Cap.I. Argument.Impactul textului și a personajului literar…..pag.3 [311298]

CUPRINS

Cap.I. Argument.Impactul textului și a personajului literar……………………………..pag.3

CAP.II. Oferta manualelor………………………………………………………………….pag. 4

2.1.Curricullum-ul.Considerații generale……………………………………………………..pag 4

2.2.Ciclurile curriculare……………………………………………………………………….pag.5

2.3.Programa școlară…………………………………………………………………………..pag.6

2.4.Manuale școlare.Texte suport……………………………………………………………..pag. 9

Cap.III.Personajul literar…………………………………………………………………..pag15

3.1.Personajul(eroul,protagonistul,masca,figura,imaginea);

personajul –„ființa de hârtie”…………………………………………………………………………pag15

3.2.Categorii estetice.Frumos.Urât……………………………………………………………pag.17

3.3.Personajul literar(definiție,clasificare,modalități de caracterizare)………………………pag.19

3.3.1.Suprapersonajul…………………………………………………………………………pag.21

Cap.IV.Procedee de individualizare ale personajului

literar în demersul didactic orientat înspre caracterizarea personajelor…………………………………………………………………………………pag.22

4.1.Desemnarea………………………………………………………………………………pag.22

4.2.Procedee de calificare……………………………………………………………………pag.22

4.3.Modalități de prezentare…………………………………………………………………pag.23

Cap.V.Personaje literare……………………………………………………………………pag.25

5.1. Basm-Prâslea,Greuceanu,Făt-Frumos…………………………………………………..pag.25

5.2 [anonimizat]:basmul ca suport didactic……………………………………….pag.31

5.3.Schița-D-l Goe/Ionel…………………………………………………………………….pag.33

5.4.Nuvela-Lefter Popescu………………………………………………………………….pag.36

5.5.Comedia și personajele ei…………………………………………………………….pag.40

5.6.Romanul-Vitoria Lipan……………………………………………………………….pag.50

Cap.VI.Metode de stimulare a creativității în construcția personajului literar.

Aplicații prin textele lui I.L.Caragiale…………………………………………………pag.53

6..1.1.Conceptul de creativitate școlară.Factorii care condiționează creativitatea.

Blocajele creativității…………………………………………………………………….pag.53

6.1.2.Dezvoltarea creativității ……………………………………………………………pag60

6.2.Metode active de stimulare a creativității……………………………………………pag.62

6.3.Repere practice:Aplicații prin textele lui I.L.Caragiale.

Metode moderne de analiză și construcție a personajului literar…………………………………………………………………………………….pag.78

6.4.[anonimizat]……………………………….…….pag.86

Cap.VII. Anexe([anonimizat],proiecte didactice)………………………………pag.96

CONCLUZII……………………………………………………………………..…….pag.156

Bibliografie…………………………………………………………………………..…pag.159

CAPITOLUL I

ARGUMENT

MOTTO„Frumusețea va salva Lumea’’

(Dostoievschi)

Limba și literatura română este o disciplină școlară complexă și dinamică  ce presupune o instruire permanentă bazată pe fundamente teoretice și percepte practice.În sfera largă a acesteia, o importanță deosebită o [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat].

Metodele de instruire și educație a acestora trebuie să fie cât mai eficiente și să aibă la bază perfecționarea și modernizarea tehnicilor de lucru pentru a trezi interesul și pasiunea elevilor. [anonimizat], astfel încât elevii să parcurgă orice text cu voce tare sau în gând și să poată înțelege și reproduce conținutul acestuia.

Teoriile etice ale ultimelor decenii au redirecționat atenția spre relația stabilită între afectivitate și comportamentul etic.Pornind de la analiza unor texte suport,studiate în gimnaziu- basmul folcloric,schița,nuvela, romanul și comedia se constată că alegerile etice operate de elevi se bazează pe apropierea de personajul care îi este drag și de respingerea celui care îi este antipatic.

Personajul valorizat pozitiv din punct de vedere afectiv este considerat model comportamental și valorile pe care le exprimă sunt adoptate de elevul-copil într-o scară de valori proprie.

Elevul nu se identifică întotdeauna eroului bun datorită bunătății acestuia, ci datorită condiției eroului care realizeaza o adâncă și incontestabilă solicitare interioară.

Problema pentru elevul copil nu este “ Vreau să fiu bun?” ci “Cu cine aș vrea să semăn?”.

Copilul decide pe baza autoproiectării sale integrale în personaj.Identificarea copilului cu eroul narațiunii prezintă potențialul pe care îl are structura narativă în formarea identității etice și estetice.Astfel,întrebările ,,Vreau să fiu bun sau rău?” se transformă în ,,Aș vrea să fiu ca X …..”.

Cum nu funcționez într-o școală de artă, unde există un curriculum specific, apropierea între estetică și școală este din ce în ce mai rară iar aspectul estetic este ignorat.

Idealul etic/moral rămâne un simplu decor dacă nu este adaptat la realitatea trăsăturilor spirituale umane și dacă nu are puterea să formeze SINELE moral.

Simpla afirmare a unor valori nu conduce la educație sau la un comportament moral.Identitatea moral-estetică a elevilor poate fi construită, în mod firesc,și uneori ludic, prin lectura ,relectura, implicare afectivă și analiză.

CAPITOLUL II

OFERTA MANUALELOR

2.1. Curriculum-ul –Considerații generale

Curriculum este un concept-cheie în teoria și practica instruirii și provine din limba latina , de la “curriculum/a”-alergare,drum

În sensul cel mai larg , curriculum semnifică întreaga experiență de învățare dobândită în contexte educaționale formale,nonformale și informale.În sensul cel mai restrâns(sensul tradițional), curriculum semnifică conținuturile învățării,obiectivate în planuri de învățământ,programe și manuale.Curriculumul se referă la programul activității educaționale,la ansamblul proceselor educative,la activitățile de învățare,la evenimentele care se petrec în clasă și pune accent pe articularea componentelor procesului de învățământ:obiective,conținuturi,metode de învățare,metode și tehnici de evaluare.Curriculumul cuprinde însuși conținutul procesului de învățământ,care se concretizează în ansamblul documentelor școlare de tip reglator:planuri de învățământ,programe,manuale școlare,ghiduri și îndrumări metodice,materiale-suport.

Începând cu anul școlar 1998-1999,în țara noastră a devenit operant Curriculumul Național,înțeles ca articulare a obiectivelor de formare.a conținuturilor învățării,a metodelor de predare și învățare și a evaluării.

Deși nu există încă un consens asupra unei definiții unice a conceptului de curriculum , s-a conturat totuși , cu claritate,cadrul său referențial :

-curriculum desemnează ansamblul coerent de conținuturi,metode de învățare și metode de evaluare a performanțelor școlare,organizat în vederea atingerii unor obiective determinate;

-curriculum reprezintă întreaga experiență de învățare-formare propusă de școală prin activități școlare și extrașcolare.Această experiență se realizează prin ansamblul funcțional al componentelor și tipurilor curriculare proiectate și aplicate în interdependență.

Din perspectiva cercetării aplicative,curriculum la decizia școlii(CDS) cuprinde ansamblul proceselor educative și al experiențelor de învățare pe care fiecare școală le propune în mod direct elevilor săi în cadrul ofertei curriculare proprii.El are trei variante:curriculum nucleu aprofundat,curriculum extins și curriculum elaborat în școală.Prin plaja orară și CDS se urmărește : posibilitatea elevilor de a opta pentru un anumit domeniu de interes,corelarea resurselor școlii cu cerințele elevilor,flexibilitatea demersului didactic,mai buna adaptare a acestuia la cerințele sociale,la posibilitățile diferențiate pe clase ale elevilor,individualizarea școlilor,valorizarea fiecărui liceu și crearea personalității sale prin diferențierea ofertei educaționale.

2.2 Ciclurile curriculare

Studiul limbii și literaturii române trebuie considerat o pârghie importantă în ansamblul disciplinelor de învățământ, în vederea atingerii noilor valori și atitudini pe care se mizează în actuala curriculă școlară. Modernizarea procesului de predare – învățare este o necesitate în învățământul zilelor noastre. Ea vizează în egală măsură, conținutul disciplinei, metodele, mijloacele și formele de organizare a studierii acestui obiect. Din păcate astăzi, din dorința de sincronizare la noile direcții privind didactica disciplinei s-a ajuns să se considere că utilizarea unei tehnici noi, ce aplică interactivitatea sau folosirea unor mijloace audio-video sunt condiții îndestulătoare pentru a considera lecția drept una modernă, deseori ignorându-se randamentul acestor metode pe termen lung.

O lecție este modernă dacă întrunește mai multe condiții: conținut riguros științific, adecvarea strategiilor tipului de lecție, la nivelul cognitiv al elevilor, la stilurile de învățare, o evaluare adecvată competențelor urmărite în oră și, mai ales, achiziționarea de cunoștințe temeinice de către elevi.

Înainte de a analiza conținuturile programelor școlare vom trece în revistă ciclurile curriculare.Definite ca periodizări ale școlarității care au în comun obiective specifice și care grupează mai mulți ani de studiu, ciclurile curriculare aparțin unor niveluri școlare diferite.Fiecare ciclu curricular oferă un set coerent de obiective de învățare (sau competențe), care consemnează ceea ce ar trebui să atingă elevii la capătul unei anumite etape a parcursului lor școlar.

Pentru că programele școlare țin cont de obiectivele ciclurilor curriculare, vom aminti în cele ce urmează care sunt ciclurile curriculare și obiectivele specifice pentru nivelul liceal.

A. Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale ( grupe pregătitoare, clasele I și a II-a).

B. Ciclul curricular de dezvoltare (clasele a III-a și a VI-a )

C. Ciclul curricular de observare și orientare (clasele a VII-a și a IX-a ) are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare.El vizează:

-descoperirea de către elev a propriilor afinități,aspirații și valori în scopul construirii unei imagini de sine pozitive;

-formarea capacității de analiză a setului de competențe dobândite prin învățare în scopul orientării spre o anumită carieră profesională;

-dezvoltarea capacității de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate;

-dezvoltarea gândirii autonome și a responsabilității față de integrarea în mediul social.

D. Ciclul curricular de aprofundare are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă, asigurând în același timp o pregătire generală pe baza opțiunilor, din celelalte arii curriculare.Acestea vizează:

-dezvoltarea competențelor cognitive ce permit relaționarea informațiilor din domenii înrudite ale cunoașterii.

-dezvoltarea competențelor socioculturale ce permit integrarea activă în diferite grupuri sociale;

-formarea unor atitudini pozitive și responsabile față de acțiunile personale cu impact asupra mediului social;

-exersarea imaginației și creativității ca surse ale unei vieți personale și sociale de calitate.

În linii mari aceste obiective urmăresc integrarea optimă a elevului în viața socială și profesională.Deși competențele de limba româna nu par a fi clar formulate în aceste obiective, multe dintre acestea trimit implicit la o bună asimilare a cunoștințelor de limbă și literatură, de comunicare în special.

2.3 Programa scolară

Programa școlară reprezintă acel document care configurează conținutul procesului instructiv-educativ la o disciplină de învățământ.Este instrumentul de la care se pornește în proiectarea didactică,având o valoare operațională și instrumentală deosebită.Ea indică obiectivele,temele și subtemele la fiecare disciplină,timpul afectat pentru fiecare dintre acestea.În unele circumstanțe,programa poate suplini locul unui manual,dat fiind că ea cuprinde următoarele informații:

-importanța disciplinei în planul de învățământ,valoarea ei instructiv-educativă;

-obiectivele de atins la disciplina respectivă,pe obiective-cadru și de referință;

-natura și volumul cunoștințelor/abilităților ce trebuie predate/însușite de către elevi concretizate în enumerarea temelor și subtemelor;

-timpul afectat pentru fiecare capitol,subcapitol,lecție;

-indicații metodologice privind predarea și evaluarea;

-temele suplimentare;

-referințe bibliografice;

-standarde de performanță.

Structura unei programe școlare concepută din perspectiva curriculară, se compune dintr-o componentă generală,valabilă pentru toate ariile curriculare și una particularizată la o arie curriculară anume.

Componenta generală include :

-prezentarea succintă a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare din planul de învățământ;

-prezentarea obiectivelor generale ale sistemului de învățământ național;

-precizarea obiectivelor instructiv-educative ale nivelului și ale profilului de învățământ pentru care au fost concepute programele;

-planul de învățământ,însoțit de precizări și comentarii referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective și relațiile ei cu celelalte arii curriculare propuse;

-principiile didactice fundamentale,corelate cu obiectivele instructiv-educative urmărite prin programa propusă;

Componenta particularizată la o arie curriculară cuprinde următoarele elemente:

-prezentarea disciplinei sau a ariei curriculare respective;

-obiective generale;

-obiectivele referențiale pe ani de studiu;

-temele sugerate spre studiere;

-sugerarea unor activități de învățare;

-sugerarea unor metodologii de predare,însoțite de recomandări din domeniul curriculum de suport;

-sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor;

-precizarea standardelor naționale de performanță ale elevilor(nivel minim,mediu,maxim).

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de competență semnificația unui „organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare-învățare-evaluare, actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaștere.Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise,în diverse situații de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate.

Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.

În acest sens, curriculumul de limba și literatura română pentru clasele a V-a – a VIII-a, ca și pentru învățământul liceal, se bazează pe modelul comunicativ-funcțional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al comunicării și al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare a competenței de comunicare a elevilor.

În mod concret, dezvoltarea competențelor de comunicare, adică utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, se realizează prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare, cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei școlare.

În sensul celor arătate mai sus, dominantele curriculumului de limba și literatura română pentru gimnaziu sunt:

-prezentarea comunicării în calitatea sa de competență umană fundamentală, descrisă în termeni de cunoștințe/ achiziții, deprinderi/ abilități și atitudini;

-dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale disciplinei: Lectură, Elemente de construcție a comunicării și Practica rațională și funcțională a limbii.

-echilibrarea ponderii acordate exprimării orale față de cea scrisă, precum și mutarea accentului pe producerea unor mesaje proprii;

-adaptarea conținuturilor la nivelul de vârstă și la interesele copiilor.

Structura curriculumului școlar are următoarele componente:

-Notă de prezentare;

-Competențe generale;

-Valori și atitudini;

-Competențe specifice și conținuturi asociate acestora;

-Conținuturi;

-Sugestii metodologice.

Domeniile de conținuturi specifice disciplinei pentru clasele a V-a – a VIII-a sunt:

a. Lectura;

b. Practica rațională și funcțională a limbii;

c. Elemente de construcție a comunicării.

Proiectarea activității didactice, precum și elaborarea de manuale școlare alternative trebuie să fie precedate de lectura integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. Activitățile de învățare și strategiile de lucru propuse de cadrele didactice trebuie să țină seama de experiența elevilor la această vârstă și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative presupune respectarea unor exigențe ale învățării durabile, așa cum sunt:

-utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis și creativ;

-exersarea lucrului în echipă, a cooperării și/sau a competiției;

-realizarea unor activități diverse de receptare și producere de mesaje orale și scrise, care să dea posibilitatea tuturor elevilor de a se participa la propria învățare;

-integrarea, în predare-învățare-evaluare, a elementelor de conținut din cele trei domenii ale disciplinei (lectură, practica rațională și funcțională a limbii, elemente de construcție a comunicării), pentru a le oferi elevilor motivații pentru învățare și un demers coerent integrator al formării capacităților de comunicare.

Structura programelor școlare este asemănătoare pentru mai multe cicluri curriculare: competențe generale, valori și atitudini, competențe specifice, conținuturi, sugestii metodologice Competențele generale valorile și atitudinile vizate sunt aceleași.

“COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE ȘI CIVICE:

1. Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare

2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată

3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse

4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse

VALORI ȘI ATITUDINI

Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii

Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate

Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare prin conștientizarea impactului limbajului asupra celorlalți și prin nevoia de a înțelege și de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă, responsabilă din punct de vedere social

Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural

Dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală”

Reforma actuală încearcă să mute accentul de pe asimilarea de cunoștințe, pe formarea de competențe (competența de comunicare și competența culturală). Domeniile vizate sunt limba – ca instrument de comunicare – și literatura.

Formarea de competențe schimbă rolul elevului din obiect în subiect al formării sale și impune abordarea metodelor centrate pe elev în cadrul procesului de predare-învățare. Aceste direcții noi în didactica disciplinei sunt de observat și în programele școlare actuale.

2.4 Manualele școlare .Texte suport

Manualele școlare concretizează programele școlare în diferite unități didactice sau experiențe de învățare,operaționalizabile în relația didactică profesor-elev.În cadrul manualului,conținuturile învățării sunt sistematizate pe capitole,subcapitole,lecții,teme.

Noile programe au generat, dincolo de remodelarea paradigmei disciplinei pe modelul comunicativ-funcțional și de centrarea pe obiective sau competențe, și o schimbare a statutului manualului. Trecerea de la manualul unic la manualele alternative relevă în fapt flexibilitatea oferită de noile programe: se poate ajunge la aceleași obiective / competențe prin mijloace diferite (texte diferite; strategii didactice diferite). În noul context, manualul este un instrument didactic, un suport pentru lucrul la clasă (nu singurul), o „variantă de interpretare a programei". Aceasta atrage după sine o libertate a profesorului atât în alegerea pe care o face (pentru un anume manual), cât și în modul de a-l folosi la clasă.

W. Okon, în Didactica generală, afirmă că„manualul deschide porțile spre fenomenele naturale, sociale și culturale, îl ajută pe elev în cercetarea, cunoașterea și transformarea lor, înregistrează rezultatele cunoașterii și, totodată, formează capacitățile de cunoaștere, dezvoltă preocupările de asimilare, deschide drumul spre autoinstruirea permanentă.”

Orice manual îndeplinește mai multe funcții:

a. funcția de informare – cu ajutorul lui se transmit cunoștințe, făcându-se apel la limbaj, scheme, fotografii, simboluri;

b. funcția formativă – materialul conținut servește la exersarea muncii

individuale;

c. funcția stimulativă – prin natura materialelor, prin angajarea presupusă de exerciții,el contribuie la dezvoltarea curiozității și a interesului pentru căutare și creație;

d. funcția de autoinstruire – un manual realizat bine îl înarmează pe elev cu tehnici de muncă intelectuală, îi formează un stil propriu de muncă, din posesia cărora el va putea continua să se autoinstruiască.

Pentru a putea alege manualul cel mai potrivit dintr-o ofertă mai largă, e nevoie ca profesorul:

-să cunoască programa (condiție obligatorie), document oficial care-l ajută pe profesor să înțeleagă modelul disciplinei, scopurile spre care trebuie să-și îndrepte activitatea didactică, cunoștințele, abilitățile, deprinderile și competențele pe care trebuie să le capete elevii lui, în fine spiritul metodologic în care trebuie să-și construiască activitățile didactice;

-să cunoască grupul-țintă cu care va lucra (condiție facultativă, în situațiile claselor a V-a și a IX-a).

Profesorul are libertatea de a folosi acest instrument în grade diferite la clasă, putând să acționeze pentru „adaptarea" manualului la interesele reale ale grupului-țintă și la nivelul de înțelegere al elevilor cu care lucrează:

-prin înlocuirea unor texte, a unor sarcini de lucru, a unor teste de evaluare considerate nepotrivite grupului-țintă (texte prea dificile,sarcini de lucru neclare sau dificile,teste de evaluare care vizează un număr mic de obiective de referință/ competențe specifice vizate prin secvența didactică realizată etc.);

-prin reordonarea conținuturilor într-o succesiune considerată mai accesibilă grupului-țintă sau mai logică din punctul de vedere al coerenței disciplinei;

-prin omiterea unor conținuturi care nu sunt obligatorii în programă prin adăugarea unor conținuturi prin care elevii să aprofundeze o noțiune mai puțin înțeleasă.

Contextul alegerii manualelor nu este întotdeauna favorabil. Timpul scurt alocat procesului de consultare a ofertei de manuale pentru o anumită clasă, „moștenirea" unor manuale pentru care au optat în anii anteriori alți colegi sunt doar câteva dintre dificultățile care pot apărea. Există, în mare, câteva posibilități de alegere a manualelor:

-profesorul alege singur manualul după care dorește să lucreze la clasă (consultă întreaga ofertă, discută cu colegii pornind de la câteva criterii clare în funcție de care și-au format propria opțiune, își formulează alegerea);

-profesorul alege manualul împreună cu elevii (procesul e mai dificil de realizat cu clasele de gimnaziu; e important ca profesorul să le comunice mai întâi elevilor punctul său de vedere privind concordanța cu programa și demersul didactic pe care-l propun manualule prezentate și abia apoi să le solicite elevilor să-și exprime părerea, pornind de la câteva criterii oferite de profesor: interesul pentru textele incluse în manual, demersul didactic li se pare stimulativ sau nu, atractivitatea manualului etc);

-profesorul alege manualul singur, dar le prezintă părinților motivele opțiunii sale (în special la gimnaziu, dar și la liceu, e bine ca profesorul să le prezinte părinților toate manualele și să le prezinte argumentele care l-au determinat să aleagă un anumit manual; părinții au dreptul să cunoască aceste motive și să se simtă implicați în alegerea manualului; în cazul în care majoritatea părinților nu acceptă motivele expuse de profesor și doresc ca elevii lor să lucreze după alt manual, profesorul va decide, în funcție de argumentele aduse de părinți, dacă își va schimba opțiunea sau nu);

-alegerea se face la nivel de catedră (profesorii decid să aleagă la nivelul catedrei același manual; nu este cea mai bună soluție pentru că se anulează atât individualitatea profesorului, cât și aceea a clasei cu care lucrează fiecare); profesorii au preluat manuale selectate anterior de alți colegi (situație din care se poate ieși într-un singur fel; dacă profesorului nu i se pare potrivit pentru clasa sa manualul „moștenit", poate convoca o ședință cu părinții în care să le explice, pe de o parte, motivele pentru care nu poate accepta manualul „moștenit" și, pe de altă parte, să le prezinte argumentele pentru propunerea de a lucra cu un alt manual; le poate cere părinților acordul și sprijinul de a achiziționa, pe banii lor, un alt manual pe care profesorul dorește să-l folosească la clasa respectivă).

Pentru perioada în care ne aflăm cea mai bună variantă este alegerea individuală a profesorului. Dar e de dorit ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, elevii și părinții să fie și ei implicați în alegerea manualelor (rămâne la decizia profesorului să hotărască dacă va prefera doar să-și prezinte opțiunea și motivele pentru care a făcut-o sau dacă va putea avea și consultări cu elevii și părinții în privința alegerii manualelor).

Manualul este un instrument didactic adresat atât elevului, cât și profesorului. El trebuie să fie util și eficient pentru ambii beneficiari. Profesorul nu poate face, în timpul scurt pe care-l are la dispoziție pentru consultarea tuturor ofertelor de manuale, o evaluare a tuturor acestor instrumente didactice. Există comisii speciale ale Consiliului Național pentru Evaluarea Manualelor care au sarcina de a realiza evaluarea tuturor manualelor depuse spre avizare. Profesorul trebuie doar să aleagă, din manualele avizate, manualul pe care-l consideră cel mai eficient pentru a ajunge cu elevii săi la obiectivele competențele formulate de programă. Ca atare, orice alegere a manualului este evident și o evaluare a acestuia, făcută cu un set de criterii care poate fi personal, în vreme ce evaluarea făcută de C.N.A.M. nu reprezintă o alegere, ci o cuantificare a calităților unui manual, pornită de la un set comun de criterii.

Este recomandabil ca, înainte de a face alegerea, profesorul să-și stabilească un set de criterii proprii (nu foarte multe, pentru a nu-și îngreuna singur sarcina). Profesorul trebuie să selecteze între 3 și 5 criterii pe care le consideră esențiale pentru alegerea pe care o va face. Prezentăm mai jos câteva dintre criteriile posibile care pot să intre în setul pe care profesorul și-l va construi pentru alegerea manualelor.

În funcție de punctajul acordat celor 10 criterii din 100 de puncte, vom alcătui propria grilă de alegere a manualelor, care să nu cuprindă mai mult de cinci criterii. Este de dorit ca următoarele criterii să se regăsească în grilă: concordanța cu programa (chiar dacă a fost avizat de comisia C.N.A.M., punctajul primit pentru acest criteriu poate fi mai mare sau mai mic), demersul didactic și adecvarea la grupul țintă.

În ceea ce privește relația curriculum – manual, noutatea fundamentală a reformei curriculare constă în articularea unei viziuni coerente, ceea ce înseamnă că toate disciplinele au un curriculum alcătuit pe baza unor principii comune. Cel mai important dintre acestea este trecerea de la centrarea pe conținuturi la centrarea pe obiective și competențe, cu alte cuvinte pe elev, pe ceea ce poate să facă elevul cu anumite cunoștințe și nu pe cantitatea de cunoștințe acumulate (aspectele formative ale procesului didactic devenind,astfel,preponderente).

În privința paradigmei în jurul căreia se structurează disciplina limba și literatura română, atât în gimnaziu, cât și în liceu, ea se bazează pe modelul comunicativ-funcțional, care presupune dezvoltarea celor patru deprinderi integratoare (înțelegerea după auz, lectura, scrierea și vorbirea). Mizând pe o abordare pragmatică a nevoilor personale și sociale de comunicare ale elevilor, acest model determină reechilibrarea raportului dintre exprimarea orală și cea scrisă, precum și exersarea unor practici discursive ce pot fi transferate din spațiul școlii în acela, mai larg, al realității cotidiene.

În domeniul literaturii se propune un tip de lectură care nu vizează studierea unor texte în sine, ci dezvoltarea, prin intermediul textului propus, a unor abilități de lectură care pot fi transferate pe texte noi. Acest tip de lectură se bazează pe înțelegerea de text, care pornește de la elementele de limbă, pe identificarea unor elemente de construcție a textului și pe interpretarea acestuia. Elevul este stimulat, în această abordare, să-și exprime opinia despre un text și nu să reproducă un comentariu dictat de profesor sau citit într-o culegere școlară de texte comentate.

Alt element de noutate se referă la diversificarea tipurilor de texte studiate: literare și nonliterare. Nu în ultimul rând, flexibilitatea actualelor programe este cea care oferă profesorilor și autorilor de manuale libertatea de a alege mijloacele și modalitățile (textele resursă, metodele și strategiile didactice) de atingere a obiectivelor de referință.

