Capitolul 1. Instrumente de măsurat 1.1.Descriere Gps South S 82 V Producatorul de echipamente si sisteme GPS South este devotat in a aduce cele mai… [304690]

Capitolul 1. Instrumente de măsurat

1.1.Descriere Gps South S 82 V

Producatorul de echipamente si sisteme GPS South este devotat in a aduce cele mai avansate si moderne concepte si produse aproape de utilizatori.

[anonimizat] S82V, [anonimizat].

Cel mai nou receptor South S82V [anonimizat] (a Trimble Company) BD970.

Acest lucru permite receptia semnalului GPS L1, L2, L2C si L5, a semnalului GLONASS L1, L2, a semnalului SBAS si a viitoarelor semnale GALILEO si COMPAS.

Sistem GNSS Baza si Rover South S82V dubla frecventa GPS + GLONASS + GALILEO+COMPASS+[anonimizat] 430-450 MHz, 12.5khz Spacing, 0.5W, carnet de teren si accesorii

220 [anonimizat] (a Trimble Company) BD970;

Memorie interna de  4GB ;

Modem GSM/GPRS inclus;

[anonimizat], utilizatorul efectueaza masuratori direct in sistemul de proiectie national Stereo 70. SurvCE contine cea mai noua implementare a programului TRANSDAT oferind utilizatorului rezultate identice cu acesta in timp real;

Radio intern MDB: frecventa 430- 450MHz (interval 12.5khz, 0.5W).

Radio extern Pacific Crest ADL Vantage 430-470 MHz, 12.5/25 Khz, 4W.

Radioul se livreaza configurat pe frecventa de 433mHz – alocata si aprobata de Inspectoratul General Pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei pentru aplicatii civile gratuite.

[anonimizat]-procesare

Functii de calcul si compensare a bazelor precum si a inchiderilor pe cote;

Functii complete de determinare si compensare a bazelor, cu asistenti puternici pentru lucru in teren;

Posibilitatea de calcul a bazelor de pana la 300 km;

Posibilitatea de transcalcul al coordonatelor in diverse sisteme de proiectie;

[anonimizat];

[anonimizat];

Importul si exportul datelor in format RINEX asigurand compatibilitatea totala cu alte tipuri de receptoare GPS;

[anonimizat].

Domenii de aplicabilitate:

[anonimizat], gestiunea mediului;

masuratori topografice pentru domeniul minier;

masuratori pentru imbunatatiri funciare: [anonimizat], canale, etc.

masuratori pentru cai de comunicatii si transport: drumuri, [anonimizat];

masuratori pentru delimitarea padurilor.

1.1.2 Principiul de functionare al tehnologiei GNSS

Poziționarea diferențială

Tehnica de poziționare diferențială este o combinare a [anonimizat], dar, pentru a [anonimizat], [anonimizat] o stație de referință sau un alt receptor așezat pe un punct de coordonate cunoscute aflat în apropiere.

În concepția inițială, se determinau coordonatele stației de referință (base) și ale receptorului mobil (rover) pe baza observațiilor satelitare. Pentru stația de referință, acestea erau comparate cu poziția cunoscută și se determinau corecțiile pentru coordonate, care erau apoi transmise pe o anumită cale receptorului mobil, ce folosea aceste valori pentru a-și îmbunătăți poziția determinată anterior. În concepția actuală, în stația de referință nu se mai determină corecții pentru coordonate, ci corecții pentru pseudodistanțele măsurate; acestea sunt transmise apoi receptorului rover, care va corecta pseudodistanțele măsurate, urmând ca pe baza acestora să iți determine poziția.

În cazul în care există informații, respectiv corecții diferențiale de la mai multe stații de referinta ce sunt învecinate roverului, se pot colecta aceste date într-un centru de calcul, ce poate apoi interpola aceste corecții pentru zona de interes și crea corecții diferențiale pentru o stație virtuală aflată undeva lângă poziția receptorului. Pentru aceasta, receptorul trebuie să poata să iși transmită poziția către centrul de calcul. Această tehnică poartă denumirea de VRS (Virtual Reference Station).

Transmiterea corecțiilor diferențiale de la stația de referință la receptorul rover se poate face prin intermediul undelor radio, prin Internet sau cu ajutorul unor sisteme satelitare ce transmit aceste corecții diferențiale ca parte a semnalului lor. Sistemele satelitare ce transmit astfel de corecții poartă denumirea de sisteme de augmentare, overlay sau SBAS (Satellite Based Augmentation Systems). Pentru Statele Unite, sistemul overlay este denumit WAAS (Wide Area Augmentation System),iar pentru Europa – EGNOS (European Geostationary Navigation Overlay Service). Trebuie menționat că aceste sisteme, pe lângă corecțiile diferențiale transmise, oferă și un anumit mesaj legat de integritatea informațiilor, ceea ce face ca aceste sisteme să poată fi folosite în servicii de tipul Safety of Life (SOL) – navgatie aeriana, maritimă.

Pentru poziționări geodezice și nu numai, pe teritoriul Europei a fost dezvoltată și o infrastructură alcatuită din stații de referință la sol, centre de calcul ce preiau informațiile de la acestea, le prelucrează, generează corecții diferențiale și le transmit prin intermediul internetului către utilizatori. Aceasta inițiativă poartă denumirea de EUPOS, iar serviciul român de poziționare ce face parte din această inițiativă se numește ROMPOS și a fost dezvoltat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

1.2 Descriere Stație Totală Leica TCRP 1203

1.2.1 Elementele componente ale instrumentului

1.2.2 Principiul de funcționare

Concepția constructivă a unui astfel dispozitiv reunește în cadrul unei singure unități portabile, de dimensiunile și aspectul unui teodolit obișnuit, componentele necesare măsurării cu ajutorul undelor electromagnetice a următoarelor elemente:

unghiuri orizontale și verticale;

distanțe înclinate și / sau distanțe reduse la orizont;

coordonate rectangulare relative DX și DY;

diferențe de nivel DH.

Coordonatele unui punct necunoscut pot fi determinate cu ajutorul stației totale și folosindu-se ca reper un punct cu coordonate cunoscute. Cele două puncte și stația trebuie să formeze între ele linii de vizibilitate directă. Este totuși posibil ca stația să nu aibă vizibilitate directă dar să aibă receptor GNSS (Global Navigation Satellite System). Unghiurile și distanțele sunt măsurate de către stația totală față de punctul de interes folosind trigonometria și triangulația.

Măsurarea unghiurilor la stațiile moderne se face prin scanarea cu o precizie extremă a codului de bare digital gravat pe cilindrii de sticlă rotativi sau discuri din acel instrument.

Măsurarea distanțelor folosește principiul triangulației, prin emiterea unui fascicul de lumină către punctul de interes. Fasciculul reflectat este captat și interpretat de calculatorul din stația totală. Eroarea de măsurare este de ordinul milimetrilor.

