Cap.I. Contextul adoptării tratatului de la Maastricht și perspectivele sale [613612]

PLAN

Cap.I. Contextul adoptării tratatului de la Maastricht și perspectivele sale
Cap.II. Pilonii Uniunii Europene
II.1. PESC
II.2. JAI
Cap.III. Uniunea Economică și Monetară
Cap.IV. Cetățenia
Cap.V. Instituțiile Comunității Europene în viziunea
Trat atului de la Maastricht
Cap.VI. Votul cu majoritate calificată
Cap. VII. Concluzii
1

TRATATUL DE LA MAASTRICHT

I. Contextul adoptării Tratatului de la Maastricht și
perspectivele sale
Actul Unic European a condus, î n mod inevitabil, la Tratatul Uniunii
Euro pene. Angaj amentul de a realiza o adevărată Piață Internă și Unică a atras ș i pe
acela de a crea o Monedă Unică. La rândul ei, aceasta a determinat necesitat ea
atribuirii unor noi competențe, aparent economice, însă în realitate de mare
importanță politică . Însă aceste noi competenț e necesitau crearea unor noi instituții
prin care să fie administrate.1
Tratatul de la Ma astricht trebuie situat în conte xtul istoric al procesului de
integrare lansat în anii '50. Dacă de la Tratatul de la Roma și până la Actul Unic
European – prima reformă de ansamblu a acestuia – au trebuit să treacă aproape 30 de
ani, în schimb de la intrarea în vigoare a Actului Unic, în 1987, și până la deschiderea Conferințelor interguvernamentale care au condus la semnarea, în februarie 19 92, a
Tratatului de la Maastricht, au trecut mai puțin de patru ani. Astfel, la trei ani și
jumă tate de la intrarea î n vigoare a Actului Unic European, procesul evolutiv al
construcț iei comunitare a fost relansat, prin adoptarea unor tex te care, după ce au luat
o formă juridică și au fuzionat cu dispoziț iile privind Uniunea Politică și Uniunea
Economică și Monetară, s -au concretizat î ntr-un Tratat asupra Uniunii Europene ,
semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht. Acest tratat a intrat în vigoare la 1 noiem brie 1993.
2
Structura sa tehnică e complicată, pentru că articolele sunt marcate atât cu
cifre, cât și cu litere. Textul e însoțit de 17 protocoale inserate în Actul Final și de 33
de declarații, semn al numeroaselor compromisuri între diversele interese naționale.
• Titlul I cuprinde dispoziții comune referitoare la trăsăturile și obiectivele
Uniunii Europene;
• Titlul II modifică TCEE, transformând Comunitatea Economică Europeană (CEE) în Comunitatea Europeană (CE);
• Titlul III aduce modificări Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului;
1 Bărbulescu, Iordan, Gheorghe, Sistemul instituțional, vol. I, Ed. Tritonic, București, 2007, p. 46 -47;
2 Fuerea, Augustin, Drept comunitar European. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureș ti, 2003, p. 76;
2