Texte suport în manualele școlare:

În clasele a V-a-a VIII-a , textele suport se regăsesc sub formă de fragmente care permit încadrarea lor ca specii literare după cum urmează :

-la clasa a V-a :

basmul”Prâslea cel voinic și merele de aur”(fragmente),Manual Ed.Humanitas,pag.234-240 și Manual Ed.All Educational,bucurești,2001pag.86-90;Unitatea :Universul textului

schița “Vizită” (fragmente)

Victoria Pădureanu,Matei Cerkez,Flori Lupu, Limba română.Manual pentru clasa a V-a Editura All Educațional,București,2001; Unitatea : Dialogul

-la clasa a VI-a : schița “D-l Goe”(fragmente)

Elena Mazilu-Ionescu,Valentina Jercea , Limba română.Manual pentru clasa a VI-a , Editura Didactică și pedagogică , București , 1996;Unitatea : Schița,pag.164-168

-la clasa a VII-a :nuvela “Două loturi”(fragmente)

Alexandru Crișan,Sofia Dobra,Florentina Sămihăian,Limba română. Manual pentru clasa a VII-a,Editura Humanitas Educațional,București,1999; Unitatea: Universul textului literar.Nuvela,pag.172-180

-la clasa a VIII-a:comedia “O scrisoare pierdută”(fragmente )

Alexandru Crișan,Sofia Dobra,Florentina Sămihăian,Limba română. Manual pentru clasa a VIII-a,Editura Humanitas Educațional,București,1999;Unitatea: Genul dramatic.Comedia.pag.170-176

-la clasa a VIII-a:romanul”Baltagul”(fragmente)

Alexandru Crișan,Sofia Dobra,Florentina Sămihăian,Limba română.Manual pentru clasa a VIII-a,Editura Humanitas Educațional,București,1999;Unitatea 4,Genul Epic:romanul,pag132-142.

CAPITOLUL III –Personajul literar

3.1. Personajul (eroul,protagonsitul,masca,figura,imaginea)

Personajul-“ființa de hârtie”.

Frumos și Urât.Bine și Rău.Pozitiv și Negativ

Intâlnirea cu un personaj este răvășitoare.Este o bucurie de a cunoaște,de a explora noi teritorii într-o călătorie esețială ce prelungește și complinește experiența limitată pe care o permite realul.Întâlnirea cu un personaj presupune o călătorie cu riscuri și costuri puține.

În același timp întâlnirea cu un personaj reprezintă bucuria de a vedea confirmate adevăruri cunoscute sau abia întrezărite, de a găsi experimente ,gânduri vagi sau sentimente confuze.

Identitatea umană este un construct socio-cultural de tip narativ,iar adevărul este perceput ca o convenție de ordin cultural.

Individul (copilul-cititorul-profesorul) își construiește viața ca o succesiune de istorii în care este deopotrivă participant,erou și coautor.

Relația identitate-narativitate-istorie devine triada structural-formativă în planul existenței umane.

Omul (copilul) își construiește în plan imaginar povești sau istorii viitoare care îi permit inserția în real pe baza unor structuri,valori și reguli de tip narativ.

Etimologic “personajul” este persoana, masca de teatru , rolul,actorul.Personajul este “ființa de hârtie„ , „ființa imaterială existând în și prin cuvinte”…este făptura care nu are trecut,n-are viitor și nici continuitate în viață.

Și totuși, personajul este o categorie literară de bază a narațiunii alături de acțiune,narator, timp, spațiu.

Personajul este un element esențial al formelor epice și dramatice; este un pivot al intrigii pe care o justifică,erou sau narator al evenimentelor.

Personajul este cel care servește demonstrației urmărite de text, contribuind la crearea sensului narațiunii.

Noțiunea de personaj nu poate fi limitată numai la ființele umane.Obiectele,elementele naturii personificate (animale) pot fi și ele personaje de basm,povestiri fantastice,fabule,romane de tip realist-funcția lor este metaforică,alegorică.

Chiar dacă trăiesc în lumea ficțiunii iar consistența lor e de multe ori insesizabilă,încăpățânarea cu care nu numai că mimează realitatea dar uneori “concurează starea civilă” face din personajele literare cele mai iubite și cele mai copiate modele ale umanității.

De câte ori,copii fiind, nu am încercat emoțiile primei iubiri strângând în brațe o carte cu un tremur neînțeles și visând cu ochii mari deschiși la zburătorul cu plete care mânuia sabia în cine știe ce roman cavaleresc?

De câte ori,adolescenți fiind, nu ne-am îmbărbătat voința și nu ne-am biciuit oboseala încercând să semănăm unui neînfricat explorator străin ce nu poate fi doborât de nimeni și de nimic?

Nicio moarte nu ne-a afectat atât de mult ca a eroului nostru preferat doborât de vicisitudinile vieții și adulți fiind ,nimic nu ne-am fi dorit mai mult decât un final fericit în care să zâmbim împăcați alături de el.

În această idee, a iubirii ,atașamentului pe care fiecare dintre noi a purtat-o și o poartă încă “ființelor de hârtie această lucrare își dorește nu atât o clasificare exhaustivă ci o aplicație /demonstrație prin care personajul devine o semnificație a condiției umane,devenind bun prin îndeplinirea faptelor bune,erou prin înfăptuirea actelor eroice,curajos prin acte curajoase,cinstit prin ceea ce face zi de zi……

Personaj-erou (< fr.heros,<lat., gr.Heros=semizeu”)

Eroul este o făptură mitică cu puteri supranaturale care deține o sacralitate virtuală și o capacitate magică, pe care le-a câștigat datorită rolului său extrem de important în comunitatea din care face parte.

Eroul,înainte de toate ,este un luptător împotriva răului de orice fel, având doar ajutorul primit de la Divinitate sub forma de puteri fizice și psihice miraculoase.Uneori este ajutat și de unelte năzdravane din lumea animală.În lupta și confruntările lor sunt cuprinși de o furie eroică ( lat. Furor heroicus) care le dă puteri înzecite și înspăimântată sau paralizează dușmanul. Eroul simbolizează elanul evolutiv al persoanei umane.Fie că vorbim de presonaje istorice mitizate, fie de eroi mitici istoricizați ,ei sunt întotdeauna regeneratori de cultură și morală, sunt adepții lui Eros, în înțelesul dragostei față de oameni.

Există un arhetip universal al Eroului, un prototip al eroismului cultural al omenirii, manifestat în mii de chipuri particulare.

În spațiul românesc, pe lângă eroii din basm de tipul lui Făt-Frumos îi avem pe eroii civilizatori (Traian,Decebal, Toma Alimoș), sau culturali (Meșterul Manole),eroii salvatori ai neamului (Ștefan cel Mare,Mihai Viteazul, Horia,Iancu) etc…

Pentru Boris Tomașevski, eroul este personajul principal, “urmărit cu maximă tensiune și atenție de cititor.Eroul provoacă simpatia , compasiunea, bucuria și durerea cititorului “ (Teoria literaturii,Poetica).

Pentru a trezi reacția pozitivă a cititorului, eroul trebuie,să aibă un caracter exemplar,să fie înzestrat cu calități excepționale, eroul trebuie să poarte o “ masca”.

MASCA

Masca conține o putere magică împotriva răului producând groaza celor din jur, împunându-le voința purtătorului măștii.Vechea denumire a măștii “persona” trimite la noțiunea de Individ,irepetabil tocmai prin ceea ce are el mai statornic, mai puțin ocazional și trecător în raport cu alții.Masca e un simbol al metamorfozei,al dedublării și mimetismului .Aceasta păstrează funcția de a pune pe purtătorul ei în afara legilor obișnuite.Măștile fură, spun adevărul, pedepsesc, fără a fi pedepsite.

Personajul care își spune o mască se identifică,în aparență sau printr-o apropiere de tip magic, cu personajul reprezentat.Masca este așadar simbolul unei identificări.

3.2.Categorii estetice

Frumos (<lat.formosus- “frumos”)

Urât (< lat.[neatestat] horrire=horrere,horresure)

Importanța dimensiunii estetice în formarea judecăților de valoare,a deciziilor, a alegerilor adoptate în mod firesc în viața cotidiană este valorizată și exploatată evident de industria filmului, a reclamei și de mass media.Literatura este plasată în prezent într-un nou context sociocultural în care monopolul instituțiilor este spart și înlocuit de influențele formative ale mass-media , ale jocurilor pe calculator, ale televiziunii și străzii.

Modelele morale, comportamentale și culturale pe care școala refuză să le transmită acum dintr-un reflex ideologic sau din simpla neputință au fost înlocuite de eroii străzii,de starurile cinematografiei și muzicii de consum și de codurile simbolice ale industriei de publicitate.Impulsul irezistibil al omului de a căuta modele a fost ignorat de democrația fundamentalistă a școlii,care a eliminat modelele pentru a se respecta o vagă și iluzorie libertate a individului.

Realitatea culturală și socială este acum modificată structural,iar paradigmele pe care

se bazeaza educația formală se află sub presiunea unei realități relevând inficiența și incapacitatea de a oferi un fundament real pentru cei care caută punctele de reper în cultura didactică.

Să ne întoarcem la Frumos și Urât,ca elemente fundamentale ale Esteticii.Din punctul de vedere al realității culturale și sociale contemporane aceste două categorii estetice fundamentale sunt definite de formula clasică a echilibrului și proporției,de unitate în varietate,de armonie a părților într-un întreg (frumosul)La baza acestor clarificări se află ideea de limită,”frumosul fiind totdeauna un contur bine trasat și izolat în suprafață sau spațiu .

Frumosul sintezelor rezultă dintr-o armonie creatoare a conținutului cu forma, care se unifică organic și ilustrează un al doilea fel de echilibru în afară de cel formal propriu zis. (Al.Sima,Domeniul esteticii.Privire sintetica introductiva)

Frumosul generează – în receptor- sentimentul de plăcere dezinteresată sau,altfel spus,interesată numai de obiectul frumos, în afară de orice utilitate practică a sa.Plăcerea este imediată și spontană.Ea duce la armonizarea deplină a funcțiilor sufletești la satisfacție generală,admirație și calm lăuntric.

Urâtul este categoria estetică opusă frumosului;caracteristicile definitorii ale urâtului se obțin prin negarea caracteristicilor frumosului.

Ideea de limită,ce constituie baza definirii frumosului este suprimată.Urâtul înseamnă lipsă de limită,deci de contur sau de formă.Urâtul este amorf, iar amorful conduce la ideea de diformitate.

Daca esența frumosului stă în echilibru și proporție în armonia dintre conținut și formă, în unitatea în varietate,urâtul se caracterizează prin dezechilibru negativ, prin lipsa unității în varietate,prin diformitate și dizarmonie gravă.

În actul receptării urâtului, nu se mai produce echilibrul funcțiilor sufletești,ci dimpotrivă,se accentuează disonanța lor.Urâtul e respingător, determină un sentiment de neplăcere.

Analiza frumosului duce în mod necesar la cunoașterea urâtului,care este un “concept” negativ, o nonvaloare.

Impulsul estetic este o caracteristică fundamentală a psihicului uman, acest lucru fiind important , dar nu suficient pentru acțiunea educativă.Numai în cazul în care esteticul este structurat de un profund sens etic se poate compune o poveste unde omul poate găsi modelele care să îi sublinieze apartenența la condiția și cultura umană.

Astfel, liberul arbitru al elevului are limite firești,naturale.Elevul are nevoie de repere etice și estetice și de modele comportamentale, iar noul context socio-cultural presupune formarea abilităților necesare alegerii în cadrul unei realități informaționale aproape infinite.Pentru elevul de gimnaziu Frumosul – este sinonim cu construcțiile ,, a vorbi frumos”,” lecție frumoasă”, ,,om frumos “ , ,, poveste frumoasă” iar Urâtul – ,,gest urât”, ,, perioadă urâtă”, ,,a vorbi urât”.Aceste două categorii ordonează viața copilului (elev din punct de vedere afectiv) și pune ordine și coerență în experiențele cu care se confruntă în mod obișnuit.

Importanța dimensiunii estetice în formarea judecăților de valoare, a deciziilor, a alegerilor adoptate în mod firesc în viața cotidiană este valorizată și exploatată,evident de industria filmului, a reclamei și de mass-media și nu de programa școlară sau literatură.

Școala promite formarea elevilor în direcția atingerii obiectivelor declarate și nu reușește parțial acest lucru.

Televiziunea nu își propune public acest scop dar educă și impune atitudini, valoare și comportamente în mod eficient și efectiv.

Din păcate, mass-media, filmul și industria publicitară sunt instituțiile sociale care controlează câmpul esteticii contemporane.

Publicul școlii-educabilii- este câștigat de o estetică diferită de cea a școlii.Chiar dacă între școală și estetică este o prăpastie,elevul trebuie să știe că Frumosul se adresează corpului și sufletului omului,Adevărul artei și științei,Binele eticului și esteticului.

3.3. Personajul literar (definitie,clasificare, modalitati de caracterizare)

Personajul este o categorie fundamentală a operei epice sau dramatice.Acesta ocupă locul principal în sistemul operei literare, este o individualitate înfățișată după realitate, însă este rodul ficțiunii (persoana din realitate devine în opera literară personaj).

Construcția personajului se realizează prin asocierea a două dimensiuni :socială(exterioară) și psihologică (interioară).

În literatura epică (și dramatică) personajul este “creat” prinzând contur și personalitate sub ochii cititorului, uneori ilustrând un principiu predeterminat.

Clasificări și tipologii

După locul și importanța lor în structura textului există personaje principale,secundare,episodice.

Dupa semnificația epică menționăm personaje pozitive și negative,masculine, feminine,individuale/colective,exponențiale (generice,reprezentative)

Din punctul de vedere al raportului cu realitatea avem personaje autobiografice,istorice,legendare,fantastice,alegorice.

In funcție de profunzimea analizei psihologice putem avea personaje complexe,unilaterale(analizate dintr-un punct de vedere),contradictorii, dilematice.

După ,,rolurile” interpretate identificăm protagoniști, personaj oglindă (în concepția căruia și în atitudinea căruia eroul central se regăsește), personaj confident (cel care ascultă și îndeamnă eroul principal în acțiunea lui).

Personajul poate fi ,,vizualizat” de către cititor sau își poate cunoaște doar starea de spirit,mobilurile acțiunilor sale, atitudinea.Uneori,personajul este supus unor transfomări evolutive,adeseori spectaculoase putând fi văzut:,,dinăuntru”,în intimitatea conștiinței, a reacțiilor și trăirilor personale (accentul se pune pe viața interioară, pe reacțiile psihice, pe analiza impresiilor)sau,,din exterior”,în raport cu alte personaje, cu mediul (accentul este pus pe comunicare,pe relațiile create în individ și colectivitate între individ-individ).

Există și alte puncte de vedere/tipologii:

1.personaje care aparțin tradiției populare sau personaje care apartin antropologiei populare.

2.personaje ,,oacheșe”-bărbații și femei; personaje ,,blonde”, ,,bălaie”-personaje așezate, nu tocmai tulburătoare, statornice, dar nu tocmai vrednice de încredere.

3.grupate pe criterii geografice sau pe naționalități:orientale,asiatice;munteni,unguroaica,rusoaica,

moldovean,etc.

4.după apartenența operei la o anumita perioadă, direcție literară:clasic,romantic,realist

5.în funcție de raportul cu o anumită realitate înfățișată în operă, există personaje legendare,fantastice,istorice,etc.

6.profesii,înclinații etc:scriitorul,ordonanța,sluga,stăpânul,boierul,directorul,copilul lipsit de apărare, copilul răsfățat, omul sărac.

Modalități de realizare și caracterizare

A caracteriza un personaj înseamnă a releva trăsăturile acestuia (fizice și moral –psihice),așa cum se dezvăluie ele (direct sau indirect) din opera literară respectivă.

A caracteriza un personaj înseamnă a reconstitui (din elemente presărate de-a lungul lecturii) chipul unitar al personajului.

Elevul de gimnaziu trebuie să evite confuzia dintre noțiunile portret literar și caracterizarea personajului.Portretul este o realizare artistică a scriitorului în timp ce caracterizarea este o realizare științifică a celui care se ocupă de opera literară:critic,cercetător,elev.Portretul apare într-o operă literară iar caracterizarea personajului se face într-o compunere.

Modurile de caracterizare ale unui personaj sunt directe și indirecte.Astfel, putem observa un personaj într-o pagină/paragraf notând elementele portretului fizic sau pe o pagină regăsind elementele unui portret moral.

Se poate vorbi despre o caracterizare statică sau centripetă, dinamică sau evolutivă (Este vorba despre dezvăluirea treptată a devenirii unui personaj sau este prezentat însuși procesul de transfomare al personajului).

Caracterizarea ,,plată” ( care se suprapune celei statice) prezintă o singură trăsătură a personajului, considerată dominantă sau mai izbitoare din punct de vedere social; aceasta poate constitui o caricatură sau o idealizare selectivă.

Caracterizarea ,,rotundă” (care se suprapune celei dinamice)are nevoie de spațiu și de subliniere, de raportări la întreg.

Caracterizarea prin nume/nume alegorice sau cvasialegorice, nume cu aluzie literară,biblică etc,numele cu tonalități onomatopeice sau cu intenție simbolică, satirică sau caricaturală, procedee ale caracterizării indirecte.

Maniera în care se prezintă trăsăturile fizice și morale ale personajului pornește și se caracterizează numai pe valorile moral-etice ale acestuia.

Personajul literar poate fi caracterizat urmărindu-se conduita ,atitudinea față de viața,concepția lui despre lume ,familie,natură sau urmărind condiția lui socială,profesională,intelectuală și modul de viață ,conduita față de grup.

Suprapersonajul este o realitate cu funcție simbolică ,un loc un eveniment, un obiect care are valoare centrală,determinând acțiuni importante și se află în relație cu personajul principal căruia îi configurează destinul ( ex: calul din basm, ,,berăria”-la Caragiale, banul,moneda de aur din Hagi Tudose).Prin intermediul personajelor, scriitorii exprimă diverse atitudini și sentimente.Personajele dau viață conținutului unei opere literare.

In cazul operelor dramatice,în general,și al comediei,în special este indicat să se urmărească:

1.Rolul amănuntului semnificativ în textul literar (ticuri verbale,pronunțarea deformată a unor cuvinte- în special neologisme-formulele de adresare,frecvența unor expresii și locuțiuni ,corectitudinea unor construcții gramaticale) și în indicațiile de regie (metatext)- notații ale scriitorului prin care se sugerează stări sufletești ale personajelor, gesturile și atitudinile de moment ,elementele de decor și de vestimentație.

2.Intenția autorului față de personaj (dezvăluită direct sau treptat ,dar dedusă din evoluția conflictelor) prin care vrea să impună cititorului sau spectatorului o atitudine sau o reacție.

3.Locul personajului în opera respectivă ( participarea directă sau indirectă ,la acțiune).

4.Trăsăturile de caracter :fixe,definitive,unitare,evolutive,contradictorii.

5.Modalitati de portretizare:
a)directe/de alt personaj, autocaracterizare)

b)indirecte/desprinse din fapte ,gânduri,atitudine,preocupări,din limbaj, din mediul în care este fixat din relatările cu celelalte personaje scenice,din numele purtat.

6.Raportarea sau nu a personajului la un model real (raportul dintre realitate și ficțiune)

7.Comicul în diferitele sale forme de manifestare:de intrigă (sau de situație), de limbaj, de moravuri.

Pentru comedia lui Caragiale se poate observa că personajele centrale,complexe sunt surprinse în mediul lor firesc de viață, într-un moment limită când sunt nevoite să probeze, prin acțiune directă ideile exprimate.Cititorul –elev observă că epoca istorică în care sunt situate personajele este,în ultimă instanță un pretext pentru a oferi credibilitate conflictului dramatic.Caracterul personajelor se dezvăluie treptat, printr-o gamă variată de procedee, în special prin comicul rezultat din contrastul între ceea ce vor să pară și ceea ce sunt ele în realitate (Cațavencu,Pristanda,Dandanache)

Uneori, principiile afișate ,aparent cu tărie,se dovedesc a fi vorbe goale iar trăirile lor interioare devin cu adevărat reale, doar atunci când se produc sub imperiul fricii.Pierderea contactului cu realitatea îi face ridicoli dar și simpatici.

Personajul comic este redus la câteva trăsături ,iar acestea sunt îngroșate până la caricatură; el nu este conștient de ridicolul situației sale ; cand devine conștient de aceasta, se transformă într-un personaj tragic.

Spre deosebire de personajul operei epice,personajul operei dramatice nu poate fi portretizat fizic și moral de către narator.În dezvăluirea personalitații eroului scenic,acțiunea directă ,vorbirea, chiar simpla sa prezență în scenă joacă rolul esențial.

CONCLUZII

Arta lui Caragiale, scria Paul Zarifopol, are ,,vocația râsului și simțul comicului iar personajele lui reprezintă tipologii specifice vieții politice din vremea sa”.

Lumea comediilor lui Cragiale este una în care nimeni nu se socotește responsabil ,unde se lărgește mereu o prăpastie între cuvinte și o existență unanim acceptată.

,,A ce coruptă soțietate!….”

,,Nu mai e moral,nu mai sunt prințipuri!”

,,Ai puțintică rabdare!”

Cap IV .Procedee de individualizare ale personajului literar în demersul didactic orientat înspre caracterizarea personajelor.

Personajele există în și prin cuvinte .Imaginile pe care lectura le configurează au, de cele mai multe ori ,o deosebită concretețe.

Secretul și succesul acestei configurări țin de procedeele de individualizare-procedee de desemnare,

de calificare și de prezentare- la care fac apel autorii pentru a da viață ființelor de hârtie.

4.1Desemnarea eroilor se realizează explicit prin nume și uneori, prin apelativele naratorului: ,, eroul nostru”, ,,prietenul nostru”, ,, domnul Goe”, ,,Prâslea cel voinic”.

Numele este primul însemn al eroului , și prin el sunt exprimate, de cele mai multe ori aspectele esențiale ale individualității și/sau condiției sale(Greuceanu,Harap Alb,Lefter Popescu).Prezența unor nume generice (Făt-Fumos,Spânul, Ionel și mamițica) sau absența numelui( frații lui Făt-Frumos, proprietara lui Bubico) sunt în aceeași măsură semnificative și indică rolul eroului (principal,secundar,episodic) sau categoria căreia îi aparține /categoria vitejilor, feților frumoși.Mai multe,compararea modurilor în care sunt desemnate personajele aceluiasi tip de text poate permite evidențierea raporturilor dintre personaje sau poate oferi indicii despre categoria, estetica sau generica în care se înscrie textul.Astfel ,în ficțiunea realistă efectele de real sunt urmărite inclusiv prin nume , în timp ce ,în narațiunile dimensionate simbolic(fabula,mitul,parabola), desemnarea se face de obicei prin nume generice.Texte precum Povestea sau Prostia omeneasca de I.Caragiale își semnalizează și prin absența numelui ,caracterul parabolic.

4.2.Procedeele de calificare conduc înspre conturarea identității fizice (exprimată prin figură,talie,mers,etc) a profilului moral (exprimat în atitudini,gânduri,gesturi,surâs,etc) și social (marcat prin vestimentație,locuință, limbaj,etc)În legatură cu aceste aspecte ale portretizării trebuie să subliniem că prezența lor (pe care elevii învață să o recunoască ) poate fi în aceeași măsură semnificativă, ca și absența lor (pe care elevii este bine sa învețe să o vadă). Evidențierea și comentarea faptului că domnul Goe nu are chip, este un gest interpretativ la fel de important ca și considerațiile legate de pălărie,bereta de rezervă și costumul de marinar.

4.3.Modalitățile de prezentare , căile prin care parvin informațiile despre personaje fac și ele obiectul caracterizării.E vorba de informațiile oferite direct de narator, de cele transmise prin intermediul altor personaje, de cele comunicate de personajul însuși , în monologuri sau dialoguri; e vorba , de asemenea de informatiile transmise în fapte, reacții sau atitudini și pe care cititorul trebuie să le descopere și să le interpreteze.

Recunoasterea modalităților de prezentare este un gest important , dar un gest , care își pierde relevanța atunci când nu este integrat în portretizare și apare doar în finalul caracterizarii (ex:Prezentarea personajului se realizează direct prin…… și indirect prin….).

Aceste trei categorii mai sus amintite pot ajuta la caracterizarea personajelor și pot sta ca suport in alcătuirea unor fișe de identitate, fișe mai simple sau mai complicate.

Există și aspecte care pot contribui la nuanțare a caracterizării așa cum apare și în studiul lui Ph.Hamon, intitulat ,,Pentru un statut semiologic al personajului”.Autorul acestui studiu definește șase parametri în funcție de care personajele pot fi individualizate și ierarhizate.Primul și ultimul parametru , numiți calificare diferențială și comentariu explicit, se referă la aspectele discutate anterior, așezate sub titulaturile “desemnare” și “calificare”.

Al doilea parametru, intitulat distribuția diferențială surprinde aspecte legate de frecvența cu care eroul apare în text, de prezența sau absența lui în momentele cruciale ale acțiunii sau de durata în care ocupă prim –planul evenimentelor.

Al treilea parametru , autonomia diferențială ia în considerare modurile de combinare a personajelor, aparițiile lor solitare sau prezentarea lor în compania altor eroi și raporturile dintre ei.

In funcție de acești parametri demersul de caracterizare ar putea fi structurat prin două axe reprezentate de întrebările:
1.Cine este personajul? (nume,portret,fizic și moral,apartenența socială)

2. Cum este reprezentat personajul ? (prin cuvintele autorului, prin cuvintele altor personaje,prin propriile sale cuvinte, prin fapte,atitudini,gesturi)

Coroborând parametrii se poate structura și o a treia axă, trasată prin întrebarea:

Ce face personajul? (care este rolul lui în acțiune,locul pe care îl conferă textul și raportul lui cu celelalte personaje?).

Pornind de la considerațiile de mai sus se pot construi fișe de identitate a personajelor și fișe de control, instrumente ce se pot oferi elevilor din clasele a-V-a și a VI-a.Diferența dintre fișa de identitate și fișa de control este diferența dintr-un cadru structurat în funcție de specificul unui personaj și un ghid general

Este importantă în alcătuirea fișelor nu numai coloana ce surprinde profilul personajului, ci și cea în care sunt exprimate modalitățile de realizare, spații ce se vor completa cu citate și observații, pe măsura ce evidențiază caracteristicile eroului.Ultimul punct al fișelor se ocupă cu impactul afectiv al întâlnirii elevului cu personajul.Profesorul trebuie să încurajeze exprimarea argumentată și conturarea profilului personajului.

Concluzii

În ciuda teoretizărilor făcute,procedeele de individualizare ale personajului literar se pot aplica, în primul rând,prozei de largă respirație, proză ce lasă să se vadă,dincolo de acțiune, rosturile și judecătorii ei.Elevii de gimnaziu sunt și așa copleșiți de termeni și terminologie.

Personajele pendulează între Frumos –Urât,Bun-Rău.Frumusețea eroului este simbolic semnificată, eticul determinând esteticul.

Valorile care caracterizează acțiunile eroului sunt curajul ,

generozitatea,echilibrul,cinstea,toleranța,empatie,inteligența,ingeniozitate,știința de carte,respect față de muncă,armonie,capacitate de sacrificiu,înțelepciune.Toate acestea se subscriu frumosului și binelui.

La sfârșitul unei lecturi, elevul știe cum poate acționa Frumos și care sunt principalele alternative comportamentale pe care le poate alege.

CAPITOLUL V

PERSONAJE LITERARE

5.1.Basm-Prâslea,Greuceanu,Făt-Frumos

Într-o lume dominată de raționalitate și de marea schimbare adusă umanității de Gutenberg, oralitatea și narativitatea erau anunțate de Modernitate ca viitoare forme marginale de exprimare a spiritului uman.

