Capitolul 1 Catalina [624781]

1

CAPITOLUL 1. VIAȚA ȘI AUTENTICITATEA OPERELOR
LUI MIRCEA ELIADE
1.1.Familia, nașterea și debutul unui geniu
Mircea Eliade s -a născut la 28 Februarie 1907, la București, ca fiu al Ioanei și
ofițerului Gheorghe Eremia Eliade. Familia lui locuia în București din 1914, unde și luat o
casă, unde Eliade a trăit chiar și în adolescență. A frecventat Colegiul Spiru Haret unde devine
interesat de chimie, științele naturii și chiar de ocultism. Pe parcurs învăța și limbaitaliană și
engleză fiind fascinat de limba aceasta.
Între anii 1912 -1914 la Cernavodă, face clasa I primară: „În amintirile mele, timpul
acela se desfășoară în plin soare, între Dunăre și dealurile cărămizii calcinate, pe care creșteau
măceși și flori mărunte cu petale palide uscate.”(El iade, 1966 , 36)
Familia lui se mută apoi în București (1914 -1917) și este înscris la școala primară
Mântuleasa: „Era o clădire mare, robustă, străjuită de castani, cu o curte vastă în spate, în care
ne jucam în timpul recreațiilor.”(Eliade, 196 6, 36)
Premiat în fiecare an, este fascinat în primul rând de zoologie și istorie antică.
În perioada 1917 -1925 frecventează cursurile Colegiului Spiru Haret unde devine
interesat de chimie, științele naturii și chiar de ocultism . Totuși, în primul an de liceu rămâne
corigent la limba română, franceză și germană. “Voi ajunge un mare zoolog, un mare pianist,
un mare doctor, sau un inventator, sau un explorator, sau voi descifra o limbă moartă? Dar un
lucru era sigur, că nu voi fi niciodată premiant, că de -abia voi izbuti să trec dintr -o clasă într –
alta. În acele după -amiezi de vară, cu una din cele trei gramatic i în fața mea, ghicisem deja
ceea ce s -a dovedit mai târziu a fi o caracteristică a temperamentului meu: îmi era imposibil
să învăț ceva la comandă, așa cum învățase toată lumea, în conformitate cu programul
școlar. ”(Eliade, 1966 , 43)
În clasa a doua obține însă, cu ușurință, un 10 la română. Pe parcurs învăță și
limbaitaliană și engleză fiind fascinat de limba aceasta. În primăvara aceea începe să scrie
primele nuvele fantastice. “Descoperisem oina și, deși eram miop, ajunsesem repede mare
meșt er, mă apăram în careu mai bine ca mulți alții mai în vârstă decât mine și ținteam cu
mingea aproape fără greș.” (Eliade, 1966 , 43)
În 1921 apare primul lui articol, “Dușmanul viermelui de mătase ” în “Ziarul științelor
populare și al călătoriilor ”, nr.21 , semnat Eliade Gh.Mircea. “Când mi -am văzut nemele tipărit
– la sumar și din nou la sfârșitul articolului – inima a început să se zbată. De la chioșcul de

2
unde cumpărasem revista și până acasă mi s -a părut că toată lumea mă privește. Triumfător,
l-am arătat părinților. ”(Eliade, 196 6, 52)
În vara lui 1922, la Săcele, unul dintre cele “ șapte sate “ din apropierea Brașovului:
“Între miile de alte lucruri eram pasionat de entomologie. “ (Eliade, 1966 , 67)
În “Ziarul științelor populare și al călătoriilor ” apăreau, alături de Convorbiri
entomologice , o serie de schițe sub titlul general Din carnetul unui cercetaș : “ Nu cred că erau
bine scrise, dar pentru mine aveau o valoare sentimentală. Era un fel de roman romanțat al
excursiilor mele în Carpați, la mănă stirile din Prahova și Moldova, al călătoriilor din
Bucovina și Transilvania. ”(Eliade, 1966 , 67)
Alături de Jurnal începe un nou roman fantastic, plăsmuit pe “dimensiuni ciclopice” –
Memoriile unui soldat de plumb : “Era un roman de nesăbuite pr oporții, înglobând nu numai
istoria universală, ci întreaga istorie a cosmosului, de la începuturile galaxiei noastre la
alcătuirea Pământului, de la originea vieții până la apariția omului. “(Eliade, 1966 , 66)
Eliade își semnează lucrările și cu pseudonimele Silviu Nicoară sau M.Gheorghe.
După patru a ni scrie romanul autobiografic Romanul adolescentului miop . Fantezia și
imaginația lui impe cabilă surprind toată lumea .
Șase ani mai târziu, ajunge în Italia, unde îl cunoaște pe eroul lui, Giovanni Papini.
După trei luni, trimite o cerere de bursă pentru studii orientale în India. Primește un răspuns
chiar de la filo soful renumit indian, Dasgupta, care îl aștepta la Mădras. Cei doi aveau o
relație bună, îl învăț a despre India, spunându -i că î i va fi foarte greu să trăiască viața unui
indian. De la alimentație, comportament ș i îmbrăcăminte, Eliade dezvăluie că -l interesa și
sculptura în sine, nu numai latura filosofică, yoga -ul sau limba beng aleză.
În anul 1931, autorul se afla în portul Bombay așteptând ca vaporul să pornească.
Cabina o împărțea cu încă doi indieni, studenți. A trebuit să părăsească India împotriva
voinței lui, vrând ca după un an sau doi să se întoarcă.După tre i ani petrecuți în India totul i se
părea schimbat. Nu mai era tânărul care nu știa ce -l așteaptă în viață.
Mirosul aromat al junglei din Ceylon îl simți deja din vapor. Era fascinat de vegetația
bogată. Aceste prime zile în sudul Indiei erau deosebite. Ramachandra Gangadhar a fost
primul care i -a găzduid pe musafiri – prima găzduire indiană.
Primele impresii și descoperiri au fost scrise pe foi, după care trimise la ziarul
“Cuvântul ”. Erau la punct cu toate însemnările și descoperirile lui.Dar, acum, aceste lucruri
sunt ale trecutului, ale unui tânăr care trăia în timpul naivităților, nu știa bine li mba hinduistă
și nu pricepea frumusețea Indiei.
Călătoria lui a început la 20 Noiembrie, sfârșind la Calcutta în pensiunea lui Perris,
spre insistențele lui Dasgupta. Chiar dacă el ar fi preferat să stea in Bhoanipore, Dasgupta era

