CAPITALURILE ÎNTREPRI NDERILOR … … … [614485]

CUPRINS

CAPITOLUL I
CAPITALURILE ÎNTREPRI NDERILOR ……. …………………… ………………
1.1 Structura capitalului …….. …………………….. ……………………………………………
1.2 Modalit ăți de formare a capitalului …………… …………………… ………………….
1.2.1 Finan țarea prin capital propriu ………………… ………………….. ………………..
1.2.2 Recurgerea la îndatorare (finan țarea prin îndatorare) ……………… …………

CAPITOLUL II
GESTIUNEA FINANCIAR Ă A ACTIVELOR IMOB ILIZATE ……………
2.1 Investi țiile în active imobilizate …………………………………………………………
2.1.1 Definirea și clasificarea investi țiilor ………………………………. ………………..
2.1.2 Estimarea fluxurilor de lichidit ăți ……………….. ………………… ………………..
2.1.3 Selectarea proiectelor de investi ții ………………. ………………… ………………..

CAPITOLUL III
GESTIUNEA FINANCIAR Ă A ACTIVELOR CI RCULANTE …………..
3.1 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda analitic ă ………………….
3.1.1 Dimensionarea stoc urilor de materii prime și materiale ………………………
3.1.2 Dimensionarea stocului de obiect e de inventar, echipament de lucru ș i
de protecție ………………… ………………………………………… ……………………………..
3.1.3 Dimensionarea pieselor de schimb …………………………………. ……………….
3.1.4 Dimensionarea stocurilor de produc ție neterminat ă ……………. ……………..
3.1.5 Dimensionarea stocurilo r de produse finite ……….. ……………….. ……………
3.2 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda sintetic ă ………………….
3.3 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda mixt ă și metoda pe
elemente …………….. …………………….. ………………….. ………………… ………………….
3.4 Determinarea nevoii de fond de rulmen t ……………… ……………………………..
3.5 Resursele finan țării activelor circulante ………. ………………… …………………..
3.5.1 Fondul de rulment …… ………………………………… ………………… ……………….
3.5.2 Creditul bancar ………… ……………………………….. ………………… ………………
3.6 Eficien ța utilizării activelor circulante ………… ………………… …………………..
3.6.1 Indicatori de exprimare a eficienț ei utilizării activelor circulante …………
3.6.2 Efectele varia ției vitezei de rota ție a activelor circulan te ………… ………….

CAPITOLUL IV
PROFITUL ȘI RENTABILITATEA ÎNTREPRI NDERII ………. ……………
4.1 Profitul contabil și profitul impozabil ………………… ………………………………
4.2 Previzionarea profitului întreprinderii ………………… ………………………………
4.2.1 Previzionarea profitului prin metoda direct ă ……………….. ……………………
4.2.2 Previzionarea profitul ui prin metoda indirect ă ………………. ………………….
4.3 Repartizarea profitului …… …………………….. ……………………………. ……………
4.3.1 Politica de dividende a firmei …….. ………………. ………………… ……………….
4.4 Soldurile intermediare de gestiune …. ………………. ………………… ……………… 5
5
6
7
12

18
18
18
19
21

28
28
29

33
34
35
40
41

44
45
48
48
50
51
51
54

56
56
60
61
62
64
65
68

4.5 Pragul de rentabilitate …. ………………………………… ………………… ………………
4.6 Ratele de rentabilitate …. ………………………………… ………………… ………………

CAPITOLUL V
ECHILIBRUL FINANCIAR AL ÎNTREP RINDERII ……….. …………………
5.1 Analiza echilibrului financiar la nivelul agen ților economici …………………
5.2 Conceptul, ecua țiile de exprimare și căile de îmbun ătățire a echilibrului
financiar al firmei ……….. ………………………………………… ……………………………..
5.3 Analiza static ă a echilibrului financiar …………. ………………… ………………….
5.3.1 Analiza echilibrului patrimonial ….. ………………… ……………………………….
5.3.2 Instrumente ale analizei statice ….. ……………….. ………………… ……………….
5.4 Analiza dinamic ă a echilibrului financiar ……… …………………… ……………….
5.4.1 Fluxurile de fonduri ……………………. ………………… ………………………………
5.4.2 Tabloul de finan țare „Nevoi = Resurse” ……….. ………………… ………………

CAPITOLUL VI
DIAGNOSTICUL FINANCIAR … ……………………………………… ………………..

CAPITOLUL VII
PLANIFICAREA FINANCIAR Ă …………….. …………………… …………… ……….
7.1 Sistemul bugetar al întreprinderii ……. ………………… ………………………………
7.2 Conț inutul bugetului de venituri și cheltuieli al întreprinderii ………………..

CAPITOLUL VIII
COSTUL CAPITALULUI ………. ………………….. ………………… ……………………
8.1 Costul capitalului propriu ……………… ………………. ………………… ………………
8.2 Costul împrumutului pe termen lung ………………………………… ………………..
8.2.1 Costul împrumutului bancar ……… ………………. …………………………………..
8.2.2 Costul împrumutului obligatar ….. ……………….. ………………… ……………….
8.3 Costul creditului pe termen scurt …… ………………. ………………… ……………….
8.4 Costul total al capitalu lui ……………………… …………………………………………..
8.5 Costul marginal al capitalului ……….. …………………………………. ……………….

CAPITOLUL IX
GESTIUNEA RISCURILOR ….. ……………… …………………… …………… ………..
9.1 Conceptul de risc ș i tipologia riscului …………… …………………… ………………
9.2 Riscul economic …………………………………………… ………………… ………………
9.3 Riscul financiar ………… ………………………………….. ………………… ………………
9.4 Riscul de faliment ……. ……………… ………………………………………………………
9.5 Riscul plasamentelor …. ………………… ………………. ………………… ………………
9.6 Riscul valutar …………… ………………………………….. ………………… ………………

Bibliografie ……….. …………………………………. ……………………………………………..71
74

80
80

81
83
85
88
93
94
94

99

111
111
112

126
126
131
131
132
135
136
137

138
138
140
142
144
149
152

153

5CAPITOLUL I

CAPITALURILE ÎNTREPRINDERILOR

1.1 Structura capitalului

Una din laturile gestiunii financiare este asigurarea întreprinderilor cu
capital atât la începutul activit ății cât și pe parcursul desf ășurării acesteia în
vederea realiz ării obiectului de activitate și a obținerii unor rezultate favorabile.
Finanțarea cu capital se face în func ție de costul surselor de finan țare care vor
asigura o finan țare optim ă.
Dup ă natura lui capitalul întreprinderii se împarte în:
• Capital real, respectiv cel care î și găsește reflectarea în bilan țul
întreprinderii, materializat dup ă sursele de provenien ță în pasiv sau dup ă
modalitățile de folosire în activ;
• Capital fictiv este determinat de cap italul real ca urmare a modului de
circulație al instrumentelor prin care se constituie sau este utilizat.
Capitalul real este reflectat în bilan ț, schematic, astfel:

ACTIV PASIV
I. Active imobilizate
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
Active imobilizate – total I. Capitaluri proprii
Capital social
Rezerve rezultate, fonduri proprii
Capital propriu – total
II. Credite pe termen mediu și lung

I + II Capital permanent – total II. Active circulante
1.4 Stocuri
1.5 Crean țe
1.6 Disponibilit ăți III. Credite și datorii pe termen
scurt
Total activ Total pasiv

Fondul de rulment net (FRN) reprezint ă acea parte din capitalul permanent
care depășește valoarea imobiliz ărilor nete și poate fi afectat ă finanțării activelor
circulante. El se determin ă astfel:
in pA C FRN −=
sau:
ts cD A FRN −=
în care:

6FRN – fond de rulment net;
pC – capitaluri permanente;
inA – active imobilizate nete;
cA – active circulante;
tsD – datorii pe termen scurt.

1.2 Modalit ăți de formare a capitalului

Decizia de finan țare, care st ă la baza form ării capitalului întreprinderii, poate
fi realizat ă prin dou ă modalități, respectiv finan țare intern ă și finanțare extern ă,
astfel:

P r o f i t n e t
A u t o f i n a n țarea
A m o r t i z a r e a
Finan țare intern ă

A l t e s u r s e
(fonduri Capitaluri
asimilate celor proprii proprii)
Finanțare
Globală
C r e a r e a și
sporirea
capitalului
social
Finan țarea Credit bancar
Extern ă Subven ții Credit obligatar

C r e d i t b a i l
(leasing) Capitaluri
î m p r u m u t a t e
Împrumuturi Împrumuturi
pe termen guvernamentale
lung
Împrumuturi e x t e r n e

7Dacă se are în vedere structura capita lului întreprinderii (capital propriu și
capital împrumutat) exist ă două căi de procurare a acestora și anume: crearea
capitalului propriu și îndatorarea.

1.2.1 Finan țarea prin capital propriu

Finan țarea intern ă are un loc important în cadrul finan țării globale.
Autofinan țarea este modalitatea cea mai de dorit pentru întreprinderi,
datorită avantajelor sale și anume:
• Sursă permanent ă de finanțare la dispozi ția întreprinderii;
• Permite o anumit ă autonomie fa ță de bănci care impun anumite
condiții pentru a acorda credite.
Totu și nu trebuie exagerat ă această modalitate de finan țare, întrucât aceasta
nu este gratuit ă, capitalul propriu av ând un cost de finan țare, care uneori poate
depăși costul capitalului împrumutat.
De aceea, calea cea mai eficient ă pentru întreprindere ar fi o îmbinare între
autofinan țare și apelare la finan țarea extern ă.
Indicatorul prin care se exprim ă autofinan țarea este capacitatea de
autofinan țare.
Capacitatea de autofinan țare reprezint ă un surplus monetar care se ob ține ca
rezultat al tuturor opera țiunilor de încas ări și plăți efectuate de într eprindere, într-o
anumită perioadă de timp.
Practic calcularea capacit ății de autofinan țare se efectueaz ă pe baza datelor
contabile cuprinse în contul de rezultate.
Capacitatea de autofinan țare (CAF) se determin ă prin două metode:
a) metoda deductiv ă;
b) metoda adi țională.

a) Metoda deductiv ă

Prin metoda deductiv ă capacitatea de autofinan țare este calculat ă ca
diferență între veniturile încasabile (corespunz ător unor încas ări efective sau
viitoare) și cheltuielile pl ătibile (corespunz ătoare unor pl ăți efective sau viitoare).
Ca punct de plecare în determinarea capacit ății de autofinan țare este
excedentul brut al exploat ării la care se adaug ă toate veniturile susceptibile de a fi
încasate (de exploatare, financiare, excep ționale) și se scad toate cheltuielile
susceptibile de a fi pl ătite.
CAF = Excedent al exploat ării + Alte venituri di n exploatare – Alte
cheltuieli din exploatare + Venituri fina nciare – Cheltuieli fi nanciare + Venituri
excepționale – Cheltuieli excep ționale – Impoz it pe profit.

b) Metoda adi țională

8 Metoda adi țională este mai u șor de calculat și pune în eviden ță elementele
contabile, generatoare de fluxuri mone tare, antrenate în calculul capacit ății de
autofinan țare.
CAF = Rezultatul net al exerci țiului + Cheltuieli calculate – Venituri
calculate – Venituri din cesiune = Rezultatul net al exerci țiului + Amortiz ări și
provizioane calculate (de e xploatare, financiare, excep ționale) – Cote p ărți din
subvenții de investi ții virate asupra rezultatului exerci țiului – Relu ări asupra
amortismentelor și provizioanelor – Venituri din ce siunea elementelor de activ +
Valoarea net contabil ă a elementelor de activ cedate.
Capacitatea de autofinan țare este un indicator expresiv care reflect ă forța
financiară a unei societ ăți comerciale, garan ția securității acesteia.

Sporirea capitalului social

Orice societate comercial ă la constituire î și dimensioneaz ă capitalul social
inițial în func ție de nevoile de resurs e de la începutul activit ății, însă pe parcursul
funcționării apare necesitatea major ării acestuia.
Modalit ățile prin care poate fi spor it capitalul social sunt:
Ö Majorări prin aporturi în natur ă sau în numerar;
Ö Majorări prin încorporarea r ezervelor, a diferen țelor din reevaluare
și a primelor de emisiune;
Ö Majorări de capital prin conversia datoriilor.

Majorări de capital prin noi aporturi în natur ă și în numerar

Majorarea capitalului prin noi aporturi în numerar se poate realiza fie prin
emisiunea de ac țiuni noi, fie prin majorarea valorii nominale a ac țiunilor existente.
Cre șterile de capital prin noi aporturi în numerar conduc la sporirea
mijloacelor b ănești ale societ ăților comerciale, la cre șterea lichidit ății financiare
permițând societ ăților să-și îmbunătățească echilibrul financiar și totodată să-și
dezvolte activitatea pentru a face fa ță concuren ței.

Tehnica emiterii ac țiunilor
Suplimentarea capitalului social prin emiterea de noi ac țiuni și punerea lor în
vânzare, antreneaz ă un aport de noi capitaluri.
Acțiunile noi sunt identice cu cele vech i sub aspectul drepturilor pe care le
conferă.
Capitalul suplimentar în acest fel este egal cu num ărul de ac țiuni emise
înmulțit cu prețul de emisiune.
Pre țul de emisiune trebuie s ă fie mai mic decât cursul vechilor ac țiuni pentru
a se asigura succesul opera țiunilor de subscriere. Dac ă prețul de emisiune ar fi mai
mare decât cursul vechilor ac țiuni, nimeni nu ar cump ăra noile ac țiuni, întrucât ar
putea procura de pe pia ță acțiuni la un pre ț mai scăzut.
Pre țul de emisiune va trebui s ă fie mai mare decât valoarea nominal ă a
acțiunii vechi.

9 Deci, cursul vechi > PE > VN,

unde PE – pre țul de emisiune
VN – valoarea nominal ă

Pentru cre șterea capitalului în numerar exist ă două posibilități : creșterea
valorii nominale a vechilor ac țiuni sau emiterea de noi ac țiuni.
Cre șterea valorii nominale a vechilor ac țiuni presupune apelul la ac ționarii
existenți și acordul lor de a suplini cu fonduri capitalul social. Acest procedeu este
greu de realizat, atât datorit ă dispersiei ac ționarilor în teritoriu, cât și a necesit ății
de a-i convinge pe ace știa să aducă noi capitaluri. De aceea, cel mai ades procedeu
este cel al emiterii de noi ac țiuni.
Emisiunea de noi ac țiuni este o opera țiune mai u șoară. Acțiunile puse pe
piață pot fi cump ărate de oricine dar vechii ac ționari au dreptul preferen țial, de
cumpărare, (drept preferen țial de subscriere).
În acest caz, dificultatea rezid ă în stabilirea pre țului de emisiune astfel încât,
el să nu se apropie prea mult de cursul vechilor ac țiuni și cu atât mai pu țin să fie
egalat sau s ă-l depășească.
Dreptul preferen țial de subscriere (DS) este egal cu diferen ța dintre cursul
vechi al ac țiunilor și valoarea de pia ță a acțiunii după majorarea capitalului social.
Astfel, pentru a determina valoarea lui DS, știind valoarea lui C, avem
nevoie de valoarea pV− . Aceasta se determin ă cu formula :
nNPEnCNVp+⋅+⋅= ,

unde: N – num ărul acțiunilor vechi;
n – num ărul acțiunilor noi emise;
C – cursul vechi al ac țiunilor;
PE – pre țul de emisiune;
V p – valoarea de pia ță.

Deci,

nNPECn
nNPEnCn
nNPEnCNCnCN
nNPEnCNC VC DSp+−=+⋅−⋅=+⋅−⋅−⋅+⋅=+⋅+⋅−=−=) (
Valoarea lui DS este o valoare teoretic ă deoarece în princ ipiu acesta este
cotat ca orice titlu emis pe pia ța financiar ă valoarea fiind stabilit ă pe piața bursieră
în funcție de cerere și ofertă. Valoarea lui DS este suportat ă de către noii ac ționari.
Emisiunea unui num ăr de noi ac țiuni, la un pre ț de emisiune competitiv,
situat între valoara nominal ă și cursul vechi, face ca valoarea bursier ă a acțiunilor
să scadă, creând aparen ță că vechii ac ționari sunt în pi erdere. În realitate,
emisiunea de noi ac țiuni nu provoac ă nici o pierdere pentru vechii ac ționari, ca
urmare a reglement ărilor privind dreptul preferen țial de subscrie re, pe care-l

10dobândesc vechii ac ționari. Ei au dreptul de a cump ăra, preferen țial un num ăr de
noi acțiuni propor țional cu num ărul de ac țiuni vechi de ținute și acest drept
acționează compensatoriu, fa ță de scăderea valorii bursiere a ac țiunilor.
Dac ă acționarul vechi nu dore ște să cumpere ac țiuni noi în condi țiile
dreptului preferen țial de subscriere sau nu are lichidit ăți pentru a putea cump ăra, el
poate vinde dreptul s ău preferen țial, altor cump ărători interesa ți.
Cump ărătorul de ac țiuni noi, care în trecut nu a fost ac ționar plătește
acțiunile la pre țul de emisiune, dar, pentru a realiza aceast ă tranzacție este necesar
ca el să plătească, în prealabil și un număr de drepturi preferen țiale de subscriere
proporțional cu num ărul acțiunilor noi emise fa ță de acțiunile vechi existente.
Emisiunea de noi ac țiuni de către societatea comercial ă respectiv, sporirea
numărului de ac țiuni, comport ă unele riscuri pentru ac ționari: risc de pierdere și
risc de putere.
În eventualitatea c ă după efectuarea emisiunii, be neficiul total al societ ății
nu crește, apare riscul pentru ac ționari de mic șorare a profitului (dividendului) pe
acțiune. Suma ob ținută de acționari este aceea și numai c ă randamentul pe ac țiune
scade, determinat de cre șterea num ărului acțiunilor.

Pierderea de divident / Ac țiune =nNBeneficii
NBeneficii
+−

Acționarii vechi nu cump ără acțiuni noi în virtutea dreptului preferen țial de
subscriere, î și slăbesc puterea de influen ță (vot) asupra societ ății corespunz ător
scăderii relative a num ărului acțiunilor pe care le de țin. Acest risc nu îi afecteaz ă
însă, decât, pe marii ac ționari care doresc s ă-și exercite dreptul de decizie și
nicidecum pe micii ac ționari care oricum, nu au nici o influen ță.

Sporirea capitalului prin încorporarea rezervelor

O parte din beneficiul anual raportat prin bilan ț de către societ ățile
comerciale este folosit pentru constituirea și sporirea rezervelor.
Când acest fond de rezerv ă atinge un anumit nivel, societatea poate decide
încorporarea lui în capitalul social, emi țând noi ac țiuni care se distribuie gratuit
vechilor ac ționari.
Cre șterea de capital prin încorporarea reze rvelor nu aduce resurse financiare
noi pentru societatea comercial ă, ea este o opera țiune fără flux financiar întrucât și
până la încorporarea în capitalul social întreprinderea dispunea de sumele
respective contabilizate la rezerve.
Sub aspect tehnic, opera țiunea de sporire a capita lului, prin încorporarea
rezervelor, se poate realiza în dou ă variante: prin cre șterea valorii nominale a
vechilor ac țiuni sau prin emisiunea de noi ac țiuni, de aceea și categorie și valoare
nominală egală cu cele existente anterior.
Oricare ar fi modalitatea tehnic ă, operațiunea contribuie la consolidarea
încrederii partenerilor de contract și a băncilor în întreprindere. Distribuirea
gratuită de acțiuni către acționarii existen ți nu este decât aparent ă, pentru c ă

11rezervele apar țin de drept tot ac ționarilor. Pentru aceasta ac ționarii primesc dreptul
de atribuire (DA).
Dreptul de atribuire (DA) este egal cu diferen ța dintre valoarea bursier ă a
unei acțiuni înainte și după emisiune. Astfel formula de calcul a dreptului de
atribuire se aseam ănă cu formula dreptului preferen țial de subscriere, în condi țiile
în care PE =0

nN)PEC(nDS+−=

Dac ă PE = 0, atunci nNCnDA+⋅= .

Atribuirea de ac țiuni face ca, în principiu, situa ția acționarilor s ă nu se
modifice, ceea ce se pierde prin mic șorarea valorii bursiere a ac țiunilor, se
recupereaz ă prin primirea de noi ac țiuni.
Primind ac țiuni "gratuit", ac ționarii au mai mult ă încredere în viabilitatea
întreprinderii. Astfel, ei ezit ă să vândă acțiunile la burs ă, manifestând tendin ța
păstrării capitalului, fapt ce diminueaz ă riscul scăderii cursului ac țiunilor.

Sporirea capitalului prin conversiunea datoriilor
Creșterea de capital prin conversiun ea datoriilor este proprie marilor
societăți comerciale pe ac țiuni, care anterior au efectuat împrumuturi obligatare,
emițând obliga țiuni convertibile în ac țiuni. Astfel, în mome ntul în care are loc
transformarea efectiv ă a obliga țiunilor în ac țiuni, pentru întreprindere are loc o
majorare a capitalului so cial, deoarece se spore ște numărul acțiunilor, adic ă,
acțiunile vechi cresc cu num ărul obliga țiunilor transformate în ac țiuni.
Această operațiune provoac ă o creștere de capital f ără flux financiar pozitiv.
Pe total, sursele societ ății rămân acelea și, prin aceast ă operație întreprinderea nu- și
sporește lichidit ățile, modificându- și doar posturile de pasiv.
Valoarea nominal ă a obligațiunilor convertibile aduce avantaje de ținătorilor,
datorită faptului c ă, la convertire, dac ă societatea distribuie dividende, acestea pot
fi mai mari ca valoarea cupoanelor, și în plus, au toate drepturile cuvenite
acționarilor (drept de vot, drept de proprietate, etc.)
Obliga
țiunile convertibile au avantajul c ă emitentul le poate lansa pe pia ță la
o rată a dobânzii mai sc ăzută decât la obliga țiunile clasice, tocmai ca urmare a
clauzei de conversiune.
Pentru subscriitor, obliga țiunile convertibile prezint ă avantajul c ă
achiziționarea lor se face la un pre ț fixat în prealabil, exist ă un venit minimal
asigurat (cuponul).
Obligațiunile convertibile în ac țiuni au un regim fiscal mai avantajos
(propriu obliga țiunilor), iar randamentul obliga țiunilor convertibile în ac țiuni este
superior randamentului obliga țiunilor clasice.

121.2.2 Recurgerea la îndatorare (finan țarea prin îndatorare)

Capitalurile proprii ale societ ăților comerciale nu ajung întotdeauna pentru
finanțarea nevoilor acestora. De aceea, se apeleaz ă la finan țarea prin credite
bancare pe termen mediu și lung, creditul obligatar și creditul bail (leasing-ul).

Creditul bancar pe termen mediu și lung – se acordă de regulă de băncile
comerciale pe o perioad ă între 5 și 25 de ani, pe baza unor garan ții și a unei
documenta ții tehnico-economice bine fundamentate. Garan țiile sunt sub forma
ipotecii asupra unor bunuri imobile, gajului asupra unor bunuri mobile, cesiunilor
de creanță, scrisorilor de garan ție emise de b ănci sau institu ții financiare din țară și
din străinătate. Dobânda la creditul bancar pe termen mediu și lung se negociaz ă,
nivelul ei fiind determinat în func ție de termenele de rambursare solicitate și de
situația financiar ă a întreprinderii.

Creditul obligatar – se obține prin emisiunea de obliga țiuni, titluri de
valoare care dau dreptul la o dobând ă anuală deținătorului lor. Pentru a emite un
împrumut obligatar, societ ățile pe ac țiuni trebuie s ă aibă cel puțin doi ani de
existență și două bilanțuri legal aprobate de organele fiscale și să ofere garan ție
obligatarilor, fie direct – prin patrimoniul propriu, fie indirect – prin intermediul
unor terți, precum b ănci sau consor ții bancare.
Rolul creditului obligatar pentru societ ățile private este relativ minor în
comparație cu creditul bancar și, de regul ă, numai societ ățile cotate la burs ă pot
lansa împrumuturi obligatare.
Remunera ția investitorilor se face prin dobânzi, care se pl ătesc periodic sub
formă de cupoane.

100%dobânda x ii obligațiun a nominală Valoarea cuponului Valoarea = ,
de unde rezult ă:

Rata dobânzii la împrumutul obligatar = ii obligațiun a nominală Valoarea100 x anual cuponului Valoarea

Restituirea capitalului c ătre creditori coincide cu expirarea contractului de
credit obligatar. Restituir ea poate avea loc fie prin amortizarea obliga țiunilor de
către emitent, fie prin r ăscumpărarea obliga țiunilor pe pia ță de către emitent la
cursul bursei.
Părțile care intervin în împrumutul obligatar sunt:
Ö Fiduciarul – este persoana juridic ă autorizat ă să acționeze în
numele viitorilor subscriitori de obliga țiuni (creditori), în vederea
apărării și respectării drepturilor lor;

13Ö Curtierul – este persoana juridic ă prin intermediul c ăreia se
realizează vânzarea obliga țiunilor ;
Ö Banca – prin intermediul b ăncii se efectueaz ă toate opera țiunile de
trezorerie aferente împrumutului;
Ö Comisia de valori mobiliare – organismul jurisdic țional care
supravegheaz ă operațiunile cu valori mobiliare.
Obliga țiunile se împart în dou ă mari grupe:
Ö Obligațiuni ordinare, cu dobând ă constant ă sau cu dobând ă
variabilă
Ö Obligațiuni convertibile.
Pe piața capitalurilor se mai întâlnesc: obliga țiuni negarantate, obliga țiuni
înmatriculate, obliga țiuni înseriate, obliga țiuni înseriate,obliga țiuni cu fond de
amortizare, obliga țiuni cu venit variabil, obliga țiuni participative, obliga țiuni
asimilabile, obliga țiuni cu cupon zero și cu cupon unic, obliga țiuni perpetue,
obligațiuni speciale cu cupon de reinvestire, obliga țiuni cu bon de subscriere în
obligațiuni.
Pre țul de emisiune (PE) reprezint ă suma pl ătită de cel ce cump ără o
obligațiune. Prețul de emisiune poate fi mare, egal sau mai mic decât valoarea
nominală a obligațiunilor.
Dac ă, PE > VN => Vânzare la prim ă
PE < VN => Vânzare la scont

Rambursarea se face la pre țul de rambursare (PR). Pre țul de rambursare sau
valoarea de rambursare es te suma pe care o pl ătește societatea de ținătorului de
obligațiuni la scaden ța împrumutului. Pre țul de rambursare po ate fi egal sau mai
mare decât valoarea nominal ă a obligațiunilor.
PR > VN Rambursarea obliga țiunilor la un pre ț mai mare decât valoarea lor nominal ă
aduce un beneficiu de ținătorului care se nume ște primă de rambursare.
Notarea obliga țiunilor are ca obiect evaluarea riscului de faliment al
emitentului și are o inciden ță sensibilă asupra condi țiilor de emisiune și mai ales
asupra ratei dobânzii proprii împrumutului. Cu cât nota ția este mai bun ă, adică
emitentul are o situa ție economico-financiar ă
mai bună, cu atât rata dobânzii poate
fi mai scăzută întrucât riscul este ma i mic pentru investitor.
Calitatea și deci notarea obliga țiunilor se stabile ște în func ție de certitudinea
plății. Pe plan interna țional s-a adoptat un sistem de nota ție de la A,B,C,D, în
funcție de gradul de securita te (astfel, AAA – obliga țiunile cu cel mai înalt grad de
securitate pentru obligator, AA – obliga țiuni cu înalt grad de securitate, și notația
continuă cu grade din ce în ce mai slabe de securitate, pân ă la litera D care
semnifică obligațiuni riscante pentru investitori).

14Amortizarea împrumuturilor obligatare

Amortizarea împrumutului obligatar este opera țiunea de rambursare a
împrumutului obligatar în conformitate cu scaden țele înscrise pe titlu. Aceas ă
operațiune se poate realiza în trei feluri:
a) prin anuit ăți constante;
b) prin serii egale;
c) prin amortizare unic ă la sfârșitul duratei împrumutului.

a) Amortizarea prin anuit ăți constante
În acest caz, societatea comercial ă varsă în fiecare an o sum ă constant ă
reprezentând amortismente plus dobânzi în ve derea stingerii treptate a datoriei.
Astfel în totalul v ărsămintelor anuale partea repr ezentând capitalul rambursat
crește în fiecare an, iar partea reprezentând dobânda scadent ă.
Amortizarea sau rambursarea prin anuit ăți constante se poate face la
valoarea nominal ă (PR =VN) sau la prim ă de rambursare (PR > VN).

a1) Amortizarea la valoarea nominal ă prin anuit ăți constante:

t)D1(1DKA−+−⋅= sau t)D1(1DVNNA−+−⋅⋅=

în care: A = anuit ăți, adică amortismentul anual plus dobânda;
K = capitalul sau suma împrumutului obligatar; D = rata dobânzii împrumutului (dobânda nominal ă);
N = n u m ărul de obliga țiuni emise;
VN = valoarea nominal ă a obligațiunilor emise;
t = durata în ani a împrumutului obligatar.
Dup ă determinarea anuit ății, se determin ă cât din anuitate este dobânda și
cât amortiz ări la capital.
Astfel:
• Suma anual ă a dobânzii D KD⋅=Δ ;
• Din anuitate se scade dobânda anual ă, determinându-se capitalul restituit:
DKA⋅− ;
• Se determin ă apoi num ărul obliga țiunilor restituite în fiecare
an:VNrestituit Capitalulnr= .
unde:
rn – numărul de obliga țiuni rambursate anual.
Num ărul obliga țiunilor rambursate cre ște anual.

15 a2) Amortizarea la prim ă prin anuit ăți constante:

Anuitățile se calculeaz ă după aceeași formulă ca și în cazul ramburs ării la
valoarea nominal ă, tabloul de amortizare se întocme ște la fel, numai c ă se adaugă o
coloană reprezentând prima de rambur sare pentru fiecare scaden ță, în funcție de
numărul de obliga țiuni ce se ramburseaz ă și de prima de rambursare (pr =PR –
VN).

t)D1(1DKA−+−⋅= ; 1)D1(DN nt r−+⋅= ; PRVND De⋅= ;
unde:
D e – rata efectiv ă a dobânzii (influen țată de prima de rambursare).

b) Amortizarea prin serii egale
Aceasta presupune rambursarea unui num ăr egal de obliga țiuni în fiecare an.
Capitalul rambursat este egal în fiecare an , iar suma dobânzii scade de la un an la
altul. Prin urmare, cheltuie lie financiare sunt mai ma ri la începutul anilor de
rambursare și descresc treptat c ătre sfârșitul duratei împrumutului.
La fiecare scaden ță, societatea comercial ă ramburseaz ă același număr de
obligațiuni. Dacă scadența este anual ă :
TNnr=,
unde:
n r – numărul de obliga țiuni rambursate anual;
N – num ărul obliga țiunilor emise;
T – durata în ani a împrumutului obligatar.
Rambursarea anual ă:
– la valoarea nominal ă: VNTNVNnr ⋅=⋅ ;
– l a p r e ț de rambursare: PRTNPRnr ⋅=⋅ ;
unde:
VN – valoarea nominal ă,
PR – pre ț de rambursare.
Suma anual ă a dobânzii ) D(Δ se calculeaz ă totdeauna asupra capitalului
nerambursat:
100DVNnD ⋅⋅=Δ ,
unde:
n – num ărul obliga țiunilor rămase de rambursat.
Anuit ățile se determin ă astfel:
► la valoarea nominal ă: 100DVNn VNTNA ⋅⋅+⋅= ;

16 ► la preț de rambursare: 100DVNn PRTNA ⋅⋅+⋅= ;
În acest caz, caracter istic este faptul c ă:
• obligațiunile sunt rambursa te în rate egale,
• anuitatea nu este egal ă în fiecare an,
• dobânda este mare în prim ul an, iar apoi scade.

c) Amortizarea unic ă
Valoarea total ă a împrumutului se ramburseaz ă la sfâr șitul duratei
împrumutului, la sfâr șitul fiecărui an plătindu-se doar dobânzile asupra volumului
total al împrumutului.
100DVNN100DKD ⋅⋅=⋅=Δ
Rambursarea final ă:
• la valoarea nominal ă: K VNN=⋅ ,
• la preț de rambursare: ) VN PR(N VNN PRN −+⋅=⋅

Caracteristic acestui caz este faptul c ă este greu de rambursat la final,
datorită efortului financiar mare. Aceast ă metodă de amortizare este dublat ă de
regulă, de constituirea treptat ă a unui fond de rambursare (sinking found) care se
plasează de către societatea comercial ă anual, pentru a aduce remunera ție, fiind
folosit în final pentru achitarea împrumutului.
Rambursarea anticipat ă se poate efectua numai dac ă această clauză este
prevăzută în contractul de împrumut. Rambursarea anticipat ă se poate ob ține prin
răscumpărări la burs ă dar, este o opera țiune de lung ă durată pentru c ă nu toți
deținătorii sunt dispu și să-și vândă obligațiunile.

Creditul bail – este o tehnic ă de finan țare pe termen mediu (leasing
mobiliar) sau pe termen lung (l easing imobiliar), ca o alternativ ă la îndatorare, care
permite societ ății comerciale expl oatarea unui bun f ără a fi nevoit ă să recurgă la
împrumuturi sau s ă cheltuiasc ă capitaluri proprii, ci doar pl ătind o chirie.
Creditul bail este un contract de închiriere, care con ține opțiunea de vânzare
la încheierea loca ției, în func ție de valoarea rezidual ă.
Creditul bail prezint ă pentru societatea comercial ă atât avantaje, cât și
inconveniente.
Avantajele constau în:
• de cele mai multe ori chiria este progresiv ă, dând posibilitatea utilizatorului de
a realiza o rentabilita te acoperitoare;
• chiria este deductibil ă, ca și dobânda la credite;
• este o surs ă de finan țare care nu îngreuneaz ă pasivul întreprinderii, respectiv,
nu mărește nivelul îndator ării;
• este o tehnic ă mai simpl ă decât contractul de credit bancar.

Dezavantajele constau în:

17• costul de finan țare prin credit bail este mai ma re decât costul îndatoririi,
încorporând o prim ă de risc mai ridicat ă;
• utilajul primit prin credit-bail nu apar ține întreprinderii utilizatoare;
• recurgerea la credit-bail se face dup ă o analiză atentă din partea societ ății și
numai în m ăsura în care concur ă la sporirea valorii întreprinderii fa ță de situația
în care bunul respectiv ar fi achizi ționat prin investi ții finanțate dintr-un credit.

Alte surse de finan țare pe termen lung

Tot pentru finan țarea întreprinderilor se folosesc și subvențiile. Acestea sunt
sume primite de anumite întreprinderi de la buget, în cadrul po liticii financiare de
subvenționare a anumitor ramuri, sectoare de activitate sau produse vitale pentru
economia na țională și populație.
În mod indirect, sumele de care beneficiaz ă anumite întreprinderi, ca
înlesniri sau scutiri de impozite, primel e pentru export, sunt tot surse pentru
finanțarea întreprinderilor.
Împrumuturile guvernamentale din f ondurile rezultate din privatizare
constituie alt ă formă de finațare pentru întreprinderile cu capital majoritar de stat.

Îndatorarea pe termen scurt

Este calea de finan țare prin care se acoper ă nevoile temporare de capitaluri
ale întreprinderii. Îndatorarea pe termen scurt se realizeaz ă până la un an prin
următoarele instrumente: credit e bancare pe termen scurt și finanțări nebancare.
Creditele bancare pe termen scurt sunt:
• credite de trezorerie;
• credite pe baz ă de creanțe comerciale;
• credite pentru stocuri cu destina ție special ă;
• credite pentru nevoi temporare.

Finanțările nebancare pe te rmen scurt se refer ă la:
• creditele comerciale furnizori;
• creditele pe baz ă de bilete de trezore rie sau bonuri de cas ă:
• avansurile de la clien ți și finanțări de la grup.

18CAPITOLUL II

GESTIUNEA FINANCIAR Ă A ACTIVELOR IMOBILIZATE

2.1 Investi țiile în active imobilizate
2.1.1 Definirea și clasificarea investi țiilor

Constituirea și utilizarea activelor imobilizate, prin implica țiile pe care le
produc în economia întreprinderii, reprezint ă unul din elementele de baz ă ale
mecanismului financiar al acesteia. Investi ția concretizat ă în achizi ția sau
construirea de active de produc ție și comercializare, reprezint ă un factor esen țial al
politicii de continuitate și creșterea activit ății întreprinderii.
No țiunea de investi ție are mai multe sensuri:
• La nivelul macroeconomic, investi ția corespunde p ărții din produsul
intern brut consacrat ă creării de capitaluri de produc ție;
• La nivelul microeconomic, no țiunii de investi ție i se pot atribui diferite
sensuri în func ție de aspectele de natur ă economic ă, financiar ă sau contabil ă astfel:
– din punct de vedere economic, investi ția este crearea unui capital fix
durabil, deci, acumularea de active fizice de produc ție și comercializare, fiind
vorba de acumulare de capital;
– din punct de vedere financiar, investi ția reprezint ă angajarea unei cheltuieli
în prezent, în scopul ob ținerii de venituri viitoare;
– din punct de vede re contabil, investi ția este asimilat ă noțiunii de
imobilizări necorporale, corporale sau financiare;
Deci, investi ția poate fi definit ă ca o alocare permanent ă de capitaluri legate
de crearea de noi active imobilizate cu destina ție productiv ă sau social ă, de
înlocuire, dezvoltare sau modernizare a activelor fixe existente, precum și achiziția
de active financiare toate în scopul de a realiza o activitate rentabil ă superioar ă
celei prezente.
Practic, orice plasament de capital, pe termen lung sau pe termen scurt, în
scopul ob ținerii unui profit, reprezint ă o investiție.
Investițiile pot fi clasificate în func ție de mai multe criterii:
a) După natura lor, acestea se grupeaz ă astfel:
• investiții materiale;
• investiții imateriale;
• investiții financiare.
Tot după natura lor, investi țiile mai pot fi grupate în:
• investiții în active imobilizate, mobiliz ări necorporale, corporale și
financiare activit ății de exploatare și altor activit ăți în afara exploat ării;

19• investiții în nevoia de fond de rulment de exploatare în cazul cre șterii
capacității de produc ție, prin realizarea de investi ții în utilaje, instala ții.
b) După destinație, investi țiile se împart în:
• investiții productive, destinate activit ății de exploatare;
• investiții neproductive (construirea de obiective social-culturale).
c) După obiectivul lor investi țiile pot fi:
• investiții de înlocuire;
• investiții de menținere.
d) După sursele de finan țare:
• investiții din surse proprii;
• investiții împrumutate.
Investi țiile mai pot fi clasificate din punct de vedere al structurii și modului
de execu ție sau în func ție de riscul pe care-l implic ă pentru perspectiva
întreprinderii.
Documenta ția tehnico-economic ă pentru realizarea investi țiilor cuprinde:
• studiul de prefezabilitate;
• studiul de fezabilitate;
• proiectul de execu ție;
• documenta ția de deviz.
Decizia de investi ții, extrem de important ă pentru întreprindere, produce
consecințe concretizate într-un ansa mblu de fluxuri de ges tiune. Adoptarea deciziei
de investi ții în condi țiile unui viitor sigur (cert), ține cont de urm ătoarele ipoteze:
• fluxurile monetare sunt pr ecis determinate în timp;
• decidentul consider ă proiectul de investi ție independent de altele și
alege între mai multe proiecte;
• există o piață de capitaluri perfect ă, cu o rată a dobânzii unic ă;
• lipsind incertitudinea, nu exist ă nici un risc asociat proiectului de
investiții.

