CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII 1.1. ACTUALITATEA TEMEI Persoanele cu activitate de birou desfășoară o muncă sedentară, extrem de… [310408]

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Persoanele cu activitate de birou desfășoară o [anonimizat]. Lipsa activității fizice este un factor de risc care conduce la apariția mai multor afecțiuni. [anonimizat].

[anonimizat], profilaxiei și promovării unui stil de viață sănătos.

[anonimizat], pentru că afectează omul modern prin accelerarea proceselor de uzură și conduce indirect la apariția unor boli supranumite și ″boli ale civilizației″.

[anonimizat], [anonimizat]. Astfel, apar diferite afecțiuni ale coloanei vertebrale și cel mai des ale coloanei cervicale.

[anonimizat], [anonimizat].

Kinetoprofilaxia secundară își propune să prevină evoluția afecțiunilor și să trateze deformările deja apărute.

Obiectivele acestei ramuri ale kinetoterapiei sunt de educare a bolnavilor cu afecțiuni cronice evolutive și de formare a unui comportament motric adecvat pentru stoparea sau diminuarea evoluției bolii sau deficienței.

[anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Sănătatea este extrem de importantă deoarece influențează în mod direct și indirect activitățile pe care omul le întreprinde în viața de zi cu zi.

Această lucrare de cercetare își propune să scoată în evidență eficacitatea programului kinetoprofilactic secundar în tratamentul cervicalgiilor specifice persoanelor cu activitate de birou.

1.2. [anonimizat] "Rolul kinetoprofilaxiei secundare în algii cervicale specifice persoanelor cu activitate de birou" deoarece numărul persoanelor care își desfășoară ocupația în acest mediu a crescut considerabil în ultimii ani. [anonimizat].

Mediul de desfășurare a [anonimizat] a fi una dintre cele mai periculoase în acest sens.

Algiile cervicale sunt des întâlnite în rândul persoanelor care lucrează la birou datorită adoptării unor poziții vicioase permanente. Acestea se agravează cu timpul și devin mult mai dureroase.

Din punctul meu de vedere prin intermediul kinetoprofilaxiei secundare vom reuși să facem ca aceste persoane să conștientizeze importanța tratării la timp a afecțiunilor și prevenirea agravării simptomelor prin respectarea indicațiilor kinetoterapeutului cu privire la înlaturarea factorilor declanșatori.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A

PROBLEMEI STUDIATE

2.1. DATE ANATOMICE PRIVIND SEGMENTUL CERVICAL

Coloana vertebrală (rahis) este formată din suprapunerea a 33-34 vertebre între care se găsesc discurile intervertebrale, formațiuni fibrocartilaginoase cu rol în absorbția șocurilor și în mișcările coloanei.

Zona cervicală corespunde gâtului și este alcătuită din 7 vertebre (C1-C7).

Fiind oase mobile și independente, vertebrele cervicale intră în categoria vertebrelor adevărate, împreună cu vertebrele toracale și lombare, spre deosebire de cele sacro-coccigiene care sunt oase sudate între ele și intră în categoria vertebrelor false. (Raveica,G.,2006:46)

Vertebrele adevărate prezintă caractere generale deoarece sunt constituite după un tip comun. Acestea prezintă însă și modificări regionale, din cauza raporturilor anatomice diferite și a diferențelor funcționale; aceste modificări reprezintă caracterele regionale ale vertebrelor. De asemenea, unele vertebre au și caractere speciale, deoarece au particularități anatomice care le deosebesc chiar în cadrul regiunii din care fac parte.

O vertebră adevărată este formată dintr-o parte anterioară reprezentată de un segment de cilindru plin numit corp vertebral și o parte posterioară reprezentată de arcul vertebral. Cele două segmente sunt unite prin intermediul a doi pediculi ai arcului vertebral. Aceste elemente delimitează gaura vertebrei.

Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă a unei vertebre. Prezintă o față superioară, una inferioară și o circumferință.

Arcul vertebral este alcatuit din următoarele elemente care din înainte spre înapoi sunt:

doi pediculi vertebrali care sunt reprezentați de două punți osoase ce unesc arcul vertebral de corpul vertebral; prezintă o margine inferioară mult mai scobită decât cea superioară; astfel, prin suprapunerea scobiturilor se formează gaura intervertebrală (foramen intervertebral)

apofizele (procesele transverse) reprezintă două proeminențe (dreaptă și stângă) care pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral; prezintă o bază, un vârf, o față anterioară și posterioară, o margine superioară și inferioară

apofizele (procesele articulare) sunt în număr de patru, două superioare și două inferioare, sunt situate deasupra și dedesubtul apofizelor transverse și au rol în articularea vertebrelor între ele astfel: procesele articulare superioare ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei superioare

două lame vertebrale care sunt reprezentate de două lame osoase care fac legătura dintre apofiza spinoasă și masivul osos; prezintă o față anterioară care privește spre gaura vertebrală și o față posterioară pe care se inseră mușchii, o margine superioară și una inferioară

apofiza spinoasă (procesul spinos) pornește de la locul de unire al celor două lame vertebrale și se prelungește posterior; prezintă o bază, un vârf, două fețe laterale, două margini superioară și inferioară

Gaura vertebrală este delimitată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul vertebral iar pe lateral de pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naștere canalul vertebral, prin care trece măduva spinării.

(Papilian,V.,ediția a IX-a:14)

Conform Raveica,G.,2006, vertebrele cervicale prezintă următoarele caractere regionale:

corpul vertebrei este mic și alungit transversal

apofiza spinoasă este scurtă, ascuțită și are vârful bifid

apofizele transverse au baza străbătută de o gaură transversală prin care trec artera și vena vertebrală; vârful prezintă un tubercul anterior care este un rudiment de coastă și un tubercul posterior ce reprezintă apofiza transversă propriu-zisă; apofizele articulare sunt orientate în plan orizontal

Caractere speciale prezintă primele două vertebre cervicale (atlas și axis) și ultimile două vertebre cervicale (C6 si C7).

Fig.nr.1 Atlasul și axisul

w.w.w.goudelis.gr

Atlasul reprezintă prima vertebră cervicală (C1). Aceasta nu are corp vertebral, este formată din două mase laterale, unite printr-un arc anterior și unul posterior; elementele menționate circumscriu gaura vertebrală, iar de pe masele laterale pleacă procesele transverse.

Masele laterale prezintă o cavitate articulară superioară pentru articularea cu condilii occipitalului, o fațetă articulară inferioară pentru articularea cu axisul,

fața medială, pe care se inseră ligamentul transvers (care împarte gaura vertebrală a atlasului într-un segment anterior unde pătrunde dintele axisului și un segment posterior, adevarata gaură vertebrală, unde este situată măduva spinării), fața laterală, de pe care pleacă procesul transvers.

Arcul anterior prezintă pe fața anterioară un tubercul iar pe fața posterioară o fețișoară articulară destinată articulației cu dintele axisului.

Arcul posterior prezintă pe fața posterioară un tubercul și șanțul arterei vertebrale prin care trece artera omonimă. (Papilian,V.,ediția a IX-a:16)

Axisul reprezintă a doua vertebră cervicală (C2). Caracterul special al acestei vertebre este dat de proeminența verticală a corpului numită apofiza odontoidă sau dintele axisului, situată în partea posterioară a vertebrei. Dintele prezintă o față articulară anterioară ce se articulează cu arcul anterior al atlasului și o față articulară posterioară ce se articulează cu ligamentul transvers al atlasului.

A 6-a vertebră cervicală prezintă un tubercul anterior al procesului transvers ce este mai proeminent și este cunoscut sub numele de tuberculul lui Chassignac sau tuberculul carotidian.

A 7-a vertebră cervicală (vertebra proeminentă) este caracterizată prin lungimea procesului spinos, care este mult mai lung. Aceasta poate fi palpată cu ușurință sub piele, fiind un important reper anatomic. (Raveica,G.,2006:50-51)

Vertebrele cervicale se articulează între ele la nivelul corpurilor vertebrale

(articulații discovertebrale), la nivelul arcurilor vertebrale (articulațiile apofizelor articulare), lamelor vertebrale (sindesmoze), proceselor spinoase și la nivelul proceselor transverse.

Articulațiile corpurilor vertebrale fac parte din grupul de articulații numite simfize. Suprafețele articulare sunt reprezentate de fețele superioare și inferioare ale corpurilor vertebrale. Mijloacele de unire sunt discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale longitudinale, anterior și posterior.

Discul intervertebral reprezintă o structură fibrocartilaginoasă situată între vertebre, pe care le leagă sincondrotic. Au forma unor lentile biconvexe ce depășesc puțin prin circumferința lor, spațiul lenticular dintre suprafețele osoase.

În același timp aderă de ligamentele vertebrale longitidinale anterior și posterior.

Înălțimea discurilor intervertebrale la nivelul regiunii cervicale este mult mai mică (de 3 mm), în comparație cu zona toracică (5 mm) și lombară (9 mm) unde atinge maximum.

În regiunea cervicală, dar și în cea lombară, discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, în timp ce în regiunea toracică, ele sunt mai înalte în partea posterioară. Acest lucru este important în formarea curburilor coloanei.

Discul intervertebral este alcătuit dintr-o porțiune periferică numită inel fibros și una centrală numită nucleu pulpos.

Inelul fibros este alcătuit din fibre conjunctive încrucișate, care cu fiecare mișcare se întind și se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. În același timp, asigură stabilitatea coloanei și protejează măduva față de mișcările exagerate.

Nucleul pulpos este constituit dintr-o masă de țesut gelatinos situată într-o cavitate. Poate fi comparat cu o pernuță plină cu lichid, pneumatică, între corpii vertebrali. Aceasta își poate schimba forma, fără a-și modifica însă volumul.

Nucleul pulpos se deplasează în direcția opusă aceleia pe care o ia coloana, însă în stare de repaus, ocupă centrul discurilor intervertebrale.

Ligamentul vertebral longitudinal anterior este localizat pe fața anterioară a coloanei vertebrale, se întinde de la baza occipitalului până la vertebra a doua sacrată. Acesta se opune mișcării ample de extensie. Este alcătuit din fibre superficiale lungi care conectează 3-4 vertebre și fibre mijlocii și scurte,

profunde,ce conectează 2 vertebre adiacente.

Ligamentul vertebral longitudinal posterior este localizat pe fața posterioară a corpurilor vertebrale, în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării.

Se întinde de la occiput până la baza coccigelui. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate și mai subțire la nivelul osului sacru. Ligamentul este mai larg la nivelul discurilor intervertebrale și mai îngust la nivelul corpurilor vertebrale, lucru valabil și la nivelul ligamentului vertebral longitudinal anterior.

Articulațiile arcurilor vertebrale se formează între perechile de procese articulare superioare și inferioare. Cele din regiunea cervicală, împreună cu cele din regiunea toracică sunt articulații plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide.

Suprafețele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin, iar ca mijloc de unire se descrie o capsulă fibroasă. În regiunea cervicală capsulele sunt mai laxe și mai subțiri, spre deosebire de cele din regiunea toracică și lombară care sunt mai ingroșate. (Papilian,V.,ediția a IX-a:95-96)

Raveica,G.,2006 relatează că unirea lamelor vertebrale se realizează prin intermediul ligamentelor galbene. Acestea au formă dreptunghiulară, ocupând spațiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos. Ele închid în partea posterioară canalul rahidian. Rolul lor este de a readuce coloana în poziția normală, dupa ce a fost flectată, de a împiedica flexia exagerată sau bruscă a coloanei și contribuie la menținerea în poziție verticală a coloanei.

Unirea proceselor spinoase se realizează prin două tipuri de ligamente:

interspinoase și supraspinoase.

Ligamentele interspinoase leagă între ele procesele spinoase alăturate, de la bază până la vârf. Sunt mai puțin dezvoltate în regiunea cervicală, iar în regiunea lombară sunt lățite și de forma patrulateră.