Omul își construiește în plan imaginar povești sau istorii viitoare care îi permit inserția în real pe baza unor structuri ,valori și reguli de tip narativ ce fac posibilă participarea la construirea traseului pe care el îl va parcurge în viață.Suntem astfel plasați în mod inevitabil încă de la naștere într-un univers structurat narativ, într-o realitate, fragmentată, compusă din multiple “istorii”,”povești” sau “ povești despre povești” care pot fi concurente sau congruente, antagonice sau autoderivate.Această realitate construită narativ, dinamică,fragmentată ,pluralistă și multipolară determină identitatea existenței umane în realitatea contemporană.Poveștile interrelaționate ale narațiunilor în care individul este coautor și coparticipant

creează contextul vieții.

In această ordine de idei trebuie să începem incursiunea noastră cu o specie fundamentală a epicii populare și culte, de obicei în proză.

Această narațiune de dimensiuni ample, cu elemente fantastice și supranaturale vine cu un model de erou- un amestec de forțe supranaturale și de omenesc.Acest erou al basmului este în lupta cu forțele nefaste ale naturii sau ale societății.Prâslea cel voinic și merele de aur este basmul care relatează aventurile prin care trece, ca niște probe inițiatice, fiul cel mai mic al unui împărat, până la căsătoria cu fata de împărat salvată de pe tărâmul celălalt și pedepsirea fraților trădători.Faptele se înșiruie pe un singur fir epic ,după toate momentele subiectului.

Titlul basmului unește,printr-o conjuncție copulativă , numele eroului (care ca în majoritatea basmelor este o poreclă) cu “pricina” încercărilor sale:merele de aur, pe care reușește să le păzească de hoți.

Prâslea este personajul principal, pozitiv, modul de comportament propus de civilizația tradițională.Așa cum am menționat, el nu are nume , “prâslea” este un apelativ familiar, însemnand cel mai mic dintre frați; calitățile și valoarea lui sunt în antiteză cu aspectul său modest de la început și se dezvăluie treptat, de-a lungul acțiunii.

Prâslea este un erou pozitiv, caracterizat direct și indirect , iar acest lucru se observă din relațiile cu tatăl său și cu celelalte personaje.Modest , cumpătat, inteligent și chibzuit se dovedește în toate încercările sale.

Momentul pândei este esențial și scoate în evidență și alte calități ascunse sub masca sa de Prâslea.Ca orice erou de basm Prâslea are puteri supranaturale (capacitatea de a se metamorfoza) și talentul unui adevărat conducător, ordinele lui sunt ascultate chiar și de frații săi mai mari, care îl urăsc.

Lupta cu zmeii , mijloc de caracterizare indirectă prin fapte, scoate în evidență vitejia, puterea și abilitatea eroului, de fiecare dată mai mari decât puterea zmeilor.

Deznodământul basmului evidențiază generozitatea eroului , care își iartă dușmanii și care își demonstrează credința neclintită în D-zeu, întrucât își pune nădejdea în dreptatea divină.

Se poate afirma că dincolo de valoarea lor estetică basmele aveau și în societatea tradițională un mesaj moral-educativ și propuneau un model de erou și un comportament moral-educativ.

Se transmitea credința că binele învinge întotdeauna și cei buni sunt răsplătiți atingând idealul:fericire casnică (soț/soție), ambiții împlinite (împărăție).

Prâslea sau Greuceanu,Făt-Frumos sau Voinicul sunt personaje ce urmăresc modelul canonic .

Teoriile etice din ultimile decenii reorienteaza atenția spre relația stabilită între afectivitate și comportamentul etic.

În lucrarea “The Uses of Enchantment” ,Bettelheim remarca importanța pe care o are rezonanța afectivă pentru dinamica acceptării și respingerii unor comportamente, trăsături sau personaje ce exprimă un anumit set de valori.Plecând de la analiza basmului folcloric,Bettelheim constată faptul că alegerile etice operate de copii se bazează pe apropierea de personajul care îi este drag și respingerea celui care îi este antipatic.Astefel, personajul valorizat pozitiv din punct de vedere afectiv este considerat model comportamental și valorile pe care le exprimă sunt adoptate de copil în scara valorică proprie.Corelația afectivității cu comportamentul ține de mecanismul primar al imitației:”Cu cât mai simplu și mai direct este prezentat un personaj bun,cu atât este mai ușor pentru un copil să se identifice cu el și să îl respingă pe cel rău.Copilul nu se identifică eroului bun datorită bunătății acestuia, ci datorită condiției eroului care realizează o adâncă și incontestabilă solicitare interioară.

Problema pentru un copil nu este “vreau să fiu bun?”, ci este “Cu cine aș vrea să semăn?”.

Copilul decide aceasta pe baza auto-proiectării sale integrale în personaj.Dacă acest personaj-tip este o persoană foarte bună,atunci “copilul decide să fie și el de asemenea bun.”(Bettelheim,1989, pp 9-10).

Identificarea copilului cu eroul unei narațiuni prezintă potențialul pe care îl are structura narativă în formarea identității etice și estetice.Sensul profund pe care îl sesizează Bettelheim este importantă modelului pentru formarea pentru formarea personalitătii individului uman: copilul nu își pune problema “vreau să fiu bun sau rău?” ci “Aș vrea să fiu ca …….x !”.

Alegerea acestui model care va structura prin imitație viitoarea personalitate a individului are în vedere considerente de ordin estetic și afectiv.Conexiunile stabilite pe structura relației afectiv-semnificative sunt plasate în contextul domeniului estetic și al celui moral ca spații solidare în câmpul valorilor. Comportamentul etic al individului uman nu poate fi determinat integral de argumente logice, ci este un rezultat al transpunerii în plan rațional al rezonanței afective pe care o are dimensiunea estetică a ceea ce urmează să fie evaluat. Putem să respingem acest lucru sau sa ne lamentăm că nu este normal ca judecățile etice să urmeze acest traseu care contrazice ,prin expunerea la manipulările estetice, postulatele libertățile individului; aceasta nu schimbă cu nimic modul în care funcționează natural și real psihicul uman.Din acest punct de vedere, educația reconsideră modul în care poate face elevii să rezoneze afectiv față de activitățile și viața lor școlară și față de valorile propuse.

Comportamentul etic este influențat de preferințele noastre estetice,limbajul cotidian relevând suprapunerea celor două domenii (Frumos-Urât) prin împrumuturi ale atributelor specifice.Sintagame ca “are un caracter frumos……”, “este o persoana minunată” sau “……a făcut un lucru urât” sunt formule lingvistice care ascund, prin caracterul lor stereotip, o coincidență la nivelul subconștientului, a esteticii cu moralitatea.

Bettelheim argumentează că basmul este o sursă vitala pentru trierea morală și psihică ,deși forța lui formativă a fost și înca este îndelung subestimată.Basmul oferă un bogat și semnificativ material pentru elaborarea suporturilor didactice din punctul de vedere al relației afectiv semnificativ.Bazat pe sincronicitatea laturii estetice cu dimensiunea morala, genul prezintă o modalitate eficientă de utilizare a modelului dezirabil al eroului într-un tip de remarcat faptul că niciun element prezent în basm nu este moralmente neutru, fiind relaționat cu figura eroului.

“Frumos” este atributul care formează împreuna cu “Făt” numele eroului (sinonim cu Prâslea,Greuceanu).

Înțelegerea contextului și a semnificației lui este extrem de importantă pentru interpretarea structurii didactice a basmelor românești.Aparent , mesajul educativ al basmului este în contradicție cu teoriile egalității în educație și implică nu numai lipsa stimulării, ci și complexarea lectorului care nu este frumos,atractiv din punct de vedere fizic.In basmul asupra căruia ne-am concentrat analiza, eroii Prâslea și Greuceanu nu sunt descriși prin niciun atribut fizic.Faptul că până la sfârșitul narațiunii nu aflăm dacă el este înalt sau scund ,gras sau slab sau dacă este frumos din punct de vedere fizic, ne transmite subtil că nu acest lucru contează : basmul ne povestește numai ce este semnificativ .In basm , frumusețea eroului este simbolic semnificata, eticul determinand esteticul.

Prâslea reușește și rezolvă ceea ce nu au putut rezolva frații mai mari.Aici avem un element tipic al basmelor ce reacționează actele eroice:protagonistul luptă pentru a-și dobândi atributele excepționale.Această mască a eroului de neajutorare, lipsa de abilitate subliniază prin opoziție ideea conformă căreia valoarea este ascunsă de regulă sub aparențele contingentului, aspectul exterior fiind irelevant.

Este nevoie de înțelepciune pentru a găsi lucrările cu adevarat valoroase și deosebite , pentru a putea descoperi dincolo de evidențele directe, ceea ce este important.Lazăr Șăineanu remarca: “Scoaterea în relief a fratelui mai mic, care deși la început nevoiaș și prost , se arată însă la fapte , de o rară istețime și bărbăție , în opoziție cu frații săi mai mari.Mult timp cumințenia lui Prâslea rămâne ascunsă și chiar disimulată sub o aparență respingatoare; dar când vine momentul critic, el se leapădă și de pretinsa-i imbecilitate și, de exteriorul său antipatic , spre a se transforma într-un mândru Făt-Frumos .(Șăineanu, 1978,p 357).

Aparent , actele eroului sunt marcate de ceea ce francezii numesc la gratuite: el depune eforturi considerabile, acceptă riscuri evidente sau își riscă viața fără a aștepta ceva în schimb.Nu trebuie însă să înțelegem că se presupune gratuitatea în sensul strict :scopul acțiunii eroului este determinat de principiile sale morale.Prin generozitate,toleranță, compasiune și caritate , el obține un prim succes în lupta de re-echilibrare a universului.

Basmul spune că atingerea frumuseții și a condiției excepționale la care ajunge Făt-Frumos,Prâslea presupune un efort deosebit, modelul exemplar fiind însă posibil și dezirabil.Din punctul de vedere al poziției sociale, Eroul este prezentat ca un copil de împarat, ca un orfan, ca fiu al unor oameni săraci, ciobanaș sau fiu de țărani.La sfârșitul narațiunii, eroul se situează pe o poziție socială superioară, câștigată în urma grelelor încercări prin care a trecut.Pentru a atinge scopul urmărit ,Eroul cere sfaturi și primește lecții importante, despre supraviețuire , viața și respect față de valoarea intrinsecă a lucrurilor.Trebuie menționat că el nu pleacă niciodata în călătorie și nu acceptă lupta de pe poziția de ignorant ; mitul inocenței nu este prelucrat de basm pentru construirea modelului.Itinerariul inițiatic este consfințit de secvențe succesive de învățare în urma cărora – prin efort conștient –eroul atinge maturitatea și îțelepciunea .

Făt-Frumos își îndeplinește misiunea împreună cu un alt personaj ,atras de partea lui de calitățile morale, de abilitatea de a descifra limbaje sau de efortul depus.El este sfătuit și asistat în descinderile și luptele sale de apariții deosebite:o babă,vrăjitoare,zgripsor,uriași care îl însoțesc și îl ajută în călătorie.Animalele pe care le-a ajutat odată îi răspund prompt și, adeseori, recunoștința lor duce la rezolvarea dificultăților sarcinii pe care le are de îndeplinit.

Întoarcerea triumfală în comunitatea de origine este posibilă datorită sprijinului acordat de prietenii câștigați de Făt-Frumos prin disponibilitatea de a acorda respect celuilalt, indiferent de forma exterioară sub care el apare .Toleranța și generozitatea sunt valorile prin intermediul cărora eroul face posibilă colaborarea.

Basmul oferă un exemplu de predare a valorilor, prin întruchiparea lor în personajul principal al narațiunii.Imitația gestului eroului presupune ca asemenea lui, valorile să fie trăite, nu expuse pentru contemplare: valorile sunt transpuse în practică prin comportamentul eroului.Nerespectarea acestui cod “etic” pe care îl reprezintă Făt –Frumos se soldează în aceste narațiuni cu dobândirea aspectului respingător și deseori monstruos al personajelor dispuse să acționeze urât.Făt-Frumos este un model care se constituie,prin narațiunile interactive arhaice,în instrument motivațional pentru acțiunea morală.

Idealul etic rămâne un simplu decor dacă nu este adaptat la realitatea trăsăturilor spirituale umane și dacă nu are puterea să formeze Sinele moral.Simpla afirmare a unor valori nu conduce la educație și atât mai puțin la comportament moral.Tehnica educativă bazată pe forța formativă a modelului exemplar transpus narativ se află în acord cu realitatea faptului că identitatea morală este direct relaționată cu acțiunea.

Basmul exprimă acest principiu pe două mari paliere: pe de o parte, narațiunea prezintă comportamentul eroului și modul în care el pune în practică principiile etice.Pe de altă parte, basmul este construit de o suită de imagini care au puterea de a atrage audiența în mod afectiv și imaginativ în raport cu acțiunile eroului:pe lângă puterea de implicare pe care o are ,literatura acestui gen prezintă avantajul revitalizării unor structuri culturale familiare.

Aceste elemente confirmă presupoziția , potrivit căreia basmele au avut inițial, un rol fundamental educativ,inițiatic în contextul culturilor arhaice.Mircea Eliade observa că și omul contemporan este inițiat atunci când își petrece timpul liber citind un basm ; “….crezând că se amuză”, el devine o parte a lecturii.Aici este exprimat în mod natural, firesc și uneori ludic mecanismul prin care astfel de texte profunde construiesc identitatea moral-estetica a tinerilor.

Tocmai acest mecanism poate fi utilizat pentru aplicațiile practice ale educației publice, în special in domeniul educației pentru valori și al educației civice.

Povestea are în mod universal puterea de a ne angaja în mod efectiv și activ în ceea ce putem numi învățare.Din punct de vedere istoric, putem observa că rostirea poveștilor a fost principalul mijloc de educație,de formare morală, culturală și socială a individului : “În orice cultură-indiferent că e vorba de cea antică ,medievală sau renascentistă- în care gândirea și acțiunea morală sunt structurate conform unei versiuni a schemei pe care am numit-o clasică,spusul poveștilor e mijlocul principal de a face educație morală” [s.n.](Macintyre,1998,p.139)

Poveștile inițiatice conțin modele pe care elevul le poate utiliza ca principale cadre de reper în construirea propriului traseu.Individul uman își construiește o imagine despre sine care stă la baza modului cum își prezintă caracterul personajului pe care îl întruchipează ca actor social.Cel mai important scop al educației este impus atenției teoreticienilor educației de către realitatea socială trăită: formarea comportamentului moral și civic.Curriculumul școlii ar trebui să ajute elevul să găsească reperele pentru a distinge între timp bine și rău și pentru a găsi un răspuns plauzibil la întrebările fundamentale cu care se confruntă tinerii:”Cum ar trebui să îmi trăiesc viața?”, “Cum ar fi bine să fiu?”, “ Ce fel de om /caracter aș vrea să devin ?”(Atunci când imaginarul educației formale este lipsit de eroi atractivi ei sunt construiți sau “găsiți” de către elevi în zone periculoase.)

5.2.Educația moral –civică :basmul ca suport didactic

Educația civică este un domeniu integrat în curriculumul educației publice ca un segment necesar ,impus în urma schimbărilor profunde ale societății.Era informațională a provocat instituirea unor noi realități în plan economic, social,politic și în planul structurilor culturale .

Necesitatea rescrierii narațiunii care definește cetățeanul noii realități socio -politice este dată de diferența instituită între caracteristicile societății contemporane și structurile culturale anomice.În lumina acestui nou context, educația are ca scop acordarea paradigmelor sale cu noile cerințe și condiții pe care trebuie să le îndeplinească individul , în special în domeniul moralei și civismului .Am ajuns la una din temele principale ale lucrării de față : pentru a re-compune povestea educației noului mileniu ,trebuie să avem noi povești de spus.

Care sunt poveștile,narațiunile ce pot crea un nou context narativ pentru educația publică în care să se regăsească valorile fundamentale ale culturii civice?

Ce tip de narațiune educativă oferă basmul?Care sunt modelele și traseele care pot fi utilizate în acest domeniu?

Basmul ofera un model productiv și dinamic pentru elaborarea suporturilor educaționale ale domeniului educației moral-civică.

Narațiunile basmului oferă modelul unui traseu educativ , natural, ce valorifică necesitatea omului de a se raporta la sau a imita modele exemplare care îi oferă reperele comportamentelor dezirabile.Imitarea actelor atribuite modelului constituie ,așadar , un mod de experimentare a evenimentelor excepționale trăite de personajul ce exercită atracție asupra lectorului.Modelul exemplar poate fi structurat și construit pe narațiuni care să pună în acțiune și să transmită codul moral urmează a fi transpuse în comportamente sau modele comportamentale care sunt inițial prezentate într-o formă atractivă non-coercitivă, într-un joc în care imaginația individului este angajată activ.

Narațiunile arhaice ale basmului au un caracter predominant interactiv, determinat de funcția îndeplinită în societățile arhaice de inițierea în misterele memoriei colective a grupului social în care era integrat novicele.Funcția interactivă este transpusă la nivelul acestor narațiuni în segmente ale intrigii în care lectorul rezonează empatic la actele și aventurile eroului.Transpuse în comportamente istorisite de basm aceste acțiuni sunt valori în acțiune, modele praxiologice pentru tânărul novice.

Relația educativă este fundamental diferită de cea clasică:modelul de acțiune este propus și nu impus , valorile transmise au o formă atrăgătoare, interactivă.

CONCLUZII

Nimic, nu este întâmplător în basm, fiecare formula fiind semnificativă din punct de vedere inițiatic și formativ,etic și estetic.Basmul presupune prin elementele și mecanismele constitutive o retrăire a ”traseului eroului și reactualizarea momentului primordial prin care eroul a instituit comportamentul, gestul sau instituția exemplară.

Prâslea sau Greuceanu ne ajută să găsim un răspuns narativ al realităților contemporane o “poveste” atrăgătoare prin care elevii trebuie să-și însușească noile tipuri de calități și competențe necesare succesului.Și Prâslea și Greuceanu vorbesc despre fiecare experiență pe care o trăim, despre calea pe care o urmăm în dezvoltarea personală și despre modul în care putem ajunge eroi sau monștri.

5.3.SCHIȚA – D-l Goe/Ionel

Mare dramaturg și prozator I.L Caragiale dezvăluie, prin scrierile sale, atitudinile, mentalitățile, gesturile eroilor săi într-o viziune realistă cu pregnante accente satirice și umoristice.Schițele lui redau aspecte, ale vieții românești de la sfârșitul secolului al XIV- lea iar personajele sunt chipuri din complexa tipologie umană.Ștefan Cazimir , referindu-se la universul variat al schițelor, afirmă:”……fiecare bucată în parte are farmecul unei miniaturi finisate desăvârșit, iar toate împreună capătă valoarea ansamblului pitoresc și coerent…..”.

In schițele studiate în gimnaziu “D-l Goe” și “Vizită” sunt prezentate aspecte ale educației greșite primite de copiii unor familii înstărite din societatea românească contemporană autorului.Titlul schițelor reprezintă numele “personajului principal” și pretextul ,ocazia cu care naratorul personaj face observații despre educația oferită de familia Popescu unicei odrasle.Personajele sunt copii iubiți excesiv de părinții lor și răsfățați pe măsură.

Caracterizarea clasică a personajelor urmărite de noi se bazează pe modurile clasice:mod direct,de către autor,care le realizează portretele fizice,prin descriere,portretele morale find realizate prin caracterizarea indirectă și se conturează din mediul în care trăiesc,din faptele și vorbele lor,cu ajutorul dialogului și al narațiunii.Dacă în cazul schiței”Vizită”autorul este și personaj în cazul schiței”D-l Goe”atitudinea acestuia este critică,el creează personaje ridicole apelând la comicul de situație și comicul de limbaj.Intenția autorului este aceea de a îndrepta,prin râs,defectele morale și de comportament printr-o satiră virulentă.Lectorul modern nu privește atât de critic atitudinea personajelor analizate,neastâmpărul lor,lipsa de respectși de educație.Aroganța și obrăznicia acestor personaje au devenit atuu-uri ale individuui care știe ce vrea de la viață.

Să ne oprim asupra acestor personaje și să punctăm câteva observații moral –etice și estetice ale acestora.

Primul personaj Goe se remarcă în creația carageliană cu o prodigioasă carieră în spațiul didacticii. Prezența sa în manualele sau măcar în bibliografia școlară facultativă impunând personajul titular în profunzimea mentalului multor generații ca și pe un etalon educațional negativ.Sintagma a devenit aproape substantiv comun, desemnând o paradigmă comportamentală infantilă ( dar nu numai …..) dacă nu condamnabilă, în orice caz dezavuabilă.Conceptul etic “domnul Goe”,larg răspândit și foarte des vehiculat în medii variate , a surclasat decisiv personajul literar aflat la originea sa, sfârșind prin a i se substitui.

Tematic , Domnul Goe…. este, circumscrisă așa numitelor “momente” ale educației, alături de schița ”Vizită”.Corect, dar deloc profitabil în perspectiva definirii lui Goe ca erou literar, dincolo de imaginea pe care o oferă.

Raportarea dinamicii sale epice la comandamentele canonului educațional curent:cumințenie,bună creștere,respect față de părinți , de persoane străine și de cei mai în vârstă, buna cuviință, știința la învățătură etc.Dar oferă textele premisele necesare evaluării personajului și dintr-un alt unghi?.Să urmărim…..

Ca elev- cursul inferior după toate aparențele-Goe este cel puțin la prima vedere, o loază: voiajul la București cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai reprezintă un fel de stimulent festiv administrat de familie “ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta”.Ce reprezintă din punct de vedere statistic , diabolicul “ și anul acesta”?Această formulă este recurentă la Caragiale.Dar nu numai ea, ci și categoria de școlari aferentă, deși lui Nenea Iancu nu prea îi plac nici premianții.Era util ca scriitorul să precizeze vârsta “tânărului Goe”, așa cum o face cu Ionel Popescu din ”Vizită”: evaluarea purtării,vorbelor și faptelor sale ar fi câștigat în acuratețe pentru ca ,în chip evident, una este gesticulația normală a unui copil de 8-9 ani și alta a unuia de 12-13 sau mai mult ( chiar dacă urmează încă, probabil, cursul să nu uităm că Goe e de profesie repetent…).

Drăgălășenia excesivă cu care îl tratează trioul damelor-mam-mare, mamițica și tanti Mița- l-ar recomanda pentru apartenența la intervalul minor; costumația , superioritatea afișată vizavi de dame și de tovarășii de călătorie,precumși faptul că”nu vrea să intre în cupeu; vrea să șadă în coridorul vagonului cu barbații”,dimpotrivă.

Oricare i-ar fi vârsta,este de observat că Goe manifestă un spirit de independență și de nealiniere la cutume absolut remarcabil.Sinceritatea frustă a reacțiilor sale , de asemenea , apreciabilă.Le dă o lecție brutală de filologie vestimentară cucoanelor (“-Vezi că,sunteți proaste amândouă?, întrerupe tânărul Goe.Nu se zice nici marinal,nici marinel….-Da cum , procopsitule?….-Mariner”), îl pune drastic la punct pe un camarad de drum care se consideră îndreptățit să-l dăscălească din senin (“-Nu !….nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule!zice unul dintre tineri lui D-l Goe , și-l trage puțin înapoi.-Ce treabă ai tu, urâtule?zice mititelul smucindu-se “), cere imperativ oprirea trenului fiindcă i-a zburat pălăria ,refuză gestul conformist de a o pupa pe mamițica.

Dacă avem energia intelectuală necesară depășirii granițelor conformiste ale judecății comune nu putem să nu întrezărim în toate aceste manifestări iconoclaste semnele distinctive ale unei personalităti de excepție în devenire.Văzut în context existențial,nu didactic,amănuntul cu repetenția nu este de natură să contrazică în esență această aserțiune pentru că rezultatele școlare nesatisfăcătoare pot avea și alte motivații decât înzestrarea mentală precară a elevului : de exemplu, dorința de instruire individualizată, vocația de abordare opțională a arealului gnoseologic sau refuzul subiectului de a se încadra într-o structură organizatorică rigidă,inerțială ,improprie cultivării libertății de gândire.

Ca și Ionel Popescu ,Goe e măcinat de neastâmpăr și de curiozitate în explorarea realității înconjurătoare pe care indiferent la constrângeri ,interdicții, tabu-uri, vrea s-o cunoască cu orice preț.Ba,mai mult decât atât, cu orice risc.Pătrunderea în compartimentul “unde nu intră decât o persoană”, ca și tragerea semnalului de alarmă pot fi privite ca gesturi inițiatice, ca modalități de provocare a necunoscutului,ca tentative repetate de penetrare a enigmelor lumii , a misterelor vieții.

Dacă pe Goe îl doare ceva , acela nu e nasul cu care s-a izbit accidental de ușa cupeului , ci de eșecul încercării de a întelege- faptul că n-a pătruns până la capat mecanismul de funcționare al semnalului de alarmă.Sunt toate șansele ca,la întoarcerea de la București ,episodul opririi trenului să se repete…!

Schița care îl are drept protagonist pe zgubiliticul puști (Ionel Popescu) este plasată,împreună cu alte titluri cu tematica apropiată (D-l Goe,Un pedagog de școală noua,Lanțul slăbiciunilor) într-un ciclu de așa-zise “momente ale educațiunii”- reflex cam primitv de a considera literatura ( și arta, în general) sub specia utilitarismului etic.Prin spațiul istoric autohton circulă fel de fel de cărți de învățătură, Neagoe Basarab îl dăscălește iluminist pe fiul său Teodosie, poetul Văcărescu concepe teatrul ca pe un secular amvon formativ.(,,…In el năravuri îndreptați/Dați ascuțiri la minte…..”).Dintotdeauna, se pare, pe plai mioritic, alinierea la normă, comportamentul cuminte, ortodoxia gândirii sunt asimilate la virtuți; ieșirea din canon, insurgența, gesticulația luciferică,titanismul reprezintă, dimpotrivă, exagerări inadmisibile ce se cer arătate mustrător cu degetul.Victimele predilecte ale acestui soi de rigorim aseptic sunt mai cu seama copiii.

Pentru generații întregi de învățători și profesori unicul fiu al iubitoarei doamne Maria Popescu s-a constituit în material didactic exemplar pentru ora de dirigenție,lecția despre conduita infantila în relațiile cu părinții,musafirii și servitoarele.Nici opiniile criticilor literari nu s-au îndepărtat prea frecvent și prea mult de truismul “critica familiei și a sistemului educațional precar din vremea lui Caragiale”.Merită Ionel un astfel de tratament fabulatoriu?Tot ceea ce se întâmplă în cursul vizitei divulgă mai degrabă limitele viziunii despre copilărie a adultului decât proastă creștere,obrăznicia și lipsa de maniere a țâncului.Ca subiect literar, acesta este chiar deosebit de atractiv.Dispune de o curiozitate vie,împinsă până la granița cu riscul.Repetatele și curajoasele tentative de a se apropia de misterioasa flacără a lămpii de spirt traduc preocuparea genuină spre dezvăluirea tainelor lumii înconjurătoare, spre cunoaștere.Din aceeași categorie de îndrăzneli gnoseologice face parte și fumatul țigării ce îi provoacă leșinul: Ionel are vocația experiențelor și experimentelor existențiale,inclusiv a celor ce se învecinează cu durerea , cu suferința și martiriul.Propensiunea către obiecte și acțiuni legate de foc trimite cu gândul la mitul prometeic.

