CAPITOLUL 1. BURSA ȘI PIAȚA FINANCIARĂ – CONCEPT ȘI CARACTERISTICI Piața financiară asigură realizarea de plasamente de către agenții economici care… [624857]

1
CAPITOLUL 1. BURSA ȘI PIAȚA FINANCIARĂ – CONCEPT
ȘI CARACTERISTICI

Piața financiară asigură realizarea de plasamente de către agenții economici care au,
temporar, disponibilități bănești, și finanțarea activității economice pentru acei agenți
economici care, pe termen scurt sau lung, au nevoie de fonduri fie pentru demara rea unei
afaceri, fie pentru dezvoltare. Deci, pe piața financiară, are loc confruntarea cererii și
ofertei de capitaluri.
Oferta de capitaluri provine din economisire. Economiile companiilor, băncilor,
persoanelor fizice devin ofertă de capital numai dac ă posesori lor sunt satisfăcuți de
rentabilitatea oferită de plasament, corelată cu riscul și lichiditatea acestuia.
Plasamentele deținătorilor de capitaluri se pot materializa în active bancare,
investiții reale sau investiții financiare. Investitorii de pe piața financiară pot fi clasificați
în: investitori individuali – persoane fizice sau juridice, ale căror tranzacții pe piața
financiară sunt modeste și investitori instituționali care realizează tranzacții importante
(băncile, societățile de investiți i financiare, societățile de asigurare, băncile, fondurile
mutuale).
Cererea de capital provine din partea următoarelor entități:

În concluzie, mișcarea fondurilor disponibile în economie se realizează prin două
mari mecanisme: finanțarea indirectă și f inanțare directă. (Popa, 2013, pp.39 -40)
Finanțarea indirectă presupune concentrarea disponibilităților bănești la bănci și
utilizarea de către acestea, a resurselor atrase, pentru creditarea agenților economici.
statul și colectivitățile locale – prin emisiunea de obligațiuni de stat sau
municipale, de certificate de trezorerie sau bonuri de tezaur asigură
finanțarea cheltuielilor, a deficitului bugetar sau unor proiecte de
dezvoltare ;
firmele de stat sau private – pentru asigurarea nevoilor de capital
pentru dezvoltare, companiile pot apela fie la credite bancare sau
obligatare, fie la constituirea sau majorarea capitalului social prin
ofertă publică de vânzare de acțiuni ;
societățile bancare sau de asigurăr i fac apel la fondurile investitorilor
pentru finanțarea activității proprii, dar principalul lor rol este de a asigura
lichiditatea pieței financiare prin circulația capitalurilor .

2
Societățile bancare mobilizează fonduri d e la deținătorii de bani, creându -și datorii
față de aceștia și emit propriile active către utilizatorii de fonduri; deci băncile nu revând
activele pe care le cumpără, ci creează noi active. Aceste active sunt datorii ale clienților
față de bancă și nu fa ță de persoanele care au economisit fondurile. Deci, băncile schimbă
natura activelor financiare care sunt distribuite pe piață, emițând propriile active.
Finanțare a directă se caracterizează prin faptul că emisiunea de valori mobiliare se
face de către u tilizatorii de fonduri, titlurile financiare fiind cumpărate de deținătorii de
fonduri. Se vând și se cumpără astfel titluri financiare fără să se schimbe natura lor,
existând o relație directă (chiar dacă distribuția de titluri este asigurată de societăți le de
brokeraj) între deținătorul și utilizatorul de fonduri: acesta din urmă emite titluri, primește
fondurile pe care le restituie la scadență și plătește anumite sume de bani către deținătorii
de valori mobiliare, în funcție de tipul acestora (acțiuni s au obligațiuni).
Piața financiară reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul
cărora capitalurile disponibile și dispersate în economie sunt dirijate către entități publice
sau private, solicitatoare de fonduri .(Matei, 2005, p.11)
De fapt, piața financiară trebuie privită ca un ansamblu de piețe organizate, unde se
confruntă cererea și oferta de resurse financiare, existând instrumente și instituții specifice
și stabilindu -se anumite relații. (Stoica, 2012, p.16)
În literatura de spec ialitate, nu există un punct de vedere comun privind definirea
pieței financiare. S -au conturat totuși două concepții: cea anglo -saxonă și cea
franceză. (Anghelache, 2010, pp.11 -12)
Conform concepției anglo -saxone, care este recunoscută și în România, piața de
capital este o componentă a pieței financiare, asigurând plasarea capitalurilor pe termen
mediu și lung; celelalte două componente sunt piața monetară și piața asigurărilor.
În concepția franceză, piața de capital asigură plasarea capitalurilor disponibile din
economie pe termen scurt, mediu și lung, având următoarele componente: piața monetară,
piața ipotecară și piața financiară.
În România, se consideră că piața financiară a re trei componente: piața titlurilor de
valoare sau piața de capital, piața monetară sau piața bancară și piața
asigurărilor. (Vosganian, 2009, p.37)

3
1.2. PIAȚA DE CAPITAL – CONCEPT, TRĂSĂTURI, COMPONENTE
Piața de capital este locul de întâlnire dintre investitorii și emitenții de valori
mobiliare, deciziile investiționale fiind influențate de: rentabilitatea, respectiv gradul de
fructificare a capitalului; lichiditatea (posibilitatea recuperării rapide a f ondurilor investite)
și riscul asociat titlurilor financiare.
Principalele trăsături ale acestei piețe sunt:
1) este o piață reglementată, existând trei nivele de reglementare prin legi specifice
activității de pe piața de capital (în România, legea nr. 297/ 2004); regulamente, ordine
și instrucțiuni emise de autoritatea pieței de capital și regulamentele bursiere, motiv
pentru care bursele sunt considerate organisme cu putere de autoreglementare;
2) există o autoritate specifică acestei piețe cu rol de reglement are, supraveghere și
control a activității de pe piața de capital (în România, această autoritate se numește
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare);
3) operatorii acestei piețe sunt caracteristici și trebuie să îndeplinească anumite condiții;
potrivit legii nr. 297/2004, societățile de brokeraj din România se numesc societăți de
servicii de investiții financiare (SSIF) și funcționează ca societăți pe acțiuni, dar
trebuie să îndeplinească și alte condiții privind capitalul social, obiectul de activitate,
componența Consiliului de Administrație etc.
4) este o piață deschisă, vânzarea și cumpărarea de active financiare efectuându -se în
marea masă a investitorilor, tranzacțiile având caracter public;
5) produsele pieței sunt, de regulă, instrumente pe termen mediu și lung;
6) activele tranzacționate se caracterizează prin negociabilitate și transferabilitate;
7) tranzacționarea activelor este intermediată.
Literatura de specialitate reține următoarele componente ale pieței de capital
(Anghelache, 2010, pp.19 -20):
a) din punctul de vedere al producerii și comercializării valorilor mobiliare , piața de
capital are două segmente:

