Capitolul 1. Introducere

CUPRINS

Cap.1

1. Depresia. Generalități

1.1. Cauze

1.2. Factori de risc

1.3. Simptome. Natura depresiei

1.4. Mecanism fiziopatologic

2.Tipuri de depresie

2.1. Tulburare afectivă bipolară

2.2. Episod depresiv

2.2.1. Episod depresiv ușor

2.2.2. Episod depresiv mediu

2.2.3. Episod depresiv sever fără simptome psihotice

2.2.4. Episod depresiv sever cu simptome psihotice

2.3. Tulburare recurentă depresivă

2.4. Tulburare persistentă afectivă:

2.4.1. Ciclotimie

2.4.2. Distimie

2.5. Alte tulburări afective: specificate/nespecificate

Cap. 2

1. Evaluarea depresiei

1.1. Evaluarea psihologică

1.2. Evaluarea socială

1.3. Evaluarea biologică

Cap. 3

1. Tehnici de psihodiagnostic

1.1. Definiții

1.2. Caracteristici ale testelor psihologice

1.3. Domenii de utilizare

1.4. Evaluarea testelor

1.5 Criterii de clasificare a testelor psihologice

1.6. Scale de evaluare a depresiei

Concluzii

Bibliografie

Profiluri psihodiagnostice în exprimarea depresiei clinice

Cap.1

Depresia

1. Generalități

Depresia afectează modul în care o persoană mănâncă și doarme sau modul în care persoana se vede pe sine și în care se gândește la diverse lucruri. Oamenii care au depresie se simt lipsiți de energie și nu se pot concentra. Depresia este o tulburare emoțională foarte des întâlnită

Simptomele variază de la o persoană la alta, dar dacă vă simțiți deprimat(a) pentru mai mult de două săptămâni și această stare vă afectează viața de zi cu zi, atunci s-ar putea să aveți depresie clinică. Alții sunt des irascibili, fără un motiv clar.

Depresia nu este același lucru cu o stare de tristețe trecătoare. Nu este un semn de slăbiciune și nici o stare care va dispărea ca rezultat al propriei voințe sau dorințe. Fără tratament, simptomele se pot prelungi la săptămâni, luni sau ani. Un tratament adecvat însă îi poate ajuta pe majoritatea oamenilor care suferă de depresie. Tratarea depresiei este importantă în special pentru că vă afectează nu doar pe dumneavoastră, ci și familia și locul de muncă.

Depresia poate afecta pe oricine, de la tânăr la bătrân și este una dintre cele mai răspândite boli în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății, estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, fiind a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2004, iar până în 2020 va deveni principala cauză.

Statisticile spun că 15 % dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții. Deși există tratament, iar medicația antidepresivă poate fi eficientă în 60-70% din cazurile de depresie, doar 25% dintre cei afectați urmează un tratament eficient. Motivele: lipsa de resurse, lipsa personalului medical specializat, evaluarea inadecvată.

Depresia poate duce la suicid. La nivel global OMS estimează că aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, un procent însemnat dintre aceștia suferind de depresie. Mai mult, pentru fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau mai multe care au tentative de suicid.

Depresia este o boală care debutează frecvent în anii tinereții, având un risc mare de recurentă. Vârsta medie de debut a depresiei este în jur de 40 de ani, 50% dintre persoanele afectate având debutul bolii între 20 și 50 de ani. Depresia poate apărea încă din copilărie și până la vârste înaintate. În ultimul deceniu studiile au arătat o creștere a incidenței depresiei la persoanele sub 20 de ani, probabil în asociere cu creșterea consumului de alcool sau droguri la această categorie de vârstă.

Indiferent de tară, cultură, standard socio-economic s-a observat că numărul femeilor care suferă de depresie este mai mare decât cel al bărbaților. Este de 2 ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Conform OMS, 1 până la 2 mame din 10 fac depresie după naștere, fiind afectată capacitatea mamei de a avea grijă de copil, implicit creșterea și dezvoltarea ulterioară a copilului.

Depresia clinică implică mai mult decât o paletă de simple emoții negative. Persoanele care sunt diagnosticate cu depresie se simt epuizate, triste și lipsite de speranță în cea mai mare parte a timpului pentru săptămâni întregi. Adesea, devin dezinteresate de lucruri care în mod obișnuit le făceau plăcere. În plus, pe lângă dispozițiile negative cei care suferă de depresie au deseori tulburări de somn sau de alimentație. Ei declară că nu își pot stăpâni gândurile, nu pot rămâne suficient de concentrați atunci când citesc sau chiar când privesc la televizor. Pacienșii aflași în depresie, frecvent, își petrec mult timp gândindu-se la moarte. Simptomele unei depresii pot fi similare cu cele ale unui doliu trăit la moartea unei persoane dragi. Oricum, în cazul depresiei, aceste simptome se pot instala fără o astfel de pierdere și pot dura o perioadă de timp mai mare decât în cazul unui doliu.

Diagnosticul de Tulburare Depresivă Majoră este dat atunci când cinci sau mai multe dintre următoarele simptome sunt prezente în viața pacientului pe perioadă a două săptămâni consecutive:

Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei;

Diminuarea accentuată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile desfășurate pe parcursul zilei;

Pierdere semnificativă în greutate fără a ține o dietă sau un apetit scăzut, respectiv crescut pentru mâncare;

Dificultăți în a dormi sau odihnire prelungită;

Agitație fizică vizibilă sau diminuare a energiei fizice, observată de ceilalți;

Oboseală sau pierdere a energiei;

Sentimente de depreciere a propriei valori sau de vinovăție excesivă;

Diminuarea abilității de a se concentra sau de a lua decizii;

Gânduri succesive despre moarte sau suicid.

1.1. Cauze

Experții consideră că predispoziția genetică, împreună cu evenimentele de viață stresante, afecțiuni medicale, administrarea de medicamente sau alți factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substanțe chimice din creier, denumite neurotransmițători, ducând la apariția depresiei.

Situațiile care pot declanșa un episod de depresie sunt:

unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru îndepărtarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odată ce medicamentul este oprit;

tulburări ale secreției hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale;

dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scăzute ale fierului (anemia);

afecțiunile îndelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul;

infecțiile, cum ar fi infecțiile virale sau infecțiile ficatului sau ale creierului;

factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi;

factorii de stres cronici, precum sărăcia, dificultățile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate;

vârstnicii care trec de la o viață independentă la o viață în care depind de ceilalți au adeseori depresie;

presiuni asupra copiilor și adolescenților, din partea societății sau a celor de aceeași vârstă;

consumul de alcool, de substanțe ilegale sau probleme în legătură cu abuzul de o substanță;

sindromul premenstrual cronic;

menopauza;

durerea cronică;

stresul;

oboseala;

nașterea recentă.

1.2. Factori de risc

Anumiți factori cresc riscul de depresie. Dacă o persoană are o rudă de gradul întâi, cum ar fi tatăl sau mama, cu depresie, riscul de apariție a depresiei la persoana respectivă este de până la trei ori mai mare decât în general.

Dacă a existat în trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou depresie este mult mai mare.

Alți factori de risc pentru depresie sunt:

afecțiuni cardiace în trecut, precum boala arterelor coronare;

o afecțiune severă, continua (cronică), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul și durerea cronică;

probleme maritale;

consumul de alcool sau de droguri;

administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi narcoticele pentru îndepărtarea durerii sau steroizii;

un eveniment de viata stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau intrarea în șomaj ;

anumite condiții medicale generale, precum anemia sau afecțiunile tiroidiene;

o afecțiune severă descoperita recent;

o intervenție chirurgicală recenta;

un istoric de abuz sexual sau fizic în copilărie;

o îngrijorare excesivă, constanta sau o anxietate excesivă;

o tulburare de alimentație;

o tulburare anxioasă.

Factori de risc suplimentari pentru depresie la femei sunt:

nașterea recenta;

folosirea de anticoncepționale orale;

un istoric de tulburare disforica premenstruala (sindrom premenstrual sever).

1.3. Simptome. Natura depresiei.

Depresia ne afectează pe diferite căi, iar simptomele sunt răspândite în diferite domenii ale funcționării umane, printre care se numără :

nivelul motivațional: apatie, lipsa de energie și de interes. Lucrurile par lipsite de sens, iar viitorul-fara speranță ;

nivelul emoțional: capacitatea de a manifesta diferite tipuri de emoții pozitive este redusă, iar o persoană cu o depresie moderată înspre severă poate fi anhedonica-ceea ce înseamnă că îi lipsește capacitatea de a simți orice plăcere. Persoanele deprimate pot face afirmația că se simt « golite ». Cu toate acestea, trăirile negative pot spori și se pot înregistra creșteri ale sentimentelor de furie sau resentiment, anxietate, rușine, invidie și vină ;

nivelul cognitiv: funcția cognitivă se poate deteriora, iar persoană poate avea probleme legate de menținerea atenției și a concentrării. Memoria poate fi de asemenea afectată, iar uneori într-atât încât oamenii ajung să își pună întrebarea dacă nu cumva au ajuns în stadiul de dementă. Conținul cognitiv-directia gândurilor și uminatiilor-devine negativ: idei negative despre sine, despre lume și despre viitor ;

nivelul comportamental : persoanele deprimate nu se implică în comportamente pe care în trecut le considerau agreabile și plăcute. Ei se pot retrage din activitățile sociale, pot înceta să iasă împreună cu prietenii sau să se întâlnească cu aceștia ori să caute ajutor din partea celorlalți. Anumite persoane deprimate, pe de altă parte, pot deveni mai solicitante și se agăță de ceilalți căutând cu disperare pe cineva care să-l încurajeze. În situații mai severe, indivizii pot suferi de agitație psihomorie, de neliniște, de retard ;

nivelul biologic: persoanele deprimate pot avea probleme cu somnul: trezitul prea devreme sau somnul prea ușor. Ele își pot pierde apetitul și interesul pentru sex. Intervin, în cazul depresiei, multe schimbări fiziologice, în deosebi în ce privește hormonii de stres (de exemplu: hidrocortizonul) și neurotransmițătorii importanți, precum serotonină și noradrenalină.