Din punct de vedere practic elementele unghiulare și liniare menționate mai sus, se măsoară, între punctul de stație și punctul vizat, iar pe baza programului de calcul se determină în teren distanțele reduse la orizont, coordonatele relative DX, DY și DH și coordonatele absolute X, Y, H ale punctelor de drumuire precum și a punctelor radiate.

Stațiile totale de măsurare dispun de un centru de memorie propriu și de o memorie exterioară, precum și de o serie de programe de calcul specifice măsurătorilor topo-geodezice care sunt utilizate în ridicările topografice. Datele măsurate și calculate sunt memorate și apoi transferate în memoria unui calculator, unde cu ajutorul unor programe de prelucrare se determină componentele grafice, ce se desenează în sistem automatizat cu plotere atașate la calculator.

Capitolul 2. REȚELE DE SPRIJIN UTILIZATE ÎN TOPOGRAFIE

2.1. Principalele rețele de sprijin utilizate la ridicările topografice

Rețelele de sprijin (baza topografică) pentru ridicări specifice în topografie, depind de mărimea suprafeței teritoriului de ridicat, de existența și natura construcțiilor de pe teritoriu, precum și de scara și precizia planului topografic solicitat (ca produs al ridicării).

a) Pe suprafețe mai mari de 25 km2

1) pentru rețeaua planimetrică de sprijin se dezvoltă în trei trepte:

rețea principală, care poate fi realizată prin metodele triangulației, trilaterației sau poligonometriei de precizie (rețea poligonometrică principală);

rețea de îndesire (secundară), care poate fi realizată prin poligonometrie de precizie (rețea poligonometrică secundară), putând fi utilizate și intersecții compensate riguros;

rețea de ridicare, care se realizează prin drumuiri planimetrice.

2) pentru rețeaua altimetrică de sprijin se dezvoltă prin:

rețea principală, realizată prin nivelment geometric de ordinele II și III;

rețea de ridicare, realizată prin nivelment trigonometric sau nivelment geometric de ordinul V.

b) Pe suprafețe de cuprinse între 2,5 km2 și 25 km2

1) pentru rețeaua de sprijin planimetrică:

rețea principală, care se determină sub formă de rețea poligonometrică;

rețea de ridicare, care se determină prin drumuiri planimetrice.

2) pentru rețeaua de sprijin altimetrică:

rețea principală, determinată prin nivelment geometric de ordinele III și IV

rețea de ridicare, realizată prin nivelment trigonometric sau nivelment geometric de ordinul V.

c) Pe suprafețe mai mici de 2,5 km2

1) rețeaua de sprijin planimetrică este reprezentată de rețeaua de ridicare, dezvoltată sub formă de drumuiri sau poligoane;

2) rețeaua de sprijin altimetrică este alcătuită sub formă de drumuiri și poligoane de nivelment trigonometric sau de nivelment de ordinul V.1

2.2 Rețele de triangulație

Executarea ridicărilor topografice de detaliu impune existența rețelelor geodezice de stat (determinate în prealabil) pe suprafața ce face obiectul ridicării respective. Punctele rețelelor geodezice de stat determinate în proiecție stereografică 1970 si în planul de referință Marea Neagră formează baza geodezică pentru ridicările la orice scară.

Triangulația reprezintă o metodă de determinare a punctelor de pe suprafața Pământului pe una din suprafețele de referință și de proiecție adoptate. Se caracterizează prin aceea că legăturile directe între puncte conduc la forme geometrice simple (triunghiuri și mai rar patrulatere) în care mărimile măsurate sunt unghiurile.

Rețeaua de triangulație geodezică de stat se compune dintr-o rețea complexă de triunghiuri, organizată pe cinci ordine de mărime: ordinele I, II, III și IV, care formează triangulația de ordin superior, și ordinul V, care formează triangulația de ordin inferior. Această rețea de triangulație trebuie să acopere cu triunghiurile și punctele (vârfurile triunghiurilor) sale întreaga suprafață a țării. Rețeaua de puncte de sprijin poartă numele de triangulație deoarece pentru a se putea determina pozițiile punctelor, ele sunt socotite ca fiind vârfurile unor triunghiuri care s-ar putea alcătui din gruparea convenabilă a câte trei puncte. Triunghiurile vecine alcătuiesc în ansamblul lor triangulația sau rețeaua de triangulație.

Privite prin prisma ridicărilor, punctele rețelei geodezice, obținute prin triangulații, asigură rețeaua de sprijin geodezică pentru desfășurarea metodelor

de ridicare în plan (topografice, fotogrammetrice eventual prin orice alte metode)

pentru orice suprafețe și exigențe.

Totodată rețelele geodezice pot servi și scopurilor științifice legate de forma și dimensiunile globului pământesc precum și de mișcările crustale.

Rețeaua geodezică modernă de care dispunem azi se datorează nu numai compensării ei unitare ci și faptului că a existat o concepție modernă, materializată cu privire la dezvoltarea ei precum și cu privire la efectuarea măsurătorilor necesare, a prelucrărilor pe parcurs și a luării in considerare a influențelor controlabile. Mărimile care se măsoară sunt: toate unghiurile azimutale ale rețelei, unghiurile zenitale, un număr de laturi (baze), unele diferențe de nivel prin nivelment geometric, unele mărimi gravimetrice, longitudini si latitudini astronomice precum și azimute astronomice.

Tehnica măsurătorilor de distanțe a evoluat și a cunoscut progrese importante în ultimele decenii. Construirea instrumentelor pe principii noi, bazate pe utilizarea undelor electromagnetice a permis lărgirea considerabilă a domeniului măsurătorilor de distanțe.

De asemenea, timpul în care sunt desfășurate operațiile de măsurare este relativ scurt, permițând o reducere considerabila a perioadei de lucru în teren. Aceste avantaje permit înlocuirea cu mult succes a măsurătorilor unghiulare cu cele de distanțe, atât în probleme de triangulație geodezică cât și în probleme de dezvoltarea triangulații lor geodezice. Înlocuirea măsurătorilor de unghiuri cu cele de distanțe în rețele geodezice de sprijin, care poate fi parțială sau totală, a creat metode noi de rezolvare a acestor rețele.

În concepția modernă, în condițiile existenței instrumentelor de măsurare a distanțelor prin unde, care pot asigura precizia de 1:400 000 necesară azi măsurării directe a laturilor, precum și a cerințelor compensării în bloc a întregii rețele, noțiunea de baze geodezice își pierde din conținut. Astfel, de unde în trecut întreaga noastră rețea geodezică se calcula funcție de 10, respectiv 8 baze măsurate cu firul de invar, azi rețeaua este dimensionată în funcție de un număr mare de laturi măsurate prin unde. Astfel, pe întreaga rețea au fost măsurate inițial 8 laturi cu telemetrul electrooptic SVV-1 și ulterior 65 laturi cu geodimetrul Bergstrand NASM-2-A.

