Capitolul 1. Bazele agriculturii ecologice 1.1. Istoricul agriculturii ecologice 1.2. Conceptul de agricultura ecologica 1.3. Obiectivele… [619442]

1
Introducere
Capitolul 1. Bazele agriculturii ecologice

1.1. Istoricul agriculturii ecologice
1.2. Conceptul de agricultura ecologica
1.3. Obiectivele agriculturii ecologice
1.3.1. Obiective privind mediul inconjurator
1.3.2. Obiective privind plantele cultivate
1.3.3. Obiective privind animalele domestice
1.4. Principiile agriculturii ecologice
1.5. Tipuri de agricultura ecologica
1.6. Situatia agriculturii ecologice pe plan mondial, în Uniunea Europeană și România

Capitolul 2. Studiu privind agricultura ecologica in Romania

2.1. Reglementări în vigoare
2.1.1. Cadrul legislative national si international
2.1.1.1 Instrumente financiare
2.1.1.2 Instrumente de comunicare
2.1.2. Logo-uri internaționale și naționale
2.1.3. Trasabilitate
2.1.4. Planificare conversie
2.1.5. Certificare
2.1.6. Standarde IFOAM, NOP și JAS
2.1.7. Norme excepționale
2.1.8. Formele de sprijin pentru agricultura ecologică
2.2 Planificarea, monitorizarea și controlul producției in agricultura ecologica
2.2.1 Pașii urmați de fermierii ecologiști
2.2.2 Istoria cultivăriii terenurilor și a creșterii animalelor
2.3 Stagiul de practica in agricultura ecologica
Bibliografie
Anexe

2
Introducere
Cerințe vitale de hrană și de adăpost ale vietăților pământului, iar în cazul omului și de
îmbrăcăminte sunt satisfăcute, în cea mai mare parte, de natură. Din cauza creșterii numerice
accelerate și a emancipării populației umane și implicit a cerințelor acesteia, mai ales de hrană,
natura este tot mai neputincioasă.1 În aceste condiții, omul a fost nevoit să-și producă singur
cea mai mare parte din alimente, precum și materialele necesare pentru construcții și
îmbrăcăminte printr-o serie de activități care au stimulat productivitatea principalelor
componente naturale ale agriculturii: solul, clima, plantele și animalele.
Ca urmare a a goanei după profit, agricultura s-a îndepărtat tot mai mult de natură,
concomitent cu dezvoltarea creațiilor umane – mecanizarea, chimizarea, irigarea și, mai nou,
ingineria genetică.
În acest context, suferințele naturii sunt tot mai multe și mai accentuate și se vor răsfrânge, mai
devreme sau mai târziu, asupra omului prin intensificarea fenomenelor distructive – inundații,
alunecări de teren, avalanșe, scădere a fertilității naturale a solurilor, poluare, deșertificare etc,
precum și prin explozia bolilor ce afectează sistemul imunitar vegetal, animal și uman. 2
Aceste fenomene au condus, pe de o parte, la creșterea eforturilor de protecție a
mediului înconjurător, iar pe de altă parte, la apariția și dezvoltarea conceptului și activităților
practice de agricultură .Educația rămâne singura modalitate de a înțelege diferențele dintre
o cultura certificată ecologic și o cultură convențională . Așa că astăzi explorăm peisajul
ecologic românesc și ne informăm despre agricultura ecologică din România și ce înseamnă
certificarea ecologică. Sigla națională ,,ae”3, specifică produselor ecologice, alături de sigla
comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către
consumatori a produselor obținute în conformitate cu metodele de producție ecologică.
Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începând cu data
de 1 iulie 2010 . Utilizarea acestuia rămâne opțională pentru produsele importate. Folosirea
logoului comunitar UE trebui să fie însoțită de indicarea locului de producere al materiilor prime
agricole.
Fig.1.1 Sigla națională ,,ae”

Sursa: (Agricultura Ecologica ,2017)

1 www.usamvcluj.ro/files/teze/2016/viliche.pdf
2 www.usamvcluj.ro/files/teze/2016/viliche.pdf
3 projects.ifes.es/pdfs/eco/ar

3
CAPITOLUL 1 : PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA LITERATURII DE
SPECIALITATE

Progresul umanității se bazează, în general, pe noile descoperiri tehnico-științifice.
Uneori însă, dezvoltarea societății umane impune reactivarea unor sisteme tehnologice mai
vechi, precum sistemele de agricultură ecologică, dar singurele eficiente în soluționarea unor
probleme grave de mediu și de sănătate (Toncea, 2002).

1.1 Istoricul agriculturii ecologice

Fig.1.2 Certificare bio 100%in Romania

Sursa: ( “Agricultura ecologica in Romania”– Ioana Badea , 2017)

În conformitate cu Regulamentul (CE) 834/2007 al Consiliului și cu Regulamentul
889/2008 al Comisiei, țările comunitare folosesc, cu același înțeles, următorii termeni (tabelul
1.1.): agricultură organică (Anglia, Cipru, Irlanda, și Malta), agricultură biologică (Austria,
Belgia, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda și Portugalia) și agricultură ecologică
(Danemarca, Lituania, Polonia, România, Spania, Slovenia, Suedia și Ungaria). De asemenea,
alte țări folosesc câte doi termeni: atât agricultură biologică, cât și agricultură ecologică
(Republica Cehă, Estonia, Germania, Letonia, Slovacia și Spania). 4
În fiecare din aceste țări există organizații și experți care se "abat de la regulă", de
exemplu, Olanda unde, în ultimul timp, termenii de agricultură organică și agricultură ecologică
sunt mai des folosiți decât cel de agricultură biologică. De asemenea, fiecare din acești termeni
sunt criticați, susținându-se, mai mult sau mai puțin justificat, că întreaga agricultură este
biologică sau organică și că nu ar exista agricultură neecologică. 5
Din dorința de a fi a tot cuprinzătoare, unele publicații folosesc termeni de îndoielnică
acuratețe științifică precum: agricultură organico-dinamică sau organico-biologică.

4 projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
5 Agricultura ecologica in Romania , 2017

4
Agricultura ecologică are rădăcini istorice adânci, îndeosebi ca îndeletnicire practică,
toate marile civilizații umane – mesopotamiană, arabă, greacă, romană, chineză etc., clădindu-
se pe o agricultură prosperă, însă nepoluantă și fără îngrășăminte chimice și pesticide de sinteză
, dominată, în gândire și muncă, doar de înțelepciune și îndemânare.

1.2 Conceptul de agricultra ecologica

a. Agricultura ecologică poate contribui, măcar în parte, la soluționarea marilor probleme
contemporane:
În agricultură, știința și tehnologia actuală sunt neputincioase în fața a două fenomene
care îngrijorează tot mai mult:
a.1. Supraproducția și efectele sale secundare :
Siguranța alimentară, obiectiv normal pentru orice așezare umană, vizează producerea
de hrană suficientă, variată și ieftină, corespunzătoare cerințelor fiziologice și puterii de
cumpărare a oricărei persoane. În țările dezvoltate acest obiectiv a fost realizat și, deseori,
depășit substanțial prin promovarea sistemelor intensive de cultivare a terenurilor și de
creștere a animalelor, precum și a metodelor moderne de prelucrare și comercializare a
produselor agricole. Mecanizarea, chimizarea, irigarea, cultivarea de plante și creșterea de
animale tot mai productive și modernizarea sistemelor de procesare și comercializare au
contribuit, în primul rând, la ameliorarea condițiilor de viață ale oamenilor, atât ca volum și
diversitate de produse agroalimentare, cât și ca accesibilate pentru cumpărători.6 Însă mirajul
maximizării profitului este asociat, din păcate, și cu escaladarea necontrolabilă a recoltelor și,
desigur, cu creșterea stocurilor de produse agricole și alimentare ale căror costuri de depozitare
sau/și de lichidare sunt, uneori, mai mari decât valoarea lor de piață, precum și, mai grav, cu
apariția și intensificarea unor fenomene ireversibile, provocate, direct sau indirect, de înseși
activitățile agricole industriale7 (convenționale) ce-l susțin, precum:
– schimbările climatice, în special încălzirea globală și ploile acide;
Încălzirea atmosferei terestre (cu 1.5 – 4.5 0C), anomaliile climatice (inversarea,
comasarea sau/și scurtarea unor anotimpuri, variațiile mari de temperatură din cursul zilei, în
special între zi și noapte, declanșarea, aproape din senin, a furtunilor gen tornadă și a „ruperilor
de nori‖, secetele și arșițele atmosferice etc.), creșterea fluxului de radiații ultraviolete și ploile
acide (pH < 5) sunt cele mai semnificative fenomene de origine antropică la care contribuie,
inclusiv, agricultura.
– scăderea fertilității solurilor;
Studiile efectuate de specialiști în știința solului, climatologie și mediu înconjurător au
evidențiat că nu există palmă de teren cultivat care să nu sufere, mai mult sau mai puțin, din
cauza unuia sau mai multor fenomene precum: eroziunea hidrică și eoliană, alunecările de
teren, compactarea, formarea crustei, acidifierea, alcalinizarea, sărăturarea, scăderea

6 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara1.pdf
7 projects.ifes.es/pdfs/eco/ar

