CAPIT ɻOLUL 1 . CONSI ɻDERAȚII INTRODU ɻCTIVE PRIV ɻIND [624660]

1
CAPIT ɻOLUL 1 . CONSI ɻDERAȚII INTRODU ɻCTIVE PRIV ɻIND
PROCE ɻDURA DE D ɻIVORȚ
1.1. Orig ɻinile divorțu ɻlui. Scurt isto ɻric
Terme ɻnul divorț, în li ɻmba franceză div ɻorce, își are eti ɻmologia în expre ɻsia latină vel a
divers ɻitate mențiu ɻne, vei quia în d ɻiversas part ɻes eunt qui di ɻstrahunt matri ɻmonium (de la
dive ɻrsitatea de carac ɻtere a celo ɻr de la care pro ɻvine și de la di ɻversitatea de l ɻegături de un ɻde se
trage, ast ɻa strică o căsni ɻcie)1.
Div ɻorțul, privit c a o inst ɻituție, are o istori ɻe cât se poate de int ɻeresantă, deoarece a
cunos ɻcut nenumărate reg ɻlementă ri, în di ɻferite epoci is ɻtorice. S-ar ɻpărea că cel pu ɻțin cinci
tradiții dif ɻerite despre divor ɻț au prevalat în di ɻferite cu lturi ale tr ɻecutului îndep ɻărtat2.
O prim ɻă tradiție ar fi ac ɻeea în care ɻera pus acc ɻent foarte m ɻult pe liberta ɻtea fiecărui
individ, astfe ɻl în cât oricare din ɻtre parteneri p ɻutea să o dizo ɻlve când îi pl ɻăcea.
O a doua ɻ tradiție străv ɻeche era exact o ɻpusul primei: ne permisi u ɻnea despărți ɻrii pentru
nici un m ɻotiv invoca ɻt.
A t ɻreia tradiție perm ɻitea divorțul pe ba ɻza înțele ɻgerii mutua ɻle, cu ex ɻcepția cazului de
ameninț ɻare sau o altă for ɻmă serioasă de com ɻportare nepotri ɻvită. Într -o as ɻtfel de sit ɻuație partea
vătă ɻmată put ea obț ɻine aprobarea con ɻducătorului tribul ɻui să divorțeze, c ɻhiar și de un pa ɻrtener
care n ɻu dorea aceast ɻă separa ɻre.
Penu ɻltima tradiție îi p ɻer ɻmitea numai bărb ɻatului să divorțeze. De ɻși existau unele
excepții și ca ɻlificări, acest p ɻunct de vedere p ɻare să fi fost îmb ɻrățișat de culturi ɻle chineze,
azt ɻeci și în vech ɻiul Orient Apr ɻopiat, iar mai târz ɻiu în străvech ɻiul creștinism. Ul ɻtima tradiție,
g ɻăsită la unele tri ɻburi străvechi ame ɻricane, dădea drep ɻtul divorțului fe ɻmeii.
Tre ɻbuie menționat că în t ɻimp ce în țara noa ɻstră divorțul este pe ɻrmis, în anu ɻmite
ɻcondiții motiv ɻate mai mult sau m ɻai puțin, în alte țăr ɻi și în prez ɻent acesta este i ɻnterzis sau nu
este prev ɻăzut sau est e m ɻult îngreunat.
Indis ɻcutabil divorțul rămâne „înmo ɻrmântarea unei căsnicii ɻ decedate”3.
Deși căs ɻătoria, în opinia mea, ar tre ɻbui să reprezi ɻnte stâlpul de te ɻmelie a unei s ɻocietăți
civil ɻizate, în care o fe ɻmeie și un bărb ɻat să trăia ɻscă în armon ɻie și bună -s ɻtare, croi ɻndu-și un
drum îm ɻpreună, legâ ɻndu-se mai mult ɻunul față de al ɻtul, mai ales at ɻunci când ap ɻar copiii;
totuși a ɻpare, inevitabil în anu ɻmite cazuri, div ɻorțul, care are un sin ɻgur țel și anu ɻme să distru ɻgă
fam ɻilia, iar soarta cop ɻiilor să fie amenin ɻțată prin acea ɻstă despărți ɻre a părinți ɻlor. Dar,
indiferent de situa ɻție, în socie ɻtatea de astăzi, div ɻorțul este neces ɻar și „legile trebu ɻie elaborate

1 I.C. Antig ɻona, Căsători ɻa și divorțul în drept ɻul intern și inte ɻrnațional , Ed. Renai ɻssance, Bucureș ɻti, 2010 pag. 15
2 E.E. Joiner, Cons ɻiderații creștine des ɻpre divorț și recă ɻsătorie , Ed. Gnos ɻis, Bucure ɻști, 1999, pag. 195.
3 R. La ɻfton Hudson, Till Divor ɻce Do Us A ɻpart, New York, T ɻhomas Nelson I ɻnc., 1973, p ɻag. 13.

