenta si hidrata corespunzator

Reducerea inapetentei

Restabilirea apetitului

Interventii

Explic pacientului importanța consumului de lichide în cantități mici și repetate

Odată cu scaderea febrei asigur alimentație diversificată și echilibrată

Administrarea medicației conform prescripției

Administrarea alimentației specificată în FO

Nevoia de a elimina

Manifestari de dependenta

Tegumente rosii

Senzatia de sete, gura uscata

Sursa de dificultate

Febra, transpiratii

Varsaturi

Aport insuficient de lichide

Problema de dependenta

Deshidratare

Eliminari inadecvate

Diagnostic nursing

Deshidratare din cauza aportului insufficient de lichide si a transpiratiei manifestata prin tegumente rosii, senzatie de sete si gura uscata

Obiecive

Pacientul sa fie hidratat adecvat

Pacientul sa prezinte integritatea mucoaselor si tegumentelor

Pacientul sa nu mai prezinte semen de deshidratare

Stabilizarea diurezei

Interventii

Se va face zilnic bilatul hidric

Hidratare cu lichide caldute, supe, compoturi

Administrarea medicatiei prescrise

Recoltare urina pentru examen sumar de urina

Notarea in FO a diurezei

Nevoia de a dormi si a se odihni

Manifestari de dependenta

Facies incercanat

Ore insuficiente de odihna

Sursa de dificultate

Obstructia cailor respiratorii superioare

Problema de dependenta

Dificultatea de a dormi si a se odihni

Oboseala, astenie

Diagnostic de nursing

Dificultatea de a dormi si a se odihni din cauza obstructiei cailor respiratorii superioare manifestata prin facies incercanat, oboseala si astenie

Obiective

Pacientul sa doarma sufficient si sa se odihneasca saisfacator

Odihna sa fie adecvata calitativ si cantitativ

Interventii

Asigurarea orelor de somn necesare

Aerisirea salonului

Administrarea medicatiei prescrisa de medic

Nevoia de a-și menține temperatura în limite normale

Manifetari de dependenta

Transpiratii

Febra

Frison

Sursa de dificulatate

Proces infecto-contagios

Proces toxic

Problema de dependenta

Hipertermie

Diagnostic de nursing

Hipertermie din cauza procesului infecto-contagios si toxic manifestata prin febra crescuta, frison, transpiratii

Obiective

Scaderea temperaturii si mentinerea in limite normale

Pacientul sa fie afbril

Interventii

Asigurarea repaosului la pat

Monitorizarea temperaturii

Incalzirea pacientului in caz de frison

Administrarea de antitermice

Schimbarea lenjeriei intime si a celei de pat in caz de transpiratii abundente’

Aerisirea incaperii

Nevoia de a-și menține tegumentele și mucoasele curate și îngrijite

Manifestari de dependenta

Exantem maculo-papulo-eritematos

Limba zmeurie

Buze uscate

Sursa de dificultate

Eruptii cutanate

Proces infectios

Problema de dependenta

Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor

Diagnostic de nursing

Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor din cauza procesului infectios manifestata prin eruptii cutanate, exantem maculo-papulo-eritematos, buxe uscate si limba zmeurie

Obiective

Mucoasele si tegumentele sa revina la normal

Pacientul sa nu devina o sursa de infectie

Interventii

Asigurarea igienei tegumentelor si mucoaselor

Igiena mucoasei bucale prin gargarisme

Administrarea medicatiei prescrise

Apicarea de crème in zona inghinala

Schimbarea lenjeriei intime

Nevoia de a evita pericolele

Manifestari de dependenta

Respiratie dificila

Eruptii cutanate

Sursa de dificultate

Proces infecto-contagios

Problema de dependenta

Risc de transmitere a infectiei

Vulnerabilitate in fata pericolelor

Diagnostic de nursing

Vulnerabilitate in fata pericolelor si risc de transmitere a infectiei din cauza procesului infectios manifestata prin respiratie dificila