5
conținutului de humus, asigurarea slabă și foarte slabă cu fosfor și cu potasiu asimilabil,
poluarea chimică etc. Din păcate, în ultimul timp, această situație s-a agravat din cauza cultivării
"după ureche" a pământului, precum și a extinderii sistemelor agricole de tip "japcă", prin care
acestea sunt exploatate până la epuizare și apoi părăsite. Generalizarea secetei și creșterea
frecvenței ploilor acide contribuie și mai mult la colapsul agriculturii și, implicit, la dispariția
satelor și comunelor.
 Reducerea biodiversitatii, inclusive genetice : Defrișarea pădurilor ( 30% în ultimii 50 de
ani), dispariția zilnică a unei specii de plante sau de animale și tendința de cultivare a
terenurilor cu o singură specie sau, mai grav, cu un singur genotip (soi sau hibrid), care,
desigur, este foarte performant, sunt exemplele cele mai concludente și, pentru cei care
le cunosc efectele secundare, cele mai îngrijorătoare.
 poluarea cu nitrați, fosfor, metale grele și substanțe organice a apelor de suprafață și de
adâncime și a solurilor; Cu excepția ariilor protejate și a fluviilor Amazon și Congo, toate
celelelte teritorii sunt poluate. Din păcate, cele mai poluate sunt zonele intravilane ca urmare a
activităților industriale și agricole, precum și a neglijenței oamenilor .
 creșterea riscului contaminării produselor agricole și alimentare cu substanțe toxice (nitriți,
toxine, hormoni, bacterii, etc.) Scăderea calității produselor agroalimentare este un fenomen
contemporan, aproape generalizat, de care ne aducem aminte însă numai atunci când apar
unele cazuri de toxiinfecții alimentare grave. Cu foarte puține excepții, mâncăm ceea ce ne oferă
producătorul agricol sau procesatorul, pentru majoritatea consumatorilor fiind esențial doar să-
și astâmpere foamea, indiferent cum.
 apariția și evoluția galopantă a unor boli incurabile (cancerul, bolile de nutriție, stresul
etc.);Agricultura ecologică este știința sau arta administrării sau ținerii sub control a
viețuitoarelor agricole și a mediului lor de viață în folosul omenirii, prin metode și mijloace
moderne care nu dăunează mediului înconjurător. 8
Astfel definită, agricultura ecologică cuprinde întreaga gamă de activități științifice
(observații, măsurători și experimente) și aplicative (analiză, proiectare, administrare) din
agricultură și celelalte ramuri economice care prelucrează și comercializează produse
agricole și agroindustriale și pune un accent deosebit pe valorificarea și conservarea sau
refacerea resurselor naturale, tehnico-financiare și umane specifice agroecosistemelor
locale și zonale.
Ca știință, agricultura ecologică se ocupă cu studiul sistematic al structurilor materiale
(organismele vii și mediul lor de viață) și funcționale (intra- și interrelațiile structurilor materiale) ale
sistemelor agricole în vederea stabilirii principiilor, normelor (standardelor) și recomandărilor de
proiectare și management al agroecositemelor capabile a asigura, timp îndelungat, nevoile umane
de hrană, îmbrăcăminte și de locuit, fără a le diminua potențialul ecologic, economic și social.

8 Nu pentru scoala ci pentru viata – Anita Macavei , 2014

6
Ca ocupație , agricultura ecologică este arta și știința însușirii și asamblării cunoștințelor
teoretice despre natură și agricultură în sisteme tehnologice multifuncționale de cultivare a
terenurilor, creștere a animalelor și de prelucrare și comercializare a produselor agricole și
alimentare, bazate, preponderent, pe resursele energetice (naturale și umane), materiale,
economice și informaționale ale sistemelor agricole și în conformitate cu legile și însușirile
sistemelor naturale.
1.3 Obiectivele agriculturii ecologice
Agricultura ecologică urmărește armonizarea interacțiunilor dinamice dintre sol, plante,
animale și om sau, cu alte cuvinte, dintre oferta ecologică, economică și socială a agro-
ecosistemelor și nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte și de locuit .9Obiectivele agriculturii
ecologice corespund, în principal, dezvoltării durabile a sistemelor agro-ecologice:
1.3.1 Obiective privind mediul înconjurător
– echilibrarea bilanțurilor energetice;
Agricultura este o mare consumatoare de lumină, apă, căldură și elemente nutritive.
Echilibrarea raportului dintre consumul de energie și producția agricolă este cheia care poate
propulsa agricultura ecologică în topul preferințelor producătorilor agricoli și ale organelor și
organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale cu atribuții în dezvoltarea rurală și
protecția mediului înconjurător.
– creșterea și menținerea îndelungată a fertilității solurilor;
Agricultura ecologică are cele mai sănătoase metode și mijloace de rezolvare a acestui
obiectiv. Dintre acestea remarcăm promovarea sistemelor agricole mixte de tip „vegetal –
animal‖ și a celor integrate de tip „producție – prelucrare – comercializare produse agricole
vegetale și animale‖ (prin care se asigură reciclarea a aproximativ 70 % dintre elementele
nutritive extrase de plante din sol odată cu recolta), precum și a sistemelor speciale de refacere
și conservare a fertilității solurilor – compost, îngrășăminte verzi și rotații lungi cu plante perene
și anuale cu sistem radicular bogat sau/și profund.10

1.3.2 Obiective privind plantele cultivate
– integrarea naturală, inclusiv cosmică, a speciilor și varietăților cultivate;
Orice plantă cultivată își are originea în natură, în anumite ecosisteme numite centre de
origine. Cele mai multe specii cultivate sunt însă răspândite în afara acestora, inclusiv în zone
agricole de pe alte continente, în condiții naturale foarte diferite. Această globalizare
agroculturală implică eforturi științifice (studii și cercetări de genetică, ameliorare și
agrofitotehnie) și practice (consum suplimentar de materiale și forță de muncă) deosebite
pentru adaptarea speciilor la condițiile locale. Cheltuielile de menținere a potențialului

9 Principiile de baza ale agriculturii ecologice- Drgos Sorin
10 Animalele domestice in agricultura ecologica – Badea Gabriel ,2017

7
productiv și calitativ al plantelor cultivate se reduc pe măsura integrării lor în natură, după
parcurgerea așa-numitului proces de renaturare.
1.3.3 Obiective privind animalele domestice
 optimizarea raportului plantă/animal
Sistemele agricole cele mai eficiente sunt asemănătoare ecosistemelor care, de obicei,
conțin atât plante, cât și animale, iar diversitatea și numărul animalelor sunt strict condiționate
de potențialul fotosintetizant al mediului lor de viață. Orice modificare, în plus sau în minus, a
raportului plantă/animal este dăunătoare ca urmare fie a supraproducției vegetale, fie a
subnutriției animalelor.

 îmbunătățirea și conservarea fondului genetic
Faptul că fondul genetic este sărac, nu mai constituie, de multă vreme, o noutate. S-a
ajuns la situația paradoxală ca însămânțarea artificială a tuturor vacilor dintr-o regiune agricolă
și chiar dintr-o țară să se facă cu spermă recoltată de la un singur taur, ce-i drept, foarte valoros
din mai toate punctele de vedere.
Așadar, refacerea și păstrarea fondului genetic al speciilor de animale domestice este,
de asemenea, o cale înțeleaptă pentru prevenirea și diminuarea efectelor unor eventuale
epidemii, precum și o resursă de progres științific și tehnologic.
Spre deosebire de agricultura convențională care urmărește cu precădere maximizarea
eficienței economice, agricultura ecologică este tridimensională, fiecare dintre componentele și
însușirile sale aparținând dimensiunii ecologice, economice sau sociale, iar aceste dimensiuni
sunt într-un raport echilibrat.11 Dimensiunea ecologică cuprinde potențialul cantitativ și calitativ
edafic, climatic și biologic vegetal și animal, cea economică – valorile materiale și financiare în
exploatare sau în conservare, iar cea socială – forța de muncă ca număr, aptitudini fizice și
cunoștințe despre viață, societate, cultură, agricultură și alte activități economice adiacente, cât
și ca relații interumane.12

1.4. Principiile agriculturii ecologice

După un intens proces participativ, în septembrie 2005, Adunarea Generală a IFOAM, de
la Adelaide – Australia, a aprobat noile Principii ale Agriculturii Ecologice. Aceste principii sunt
,,rădăcinile pe care agricultura ecologică crește și se dezvoltă.

Principiul sănătății
Agricultura ecologică susține și îmbunătățește sănătatea solului, plantelor, animalelor,
omului și a planetei ca un tot unitar și indivizibil.

