CAPITOLUL 1: HIV/SIDA/AIDS

INTRODUCERE

Potrivit ierarhiei nevoilor umane în concepția lui A. Maslow, acțiunile umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuințe. Nesatisfacerea unei trebuințe la nivel individual generează apariția unei probleme umane. Când nesatisfacerea unei trebuințe afectează o populație numeroasă, avem de-a face cu o problemă socială. Astfel de probleme sunt: foametea, precaritatea stării sanitare, sărăcia, analfabetismul, delicvența, excluziunea socială a persoanelor cu handicap și a persoanelor infectate și afectate de virusul HIV și orice formă de discriminare existentă în societate.

Dacă în trecut categoriile de persoane vulnerabile erau în sarcina bisericilor, astăzi, în societatea modernă, dezvoltarea tehnologiei, a diviziunii muncii și a complexității raporturilor interumane, au dus la realizarea și dezvoltarea asistenței sociale ca profesie centrată pe trebuințele și problemele umane.

Printre grupurile vulnerabile de care se ocupă asistența socială, se numără și persoanele infectate și afectate de HIV/SIDA. Problematica HIV/SIDA s-a identificat ca problemă socială după 1990 în România și rămâne în actualitate datorită specificului ei pe de o parte în rândul copiilor și pe de altă parte, a deznodământului tragic al bolii.

Percepția existență atât la nivel social cât și individual, este că a fi infectat cu HIV este o rușine. Această mentalitate derivă din lipsa de informare a fiecăruia dintre noi și din nivelul educațional al fiecărei persoane. Lipsa de informare creează un sentiment de teamă față de cel infectat HIV și ne îndeamnă adesea la acțiuni ilogice, ostile, față de cel în suferință, indiferent de relația pe care o avem cu cel infectat.

Informarea noastră trebuie să plece de la faptul că orice persoană seropozitivă este înainte de toate om, deci trebuie să se bucure de toate drepturile omului, și anume: dreptul la circulație liberă, la asistență medicală, la educație, la muncă, în concordanță cu capacitatea sa. Nimeni nu are dreptul de a restrânge libertatea sau drepturile persoanei din simplul motiv că sunt infectate HIV, oricare ar fi naționalitatea, sexul sau orientarea lor sexuală.

Cea mai cumplită traumă, atât psihică cât și socială, a persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA, este faptul că sunt etichetate, stigmatizate de către membrii societății în care trăiesc. Alimentată de frică și prejudecăți, imaginea persoanelor cu HIV într-o colectivitate este mult modificată și duce la pierderea identității persoanei infectate, la scăderea stimei de sine. În lume, problematica HIV/SIDA a fost exacerbată, mai ales datorită stigmatizării din punct de vedere social.

Comportamentul sexual haotic, uneori inconștient al unora din prietenii mei și a multor adolescenți și tineri în general, m-a condus la alegerea acestei teme pentru proiectul de licență. În primul capitol am abordat apariția, originea și dezvoltara virusului HIV, manifestările clinice, căile de transmitere și comportamentul sexual al tinerilor, relaționat cu percepția scăzută a riscului de infecție. Consider că nu putem aborda tema excluderii sociale a persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA, fără să știm ce înseamnă toate acestea. Efectul excluziunii sociale are drept cauză geneza virusului și implicațiile acestuia la nivel mondial.

Problematica HIV/SIDA în România este centrată pe copiii seropozitivi, care reprezintă un fenomen exploziv încă din perioada comunistă. În județul Constanța, prevalența epidemiei HIV/SIDA a fost explicată datorită faptului că municipiul Constanța este un oraș port, ceea ce implică migrația unui număr foarte mare de persoane, aglomerarea forțată a orașului, ce a dus la infectarea multor persoane și contractarea virusului de la prostituate. Toate acestea se regăsesc în capitolul doi al acestei lucrări.

Excluderea socială a persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA reprezintă tematica celui de-al treilea capitol al lucrării și pune accent pe discriminare, prejudecată și stereotipie. Orice formă de selecție este un tip de discriminare. Când un model de discriminare poate fi întâlnit pretutindeni într-o societate, afectând deciziile luate la toate nivelele, este asemănat deseori mai degrabă unei boli, decât unei infracțiuni. Moralitatea discriminării este deseori cea mai controversată, deoarece privește în mod necesar o clasă de persoane, în acest caz cele infectate cu HIV, trecând cu vederea diferențele dintre membrii individuali ai clasei respective. Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieții sociale.

Înlăturarea ignoranței și a mentalității greșite în privința problematicii HIV/SIDA, trebuie să devină o datorie a fiecărui medic, psiholog, educator, asistent social și a persoanelor afectate de HIV/SIDA, acționând fiecare prin mijloace specifice și comune. Înlăturarea discriminării și a excluziunii se poate realiza doar prin determinarea proceselor de schimbare psiho-socială la nivelul comportamentului tuturor persoanelor "fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie."

HIV/SIDA/AIDS

„CUM A ÎNCEPUT?”

În 1981, medicii în Los Angeles, au descoperit la tineri aparent sănătoși, o formă de pneumonie cauzată de un micro-organism Pneumocystis carini, care nu cauzează în mod normal, boala la persoane sănătoase. Această infecție fusese găsită anterior doar la persoanele care aveau sistemul imunitar slăbit datorită tratamentelor puternice (agenți anti-cancer sau agenți imuno-supresori). Tot în 1981, medicii din New York, au descoperit o boală ciudată, apărută la bărbații tineri. Era un cancer de piele numit sarcomul kaposi care, clasic, apare la persoanele de peste 60 de ani și are evoluție lentă. Cercetătorii au descoperit că tinerii erau toți homosexuali, dintre care mulți sufereau de boli cu transmitere sexuală (gonoree și sifilis). Însă, simptomele au fost descoperite și la categorii de populație care nu intrau în categoria homosexualilor: hemofilicii și persoanele care își injectau heroină.

Hemofilia este o boală ereditară în care sângele duce lipsă de factorii esențiali în coagularea sângelui, refacerea țesuturilor și vindecarea rănilor. Acestor persoane li se injectează o substanță numită factorul8 care este obținută din sângele preluat de la o persoană sănătoasă care nu suferă de hemofilie.

În Africa, medicii au întâlnit pacienți cu simptome neobișnuite; în Ruanda și Zair, în 1980, s-a înregistrat o creștere a bolii cryptococcal meningitis. În Uganda, apăruse o boală în care oamenii pierdeau din greutatea corporală și care provoca moartea; era cunoscută ca „boala scheletică”.

În 1983, Luc Montagnier de la Institutul Pasteur, a izolat un virus din sângele pacienților care sufereau de Sida. La fel au făcut și Robert Gallo& Co., la Institutul Național de Cancer din USA. Astfel, virusul a fost izolat și a devenit posibilă dezvoltarea testelor pentru a detecta anticorpii virusului în sânge.

În 1986, Comitetul Internațional a denumit acest virus HIV, adică virusul imunodeficienței umane. S-a descoperit o perioadă de 10 ani între a fi infectat cu virusul și a dezvolta simptomele de Sida. Cercetătorii au concluzionat că „la fiecare persoană ce prezintă simptome Sida, există 100 de persoane purtătoare de virus, dar care nu au dezvoltat boala”.

O persoană HIV pozitivă, înseamnă că:

este infectată cu virusul HIV

nu prezită simptome

îi poate infecta și pe alții (pe cale sexuală, sânge sau la naștere)

timp de 2-10 ani este purtător al virusului

O persoană care are Sida, înseamnă că:

prezintă simptome

prezintă infecții oportuniste

îi infectează și pe alții

moartea survine în 1-3 ani după apariția primelor simptome

În 1987, OMS a recunoscut gravitatea epidemiei HIV și a realizat un program special care a devenit PROGRAMUL GLOBAL SIDA.

Mărimea problemei—nivelul global. Nu este ușor de estimat numărul persoanelor infectate cu HIV și al persoanelor care au SIDA, deoarece nu toate cazurile sunt raportate. Multe dintre simptomele bolii SIDA (diaree, pierdere în greutate și mărirea ganglionilor limfatici) sunt caracteristice și altor boli, astfel încât, cazurile de SIDA nu ar putea fi recunoscute atât de ușor. OMS a estimat că adevăratul nivel al bolii SIDA este mult mai ridicat decât se crede. În 2004, numărul persoanelor infectate cu HIV la nivel mondial, a depășit 40 de milioane. Pentru fiecare caz raportat de SIDA, există un număr de până la 5000 de persoane infectate care:

nu prezintă simpromele și probabil nu știu că au virusul

transmit boala și altor persoane

reprezintă cazurile de SIDA pentru viitor

Conceptele de HIV și SIDA. Inițialele SIDA definesc:

S→sindromul

I→ imuno

D→ deficienței

A→ dobândite (acquired)

Sida este o boală cauzată de o deficiență a sistemului imunitar al corpului. Este un sindrom pentru că există o arie variată de simptome care nu sunt întotdeauna prezente în fiecare caz. Este dobândită, deoarece este o bală infecțioasă cauzată de un virus care se răspândește de la o persoană la alta pe căi variate. Sida a fost definită ca „o suferință provocată de virusuri capabile de a distruge sistemul de apărare imunitară a organismului.”

HIV1 înseamnă virusul imunodeficienței umane și este primul virus izolat, responsabil de SIDA. Este o particulă extrem de mică și este constituit dintr-un înveliș de proteine care înconjoară molecula de ARN, purtătoarea codului genetic a virusului. Acest nucleu este învelit într-o anvelopă compusă din proteine și lipide. Proteinele din această anvelopă sunt importante, căci ele permit atașarea virusului la limfocitul T4 și penetrarea sa în aceste celule. Anumite părți ale proteinelor din anvelopă indică un răspuns puternic al imunității, ceea ce le face indispensabile în elaborarea unui vaccin.

HIV2 a fost izolat tot la Institutul Pasteur, ca și HIV1. și el cauzează SIDA și este întâlnit cu precădere în zona Africii de Vest. Este mai puțin virulent decât HIV1.

HIV și sistemul imunitar. Hiv atacă limfocitul T4, dirijorul sistemului imunitar. Ca și alți viruși, HIV nu poate supraviețui independent, preferând limfocitele T4. Prin distrugerea acestor celule, se paralizează progresiv sistemul imunitar, înainte ca acesta să aibe șansa de a se organiza pentru apărarea organismului. HIV se încorporează programului genetic al limfocitului T4.

Caracteristicile fiecărei celule umane sunt înscrise în gene formate din ADN (acid dezoxiribonucelic), care este codul genetic al celulei. Caracteristicile HIV sunt înscrise în gene formate din ARN (acid ribonucleic), care reprezintă codul genetic al virusului. Pentru a afecta limfocitele T4, HIV inserează codul său genetic (ARN) în codul genetic al limfocitelor T4(ADN). Cele două molecule nu sunt compatibile, astfel că, virusul HIV trebuie să transforme în prealabil codul său genetic ARN în cod ADN, cu ajutorul unei enzime care se numește transcriptaza inversă. Odată ce HIV și-a plantat codul genetic în codul limfocitelor T4, el va putea să se modifice în detrimentul limfocitului și în final să îl distrugă. Astfel, HIV aprține unei clase mai puțin obișnuite de virusuri, numite retrovirusuri. Spre deosebire de bacterii, virusurile nu se pot reproduce singure în afara celulei. Atunci când infectează o persoană, virusurile intră în celulele gazdei. HIV se atașează moleculei CD4 existentă pe peretele celulei limfocite T4. Când celulele gazdei se reproduc, virusul HIV va fi și el reprodus, copiat. HIV stă în celula gazdă și nu poate fi eliminat.