Întocmirea schiței de triangulație se face inițial pe un plan sau o hartă la scări mici (1:25.000 – 1:50.000), iar apoi în teren prin parcurgerea traseului respectiv. În amplasarea punctelor de triangulație se ține cont de următoarele criterii:

legăturile dintre puncte să conducă la figuri geometrice simple (triunghiuri sau patrulatere) astfel încât prin gruparea lor să determine forme diferite de rețele (poligon cu punct central, lanțuri de triunghiuri, patrulater cu dublă diagonală, lanțuri de patrulatere);

rețeaua să acopere în totalitate zona care trebuie ridicată;

punctele rețelei să fie uniform distribuite, respectiv densitatea să fie aceeași;

punctele rețelei să fie staționabile și cu vizibilitate între acestea;

triunghiurile rețelei să fie geometric echilibrate, iar dacă acest lucru nu este posibil în toate situațiile, atunci unghiurile nu trebuie să fie mai mici de 30g.

Marcarea punctelor se face prin borne de beton standardizate sub forma unor trunchiuri de piramidă, iar semnalizarea se va face în mod corespunzător cu categoria și ordinul respectiv (piramide centrice sau balize centrice sau excentrice).

Fig.2.1.Rețele de triangulație: a)triunghi, b)lanț de triunghiuri, c)lanț de poligoane cu punct central, d)lanț de patrulatere

2.3. Rețele de trilaterație

Metoda trilaterației rezolvă o astfel de rețea pe baza măsurării cu o stație totală a tuturor laturilor, precum și a orientărilor. Mult mai apreciată este combinația triangulație – trilaterație, în care se măsoară toate unghiurile rețelei și câteva laturi ale ei, spre exemplu tot a treia. Trilaterația, combinată mai rar cu triangulația, se utilizează în prezent numai în lucrări speciale: de mare precizie, la construcția tunelurilor, barajelor hidrotehnice ș.a..

Laturile rețelei sunt intre 10 m si 100 m. Aceste rețele pot fi utilizate la urmărirea deplasărilor si deformațiilor unor construcții.

În funcție de forma construcției, rețelele pot fi proiectate sub formă de:

– patrulatere cu diagonale măsurate;

– sisteme centrate.

În aceste rețele, măsurarea se face de trei ori. Daca se măsoară electrooptic, abaterea standard va fi:

σD = 5 + 10-6.S

Abaterea standard între măsurători trebuie să fie ≤ ±1cm. Este necesar să fie aplicate corecții de calibrare.1

2.4. Rețele poligonometrice

Rețeaua punctelor de poligonometrie este o rețea de sprijin formată din linii poligonale măsurate cu precizie mare, desfășurate pe mai mulți kilometri, care unesc între ele puncte de triangulație. Vârfurile de unghi ale liniilor poligonometrice pot înlocui în anumite condiții unele puncte de triangulație în terenuri acoperite, iar acestor vârfuri li se calculează, de asemenea, coordonate de aceeași precizie, ca și punctelor rețelei geodezice de stat.

Poligonometria se utilizează ca îndesire a rețelelor principale (ca trasee izolate între punctele de ordin superior) și ca rețele de sprijin independente, care înlocuiesc triangulația (sub forma poligoanelor închise care acoperă toată suprafața).

Rețelele poligonometrice din localități se împart în:

– rețele principale – care se sprijină pe punctele de triangulație;

– rețele secundare – care se sprijină pe puncte poligonometrice.

Rețeaua principală se caraterizează prin:

– neînchiderea relativă între 1:20000 – 1:25000;

– eroarea medie pătratică de măsurare a unghiurilor ±8 (±3");

– lungimile drumuirilor până la 3- 8 km (dacă este în zona construită, respectiv neconstruită a localității;

– lungimea medie a laturilor între 200- 500 m.

Rețeaua secundară se caraterizează prin:

– neînchiderea relativă între 1:8000 și 1:15000;

– limitele lungimilor drumuirilor între 1.5 și 4 km;

– eroarea medie pătratică de măsurare a unghiurilor ±12 (±5");

– lungimea medie a laturilor de 150 m.

Aceste rețele reprezintă baza topografică sau baza de sprijin pentru ridicări la scări mari ca și pentru trasări și supravegherea unor obiective de mari dimensiuni, cum ar fi platformele industriale sau supravegherea localităților.

Aplicabilitatea acestor rețele a crescut odată cu introducerea în practică a stațiilor electronice totale sau a tahimetrelor electrooptice care asigură precizie ridicată și eficiență sporită.1

2.5 Rețele realizate cu tehnologia GPS

Marile avantaje ale acestei tehnologii este reprezentat de faptul că se pot concepe rețele foarte bine adaptate la cerințele de trasare, a căror configurație nu trebuie să respecte criteriile clasice de proiectare.

Avantajele pe care le oferă tehnice GPS:

– punctele nu trebuie să aibă vizibilitate, astfel că semnalele geodezice devin inutile;

– precizie instrumentală milimetrică plus o eroare variabilă de la 1 la 2 ppm din distanța între puncte;

– productivitate mărită, rezultând costuri scăzute;

– măsurători în orice condiții de vreme (ceață, ploaie, timp noros, zi/noapte);

– măsurători tridimensionale.

Principiile de proiectare a rețelelor planimetrice și altimetrice realizate

prin poziționare G.P.S. diferă substanțial de cele avute în vedere a fi respectate în cazul realizării unei rețele prin procedee clasice, din următoarele considerente:

– nu trebuie asigurată vizibilitatea reciprocă între puncte pentru a efectua

observațiile;

– nu este necesar să se asigure o conformație echilaterală triunghiurilor formate de punctele rețelei;

– precizia de determinare a punctelor este aceeași, indiferent de distanța dintre ele și de conformația triunghiurilor, astfel că practic pot fi considerate toate de ordinul I;

– proiectarea poziției punctelor se poate face astfel ca ele să poată fi folosite atât ca puncte de sprijin și orientare pentru rețeaua poligonometrică de ridicare,

cât și ca puncte de stație ale acesteia;

– densitatea punctelor rețelei se asigură în funcție de cerințele din zona de ridicare;

– legarea rețelei la rețeaua națională de sprijin se poate face ușor, folosind punctele existente din jurul zonei, fără a fi necesară vizibilitatea spre acestea;

– productivitate mărită, rezultând costuri scăzute;

De asemenea, modul de alegere al punctelor diferă față de cel de la rețelele clasice, condițiile care trebuie îndeplinite de punctele ce urmează a fi staționate sunt:

– cer liber pentru un unghi de elevație de 15g;

– să nu existe suprafețe reflectorizante în apropierea antenelor, întrucât acestea pot conduce la efectul multipath;

– să nu existe instalații electrice de putere mare sau relee de emisie în

apropierea stațiilor;

– să fie ușor accesibile.

Ca metode de măsurare se pot utiliza: metoda determinării relative a poziției punctelor și metoda statică.

După executarea măsurătorilor în rețea obținem:

– coordonate elipsoidale (B, L, H) WGS 84;

– coordonate carteziene (X, Y, Z) WGS 84.

Transcalculul coordonatelor determinate cinematic din sistem geocentric în sistemul național de referință se va realiza utilizând softul TransDat pus la dispoziție în mod gratuit de către ANCPI.