11 Inginaria sistemelor agricole , 2016
12 Agricultura ecologica si agricultura conventioala-Ion Badea ,2017

8
Acest principiu indică faptul că sănătatea indivizilor și comunităților nu poate fi separată
de sănătatea ecosistemelor : solurile sănătoase produc culturi sănătoase, care la rândul lor
furnizează sănătate animalelor și oamenilor .
Sănătatea se referă la totalitatea și integritatea sistemelor vii. Nu este pur și simplu lipsa
bolii, ci menținerea stării fizice, psihice, sociale și ecologice de bunăstare. Imunitatea, reziliența
și regenerarea sunt caracteristici cheie ale sănătăți. Rolul agriculturii ecologice în producția
primară agricolă, în prelucrare și în distribuție sau consum, este de a susține și de a spori
sănătatea ecosistemelor și a organismelor de la cele mai mici din sol până la ființele umane.
Agricultura ecologică este destinată, în special, producerii de alimente de o înaltă calitate,
hrănitoare, care să contribuie la prevenirea îmbolnăvirii si protecția sănătății oamenilor și
animalelor și la bunăstarea acestora. 13Având în vedere acest lucru,trebuie interzisa folosirea de
substante chimice in agricultura ecologica , pesticide și organisme modificate genetic, de
medicamente la animale și de aditivi alimentari care pot avea efecte negative asupra sănătății.
Principiul ecologic
Agricultura ecologică se bazează pe sisteme ecologice vii, lucrează cu acestea, le
stimulează și le susține.
Acest principiu are rădăcini în sistemele ecologice vii și, ca atare, prevede că producția
ecologică se bazează pe procese ecologice și reciclare. Alimentatia și bunăstarea rezultă din
ecologia mediilor de producție specifice. De exemplu, în cazul culturilor agricole mediul de
producție este solul viu, la animale, ecosistemul fermei iar la pești și organismele marine,
mediul acvatic. Agricultura ecologică, sistemele pastorale și colectarea din floră și faună trebuie
să corespundă ciclurilor și echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, dar
funcționarea lor este specifică fiecărui teritoriu.14
Managementul ecologic trebuie să fie adaptat la condițiile locale, ecologice și de
cultură. Inputurile trebuie reduse prin refolosirea, reciclarea și gestionarea eficientă a
materialelor și a energiei, cu scopul de a menține și îmbunătăți calitatea mediului și de a
conserva resursele. Agricultura ecologică ar trebui să atingă echilibrul ecologic, prin proiectarea
de sisteme agricole, înființarea de habitate și menținerea diversității genetice și agricole. Cei
care produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice trebuie să protejeze
și să îmbunătățească mediul înconjurător, inclusiv peisajele, clima, habitatele, biodiversitatea,
aerul și apa.
Principiul corectitudinii

13 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
14 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

9
Agricultura ecologică a apărut și se dezvoltă pe relații care asigură corectitudinea cu
privire la mediul comun și șansele vietii. Corectitudinea este caracterizată de echitate, respect,
justiție și solidaritate până la sfârșitul lumii, atât în rândul oamenilor, cât și în relațiile lor cu
alte ființe vii. Acest principiu subliniază faptul că cei implicați în agricultura ecologică ar trebui
să gestioneze relațiile umane într-un mod care să asigure echitatea, la toate nivelurile și între
toți participanții la procesul de producție – fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori,
comercianți și consumatori. 15
Agricultura ecologică ar trebui să asigure tuturor celor implicați, o calitate bună a vieții și
posibilitatea de a contribui la siguranța alimentară și la reducerea sărăciei. Aceasta are scopul
de a produce suficiente alimente și alte produse de bună calitate. Acest principiu prevede ca
animalelor să li se asigure condiții și oportunități de viața conform cu cerințele lor fiziologice, de
comportament natural și bunăstare . Resurse naturale și de mediu, care sunt folosite pentru
producție și consum trebuie gestionate corect din punct de vedere ecologic și social și
menținute la un nivel corespunzător nevoilor generațiilor viitoare. Corectitudinea presupune
sisteme de producție, distribuție și de comerț care sunt deschise și echitabile și necesită costuri
reale de mediu și sociale.16
Principiul precauției
Agricultura ecologică este gestionată într-o manieră responsabilă și de precauție pentru
a proteja sănătatea și bunăstarea generațiilor actuale și viitoare și a mediului înconjurător.
Agricultura ecologică este un sistem dinamic de viață, care răspunde cerințelor și condițiilor
interne și externe. Fermierii din agricultura ecologică pot îmbunătăți eficiența și crește
productivitatea, dar acest lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea și bunăstarea. În consecință,
noile tehnologii trebuie să fie evaluate și metodele existente revizuite. În cazul înțelegerii
incomplete a ecosistemelor și a agriculturii, trebuie să fim foarte atenți.
Acest principiu prevede că precauția și responsabilitatea sunt preocupările cheie în
managementul, dezvoltarea și alegerea tehnologiei în agricultura ecologică. Este, de asemenea,
necesar ca știinta să asigure că agricultura ecologică este sănătoasa, sigură și corectă din punct
de vedere ecologic. Cu toate acestea, numai cunoașterea științifică nu este suficientă.
Experiența practică, înțelepciunea acumulată și cunoștințele tradiționale și indigene oferă
soluții valabile, testate de timp.17
1.5. Tipuri de agricultura ecologica
Știința și, mai ales, practica agricolă au individualizat 3 tipuri principale de agricultură
ecologică: agricultura ecologică propriu-zisă (organică sau biologică), agricultura biodinamică și

15 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
16 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
17 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

10
agricultura naturală (agricultura forestieră și permacultura). Aceste trei tipuri de agricultură
ecologică se bazează pe Regulamentul (CE) 834/2007 al Consiliului și Regulamentul 889/2008 al
Comisiei Europene, precum și pe regulamente proprii, precum cele care stau la baza
standardelor DEMETER de agricultura biodinamică. În practică, mai ales în perioada de
preconversie, sunt recomandate sistemele de tip LEISA (Low External Inputs Sustainable
Agriculture). 18
Sistemele de agricultură ecologică se diferențiază prin rolul care îl au în relația cu mediul
înconjurător și cu societatea (Toncea și Alecu, 1999):
Agricultura ecologică propriu-zisă 19(organică sau biologică) – sistem de agricultură
orientat spre:
– obținerea de produse agricole cu calități nutritive ridicate : fără reziduuri sau cu conținut foarte
scăzut (urme) de pesticide și nitrați; cu conținut mare de substanțe nutritive – substanță uscată,
proteine, aminoacizi esențiali, glucide, grăsimi, vitamine, microelemente etc; calități superioare
de păstrare și culinare; calități organoleptice (savoare); digestibilitate bună etc.;
– ameliorarea fertilității solurilor : creșterea conținutului de humus; corectarea acidității și a
carențelor de elemente nutritive; îmbunătățirea însușirilor fizice și hidrofizice, redresarea
activității biologice etc.;
– eliminarea tuturor formelor de poluare a solului, apei și aerului.
Adepții agriculturii organice (biologice, ecologice) se preocupă, aproximativ în aceeași măsură,
și de soluționarea problemelor privind:
– reducerea migrării populației de la sat la oraș: îmbunătățirea condițiilor de valorificare a
producției și menținerea viabilă a gospodăriilor și fermelor mici și mijlocii;
– diminuarea consumului de energie neregenerabilă : reducerea volumului de lucrări mecanice și
a consumului specific de carburanți și lubrifianți;

– îmbunătățirea condițiilor de viață ale animalelor : asigurarea nu numai a nevoilor fiziologice,
dar și a principiilor umane de îngrijire, care exclud creșterea în bacterii, concentrarea excesivă,
claustrarea permanentă etc.

Pentru realizarea acestor obiective, agricultura ecologică folosește atât tehnici
convenționale (modificate corespunzător principiilor agriculturii ecologice), cât și tehnici noi,
special elaborate pentru înlocuirea celor intensive.
Astfel, producția vegetală ecologică se bazează pe rotații lungi (în care să intre, obligatoriu, o
plantă leguminoasă, anuală sau perenă sau/și una pentru îngrășământ verde), pe lucrările
solului (care afânează solul și încorporează superficial îngrășămintele organice), pe lupta
integrată (prin folosirea metodelor preventive și curative, mecanice și biologice, împotriva
dăunătorilor) și pe fertilizarea cu îngrășăminte organice (gunoi de grajd, compost, resturi

18 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
19 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

11
vegetale, îngrășăminte verzi și bacteriene), precum și cu minerale neprelucrate chimic (pe bază
de calciu, siliciu, magneziu, fosfor, potasiu și microelemente).
Trecerea de la agricultura convențională la agricultura ecologică este relativ dificilă și
durează 1 – 3 ani sau o rotație, în funcție de gradul de intensivizare al sistemului înainte de
conversie. Pentru a avea certitudinea că ferma, gospodăria, asociația, societatea sau
întreprinderea este organică (biologică, ecologică), trebuie ca acestea să fie controlate
amănunțit și de mai multe ori de către o instituție de certificare abilitată de către stat sau/și de
Comisia Economică Europeană (CEE) sau Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură
Organică (IFOAM). Certificarea costă însă destul de mult, iar procedura este, din păcate, destul
de birocratică.