Simptomul principal al depresiei este anhedonismul. Anhedonia are diferite semnificații. Se poate referi la pierderea interesului și a motivației sau poate idica faptul că oamenii ar putea fi motivați/interesați să afaca anumite lucruri, dar nu simt nici o plăcere. Se pot întâlni în mod obișnuit în cazul unei depresii numeroase alte probleme de natură emoțională, îndeosebi cele legate de anxietate sau de furie neexprimată. Pe de altă parte, cerceatrea sugerează faptul că atât emoțiile pozitive, cât și cele negative se pot atenua în cazul depresiei. Structura exactă și patternurile emoționale variază de la o persoană la alta.

Persoana care are depresie se poate simți lipsită de speranță, tristă sau nu mai poate simți plăcere în aproape nimic din ceea ce face. Se poate simți "daramanta" sau descurajată, plânge ușor. De asemenea poate fi irascibilă sau anxioasă sau poate avea un nivel scăzut de energie. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la început. Poate fi dificil de recunoscut ca simptomele pot avea legătură între ele și că persoana respectivă ar putea avea depresie.

Cele mai semnificative două simptome ale depresiei sunt:

tristețea sau lipsă de speranță

pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea major
Persoana care are depresie se poate simți lipsită de speranță, tristă sau nu mai poate simți plăcere în aproape nimic din ceea ce face. Se poate simți "daramanta" sau descurajată, plânge ușor. De asemenea poate fi irascibilă sau anxioasă sau poate avea un nivel scăzut de energie. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la început. Poate fi dificil de recunoscut ca simptomele pot avea legătură între ele și că persoana respectivă ar putea avea depresie.

Cele mai semnificative două simptome ale depresiei sunt:

tristețea sau lipsă de speranță

pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorității activităților din viața de zi cu zi.

Alte simptome pot fi:

pierderea său luarea în greutate din cauză modificărilor în apetitul alimentar

creșterea său diminuarea nevoii de somn

sentiment de neliniște și incapacitatea de a putea sta liniștit său din contră, sentimentul că orice mișcare necesită un mare efort

senzație de oboseală permanentă

sentimente de vinovăție său de devalorizare fără un motiv aparent

gânduri recurente de moarte său de suicid.

În cazul în care o persoană prezintă cel puțin cinci din aceste simptome, pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni și dacă unul din aceste simptome este fie tristețea, fie pierderea interesului, persoana respectivă este diagnosticată cu depresie majoră. Totuși, chiar dacă sunt prezente mai puțin de cinci simptome, poate fi vorba de o depresie și este nevoie de administrarea unui tratament.

În cazul în care sunt prezente 2 până la 4 simptome pe o perioadă de cel puțin 2 ani (la copii – 1 an), poate fi vorba de o formă de depresie pe termen îndelungat, numită tulburarea distimica (distimia). Numeroase femei pot avea modificări ale dispoziției înainte de menstruație. Simptome premenstruale fizice și emoționale care interferă cu relațiile interpersonale său cu responsabilitățile cotidiene sunt cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM). Totuși, femeile care prezintă simptome premenstruale fizice și emoționale care interferă serios cu viața cotidiană pot avea o formă de depresie, denumită tulburare premenstruală disforică.

Mulți medici, de obicei generaliști, consultă persoane care prezintă simptome generale care pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar în mod frecvent în depresie, pot fi:

dureri de cap și alte dureri cu diferite localizări

probleme digestive, inclusiv constipație și diaree

pierderea interesului în activitatea sexuală său incapacitatea de a mai avea o viață sexuală activă

sentimente de anxietate său de îngrijorare fără un motiv evident

autoacuzarea său acuzarea altora pentru starea de depresie

lipsa mișcării său a vorbirii timp de ore întregi.

Alte simptome de depresie pot fi:

mâncatul excesiv și câștigul în greutate, care apar mai frecvent decât pierderea poftei de mâncare

creșterea duratei de somn, mai frecventă decât insomnia

plâns facil, mânie, stare generală proastă, împreună cu anxietate și stare de tensiune interioară

uneori, o senzație de îngreunare a brațelor său a picioarelor

sensibilitate excesivă la rejecție (respingere).

Depresia este o afecțiune serioasă la persoanele de orice vârstă, dar persoanele învârsta care prezintă simptome de depresie trebuie să înceapă un tratament cât mai curând posibil. Depresia la vârstnici poate duce la apariția unei stări de confuzie său a uitării (Atenție! Unele medicamente pot provoca de asemenea apariția acestor simptome).
De asemenea, depresia a fost identificată ca fiind un factor de risc semnificativ de deces la persoanele vârstnice care au afecțiuni cardiace. Este deosebit de importantă recunoașterea din timp a semnelor de avertizare ale depresiei, pentru ca persoana respectivă să poată primi un tratament corespunzător cât mai devreme posibil.
Simptomele depresiei sunt adesea subtile la început. Poate fi greu de recunoscut ca aceste simptome pot avea legătură între ele și că ele pot fi datorate unei depresii.

La copii și la adolescenți simptomele depresiei sunt uneori diferite față de cele apărute la adulți, ceea că face ca diagnosticarea și începerea unui tratament să fie mai dificilă.

Depresia poate duce la suicid. Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se modifică cu vârsta:

semnele prevestitoare ale suicidului la copii și adolescenți pot fi: preocuparea în legătură cu moartea său suicidul său ruperea recentă a unei relații

semnele prevestitoare ale suicidului la adulți pot include: abuzul de alcool său de altă substanță, pierderea recentă a slujbei său divorțul

semnele prevestitoare ale suicidului la vârstnici pot cuprinde: moartea recentă a partenerului de viață său diagnosticarea de curând cu o boală severă, care îi poate scurtă durată de viață.

1.4. Mecanism fiziopatologic

Depresia poate debuta cu simptome de anxietate (cum ar fi o îngrijorare excesivă) său cu simptome precum tristețea său lipsă de energie, care durează de mai multe zile său luni, înainte de instalarea completă a depresiei.

Pot apărea tulburări în capacitatea de concentrare său de memorare, sentimentul de pierdere a plăcerii în activitățile care altădată erau plăcute, sentimentul de pierdere a speranței, scăderea energiei, modificări ale somnului și ale poftei de mâncare. Persoana cu depresie se poate izola social de ceilalți și își poate pierde interesul pentru activitatea sexuală.

Evoluția depresiei variază de la o persoană la alta. Pot fi prezente simptome ușoare său severe de depresie, pentru o perioadă îndelungată de timp său pentru o perioadă scurtă. Un procent mic de persoane se simt depresive în marea majoritate a vieții lor; acestea necesită un tratament de întreținere.

Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere profesională său o combinație a celor două.

Tulburările depresive sunt clasificate în funcție de severitatea și de durata lor. Depresia poate fi ușoară, moderată său severă.

Ea poate debuta brusc (depresie acută) său poate dura o perioadă îndelungată (depresie cronică). De exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronică ușoară. Unii oameni pot avea un episod de depresie majoră care se poate suprapune peste o tulburare distimica (depresie dublă). În cazul unei depresii severe, poate fi necesară o internare într-un spital pentru o perioadă scurtă de timp, în special dacă sunt prezente gânduri de sinucidere. Deoarece depresia crește riscul de tentativă de suicid, persoana respectivă trebuie să urmeze imediat un tratament dacă sunt prezente idei de autodistrugere.

Tulburarea recurentă

Adeseori depresia reapare. Dacă o persoană are un episod de depresie, probabilitatea că depresia să revină la un anumit moment al vieții acelei persoane, este mai mare decât la restul oamenilor care nu au avut niciodată depresie. Riscul de apariție a unui nou episod de depresie crește cu fiecare episod.