Obiective

Combaterea procesului infectios si a febrei

Pacientul sa prezinte o evolutie buna

Pacientul sa nu dzvolte complicatii

Interventii

Respectarea normelor de tehnica aseptica in efectuarea manevrelor de ingrijire

Amplasarea pacientului in salon in functie de starea si afectiunea sa

Administrarea medicatiei prescrise de medic

Nevoia de a te mișca și a te menține intr-o bună postură

Manifestari de dpendenta

Semnul Grozovici-Pastia

Prurit

Sursa de dificultate

Proces infectios

Eruptii cutanate

Problema de dependență

Dificultati la mers din cauza exantemului si pruritului

Diagnostic de nursing

Dificultati la mers din cauza procesului infectios si a eruptiei cutanate manifestate prin prurit

Obiective

Pacientul sa se deplaseze si sa faca miscare

Tegumentele si mucoasele sa prezinte integritate

Interventii

Asigurarea igienei tegumentelor si mucoaselor

Administrarea medicatiei prescrise de medic

Aplicarea de crème in zonele afectate

Invăț pacientul să facă exerciții

Nevoia de a comunica

Manifestări de dependență

Pune întrebări

Solicită informații

Sursa de dificultate

Vârsta mica

Lipsa informațiilor

Problema de dependență

Cunoștințe insuficiente despre boală

Diagnostic de nursing

Pacientul are cunoștințe insuficiente despre boală din cauza varstei mici sau a lipsei informațiilor manifestată prin întrebari

Obiective

Pacientul să cunoască și să respecte măsurile de prevenire și combatere a bolilor contagioase

Pacientul sa fie receptive la informațiile furnizate de către personalul medical

Intervenții

Stimularea dorinței de cunoaștere, verific dacă pacientul a înțeles

Administrarea medicatiei prescrise in FO

Nevoia de a se recrea

Manifestări de dependență

Intoleranță la effort

Slăbiciune

Oboseală

Sursa de dificultate

Mediul spitalicesc

Problema de dependență

Dificultate în a îndeplini activități recreative

Anxietate

Diagnostic de nursing

Dificultate în a îndeplini activități recreative din cauza mediului spitalicesc manifestată prin intoleranță la effort, slăbiciune, oboseală și anxietate

Obiective

Pacientul să participe la activități recreative (desen, colorat)

Pacientul să fie mulțumit și să se simtă cât mai bine

Intervenții

Explorarea activitaților ce îi plac pacientului

Planificarea unor activități recreative

Administrarea medicației specificată în FO

5.2 TEHNICI SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU SCARLATINĂ

Asigurarea condițiilor optime de spitalizare și de îngrijire. Pacienții infecțioși trebuie spitalizați în saloane mici cu 1- 2 maximum 4 paturi, în condiții de perfectă curățenie, cuprinzând numai mobilierul strict necesar. Saloanele trebuie să fie luminoase și bine ventilate. Perioada de spitalizare a acestor pacienți este de multe ori prelungită. Pacienții aflați în convalescență, se simt bine, însă continuă să elimine germeni. Ei nu pot părăsi spitalul până la sterilizare, în această perioadă, mulți pacienți își pierd calmul și vor să plece acasă.

1. Amplasarea bolnavilor

Repausul la pat, pe toată perioada de stare a bolii, se impune chiar și în

cazurile cele mai ușoare de scarlatină. Repausul trebuie păstrat cel puțin 7 zile.

Saloanele trebuie să aibă unul, doua, maxim patru paturi, în condiții de perfectă

curățenie, cuprinzând numai mobilierul strict necesar.Temperatura camerei nu trebuie să fie mai mare de 17-19 grade C. Saloanele trebuie să fie luminoase și cu o ventilație ireproșabilă, pentru a se putea asigura o aerație perfectă. Patul trebuie să asigure bolnavului o odihnă perfectă.

Bolnavul în stare gravă trebuie servit la pat cu ploscă și urinar. Se va avea

grijă ca atât plosca, cât și urinarul să fie dezinfectate. Asistenta medicala va asigura lenjerie de pat și de corp curată și dezinfectată ori de câte ori este nevoie. Dezinfecția curentă și terminală, este una din premisele cele mai importante ale îngrijirii bolnavilor contagioși.

2. Supravegherea bolnavilor și recunoașterea precoce a complicațiilor.

Asistenta trebuie să urmărească funcțiile vitale ale organismului.