Agricultura biodinamică este un sistem de agricultură bazat pe energiile (forțele) vieții și
are ca scop principal producerea de hrană cu valoare nutritivă ridicată și sănătoasă (Pank,
1976). Bazele agriculturii biodinamice au fost puse înaintea agriculturii ecologice ca urmare a
Cursului de agricultură susținut de Rudolf Steiner în anul 1924 la cererea unor fermieri care
aveau probleme cu scăderea producției agricole din cauza degenerării semințelor și a
materialelor de plantat. Steiner a dezvoltat ideea că o fermă este un organism viu, cu
particularități structurale și funcționale proprii, în care solul, viața din sol, plantele, animalele și
omul sunt strâns legate între ele.
Organism înseamnă viață, iar viața presupune mișcare și transformări inevitabile. Viața
are însă, conform lui Stainer, origine spirituală, fiind organizată și condusă de spirit, partea
materială neputând determina viața. Influența soarelui, lunii, stelelor și a celorlalte forțe
cosmice, precum și a mediului înconjurător se reflectă în viața plantelor, animalelor și în munca
gospodarului corespunzător cu ritmurile și legile naturii. Sănătatea unui organism este
menținută, cel mai ușor, prin stimularea proceselor vitale imunitare, iar buruienile și insectele
dăunătoare se combat folosind puterea preparatelor homeopatice pe bază de cenușă obținută
prin arderea proprilor semințe sau a insectelor adulte.
Fertilitatea și procesele vitale din sol sunt sporite și menținute prin folosirea
composturilor preparate cu adaos de coada șoricelului, păpădie, mușețel, urzică vie, coajă de
stejar și valeriană, precum și prin stropirea ogoarelor cu soluții obținute din unele preparate
specifice (macerat de balegă de vacă și de praf de cuarț în corn de vacă).
Conversia la agricultura biodinamică are, de asemenea, unele particularități și anume:
– include toate câmpurile, animalele și structurile materiale din fermă și nu admite desfășurarea
în paralel a nici unui alt tip de producție agricolă; 20
– fermele biodinamice trebuie să aibă bovine și alte rumegătoare;
– menține fertilitatea solului prin fertilizarea cu compost fermentat preparat prin metode
biodinamice;
– tratamentul cu soluție preparată din balegă de vacă sau silice macerate în corn de vacă trebuie
să se facă pe întreaga suprafață a fermei;

20 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

12
– prelucrarea produselor din fermele biodinamice se face menținând și, dacă este posibil,
sporind calitățile inițiale;
– inspecția și certificarea fermelor biodinamice se face de către inspectori independenți și
agenții autorizate pe bază de contract și în conformitate cu standardele Demeter.

Agricultura naturală este un sistem agroecologic de interes local care, după Fukuoka
(1978), se bazează pe patru măsuri distincte:
NU lucrări adânci ale solului!
Agricultorii cred că aratul este o lucrare esențială pentru afânarea solului. În agricultura
naturală, afânarea pământului se face prin penetrarea lui de către rădăcinile plantelor și prin
activitatea microorganismelor, animalelor mici și a râmelor;
NU îngrășăminte chimice sau compost preparat!
În orice fermă vegetală, o parte din elementele nutritive esențiale se pierd din sol și, mai
devreme sau mai târziu, terenul respectiv sărăcește. În agricultura naturală sunt admise doar
metodele și mijloacele de conservare a fertilității solului pe seama activității plantelor și
animalelor;
NU combatere buruieni prin lucrări mecanice sau erbicide!
Buruienile sunt componente esențiale ale lanțurilor trofice și au un rol important în
refacerea fertilității solurilor. Ca atare, buruienile trebuie menținute la un nivel corespunzător
pragului de dăunare și nu combătute integral;
NU chimicale!
Una din problemele mari ale agriculturii contemporane este intensificarea atacului de
boli și dăunători. Inspirându-se din natură, unde toate componentele sale, inclusiv prada și
prădătorii,sunt într-un echilibru perfect, Fukuoka recomandă cultivarea de plante viguroase și
creșterea de animale rezistente la boli și dăunători.
Din categoria sistemelor agricole naturale fac parte și agricultura forestieră și sistemele
agricole de tip permaculture.
Agricultura forestieră este un sistem distinct de cultivare a terenurilor și de creștere a
animalelor, care combină tehnicile forestiere cu cele agricole în vederea creșterii productivității
și eficienței sistemelor agricole.21
Permaculture (agricultură permanentă) este promovată și susținută de către Bill
Mollison și discipolii săi, persoane fizice și organizații profesionale, adepți ai proiectării și
managementului sistemelor agricole cu însușiri (diversitate, stabilitate, reziliență etc.)
asemănătoare ecosistemelor, prin integrarea armonioasă a omului, producător agricol sau nu ,
în natură, oferindu-i mereu și pe măsura nevoilor sale hrană, energie, adăpost și alte materiale
și produse alimentare necesare.
Agricultura tip LEISA , se bazează pe resursele locale de sol, climă și de forță de muncă
și, dacă este cazul, pe folosirea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, a mașinilor și
instalațiilor agricole convenționale, a ingredientelor alimentare și furajere etc., însă numai
pentru acoperirea deficitului de resurse și dacă nu afectează mediul înconjurător. Acest sistem

21 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

13
de agricultură se recomandă înainte de conversie cu scopul de a echilibra sistemele agricole
(gospodării tărănești, ferme, asociații și societăți agricole) ca potențial natural, economic și
social. Tehnologiile convenționale sau tradiționale se reduc sau se înlocuiesc treptat cu cele
ecologice, pe măsură ce sistemul le acceptă și nu dă semne de „respingere”.Fiecare sistem
agroecologic are o anumită poziție pe graficul funcției agriculturii (Toncea, 2000). 22Acest
adevăr reiese din graficul funcției agriculturii în care Ci și Ce sunt cheltuielile (consumurile)
interne, respectiv externe de producție, ‗b‘ și ‗c‘ sunt coeficienți ce exprimă contribuția
intrinsecă a sistemului la realizarea producției, iar ‗a‘ coeficientul ce exprimă poziția sistemelor
agricole pe hiperbolă calculat ca tangentă a unghiului pe care îl face dreapta care unește
punctul de origine cu punctual de pe hiperbola unde se intalnesc proiectiile costurilor de
productie Ci si Ce .
Din acest grafic reiese, de asemenea, că sistemele agro-ecologice interferează în
anumite domenii, inclusiv cu sistemele convenționale și ca atare, în practică nu există sisteme
agricole ecologice (organice, biologice), biodinamice sau naturale absolut pure.
1.6. Situatia agriculturii ecologice pe plan mondial , in Uniunea Europeana si Romania
Agricultură ecologică se face, mai mult sau mai puțin oficial, pe toate continentele, cu
excepția Antarctidei, fiecare țară având cel puțin o asociație agroecologică, una sau mai multe
organizații de certificare a activităților și produselor ecologice și, desigur, mai multe ferme și
societăți de prelucrare și de valorificare a produselor agricole și alimentare ecologice.
Ultimul „recensământ efectuat de FIBL/Elveția în 2004 arată că,, pe plan mondial, se
cultivă în sistem agroecologic circa 25 de milioane de hectare, din care 41.8% se află în Oceania,
24.2% în America Latină, 23.1% în Europa, 5.9% în America de Nord, 3.7% în Asia și 1.3% în
Africa. În ceea ce privește numărul de ferme ecologice (organice, biologice), în lume sunt,
aproximativ, 500 000 de ferme certificate ca ecologice (organice, biologice) din care 37.7% în
Europa, 30.9% în America Latină, 15.4% în Africa, 13.3% în Asia, 2.3% în America de Nord și
0.5% în Oceania. De asemenea, cea mai mare piață de produse agroalimentare ecologice
(organice, biologice) se află în America de Nord (51%) și Europa (46%). În comparație cu piața
agroalimentară convențională, comerțul cu produse agricole și alimente ecologice este însă
nesemnificativ (0.4 – 3.5 % din totalul vânzărilor).
În Europa, așa cum reiese din tabelul 1.1, agricultura ecologică este în plină dezvoltare
în toate țările, cele mai dezvoltate țări din acest punct de vedere fiind Italia, Anglia, Germania,
și Franța ca suprafață cultivată, Austria , Italia, ca pondere în suprafața agricolă și Italia, Austria
și Germania ca număr de ferme ecologice (organice, biologice). 23

Tabelul 1.1

22 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
23 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

14
Situația agriculturii ecologice în Europa
Țara
Suprafața
%
din suprafața
agricolă Număr de
ferme
Anglia
724 523
4.22
4 057

Austria
297 000
11.60
18 576

Franța
509 000
1.70
11 177

Germania
696 978
4.10
15 628

Italia
1168212
8.00
49 489

România
40 000
0.27
10 562

Sursa : (Willer & Yessefi – SOEL Survey, 2004)

În România (tabelul 1.2), agricultura ecologică, deși se află în faza de pionerat este o
certitudine datorită:
– progreselor semnificative înregistrate în ceea ce privește suprafața cultivată în sistem agro-
ecologic (circa 260 000 ha la sfărșitul anului 2010);
– creșterii numărului de operatori agro-ecologiști
– creșterii volumului și a valorii produselor agricole și alimentare ecologice ( peste 120 milioane
Euro în 2007);
– diversificării produselor agricole și alimentare ecologice;
creșterii exportului de produse agricole și alimentare ecologice (circa 8% din valoarea
produselor agricole și alimentare exportate de România în anul 2007 și 21 milioane de Euro în
2010);ca număr de producători agricoli: de la 3.834 în 2010, până la 10.562 în 2017;specii de
plante cultivate:
– cereale – 4.000 ha în 2000 și 81.440 ha în 2017– oleaginoase – 4.000 ha în 2000 și 52.583 ha
în 2017,
– plante furajere, inclusiv pășuni și fânețe – 9.300 ha în 2000 și 89.490 ha în 2015,

15
– leguminoase pentru boabe – 6.088 ha în 2000 și, surprinzător datorită importanței agricole și
alimentare a acestora, 1.834 ha în 201524

Tabelul 1.2
Situația agriculturii ecologice în Romania
ROMANIA ANUL 2000 ANUL 2010 ANUL 2017
Suprafata Agricola
17.388 ha 260.000 ha 226.309 ha
Nr de producatori
agricoli 978 3.834 10.562
Cereale 4.000 ha 51.200 ha 81.440
Oleaginoase 4.000 ha 32.500 ha 5.583 ha
Plante furajere 9.300 ha 45.500 ha 89.490 ha
Leguminoase pentru
boabe 6.088 ha 4.500 ha 1.834 ha
Sursa : (SOEL Survey, 2017’)
Fig.1.3 Legume bio 100%