Semnificația este și dorința sa de a arde etapele biologice și de a-și apropia condiția maturității: se îmbracă, salută,aprinde țigara și se plimbă grav prin încăpare întocmai ca un om mare.Imitarea este o forma de admirație,dar și semnul aspirației indubitabile către statutul celui imitat.Din fericire pentru Ionel, mimarea condiției adultului nu-l transformă într-un personaj grotesc pentru că el își conservă ingenuitatea și reflexele vârstei.Maiorașul nostru manifestă în raporturile cu majoritatea celor din jur o agresivitate născută din pur sadism, care e propriu tuturor copiilor , dar și din curiozitate și interes propriu pentru efectul revelatoriu al acțiunilor sale.Asta,evident,atunci când nu comite năzdrăvănii gratuite.Faptul că la plecare îi toarnă musafirului dulceața în șoșoni este o delicioasă glumă infantilă,o sotie și atât.

Cele două personaje sunt prezentate în școală urmând modelul canonic:copii neastâmpărați, neascultători, lipsiți de respect, dezordonați, aroganți și obraznici.Goe si Ionel, sunt personaje principale ale schițelor din programa școlară și manual.Autorul le conturează folosind atât mijloacele directe de caracterizare, cât mai ales pe cele indirecte( ex: comportament,nume, ceea ce spun alte personaje, limbaj).Scriitor realist I.L.Caragiale nu cultivă portretul fizic detaliat al eroului, întrucat i se pare de o eficacitate superioară “prezentarea faptului nud și a vorbei izvorâte din necesitatea situatiei”(T.Vianu).

În viziunea canonică personajele devin exponatele unei lumi pe dos.Dorințele le sunt realizate chiar dacă unele sunt imposibil de realizat și sunt exprimate pe un ton lipsit de respect.În conturarea personajelor gesturile capătă un rol important:urletele, țipetele, strâmbatul, bătutul din picioare ilustrează felul de a fi al unui copil răsfățat.

“Făcând concurență stării civile” Caragiale creează personaje memorabile,vii, tipice pentru schițele sale și prin îngroșarea ”defectelor”prezentateînfățișează caricaturi ale unor copii, rezultate dezastruoase ale unei educații bazate pe răsfăț și șantaj sentimental.

CONCLUZII

Literatura studiată la gimnaziu este oarecum anacronică.Textele supuse analizei aduc o viziune clasică, canonică.Dacă abordarea textelor și caracterizarea personajului va rămâne cantonată în gloria de odinioară, dacă se va încăpățâna orgolioasă să nu se schimbe radical,conform vremurilor, elevii vor dezvolta subculturi paralele sau în opoziție cu cultura școlii.

Ionel sau Goe trebuie să se elibereze de eticheta “prost-crescut”,neascultător, neastâmpărat.Aceste personaje trebuie reabilitate.

Consecințele estetice și corelațiile etice implicate de narațiunile școlii blochează demersul imaginar prin care se poate stabili pe baza reperelor găsite,un traseu posibil pentru propria dezvoltare a identității morale și intelectuale.

Ionel și Goe formează o nouă generație,un nou tip de tineri care urmeaza un nou model.

5.4.NUVELA-LEFTER POPESCU

5.4 Nuvela-Lefter Popescu

Nuvela psihologică ,,Două loturi” publicată inițial în „Gazeta săteanului”XV,1898-1899,cu dedicația „Lui Gherea”apoi în volumul„Momente” din 1901,prezintă,cu un zâmbet ironic-amar,o dramă a omului mărunt și anonim,căruia norocul pare să-i surâdă când se aștepta mai puțin.Personajul principal,funcționar banal,cu leafă puțină,cu un nume simbolic,Lefter Popescu,la fel ca soția sa,Elefteria,nu crede în noroc(„Ți-ai găsit!eu și noroc!”).De aceea și uită că jucase,cu bani împrumutați de la căpitanul Pandele,la două loterii,pentru lotul cel mare de 50.000 lei.

Intriga nuvelei,cu care textul începe brusc,fără expozițiune,urmând a fi regasiteă,recuperată mai târziu,este legată tocmai de cele două bilete de loterie,pe care d.Lefter le caută acum cu mare disperare.Dar acestea nu pot fi găsite:

„-Asta e culmea!…….culmea!….strigă d.Lefter,stergându-șifruntea de sudoare,pe când madam Popescu,consoarta sa,căuta fără preget în toate părțile…..nu e și nu e !……

-Femeie,trebuie să fie în casă….Dracu n-a venit să le ia!….”

Biletele fuseseră cumpărate de domnul Lefter cu bani împtumutați de la căpitanul Pandele,căruia i se plânsese că nu are niciodata noroc la un joc ca acesta.D.Pandele i-a tansmis,se pare,lui Lefter Popescu propriul joc,iar știrea,că loturile sunt câștigătoare s-a răspândit rapid:„A trecut mult de la aceasta.Lotăriile,amânate de atâtea ori,s-au tras în sfârșit amândouă în aceeasi zi.La prima(Lotăria Societății pentru fundarea unei Universități Române în Dobrogea, la Constanta)lotul cel mare de 50.000lei l-a câștigat numarul 076384;iar la a doua(Lotăria Asociațiunii pentru fundarea și înzestrarea unei Obervatoriu Astronomic la București)lotul cel mare tot de 50.000 lei l-a câștigat numărul 109.520”.

Știrea despre nesperatul eveniment avea să-l lovească din senin pe Lefter,provocându-i un șir de căutări și de năuceli ce se înscriu într-o sinistră farsa a destinului.Mai întâi vine vestea neașteptată a câștigului.Apoi,căutarea disperată,timp de câteva zile„pe brânci”, a biletelor care,în ciuda, eforturilor,sunt de negăsit,îl îmbolnăvește pe fericitul și ,în același timp,năucitul personaj:

„D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare,cerând,cu tot respectul,un concediu de două-trei zile,pe motiv că nu se simte deloc bine.Așa și e;e bolnav”.

Printr-un dialog eclatant,spațiul narativ dobândește,ca în piesele de teatru,caracter scenic și o fluență extraordinară:

„-Știu unde sunt!acum știu!……uf!…..le-am găsit!În jacheta mea a cenușie de vară….

-Care jachetă?întrebă ea aiurit,ca de pe altă lume..

-A cenușie…

Începe căutarea febrilă.Pe cât de febrilă,pe atât de zadarnică,însă.Stupoare!Jacheta cenușie fusese dată,în schimbul unui set de farfurii,unei chivuțe,locuitoare în mahalaua Farfurigiilor”.

După ce strașnicul bărbat face țăndări vesela,bucată cu bucată,pornește în fruntea unui grup de comando ad-hoc în mahalaua Farfurigiilor să recupereze obiectul vestimentar salvator.Expediția eșuează,dar nici tentativa solitară a lui Lefter Popescu de a obține cu vorbă bună ceea ce, cu metode autoritare,căpitanul Pandele,comisarul Turtureanu și subalternii lor nu izbutiseră să dobândească,nu se dovedește mai norocoasă.Colac peste pupăză,ajuns acasă în zori cam zdrobit în bătaie de țigănci,funcționarul ministerial află că trebuie să se prezinte urgent la birou întrucât șeful său,Georgescu,zis Turbatul,îl amenințase în lipsă cu destituirea,între altele,și pentru că la plecarea în concediu,lăsase încuiat în sertar dosarul afacerii Goldstein de soarta căruia se intereseaza iritați trei deputați.La întrevederea matinală,Turbatul reiterează amenințarea cu destituirea enervat inclusiv de faptul că Lefter i se adresează cu„domnule Georgescu” în loc de„domnule șef”.Deschizând sertarul pentru a recupera dosarul găsește cele două loturi căutate cu înfrigurare atâtea zile.Într-un acces de demnitate rănită și sfidare revanșardă,își depune demisia,formulată în termeni de devastatoare ironie și semnată țeapăn„Eleutheriu Poppescu”,după care,la scurt timp,,intră la bancherul unde au fost depuse biletele en gros” pentru a-și ridica banii cuveniți.Confruntarea dintre numerele înscrise pe loturile sale și cele conținute de listele oficiale ale tragerii relevă bizara coincidență că Lefter are ,,la una tocmai numărul care a câștigat la cealaltă și…vicersa”.La auzul ultimului cuvânt,personajul,,se face vânat ca ficatul”și are o ieșire verbală violentă,în incoerența căreia se regăsesc toate frustrările și refulările sociale și etnice ale unei vieți de calmă mediocritate:

,,-Asta-i șarlatanie,mă-nțelegi!Vă-nvăț eu minte pe dv… să umblați d-acu-ncolo cu infamii,și să vă bateți joc de oameni,fiindca este o exploatare și nu vă mai săturați ca vampirii,pierzând toată sudoarea fiecare om onest,deoarece se-ncrede orbește-n mofturile dv.și cu tripotajuri ovreiești de bursă,care suntem noi proști și nu ne-nvățăm odata minte ca să venim,mă-nțelegi,și să ne revoltăm……da!să ne revoltăm!așa să știți:proști!proști!proști!”

Vorbind despre ,,Două loturi”în care cei mai mulți sunt dispuși a vedea o compoziție veselă,Călinescu decretează că,,dimpotrivă,nuvela reprezintă o dramă cu atât mai dureroasă cu cât aparențele sunt mai parodice,”.Sugestia a fost preluată de exegetica recentă,alimentând copios versiunea unui Caragiale abisal,dramatic,întunecat,dostoievskian.Personal,cred că,totuși,fundamental au dreptate,,cei mai mulți”.În mod paradoxal,în pofida gravității,violenței și,nu o dată,cruzimii faptelor ce alcătuiesc scheletul epic al nuvelei,senzația predominantă la lectură rămâne aceea că asistăm la derularea unei comedii supărător de domestice, cu inflexiuni dramatice și ușor atinsă de aripa tragicului.Faptul se datorează,în principal protagonistului întâmplărilor cu cele două loturi care n-are suficientă putere pentru dimensiunea mistică a experienței de viață pe care o traversează și în subsidiar, lui Caragiale însuși care sufocă nucleul metafizic al acestei narațiuni despre predestinare și hazard sub o avalanșă pedestră de detalii marginale(descinderea în sălașul țigănesc,dialogul cu chivuțele reprodus în toate nuanțele sale de pitoresc fonetic etc)și de formulări care țin de recuzita curentă a comicului de situație ori de limbaj(,,-N-ai fost tu,o-ntrerupe d.Lefter,în stada Pacienții numărul 13,la madam Popescu,madam Lefter Popescu,o damă naltă,subțirică,frumoasă,oacheșă,casele ale verzi cu gemlâc,care are o aluniță cu păr deasupra sprâncenii din stânga și se poartă legată la cap cu roșu?”s.a)

În plus,personajul(pentru că el ne interesează preponderent)pare aruncat în vârtejul unei întâmplări dramatice,dar nu este cu adevărat așa.Nu există în text niciun argument pentru a vedea în Lefter Popescu un funcționar umil,pauper,căruia cei 100.000 de lei câștigați la loterie i-ar aduce o schimbare radicală de situație financiară și socială.Mai mult:dacă e să luăm în serios vorbele sale din scena spargerii farfuriilor(„-Așa sunt eu,galant,cucoană!când am chef,sparg!sparg,cucoană,când am chef,farfurii de câte zece mii de franci una!sparg,mă-nțelegi,sparg al dracului!”)Lefter pare un tip dezinteresat de cele materiale.Declarația e însă făcută la nervi,așa că….rămâne întrebarea:de unde până unde ideea cutremurului interior pe care presupusa șansă de îmbogățire ar provoca-o personajului? Pasionații jocurilor de noroc nu se recrutează dintre săraci.

Făra a ignora importanța celor 100.000 lei în evoluțiile epice ale lui Lefter cred,totuși,că încrâncenarea are la bază nu atât câștigul în sine,cât dorința de spargere a ghinionului,de apropiere a norocului,de înfrângere a superstiției păguboase.În aceeași ordine de idei,îmi pare că Lefter Popescu își depune demisia nu pentru că regăsirea biletelor îi asigură confortul material,ci fiindcă,în euforia necontrolată a momentului,funcționarul crede că își poate sfida șeful.La temelia gestului său stă,așadar,speranța că a intrat într-o zodie existențială norocoasă,nicidecum suta de mii pe care crede că o va ridica de la bancă.Dacă ne uităm bine prin text vom constata că Lefter Popescu nu prea are a se plânge de tratamentul pe care i-l rezervă,ca funcționar ministerial,șefulsău,Georgescu-Turbatul dovedindu-se destul de tolerant cu subalternul căruia îi aprobă un concediu de boală,dar pe care îl întâlnește bine sănătos,la berărie.Chestia cu sănătatea prea delicată care nu-i permite să mai suporte„asprimile de tot felul ale serviciului”,invocată de personaj în demisie,trebuie luată sub beneficiu de inventar.Nu este nici moral nici onest din partea personajului să mintă și să-și eticheteze șeful drept„turbat”,șef ce încearcă să-și înțeleagă și să-și ajute subordonatul.

Dacă facem abstracție de finalul nuvelei,pe care Caragiale îl lasă deschis,trebuie să conchidem că nimic din destinul lui Lefter Popescu nu-l recomandă ca pe un personaj dramatic ori tragic.Intempestiv și necugetat în gesturi(vezi furia spargerii farfuriilor),violent și nemilos cu cei sărmani(comportarea față de țigăncile nevinovate este total reprobabilă),umil când interesele i-o dictează,dar arogant și grandoman când crede că șansa a trecut de partea sa (sugestiv,în acest sens,fiind atât jocul adresării către superior cu„ domnul șef”,respectiv„domnule Georgescu”,cât și semnătura ostentativă cu„th”și dublu „p”,Eleutheriu Poppescu).Lefter face în toate acestea o simplă probă de caracter ratată.Nici autoiluzionarea cu câștigul la loterie nu nu este rezultatul unui fatum ostil,ci al unei simple neghiobii:orice om cu scaun la cap,îndată după ce reintră în posesia biletelor ,proceda la verificarea lor și numai după aceea se prezenta la bancher,nu viceversa.Cu niciun preț viceversa….

Lefter Popescu simbolizează„omul obișnuit”care este predestinat să ducă o viață modestă ca slujbaș mărunt și umil,fără nicio șansă de a ieși din „robia”anonimatului,statut simbolizat și de numele atât de banal și oarecare,Popescu.Prenumele de „Lefter”este sugestiv pentru soarta personajului,simbolizând destinul său de om fără noroc la bani,condamnat la lipsuri financiare,neputincios să-și schimbe în vreun fel soarta umilă.Personajul este,așadar,un om obișnuit,aflat într-o situație neobișnuită.

Și totuși trebuie să mă întorc la personala mea convingere că personajului nu trebuie să i se atribuie aceste etichete de „funcționar umil” , „slujbaș umil”, „slujbaș la stat”, „om fără noroc la bani”, „lipsuri financiare”.Elevul va empatiza cu depresivul Lefter și își va face un model din atitudinea acestuia de a-și schimba destinul.Fără a cunoaște foarte bine ce înseamnă„funcționar ministerial”și rigorile unui loc de muncă unde trebuie să respecți un program,un șef și responsabilitățile ce derivă de aici,elevul nu va urmări codul moral-civic al personajului ci autoiluzionarea câștigului fără muncă,intoleranța etnică,eludarea responsabilităților de ordin social și moral.

Măiestria dascălului trebuie să atingă perfecțiunea în prezentarea unui Lefter Popescu,personaj depersonalizat de societatea modernă.Eroul este capabil să iasă dintr-o existență lipsităde orice perspectivă,nu pentru că destinulsău a fost trasat nemilos ci pentru că se complace între o sărăcie sufletească(și nu economică)și o revoltă apoteotică nefondată împotriva lui însuși.Personajul pare,mai degrabă,încarcerat într-o închisoare cu pereții dubli:închisoarea cotidiană și o a doua,închisoarea condiției umane,supusă efemerității.

Tânărul cititor(beneficiarul) trebuie implicat în interpretarea finalului nuvelei.Într-o manieră tipic carageliană,autorul lasă la latitudinea contemporanilor săi și a noastră să-și închipuie rezolvarea situației.Profesorul este nevoit să utilizeze în acest context resursele de ordin axiologic al textului pentru activitățile destinate educației moral-civice:

-În contextul valorilor aflate la baza curriculumului școlar se pot discuta alegerile de ordin social și personal cu care te poți confrunta în viață(profesiune,câștig bănesc , „partidă reușită”)

-Sunt analizate consecințele posibile ale alegerilor făcute(tema responsabilităților este extrem de importantă în noul context al secolului XXI)renunțarea,demisia,agresiunea fizică și verbală sunt acțiuni ce au consecințe,uneori extrem de grave.

-Sublinierea relației dintre alegerile personale și sistemul de valori moral-civice.

În sprijinul acestor activități profesorul poate apela la exemplificări video.Nuvela„Două loturi”are valențe cinematografice,de altfel,a și fost ecranizată într-o distribuție celebră.Această particularitate a prozei lui Caragiale demonstrează talentul său de dramaturg,de creator de viață și de oameni,pătrunzând în sufletul personajelor și în conștiința acestora.

5.5.Comedia și personajele ei

Plecând de la definiția DEX-ului„comedia/comedii,sf.Operă dramatică al cărei subiect și deznodământ provoacă râsul și care ridiculizează relații sociale și etice,tipuri umane,năravuri etc putem spune că elevul de gimnaziu face cunoștință cu această specie literară și personajele ei.Comedia poate fi de acțiune,de caracter,de intenții,de limbaj,de moravuri”.

Piesa„O scrisoare pierdută”,unică în literatura română prin actualitatea perpetuă a conflictului și prin calitatea comicului pe care îl degajă,apărea în 1884,fiind jucată pe scena Teatrului Național.Titlul comediei„O scrisoare pierdută”are o semnificație clară,desemnând„obiectul buclucaș”care generează conflictul și declanșează acțiunea.

Acțiunea,structurată în patru acte,împărțită pe scene în nenumărate secvențe,se desfășoară în „capitala unui județ de munte”,având ca obiectiv desemnarea,de către partidul de guvernământ,a unui candidat pentru Cameră,complicată însă din cauza intrigilor și a luptelor dintre diversele grupuri de interese,subliniate prin bogate resurse ale comicului de situație și ale comicului de moravuri.

Scrisoarea de amor devine o armă politică,un prilej de șantaj.În jurul scrisorii se grupează două categorii aflate în conflict:pe de o parte membrii partidului de guvernământ-Trahanache,Tipătescu,Zoe,Farfuridi,Brânzovenescu și,pe de altă parte,reprezentanții opoziției-Cațavencu și grupul de intelectuali independenți:Ionescu,Popescu,popa Pripici.

Atenția mea s-a oprit asupra personajelor acestei comedii,personaje care sunt tipologii umane,fiecare dintre ele având o trăsătură dominantă de caracter,ilustrând așadar un tip anume.

Să începem cu personajele ce alcătuiesc trio—ul amoros și politic Trahanache-Zoe-Tipătescu.

Primul personaj,prezidentul tuturor„comitetelor și comițiilor”, „stâlpul local” al partidului unic este Zaharia Trahanache.Numele său este definitoriu pentru comicul onomastic atât de expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale.Zaharia,sugerează zahariseală,moliciune iar Trahanache,faptul că poate fi modelat ușor(trahana=cocă moale)de către superiorii„de la centru”sau de „enteres”,dar mai ales,de Zoe.

„Venerabilul neica Zaharia”,stâlpul local al partidului de guvernmânt,deși susține ideea integrității morale a societății,practică înșelăciunea atât în familia sa,cât și ca șef al partidului,falsificând listele cu alegători(plastografia se constituie în obiect de contrașantaj).Trahanache este singurul în măsură să anihileze infamia pusă la cale de liderul grupului independent din organizația județeană a partidului de guvernământ.

Conul Zaharia este înștiințat primul de aspirantul la candidatură despre existența scrisorii pierdute de consoarta sa pentru că el și nu altcineva se constituie în factor de decizia politică:

„-Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiți,unul pe care contează bampirul….ca pe Dumnezeu…..și când l-om avea pe ăla,i-avem pe toți….”Ăla,adică factorul decisiv,vectorial în dinamica electorală,este Trahanache,nicidecum Zoe căreia i s-au atribuit gratuit nelimitate puteri oculte în arealul politic local.Ghinionul lui Cațavencu rezidă în împrejurarea că multiprezidentul este un veritabil mistic într-ale prieteniei pe altarul căreia sacrifică inclusiv evidența autenticității biletului amoros,pe care îl consideră o plastografie patentă.Credința nestrămutată în prietenie reprezintă fundamentul psihologic al orbirii personajului vizavi de infidelitatea Zoei.Tipătescu nu este-nu poate fi!-trădător.Nici în politică,nici în amor-e doar fratele lui(„-De opt ani trăim împreună ca frații…..”).În cuprinsul tablei sale de valori,cele personal-umane le surclasează decisiv pe cele circumstanțial-sociale:el n-are prefect,el are prieten și nu poate concepe că sentimentul nu este reciproc. Trahanache trăiește acum un moment de grea cumpănă și de teribil zbucium interior.Credința lui în prietenia lui Fănică suportă asediul devastator al unei dovezi evidente de trădare(„-Să zici și tu că e a ta,dar să juri,nu altceva,să juri”).Poate pentru o clipă demonul îndoielii pune stăpânire pe el.Dar își revine.Uită că îi este dat să aparțină unei lumi„unde nu e moral”și mizează în continuare cu fanatism pe cartea încrederii:metafizicul din el învinge omul social.A vedea în Trahanache un personaj credul și inconștient care emite la nesfârșit cecuri morale în alb pentru Tipătescu este o naivitate:măcar odată-acum-elevul poate judeca,analiza,cântări.În final se trage o concluzie greșită:nu el e vinovat pentru asta ci mizera întocmire a lumii,divorțul ei de ideal.

Revin asupra ideii că Trahanache este,comportamental, un mistic iar structural o natură feminină:doar femeile au capacitatea de a adera pâna la pierderea de sine,la o religie,de a sacrifica totul(inclusiv adevărul)pentru o icoană.Interpretările care încearcă să facă din neica Zaharia un politician veros,calculat și asangvin,în stare să ignore interesat legătura amoroasă dintre Zoe și Fănică de care ar fi ,chipurile în perfectă cunoștință mi se par neadevărate.Purtarea sa ambiguă din unele momente,vorbele în doi peri și ceea ce se consideră a fi aluzii subtile,avertismente rafinate ori de-a dreptul acuzații lansate pieziș sub masca unei naivități simulate nu sunt altceva decât procedee auctoriale menite să confere încărcătură comică,să genereze sau să amplifice reacțiile partenerilor de dialog,să capteze și să alimenteze astfel interesul și atenția spectatoruluipentru curgerea acțiunii.

Ar putea accepta Trahanache concubinajulTipătescu-Zoe(ba,încă,să-l mai și cultive)și-ar abandona el onoarea de familist în vreo împrejurare și cu vreun preț?Exclus.

Spiritul de castă al lumii „Scrisorii pierdute”și al universului literar caragelian,în genere,se fundamentează pe pantonimia(=concept care desemnează prezența artisticului în toate acțiunile și manifestările sociale ale omului)onoarei:în pofida unor devieri-excepțiile care întăresc regula-aici dacă onoare nu e,nimic nu e,iar Zaharia rămâne un exemplu canonic pentru sfera umană din care face parte.Aspirația de a fi în rândul lumii(respectiv,de a se alinia neclintit la imperativul ei moral)este pentru el vitală.Sigur,că nimic nu ne împiedică să vedem în Trahanache o ființă abominabilă care-și negociază onoarea familiei pe taraba slinoasă a politicii și care o oferă și pe Zoe,odată cu județul,pradă în ghearele vampirului de Tipătescu,dar deja aceasta-i o altă piesă…..Un om care-și joacă de opt ani prestigiul de fruntaș politic,de bărbat și de tată de familie la ruleta prieteniei,care își venerează soția,percepând-o în lumina pură și grațioasă a idealului feminin și,care,înșelat în așteptările sale,provoacă nu compasiunea,ci amuzamentul este o dublă victimă:a realității strâmbe,inechitabile și,moralmente,inferioare care îl înconjoară și a superficialității culpabile și insensibilității celui care judecă.Dacă în ochii noștri un astfel de personaj are o imagine ridicolă,de vină sunt numai ochii noștri!

În altă ordine de idei,ca om public,prezidentul este,pur și simplu,prodigios.Firește că enumerarea repetată a comitetelor și comițiilor pe care le conduce naște efecte comice,dar nimic nu atestă faptul că Trahanache n-ar fi,în toate,competent și eficace,un uomo universale la standarde județene.Ca șef al organizației locale a partidului se bucură de o considerație și de un prestigiu evidente:nici măcar adversarul politic neînduplecat care este,temporar,Nae Cațavencu nu i le contestă vreo clipă. Când Zaharia îl asigură pe Dandanache:(„-Mergem la sigur,la noi opoziție nu încape…….suntem tari,stimabile,tari…..”)nu se laudă.Greșit s-a văzut în obsesivul lui îndemn„ai puțintică răbdare”semnul conservatorismului.Cu veșnicul„ai puțintică răbdare”pe buze,venerabilul nici nu boicotează istoria,nici nu se opune progresului;încearcă numai să tempereze excesele,iuțirile necontrolateși contraproductive.(„-Să nu iușim,stimabile……”…E iute!n-are cumpăt.Altminteri bun băiat,deștept,cu carte,dar iute….”)

Personal,Trahanache nu agreează practicile necurate în politică(„-Nam umblat în viața mea cu diplomație.Martoră mi-e Maica precista!Să n-am parte de Joițica…….”)Recurge la contrașantajul cu polița fără plăcere,forțat de împrejurări,aproape scuzându-se.Pe Zaharia îl oripilează la Cațavencu încălcarea legii,falsul în acte,nu utilizarea scrisorii în scop electoral.Venerabilul înțelege perfect că în politică nu funcționează regulule și normele comune,mai ales acolo,„unde e în joc enteresul țării”.Ca un veritabil discipol al lui Machiavelli,cel care în numele rațiunii de stat ultime-salvarea patriei-decretează legitimitatea folosirii oricăror căi ori metode de acțiune(„scopul scuză mijloacele”),Trahanache realizează că rațiunile de ordin politic transcend limitele moralei individuale și găsește resurse să nu-l condamne fariseic pe Cațavencu.Mai mult,aproape îi dă binecuvântarea lui aprobatoare(„Dacă ar fi numai una……aia cu scrisoarea ta către Joițica,înțeleg;să zic:pentru politică-unde e în joc enteresul țării ca orice român,a încercat omul,ca să te forțeze adică(….)a făcut plastografie..”)

Logica lui nuanțată este impecabilă.Ins cel puțin stimabil ca persoană privată,redutabil ca om public și politician de rasă,conului Zaharia îi lipsește doar limbajul adecvat.Drama instituțională și individuală a societății românești postpașoptiste o reprezintă excesul de fond grevat de precaritatea formelor.Trahanache este numai una dintre victimele incapacității limbajului de a ține pasul cu ideile și dinamica realității.