3
convins că n u va putea să se adapteze din prima la viața indiană. Camera era mare și o
împărțea cu fii doamnei Perris.
Autorul a început să se concentreze asupra sanscritei și filosofiei indiene. Acestea erau
principalele lui preocupări. Cam în trei – patru luni a învățat cât de cât limba. Profesorul
Dasgupta îi ținea cursurile în engleză, pentru a le înț elege mai bine. Într-o zi, Dasgupta l -a luat
pe Mircea cu maș ina lui , deoarec e sosise faimosul Maharajahul să -l vadă . El era interesat de
studiile lui de sanscrită și filosofie și i -a oferit o bursă de nouăzeci de rupii. Banii trimiși din
țară trebuia să- i ajungă pentru haine și călătorii. După doi ani, Maharajahul a murit, dar
băiatului i -a spus că va primi bursa în continuare cât timp stă în India pentr u studii. Din
păcate, după șase luni nu a mai putut trimite, din cauza datoriilor acumulate.
Pe punte totul era la fel, chiar dacă încetul cu încetul își aducea aminte tot mai mult de
Bhowanipore și de experiența lui indiană.
În iarna anului 1929, petrecea tot mai mult timp acasă la Dasgupta care îl ajuta la
gramatica sanscrită și urmărea progresele lui la yoga. Așa a început să -i cunoască familia: pe
doamna Dasgupta , cele două fete, Maitreyi și Chabu și băiatul lor. În acest ti mp, a avut
ocazia să viziteze India centrală ( Allahabad, Benares, Delhi etc.) . Începea să fie fascinat de
aceste orașe, de frumusețea lor și misterul lor. Era plin de culori, flori, totul fiind de o calitate
superioară.
În tot acest timp, nu a uitat să trimită articole la “ Cuvântul ”. Încă din prima călătorie
în India luase atâtea notițe că îi ajungeau pentru zece articole. Vorbise cu multă lume și afla
lucruri noi.Își petrecea cea mai mare parte cu scrierile lui, sau învăța filosofia. Într -o zi, ca să
se mai relaxeze, dl. Perris l -a dus cu el la Faridpur, unde din nefericire avuse o insolație. Cu
această excursie a putut să se rupă de rutina în care era cuprins de patru luni. A început să
frecventeze Globe Theatre , mergea să danseze, cunoștea lume nouă.
A început să scrie romanul Isabel ș i Apele Diavolului . Era vorba despre experiența lui
indiană. El se compară cu Doctorul , care a mers în India ca să studieze arta asiatică, chiar
dacă el nu credea în Diavol. Altă temă aflată în rom an este“ sterilitatea ”, tot un lucru
necunoscut de autor. V oia să inventeze ceva nou.
Articolul Când vine munsonul , are temă centrală ploaia torențială din Darjeeling,
ploaia care a speriat pe toată lumea. Acum stătea mai mult în casă din cauza ploilor. Spre
sfârș itul lui iunie s -a întors la Calcutta. Aici a regăsit căldura și vegetația bogată. Odată cu
terminarea rom anului, a înce put din nou să studieze indiana , zicând: ” Îmi redobândisem
libertatea ”.(Eliade, 2004 , 167 )

4
”Să ai norocul să lucrezi cu Dasgupta la douăzeci și două de ani! Ce n -aș fi dat eu să
mă aflu, la vârsta dumitale, lângă un asemenea om ”. Acestea erau cuvintele lui Tucci în
Bhowanipore.
Într-o zi, Dasgupta l -a luat la Shantiniketan pentru a -i face cu noștință cu Rabindranath
Tagore iar prozatorul afirma:
”A fost una din experiențele hotărâtoare ale acelui an ”. (Eliade, 2004 , 167 )
Jumătate dintr e femei erau îndrăgostite de el după cum reiese din fragmentul următor:
”Un întreg ceremonial însoțea aparițiile lui la masă, pe terasă, în grădină. Prezența lui Tagore
era charismatică. Îi recunoșteai geniul în felul lui de a trăi”.
(Eliade, 2004 , 177 )
Dasgupta îi vorbise de posibilitatea de a locui cu el în Bhowanipore.Era o veste
neașteptată, dar o hotărâre nu s -a luat încă. În toamna aceea, pensiunea se schimbase la fel și
oamenii din ea. Acum avea un prieten, Frank, care i -a cerut un împrumut, după care nu l-a
mai văzut nimeni. La sfârșitul toamnei un lucru era sigur: se va muta în Bhowanipore pentru a
învăța limba mai bine. Pe data de doi Ianuarie 1930 așa a și fost. În Martie, s -a întors pentru
câteva zile (cum a prezis Perris), dar ” fără voia mea… ”.(Eliade, 20 04, 177 )
Mircea Eliade a studiat și yoga, ceea ce l -a ajutat mai mult să înțeleaga prin experiența
lui personală (prin corpul lui) ce înseamnă cu adevărat yoga și la ce este bună . Chiar și
maestrul lui, Dasgupta zicea:
”Pentru voi, europenii, a practica yoga este și mai greu decât pentru noi, hindușii .”
(Eliade, 1990 , 53)
A început să învețe sanscrita, ceea ce c onsta în învățarea limbii, douăspre zece ore pe zi
cu o carte de gramatică și nu dictionar sau un text. Odată cu învățarea ei, el putea să citească
sau să traducă cărți, dar nu numai folosofice. Pe el îl interesa mai mult yoga și Tantra. Pentru
el a învăța o limba înseamnă a comunica și a citi uneori despre cultura, cărți noi, pe care vroia
să le înțeleagă .
Eliade scria d espre yoga tantra : ”Ceea ce mi se părea original ” și că ” Exista o tradiție
întreagă care accepta viața și trupul ”. (Eliade, 2004 , 178 )
O dată întors în București, după trei ani, și -a dat doctoratul din filosofia gândirii cu o
teză despre yoga. A fost chiar asistent universitar, predând istoria religiilor. În timpul acesta a
scris romanul Maitreyi care a devenit foarte popular, fiind bazat pe experiența lui din India.
Se stabilește la Paris unde va preda la Școala de Înalte Studii, d upă care și la alte
universități mari. În anul 1956 a primit titlul de profesor universitar în Chicago continuându -și
și scrierile literare. Cea mai mare operă pe care a scris-o este Istoria cr edințelor și ideilor
religioas care îl va marca și îl va desemn a ca savantul secolului XX.

