Capitalul Intreprinderii Si Problemele Constituirii Acestuia(in Baza Datelor S.a. „modern Service”)

CUPRINS

Adnotare

Introducere

CAPITOLUL I. FORMAREA CAPITALULUI ÎNTREPRINDERII: COMPLEXITATEA ȘI DIVERSITATEA SURSELOR DE FORMARE A ACESTUIA

1.1. Capitalul întreprinderii: concept și conținut. Clasificarea și definirea principalelor

capitaluri ale întreprinderii

1.2. Modalitățile de formare a capitalului la întreprindere

1.3. Problemele constituirii capitalului la întreprinderile din Republica Moldova

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE FORMĂRII CAPITALULUI LA S.A. „MODERN-SERVICE”

2.1. Analiza structurii financiare a întreprinderii S.A. „Modern-Service”

2.2. Capitalul propriu și capitalul împrumutat al întreprinderii S.A.„Modern-Service”

2.3. Analiza eficienței utilizării capitalului la S.A. „Modern-Service”

2.4 Factorii care influențează structura capitalului la întreprindere

CAPITOLUL III. OPTIMIZAREA UTILIZĂRII CAPITALULUI LA ÎNTREPRINDEREA S.A. „MODERN-SERVICE”

3.1. Criteii de optimizare a structurii financiare

3.2.Atragerea surselor de finanțare opționale în vederea suplimentării capitalului la

întreprindere

Încheiere

Bibliografie

Anexe

Adnotare

la teza de licență cu tema „Capitalul întreprinderii și problemele constituirii acestuia” la disciplina Finanțele întreprinderii, a studentei Raileanu Gheorghina, grupa FB-1205, specialitatea Finanțe și bănci, anul perfectării tezei – 2015.

Cuvinte-cheie: capitalul întreprinderii, autofinanțare, rentabilitate, eficiență, dividend, acțiune, capital social, capital împrumutat, dobîndă, costul capitalului, grad de îndatorare, strucutră financiară, capital permanent.

Strucutra tezei. Lucrarea dată constă din: introducere, trei capitole, concluzii generala și recomnadări, bibliografie din 30 de surse, 5 anexe, 74 pagini text de bază, 22 tabele, 14 figuri și cuvintele cheie.

Scopul crecetării efectuate a fost de a acumula cît mai mule cunoștințe despre capitalul întreprinderii, care reprezintă un mecanism complex fără de care nici o întreprindere nu-și poate desfășura activitatea. Mediul economic de astăzi îngăduie un ritm accelerat de dezvoltare și adaptare la cerinețele pieței prin apariția de noi surse de finanțare a întreprinderilor pentru susținerea aceastora în momonte de criză. Întreprinderile într-o economie de piață dețin un rol primordial: oferă noi locuri de muncă, produc bunuri și prestează servicii necesare populației, contribuie la formarea bugetului de stat prin achitarea impozitelor, intensifică relațiile cu alte țări prin atragerea investițiilor străine. De aceea, apare și necesitatea unei gestiuni cumsecade, eficiente a capitalului pentru prosperarea economiei naționale pe lîngă alte țări.

La elaborarea lucrării date, cu titlul „Capitalul întreprinderii și problemele constituirii acestuia” , au fost urmărite obiective ce țin de selectarea și clasificarea principalelor capitaluri care se întîlnesc la o întreprindere, analiza financiară a societății pe acțiuni „Modern-Service” pentru identificarea surselor de finanțare la care aceasta apelează; identificarea factorilor de influență asupra strucutrii capitalului la întreprindere și în final, elaborarea unor concluzii și recomandări.

Nevoia de capital la întreprindere apare chiar din momentul constituirii acesteia, de aceea posibilitatea agenților economici de a apela la diferite surse de finanțare determină în mod direct atractivitatea climatului investițional al țării.

INTRODUCERE

Lucrarea de față iși propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătura cu formarea și gestionarea capitalului la întreprindere.

Actualitatea temei alese rezultă din importanța primordială a capitalului ca principalul factor de constituire și funcționare a unei întreprinderi în mediul economic. Întrucît, participăm la un fenomen de modernizare și creștere economică pe plan mondial, care presupune diversificarea și dezvoltarea continuă a mediului antreprenorial cu scopul asigurării societății cu cele mai calitative bunuri și servicii, crește concomitent și se amplifică iteresul de susținere a întreprinderilor prin aducerea pe piață a diferitor surse de finanțare și majorare a capitalului întreprinderilor. În acest context, putem evidenția că în present întreprinderea poate recurge la o multitudine de surse de constituire și majorarea a capitalului acesteia care sunt pe larg abordate în lucrarea data. Capitalul la întreprindere reprezintă un ansamblu complex de surse interne sau externe, materializate în lichidități sau imobilizări care participă la procesul de producție, la derularea activității de întreprinzător.

Actualitatea temei se mai evidențiază și prin importanța pe care o are structura financiară a întreprinderii, a capitalurilor, pentru informarea utilizatorului despre alternativele de finanțare și costurile care le implică o anumită strucutră financiară la întreprindere. Așadar, cunoașterea și alegerea unei strucutri financiare optime are o importanță majoră pentru întreprindere întrucît influențează în mod direct rentabilitatea și riscul acesteia.

Obiectul cercetării în lucrarea de față este capitalul întreprinderii cu toate sursele de formare sau majorare a acestuia.

Drept subiect al analizei efectuate în lucrarea dată privind cercetarea și studierea capitalului la constituit întreprinderea prestatoare de servicii S.A. „Modern-Service”. În baza Rapoartelor financiare prezentate de această întreprindere au fost calculați diferiți indicatori și prezentate concluziile necesare, s-a studiat strucutra capitalului și evoluția acestuia în dinamică.

Scopul cercetării efectuate în lucrarea data este de a lua cunoștință cu principalele surse care contribuie la formarea și majorarea capitalului la întreprindere, idendificarea avantajelor și dezavantajelor folosirii în anumite circumstanțe a surselor date.

Principalele obiective urmărite la elaborarea lucrării date sunt:

Precizarea importanței pe care o are capitalul la întreprindere și importanța gestionării eficiente a acestuia;

Identificarea și definirea surselor de constituire și de majorare a capitalului la întreprindere;

Identificarea avantajelor și dezavantajelor surselor care participă la formarea capitalului întreprinderii cu scopul depistării celor mai oportune și avantajoase surse;

Identificarea problemelor cu care se confruntă agenții economici din Republica Moldova în procesul constituirii sau majorării capitalului la întreprindere;

Precizarea și definirea structurii financiare pentru a evidenția importanța primordială a acesteea asupra rentabilității și riscurilor la care este supusă întreprinderea în condițiile în care aceasta apelează neadecvat la surse împrumutate;

Analiza capitalului propriu și împrumutat la întreprinderea studiată pentru identificarea proporțiilor acestora;

Calcularea indicatorilor de rentabilitate și lichiditate pentru aprecizarea eficienței cu care este utilizat capitalul la întreprinderea analizată;

Stabilirea criteriilor de optimizare a structurii financiare la întreprindere.

Pentru a realiza următoarele obiective ce țin de importanța capitalului la întreprindere ca principalul factor de creare de noi valori și analiza situației financiare a întreprinderii S.A. „Modern-Service”, lucrarea dată a fost structurată în trei capitole cu realizarea unui conținut corespunzător cerințelor și au fost elaborate concluziile necesare în baza rezultatelor obținute.

Conținutul lucrării se bazează pe o analiză amănunțită a Rapoartelor financiare ca principalul instrument în gestiunea finanțelor prin utilizarea unui ansamblu de metode, procedee și tehnici de apreciere a informației financiar-contabile în procesul decizional precum și a literaturii selective de specialitate, a autorilor care au abordat tematica dată sau tangențe ele acestei teme.

Structura lucrării. Structura logică a lucrării date cuprinde introducerea în care sunt relatate principalele obiective ale lucrării date, precizat scopul și actualitatea temei în contextul economiei de piață, trei capitole, o concluzie finală asupra întregii lucrări, bibliografie și anexe.

În Capitolul I – „Formarea capitalului întreprinderii: complexitatea și diversitatea surselor de formare a acestuia” – sunt enumerate și descrise principalele modalități la care poate recurge întreprinderea cu scopul formării unui capital pentru derularea activității de întreprinzător generatore de profit sau majorării capitalului existent. Sunt prezentate succint avantajele și dezavantajele diferitor surse care participă la formarea capitalului întreprinderii pentru informarea cititorului despre trăsăturile acestora. De asemenea, ca o introducere, în capitolul dat este relatat despre evoluția capitalului în sociatate și precizate definițiile date acestuia de diferiți autori.

În Capitolul II al lucrării – „Particularitățile formării capitalului la S.A. „Modern-Service” – putem lua cunoștință cu date generale despe întreprinderea S.A. „Modern-Service”, genul de activitate, forma organizatorico-juridică precum și structura financiară a acesteia. În capitolul dat deja se vorbește despre structura capitalurilor la întreprindere prezentînd o importanță analiza capitalului prorpiu și împrumutat. De asemenea, sunt calculați și analizați un șir de indicatori care caracterizează eficiența cu care sunt utilizate capitalurile la întreprindere, sunt elaborate grafice și tabele analitice asupra datelor din Rapoartele financiare ale întreprinderii pentru evidențierea tendințelor de modificare în dinamică a diferitor indicatori la întreprindere. Capitolul dat prevede aplicarea în practică a aspectelor teoretice asupra temei studiate și formularea concluziilor asupra rezultatelor obținute în urma efectuării calculelor.

Capitolul III, intitulat „Optimizarea structurii financiare la S.A. „Modern-Service” merge spre a oferi recomandări de îmbunătățire asupra rezultatelor obținute în capitolul doi. Sunt descrise criteriile de optimizare a strucutrii capitalului ca principalele prevederi de care trebuie de ținut cont în elaborarea unei structuri financiare optime.

Ca finalitate asupra lucrării efectuate apare încheierea care cuprinde observațiile și constatările efectuate asupra tematicii studiate și concluzia finală, care este elaborată cu scopul de a ilustra starea financiară a S.A. „Modern-Service” și structura capitalului acesteia. În încheiere pe lîngă concluziile și precizarea răspunsurilor la obiectivele satbilte la început, sunt propuse și careva recomnadări de îmbunătățire a situației financiare și a structurii capitalului.

CAPITOLUL I. FORMAREA CAPITALULUI ÎNTREPRINDERII: COMPLEXITATEA ȘI DIVERSITATEA SURSELOR DE FORMARE A ACESTUIA

1.1. Capitalul întreprinderii: concept și conținut. Clasificarea și definirea

principalelor capitaluri ale întreprinderii

Noțiunea de capital pentru prima dată a apărut în secolul al XII-lea și a circulat sub diverse sensuri: ca masă de bani, stoc de mărfuri, ca fond etc. În Evul Mediu și în Antichitate prin capital se înțelegea suma inițială de bunuri sau bani care se împrumută unei persoane în schimbul unei dobînzi.

Mai apoi, în secolul al XIV-lea, termenul de capital se întîlnește cu sensul de averi bănești, bogăție, fonduri etc. Economistul fracez A.J. Turgot a introdus conținutul modern al capitalului în secolul al XVIII-lea, definind capitalul nu doar ca o sumă de bani sau bunuri, ci ca pe o valoare care participă direct la producerea unor noi valori și la realizarea profitului.

Definirea noțiunii de capital a cunoscut de-a lungul timpului mai multe abordări. Adam Smith definește capitalul făcînd deosebire între capitalul individual și capitalul național. Capitalul individual este determinat ca un stoc de bunuri și bani, avînd esență în economisire, care poate generaliza profit și crește capitalul. Capitalul național este alcătuit din capitalurile individuale și rezervele de consum. Potrivit concepției lui Adam Smith, reese că toate bunurile care aduc profit reprezintă capital individual, iar cele ce creează bunurile materiale este capital pentru societate.

O explicație mai amplă a capitalului este dată de profesorul francez Pierre Vernimen, care consideră capitalul întreprinderii ca fiind un ansamblu de resurse folosite de aceasta pentru finanțarea activității. Resursele date pot fi variate: aporturile acționarilor la constituirea întreprinderii, atît în bani cît și în natură; profitul net al anului de gestiune; resursele de origine fiscală; resursele împrumutate și cvasi-capitalul.

O altă abordare despre capital este ca fiind “totalitatea resurselor materiale acumulate și reproductibile care, prin asociere cu ceilalți factori de producție, participă la producerea de noi bunuri în scopul obținerii de profit ”[1, p. 31]. În paractica și teoria economică, există și alte accepțiuni ale capitalului. Astfel, în prima accepțiune capitalul este apreciat ca fiind valoarea totală a activelor unei persoane minus obligațiile. A doua accepțiune raportează capitalul la contribuția bănească a proprietarilor la o organizație pentru a-i permite acesteia să funcționeze. Astefl, capitalul social este suma alocată pe calea emisiunii de acțiuni de către o societate pe acțiuni, iar capitalul împrumutat este suma căpătată pe calea apelării la credite. Luînd în considerație că proprietarii unei societăți sunt proprietari nu numai a capitalului social, ci și a rezervelor constituite de societate, precum și a profitului reținut, apare noțiunea de capital propriu.

Din analiza definițiilor date conceptului de capital de diferiți autori, putem analiza capitalul ca fiind principala cale de creștere economică, ansamblul resurselor folosite pentru finanțarea activității întreprinderii. El contribuie la dotarea tehnică a întreprinderii cu mașini și utilaje necesare procesului de producție precum și la modernizarea acestora, contribuie la remunerarea salariaților care activează în cadrul întreprinderii, la finanțarea necesarului de materii prime, materiale și la alte finanțări.

Privit în structură, la un moment dat, capitalul apare atît sub forma lui inițială de bani, cît și sub forma lui ulterioară de valori materiale procurate, aflate în curs de execuție sau în stoc aprovizionat, intrate în procesul de prelucrare și aflate în diverse stadii, ca produs finit destinat livrării, în curs de livrare sau de încasare de la clienți.

Capitalul întreprinderii este format din surse diferite și se utilizează în baza unei raționalități proprii, aspect care influențează eficiența generală. Pentru cunoașterea și posedarea acestora, capitalurile se clasifica după mai mullet criterii, în funcție de scopul urmărit.

Tabelul 1.1.1.

Clasificarea și definirea principalelor capitaluri ale întreprinderii.

Sursa: Management financiar, Ioan Bogdan, Editura Universitară, București 2004.

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului real formată din echipamente de folosință îndelungată, care participă la mai multe cicluri de producție, se depreciază treptat și se înlocuiesc după mai mulți ani de utilizare. Deci, capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe procese economice, se consumă treptat, parte cu parte, și se înlocuiește periodic atunci cînd este consumat integral sau cînd este uzat moral [2, p. 35-36].

Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului real care se consumă în fiecare ciclu de producție, participă cu întreaga sa expresie bănească la formarea costurilor și se înlocuiește după fiecare consumare, o dată cu reluarea unui nou ciclu de producție [4, p. 44].

Capitalul economic reprezită totalitatea bunurilor și valorilor ce alcătuiesc activul bilanțului contabil al firmei, respectiv drepturile de proprietate și obligațiile care alcătuiesc pasivul bilanțului firmei.

Capitalul permanent se află la dispoziția întreprinderii un timp mai îndelungat, fiind format din capitalurile proprii, din creditele și datoriile pe termen mediu sau lung.

Capitalul de lucru sau fondul de rulment este capitalul permanent, din care se scad imobilizările – activele corporale și necorpoale, la valoarea lor netă. Capitalul de lucru, în condiții normale, e binevenit să acopere necesarul de fond de rulment, care rezultă din relația următoare:

(1.1.1)

unde: NFR – necesarul de fond de rulment; C – creanțele;

S – stocuri de active circulante; D – datoriile.

Condițiile complexe în care întreprinderile își desfășoară activitatea, dinamica, structura acestor condiții, volumul și dinamica fluxurilor de numerar din cadrul lor fac ca, de regulă, să apară deosebirea între capitalul de lucru (FR) și necesarul de fond de rulment (NFR), deosebiri care în funcție de sensul lor, au conotații importante și impun măsuri manageriale specific, diferite, de soluționare, astfel:

FR > NFR = excedent de fond de rulment

FR < NFR = deficit de fond de rulment

Astfel, cînd capitalul de lucru este mai mare ca necesarul de fond de rulment avem de a face cu un excedent, care este necesar de a fi plasat în condiții favorabile, ca timp (astfel încît să poată fi recuperat și utilizat la nevoie) și ca randamnet (adică la o dobîndă, curs bursier sau dividend), care să satisfacă interesele din cadrul întreprinderii.

Atunci cînd capitalul de lucru este mai mic decît necesarul de fond de rulment, se formează un deficit care trebuie acoperit prin recurgerea la surse financiare suplimentare, care, evident, ca orice marfă au un cost ale cărui influențe trebuie să fie bine analizate și transformate în măsuri de corecție ce se impun, de regulă, pentru lichidarea imobilizărilor de active circulante.

Capitalul propriu este diferența dintre capitalul economic și datoriile întreprinderii. Capitalul propriu în primul rind provine de la acționari, în urma subscrierii inițiale și a celor ulterioare, care conduce la creșterea capitalului social. În al doilea rind, ca sursă permanentă de formare a capitalului propriu apare profitul net destinat dezvoltării, precum și rezervele constituite conform legislației, subvențiile nerambursabile alocate din bugetul statului.

Capitalul împrumutat al întreprindrii este format din creditele și datoriile pe termen mediu și lung împreună cu creditele pe termen scurt. Capitalurile proprii împreună cu capitalurile împrumutate formează capitalul total al întreprinderii.

Capitalul productiv poate fi considerat capitalul necesar derulării ciclului de exploatare, care se întîlnește sub două forme:

capital real, numit și capital intangibil, format din bunurile materiale;

capitalul uman, numit și capital intangibil.

Capitalul financiar este suma de monedă adusă de acționari sau asociați, la care se adaugă suma generată de activitatea desfășurată. Deci, capitalul financiar este format din capitalul social și din surplusul monetar acumulat de întreprindere. Capitalul financiar se obține și prin deducerea datoriilor din capitalul economic al întreprinderii:

(1.1.2)

(1.1.3)

Capitalul subscris este aportul în bani și în natură pe care asociații sau acționarii s-au angajat să-l pună la dispoziția societații comerciale în calitatea lor de proprietari.

Capitalul vărsat este valoarea acțiunilor subscrise, transformate în lichiditate, prin depunerea numerarului echivalent la casierie sau la contul întreprinderii.

Capitalul nevărsat este acea parte de acțiuni subscrise al căror preț nu a fost vărsat în contul firmei.

Ca rezultat, putem constata, că capitalurile la întreprindere în funcție de scopul urmărit se clasifică după mai multe criterii și cunoașterea acestora contribuie la amlificarea rezultatelor economice în urma exploatării capitalurilor. Avînd un rol de o deosebită importanță, conceptul de capital, modul de formare a acestuia, alocarea capitalurilor în diferite procese economice, modul lor de utilizare și finalitatea utilizării lor trebuie să fie bine cunoscute și stăpînite. Pentru cunoașterea și stăpînirea acestora, capitalurile se calsifică după mai multe criteii oferind posibilitatea utilizatorului de a prognoza mărimea capitalului necesar de fi investit.

1.2. Modalitățile de formare a capitalului întreprinderii

Privitor la constituirea capitalului, întreprinderea se confruntă cu două probleme importante:

Atragerea acestuia;

Alocarea resurselor bănești în diferite proiecte investiționale, care ar asigura recuperarea mijloacelor investite plus o marjă de profit.

Una din principalele laturi ale gestiunii financiare este procurarea și utilizarea cît mai rațională a capitalului întreprinderii în vederea realizării obiectului de activitate și obținerea rezultatelor finale favorabile.