piață primară – unde are loc vânzarea/cumpărarea de titluri nou emise,
asigurându -se astfel finanțarea activității economice (constituirea societăților
pe acțiuni, majorarea capitalului social, lansarea de împrumuturi obligatare) ;
piață secundară – unde are lor vânzarea/cumpărarea de titluri aflate deja în
circulație, asigurându -se astfel lichiditatea valorilor mobiliare aflate în
portofoliul investitorilor care doresc să schimbe structura portofoliului înainte
de data scadenței .

4
b) din punctul de vedere al obiectului tranzacției , se disting1:

c) din punctul de vedere al finalizării tranzacției :

Între componentele pieței de capital se stabilesc legături puternice. De exemplu,
relația dintre piața primară și piața secundară este deosebit de importantă atunci când o
societate decide să se finanțeze prin emisiune de acțiuni sau obligațiuni. Emisiunea acestor
valori mobiliare se va încheia cu succes și dacă există o piață secundară unde se pot
tranzacționa ulterior. În cazul în care firma este deja cotată la bursă, evoluția favorabilă a
cursului acțiunilor și gradul ridicat de lichiditate a acțiunilor vor încuraja investitorii să
cumpere acțiuni nou emise. Deci, existența pieței secundare, aparent facultativă, este
esențială pentru buna funcționare a pieței primare. (Stoica, 2012, p.20)
Piața primară, deși are o existență episodică (emisiunea de valori mobiliare și
mobilizarea fondurilor financiare au loc în perioade scurte de timp), este deosebit de
importantă, deoarece asigură finanțarea activității economice atât pentru firmele private și
de stat, cât și pentru autoritățile de stat sau locale.
În ult imele trei – patru decenii, asistăm, însă, la o modificare comportamentală din
partea agenților economici care nu mai consideră piața de capital doar o sursă de
mobilizare a fondurilor financiare excedentare, ci și o variantă de efectuare a unor
plasamente sau de inițiere a unor operațiuni de acoperire a riscurilor specifice unor
operațiuni financiare (contractarea de credite sau realizarea unor depozite bancare) sau
comerciale. La creionarea acestui comportament au contribuit nu numai înclinația spre risc

1 Acțiunile și obligațiunile pot face obiectul atât a contractelor spot, cât și a contractelor la termen – futures și
options.
piață acțiunilor ;
piață obligațiunilor ;
piața altor valori mobiliare cum ar fi drepturile de preferință,
de alocare, de atribuire sau bonurile de subscriere .
piața la vedere (spot) – care presupune plata cash și livrarea activelor în
termen de 1-7 zile de la data încheierii contractului în ringul bursier ;
piața la termen – caz în care pozițiile nelichidate sunt executate la
scadență, potrivit modului de executare stabilit de bursă pentru fiecare
activ .

5
a anumitor companii, dar și inovarea bursieră care s -a concretizat în apariția a numeroase
produse, unele fiind similare cu cele de pe piața bancară sau de pe piața asigurărilor.
Valorile mobiliare sau titlurile financiare sunt instrumente negociabile emi se în
formă materializată sau dematerializată, care conferă deținătorilor lor drepturi
patrimoniale/ nepatrimoniale asupra emitentului, conform prospectului de emisiune și
legislației specifice.
Principalele caracteristici ale valorilor mobiliare sunt:
– valorile mobiliare sunt instrumente negociabile, care pot fi transmise de la o persoană
la alta, pe baza mecanismului oferit de piață, în condițiile legii;
– valorile mobiliare sunt emise în formă materializată (hârtii de valoare) sau
dematerializată (active în cont);
– valorile mobiliare conferă deținătorilor drepturi patrimoniale și nepatrimoniale asupra
emitentului.
Valori mobiliare pot fi clasificate după cum urmează (Popa, 2013, pp.28 -37):
a) valori mobiliare primare – emise pentru mobilizarea capitalurilor p roprii (în engleză:
equity instruments) sau pentru atragerea capitalului de împrumut (în engleză: debt
instruments);
b) valori mobiliare derivate – sunt contractele bursiere standardizate futures și options:
Contractul futures presupune acordul dintre vânzător și cumpărător de a vinde,
respectiv a cumpăra un activ la un preț stabilit în momentul încheierii contractului,
executarea acestuia urmând să aibă loc la o d ată ulterioară, numită scadență.
Contractul options dă dreptul c umpărătorului de opțiune, dar nu și obligația de a
vinde sau a cumpăra un anumit activ la o dată ulterioară, în schimbul plății unei prime;
opțiunile pot fi de vânzar e (put) sau de cumpărare (call).
c) valori mobiliare sintetice – rezultă din combinarea un or active diferite, creându -se
instrumente noi de plasament (contractele pe indicii bursieri, combinații de opțiuni –
straddle, strangle, butterfly, condor etc.).
Literatura de specialitate reține și alte denumiri pentru aceste active financiare cum
ar fi produse financiare structurate sau hibride. În ciuda existenței unor denumiri și definiții
diferite, specialiștii sunt de acord asupra a trei elemente: pentru a realiza un produs
structurat este nevoie de o combinație, de un emitent și de o formă de emisi une.
(Băjenărescu, 2011, pp.235 -236)
Unii specialiști consideră că putem vorbi de un produs structurat dacă se realizează
o construcție între un activ financiar clasic și un instrument derivat. Alți specialiști sunt de

6
părere că și coșurile de acțiuni sau combinațiile pe bază de indici intră și ele în categoria
produselor structurate, deoarece presupun o combinație.
Deci, produsele structurate sunt o combinație de active financiare primare , acțiuni
sau obligațiuni și/s au instrumente financiare derivate, în principal opțiuni. Aceste produse
sunt emise de către instituții financiare și se negociază fie între bănci, fie sunt listate și
tranzacționate la bursă. Emisiunea, adică distribuirea acestor produse financiare se
realizează fie sub formă privată (pe piața OTC), fie sub formă de distribuție publică.