Sursa: ( Fotografie proprie agricultor ecologic , 2018)

24 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

16

a) teritorii: de la câteva județe din Transilvania în anul 2000, în toate județele țării în anul
2014
b) suprafață pe județ:
– între 1 – 20 ha în municipiul București și județele Gorj, Vâlcea și Harghita
– peste 10 000 ha: Ialomița (9.895 ha), Constanța (15.065 ha), Galați (16.656 ha) și,
desigur, cea mai mare suprafață în județul Tulcea (42.826 ha) , in anul 2018 . Zece la
sută din aceste terenuri sunt în Tulcea, unde 40 de fermieri s-au asociat și demonstrează
de câțiva ani cât de rentabilă poate fi ocupația lor.
– dezvoltării și diversificării pieței interne de produse alimentare ecologice, în prezent în
România existând toate formele posibile de comercializare, de la piața reală: depozite cu
produse ecologice, rafturi specializate în marile hipermarketuri și magazine specializate în toate
marile orașe – Sibiu, București, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș etc., vânzarea direct din
fermă,până la piața virtuală.
Dezvoltarea agriculturii ecologice în România a fost determinată, mai ales, de cererea,
internă și în special externă, tot mai mare de produse agricole și alimentare ecologice, întrucât
până în anul 2007 agricultura ecologică nu a fost beneficiat de niciun fel de sprijin din partea
statului, iar după aderarea României la UE este sprijinită constant doar prin actualul PNDR 2014
– 2020.
In anul 2030 România s-ar putea cultiva în sistem ecologic 0,8 – 1,0 milioane ha, de pe
care se pot obține produse agricole și alimentare ecologice în valoare de minimum un miliard
euro/an.
Dacă avem în vedere ritmul actual de creștere a agriculturii ecologice, de 21.500 ha/an, acest
obiectiv poate fi realizat numai printr-o minune, în primul rând, de la cei interesați de
agricultura ecologică..

17
CAPITOLUL 2 : STUDIU PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICA IN
ROMANIA

Adoptarea celor mai potrivite decizii în (re)proiectarea, înființarea și menținerea unei
unități agro-ecologice de producție (fermă sau/și unitate de procesare și comercializare)
impune efectuarea unui ansamblu de activități de documentare, organizare și conducere a
proceselor microeconomice specifice unor astfel de unități de producție agricolă.

2.1 Reglementări în vigoare cu privire la agricultura ecologica

2.1.1. Cadrul legislative national si international
Deși din punct de vedere conceptual și aplicativ agricultura ecologică este cunoscută de
peste 80 de ani, acest sistem de agricultură a intrat în atenția oamenilor politici în anul 1980,
moment care coincide cu creșterea îngrijorării privind efectele negative ale dezvoltării
agriculturii asupra mediului înconjurărtor și cu introducerea politicilor de sprijin a măsurilor de
agro-mediu, inclusiv a agriculturii ecologice (Stolze, Matthias & Lampkin, Nicolas) .
Aceeași autori susțin că în materie de agricultură ecologică Uniunea Europeană folosește 3
tipuri de instrumente politice: instrumente legislative, instrumente financiare și instrumente de
comunicare.
Producătorii agricoli au șansa de a exploata o multitudine de oportunității economice,
care decurg din programul elaborat de Comisia Europeană în sectorul agriculturii ecologice.
Acest program are ca scop, de fapt, integrarea protecției mediului în agricultură, sau cu alte
cuvinte aplicarea „politicilor verzi” și promovarea și gestionarea calității și siguranței producției
alimentare.25
Dintre instrumentele legislative ale Uniunii Europene, cele mai reprezentative sunt:
REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007 privind producția
ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.
2092/91 și REGULAMENTUL (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire
a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția
ecologică și etichetarea produselor ecologice, care prevăd în detaliu cum să se gestioneze
producția agricolă ecologică în statele membre . 26
Conform site-ului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( www.madr.ro )/2011,
legislația națională în domeniul agriculturii ecologice este reprezentată de următoarele acte
legislative:
a) ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare
ecologice;
b) ORDIN nr. 6 din 11 ianuarie 2011 privind modificarea și completarea Ordinului
ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor

25 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
26 Cultura de vita de vie , 2017

18
privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de
inspecție și certificare și de supraveghere a activității organismelor de control;
c) ORDIN nr. 252 din 10.11.2010 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind
înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică;
d) ORDIN nr. 51 din 1 martie 2010 pentru aprobarea regulilor naționale privind autorizarea
importurilor de produse agroalimentare ecologice din țări terțe; 27

2.1.1.1 Instrumente financiare

Din această categorie face parte sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli din Uniunea
Europeană prin:
– plăți directe pe unitatea de suprafață atât pentru perioada de conversie, cât și pentru
menținerea producției agricole ecologice vegetale;
– granturi pentru investiții;
– programul de îmbunătățire a bunăstării animalelor. 28

2.1.1.2 Instrumente de comunicare

În Uniunea Europeană, inclusiv în România cele mai folosite metode de comunicare
sunt: consultanța și asistența tehnică, programele de formare profesională, educație și
cercetare, granturile de investiții pentru proiecte demonstrative, sprijinul pentru înființarea de
structuri instituționale și îmbunătățirea activității acestora. Pentru agricultura ecologică,
importante sunt și campaniile de informare și promovare cum este cea care se face pe siteul
Uniunii Europene www.organic-farming.europa.eu unde, sub sloganul „Agricultura ecologică –
Bună pentru Natură, Bună pentru tine” , Comisia Europeană pune la dispoziția cetățenilor
statelor membre ale Uniunii Europene interesați, informații, în limba națională, privind
modalitatea în care agricultura ecologică contribuie la protecția resurselor naturale, la
biodiversitate și la bunăstarea animalelor , precum și la dezvoltarea zonelor rurale .

2.1.2 Logo-uri (sigle) internaționale și naționale

Merită, de asemenea, subliniat faptul că normele cu privire la produsele ecologice se
întemeiază pe un sistem bazat pe voluntariat, astfel că, pentru a identifica produsele ecologice
poate fi folosit logo-ul U.E. al agriculturii ecologice, coroborat sau nu cu logo-urile naționale sau
private. Logo-ul agriculturii ecologice din UE oferă consumatorilor încredere în ceea ce privește

27 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
28 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

19
originea și calitățile hranei și băuturilor produse în conformitate cu regulamentele Uniunii
Europene.

2.1.3 Trasabilitate

O altă prioritate a Comisiei Europene a fost elaborarea conceptului de trasabilitate
(posibilitatea de a urmări „traseul‖ unui produs alimentar de la început până la vânzarea sa și
invers). Trasabilitatea a devenit obiectul unei atenții speciale în rândul producătorilor din
industria alimentară și al consumatorilor, datorită asocierii sale cu probleme, precum siguranța
produselor alimentare (ne putem gândi la criza provocată de Encefalopatia Spongiformă Bovină
– BSE) și garantarea originii (ne putem gândi la contaminarea cu Organisme Modificate Genetic).
Abilitatea de a lua rapid măsuri efective și sigure ca răspuns la urgențele privind sănătatea de-a
lungul întregului lanț de producere a alimentelor este de maximă importanță (putem, de
asemenea, vorbi de trasabilitatea responsabilităților).29
Încă din ianuarie 2005 prin regulamentul nr. 178/2002 a fost adoptat sistemul obligatoriu de
trasabilitate a alimentelor. Acest regulament conține principiile generale și cerințele legii
alimentului, instituie înființarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară si stabilește
procedurile legate de siguranța alimentului

2.1.4 Planificare conversie
Operatorii agricoli care optează pentru a produce conform metodelor agro-ecologice,
trebuie să-și elaboreze cu grijă planul de conversie a fermelor lor, prin respectarea în totalitate
a standardelor agriculturii ecologice și să-și supună ferma controlului unui Organism de
Inspecție și Certificare acreditat de către Autoritatea Națională competentă.
Scopul „planului de conversie‖ este să călăuzească producătorii ecologiști în perioada de
conversie și să-i ajute să realizeze obiectivele pe care și le-au propus. Un plan de conversie este
o „fotografie‖ a unității agricole făcută pe baza analizei și examinării încrucișate a tuturor
datelor existente, în vederea stabilirii soluțiilor tehnice.
De asemenea, toate planurile fermei ecologice, inclusiv cel al conversiei trebuie să fie aprobate
în prealabil de către organismul de inspecție. 30
Așadar, planul de conversie presupune evaluarea atentă a următoarelor aspecte:

 Istoria câmpului/fermei

29 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
30 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

20
Este o sarcină importantă pentru fermierul (producătorul) ecologist care presupune
colectarea tuturor informațiilor posibile privind practicile agronomice, problemele din procesul
de producție și recoltele obținute;

 Starea de fertilitate a solului
Este un pas important pentru programul de fertilizare care se materializează prin efectuarea
cartării agrochimice și, dacă se poate, pedologice;

 Mediul social
În perioada de conversie, orice producător agricol trebuie să cunoască bine comunitatea în
care își desfășoară activitatea și dacă în zona respectivă mai sunt alte unități agro-ecologice sau
se desfășoară proiecte de protecție a mediului. Ȋn acest fel el poate face schimb de informații și
primește sugestii folositoare și nu se simte ca un pionier. De asemenea, el trebuie să afle unde
sunt punctele de vanzare sau/și agenții care comercializează produse și servicii de interes
pentru agricultura ecologică și să cunoască comercianții care ar putea să-i cumpere produsele.
Producătorii agricoli care nu dețin toate echipamentele necesare, ar fi bine să-i cunoască pe
ceilalți operatori sau procesatori din zonă care ar putea să le împrumute echipamente și să le
acorde consultanță, sau să se ofere voluntar pentru a executa orice lucrare agricolă de care este
nevoie.

