CAPITOLUL 1. C ONCEPTE DE BAZĂ ALE ANALIZEI INFL AȚIEI [608037]

1
CAPITOLUL 1. C ONCEPTE DE BAZĂ ALE ANALIZEI INFL AȚIEI

Inflația reprezintă pr ocesul d e creștere a nivelului g eneral al prețurilor de consum și
totodată m ecanismul c are varietăți multipl e de lungă dur ată, g eneralizând cauzele
permanenței sale și exprimând cea mai mare parte a prețurilor.

1.1. INFL AȚIA CONTEMPORANĂ – GENEZĂ ȘI N ATURĂ
Fenomenul d enumit infl ație constitui e o problemă c omplexă d e analiză
macroeconomică și un a dintr e cele mai imp ortante forme ale dezechilibrului economico-
social. Termenul d e inflație a început să fi e frecvent utiliz at în rândul oamenilor de știință
și al oamenilor de afaceri (b ancheri), abia pe la sfârșitul s ecolului al XIX -lea, deși
fenomenul infl aționist exista cu mult în ainte de această perioadă.
Acest fenomen a apărut cu mult în ainte ca științ a economică să s e fi constituit, i ar
teoria inflației s-a conturat mult m ai târziu d ecât științ a economică, astfel că infl ația
rămân e cea mai de temută și c ontroversată formă a dezechilibrului m acroeconomic, din
punct d e vedere al analizei naturii s ale și a cauzelor și m ecanism elor declanșatoare.
Pornind d e la premisa că infl ația este în primul rând un f enomen monetar, explic area
genezei și n aturii acesteia trebuie să înc eapă de la formele istorice pe care le-au îmbrăc at
banii d e-a lungul s ecolelor. În acest context, s e pot sint etiza trei forme istorice ale
fenomenului infl aționist.
Prim a formă a inflației a fost cea monetaro-bănească, care s-a manifestat sub f orma
devalorizării m ascate a monedelor din m etale prețioase, prin pun erea în circul ație a unor
monede false, cu o greutate mai mică s au un c onținut în aur mai redus d ecât cele oficiale.
Elementele definitorii ale acestei forme de inflație au fost:

conținutul real în aur al monedelor metalice era mai mic decât conținutul
nominal, deci s-a separat conținutul nominal de cel real al monedelor ;
transformarea existenței -aur în aparență -aur a monedei;
aglomerarea circulației cu monede ieftine fără valoare deplină, toate acestea
conducând la scăderea puterii de cumpărare a acestora .

2
Cea de-a doua formă a inflației a fost inflația banilor de hârti e convertibili în aur,
care s-a manifestat în p erioada trecerii de la feudalism l a capitalism, când st atele europene
au înc eput să înlătur e haosul m onetar medieval, creând sist eme naționale prin emiterea
biletelor de bancă cu acoperire deplină în aur. S -a urmărit cr earea unor sist eme bănești
stabile, care să asigur e o circul ație monetară normală. Cantitatea banilor de hârtie se limit a
la aurul p e care acești b ani îl r eprezentau în circul ație. Această corespondență dintr e
cantitatea de aur existentă în d epozitele băncil or de emisiun e și volumul b ancnotelor din
circul ație asigur a optimiz area sau echilibrul circul ației băn ești într -o economie. În această
situație, cel puțin t emporar, infl ația nu put ea să apară, ea neavând b ază de desfășur are.
După o anumită p erioadă însă, s -a creat un d ezechilibru într e mărim ea depozitelor de aur-
monedă, c are era în funcți e de producți a de metal prețios sau de posibilitățil e fiecărei țări
de a procura aurul m onetar, și c antitatea de semne monetare (bilete de bancă) emise, care
era dependentă d e volumul tr anzacțiilor. Infl ația de acest gen apărea atunci când c antitatea
banilor de hârtie aflată în circul ație devenea excedentară față de cea care rezulta din
raportul dintr e masa de aur m onetar și etalonul aur (c antitatea de aur aferentă un ei unități
monetare).
A treia formă a inflației este cea contemporană și anume inflația banilor de hârti e
neconvertibili în aur. Inflația contemporană constă în d eprecierea banilor de hârtie și a
banilor de credit, c are se exprimă prin cr eșterea generalizată a prețurilor și prin lips a de
încredere a agenților economici în m oneda existentă; ea este expresia unui d ezechilibru
dintr e banii depreciați și n evoile circul ației bunuril or economice.
Realitățil e inflaționiste diferențiate pe țări și etape au făcut p osibilă apariția unor
numeroase și controversate punct e de vedere cu privir e la natura însăși a formei
contemporane de inflație.
Caracteristicil e esențiale ale inflației sunt:
este un proces de depreciere a banilor atât pe plan național, cât și în
raport cu alte monede;
este un proces de creștere durabilă și generalizată a prețurilor și
tarifelor;
este expresia unui dezechilibru monetar și material, manifestat atât pe
piața monetară cât și pe piața bunurilor economice;
este influențată de numeroase aspecte psihologice