Boli asociate

Depresia poate contribui la dezvoltarea anumitor afecțiuni, cum ar fi boala arterelor coronare.
Persoanele depresive care au o afecțiune cronică cum ar fi diabetul zaharat său boala arterelor coronare, suferă mai mult din cauză simptomelor acestor afecțiuni, au o capacitate mai scăzută de funcționare, prezintă o scădere a calității vieții și suportă costuri medicale mai mari. Persoanele cu depresie au o probabilitate mai mică de a se autoingriji și acest lucru poate duce la înrăutățirea stării lor de sănătate. Uneori episoadele de depresie pot fi precedate său urmate de perioade de cretere a energiei (mânie). Dacă există un ciclu de episoade depresive și respectiv maniacale, este vorba de o afecțiune care poartă numele de tulburare bipolară. În cazul în care simptomele depresive apar numai în anumite anotimpuri din an, cum ar fi în lunile de toamnă și de iarnă, este o depresie sezonieră.

2.Tipuri de depresie

2.1. Tulburare afectivă bipolară

Tulburarea bipolară său boala maniaco-depresiva reprezintă o tulburare psihică ce constă în modificarea anormală și de lungă durată a:

dispoziției afective

energiei

abilității de funcționare a unei persoane.

Această tulburare presupune succesiunea a trei stări afective :

depresie

stări de tranziție, în care dispoziția afectivă este neafectată

manie său hipomanie (varianta mai “ușoară” a mâniei).

Cauze.

Cauzele bolii nu sunt complet elucidate, dar factorul genetic joacă un rol foarte important.

În etapa depresivă, scade concentrația serotoninei în sânge și în lichidul cefalorahidian (un fluid din creier). Serotonina este un neuromediator responsabil de experiența bucuriei, așadar, în cantitate mai mică de normal, apare un deficit de vitalitate. Serotonina se sintetizează (formează), apoi este transportată de o proteină prin diferite lichide ale organismului și apoi se leagă de celule prin receptori. Mecanismul de scădere a serotoninei este ori prin sinteză scăzută de serotonină, ori prin scăderea numărului de transportori, ori prin numărul scăzut de receptori.

În etapa de mânie său hipomanie, apar creșteri ale concentrațiilor de dopamină, GABA, glutamină și noradrenalină, neuromediatori responsabili de simptomele euforice din această etapă.

Simptome.

Simptomele sunt tipice fiecărei stări afective. Sunt absente în stările de tranziție, iar în episodul depresiv și în cel maniacal/hipomaniacal sunt opuse.

Indiferent dacă dumneavoastră ca cititor al articolului său o persoană apropiată a primit acest diagnostic, fiind vorba de o boală psihică, este important să identificați simptomele care afectează atât fizicul cât și psihicul și ca urmare comportamentul, și să le acceptați ca fiind prezente până la inițierea tratamentului.

În cazul unei suspiciuni de boală neconfirmată prin diagnostic, este foarte important să nu vă alarmați prin identificarea câte unui simptom, puzzle-ul diagnosticului putând fi construit doar în context clinic de un specialist cu experiență medicală.

În episodul depresiv, simptomele care apar sunt:

schimbări de dispoziție:

sentimente de tristețe, apatie, anxietate (frică fără motiv obiectiv, stare de tensiune permanentă), anhedonie (lipsa de a experimenta plăcere);

stări de iritabilitate, agitație său letargie;

senzația de neputință pe toate planurile;

schimbări ale nivelului energetic:

– oboseală cronică;

de gândire și de comportament:

pierderea sensului vital – adoptă un mod de gândire pesimist, lipsit de speranță, axat pe negativism, de tipul “ce rost are”;

atitudine negativă față de sine:

autoblamare (convingeri de tipul “merit să mă simt rău pentru că e vina mea că mă simt așa”; își pierd speranța că își vor reveni, său dacă și-ar reveni, consideră că nu merită asta, afirmând lucruri de genul “nu merit pentru că sunt o persoană nevaloroasă”);

nu se angajează în activitățile din trecut care le ofereau plăcere;

distorsiune cognitivă:

se consideră un eșec;

ipohondrie (teama excesivă de a dobândi diferite boli, său convingerea că deja este bolnav de acestea; în special cancer, boli venerice, boli letale infecto-contagioase său altele cu final dramatic);

deziluzii:

nihilism (negare absolută a unui aspect fundamental din sistemul de valori în general acceptat de societate);

persecutor (are impresia că cei din jur îl vorbește pe la spate, plănuiește împotriva lui datorită eșecului care „este”);

de vinovăție – sentimente de vină care este evaluată din exterior ca fiind ireală;

idei de eșec personal în viitor, improbabile în realitate, cum ar fi pierderea activității profesionale, sărăcie materială, sănătate precară.

Un semn de gravitate al depresiei îl reprezintă somatizarea, adică manifestarea unor senzații reale în corp:

tulburări de somn:

insomnii: – adoarme greu;

se trezește din somn în timpul nopții și nu reușește să adoarmă înapoi;

se trezește mai devreme decât ora uzuală plănuită dimineața;

chiar dacă doarme destul, se trezește obosit

tulburări de apetit – alimentele devin fără gust; mănâncă mai mult său mai puțin decât înainte

scade capacitatea de concentrare și de memorare

devine inactiv

scăderea libidoului

depersonalizare.

Episodul de mânie său hipomanie poate fi considerat reversul depresiei, și sunt afectate:

nivelul energetic și comportamentul:

hiperactivitate care duce la epuizare fizică

energie în exces și tulburări de somn – doarme puțin, 3-4 ore pe noapte și se trezește odihnit

este ușor de distras, se angajează în activități pe care nu le finalizează

provoacă un deranj social celor din jur – se angajează excesiv în activități care le oferă plăcere – cântat, dans

are un apetit foarte crescut, mănâncă mult și nemanierat

creșterea libidoului

face cumpărături iraționale, în neconcordanță cu posibilitățile lui financiare

vorbește repede, fenomen numit „pressure of speech”

cuvintele lui reflectă gânduri care se succed accelerat –fenomen numit “Flight of ideas” – și este dificil de urmărit

folosește cuvinte nepotrivite situațiilor sociale în care se află (de exemplu, înjură în mediul academic, etc.)

gândirea:

prezintă originalitate în gânduri, este foarte creativ;

consideră că opiniile lui sunt deosebit de importante, unice, calitatea muncii lui e ieșită din comun, aceste lucruri fiind discutabile obiectiv;

este exagerat de optimist, are planuri mărețe imposibile obiectiv;

nu simte pericolul (de exemplu, poate renunța la un serviciu bun în schimbul unei idei de moment, se pot angaja în afaceri periculoase);

prezintă idei de persecuție – crede că oamenii conspiră împotriva lui din invidie față de capacitatea lui ieșită din comun

incapacitate de introspecție reală – nu observă schimbările în propriul comportament și stil de viață, nu vede nevoia unui tratament, nu crede că planurile lui grandioase ar putea eșua.

Ca aparențe, în episodul maniacal pacientul se prezintă în general cu vestimentație colorată excesiv, dezordonată, extravaganță, și este zgomotos și deranjant, aparențele nefiind un criteriu de diagnostic, doar o observație clinică.

Tipuri de boală bipolară

S-au identificat mai multe tipuri de tulburare bipolară:

Tip 1 – în care variabilitatea stării afective este mare, dispoziția schimbându-se de la depresie majoră la stări de tranziție și stări de mânie.

Tip 2 – în care variabilitatea stării afective este mai scăzută, dispoziția schimbându-se de la depresie majoră la stări de tranziție și stări de hipomanie.

Mixed-state – în care apare depresia concomitent cu mânia său la perioade foarte scurte , manifestându-se deodată sentimentele de vinovăție, agitația, ideația suicidară și rapiditatea în vorbire (pressure of speech).

Cel mai frecvent, succesiunea episoadelor depresive și a episoadelor maniacale are loc o dată la 3-6 luni, dar pot apărea și alte patternuri de succesiune, în care depresia predomină ani de zile și episoadele maniacale/hipomaniacale apar rar, său patternul „rapid-cycle”( în care succesiunea depresie-stari de tranzitie-manie/hipomanie are loc de mai mult de 4 ori pe an), Nu s-a identificat vreo regulă în ordinea apariției celor 3 stări de dispoziție.

Deși în termeni colocviali deseori se numește că fiind „bipolară” o persoană care își schimbă rapid dispoziția său părerea, aceasta este o trăsătură de caracter numită „personalitate ciclotimică”, fără a prezenta caracteristicile tulburării bipolare despre care vorbim aici.

Riscuri și tratament pentru boala bipolară

Bolnavii prezintă un risc crescut de suicid în faza de depresie majoră, și de utilizare a substanțelor de abuz pentru maximizarea euforiei – droguri, în special halucinogene – în faza maniacală/hipomaniacala. Aceste riscuri trebuie evaluate de un specialist cât mai devreme.

Tulburarea bipolară afectează puternic viața bolnavilor netratați și a celor din jur, în schimb medicația psihiatrică disponibilă la ora actuală, tipul corect de psihoterapie recomandat, susținerea socială și alte metode prescrise de specialiști pot întreține și preveni schimbările de dispoziție și simptomele menționate mai sus. Tratamentul recomandat de un psihiatru crește calitatea vieții, și transformă o tulburare afectivă care pare la prima vedere o nenorocire pentru un bolnav, într-o sensibilitate psihică a unei personalități interesante și valoroase.

2.2. Episod depresiv.

2.2.1. Episod depresiv ușor.

Se caracterizează printr-o intensitate mică a simptomelor depresive. Tabloul clinic poate trece uneori neobservat, pacientul reușind cu un anumit efort să facă față cerințelor profesionale și familiale.