5
Mircea Eliade este foarte mult preocupat de existența oamen ilor și a trăirilor
personale. Întoarcerea în rai și Huliganii sunt romane care abordează existența și realitatea.
Filoso fia lui personală se găsesc în La țigănci și “Noaptea de z ânziene .
A scris peste 40 de studii științifice, 20 de romane, mici povestiri și nuvele. Operele
lui sunt traduse în mai multe limbi. El moare în data de 22 Aprilie, 1986 la Chicago, având
vârsta de 79 de ani.
A avut și o mare iubire în viața lui: pe Maitreyi. Ea s -a născut la 10 Septembrie 1914.
Este poetă și a scr is mai multe volume de poeme : Răsăritul , Rabindranath la Mougpu (dedicat
mentorului ei Tagore). Scrie romanul ei autobiografic Dragostea nu moare , Mir cea Eliade
fiind protagonistul cărții. Ea a murit la vârsta de 76 de ani.
Din afirmațiile literatei Dana Ciobanu, aflăm că cei doi au trăit o iubire specială. Și
din romanul lui Eliade aflăm că el, la început, nu a fost atras de indiancă pe care o considera
chiar urâtă . Dar, misterul iubirii lor l -a copleșit, fiind fascinat de spiritualitatea și farmecul lui
Maitreyi. Cei doi au început să comunice prin faptul că au învățat împreună limba franceză și
bengaleză.
El a fost hotărât să renunțe la orice pentru a se căsători cu tânăra de 16 ani. Chiar i -a
scris mamei lui o scrisoare unde îi cere permisiunea de a se căsători cu fata visurilor lui. A
vrut să se co nvertească la hinduism, dar i -a fost refuzat când a cerut familieiei să accepte
căsătoria cu Maitreyi. Cei doi se întâlneau pe ascuns până când și profes orul Dasgupta a aflat
de relația lor, i-a cerut să părăsească casa lu i în momentul acela. Acesta i -a spus :
“Te rog s ă nu mai intri în casa mea, nici să încerci să vezi sau să scrii vreunui membru al
familie mele ”.
(Eliade, 1986 , p.141 )
După ac est incident, Mircea Eliade s -a întors în țară, în anul 1 932, iar doi ani mai
tărziu s -a căsătorit cu Mina Mareș care va muri foarte tânără .
Editura Culturii Naționale a anunțat un concurs cu un premiu de 20 de mii de lei pentru
cel mai bu n roman. Așa, Mircea Eliade s -a apucat de treabă, construind romanul Maitreyi .
Experiența unică trăită în India, i-a dat puterea de a transcri e pe hârtie dragostea din tre el și
indiancă, păstrându -și așa d ragostea. A avut chiar și dov ezi și documente pentru aceasta :
scrisorile trimise într e ei, scrisorile trimise de profe sor, fotografii vechi, chiar fl ori uscate și
cel mai important : jurnalul lui intim.
În anul 1935, Mircea scria multe articole în ziarul Buna vestire , apropiindu -se de
Mișcarea Legionară, fiind chiar pasionat de aceasta.
Și-a terminat mandatul diplomatic la Londra și Lisabona; a obținut chiar un loc de
muncă la Universitate a Sorbona din Paris. Acolo, s -a îndrăgostit di n nou, de Cristina Cotescu,
căsătorindu -se cu ea.