Din această defazare,geniul comic al lui Caragiale extrage efecte memorabile.

Tipătescu este expeditorul biletului cu conținut compromițător adresat soției prietenului său Trahanache,Zoe,cu care întreține de opt ani o relație amoroasă și aproape tot ce întrprinde pe parcursul celor patru acte ale piesei se învârtește în jurul rătăcirii și recuperării misivei care declanșează„odiseea comică” din capodopera lui Caragiale.(Statistic,Tipătescu participă la acțiune în 22 din 44 de scene câte numără piesa-număr halucinant identic cu cel al steagurilor lui Ghiță-dintre cele 22,doar în 8 pesonajul nu vorbește sau nu făptuiește veva legat direct de buclucașul petic de hârtie.Într-o piesă eminamente politică,Tipătescu este eroul cu cel mai ridicat coeficient de apolitism).

Ca și alte personaje carageliene,Tipătescu a fost privit și interpretat pornindu-se predilect și tendențios de la biografia sa socială în care s-au căutat, de regulă,repere negative,de natură să confirme ideea că,în Scrisoare viziunea autorului ține de caricatural,de satiric,de critică a realităților politice românești de la finele secolului XIX-lea.Cu toate acestea,Tipătescu intrăîn categoria personaelor neodioase ale lui nenea Iancu față de spectacolul sau cititorul nutrind sentimente de înțelegere ori chiar de aprobatoare simpatie.Acest lucru se observă de la faptul că Tipătescu este zămislit dintr-un alt material genetic decât concitadinii săi.Limbajul lui nu e niciodată ridicol(e drept,nici atât de expresiv ca al celorlalți);nu are ticuri verbale ca ei dar nici formulări memorabile din categoria celor care circulă cvasifolcloric,independente de context.Lingvistic este mai degrabă plat,incolor,expozitiv,fără alunecări din albia bn0corectitudinii formale și fără învolburările semantice aiuritoare ce fac deliciul replicilor partenerilor de dialog.Conduita sa n-are aproape nimic comic:omul e serios cu măsură și distincție,profesional în reacții,aproape monoton,inteligent și cultivat fără ostentație,degajând un aer de urbanitate și intelectualism bine temperate.

Tipătescu este lipsit de energie,mai tot timpul blazat,comunică precar șiconvențional cu exteriorul mai mult din obligație decât din convingere.Singurul lucru în care pune pasiune adevărată rămâne legătura cu Zoe,femeia de care e îndrăgostit sincer.Ca îndrăgostit,Tipătescu este mai interesant și mai semnificativ decât ca prefect.O iubește sincer și pasionat pe soția lui Trahanache,este dispus să fugă cu ea în lume,iar dintre cele trei argumente invocate de Zoe pentru a-l determina să renunțe la această nebunie(„….Dar Zaharia?dar poziția ta?dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?”)cel care îl convinge este ultimul.De amicul Zaharia nu-i pasă-dragostea a surclasat de mult prietenia.Nici poziția lui nu-l mai preocupă-a renunțat la orice veleități parvenire socială ori politică.Nu doar capabil,ci predispus la gesturi decisive,Tipătescu este un don Juan romantic.

Ultima latură a triunghiului este Zoe,singurul personaj feminin din capodopera dramatică a lui I.L.Caragiale,Zoe deșine un loc important în economia piesei;nu este doar „andrisanta”scrisorii compromițătoare expediată de prefect,a cărei impardonabilă pierdere declanșează „odiseea comică” a personajelor(Pompiliu Constantinescu)prine în vertijul isteric al alegerilor parlamentare,ci un element dinamizator al acțiunii și ,nu în ultimul rând,un personaj literar complex,captivant,desenat din lumini și umbre misterioase,inefabile;un personaj pe cât de transparent,în aparență,pe atât de enigmatic,în fond.

Ipostazierea Zoei în factor local de decizie politică este exagerată,mai cu seamă dacă avem în vedere circumstanțele în care rostește vorbele invocate pentru a justifica atribuirea unui atare statut.Niciun preț nu i se pare prea mare pentru a evita rușinea exhibării în public a vinovatei sale relații cu Fănică.Zoe pune un tulburător semn al egalității între viață și reputație:

„Tipătescu:-Omul acesta își joacă viața!

Zoe :-Nu și-o joacă pe a lui,Fănică,o joacă pe-a mea,pentru că încă o dată îți spui….din două una:ori tu mă iubești și eu trăiesc,și atunci lupta este pesteputință cu Cațavencu-trebuie să-mi cedezi;ori nu,și-atunci mor…….”

Între onoarea pierdută a Zoei Trahanache și tot restul valorilor lumii,pentru buna doamnă de provincie pe primul plan rămâne cea dintâi.Într-un asemenea context de disjuncție ontologică, ce mai conteaza o biată candidatura la Colegiul al doilea?! ,,- Îl aleg eu!” proclamă Coana Joițica într-o pornire de sublimă gratuitate și nesfârșită încredere în dragostea lui Zaharia :,,- Eu sunt pentru Cațavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu!”.Calibrul adversarului nu mai contează,miza este fundamentală: dacă s-ar fi opus Dumnezeu, era gata să lupte și împotriva lui!Este evident că acum cea care vorbește nu este banala soție a multiprezentului Trahanache, ci Zoe, femeia teribilă care, pentru onoarea ei (,,-Mi-au jucat onoarea mea, rușinea mea, viața mea…” ) este gata să schimbe ordinea lumii.

În schimb, Zoe ar putea fi un excelent politician.Are intuiții și judecăți remarcabile: realizează instantaneu prostia comisă de Fanică și Ghiță prin arestarea lui Cațavencu precum și consecințele ei posibile, discerne cu luciditate între infamul șantajist și omul politic de real viitor ( ,, – Fii zelos , asta nu-i cea din urmă Cameră!”) vede prima și spune franc că Dandanache, trimisul de la Centru , stă prost nu doar cu morala , ci și cu înzestrarea intelectuală minim necesară ( ,,-A ! idiot !”) etc.

Dar politica, pur și simplu,n-o interesează. După ce reintră în posesia scrisorii, în celebra scena a concordiei finale în care ,, muzica atacă marșul cu mult brio “ în uralele tunătoare ale asistenței isterizate de frenezie politică, madam Trahanache se retrage din vâltoarea de care este cuprinsă această lume nebună, nebună revenind în solitudinea relației sale cu prefectul,Zoe și Tipătescu se delimitează de trăirile zgomotoase ale mulțimii de prezidenți, candidați, ,,fruntași,alegători și redevin ce-au fost întotdeauna: personajele cele mai apolitice ale piesei ( ,,Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea”.).

Călinescu remarca întemeiat că toți bărbații din ,,O scrisoare pierdută” sunt îndrăgostiți de ea; Adevărat e: tânăra, frumoasă, cu simțul umorului ( ,, tocmai ea,cum e glumeață ..”) inteligentă, sensibilă, distinsă, cu oroare de gregar, Coana Joițica posedă ecuația misterului feminin copleșitor.

Există, însă,și două elemente ce conferă acestui status cheia veritabilă de înțelegere a personajului:condiția de străin și proveniența dintr-o castă superioară. Distinsă la modul natural,ca orice exemplar,de elită, simte o repulsie organica la gândul contactului cu vulgul.Pentru Zoe rușinea dezonoarei căntărește mai mult decât viața :,, – Cum o să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!.. O săptămână o lună, un an de zile n-o să se vorbeasca decât de aventura asta!…Ce vuiet!Ce scandal! Ce cronică infernală!…Și eu, Fanică,în tot timpul ăsta ce să fac?Să mor? Să mor dacă voiești….pentru ca după asta nu o să mai pot trai”.

Exprimarea este în spiritul epocii, dar așa melodramatică,Zoe rămâne sinceră în pornirile ei și se întreabă obsedant ce e viața fără onoare?!Pentru ea și casta din care provine onoarea și viața sunt sinonime.La fel cum sinonime devin și antonimele lor: rușinea și moartea.

Zoe reprezintă expresia nevoii imperioase a întoarcerii în paradisul pierdut prin mariaj.

Nae Cațavencu este unul dintre protagoniștii comediei ,,O scrisoare pierdută “ chiar dacă prima sa apariție scenică survine abia la mijlocul actului II este prezent de la un capăt la altul al acțiunii, piesa dezchizându-se practic cu vorbele sale ( citatul din articolul apărut în ,,Răcnetul Carpaților “:,,Rușine pentru orașul nostru…”etc) și se încheie cu celebrul discurs de după alegeri ale aceluiași (,,-După lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani”) pentru ca la fel de celebrul,,Curat constituțional! Muzica ! Muzica !”rostit de Pristanda, reprezintă doar sfârșitul formal al piesei.Avocat, director-proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaților,prezident –fondator al Societătii enciclopedice cooperatiste ,,Aurora economică română”, șeful grupului independent din cadrul organizației județene de partid, Cațavencu aspiră la desemnarea drept candidat pentru camera la Colegiul al-II- lea țel pentru care nu ezită să utilizeze o scrisoare compromțătoare a prefectului Ștefan Tipătescu adresată soției capului politic al județului și prietenul său de familie , venerabilul Zaharia Trahanache.

Cațavencu pare un personaj ,,certat” cu morala și etică .Când apare pentru prima dată în fața spectatorilor,în scena a –VII-a (II) este adus de polițist din arest.Refuză toate ofertele pe care Tipătescu i le face în vederea retrocedării biletului compromițător, solicitând promisiunea sprijinului pentru alegerea ca deputat.Primește ajutor în chip neașteptat de la Zoe,care mai mult îl obligă decât îl convinge pe Fanică să i se alăture.

Cațavencu oscilează,apare și dispare, spre disperarea tot mai accentuată a îndrăgostiților în momentele cheie ale acțiunii comportându-se ca un lermontovian erou al timpului său la a cărui tablă de valori trebuie să-l raportăm dacă dorim cu adevarat să-i desenăm portretul.Portret și nu caricatură așa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

Este bine să subliniem câteva aspecte vizavi de personajul urmărit. (aspecte moral etice din perspectiva cititorului modern).Cațavencu, așa cum bine se știe, nu este un opozant al puterii ci un outsider care se dorește lider.El vrea să se desprindă din statutul de rezervă și să acceadă la condiția de titular în echipa aflată la guvernare .

Spre deosebire de stilul Farfuridi care,profesional, se cantonează în practicarea avocaturii,Cațavencu se agită ,se zbate,își asumă răspunderi sociale majore și se implică în viața economică locală .Condiția de parlamentar ,pe care și-o dorește atât de mult, nu este scop, ci un mijloc:pentru o mie de poli e gata să renunțe la o candidatură.

Dacă urmărim nuda mișcare a ideilor onorabilului,vom constata că este un promotor al progresului în plan economic,cel puțin–un militant pentru descentralizare,un pătrunzător analist și chiar un vizionar,în sufletul lui,chiar dacă doctrina liber-schimbismului, pe care și-o însușește, circula deja de câteva decenii.

Statura lui Cațavencu domină peisajul politic al urbei și el are dreptate când afirmă că este cel dintâi dintre liderii locali .Combate bine (articolul din ,,Răcnetul Carpaților”, care începe piesa,se anunță expresivă,densă și convingătoare),este un bun orator politic,cuvântarea de la întrunire cumulează calitățile unui discurs ce-l surclasează net pe Farfuridi.Cațavencu crede în destinul său excepțional pe care doar lipsa de anvergură a,,orașului de gogomani în care este condamnat să trăiască îl împiedică să se manifeste.Personajul se simte prea mare pentru un război atât de mic.Poate de asta îl și pierde într-o primă instanță.Își asumă orgolios,excesul:este,,foarte”,este,,prea”,este ,,ultra”.Are curaj să se așeze în contra unui curent istoric ce nu concordă cu convingerile sale și,de pe această poziție radicală, să sfideze nepăsator Europa: ,,-Nu voi,stimabile,să știu de Europa dumitale”.Sferele înalte exercită asupra lui o fascinație difuză în care se poate identifica glasul vocației autentice.

Cuvântarea scurtă din finalul ”Scrisorii pierdute”reprezintă ultimul recital al lui Cațavencu în calitate de politician de provincie: peste câțiva ani va fi deputat și apoi ministru.Enormitatea cu ,,luptele seculare”care au durat aproape treizeci de ani are o etilică rădăcină imediată –personajul este ,,foarte amețit”,se împleticește în limbă și alta ținând de promisiunea sa obișnuită către hiperbolă și grandios.

Având în buzunar promisiunea Zoei, binecuvântarea politică a lui Trahanache (,,-Și,așa zi,ai?D-ai noștri ,stimabile?Bravos!Mă bucur”) și acceptarea tacită a lui Tipătescu, Nae Cațavencu se vede deja deputat și intră viguros în pielea unui ales al poporului care cuvântă de la tribuna parlamentului.

Împotriva opiniei curente,alimentate de montările teatrale gerontofile ale piesei,Nae Cațavencu,biologic vorbind,e un tip tânăr,care n-a depășit 30 de ani.Afirm acest lucru nu în primul rând pentru că este prezidentul ,,grupului tânăr” inteligent și independent ci fiindcă impulsurile,reacțiile și reflexele lui țin de vârsta juvenilă a impetuozității activiste a marilor idealuri, a credinței romantice în destinul de excepție,a asumării curajoase a cauzelor naționale.

Disidentul Cațavencu n-are,personal,nimic cu nimeni din tabara adversă.În sine, adulterul Zoei nu-i stârnește nicio reacție.Dacă găsea scrisoarea și n-ar fi fost implicat în politică probabil că i-ar fi restituit-o el însuși destinatarei și ar fi păstrat, cu cavalerism, discreția cuvenită.Împrejurările însă îl obligă să aplice o lovitură doamnei Trahanache.Pe Conul Zaharia îl tratează cu deferență și considerație și nici pentru Tipătescu n-are vreun fel de aversiune.Acceptă realist și scuză metodele brutale neconstituționale și zelul primitiv al lui Pristanda.Față de Farfuridi adoptă o atitudine colegială,animată de spirit competițional, nu de adeversitate și nu pricepe de ce stimabilul ”îl prigonește de la o vreme”, de ce îi e omenește ostil.

Cațavencu este un activist politic veritabil: combate în paginile ,,Răcnetul Carpaților”, a constituit un grup disident în interiorul organizației județene a partidului, ia cuvântul la întrunirile electorale, solicită mandatul,,după o luptă de atâta vreme”.Nu intrarea în posesia scrisorii îl determină să-și depună candidatura și nu intriga de culise este principala lui metodă de a-și apropia țelul.Recursul la șantajul cu,,docomentul” compromițător este reprobabil doar privit din perspectiva moralei comune, nu și a logicii politice.

Locvacele avocat Nae Cațavencu are conștiința timpurilor în care trăiește ,,epoca eroică din toate punctele de vedere”,care încearcă înnoiri și revoluții în domeniul politic,ca și în cel literar,cum o definește Alexandru Ciorănescu.Misiunea istorică a edificării ,,visului” de care vorbește (,,Iată visul nostru realizat”)-propășirea, democratizarea constituționalitatea, iluminarea- este asumată cu onoranta responsabilitatea de întreaga societate, cu tot cu brânzovenești, trahanachii,ioneștii,popeștii și restul cetățenilor săi mai lucizi sau mai turmentați.

Bețivii sunt –în literatură și-n teatru,cel puțin –apariții agreabile,care stârnesc, de regulă, reacții de atașament empatic și de toleranță înțelegătoare,majorității cititorilor sau spectatorilor păcălindu-i să întrevadă în cufundarea în alcool a acestui tip de personaje eterice o posibilă dramă ascunsă, un refuz implicit al realității înconjurătoare hidoase ori meschine.

Cetățeanul turmentat nu se numără printre protagoniștii comediei, cel puțin privind lucrurile din unghi cantitativ:apare doar în nouă din cele 44 de scene ale piesei, în una dintre ele, practic, ca elemant de grup, fără replici proprii (scena a –VII-a,actul III).Probabil că și din acest motiv, G.Călinescu îl atașează alături de Brânzovenescu și Farfuridi,considerând că aceste trei personaje ,,sunt mai mult niște intrări grase în scenă decât niște corporalități”.Și totuși Cetățeanul turmentat nu este deloc un personaj episodic, de culoare, pitoresc, care intersectează mai mult sau mai puțin aleatoriu evenimentele.Fiecare dintre faptele sale este însemnat, fiecare apariție se dovedește semnificativă.Dacă luăm în considerație repetata pierdere și regăsire a scrisorii pe seama hazardului, atunci putem spune că Cetațeanul Turmentat reprezintă instrumentul daca nu chiar întruchiparea sa directă.Apare în scenă ca teleghidat de o voință obscură ori de câte ori trebuie și oriunde trebuie pentru a lega și dezlega firele conflictului.Nu numai că participă la evenimente dar le și provoacă, le conferă substanță.Privind din perspectiva tehnică, este mai mult o funcție dramatică decât un personaj.

Cu două zile înainte de declanșarea acțiunii scenice propriu-zise, ieșind de la întrunirea electorală, găsește întâmplător scrisoarea pierdută de Zoe pe drumul de întoarcere de la casa lui Tipătescu.Surprins de Cațavencu,este ademenit iar scopul lui Nae Cațavencu este acela de a-i subtiliza biletelul pe care , într-o primă fază, încearcă să i-l cumpere.

Cu o dezinvoltură bizară pentru noi,spectatorii, Cetățeanul dă buzna acasă la prefect cu toate că,scrisoarea și pentru a afla numele candidatului(,,Eu pentru cine votez”).Rătăcește pe străzi debusolat și de fiecare dată hazardul îl adjudeca drept unealtă și întreabă obsedant ,,-Eu cu cine votez?”.Este pentru toată lumea providențialul om potrivit la momentul potrivit.

Un secol de exegetică fermecată de farmecul discret al Cetățeanului Turmentat a făcut din el singurul personaj cinstit din piesă.Despre onestitatea lui vorbește Maiorescu în 1885 în Comediile dlui Caragiale,Călinescu în 1941 în Istoria literaturii române de la origini până în prezent.Adevărul este că acest personaj nu este atât de onest pe cât îl consideră critica.Construcția lui nu este atât de etică iar comportamentul lui este ușor detestabil.Cetățeanul Turmentat este duplicitar, oportunist și,în ultimă instanță trădător fără a avea măcar scuza fibrilației politice de care sunt cuprinși ceilalți.Faptul,că vrea să restituie scrisoarea”adrisantului” nu-l salvează:o face fie dintr-un tic profesional,ca fost “împărțitor la poștie”,fie din alt motiv-oricum, nu din considerente morale.Cetățeanul Turmentat n-are dubitații politice (asemeni lui Cațavencu sau Ghiță Pristanda), nu oscilează; din punct de vedere ideologic opțiunea sa este clară și inflexibilă, el fiind un aliniat disciplinat ,nicidecum un indecis.Când întreabă ,,eu pentru cine votez?” vizează aflarea unui nume nu al unei formațiuni.Intrat recent în elita alegătorilor în calitatea sa de negustor și apropitar, are orgoliul de a fi asimilat noii caste și ambiția de a vota nu o listă abstractă, ci o persoană anume.Condiția de simplu alegător nu-l multumește, vrea să fie un elector avizat, un apropiat al conducerii partidului.Prezența lui este cel puțin enigmatică: fiecare dintre aparițiile lui are într-însa ceva neobișnuit, ca să nu spun de-a dreptul straniu.Cele două zile în care se petrece acțiunea piesei sunt furtunoase, tulburi, agitate.Toți umblă ca turbații și habar n-au unul de celălalt.În această cumplită babilonie doar Cetațeanul Turmentat funcționează “normal”:el se orientează perfect, nu greșește drumul și o găsește întotdeauna pe Zoe oriunde s-ar afla – acasă la Tipătescu,la propriul domiciliu.Findcă pe ea,și numai pe ea o caută, nu pe Fanică și nici pe Trahanache.Se pare că pentru Cetățeanul Turmentat,Zoe este persoana de încredere sau este unul din personajele îndrăgostit de Zoe, pe care o idolatrizează de la distanță și nu în taină.

Este peste măsură de ciudat că Cetățeanul Turmentat ,,personajul onest” al lui Călinescu n-are biografie,nimeni nu o confirmă nici participarea la momentul 11 februarie, nici calitățile pe care și le revendică,de fost ,,împărțitor la poștie” și de actual negustor și apropitar înstărit (,,-Parale…..slavă domnului”).N-are familie,nu este cunoscut în urbe și totuși conduce din umbră acțiunea ca un regizor turmentat și care turmentează totul în juru-i.

,,Polițaiului orașului” – sintagmă ambiguă –naște din start întrebări întrucât urbea în care se petrece acțiunea este totuși ,, capitala unui județ de munte” unde în chip firesc, numărul oamenilor de ordine trebuie să fie destul de mare. Ca și numărul Cetățenilor Turmentați.

Pristanda se află în relații apropiate cu prefectul, fiind singurul personaj care are cunoștință de relația acestuia cu Zoe și e greu de presupus că Tipătescu ar fi făcut dintr-un gradat oarecare un confident, un om de taină.Prerogativele sale prefesionale (arestarea lui Cațavencu, perfecționarea domiciliului acestuia, gestionarea banilor din ,,contul jidanilor” afectați achiziționării și arborării celebrelor steaguri,apariția sa în postura de maestru de ceremonii la manifestația populară organizată în cinstea alegerii lui Dandanache) par a indica faptul că avem de-a face cu o persoană importantă în ierarhia publică a orașului și județului.

Pe de altă parte,Ghiță are leafă mică (,,remunerație,după buget…”),instrucție puțină ( nu știe ce-i acela vampir și pocește cuvintele),își asumă însărcinări de rând (recunoașterea nocturnă de la casa lui Cațavencu nu cadrează etic și moral cu calitatea de ofițer chiar dacă,la rigoare,se relevă ca o tipică acțiunea de spionaj politic) și afișează o obediență excesivă atât în raporturile cu prefectul(căruia îi spune,,sărut mâna”și pe care îl consideră,,stăpânul”care poate să-l ocărască și să-l bată),cât și cu Nae Cațavencu pe care,la un moment dat,îl curtează stăruitor.Toate acestea sugerează o atitudine de subaltern cu aspirații meschine(mărirea lefii)circumscrise imperativului casnic de a-și putea întreține,,familia mare”…

Aspectele moral –etice și estetice au importanță în construcția personajului și în așezarea precisă a lui Ghiță pe scara ierarhiei profesionale.

Prima scenă a actului întâi oferă cele mai bogate date despre personaj.Dialogul cu prefectul îi evidențiază din start obediența reflectată verbal în stereotipul,,curat”,dar și aplecarea viguroasă spre pricopseala din banii publici,secvența steagurilor fiind edificatoare pentru a identifica în Pristanda singurul corupt(în sens juridic)dintr-o comedie așezată sub semnul verdictului din scrisoarea lui Trahanache jr:,,Tatițo,unde nu e moral,acolo e corupție….”.Însușindu-și o parte din banii plătiți din”contul jidanului”pentru arborarea drapelelor festive,Pristanda depășește cu mult limita toleranței admise de prefectul dispus să închidă ochii la micile ciupeli (,,…dacă nu curge,pică…”).Lui Tipătescu îi place să-l servească funcționarul cu tragere de inima și nu se formalizează dacă se folosește și el cu o ”para-două” mai cu seamă dacă este vorba despre un om cu o familie grea(așezarea a ,,paișpce-cinșpce”steaguri din totalul de patruzeci și patru)Ghiță își însușește o mare parte din sumă,ceea ce înseamnă un jaf în toată regula.Această apreciere nu vizează neapărat valoarea financiară a fraudei,ci dimensiunea ei procentual-simbolică,morală și etică.

Atitudinea polițaiului nu se circumscrie atitudinii celorlalte personaje.Personajele din ”Scrisoare” au toate defectele dar au și ele o calitate:nu sunt corupte.Utilizarea de către Cațavencu și Dandanache a scrisorilor de amor în scop politic se cheamă șantaj și este condamnabilă în plan moral,însă nu are a face cu corupția,nici în sens juridic și nici în alt sens.Plastografierea lui Cațavencu a polițelor buclucașe se încadrează la fals și uz de fals,iar deschiderea scrisorii de către Cetățeanul Turmentat la violarea secretului corespondenței: ambele sunt sancționate de legea penală sau morală,dar niciuna nu se circumscrie,direct sau indirect,corupției.Rolul lui Ghiță este cicumstanțial și exclusiv în perioada electorală.După ce alegerile vor fi încheiate,rolul polițaiului în viața urbei se va estompa,diluat în rutina cotidiană.

Urmărind dominanta psihică a personajelor ”Scrisorii pierdute”putem afirma că lucrarea este o piesă a așteptării populată cu personaje morale-imorale,corupte-oneste,turmentate și lucide.După executarea mișcării șantajiste cu scrisoarea,Cațavencu își așteaptă desemnarea candidaturii pe lista guvernamentală;Zoe așteaptă înfrigurată dezastrul publicării documentului compromițător;Cetățeanul Turmentat practică o așteptare activă vizavi de numele candidatului;Farfudidi și Brânzovenescu sunt terifiați de așteptarea confirmării trădării;Dandanache așteaptă rezultatul alegerilor temându-se de ,,balotaz”;Tipătescu așteaptă trecerea furtunii electorale pentru a se relansa în relația cu Zoe;Trahanache așteaptă ca numele candidatului să sosească,,pe sârmă,stimabile……da,pe sârmă,ce crezi d-ta?”.Această stare generală de așteptare este dublată de un număr mare de situații punctuale în care personajele se așteaptă reciproc cu impaciență ori așteaptă unul de la celalalt diverse semnale,informații,răspunsuri,deslușirea semnificației unor gesturi,delegări de competență,certificarea reușitei sau eșecului unor acțiuni.În acest context,Ghiță se înscrie și el în orizontul de așteptare: mărirea lefii dar și limpezirea apelor politice în vederea trecerii la valorificarea cu succes a jocului strategic la două capete între conu’ Fănică și dom’ Nae.

Personajul Ghiță este construit din lumini și umbre,momentele lui de pregnanță reducându-se la comicul irezistibil al secvenței numărării steagurilor și la efectele repetării stereotipe a celebrului,,curat”până la enormitatea oximoronică,,curat murdar”.Pristanda(cu accent pe a doua silabă)este personajul ce știe bine a dansa ”dreapta-stânga” și știe și mai bine a alege stăpânul de la care ,,mănâncă pâine el și cele unsprezece suflete”.

Nu este moral dar este o cale sigură de supraviețuire.

5.6.Romanul-Vitoria Lipan

Cu romanul ”Baltagul” și cu personajul Vitoria Lipan îmi doresc să închei cercul prezentării personajelor literare a căror identitate moral-estetică poate fi construită de elevi printr-o analiză atentă a textului și o implicare afectivă prin lectură.

Vitoria Lipan este un personaj de care elevul se apropie imediat prin puterea lui de seducție.Acest personaj este valorizat pozitiv din punct de vedere afectiv și este considerat model compotamental.Vitoria Lipan,personaj principal,este o figură reprezentativă de erou popular,deoarece întrunește calitățile fundamentale ale omului simplu de la țară,în care se înscriu cultul pentru adevăr și dreptate,respectarea legilor stămoșești și a datinilor străvechi,de aceea”ea nu e o individualitate,ci un exponent al speței”(George Călinescu).