Modificările constatate reprezintă de obicei simptomele de debut ale

complicațiilor, caracteristice pentru bolile infecțioase. Stând în permanență lângă patul bolnavului poate observa simptomele alarmante și să le aducă la cunoștință medicului.

3. Alimentația și hidratarea

Alimentația rațională, atât sub raport cantitativ, cât și sub raport calitativ,

contribuie la menținerea capacității de apărare a organismului. Necesitățile calorice ale organismului trebuie neapărat acoperite, luând în considerare și plusul reclamat de starea febrilă. În perioada febrilă, când există fenomene de disfagie, se va administra un regim lactat-hidric, cu supe de legume fără sare, zeamă de compot, sirop, sucuri de fructe, lichide zaharate, vitamine din abundență, pâine prăjită și făinoase. Imediat după scăderea febrei, se trece la făinoase (orez, griș, macaroane, tăiței), legume preparate cu unt sau ulei (cartofi, morcovi, conopidă, mazăre verde), biscuiți, compoturi de diferite fructe și fructe crude bine coapte. Se menține bolnavul la acest regim timp de trei săptămâni, după care, dacă nu survine nici o complicație, se trece la un regim mixt, adăugând în mod progresiv carne, ouă, brânzeturi, astfel ca în a 5-a săptămână de boală să se ajungă la regimul obișnuit.

4. Prevenirea diseminării infecției și mobilizarea forțelor de apărare a

organismului.

Capacitatea de apărare a organismului fiind diminuată, el este expus

diferitelor infecții secundare. Alături de asigurarea condițiilor ireproșabile de

igienă ale mediului este necesar ca asistenta să vegheze asupra igienei corporale a bolnavului. Tegumentele și mucoasele vor fi ținute într-o stare de igienă perfectă.

Gargarismul și prișnițul cervical sunt foarte utile. Imediat ce a devenit afebril

21bolnavul poate face din când în când băi calde generale, care favorizează

descuamația pielii. Dacă este supărător, pruritul va fi combătut cu loțiuni de alcool mentolat.

5. Prevenirea infecțiilor intraspitalicești.

În orice spital se pot interna bolnavi care, pe lângă afecțiunea lor de bază se

găsesc și în perioada de incubație a unei boli infecțioase. Aceștia pot fi surse de infecție și pentru ceilalți bolnavi.

Prevenirea infecțiilor transmise pe cale aerogenă reprezintă o problemă greu

de realizat. Izolarea bolnavilor în saloane separate, realizarea circuitelor septice și aseptice în spitale, dezinfecția continuă și terminală, formolizarea, razele ultraviolete, evitarea ridicării prafului infectat prin utilizarea aspiratoarelor sau a procedeelor umede de curățenie, acoperirea mobilierului și a lenjeriei cu un strat de substanțe antiseptice nu dau rezultate suficiente. Infecțiile aerogene se transmit, fie direct, fie indirect prin personalul medical și de îngrijire. Din acest motiv, este bine dacă se poate realiza ca asistenta care îngrijește o categorie de boli aerogene să nu mai intre și la alte categorii de bolnavi. Dacă acest lucru nu este posibil, peste hainele de protecție se va îmbrăca un halat, care va fi depus atunci când iese din salonul respectiv. Aceste halate, numite de supraprotecție, pot fi de unică folosință sau se schimbă la intervale de 8-24 de ore. Personalul spitalului poate reprezenta o sursă de infecție aerogenă în special în cazul gripei, stafilococilor sau scarlatinei. Din acest motiv, ei trebuie să se apropie de bolnavi cu mască pentru a nu le transmite vreo infecție.

Dacă într-un salon apare totuși o infecție aerogenă, bolnavul va fi izolat într-

o rezervă, iar restul bolnavilor din salon vor fi considerați contacți. Salonul va fi

pus în carantină și nu se vor face internări până la expirarea perioadei de incubație a bolii respective. Față de bolnavii în carantină se vor lua măsuri de protecție individuală prin imunizare pasivă.

Este important să se facă, în mod regulat, controlul bacteriologic al

suprafețelor și al aeromicroflorei și în cazul în care este pusă în evidență floră

patogenă de spital, salonul sau încăperea respectivă să fie închisă temporar pentru dezinfecția riguroasă terminală.