3
În strânsă l egătură cu trăsăturil e esențiale ale inflației, se poate afirma că infl ația
contemporană reprezintă un d ezechilibru m acroeconomic m onetaro-material, care exprimă
existența în circul ație a unei mase monetare ce depășește nevoile reale ale economiei
(circul ației), fapt ce conduc e la deprecierea banilor și la creșterea durabilă și g eneralizată a
prețurilor bunuril or și s erviciil or unei economii.

1.2. TEORII ȘI TIP OLOGII ALE INFL AȚIEI
De-a lungul timpului au avut l oc num eroase controverse privind n atura
fenomenului inflaționist și, d e aici, polemici privind d efinirea acestuia. În continu are sunt
prezentate princip alele teorii din d omeniul infl ației, precum și elementele lor definitorii.
1.2.1. Teoria monetaristă a inflației
Teoria monetaristă a inflației, denumită și m aterialistă, a furniz at o analiză critică a
fundamentelor macroeconomiei.
M. Fri edman (1970) semnează prim ele articole care fac referire la acest subi ect și
anume: “O schemă teoretică a analizei monetare” (1970) și “T eoria monetară a venitului
nominal” (1971) . Acestuia i se alătură tr eptat autori precum: K.Brunn er (1970), K.Brunn er
și A.H. M eltzer (1976), H.G. J ohson (1972), D. E.W. L aidler (1975, 1976, 1981) și M.J.
Parkin (1975). Toate lucrăril e acestora reliefează rolul juc at de explic area procesului
inflaționist. Chiar dacă fiecare abordează dif erit conceptul d e inflație, din lucrăril e lor se
desprind cât eva caracteristici esențiale:

Economistul american M.Fri edman1, intr oduce concepte noi precum v enitul
permanent, n oua funcți e a cererii pentru b ani, rata naturală a șomajului, multiplic atorul

1 Friedman M, The Optional Quantity of Money and Other Essays , Chicago: Adline

inflația este in esență un fenomen monetar ;
teoria keynesiană, echivalată cu o simplă curbă a lui Phillips
neajustată la așteptări, nu explică problema inflației sau accelerarea
acestui proces ;
rata de creștere și accelerarea ofertei de monedă explică rata inflației și,
respectiv, accelerarea acesteia .