Cap 3.METODE DE TRASARE IN PLAN A PUNCTELOR CONSTRUCTIILOR

Axele și punctele caracteristice ale construcțiilor se trasează pe teren prin diferite metode.

Alegerea metodei de trasare se face in funcție de următorii factori:condițiile de măsurare, gradul de accidentare al terenului, obstacolele ce împiedică vizele, natura obiectului de trasat, precizia cerută la trasare, modul de realizare al rețelei de trasare, aparatura avută la dispoziție.

İn funcție de condițiile de mai sus, se poate utiliza una din următoarele metode:

metoda coordonatelor polare;

metoda coordonatelor rectangulare;

metoda intersecției unghiulare înainte;

metoda intersecției liniare;

metoda drumuirii poligonometrice;

metoda intersecției înapoi.

3.1. Metoda coordonatelor polare

Metoda se recomandă în situațiile când lucrările se execută în zone în care sunt posibile atât măsurătorile unghiulare cât și cele liniare, iar baza de trasare este alcătuită dintr-o drumuire poligonometrică sau rețea topografică de construcții. Trasarea pe teren a punctului C se face prin aplicarea din punctul A al rețelei de trasare, a unghiului orizontal din proiect β (unghi polar), față de latura rețelei(direcție de referință) și a distanței D din proiect(rază vectoare).

Valoarea elementelor topografice ce urmează a fi trasate se determină în faza de pregătire topografică cu relațiile generale:

Fig 3.1. – Metoda coordonatelor polare

unde:

Coordonatele punctelor A și B sunt cunoscute, iar coordonatele punctului C sunt indicate în proiect.

Trasarea punctului C se efectuează astfel: se staționează cu teodolitul în punctual A și față de direcția de referință AB se trasează unghiul β, pe direcția astfel obținută se va aplica distanța D, la capătul ei materializându-se punctual de trasat.

Fig 3.2. – Precizia trasarii

Controlul trasării se poate efectua:

trasarea punctului construcției și din alt punct al rețelei de sprijin

trasarea punctului C din punctele rețelei de sprijin A și B

trasarea punctului C prin altă metodă de trasare

compararea distanțelor și unghiurilor dintre punctele trasate, obținute prin măsurarea pe teren cu cele indicate în proiect

Precizia metodei:

Fig 3.3. – Principiul calculului preciziei

Dacă nu se ține seama de influența erorii punctelor rețelei de trasare și a erorii de fixare se obține:

în care: ∆C-abaterea poziției punctului C provocată de abaterea de trasare a distanței ∆D. Si de abaterea de trasare a unghiului polar ∆β

∆l-abaterea longitudinală

∆t-abaterea transversală

Trecând la abateri standard și ținând cont și de erorile de poziție a punctelor de sprijin și a celor de fixare, vom avea:

Dar

Ținând cont de acest fapt se pot scrie relațiile de determinare a abaterilor standard longitudinală și transversală:

Calculul preciziei necesare a lucrărilor de trasare se face pornind de la relația:

Dacă abaterea standard a punctelor de sprijin este cunoscută se poate scrie;

Aplicând principiul influențelor egale ale erorilor:

și notând

vom avea:

de aici va rezulta:

Dacă se consideră cunoscută și abaterea standard de fixare vom avea:

în care, de această dată,

Conform principiului influențelor egale vom avea:

adică:

Dacă se ține seama că precizia de trasare a mărimilor b și D trebuie să fie mai m ică decât precizia datelor inițiale și că abaterea standard de fixare nu trebuie să exercite o influență prea mare asupra abaterii standard de trasare a punctului C, adică:

Deci pentru abaterile standard componente vom avea:

La trasarea prin această metodă trebuie să se țină seama de faptul că eroarea de trasare crește odată cu mărirea distanței de la punctul de sprijin la punctul de trasat și de faptul că latura de referință trebuie să fie mai lungă decât cea de trasat.

3.2. Metoda coordonatelor rectangulare

Această metodă se aplică în cazul punctelor construcțiilor situate în apropierea aliniamentului ce unește două puncte ale rețelei de sprijin (de trasare). Eficiența metodei este condiționată de poziția punctelor rețelei de trasare pe direcția unei axe de coordonate.

Metoda constă în materializarea pe teren a punctului C al construcției prin aplicarea unui segment x în lungul aliniamentului ce unește cele 2 puncte de sprijin A,B, iar din punctul P astfel obținut a unei perpendiculare de lungime y. Pregătirea topografică constă din determinarea coordonatelor relative x,y.

Fig3.4. – Metoda coordonatelor rectangulare

în care: xA,yA,xB,yB,-coordonatele punctelor de sprijin

xc,yc,-coordonatele punctului C

ΘAB -orientarea aliniamentului AB

Trasarea punctului C prin această metodă presupune următoarele operații: se așează teodolitul în stație în punctul A și se vizează punctul B. Pe acest aliniament în lungul liniei de vizare se trasează abscisa x și se materializează punctul P, se instalează teodolitul în punctul P și față de direcția PA se trasează un unghin de 100g pe direcția astfel obținută se va aplica ordonata y rezultând poziția pe teren a punctului C din proiect.

Observații:

direcția de referință pentru trasarea unghiului drept se va alege latura cea mai lungă

se alege schema de trasare în așa fel încât |x|≥|y|

Controlul preciziei punctului trasat se poate face prin:

măsurarea laturilor construcției rezultate prin trasare și compararea lor cu cele din proiect

trasarea punctului C utilizând altă schemă de trasare –mod de control posibil în cazul

rețelei topografice de construcții

trasarea punctului C prin altă metodă

Precizia metodei.

Abatarea standard de trasare a punctului C va fi provocată de:

abaterea standard sx și sy de aplicare pe teren a creșterilor de coordonate x și y

abaterea standard sβ de trasare a unghiului drept

abaterea standard se de centrare a teodolitului

abaterea standard d reducție sr

abaterea standard sf de fixare pe teren a punctului

abaterea standard ss ale punctelor de sprijin, putâdu-se scrie relația:

sau dacă mai întâi se trasează ordonata y :

în care:

unde: e-eroarea de centrare a instrumentului în punctul A

e’-eroarea de reducție în punctul P

D-distanța orizontală dintre punctele de sprijin A și B

Dacă se consideră că poziția pe teren a punctului C rezultă prin îmbinarea metodei aliniamentului, pentru trasarea punctului P și a metodei coordonatelor polare, pentru trasarea din punctul P a punctului C, abaterea standard sc se va determina cu relația:

unde: sma – abaterea standard la trasarea punctului P prin metoda aliniamentului;

smp – abaterea standard la trasarea punctului C prin metoda aliniamentului.

Dar ținând seama că:

va rezulta:

unde: ss abaterea standard a punctelor de sprijin

sv abaterea standard de vizare

sfoc abaterea standard datorată schimbării focusării lunetei la vizarea succesiva a punctelor A și P

sx,sy abaterea standard de trasare a creșterilor de coordonate x și y

sβ abaterea standard de trasare a unghiului drept

sf abaterea standard de fixare a punctului C

3.3.Metoda intersecției unghiulare înainte

Metoda intersecției unghiulare înainte aparține procedeelor clasice de aplicare pe teren a punctelor caracteristice a construcțiilor proiectate.