Critica literară a semnalat,încă de la început că”Baltagul”este”romanul unui suflet de munteancă,Vitoria Lipan,pentru care îndatoriile mortuare pentru soțul ei,răpus de lotrii ciobani,sunt comandamente exprese,ce nu-i dau răgaz până când nu-și află soțul răpus și nu-i dă creștinească înmormântare.”(Perpessicius,1930)

Paul Georgescu surprinde poate cel mai bine(în ”Polivalența necesară”,1967)caracterul sferic,de capodoperă,al lumii romanului,în care destinul uman se integrează,ca în balada”Miorița”,în ciclurile cosmice ale existenței,evocând”o civilizație astrală în care faptele umane sunt reglate ca mersul stelelor,al soarelui și al lumii”.Ideea se dezvoltă pe această cale de interpretare prin sublinierea corespondenței depline între mersul terestru al omului și traiectoriile cosmice ale stelelor care,ca în concepțiile străvechi,îi călăuzesc destinul.Din rotirea înaltă a aștrilor până în adâncurile ființei există,la Sadoveanu,o năzuință spre perfecțiune,ca expresie a integrării ritmurilor existenței în ritmurile cosmice.Corespondența romanului cu balada”Miorița”nu este pur formală,numai ca intenție a genezei operei sau numai tematică,prin dezvoltarea ultimului motiv,al căutării.Vitoria Lipan,prin căutarea soțului,împlinind ritualul trecerii lui pe pământ,acționează pentru refacerea ordinii primordiale a lumii.

Lumea oierilor,a transhumanței,a peisajelor paradisiace,amintind de vremurile vechi,conservă un mod de viață care se conduce după semne naturale,după o rânduială cosmică,reprezentând legătura dintre om și univers.Vitoria Lipan este conștientă de această învățătură adâncă”Toate cele de pe lume au nume,glas și semn(…)Vra să zică toate vorbesc;așa le-a rânduit Dumnezeu”.Rânduiala aceasta coboară până în planul vieții cotidiene,în spirale care ordonează toate aspectele vieții,morala simplă a satului,la care trebuie să se adapteze de pildă Minodora(”N-ai mai învățat rânduială?Nu mai știi ce-i curat,ce-i sfânt și ce-i bun de când îți umblă gărgăuni prin cap și te chiamă domnișoară!”),organizarea socială,chiar legile,”rânduielile cele noi ale stăpânirii”,care înlocuiesc cutuma milenară.Rânduiala se aplică și vieții umane,marii treceri,cuprinzând momentele ei esențiale,nașterea,căsătoria și moartea.

În lumea patriarhală a satului de munte,evenimentele vieții se desfășoară lent,după legi aflate în deplină concordanță cu mișcarea corpurilor cerești.Oamenii se pregătesc de căsătorie când le vine timpul,fac copii și se sting din viață,pentru fiecare moment pregătindu-se cu grijă.Structurarea vieții pe etape este una dintre caracteristicile lumii patriarhale: există un simț al timpului înnăscut în om,care îl face să respecte toate aceste momente,să considere moartea inevitabilă și să vadă în oboseală un semn de bătrânețe.Actele oamenilor sunt uneori dictate de o voință ce se află dincolo de lume.Vitoria este astfel un personaj neclintit în hotărârile ei.În sufletul ei acționează acea soartă a omului antic,ea fiind,în această latură,și o Antigonă,desemnată de aceeași lege cosmică,să-și îndeplinească menirea:”Nu stăm,umblăm,până găsim ce căutăm.Altă rânduială n-avem”.

Portretul fizic sumar,reiese din caracterizarea directă,Sadoveanu restrânge trăsăturile eroinei la cele care sugerează zbuciumul interior:”ochii ei căprii în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau duși departe”; ”acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute ”.Lipsa lui Nechifor o face neliniștită și o izolează de lumea din jur”în singurătatea ei femeia cerca să pătrundă până la el”apoi”se desfăcuse încet de lucruri și intrase oarecum în sine”.Sadoveanu reliefează îngrijorarea și zbuciumul interior al Vitoriei Lipan,insistând asupra ochilor,ca oglindă a sufletului.

Prin caracterizarea indirectă,autorul și textul induc elevului,și dezvăluie în acest fel,stările sufletești și trăsăturile morale ale eroinei,care reies din fapte,gesturi și vorbele acesteia.

Portretul moral începe să capete consistență cu două trăsături:credincioasă(Vitoria s-a dus la părintele Daniil Milieș pentru sfat,dar respinge ideea că soțul ei ar întârzia la petreceri mai mult de”o zi ori două”,pentru că dragostea lor este profundă și trainică:”știe că-l doresc și nici eu nu i-am fost urâtă”)și superstițioasă(se duce la ghicitoarea satului dar nu crede prezicerea acesteia cum că Nechifor ar fi părăsit-o pentru o altă femeie,cu”ochii verzi”deoarece își cunoștea bine soțul iar gândul că s-a întâmplat o nenorocire devine o certitudine)Înainte de a pleca în călătorie,Vitoria simte nevoia să-și purifice sufletul și ține post negru în fiecare vineri”fără hrană,fără apă,fără cuvânt,cu broboada cernită peste gură”.

Pricepută,harnică și meticuloasă,Vitoria își orânduiește treburile gospodărești demonstrând un simț practic evident(vinde agoniseala ca să aibă bani pentru drum)iar luciditatea ei se desprinde,indirect,din vorbele ei,pentru că își avertizează fiul că de acum”mâncarea noastră are să fie din pumni și din picioare”.Femeie aspră și energică,Vitoria călătorește ”între răsăritul și asfințitul soarelui”hotărâtă să-și găsească soțul și să afle adevărul,”mai ales dacă-i pierit,cată să-l găsesc;căci viu,se poate întoarce și singur”.Întrebând cu discreție și inteligență din loc în loc,din han în han,tenace și dârză,pune cap la cap cele aflate și,cu o logică impecabilă,ia urma oilor și a ciobanilor.Setea pentru adevăr și spiritul justițiar înving până la urmă ticăloșia criminalilor.Toate faptele și vorbele eroinei conturează un personaj complex prin spiritul justițiar,setea pentru adevăr,inteligența,luciditatea,stăpânirea de sine,devotamentul și tenacitatea în împlinirea tradițiilor și datinilor străvechi.Ca o adevărată mamă și soție devotată,Vitoria îl desemnează,în calitate de cap al familiei,pe Gheorghiță,căruia îi cere să treacă de la stadiul copilăriei la acela de bărbat,de om în toată firea.Viața muntenilor este grea,pentru că se desfășoară într-o climă aspră,în inima munților,aproape de porțile cerului:”Stau și mă mir într-o privință,cum de-am găsit în mine puterea să rabd atâtea și să îndeplinesc toate.După ce l-am căutat și l-am găsit,ar fi trebuit să mă pun jos și să-l bocesc.Dar știu eu cine mi-a dat îndemn și putere.Am făcut toate ș-am să mai fac,cât voi mai avea suflet.”

Elevul este impresionat de puterea și frumusețea caracterului ei și se identifică eroinei datorită condiției ei de ”Hamlet feminin”care realizează o incontestabilă solicitare interioară.Este foarte important de subliniat că un roman cu subiect țărănesc poate impresiona elevul de gimnaziu care se întreabă ”Aș putea să fiu ca ea?”Merg mai departe cu raționamentul subliniind faptul că romanul”Baltagul”este perceput de elev un roman în care există o stranie substituție:eroii (țărani și ciobani) care trăiesc într-o lume ancestrală a muntenilor crescători de oi sunt scoși din această lume și plasați într-o civilizație capitalistă;tema prezintă analogii cu o temă mai degrabă burgheză.Eroina,Vitoria Lipan,are stofa întreprinzătoare a burghezului,simțul lui pragmatic,e decisă,vicleană,neiertătoare.Sadoveanu pare să se fi înșelat crezând că vorbește despre vechii țărani:în eroina lui se relevă un țăran de tip nou, cu o conștiință aproape burgheză a ordinii și a acțiunii.

Textul le oferă modelul unui traseu educativ complex în care”obiectivele”inițiatice sunt integrate natural.Textul romanului este un suport didactic eficient,oferind multiple posibilități de transpunere și utilizare a elementelor educative.

Există motive pe care este bine să le punctăm,motive pentru care romanul și personajul prezintă interes pentru elev:

-textul este interactiv;

-educă prin atracție,și nu prin impunere(utilizează puterea educativă a modelului-femeia singură,susținătoarea sau reprezentanta familiei monoparentale);

-invită,nu obligă;

-personajul rezonează afectiv și ”capturează”imaginația;

-textul epic/romanul utilizează un itinerar inițiatic complex integrând elemente de ordin estetic,axiologic și epistemiologic într-o structură educativă eficientă.

Traseul eroinei are o importanță decisivă pentru interpretarea textului iar reperele etice(moral-estetice)sunt o cale spre rezolvarea fericită a testelor sau obstacolelor cu care se confruntă femeia,resursele inteligenței și posibilitățile umane nelimitate.

În concluzie,se poate afirma că romanul”Baltagul”reunește armonios cele patru mari simboluri ale prozei sadoveniene:romanul de dragoste,roman inițiatic și ritualic,roman justițiar și roman etic,atestând persistența valorilor morale în concepția poporului,din cele mai vechi timpuri,”din vreme adâncă”

Vitoria Lipan este un simbol al feminității,inteligenței și devotamentului,un caracter complexprin profunzimea trăirilor.

Capitolul VI

METODE DE STIMULARE A

CREATIVITĂȚII ÎN CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI LITERAR.APLICAȚII PRIN TEXTELE LUI I.L.CARAGIALE

6.1.Repere teoretice

6.1.1Conceptul de creativitate școlară.Factorii care condiționează creativitatea.Blocajele creativității

Noțiunea de creativitate, deși este una din cele mai fascinante noțiuni cu care a operat vreodată știința, nu este suficient definită atât prin prisma complexității procesului creativ, cât și prin diversitatea domeniilor în care se realizează creația.

Creativitatea poate fi definită în multe feluri pornind de la înțelegerea creativității ca o atitudine și până la identificarea acesteia cu o producție creatoare de nivel înalt, cu realizări neobișnuite în diverse domenii. Creativitatea este precedată de capacitate, atitudini, atribute personale, experiențe intelectuale și este prezentă la aproape oricine, astfel mulți oameni dispun de un potențial necesar unui anumit nivel de realizare creativă.

Oamenii implicați în arta plastică, invenție, compoziție sau desen, elaborări literare, sunt în general considerați creativi. Pe de alta parte,actorii,muzicienii,artiștii de orice fel sunt priviți ca fiind mai creativi. Activitatea lor dovedește potențial creativ și are ca rezultat produse creative.

Există și definiții ce se referă la produsul creativ, iar folosirea acestui produs ca un criteriu pentru creativitate a fost des întâlnită în domeniul tehnologic și industrial. În astfel de studii se pleacă de la ideea că produsul realizat este primul obiect de studiu, și odată acesta caracterizat drept creativ, termenul se transferă atât comportamentului care l-a produs ,cât și persoanei.

Studiindu-se creația științifică și cea artistică au fost identificați numeroși factori comuni ai creativității din cadrul acestor două domenii. Forțele creatoare din domeniul artei sunt supuse acelorași principii ca și cele din domeniul științelor. Pe lângă aptitudinile generale se consideră că în diferitele domenii de creație un rol important revine aptitudinilor speciale. Studiile referitoare la aptitudinile speciale arată că centrul creativității este bazat pe motivație, aptitudini intelectuale și alte trăsături de personalitate.

Deși creativitatea este recunoscută ca fiind o formațiune complexă, în general sunt consemnate trei categorii de factori : factori psihici, factori sociali și factori biologici. Rezultatele cercetărilor efectuate pe adulți referitoare la stimularea creativității de grup, ar putea să constituie un model pentru conceperea unor activități de dezvoltare a gândirii creative în școală.

Cercetările de psihologie a grupului mic au pus în evidență o serie de factori care condiționează productivitatea și eficiența muncii în grup:

-structura și caracteristicile sarcinilor abordate

-raportul dintre tipul de sarcini de rezolvat și rețele de comunicare dintre membrii

-relațiile interumane din colectiv și modul în care acestea sunt percepute și motivate de membrii

-stilul de conducere al grupului

Studiile experimentale de psihologie socială a colectivelor (de muncă) au relevat următorii factori favorizanți pentru creativitatea colectivă:

-stabilirea și utilizarea la nivel de grup a unor modalități concrete de verificare a progresului înregistrat

-omogenitate în privința gradului de dezvoltare a factorilor intelectuali și non intelectuali ai creativității membrilor

-interacțiune optimă și stimulare reciprocă a motivațiilor individuale în cadrul grupului.

-relativa concordanță între structurile formale și cele informale

-completitudine, precizie și capacitate de discriminare obiectivă a performanțelor individuale

-relațiile interpersonale bazate pe cooperare și competiție profesională.

Modele diverse de creativitate de grup cuprind indicații privind criteriile de constituire a grupului, mărimea și compoziția acestuia, principiile de funcționare ale grupului, modul de pregătire și desfășurare a întâlnirilor de lucru, procedee și tehnici de stimulare a creativității, mijloace de evaluare a progresului înregistrat atât de individ, cât și de grup.

Grupul reprezintă în primul rând o modalitate complexă și relativ permanentă de cultivare și stimulare a creativității.

Școala din zilele noastre nu se mai bazează pe natura cunoștințelor, ci fiind organizată în vederea unui alt scop, ea tinde la dezvoltarea aptitudinilor de creație a tinerilor ce aparțin generațiilor noi. Astfel elevilor ar trebui să li se dea ocazia de a lucra împreună, de a participa la lucrări colective.

Educarea creativității poate depinde de algoritmii ce descriu procedeele, dar și asigurarea condițiilor care o facilitează. Realizarea condițiilor care facilitează creația, inclusiv dezvoltarea potențialului creativ, a reprezentat principalul colectiv de-a lungul vremii. Ca o replica la vechea idee că’’cel mai bun lucru ce se poate face pentru un creator este să nu fie tulburat cu nimic’’,cercetările au avansat tocmai în sferele trăsăturilor de personalitate și ale climatului muncii colective.

În situații concrete special alese, elevii conștientizează și învață să învingă barierele producției creative. Se consideră că acestea sunt de trei tipuri :

-perceptive,provocând dificultăți în:delimitarea problemelor,generalizarea problemelor, definirea termenilor,utilizarea mai multor sensuri în observare sesizarea de relații îndepărtate,investigarea faptelor evidente,distingerea cauzei de efect.

-blocaje culturale,conformismul,supraevaluarea competiției sau a cooperației, suprageneralizări,prea mare încredere în rațiune și logică,încrederea totală în statistici, prea multe sau prea puține cunoștințe în domeniu.

-blocaje ’’emoționale’’:teama de a greși,fixarea la prima idee ce vine în minte, lipsa trebuinței de a pune în lucru ideea găsită,teama de aprecierea colegilor,rigiditatea gândirii,dorința de a rezolva repede.

Creativitatea este o dimensiune integrală a personalității subiectului creativ ce presupune imaginație, dar nu se reduce la procesele imaginative;implică inteligență,dar nu orice persoană inteligentă este și creatoare;presupune motivație și voință,dar nu poate fi explicată doar prin aceste aspecte.

Școala urmează să realizeze finalități educative specifice,de care este direct responsabilă.Ei îi revine responsbilitatea de a acționa pentru stimularea potențialului creativ al elevilor în următoarele direcții:

-identificarea potențialului creativ al elevilor și crearea premiselor gnoseologice ale activității creatoare,libere și conștiente a omului(o concepție despre lume care să dea sens și să orienteze activitatea creativă);

-dezvoltarea posibilităților individuale de comunicare,care să înlesnească punerea rezultatelor creației la dispoziția societății;

-dinamizarea potențialului creativ individual,în sensul valorificării adecvate a talentelor și a cultivării unor atitudini creative în special a acelor care constituie principalii factori vectoriali ai creativității;

-asigurarea suportului etic al comportamentului creator .

Astfel,testele de creativitate pun în evidență o serie de caracteristici personale în legătură cu factorii instrumentali ai creativității.Ele îi solicită,de exemplu,subiectului să realizeze într-un interval de timp determinat cât mai multe desene originale pornind de la figuri date,să imagineze pentru aceste desene titluri,să găsească utilizări multiple unui obiect,să imagineze un alt sfârșit al unei povestiri cunoscute, etc.(Să-și imagineze un alt final al nuvelei studiate,un alt sfârșit al personajului Lipan,etc.)

Prin exerciții bine alese, profesorul poate educa la elevi încrederea că fiecare dintre ei posedă capacitatea de a fi creativ, că aceasta se poate dezvolta prin însușirea de noi tehnici de gândire. Pentru aceste obiective , în clasă trebuie format un climat de lucru definit prin următoarele: întrebările elevilor sunt tratate cu atenție,ideile lor sunt recepționate cu respect;profesorul le întărește constant convingerea că ideile sunt valoroase,învățându-i criterii de evaluare;în anumite perioade elevii lucrează și produc idei fără o evaluare din partea profesorului;de fiecare dată, producției deliberate de idei i se afectează un anumit timp;se lucrează cu clasa întreagă,individual sau pe grupe mici.

Dezvoltarea spiritului de observație,a gândirii și imaginației,dezvoltarea aptitudinilor de ordin caracterial până la setul direcțional al personalității creatoare (corelația integrativă a intereselor și aptitudinilor creatoare)asigură originalitatea în cazul exercițiilor de limbă.De asemenea,este nevoie de restructurări radicale în metodologia învățării, precum și de crearea în clasă a unei atmosfere permisive,care să favorizeze comunicarea în activitatea de învățare.Suplețea și originalitatea gândirii, găsirea unor soluții noi și satisfacția față de găsirea acestora pot fi cultivate prin toate disciplinele de învățământ,dar în special, pot fi utilizate în acest sens resursele oferite de studiul limbii și literaturii române.

Flexibilitatea în ceea ce privește adaptarea conținuturilor la nivelul de dezvoltare concretă și la interesele elevilor,precum și punerea accentului pe învățarea procedurală, conduc la structurarea unor strategii și proceduri proprii de rezolvare de exerciții, de explorare și de investigare,la dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul și aplicarea noțiunilor de teorie literară în contexte variate.

În organizarea unui climat creativ apar urmatorii factori:

-stimularea divergenței – incitarea clasei în a da cât mai multe soluții la aceeași problemă pusă,lăsând timp pentru generarea răspunsurilor;

-receptivitatea-îngăduința,răbdarea de a asculta toate răspunsurile elevilor, neîntrerupându-i fără a formula vreo apreciere imediată asupra acestora,acordând o aceeași încredere tuturor elevilor;acceptarea de întrebări-în loc de soluții imediate–cu scopul de a clarifica elevilor problema pusă;

-pozitivitatea–străduința de a găsi-în timpul evaluării–un aport în fiecare dintre soluțiile sau întrebările formulate;

-coparticiparea elevilor la evaluarea răspunsurilor.

Narațiunea este folosită în procesul instructiv-educativ, ca metodă de exersare a spiritului de observație și de dezvoltare a limbajului.

Dacă obiectul care constituie tema unei compuneri este complex,atunci acesta etalează diverse aspecte pe care elevul le preia fără efort,transpunându-le într-o formă de exprimare proprie.Dacă obiectul este simplu, atunci,acesta prin simplitatea și banalul sau,este sărac în aspecte;pentru a-l lua în discuție într-o compunere,accentul nu mai cade pe capacitatea de observație,ci mai ales pe cea imaginativ-inventivă a individului.

Spre deosebire de metoda de activare cunoscută în procesul instructiv,care adresând întrebări clasei o activează,limitând însă,procesul la primul răspuns corect, proba de tip problematic reprezintă o inversare a rolurilor între profesor și elev.De data aceasta cei care formulează întrebările –orale sau în scris-sunt elevii.

Creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii adecvate.Ea poate deveni o modalitate de învățare cu multiple beneficii pentru elevi. Aceștia sunt de-a dreptul încântați să li se ofere șansa să-și exprime gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate și originale,jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop.Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii,cât și profesorul în realizarea obiectivelor propuse.

Lecțiile de literatura română oferă reale posibilități de organizare și desfășurare a unor multiple activități menite a dezvolta capacitatea de creație a elevilor.Dintre acestea pot fi amintite:comunicarea pe teme de interes general,folosind cuvinte și expresii cu uz frecvent având ca teme familia,mediul înconjurător,relațiile cu ceilalți,școală și locul de muncă,schimbarea de informații cu ceilalți și descrierea de aspecte ale trecutului și ale vieții de zi cu zi,de asemenea abilitatea de a scrie mesaje și redactarea de scrisori, alcătuirea unui text cu enunțuri pe teme familiare și de interes personal,fiind capabil să descrie experiențe personale și diferite evenimente,exprimarea fluentă și spontană utilizând un limbaj elaborat,formularea de idei și opinii personale,realizarea compunerilor,alcătuirea propozițiilor după scheme date,transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă și invers.

Un loc important în dezvoltarea limbajului și a vocabularului activ îl are utilizarea jocurilor didactice orale,asemenea activități de învățare oferind elevilor nu numai bucuria și satisfacția de a se juca,dar sunt și un real prilej de dezvoltare a capacităților de exprimare orală și în același timp de dezvoltare a capacităților creative.

Noile metode se bazează pe toate formele de organizare a activităților (individual, perechi, grup și frontal),clasa de elevi devenind o comunitate de învățare,în care fiecare contribuie atât la propria învățare,cât și la procesul de învățare colectiv.Elevii sunt solicitați să apeleze la acele surse care îi ajută să rezolve problemele și sunt implicați în experiențe de învățare complexe,proiecte din viața reală prin care își dezvoltă cunoștințele și deprinderile.

Un elev își manifestă spiritul creativ atunci când:

-se implică activ în procesul de formare și învățare,adoptă o atitudine activă și interactivă;

-gândește critic și are deprinderi de gândire critică;

-acționează în totală libertate în planul alegerilor pe care le face;

-explorează mediul și găsește soluții personale;

-preferă gândirea divergentă,imaginativă și creativă;

-își valorifică și dezvoltă imaginația,originalitatea,inventivitatea,fantezia,creativitatea;

-problematizează conținuturile și face descoperiri;

-își exercită liberul arbitru;

-are încredere în forțele proprii și dorința de autodepășire;

-nu se descurajează în fața frustrării și ambiguului,ci perseverează;

-devine responsabil;

-elaborează produse intelectuale unice și originale.

Una dintre cele mai cunoscute metode pentru dezvoltarea spiritului creativ,care se bazează pe idei libere,este brainstormingul,folosit în activitățile de grup.Prin această metodă de comunicare a unor idei într-un grup se oferă ocazia unei persoane să formuleze păreri care i-au venit în minte mai mult decât dacă ar fi lucrat singur.Astfel s-a demonstrat că lucrând în grup se produc mai multe idei,se găsesc mai multe soluții, decât dacă fiecare membru ar lucra separat.O altă metodă este conversația euristică. Această metodă solicită elevilor inteligența productivă,spontaneitatea și curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertate de căutare.Ar mai fi explozia stelară,tehnica cvintetului,metoda ciorchinelui,teoria inteligențelor multiple,toate aceste metode dezvoltând creativitatea elevilor, iar profesorii ar trebui să încerce sa fie cât mai creativi împreună cu elevii,punându-le astfel în valoare cât mai mult potențialul creativ.

Despre importanța creativității nu e nevoie să spunem multe:toate progresele științei,tehnicii și artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare.Desigur,există mai multe trepte de creativitate. C. W. Taylor descrie cinci „planuri” ale creativității.

Creativitatea expresivă se manifestă liber și spontan în desenele sau construcțiile copiilor mici.Nu se pune problema,la acest nivel,de originalitate.Este însă un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.

Planul productiv este planul creării de obiecte,specific muncilor obișnuite.Un olar sau o țesătoare de covoare produc obiecte a căror forma se realizează conform unei tradiții,unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus.Este planul la nivelul căruia accede orice om muncitor.

Planul inventiv este accesibil unei minorități foarte importante.E vorba de inventatori,acele persoane ce reușesc să aducă ameliorări parțiale unei unelte,unui aparat,unei teorii controversate.

Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizați ca fiind „talente”.Ei realizează opere a căror originalitate este remarcată cel puțin pe plan național.

Creativitatea emergentă este caracteristică geniului,omului care aduce schimbări radicale,revoluționare într-un domeniu și a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generații.

În ce privește factorii creativității,se poate vorbi,mai întâi,de aptitudini pentru creație.Există anumite structuri cerebrale,pe care nu le cunoaștem,care favorizează imaginația,ele creând predispoziții de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini,unor noi idei.Totuși,e nevoie de intervenția mediului,a experienței pentru ca ele să dea naștere la ceea ce numim talent.

A doilea factor care trebuie amintit este experința,cunoștintele acumulate. Importantă nu este doar cantitatea,bogăția experienței,ci și varietatea ei.Multe descoperiri într-un domeniu au fost sugerate de soluțiile găsite în altă diciplină.

Se disting două feluri de experiențe:

-o experiență directă, acumulată prin contactul direct cu fenomenele sau prin discuții personale cu specialiștii;

-o experiență indirectă,obținută prin lectură sau audierea de expuneri.

Alți factori interni ai dezvoltării creativiății sunt motivația și voința.Creșterea dorinței,a interesului pentu creație,ca și a forței de a birui obstacole are,evident,un rol notabil în susținerea activității creatoare.

Problema educării deliberate a puterii de producție creatoare a fost pusă încă de la începutul secolului trecut.Prin însăși trăsătura ei definitorie–originalitatea–ca ceva nou și imprevizibil,creativitatea pare a fi incompatibilă cu ideea de educare deliberată.

Multă vreme creația a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorități restrânse.Distingând însă mai multe trepte calitative în creativitate și observând cum și eforturile de gândire obișnuită implică ceva nou,cel puțin pentru persoana aflată într-un impas,astăzi nu se mai face o separare netă între omul obișnuit și creator.

Factorul intelectual (imaginație, gândire, tehnici operaționale) este relativ mai ușor educabil, deși persistența în timp a efectelor unui curs sau a unei metode nu este mare. Factorii de personalitate în sensul larg al noțiunii, care țin de atitudini, motivații, caracter, deprinderi de lucru se lasă mai greu influențați în direcția și cu intensitatea dorită de noi, dar odată achizițiile educative dobândite,persistența lor nu se mai măsoară în luni,ci în ani sau etape de vârstă.

La educarea creativității sunt importante,deopotrivă,metodele,relația profesor-elevi(autentic democratică și de cooperare),atitudinea adultului față de elev(deschisă și receptivă față de copil și de valorile creativității sale)și atmosfera pe care cadrul didactic o instaurează în clasă.

Trebuie să fim conștienți și să combatem anumite piedici în calea manifestării

imaginației,creativității.Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite,de obicei,blocaje.

Notele școlare,ca expresie a randamentului la învățătură,nu pot reflecta întru totul nivelul creativității.Elementele care opun aceste două categorii sunt mai semnificative decât cele care le apropie.Există și aspecte comune creativității și performanței școlare: volumul de informații,fluiditatea gândirii,gândirea independentă,perseverența în urmărirea scopului.