6
În anul 1957 s -a muta î n Chicago, unde după 16 ani s -a întâmplat ceva miraculos :
Maitreyi, dragostea lui juvenilă, a venit în vizită din India. Cei doi au avut emoții foarte mari,
revederea dup ă 40 de ani fiind de nedescris. Ea a aflat despre romanul care îi poartă numele,
fiind puțin chiar revoltată de acest lucru.
Maitreyi a fost și în București pentru a -i vizita pe mama și pe sor a lui Mircea Eliade,
dăruindu -le câte un exemplar di n romanul ei autobiografic Dragostea nu moare . În roman,
aflăm tradiția ei, sentimentele ei față de Mircea care nu au încetat niciodată.
Mircea Eliade a primit cetățenia americană în anul 1966, dar, înainte a fost numit
profesor de istoria relig iilor la Universitatea Loyla din Chicago unde a devenit chiar titular de
catedră. El a pus accent pe conceptul de spațiu și timp sacru, religi ile în diferite culturi.
Timpul sacru a fost pentru el centrul universului, omul fiind dirijat de subconștient secret care
avea legătură cu simbolurile religioase.
Marele autor s -a stins din viață în data de 22 Aprilie 1986, la vârsta de 79 de ani, la
Chicago, unde a fost înmormântat în Oakwood.
1.2.Experiența lui Mircea Eliade în Himalaya
Odată cu mutarea lui în Bhowanipore a avut prilejul de a cunoaște cu adevărat India.
A trebuit să se adapteze la obiceiurile lor, de exmplu mâncatul cu mâna (folosind doar
degetele) pe jos. Vizitele l a temple, monumente, orașe, l -au făcut să se simtă ca la el acasă. Îi
plăcea totul: peisajele, mâncarea si îmbrăcămintea. Romanul Lumina ce se stinge a fost
redactat în India de către el. Aici a început să se împrietenească cu Maitreyi, fiica lui
Dasgupta. Traduceau poemele lui Tagore împreună. Făcea deja parte din familia lui, de parcă
era copilul lui adoptiv.
Într-o zi ” mâinile noastre s -au întâlnit…și nu le – am mai putut decleșta ” – a fost
prima atingere dintre cei doi, îndrăgostindu -se unul de altul. Dar, pe dat a de 1 8 Septembrie,
Maitreyi i -a trimis un bilet în care l -a anunțat că părinții ei aflaseră tot și a fost obligată să
spună totul. Ch iar în ziua aceea, Dasgupta l -a informat că din cauza problemelor de sănătate
nu-l mai poate găzdui la el. A trebuit să plece î n ziua aceea. De atunci, nu i -a mai v ăzut pe
nici unul. Maitreyi l -a mai telefonat, dar și conversația a fost întreruptă…
La familia Perris toată lumea se prefăcea că nu înțelegeau ce se petrece. Mircea Eliade
trebuia să ” mă facă să uit Bhowanipore ”. (Eliade, 2004 , 180 )
Chiar el mărturisește: ”Sufeream cumplit. Sufeream cu atât mai mult cu cât întelesem
că, odată cu Maitreyi, pierdusem India întreagă. Tot ce mi se întâmplase pornise din dorința
mea de a mă identifica cu India, de a deveni un adevărat indian”. (Eliade, 2004 , 180 )

7
Neputând să -și găsească locul, a vizitat Delhi (Hardwar), K ankhal și Rishikesh. Aici,
l-a cunos cut pe Swami Shivananda, ce i -a dat dreptul de a sta în ashram, cunoscând regulile
lui.
În aceste săptămâni, autorul a înțeles cauza rupturii relației lui cu Dasgupta. Totul i se
părea un labirint și trebuia să se regăsească, treptat, cu ajutorul meditațiilor și al practicelor
yoga iar acum cu ajutorul lui Shivananda. De Crăciun , era t otal schimba t, trecut peste
întâmplari. S -a concentrat mult asupra doctoratului , yoga și învăța despre India. Dar
”Mai târziu sau mai curând, m -aș fi tr ezit din ”experiența mea indian ă”, și mi-ar fi fost greu să
mă reîntorc, pentru că n-aș mai fi avut douăzeci și trei de ani ”.
(Eliade, 2004 , 181 )
Voia să -și caute o casă, o lume unde limba română era dom inantă pentru creația lui.
Și-a luat hainele europenești și a luat primul tren spre Delhi și în trei zile a ajuns în Calcutta
pe strada 82 , Ripon Street.
”De data aceasta, nu mai încercam să devin un altul, imitând un model indian, ci mă lăsasem
atras de misterul atâtor aspecte abscure sau neglijente ale culturii indiene ”
(Eliade, 2004 , 181 ).
Voia să cunoască partea pe care a neglijat -o până acuma, așa că a încercat să scrie o
istorie comparativă cu yoga, dar pentru asta trebuia să învețe puțin chineza, tibetana, deoarece
bengaleza nu era de ajuns. Cu acestea, el
”regăsea pretutindeni religiozitatea cosmică al simbolului și al icoanei, respectul religios al
pământului și al vieții, credința că sacrul se manifestă direct prin misterul fecundității și
reînnoirii cosmice”.
(Eliade, 2004 , 182 )
A început să înțeleagă rolul icoan elor, ce simbolizau ele, lumea bună care nu era
pierdută. Așa a înțeles și structura culturii românești.
Ultimele luni petrecute la Calcutta au fost cele mai frumoase, dar și triste. Autorul
simțea că nu o să se mai reîntoarcă…Ajuns acasă, totul i se părea străin, rece . A trebuit să se
reîntoarcă la limba română și să trăiască cu amintirile lui din India magică.
1.3.”Cele trei lecții ale Indiei”
La vârsta de douăzeci și doi de ani Mircea Eliade a ajuns în India. El este de părere că
India l -a format din trei puncte de vedere :
1) Descoperirea unei existențe filosofice, spiritul ind ian. Yoga ca și spirit, precum ș i
gândirea ca filosofie. A descoperit această lume a necunoscutului, unde puteai să te bucuri de
viață.
2) A doua descoperire este importanța sim bolului Lingam. Lingamul este un falus de
piatră care era simbolul vieții și al creativității. Mircea Eliade a început să pună valoare pe
viața spirituală, religioasă a unei culture tradiționale.

