Capitolul 1 Cerasella [624856]

1
CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ANALIZA
ECONOMICO -FINANCIARĂ
1.1. ANALIZA ECONOMICO -FINANCIARĂ – FUNCȚII, ETAPE,
OBIECTIVE
Analiza economico -financiară însumează un ansamblu de concepte, metode,
tehnici, procedee și instrumente car e asigură tratarea informațiilor interne și externe,
în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaț ia economico -financiară
a unei firme, identificarea f actorilor, cauzelor și condiț iilor ca re au determinat -o,
precum și a rezervelor interne de îmbunătăț ire a acesteia, din punctul de vedere al
utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare . (Niculescu, 2003)
Funcț iile pe care aceasta le realizează în cadrul procesului de conducere s unt:
– funcția informațională, datele furnizate de sistemul de evidenț ă economico -financiară
sunt transmise factorilor de decizie cu scopul corectării eventualelor abateri;
– funcția de evaluare a potenț ialului tehnico -economic al întreprind erii, derivă d in cerințele
funcț iei de informare, având rolul de a le transpune în practică prin cele două laturi ale
sale, care se individualizează și întrepătrund într -un proces simbioti c: diagnostic și
respective reglare, în accepț iunea de echilibrare a funcț ionării sistemului întreprindere
(Ișfănescu, Robu, Hristea & Vasilescu, 2002) ;
– funcț ia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienț ă, derivă din faptul că orice
decizie economico -financiară adoptată la nivelul întreprinderii se bazează pe calcule
economice de eficienț ă;
– funcț ia de reflectare a gestionării eficiente a patrimoni ului și de evaluare a performanț elor
managementului, constă în cuantificarea aspectelor de ordin cantitativ și ca litativ cu privire
la performanț ele econo mico -financiare;
– funcț ia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico -financiar,
presupune analiza relaț iilor cu furnizorii de capital, parteneri i de afaceri, statul și alți
utilizatori ai informaț iilor furnizate de a naliza economico -financiară.
Aceste funcț ii sunt complementare în realizarea celui mai important obiectiv
al analizei economico -financiare, res pectiv utilizarea rezultatelor analizei în procesul
decizional . (Băcanu, 2007)
Informaț iile furnizate de analiza economico -financiară sunt utiliz ate de o
diversitate de subiecț i provenind atât din mediul intern, cât și din cel extern,
respectiv:

2
– furnizorii de capital (acționarii și consultanții acestora, investit orii în obligațiuni,
băncile și alț i investitori);
– partenerii de afaceri (furnizorii, clienții, angajații și organizațiile sindicale);
– statul (organele fiscale guvernul și organizațiile cvasi -guvernamentale, autoritățile
locale);
– alți utilizatori (managementul firmei, organizațiile profesionale, analiștii și
consultanții, auditorii și publicul etc) (Vâlceanu&Georgescu, 2005)
Astfel, diagnosticând starea diverselor fenomene și identificând cauzele acestora
prin descoperi rea mecanismelor factoriale, analiza economico -financiară, ca instrument
operațional de supraveghere a activității și performanțelor firmei, furnizează
informaț ii multiple.
Analiza studiază mecanismul de formare și modificare a fenomene lor economice
prin descompunerea lor în elemente componente, în părț i simple și prin dep istarea
factorilor de influenț ă .

1.2. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ REZULTATELE
ECONOMICO -FINANCIARE
În spațiul socio -economic în care își desfășoară activitatea, întreprinderea trebuie
să-și probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurență și adaptare, performanța
economico -financiară. Toate acestea își găsesc reflectarea în eficienț a activităților care au
la bază determinarea cantitativ -calitativă a factorilor de producție precum și randamentele
maxime ale utilizării acestora etc.
Identificarea factorilor care determină formarea și modificarea unui fenomen
economic, facto ri ce acționează, în general, interdependent, reprezintă o etapă importantă a
procesului d e analiză economico -financiară. (Ișfănescu, Robu, Hristea & Vasilescu, 2002)
Literatura de specialitate evidențiază o multitudine de factori care decurg d in
relațiile de intercondiționare reciprocă dintre în treprindere și mediul extern .
Dată fiind multitudinea de factori care influen țează activitatea întreprinderii, teoria
economic ă cuprinde o diversitate de criterii de clasificare a ac estora, dintre care, o serie de
criterii mai relevante, cu o utilitate practic ă deosebit ă, sunt prezentate în tabelul de mai jos.