Virusurile cauzează multe infecții (pojar, oreion, răceli, etc). Corpul uman are un mecanism foarte eficient de apărare împotriva infecțiilor și anume, sistemul imunitar. Sistemul imunitar produce anticorpi care distrug virusurile. Trăsătura unică a virusului HIV care îl face atât de periculos este faptl că, partea pe care o atacă din corpul omenesc, reprezintă celule vitale ale sistemului imunitar și de acte transcriptaza inversă. Odată ce HIV și-a plantat codul genetic în codul limfocitelor T4, el va putea să se modifice în detrimentul limfocitului și în final să îl distrugă. Astfel, HIV aprține unei clase mai puțin obișnuite de virusuri, numite retrovirusuri. Spre deosebire de bacterii, virusurile nu se pot reproduce singure în afara celulei. Atunci când infectează o persoană, virusurile intră în celulele gazdei. HIV se atașează moleculei CD4 existentă pe peretele celulei limfocite T4. Când celulele gazdei se reproduc, virusul HIV va fi și el reprodus, copiat. HIV stă în celula gazdă și nu poate fi eliminat.

Virusurile cauzează multe infecții (pojar, oreion, răceli, etc). Corpul uman are un mecanism foarte eficient de apărare împotriva infecțiilor și anume, sistemul imunitar. Sistemul imunitar produce anticorpi care distrug virusurile. Trăsătura unică a virusului HIV care îl face atât de periculos este faptl că, partea pe care o atacă din corpul omenesc, reprezintă celule vitale ale sistemului imunitar și de aceea corpul nu se mai poate apăra.

„După pătrundere virsului în limfocitul T4 sunt posibile două evoluții: ”

Virusul rămâne inactiv (doarme), celula T4 continuă să trăiască normal. Infecția persistă, fără ca persoana infectată să prezinte simptome.

Virusul devine activ și realizează un număr mare de virusuri. Aceste din urmă, vor infecta alte limfocite T4.

Manifestările clinice. Nu există semne semne specifice infectării cu HIV, însă, în primele săptămâni care urmează infectării, pot apărea manifestări gripale. Perioada de infectare poate dura până la 10 ani, în funcție de rezistența organismului, după care se dezvoltă SIDA. O treime din persoanele infectate au următoarele manifestări clinice:

Creșeterea în volum a ganglionilor limfatici

Pierderea a 10% din greutatea corpului în prima lună după infectare

Febră și transpirații nocturne mai mult de o lună

Forme grave de herpes genital, zoster sau simplex

Diaree cronică ce persistă mai mult de o lună

Aceste simptome au caracter persistent și concomitent.

La persoanele care deja au SIDA, au fost observate următoarele manifestări clinice:

Infecții oportuniste

Diferite forme de cancer

HIV atacă sistemul nervos central, producând atingeri neurologice

În fazele finale, poate apărea sindromul de slăbire generalizată

Evoluția Sida la copii este mai gravă decât la adulți. Purtătorii asimptomatici sunt rari (5%). La copilul infectat există 2 posibilități de evoluție:

O formă severă care debutează înainte de 6 luniși se manifestă prin semne neurologice grave și un deficit imunitar profund. Provoacă moartea înainte de vârsta de 3 ani.

O formă mai puțin severă, cu șanse de supraviețuire până la 5 ani, dar care pune probleme psiho-sociale.

HIV/SIDA: Origine, căi de transmitere și homosexualitate

Originile HIV/SIDA reprezintă un mare mister. Au existat multe teorii, dar nu au putut fi demonstrate. La începutul epidemiei, au fost acuzați haitienii și africanii. Aceste acuzații au avut ca rezultat o reacție puternică din partea națiunilor africane care au acuzat rasismul venit din partea acestor teorii. Este interesant să localizăm SIDA din perspectivă istorică. Când sifilisul a făut ravagii în Europa sec. XVI, a fost pusă pe vina altora, ca și în cazul HIV/SIDA. În Anglia, sifilisul era numit boala franceză. Când apare ceva nou, ciudat și mortal, există tendința, din păcate, să se dea vina pe alții.

Există 4 teorii în ceea ce privește virusul HIV:

Teoria comunității izolate—se preconizează că virusul a fost mereu prezent în grupurile mici de oameni care trăiau izolat. La aceste grupuri moartea nu era considerată neobișnuită și din acest motiv, HIV/SIDA a rămas nedescoperită. Această teorie este respinsă din start de majoritatea cercetătorilor, deoarece Sida a fost observată prima dată în populația urbană și nu la cea rurală, cum ar preconiza această teorie.

Teoria: maimuța verde—cercetătorii au arătat că virusul HIV2 este similar din punct de vedere genetic cu virusul SIV (imunodeficiența simiană), care s-ar găsi la unele maimuțe existente în laboratoarele din California pentru experimente. Aceste maimuțe fac parte dintr-o specie venită din Africa și din acest motiv, această teorie a reprezentat un motiv în plus să se dea vina pe Africa. Există posibilitatea ca aceste maimuțe să fi fost contaminate cu HIV de către oamenii care lucrau în laborator. Un motiv pentru care această teorie nu este luată în considerare, este faptul că SIV este apropiat de HIV2. Ar însemna că HIV2 a apărut prima dată. Acest lucru nu este posibil, deoarece SIDA se bazează pe HIV1. HIV2 a apărut mult mai târziu și la un număr redus de persoane. Teoria maimuței verzi ar lăsa originea virusului HIV1 neexplicată. S-a mai dat o explicație acestei teorii și anume că, în Africa centrală, locuitorii africani utilizau sângele maimuței verzi în cursul anumitor ritualuri legate de fertilitate.

Teoria germenelui de război—a fost emisă de cercetătorii germani în 1986. Această teorie a fost puternic negată de guvernul american. Explicații aduse de americani au fost tehnologia pentru ingineri agenetică nu exista la începutul anilor 1970, când se preconizează că ar fi apărut virusul HIV.

Teoria mutației—virusurile se află în continuă schimbare și suferă mutații. Pare o ipoteză acceptabilă, că mutația ar fi avut loc într-un virus care a rezultat într-un nou virus cu proprietăți mortale.

S-au găsit documente ce atestau faptul că primul caz raportat de HIV a fost înregistrat în New Orleans la un adolescent care a murit cu niște simptome ciudate în 1969. Un alt caz asemănător a fost înregistrat la o femeie din Zair în 1959. Kenneth Kaunda, fost președinte din Zambia, a spus : Nu este important să știm de unde a venit virusul, cum a apărut, ci este mult mai important să știm încotro se îndreaptă.

Căi de transmitere a virusului HIV și homosexualitatea. Virusul HIV este prezent în toate fluidele corpului unei persoane infectate și este concentrat în sânge, lichidul seminal și secrețiile vaginale. Este prezent virtual în toate țesuturile corpului și în organe, incluzând creierul, măduva spinării și în fluidul cerebro-spinal. Poate fi găsit și în lacrimi, salivă și laptele de la sân, deși aceste ultime 3 căi nu sunt considerate căi de transmitere a virusului.

Calea sexuală—cea mai comună cale de trasnmitere a virusului este prin relația sexuală neprotejată, când unul dintre cei doi parteneri este infectat. HIV se transmite prin contact sexual veginal sau anal neprotejat. O singură întâlnire sexuală este suficientă pentru a transmite sau contracta viruslui HIV. Femeile sunt mai expuse decât bărbații în relație heterosexuală. Transmiterea virusului HIV de la bărbat la femeie se realizează mai ușor decât de la femeie la bărbat. Transmiterea de la bărbat la femeie este de 2-4 ori mai eficientă decât invers. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că sperma rămâne în vagin pentru o perioadă de timp și pentru că vaginul poate suferi leziuni în timpul actului sexual. Circumcizia la femei (mutilare genitală feminină) care este practicată în multe comunități din India și Africa, duce la creșterea riscului de a contracta virusul sau de a-l transmite și altor persoane în timpul actului sexual. O femeie cu HIV va avea virusul și în menstruație. Contactul sexual în perioada menstruației este mult mai periculos și riscant decât în afara acestei perioade. Contactul sexual anal existent atât în relații le homosexuale cât și în cele bisexuale și heterosexuale, prezintă risc foarte crescut pentru transmiterea virusului HIV, deoarece pereții anusului sunt foarte delicat și se rup foarte ușor atunci când are loc penetrarea.

Homosexualitatea înseamnă relația sexuală între 2 persoane de același sex. Termenul gay este des folosit pentru a descrie relația bărbat-bărbat și termenul lesbianism pentru relația femeie-femeie. Un bisexual este o persoană care are relații heterosexuale și homosexuale.

Homosexualitatea a reprezentat prim acale de transmitere a virusului în SUA. Sunt mulți bărbați care se văd heterosexuali, sunt căsătoriți și au copii, dar care, ocazional, fac sex cu alți bărbați. Sexul homosexual se practică de către heterosexuali în instituții gen închisori, cămine. Epidemia SIDA a dus la creșterea prejudecăților privind homosexualitatea și la apariția homofobiei. La începutul anilor 1980, multe dintre prejudecățile la adresa homosexualității se diminuaseră drastic. Însă, datorită faptului că SIDA a fost numită „maladia homosexualilor”, a dus la revigorarea prejudecăților și stigamtizării homosexualilor. Maladia le părea celor dezgustați de homosexualitate, mai ales grupărilor religioase, că oferă o justificare concretă a opiniilor ostile. Ideea că SIDA reprezintă o molimă trimisă de către D-zeu pentru a pedepsi perversiunea și-a găsit expresia în anumite reviste recunoscute. Pentru bărbații homosexuali și bisexuali, reducerea riscului de contaminare necesită o modificare a comportamentului și practicilor sexuale. Cu cât numărul partenerilor sexuali este mai mare, cu atât crește și riscul de a contracta virusul HIV. Este de dorit a se reduce numărul partenerilor. Fidelitatea sexuală reprezintă măsura cea mai importantă pentru a se realiza protecția față de SIDA. Tipul de partener sexual est efoarte important: partenerii proveniți dintre cei care frecventează saunele, care se droghează intravenos, prezintă un risc mai mare de a fi contaminați. Tipul de practici sexuale generează coeficiente de risc diferite. Se apreciază că HIV este mai ușor transmis în timpul contactului sexual anal deoarece mucoasa rectală este mult mai fragilă anatomic decât cea genitală, iar la subiecții cu parteneri mulitpli, leziunile mucoasei rectale sunt mult mai frecvente decât la cei cu partener unic. Aceste eroziuni și fisuri ale mucoasei anusului favorizează ajungerea spermei contaminate cu HIV de la partenerul activ la cel pasiv. Sexul oral este însoțit de un risc mai redus de contaminare a partenerului pasiv. Printre homosexuali și bisexuali, procentul de seropozitivitate atinge 70%, iar printre prostituate (feminine și masculine) procentul atinge 90%.