Majoritatea cercetătorilor au ajuns la aceeași concluzie:la aceleași rezultate pe plan școlar ajung atât elevii preponderent inteligenți,cât și cei preponderent creativi. Doar calea e diferită:primii,printr-o muncă susținută și ordonată,ceilalți prin spontaneitate și salturi în utilizarea efortului.

O simplă enumerare a succeselor,ca răspuns la chestionarele date de profesor,îl plasează pe elevul rerspectiv în rândul celor cu potențial creativ ridicat.Metoda nu mai este discriminantă când coborâm pe scara nivelurilor creativității sau la un potențial creativ care nu a avut încă prilejul sau nu i-a sosit timpul să se manifeste.

Testele sunt destinate să măsoare creativitatea în accepțiunea ei de potențial creativ și nu vreo formă particulară,ci de potențial creativ general.

Indiferent de proba administrată,criteriile de cotare sunt mereu aceleași pentru fiecare factor:fluența se exprimă în numărul total de răspunsuri;flexibilitatea prin numărul de categorii diverse la care pot fi raportate soluțiile date, respectiv direcțiile de gândire;elaborarea(,,laboriozitatea”cum o numește C. Zahirnic)în funcție de complexitatea și amănuntele precizate,de nota de concretitudine și elementele introduse în prezentarea soluției propuse.

Fiind un fenomen care angajează cu prioritate o multitudine de trăsături ale personalității,creativitatea mai poate fi investigată și prin metode,,clinice”: anamneza (adică metoda biografică), inventariile de interese sau de personalitate.

6.1.2 Dezvoltarea creativității

Deși pare paradoxal,creativitatea este educabilă. Pentru dezvoltarea creativității la elevi există două căi:

-modernizarea sistemică a învățământului, în toate verigile și amănuntele sale,în lumina unei pedagogii a creativității;

-introducerea unui curs aplicativ de creativitate ca o materie de sine stătătoare, repetabil la anumite intervale de timp.Acesta va avea un triplu caracter:interdisciplinar(ca metodologie,material faptic și aplicații),supradisciplinar(ca realizare și finalitate)și paradisciplinar(ca plasare în programa școlară,alături de celelalte discipline de studiu).

Câtă vreme creația era socotită un privilgiu dobândit ereditar de o minoritate, școala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect,deși s-au creat și clase speciale pentru supradotați.Pe lângă efortul tradițional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare și ea ca un obiectiv major.Aceasta implică schimbări importante,atât în mentalitatea profesorilor,cât și în ce privește metodele de educare și instruire.

În primul rând,trebuie schimbat climatul,pentru a elimina blocajele culturale și emotive, puternice în școala din trecut.Se cer relații destinse, democratice, între elevi și profesori. Apoi,modul de predare trebuie să solicite pariciparea,inițiativa elevilor prin folosirea metodelor.În fine,fantezia trebuie și ea apreciată corespunzător,alături de temeinicia cunoștințelor,de raționamentul riguros și de spiritul critic.

Produsul creator de tip pedagogic angajează cel puțin nivelul inventivității,situat între creativitatea semnificativă doar în sens individual și cea relevantă(și)în plan social, La acest nivel,,nu ajung decât puțini indivizi"și anume,,cei mai flexibili și mai receptivi la prelucrări simbolice pe spații largi".

Învățământul determină creșterea numărului acestora tocmai datorită exercițiului de

creativitate angajat permanent la nivelul lecției,orei de dirigenție etc.,care solicită educatorului adaptarea continuă la situații noi,imprevizibile,în regim de viteză rapidă.

Produsul creator reflectă complexitatea corelațiilor subiect-obiect(corelații angajate la nivelul acțiunii educaționale/didactice prin multiplicarea corespondențelor pedagogice necesare între obiectivele pedagogice-conținuturile pedagogice-strategiile de predare-învățare-evaluare,direcționate special pentru realizarea unui învățământ prioritar formativ).

Domeniul educației dezvoltă un spațiu și un timp pedagogic deschis creativității în plan individual(creativitatea cadrului didactic,creativitatea elevului),colectiv (creativitatea colectivului didactic,creativitatea clasei de elevi,creativitatea microgrupurilor de elevi)și social(creativitatea organizației școlare,creativitatea comunității educaționale,naționale,teritoriale,locale).

Procesul creator de tip pedagogic este angajat la nivelul proiectării didactice/educației care presupune valorificarea etapelor de pregătire-incubație-iluminare-verificare a modului de realizare a lecției,orei de limbă sau de literatură,etc în sens prioritar formativ.

Primele două etape-pregătirea și incubația-impun un anumit (auto)control pedagogic,exercitat de cadrul didactic în diferite contexte educaționale.

Etapa iluminării presupune înțelegerea deplină a situației didactice/educative create stimulând decizia originală și eficientă,condensată afectiv într-un anumit moment,de eliberare, ,,la care nu se poale ajunge dacă lipsesc premisele obținute în faza de incubație".

Etapa verificării definitivează procesul creator,exprimat printr-un produs specific–simbol,sens verbal,obiect,acțiune,relație socială etc.-care respectă particularitățile domeniului de referință(ciclu,disciplină de învățământ),acționând la nivelul perfecționării corelației subiect-obiect,angajată în mediul școlar și extrașcolar

Produsul creator de tip pedagogic este situat la nivelul inventivității care reflectă capacitatea profesorilor,de,,a produce" corelații instrucționale și educaționale noi (vezi corelația subiect-obiect dezvoltată la nivelul structurii acțiunii educaționale/didactice) în raport cu realizările anterioare).

În această accepție,valorificând o teză de bază,afirmată la nivelul praxiologiei- ,,orice lucru bine făcut este un lucru nou"-orice activitate didactică/educativă (lecție, oră de dirigenție etc.)eficientă este o activitate nouă care asigură adaptarea proiectului pedagogic la situațiile concrete ale clasei și ale câmpului psihosocial,aflate într-o continuă schimbare și transformare.Această tendință susține în timp (auto)perfecționarea permanentă a activității didactice/educative cu efecte optimizante nu numai în plan psihopedagogic,ci și în plan social (cultural, politic, economic).

6.2. Metode active de stimulare a creativității

Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte,să combată blocajele,iar pe de alta,să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor.

Metodele de cultivare a creativității sunt tradiționale (modernizate și completate în funcție de obiectivele propuse) și speciale.

În prima categorie intră regândirea și inovațiile aduse în metodologia evaluării randamentului școlar al elevului,metodele active deja cunoscute și frecvent utilizate de cadrele didactice,învățarea prin descoperire dirijată.Între tehnicile de stimulare a capacităților creatoare amintim brainstormingul (considerat un procedeu,dar mai ales ridicat la rangul de principiu),sinectica(însemnând în esență valorizarea analogiilor), testele de potențial creativ utilizate ca exerciții,o serie de alte tehnici speciale de descătușare a originalității.

Se știe că la ora actuală se citește din ce în ce mai puțin.Condițiile care au determinat îndepărtarea tinerilor de lectură sunt cunoscute tuturor.Trăim într-un secol al vitezei,deci accesul la internet și la informații este la îndemâna oricui.E mult mai util să dai un click și să obții informațiile necesare în locul unei lecturi cronofage.

În asemenea situații, profesorul de literatură română nu poate face abstracție de schimbările majore. Acesta trebuie să se adapteze la noile situații și să joace un rol în fiecare oră. Va fi pentru elevii săi un regizor care va încerca să-i atragă spre lumea lecturii.

Procesul instructiv-educativ este,prin excelență,“un act teleologic care urmărește,în mod conștient atingerea unor finalități anterior stabilite”,chiar dacă nu exclude caracterul neprevăzut,spontan pe alocuri.Iată motivul pentru care proiectarea didactică ne apare ca o condiție absolut necesară unei activități didactice optime.Ea reprezintă activitatea complexă de anticipare(prefigurare,prognozare)a modului de desfășurare a procesului instructiv-educativ și,mai ales,a componentelor sale.Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu sintagma design educațional, înțeles ca act de“anticipare,prefigurare a demersului didactic,în termeni care să-l facă intraductibil în practică.”

Nu mai trebuie de mult demonstrat faptul că eficiența pedagogică, atât desfășurarea, cât și rezultatele procesului de învățământ, depind mai ales de metodele alese de cadrul didactic. După cum o arată etimologia termenului, metodele de învățământ reprezintă căile, modalitățile, procedeele, tehnicile și mijloacele adecvate pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ: mai mult decât atât “căile folosite

în școală de către profesori pentru a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile,știința”,ele sunt mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile și desprinderile elevilor,dar și capacitatea acestora de a utiliza roadele cunoașterii în așa fel încât să-și formeze și să-și dezvolte personalitatea.

Cel mai important lucru în învățare este ca elevul să înțeleagă ceea ce învață.Când elevii învață informațiile noi,acestea se adaugă informațiilor pe care deja le dețin și vor putea fi manevrate în activitățile pe care le solicită.

E foarte important ca atunci când se învață să se gândească critic.Atunci când gândim critic,formulăm o serie de întrebări la adresa textului.

1. Ce exemple pot să dau ca să susțin aceste idei?

2. Ce idei sau fapte asemănătoare am mai întâlnit?

3. În ce fel diferă aceste informații de ceea ce știam eu în legătură cu acest subiect?

4. Cum pot utiliza aceste informații?

5. Care ar fi consecințele aplicării în practică a acestor idei, pentru mine și pentru ceilalți?

Atunci când se gândește critic,se realizează comparații între elemente,se găsesc asemănări și deosebiri între ele;se surprind diferențele între mai multe situații,elemente sau evenimente;se pot identifica situațiile care determină un anumit eveniment sau o stare de lucruri;se poate face trecerea de la exemplu la ideea generală;se pot găsi exemple care să susțină o anumită teorie.

Alte strategii :

-se parcurge rapid tot textul de învățat pentru a identifica elementele esențiale;

-se formulează întrebări asupra textului;

-dupa fiecare fragment parcurs se face o verificare a înțelegerii respectivului fragment;

-se clarifică ideile care pun probleme de înțelegere;

-se încearcă extragerea ideilor importante din text, pentru a-l putea reține mai bine.

A. Strategii generale pentru îmbunătățirea performanțelor mnezice

-Înțelegerea materialului de învățat este foarte importantă pentru ușurința cu care este memorat materialul.

-Atunci când se învață trebuie făcute pauze scurte (5-10 min) pentru odihnă pentru a crește eficiența învățarii.Studiul pentru o perioadă mai lungă de timp,fără pauze duce la scăderea capacității de concentrare.

-Este recomandat ca materiile studiate consecutiv să fie cât mai diferite .

-Gruparea materialului în secvențe cu sens. -Este indicată folosirea unor metode de fixare a cunoștințelor precum recitirea, recapitularea cu glas tare,scrierea ideilor principale sau alcătuirea unei schițe pentru îmbunătățirea memorării.

-Se repetă de mai multe ori informațiile aflate la mijlocul materialului de studiat, deoarece acestea se uită mai ușor.

-Se repetă materialul care trebuie reținut și după un interval mai mare de timp.

B. Strategii specifice pentru îmbunătățirea performanțelor mnezice

1. Acronimele.

2. Asocierea unei liste de cuvinte cu o melodie foarte cunoscută .

3. Vizualizarea.

4.Itinerariul presupune asocierea informației care trebuie reținută cu un traseu familiar pe care îl parcurgi frecvent.

5.Camera romană.

Limba și literatura română este o disciplină prin studierea căreia se intenționează atingerea unor obiective și competențe specifice iar finalitățile generale ar fi următoarele:

-Formarea unui sistem de atitudini,valori și comportamente axate pe:consolidarea interesului pentru învățare și autoeducare;conștientizarea valorilor spirituale și etice vehiculate prin limbă și literatură;înțelegerea semnificației limbii–și a creației spirituale, în general–în conturarea identității naționale și a integrării acestora în universal; formarea unui profil civic și moral,premisă a inserției active în social;structurarea unui sistem axiologic deschis,interiorizarea valorilor democratice,ale toleranței și ale dialogului intercultural;

-Formarea unui ansamblu de cunoștințe privind:sistemul și subsistemele limbii,ca elemente de construcție ale comunicării sociale eficiente;diversitatea,valoarea estetică a creațiilor beletristice din literatura națională și universală;

-Valoarea unor deprinderi integratoare de exprimare de exprimare și receptare orală corectă;exprimarea în scris a unor idei,într-o formă ordonată,clară și corectă;lectura și interpretarea apropiată a unor texte;

-Formarea unor capacități intelectuale privind:optimizarea operațiilor gândirii și dezvoltarea creativității specifice(practica rațională a limbii,formarea reprezentărilor culturale prin intermediul limbii,însușirea unor metode și tehnici de muncă intelectuală);

-Practica rațională a limbii(în scopul înțelegerii structurii și funcționalității limbii,ca sistem unitar,în permanentă evoluție,stabilirea unor reguli și modele de bază ale comunicării orale și scrise,activarea cunoștințelor de limbă și adaptarea acestora la particularitățile situației de comunicare;comunicarea ideilor și sentimentelor într-un mod original,accesibil și armonios;

-Formarea reprezentărilor culturale include:dezvoltarea disponibilităților de receptare a mesajelor scrise,literare și nonliterare,stăpânirea tehnicilor literare de analiză a textului literar sau nonliterar,interiorizarea valorilor spirituale,ca premisă a propriei dezvoltări intelectuale,afective și morale.

-Însușirea unor metode și tehnici de muncă intelectuală se realizează în mod progresiv prin aprofundarea cunoștințelor acumulate la care se adaugă permanent altele noi.

Există o sumă de relații , univoce dar și plurivoce ce rezultă: metode – obiective / competențe, metodă – conținut, metodă – obiective / competențe – conținut.

Iată o schemă a acestor relații elaborată de Olga Oprea

Obiective

Evaluare Factori implicați în sistem:

profesor – elev

Sistem de instruire

Conținutul învățământului

Mijloace Organizarea activității de

instruire

Metode

Metodele de învățământ(„odos”=cale,drum;„metha”=către,spre)reprezintă căile folosite în școală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața,natura, lumea, lucrurile, știința.

Activizarea predării-învățării presupune folosirea unor metode,tehnici și procedee care să-l implice pe elev în procesul de învățare,urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativității,dezvoltarea interesului pentru învățare,în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare.Astfel elevul este ajutat să înțeleagă lumea în care trăiește și să aplice în diferite situații de viață ceea ce a învățat.

Metodele constituie elementul esențial al strategiei didactice,ele reprezentând latura executorie,de punere în acțiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.

În acest context,metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor activității instructive.

„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaștere propusă de profesor într-o cale de învățare realizată efectiv de preșcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschideri spre educația permanentă.”

„Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune,operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii,ale inteligenței,ale imaginației și creativității. << Activ >> este elevul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă,care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor,de elaborare a noilor cunoștințe.

<< Activismul exterior >> vine deci să servească drept suport material << activismului interior >>,psihic, mental,să devină un purtător al acestuia.”

Opțiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relație și cu personalitatea profesorului și gradul de pregătire,predispoziție și stilurile de învățare ale grupului cu care se lucrează.

După funcția didactică principală putem clasifica metodele și tehnicile interactive

de grup astfel:

1.Metode de predare-învățare interactivă în grup:

-Metoda predării/învățării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar);

-Metoda Jigsaw (Mozaicul);

-Citirea cuprinzătoare;

-Cascada (Cascade);

-STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învățării pe grupe mici;

-TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;

-Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);

-Metoda piramidei;

-Învățarea dramatizată;

2.Metode de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare:

-Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map);

-Matricele;

-Lanțurile cognitive;

-Fishbone maps (scheletul de pește);

-Diagrama cauzelor și a efectului;

-Pânza de păianjăn ( Spider map – Webs);

-Tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique);

-Metoda R.A.I. ;

-Cartonașele luminoase;

3.Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității:

-Brainstorming;

-Starbursting (Explozia stelară);

-Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono);

-Caruselul;

-Multi-voting;

-Masa rotundă;

-Interviul de grup;

-Studiul de caz;

-Incidentul critic;

-Phillips 6/6;

-Tehnica 6/3/5;

-Controversa creativă;

-Fishbowl (tehnica acvariului);

-Tehnica focus grup;

-Patru colțuri (Four corners);

-Metoda Frisco;

-Sinectica;

-Buzz-groups;

– Metoda Delphi;

4.Metode de cercetare în grup:

-Tema sau proiectul de cercetare în grup;

-Experimentul pe echipe;

-Portofoliul de grup;

Dacă în învățământul tradițional,pricipalele metode le constituie conversația, expunerea,demonstrația,metodele centrate pe profesor,transmiterea de cunoștințe, pasivitatea elevilor,învățământul modern solicită aplicarea metodelor active și interactive,a celor care dezvoltă gândirea critică.Aplicarea acestor metode care generează învățarea activă și prin care elevii sunt inițiați în gândirea critică nu este simplă ci necesită timp,rabdare,exercițiu și este de preferat să se facă de la vârste fragede,la toate disciplinele,însă cu măsură.Acestea trebuie să fie selectate și utilizate în mod riguros,creativ,în funcție de obiectivele propuse,de specifcul grupului educațional și nu trebuie să constituie un trend sau un moft al cadrului didactic.Metodele active și interactive au multiple valențe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativității,implică activ elevii în învățare,punându-i în situația de a gândi critic,de a realiza conexiuni logice,de aproduce idei și opinii proprii argumentate, de a le comunica și celorlalți,de a sintetiza/ esențializa informațiile,se bazează pe învățarea independentă și prin cooperare,elevii învață să respecte părerile colegilor.

Descriu,pe scurt,câteva din metodele folosite împreună cu elevii mei și care au devenit eficiente instrumente de lucru pentru aceștia în cadrul atelierelor de limba și literatura română.

Metoda cadranelor(metodă a gândirii critice)presupune trasarea pe mijlocul foii a două drepte perpendiculare,astfel încât să se formeze cele patru,,cadrane”și în care elevii vor nota informațiile solicitate.Se poate lucra individual sau cu clasa împărțită pe grupe și atunci fiecare grupa va primi câte o fișă.Se pot propune diferite cerințe în cadrul metodei cadranelor pentru a realiza obiectivele propuse în lecția respectivă. Propun spre exemplificare o varianta a cadranelor:Cadranul I: Precizează personajele textului citit.Cadranul II: Stabilește și scrie ideile principale ale textului citit.Cadranul III: Scrie morala/ învățătura care se desprinde din text.Cadranul IV: Reprezintă printr-un desen al doilea fragment din text.

Metoda Piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă presupune acumularea treptată a opiniilor individuale ale participanților.Are ca principiu de bază împletirea activității individuale cu cea de grup.Profesorul expune elevilor datele problemei în cauză.Elevii o rezolvă mai întâi individual,în aproximativ 5 minute.Elevii formează apoi diade,pentru a discuta rezultatele la care a ajuns fiecare.Se vor forma 2 grupe mari, egale ca număr, în care se dialogheză asupra soluțiilor pentru care s-a optat.Întreaga clasă,reunită,discută sarcina de lucru aleasă de profesor,analizează atât soluțiile la care au ajuns până în această etapă,cât și problemele la care trebuie găsite răspunsuri.Se optează pentru soluția cea mai bună și se stabilesc concluziile întregului colectiv. Acestă metodă poate fi utilizată cu succes la orele de literatură.Sarcina de lucru ar suna astfel:

-Cum ați fi preferat să utilizați scrisoarea adversarului politic, dacă ați fi fost în postura lui Nae Cațavencu?

Beneficiile metodei:stimulează învățarea prin cooperare,permite organizarea individuală,pe grupe și frontală a colectivului de copii,stimulează încrederea în forțele proprii prin analiza soluțiilor individuale mai întâi în lucrul în pereche,apoi în grup și în final în colectiv,dezvoltă spiritul de echipa,de întrajutorare,permite implicarea în emiterea de idei,soluții inedite la problemele și sarcinile apărute.

Braistormingul (metoda“asaltului de idei”)este o metodă interactivă inițiată de Alex Osborne.Acesta i-a descoperit și valorizat funcția distinctă,aceea de a înlesni căutarea și găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat,printr-o intensă mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție.Metoda“asaltului de idei” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții privind modul de rezolvare a unei probleme,într-un grup coordonat de un moderator ce îndeplinește rolul de animator și de mediator al discuției.Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea:

– obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare;

– costurile reduse necesare folosirii metodei;

– aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

– stimulează participarea activă și creează posibilitatea contagiunii ideilor;

-dezvoltă creativitatea,spontaneitatea,încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

– dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Limitele brainstorming-ului:

– nu suplinește cercetarea de durată, clasică;

– depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul dorit;

– oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă;

– uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți.

Brainstorming-ul se desfășoară în cadrul unui grup format din maxim 30 de persoane,de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al înclinațiilor,sub coordonarea unui moderator(profesorul de limba si literatura română),care îndeplinește rolul atât de animator,cât și de mediator.Rolul profesorului este de a asculta cu atenție pe elevi fără a interveni în discuțiile acestora eventual,el poate intra în joc prin respectarea regulilor acestuia.Se mai recomandă ca grupul ce utilizează brainstorming-ul să fie compus dintr-un număr par de elevi.Folosită cu discernământ,această metodă stimulează creativitatea și generează lecții creative.

Metoda Starburst este similară celei prezentate mai sus,cu care totuși nu se confundă,deși presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și stimulează crearea de întrebări la întrebări,așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Metoda stimulează atât creativitatea individuală,cât și cea de grup,spiritul de cooperare și cel de competiție.Se alege o problemă de dezbătut apoi se înșiră,în jurul conceptului respectiv,mai multe întrebări care au legătură cu el.Întrebările de început sunt:cine?,ce?,unde?,când?,cum?și pot da naștere la alte întrebări.

Cum ?

Când? Ce?

Unde? Cine ?

Exemplul : Imaginați-vă o serie de întrebări care să aibă legătură cu„obrăzniciile” personajului – Ionel Popescu din schița studiată.

Tehnica 6 / 3 / 5 presupune împărțirea clasei în grupe de câte 6 membri însă, spre deosebire de brainstorming,participanții notează pe o foaie de hârtie câte trei soluții la o problemă dată,timp de 5 minute.Totalul obținut însumează,așadar,18 răspunsuri în 30 de minute,pentru fiecare grup.

Exemple :Care sunt modalitățile de caracterizare a personajului preferat din povestirea/nuvela/schița studiată ?

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:

-oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

-similar brainstorming-ului,stimululează construcția de„idei pe idei”;

-încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri,îmbinând munca individuală cu cea de echipă;

-are caracter formativ-educativ,dezvoltând atât spiritul de echipă cât și procesele psihice superioare(gândirea cu operațiile ei:analiza ideilor emise de ceilalți,comparația,sinteza, generalizarea și abstractizarea;dezvoltă imaginația,creativitatea,calitățile atenției etc);

Dezavantajele:

-rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într-un timp fix;

-pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri;

-elevii pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ ;

Tehnica “acvariului” (fishbowl) presupune o anumită așezare a scaunelor din cabinetul de literartură,ceea ce justifică și denumirea ei:ele sunt dispuse în două cercuri concentrice,unul din cercuri incluzându-l pe celălalt.Elevii așezați în cercul interior primesc un timp de 8 – 10 minute pentru a discuta o problemă controversată,anunțată dinainte.În acest timp,cei așezați în cercul exterior fac observații privind felul în care se relaționează în primul cerc,tipurile de strategii folosite de participanții la dialog pentru a-și susține poziția,reacțiile lor și contribuția fiecăruia la reușita dezbaterii.Urmează expunerea observațiilor de către cei din cercul exterior,apoi schimbarea locurilor:cei din cercul interior trec în cel exterior și invers.Dezbaterea continuă cu un alt subiect controversat,pe care îl analizează acum cei care în prima fază au fost observatori, urmând ca la final să se concluzioneze asupra activității.

Rețeaua de discuții este o metodă ce presupune o condiție obigatorie,existența unui conținut al învățării conflictual,deci care să suscite interpretări diferite,impunând formularea unei întrebări binare asupra acestuia.După ce profesorul formulează o întrebare-care să permită în egală măsură răspunsuri afirmative și negative,pro și contra –elevii meditează la aceasta și își formulează,într-un timp dat,propriile răspunsuri. Elevii sunt grupați apoi câte patru,iar în interiorul fiecărui cvartet,în câte două diade.În fiecare diadă,apoi în fiecare cvartet,se discută răspunsul la întrebare,după care se notează argumentele care susțin fiecare tip de răspuns,pe o foaie de caiet.Fiecare grup trebuie să își sintetizeze răspunsurile și să își exprime o concluzie privitoare la problema de dezbătut.Eventual,la sfârșitul discuțiilor se apelează și la o metodă evaluativ-participativă,gen unul stă,ceilalți circulă sau turul galeriei,care permite elevilor vizualizarea și reflecția asupra rezultatelor muncii colegilor și,în replică,evaluarea și autoevaluarea propriilor rezultate ale muncii.

Jocul este“o acțiune generatoare de distrație și de reconfortate.” Jocul poate deveni un adevărat instrument educativ și didactic,o bază a metodelor de instruire și educație,nu doar în învățământul preșcolar și primar,ci și în cel gimnazial.

Bingo–fiecare elev sau grupă de 4-5 elevi primește câte un carton cu 6 careuri,în fiecare fiind trecută sarcina de lucru cerută.Câștigă elevul sau grupa care rezolvă corect și cel mai repede careul.

Șarpele–joc folosit în secvențele de fixare sau evaluare a însușirii unor termeni de teorie literară.Presupune notarea pe o hârtie pliată(în formă de șarpe sau acordeon)a unui termen,constând într-o noțiune ce trebuie verificată;prima parte a hârtiei se pliază, iar pe următoarea parte al doilea participant notează definiția noțiunii respective.Fără a vedea noțiunea inițială,al treilea participant citește doar definiția și scrie termenul-noțiune care îi corespunde,care va fi citită de următorul participant.La final se reface traseul și în cazul unuor erori,se depistează autorul și cauza greșelii respective, operându-se eventualele ameliorări.

Procesul literar-este o formă complicată de dramatizare a unor fragmente literare și chiar a unor opere întregi, văzută în fond ca o “dezbatere problematizată a universului unei opere literare,în care elevii se antrenează ca inculpați,acuzatori sau apărători ai destinelor personajelor respective.”Procesul presupune distribuirea unor roluri specifice:președintele tribunalului,grefieri,procurori,secretari,avocatul apărării, pe lângă rolurile personajelor din opera literară de aici,numărul mare de elevi care trebuie implicați în procesul literar.

Metoda cubului presupune analiza unui concept,a unei noțiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele șase fațete ale unui cub,fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respectiv.În cele șase fațete ale cubului elevii trebuie să răspundă la următoarele instrucțiuni:

Descrie – Cum arată?

Compară – Cu ce seamănă și prin ce se diferențiază?

Asociază – La ce te face să te gândești?

Analizează – Din ce e făcut?

Aplică – Cum poate fi folosit?

Argumentează pro sau contra–E bun sau rău? De ce?