În sensul dat, managementul financiar deține un loc important în asigurarea întreprinderii cu capitalurile necesare, atît ca volum, cît și ca structură, la timpul oportun și la un cost redus.

În condițiile economiei de piață, stabilirea modalităților de finanțare exercită un impact deosebit asupra activității agenților economici. În majoritatea cazurilor întreprnderile nu își finanțează activitatea în totalitate din fondurile proprii, apelînd preponderant și la resurse externe. Prin urmare, modul de selectare a resurelor externe de finanțare precum și ponderea acestora în raport cu sursele interne de finanțare reprezintă o decizie primordială a politicii financiare a întreprinderii.

Tabelul 1.2.1.

Sursele interne și externe de formare a capitalului întreprinderii.

Sursa: Oprean Camelia, Formarea și utilizarea capitalurilor.

Sursele de formare a capitalurilor întreprinderilor se divizează în două grupe mari: surse interne și surse externe. Practica financiară internațională ne oferă o diversitate mult mai redusă a surselor interne de formare a capitalurilor întreprinderilor în comparație cu cea a surselor externe de finanțare. Cea mai importantă sursă internă de formare a capitalurilor este autofinanțarea. Însă, capacitatea de autofinanțare este deseori insuficientă, de aceea se apelează și la surse externe de capital, care se materializează în contribuția proprietarilor, împrumuturile bancare și obligatare, în sursele neramburasabile și alte surse externe.

Autofinanțarea, cea mai importantă sursă internă de formare a capitalului la întreprindere

Finanțarea internă are un rol foarte important în cadrul finanțării globale pe termen lung. Întreprinderea, în loc să apeleze la credite bancare, să își facă astfel datorii față de terți sau în loc să ceară un aport nou de la asociații săi, utilizează o parte din mijloacele financiare din resursele proprii. Atofinanțarea reprezintă veniturile nete proprii alocate formării capitalurilor.

Metoda autofinanțării se caracterizează prin reținerea de către întreprindere a unei părți din rezultatele financiare pozitive ale activității desfășurate. Utilizarea autofinanțării necesită obținerea de venituri pentru acoperirea cheltuielilor și realizarea unui profit, din care o parte se reține pentru investirea în ciclul de exploatare și pentru sporirea activelor fixe.

Decizia de autofinanțare și nivelul acesteia pot fi frecvent influențate de factori externi, cum ar fi: fiscalitatea, constringerile privind accesul pe piața financiară, diverse constrîngeri juridice.

S-a observat că fiscalitatea are o influență directă asupra nivelului de autofinanțare. Astfel, fiscalitatea ridicată duce la autofinanțare ridicată, și invers. O politică de impozitare apăsătoare determină ca îndreprinderea să purceadă la capitalizarea cît mai mare a unei părți din profit, urmărind scopul de a obține condiții mai lejere de impunere. Dacă asupra veniturilor obținute din dividende se percep impozite foarte mari, atunci investitorii (acționarii) vor vota la Adunarea Generală a Acționarilor pentru distribuirea unui dividend mai redus, în favoarea profitului reinvestit, pentru maximizarea valorii întreprinderii și a patrimoniului fiecărui acționar.

Pentru a exemplifica modul de influență asupra autofinanțării diversele constrîngeri juridice, vom analiza cele două mari destinații ale profitului unei socități comerciale pe acțiuni: distribuirea de dividende acționarilor și reinvestirea (autofinanțarea). Pe de o parte, dacă se ia decizia de a se distribui dividende, atunci se va diminua suma destinată autofinanțării, însă această decizie va avea efecte pozitive, din următoarele considerente: crește fidelitatea acționarilor față de societate, aceștia își vor menține acțiunile timp îndelungat, fără intenția de a le vinde, ceea ce va duce la creșterea cursului lor bursier, deci a valorii de piață a întregii firme. Pe de altă parte, decizia de a reinvesti profitul majorează resursele de autofinanțare, dar poate provoca nemulțumirea unei părți a acționarilor, care vor avea tendința de a vinde acțiunile deținute, ceea ce poate duce la scăderea cursului acțiunilor și a capitalizării bursiere a firmei. Putem spune că procesul de distribuire a profitului este în ultimă instanță o politică de lichiditate: dacă se formează fonduri proprii sporesc lichiditățile întreprinderii și deci posibilitățile de autofinanțare; repartizări de dividende mai mari conduc la micșorarea lichidităților și deci se reduce capacitatea de autofinanțare a întreprinderii. [4, p. 67]

Practicarea unei autofinanțări ridicate este generată de dorința de autonomie a unei întreprinderi, însă, este cert faptul că distribuirea de dividende cu regularitate și în sume temeinice reprezintă un semn favorabil asupra perspectivelor de dezvoltare ale unei întreprinderi.

Capacitatea de autofinanțare – o cerință pentru formarea capitalurilor întreprinderii

Capacitatea de autofinanțare este indicatorul prin care se exprimă autofinanțarea. Indicatorul dat exprimă excedentul monetar care rămîne disponibil întreprinderii în urma operațiunilor de încasări și plăți efectuate de întreprindere într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an.

Capacitatea de autofinanțare permite evidențierea capacității întreprinderii de a-și rambursa datoriile financiare și de a-și autofinanța investițiile.

O definiție explicită a capacității de autofinanțare este dată de Oprean Camelia: „acest indicator reflectă potențialul financiar determinat de activitatea rentabilă a societății la sfîrșitul unei perioade, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende) și să finanțeze dezvoltarea viitoare (prin partea de profit destinată surselor proprii și fondului de rezervă) precum și menținerea sau reînoirea activelor fixe (prin amortizare).”

Deci, capacitatea de autofinanțare este influențată de mărimea amortizărilor și provizioanelor, calculate și neutilizate încă, de mărimea profiturilor nerepartizate și de veniturile din dezinvestiții. [5, p. 124] Amortizarea se identifică cu recuperarea treptată, prin cifra de afaceri, a capitalului plasat în active fixe. În dependență de sursa de proveniență, capitalul inițial este retribuit fie prin dobînzi (capital împrumutat), fie prin dividende (capital social). Autofinanțarea din amortizare are în mod rațional un cost egal cu costul mediu ponderat al capitalului. Amortizarea și provizioanele sunt cheltuieli care se scutesc de la plata impozitului pe profit. Economiile fiscale provenite din această deductibilitate fac să scadă costul autofinanțării.

Capacitatea de autofinanțare se identifică cu puterea financiară a unei întreprinderi datorită securității și independeței acesteia fiind surplusul financiar eliberat de activitatea rentabilă a întreprinderii. Întreprinderile care se autofinanțează sunt supuse într-o măsură mai redusă riscului de piață, riscului financiar, fiind în stare să-și garanteze sursele de finanțare.

Tabelul 1.2.2.

Factorii care influențează creșterea capacității de autofinanțare au la bază schimbările produse de principalele elemente constitutive ale întreprinderii, cum ar fi:

Sursa: Sandu Gheorghe, Finanțele întreprinderii, Ed.Economică București, 2002, p.145

Rolul remarcabil pe care îl ocupă autofinanțarea printre celelalte modalități de finanțare, se justifică prin faptul că realizează avantaje atît pentru acționari, cît și pentru întreprindere. Avantajul acționarilor rezultă din capitalizarea parțială a profitului ca rezultat crescînd cursul acțiunilor deținute, și prin urmare, crește avuția lor. De asemenea, profitul reinvestit este scutit de la plata impozitului pe profit sau se fixează reduceri substanțiale la impozit ce aduce șanse mai mari de reinvestire.

Principalele avantaje oferite de autofinanțare.

Constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă de fonduri;

Autonomia financiară, libertatea de acțiune asigurată prin autofinanțare permite întreprinderii independență de gestionare față de organismele financiare și de credit;

Permite reducerea gradului de îndatorare și implicit reducerea cheltuielilor financiare;

Reprezintă factorul hotărîtor în asigurarea accesului pe piața de capital și atragerea de noi capitaluri din afara întreprinderii;

Se majorează averea reală a proprietarilor firmei;

Siguranță în acoperirea necesităților financiare care apar în procesul derulării activității;

Sporesc interesele din cadrul firmei pentru dezvoltare și modernizare;

Economie de timp în comparație cu apelarea la sursele externe de finanțare, care prin formalitățile necesare durează uneori foarte mult timp;

Formarea capitalurilor prin contribuția proprietarilor

Prima fază de finanțare a unei societăți comerciale o reprezintă constituirea capitalului social. La înființarea întreprinderii, fondatorii aduc o contribuție minimă de capital, reglementată de lege, sub formă de bani, în natură, cedare de creanțe. Capitalul social prevăzut la înființarea întreprinderii poate fi ulterior modificat, în dependență de politica de finanțare și de necesitățile acesteia.

Pe parcursul existenței sale, capitalul social cunoaște două dimensiuni de exprimare: din punc de vedere contabil, capitalul social apare ca substanță materială și bănească, se regăsește în activul bilanțului, iar sub forma drepturilor și obligațiilor se reflectă din punct de vedere contabil în pasivul bilanțului. În sens juridic, prin capitalul social se înțelege expresia valorică a totalității aporturilor în numerar și în natură ale asociaților. De aceea, capitalul social constituie limita gajului general al creditorilor întreprinderii, în sensul că în patrimoniul societății trebuie să existe bunuri a căror valoare să fie cel puțin la nivelul capitalului social [7, pag. 25].

Dintre societățile de capital cea mai răspîndită este societatea pe acțiuni, care se determină prin faptul că responsabilitatea acționarilor este limitată la suma participării lor la capitalul social. Acesta este divizat în acțiuni, care sunt titluri de valoare, negociabile și se eliberează contra unui aport în numerar sau natură. Astfel, la înființarea societății, capitalul este reprezentat de capitalul social și este egal ca mărime cu produsul dintre numărul de acțiuni în care este împărțit și valoarea nominal a acestora.

Majorarea capitalului social apare ca o decizie financiară strategică luată de conducerea întreprinderii la adunarea general a acționarilor sau de consiliul de administrație, în circumstanțe de dezvoltare a activității sau de asimilare a unor proiecte noi, care urmăresc o creștere economică cu scopul sporirii rentabilității.

Ca și autofinanțarea, creșterile de capital exprimă un mijloc de finanțare prin fonduri proprii. Ca deosebire, apare faptul că autofinanțarea este practic o finanțare internă, înfăptuită prin efortul propriu al firmei, respectiv capitalizarea unei părți a beneficiului, creșterea de capital apare ca o finanțare externă, prin fonduri proprii aduse din afara societății de către acționari.

Figura 1.2.1. Procedee de majorare a capitalului social.

Sursa: Sumedrea Silvia, Management financiar, Ed. Universității ”Transilvania” 2011.

a) Emisiunea de noi acțiuni este o modalitate mai puțin acceptată de acționarii existenți, întrucît prin apariția unor acționari noi, ei pot pierde controlul asupra societății. Alegerea emisiunii de noi acțiuni trebuie realizată atît din perspectiva intereselor întreprinderii, cît și din perspectiva investitorilor, a acționarilor, fie ei comuni sau preferențiali. De exemplu, apelarea la emisiunea de noi acțiuni poate părea avantajoasă pentru echipa managerială, păstrîndu-și astfel flexibilitatea opțiunilor viitoare de îndatorare, înlăturînd și majorarea costului îndatorării. Firma trebuie să țină cont de poziția adoptată de vechii acționari mai conservatori, care au ales această întreprindere anume pentru siguranța și stabilitatea pe care o oferea aceasta, și în plus, să decidă clasa de acțiuni la emisune care poate afecta poziția de control a acestora, deținută pînă în acel moment. Creșterea capitalului prin noi aporturi în numerar se execută fie prin emisiunea de noi acțiuni, fie prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente.

Tabelul 1.2.3.

Consecințele de natură financiară ale creșerii de capital prin emisiunea de acțiuni comune pentru finanțarea obiectivelor de investire.

Sursa: Sandu G., Formarea capitalurilor firmelor private, Ed. Economică, 2000.

Acțiunea, ca procedeu de atragere și de formare a capitalurilor unei întreprinderi, este un titlu financiar de valoare care se caracterzează prin trei caracteristici principale:

Este un titlu de finanțare pe o perioadă nelimitată de timp și constituie o punere la dispoziția întreprinderii de capitaluri permanente. Angajamentul acționarului cu privire la întreprindere nu este delimitat în timp. Acțiunile pot fi donate, vindute pe piață doritorilor de a-și plasa capitalurile disponobile în diferite firme. Bursa de valori este locul unde se confruntă cererea și oferta de capitaluri.

Acțiunile nu aduc deținătorilor venituri sigure, mărimea dividendelor anuale depinzînd de rezultatele financiare ale societății comerciale și de decizia de distrbuire a dividendelor adoptată la adunarea acționarilor. Caracterul nestabil al remunerației face ca poziția acționarului să cadă sub un grad mai mare de risc.

Acțiunea acordă deținătorului ei un drept de conducere și control. Cu adevărat, în măsura în care acționarul este beneficiarul rezultatului net al întreprinderii, acesta este agentul cel mai motivat pentru a urmări buna gestionare și funcționare a firmei. Implicarea permanentă în activitatea fimei, nu poate decît să sporească dorința acționarului de a mări valoarea de piață a acesteia.

Cîștigul ofertanților, a deținătorilor de fonduri de a subscrie la creșterea capitalului unei societăți este justificată de politica de dividend și de poziția pe piață a societății respective. Pentru acționar, titlul dobîndit seminifică o investiție financiară a cărei rentabilitate este impulsionată de dividendele ce vor fi repartizate, dar și de plusul sau minusul de valoare care se va căpăta la vînzarea titlului.

Dividentul rămîne, așa cum sa precizat, unul dintre mijloacele esențiale pentru atragerea deținătorilor de capitaluri. Dar nu în ultimul rînd și calitatea afacerii, seriozitatea, profitabilitatea, riscul redus, calitatea managementului din cadrul unei societăți economice.

b) Întreprinderea formează un capital de rezervă, a cărui mărime va fi stabilită de statutul acesteia și va constitui nu mai puțin de 10% din  capitalul social al întreprinderii. Capitalul de rezervă se formează din defalcări anuale, din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute de statutul societății. Volumul defalcărilor se stabilește de adunarea generală a acționarilor și va constitui nu mai puțin de 5% din profitul net al societății. Capitalul de rezervă  este necesar de a fi plasat în active cu lichiditate înaltă, care ar asigura folosirea lui în orice moment. Capitalul de rezervă poate fi folosit pentru acoperirea pierderilor societății sau la majorarea capitalului social [ 8, Titlul III, Capitolul 6].

Încorporarea de rezerve sau profituri nerepartizate este un procedeu de creștere a capitalului social care nu afectează structura financiară a întreprinderii ci numai structura capitalurilor proprii, prin sporirea capitalului social și diminuarea cu aceeași sumă a rezervelor, rezultatelor și fondurilor proprii. Nu pot fi incorporate în capitalul social rezervele legale, beneficiile sau primele de emisiune.

Sporirea capitalului întreprinderii prin încorporarea rezervelor are loc cînd fondul de rezervă format la finele fiecărui an din profitul brut ajunge la un anumit nivel, întreprinderea are dreptul să decidă încoporarea lui în capitalul social, emițînd noi acțiuni, care se repartizează gratuit vechilor acționari.

c) Creșterea de capital prin conversia datoriilor întreprinderii, presupune achitarea unor datorii atunci cînd lipsesc lichidități, reprezintă o creștere a capitalului prin încorporarea datoriilor, compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

Creșterea capitalului social prin încorporarea datoriilor se realizaeză numai cu acordul creditorilor și furnizorilor întreprinderii, prin renunțarea acționarilor existenți la dreptul lor preferențial de subscriere. Transformarea dată a datoriilor pe termen scurt în capital are ca rezultat creșterea fondului de rulment prin mărirea capitalului social, creștere care este asociată unei emisiuni de acțiuni în numerar dacă merge vorba de creanțe lichide, datorii față de creditori și creșterii contribuției în natură la capitalul social dacă merge vorba de creanțe în natură față de furnizori. Această acțiune implică avantaje atît pentru societate, care înlătură în acest fel efectele unei datorii ce angajează eforturi financiare, cît și pentru creditori care ajung acționari, cu toate drepturile conferite de această calitate.

Forma ideală de transformare a datoriilor în capital social o constituie conversia obligațiunilor convertibile în acțiuni. De fapt, această operațiune de creștere a capitalului prin conversia datoriilor este caracteristică firmelor mari, care sunt în drept să emită obligațiuni.

O formă specială este consolidarea datoriilor întreprinderii prin transformarea datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen lung, ce are ca efect modificarea structurii capitalului împrumutat și amînarea scadențelor de plată, și nu în ultimul rînd creșterea capitalului permanent și implicit, a fondului de rulment, respectiv îmbunătățirea echilibrului financiar.

d) Plata dividendelor în acțiuni este asimilată, din punct de vedere juridic unei sporiri a capitalului social în numerar. Acest procedeu are ca rezultat reducerea datoriilor pe termen scurt și creșterea capitalului social și implicit a capitalului propriu cu influență asupra lichidității și echilibrului financiar al întreprinderii.

e) Absorbția totală sau parțială a altei societăți comerciale avînd ca efect însumarea capitalului social al societății absorbite. Ca efect, vor crește capitalurile permanente și proprii, totodată cu creșterea activelor imobilizate, fapt ce va orienta la menținerea echilibrului financiar, sau chiar se va îmbunătăți strucura financiară și lichiditatea firmei, dacă societatea absorbită dispunea de o trezorerie pozitivă.

Îndatorarea întreprinderii

Capitalurile proprii existente la întreprindere, deseori sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile globale de finanțare a întreprinderii, și atunci aceasta este nevoită să apeleze la alte mijloace de finanțare: credite bancare pe termen scurt sau lung, emisiunea de obligațiuni, credite de furnizori și alte datorii din exploatare. Capitalurile rezultate din aceste surse constituie nivelul de îndatorare, care în dependență de factorul timp, ar putea fi clesifcată în:

Îndatorare pe termen scurt;

Îndatorare pe termen mediu și lung.

În general, capitalurile provenite pe calea îndatorării pe termen mediu și lung (mai mare de un an) sunt destinate finanțării cu prioritate a procurării activelor imobilizate și a activelor circulante cu caracter de permanență pe întreaga durată a anului, iar cele provenite din îndatorare pe termen scurt (sub un an) pentru finanțarea nevoilor de exploatare și în special a nevoilor temporare.

Îndatorarea pe termen mediu și lung

Îndatorarea pe termen mediu și lung are drept scop de a asigura întreprinderea cu capitaluri permanente și necesare pentru derularea activității de întreprinzător, fapt ce îi acordă posibilitatea unei strategii de dezvoltare și funcționare într-un interval de timp relativ îndelungat.

Figura: 1.2.2. Modalități de îndatorare a întreprindrii pe termen mediu și lung.

Sursa: Toma M., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, 2003.

Creditul bacar pe termen mediu și lung este o sursă externă de formare a capitalurilor întreprinderii, se acordă, de regulă de către băncile comerciale pentru un interval de timp cuprins între 1 și 25 de ani. Fondurile împrumutate au caracter restituibil și sunt purtătoare de dobînzi care măresc cheltuielile și reduc rezultatele financiare. Luînd în considerație riscurile pe care și le asumă băncile comerciale prin acordarea creditelor, condițiile de eligibilitate impuse firmelor sunt stricte și se bazează pe o documentație tehnico-economică bine fundamentată și pe existența unor garanții temeinice.