Calea sangvinică—transfuziile de sânge „multe persoane din tările în curs de dezvoltare, au contractat HIV prin stransfuziile de sânge”. Femeile, datorită problemelor de anemie și complicațiilor apărute în timpul nașterii, tind să primească mai multe transfuzii de sânge decât bărbații. Mulți hemofilici din SUA și Europa au fost infectați cu sânge contaminat. Astăzi, Factorul 8 se tratează pentru hemofilici la căldură foarte mare pentru a distruge virusul. Dependenții de droguri injectabile—principalul drog folosit în toată lumea este heroina, urmată de cocaină și amfetamine. „Când oamenii își injectează heroină, ei trag mai întâi sânge în seringă și după aceea introduc drogul în venă. Dacă altcineva folosește același ac, sângele contaminat va fi injectat și va duce la o nouă infectare.” Odată ce dependenții de droguri sunt infectați cu HIV, ei transmit virusul și altora pe cale sexuală, datorită faptului că, de cele mai multe ori, se prostituează pentru a-și plăti drogurile. Practici ce implică perforarea pielii—acupunctura, tatuarea pielii, piercing, reprezintă un facator crescut de risc deoarece aceste practici se realizează de cele mai multe ori, cu instrumentar nesterilizat corespunzător.

Calea de la mamă la copil—o mamă care este seropozitivă poate da naștere la un copil infectat în 25-50% din cazuri. HIV trece de la mamă la copil prin: placentă, sânge perinatal, postnatal și prin alăptare. Alăptarea a constituit o problemă majoră în multe țări. Părinții au trebuit să fie asigurați că transmiterea virusului HIV prn alăptare este foarte scăzut. În țările în curs de dezvoltare și chiar în cele dezvoltate, au avut loc campanii numeorase pentru a promova și în curaja alăptarea noilor născuți. Alternativa alăptării, adică hrănirea cu biberonul este scumpă și prezintă risc de infecție datorită igienei slabe ce duce la diaree persistentă, malnutriție și moarte. UNICEF a declarat alăptarea principala sursă de supraviețuire a copilului. OMS și UNICEF au declarat: Alăptarea este recomandată femeilor seropozitive în zonele în care bolile infecțioase și malnutriția sunt principalele cauze ale morții infantile și în zonele unde moartea infantilă este foarte ridicată. Totuși, în zonele unde mortalitatea infantilă este scăzută, un substitut sigur pentru laptele de la sân este recomandat .

PERCEPȚIA VIRUSULUI HIV ÎN COMPORTAMENTUL SEXUAL LA ADOLESCENȚI ȘI TINERI

O scurtă incursiune în istorie, arată că preocupările privind sănătatea sexuală și bolile cu transmitere sexuală nu sunt noi. Bolile cu transmitere sexuală au fost menționate în documente istorice încă din timpul societății egiptene. Eruperea sifilisului în Europa sec.XV, a dus la discrimnarea acestora. Condamnarea morală existentă în jurul sifilisului a continuat până în sec.XIX.. Chiar și azi, sifilisul și alte boli cu transmitere sexuală sunt descrise ca „rușinoase, murdare, chiar și de către tineri”. Incidența bolilor cu transmitere sexuală și posibilele lor consecințe, face imperativă prevenția acestora, strategiile fiind centrate pe HIV/SIDA. Se pare că infecția cu HIV duce la infecția cu alte boli cu transmitere sexuală și invers. Datorită faptului că SIDA face ravagii printre tineri, a dus la concentrarea atenției pe sănătatea sexuală a indivizilor din societatea noastră și a plasat bolile venerice în agenda sănătății publice. Agenții microbiologici responsabili pentru majoritatea bolilor cu transmitere sexuală sunt bacteriile și virusurile. Bolile cu transmitere sexuală bacteriale sunt: gonoreea, chlamidia și sifilisul. Ele pot fi tratate și vindecat spre deosebire de bolile cu transmitere sexuală virale: HIV, herpes genital, deoarece sunt asimptomatice și nu pot fi descoperite la timp.

În ciuda nivelului ridicat de cunoștințe, tinerii nu par să aplice cunoștințele în comportamentul lor sexual. Un studiu efectuat în SUA a evidențiat faptul că tinerii, deși știau că prezervativul previne infectarea cu HIV sau cu alte boli cu transmitere sexuală, nu foloseau prezervativul. Când au fost întrebați părinții, aceștia au răspuns că adolescentul lor este responsabil și folosește prezervativul, este comunicativ cu părinții și este influențat de aceștia în comportamentul lui sexual. În timp ce influența părinților este constant prezentă în cărțile despre dezvoltarea adolescenților, în realitate, există alte surse de informație și influență în privința sexualității. Tinerii sunt constant supuși la numeroase informații prin intermediul mass-media și a instituțiilor educaționale. Informațiile venite din mai multe direcții variază din punct de vedere calitativ și al relevanței, astfel încât tinerii trebuie să decidă singuri care sursă să o creadă și cum să folosească infrmația primită. Rolul mass-media este cel mai important în dezvăluirea informațiilor despre problemele de sănătate și în special cele sexuale. Credibilitatea sursei de informație este un factor important pentru că afectează persuasiunea comunicării. Sursele care sunt foarte credibile, sunt mult mai efective în schimbarea atitudinilor și comportamentelor decât sursele cu o credibilitate îndoielnică.

Rosenthal și Smith în 1994, în urma unei cercetări, au ajuns la concluzia că tinerii de amblele sexe preferă să primească informații din broșuri și programe bazate pe educație sexuală în școli, deși fetele încă preferă să dobândească informații din cărți și reviste. Comportamentul sexual al adolescenților este guvernat de ideea că ei sunt invulnerabili și că nu li se poate întâmpla lor. Foarte puțini tineri heterosexuali cred ca HIV/SIDA este o problemă relevantă pentru viața lor. Majoritatea sunt de părere că riscul ca ei să fie infectați cu HIV este foarte scăzut. Chiar și printre copiii străzii, care se angajează în comportamente cu risc foarte crescut, există un nivel de percepție foarte scăzut în ceea ce privește cintractarea virusului HIV. Un studiu efectuat în Australia pe tineri între 14-24 de ani, a relevat faptul că 85-91% dintre adolescenți consideră că este imposibil ca ei să contracteze o boală cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. Principalele motive date de ei au fost că: nu împart ace și seringi, nu își injectează droguri, folosesc prezervativul când fac sex și abstinența sexuală. Însă, a existat un număr foarte ridicat de tineri care au dat răspunsuri inadecvate: țin distanță față de persoanele care cred ceu că au o boală cu transmitere sexuală, am încredere în partenerul meu. Se pare că tinerii au o percepție scăzută a riscului de infectare cu HIV deoarece ei leagă riscul de credințele personale. Au un puternic stereotip cu privire la persoanele infectate cu HIV și cred ca au controlul asupra a tot ceea ce viața implică, inclusiv contractarea HIV/SIDA. Adolescenții au tendința să facă conexiunea între HIV/SIDA și grupurile vulnerabile; este greșit, deoarece HIV/SIDA are legătură cu comportamentul riscant și nu cu grupul vulnerabil. Stereotipia existentă în jurul persoanelor HIV pozitive este menținută deoarece puțin adolescenți au cunoscut vreodată o persoană seropozitivă. Dată fiind reprezentarea socială a persoanelor cu HIV/SIDA centrată pe homosexuali, dependenți de droguri injectabile și prostituate, este de înțeles existența stereotipului la adolescenți care cred că o persoană seropozitivă este cineva care nu seamănă cu ei . Acest stereotip concentrează indivizii pe diferențele existente între ei decât pe posibilele similarități. Cercetările au arătat că majoritatea adolescenților nu au personalizat riscul infecției cu HIV și au văzut boala ca o amenințare pentru alții și nu pentru ei. Preocupările despre HIV/SIDA figurează rar în deciziile adolescenților despre practicile sexuale sigure.

Fiecare persoană care întreține o activitate sexuală își asumă î nmod conștient și responsabilitățile ce decurg normal din aceasta. Scopul activității sexuale este, în afară de procreere și perpetuare a speciei, mai ales acela al procurării sexzației de plăcere și de satisfacție fizică și psihică. Faptul că o persoană dorește să-i ofere partenerului sexual același grad de satisfacție și plăcere, nu înseamnă că trebuie să-i ofere și suferință produsă de infectarea cu HIV. Există și o responsabilitate legală stipulată în Codul Penal care prevede: transmiterea unei boli venerice prin raport sexual de către o persoană care știe că suferă de o astfel de boală, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani (art.309). HIV/SIDA ca boală cu transmitere sexuală, ridică obstacole paticulare, în sensul că, pentru autorități este dificil să intervină asupra comportamentului sexual al uno rmase mari de populație. Societatea noastră consideră domeniul vieții sexuale o zonă de interes stric privat pentru fiecare individ.

PROBLEMATICA HIV/SIDA ÎN ROMÂNIA

COPIII CU HIV/SIDA: un fenomen exploziv în perioada comunistă (1985-1989)

Virusul HIV a fost comparat cu un munte de gheață care plutește pe ocean, datorită creșterii numărului de cazuri de pre-SIDA. Din acest munte de gheață, este vizibilă doar partea aflată deasupra apei, adică acele cazuri de SIDA, în timp ce partea cea mai mare din muntele de gheață (cazurile infectate cu HIV doar aparent sănătoase clinic) se află sub nivelul apei. Înainte de 1989, din motive politice, problematica HIV/SIDA era un subiect tabu în România. Regimul comunist nu recunoștea existența aceste boli în țara noastră. In perioada 1985-1989, au fost raportate la OMS doar 43 de cazuri de SIDA în România. Consecințele acestui fapt au fost:

Utilizarea la transfuzii de sânge netestat pentru HIV

Lipsa de informare a populației în ceea ce privește modul de transmitere și măsurile de precauție

Slaba informare a personalului sanitar în ceea ce privește transmiterea și măsurile de precauție

După 1990, odată cu răsturnarea regimului comunist s-a recunoscut diagnosticarea unui număr impresionant de cazuri de infecție HIV/SIDA. La 31 martie 1996, s-au înregistrat 3911 cazuri (3556 de copii și 355 de adulți infectați). În perioada 1985-1995 s-au înregistrat 1262 de decese, numărul persoanelor cu SIDA rămase în viață fiind de 2291 (Ministerul Sănătății, Comisia Națională de Statistică).

Una dintre cele mai îngrijorătoare probleme sociale din România, o constituie copiii cu HIV/SIDA. Gravitatea situației în perioada 1985-1989 nu era dată de numărul absolut al copiilor infectați, ci de lipsa șanselor și a condițiilor grele de viață cu care se confrunta familia. Costurile necesare tratamentului și îngrijirilor pe care le impune boala au împins familiile într-o stare de sărăcie cronică, ce au generat tensiuni familiale, dezorganizarea familiei și chiar abandonul copilului. La aceste probleme se adăugau nutriția precară, locuințele insalubre cu un număr mare de membrii ce locuiau într-o singură cameră, stigmatizarea și discriminarea din partea comunității. La toate acestea se adaugă izolarea copiilor bolnavi și chiar molestarea fizică și morală din partea membrilor comunității. Copiii născuți în perioada 1988-1989 au reprezentat vârful iceberg-ului cunoscut din punct de vedere epidemiologic, clinic și terapeutic. Factorii care au determinat această situație au fost:

Degradarea sistemului de asistență medicală în anii regimului socialist (transfuzii cu sânge netestat HIV și seringi incorect sterilizate)

Politica de nerecunoaștere și chiar de negare a bolnavilor de SIDA în regimul trecut

Posibilitățile limitate de diagnostic de laborator și studiul epidemiologic

Lipsa de informare a medicilor asupra SIDA

Absența problematicii SIDA din programele didactice ale facultăților de medicină

Lipsa educației sanitare și a informării în rândul populației în legătură cu această boală.