8
3) Ultima descoperire este descoperirea omului neolitic . (Eliade, 1990 , 38)
Aici descoperă rădăcinile profunde ale civilizației neolitice, având ca bază agricultura,
ciclul de viață, moartea si învierea. În India, el a descoperit religiozitatea cosmică , adică
prezența sacrului în obiecte sau lucrui din natu ră. Această religie, numită și păgânism este
destul de cr iticată. Dar el a trăit aceste experiențe, a fost înconjurat de oameni care se bazau
pe religia lor. Pentru prima dată, viața unui om a fost comparată cu viața unei plante,
pământul era asociat cu femeia, omu l a priceput ideea de naștere -moarte -renaștere. La ei
agricultura era asociată cu sacralitatea. Toate ființele naturii sunt importante, fiecare îșiare
rostul ei.
1.4. Arta poetică indiană
Experiența lui Mircea Eliade se găseste atât în texte, dar și în romanele Nopți la
Serampore , Maitreyi , și Isabel ș i apele Diavolului atât în limba română cât și în limba
franceză. Aceste cărți au fost scrise în timpul sanscrite i lui. Mircea Eliade spune că v oia să
pătrundă în lumea magică, a viselor și de aceea a scris romanul autobiografic.
În Nopți la Sera mpore , avem niște oameni care trăiesc o experiență neobișnuită,
retrăiesc un timp care a trecut. Eliade mărturisește că el crede în aceste ieșiri din timp și ieșiri
din spațiu . Toate acestea au legătură cu yoga și că nu totul este fantastic, există și adev ărul
camuflat de autor. Este de părere că se poate întâmpla și chiar noi să credem că a fost reală.
Autorul nu ne dă totul din prima, pierzându -ne puțin, neștiind dacă ceea ce povestește este
adevărat sau nu.
În schimb, în Maitreyi nu există f antasticul, fiind un roman autobiografic. Interesul
pentru ta ntrism și arta indiană face ca Maitreyi să fie și mai complexă. Arta indiană, una
tradițională are niște semnificații simbolice. La ei, artistul nu exprima lucrurile din punct de
vedere personal, ci împărțea cu toată lumea valoarea artistică ce exprima lucrul acela. Chiar și
Mircea Eliade era fascinat de muzică, pictură, templele acelei culturi, da r și de literatura
indiană. I -a plăcut foarte mult scriitorul R abindranath Tagore, cu care s -a și înt âlnit de câteva
ori (Dasgupta le -a făcut cunoștință).
Mircea Eliade lua notițe după fiecare întâlnire cu el, nota tot ce se spunea de spre el.
Admira la el faptul că reu șea să combine calități, virtuți și toate posibilitățile umane existente.
Între Tagore și cultura bengaleză exista o legătură foarte strânsă , observând u-se acest lucru
chiar și în operele sale.
Sentimentul de jenă din ” Maitreyi ” este adevărat, acest fapt este justificat deoarece el
era alb și se rușina de acasta . Mirce a Eliade a fost cucerit de India, atât cu inima cât și cu
spiritul.

9
Operele lui Mircea Eliade sunt opere a le autencitit ății numindu -le chiar el: ”O mare
creație epică reflectează în bună parte și mijloacele de cunoaștere ale epocii, sensul vieții și
valoarea omului, cunoștințele științifice și filosofice.” Literatura eliadescă se împarte în trei
părți: epicul pur , proza fantastică (cea mai dezvoltată) , fantasticul în lumea cotidiană
Epicul pur este partea care ne interesează pe noi. Aceasta pune în centru un personaj
care vrea cu orice preț să se cunoasă pe sine prin experiețele trăite. (Maitreyi , Nuntă în cer . )
1.5. Romanul Maitreyi
Critica literară a considerat Maitreyi drept cea mai bună scriere în proză a lui Mircea
Eliade. Romanul, redactat în ianuarie -februarie 1933, este redus ca dimensiune. Dacă ne
gândim că autorul pledase în favoarea epicei pure, am fi tentați să credem că forța lui vine din
farmecul și fl uența povestirii. Maitreyi este într -adevăr o poveste de dragoste, relatată cursiv
cu o dezvoltare firească, dar mijloacele scriitorului sunt departe de ceea ce se numește de
obicei narațiune pură.
O operă literară, nu numai din genul prozei a re ca mișcare primă un sentiment sau un
complex de trăiri. În orice caz opera poate fi redusă la un sentiment. La începutul povestirii
sale Eliade scrie:
“și dacă sufăr oarecum începând această povestire, e tocmai pentru că nu știu cum să evoc
figura e i (a Maitre yiei), de atunci și nu pot trăi aievea mirarea mea, nesiguranța și tulburarea
celor dintâi întâlniri ”.
Autorul își pune prin urmare probleme de tehnică: cum sunt învinse dificultățile și
cum se co nstituie această monografie a mirării, a “turbură rii”?
Deci Mircea Eliade face arheologie sentimentală, dar ce mijloace are la dispoziție?
Allan, “continentalul ” aflat la Calcutta, locuise un timp în casa inginerului Narend ra Sen, tatăl
ciudatei tinere. Tot ce gândise tânărul în legătură cu Maitreyi nu putuse fi trecut în jurnalul pe
care îl ținuse. Însemnările din carnete erau în orice caz departe de adevărul acelor clipe unice.
Tulburarea trebuia căutată și dezgropată di n memorie. Literar vorbind , procedeul cercetării
straturilor amintirii este productive . În memoria eroului cel mai mult decât în pagina de jurnal,
chipul fetei e atras în tușe puternice:
“Maitreyi mi s -a părut atunci mult mai frumosasă în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci
albi cusuți în argint, cu șalul asemenea cireșelor galbene, cu buclele ei prea negre, cu ochii ei
prea mari, buzele ei prea roșii creau parcă o viață mai puțin umană în acest trup înfășurat și
totuși transparent, care trăie, s -ar fi spus prin miracol, nu prin biologie. O priveam cu oarecare
curiozitate, căci nu izbuteam să înțeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mișcările ei moi, de
mătase, în zâmbetul timid, preliminar de panică și mai ales în glasul ei atât de sc himbat în
fiecare clipă, cu glas care parcă ar fi descoperit atunci anumite sunete. ”
Romanul este încă din start plin de “capcane ” tehnice, însă marea reușită a scriitorului
vine de acolo că, în ciuda analizei e seistice, “învingătoare ” este în fiecare capitol povestirea.