3
Tabelul 1.1. Tipologia factorilor care explic ă rezultatele economico -financiare
Nr.crt. Criteriu de
grupare Categorii de fa ctori Observații
1 După caracterul
lor în cadrul unei
relații cauzale Factori cantitativi sunt purtătorii materiali ai factorilor calitativi
(de exemplu: volumul fizic al producției,
numărul mediu de salariați etc.)
Factori calitativi sunt de aceeași natură cu fenomenul analizat
(de exemplu: costul unitar, prețul de vânzare
etc.)
Factori de structură apar atunci când rezultatul analizat se referă la
mărimi agregate (de exemplu: structura
producției,
structura cheltuielilor sau veniturilor)
2 După modul cum
acționează Factori cu acțiune
directă influențeaza nemijlocit fenomenul analizat
Factori cu acțiune
indirectă acționeaza asupra fenomenului analizat prin
intermediul factorilor direcți
3 În funcție de
efortul propriu al
întreprinderii Factori dependenți
de efortul propriu îsi au originea în eforturile depuse de
întreprindere
Factori
independenți de
efortul propriu provin din mediul în care întreprinderea își
desfășoară activitatea
4 După gradul de
sintetizare Factori simpli nu mai pot fi descompuși
Factori complecși pot fi descompusi în alți factori
5 După izvorul
acțiunii Factori endogeni îsi au originea în interiorul întreprinderii
(ca de exemplu: organizarea internă a
producției, ritmicitatea producției, calitatea
producției etc.)
Sursa – Iacovoiu V., Analiză economico -financiară, curs IDD, 2013

În studierea fenomenelor economice este necesară analiza tuturor categoriilor de
factori întrucât interdependen țele existente între aceștia se reflectă în rezultatele
activită ții economico -financiare.
Cu privire la factorii exogeni , literatura de specialitate eviden țiază o diversitate
de factori dintre care cei mai importan ți sunt prezenta ți în fi gura de mai jos.

4
Figura 1.1. Factori exogeni care influențează activitatea firmei

O mare parte dintre factorii mai sus men ționați sunt strâns lega ți de
interven ția statului în economie, ca de exemplu sistemul de taxe și impozite care afectează
în mod direct fluxurile de cheltuieli la nivelul firmei.

1.3. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO -FINANCIARE
Realizarea practică a funcțiilor analizei economico -financiare necesită utilizarea
unui ansamblu de metode specifice din punct de vedere al conținutului și sferei de
aplicabilitate.
a) Metoda comparației indicatorilor economico -financiari în profil static, dinamic și
teritorial.
b) Metoda grupărilor
c) Metoda mărimilor relative
d) Metoda mărimilor medii
e) Metoda divizării r ezultatelor
f) Metoda balanțieră
g) Metode de analiză a influenței factorilor
Analiza indicatorilor complecși prin prisma factorilor care au determinat o anumită
modificare a acestora se poate realiza pe baza unor expresii absolute sau relative. Metodel e
cele mai utilizate pentru calculul determinărilor enunțate sunt:
– Metoda substituirilor succesive sau în lanț;
– Metoda separării acțiunii izolate a fiecărui factor cu repartizare proporțională a
interacțiunii factorilor sau metoda creșterilor proporționale;
– Metoda ponderilor logaritmice (Fisher);
– Metoda creșterilor finite (Lagrange).
– Metoda ponderilor medii (Edgeworth)