• Titlul IV modifică Tratatul Euratom;
• Titlul V conține dispoziții privind politica externă și de securitate comună;
• Titlul VI este consacrat cooperării în materie de justiție și afaceri interne;
• Titlul VII cuprinde dispoziții finale
Crearea Uniunii Europene nu a î nsemnat ,,plecarea de la zero” ș i nici ,,tabula
rasa”, baza comunităț ii europene consti tuind- o acquis -ul comunitar dobândit în cei 40
de ani de existenț a a acesteia. Prin Tratatul de la Maas tricht s -a constituit o ,,Uniune
Europeană” fondată pe Comunitățile Europene, însă la acestea se adaugă politicile ș i
formele de cooperar e instituite prin acest tratat.3
Tratatul de la Maastricht a ridicat dificultăți în statele – membre în momentul
ratificării, unele de natură constituțională, altele de natură politică, la care s -a adăugat
opoziția opiniei publice. Printre statele – membre care au întâmpinat dificultăți în
ratificarea Tratatului de la Maastricht se numără și Germania și Franța, deoarece
tratatul conținea dispoziții contrare Constituției și, respectiv, Legii Fundamentale.
Ratificarea a fost astfel precedată de un proces de revizuire a acestora.4
Întrebarea care se ridică având în vedere însuș i titlul tratatului – „Tratatu l
asupra Uniunii Europene” – este aceea dacă Uniunea Europeană se subs tituie
Comunităților născute din tratatele economice de la Paris din 1951 și de la Roma din
1957. Ră spunsul este că Uniunea Europeană nu se substituie Comunităților – acestea
fiind menținute și dezvolta te prin Tratatul de la Maastricht – care le înglobează într -un
ansamblu mai larg.5
Din perspective politice, Tratatul de la Maastricht, în articolul A, schițează
obiectivele integraționiste pe care urmează să le atingă Comunitatea în viitor,
deschizând o nouă etapă în procesul colaborării mai strânse î ntre popoarele Europei
comunitare. În aceasta nouă etapă deciziile r eferitoare la destinul Comunității
Europene urmează a fi luate într -o măsură tot mai mare de către cetățeni. Acesta
ilustrează faptul că adân cirea procesului integraționist nu este în contradic ție cu
valorile demoncratice, ci, dimpotrivă, reclamă evoluț ia lor.
3 Leicu, Corina; Leicu, Ioan, Instituțiile comunitare, Ed. Lumina Lex, București, 1996, p. 18;
4 Lűtzeler, Paul, Michael, Europa după Maastricht. Perspective americane și europene, Editura
Institutul European, Iași, 2004, p. 12;
5 Păun, Nicolae, Istoria c onstrucției europene. Epoca posbelică, Ed. Fundației pentru Studii Europene,
Cluj – Napoca, 1999, p. 163 – 164;
3

II. Pilonii Uniunii Europene
Prin intermediul acestui tratat, este creată Uniunea Europeană, o structură
compozită construită pe trei f undamente sau piloni.
Titlul I al tratatului este format din „dispoziții comune ” celor trei piloni ai
Uniunii: pilonul comunitar; politica externă și de securitate comună; cooperarea în
domeniul justiției și al afacerilor interne.6
Primul pilon cuprinde c ele trei comunități: CECO, CE și Euratom. Tratatul de
la Maastricht nu a desființat comunitățile existente, dar a adus modificări în conținutul
tratatelor lor constitutive. Cea mai importantă modificare este, fără îndoială,
schimbarea denumirii și structur ii Comunității Economice Europene, care va purta în
continuare numele de „Comunitate Europeană”. Această modificare indică transformarea vechii comunități într -o comunitate nespecializată, acest lucru fiind
considerat un pas important în direcția încorpor ării celorlalte două comunități
specializate în aceasta. Schimbarea denumirii pilonului comunitar este un simbol al
depășirii stadiului de Europă a negustorilor și al extinderii în celelalte sfere: educație,
cultură, sănătate, mediu etc.
Fiecare comunitate are personalitate juridică internă și internațională. Astfel,
Comunitățile pot încheia acte juridice, pot acțoina sau pot fi chemate în judecată. În
cazul în care o comunitate este perte într -un proces desfășurat în fața unei instanțe
naționale, ea este r eprezentată de Comisie.
Deși CE a depășit limitele unei Europe economice, nucleul acesteia îl
reprezintă piața unică, cu cele patru libertăți
7 specifice și cu accentul pus pe regimul
concurenței.
Alături de pilonul comunitar s -au introdus doi piloni inter guvernamentali,
politica externă și de securitate comună (PESC) și cooperarea în justiție și afaceri
interne (JAI). Acești piloni beneficiază de un cadru ins tituțional unic: instituțiile
comunitare, cărora li se adaugă Consiliul European, ca instituție a U niunii.8
6 Fuerea, Augustin, op. cit., p. 76;
7 Cele patru libertăți specifice sunt: libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și
capit alurilor.
8 Mogârzan, Emanuel, Corneliu, Introducere în drept comunitar, Ed. Fides, Iași, 2003, 65;
4