Ligamentul supraspinos conectează vârfurile proceselor spinoase pe toată regiunea coloanei vertebrale. În zona cervicală, acest ligament primește denumirea de ligament nucal. Acesta se întinde de la protuberanța și creasta occipitală externă până la procesul spinos al vertebrei C7. Reprezintă un suport pentru inserția mușchilor extensori ai coloanei cervicale. (Papilian,V.,ediția a IX-a:97)

Conform Raveica,G.,2006, unirea proceselor transverse se face prin ligamente intertransverse. În zona cervicală sunt foarte puțin reprezentate, fiind înlocuite de mușchi echivalenți.

Primele două vertebre cervicale se articulează cu craniul prin intermediul unui aparat ligamentar complex și puternic. Astfel, întâlnim o articulație superioară între atlas și occipital (atlantooccipitală) și una inferioară între atlas și axis (atlantoaxoidiană). (Papilian,V.,ediția a IX-a:100)

Mușchii gâtului se inseră pe fața externă a bazei craniului, pe coloana vertebrală și oasele centurii toracale. Aceștia asigură mișcările capului pe trunchi realizate prin intermediul coloanei vertebrale. Funcțional, sunt mușchi craniomotori, fiind împărțiți în două grupe: mușchii regiunii mediane a gâtului și mușchii regiunii laterale a gâtului. (Raveica,G.,2006:22)

Fig.nr.2 Mușchii gâtului

http://articole.famouswhy.ro

Papilian,V.,ediția a IX-a,p.200 relatează că mușchii regiunii mediane a gâtului se grupează în mușchi superficiali ce sunt legați prin inserții de osul hioid și un grup profund, prevertebral, în relații cu coloana vertebrală.

Mușchii prevertebrali sunt în număr de trei:

Mușchiul drept anterior al capului își are originea pe masele laterale ale atlasului și se inseră pe occipital. Are ca acțiune flexia capului prin contracție bilaterală, iar prin contracție unilaterală de aceeași parte înclină capul lateral.

Mușchiul drept lateral al capului își are originea pe apofiza transversă a atlasului și inserția pe apofiza jugulară a osului occipital.

Prin contracție bilaterală realizează flexia capului iar prin contracție unilaterală,

înclină capul lateral.

Mușchiul lung al gâtului are trei porțiuni: oblică superioară, inferioară și longitudinală, care au origini și inserții diferite.

Originea este pe vertebrele cervicale 3, 4, 5, 6, 7 și toracale 1, 2, 3 iar inserția pe atlas, axis și corpul vertebrei C3. Are ca acțiune flexia capului și înclinarea laterală, contribuind și la rotație.

Cei trei mușchi sunt inervați de ramurile profunde ale plexului cervical.

(Raveica,G.,2006:22)

Mușchii regiunii laterale a gâtului sunt mușchi pereche, așezați pe trei planuri.

Conform Papilian,V.,ediția a IX-a, mușchiul platisma sau pielos al gâtului se întinde de la baza mandibulei spre umăr și clavicula, acoperind fața anterolaterală a gâtului; prin contracția sa încrețește pielea gâtului și trage în jos buza inferioară și colțul gurii, participând la coborârea mandibulei.

Mușchiul sternocleidomastoidian este cel mai gros și puternic dintre mușchii gâtului. Își are originea pe apofiza mastoidă, pe muchiile sale și vârf, iar inserția pe stern și pe treimea medială a claviculei. Fasciculul sternal și cel clavicular determină o depresiune numită fosa supraclaviculară mică.

Prin contracție bilaterală realizează flexia capului, luând punct fix pe stern și claviculă. De asemenea, înclină capul lateral și îi dă o mișcare de rotație, ridică

toracele când ia punct fix pe craniu(în inspirația forțată).

Este inervat de nervul accesor (XI) și ramuri din plexul cervical profund.

Mușchii scaleni sunt trei mușchi situați profund pe părțile laterale ale gâtului.

Scalenul anterior are originea pe tuberculii anteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 3, 4, 5, 6 și se inseră pe prima coastă, pe tuberculul scalenului anterior.

Scalenul mijlociu are originea pe tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 2, 3, 4, 5, 6, 7 și inserția pe prima coastă, înapoia inserției mușchiului scalen anterior și a șanțului arterei subclaviculare.

Scalenul posterior , numit și scalenul mic, are originea pe tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 4, 5, 6, 7 și inserția pe a doua coastă pe fața laterală.

Cei trei mușchi scaleni sunt inervați de ramuri ale plexului cervical și au ca acțiune flexia cervicală. Când ia punct fix pe coastă, realizează flexia capului, iar

când ia punct fix pe vertebra cervicală, ridică toracele, ajutând la efectuarea inspirației.(Raveica,G.,2006:23-25)

2.2. ALGIILE CERVICALE: DEFINIȚIE, CAUZE, SIMPTOMATOLO-GIE, PARTICULARITĂȚI

Algiile cervicale (cervicalgiile) reprezintă dureri ale zonei cervicale a coloanei vertebrale. Durerea cervicală este o suferință frecventă, la fel ca și lombalgia, dar spre deosebire de aceasta din urmă, este mai bine tolerată, bolnavii prezentându-se la medic abia în stadiile avansate de suferință, când la durere se adaugă și simptome precum: parestezii, cefalee, vertij, tulburări de echilibru, etc.

Cauzele care provoacă durerea cervicală sunt multiple. Această manifestare dureroasă poate fi provocată de afecțiuni al căror substrat etiopatogenic este inflamația acută, degenerarea articulară, compresia nervoasă o cauză mecanică, tumorală, infecțioasă, etc.

Principalele cauze de durere localizată la nivel cervical sunt:

entorsa cervicală

unco-discartroza, artroza articulațiilor interapofizare posterioare

poliartrita reumatoidă

spondilartritele seronegative, artrita psoriazică

traumatismele vertebrale

hernia discului intervertebral

osteomielita

tumori primitive sau metastaze vertebrale

abcesul epidural

Alte cauze în care durerea este la fel de intensă și de stânjenitoare dar a căror gravitate este mult mai mică sunt:

contractura musculară paravertebrală cervicală acută

fibrozitele localizate

tendinita SCM-ului

infecții faringiene

nevralgia occipitală Arnold

Cervicalgiile acute au la origine, de cele mai multe ori, cauze degenerative ale discurilor intervertebrale și apofizelor articulare posterioare, hipertrofia apofizelor unciforme.

Durerea este localizată în această regiune topografică, iradiază în vecinătate sau la distanță și induce contractura musculaturii scheletice. Astfel se închide un cerc vicios în care durerea inițială provoacă o contractură musculară de apărare (mecanism natural de limitare a mobilității generatoare de durere), contractura musculară ce va deveni sursă generatoare de durere o dată cu trecerea timpului și organizarea sa fibroasă.(Kiss,I., 1999,p.78-79)

Durerile care apar în flexia coloanei cervicale arată o suferință a vertebrelor inferioare, în timp ce o durere care apare la rotația capului – o afecțiune a vertebrelor superioare.

Pe de altă parte, durerile din flexie trădează o afectare meningeală, de natură infecțioasă sau hemoragică, în timp ce durerile la extensia capului arată o infecție sau o inflamație osteoarticulară.

Durerea care iradiază în umăr și braț cu amorțeală, înțepături și scăderea forței musculare atrage atenția asupra unei comprimări a nervului, prin spondiloză cervicală, hernie de disc, tumori sau traumatisme cervicale.

În suferințele prin suprasolicitare posturală, musculatura cervicală este contractată, tensionată, cu noduli sau zone infiltrate, care se intensifică inițial la atingere, dar cedează la un masaj decontracturant.

În cazul traumatismelor apare amețeală, confuzie, vomă și cefalee intensă.

În meningite,starea bolnavului se alterează rapid, prezintă febră, dureri de cap, sensibilitate la lumină și o erupție cutanată care nu dispare la presiune.

În poliartrita reumatoidă, apare afectarea articulațiilor mici, cu dureri și deformări, în cancere apar semne neurologice și scădere în greutate, iar în nevralgia Arnold durerea cervicală este moderată sau intensă, dar oricum persistentă și  se prelungește în zona occipitală,deseori și cu dureri oculare.

(http://jurnalul.ro/viața-sanatoasă/medicul-de-familie/durerea-de-ceafă-319647.html)

Cauza principală și cea mai frecventă o reprezintă suprasolicitarea fizică repetitivă, care constă în poziții statice permanente și vicioase și activități ce solicită timp îndelungat musculatura, tendoanele, articulațiile și ligamentele de la nivel cervical. Astfel de activități sunt lucrul la birou, privitul la televizor, cititul și alte activități ce impun de obicei menținerea capului și gâtului aplecate spre înainte, lateral sau posterior o perioadă îndelungată de timp. Adoptarea unei poziții vicioase de odihnă în timpul nopții, datorată de obicei patului moale sau pernei necorespunzătoare, duce la deformări și dureri ale coloanei. De asemenea,stresul și lipsa exercițiilor fizice duc la acumularea tensiunii musculare în regiunea cervicală. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cervicalgie)

2.3. MODIFICĂRI MORFO-FUNCȚIONALE SPECIFICE PERSOANE-LOR CU ACTIVITATE DE BIROU

Persoanele cu activitate de birou adoptă o poziție statică permanentă și incorectă în așezat, care păstrează corpul într-o stare inactivă, ce nu presupune nici un efort fizic. Atitudinea greșită a corpului solicită foarte mult coloana vertebrală, ducând la deformații ale acesteia și în final ale întregului organism.

Fig.nr.3 Persoană cu activitate de birou

www.strapstrength.com

A. Ionescu, 1957, afirmă că “Atitudinea este o funcție a elementelor aparatului locomotor și a sistemului nervos coordonator, cu ajutorul cărora se menține stabilitatea, echilibrul și raporturile constante, pe de o parte între corpul întreg și mediul ambiant, iar pe de altă parte între corp și segmentele sale în cele mai variate poziții și acte motrice.”(preluat și citat de Balint,T.,2010)

Atitudinea are la bază o serie de reflexe senzorio-motorii. (Fozza,A.C.,2003)

Acestea au ca punct de plecare impulsurile recepționate de proprioceptori precum și de exteroceptorii din piele și analizatorii vizuali sau acustico-vestibulari.

Excitațiile se transmit scoarței cerebrale, care trimite apoi pe cale motorie până la nivelul măduvei spinării, impulsuri prin intermediul cărora se modifică starea de tonus a musculaturii corpului, necesară menținerii atitudinii în condiții diferite.

Deci, atitudinea corpului, corectă sau nu, se formează prin intermediul unor reflexe prin care individul iși menține aceleași raporturi între segmentele sale, atât în activitățile statice, cât și în cele dinamice.

Atitudinea este condiționată de caracterele constituționale și temperamentale, buna funcționare a organelor și sistemelor, sex, vârstă, greutatea, înălțimea corpului, etc (Duma,E.,1997). La dezvoltarea atitudinii contribuie procesele de creștere ale organismului, activitatea nervoasă superioară, felul de viață și muncă, ș.a.

Conform Balint,T., 2010, elementele active ale atitudinii sunt mușchii și nervii, care intervin în adoptarea, menținerea pozițiilor și efectuarea mișcărilor, iar cele pasive sunt oasele și articulațiile, a căror afectare determină alterarea raportului și poziției dintre diferitele segmente corporale.

Pârghiile osoase, angrenate prin intermediul articulațiilor, sunt menținute de mușchi, prin contracții adecvate, datorate stimulilor motori. Orice afecțiune a sistemului nervos se va răsfrânge asupra tonusului și contracției musculare, care nu vor mai putea acționa în mod corespunzător.

De asemenea, starea psihică are un rol important asupra atitudinii corpului, în statică și în mișcare, chiar dacă elementele pasive și active ale atitudinii sunt integre din punct de vedere morfologic și funcțional.