5
– Metoda indicilor statistici
– Metode statistico -matematice de analiză a corelațiilor
– Metode de analiză grafică
Paleta metodelor folosite de analiza economico -financiară cuprinde și alte metode
cu aplicare mai mult sau mai puțin particularizate la anumite aspecte de detaliu ale
activității și care pot da o consistență sporită concluziilor finale, cum ar fi: “Metoda
lanțurilor Marko v” – pentru analiza și proiecția structurii indicatorilor a căror mărime poate
fi divizată pe subactivități compo nente sau pe tipuri de produse.
Procedeele care se bazează pe calculul și interpretarea indicatorilor sunt:
– coeficientul de variaț ie, energia informațională sau entropia informațională – pentru
analiza ritmicității obținerii unor rezultate economice;
– calculul și interpretarea coeficienților de elasticitate – pentru analiza modificării unor
indicatori rezultativi în funcție de modifi carea altor indicatori care le determină
comportamentul;
– metode ale programării matematice – pentru fundamentarea unor niveluri optime.
Cele mai utilizate metode în analiza economico -financiară a firmei sunt: metoda
balanțieră
Metoda balanțieră sau metoda input -output este folosită în analiza economică în
situația în care între elementele fenomenului analizat există relații de sumă și/sau diferență,
ea dovedindu -și utilitatea în elaborarea programelor privind activi tatea curentă și de
perspectivă a întreprinderilor. Prin aplicarea metodei balanțiere se urmărește asigurarea
unor proporții, a unui echilibru între resursele și necesitățile din diferite domenii de
activitate (de exemplu: balanța consumurilor de materiale , balanța forței de muncă, balanța
veniturilor și cheltuielilor în accepțiunea prezentă a contului de profit și pierdere etc.).
Legăturile existente între elementele fenomenului analizat, permit evidențierea contribuției
pe care fiecare dintre acestea o au asupra modificării fenomenului, explicând astfel, în
limitele date, cauzele respectivei modificări.
Modelul de principiu care surprinde acest tip de relații este următorul:
F = a + b – c
în care: F reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c – elementele care influențează asupra fenomenului analizat.
Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât și în mărimi
relative, cu ajutorul indicilor cu bază fixă, cu bază în lanț sau prin intermediul ritmurilor
medii.

6
a) Analiza fenomenului în mărimi absolute
Modificarea oricărui fenomen (ΔF), se stabilește ca diferență între valoarea efectivă
sau informația de stare ( ) și valoarea de referință a acestuia, considerată ca bază de
comparație ( ), astfel:
ΔF = –
Măsurarea (cuantificarea) influenței fiecărui element asupra modificării
fenomenului analizat, se stabilește ca diferență între valoarea efec tivă și valoarea de
referință a respectivului element, dar ținând cont de semnul alge bric al elementului din
modelul fenomenului cercetat. Deci, modificarea fenomenului analizat față de baza de
comparație, este rezultatul:
1. Influenței modificării elementului “a”:

2. Influenț ei modifică rii elementului “b”:

3. Influenței modificării elementului “c”:

Suma influenței elementelor explică sporul absolut (modificarea fenomenului
analizat):
F
Această metodă se utilizează frecvent în cazul analizei structurale a fenomenelor
economico -financiare.
b) Analiza fenomenului în mărimi relative
Indicele unui fenomen (IF) se determină ca raport între valoarea e fectivă și valoarea
de referință a acestuia, astfel:

În mod similar se determină și indicii elemente lor care concură la modificarea
fenomenului analizat, după cum urmează:

;

Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:

7
Aprofundarea analizei poate presupune și dete rminarea contribuției în mărime
relativă pe care modificarea fiecărui element și -o aduce asupra sporului absolut
(modificării feno menului care constituie obiectul analizei), astfel:
1. Contribuția modificării elementului “a”:
%