II. 1. PESC
În domeniul politicii externe și de securitate comună, Tratatul de la Maastricht
formulează o serie de obiective precum cele ale ocrotirii valorilor comune, a
intereselor fundamentale și a independenței Uniunii, întărirea securității statelor
membre și a Uniunii, menținerea păcii și întărirea securității internaționale conform principiilor Carthei Națiunilor Unite și a principiilor cuprinse în Actul Final de la
Helsinki și a obiectivelor Carthei de la Paris; dezvoltarea cooperării internaționale,
dezvoltarea și întărirea democrației și a statului de drept, precum și respectarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Toate aceste dispoziții sunt cumulate
într-un capitol separat.
Crearea pilonului PESC avea rolul de a determi na Uniunea Europeană să țină
cont de gradul de coeziune internă și externă pe care o dobândi -se în sectoarele
comercial, economic și monetar pentru a dezvolta o dimensiune politică internațională echivalentă. O politică externă mondială înseamnă o completare necesară a intereselor
sale comerciale și economice din lume.
9
Realizarea acestor obiective se va face pe baza cooperării sistematice dintre
statele membre în domeniul conducerii politicii lor și de asemenea prin punerea în
aplicare a acțiunilor comune, în sferele în care există convergență în ceea ce privește
interesele fundamentale ale statelor membre.10
PESC nu era o „politică” în adevăratul sens, ci mai degrabă, un „catalog” de
intenții, având un cadru juridico – instituțional destul de firav.Această politică se
proiecta ca fiind „comună pentru Uniune și statele sale membre”, dar nu „comunitară”. Ea se găsea, deci, situată între cele exclusiv – comunitare și cea
exclusiv – interguvernamentală (JAI).
În realizarea PESC s -au asociat o seri e de ins tituții, ca: Comisia, Consiliul,
Parlamentul European – având capacitatea de a decide, prin majoritate calificată,
„Acțiuni Comune”. Obiectivele și mecanismele PESC, descrise în art . J al TUE, erau,
însă, considerate insuficiente în fața importantelor provocări de la vremea respectivă și, mai ales, pe viitor.
11

9 Dumitru, Felicia, Construcția europeană, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2004, p. 75;
10 Leicu, Corina, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 2 7-28;
11 Bărbulescu, Iordan, Gheorghe, UE. Politicile Extinderii, Ed. Tritonic, București, 2006, p. 418 – 419;
5

II. 2. JAI
Unul dintre aspectele cele mai importante în ceea ce privește evoluția
concretizării unei politici proprii în materie de justiție și afaceri interne este
reprezentat de crearea Spațiului Schengh en ca urmare a Acordului din 14 iunie 1985
și a Convenției din 19 iunie 1990 dintre Germania, Franța sau Benelux. . În Actul Unic European s -a făcut trimitere la spațiul unic fără frontiere, iar la Maastricht s -a
„comunitizat” politica de vize într -un segm ent de interes comun.
În domeniul justiției și al afacerilor interne cooperarea se realizează potrivit
Tratatului de la Maastricht în ceea ce privește:
• Politica de acordare a azilului;
• Regulile referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor memb re și
exercitarea controlului acestei treceri;
• Politica de imigrare și politica referitoare la cetățenii țărilor terțe, aflați pe
teritoriul Comunității, avându -se în vedere: condițiile de intrare și de circulație
a resortanților statelor terțe peteritoriu l Comunității;condițiile de stabilire a
reședinței cetățenilor statelor terțe pe teritoriul Comunității, inclusiv cele
referitoare la regruparea familială și obținerea de l ocuri de muncă;combaterea
imigra ției neautorizate, a stabilirii rezidenței și a obținerii de locuri de muncă
în mod ilegal în Comunitate;
• Combaterea consumului de droguri în măsura în care acest domeniu nu este acoperit de prevederile pct. 7 -9;
• Combaterea fraudei la nivel internațional în măsura în care aceasta nu este acoperită de preved erile pct. 7 -9;
• Cooperarea juridică în materie civilă;
• Cooperare juridică în materie penală;
• Cooperare juridică în materie vamală;
• Cooperarea polițiilor în vederea prevenirii și combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri, precum și a altor forme grave de criminalitate
internațională, incluzând, dacă este necesar, aspecte ale cooperării vamale legătură cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de
informații în cadrul unui oficiu european de poliție EUROPOL.
12
Este important de su bliniat faptul că aceste dispoziții nu afectează activitatea
12 Leicu, Corina, op. cit., p. 31 – 32;
6

statelor membre în ceea ce privește asigurarea respectării ordinii , legalității și a
securității interne.

