CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEORETICO -METODOLOGICE 1.1. Turismul și potențialul turistic – definții, clasificări Turismul e o piață în continuă dezvoltare,… [617398]

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEORETICO -METODOLOGICE
1.1. Turismul și potențialul turistic – definții, clasificări
Turismul e o piață în continuă dezvoltare, cu atât mai mult în România, unde a început să prindă aripi din
ce în ce mai îndrăznețe. Asta face să fie loc pentru toți, dar să se caute cei mai buni. Diferența nu mai
este dată nici de hotelul oferit turistului , și nici de program. Turistul este din ce în ce mai educat mai
responsabil și mai plimbat. Turistul știe și ce să ceară și să aprecieze ce i se oferă. De aceea, diferenta
rezidă in atitudine, în gradul de informare, în capacitatea de a asculta și de a ști să rezolvi doleanțele cele
mai pertinente ale oaspetelui care -ți calcă pragul agenției. Doar dacă vei ști să oferi și o nuanță în plus
față de serviciile plătite, vei avea siguranța că turistul iși va încredința din nou vacanța sa, sau a altora,
vreodată, că doar se știe că un turist multumit aduce alți 10!

Două elemente sunt esentiale în sistemul industriei turistice:cum să valorifici ecologic, durabil,
potențialul turistic al reliefului și potențialul antropic. Lor le sunt dedicate cele de mai jos. De c e ecologia
în turism? De ce ecologia ospitalității? De ce ecologia turismului? De ce turism durabil?Sunt intrebări la
care mi -am răspuns parțial și cartea încearcă să aducă in atentia iubitorilor fenomenului turistic
subiecte, gănduri, experiente…

La in trebarea ,,cine se face vinovat de suferinta celor multi din domeniul turismului?" răspunsul epocii
este abstract și impersonal: „logica sistemului". Oare? Probabil, soluția ar fi recunoașterea
oportunităților turismului responsabil, verde, inteligent și a s mai putea adăuga și alte sinonime pentru
notiunea de ecoturism.

Or. Turismul durabil sau Ecoturismul s -a dezvoltat rapid in ultimele decenii. Deși are potentialul de a
influenta pozitiv mediul natural și social in care se desfășoară, el poate fi la fel de dăunător ca și turismul
de masă, dacă nu este organizat corespunzător.

Deși anumite detalii variază, majoritatea definițiilor ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism,
care intrunește patru criterii de bază: se desfășoară in spatii naturale ș i culturale, implică măsuri de
conservare, curajeaza implicarea comunității locale și susține bunăstarea localnicilor.
Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a
Turismului (O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara
zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai
lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate d e exercitarea unei activități
remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a ajuns o activitate de recreere globală cunoscută. Turismul
este ramura economică cea mai tare pe plan mondial.
Turismul și călătoriile au potențialul să se schimbe într -un secto r de export important în România și să
acopere locuri de muncă și o creștere economică în rândul populației rurale a țării. Turismul și călătoriile
au o înclinare inerentă de diversificare a economiei României, de stimulare a antreprenoriatului – în