2. Contribuția modificării elementului “b”:
%

3. Contribuția modificării elementului “c”:
%

Metoda substituirilor în lanț își are aplicabilitatea în procesul de analiză, atunci
când între factorii care determină mărimea unui fenomen există relații de tip determinist
care îmbracă forma matematică de produs sau raport (proporțion alitate directă sau inversă).
Substituirile în lanț reprezintă un procedeu teh nic de bază al metodei analizei
economice, care se aplică în anumite condiții pentru măsurar ea influenței factorilor asupra
fenomenelor supuse cercetării.
a) Utilizarea metodei substituirilor în lanț când între factorii care influențează
asupra unui fenomen sunt relații de produs.
În mod concret, legătura de condiționare directă dintr e factori și fenomenul analizat
îmbra că forma unei funcții de tipul: Y = f (x) , când într -o relație sunt trei factori, rezultatul
reprezintă o funcție de genul Y = f ( , , ) sau F = f (a, b, c).
Analiza fenomenului (F) o putem efectua atât în mărimi absolute, cât și în mărimi
relative.
Analiza fenomenului în mărimi absolute.
Modificarea fenomenului analizat (ΔF) se determin ă comparând valoarea efectivă a
acestuia ( ) cu valoarea de referință ( ), astfel:

în care:

sau:
(

8
În ceea ce privește măsurarea influențelor factorilor asupra fenomenului cercetat
trebuie avute în vedere următoarele principii:
– într-un model de analiză factorii se așează în ordinea condiționării economice (se
substituie mai întâi factorul cantitativ și apoi cel calitativ, iar în situația în care analiza
se efectuează la nivelul fenomenelor agregate, ordinea în care se substituie factorii este
următoarea: factorul cantitativ, de structură și calitativ);
– substituiri le se fac succesiv, respectiv factor după factor;
– un factor odată substituit, rămâne ca atare în operațiile ulterioare.
Luând în considerare principiile menționate, măsurarea influenței fiecărui factor
asupra modificării fenomenului analizat, î mbracă următoarele forme de exprimare:
1. Influenței modificării factorului “a”:

2. Influenței modificării factorului “b”:

3. Influenței modificării factorului “c”:

Și de această dată suma influențelor factorilor explică sporul absolut (ΔF):

Analiza fenomenului în mărimi relative
Analiza fenomenului în mărimi relative, pe bază de i ndici, permite generalizarea și
oferă baze certe pentru efectuarea de comparații în timp și spațiu.
Indicele fenomenului analizat (IF) se poate scrie potrivit relației:

în care: , , …, reprezintă indicii factorilor care i nfluențează asupra fenomenului.
Deoarece în exemplul de față sunt trei factori care i nfluențează asupra fenomenului,
indicele acestuia se prezintă sub forma:

Modificarea în mărimi relat ive a f enomenului (ΔIF) se poate scrie:

Procedând la măsurarea în mărimi relative a influențelor celor trei factori, rezultă:
1. Influenței modificării factorului “a”:
=

9
2. Influenței modificării factorului “b”:
=

3. Influenței modificării factorului “c”:

b) Utilizarea metodei substituțiilor în lanț când între factori sunt relații de raport.
Aplicarea metodei substituțiilor în acest caz, îmbracă două forme de prezentare în
funcție de locul unde este situat factorul cantitativ (la numitor sau la numărător).
Când factorul cant itativ “a” se află la numerator v om nota:

sau
, de unde rezultă că modificarea fenomenului a nalizat (ΔF)
poate fi scrisă de maniera:
sau
–

Măsurarea influenței factorilor asupra modificării fenomenului analizat se face pe
baza raționamentului:
1. Influenței modificării factorului “a”:

–

2. Influenței modificării factorului “b”:

–

Acest lucru , în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:

sau
– Când fa ctorul cantitativ “b” se află la numitor.
Se respectă și în acest caz notațiile precum și mod ul de determinare a modificării
fenomenului analizat de la pct. “b’”, însă în ceea ce privește m ăsurarea influenței
factorilor, se procedează după cum urmează:
1. Influenței modificării factorului “b”:

–

2. Influenței modificării factorului “a”:

–

În mărimi relative, modificarea fenomenului analizat se explică prin:
1. Influenței modificării factorului “b”:
(
)