III. Uniunea economică și monetară
Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evoluții în domeniul politicii
economice și monetare care constituie instrumentul principal al acțiunii statelor
membre destinată înfăptuirii uniunii economice și monetare, în cadrul general al
obiectivelor Uniunii Europene stabilite la art. B (2), respecti v art. 2 din Tratatul de la
Roma modificat.13
În timp ce politica economică a statelor membre este întemeiată pe „strânsa
coordonare a politicilor statelor membre”, deci pe coordonarea politicilor ce rămân naționale, politica monetară trebuie să conducă la o „monedă unică”, la definirea unei
politici monetare și a unei politici de schimb unice, de natură să asigure stabilirea prețurilor.
Instituirea Uniunii econumice si monetare a fost catalogată ca fiind „nucleul
dur” al Tratatului de la Maastricht
Pentru a se atinge scopul stabilit prin tratat, trebuiau să se satisfacă cinci
criterii:
• Stabilirea prețurilor: inflația medie cu mai mult de un punct și jumătate rata
atinsă de cele mai performante trei state, în acest domeniu;
• Echilibrul bugetar: deficitul b ugetar nu va depăși 3% din produsul intern brut;
• Nivelul datoriei publice: datoria nu va depăși 60% din produsul intern brut al satului vizat;
• Stabilirea ratei de schimb: schimbul va trebui să rămână, stabil, timp de doi ani, în cadrul Sistemului Monetar European.
14
Procesul de finalizare a Uniunii economice și monetare a fost unul gradual, ce
s-a desfășurat pe parcursul a trei etape, după un program și a îmbrăcat un caracter
comunitar.
Potrivit Tratatului de la Maastricht Uniunea economică și monetară trebuia să
aducă numeroase avantaje Uniunii, între care:
13 Manolache, Octavian, Drept comunitar, ediția a IV -a reyizuită și adăugită, Ed. ALL Beck, București,
2003, p. 407;
14 Zorgbibe, Charles, Construcția europeană. Trecut, prezent și viitor, Ed. Trei, București, 1998, p.
345-346;
7

• Să permită limitarea multiplicității devizelor și să reducă dependența Europei
față de dolar;
• Să permită, de asemenea, eliminarea costurilor tranzacțiilor și costurile legate de gestiunea riscului schimbării intreprinderilor;
• Să permită ameliorarea performanțelor economice ale Uniunii, grație unei convergențe a politicilor economice a statelor membre;
• Să unifice piața europeană a capitalurilor, iar euro să fie o alternativă credibilă la piața americană și să d evină o monedă foarte puternică;
• Să favorizeze libera circulație a cetățenilor Uniunii care vor putea să utilizeze
moneda unică euro;
15

IV. Cetățenia
Tratatul de la Maastr icht recunoaște o cetățenie a Uniunii Europene, care nu o
înlocuiește pe cea a statului de apartenență. Fiecare cetățean al unui stat membru are următoarele drepturi: să se deplaseze și – să se stabilească domiciliul în mod liber pe
teritoriul statelor membre; să voteze și să candideze la alegerile municipale și europene care se desfășoară în statul în care își are reședința; să fie protejat de
autoritățile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru și să se adrese ze
Parlamentului și funcționarului însărcinat cu sondarea opiniei publice (ombudsman).
16
Pentru a se asigura protejarea drepturilor cetățenești, un accent deosebit se
pune și pe problemele de interes comun, cum ar fi: politica de azil și de imigrare față
de cetățenii altor state, cooperarea juridică în materie civilă și penală, inclusiv
cooperarea între polițiile statelor componente în acțiunile de prevenire și de luptă
împotriva terorismului.17
Tot în Tratatul de la Maastricht a fost consacrat și principiu l subsidiarității.
Potrivit acestui principiu, î n domeniile ce nu- i sunt de com petență exclusivă,
Comunitatea nu va acționa decât dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii sale nu
pot fi soluționate în mod eficient de statele membre. Aceste prevederi se vor dovedi în
cele din urmă a fi un important măr al discordiei.18 Însă acest principiu nu va fi de
15 Voicu, Marin, Politicile Comunitare în Constituția Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, București,
2005, p. 37;
16 Fuerea, Augustin, op. ci t., p. 78;
17 Leicu, Corina; Leicu, Ioan, op. cit., p. 20;
18 Booker, Cristopher; North, Richard, Uniunea Europeană – Marea amăgire. Istoria secretă a Uniunii
Europene, Ed. Antet XXX PRESS, Prahova, 2004, p. 190;
8

aplicabilitate în domeniile în care Comunitatea are competență exclusivă cum sunt de
pildă domeniile politicilor agricole, domeniul transporturilor, al c oncurenței sau al
politicii comerciale comune. Asigurarea respectării acestui principiu se realizează cu
larga participare a insituțiilor comunitare. Astfel, Comisia Europeană, în exercitarea
atrbuției sale de inițiativă legislativă, va avea în vedere respe ctarea principiului pentru
fiecare propunere ce este inițiată.19