10
Primele elemente de atmosferă: Lucian Metz, “ziarist incult și impertinent ”, însă cu “mult
talent și multă perspicacitate ”, vrea să scrie o carte despre India. La demersuri le reportericești
ale ziaristului asistă Allan, aflând astfel obiceiuri din casa inginerului, aspect în leg ătură cu
vestimentația indiană, dar firește că cel mai mult îl interesează eroi na, plasată din primele
pagini din zona emoției, spaimei și “turburării ”. Tânărul european dimpotrivă duce o viață
lejeră, merge la dancinguri , se sărută cu toate fetele și are ambiția să le iubească, o dragoste de
retina , făcută fără nici o tresărire, ca un sport ….Maitreyi are, de la început, datele unei finite
de excepție, imaginea ei nu e înfățișată prin acumulare; tânăra brună e fascinantă din capul
locului și tot cortegiul de “tertipuri ” literare are în speță funcțiunea dezvoltării misterului și
mai puțin a constituirii lui. Mici întâmplări punctează apropierea eroului de incomparabilul
mister: mutarea lui Allan de la Tamluk pe linia Lumding -Sadya, un schimd de priviri prin
parbriz către tânărul ce ținea o fată pe genunchi și “mica barbară ” transfigurată ….
Povestea este elaborată treptat și, am spune democratic, cu cărțile pe masă: autorul își
mărturisește intențiile, ezitările. Ambiția lui Eliade, în Maitreyi , e aceea de a oferi asupra
Indiei o imagine de adâncime, o Indie cu morala ei statornică și cu ideile ei ferme despre
frumos. În imaginile de “pregătire ” se simte în ciuda procedeelor eseistice, că autorul a găsit
“tonul ” potrivit, că ci stăpânește la perfecț ie materialul. Autoportretizarea e firească în notarea
reacțiilor oamenilor slujește acea suită de nuanțe menită să realizeze un crescendo pe care -l
putem compara cu dezvoltarea unei teme musicale .
Întreaga narațiune are structură de “sonată ”. În suma de elemente adiționale intră mai
întâi: îmbolnăvirea de malaria a tânărului, internarea în spitalul de medicină tropicală , teama
că nu se va mai face bine, vizitele la spital ale inginer ului Narandra Sen, însoțit de Maitreyi.
Povestea alunecă printer “pericole ”(îmbolnăvirea), situații jenante ( vizitat de inginer și fiică,
Allan își face problem e: e slăbit, nebărbierit).
Timpul povestirii este alternat din loc în loc , ceea ce asigură construcției un firesc
aparte, o notă de realitate. Prozatorul se “războiește ” cu carnetul, cu î nsemnările mereu
nesatisfăcătoare și apelul la memorie apar e ca singura soluție salvatoare.
Tempo -ul narațiunii se precipită odată cu mutare a lui Allan în casa inginerului, la
Bhowa nipore. Europeanul poartă cască colonial și se salută cu indienii ducând palmele la
frunte. Proza aceasta a lui Eliade este departe de comport amentism, deși firul narativ este
foarte ductil. În analiză stă interesul artistic major: în autoscrutarea eroului și în încercarea lui
de a se lămuri în privința sufletului Maitreyei. Toată emoția vine dinspre “barbara ” de
șaisprezece ani care se poartă ca o eroină dostoievskiană. Instabilitatea de comportament a
fetei naște un mister deosebit, volatil , temător, pe care literatur a noastră nu -l mai cunoscuse,
cel puțin în această formula .

11
Maitreyi trece de la o i mpresie la alta, este incoerentă, de o ciudățenie surprinsă în
rânduri de mâna prozatorului. Îl întreabă pe erou:
“ De ce mai e po ștă dacă nu primesc scrisori de la oamenii pe care nu -i văd? ”
Fata este de o sinceritate dezarmantă iar afirmația: “Sunteți atât de frumoși voi. Și eu
aș vrea să fiu alba, nu se poate, n u-i așa? ” sugerează instabilitatea vârstei fetei,
imposibilitatea de a se fixa în atitudini.
Allan încearcă să cunoască sufletul fetei și a lui Chabu, sora ei, face îns emnări în
jurnal, discută cu Sen despre obiceiurile fetelor indiene iar purtarea lui nu se desfășoară pe
linie dreaptă. Are și el ezitări și este contradictoriu ca de exemplu când află că Maitreyi scrie
versuri se simte ușor dezgustat (mentalitate de European ). Fata îi spune că gândește că are
gândire filosofică și că versurile ei sunt appreciate de însuși Robi T hakkur (Tagore) . Faptul că
ea este socotită în families au chiar dincolo de cercul familiei a fi genială, îl scârbește pe
tânăr. Rezultă de aici că eroina nu este idealizată, strălucirea ei fiind ușor umbrită de autor.
Întreaga miză de emoție o dă, în plan artistic, posibilitatea declanșării unui amor
puternic între cei doi eroi, între un alb plin de foc și o barbară de un farmec straniu iar
apropierea dintre cei doi planează ca un pericol . Gradarea emoției este realizată cu o tehnică
excelentă, surprinzătoare pentru tânărul sc riitor care avea doar 26 de ani.
Allan începe să învețe bengaleza cu Maitreyi, dându -I la rândul său lecții de limbă
franceză. Au discuții prețioase despre poezie ( Swinburne, Valery), își compun dedicații pe
cartea lui Lucien Metz (“Priete nei me le Maitreyi Devi, de la un elev și profe sor”). Sunt
pagini și scurte capitol de tatonare, în care , paralel cu apropierea tinerilor , Allan se
autoanalizează, încearcă să înțeleagă s e se întâmplă cu el, retrăiește momente trecute. Se
gândește la posibilitatea căsătoriei, deși fetei îi dă de înțe les că nu are această intenție. Jocurile
din bibliotecă, discuțiile despr e religii, îmbrățișările, dau de înțeles că fata pune preț pe
prietenie în tot acest ceremonial. Forța emoționantă o dă orice atingere carnală, eterică,
arzătoare. Din simpla, ritual a atingere a p ulpelor, sunt scoase efecte nebănuite iar răceala fetei
la sărutul lui înfocat sunt redate foarte sugestiv de autor alături de febra iubirii surprinsă în
cele mai bune pagini ale romanului. Nimic nu este impur, nimic nu este lubric iar eroii se
comport în suferințele iubirii ca umiliții lui Dostoievski: strives c lacrimi în ochi, tremură și își
mușcă pumnii, pronunță jurăminte sfâșietoare, simt răcoare pe șira spinării. Asemenea prozei
scriitorului rus, scenele tragice se desfășoară într -un s pațiu relative mic: se trece dintr -o
camera în alta, se fac legăminte pe o scară interioară, tinerii îndrăgostiți sunt spionați prin
geam. Micile evenimente ( strângerea pulpelor, atingerea sânilor, mângâierea brațului) sunt
interpretate la n ivel de traumatisme. Prozatorul pregătește totul cu grijă iar senzația de