2.1.2 Estimarea fluxurilor de lichidit ăți

Eficacitatea unui proiect de investi ții este apreciat ă corect dac ă sunt evaluate
just fluxurile moneta re determinate de acesta, fluxuri de ie șire de trezorerie (pl ăți),
fluxuri de intrare de trezorerie (încas ări), economii de pl ăți datorate modului de
acțiune a fiscalit ății întreprinderii.
Unele din aceste fluxuri se estimeaz ă în faza ini țială(de realizarea
proiectului), altele în perioada exploat ării investi ției, precum și la finele exploat ării
cu ocazia lichid ării investi ției.
Fluxurile de trezorerie în faza ini țială
Suma de investit se compune din urm ătoarele fluxuri de ie șire din trezorerie
(plăți):
– plata utilajelor și materialelor de construc ții achiziționate;

20 – cheltuieli de transport, montaj și punere în func țiune a utilajelor;
– cheltuieli de cercetare, proiectare, de organizare de șantier;
– cheltuieli de personal;
– nevoia de fond de rulment suplimentar ă, determinat ă de creșterea
capacității de produc ție ca urmare a realiz ării proiectului;
– costul de oportunitate (veniturile pe care le-ar fi reali zat întreprinderea
dacă investea în alt ă formă capitalurile necesare proiectului).

Fluxurile de trezorer ie în perioada exploat ării investi ției:

Fluxurile monetare care au loc în faza ini țială sunt mai u șor de estimat, în
schimb cele care au loc în perioada exploat ării investi ției, care sunt fluxuri de
intrare de trezorerie, se stabilesc pe baz ă de previziuni, cu un grad mai mare sau
mai mic de probabilitate.
Fluxurile de intrare de trezorerie determinate de exploatarea investi ției cash-
flow-urile investi ției cuprind fluxuri m onetare propriu-zise și economii de impozit,
datorită modului de impozitare a profitului întreprinderii.
Având în vedere numai activitatea de ex ploatare a întreprinderii,în calculul
cash-flow net intră următoarele elemente:
• excedentul brut de exploata re (EBE), stabilit ca diferen ță între veniturile
de exploatare și cheltuielile pentru expl oatare, exclusiv amortiz ările;
• amortizarea (A);
• profitul brut de exploatare (PBE);
• impozit pe profit(IP).
Modul de determinare a cash-flow-ului net (CF) este:
=> din punct de vedere contabil, dup ă elementele fundamentate în „Contul
de profit și pierdere”:
A PNE CF +=
I P PBE PNE −=
A EBE PBE −=
în care:
CF – cash-flow-ul net,
PNE – profitul net din exploatare; PBE – profitul brut din exploatare;
A – amortizarea;
IP – impozit pe profit;
EBE – excedentul brut din exploatare.
=> din punct de vedere financiar:
A T)T1( EBE CF
⋅+−=
în care:
T – cota de impozit pe profit

Fluxurile de trezorer ie la finele exploat ării:

21 La finele exploat ării de viață a investiției, fluxurile de tr ezorerie determinate
sunt fluxuri de intrare ce cuprind dou ă elemente:
• valoarea rezidual ă a investi ției, format ă din prețul de vânzare ca atare,
sau al materialelor și pieselor de schimb rezultate din lichidare dup ă deducerea
cheltuielilor efective cu lichidare;
• nevoia de fond de rulment recuperat ă ca urmare a dispari ției capacit ății
de produc ție creată de investi ție: această nevoie la finele duratei de via ță este egal ă
cu cea ini țială, eventual corectat ă cu variațiile care intervin pe durata exploat ării
investiției.

2.1.3 Selectarea proiectelor de investi ții

Opțiunea pentru investi ții presupune selectarea proiectelor de investi ții în
funcție de rentabilitatea lor, comparând cost ul acestora cu suma veniturilor nete
realizate din exploatarea lor.
Astfel, în vederea adopt ării deciziei de investi ții se folosesc criterii de
selecție a proiectelor de investi ții care pot fi:
a) criterii simple de op țiune (fără actualizare),
b) criterii de op țiune pe baza actualiz ării.

a) Criterii simple de op țiune
Cele mai utilizate criterii simple de op țiune pentru investi ții sunt:
a1) criteriul costului;
a2) criteriul ratei medii a rentabilit ății;
a3) criteriul duratei de rec uperare a capitalului investit.
a1) Criteriul costului – se aplic ă în cazul deciziilor de investi ții care
vizează înlocuirea imobiliz ărilor corporale uzate, înlo cuire care poate conduce sau
nu la creșterea capacit ății de produc ție. În cadrul acestui criteriu apar dou ă situații:
• investiția de înlocuire cu utilaj identic;
• investiția de înlocuire cu utilaj cu parametrii func ționali superiori.
Investiția de înlocuire cu utilaj identic – nu conduce la cre șterea
capacității de produc ție și se realizeaz ă numai atunci când într eprinderea va realiza
economii la costurile de produc ție și un spor al randamentului activelor
imobilizate. Aplicarea criteriul ui presupune parcurgerea a dou ă faze:
• determinarea economiei sau dep ășirii costurilor de produc ție datorit ă
realizării înlocuirii;
• în cazul în care rezult ă economie de costuri (costurile cu utilajul nou sunt
mai mici decât cele rezultate cu vechiul utilaj), se calculeaz ă randamentul
investiției și se compar ă cu randamentul deja re alizat în întreprindere.
Economia sau dep ășirea costurilor de produc ție E (D), datorit ă realizării
înlocuirii, se calculeaz ă astfel:

22 ⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛+−⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛+=
1n1i
1
nrocno
0DVCDVC)D(E
în care:
C 0 – costurile de exploata re ale vechiului utilaj;
V cno – valoarea contabil ă netă (rămasă neamortizat ă) a utilajului aflat
în exploatare,
D nro – durata normal ă rămasă de serviciu a utila jului în exploatare;
C 1 – costurile de exploata re ale utilajului nou;
V i1 – valoarea de intrare a noului (costul investi ției);
D n1 – durata normal ă rămasă de serviciu a utilajului r ămasă în
exploatare;
C 1 – costurile de exploata re ale utilajului nou;
V i1 – valoarea de intrare a noului (costul investi ției);
D n1 – durata normal ă de exploatare a noului utilaj.
În cazul în care diferen ța este pozitiv ă, costurile determinate de folosirea în
continuare a vechiului utilaj sunt mai mari decât cele dac ă se realizeaz ă înlocuirea,
rezultă o economie în costuri; în caz contrar, rezult ă o depășire a costurilor de
producție.
Deci, dac ă diferența este: E 0→>
D 0→<
Dacă din calcul rezult ă economie (E), se calculeaz ă randamentul investi ției,
raportând economia în costuri la sporul pa trimonial determinat de înlocuire, dup ă
relația:
100V VEr
cno 1ii ⋅−=
unde:
cno 1iV V− – creșterea de valoare determinat ă de înlocuire
Decizia de investi ții se va adopta dac ă r, este mai mare decât randamentul
activelor imobilizate existente (calculat ca raport procentual între profitul brut
realizat și valoarea medie anual ă a activelor imobilizate).
În caz contrar proiectul se respinge.
În cazul investiției de înlocuire cu utilaj cu parametrii func ționali
superiori care conduce la cre șterea capacit ății de produc ție, criteriul costului
presupune determinarea pre țului unitar al produsului ob ținut după înlocuire și
compararea lui cu cel r ealizat anterior acesteia.
Pre țul unitar al produc ției realizat cu noul utilaj (P 1) se determin ă astfel:

1m 1
1QDIrI C
P+×+
=
unde:
I – costul investi ției;
D – durata de exploatare;

23 DI – acest raport semnific ă amortizarea anual ă a investiției;
r m – randamentul minim sperat al investi ției;
Irm× – acest produs semnific ă profitul din exploata re determinat de
înlocuire;
C 1 – cheltuielile de exploatare determinate de noul utilaj;
Q 1 – cantitatea de produse fabr icate cu noul utilaj.
Dac ă P1< P 0, investiția se accept ă. (P 0 este prețul unitar înaintea înlocuirii).

a2) Criteriul ratei medii a rentabilit ății – presupune determinarea ratei
medii a rentabilit ății proiectului de investire și compararea aceste ia cu cea a altor
proiecte similare sau cu un anume nive l al acesteia dinainte stabilit. Dac ă rata
medie a rentabilit ății proiectului de investi ție este superioar ă nivelului de
comparare, decizia de investire se adopt ă. Rata medie a rentabilit ății investiției se
determină astfel:
100IPRbe⋅= sau 100ICFR⋅=
în care:
R – rata medie de rentabilitate;
beP – profitul mediu brut din exploatare;
CF – cash-flow-ul net al investi ției;
I – valoarea investi ției.

a3) Criteriul duratei de recupera re a capitalului investit – este un criteriu
larg utilizat întrucât pentru investitor timpul de recuperare al capitalurilor investite
din veniturile nete reali zate este foarte important.
Durata de recuperare a investi țiilor se determin ă cu ajutorul rela ției:

arCFID=
unde:
D r – durata de recuperare a investi ției;
I – valoarea investi ției;
C f a – cash-flow-ul anual.
Dac ă, cash-flow-urile anuale difer ă de la un an la altul, determinarea duratei
de recuperare se face pas cu pas, comparând la finele fiec ărui an investi ția de
recuperat (I r) cu cash-flow-ul anului urm ător. În momentul în care investi ția de
recuperat dup ă anul n (I r n) este mai mic ă decât cash-flow-ul anului urm ător, I r n <
CF n+1, se determin ă durata de recuperare, astfel:

1nrn
rCF12In D
+⋅+=

Criteriul prezint ă inconvenientul c ă nu ține seama de fluxurile de încas ări și
după perioada de recupera re, fapt care se reflect ă atunci când evolu ția fluxului de

24încasări este diferit ă în cazul a dou ă proiecte. De asemenea , acest criteriu nu este
util în cazul când duratele de rec uperare sunt egale pentru dou ă proiecte.

b) Criterii de op țiune pe baza actualiz ării
Fluxurile de cash-flow se realizeaz ă pe perioade de tim p. Pentru a putea
compara o sum ă actuală cu fluxurile viitoare se procedeaz ă la actualizarea
fluxurilor viitoare. Actualizarea este opera țiunea de aducere în starea de
comparabilitate, în momentul actual, al unei sume de fluxur i de trezorerie viitoare.
Capitalizarea, în sens invers este opera țiunea prin care se determin ă nivelul
viitor, la data final ă, al unei sume plasate în momentul actual.
Considerând dat, nivelul rate i dobânzii, capitalizarea arat ă ce sumă se obține
peste n ani dacă se plaseaz ă pe piața financiar ă o sumă determinat ă în momentul
actual, iar în sens invers, actualizarea arat ă care este nivelul actual al unei sume
obținute peste ( n) ani.
Astfel, dac ă:
C – suma capitalului investit,
D – rata dobânzii C
i – anuitatea,
► capitalizarea presupune determinar ea sumei totale (capital +dobând ă) la
finele anilor1,2,3,…,n. C
1 = C + C x d = C ( 1+d)
C 2 = C 1 + C 1 x d = C 1(1+d) = C ( 1+d )2

C 3 = C 2 + C 2 x d = C 2 (1+d) = C(1+d)3
………………………………………………………………………………….
Cn= C n-1 + C n-1 x d = C n-1 (1+d) = C (1+d)n

► actualizarea presupune determinarea su mei actuale, la începutul anului 1,
sau în momentul 0, a sumelor capitaliz ate la finele anilor 1,2,3,…, n.
Deci, de data aceasta se cunoa ște C 1, C2, C3,. ..,C n și se pune problema
determinării lui C.
– suma de la finele anului 1(C 1) devine la începutul anului 1:
d1CC1
+=
-suma la finele anului 2 (C 2) devine la începutul anului 1:
()22
d1CC
+=
– suma la finele anului n (C n) devine la începutul anului 1:
()nn
d1CC
+=
unde ()id11
+ se numește factor de actualizare.

25 În cazul investi țiilor, acestea produc fluxuri anua le de intrare de trezorerie și
intereseaz ă valoarea actualizat ă a sumei acestor fluxuri (F i) la sfârșitul fiecărui an,
pentru a fi comparat ă cu cheltuiala ini țială, respectiv, costul investi ției.
Valoarea actualizat ă a sumei fluxurilor se determin ă:

()() ()nn
22 1
a1F…
a1F
a1FVA
+++
+++=

Dac ă: F 1=F2=…=F n=F ⇒ ()∑
=+=n
1iia11F VA

Tehnica actualiz ării este larg utilizat ă în practic ă de către investitori pentru
a-și da seama dac ă investiția permite recuperarea real ă a sumei investite și dacă
conduce la sporirea valorii întreprinderii.
Dintre criteriile de op țiune pe baz ă de actualizare, în practic ă se folosesc de
obicei urm ătoarele:
b1) valoarea actualizat ă netă (VAN);
b2) rata intern ă de rentabilitate (RIR);
b3) lichiditatea investi țiilor;
b4) indicele de rentabilitate (I r)

b1) Valoarea actualizat ă netă (VAN) sau beneficiul actuarial
Fluxurile financiare pozitive și negative generate de proiectul de investire, se
produc în timpi diferi ți, astfel c ă pentru ob ținerea unor informa ții concludente cu
privire la rentabilitatea investi țiilor se impune procedeul de actualizare.
Valoarea actualizat ă netă reprezint ă tocmai diferen ța dintre valorile
actualizate ale fluxurilor de încas ări și plăți (fluxuri pozitive și negative).
Dacă VAN este pozitiv ă – înseamn ă că proiectul de investire aduce un
volum de beneficii în plus fa ță de un plasament financiar de aceea și valoare, cu
dobândă compusă pe o perioad ă de timp egal ă cu durata de via ță economic ă a
proiectului. În acest caz pr oiectul poate fi acceptat.
Dacă VAN este negativ ă – înseamn ă că proiectul a avut în vedere de a aduce
un beneficiu mai mic fa ță de un plasament financiar similar f ăcut la o banc ă cu
dobândă compusă, pe o perioad ă de timp egal ă cu durata de via ță economic ă a
proiectului, caz în care acesta trebuie respins.
VAN se poate calcula prin metoda financiar ă (metoda fluxur ilor) sau prin
metoda beneficiilor contabile, rezultatul fiind acela și.

Metoda financiar ă
Notăm:
C – costul ini țial al investi ției,
B 1, B 2,. .., B n – fluxurile anuale pozitive previzionate pentru durata
de viață economic ă a proiectului (în principal beneficii și fond de amortizare);
D – rata actuarial ă a dobânzilor: I = D/100;

26 V – valoarea rezidual ă a proiectului;
n – num ărul de ani de func ționare a proiectului de investi ție;
VAN – valoarea actualizat ă netă sau beneficiul actuarial:
() ()()n nn
22 1
i1V
i1B…
i1B
i1BC VAN
++⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛
+++
++++−=
Dac ă admitem c ă B1, B 2,. .., B n sunt egali și constanți, formula de calcul a
VAN devine:
()
()nn
i1V
ii11BC VAN
+++−⋅+−=−

Metoda beneficiilor contabile
În cazul folosirii acestei metode se porne ște de la beneficiul exploat ării care
se mai nume ște excedent brut de exploatare, se scade fondul de amortizare care
reprezintă o cheltuial ă fără flux financiar negativ, se scad, de asemenea,
cheltuielile financiare, respectiv dobânzile la cap italul nerambursat, ob ținându-se
beneficiile contabile sau r ezultatul curent al exploat ării. În final se actualizeaz ă
beneficiile anuale rezultând VAN sau beneficiul actual.

b2) Rata intern ă de rentabilitate (RIR) – este acea rat ă de actualizare
pentru care valoarea actualizat ă netă este zero.
Rata rentabilit ății interne, denumit ă și actuarial ă sau costul actuarial, este
deci, rata care permite egalitatea dintre pl ățile făcute pentru investi ții (costul
acestora) și veniturile prev ăzute a se ob ține pe durata de via ță economic ă a
obiectivului. Practic RIR este rata actuarial ă a dobânzii pentru care beneficiul
actuarial (VAN) este egal cu zero, aceasta înseamn ă că proiectul aduce zero lei în
plus (nu aduce nimic) fa ță de un plasament financiar cu dobând ă compusă, pe
durata de via ță a obiectivului construit.
Rata intern ă de rentabilitate (RIR ) este rata maxim ă admisibil ă la care se
poate accepta un împrumut pentru finan țarea proiectului.
Dac ă, RIR < D, de ținătorul capitalului este mai interesat s ă-și plaseze
capitalul pe pia ța financiar ă decât într-o investi ție productiv ă oarecare.
Când investi ția urmeaz ă să se finanțeze din capital propriu, RIR este rata
minimă admisibil ă la un plasament financiar oarecare.
Dac ă, pentru o rat ă actuarial ă a dobânzii (D), beneficiul actuarial (VAN)
este egal cu zero, formul a de calcul a RIR este urm ătoarea:
()()0ii11BC ifn
=+−⋅+−=−

Rata intern ă de rentabilitate permite clasificarea proiectelor dup ă gradul de
rentabilitate, dar nu d ă nici un indiciu dac ă proiectele sunt acceptabile sau nu. La
rândul său, VAN, nu ofer ă nici o informa ție în legătură cu ordinea accept ării
proiectelor studiate, ci r ăspunde doar dac ă proiectul este admisibil sau nu. De
aceea cei doi indicatori sunt complementari.

27 b3) Lichiditatea investi țiilor
În eventualitatea analiz ării mai multor proiecte co ncurente care au acela și
grad de rentabilitate, pentru selectarea investi ției se aplic ă criteriul lichidit ății.
Lichiditatea investi țiilor reprezint ă capacitatea de a se recupera într-un
termen cât mai scurt valoarea investi ției efectuate pe seama beneficiilor și a
fondului de amortizare.
Lichiditatea se stabile ște în ani sau în alte unit ăți de timp, prin raportarea
valorii investi ției la fluxurile pozitive anuale. În acest fel indicatorul, lichiditatea
investițiilor (L) „reprezint ă perioada de timp scurs ă la capătul căreia, suma
fluxurilor financiare pozitive generate de proiectul de investire, devine egal ă cu
investiția inițială”.
Dacă, fluxurile financiare poz itive anuale sunt egale ca m ărime, „L” –
exprimat în num ăr de ani de recupe rare – se determin ă astfel:

anuale fluxurilo r volumuli proiectulu valoareaL=

De cele mai multe ori îns ă, fluxurile anuale formate din beneficii plus fondul
de amortizare nu sunt egale, ceea ce impu ne modificarea procedeului de calcul a
indicatorului în cauz ă.
Dup ă estimarea fluxurilor anuale, se procedeaz ă la însumarea lor succesiv ă,
an cu an, pân ă se atinge nivelul valorii ini țiale (sau se apropie foarte mult de
acesta, fără a-l dep ăși), rezultând num ărul de ani întregi de recuperare; în
continuare dac ă este cazul, se calculeaz ă fracțiunile de an ( trimestre, luni, zile),
care se adaug ă la numărul de ani întregi.

b4) Indicele de rentabilitate (IR)
Acest criteriu se folose ște de regul ă când dou ă sau mai multe proiecte de
investiții necesită alocări de fonduri ini țiale inegale.
Indicele de rentabilitate exprim ă rentabilitatea relativ ă a investi ției pe
întreaga durat ă de viață a acesteia, respectiv, surplusul de trezorerie actualizat
pentru fiecare leu investit.
Proiectul de investi ție este fezabil dac ă acest indice este supraunitar:
()
Ia1CF
IRn
1iii∑
=+=
s a u :

1IVAN
II VANIR +=+=

28CAPITOLUL III

GESTIUNEA FINANCIAR Ă A ACTIVELOR CIRCULANTE

Activele circulante sunt capitaluri b ănești constituite prin diverse modalit ăți
în scopul finan țării activității curente de produc ție.
În mod practic, activele ci rculante se concretizeaz ă în diferite forme
materiale ce se afl ă într-o strâns ă condiționare reciproc ă, ca urmare a transform ării
permanente din una în cealalt ă.
Astfel, în sfera produc ției activele sunt avansate în urm ătoarele forme
materiale:
► stocuri de materii prime;
► stocuri de materiale consumabile;
► stocuri de semifabricate;
► stocuri de produc ție neterminat ă;
► soldul cheltuielilor anticipate.
În sfera circula ției, activele circulante se concretizeaz ă în următoarele stări:
● stocuri de produse în magazie;
● stocuri de produse expediate neânc ărcate (crean țe față de terți);
● stocuri de m ărfuri și ambalaje;
● soldul disponibilit ăților bănești.
Alături de activele imobilizante, activele circulante reprezint ă condiția
esențială pentru a asigura continuitatea procesului de produc ție.
Necesitatea dimension ării stocurilor are un caracter obiectiv și decurge din
dubla ipostaz ă pe care o îmbrac ă activele circulante: capitaluri b ănești necesare
finanțării activit ății de exploatare și stocuri de valori materiale, produc ție
neterminat ă, produse finite, pentru formarea c ărora se avanseaz ă capitaluri b ănești.
Dimensionarea stocurilor se poate realiza prin patru metode:
1. metoda analitic ă;
2. metoda sintetic ă;
3. metoda pe elemente;
4. metoda mixt ă.

3.1 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda analitic ă

Metoda analitic ă constă în determinarea necesarului financiar pe fiecare fel
de valoare de e xploatare: stocuri de materii prime și materiale consumabile, stocuri
de produc ție neterminat ă, stocuri de produse finite și în final, prin însumarea
acestora, determinarea nece sarului de fond de rulmen t pe total întreprindere.
Având în vedere num ărul mare al produselor introduse în fabrica ție și numărul și

29mai mare al valorilor ma teriale pentru realizarea lor, metoda analitic ă implică un
volum mare de munc ă și un timp de execu ție îndelungat.
Prin valori materiale pentru expl oatare (valori de exploatare) se în țeleg
stocurile de materii prime, stocurile de obiecte de inve ntar, echipament de lucru și
de protecție, stocurile de piese de schimb și semifabricate necesare produc ției.
Metoda analitic ă se bazeaz ă pe duratele stoc ărilor pentru fiecare fel de
mijloc circulant ( materii, materiale, co mbustibili, obiecte de inventar, piese de
schimb, produc ție neterminat ă, produse finite, produse livrate, m ărfuri, etc. ),
folosind rela ția :

) Normativ(Stoccalcul de BazaTdz÷=

3.1.1 Dimensionarea stocu rilor de materii prime și materiale

Prima form ă de materializare a activel or circulante o reprezint ă stocurile de
materii prime și materiale consumabile.
Referitor la gestiunea stocurilor se utilizeaz ă două noțiuni:
► stoc de securitate;
► stoc maxim.
Stocul de securitate: reprezint ă cantitatea de materii prime și materiale
stocate, suficient ă pentru a satisface cererea de consum în orice moment, f ără a se
înregistra întreruperi în procesul de fabrica ție.
Stocul maxim: din rațiuni de siguran ță trebuie astfel fundamentat încât
stocurile de ținute de întreprindere s ă fie mai ridicate decât nivelul stocului de
securitate pentru a preveni or ice incident în aprovizionarea și obținerea ritmic ă a
producției.
În funcție de rolul pe care îl au în procesul exploat ării, stocul de materii
prime și materiale se împart în:
» stocul curent (S c), care asigur ă cantitatea de materii prime și materiale
pentru continuitatea procesului de produc ție în intervalul dintre dou ă aprovizion ări
consecutive;
» stocul de siguran ță (S s), care asigur ă continuitatea procesului de
producție în cazul perturb ării procesului normal de aprovizionare;
» stocul de condi ționare ( S cd ) exprimă cantitatea de materii prime și
materiale necesare continuit ății producției în perioada opera țiilor de condi ționare
necesare, impuse în procesul tehnologic și prevăzute în normele tehnice;
» stocul pentru tran sport interior ( S ti ) exprimă cantitatea de materii
prime necesare continuit ății fabricației pe perioada trans portului de la un depozit
central la punctul de consum;
» stocul de iarn ă (S i ) cuprinde cantita tea de materii și materiale în scopul
asigurării continuit ății procesului de produc ție pe perioada în care datorit ă

30condițiilor climatice nu este posibil ă exploatarea și transportul unor materiale de
masă.
Primele dou ă categorii de stocuri se constitu ie la toate întreprinderile și la
toate materialele, iar celela lte au un caracter specific.
Mărimea stocului maxim este dat ă de relația:
S max = S c + S s + S cd + S ti + S i,
iar ținând cont de faptul c ă întreprinderile nu pot consuma stocul de siguran ță și cel
de condiționare, decât în anumite condi ții, suma lor reprezint ă stocul minim:
S min = S s + S cd
Stocul curent se determin ă în funcție de doi factori: consumul zilnic și
intervalul dintre dou ă aprovizion ări consecutive, ex istând mai multe situa ții:
I. Situația aprovizion ării la intervale egale și în cantit ăți egale:

d aa a
optCPCN2S⋅⋅=
unde:
S opt – mărimea optim ă a stocului;
N a – necesarul anual de aprovizionat;
C a – costul fix unitar pentru preg ătirea unei noi comenzi de
aprovizionare; P
a – prețul unitar de aprovizionare;
C d – costul de aprovizionare pe unitatea de stoc.
Pentru eficien ța aprovizion ării se pot determina urm ătorii indicatori:
● numărul de comenzi de aprovizionare ( N r ):

opta
rSNN= ,
unde N a =necesarul anual de aprovizionat,
● intervalul între aprovizion ări ( i ):

aopt
NT Si⋅= ,
unde T num ărul de zile calendar istice din perioada dat ă,
● costul total minim pentru formarea stoculu ( C t ):
da opt
a
opta
t C2P SCSNC ⋅⋅+⋅=

II. Situa ția cea mai des întâlnit ă este aceea în care aprovizion ările au loc
la intervale variabile, dar și în cantit ăți variabile. În acest caz intervine, pe
lângă stocul curent și determinarea stocului de siguran ță.
Stocul curent se determin ă în funcție de două elemente:
● necesarul de aprovizionat (N 1) determinat în func ție de volumul
fizic al produc ției (q 1) și norma de amortizare (a 1):
1 1 1 aq N⋅= în anul de plan

31 ● intervalul mediu dintre aprovizion ări consecutive ( i c ), determinat
ca medie aritmetic ă a intervalelor variabile de aprovizionare ( t i ) ponderate cu
cantitățile variabile de aprovizionat ( q i ), calculate în anul de baz ă, după relația:
∑∑⋅=
ii i
cqtqi,
iar, stocul curent se determin ă astfel:
c1
c i360NS⋅= .
Stocul de siguran ță se determin ă, de asemenea, în func ție de două elemente:
● necesarul de aprovizionat ( N 1 ) sau consumul zilnic;
● intervalul mediu pent ru stocul de siguran ță ( is ), calculat ca o medie
aritmetică ponderat ă a cantităților de materiale sosite cu întârziere ( q i ) și numărul
de zile de întârziere fa ță de intervalul mediu între dou ă aprovizion ări (t a ), în anul
de bază stabilit pe baza contractelor:
∑∑⋅=
ia i
sqtqi
iar stocul de siguran ță se determin ă după relația:
s1
s i360NS⋅=
Pe lângă aceste dou ă categorii de stocuri ( S c, S s ) la unele în treprinderi se
iau în calcul și celelalte categorii de stocuri ( S cd, S ti, S i ):
► stocul de condi ționare,
► stocul de transport intern,
► stocul de iarn ă.
Acestea se determin ă prin înmul țirea consumului mediu zilnic cu intervalul
de condiționare prealabil ă ( precizat prin documenta ția tehnică de fabrica ție ), cu
intervalul pentru stocul de transport intern și intervalul pentru stocul de iarn ă ( de
regulă egal cu durata în care nu sunt posibile exploatarea și transportul unor
materiale ).
După determinarea stocului va trebui de terminat necesaru l financiar de
finanțare a stocurilor( fiN ). Aceast ă nevoie de fond de rulment este constituit ă din
totalitatea cheltuielilor de formare și păstrare a stocurilor de active circulante, în
toate fazele ciclului de exploatare.
Se vor lua în calcul dou ă elemente și anume:
● cheltuielile medii zilnice corespunz ătoare consumului mediu zilnic
din elementul de stoc respectiv, corect at cu un anumit coeficient de corec ție ( care
în cazul stocului curent de materii prime rezultat din practica financiar ă este 0,5 ),
● intervalul de timp dintre dou ă reconstituiri succesive a stocurilor
pentru necesit ățile cu caracter permanent.
Relația de calcul este:
()()i i ti cd s ci i
fi piiii5,0i360aqN ×++++⋅⋅⋅=∑
unde:

32 N fi – necesarul financiar de finan țare a stocurilor;
∑⋅iaq
i – necesarul de aprovizionat;
i c – intervalul mediu dintre livr ări;
i s – intervalul mediu pentru stocul de siguran ță;
i cd – intervalul de condi ționare prealabil ă;
i ti – intervalul pentru stocul de transport intern;
i i – intervalul pentru stocul de iarn ă;
p i – prețul de achizi ție al materialelor.
Apoi, prin însumarea necesarelor financia re astfel determinate pentru fiecare
material nominalizat, se ob ține necesarul financiar a nual pentru materialele
nominalizate:
∑
==n
1ifi f N N
nom
Pentru materialele nenominalizate, cupr inse în categoria "d iverse materiale",
necesarul financiar ( N fdiv ) se determin ă cu relația:
fnom
nomdiv
fdiv NCCN ⋅=
unde:
C div – necesarul valoric de consum la grupa de diverse materiale,
C nom – necesarul valoric de consum la materialele nominalizate,
Necesarul financiar anual total ( N ft ) se obține prin însumarea necesarului
financiar la materi alele nominalizate și la cele diverse:
fdiv fnom ft N N N +=
Pe trimestre, necesarul fina nciar anual total se diferen țiază în funcție de
consumul mediu zilnic din trimestrul respectiv și de norma medie de stoc în zile,
care se calculeaz ă astfel:

ift
mzC360NN⋅=
Necesarul financiar în trimestrul k ( N fk ) va fi:
mzk
fk N90CN⋅=
unde:
N mz – norma medie de stoc în zile,
N ft – necesarul fina nciar anual total;
C t – necesarul valoric de consum total ( materiale nominalizate și
diverse );
C k – necesarul valoric de consum în trimestrul k.

333.1.2 Dimensionarea stocului de obi ecte de inventar, echipament de
lucru și de protec ție

În afara stocurilor de ma terii prime, pentru desf ășurarea activit ății,
întreprinderea trebuie s ă își constituie și stocuri de obiecte de inventar și stocuri de
echipament de lucru și de protec ție.
În dimensionarea necesarului financ iar pentru stocurile de obiecte de
inventar se ține cont de faptul c ă acesta se determin ă ca o mărime trimestrial ă prin
metoda balan țieră în func ție de stocul existent la începutul perioadei, de
aprovizionarea cu obiecte de inventar pe trimestre și uzura trimestrial ă a acestora,
folosind rela țiile:
, U A N Nk k 1k k −+=− IV,III,IIk=
,U A S NI I 0 Ic−+= 1 k=
()()e0 e0 fm0 0 0 U S S S S
m c−+−=
unde;
N k – necesarul financiar pentru stoc ul de obiecte de inventar în
trimestrul k;
N k-1 – necesarul financiar pentru stoc ul de obiecte de inventar în
trimestrul precedent (k-1);
A k – aprovizionarea cu obiecte de inventar în trimestrul k;
U k – uzura obiectelor de inventar calculat ă pentru trimestrul k;
S oc – soldul obiectelor de inventar corectat existent la începutul
anului, S
on – soldul obiectelor de inventar în magazie la începutul anului,
S ofm – soldul obiectelor f ără mișcare în magazie la începutul anului;
S oe – soldul obiectelor de inventar în exploatare la începutul anului;
U oe – uzura aferent ă soldului de obiecte de inventar în exploatare la
începutul anului.
Întrucât soldul obiectelor de inventar se iau din docume ntele contabile, iar
aprovizion ările din contractele încheiate cu furnizorii, singurul element care
trebuie calculat este uzura obiectelor de inventar .
Pentru calculul uzurii obiectelor de inventar, se întâlnesc dou ă posibilități și
anume:
a) metoda introducerii integrale în costur i la darea obiectelor de inventar în
exploatare, atunci când: U k = E k,
unde:
E k- valoarea obiectelor de inventar date în exploatare în trimestrul k,
b) metoda cotelor me dii lunare de uzur ă, folosită îndeosebi în cazul în care
întreprinderea utilizeaz ă un volum mare de obi ecte de inventar: U k = F k x c 0,
unde:
F k – valoarea obiectelor de inventar în folosin ță în trimestrul k,
c 0 – cota medie de uzur ă.
Pentru calculul acestor indicatori se utilizeaz ă relațiile:
k k 1k k S E F F −+=−

34
∑+
=
k00 0
0S2S E
c,
în care:
E k – valoarea obiectelor de inventar date în exploatare în trimestrul k;
S k – valoarea obiectelor de inventar scoase din exploatare în
trimestrul k;
F k, Fk-1 – valoarea obiectelor de inventar în folosin ță în trimestrul k și
în trimestrul precedent ( k-1 );
E o – valoarea obiectelor de inventar da te în exploatare în anul de baz ă;
S o – valoarea obiectelor de inventar sc oase din exploatare în anul de
b a z ă,
∑ k0S – suma soldurilor trimestriale ale obiectelor de inventar în
exploatare în anul de baz ă.
Pentru stocurile de echipament de protec ție, dimensionarea necesarului
financiar, se face în mod similar, știut fiind faptul c ă acesta se suport ă integral de
către întreprindere.
Pentru echipamentul de lucru trebuie avut în vedere faptul c ă o parte din
contravaloarea acestuia se suport ă de către salaria ți în cotele negociate prin
contractul colectiv de munc ă cu conducerea întreprinderii.
Astfel, necesarul financiar pentru stocurile de echipament de lucru se
determină pe baza rela ției:
( )∑+−+=− sk k k 1k k S U A N N ,
în care:
S sk – reprezint ă suma trimestrial ă suportată de salaria ți.

3.1.3 Dimensionarea pieselor de schimb

În întreprinderile în care exist ă un număr mare de repere și de valori mici, se
poate accepta ca dimensionarea stocur ilor pentru piese de schimb s ă se efectueze
similar cu metoda de calcul aferent ă obiectelor de inventar de mic ă valoare sau
scurtă durată.
În practic ă, însă, se utilizeaz ă și alte procedee de calcul.
În funcție de caracterul fabrica ției utilajelor și instalațiilor pentru care sunt
destinate, piesele de schimb pot fi clasificate în urm ătoarele categorii:
► piese de schimb destinate ma șinilor, utilajelor și instalațiilor de
serie mare (tractoare, ex cavatoare, combine), ai c ăror produc ători produc în serie și
piese de schimb;

35 Pentru aceast ă categorie dimensionarea se face dup ă aceleași reguli ca și la
materii prime și materiale, cu deosebirea c ă stocul maxim cuprinde numai stocul
curent și stocul de siguran ță.
► piese de schimb destinate utilaje lor unicat, pentru care piesele de
schimb se efectueaz ă numai pe baz ă de comenzi speciale, dimensionarea fiind
determinat ă de valoarea pieselor de sc himb comandate furnizorului;
► piese de schimb de stinate celorlalte ma șini, utilaje și instalații.
Pentru aceast ă categorie, se ține seama de durata de ob ținere ( D 0 ), durata de
serviciu ( D s ), numărul de utilaje identice în func țiune ( U i ), numărul de piese de
schimb montate pe acela și utilaj ( P i ) și un coeficient de corectare ( K ).
Astfel, stocul fizic ( S f ) se poate determina prin rela ția:
KPUDDSi i
s0
f ⋅⋅⋅= ,
iar

os
i i DD
PUSK ⋅⋅= ,
în care:
S – reprezint ă stocul mediu al pieselor de schimb pe o perioad ă de
m a i m u l ți ani.
Pentru ob ținerea stocului valoric se va înmul ți stocul fizic cu pre țul de
aprovizionare.

3.1.4 Dimensionarea stocurilor de produc ție neterminat ă

Din starea de valori materiale pentru produc ție, activele circulante trec, pe
măsura lansării comenzilor de fabrica ție, în starea de produc ție neterminat ă sau
producție în curs de fabrica ție.
Determinarea necesarului financia r pentru stocurile de produc ție neterminat ă
se efectueaz ă pe fiecare produs de baz ă, cu pondere în totalul produc ției
exercițiului sau pe grupe de produse omogene, fiind influen țat de urm ătorii factori:
● valoarea cheltuielilor medii ziln ice la nivel de cost de uzin ă,
● durata ciclului de fabrica ție,
● evoluția cheltuielilor de-a lungul ciclului de fabrica ție,
● caracterul procesului de produc ție.
Relația de calcul este:
KD360cq
Nn
1ii i
fpn ⋅⋅⋅
=∑
=
unde:
N fpn – necesarul financiar pentru produc ție neterminat ă;
q i – cantitatea de produse prev ăzute în programul de fabrica ție;

36 c i – costul de uzin ă unitar;
D – durata ciclului de fabrica ție;
K – coeficientul de corec ție; acesta la rândul s ău se determin ă după
formula: K = CCf−
, în care:
fC – cheltuiala medie de fabrica ție;
C – cheltuiala final ă ( costul de uzin ă ).
Coeficientul de corec ție(K) respect ă relația 0 < K ≤ 1,caracterul procesului
de fabrica ție determinând modalit ățile specifice de cuantificare a acestuia.

A. În cazul pro cesului de produc ție cu caracter discontinuu

Aceasta se caracterizeaz ă prin faptul c ă un nou ciclu de fabrica ție începe
numai dup ă terminarea celui anterior, adic ă imobilizarea capitalurilor b ănești este
egală cu costul de uzin ă al unui ciclu de fabrica ție, iar coeficientul de corec ție este
k = 1.

B. În cazul proceselor de produc ție cu caracter continuu, coeficientul de
corecție se determin ă în funcție de evolu ția cheltuielilor de fabrica ție pe durata
ciclului de fabrica ție, distingându-se urm ătoarele situa ții:
B.1 Procese de produc ție continue cu cre șterea uniform ă a
cheltuielilor pe durata ciclului;

În aceast ă situație coeficientul de corec ție se determin ă în func ție de
cheltuiala medie, stabilit ă ca medie aritmetic ă simplă între cheltuiala ini țială (c ) și
cea finală ( C ). Reprezentarea grafic ă, care conduce la calculul coeficientului, se
prezintă astfel:

c o s t
C c

D t i m p

în care:
c – cheltuiala la începutul ciclului;
C – cheltuiala la finele ciclului (costul de uzin ă);
D – durata în zile a ciclului de fabrica ție.
Coeficientul de corec ție se determin ă raportând aria trapezului dreptunghic
la aria dreptunghiului cu laturile D și C, astfel:

37 C2Cc
C2Cc
CDD2Cc
K+=+
=⋅⋅+
=

B.2 Procese de produc ție continue cu cre șterea neuniform ă a
cheltuielilor pe durata ciclului;

În această situație, ciclul este împ ărțit în mai multe faze, în cadrul fiec ărei
faze cheltuielile evoluând uniform . Neuniformitatea se manifest ă de la o faz ă la
alta a ciclului de fabrica ție, deci pe ansamblul ciclului de fabrica ție.
Evoluția cheltuielilor poate fi prezentat ă grafic, dup ă cum urmeaz ă:
cost

c c
1 c2 c3 cn=c
t i m p

Coeficientul de corec ție se determin ă în mod analog, raportând aria
cheltuielilor ( suprafa ța hașurată – o sum ă de trapeze dreptunghice ) la aria
dreptunghiului cu laturile C și D.