Situația economică din ultimii ani ai regimului comunist se afla în criză. Evoluția unor indicatori economici demonstrează amploarea acestei crize: scăderea PIB, a producției industriale, a producției agricole, a vânzărilor de mărfuri cu amănuntul și mai ales a celor de produse alimentare. Produsele lipseau de pe piață datorită scăderii producției interne și interzicerii importurilor, oferta fiind mult mai mică decât cererea. Aceste modificări nefavorabile au dus în economie la reduceri însemnate în consumul mediu pe locuitor la multe din bunuri, în special la produsele alimentare. În perioada 1985-1989, consumul mediu anual pe locuitor a cunoscut o descreștere de 10% la carne și produse din carne și peste 20% la legume, lapte și fructe, toate cu rol fundamental în nutriție, mai ales la copii. Subnutriția din acea perioadă a afectat morbiditatea infantilă. Creșterea morbidității infantile a fost cauzată și de condițiile precare de locuit: frigul, lipsa condițiilor de igienă. Starea precară a sistemului sanitar a favorizat infectarea noilor născuți cu virusul HIV și nu numai: moda din ultimii ani ai regimului comunist de a face noilor născuți microtransfuzii pentru a le crește imunitatea. Multe din aceste transfuzii au fost făcute cu sânge infectat HIV, ceea ce a dus la contractarea bolii. După 1990, a fost diagnosticat un număr foarte mare de copii, reprezentând 60% din totalul cazurilor pediatrice de SIDA din Europa. Numărul adulților infectați cu HIV în România este foarte mic în comparație cu numărul copiilor iar ca urmare, s-a creat o imagine mult deformată: SIDA în România este o boală a copiilor instituționalizați. Pentru a se elimina această concepție eronată s-a apelat la ajutorul mass-media care a prezentat numeroase cazuri de copii seropozitivi care trăiau în familie alături de părinți și frață sănătoși.

A crescut drastic numărul copiilor infectați transversal, născuți din mame HIV pozitive datorită incidenței crescute a infecției la femeile tinere, prostituției necontrolate și lipsei noțiunilor elemenetare privind mijloacele de prevenire a bolii. De asemenea, numărl anual de cazuri de infecție HIV/SIDA pedriatică rămâne ridicat datorită faptului că sunt diagnosticați în continuare copii infectați în perioada 1986-1989.

Caracteristic pentru toată legislația existență în România este faptul că nu prevede nimic explicit referitor la persoanele infectate cu HIV. Persoanele seropozitive sunt incluse la prevederile legii 53/92, eliberându-li-se un certificat de handicap. Costul mediu pentru un copil cu infecție HIV era evaluat în perioada 1992-1993 la 2 milioane de lei pe an și la 5,4 milioane pentru un copil cu SIDA. În țările dezvoltate, costul îngrijirii medicale pentru o persoană care are SIDA este evaluat la 25.000 USD pe an (OMS 1992).

2.2. PROBLEMATICA HIV/SIDA ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA

Din datele statistice reiese că în județul Constanța se află 35% din totalul copiilor bolnavi din România. În județul Constanța boala a fost contractată de la transfuzii și utilizarea instrumentarului nesterilizat în perioada 1986-1989. Se presupune că această situație s-a datorat condițiilor economico-sociale specifice ale județului Constanța în anii '80. regimul comunist a dus în acea perioadă o politică de investiții aberantă:canalul Dunăre-Marea Neagră și Poarta Albă Midia-Năvodari, podurile dunărene, supra industrializarea regiunii cu obiective economice ca:centrala atomo-electrică de la Cernavodă, platforma petrochimică Midia-Năvodari, șantierele navale. Toate acestea au însemnat un număr impresionant de locuri de muncă și o colonizare forțată a regiunii. Astfel, a avut loc o migrație de la sat la oraș, din regiunile mai puțin dezvoltate economic spre cele mai industrializate și urbane. Județul Constnța este un exemplu semnificativ pentru acest fenomen, în anii '80 înregistrându-se o puternică migrație din regiunile Moldovei și Olteniei. S-a produs o puternică aglomerare urbană, fără să existe șo condiții adecvat de trai (locuințe muncitorești cu confort redus, cu condiții igienico-sanitare precare). Sistemul de sănătate a fost supraaglomerat și calitatea serviciilor medicale era foarte scăzută. La acestea s-au adăugat și condițiile generale de lipsă a alimentelor de bază, frigul din locuințe, lipsa apei calde.

Morbiditatea infantilă a crescut iar riscul contaminării prin transfuzii a fost mai mare datorită faptului că orașul Constanța este un oraș port. Numărul de cazuri de infecții HIV la copii se menține aproximativ constant, anual înregistrându-se aproximativ 70 de cazuri diagnosticate și 80 de decese. Peste 90% din copii nou diagnosticați sunt născuți în perioada 1987-1989, infectați prin transfuzii de sânge și injecții. Pentru județul Constanța, infecția HIV și SIDA la copil este în continuare o problemă atât medicală cât și socială. În sfera protecției sociale a persoanelor infectate HIV/SIDA și a familiilor lor, accentul trebuie pus pe dezvoltarea sprijinului comunitar, pe creșterea responsabilității pe plan local, SIDA fiind problema întregii comunități. Creșterea speranței de viață depinde în mod direct de calitatea nutriției. În același timp este necesar un sprijin economic substanțial pentru familiile afectate de HIV/SIDA prin mărirea cuantumului alocațiilor de stat pentru copii. Este necesară dezvoltarea asistenței psihologice și sociale îîn cadrul rețelei sanitare care să răspundă nevoilor speciale ale familiilor afectate.

ONG-urile au creat și implementat programe sociale complexe care au ca obiectiv sprijinirea familiilor afectate de HIV/SIDA. Majoritatea ONG-urilor sunt finanțate de fundații naționale sau internaționale, programe de asistență internațională (PHARE) și sponsorizări locale. Funadmentul pentru lupta împotriva discriminării și izolării persoanelor cu SIDA, a familiilor și prietenilor acestora este dat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, document emis de ONU. România este semnatara Declarației de la Paris din 1 Decembrie 1994, împreună cu alte 42 de state ale lumii afectate masiv de epidemia SIDA. Acest document prevede obligativitatea liderilor politici de a considera o prioritate națională, lupta împotriva SIDA. De asemenea, subliniază importanța informării, educării și a prevenției în eliminarea problemelor legale, economice și politice, accesul liber la îngrijiri medicale, accesul liber la educație, locuințe și asigurări sociale.

După estimările UNAIDS, Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA, mai mult de 3 milioane de copii și tineri din întreaga lume sau infectat cu HIV în anul 1998. UNAIDS a estimat că până la sfârșitul anul 1998 vor fi peste 33,4 milioane de persoane infectate în întreaga lume, dintre aceștia, 43% fiind femei. Astăzi, numărul persoanelor infectate în întreaga lume a depășit 40 de milioane. Vulnerabilitatea femeilor față de infecție cu HIV este sporită de negarea sau neglijarea drepturilor omului, incluzând aici discriminarea sexuală care duc la un control inadecvat al expunerii lor la transmiterea HIV pe care sexuală și la accesul foarte redus la serviciile socio-economice. Cifrele prezentate la Congresul Mondial Împotriva Exploatării Sexuale a Copiilor din 1996, indicau că în toată lumea mai multe de 1 milion de copii pătrund în circuitul comerțului sexual. În 2004, cifra copiilor folosiți pentru prostituție a depășit 100 de milioane. Abuzul psihic și mental asupra copiilor crește posibilitatea ca aceștia să adote ulterior comportamente sexuale riscante, crescând astfel riscul infecției cu HIV la copii și adolescenți.

3. EXCLUDEREA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFECTATE ȘI INFECTATE DE HIV/SIDA

1. IMPACTUL HIV/SIDA: boala ca stigmat

„Un stigmat este orice caracteristică prin care un individ sau un grup se diferențiază de majoritatea populației, urmarea fiind că individul sau grupul este tratat cu suspiciune sau ostilitate.”

Anthony Giddens evidențiază stigmatizarea HIV/SIDA printr-o referire la boala evului mediu, lepra. Se crederea despre cei atinși de lepră în evul mediu, că sunt niște „păcătoși pedepsiți de către Dumnezeu” și din acest motiv erau dezmoșteniți și obligați să trăiască separat, în locuri izolate. Într-un mod mai puțin extrem, SIDA provoacă deseori o astfel de stigmatizare în societatea actuală, cu toate că, asemenea leprei, pericolul molipsirii cu o astfel de maladie în situații obișnuite este aproape nul.

În general, majoritatea formelor de boală provoacă sentimente de simaptie sau compasiune printre cei nosuferinzi. Un exemplu grăitor în acest sens îl să Esther Rantzen: „Un copil a cărui mamă suferă de cancer poate să primească simpatie, suport și înțelegere de la profesori, vecini și prieteni.” Însă, atunci când o boală este considerată infecțioasă sau este percepută ca o marcă a dezonoarei sau a rușinii—așa cum este HIV/SIDA—cei suferinzi sunt respinși de societate. Părinții seropozitivi știu că în moemntul în care este menționat cuvântul HIV/SIDA, copiii lor nu vor primi simpatie și suport din partea colegilor de școală, a prietenilor de joacă, a profesorilor, a vecinilor.

În lume, problematica HIV/SIDA a fost exacerbată mai ales datorită stigmatizării din punct de vedere social. Datorită prevalenței sale în rândul homosexualilor și a toxicomanilor, atitudinea față de stilul de viață al acestora este asociată cu atitudinea față de bolnavii de SIDA.

Faptul că primele diagnostice de SIDA au fost asociate grupurilor de homosexuali, a dus la comparația stigmatizării unor minorități din populație cu anumite orientări sexuale. Treptat, cercul „proscrișilor s-a lărgit, pe măsură ce oamenii de știință au stabilit și alte modalități de transmitere a virusului; au fost incluși consumatorii de droguri, prostituatele și hemofilicii.”

Discriminarea și izolarea își spun cuvântul și în cazul familiilor care au folosit în trecut droguri sau care sunt în prezent consumatoare de droguri. Andrew Ball spune că „HIV și SIDA au izolat și stigmatizat persoane care erau deja discriminate de societate”. Aceste spersoane sunt afectate nu doar de sărăcie ci și de relațiile dificile pe care le au cu rudele datorită comportamentului lor—de toxicomani—și de efectele comportamentului lor asupra familiei. Virusul HIV este adesea văzut ca o „condiție adusă asupra propriei persoane de către comportament, pentru care societatea are foarte puțină simpatie sau înțelegere.”

