CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE STRES 1.1 Definiție 1.2 Factori 1.3 Analiza cauzelor stresului 1.4 Modelele stresului 1.4.1 Modelul… [304197]

Licență

CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE STRES 1.1 Definiție 1.2 Factori 1.3 Analiza cauzelor stresului 1.4 Modelele stresului 1.4.1 Modelul… [304197]

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE STRES

1.1 Definiție

1.2 Factori

1.3 Analiza cauzelor stresului

1.4 Modelele stresului

1.4.1 Modelul biologic

1.4.2 Modelul lui Selye

1.4.3 Modelul patogen

1.4.4 Modelul cauzal

1.4.5 Modelul sociologic

1.4.6 Modelul Michigan

1.4.7 Modelul vitamina

1.4.8 Modelul ecologic

1.4.9 Modelul OSI

1.4.10 Modelul persoană mediu

1.4.11 Modelul cerere control

1.5 Efectele stresului asupra organismului

1.6 Metode de combatere

Capitolul 2 GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE ANXIETATE

2.1. Modele explicative ale anxietății

2.2. Abordarea psihanalitică

2.3. Abordarea evolutionistă

2.4. Abordarea cognitivă

2.5. Abordarea behaviorista

2.6. Abordarea existentialistă

2.7 Etiologia anxietății

2.8. Rolul experienței sociale timpurii

2.9. Rolul evenimentelor de viață

3.0. Factorii psihologici implicați în apariția anxietății

3.1. Genetica anxietății

3.2. Rolul factorilor biochimici în anxietate

3.3. Diferențele între sexe

3.4. Anxietatea stare si anxietatea trasatură

3.5. Anxietatea la copii

3.6. Anxietatea la adulți

3.7. Anxietatea la vârstnici

3.8. Evaluarea anxietății

3.9. Tulburările anxioase

4.0. Consilierea

CAPITOLUL 3. [anonimizat],(PRODUCȚIE PUBLICITARĂ) SUBIECȚI 30. DIN PERSPERCTIVA OBSERVATORULUI/ [anonimizat]

3.1 Sursele de stres/ anxietate

3.2 Factori de stres în firma Arnitek

3.3 Combaterea stresului/ anxietății

3.4 Obiectivele principale ale cercetării

3.5 Metodologie

3.6 Rezultate și discuții

CAPITOLUL 4. [anonimizat], [anonimizat], a factorilor care stau la baza acesteia precum și a teoriilor explicative.

[anonimizat] o trecere in revista a [anonimizat]. [anonimizat] s-a urmărit influenta stresului asupra angajatilor. Investigatia respectiva a [anonimizat] a stresului si a anxietatii la locul de muncă.

Am ales această temă pentru a [anonimizat], [anonimizat]…deoarece consider că mulți dintre noi suferim datorita acestui fapt si anume "problema" [anonimizat], ne poate afecta întreaga viață. Omul inca nu este total conștient față de importanța pe care o are stresul si anxietatea în viața noastră, a tuturor.

ARGUMENT

Am ales să scriu câteva cuvinte despre acest subiect. De ce? [anonimizat]. [anonimizat], batjocoriți. Adevărul este altul: sunt ființe extrem de sensibile și au nevoie de foarte multă afecțiune.

[anonimizat], o dată în viața de depresie. Copiii, [anonimizat]. [anonimizat], frați, prieteni, oferindu-ne apelative precum: fricos, bleg, prostănac, leneș, fraier etc. Fiind tinta cea mai ușoară a atacurilor verbale, primii ani din viața ai micuților sunt marcați în acest mod. A doua cauză a depresiilor la copii este divorțul. Iar a treia și cea care ia cea mai mare amploare, din punctul meu de vedere, în ultimii ani, este plecarea mamei sau a tatălui la muncă, în străinătate. Ruptura care se produce în ultimele două cazuri, are un impact emoțional major asupra copilului și nu numai.

În rândul adulților motivele pot fi multiple: pierderea unei persoane dragi, divorțul, lipsa unui loc de muncă, violența fizică sau verbală sau o succesiune de astfel de evenimente.

Ca prim semnal de alarmă poate fi izolarea. DAR, să nu confundăm izolarea cu faptul că, din anumite motive, diferite peroane, ajung să locuiască singure. Nimeni nu alege să locuiască singur, dar poate alege oamenii de care să fie înconjurat! Cazuri de izolare le găsim și la copii, iar primul semnal de alarmă tras este petrecerea unui timp foarte mare în fața calculatorului/tabletei, urmat ulterior de agresivitate fizică sau verbală, episoade de plâns necontrolat, lipsa interesului pentru școală, sensibilitate crescută.

Alte simptome ale depresiei sunt: insomnia, scăderea apetitului pentru viață, sentimentul de vinovăție, oboseala, puterea de concentrare scade, stări de anxietate, atacuri de panică, fobii, libidou scăzut, abuz de alcool sau alte substanțe și lista poate continua.

Persoanele depresive nu sunt bolnave! Sunt doar victime ale unor experiențe sau situații, ce și-au pus amprenta asupra existenței lor!

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE DESPRE STRES

Societatea în care trăim ne solicita din ce în ce mai mult, stresul ajungând să ne bulverseze starea de spirit și emoțiile. În mod firesc, oamenii trebuie să-și găsească echilibrul și răspunsuri adaptate solicitărilor mediului în care trăiesc. Stresul nu trebuie privit doar ca un fenomen negativ deoarece un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice și contructive la noi situații. Dacă starea de sănătate este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestui echilibru. Unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și în afara lui. În cazul În care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică și suferința psihologică.

1.1 Cadrul definitoriu

Dacă cineva te-ar întreba ce reprezintă stresul pentru tine?, care ar fi răspunsul care l-ar primi de la tine? Cu certitudine atunci când auzi cuvântul stres te gândești la: probleme, griji, efort, tensiune, încordare. DECI STRESUL ESTE un efect negativ asupra noastră. Este o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului determinând uneori anumite boli. El apare în urma muncii neîncetate și a grijilor, fiind o perturbare psihică. Stresul este absolut deloc benefic, din contră. Dacă ar fi să facem o eșalonare privind stresul în viața de zi cu zi am realiza că fiecare persoană este acaparată de, stres, mai mult sau mai puțin privind probleme, familiale, de muncă, de viață etc.

Pornind de la ideea lui Hugo Bruno Selye stresul reprezintă ansamblu de reacții ale organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici, pshihici).

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerințe, sarcini, situații, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanță pentru persoana respectivă. (Baban, 1998).

Stresul are o importanță componenta subiectivă, ceea ce este provocator, ușor sau chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni amenințător sau imposibil de realizat (Roesch și colab., 2002).

Stresul are un sens negativ pentru noi – ne plângem de el zi de zi, în viața cotidiană, în cea profesională și chiar în vacanțe. Există însă o diferență între "stresul bun" (Eustress) și stresul negativ " (Distress) ". În situațiile de stres producem hormoni precum adrenalină și cortizonul, care cresc tensiunea arterială, corpul intrând într-o stare de alarmă. Stresul reprezintă un risc pentru sănătate când se înregistrează într-o măsură exagerată.

Multe situații pot provoca stres: frica, singurătatea, zgomotul, suprasolicitarea sau lipsa solicitării, insomniile, lipsa de comunicare, teama de eșec, presiunea timpului, certurile.

Stresul ataca sistemul imunitar, sistemul cardio-vascular, musculatura și producția de acizi gastrici.

1.2 Factorii de stres

Factorii de stres (stresori) sunt situații, reale sau imaginare, care solicita reacții de adaptare din partea individului. Există o serie de factori de stres:

• boala fizică sau psihică,

• abuz fizic, emoțional sau sexual,

• situație financiară precară,

• probleme la locul de muncă: supraîncărcarea muncii, condiții proaste de lucru, lipsa de resurse, probleme de comunicare cu colegii, cu șefii, responsabilitate prea mare, schimbări organizaționale, schimbarea locului de muncă, lipsa relaxării; odihna insuficientă; diferiți factori perturbatori ai activității, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilități profesionale care depășesc posibilitățile; insuccese; nerespectarea termenelor limita;

• familia – probleme de comunicare în familie, divorțul, decesul unui membru al familiei, violența în familie, alcoolismul, conflictul copilului cu ceilalți frați datorită concurentei afective existente între ei, a intereselor divergente, conflictul conjugal generat de exercitarea autorității unuia dintre soți, diverse probleme maritale, educația și îngrijirea copiilor, conflict cu socrii, părinții sau rudele apropiate;

• prietenii – conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,

• dezastre naturale (cutremure, inundații) sau atacuri teroriste, războaie civile,

• propria persoană – lipsa de încredere, nemulțumire față de aspectul fizic, deciziile luate de-a lungul vieții, complexe de inferioritate, dificultăți de integrare socio-familiala, insatisfacția legată de unele trebuințe biologice, tristețe datorită subsolicitarilor sau monotoniei din viața personală.

1.3 Analiza posibilelor cauze ale stresului

Există două tipuri de stresuri: stresul evident, de care ești conștient, și un stres ascuns, de care nu ești conștient că există, dar care te face să ai o stare proastă sau să fii nemulțumit în general de viața ta. Acesta este cel mai periculos deoarece cât timp nu îl percepem, nu vom putea lua măsuri să-l îndepărtăm. De aceea nu ne dăm seama întotdeauna că suntem stresați, ci simțim doar o stare de rău general, de agitație, o neliniște sau avem insomnii, ori o erupție pe piele.

În prima fază a streului se declanșează semnalul” lupta sau fugi”. Dacă pericolul nu dispare și factorul stresant persista mai mult timp, avem alte feluri de reacții.

Semnele stresului pot fi fizice, emoționale, cognitive sau de comportament.

Simptome fizice

Dureri de stomac

Tensiune musculară

Transpirație excesivă

Insuficienta respiratory

Diaree sau constipație

Creșterea frecvenței de urinare

Indigestie

Modificări ale nivelului glucozei în sânge

Greață

Amețeli

Migrene

Oboseala

Durere în piept

Puls crescut

Pierderea apetitului sexual

Răceli frecvente

Menstruație neregulată și alte dereglări hormonale

Sângerări nazale

Erupții cutanate

Căderea părului

Fluctuații ale greutății corporale, etc.

Simptome emoționale

Toane

Iritabilitate

Agitație

Incapacitatea de a te relaxa

Senzația că ești copleșit și depășit de situație

Sentiment de singurătate și izolare

Depresie

Anxietate

Frustrare

Mânie

Tristețe

Frică

Panica, etc.

Simptome cognitive

Probleme de memorie

Incapacitatea de a te concentra

Judecata slabă

Pesimism, etc.

Simptome de comportament

Dereglarea apetitului

Tulburări de somn

Izolare

Amânarea sau neglijarea responsabilităților

Apelarea la droguri (alcool, tutun, cafea, mâncare, substanțe interzise) pentru relaxare

Gesturi necontrolate ce arata frică, nerăbdare, nervozitate

Dacă factorii declanșatori ai stresului nu sunt înlăturați la timp, iar starea de stres continua, încep să apară diverse afecțiuni și chiar riscul unor boli grave ca urmare a acumulării în organism a hormonilor de stres.

1.4 Modelele stresului

Problematica stresului în organizații a provocat multe dezbateri și studii, fiind o temă invocate de manageri, angajați, consultant.

Simptomele stresului sunt ușor evidentiabile și observabile, el manifestându-se prin comportamente, cum ar fi: dificultăți în adaptarea ale angajaților la schimbările care se impun postului de muncă ocupat, scăderea dramatică a productivității muncii, sau, cu alte cuvinte, se manifestă o dublă acțiune: la nivelul persoanei care receptează situația stresantă și la nivelul organizației asupra căreia se răsfrânge existența unui mediu stresant (Pitariu, 2004).

1.4.1 Modelul biologic

Modelul biologic își are originea în cercetările lui H. Selye și pune accentul pe răspunsul organismului la stimulii nocivi din mediu. Stresul este definit de Selye ca o stare a organismului manifestată prin reacții nespecifice ca răspuns la agenții perturbanti. Stresul biologic, inițial descris sub numele de sindrom general de adaptare (SGA), comporta trei faze: reacția de alarmă, stadiul de rezistență, stadiul de epuizare.

În faza reacției de alarmă, rezistenta organismului scade sub cea medie și are loc o mobilizare a forțelor de apărare a organismului. Organismul nu se poate afla multă vreme în starea de alarmă, agentul nociv dacă este foarte intens și incompatibil cu viața, survine moartea. Dacă organismul supraviețuiește, se instalează starea de rezistență, în care are loc concentrarea în spațiu a stării de stres. În această fază, capacitatea de rezistență a organismului crește peste medie. Dacă stresorul continua să acționeze urmează faza a treia, starea de epuizare. Adaptarea nu mai poate fi menținută și simptomele seamănă cu cele ale reacției de alarmă. Rezistenta scade din nou sub medie, și dacă resursele se epuizează, viața încetează.

1.4.2 Modelul lui Selye

Hâns Selye (1907-1982) este cel care a inițiat cercetarea modernă asupra stresului. Descoperirea de către Selye a fost una accidentală. Făcând cercetări asupra efectului injectării hormonilor la șobolani, el a crezut inițial că detectase un efect nociv al hormonilor, deoarece mulți șobolani se îmbolnăviseră după injectare. Dar utilizând un grup de șobolani de control pe care i-a injectat numai cu o soluție neutră ce nu conținea hormoni, a observat că se îmbolnăveau și aceștia.