Simptomul dominant este inhibiția psihomotorie nu foarte intensă, exprimată prin lentoare.
Tulburări ale instinctelor: scade pofta de mâncare și scade libidoul.
Apar tulburări de ritm somn-veghe: apare insomnia matinală, pacientul se trezește cu cel puțin 2 ore înainte de ora obișnuită de trezire. Depresia este mai accentuată dimineața. Nu apar idei delirante și nici stupor.

2.2.2. Episod depresiv mediu .

Se caracterizează prin :

dispoziție afectivă depresivă mai intensă decât în cazul episodului depresiv ușor.

Inhibiția psihomotorie este mai importantă

Bradilalie sesizabilă de către anturaj

Tulburări ale instinctelor și inapetentă accentuată, iar scăderea libidoului poate fi însoțită de frigiditate la femei și impotență la bărbați

Ideația are un conținut centrat pe neputință, autodevalorizare și incurabilitate ;

Hipobulie său abulie ;

Tulburări de somn și trezire matinală care este acompaniată de un maximum al depresie în acel moment .

Se poate asocia cu anxietate de intensitate medie.

2.2.3. Episod depresiv sever fără simptome psihotice

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice are următoarele caracteristici:

dispoziție afectivă depresivă intensă;

puternică inhibiție psihomotorie, lentoare care poate merge până la stupor (așa numitul stupor depresiv și absența oricărei activități, pacientul fiind nemișcat, necomunicativ, nu se alimentează (anorexie) ;

tulburări de ritm somn-veghe severe, apar trezirile matinale devreme când intensitatea depresiei este maximă ;

riscul suicidar este crescut. Este posibil suicidul în manieră de raptus suicidal ;

se poate asocia cu anxietate de intensitate mare. Această asociere se numește episod anxios-depresiv sever și va conține simptome de serie depresivă și anxioasă de mare intensitate.

2.2.4. Episod depresiv sever cu simptome psihotice

Episodul depresiv sever cu simptome psihotice are următoarele caracteristici:

simptomul psihotic este delirul: de vinovăție, de inutilitate, de depreciere, de incurabilitate, delir hipocondriac. Mai poate fi prezent și un delir paraniod care poate fi însoțit de halucinații în special auditive.

sindromul depresic este sever ;

riscul suicidar este important.

2.3. Tulburare recurentă depresivă

Tulburarea depresivă recurentă, cunoscută și drept tulburarea depresivă majoră, depresia clinică, depresia majoră, depresia unipolară său tulburarea unipolară, este o tulburare mentală caracterizată prin tristețe și diminuarea respectului de sine, lipsa interesului său plăcerii în activitățile normale. Este o condiție debilitantă care afectează familia persoanei, interesul pentru serviciu său școală, somnul și obiceiurile alimentare și în general sănătatea. 3,4 % dintre persoanele afectate comit suicid iar 60 % dintre cei care s-au sinucis au avut depresie său o altă tulburare a stării afective.

Diagnosticul tulburării depresive majore este bazat pe experiențele relatate de către pacienți, comportamentul relatat de către rude său prieteni și o examinare a statusului mental. Nu există teste de laborator pentru tulburare, deși medicii cer în general teste pentru condițiile medicale care pot cauză simptome similare. Debutul tulburării este între 20 – 30 de ani cu un maxim tardiv între 30 – 40 de ani.

Înțelegerea naturii și a cauzelor depresiei a evoluat de-a lungul secolelor, deși este încă incompletă și lasă multe aspecte ale depresiei subiecte de discuție și cercetare. Cauzele propuse cuprind factori biologici, psihologici, ereditari și psihosociali. Unele droguri folosite pentru lungă durată pot cauză său agrava simptomele. Tratamentele psihologice se bazează pe teoriile personalității, comunicării interpersonale și învățării, cele mai multe teorii biologice țintesc serotonină, norepinefrina și dopamină care sunt în mod natural prezente în creier și asistă comunicarea dintre celulele nervoase.

De obicei pacienții sunt tratați cu medicație antidepresivă iar în majoritatea cazurilor psihoterapie său consiliere deși eficacitatea medicației pentru cazurile moderate este pusă sub semnul întrebării. Spitalizarea poate fi necesară în cazurile asociate cu auto-neglijare și risc semnificativ de autovătămare. Evoluția tulburării variază larg, de la un episod cu durată de câteva săptămâni până la o tulburare manifestă pentru toată viața, datorită succeptibilitatii pentru afecțiunile medicale și suicid. Este neclar dacă medicația afectează său nu riscul de suicid.

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezența unuia său mai multor episoade depresive. Dacă sunt cel puțin două diagnosticul va fi de tulburare depresivă majoră recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră le includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea cei doi termeni nu sunt identici deoarece episodul depresiv, atunci când este însoțit și de alte simptome, poate să facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:

cel puțin unul din următoarele simptome:

dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi ;

diminuarea marcată a interesului său plăcerii pentru aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi.

cel puțin patru din următoarele simptome:

insomnie său somn prea mult;

scăderea său creșterea apetitului;

agitație său lentoare ( pacientul nu poate stă liniștit său opusul – se mișcă și vorbește mai lent decât de obicei; lucruri ce pot fi remarcate și de cei apropiați ) ;

stare de oboseală său lipsă de energie aproape în fiecare zi ;

sentimente de inutilitate său de vină excesivă aproape în fiecare zi ;

diminuarea capacității de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie ;

gânduri frecvente la moarte.

simptomele durează de cel puțin două săptămâni

simptomele cauzează o scădere a funcționalității pacientului pe plan profesional său social (exemplu: o pacientă nu mai poate avea grijă de copii).

Tipuri:

Episoadele depresive se împart în funcție de gravitate în ușoare, moderate și severe. La stabilirea tipului episodului actual se ține cont de numărul de simptome caracteristice bolii și de severitatea acestora, precum și de gradul în care pacientul poate să funcționeze.

Dacă depresia este însoțită de halucinații (exemplu: pacientul aude voci) său idei delirante (exemplu: pacientul are convingerea că este vinovat pentru boala unei ființe iubite) episodul va fi considerat că fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziția depresivă are o notă distinctă față de ce a trăit pacientul până atunci. Este mai intensă și nu se îmbunătățește la evenimente pozitive. Pacientul se simte mai rău dimineața, se trezește mult prea devreme, nu are poftă de mâncare iar persoanele apropiate pot remarca o stare de neliniște. Aceste simptome poartă numele de episod depresiv cu elemente melancolice. Oarecum opus acestuia este episodul cu elemente atipice. Acesta se caracterizează printr-o îmbunătățire a dispoziției în cazul unor evenimente plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut, doarme mai mult decât de obicei și prezintă o sensibilitate mai accentuată în cazul în care se simte respins.

În depresie pot apărea și elemente catatonice, care nu sunt caracteristice acestei boli. Catatonia reprezintă o stare în care pacientul se mobilizează cu greu său prezintă o stare de agitație extremă, nu răspunde la stimuli din exterior, poate refuza să se alimenteze său poate menține posturi bizare pentru perioade lungi de timp. Stresul la care este supus organismul într-o asemenea situație, precum și posibilitatea unei boli severe nepsihiatrice fac din catatonie un motiv foarte serios de prezentare urgentă la spital.

Episoadele depresive pot apărea și imediat după naștere. Ele sunt mai frecvente la femeile aflate la prima naștere și sunt considerate că fiind postpartum doar în măsura în care debutează în primele 4 săptămâni de la naștere. Aceste paciente prezintă labilitate afectivă; unele dintre ele au o preocupare excesivă față de bunăstarea copilului, pe când altele manifestă dezinteres și frică atunci când rămân singure cu nou născutul. O mică parte dintre depresiile postartum pot fi severe și pot fi însoțite de elemente psihotice (pacienta are halucinații său convingeri bizare); în această situație mama poate reprezenta un pericol pentru sănătatea copilului. În primele 10 zile de la naștere este foarte frecventă o stare de tristețe tranzitorie („baby blues”), care nu îndeplinește criteriile unui episod depresiv și care nu trebuie interpretată ca fiind depresie postpartum.

2.4. Tulburare persistentă afectivă.

2.4.1. Ciclotimie

Ciclotimia, denumită și tulburare ciclotimică, este o formă ușoară de tulburare bipolară. La fel ca și tulburarea bipolară, ciclotimia este o afecțiune cronică a dispoziției. În cazul ciclotimiei, pacientul prezintă scurte perioade de euforie emoțională, urmate de perioade de timp în care se poate simți fără speranță și poate avea idei suicidare. Între aceste perioade ciclice de creșteri și scăderi ale dispoziției, pacientul poate avea o dispoziție stabilă, în care se simte bine. Ce diferențiază ciclotimia de tulburarea bipolară este intensitatea redusă a modificărilor de dispoziție. Deși aceste modificări pot deranja pacientul, nu sunt foarte dificil de controlat de către acesta. Opțiunile principale de tratament pentru ciclotimie includ medicația și psihoterapia. Anumite strategii de medicină alternativă pot fi de folos.