„Folosire de droguri sau activitatea sexuală sunt adesea incorect egalate cu prostituție și promiscuitatea, când, de fapt, problema ar reprezenta-o sărăcia.”

Multe familii, în care unul din părinți este seropozitiv iar copiii sunt sănătoși, se confruntă cu multe probleme complexe, de exemplu: cum au dobândit virusul, adesea asociate cu sentimente de culpabilitate parentală. Toate acestea aduc în discuție subiecte taboo pe care nu dorim să le dezbatem cu copiii noștrii: folosirea drogurilor, sexualitate și moarte. În plus, multe dintre aceste familii se luptă deja cu prejudecățile asociate cu sărăcia și folosirea de droguri. Toate acestea vin dintr-un climat de stigmatizare, în care familiile trăiesc cu firca de reacțiile provocate de boala SIDA printre cei din jurul lor.

La multe dintre aceste familii îngrijorarea crește în momentul în care proprii copii află de boala unuia din părinți și mai ales de ce ar putea copiii să facă cu orice fel de informație pe care o primesc, o descoperă. Angela Dare spune că „mulți copii și adolescenți ai căror părinți au folosit droguri, au trăit un stil de viață haotic, nevoile findamentale/de bază ale oricărei persoane fiind rar întâlnite (hrană, acoperiș, îmbrăcăminte).” Acești copii au preluat rolul de părinte în casă, pentru a suplini lipsa interesului părinților. Mulți dintre copii s-au izolat de prietenii lor din cauza rușinii, datorită diferențelor existente între ei și pentru a se proteja de răspunsurile ostile ale comunității în care trăiesc.

Copiii proveniți din familii dependente de droguri se dezvoltă și se maturizează cu o percepție deformată despre realitate, despre viață și iubire. Ei nu cunosc dezvoltarea stadiilor de încredere, securitate, autonomie pe care orice copil ar trebui să le primească în cadrul unei familii echilibrate, armonioase. „Este posibil să existe în familie grija pentru copii, dar această grijă este sporadică”. Datorită faptului că există o fluctuație între „a avea grijă câteodată” și lipsa totală de interes, neglijarea totală, acești copii sunt foarte vulnerabili și pot fi foarte loiali părinților, chiar dacă aceștia din urmă i-au neglijat fizic și emoțional.

Impactul SIDA este mult mai profund în cazul acestor copii proveniți din familii toxicomane. Stigmatizarea și discriminarea sunt acut resimțite de copii care, datorită comportamentului părinților trec prin experiențe multiple de pierderi intervenite din separări, divorț, închisoarea în care se află unul din părinți și implicit statutul de „pușcăriaș” al părintelui. La toate acestea se adaugă și perioadele în care au trăit în familii surogat, fiind preluați de asistenți sociali și duși în familii temporare sau în organizații care se ocupă de protecția copilului.

„Persoanele victime ale discriminării se simt triste, stresate și mai agresive decât cele care nu suferă de discriminare”. Femeile seropozitive care iau decizia să devină mame sunt aspru judecate de societate. Ele sunt văzute că nu merită să devină mame, deoarece natura virusului HIV duce spre moarte și automat copilul va rămâne orfan de mamă. Această prejudecată atinge „dreptul de a avea un copil”, „dreptul oricărei persoane de a-și întemeia o familie” prevăzut în Drepturile Omului de la Geneva, 23-25 Septembrie 1996. Spre deosebire de alte condiții genetice, o femeie însărcinată care este seropozitivă poate să facă alegeri, printre care se numără și avortul.

„Strategia Globală SIDA” lansată de Organizația Mondială a Sănătății luptă pentru eliminarea stigmatizării prin organizarea unor sesiuni de informare/educare HIV/SIDA, de conferințe, simpozioane la nivel internațional cu teme și obiective specifice, în special axate pe respectarea drepturilor omului.

Stigmatizarea atinge punctul culminant în cazul femeilor dependente de droguri. „Alegând să consume droguri, femeile se îndreaptă direct împotriva rolului lor prescris de societate: de persoane care au grijă de copii, de familie, de casă.”

Consumul de droguri este văzut ca o activitate destrăbălată, imorală, egală cu viața de plăceri care nu este compatibilă cu noțiunea de mamă ca „gardian al bunăstării morale a națiunii.” Femeile consumatoare de droguri sunt percepute ca fiind incapabile de a fi:

un bun părinte

persoane responsabile care muncesc pentru bunăstarea familiei

persoane utile societății

Cea mai puternică percepție „în scena drogurilor” printre femeile consumatoare de droguri este aceea că ele nu pot fi mame bune. Copiii care prvin din aceste familii vulnerabile au nevoi speciale. „Copiii din familii consumatoare de droguri suferă de tulburări de comportament. Comportamentul este afectat mai mult în această realitate decât în oricare alta.” Consumul de droguri al părinților afectează și distorsionează dezvoltarea copilului. Consumul de dorguri afectează nu doar consumatorul ci și familia acestuia. „Comunitatea de dependenți de droguri este cea mai stigmatizată și izolată de societate.”

Impactul social al infecției HIV a creat „fobia SIDA”, manifestându-se în diferite ipostaze:

blamarea și izolarea persoanelor cu anumite orientări sexuale sau consumatoare de droguri

„scăderea donațiilor de sânge în anii 1980 de teama infectării la donare”

„excluderea din școli sau colectivități a copiilor cu HIV datorită lipsei de informare a profesorilor și a părinților”

abandonul copiilor cu HIV în spitale sau orfellinate de către părinți în ideea protejării restului familiei

„informații parțiale despre SIDA la o serie de persoane care prezentau herpes asociat cu o stare de slăbiciune și depresie.”

Din exemplele enumerate mai sus au rezultat consecințele negative ale ignoranței care afectează rațiunea oamenilor, determinându-i la acțiuni sociale reprobabile împotriva semenilor aflați în impas.

Cu toate descoperirile noi legate atât de originea virusului cât și de modalitățile de transmitere ale infecției cu HIV, precum și campaniile de informare—prevenire din țările occidentale, există încă bine înrădăcinate prejudecățile față de persoanele seropozitive. Astăzi în lume, este imposibil să se discute despre SIDA fără a se menționa despre relațiile sexuale, homosexualitate și droguri. Impactul HIV/SIDA a dus la dezvoltarea unei situații extrem de grave cu care societatea va avea de luptat în următorii zece ani: comerțul cu copii.

UNICEF cu sprijinul ONU a demerat programe de recuperare a acestor copii și de încercare de stopare/încetinire a fenomenului. ONU a estimat la sfârșitul lunii decembrie 2003 că în America Latină există 40 de milioane de copii care sunt victime ale comerțului cu ființe umane.

Dacă în cazul epidemiei HIV/SIDA s-a estimat de către OMS că în toată lumea există 40 de milioane de persoane seropozitive, în cazul traficului cu ființe umane OMS a estimat că există 100 de milioane de copii în toată lumea care sunt obligați să se prostitueaze chiar uneori de 15 ori pe zi. ONU a adus la cunoștință faptul că acest fenomen a apărut ca efect al infectării cu HIV al unui număr foarte mare de persoane. Clienții nu mai cumpără serviciile prostituatelor care reprezintă principalul factor de infecție cu boli transmisibile sexual și implicit HIV. Astfel, apelează la serviciile prostituției nfantile; cu cât copiii sunt mai mici, cu atât riscul infectării cu HIV scade considerabil. Copiii cu vârste cuprinse între 5 ani și 16-17 ani sunt victimele exploatării sexuale, iar una din principalele cauze este impactul HIV/SIDA la nivel mondial.

Boala secolului XX, cum a fost denumită SIDA, reușește să bulverseze stilul de viață al celor atinși, să modifice viziunea despre libertatea alegerii, drepturile omului, confidențialitate, discriminare.

PREJUDECATĂ ȘI DISCRIMINARE ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR SEROPOZITIVI ÎN COLECTIVITATE

Prin integrare socială înțelegem „situația în care un individ oarecare se manifestă ca membru al unei colectivități, fiind capabil să participe la viața acesteia, să recepteze și să prelucreze informații(……)să ocupe poziții și să-și asume roluri legitime….”.

Integrarea socială mai presupune „o implicare emoțională a individului:încredere, sentiment de securitate, posibilitate de a conserva respectul de sine și respectul celorlalți.”

„Cine sunt?” și „De unde vin?” reprezintă baza după care noi, oamenii ne maturizăm. Fără acestea, un copil s-ar dezvolta foarte greu din punct de vedere emoțional și social și este posibil să creadă că „tot trecutul lui este rău”, negativ, în special în cazul unui copil seropozitiv sau care este afectat de statutul de seropozitivitate al unuia dintre părinți. Copilul trebuie să-și îndepărteze, să-și înțeleagă trecutul și să-și fundamenteze o identitate pozitivă.

Majoritatea adulților au tendința de bază de a proteja copiii de durere și suferință și instinctiv, ei cred că acest lucru poate fi făcut ascunzând faptele, evenimentele lumii adulte. Copiii și adolescenții au un nivel de sensibilitate la durerea și suferința lumii adulte pe care, în general, încercăm să-l subestimăm datorită faptului că este „exprimat într-un mod pe care noi am uitat să-l folosim, sau nu este exprimat deloc.”

Școala, ca instituție educativă ajută l aintegrarea socială a viitorului adult. Prin frecventarea școlii, copilul își dezvoltă personalitatea, se pregătește pentru viață, astfel încât să facă față cât mai multor situații ce pot apărea pe parcursul vieții. Tot la școală copilul intră în contact cu tineri și adulți și astfel învață să comunice cu ceilalți și să se raporteze la ceilalți. Rezultalele formării copilului și adolescentului în cadrul școlii depind de gradul adaptării sale școlare. „Adaptarea școlară a copilului/adolescentului se concretizează prin modelarea personalității sale în funcție de cerințele școlii ca instituție și includerea elevului în grupul de tineri și adulți (elevi și profesori).” Se consideră că „o bună adaptare școlară este realizată atunci când copilul are note bune, are relații bune cu colegii și profesorii, este motivat să învețe și să muncească și este capabil să se supună regulilor impuse de școală.”

Copilul și adolescentul seropozitiv are reacții comportamentale diferite, în funcție de următoarele situații:

copilul/adolescentul care știe de infecția sa cu HIV, are informații corecte despre ce implică această boală și trăiește urmările acesteia

copilul/adolescentul care nu cunoaște natura infecției sale, dar apropiații lui cunoasc statutul lui de seropozitivitate

Discutând cu copiii despre HIV/SIDA, mulți părinți au observat că la pronunțarea cuvântului SIDA, pe chipul copiilor se observa șocul. SIDA este un cuvânt extrem de emotiv pentru copii și de aceea mulți părinți evită folosirea termenului când se referă la boala lor. Datorită faptului că multe persoane asociază cuvântul SIDA cu o „victimă scheletică incapabilă să se ajute pe ea însăși”, părinții folosesc doar cuvântul HIV, amortizând astfel impactul și dând mai mult timp pentru explicații.