Creditul este conceput din punct de vedere al clientului ca sursă de finanțare necesară desfășurării, dezvoltării, continuării sau restructurării activității acestuia, iar pentru bancă, ca un plasament de resurse bănești cu risc asumat în vederea obținerii unui profit corespunzător. Debitorul, pentru a căpăta rezultate financiare satisfăcătoare, va trebui să sporească rulajul fondurilor, să reducă timpul la solicitarea împrumutului și volumul acestuia. În plus, fondurile împrumutate atrag după sine și alte restricții, dependeța de creditori, aceștia impunînd condiții de utilizare a resurselor împrumutate, efectuează controlul asupra activității economice și financiare a debitorului pentru a se asigura de restituirea sumelor acordate cu împrumut.

Tabelul 1.2.4.

Avantajele și dezavantajele creșerii capitalului întreprinderii prin intermediul creditului bancar.

B. Creditul obligatar este un procedeu de împrumut pe termen lung al firmei prin emisiunea de obligațiuni, care sunt titluri de valoare și exprimă, pe de o parte, creanța deținătorului asupra activelor emitentului, iar pe de altă parte, angajamentul emitentului de a achita o remunerație, dobînda și de a rambursa împrumutul.

Din perspectiva societății emitente, împrumutul obligatar nu afectează structuta și dreptul de proprietate al acționarilor și nici nu oferă deținătorului lor nici un drept în luarea deciziilor, de a participa la managementul unității emitente. În ce privește gestiunea firmei, deținătorii obligațiunilor nu sunt în drep să participe la deciziile din cadrul firmei (onligatarii nu au drept de vot) în timp ce acționarii au dreptul la vot în cadrul adunărilor generale.

Din perspectiva deținătorilor, obligațiunile asigură dobînzi constante, achitate de către firma emitentă pe întreaga durată a creditului obligatar, indiferent de situația sa financiară – în comparație cu dividendele garantate de acțiuni, care direct proporțional depind de cîștigurile emitentului.

În cazul lichidării întreprinderii emitente, obligatarii nu sunt afectați în egală măsură ca și acționarii, avînd dreptul la restituirea împrumutului la valoarea nominală. Acționarii beneficiază doar de diferența rămasă după achitarea tuturor creanțelor prevăzute de lege pentru a fi onorate. Decizia de emisiune a obligațiunilor aparține Adunării Generale a Acționarilor prin intermediul unor instituții specializate (societăți de valori mobiliare) care acționează ca intermediar, în nume propriu sau ca garant al emisiunii. Punerea în circulație a obligațiunilor se face pe două căi de emisiune: emisiunea publică și emisiunea închisă. Societatea emitentă poate furniza garanții ca: cauțiuni, ipoteci, amanetarea fodului de comerț, care este necesar de a fi publicate într-un act special înaintea subscrierii.

O emisiune de obligațiuni este apreciată mai ieftină nu numai față de alternativa împrumutului bancar, dar și de emisiunea de noi acțiuni, întrucît de-a lungul tipului s-a observat din punct de vedere statistic faptul că dividendele plătite în cazul emisiunii noilor acțiuni sunt mai costisitoare decît dobînzile datorate deținătorilor de obligațiuni.

Tabelul 1.2.5.

Avantajele și dezavantajele finanțării întreprinderii prin emisiunea onligațiunilor.

Leasingul, ca metodă de finanțare pe termen lung, este operațiunea prin care o parte, denumită locator (finanțator), transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar (utilizator), la solicitarea acesteia, contra unei plăți perioadice stabilită între părți, denumită rată de leasing.

În esență, leasingul reprezintă o modalitate de închiriere efectuată de societăți financiare specializate (societăți de leasing) a unor bunuri de echipament către întreprinderi beneficiare care nu posedă la moment fonduri proprii, nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru procurarea acestora de la producători. Lesingul s-a atestat a fi un mijloc foarte eficient de finanțare a investițiilor productive, acordînd un plus de siguranță deținătorilor de capital.

Leasing-ul este, deci, un procedeu special de închiriere a bunurilor imobiliare sau mobile, prin care beneficiarul posedă toate drepturile ce decurg din deținerea bunului, mai puțin dreptul de proprietate. Ca răspuns la aceste avantaje, beneficiarul leasing-ului achită o rată de leasing care este compusă dintr-o cotă parte a valorii bunului, o dobîndă pe care proprietarul (compania de leasing) o plătește finanțatorului (de obicei o bancă), primele de asigurare și comisionul societății de leasing. Lesingul ca tehnică de finanțare, caracterizează în primul rînd firmele care urmăresc lărgirea activității și ridicarea performanțelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.

Conform legii cu privire la leasing [10, LEGE Nr. 59 din 28.04.2005 ], contractele de leasing se împart în contracte de leasing financiar și contracte de leasing operaționale:

Leasingul financiar (de capital) este operațiune de leasing care îndeplinește următoarele condiții:

Riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul în care contractul de leasing intră în vigoare;

Contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asura bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;

Perioada de leasing depășește 75% din durata normală de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului; adică, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit.

Astfel, leasingul financiar oferă și posibilitatea achiziționării bunului la sfîrșitul perioadei de închiriere prin leasing, în condițiile în care firma nu dispune de resurse financiare disponibile suficiente pentru a-l cumpăra.

Leasingul operațional (de exploatare) este operațiunea prin care utilizatorul nu are opțiunea de achiziționare la sfîrșitul contractului de leasing a obiectului leasingului. În cazul dat durata contractului de leasing este mai scurtă decît durata amortizării. Cel care acordă activul în leasing se confruntă cu riscul de nerecuperare a valorii reziduale a bunului la sfîrșitul perioadei de leasing.

În cazul leasingului financiar rata de leasing reprezintă cota parte din valoarea de intrare a bunului plus dobînda de leasing. În cazul leasingului operațional rata este cota de amortizare calculată după actele normative în vigoare și un beneficiu stabilit de părțile contractante.

Tabelul 1.2.6.

Elementele caracteristice contractelor de leasing financiar și operațional.

Sursa:

Formarea capitalurilor întreprinderii din surse externe nerambursabile

Întreprinderile pot primi, în unele situații bine definite, fonduri nerambursabile, pentru formarea capitalurilor proprii.

Fondurile nerambursabile, de care beneficiază întreprinderea, provin din următoarele surse:

Din bugetul de stat – alocații și subvenții;

De la instituțiile financiare sau bancare internaționale;

Din sponsorizări sau din alte surse.

Subvențiile bugetare se solicită pe baza unei documentații, din care e necesar să rezulte utilitatea unei activități, care însă nu își poate acoperi cheltuielile din veniturile care se realizează. Cele patru elemente, vaniturile, natura și volumul activității, cheltuielile și subvenția, trebuie să fie riguros fundamentate.

Metoda finanțării bugetare este utilizată în cazul unităților economice de stat (regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat). Ea este utilizată, mai ales, la înființarea unităților economice de stat, cind sunt dotate de către stat cu active fixe și circulante, dar și pe parcursul desfășurării activității, cind apar unele nevoi care nu pot fi acoperite din resurse proprii și credite.

De unele subveții de la buget pot beneficia și alte întreprinderi, altele decît cele de stat, dar într-o măsură mai redusă și numai în situații excepționale stipulate de cadrul legislativ. Statul cînd intervine prin subvenții, alocații și alte pîrghii urmărește stimularea producției în perioadele de criză, împiedicarea creșterii prețurilor și menținerea puterii de cumpărare a monedei în cazuri de inflație.

În utilizare, întreprinderea este obligată să respecte destinația aprobată a subvenției, avînd un program de restructurare și modernizare a activităților subvenționate de la bugetul de stat, în scopul reducerii sau elimină rii subvenției, program care trebuie urmărit în realizare.

Fondurile nerambursabile de la instituțiile bancare sau financiare internaționale sunt puse la dispoziția întreprinderilor pe baza diferitor proiecte, acțiunile fiind coordonate și susținute de o instituție agreată de proprietarii sau administratorii fondurilor.

Modul cum se respectă destinația fondurilor, termenele aprobate precum și atingerea scopului pentru care au fost alocate fondurile se verifică de către organisme de specialitate a finanțelor. De exemplu, fondurile nerambursabile din surse comunitare, se verifică de către Curtea de Conturi a UE.

Neutilizarea eficientă, integrală și la timp a fondurilor nerambursabile reprezintă o condamnare publică nu numai pentru firmă, ci și pentru țară. Ca rezultat, acceptarea unor astfel de fonduri trebuie anticipată și prognozată, astfel încît firma să dspună permanent de proiecte de finanțare credibile, pregătite, iar după aprobarea finanțării, să aibă condiții create pentru execuție eficientă, rapidă și performantă. În același timp, firmele trebuie să-și adapteze obiectivele și structurile controlului financiar propriu crințelor unor astfel de finanțări.

1.3. Problemele constituirii capitalului la întreprinderile din Republica

Moldova

După destrămarea URSS și declararea independenței la 27 august 1991, economia Republicii Moldova a parcurs mai mult decât un deceniu de tranziție de la o economie supercentralizată la o economie de piață, bazată pe cerere și ofertă.

Această perioadă se caracterizează prin evidențierea dezechilibrelor structurale la nivel macroeconomic, prin accelerarea evoluției descendente a principalelor variabile macroeconomice (PIB, șomaj, inflație), prin caracterul incomplex și incoerent al reformelor economice.

O dată cu declararea independeței și trecerea de la o economie centralizată la o economie de piață s-a instaurat în țară procesul de privatizare în masă a întreprinderilor cu capital de stat. Acest prces a adus cu sine rezultate negative, printr-o privatizare ineficientă, negîndită și neplanificată.

La momentul actual, potrivit datelor statistice, aproximativ 98% din numărul total al întreprinderlor vin din sectorul privat, ceea ce constituie circa 80% din încasările fisclae la bugetul public național. Antreprenoriatul, în economia de piață a Republicii Moldova, formează bunurile, serviciile și locurile de muncă necesare societății și completează bugetul cu impozite. Pentru a se dezvolta cu succes, antreprenoriatul are nevoie de libertate, de autonomie și independeță față de organele statale contribuind astfel la creșterea economică.

Agenții economici din Republica Moldova în desfășurarea activității de întreprinzător și în procesul de constituire și majorare a capitalului întreprinderii se confruntă, de multe ori, cu lipsa mijloacelor financiare și nu în ultimul rînd a proiectelor investiționale străine și autohtone.

Factorii care influențează constituirea capitalurilor întreprinderilor din Republica Moldova sunt:

Factorii de natură fiscală, cum ar fi: calitatea sistemului fiscal, politica fiscală, disciplina fiscală. Prin intermediul politicii de impozitare statul influențează direct activitatea agenților economici, frînîndu-le rezultatele ca urmare a capitalurilor utilizate și descurajînd motivația de a investi prin intermediul unei presiuni fiscale exagerate, întrucît privîndu-i de o parte a veniturilor sale care se extrage din procesul de reproducere sunt afectate beneficiile acestora, și respectiv capacitățile lor de dezvoltare. Astfel, agenții economici înfruntă greutăți în meținerea capitalului în proporții avantajoase de finanțare a activității și de remunerare a asociaților.

Nivelul de dezvoltare a pieței de valori mobiliare, care prin mecanismele sale oferă oportunități noi de atragere a investițiilor capitale. Trebuie de menționat că, piața valorilor mobiliare din Republica Moldova pînă în momentul de față, nu s-a transformat într-un instrument adecvat de acumularea a resurselor financiare în sectorul real al economiei, deservind în mare parte, interesele de stat prin asigurarea de plasamente ale hîrtiilor de valoare de stat necesare acoperirii deficitului bugetar. Piața valorilor mobiliare din țară este încă în starea sa începătoare de dezvoltare și se determină prin instabilitate, rating creditar redus, caracter speculativ al operațiunilor, nivel scăzut de capitalizare.

Factori ce determină cadrul legislativ (stabilitatea legislației, calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune a modificărilor cadrului legislativ). Legislația Republicii Moldova nu este una de dictatură, ce permite ca în limitele legii de a activa ca întreprinzător conform propriilor aspirații, planuri și previziuni. Înregistrarea întreprinderilor în Republica Moldova nu este un proces destul de dificil, mai greu este ca pe parcurs să menții activitatea antreprenorială viabilă și profitabilă.

Instabilitatea politică care duce cu sine și nivelul scăzut de previziune a modificărilor în cadrul legislativ, frînează și contribuie la descurajarea investițiilor capitale străine, care sunt o susținere importantă pentru agenții economici aflați în dificultate, în criză financiară.

Factori ce determină nivelul de dezvoltare a sistemului bacar, rata dobînzilor la creditele bancare și la depozite influențează direct asupra modului de formare a capitalurilor firmei. Nivelul ridicat al dobînzilor la creditele banacare descurajează agenții economici în creditarea afacerii, apelarea la credite pe termen scurt și lung pentru modernizarea activității prin procurarea unor mijloace fixe și utilaje mai productive, rezolvarea unor probleme din lipsa de lichidități.

Constituirea capitalurilor în Republica Moldova prin utilizarea investițiilor străine directe este o modalitate eficientă și binevenită. La data de 1 ianuarie 2002, în Republica Moldova au fost înregistrate 2402 întreprinderi cu capital străin. Volumul total al capitalului statutar al întreprinderilor cu capital străin au constituit 637,8 milioane de dolari.

Atragerea investițiilor străine în Republica Moldova favorizează constituirea unor capitaluri suficiente pentru desfășurarea unei activități de întreprinzător cît mai profitabile, cît mai moderne și rentabile. Pentru atragerea investițiilor este necesar de rezolvat următoarele probleme existente în țară:

Crearea unui mediu favorabil pentru activitatea economică (îmbunătățirea legislației în domeniu, adaptarea infrastructurii de transport și telecomunicații la cerințele economiei moderne, crearea sistemei de facilități pentru investitori);

Stabilirea priorităților și acțiunilor pentru promovarea investițiilor ;

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE FORMĂRII CAPITALULUI LA S.A. „MODERN-SERVICE”

Analiza structurii financiare a întreprinderii S.A. „Modern-Service”

Pentru finanțarea activității o întreprindere poate apela la două categorii de surse financiare: surse porpii și surse împrumutate. Aceste două categorii de surse se completează reciproc, existînd și anumite proporții între ele care trebuie respectate, întrucît apelarea într-o măsură necontrolată la credite antrenează un ansamblu de riscuri pentru întreprindere, punînd în pericol întreaga activitate a acesteia.

Identificarea și combinarea surselor de finanțare a activității în vederea obținerii celui mai bun raport rentabilitate-riscuri constituie o provocare permanentă pentru managerii unei întreprinderi. Proporțiile diverse la care o întreprindere apelează la finanțări prin capitaluri împtumutate sau prin capitaluri proprii, definesc structura financiară a întreprinderii. La nivel de întreprindere, structura financiară redă comoziția capitalurilor, din acest motiv mai fiind cunoscută sub denumirea de structura capitalurilor. După opinia unor autori „prin strucura financiară a unei întreprinderi se înțelege raportul existent între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung, în timp ce alții consideră că ea reprezintă suma ponderilor de participare a diverselor surse de finanțare la formarea capitalurilor investite în respectiva societate.

Deci, structura financiară, reflectă compoziția tuturor capitalurilor întreprinderii și se determină ca raport fie între capitalurile proprii și datoriile întreprinderii, fie între finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung, fie între sursele interne de finanțare ale acesteia și cele externe. Stabilirea unei anumite structuri financiare este o decizie ce ține de politica financiară a întreprinderii. În primul rînd, este vorba de decis cum trebuie făcută distribuirea finanțării între creditele pe termen scurt și capitalurile permanente. În al doilea rînd, în cadrul capitalului permanent apare aceeși problemă, a proporției ce trebuie stabilită între fondurile proprii și împrumutate pe termen lung sau mediu.

Unii manageri financiari acordă prioritate împrumuturilor pe termen scurt, căci oferă mai multă flexibilitate, iar alții preferă finanțarea din capitalurile permanente întrucît este mai puțin costisitoare. În sensul dat, este necesar de ținut seama de tipul de finanțare care trebuie să fie cel mai bine adaptat la natura investițiilor, care pot fi:

Investiții de natura activelor circulante – care trebuie finanțate atît dintr-o parte a capitalului permanent (fondul de rulment), cît și din credite pe termen scurt. Acoperirea financiară din credite pe termen scurt și capitalul permanent a ciclului de exploatare este determinată de caracterul instabil a unei părți a necesităților de active circulante, precum și de fluctuațiile mari pe care le suferă acestea, ca efect a schimbării condițiilor de aprovizionare, de producție, comercializare și tehnologice.

Investiții de natura activelor fixe – care trebuie finanțate din capitaluri permanente, întrucît caracterizează o nevoie stabilă pe o perioadă îndelungată.

Importanța structurii financiare derivă din următoarele considerente:

Influența directă pe care o au împrumuturile asupra rentabilității fondurilor proprii, cunoscută și sub denumirea de efect de levier;

Asigurarea autonomiei financiare, independeță față de creditori;

Riscul financiar generat de recurgerea la datorii.

Evoluția și caracteristica generală a întreprnderii S.A. “Modern – Service”

Societatea economică „Modern – Service” este o societate pe acțiuni, fondată la data de 10.04.1995 ca S.A. „Modern – Service” în urma transformării Combinatului de desrvire a populației din orașul Căușeni cu forma organizatorico-juridică de tip sovetic.

În anul 1960 a fost deschis Combinatul de producere și deservire a populației avînd ca genuri principale de activitate: construcția caselor, confecționarea ferestrelor și ușilor, spălătorii chimice, servicii de frizerie, servicii de cusutorie, confecționarea și reparația încălțămintei, fabricarea oalelor pentru acoperirea caselor, confecționarea plapumelor. Combinatul dat, avea ca angajați în jur de 450 persoane, dispunea de 2 clădiri lucrative a cîte 4 etaje, 8 atelier de construcții și 5 secții de confecții.

La data de 10.04.1995 Combinatul de producere și deservire a populației s-a transformat în societate pe acțiuni de tip deschis de prestare a serviciilor sociale cu denumirea „Modern – Service”, înregistrată de către Camera Înregistrării de Stat din orașul Chișinău conform ordinului Nr. 14 al Adunării Constitutive a Societății pe acțiuni.

Codul fiscal atribuit: 1003608005513.

La momentul înregistrării capitalul statutar al întreprinderii era de 189165 lei, împărțit în 37833 acțiuni a cîte 5 lei fiecare.

În componența S.A. „Modern – Service” intră următorii agenți economici:

S.A. „Modern – Service” cu 13 300 acțiuni, ce constituie 35,25%;

Compania „Felina” cu 9300 acțiuni, ce constituie 24,56%;

S.A. „COMEXPO” care are 10897 acțiuni, ce constituie 28,7%;

„Europa – Trust” cu 140 acțiuni ce constituie 0,3%;

Persoana fizică d-ul Gogu I. Cu 4196 acțiuni, ce alcătuiesc 11%.

La momentul actual, societatea pe acțiuni de tip deschis „Modern-Service” desfășoară următoarele genuri de activitate:

repararea și confecționarea hainelor;

servicii de frizerie de dame și bărbați;

servicii rituale;

arenda încăperii.

Are în componența sa 2 clădiri, 1 atelir de cusutorie și reparație a îmbracămintei, 2 săli de fizerie și un mic atelier de confecționare a atributelor funerare și o parte a încăperilor sunt acordate în arendă. Sediul societății „Moder-Service” este MD-4300, Republica Moldova, Orașul Căușeni, strada Mihai Eminescu.

În figura următoare este prezentată structura organizatorică a întreprinderii studiate.

Figura 2.1.1. Structura organizatorică de conducere a întreprinderii S.A. „Modern- Service”

Sursa: Întocmit de autor în baza statutului S.A. „Modern- Service”.