Fig 3.5. – Metoda intersectiei unghiulare inainte

Procedeul este recomandat la trasarea axelor principale din puncte de microtriangulație și în general în situațiile în care este foarte dificilă măsurarea distanțelor din punctele de sprijin spre punctul trasat.

Poziția pe teren a punctului C se obține prin aplicarea unghiurilor orizontale a și b.

Pregătirea topografică a proiectului în vederea trasării presupune calcularea unghiurilor orizontale utilizând coordonatele rectangulare cunoscute ale punctelor de sprijin A și B și cele ale punctului proiectat C. Calculul se face cu relațiile:

Controlul corectitudinii calculului se poate face determinând unghiul orizontal g:

și verificând respectarea condiției:

Trasarea se poate face utilizând un singur teodolit sau doua teodolite.

În primul caz se instalează teodolitul în stație în punctul A și față de direcția AB se aplică unghiul a, direcția rezultată se materializează pe teren prin țăruși(1și 2)punctului C. Se deplasează teodolitul în punctul C șise trasează unghiul b rezultând pe teren punctele 3 și 4 poziția pe teren a punctului C se va găsi la intersecția unor sârme întinse între cele 4 puncte.

Dacă se utilizează doua de aceeași precizie , instalate simultan în punctele A și B se trasează concomitent unghiurile a și b, poziția punctului C rezultând fie la intersecția firelor întinse între punctele1-2 și 3-4 fie prin dirijarea de catre operatorii celor doua teodolite a unui lucrător până când direcția A-C va intersecta direcția B-C, această modalitate de trasare este posibilă la distanțe relativ mici (150 m.)

Fig 3.6. – Controlul trasarii

Pentru controlul trasării se poate proceda astfel:

se trasează punctul C prin intersecția unghiulară înainte multiplă (trasarea se efectuează din 3 sau mai multe puncte de sprijin), când pe teren se va obține un triunghi de eroare. Poziția corectă a punctului C se va găsi în centrul de greutate al acestui triunghi;

se măsoară cu precizie unghiurile ai și bi trasate și se compară cu cele calculate,diferența dintre ele trebuind să nu depășească abaterea admisă la trasarea unghiurilor.

Precizia trasării:

Abaterea standard sc a poziției punctului C este provocată în principal de abaterile standard ss ale datelor inițiale, de abaterea standard a intersecției înainte s și de abaterea de fixare sf a punctului trasat C, putând fi scrisă relația:

3.4. Metoda intersecției liniare

Metoda intersecției liniare se recomandă la trasarea punctelor construcțiilor aflate în apropierea punctelor rețelei topografice de sprijin, pe teren plan, fără obstacole. Această metodă se poate utiliza și la trasarea în plan a axelor în halele industriale, precum și la montaj.

Poziția pe teren a unui punct al construcției se obține prin aplicarea, din punctele A și B ale bazei de trasare a distanțelor a și b.

Fig 3.7. – Metoda intersectiei liniare

Pregătirea topografică presupune calcularea, din coordonatele rectangulare ale punctelor A și B ale rețelei de sprijin și din coordonatele punctului proiectat C, a distanțelor orizontale a și b.

Trasarea se efectuează cu ajutorul benzilor de oțel în lungime maximă de 20…24 m. Aplicarea distanțelor orizontale a și b se poate face concomitent sau prin trasarea pe teren de arce de cerc de rază a și b, din puntele A și B, cu aceeași ruletă. La intersecția acestor arce de cerc se va găsi punctul C.

Controlul trasării se realizează prin măsurarea pe teren a laturii C1C2 a construcției trasate și compararea ei cu cea din proiect:

în care Δmax reprezintă abaterea maximă admisă.

Fig 3.8. – Controlul trasarii

Precizia metodei.

Fig 3.9. – Elementele pentru stabilirea preciziei

Pentru a determina abaterile standard longitudinală sL și transversală sT este necesar să se stabilească ecuațiile de determinare ale segmentelor q și l.

Unde k+l=D

De unde

Obținem pentru abaterea standard longitudinală:

Relația de determinare a abaterii standard transversalăsT:

sau

3.5. Metoda intersecției unghiulare înapoi

Metoda intersecției unghiulare înapoi se utilizează la trasarea cu precizie a unor puncte situare în zone greu accesibile, precum centrele infrastructurilor podurilor sau punctele fundamentale ale ploturilor barajelor de beton.

Trasarea prin această metodă presupune următoarele etape:

se trasează provizoriu punctual C, de trasat, ale cărui coordinate sunt indicate în proiect, prin metoda coordonatelor polare, metoda intersecției liniare sau prin altă metodă, obținându-se pe teren un punct apropiat C’ se staționează cu teodolitul în punctual C’ trasat provizoriu și se măsoară unghiurile orizontale g1,g2,g3 prin metoda seriilor, efectuând 3-4 serii se calculează coordonatele punctului C’, prin retrointersecție se calculează reducțiile(corecțiile) ce trebuie aplicate în punctul C’, pentru a se obține poziția pe teren a punctului C.

Dacă se aplică reducții polare elementele de trasat vor fi:

İn caz că se optează pentru corecții rectangulare, elementele de trasat se vor obține cu relațiile:

în care: XC,YC, reprezintă coordonatele pate ale punctului C;

XC’,YC’, sunt coordonatele punctului C’ trasat provizoriu.

Fig 3.10. – Metoda intersectiei inapoi

Aplicarea acestor corecții se face astfel:

în cazul reducțiilor polare – se staționează cu teodolitul în punctul C’, se trasează, cu luneta în poziția I, unghiul orizontal a, față de direcția C’E, iar pe direcția rezultată se va aplica distanța orizontală C’C.

în cazul reducțiilor rectangulare- cu teodolitul instalat în punctul C’ se vizează punctul A, având introdusă la cercul orizontal citirea ΘC’E, se rotește luneta până când se va obține la cercul orizontal citirea 0g00c00cc; această direcție coincide cu axa OX a sistemului rectangular de axe, pe ea aplicându-se corecția δx; perpendicular pe această direcție se aplică corecția δx.

Precizia metodei

Abatarea standard σC de trasare a punctului C se avaluează utilizând relația de principiu:

unde: σ – abaterea standard de trasare a punctului C prin intersecție înapoi, provocată de erorile medii ε de măsurare a unghiurilor γ1,γ2,γ3;

σ1,σ2,σ3, – abaterile standard datorate erorilor de poziție reciprocă a punctelor A, B și E

σ1 – abaterea standard de fixare.