1.3. BURSA – COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A PIEȚEI DE CAPITAL
Bursa reprezintă o instituție specifică economiei de piață, caracterizată prin
concentrarea cererii și ofertei, pen tru anumite active, în timp și spațiu.
Operațiunile bursiere, la vedere și la termen, sunt utilizate pentru
cumpărarea/vânzarea unui anumit activ bursier, pentru acoperirea unor riscuri financiare
sau pentru obținerea de câștiguri ca urmare a diferențelor de preț care se pot forma în timp
sau c are există între burse pentru același activ. Deci, participanții la burse sunt:
a) producătorii și comercianții de mărfuri;
b) speculatorii care mizează pe diferențele de preț între burse sau contracte cu
scadențe diferite și
c) hedgerii care utilizează operațiu ni bursiere pentru acoperirea unor riscuri financiare
specifice unor tranzacții comerciale sau financiare derulate în afara bursei.
Principalele active tranzacționate la bursă constau în:
– mărfuri fungibile, care se caracterizează printr -un grad redus de p relucrare și prin
faptul că sunt, de regulă, depozitabile;
– valori mobiliare cum ar fi acțiuni, obligațiuni, drepturi de subscriere, de alocare și de
atribuire, bonuri de subscriere;
– valute convertibile;
– indici bursieri (care fac doar obiectul contractel or la termen)
– alte produse cum ar fi exchange trade funds, exchange commodity funds etc.
Principalele caracteristici ale bursei sunt:
1) Bursa este o piață dematerializată , simbolică deoarece se operează cu hârtii de
valoare care atestă anumite drepturi ale deținătorilor, și nu este nevoie de prezența fizică a
activelor la momentul inițierii tranzacțiilor. De fapt, în momentul inițierii tranzacțiilor la
termen, investitorii nu trebuie să facă dovada deținerii activelor sau a întregii sume pentru
plata activelor, ci trebuie să depună, în contul deschis la firma de brokeraj, o anumită marjă

7
sau garanție stabilită de fiecare bursă în parte pentru fiecare activ bursier în funcție de
volati litatea prețului acestuia.
În cazul contractelor pe mărfuri care se execută prin livrare fizică, dovada asupra
proprietății mărfurilor care urmează a fi vândute se face pe baza unei recipise de depozit,
care este eliberată de depozitul care a primit marfa spre păstrare (fiecare bursă de mărfuri
are un sistem de depozite agreate, unde mărfurile se depozitează în vederea
tranzacționării).
2) Bursa este o piață liberă , care asigură confruntarea cererii și a ofertei. Pentru ca
un activ să fie tranzacționat la bursă, trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
a) oferta să fie amplă și să provină de la un număr suficient de ofertanți;
b) cererea să fie solvabilă, amplă și relativ constantă;
c) prețul să se formeze în mod liber și să nu facă obiectul unor măsuri admin istrative
din partea statului.
3) Bursa este o piață reglementată . În fiecare țară, pe lângă legea specifică
activității bursiere, există reglementări emise de autoritatea pieței de capital și
regulamentele emise chiar de către burse, ele fiind organisme c u putere de
autoreglementare.
4) Bursa este o piață reprezentativă pentru tranzacțiile încheiate în afara bursei.
Astfel, contractele comerciale pot avea o clauză de preț determinat (de ex., prețul este de 5
u.m./buc.) sau determinabil, la o dată ulterioară în funcție de cotația bursieră pentru un
anumit produs.
De exem plu, prețul pentru argint se stabilește în funcție de cotația de la Bursa de
Metale din Londra (London Metal Exchange) din data de 12 februarie 2008 + 1%. De
asemenea, indicii bursieri oferă informații investitorilor cu privire la trendul pieței, fiind
utilizați ca sursă de informații pentru activitatea economică, dar mai ales în gestiunea
portofoliilor de valori mobiliare.
Tranzacțiile bursiere se desfășoară în spații special amenajate, numite ringuri
bursiere, existând ringuri pentru fiecare activ tranzac ționat. În prezent, datorită progresului
tehnic, tot mai multe burse au renunțat la sistemul clasic de tranzacționare în ring, optând
pentru tranzacționarea electronică.
Marea majoritate a burselor sunt piețe electronice, delocalizate, nefiind nevoie de
întâlnirea efectivă a brokerilor în ringul bursier. Aceștia execută ordinele primite din partea
clienților chiar de la sediu firmei de brokeraj, prin sistemul electronic al bursei.

8
În funcție de modul de organizare, bursele pot fi închise sau deschise. Bu rsele
închise au un număr limitat de membrii, care au dreptul de a realiza tranzacții bursiere.
Dacă o societate de brokeraj dorește să devină membru al bursei, ea este obligată să
cumpere sau să închirieze un loc în ring de la o altă societate de brokeraj . La bursele
deschise, numărul de membrii este variabil, existând membri fondatori și membri asociați,
acești din urmă putând realiza tranzacții bursiere dacă îndeplinesc anumite condiții impuse
de bursa respectivă.
În funcție de activele tranzacționate, bursele se pot împărți în burse universale și
burse specializate. La bursele universale cum ar fi Euronext, se tranzacționează o gamă
largă de active cum ar fi valori mobiliare, mărfuri, indici și valute, pe când la bursele
specializate se tranzacționează anumite tipuri de active cum ar fi metale și polimeri la
Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange) sau valori mobiliare la Bursa de
valori din Londra (London Stock Exchange).
Cel mai elocvent exemplu de bursă universală este Euronext, având în ve dere și
modalitatea de formare a acestei burse. Din dorința de a contrabalansa poziția dominantă
deținută în domeniul bursier de SUA, în anul 2000, au fuzionat trei burse din țări diferite:
bursele din Paris, Bruxelles și Amsterdam, existența monedei unice facilitând acest proces
de integrare bursieră regională.
S-a format astfel Euronext, care se află într -un proces continuu de dezvoltare. În
ianuarie 2002, bursa londoneză de derivate (LIFFE) a fost preluată, iar în februarie 2002 s –
a realizat fuziunea cu Bursa de Valori de la Lisabona. De asemenea, în noiembrie 2004,
integrarea piețelor naționale s -a definitivat, existând o singură platformă de tranzacționare
pentru produsele spot și o singură platformă pentru tranzacțiile pe derivate.
Euronext a demarat un amplu proces de reorganizare din dorința de a face față
presiunilor concurențiale. A fost creată o singură piață cash unde se realizează tranzacțiile
cu acțiuni, obligațiuni, ETF (trackers) și warrante. Există astfel, Eurolist care cuprinde
toate valori le mobiliare cotate anterior pe cele 11 compartimente bursiere din Amsterdam
(2), Bruxelles (3), Paris (3) și Lisabona (3).
În prezent, firmele cotate sunt aranjate alfabetic și grupate în funcție de
capitalizarea bursieră:
– small caps (capitalizarea burs ieră este mai mică de 150 mil. euro);
– middle caps (capitalizarea este cuprinsă între 150 mil. euro și 1 mld. de euro);
– large caps (capitalizare mai mare de 1 mld. euro).