2
după tip ɻarul nevoilor omen ɻești”4, deoarece s ɻunt cazuri în care con ɻviețuirea împre ɻună a soțilo r
care nu se m ɻai înțeleg din a ɻnumite moti ɻve nu duce la n ɻici un rezu ɻltat convenab ɻil, iar în astfel
de caz ɻuri divorțul repre ɻzintă doar o „alin ɻare a suferi ɻnțelor produse de neîn ɻțelegerile și
cert ɻurile dintre ɻsoți”.
1.2. D ɻivorțul – Noțiu ɻne și regle men ɻtare
Potrivit disp ɻozițiilor art. 37 Co ɻdul familiei, căsăto ɻria încetează prin mo ɻartea unuia
dintre s ɻoți sau prin declar ɻarea judecătorea ɻscă a morții unu ɻia dintre ei. Ali ɻneatul ace ɻluiași
articol prev ɻede că desfacer ɻea căsătoriei are ɻ loc prin di ɻvorț. Noul C ɻod civil nu mai aduce
referi ɻre la încetarea căsă ɻtoriei, dar ace ɻasta inte ɻrvine când se con ɻstată sau se dec ɻlară pe cale
judec ɻătorească moartea fizi ɻcă a unuia dint ɻre soți.
Din cele preze ɻntate mai sus, rez ɻultă că desf ɻacerea căsăt ɻoriei s e deosebeș ɻte de încetarea
acesteia5. Astf ɻel, dacă înc ɻetarea căsători ɻei are loc prin d ɻecesul unuia din ɻtre soți sau prin
declara ɻrea judecătore ɻască a morții un ɻuia dintre ei [art.2 ɻ59 alin. (5) C.c ɻiv.], desfacerea
căsăt ɻoriei se pro ɻduce prin divorț [ar ɻt.259 alin.(6) C.civ.], c ɻare poate ave ɻa loc pe cale
judecăto ɻrească sau pe cale admi ɻnstrativă. În ɻCodul f ɻamilei art. 39 alin. (1) pr ɻevedea că, din
ziua în care hot ɻărârea prin care s -a p ɻronunțat divor ɻțul a rămas definitivă, căsăt ɻoria este
des ɻfăcută.
În Codu l c ɻivil, se face referire la înce ɻtarea căsătoriei în art. 293 ɻ alin. (2) și anum ɻe dacă
soțul supra ɻviețuitor se recăsăt ɻorește, iar h ɻotărârea judecăto ɻrească este anul ɻată, dacă soțul
recăsăto ɻrit a fost de bun ɻă-credință, atunci prim ɻa căsătorie este consi ɻderată desfăcu ɻtă pe data
înch ɻeierii noii căsătorii. Iar conf ɻorm aceluiași artic ɻol, alin. (3), dac ɻă soțul rec ɻăsătorit a fost de
rea-cre ɻdință și știa ɻcă cel declar ɻat mort de fap ɻt trăiește, nou ɻa căsătorie se co ɻnsideră îɻnc ɻheiată
prin frau ɻdă, încălcând ɻu-se prevederile art. 2 ɻ73 C.civ.6, ɻastfel că va fi lovi ɻtă de nulitate a ɻbsoltă.
Nu t ɻrebuie confundată noțiu ɻnea de desface ɻre a căsăt ɻoriei cu noțiu ɻnea de separație de
fapt, deoa ɻrece dacă prima de ɻtermină dispa ɻriția căs ɻătoriei, a dou ɻa menține că ɻsătoria, cu toate
efectele pers ɻonale și patri ɻmoniale pe care C ɻodul familiei le regl ɻementează, cu excepția
înd ɻeplinirii obligației re ɻciproce de coabitar ɻe.
Separ ɻația de fapt (că ɻsătoria fără menaj) es ɻte o noțiune consa ɻcrată în prac ɻtică juridică
dar și în vorb ɻirea cur ɻentă. Aceasta po ɻate constitui un ɻ motiv temein ɻic de divorț, ɻnumai dacă
este coro ɻborată și cu alte î ɻmprejurări care f ɻac imposibilă con ɻtinuarea căsători ɻei pen tru cel
p ɻuțin unul d ɻintre so ɻți. Cu to ɻate acestea, do ɻuă elemen ɻte sunt de es ɻența noțiu ɻnii de situ ɻație d e
fapt, și anu ɻme:

4 C.Ham ɻangiu, I. Rossett ɻi-Bălănescu, Al. ɻBăicoianu, Tr ɻatat de Dr ɻept Civil Ro ɻmân, Ed. All ɻBeck, București
2 ɻ002, pag. 235 c ɻitat în A.C. Ior ɻdan, op.cit., pag. 280.
5 M.I. ɻRusu, Pro ɻcedura divorțului in dr ɻeptul românesc , Ed. ɻ Rosetti, B ɻucurești. 2003, ɻpag. 21
6 C.civ. ar ɻt. 273: „ Este interzisă încheierea unei c ɻăsătorii de c ɻătre persoana car ɻe este căsă ɻtorită ”.

3
 un ele ɻment su ɻbiectiv: inte ɻnția so ɻților de a nu m ɻai conv ɻiețui o perio ɻadă de timp,
determ ɻinată sau n ɻu;
 un ele ɻment mate ɻrial: absen ɻța coabit ɻării soților.
Ac ɻeste două eleme ɻnte treb ɻuie să existe cum ɻulativ, pentru că despă ɻrțirea soți lor să
rep ɻrezinte efectiv o sep ɻarație de fapt. Astf ɻel, nu put ɻem avea o sepa ɻrație de f ɻapt dacă este
lipsită de in ɻtenția soți ɻlor de a trăi desp ɻărțiți (de exem ɻplu: o separa ɻție tempor ɻară datorită unui
tratam ɻent medical, det ɻașarea sau transfe ɻrul unuia din ɻtre soți într – ɻo altă localitate, exec ɻutarea
u ɻnei pedepse privat ɻive de libe ɻrtate). Aceea ɻși situație exis ɻtă și atunci câ ɻnd soții au do ɻmicilii
diferi ɻte dar între ei se ɻmenține o co ɻmunitate de vi ɻață, iar în as ɻtfel de cazu ɻri nu putem spune
ca există sep ɻarație de fa pt.
Se ɻparația de f ɻapt nu este regleme ɻntată de legisl ɻația noastră, d ɻeși este destul de
frecv ɻentă, dar este re ɻg ɻlement ată de alte ță ɻri precum: Fr ɻanța7.
D ɻivorțul se diferențiază și de noți ɻunea de separ ɻație de corp fiind c ɻonsiderată inst ituție
juridi ɻcă de acele leg isl ɻații care inter ɻzic divorțul8 sau îl reglem ɻentează res ɻtrictiv9, iar aceasta
asigură, su ɻb control judec ɻătoresc, o destinde ɻre a relațiilor din ɻtre soți, afl ɻați în pragul
divorțu ɻlui.
Ar fi un singu ɻr text din legisla ɻția romana în ca ɻre găsim referi ɻre la sepa ɻrația de corp:
art.26 ɻ02 din Noul C ɻod Civil ɻ10 cu privire la reg ɻlementarea rap ɻorturilor de dre ɻpt internațional
pri ɻvat, care pre ɻvede: „În ca ɻzul în care soț ɻii sunt în d ɻrept să cea ɻră sepa ɻrația de corp, condiț ɻiile
acesteia su n ɻt supuse le ɻgii prevăz ɻute la art. 2 ɻ602, care se apli ɻcă în mod core ɻspunzător”.
Deoare ɻce a fost absen ɻtă mult tim ɻp din limb ɻajul nostru juri ɻdic, separaț ɻia de corp a fost defini ɻtă
ca fiin ɻd o institu ɻție juridi ɻcă în temeiu ɻl căreia instan ɻță judecător ɻească, la cere ɻrea oricăruia
dintr ɻe soți sau la cer ɻerea lor co ɻmună, poate susp ɻendă obligația de coab ɻitare dintre ac ɻeștia. De
aici rez ɻultă că sepa ɻrația de c ɻorp e acea situ ɻație jurid ɻică în care ce d ɻoi soți sunt exo ɻnerați de
către jude ɻcător de obliga ɻția de a mai con ɻviețui.
Desfac ɻerea căsătoriei se deose ɻbește și de desfiin ɻțarea căsă ɻtoriei, deși în amb ɻele situații
există o hotăr ɻâre judecătorea ɻscă în baza căre ɻia căs ɻătoria nu mai exi ɻstă. Astfel, nu ɻlitatea sau
anul ɻarea căsătorie ɻi – în urma căr ɻora căsă ɻtoria este des ɻființată – se p ɻoate pronunța numai
pentr ɻu cauze anterioa ɻre închei ɻerii ei și ope ɻrează ret ɻroactiv. Div ɻorțul, dimpo ɻtrivă, poate fi
pron ɻunțat pentru cauze ulte ɻrioare încheierii că ɻsătoriei și pr ɻoduce efecte num ɻai pentru viito ɻr.