Abaterile standard σ1,σ2,σ3, se determină cu relațiile:

Dacă se acceptă că:

Fig 3.11. – Stabilirea preciziei la metoda intersectiei unghiulare inapoi

vom avea:

Pentru determinarea abaterii standard σ se poate utiliza relația:

unde: ε1 – abaterea standard de măsurare a unghiurilor γ1,γ2,γ3, în punctul C’ după compensarea în stație a direcțiilor orizontale măsurate

a1,b1,d1 sunt laturile triunghiului A’B’E’ format în jurul punctului C’. Acest triunghi se obține prin aplicarea pe direcția vizelor din punctul C’ a valorilor l’1,l’2,l’3.

N-dublul suprafeței triunghiului de calcul A’B’E’

3.6. Metoda drumuirii poligonometrice

Punctele de trasat C1,C2,C3,… ale construcției ce trebuie realizate se includ într-o drumuire proiectată care se poate sprijini la capete pe punctele rețelei de sprijin A,D.

Această metodă este recomandată la trasarea axelor drumurilor și căilor ferate, la trasarea axelor galeriilor, a canalelor magistrale și a rețelelor tehnico-edilitare.

Pregătirea topografică presupune determinarea distanțelor d1,d2,d3,… și a unghiurilor orizontale ω1,ω2,ω3… Calculul se face în funcție de coordonatele cunoscute ale punctelor de sprijin A, B, D. E și de coordonatele din proiect ale punctelor C1,C2,C3.

Trasarea se face prin metoda coordonatelor polare aplicând succesiv pe teren punctul C1 (din punctul de sprijin A, față de direcția de referință AB), C2 (din punctul C1 trasat anterior, aplicând ω2 și d2). Pentru control, trebuie ca punctul D trasat din C3 să coincidă cu poziția pe teren a punctului corespunzător din rețeaua de sprijin( iar unghiul ω5 care sa va măsura din punctul D să coincidă cu cel determinat din coordonate ).

Figura 3.12. – Metoda drumuirii poligonometrice

İn cazul trasării axelor galeriilor este posibil ca trasarea să înceapă concomitent din cele 2 capete ale galeriilor, străpungerea acesteia efectuându-se undeva pe traseul drumuirii proiectate.

Precizia metodei

Abaterea standard admisă la trasarea punctelor prin această metodă se obține în funcție de abaterea maximă admisă:

în cazul drumuirilor poligonometrice suspendate (în vânt ), când punctul cel mai slab este la capătul drumuirii vom avea:

în cazul drumuirilor poligonometrice sprijinite la capete punctul cel mai slab de determinat se găsește la mijlocul drumuirii, abaterea standard de poziție a acestui punct fiind egală cu jumătate din abaterea standard a punctului final:

İn acest ultim caz, cel mai des întâlnit în activitatea practică și cel mai de preferat, abaterea standard efectivă σs se poate obține:

în cazul drumuirilor poligonometrice întinse( unghiurile ω1≈200g) cu relația:

în cazul drumuirilor poligonometrice încovoiate, cu relația:

În aceste relații: σd abaterile standard de trasare ale distanțelor d; σω abaterea standard de trasare a unghiurilor orizontale; Di,g distanța de la punctul i până la centrul de greutate al drumuirii încovoiate; n – numărul laturilor drumuirii.

3.7. Metoda aliniamentului

Metoda aliniamentului face parte din categoria metodelor de bază pentru trasarea în plan a punctelor construcțiilor, fiind utilizată la trasarea punctelor pe axele rectilinii ale construcțiilor (poduri, baraje, poduri rulante, tuneluri ) ca și la montajul subansamblelor liniilor tehnologice.

Această metodă poate fi privită ca o variantă a metodei coordonatelor polare. Punctul C de trasat se va găsi pe aliniamentul AB, format din punctul de stație al instrumentului A și punctul de orientare B.

Figura 3.13. – Metoda aliniamentului

Trasarea presupune, ca primă etapă, identificarea sau materializarea pe teren a aliniamentului AB. Se instalează apoi teodolitul în punctul A șî se vizează ținta de vizare din punctul B, în aliniamentul optic astfel creat aplicându-se distanța D, corespunzătoare punctului C de trasat.

Precizia metodei

Abaterea standard σc de trasare a punctului C este provocată de abaterea standard σ1 de realizare a aliniamentului AB, de abaterea standard σ2 de trasare a distanței D și de abaterea standard σf de fixare a punctului C, conform relației:

Abaterea standard de realizare a aliniamentului se poate calcula utilizând expresia:

în care: σs – abaterea standard a punctelor de sprijin;

σe – abaterea standard de centrare;

σr – abaterea standard de reducție;

σv – abaterea standard de vizare;

σfoc – abaterea standard de focusare;

σCE – abaterea standard datorată condițiilor exterioare.

3.8. Abaterea standard de centrare

Din cauza erorii de centrare, teodolitul va fi așezat în stație în punctul A’ în loc de A, în locul aliniamentului AB fiind materializat aliniamentul A’B. Aceasta va duce la deplasarea punctului de trasat C în C’, cu abaterea CC’=ΔE.

Vom avea:

Se observă că influența erorii de centrare ΔE crește cu cât distanța D este mai mică și cu cât distanța S și eroarea de centrare a teodolitului e sunt mai mari.

İn ipoteza că e, D și S sunt constante, iar Θ este variabil, se observă că ΔE are valori maxime pentru Θ=0g și Θ=200g. De aici se poate concluziona că trebuie să se acorde o atenție deosebită centrării teodolitului, în special pe direcție perpendiculară pe aliniament.

Figura 3.14. – Influenta erorii de centrare a teodolitului

Abaterea standard σE de construire a aliniamentului, provocată de eroarea de centrare a teodolitului va fi:

iar după integrare:

3.9. Abaterea standard de reducție(centrare a semnalului vizat)

Abaterea standard de reducție apare din cauza erorii de instalare e’ a țintei de vizare deasupra punctului B, de capăt al aliniamentului.

Figura 3.15. – Influența erorii de reducție

Datorită acestui fapt se va construi aliniamentul eronat AB’, iar în locul punctului C pe teren va fi aplicat punctul C”, cu abaterea Δr=CC”.

în care: e’ și Θ’ caracterizează eroarea de reducție

S-lungimea totală a aliniamentului

D-distanța dintre punctul de trasat și punctul de stație

Influența erorii de reducție crește cu cât D este mai mare și este maximă când Θ’=0g sau Θ’=200g. Abaterea standard de reducție în punctul C, provocată de eroarea de reducție e’, va fi:

Sau după integrare:

Dacă se acceptă că e≈e’, influența comună a acestor două erori asupra abaterii standard de realizare a aliniamentului va fi:

3.10. Abaterea standard de vizare

Ținând seama că la realizarea aliniamentului se vizează de 2 ori, o dată pe marca de vizare din capătul aliniamentului și apoi pe ținta de vizare care materializează punctul C de trasat, valoarea liniară a abaterii standard de vizare se determină cu relația:

în care: M-mărirea lunetei

rcc =206265

Abaterea standard de focusare

Această abatere standard apare datorită vizării unor puncte situate la distanțe diferite fată de teodolit, operații care presupun modificarea focusării lunetei. Pentru teodolitele optice de precizie mărimea acestei erori a fost determinată pe cale experimentală obținându-se valori de 1cc…2cc. Valoarea liniară a abaterii standard de focusare este dată de relația:

3.11. Abaterea standard de fixare

Precizia de fixare pe teren a punctului fixat C este afectată de modalitatea de transmitere pe verticală la nivelul terenului (pardoseală, fundație, împrejmuire), a țintei de vizare 9 dacă nu este posibilă vizarea la baza țintei) și de procedeul de marcare ales.