9
Inițial, procesul de unificare, demarat în februarie 2005, a vizat doar cele trei
compartimente ale Bursei din Paris (Premier Marche, Second Marche și Nouveau Marche),
pentru ca la 4 aprilie 2005 să se extindă și la bursele din Lisabona, Amsterdam și
Bruxelles. În prezent, sunt listate în jur de 1.300 de companii, din care aproximativ 1. 000
sunt companii care operează în țările de origine ale celor trei burse componente.
În cadrul Eurolist, au fost păstrate cele două segmente speciale lansate în 2002 și
anume NextEconomy și NextPrime, care au fost create pentru a oferi investitorilor o
transparență mai ridicată pentru anumite firme listate (care sunt capabile să îndeplinească
anumite criterii de transparență).
În segmentul NextEconomy pot fi listate doar firmele din sectoare ale tehnologiei
de vârf, în timp ce piața NextPrime se adresea ză companiilor cu activități în domenii
economice tradiționale. Firmele care doresc să fie cotate pe aceste segmente trebuie să
îndeplinească criterii de lichiditate (acțiunile lor să fie cotate continuu) și de transparență
financiară care vizează aspecte cum ar fi: publicarea documentelor financiare în limba
engleză; anunțarea unui program pentru furnizarea de date și întâlniri; întrunirea a cel puțin
două ședințe de analiză pe an; publicarea datelor financiare esențiale pe site -ul firmei
emitente; publica rea trimestrială a rapoartelor financiare.
Procesul de reorganizare a continuat prin crearea Alternext – un segment pentru
firmele mici și mijlocii, tranzacțiile fiind demarate pe 17 mai 2005. Prin condițiile de
listare mai permisive, se dă astfel posibilitatea micilor firme de a avea acces la cea mai
puternică bursă europeană, crescându -le considerabil po sibilitățile de finanțare și de
dezvoltare a activității economice.
Pentru a spori lichiditatea și vizibilitatea acțiunilor emise de firmele mici și
mijlocii, Euronext a continuat reforma prin crearea poziției Small &Midcap Expert (SME2)
dedicată intermed iarilor care realizează analize financiare pentru companiile de dimensiuni
reduse. Rolul acestor intermediari, care sunt, de fapt, experți financiari, este de a realiza
analize financiare și de a promova acțiunile firmelor care au o capitalizare bursieră d e sub
1 mld. de euro. Acești experți trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– să dispună de o echipă de cercetare și de vânzare dedicată acțiunilor emise de
societățile mici și mijlocii cotate pe piață ;

2 Statutul SME a fost introdus inițial doar pentru acțiunile listate la Paris, Bruxelles și Lisabona, urmând a fi
extins și adaptat și bursei din Amsterdam.

10
– să realizeze analize financiare, operațiuni de mar keting și vânzare pentru un anumit
număr de astfel de societăți; numărul minim de societăți este diferit, în funcție de piața
pe care activează (de exemplu, în Franța, un astfel de expert trebuie să urmărească
performanțele a minim 60 de acțiuni aparținând unor firme mijlocii, din care 20 trebuie
să aibă o capitalizare sub 150 mil. euro);
– să publice un raport anual de cercetare și să realizeze informări semestriale și ori de
câte ori apare un eveniment care afectează acțiunile emise de astfel de societăți.
La Euronext, se realizează tranzacții și cu obligațiuni, rata dobânzii, mărfuri, indici
și valute. Ca mărfuri se tranzacționează cacao, cafea robusta, porumb, zahăr și grâu, aceste
produse făcând obiectul unor contracte futures și options.
Contractele se execută prin livrarea fizică a mărfurilor. Indicii bursieri publicați de
Euronext sunt foarte numeroși, ei fiind împărțiți în mai multe clase: globali, naționali și
sectoriali, unii dintre ei făcând și obiectul contractelor futures și options. În prezent, există
23 de contracte derivate care au la bază acești indici. Pe segmentul valutar, se realizează
tranzacții futures și options pe raportul euro/dolar american și dolar american/euro. Aceste
contracte se execută prin regularizare valorică.
În 2001, au fo st lansate și contractele universal stock futures , care au la bază acțiuni
cotate pe piețele bursiere din Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Franța, Norvegia,
Spania, Elveția, Italia, Olanda, Irlanda, Marea Britanie și SUA (NYSE și NASDAQ).
Aceste cont racte se execută cash, prin regularizare valorică (la scadență, nu se livrează
activul). Unitatea de tranzacție este de 100 de acțiuni, cu excepția Italiei, unde cantitatea
minimă specifică unui contract este de 1.000 de acțiuni.
Activitatea Euronext este de apreciat, remarcându -se activitatea de inovare,
concretizată în lansarea de noi produse cum ar fi warrante pe aur și țiței Brent, indici
imobiliari (cum ar fi SIIC France) și contracte derivate pe astfel de indici. De asemenea, în
cursul anului 2004 a fost lansată facilitatea FLEX care permite investitorilor, ca pentru
opțiunile europene să aleagă prețul de exercițiu și data scadentă și facilitatea OTC care
asigură administrarea operațiunilor și servicii de clearing pentru tranzacțiile cu derivate pe
acțiuni de pe piața OTC. În plus, Comisia pentru Tranzacționarea Contractelor Futures pe
Mărfuri din SUA (Commodity Futures Trading Commision) a acordat Euronext
permisiunea de a oferi și de a vinde în SUA contracte futures pe indicii FTS Eurofirst 80 și
FTS Eurofirst 100. Pe lângă activitatea de inovare, amintim și colaborările cu alte burse
cum ar fi Bursa din Varșovia sau Bursa din Luxemburg. Din aprilie 2007, Euronext a