DCd2c c…d2ccd2ccd2cc
Knn 1n
33 2
22 1
11
⋅⋅+++⋅++⋅++⋅+
=−

unde:
d 1, d2,. .., d n – durata fazelor ce compun ciclul de fabrica ție;
c 1, c2,. .., c n – cheltuielile la fine le fazelor de fabrica ție;
2c ci 1i+− – cheltuielile med ii pe faze de fabrica ție, n,1i= .

B.3 Procese de produc ție continue cu cre șterea uniform ă sau
neuniform ă, dar cu lansarea produc ției în loturi de fabrica ție;

În acest caz ( lansarea comenzilor în fabrica ție pe loturi ), coeficientul de
corecție scade întrucât din momentul începerii finis ării produselor din lot
imobilizarea se reduce, transferându-se asupra produselor. Suma care afectez ă
reducerea coeficient ului se determin ă la fel, indiferent dac ă ciclul de fabrica ție
înregistreaz ă o evoluție uniform ă sau neuniform ă a cheltuielilor.
Reprezentarea grafic ă a acestei situa ții este urm ătoarea: D

38
cost

r
n
r 3

r 2 C

r 1
D timp

unde:
r 1, r2,. .., r n – valoarea recuper ărilor zilnice sub forma produsului finit;
t n – numărul de zile în momentul începerii finis ării până la încheierea
ciclului.
Aria trapezului dreptunghic, ce reflect ă nivelul total al cheltuielilor ciclului,
se reduce, în acest caz, cu suprafe țele hașurate, ce reprezint ă aria recuper ărilor,
exceptând recuperarea din ultima zi pentru care aria este zero.
Deci,
()
DCtr… tr tr D2Cc
K1 1n 2n 2 1n 1
⋅⋅++⋅+⋅−⋅+
=− − −

În cazul ciclurilor cu evolu ție neuniform ă a cheltuielilor, la num ărătorul
fiecăreia dintre rela țiile de calcul, se sc ade valoarea recuper ărilor dată de expresia:
1 1n 2n 2 1n 1 tr… tr tr ⋅++⋅+⋅− − −

B.4 Procese de produc ție continue cu introducerea integral ă în
fabricație a materiei prime la începutul ci clului, celelalte cheltuieli crescând
uniform.

În aceast ă situație, coeficientul de corec ție se determin ă astfel:
C5,0cMK⋅+=
în care:
M – valoarea materiei prime;
C – costul final al produc ției ciclului;
c – suma celorlalte cheltuieli.
În func ție de situa ția concret ă din întreprindere, dup ă această metodologie
se determin ă necesarul financiar pentru produc ția neterminat ă, ca o medie anual ă
pentru fiecare din produsele nominalizate: tn

39 ∑
==n
1if fpnpni nomN N
Pentru produsele fabricate în cantit ăți mici și de valori mici, ce de țin o
pondere mic ă în totalul produc ției exercițiului, se determin ă un necesar financiar ca
o mărime medie anual ă globală pentru total grup ă „diverse produse” ( N fpn div ),
astfel:
()
()∑
∑∑
⋅
⋅⋅
=
==
nom div fpn n
1inomi in
1idivi i
fpn N
cqcq
N
în care:
()∑⋅divi icq – valoarea produc ției în cost uzin ă la grupa „diverse
produse”;
()∑⋅nomi icq – valoarea produc ției în cost uzin ă la produsele
nominalizate;
∑nomfpnN – necesarul financ iar anual de produc ție neterminat ă la
produsele nominalizate.
Necesarul financiar anual total de produc ție neterminat ă se obține prin
însumarea necesarulu i financiar de produc ție neterminat ă la produsele
nominalizate cu cel de la grupa „diverse produse”.

div nom t fpn fpn fpn N N N +=
Repartizarea pe trimestre se face în func ție de cheltuiala medie zilnic ă a
trimestrului și norma medie anual ă de stoc de produc ție neterminat ă în zile (N mz),
aceasta din urm ă determinându-se astfel:

()∑
=⋅⋅=n
1iti ifpn
mz
cq360 NNt
unde:
()∑
=⋅n
1iti 1cq – produc ția anuală exprimat ă în cost uzin ă, iar
()() ()∑∑∑
== =⋅+⋅=⋅n
1in
1idivi i nomi in
1iti i cq cq cq
Necesarul financiar de produc ție neterminat ă pe trimestre va fi:
()
mzn
1iki i
fpn N90cq
N
k⋅⋅
=∑
=, IV ,III.II,Ik=
în care:
()∑
=⋅n
1iki icq – produc ția în cost uzin ă din trimestrul k.

403.1.5 Dimensionarea stocur ilor de produse finite

Pe m ăsura finis ării produselor, activele circul ante trec în sfera circula ției și
staționează un timp oarecare sub forma stocurilor de produse finite.
Durata sta ționării produselor finite în magazie este determinat ă de mai mul ți
factori și cuprinde:
► durata recep ției ( d
r );
► durata sort ării (d s );
► durata form ării lotului comercial ( d c );
► durata ambal ării (d a );
► durata întocmirii documentelor de expedi ție și de depunere la
banc ă ( d e ).
Suma imobiliz ărilor în stocul de produse finite se dimensioneaz ă la nivelul
costului complet programa t al produselor stocate.
Necesarul financiar pentru stocur ile de produse fin ite se calculeaz ă ca o
mărime medie anual ă pentru fiecare produs nominalizat, potrivit rela ției:
()
ii i
fpi D360cqN ⋅⋅=∑
D i = d r + d s + d c + d a + d e
în care:
N fpi – necesarul financiar pent ru produse finite ( i );
q i – cantitățile de produse programate ( i );
c i – costul complet unitar al produselor ( i );
D i – durata de sta ționare a produsului ( i ).
În acest mod se procedeaz ă pentru produsele noi introduse în fabrica ție, sau
la întreprinderile noi în func țiune.

La întreprinderile aflate deja în func țiune, durata de sta ționare luat ă în calcul
este durata medie de sta ționare a produselor ()0D într-un interval din anul de baz ă
(de regulă un trimestru ), calculat ă astfel:

00
0LTSD⋅=

1m2S…SS2S
Sn
2 1i
0−++++
=
unde:
0S – stocul mediu de produse finite în magazie în anul de baz ă;
S i – stocul la începutul in tervalului luat în calcul;
S 1, S2,. ..,S n – soldurile decadale din intervalul luat în calcul;
m – n u m ărul termenilor lua ți în calculul mediei cronologice;
L 0 – valoarea total ă a livrărilor de produse finite din magazie;

41 T – timpul, în zile, al intervalului.
În rest modul de determinare a necesarului financiar anual total și cel de
repartizare a acestuia pe trimestre sunt similare ca la elementul produc ție
neterminat ă.

3.2 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda sintetic ă

La întreprinderile aflate deja în func țiune și la care este stabilit ă o corelație
între volumul de activitate și volumul de active circulante utilizate pentru acesta,
determinarea necesarului financia r direct pe total valori de exploatare se realizeaz ă
mai simplu prin metoda sintetic ă ( globală).
Metoda sintetic ă pornește de la premisa c ă în doi ani consecutivi nu pot s ă
apară modificări structurale esen țiale în economia întreprinderii și se bazeaz ă pe
luarea în considerare a unui singur factor de cauzalitate și anume al evolu ției
producției exerci țiului. În esen ța sa, metoda sintetic ă constă în reflectarea în
calcule a corela ției strânse dintre varia ția necesit ăților de active circulante și
variația volumului produc ției. Influen țele determinate de modific ările intervenite în
condițiile de aprovizionare, produc ție și desfacere se iau în considerare numai
atunci când este cazul.
Prin aceast ă metodă, nevoia de fond de rulment se determin ă direct pe total
active circulante și presupune un volum redus de opera țiuni, fapt pentru care poate
fi numită ca fiind o metod ă operativă.
Baza de calcul o constitu ie costul complet a produc ției exerci țiului, cost
pentru acoperirea c ăruia întreprinderea avanseaz ă active circulante.
Astfel, pentru determinarea necesarului financiar de active circulante prin
metoda sintetic ă se vor parcurge urm ătoarele etape:
1. se determin ă viteza de rota ție în zile, din anul de baz ă ( V zo ), conform
relației:

00
zoPETNV⋅=
în care:
0N – necesarul financiar mediu de active circulan te din anul de baz ă;
T – 360 zile;
PE 0 – produc ția exercițiului exprimat ă în cost complet din anul de
baz ă.
2. se corecteaz ă viteza de rota ție din anul de baz ă cu modific ările
previzibile în condi țiile de aprovizionare, produc ție și desfacere din anul de
plan:
∑
=+=n
1ii zo zo C V V
c
în care:

42
czoV – viteza de rota ție din anul de baz ă corectată;
C i – corecțiile exprimate în zile, ce se aplic ă vitezei de rota ție realizate
în anul de baz ă;
N – num ărul corecțiilor.
Aceste corec ții pot fi:
a) înlocuirea unor materiale:
()
00 1
1PETnnc⋅−= ,
unde:
n 1 – necesarul financiar pent ru materialul ce se utilizeaz ă în anul
curent;
n 0 – necesarul financiar al material ului înlocuit, utilizat în anul de
b a z ă.
b) eliminarea stocurilor f ără mișcare înregistrate în anul de baz ă:

00
2PETmc⋅=
unde:
0m – stocul mediu al materialelor f ără mișcare în anul de baz ă.

În cazul acestei influen țe trebuie f ăcută o mențiune special ă și anume accea
că eliminarea stocurilor f ără mișcare influen țează întotdeauna viteza de rota ție în
sensul acceler ării ei. Astfel, chiar dac ă din calcul se va ob ține totdeauna o valoare
pozitivă, c2 se va lua în calculul
czoVcu semnul minus.

c) înlocuirea unui produs în fabrica ție cu altul nou:
În această situație influen ța se manifest ă în două direcții:
● influența datorată modificării necesarului financiar de materiale ca urmare
a înlocuirii produsului:
()
00 1
3PETnnc⋅−=′

unde:
n 1 – necesarul financiar aferent mate rialelor pentru fabricarea noului
produs;
n 0 – necesarul financiar aferent materialelor utilizate în fabricarea
produsului înlocuit.
● influența modific ării valorii produc ției exercițiului ca urmare a înlocuirii:
()00
2 1 00
3PETN
V V PETNc⋅−−+⋅=′′
în care:
V 1 – valoarea produc ției exercițiului la noul produs;
V 2 – valoarea produc ției exercițiului la produsul înlocuit.

43
d) modificarea condi țiilor de aprovizionare la unul din
materialele folosite:
()
100piic0 1
4⋅−=
în care:
i 1 – intervalul de aprovizi onare în anul de plan;
i 0 – intervalul de aprovizi onare în anul de baz ă;
p – ponderea necesarului financiar al materialului respectiv în totalul
necesarului financiar pentru materii prime și materiale
e) modificarea ciclului de fabrica ție la un produs ca urmare a
schimbării tehnologiei:
()
100pddc0 1
5−=

în care:
d 1 – durata ciclului de fabrica ție după introducerea noii tehnologii;
d 0 – durata ciclului de fabrica ție înaintea schimb ării tehnologiei;
p – ponderea necesarului financiar pentru poduc ția neterminat ă la
produsul la care se schimb ă tehnologia în totalul necesarului financiar
pentru produc ția neterminat ă;

3. se determin ă necesarul financiar anual al valorilor de exploatare în
anul curent, conform rela ției:

czo1
1 V360PEN=
unde:
P E 1 – producția exercițiului în cost complet programat ă pentru anul
curent;
4. se diferen țiază necesarul financiar anua l pe trimestre, în func ție de
variația produc ției exerci țiului trimestrului respectiv fa ță de produc ția medie
trimestrial ă:

1
k1k1
k NEPPEN= k = I, II, III, IV

5. se defalc ă necesarul financiar anual și cel pe trimestre pe elemente de
valori materiale (stocuri de materii pr ime, stocuri de obiecte de inventar,
echipament de lucru și protecție, stocuri de piese de schimb, stocuri de
producție neterminat ă, stocuri de produse finite), în func ție de structura
activelor circulante din bilan țul anului de baz ă.

443.3 Dimensionarea necesarului de stocuri prin metoda mixt ă și
metoda pe elemente

► Metoda pe elemente
Se caracterizeaz ă prin determinarea stocur ilor pe elemente de active
circulante, nu și pe fiecare component ă a acestora (produc ție neterminat ă, materii
prime și materiale, produse finite).
În cadrul acestei metode avem dou ă procedee principale de calcul a
stocurilor și anume:
1. procedeul pe baza timpului de imobilizare pe elemente;
Potrivit acestuia, rela ția de calcul a stocului este urm ătoarea:

360sau90T.BSie ce
e=

unde:
eS – stocul pe elemente circulante (materii prime, produc ția
neterminat ă, produse finite);
B ce – baza de calcul pe elemente, car e poate fi: necesarul de materii
prime și materiale (la elem entul materii prime și materiale), produc ția
la pre țul de cost de uzin ă (la elementul produc ție neterminat ă),
produc ția la preț de cost complet (la elementul produse finite);
T ie – timpul de imobilizare pe fiecare element, care se poate stabili pe
baza datelor din anul precedent, eventual și a unor schimb ări
ce vor avea loc în anul de previziune și este egal cu:

coae
ieC360ST⋅=

unde:
aeS – stocul mediu din anul precedent pe elemente;
C co – baza de calcul pe el emente din anul precedent.
Din stocurile pe elemente trebuie s ă se deducă, în prealabil, cele f ără mișcare
de prisos, produsele f ără desfacere și de proast ă calitate.

2. procedeul pe baza corela ției dintre soldurile elementelor de
active circulante, pe de o parte și volumul produc ției, pe de alt ă parte.
Acest procedeu se bazeaz ă pe relația oarecum propor țională dintre volumul
producției și cel al activelor circulante.
În cadrul acestui procedeu, stocurile pe elemente se pot stabili prin rela ția:

KS Sae e⋅=

45
unde:
aeS – stocul mediu anual din anul precedent;
k – coeficientul de cre ștere sau sc ădere a produc ției din anul de
previziune fa ță de anul precedent.

► Metoda mixt ă
Aceast ă metodă se caracterizeaz ă prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare
component al elementelor de active circulante (analitic) și a stocurilor trimestriale
numai pe elemente (nu și componente ale acestora). Astfel, se combin ă calculele
analitice, care se fac anual, cu cele pe el emente ce se efectueaz ă trimestrial.Scopul
stabilirii analitice a stoc urilor anuale const ă în special în furnizarea de informa ții
necesare calcul ării timpului de imobilizar e, ca factor de baz ă în determinarea
stocurilor trimestriale. Rela țiile de calcul a st ocurilor anuale pe componentele fiec ărui element de
activ circulant au fost prezentate în cad rul metodei analitice, iar în ceea ce prive ște
stocurile trimestriale pe elemente, se pot determina astfel:

90TBSie te
te⋅=
unde:
S te – stocul trimestrial pe el emente de active circulante;
B te – baza de calc ul trimestrial ă pe elemente;
T ie – timpul de imobilizare pe elemente:

aeae
ieBc360 SoT⋅=
unde:
S Oae – stocul anual pe elemente separate, ob ținut prin însumarea
stocurilor anuale de la componentele fiec ărui element;
B Cae – baza de calcul anual ă pe fiecare element de active circulante.

3.4 Determinarea nevoii de fond de rulment
Necesarul de finan țare a ciclului de exploatare ( NFCE ) are o finan țare
gratuită pe seama datoriilor de exploatare, respectiv a su rselor atrase ( de la
furnizori, de la salaria ți, de la buget) în curs de achitare care finan țează gratuit
stocurile imobilizate.
Investi ția netă de capitaluri active circulante (stocuri și creanțe) se restrânge
la nevoia de fond de rulment ca diferen ță între NFCE și datoriile de exploatare
(DE).
NFR = NFCE – DE = Stocuri + Clien ți – DE
unde:
NFR – nevoia de fond de rulment

46Pe lângă clienți și conturi asimilate, în grupa a ltor active circulante se mai
cuprind și următoarele elemente de activ:
● furnizori – debitori;
● alte crean țe;
● conturi de regularizare.
În grupa datorii de expl oatare din pasivul bilan țului sunt cuprinse
următoarele:
● furnizori și conturi asimilate;
● clienți – creditori;
● alte datorii;
● conturi de regularizare.
Pentru a asigura un caracter stabil și permanent, în prev iziunea pe termen
scurt se ia în considerare so ldul minim al pasivelor stabile.
Pasivele stabile se împart în dou ă categorii:
► pasive stabile determinate pr in metoda soldurilor zilnice;
► pasive stabile determinate direct pe fiecare element.
În cadrul pasivelor stabile determinate prin metoda soldurilor zilnice sunt
cuprinse: salariile, impozitu l pe salarii, contribu ția la asigur ările sociale, alte
impozite datorii din livr ări de gaze naturale, termofi care, dobânzi bancare, taxa pe
valoarea ad ăugată.
Din cea de-a doua grup ă fac parte pasivele ce provin din aprovizion ări,
avansuri, garan ții, prelimin ări pentru plata concediilor și pentru repara ții.
Metoda soldurilor zilnice const ă în următoarele opera țiuni:
1. se alege trimestrul cu activitate minim ă (întrucât pasivele st abile calculate pentru
acest trimestru, vor fi reg ăsite și în celelalte trimestre);
2. determinarea datoriei zilnice;
3. determinarea soldurilor la începutul unei luni din trimestrul cu activitate
minimă;
4. calculul soldurilor, în fiecare zi a lunii luate în considerare;
5. însumarea soldurilor în fiecare zi la toate pasivele; 6. alegerea soldului z ilnic total cel mai mic.

Metoda calculului direct pe fiecare element

Pasivele stabile se calculeaz ă în func ție de aprovizion ările totale din
trimestrul cu activitatea cea mai mic ă (D) și numărul de zile de întârziere a pl ății la
datoria respectiv ă ( u ), rezultatul raportându-se la num ărul de zile din trimestrul
respectiv ( 90 ).
Deci,
90uDPs⋅=
unde:
P s – pasivele stabile;
D – aprovizion ările trimestriale totale;
u – durata medie a decalajelor de pl ăți.

47 Aceast ă durată medie se determin ă pe baza formulei:
∑∑⋅=
ii i
vdvu
unde:
v i – valoarea individual ă a materialului;
d i – decalajul individual dintre data recep ției și data plății.

Metoda normativ ă de determinare a NFR

În practica financiar ă, este util de calculat NFR în zile, pentru a ști numărul
de zile cât sunt imobili zate activele circulante.
Pentru aceasta se va porni de la rela ția de calcul a vitezei de rota ție:
CAT ACvr⋅= ,
care poate fi transpus ă după cum urmeaz ă:
TCACAale valorice componente
CAale valorice componenteACvr ⋅ ⋅ = ,
unde:
ș raportul: CAale valorice componenteAC, reprezint ă durata de rota ție
a activelor circulante,
ș raportul: CACAale valorice componente, reprezint ă rata de
structură, respectiv ponderea componentelor valorice din cifra de afaceri,
ș CA reprezint ă cifra de afaceri,
ș AC reprezint ă active circulante
ș T reprezint ă perioada de timp luat ă în calcul (30 zile, 90 zile,. ..,
360 zile),
ș vr reprezint ă viteza de rota ție ( în zile ).

Etapele ce trebuie parcurse pe ntru a determina NFR sunt urm ătoarele:
1.se determin ă structura elementelor com ponente ale cifrei de afaceri
2. se determin ă nivelul stocurilor și al creanțelor în zile astfel:
● calculul NFR în zile:
N F R zile = Stocuri zile + Creanțezile – Datorii de exploatare zile

● calculul NFR valoric:
360NFR CANFRzile
valoric⋅=
În afara nevoii de fond de rulment pentru activitatea de exploatare,
societățile comerciale determin ă și nevoia de fond de rulm ent pentru alte activit ăți
(ex. activitatea financiar ă și cea excep țională).

48Astfel, nevoia de fond de rulment global ă ( NFRG ) cuprinde și nevoia de
fond de rulment aferent ă activității financiare și a celei excep ționale, acestea din
urmă formând nevoia de fond de rulment în afara exploat ării ( NFRAE ).
Astfel: NFRG = NFRE + NFRAE
După stabilirea nevoii de fond de rulment global ă, se va urm ări acoperirea
financiar ă a acesteia cu capitaluri b ănești din circuitul intern al întreprinderii sau
provenite din afara întreprinderii.

3.5 Resursele finan țării activelor circulante

Nevoia de fond de rulment se finan țează pe seama mai multor surse, care în
funcție de patrimoniul întrepri nderii se pot grupa astfel:
► surse interne de finan țare (endogene), existente în mecanismul financiar
al întreprinderii,
► surse externe de finan țare ( exogene ), în comp letarea celor interne.
În categoria surselor interne sunt incluse urm ătoarele:
● fondul de rulment, ca surs ă principal ă de finanțare;
● sumele afectate din profitul net finan țării activelor circulante;
● sumele aferente unor fonduri proprii și dividende constituite din profitul
net până la consumarea acestora pe destina țiile corespunz ătoare;
● amortizarea constituit ă ca fond propriu, dac ă nu se folose ște pentru
investiții.
În cadrul surselor externe de finanțare sunt incluse:
● creditele bancare pe termen scurt,
● creditele pe bonuri de trezorerie sau bonuri de cas ă,
● subvențiile de la bugetul de stat pentru regiile autonome,
● credite sau sume primite de la grupul de întreprinderi din care face parte
întreprinderea,
● alte surse ( avansuri de la clien ți pentru realizarea de produse finite,
sumele de care beneficiaz ă întreprinderea ca înlesniri sa u scutiri de taxe, impozite,
prime pentru export).

3.5.1 Fondul de rulment
Fondul de rulment ( FR ) este acea parte a cap italurilor permanente, r ămase
după finanțarea activelor fixe, afectat ă ciclului de exploatare, respectiv activelor
circulante, deci, ceea ce r ămâne din finan țările stabile (permanente) se folose ște
pentru finan țările pe termen scurt (ciclice).
Fondul de rulment este deci, o marj ă de siguran ță ce reflect ă capacitatea
întreprinderii de a- și finanța ciclul său de exploatare din capitaluri stabile.

49Fondul de rulment se stabile ște astfel:
F R = C p – A i,
în care:
FR – fondul de rulment;
C p – capitaluri permanente;
A i – active imobilizate nete (la valoarea r ămasă neamortizat ă).
Conform acestei modalit ăți de calcul FR reflect ă excedentul resurselor
stabile față de utilizările stabile.
O alt ă modalitate de calcul ia în considerare egalitatea bilan țieră, fondul de
rulment determinându-se ca diferen ță între activele circulante și datoriile pe termen
scurt: F R = A
c – D ts,
în care:
A c – active circulante;
D ts – datorii pe termen scurt.
Dacă la un moment dat, fondul de rulmen t este superior, atunci excedentul
de finanțare se reg ăsește sub forma trezoreriei nete ( TN ), concretizat ă în
disponibilul la banc ă și în casă:
T N = F R – N F R G
Dac ă însă, la un moment dat, nevoia de f ond de rulment este superioar ă
fondului de rulment, atunc i deficitul se va finan ța din credite de trezorerie:
C T = N F R G – F R Fondul de rulment, fiind principala surs ă de finațare a activelor circulante, se
impune stabilirea lui astfel încât s ă nu fie nici subdimensionat, nici
supradimensionat.
Pentru aceasta se pot creiona urm ătoarele strategii:
a)
strategia stabilirii fondul ui de rulment care s ă acopere nevoile medii de active
circulante,
b) strategia stabilirii fondului de rulment deasupra oric ărei oscilații trimestriale a
necesarului de active circulante,
c) strategia stabilirii unui fond de rulment inferior oscila țiilor activelor circulante
în cursul anului.
Din formulele prezentate rezult ă și principalele direc ții de mic șorare sau
mărire a fondului de rulment.
Astfel, fondul de rulment se poate mic șora prin:
ș mărirea volumului de active imobilizate;
ș micșorarea capitalului permanent (redu cerea capitalului propriu și
reducerea datoriilo r pe termen mediu și lung).
M ărirea fondului de rulment se poate realiza prin:
ș mărirea capitalului permanent,
ș diminuarea activelor imobilizate
Din modul de evolu ție al indicatorilor, la societ ățile comerciale s-au stabilit
și limite normale ale fondului de rulment net, astfel:
═► rata de acoperire a stocurilor:

50 32
stocuriFR=,
═► rata de finan țare a activelor circulante:
%30%20 100ACFR−=⋅ , =⋅TCAFR1 la 3 luni,
unde:
T – perioada de timp luat ă în calcul.
În general, aceste niveluri medii sunt luate în compara ție, atunci când se
realizeaz ă aportul capitalurilor permanente la finan țarea activit ății curente a
întreprinderii.

3.5.2 Creditul bancar

Creditul bancar pe termen scur t este cel mai des întâlnit ca și sursă de
finanțare extern ă, în completarea nevoilor de finan țare din surse proprii a
societăților comerciale.
În obținerea acestui credit exist ă o serie de restric ții care sunt determinate
de:
» costul creditului;
» oferta de credite pe pia ța monetar ă;
» bonitatea firmei;
» posibilitatea de ga rantare ale acestuia;
» posibilit ățile de rambursare a creditelor acordate.
Creditele bancare pe termen scurt difer ă prin obiect, modalit ăți de acordare,
garantare, rambursare, durat ă și cost, existând mai multe tipuri de credite.
Astfel, în țara noastr ă, agenții economici pot beneficia de urm ătoarele tipuri
de credite pe termen scurt: ♦ creditul global de exploatare, folosi t pentru creditar ea în ansamblu a
activității de produc ție,
♦ linia de credit, acordat ă agenților economici cu ac tivitate financiar-
contabilă foarte bun ă;
♦ credite de trezorerie, pentru produse cu ciclu lung de fabrica ție;
♦ credite pentru finan țare stocuri temporare;
♦ credite pentru stocuri sezoniere de materii prime și produse de provenien ță
agricolă;

♦ credite de scont, pe baz ă de bilet de ordine sau cambie;
♦ credite pentru cecuri emise spre încasare;
♦ credite de factoring;
♦ credite facilit ăți de cont, acordate pe termen de pân ă la 15 zile pentru
necesitățile urgente de trezorerie;
♦ credite de trezorerie pentru valuta vândut ă la licitație;
♦ credite pentru m ărfuri vândute cu plata în rate;

51 ♦ credite în valut ă pe termen scurt, sub fo rma liniilor de credite sau
creditelor globale de exploatare cu condi ția de a avea contr acte ferme de export.
În concluzie, creditele trebuie garantate cu p ărți din patrimoniul societ ății,
termenele de rambursre se stabilesc prin contractul de credit, dobânda perceput ă de
bănci este dobânda de pia ță la data acord ării creditului.
La acordarea credite lor se mai determin ă o serie de indicatori care pot
permite stabilirea capacit ății de rambursare a acestora de c ătre întreprindere, cum
sunt gradul de îndato rare, lichiditatea redus ă, solvabilitatea, rentabilitatea
economic ă și financiar ă.
Totodat ă, acordarea de c ătre bănci a creditelor pe term en scurt presupune ca
acestea să-și asume un anumit risc , de accea periodic b ăncile analizeaz ă creditele
încadrându-le în anumite clase de risc.

3.6 Eficien ța utilizării activelor circulante

Stocurile create în pro cesul de aprovizionare și desfacere reprezint ă o
imobilizare de fonduri pentru agentu l economic. De asemenea, volumul crean țelor
neîncasate la un moment dat reprezint ă pentru întreprindere o imobilizare de
fonduri. Pentru agentul economic, ef icient este ca perioada de imobiliz ări în
acestea să fie cât mai mic ă pentru ca și costurile de finan țare să fie cât mai mici.
Deci, în cadrul procesului de rota ție, activele circulante s unt folosite eficient
atâta timp cât transf ormarea este continu ă, neîntrerupt ă.
Pentru a se urm ări rotația activele circulante, practica financiar ă a creat
indicatorul "viteza de rota ție a activelor circulante", indicator care m ăsoară
utilizarea eficient ă a mijloacelor circulante. Cre șterea eficien ței utilizării activelor
circulante corespunde acceler ării vitezei cu care cap italurile parcurg stadiile
circuitului economic.

3.6.1 Indicatori de exprimare a eficien ței utilizării activelor
circulante

Eficien ța utilizării activelor circulante, se poate aprecia cu ajutorul a trei
categorii de indicatori:
1. indicatorii vitezei de rota ție;
2. indicatorii rentabilit ății utilizării activelor circulante;
3. indicatorii intensit ății utilizării activelor circulante.
1. Indicatorii vitezei de rota ție sunt:
● numărul de rota ție ( N r ), denumit și coeficientul de rota ție;
● durata în zile a unei rota ții ( V z ), sau viteza de rota ție exprimat ă în
zile,

52 Num ărul de rota ții (coeficientul de rota ție) se stabilește ca un raport între
volumul de activitate (cifra de afaceri) și volumul activelor circulante prev ăzute a
se utiliza, adic ă:
CACANr= = num ărul de rota ții,
în care:
N r – coeficientul de rota ție (număr de rotații);
CA – cifra de afaceri;
CA – suma medie a ac tivelor circulante
Durata în zile a unei rota ții (V z), este inversul coeficientului de rota ție pe
un interval de timp și se determin ă conform rela ției:
TCACA
NTVz
r⋅== ,
în care:
T – num ărul de zile al perioadei luat ă în calcul (30 zile, 90 zile, 360
zile) și arată durata unei rota ții
Pentru a vedea modul în care fie care element de active circulante
influențează viteza de rota ție aceasta se calculeaz ă și pe elemente de active
circulante (stocuri de materii prime, materiale consumabile, produc ție neterminat ă,
produse finite, crean țe), după formula:
CAT AVce
ze⋅= ,
în care:
V ze – viteza de rota ție pe elemente de active circulante;
A ce – soldul elementului de activ e circulante luat în calcul.
Când este vorba de viteza de rota ție, fenomenul pozitiv se explicâ prin
noțiunea de accelerare (reducerea duratei în zile a unei rota ții), iar fenomenul
negativ prin no țiunea de încetinire (cre șterea duratei în zile a unei rota ții).
Întrucât activele circulante se formeaz ă în diferite stadii ale procesului de
aprovizionare, produc ție, comercializare, factor ii de accelerare trebuie c ăutați
distinct în fiecare faz ă.
Dintre c ăile de accelerare a vitezei de rota ție în faza aprovizion ării, amintim:
► stabilirea furnizorilor cei mai apropia ți de sediul agentului economic;
► alegerea mijlocului de transport cel mai ieftin;
► prețul de aprovizionare s ă fie cel mai mic;
► nivelul stocurilor din magazii s ă fie dimensionat di n punct de vedere
optim, în sensul înl ăturării supradimension ării acestuia;
► valorificarea stocurilor cu mi șcare lentă și fără mișcare.
Căile de accelerare a vitezei de rota ție în stadiul produc ției sunt:
ș lansarea în fabrica ție a unor loturi optime,
reducerea timpului aferent stadiului în care produsele sunt în faza de produc ție
neterminat ă;
ș alegerea unor re țete de fabrica ție optime;
ș alegerea unor ma șini de prelucrat cu performan țe deosebite;

53 ș alegerea unui control eficient pe diferite stadii de produc ție;
ș alegerea unui flux ra țional de fabrica ție.
În faza comercializ ării principalii factori ai acceler ării vitezei de rota ție
sunt:
● alegerea mijloacelor de transport rapide și cu cost redus,
● alegerea unor ambalaje corespunz ătoare și eficiente;
● reducerea perioadei de stocare în magazie;
● reducerea stocurilor supranormative și fără mișcare;
● stabilirea unor loturi optime de transport.

2. Indicatorii rentabilit ății utilizării activelor circulante
Ace ști indicatori exprim ă capacitatea activelor circul ante de a crea profit. Ca
orice indicator de eficien ță, rentabilitatea activelor circulante, arat ă raportul dintre
efect (profit, cifr ă de afaceri) și volumul activelor circulante.
Ace ști indicatori se pot determina cu ajutorul urm ătoarelor rela ții:
()100ACnPRb
AC ⋅= , sau 100ACCARAC⋅= , sau ()
rb
NNnPR
r= ,
în care:
R AC – rentabilitatea activelor circulante prev ăzute a se utiliza sau
utilizate;
P b(n) – profitul brut sau net;
AC – cifra de afaceri;

rNR – rentabilitatea pe un ci rcuit active circulante;
N r – numărul de rota ții (coeficientul de rota ție).

3. Indicatorii intensit ății utilizării activelor circulante
Ace ști indicatori exprim ă relația între volumul de activitate realizat și
volumul activelor circulante folosit, și se calculeaz ă astfel:
1000PEACPElei 1000/AC ⋅=

1000CAACCAlei 1000/AC ⋅=
în care:
AC/1000 lei PE – active ci rculante la 1000lei produc ție a
exerci țiului;
AC/1000 lei CA – active circulante la 1000 lei cifr ă de afaceri;
AC – volumul activelor circulante;
PE – produc ția exercițiului;
CA – cifra de afaceri.

543.6.2 Efectele varia ției vitezei de rota ție a activelor circulante

Pornind de la rela ția de calcul a vitezei de rota ție:

()TPECACAVz ⋅ = ,
se observ ă că viteza de rota ție se poate accelera sau încetini sub influen ța a doi
factori direc ți și anume:
► modificarea valorii cifrei de afaceri de la o perioad ă la alta;
► modificarea sumei medii a ac tivelor circulante utilizate.
Varia ția vitezei de rota ție de la un exerci țiu la altul precum și influența
factorilor, se determina astfel:
0z 1z z V V V−=Δ
Dac ă ⇒≤Δ 0 Vz accelerarea vitezei de rota ție față de anul de baz ă.
Dac ă ⇒≥Δ 0 vz încetinire a vitezei de rota ți față de anul de baz ă.

Influențele factorilor:

1. influența modific ării cifrei de afaceri:
() ()TPE CAACTPE CAAC
0 00
1 10 CA
Vz⋅ −⋅ =Δ
2. influența modific ării sumei medii a activelor circulante:
() ()TPE CAACTPE CAAC
1 10
1 11 AC
Vz⋅ −⋅ =Δ
unde:
zVΔ – variația vitezei de rota ție în anul curent fa ță de anul de
baz ă,
V z1 – viteza de rota ție în zile în anul curent;
V z0 – viteza de rota ție în zile în anul de baz ă.
În practica financiar ă, nu doar factorii aminti ți anteriori ac ționează asupra
modificării vitezei de rota ție, ci și reciproca este valabil ă, în sensul c ă modificarea
vitezei de rota ție exercitat ă la rândul ei o influen ță asupra sumei medii a activelor
circulante.
Astfel, în cazul acceler ării vitezei de rota ție, consecin ța este o eliberare de
active circulante (E), în timp ce în cazul încetinirii vitezei de rota ție, consecin ț este
o imobilizare suplimentar ă a capitalului (I).
În func ție de elementele luate în calcul, eliber ările sau imobiliz ările pot fi de
trei feluri:
a) Eliberarea sau imobilizarea absolut ă:
()0 1 a AC AC IE −=

Dacă a 0 1 E 0 AC AC ⇒<−

55Dacă a 0 1 I 0 AC AC ⇒>−

Eliberarea absolut ă se concretizez ă în creșterea disponibilit ăților bănești în
cont sau în rambursarea unei p ărți din creditele bancare angajate în perioada
anterioară.
Imobilizarea absolut ă se concretizeaz ă în sporirea volumului creditelor
nerambursate la scaden ță.
b) Eliberarea sau imobilizarea relativ ă:
()0Z1
0 r VTPEAC IE ⋅−=
în care:
0Z1VTPE⋅ – activele circulante care s-ar ob ține în anul curent dac ă s-
ar men ține neschimbat ă viteza de rota ție în zilele di n anul de baz ă.
Eliberarea relativ ă exprimă volumul suplimentar de produc ție asigurat cu
aceeași sumă de active circulante
Imobilizarea relativ ă exprimă volumul nerealizat al produc ției deși s-a
utilizat suma programat ă a activelor circulante.
c) Eliberarea sau imobilizarea total ă:
Se determin ă ca o sum ă a eliberărilor sau imobiliz ărilor absolute și relative,
astfel:

()() ()0z 1z1
0Z1
1 zo1
0 0 1 t V VTPEVTPEAC VTPEAC AC AC IE −⋅=⋅−=⎟
⎠⎞⎜
⎝⎛⋅−+−=
Eliberarea sau imobilizarea total ă compară volumul de active circulante
utilizate efectiv cu cel pe care ar fi trebuit s ă-l utilizeze dac ă menținea neschimbat ă
viteza de rota ție din anul de baz ă.

56CAPITOLUL IV

PROFITUL ȘI RENTABILITATEA ÎNTREPRINDERII

Rentabilitatea unei activit ăți reprezint ă capacitatea acesteia de a produce
venituri care s ă acopere cheltuielile antren ate de activitatea în cauz ă și să conducă
la obținerea de venit net, indiferent de formele pe care le îmbrac ă în acest sens.
În condițiile economiei de pia ță, profitul reprezint ă unul din obiectivele de
bază ale activit ății unei întreprinderi.
Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a ob ține profit, respectiv
de a obține venituri de pe urma vânz ării și încasării produc ției, care s ă depășască
cheltuielile ocazionate de activitatea sa. Rentab ilitatea poate fi analizat ă sub două
aspecte: ► prin prisma profitului privit ca un indicator de volum;
► rata profitului (rata rentabilit ății ), care exprim ă eficiența folosirii
principalelor resurse angajate în ob ținerea profitului.
Mărimea și dinamica ratei rentabilit ății sunt influen țate de multitudinea de
factori care sintetizeaz ă direct sau indirect tot ceea ce se întâmpl ă, bine sau r ău,
într-o unitate economic ă, inclusiv influen ța mediului economic în care ea
acționează și la care trebuie s ă se adapteze.

4.1 Profitul contabil și profitul impozabil

Definirea categoriilor de profit contabil și profit impozabil porne ște de la
faptul că nu în toate cazurile, princip iile contabile subordonate reflect ării exacte a
fenomenelor și proceselor economice ce au loc în întreprindere sunt convergente
cu principiile impunerii fiscale, ce ea ce face ca între rezultatul contabil și cel fiscal
să apară diferențe de ordin cantitativ: rezultatul contabil reprezint ă suma global ă a
profitului ( eventual a pierderii ) exerci țiului financiar, în timp ce rezultatul fiscal
reprezintă profitul impozabil ( sau pierderea fiscal ă ) a exerci țiului, stabilit ă
conform regulilor fiscale și în funcție de care se calculeaz ă volumul impozitelor
exigibile ( sau rambursabile, dup ă caz ).
Conform reglement ărilor în vigoare, profitu l contabil se determin ă ca
diferență între veniturile totale realizate și cheltuielile totale efectuate în cursul
exercițiului financiar.
Astfel, cc diferen ță între veniturile totale și cheltuielile tota le se determin ă
rezultatul exerci țiului, respectiv profitul contabil, dac ă rezultatul este favorabil.
În veniturile totale se include:
► veniturile din exploatare;
► veniturile financiare;

57 ► veniturile exep ționale.
În categoria veniturilor din exploatare sunt cuprinse:
● venituri din vânzarea m ărfurilor,
● venituri din produc ția vândută;
● venituri din produc ția stocată;
● venituri din produc ția imobilizat ă;
● venituri din servicii prestate și lucrări executate pentru ter ți;
● venituri din subven ții de exploatare;
● venituri din aprovizionare privi nd activitatea de exploatare;
● alte venituri din exploatare.

Grupa veniturilor financiare cuprinde:
● venituri din participa ții;
● venituri din titluri de plasament;
● venituri din diferen țe de curs valutar;
● venituri din dobânzi;
● alte venituri financiare.