Pentru desfășurarea activității economico-financiare, pentru desfășurarea activității de întreprinzător generatoare de profit, agentul economic își formează patrimoniul, care reprezintă totalitatea resurselor economice controlate și dirijate de acesta. În Rapoartele financiare se aplică noțiunea de activ la reflectarea patrimoniului aflat la dispoziția întreprinderii, adică acea parte a averii pe care agentul economic o procură cu resursele proprii.

Analiza situației patrimoniale presupune examinarea activelor controlate de întreprindere, indiferent de sursele de finanțare a acestora. Necesitatea analizei situației patrimoniale derivă din importanța și utilitatea informațiilor căpătate în urma analizei pentru elaborarea deciziilor financiare de diferit gen din partea utilizatorilor Rapoartelor financiare. Pentru a putea aprecia situația patrimonială a întreprinderii se studiază mărimea și evoluția resurselor economice reflectate în activul Bilanțului contabil.

În mod normal, mărimea activelor controlate de întreprindere crește ca rezultat a desfășurării reușite a activității economico-finaciare prin majorarea potențialului economico-financiar, lărgirea activității de întreprinzător. Creșterea activelor disponibile se poate obține pe diferite căi: procurarea și crearea activelor noi pe seama profitului obținut la finele perioadei de gestiune, noi aporturi în bani sau în natură din partea proprietarilor întreprinderii, împrumutarea patrimoniului (arenda activelor, procurarea și crearea activelor din contul creditelor bancare și a împrumuturilor).

Procesul de diminuare a patrimoniului disponibil semnalează prezența unor tendințe negative în activitatea întreprinderii: restrîngerea activității din lipsa comenzilor sau apariția noilor concurenți pe piață, acumularea pierderilor în procesul de desfacere sau producere a mărfurilor, rambursarea surselor împrumutate atrase peste limita de siguranță. În condițiile date, ieșirea activelor disponibile de sub controlul întreprinderii se poate prezenta sub diferite forme: transferarea de active pentru stingerea datoriilor față de creditori, vînzarea activelor care nu participă la activitatea de întreprinzător, repartizarea între proprietarii întreprinderii și altele. Ca rezultat, reducerea patrimoniului economico-financiar al întreprinderii semnifică incapacitatea de desfățurare a activității la un nivel strict admisibil.

Componența și structura activelor (patrimoniului) întreprinderii S.A. ,,Modern-Service”

În procesul de analiză structurală a patrimoniului se examinează corelațiile existente între diferite elemente ale patrimoniului reflectate în activul Bilanțului contabil.

Pentru analiza structurii patrimoniului întreprinderii vom folosi metoda de examinare a informației din Raportul financiar ca analiza pe verticală. Metoda dată cuprinde calcularea ponderii fiecărui element component în totalul activelor. În cazul dat, activele se grupează de obicei după natura acestora, adică după conținutul economic al componentelor patrimoniului reflectate pe posturile din activul Bilanțului contabil.

Analiza structurii surselor de formare a patrimoniului întreprinderii se realizează cu scopul evaluării stabilității financiare a întreprinderii sau, a gradului de dependeță față de sursele atrase și împrumutate. Analiza structurii surselor de finanțare a activității întreprinderi se derulează în baza unui ansamblu de indicatori, care în literatura de specialitate se mai numesc coeficinți ai structurii capitalului, de acoperire, independenței, de îndatorare, de solvabilitate sau coeficienți ai capacității de plată.

Vom studia structura patrimoniului la S.A. ,,Modern-Service” prin metoda de analiză pe verticală. În baza datelor Bilanțului contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.1.

Analiza în dinamică a structurii și componenței patrimoniului (activelor) întreprinderii S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Informația prezentată în Tabelul 2.1.1. atestă faptul că în structura patrimoniului S.A. „Modern-Service” prevalează activele pe termen lung cu o pondere de aproximativ 74% în total active. Valoarea absolută a activelor pe termen lung în dinamică înregistrează o scădere, și anume: în anul 2014 față de anul 2013 acestea s-au redus cu 96628 lei și în anul 2013 față de anul 2012 cu 102108 lei, scădere influențată de deprecierea mijloacelor fixe în dinamică.

În structura activelor pe termen lung ponderea ce mai mare o dețin mijloacele fixe pe toți trei ani de analiză. Totodată, se observă reducerea absolută și relativă a acestei grupe de active. Reducerea absolută în anul 2014 față de anul 2013 a fost de 96628 lei și în anul 2013 față de anul 2012 – 102108 lei. Dacă la începutul perioadei de gestiune mijloacele fixe au constituit 70,25 la sută din totalul patrimoniului disponibil, atunci în anul 2013 ponderea mijloacelor fixe a alcătuit numai 65,56 %, adică cu 4,69% mai puțin. O creștere nesemnificativă a mijloacelor fixe în anul 2014 față de anul 2013 cu 1,41 % din totalul activelor disponibile se datorează intrării de mijloace fixe în anul 2014 în valoare de 6574 lei (potrivit datelor din Raportul financiar, capitolul 1, „Existența și mișcarea activelor pe termen lung”, paragraful 1.2 „Active materiale”) precum și reducerii în anul 2014 a activelor toale cu 171166 lei. Acest fenomen caracteristic S.A. „Modern-Service” este îngrijorător întrucît denotă faptul că mijloacele fixe din cadrul întreprinderii sunt supuse uzurii fizice (care potrivit Rapoartelor financiare pe trei ani de analiză se află în creștere) și morale și necesită de a fi reparate sau înlocuite pentru a nu stopa procesul de producție.

Se observă o creștere considerabilă a activelor curente în anul 2013 față de anul 2012 cu 41723 lei ca mărime absolută și cu 4,42 % ca mărime relativă în totalul patrmoniului disponibil la întreprindere. Creșterea dată se datorează stocurilor de mărfuri și materiale care înregistrează o abatere pozitivă pe toți trei ani de analiză.

Se observă o creștere absolută și relativă în anul 2013 față de anul 2012 a resurselor economice sustrase din decontările cu debitorii. Ponderea creanțelor a crescut în anul 2013 cu 2,43% față de anul 2012, dar s-a redus în anul 2014 cu 2,44 % față de 2013, reducere ca rezultat a încasării unor creanțe, și anume privind decontările cu bugetul și creanțe pe termen scurt privind veniturile calculate (potrivit Raportului financiar pentru anul 2014).

În urma analizei efectuate putem concluziona că la întreprinderea studiată activele au o tendință de scădere în dinamică, ce semnifică faptul de restrîngere a activității, de reducere a factorilor de producție și venitului din vînzări. Aceată scădere se observă și din Figura 2.1.1. care a fost elaborată pe trei ani de analiză în baza datelor din Bilanțul contabil.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Figura 2.1.2. Evoluția parimoniului întreprinderii în perioada 2012-2014.

Pentru studierea structurii patrimoniului întreprinderii S.A. „Modern-Service” poate fi folosită și metoda ratelor pe baza datelor din Rapoartele financiare. În acest scop se calculează și se analizează un ansamblu de rate de structură a activelor, indicatorilor relativi, care caracterizează structura patrimoniului după diverse criterii.

La baza întregii activități a întreprinderii, stă riscul, riscul pentru acționari, pentru administratori, riscul pentru creditorii întreprinderii. Toți aceștia au însă o singură garanție – activele întreprinderii. Structura lor este în măsură să comunice modul în care se atenuează riscul fiecăruia din cei interesați. Mai mult decît atît, comparînd și analizînd pe mai mulți ani nivelul ratelor (coeficienților) de structură a activelor, se poate obține o imagine clară cum variază compoziția economică a capitalului pe durata unui ciclu de reînoire. Astfel, avem posibilitatea de a aprecia timpul de reacție al întreprinderii la creștere economică, la inovație, la progres și odată cu aceasta consistența materială a sănătății sale financiare

Vom studia structura patrimoniului S.A. „Modern-Service” prin metoda ratelor. În baza datelor Bilanțului contabil și Anexei la Bilanț vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul

Formulele de calcul a coeficiențiolor de strucutră a activelor.

Sursa: Analiza Rapoartelor financiare, Țiriulnicova N., ediția a II-a.

Tabelul 2.1.2.

Analiza coeficienților structurii activelor la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Rata activelor imobilizate, calculată ca raport între activele pe termen lung și totalul bilanțului, reprezintă de fapt ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderea în mod permanent. Structura patrimoniului S.A. „Modern-Service” se caracterizează prin rata ridicată de imobilizare a activelor, de aproximativ 74%. În dinamică indicatotul dat înregistrează abateri nesemnificative. Ca tendință, se apreciază favorabil reducerea ratei activelor imobilizate, semnificînd o creștere a flexibilității întreprinderii, a capacității ei de a se adapta la eventualele schimbări conjuncturale ale mediului economic.

Rata sporită a patrimoniului cu destinație de producție caracterizează pozitiv structura activelor întreprinderii. Această rată reflectă ponderea activelor care pot fi direct utilizate în cadrul întreprinderii pentru fabricarea producției, prestarea serviciilor, comericalizarea mărfurilor. Situația patrimonială a întreprinderilor se apreciază negativ dacă indicatorul dat se situează sub limita de 50%, avînd consecințe negative în ce privește posibilitățile de a dezvolta activitatea operațională. La S.A. „Modern-Service” rata patrimoniului cu destinație de producție este de aproximativ 74%, cu devieri nesemnificative în dinamică. Pozitiv este faptul că în 2014 indicatorul dat a avut o tendință de creștere cu 1.96 puncte procentuale față de 2013. Deci, în 2014 pot fi folosite direct pentru desfășurarea activității operaționale 74% din totalul activelor controlate de întreprindere.

Rata activelor curente se află în dependență opusă cu rata imobilizărilor, și reprezintă ponderea activelor curente în totalul bilanțului. Indicatorul dat caracterizează o pondere a activelor curente de aproximativ 26% în totalul patrimoniului. Comparativ cu anul 2012 indicatorul dat a crescut în dinamică, ce se explică prin depășirea ritmului creșterii activelor curente asupra ritmului creșterii activelor pe termen lung. Scăderea ratei activelor curente în 2014 cu 2,36 puncte procentuale față de 2013 se datorează scăderii în dinamică a activelor curente totale ca rezultat a încasării unor creanțe și a reducerii stocului de mărfuri și materiale.

Compararea coeficientului de reînoire a mijloacelor fixe cu rata medie de acumulare a uzurii denotă faptul că întreprinderea în perioada analizată a folosit o parte din sursele proprii de finanțare destinate reînoirii mijloacelor fixe pentru alte scopuri. Rata medie de acumulare a uzurii mijloacelor fixe depășește seminifactiv coeficientul de reînoire a mijloacelor fixe ca rezultat a creșterii uzurii acestora în dinamică și lipsa mijoacelor fixe intrate pe parcursul anilor. Cu toate că în 2014 se înregistrează la întreprindere o intrare a mijloacelor fixe în valoare de 6574 lei, efortul dat întreprins de conducerea îtreprinderii nu este suficient pentru compensarea procesului de învechire, uzură și scoatere din uz a mijloacelor fixe. În consecință se observă scăderea compoziției tehnice a activelor întreprinderii.

Rata compoziției tehnice a activelor , calculată ca raport între mijloacele fixe la valoarea de bilanț și activele curente, caracterizează potențialul productiv al întreprinderii. Valoarea medie a aceastui indicator pe trei ani de analiză este de aproximativ 2,61%, care în dinamică a înregistrat o scădere cu 0,62 puncte procentuale în 2013 față de 2012. Tendința negativă de descreștere a acestui inidcator la întreprindere este cauzată de scăderea gradului de reînoire a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor și lipsei surselor de finanțare.

O tendință îngrijorătoare o reprezintă creșterea în dinamică a activelor materiale pe termen lung temporar neutilizate care în 2014 au constituit 14,60 %, cu 1,54 puncte procentuale mai mult ca în anul 2013 cu valoarea de 13,06 % din totalul activelor materiale pe termen lung, adică cu 1,32 puncte procentuale mai mult ca în 2012. Nivelul ridicat al acestui coeficinet la întreprindere reflectă existența activelor conservate, defectate ca rezultat a învechirii morale și degradării fizice a acestor active și lipsa rentabilității întreprinderii în legătură cu imobilizarea resurselor economice în active care nu aduc venit.

Păstarea nivelului ridicat al ratei activelor materiale pe termen lung, neutilizate într-o perioadă îndelungată, semnalează incapacitatea conducerii întreprinderii S.A. „Modern-Service” de a efectua oportun acțiuni corespunzătoare ca: predarea în arendă a activelor care nu pot fi folosite în cadrul întreprinderii, schimbarea sau comercilaizarea acestora.

Rata activelor perfect lichide reflectă ponderea activelor întreprinderii care se află într-o formă absolut lichidă la S.A. „Modern-Service” și pot fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor sau alte scopuri, care la întreprindere înregistrează o valoare de aproximativ 13%. Indicatorul dat denotă faptul că întreprinderea analizată nu se confruntă cu dificultăți privind achitarea datoriilor curente.

Calculul și analiza patrimoniului net al întreprinderii S.A. „Modern-Service”.

Patrimoniul întreprinderii poate fi examinat nu doar la valoarea de bilnaț a acestuia, dar și la valoarea netă, folosinduse noțiunea de patrimoniu net (active nete). Practica economică internațională cunoaște două variante de definire și de calculare a patrimoniului net.

Prima abordare determină patrimoniul net ca fiind valoarea activelor diminuată cu mărimea datoriilor pe termen lung și scurt. În esență, patrimoniul net exprimă averea întreprinderii la o dată anumită, avînd un caracter static. Conforma abordării date, valoarea patrimoniului net se calculează în felul următor:

(2.1.1.)

Din formulă observăm că rezultatul obținut în urma calculelor efectuate în baza datelor din Bilanțul contabil, va fi egal cu valoarea capitalului propriu. A doua abordare caracterizează patrimoniul net ca fiind valoarea activelor diminuată cu mărimea datoriilor pe termen scurt, obținînduse următoarea formulă de calcul:

(2.1.2)

Rezultatul obținut prin aplicarea formulei date, utilizînd datele din Bilanțulu contabil, va coincide cu valoarea capitalului permanet (suma capitalului propriu și a datoriilor pe termen lung).

În practică cel mai des se aplica prima modalitate de definire și calculare a patrimoniului net, și ca rezultat conținutul economic al indicatorului în cauză poate fi expus astfel: patrimoniul net reflectă în esență mărimea activelor controlate de întreprindere care sunt constituite numai din contul surselor proprii de finanțare nefiind împovărate de datorii.

Mărimea patrimoniului net, în mod normal, crește în dinamică în urma desfășurării activității economico-financiare eficiente. Tendința de diminuare a activelor nete semnalează prezența aspectelor dificile și negative în dezvoltarea întreprinderii caracterizînd în acest caz o situație financiară instabilă.

Cînd la întreprindere se înregistrează o valoare negativă a patrimoniului net, este o situație de criză, cind întreprinderea nu dispune de active formate pe seama surselor proprii și activitatea pe deplin se finanțează datorită surselor împrumutate. Ca rezultat, se stabilește o dependeță financiară absolută a întreprinderii față de creditorii acesteia.

Vom efectua calculul patrimoniului net al S.A. „Modern-Service” și vom analiza influența factorilor asupra modificării acestui indicator. În baza datelor Bilanțului contabil vom elabora tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.3.

Calculul și analiza factorială a patrimoniului net la S.A. „Modern-Service” .

(în lei)

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Din calculele efectuate în Tabelul 2.1.3 rezultă că la sfîrșitul perioadei de gestiune, și anume la sfîrșitul anului 2014, S.A. „Modern-Service” dispune de patrimoniul net în sumă de 975664 lei. Totodată, în dinamică se observă tendința negativă de reducerea activelor nete, care s-au micșorat în anul 2014 față de anul 2013 cu 137181 lei și în anul 2013 față de 2012 sa-u micșorat cu 56065 lei.

Reducerea menționată s-a produs din cauza diminuării considerabile a activelor totale ale întreprinderii, înregistrînd o descreștere pe toți trei ani de studiu, și anume: în anul 2014 față de anul 2013 activele totale s-au redus cu 171166 lei și în anul 2013 față de 2012 cu 60385 lei. Sub influența acestui factor, patrimoniul net a scăzut cu 171166 lei.

Totodată, observăm o tendință pozitivă de diminuare a datoriilor pe termen scurt, care au înregistrat o scădere pe parcursul a toți trei ani de studiu, inflențînd asupra creșterii patrimoniului cu 33985 lei. Datoriile pe termen scurt au scăzut în anul 2014 față de 2013 cu 277090 lei și în 2013 față de anul 2012 cu 8102 lei.

Faptul că la S.A. „Modern-Service” patrmoinul net se reduce în dinamică denotă faptul că întreprinderea desfășoară o activitatea economico-financiară ineficientă, adică, folosind activele proprii de care dispune, întreprinderea nu este capabilă să realizeze venituri din vînzări ( potrivit Situației de profit și pierdere).

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Figura 2.1.3. Evoluția patrimoinului net la S.A. „Modern-Service”.

Analiza mărimii și structurii activelor curente

Activele curente reprezintă o componentă importantă din cadrul mijloacelor economice ale întreprinderii ce au funcția de a asigura funcționalitatea curentă a acesteia, fiind obiectul asupra cărora se realizează acțiunea de transformare și prelucrare specifică unității economice.

Reflectate în activul Bilanțului întreprinderii, activele curente cuprind în structura lor:

Stocuri de mărfuri și materiale, aflate în diferite faze ale procesului de prelucrare;

Creanțe pe termen scurt, care reprezintă datoria unui client față de întreprindere;

Investiții pe termen scurt, care se formează în urma plasării excedentului de trezorerie;

Disponibilitățile bănești din casieria întreprinderii sau aflate în cont la bancă.

Activele curente se exprimă în activitatea întreprinderii prin avansări și recuperări treptate. Pornind de la faza inițială de capital bănesc, acestea se modifică în procesul de aprovizionare, în stocuri de materii prime și materiale, care reprezintă potențialul productiv al întreprinderii. Prin consumul succesiv al stocurilor, activele curente merg în procesul creării de valori noi și se regăsesc sub forma stocurilor de produse finite sau producție nefinisată. Ca urmare a trasmiterii lor către consumatori , activele curente apar, în bilanțul contabil, sub forma lor inițială de capital bănesc sau sub forma creanțelor asupra clienților.

Activele curente se determină prin modificarea permanentă a formelor funcționale, prin consumarea completă a stocului intrat în procesul producției și predarea valorii integrale asupra serviciilor și produselor în care au fost materializate. Produsele finite cuprind în valoarea lor și valoarea cedată de mijloacele fixe, sub forma uzurii calculate, consumul factorului muncă sub forma salariilor și diferite adaosuri sau prime la acestea, asigurări sociale, medicale.

Volumul total de active curente este dependent de volumul vînzărilor programate, de cantitatea produselor cerute pe piață, de capacitatea de producție a întreprinderii, de aptitudinile echipei de management de a estima corect nivelul cererii, de a asigura la timp, în cantitățile necesare și de înaltă calitate întreprindera cu factori de producție.

Administrarea productivă a ctivelor curente remarcă că sporul activelor curente să fie mai mic decît cel al producției. Această corelație se poate obține prin accelerarea vitezei de rotație a activelor curente ca rezultat a evitării imobilizărilor de resurse financiare în stocuri de materii prime și materiale, de produse finite, prin evitarea formării creanțelor dubioase și reducerea perioadei de încasare a creanțelor. Plus la aceasta, accelerarea vitezei de rotație a activelor curente are ca rezultat o eliberare de mijloace bănești, care pot fi plasate rentabil în diferite tipuri de activități.