Trunchiul se menține vertical datorită coloanei vertebrale, care constituie axa de susținere a jumătății superioare a corpului. Aceasta prezintă 4 curburi în plan sagital: două cu convexitatea anterioară, numite lordoze (lordoza cervicală și cea lombară) și două cu convexitatea posterioară, numite cifoze (cifoza dorsală și cea sacro-coccigiană). Curbura toracală este cea primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la nivelul membrului superior drept. Celelalte curburi, cervicală și lombară, sunt compensatorii, rolul lor fiind acela de a restabili echilibrul corpului. Corpul omenesc prezintă un plan anterior, de mișcare și propulsie și unul posterior, de sprijin și stabilitate.

Tendința constantă a corpului este de înclinare spre înainte, din cauza greutății proprii, la care se adaugă greutatea capului, a centurii scapulare și a membrelor superioare. Împotriva tendinței de flectare și cădere înainte a trunchiului se opune musculatura paravertebrală prin contracția sa permanentă, asigurând rectitudinea trunchiului. Centura scapulară și membrele superioare sunt menținute în poziție corectă de mușchi susținători și fixatori.

Bazinul este cel care face trecerea spre membrele inferioare. Înclinarea sa spre înainte cu 30-45 de grade determină încurbarea coloanei lombare cu convexitatea anterior. Împotriva acestei mișcări se opun mușchii abdominali, fesierii mari și mușchii posteriori ai coapsei. În schimb, mușchii psoas și cei paravertebrali lombari produc, prin contracția lor, accentuarea lordozei lombare.

Fig nr.4 Retroversia bazinului Fig.nr.5 Anteversia bazinului

www.bretcontreras.com www.lostinfitness.blogspot.com

Orice înclinare a bazinului spre înainte accentuează curbura lombară, pe când redresarea sa determină reducerea lordozei sau chiar cifozarea acesteia.

Aceste modificări ale poziției bazinului și curburii coloanei lombare determină modificări ale celorlalte curburi, în scop compensator și de restabilire a echilibrului corpului. Urmărit în plan frontal, corpul uman apare constituit din două jumătăți simetrice și egale. Baza acestei simetrii este bazinul.

Orice înclinare laterală sau translație, produce o atitudine asimetrică (scoliotică) în plan frontal a coloanei vertebrale. Deci, toate modificările de poziție ale bazinului, fie în sens sagital (anteroposterior), fie în sens frontal, determină modificări ale poziției coloanei vertebrale și ale corpului în întregime. Datorită rolului său determinant, bazinul este considerat cheia atitudinii corecte a corpului.

Trunchiul se sprijină pe membrele inferioare la nivelul articulațiilor coxofemurale prin intermediul bazinului, fiind ținut în echilibru de ligamente și mușchi. Flexia trunchiului pe membrele inferioare se realizează din această articulație. Împotriva acestei mișcări se opun extensorii articulației, respectiv mușchii fesieri. La nivelul articulațiilor genunchiului, greutatea corpului tinde să flecteze membrele inferioare, dar aceasta forță este anihilată de contracția mușchiului cvadriceps, care se opune flexiei și menține membrele inferioare întinse în această articulație. Forțele care tind să încline corpul înainte în articulațiile gleznelor, sunt menținute în echilibru de tricepsul sural.

Modificarea sau alterarea unui singur element al aparatului stato-kinetic, duce la schimbarea raporturilor mecanice între segmente și crearea unor condiții funcționale noi. Sunt modificate în special poziția și funcția segmentelor supradiacente celui alterat. De aceea, gradul de influențare a atitudinii corpului este cu atât mai mare cu cât segmentul alterat este situat inferior în cadrul corpului.

Funcția de atitudine se realizează prin implicarea mecanismelor biomecanice, fiziologice și psihice.

Din punct de vedere biomecanic, gravitația este forța cea mai importantă care acționează asupra corpului. Toate celelalte forțe care intervin în statica și dinamica organismului rezultă din interacțiunea cu forța gravitațională.

Aceasta acționează asupra tuturor elementelor corpului uman. Învingerea gravitației presupune un consum mare de energie și uzura structurilor aparatului locomotor.

Punctul de referință asupra căruia acționează această forță se numește centru de greutate. Situarea centrului de greutate depinde atât de poziția corpului cât și de cea a segmentelor care îl compun, deoarece fiecare segment are propriul său centru de greutate. Prin însumarea forțelor gravitaționale care acționează asupra acestora, se obține o rezultantă ce va acționa asupra corpului luat ca întreg. (www.yumeiho.ro)

Centrele de greutate ale diferitelor segmente-cap și gât, torace și abdomen, bazin și membre- nu sunt situate pe aceeași verticală, deoarece nu ar asigura stabilitatea corpului în mișcare și rezistența la acțiunile mecanice externe. De aceea, centrul de greutate al fiecărui segment este situat înapoia sau înaintea unui plan vertical care ar împărți corpul în două jumătăți antero-posterioare, asimetrice.

Modificarea pe termen lung a poziției dominante a centrului de greutate influențează starea și biomecanica întregului organism. Sunt implicate schimbări deseori majore ale articulațiilor, mușchilor, tendoanelor și ligamentelor, prin uzura acestora.

Echilibrul este definit în funcție de capacitatea de a realiza armonios mișcarea sau de a păstra o poziție statică, stabilă. Acesta este dependent de poziția centrului de greutate al corpului. Coloana vertebrală este cea care are rolul de a genera și susține verticalitatea corpului în câmpul gravitațional, atât în timpul mișcării, cât și în timpul repausului. În raport cu situarea centrului de gravitație față de poligonul de susținere, echilibrul poate fi de două feluri: stabil- când centrul de greutate este sub suprafața de sprijin și instabil- când centrul de greutate se află deasupra suprafeței de sprijin. De obicei, corpul se află în echilibru instabil. Acesta variază ca valoare în funcție de înălțimea centrului general de greutate față de suprafața de sprijin,

mărimea suprafeței de sprijin și locul unde cade verticala pe suprafața de sprijin.

Printr-o adaptare promptă și precisă, organismul își repartizează forțele pentru menținerea sau restabilirea atitudinii. Astfel, mușchii, articulațiile și oasele suferă modificări structurale și funcționale în vederea menținerii atitudinii corpului.

Sistemul muscular face față permanent oricăror schimbări a raporturilor dintre corp și mediul extern, dintre corp și segmentele sale prin diverse contracții, concentrice și excentrice, în interiorul și în afara segmentului de contracție, sinergice și antagoniste, perfect sincronizate și adaptate situațiilor cele mai complexe.

Tonusul muscular reprezintă o stare de contracție permanentă a mușchilor, datorită căreia se menține postura și echilibrul corpului. Acesta depinde de gradul de contracție musculară și de proprietățile mecanice ale mușchiului.

Atitudinea corectă a corpului nu se bazează doar pe dezvoltarea masei musculare sau pe creșterea tonusului muscular, ci și pe coordonarea dintre lanțurile musculare agoniste și antagoniste.

Funcția de atitudine nu ar fi posibilă fără participarea permanentă a sistemului nervos, care prin segmentele sale central și periferic, dar mai ales prin organele specializate-proprioceptori, exteroceptori și analizatorii acustico-vestibular și vizual-contribuie la formarea unui adevărat simț al atitudinii.

În plus, atitudinea este influențată și de mișcările de respirație.

Poziția așezat este specifică persoanelor cu activitate de birou.

Suprafața de sprijin este mai largă în comparație cu poziția de ortostatism, fiind constituită din regiunea fesieră și zona posterioară a coapselor ce se sprijină pe scaun și de picioare care se sprijină pe sol.

Necesită un consum energetic mai mic și are centrul de greutate apropiat de suprafața de sprijin și deplasat spre limita dorsală a corpului, fapt ce conferă o stabilitate mult mai mare în plan ventral, decât dorsal.

Bazinul este orizontalizat și determină diminuarea curburii lombare.

Păstrarea acestei poziții necesită contracția permanentă a lanțurilor musculare dorsale și în mod deosebit a musculaturii cefei și paravertebrale, care asigură menținerea verticală a capului și trunchiului.

Adaptarea și menținerea acestei poziții o perioadă mai lungă de timp generează oboseala mușchilor spatelui, alungirea musculaturii cefei și trunchiului, pierderea tonusului de postură și atrofia lor progresivă, ceea ce duce la apariția deviațiilor coloanei vertebrale în plan sagital.

Pozițiile vicioase adoptate fie din cauza oboselii, mobilierului neadecvat sau tulburărilor senzoriale de văz sau auz determină deviații ale coloanei și în plan frontal.

De asemenea, este afectată și funcția respiratorie, prin faptul că toracele înfundat comprimă plămânii, micșorând capacitatea respiratorie.

Inactivitatea impusă de poziția așezat duce la probleme circulatorii deoarece ritmul inimii încetinește iar fluxul de sânge se diminuează. Oboseala se datorează și activității reduse a sângelui care privează mușchii de oxigen și nutrienți, factori ce mențin corpul sănatos și activ. (www.medicina-naturistă.ro/stil-de-viață/efecte-grave-ale-statului-pe-scaun-timpîndelungat.html)

Sângele stagnează în picioare și duce la umflarea acestora.

Fig.nr. 6 Poziția așezat

www.suitcampfitness.com

Persoanele cu activitate de birou dezvoltă o cifoză habituală, adică o atitudine cifotică netratată la timp, produsă prin menținerea zilnică a poziției cifotice.

Atitudinea cifotică reprezintă o exagerare a curburii fiziologice toracale, care se poate prelungi în regiunea lombară superioară, în zona cervicală inferioară, sau

pe întreaga coloană vertebrală.

Factorii care contribuie la această atitudine sunt tulburarea capacității de sprijin a coloanei vertebrale datorate insuficienței musculaturii extensoare, laxitatea capsulo-ligamentară (mobilitatea articulară exagerată) și un control nervos insuficient.

Cifoza habituală este expresia unei poziții relaxatoare, mai economicoasă din punctul de vedere al efortului muscular și nervos, întrucat se realizează doar pe seama rezistenței pasive a ligamentelor și a elasticității musculaturii întinse.

Condițiile inadecvate de muncă și viața – masa de lucru joasă, scaunul prea înalt față de masa de lucru, activitatea statică prelungită și necompensată prin exerciții fizice,munca obositoare și lipsa de educație a unei ținute corecte- contribuie la apariția și menținerea atitudinii cifotice.

Persoanele care petrec foarte mult timp la birou au trunchiul în flexie și toracele înfundat, capul și gâtul înclinate înainte, omoplații depărtați de coloană și desprinși de pe torace, umerii sunt aduși înainte și căzuți, membrele superioare și inferioare sunt flectate, iar abdomenul este proeminent și deseori ptozat, bazinul este înclinat.

Musculatura spatelui este întinsă, mușchii obosesc și se atrofiază, musculatura abdominală și toracală este scurtată, iar mușchii regiunii fesiere devin atoni și atrofici. De aceea apar și tulburări de mobilitate ale coloanei vertebrale.

Având în vedere că deviația cifotică antrenează nu numai coloana vertebrală, ci și elemente anatomice ale spatelui- omoplați, umeri, coaste, mușchi- putem vorbi despre un spate cifotic. La persoanele care petrec mult timp în așezat, gibozitatea este mai mult de origine costală decât vertebrală, unghiurile posterioare ale coastelor fiind foarte accentuate. De asemenea, cifoza se poate compensa cu accentuarea lordozei cervicale și lombare. (Manole,L.,2009-2010)

Curbura cifotică se asociază deseori și cu o scolioză, datorată printre altele și de poziția picior peste picior care determină înclinarea laterală a bazinului.

Scolioza reprezintă o deviație în plan frontal, cu convexitatea spre partea stânga sau dreapta, sub forma literei C sau S. Aceasta este provocată de o funcție insuficientă sau asimetrică a coloanei vertebrale. Se compensează prin altă curbură în sens opus și se insoțește de modificări ale vertebrelor și țesuturilor moi, iar mobilitatea coloanei vertebrale scade. Musculatura de partea concavității este contractată, iar cea de partea convexitatii este alungită.

Deviația laterală este însoțită de torsionarea corpurilor vertebrale spre partea convexității curburii, de accentuarea unghiului posterior al coastelor și de apariția gibozității vertebro-costale care este mai accentuată posterior de partea convexității curburii și mai puțin accentuată anterior de partea concavității curburii.