Veniturile excep ționale cuprind:
● veniturile din opera ții de gestiune ( penalit ăți, degrevări de
impozite);
● venituri din opera ții capital (din cedarea elementelor de activ);
● reluări asupra provizioanelor excep ționale și alte venituri
excep ționale.

Cheltuielile totale aferente veniturilor r ealizate sunt grupate în:
► cheltuieli de exploatare;
► cheltuieli financiare;
► cheltuieli excep ționale.

Cheltuielile de exploatare cuprind:
● cheltuieli privind m ărfurile;
● cheltuieli cu materii prime, ma teriale consumabile, energie, ap ă);
● cheltuieli cu lucr ările și serviciile executate pentru ter ți;
● cheltuieli de personal (cheltuie li cu remunerarea personalului,
cheltuieli cu asigur ări și protecția socială);
● cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
● cheltuieli de expl oatare privind amortiz ările și provizioanele;
● alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind:
● cheltuielile privind titlur ile de plasament cedate;
● pierderi din crean țe legate de participan ți;
● cheltuieli din diferen țe de curs valutar;
● cheltuieli privind dobânzile ( dobânzi pl ătite la creditele angajate);

58 ● cheltuieli financiare privind amortiz ările și provizioanele;
● alte cheltuieli financiare.

Cheltuielie excep ționale sunt formate din:
● cheltuielile privind opera țiile de gestiune ( valoarea amenzilor,
penalit ăților și despăgubirilor pl ătite de întreprindere, valoarea
debitelor prescrise sau a deb itelor insolvabile, pierderi din
calamit ăți și donații acordate de întreprindere);
● cheltuieli privind opera țiile de capital ( valoarea neamortizat ă a
activelor imobilizate, vândute sau casate).
Astfel, pentru a- și acoperi cheltu ielile de produc ție, agenții economici
trebuie să obțină venituri mai mari ca ace stea. De asemenea, ace știa au nevoie de
dezvoltare, au nevoie s ă-și creeze diferite fonduri, s ă-și plătească acționarii. În
aceste condi ții, agenții economici trebuie s ă realizeze profit.
Profitul normal este cel considerat s uficient de agentul economic, pentru a- și
continua activitatea. Lipsa profitului face imposibil ă continuarea activit ății, având
greutăți în finanțarea activit ății.
De aceea, profitul îndepline ște următoarele func ții:
ș este un indicator sint etic prin care se m ăsoară eficiența activității agentului
economic;
ș este un instrument de control al activit ății prin modul de determinare, prin
repartizare și impunerea fiscal ă;
ș este un barometru de stimulare a ini țiativei agen ților economici;
ș este un mijloc de cointeresare atât pentru agentul economic, cât și pentru
salariați sau acționari.
Pentru calculul profitului brut se folosesc în general dou ă metode:
► metoda calculului direct;
► metoda raport ării la perioada de baz ă (aceasta se întâlne ște foarte
puțin în practic ă, fiind utilizat ă numai pentru calcule de analiz ă).

Metoda calculului direct este cea mai des întâlnit ă, datorită exactității pe
care o are în determinarea profitului.
Deci , rezultatul exerci țiului se determin ă pe feluri de activit ăți, astfel:
1.se determin ă rezultatul din exploatare ( Re ):

R e = V e – C e ,
în care:
Ve – venituri din exploatare;
Ce – cheltuieli din exploatare.
Ve = CA + SPS + PI + Ave
C A = V V M + P V ,
în care: CA – cifra de afaceri;

59 SPS – soldul produc ției stocate (dac ă este creditor, în calcul se ia cu
semnul „ + ”, iar dac ă este debitor, se ia cu semnul „ – „);
PI – produc ția imobilizat ă (utilizat ă pentru nevoi proprii ale
întreprinderii);
Ave – alte venit uri din exploatare;
VVM venituri din vânzarea m ărfurilor.
În func ție de destina țiile produc ției, se poate calcula produc ția exercițiului
(PE ), astfel:
PE = PV + SPS + PI
C e = C M V + C P E ,
în care:
CMV – costul m ărfurilor vândute;
CPE – costul total al produc ției exercițiului.
C P E = C M + L S P T + CP + ITV + A + Ace,
în care: CM – cheltuieli materiale (materii prime și materiale, combustibil,
energie, ap ă, alte cheltuieli materiale);
LSPT – lucr ări și servicii prestate de ter ți;
CP – cheltuieli cu pe rsonalul ( salarii, asigur ări și protecție socială);
ITV – impozite, taxe și vărsăminte asimilate, cu excep ția impozitului
pe profit;
A – amortizarea activelor imobilizate; Ace – alte cheltuieli de exploatare.

2. se determin ă rezultatul financiar ( R f )

R f = V f – C f,
în care. V
f – venituri financiare;
C f – cheltuieli financiare.

Prin însumarea rezulta tului din exploatare și a rezultatului financiar, se
determină rezultatul curent al exerci țiului ( R c ):
R c = R e + R f

3. se determin ă rezultatul excep țional al exerci țiului (R ex ):

R ex = V ex – C ex,
în care:
V ex – venituri excep ționale;
C ex – cheltuieli excep ționale.
Prin însumarea rezultatului curent și a rezultatului excep țional, se determin ă
rezultatul brut al exerci țiului ( RBE )

60 RBE = R ex + R c sau RBE = VT – CT

în care:
VT – venituri totale; CT – cheltuieli totale, (exceptând impozitul pe profit),
V T = V
e + V f + V ex
C T = C e + C f +C ex

Profitul fiscal se determin ă în funcție de profitul contab il sau rezultatul brut
al exercițiului, cheltuielile nedeductibile și deducerile fiscale, astfel:
PF = RBE + CN – DF,

în care:
PF -profitul fiscal;
CN – cheltuieli nedeductibile;
DF – deducerile fiscale.

În cadrul cheltuielilor ne deductibile se cuprind urm ătoarele elemente:
» amenzi și penalități plătite,
» cheltuieli de protocol, reclam ă și publicitate care dep ășesc limitele
prev ăzute de lege;
» cheltuieli de sponsorizare peste limita legal ă, etc.
În cadrul deducerilor se cuprind urm ătoarele elemente:
» dividente primite de la o persoan ă juridică română;
» reportarea cheltu ielilor cu dobânzile r ămase nedeductibile în anii
anteriori, etc.

4.2 Previzionarea profitului întreprinderii

Necesitatea previzion ării profitului între prinderii este impus ă de o serie de
împrejurări, între care:
● profitul are destina ții bine precizate, fiind sursa principal ă atât a
autofinan țării și altor fonduri proprii ale întreprinderii cât și a fondurilor bugetului
de stat,
● prin previzionarea profitului se realizeaz ă legătura între programarea
volumului fizic al produc ției, programarea costurilor produc ției și politica de
prețuri a întreprinderii,
● previzionarea profitului și a destina țiilor lui este impus ă și de necesitatea
asigurării echilibrului financiar al într eprinderii întrucât profitul d ă naștere la
fluxuri bănești în ambele sensuri, prin ob ținere și destinații.
Previzionarea profitului se poate realiza prin dou ă metode:

61 ► metoda direct ă, stabilindu-se profitu l pe produs sau grup ă de
produse și pe total cifr ă de afaceri;
► metoda indirect ă (metoda raport ării la perioada de baz ă),
stabilindu-se profitul pe to tal întreprindere cu eviden țierea influen ței
factorilor de varia ție a profitului.

4.2.1 Previzionarea profit ului prin metoda direct ă

Aceast ă metodă constă într-un ansamblu de opera țiuni concretizate în:
dimensionarea profitului pe fiecare produs sau grup ă de produse în parte din
structura programului de fabrica ție, care se face ținând cont numai de condi țiile
anului pentru care se stabile ște ( cantit ăți, costuri, pre țuri ), fără vreo legătură cu
condițiile anului anterior. Determina rea profitului se realizeaz ă pe două niveluri:
ș ca profit poten țial, aferent produc ției marfă ( produc ție vândut ă plus
stocurile de produse fi nite destinate vânz ării în afară);
ș ca profit real, aferent produc ției vândute ( cifrei de afaceri).
Prin metoda direct ă se determin ă rezultatul din exploatare (profit sau
pierdere), urmând ca pentru determinarea rezultatului exerci țiului să se aibă în
vedere și rezultatele aferente activit ăților din afara exploat ării (financiar ă și
excepțională). Calculul previzional al profitului prin metoda direct ă are la baz ă
următoarele rela ții:
() ∑
=− =n
1i1 1 1 pi i ic pq R

∑
=− =n
1i0 0 0 so )c p(S R
i 1 i

∑
=− =n
1ii1 i1 i1 1s )c p(S R

1s so p r R R R R −+= ,

în care:
R p – rezultatul poten țial al exerci țiului aferent produc ției realizate și
vândute în anul de referin ță;
R so – rezultatul aferent stocurilor ini țiale de produse finite;
R s1 – rezultatul aferent stocurilor finale de produse finit;
R r – rezultatul real al exerci țiului;
q 1i – cantitățile din produsul „i” prev ăzute în programul de fabrica ție
pentru anul de referin ță;
p 1i- prețul produsului „i”, negociat în contractele cu beneficiarii;
c 1i – cost unitar complet previzi onat pentru produsul „i”;

62 S oi – stocuri din produsul „i” la începutul anului;
S 1i – stocurile din produsul „i” la sfâr șitul anului;
p 0i – prețul de vânzare al stocului ini țial la produsul „i”;
c 0i – costul unitar realizat în anul de baz ă al produsului „i” în stoc la
începutul anului.
Dac ă în prețul de vânzare sunt cuprinse a ccize, atunci rezultatul final al
exercițiului se diminueaz ă în fiecare etap ă de determinare a lui cu valoarea
accizelor.

4.2.2 Previzionarea profitului prin metoda indirect ă

Metoda indirect ă se folose ște pentru dimensionarea profitului aferent
producției comparabile, respectiv pe ntru acea parte sortimental ă a produc ției care
s-a realizat și în anul de baz ă. Pentru produsele noi, introduse în fabrica ție în anul
de referin ță, determinarea profitului se face numai prin metoda direct ă în funcție de
prețurile previzionate aferente acestei produc ții.
Aceast ă metodă pune în eviden ță influența factorilor de modificare a
profitului în anul de referin ță, respectiv: modificarea volumului produc ției,
schimbarea structurii produc ției, modificarea costurilor unitare și a prețurilor față
de anul de baz ă.
În esen ță, metoda indirect ă dimensioneaz ă profitul pentru anul de referin ță
prin corectarea rezultatelor ob ținute în anul de baz ă cu influen țele acțiunii
factorilor de determinare.
Pentru dimensionarea nivelu lui profitului se parcurg urm ătoarele etape:
1. se determin ă nivelul rentabilit ății și profitului realizat în anul de baz ă pe
produse și pe total întreprindere, conform rela țiilor:
io io io io io cq pq P ⋅−⋅=

100pqPr
io ioio
io ⋅⋅=

∑∑
==⋅−⋅=n
1in
1ii i i i 00 0 0 0cq pq P

100pqPR
o 0 i i0
0 ⋅⋅=∑

în care:
P io – profitul realizat în anul de baz ă la produsul „i”;
q io – cantitatea din produsul „i” vândut ă în anul de baz ă;
p io – prețul de vânzare a produsului „i” în anul de baz ă,

63 c io – costul complet unitar al produs ului „i” în anul de baz ă;
r io – rentabilitatea realizat ă în anul de baz ă la produsul „i”;
P o – profitul brut total realizat în anul de baz ă;
∑
=⋅n
1ii io opq – cifra de afaceri realizat ă în anul de baz ă, exprimat ă în
pre ț;
∑
=⋅n
1ii io ocq – cifra de afaceri realizat ă în anul de baz ă exprimat ă în cost
complet;
R 0 – rentabilitatea medie realizat ă pe întreprindere în anul de baz ă (rata
rentabilității veniturilor).

2. se determin ă variația rezultatului exerci țiului, (profit sau pierdere), în anul
de referin ță față de anul de baz ă ca urmare a varia ției volumului produc ției
vândute:
100R pq
100R pq
P0n
1ii i 0n
1ii i
10 0 o 1⋅⎟⎠⎞⎜⎝⎛⋅
−⋅⎟⎠⎞⎜⎝⎛⋅
=Δ∑ ∑
= =,

în care:
1PΔ – modificarea profitului în anul de referin ță.

3. se determin ă variația rezultatului exerci țiului în anul de referin ță față de
anul de baz ă, ca urmare a modific ării structurii produc ției. Această etapă
cuprinde dou ă subetape:
► în primul rând, se determin ă influența asupra rentabilit ății medii ca
urmare a modific ării structurii produc ției în anul de referin ță:
()
0 n
1iin
1ii i
0fR
frf
R
1o 1
−⋅
=Δ
∑∑
== Δ,

în care:

1if – ponderea valoric ă a produsului "i" în totalul produc ției
p r e v ăzute a se realiza în anul de referin ță.

► în al doilea rând, se determin ă influența modific ării structurii
produc ției asupra rezultatului exerci țiului:
()
100R pq
P0fn
1i1i i
11Δ
=Δ⋅⎟⎠⎞⎜⎝⎛⋅
=Δ∑

644. se determin ă influența modific ării costurilor unitare în anul de referin ță, ca
urmare a m ăsurilor de organizare a procesului de munc ă, sau modific ării
tehnologiei de fabrica ție:
()
1000c pq
Pn
1ii i i
11 1 1∑
=Δ⋅⋅
=Δ ,

în care:

1icΔ – modificarea costurilor unitare la 1000 lei cifr ă de afaceri pentru
produsul "i"

5. se determin ă influența modific ării prețurilor de vânzare ca urmare a
tendinței înregistrate pe pia ță sau în func ție de nivelul pre țurilor negociate în
contractele sau comenzile înch eiate pentru anul de referin ță, tendință
exprimată procentual, astfel:
()
100p pq
Pn
1ii i i
11 0 1∑
=Δ⋅⋅
=Δ ,

în care:

1iPΔ – modificarea procentual ă a prețurilor unitare în anul de referin ță
f a ță de anul de baz ă pentru produsul "i"

6. se determin ă profitul prev ăzut pentru anul de referin ță în func ție de
profitul realizat în anul de baz ă și modific ările survenite în anul de plan
(referință), calculate anterior:
∑Δ+=1 0 1 P PP .

4.3 Repartizarea profitului

Componentele rezultatelor finale brute au destina ții exacte și termene de
satisfacere precizate prin acte normative.
Rezultatele finale aferente unor ve nituri nete ale statului se vireaz ă la
termenele de efectuare a pl ăților respective la buget.
Profitul are prin destina țiile sale un caracter polifactorial. El asigur ă
îndeplinirea tuturor func țiilor atribuite întreprinderii, fixându-i locul în cadrul
complexului economic na țional și a pieții.Într-o anumit ă măsură repartizarea
profitului reprezint ă esența politicii financiare la nivel microeconomic.
Modul de repartizare a profitului trebuie s ă constituie o important ă pârghie
financiară menită să stimuleze cre șterea și dezvoltarea întreprinderii, cre șterea
productivit ății muncii și ridicarea nivelului calitativ al produselor și serviciilor

65realizate. Propor țiile distribuirii profit ului net, la societ ățile comerciale cu capital
de stat sau mix, precum și la regiile autonome, sunt stabilite în conformitate cu
prevederile actelor normative. La societ ățile comerciale cu cap ital privat majoritar,
repartizarea profitului este hot ărâtă de către Adunarea General ă a Acționarilor sau
Asociaților.
Profitul net supus repartiz ării se obține prin deducerea din rezultatul brut al
exercițiului a impozitului pe profit determinat prin aplicarea cotei legale la profitul
impozabil. Astfel,
P n = RBE – I p,
unde:
P n – profitul net ( rezultatul net al exerci țiului),
RBE – rezultatul brut al exerci țiului;
I p – impozitul pe profit.

Dup ă determinarea profitului net, se fac urm ătoarele repartiz ări din acesta:
● constituirea de rezerve legale;
● surse proprii de finan țare (pentru sumele rezultate din valorificarea
mijloacelor fixe în cursul anului).
La societ ățile comerciale cu capital major itar de stat, profitul net se
repartizeaz ă pe următoarele destina ții:
ș constiturea fondului de dezvoltare;
ș constituirea fondului de participare a salaria ților la profit;
ș cota managerului;
ș surse proprii de finan țare;
ș alte repartiz ări prevăzute de lege ( fondul pentru ac țiuni social-
culturale, fondul pentru protec ția mediului);
ș dividende.
Repartizarea pe destina ții a profitului net se face par țial în timpul
exercițiului, în special pentru constituirea f ondului de dezvoltare, fondului pentru
acțiuni social-culturale, sumei destinate din profit finan țării activelor circulante,
urmând ca repartizarea definitiv ă pe destina ții să se efectueze la sfâr șitul anului în
funcție de nivelul realizat.

4.3.1 Politica de dividende a firmei

Politica de dididente este o parte integrant ă a deciziilor financiare ale firmei.
Decizia de a distribui o pa rte mai mare sau mai mic ă din profitul net ac ționarilor –
sub form ă de dividende – determin ă nivelul sumei din pr ofitul net pe care o
capitalizeaz ă.
Obiectivul principal al acestei politic i îl constituie maximizarea valorii de
piață a firmei, fiind importante as pectele legate de controlul și lichiditatea firmei,
psihologia investitorilor, precum și cele administrative și legale. Repartizarea
profitului între dividende și profitul pentru reinvestire este supus ă aprobării

66Adunării Generale a Ac ționarilor, prin politica de di vidende optându-se pentru un
anumit tip de ac ționariat.
Deținătorii de ac țiuni au dreptul de a primi anual profitul net cu excep ția
părții care se cuvine sub forma particip ării acestora la ob ținerea profitului.
Dac ă se are în vedere ipoteza dezvolt ării activității și consolidarea pozi ției
întreprinderii pe pia ță, atunci, ac ționarii hot ărăsc ca o parte din profit s ă fie
destinată autofinan țării.
Acționarii care nu de țin puterea de decizie și care urm ăresc numai câ știgul
pe termen scurt vor pr otesta prin vinderea ac țiunilor pe care le de țin, prin aceasta
eliminându-se a șa-numitul ac ționariat flotant și stabilizarea p ărții acționariatului cu
interese pe termen lung în întreprindere.
În general, societ ățile comerciale cotate, urm ăresc distribuirea constant ă de
dividende pe ac țiune într-un interval mai lung de timp și o ușoară creștere numai în
cazul în care sunt convinse c ă pot men ține acest nivel și în anii care urmeaz ă.
Aceasta, întrucât constan ța câștigurilor pe care le realizeaz ă acționarii are un efect
pozitiv asupra cursului ac țiunilor pe pia ță.
Dac ă întreprinderea hot ărăște micșorarea ratei de distr ibuire, aceasta se
reflectă negativ în cursul ac țiunilor sale și valoarea bursier ă a întreprinderii va
scădea. În situa ția inversă, când rata de distribuire cre ște, aceasta dovede ște o
gestionare bun ă a întreprinderii și realizarea unei rentabilit ăți care permite
acoperirea nevoilo r de autofinan țare și ca atare cursul ac țiunilor întreprinderii și
valoarea bursier ă a acesteia vor cre ște.
În vederea stabilirii politicii de dividend trebuie urm ăriți o serie de factori,
dintre ace știa o mai mare importan ță având urm ătorii:
► fiscalitatea: s-a observat c ă acționarii cu o rat ă a impozitului mare se
orientează spre firmele cu o politic ă de dividende sc ăzute, însă cu substan țiale
creșteri de capital, în timp ce ac ționarii cu o rat ă mică de impozitare prefer ă firmele
cu dividende ridicate;
► psihologia investitorilor: o politic ă de dividend stabil ă este perceput ă ca
un semn de soliditate și siguranță;
► lichiditatea firmei: costul ob ținerii lichidit ății necesare pl ății dividendelor
nu trebuie s ă fie excesiv;
► posibilit ățile de finan țare ale firmei: pentru firmele mici și mijlocii
autofinan țarea reprezint ă principalul mijloc de finan țare, atunci când dividendele
se situeaz ă sub un minim admisibil, este dificil ă plasarea unor noi ac țiuni pe pia ță,
► situația concret ă în care se afl ă firmele: cele în expansiune dezvolt ă o
politică de dividende restrictiv ă, cele stabile pot aloca un procent foarte mare din
beneficiu pentru dividende , iar cele aflate în situa ție de restrângere a activit ății pot
proceda la o r ăscumpărare a propriilor ac țiuni oferind astfel, indirect, lichidit ăți
acționarilor s ăi,
► aspecte legale: o firm ă aflată în situația de insolvabilitate nu poate pl ăti
dividende, nu se pot pl ăti dividende pe seama diminu ării capitalului firmei.
Problema distribuirii dividendelor este impus ă atât de ac ționari, cât și de
necesitatea p ăstrării unei pozi ții favorabile pe pia ță. Ținând cont de aceste dou ă

67poziții privind relevan ța distribuirii dividendului și de factorii de influen ță, se pot
contura urm ătoarele politici de dividende:
1. politica rezidual ă a dividendului , potrivit c ăreia nivelul dividendului
depinde de nivelul profitului disponibil dup ă satisfacerea nevoilor de finan țare a
proiectelor de investi ții. În acest sens se opteaz ă pentru proiectele cele mai
rentabile, respectiv cu un randament superior altor plasamente pe pia ța financiar ă;
2. politica dividendului maxim posibil , opusă celei anterioare, în care
reținerile din beneficiu apar ca un reziduu. Lipsa autofinan țării provoac ă o serie de
dezavantaje, ce pot fi trecute cu vederea doar în urm ătoarele dou ă situații:
═> firma a ob ținut suficient ă garanție și lichiditate și dorește să
mențină un timp nivelul atins al dividendelor,
═> firma cunoa ște o expansiune limitat ă sau nulă, iar acționarii se pot
bucura, pentru o perioad ă de venituri foarte bune.
3. politica bazat ă pe rata de distribuire constant ă sau cu ușoare progrese
de la un an la altul și are la baz ă faptul că "cea mai mare parte a ac ționarilor prefer ă
un dividend rezonabil dar stabil și că piața financiar ă stimuleaz ă stabilirea sau
creșterea gradual ă a dividendelor". Ac easta este o politic ă care se utilizeaz ă
îndeosebi atunci când firma se afl ă în expansiune sau relativ ă stabilitate și nu
înregistreaz ă fluctuații mari ale beneficiului. În caz contrar, are un impact negativ
asupra cota ției acțiunilor;
4. politica de stabilitate , potrivit c ăreia societatea comercial ă caută să
mențină relativ stabil ă suma dividendelor ceea ce permite lini știrea investitorilor în
caz de fluctua ție bruscă a profitului. Ac ționarilor le este sugerat ă astfel o imagine
de siguran ță și soliditate a firmei. Aceast ă politică poate fi completat ă, pentru
evitarea monotoniei, de acordarea de dividende extraordinare, de ac țiuni gratuite
sau cu mic șorarea valorii nominale a ac țiunilor, îns ă aceste câ știguri suplimentare
nu trebuie s ă capete un caracte r de normalitate.
Analizând tipurile de politic i de dividend utilizate de întreprinderi, se poate
concluziona c ă acestea trebuie s ă manifeste constan ță pe un interval relativ de timp
în ceea ce prive ște modalitatea de distribuire utilizat ă și că indiferent de inten țiile
de investire și necesitățile de finan țare, trebuie s ă efectueze distribuire de
dividende într-o anumit ă proporție.
Cele mai multe argumente conduc la concluzia c ă este bine ca în general s ă
se practice o politic ă de dividende moderat ă, prudentă și constant ă.
Principalii indicatori ai politicii de dividend sunt:

emise acțiunilor Numărulplătite or dividendel al anual Volumulacțiune o pe Dividendul 1. =

acțiunilor Cursulacțiune o pe Dividendulacțiune o pe l Randamentu 2. =

emise acțiunilor Numărulsocietății al total Beneficiulacțiune o pe Beneficiul 3. =

68
societății al anualnet Beneficiulanun -într plătite or dividendel al total Volumulor dividendel ii distribuir Rata 4. =

acțiune o pe Beneficiulacțiunilor Cursul re capitaliza de ul Coeficient 5. =

= acțiuneope are autofinan ț de Capitalul 6.
acțiuni de Numărule Provizioan amortizare de Fond contabilnet Rezultat + +=

acțiuni de Numărulpasivdin Datorii- activ Total acțiune o pe contabilnet Activul 7. =

4.4 Soldurile intermed iare de gestiune
Contul de profit și pierdere sintetizeaz ă fluxurile economice, respectiv
veniturile și cheltuielile perioadei de gesti une, rezultate din activitatea de
exploatare, financiar ă și excepțională. Fiecare tip de activitate degaj ă un anumit
rezultat calculat conform rela țiilor:
1. Rezultatul exploat ării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de
exploatare,
2. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare,
3. Rezultatul excep țional = Venituri excep ționale – Cheltuieli excep ționale,
4. Rezultatul net al exerci țiului = Rezultatul exploat ării
± Rezultatul
financiar ± Rezultatul excep țional – Impozit pe profit.
Structura contului de profit și pierdere pe cele trei domenii de activitate
oferă posibilitatea determin ării unor marje de acumul ări bănești potențiale,
destinate s ă îndeplineasc ă o anumit ă funcție de remunerare a factorilor de
producție și de finan țare a activit ății viitoare, denumite sol duri intermediare de
gestiune. Aceste solduri reprezint ă de fapt trepte succesive în formarea rezultatului
final al exerci țiului. Construc ția indicatorilor se realizeaz ă în cascad ă, pornind de la
cel mai cuprinz ător și încheindu-se cu cel mai sintetic.

69CASCADA S.I.G. (soldur i intermediare de gestiune)
Vânzări de mărfuri
-Costul m ărfurilor vândute
= Marja comercial ă
Producția vândută (cifra de afaceri)
± Producția stocată (variația stocurilor)
±Producția imobilizat ă
= Produc ția exercițiului
Marja comercial ă + Produc ția exercițiului
– Consumurile provenite de la ter ți
1. = Valoarea ad ăugată
+ Subven ții de exploatare
– Impozite, taxe și vărsăminte asimilate
– Cheltuieli cu personalul
2. = Excedent brut de exploatare (insuficien ță)
+ Reluări asupra provizioanelor privind exploatarea
+ Alte venituri din exploatare
– Amortiz ări și previzioane calculate (de exploatare)
– Alte cheltuieli de exploatare
3. = Rezultatul exploat ării (profit sau pierdere)
+ Venituri financiare – Cheltuieli financiare
4. = Rezultatul curent (înainte de impozitare)
± Rezultat excep țional
– Impozit pe profit
5. = Rezultatul net al exerci țiului (profit net)

Marja comercial ă vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau
numai activitatea comercial ă a întreprinderilor cu activitate complex ă ( industrial ă
și comercial ă ).
Activitatea comercial ă presupune cump ărarea și revânzarea m ărfurilor,
mărfurile fiind considerate bunuri cump ărate pentru a fi revândute în aceea și stare.
Excedentul vânz ărilor de m ărfuri în raport cu costul de cump ărare al acestora
reprezintă marja comercial ă.
Cifra de afaceri (CA) cuprinde veniturile din vânzarea m ărfurilor și
producția vândută ( CA = V v + Pv )
Producția exerci țiului (PE) include valoarea bunurilor și serviciilor
fabricate de întreprindere pentru a fi vâ ndute, stocate sau utilizate pentru nevoile
proprii. Ca urmare, produc ția exercițiului va include trei elemente:
● producția vândută și evaluată la preț de vânzare;
● producția stocată;
● producția imobilizat ă,
toate evaluate la costul de produc ție (i s v PP P PE ±±= ).

70 Acest indicator reflect ă mai bine nivelul activit ății unei întreprinderi în
comparație cu cifra de afaceri.
1. Valoarea ad ăugată ( VA ) exprimă creșterea de valoare rezultat ă din
utilizarea factorilor de produc ție (forța de munc ă și capital) peste valoarea
bunurilor și serviciilor provenind de la ter ți, în cadrul activit ății curente a
întreprinderii.
Valoarea ad ăugată reprezint ă sursa de acumul ări bănești din care se face
remunerarea participan ților direc ți și indirecți la activitatea întreprinderii, și
anume:
ș remunerarea muncii prin salarii, indemniza ții, premii și cheltuieli sociale;
ș remunerarea statului prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
ș remunerarea capitalurilor proprii prin dividende pl ătite acționarilor;
ș remunerarea investi țiilor prin amortismen tele calculate;
ș remunerarea credito rilor prin dobânzi și comisioane pl ătite.
Întreprinderea, în calita te de participant direct , va fi remunerat prin
capacitatea de autofinan țare.
Valoarea ad ăugată se calculeaz ă ca diferen ță între produc ția exercițiului
majorată cu marja comercial ă și diminuat ă cu consumurile de bunuri și servicii
furnizate de ter ți pentru aceast ă producție.
V A = P E + M jcom- C i
2. Excedentul brut de exploatare ( EBE ) sau după caz insuficien ța brută
de exploatare (IBE), reprezint ă diferența dintre valoarea ad ăugată (plus subven țiile
de exploatare S e), pe de o parte și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe
de altă parte.
EBE (IBE) = VA + S e – ITV – C p
Excedentul brut de exploatare, exprim ă acumularea brut ă din activitatea de
exploatare, resursa principal ă a întreprinderii ce influen țează rentabilitatea și
capacitatea de dezvoltare a întreprinderii.
3. Rezultatul exploat ării ( RE ) – profit sau pierdere – reprezint ă diferența
dintre veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare.
RE = EBE + (Relu ări asupra provizioanelor de exploatare + Alte venituri din
exploatare) – ( Amortiz ări și provizioane calculate + Alte cheltuieli de exploatare).
Acest indicator arat ă profitul exploat ării independent de politica financiar ă,
fiscală și de distribuire a dividendelor, ținând cont doar de consumul capitalului
fix(amortizare).
4. Rezultatul curent(RC) exprim ă rezultatul activit ății curente a
întreprinderii:
R F RE RC±= ,

unde:
RF – rezultatul financiar; RF = venituri financia re – cheltuieli
financiare Nefiind perturbat de elemente excep ționale, acest sold permite analiza
evoluției rezultatelor întreprinde rii pe mai multe exerci ții succesive.

71 Rezultatul excep țional = Venituri excep ționale – Cheltuieli excep ționale,
arată rezultatul ob ținut din activit ăți excepționale
5. Rezultatul net al exerci țiului exprimă mărimea absolut ă a rentabilit ății
financiare cu care vor fi remunera ți acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.
Acest profit net trebuie s ă fie susținut de existen ța unor disponibilit ăți reale, astfel
el va rămâne doar un poten țial de finan țare. Profitul net urmeaz ă să fie distribuit
sub formă de dividende și / sau să fie reinvestit în întreprindere.

4.5 Pragul de rentabilitate

Obiectivul central al gestiun ii financiare se concretizeaz ă în creșterea
patrimoniului net și capacitatea întreprinderii de a produce profit. Deoarece
eficiența managementului fina nciar este apreciat ă în funcție de rezultatele finale
obținute, îndeosebi de profitul realizat, important ă în activitatea întreprinderii este
stabilirea limitei minime a volumului de produc ție, a cărei nerealizare ar conduce
la înregistrarea de pierde ri. Aceasta întrucât produc ătorul nu poate influen ța nici
prețurile cu care cump ără factorii de produc ție, nici pre țurile bunurilor pe care le
produce și vinde, singurul element asupra c ăruia poate ac ționa fiind volumul
producției. Până la un anumit nivel al acestuia , întreprinderea înregistreaz ă
pierderi. Dincolo de acest punct denumit " punct mort", în care suma veniturilor
este egală cu suma cheltuielilor, întreprinderea ob ține profit. Astfel, una dintre
preocupările esențiale ale managementului într eprinderilor o constituie cunoa șterea
exactă a acestui volum de activitate.
Mărimea profitului depinde în princi pal de structura costurilor exploat ării,
de nivelul cheltuielilor fixe pe care întrep rinderea le are de acoperit. Între volumul
de activitate, costuri și profit exist ă o relație pe care managerii trebuie s ă o
cunoască pentru a- și fixa obiectivele în ceea ce prive ște desfacerea (vânz ările). În
determinarea pragului de rentabilitate, prezint ă importan ță cunoașterea structurii
costurilor.
Pragul de rentabilitate sau punctul de echilibru este egal cu volumul de
activitate care nu aduce întreprinderii ni ci profit nici pierdere. Pragul de
rentabilitate determin ă cifra de afaceri critic ă, respectiv, la acest nivel cifra de
afaceri este egal ă cu costurile totale. În plus, pragul de rentabilitate reprezint ă un
instrument analitic important pentru m ăsurarea efectelor pr oduse de modificarea
prețului de vânzare, a costurilor fixe și variabile asupra nivelului produc ției ce
trebuie atins înainte ca firma s ă obțină profit de exploatare .Pentru a determina
pragul de rentabilitate este necesar ă fundamentarea structurii costurilor totale.
Întreprinderea trebuie s ă realizeze un asemenea volum de produc ție astfel
încât din veniturile ob ținute să se asigure acoperirea cheltuielilor ocazionate de
această activitate. În acest context, dac ă veniturile sunt egale cu cheltuielile,
(V=Ch), atunci întreprinderea se afl ă în punctul de echilibru sau punct critic.
Dac ă întreprinderea are o cifr ă de afaceri ce corespunde pragului de
rentabilitate, atunci profitul brut e ste nul. Cînd întreprinderea are vânz ări ce nu

72depășesc punctul de echilibru atunci ea înregistreaz ă pierderi(se afl ă în zona
pierderilor). O cifr ă de afaceri peste punctul de echilibru plaseaz ă întreprinderea în
zona profitului.
Conceptul de punct de echilibru (prag de rentab ilitate) se bazeaz ă pe
gruparea costurilor în fixe și variabile, fapt pentru care, dimensionarea m ărimii
punctului de echilibru impune împ ărțirea costurilor în costuri fixe (C f) și costuri
variabile (C v), în func ție de evolu ția acestora, în corela ție cu dinamica produc ției
sau a cifrei de afaceri.
Evolu ția costurilor fixe nu depinde direct de volumul de activitate, fiind
insensibile în condi țiile unor cre șteri sau descre șteri de mici dimensiuni ale
volumului de activitate de la o perioad ă la alta. Acestea sunt costuri ale perioadei
care " curg" independent de realizarea sa u nerealizarea volumului de activitate
prestabilit.
Costurile variabile evolueaz ă în legătură directă cu dinamica produc ției,
având o evolu ție propor țională, progresiv ă sau regresiv ă, în raport cu dinamica
activității, în func ție de influen ța a diver și factori economici, tehnici,
organizaționali, sociali sau politici.
Pentru dimensionarea m ărimii punctului critic se ia în considerare caracterul
omogen sau neomogen al produc ției.
În cazul unei activit ăți omogene, m ărimea punctului critic poate fi redat ă atât
în expresie fizic ă, cât și în expresie valoric ă, iar în cazul unei activit ăți neomogene
(variate), m ărimea punctului critic se po ate exprima doar valoric.
Pentru dimensionare se porne ște de la
R = 0 ;
V – C T = 0 ;
V – ( C v+C f) = 0.

∑∑ =−⋅−⋅ 0 Ccq pqf v

∑ =−f vC)cp(q

∑−=→→
vf
cf cfcpCQ Q q
c a = p – c v

unde: V – veniturile totale;
CT – costurile totale;
C
v – costurile variabile totale;
C f – costurile fixe totale;
P – p r e țul de vânzare;
c v – costul variabil unitar;
Q cf – punctul critic în expresie fizic ă;
c a – contribu ția unitară de acoperire.

73
Contribu ția unitar ă de acoperire are semnifica ția mărimii contribu ției
fiecărei unități de produs la acoperirea costurilor fixe totale.
Exprimarea relativ ă a contribu ției unitare de acoperi re, în raport cu pre țul
unitar de vânzare (pcpcav
r−= ), conduce la ob ținerea exprim ării valorice a
punctului critic Q cv:
PcpCQ
vf
cv ⋅−=
În cazul activit ății neomogene, se utilizeaz ă contribuția totală de acoperire,
care se determin ă folosind rela țiile:
C T A = V – C v
∑
=⋅=n
1jj jqca CTA
În aceast ă situație mărimea punctului critic se exprim ă doar valoric:
VKVCQ
vf
cv ⋅−=
Dac ă R > 0 → Qt = Q c + Q s

unde:
Q s – volumul suplimentar de produc ție (peste punctul critic) care
asigur ă obținerea rezultatului financiar poz itiv sau a profitului brut.
De asemenea important ă este problema determin ării intervalului de siguran ță
al vânzării, ca interval între punctul critic și punctul atins de vânz ările efective. În
acest sens se utilizeaz ă relația:
100DD DIS
1c 1⋅−= ,
unde: IS – intervalul de siguran ță al vânzării;
D
1 – vânzările efective (desfacerea), exprimat ă valoric;
D c – desfacerea (vânzarea) critic ă, exprimat ă valoric.
Mărimea rezultat ă din calcul indic ă reducerea posibil ă a cifrei de afaceri
până la atingerea punctului critic.
Stabilitatea profitului este influen țată de trei parametrii și anume:
► cifra de afaceri;
► structura costurilor de produc ție(fixe și variabile);
► poziția întreprinderii în ra port cu punctul mort.
Punctul de echilibru (pragul de rentabilitate) are o importan ță deosebită în
analiza financiar ă, permițând:
═> analiza abaterilor dintre previziuni și realizări;
═> analiza stabilit ății profitului;
═> aprecierea capacit ății beneficiare reale a întreprinderii.

744.6 Ratele de rentabilitate

Rata este rezultatul raportului dintre dou ă valori și furnizeaz ă informații utile
analizei financiare, pent ru formularea unor judec ăți privind evolu ția performan țelor
economice și financiare a structur ii întreprinderii, permi țând, totodat ă, compararea
între întreprinderi din sectoare diferite.
Ratele de rentabilitate eviden țiază rezultatele ob ținute în raport cu activitatea
întreprinderii (rentabilitatea comercial ă) și a mijloacelor economice (rentabilitatea
economic ă) sau financiare (re ntabilitatea financiar ă).
În general, ratele de rentabilitate se determin ă ca raport între efectele
economice și financiare ob ținute (diferite marje de acumulare) și eforturile depuse
pentru ob ținerea lor ( activ total, capital investit, capital economic, etc.)
1. Ratele de renta bilitate comercial ă

Exist ă următoarele categorii de rate:
a) Rata marjei comerciale , este utilizat ă de obicei de întreprinderile cu
activitate comercial ă.

mărfuri de Vânzăricomercial ă Marjacomerciale marjei Rata =

b) Rata marjei brute a exploat ării sau rata EBE – măsoară nivelul
rezultatului brut de exploatare independent de politica financiar ă, politica de
investiții, de inciden ța fiscalității și a elementelor excep ționale. Aceasta indic ă
performan ța întreprinderii în plan industrial sau comercial sau aptitudinea de a
genera resurse de trezorerie, resurse con ținute în excedentul exploat ării.

afaceride Cifraexploatare debrut ExcedentulRataEBE=

c) Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea
exploatării, pune în eviden ță eficiența activității de exploatare sub toate aspectele:
industrial, administrativ și comercial.

afaceri de Cifrai exploatări Rezultatulexploatare de nete marji Rata =

d) Rata marjei nete , exprimă eficiența globală a întreprinderii, respectiv
capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concuren ței.

afaceride Cifraui exercițiul alnet Rezultatulnete marji Rata =

75 e) Rata marjei brute de autofinan țare, măsoară surplusul de resurse de care
dispune întreprinderea pentru a- și asigura dezvoltarea și / sau remunerarea
acționarilor s ăi.

afaceri de Cifraare autofinan ț de Cpacitateaare autofinan ț de brute marjei Rata =

f) Rata marjei asupra valorii ad ăugate, măsoară rezultatul brut de care
dispune întreprinderea dup ă deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri și
cheltuieli de personal) pentru 100 lei bog ăție creată (dacă se exprim ă procentual).

adăugată Valoareaexploatare debrut Excedentuladăugate valorii asupra marjei Rata =

2. Ratele de rentabilitate economic ă

Rata rentabilit ății economice reflect ă, în esen ță, eficiența capitalului
economic alocat activit ății productive a întreprinderii și măsoară practic
capacitatea întreprinderii de a rentabiliza fondurile proprii și împrumuturile. Ea se
exprimă în general prin raportul dintre rezultatul economic și activul total.

total Activuleconomic RezultatulRe=

Pentru determinarea rentabilit ății economice, la num ărătorul fracției se poate
utiliza: rezultatul exploat ării, excedentul brut de exploa tare, rezultatul net, etc., iar
la numitor: activul economic, acti vul total, etc. Astfel putem ob ține:
a) rentabilitatea capitalului investit, care reprezint ă raportul dintre
beneficiul net și activul întreprinderii, exprim ând eficacitatea gestionarilor în
utilizarea resurselor lor totale;
b) rentabilitatea economic ă brută exprimă raportul dintre excedentul brut
al exploat ării și suma dintre activele imobilizate cu necesit ățile de fond de rulment,
exprimând rentabilitatea brut ă a investițiilor;
c) rentabilitatea economic ă netă condiționează rentabilitatea financiar ă și
se determin ă împărțind rezultatul exploat ării (fără sarcini și încasări financiare) la
suma dintre activul imobilizat și necesitatea de fonf de rulment. Aceasta m ăsoară
performan ța economic ă a întreprinderii.
În aceste condi ții, expresia general ă pentru rentabilitatea economic ă devine:

ități Disponibil NFRi Imobilizăreconomic RezultatulRe++=

Rezultatul economic poate fi: excedentu l brut de exploatare, rezultatul
exploatării, excedentul brut înainte de dobânzi și de impozit(EBIT), profit net.