În continuare în baza datelor din Rapoartele financiare pe trei ani de analiză vom construi tabelul analitic privind structura activelor curente la S.A. „Modern-Service” și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.4.

Analiza mărimii și structurii în dinamică a activelor curente ale întreprinderii S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

În baza datelor din Tabelul 2.1.4 putem observa că la întreprinderea S.A. „Modern-Service” activele curente în anul 2014 au scăzut considerabil pînă la valoarea de 286157 lei datorită reducerii în dinamică atît a mijloacelor bănești, cît și a creanțelor pe termen scurt și a stocurilor de mărfuri și materiale. Ponderea activelor curente în totalul activelor întreprinderii pe trei ani de analiză este de aproximativ 26% (Tabelul 2.1.1), după activele pe termen lung.

În cadrul activelor curente la S.A. „Modern-Service” prevalează mijloacele bănești sub formă de disponibilități bănești în casierie și la contul bancar. În anul 2014 ponderea mijloacelor bănești în totalul activelor curente la întreprinderea a fost de aproximativ 50% cu 2,54 % mai mult decît în anul 2013, fiind o creștere nesemnificativă. Acest fapt se apreciază pozitiv întrucît întreprinderea este capabilă de a achita datoriile curente fără a întrece termenele de achitare și a împovăra pasivul acesteia.

După mijloacele bănești, ponderea ce mai mare în totalul activelor curente o dețin stocurile de mărfuri și materiale în componența cărora intră: materialele (active curente aflate în faza de aprovizionare), obiectele de mică valoare și scurtă durată (faza de aprovizionare) și produsele (activele curene aflate în faza desfacerii, comercializării). Ca mărime absolută stocurile de mărfuri și materiale au înregistrat valoarea cea mai mare în anul 2013 – de 86080 lei cu 5309 lei mai mult caîn anul 2012, creștere datorată OMVSD-urilor care au crescut în anul 2013 față de 2012 cu 105 34 lei, și a produselor care cu toate că au înregistrat o reducere nesemnificativă a valorii, cu 975 lei, în anul 2014 aceste nu mai fac parte din patrimoniul întreprinderii.

Creanțele pe termen scurt fac și ele parte din structura activelor curente, deținînd o pondere în totalul activelor curente de aproximativ 24,46 %. Cea mai mare pondere a creanțelor pe termen scurt la întreprinderea S.A. „Modern-Service” se înregistrează în anul 2013 – de 28,13%, pondere datorată creanțelor privind decontările cu bugetul care au valoarea de 1960 lei (0,54% din totalul activelor curente) cu 60 lei mai mult decît în 2012 și 2014 și datorită creanțelor privind veniturile calculate cu o pondere de 27,83% mai mult cu 8,44 ca în 2012.

Analizînd stocurile de mărfuri și materiale la întreprinderea dată, observăm o insuficiență a structurii acestei subdiviziuni, întreprinderea nu dispune de mărfuri, producție în curs de execuție, produsele sunt în scădere pînă la lichidarea totală a acestora – ce caracterizează și pierderea din activitatea operațională pe toți trei ani de analiză (potrivit Raportului de profit și pierdere). Întreprinderea nu desfășoară o activitate profitabilă, nu aplică o pilitică de gestiune a fondului de rulment care presupune selectarea resurselor financiare după situația stabilită la întreprindere pentru finanțarea permanentă a activelor curente.

Analiza fondului de rulment net

Menținerea echilibrului financiar dintre patrimoniu și sursele de finanțare a activelor reprezintă una din condițiile fundamentale ale activității reușite a întreprinderii. Menținerea echilibrului financiar are o mulțime de aspecte, principala fiind concordanța dintre activele curente și sursle de acoperire a acestora. Regula principală a gestiuneii financiare presupune ca activele pe termen lung să fie finanțate pe seama surselor stabile, adică pe seama capitalului permanent (capitalului proriu și datoriilor pe termen lung). Pornind de la această ipoteză, principala regulă a echilibrului financiare minim poate fi prezentată sub forma a două egalități:

Active pe termen lung = Capital permanent

Active curente = Datorii pe termen scurt

Regula achilibrului financiar minim adeasea nu este suficientă întrucăt stocurile pot să se devalorizeze, iar o parte a creanțelor să nu fie achitate (din cauza returnării mărfii livrate, falimentului debitorului). Ca rezultat, apare necesitatea unei „marje de siguranță”, adică este necesar ca mărime activelor curente să depășească mărimea datoriilor pe termen scurt. Această „marjă de siguranță” reprezintă fondul de rulment, care in analiza financiară și în activitatea practică mai este numit ca: active curente nete, capital circulant net, capital circulant propriu.

(2.1.3)

(2.1.4)

Vom efectua calculul mărimii reale a fondului de rulment net al S.A. „Modern-Service”. În baza datelor Bilanțului contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.5.

Calculul fondului de rulment net la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare.

Din calculele efectuate în Tabelul 2.1.5. rezultă că în toți trei ani de analiză S.A. „Modern-Service” dispune de un fond de rulment net pozitiv. Totodată se constată o tendință de micșorare în dinamică a indicatorului în cauză – în anul 2014 mărimea fondului de rulment s-a redus cu 40553 lei față de 2013. Se observă că micșorarea fondului de rulment net al S.A. „Modern-Service” a avut loc, în primul rînd, din cauza reducerii capitalului propriu al întreprinderii cu 137181 lei în 2014 față de 2013 și a activelor curente cu 74538 lei în 2014 față de 2013.

Fondul de rulment net este acea parte a resurselor financiare care asigură finanțarea permanentă a activelor curente. Faptul că întreprinderea în cauză nu dispune de datorii pe termen lung, care sunt exigibile pe o perioadă mai mare de un an, dobîndind astfel un caracter de stabilitate în timp pentru întreprindere, rezultă că o parte din resursele financiare necesare pentru finanțarea activelor curente, sunt îndreptate spre întreținerea activelor pe termen lung, ce a contribuit la reducerea fondului de rulemnt.

Analiza structurii și evoluției surselor de finanțare a activelor

Formarea patrimoniului întreprinderii necesar pentru desfășurarea activității economico-financiare se realizează pe seama diferitor surse de finanțare. Din punct de vedere economic, sursele de finanțare a activelor reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor și obligațiilor agentului economic care se reflectă în pasivul Bilanțului contabil .

Componența și strucutra surselor de finanțare a activelor, stăpînirea anumitor componente asupra altora, evoluția structurii pasivelor determină în mod direct independeța și stabilitatea financiară a întreprinderii. De aici rezultă importanța analizei pasivelor atît din partea conducerii întreprinderii pentru a determina care surse prevalează la întreprindere, proprii sau împrumutate, pentru stabilirea strategiei de dezvoltare și dirijare a activității curente precum și pentru utilizatorii externi, pentru luarea deciziilor de creditare.

Analiza surselor de finanțare a activelor pornește de la aprecierea generală a structurii pasivelor. În acest scop se calculează un ansamblu de indicatori, care se numesc coeficienți ai structurii capitalului, de solvabilitate, independeței financiare, de îndatorare, coeficienți ai capacității de plată, de acoperire.

În continuarea vom efectua aprecierea general a surselor de finanțare a activelor S.A. „Modern-Service” pe parcursul a trei ani de gestiune. În baza datelor din Bilanțulu contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.6.

Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Datele Tabelului 2.1.6 atestă nivelul destul de înalt al independenței financiare a întreprinderii S.A. „Modern-Service” de sursele împrumutate. Aceasă concluzie rezultă din faptul că în structura pasivelor întreprinderii prevalează sursele proprii de finanțare. Astfel, în anul 2012 și 2013 capitalul propriu a constituit 88% și în anul 2014, cu o modificare nesemnificativă de 0,01%, a constituit 89 % din totalul surselor de formare a patrimoniului.

Coeficientul de atragere a surselor împrumutate caracterizează structura surselor de finanțare a activelor din punctual de vedere al cotei surselor împrumutate. Deci, la întreprinderea analizată, în structura pasivelor sursele împrumutatea prevalează în proporție de aproximativ 12%, nivel situat sub limita admisibilă de 50% ceea ce nu reprezintă un risc pentru firmă.

Coeficientul corelației între sursele atrase și proprii reflectă suma mijloacelor atrase revenită la un leu capital propriu, cu cît mărimea acestui coeficient este mai mare, cu atît este mai riscantă situația financiară a întreprinderii. Punctual critic al acestui coeficient este 1, și putem obesrva că întreprinderea S.A. „Modern-Service” se situează pînă la acest nivel – 0,14 în perioada de analiză, deci la 1 leu capital propriu revine 0,14 bani mijloace atrase.

Rata solvabilității generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale ale întreprinderii și nivelul acestui coeficient nu trebuie să fie mai mic de 2. Din tabel rezultă că întreprinderea este solvabilă, înregistrînd în perioada de analiză un coeficient al solvabilității egal cu 8.

Rata general de acoperire a capitalului propriu arată că la primele 100%, activele firmei se finanțează pe seama surselor proprii , iar celelalte procente – prin folosirea mijloacelor împrumutate. Nivelul mediu al acestui indicator în perioada de analiza este de 113,66% ce semnifică că activele întreprinderii finanțate pe seama surselor atrase este de 13,66%, ce nu prezintă pericol pentru activitatea financiară a întreprinderii.

2.2. Capitalul propriu și capitalul împrumutat al întreprinderii S.A. „Modern-Service”

Capitalul propriu reprezintă sursa principală și inițială de finanțare a patrimoniului întreprinderii. Capitalul propriu provine în primul rind de la acționarii întreprinderii, în urma subscrierii inițiale sau a celor ulterioare care contribuie la creșterea capitalului social. Apoi, ca sursă permanentă de dezvoltare a capitalului propriu apare profitul net destinat dezvoltării, rezervele constituite în mărimea reglementată de legislație, subvențiile nerabursabile alocate din bugetul de stat. Prin analiza mărimii și evoluției capitalului propriu, în primul rînd se analizează mărimea absolută și evoluția acestuia în dinamică.

În continuare vom efectua analiza mărimii, structurii și evoluției capitalului propriu al S.A. “Modern-Service”. În baza datelor din Bilanțul contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.2.1.

Analiza mărimii, structurii și evoluției în dinamică a capitalului propriu la .A. “Modern-Service”.

Sursa: Întocmit de autor în baza rapoartelor financiare..

În urma calculelor efectuate în Tabelul 2.2.1 putem observa că capitalul propriu la întreprinderea S.A. „Modern-Service” s-a micșorat în dinamică, astfel, în anul 2014 față de 2013 s-a micșorat cu 137181 lei , crescînd ponderea acestuia în total pasiv cu 1,15%, în anul 2014 față de anul 2013 capitalul propriu s-a micșorat cu 56065 lei, ponderea acestuia în total activ diminuînduse cu 0,24%. Această micșorare în dinamică a capitalului propriu în total pasiv se datorează pierderilor înregistrate de întreprindere pe parcursul anilor, care se află într-o continuă creștere. Astfel, întreprinderea în anul 2014 a înregistrat pierderi cu 137181 lei mai multe de cît în 2013 și cu 56065 lei în anul 2013 față de anul 2012, aceste rezultate contribuind direct la diminuarea capitalului propriu. Aceste rezultate, de diminuare a capitalului propriu în dinamică se apreciază negativ, întreprinderea pierde din sursele de finanțare a activității pe care o desfășoară și ca rezultat scade rentabilitatea capitalului propriu în vederea obținerii profitului și remunerării acționarilor.

Ca parte componentă din capitalul propriu face parte și pierderile neacoperite atît a anilor precedenți cît și a perioadei de gestiune. În 2014 întreprinderea a înregitrat 137181 lei pierderi nete, cu 811 16 lei mai mult decît în 2013. Plus la aceste pierderi se atribuie și pierderile anilor precedenți, care în 2014 au fost în valoare de 305297 lei cu 56065 lei mai multe decît în 2013.

Înregistrarea pierderilor de S.A. „Modern-Service” pe parcursul anilor a fost condiționată de depățirea costului vînzărilor asupra venitului din vînzări. Într-o astfel de situație întreprinderea nu este capabilă de a genera profit și desfășoară o activitate neeficientă, neprofitabilă.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Figura 2.2.1. Evoluția capitalului propriu la S.A. „Modern-Service”.

Vom efetua anliza mărimii, strucutrii și evoluției datoriilor S.A. „Modern-Service”. În baza datelor din Bilanțul contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele.

În procesul activității econoimico-financiare întreprinderea apelează, pe lîngă capitalul propriu, și la surse împrumutate, în consecință se formează totalitatea datoriilor întreprinderii care trebuie achitate. Mărimea și evoluția datoriilor influențează în mod direct stabilitatea și dependența întreprinderii față de partenerii de afaceri.

Tabelul 2.2.2.

Analiza mărimii, strucutrii și evoluției în dinamică a datoriilor la S.A. “Modern-Service.”

Sursa: Întocmit de autor în baza rapoartelor financiare.

În baza datelor din Tabelul 2.2.2 putem observa că în strucutra datoriilor întreprinderii analizate prevalează doar cele pe termen scurt care au o tendință pozitivă de a se micșora în dinamică, precum și ponderea acestora în total pasiv înregistrează o scădere în dinamică în perioada analizată. În anul 2014 mărimea datoriilor a ajuns la valoarea de 33985 lei și o pondere în total pasiv de 11,33 % cu 1,15% mai puțin în anul 2013.

Dacă analizăm strucura datoriilor, obesrvăm că ponderea cea mai mare o dețin datoriile pe termen scurt calculate care înregistrează în dinamică o scădere contribuind astfel la reducerea în general a datoriilor pe termen scurt. Deci, întreprinderea are obligații financiare în mare parte față de salariați privind achitarea salariului de muncă și privind decontările cu bugetul.

O pondere nesemnificativă în strucutra datoriilor o dețin datoriile comerciale pe termen scurt cu o pondere în total pasiv de aproximativ 3,28%, cu toate că în dinamică această categorie de datorii în totalpasive înregistrează o creștere, aceasta nu prezintă pericol pentru întreprindere.

Deci, în urma datelor obținute putem afirma că întreprinderea face față datoriilor de care dispune, înregistrînd în dinamică o scădere și plus la aceata nu este afectată autonomia întreprinderii, deoarece capitalul permanent al întreprinderii nu este format din datorii pe termen lung.

În constinuare vom analiza indicatorii ce caracterizează structura pasivelor pentru a aprecia structura financiară a întreprinderii și a stabili compoziția capitalului prin prisma surselor de constituire a acestuia.

Tabelul 2.2.3.

Analiza indicatorilor de structură a pasivelor.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

În baza calculelor efectuate putem concluziona că la S.A. „Modern -Service” ponderea datoriilor în patrimonul total înregistrează o valoare admisibilă caracterizînd din acest punc de vedere o structură financiară adecvată, independentă de creditori. Rata de îndatorare globală este la întreprindere de aproximativ 12% – nivelul optim fiind de 67% ce demonstreză că întreprinderea beneficiază de o autonomie financiară ridicată privind gradul de îndatorare.

Rata de îndatorare la termen se utilizează pentru a evalua gradul de independență financiară a întreprinderii, valorile medii pentru acest indicator fiind cuprinse între 30 – 50 %, ce semnifică creșterea capacității de rambursare a datoriilor și o premisă importantă pentru obținerea altor surse de finanțare pe termen lung. Întrucît întreprinderea analizată nu dispune de datorii e termen lung, valoarea cestui indicator este zero în toți trei ani de analiză.

Rata autonomiei financiare la termen exprimă nivelul de dependență financiară a întreprinderii ce se asigură atunci cînd capitalul propriu este mai mare sau egal decît suma datoriilor pe termen mediu și lung. Nivelul mediu al acestui indicator este de 50% și se consideră că pentru o autonomie financiară, capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul permanent. La S.A. „Modern-Service” din lipsa datoriilor pe termen lung, valoarea acestui indicator este unitară pe toți trei ani de analiză.

Indicatorul care caracterizează ponderea capitalului propriu în totalul pasivului bilanțului este rata autonomiei financiare globale și se determină prin raportarea capitalului propriu lapasivul total al întreprinderii. Nivelul admisibil al acestui indicator este mai mare sau egal cu 30%, la întrepinderea analiztă fiind de aproximativ 88% semnifică un echilibru financiar și o premisă a autonomiei financiare a întreprinderii. Autonomia financiară arată nivelul de expunere a întreprinderii la sursele atrase și împrumutate, evidențiind nivelul de independență financiară a acesteia. Trebuie de precizat că gradul ridicat de autonomie financiară nu semnifică în mod obligatoriu, cum este și la S.A. „Modern-Service”, o influență favorabilă asupra profitabilității întreprinderii, întrucît sursele împrumutate au un cost din punct de vedere al firmei inferior surselor proprii. Acest fapt pare paradoxalla prima vedere, dar se explică prin necesitatea asigurării remunerării acționarilor mai mare decît alte forme de plasare aceluiași capital.

Analiza eficienței utilizării capitalului la S.A. „Modern-Service

Pe termen lung, obiectivul oricărei întreprinderi este de a căpăta o rentabilitate suficientă pentru capitalurile investite într-o anumită activitate. Orice întreprindere care are ca scop dezvoltarea și controlarea unei părți cît mai mare din piață trebuie să obțină profituri anuale suficiente pentru a putea distribui dividende acționarilor și concomitent să poată acumula o parte din profitul net obținut pentru creșterea și modernizarea patrimoniului său mai rapid decît concurenții.

Acest obiectiv major urmărit de orice întreprindere, indiferent de genul de activitate, trebuie să se bazeze pe obiective precise pe termen mediu, pe care managementul financiar nu trebuie să le ignore în contextul deciziei de finanțare:

alegerea unui nivel optim de îndatorare, ținînd cont de particularitățile activităților desfășurate;

alegerea unei strategii oportune și coerentă privind politica de distribuire a dividendelor, care se va materializa într-o imagine bună în ochii acționarilor, angajaților, creditorilor și potențialilor investitori;

alegerea surselor de finanțare în dependență de obiectivele financiare, de mediul economic în care acționează întreprinderea. Ca exemplu, în perioadele inflaționiste, în situațiile în care întreprinderea a contractat un credit cu o rată fixă a dobînzii, este recomandat să se apeleze la surse externe de finanțare deoarece creditele se vor rambursa într-o monedă depreciată.

La aprecierea eficienței cu care sunt utilizate capitalurile întreprinderii apar ratele rentabilității, care sunt indicatori sintetici, cu ajutorul cărora se apreciază sub formă relativă situația profitabilității sau capacitatea întreprinderii de a produce profit. Ratele renatbilității apar ca principalii indicatori prin care se aprceiază eficiența generală a activității întreprinderii, întrucît ea reflectă rezultatele căpătate ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și desfacere.

Rezultatlul financiar al întreprinderii în urma activității desfășurate se idendifică prin suma profitului sau pierderilor și a nivelului rentabilității. Profitul reflectă cîștigul obținut sub formă bănescă de cei care desfășoară activități economice, fiind considerat o recompensă ca rezultat a consumurilor și cheltuielior suportate din activitatea de întreprinzător. Nivelul profitului obținut determină gradul de eficiență a activităților, a folosirii activelor și pasivelor, adică a capitalului economic și financiar. Orice activitate economică devine eficientă atunci cînd se compensează eforturile (consumurile și cheltuielile) și se capătă un excedent de profit. Cantitativ, profitul (pierderea) se determină în felul următor:

(2.3.1)

Cu cît valoarea veniturilor va fi mai mare, cu atît va fi mai ridicat profitul, și invers, o creștere a valorii consumurilor și cheltuielilor va condiționa reducerea mărimii profitului. Profitul este impozabil, fiin disponibil numai după achitarea obligației fiscal aferente impozitului pe profit. Astfel, profitul efectiv sau net, se determină prin diminuarea profitului obținut cu suma impozitului pe profit.