Astfel, toracele adoptă o formă ovală, oblică. Se produc asimetrii ale elementelor centurii scapulare (umeri și omoplați asimetrici) și ale centurii pelviene.

Bazinul și șoldurile devin deasemenea asimetrice față de planul transversal.

Umărul de partea convexității curburii dorsale este ridicat, iar omoplatul corespunzător- ridicat și desprins. Umărul de partea concavității este coborât, iar omoplatul este deasemenea coborât și lipit de planul costal.

Apar asimetrii ale șoldurilor datorită translatării bazinului: șoldul de partea convexității curburii lombare este coborât, iar cel de partea concavității este ridicat.

Apar dureri persistente în regiunea lombară și interscapulară în pozițiile stând și așezat. (Balint,T.,2010)

Fig.nr.7 Musculatura contractată în deviația scoliotică

www.ghetto-nurd.com

2.4. IMPLICAȚIILE KINETOPROFILAXIEI SECUNDARE ÎN COREC-TAREA CERVICALGIILOR

Algiile cervicale reprezintă o problemă de sănătate des întâlnită în rândul persoanelor cu activitate de birou. Acestea se datorează atât fenomenelor de spondiloză cervicală, cât mai ales stresului musculaturii și ligamantelor cervicale.

Gâtul este o regiune extrem de solicitată mecanic, static și dinamic. Cele peste 2 kg ale masivului cranio-facial sunt susținute de un fragil și extrem de mobil pilon care este coloana cervicală. (Sbenghe,T.,1991: 72)

Profilaxia, provenită din franțuzescul "prophylaxie", conform latinescului "pro"- înainte și "phylaxis"- protecție, reprezintă ansamblul măsurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor.

Studiile pentru relevarea importanței profilaxiei au dus spre o imagine complexă a acesteia privind: scopul, obiectivele, principiile, strategiile, nivelele, factorii determinanți, etc.

Profilaxia are menirea de a combate, ameliora, influența o stare, printr-un set întreg de măsuri, aplicate în scopul de a promova, ocroti, preveni, reduce riscul sau consecințele privind starea de sănătate. (Grigore,V.,2007)

Scopul kinetoprofilaxiei secundare este de a combate deficiențele apărute, de a elimina factorii favorizanți, de a preveni complicațiile generate de afecțiune și de a forma o postură corectă, conștientă. Mijloacele, metodele și procedeele folosite, înglobate într-un program bine structurat și individualizat, apoi aplicarea lui cu perseverență și corectitudine conduce la diminuarea și corectarea simptomelor existente și prevenirea instalării altor complicații.

Metodele kinetice, gimnastica medicală reprezintă un element de bază al kinetoprofilaxiei secundare.

Kinetoprofilaxia aparatului locomotor urmărește menținerea amplitudinilor de mișcare normale ale articulațiilor, menținerea forței și rezistenței musculare în limite necesare fiziologic tipului de activitate a indivizilor, menținerea unei bune coordonări a mișcărilor și a capacității de efort generale a organismului.

Exercițiile de gimnastică profilactică, pentru a reprezenta mijloace reale de prevenire a suferințelor aparatului musculo-artrokinetic, trebuie să intre în obiectivul zilnic al fiecarui individ.

Metodele comportamentale reprezintă o multitudine de activități, gesturi, obiceiuri, mai mari sau mai mici care fac parte din viața noastră zilnică și care trebuie să fie combătute pentru că pot deveni factori stresanți pentru structurile aparatului locomotor. Introducem în cadrul metodelor comportamentale poziția corectă de a sta pe scaun la masa de lucru. Cunoașterea și aplicarea permanentă a unor comportamente de activitate de viață reprezintă aspectul cel mai important al profilaxiei suferințelor tendo-musculare sau articulare.

Există o relație strânsă între aliniamentul segmentelor corpului, o statică normală și bună funcționare a aparatului locomotor.

Echilibrul postural al corpului și corecta aliniere a tuturor segmentelor se apreciază atât pe baza unor măsurători somatometrice, cât și prin simpla apreciere vizuală a corpului. O serie de dezaliniamente și tulburări posturale determină, treptat, suferințe mio-articulare locale sau la distanță. Unele din aceste tulburări de aliniament și postură forțează corpul la organizarea unor posturi și aliniamente compensatorii, care sunt considerate patologice.

Activitățile zilnice profesionale, care obligă la poziții prelungite, de multe ori incorecte, determină treptat posturi defectuoase. Cele mai frecvente la nivel cervical sunt avansarea poziției capului sau ușoara înclinare laterală a lui.

Aceste deviații trebuie combătute, kinetoprofilaxia lor trebuie să înceapă cât mai precoce. Baza unei posturi corecte o constituie autocontrolul poziției corpului.

Profilaxia suferințelor musculare și articulare are la bază în primul rând,

respectarea unor reguli, în activitatea profesională și extraprofesională.

Aceste reguli constau în evitarea oricăror posturi, mișcări, obiceiuri care pot deveni dăunătoare pentru structurile articulare și periarticulare.

În al doilea rând, este vorba de învățarea și executarea cu regularitate a unui program de kinetoprofilaxie, menit să mențină o funcționalitate normală articulară și musculară, cât și o capacitate de efort bună. În al treilea rând, tot ca regulă profilactică, respectarea unui regim alimentar, pentru evitarea creșterii ponderale sau pentru combaterea ei la hiperponderali.

Atât regulile comportamentale, cât și exercițiile de gimnastică cu obiectiv profilactic urmăresc realizarea următoarelor scopuri:

dezvoltarea simțului unui bun aliniament al corpului

menținerea sau creșterea mobilității articulare

menținerea sau creșterea forței și rezistenței musculare la nivelul necesităților activității depuse

asigurarea unei flexibilități normale a structurilor periarticulare

relaxarea musculaturii care nu este în activitate, permițând astfel o mișcare eficientă printr-o coordonare bună

În cazul când suferințele aparatului locomotor au apărut, conturând o boală reumatismală cu evoluție cronică, alături de măsurile terapeutice necesare în perioada de acutizare a acestor suferințe este obligatoriu să se ia în considerație și o suită de măsuri menite să oprească sau să încetinească evoluția bolii, să rărească și să reducă puseurile de acutizare, să evite sau să limiteze apariția posibilelor complicații, mai ales în ce privește pierderea capacității funcționale a aparatului locomotor. Aceste măsuri, variate ca natură, reprezintă ceea ce numim profilaxie secundară. Spre deosebire de profilaxia primară, care se adresează unui organism sănătos încă, profilaxia secundară se adresează unui organism deja afectat de boală, mijloacele ei adaptându-se bolii respective.

Fenomenele degenerative discovertebrale cervicale cresc ca incidență o dată cu vârsta. Aceste suferințe se pot prezenta într-o mare varietate clinică, de la simpla durere cervico-occipitală sau cervico-dorsală până la tulburările de circulație cerebrală (vertebro-bazilare) sau iritarea/compresia rădăcinilor nervilor care inervează membrul superior (nevralgia cervico-brahială).

Spondiloza cervicală este o boală cronică care evoluează mai lent sau mai repede în funcție de modul în care știm să ne menajăm acest segment al corpului nostru. (Sbenghe,T.,1991)

Kinetoprofilaxia secundară a bolilor cronice trebuie înțeleasă ca o preocupare neîntreruptă, acesta fiind singurul mod de a realiza lupta contra factorilor de risc, care în majoritate sunt permanenți.

Stațiunea balneară se înscrie ca un element deosebit de important în contextul kinetoprofilaxiei unui larg grup de boli cronice, inclusiv afecțiunile de uzură ale aparatului musculo-articular.

Cura balneară profilactică activă a fost concepută și organizată ca o veritabilă școlarizare a cursanților, în care aceștia învață teoretic și practic cum trebuie evitați factorii de risc, cum trebuie să-și organizeze activitatea și cum să-și conserve starea de sănătate.

Mediul balnear este favorabil unei astfel de școlarizări, deoarece pacienții sunt scoși din condițiile de viață și muncă obișnuite, se află într-o ambianță de relaxare și refacere, au la dispoziție toate instalațiile și amenajările necesare pentru aplicații practice, își pot însuși repede toate elementele programelor de profilaxie pe baza lucrului în grupuri omogene.

Principalele obiective ale curei balneare profilactice active pentru suferințele musculo-articulare sunt următoarele:

învățarea pozițiilor corecte ale corpului în timpul cărora solicitările articulare și periarticulare sunt minime, putând fi deci menținute pe durate de timp mai lungi fără să pericliteze integritatea structurilor musculo-articulare și ligamentare.

învățarea tehnicilor de relaxare musculară și sesizarea diferenței între relaxare și contracție musculară

învățarea modului în care se poate executa un efort fizic, mai ales datorat solicitărilor profesionale, care să aibă implicații minime asupra structurilor aparatului locomotor și cel mai important, asupra coloanei vertebrale

învățarea unui complex de exerciții menit să mențină amplitudinile articulare fiziologice

învățarea modului în care se menține sau se poate crește forța musculară, ca și a modului în care trebuie reechilibrate forțele grupelor antagoniste musculare

învățarea cu un regim de mișcare general, sănătos, care să evite sedentarismul

învățarea cu un regim alimentar dietetic, care să evite obezitatea

învățarea unor modalități de antrenare a mecanismelor de termoreglare ale corpului, de antrenare la excitanții reci, care pot declanșa suferințe ale aparatului locomotor

Toate aceste obiective sunt urmărite în cadrul curelor profilactice balneare active, care se execută în grup prin programe de kinetoprofilaxie în sala de gimnastică, în bazine cu apă minerală și în aer liber, proceduri balneare contrastante, terapie educațională și regim alimentar și cură sanatorială.

(Sbenghe,T.,1991,p.131-133)

Mijlocul de bază pentru corectarea cervicalgiilor este exercițiul fizic corectiv. Acesta se definește ca fiind o acțiune corporală, statică sau dinamică, încadrată în cerințele generale de practicare a exercițiilor fizice (anatomice, biomecanice, fiziologice, pedagogice și igienice) folosită în scopul prevenirii și corectării deficiențelor fizice. Acest scop se realizează pe baza efectelor morfo-plastice, morfo-genetice, fiziologice și educative ale exercițiilor fizice.

În acțiunea de corectare a cervicalgiilor ne bazăm pe efectele multiple ale exercițiilor corective care se răsfrâng asupra structurii corpului, a funcțiilor organice și psihicului, elemente care influențează în funcție de mecanismul de producere al fiecărei cervicalgii în parte, duc la prevenirea și corectarea lor.

Exercițiile trebuie să tonifice musculatura corpului pentru a asigura forța necesară menținerii segmentului deficient în atitudine corectă și să acționeze în același timp și asupra sistemului nervos la nivelul căruia se realizează stereotipia de redresare și menținere în mod conștient și apoi automatizat atitudinea corectă a segmentului respectiv.

Acțiunea statică a exercițiului fizic constă fie dintr-o poziție corectă, corectivă sau hipercorectivă, fie dintr-un efort izometric.

Poziția ca acțiune statică poate fi continuată printr-o acțiune dinamică, sau printr-un efort static (izometric).

Acțiunea dinamică a exercițiului fizic se concretizează în exerciții corective dinamice care au în structura lor mișcări ale segmentelor deficiente cu structura corectivă ce pot fi efectuate pasiv, activ liber sau activ cu rezistență.

( Bratu,A.I., 1977, p.18-19)

Exercițiile de conștientizare au scopul de a permite subiectului să învețe să-și poziționeze corect segmentele; ele implică alegerea unei poziții corecte și a unor modalități care să-i ofere subiectului posibilitatea de a o ține sub control.

Exercițiile de mobilizare articulară au scopul de a întreține sau de a restaura funcționarea normală a articulațiilor, mai mult sau mai puțin afectate de modul nostru de viață.