Părinții care adoptă varianta tăinuirii față de copil a infecției sale cu HIV neagă copilului partea lui în relația părinte-copil. Copiii trebuie să fie incluși în conversații cu persoanele cele mai importante din viața lor—părinții—mai ales în situația în care s-ar putea să nu mai existe a doua șansă, dată fiind natura bolii pe care o au. Ceea ce părinții nu înțeleg, nu conștientizează, este faptul că acești copii, de obicei, au o mare capacitate de înțelegere față de boala lor și ascunzându-le acest fapt le afectează interacșiunea cu mediul.

Printre Dreptuirle Omului privind persoanele infectate cu HIV se numără și dreptul la confidențialitate. Pentru părinți, apariția întrebărilor „Cui să-i vorbească despre boală?”, „Cu cine să se sfătuiască?”, „Cum să păstreze secretul față de cei din jur?” declanșează o stare de tensiune, stress. Este riscant să împărtășească oricui adevărul datorită discriminării existente în societate cu privire la HIV/SIDA. Ruperea confidențialității poate declanșa rejecția din familie, de către prieteni, școală, serviciu. Izolarea socială a persoanelor infectate cu HIV și a familiilor lor este un fapt des întâlnit în oricare parte a lumii și o caracteristică particulară a bolii. Suntre frecventa cazurile în care după ce s-a aflta un diagnostic de serpozitivitate al unei persoane aflate în colectivitate, aceasta a fost nevoită să abandoneze școala, grădinița, serviciul. Uneori singura soluție a fost găsirea unei noi colectivități în care să nu se știe nimic , aceasta însemnând chiar mutarea familiei într-un alt oraș, la distanțe mari.

Părinții care aleg să-și facă public statutul HIV'+ sau statutul de seropozitivitate al copilului în fața profesorului, „pun pe umerii profesorului o mare responsabilitate și se bazează pe încrederea lui.” Există întotdeauna riscul ca profesorul să nu știe să „jongleze” cu informația primită sau să nu știe să-i facă față. Presiunea confidențialității este cea mai grea să-i faci față deoarece profesorul este obișnuit să facă schimb de idei, de informații cu ceilalți colegi. HIV este o problemă ce nu poate fi discutată decât cu permisiunea părinților.

Copiii infectați cu HIV lipsesc frecvent de la școală datorită stării de sănătate șubrede, iar acest lucru face dificilă continuitatea educației. Merrifield, psihoterapeută suedeză, explică faptul că profesorul „trebuie să încerce să compenseze absenteismul copilului infectat cu HIV, fără să compromită nevoile celorlalți copii.”

Complexitatea psihosocială a maladiei HIV/SIDA pune în dificultate activitatea și conduita profesorului în clasă, deoarece copiii se află la nivele diferite de cunoștințe privind HIV si SIDA și prin urmare vor avea nevoie de explicații doferite.La o extremă se află copiii care nu au auzit niciodată de aceasta, iar la cealaltă extremă se află copiii care sunt infectați cu HIV sau ai căror membrii din familie au murit de SIDA sau sunt pe moarte.

Când se abordează tema HIV/SIDA în clasă, profesorul trebuie să fie atent la nevoile individuale ale copiilor și să încerce să nu îi pserie sau să le trezească suspiciuni între ei. Mulți copii întreabă „Poți să mori de SIDA?” iar în această situație trebuie să li se răspundă sincer, cu grijă, explicându-le că „oamenii care au HIV/SIDA pot fi sănătoși și pot trăi mult timp, dar că într-o zi se pot îmbolnăvi și pot muri.”

Mulți copii al căror statut se seropozitivitate a fost făcut public în școală, au suferit o tratare inegală, preferențială, adică au fost discriminați: au fost plasați în ultima bancă, în pauze nu au fost lăsași să se joace cu ceilalți copii de frica lovirii și sângerării, nu au fost solicitați la lecții, etc.

„Alimentată de frică și prejudecăți, imaginea persoanelor seropozitive într-o colectivitate este mult modificată.”. Se consideră că persoana seropozitivă nu mai poate face anumite lucruri la fel ca o personană sănătoasă și atunci apare nevoia unui tratament special. Cea mai cumplită traumă atât psihică cât și socială a personelor bolnave este faptul că li se pune eticheta de „persoană cu SIDA”; sidat este apelativul cel mai utilizat în școli de către copii, lucru ce duce la pierderea identității, scăderea stimei de sine, deteriorarea imaginii de sine a copilului afectat. Uneori, discriminarea nu vine doar din partea colegilor de școală ci și din partea părinților acestor copii. S-au înregistrat cazuri în România în care părinții s-au revoltat împotriva copilului infectat cu HIV și împotriva familiei acestuia, ajungându-se până la amenințări cu retragerea propriilor copii din școala respectivă și chiar la amenințări cu moartea la adresa copilului infectat. Astfel de manifestări rezultă din stereotipia caracteristică oricărei societăți. Walter Lippman consideră că noțiunea de stereotip, în accepțiunea ei socio-psihologică „posedă o mare tonalitate afectivă și își găsește originea în societate.”. „Noțiunea de stereotip le evocă pe cele de prejudecată și de discriminare. Ea conduce la ideea de generalizare și de eroare de judecată, cu toate consecințele ei nedorite pe plan comportamental.”

Consecințele prejudecății și discriminării sunt acut resimțite de copil și de adolescentul infectat cu HIV, deoarece noua reprezentare socială care li se atribuie—persoane bolnave de SIDA—presupune un plus de efort emoțional pentru a face față conflictelor ce apar și pentru a se adapta la situațiile existențiale noi.

De cele mai multe ori stigmatizarea duce la anularea unor calități ale adolescentului seropozitiv. Chiar dacă starea lor de sănătate este bună și sunt apți să-și continue activitățile, „în momentul în care cei din jur află despre boala lor, încetează să mai fie elev, student, prieten; pierderea identității este un factor frustrant.”

Allport(1954) a definit prejudecata ca pe o „atitudine negativă sau o predispoziție de a adopta un coportament negativ față de un grup sau față de membrii acestui grup, bazată pe o generalizare eronată și rigidă.”

Datorită prejudecăților existente în societate despre HIV/SIDA, părinții preferă să ascundă diagnosticul chiar și copilului infectat. Cel mai traumatizant, mai dureros mod de a afla despre infecția sa cu HIV este modul întâmplător, din bonuri sau fișe medicale, dar mai ales din discuția unor persoane despre el. Conform opiniilor mai multor specialiști, dacă adolescentul întreabă „la obiect” despre diagnosticul său, pe care îl poate bănui, el este deja pregătit să afle adevărul.

Reacțiile psihocomportamentale, uneori impulsive și peroculoase ale adolescentului seropozitiv se datorează modificării rapide și radicale a imaginii de sine, care este deseori distorsionată. Având o imagine de sine catastrofală, adolescentul infectat cu HIV „începe să-și trăiască drama personală cu imense tulburări sufletești, crize de disperare, de debusolare, gândindu-se obsesiv la moarte, retrăgându-se treptat sau brusc din viața socială interiorizându-se tot mai mult.” Psihologii au stabilit 6 moduri de a reacționa ale adolescentului la aflarea diagnosticului:

Șocul—adolescentul ses imte compleșit când află de este purtător de HIV.

Negarea—adolescentul neagă prezența bolii, neagă severitatea simptomelor și evită realitatea.

Furia—reprezintă începutul acceptării diagnosticului.

Depresia—adolescentul se simte fără speranță, se izolează de toată lumea și poate avea idei suicidare.

Negocierea—încearcă să găsească soluții pentru amânarea morții și are loc acceptarea terapiei.

Acceptarea—este etapa în care toată lumea acceptă că este infectat cu HIV, se împacă cu situația și realizează planuri de viitor, reintră în „normal”.

Aceste 6 etape necesită timp și răbdare. În momentul în care adolescentul seropozitiv are parte de „tratamente speciale” ce implică ignorarea, blamarea, anularea identității sale de către societate, decătre colegi, profesori, prieteni, rude, poate deveni și ostilă între două, trei faze din cele de mai sus.

Deseori s-a menționat faptul că un copil seropozitiv în momentul în care profesorul și colegii au aflta că este infectat cu HIV a primit tratamentul de „animăluț, mascotaclasei”. Acest fapt poate avea efecte devastatoare în dezvoltarea emoțională a copilului infectat cu HIV. În acest caz, integrarea prezintă mari dificultăți: copiii pot fi prezenți în clasă din punct de vedere fizic, dar aceasta nu înseamnă neapărat că sunt integrați social. Astfel, termenul de includere este echivalent cu excluderea. Noțiunea de excludere se află în strânsă legătură cu ideea de includere sau inserție, integrarea este la fel de ambigură ca și excluderea. Cu alte cuvinte, integrarea și includerea sau acceptarea trebuie gândite doar împreună cu excluderea și respingerea, astfel că uneori granița dintre ele nu se mai observă.

3.3. CONSECINȚE ALE MALADIEI HIV/SIDA ÎN CADRUL FAMILIEI: pierdere, separare, doliu

Pentru familiile și copiii afectați de HIV/SIDA, un moment încărcat de semnificații îl reprezintă discuția despre moarte. La aceasta se adaugă stigmatul și prejudecățile din jurul bolii care „jefuiesc” familiile de răspunsurile publice de înțelegere, suport și simpatie în perioadele de criză și tragedie.

Societatea noastră în general, „nu face față cu bine morții datorită faptului că în urma dezvoltării ne-am pierdut pattern-urile de jelit și ritualurile.”

Pentru copii mici (3-5 ani) moartea reprezintă un termen temporar, sinonim cu „absența”, cu „a plecat departe”. În jurul vărstei de 5 ani copiii încep să facă diferența între moarte și absență și dezvoltă în această perioadă interes pentru obiectele vii și cele moarte. Între 5-8 ani încep săadopte ritualuri și superstiții în jurul jocului și au dubii dacă moartea este ceva nostim sau ceva înfricoșător. Abia la vîrsta de 9-10 ani copiii înțeleg că moartea este finală și inevitabilă.

Pentru majoritatea copiilor prima experiență cu moartea în cadrul familiei se realizează când moare un bunic. Cu toate că această experiență îi face triști, ei se refac foarte repede, deoarece ei știu că „atunci când oamenii îmbătrânesc este normal să moară”. Și, dealtfel, cunosc această experiență de la prietenii de joacă care au pierdut și ei un bunic și care au supraviețuit acestui eveniment.

Când unui copil îi moare mama sau tatăl, pierderea persoanei dragi, pe care copilul credea că o va avea în preajma lui întotdeauna, lumea lui se destramă; are loc un „colaps al universului în care trăia”. Copilul realizează că nimic nu va mai fi la fel cum a fost în viața lui.

Copilul care a avut n părinte ce a murit de o boală relaționată cu virusul HIV, trec prin toate aceste sentimente, la care se adaugă: frica, stigmatul și discriminarea care încă planează asupra vieții celor afectați. Acești copii se simt rușinați, vinovați și se tem fără să înțeleagă de fapt de ce se simt așa. La aceasta se adaugă confidențialitatea și secretul care îi duce la nevoia de izolare.

Copii cu HIV vor să vorbească despre ceea ce simt, simt nevoia să-și descarce sufletul . Pentru copiii unde trăsătura vieții lor a fost consumul de droguri în familie, cu rezultatul unei vieți haotice, lipsită de stabilitate și securitate, există o nevoie uriașă să plângă pentru ceva ce niciodată nu a fost și nu va fi.