11
fuzionat cu New York Stock Exchange (NYSE) formându -se cel mai mare grup bursier din
lume și anume NYSE Euronext.
Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange) este considerată una din cele
mai mari burse de valori din lume, caracterul internațional al acestei burse fiind demonstrat
de listarea a peste 1.600 de companii care provin di n peste 60 de țări. Cotarea activelor la
această bursă se realizează pe trei piețe – Piața Principală, Piața Alternativă și Piața
Profesionistă.
Principalul segment al acestei burse – Piața Principală (Main Market) asigură
tranzacționarea unui număr impresionant de active bursiere cum ar fi acțiuni comune și
preferențiale, euroobligațiuni, obligațiuni convertibile și obligațiuni schimbabile, certificate
globale de depozit și certificate americane de depozit, warrant e, produse structurate cum ar
fi ETC și ETF. Condițiile minime pentru cotarea acțiunilor, certificatelor de depozit și
obligațiunilor sunt (www.londostockexchange.com ) :
– capitalizarea companiei emitente să fie de cel puțin 700.000 de lire sterline în cazul în
care se dorește listarea acțiunilor sau certificatelor și de 200.000 de lire sterline în cazul
listării obligațiunilor și 25% din acțiuni să fie deținute public. În plus, companiile
trebuie să fi funcț ionat în ultimii 3 ani și este nevoie și de aprobarea acționarilor în
vederea listării.
Piața Alternativă ( Alternativ Investment Market – AIM) este un segment care se
adresează companiilor mici, aflate în proces de dezvoltare. Din momentul lansării în 199 5,
pe această piață au fost cotate peste 2.100 de companii. Dintre acestea, peste 250 sunt
companii străine care provin din 22 de țări și reprezintă 33 de sectoare economice.
Procedura de cotare pe această piață este simplă nefiind stabilite condițiile cl asice
de cotare la bursă și anume o capitalizare minimă, un procent minim de acțiuni care trebuie
deținut public sau o perioadă minimă de activitate. Mai mult, pentru atragerea companiilor
străine, este posibilă o cotare rapidă, dacă aceste companii au fos t listate anterior, pe o
perioadă de cel puțin 18 luni pe anumite piețe bursiere – numite AIM Designated Martkets
(cum ar fi Australian Stock Exchange, NYSE Euronext, Deutsche Borse, JSE Securities
Exchange South Africa, NASDAQ, Swiss Exchange sau Toronto Stock Exchange).
Activitatea companiilor listate pe acest segment este urmărită, din mai 2005, cu
ajutorul unei familii de indici – FTSE AIM, care include indicele FTSE AIM UK 50,
indicele FTSE AIM 100 și indicele FTSE AIM All -Shares.
Piața profesionistă (Professional Securities Market –PSM ) a fost lansată în iulie
2005 și permite companiilor naționale sau străine să atragă disponibilitățile bănești ale

12
investitorilor instituționali prim emisiunea certificatelor de depozit și anumitor instrumente
de dator ie.
Pentru a sublinia importanța burselor și a piețelor OTC3 pentru economiile
naționale, prezentăm principalele funcții ale pieței secundare de capital (Popa, 2013, pp.44 –
56):
– piața secundară de capital asigură concentrarea cererii și ofertei de active b ursiere,
executarea contractelor pe baza ordinelor de vânzare/cumpărare conform unor
regulamente cunoscute, centralizarea tranzacțiilor și accesul continuu și direct al
investitorilor la informații despre piață;
– piața de capital, în sens larg, are rolul de releu între surplusul de fonduri și necesitățile
economice, transformând economiile în capital; pentru ca piața primară să funcționeze,
să fie credibilă și atractivă pentru investitori, este necesar ca aceștia să -și poată lichida
titlurile pe piața secund ară și să obțină, în condițiile pieței, fondurile investite;
– oferă posibilități de acoperire a riscurilor financiare care apar în urma unor tranzacții
financiare sau comerciale derulate, de regulă, în afara bursei;
– asigură reorientarea și restructurarea ac tivității economice (distribuția fondurilor se
face în funcție de gradul de atractivitate reflectat de performanțele firmei);
– este un motor al vieții economice, dinamizând activitatea economică și permițând
realizarea unor proiecte investiționale de anverg ură;
– dezvoltă concurența dintre firme, stimulând tranzacțiile intercorporații (fuziuni și
achiziții);
– asigură lichiditatea titlurilor financiare emise pe piața primară;
– creează oportunități de plasament financiar, investitorii urmărind nu numai
rentabilitatea și riscul valorilor mobiliare, ci și lichiditatea acestora;
– asigură evaluarea activelor financiare, deoarece prin mecanismul bursier se asigură
confruntarea dintre cerere și ofertă și se stabilește un preț de piață (literatura de
specialitat e chiar reține ca metodă de evaluare a companiilor, metoda bursieră care se
bazează pe cur sul acțiunilor firmei emitente) etc.

3 Piețele OTC sunt piețe de negociere pe care sunt tranzacționate valori mobiliare emise și necotate la bursă
fie din cauză că societățile emitente nu îndeplinesc condițiile pentru a fi admise la cota bursei, fie pentru că
nu sunt interesate de cotarea la bu rsă. Ele sunt piețe electronice, piețe nelocalizate care există la ghișeele
societăților de intermediere. O altă trăsătură importantă a pieței OTC este existența creatorilor de piață
(market makers) care se specializează în comerțul cu anumite active finan ciare, afișând prețuri bid și ask (de
vânzare și de cumpărare).