10
2. Influenței modificării factorului “a”:
(
) (
).
Metoda ratelor
Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile din punct de ved ere
logico -economic. Dincolo de forma matema tică de exp rimare, ratele au o încărcătură
informațională și o semnificație deosebită în teoria și pra ctica economică. Ele reprezintă
instrumente redutabile de analiză utilizate pentru cunoașterea anumitor fenome ne
economice și financiare, din punct de vedere istor ic sau previzional, precum și a
elementelor și factorilor care le determină.
Pentru toate categoriile de analiză economică și financiară (post -factum, curentă,
previzională, statică, dinamică, cantitativă, calitativă, micro și macro economică etc.), ratele
constituie corelații de eficiență economică, fie a activității, fie a structurilor. În analiza
diagnostic se recomandă a se construi un “tablou de bord” care să conțină un set de rate
pertinente în raport cu obiectivele procesului d ecizional.
Metoda ratelor constituie un instrument operaț ional în procesul de analiză și
evaluare internă a întreprinderii, servind totodată și scopul ui analizei financiare externe.
Deși în teorie se utilizează un număr mare d e rate, în practică, fiecare întreprindere
utilizează o gamă relativ restrânsă care reflectă mai b ine realizarea intereselor sale
economice și financiare. Analiza financiară pe baza ratelor este un perimetru în care mai
mult nu înseamnă neapărat mai bine, deoarece utilizarea unui număr mai mare de rate nu
determină implicit o creștere a relevanței analizei.
În diagnosticul economico -financiar al întreprinder ii pot fi utilizate următoarele
categorii operaționale de rate ale potențialului și echili brului financiar:
– ratele de lichiditate și solvabilitate, exprimă capacitatea întreprinderii de a -și onora
obligațiile de plată pe termen scurt, cu o perioadă de maturitate mică;
– ratele de echilibru financiar evidențiază anumite proporționalități care se s tabilesc în
cadrul și între diferite fluxuri financiare;
– ratele de gestiune, măsoară eficiența cu care întreprinderea își utilizează activele de
care dispune;
– ratele privind managementul datoriei, explică în ce măsură întreprinderea este
finanțată prin credite;
– ratele de rentabilitate, măsoară eficacitatea echipei manageriale, așa cum rezultă ea din
veniturile obținute și din rentabilitatea investițiilor.

11
Există o gamă foarte largă de utilizatori ai informați ilor oferite de analiza pe baza
ratelor financiare în general și de profilul financiar al ramurii de activitate în special.
Existența acestor “radiografii financiare” poate fi considerată cel puțin la fel de
importantă în diagnosticul economico -financiar al întreprinderii, ca ș i analizele și
radiografiile din domeniul medical. Cu toate că analiza ratelor financiare oferă info rmații
utile asupra condițiilor financiare și operaționale dintr -o întreprindere, există, totuși,
probleme inerente și limite ale analizei pe baza acestora, care trebuie luate în considerare
cu toată atenția.
Metoda scorurilor (scoring) este o tehnică de analiză discriminantă. Acest demers
al analizei financiare există de câteva decenii și beneficiază de un interes deosebit din
partea teoreticienilor și practicienilor, grație studiilor efectuate de diverse organisme.
În literatura de specialitate, primele funcții scor au fost elaborate de economistul
american Altman în anul 1968 și de economiștii francezi Connan și Holder în anul 1978.
Inclusă de teoreticieni în “aplicațiile profesionale al e analizei financiare” sau de
practicieni în “alte metode de analiză financiară” , analiza discrimi nantă poate fi apreciată
ca o metodă care aparține etapei de maturizare a a nalizei economico -financiare ca
disciplină științifică.
Prefațată de “instituționalizarea” prezentării indica torilor economico -financiari pe
ramuri de activitate (Dun & Bradstreet, reprezintă prima ba ncă de indicatori din lume care
a fost înființa tă în anul 1931 în S.U.A.), funcția scor permite a precierea vulnerabilității
unei întreprinderi.
Scorul constituie o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea și
interpretarea riscului la care se expune investitorul (cre ditorul între prinderii), dar și
întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. Funcția scor se înscrie în intervenția
preventivă, având caracterul unui instrument de previzi une și se bazează pe elaborarea unei
judecăți de valoare combinând liniar un grup de rate fin anciare (sau variabile)
semnificative.
Indicatorii financiari incluși în modelele de pre vizionare a falimentului conțin
aproape toate ratele financiare relevante. Ele derivă din conc eptele de venituri, cheltuieli,
active, datorii, cash -flow și sunt construite pe baza con tului de rezultate, a situației
patrimoniului și a tabloului de cash -flow.
În prezent, dintre funcțiile scor utilizate se evide nțiază, ca fiind mai elaborată,
metoda Centralei Bilanțurilor din Banca Franței. Obiectivu l esențial al acestei metode îl
constituie stabilirea unei sinteze a principalelor aspecte ale ca pacității unei întreprinderi de