După cum s-a dovedit, șobolanii răspundeau mai profund la trauma injectării decât la hormoni. Experiența de a fi manipulat și injectat inducea un nivel ridicat de excitare a sistemului nervos simpatic și ulterior cauza probleme de sănătate, cum ar fi ulcerul. Selye a inventat termenul de "agent stresor" (derivat din termenul stress – de origine anglo-saxonă – care semnifica noțiunea de constrângere, de solicitare de forță) pentru a eticheta un stimul care avea acest efect. Selye a propus un model de răspuns la stres în trei etape pe care l-a denumit sindromul general de adaptare (General Adaptation Syndrome – GAS), conform discuției modelului biologic.

1.4.3 Modelul patogen

Modelul credinței în sănătate (HBM) este un model psihologic care încearcă să explice și să prezică comportamentele de sănătate. Acest lucru se face concentrându-se asupra atitudinilor și convingerilor indivizilor. HBM a fost dezvoltat pentru prima oară în anii 1950 de către psihologii sociali Hochbaum, Rosenstock și Kegels, care lucrează în serviciile de sănătate publică din S.U.A. Modelul a fost dezvoltat ca răspuns la eșecul unui program de screening pentru sănătatea tuberculozei libere (TB). De atunci, HBM a fost adaptat pentru a explora o varietate de comportamente de sănătate pe termen lung și pe termen scurt, inclusiv comportamente de risc sexual și transmiterea HIV/SIDA.

Modelul credinței de sănătate a fost aplicat la o gamă largă de comportamente de sănătate și populații subiect.

Pot fi identificate trei domenii largi (Conner & Norman, 1996):

1) comportamente preventive de sănătate, care includ comportamente de promovare a sănătății (de exemplu, dietă, exerciții fizice) și riscuri pentru sănătate (de exemplu fumatul), precum și practici de vaccinare și contracepție. 2) comportamente de rol bolnav, care se referă la respectarea regimurilor medicale recomandate, de obicei după diagnosticarea profesională a bolii.

3) Utilizarea clinică, care include vizite de medic pentru o varietate de motive.

1.4.4 Modelul cauzal

Pornind de la abordarea inferenței cauzale propusă de Campbell, Donald Rubin a elaborat, după un deceniu și jumătate, o teorie proprie, cunoscută în prezent sub numele de” modelul cauzal Rubin” (Rosenbaum & Rubin, 1983; Rubin, 1974, 1977, 1978, 1986, 1997, 2010). Principala diferență între aceste două modele este dată de faptul că, în timp ce Campbell s-a focalizat pe susținereasensului efectului cauzal, obiectivul fundamental al lui Rubin a fost acela de a propune un model statistic prin care să poată fi estimată mărimea efectului cauzal (West & Thoemmes, 2010).

Cauzalitatea a prezentat de la început pentru sociolog o atracție deosebită. Ea promitea eliminarea explicației superficiale a fenomenelor sociale prin conștiința agenților sociali, punerea și a acestei discipline pe baze științifice solide, productive. Cauzalitatea părea a oferi o relație simplă de determinare: un fapt social trebuie explicat printr-un alt fapt social care îi este cauza (E. Durkheim, 1974).

Cauzalitatea reprezintă o relație între două fenomene caracterizată prin aceea că unul dintre ele îl produce pe celălalt. Primul fenomen, cel care produce și care, în consecință îl explica pe celălalt este cauza; fenomenul produs este efectul. Relația cauzală poate fi figurata în următorul fel:

C → E

Unde C = cauza, E = efectul și → indica procesul de producere a fenomenului efect de către fenomenul cauza. Ideea de cauzalitate se fundează pe postularea unui proces ontologic de "producere" a unui fenomen de către altul.

Avem o relație cauzală doar atunci când putem fi siguri că fenomenul considerat a fi cauza reprezintă factorul activ, responsabil de producerea fenomenului considerat efect. Cauzalitatea exprima o relație universală și necesară în formă de lege. Ea afirma că ori de câte ori va exista un anumit fenomen-cauza, va apărea în mod necesar.

1.4.5 Modelul sociologic

Sociologul Wilbur Schramm, în studiul Procesul comunicării, discutând natura comunicării umane, subliniază faptul că feed-back-ul face ca procesul de comunicare să fie circular și nu linear și multidirecțional.

Feed-back-ul reprezintă elementul cheie pe care nici o reprezentare a procesului de comunicare umană nu-l poate omite.

Schema comunicării Ioan Drăgan, p.31

Remarcăm următoarele elemente, specifice comunicării umane: sursa (emițătorul), destinatarul (receptorul) și semnalul (semnul) (limbajul) folosit.

Codificarea și decodificarea sunt momentele esențiale ale procesului de comunicare. "Când comunicăm, încercam să stabilim o comuniune cu cineva. Adică încercam să împărtășim o informație, o idee sau o atitudine", afirma Schramm.

Codificarea este procesul prin care intențiile emițătorului sunt transpuse într-un mesaj (cuvinte rostite sau scrise, imagini etc.). Mesajele sunt compuse din semne (cuvintele), care codifică experiența noastră, facilitând comunicarea

Decodificarea este descifrarea mesajului unui cod.

Pentru că procesul de comunicare să se realizeze, trebuie ca:

1) Toate verigile sistemului comunicațional trebuie să fie funcționale: "sursa să dispună de informații exacte, acestea să fie codificate cu precizie în semne transmisibile și transformate într-un mesaj clar; mesajul trebuie să ajungă la receptor în formă sa iar urmând să fie decodificat după modelul codificării. Altfel destinatarul nu reacționează conform cu proiectul comunicatorului – ceea ce înseamnă că sistemul nu funcționează." (Apud Ioan Drăgan, 1996, p.31)

2) Pentru "armonizarea receptorului și a emițătorului", a codificării și a decodificării, este necesară prezența unui element fundamental, și anume: câmpul de experiența al sursei (comunicatorului) și al receptorului, care se definește prin "cunoștințele, simbolurile, informațiile, atitudinile celor două <verigi>". (Idem)

3) Fiecare persoană este atât codificator cât și decodificator, primind și transmițând mesaje

4) Alt element esențial introdus de W. Schramm, pentru înțelegerea procesului de comunicare, este feed-back-ul.

Ioan Drăgan, , p.32

Feed-back-ul aduce emițătorului informații despre mesaj, creându-i posibilitatea să determine dacă mesajul a fost primit și înțeles corect. El poate fi pozitiv (încurajează sursa să emită similar) sau negativ (descurajează), intern (provine din percepția subiectivă a emițătorului) sau extern (provine de la altcineva), imediat (la un discurs politic vezi reacția imediată) sau amânat (însoțește mass-media tradiționale: cartea, articolul).

5) Procesul comunicării trebuie să țină seama de multiplicarea canalelor de comunicare.

Canalele de transmitere a unui mesaj sunt variate: sunet, imagine, miros, gust etc. Natura canalului afectează modalitățile în care mesajul e primit, acceptat, evaluat, procesat. Impactul mesajului se schimbă odată cu canalul folosit.

1.4.6 Modelul Michigan

Modelul Michigan este o teorie a alegerii alegătorilor, bazată în primul rând pe factori sociologici și de identificare a partidelor. Inițial propus de oamenii de știință din anii 1950 la Centrul de Cercetare al Universității din Michigan, acesta a încercat să explice comportamentul votului în ceea ce privește atașamentul psihologic al unui alegător la un partid politic care ar fi construit pe o perioadă de mulți ani.

Conform modelului, atașamentul acestui partid este în general stabil, formulat de influențele sociale externe, inclusiv părinții, membrii familiei și alții în spectrul sociologic al omului. [1] Cu toate acestea, în ultimii ani, modelul a fost provocat de modelele spațiale și de valență, obligând susținătorii să reconsidere implicațiile pe termen lung ale atașamentului partidului. Criticii susțin că modelul Michigan exagerează ipoteza că identificarea partidului este cimentată de circumstanțe, ci mai degrabă că identificarea partidului se poate schimba în lumina performanței unui partid sau a altor circumstanțe. Modelul este aplicabil doar sistemelor americane "winner-take-all", deoarece lipsa de alegere contribuie la schimbarea șanselor mici de identificare a partidului. Modelul cel mai faimos a apărut în The American Voter.

Pâlnia de cauzalitate:

Modelul se bazează în mare măsură pe atașamentul timpuriu la petreceri, prin pâlnia cauzalității. Aceasta indică efectele pe termen lung, cum ar fi: Caracteristicile sociologice (rasă, etnie, sex și orientare sexuală), Caracteristicile de stare socială (clasa socială și ocupația) și caracteristicile părintești (valori și partizanat). Acești factori continuă să creeze Identificarea partidului care este în mare parte statică în cadrul alegătorilor individuali. Iar prin identificarea partizană a persoanelor se creează alegeri pe termen scurt, precum evaluarea candidatului și percepția problemelor.

1.4.7 Modelul vitamina

I se datorează lui P. Warr (1987) și a fost elaborat în cadrul mai larg al învățării mentale."Ideea centrală a modelului este ca sănătatea mentală este afectată de caracteristicile (psihologice ale) mediului, cum sunt caracteristicile postului, într-un mod analog cu efectele pe care se presupune că vitaminele le au asupra sănătății fizice" (Capotescu, 2006, p. 26).

Cadrul propus de Warr are trei părți principale:

– Caracteristicile postului sunt grupate în noua categorii care se relaționează diferit cu sănătatea mentală în concordanță cu tipul de "vitamina" pe care o prezintă.

– Un model pe trei axe al stării de bine, postulata ca aspect fundamental al sănătății mentale.

– Se asuma ca persoanele și situațiile interacționează în prezicerea sănătății mentale.

Forța modelului sta în analogia operată de autor între rolul vitaminelor în asigurarea sănătății fizice și psihice a oamenilor și rolul diferitelor caracteristici ale mediului psihologic în care se desfășoară activitatea, al caracteristicilor muncii, asupra eficienței activității și stării de bine a individului. Warr stabilește noua caracteristici ale muncii: câștigul bănesc/financiar, securitatea fizică a muncii, poziția socială valorificata, oportunitate pentru control, oportunitatea utilizării abilitaților, scopuri generate, varietate, claritatea mediului, oportunitatea contactelor interpersonale. Aceste caracteristici ale muncii acționează precum vitaminele: asigurarea lor optimă conduce la o bună desfășurare a activității și la evitarea instalării stresului; lipsă sau excesul lor generează perturbări ale activității și instalarea stresului.

1.4.8 Modelul ecologic

Aceasta constă într-o concentrare asupra mediului asupra dezvoltării individului prin diferitele medii în care se dezvoltă. În acest mod, diferitele medii în care oamenii participă influențează direct în schimbarea lor și dezvoltarea lor cognitivă, morală și relațională. Din acest punct de vedere, o importanță deosebită se acordă factorilor de mediu. Adică oamenii se nasc cu o serie de atribute genetice care se dezvoltă pe baza contactului cu mediul pe care individul îl realizează. Modelul ecologic al lui Bronfenbrenner a fost proiectat și elaborat de Urie Bronfenbrenner. Acest psiholog rus, născut în 1917 la Moscova, a inițiat teoria sistemelor de mediu care influențează oamenii și dezvoltarea lor ca ființă umană. Modelul ecologic al lui Bronfenbrenner a reprezentat o viziune mai complexă, sistemică și naturalistă a dezvoltării psihologice. Înțelegerea acestui proces ca fiind un proces complex, care răspunde influenței unei varietăți de factori strâns legați de mediul înconjurător.

Modelul determină o serie de structuri de mediu la diferite niveluri în care se dezvoltă ființa umană. Aceste structuri intră în contact cu oamenii din momentul în care s-au născut și îi însoțesc pe tot parcursul vieții lor.

1.4.9 Modelul OSI

Folkman, Lazarus, Gruen și DeLongis (1986) au definit modalitatea de control a stresului ca fiind „efortul cognitiv și comportamental de a administra (reduce, minimaliza sau tolera) cerințele interne și externe ale mediului, considerate că depășind resursele persoanei”. În general, cercetările au relevat că strategiile de control al stresului focalizate (ce vizează direct sursele de stres) sunt mai eficiente decât cele centrate pe emoții (focalizate pe schimbările emoționale induse de stresor) (Callan, 1993).

Oamenii pot răspunde la stres în două feluri. O cale este cea pe care Folkman și Lazarus (1988) au denumit-o strategie rațională de control a stresului (prin rezolvare de probleme), adică emoțiile negative asociate stresorilor sunt depășite prin cea mai bună rezolvare posibilă, emoțiile negative fiind un indicator al importanței problemei. Motivația de a acționa corect este adeseori asociată cu o procesare a informației mai vastă. Procesarea extinsă a informației este cel mai aproape indicator pentru sine și cel mai observabil pentru ceilalți că cineva este motivat să fie corect în decizia luată în raport cu stresorul. Astfel, în loc de a conduce la folosirea strategiilor euristice simplificatoare, emoțiile negative pot conduce la procesare extensivă a informației (Pitariu & Vîrgă, 2008).

1.4.10 MODELUL PERSOANA – MEDIU

Acest model susține că mediul afectează percepția persoanei, care, la rândul ei, îi afectează răspunsurile și care, în final, influențează sănătatea individului. Este un model al stresului ocupațional fiind dezvoltat de psihologii Universității și Institutului de Cercetări Sociale din Michigan.

Figura 2.1. Modelul Mediu – Persoana – Reacție (Bogathy, 2007, p. 240)

El susține ideea că reacțiile la stres au loc în momentul în care relația dintre persoană și mediu este în dezechilibru. Bogathy (2007, p. 240) arata ca "prezența unor carente între particularitățile individuale ale persoanei (aptitudini, trăsături de personalitate, valori, etc.) și mediu (solicitări, condiții de muncă, etc.) pot conduce la neîndeplinirea trebuințelor individuale sau neîndeplinirea cerințelor muncii". Acestea pot duce la crearea unei stări stresante, și, implicit, la reflectarea ei în diferite reacții individuale.