Exercițiile de dezvoltare a masei musculare permit tonifierea musculaturii antigravitaționale, precum și a fibrelor musculare care, prin echilibrarea tensiunii lor, permit adoptarea unei stațiuni verticale corecte. (Plas,F.,2001,p.138-140)

În viața de fiecare zi și chiar în activitățile profesionale cu caracter fizic, nu se utilizează întreaga amplitudine de mișcare a unei articulații, ci se folosesc unghiuri mai mici decât cele fiziologice. Acest lucru duce la pierderea treptată a amplitudinilor maxime de mișcare prin retractări ale capsulei și țesuturilor moi periarticulare. Consecințele pot fi locale, prin modificări de presiuni intraarticulare, lubrefiere incompletă, incongruențe, dar și la distanță, unde cauza este depistată cu greutate. Astfel,apar compensările prin deviații și contracturile dureroase.

De aceea, în programul de profilaxie va intra obligatoriu executarea de mișcări ample, pe toată excursia de mobilitate articulară.

Sedentarismul și absența unui oarecare efort muscular, vor avea repercursiuni importante și asupra forței musculare. Neutilizarea zilnică a unei forțe musculare de aproximativ 25-30 % din valoarea maximă a forței mușchiului va determina o progresivă scădere a capacității mușchiului și a forței lui de contracție. În plus, lipsa mișcărilor complete va determina retracție musculară.În acest fel, se explică multe din suferințele mio-articulare pe care le prezintă persoanele ce desfășoară activitate de birou. Prin intermediul exercițiilor de recuperare, kinetorpofilaxia secundară previne și corectează aceste deficiențe. (Sbenghe,T.,1991,p. 48-49)

Este cunoscut efectul benefic asupra corpului uman al exercițiilor de gimnastică, cu condiția ca acestea să fie optim alese și dozate în funcție de persoană.(Grigore,V.,2007,p.202)

Exercițiile de recuperare sunt ușor de înțeles și învățat, iar efectuarea lor nu durează prea mult timp. Nu cer abilități deosebite, deci pot fi executate și de cele mai neantrenante persoane. Permit progresivitatea pe măsură ce se desfășoară în timp și acoperă toate obiectivele generale ale kinetoprofilaxiei aparatului locomotor. (Sbenghe,T.,1991,p. 94)

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Obiectivele și sarcinile cercetării:

documentarea teoretică din diferite surse: bibliotecă, internet, privind aspectele de bază ce susțin tema de față, aspecte teoretice legate de segmentul cervical si de implicațiile kinetoprofilaxiei secundare;

stabilirea ipotezelor cercetării, precum și modalitatea prin care vor fi verificate și eventual confirmate;

selectarea eșantionului de subiecți, respectiv 3 persoane cu activitate de birou care prezintă afecțiuni cervicale;

depistarea și selectarea unor cazuri reprezentative în concordanță cu tema aleasă;

înregistrarea datelor obținute;

reprezentarea grafică a datelor finale, interpretarea rezultatelor și prezentarea concluziilor;

redactarea lucrării de licență conform metodologiei în scopul popularizării rezultatelor obținute printre specialiștii în domeniu

Durata și etapele cercetării:

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în perioada octombrie 2012-mai 2013 în patru etape:

Etapa I: a constat în documentarea teoretică privind tema aleasă, prin studierea literaturii de specialitate, a referințelor bibliografice existente în biblioteca Universității din Bacău, consultarea directă cu cadre de specialitate și a îndrumatorului de lucrare. În urma acestor consultări am putut elabora ipoteze și supoziții care au constituit punctul de plecare al cercetării.

Etapa II: s-a rezumat la organizarea și desfășurarea studiului. În această etapă am avut contact direct cu subiecții, i-am selectat și am format grupul de studiu propriu-zis.

Etapa III: a constat în selectarea a trei subiecți, evaluarea funcțională a acestora și întocmirea unui program de recuperare pentru afecțiunea respectivă

Etapa IV: s-a rezumat la prezentarea și interpretarea datelor, finalizarea cercetării, desprinderea concluziilor generale si redactarea lucrării conform ghidului metodologic

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Pentru organizarea cercetării și întocmirea lucrării am elaborat următoarele ipoteze:

să presupunem că persoanele care desfășoară activitate de birou prezintă afecțiuni ale segmentului cervical

să presupunem că prin identificarea afecțiunilor, putem combate simptomele și preveni agravarea acestora cu ajutorul kinetoprofilaxiei secundare

3.3. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Subiecții cuprinși în cercetare sunt în număr de 3, doi de sex feminin și unul de sex masculin din Municipiul Bacău. Selecția s-a realizat în funcție de disponibilitatea și acceptul acestora, iar cercetarea propriu-zisă s-a desfășurat la domiciliul fiecărui pacient.

Scopul cercetării a fost de a evidenția importanța kinetoprofilaxiei secundare în afecțiunile cervicale ce apar la persoanele cu activitate prelungită la birou

Prezentăm în continuare tabelul nominal al subiecților cuprinși în cercetare:

Tabelul nr.1 Eșantionul de subiecți

Cercetarea s-a desfășurat la domiciliul pacienților și a avut ca bază materială un goniometru, un baston și o minge.

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

În cadrul acestei lucrări de cercetare am folosit o serie de metode specifice cercetării, atât în scopul asigurării substratului științific dar și teoretic al temei alese, cât și pentru colectarea, înregistrarea și prelucrarea datelor capabile să susțina activitatea desfășurată și rezultatele obținute.

3.4.1. Metoda documentării teoretice

Documentarea reprezintă o metodă de bază și absolut necesară în cercetare.

Aceasta este prima etapă a oricărui demers științific, o activitate individuală, specifică fiecărui cercetător. (Ababei,R.,2006)

O dată cu alegerea temei, următorul pas a fost consultarea literaturii de specialitate, a numeroaselor surse bibliografice aflate la biblioteca Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău și a surselor de internet.

Aceste materiale m-au ajutat la redactarea unui suport teoretic dar și în aprofundarea cunoștințelor legate de această lucrare de cercetare.

Metoda documentării a fost necesară pentru fixarea obiectivului și a scopului cercetării.

3.4.2. Metoda observației

Metoda de observație sistematică constă în studierea comportamentului atunci când se produce spontan, cercetătorul înregistrându-l fără a încerca să-l influențeze. (Ababei,R.,2006)

În cercetarea de față am folosit observația directă. Accesul nemijlocit la fenomenul studiat mi-a oferit posibilitatea de a observa posturile adoptate de persoanele cu activitate de birou, modificările morfo-funcționale apărute în urma acestora și evoluția recuperării.

3.4.3. Metoda anchetei

Ancheta, ca metodă de cercetare, ocupă un loc foarte important în obținerea informațiilor necesare cunoașterii subiecților.

Aceasta a constat în convorbirea cu subiecții în ceea ce privește participarea lor în cadrul studiului și implicit consimțământul acestora.

De asemenea, prin intermediul acestei metode am reușit să aflu date despre pacienți, extrem de importante în desfășurarea cercetării.

3.4.4. Metoda măsurării și evaluării folosite

Măsurarea reprezintă un proces care constă în obținerea unei descrieri, cel mai adesea numerică, a gradului la care un individ posedă o anumită caracteristică. (Ababei,R.,2006)

Această metodă am folosit-o pentru determinarea diagnosticului funcțional al pacienților, pe baza căruia am stabilit obiectivele de tratament, mijloacele, metodele kinetoterapeutice și programul de tratament.

Măsurarea a constat în realizarea unui bilanț articular, a unui bilanț muscular și a unor teste funcționale specifice coloanei cervicale.

3.4.5. Metoda experimentală

Această metodă are ca și caracteristică esențială faptul că face posibilă stabilirea de relații de cauzalitate între evenimente și permite cu adevărat explicarea fenomenului studiat. (Ababei,R.,2006)

Metoda experimentului a fost utilizată în această activitate de cercetare pentru verificarea ipotezelor.

Experimentul s-a realizat prin aplicarea programelor de recuperare celor 3 pacienți.

3.4.6. Metoda prelucrării datelor

O dată cu adunarea datelor, următorul pas a fost prelucrarea acestora pentru a obține o serie de rezultate în lucrarea de cercetare.

Metoda constă în prelucrarea rezultatelor obținute în urma efectuării bilanțului articular și muscular al coloanei cervicale.

Datele dobândite au fost întabelate și ulterior prelucrate grafic cu ajutorul metodei grafice. Această metodă a fost folosită pentru a capta o mai bună vizualizare și înțelegere a datelor colectate pe tot parcursul activității de cercetare și o interpretare cât mai bună a rezultatelor.

3.4.7. Tehnici moderne de înregistrare

Metodele moderne de înregistrare folosite sunt fotografiile, în număr de 8 la primul pacient, respectiv 6 la fiecare din următorii doi subiecți. Rolul acestora este pentru o mai bună vizualizare a exercițiilor efectuate și pentru a sublinia evoluția de creștere a funcționalității coloanei cervicale.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Studiul a constat într-o evaluare funcțională a segmentului cervical aplicată fiecărui pacient în parte, urmată de stabilirea diagnosticului funcțional, a obiectivelor generale de tratament și aplicarea programului de recuperare specific,folosind diverse mijloace si metode de tratament.

Evaluarea funcțională a coloanei cervicale am realizat-o printr-un bilanț articular, unul muscular și o serie de teste funcționale.

În evaluarea mobilității coloanei cervicale am folosit goniometrul, pentru a testa amplitudinile maxime existente pe mișcările de flexie, extensie, înclinare dreapta-stânga și rotație dreapta-stânga.

La evaluarea mișcărilor de flexie și extensie, pacientul stă în șezând, iar examinatorul lateral de acesta, goniometrul poziționându-se astfel: centrul goniometrului se plasează la nivelul articulației temporo-mandibulare, brațul fix urmărește linia ce unește conductul auditiv cu comisura buzelor, iar brațul mobil urmărește același reper în poziția finală. Mișcarea de flexie constă în apropierea bărbiei de stern, iar cea de extensie în apropierea occiputului de coloana vertebrală.

Evaluarea mișcării de înclinare se realizează din poziția așezat, subiectul apropiind urechea de acromion, până la limita maximă de mișcare, iar examinatorul stă în spatele subiectului. Goniometrul se poziționează astfel: centrul se plasează la nivelul vertebrei C7, pe partea posterioară, brațul fix urmărește linia mediană a capului (vertexul), iar brațul mobil urmărește același reper în poziția finală.

Mișcarea de rotație se evaluează din șezând, subiectul rotind capul înspre o parte, până la limita de mișcare, iar poziția examinatorului este în spatele subiectului. Centrul goniometrului se poziționează la nivelul vertexului, brațul fix urmărește linia imaginară a vârfului nasului iar brațul mobil urmărește același reper dar în poziție finală.

Valorile normale ale bilanțului articular sunt următoarele:

flexie: 30-45o

extensie: 35-45o

înclinare: 35-45o

rotație: 45-70o

Bilanțul muscular constă în evaluarea forței maxime a mușchilor ce realizează mișcarea de flexie (mușchii sternocleidomastoidieni și scaleni prin contracție bilaterală), extensie (mușchii spleniusul gâtului, semispinalul gâtului,

trapezul, lungul capului și al gâtului prin contracție bilaterală), înclinare (mușchii scaleni și sternocleidomastoidieni prin contracție unilaterală) și rotație ( mușchii sternocleidomastoidieni, oblic inferior al capului, mușchii multifizi și scaleni, prin contracție unilaterală)

Evaluarea forței musculare se face prin intermediul unei scale de la 1 la 5.

La forța minimă, mușchiul este incapabil să realizeze mișcarea, la forța 2 mușchiul realizează mișcarea din poziția fără gravitație, la forța 3 din poziția antigravitațională, la forța 4 mușchiul realizează mișcarea antigravitațional,

împotriva unei rezistențe ușoare, iar la forța maximă efectueză mișcarea antigravitațional, împotriva unei rezistențe mai mari, sau excentrice.