Supravegherea bolnavilor și recunoașterea precoce a complicațiilor. Bolile infecto-contagioase pot afecta diferite organe sau aparate, inclusiv sistemul nervos central.

Adaptarea sarcinilor de îngrijire a pacientului la faza evolutivă în care se găsește boala. Bolile infecțioase au o evoluție ciclică cu faze bine stabilite. Parcurgerea acestor faze se face destul de rapid în unele boli. Gradul de infecțiozitate, gravitatea stării pacientului, precum și posibilitățile de apariție a complicațiilor sunt diferite în cursul evoluției bolilor. Astfel, în perioada prodromală gradul lor de infecțiozitate este de obicei mare, deși simptomele nu sunt deocamdată de loc alarmante, îngrijirea bolnavului în această fază trebuie să aibă în vedere în primul rând prevenirea infecțiilor intraspitalicești și conservarea forței de apărare a organismului în vederea fazei următoare a bolii. În perioada de stare, accentul trebuie pus pe ridicarea capacității de apărare a organismului și sprijinirea acestuia în lupta contra germenilor patogeni, asigurând pacientului maximum de confort. În perioada de convalescență, gradul de infecțiozitate scade de obicei, în schimb ajung pe primul plan recunoașterea precoce și prevenirea complicațiilor. Prevenirea diseminării infecției și mobilizarea forțelor de apărare ale organismului. Capacitatea de apărare a organismului fiind diminuată, el este expus la diferite infecții secundare. Alături de asigurarea condițiilor ireproșabile de igienă ale mediului, este necesar asigurarea igienei corporale a bolnavului. Lenjeria de corp trebuie să fie totdeauna curată, schimbând-o dacă este nevoie chiar de mai multe ori pe zi. Dacă bolnavul prezintă leziuni cutanate, ca: stafilococii, vezicule de varicelă, etc. lenjeria trebuie să fie sterilă, pentru a preveni suprainfecția acestor leziuni. Alimentația rațională, atât sub raport cantitativ, cât și calitativ contribuie la menținerea capacității de apărare a organismului. Necesitățile calorice ale organismului trebuie neapărat acoperite, luând în considerare și plusul reclamat de starea febrilă. Alimentația trebuie să cuprindă toate principiile alimentare și să fie bogată în vitamine, conținând o cantitate mai redusă de proteine în cursul perioadei febrile, care trebuie recuperată în convalescență

CAPITOLUL 6 – PREZENTARE DE CAZURI

6.1. CAZUL 1

Pacient: C.A.

Sex: M

Vârstă: 7 ani

Domiciliul: Botoșani

Susținători: părinții

Data internării: 9.11.2012, ora 10

Talie: 124 cm;

Greutate: 24 kg;

Temperatură: 39 grade C;

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Obs. Scarlatină

Motivele internării: copilul este de adus de către părinți prezentând următoarele simptome: febră, dureri în gât, roșeață intensă care cuprinde amigdalele și întregul istm faringian, vărsături, cefalee, prurit.

A.H.C. – aflăm că în familie există un frate confirmat cu scarlatină în urmă cu o săptămână.

A.P.P. – se neagă antecedente personale patologice Istoric: debutul a fost brusc în urmă cu două zile. De 24 de ore copilul prezintă erupție punctiformă, ușor pruriginoasă, motiv pentru care se prezintă la medicul de familie însoțit de părinți. Se suspectează diagnosticul de Scarlatină și este direcționat spre Spitalul de Boli Infecțioase

Observații asupra stării de sănătate a bolnavului

Stare generală: influențată

Starea tegumentelor: exantem scarlatinos, semnul„GrozoviciPastia” este pozitiv în regiunea de flexie a cotului și regiunii inghinale.

Aparat digestiv: intensă congestie faringiană, exudat cenușiu – în puncte.

Status neurologic: agitație, fără deficite senzoriale.

Deprinderi pentru menținerea stării de sănătate: copilul a fost vaccinat corespunzător până în present.

Planificarea externării: Spitalizare estimată la 7 zile, dispensarizare în ambulatoriu de către medicul de familie, necesită supraveghere ulterioară pentru urmărirea complianței la regimul igieno-dietetic și medicamentos.

Plan inrijire