Simptome

Simptomele ciclotimiei sunt reprezentate de un pattern alternant de creșteri și scăderi ale dispoziției. Creșterile din ciclotimie se numesc hipomanie, o formă ușoară a mâniei. Scăderile sunt reprezentate de forme ușoare sau moderate de depresie. În cazul ciclotimiei, pacientul nu pierde contactul cu realitatea, așa cum se întâmplă în tulburarea bipolară.

Simptomele ciclotimiei sunt în general similare cu cele ale tulburării bipolare, dar sunt de intensitate mai mică și au o durată mai scurtă.

Faza hipomaniacala a tulburării ciclotimice

Semnele și simptomele episodului hipomaniacal includ:

dispoziție neobișnuit de bună și euforie

optimism extrem

încredere crescută în sine

judecată greșită

vorbire rapidă

fuga de idei

comportament agresiv sau ostil

nu ține seama de cei din jur

agitație

activitate fizică crescută

comportamente riscante

cheltuieli exagerate

impulsuri exagerate pentru performanță și atingerea scopurilor

dorință sexuală crescută

scăderea nevoii de somn

atenție cu tendința la distractibilitate

inabilitatea de a se concentra.

Faza depresivă a tulburării ciclotimice

Semnele și simptomele episodului depresiv includ:

tristețe

lipsa de speranță

idei și comportament suicidar

anxietate

vinovăție

probleme de somn

creșterea sau scăderea apetitului

oboseală

pierderea interesului pentru activitățile zilnice

probleme de concentrare a atenției

iritabilitate

durere cronică fără o cauză cunoscută.

Pacientul cu ciclotimie poate funcționa în sarcinile zilnice, deși nu întotdeauna bine. Natura imprevizibilă a modificărilor de dispoziție poate deranja în mod semnificativ viața pacientului deoarece acesta nu știe cum se va simți.

Uneori pacientul se poate simți în același timp și hipomaniacal și depresiv, acestea se numesc episoade mixte. Uneori se poate simți extravagant, făcând oamenilor multe cadouri; alteori se poate angaja în argumentații fără sens, sau poate fi atât de trist încât se gândește la suicid.

Cauze

Nu se știe exact ce determină ciclotimia, ca și în cazul altor afecțiuni mentale, cercetătorii arată că poate rezulta dintr-o combinație a mai multor factori:

genetici ;

procese biochimice ale corpului, cum ar fi modificări în neurotransmițătorii creierului ;

factori de mediu.

Factori de risc

Se consideră că ciclotimia este o tulburare relativ rară, care afectează mai puțin de 1% din populație. Dar sunt greu de făcut estimări reale întrucât sunt pacienți nediagnosticati sau greșit diagnosticați cu alte tulburări mentale cum ar fi depresia. În mod tipic, ciclotimia debutează în adolescență sau la adultul tânăr. Afectează în mod egal atât bărbații cât și femeile.

Factorii care pot crește riscul de apariție a ciclotimiei sunt:

rude biologice cu ciclotimie sau tulburare bipolară ;

perioade de stres major ;

abuz de substanțe;

modificări majore în viață, cum ar fi moartea unei persoane dragi.

Consult de specialitate

Se recomandă ca pacienții care prezintă simptome de ciclotimie să solicite ajutor medical cât mai precoce. De obicei, tulburarea ciclotima nu se ameliorează de la sine. Deși pacientul se poate bucura de momentele de euforie și de perioadele în care este mai productiv, acestea pot duce la comportamente impulsive, riscante, cu consecințe serioase. Aceste creșteri emoționale vor fi sigur urmate de căderi care îl pot lăsa pe pacient deprimat, epuizat, sau chiar cu probleme financiare sau legale.

Dacă este solicitat consultul medicului de familie acesta va indruma pacientul la un psihiatru cu experiență în ciclotimie și tulburare bipolară.

În cazul în care membrii familiei sau prietenii observă simptomele pacientului, e bine ca aceștia să aibă o discuție cu pacientul. Nimeni nu poate fi forțat să solicite ajutor medical, dar i se poate oferi încurajare și suport și poate fi ajutat pacientul să găsească un profesionist în sanatae mintală.

Pacientul cu ciclotimie poate avea gânduri de suicid. Solicitarea urgentă de ajutor este cel mai important lucru.

Diagnostic

Pentru precizarea diagnosticului sunt necesare câteva teste și examene. Medicul trebuie să determine dacă pacientul are ciclotimie, tulburare bipolară, depresie sau alte afecțiuni care pot determina simptomele.

În general aceste teste și examinări includ:

– examinarea fizică: cuprinde măsurarea înălțimii și a greutății, verificarea semnelor vitale cum ar fi pulsul, tensiunea arterială și temperatura, ascultatia plămânilor și a inimii, examinarea abdomenului;

– teste de laborator: includ hemoleucograma completă, teste pentru funcția tiroidei și alte teste de sânge; se pot face și teste urinare pentru abuzul de alcool sau droguri;
– evaluarea psihologică: medicul sau psihologul, va discuta cu pacientul despre gânduri, emoții și comportamentul acestuia. De asemeni poate fi solicitat să completeze chestionare de autoevaluare. Poate fi întrebat de consumul de alcool sau folosirea drogurilor. Cu acordul pacientului, membrii familiei și prietenii pot fi solicitați să ofere informații despre simptome și posibilele episoade de mânie sau depresie.

Criterii de diagnostic pentru ciclotimie

prezența a numeroase episoade de simptome de hipomanie sau depresie care durează de cel puțin doi ani ;

perioadele de dispoziție stabile durează mai puțin de 2 luni ;

pacientul nu prezintă tulburare maniacală, depresie severă sau tulburare schizoafectiva;

simptomele nu sunt determinate de abuzul de substanțe sau alte condiții medicale ;

simptomele afectează semnificativ funcționarea socială, profesională, școlară.

2.4.2. Distimie

Elementul esențial al tulburării distimice îl constituie dispoziția depresivă cronică, survenind în cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor, pentru o perioadă de timp de cel puțin 2 ani.  Poate avea debut precoce (înainte de vârstă de 21 ani) sau tardiv.

    Persoanele cu distimie  își descriu dispoziția de fond ca fiind tristă ori abătută, iar viața ca lipsită de orice satisfacție. Își amintesc cu greu (iar uneori deloc) de vreun moment în care să fi fost cu adevărat fericite. Din ceea ce spun, îți creează senzația că întreaga existență a fost o lungă depresie și cam atât.

    Prin structura lor, sunt parcă special construiți pentru a fi pesimiști.  Cu siguranță este mai mult decât pesimism  în acesta tulburare. Nu mai simt gustul vieții, se gândesc frecvent la eșecul lor și al altora, aproape orice este sortit pieirii și de aceea nu mai dau mare importanță planurilor de viitor. Și nu este doar o preocupare filozofică legată de sfârșitul inevitabil a toate câte există, ci o suferință vizibilă de care nu pot să mai scape.

   Adesea vorbesc doar strictul necesar, vocea sună stins iar conținutul comunicării este relativ sărac în idei.

   Unii vorbesc despre moartea fizică a rudelor și cunoscuților cu detașare și “naturalețe”, de parcă ar fi o preocupare cotidiană și banală în existența lor. Totuși, numai în rare cazuri se asociază cu ideația suicidară.

    Dau senzația că singura certitudine de care au parte în viață este doar moartea și privind din acest unghi nu se mai străduie să-și valorifice (și dezvolte) potențialul. De multe ori înregistrează succese modeste. Obțin puțin în condițiile în care toți cei din jur cred că ar putea obține cu ușurință mult mai mult și se miră că nici nu prea încearcă să facă asta.

     Pot fi prezente  simptome ca:

stima de sine scăzută;

neîncrederea în forțele proprii;

sentimente de inadecvare, pesimism, disperare sau lipsă de speranță ;

sentimente de vină și ruminații referitoare la trecut ;

autocritică exagerată;

excesiv de critici cu alții;

pierderea generalizată a interesului pentru activități, inclusiv pentru cele destinate recreerii;

scăderea activității și a randamentului;

evitarea interacțiunilor sociale și izolare;

oboseală accentuată;

uneori iritabilitate sau furie;

diminuarea capacității de concentrare, a celei de memorare ;

indecizie;

apetit redus sau mâncat excesiv;

insomnie sau hipersomnie.

     Diversele moduri în care se combină aceste simptome reprezintă o schimbare evidentă atât pentru pacient cât și pentru cei din jur. Pe lângă suferința emoțională apare și o deteriorarea semnificativă clinic în  domenii importante de funcționare: personal, social, școlar sau profesional.

    Când este prezentă tulb. distimică fără tulb. depresivă majoră anterioară, acest fapt constituie un factor de risc pentru apariția depresiei majore. Persoanele cu tulb. distimică au de regulă suprapusă depresie majoră (în 75% din cazuri) – adesea motivul pentru solicitarea ajutorului specializat (psihoterapie, tratament biologic).

    Dacă tulb. distimică precede debutul tulb. depresive majore, cel mai probabil:

nu va exista o recuperare completă între episoadele de agravare ale tulb. depresive și

să apară episoade depresive mai frecvente.