Testarea mușchilor flexori și extensori ai coloanei cervicale se realizează din poziția fără gravitație, care este cea de decubit lateral, cu capul și gîtul susținute în palmă de către evaluator. Pacientul este rugat să efectueze mișcarea de flexie și extensie, iar dacă acest lucru este posibil, se trece la testarea mușchilor din poziția antigravitațională, care este cea de decubit dorsal pentru mușchii flexori, respectiv decubit ventral pentru mușchii extensori.

Pentru mușchii ce realizează mișcarea de înclinare, poziția fără gravitație este cea de decubit dorsal, iar poziția antigravitațională de decubit heterolateral față de partea în care urmează a fi executată mișcarea.

Testarea mușchilor ce realizează rotația capului și gâtului se face din așezat pentru poziția fără gravitație și din decubit homolateral, față de partea pe care se află musculatura de testat, pentru poziția antigravitațională.

Testele funcționale aplicate, specifice coloanei cervicale sunt următoarele:

Testul tracțiunii: se realizează la pacienții care prezintă dureri din cauza comprimării rădăcinilor nervoase. Se aplică o priză sub bărbie, iar cealaltă la nivelul occiputului și se tracționează coloana cervicală în sus. Testul este considerat pozitiv dacă această manevră scade sau face ca durerea să dispară.

Testul Spurling: se realizează pentru depistarea unei compresiuni la nivelul trunchiului brahial. Pacientul înclină și rotește capul mai întâi într-o parte și apoi în cealaltă. În acest timp,se aplică o presiune ușoară în axul longitudinal al gâtului. Dacă apare durere în brațul înspre care s-a înclinat capul, testul este pozitiv.

Testul abducției umărului: se realizează pentru depistarea unei hernii de disc, sau a unei compresii a rădăcinilor nervoase la nivelul coloanei cervicale.

Subiectul realizează abducția umărului astfel încât antebrațul să se sprijine pe cap. Dacă această mișcare scade durerea, testul este pozitiv.

Testul scalenilor: se realizează pentru a depista contractura mușchilor scaleni. Subiectul realizează o rotație a capului înspre partea afectată și duce bărbia deasupra claviculei. Testul este pozitiv dacă apare durere de partea înspre care s-a efectuat mișcarea capului.

Testul sindromului de defileu toraco-brahial: subiectul face o inspirație profundă, duce capul în extensie, iar examinatorul îi duce membrul superior de partea afectată în extensie maximă. Se compară pulsul radial din această poziție cu cel din poziția anatomică. Dacă este mai mic,testul este pozitiv.

(Balint,T.,2007)

În programul de recuperare am folosit următoarele mijloace și metode kinetoterapeutice:

Posturarea- este o tehnică anakinetică ce constă într-o atitudine impusă întregului corp sau doar a unor părți, în scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau evita instalarea unor devieri de statică și poziții vicioase sau pentru a facilita un proces fiziologic

(Manole,L.,2009-2010)

Masajul terapeutic- reprezintă un mijloc kinetoteraputic cu rol în tratarea diverselor afecțiuni și în recuperarea după diverse îmbolnăviri, în tratamentul funcțional al leziunilor și tulburărilor evolutive. (Mârza,D.,2010)

Metoda miotensivă- este folosită pentru inducerea relaxării musculare.

Constă într-o contracție izometrică a mușchiului timp de 6 secunde, urmată de o relaxare lentă de 6 secunde și o întindere pasivă a mușchiului de 4-5 ori

Tracțiunea axială- reprezintă o modalitate tehnică a mobilizării pasive, ce face parte din grupul tehnicilor kinetice dinamice. Se realizează în axul segmentului sau articulației, putându-se executa manual sau prin diverse instalații. (Manole,L.,2009-2010). Are rol analgetic, reduce compresiunile discale pe formațiunile nervoase și stimulează producerea de lichid sinovial în articulații.

Gimnastica medicală- constă în exerciții fizice analitice și globale realizate cu scopul de a influența aparatul locomotor, prin creșterea mobilității articulațiilor, forței musculare, stabilității, coordonării, etc.

Stretchingul- are rolul de a îmbunătății elasticitatea și tonusul mușchilor și de a relaxa mușchii contracturați

Metoda de facilitare neuro-musculară și proprioceptivă(FNP)- constă în redarea ușurinței activităților mecanismului neuromuscular; scopul acestei metode este de combinare a factorilor facilitatori pentru a-i pune în acțiune simultan

Inițierea ritmică(IR)- este o tehnică pentru promovarea mobilității, ce se aplică în hipertonia care limitează mișcarea sau când mișcarea nu poate fi inițiată.

Rotația ritmică(RR)- este larg utilizată în diverse situații de deficite funcționale motorii și este indicată în special în cazurile de hipertonie cu dificultăți de mișcare activă

Relaxarea-opunerea(RO)- este o tehnică pentru promovarea mobilității, pur izometrică, utilizată atunci când amplitudinea unei mișcări este limitată de contractura musculară. Este indicată atunci când este cauza limitării mișcării sau se asociază contracturii- retracturii musculare

Inversarea lentă(IL)- este o tehnică cu caracter general, care constă în contracții concentrice ritmice ale tuturor agoniștilor și antagoniștilor dintr-o schemă de mișcare fără pauză între inversări, realizate pe toată amplitudinea

Inversarea lentă cu opunere(ILO)- este o variantă a tehnicii precedente, în care se introduce contracția izometrică la sfârșitul amplitudinii de mișcare

Inversarea agonistică(IA)- este o tehnică care utilizează pe direcțiile de mișcare atât contracții concentrice, cât și contracții excentrice.

Contracția izometrică în zona scurtată(CIS)- este o tehnică pentru promovarea stabilității, în care se execută doar izometria în zona scurtată a mușchiului

Izometria alternată(IzA)- constă în executarea de contracții izometrice și pe agoniști și pe antagoniști,alternativ, fără să se schimbe poziția corpului

Stabilizarea ritmică(SR)- este o tehnică ce are la bază tot izometria,

realizată pentru creșterea mobilității, stabilității și constă în contracții izometrice pe agoniști și antagoniști între care nu se permite relaxarea. Forța de contracție izometrică crește progresiv, iar după atingerea maximului de contracție se recomandă relaxarea lentă.

(Manole,L.,2009-2010)

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRE-TAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR

În cadrul acestui studiu am evaluat funcționalitatea coloanei cervicale a trei subiecți din Municipiul Bacău, doi de sex feminin și unul de sex masculin, care au activitate permanentă de birou.

Primul subiect, B.R., de sex feminin, în vârstă de 56 ani, prezintă următoarele valori ale mobilității articulare:

Tabel nr.2 Valorile obținute în urma bilanțului articular (B.R.)

Tabelul reprezintă bilanțul articular al coloanei cervicale, realizat primului pacient, cu diagnosticul de spondiloză cervicală.

Grafic nr.1 Dinamica evoluției privind bilanțul articular(B.R.)

Graficul evidențiază o creștere ascendentă a parametrilor obținuți și prin urmare o evoluție foarte bună a mobilității pe parcursul programului de recuperare.

Evaluarea forței musculare a aceluiași subiect ne arată următoarele valori:

Tabel nr.3 Valorile obținute în urma bilanțului muscular (B.R.)

Tabelul reprezintă bilanțul muscular al coloanei cervicale, realizat primului pacient, cu diagnosticul de spondiloză cervicală.

Grafic nr.2 Dinamica evoluției privind bilanțul muscular (B.R.)

Din graficul bilanțului muscular reiese faptul că forța mușchilor coloanei cervicale a putut fi adusă la valoarea normală.

Al doilea subiect, C.S., de sex feminin, în vârstă de 54 de ani, prezintă următoarele valori ale mobilității articulare:

Tabel nr.4 Valorile obținute în urma bilanțului articular (C.S.)

Tabelul reprezintă bilanțul articular al coloanei cervicale, realizat celui de-al doilea pacient, cu diagnosticul de cifoză cervicală.

Grafic nr.3 Dinamica evoluției privind bilanțul articular (C.S.)

În acest grafic se observă o creștere a mobilității articulare, pe toate direcțiile de mișcare ale coloanei cervicale.

Tabelul de mai jos reprezintă bilanțul muscular al coloanei cervicale, realizat celui de-al doilea pacient, cu diagnosticul de cifoză cervicală.

Tabel nr.5 Valorile obținute în urma bilanțului muscular (C.S.)

Grafic nr.4 Dinamica evoluției privind bilanțul muscular (C.S.)

Graficul reprezintă evoluția forței musculare pe toată perioada de urmare a programului de kinetoprofilaxie.

Al treilea subiect, I.M., de sex masculin, în vârstă de 35 ani, prezintă următoarele valori ale mobilității articulare:

Tabel nr.6 Valorile obținute în urma bilanțului articular (I.M.)

Tabelul reprezintă bilanțul articular al coloanei cervicale, realizat celui de-al treilea pacient, cu diagnosticul de torticolis.

Grafic nr.5 Dinamica evoluției privind bilanțul articular (I.M.)

Din graficul mobilității coloanei cervicale reiese faptul că programul de kinetoterapie recomandat a condus la apariția unor rezultate favorabile, întrucât valorile obținute la testarea finală sunt vizibil mai mari decât la cea inițială, pe toate mișcările coloanei cervicale.

Tabelul de mai jos reprezintă bilanțul muscular al coloanei cervicale, realizat celui de-al treilea pacient, cu diagnosticul de torticolis.

Tabel nr.7 Valorile obținute în urma bilanțului muscular (I.M.)

Grafic nr.6 Dinamica evoluției privind bilanțul muscular (I.M.)

Din graficul bilanțului muscular reiese faptul că pacientul a înregistrat o creștere ascendentă a forței musculare la nivelul coloanei cervicale.

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Dinamica evoluției privind bilanțul articular la pacientul B.R. înregistrează o creștere maximă a valorilor finale pe mișcarea de rotație stânga-dreapta și minimă pe mișcarea de flexie.

Din graficul bilanțului muscular reiese faptul că forța mușchilor coloanei cervicale a putut fi adusă la valoarea normală, înregistrându-se o creștere până la forța maximă la nivelul tuturor mușchilor.

Cel de-al doilea subiect, C.S., prezintă o evoluție bună a creșterii mobilității pe parcursul programului de recuperare, înregistrînd o creștere mai mare a valorilor finale pe mișcarea de rotație stânga și mai mică pe mișcările de flexie, extensie și înclinare dreapta.

Din reprezentarea grafică a bilanțului muscular, se observă ca s-a obținut creșterea forței musculare la nivelul mușchilor coloanei cervicale, ceea ce demonstrează funcționalitatea programului kinetoprofilactic.

Dinamica evoluției privind bilanțul articular la pacientul I.M. înregistrează valori finale mai mari pe mișcarea de rotație stânga-dreapta, medii pe mișcările de extensie și înclinare stânga-dreapta și o valoare mai mică pe mișcarea de flexie.

Graficul bilanțului muscular al aceluiași pacient înregistrează valori finale mai mici pe mișcarea de înclinare dreapta, respectiv rotație stânga și valori de forță 4 pe celelalte mișcări.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

În urma colectării, prelucrării și interpretării datelor am desprins două concluzii generale elaborate în funcție de prima ipoteză a cercetării: să presupunem că persoanele care desfășoară activitate de birou prezintă afecțiuni ale segmentului cervical.

O primă concluzie este aceea că munca sedentară de birou conduce la modificări ale aparatului mioartrokinetic de la nivelul coloanei cervicale.

Algiile cervicale se instalează în timp, datorită posturii permanente de așezat,

și se agravează dacă nu se intervine în tratarea acestora.

Cea de-a doua concluzie este că subiecții aleși în realizarea studiului au fost receptivi, au prezentat interes și cooperare în realizarea acestei cercetări.

În urma colaborării cu cei trei subiecți cuprinși în cercetare am desprins două concluzii elaborate în funcție de cea dea doua ipoteză a cercetării: să presupunem că prin identificarea afecțiunilor, putem combate simptomele și preveni agravarea acestora cu ajutorul kinetoprofilaxiei secundare.