7 C.civ. fr ɻancez art. 237 : se poa ɻte solicita de ɻsfacerea căsător ɻiei în cazul în car ɻe soții trăiesc separ ɻație de fapt de
cel p ɻuțin șase ani. ɻ
8 Se ɻparația de cor ɻp a fost mult timp co ɻnsiderată “divor ɻțul c ɻatolicilor”, căsăt ɻoria fiind considera ɻtă indisolubilă de
către Biser ɻică.
9 În Fra n ɻța, Codul civi ɻl de la 1804 regle ɻmenta atât divorț ɻul, cât și sepa ɻrația de corp, pent ɻru că, în perioa ɻda 1816 –
1884, d ɻivorțul să fie int ɻerzis.
10 http://w ɻww.avocatconstanta.com /Noul% ɻ20Cod%20Civil%20actualizat.pdf

4
Ca și în ca ɻzul reglement ării ant ɻerioare [art.37 alin ɻ.(2) C.F am.], N ɻCC prevede, în
art.379 : „Căsăt ɻoria poate fi desfăc ɻută prin divo ɻrț, în condiți ɻile legii”.
Divo ɻrțul poate fi de ɻfinit ca a ɻcea formă de dis ɻoluție a că ɻsătoriei, care constă în
de ɻsfacerea ei, cu ef ɻectele pe ntru vii ɻtor, prin aco ɻrdul soți lor s ɻau pe cale jud ɻecătorească11.
Divo ɻrțul era regl ɻementat în Ca ɻpitolul al IV -lɻea, Ti tl ɻul I din Co ɻdul Familiei (art. ɻ37-44)
sub denu ɻmirea Desfa ɻcerea căs ɻătoriei . În NC ɻC12 găsi ɻm divorț ɻul reglem ɻentat în Cap ɻitolul
al-VII-lea in ɻtitulat tot Desf ɻacerea căsăt ɻoriei13 (art. 37 ɻ3 – 404), Ti ɻtlul al I I-lea, Car ɻtea a II -a14.
De aseme ɻnea în prezent ɻul cod re ɻgăsim nulitat ɻea căsător ɻiei, dispozi ɻții de drept int ɻernațional
privat15, ca ɻre le comp ɻletează pe cele m ɻai sus me ɻnționate.
Proced ɻura divorțu ɻlui este cup ɻrinsă ca o p ɻrocedură speci ɻală, derogator ɻie de la regu ɻlile
de drept comu ɻn ale pr ɻocesului civil, în ca ɻpitolul al VI -lea, car ɻtea a VI -a Co ɻd proc ɻedură civilă,
sub denu ɻmirea Div ɻorțul16 (art. 607 -619). Toto ɻdată a intr ɻat în vigoar e N ɻoul Cod de pro ɻcedură
civ ɻilă17 unde av ɻem reglement ɻată această procedu ɻră specia ɻlă în ca ɻrtea a V ɻI-a („Proceduri
speciale”), Ti ɻtlul I sub den ɻumirea de Pr ɻocedura divo ɻrțului (art. 903 – 923).
În z ɻilele noastre, div ɻorțul nu mai repre ɻzintă o proble ɻmă de o rdin per ɻsonal, ci și de
ordin so ɻcial, iar legi ɻuitorul român, în re ɻglementarea anter ɻioară modificări ɻi interven ɻite prin
Legea nr.59/19 ɻ9318 (Complet ɻată cu Leg ɻea nr. 65/199319), a cons ɻiderat că desfa ɻcerea căsătoriei
prin divo ɻrț intervine num ɻai „în cazuri exc ɻepționale” și anu ɻme atunci cân ɻd există mo ɻtive bine
înte ɻmeiate, iar rapor ɻturile dintre so ɻți sunt grav văt ɻămate și continua ɻrea într -o armo ɻnie a
căs ɻătoriei ar fi fost pr ɻactic imposi ɻbilă pentru c ɻel care ce ɻre desfac ɻerea acest ɻeia.

11 A se ve ɻdea F.A. Baia ɻs, E. Chelaru, R. Cos ɻntantinovici, I. Ma ɻcovei, Noul C ɻod Civil. Comenta ɻrii pe articole ,
Ed. C.H. Be ɻck, Bucur ɻesti, 2012, pa ɻg. 398.
12 Le ɻgea 287/ ɻ2009 privind ɻ Codul civil, rep ɻublicat în M ɻ.of. nr. 511/2 ɻ4 iulie 2009, intrat in vig ɻoare la 1 octombrie
20 ɻ11.
13 Conf ɻorm art. 39 LP ɻA alin. (1): „Disp ɻozițiile Codului ci ɻvil privind divo ɻrțul se aplică ɻ fără a se deose ɻbi între
căsători ɻile încheiate în ɻainte sau după i ɻntrarea în vigoa ɻre.”; alin. (2): „Divor ɻțul pro nunțat ant ɻerior intrăr ɻii în
vigoa ɻre a Codului ci ɻvil produce efect ɻele stabilite de le ɻgea în vigoa ɻre la data când s -a pro ɻnunțat hot ɻărârea rămasă
irev ɻocabilă”.
14 Dispozițiile tranz ɻitorii și de pun ɻere în apli ɻcare a că ɻrții a II -a su ɻnt cuprin ɻse în art. 24 – 51 d in Le ɻgea nr.
71/ ɻ2011;
15 Dispozițiile tran ɻzitorii și de pu ɻnere în ap ɻlicare a cărții a VII -a s ɻunt cuprinse î ɻn art. 207 – 208 di ɻn Lege ɻa nr.
71/2 ɻ011;
16 T ɻermenul de „divo ɻrț” a inlocuit t ɻermenul arh ɻaic de „desp ɻărțire”, potrivit ar ɻt. III din Ord ɻonanța de urge ɻnță a
Guver ɻnului nr. 138 ɻ/2000 pent ɻru modific ɻarea și compl ɻetarea Codulu ɻi de proce ɻdură civilă.
17 Legea 134/20 ɻ10 privind Co ɻdul de pro ɻcedură civilă, rep ɻublicat în M. ɻof. nr. 485/ ɻ15 iulie 20 ɻ10, intrat în vi ɻgoare
la 1 iu ɻnie 2012.
18 Legea nr. 59/199 ɻ3 pentru mod ɻificare a C ɻodului de proc ɻedură civilă, a Codul ɻui familiei, a Legi ɻi contencios ɻului-
administ ɻrativ nr. 2 ɻ9/1990 și a Le ɻgii nr. 94/1992 privi ɻnd organizarea și func ɻționarea Curții de ɻConturi (M. Of. Nr.
177 ɻdin 26 iulie 1993).
19 Legea nr. 65/19 ɻ93 privind com ɻpletarea Leg i ɻi nr. 59/1993 pentr ɻu modificarea Codu ɻlui de proced ɻură civilă, a
Codului famili ɻei, a Legii cont ɻenciosului -admi ɻnistrativ nr. 29/19 ɻ90 și a Legii nr. 94 ɻ/1992 privind organi ɻzarea și
funcționa ɻrea Curții de Co ɻnturi (M. Of. Nr. 241 d ɻin 7 octombr ɻie 1993).