12
authentic este atât de puternică încât se poate interpreta că este vorba de relatarea unei
întâmplări curente învăluită în subtilitate.
Finalul romanului, preap arat cu mult ă finețe, amplifică tensiunea: totul este cuprins
parcă de o ciudată prevestire, rece ca un frig. Părinții fetei, care la început încurajau cu
însuflețire idila, fac acum totul pentru a -i pune capăt. Iubirea se apără în aceste condiții, cu o
forță pe care numai pasiunea tinereții o poate propulsa. Sufletul Maitreyei se dezvăluie cu
sinceritate iar tânărul este pus în fața unor sentimente nebănuite.
Scrierea romanului Maitreyi a încep ut din conștiinț a autorului care se confesează ,
pornind de la conștiința lui . Această scriere are un caracter indirect al relatării faptelor,
deoarece el este cel care decide dacă păstrează sa u nu unele elemente, întâmplări sau
personaje. Și prin faptul că el a adăugat unele comentarii, precizări, demonstrează
autencititatea romanului lui. ” Și este cu atât mai sigur roman, cu cât ecel care își înseamnă
întâmplarile ”.(Glodeanu, 1996 , 131 )
Prin intermediul jurnalului, personajele și întâmplările sunt elementele ce transformă o
simplă povestire într – un roman.
Mircea Eliade introduce unele teme și motive no i pe care romanul românesc nu le -a
avut până acum . El este de părere că : ” Orice întâmplare în viață, poate constitui un roman ”,
nu numai o carte unde se descrie o meserie ci și o carte în care sunt descrise găndurile sau
viața unui om. Deci : ” Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit, sau ar putea
fi trăit ”. (Glodeanu, 1996 , 135 )
Jurnalul intim va intra în moda literaturii abia în secolul XX. Se poate chiar spune că
este un fel de roman. Aici nu contează așa de mult adăugarea unor elemente fictive sau
invenția lor, ci mai degrabă experiența personală, aș a cum spune Gheorghe Glodeanu : dicteul
automat al gândirii, ceea ce este mult mai autentic.
Inevitabil ș i romanul Maitreyi are această formă. Poetul porn ește de la datele lui
personale , alegând lucrurile cele mai autentice și ver idice. Experienț a această indiană,
folosindu -se de jurnalul lui, transformă naraț iunea într -un roman indirect . Deoarece
autencititatea este pentru Mircea Eliade ceva foarte important, nu schimbă doar câteva nume
sau profesii ale lui Marendra Sen, pe când n umele Maitreyi și Chabu sunt adevărate. Chiar el
dezvăluie : ” Adesea transcriam pagini întregi din Jurnal ”.(Glodeanu, 1996 , 135 )
Iubirea dintre Maitreyi și Allan, este ca un pretext pentru a pătrunde în lumea exotică,
Allan încearcând să desci freze spiritualitatea indian ă. Dragostea absolută pe care și-o dorește
Allan, seamănă foarte mult cu protagoniștii lui Camil Petrescu. Dar, aici avem ș i altă
perspctivă, cea a lui Maitreyi Devi care a scris ș i ea romanul Drago stea nu moare , oferindu –
ne și versiunea ei.