Când este posibilă vizarea la baza țintei pentru vizare se pot folosi fișee, cuie, ace, fire.

Abaterea standard datorată condițiilor exterioare este provocată în special de refracția atmosferică laterală. Aceasta apare din cauza variației temperaturii aerului pe direcția aliniamentului. Pe șantierele de construcții, această variație poate atinge valori de 0.3 C/ metru, afectând puternic pozițiile punctelor trasate pe aliniament.(pentru un aliniament de 300 m, poziția unui punct din mijlocul aliniamentului , stabilită dimineața și seara, diferă cu 5 mm.). Reducerea influenței refracției laterale se poate face prin trasarea repetată a punctelor în diferite momente ale zilei, luându-se în considerație media determinărilor și având în vedere ca linia de vizare să treacă la distanțe mai mari de 1…2 m. de pereți, fundații sau stâlpi.

3.12. Metoda intersecției reperate

Este utilizată la trasarea și retrasarea punctelor caracteristice ale construcțiilor. İn principiu, poziția unui punct se obține la intersecția a 2 aliniamente materializate în afara construcției. Aliniamentele pot fi realizate optic sau mecanic, cu ajutorul unor fire. İn funcție de unghiul de intersecție a aliniamentelor se deosebesc 2 cazuri.

3.12.1. Aliniamentele se intersectează în unghi drept

Aceasta variantă a metodei este utilizată la trasarea construcțiilor civile (fundații, ziduri ) și industriale (fundații de hale , stâlpi ). Aliniamentele se fixează pe împrejmuirile de trasare.

Trasarea

Pentru aplicarea pe teren a punctului C cele 2 aliniamente se materializează pe teren, după caz, mecanic, prin intersecție de fire, sau optic, prin utilizarea simultană a 2 teodolite. La intersecția aliniamentelor se va fixa pe teren punctul C.

3.12.2. Aliniamentele se intersectează sub un unghi oarecare

Acest caz de intersecție reperată este întâlnit în special la trasarea punctelor situate pe axele podurilor.

Trasarea

Pentru trasarea punctului C1 situat pe axa podului se vor utiliza aliniamentele A-S’1 și B1-S1, materializate la capete prin pilaștri. Se vizează simultan cu 2 teodolite, instalate în punctele A1 și B1 mărcile de vizare fixate pe pilaștrii S1 și S’1 , materializându-se optic cele 2 aliniamente , la intersecția cărora se va afla punctul C1.

In mod asemănător, poziția pe teren a punctului C2 se va obține la intersecția aliniamentelorA2-S2 și B2-S’2 (pe pilaștrii A2 și B2 se vor fixa teodolite, iar pe pilaștrii S2 si S’2 mărci de vizare).

Precizia metodei

Abaterea standard de trasare a punctului C se determină cu relația:

în care: σ1,σ2 abaterile standard de construire a celor 2 aliniamente care se intersectează;

σf abaterea standard de fixare

Fig 3.18. – Aliniamentele se intersectează sub un unghi oarecare

Cap 4. Studiu de caz

4.1 Plan de amplasament și delimitare în zonă

Locația se află în zona de Est a Bucureștiului pe Strada Drumul Gura Fagetului , Nr. 30, Sector 3. Această zona este intr-o continua dezvoltare.

4.2 Trasarea axelor construcției în vederea efectuării săpăturii:

Prima etapă, după ce ne-au fost transmise planurile construcției în format DWG, a constat în trecerea acestora din sistemul de proiecție local în sistemul Stereografic 1970. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul programului Autocad, mai exact cu ajutorul comenzii MRS.

Deoarece precizia cerută de beneficiar pentru această operațiune a fost mai mică decât precizia aparatului RTK din dotare, s-a hotărât ca această trasare se va efectua cu ajutorul aparatului South S82-V.

După convertirea planurilor în sistemul Stereografic 1970 au fost extrase axele construcției cu ajutorul programului Autocad, care ulterior au fost salvate în format .dxf. Controlerul aparatului a fost conectat la laptop prin cablul USB iar fisierul .dxf a fost copiat în cardul de stocare al aparatului.

Următoarea etapă a constat in crearea unui JOB nou denumit “TRASARE FAGETULUI”:

Selectând comanda “Connect to last BT device” afișată pe display după crearea job-ului, controlerul se conectează automat la antenă.

Pentru a încarca axele construcției în noul Job, din interfața aplicației SurvCE am selectat următorul șir de comenzi: “MAP VIEW” (1.) => “File” (2.) => “.dxf/.dwg/.dgn” (3.) => “Import .dxf” (4.) și selectând fișierul Trasare Sapatura.dxf copiat anterior în cardul de stocare al aparatului.

Revenind în meniul principal al aplicației SurvCE s-a selectat comanda “Survey”, trasarea ropriu-zisă desfășurandu-se prin comanda “Stake Points”.

Având încărcate axele construcției, această etapă a fost simplificată datorită opțiunii de alegere directă a punctului ce urmează a fi trasat. Prin comanda “Intersection” din subsolul display-ului controlerului a fost posibilă alegerea intersecției axelor construcției, aparatul extrăgând automat coordonatele punctului ales.

Validând coordonatele punctului, s-a continuat doar după ce statusul GPS-ului a fost “FIXED”. Acesta ne indică faptul că eroarea aparatului se încadrează în toleranța stabilită în prealabil.

În subsolul display-ului vor fi afișate două coordonate relative (raportate la punctul de interes) în sistemul de coordonate polare Nord, Est, Sud, Vest. Folosindu-ne de busola și nivela sferică încastrate în jalonul GPS-ului vom reduce la 0 cele două coordonate relative, loc în care se va regăsi și punctul trasat. Pentru verificare, punctul trasat va fi memorat prin comanda “Store”.

Deoarece această trasare a fost executată pentru săpătură s-au trasat și marcat la sol, cu țăruși de lemn și vopsea pentru o identificare mai rapidă, punctele marginale ale intersecției axelor construcției, urmând ca la următoarea sesiune să fie trasate cu Stația Totală toate intersecțiile axelor după turnarea radierului, acesta permițandu-ne o precizie mult mai bună în materializarea punctelor și un confort sporit.

4.3 Rețeaua de sprijin

4.3.1 Realizarea rețelei de sprijin

Pe baza planurilor viitoarei construcții primite de la proiectant, am materializat cu Tape-uri trei puncte: T1, T2 și respectiv T3 poziționate astfel încât să poată fi vizate pe parcursul desfășurării lucrărilor tehnice ale clădirii.

.