1.4.1Modelul cerere-control

A fost formulat de R.A. Karasek (1979), Pentru Karasek, două dintre dimensiunile muncii sunt importante: încărcătura ei (cerințele, solicitările postului) și percepția pe care individul o are asupra controlului pe care l-ar putea exercita asupra muncii sale. Unele activități de muncă sunt grele, dificile, solicitante, cu cerințe numeroase, în schimb oferă angajatului posibilitatea exercitării controlului asupra lor. Alte activități sunt relativ ușoare, cu cerințe scăzute, dar restricționează exercitarea gradului de controlare a lor de către angajat. Când încărcătura scăzută a muncii se asociază și cu o mare posibilitate de controlare a ei de către angajat, atunci situațiile de muncă sunt nestructurate sau ușor stresante, producând oboseala scăzută. Dacă, în schimb, încărcătura muncii este foarte mare, iar posibilitățile de control sunt foarte limitate, situațiile de muncă vor fi stresante și vor produce oboseala puternică.

Efectele stresului asupra organismului

1. Reacții fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitații; apetit alimentar scăzut sau crescut; indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene; transpirații excesive, amețeli, stare generală de rău; constipații sau diaree (nemotivate medical); oboseala cronică;

2. Reacții cognitive: blocaje ale gândirii; deficit de atenție; scăderea capacității de concentrare; dificultăți în reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusă; diminuarea creativității.

3. Reacții emoționale: iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru domenii care reprezentau înainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni; instabilitate emoțională; anxietate; tristețe sau chiar depresie; reprimarea emoțiilor; dificultăți în angajarea în activități distractive sau relaxante.

4. Reacții comportamentale: performante scăzute la locul de muncă sau la școală; fumat excesiv; consum exagerat de alcool; tulburări de somn; un management ineficient al timpului; izolarea de prieteni; preocupare excesivă pentru anumite activități; comportamente agresive.

1.6 Metode de combatere

Felul în care poți elimina stresul din corp este simplu și ușor de practicat, numai să vrei. Strategiile de management al stresului includ de la a spune NU la orice este negativ în jurul tău până la a face o listă de lucruri concrete de făcut în favoarea stării tale de bine. Ține minte că nu ești un super-erou și nimeni nu se așteaptă de la tine să faci chiar tot mereu.

1. Fă un pas în spate și învață să spui NU

2. Ține-te de lista zilnică de lucruri de făcut

3. Asigură-te că dormi suficient

4. Fii o persoană realistă

5. Învață cum să te relaxezi cu adevărat

6. Poartă-te bine cu tine

7. Focuseaza-te pe pozitiv

8. Dezvoltă-ți un hobby

9. Nu uita că întotdeauna alegerea este la tine

10. Stabilește-ți limite.

11. Bucură-te de muncă pe care o faci.

12. Ajută-i pe ceilalți

13. Râde copios

Capitolul 2 GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE ANXIETATE

În privința originii anxietății, Freud S. a afirmat că aceasta apare dintr-o transformare directă a libidoului, exprimându-se astfel: „ Speram să elucidăm aceasta stare de fapt facând o afirmație clară:în urma refulării, mișcarea excitatorie intenționată în Se nu se realizează deloc; Eul reușește să o inhibe sau să o devieze. În felul acesta dispare enigmă <<transformării afectului>> prin refulare”(p. 205, Inhibiție, simptom si angoasă).

Dicționarul de psihiatrie și psihopatologie clinică Larousse (1998, p.66) definește anxietatea ca o stare de neliniște în care predomină preceperea unei situații care, deși în general nedeterminată, s-ar dovedi dezagreabilă sau chiar periculoasă.

“Întreaga dinamică, a sistemului personalității umane (formarea, manifestarea și realizarea) este circumscrisă și condiționată în mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitările interne (stările de motivație proprii individului) și solicitările externe (existențele și stările de motivație proprii mediului existențial, în primul rând celui social)” (Golu Mihai, 1993).

Anxietatea este o tulburare a afectivității care se manifestă prin stări de neliniște, teamă și îngrijorare nemotivată, în absența unor cauze care să le provoace. Angoasa se definește ca „teama fără obiect” spre deosebire de fobie, care este „teama cu obiect”. De cele mai multe ori, anxietatea se manifestă sub forma unei stări de frică cauzată de o îndoială în care subiectul are impresia unui dezastru iminent, care se află peste tot, îl înconjoară, îl pătrunde, dar nu o poate explica și nici alunga. Stările de anxietate sunt însoțite de fenomene organo-funcționale ca: jenă precordială, palpitații, greutate în respirație, transpirație etc. Ca simptom psihopatologic, se întâlnește în melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă, fobică, în debutul psihozelor sau în afecțiuni endocrine și cardiace. (P.Popescu-Neveanu, 1978).

Lader (1977) definește anxietatea drept “o stare afectivă neplăcută având calitățile subiective ale fricii, asociată cu sentimentul unui pericol, amenințarea fiind difuză, disproporționată în raport cu intensitatea emoției, sau aparent, această amenințare lipsește”.

Pentru unii autori anxietatea și angoasa sunt identice, aducînd ca argument faptul ca anxietatea este însoțită de manifestări fizice, iar angoasa se resimte și ea pe plan psihic. Majoritatea autorilor acceptă alegerea termenului de angoasa, atunci cînd predomină tulburările somatice, iar pe cel de anxietate atunci cand neliniștea este trăită de individ, predilect, în plan psihic. De aici derivă definiția care se dă angoasei: o senzație de indispoziție profundă, caracterizată prin neliniște extremă, o frică irațională (Norbert Sillamz, 1996, p.29). Pe această modalitate de interpretare se bazează și alți autori. Astfel, Mihai Golu (2000, p. 467) definește angoasa ca: „o neliniște dusă la extrem, ca o frică irațională acutizată, ca o agravare și intensificare a anxietății”. În opinia autorului, la originea angoasei se află reprezentările imaginare ale unei situații conflictuale inconștiente.

2.1. Modele explicative ale anxietății

Studiul anxietății implică o problemă majoră, cea a identificării rolului diferențelor individuale, pe baza unui complex de învățături în scopul relevării esenței personalității.

În analiza anxietății sunt folosite o serie de modele explicative, de metode ce aduc la lumină anumite date privind plurivalența fenomenului cercetat. Astfel, investigațiile experimentale făcute asupra sistemului limbic la animale prin intermediul stimulării, al leziunilor, al administrării unor produse farmacologice au ușurat definirea sistemelor cerebral-funcționale ce stau la baza emoțiilor, inclusiv a stărilor de anxietate la om.

Studiile efectuate cu privire la modificările biochimice produse în organism atunci când subiectul este pătruns de emoții afective negative au dus la centralizarea atenției specialiștilor asupra rolului mecanismelor biologice pentru comportamentul uman.

S-a determinat că subiecții anxioși au tendința de a acapara stimuli cu semnificare emoțională negativă, amenințătoare. Aceasta a fost denumită predilecție de procesare a stimulilor cu tendință atențională în anxietate. Aceste tendințe atenționale se evidențiază prin: desfășurare automată și suprapunerea (interferența) cu alte sarcini în care este implicat subiectul; implicarea lor în sarcini ce suprasolicită subiectul, adică în sarcinile ce impun competiția semnalelor senzoriale pentru accesul la circuitele mediate conștient. Din această incursiune rezultă că pentru a explica complexitatea conduitelor umane sunt necesare studii transdisciplinare, de psihologia dezvoltării și de psihologie comparată.

2.2. Abordarea psihanalitică

Eforturile lui Sigmund Freud de a elabora o teorie explicativă asupra anxietății sunt identificate în prima parte a operei sale, cu privire la originea nevrozelor și a sexualității infantile. Conform teoriei sale metapsihologice, anxietatea rezultă dintr-o tensiune sexuală acumulată dincolo de nivelul critic și nedescărcată.

În subteoria clinică elaborată de Freud, anxietatea este văzută ca o frică inconștientă a persoanei de emoțiile sale, ce riscă exprimarea sa ca simptom atunci când mecanismele de apărare eșuează. Anxietatea la copil trebuie considerată ca produs al stării de neajutorare psihică a acestuia, simetrică stării sale de neajutorare biologică.

În lucrarea sa “Inhibiție, simptom și angoasă” (1926), S. Freud depășește neajunsurile primei teorii asupra anxietății arătând că anxietatea are rolul de a anticipa pericolele și de a declanșa mecanismele de apărare (anxietate-semnal). Ea este afect și cogniție, fiind rezultatul conflictelor intrapsihice, inconștiente sau al unei amenințări reale.

Freud consideră că anumite perioade de viață favorizează exaltarea libidoului (pubertatea, climacteriul). Aceste perioade determină un aflux de excitații sexuale somatice, prea puternice pentru a putea fi controlate de către Eu. Rezultă așadar că anxietatea apare ca o reacție a Eului la faptul că o cantitate de energie nu poate fi. În concepția sa, mecanismul patogenic al nevrozei anxioase comportă două elemente-cheie:

• Acumularea excitației sexuale somatice;

• Defectul joncțiunii somato-psihice a excitației.

Faptul că, în tulburările de anxietate, scoala freudiană accentuează rolul dinamicii funcționale și nu al unui factor structural, devine un element extrem de actual în abordarea mecanismelor anxietății.

John P.J. Pinel, autorul unui impresionant tratat de biopsihologie apărut în 2000, arată că studiile efectuate asupra creierului nu au evidențiat o patologie a structurilor nervoase, în cazul tulburărilor de anxietate, ci sunt raportate doar schimbări funcționale. Se spune că, în adolescență, atât modificările somatice, cât și cele pulsionale stau la baza anxietății, anxietatea care depinde în primul rând de capacitatea de redactare a Eului. Crizele de anxietate iau naștere din răbufnirea traumatică a pulsiunilor repercutate de adolescent ca străine, iar prin intermediul mecanismului proiectiv, pulsiunea este proiectată pe o parte a corpului care devine străină și amenințătoare.

Procesele mentale au un rol hotărâtor în rezolvarea conflictului adaptativ dintre exigențele pulsionale, pe de o parte, și mediu, pe de altă parte. Astfel, Eul preadolescentului (și adolescentului) va trebui să eschiveze creșterea pulsiunilor prin intensificarea funcțiilor sale defensive: refulare, negare, deplasare, dezvoltarea fobiilor.

Se descriu două mecanisme de apărare utilizate de Eul adolescentului:

• Ascetismul (care poate să meargă pînă la anorexie),

• Intelectualizarea ( care se traduce prin plăcerea adolescentului de a opera cu noțiuni abstracte).

Faptul că adolescentul folosește o suprainvestire a proceselor mentale poate fi interpretat ca o încercare de a-și stăpîni pulsiunile ce îl inundă.

Se recunoaște meritul lui Freud în explicarea factorului subiectiv implicat în anxietate (propriile noastre impulsii instinctuale), dar îi reproșează acestuia neglijarea factorilor sociali care i-au modelat subiectului afectivitatea în prima copilărie. Factorul esențial comun pentru toate nevrozele constă în stările de anxietate și în mecanismele de apărare construite împotriva acestora. Cu privire la panică și anxietate, se arată că amândouă sunt reacții proporționale în raport cu pericolul. Diferența dintre cele două stă în faptul că pentru frică pericolul este obiectiv, real, iar în cazul anxietății pericolul este subiectiv, ascuns. Anxietatea stă la baza tuturor relațiilor cu oamenii, ea păstrându-se chiar dacă nu există nici un stimul particular în situația reală. Cu privire la anxietățile specifice se consemnează că acestea pot fi provocate doar de o cauză reală. Printre factorii care pot influența dezvoltarea anxietății la copii se accentuează rolul ostilității: cu cât sunt mai negative trăirile acestuia în cadrul familiei, cu atât va fi mai înclinat să dezvolte reacții de ură și neîncredere față de părinți și alți oameni. Lumea este percepută, de cele mai multe ori, ca periculoasă și rea.

Un studiu mai larg elaborat privind evoluția anxietății la copii, fructificând ipoteza lui Freud conform căreia doar forța educației naște în copil angoasa reală. Dacă mediul în care se dezvoltă copilul favorizează apariția anxietății (părinți autoritari și punitivi, părinți anxioși, profesori exigenți și rigizi), acesta poate umbri dezvoltarea mentală a copilului. În evoluția ei, anxietatea poate urma o linie naturală ce duce la uitarea fobiei sau poate urma o dezvoltare patologică favorizînd apariția nevrozei.

Pricipala sursă a anxietății adultului o constituie parcurgerea instabilă a stărilor de criză caracteristice fiecărui stadiu de dezvoltare. Dacă în stadiul infantil și în copilărie părinții nu oferă copilului apărare și dragoste, acesta va dezvolta anxietate și neîncredere față de lumea din jur. Astfel, în stadiul 1-3 ani, dacă copilul nu este sprijinit pentru a-și exercita voința autonomă, la vîrsta adolescenței el va fi anxios în fața oricărei limitări, dezvoltînd un comportament paradoxal.

Sunt doar cazuri de excepție ca, pe parcursul adolecenței, individul să nu fie confruntat cu apariția anxietății. Însă, în majoritatea cazurilor, criza de anxietate rămîne limitată, fără a da naștere unei caracteristici trainice. Plângerile somatice ale adolescentului sunt primele semne ale unei anxietăți ce se poate instala. Ea poate apărea dintr-o dată sau trptat, poate dura săptămîni sau ore.

Contribuția studiilor psihanalitice cu privire la rolul experienței timpurii pentru sănătatea și dezvoltarea persoanei este recunoscut de majoritatea clinicienilor. Efortul acestora de a explica cauzele și mecanismele anxietății rămâne o preocupare majoră alături de cercetările actuale, de biochimia anxietății.