4
monetar. Tot Friedman sublini ază rolul pr eviziunil or pentru analiza economică, ajutând
astfel la observarea separată a mărimil or nominale față de cele reale; este vorba de rata
nominală și c ea reală a inflației, rata nominală și c ea reală a dobânzii etc.
Friedman pun e în evidență și așanumit ele efecte secund are (second round effects)
ale impu lsuril or monetare și fisc al care conduc în c omparație cu efectele prim are la
considerarea politicii fisc ale ca, relativ, in eficace în combaterea inflației, la relevarea
efectului d e evicțiun e (crowding out).
Punând accentul p e efecte secund are, monetariștii își b azează analiza pe o
perspectivă m ai largă (k eynesiștii s e referă la efectele pe termen scurt și m ediu ale
politicil or economice).
Într-o exprim are sintetică, s e consideră că un monetarist admite, ca primă
aproximare a realității opt principii:
1) C ererea de monedă pe piață este o funcți e stabilă, în r aport cu un număr limit at de
variabile;
2) C antitatea nominală de monedă c e există l a un m oment dat într -o economie este
determin ată cu pr ecădere de comportamentul autoritățil or monetare;
3) Agenții economici c orectează toate disparitățil e dintr e cererea și oferta de bani printr -o
realocare a portofoliilor de active financiare și nonfinanciare;
4) Infl ația este esențială pentru a genera o rată de expansiun e monetară m ai ridic ată în
raport cu r ata reală de creștere a economiei (inflația în pr osperitate);
5) La o expansiun e monetară bruscă, r ata dobânzii v a începe să cr ească. Ea va depăși
nivelul anterior pentru că v a încorpora și anticip ațiile creșterii de prețuri d eclanșate prin
această p olitică m onetară. Pr opoziția reciprocă este adevărată în c azul un ei atenuări a
creșterii m asei monetare;
6) Există o „rată naturală a șomajului” c are nu depinde decât d e condițiil e structur ale ale
economiei. Prin urm are este imposibil să fi e corectată pe termen lung prin p olitici
anticiclic e;
7) Ch eltuielile guvernamentale suplim entare, finanțate prin împrumuturi și/ s au imp ozite
afectează cu o mărim e identică ch eltuielile private;
8) P entru un guv ern, o politică economică c onsistentă c onstă în a menține o rată de
expansiun e monetară compatibilă cu o creștere economică n oninfl aționistă. O sinteză a
polemicii într e partizanii K eynesismului și adepții m onetarismului o aduce în atenție
dezbaterea la care au particip at, în 1969, Milt on Fri edman și W alter W. H eller,

5
concretizată apoi într -o carte2. În pr efața acestei cărți, c ei doi preopinenți sunt astfel
definiți: Milt on Friedman – purtăt orul d e cuvânt cel mai autorizat al școlii m onetariste de
gândir e iar Walter W. H eller – cel mai de seamă avocat al economiei neokeynesiste.
1.2.2. Teoria cantitativă a inflaței
Denumită un eori și t eorie clasică s au neoclasică a inflației3 , teoria cantitativă poate fi
prezentată sub d ouă forme:
– ecuația tranzacțiilor formul ată de I.Fish er (1920);
– ecuația cererii de bani formul ată de școala de la Cambridg e.
Fisher a încercat o abordare macroeconomică c are să-i dea posibilitatea să
formul eze o relație între oferta de bani și niv elul general al prețurilor. Astfel a luat naștere
ecuația tranzacțiilor:
,
unde:
P = niv elul pr ețurilor
T = v olumul r eal al tranzacțiilor
M = oferta de bani
V = vit eza de rotație.
Relația are anumit e limit e, în r ealitate din aceasta neputând fi tr ase concluzii
suplim entare. D acă pr esupun em că vit eza de circul ație a banilor este determin ată de
deciziil e luate de organism ele abilitate din s ectorul m onetar și că ea rămâne constantă p e
termen scurt, r ezultă r elația:
̅, und e:
V=vit eza de circul ație a banilor
̅ =viteza medie de circul ație a banilor.
Se poate, de asemenea, presupun e că sectorul real determină v olumul tr anzacțiilor
și că acesta este fixat la un niv el prestabilit:
̅, unde:
T = volumul tr anzacțiilor;
̅= volumul pr estabilit al tranzacțiilor.
Pe baza acestor pr esupun eri ecuația tranzacțiilor poate fi int erpretată c a
determinând niv elul general al prețurilor:

2 https://fr aser.stlouisfed.org/fil es/docs/m eltzer/monetary_fisc al_friedman_1969.pdf
3 Prin economia clasică s e înțeleg, de obicei, lucrăril e lui Adam Smith (1723 -1790), D avid Ric ardo (1772 –
1823) și J.S.Mill (1806 -1873); trimit erile la economie neoclasică s e referă în sp ecial la operele lui L.W alras
(1843 -1910), A.Marshall (1842 -1924) și A.C. Pig ou (1877 -1959)