763. Rate de rentabilitate financiar ă

Rentabilitatea financiar ă reflectă capacitatea întreprinderi i de a degaja profit
net din capitalurile prop rii angajate în activita tea sa. Forma general ă de exprimare
a rentabilit ății financiare ( R f ) este:

proprii Capitalurinet Profit Rf=

Rentabilitatea financiar ă remunereaz ă acționarii prin acordarea de dividende.
Pentru ac ționari, aprecierea rentabilit ății pe acțiune sau a profitului pe ac țiune
poate fi realizat ă prin:

emise acțiuni de Număr ui exercițiul alnet Profit acțiune pe Profit =
emise acțiuni de Număr Dividendeacțiune pe Dividend =

Imaginea bursier ă a unei societ ăți este reflectat ă în rata capitaliz ării
profiturilor exprimată prin:

acțiunii al bursier Cursulacțiune penet Profit or profituril rii capitaliză Rata =
sau

bursieră rea Capitalizaacțiune penet Profit or profituril rii capitaliză Rata =

Capitalizarea bursier ă este calculat ă la sfârșitul exerci țiului contabil conform
relației:
Capitalizarea bursier ă = Ultimul curs bursier la încheierea exerci țiului ×
× N u m ăr de acțiuni
Inversul acesteia reprezint ă coeficientul de capitalizare bursier ă (PER –
price earning ratio):

acțiune penet Profit acțiunilor al bursier CursulPER=
sau
ui exercițiul alnet Profit bursieră rea CapitalizaPER=

77 PER, numit și "multiplu curs-profit", arat ă de câte ori investitorii sunt
dispuși să plătească profitul firmei.
Randamentul efectiv al dividendelor primite de ac ționari poate fi exprimat
cu ajutorul rapoartelor:

acțiunii al bursier Cursulacțiune pe Dividendor dividendel lui randamentu Rata =
sau
bursieră rea Capitaliza totale Dividendeor dividendel lui randamentu Rata =

De asemenea se mai pot utiliza:
► Rata cre șterii capitalului propriu se poate ob ține prin împ ărțirea
profitului destinat rezervelor la capita lul propriu, exprimând posibilitatea cre șterii
profitului f ără a fi necesar ă recurgerea la finan țări externe.
► Rata rentabilit ății capitalului propriu , care e practic forma general ă de
exprimare a rentabilit ății financiare. Un nivel în alt al raportului permite
întreprinderii de a g ăsi noi capitaluri pe pia ța financiar ă pentru finan țarea creșterii
sale. O cot ă mică, inferioar ă ratei de pia ță relevă greutăți în investirea capitalului
propriu.
4. Relații de interdependen ță între ratele de rentabilitate
Rentabilitatea financiar ă are la origine rentabilitatea economic ă și este
influențată de structura financiar ă a capitalurilor, astfel:
()⎥⎦⎤
⎢⎣⎡⋅−+=proprii CapitaluriDatoriiR R R Rd e e f
În aceast ă situație rentabilitatea economic ă (R e) și rata dobânzii(R d) sunt
calculate dup ă deducerea impozitului pe profit.
R e = (EBIT – Impozit pe profit) / Activ economic
Datoriit) Dobânzi(1Rd−= ,
unde:
t – este cota de impozit pe profit.
Efectul îndator ării asupra rentabilit ății capitalurilor proprii este reflectat în
expresia:

78 ()⎥⎦⎤
⎢⎣⎡⋅−proprii CapitaluriDatoriiR Rd e
Astfel:
► dacă R e>R d, îndatorarea are influen ță favorabil ă asupra
rentabilit ății financiare, ap ărând în acest caz efectul de levier al îndator ării,
iar R f > R e
► dacă Re = R d, îndatorarea nu are influen ță asupra rentabilit ății
financiare și Rf = R e
► dacă Re < R d, îndatorarea are influen ță nefavorabil ă, diminuând
rentabilitatea financiar ă, deci R f < R e,
Rela ția de interdependen ță dintre R e,Rf și R d poate fi exprimat ă și cu
ajutorul mediei aritmetice ponderate a surselor de finan țare a activului economic:

inițial economic Activinițiale DatoriiRinițial economic Activinițiale proprii CapitaluriR Rd f e ×+ ×=
unde:
inițiale proprii i Caapitalurui exercițiul sfârșitul lanet Profit Rf= ;
inițiale Datoriidobânzilecu CheltuieliRd= .

Rentabilitatea financiar ă fiind influen țată de gradul de îndatorare, se poate
stabili o rela ție între eficien ța activului economic (R e), gradul de remunerare al
capitalurilor proprii (R f) și împrumutate ( R d).
Eficien ța utilizării activului economic (AE o) în cursul exerci țiului financiar
se reflect ă la sfârșitul exerci țiului în m ărimea profitului ( înaintea deducerii
cheltuielilor cu dobânzile și a impozitului pe profit), care asigur ă autofinan țarea,
plata dobânzilor și remunerarea ac ționarilor prin plata dividendelor. Profitul luat în
calculul rentabilit ății economice – EBIT – se determin ă astfel:

EBIT = Venituri totale – Che ltuieli totale (exclusiv dobânzi și impozite pe profit).
R e
0AEImpozit EBIT−=
unde:

79 A E 0 – activul economic (imobiliz ări +NFR + disponibilit ăți) la
începutul exerci țiului.
Rela ția de interdependen ță dintre R e,, R f,și R d se stabile ște pe baza mediei
aritmetice ponderate, astfel:

00
d
00
f eAEDATRAECPR R ⋅+⋅= ,
unde:
)P inițiale(C proprii Capitaluri) ui(Pn exercițiul sfârșitul lanet Profit R
01
f= ;
)AT inițiale(D Datorii) Dob dobânzile(cu CheltuieliR
01
d=

80CAPITOLUL V

ECHILIBRUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

5.1 Analiza echilibrului financiar la nivelul agen ților economici

Unul din obiectivele fundamentale al e analizei financiare îl constituie
dezvoltarea și folosirea unui ansamblu de instrumente, practici și norme, în scopul
de a caracteriza o gestiune financiar ă sănătoasă și echilibrat ă.
Aprecierea echilibrelor financiare f undamentale la nivelul unei firme face
obiectul oric ărei analize financiare, indifere nt de categoria utilizatorilor c ărora le
este destinat ă.
Estimarea echilibrului fi nanciar la nivelul într eprinderii este dependent ă de
obiectivele persoanelor care comand ă sau studiaz ă astfel de analize.
Prin prisma intereselor ac ționarului se apreciaz ă că echilibrul financiar este
respectat dac ă rentabilitatea pe care i-o ofer ă un astfel de plasament compenseaz ă
riscul la care se e xpune. Riscul în cauz ă depinde de factorii economici, care
determină rentabilitatea activelor și de politica de îndatorare practicat ă de
întreprindere. Aceast ă reprezentare a echilibru lui financiar este legat ă direct de
obiectivul ac ționarilor care const ă în maximizarea valorii întreprinderii.
Pentru ac ționari simptomele dezechilibrului apar atunci când nu ob țin
rentabilitatea fondurilor prop rii pe care ei o cer, ținând cont de riscul economic, de
riscul financiar și de riscul de faliment la care se expun. Exprimarea acestor
simptome este dependent ă de situația întreprinderii:
═► dacă firma este cotat ă la bursă – scăderea cursului ac țiunilor sale este
un indicator incontestabil și obiectiv al deterior ării sănătății financiare a acesteia, a
unui dezechilibru financiar ;analiza trebuie continuat ă cu studiul evolu ției pieței
financiare în ansamblu, pentru a distinge evolu ția factorilor specifici întreprinderii
de cei ai mediului econom ic în care acesta func ționează;
═► dacă firma nu este cotat ă la burs ă – cursul ac țiunilor nu mai
funcționează ca un indicator; simptome le dezechilibrului financiar pe termen scurt
sunt mai dificil de sesizat și impun recurgerea la al ți indicatori.
Posibilit ățile de informare a ac ționarilor sunt diferite, în func ție de statutul și
poziția lor: principalii ac ționari au acces la o cantitate important ă de informa ție și
de o calitate bun ă, pe când micii ac ționari au la dispozi ție o cantitate redus ă de
informație și cu un grad de relevan ță redus. Ac ționarul mic va efectua un studiu
sumar bazat, în principal, pe rentabilitatea financiar ă pe care o va ob ține și
completat, eventual, cu anumite compara ții cu întreprinderile concurente, cu pia ța
și cu alte forme de plasament.
Prin prisma intereselor managerilor firmei,aprecierea echilibrului financiar
este legat ă, ca și la acționari, de obiectivul maximiz ării valorii întreprinderii, la

81care se adaug ă criterii de flex ibilitate financiar ă, de creștere economic ă, de
autonomie financiar ă și de putere.
În aceste condi ții, cauzele dezechilibrului pot consta, fie în lipsa de
flexibilitate financiar ă, fie în dorin ța de a salvgarda autonomia financiar ă sau
controlul, sau de a ma ximiza rata de cre ștere economic ă. Apare astfel, pe termen
scurt, problema dac ă menținerea autonomiei financiare și a controlului sau
obținerea unei cre șteri maxime sunt compatib ile cu atingerea unui nivel
satisfăcător al rentabilit ății.
Posibilit ățile de informare ale acestei cate gorii sunt mai bune, atât în ce
privește cantitatea, cât și calitatea informa ției. Ei au posibilitatea nu numai de a
sesiza simptomele dezechilibrelor, dar și de a identifica originile, cauzele acestora,
de a le stabili factorii care le influen țează evoluția.
Prin prisma intereselor creditorilor fi rmei, aprecierea echilibrului financiar
este legat ă de obiectivul acestora de a ob ține rambursarea crean țelor lor și de a
primi remunera ția convenit ă. Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate
prin situa ția firmei, prin prisma riscului de faliment culminând cu încetarea
plăților.
O creștere a riscului de faliment determin ă creditorii fie s ă ceară rate ale
dobânzii mai ridicate, fie s ă reconsidere creditul acordat; apari ția unor astfel de
situații în via ța unei firme constituie indicat ori indiscutabili ai dificult ăților
financiare.
Pentru creditori este mai u șor și mai puțin costisitor s ă se bazeze pe o analiz ă
statică de tip patrimonial și pe constituirea de garan ții.
Se acord ă o mare importan ță noțiunilor de solvabilitate, lichiditate a
activelor și exigibilitate a datoriilor, ca și diferitelor moduri de a cuantifica
capacitatea de rambursare.

5.2 Conceptul, ecua țiile de exprimare și căile de îmbun ătățire a
echilibrului financ iar al firmei

Activitatea pe care o desf ășoară o societate comercial ă trebuie s ă se
realizeze astfel încât aceasta s ă-și poată acoperi din venitu ri, cheltuielile și să-și
poată achita obliga țiile față de participan ții la procesul de produc ție.
Echilibrul financiar ca parte component ă a echilibrului economic este dat de
egalitatea dintre capitalul economic și resursele sale de constituire, între încas ări și
plăți, între fonduri și resurse.
Indicatorii de exprimare ai echilibrului economic sunt:
► raportul dintre cap italurile permanente și activul economic, ar ătând
gradul de acoperire a activului economic;
► raportul dintre datoriile fa ță de furnizori, pe de o parte și activele
circulante pe de alt ă parte care arat ă gradul de acoperire a acestor
active prin datorii fa ță de furnizori ;

82 ► ratele de lichiditate care exprim ă raportul dintre di feritele elemente
ale activelor circulante și datoriile pe termen scurt, ar ătând gradul de
acoperire a acestora;
► fondul de rulment prin eg alitatea FR=NFR+TN care arat ă că
întreprinderea trebuie s ă-și determine un fond de rulment de asemenea
m ărime încât s ă acopere nevoia de fond fond de rulment și trezoreria;
► egalitatea dintre resurs ele financiare ale societ ății și folosințele
acestora. Resursele financiare ale unei întreprinderi pot fi:
● veniturile din activitatea de baz ă și din alte activit ăți;
● pasivele de exploatare și cele din sectorul de investi ții;
● creditele de la b ănci sau alte orga nisme financiare;
● finanțări de la bugetul statului;
● aporturi noi ale ac ționarilor și alte resurse.
Folosin țele resurselor pot fi:
ș stocuri clien ți și alte valori asimilate;
ș cheltuieli le gate de capital;
ș cheltuieli de investi ții;
ș
cheltuieli ce se suport ă din venituri;
ș plata obliga țiilor referitoare la impozitul pe profit, restituirea
ș creditelor și plata dobânzilor; alte cheltuieli.
Ecua țiile liniare folosite în reflectarea diferitelor aspecte ale echilibrului
financiar sunt: ═> capitalul economic = activul bilan țier = pasivul bilan țier;
═> veniturile = cheltuielile de produc ție + cheltuieli neeviden țiate în
costuri + rezultatele financiare; Potrivit acestei rela ții, echilibrul financiar este ac ea stare a întreprinderii în
care cheltuielile se acoper ă din venituri și se obțin anumite rezultate financiare
pozitive. ═> beneficiul = destina țiile acestuia;
═> soldul ini țial al resurselor financ iare din sectorul investi țiilor +
+ intr ările de resurse = u tilizare + soldul final;
═> capitalul permanent = fondul de rulment + active imobilizate;
═> soldul ini țial al trezoreriei + încas ări = plăți + soldul final.
Între c ăile prin care se poate ac ționa în vederea asigur ării unui echilibru
financiar, men ționăm:
◄► veniturile s ă depășească întotdeauna cheltuielile;
◄► realizarea ritmic ă a aprovizion
ării, produc ției și desfacerii;
◄► realizarea de profit astfel încât acesta s ă acopere to ți factorii
participan ți la procesul de produc ție;
◄► apelarea la resurse externe de finan țare când cele interne nu sunt
suficiente pentru finan țare;
◄► gospodărirea judicioas ă a resurselor;
◄► înlăturarea stocurilor neperformante;
◄► accelerarea vitezei de rota ție;

83 ◄► folosirea eficient ă a capacit ății de produc ție și a forței de munc ă;
◄► sincronizarea intr ărilor cu ie șirile de fonduri.
Sursele de date pentru analiza echilibru lui financiar al une i întreprinderi le
constituie documentele contabile de sintez ă: bilanțul contabil, contul de profit și
pierdere și anexele de bilan ț.
Bilan țul sintetizeaz ă starea patrimonial ă a întreprinderii la sfâr șitul perioadei
de gestiune, iar co ntul de profit și pierdere sintetizeaz ă rezultatul fluxurilor
economice și financiare pe perioada considerat ă.
Analiza financiar ă pe bază de bilanț evidențiază modalitățile de realizare a
echilibrului financia r pe termen lung și pe termen scurt.
Pentru analiza echilibrului financiar s-au conturat dou ă grupe mari de
metode:
1) metode tradi ționale bazate pe studiul bilan țului (abordare static ă)
2) metode bazate pe studiul fluxurilor financiare apar ținând abord ărilor
dinamice.

5.3 Analiza static ă a echilibrului financiar

Analiza static ă furnizeaz ă răspunsuri cu privire la cel pu țin trei probleme
esențiale pentru aprecierea condi țiilor echilibrului financiar:
1. structura patrimoniului și evoluția sa în timp;
2. corela ția între lichidit ățile cumulate ale firmei și scadențele pe care ea le
poate anticipa la o anumit ă dată;
3. gradul de adecvare al compozi ției resurselor colectat e de întreprindere la
utilizările pe care ea le finan țează.
Aceast ă abordare tradi țională este completat ă de două noi abord ări:
ș una „func țională”, care-și propune luarea în calcul a ciclurilor financiare,
care pune în mi șcare elementele bilan țului și ale tabloului de finan țare;
ș alta, în termenii „pool- ului de fonduri”, în care accentul este pus, în
principal, pe necesitatea coeren ței între deciziile privitoare la finan țare și cele
privind utilizarea fondurilor.
În practic ă, orice unitate economic ă se confrunt ă cu regula imperativ ă,
conform c ăreia pentru a- și asigura supravie țuirea și a-și menține autonomia trebuie
să-și conserve solvabilitatea imediat ă și pe termen, ca o condi ție a echilibrului
financiar. Men ținerea solvabilit ății constituie un imperativ permanent și important,
deoarece o firm ă poate să-și vadă compromis ă autonomia sau chiar supravie țuirea,
de o fază de insolvabilitate – chiar tranzitorie – în ciuda performan țelor sale pe plan
tehnic și comercial.
Suportul analizei statice îl constituie bilan țul, deoarece permite formularea
unui diagnostic privind condi țiile echilibrului financiar și al solvabilit ății și pune în
evidență structura financiar ă a întreprinderii. Limitele acestui mod de abordare
provin din faptul c ă bilanțul ne ofer ă o reprezentare a patrimoniului la un moment
dat.

84 Analiza solvabilit ății pornind de la bilan ț se bazeaz ă în mod tradi țional pe
principiul confrunt ării între lichiditatea activului și exigibilitatea pasivului.
În bilan ț, pasivul grupeaz ă angajamentele întreprinderii; aceste elemente au
o exigibilitate diferit ă, în funcție de scaden ța lor. Astfel, unele – datoriile pe termen
mediu și lung – au scaden țe îndepărtate, altele –capitalurile proprii – nu au o
scadență, iar provizioanele c onstituie resurse ale c ăror alocare este, înc ă incertă.
Pentru analistul financia r se impune reordonarea elementelor de pasiv dup ă o
ordine de exigibilitate cresc ătoare.
În activul bilan țului, elementele sunt gr upate într-o ordine care ține cont, în
special, de lichiditatea lor, de aptitudi nea de a fi transformate în moned ă.
Pentru aceast ă operație sunt valabile, în general, urm ătoarele reguli:
a) excluderea din activul întrepri nderilor a unor elemente cum sunt
cheltuielile de instalare, o anumit ă parte a activelor necorpor ale, pierderile datorit ă
incapacității lor de a se transforma în moned ă. Lichiditatea unui activ depinde de
durata de via ță a acestuia și de valoarea lichidativ ă;
b) activul circulant va fi constituit din totalitatea activelor, corespunzând
ciclului de exploatare (stocuri, crean țe, clienți etc) și alte crean țe deținute de
întreprindere și al căror termen este sub un an;
c) activul imobilizat va regr upa activele corespunzând investi țiilor legate de
exploatare, investi țiile financiare și plasamentele a c ăror lichiditate este adesea mai
greu de apreciat (titluri de plasament);
d) fondurile proprii se vor stabili prin diferen ța între valoarea activului și
pasivului exigibil;
e) pasivul exigibil pe termen scurt va cuprinde toate datoriile sub un an
(legate sau nu de exploatare ) și datoriile pe termen mediu și lung, care ajung la
scadență într-un an;
f) capitalurile permanente regrupeaz ă ansamblul resursel or neexigibile în
anul respectiv, considerate nu dup ă origine, ci dup ă termenul lor efectiv.
Analiza static ă constituie o metod ă adecvată pentru studiul modific ărilor
durabile ale structurii patrimoniului și în special, pentru aprecierea echilibrului
financiar.
Prin prisma raportului lichiditate / exigibilitate apare ca prioritar ă problema
gradului de adecvare între struc tura la termen a resurselor și structura utiliz ărilor
fondurilor, privit ă dintr-un dublu sens:
♦ al condițiilor de finan țare a întreprinderii;
♦ al condițiilor de men ținere a solvabilit ății.
În termeni de finan țare, întreprinderile se pot orienta c ătre o anumit ă
specializare a resurselor dup ă natura utiliz ărilor pe care le finan țează. Astfel
achiziția imobiliz ărilor trebuie finan țată prin resurse stabile, iar constituirea
activelor circulante trebuie finan țată prin resurse stabile, iar constituirea activelor
circulante trebuie finan țată prin resurse pe termen scurt.
În termenii condi țiilor de men ținere a solvabilit ății, problema care se pune
privește capacitatea întreprinderii de a- și transforma în moned ă elementele cele
mai lichide ale activului circulant și folosirea acestor disponibilit ăți pentru
rambursarea datoriilor care au ajuns, sau urmeaz ă să ajungă la scaden ță.

85 Men ținerea echilibrului financia r cere ca întreprinderea s ă dispună la fiecare
termen de scaden ță de disponibilit ăți suficiente pentru a sti nge datoriile. La modul
general, se poate pune condi ția ca intrările poten țiale de fonduri pe termen scurt s ă
acopere ie șirile de fonduri, care trebuie asigurate pe aceea și perioadă. Această
regulă „de acoperire ” este influen țată de:
● incidența evenimentelor defavorabile asupra activelor și datoriilor
pe termen scurt;
● condițiile de rota ție a elementelor ciclice(termenele necesare pentru
a transforma în moned ă activele circulante și termenele medii de
p l a t ă de care dispune întreprinderea în rela ția cu creditorii s ăi).
Analiza static ă se poate face fie în optic ă patrimonial ă, fie în optic ă
funcțională.
Analiza static ă în optică patrimonial ă se bazeaz ă, ca indicator fundamental,
pe fondul de rulment și pe ratele lichidit ății.
Analiza static ă în optica func țională permite trecerea la o analiz ă dinamică și
se bazeaz ă pe relația fundamental ă a trezoreriei.
Cele dou ă tipuri de analize sunt complementare și permit eviden țierea
echilibrului financiar.

5.3.1 Analiza echilib rului patrimonial

Analiza lichiditate – exigibilitate, numit ă în practica țărilor occidentale
analiza patrimonial ă, se sprijin ă pe de o parte pe concep ția patrimonial ă a
întreprinderii iar pe de alt ă parte pe criteriile de cl asificare a posturilor bilan țiere.
În optica acestui post de analiz ă, întreprinderea apare ca o entitate juridico-
economic ă ce posed ă un patrimoniu, inventariat în activul (bunuri, crean țe) și
pasivul (datoriile ) bilan țului. Expresia cea mai simpl ă a valorii patrimoniale a unei
întreprinderi la data încheierii exerci țiului o reprezint ă activul net contabil, situa ția
netă (SN), respectiv capitalurile proprii calculate ca diferen ță între activul total
(exclusiv elemente de activ fictiv) și datoriile totale externe (numai fa ță de terți nu
și de acționari):

SN = Activ – Datorii totale
Gruparea posturilor din bilan țul contabil, în vederea analizei financiare, are
la bază criteriile de lichiditate – exigibilitate.
Elementele de activ s unt structurate în func ție de cre șterea gradului de
lichiditate începând din part ea de sus a activului bilan țier. Astfel, în activ se vor
înscrie mai întâi elementele cele mai pu țin lichide, respectiv imobiliz ările
(necorporale, corporale, financiare ) numite și nevoi sau întrebuin țări permanente
datorită rotației lente a capitalu rilor investite.

86 Se înscriu apoi activele circulante, având un grad de lichiditate mult mai
mare decât imobiliz ările, motiv pentru care sunt numite și nevoi sau întrebuin țări
temporare.
Elementele de pasiv sunt structurate dup ă gradul cresc ător de exigibilitate.
Astfel se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii, provenite de la asocia ți, apoi cele
din reinvestiri ale acumul ărilor anterioare (rezerve pr ofit nerepartizat ), cât și din
surse publice (subven ții, provizioane reglementate și alte fonduri). Practic, aceste
resurse nu au o anumit ă scadență, deci nu sunt exigibile (decât în situa ții extreme,
de faliment) și de aceea se mai numesc și resurse permanente sau capitaluri
permanente. Datoriile pe termen lung înscrise în categoria resu rselor permanente sunt
împrumuturile pe termen lung și mediu cu scaden ța mai îndep ărtată (mai mare de 1
an). Datoriile pe te rmen scurt regrupeaz ă ansamblul datoriilor cu scaden ța mai
mică de un an, numite și resurse temporare.
Pe orizontal ă, bilanțul financiar, astfel conceput are dou ă părți: partea de sus
(imobilizări, resurse permanente ), care reflect ă structura financiar ă prin stabilitatea
elementelor care îl compun și partea de jos( active circulante, resurse temporare ),
care eviden țiază dimpotriv ă conjunctura, ciclul de activitate.
Cele dou ă pă
rți ale bilan țului, cuprinzând elemente de activ în strâns ă
coresponden ță cu cele de pasiv, reflect ă echilibrul financiar pe termen lung, partea
de sus, iar partea de jos cuprinde ec hilibrul financiar pe termen scurt.
Când sursele permanente ale întrep rinderii sunt mai mari decât necesit ățile
permanente de alocare a fondurilor b ănești, aceasta depinde de o marj ă de
securitate sub forma fondului de rulment (F R). Noțiunea de fond de rulment poate
avea multiple formul ări, însă două dintre ele prezint ă un interes deosebit și merită
reținute drept concepte fundame ntale ale analizei financia re. Este vorba de FR net
(FRN) sau financiar (F RF), pe de o parte și FR propriu (FRP), pe de alt ă parte.
Un FRF pozitiv semnific ă o situație favorabil ă, respectiv un nivel al
capitalurilor permanente suficient de ridicat pentru a permite finan țarea integral ă a
imobilizărilor, cât și asigurarea unei marje de lichiditate excedentar ă pentru a face
față riscurilor diverse pe termen scurt.
FRF poate fi determinat utilizând elem ente din partea de sus sau de jos a
bilanțului, dar indiferent de modalitate a de calcul în logica financiar ă nu există
decât un singur FRF.
FRF determinat pe baza elemente lor din etajul superior al bilan țului
financiar are urm ătoarele rela ții:

a) FRF = CAPITALURI PERM ANENTE – NEVOI PERMANENTE
(exclusiv amortizare și provizioane de activ) (în valoare net ă)
b) FRF = CAPITALURI PERM ANENTE – NEVOI PERMANENTE
(plus amortizare și provizioane de activ) (în valoare brut ă)

Determinat pe baza elementelor din etajul inferior al bilan țului patrimonial,
FRF are rela ția:

87 FRF = ACTIV CIRCULANT – DATORII MAI MICI DE UN AN
(cu lichiditate mai mic ă de un an) (inclusiv pasive de trezorerie)

Mărimea negativ ă a FRF reflect ă absorbirea unei p ărți din resursele
temporare pentru finan țarea unor nevoi permanente, cont ra primului principiu de
finanțare.
Indicatorul care relev ă gradul de libertate în luarea deciziilor de investi ții
privind dezvoltarea întrepri nderii este FR propriu, respectiv excedentul de
capitaluri proprii fa ță de imobiliz ările nete, determinat dup ă relația:
F R
propriu = CAPITALURI PR OPRII – IMOBILIZ ĂRI NETE

Un alt indicator de analiz ă a echilibrului financ iar pe baza bilan țului
financiar îl reprezint ă nevoia de fond de ru lment financiar(NFRF).
NFRF semnific ă un surplus de nevoi temporar e în raport cu resursele
temporare posibile de mobilizat: NFR = NEVOI TEMPORAR E – RESURSE TEMPORARE
(exclusiv disponibilit ățile) (exclu siv pasivele de trezorerie )

În optica patrimonial ă această situație este considerat ă normală dacă NFRF
este mai mic ă sau cel mult egal ă cu FRF, f ără a-l depăși.
Nevoia de fond de rulment negativ ă semnific ă un surplus de resurse
temporare în raport cu nevoile corespunz ătoare de capitaluri circulante (resurse
temporare mai mari decât nevoile temporare). Aceast ă situație poate fi aprobat ă
favorabil numai dac ă este rezultatul acceler ării rotației activelor circulante și al
angajării de datorii cu scaden țe mai mari (caz frecvent întâln it la întreprinderile cu
activitate de comer ț).
În cadrul teoriei echilibrului financiar patrimonial, diferen ța dintre FRF și
NFRF reprezint ă trezoreria net ă(TN):

TN = FRF – NFRF
Echivalen ț
a între FRF și NFRF corespunde unei situa ții în care echilibrul
trezoreriei este perfect asigurat, f ără excedent (TN pozitiv ă) sau fără deficit (TN
negativă).
═► Dacă FRF este mai mare decât NF RF, întreprinderea beneficiaz ă de o
trezorerie net ă pozitivă care-i asigur ă autonomia financiar ă pe termen scurt.
═► Dacă FRF este mai mic decât NF RF, întreprinderea apeleaz ă la credite
bancare pe termen scurt, f ăcând să crească dependen ța sa față de partenerii
financiari.

885.3.2 Instrumente ale analizei statice

Analiza static ă a echilibrului fina nciar se bazeaz ă, în principal, pe
următoarele instrumente:
a) fondul de rulment;
b) ratele financiare stabilite pe baza bilan țului;
c ) r e l a ția fundamental ă a trezoreriei.

a) Fondul de rulment

No țiunea de fond de rulment este una dintre cele mai vechi no țiuni.
Cele mai frecvent utilizate sunt urm ătoarele forme de exprimare:
► fond de rulment brut sau total;
► fond de rulment net sau permanent;
► fond de rulment propriu;
► fond de rulment str ăin.
Noțiunea cu cea mai mare semnifica ție financiar ă este aceea de fond de
rulment net, care furnizeaz ă două tipuri de indica ții complementare:
● aprecierea condi țiilor echilibrului financiar;
● clarificarea modalit ăților de finan țare a investi ților corporale,
necorporale și financiare.
Aprecierea condi țiilor echilibrului fina nciar este posibil ă atunci când fondul
de rulment net se exprim ă pe baza rela ției:

Fond de rulment net = Active circ ulante – Datorii pe termen scurt

În aceast ă situație trebuie luate în c onsiderare trei ipoteze:
◄► activele circulante sunt egale cu datoriile pe termen scurt => FRN = 0
(fond de rulment net neutru), caz în care solvabilitatea pe termen scurt pare
asigurată, însă riscul diferit al elementelor de activ sau de pasiv face ca acest
echilibru s ă fie fragil. Orice dereglare care se produce în raport cu lichiditatea
anticipată a activelor sau cu exigibilitatea anticipat ă a pasivelor poate afecta
echilibrul fragil stabilit prin FRN = 0. În acest caz este necesar ă formarea unor
„lichidități suplimentare ” care s ă joace rolul de marj ă de siguran ță și care să apere
echilibrul financiar al întreprinderii pent ru cazuri de nerealizare a activelor
circulante.
◄► activele circulante sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt =>
FRN > 0(fond de rulment net poz itiv), caz în care se constat ă un excedent poten țial
de lichidit ăți pe termen scurt fa ță de exigibilit ățile potențiale pe termen scurt.
O astfel de situa ție poate fi rezultatul unei corel ări favorabile în termeni de
lichiditate, ceea ce înseamn ă că întreprinderea este în m ăsură să facă față tuturor
scadențelor pe termen scurt și să dispună de un stoc tampon de lichidit ăți destinate
anihilării eventualilor factori nefavorabili priv itor la onoarea dato riilor pe termen
scurt sau vânzarea activelor în viitor.

89 ◄► activele circulante sunt mai mici decât datoriile pe termen scurt =>
FRN < 0(fond de rulment net ne gativ), caz în care lichidit ățile potențiale nu
acoperă exigibilit ățile poten țiale ceea ce înseamn ă dificultăți previzibile sub
aspectul echilibrului fina nciar pe termen scurt.
Considerarea fondului de rulment ca un indicator al solvabilit ății și prin
aceasta al echilibrului financiar este înso țită de critici, întrucât nu se poate stabili o
relație simplă și clară între nivelul și semnul fondului de rulment și riscul de
faliment. Exist ă întreprinderi care pot s ă-și asigure solvabilitatea cu un fond de
rulment negativ, în timp ce altele pot fi insolvabile cu un fond de rulment pozitiv.
De asemenea unele întreprinderi î și mențin solvabilitatea în condi țiile în care
înregistreaz ă un nivel sc ăzut al acestui indicator iar altele cu dificult ăți în
efectuarea pl ăților, chiar în condi țiile unui nivel ridicat al fondului de rulment.
Aceste obiec ții pot fi înl ăturate dac ă se renun ță la considerarea fondului de
rulment ca unic criteriu pentru aprecierea solvabilit ății și pentru luarea unor
decizii.
Folosirea acestui indicator trebuie corelat ă cu luarea în considerare a
următoarelor elemente:
ș nevoia de fond de rulment;
ș gradul de lichiditate al activelor circulante;
ș gradul de exigibilitate al datoriilor sub un an.

b) Ratele financiare stab ilite pe baza bilan țului

Metoda ratelor este un instrument tradi țional și foarte răspândit al analizei
financiare, recurg ându-se la aceast ă metodă din dorin ța de a stabili anumite norme,
praguri care s ă constituie criterii de apreciere a st ării unei întreprinderi, prin
compararea ratelor calculate cu anumite valori de referin ță. În postura de valori de
referință se pot afla:
● aceleași rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate;
● aceleași rate înregistrate de o firm ă cu care întreprinderea în cauz ă
dore ște să concureze sau pe care o consider ă un exemplu;
● obiective pe care și le propun ac ționarii sau managerii.

Ratele lichidit ății – exprim ă capacitatea firmei de a face fa ță
angajamentelor cu scaden ță pe termen scurt.
Se pot determina urm ătoarele rate:
► rata lichidit ății generale;
► rata lichidit ății reduse;
► rata lichidit ății imediate.
Rata lichidit ății generale se calculeaz ă ca un raport între activul circulant și
datoriile pe termen scurt, conform rela ției:

scurt termen pe Datoriicirculante ActiveLg=

90 Aceast ă rată permite s ă verificăm dacă capitalurile utilizate pentru finan țarea
unei valori de activ vor r ămâne la dispozi ția întreprinderii pe o perioad ă cel puțin
egală cu durata acestui activ.
În acest mod ar fi îndeplinit ă regula tradi țională a echilibrului financiar
minim.
Rata lichidit ății reduse sau rata trezoreriei exprim ă lichiditartea
întreprinderii, expulzând din analiz ă stocurile:

scurt termen pe Datoriiități Disponibil CreanțeLr+=

scurt termen pe Datoriii Lichidităț creanțe Alte exploatare de legate e AngajamentLr+ +=

Rata lichidit ății imediate (L i):

sau
scurt termen pe Datoriii LichiditățLscurt termen pe Datoriie disponibil ValoriL
ii
==

Ratele lichidit ății prezentate eviden țiază condițiile echilibrului financiar pe
termen scurt.
Ratele îndator ării, prin prisma echilibrului financiar, prezint ă o
expresivitate mai redus ă comparativ cu ratele lichidit ății. Acestea ofer ă o imagine
asupra capacit ății întreprinderii de a dep ăși dificultățile care pot s ă apară datorită
unei eventuale neîncrederi din partea furn izorilor de fonduri. Acestea se calculeaz ă
cu scopul de a eviden ția contribu ția diferitelor surse de îndatorare la finan țarea
întreprinderii. Modul de calcul se bazeaz ă pe compararea formelor îndator ării cu
fondurile proprii ale firmei.
Rata solvabilit ății se stabile ște pe baza rela ției:

pasiv Totalpropriu CapitalS=

Rata autonomiei financiare se stabile ște astfel:

proprii Capitalurilung și mediu scurt, termen pe DatoriiRAF=

Aceast ă rată permite:

91 ═► măsurarea modalit ății în care întreprinderea recurge la efectul de
îndatorare;
═► aprecierea capacit ății de îndatorare a între prinderii; aceasta atinge
punctul de satura ție atunci când rata autonom iei financiare se apropie
de 1. Posibilit ățile de îndatorare vor fi cu atât mai mari, cu cât aceast ă
r a t ă prezintă valori mai slabe, între limitele 0 și 1.