2.3. Abordarea evoluționistă

Psihologia evoluționistă încearcă să stabilească rădăcinile comune ale comportamentului nostru, felul în care se manifestă azi aceste rădăcini comportamentale comune. Astfel, se aduc considerente în avantajul opiniei conform căreia comportamentul de teamă și anxietate la om, apare din structurile arhaice pe care omul le împarte cu mamiferele și cu celelalte specii, structuri ce au evoluat pe parcursul a sute de milioane de ani. Nu există nici o emoție umană de bază care să nu fi fost reprodusă prin rănirea sau stimularea electrică a unor zone specifice la animalele superioare. Se aduc dovezi privind instalarea stării de frică și anxietate pe baza stimulării electrice a unor arii circumscrise lobului temporal, hipotalamusului, amigadalei și hipocampusului.

Cercetările ultimelor decenii au adus dovezi privind perspectiva evoluționistă asupra fricii și anxietății, arătînd că tulburările emoționale sunt însoțite de modificări funcționale în circuitele primare.

Sociobiologii au demonstrat tipicitatea răspunsului endocrin la stres. Prin experimente realizate pe animale, s-a aratat că o anumită categorie de animale, de tip dominant, aleg răspunsuri de tip luptă /fugă însoțite de descărcări emoționale. Animalele care aleg un comportament pasiv sunt expuse unor consecințe mai nocive decât prima grupă, datorită activării sistemului hipofizo-corticoadrenal și a secreției de corticosteroizi.

Se mai emite si ipoteza evoluției creierului uman (a cortexului prefrontal) în asemenea manieră încât să ofere organismului posibilități de adaptare, indiferent de complexitatea mediului social în care acesta trăiește. S-a ajuns la concluzia că sistemul neuronal primitiv ce stă la baza învățării aversive, a controlului pericolelor, este supraactivat la subiecții anxioși.

2.4. Abordarea cognitivă

Cercetările actuale de psihologie cognitivă sunt centrate pe relația dintre memorie și procesele afective, pe efectul emoțiilor asupra eficienței procesării informației. Emoțiile sunt considerate, de către unii autori, prioritare procesării informației, punând accent pe importanța ipostazei în care este prelucrată informația.

Alți autori cerecetează emoțiile ca rezultat al evaluării cognitive. Același stimul poate produce reacții emoționale diverse, în funcție de interpretarea stimulului de către subiect.

Din punct de vedere cognitiv, sistemele mnezice (episodic și semantic), diferă prin modul de constituire a informației și tipul de procesare. Informațiile din memoria episodică ar fi asociate cu reacții emoționale, fiind structurate în jurul unui nod emoțional.

Conform teoriei rețelelor asociative fiecare stare emoțională are un nod particular, o unitate specifică ce există în memorie și care adună alte aspecte ale acestei emoții pe baza unor indici asociativi. Fiecare unitate emoțională este conectată la fraze care expun evenimentul din viața persoanei, eveniment care a stârnit emoția. Când starea de activare a acestor noduri atinge un nivel-prag, aceasta se propagă și activează acele noduri, care produc un comportament aferent.

Din perspectiva clasică, cotele ridicate de activare neuropsihică generală sunt dezorganizatoare, deranjând activitatea de acumulare și înțelegere a informației. Abordarea cognitivă este centrată pe efectele congruenței dintre trăirea afectivă a subiectului și calitățile afective ale informației.

Legea Yerkes-Dodson are la bază relația dintre nivelul de performanță și cel al arousal-ului (al activării neuropsihice generale) în funcție de tipul sarcinii. Din viziune cognitivă, s-a emis presupunerea că fenomenele descrise de această lege sunt emergențe ale relațiilor dintre memoria de lucru și atenția în sarcinile. Supraactivarea unor unități cognitive în sarcinile complexe generează, pe baza mecanismului inhibiției laterale, subactivarea altor informații din memoria de lucru. Astfel, aceste informații necesare rezolvării sarcinii (din memoria de lucru) nu sunt libere, iar performanța scade.

Nu există o structură a creierului responsabilă pentru atenția selectivă, aceasta fiind produsul concursului dintre semnalele senzoriale pentru acces la circuitele mediate conștient. Așadar, creierul nostru are o capacitate limitată pentru procesare conștientă.

Anxietatea alterează în principal sarcinile care depind de atenție prin:

• Reducerea globală a capacității de lucru a subiectului, a resurselor disponibile pentru operațiile cognitive necesare rezolvării sarcinii;

• Hipervigilența însoțită de distractibilitate excesivă (hipervigilență anxioasă ineficace);

• Diminuarea capacității memoriei de lucru, a memoriei operatorii.

Partizanii psihologiei cognitive ne învață să analizăm anxietatea într-o formă funcțională și să nu limităm studiul ei la patologie. Autorii preocupați de motivația umană văd, la rândul lor, în anxietate o sursă de mobilizare a personalității copilului și adolescentului.

Influența anxietății asupra cogniției trebuie să lămurească blocajele trăite de copil pe parcursul școlarității, stările lui de inhibiție secundară ca rezultat al fenomenului de interferență. Gradul de dificultate al sarcinii, în viziunea cognitivă, este generator al fenomenului de interferență prin alterarea performanței, datorită competiției sale cu o altă activitate care reclamă aceleași mecanisme de procesare, interferența fiind foarte ridicată în interiorul aceleași modalități senzoriale.

Stresul și anxietatea sunt componente ale evaluării cognitive a situației și a resurselor de a trece peste ceva. În rezolvarea unei situații problematice sunt implicate îndemânările cognitive ale subiectului, dar și schemele cognitive ale acestuia, scheme care sunt mult mai importante în emiterea răspunsurilor decît nivelul activării fiziologice a organismului. Schemele cognitive implică cogniții despre sine, ambianță socială, posibilitățile viitoare ale subiectului. Un anumit conținut al schemelor cognitive nu poate fi monitorizat prin metacogniție, cu toate că o parte a acestora (a schemelor de cogniție) este accesibilă conștiinței.

Cea mai stringentă problemă a subiecților anxioși este dezvoltarea acestor pattern-uri cognitive exagerate în relație cu pericolul, ca urmare a interpretării experiențelor trăite ca înspăimântătoare. Tulburarea anxioasă apare datorită faptului că modelul cognitiv al anxioșilor conține o serie de reguli care etichetează evenimentele relativ inofensive ca fiind periculoase. Strategiile anxiosului sunt disfuncționale grație vulnerabilității sale. Literatura psihiatrică citează tendința anxiosului la inferențe întâmplătoare, prezența unor pattern-uri de percepții distorsionate în relația cu ceilalți și o asimetrie cognitivă (este vorba de balanța între cognițiile pozitive și cele negative), incapacitatea anxiosului de a preveni comportamente eficiente ca răspuns la stimulii anxiogeni. Unii autori vorbesc despre sentimentul ineficacității personale la anxioși, sentiment ce amplifică în cascadă cognițiile negative și senzațiile vegetative, cu proiectare în viitor a eșecului lor în relație cu ceilați.

Hipervigilența față de funcționalitatea propriului organism, dar și a stimulilor din jur, devine o vulnerabilitate cognitivă pentru atitudinile clinice de anxietate. Această atenție orientată spre stimulii periculoși devine simptomatică, devenind un factor cognitiv al vulnerabilității emergenței tulburărilor anxioase.

Efectele anxietății asupra funcțiilor cognitive la copil, arată că: anxietatea cronică deteriorează profund achizițiile, dezvoltarea și instrumentarea funcțiilor cognitive ale copilului; inhibiția durabilă devine sursă de anxietate prin faptul că individul anxios trăiește un gol cognitiv neliniștitor în momentul întreruperii planurilor de acțiune.

Dacă analizăm cu atenție abordarea cognitivistă a anxietății observăm o limitare a acestor autori la vulnerabilitatea psihologică a persoanei anxioase, în dezavantajul vulnerabilității biologice. În literatura de orientare cognitivistă, vulnerabilitatea biologică a persoanei privind apariția tulburărilor anxioase este lăsată deoparte, fapt ce atrage după sine o serie de critici la adresa orientărilor cognitiviste. Este doctrina care supralicitează rolul cogniției în dezvoltarea personalității, nivelul biologic, emoțional și întrepătrunderea acestora cu nivelul cognitiv și comportamental fiind neglijată.

2.5. Abordarea behavioristă

Această învățătură reunește psihologi care încearcă să dea o definiție experimentală anxietății. Prin uniunea stimulilor neutri la situații care declanșează un comportament caracteristic anxietății, se formează fobiile. Similar ipotezei freudiene, se susține că mulțimea situațiilor ce provoacă fobii la vârsta adultă sunt rezultatul condiționării, din primele faze ale dezvoltării copilului. Observând teama de zgomote puternice, la un copil de 11 luni, s-a asociat zgomotul cu prezentarea unui șobolan. Prin repetare, copilul a dezvoltat teamă față de șobolani și, prin generalizarea, a dezvoltat fobie la animale cu blană.

Comportamentul fobic astfel:

• Prin condiționare este fixată teama, iar subiecții vor lupta să se elibereze de teamă;

• Ei vor recurge la evitarea situației sau la evadarea din situația anxiogenă pentru

a-și redobândi confortul psihic.

Teoria condiționării reprezintă o abordare unidimensională, făcând abstacție de complexitatea relației subiect-mediu ambiant, dar și existența caracteristicilor individuale în răspunsurile la situații anxiogene. Nu toți indivizii conferă aceeași semnificație unor stimuli psihosociali.

Psihiatrii preocupați de studiul fobiilor arată că simptomele fobice evoluează chiar și în absența întăririi, neputându-se identifica cu certitudine experiența traumatică de început.

2.7. Abordarea existențialistă

Conform existențialismului filozofic european, anxietatea este pozitivă, pentru că, prin anxietate individul își conștientizează fragilitatea existenței și devine responsabil de direcția propriei vieți. Starea de anxietate apare ca o spaimă existențială de lungă durată îndreptată spre viitor și lipsită de un motiv concret. Anxietatea este expresia desăvârșirii naturii omenești, iar cu cât crește anxietatea cu atât crește sensibilitatea senzorială. Senzorialitatea umană este enigmatică și rămîne ca o sursa ce induce anxietate, deoarece omul nu se poate scufunda într-o existență vegetativă.

Făcând o comparație între omul genial și omul de rând, conceptul de anxietate este explicat prin prisma și măreția geniului.

Omul care suferă de anxietate își dă seama că nu există nimic care să constituie un punct de sprijin total al principiilor, ideilor și al vieții sale, acesta întemeindu-se pe “nimic”.

Preocuparea psihologiei umanist-existențiale și a terapiei este de a metamorfoza universal existențial al clientului într-un univers autentic și sănătos. Prin centrarea pe ființa umană (nu pe problemele ei), în scopul dezvoltării unei atitudini reflexive, de analiză a Sine-lui, persoana poate fi ancorată în noi proiecte existențiale, își poate alunga golul interior, neliniștea anxietatea și stranietatea.

2.7 Etiologia anxietății

Unii autori evidențiază rolul nivelului cognitiv în apariția anxietății. Astfel, Mielu Zlate (1999) afirma că profilul general al personalității individului este influențat de orientarea gândirii sale (pozitivă sau negativă). Persoanele care gândesc negativ se deosebesc prin anxietate, nefericire, îngrijorare și manifestare rezistentă puternică la frustrare. Anticiparea eșecului, sentimentul de inferioritate îi impiedică să își valorifice posibilitățile.

Alți autori accentuează influența factorilor genetici asupra conduitei copilului, fără a pierde din vedere faptul că însușirile comportamentale constituie o emergență a ansamblului personalității.

Având în vedere complexitatea fenomenului anxietății, vom aborda studiul cauzalității ei prin surprinderea factorilor sociali, psihologici și biologici și a întrepătrunderii acestora.

2.8 Rolul experienței sociale timpurii

Teoria atașamentului pune accent pe perturbarea precoce a relației mama-copil atunci când explică originea anxietății. Tulburarea atașamentului, face referire la plurivalența procesului în care copilul și părintele nu se atașează unul de altul, iar relația lor își pierde siguranța.

Modelarea la care este supus copilul pe parcursul socializării, contribuie la perpetuarea anxietății în familie. Iar anxietatea de separație și supraprotecția sunt indicatori puternici ai unui atașament nesigur.

2.9 Rolul evenimentelor de viață

Experiența unor perioade de viață stresante este unul din cei mai invocați factori sociali ai anxietății. Ne referim îndeosebi la evenimentele care implică asumarea unor riscuri și apariția unor conflicte interpersonale.

Alte studii recente arată că abuzul emoțional este asociat cu dezvoltarea disfuncțională a copilului în plan socio-emoțional:

• simptome anxioase;

• simptome depresive;

• sensibilitate interpersonală;

• scăderea stimei de sine;

Pentru a evalua aceste cazuri în scop psihoterapeutic se recomandă identificarea a trei factori:

• timpul (apariția timpurie a anxietății);

• situația care a produs anxietatea;

• mecanismele de aparare mobilizate pentru a-i face față.

3.0. Factorii psihologici implicați în apariția anxietății

Identificarea mecanismelor, care leagă experiența individului de greutățile emoționale precum: frica, atacul de panică, îngrijorarea, anxietatea, a stabilit preocuparea majoră a numeroase personalități din domeniul psihologiei și al psihiatriei. Unele mecanisme psihice ocupă un loc principal în conturarea și menținerea anxietății:

• procesul de învățare;

• factorii cognitivi.

Procesul de învățare

Conform teoriei experimentaliste, procesul de învățare stă la baza fricii, aceasta putând fi învățată prin condiționare de tip pavlovian. În condiționarea clasică, mecanismul central este asocierea dintre un stimul necondiționat cu un stimul condiționat. Frica irațională, intensă și persistentă, iese la suprafață după ce individul a trecut printr-un eveniment traumatic. Studiile focalizate pe procesul de achiziție arată că anumite constrângeri par a fi fundamentale biologic și pot fi rezultatul tensiunilor evolutive, acestea fiind asociate cu procesul de învățare a fricii.