specia l pentru IMM -uri – de catalizare a investițiilor, de creștere a unui mare număr de locuri de muncă
trainice și de a ajuta dezvoltarea socială în comunitățile locale. În general, atât autoritățile
guvernamentale, și sectorul privat sunt deschise dezvoltării turismului. Dar este nevoie de o mai serioasă
înțelegere a industriei, cum activeză ea și de ce are necesar ca să fie de succes. Turismul și călătoriile ar fi
folositor să fie introduse în politicile generale către forța de muncă, comerț, investiții, educ ație, cultură
și protecția mediului. Pentru a decurge aceasta, ar trebui întreprinsă o campanie de imagine pentru a
acoperii factorii publici și cei privați,aceștia trebuie să fie conștienți de contribuția industriei și, în special,
de potențialul acesteia în ceea ce privește dezvoltarea rurală.
Turismul durabil este un izvor excelent pentru educatori, antreprenori, dezvoltatori, investitori, strategi
de turism, planificatori, studenți, factori de decizie politică, și toți cei care sunt interesați de turism ul
durabil pentru recentul mileniu. Concluzia dezvoltarii turismului durabil și responsabil este de
nemaipomenit fără o gândire verde. Prin consecință, turismul ecologic, ca teorie și practică, în mod
natural susține pentru a ținti domeniile de dezvoltare a turismului peste resurselor naturale, sociale și
culturale.
Durabilitatea turismului are o încărcătură dublă: trebuie să acorde garanții pe termen lung
antreprenorilor că infuzia de capital va fi înapoiată și situația economică a companiei se va perfecț iona în
același timp.
Turismul durabil trebuie să fie trainic economic și pe termen vast, dar, în același timp, trebuie să
întărească relații sociale și etice corecte pentru toți locuitorii. Cu toate acestea, este de așteptat ca
acești oameni ai sistemulu i, cum ar fi turiștii, continuă să se implice în mod activ și responsabil.
România are un potențial enorm care o poate preface intr -o destinație pentru tot timpul anului dacă vor
fi pătrunse și maximizate toate oportunitățile oferite de siturile moștenirii naturale și culturale. Turismul
și călătoriile pot să fie, de asemenea, o industrie a întregii țări, având porobabilitate de dezvoltare,
antreprenorial și de angajare la 55% din populația care este existentă în mediul rural în România.
Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea așterntă de înalte
sectoare -cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerț). Manifestarea turistică este
extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice îndeletnicire umană, scade s ub incidența studiului
interdisciplinar, obligând deopotrivă economiști, geografi, psihologi și sociologi.
Potențialul turistic întocmește o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a
dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și varietatea elementelor sale, prin capitalul și originalitatea
acestora, el configurează motivația principală a circulației turistice. Calcularea corectă a stucturii sale,
aprecierea posibilităților de valorificare eficace a acestora presupune elaborarea unui sistem național și
categorial apt care să permită conturarea unei strategii logice a dezvoltării activității turistice. Atracția
turistică este cauza fundamentală și imboldul inițial al călătoriei către o anumită destinație turistică. O
zonă sau un t eritoriu prezintă profit în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror armonie
poate determina o activitate de turism.Putem observa că, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi
autocaracterizat la modul general, prin ansamblul elementelo r ce alcătuiesc atracțiile turistice și care se
încadrează unei amenajări pentru vizitarea și primirea vizitatorilor.
Cercetarea formelor de turism și a geografiei lor este necesară în turism pentru a dezvolta și aplica
metodele pentru estimarea impactelo r asupra localităților și pentru a conduce la o eficientă alocare a

resurselor pentru obiectivele ce intră în concurență. Firește, turismul dispune de un anumit potențial
pentru promovarea creșterii economice în multe zone sau regiuni, dar el nu este întot deauna atât de
mare cât le -ar plăcea să creadă unor susținători locali. Oricum, sumele alocate pentru deschiderea sau
extinderea dezvoltării în turism pot și trebuie să asigure administrațiile publice centrale și locale de
șansa creării de noi locuri demun că și posibile venituri pentru bugetul de care dispun.
Aspecte teoretice privind turismul și formele de turism
Considerații generale privind turismul
Considerat de cei mai mulți experți în domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s -a
dezv oltat în a doua jumătate a secolului al XIX -lea și ca atare, primele încercări de definire și
caracterizare a lui datează din această perioadă.Din punct de vedere etimologic, cuvântul „Turism ” vine
din termenul englezesc „to tour ” (a călători, a colinda) , având deci semnificația de excursie. Cu trecerea
anilor, conținutul noțiunii de turism s -a modificat, s -a dezvoltat continuu. Unul dintre specialiștii
consacrați în cercetarea fenomenului turistic, a cărui părere a fost aprobată de un număr mare de
teore ticieni, este profesorul elvețian W. Hunziker. Acesta definește turismul prin „ansamblul relațiilor și
fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atâta timp cât
sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o st abilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare".Alții
specialiști au reproșat acestei definiții că ar fii prea generală, că nu exclude unele forme de călătorie ce
nu au scopuri pur turistice (elevi ,studenți). În schimb, unii specialiști i -au repro șat caracterul îngrădit,
deoarece înlătură o serie de manifestări care au și conținut turistic, ca de exemplu participările la
congrese și reuniuni interne și internaționale, mișcarea oamenilor de afaceri, manifestări în care se
solicită în mare măsură și servicii turistice. Principalele elemente care marchează activitatea turiștică
sunt: circulația persoanelor în cadrul călătoriei efectuate, sejurul într -o localitate în afara domiciliului
(reședinței permanente) a omului care se deplasează, sejurul are dur ată limitată, sejurul nu se va
transforma într -o reședință definitivă.
OMT evaluează faptul că turismul se referă la activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor
și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o peri oadă consecutivă ce nu
depășește un an, cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Clarificând unele aspecte legate de termenul „turist”. Profesorul englez F. W. Ogivie, în 1933,
consideră turiști „toate persoanele care satisfac cel puțin doua con diții, și anume sunt depărtate de casă
pentru o perioadă care nu depășeste un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să -i câștige”.
Similar se pronunță și compatriotul său A. C. Norwal (1936), care considera că turistul „este acea
persoană care int ră într -o țară străină pentru orice alt scop decât de a -și stabili o reședință permanentă
sau pentru afaceri și care cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”.
Cel care a formulat o definiție a turismului – acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elvețian dr. W.
Hunziker, apreciind că: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate p rintr –
o stabilire permanentă și o activitate lucrtivă oarecare” (1940).