4.3.2 Determinarea coordonatelor punctelor din rețeau de sprijin

Pentru această operațiune s-a utilizat:

GPS SOUTH S82-T STAȚIE TOTALĂ LEICA TCRP 1203

În primă fază am marcat la sol prin cuie metalice două puncte, 100 și respectiv 200, pe care s-a staționat cu GPS-ul timp de 10 minute determinând astfel poziția în sistemul Stereografic 1970 a acestora.

Folosind aplicația preinstalată SurvCE din meniul GPS-ului s-a creat mai întâi un JOB nou, denumit “TRFAGETULUI.crd”, în care s-au înregistrat masurătorile .

S-a realizat conexiunea Bluetooth între Controler și Antena aparatului prin selectarea comenzii “Conect to last BT device” după care din interfața aplicației “SurvCE” am selectat comenzile în ordinea care urmează: “Survey”=> “Store Points”=> “Average GPS”.

În comanda Average am setat aparatul să realizeze 30 de citiri. Acesta facând o medie între ele oferă utilizatorului poziționarea punctului cât mai precisă.

În urma staționării GPS-ului pe ambele puncte, s-au obținut urmatoarele coordonate:

Având două puncte de coordonate cunoscute s-a trecut la îndesirea rețelei de sprijin prin măsurarea Tape-urilor fixate în prealabil. Pentru acest lucru, am folosit ca aparatură: Stația Totală Leica TCRP 1203.

După alegerea punctului de stație S1, am calat aparatul mai întâi din picioarele trepiedului folosindu-ne de nivela sferică amplasată pe stația totală iar mai apoi folosind cele trei șuruburi pentru calarea fină și de afisajul display-ului până la următorul rezultat:

Când procesul de calare a luat sfârșit, a fost creat un JOB nou în care au fost introduse coordonatele celor două puncte de sprijin 100 și 200. Din meniul principal, s-a selectat “Management” => “Jobs”=> “NEW” și s-a introdus numele Job-ului “TRFAGETULUI” urmat de comanda “STORE”.

Pentru introducerea coordonatelor celor două puncte de sprijin 100 și 200 din meniul principal au fost selectate, în ordinea ce urmează, comenzile “Management” => “Data” => “NEW” după care s-au introdus coordonatele punctelor extrase din controlerul GPS-ului.

S-a repetat aceeași operațiune și pentru punctul 200 urmată de comanda “CONT” care ne-a readus în meniul principal.

Pentru fixarea și orientarea Stației în sistemul de coordonate Stereografic 1970, din meniul principal se selectează comanda “Survey” , dupa care se alege Job-ul în care vrem să fie salvate măsuratorile, precum și tipul reflectorului utilizat. Prin comanda SETUP, s-a selectat metoda de lucru “Resection” și denumirea punctului de stație (în cazul de față S1).

Înălțimea aparatului la această metoda nu este necesară, aceasta fiind calculată din unghiuri și distanțe de către Stația totală. Selectăm Job-ul în care au fost memorate punctele de coordonate cunoscute și trecem la etapa următoare, prin comanda “CONT”.

Pentru viza către punctul 100 s-a folosit miniprisma la înălțimea 0.1 m, iar pentru punctul 200 s-a folosit prisma mare la înălțimea 1.5m. S-au efectuat măsurători în ambele poziții ale lunetei prin comanda “ALL” alocate tastei F1 din interfața Stației Totale.

După ce au fost măsurate cele două puncte, comanda “CALC” se activează automat. Aceasta calculează eroarea aparută pe Est, Nord, Cotă și Orientare. Deoarece eroarea afișată se încadrează în toleranța cerută de beneficiar, compensarea rețelei nu a fost necesară.

Stația și orientarea au fost stabilite prin comanda “SET” și au fost măsurate cele 3 puncte marcate anterior cu Tape-uri astfel:

Finalizarea etapei se încheie odată cu obținerea coordonatelor celor 3 Tape-uri:

4.4 Trasarea axelor construcției

Având planurile construcției convertite în sistemul Stereo 70 s-a trecut la extragerea coordonatelor punctelor de intersecție a axelor ce urmează a fi trasate. Această operatiune s-a desfășurat cu ajutorul softurilor Autocad 2016 și TopoLT.

Pentru crearea unui fișier ce conține coordonatele punctelor de interes introduse anterior din meniul TopoLT am selectat “Coordonate” => “Reface Fisier Coordonate” . Fișierul creat de softul TopoLT are terminația .coo. Aceasta trebuie modificată ulterior cu terminația .txt.

Următorul pas a fost introducerea fișierului text în cardul de memorie al stației. Acest lucru a fost posibil prin intermediul unui cititor de carduri și un cablu USB.

După ce cardul a fost reintrodus în stație a fost necesară importarea punctelor din fișierul text către Job-ul creat în etapa 3.3 Rețeaua de sprijin. Din meniul principal al stației totale s-a selectat “CONVERTOR” => “Import Data to Job” după care s-a selectat fișierul text, din care să fie extrase coordonatele punctelor, și Job-ul dorit.

S-a revenit pe șantier la cererea beneficiarului, după ce radierul a fost turnat, pentru trasarea intersecțiilor axelor.

La această etapă s-a folosit aceeași Stație Totală Leica TCRP 1203 și miniprisma. Aparatul s-a poziționat strategic astfel încat să avem o viză cât mai perpendiculară la cele 3 Tape-uri.

Deoarece s-a folosit metoda Resection, s-a trecut direct la calarea aparatului, centrarea nefiind necesară deoarece aparatul nu a staționat pe un punct fix.

Din meniul principal al Stației Totale s-a selectat funcția “Programs”(1) urmând să alegem metoda de trasare directă prin funcția “Stakeout”(2). Orientarea aparatului s-a facut prin comanda “Setup” vizând către cele trei puncte T1, T2, T3 în ambele poziții ale lunetei, coordonatele acestora fiind deja existente în Jobul trasării.

După finalizarea procedurii de orientare, selectând punctul care se dorește a fi trasat și vizând miniprisma, folosind comanda “DIST” pe display-ul stației totale vor fi afișate indicații care ne vor ajuta la localizarea cu o acuratețe foarte ridicată a punctului de interes.

Punctele au fost materializate cu marker cu vopsea și denumite dupa intersecția axelor pentru o identificare mai ușoară.

Fiecare punct după ce a fost trasat a fost memorat prin intermediul comenzii “REC”. Punctelor trasate le-au fost adăugate subfixul STKE.

Verificarea a constat în calcularea diferenței între coordonatele extrase de pe plan și coordonatele punctelor înregistrate după marcarea acestora.

Bibliografie

Brosură_en_RTK-S82

Dr. Ing. Vlad Gabriel Olteanu – Tehnologii Geodezice Spatiale – Note de curs

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sta%C8%9Bie_total%C4%83

Manual de instructiuni Leica

Petre Iuliu Dragomir – “Măsuratori Geodezice Ingineresti in Constructii”

Tiberius Tomoioagă, Constantin Nițu – “Geodezia și sistemele informatice geografice”

Constantin Coșarcă, Aurel Sărăcin- Masuratori Geodezice Ingineresti