Cele trei tipuri de alarmă:

1. alarma adevărată: reacțiile persoanei la o situație amenințătoare;

2. alarma falsă: reacțiile persoanei în absența factorilor de pericol;

3. alarma învățată: alarme adevărate și false asociate ca experiențe.

Factorii cognitivi

Evenimentele cognitive joacă un rol de mijlocitor între experiență și răspuns. Atât percepția, cât și memoria și atenția influențează modul în care reacționăm la evenimentele din jurul nostru. Este recunoscut faptul că factorii cognitivi joacă un rol important în etiologia și menținerea unor tipuri variate de tulburări. Astfel, în continuare, ne vom axa pe percepția controlului, pe stabilitatea, controlabilitatea, predictibilitatea, interpretarea catastrofică a experiențelor și pe atenția fața de amenințare.

Relația dintre anxietate și percepția controlului a fost abordată de teoriile cognitiviste. Dacă persoana se simte aptă să controleze evenimentele din mediul său de viață, atunci predispoziția sa de a manifesta anxietate este micșorată, comparativ cu cei neajutorați. Astfel, pe baza cercetărilor de laborator, s-a stabilit că sentimentul lipsei de control contribuie la declanșarea atacurilor de panică, la subiecții care au fost deja diagnosticați.

Persoanele cu locusul extern al controlului cred că au un control limitat asupra evenimentelor și percep relația cauză-efect distorsionat, ceea ce influențează și sursele motivaționale. Persoanele cu locusul intern al controlului sunt în schimb dispuse să vadă cauzele propriilor succese sau insuccese ca fiind interne: propriile trăsături de personalitate, abilitățile personale, efort depus. Ele tind astfel să fie mai puternic motivate într-o sarcină.

Stabilitatea se referă la percepția persoanei cu privire la cauza performanței sale. Performanța este evaluată ca fiind modificată în timp. O persoana cu o orientare atribuțională stabilă poate să considere că inteligența genetică oferă o bază explicativă a rezultatelor obținute. O astfel de persoană ce atribuie rezultatele eforturilor sale contribuției genetice este mai predispusă să creadă că rezultatele sale vor rămâne aceleași în timp, indiferent de situații.

O persoana care are o atribuire instabilă va tinde să vadă rezultatele sale fluctuante în funcție de situații sau sarcini. Acesta va fi cazul elevului care se consideră capabil de succes și îl calomniază pe colegul său ce îl deranjează în timpul examenului. Dimensiunea stabilitate- instabilitate remarcă o expectanță a elevului privind viitorul succes sau insucces. Persoanele ce conferă succesul factorilor stabiliți vor aștepta să obțină succes în activitățile cotidiene de fiecare dată. La polul opus, cei ce conferă succesul sau insuccesul unui factor instabil, de exemplu ajutorul altcuiva, nu se vor simți la fel de siguri privind succesul lor viitor. De asemenea, pot fi analizate lucrurile pentru insucces: eșecul care are o cauză stabilă (absența abilităților) va diminua expectanțele succesului și motivația pentru sarcini, aspect ce explica diminuarea cotelor anxietății la aceste persoane.

Controlabilitatea descrie măsura în care persoana știe că are control în situațiile zilnicei, ca un factor opus sursei acestui control. Această dimensiune (controlabilitate versus noncontrabilitate) caracterizează percepțiile persoanelor cu privire la condițiile ce conduc la succes sau insucces. Dacă persoana crede că factorul determinant este controlabil, atunci se simte mai capabilă să realizeze sarcina.

O serie de stimuli interni (senzațiile corporale, gândurile sau imaginile) inițiază starea anxioasă, care la rândul ei induce o serie de trăiri ce însoțesc reacțiile emoționale negative (modificările ritmului cardiac și respirator, transpirația, amețeala).

Starea anxioasă este însoțită de o conștientizare crescută a senzațiilor corporale, senzații ce pot fi interpretate greșit, ca evenimente catastrofice. Interpretarea eronată induce un sentiment de pericol al persoanei, ajungându-se la scăparea de sub control a situației.

Conform acestui model de explicare a stărilor de panică, factorii cognitivi joacă un rol fundamental. Persoanele ce suferă de panică, experimentează și în timpul somnului aceste stări, momente în care nu apare interpretarea catastrofică a situațiilor.

Psihologii de orientare cognitivistă susțin că atenția joacă un rol major în dezlănțuirea anxietății. Indivizii cu cote ridicate de îngrijorare sunt foarte sensibili la indicii care semnalează existența unor pericole viitoare. În condiții de stres, acești subiecți prezintă o acuitate crescută față de orice semnal de pericol, iar în astfel de situații o recunoaștere a pericolului dezlănțuie cicluri ale proceselor cognitive maladaptative, care pot scăpa ușor de sub control. Informațiile periculoase generate de acest proces sunt recodificate în memorie sub forma unor scheme elaborate care pot fi ușor reactivate. Când atenția persoanei este îndreptată spre stimulii amenințători, performanța comportamentului adaptiv (de rezolvare a problemelor) și ciclul îngrijorării se lansează într-o secvență repetitivă, în care persoana prevede evenimente și caută modalități de a le evita.

Altfel spus, unii oameni în mod aparent continuă să se îngrijoreze , chiar și când acest lucru nu este productiv, deoarece îngrijorarea este întărită de reducerea imediată (chiar dacă temporară) a senzațiilor fiziologice de disconfort.

3.1 Genetica anxietății

Despre aportul eredității în transmiterea anxietății, studiile efectuate pe gemenii monozigoți sunt cele mai relevante. In urma unui studiu comunitar, pe o populație care n-a fost urmărită psihiatric, s-a arătat că tulburările anxioase au o rată scazută a eredității. Astfel, pentru anxietatea generalizată ponderea factorului genetic este sub 30 de procente. Doar fobiile apar mai puternic influențate de factorii genetici, iar în grupul fobiilor cea mai ridicată rată a fost înregistrată de agorafobie.

Despre rolul factorilor de mediu, se arată că aceștia sunt puternic implicați în etiologia tuturor tulburărilor anxioase, iar mediul, ca factor de risc este mai pregnant în cazul fobiilor.

Un studiu amplu efectuat pe 376 de perechi de gemeni și pe părinții acestora arată că:

• atunci când ambii părinții transmit anxietatea, scorul anxietății copilului crește considerabil;

• gemenii crescuți în același mediu familial au cote de anxietate apropiate;

• dacă anxietatea este autoevaluată de grupul de gemeni adolescenți, atunci apar diferențe semnificative, în sensul că factorii de mediu sunt apreciați ca având importanță majoră, comparativ cu cei genetici.

Nu ne naștem nici nevrotici, nici extravertiți, ci ne naștem cu anumite diferențe în reactivitatea structurilor nervoase și cu un anumit nivel al sistemelor neurotransmițătoare. Adică ceea ce este înnăscut, este configurația chimică ce produce și reglează proteinele implicate în dezvoltarea structurii sistemului nervos, a neurotransmițătorilor, a enzimelor și a hormonilor ce participă la reglarea sa.

3.2. Rolul factorilor biochimici în anxietate

Cercetările recente de neuropsihobiologie și psihofarmacologie au avantajat investigarea biochimică a anxietății și identificarea mecanismelor de acțiune ale terapiilor biologice.

Astfel, s-a constat că anxietatea nu reiese dintr-o disfuncție a unui singur sistem de neurotransmisie, ci există autori care afirmă existența unor disfuncții globale ale acestor sisteme:

1. Sistemul noradrenergic (hiperfuncționalitatea lui). Disfuncțiile acestui sistem provoacă apariția supraanxietății.

2. Sistemul serotoninergic.

3. Sistemul gabaergic (GABA). Acest sistem concentrează majoritatea studiilor actuale privind anxietatea, iar receptorii GABA sunt concentrați în amigdală. La subiecții anxioși amigdala este supraactivată inducând un deficit al controlului asupra sa.

3.3. Diferențele între sexe

Avem o serie de explicații cu privire la diferențele între sexe în privința manifestărilor anxioase:

• Practicile culturale diferite de socializare, în funcție de sex, avantajează percepția diferitelor acțiuni ca fiind periculoase pentru fete;

• Diferențe în modul în care femeile și bărbații răspund la evenimentele stresante;

• Diferențe între sexe în funcționarea hormonală sau în activitățile de neorotransmisie.

S-a ajuns la concluzia că diferențele între sexe sunt mai mari în cazul fobiilor specifice și a fobiei sociale. Femeile sunt de trei ori mai predispuse decât bărbații să sufere de fobii specifice. Se arată că există o posibilitate de două ori mai mare să apară atacuri de panică , de anxietate generalizată și agorafobie la femei comparativ cu bărbații.

Cu privire la copilărie, studiile americane arată că supraanxietatea și anxietatea de separație este diferită în preadolescența la băieți și fete. Dispoziția anxioasă este cu precădere feminină, iar cea hipertimică este cu precădere masculină.

3.4 Anxietatea-stare și anxietatea-trăsătură

Trebuie să facem o distincție clară între două notiuni astăzi bine delimitate, numite anxietate-stare și anxietate-trăsătură. Noțiunea de stare emoțională, așa cum o indică și numele său, corespunde unei stări trecătoare, care poate surveni la orice individ. Dimpotrivă, anxietate-trăsătură este o caracteristică individuală, aparent înnascută, care se manifestă, la rândul ei, în două feluri: predispoziția de a resimți stări de frică în prezența unor stimuli care, pentru alți indivizi, sunt mai puțin anxiogeni sau chiar deloc anxiogeni și predipoziția de a dezvolta temeri condiționale în privința unor stimuli care nu sunt, prin ei înșiși, anxiogeni. Un nivel ridicat de anxietate-trăsătură are un caracter patologic (Larousse, 2006).

Anxietatea stare prezintă o serie de caracteristici:

• Emoționalitate negativă (frică, spaimă, panică);

• Anticipări pesimiste ale evenimentelor;

• Manifestări motorii și de hiperactivare ale sistemului nervos vegetativ, inclusiv manifestări psihice de iritabilitate;

• Incapacitate de concentrare și de relaxare.

Anxietatea ca trăsătură este văzută ca o stare a persoanei de a avea stări de anxietate accentuată. Ea reprezintă emergențe ale istoriei individului, determinînd diferențele individuale în evaluarea situațiilor ca înspăimântătoare și influențând stările de anxietate.

Persoanele cu scoruri ridicate la anxietatea-trăsătură sunt mai vulnerabile la stres decît cele cu anxietate scăzută. Anxioșii se deosebesc prin modul de evaluare a situațiilor, dar și prin strategiile comportamentale pe care le dezvoltă în situații care depășesc resursele personale.

3.5. Anxietatea la copii

La copii, studiul psihopatologic al tulburărilor afective este foarte îngreunat datorită labilității afective ce caracterizează copilăria și din cauza faptului că ei încă nu pot exprima suficient prin limbaj, trăirile. În plus unele tulburări afective întâlnite la adult pot fi interpretate altfel la copil, ele se înscriu în aria normalului.

În copilărie, anxietatea se prezintă de cele mai multe ori atât de intens, încât domină întreaga personalitate.

În prima copilărie, caracteristice pentru starea sa de anxietate sunt intensitatea, variabilitatea, durata scurtă și superficialitatea.

În a doua copilărie se urmărește labilitatea sa afectivă, capacitatea de stăpânire a emoțiilor, sociabilizarea, capacitatea de a realiza comunicarea afectivă.

În a treia copilărie atitudinile afective față de diverse situații din ambianță, succesele în procesul instructiv-educativ.

Reacțiile de frică la copii sunt considerate normale până la un punct, atunci când sunt motivate rațional și adecvate situației. Copilul resimte frica foarte difuz datorită lipsei de experiență. În aceste cazuri frica se apropie mai mult de anxietate.

Anxietatea la copil are un caracter rar și uneori se prezintă sub forma unor explozii emoționale. Debutul anxietății este neașteptat, crizele pot dura câteva minute, eventual repetându-se în aceeași zi și sunt însoțite de manifestări negative.

Cercetarea amănunțită a istoriilor din copilărie ale unui mare număr de nevrotici, a constatat că numitorul comun ține de mediu.

Principala problemă este mereu lipsa de afecțiune, de căldură sufletească reală. Cauza pentru care un copil nu primește destulă dragoste și atenție constă în incapacitatea explicată de propriile lor nevroze. Acțiunile și atitudinile acestor părinți nu pot decât să ducă la ostilitate și anxietate. Factorii care generează ostilitatea la copil sunt : frustrarea, dorințelor copilului și gelozia. Copiii pot accepta o mulțime de privațiuni dacă ei simt că privațiunile sunt îndreptățite, firești, necesare. Contează și spiritul în care frustrările sunt impuse. Gelozia ține de factori contribuitori ca lipsa de atenție și spiritul de competență.

O poziție potrivnică față de familie sau față de un membru al acesteia este nefavorabilă pentru dezvoltarea copilului. Pericolul constă în reprimarea protestului, reflectarea criticii sau acuzațiilor. Ca efect copilul își ia asupra lui vina și se simte nevrednic de a fi iubit. Deci, ostilitatea respinsă va genera anxietate.

Motivele pentru respingerea ostilității într-o astfel de atmosferă ar fi: neputința, frica, afecțiunea sau sentimentul de nevinovăție.

Neputința copilului este un fapt biologic. El este dependent de mediu în ceea ce privește împlinirea nevoilor sale – mai întâi celor biologice, apoi celor ce include psihicul, viața intelectuală și spirituală, până se maturizează și devin capabili să-și ia viața în propriile mâini. În condiții neavantajoase, neputința este în mod artificial accentuată de intimidare (i se ascund laturile dificile ale vieții, hiperprotejarea), de alintare sau menținerea copilului în stadiul dependenței emoționale. Cu cât este mai neajutorat un copil cu atât mai puțin va îndrăzni el să-și exprime sentimentele.