Forme de turism – clasificare după criterii

Forma de turism este definită prin înfățișarea concretă pe care o îmbracă asocierea serviciilor (cazare,
transport, alimentație, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum și modalitatea de
comercializare a lui. În practica turistică există o serie de punte de vedere , dar si principii de grupare a
formelor de turism:
a) în funcție de originea sau locul de proveniență al turiștilor, se distinge:
• turismul intern accesibil populației unei țări în interiorul granițelor naționale
• turismul internațional urmare a deplasării persoanelor în afara granițelor țării lor de reș edință.
Turismul internațional se subdivide în turism emițător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se referă
la călătoriile turiștilor peste graniță, și turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde
sosirile de turiști din alte țăr i pentru petrecerea vacanței în țara ospitalieră.
b) după modalitatea de punere în vânzare a vacanțelor, se deosebesc următoarele forme de
turism:
• turismul organizat se definește prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau
principalel or servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se alcătuiește prin intermediul
contractelor (voucher -ul, tichete, biletul de odihnă, și tratament) sau a altor tipuri de învoieli convenite
între turist și agenția de turism sau alți manageri de v acanțe (hoteluri, companii aeriene).
• turismul pe cont propriu, numit uneori și dezordonat, nu constituie cumpărarea înainte a unor
prestații turistice. Turistul hotărăște singur destinația, durata deplasării, perioada de realizare a acesteia,
automobilu l deplasării, modalităților de agrement.
• turismul semiorganizat (mixt) se definește prin împletirea trăsăturilor specifice celor două forme deja
prezentate mai sus.
c) în funcție de gradul de versatilitate a turistului putem vorbi de:
• turism itinerant sau de circulație, definindu -se printr -un grad de mobilitate ridicat, în care programul
cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1 -2 zile) pe aceeași întindere..
• turism de sejur, cu un grad de fluiditate redus, ce presupune petrecerea vaca nței în aceeași localitate,
indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se împarte în:
– turism de sejur scurt – se intitulează ca și turism de weekend (1 – 2 zile) înnoptări, de obicei în
zonele limitrofe locului de reședință;
– turism de sejur mediu – coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);
– turism de sejur lung – atunci când timpul de rămânere într -o localitate depășește, de regulă, 30
zile. Este practicat în general de turiștii de vârsta a treia care efectuează cure și tratamente med icale sau
de către turiștii cu venituri foarte ridicate.
d) din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii se distinge:
• turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism
cultural, de afaceri);