    O altă problemă care agravează distimia este consumul excesiv de alcool și eventual sedative ,o încercare întotdeauna ineficientă de automedicație.

    Depresia majoră constă dintr-unul sau mai multe episoade depresive majore. Distimia este caracterizată prin simptome depresive mai puțin severe și cornice, care sunt prezente de mai mulți ani (de accea se mai numește și tulburare depresivă persistentă).

   Distimia trebuie să fie distinsă de o tulburare afectivă datorată unei condiții medicale generale, în care perturbarea afectivă este consecința fiziologică directă a unei anumite boli somatice, de regulă cronică (de ex.:  diabet zaharat, boli cardiace, scleroza multiplă, afecțiuni tiroidiene, etc.).

      Trăsături distimice de personalitate au și foarte mulți din cei afectați de afecțiuni din spectrul schizofreniei, situație în care acest diagnostic nu mai este pus.

     O denumire mai veche este cea de tulburare de personalitate de tip depresiv și poate fi prezentă împreună cu tulburări de personalitate de țip: evitant, dependent, histrionic, borderline, narcisic, obsesional.

     Tipic, distimia este o tulburare compatibilă cu o funcționare socială relativ stabilă. Totuși, această stabilitate este deficitară, întrucât majoritatea persoanelor afectate învestesc aproape toată energia lor în activitățile profesionale. În consecință,  neglijează activitățile de recreere, interacțiunile sociale dar și viață de familie.

       Ajung să aibă dificultăți maritale mari precum și un cerc restrâns de prieteni, observându-se o anumită tendința la izolare.

      Distimicii au în mod cert multe resurse și calități care trebuiesc apreciate.  Aceste lucruri sunt cel mai evidente în modul în care se dedică profesiei, ei evidențiindu-se prin dedicație, o mare capacitate de efort și o atenție crescută pentru detalii (lucru valabil în afara episoadelor de depresie). Sunt atât de implicați în carieră încât obțin rezultate foarte bune, motiv pentru care au fost denumiți “coloana vertebrală a societății”.

      Suferința acestora provinde din faptul că nu se și bucură de rezultatele muncii lor. Trăiesc cu sentimente  persitente de gol interior,  lipsa bucuriei de a funcționa în afara serviciului și chiar de lipsa unui sens al propriei existențe.

      Există riscul ca după mai multe încercări de a construi relații de cuplu și sociale, soldate cu rezultate nemulțumitoare, să  apare tendința de abandon și retragere.

      Se intră într-un cerc vicios, în care fiecare eșec de relație accentuează și mai mult tendința  de a se “refugia” în activitățile profesionale – aparent singurele în care cred că  sunt capabili să obțină rezultate foarte bune.

    Chiar dacă prevalența acestei tulburări este de 6% din populație, doar o mică parte din cei afectați primesc ajutorul de care au nevoie. Există situații în care tulburarea distimică rămâne nediagnosticată, fie pentru ca persoanele nu cer ajutor pentru aceste simptome, fie pentru ca afecțiunea este ignorată atunci când apare împreună cu tulburări mai grave.

     Se tratează la fel că depresia: aceleași medicamente și aceleași intervenții psihoterapice. Și frecvent, în nici un fel.

     În lipsa asocierii cu alte patologii, antidepresivele sunt eficiente de regulă în dozele terapeutice minime.

     Aceste personae au o nevoie persitenta de a fi asistate în:

 luarea decizilor importante;

dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare; foarte importantă este capacitatea de a cere ajutorul celor apropiați ;

eforturile de a face față negativismului, lipsei de speranță.

      Distimia este mai puțin gravă ca altele și mai ușor de ameliorat. Nu este un diagnostic major pe care să-l ai tot timpul în vedere și adesea este considerată depresie sau vreo tulburare de personalitate, dar oricum ar fi important este să se inițieze măcar un minim de măsuri.

      Poate ca problemă majoră în distimie este indecizia, simptom care se manifestă inclusiv în privința cererii de ajutor și a continuării măsurilor terapeutice.

Cap. 2

1. Evaluarea depresiei

În afară de evaluarea simptomelor, se va axa pe zonele fundamentale enumerate mai jos.

Evaluarea psihologică

Ce anume crede sau simte clientul despre el însuși/despre ea însăși? Foarte importante sunt maniera de atribuire, rușinea și comparația socială.

Ce crede sau simte clientulin legătura cu viitorul ?

În ce măsură anumite tipuri decomportament, precum evitarea sau ruminațiile, contribuie la depresie ?

Care sunt circumstanțele vieții obișnuite ale clientului ? Se simte înfrânt în privința scopurilor în viață ?

De cât timp e clientul deprimat ?

Reprezintă depresia o schimbare în starea sa normală sau o accentuare a unei stări negative cronice ?

Este vorba despre o pierdere a satisfacției în privința unor activități care anterior aduceau bucurie?

Clientul își percepe depresia dintr-o perspectivă psihologică și/sau relaționala sau este încredințat că e vorba despre o boală fizică?

Cât de încătușat se simte clientul și ce consideră în această privință ?

Cum își percep clienții resursele de adaptare ? Ce surse externe de ajutor există și cum ar putea fi acestea utilizate în consiliere ?

Evaluarea socială

Există evenimente majore în viață sau supărări care ar fi putut declanșa depresia, accentuând-o sau menținând-o?

Care sunt percepțiile clienților asupra relațiilor sociale? Au existat pierderi majore? Mediul familial este agresiv săi îi neglijează ? Există conflicte cu membrii familiei – părinți, rude prin alianță, soți/parteneri sau copii ? Are clientul sentimentul de ostilitate față de ceilalți, de situație fără ieșire și/sau sentimente de dezamăgire ?

Care sunt sursele sociale de sprijin, prieteni și relații de familie ? Poate clientul să le folosească dacă are nevoie sau a încetat treptat contactul social ?

Are vreun rol mediul social nestimulativ și marginalizator din punct de vedere social?

Există probleme practice majore care să necesite alte mijloace de sprijin?

Problemele lor țin de serviciu ?

1.4. Evaluarea biologică

Există tulburări ale somnului ?

Există schimbări majore în privința poftei de mâncare și a greutății ?

Cât de grave sunt oboseala și lipsa de energie ?

Schimbările psihomotorii trebuie luate în calcul, îndeosebi agitația și reatrdul psihomotor. Dacă un client prezintă retard psihomotor și îi este greu să se concentreze, acest lucru poate stânjeni consilierea. Retardul psihomotor sever și concentrarea scăzută pot fi un indicator simptomatic redus în a numite tipuri de consiliere.

Poate administrarea de medicamente antidepresive să rupă un pattern depresiv ? Studiile recente sugerează că antidepresivele nu influențează consilierea.

Cap. 3

1. Tehnici de psihodiagnostic

1.1. Definiție

Testul psihologic este (alături de alte instrumente ale metodei experimentale) o sursă de informații utilă în evaluarea comportamentului uman și în formularea de predicții asupra conduitelor viitoare. Testul psihologic constă dintr-o probă, sau mai frecvent dintr-o serie de probe, construite în scopul stabilirii prezenței (sau absenței) unui aspect psihic, a particularităților de comportare sau a gradului de dezvoltare psihică. Este o procedură standardizată prin care se formează un eșantion de comportamente care va fi descris prin categorii sau scoruri. În pus, multe teste au norme sau standarde care fac posibilă utilizarea rezultatelor la predicția altor comportamente, mai importante.

1.2. Caracteristici ale testelor psihologice

Evidențierea diferențelor dintre oameni, unul dintre obiectivele importante în măsurarea psihologică.

Pentru măsurarea acestor diferențe e necesară traducerea lor în termini cantitativi care să permită atribuirea pentru nivelul de dezvoltare a fiecărei caracteristici personale (performanța mnezică, nivelul extroversiei etc.) a unei valori și numai una din mulțimea în care funcția se regăsește prin intermediul unei scale de măsură.

Caracteristica scalei nominale este împărțirea în clase de elemente echivalente (Ex. categorii sociopreofesionale : repartiția în categorii socio-profesionale : tâmplari, croitori, instalatori etc.)

Scala ordinală impune ierarhizarea claselor, există între acestea atât relații de echivalență cât și de ordine. (Ex. elevii dintr-o clasă pot fi ierarhizați în funcție de randamentul lor la aritmetică, de la cel mai performant la cel mai puțin eficient).

Scala interval presupune o relație de echivalentă, de ordine precum și existența între clase a unor unități comune și constante (determinarea IQ, măsurarea temperaturii prin grade Celsius).

Scală de raport posedă proprietățile scalelor de interval, în plus au un punct zero nonarbitrar, acest lucru face ca ele să nu fie pretabile măsurătorilor în psihologie.

Fiecare test psihologic realizează observații pe un eșantion de comportamente ale unui subiect. În crearea unui test, una din principalele probleme este legată de selecția, din totalitatea comportamentelor disponibile, a celor câteva reprezentative pentru obiectivul formulat (coordonarea ochi-mână, organizarea câmpului grafic etc.). Așa se ajunge la fundamentarea teoretică a probei.