 Nivelul de pregătire teoretică și aplicativă a producătorului
Aceste aspecte joacă un rol important în stabilirea timpului și a metodelor pentru
introducerea noutăților în fermă și pentru a se asigura sprijinul tehnic necesar. Motivația
producătorului este cel mai important factor de succes, astfel încat dacă un producător nu este
convins sau nu a „digerat‖ îndeajuns idea de unitate (fermă, unitate de procesare,
comercializare etc) agro-ecologică, această inițiativă are șanse să nu reușească. Este, de
asemenea, adevărat că persoanele care din afara noii unități (fermei) agro-ecologice, cum ar fi
procesatorii, urmăresc mai degrabă propriile interese decât pe cele ale noului antrepenor agro-
ecologist.

 Dotarea cu echipamente și dorința de a investi
Timpul necesar pentru începerea unei afaceri în domeniul agro-ecologic, depinde nu
doar de convingerea operatorului exprimată anterior dar și de inputurile și echipamentele
disponibile în fermă și în teritoriu. Dorința operatorului de a investi bani în fermă are, de
asemenea, o influență asupra timpului de implementare a planului de conversie. Sfaturile
experților vor sugera desigur soluții alternative temporare care, pe de o parte, vor convinge
producătorul că operațiile sunt practicabile și că merită investiția iar, pe de altă parte, nu vor
întârzia excesiv deciziile tehnice importante ale acestuia.

 Constrângeri
Câteva restricții de natură organizatorică și de mediu, pot afecta foarte mult opțiunile
tehnice și pot cere chiar mai multă atenție în acțiunile care trebuie întreprinse pentru atingerea
obiectivelor. Cele mai frecvente sunt: restricțiile de mediu și politice, sursele de poluare din

21
vecinătate, inclusiv autostrăzile, lipsa serviciilor de specialitate, nerecunoașterea prin planurile
regionale.
Toate aceste informații adunate și bine analizate, vor ajuta operatorul să elaboreze un plan de
conversie care va include soluții tehnice considerate ca cele mai adecvate pentru
ferma/compania sa.
Un plan de conversie este folositor și pentru a evidenția faptul că în agricultura
ecologică nici o acțiune nu se termină de la sine și întotdeauna vizează mai multe obiective.
Acțiunile vor fi eficiente în măsura în care echilibrul solului și al ecosistemului agricol este
asigurat și respectat.
2.1.5 Certificare

Normele U.E. prevăd că fiecare stat membru trebuie să înființeze propriul sistem de
inspecție și certificare care va opera prin desemnarea unei autorități de control ce va asigura
supravegherea organismelor de inspecție și certificare (Anexa nr.1) și trebuie să îndeplinească
cerințele internaționale privind standardele de calitate EN 45011 sau ISO 65.
Orice operator care produce, prepară sau importă produse obținute conform metodelor
ecologice trebuie să informeze autoritatea competentă din statul membru în care își desfășoară
activitatea, despre activitatea sa. Organismul de inspecție și certificare solicită producătorului
să facă o descriere completă a unității de producție, să identifice spațiile de depozitare, zonele
de recoltare, precum și spațiile de ambalare. Odată ce acest raport a fost efectuat, producătorul
trebuie să anunțe Organismul de inspecție și certificare asupra programului său anual de
producție.
Sistemul de certificare constă în audit și aprobarea procesului de gestionare a producției
pus în aplicare de către operatorul care dorește să obțină produse ecologice, urmate de
monitorizarea permanentă a conformității procesului de producție și analizarea probelor luate,
atât din producție / prelucrare sau de la piață.
Certificarea – cadru, prin evaluare inițială și monitorizare ulterioară, are rolul de a oferi
clienților o asigurare independentă și demnă de încredere, prin certificarea producțiilor
conform cerințelor legislației actuale cu privire la produsele din fermele ecologice.
Activitatea organismelor de inspecție și certificare este finanțată prin taxele de inspecție
pe care operatorii trebuie să le plătească. Valoarea acestor taxe este în funcție de dimensiunea
și tipul afacerii, precum și de numărul de specializări ale unității de producție. În toate cazurile,
această taxă asigură acoperirea costurilor pentru activitățile de inspecție și certificare.
Din punct de vedere administrativ, cea mai importantă însușire a sistemelor de
agricultură ecologică este gama largă de angajamente ale producătorilor, precum documentația
care trebuie prezentată cu ocazia inspecțiilor periodice ale organismelor de certificare
acreditate. Pentru a certifica produsele obținute prin metode ecologice, este obligatoriu a fi
parcursă următoarea procedură:
– Înștiințarea privind producția prin metode ecologice
Această notificare trebuie depusă la Autoritatea și organismul de certificare numite la
nivel național. Conținutul documentației depuse trebuie actualizat ori de câte ori au loc

22
schimbări în activitatea de producție, sau în cazul apariției unor probleme administrative,
precum achizițiile sau renunțarea/schimbarea titlurilor de proprietate.
– Primul document de evaluare
Organismul de certificare efectuează prima evaluare a documentației depusă de
fermier. Dacă rezultatul evaluării este negativ (ex. documentație incompletă sau inadecvată),
producătorul va fi rugat să furnizeze, într-un timp bine stabilit, documente suplimentare,
pentru a nu fi exclus din sistemul de producție ecologică.
– Începerea vizitei de inspecție
Tehnicienii organismului de inspecție și certificare trebuie să verifice dacă întreaga
organizație și procesele de producție corespund normelor agriculturii ecologice. De asemenea,
ei au sarcina de a-l îndruma pe fermier să-și îndeplinească angajamentele asumate.
– Admiterea în sistemul de control
Comisia de certificare evaluează documentele fermierului și rapoartele vizitelor de
inspecție. În consecință, aceasta decide dacă va admite ferma în sistemul de producție
ecologică. (Anexa nr.2)
– Declarația de conformitate
Acest pas are ca obiectiv specificarea evaluării pozitive, tipul producției, numărul de
înregistrare în registrul de control al operatorilor și data de începere și încetare a valabilității
atestării.
– Planul anual de producție
Acest document trebuie trimis organismului de certificare de către responsabilul unității
de producție până la 31 mai a fiecărui an. Orice schimbare substanțială privind culturile
agricole, suprafața sau producția estimată, care a survenit după trimitirea planului anual de
producție, trebuie notificată organismului de inspecție și certificare. 31
– Planul anual de procesare
Acest document trebuie să conțină toate produsele pe care operatorul intenționează să
le proceseze în ferma sa, într-o unitate terță sau în numele unei unități terțe, în conformitate cu
normele agriculturii ecologice.
– Certificarea produselor și emiterea autorizației de etichetare;
Emiterea autorizației pentru etichetarea oficială a produselor ecologice, poate fi cerută
de orice operator care a fost acceptat în sistemul de inspecție. (Anexa nr.3)
Operatorul supus inspecției trebuie să respecte regulamentele naționale și comunitare
privind agricultura ecologică, să furnizeze documentația cerută de sistemul de inspecție, să
permită accesul angajaților organismului de inspecție la locurile de producție, la registrele de
casă și la alte documente (ex. facturi, registrele de TVA etc.). (Anexa nr.4)
De asemenea, operatorul trebuie să permită echipei de inspecție accesul la toate
produsele și ingredientele de origine agricolă și neagricolă pentru a stabili dacă sunt cele dorite
și să le notifice dacă s-au schimbat substanțial.32

2.1.6 Standarde IFOAM, NOP și JAS.

31 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
32 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

23
Întrucât "ecologic, biologic sau organic" nu înseamnă același lucru în întreaga lume și că,
la nivel mondial, standardele de producție și de prelucrare a alimentelor ecologice nu sunt
armonizate între țări, Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură Ecologica (IFOAM), a
elaborat "normele (standardele) de bază" prin care se stabilește modul cum produsele
ecologice trebuie să fie obținute, prelucrate și distribuite .De asemenea, standardele IFOAM
oferă cadrul pentru elaborarea standardelor naționale și regionale și a programelor
organismelor de inspecție și certificare și organizațiile de standardizare din întreaga lume și
previn folosirea standardelor naționale ca bariere comerciale. Standardele naționale și
regionale pot fi utilizate numai după aprobarea de către IFOAM.Pentru ca etichetele private
pentru produsele ecologice să fie acceptate, este necesar ca toți operatorii (producători,
procesatori și comercianți) să îndeplinească atât cerințele regulamentelor Uniunii Europene ,
sau cele naționale, dar, să se supună și standardelor private de etichetare. Acele etichete
private sunt supuse unei verificări suplimentare privind competența și certificarea.
Câteva organisme de inspecție europene acreditate de Ministerul Agriculturii al SUA și
Japoniei, pot să ofere certificate valide și recunoscute pentru operatorii europeni de produse
ecologice care vor să exporte aceste produse în țările respective. Astfel de certificări sunt:
NOP – Programul Național de Agricultură Organică al SUA si JAS – Standardul Japonez de
Agricultura .33
2.1.7 Norme excepționale