V. Instituțiile Comunității Europene în viziunea Tratatului de
la Maastricht
Reformele instituționale prevăzute prin Tratatul de la Maastricht sunt de
natură să consolideze poziția Parlamentu lui European în mai multe direcții, dar mai
ales în ceea ce privește competențele de decizie. Astfel că, deși nu este principala
instituție legislativă, Parlamentul are un rol din ce în ce mai important în acest
domeniu, putând să intervină în mai multe modalități: procedura avizului consultativ
obligatoriu, procedura avizului conform, procedura de cooperare instituțională și procedura de codecizie.
20Astfel, sporește puterea sa de control asupra Comisiei, fiind
consultat asupra numirii președintelui ei și ap robând numirea acestuia. În materie
legislativă, se extind domeniile avizului conform și ale procedurii de cooperare și se instituie procedura de codecizie , care îi dă Parlamentului posibilitatea de a bloca
anumite acte aprobat e de Consiliu.
21 În ceea ce pr ivește procedura de cooperare
instituțională, Parlamentul poate să respingă, cu majoritatea absolută a membrilor săi,
,,poziția comună” a Consiliului, în cea de -a doua fază a procesului legislativ.
Parlamentul are și drept de veto în ceea ce privește prim irea de noi state în
Comunitate. De asemenea, acesta deține un rol destul de important și în ceea ce
privește stabilirea bugetului Comunității22, astfel încât el putând respinge în bloc
proiectul de buget și să ceară prezentarea unui noi proiect.
În ceea ce privește Consiliul Uniunii Europene , această instituție cunoscută
inițial sub numele de Consiliul de miniștri, apoi sub acela de Consiliul Comunităților
19 Leicu, Corina; Leicu, Ioan, op. cit., p. 24 – 25;
20 Munteanu, Ștefan, Aspecte filosofico – juridice implicate de procesul integrării europene, Ed.
Tehnopress, Iași, 2005, p. 111;
21 Mogârzan, Emanuel, Corneliu, op. cit., p. 65;
22 Courty, Guillaume; Devin, Guillaume, La construction europeenne, Ed. La Decouvert, Paris, 2001,
p. 78;
9

Europene, a primit această denumire prin intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht.
Prin Trat atul de la Maastricht, Curtea de Conturi a dobândit statutul de
instituție comunitară. Dobândind statutul de instituție comunitară, Curtea de Conturi a
primit și instrumente juridice suplimentare pentru exercitarea atribuțiilor.
O altă instituție comunitar ă vizată de Tratat este Consiliul European. Astfel,
c u t o a t e c ă a f o s trecunoscut prin Actul Unic European, Consiliul European a fost
consacrat prin Tratatul de la Maastricht (art. D al Titlului II). Însă, Consiliul European
nu poate adopta acte juridice obligatorii în sensul Tratatulu i CE , deci poate fi
considerat o ins tituție comunitară în adevăratul sens al cuvântului. 23
Prin Tratatul de la Maastricht, Tribunalul de Primă Instanță este ridicat de
la nivelul unui organ creat de Consiliu la cel de organ st abilit de tratat.cu rolul de a
asista Curtea de Justiție.
Tot prin Tratatul de la Maastrich a fost instituit Comitetul Regiunilor format
din reprezentanții regiunilor și ai colectivităților locale. A fost, de asemenea, creată la
nivel european figura ,,Apă rătorului Poporului”, aceasta urmând a fi desemnat de
către Parlamentul European.