6
̅
̅
Nivelul prețurilor este ridicat și proporțional cu oferta de bani M. C onstanta de
proporționalitate este reprezentată de raportul ̅
̅.
O a doua fazǎ a dezvoltǎrii t eoriei cantitative a banilor o reprezintǎ v arianta venit
sau ecuația de la Cambridg e elaboratǎ de Alfred Marshall și Arthur C ecil Pig ou, de la
Univ ersitatea Cambridg e.
Conform acestei ecuații masa monetara este o funcți e determin ata astfel:
, unde:
M = masa monetarǎ;
K = o constantă ce reprezintǎ pr oporția dintr e venitul n ominal dintr -o perioadǎ pe care
oamenii o pǎstr eazǎ ca bani;
Y = venitul n ațional exprim at în pr ețuri cur ente.
Echilibrul monetar se pǎstr eazǎ în c ondițiil e în care masa monetarǎ M este egalǎ cu
cererea de bani .
Cererea de bani depinde de mǎrim ea venitului exprim at în pr ețuri cur ente – Y și d e
partea pe care oamenii o vor pǎstr a sub f orma bǎneascǎ – K.
Cererea de bani se poate sintetiza astfel:

Echilibrul s e atinge când :

Atât prim a cât și a doua variantă pleacǎ de la urmǎt oarele premise:
– modificarea masei monetare nu influ ențeazǎ r aporturil e dintr e prețurile relative,
nemodificând evoluția economiei reale;
– viteza de circul ație este o mǎrim e constantǎ.
Aceste premise sunt azi contestate, ele fiind pr actic n econforme cu realitatea
condițiil or actuale.
1.2.3. Teoria modernă a inflației
Inflația este procesul d e creștere semnific ativă și p ersistentă a nivelului pr ețurilor.
În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaționiste, influ ența prețurilor care cresc
este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, p e total, niv elul m ediu al prețurilor va
crește.

7
De asemenea, infl ația mai poate fi definită prin scăd erea puterii de cumpăr are a
unei unități m onetare (respectiv a cantității de bunuri și s ervicii c e poate fi achiziți onată
prin int ermediul un ei unități m onetare). De obicei, o creștere a nivelului m ediu al prețurilor
de sub 1% anual nu este considerată infl ație. Un niv el al infl ației într e 1 și 3 % p e an este
considerat rezonabil p entru o economie în expansiun e, iar o astfel de inflație se numește
inflație târâtoare.
La polul opus s e situează situ ația în care inflația este de peste 50% p e lună, c az în
care avem hip erinflație. Pe termen lung infl ația este prezentă în orice economie. Deci,
fenomenul nu p oate fi controlat în totalitate, ci d oar influ ențat. Infl ația nu este „păgub oasă”
pentru t oată lum ea. Cei care anticip ează corect evoluția acesteia au de câștig at, în timp c e
cei care nu o pot anticip a au în g eneral de pierdut.
Inflația este un obstacol imp ortant în c alea implementării p oliticil or economice de
creștere economică, d atorită f aptului că anticipăril e agenților nu m ai pot fi efectuate corect,
și de aici o risipă d e resurse și o neîncredere în politicil e implementate de puterea publică.
Procesul infl aționist d etermină o redistribuir e a venituril or într e agenții c are împrumută
bani și c ei care dau cu împrumut.
1.2.4. Tipologia inflației
Clasificarea inflației se poate realiza în funcți e de mai mult e criterii, astfel:
a) în funcți e de modul d e fucționare al pieței avem:
– inflație deschisă – economia de piața continuă pr actic, să funcți oneze ca un m ecanism
în care preturile sunt fix e. Orice exces de cerere conduc e la o creștere a prețurilor și a
salariilor.
– inflație reprim ată – apare atunci când c ontrolul guv ernamental inpi edică cr eșterea
prețurilor bunuril or de consum și a salariilor, astfel incât excesul d e cerere este doar
reprim at, nu și r edus. Odată cu ind epărtarea controlului guv ernamental, trebuie să ne
așteptam la creșteri de prețuri și d e salarii.
b) in funcți e de amploarea procesului infl aționist:
– inflație moderată (târât oare) caracterizată prin cr eșterea generalizată a prețurilor cu 2-
3% anual. În condițiil e acestei forme de inflație se manifestă o mare încredere în
monedă iar agenții economici au tendinț a să încheie contracte economice pe termen
lung fiind c onvinși că pr ețurile bunuril or pe care le vând și l e cumpără v or cun oaște
evoluții pr evizibil e și m oderate. Se manifestă t otodată o preocupare redusă d acă
plasarea economiilor să s e realizeze in active reale sau in titluri. C a regula generală,