Afilierea testelor la o procedură înțeleasă ca un proces de obiectivare și uniformitate a unui test, în principal sub raportul modalității de aplicare, cotare și interpretare (raportare la norme/etaloane).

Organizarea tuturor testelor sub forma unor colecții de itemi. Principala caracteristică a unui item o reprezintă individualitatea sa, care îi conferă calitatea de unitate structurală a testului.

1.3. Domenii de utilizare

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de intervenție educativă;

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de consiliere ;

Diagnostic psihologic (ca și prima etapă) în programele de evaluare clinică ;

Diagnostic psihologic, ca și evaluare a progreselor obținute prin consiliere, traininguri, intervenții psihoterapeutice specifice.

Orientare școlară și profesională, pe baza informațiilor oferite de rezultatele la probe asupra dezvoltării sistemului aptitudinal și a particularităților de personalitate.

Selecție de personal că și parte importantă, cel mai adesea obligatorie, la concursurile organizate.

Diagnostic clinic în formularea concluziilor finale la examinări complexe (aviz permis auto, port armă, muncă în condiții deosebite : pe timp de noapte, la înălțime etc.).

Autocunoaștere, din dorința personală de evaluare sau în sccopul ameliorării unor performanțe.

Instrument de cercetare științifică (verificarea unor ipoteze de lucru, implementarea unor strategii, studii prospective etc.).

1.4. Evaluarea testelor

Avem în vedere patru mari domenii:

1. Fidelitatea testelor – se referă la două aspecte:

a)      Consistența internă – se referă la măsura în care toți itemii testului măsoară aceeași variabilă.

b)      Stabilitatea în timp a rezultatelor testării – ne indică în ce măsură la aplicări diferite în timp un subiect obține aceleași rezultate la un test psihologic.

Conceptul de eroare joacă un rol deosebit în definirea fidelității unui test, orice test psihologic trebuie să estimeze valoarea erorilor aleatoare de măsură. Calculul fidelității indică măsura în care scorurile obținute la test exprimă de fapt valorile reale ale constructului pe care testul îl măsoară.

2. Validitatea testelor (cât de bine măsoară o probă ceea ce-și propune să măsoare).

Se pornește de la următoarele întrebări:

testul măsoară cu adevărat ceea ce dorim noi să măsurăm ?

eșantioanele de comportament incluse în test sunt reprezentative pentru constructul vizat ?

Rezultă definirea validității ca fiind măsura în care acesta își îndeplinește funcția. Un test nu este valid pentru orice scop, în orice context sau pentru orice categorie de subiecți. Astfel validitatea unui test devine procesul prin care se investighează gradul de adecvare a interpretării propuse de test.

3. Sensibilitatea unui test psihologic – este dată de capacitatea acestuia de a face distincție între persoanele examinate în privința trăsăturii de personalitate sau a aptitudinii măsurate (Lafon, 1973), respectiv de a produce scoruri diferite pentru subiecții care se deosebesc la caracteristica măsurată de test (Kline, 1993).

Un test discriminează cu atât mai bine în cadrul unui întreg lot de subiecți cu cât permite un număr mai mare de valori de scor și cu cât repartiția acestora este mai uniformă.

4. Dificultatea testului – atunci când repartiția de frecvențe a scorurilor obținute are o asimetrie puternică, dificultatea și sensibilitatea testului pot fi analizate identificând scorurile care apar mai frecvent. În celelalte cazuri, însă, pentru a putea aprecia corect aceste proprietăți ale testului este necesar să se calculeze principalii indicatori statistici ai scorurilor și să se compare valorile lor cu cele înregistrate în manualul testului sau obținute în alte ocazii.

Media rezultatelor aduce informații despre nivelul general al variabilei măsurate de test.

Dacă media grupului examinat este semnificativ mai scăzută respectiv mai ridicată) decât cea a populației care a servit la etalonarea testului, se deduce că testul e prea dificil (respectiv prea ușor) pentru lotul respectiv și interpretarea scorului unei persoane prin raportare la etalonul din manual ar putea conduce la concluzii greșite.

Abaterea standard servește la aprecierea omogenității grupului examinat, o valoare mică a abaterii standard este caracteristică unui lot de subiecți foarte asemănători între ei.

1.5 Criterii de clasificare a testelor psihologice

1. În funcție de conținutul testului:

a). după modul de executare a sarcinii de către subiect:

Teste orale;

Teste scrise;

Teste de performanță;

Teste cu manipulare de aparate și piese;

Teste administrate pe calculator.

b). după utilizarea limbajului în rezolvarea sarcinii:

Teste verbale;

Teste nonverbale.

c). după modul de procesare implicat:

Teste de eficientă;

Teste de aptitudini;

Teste de dezvoltare intelectuală;

Teste de cunoștințe;

Probe de lucru;

Teste situaționale;

Teste de personalitate;

Chestionare de personalitate;

Tehnici (teste) proiective;

Teste obiective de personalitate (folosesc stimuli mai structurați).

2). În funcție de tipul administrării testului:

a). după numărul persoanelor care pot fi examinate simultan:

Teste individuale;

Teste de grup.

b). după timpul de execuție:

Teste de viteză;

Teste de randament;

Cu limită de timp;

Cu timp de lucru nelimitat.

3. Clasificări în funcție de modul de cotare a testului și de interpretare a scorului:

teste normative utilizează în interpretare comparații cu rezultatele unui eșantion reprezentativ);

teste centrate pe criteriu (admis/respins);

teste idiografice (interesează evoluția în timp a scorurilor, ca în situația programelor terapeutice);

teste ipsative (interpretarea se face prin compararea între ele a scorurilor obținute la scalele sau itemii testului).

4. După criteriul procesului psihic implicat:

de memorie;

de atenție;

personalitate (stima de sine, temperament etc.).

5. După scopul urmărit:

de performanță;

de predicție;

6. După vârsta cronologică:

pentru vârsta mică – 1/3 ani (încă de la naștere: testul APGAR);

pentru 3-6 ani: teste de achiziții (Binet-Simon);

peste 6 ani: teste de predicție;

teste școlare/ până la 18 ani: teste de cunoștințe, rezultatele din foaia matricolă;

pentru 18 ani: teste de orientare profesională: BT-PAC.

1.6. Scale de evaluare a depresiei.

Depresia este domeniul unde evaluarea psihometrică s-a dezvoltat cel mai mult. Numeroase scale de autoevaluare, scale de observare sau interviuri diagnostice au fost produse și este destul de greu de a alege într-un spațiu limitat care din acestea ar trebui prezentate.

SCALĂ DE EVALUARE A DEPRESIEI HAMILTON (Hamilton Depression Rating Scale – HDRS)

Scala HRSD a fost introdusă în 1960 de Hamilton și ea a devenit cea mai folosită scala în domeniu. Ea este folosită mai ales în studii psihofarmacologice într-o baterie standard de evaluare a severității simptomelor și a sensibilității la schimbare. Indicii de calitate a scalei HDRS sunt foarte înalți.

SCALĂ DE MELANCOLIE (Melancholia Scale – MES)

Scală de melancolie este o scală de simptome dezvoltată de Bech și Rafaelsen în 1980 pe baza analizei construcției scalei Hamilton și a utilizării analizei structurii latente a ei.

SCALĂ DE DEPRESIE MONTGOMERY-ASBERG (Montgomery-Asberg Depression Rating Scale – MADRS)

Scala MADRS a fost concepută cu scopul de a avea senzitivitatea și acuratețea necesară studiilor psihofarmacologice. Scala MADSR se folosește mai ales pentru că fiind mai scurtă decât HDRS este mai simplu de administrat, iar pentru că se bazează mai mult pe simptome psihice este utilizabilă în tulburările psihosomatice când se dorește evaluarea comorbiditasii depresiei.

SCALELE DE DEPRESIE NEWCASTLE (Newcastle Depression Scales)

Aceste scale de observare sunt destinate să deosebească depresia endogenă/autonomă de depresia nevrotică/reactivă cu scopul de a identifica subiecții care răspund cel mai probabil la tratamentul somatic și mai ales la tratamentul electroconvulsiv (ECT). Scala prezintă un indice de confidență foarte bun și o validitate predictivă adecvată pentru diagnosticul de depresie endogenă.

INVENTARUL DE DEPRESIE BECK (Beck's Depression Inventory – BDI)

Scala BDI a fost dezvoltată ca un chestionar care este destinat să evalueze severitatea simptomelor depresive. scala BDI rămâne una din cele mai uzitate scale de autoevaluare în depresie și scală de predilactie din evaluarea rezultatelor terapiilor cognitive din tulburările depresive.

SCALA LUI ZUNG DE AUTO-EVALUARE A DEPRESIEI (Zung Self-Rating Depression Scale – SDS)

Acest instrument a fost dezvoltat cu scopul de a fi un instrument de auto-evaluare cantitativă rapidă a pacienților cu depresie primară. Este o scală de apreciere a severității depresiei. Scala se administrează sub formă de chestionar subiectului aflat sub evaluare. Instructajul pentru completarea scale este minim, dar unii pacienți nu reușesc să completeze corect scala fără ajutor. Indecizia, lentoarea sau dificultățile de concentrare ale subiecților interferă semnificativ cu gradul de precizie a scalei SDS.