Ratele de sintez ă sau ale echilibrului financiar leagă conturile de activ și
conturile de pasiv exprimând exigibilitatea datoriilor în raport cu lichiditatea
activelor. Ele permit eviden țierea unui aspect al regulii echilibrului financiar,
respectiv acela potrivit c ăruia imobiliz ările trebuie s ă fie finan țate prin capitaluri
care rămân la dispozi ția întreprinderii de o manier ă durabilă.
Posturile de activ și de pasiv sunt confruntate, separând elementele pe
termen mediu și lung de cele pe termen scurt.
Ratele de sintez ă privind elementele cu dura te de peste un an eviden țiază
modul de finan țare a utiliz ărilor pe termen lung. Modul de calcul este urm ătorul:

netee imobiliza t Activepermanente CapitaluriRS1=

Aceasta este denumit ă rata finan țării imobiliz ărilor sau rata imobiliz ării
capitalurilor. Diferen ța dintre capitalurile permanente și activele imobilizate nete
este fondul de rulment.
═> Dacă RS 1>1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net pozitiv,
deci își finanțează totalitatea investi țiilor sale prin resurse stabile și este în m ăsură
să finanțeze și elemente ale activului circulant.
═> Dacă RS 1<1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net negativ,
deci nu își poate asigura finan țarea investi țiilor prin resurse stabile.
Autonomia de care dispun e întreprinderea în finan țarea investi țiilor sale este
exprimată de relația:

netee imobiliza t Activeproprii CapitaluriRS2=

c) Rela ția fundamental ă a trezoreriei

Aceasta constituie nucleul analizei statice a echilibrului financiar, care
rezumă condițiile esențiale ale echilibrului financiar, atât prin prisma raportului
între lichiditatea activelor și exigibilitatea elemen telor de pasiv, cât și prin luarea în
considerare a ciclurilor financiare fundamentale.
Analiza se face pe baza bilan țului func țional, care regrupeaz ă utilizările
(întrebuin țările) și resursele, în func ție de leg ătura cu ciclurile activit ății
întreprinderii. Legat de ciclul de investi ții apare fondul de rulment ca sold al
utilizărilor și resurselor aferente acestuia. În cazul ciclului de exploatare,

92corespunde nevoia de fond de rulment, ca sold al utiliz ărilor și resurselor.
Trezoreria întreprinderii se define ște ca diferen ță între cele dou ă solduri.
Bilan țul funcțional orizontal constituie o fot ografie la un moment dat a
derulării diferitelor cicluri financiare. Construc ția sa se bazeaz ă pe principiul
alocării resurselor stabile pentru finan țarea nevoilor stabile, sau altfel spus, pe
acoperirea nevoilor de fond de rulment prin fond de rulment.
Resursele stabile re unesc resursele proprii și împrumuturile indiferent de
scadență (exclusiv creditele bancare de trezorerie). Nevoile stabile grupeaz ă activul
imobilizat brut de exploatare și activul imobilizat brut în afara exploat ării.
Fondul de rulment net(FRN):
Fondul de rulment = Capital uri permanente – Active imobilizate
Nevoia de fond de rulment (NFR):
NFR=Utiliz ări ciclice –Resurse ciclice
Pentru aprofundarea analizei se im pune descompunerea NFR în nevoia de
fond de rulment de e xploatare (NFRE) și nevoia de fond de rulment în afara
exploatării (NFRAE).
Nevoia de fond de rulment de exploatare se stabile ște ca diferen ță între
activele circulante de exploatare și datoriile de exploatare.
Nevoia de fond de rulment în afara exploat ării se stabile ște ca diferen ță între
activele circulante în afara exploat ării și datoriile în afara exploat ării.
„Situa ția trezoreriei” sau simplu trezoreria (T) este eviden țiată prin
confruntarea utiliz ărilor și resurselor corespunz ătoare opera țiilor financiare pe
termen scurt.
T = Resurse ale trezoreriei – Utiliz ări ale trezoreriei
sau
T=Fond de rulment net-Nevoia de fond de rulment (T = FRN – NFR)

Leg ătura existent ă între rela ția trezoreriei și condițiile echilibrul ui financiar
poate fi analizat ă în următoarele ipoteze:
═► Trezoreria este pozitiv ă, deci fondul de rulment net este superior
nevoii de fond de rulment (T > 0 => FRN > NFR).
În aceast ă situație, FRN asigur ă nu numai finan țarea stabil ă a ciclului de
exploatare, dar și un excedent al trezoreriei care permite, fie de ținerea unor valori
disponibile, fie efectuar ea unor plasamente. Aceast ă situație apare ca fiind
favorabilă la prima vedere îns ă pe termen scurt întrepri nderea ar putea întâmpina
probleme dac ă scadențele anumitor resurse ale trezoreriei sunt apropiate, în timp ce
utilizările trezoreriei au fost efec tuate pe termen mai îndep ărtat.

═► Trezoreria este negativ ă, deci fondul de rulmen t net este inferior
nevoii de fond de rulment (T < 0 => FRN < NFR).
În aceast ă situație, nevoia de fond de rulment nu poate fi în întregime
finanțată prin resurse pe termen mediu și lung, întreprinderea trebuind s ă apeleze la
resursele trezoreriei în speci al la cele de origine bancar ă. Această situație este
prezentată uneori ca fiind îngrijor ătoare din punct de ve dere al echilibrului
financiar.

93 Făcând distinc ția între nevoia de fond de rulme nt pentru exploatare (NFRE)
și nevoia de fond de rulm ent în afara exploat ării (NFRAE) în cadrul nevoii de fond
de rulment (NFR) se aj unge la un alt mod de de terminare a trezoreriei.
Nevoia de fond de rulment pe ntru exploatare (NFRE) grupeaz ă ansamblul
utilizărilor și resurselor nestabile, care sunt legate de ciclurile de investi ții și de
finanțare excluzând împrumuturile bancare curente.
Trezoreria apare prin diferen ță:

T = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment (NFRE + NFRAE)
sau: T = Valori mobiliare de plasament + Disponibilit ăți – Împrumuturi bancare
curente

În aceast ă situație fondul de rulment net trebuie s ă acopere nevoia de fond
de rulment pentru exploatare.
Dezechilibrul apare atunci când trezoreria este negativ ă în mod structural,
adică împrumuturile bancare curente finan țează nevoi stabile. Pentru a aprecia mai
corect amploarea dezechilibrului se folose ște noțiunea de „Trezorerie
teoretică”(TT):
T T = F R N – N F R E

═►
Trezoreria este egal ă cu zero, ceea ce înseamn ă că fondul de rulment
net și nevoia de fond de rulment sunt egale:
( T = 0 = > F R N = N F R )
Folosirea rela ției fundamentale a trezoreriei pe rmite identificarea cauzelor
posibile ale unor dificult ăți financiare și pregătirea unui plan de redresare.
O degradare a trezoreriei poate s ă evidențieze, fie o reducere a fondului de
rulment net, fie o cre ștere a nevoii de fond de rulment , fie o îmbinare a acestor doi
factori.

5.4 Analiza dinamic ă a echilibrului financiar

Analiza dinamic ă se bazeaz ă pe conceptul de flux uri – fluxuri de fonduri și
fluxuri de trezorerie. Analizele bazate pe studiul fluxurilor financiare permit îmbinarea studiului
echilibrului financiar cu cel al performan țelor firmei.
Analiza static ă permite evaluarea dezechilibrulu i financiar la un moment dat
dar nu explic ă evoluția acestuia, iar analiza dinamic ă evidențiază evoluția
dezechilibrului financiar, îns ă nu indic ă amploarea acestuia. De aceea cele dou ă
tipuri de analize sunt complementare și trebuie practicate simultan.

945.4.1 Fluxurile de fonduri

No țiunea de flux de fonduri este fundamental ă pentru construirea tabloului
de finanțare sau a tabloului „utiliz ări -resurse”, care permite analiza echilibrului
financiar în termeni de flux.
Studiind fluxurile de fondur i generate de deciziile financiare, analistul
financiar poate s ă pună în eviden ță politica întreprinderii în domeniul colect ării
resurselor și al alocării fondurilor. Concluz iile formulate vor fi comparate cu datele
din perioadele anterioare ale firmei cu activitatea acestuia și a sectorului de
activitate c ăruia îi apar ține. Principala responsabilitate a fiec ărui compartiment
financiar din cadrul întreprinderii e ste aceea de a realiza cea mai bun ă investiție a
fondurilor de care dis pune firma, în interesul proprietarilor.
Orice utilizare de fonduri trebuie s ă aibă un corespondent prin una sau mai
multe resurse, și orice surs ă de fonduri poate finan ța mai multe utiliz ări distincte.
Fluxul curent de fonduri între utiliz ări și resurse la nivelul unei întreprinderi
trebuie gestionat într-o optic ă a lichidit ății și a rentabilit ății.
În vederea efectu ării unei analize dinamice este necesar ă o clasificare a
diferitelor tipuri de fluxuri la nivelul întreprinderii și evidențierea legăturilor
existente între ele.
Dup ă operațiile pe care le declan șează și ciclurile de activitate pe care le
susțin, fluxurile pot fi clasificate dup ă cum urmeaz ă:
● fluxuri legate de ac tivitatea de exploatare;
● fluxuri legate de opera țiunile financiare;
● fluxuri legate de activitatea de investi ții;
● fluxuri legate de activit ăți excepționale.
Un alt criteriu de clasificar e a fluxurilor este cel al inciden ței contabile,
aplicarea acestuia punând în eviden ță următoarele:
ș variația elementelor de activ și a datoriilor;
ș variația situației nete;
ș variația rezultatului exerci țiului;
ș circulația efectivă a activelor monetare.
Principala surs ă informațională o constituie contul de profit și pierdere
întrucât face distinc ția între cheltuielile și veniturile din exploatare. În func ție de
principalele categorii de opera țiuni apar:
► cheltuieli și venituri din exploatare;
► cheltuieli și venituri financiare;
► cheltuieli și venituri excep ționale.

5.4.2 Tabloul de finan țare „Nevoi = Resurse”

95 Întrucît fluxurile financia re nu apar în bilan ț sau în contul de profit și
pierdere, acestea calculându-se dup ă o metodologie specific ă, reflectarea acestora
și implicațiile lor în modificarea echilibrului societ ății este dat ă de un instrument
de analiză numit – Tabloul de finan țare „Nevoi =Resurse”.
Tabloul de finan țare permite descrierea rela ției de egalitate dintre fluxurile
de utilizări și fluxurile de resurse. Aceasta reflect ă fluxurile de re surse financiare
stabile și pe cele pe termen sc urt prin intermediul varia ției trezoreriei.
Pentru a construi un tablou al fluxurilor financiare se aplic ă mai întâi
principiul general al reconstituiri resurselor și utilizărilor astfel:
═► resursele corespund cre șterii anumitor posturi de pasiv sau diminu ării
unor posturi de activ;
═► utilizările corespund cre șterii anumitor posturi de activ sau diminu ării
unor posturi de pasiv.
Aplicarea acestui principiu asupra datelor din bilan țul unei perioade va pune
în evidență variația posturilor de activ și de pasiv.
Fluxurile de utiliz ări și resurse pot fi clasificate în func ție de anumite criterii
analitice, în urma aplic ării acestora rezultând o varietat e de modele ale tabloului de
finanțare. Dintre criterii s-au impus urm ătoarele:
ș durata sau maturitatea utiliz ărilor și resurselor;
ș funcția sau locul ocupat de fiecare utilizare și resursă în cadrul
ciclurilor de activita te ale întreprinderii.
Clasificarea utiliz ărilor și resurselor dup ă durată este posibil ă prin
diferențierea între modific ările posturilor din partea de „sus” și modific ările
posturilor din partea de „jos” a bilan țului sau între resursele, respectiv utiliz ările,
pe termen mediu și lung, și cele pe termen scurt.
Prezentarea corespunde schemei urm ătoare:

Utilizări (U) Resurse(R)
● Utilizări pe termen lung și
mediu(UTL)
↑ Active imobilizate
↓ Capitaluri permanente
● Utilizări pe termen scurt(UTS)
↑ Active circulante
↓ Datorii pe termen scurt ● Resurse pe termen lung și mediu
(RTL)
↑ Capitaluri permanente
↓ Active imobilizate
● Resurse pe termen scurt (RTS)
↑ Datorii pe termen scurt
↓ Active circulante

Rela țiile care pot fi scrise pe baza acestui tablou sunt:
∑U = ∑R
U = UTL + UTS
R = RTL + RTS
UTL + UTS = RTL + RTS
UTS – RTS = RTL – UTL

96 Se poate înregistra o cre ștere a fondului de rulm ent net, în oricare din
următoarele situa ții:
► resursele pe termen lung și mediu sunt superioare utiliz ărilor pe termen
lung și mediu, ceea ce înseamn ă că pot fi alocate pentru a finan ța noi utiliz ări pe
termen scurt:

RTL > UTL <=> RTL – UTL > 0 <=> ∆FRN > 0
► noile utiliz ări pe termen scurt sunt superi oare noilor resurse pe termen
scurt: RTL > UTL <=> UTS > RTS

O reducere a fondului de rulment se poate înregistra dac ă utilizările pe
termen lung și mediu sunt superioare resurselor pe termen lung și mediu ceea ce
înseamnă că întreprinderea trebuie s ă-și finanțeze o parte din utiliz ările stabile prin
resursele pe termen scurt astfel:

UTL > RTL <=> RTS > UTS <=> ∆FRN < 0

Clasificarea utiliz ărilor și resurselor din punct de vedere func țional are în
vedere, în principal, distinc ția în cadrul elementelor pe termen scurt, între:
♦ fluxurile legate de e xploatare, care determin ă variația nevoii de fond de
rulment în cursul perioadei; ♦ fluxurile legate de opera ții financiare pe term en scurt,care determin ă
modificări ale situa ț
iei trezoreriei.
Dac ă se face distinc ția între nevoia de fond de rulment pentru exploatare și
nevoia de fond de rulment în afara exploat ării, tabloul de finan țare se poate
prezenta astfel:
∆ FRN Utilizări
● Utilizări pe termen
lung și mediu
↑ Active imobilizate
↓Capitaluri permanente Resurse
● Resurse pe termen
lung și mediu
↑ Capitaluri
permanente
↓ Active imobilizate

∆ NFRE ● Utilizări exploatare
↑ Active ciclice ● Resurse exploatare
↑ Pasive ciclice
∆ NFRAE ● Utilizări în afara
exploatării ● Resurse în afara
exploatării
∆ T ● Utilizări trezorerie
● Resurse trezorerie

97
Tabloul de finan țare bazat pe bilan țul funcțional este structurat în trei p ărți și
anume:
► variația fondului de rulment;
► variația nevoii de fond de rulme nt (pentru exploatare și în afara
exploat ării);
► variația trezoreriei;
Regula de echilibru pe care este construit și interpretat acest document leag ă
fondul de rulment, nevoi a de fond de rulment și trezoreria. O cre ștere a trezoreriei
reprezintă o evolu ție favorabil ă în timp ce o depreciere a acesteia constituie
semnalul unei evolu ții defavorabile a firmei.
Pentru ca analiza s ă fie semnificativ ă trebuie s ă fie efectuat ă pe minimum 3
(trei) ani.
Prin analiza evolu ției fondului de rulment trebuie pus în eviden ță modul de
acoperire a utiliz ărilor stabile prin resurse stabile. Pentru aceasta trebuie studiate:
● politica de finan țare a investi țiilor,pe baza unui sistem de rate;
● capacitatea de rambursare a datoriilor stabile, exprimat ă pe baza unor rate
care s ă ia în considerare capacitatea de autofinan țare a întreprinderii.
Analiza evolu ției nevoii de fond de rulment trebuie s ă se axeze în principal
asupra nevoii de fond de rulme nt pentru exploatare și trebuie s ă ia în considerare,
în mod deosebit dou ă tipuri de varia ții și anume:
ș variații structurale datorate modific ării activității întreprinderii, în special
pe baza ratelor de rota ție și a structurii contului de profit și pierdere;
ș variații conjuncturale, le gate de evolu ția nivelului de activitate
identificând influen ța creșterii economice a întreprinderii și cea a evolu ției
pre țurilor.
Evolu ția trezoreriei rezult ă din evolu ția fondului de rulment și evoluția
nevoii de fond de rulment.
În aceast ă concepție – bazat ă pe bilanțul funcțional – tabloul de finan țare se
prezintă astfel:

1.Variația fondului de rulment = Resurse stabile – Utiliz ări stabile
Resurse stabile:
Capacitatea de autofinan țare
Cre șterea de capital (în numer ar sau aport în natur ă )
Cesiuni ale imobiliz ărilor
Datorii financ iare stabile (contractate în cursul exerci țiului)
Subven ții
Utilizări stabile:
Investi ții în imobiliz ări necorporale
Investi ții în imobiliz ări corporale
Investi ții în imobiliz ări financiare
Dividende
Ramburs ări (datori financiare stabile)

98 2.Variația nevoii de fond de rulment pentru exploatare = Utilizări
legate de ciclul de expl oatare – Resurse legate de ciclul de exploatare
Utilizări legate de ciclul de exploatare:
Cre șterea stocurilor
Cre șterea crean țelor
Resurse legate de ciclul de exploatare:
Cre șterea datoriilor
Variația fondului de rulment în afara exploat ării = Utiliz ări instabile –
−Resurse instabile
3.Variația trezoreriei
Utilizări
Cre șterea activelor trezoreriei
Resurse
Cre șterea creditelor bancare curente

Interpretarea tabloului de finan țare se face în func ție de regula echilibrului
funcțional pe baza varia ției fondului de rulment, a varia ției nevoii de fond de
rulment și a variației trezoreriei.
În ceea ce prive ște variația fondului de rulment, fiecare utilizare semnific ă o
reducere a fondului de rulment, iar apari ția de noi resurse provoac ă un efect invers.
Fondul de rulment depi nde în general de opera țiile financiare importante realizate
și de cash-flow-ul generat.
Varia țiile nevoii de fond de rulment sunt legate de caracteristicile ciclului de
exploatare al întreprinderii și pot fi foarte ample. Nevoi a de fond de rulment este
rezultatul disfunc țiilor care apar în cadrul ciclului aprovizionare-produc ție-
desfacere-pl ăți efectuate de clien ți. Variațiile pot ap ărea datorit ă caracterului
sezonier al aprovizion ării, produc ției sau vânz ărilor, depinzând și de perioada în
care se efectueaz ă analiza. În cazul în care ciclul de exploatare este constant,
nevoia de fond de rulm ent este permanent ă.
La un anumit moment nevoia de fond de rulment se prezint ă ca un sold între
lichidități și exigibilit ăți.
Nevoia de fond de rulment și variația acestuia depind nu doar de sectorul de
activitate, ci și de alte elemente importante, precum:
═► politica întreprinderii în domeniul produc ției și relațiile cu societ ățile
comerciale;
═► eficacitatea gestiunii.
Varia ția trezoreriei apare ca diferen ță între varia ția fondului de rulment și
variația nevoii de fond de rulment. Criza trezoreriei se exprim ă prin faptul c ă la un
moment dat, întreprinderea se afl ă în situa ția de a nu identifica resurse
suplimentare pentru a- și satisface to ți creditorii. Criza trezore riei poate reflecta: o
criză la nivelul rentabilit ății, o absen ță a resurselor sau o lips ă de flexibilitate la
nivelul cheltuielilor.

99CAPITOLUL VI

DIAGNOSTICUL FINANCIAR

Întreaga activitate a unei firme, sub aspectul utiliz ării potențialului și
eficienței se reflect ă în situația financiar ă a acesteia. Starea și structura financiar ă a
firmei precum și modul de alocare și utilizare a resurselor fi nanciare sunt repere
fundamentale în diagnosticarea evolu ției și șanselor de viabilitate viitoare a firmei.
Trebuie urm ărite cel pu țin următoarele probleme:
1. Trezoreria firmei , care reflect ă imaginea disponibilit ăților monetare
apărute din evolu ția curentă a încasărilor și plăților, disponibilit ăți care trebuie s ă
facă față scadențelor, în mod continuu. Se calculeaz ă ca diferența dintre fondul
de rulment (FR) și necesarul de fond de rulment (NFR ). Într-o exprimare mai
generală, trezoreria reprezint ă disponibilit ățile bănești pe care firma le are la un
moment dat în banc ă și în casierie:
T = F R – N F R
a) necesarul de fond de rulment sau excedentul de finan țare de exploatare
variază permanent în func ție de componentele sale principale (stocuri, clien ți,
furnizori) și se calculeaz ă cu relația:
NFR = active curente de exploatare – pasive curent e de exploatare

b) fondul de rulment reprezint ă partea din resursele financiare care asigur ă
finanțarea permanent ă a activelor circulante. Se formeaz ă din capitaluri proprii și
împrumuturi pe termen mediu și lung.

FR = capital permanent – activ imobilizat
unde:
capital permanent = capital propriu + împrumuturi pe termen lung

Interpretare:

═> dacă T > 0, înseamn ă că fondul de rulment este s uficient de mare pentru
a asigura nu numai finan țarea stabil ă a ciclului de exploatare, dar în egal ă măsură
mai rămân lichidit ăți în casierie (trezorerie) pentru a efectua plasamente f ără a
pune în pericol continuarea activit ății. Însă, o trezorerie exagerat de pozitiv ă
ascunde deficien țe manageriale deoarece scopul unei firme productive nu este
trezoreria ci antrenarea resurselor financiare;
═> dacă T < 0, înseamn ă că nevoia de fond de rulme nt nu poate fi finan țată
din resursele pe termen lung și mijlociu, punând în dificultate desf ășurarea
activității. În acest caz firma va apela la credite de trezorerie;

100 ═> dacă T = 0, necesarul de fond de rulment este asigurat. Da r nici în acest
caz nu se pune problema ca societatea s ă facă investiții de dezvoltare, ci numai
pentru asigurarea reproduc ției simple;
Trezoreria ofer ă o imagine asupra echilibrului fi nanciar al une i firme la o
anumită dată. Deci, aceast ă analiză are un caracter static și trebuie completat ă cu
alți indicatori.

CALCULUL TREZORERIEI
BILANȚ, la 31.12 (N) – mii lei

1. ACTIVE CURENTE 1. PASIVE CURENTE
► stocuri 57820 ► furnizori 60000
► clienți 40000 ► creditori 25476
► alți debitori 20000
► Disponibilit ăți 4000 ► Credite pe termen scurt 0
TOTAL ACTIVE CURENTE 121820 TOTAL PASIVE CURENTE 85476

2. ACTIVE FIXE 2. CAPITAL PROPRIU
● active fixe 163144 ● capital social 80000
● amortizare 40000 ● fond de rezerv ă 14104
TOTAL ACTIVE FIXE 123144 TOTAL CAPITAL PROPRIU 94104
–––––––– –––––––– –––––––- –––––––- –––
3. CAPITAL PERMANENT
ș împrumuturi pe termen lung 65384
TOTAL CAPITAL
PERM ANENT 159488

4. ACTIV TOTAL 244964 4. PASIV TOTAL 244964
–––––––– ––––––- ––––––– ––––––- ––––––

NFR = Active de exploata re – Pasive de exploatare
NFR = 117820 – 85476
NFR = 32344 mii lei

FR = Capital perman ent – Active fixe nete
FR = 159488 – 123144
FR = 36344 mii lei
1. TN = FR – NFR TN = 36344 – 32344
TN =4000 mii lei 2. TN = Disponibilit ăți – Credite de trezorerie
TN = 4000 – 0 = 4000 mii lei

Pornind de la aceast ă situație consider ăm următoarele trei scenarii:

101 Cazul 1. Se modific ă politica de creditare promovat ă de furnizor în raport cu
firma respectiv ă în sensul reducerii la jum ătate a valorii cr editului furnizor.
Firma trebuie s ă dispună de mijloacele b ănești necesare pentru plata
obligațiilor față de furnizori r ămase descoperite în urma reducerii valorii creditului
(în valoare de 30 000 mii lei).
Cum ea de ține disponibilit ăți doar în valoare de 4 000 mii lei, este obligat ă
să apeleze la credite de trezorerie. S ă presupunem c ă obține de la banc ă, credite pe
termen scurt în valoare de 28 000 mii lei .

Noua situa ție bilanțieră va arăta astfel:

1. ACTIVE CURENTE 1. PASIVE CURENTE
► stocuri 57820 ► furnizori 30000
► clienți 40000 ► creditori 25476
► alți debitori 20000
► Disponibilit ăți 2000 ► Credite pe te rmen scurt 28000
TOTAL ACTIVE CURENTE 119820 TOTAL PASIVE CURENTE 83476

2. ACTIVE FIXE 2. CAPITAL PROPRIU
● active fixe 163144 ● capital social 80000
● amortizare 40000 ● fond de rezerv ă 14104
TOTAL ACTIVE FIXE 123144 TOTAL CAPITAL PROPRIU 94104
3. CAPITAL PERMANENT
ș împrumuturi pe termen lung 65384
TOTAL CAPITAL
PERMANENT 159488

4. ACTIV TOTAL 249964 4. PASIV TOTAL 249964

FR = 159480 – 123144
FR = 36344 mii lei
NFR = 117820 – 55476
NFR = 62344 mii lei
1. TN = 36344 – 62344
TN = – 26000
2. TN = 2000 – 28000 TN = – 26000
Observ ăm că trezoreria net ă este negativ ă ca urmare a faptului c ă volumul
creditelor dep ășește valoarea disponibilit ăților proprii.

Cazul 2. Crește creditul furnizor cu 50%.
În urma cre șterii volumului creditului acordat de furnizori, firma î și va
disponibiliza suma echivalent ă c r eșterii de ob ținut, ea putând fi alocat ă pe alte
destinații.

102 FR = 36344 mii lei
NFR =2344 mii lei
1. TN =36344 – 2344 = 34000
2. TN =34000 mii lei
Cazul 3. Se modific ă politica de creditare promovat ă de data aceasta de c ătre
firmă, micșorându-și la jumătate valoarea credite lor acordate clien ților. Reducerea
valorii creditelor-clien ți are drept consecin ță creșterea :
FR =36344 mii lei NFR =97820 – 85476 = 12344 mii lei
1. TN =36344 – 12344 = 24000 mii lei
2. TN =24000 – 0 = 24000 mii lei

2. Lichiditatea firmei prin care în țelegem capacitatea firmei de a- și onora
obligațiile pe termen scurt.

a) lichiditatea curent ă – capacitatea firmei de a- și onora obliga țiile exigibile
pe termen scurt din activele curente totale exigibile :

)PC( exigibile curente pasive)AC( medii exigibile curente activelc=
unde :
2AC ACAC0 1+=
2PC PCPC0 1+=
Se apreciaz ă că un raport de 2 : 1 este asiguratoriu pentru condi ții normale
de desfășurare a activit ății.

b) lichiditatea rapid ă – capacitatea firmei de a- și onora obliga țiile exigibile
din acele active curente care pot fi transformate rapid în lichidit ăți :

PCS AClr−=
unde :
S = stocul mediu
Ca regul ă generală acest raport poate fi 1 : 1. Viteza de rota ție a stocurilor
(rsV), creditelor clien ți (rcV) și a creditelor furnizori (rfV) influențează decisiv
acest indicator.
Dac ă :
► rfV< rcV, scade presiunea asupra lichidit ății rapide și invers;
► viteza de rota ție a stocurilor este mare și cu tendin ță de creștere și
un raport mai mic decât 1 poate fi asiguratoriu.

c) lichiditatea foarte rapid ă ( testul acid ) – capacitatea firmei de a- și onora
obligațiile exigibile din disponibilit ăți :

103
PCDlfr=
unde:
D – disponibilit ăți

Interpretare:

═> aprecierea lichidit ății se face în func ție de mărimea raportului ținând
seama de specificul activit ății și de ratele de lichi ditate ale altor agen ți cu profil
similar;
═> tendința lichidității pune în eviden ță degradarea capacit ății de plat ă a
firmei, sau, dimpotriv ă îmbunătățirea acesteia.

Folosind datele din bilan țul prezentat anterior, indicatorii de lichiditate
calculați sunt urm ătorii :

Indicatori de lichiditate
Nr.
crt. Denumire indicator Simbol Valoare indicator
1. 2. 3.
4.
5.
6.
7. Active curente
Stocuri Disponibilit ăți
Pasive curente Lichiditatea curent ă
Lichiditatea rapid ă
Lichiditatea foarte rapid ă AC S D
pc
lc
lr
lfr 121820
57820 4000
85476
1,425
0,748
0,0467

Indicatorii de lichiditate eviden țiază o anumit ă fragilitate a firmei în a- și
onora obliga țiile pe termen scurt. Orice mic ă dereglare în activitatea firmei poate
să conducă la incapacitatea de plat ă.

3. Solvabilitatea firmei – o definim ca și capacitatea acesteia de a- și onora
obligațiile pe termen mediu și lung.
a) gradul de acoperire a datoriei totale cu activele (Dtr) – aceste indicator
devine relevant atunci când cel care împrumut ă are în vedere alternativa
falimentării firmei. În acest caz datoriile vor fi achitate din valorificarea activelor :

lDtD ITL PCATr++=

unde : AT – active totale;
PC – pasive curente;
ITL – împrumuturi pe termen lung;

104 D l – dobânda la împrumutur ile pe termen lung.
Un raport de 2 : 1 se consider ă asiguratoriu.
b) gradul de acoperire al serviciului datoriei ( CDr) – arată ce propor ție din
profitul firmei va fi disponibil ă pentru plata ratelor de credit și dobânzilor aferente
lor, în vederea ramburs ării creditelor pe termen lung în anul urm ător :

lCDD RCDivA PNr+−+=
unde :
PN – profitul net;
A – amortizare;
Div – dividende pl ătite;
RC – rat ă rambursare credite pe termen mediu și lung;
D l – dobânzi aferente cred itelor pe termen mediu și lung.
Cu cât indicatorul este mai sc ăzut, cu atât arat ă o marjă de siguran ță mai
mică. O valoare de „3” o consider ăm asiguratorie.

c) gradul de acoperire a dividendelor preferen țiale – arată măsura în care
posesorii de ac țiuni preferen țiale sunt asigura ți că își vor primi dividendele :

prefdpDivPNr=
Cu cât indicatorul este mai mare cre ște marja de siguran ță pentru ac ționari.
O valoare de 4-5 o consider ăm asiguratorie.
Dezvoltând posturile din bilan ț se pot calcula indicatorii de solvabilitate.

Structura capitalului
Nr. crt. Specifica ție Valoare (mii lei)
1.

2. Capital social. Din care :
– acțiuni preferen țiale ( buc.)
– valoarea unei ac țiuni preferen țiale
– acțiuni comune (buc.)
– valoarea unei ac țiuni comune
Credite pe termen mediu și lung
– durata creditului
– dobânda ( Î ) 80000
10
2000 30
2000
65384 4 ani
25%

Venituri și cheltuieli
Nr. crt. Indicatori Valoare
1.
2.
3.
4.
5. Venituri
Cheltuieli
din care amortizare
Profit brut Impozit pe profit
Profit net 200000
160000 16000
40000
10000
30000

105
Serviciul datoriei
Anul Credit Rat ă de rambursare
credit Dobândă Total serviciul datoriei
1.
2. 3.
4
65384 65384 42589
21795 –
21795
21795
21795 16346
16346 10897
5449
16346 38141 32692
27244

Total 65384 49038 114422
Dividende preferen țiale =2000

Indicatori de solvabilitate
Nr. crt. Indicatori Valoare
1. 2.
3. 4.
Activul total Pasive curente
Împrumuturi pe termen mediu și lung
Dobânda la credite pe termen mediu și lung
244964
85476
65384 49038
(12260 anual)
Gradul de acoperire a datoriei totale 1,5
5.
6. 7.
8. Profit net
Amortizare Rată rambursare credit
Dividende 30000 16000 21795
8000
Gradul de acoperire a serviciului datoriei 1,12
Gradul de acoperire al dividendelor
preferențiale 15

CONCLUZIE:
La firma analizat ă solvabilitatea este la limit ă. Aceasta se datoreaz ă, printre
altele, creditului pe termen lung care are o pondere în capitalul total de 40,9%. Un
nou credit se acord ă cu foarte mare pruden ță.

4. Indicatori de structur ă

a) rata îndator ării – ne arată ponderea capitalului împrumutat în capitalul
permanent :
100CPÎTLrî⋅=
unde:
CP – capital permanent;
ÎTL – împrumut pe termen mediu și lung

106 Această rată este strâns legat ă efectul de levier care se define ște drept
rezultatul ob ținut asupra rentabilit ății capitalului propriu al firmei prin recurgerea
într-o măsură mai mare sau mai mic ă la îndatorare.
()PrCÎTLir Ee l⋅−=
unde:
E l – efectul de levier;
r e – rata profitabilit ății întregului capital;
i – rata dobânzii;
CPr – capital propriu.
Dacă:
► re > i un grad de îndatorare ri dicat este profitabil pentru firm ă;
► re < i efectul de levier este negativ și deci un grad de îndatorare
ridicat nu se justific ă din punct de vede re al profitabilit ății.
Apreciem c ă o rată a îndator ării mai mare de 30% nu este asiguratorie pentru
firmă.

b) ponderea activelor curente în activele totale (pAC):
100)AT( totale active)AC( curente activepAC ⋅ =

c) ponderea stocurilor în activele curente ( pS):
100)AC( curente active)S( stocuripS ⋅ =
d) ponderea crean țelor în activele curente (pC):
100(AC) curente active(C) creanțepC ⋅ =

e) ponderea disponibilit ăților bănești în activele curente (pD):
100(AC) curente active(D)ități disponibilpD ⋅ =

f) ponderea produselor finite în stocuri (pP):
100(S) stocuri(P) finite produsepP ⋅ =

g) ponderea produc ției neterminate în stocuri (R):
100(S) stocuri(R) ă neterminat productiepR ⋅ =
Interpretare : mărimea acestor indicatori depinde de foarte mul ți factori.
Evaluatorul când face aprecieri trebuie s ă țină seama de specificul activit ății și de
evoluția în timp a acestora (tendin ța).

107
5. Indicatori de utilizare

a) viteza de rota ție a stocurilor – este un indicator de exprimare a modului
în care se utilizeaz ă stocurile și se exprim ă prin doi indicatori:
► numărul de rota ții (nrs):
)S( mediu stocul)CA( afaceride cifranrs=
► durata în zile a unei rota ții (dzs):
365)CA( afaceride cifra)S( mediu stoculdzs ⋅ =
Similar se calculeaz ă viteza de rota ție pentru elementele componente ale
stocurilor.
Dacă:
═> viteza de rota ție are o tendin ță de scădere înseamn ă că înregistrăm
o c r e ștere a timpului de transforma re a activelor circulante în
lichidit ăți cu consecin țe nefavorabile asupra trezoreriei și
profitabilit ății firmei;
═> viteza de rota ție a firmei este mai mic ă decât viteza de rota ție a
firmelor cu activitate similar ă, imobiliz ările de mijloace
circulante reprezint ă o sarcină financiar ă grea, constituind o frân ă în
lupta cu concuren ții.
Efectele modific ării vitezei de rota ție a stocurilor asupra resurselor
financiare:
● eliberarea absolut ă de resurse financiare:
t 1t a S S E−=+
unde:
S t+1, St – stocuri din perioade „t+1” respectiv „t”;

● eliberarea relativ ă de resurse financiare :
t rs1t
r S n360CAE
t−⋅=+
● eliberarea total ă de resurse financiare :
()
t 1t rs rs1t
t n n360CAE −⋅=
++

b) viteza de rota ție a creditului furnizor – ne arată în câte zile agentul
economic î și achită obligațiile față de furnizori:
► numărul de rota ții (nrf):
furnizori)K( totaleturicosnt
rf=
► durata în zile a unei rota ții (dzf):

108 365)K(turicosfurnizoridzf ⋅ =

Interpretare :
═> o vitez ă de rota ție mică permite firmei s ă mobilizeze resursele
furnizorului îns ă poate conduce și la înrăutățirea relațiilor cu acesta;
═> dacă în relațiile cu furnizorul pozi ția dominant ă o are cump ărătorul, se
pot negocia credite f urnizor avantajoase;
═> dacă tendința vitezei de rota ție este de sc ădere, exist ă semnale c ă firma
se confrunt ă cu greutăți de plată;
═> dacă durata în zile a unei rota ții este mai mare de 30 zile, firma trebuie
să-și analizeze condi țiile de plat ă și cauzele lipsei de lichidit ăți.

c) viteza de rota ție a creditului clien ți – ne arat ă în câte zile agentul
economic î și încaseaz ă contravaloarea m ărfurilor de la clien ți:
► numărul de rota ții (nrc):
()
clientiCA afaceride cifranrc=
► durata în zile a unei rota ții (dzc):
()365CA afaceride cifraclientidzc ⋅ =

Interpretare:
═> o viteză de rotație mică înseamnă că furnizorii utilizeaz ă o perioad ă de
timp resursele financiare ale firmei;
═> dacă tendința vitezei de rota ție este de sc ădere se impune analizarea
clienților rău platnici;
═> dacă viteza de rota ție a creditului clien ți este mai mic ă decât viteza de
rotație a creditului furnizor se creaz ă un deficit de resurse financiare;
═> dacă durata în zile a unei rota ții depășește 30 de zile exist ă semnale c ă
firma se confrunt ă cu greutăți la încasarea de facturi.
Folosind datele din exemplul anterior ob ținem:

Indicatori de utilizare
Nr.crt. Indicatori Valoare
1.
2.
3.
4. 5. Cifra de afaceri Costuri totale
Stocuri
Clienți
Furnizori 200000 160000
57820
40000 60000
6. Viteza de rota ție a stocurilor:
– număr de rotații
– durata în zile a unei rota ții 3,46
105

1097. Viteza de rota ție a creditului furnizor:
– număr de rotații
– durata în zile a unei rota ții
2,66
136,8
8. Viteza de rota ție a creditului clien ți:
– număr de rotații
– durata în zile a unei rota ții 5
73
CONCLUZIE: Indicatorii de utilizare calcula ți ne eviden țiază că firma se
confruntă cu greutăți.

6. Indicatori de randament

Marja de profit exprimă profitabilitatea vânz ărilor și se calculeaz ă astfel:
► profitabilitatea economic ă a vânzărilor (rev)
100)CA( afaceride cifra)Pfb(brut profitrev ⋅ =

► profitabilitatea economic ă a activelor (rea)
100)AT( totale active)Pfb(brut profitrea ⋅ =

Interpretarea aceștor indicatori trebuie f ăcută ținând seama de:
– firme cu activitate similar ă;
– specificul activit ății (profitabilitatea activ elor la activitatea de
produc ție este mult mai mic ă decât în activitatea de comer ț);
– tendința evoluției în timp a indicatorilor.
Apreciem c ă o profitabilitate economic ă a vânzărilor de peste 15% este
acceptabil ă.

► profitabilitatea economic ă a activității – apreciaz ă eficiența
din perspectiva întregului capital f ără să țină seama de sistemul de fiscalitate.
Reflectă eficiența activității.
100)CP( permanent capital)Pfb(brut profitre ⋅ =
O valoare de 20% pentru acest indicator o consider ăm bună.

► profitabilitatea financiar ă – apreciaz ă eficiența din
perspectiva capitalului investit de întreprinz ător ținând seama de sistemul de
fiscalitate.
100Pr)C( propriu capital)Pfn(net profitrf ⋅ =
O valoare în jur de 15% o apreciem bun ă.

► randamentul ac țiunilor preferen țiale (rAp)

110 100VApDivrAp⋅=
unde:
Div – dividendul pl ătit pentru o ac țiune preferen țială;
VAp – valoarea de pia ță a unei ac țiuni preferen țiale.
Dacă Apr > rata dobânzii pe pia ța capitalului firma devine atractiv ă pentru
deținătorii de ac țiuni preferen țiale.

► randamentul ac țiunilor comune (rAc)
100VAcvDirAc⋅′=
unde:
v Di′ – dividendul pl ătit pentru o ac țiune comun ă;
VAc – valoarea de pia ță a unei ac țiuni comune.

Situa ția este favorabil ă atunci când:
═> >Acrrata dobânzii pe pia ța capitalului;
═> evoluția r Ac este în cre ștere;
═> crește valoarea de pia ță a acțiunilor inclusiv prin alocarea unei
p ărți din profit pentru moderniz ări.
Pe baza datelor folosite anteri or indicatorii de randament calcula ți sunt cei
prezentați în tabelul urm ător:

Indicatori de randament
Nr. crt. Indicatori Valoare
1.
2.
3. 4. 5.
6. Profitabilitatea economic ă a vânzărilor
Profitabilitatea economic ă a activelor
Profitabilitatea economic ă a activității
Profitabilitatea financiar ă
Randamentul ac țiunilor preferen țiale
Randamentul ac țiunilor comune 20%
16,3%
25% 23,3% 10%
13,3%

111CAPITOLUL VII

PLANIFICAREA FINANCIAR Ă

Planificarea financiar ă are drept obiectiv alocarea eficient ă a capitalurilor
bănești ale întreprinderii pentru atinge rea obiectivului propus în exerci țiul financiar
viitor.
Planificarea financiar ă cuprinde efectuarea de proiec ții privitoare la vânz ări
(cifra de afaceri ), active și profit bazate pe alternative de produc ție și strategii de
marketing și în consecin ță decizia în privin ța acoperirii cheltuielilor solicitate de
finanțarea previzionat ă. În planific ările financiare trebuie s ă se evalueze planurile
și să se identifice schimb ări în opera țiuni care vor îmbun ătăți rezultatele firmei.
Previziune financiar ă ca principal ă activitate de planificare la nivelul
întreprinderii, îmbrac ă forme diferite, în func ție de orizontul de timp pentru care se
realizează. Pe termen lung (3-5 ani) se întocmesc planuri fi nanciare de orientare
generală care definesc imaginea viitoare a în treprinderii prin descrierea produselor
oferite, a proiectelor de fabrica ție a noilor produse, a proi ectelor de cucerire a
noilor pie țe sau de orientare și modelare general ă a activităților și structurii interne
a întreprinderii.
Pe termen scurt, instrumentele de re alizare a previziunii financiare sunt
bugetele întreprinderii. Acestea sunt de stinate nevoilor interne de orientare a
activității întreprinderii spre realizarea sc opului propus în perioada bugetar ă.
Elaborarea bugetelor favorizeaz ă implementarea unui sistem eficient de
control prin compararea realiz ărilor cu previziunile și luarea m ăsurilor corective la
momentul oportun.