13
CAPITOLUL 2. INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

Instrumentele financiare derivate sunt contra cte financiare al căror preț și
valoare depind de valoarea unui alt bun sau activ, denumit activ suport. Aria de cuprindere
a activelor suport este foarte vastă , mergând de la metale preț ioase, mă rfuri, bunuri
imobiliare, acț iuni, rate de schimb valutar, rate ale dobânz ii, până la indici bursieri.
Literatura de speciali tate, atât la nivel internațional cât și național, pune
accent î n definirea instrumentelor financiare derivate pe caracteristica valo rii acestora de a
varia în funcț ie de valoarea unui alt activ.
O definiț ie mai complexă poate fi re găsită în Standardele Internaț ionale de
Contabilitate (IAS 32 – Instrumente fina nciare: prezentare și descriere și IAS 39 –
Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare ).
Conform acestor reglementări, prin instrument financiar se înț elege orice contract
ce generează simultan un activ financiar pentru o întreprindere și o datorie financiară sau
un instrument de capitaluri proprii pentru o altă întreprindere. În plus, pentru a fi clasificat
în categoria contractelor derivate, instrumentul financiar trebuie să aibă următoarele
caracteristici:

Rezultă astfel că ceea ce deosebește instrumentele financiare derivate de alte tipuri
de instrumente financiare este faptul că, în cazul derivatelor, cumpărătorul plătește doar o valoarea sa să se modifice în funcție de evoluția unei
rate specificate a dobânzii, a prețului unui titlu, a
cursului de schimb valutar sau a oricărui alt element
variabil similar ;
să nu necesite nici o investiție netă inițială sau să
necesite o investiție netă inițială de valoare mică în
comparație cu alte tipuri de contacte ce au o
reacție similară la modificările condițiilor de piață ;
să se deconteze la o dată stabilită în viitor.

14
parte din valoarea activului suport, însă po ate beneficia integral de variația preț ului
acestuia.
În conformitate cu definiția Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din
România, instrumentele financiare derivate re prezintă contracte financiare futures, inclusiv
contracte similare cu decontare finală în fonduri, opțiuni pe orice instrument financiar,
inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri, incluzând și opțiunile pe
curs de schimb și pe rata dobânzii, instrumente financiare derivate pe mărfuri,
combinații ale acestora, precum și alte instrumente calificate astfel prin reglementări ale
CNVM.

2.1. CONTRACTUL FORWARD
Contractul forward este un acord dintre doi operatori, prin care vânzătorul se
angajează să livreze la o dată viitoare un anumit activ suport, iar cumpărătorul să efectueze
plata pe baza unui preț predeterminat la data încheierii contractului.
Conform Legii 268/2015 contractele FORWARD sunt definite ca și cont ractele ce
creează pentru părți obligația de a vinde, respectiv de a cumpăra o anumita marfă la un preț
convenit în momentul încheierii tranzacției și care se execută prin livrarea efectivă a mărfii
și plata prețului la o anumita dată viitoare4.
Piața con tractelor forward este piaț a fizică a activelor s uport. Aceasta poate
fi piața valutară în cazul tranzacț iilor cu valute la termen sau bu rsa de mărfuri în cazul
tranzacț iilor cu mărfuri. Co ntractele forward nu se tranzacț ionează la bursele de va lori, nu
sunt transm isibile către alț i parteneri și au caracter irevocabil.
Obiectul contractului, cantitatea, prețul și scadența sunt elemente negociate și
prestabilite în momentul încheierii contractului.
Câștigul sau pierderea operatorului va fi stabil ită la scadență, fiind generată de
diferența dintre cursul activului suport la scadență și prețul aceluiași activ, predeterminat
prin contract.
Contractul este finalizat prin livrarea/primirea efectivă a activului suport și
achitarea prețului prestabilit al acestuia. (Popa, 2013, p.130)
Există câteva avantaje ale contractelor forward. Pe lângă avantajele evidente, cum
sunt cunoașterea exactă a sumei și cantității pe care urmează să o primească, a nivelului

4 Legea nr. 268/2015 privind aprobarea OUG nr. 90/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.
297/2004 privind piața de capital și pentru modificarea și completarea unor acte normative , art.4, pct.9

15
calitativ și a momentului livrării, certitudinea p rețului este importantă deoarece un
cumpărător își va cunoaște costurile anticipat.
Și vânzătorul își va cunoaște veniturile dinainte. Astfel, certitudinea prețului da
posibilitatea cumpărătorilor și vânzătorilor să -și anticipeze corect veniturile vii toare.

2.2. CONTRACT UL FUTURES
Cele mai utilizate valori mobiliare derivate la noi în țară în prezent sunt contractele
futures . Un contract futures reprezintă o obligație pentru a vinde sau a cumpăra la un
moment viitor (numit scadență) o cantitate deter minată dintr -o marfă, un activ financiar
sau monetar (numit activ suport ), la un preț și conform unor specificații standardizate
stabilite în mom entul încheierii contractului (î n prezent).
La scadență are loc o operațiune inversă celei inițiale (de cumpăr are sau vânzare),
câștigându -se sau pierzându -se diferența dintre prețurile celor două operațiuni.
Activul suport poate fi: o marfă ale cărei caracteristici sunt standardizate (petrol,
cereale, cacao, etc.), o valută, un indice bursier, o rată dobânzii, e tc.
Contractele futures pe mărfuri sau valute se pot executa fie cu, fie fără livrarea
fizică a activului respectiv. La noi în țară toate contractele futures se derulează fără livrarea
fizică a activului. Prin tranzacționarea la bursă, contractele futures au un curs pe piață,
rezultat din cerere și ofertă.
Contractele futures sunt contracte standardizate care creează pentru părți obligația
de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ suport la data scadenței și la un preț convenit
la momentul încheierii tra nzacției5.
Contractul futures este un contract standardizat cu privire la: natura activului
suport, cantitatea tranzacționata și scadență.
Contractele futures pe valută (currency futures) sunt utilizate în scopul protejării
împotriva variaUiilor cursului de schimb între două valute. Ele reprezintă
aranjamente standardizate ce au ca obiect livrarea unei cantităț i prestabilite dintr -o
valută, la un an umit termen și la un anumit preț .
Standardizarea contractelor futures se referă la următoarele aspecte:
1. mărimea activului suport este fixă, reprezentând un multiplu al unei sume în valută. Pe
piață nu există posib ilitatea tranzacționării de frac țiuni de contract.