8
productivit atea muncii cun oaște evoluții ascendente pe fondul un or anticipări p ozitive
din p artea agenților economici.
– inflația galopantă – conduc e la dublarea prețurilor în d ecurs d e un an, expresie și sursă
a unor mari dezechilibr e de economie. Prezența unei astfel de inflații, impun e
indexarea contractelor cu indic ele prețurilor sau printr -o valută c onsiderată stabilă.
Moneda națională cun oaște o pierdere rapidă a valorii sale economice, rata dobânzii
crește rapid iar viteza de rotație a banilor se accelerează, posesorii acestora ajungând să
păstr eze asupra lor doar cantitatea de moneda strict n ecesară tranzacțiilor cotidiene.
– hiperinflația este caracterizată prin cr eșteri amețitoare al prețurilor. Cererea de monedă
națională scade considerabil deoarece există o neîncredere aproape totală în put erea sa.
O parte foarte importantă a tranzacțiilor se efectuează sub f orma unei troc modern
(barter4) sau în m onedă alternativă. Pr ețurile devin d eosebit d e instabile, iar salariul
real unei persoane se reduce lunar cu aproximativ 30%.
c) în funcți e de cauzele inflației put em disting e: inflație prin c osturi; inflație prin
cerere. inflație structur ală.
Datorită imp ortanței deosebite pe care o prezintă această ultimă cl asificare, ea va fi
dezvoltată pe parcursul următ orului subc apitol.

1.3. CAUZE ȘI FORME DE MANIFESTARE
Din punctul d e vedere al cauzelor generatoare de inflație putem evidenția următ oarele
tipuri d e inflație:
– inflație prin c erere;
– inflație prin c osturi;
– inflație structur ală.
1.3.1. Inflația prin c erere ( demand-pull infl ation)
Inflația prin c erere se produce din c auza creșterii cererii agregate de bunuri și
servicii, din p artea cosumatorilor, a statului, a agenților economici p entru r ealizarea de
investiții, etc., în situ ația în care oferta rămân e constantă, c eea ce pe termen scurt d etermină
creșterea prețurilor.
Aceasta este urmată de sporirea producți ei și a numărului l ocurilor de muncă oferite
(după cum s e poate observa în graficul următ or, curb a cererii se deplasează spr e dreapta, în

4 Barterul reprezintă o compensație globală, realizată la nivel de grupe de întreprind eri sau agenți economici
individu ali, apaținând un eia sau mai mult or ramuri economice.

9
sensul cr eșterii cantității, astfel ca atât pr ețul d e echilibru, cât și c antitatea de echilibru s e
vor stabiliza la un niv el sup erior, astfel că:

în care:
= cantitatea de bunuri cerută în p erioada de bază sau de comparație,
= cantitatea de bunuri c erută în p erioada curentă,
iar ,
unde:
= prețul bunuril or din p erioada precedentă,
= prețul din perioada curentă sau actuală.
Figur a 1.1. Graficul infl ației prin c erere

Creșterea cifrei de afaceri poate fi provocată de:

Efectele creșterii cifr ei de afaceri sunt: cr eșterea prețurilor și cr eșterea producți ei.

creșterea veniturilor bănești ale populației (inflație prin bani) ;
creșterea cheltuielilor guvernamentale ;
creșterea investițiilor efectuate de firme ;
creșterea exporturilor.

10
1.3.2. Inflația prin c osturi (cost-pull infl ation)
Inflația prin c osturi s e produce atunci când în economie are loc o creștere a
costuril or de producți e la nivelul agenților economici, în c ondițiil e în care cererea agregată
de bunuri și s ervicii rămân e constantă, c eea ce determină cr eșterea prețurilor (de la în
perioada precedentă l a în cea curentă, după cum s e observă și în figur a 1.2.) și
reducerea producți ei realizate, deci oferite (de la la ) si, implicit, a numărului d e
locuri d e muncă, d atorită următ orilor factori:

Firm ele confrunt ate cu o sporire a costuril or răspund fi e prin cr eșterea prețului d e
vânz are fie prin scăd erea producți ei.
Figur a 1.2. Gr aficul infl ației prin c osturi

mărirea salariilor, fără a se înregistra sporirea în aceeași măsură a
numărului locurilor de muncă ;
creșterea profiturilor agenților economici, de regulă firme de tip
oligopol sau monopol, care pot impune mărirea prețurilor fără ca
acestea să se realizeze în corelație cu creșterea cererii ;
o inflație importată cauzată de evoluția ascendentă a prețurilor
produselor provenite din import, îndeosebi materii prime,
combustibil, energie, care se repercutează asupra prețurilor
produselor realizate în țara cu aceste importuri, dar fără să existe o
corelație cu evoluția cererii interne de bunuri, etc..