Frica este întreținută direct prin amenințări, pedepse, precum și prin accese de mânie sau scene violente la care copilul este martor.

Frica mai poate fi stârnită și de intimidarea directă prin confruntarea copilului cu marile pericole ale vieții : microbi, accidente de automobil, “străini” mâncători de oameni, copii needucați, cățăratul pe copaci. Cu cât mai mult i se imprimă copilului spaima, cu atât mai puțin va cuteza el să manifeste ostilitate.

Când copilul este intimidat, se poate agăța de acest substituit de iubire, fiindu-i frică să se manifeste, pentru ca nu cumva să piardă răsplata pentru faptul de a se arăta docil.

Sfera sexuală este tabu pentru copii. Prohibițiile sunt exprimate prin tăceri, amenințări, prin pedepse și copilul ajunge să simtă că curiozitatea sexuală și activitatea sexuală sunt interzise și le permite, sau există cumva vreo fantazare sexuală, îl poate face pe copil să se simtă vinovat.

În diverse combinații acești factori îl pot duce pe copil să-și reprime ostilitatea, și în ultima instanță, îi produce anxietate.

Anxietatea infantilă este un factor necesar, dar nu și o cauză mulțumitoare pentru dezvoltarea unei nevroze. Circumstanțele favorabile, o schimbare timpurie a anturajului pot să prevină o dezvoltare nevrotică. Dar așa cum adesea se întâmplă, condițiile de viață nu sunt de natură să micșoreze anxietatea, atunci nu numai că aceasta poate să persiste, ci va crește în mod progresiv și pune în mișcare toate procesele care constituie nevroza.

Se poate dezvolta în mod progresiv anxietatea generală cu privire la “lume” sau care mai poate fi numită anxietate socială. Un copil crescut într-o asemenea manieră nu va îndrăzni, în propriile-i contacte cu ceilalți să fie tot atât de întreprinzător și de luptător ca ei. El își va pierde certitudinea de a fi dorit și va lua o glumă inofensivă drept o nemiloasă respingere. El va fi rănit mai ușor decât ceilalți și va fi mai puțin în stare să apere singur. Acești factori duc la dezvoltarea insidioasă a sentimentului major de a fi singur și neajutorat într-o lume ostilă. Reacțiile caracteristice se cristalizează într-o atitudine caracterială. Această atitudine oricând poate dezvolta o nevroză.

3. 6.Anxietatea la adulți

La varsta adultă, când apar evenimente importante în viață și este nevoie de o nouă adaptare, individul poate avea, termporar, starea de anxietate. Dacă se dovedește a fi incapabil să-și creeze condiții propice de adaptare, sentimentul de nesiguranță va continua să persiste, ducând la nevroză sau psihoză.

Daniel Levison susține că cei mai mulți adulți consideră ca viața incepe la 40 de ani, dar marea anxietate începe tot acolo. Conform acestei teorii, la acea varstă se petrece tranziția de la anii tinereții la perioada adultă și lucrul acesta se întampla fără optimism și speranțe mari de viitor. Sunt schițate 4 sezoane de viață:

-copilaria și adolescenta;

-perioada adultă timpurie (20-45 de ani);

-perioada adultă mijlocie (40-65 de ani);

-perioada adultă în regresie (de la 65 de ani in sus).

Există o succesiune de bază în etapele vieții adulte și că fiecare sezon al vieții este caracterizat de elemente specifice, iar experiența de viață a unei persoane este influențată de problemele fiziologice și sociale, contextul de viață în care se petrece experiența respectivă.

3.7. Anxietatea la vârstnici

Schimbările de natură fiziologică au un impact real asupra stării și sănătății psihice. Pe de o parte, fragilizarea biologică aduce cu sine sentimentul de neputință, ceea ce produce schimbări majore în imaginea de sine a persoanelor vârstnice, iar pe de altă parte, îmbătrânirea sistemului neurohormonal produce alte schimbări ale manierei de reacție la mediul familial și social, apar noi scheme de adaptare și noi maniere de rezolvare a problemelor.

Pe o scară a evenimentelor celor mai stresante sunt pierderea partenerului de viață, ce are un scor foarte ridicat, indiferent de vârsta persoanei care trece prin această situație. Cu cât persoana este mai în vârstă, adaptarea la noua situație de viată este mai grea și cu atât pare să fie mai dureroasă și mai plină de repercursiuni pentru starea psihico-fizică a individului. Problema cu care se luptă partenerul ramas in viață este singuratatea, chiar dacă acesta are sprijinul și ajutorul familiei și a prietenilor.

3. 8. Evaluarea anxietății

Această expresivitate simptomatică include:

• Simptome subiective (sentimentul de spaimă, frica de animale sau personaje imaginare, frica de eșec școlar, frica de moarte, frica de a apărea în public etc.);

• Simptome exprimate comportamental (neliniște motrică, hipervigilență, refuzul de a merge la școală, refuzul de a se urca în lift etc.);

• Simptome cognitive (atenția dispersată, memorie de lucru deficitară, scăderea performanțelor școlare);

• Simptome fiziologice (tahicardie, modificări ale reacțiilor electrodermale, hipertensiune arterială, transpirație);

• Simptome hipocondriace (cefalee, dureri abdominale, vertijuri, grija exagerată pentru sănătate, alergii).

3.9 Tulburarile anxioase

Anxietatea netratată poate fi prezentă in următoarele cazuri: tulburări anxioase fobice (fobia specifică, fobia socială, agorafobia), atacuri de panică, tulburare anxioasă generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă, reacție acută la stres, tulburare de stres posttraumatică.

Tulburări anxioase fobice

O fobie este definită ca teama de a fi in prezența unei situații determinate, fără caracter periculos obiectiv: anxietatea aici este legaăa de un stimul exterior precis.

Subiectul fobic are conștiința caracterului excesiv al îngrijorării sale, dar nu poate trece peste ea. Sunt diferențiate trei tipuri de fobie:

-noțiunea de agorafobie era mai demult rezervată de spațiile publice descoperite (stradă, piață), dar se extinde, o dată cu DSM-IV sau ICD-10, la teama de orice situație dificilă sau fără ieșire de urgență la care să se poată ajunge cu ușurință;

-fobiile sociale sunt legate de teama de a nu fi expus observației celuilalt. Subiectului îi este frică să nu se comporte în mod umilitor sau jenant in public. Evitarea poate să ducă la rezultate sociale importante, cu atât mai mult cu cât fobia este adesea legată de activitatea profesională;

-fobiile „simple”cuprind toate fobiile care nu țin nici de agorafobie, nici de fobiile sociale. Lista lor este întinsă: acrofobie-teamă de înălțimi, fobie de sânge, stomatofobie-teama de stomatolog, fobie de injecții, fobie de animale, fobie de furtună etc.

Atacuri de panică

Această criza apare, prin definiție, brusc, cu dezvoltarea, în cateva minute, a unui sentiment de disconfort sau de amenințare intensa care se sustrage liniștirii: teama de o catastrofă, de moarte, de pierderea controlului de sine etc.

Semnele somatice bine cunoscute sunt prezente de cele mai multe ori: paloare, senzație de sufocare, palpitații, vertijuri, cefalee, transpirații, uscaciune a gurii, grețuri, vomismente. Subiectul păstrează o conștiință critică a caracterului neîntemeiat al fricii sale, dar lucrul acesta nu-l linișteste, ci dimpotrivă.

Paroxismul este iute atins, iar criza nu dureaza mai mult de câteva ore, lăsând o amintire rușinoasă și teama de a avea un nou episod.

În această tulburare, crizele survin în mod repetat, imprevizibil și fără un factor declanșator clar.

Tulburarea axioasa generalizată

Aici subiecții pastrează un fond de anxietate permanentă vreme de mai mult timp (luni, ani). Subiectul este constient de absența primejdiei obiective, dar nu poate să se împiedice să fie cuprins de un sentiment de nesiguranță. Aceasta este însoțită de îngreunări în concentrare, iritabilitate, hipervigilență, insomnie. Pe langă o tensiune musculară constantă, subiectul poate prezenta variate somatizări.

4.0. Consilierea

Când strategiile de tratament sunt gândite în paralel, fără integrare, există o rivalitate între opțiunile terapeutice. Tratementele biologice, în principal cele antidepresive, vor să reducă intensitatea anxietății sau chiar să o elimine. În unele cazuri această modalitate terapeutică este benefică. Terapiile cognitive și comportamentale vor stabili legaturi între situații, circumstante și moduri de gândire. Ele induc ideea că există o amplificare sau o funcționare independenta a gândirii și a psihismului. Abordăm schemele disfuncționale, gândurile dihotomice sau supravalorizările anumitor idei, ele efectueaza un important demers de organizare și destindere.

De cele mai multe ori, cele mai bune tratamente sunt cele în care psihoterapia este însoțită de medicamentație pentru că, în general, pacientul se afla într-o suferința profundă și trebuie ajutat imediat, și apoi pentru că la fel ca în multe tulburări psihice, asocierea psihoterapiei cu medicamentația sunt mult mai eficiente decât luate separat.

Terapiile cognitive, în ciuda unei aparente complexități, sunt destul de simplu de folosit și deosebit de eficiente în cazul subiecților anxioși. Progresul pacientului anxios va înregistra trei mari etape:

1. Depistarea acelor gânduri asociate cel mai adesea stării sale anxioase: deseori terapeutul îi va cere ca, în clipa în care se simte extrem anxios, să-și noteze „discursul interior”;

2. Să-și elaboreze un ”discurs interior alternativ” menit să relativizeze gândurile anxioase spontane.

3. Să-și discute principalele convingeri anxioase despre lume și viață – probabil cea mai delicată fază a terapiei – pentru a le putea repune in chestiune. În terapiile cognitive, terapeutul nu contrazice și nici nu-i recomanda pacientului un anumit tip de gândire, ci îl ajuta să-și reconsidere convingerile printr-o serie de întrebari în maniera Socrate.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND STRESUL ȘI ANXIETATEA LA LOCUL DE MUNCĂ , FIRMA ARNITEK,(PRODUCȚIE PUBLICITARĂ) SUBIECȚI 30. DIN PERSPERCTIVA OBSERVATORULUI/ CERCETARE EXPERIMENTAL- EMPIRICĂ

3.1 Sursele de stres/ anxietate

Factorii de stres sunt evenimente, reale sau imaginare, suficient de intense sau frecvente care solicita reactii de adaptare din partea individului.

Exista o serie de factori de stres :

• boala fizica sau psihica,

• abuz fizic, emotional sau sexual,

• situatie financiara precara,

• probleme la locul de munca: supraincarcarea muncii, conditii proaste de lucru, lipsa de resurse, probleme de comunicare cu colegii, cu sefii, responsabilitate prea mare, schimbari organizationale, schimbarea locului de munca,

• familia – probleme de comunicare in familie, divortul, decesul unui membru al familiei, conflicte cu fratii, violenta in familie, alcoolismul,

• prietenii – conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,

• dezastre naturale (cutremure, inundatii) sau atacuri teroriste, razboaie civile,

• propria persoana – lipsa de incredere, nemultumire fata de aspectul fizic, deciziile luate de-a lungul vietii etc.

Din ce în ce mai prezentă printre noi – aproximativ 25% din populație suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumită perioadă a vieții lor și alți 25% au o anxietate mai puțin severă (ex. frica de șoareci sau păianjeni) – anxietatea poate fi cauzată de:

– factorul ereditar – istoricul familie tale te poate face mai predispus la tulburări de anxietate decât alte persoane

– chimia creierului – în cazul în care neurotransmițătorii (mesagerii chimici) nu sunt în echilibru, mesajele nu pot fi transmise la creier în mod corespunzător și astfel se modifică modul în care creierul reacționează în anumite situații

– factorii de mediu – evenimente stresante, trauma sau folosirea unor substanțe ce produc dependență (alcool, cofeină, nicotină)

Anxietatea poate fi generată sau agravată și de afecțiuni sau condiții precum:

– astm

– sindromul de stres posttraumatic

– unele medicamente

– depresia

3.2 Factori de stres în firma Arnitek

Cu cat nivelul de stres este mai mare, cu atat angajatul incepe sa se confrunte cu probleme si la locul de munca (oboseala, pierderea capacitatii de concentrare, scaderea performantelor, iritare, demoralizare, pierderea interesului pentru activitati.

Prea multe sarcini efectuate in acelasi timp – in fisa de post exista o serie de responsabilitati, sarcini, activitati si actiuni specifice. Numai ca, in situatia in care angajatul ajunge sa desfasoare simultam mai multe astfel de indatoriri, fiecare avand o importanta deosebita si necesitand multa atentie si mult efort, persoanele in cauza au sanse mari sa se confrunte cu o stare de stres generata de teama de a nu gresi in niciuna dintre activitatile sale.

Termenele limita -Termenele limita de predare pot deveni extrem de stresante mai ales pentru cei care nu si-au gestionat in mod corect timpul si actiunile si ajung sa fie presati de timp. De asemenea, deadline-urile pentru proiectele la care colaboreaza si alte persoane care nu si-au indeplinit sarcina la timp, devine o sursa de stres pentru angajatul care, cu toate ca si-a indeplinit sarcinile, nu poate preda lucrarea conform cererilor conducerii.

Lipsa unei bune pregatiri sau instruiri pentru activitatea desfasurata – Exista nenumarate situatii in care unele persoane sunt puse sa faca anumite activitati cu toate ca nu au pregatirea aferenta si nu li s-a facut o instruire adecvata. In aceste conditii, persoana respectiva este „suprasolicitata”, ceea ce ii determina o stare de stres accentuata de greutatea desfasurarii actiunilor.