7.1 Sistemul bugetar al întreprinderii

Prin bugetare se stabilesc resursele și responsabilit ățile pe fiecare centru de
activitate, bugetul repreze ntând previziune cifrat ă a alocărilor de resurse și de
responsabilit ăți pe centre de activit ăți în vederea realiz ării cât mai eficiente a
obiectivelor strategice ale întreprinderii.
Gestiunea bugetar ă este principalul instrument de previziune și control al
întregii activit ăți a întreprinderii. Procesul bugetar are rolul de a orienta activitatea
tuturor compartimentelor spre acela și obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea
riscurilor. Bugete le se elaboreaz ă în general pe o perioad ă de 1 an, existând îns ă și
bugete cu periodicitate mai mare de un an (planul de finan țare ), dar și cu
periodicitate mai mic ă de 1 an (bugetul trezoreriei ).
Sistemul planific ării financiare poa te cuprinde trei tipuri de bugete:

112 ► bugetele de orientare general ă, pe termen lung (planul de
finan țare);
► bugetele anuale, speci fice diferitelor activit ăți economice ale
întreprinderii: aprovizionare,produc ție, desfacere,publicitate;
► bugetele pentru estimarea situa ției patrimoniale care rezult ă din
aplicarea bugetelor specifice avâ nd caracterul unor bugete rezultative.
În sistemul de gestiune al unei întrepri nderi se pot utiliza diverse tipuri de
bugete, diferen țiate în raport cu criteriul de întocmire, obiectul activit ății bugetare
și perioada de timp la care se refer ă.
În func ție de criteriul de întocmire, bugetele pot fi:
● bugete de tip financiar;
● bugete de tip economic;
● bugete de tip b ănesc.
În func ție de obiectul activit ății bugetare,bugetele pot fi:
ș bugete organizate;
ș bugete pe activit ăți (activitatea de investi ții, activitatea de repara ții,
activitatea de cercetare).
În raport cu factorul timp, bugetele pot fi:
♦ bugete periodice, privesc o anumit ă perioadă de gestiune de regul ă
un an, cu defalcare în bugete trimestriale și lunare;
♦ bugete continue(glisante),ce au ca scop actualizarea cheltuielilor și
veniturilor în raport cu realiz ările perioadei precedente și necesitățile
perioadei urm ătoare (lun ă, trimestru, an).
În func ție de sfera de cuprindere, bugetele pot fi:
► bugete generale, ce caracterizeaz ă activitatea de ansamblu a
agentului economic;
► bugete par țiale, sunt bugete proprii unor segmente ale activit ății
agentului economic. Ele pot fi întocmite pe subunit ăți organizatorice
(uzine, șantiere, fabrici, sec ții) și pe funcțiuni (activitatea de
exploatare, activitatea de cercet are – dezvoltare, activitatea de
investi ți).

7.2 Conținutul bugetului de venituri și cheltuieli al întreprinderii

Bugetul de venituri și cheltuieli este apreciat ca un sistem complex și corelat
de indicatori economico-financiari și de asemenea bugetul poa te fi considerat ca un
complex de ac țiuni care se concretizeaz ă într-un document final și care exprim ă
eficiența activității generale a întreprinderii prin cu mularea veniturilor, cheltuielilor
și rezultatelor exerci țiului de la toate subunit ățile considerate ca centre de
responsabilitate. Astfel , bugetul de venituri și cheltuieli apare ca un sistem de
anexe corelate, ce reflect ă obiectivul strategiei economico-financiare a
întreprinderii.

113 Con ținutul bugetului de venituri și cheltuieli este adaptat pentru a r ăspunde
nevoilor de previzionare, urm ărire și control a realiz ării acestor obiective.
Ca instrument de previzi une, bugetul de venituri și cheltuieli joac ă un rol
deosebit în activitatea în treprinderii, astfel:
═► asigură determinarea optim ă a nivelului venit urilor, cheltuielilor și
rezultatelor unit ății;
═► stabilește modul de asigurare a re surselor proprii pentru finan țarea
activității economice;
═► asigură echilibrul financiar al unit ății prin dimensionarea veniturilor și
cheltuielilor, a resurselor și utilizărilor numai în func ție de produc ția, serviciile și
lucrările previzionate pe întregul an și pe perioade mai scurte;
═► asigură în permanen ță un echilibru între fluxurile b ănești de intrare și
de ieșire din întreprindere, între necesit ățile de resurse și posibilit ățile de acoperire;
═► asigură previziunea rela țiilor cu banca, cu furnizorii și clienți, cu
bugetul de stat pe linia v ărsămintelor, impozitelor și taxelor, precum și cu bugetul
asigurărilor și protecției sociale;
═► bugetul de venituri și cheltuieli reflect ă modul de formare, administrare
și utilizare a mijloacelor financiare necesare func ționării societății;
═► furnizeaz ă informa ții necesare fundament ării deciziilor privind
gestiunea patrimoniului întreprinderii;
═► este un instrument de condu cere, prin criteriile de performan ță ale
managerilor stabilite pe ba za bugetului de venituri și cheltuieli.
La elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuie s ă se țină seama de
anumite principii și cerințe ale gestiunii economice și financiare, și anume:
ș mobilizarea tuturor resurselor de car e va dispune în viitor societatea
pentru finan țarea tuturor activit ăților;
ș dimensionarea corect ă a cheltuielilor din buget;
ș reflectarea în buget a modific ărilor în structura și evoluția patrimoniului și
a capitalului propriu; ș
evaluarea și dimensionarea rela țiilor bănești interne și externe ale unit ății;
ș stabilirea previzionat ă a ratei rentabilit ății economice, astfel încât
societatea s ă fie ferită de riscurile de pe pia ță.
În acest scop bugetul de venituri și cheltuieli al întreprinderii îndepline ște
următoarele func ții:
● funcția de previziune;
● funcția de control a execu ției financiare;
● funcția de asigurare a echilibrului financiar al întreprinderii.
Ciclul de elaborare al bugetel or poate fi descompuns în 4 faze:
1. identificarea obiectivelor întreprinderii pent ru anul de plan, obiective ce decurg
din planul strategic ge neral elaborat pe 3-5 ani;
2. realizarea de studii preg ătitoare privind pia ța factorilor de produc ție și piața de
desfacere, privind concuren ța, privind investi țiile, privind condi țiile sociale etc.;

1143. elaborarea de prebugete (proiect de buget ), ca rezultat al test ării diferitelor
scenarii și a negocierii lor între di feritele compartimente și cu conducerea general ă
a întreprinderii;
4. întocmirea și aprobarea bugetelor întreprinderii cu detalieri pe segmente de
piață, pe subunit ăți și pe perioade opera tive de gestiune(lun ă, trimestru).

Bugetul anual cuprinde urm ătoarele sec țiuni:
► bugetul activit ății generale, reflect ă obiectivul de eficien ță fixat pe total
întreprindere prin compararea venituri lor totale cu cheltuielile totale;
► bugetul produc ției, determin ă eficiența activității de produc ție pe baza
principalelor elemente ale costurilor de produc ție;
► bugetul activit ății de trezorerie, compar ă încasările cu plățile și stabilește
excedentul sau deficitul;
► bugetul activit ății de încas ări și plăți în valută;
► bugetul activit ății de investi ții;
► împrumuturi garantate de stat, rezerve, repartizarea profitului;
► de asemenea prin bu getul de venituri și cheltuieli se fundamenteaz ă și
principalii indicatori ec onomico – financiari.

01. Bugetul activit ății generale

Bugetul activit ății generale
Exercițiul financiar
Precedent (preliminat)-curent, din care Specificație
Total Trim I Trim II Trim III Trim IV
1 2 3 4 5 6 7
I. VENITURI
TOTALE, DIN CARE:
1. Venituri din exploatare
totale, din care:
a) subvenții pe produse
și activități
b) subveții pentru
acoperirea
diferențelorde p reț și
tarif
c) transferuri
d) prime acordate
producătorilor agricoli
e) alte venituri
2. Venituri financiare
3. Venituri excep ționale

115II. CHELTUIELI
TOTALE DIN CARE:
1.Cheltuieli pentru
exploatare, total, din
care:
a) cheltuieli materiale
b) cheltuieli de personal,
din care:
– salarii brute
– asigurări sociale și
protecție socială
c) cheltuieli de
exploatare privind
amortizările și
provizioanele
d)cheltuieli de protocol,
reclamă, publicitate
2. Cheltuieli financiare
3. Cheltuieli
excepționale
4. Rezerve legale
5. Acoperirea
pierderilor din anul
preceden t
6. Impozitul pe profi t
III. REZULTATUL
NET AL
EXERCIȚIULUI

Veniturile din exploatare sunt c onstituite din: venituri din vânzarea
produselor finite, semifabricat elor, produselor reziduale, m ărfurilor, precum și din
lucrări și servicii prestate, studii și cercetări, redeven țe, locații de gestiune și chirii,
activități diverse, produc ția de imobiliz ări corporale și necorporale, precum și
sumele prev ăzute a se primi drept subven ții pentru produse și activități, diferențe
de preț și tarif, transferuri și prime acordate produc ătorilor agricoli, dup ă caz.
Veniturile financiare sunt form ate din: venituri din participa ții, alte
imobilizări financiare, crean țe imobilizate, titluri de plasament, diferen țe de curs
valutar, dobânzi, alte venituri financiare.
Veniturile excep ționale sunt formate din: venituri din opera ții de
gestiune(bunuri rezultate din dezmembrarea imobiliz ărilor corporale ), venituri din
operațiuni de capital (venituri din vânzarea activelor imobilizate ).
Cheltuielile pentru exploa tare cuprind: cheltuieli cu materii prime, materiale
consumabile, obiecte de inventar ce urmeaz ă a fi date în consum, precum și
cheltuieli privind baracamentele și amenajările provizorii, m ărfurile, ambalajele,
energia și apa, animalele și păsările, materialele nestocat e; drepturile salariale

116stabilite în condi țiile reglement ărilor legale în vigoare inclusiv asigur ările sociale și
protecția socială; cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobiliz ărilor,
provizioane pentru riscuri și cheltuieli precum și alte provizioane reglementate;
cheltuieli de protocol, reclam ă și publicitate, calculate în conformitate cu
prevederile lega le în vigoare.
Cheltuielile financiare cuprind: che ltuieli privind titlurile de plasament
cedate, dobânzile, ch eltuieli din diferen țe de curs valutar, precum și alte cheltuieli
financiare.
Cheltuielile excep ționale cuprind: cheltuieli din opera țiuni de gestiune cum
sunt: desp ăgubiri, amenzi, penalit ăți, donații și subvenții acordate; pierderi de la
debitori diver și, precum și cheltuieli din opera țiunile de capital cum sunt:
cheltuielile reprezentând active cedate și alte cheltuieli privind opera țiunile de
capital.

02. Bugetul activit ății de produc ție

Bugetul produc ției se constituie ca buget principal esen țial pentru
previziunea activit ății din anul viitor, iar prevederile lui sunt determinate pentru
dimensionarea celorlalte bugete (cum ar fi bugetul activit ății de investi ții și bugetul
trezoreriei).
Prin acest buget se determin ă eficiența activităților de produc ție pe baza
principalelor elemente ale costurilor de produc ție aferente acesteia.
În elaborarea bugetului produc ției se parcurg 3 etape:
● previziunea cantit ăților de produc ție a se fabrica (plan de produc ție);
● previziunea costurilor de produc ție (antecalcula ția);
● defalcarea prevederilor b ugetare pe perioade de timp mai mici de un an și
pe subunit ăți ale întreprinderii (sec ții, ateliere).
Planul de produc ție urmărește armonizarea prevede rilor comerciale
(cantitățile prevăzute a se vinde) cu capacitatea productiv ă a întreprinderii, în
condițiile satisfacerii cât mai complete a prevederilor comerciale și a utilizării
depline a capacit ății factorilor de produc ție.
În planul de produc ție se stabilesc cantit ățile de produse previzionate a se
fabrica în anul viitor (Qf), în func ție de cantitatea prev ăzută a se vinde (Qv) și de
variația previzibil ă a stocurilor de produse în curs de fabrica ție și de produse finite,
la începutul (Si) și la sfârșitul (Sf) perioadei conform rela ției: Qf=Qv-Si+Sf.
Indicatorul dominant în planificarea bugetar ă este produc ția marfă, care
trebuie raportat ă la capacitatea de produc ție disponibil ă a întreprinderii, care se
determină pornind de la structura de produc ție existent ă și luând în calcul
prevederile pentru anul de plan din bugetul investi țiilor.
Antecalcula ția costurilor reflect ă dimensiunea efortului financiar pentru
realizarea produselor stab ilite în programul de produc ție, în condi țiile normelor de
consum ale factorilor de produc ție ai întreprinderii și în condi țiile unor cheltuieli
generale planificate pentru anul viitor.

117
Bugetul activit ății de produc ție
Specificație Exerci țiul financiar
Curent, din care: Precedent
(preliminat) Total Trim I Trim II Trim III Trim IV
PRODUCȚIA
MARFĂ TOTAL Ă
COSTUL DE
PRODUCȚIE
TOTAL , din care:
– materii prime și
materiale
– combustibil, energie,
apă
– amortizarea
imobilizărilor
corporale
– lucrări și servicii
executate de ter ți
– salari personal
– asigurări și protecție
socială
– alte costuri
REZULTATE
– profit
– pierdere
RECAPITULA ȚIA
COSTURILO R
Cost de produc ție
total din care:
– cheltuieli materiale
– cheltuieli cu munca
vie
– alte cheltuieli

Unit ățile patrimoniale care prin buget propun subven ții de la buge tul de stat
vor avea urm ătoarele fundament ări:
♦ fundamentarea costurilor produc ției;
♦ fundamentarea costului unitar al produselor;

118 ♦ fundamentarea cheltuielil or indirecte de produc ție;
♦ fundamentarea cheltuielilor generale de administra ție;
♦ fundamentarea subven țiilor;
♦ fundamentarea cheltuielilor de protocol, reclam ă și publicitate.

03. Bugetul de trezorerie

Echilibrul financiar pe termen scurt se asigur ă prin previziunea trezoreriei.
Instrumentul prin care se asigur ă previziunea trezoreriei este bugetul trezoreriei.
Acest buget reprezint ă o sinteză a resurselor proprii grupate în func ție de
provenien ță, precum și destina ția resurselor pe principalele activit ăți care
generează cheltuieli și plăți, el fiind structurat în 4 componente și anume: resurse
proprii, necesar de resurse, excedent sau de ficit de resurse, acoperirea deficitului.
Previziunea trezoreriei este necesar ă deoarece:
► asigură în perioadele de vârf a pl ăților, numerar suficient sau active
imediat transformabile în lichidit ăți;
► folosește eficient capitalurile;
► asigură un interval suficient de timp pentru întreprinderi ca acestea s ă-și
poată asigura resursele și eventual s ă-și plaseze disponibilit ățile;
► evită blocajul în lan ț în economie.

Bugetul de trezorerie

Specificație Exerci țiul financiar
Curent, din care Precedent
(preliminat) Total Trim I Trim II Trim III Trim IV
I. RESURSE PROPRII
Disponibilit ăți –
început de perioad ă:
– fond de dezvoltare – rezerve – alte fonduri
RESURSE PROPRII
ALE PERIOADEI
– venituri din
exploatare(exclusiv
subvențiile pe produse
și activități)
– venituri financiare
– venituri excep ționale
– alte resurse, din care:
● rezerve

119 ● fond de dezvoltare
● alte fonduri
II. NECESAR DE
RESURSE- TOTAL
– finanțare cheltuieli de
exploatare(exclusiv
amortizarea)
– finanțare cheltuieli
financiare
– finanțare cheltuieli
excepționale
– ramburs ări de credite
– finanțarea
imobilizărilor corporale
și necorporale
– majorarea rezervelor
– impozitul pe profit
– participarea la profit
a salariaților
– cota managerului
– vărsăminte la bugetul
de stat sau bugetele
locale
– plata dividendelor
– alte cheltuieli
III. EXCEDENT
(+) / DEFICIT (-)
IV. ACOPERIREA
DEFICITULUI
– credite sau alte
împrumuturi
– subvenții pe produse
și activități
– alocații pentru
investiții

Bugetul activit ății de trezorerie compar ă deci resursele proprii cu necesarul
de resurse și stabilește excedentul sau deficitul, astfel:
E = R P – N R Δ = NR – RP
în care:
E – excedentul de resurse; RP – resurse proprii;

120 NR – necesar de resurse;
Δ – deficit de resurse.
Metodele prin care se determin ă trezoreria sunt:
═► metoda „ÎNCAS ĂRI – PLĂȚI”;
═► metoda „RESURSE – NECESAR”.
Prin prima metod ă se asigur ă următoarea egalitate:
Sf = Si + I – P
unde:
Sf – soldul final al trez oreriei (excedent dau deficit);
Si – soldul ini țial al lichidit ăților;
I – încas ări în perioada respectiv ă;
P – pl ăți ce se vor efectua în perioada respectiv ă.
A doua metod ă pornește de la egalit ățile de echilibru care se stabilesc între
fondul de rulment net (FRN), ne voia de fond de rulment (NFR) și trezorerie (T)
astfel:
F R N = A C – D t s
unde:
AC – active circulante; Dts – datorii pe termen scurt

NFR = Stocuri + Clien ți – PE
Descompunând AC și Dts =>
FRN = Stocuri + Clien ți + D – (PE + Credite de trezorerie)
Unde: PE – pasive de exploatare;
D – disponibilit ăți
Din toate acestea =>
FRN = (Stocuri + Clien ți – PE) + (D + Credite de trezorerie) =>
FRN = NFR + T =>
T = FRN – NFR

04. Bugetul activit ății de încas ări și plăți în valut ă

Acesta se întocme ște de întreprinderile care au încas ări și plăți în valut ă și
fundamenteaz ă disponibilul în valut ă la sfârșitul anului astfel:

D V f = DV i + I v – P v

în care:
DV f – disponibilul în valut ă la sfârșitul anului;

121 DV i – disponibil în valut ă la începutul anului;
I v – încasări în valut ă în timpul anului di n export, valuta cump ărată de
l a b ăncile comerciale, credite în valut ă primite și dobânzi în valut ă
pentru depozite în valut ă la bănci;
P v – plăți în valut ă în timpul anului pentru importuri, cheltuieli de
reclam ă, publicitate și reprezentare în str ăinătate, restituire de credite
și plata dobânzilor pentru cr editele primite în valut ă, valuta vândut ă
b ăncilor comerciale.
Prin acest buget se urm ărește programarea și reglarea (prin credite) a
capacităților de plat ă în valută ale unității.

05.Bugetul activit ății de investi ții

Prin acest buget se determin ă resursele proprii de finan țare a investi țiilor și
destinația acestora, determinându- se în final excedentul sau deficitul de resurse
proprii pentru finan țarea investi țiilor prin compararea cheltu ielilor cu volumul total
de finanțare al investi țiilor.
În cazul în care se preconizeaz ă deficit, se prev ăd, și sursele de acoperire
care pot fi: credite și alte împrumuturi, aloca ții de la buget sau din fonduri speciale
de investi ții, alte resurse.
Bugetul activit ății de investi ții
Specificație Exerci țiul financiar
curent Precedent
(preliminat) Total Trim.I Trim.II Trim.III Trim.IV
I. RESURSE PROPRII-TOTAL
– Disponibil la
începutul perioadei – Sume din
valorificarea
materialelor rezultate din dezmembrarea
imobilizărilor
corporale
– Sume din vânzarea activelor și
mijloacelor fixe. – Alte resurse prevăzute de acte
normative

122II. DESTINA ȚIE
RESURSE PROPRII
– Rambursare credite
– Finanțarea
investițiilor
III. CHELTUIELI
DE INVESTI ȚII, din
care: – Lucrări în
continuare – Lucrări noi
– Achiziții de bunuri
și alte cheltuieli de
investiții, din care :
● dotări
independente IV. EXCEDENT V. DEFICIT –
acoperit:
– Credite și alte
împrumuturi
– Alocații de la buget
sau din fonduri
speciale pentru investiții
– Alte resurs

Pentru investi țiile prevăzute a se finan ța din credite externe garantate de
stat,alocații de la bugetul de stat și din fonduri speciale, se va anexa lista de
investiții în care se înscriu nu mai obiectivele de investi ții ale căror documenta ții
tehnico – economice au fost elaborate ți aprobete conform dispozi țiilor legale.
06. Formularul „Împrum uturi garantate de stat” se întocme ște numai de
agenții economici care au astfel de împrum uturi, stabilindu-se datoria efectiv ă la
sfârșitul anului exprimat ă atât în lei cât și în valută, pornind de la nivelul ei de le
începutul perioadei, cred itele primite în cursul anului din care se deduc
rambursările și dobânzile pl ătite în cursul anului.
07. Prin anexa „Rezerve” se fundamenteaz ă modul de constituire și
utilizarea fondului de rezerv ă, rezervei statuare și a altor rezerve ale întreprinderii.
Bugetul se completeaz ă pe feluri de rezerve în cadrul fiec ărui fond, atât la resurse,
cât și la utilizare, se va preciza baza legal ă.
08. Formularul „Repartizarea profitului ” cuprinde repart izarea profitului
net pe destina țiile legale: fond de pa rticipare a salaria ților, fond de dezvoltare, cota
managerului, v ărsăminte le buget, dividende cuven ite (cota APAPS, cota SIF sau
altor acționari), precum și alte repartiz ări legale.
09. „Principalii indicatori economico-financiari”

123
1) Pragul de rentabilitate – reflect ă nivelul cifrei de afaceri (volumul total al
încasărilor ) pentru care profitul este egal cu zero.

i/u.m.) unitare(le variabile Costuri – /u.m.) unitar(lei livrare de Prețullei) fixe(mii Costuriate rentabilit dePragul
=

2) Lichiditatea global ă (general ă) – reflect ă posibilitatea componentelor
patrimoniale curente de a se transforma , într-un termen scurt, în lichidit ăți pentru a
satisface obliga țiile de plat ă exigibile.
Se apreciaz ă o lichiditate favorabil ă atunci când are o m ărime supraunitar ă
(între 2 și 2,5).

curente Datoriicirculante Activeglobală ea Lichiditat =

3) Lichiditatea redus ă (intermediar ă):

curente DatoriiStocuri – circulante Activeredusă ea Lichiditat =

Lichiditatea redus ă trebuie să tindă spre o mărime unitar ă (între 0,5 și 1).
4) Lichiditatea imediat ă

urt termen sc Datorii peată) scurtă dur amente de re și plas zite banca (casa, dpo TrezorerieLi=

5) Securitatea financiar ă – reflectă gradul în care capitalurile proprii asigur ă
finanțarea activit ății:

lung și mediu termen pe Datoriiproprii CapitaluriSf=

6 )Rata rentabilit ății economice – m ăsoară eficiența mijloacelor materiale ți
financiare alocate:

active Totali exploatări ProfitulRe=

124 7) Rata rentabilit ății financiare – exprim ă capacitatea capitalurilor proprii de
a produce profit:

proprii Capitalurinet Profit Rf=

8) Solvabilitatea patrimonial ă – reprezint ă gradul în care unit ățile
patrimoniale pot face fa ță obligațiilor de plat ă:

100PASIV TOTALpropriu CapitalSp × =

9) Rata autonomiei fina nciare (rata general ă a solvabilit ății):

opriu Capital prrăin Capital stRaf=

10) Gradul de îndatorare arat ă limita pân ă la care agentul economic este
finanțat din alte surse decât fondurile proprii:

100activ Totalexigibile PlățiGî × =

11) Rata profitului:

100afaceride Cifrabrut ProfitulRPr × =

12) Poten țialul de dezvoltare / cre ștere:

rulmen t de Fonddezvoltare de fondul pentru profit din PrelevăriP.d.=

13) Perioada de recuperare a crean țelor:

(zile) 365 afaceride Cifraneîncasate Facturi DebitoriCreanțe P.r.c. ×+==

14) Perioada de ram bursare a datoriilor:

(zile) 365 afaceride CifraObligațiiP.r.d. × =

125
15) Rota ția stocurilor:

(zile) 365 neîncasate Facturi- stocuri Totalafaceri de CifraRs × =

16) Productivitatea muncii:

personal de totalNr.afaceri de CifraW=

17) Ponderea salariilor în costuri:

(%) producție de directe Costuridirecte SalariiPs.c=

Potrivit activit ății specifice, fiecare întreprinde re poate calcula indicatori
suplimentari.

126
CAPITOLUL VIII

COSTUL CAPITALULUI

În finan țare, societ ățile comerciale folosesc atât capitaluri proprii care au în
ele un cost de finan țare, cât și capitaluri împrumutate care cost ă și ele
întreprinderea.
Determinarea m ărimii costului capitalului este important ă pentru:
► eficientizarea activit ății: trebuie ca m ărimea costurilor s ă fie cât
mai scăzută;
► alegerea structurii optime a firmei, adic ă raportul optim capitaluri
proprii – capitaluri împrumutate. Costul capitalului este rata de rentabilitate cerut ă de aducătorii de capital, fie
că sunt acționari, fie c ă sunt crean țieri, altfel spus, costul capitalului este efortul
financiar pe care trebuie s ă-l facă întreprinderea pentru aprovizionarea sa cu
capitaluri. Pentru aduc ătorii de capital, acesta es te egal cu rentabilitatea cerut ă
pentru a-și plasa capitalurile. În ultim ă instanță, costul capitalului este randamentul
minim ob ținut de investitori, în m ăsură să garanteze ac ționarilor un câ știg
comparabil celui pe care l-ar putea ob ține pe pia ță în aceeași clasă de risc.
În determinarea costurilor capitalurilo r putem grupa capitalurile astfel:

● capitaluri proprii;
● împrumuturi pe termen lung și mijlociu;
● împrumuturi pe termen scurt;
● împrumuturi tip leasing.

8.1 Costul capitalului propriu

Finan țarea prin fonduri proprii cuprinde finan țarea intern ă formată din
finanțări din profitul propriu, din amortiz ări și din rezervele constituite și
finanțarea extern ă formată din acțiuni, noi aporturi de numerar și conversia
obligațiunilor în ac țiuni.
Costul capitalului propriu poate fi privit sub dou ă aspecte: cost explicit și
cost implicit. ═> Costul explicit determin ă un flux monetar de ie șire. Toate aporturile de
capital în afara întreprinderii ocazioneaz ă costuri explicite:
♦ Împrumuturile cu dobând ă;
♦ Acțiunile cu dividende.
═> Costul implicit sau costul de oportunitate nu comport ă fluxuri financiare
de ieșire (plăți). Este vorba de surse de finan țare care se formeaz ă în întreprindere

127și care se folosesc pe loc (fondurile propr ii – fost fond de dezvoltare, profitul,
fonduri de rezerv ă).
Astfel de surse apar ca „gratu ite” dar practic, ele au un cost, c ăci aparțin
acționarilor și dacă ar fi date acestora, ei ar putea s ă le plaseze cu remunera ție.
Capitalul propriu trebuie remunerat ca și cel împrumutat în condi țiile pieței.
Teoria financiar ă modernă acceptă ca regul ă generală că, remunerarea
fondurilor proprii trebuie s ă fie egală cu rata dobânzii f ără risc plus o prim ă de risc.
► Rata dobânzii f ără risc este dobânda minim ă pe care ar putea-o primi
acționarii, dac ă și-ar investi capitalurile în plasamente f ără nici un risc – cum ar fi
obligațiunile de stat – în loc de a le pune la dispozi ția diverșilor investitori, care
inerent comport ă un anumit risc, deci o rentabilitate incert ă.
► Prima de risc reprezint ă o majorare a rentabilit ății cerute de ac ționari care
să compenseze riscul asumat de ace știa când s-au hot ărât să-și plaseze
disponibilit ățile în acțiuni.
Costul capitalului propriu ține cont de randamentul ac țiunilor și creșterea
previzibil ă a dividendelor, mai precis el este egal cu rata actuarial ă, care se ob ține
pornind de la egalitatea dintre valoarea bursier ă a întreprinderii și valoarea
actuarială a fluxurilor pozitive viitoare. Aceasta înseamn ă că valoarea economic ă
actuarială a acțiunilor este egal ă cu valoarea tuturor fluxurilor de lichiditate (ie șiri)
pe care le vor primi în viitor de ținătorii de ac țiuni (valoarea actuarial ă a
remunera ției lor ) plus valoarea final ă a acțiunilor când acestea se vând.
Dar, la ac țiuni fluxurile de lichiditate poz itive viitoare sunt incerte, datorit ă
riscului economic și financiar. De aceea, dac ă perioada de p ăstrare este lung ă,
adică acționarii nu consider ă oportun s ă le vândă, fluxurile de lichiditate sunt
formate exclusiv din dividende, valoarea actual ă a acțiunilor având o importan ță
mai mică, în schimb de ținătorii de ac țiuni au șansa de a beneficia de cre șterea
economic ă a întreprinderii și să obțină creșteri de dividende de la un an la altul.
Un model de evaluare a capitalului propriu este Modelul Gordon- Shapiro
de determinare a costului ac țiunilor
Acest model de evaluare a costul ui capitalului propriu se bazeaz ă pe
actualizarea dividendelor f ără a ține seama de risc într-o manier ă explicită.
Modelul lui Gordon- Shapiro este o variant ă simplificat ă a modelului valorii
actualizate, conform c ăruia valoarea unei ac țiuni este egal ă cu valoarea actualizat ă
a fluxurilor de lichidit ăți viitoare pe care le genereaz ă în dividende și preț (curs) de
vânzare.
Prețul acțiunii la momentul „0, 1… n” este pre țul actuarial și se formeaz ă
din actualizarea fluxurilor viitoare (dividende și prețul acțiunilor vândute).
Astfel, la momentul t 0 avem:
r1V
r1DV1 1
0+++= (1)
unde:
V 0 – valoarea ini țială a acțiunilor;
D 1 – dividendul la t 0;
V 1 – valoarea ac țiunilor la t 0;
r – rata de rentabilitate cerut ă de investitori.

128 apoi, la momentul t 1:
r1V
r1DV2 2
1+++=
și înlocuind pe V 1 în (1), ob ținem:

()()22
22 1 2 2 12 2
1
0r1V
r1D
r1D
r11
r1V
r1D
r1D
r1r1V
r1D
r1DV
++
+++=+⋅⎟
⎠⎞⎜
⎝⎛
+++++=++++++=
………………………………………

Generalizând: () ()nn
22 1
0r1V…
r1D
r1DV
+++
+++=

s a u

()()∑
= ++
+=n
1inn
ii
0r1V
r1DV (2)

dar, deoarece în expresia ()nn
r1V
+ numitorul cre ște, valoarea ()nn
r1V
+→ 0.

unde:
D i – fluxurile anuale pozitive prev izionate aduse de titluri.
Dac ă perioada de de ținere a titlurilor în portofoliu este lung ă, adică
deținătorul nu are în vedere vânzarea previzibil ă a titlurilor, valoarea actuarial ă a
unui titlu se stabile ște exclusiv pe baza fluxurilor financiare pozitive anuale,
neglijându-se valoarea rezidual ă a cărei scumpire este imprevizibil ă, deci rela ția
(2) devine:
()∑
=+=n
1iii
0r1DV (3)

Aceast ă formulă arată că valoarea prezent ă a unei ac țiuni comune este suma
tuturor pl ăților viitoare de dividende actualizat e indiferent de orizontul investi ției.
În practic ă este greu de estimat acest tip de model, deoarece necesit ă estimarea
tuturor pl ăților viitoare de dividende, problem ă greu de rezolvat.
De aceea, se folose ște în practic ă presupunerea c ă dividendele vor cre ște cu
o rată constantă în următorii ani (g) < r, unde r = rata de actualizare a dividendelor
viitoare sau rata cerut ă de acționari, deci:
()i
0 i g1 D D +⋅=
și înlocuind valoarea lui D i în (3) vom avea:

129 ()
()()
()∑∑
== ++⋅=
++⋅=n
1in
1iii
0 ii
0
0r1g1D
r1g1 DV (4)
în care va trebui s ă determin ăm pe „r”.
Dac ă notăm cu r1g1x++= și dăm factor comun pe „x”, vom ob ține relația (4):
( )1n 2
0 0 x… xx1xD V−++++⋅⋅= (5)
care este o serie descresc ătoare și a cărei soluție este progresia geometric ă, deci (5)
devine:
()
()x1x11xD Vn
0 0−−⋅⋅⋅= unde x → 0
()() grg1D
r1g1r1r1g1
D
r1g11r1g1
Dx1xD
x11xDV0 0 00 0
0−+⋅=
+−−+++
⋅=
++−++
⋅=−⋅=−⋅⋅= (6)

dar, ()1 0 Dg1 D =+⋅ și (6) devine:
()grDV1
0−=
apoi, 1 0 0 DgVrV =⋅−⋅ și g V DrV0 1 0 ⋅+=⋅ ,
de unde:
gVD
VgV Dr
01
00 1+=⋅+=
deci:
gVDr
01+=
în care g < r, deoarece un g > r ar conduce la V 0 → ∞ ceea ce este absurd.

Dividendul la momentul „t ” are cel mai adesea o form ă exponențială:
tg
0 t eD D⋅=
● În cazul modelului cre șterii constante a dividendelor trebuie p ăstrate
următoarele condi ții:
ƒ dividendul este a șteptat să crească în aceeași rată g;
ƒ prețul acțiunii este a șteptat să crească cu aceeași rată;
ƒ randamentul dividendului a șteptat este o constant ă;
ƒ randamentul câ știgului de capital a șteptat este de asemenea o
constantă și aceasta este egal ă cu g.
● Modelul de cre ștere „0” a dividendelor:
D 1 = D 2 = … = D
în acest caz, g = 0

01
01
VDr gVDr =⇒+=

130 ● În practic ă se mai întâlne ște și modelul cre șterii supranormale sau
inconstante.
În acest model perioada ini țială este tratat ă separat, iar cre șterea constant ă se
aplică numai fazei de ma turitate a dezvolt ării.
Folosind modelul cre șterii rentabilit ății așteptate de ac ționari bazat ă pe efectul
de levier (folosit ă la structura capitalurilor) determin ăm rentabilitatea financiar ă:
()
prd e e fCDatR R R R ⋅−+=
Dar întrucât creditorii financiari, respectiv b ăncile au fost re munerate prin
dobânda pl ătită, rentabilitatea financiar ă este rentabilitatea a șteptată de acționari,
respectiv rata capitalului propriu.
► Dacă profitul net este în întregime c onsumat pentru dividende, rata de
creștere a dividendului va fi egal ă cu rentabilitatea financiar ă.
► Dacă însă din profitul net se re ține o cot ă α pentru capitalizare
(autofinan țare), rata de cre ștere a dividendului va fi:
fR g⋅α=
Rata de cre ștere a dividendului pe ac țiune, se calculeaz ă și se utilizeaz ă
astfel, numai dac ă numărul de acțiuni rămâne acela și. În caz contrar ea se va ajusta,
dacă crește numărul de acțiuni scade și dividendul pe ac țiune.
Dac ă creșterea precedent ă a unei firme a fost anormal ă (în sus sau în jos), fie
din cauza unor situa ții specifice, fie din cauza fluctua țiilor economice generale,
atunci investitorii nu vor extrapola rata de cre ștere pentru viitor. Acest lucru îl vor
face anali știi valorilor mobiliare.
→+= gVDr
01 r a t a d e c r e ștere prev ăzută de anali știi valorilor
mobiliare.

Costul profitului nedistribuit și al acțiunilor nou emise

Costul capitalului din profitul nedist ribuit este rata venitului cerut de
investitori pentru ac țiuni comune. Acest cost de oportunitate se bazeaz ă pe
argumentul c ă, dacă firma poate reinvesti profit urile nedistribuite la o rat ă
superioară celei cerute de investitori, atunci averea ac ționarilor va cre ște în urma
reinvestirii fondurilor respective de c ătre firmă.
În echilibru, rata venitului cerut ă de acționari este egal ă cu rata a șteptată a
venitului din noi investi ții pe care ei le-ar putea face. Deci, costul profitului
nedistribuit este acela și cu cel al capitalului ob ținut din ac țiuni comune și se obține
plecând de la modelul divide ndului a lui Gordon-Shapiro:
gVDr
01+=
Costul ac țiunilor nou emise (r e) sau costul capitalului extern din emiterea de
acțiuni este mai ridicat decât costul pr ofiturilor nedistribuite (r), din cauza
costurilor cu subscrierea incluzând vânzarea unor ac țiuni comune.

131 Pentru determinarea costului capitalului ob ținut prin emisiunea de noi
acțiuni comune se poate folosi formula:
()gE1VDr
0e +−⋅=
unde:
E – costul procentual al em isiunii (legate de emisiune).
Deci, ()E1V0−⋅ este prețul net per ac țiune primit de burs ă, când aceasta
vinde o nou ă emisiune de ac țiuni.

8.2 Costul împrumutului pe termen lung

Costul unei surse de finan țare și deci, a împrumutului, se poate defini drept
rata actuarial ă ce se determin ă prin egalitatea dintre sumele primite cu titlu de
împrumut, pe de o parte și vărsămintele în contul ramburs ărilor periodice a pl ății
remunera ției și a altor cheltuieli financiare afer ente capitalului împrumutat, pe de
altă parte.
Costul actuarial se calculeaz ă pentru fiecare m odalitate de finan țare prin
angajamente la termen: creditu l bancar pe termen lung și mijlociu, împrumutul
obligatar și creditul bail sau leasing.

8.2.1 Costul împrumutului bancar

Pentru un credit clasic, f ără comisioane diverse, f ără primă de emisiune sau
de rambursare, costul actuarial este egal cu dobânda nominal ă. Costul creditului
bancar pe termen mijlociu urmeaz ă frecvent evolu ția ratei bancare pe termen scurt,
în timp ca creditul pe termen lung urmeaz ă evoluția costului obliga țiunilor pe pia ța
financiară (pe care o prezent ăm în continuare). Întru cât creditele bancare nu
presupun cheltuieli suplimenta re, ca în cazul împrumuturilor obligatare, costul
actuarial al creditelor bancare se apropie foarte mult de rata nominal ă a dobânzii,
uneori identificându-se cu aceasta.
Mărimea costului creditului bancar, resp ectiv suma dobânzii depinde de trei
factori: volumul creditului, rata dobânzii și timpul de creditare.
100dtCDî⋅⋅=
unde:
C î – capitalul împrumutat;
t – durata plasamentului;
d – rata dobânzii; D – dobânda în sum ă absolută.