•turism sezonier legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente culturale,
artistice,sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de
circumstanță(ocazional).
d)după mijlocul de transport folosi t, formele de turism pot fi grupate în:
• drumeții;
• turism rutier;
• turism feroviar;
• turism naval;
• turism aerian;
e)în funcție de motivația deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulației turistice:
• turismul de agrement este o form ă frecvent întălnită, oferind un bun prilej de a cunoaște locuri noi,
istoria și obiceiurile lor, din acest punct de vedere, el se interferează cu așa numitul turism cultural;
• turismul de odihnă și recreere are un caracter mai puțin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o
anumită localitate cu particularități specifice;
• turismul de tratament și cură balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care a luat o
amploare mare nu atât ca urmare a dorinței de a preveni anumite îmbolnăviri, cât , mai ales,creșterii
surmenajului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții moderne. Din această cauză, el este legat
mai mult de anumite stațiuni cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, pentru apele minerale,
termale, pentru nămoluri, s ituate într -un climat de cruțare;
• turismul sportiv constituie o altă formă a circulației foarte agreată de anumite categorii ale populației.
Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la
alpinism, vănătoare, pescuit;
• turismul științific are un caracter ocazional, referindu -se la participarea la congrese, la vizitareaunor
obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere științific un
interes aparte îl pre zintă vizitarea unor peșteri, rezervații naturale, monumente ale naturii;
• turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localități(țări)
în vederea achiziționării unor produse în condiții mai avantajoase decât ce le oferite pe plan local
(național) sau a unor produse pe care nu le oferă piața locală.
f) după caracteristicile socio -culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:
• turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de regulă,dispun de o
a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare. Aceste persoane și atunci când
apelează la turismul organizat se deplasează cu mijl oace proprii de transport și recurg la servicii
deosebite și forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;
• turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate.
Acești turiști solicită forme ieftin e de cazare și mijloace de transport în comun, sau cel mult închiriate,

unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În aceeași categorie se încadrează și cei
care solicită bilete prin sindicat;
• turismul pentru tineret constituie o form ă particulară a turismului social, adresându -se, cu precădere,
categoriilor tinere ale populației. Această formă de turism apelează la tabere de creație,cantonamente,
vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine , forme
suplimentare de cazare, pensiuni;
• turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii de persoane,
în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând: participareala întâlniri d e
afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni.
g)după categoria de vârstă și ocupația turiștilor, formele de turism pot fi:
• turism pentru tineret;
• turism pentru populația activă;
• turism pentru pensionari.
h) după caracteristicile prestației turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului, formele de
turism mai pot fi grupate în:
• turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă și
recreere,tratament balnear;
• turism de sejur în stațiunil e montane cuprinde turismul practicat în vacanțe și week -end aproape în tot
timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob,
patinaj, snowbord);
• turismul în stațiunile balneo -climaterice reprezintă u n sector major în cadrul industriei turistice
românești, datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut că aproape o treime din apele termale
și minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru
sănăta te au fost atestate de -a lungul secolelor;
• turismul cu caracter special: vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe.

Fig. 1.1. Drumeție în Masivul Postăvarul
Turism rural, agroturism, turism ecologic – formule de vacanță
Chiar dacă turismul in mediul rural nu atrage decât 10 -15% din turiști, iar cresterea ponderii acestui tip
de turism este dificil de apreciat in cifre, se vorbeste tot mai mult despre el ca despre un sector in
crestere (reprezentat prin agroturism și turism rural), un sector car e include o mare varietate de servicii
turistice acțiuni, evenimente, festivități – toate dezvoltate intr -o zona rurala. Inca in anul 1996
Organizația Mondială a Turismului aprecia că ,,turismul rural este salvarea Jarilor europene", acoperând
activitatea turistică organizată și condusă de populația rurala si bazată pe potentialul natural, antropic și
uman propriu.