Rezultatele financiare ale întreprinderii re regăsesc în rapoartele financiare întocmite de fiecare agent în parte în conformitate cu rezultatele obținute și reprezintă o informație financiară sistematizată despre evenimentele care influențează activitatea întreprinderii și operațiile sale economice.

În continuare vom examina evoluția și structura rezultatelor financiare la S.A. „Modern-Service” pe trei ani de analiză. În baza datelor Raportului de profit și pierdere vom construe tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.3.1.

Analiza mărimii și evoluției în dinamică a indicatorilor de rezultate financiare la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Din datele Tabelului 3.7.1 observăm că la S.A. „Modern-Service” în perioada analizată desfășoară o activitate cu pierderi, neprofitabilă. Întreprinderea a obținut un rezultat financiar negativ în toți trei ani de analiză, astfel pierderea netă în 2014 a constituit 137181 lei, crescînd cu 81116 lei față de 2013. Această creștere a pierdeii nete a fost condiționată și de reducerea veniturilor din vînzări în 2014 cu 130794 lei. Rezultatul din activitatea operațională se identifică ca diferența dintre veniturile și cheltuielile obținute de întreprindere din activitatea de bază, determinată de statutul acesteia. Pierderile operaționale înregistrate de întreprindere sunt înregistrate ca rezultat a dpășirii costului vînzărilor asupra cheltuielilor, care potrivit Rapoartelor financiare pe trei ani de analiză sunt într-o continuă creștere.

Rezultatul pînă la impozitare, identificat prin pierderi, apare la întreprindere în cursul perioadei de gestiune din toate tipurile de activități și rezultatul excepțional și mai este numit profit contabil care la întreprindere coincide cu rezultatul activității operaționale deoarece întreprinderea nu are alte activități din care ar putea obține profit sau pierderi.

Rezultatul net este profitul sau pierderea care rămîne la dispoziția întreprinderii după calcularea cheltuielilor privind impozitul pe venit și se determină ca diferența dintre profitul sau pierderea pînă la impozitare și cheltuielile privind impozitul pe venti. La S.A. „Modern-Service” pierderea netă coincide cu rezultatul pînă la impozitare întrucît întreprinderea nu a înregistrat chletuieli privind impozitul pe venit.

Rezultatul din vînzări nu este suficient nici într-un an pentru ca întreprinderea să obțină profit ca rezultat a prestării serviciilor și comercializării mărfurilor, plus la aceasta, aflînduse într-o continuă scădere determină și creșterea pierderilor nete în dinamică.

Eficiența economică este o componentă a raționalității activității economice și exprimă p formă concretă a relației dintre eforturile (cheltuielile) și efectele (rezultatele) activității desfășurate de fiecare întreprindere. Ea apare ca cerința fundamentală care se impune tuturor întreprinderilor, în toate activitățile economice.

Eficiența economică caracterizează activitatea economică a întreprinderii atît din punct de vedere cantitativ cît și calitativ. Din punct de vedere calitativ, rezultatele economico-financiare sunt exprimate în dependență de consumul de muncă, a factorilor de producție. Din punct de vedere calitativ, eficiența economică caracterizează nivelul de valorificare al resurselor materiale, financiare precum și gradul de satisfacere a nevoilor individuale și sociale la un moment dat, în concordanță cu nivelul de dezvoltare al factorilor de producție și caracterului relațiilor de producție.

Definiția în sensul cel mai cuprinzător, ca raport între efectele obținute și eforturile depuse pentru desfășurarea unei activități, eficiența este surprinsă la nivel de întreprindere sub diferite laturi, într-un sistem complex de indicatori cum ar fi: rentabilitatea, productivitatea, profitul, cheltuielile, totale, calitatea produselor.

Pentru a demonstra incapacitatea întreprinderii de a genera profit vom calcula și analiza un șir de indicatori ai rentabilității. Rentabilitatea este una din formele de exprimare a eficienței economice, este capacitatea întreprinderii de a realiza profit necesar reproducției, dezvoltării, remunerării munciiși capitalului investit prin valorificarea îtr-o peioadă cît mai scurtă de timp capitalului avansat.

În condițiile unei economii de piață, rentabilitatea apare ca un criteriu esențial ca stă la baza adoptării deciziilor economico-financiare și la alocarea unor investiții în anumite activități desfășurate de agenții economici. În funcție de acest criteriu agebții economici decid privind continuarea sau restrîngerea activității lor economice, orientarea spre noi ramuri, efectuarea unor investiții. Pentru a rezista concurenței și a face față datoriilor față de buget privind achitarea tuturor impozitelor caracteristice desfășurării activității de întreprinzător, agenții economici trebuie sădesfășoare activități rentabile, aducătoare de profit.

Mărimea și stabilitatea profitului, rentabilității unei întreprinderi sunt supuse în permanență la multiple presiuni:

din partea cupărătorilor care prin reducerea cererii influențează reducerea prețului de vînzare a produselor sau prestare a serviciilor;

din partea furnizorilor, care influențează creșterea costului aprovizionării prin ridicarea prețului la materii prime, materiale;

din partea salariaților, prin creșterea salariilor;

din partea concurenților care produc și comericalizează aceleași bunuri economice sau servicii și pot aduce pe piață bunuri de o calitate mai avansată;

Mărimea rentabilității depinde de o serie de factori direcți sau indirecți. Dintre factorii direcți o importanță primordială o are nivelul costurilor și a prețului la bunurile vîndute sau serviciile prestate. Cu cît nivelul costului de producție și de comericalizare este mai mic iar nivelul prețului este mai mare, cu atît și rentabilitatea este mai mare. Rata rentabilității depinde de mărimea capitalului utilizat și de viteza de rotație a acestuia. Nivelul rentabilității este influențat și de factori indirecți, cum ar fi: eficiența utilizării factorilor de producție, aprovizionarea la timp și în cantitățile necesare cu materii prime și materiale.

În continuare vom examina evoluția ratelor rentabilității în comparație cu realizările din trei ani de analiză. În baza datelor din Raportul de profit și pierderi al S.A. „Modern-Service” vom construi tabelul analitic și vom interpreta rezultatele.

Tabelul 2.3.2.

Analiza mărimii ratelor rentabilității și evoluția acestora în dinamică la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Tabelul 2.3.3.

Analiza mărimii și evoluției în dinamică a indicatorilor de influență asupra rezultatelor rentabilității la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

În urma calculelor efectuate putem constata că la S.A. „Modern-Service” toți inicatorii rentabilității înregistrează pe trei ani de analiză valori negative precum și o creștere în dinamică a acestor pierderi.

Astfel, rentabilitatea venitului din vînzări calculată în baza pierderii globale, demonstrează că în 2014 întreprinderea a generat 7,69 bani pierderi brute, cu 1,31 puncte procentuale mai mari pierderile decît în 2013, adică la un leu venituri din vînzări S.A. „Modern-Service” a înregistrat 7,69 bani pierderi brute. Situația este aceeași și în ceilalți ani, 2012 și 2013, cu pierderi respectiv de 5,86 și 6,38 bani la un leu venituri din vînzări. Situația dată demonstrează că întreprinderea nu înregistrează profit din activitatea desfășurată, ci din contra pierderi semnificative, pierderi care nu pot fi îndreptate la acoperirea cheltuielilor cît și la formarea profitului din activitatea operațională.

Analizînd situația rentabilității activelor la întreprindere putem observa aceeași situație negativă. La ficare leu investit în activele întreprinderii, aceata în medie pierde circa 6,08 bani, aceasă pierdere pe parcursul anilor este în creștere ce demonstrează ineficiența cu care sunt gestionate activele. De eficinața utilizării activelor depinde capacitatea întreprinderii de a supraviețui sub aspect financiar, de a atrage mijloacele bănești de la cumpărători și de a achita datoriile la termenele stabilite. Pierderile obținute de la fiecare leu investit în activele întreprinderii au crescut considerabil în 2014, ca rezultat a micșorării rotației activelor și a venitului din vînzări.

Rentabilitatea activelor este utilizată pentru aprecierea și estimarea calității și eficienței gestionării întreprinderii, capacitatea întreprinderii de a obține suficient profit de la ficare leu mijloace investite, o metodă eficintă de prognozare a mărimii profitului.

Rentabilitatea activelor cu destinație de producție sau rentabilitatea capitalului avansat reflectă rentabilitate mijloacelor investite în activitatea de bază a întreprinderii, adică cît profit se obține în medie de la fiecare leu investit în mijloacele fixe și activele curente.

Din datele Tabelului 3.7.2. rezultă că rentabilitatea activelor cu destinație de producție la S.A. „Modern-Service” înregistrează pierderi considerabile, și anume: în 2012 întreprinderea a suferit 2,50 bani pierdere la fiecare leu investit în mijloace fixe și active curente, în 2013 – 6,10 bani pierdere înregisrînd o creștere cu 3,6 puncte procentuale astfel ca în 2014 să ajungă la 12,37 bani pierderi la fiecare leu investit în mijloace fixe și active curente crescînd cu 6,27 puncte procentuale. Aceste rezultate negaive au fost condiționate în mare parte de nivelul negativ al rentabilității vînzărilor, precum și cu o creștere nesemnificativă a înzestrării venitului din vînzări cu mijloace fixe și stocuri de mărfuri și materiale.

În calitate de rezerve interne pentru majorarea nivelului rentabilității activelor cu destinație de producție pe viitor poate servi în primul rînd adoptarea unei politici aspre de ridicare a profitabilității vînzărilor, utilizarea mai eficientă a mijloacelor fixe precum a stocurilor de mărfuri și materiale.

Rentabilitatea capitalului propriu reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza eficient capitalul propriu în vederea obținerii profitului, prin ea înțelegem capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți proprietarii. Din calculele efectuate, observăm că nici la indicatorul dat situația nu se schimbă, S.A. „Modern-Service” înregistrează pierderi în toți trei ani de analiză. În 2012, pentru fiecare leu investit în capitalul prorpriu, întreprinderea a înregistrat 2,64 bani pierderi nete care în 2013 au crescut cu 2,27 puncte procentuale provocînd 4,91 bani pierderi nete. Cele mai mari pierderi întreprinderea lea avut în 2014, circa 13,14 bani pierderi nete pentru fiecare leu investit în capitalul propriu. Ca rezultat, din lipsa de profit în urma utilizării capitalurilor, întreprinderea nu acordă dividende acționarilor și nu poate beneficia în viitor de noi aporturi de numerar.

Dacă analizăm factorii care au influențat asupra nivelului rentabilității capitalului propriu, putem evidenția valoarea negativă a nivelului rentabilității activelor precum și obținerea pierderilor nete în toți anii de analiză.

Rentabilitatea capitalului permanent reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu și sursele atrase pe termen lung, în vederea obținerii profitului net. Din calculele efectuate în tabel, observăm la S.A. „Modern-Service” valoarea negativă a acestui indicator în perioada analizată, și anume, în 2012 întreprinderea a înregistrat 2,64 pierderi nete la fiecare leu capital permanent, în 2013 – 4,91 bani pierderi nete, cu 2,27 puncte procentuale mai mult decît în 2012 și în 2014 – 13,14 bani pierderi nete, adică cu 8,23 puncte procentuale mai mult ca în anul 2013. Din lipsa datoriilor pe termen lung, indicatorul dat coincide cu rentabilitatea capitalului propriu.

Analiza rentabilității activelor

Activele sunt resursele economice reflectate în Bilanțul contabil care în procesul desfășurării activității economico-financiare, întreprinderea le utilizează și consumă pentru producerea noilor valori, principala valoarea fiind profitul. De raționalitatea și eficiența cu care sunt utilizate activele depinde în mod direct capacitatea întreprinderii de a supraviețui sub aspect financiar, de a atrage mijloacele bănești de la cumpărători, de a-și achita datoriile față de buget și furnizori în termenele stabilite. Principalul indicator care comunică despre eficiența cu care sunt utilizate activele este rentabilitatea activelor, care se determină după formula:

Rentabilitatea actvelor, numită și rentabilitatea economică, reflectă valoarea profitului obținut de la fiecare leu din mijloacele investite în circuitul întreprinderii, indiferent de sursa de finanțare a acestora. Atunci cînd întreprinderea va înregistra pierderi conatbile, nivelul indicatorului dat va fi negativ și va reflecta valoarea pierderilor obținute de la fiecare leu al activelor întreprinderii, nivelul indicatorului dat demonstrează capacitatea întreprinderii de a-și utiliza cît mai eficient activele de care dispune.

În continuare vom examina evoluția nivelului rentabilității activelor la S.A. „Modern-Service” comparînd realizările pe trei ani de analiză. În baza datelor din Bilanțul contabil și Raportul de profit și pierderi vom elabora tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.3.3.

Aprecierea dinamicii rentabilității activelor la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Inclusiv din modificarea :

rentabilității veniturilor din vînzări: pentru 2014/2013 (-11,63) x (0,69) = -8,0247;

pentru 2013/2012: (-2,43) x (0,62) = -1,51

numărul de rotații ale activelor: pentru 2014/2013: (-0,04) x (-17,87) = +0,71

pentru 2013/2012: 0,07x (-6,24) = -0,44

Din datele Tabelului 2.3.1 se observă că rentabilitatea activelor la S.A. „Modern-Service” înregistrează valori negative pe parcursul anilor de analiză avînd o tendință de reducere continuă față de nivelul anilor precedenți. Dacă în anul 2012 din cauza pierderilor contabile înregistrate de întreprindere, valoarea rentabilității activelor înregistrează un rezultat negativ de -2,35%, ce semnifică că la fiecare leu active înreprinderea obține în medie 2.35 bani pierderi pînă la impozitare, în 2013 pierderile au crescut cu 1.96 puncte procentuale generînd 4,31 bani pierderi pînă la impozitare la fiecare leu active. Situația devine și mai acută în anul 2014, înreprinderea înregistrînd 11,56 bani pierderi la fiecare leu active, semnificînd o creștere a pierderilor cu 7,25 puncte procentuale. Deci, putem concluziona că întreprinderea dată utilizează neeficient activele de care dispune.

Aceste rezultate negativ ale rentabilității la S.A.„Modern-Service”, precum și reducerea continuă a acestora, a fost determinată de influența negativă a ambilor factori. Micșorarea nivelului rentabilității veniturior din vînzări cu 11,63 puncte procentuale a determinat diminuarea nivelului rentabilității activelor cu aproximativ 8,02% în anul 2014 față de 2013 și cu 1,51% ca rezultat a diminuării rentabilității veniturilor din vînzări cu 2,43 puncte procentuale în 2013 față de 2012.

În anul 2014 față de 2013, s-a înregistrat o încetinire a rotației activelor cu 0,04 ori, ceea ce a acondiționat creșterea valorii negative a nivelului rentabilității activelor cu 0,71 puncte procentuale. Numărul de rotații ale activelor este la un nivel foarte redus, fiind practic de două ori mai redus decît se cere pentru o activitate de producție rezonabilă. Reducerea numărului de rotații ale activelor este datorată faptului că ritmul de creștere a valorii medii a activelor totale (91,11%) depășește cu mult ritmul de creștere a veniturilor din vînzări (85,45%). Cauzele care au determinat încetinirea rotației activelor sunt: creșterea stocului de mărfuri și materiale, creșterea duratei de încasare a creanțelor pe termen scurt.

Este de menționat faptul că nivelul rentabilității activelor înregistrează valori negative deoarece întreprinderea nu realizează profit din activitatea desfășurată, ca rezultat capitalurile investite inițial de acționari nu sunt remunerate prin dividende, și pierderile înregistrate din activitatea operațională nu va permite S.A.„Modern-Service” să-și reînoiască și să-și crească activele sale într-o perioadă cît mai scurtă de timp.

Analiza rentabilității capitalului propriu

Rentabilitate capitalului propriu reflectă eficiența cu care întreprinderea utilizează și consumă resursele financiare în procesul desfășurării activității economice, adică capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului și a-și îmbogăți proprietarii. Prin idermediul acestui indicator se măsoară și se apreciază eficiența investițiilor efectuate într-o anumită afacere, adică determină mărimea profitului obținut pentru fiecare leu investit în capitalul propriu al întreprinderii.

Fiind un indicator ce carcaterizeză eficiența utilizării capitalurilor, rentabilitatea capitalului propriu este important nu numai pentru proprietarii întreprinderii dar și pentru viitorii investitori care sunt cointeresați de reușitele întreprinderii pentru a nu se supune riscului de pierdere a resurselor investite.

Rentabilitatea capitalului propriu comunică legătura care există între rezultatul financiar al întreprinderii și capitalul propriu, adică se determină raportînd profitul pînă la impozitare (sau profitul net) la valoarea medie a capitalului propriu:

La prima etapă, se studiază nivelul și dinamica rentabilității capitalului propriu.

În continuare vom examina nivelul rentabilității capitalului propriu S.A. „Modern-Service” pntru trei ani: 2012, 2013 și 2014. În baza datelor din Raportul de profit și pierdere și Bilanțului contabil vom construi tabelul analitic și interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.3.4. Analiza dinamicii rentabilității capitalului propriu.

Din calculele efectuate în Tabelul 2.3.4 rezultă că la S.A. „Modern-Service” rentabilitatea capitalului propriu este negativă și aceasta continuă să se reducă pe toți trei ani de analiză.

Rentabilitatea capitalului propriu reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit prin utilizarea eficientă a acpitalului propriu, prin ea înțelegem capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți proprietarii. Analizînd datele din tabel, putem observa cu ușurință că întreprinderea dată gestionează foarte rău capitalul propriu, înregistrînd pierderi pe toți trei ani.

Rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului pînă la impozitare precum și în baza profitului net, a constituit în 2014 o valoare negativă de 13,14%, adică, la fiecare leu de mijloace proprii S.A. „Modern-Service” a înregistrat 13,14 bani pierderi pînă la impozitare și 13,14 pierderi nete.

Ineficiența cu care întreprinderea utilizează capitalul propriu se reflectă și în dinamică, mărimea pierderilor

S.A. „Modern-Service” trezește îngrijorare faptul obținerii pierderilor nete pe toți trei ani de studiu, ca rezultat, rentabilitate capitalului propriu calculată atît în baza profitului net cît și în baza profitului pînă la impozitare a constituit -2,64%, adică în anul 2012 au fost obținute 2,64 bani pierderi nete. Aceste pirderi continuuă să crească, și astfel în anul 2013 întreprinderea a înregistrat 4,91 bani pierderi nete și în anul 2014 – 13,14 bani pierderi nete.

Deci, putem observa cu ușurință că S.A. „Modern-Service” nu utilizează eficient mijloacele proprii, activitatea acestei întreprinderi deja în trei ani de analiză nu mai este rentabilă, ceea ce necesită o analiză mai detaliată a factorilor de influență asupra rentabilității capitalului propriu.

Analiza rentabilității capitalului propriu exprimă un studiu complex, cu ajutorul căruia se poate determina multitudinea inflenței factorilor, care contribuie direct la modificarea indicatorului dat pe parcursul unei perioade de gestiune. În baza acestei analize, pot fi elaborate deciziile necesare și pertinente în domeniul aconomico-financiar, pentru îmbunătățirea și ameliorarea situației nefavorabile și luarea unor decizii pertinente pentru activitatea de întreprinzător.

În continuare, vom colecta datele inițiale pentru analiza rentabilității capitalului propriu al S.A. „Modern-Service”. În baza datelor Bilanțului contabil și Raportului de profit și pierderi pentru ultimii trei ani vom construi și vom completa tabelul corespunzător.