În cartea lui Dr. Kubler-Ross Pierdere și efectele ei asupra copiilor (1969) s-au identificat 5 stadii ale pierderii:

Faza de șoc și negare—în care copii arată puține emoții, prezintă un comportament mecanic. Gradat, ar putea dezvolta probleme de atenție.

Faza de supărare, furie—în care copilul își proiectează sentimentele pe cel care l-a preluat, care are grijă de el. Furia este demonstrată activ sau pasiv, cu frustrări minore sau răbufniri de mânie.

Faza de tocmeală, învoire—copilul face promisiuni despre comportamentul lui viitor.

Faza de dezorganizare și disperare—în care copilul experimentează o serie de emoții: jelește după persoana care a murit, îi este dor de ea, prezintă anxietate, vină, plânge ușor, est etrist și retras. Regresiunea este foarte frecventă.

Faza de rezoluție—în care copilul acceptă pierderea.

Din păcate, datorită nivelului de ignoranță privind infectarea cu HIV și rezultantă fiind stigmatizarea, foarte multe persoane are au pierdut membrii, prieteni, refuză să apeleze la servicii specializate de consiliere.

În familiile în care unul din părinți este seropizitiv sau unul din copii, se creează o conspirație a tăcerii, în ceea ce privește boala și moartea. Confidențialitatea și secretul „creează dificultăți copiilor, care astfel nu pot plânge, nu pot intra în procesul de catharsis unde încrederea mutuală și mediul suportiv fac posibilă exprimarea furiei, supărării, sentimentului de vină, tristeții.”

Negarea, furia, tristețea, resemnarea, acceptarea sunt reacții la suferință; totuși, nu toți oamenii trec întotdeauna prin aceiași pași. Uneori oamenii ne surprind prin acceptarea lor în fața morții și acest lucru poate însemna de exemplu că și-au reprimat sau ignorat sentimentele de furie și disperare, aceasta fiind singura cale de coping la durere, disponibilă pentru ei în acel moment. Când are loc însă o pierdere consecutivă, răspunsul în fața durerii poate fi foarte diferit.

Prin consiliere se poate ajunge la acceptarea morții. Persoana care vine la consiliere trebuie să înțeleagă și trebuie să i se explice că dacă a acceptat dispariția persoanei dragi, acest lucru nu înseamnă că încetează să mai aibă sentimente pentru persoana dispărută. Înseamnă doar că este capabil să trăiască în prezent și să-și vadă viitorul pozitiv.

Înlăturarea ignoranței și a mentalității greșite în privința problematicii HIV/SIDA trebuie să devină o datorie a fiecărui medic, psiholog, educator, asisten social, profesor și a persoanelor afectate de HIV/SIDA, acționând fiecare prin mijloace specifice cât și comune. Este indispensabil să se arate nu numai aspectele terifiante produse de Hiv, ci și faptul că o persoană infectată cu HIV trăiește și simte ca toți ceilalți bucuria, tristețea, satisfacțiile.

4.METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. OBIECTIVE GENERALE

4.2. IPOTEZE DE LUCRU

4.3. LOTUL DE CERCETARE

4.4. PROCEDURA DE LUCRU

4.5. INSTRUMENTE DE INVESTIGARE

4.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. OBIECTIVE GENERALE

Evidențierea problematicii HIV/SIDA și a impactului acesteia la nivel individual și social.

Importanța informării și educării tinerilor cu privire la maladia HIV/SIDA.

4.2. IPOTEZE DE LUCRU

Cu cât persoanele sunt mai informate în privința HIV/SIDA, cu atât se reduce discriminarea față de indivizii afectați și infectați.

2. Există o legătură directă între vărsta individului și gradul lui de informare în privința tematicii HIV/SIDA

4.3. LOTUL DE CERCETARE

Lotul de cercetare, care este ales aleator, curpinde persoane de sex feminin 50% și persoane de sex masculin 50%. Vărsta medie a lotului de cercetare este de aproximativ 26 de ani și este cuprinsă între 15-44 de ani. Persoanele care alcătuiesc lotul de cercetare provin atât din mediul rural, cat și din cel urban.

Nivelul de educație diferă, în funcție de vârsta subiectului, de la liceu și până la studii superioare. 22.6% dintre subiecții anchetați au studii superioare și 77.4% cu studii medii.

Din lotul investigat, 25.8% sunt căsătoriți și au copii, și 74.2% sunt necăsătoriți.

4.4. PROCEDURA DE LUCRU

Metodologia este structurată pe teoria psihologică de investigație, folosind ca metodă ancheta și testarea psihologică .

Metoda anchetei psihologice presupune investigarea și măsurarea elementelor care constituie aria de cercetare, folosind următoarele tehnici:

Chestionar de percepție a persoanelor afectate HIV/SIDA.

Analiza statistică personală, educațională și situațională a subiecților.

Interviu personal privind gradul de informare asupra maladiei HIV/SIDA. Datele rezultate se corelează conform coeficientului de corelație Bravais-Pearson și Spearmann.

Interpretarea datelor se realizează în analiza calitativă care poate confirma/infirma obiectivul general și ipotezele cercetării.

Rezultatele sunt prezentate statistic și teoretic. Pe baza interpretării teoretice se vor realiza propunerile directe ale investigatorului.

4.5. INSTRUMENTE DE LUCRU

Chestionar aplicabil lotului investigat validat prin cercetarea pilot (10% din 60 de subiecți) de tip calitativ și cantitativ; având în vedere că cercetătorul este și operator, s-au esențializat 26 întrebări care vor infirma sau afirma ipotezele expuse anterior.

Plecând de la premisa că lotul este aleator, trebuie să arătăm corficientul dat de vârstă în funcție de numărul subiecților. Conform acestei metode, cei 60 de subiecți au fost structurați astfel:

– Adolescenți (27 subiecți)-43.7%

– Tineri (10 subiecți)-6%

– Adulți (23 subiecți)- 51.3%

După structurarea lotului de investigație, s-a căutat realizarea unui lot de pretestare alcătuit din 12 aubiecți care, având în vedere posibilitățile reduse ale cercetătorului, ar putea da și coeficientul de fidelitate și validitate ale tehnicilor folosite. Asupra acestor subiecți s-au aplicat următoarele instrumente:

1. Chestionar de percepție a persoanelor afectate HIV/SIDA.

2. Analiza statistică personală, educațională și situațională a subiecților.

Având în vedere că analiza statistică personală, educațională și situațională a subiecților sunt instrumente de lucru frecvent folosite, ne-am pus problema realizării unui instrument propriu sub forma unui chestionar aplicabil în condiții facile. De la început afirmăm că acest chestionar care va fi validat după metoda standard, a fost aplicat pe lotul pilot. Structura și formula acestui chestionar este atașată la anexe. (anexa 1)

Validarea acestui chestionar s-a realizat prin aplicarea lui pe lotul pilot, folosindu-se indicatorii de corelație Bravais-Pearson.

Posibilitatea de eroare a tehnicilor și instrumentelor folosite nu depășește 2.5%.

În ceea ce privește fidelitatea, instrumentele folosite au demonstrat omogenizarea răspunsurilor în funcție de vârstă și mediul social. (formule).

O importanță deosebită în investigarea lotului aleator structurat numai pe vârste, a fost acordată tehnicii statistice analiza statistică personală, educațională și situațională a subiecților. Ea a fost realizată pe baza studierii următoarelor documente: certificat de naștere, locul de domiciliu, cataloagele școlare, certificate de calificare, pașaport, cereri juridice.

Validitatea și fidelitatea instrumentelor folosite fiind demonstrate din cele de mai sus, credem în rolul cercetării de față care încearcă să demonstreze că nivelul de educație și informare influențează viziunea societății asupra indivizilor infectați cu HIV.

În lucrarea de față s-a ridicat problema validității și fidelității chestionarului de percepție a persoanelor infectate și afectate HIV/SIDA (anexa 1). Acest lucru s-a datorat faptului că acest instrument a trebuit să corespundă unor criterii obiectiv recunoscute, cât și unor condiții unicat. Acestea sunt:

Evaluarea nivelului de informare asupra maladiei HIV/SIDA a fost realizată prin administrarea chestionarului de percepție a persoanelor infectate cu HIV.

Lotul pilot a fost format din 12 persoane alese aleator pe baza coeficienților stabiliți anterior(6 adolescenți, 1 tânăr, 5 adulți). Corelarea și analiza statistică a datelor obținute, distribuirea lor pe scala de evaluare structurată și pentru cercetarea propriu-zisă, ne-au prezentat următorul coeficient de corelație, privind fidelitatea chestionarului aplicat:

fidelitate test-retest—se calculează comparând rezultatele obținute în două momente diferite de aplicare a instrumentului, la aceeași subiecți

Coeficientul de corelație între perechi de cote ale acelorași subiecți a fost de 84.6, ceea ce reprezintă un scor bun al fidelității test-retest.

în privința fidelității formelor paralele s-a încercat aplicarea unei alte forme de chestionar, cu 3 itemi mai mult de investigat, constatându-se un scor apropiat de 82.9, dar cu un timp mai mare de aplicabilitate, ceea ce ar fi pus în dificultate cercetătorul care este în același timp și operator.

Pe lângă cele două forme de fidelitate, arătăm că s-a urmărit, pe cât posibil, și exigența fidelității, omogenității itemilor (care cere ca itemii instrumentului să se refere la același domeniu, lucru ce permite o diferențiere corespunzătoare a subiecților).

În ceea ce privește validitatea chestionarului am folosit coeficienții de corelație a itemilor, biserial și triserial precum și ecuația de regresie, care constă în corelarea progresivă a datelor până se ajunge la relația esențială, în cazul nostru, nivel de informare—grad de acceptare. Coeficientul de consistență internă cu valoarea de 91.3%, ne-a convins de corectitudinea și fiabilitatea instrumentului propus sub forma acestui chestionar. Gradul de validitate a chestionarului propus a fost evaluat și prin curba de distribuție normală a datelor obținute din analiza structurii răspunsurilor în funcție de scala propusă.

Concluzionând, afirmăm că metodologia avansată pentru cercetarea de față, a fost riguros determinată de condițiile în care s-a efectuat.

Instrumentele folosite pot permite analiza de itemi sau analiza de conținut care trebuie să vizeze conceptele psihologice care stau la baza investigației propuse. Având în vedere elaborarea tehnicilor și a intrumentelor necesare, și coroborând aceasta cu elaborarea concretă a chestionarului propus în cazul de față, chestionar ce dorește o evaluare a percepției HIV, s-a pus problema folosirii celui mai indicat mod de analiză de conținut în vederea validării; și anume, apelul la experții care au clasificat itemii în funcție de anumite concepte sau criterii bine stabilite. Grila de categorii a fost fixată încă de la început, pentru o analiză unitară. Măsura acordului între cercetător și experți, în evaluarea itemilor, va permite selectarea itemilor valizi din punctul de vedere al analizei de conținut.

Tot o problemă ce a trebuit să fie soluționată a fost validitatea de construct care presupune demonstrarea suportului constructiv-teoretic ale ipotezelor care au stat la baza cercetării de față. În conformitate cu indicațiile primite de la specialiștii îndrumători, s-au folosit matricele Standardelor A.P.A., care au demonstrat marea măsură în care conceptele explicative stau la baza structurării ipotezelor, în așa fel încât să permită înțelegerea și interpretarea rezultatelor.