12
a face față falimentului prin utilizarea unei combinații de rate . Sistemului îi este asociată o
probabilitate de faliment, de n ormalitate sau de ri sc, aceasta neavând un character
determinist. El indică numai faptul că întreprinderea aparț ine unei anumite grupe din cele
trei precizate, cu un anumit grad de siguranță, pri n analogie cu altă categorie de
întreprinderi. Funcția elabor ată de Banca Franței ia în consider are o “baterie” de rate care
se referă la structura financiară, dinamica activității, rezultatul financiar și gestiunea
curentă, având aplicabilitate în cazul firmelor industriale plătitoare de impozit pe profit
care a u cca. 500 salariați.
Numeroși practicieni (bancheri, asiguratori, anal iști financiari) au cercetat și
dezvoltat și alte funcții decât cea elaborată de Banca Franței, însă informațiile de care au
beneficiat nu le -au permis, în toate cazurile, să r especte în to talitate condițiile de aplicare
ale acestei metode.
Metoda cercetărilor operaționale
Perfecționarea continuă a activității unei în treprinderi, necesită luarea în
considerare a unui număr mare de factori în momentul adoptării deciziilor.
Procesul de conducere are un caracter continu u și cuprinde toate laturile și
momentele activității umane. Conducerea poate fi definită, î n sens larg, ca fiind un process
de prelucrare a informației și de adoptare a celei m ai bune decizii în vederea realizării unu i
anumit scop. În cadrul acestui proces utilizarea metodelor matematice și a tehnicii
electronice de calcul își găsesc o aplicabilitate efectivă în studierea proceselor care au un
obiectiv precis, urmărind obținerea unor efecte optime cu minimum de cheltuială.
Cercetarea operațională reprezintă unul din capit olele matematice, care cuprinde
totalitatea metodelor științifice de analiză cantitativă a cel or mai variate activități umane
care au un scop bine de terminat. Rezultatul final al unei astfel de analize se prezintă sub
forma unei recomandări cu caracter practic pentru conducere a întreprinderii care se referă
la anumite obiective concrete și la o anumită perioadă de timp reală.
Varietatea pro blemelor studiate prin metodele cercetării operaționale este tot atât de
mare ca și cea a activităților societății umane, care pot fi grupate, astfel:
– probleme de alocare, care pot fi rezolvate cu ajutorul programării liniare (optimizarea
producției și org anizarea optimă a transporturilor);
– programarea activităților complexe, care presupune alegerea din ansamblul
programelor posibile a acelora care optimizează durata, costul sau pe amândouă.
Procedeele sunt cunoscute sub denumirea generală de metoda drumulu i critic (Pert,
Pergo, Pert/cost);

13
– probleme de așteptare care vizează minimizarea costurilor aferente atât așteptării
– consumatorilor cât și timpului neutilizat al stațiilor de servire, probleme care se
rezolvă potrivit “teoriei firelor de așteptare”;
– deciz ii secvențiale asupra unor sisteme a căror evoluție în timp este supusă unor
transformări care necesită o succesiune de decizii. Prin elaborarea unei succesiuni de
decizii optime se realizează programarea dinamică utilizată, în mod frecvent, în
controlul stocurilor reînnoite.
Utilizarea acestor tehnici în analiza activității e conomice a întreprinderilor își
dovedește actualitatea și importanța prin aceea că permit e stabilirea efectului optim al
acțiunii mai multor factori, între care există legături funcționale, asupra unui rezultat .