INCERTITUDINEA Angajatului, nu are siguranta locului de munca si cand nu stie foarte clar ce anume are de facut sau care este ierarhia in organizatia din care face parte, atunci stresul se instaleaza extrem de usor.

Lipsa unor bune conditii de lucru – Conditiile fizice de la locul de munca pot deveni stresante mai ales atunci cand exista prea mult zgomot de fond, lumina slaba, temperatura prea scazuta sau prea ridicata , spatiu redus, neaerisit, lipsa echipamentelor necesare. Oricare dintre acestea determina aparitia stresului, reducand, in acelasi timp, si satisfactia la locul de munca.

Neintelegeri intre angajati – In momentul in care intre doi angajati exista o serie de neintelegeri care nu sunt indepartate, starea de tensiune care apare este o sursa sigura de stres atat pentru cei implicati, cat si pentru restul angajatilor care fac parte din colectivul respectiv.

3.3 Combaterea stresului/ anxietatii

1. PAUZELE IN AER LIBER

Stabileste-ti 10 minute din timpul programului de lucru, pentru discutile in aer liber , relaxandu-te prin alte activitati,deconectandu-te de la sarcinile initiale.

2. PLIMBARI IN AER LIBER DUPA PROGRAMUL DE MUNCA

O simplă plimbare îmbunătățește respirația, mărește bătăile inimii, calmează nervii, mărește pofta de mâncare, crește rezistența la oboseală.Pentru ca plimbarea prin aer curat să calmeze și să relaxeze sistemul nervos este necesar să ne debarasăm de orice obligație sau grijă, cel puțin pentru moment. După o zi grea de muncă, o plimbare de jumătate de oră va face ca toate greutățile să se diminueze PLUS ca se vor creea si prietenii

3. Starea de bine/ excursii oferite de angajator pentru recompensarea efortului depus la locul de munca.

Relația dintre angajat și angajator constituie un factor de maximă motivare pentru angajat. Nu ne referim aici neapărat la prietenie ci în primul rând la recunoașterea meritelor atunci când este cazul. Angajatul vrea să fie apreciat, vrea să vadă că cineva observă progresele sale, astfel că recunoașterea, a meritelor sale contează enorm. Astfel, angajatul va fi mult mai motivat, mult mai eficient, mult mai performant.

4. Personal, sunt un manager care învață zilnic de la oamenii cu care lucrează în echipă, sub o formă sau alta. Cred că o motivație interioară este extrem de prielnică pentru o performanță sustenabilă pe termen lung. Un manager și un lider bun trebuie să își cunoască foarte bine oamenii și motivațiile lor, pentru a le putea crea mediul propice pentru dezvoltare.

Apropierea dintre manager și angajat se reflectă prin motivația pe care o poți insufla subalternilor. Oamenii cauta motivație și inspirație de la managerul lor, ceea ce incerc și reușesc și eu să le transmit si sa le ofer subalternilor.

3.4 Obiectivele principale ale cercetarii

Anxietatea trebuie privită ca un răspuns normal la noutate, la necunoscut, având un rol important în dezvoltarea cognitivă a individului și un răspuns la pericol, iar scopul ei este de a proteja organismul. Adrenalina și noradrenalina reglează metabolismul energetic și motivează adaptarea organismului la stres, la situații noi. Astfel, hipersecreția de adrenalină, ca rezultat al factorilor stresanți, determină creșterea frecvenței cardiace, hiperglicemia, etc. Acest ansamblu de reacții de protecție este denumit Sindromul de luptă / de fugă, deoarece conține răspunsuri care pregătesc individul pentru a răspunde mai bine situației periculoase, situației neașteptate care a intervenit.

Anxietatea și sistemul ei neural trebuie să fie vechi din punct de vedere filogenetic, având în vedere complexitatea lor. Aceste proprietăți ale creierului au luat naștere ca rezultat al selecției naturale având în vedere funcția lor adaptativă. Circuitele neuronale considerate a fi în relație cu frica și anxietatea protejează oamenii și animalele de rănile fizice, iar circuitele neuronale, pentru mânie și agresiune, ajută la învingerea opoziției și a frustrării. În efortul de a explica frica, se arată că speciile sunt genetic predispuse să acumuleze frică față de stimulii implicați în pericolele supraviețuirii din trecutul lor evolutiv.

Cerectând mai amănunțit anxietatea de separare la copil, se lansează ipoteza că aceasta poate fi privită ca un răspuns biologic ce conține componente fizilogice și psihologice, componente ce au fost selectate pe parcursul evoluției. Aceasta este cea care a favorizat apariția funcției adaptative a atașamentului matern, asigurând supraviețuirea speciilor pe baza protecției progeniturilor în etapele timpurii de dezvoltare.

Principalele surse de pornire ale acestei lucrări cuprind:

1. Creșterea stresului de zi cu zi pe fondul modificărilor în societate, precum și scăderea calității vieții;

2. Lipsa de informare asupra acestui simptom;

3. Tratarea necorespunzător a anxietății, interpretând-o ca timiditate.

Stresul de zi cu zi, cerințele tot mai exigente fie din partea părinților, fie din partea sistemului de învățământ sau a serviciului, toate pot duce în timp la instalarea anxietății. Într-o societate în care sunt valorizate dezinhibiția, extroversiunea, o persoană timidă poate să-și interiorizeze sentimentele și să trăiască cu frica că toate gesturile si vorbele lui vor fi aspru judecate de către cei din jur, ducând în timp,dacă nu este controlată, la anxietate. Rezolvarea problemei anxietății implică răbdare, curaj pentru a face față noilor provocări și pentru a face față temerilor care vin odată cu aceste provocări. Implică de asemenea si voință pentru a experimenta lucruri și situații noi.

Step-by-step, persoana care decide să se vindece de anxietate poate învăța să se simtă mai confortabil. Fiecare pas înainte ajută la consolidarea încrederii pentru a face următorul pas. Când anxietatea începe să dispară, se construiesc încrederea și sentimentele pozitive. Curând, persoana va începe să se gândească mai puțin la lucrurile care nu îi fac plăcere și mai mult la cele distractive. Astfel, ea va reuși să iasă din cercul vicios al anxietății.

În concluzie instalarea anxietății se datorează atât factorilor genetici, dar mai mult factorilor de mediu, deoarece aceștia au un impact major asupra dezvoltării persoanei.

3.5. Metodologie

Obiectivele cercetării întreprinse au constat în:

Evaluarea nivelului de stres, anxietate și depresie al angajaților din organizatie;

Identificarea performanței autopercepute a angajaților;

Analiza relației dintre variabilele mentionate mai sus;

Demonstrarea relației puternice dintre stres, anxietate si depresie in cazul angajatilor.

Întrebarile de cercetare de la care am pornit au fost: daca anxietatea, depresia si stresul afecteaza performanța în muncă și în ce măasură are loc acest lucru.

Participanți și procedură: Colectivul complet al organizației descrise in capitolul… , o organizație de producție publicitară compusa din 30 de persoane (43% subiecți feminini) cu media de vârstă, M = 15,97 (A.S. = 1,15). Din punct de vedere al posturilor și funcțiilor ocupate, grupul a fost compus din .3.. % manageri (general, adjunct, comercial….). Pentru a fi aleși în cadrul studiului a exista drept criteriu existența de cel puțin 6 luni de lucru în organizația prezentă pentru a asigura astfel răspunsul la întrebarea privind performanța autoraportata prin comparare cu alti colegi sau alti angajati in posturi similare.

Angajații și-au oferit voluntar participarea la completarea chestionarelor și au fost informați în privința confidențialității rezultatelor. Chestionarele au fost completate de catre fiecare subiect in parte si înmânate apoi autoarei lucrarii. În cazurile in care a fost nevoie de clarificari, angajatii s-au adresat autoarei lucrarii de dizertatie. S-a precizat ca instrumentele respective sint necesare doar in scop de cercetare. Scalele au fost completate in perioada octombrie-noiembrie 2018.

Instrumente utilizate în cercetare

Scala de percepția stresului – PSS-14 (Cohen și Wiliamson, 1988) este un chestionar autoadministrat care explorează sentimentul subiectiv de stres cu raportare la decursul ultimei luni. Scala comportă 14 întrebări, din care 7 invers scorați, apreciați pe o scală de la 1 – Niciodată la 5 – Deseori. Exemplu de item: In decursul ultimei luni, vi s-a părut dificil să controlați lucrurile din viața dvs? În final, se calculează un scor total de stres perceput (STSP) care poate varia între 14 și 70. Coeficienții sunt .78 pentru populația generală și .85 pentru populația de studenți (cf. Cohen, Karmak și Mermelstein, 1983). Validitatea scalei corelează previzibil cu alte scale de stres (scala evenimentelor stresante, scala responsabilității la locul de muncă etc).

Scala de anxietate și depresie – HADS (Sigmond și Snaith, 1983) conține 14 itemi, 7 pentru anxietate si 7 pentru depresie, apreciați pe o un continuum de la 0 – Niciodată la 3 – Foarte des. Scala a fost dezvoltata pentru a fiutilizata in cazul adultilor non- clinici dar la ora actuala este larg folosita pentru practica atit clinica cit si nonclinica. Coeficienții Cronbach raportati sint ridicati pentru anxietate, intre .84 si .94 pe esantioane diferite de tip clinic si non-clinic (adulți) (Bedford et al.,1997; Dagnan et al., 2000; Lisspers et al., 1997). Scala apreciază stările emoționale resimțite în decursul ultimei săptămâni și evaluează starea de sănătate pe două niveluri: prezența tulburărilor anxioase și prezența tulburărilor depresive, fiecare cuprinse între 0 și 21. Un scor de 8-10 indica prezența de usoară depresie/anxietate, scor de 11-14 indică intensitate medie si un scor de la 15 la 21 indica o intensitate severa a depresiei/anxietatii. Administrarea scalei dureaza aproximativ 4-5 minute.

Scorurile de validitate sunt considerate ca foarte bune (Bjelland si colab. 2002). De exemplu, in Norvegia, pe un lot de 17.384 de indivizi, scala s-a comportat exemplar in identificarea experiențelor de depresie/anxietate.

Autoraportarea performanței (Scala de tip Single self-reported item – AP) a solicitat participanților să-și aprecieze performanța comparativ cu oamenii pe care-i cunosc și care lucrează în poziții similare pe o scală de la 1 la 10, în care 1 reprezinta foarte slab și 10, excepțional.

Strategii statistice. Analizele descriptive, corelaționale și de regresie au fost utilizate pentru aprecierea datelor obținute. Pentru acestea a fost utilizat programul SPSS 22. Vor fi expuse, în capitolul privind rezultatele, statistici descriptive (tabele cu medii, procente si abateri standard) cu rol de surprindere a trăsăturilor grupului de angajați, intercorelatia variabilelor (care evidențiază interacțiuni mai complexe, interdimensionale) și analizele de regresie (extragerea unor factori pentru categoriile de subiecți explorați, investiți cu funcții de cauze determinative).

3. 6. Rezultate si discutii

a) Analiza descriptivă

În tabelul1 sunt redate datele facutale ale organizatiei analizate. Organizatia este de nivel redus, cu un grup format din 30 de persoane, cu virsta medie de 36,70, fiecare indeplinind diferite functii in vederea atingerii obiectivelor firmei.

Tabelul nr 1 Compoziția demografică a lotului studiat

Analiza descriptiva este utilizata pentru identificarea de niveluri ale variabilelor studiate. Mai exact dorim sa observam gradul de stres si anxietate si eventuala depresie a angajaților. Conform etalonului propus de Cohen et al. (1983), stresul grupului de angajați se afla la limita superioara a nivelului moderat; doar 16,5% dintre angajați raportează un nivel de stres ridicat, in timp ce 13,2 % se afla la polul opus din punct de vedere al nivelului de stres si consideră că activitatea din ultima perioada nu a fost una stresanta pentru ei. In principiu, stresul nu este foarte ridicat, daca avem in vedere si alte niveluri de stres suprinse cu acelasi instrument in cazul altor cercetari. De pilda, în cazul populatiei de studenti (N = 229), media stresului perceput este M = 26,9 /9,9 (Remor, 2006), sau studenti (N = 92) in perioada dinaintea examenelor din sesiune considerată perioadă stresantă (M = 22,10, A.S. = 0,70) (Balgiu, 2014).

Tabelul nr. 1 Statistica descriptivă (medii, abateri standard)

Pentru analiza anxietatii si a depresiei, am avut ca repere etalonul propus de Zigmont si Snaith (1983), Snaith si Zigmond (1994) dar si alte încheieri de cercetari realizate pe esantioane non-clinice de adulți (N = 1792) (Crawford et al., 2001) care obtin pentru anxietate o medie de M = 6.14 (A.S. = 3.76, mediana = 6) iar pentru depresie M = 3.68 (A.S. = 3.07, mediana = 3). Pentru comparatie, redam si scoruri obtinute in cazul indivizilor cu risc crescut de anxietate si depresie cum ar fi pacientii cu cancer care raporteaza anxietate la nivel de M = 10,6 (A.S. = 4,1), iar pentru depresie M = 6,2 (A.S. = 4.5) (Montazeri et al., 2003). Prin urmare, anxietatea în cadrul grupului de față este susceptibil de tulburare emoțională (M = 9,66; A.S. = 3,91). 29% dintre angajați raporteaza nivel de anxietate crescut, in timp ce pentru 23 % dintre subiecți, nivelul de anxietate este scazut. Nivelul de depresie ramâne in limite acceptabile (M = 7,40; A.S. = 3,85). Doar 18 % dintre indivizi consideră ca au la nivel ridicat, dispozitie negativa, raportează grijile cu care s-au confruntat in perioada respectiva, pierderea interesului si a placerii pentru activitate. Nu s-au obtinut diferențe de gen in nici una dintre variabilele studiate. In fig. 5 am expus distribuția stresului in functie de gen pentru a iar in fig. 6 am redat distributia anxietatii in functie de vârstă pentru a arata omogenitatea loturilor in privința variabilelor analizate. Consideram ca absența efectului de gen se poate datora in mare parte numarului relativ redus de indivizi din eșantion.