VI. Votul cu majoritate calificată
Având în vedere că majoritatea calificată este modalitatea de vot adaptată
procesului de integrare, cea mai fracventă și originală, o expr esie a eficacității și a
democratizării procesului decizional, prin Tratatul de la Maastricht câmpul său de aplicare a fost în mod sensibil lărgit. Astfel, în cadrul noilor competențe conferite
Comunității Europene, Tratatul prevede, cu două excepții, votul cu majoritate
calificată (pentru cultură și industrie s -a reținut regula unanimității).
În privința competențelor deja existente în Tratatul CEE, în cel de la
Maastricht votul cu majoritate calificată a fost introdus numai în ceea ce privește
mediul (cel elalte domenii, cum ar fi ale programelor de cercetare, organizarea
fondurilor, fiscalitatea, armonizarea legislațiilor, politica vizelor au rămas să fie guvernate de regula unanimității). Prin urmare, se poate afirma că prin Tratatul de la
23 Munteanu, Ștefan, p. 103 – 104;
10

Maastricht deși votul cu majoritate calificată nu a fost generalizat, conduce procesul
decizional în cel mai mare număr de domenii.24

VII. Concluzii
În lumina aspectelor prezentate reiese cu pregnanță importanța prevederilor
Tratatului de la Maastricht atât în ceea ce pr ivește revizuirea tratatelor comunitare ce
marchează trecerea într -un stadiu superior al integrării prin consacrarea Comunității
Europene, cât și în ceea ce privește instituirea noilor domenii de cooperare între
statele membre.
Edificiul Juridic al Uniunii Europene a ajuns în acel moment la stadiul astăzi
în vigoare, abstracție făcând de modificările de natură cantitativă implicate de
aderarea Austriei, Finlandei și Suediei. Însă, tocmai mărirea numărului de membri
este cea care a determinat ca după 1995 T ratatul de la Maastricht a devenit unul
limitativ. Necesitatea adoptării unui nou tratat este determinată și de faptul că multe
lucruri rămăseseră nerezolvate. Conștiente de aceasta, părțile contractante prevăd în
art. N, alin. 2 din Tratatul de la Maastri cht o clauză de rendez – vous , prin care se
angajează să convoace o conferință interguvernamentală, care să reexamineze sistemul instituțional și decizional al Uniunii Europene, în funcție de practica aplicării
Tratatului, precum și de cerințele extinder ii. Toate acestea vor determina statele
membre să se pregătească pentru adoptarea unui nou tratat, care să fie în concordanță cu noile realități. Prin urmare, procesul evoluției Uniunii Europene nu se oprește aici,
dar nici nu se poate să nu se recunoască rolul Tratatului de la Maastricht în istroria
construcției europene.
24 Păun, Nicolae, op. cit., p. 208 – 209;
11

BIBLIOGRAFIE

• BĂRBULESCU, Iordan, Gheorghe, Sistemul instituțional,
vol. I, Ed. Tritonic, București, 2007;
• BĂRBULESCU, Iordan, Gheorghe, UE. Politicile
extinderii, Ed. Tritonic, Bucureșt i, 2006;
• BOOKER, Cristopher; NORTH, Richard, Uniunea
Europeană – Marea amăgire. Istoria secretă a Uniunii
Europene, Ed. Antet XXX PRESS, Prahova, 2004 ;
• COURTY, Guillaume; DEVIN, Guillaume, La
construction europeenne, Ed. La Decouvert, Paris, 2001 ;
• DUMITRU, Felicia, Construcția europeană, Ed.
Bibliotheca, Târgoviște, 2004 ;
• FUEREA, Augustin, Drept comunitar European. Partea
generală, Ed. All Beck, București, 2003 ;
• LEICU , Corina, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex,
București, 1998;
• LEICU , Corina; LEICU , Ioan, Instituțiile comunitare,
Ed. Lumina Lex, București, 1996 ;
• LUTZELER, Paul, Michael, Europa după Maastricht.
Perspective americane și europene, Editura Institutul
European, Iași, 2004;
• MANOLACHE , Octavian, Drept comunitar, ediția a IV -a
revizuită și adăugită, E d. ALL Beck, București, 2003 ;
• MOGÂRZAN , Emanuel, Corneliu, Introducere în drept
comunitar, Ed. Fides, Iași, 2003 ;
12

• MUNTEANU, Ștefan, Aspecte filosofico – juridice
implicate de procesul integrării europene, Ed. Tehnopress,
Iași, 2005;
• PĂUN, Nicolae, Istoria construcției europene. Epoca
posbelică, Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj –
Napoca, 1999;
• VOICU, Marin, Politicile Comunitare în Constituția
Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, București, 2005 ;
• ZORGBIBE, Charles, Construcția europeană. Trecut,
prezent și viitor, Ed. Trei, București, 1998 .

13