132 Dac ă timpul pentru care se face împrumutul este în luni:
10012dtCD'
î '
⋅⋅⋅=
unde:
t’ – numărul de luni;
D’ – dobânda în sum ă absolută.
iar dacă timpul pentru care se face împrumutul este în zile:

100 360dtCDî
⋅⋅′′⋅=′′
unde:
t′′- numărul de zile;
D ′′- dobânda calculat ă în cifre absolute.
La creditele pe termen lung și mijlociu se calculeaz ă și dobândă compusă
ceea ce înseamn ă că, la sfârșitul fiecărei perioade de pl asament dobânzile se
adaugă la capital, generând ele înse și dobândă.
Conven țional, aplicarea dobânzii compuse ar e loc în cazurile când perioada
de timp pentru care este acordat creditul este mai mare de un an.
Dac ă notăm cu:
C – capitalul plasat (creditul);
C f – capitalul final, respectiv, creditul plus dobânda aferent ă la
sfârșitul perioadei de plasament;
n – num ărul de ani (perioade) pentru care se calculeaz ă dobânda
compusă;
D – rata anual ă a dobânzii (%);
d – rata dobânzii la o unitate monetar ă (D / 100);
∆ D – suma absolut ă a dobânzii.
se utilizeaz ă următoarele formule:
n
f UC C⋅= ( 1 )
în care: U = 1+ d

()1 UCC UCC CDn n
f −=−⋅=−=Δ (2)
()()n
fn
f nfUC d1C
d1CC− −⋅=+⋅=
+= (3)
1CC1CCdnfn1
f−=−⎟
⎠⎞⎜
⎝⎛=

8.2.2 Costul împrumutului obligatar

Costul actuarial al împrumutului obligatar prin programul „RATA”

133
Problema care se pune este de a determina rata actuarial ă (costul actuarial) a
unui împrumut obligatar având urm ătoarele caracteristici:
► NR = num ăr obligațiuni;
► VN = valoarea nominal ă;
► PE = pre țul de emisiune;
► PR = pre țul de răscumpărare;
► D = rata dobânzii;
► d = rata dobânzii la o unitate monetar ă (D / 100);
► n = numărul de ani;
► CS = cheltuielile de se rviciu ale împrumutului;
► r = reduceri fiscale asupr a cheltuielilor financiare și de
serviciu.
Ținând cont de caracteristicile împrumutului pentru o obliga țiune,
cheltuielile anuale al e emitentului sunt:
()100rCSd VN Ca ⋅+⋅=
Într-o societate prin emisi une au loc fluxuri pozitive (intr ări) și negative
(ieșiri, cheltuieli).
La o intrare net ă de trezorerie (PE) corespund ie șiri nete de trezorerie, dup ă
cum urmeaz ă:
ș costul actuarial (Ca) – în fiecare din cei „n” ani;
ș prețul de răscumpărare (PR) – în anul „n”.
Costul net al împrumutului se ob ține prin calculul actuarial dup ă următoarea
formulă generală:
()∑
=+=n
1ttt
0d1FV
unde:
V 0 – valoarea actuarial ă la momentul „0”;
F t – fluxurile financiare.

În cazul nostru:
()() ()()NR:
d1PR NR
d1Ca NR…
d1Ca NR
d1Ca NRPE NRn n 2 ⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛
+⋅+
+⋅++
+⋅++⋅=⋅

La momentul emisiei:
()() ()()n n 2d1PR
d1Ca…
d1Ca
d1CaPE
++
+++
+++=

Rezolv ăm această ecuație în func ție de rata dobânzii (d).
Not ăm: d11x+= ( 1 )
Avem condi ția: d > 0 ⇒x < 1

134 Rela ția de mai sus devine:
( )n n 2xPR x… xx Ca PE ⋅++++⋅=
( )n 1nxPR x…x1xCa PE ⋅++++⋅⋅=−
dar 1nx…x1−+++ este o progresie geometric ă cu „n” termeni, unde primul
termen este 1 și rația este „x”. Prin urmare:
x1x1x…x1n
1n
−−=+++−
deci:
nn
xPRx1x1xCa PE ⋅+−−⋅⋅=
()nn
xPRx1x1xCa PE xf ⋅−−−⋅⋅−=
(2)
Vom determina r ădăcinile ecua ției de mai sus folosind „separarea
rădăcinilor” și metoda înjum ătățirii intervalului, știind că: x∈(0,1).
Not ăm:
→ capetele intervalului cu „a” și „b”;
→ mijlocul intervalului cu 2bac+= .
Înlocuim în (2) pe „x” cu „a, b, c” și obținem f(a), f(b), f(c).
f(a) > 0 și f(b) < 0
Se calculeaz ă f(c). Dac ă f(c) > 0 r ădăcina se afl ă în intervalul (c, b), iar dac ă
f(c) < 0 rădăcina se afl ă în intervalul (a, c). Opera țiunea continu ă până se obține o
valoare a r ădăcinii cât mai apro ape de aproxima ția cerută.
Solu ția este pe baza lui (1):
xx1d−=
Pentru u șurarea calculelor se folose ște programul „RATA” scris în
FOXPRO.

Un alt procedeu pentru calcularea co stului net al împrumutului obligatar
pornește de la urm ătoarea formul ă:

2PE PRnPE PRCa
d+−+
=
unde:
Ca – costul actuarial al creditului obligatar;
PE – pre țul de emisiune.

1358.3 Costul creditului pe termen scurt

Partea principal ă care marcheaz ă costul creditelor pe termen scurt o
formează dobânda, care este pre țul capitalului de împrumut respectiv, partea din
profit ce se cedeaz ă de întreprinz ători băncii pentru folosirea creditului în calitate
de capital.
Nivelul dobânzii difer ă în funcție de conjunctura economic ă, de cererea și
oferta de capitaluri de împr umut. Taxa scontului, ca dobând ă percepută de bănci cu
prilejul mobiliz ării efectelor comerciale, reprezint ă baza pentru care se elibereaz ă
cea mai mare parte a creditelor pe termen scurt, având rolul hot ărâtor pentru
nivelul dobânzilor practicate de b ănci. Taxa oficial ă a scontului poate fi
considerat ă dobânda minim ă pentru opera țiuni de scont și în acest fel, determin ă
nivelul general al dobânzilor la creditele pe termen scurt.
Luând ca punct de plecare taxa scontului, b ăncile adaug ă o cotă
reprezentând propriile cheltuieli administrative și profitul propriu, formând astfel
rata dobânzii la care ofer ă credite pe termen scurt clien ților lor. Majorarea sau
diminuarea taxei scontului provoac ă creșteri sau reduceri ale ratei dobânzilor
practicate pe pia ță.
Costul creditului pe termen scurt nu se limiteaz ă așadar la rata dobânzii, de și
aceasta reprezint ă elementul principal, ci tr ebuie luate în considerare și diverse
comisioane și taxe percepute de b ănci în func ție de risc, de calitatea garan țiilor
oferite de debitori, de bonitatea acestora precum și de posibilit ățile de refinan țare
ale băncilor. Rata dobânzii pe pia ța monetar ă este factorul dete rminant al nivelului
dobânzilor la creditele pe termen scurt.
Pia ța monetar ă (aferentă creditului pe termen scurt) este o pia ță între bănci și
alte institu ții financiare, pe care b ăncile găsesc zilnic banii de care au nevoie pentru
acordarea de credite pe te rmen scurt. Banca central ă intervine rareori pe aceast ă
piață, primind sau acordând credite. B ăncile comerciale pot acorda credite sau se
pot împrumuta cu fonduri pe diferite termene (zile, s ăptămâni, luni), constituind
garanții în efecte financiare pe car e le pun în gaj sau mobilizeaz ă creditele de la
banca central ă.
Nivelul dobânzii pe pia ța monetar ă este un cost marginal de finan țare,
denumit și cost de oportunitate a creditelor pe termen scurt. Acest nivel al dobânzii
se stabile ște în func ție de cererea și oferta de bani, care fluctueaz ă zilnic,
constituind de fapt o rat ă a dobânzii de echilibru.
Varia țiile zilnice, uneori important e, ale ratei dobânzii pe pia ța monetar ă ar
presupune revizuiri zilnice ale dobânzilor percepute de la clien ții bancari, ceea ce
nu se întâmpl ă practic. B ăncile utilizeaz ă așa-numita rat ă de bază a dobânzii
bancare al c ărei nivel, apreciat pe un termen ma i îndelungat, se în scrie paralel cu
rata dobânzii pe pia ța monetar ă, fără a se identifica cu aceasta și care se revizuie ște
periodic în func ție de evolu ția și tendința ratei pe pia ța monetar ă, după deliberare
între bănci și Ministerul Finan țelor.
În general, b ăncile consider ă că riscul financiar depinde de m ărimea
întreprinderii debitoare. Cu cât o întreprindere are cifr ă de afaceri mai mare, riscul

136este mai mic la credite le pe termen scurt și invers. De aceea, b ăncile clasific ă
întreprinderile dup ă mărimea cifrei de afaceri, clasificare ce difer ă de la o banc ă la
alta, ultima categorie constituind-o debitorii ocazionali, la care b ăncile aplic ă cota
cea mai mare de risc.
În general, suma dobânzii de plat ă (∆ D), plătită de beneficiarii de credit este
direct propor țională cu volumul creditului „C”, rata dobânzii „D” și timpul de
folosire a creditului „T”:
360 100TDCD⋅⋅⋅=Δ
La creditele pe te rmen scurt se folose ște calculul dobânzii simple, ceea ce
înseamnă că suma dobânzii nu se adaug ă la capital pentru a aduce ea îns ăși
dobândă.
Pentru anumite contracte de cr edit pe termen scurt, se aplic ă dobânda post-
calculată, adică suma ce se vars ă, împreun ă cu rambursarea creditului, la sfâr șitul
anului sau al contractului. La numeroase categorii de cr edite pe termen scurt se aplic ă dobânda ante-
calculată, adică volumul s ău se determin ă și se reține de banc ă la începutul
contractului de credit, re ținerea ei îns ă de la început din volumul creditului aprobat,
face ca debitorul s ă primeasc ă un credit curent.
Calcularea dobânzilor la creditele acorda te prin contul curent se realizeaz ă
periodic pe baza formulei dobânzii simple, adaptat ă pentru implementarea pe
calculator a acestei opera țiuni.
La contul curent sumele produc dobânzi debitoare sau creditoare dup ă sensul
operațiunii, plecând de la o anumit ă dată, valoare sau zi, adic ă data în care
operațiunea este luat ă în considerare și care de regul ă este diferit ă de data
operaț
iunii.
Se pot utiliza diverse metode de calcu lare a dobânzilor la contul curent, cele
mai utilizate fiind metoda direct ă și metoda în scar ă sau hamburghez ă.

8.4 Costul total al capitalului

Dac ă o societate este finan țată atât cu capital prop riu, capital împrumutat și
leasing, costul total al capitalulu i este, practic, rentabilitatea cerut ă de piața
financiară pentru fiecare categorie de titluri financiare (ac țiuni, obliga țiuni, etc.)
înmulțită cu ponderea ce o de ține fiecare, în finan țarea total ă a societății. Astfel,
costul total al capitalului (C T) este:
LD CLQLD CDQLD CCQ C
pe
pd
pp
p T++⋅+++⋅+++⋅=
în care:
C p – capitalul propriu;
D – datoriile din credite;
L – valoarea leasing-ului;

137 Q p – costul fondurilor proprii;
Q d – costul datoriilor;
Q e – costul leasing-ului.

8.5 Costul marginal al capitalului

Costul marginal al capitalului (CMC) este o metod ă utilizată de conduc ătorii
financiari.
Costul marginal al cap italului este costul adi țional pentru ob ținerea unei
unități monetare de capital nou și costul marginal cre ște pe măsură ce capitalul
crește.
Nivelul de finan țare, pe care și-l poate permite o firm ă cu profitul re ținut
(nedistribuit), combinat cu capacitatea de îndatorare și acțiuni preferate înainte de a
fi forțată să emită acțiuni comune, este dat de punc tul critic, care este valoarea
noului capital ce poate fi m ărită înaintea unei cre șteri a costului mediu ponderat al
capitalului existent în firm ă.
Punctul critic pentru datorii
total capitaluldin procentca Datoriimicmaitulcosla datoriei Suma= .

Aceast ă formulă poate fi scris ă într-o form ă mai general ă și aplicată la orice
component ă a capitalului utilizat ă la calcularea costului marginal a creditului.

Punctul critic pentru o component ă a capitalului =
=respectivei componenteai capitalulu totaluldin ocentulPrredusmaitulcoslai capitalului componentea totală Suma.

Punctele critice pot ap ărea dacă ratele dobânzii cresc, dac ă costurile
acțiunilor preferate cresc sau dac ă costul emiterii ac țiunilor comune cre ște.

138CAPITOLUL IX

GESTIUNEA RISCURILOR

9.1 Conceptul de risc și tipologia riscului

Dificultatea procesului de cunoa ștere a riscurilor în vederea diminu ării lor la
maximum rezid ă din multitudinea acestora și din num ărul și complexitatea ridicat ă
a variabilelor ce intervin. De un real ajutor pe acest plan este cunoa șterea
principalelor forme de risc cu care firmele sunt confruntate.
Formele pe care le îmbrac ă riscul sunt diverse, el e putându-se manifesta mai
intens la nivelul agentului economic.
În practic ă există posibilitatea clasific ării riscurilor dup ă o multitudine de
criterii în vederea cuantific ării lor, un prim criteriu fiind dependen ța de voin ța
managerului , în raport cu care întâlnim:
¾ riscul speculativ , care în ciuda marii diversit ăți a manifest ării lui prezint ă
un anumit num ăr de caracteristici comune:
► este acceptat – rezult ă dintr-un fapt ra țional, el nu este asumat f ără
ca managerul s ă fie în cuno ștință de posibilitatea apari ției lui;
► este delimitabil – managementul poate decide în aranjamentele sale
cu privire la m ărimea riscului în func ție de limita bugetului și politica pe care o
promoveaz ă;
► se realizeaz ă în timp – abia dup ă o perioad ă de timp managementul
poate trage concluzii cu privire la succesul sau la insuccesul pe pia ță al unui
produs, la oportuni tatea unei afaceri.
Atitudinea fa ță de acest risc este diferit ă de la o firm ă la alta, putând merge
de la „gustul riscului” pân ă la aversiune total ă, trecând prin faza de neutralitate.
Firma poate estima efectele nefaste pe care riscurile speculative le provoac ă
intervenind în gestionarea aces tora prin tehnici speciale.
¾ riscul pur , care contrar riscului speculativ:
► nu este acceptat în c ontrapartida unei posibilit ăți de câștig.
Realizarea sa determin ă o pierdere pentru firm ă în timp ce nerealizarea nu
constituie un câ știg;
► nu este delimitabil – firma nu poa te decide cu privire la m ărimea
pierderilor sale în caz de dezastru;
► nu se realizeaz ă în timp – apare ca un fenomen aleatoriu de multe
ori fără semnale de avertizare;
► este un eveniment aleator iu, independent de voin ța părților – aceste
două caracteristici au fost preluate de legiui tor pentru a defini natura contractului
de asigurare. În limbaj curent expr esia „riscuri asigurabile” e folosit ă adesea în
locul expresiei „riscuri pure”.

139 Un al doilea criteriu de clasificare este originea riscurilor după care sunt
evidente:
¾ riscurile provenite de la și din activitatea firmei , care sunt generate de
activitatea de concep ție, comercializare și exploatare. Fiecare din aceste activit ăți
generează centre de risc ce trebuie identificate și gestionate;
¾ riscurile provenite din interiorul firmei . Activitatea unui agent economic
se desfășoară într-un mediu politic, social și economic care din perspectiva riscului
are influen țe puternice asupra acestuia.
Privite sub aspectul probabilit ății de estimare , riscurile sunt:
¾ riscuri improbabile , datorate unor evenimente de exploatare ca : incendii,
riscuri ce sunt contracarate de asigur ări;
¾ riscuri foarte probabile ( de gradul II sau III ), ce de exemplu: pia ța în
declin, incompeten ța managerial ă;
¾ riscuri pu țin probabile , ca de exemplu: criza de succesiune, c ăderea
brutală a activității sau riscul de faliment.
În raport cu orizontul de timp sunt avute în vedere riscurile imediate și
riscurile de perspectiv ă.
În func ție de domeniul de manifestare, ri scurile majore cu care se confrunt ă
întreprinderea sunt: riscul economic, risc ul financiar, riscul tehnic, riscul
comercial, riscul de fa liment, risc valutar.
Riscul economic , care este determinat evolu țiile contextuale ale firmei, cât
și de calitatea activit ății economice din cadrul s ău, se manifest ă cel mai frecvent
sub forma:
¾ riscului cre șterii inflației, privit ca:
► risc al amplific ării ratei dobânzilor la credite;
► risc al modific ării cursului de schimb valutar;
¾ riscului de exploatare economic ă referitor la încadrarea
în pragul de rentabilitate, etc.
Riscul financiar aferent ob ținerii și utilizării capitalurilor împrumutate se
referă în speță la :
¾ riscul rămânerii fără lichidități, reflectare a variabilit ății indicatorilor de
rezultate financiare sub inciden ța structurii financiare a firmei;
¾ riscul neasigur ării rentabilit ății datorită falimentului și amplific ării prea
mari a cheltuielilor;
¾ riscul îndator ării excesive și a pierderii propriet ății, etc.
Riscul economic numit și risc de exploatare es te legat de decizia de
investire, în timp ce riscul financiar este legat de decizia de îndatorare.
Riscul tehnic este cel cu care se confrunt ă inerent firmele inovatoare. El nu
trebuie privit ca o fatalitate , ci ca o pierdere necesar ă pentru a rezista în competi ția
cu concuren ța. Important este ca efectele poz itive ale proiectelor de succes s ă fie
mult mai mari decât pier derile generate de e șecuri.
Riscul comercial , asociat opera țiunilor de aprovizionare și vânzare ale
firmei pe pia ța internă sau extern ă, se referă în principal la : riscul de pre ț, riscul de
transport și riscul de vânzare. Modalit ățile cele mai uzuale pent ru protejarea contra

140acestor riscuri sunt contractele de asigurare și clauzele asiguratorii în contractele
comerciale.
Riscul de faliment este riscul legat de incapacitatea întreprinderii de a face
față obligațiilor scadente, generate fi e de angajamente anterioa re contractate, fie de
operații indirecte. Asociat solvabilit ății întreprinderii, acest risc mai este denumit și
risc de insolvabilitate.
Prin tratarea corespunz ătoare a acestor categorii de risc, managerii și
specialiștii își asigură informații mai bogate și mai exacte, fiind în m ăsură ca, pe
baza utiliz ării unui instrumentar adecvat, se adopt ă decizii eficace, cu risc și
incertitudine minimizate.

9.2 Riscul economic

Este legat de incertitudinea randamentului activit ății de produc ție. El poate fi
măsurat cu rezerva fa ță de punctul critic și pârghia de exploatare .
Grafic punctul critic se prezint ă în figura :

Costuri

Venituri

Costuri totale
Costuri fixe

Produc ție
Vc

În punctul critic veniturile sunt egale cu costurile:
V
C = C t
de unde :
V C = C f + C v
unde:
C f – costuri fixe;
C v – costuri variabile;
V C – venituri în punctul critic.

141 Ultima rela ție se mai poate scrie :
C
CV
f C VVCC V ⋅+= ,
de unde rezult ă:

CVf
CVC1CV
−=
Rezerva fa ță de punctul critic (R) se calculeaz ă cu relația :
100VV100RC⋅−=
unde:
V – venituri din exploatare realizate și previzibile.
Dac ă:
═> R < 10% riscul de exploatare este foarte mare. Mici deregl ări în
realizarea produc ției pot conduce firma la faliment;
═> R > 10% riscul de e xploatare este mare;
═> R > 30% riscul de e xploatare este mic.

Efectul de pârghie de exploatare măsoară creșterea relativ ă a profitului
exploatării ( fără cheltuieli și venituri financiare ) care rezult ă dintr-o cre ștere
relativă a produc ției. Ne arat ă cu câte procente se modific ă profitul la modificarea
cu un procent a produc ției.

QQPP
PEΔΔ
=
unde:
P – profitul exploat ării;
Q – produc ția exploat ării;
Δ – creștere / scădere
Pârghia de exploa tare este dependent ă de structura cheltuielilor:
()FvpqP −−=

unde:
q – volumul fizic al produc ție;
p – pre țul de vânzare;
v – cheltuieli variabile unitare;
F – cheltuieli fixe.
Deoarece cheltuielile fi xe sunt constante rela ția devine:

()vpq P−Δ=Δ
Cre șterea relativ ă:

142 ()
() Fvpqvpq
PP
−−−Δ=Δ
Coeficientul pârghiei de expl oatare se poate exprima astfel:
()
()
qqFvpqvpq
PEΔ−−−Δ
=
De unde rezult ă:

FvpvpPE−−−=

sau:

()
() FvpqvpqPE−−−=
Concluzii:
► cu cât pârghia de expl oatare este mai mare riscul de exploatare
cre ște. Mici nerealiz ări ale produc ției conduc la dificult ăți financiare mari;
► cu cât pârghia de e xploatare este mai mic ă cu atât firma se
îndep ărtează de punctul critic având un risc de exploatare mic;
► cu cât cheltuielile fixe sunt mai ma ri cu atât pârghia de exploatare
este mai mare și, deci, riscul de exploatare mai mare;
► pe măsură ce crește capitalizarea firmelor, cre ște și riscul de
exploatare.

9.3 Riscul financiar

Riscul financiar este dete rminat de politica de finan țare a întreprinderii prin
capitaluri proprii sau prin împrum uturi. Se întâlnesc trei modalit ăți de determinare
a riscului financiar: ș analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate;
ș efectul de levier;
ș explicarea factorial ă a rentabilit ății financiare, pe baza punerii în eviden ță
a efectului de levier.

Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate

În acest caz se poate folosi ra ționamentul de la riscul economic la care vor
trebui să se ia în considerare cheltuielile fina nciare ( pentru plata împrumuturilor )
care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate:

143 a1DobFPR−+=
în care:
PR = pragul de rentabilitate;
F = cheltuieli fixe ( exclusiv dobânda );
Dob = dobânda ca o cheltuial ă fixă;
a = coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de
afaceri.
Evaluarea riscului se face cu ajutorul: ► indicatorului de pozi ție:
♦ absolut CA – PR
♦ relativ CA / (CA – PR)
► coeficientului de elasticitate:

0CACAPCPC
eΔΔ
=
în care:
PC = profitul curent;
CA = cifra de afaceri.

Analiza riscului financiar prin efectul de levier

Din aceast ă formulă se observ ă că variabilitatea rentabilit ății financiare
depinde de variabilitatea rentabilit ății economice ( riscul economic ) și de gradul
de îndatorare ( riscul financiar ):
() () L R R RCDR R R Rd e e
prat
d e e f ⋅−+=⋅−+=
R d = constant ă

Se consider ă 0 Rd2=σ , atunci:
() [] () [ ]()2
e2
e e2
d e e2
d2L1R LR R L R R R R +⋅σ=⋅+σ=⋅−+σ=σ
și deci riscul financiar va fi:

()L1R Re f +⋅σ=σ

unde:
σ – dispersia;
σ2 – abaterea medie p ătratică.

Determinarea riscului fina nciar prin punerea în eviden ță a factorilor
îndatorarea firmei și rentabilitatea firmei

144
prat
d fCDRAECA
CAPC
AECA
CAPCR ⋅⎟⎠⎞⎜⎝⎛−⋅+⋅=
în care:
PC / CA = rata marjei curente de acumulare f ără dobânzi;
CA / AE = rata rota ției activului economic.

9.4 Riscul de faliment

Pentru ca o întreprindere s ă reziste condi țiilor pe pia ță, aceasta va trebui s ă
fie solvabil ă adică să aibă capacitatea de a face fa ță obligațiilor scadente la un
moment dat.
Deci, întreprinderea este obligat ă să lucreze în echilibrul, orice dereglare a
acestuia va conduce inevitabil la greut ăți în desfășurarea activit ății și în ultim ă
instanță la falimentul acesteia.
Riscul este considerat ca probabilitatea apari ției unui fenomen nedorit.
Criteriile principale car e stau la baza identific ării întreprinderilor în
dificultate sunt:
► insolvabilitatea, adic ă activul nu este suficient pentru achitarea
datoriilor;
► supraîndatorarea, caz în care gradul de îndatorare este atât de mare
încât compromite capacitatea întreprinderii de a face fa ță datoriilor
curente;
► existența unor fapte de natur ă să compromit ă continuitatea
activit ății.
Întreprinderile în difi cultate se caracterizeaz ă prin:
● scăderea volumului de activitate și a rentabilit ății;
● folosirea unor tehnici și instrumente de conducere
neperformante; ●
situația financiar ă dificilă;
● grad scăzut de utilizare a capacit ății de produc ție.
În literatura economic ă străină s-au cristalizat urm ătoarele metode de
diagnosticare și analiză a riscului de faliment: analiza static ă pe baza bilan țului
patrimonial, analiza func țională pe baza bilan țului func țional, analiza dinamic ă;
analiza strategic ă; analiza scorurilor etc.
Ne vom opri în continuare asupra unora dintre ele:

a ) prognoza falimentului prin modelul Z1

Metoda cea mai des folosit ă pentru evaluarea situa ției unei firme se bazeaz ă
pe modelul Z dezvoltat în SUA în anul 1968, de profesorul Altman. Acesta a
folosit informa țiile obținute în urma studierii unui larg e șantion de companii atât
din rândul celor care au dat faliment cât și a celor care au supravie țuit. A

145descoperit c ă analiza bazat ă pe mai multe variabile, f ăcută cu ajutorul a cinci
indicatori a permis prevederea a 75% din falimente cu doi înainte de producerea
acestora. Func ția acestui model este urm ătoarea:

5 4 3 2 1 X0,1 X6,0 X3,3 X4,1 X2,1Z ×+×+×+×+×=

unde:
active totalcirculant capitalX1=
capital circulant = active circ ulante – pasive circulante
active totalreinvestit profit X2=
active totalimpozite și dobânzi de înainte profit X3=
lung termnepe datorii vărsatși subscrisi capitalulu a piață pe valoareaX4=
active totali din vânzăr venituriX5=
Altman a sugerat ca un punctaj mai mic de 1,8 arat ă că firma este aproape de
faliment. Un punctaj > 3 arat ă că bancherul poate avea încredere în firm ă. Un
punctaj cuprins între 1,8 și 3 arată că firma este într-o situa ție dificilă și trebuie
urmărită atent activitatea ei.

b) prognoza falimentului pr in metoda de scor a B ăncii Fran ței

Func ția de scor a B ăncii Franței a fost elaborat ă pentru a se aplica firmelor
industriale cu mai pu țin de 500 de salaria ți:

544,85 R 408,1 R 706,0R 164,1 R 689,0 R 221,5 R84,0 R 003,2 R25,1Z
8 76 5 4 3 2 1
−⋅+⋅++⋅−⋅−⋅+⋅−⋅+⋅=

unde valorile lui R și relația de calcul sunt prezentate în tabelul urm ător:

Nr.crt. Denumirea ratei Rela ția de calcul Coeficient de
ponderare

R1

Rata cheltuielilor
financiare
EBEfinanciare Cheltuieli
1,255

R2 Rata de acoperire a
capitalului investit investit Capitalulpermanent Capitalul
2,003

146
R3 Rata capacit ății de
rambursare a
obligațiilor Obligațiiare autofinan ț de Capacitate
0,84

R4 Rata marjei brute de
exploatare CAEBE
5,221

R5 Durata medie a
creditului furnizori Tmarfă de Cumpărărifurnizori mediu Sold×
-0,689

R6 Rata de cre ștere a
valorii ad ăugate
00 1
VAVA VA−
1,164

R7 Durata medie a
creditului clien ți Vânzăriclienți mediu Sold
0,706

R8 Rata investi țiilor
fizice VAInvestiții
1,408
iar,
EBE – excedent brut de exploatare; VA – valoarea ad ăugată;
CA – cifra de afaceri.

În func ție de valoarea lu i Z se disting urm ătoarele zone:
► Z < – 0,25 ═> probabilitate mare de risc
► – 0,25 < Z < 0,125 ═> zonă de incertitudine
► Z > 0,125 ═> zonă favorabil ă

c) analiza static ă a riscului de faliment prin metoda ratelor

Pentru analiz ă se folosesc dou ă categorii de rate:
¾ ratele de solvabilitate;
¾ ratele de structur ă financiar ă de pasiv.
Ratele de solvabilitate sunt:
► 1Dcirculante Activegenerale ății solvabilit rata
ts> =

► 1e imobilizat Activepermanent Capitalrulment de fonduluirata > =
►
tsDități Disponibil plasamentde Titluri Creanțeparțialeății solvabilitrata+ += , cu
valori cuprinse între 0,8 și 1.

147► 0,3Dități Disponibil Plasamenteimediate ății solvabilit rata
ts>+=

Ratele de structur ă sunt:

►
30% și 10 între normale cu valori ,contabil Pasivcontabilnet Activ financiare autonomiei ratasau1propriu Capitallung termenpe Datoriifinanciare autonomieirata
=< =

1propriu Capitallung termenpe Datoriitermenla îndatorare derata < =
► sau
scadență la neajunse scontate Efecte Cliențiscurt termenpe Datoriiscurt termenpe îndatorarederata+=

►
50%i exploatări albrut rezultatulfinanciare Cheltuieli financiarelor cheltuieli ratasau3%afaceride Cifrabancare Cheltuielifinanciarelor cheltuieli rata
< =< =

d) Modelul Altman

5 4 3 2 1 x6,0 x9,0 x2,1×4,1×3,3Z ++++=
unde:
total Activi exploatări albrut rezultatx1=
total Activrezervex2=
total Activglobalnet rulmentde Fondulx3=
total Activafaceride Cifrax4=
totale Datoriipropriu Capitalx5=

148 e) Modelul Conon Holder

5 4 3 2 1 x10,0 x87,0 x16,0 x22,0x24,0Z −−++=
unde:
Datoriii exploatări albrut rezultatulx1=
total Activpermanent Capitalx2=
total Active disponibilși e realizabil Valorix3=
afaceride Cifrafinanciare Cheltuielix4=
afaceri de Cifrapersonalulcu Cheltuielix5=
Pentru întreprinderile comercia le cu ridicata, Z are forma:

00122,0 0158,0 0185,0 0341,0 0197,0 0136,08 7 6 3 2 − − + + + = x x x x x Z
unde:
3 2 xși x au semnifica ția din func ția precedent ă;
total Activproprii Capitalurix6
total Activi exploatări albrut rezultatulx7=
afaceride Cifrarulmentde fondde Necesarulx8=
În func ție de valoarea lui „Z” se stabile ște probabilitatea fa limentului, astfel:

Funcția cu scor „Z”

Probabilitatea falimentului (pen tru întreprinderi industriale)
Negativ >80%
0 – 2 75 – 80%
Zonă cu mare risc de faliment
2 – 4 70 – 75%
4 – 8,5 50 – 75%
Zonă cu incertitudine
9,5 35%
10,0 30%
13,0 25%
16,0 10 – 15%

Zonă cu risc redus

1499.5 Riscul plasamentelor

Riscul unui portofoliu de ac țiuni depinde de trei factori:
► riscul fiec ărei acțiuni inclus ă în portofoliu;
► gradul de independen ță al variațiilor acțiunilor între ele;
► numărul de titluri din portofoliu.
► Riscul unei ac țiuni este dat de riscul de pia ță și de riscul specific. Riscul
de piață este determinat de influen ța pieței bursiere, el mai numindu-se risc
sistematic. Riscul specific al fiec ărei acțiuni este determinat de modific ări în
comportamentul economic al firmei care a emis ac țiunea și de specificul ramurii de
care aparține firma respectiv ă.
Teoria riscului valorilo r mobiliare se fundamenteaz ă pe categoria de
rentabilitate și pe parametrii reparti ției și densității de reparti ție:
═► rentabilitatea unei ac țiuni (ra) este dată de dividendul net (d) pe care
aceasta îl aduce și de creșterea valorii de pia ță (Vp) în raport cu pre țul ei de
achiziție (Va t-1):
100Vad Va Vpra
1tt 1t t
t ⋅+−=
−−

═► rentabilitatea portofoliului de ac țiuni (rpa) se calculeaz ă similar:

100VapD Vap Vppr
1tt 1t t
pat⋅+−=
−−
unde:
V p p t – valoarea de pia ță a portofoliului la momentului „t”,
∑
==n
1kt t Vp Vpp
V a p t-1 – valoarea de achizi ție a portofoliului;
D t – dividendul portofoliului,
∑
==n
1kt t d D

═► valoarea medie a rentabilit ăților ( ri ) ponderate cu probabilit ățile de
apariție (p i):
∑
=⋅=m
1ii ipr m
unde: i = 1, 2, …….., n observ ări statistice

150 ═► dispersia rentabilit ăților ( ∂2 ) față de valoarea medie:
()∑
=⋅−=∂n
1ii2
i2p mr
═► abaterea medie p ătratică ( ∂ ) sau abaterea standard:
2∂=∂
Dac ă ∂ este mic ă înseamn ă că variația rentabilit ății în jurul rentabilit ății
medii sau pe scurt varia ția rentabilit ății este mic ă. Deoarece varia ția este mic ă
înseamnă că și riscul ac țiunii respective este mic.
═► variabilitatea rentabilit ății acțiunilor individuale este dată de riscul
sistematic și de riscul specific. Pentru a surprinde și previziona fluctua țiile bursiere
ale valorilor mobiliare este deci necesar ă o analiză aprofundat ă a pieței bursiere, a
activității economico-financiare a fi rmelor emitente etc.
Practic, acest lucru este foarte greu de realizat, de aceea o foarte bun ă soluție
o oferă statistica matematic ă prin analiza și extrapolarea corela ției dintre
variabilitatea ac țiunilor individuale și variația pieței bursiere. Ecua ția recomandat ă
este următoarea:
ε+⋅β+α=p ai R r

unde:
r ai – rata rentabilit ății estimate pentru ac țiunea „i”;
α – parametru al func ției egal cu m ărimea r ai atunci când R p = 0
β – coeficient de regresie, de volatilitate sau coeficient beta;
ε – parametru specific ac țiunii „i” prin care se m ăsoară riscul
individual (specific)
()
()∑∑∑∑ ∑
−⋅−⋅
=β
2
p2
pp ai p ai
Rn1RR rn1Rr

Dac ă:

1. β>1 – acțiunile sunt foarte volatile, adic ă au o varia ție de ±1% a indicelui
general al pie ței bursiere determin ă o variație mai mare de ±1% a
rentabilității acțiunii „i”;
2. β<1 – acțiuni puțin volatile, adic ă o variabilitate degresiv ă a rentabilit ății
acțiunii „i” determinat ă de variația rentabilit ății pe piață;
3. β=1 – o varia ție a rentabilit ății generale antreneaz ă aceeași variație a
rentabilității acțiunii „i”.

151 Astfel, se poate concluziona:
• mărimea riscului de pia ță a acțiunii este dat de produsul dintre
volatilitatea ac țiunii (β) și abaterea medie p ătratică a rentabilit ății de
piață;
Risc de pia ță = β٠∂Rp
• mărimea riscului specific al ac țiunii „i” este dat ă de abaterea medie
pătratică a variabilei reziduale є;
Risc specific = ∂є
• mărimea riscului total se determin ă cu teorema lui Pitagora
Risc total = β2·∂p2 + ∂є2

► Riscul unui portofoliu de ac țiuni
În conformitate cu avantajul diversific ării unui portofoliu se apreciaz ă că
riscul acestuia depinde de numărul de titluri care îl compun, structura
portofoliului ( dacă titlurile au ponderi relativ egal e în compunerea portofoliului,
atunci riscul acestuia este mai mic decât atunci când o ac țiune deține 90% din
portofoliu ) și diversificarea pe ramuri economice .
◄► când în componen ța portofoliului se afl ă acțiuni independente,
variațiile cursurilor lor au tendin ța de a se compensa și deci riscul total al
portofoliului scade. Dac ă fluctuațiile de cursuri a dou ă acțiuni ( ce compun în mod
egal un portofoliu ) sunt corelate strâns și pozitiv ( când una cre ște, crește și
cealaltă și invers )atunci riscul portofoliului va fi acela și cu al oric ăreia dintre cele
două acțiuni. Dacă fluctuațiile de cursuri sunt corelate strâns sar în sens negativ (
când una cre ște, cealalt ă scade și invers ) atunci volatilitate a ( beta ) portofoliului
este nulă.
◄► când în componen ța portofoliului se afl ă acțiuni dependente, atunci
riscul portofoliului este dat de covaria ția dintre ratele de rentabilitate ale ac țiunilor
care îl compun. Pentru un portofoliu format din dou ă acțiuni „i” și „j” riscul
portofoliului va fi:

()()j j i i ij rrrrn1−−=σ∑
Dac ă:
x 1 – ponderea ac țiunii „i”
x 2 – ponderea ac țiunii „j”
atunci rentabilitatea me die a portofoliului portre s t e :
j 2 i 1port rxrx r ⋅+⋅= ,
iar riscul acestuia:
( )2
j 2 1 1port2x x σ⋅+σ⋅=σ

1529.6 Riscul valutar

Formele de manifestare a acestui risc sunt multiple, dar noi aici ne vom
ocupa numai de unele dintre ele și anume:
═► riscul deprecierii monedei na ționale care influen țează în special firmele
importatoare f ără să aibă o activitate de export în compensa ție. Pe m ăsura
devalorizării monedei cre ște costul valutei de import și ca atare evaluatorul în
estimările sale viitoare trebuie s ă ia în considerare acest risc.
═► riscul de neplat ă sau plată cu întârziere. Derularea activit ăților de export
pentru multe dintre firmele române ști reprezint ă o operațiune greoaie datorit ă lipsei
de experien ță ( înainte aceste opera țiuni se făceau prin firmele de comer ț exterior ),
inexistența unei pie țe externe tradi ționale și a unui sistem informa țional adecvat.
Într-o asemenea situa ție este greu de cunoscut bonitatea partenerului extern,
seriozitatea afacerilor pe care acesta le face. De aceste aspecte trebuie s ă țină
seama evaluatorul în sp ecial atunci când în estim ările făcute prevede și activitățile
de export.

153Bibliografie

1. Adochi ței, M., Adochi ței, A.

2. Adochi ței, M., Adochi ței, A. și
colectiv
3. Bistriceanu Gheorghe D.,
Adochiței Mihai, Negrea Emil

4. Craiu I., Babe Al., Br ănescu D.
5. Cristea, H., Ștefănescu, N.

6. Cristea, H.
7. Hada Teodor

8. Oprițescu, M., Sichigea, N.

9. Stancu, I.
10. Stancu, I.
11. Toma, M.

12. Toma, M.

13. Toma, M., Alexandru, F.

14. Văcărel, I. și colectiv

15. Vintil ă, G. – Finanțele întreprinderii în economia de
piață, Tipografia Mitrea, Piatra-Neam ț, 1993
– Finanțele întreprinderii, Editura Didactic ă
și Pedagogic ă R.A., Bucure ști, 1995
– Finanțele agenților economici, Editura
Didactică și Pedagogic ă R.A., Bucure ști,
1995
– Mijloacele circulante, Editura Științifică
București, 1966
– Gestiunea financiar ă a întreprinderii,
Editura Mirton, Timi
șoara, 1996
– Finanțele întreprinderii, Tipografia
Universității de Vest Timi șoara, 1993
– Finanțele agenților economici din România,
Editura Intelcredo, Deva, 1999
– Gestiunea financiar ă a întreprinderii,
Editura Dova, Craiova, 1996
– Gestiune financiar ă, Editura Economic ă,
București, 1994
– Finanțe, Editura Economic ă, București,
1997 – Finanțe și gestiune financiar ă, Editura
Didactică și Pedagogic ă R.A., Bucure ști,
1994 – Finanțe și gestiune financiar ă, Aplicații
practice și teste gril ă, Editura Economic ă,
București, 1996
– Finanțe și gestiune financiar ă de
întreprindere, Editura Economic ă, București,
1998 – Finanțe publice, edi ția a III-a, Editura
Didactică și Pedagogic ă R.A., Bucure ști,
2001 – Gestiunea financiar
ă a întreprinderii,
Editura Didactic ă și Pedagogic ă R.A.,
București, 1997

Not ă: Pentru elaborarea acestei lucr ări s-a analizat și legislația referitoare la
subiectele abordate, aflat ă în vigoare la data de 01.04.2002.