5
S-a m ɻai pus problema încheie ɻrii căsătoriei pe vi ɻață20. Numai că ace ɻasta nu ar fi fost o
soluție, d ɻeoarece, într -ade ɻvăr, o căsătorie ar t ɻrebuie să dăi ɻnuie, dar nu c ɻu orice preț și î ɻn orice
con ɻdiții, pentru că ar fi ge ɻnerat stări conf ɻlictuale și cu re ɻzultate negativ e.
Legiui ɻtorul actual a sch ɻimbat total con ɻcepția asupra divo ɻrțului și a simplif ɻicat
procedura, regle ɻmentând inclusiv divorțu ɻl pe cale extraju ɻdiciară, chiar da ɻcă din căsă ɻtorie au
rezu ɻltat copii.
C ɻoncepții priv ɻind divorț ɻul
A) Concep ɻțiile ca ɻre au la baz ɻa temeiul jur ɻidic al di ɻvorțului21
a) Conc ɻepția divorțului pri ɻn efectul voi ɻnței soților . P ɻotrivit acestei co ɻncepții căsătoria
po ɻate fi desfăcut ɻă fie prin v ɻoința unilat ɻerală a oricăr ɻuia dintre soți, f ɻie prin aco ɻrdul de voinț ă
al soțil ɻor (consimțămân ɻtul soților la div ɻorț se con ɻstată prin hotă ɻrârea judec ɻătorească sau prin
înregis ɻtrarea cererii de divo ɻrț la orga ɻnul de stare c ɻivilă). Din p ɻunct de vedere ɻ doctrin ɻar,
co ɻncepția și -a găsit argum ɻentarea în cad ɻrul teoriei contra ɻctuale asupra că ɻsătoriei: de vreme ce
înch ɻeierea căsăt ɻoriei are loc prin v ɻoința soților, desf ɻacerea acesteia se realiz ɻează tot prin
voi ɻnța lor. Deci, desfac ɻerea căsătoriei ap ɻare ca o realiz ɻare, după caz comu ɻnă sau u nilate ɻrală, a
căsă ɻtoriei.
b) Conc ɻepția divor ɻțului prin efect ɻul hotărârii judecăt ɻorești . În ac ɻeastă concepție,
voința s ɻoților se rezumă num ɻai la promovarea a ɻcțiunii de div ɻorț în jus ɻtiție, ea neavâ ɻnd și rolul
de a soluț ɻiona desfacerea căs ɻătoriei . Acest r ɻol revine în exclusivi ɻtate instanței judec ɻătorești,
investită cu soluțio ɻnarea acțiun ɻii de divorț. Din pun ɻct de vedere doct ɻrinar, concepția
divor ɻțului prin efectul hotărâ ɻrii judecăto ɻrești a fost cons ɻacrată în cadrul teori ɻei instituționale
asupra că săt ɻoriei și a teori ɻei căsătorie – uni ɻune. Princ ɻipalul argument su ɻsținut de aceste teorii
se referă la împre ɻjurarea că, deoar ɻece la înche ɻierea unei căsăt ɻorii nu este sufi ɻcientă
manifestarea consimțăm ɻântului viito ɻrilor soți, ea nu e înd ɻestulătoare nici la de sfa ɻcerea
ace ɻsteia.
c) Co ɻncepția mix ɻtă. Această c ɻoncepție prezintă do ɻuă variante:
– În p ɻrima variantă, ca regul ɻă avem des ɻfacerea căsăt ɻoriei prin efect ɻul voinței soț ɻilor și, numai
prin exc ɻepție, divor ɻțul are loc prin efec ɻtul hotărâri ɻi judecăt ɻorești;
– În a do ɻua variantă, ave ɻm ca regulă desf ɻacerea căsători ɻei prin efectul hotăr ɻârii judecă ɻtorești
și, num ɻai prin excepție, în caz ɻurile expres prevă ɻzute de lege, div ɻorțul are loc prin e ɻfectul
voinț ɻei soților.

20 Al. B a ɻcaci, V.C. D ɻumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul fa ɻmiliei , ed. 7, Ed. C.H. Beck, Buc ɻurești. 2012, pag.
153. ɻ
21 A se vede ɻa G. Lupșan, Drept ɻul familiei , Ed. Jun ɻimea, Iasi, 2001, pa ɻg. 135.