Regulile excepționale de producție se referă la derogările de la normele aplicabile
producției ecologice prevăzute în articolul 22 alineatul (2) litera a din Regulamentul (CE) nr.
834/2007 acordate de Comisia Uniunii Europene.
Aceste derogări sunt limitate la minimum și, după caz, în timp și nu pot fi acordate decât
în următoarele situații:
(a) pentru a garanta că productia ecologică poate fi demarată sau menținută în exploatații
condiționate din punct de vedere climatic, geografic sau structural;
(b) pentru a garanta accesul la hrană, semințe și material de înmulțire vegetativ, animale vii
și alte mijloace agricole, atunci când astfel de inputuri nu sunt disponibile pe piață sub
formă ecologică;
(c) pentru a garanta accesul la ingrediente de origine agricolă, atunci când astfel de
ingrediente nu sunt disponibile pe piață sub formă ecologică;
(d) atunci când sunt necesare pentru a rezolva probleme specifice legate de gestionarea
efectivelor crescute în mod ecologic;
(e) atunci când sunt necesare în privința utilizării de produse și substanțe specifice în cursul
procesării, pentru a garanta producția sub formă ecologică a unor produse alimentare
binecunoscute; 34

33 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf
34 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

24
(f) atunci când sunt necesare măsuri temporare pentru a permite producției ecologice să
continue sau să reîncepă în cazul unor catastrofe;
(g) atunci când este necesar să se utilizeze aditivi alimentari sau alte substanțe ori aditivi
destinați hranei pentru animale, sau alte substanțe, iar astfel de substanțe nu sunt
disponibile pe piață altfel decât produse de către OMG-uri;
(h) atunci când, în temeiul dreptului comunitar sau al dreptului național, este necesară
utilizarea de aditivi alimentari și a altor substanțe sau de aditivi destinați hranei pentru
animale.35
2.1.8 Formele de sprijin pentru agricultura ecologică

Uniunea Europeană sprijină fermele ecologice prin măsurile de agromediu, la început
prin regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2078/1992 și apoi prin regulamentul Conciliului (CEE) nr.
1257/1999. Măsurile de agromediu încurajează în mod deosebit agricultorii să protejeze, să
mențină și să amelioreze calitatea mediului pe terenul exploatației acestora. Măsurile de
agromediu pot fi concepute la nivel național, regional sau local și sunt, astfel, adaptate unor
anumite sisteme agricole și unor condiții de mediu specifice.

2.2 Planificarea, monitorizarea și controlul producției in agricultura ecologica
Activitățile umane au contribuit semnificativ la dispariția progresivă a mediilor naturale
originale. Una din consecințe este deteriorarea calității mediului teritoriilor locuite de om și
scăderea biodiversității acestora. În teoria agricolă, această simplificare a ecosistemelor este
corelată cu creșterea numărului de probleme în managementul activităților productive .36
În agricultura ecologică se reface complexitatea ecosistemelor. Calea sistemică este
considerată optimă când ferma combină: diversitatea plantelor cultivate cu rotația și nivelul
producției cu normele teritoriale, creșterea animalelor, elementele naturale și cu
managementul bun al terenului. Aceste combinații ale producției asigură un profit optim din
resursele naturale disponibile și procesele naturale regulatoare. Agricultura ecologică este un
sistem și nu o simplă acțiune de înlocuire a îngrășămintelor chimice și a altor produse chimice
cu substanțe natural.
2.2.1 Pașii urmați de fermierii ecologiști
Descoperirea expresiilor și a conceptelor privind agricultura ecologică , deși cuvântul ecologie
este la ordinea zilei, agricultura ecologică poate fi descoperită numai din surse de informare
audio, video sau internet de specialitate, precum și din programele de promovare a agriculturii
ecologice ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Federației Naționale de Agricultură

35 http://www.dsclex.ro/legislatie/2011/ianuarie2011/mo2011_45.htm
36 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

25
Ecologică și membrilor săi și ale Uniunii Europene, sau cu ocazia târgurilor locale, zonale,
naționale și internaționale de profil.
Însușirea noțiunilor de bază privind agricultura ecologică : legi, principii și particularități,
inclusiv calitățile produselor agricole și alimentare ecologice. Documentare, inclusiv participarea
la cursuri de formare profesională și la orice eveniment privind agricultura ecologică.
Consultarea și implicarea tuturor membrilor familiei privind înființarea fermei ecologice, unității
de procesare produse agro-ecologice, a activităților de comerț național și/sau internațional cu
produse agricole și alimentare ecologice etc., respectiv despre intenția de a consuma alimente
ecologice.
Alocarea unei sume de bani special pentru afacerea din agricultura ecologică.
Proiectarea fermei, unității de procesare sau/și de comercilizare (depozit sau/și magazin) în
perioada de conversie.
Echilibrarea sistemului agricol. Aplicarea tuturor măsurilor tehnice, economice și
sociale pentru refacerea potențialului natural, economic și social al unității agricole, agro-
industriale sau/și agro-comerciale.
Legalizarea afacerii agro-ecologice. Inregistrarea fermei, societății sau/și a afacerii la
registrul comerțului și la administrația fiscală; Selectarea organismului de inspecție și
certificare; Înregistrarea ca fermă/societate și/sau ca afacere agro-ecologică la DADR sau/și
MADR.(Anexa nr.5 si Anexa nr.6)
Înscrierea într-o organizație profesională (ONG) cu profil agro-ecologic și participarea voluntară
la activitățile acesteia.
Cooperare sau asociere cu alți parteneri în vederea dezvoltării afacerii.
Participare la târguri și expoziții naționale și/sau internaționale.

2.2.2 Istoria cultivăriii terenurilor și a creșterii animalelor

Pentru planificarea producției este foarte important să avem, pentru fiecare parcelă de teren,
cât mai multe informații privind rotația și succesiunea culturilor în ultimii 4 – 5 ani 37și, în
particular, despre:
– tipurile de îngrășăminte, erbicide, insectofungicide și de alte substanțe chimice folosite,
precum și doza și metoda de aplicare a acestor produse;
– lucrările solului;
– particularitățile fiziologice ale plantelor cultivate și condițiile pedo-climatice;
– cele mai importante buruieni;
– cei mai importanți patogeni;
– alte probleme specifice înregistrate în fermă;
– producția medie la diferite culturi agricole;
– genotipurile cultivate și adaptarea lor la microclimatul local;

37 http://projects.ifes.es/pdfs/eco/ara6.pdf

26
Istoria culturală a terenurilor va ajuta cultivatorul să stabilească opțiunile agronomice, în
special să elaboreze un plan adecvat de cultivare a terenurilor (rotația, succesiunea și
amplasarea culturilor și tehnologia de cultivare) care poate preveni apariția unor probleme.Este
clar că este bine să cultivăm speciile și genotipurile locale, deoarece, de obicei, acestea sunt
rezistente la bolile și dăunătorii din regiune. Înainte de a le cultiva, trebuie însă verificat dacă
sunt cerute de piață.

Tabelul 2.1
Dinamica operatorilor si a suprafetelor in agricultura ecologica din Romania
INDICATOR 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Număr
operatori
certificați în
agricultura
ecologica 3155

9703

15544

15194

14470

12231

10562
Suprafața
totală în
agricultura
ecologică (ha)

182706

229946

288261
301148

289251,79

245923,9 226309

Cereale (ha) 72297,8 79167 105149 109105 102531,47 81439,5 75198,31
Plante
tuberculifere
și
radacinoase
total (ha)

504,36

1074,98

1124,92

740,75

626,99

667,554

707,026
Culturi
Industriale
(ha) 47815,1 47879,7 44788,7 51770,8 54145,17 52583,11 53396,86
Plante
recoltate
verzi (ha) 10325,4 4788,49 11082,9 13184,1 13493,53 13636,48 14280,55
Alte culturi
pe teren
arabil (ha)
579,61
851,44
27,77 263,95

29,87

356,22

258,47
Legume (ha) 734,32 914,08 896,32 1067,67 1928,36 1210,08 1175,334
Culturi
permanente
(ha) livezi
vită- de- vie
3093,04
4166,62
7781,33
9400,31
9438,53
11117,26
12019,81
Culturi
permanente
(ha) pășuni și
fânețe
31579,1
78197,5
105836
103702
95684,78
75853,57
57611,65
Teren
necultivat
(ha)
10216,8
9758,55
8810,73
9516,33
9058,66
7225,852
9457,2
Sursa: Comunicări organisme de inspecție și certificare
* Clasificare Eurostat