11
Cu cât c ererea va fi mai puțin elastică cu atât firm ele vor reuși să tr ansmită m ai
ușor creșterea costuril or de producți e spre consum atori prin intr emediul pr ețului (prin
prețuri m ai ridic ate).
1.3.3. Inflația structur ală
Inflația structur ală presupun e o situație gravă din economie, în c are cererea și oferta
se modifică în s ens contrar. Ca regulă, c ererea agregată crește, iar oferta agregată scade. Ea
reprezinta atât o continu are între inflația prin c erere și cea prin c osturi, d ar are și unele
elemente componente specifice: existența unor put ernice structuri m onopoliste, de oligopol
și administr ativ-birocratice, care au capacitatea de a stimul a unele componente ale cererii
globale, concomitent cu r educerea unor elemente ale ofertei globale.
Inflatia structur ală poate să pr ovină și din anticipă rile incorecte asupra structurii
viitoare a cererii, cea ce generează neconcordanță într e structur a materială a cererii și cea a
ofertei. La bunuril e la care cererea agregată este mai mare decât oferta se va declanșa o
tendință d e creștere a prețurilor, care, prin mecanism ele specifice de autoîntreținere, se
generalizează la întregul niv el al economiei naționale. Cererea excendentă poate proveni de
la factorii guv ernamentali, angajați particul ari sau fie de natură externă.
Atunci când int ervin ș ocuri asupra cererii și ofertei agregate inflația tinde să rămână
constantă. P e termen scurt, evoluția procesului infl aționist este influ ențată de relația dintr e
dinamica cererii gl obale și cea a ofertei globale. Ca regulă g enerală, cererea este mai
sensibilă l a creșteri (elastică l a factorii cr eșterii) și in elastică l a scădere, în timp c e oferta
este elastică l a scădere și inelastică în f ața majorității f actorilor de creștere.
1.3.4. Cauzele inflației
Ca forma de manifestare a dezechilibrului m acroeconomic, infl ația este generată de
o multitudin e de cauze economice și neeconomice, int erne (endogene) și externe
(exogene). Efectele sale sunt p e termen lung și p e termen scurt și s e manifestă cu int ensități
diferite de la o țară la alta, de la o ramură economică l a alta.
În privint a explicării c auzelor infl ației există div erse punct e de vedere, care ar
putea fi grup ate în două categorii.
Prim a categorie consideră drept cauză princip ală a inflației excedentul m asei
monetare aflate în circul ație, ca urmare a emisiunii d e monedă p este oferta de bunuri
economice. Aceasta ar atrage după sine un surplus d e cerere care, la rândul său, v a conduc e
la creșterea excesivă a prețurilor. De aici și f olosirea denumirii d e inflație prin m onedă.
Cea de-a doua categorie consideră că adevăratele cauze le constitui e execedentul d e
cerere agregată peste oferta agregată și cr eșterea costuril or de producți e. Cu alte cuvint e,

12
cauzele trebuie căutate în pr ocesele economice reale și nu în c auzele monetare. Infl ația
generată de aceste cauze poartă denumir ea de inflație prin c erere și infl ație prin c osturi.
Alte cauze care generează infl ația pot fi:

1.4. EFECTELE INFL AȚIEI ȘI COMBATEREA ACESTEIA
Indif erent de modul în c are este definită infl ația, putem spun e că este un fenomen
care ne afectează p e toți într -un f el sau altul, dir ect sau indir ect. Infl ația afectează
ansamblul m ecanism elor economice, care se repercutează atât asupra producți ei, cât și
asupra condițiil or de viață a populației.
Atunci când f enomenul infl aționist scapă de sub c ontrol, efectele negative ale
acestuia se resimt l a nivelul într egii societăți, d eoarece:
– cresc ch eltuielile pentru c onsum d efavoarea realizării d e economii ;
– mediul d e afaceri devine instabil și duc e la incapacitatea societăților comerciale de a-și
gestiona activit atea în mod corespunzăt or;
– standardul d e viață al populației, înd eosebi a persoanelor cu v enituri r eduse fixe, se
înrăutăț ește;
– se diminu ează volumul r esurselor disp onibile prin utiliz area forțată a acestora;
– are loc degradarea economiei și d ezechilibr area raportului dintr e cerere și ofertă
agregată de bunuri m ateriale și servicii;
– deteriorarea balanței de plăți etc.
caracteristicile cadrului legislativ și a politicilor sociale promovate de către
autoritățile statului cu scopul protejării cetățenilor împotriva efectelor negative
ale inflației ;
puterea sindicatelor și capacitatea acestora de a negocia de pe poziții de
forță în vederea exercitării de presiuni privind creșterea veniturilor în
perioadele inflaționiste ;
modalitățile în care se formează prețurile la nivelul economiei sau pe
anumite segmente de piață ;
incapacitatea agenților economici autohtoni de a -și regla producția în
funcție de cerere ;
poziția dominantă a unor monopoluri sau oligopoluri care dețin puterea de
decizie și care impun anumite niveluri și ritmuri ale evoluției prețurilor ;
controlul statului asupra pre țurilor pe care le impune de pe pozi ții dominante,
fără a ține seama de evoluția raportului dintre cererea și oferta agregată etc .

13
Consecințele inflației sunt dir ect proporționale cu int ensitatea (amploarea) acesteia,
iar majoritatea acestor consecințe este dăun atoare economiei, generând o teamă accentuată
privind ritmul cr eșterii pr ețurilor.
În orice economie se dorește menținerea inflației la un niv el cât m ai redus, sau
măcar ușor de controlat. Însă, pr eponderent, până l a sfârșitul d eceniului al optulea al
secolului pr ecedent, aplicarea politicil or macroeconomice care vizau reducerea nivelului d e
inflație au avut c a efect secund ar creșterea șomajului și r eciproc, politicil e care priveau
reducerea șomajului au influ ențat negativ infl ația.
Acest fenomen a fost m arcat într -un studiu din 1958, d e către economistul
neozeelandez Alban Willi am Phillips, c are a elaborate o curbă d enumită curb a Phillips, c a
expresie a relației inv erse între rata inflației, exprim ată prin v ariația salariilor nominale și
rata șomajului.
Aceasta curbă a fost alcătuită p e baza unui s et de date din p erioada 1861 -1957, din
Marea Britanie. Formul a care redă acesta relație este:
,
unde:
= variația nivelului s alariului
U = r ata șomajului
t= perioada luată în c alcul.
Această relație este redată grafic în figur a de mai jos:
Figur a 1.3. Curb a lui Phillips

A B
C
D
E
F
G
H I
-4-20246810
1 2 4 6 9Rsn(W)
Rș(u)

14

Deci, curb a Phillips c orelează niv elul ratei șomajului cu r ata inflației, generată de
variația salariilor nominale. De exemplu, o creștere a ratei șomajului cu 4 punct e
procentuale (de la 8% l a 12%) v a conduc e la scăderea inflației generată de salarii de la 3%
la 2%, în timp c e o reducere a ratei șomajului cu 4 punct e procentuale (de la 8% l a 4%) v a
atrage după sin e o creștere a ratei infl ației de la 3% la 4%.
În general, curb a Phillips, și -a găsit c onfirm area în realitatea economică d e piață
până în anii 1960 -1969.
Un sup ort teoretic, al relației dintr e rata inflației salariale și rata șomajului, a fost
elaborat în 1960 d e către Rich ard Lips ey, care a arătat că m odificarea ratei niv elului
salariului n ominal depinde de surplusul c ererii de pe piața muncii.
Curb a Phillips a fost amplu c ontroversată în lit eratura de specialitate. Pentru
keynesiști, r elația formul ată de Phillips a fost considerată ca un element care lipsea din
modelele macroeconomice și care ar put ea servi ca sursă p entru p olitica economică. P entru
criticii săi, această r elație poate fi valabilă num ai pe termen scurt, având în v edere ca
subiectul n egocierilor nu este salariul nominal, ci s alariul r eal.