6
d) Conce ɻp ɻția Codului Ci ɻv ɻil din 18 ɻ65. Co ɻdul Ci ɻvil ro ɻmân din 186 ɻ5 a ad ɻo ɻptat o
con ɻcepție mi ɻxtă în ɻ cea de -a d ɻoua ɻvaria ɻntă. Ast ɻfel divor ɻțul prin cons ɻimță ɻmântul m ɻutual era
posib ɻil cu îndepli ɻnirea următoar ɻelor condiți ɻi: soțul să fi împ ɻlinit v ɻârsta de 25 ani, i ɻar soția de
21 an ɻi; în mom ɻentul intro duc ɻerii cererii de div ɻorț să fi ɻtrecut cel pu ɻțin doi ani de la da ɻta
încheierii căsători ɻei; să nu fi tre ɻcut 20 de ani de la înche ɻierea căsătoriei, iar soția ɻ să nu fi
împlinit 4 ɻ5 ani (art. 254 -276).
e) Concepția ad ɻoptată de Codul Fa ɻmiliei. Întoc ɻmai ca și cele mai num ɻeroase legisl ɻații
moderne, C ɻodul român de fa ɻmilie a ado ɻptat în pri ɻvința temeiul ɻui juridic al di ɻvorțului o
concepție m ɻixtă, în ba ɻza căreia r ɻegula este desf ɻacerea căsăto ɻriei prin efec ɻtul hotărârii
judecăto ɻrești, pentru mot ɻive temeini ɻce, care fac im ɻposibilă contin ɻuarea căsătoriei și, num ɻai
prin exc ɻepție, în caz ɻurile anume și limita ɻtiv prevăzu ɻte de lege, divor ɻțul poate av ɻea loc pe baza
acord ɻului de vo ɻință al soților. Î ɻnsă și în aceast ɻă ultimă sol ɻuție, desfa ɻcerea căsătoriei se
realiz ɻează tot pe calea un ɻei hotărâri jud ɻecătorești. Astfel, Ar ɻt 38 alin. 1 C.f ɻam. preve ɻdea că:
„Insta ɻnța judecătoreas ɻcă poate desfa ɻce căsătoria pri ɻn divorț atu ɻnci când, da ɻtorită unor mot ɻive
temeinic ɻe, raportu ɻrile dintre soți sun ɻt grav văt ɻămate și co ɻntinuarea căsător ɻiei nu mai este
posi ɻbilă.”. În c ɻeea ce prive ɻște divorțul pe b ɻaza acord ɻului ambi ɻlor soți, ace ɻsta are loc atu ɻnci
când s ɻunt îndeplinite condi ɻțiile prevăzut ɻă la art. 38 ɻalin. 2 C.fam., și a ɻnume: pâ ɻnă la data
cere ɻrii de div ɻorț să fi trecu ɻt cel puț ɻin un an de la în ch ɻeierea căsăto ɻriei și să nu exis ɻte copii
mino ɻri rezultați din că ɻsătorie.
B) Conce ɻpțiile care au la baza ɻreglementarea mo ɻtivelor de divorț22
a) Concepț ɻia enumerării m ɻotivelor de di ɻvorț. Legislațiil ɻe care au a ɻdoptat această
concepție indivi ɻdualizează toa ɻte motivele de div ɻorț sau numai o pa ɻrte dintre ele, res ɻtul fiind
determ ɻinate doar g ɻeneric. Ac ɻestea din urm ɻă sunt lăsate la apr ɻecierea insta ɻnței judecă ɻtorești,
pentru a h ɻotărî dacă pot co ɻnstitui sau nu mo ɻtive temein ɻice de divorț.
b) Concep ɻția stabilirii criter ɻiilor de ap ɻreciere a motiv ɻelor de divorț. Potri ɻvit acestei
concep ɻții, legea nu en ɻunță moti ɻvele de divorț, ci num ɻai prevede crit ɻeriile după car ɻe instanță
judecătoreas ɻcă apreciază da ɻcă motivele invo ɻcate de către so ɻți în acțiunea de di ɻvorț sau în
cererea recon ɻvențională pot fi accep ɻtate sau nu ca mo ɻtive pentru desfa ɻcerea căsător ɻiei.
c) Conce ɻpția mixtă . Pres ɻupune admite ɻrea atât a criter ɻiilor de apr ɻeciere a motivelor de
di ɻvorț, cât și a enu ɻmerării motive ɻlor de d ɻivorț.
d) Conce ɻpția Codului c ɻivil din 186 ɻ5. Prin ɻart. 211 -21 ɻ3 și 215, Co ɻdul civil a co ɻnsacrat
concepția enume ɻrării motivel ɻor de divorț. A ɻstfel, putea con ɻstitui motiv pent ɻru desfacer ɻea

22 Ibi ɻdem, pag 136

7
căsăt ɻoriei una din următo ɻarele împ ɻrejurări: adult ɻerul, ex ɻcese, cruzi ɻmi, insu ɻte grave,
condamn ɻarea la muncă si ɻlită, tenta ɻtiva de inf ɻracțiune de omo ɻr îm ɻpotriva soțul ɻui reclaman ɻt.
e) Conc ɻepția Codului fam ɻiliei. Din an ɻaliza art. 38 C.f ɻam. rezult ɻă că legiui ɻtorul român
a adoptat con ɻcepția stabili ɻrii criteri ilor de apr ɻeciere a motiv ɻelor de divorț. Deci, s -a r ɻenunțat la
sis ɻtemul formalist al en ɻumerării motive ɻlor de divorț î ɻntâlnit în cad ɻrul Codulu ɻi Ci ɻvil și s -a
cons ɻacrat concepția p ɻotrivit căr ɻeia divorțul se po ɻate pronu ɻnța atunci câ ɻnd, „dat ɻorită unor
motive te m ɻeinice, rapo ɻrturile dintre s ɻoți sunt gra ɻv vătăma ɻte și contin ɻuarea că s ɻătoriei nu mai
este posi ɻbilă”.
C) Concepți ɻɻile care au la bază natura moti ɻvelor de di ɻvorț23
a) Conc ɻepția divorțului – san ɻcțiune . Divorțul se pro ɻnunță la cerer ɻea unuia dintre so ɻți
ca o sancți ɻune pentru condui ɻta necoresp ɻunzătoare a ce ɻluilalt soț. În lite ɻratura de speci ɻalitate
s-a apreciat că divorț ɻul apare ca o sancț ɻiune civilă sau de dr ɻeptul fami ɻliei, la bază fii ɻnd ideea
de cul ɻpă.
b) Concepția d ɻivorțulu i – re ɻmediu . Se ad ɻmite div ɻorțul ori de câ ɻte ori se iveșt ɻe o
împr ɻejurare care f ɻace imposibilă co ɻntinuarea că ɻsătoriei. Nu pre ɻzintă impor ɻtanță natura
motiv ɻelor care au dete ɻrminat apariția ace ɻlei împ ɻrejurări. Majo ɻritatea legislați ɻilor
contem ɻporane au promovat co ɻncepția aceasta.
c) Co ɻncepția mixtă . Su ɻnt îmbinate eleme ɻntele primelor dou ɻă concepții (divo ɻrțului –
sancțiu ɻnea și divorțului – reme ɻdiu) în felul u ɻrmător:
– Divo ɻrțul este reglement ɻat ca o sancțiun ɻe și numai prin exc ɻepție poate fi și un re ɻmediu;
– Divor ɻțul este întotdea ɻuna un rem ɻediu, dar, de cele m ɻai multe ori, el presup ɻune și cul ɻpa unuia
ori ambi ɻlor soți.
d) Concepția ɻCodului civil r ɻomân din 1865 . Codu ɻl civil român a con ɻsacrat concepția
divorț ɻului – sancțiune. Alăt ɻuri de aceasta, legiuit ɻorul a ad ɻoptat și concepți ɻa divorțului –
remedi ɻu, deoarece era adm ɻisă și desfac ɻerea căsă ɻtoriei prin consimțămâ ɻntul mut ɻual.
e) Con ɻcepția Codului fa ɻmiliei . Din anal ɻiza întregului artic ɻol 38 C ɻ.fam., rezultă că a
fost ad ɻoptată concepția mi ɻxtă privind na ɻtura motivelor de div ɻorț. Așa ɻfiind, di ɻvorțul apare, în
princi ɻpal, ca un reme ɻdiu.
Te ɻmeiul divorțului în drep ɻtul rom ɻân
Potri ɻvit noilor disp ɻoziții ale Cod ɻului civil, legiu ɻitorul a adoptat con ɻcepția divo ɻrțului –
re ɻmediu, dar nu îi es ɻte străin nic ɻi de ideea de c ɻulpă, întru ɻcât se face vor ɻbire și despre
impo ɻsibilitatea contin ɻuării căsăto ɻriei. Text ɻul art. 379 ali ɻn. (1) C.civ., s p ɻre deose ɻbire de
lit ɻeratura și pract ɻica ante ɻrioară, prevede pos ɻibilitatea desface ɻrii căsătorie ɻi și din culp ɻa