5 Legea nr. 268/2015 privind aprobarea OUG nr. 90/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.
297/2004 privind piața de capital și pentru modificarea și completarea unor acte normative

16
2. variația maximă zilnică a preț ului contractului reprezintă valoarea maximă cu
care preț ul contractului poate să crească sau să scadă în timpul unei sesiuni de
tranzacționare, raportat la preț ul de închidere al zilei anter ioare.
3. marja reprezintă garanț ia pe care trebuie să o constituie atât vânzătorul cât și
cumpărătorul unui contract futures pentr u a putea să desfășoare tranzacț ii futures.
Constituirea marjei se face la Casa de Com pensaț ie și este o modali tate de
garantare a tranzacț iilor și a decontărilor. Valoarea marjei este stabilită distinct
pentru fiecare tip de contract în parte.
4. scadența este ziua în care expiră contractul, respectiv ziua în care cumpărătorul unui
contract futures pe valută trebuie să primească valuta suport iar vânzătorul suma
echivalentă în lei. ScadenUele sunt standardizate și au loc în ultima zi
lucrătoare a lunilor martie, iunie, septembrie și decembrie.
5. pasul reprezintă fluctuaț ia minimă a prețului pe piaț a futur es. Pentru contra ctele futures
pe valută tranzacționate în ț ara n oastră pasul este de 0,0001 lei.
6. cotația pe piața futures este aceeași cu cotația activului suport pe piaț a la vedere. Pentru
contractele în valut ă cursul este cel afișat de piaț a interbancară.
7. prețul de execuție la scadență este prețul la care Casa de Compensaț ie închide la
sfârșitul zilei de scadență toate poziț iile r ămase deschise pentru scadenț a respectivă.
În comparaț ie cu contractele forward pe valută se remarcă o serie de asemănări
legate în principal de termenul scurt și mediu pe care se desfășoară tranzacț iile și
posibilitatea de transfer al riscului asupra celor interesaț i să îl preia.
Deosebirile dintre cele două tipuri de contracte sunt însă r elevante și se referă la:

Contractele futures pe rata dobânzii protejează îm potriva evoluției ratei dobânzii
pe piaț a inter bancară. Păstrând specificaț iile anterioare legate de standardizarea standardizarea cantității de valută ce face obiectul
contractului ;
garantarea contractului prin existența unei case de
compensație ;
posibilitatea lichidării în orice moment prin
tranzacționarea la bursă;
actualizarea permanentă a valorii contractului prin
marcarea zilnică la piață.

17
anumitor elemente contractuale putem să asemăn ăm aceste contracte cu instrumentele
forward rate agreement (FRA). Atunci când un investitor dorește să contracteze un
împrumut viitor și preconizează o creștere a ratei dobânzii atunci el va vinde contracte
futures, iar în cazul în care estimează scăderea ratei dobânzii le va cumpăra.
Prețul contractului nu mai este fix, ca în cazul contractului precedent, ci variabil,
deoarece contractul acesta este actualizat zilnic sau marcat la piață.
Lichidarea contractului futures se poate realiza prin precedarea/primirea activului
ce constituie obiectul contractului fie printr -o operațiune de sens contrar, respectiv printr -o
compensare pe piețele futures.
În concluzie, un contract futures este un titlu financiar derivat, el cotând la bursă,
iar prețul s ău curent reflectând prețul activului de bază. Se observă că prețurile futures și
cele cash pentru o marfă sau un activ financiar evoluează în același sens și tind să se
egalizeze spre scadența contractului futures.
Conturile în marjă sunt conturile care e vidențiază sumele, valorile sau bunurile
necesare garantării pozițiilor deschise, precum și drepturile dobândite și obligațiile
asumate.
Contractele de report sunt contracte în care o parte cumpără valori mobiliare cu
plata imediată, cu revânzarea simultană, la termen și pe un preț determinat, a unor valori
mobiliare de aceeași specie și cu remiterea efectivă a valorilor mobiliare date în report, în
conformitat e cu dispozițiile art.74 -76 din Codul Comercial.

2.3. CONTRACTUL OPTIONS
Un contract options reprezintă un drept (dar nu și o obligație) de a cumpăra
(opțiune de tip CALL) sau de a vinde (opțiune de tip PUT) un activ financiar (o acțiune, un
contract futures, etc.) la un moment viitor și la un preț prestabilit în prezent (numit preț de
exercitare ).
Cumpărătorul contractului options poate decide dacă își va exercita sau nu opțiunea
de cumpărare sau vânzare a activului, în funcție de propriile interese și previziuni. Pentru
acest drept de opțiune cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul
încheierii tranzacției o sumă de bani numită primă .
Valoarea primei este cea care se negociază la bursă și face obiectul cererii și a
ofertei. Astfel, pierderea cumpărătorului este limitată la prima pe care o plătește
vânzătorului contractului. Dacă previziunile sale nu se confirmă, cumpărătorul nu este
obligat să -și exercite opțiunea, pierzând numai prima.

18
Dacă previziunile sale se confirmă, cumpărătorul va exercita opțiunea. În ceea ce
privește vânzătorul, câștigul său este prima încasată de la cumpărător; Vânzătorul nu are
nici o putere de decizie cu privire la exercitarea opțiunii, el așteptând decizia
cumpărătorului în acest sens .
În țară noastră contractele options au fost introduse pentru prima data la BMFMS,
aceasta fiind la acest moment singura piață din România unde se tranzacționează opțiuni.
Acestea conferă cumpărătorului dreptul dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde u n
contract futures la un preț prestabilit, pe perioada de valabilitate a contractului.
Caracte ristici ale valorilor mobiliare :

Acestea sunt drepturi î ncorporate care conferă titularului acestora mai mult decât
un simplu drept personal asupra societăților emitente, inclusiv drepturi derivând din
calitatea de asociat al acesteia.
Opțiunile pot fi clasificate în funcț ie de dreptul conferit, de momentul în care pot fi
exercitate, de nivelul valorii intrinseci sau de tipul de activ suport. În func ție de dreptul
conferit cumpărătoru lui contractului de opțiune, împărțirea acestora se face în opț iuni d e
cumpărare (call option) și opț iuni de vânzare (put options).
În cazul opț iunii call, ceea ce se cumpără este dreptul de a cumpăra activul suport
de la vânzătorul acestuia, în timp ce op țiunile put dau dreptul la vân zarea activului
suport. Pozițiile celor două părț i contractuale la momentul încheierii contractului și în
cazul exercitării acestuia sunt prezentate în figura următoare: -sunt titluri negociabile ce se tranzacționează conform
dreptului comercial;
-sunt drepturi fungibile;
-sunt cotate sau susceptibile de a fi cotate la bursă;
-produc sau sunt susceptibile de a produce venituri.