4.6 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Datele culese în urma cercetării efectuate, afost centralizate într-un tabel și anexate în anexele 1, 2 și 3.

Ca instrumente de prelucrare a datelor culese, am apelat la o serie de proceduri statistice cuprinse în programul computerizat SPSS, compatibile și adecvate tipului de date culese.

Se calculează în SPSS:

frecvențele variabilelor

corelația testare-vârstă

corelația testare-studii

frecvențe itemi

Tabel1. Frecvente variabile

Tabel 2. Frecvențe itemi

Tabel 3. Corelatie test-studii

** Corelatia este semnificativã la nivelul 0.01 (2-tailed).

În urma aplicării coeficientului de corelație Bravais-Pearson, între variabilele rezultate test și studii, a reieșit faptul ca există o corelație semnificativă între aceste variabile, coeficientul de corelație fiind 0.518 la un prag de 0.01, adica 99% dintre subiecți se află în intervalul de încredere. Aceasta înseamnă că nivelul de studii influențează rezultatele la test, adică indivizii cu un nivel educațional mai înalt sunt mai informați și obțin un scor mai mare.

Deci, se confirmă prima ipotează de lucru conform căreia persoanele cu un nivel mai ridicat de educație, sunt mai bine informate în privința HIV/SIDA.

Tabel 4. Corelatie test-varsta

* Corelatia este semnificativã la nivelul 0.05 (2-tailed).

Conform valorii coeficientului de corelație Bravais-Pearson -0.27 la un prag de încredere de 0.05, rezultă o corelație semnificativă între cele două variabile, adică vărstă și nivel de informare în privința HIV/SIDA. Acest lucru denotă faptul că subiecții care au ajuns la vârsta la care ar avea acces la informații, sunt destul de avizați în privința acestei probleme. Deci ipoteza numărul doi se confirmă.

Fig. 1 Variația scorului la test în funcție de vârstă

Fig. 2 Histograma Item 2 Fig. 3 Histograma Item 3

Itemii 2 și 3 vizează prezența stereotipurilor și prejudecăților persoanelor investigate față de indivizii afectați de HIV/SIDA. Majoritatea răspunsurilor la itemii 2 și 3 denotă o lipsă de informare sau o lipsa de informare corectă. Subiecții, în procent de peste 40% nu cunosc căile prin care se transmite sau nu HIV. De ceea apar și prejudecățile.

Fig. 4 Histograma Item 8 Fig. 5 Histograma Item 23

Itemii 8 și 23 vizează nivelul educației sexuale și prezența stereotipurilor în comportamentul sexual. Frecvența răspunsurilor de obicei nu și nu știu la itemul 8, denotă o lipsa de informare în ceea ce privește contractarea virusului HIV pe cale sexuală. Răspunsurile la itemul 23 se împart în 2 mari categorii: da și de obicei nu. Aceasta denotă două aspecte: inconștiență în comportamentul sexual și prezența prejudecăților.

La itemul numărul 4, 40.3% au răspuns că nu știu dacă HIV se transmite prin îmbrățișare sau sărut, cee ce denotă lipsă de informare. Histograma itemului 6 relevă faptul că peste 50% dintre subiecți au răspuns corect,datorită campaniilor de prevenire-educare promovate prin mass-media.

Itemul numărul 5 denotă un procent de 48.4% dintre subiecții anchetați care au răspuns corect. Totuși, 25.8% consideră că se pot infecta dacă folosește aceeași veselă sau tacâmuri cu o persoană infectată. Iar restul de 22.8% nu știu. În ciuda faptului că peste 85% dintre subiecții investigați știu ca nu există tratament care să vindece HIV, ei nu dezvoltă un comportament care să confirme faptul acesta.

.

La itemul 9 care vizează cunoștințe mai mult decât uzuale despre modalitatea de transmitere a virusului HIV, subiecții investigați au dat răspunsuri corecte, în proporție de 48.4%. Totuși, un procent de 11.3% dintre subiecți, au răspuns că nu știu, ceea ce indică lipsă de informare și implicit prejudecată și stigmatizare.

Histograma itemului 10 confirmă faptul că indivizii investigați știu ca cea mai cunoscută cale de a contacta virusul HIV, mai ales la copii, este prin transfuzia de sânge. Acest aspect a fost cel mai mediatizat imediat dupa 1989 cand s-a facut publică situația copiilor instituționalizați.

Figura 12 Histograma Item 14

La itemul 14, histograma raspunsurilor au evidențiat o proporție semnificativă a subiecților, peste 70%, care consideră că au dreptul să știe dacă persoana de lângă ei este infectată cu HIV. Dar tot ei, ar păstra secretul, în eventualitatea în care o persoană apropiată le-ar spune că este infectată cu HIV.

Figura 13 Histograma Item 11

Se consideră în proporție de peste 60%, conform histogramei Itemului 11, că într-o colectivitate, membrii au dreptul să știe dacă un coleg este infectat HIV. Această problemă mai pote fi privită și din punctul de vedere al individului seropozitiv, al cărui drept la confidențialitate ar fi încălcat.

Figura 14 Histograma Item 18

Itemul 18 abordează un aspect destul de delicat al problematicii HIV/SIDA, adică recunoașterea propriului statut de seropozitivitate în comunitate. 37.1% dintre intervievați au recunoscut că nu ar dezvălui faptul că sunt seropozitivi. 33.9% nu sunt siguri că ar face public statutul lor de seropozitiv, datorită prejudecăților și faptului că majoritatea tinerilor nu au personalizat infecția cu HIV, vazând-o ca o amenințare pentru alții și nu pentru ei. Totuși, 21% sunt dispuși să-și declare infecția cu HIV.

Figura 15 Histograma Item 15

Histograma itemului 15, evidențiază faptul că peste 80% dintre subiecți nu ar frecventa cursurile unui profesor infectat cu HIV. Realția profesor-elev nu reprezintă un risc de infecție cu HIV. Bineînțeles, aici intervine și imaginea în general a profesorului, care poate influența decisiv opțiunea subiecților.

Figura 16 Histograma Item 16

Din frecvența răspunsurilor la itemul 16 reiese faptul că peste 50% nu ar continua să stea în bancă cu un coleg seropozitiv, iar 32% nu știu dacă ar continua să stea cu colegul în bancă. La vârsta la care se află subiecții, hotarârea lor poate fi decisiv influențată de părinți și de învățător sau profesor.

Figura 17 Histograma Item 17

Itemul numărul 17 ne oferă o imagine clară asupra negării drepturilor persoanelor infectate cu HIV. 67.7% dintre persoanele investigate consideră că indivizii infectați cu HIV nu au dreptul să-și întemeieze o familie, deoarece sunt considerați părinți denaturați, HIV fiind frecvent asociat cu promiscuitate, droguri și alcool. Totuși, Drepturile Omului stipulează faptul că persoanele HIV pozitive au exact aceleși drepturi ca orice altă persoană, de a-și întemeia o familie și de a avea copii.

Figura 18 Histograma Item 21

Din repartizarea răspunsurilor intemului 21, reiese că peste 70% din subiecți nu sunt dispuși să continue relațiile de prietenie cu o persoană infectată cu HIV. Acest lucru nu se știe exact dacă se datorează informațiilor/lipsei de informații pe care le deține subiectul despre HIV.

Figura 9 Histograma Item 24

Peste 80% dintre persoanele intervievate nu ar continua această relație, chiar și atunci când este vorba de un prieten foarte apropiat. Totuși, aici ar mai putea interveni și atitudinea celorlalți prieteni apropiați, care pot fi sau nu pot fi de acord cu prezența în mijlocul lor a unei persoane seropizitive.

Figura 10 Histograma Item 22

Dacă în cazul unei prietenii peste 50% ar accepta să continue o astfel de relație cu o persoană seropozitivă, când este vorba de familie și de integrarea unei asemenea persoane în propria familie, peste 50% nu sunt de acord. Aici este vorba despre prejudecată, care reiese tot din lipsa de informare.

Figura 11 Histograma Item 25

Răspunsurile la itemul 25 relevă faptul că 41.9% nu sunt dispuși treacă peste stigmatul HIV în relațiile profesionale. Dar totuși, există un procent de peste 50% care practică astfel de discriminări. Aceste discriminări se datorează clar lipsei de informare asupra HIV/SIDA care poate trece peste orice fel de pregătire educațională.

5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Se confirmă prima ipoteză de lucru conform căreia persoanele cu un nivel mai ridicat de educație sunt mai bine informate în privința HIV/SIDA.

Din analiza itemilor rezultă că în general, persoanele infectate și afectate de HIV/SIDA nu sunt acceptate de societate.

Din punctul de vedere al relației cauză-efect, cauza o reprezintă lipsa de informare iar efectul, prejudecata, izolarea persoanelor infectate cu HIV și stigmatizarea acestora.

În general, tinerii nu recunosc riscul infectării cu HIV, datorită faptului că ei consideră că sunt invulnerabili de a contracta virusul.

Sensul invulnerabilității îi face pe tineri să se angajeze în acte riscante care nu au rezultate negative imediate, astfel ei subestimează riscul infectării cu HIV.

Majoritatea tinerilor nu interiorizează și nu personalizează riscul infecției HIV/SIDA, văzînd infecția ca o amenințare pentru alții și nu pentru ei, astfel că, îngrijorarea despre infecția cu HIV figurează rar în decizia tinerilor despre practicile sexuale sigure.

Izolarea socială și stigmatizarea sunt efecte ale lipsei de informare și ignoranței asupra fenomenului HIV/SIDA.

Izolarea socială a persoanelor infectate cu HIV și a familiilor lor este un fapt des întâlnit și o caracteristică particulară a bolii.

Datorită prejudecăților existente în societate și dorinței de a proteja persoana bolnavă de HIV/SIDA, părinții preferă să ascundă diagnosticul chiar și copilului infectat.

Majoritatea subiecților anchetați nu cunosc corect căile prin care se transmite virusul HIV datorită lipsei de informare.

Subiecții știu că nu există un tratament care să vindece HIV, dar, cu toate acestea, ei nu dezvoltă un comportament adecvat.

Peste 60% din subiecți consideră că nu se pot infecta prin contact sexual anal sau vaginal neprotejat cu o persoană infectată.

Tendința generală a subiecților investigați este de a nu-și recunoaște infecția cu HIV,în cazul în care s-ar întâmpla așa ceva.

Persoanele investigate consideră că indivizii infectați cu HIV nu au dreptul să-și întemeieze o familie.

PROPUNERI:

Înlăturarea ignoranței și a mentalității greșite în privința problematicii HIV/SIDA trebuie să devină o datorie a fiecărui medic, psiholog, educator, asistent social, profesor și a persoanelor afectate de HIV/SIDA, acționând fiecare prin mijloace specifice cât și comune.

Este indispensabil să se arate nu numai aspectele terifiante produse de HIV, ci și faptul că o persoană infectată cu HIV trăiește și simte ca toți ceilalți bucuria, tristețea, satisfacțiile.

Pe baza acestei cercetări, se pot dezvolta programele de informare și educare în masa.

O cale de a înlătura efectele sociale ale maladiei HIV/SIDA o reprezintă educația în scop preventiv.