23 A se ved ɻea și Al. Bac ɻaci, V.C. Du ɻmitrache, C.C. Hage ɻanu, op.cit, p ɻag. 155.

8
exclu ɻsivă a soțului reclam ɻant, deși v ɻechea legislație a ɻvea la baz ɻa desfa ɻcerii căsăt ɻoriei fie
culpa soțu ɻlui pârât, fie a amând ɻurora, nefiin ɻd posibil ă pr ɻonunțarea di ɻvorțului atunci când
culpa apa ɻrținea exclusiv soțu ɻlui reclama ɻnt.
Când vin ɻe vorba de divo ɻrțul prin con ɻsimțământul soți ɻlor, nu trebuie sa ne gândim
autom ɻat la ideea de cul ɻpă, instanța de jud ɻecată, ofiț ɻerul de stare ci ɻvilă sau no ɻtarul public
nefiind îndr ɻeptățiți să cer ɻceteze mot ɻivele care stau la b ɻaza cererii s ɻoților, ci doar î nd ɻeplinirea
condiții ɻlor legale24.
Chiar dacă ho ɻtărârea judecăto ɻrească este cea ca ɻre pune capăt căsăt ɻoriei, elementul
esenți ɻal este consimță ɻmântul s o ɻților. Un argu ɻment în plus în s ɻusținerea acestei ɻafirmații îl
oferă și dis ɻpozițiile art. 61 ɻ7 alin. (3) C.p ɻroc.civ., care a ɻrată că: „În cazu ɻrile prevăzute (…),
inst ɻanță va dispune desfac ɻerea căsă ɻtoriei, fără a pronu ɻnța divorțul din v in ɻa unuia sau ambil ɻor
soți”.
L ɻegiuitorul oferă posibilit ɻatea oricărui ɻa dintre so ɻți de a cere di ɻvorțul „când starea
sănă ɻtății sa le face im ɻposibilă căsăto ɻriei”25, aceas ɻta fiind încă o dov ɻadă că se merg ɻe mai mult
pe concepția divorțu ɻlui – rem ɻediu.
Dispoz ɻiții de drep ɻt mater ɻial
Legislați ɻa în vigoare ( NC ɻC) prevede de ɻsfacerea căsă ɻtoriei prin div ɻorț având în ve ɻdere
următ ɻoarele pos ɻibilități (art. 3 ɻ73):
a) prin acord ɻul soților;
b) la ce ɻrerea unuia din ɻtre soți, atunci c ɻând d ɻatorită unor motiv ɻe temeinice rapo ɻrturile
dintre soț ɻi sunt grav vă ɻtămate și cont ɻinuarea căsători ɻei nu mai este posi ɻbilă;
c) la cerer ɻea unuia dintre ɻsoți, după o sep ɻarare în fapt car ɻe a dura ɻt cel pu ɻțin 2 ani;
d) la cere ɻrea aceluia din ɻtre soți a c ɻărui stare de sănăt ɻate face imposib ɻilă continu ɻrea
căsăto ɻriei.
Pr ɻin această no ɻuă legisla ɻție, chiar dacă exi ɻstă copii mi ɻnori din căsă ɻtorie și cei doi soți
se înț ɻeleg cu priv ɻire la realiza ɻrea divorțul ɻui, ei se pot a ɻdresa p entru un di ɻvorț prin acord nu
numai inst ɻanței de judec ɻată dar și notaru ɻlui public al ultime ɻi locuințe com ɻune a soților, care
poate con ɻstata desfacer ɻea căsător ɻiei prin acor ɻdul soților, aceș ɻtia din urmă elib ɻerându -le un
cert ɻificat de divorț, p ɻotrivit legii.
În b ɻaza NCC , divorț ɻul prin acor ɻdul soților poate fi pro ɻnunțat de către ins ɻtanță
judecătorea ɻscă indiferent de dur ɻata căsătoriei și indifere ɻnt dacă e ɻxistă sau nu copi ɻi minori
rezultaț ɻi din căs ɻătorie26.

24 I ɻdem
25 N ɻCC art. 373 lit. d) „la cere ɻrea aceluia dint ɻre soți a cărui st ɻare de sănăt ɻate face imposi ɻbilă continu ɻarea
căsătoriei”. ɻ

9
La sol ɻuționarea cererilor acc ɻesorii divorțului, ref ɻeritoare la încr ɻedințarea copiilor
minori, obliga ɻția de întrețin ɻere și folosirea locuinț ɻei, instanța va țin ɻe seama și de i ɻnteresele
mino ɻrilor.
Cer ɻerea de div ɻorț prin acord se dep ɻune de soți împ ɻreună sau de unu ɻl dintre soți,
celălalt accep ɻtând această ce ɻrere. În a ɻcest caz, instan ɻța nu va stab ɻili nici un fe ɻl de culp ɻă a
vreunuia din ɻtre soți la desfac ɻerea căsăt ɻoriei. Ni ɻci în caz ɻul în care soțu ɻl bolnav dor ɻește a se
sepa ɻra de către soț ɻul sănătos, inst anț ɻa nu va mențion ɻa culpa v ɻreunuia dintre ɻ soți.
În c ɻaz de divorț din c ɻulpă, instanț ɻa judecato ɻrească trebu ɻie să const ɻate: exi ɻstența
motivelor tem ɻeinice, existe ɻnța a unor rap ɻorturi dintr ɻe soți ca f ɻiind grav vătăm ɻate și că este
imposi ɻbilă continua ɻrea căsăt ɻoriei cel puțin ɻ pentru u ɻnul dintre ei. În timpu ɻl procesu ɻlui de
div ɻorț, cei doi s ɻoți hotără ɻsc dacă ac ɻela dintre ei ca ɻre și-a schi ɻmbat num ɻele de familie, și -l ɻva
păs ɻtra și du ɻpă div ɻorț, sau va r ɻeveni la n ɻumele avut a ɻnterior; încre ɻdițarea minorului sp re
cre ɻștere și educ ɻare; pensia aliment ɻară27 etc.

26 Num ɻai este nec ɻesar ca cei doi soți să a ɻștepte trecer ɻea a cel puț ɻin unui an de ɻ zile pentru a in ɻtroduce cererea de
div ɻorț – așa cum e ɻra stipulat în ɻart. 38 alin. ( ɻ2) lit. a) din ɻC.fam.
27 Al. Baca ɻci, V. C. D ɻumitrache, C. C. Hage ɻanu, op.cit, pa ɻg. 160.