Fig. 1 Distribuția variabilei Stres in cadrul grupului

Fig. 2 Distribuția variabilei Anxietate în cadrul grupului

Fig. 3 Distribuția variabilei Depresie in cadrul grupului

Fig. 4 Distribuția variabilei Performanță autoraportată in cadrul grupului

Fig. 5 Distribuția Stresului in functie de gen

Fig .6 Distribuția Anxietății în functie de vârstă

Performanța autoraportata este una ridicata (M = 8,39; A.S. = 1,47). Daca analizam fig. 4, observăm autoaprecieri ale angajaților în acest sens situate la nivel înalt si foarte înalt.

b) Analiza corelațională

Opțiunea noastră pentru recurgerea la acest al doilea procedeu de analiză a datelor a fost motivată de așteptarea unor rezultate apte să exprime congruența variabilelor prezumate în intrebarile de cercetare elaborate. În tabelul 4 este redata analiza corelațională. S-au obținut corelații inalte între stres si anxietate (r = .67; p < 0,01) si depresie (r = .52; p < 0,01), rezultat firesc si prezumat de noi pe baza consensului literaturii. O alta corelatie este intre performanta autoraportata si depresie (r = -.41; p < 0,01). Rezultatul nu este unul benefic pentru perspectiva organizației, întrucât arata ca membrii organizatiei sunt supusi unor presiuni care provoaca stari negative si nu sunt dispusi sa faca eforturi. Pe măsură ce sunt orientați spre mai multă muncă, dispoziția afectivă este una negativă în cazul indivizilor care constituie organizația. In fig. 5, am redat grafic aceasta corelatie negativa intre depresie si autoaprecierea performantei individuale.

Tabelul nr. 4 Intercorelația variabilelor

** Corelații semnificative la p < 0,01

Fig. 7 Corelația depresie – performanță autoraportată

c) Analiza de regresie

În continuare, am recurs la analiza de regresie în care am stabilit performanta autoraportata ca variabila dependenta, si stresul, anxietatea si depresia ca predictori. S-a dovedit ca depresia (β = -.40) este unic predictor negativ al performanței autoapreciate. Prin urmare, depresia este raspunzatoare de performanța slabă a angajaților.

Tabelul nr. 5 Rezultatul regresiei lineare

*Predictor: depresia

Variabila dependenta: performanța autoapreciata

Alte doua regresii au fost realizate pentru a accentua legatura puternica dintre stresul autoperceput, anxietate si depresie in cazul angajatilor respectivi. Si anume, s-a probat faptul ca stresul conduce la anxietate (tabel 6); acesta constituind 31% din varianța anxietatii. Intr-o măsură mai mică, stresul poate genera si depresie (tabel 7). În cazul de față, stresul explică 21% din varianța depresiei. Rezultatul confirma o serie de cercetari anterioare care demonstreaza că atunci când persoana își dă seama că factorul de stres reprezinta un pericol intra in alerta, mobilizindu-și toate capacitatile pentru a face fața (apare anxietatea) si dezvolta o reactie de detașare în raport cu factorul de stres; el îndură fără sa reactioneze, se resemneaza (apare depresia).

Tabel 6 Regresarea anxietatii

*Predictor: stres

Variabila dependentă: anxietate

Tabel 7 Regresarea nivelului de depresie

*Predictor: stres

Variabila dependentă: depresie

CAPITOLUL 4 CONCLUZII

Deși prevalența anxietății și a depresiei este crescută, se cunosc relativ puține date despre impactul acestora asupra vieții și performanței privind munca în organizație. Înainte de a dezvolta strategii adecvate este esențial să fie identificați determinanții performanței în muncă.

Pornind de la faptul ca cele mai multe studii arata ca anxietatea, depresia si stresul slabesc siguranța și performanța muncii (Haslam, Atkinson, Brown, Haslam, 2005), ne-am propus ca în lucrarea de față sa identificam nivelul de stres si al corelatelor sale, anxietate si depresie in cazul unei organizatii din industria publicitara. Pentru aceasta a fost aplicat un set de chestionare si scale validate in timp, precum și un set de strategii statistice (capitolul….). In capitolul … am prezentat rezultatele obtinute. Analizele noastre argumenteaza empiric nivelul de stres si depresie moderat si anxietate crescuta a angajaților pentru perioada cind a fost evaluata organizatia. Cu mare probabilitate, indivizii isi gasesc strategii de coping pentru depasirea stresului.

De asemenea, analiza a aratat, asa cum era de asteptat, relatii inalte intre anxietate, depresie si stres. Nivelul de stres nu depinde de virsta si genul angajatilor iar dintre cele trei variabile mentionate, doar depresia este predictor unic negativ al performantei angajatilor. Cu alte cuvinte, depresia influenteaza negativ performanta. Deși anxietatea este relativ crescuta pentru angajații respectivi, este depăsită și în principiu nu pune probleme de condutiă în organizație. La nivel individual, depresia si anxietatea conduc la scaderea performanței si/sau accidente. La nivel organizational, efectele sunt legate de reducerea productivitatii, moral scazut al lucratorilor, absențe si scaderea cifrei de afaceri, stagnarea organizatiei etc. Este cunoscut faptul ca anxietatea si in special depresia afecteaza emoțiile (generând autoblamare, autocritica, pesimism), cogniția (slabirea memoriei, dificultati de concentrare in luarea deciziilor), comportamentul (neglijarea responsabilitatilor, pierderea interesului pentru aspecte fizico-estetice, pierderea motivatiei) (Holden, 2019). Din perspectiva managerilor si a colegilor de organizație este nevoie de ajutorul dat celor in cauza, non-judecarea acestora si oferirea de incurajari si asigurari de speranta si optimism. Pornind de la rezultatele obținute propunem introducerea si accentuara unor practici necesare la locul de munca:

problemele de sanatate mentala trebuie sa fie parte integranta in training-urile de sanatate;

organizatiile ar trebui sa efectueze evaluari ale riscurilor referitoare la sanatatea mentala;

reabilitatea angajatilor cu anxietate si depresie necesita coordonarea dintre manageri si personalul din domeniul sanatatii ocupationale si din departamentele de psihologia muncii.

Ca orice cercetare si aceasta are limite. In primul rind, desi evaluarea a luat in calcul intreaga organizatie, esantionul este unul redus. In al doilea rind, scalele utilizate sint de tip self-report si, in al treilea rind, performanța muncii a fost obținută prin autoapreciere fără să avemîn vedere și corelarea acesteia cu aprecierea managerială a performanței angajaților. În mod categoric, rezultatele nu pot fi generalizate la alte cadre ocupaționale care au diferite cerințe ale slujbei. În vederea aplatizarii acestor limite propunem continuarea lucrarii prin analize comparative cu alte organizatii si identificarea relevantei specificului organizational in cazul stresului. Este important sa avem si alte tipuri de instrumente din cadrul metodelor psihometrice dar si din cadrul focus grupurilor.

BIBLIOGRAFIE

Balgiu, B.A., Importanța stresului perceput în creșterea anxietății și despresiei. Studiu asupra unui grup de studenți din domeniul tehnic, Revista Medicală Românå –LXI, 2, 2014, p. 116-119

Bedford, A., de Pauw, K., Grant, I. The structure of the Hospital Anxiety and Depression scale (HAD): an appraisal with normal, psychiatric, and medical patient subjects. Pers Indiv Differ 1997; 23: 473– 8.

Bjelland, I., Dahl, A.A., Haug, T.T., Neckelmann, D. (2002): The validity of the Hospital Anxiety and Depression Scale. An updated literature review, J Psychosom Res., 52: 69–77.

Cohen, S., Karmak, T., Mermelstein, R. – A globale measure of perceived stress, Journal of Health and Social Behavior, 24, 4, 1983385-396, http://www.psy.cmu.edu/~scohen/globalmeas83.pdf

Cohen, S., Wiliamson, C.M. – Perceived stress in a probability sample of the United States, in S. Spacapam, S. Oskamp (eds.) The social psychology oh health: Claremont Symposium on applied social psychology, London, Sage, 1988

Crawford, J. R., Henry, J. D., Crombie C., Taylor, E. P., Brief report Normative data for the HADS from a large non-clinical sample, British Journal of Clinical Psychology (2001), 40, 429–434

Dagnan, D, Chadwick, P, Trower, P. Psychometric properties of the Hospital Anxiety and Depression Scale with a population of members of a depression self‐help group. Br J Med Psychol 2000; 73: 129– 37.

Holden, J., 2019, retrieved in

https://www.mentalhealthcommission.ca/sites/default/files/2015-04-29_workplace_webinar_-_eng_-final_0_0.pdf

Lisspers, J, Nygren, A, Soderman, E. Hospital Anxiety and Depression Scale (HAD): some psychometric data for a Swedish sample. Acta Psychiatr Scand 1997; 96: 281– 6

Montazeri, A., Vahdaninia, M., Ebrahimi, M., Jarvandi, S., The Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS): translation and validation study of the Iranian version, Health and Quality of Life Outcomes20031:14

Remor, E., Psychometric Properties of a European Spanish Version of the Perceived Stress Scale (PSS), The Spanish Journal of Psychology, 2006, Vol. 9, No. 1, 86-93

Zigmond, A.S., Snaith, R.P. – The hospital anxiety and depression scale, Acta Psychiatrica Scandinavica, 67, 1983, p. 361-370

Snaith, R. P., & Zigmond, A. S. (1994). HADS: Hospital Anxiety and Depression Scale. Windsor: NFER Nelson.

Ardelean, M., (2006), „Tulburări din spectrul anxietății: anxietate, obsesie, compulsie”, Edituara ALL.

Cochinescu, C., (2005), Șomajul: Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen.

Le Gall, A., (1995), Anxietate și angoasă, Editura Marineasa.

Marinescu, D., (2008), „Tulburarea depresivă și anxioasă: actualități, Editura Aius PrintEd.

Podea, D.M., (2005), „Tulburările anxioase”.

Răscanu, R., Sava, n., (1999), „Anxietate, depresie în perioada de tranziție”, nr 1-4.

Romosan, F., (2003), „Tulburarea de anxietate generalizată și tulburarea de panică”, Editura Mirton.

Sava, N., (2003), „Anxietate și performanță la tineri (aboedare psihoindividuală, experimentală și eucațională), Editura Eurostampa.

Francois, L., Crisrophe, A., (2011), „Cum să ne purtam cu personalitățile dificile”, Editura Trei.

Laurent, S. (2011), „Primii pași în psihoterapie”, Editura Polirom.

Grațiela, Sion (2009), „Psihologia vârstelor”, Editura Fundației Romania de Mâine.

Michele, M., Jack, D.,(2009), ”Tratat de psihologie clinică și psihopatologie”, Editura Trei.

Florin Tudose, Catălina Tudose, Letiția Dobranici (2011) „ Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi”,Editura Trei.

Anexa – instrumente aplicate

Mai jos sint citeva afirmatii incadrate intr-un chestionar realizat in scop de cercetare. Vă rugăm să decideți în ce măsură vă descrie fiecare dintre aceste afirmații folosind scalele existente. Nu există răspunsuri bune sau greșite. Raspunsurile dvs sint anonime si vor fi folosite doar in vederea realizarii unei lucrari de dizertatie.

Va multumim pentru cooperare!

1. Acest chestionar explorează sentimentul subiectiv de stres resimțit de fiecare dintre noi, adică modul în care îl evaluăm. Răspundeți la acest chestionar, bazându-vă pe ceea ce vi s-a întâmplat în decursul lunii care a trecut. Folosiți urmatoarea scală de răspuns, de la 0 la 4:

0 – Niciodată; 1 – Aproape niciodată; 2 – Uneori; 3 – Destul de des; 4 – Deseori

Așadar, în decursul ultimei luni de câte ori:

2. Aceasta scală a fost conceput pentru ca dvs. sa cunoașteti mai bine ceea ce simțiți pe plan emoțional. Citiți fiecare dintre cele 14 întrebări și însemnați răspunsurile care exprimă cel mai bine ceea ce ați simțit în cursul săptămânii trecute. Nu întârziați asupra răspunsului, reacția dvs. promptă va oferi probabil o indicație mai bună asupra a ceea ce simțiți decât un răspuns bine gândit.

3. Va rugam să răspundeți la urmatoarea întrebare folosind o scala de la 0 la 10 în care 0 reprezinta foarte slab, iar 10 semnifică excepțional.

Cum apreciati performanta dvs la firma la care lucrati ?______

Vârstă……. Sex: 1 – Masculin /2 – Feminin

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE STRES 1.1 Definiție 1.2 Factori 1.3 Analiza cauzelor stresului 1.4 Modelele stresului 1.4.1 Modelul… [304197] (ID: 304197)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI GENERALE DESPRE STRES 1.1 Definiție 1.2 Factori 1.3 Analiza cauzelor stresului 1.4 Modelele stresului 1.4.1 Modelul… [304197]

Copyright Notice

Tratat de dezinformare [616765]

Mаrkеting Influеnсеr SRL [631291]

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 3 CAPITOLUL I… [618398]

Anca.bandoi@edu.ucv.ro 812 Adresa Redistribure Locuri Spe Text

25 ani din Timisoara, necasatorit Date contact Email: dobos.andrei@gmail.com Tel: +40729088039 Adresa: Str. Torac Nr.25 Experienta profesionala… [613377]

TOT CE URMEAZA TREBUIE PUS LA CADRUL NATURAL IN CARE [304433]

Copyright Notice

Similar Posts