13
Maitreyi nu este doar un roman aflat între două culturi : cea europeană și cea indiană.
El oferă romanul scrierii unui roman , jurnalul lui fiind ca un proces -verbal ” dacă n – aș avea
jurnalu l, nu mi -aș aminti nimic din acea vreme ”.(Glodeanu, 1996 ,136)
Nicolae Mano lescu observă că Allan are o perspectivă contemporană ș i una ulterioară ,
ceva nou în literatura romană. Cea din perioada când era cu Maitreyi, încă neștiind sfârșitul,
dar când rescrie acesta prin forma unui roman, cunoaște deja sfârșitul.
Eugen Simion consideră : ”un roman viu, substanțial , cu o deschidere nouă spre
problematica omului modern ”, ”un spirit nou de a gândi destinul omului în secolul al XX –
lea ”. (Simion, 2001 , 48)
1.6. Romanul autobiografic și specificul lui
Alexandru Piru consideră că Maitreyi este ” cel mai izbutit roman de dragostea exotic
românesc ”.
După cum știm, naratorul, Allan are un jurnal în care își face însemnările sau
descrierile lui pe care mai târziu le recitește, spunând că : ” Maitreyi n -a fost o clipă excitată,
cum credeam eu; o tulbura numai atitidinea mea; ea voia să se joace ”. (Simion, 2001 , 48)
Eugen Simion identifică trei n ivele temporale ale romanului: p rimul este jurnalul
naratorului care trece printr -o experi ență unică ; scrierile lui după aceste întâmplări cu mici
completări sau chiar înlocuiri ; confesiunile naratorului după în cheierea acestei povești de
iubire . Nu e ste o tehnică amplă, acesta conferind și un sentiment al autencitității. Putem să
spunem că este o biografie a autorului din care nu lipsește fantezia. Romanul începe cu
propoziț ia: ”Am șovăit atâta în faț a acestui c aiet, pentru că n -am izbutit ” arătând instabilitatea
lui față de aceste însemnări, dar, așa va fi totul mult mai misterios. (Simion, 2001 , 50)
Tânărul european este vrăjit de fiica inginerului Narendra Sen, o fată exotică, o
adolescentă care va provoca toată tragedia. Pe lângă povestea de dragoste a celor doi, avem un
roman care ne reprezintă niște tradiții specifice, într -o anumită atmosferă.
La C alcutta trăie sc trei comunități : cea autohtonă unde tradiția domină, comunitatea
albă care imită civilizația engleză și comunitatea eurasiatică care imită civilizația europeană.
Harold, partenerul sau este cel care reprezintă în roman, lumea cea modernă, pe când Allan
cea hinduisă. Chiar dacă gândește așa, nu prea este acceptat de Narendra Sen când dorește să
se convertească la hinduism.
Personajul feminin, Maitrey i, are 17 ani și, în ciuda vârstei fragede, trezește o pasiune
și senzualitate impresionantă î n Allan. Ea a mai fost îndrăgostită, de un pom, lucru pe care
Allan nu înțelege, spunând că : ” Asta nu e dragoste ”. (Eliade, 1986 , p.16 )
Maitreyi îl contrazice, explicându -i : ”Ba da, e dragoste – explică Maitrey i – și
Chabu iubește acum pomul ei”. ”Și când mă mânâia el, cu frunzele pe obraz… ”, ”Și nu

14
puteam sta în pat dacă nu mi se aduceau în fiecare zi ramuri proaspete din pomul meu Șapte
Frunze ”.(Eliade, 1986 , p.80 )
Descrierea ei detaliată dovedește spiritl ei asiatic ș i legătura ei cu natura. Maitrey i
după, a fost îndrăgostită de Tag ore (modelu ei poetic) căruia i -a jurat iubire eternă, de aceea îl
refuză la început pe Allan, deschizându – se tot mai mult cu trecerea timpului.
Dragostea celor doi este plină de s emne și s imboluri ale lumii lui Maitreyi : atingerea
piciorului înseamnă o promisiune, coronița de iasomie înseamnă logodnă, care va înconjura
întregul cosmos, luând parte întreaga natură la jurământul celor doi :
”Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca
iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi
trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mie drag cu voia mea, și tot răul, dacă
va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră -mi, căci eu l -am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți,
maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește -mă să -l
iubesc totdeauna, bucurie necunoscută l ui să -i aduc, viață de rod și de joc să -i dau. Să fie viața noastră
ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon -ului.
Ploaie să fie sărutul nostru.Și cum tu niciodată nu obosești maica mea, tot astfel să nu obosească inima
mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l -a născut departe, și tu, maică, mi l -ai adus
aproape”. (Eliade, 1986 , p.82 )

Toate detaliile despre lumea misterioasă sunt descrise foarte precis și senzațional.
Evident că cea mai bine reprezentată temă este cea a incompatibiliății dintre sentiment
și datorie. Sentimentul ne este bine cunoscut, pe când datoria are legătură cu tradiția din
Calcutta și mentalitatea oamenilor de acolo.
Iubirea magică se termină din cauza neatenției lui Chabu , Allan fiind alungat și
Maitrey i este aspru pedepsită. Cei doi nu mai au nici o legătură, lui Allan fiindu -i foarte greu
să se întoarcă la viața anterioară. Chiar dacă ea îi dă semne, el nu mai dorește să aibă legătur ă
cu ei. Află mai târziu că s -a dat unui vânzător de fructe, romanul având un final deschis.
Romanul ne prezintă și un nou mod de a gândi , al omului din secolul al XX -lea pe
lângă elementele exotice. Allan, fiind un intelectual, are multe ide i, el trăiește aces te
experiențe descoperind pe cont propriu o altă lume în afara Europei.
Senz ualitatea orienta lă este ceva nou în roman, oferind o notă diferită . Mentalitatea,
misticul, atingerea lor , discuțiile despre Shakespeare , James Joy ce dezvăluie o senzualitate
rafinată dar și nouă pentru romanul de dr agoste.
Această experiență era necunoscută lui Allan și de aceea probabil este o capodoperă,
cum formulează Bachelard : ” O mitologie a seducției ”.

15
Bibliografie

1. Eliade Mircea, Amintiri, I, Mansarda , Madrid, Colecția Destin, 1966
2. Eliade Mircea, Memorii (1907 -1960) , Editura Humanitas, București, 2004
3. Eliade Mircea, Maitreyi, Editura Minerva, Bucure ști, 1986
4. Eliade Mircea, Încercarea labirintului, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1990
5. Glodeanu Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mirrcea Eliade,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1996
6. Simion Eugen, Spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, 2001
7. Maitreyi Devi, Dragostea nu moare, Editura Amaltea, București, 1999