O primă concluzie este aceea că s-a obținut o creștere a mobilității articulare și a forței musculare datorită programului de recuperare conceput și aplicat pe cei trei subiecți. De asemenea, s-a constatat o evoluție favorabilă în privința încetinirii procesului artrozic la primul subiect, a armonizării curburii fiziologice pentru cel de-al doilea subiect, respectiv eliminarea durerii la al treilea subiect.

Cea de-a doua concluzie este aceea că rezultatele favorabile obținute s-au datorat participării constante și active la programele kinetoterapeutice, respectării indicațiilor date, unei bune colaborări, astfel obiectivele propuse fiind îndeplinite cu succes.

Concluzia finală este aceea că rolul kinetoprofilaxiei secundare este unul extrem de important în recuperarea afecțiunilor cervicale apărute la persoanele ce desfășoară activitate de birou. Rezultatele obținute dovedesc certitudinea că programele kinetoprofilactice tratează algiile deja apărute și previn agravarea lor.

BIBLIOGRAFIE

Ababei R., 2006, Metodologia cercetării activităților corporale , Editura Casei Corpului Didactic, Bacău

Balint T., 2007, Evaluarea aparatului locomotor, Editura Pim, Iași

Balint T., 2010, Kinetoprofilaxie- curs studii de licență, Editura Alma Mater, Bacău

Bratu I.A., 1977, Gimnastica pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice, Editura Sport-Turism, București

Grigore V., 2007, Exercițiul fizic- factor activ pentru prevenirea îmbătrânirii și instalării bolilor degenerative, Editura Didactică și pedagogică, București

Kiss I., 1999, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor,Editura Medicală, București

Manole L., 2009-2010, Bazele generale ale kinetoterapiei

Manole L., 2009-2010, Metode și tehnici de reeducare neuromotorie

Mârza-Dănilă D., 2010, Masaj terapeutic-recuperator- Curs studii de licență în Kinetoterapie și motricitate specială, Editura Alma Mater, Bacău

Papilian V., 1998, Anatomia omului (vol.1 Aparatul locomotor), Editura All, Ediția a IX-a, revizuită de Prof.univ.dr.Ion Albu

Plas F., HAGRON E., 2001, Kinetoterapie activă, Editura Polirom

Raveica G., 2006, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică, Editura EduSoft, Bacău

Sbenghe T., 1991, Prevenirea suferințelor musculo-articulare (10 întrebări și răspunsuri), Editura Medicală, București

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/medicul-de-familie/durerea-de-ceafa319647.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cervicalgie

http://www.yumeiho.org.ro/articole-de-specialitate/notiuni-de-anatomie-si-biomecanica-ale-aparatului-locomotor/lang/ro

www.medicina-naturista.ro/stil-de-viata/efecte-grave-ale-statului-pe-scaun-timp-indelungat.html

ANEXE

FIȘA PACIENTULUI 1

Nume și prenume: B.R.

Sex: F

Vârstă: 56 ani

Ocupație: contabilă

Diagnostic clinic: Spondiloză cervicală

Evaluarea funcțională a segmentului cervical

Tabelul nr.7 Evaluarea somatoscopică(subiectivă) a coloanei cervicale

Tabelul nr.2 Evaluarea mobilității coloanei cervicale

Tabelul nr.3 Evaluarea forței musculare a coloanei cervicale

Tabelul nr 8 Evaluarea funcțională a coloanei cervicale

Diagnostic funcțional: rigiditatea coloanei cervicale, hipotrofia și hipotonia musculaturii gâtului, durere cervicală care iradiază până deasupra omoplaților,

contracturi antalgice, vertij, cefalee, parestezii ale membrelor superioare

Obiective generale de tratament:

reducerea durerii

relaxarea contracturilor musculare

creșterea mobilității coloanei cervicale

creșterea forței musculare și a stabilității

tonifierea musculaturii coloanei cervicale și a centurii scapulare

armonizarea curburii fiziologice

formarea reflexului de postură corectă a capului ,gâtului și a centurii scapulare

Mijloace și metode kinetoterapeutice:

Posturări

Masaj

Metoda miotensivă

Tracțiuni axiale

Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)

Tehnici de facilitare neuro-musculară și proprioceptivă (FNP)

Program de tratament:

• Învățarea pacientei în ceea ce privește posturarea capului și a coloanei cervicale în timpul odihnei și lucrului. În decubit dorsal și lateral folosim doar un sul sau o pernă, introduse sub ceafă,care păstrează aliniamentul axului longitudinal al coloanei cervicale cu restul coloanei vertebrale. Sunt interzise pernele mari, înalte sau nefolosirea niciunei perne. În poziția de așezat la masa de lucru,se indică păstrarea poziției drepte a coloanei, utilizarea unui scaun mai mic față de masă, pentru a preveni cifoza și evitarea poziției picior peste picior care duce la devierea scoliotică a coloanei vertebrale

• Masaj decontracturant al cefei, de 10-15 minute, executat din poziția așezat, cu sprijinul frunții pe antebrațe, pe o masă mai înaltă. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului evidențiază prezența durerii și contracturilor. Masajul constă în efleuraj, fricțiuni, presiuni alunecate și frământat, pornind de la coloana cervicală, până între omoplați și spre umeri, dar și spre zona laterală a gâtului

• Metoda miotensivă de relaxare a musculaturii cervicale aplicate mușchilor scaleni, sternocleidomastoidieni și trapezului superior, din poziția de decubit dorsal

Pentru mușchii scaleni, fixăm capul pacientei într-o parte, ținând priza pe mandibulă și contrapriza la nivelul sternului; pacienta realizează mișcări respiratorii astfel: pe inspir se menține poziția mușchiului timp de 6 secunde, relaxăm 6 secunde, iar pe expir efectuăm mișcări de întindere a mușchiului prin alunecare (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchii sternocleidomastoidieni se rotește capul de partea opusă, punem priza pe mandibulă și contrapriza pe umărul de aceeși parte, iar pacienta efectuează mișcarea de flexie combinată cu cea de rotație, împotriva

rezistenței exercitate pe mandibulă (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchiul trapez superior, fixăm capul pacientei de aceeși parte cu umărul care va face ridicarea, ținând priza pe umăr și contrapriza pe mandibulă; îi cerem pacientei să ridice umărul împotriva rezistenței și să mențină izometria timp de 6 secunde, dupa care relaxăm 6 secunde și întindem mușchiul (metoda se reia de 3-4 ori)

• Tracțiuni în ax a coloanei cervicale efectuate ușor și lent, din decubit dorsal, cu o priză sub cap, la nivelul cefei și cealaltă pe mandibulă

• Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)- 3 repetări la exerciții

Din așezat

Exercițiul 1: Cu mâinile pe șolduri, se ridică umerii și se coboară, se rotesc spre înainte și spre înapoi

Exercițiul 2: Se efectuează flexia (foto 1), extensia, înclinarea (foto 2), și rotația coloanei cervicale (foto 3) și se aplică o presiune cu mâna până în punctul maxim unde apare durerea sau până în zona de amplitudine maximă; mișcarea se realizează lent

Exercițiul 3: Se efectuează circumducții ale coloanei cervicale

Exercițiul 4: Cu brațele în abducție de 90o și cu coatele flectate, punem rezistență la nivelul coatelor, în timp ce subiectul realizează adducția omoplaților

Din decubit dorsal

Exercițiul 5: Se realizează flexia capului cu ducerea bărbiei în piept și apoi revenire (foto 4)

Din decubit ventral

Exercițiul 6: Capul sprijinit pe antebrațe, realizarea rotației coloanei cervicale spre stânga și spre dreapta

Exercițiul 7: Așezarea succesivă a bărbiei și frunții pe mâini

Exercițiul 8: Cu sprijin pe antebrațe, realizarea extensiei capului (foto 5)

Din decubit lateral

Exercițiul 9: Se realizează rotația coloanei cervicale spre dreapta și apoi spre stânga (foto 6)

Exercițiul 10: Se realizează înclinarea coloanei cervicale spre dreapta și apoi spre stânga

Din ortostatism

Exercițiul 11: Cu picioarele ușor depărtate, se realizează înclinarea trunchiului și gâtului, spre dreapta și apoi spre stânga, cu ducerea brațului peste cap (foto 7)

Exercițiul 12: Se efectuează ducerea bastonului lateral, spre dreapta și apoi spre stânga, cu rotația trunchiului și a coloanei cervicale (foto 8)

Exercițiul 13: Se realizează ducerea bastonului la ceafă concomitent cu extensia lentă a capului

Exercițiul 14: Cu spatele la un perete, punem o minge între occiput și perete iar pacienta împinge ușor în minge

• Tehnici FNP pentru creșterea mobilității (IR, RR), forței musculare

(IL, ILO, IA, CIS) și pentru creșterea stabilității (IzA, SR) efectuate din așezat

La tehnica de inițiere ritmică (IR) realizăm mișcări pasive, lente și cât mai ample de flexie, extensie, înclinare dreapta și stânga, rotație dreapta și stânga

Rotația ritmică (RR) constă în mișcări pasive de circumducție ale coloanei cervicale, efectuate lent și pe toată amplitudinea

Tehnicile de inversare lentă (IL), inversare lentă cu opunere (ILO) și inversare agonistică (IA) le realizăm pe mișcarea de flexie-extensie, înclinare dreapta-stânga și rotație dreapta-stânga

Contracția izometrică în zona scurtată (CIS), izometria alternată (IzA) și stabilizarea ritmică (SR) se realizează pe toate direcțiile de mișcare

FIȘA PACIENTULUI 2

Nume și prenume: C.S.

Sex: F

Vârstă: 54 ani

Ocupație: secretară

Diagnostic clinic: Cifoză cervicală

Evaluarea funcțională a segmentului cervical

Tabelul nr.9 Evaluarea somatoscopică(subiectivă) a coloanei cervicale

Tabelul nr.4 Evaluarea mobilității coloanei cervicale

Tabelul nr.5 Evaluarea forței musculare a coloanei cervicale

Tabelul nr.10 Evaluarea funcțională a coloanei cervicale

Diagnostic funcțional: poziție vicioasă a coloanei cervicale, mobilitate scăzută, contractura musculaturii antero-laterale a gâtului,durere, hipotonia, hipotrofia și alungirea musculaturii posterioare, vertij, cefalee, parestezii ale membrelor superioare

Obiective generale de tratament:

combaterea durerii

relaxarea musculaturii contracturate

creșterea mobilității articulare

creșterea forței și stabilității

tonifierea musculaturii coloanei cervicale în regim de alungire a celei anterioare și de scurtare a celei posterioare

tonifierea musculaturii centurii scapulare

formarea reflexului de postură corectă a capului ,gâtului și a centurii scapulare

armonizarea curburii fiziologice a coloanei cervicale

Mijloace și metode kinetoterapeutice:

Posturări

Masaj

Metoda miotensivă

Tracțiuni axiale

Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)

Tehnici de facilitare neuro-musculară și proprioceptivă (FNP)

Program de tratament:

• Învățarea pacientei în ceea ce privește posturarea capului și a coloanei cervicale în timpul odihnei și lucrului. În decubit dorsal și lateral folosim doar un sul sau o pernă, introduse sub ceafă, care păstrează aliniamentul axului longitudinal al coloanei cervicale cu restul coloanei vertebrale. Sunt interzise pernele mari, înalte sau nefolosirea niciunei perne. În poziția de așezat la birou, se indică păstrarea poziției drepte a coloanei, utilizarea unui scaun mai mic față de masă, pentru a preveni cifoza și evitarea poziției picior peste picior care duce la devierea scoliotică a coloanei vertebrale

• Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului evidențiază prezența durerii și contracturilor în zona laterală a gâtului și pe mușchiul trapez superior, a hipotoniei și hipotrofiei în zona posterioară a coloanei cervicale și între omoplați, la nivelul mușchilor romboizi. Masajul decontracturant se realizează prin efleuraj, fricțiuni, presiuni alunecate și frământat, executate de sus in jos, pornind de la coloana cervicală zona laterală, spre umeri, pe mușchiul trapez superior. Pe musculatura alungită posterioară a gâtului folosim percutatul și tocatul pe musculatura romboizilor. Masajul se realizează timp de 10-15 minute, din așezat pe un scaun cu fruntea sprijinită pe antebrațe, pe o masă mai înaltă.