Analiza lichidității

Analiza lichidității ocupă un loc central în aprecierea situației financiare a firmei. Importanța deosebită a lichidității decurge din natura economică a acestui indice. În cadrul echilibrului financiar, capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai importante condiții de existență a întreprinderii pe piață și anume posibilitatea de a-și onora obligațiile de plată la termenele scadente.

În vederea evaluării lichidității întreprinderii studiate se vor analiza trei rate de lichiditate indicate în tabelul 3.4.1.

Tabelul 2.3.5.

Analiza ratelor de lichiditate la S.A. „Modern-Service”.

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare.

Tabelul 2.3.5 prezintă datele cu privire la lichiditatea enității S.A. „Modern – Service” și anume sunt analizați trei indicatori: lichiditatea absolută, intermediară și curentă. Analizînd tabelul de mai sus, putem observa, cu ușurință, că întreprinderea dispune de un nivel satisfăcător al eficienței indicatorilor respectivi.

Lichiditatea absolută reprezintă cel mai strict și dur criteriu de apreciere a lichidității. În cadrul calculării acestuia, se compară cele mai lichide active curente cu datorii pe termen scurt. Acest coeficient caracterizează cota datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este capabilă să o achite imediat utilizînd numai mijloacele bănești de care dispune la moment. Se consideră că mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai mare de 0,2. În urma analizei efectuate, putem observa în Tabelul 3.4.1. rata acesui indicator se situează deasupra nivelului stabilit de bază, ceea ce denotă faptul că entitatea este capabilă de a-și achita imediat datoriile pe termen scurt cu mijloacele bănești de care dispune. Acest indicator a înregistrat careva creșteri pe parcursul anilor de studiu, și anume: în anul 2014 față de anul 2013 s-a mărit cu 0,02 și în anul 2013 față de anul 2012 cu 0,31.

Lichiditatea intermediară reprezintă un caz patricular al lichidității curente, condiționat de faptul excluderii din componența activelor lichide a stocurilor de mărfuri și materiale, precum și a altor active curente. In cadrul lichidității intermediare, achitarea datoriilor pe termen scurt se realizează nu numai cu mijloace bănești dar și cu hîrtii de valoare, creanțe pe termen scurt. Se consideră că mărimea acestui coeficient trebuie să fie mai mare de 0,7. Referindu-ne la rezultatul obținut de entitatea analizată, putem afirma că, ca și în cazul precedent, întreprinderea corespunde nivelului optimal. Astfel, putem menționa faptul că entitatea este capabilă să-și achite datoriile pe termen scurt prin mobilizarea mijloacelor bănești și creanțelor pe termen scurt. Acest indicator a înregistrat o scădere în anul 2014 față de anul 2013 cu 0,08 și în anul 2013 față de anul 2012 a crescut cu 0,27. Nivelul acestui coeficient depinde de mai mulți factori, în special, de durata de rotație a documentelor la bancă, de întocmirea oportună a documentelor bancare, de termenul acordării creditului unui cupărător, de capacitatea de plată a lor.

Coeficientul cel mai general și fracvent utilizat este lichiditatea curentă, care presupune posibilitatea întreprinderii de a-și transforma, într-un termen scurt, bunurile patrimoniale curente în mijloace bănești pentru a efectua plățile exigibile. Indicatorul pune în evidență importanța și calitatea bunurilor deținute de întreprindere la care ea poate face apel atunci cînd este nevoie să-și achite, la scadență, datoriile contractate pe termen scurt. Mărimea acestui indicator trebuie să fie între 1-2. Analizînd datele din tabelul de mai sus, putem afirma că, întrucît entitatea înregistrează un nivel al lichidității curente, pentru perioada analizată, în medie, egal cu 2 , nivel care corespunde celui stabilit de bază, putem spune că întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt în sumă deplină.

Este de menționat faptul că se apreciază pozitiv rezultatele obținute în urma analizei ratelor lichidității în cadrul entității S.A. „Modern – Service”. Deci, entitatea în cauză este dispusă de a-și achita datoriile pe termen scurt.

În concluzie, putem adăuga că prezența unui nivel insuficient al coeficienților lichidității poate cauza un șir de consecințe negative printre care :

staționări în procesul desfășurării activității operaționale din cauza lipsei resurselor materiale;

greve din cauza reținerii salariului;

apariția greutăților la stingerea obligațiunilor de plată imediate ;

amenzi, penalități din partea creditorilor, furnizorilor, bugetului în legătură cu încălcarea termenelor de achitare, etc.

2.4. Factorii care influențează structura capitalului la întreprindere

Structura financiară a întreprinderii face referință la raporturile care se stabilesc între împrumuturile te termen scurt și a celor pe termen lung, a acțiunilor preferențiale și a acelor comune utilizate pentru finanțarea întreprinderii, în timp ce structura capitalului este o parte a strucutrii financire, caracterizînd proporția relativă a capitalului propriu și a împrumuturilor pe termen lung folosite la finanțarea activelor întreprinderii. Politica susținută de întreprindere privitor la structura capitalului angajează o opțiune între risc și venit.

La creșterea riscurilor legate de fluxul profiturilor întreprinderii contribuie utilizarea într-o măsură mai mare a datoriilor, dar un indice ridicat al datoriilor, în general, conduce la o rată ridicată a rentabilității. Riscul ridicat angajat pe seama unor datorii mari influențează negativ prețul acțiunilor, contribuind la scăderea valorii acestora, în schimb rata așteptată a rentabilității acestora crește.

Managerii întreprinderilor au ca obiectiv alegerea acelei strucutri a capitalului care cred că va conduce la creșterea valorii întreprinderii petru a genera beneficii pentru proprietari, ținînd seama atît de factorii interni cît și de cei externi ai întreprinderii. Adoptarea unei structuri financiare este influențată și de creditori, care are în vedere riscul la care se expune creditînd întreprinderea. Întreprinderile pot supune creditorii la următoarele riscuri:

– riscul pierderii capitalului: întreprinderea nu este în stare de a rambursa la data stabilită capitalul luat cu împrumut, cauzînd pierderi creditorului;

– riscul pierderii dobânzii: întreprinderea nu poate achita dobînda la data stabilită;

– riscul de imobilizare de fonduri: întreprinderea achită dobînda și rata la împrumutul luat, însă cu întîrziere față de data stabilită conform graficului de rambursare. Creditorul este nevoit să-și refinanțeze pierderile din această perioadă de întîrziere.

Deciziile luate de întreprindere privind structura capitalului sunt influențate de următorii factori:

1. Factori de natură exogenă care cuprind aspecte legate de principalele grupuri de interese care acționează la vivel de întreprindere.

Atitudinea managerilor

În lipsa unei dovezi clare și bine argumentate că o anumită structură financiară va contribui la stabilirea unui preț mai ridicat al acțiunilor pe piață decît o altă strucutră financiară, managerul își poate exercita „dreptul de vot” în privința structurii adecvate a capitalului. Unii manageri sunt mai conservatori în luarea deciziilor decît alții și astfel utilizează mai puțin capital împrumutat la finanțarea activității desfășurate.

Atitudinea creditorilor

Indiferent de analiza efectuată de manageri cu privire la levier, atitudinea creditorului influențează frecvent asupra deciziilor de finanțare. În majoritatea cazurilor, întreprinderea acordă prioritate unei structuri financiare pe care dorește să o adopte creditorul. Atunci cînd gradul levierului crește, rata dobînzii percepută la capitalu împrumutat crește și ea, pentru a compensa riscul suplimentar suportat.

Controlul asupra firmei

Influența care o poate avea finanțarea prin capitalul propriu sau prin capitalul împrumutat asupra poziției de control a managerului, poate influența decizia referitoare la structura capitalului. Dacă managerul deține controlul asupra companiei datorită voturilor deținute și dacă nu mai are posibilitatea să mai cumpere acțiuni, în eventualitatea unei noi emisiuni de acțiuni, astfel încît să-și păstreze poziția de control, poate să aleagă finanțarea noilor proiecte prin recurgerea la capitalul împrumutat. P 12

Factori de natură endogenă caracterizați de variabilile economico-financiare.

Tipurile de active deținute de întreprindere

În cazul unei stări de insolvabilitate, costurile depind de tipurile de active de care dispune întreprinderea. Cu cît este mai mare ponderea investițiilor în active puțin lichide cu atît costurile cu stare de insolvabilitate sunt mai mari.

Fiscalitatea

Principala trasatură a fisclității din punctul dat de vedere, este aceea că dobînda este o chletuială deductibilă din profitul impozabil, iar dacă presiunea fiscală este mare, întreprinderea va fi încurajată să folosească capitalul împrumutat. Întreprinderile trebuie să utilizeze capitalul împrumutat cît mai mult posibil în vederea maximizării valorii lor.

Lichiditatea

Lichiditatea are o influență duală asupra deciziei de strucutră a capitalului. În primul rînd întreprinderile cu lichiditate înaltă ar putea sprijini o rată a datoriei relativ mai mare datorită capacității mai mari de plată a obligațiilor pe termen scurt, atunci cînd sunt scadente. Acest fapt ar angaja o relație pozitivă între poziția de lichiditate a întreprinderii și ponderea datoriilor sale.

Pe de altă parte, întreprinderea care dispune de mai multe active cu lichiditate înaltă poate utiliza aceste active pentru a-și finanța investițiile fără a îndatora structura financiară a întreprinderii.

Unicitatea produsului

Titman (1984) susține că structura capitalului la întreprindere trebuie să depindă de unicitatea produsului. Dacă o firmă oferă produse unice sau servicii cresc costurile de faliment întrucît consumatorii pot gasi alte alternative comparativ cu ofertele firmei date. Deci, rezultă că întreprinderile care realizează produse unice ar trebui să aibă un grad de îndatorare mai mic deoarece unicitatea produsului este asociată cu costuri mai mari de faliment.

Instabilitatea vânzărilor

Întreprinderile care manifestă o variabilitate mare a vînzărilor dispun de o probabilitate de faliment mai ridicată, au mai mari șanse de a intra în incapacitatea de plată. Sporirea gradului de utilizare a levierului financiar influențează creșterea costurilor de faliment ceea ce contribuie la scăderea valorii de piață a întreprinderii. Ca rezultat, aceste întreprinderi cu risc operațional sporit vor fi stimulate de a avea un grad de îndatorare mai mic. De Angelo și Masulis (1980) afirmă că pentru întreprinderile cu variabilitate mare în cîștidurile lor, piața va cere o primă mai mare pentru a le oferi un împrumut. Aceasta contribuie la un cost al datoriei mai ridicat. Ca urmare, se prezintă o relație negativă între levier și volatilitatea cash-flow-rilor întreprinderii.

Profitabilitate

Există mai multe opinii privitor la tipul de corelație între profitabilitate și efectul de levier al întreprinderii. După teoria erarhizării, întreprinderile acordă prioritate surselor interne de finanțare în primul rînd și mai apoi datoria și în final capitalului extern, deoarece întreprinderile foarte profitabile nu au necesitatea să utilizeze foarte multă finanțarea externă prin împrumuturi bancare, întrucît ratele lor ridicate de rentabilitate oferă posibilitatea utilizării profiturilor în scopul finanțării.

Teoria echilibrului oferă o altă latură a structurii capitalului la întreprindere, atunci cînd acestea sunt prfotabile – ele preferă contractarea de împrumuturi cu scopul de a obține scutiri fiscale atractive.

Factori macroeconomici care influențează strucutra capitalului (factori externi).

Inflația

Reprezintă unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici cu influență asupra oricărei variabile economice chiar și atunci cînd aceasta este în creștere.

Factorii internationali – cum sunt stimulentele guveranmentale pentru atragerea fondurilor străine, strategiile protecționiste și repatrierea capitalurilor pot influența strucutura financiară a întreprinderii.

Factorii culturali – pot influența strucutra capitalului la întreprindere incluzînd: valorile sociale privind distribuirea veniturilor, sistemul fiscal și sistemul contabil, stadiul de dezvoltare al piețelor de capital.

CAPITOLUL III. OPTIMIZAREA UTILIZĂRII CAPITALULUI LA ÎNTREPRINDEREA S.A. „MODERN-SERVICE”

3.1. Criterii de optimizare a strucutrii financiare

Structura financiară optimă determină acea compoziție a capitalurilor care oferă posibilitatea întreprinderilor realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii înconcordanță cu cernițele pieței și maximizarea valorii de piață a întreprinderii.

Alegerea și menținerea unei strucutri financiare optime este importantă pentru orice întreprindere, deoarece va stabili în mod direct rentabilitatea și riscul acesteia. Optimizarea strucutrii financiare constă în menținerea acelei combinații între capitalurile prorpii și capitalurile împrumutate determinată în termeni de rentabilitate și risc care să maximizeze valoarea acțiunilor întreprinderii pe piața de capital.

La stabilirea strucutrii financiare otime, se ține cont de următoarele trei criteirii:

1. Costul mediu ponderat al capitalului.

2. Impactul asupra rentabilității;

3. Criteriul destinației fondurilor;

Costul capitalului – cal mai important criteriu de alegere a strucutrii financiare optime

Capitalul întreprinderii este o marfă care are un anumit preț (format ca rezultat a confruntării dintre cerere și ofertă) și un cost pe care trebuie să le suporte utilizatorul. În prețul și costul capitalurilor intră și un ansamblu de factori specifici, cum ar fi: durata utilizării, confidențialitatea, importanța, garanțiile, riscul, categoriile de împrumuturi.

În condițiile în care slaba capitalizare a firmelor din Republica Moldova este una din cauzele majore care duce la folosirea incompletă a capacităților de producție de care dispun, asigurarea cu surse de finanțare la costuri cît mai accesibile, dobîndește o importanță primordială pentru viața agenților economici în cauză.

În procesul fundamentării deciziilor de apelare la fluxurile de capital externe, inclusiv la contribuția proprietarilor, contează foarte mult, reprezentînd și o restricție esențială, indicatorul financiar al costului capitalului. În procesul de finanțare firmele folosesc atît capitaluri proprii, cît și împrumutate, ambele fiind surse de costuri pentru firme. Optimizarea structurii capitalurilor după criteriul costurilor devine o activitate profitabilă, în cazurile în care este bine concepută, planificată, organizată și derulată. Astfel, mărimea costurilor capitalurilor de finanțare a activității din cadrul firmei, este important de determinat, din cel puțin următoarele considerente:

Pentru eficientizarea activității, este necear ca mărimea costurilor să fie cît mai mică;

Pentru alegerea structurii optime a întreprinderii, adică raportul optim dintre capitalul propriu și capitalul îmrumutat.

Rezultă că, costul capitalului necesită a fi previzionat, întreprinderea trebuie să-și fundamenteze o strategie adecvată și proceduri tactice pentru realizarea acestui deziderat.

Costul capitalului semnifică rata de rentabilitate cerută de cei care aduc capital la întreprindere, fie că sunt creditorii, fie că sunt acționarii, altfel spus, costul capitalului este efortul pe care trebuie să-l depună întreprinderea pentru a se aproviziona cu capitaluri.

În general, costul capitalurilor provine din:

dividendele cuvenite acționarilor, deținătorilor de capitaluri, pentru contribuția acestora la formarea întreprinderii;

dobînda cuvenită pentru împrumuturile bancare, obligatare și a altor împrumuturi rambursabile.

Ca rezultat, este important de cunoscut costul capitalului, fie că este capital propriu, fie că este capital împrumutat în scopul determinării acelei structuri financiare, care să permită minimizarea costului.

Costul mediu ponderat al capitalului este o medie a costurilor capitalului propriu și împrumutat, ponderate cu proporția pe care o au fiecare dintre acestea în totalul resurselor financiare ale întreprinderii. Costul mediu ponderat al capitalului se determină astfel:

CMP = Wî*Kî + Wp*Kp

Unde: Wî – pondera activelor finanțate prin intermediul surselor împrumutate din total active; Kî – costul capitalului împrumutat

Wp – ponderea activelorfinanțate pe seama resurselor proprii din total active;

Kp – costul capitalului propriu.

Mărimea costului mediu ponderat al capitalului depinde atît de ponderea fiecărei componente a fondurilor destinate investițiilor în totalul capitalurilor cît și de costul lor individual. Rentabilitatea obținută ca rezultat a utilizării capitalurilor trebuie să acopere costul, iar pentru aceasta este necesar de urmărit pe de o parte sporirea eficienței utilizării capitalurilor investite determinate prin sporirea rentabilității economice și programarea unui cost mediu minim, pe de altă parte.

Analizînd calculele și analizele efectuate în capitolul doi, obesrvăm că S.A. „Modern-Service” nu achită dividende acționarilor din cauza pierderilor înregistrate în toți trei ani de analiză. Putem concluziona că, întreprinderea înregistrează în dinamică scăderi a capitalului propriu (potrivit Rapoartelor financiare pe trei ani de analiză) nu sub influența costului, întrucît lipsa remunerării acționarilor nu afectează rezultatele obținute și strucutra activelor, dar în primul rînd din cauza desfășurării unei activități neeficinete, neprofitabile care nu aduce fluxuri pozitive întreprinderii.

1. Criteriul destinației fondurilor

Sursele de finanțare necesită a fi potrivite naturii activelor pe care le finanțează: resursele angajate pentru finanțarea activelor imobilizate trebuie să poată rămîne disponibile la întreprindere o perioadă cel puțin egală cu durata de viață a activelor date.

Exigibilitatea captitalurilor trebuie concordată cu lichiditatea activelor finanțate, adică imobilizările necesită a fi finanțate din capitaluri permanente (stabile), iar activele circulante trebuie finanțate din datoriile curente (de exploatare). Numai în condițiile propuse se poate menține o strucutră financiară echilibrată care poate garanta independența și viabilitatea întreprinderii.

Criteriul destinației fondurilor presupune:

1. Activele pe termen lung (stabile) care reprezintă imobilizări de fonduri financiare pentru o perioadă de timp mai mare de un an, să nu fie finanțate din datoriile pe termen scurt dar din capitalurile permanente. Finanțarea activelor pe termen lung prin îndatorarea pe termen mediu și lung este acceptată avînd ca condiție de bază ca această îndatorare să nu depășească 50% din capitalurile permanente și să poată fi întoarsă progresiv prin autofinanțare, pînă întreprinderea își capătă independența financiară.

2. Activele curente ale întreprinderii să fie finanțate din surse temporare care cuprind datoriile pe termen scurt și fondul de rulment. Fondul de rulment este acea parte a resurselor financiare permanente care depășesc necesitățile de finanțare a mijloacelor fixe. În categoria datoriilor pe termen scurt intră: creditul comercial, creditele bancare petermen scurt, datoriile față de salariați, față de companiile de asigurare, datoriile față de stat.

Repartizarea surselor de finanțare potrivit acestui criteriu contribuie la dimensionarea cheluelilor. Din informațiile prezentate despre S.A. „Modern-Service”, observăm lipsa datoriilor pe termen lung care sunt destinate finanzății activelor imobilizate (pe termen lung). Ponderea cea mai mare în activul bilanțului întreprinderii date o dețin mijloacele fixe, care datorită uzurii, înregistrează în dinamică abateri negative. Datoriile pe termen scurt care se înregistrează la întreprindere sunt destinate finanțării activității curente, o finanțare din aceste rsurse a activelor pe termen lung ar cauza apariția stării de insolvabilitate. Totuși, ca o soluție de optimizare a strucutrii financiare nu poate fi apelarea la credite, deoarece întreprindere desfășoară o activitate în pierderi. S.A. „Modern-Service” nu va fi în stare să facă față obligațiunilor față de bancă, dar nici aceasta nu va fi de acord să ofere credit unei activități riscante.

2. Criteriul rentabilității de formare a strucutrii capitalului prevede analiza eficienței cu care sunt utilizate la întreprindere capitalurile prorpii și cele împrumutate. Rentabilitatea este un indicator al eficinței care demonstrează capacitatea întreprinderii de a obține profit din activitatea desfășurată. Rentabilitatea capitalului proriu reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit prin utilizarea capitalului propriu de care dispune, adică capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți acționarii.