19

Figura 3.1. Poziția operatorilor unui contract de opțiune tip call și tip put6

Clasificarea opțiunilor în funcț ie de activul suport este vastă datorită diferitelor
tipuri de active ce pot constitui suport pentru opț iuni, începând cu mărfuri și terminând cu
indici bursieri:

Opțiunile pe risc de credit și opțiunile pe spread -ul de credit sunt utilizate pentru
acoperirea riscului de credit. Contractele credit default options, cunoscute și sub denumirea
de default options sau credit swaption, sunt opț iuni de cumpărare sau de vânzare ce au ca

6 Săgețile de culoare roșie desemnează opțiunile tip call, în timp ce săgețile de culoare albastră opțiunile put.
opțiunile pe risc de credit și opțiunile pe spread -ul de credit;
opțiunile asupra ratei dobânzii;
opțiunile pe acțiuni și pe indici bursieri;
opțiunile pe contracte futures;
opțiunile asupra cursului de schimb.
al activului
suport
Vânzător al
activului suport
În cazul
executării

opțiunii
opțiunii
La încheierea
contractului

20
activ suport un credit default swap. Ele oferă un grad scăzut de protecț ie împotriva
evenimentului de credit.
Spread -ul de credit este diferenț a de venit între două tipuri de ac tive financiare
datorată calităț ii acestora. Spread -ul de credit reflectă venitul net suplimentar pe care îl
poate obț ine un investitor prin plasarea fondurilor în active avân d un risc de credit mai
mare faț ă de plasamentul în active mai puț in riscante sau fără risc.
Opțiunile asupra ratei dobânzii protejează împo triva riscului generat de evoluț iile
nefavorabile ale ratei do bânzii, dar pot fi utilizate și pentru a obține avantaje din
fluctuaț iile acesteia.
În situaț ia în care o bancă comercială estimează că va a vea nevoie un credit de
refinanț are peste o perioadă de timp determinată și previzionează o creștere a ratei dobânzi i
în următoarele lu ni, atunci aceasta poate achiziționa o opț iune de cumpărare pe rata
dobânzii prin intermediu l căreia să își asigure refinanț area la o dobândă stabilită. Dacă la
scadență dobânda de pe piaț ă este mai mare atunci banca va exercita opțiunea și va obține
un câștig egal cu diferenț a dintre rata dobânzii de pe piaț ă și cea stabilită prin contractul de
opțiune. Da că însă rata dobânzii de pe piaț ă este inferioară ratei contractuale atunci ea va
renunța la opț iune și se va împrumuta de pe piaț a bancară.
În situaț ia inversă, în care banca dispune de excedent pe care dorește să îl
plaseze într -un depozit la o altă bancă peste o anumită perioadă de timp ea se poate proteja
împotriva împotriva scăderii dobânzii prin achiziția unei op țiuni de vânzare pe rata
dobânzii ce îi va garanta un anumi t nivel al dobânzii la scadenț ă.
În ambele cazuri, banca parteneră este la rândul ei protejată prin dreptul la
încasarea contravalorii primei.
Opțiunile pe acțiuni și pe indici bursie ri sunt utilizate pentru protecț ia valor ii
portofoliului de titluri deț inute de un agent economic sau de o bancă comercială sau
pentru a obț ine un avantaj din ev oluția anticipată a cursului unor titl uri.
Protejarea valorii unei acț iuni di n portofol iu se poate realiza prin achiziția unei
opțiuni put ce va garanta, î n cazul scăderii cursului acțiunii suport, obținerea unui preț
minim de vânzare egal cu diferenț a dintre prețul de exercițiu și prima opț iunii.
Achiziția unei opț iuni call po ate conferi un avantaj în situaț ia în care un i nvestitor
dorește să cumpere acțiuni și are nevoie de protecț ie împotriv a creșterii cursului de piaț ă
al acestora. În acest fel, investitorul are garanția plății unui preț maxim egal cu suma
dintre prețul de exercițiu și prima opț iunii.

21
Opțiunile pe contracte futures sunt instr umente derivate care dau deținătorului
dreptul la achiziț ia sau vânzarea u nui contract futures, la un preț specificat, în orice
moment din cadrul duratei de viață a opț iunii. În cazu l exercitării, vânzătorul opțiunii
își va asuma poziț ia inversă în cadrul contractului futures.
Opțiunile pe contracte futures, deși se îndepărtează de activul de bază, conferă
cumpărătorului, pe lângă avantajele ce reies dintr -un contract futures, un avantaj în plus:
dreptul de a exercita opț iunea numai dacă acest lucru este în beneficiul său. Astfe l, decizia
de exercitare a opț iunii este lipsită de risc.
Opțiunile asupra cursului de schimb dau cumpărătorului posibilitatea de a beneficia
de modificările favorabile ale cursului de schimb valutar, dar și de a fi protejat în
cazul evoluț iilor nefavorabile.
Tranzacț ionar ea acestora se face pe piața bursieră în cazul opț iunilor asupra
principalelor valu te sau pe piaț a OTC pentru cele asupra unor valute mai puț in importante.
Există d ouă categorii de astfel de opțiuni: opț iuni simple asupr a cursului de
schimb și opț iuni în care activul suport este reprezentat de contracte futures asupra
cursului de schimb.
Caracterul negociabil, faptul că pot fi vândute de deținători înainte de scadență și
transformate în lichidități, reprezintă o importanță deosebită pentru piața de capital, pentru
rolul pe care îl are aceasta în dezvoltarea și funcțion area economiei naționale. (Negoescu,
2009, p.73)