27

In tabelul 2.1 este prezentata dinamica operatorilor si a suprafetelor cultivate in Romania. Din
datele prezentate se constata urmatoarele :
 Numarul operatorilor certificati in agricultura ecologica a inregistrat un progres . Astfel ,
daca la nivelul anului 2011 existau 3 155 operatori certifiati , numarul acestora a ajuns la
10 562 in anul 2017.
 Suprafata totala in agricultura ecologica a inregistrat un progres . Astfel , daca la nivelul
anului 2011 existau 182 706 ha , suprafata totala in agricultura ecologica a ajuns la 226
309 ha in anul 2017 .
 La baza culturilor ecologice mereu au stat culturile de cereale care au avut un progres
mai mic . Astfel , daca la nivelul anului 2011 au fost cultivate cereale pe o suprafata de
72 297,8 ha , in anul 2017 au fost cultivate cereale pe o suprafata de 75 198,31 ha .
 Plante tuberculifere și radacinoase in total au avut un progres semnifiativ. Astfel , in
anul 2011 au fost plantate 504,36 ha , au ajuns in anul 2017 cu o cultura de plante
radacinoase pe o suprafata de 707,026 ha .
 Plantele recoltate verzi au crescut in volum de-a lungul timpului . Astfel , in anul 2011 au
fost cultivate plante verzi pe o suprafata Agricola de 10 325,4 ha , iar in anul 2017 a
ajuns la o cultivare a acestora pe o suprafata de 14 280,55 ha .
 Legumele de-a lungul timpului au fost cultivate pe o suprafata agricola variata . Astfel ,
in anul 2011 , au fost cultivate legume pe o suprafata de 734,32 ha , iar in anul 2017 , a
crescut suprafata considerabil ajungand la o suprafata cultivata de 1 175,33 ha .
 Culturile permanente de livezi de vita de vie au avut un progres vizibil de patru ori mai
mare . Astfel , in anul 2011 au fost cultivate 3 093,04 ha si in anul 2017 au fost cultivate
pe o suprafata de 12 019,81 ha .
 Culturile de pasuni si fanete in Romania au inregistrat un progres . Astfel in anul 2011 ,
au fost culturi permanente de pasuni si fanete pe o suprafata de 31 579,1 ha , iar in
anul 2017 , au avut fost inregistrate culturi pe o suprafata de 57 611 ha .
 Terenul necultivat in Romania , de la o suprafata de 10 216,8 ha in anul 2011 , a ajuns la
o suprafata de 9 457, 2 ha in anul 2017 .

Tabelul 2.2
Preturi comparative ale culturilor
Agricultura
ecologica Pret /kg Agricultura
convetionala Pret/ kg Dif. Pret /kg
Rosii 12 lei Rosii 6 lei 6 lei
Castraveti 8 lei Castraveti 4 lei 4 lei
Grau 22 lei Grau 15 lei 7 lei
Ovaz 20 lei Ovaz 12 lei 8 lei
Sursa : Agricultura bio vs agricultura conventionala

28
Preturile culturilor ecologice sunt cu 50% mai mari decat produsele agriculturii
conventionale in Romania conform tabelului 2.2 sunt urmatoarel preturi . Astfel , se vede clar
cum 1 kg de rosii bio se vinde la un pret de 12 lei/kg , iar rosiile provenite dintr-o cultura
conventionala se vad la jumatate de pret .

Tabelul 2.3

Seminte netratate pentru infiintarea culturilor ecologice
Specia Soiul Cant. Pret* Cant. Pret* Cant. Pret*
Ardei
lung cosmin 1kg 1300 5g 7
Busuioc
verde aromat de
buzau 1kg 500 10g 3
Ceapa
alba De buzau 1kg 250 10g 6
Castraveti
hibrid Triumf f1 1kg 2000 100g 200 5g 10
Cimbru Mircea 1kg 500 5g 5
Patlagele
vinete Dragaica 1kg 300 5g 5
Patrunjel Ory 1kg 150 100g 16.5 10g 1.65
Salata Gratia 1kg 150 100g 16.5 10g 1.65
Spanac Romanesc 1kg 30 100g 3.5
Tomate
camp Buzau 4 1kg 800 100g 88 5g 4.60
Telina de
radacina Dacia 1kg 500 5g 5
Varza
alba Buzoiana 1kg 300 100g 55 10g 5.5
Sursa: ( Infiintarea culturilor ecologice )

In tabelul 2.3 sunt enumerate specii ale semintelor netratate pentru infiintarea culturilor
ecologice . Astfel , pentru 1 kg de ardei lung un fermier plateste 1 300lei , iar pentru 1kg de
catraveti hibrid fermierrul plateste 2000 lei , pentru a planta o cultura ecologica 100%.

2.3 Stagiul de practica in agricultura biologica

Practicarea agriculturii ecologice necesită din partea fermierului: cunoștințe privind
agricultura ecologică;o motivație puternică pentru un mod de producție în armonie cu legile
naturii, care să protejeze mediul înconjurător, sănătatea agroecosistemului și a consumatorilor

29
de produse agricole;convingerea că ceea ce face este bine, atât din partea fermierului, cât și a
familiei acestuia;o exploatație agricolă care să se preteze la agricultura ecologică, care să
includă mai multe culturi și de preferat și un sector zootehnic;o foarte bună organizare și
planificare a activităților agricole.
Toate aceste lucruri le-am aflat pe perioada stagiului de practica alaturi de un om
deosebit de implicat , plin de viata si care iubeste natura si agricultura mai ales ca incepand cu
anul 2009 domnul Popescu Petre din comuna Cujmir, judetul Mehedinti face o treaba foarte
buna pe plan agricol . Toata cultura biologica a fermierului se extinde doar pe 12ha din cele
260ha pe care le detine restul cultivarilor fac parte din agricultura conventionala .
Are o perioada de 9 ani de cand spune acest agricultor traieste sanatos .Implicarea
directa a acestuia impreuna cu familia ajuta mica afacere sa prospere de la an la an .
Agricultura biologica necesita o importanta aparte , mult mai delicata , realizand in
pararelel agricultura conventionala , utilajele folosite pe aceste culture sunt obligatoriu spalate
si dezinfectate pentru a putea fi folosite si in cultura ecologica . Cultura ecologica pe care o are
fermierul in acest an este “sorgul” din care in trecut se confectionau maturi . 38
Fig . 2.1
Cultura de sorg

Sursa : Fotografie proprie fermier

Numele de sorg din limba română și sorghum din limbile internaționale vin din latina
medievală: surgum sau suricum – la rândul lor derivate din latina antică, unde Syricum însemna
iarbă de Siria. Astăzi este cultivat în peste 90 de țări, pe 5 continente, fiind, după cum spuneam,
a 5-a cultură ca importanță la nivel planetar. Peste jumătate din producția internațională de
sorg este destinată alimentației (boabele ca atare și folosite în făinurile compozite destinate

38 https://ierburiuitate.wordpress.com/2014/02/20/sorgul/

30
panificației glutenice și aglutenice, sucul dulce extras din tulpini, utilizat la fabricarea siropului,
oțetului și a altor produse alimentare). 39

Fig . 2.2
Confectionarea de maturi din sorg

Sursa : Maturi bio

Apoi, în jur de 40%, obținerii de furaje animaliere (masă verde, fân, siloz, pelete
furajere). Procentele rămase se adresează industriei producătoare de materii de consum, iar
veleitățile sorgului sunt numeroase – din sorgul zaharat și cel de mături se obțin combustibili
lichizi, solizi și gazoși, energie electrică și termică, se poate fabrica hârtie, materiale textile și
plastice, materiale de construcție, perii de uz casnic, mături și împletituri.
Totuși, este de bănuit că, forțați de împrejurări, agricultorii români vor adopta tot mai
mult ”noile” culturi de sorg, care poate fi printre cele mai bune soluții odată cu iminenta
transformare climatică la nivel Balcanic într-una mai caldă și aridă.
Asemeni altor cereale, boabele de sorg sunt compuse din amidon (70%), proteine (10%)
și grăsimi vegetale (3%). Însă, spre deosebire de porumb, sorgul este bogat în complexul de
vitamine B și beta-caroten care este convertit în vitamina A de către organism. Este, de
asemenea, bogat în antioxidanți.

39 https://ierburiuitate.wordpress.com/2014/02/20/sorgul/

31
Parte comestibilă sunt boabele. Ele se consumă fierte în mâncăruri sau salate calde,
făcute floricele, sau se macină sub formă de făină care se poate folosi ca atare sau amestecată
cu alte tipuri de făină .

Fig. 2.3
Sorg cu pulpa de dovleac si seminte

Sursa : Feluri de mancare cu sorg

Agricultorii care doresc sa afle mai multe detalii despre substantele permise in
agricultura ecologica se pot inscrie la urmatorul curs de profil , care anul acesta a avut loc la
Bucuresti in perioada 20-22.04.2018

Multe lucruri de invatat de la oameni muncitori si plini de cunostiinte in agricultura,
chiar daca si parintii acestei familii au trait la sat si s-au ocupat cu agricultura , in momentul de
fata agricultura ecologica insemana mult mai mult si pentru societatea noastra in care traim .
Ferma “SC. AGROCUJ SRL “ a fost infiintata in anul 2009 si lucreaza de 3ani in parteneriat
cu o firma din Italia “Monte Grappa” , se ajuta reciproc cu seminte ecologice si alaturi de alte
parteneriate a firmei din Italia , agricultorul poate sa isi vanda productia ecologica la preturi
accesibile dar si cu un avantaj mare in fata celor cu agricultura conventionala .
Pentru a intretine plantele cultivate , agricultorul incearca din rasputeri sa nu reurga nici
macar la insecticidele bio care sunt pe piata din Romania sau din export ,dat fiind multe
intamplari neplacute la nivel international cu aceste produse fiind declarate bio dar in realitate
contineau produse toxice plantelor pe baza chimica fiind interzise agriculturii ecologice . De aici
rezultand o cultura bio nemafiind bio ci conventionala .

A fost o experienta placuta si plina de entuziasm alaturi de o familie minunata !!!