SCALA CARROLL DE EVALUARE A DEPRESIEI (Carroll Rating Scale for Depression – CRS)

Scala Carroll este indicată în studii psihofarmacologice sau în evaluarea eficacității unei intervantii și a fost construită tocmai pentru a suplini unele lipsuri care scala Zung le are datorită modului de construcție a ei. Administrarea ei se poate face de către un personal cu experiență clinică minimă după un instructaj adecvat. Cu toate avantajele ei, scala Carroll nu este tot așa de des folosită astăzi.

SCALĂ DE DEPRESIE A CENTRULUI STUDII EPIDEMIOLOGICE

(Center for Epidemiologic Studies Depression Scale – CES-D)

Spre deosebire de celelalte scale prezentate până acum, care erau destinate măsurării severității simptomelor depresive și chiar pentru scop diagnostic, scala CES-D a fost dezvoltată pentru a fi folosită în studii epidemiologice în populația generală de Centru de Studii Epidemiologice de la Institutul Național de Sănătate Mentală SUA. . Scala CES-D măsoară nivelul simptomatologiei depresive, în special a componenței afective – dispoziția depresivă și este astfel capabilă să deceleze “cazul” de depresie din populația generală. Ea se poate folosi și sub formă de chestionar. Administrarea ei se poate face de un operator fără experiență clinică și nu este influențată substanțial de condițiile în care se desfășoară interviul.

INVENTARUL LUI ZIMMERMAN DE DIAGNOSTIC AL DEPRESIEI

(Zimmerman Inventory to Diagnose Depression – IDD)

Deși scala IDD a fost construită pentru a furniza rapid un diagnostic, autorii recomandă ca ea poate fi folosită și în studii în populația generală ca instrument de screening.

SCALA CALGARY DE EVALUARE A DEPRESIEI DIN SCHIZOFRENIE (Calgary Depression Scale for Schizophrenia – CDSS)

Evaluarea depresiei în schizofrenie este o problemă delicată depresia fiind comună atât în formă acută cât și în cea cronică de schizophrenie și ea coexistă alatturi de cele trei dimensiuni definitorii ale schziphreniei: simptomele positive, negative și de dezorganizare. Depresia din schizofrenie ar rezulta printr-un mecanism psihologic în condițiile în care subiectul are experiență subiectivă a deficitului de funcționare mentală normală sau printr-un mecanism neuronal, depresia putând avea originea în însăși perturbările neurobiologice bazale ale schizofreniei. Scala este desemnată să reflecte prezența depresiei și să o deosebească de alte condiții psihopatologice cu care s-ar putea confunda precum simptomele negative sau simptomele extrapiramidale.

SCALA EDINBURGH DE DEPRESIE POSTNATALĂ (Edinburgh Postnatal Depression Scale-EPDS)

Depresia postpartum este cea mai comună complicație de după naștere și se întâlnește în aproximativ 13% din femeile care au născut. Dacă nu este corect identificată și tratată depresia postpartum are cele mai mari șanse să evolueze cronic. Scala Edinburgh de depresie postnatală (Edinburgh Postnatal Depression Scale-EPDS) a fost dezvoltată pentru a ajuta medicii de medicină generală de a detecta femeile suferind de depresie postpartum.

Bibliografie:

Chiriță, R. și V.; Papari, A. – Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală, Ed. Fundației Andrei Șaguna; Constanța, 1992;

Cottraux, J – Terapiile cognitive, Ed. Polirom, Buc., 2003

Cristea, D. – Tratat de psihologie socială, Ed. Pro Transilvania, București, 2001;

Dafinoiu, I. – „Personalitate. Metode de abordare clinică. Observația și interviul”, ed. Polirom, Iasi, 2002.

Dafinoiu, I. – Sugestie și hipnoză, Ed. Științifică și Tehnică, București, 1996;

Dafinoiu, I.; Vargha, J.L. – Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaș, 2005;

David, D. – Metodologia cercetării clinice, Ed. Polirom, Buc., 2006

David, D. (1998/2000). Psihoterapie și hipnoterapie cognitiv-comportamentală. Ed. 1 (1998, Editura Risoprint: Cluj-Napoca); Ed. 2 (2000, Editura Risoprint: Cluj-Napoca).

Enăchescu, C. – Tratat de psihopatologie, Editura Tehnică, București, 2001;

Filimon, L. – Experiența depresivă: perspective socio-culturale, Ed. Dacia, București, 2002;

Fraweley. W., Smith. P. (2001). A processing theory of alexithymia. Cognitive Systems Reserch. Elsevier.

Freeman. A. (2007). The Use of Homework in Cognitive Behavioral Therapy: Working with Complex Anxiety and Insomnia. Association for Behavioral and Congnitive Therapies. Elsevier.

Freud, S. – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidiene, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Gârlașu-Dimitriu, O. – „Tehnici psihoterapeutice”, Ed Victor, Bucuresti, 2003

Golu, M. – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București, 2002;

Golu, M. – Dinamica personalității, Editura Geneze, București 1993;

Hayes, S.C., Follette, V.M., Linehan. M.M. (2004). Mindfulness and Acceptance. Generalized Anxiety Disorder: Bringing Cognitive-Behavioral Therapy into the Valued Present. The Guilford Expres.

Holdevici, I – Gândirea pozitivă, Ed. Dual Tech, Buc., 2000

Holdevici, I. – Ameliorarea performanțelor îndividuale prin tehnici de psihoterapie, Ed. Orizonturi, București, 2000;

Holdevici, I. – Autosugestie și relaxare, Ed. Ceres, București, 1995;

Holdevici, I. – Elemente de psihoterapie, Ed. a III-a revizuită și adăugită, Editura All, București, 1997;

Holdevici, I. – Gândirea pozitivă – Ghid practic de psihoterapie rațional emotivă și cognitiv-comportamentală, Ed. Dual Tech, București, 2000;

Holdevici, I. – Hipnoterapia: teorie și practică, Ed. Dual Tech, București, 2004;

Holdevici, I. – Hipnoza clinică, Ed. Ceres, București, 2000;

Holdevici, I. – Psihoterapia – un tratament fără medicament, Editura Ceres, 1993;

Holdevici, I. – Psihoterapia anxietății. Abordări cognitiv-comportamentale, Ed. Dual Tech, Bucuresti, 2002

Holdevici, I. – Psihoterapia cazurilor dificile; Abordări cognitiv-comportamentale, Ed. Dual Tech, București, 2003;

Holdevici, I. – Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Ed. Științelor Medicale, București, 2005;

Holdevici, I. – Psihoterapia Tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București, 2000;

Holdevici, I. – Psihoterapii scurte, Editura Ceres, București, 2000;

Holdevici, I. – Sugestiologie și terapie sugestivă, Ed. Victor, București, 1995;

Holdevici, I.; Vasilescu, I. P. – Hipnoza și forțele nelimitate ale psihismului uman, Editura Aldomars, București, 1991;

Huber, W. – Psihoterapiile, Ed. Știință & Tehnică, Buc., 1997

Huppert. J. D., Alley. A.C (2004). The clinical application of Emotional Reserrch in GAD: Some proposed procedures. Cognitive and Behavioral Practice. Elsevier.

I.C.D. 10 – Clasificarea tulburărilor mentale si de comportament, Editura ALL, 1994

Iamandescu, I. B. – Manual de psihologie medicală, Ed. Infomedica, București, 1995;

Ionescu, G. – Psihoterapia, Ed. Științifică, București, 1990;

Ionescu, G. – Tratat de psihologie medicală și psihoterapie, Ed. Asclepios, București, 1995;

Levy. J.B., Butler. G., Fennell. M., Hackmann. A., Mueller. M., Westbrook. D.(2004). Oxford Guide to Behavioral Experiments în Cogntive Therapy. Generalized Anxiety Disorder. Oxford University Press.

Luban-Plozza, B., Iamandescu, I. B. – Dimensiunea psihosocială a practicii medicale, Ed. Infomedica, Bucureși, 2002;

Manual de diagnostic si statistica medicala – DSM-IV A.P.A. – Asociatia Psihiatrilor liberi din Romania, Bucuresti, 2000

Miclea, M. (1999). Psihologie Cognitivă: Metode teoretico-experimentale. Ed. Polirom. Iași

Popescu-Neveanu, V. – Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1981;

Porot, A. și M. – Toxicomaniile, Ed. Științifică , București, 1999;

Postel, J. – Dicționar de psihiatrie și de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic, trad. Leonard Gavriliu, București, 1998;

Predescu, V. – Psihiatrie, Ed. Medicală, volumul I și II, București, 1989-1997;

Prelipceanu, D. – Psihiatrie-note de curs, Ed. Info Medica, București, 2003;

Rășcanu, R. – Elemente de psihologie a comunicării, Ed. Universitară, București, 1995;

Rășcanu, R. – Psihologie medicală și asistență socială, Ed. Științifică și Tehnică, București, 1996;

Șchiopu, U.; Verzea E. – Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1997;

Tudose F. și C.; Dobranici, L. – Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Ed. Info Medica, București, 2002;

Zlate, M. – Eul și personalitatea, ediția a III-a, Ed. Trei, București, 2002.