10

CAPITOLU ɻL 2. INSTA ɻNȚA COMPETEN ɻTĂ ÎN M ɻATERIA
DIV ɻORȚULUI
Divorț ɻul prin acor ɻdul soților poat ɻe fi pronunța ɻt pe cale judi ɻciară sau extra ɻjudiciara, iar
acea ɻstă ultima f ɻormă include do ɻuă proceduri, cea adminis ɻtrativă și cea notar ɻială.
2.1. Ins ɻta ɻnța de jud ɻe ɻcată – cale ɻa judic ɻiară
Con ɻf ɻorm Noului ɻC ɻod de Proc ɻe ɻdură Civilă: "Ju ɻd ɻecătoriile jud ɻecă î ɻn prima inst ɻɻanță,
toate pr ɻocesel ɻe și cer ɻeril ɻe, în afar ɻă de ce ɻle dat ɻe prin l ɻege, în co ɻm ɻpetența altor ins ɻta ɻnțe".
În ce ɻɻea ce privește c ɻo ɻmpetența mater ɻial ɻă, NCPC cerer ɻe ɻa de divorț ɻeste de co ɻmpete ɻnța
instan ɻței în circu ɻmscri pția căreia se afl ɻă cel din urmă dom ɻiciliu co ɻmun al soților. În ca ɻzul în
care, so ɻții nu au avut un d ɻomiciliului comu ɻn sau la data intro ɻducerii cerer ɻii de divorț, nu mai
domic ɻiliază în circ ɻumscripția in ɻstanței în raza că ɻreia au avut ult ɻimul domicili ɻu comun,
competen ɻța va aparțin ɻe instanț ɻei din raza terit ɻorială a domic ɻiliului pârâtu ɻlui. Dacă p ɻârâtul nu
mai are domici ɻliul în țară s ɻau dacă nu i se cu ɻnoaște domici ɻliul pârâ ɻtului, iar reclam ɻantul a
făcut toa ɻte demers ɻurile pentru aflar ɻea acestui as ɻpect și doved ɻește, compete ɻnța va reveni
instanț ɻei de la domicili ɻul recla ɻmantului.
De ɻasemenea în N ɻoul Cod de procedu ɻră civilă, dispo ɻzițiile art. 90 ɻ328 prevăd ɻ, clar și
expli ɻcit, că jude ɻcătoriile sunt compet ɻente pentru a s ɻoluționa o cere ɻre de divorț dar în
co ɻndițiile l ɻegii.
R ɻeclamantul este ob ɻligat să respecte înt ɻocmai condiți ɻile impuse și să dep ɻună cererea
în ordinea com ɻpetenței te ɻritoriale a ins ɻtanței și în funcț ɻie de situ ɻația în care se afl ɻă; deoarece
norm ɻele de comp ɻetență în ma ɻteria divorțulu ɻi au un caracter im ɻperativ ș i nu se po ɻate deroga de
la ele29.
ɻCererea de divo ɻrț, împreu ɻnă cu toate actel ɻe necesare, va trebu ɻi prezentat ɻă
președintelui instan ɻței per so ɻnal de către so ɻțul recl ɻamant30 și va tre ɻbui semn ɻată de ambii soți
sau de că ɻtre un ma ɻndatar comun, cu procu ɻră specială aute n ɻtică, iar dacă ma ɻndata ɻrul este un
av ɻocat, el va certi f ɻica semnătura so ɻților, potrivit leg ɻii [art. 91 ɻ8 alin. (1) N ɻCPC].

28 N ɻPCP art. 903 ɻalin. (1): „Cerer ɻea de divorț este de ɻ competen ɻța judecătorii ɻlor în circu ɻmscripția căreia s e află
cea ɻdin urmă locuinț ɻă comună a soțil ɻor. Dacă s ɻoții nu au locuinț ɻă comun ɻă sau dacă nic ɻiunul dintre so ɻți nu mai
locu ɻiește în circ ɻumsciptia jud ɻecătoriei în c ɻare se află cea ɻdin urmă l ɻocuință com ɻună, judecăt ɻoria compete ɻntă este
ac ɻeea în circums ɻcripția c ɻăreia își are locu ɻința pâ ɻrâtul, iar când pârât ɻul nu are locuin ɻța în țară și insta ɻnțele rom ɻâne
sunt com ɻpetente inter ɻnațional, este compe ɻtentă jud ɻecătoria în circum ɻscripția că ɻreia își are loc ɻuința rec ɻlamantul”.
a ɻlin. (2): „Dacă nici recla ɻmantul și nici pâr ɻâtul nu au locuin ɻță în țară, păr ɻțile pot conv ɻeni să introd ɻucă cererea de
d ɻivorț la orice judecătorie din ɻ România. În lip ɻsa unui ase ɻmenea acord, cerere ɻa de divorț este de co ɻmpetența
Ju ɻdecătoriei Sec ɻtorul ɻui 5 al muninc ɻipiului București ɻ.”
29 Al. ɻBacaci, V. C. Du mitr ɻache, C. C. Hage ɻanu, op.cit, pag. 164.
30 C.pr ɻoc.civ. art. 612 a ɻlin. (4): „Cere ɻrea de divorț, împ ɻreună cu înscris ɻurile dovedit ɻoare, se va prezenta per ɻsonal
de către rec ɻlamant președinte ɻlui judecăt ɻoriei”.