Dacă întreprinderea este rentabilă și rata rentabilității obținută este mai mare decît rata dobînzii, este posibil și chiar indicată apelarea la credite ca o alternativă de finanțare a proiectelor rentabile.

S.A. „Modern-Service” înregistrează o rentabilitate negativă a capitalului propriu din cauza scăderii în dinamică a valorii medii a capitalului propriu și a pierderilor nete înregistrate. Întreprinderea trebuie urgent să-și orienteze eforturile spre activitatea care o desfășoară care nu este rentabilă, nu aduce întreprinderii profit. Ca o măsură eficientă poate fi analiza pieței și selectarea acelor activități cerute pe piață care ar permite utilizarea mai eficientă a capitalului propriu și frucutificarea acestuia.

3.2. Atragerea surselor opționale de finanțare în vederea suplimentării capiatlului întreprinderii

Pentru ca o întreprindere să funcționeze obținînd venituri din activitatea care o desfășoară aceasta are nevoie de capital. Capitalul întreprinderii inițial se formează din aporturile acționarilor (fondatorilor) care se angajează să investească o anumită sumă de bani pentru a beneficia de o remunerație superioară capitalului investit în viitor. Modalitățile de formare și de majorare a capitalului social sunt multimple (emisiunea de acțiuni și obligațiuni, creditul bangar, leasingul, încorporarea rezervelor, noi aporturi de numerar), acestea manifestînduse în dependență de necestitățile și starea financiară a întreprinderii la un moment dat.

Strucutra capitalului la întreprindere influențează valoarea de piață a acesteia, profitabilitatea și autonomia față de partenerii de afaceri, adică o strucutră adecvată unde îndatorarea nu depășește finanțarea cu surse proprii permite întreprinderii de a evita riscul de insolvabilitate. Realizarea potențialului economic și transpunerea unei idei de afacere în practică depind în mare parte de oportunitățile financiare. Fie că este o întreprindere la etapa inițială de lansare, fie că este o întreprindere care a atins o maturitate pe piață – nevoia de finanțare a activității nu dispare.

Pe lîngă modalitățile tradiționale de finanțare a activității, întreprinderea poate apela și lasurse opționale de finanțare și de formare a capitalului întreprinderii, cum sunt:

1. Microfinanțarea. Activitatea de microfinanțare deține un loc aparte în sistenul financiar al republicii. Comparativ cu sistemul bancar, microfinanțarea rămîne a fi o sursă alternativă de creditare. Specificul acestei finanțări este clientela spre care se adresează, reprezentată de întreprinderile mici și mijloacii, categoria întreprinderilor cel mai mult expuse la dificultățile ce țin de accesarea la finanțare.

Creditele solicitate de întreprinderile mici și mijlocii sunt de cele mai dese ori prea mici pentru bănci, iar costurile legate de administrarea și monitoizarea acestor credite le fac neinteresate pentru acestea. Astfel, microfinanțarea asigură accesul întreprinderilor mici și mijlocii la împrumuturile necesare pentru constituirea sau mărirea capitalului necesar conducerii și dezvoltării activității economice care o desfășoară, să dobîndească active și bunuri, respectiv să-și soluționeze problemele curente sau să achite obligațiile sociale.

Importanța acestui sector în economia republicii, deseori rezultă din faptul că există încă multe bănci care nu sunt dispuse să ofere împrumuturi întreprinderilor mici și microîntreprinderilor din cauza riscurilor care le poartă acest sector. După opinia specialiștilor, competitivitatea economiei depinde, în mare parte, de puterea întreprinderilor mici. Acestea constituie principala sursă de creare a locurilor de muncă, un teren prielnic pentru noi idei de afaceri și principalul susținător al antreprenoriatului.

Ca rezultat, fortificarea întreprinderilor mici și mijlocii este esențială pentru garantarea creșterii competitivității. Însă, pentru a începe o afacere de la zero sau pentru a o extinde este nevoie de lichidități, și de cele mai deseori, găsirea unei finanțări adecvate reprezintă o dificultate majoră cu care se confruntă întreprinderile mici.

Datorită lipsei de facilități de creditare caracterisitce microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, aproape 85 la sută din investițiile în aceste întreprinderi trebuie să fie susținute din propriile surse ale întreprinzătorului și din propriile lichidități interne, față de 66% în țările din vest. Acest factor ar permite lămurirea lipsei de dezvoltare a microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, întrucît dezvoltarea unei societăți comportă în mod obligatoriu o cerere mai mare de capital circulant.

În Republica Moldova microfinanțarea rămîne să fie o bună posibilitate pentru persoanele care achiziționează sau dispun de resurse financiare mai ieftine în comparație cu cele oferite de instituțiile bancare, iar reglementările liberale atrag noi agenți pe segmentul dat, în special capitalul străin.

2. Linia de credit revolving. O variantă optimă de creditare a întreprinderilor este linia de credit revolving, care reprezintă un credit cu retrageri și rambursări multimple, destinat efectuării unor plăți care au legătură cu activitatea curentă de producție, prestarea serviciilor, aprovizionarea cu materii prime și materiale, desfacerea pe piață a produselor. Facilitatea dată de creditare oferă posibilitatea împrumutării sumelor suplimentare în perioada micșorării volumului vînzărilor și achitarea acestora în perioda creșterii vînzărilor, cînd încasările de numerar sunt mai însemnate.

Beneficiar al liniei de credt revolving poate fi persoana juridică înregistrată și care activează în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova. Scopul creditului dat este completarea capitalului circulant, care contribuie direct la finanțarea activității operaționale a întreprinderii. Creditul este acordat pe un termen de pînă la un an, suma fiind determinată individual pe fiecare întreprindere.

Creințele minime față de debitor la acordarea creditului revolving sunt:

persoana juridică să fie rezidentă a Republicii Moldova;

să posede de asigurarea acceptabilă pentru bancă (așa ca producția, mijloacele circulante ale întreprinderii producție destinată comercializării în mărimea adecvată sumei planificate de ramursare a creditului și dobînzile preconizate a anului curent);

întreprinderea să dispună de încasări bănești suficiente pentru acoperirea datoriei fără a afecta activitatea de bază.

Avantajele beneficiarului față de linia de credit Revolving sunt:

posibilitatea de a efectua împrumuturi adăugătoare, pe parcursul întregii perioade de acțiune a linieie de credit Revolving, fără achitarea obligatorie a datoriei deja existente;

posibilitatea rambursării (după dorință) a creditului pe parcursul perioadei de contractare a linieie de credit, ceea ce diminuează considerabil valoarea dobînzilorachitate pentru utilizarea creditului;

dobînda se calculează zilnic, în baza soldului datoriei față de bancă.

3. Factoringul. Fiind o alternativă de finanțare externă pe termen scurt, factoringul reprezintă cumpărarea creanțelor unui furnizor apărute din livrările de mărfuri și prestarea serviciilor de către un factor și transformarea acestora în numerar, lichidități.

Globalizarea economiei mondiale implică creșterea concurenței în toate domeniile de activitate. Astfel, în efectuarea tranzacțiilor comerciale interne și internaționale se recurge la noi tehnici de finanțare, diferite de cele clasice cum este factoringul. Practica economică mondială din ultimii zece ani a arătat că multe întreprinderi,și mai ales cele din clasa mijlocie, au ajuns în situația de a nu putea asigura volumul capitalului proriu la nivelul creșterii permanente a ciferi de afaceri. Ca rezultat, la întreprinderile date, marja de suportabilitate a riscurilor de durată este prea mica și de regulă, lichiditățile necesare sunt insuficiente pentru a demara o activitate eficientă și corespunzătoare. în aceste condiții finanțarea prin credite bancare este blocată de un nivel de îndatorare conventional și agenții economici se orientează spre noi tehnici de finanțare. Din această perspectivă, datorită avantajelor pe care le oferă, o importanță deosebită o are factoringul, și tot mai multe întreprinderi recurg la această tehnică modern de finanțare.

Funcția de finanțare se evidențiază prin faptul că factorul (societatea de factoring), în condițiile preluării creanțelor de la client (furnizor), se obligă să-i pună la dispoziție lichiditățile corespunzătoare. astfel, clientul de factoring nu este impus să aștepte data scadenței plății facturilor emise pentru livrare de mărfuri sau prestare de srvicii, ci beneficiază de o finanțare permanent de lichidități, pe care societatea de factoring o pune la dispoziție în baza condițiilor stabilite în contractual de factoring.

Tabelul 3.2.1.

Trăsături specific finanțării prin factoring.

Sursa: Camelia Oprean, Formarea și utilizarea capitalurilor.

ÎNCHEIERE

Ca rezultat a cercetărilor și analizelor efectuate în lucrarea dată, putem preciza cu certitudine că capitalul pentru funcționarea întreprinderii este indispensabil, că gestionarea corectă și eficientă a acestuia contribuie la fructifivarea mijloacelor financiare și combaterea irosirii neraționale a surselor puse la dispoziția întreprinderii.

Nevoia de capital apare la întreprindere chiar la început, cînd acesta de-abia își începe activitatea. Aici întreprinderile din Republica Moldova se confruntă cu un șir de probleme ce țin de: lipsa susținerii din partea statului în primii ani de activitate cînd rezultatele financiare sunt negative și nu apare încă profitul, fiscalitate ridicată care influențează negativ activitatea întreprinderii printr-o imunere fiscală greu de suportat, dobînzile ridicate la creditele bancare care apar în unele momente cînd nu sunt lichidități ca indispensabile pentru a nu frîna activitatea.

Întreprinderea în procesul activării sale are posibilitatea de a recurge la diferite surse de finanțare proprii sau îmrumutate. Finanțarea prin surse prorii poate fi la rîndul ei exprimată de: autofinanțare, încorporarea rezervelor, creșerea de capital prin aoprturi noi de numerar, conversiunea datoriilor. Cele mai importante instrumente de finanțare prin îndatorare am determinat că sunt: îmrumuturile pe termen lung și scurt de la bănci și alte instituții financiare, împrumuturile obligatare și creditul leasing. Modul în care întreprinderea recurge la aceste alternative de formare a capitalului determină strucutra financiară a acesteea. Strucutura financiară a întreprinderii în baza celor relatate, am constatat că este raportul stabilit la întreprindere între capitalul propriu și cel împrumutat.

Este știut faptul că și capitalul propriu și cel împrumutat comport un anumit cost, costul capitalului îmrumutat sunt dobînzile achitate pentru utilizarea acestuia într-o anumită perioadă, la capitalul propriu – dividendele achitate acționarilor ca răsplată pentru investiția efectuată în activitatea întreprinderii.

Astfel, concluzionăm că, scopul principal al întreprinzătorului este atragerea și mobilizarea capitalurilor la cele mai mici costuri care să nu influențeze rezultatele și eficiența activității. Astfel, apare necesitatea găsirii unei structuri financiare optime care ar stabili o proporție avantajoasă între capitalul proriu și cel împrumutat pentru finanțarea activității și obținerea unor rezultate maxime. Strucutra financiară optima reflect acea strucutră a capitalurilor întreprinderii care permite acesteea realizarea cu maximum de rezultate, a obiectivelor ce țin de producerea, comercializarea bunurilor și serviciilor conform cerințelor pieței.

În urma studiului efectuat s-a depistat un ansamblu de factori care influențează strucutra financiară, a capitalurilor la întreprindere, cum ar fi: stabilitatea vînzărilor, rata de crștere, strucutra activelor, profitabilitatea, impozitele și condițiile pieței. În asemenea condiții, activitatea întreprinderii este mereu influențată de diferiți factori de risc care trebuie controlați și în cele mai bune cazuri – evitați.

În lucrarea data, ca subiect al cercetărilor și analizelor efectuate, a fost luată întreprinderea prestatoare de servicii S.A. „Modern-Service”. Astfel, putem concluziona că în strucutra financiară a acestei întreprinderi prevalează capitalul prorpiu peste cel împrumutat. Întreprinderea data are un nivel de îndatorare suportabil, care nu afectează autonomia și rezultatele acesteia, indicatorii calculați ce caracterizează structura pasivului, adică nivelul de îndatorare al întreprinderii înregistrează valori admisibile care se încadrează în limitele stabilite.

În baza raportelor financiare întocmite de întreprindere pe trei ani de analiză s-a constatat că întrepinderea data nu dispune de datorii pe termen lung, și în genere nu are credite luate cu împrumut de la bancă. Astfel, capitalul permanent al întreprinderii este format doar din capitalul propriu. Capitalul permanent este destinat finanțării activelor imobilizate (pe termen lung) la întreprindere, adică efecturării unor investiții în mijloacele fixe pentru a nu stopa procesul de producție și evita deprecierea fizică și morală a utilajelor.

Strucutra financiară a întreprinderii este puțin alarmantă, cu toate că S.A. „Modern-Service” are o autonomie financiară ridicată față de partenerii de afaceri, aceasta utilizînd capitalul propriu în finanțarea activității desfășurate nu realizează profit, costul vînzărilor depășesc veniturile din vînzări și întreprinderea este în pierderi (potrivit Rapoartelor financiare pe trei ani de analiză). Astfel, ca o alternative de mărire a capitalului social din profit este exclusă, luarea cu îmrumut un credit de la bancă – la fel, întrucît întreprinderea este viabilă, fiind o condiție necesară contractarea creditelor.

În urma analizelor s-a constatat că capitalul proriu al întreprinderii în perioada analizată este în scădere, ca rezultat a creșterii în dinamică a pierderilor neacoperite, astfel, acționarii nu mai au intereseul de a susține întreprinderea din punct de vedere financiar cu noi aporturi deoarece aceștia nu beneficiază de dividende.

Ca recomandări de eficientizare a structurii financiare S.A. „Modern-Service” în scopul găsirii soluțiilor optime de creștere a capitalului în general și a utilizării cît mai profitabile a acestuia, în urma analizelor efectuate pot fi:

din cauza înăspririi concurenței în segmentul de piață unde activează întreprinderea dată, este necesar de a se orienta spre calitatea și atractivitatea serviciilor prestate prin: menținerea unui personal competent și calificat, modernizarea mijloacelor fixe care participă direct la realizarea serviciilor prestate, utilizarea unei politice de marketing agresive cu aplicarea diverselor tehnici. Sunt necesare de a se lua măsuri asupra creșterii venitului din vînzări pentru obținerea profitului și eficientizării activității, și anume orientarea spre atragerea consumatorilor este direcția potrivită;

întreprinderea se află într-o situație gravă din punct de vedere financiar care nu-i permite de a se dezvolta și moderniza, colaborarea cu investitori strategici prin finanțarea directă a activității ar crea o oportunitate de viitor, poate și prin orientarea spre noi direcții de activitate care vor genera venituri sigure și stabile;

angajarea unui manager bine calificat, cu capacitatea de a se orienta în situțiile de criză pentru gestionarea mai eficientă a activității din interiorul întreprinderii, prin depistarea factorilor care duc la dereglări și elaborarea măsurilor cuvenite de soluționare a acestora;

ca o recomandare foarte oportună pentru întreprinderea S.A. „Modern-Service”, care se confruntă la momentul dat cu probleme grave (pierderi din activitatea desfășurată, lipsa de personal, învechirea mijloacelor fixe care participă direct la realizarea serviciilor) este cercetarea mai amănunțită a pieței și depistarea acelor domenii care sunt cel mai mult solicitate de consumatori dar nu sunt ofertanți, sau sunt în număr redus. Adică, orientarea spre un alt domeniu de activitate, spre exemplu în orașul Căușeni unde activează întreprinderea S.A. „Modern -Service” sunt mult solicitate cursurile calificate de limbi străine, dar pe piață nu este nici un ofertant al acestor servicii, doritorii apelează la persoane ocazionale care de multe ori nu dau dovadă de competență și nu sunt autorizați legal pentru ca beneficiarul la sfîrșit să se aleagă cu o diplomă.

S.A. „Modern-Service” dispune de spații care în urma amenajării ar servi ca săli de predare a limbilor străine tuturor doritorilor indiferent de vîrstă. Încheierea contractelor cu așa întreprinderi ca „Linguata ”S.R.L., „Lingvistica” S.R.L., „QUO VADIS” S.R.L. – ar angaja întreprinderea într-un domeniu de activitate mult mai profitabil.

BIBLIOGRAFIE

MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE

Botnari N., Finanțele Întreprinderii, Ed. Prim, Chișinău 2006;

Bran Paul, Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 1997, pag. 44;

Brezeanu Petre, Gestiunea financiară a poartofoliului, Ed. Economică, București 2002, pag. 57;

Bucătaru D., Capitalul firmei, Ed. Sedcom Libris, Iași, Romania, 2000, pag. 28;

Dobrotă N., Economie politică, Ed. Economică, București, 199, pag. 107-108;

Drogotă Victor, Ciobanu Anamaria, Management Financiar, Vol. II, Ed. Economică, București, 2003, pag. 123;

Ioan Bogdan, Management financiar,. Editura Universitară București 2004, pag. 35-36;

Ilieș Ciprian, Management financiar: Teorie și practică, Editura „Eurostampa”, 2009, pag.

52-53;

Manolescu Gheorghe, Management financiar, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, pag. 28

Molico Tatiana, Wunder Eugen, Factoringul, alternative modern de finanțare, Ed. CECCAR, București, 2004;

Oprean Camelia, Formarea și utilizarea capitalurilor – abordări din prisma managementului financiar, Ed. Editorial-Poligrafic, 2009;

Pătulea V., Patrimoniul societăților comerciale, Editura Continent XXI, București, 1995, pag. 17;

Sandu Gheorghe, Finanțarea întreprinderii, ed. Economică, București, 2002, pag. 145

Sandu G., Formarea capitalurilor firmelor private, Ed. Economică, 2000, pag 228;

Stancu Ion, Management financiar, Ed. Economică, București, 202, pag. 124

Sumedrea Silvia, Management financiar, Ed. Universității ”Transilvania” 2011, pag. 124;

Toma M., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, ediția a II-a, Ed. Economică, 2003;

Țolea Marin, Gestiunea financiară a firmei, ediția a II-a,. Ed. „Pro universitaria”, 2009, pag. 25;

Țîriulnicova N., Paladi V., Gavriliuc L., Chirilova N., Furtună D., Analiza rapoartelor financiare, Academia de Studii Economice din Moldova, Tipografia Centrală, 2004;

V. Robu și N. Gheorghe, Analiza economico-financiară, București, 2005;

Situațiile financiare ale S.A. “Modern – Service” pentru perioada 2013-2011;

ACTE NORMATIVE

LEGEA RM NR. 1134 – XIII din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni. Titlul III CAPITALUL, PROFITUL, DIVIDENDELE. // Monitorul Oficial al RM Nr. 1-4     din 01.01.2008;

LEGE RM Nr. 59 din 28.04.2005 cu privire la leasing, Articolul 4 // Monitorul Oficial al RM Nr. 92-94 din 08.07.2005;

Legea Republicii Moldova cu privire la întreprindere și antreprenoriat nr.845- XII din 13.01.1992, Monitorul Oficial nr. 2 din 28.02.1994.

Legea RM Nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni, publicată la 12.06.1997 în Monitorul Oficial Nr. 38-39 art Nr : 332. Data intrarii in vigoare: 12.06.1997.

Standardul Național de Contabilitate 2014 ,,Prezentarea situațiilor financiare” în vigoare de la 01.01. 2014.

SURSE ELECTRONICE

http://lex.justice.md – accesat la 28.04.2015;

http://www.maib.md – accesat la 01.05.2015;

http://capital.market.md/ – accesat la 05.05.2015;

http://www.justice.md .