• Metoda miotensivă de relaxare a musculaturii cervicale aplicate mușchilor scaleni, sternocleidomastoidieni și trapezului superior din poziția de decubit dorsal;

Pentru mușchii scaleni, fixăm capul pacientei într-o parte, ținând priza pe mandibulă și contrapriza la nivelul sternului; subiectul realizează mișcări respiratorii astfel: pe inspir se menține poziția mușchiului timp de 6 secunde, relaxăm 6 secunde, iar pe expir efectuăm mișcări de întindere a mușchiului prin alunecare (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchii sternocleidomastoidieni se rotește capul de partea opusă, punem priza pe mandibulă și contrapriza pe umărul de aceeși parte, iar pacienta efectuează mișcarea de flexie combinată cu cea de rotație, împotriva rezistenței exercitate pe mandibulă (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchiul trapez superior, fixăm capul subiectului de aceeși parte cu umărul care va face ridicarea, ținând priza pe umăr și contrapriza pe mandibulă; îi cerem pacientei să ridice umărul împotriva rezistenței și să mențină izometria timp de 6 secunde, dupa care relaxăm 6 secunde și întindem mușchiul (metoda se reia de 3-4 ori)

• Tracțiuni în ax a coloanei cervicale efectuate ușor și lent, din decubit dorsal,

cu o priză sub cap, la nivelul cefei și cealaltă pe mandibulă

• Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)- 3 repetări la exerciții

Din așezat

Exercițiul 1: Cu mâinile pe șolduri, se ridică umerii și se coboară, se rotesc spre înainte și spre înapoi

Exercițiul 2: Se efectuează extensia, înclinarea și rotația coloanei cervicale și se aplică o presiune cu mâna până în punctul maxim unde apare durerea sau până în zona de amplitudine maximă; mișcarea se realizează lent

Exercițiul 3: Cu mâinile ținute în spatele spătarului, se realizează extensia capului și se trage ușor de umeri spre înapoi, realizându-se adducția omoplaților (foto 9)

Exercițiul 4: Se efectuează circumducții ale coloanei cervicale

Din decubit ventral

Exercițiul 5: Capul sprijinit pe antebrațe, realizarea rotației coloanei cervicale spre stânga și spre dreapta

Exercițiul 6: Așezarea succesivă a bărbiei și frunții pe mâini (foto 10)

Exercițiul 7: Cu sprijin pe antebrațe,realizarea extensiei capului

Din decubit lateral

Exercițiul 8: Se realizează înclinarea coloanei cervicale spre stânga și spre dreapta (foto 11)

Exercițiul 9: Se realizează rotația coloanei cervicale spre stânga si dreapta (foto 12)

Din ortostatism

Exercițiul 10: Se efectuează abducția brațelor cu extensia capului pe inspir și revenire pe expir (foto 13)

Exercițiul 11: Cu picioarele ușor depărtate, se realizează înclinarea trunchiului și gâtului,cu ducerea brațului peste cap

Exercițiul 12: Cu spatele la un perete, punem o minge între occiput și perete iar pacienta împinge ușor în minge

Exercițiul 13: Se efectuează ducerea bastonului lateral, cu rotația trunchiului și a coloanei cervicale

Exercițiul 14: Cu picioarele depărtate, se realizează ducerea bastonului la ceafă concomitent cu extensia lentă a capului

Exercițiul 15: Cu brațele în abducție de 90o și cu coatele flectate, punem rezistență la nivelul coatelor, în timp ce subiectul realizează adducția omoplaților (foto 14)

• Tehnici FNP pentru creșterea mobilității (IR, RR), forței musculare

(IL, ILO, IA, CIS) și pentru creșterea stabilității (IzA, SR) efectuate din așezat

La tehnica de inițiere ritmică (IR) realizăm mișcări pasive, lente și cât mai ample de flexie, extensie, înclinare dreapta și stânga, rotație dreapta și stânga

Rotația ritmică (RR) constă în mișcări pasive de circumducție ale coloanei cervicale, efectuate lent și pe toată amplitudinea

Tehnicile de inversare lentă (IL), inversare lentă cu opunere (ILO) și inversare agonistică (IA) le realizăm pe mișcarea de flexie-extensie, înclinare dreapta-stânga și rotație dreapta-stânga

Contracția izometrică în zona scurtată (CIS), izometria alternată (IzA) și stabilizarea ritmică (SR) se realizează pe toate direcțiile de mișcare

FIȘA PACIENTULUI 3

Nume și prenume: I.M.

Sex: M

Vârstă: 35 ani

Ocupație: programator

Diagnostic clinic: Torticolis

Evaluarea funcțională a segmentului cervical

Tabelul nr. 11 Evaluarea somatoscopică(subiectivă) a coloanei cervicale

Tabelul nr61 Evaluarea mobilității coloanei cervicale

Tabelul nr.7 Evaluarea forței musculare a coloanei cervicale

Tabelul nr.12 Evaluarea funcțională a coloanei cervicale

Diagnostic funcțional: contractura mușchiului sternocleidomastoidian drept a coloanei cervicale, durere, poziție vicioasă a gâtului, mobilitate scăzută

Obiective generale de tratament:

combaterea durerii

relaxarea musculaturii contracturate

creșterea mobilității articulare

tonifierea musculaturii coloanei cervicale și a centurii scapulare în regim de scurtare de partea stângă și de alungire de partea dreaptă

creșterea forței și stabilității

formarea reflexului de postură corectă a capului ,gâtului și a centurii scapulare

armonizarea curburii fiziologice a coloanei cervicale

Mijloace și metode kinetoterapeutice:

Posturări

Masaj

Metoda miotensivă

Tracțiuni axiale

Stretching

Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)

Tehnici de facilitare neuro-musculară și proprioceptivă (FNP)

Program de tratament:

• Învățarea pacientului în ceea ce privește posturarea capului și a coloanei cervicale în timpul odihnei și lucrului. În decubit dorsal și lateral folosim doar un sul sau o pernă, introduse sub ceafă, care păstrează aliniamentul axului longitudinal al coloanei cervicale cu restul coloanei vertebrale. Sunt interzise pernele mari, înalte sau nefolosirea niciunei perne. În poziția de așezat la birou, se indică păstrarea poziției drepte a coloanei, utilizarea unui scaun mai mic față de masă, pentru a preveni cifoza și evitarea poziției picior peste picior care duce la devierea scoliotică a coloanei vertebrale

• Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului evidențiază prezența durerii și contracturii mușchiului sternocleidomastoidian drept. Masajul decontracturant de 10-15 minute se realizează din decubit dorsal și constă în efleuraj, fricțiuni, presiuni alunecate și frământat, executate pe partea laterală dreaptă a gâtului, dar și pe zona paravertebrală cervicală și pe mușchiul trapez superior

• Metoda miotensivă de relaxare a musculaturii cervicale aplicate mușchilor scaleni, sternocleidomastoidian și trapezului superior de partea dreaptă;

Pentru mușchii scaleni, fixăm capul pacientului într-o parte, ținând priza pe mandibulă și contrapriza la nivelul sternului; pacientul realizează mișcări respiratorii astfel: pe inspir se menține poziția mușchiului timp de 6 secunde, relaxăm 6 secunde, iar pe expir efectuăm mișcări de întindere a mușchiului prin alunecare (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchii sternocleidomastoidieni se rotește capul de partea opusă, punem priza pe mandibulă și contrapriza pe umărul de aceeși parte, iar subiectul efectuează mișcarea de flexie combinată cu cea de rotație, împotriva rezistenței exercitate pe mandibulă (metoda se reia de 3-4 ori)

Pentru mușchiul trapez superior, fixăm capul pacientului de aceeși parte cu umărul care va face ridicarea, ținând priza pe umăr și contrapriza pe mandibulă; îi cerem subiectului să ridice umărul împotriva rezistenței și să mențină izometria timp de 6 secunde, dupa care relaxăm 6 secunde și întindem mușchiul (metoda se reia de 3-4 ori)

• Tracțiuni în ax a coloanei cervicale efectuate ușor și lent, din decubit dorsal

cu o priză sub cap, la nivelul cefei și cealaltă pe mandibulă

• Stretchingul are rolul de a îmbunătăți elasticitatea și tonusul mușchiului și se folosește înaintea exercițiilor de gimnastică, pentru a preveni apariția crampelor

În cazul nostru folosim acest procedeu pentru relaxarea musculaturii.

• Gimnastică medicală (exerciții libere și cu obiecte)- 3 repetări la exerciții

Din așezat

Exercițiul 1: Se realizează o rotație de 30o a coloanei cervicale spre stânga, urmată de o extensie ușoară a capului, iar cu mâna stângă se pune presiune pe cap, trăgând ușor la început și apoi din ce în ce mai mult; stretchingul durează 10 secunde, după care se face o pauză de 10 secunde și se reia exercițiul

(foto 15)

Exercițiul 2: Se efectuează flexia, extensia, înclinarea și rotația coloanei cervicale și se aplică o presiune cu mâna până în punctul maxim unde apare durerea sau până în zona de amplitudine maximă; mișcarea se realizează lent

Exercițiul 3: Cu mâinile pe șolduri, se ridică umerii și se coboară, se rotesc spre înainte și spre înapoi

Exercițiul 4: Se efectuează circumducții ale coloanei cervicale

Exercițiul 5: Se efectuează abducția brațelor cu extensia capului pe inspir și revenire pe expir

Exercițiul 6: Cu brațele în abducție de 90o și cu coatele flectate, punem rezistență la nivelul coatelor, în timp ce subiectul realizează adducția omoplaților

Din decubit ventral

Exercițiul 7: Așezarea succesivă a bărbiei și frunții pe mâini (foto 16)

Exercițiul 8: Capul sprijinit pe antebrațe, realizarea rotației coloanei cervicale spre stânga și spre dreapta (foto 17)

Exercițiul 9: Cu sprijin pe antebrațe, realizarea extensiei capului (foto 18)

Din decubit dorsal

Exercițiul 10: Se realizează rotația capului spre dreapta și spre stânga

Exercițiul 11: Se efectuează flexia capului cu ducerea bărbiei în piept

Din decubit lateral

Exercițiul 12: Se realizează înclinarea coloanei cervicale spre dreapta și stânga (foto 19)

Exercițiul 13: Se realizează rotația coloanei cervicale spre dreapta și stânga

Din ortostatism

Exercițiul 14: Se efectuează ducerea bastonului lateral, spre dreapta și apoi spre stânga, cu rotația trunchiului și a coloanei cervicale

Exercițiul 15: Cu picioarele depărtate, se realizează ducerea bastonului la ceafă concomitent cu extensia lentă a capului (foto 20)

Exercitiul 16: Cu picioarele ușor depărtate, se realizează înclinarea trunchiului și gâtului,cu ducerea brațului peste cap

Exercițiul 17: Cu spatele la un perete, punem o minge între occiput și perete iar subiectul împinge ușor în minge

• Tehnici FNP pentru creșterea mobilității (IR, RR, RO), forței musculare

(IL, ILO, IA, CIS) și pentru creșterea stabilității (IzA, SR) efectuate din așezat

La tehnica de inițiere ritmică (IR) realizăm mișcări pasive, lente și cât mai ample de flexie, extensie, înclinare dreapta și stânga, rotație dreapta și stânga

Rotația ritmică (RR) constă în mișcări pasive de circumducție ale coloanei cervicale, efectuate lent și pe toată amplitudinea

Tehnica relaxare-opunere (RO) se realizează pe mișcarea de înclinare și rotație dreapta

Tehnicile de inversare lentă (IL), inversare lentă cu opunere (ILO) și inversare agonistică (IA) le realizăm pe mișcarea de flexie-extensie, înclinare dreapta-stânga și rotație dreapta-stânga

Contracția izometrică în zona scurtată (CIS), izometria alternată (IzA) și stabilizarea ritmică (SR) se realizează pe toate direcțiile de mișcare