11
Pre ɻședintele insta ɻnței are obliga ɻția, conform art. 6 ɻ13 C.pro ɻc.civ., să îi de ɻa sfaturi de
împăcare reclam ɻantului, însă ɻdacă acesta ɻdin urmă n ɻu renunță la cerer ɻea sa și dore ɻște a
co ɻntinue cu acțiu ɻnea sa, președin ɻtele instan ɻței nu mai are altc ɻeva de făc ɻut, decât să fi ɻxeze
terme ɻn în ședin ɻță publ ɻică.
Î ɻn cazul în c ɻare cer ɻerea de divorț, se întem ɻeiază pe aco ɻrdul soților, preș ɻedintele
in ɻstanței va verifica e ɻxistența consimț ɻământului soților, ne ɻviciat, după ca ɻre va fixa un te ɻrmen
de ɻdouă luni în șe ɻdință publică, do ɻar că de da ɻta aceast ɻa nu se face me ɻnțiunea cum că
președint ɻele instanței va m ɻai oferi sfat ɻuri de îm păcare; confo ɻrm art. 6131 a ɻlin. (2) C PC
Ace ɻleași preve ɻderi se regăs ɻesc și în N ɻCPC în art. 918 ɻ alin. (3). Dar datorită ɻ art. 131 ɻalin. (1)
CPC, jud ɻecătorul primei ins ɻtanțe are obligația de a înc ɻerca împăcare ɻa părților.
În mar ɻea majoritate a ca ɻzurilor, când desf ɻacerea căsăto ɻriei are loc pr ɻin acordul soți ɻlor,
to ɻt ei se înțeleg și asu ɻpra cereril ɻor acces ɻorii ale divor ɻțului. Soți ɻi vor stabili și modalităț ɻile în
care au c ɻonvenit să fie soluțio ɻnate cererile acc ɻesorii, instan ɻța de judec ɻată va verifica da ɻcă soții
s-au înț ɻeles asupra ɻtuturor acestor as ɻpecte (num ɻele pe care îl va ɻ purta fiecar ɻe soț după div ɻorț;
câ ɻnd este cazul, încredi ɻnțarea copiilo ɻr minori și contrib ɻuția pă ɻrinților la chelt ɻuielile ce țin de
creșterea, educa ɻrea, pregătirea profesi ɻonală, învăță ɻtură; bunurile c ɻomune; s.a.). Dar dacă ɻ soții
nu au reu ɻșit să se învoias ɻcă asupra cerer ɻilor accesorii, atun ɻci instanța urm ea ɻză să administre ɻze
probe pe ɻntru a putea ho ɻtărî31. Noul Cod ɻ de proced ɻură civilă reprod ɻuce exact acest ɻe prevederi
în ar ɻt. 919.
Tot ɻodată, î ɻn cazul art. 6 ɻ11 C.proc.civ. („Cer ɻerea de pen ɻsie de întrețin ɻere se va face la
insta ɻnța învestită c ɻu cererea de div ɻorț, chiar dacă în ɻtre timp s -au i ɻvit schi ɻmbă ɻri cu privir ɻe la
do ɻmiciliul păr ɻțɻilor”) se prec ɻizea ɻză faptu ɻl că indifer ɻɻent dacă s -a ɻu ivit schi ɻmbări în ceea ce
prive ɻște domiciliul p ɻărților, cererea referitoa ɻre la pensia de ɻ întreținere se v ɻa face la ace ɻeași
jud ɻecătorie care a fost invest ɻită cu cerer ɻea de divorț.
Con ɻform art. 920 NCP ɻC dacă cererea de div ɻorț este întemei ɻată pe culpa soț ɻului pârât
și acesta recunoa ɻște că datorită fapt ɻelor sale s -a ajuns l ɻa destrămarea ɻ căsniciei, insta ɻnța poate
să pronu ɻnțe divorțul fără a mai cerc ɻeta temeinicia m ɻotivelor de divor ɻț și fără a face prec ɻizare
despre cu ɻlpa sa, doar dacă recla ɻmantul este de a ɻcord. Dacă re ɻclamantul nu este de acor ɻd,
atunci insta ɻnța va lua act de ace ɻst aspect și va pron ɻunța divorțul din cul p ɻa soțului pâ ɻrât [Art.
92 ɻ0 alin. (3) corob ɻorat cu art. 922 ɻNCPC.]
Preve ɻderile Secțiunii I („D ɻivorțul prin acordul s ɻoților”), Ca ɻpitolul al II -lea din N ɻoul
Cod de proce ɻdură ci ɻvilă nu se aplică cazu ɻrilor în care so ɻții au o ɻptat la un div ɻorț pe cal e
ext ɻrajudiciară (pe cale admi ɻnistrativă sau no ɻtarială) confor ɻm art. 917 N ɻCPC.

31 Al. Ba ɻcaci, V. C. Dumitra ɻche, C. C. Hageanu ɻ, op.cit, pag. 164 – 165.

12
2.2. Ofițer ɻul de stare civilă sau n ɻotarul public – calea ext ɻrajudiciară
Co ɻmpetența de solu ɻționare a cererii ɻaparține ofițeru ɻlui de stare civilă sa ɻu notarului
ɻpublic de la locul că ɻsătoriei sau al u ɻltimei locuinț ɻe comune a ɻ soților. Com ɻpetența este
altern ɻativă, în sens ɻul că soții au posi ɻbilitatea să ale ɻagă între cele două ɻ localit ăți, da ɻcă ele sunt
diferite. Num ɻai în cazul în ɻcare soții nu au un dom ɻiciliu co ɻmun sau ac ɻesta a fost în afara
teritoriulu ɻi țării, compete ɻnța va aparț ɻine exclusiv ofiț ɻerului de st ɻare civilă sau notar ɻului public
de la loc ɻul căsătoriei.
Întrucât nota ɻrul public are o co ɻmpetență terit ɻorială circums ɻcrisă terit ɻoriului unei
judecă ɻtorii (art. 10 din L ɻegea nr. 36/1995), de a ɻici rezul ɻtă că orice no ɻtar public din
circum ɻscripția unei judecăt ɻorii poate con ɻstata divorț ɻul soților prin aco ɻrd care au avut ɻultima
locuință com ɻună ori s -au căsă ɻtorit în raza de comp ɻetență a jude c ɻătoriei pe terito ɻriul c ɻăreia și
el își are se ɻdiul profesion ɻal.
Ofițe ɻrul de stare civilă își des ɻfășoară activitat ɻea pe terito ɻriul unei unități
admin ɻistrativ -teritoriale (comu ɻnă, ora ș, municipi ɻu, sector al Mun ɻicipiului Bucure ɻști) va putea
să constate d ɻivorțul prin ac ɻordul soților car ɻe s-au căsători ɻt ori au avut u ɻltima locuința comu ɻnă
în acea u nitate ɻ administrativ -terit ɻorială .
Cân ɻd vine vorba de co ɻmpetența mate ɻrială, în caz de co ɻpii minori (rez ɻultați din
căsăto ɻrie, din afara că ɻsătoriei sau adoptați) do ɻar notarul pu ɻblic are posibil ɻitatea de desfa ɻcere a
căs ɻătoriei prin acordu ɻl soților32.

32 C.c ɻiv. art. 375 a ɻlin. (2): „Di ɻvorțul prin acordul s ɻoților poate f ɻi constatat de no ɻtarul public și în caz ɻul în care
e ɻxistă copii min ɻori născuți din căs ɻătorie, din ɻafara căsător ɻiei sau ado ɻptați, dacă so ɻții convin asu ɻpra tuturor
aspect ɻelor referit ɻoare la nu ɻmele de famili ɻe pe care să îl poa ɻrte după di ɻvorț, exercitar ɻea autorității părinte ɻști de
căt ɻre ambii pă ɻrinți, stabilir ɻea locuint ɻei copiilor după d ɻivorț, modalitatea de păstra ɻre a legături ɻlor persona ɻle dintre
părin ɻtele se ɻparat și fiec ɻare dintre co ɻpii, precum și stabilirea contr ɻi ɻbuției părinț ɻilor la cheltu ɻielile de creșter ɻe,
edu ɻcare, învă ɻțătură și preg ɻătire profesio ɻnală a co ɻpiilor.”