Turismul rural si agroturismul sunt considerate noțiuni diferite de unii, desemnând același lucru pentru
alții. De cele mai multe ori se apeleaz ă însă la termenul de turism rural pentru a desemna doar activități
și structuri turistice specifice agroturismului. Iată de ce atât în programele Leader (I, II și III), inițiate de
Comisia Europeană, cât și în raportul ,,Turismul Rural în cele 12 state al e CE" (1987), se subliniază și se
accentueză și asupra necesității unei definiri mai exacte a turismului practicat la tară, o definiție cu care
să fie de acord toate statele membre. O definitie mai clară a turismului rural ar ușura ,,vânzarea" acestui
prod us, urmând principiul că este mai ușor de vândut ceva care este bine definit pentru consumator și,
de asemenea, ar facilita conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector in intreaga lume,
deoarece managerii din turism si din sectoarele adiacent e ar lucra cu aceleași concepte față de ceea ce
se intelege prin turism rural.
Trebuie, de asemenea, să se clarifice raportul dintre turismul rural și agroturism. In anumite state
europene agroturismul este definit în funcție de profesia acelora care opere ază in acest domeniu;
oricine care posedă o gospodărie rurală și o pune la dispoziția turiștilor se presupune că practică
agroturism. Dar această conceptualizare ii poate include și pe proprietarii de gospodării mari, moderne,
mecanizate în care caracteris ticile rurale (care reprezintă esenta agroturismului) sunt foarte mult
estompate. În mod similar, există țări în care termenul de agroturism poate fi folosit numai pentru a
desemna acele activități care asigură din partea turistică a afacerii mai mult de 5 0% din venitul total al
gospodăriei, restul fiind obținut din productia agricolă. Toate aceste inconsecvențe generează o serie de
probleme legate de comercializarea acestui tip de produs turistic, de mesajul care îi este transmis
turistului ce cumpără prod usul.
Programul LEADER definește turismul rural ca totalitatea acțiunilor turistice practicate in mediul rural".
Pentru ca turismul rural să -și atingă obiectivele (de prestare a unui serviciu turistic, de aducere de
venituri suplimentare pentru gospodăriil e țărănești, de revitalizare a comunității rurale, de protecție a
mediului înconjurător) trebuie să corespundă unor cerințe:
– localizare în arii rurale (prestatia turistică trebuie localizată într -un han, hotel, motel, sat turistic,
campinguri, camere de închiriat, etc., cu condiția să fie amplasate la sat);
– să funcționeze pe principii rurale (case și amenajări traditionale, contact cu natura, societăți
tradiționale, populație ocupată rural, etc.);
– să se practice la scară rurală, mică (din punct de ved ere al constructiilor și amenajărilor);
– să fie, în general, plasat sub controlul autorității locale și să se dezvolte astfel încât să răspundă
intereselor pe termen lung ale regiunii;
• să fie viabil, dezvoltarea sa să ajute la mentinerea caracterului ru ral particular al regiunii și să facă uz
de resursele locale;
– turismul rural trebuie considerat ca un instrument potențial de protejare și durabilitate și nu ca un
instrument de urbanizare.
Astfel, turismul rural este un concept care acoperă activitatea turistică desfășurată și condusă de
populația locală și bazată pe potențialul natural și antropic local. Această definiție este una care ar putea
fi acceptată aproape universal, ea făcând deosebire între turismul rural și activitatea turistică clasică
desf ășurată în statiuni sau orașe, unde numărul vizitatorilor și natura activităților elimină contactul

direct între turiști și populația locală. In absenta unei definiții unanim acceptate a turismului rural, se
folosește tot mai mult termenul de "turism verde ", pentru a face o distincție față de turismul alb
(turismul sporturilor de izitatorilor de a se l ar trebui să stimuleze In factor recunoscut și tara), de
turismul albastru (vacante la mare) si turismul luminilor (turism urban).
Turismul verde poate fi in teles ca o activitate turistica practicata la tara regiuni slab populate si poate fi
caracterizat prin dorința vizitatorilor de integra in imprejurimile naturale și umane și prin implicarea
fermă a popul locale in asigurarea serviciilor pentru turisti.
Ca o componentă a planificării regionale, turismul rural ar trebui să stim afacerile locale, să creeze noi
locuri de muncă, să fie un factor recunos inteles in dezvoltarea regională economică și socială, să fie clar
pozit termenii contributiei sale la dife rite compartimente ale dezvoltării regid (Craik J., 1991. pag. 23)
In esență, indiferent de definițiile și interpretările date acestui fene turismul rural presupune o serie de
elemente definitorii comune, medin populatia rurală, comunitatea locală, constan te turistice (cazare,
masă, agreme recreere activă, activități specifice) (Fig. 1)

Fig. 1. Conceptualizarea turismului rural
Sursa: Stephen I. Page, Don Getz, International Perspectives, UK, Oxford, 1997, The business of
tourism
Legat de aceste particul arități, de aceste elemente definitorii, Bernard Lane se întreabă: ,,Are turismul
rural calități intriseci speciale sau este simplu turism într -o localitatea rurală?.
Răspunsul constă într -o listă de elemente particulare acestui gen de turism:
– apropierea de natură, absenta aglomerației, existența liniștii și a unor dotări nemecanizate;
– contactul personal între gazdă și turist;
– antiteza anonimității urbane;
– spiritul de continuitate si stabilitate într -o istorie îndepărtata;
– posibilitatea de a cunoa ște zona și populația care locuiește acolo;
– dezvoltarea comunității locale prin dezvoltarea turismului rural.