Prin metoda cubului se pot învăța noțiuni de teorie literară la clasele mai mici,în ciclul curricular de dezvoltare(fabula,schița,povestirea,nuvela,imnul,comedia),se pot analiza categoriile estetice la clasele de liceu.

Metoda horoscopului poate fi utilizată doar în cazul unor lecții de studiere a textelor epice și dramatice,mai exact în secvențele didactice în care se vizează caracterizarea unor personaje literare.Clasa se organizează în grupe de 4 elevi și se desfășoară următorii pași:citirea individuală a textului,alegerea personajului pentru discuție,citirea trăsăturilor fiecărui semn zodiacal,opțiunea fiecărei echipe pentru încadrarea personajului în sfera unui semn zodiacal,prezentarea în fața clasei a opțiunilor și a argumentelor ce le justifică,urmată de discuții,descoperirea unei alte soluții mai potrivite sau îmbogățirea argumentării.

Schimbă perechea (Share – pair circles)este o metodă interactivă,de lucru în diade.Profesorul împarte clasa în două grupe egale ca număr;elevii din fiecare grupă se așază față-n față cu perechea,rezultatul fiind două cercuri concentrice.Elevii își pot alege singuri prechea sau pot fi așezați în grupe de profesor.Elevii lucrează doi câte doi timp de câteva minute.Apoi elevii din cercul exterior se mută în sensul acelor de ceasornic,pentru a-și schimba partenerii și pentru a realize noi perechi.Jocul continuă până când se epuizează problemele ce trebuie soluționate sau până când fiecare elev își regăsește partenerul inițial.În această etapă,se analizează soluțiile/ideile emise de toate perechile.

Pălăriile gânditoare (metoda thinking hats) este o metodă interactivă,de gândire critică,ce presupune interpretarea de roluri de către participanții care și aleg una dintre șase pălării–figurine decupate sau simple simboluri–de diferite culori,cărora le corespund semnificații și implicit,modalități diferite de interpretare.Culoarea pălăriei este cea care definește rolul:pălăria albă este neutră,participanții sunt învățați să gândească obiectiv,pălăria roșie dă frâu liber sentimentelor,oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor.Pălăria neagră este perspective gândirii negativiste,pesimiste,pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive și constructive, al optimismului.Cel ce stă sub pălăria verde trebuie să fie creativ.Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie.Cere un efort de creație.Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul celorlalte pălării.Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările,reconcentrează informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sfârșit.Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor.Un exemplu de întrebări posibile în acest joc este:

Metoda Frisco seamănă cu cea prezentată anterior, deoarece presupune, ca și aceasta, interpretarea unor roluri, de data aceasta în număr de patru: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul. Metoda are următoarele etape: etapa propunerii problemei de către profesor sau elevi; etapa organizării colectivului, în care se explică rolurile și se stabilesc “actorii” care le vor interpreta; etapa dezbaterii colective în care sunt interpretate rolurile și susținute punctele de vedere; etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării.

Metoda mozaicului (jigsaw) este bazată pe conceptual de team learning, deci pe învățarea în echipă–deloc întâmplător, este denumită și metoda grupurilor independente. Presupune împărțirea clasei de elevi în grupe de lucru, în cadrul cărora fiecare membru primește o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert, în așa fel încât ulterior să își inițieze și colegii cu privire la subiectul respectiv. Etapele acestei metode sunt: pregătirea materialului de lucru, organizarea colectivului în echipa de învățare de câte 4-5 elevi, constituirea grupurilor de experți, reîntoarcerea în echipa inițială de învățare și evaluarea.

Exemplu: La clasa a VII-a – Nuvela (definiție, trăsături, reprezentanți)sau personajul Ionel/Goe/Lefter-caracterizare

Gândiți / lucrați în perechi / comunicați este o metodă propusă de F. Lyman în ultimul deceniu al secolului trecut și mizează pe participarea activă a elevilor la propria lor instruire. Procedura de lucru este foarte simplă: profesorul lansează o întrebare legată de conținutul lecției respective, elevii reflectă asupra ei într-un timp dat, apoi se grupează în diade pentru a discuta, în perechi, răspunsurile. În final fiecare diadă ia pe rând cuvântul și își împărtășește concluziile cu privire la subiectul abordat. Metoda se utilizează cu precădere în faza de evocare, pentru a fixa într-o manieră plăcută conținutul predate anterior, a cărui sistematizare este necesară pentru lecția în curs, dar și în alte faze ale demersului didactic, pentru a dirija atența elevilor spre un detaliu semnificativ: termenul-cheie sau toposul central dintr-o succesiune de versuri sau de paragrafe dintr-un text narativ/dramatic; semnificația de profunzime a unor secvențe sau scene, a apariției unor pasaje/personaje episodice.

Metodele și tehnicile active și interactive au avantaje și dezavantaje. Dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ și informativ, valorificarea experienței proprii a elevilor,determinarea elevilor de a căuta și dezvolta soluții la diverse probleme, evidențierea modului propriu de înțelegere,climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea și respectul dintre învățător- elev/ elevi, elev- elev/ elevi sunt câteva dintre avantajele metodelor și tehnicilor active care fac din lecție o aventură a cunoașterii în care copilul participă activ, după propriile puteri. Dintre dezavantaje putem menționa pe cele de ordin evaluativ, pe cele de ordin temporal, material, de proiectare, se creează agitație în rândul elevilor, necesită introducerea de elemente de creativitate pentru a evita monotonia, repetiția.

Scheletul de recenzie este o metodă care se aplică pentru fixarea cunoștințelor asigurând astfel feed-back-ul textului citit. Metoda este valoroasă, deoarece îmbină cititul, scrisul, comunicarea orală și gândirea critică, flexibilă. Pe fișele elevilor sau pe tablă se scriu o serie de cerințe:

Să  scrie într-o singură propoziție despre ce este vorba în text;

Să scrie într-o impresie ce conține textul;

Să scrie într-un cuvânt ce conține textul;

Să precizeze culoarea pe care o asociem cu conținutul;

Să noteze cel mai important aspect (idee, gând, imagine);

Să realizeze un desen care să surprindă esențialul.

Diagrama Venn- Se cere elevilor să facă o reprezentare grafică a două obiecte în ceea ce au asemănător și diferit. Ei vor vizualiza partea comună și vor evidenția în spații diferite elemente diferite.De exemplu: Prin ce se aseamănă si se deosebesc personajele X și Y?(Ionel și Goe;Cațavencu și Dandanache).

Ciorchinele

Deși este o variantă mai simplă a brainstorming-ului, ciorchinele este o

metodă care presupune identificarea unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la începutul unei lecții pentru reactualizarea cunoștințelor predate anterior, cât și în cazul lecțiilor de sinteză, de recapitulare, de sistematizare a cunoștințelor.

Ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoștințe evidențiind modul de a înțelege o anumită temă, un anumit conținut.

Ciorchinele reprezintă o tehnică eficientă de predare și învățare care încurajează elevii să gândească liber și deschis.

Metoda ciorchinelui funcționează după următoarele etape:

-Se scrie un cuvânt / temă/personaj (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi de hârtie.

-Elevii vor fi solicitați să-și noteze toate ideile, sintagmele sau cunoștințele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial.

-În timp ce le vin în minte idei noi și le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate.

-Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

Avantajele acestei tehnici de învățare sunt:

-În etapa de reflecție vom utiliza “ciorchinele revizuit” în care elevii vor fi ghidați prin intermediul unor întrebări, în gruparea informațiilor în funcție de anumite criterii.

-Prin această metodă se fixează mai bine ideile și se structurează infomațiile facilizându-se reținerea și înțelegerea acestora.

-Adesea poate rezulta un “ciorchine” cu mai mulți “sateliți”.

Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L. Moreno în 1921, prin care se urmărește, în principal, formarea modului de a gândi, simți și acționa, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităților empatice, a capacității de a rezolva situații problematice, verificarea corectitudinii și eficienței comportamentelor formate la elevi și înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea și derularea jocului de rol, din punct de vedere metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:

-identificarea și definirea situației care va fi simulată, în concordanță cu obiectivele educaționale și cu specificul cunoștințelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învățate;

-modelarea situației și proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor și rolurilor celor mai importante din situația reală și a interacțiunilor esențiale, elaborându-se un scenariu;

-alegerea participanților și instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează să-l interpreteze (în funcție de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop fișe cu descrierea fiecărui rol, sau ilustrarea prin desene, în cazul preșcolarilor);

-învățarea individuală a rolului (constând în studierea fișei, la elevi; în cazul preșcolarilor am folosit alte modalități de lucru, ilustrate mai jos);

-interiorizarea (internalizarea) rolului și conceperea modului de interpretare, durata acestui moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcție de timpul total avut la dispoziție;

-interpretarea rolurilor;

-dezbaterea cu toți participanții la joc a modului de interpretare (prin intervievarea actorilor, analiza conținutului și analiza comportamentului de rol).

Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigențe, legate mai ales de distribuirea și interpretarea rolurilor:

-nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară pericolul unor blocaje emoționale;

-jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situații relativ asemănătoare cu aceea ce va fi simulată și a modurilor de rezolvare a lor;

-atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea rolurilor și concentrarea asupra situației;

-interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiași copii sau cu copii diferiți, pentru însușirea comportamentelor de rol;

-analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact și pricepere de către conducătorul jocului, evidențiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile corecte/incorecte, atitudinile mai mult sau mai puțin adecvate ale personajelor aflate în anumite situații.

Dramatizarea poate fi:

-o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmărește în special adâncirea înțelegerii unor aspecte studiate și fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în acțiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, etc.,( în cazul preșcolarilor, la educarea limbajului, educație pentru societate, cunoașterea mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale. Se realizează, de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învățământ (categorii de actvitate, la grădiniță);

-variantă a învățării prin descoperire – de exemplu: reconstituirea drumului parcurs în descoperirile științifice, reproducerea unor experimente;

-o variantă a expunerii cu oponent, caz în care dramatizarea orientează expunerea pe mai multe piste, oferind diverse modalități de abordare a unui subiect și imprimând dinamism și varietate expunerii;

-ca variantă terapeutică, dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei și sociodramei, facilitând descărcarea tensională (catharsis-ul).

Metodele și tehnicile active și interactive au avantaje și dezavantaje. Dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ și informativ, valorificarea experienței proprii a elevilor,determinarea elevilor de a căuta și dezvolta soluții la diverse probleme, evidențierea modului propriu de înțelegere,climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea și respectul dintre învățător-elev/elevi,elev-elev/elevi sunt câteva dintre avantajele metodelor și tehnicilor active care fac din lecție o aventură a cunoașterii în care copilul participă activ, după propriile puteri. Dintre dezavantaje putem menționa pe cele de ordin evaluativ, pe cele de ordin temporal, material, de proiectare, se creează agitație în rândul elevilor, necesită introducerea de elemente de creativitate pentru a evita monotonia, repetiția.

6.3. Repere practice: Aplicații prin textele lui I.L.Caragiale

Metode moderne de analiză și construcție a personajului literar.

Procesul de învățământ are în vedere realizarea propriu-zisă a educației și instruirii, prin predare și învățare, el se referă deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale învățământului Procesul de învățământ poate fi conceput ca proces de cunoaștere (instruirea școlară), realizat prin interacțiunile multiple dintre predare și învățare; se poate vorbi de un ciclu continuu, de interacțiune cognitivă: proiectarea instruirii – predare și învățare – evaluare – proiectare (reproiectare).

Procesul de învățământ trebuie însă înțeles și ca unitate a informării (instruirii) și formării (educării în sens restrâns), a modelării personalității umane.

Este interesant de remarcat că în literatura pedagogică românească este redusă abordarea a ceea ce se cheamă predare. A existat și o critică a termenului (Bunescu V.). Probabil și pentru a reduce din excesele (tradiționale) ale intervenției cadrului didactic în munca la clasă se folosește la noi cel mai frecvent sintagma predare-învățare, mai nou predare-învățare-evaluare, expresii mai puțin utilizate în alte țări. (în limba engleză există verbul to teach, în franceză verbul enseigner, în cea italiana enseignare).

Lefrancois (1991) definește predarea ca ˝o activitate de rezolvare de probleme˝, ceea ce presupune că ea implică găsirea continuă de soluții cu privire la problemele de comunicare, instruire, motivare, managementul clasei, evaluare etc.

Același autor descrie un model de analiză a predării în 3 etape: înainte, în timpul și după predare:

a.Înainte de predare:

-stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini);

-determinarea stării de pregătire a elevilor;

-selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare (mijloace de instruire);

-planificarea evaluării.

b.În timpul predării – realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor de instruire proiectate; evaluarea (continuă, formativă);

c.După predare:

-evaluarea eficienței strategiilor aplicate;

-determinarea gradului de atingere a obiectivelor;

-reevaluarea stării de pregătire a elevilor.

Învățarea este de fapt esența, dominanta procesului de educație. Ea are în vedere asimilarea informațiilor, învățarea abilităților, atitudinilor, a conduitelor social acceptabile (și uneori a celor mai puțin acceptabile) – Lefrancois (1991).

Principalele explicații/teorii cu privire la învățare (în general) sunt :

-teoriile bazate pe concepția behavioristă (accentuează doar comportamentul, bazate pe reacția individului uman la stimuli – omul învață observând consecințele acțiunilor sale)

-abordarea cognitivistă (pune accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale – procesarea informației (atenția, memoria, gândirea logică, pe tipul (ipostaza) de cunoștințe – declarative (ce), procedurale (cum), condiționale sau strategice (de ce, când, în ce condiții, pentru ce).

-psihopedagogia umanistă – ideea de bază este aceea că elevii trebuie să aibă un rol substanțial în alegerea a ceea ce învață, și într-o anumită măsură chiar în alegerea metodei de învățare. Rostul ofertei de învățare este dobândirea automotivației și a autodirecționării. Educația umanistă dă aceeași valoare obiectivelor afective ca și celor cognitive în învățare.

Există o multitudine de teorii asupra învățării, din care mulți autori consideră că se pot construi și modele, teorii ale instruirii.

Principalele forme de organizare a activitatii instructiv-educative sunt:

-dupa numărul de participanți și modul de înfăptuire a relației profesor-elev:activități frontale, de grup și individuale.

Activități frontale:

activitatea/lecția în cabinetele pe specialități;

activitatea în laborator

activitatea în sala de sport

cursul universitar;

seminarul universitar;

vizita didactică;

excursia didactică;

vizionarea și analiza de spectacole etc.

Activități de grup dirijate:

consultații;

meditații;

vizitț în grupuri mici;

cercul de elevi;

întâlniri cu specialiști, oameni de știință etc;

concursuri;

sesiuni de comunicări și referate;

redactarea revistelor școlare;

dezbateri pe teme de specialitate;

serate, cenacluri literare etc.

Activități individuale (în clasă, acasă, etc – legate de curriculum-ul școlar):

munca independentă și studiul individual;

efectuarea temelor pentru acasă;

elaborarea de compuneri și/sau alte lucrări scrise și practice;

rezolvarea de exerciții;

efectuarea unor desene, scheme;

lucrări practice în colțul naturii, la punctul geografic etc;

lectura suplimentară și/sau studiul în bibliotecă;

întocmirea referatelor;

elaborarea de proiecte, modele;

pregătirea și susținerea unor comunicări;

pregatirea pentru examen;

elaborarea materialului didactic

învățarea asistată de calculator (IAC) etc.

După locul de desfășurare:

-forme de organizare a activității instructiv-educative în școală (în clasă și în afara clasei);

-forme de organizare a activității instructiv-educative extrașcolare, conexe (realizate în afara școlii);

După strategiile și metodele dominante:

-activități bazate pe comunicare (lecții în clasă, cursuri, seminarii)

-activități bazate pe metode de cercetare (activități în cabinetele de specialitate, studiul individual, în bibliotecă, vizite de studiu, studiul de caz etc)

-activități bazate pe experimentare (activități în laborator, proiecte de cercetare etc)

-activități bazate pe aplicare (activități în ateliere, sala de sport, lotul școlar etc)

Instruirea școlară eficientă este aceea care stabilește obiective educaționale comparabile pentru toți și pentru fiecare elev,acordă șanse egale în învățare și atinge rezultate comparabile,în cea mai mare măsură posibilă,la cât mai mulți dintre elevii clasei (daca nu este posibil la toți).

Eficiența este văzută din punct de vedere predominant al utilizării resurselor (umane,didactico-materiale,timp).Eficacitatea se referă mai ales la concordanța dintre obiectivele pedagogice și rezultatele proceselor de instruire.

Din punctul de vedere al conținutului, lecția presupune vehicularea unui set de informații articulate logic și didactic, în conformitate cu cerințele psihopedagogice privind pedarea-învățarea cunoștințelor, verificarea ,evaluarea și notarea rezultatelor.

Lecția este deci o entitate logică, pedagogică (didactică) și psihologică care produce ca efecte, prin predare-învățare acumulări cantitative (de informații și cunoștințe) precum și modificări de ordin formativ la elevi.

Alte abordări moderne în domeniul predării-învățării în școli:

-team-teaching (predarea în echipă)

-cea bazată pe stilul și ritmul individual de învățare (centrele de interes, predare-învățarea prin proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc);

-învățarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru între competiție-cooperare);

-învățarea în cuplu (elev-elev).

Eficiența comunicării didactice este condiționată de mai mulți factori,a căror cunoaștere și dirijare pot să diminueze diferențele ce apar adeseori între ce vrea să comunice profesorul și ceea ce rețin elevii (anexa 4).Cei mai importanți factori sunt:

1.factori ce țin de personalitatea profesorului și asigură o bună calitate transmiterii mesajului:

-capacitatea de proiectare pedagogică;

-rigoarea de care dă dovadă în precizarea obiectivelor urmărite;

-prelucrarea informațiilor pentru a asigura esentializarea, sistematizarea, corectitudinea, claritatea , concizia acestora;

-adecvarea mesajului și a formei de exprimare la caracteristicile psihosociale ale elevului;

-capacitatea de a adapta ritmul,cursivitatea discursului,timbrul și tonul vocii la condițiile concrete în care se realizează comunicarea;

-priceperea de a promova dialogul,de a stabili relații armonioase cu clasa și elevii,de a adopta un comportament integrator,care se caracterizează prin flexibilitate,adaptabilitate la experiența celorlalți,spirit de cooperare,capacitate empatică,eliminarea inhibițiilor de orice fel.

2.factori ce țin de personalitatea elevului:

-nivelul dezvoltării psihice,un anumit nivel al structurilor cognitive,care trebuie să-i permită recepționarea și asimilarea mesajului;

competența lingvistică necesară decodificării mesajului;

-un anumit fond de informații,deprinderi,atitudini acumulate în timp la care să se raporteze conținuturile noi;

-disponibilitate de a primi mesajul,deprinderea de a asculta , implicare activă în actul comunicării,capacitate de ascultare interactivă.

3.factori ce țin de repertoriul cu care emițătorul și receptorul se implică în comunicare:

-un repertoriu comun este indispensabil comunicării.

4.contextul în care are loc comunicarea:

-canalul pe care circulă informația trebuie să permită ca mesajul să ajungă fără distorsiuni la receptor;

-folosirea a cât mai multe canale pentru transmiterea informației;

-atmosfera generală în care se desfășoară comunicarea să fie caldă,apropiată,străină de orice stare conflictuală.

5.conexiunea inversă:

-permite cunoașterea efectului determinat de mesajul transmis și pe baza datelor obținute pe această cale realizarea corecțiilor necesare prin reluarea unor informații,completarea cu explicații detaliate,exemplificări,concretizări,regândirea actului de comunicare în etapa următoare;

-presupune urmărirea atentă a comportamentului receptorului sau verificarea calității recepției prin întrebări de sondaj.

La începutul clasei a V-a ,profesorul de limba și literatura română se poate izbi de un fenomen nedorit: nu toți elevii știu să citească expresiv,curent sau corect.Ritmul normal al citirii trebuie să corespundă cu ritmul vorbirii.Profesorul trebuie să cunoască nu numai metodologia de formare a deprinderilor de citire,calitățile citirii,ci să facă și exerciții pentru dezvoltarea citirii,prin citirea repetată și cea selectivă.Măiestria profesorului stă pe primul plan în cultivarea dicțiunii,în modelarea vocii,a intonației,în dozarea pauzelor.El trebuie să deprindă pe elevi cu citirea în gând,care este recomandată pentru formarea citirii curente.O obiecție poate fi adusă metodei citirii în gând:

diminuează înrâurirea emotiv-artistică a textelor literare,deoarece lipsesc calitățile oralității,care favorizează analiza particularităților estetice.

Citirea conștientă implică o serie de procedee de control ale citirii cu voce tare și în gând,care pot fi rezumate la întrebări asupra conținutului textului,la povestirea textului și la găsirea unor titluri-idei pentru unitățile logice.

Citirea expresivă depinde de câteva condiții:respectarea lexicului cu sensul și expresivitatea corespunzătoare,respectarea pauzelor (gramaticale,logice),respectarea accentului și a ritmului.

În actul receptării operei literare,bucuria și plăcerea estetică,entuziasmul stârnit de lectură trebuie urmate de rigoarea comentariului literar,pe nivele progresive de studiu,conform anilor de studii,deci particularităților de vârstă ale elevilor,respectiv,posibilității lor de receptare a textului literar.Lectura sensibilizatoare,când opera solicită din plin afectivitatea cititorului,trebuie urmată de lectura-studiu,ce presupune recitirea integrală a operei,cu un ochi critic,atent la nuanțe și sensuri,recurgând la diferite mijloace și procedee de consemnare a celor citite,adică la întregul instrumentar tehnic al muncii intelectuale.

Lectura operei literare se poate face în întregime de profesor sub forma lecturii-model,de profesor și elevi-când este vorba de o operă de mai mare întindere.În clasele mai mari (a VII-a și a VIII-a)poate fi recomandat elevilor să citească opera în prealabil acasă,iar în clasă se citesc numai fragmentele din manual(nuvela,comedia).Unde este posibil,elevii pot viziona și spectacolul de teatru.(O scrisoare pierdută,Baltagul).Lectura-model poate fi înlocuită de discursuri didactice,C.D-uri,casete audio sau video.Profesorul trebuie să exerseze lectura-model pentru a obține efectul emoțional cel mai puternic și pentru a oferi elevilor un adevărat model de lectură expresivă a operei literare.

Receptarea textului epic se poate realiza pe trei compartimente succesive:conținutul de idei(subiectul),personajele(caracterizare) și particularități artistice.Elementul mediant îl constituie un lanț de fapte,evenimente puse pe seama unor personaje.Genul epic cuprinde totalitatea operelor care conțin o narațiune.Aceasta reprezintă o unitate structurală alcătuită din două aspecte fundamentale:fabula(fr.histoire) și subiectul(fr.discours).Fabula este “istoria” propriu-zisă,ceea ce s-a întâmplat în mod efectiv;subiectul este modul de prezentare a “istoriei”,felul în care cititorul ia cunoștință de cele întâmplate,tehnica narativă prin care se face vizibilă prezența autorului.

Povestirea ca istorie comportă două mari compartimente:o logică și o dezvoltare a acțiunilor;personajele și raporturile dintre ele.

Logica acțiunii se bazează pe succesiunea a trei momente fundamentale : primul enunță posibilitatea procesului,prin prezentarea formei de conduită pe care personajul o va urma sau a evenimentului consecutiv;al doilea moment realizează aceste virtualități,conduita sau evenimentul devin acte;al treilea încheie procesul sub forma rezultatului atins.Împreuna,aceste momente dau o micronarațiune,respectiv nucleul/unitatea de bază a fiecărei povestiri.

Personajul va fi definit ca un “actant”,participând la un tip sau altul de relație cu un alt “actant”.Cercetarea acestor relații descoperă trei predicate(acțiuni)de bază : a dori(a iubi),a comunica(a se confesa),a participa(a ajuta).Personajele intră în două tipuri de raporturi :combative și solidare.Primul tip generează conflictul,care se anulează prin eliminarea unuia dintre combatanți.Povestirea ca “istorie” reprezintă totalitatea evenimentelor”în legătura lor logică temporal-cauzală”. Ideea de cauzalitate implicată în fabulă poartă numele de intrigă.În unele opere epice,intriga se oferă ca surpriză iar în actul receptării, este stimulatoare,incitând plăcerea lecturii..

Povestirea ca discurs reprezintă totalitatea procedeelor narative,care fac vizibilă prezența autorului.Viziunile narațiunii definesc raportul personaj-narator:

-narator > personaj : naratorul știe mai multe decât personajul sau,e omniscient și omniprezent,cunoaște versiunea fiecărui personaj despre evenimente.

-narator = personaj : naratorul știe tot atât cât și personajul.

-narator < personaj : naratorul nu poate descrie decât ceea ce vede sau aude personajul,autorul e martor.

Modurile povestirii sunt narațiunea și reprezentarea,amestecate ,în etape variabile,în cadrul aceleiași opere.Timpul narațiunii ține de convenția artistică.Ordinea combinării actelor,a imaginilor,a frazelor în fluxul narativ își are importanța ei.Morala degajată de operă indică un anume tip de apreciere a scriitorului față de faptele prezentate,”concepția generală a scriitorului asupra vieții”.

Textul epic,în funcție de particularitățile sale specifice,solicită considerații care pun în lumină semnificațiile înșiruirilor de evenimente și mișcări de personaje,în funcție de stadiul dezvoltării receptivității literare a elevilor.(anexa )

Între operele literare care aparțin genului epic și cele care aparțin genului dramatic nu sunt deosebiri esențiale întrucât personajul literar este cel care vehiculează întreaga acțiune,indiferent de gen sau specie literară.Elementul comun îl reprezintă dialogul ca mod de expunere,operele dramatice folosindu-l în exclusivitate chiar și atunci când conflictele din conștiință capătă expresie prin monologul scenic,deoarece în mod explicit apare numai discursul unuia dintre interlocutori,celălalt fiind prezent doar ca pretext implicat. Modalitatea dramatică are două elemente comune cu genul epic:comunicarea estetică are un caracter mediat și factorul mediant care este un lanț de evenimente în care sunt antrenate personaje.În opera dramatică,totul trebuie transformat direct în acțiune.Într-o piesă de teatru,”întreaga fericire și mizerie umană iau și trebuie să ia forma acțiunii”.

Acțiunea operelor dramatice-logica și dezvoltarea acțiunii-se spijină pe cinci elemente constitutive ale subiectului operelor dramatice:

-expozițiunea este sumară,uneori lipsește,alteori se dau informații generale despre locul,timpul în care se desfășoara acțiunea.Prologul din unele piese suplinește expozițiunea;

-intriga încearcă să surprindă elementul cel mai important,mai caracteristic și mai convingător sub aspectul cauzalității;

-succesiunea gradată a unor evenimente în care sunt angrenate personajele,sondajele de conștiință sau stările obsesionale,angoasele,coșmarurile,aglutinarea întâmplărilor mărunte prin derularea mecanică a fluxului memoriei,realizează desfășurarea acțiunii;

-punctul culminant marchează încordarea relațiilor dintre personaje,fapt anticipat de întreaga desfășurare a acțiunii;

-deznodământul coincide uneori cu punctul culminant sau reprezintă un ultim moment în logica acțiunii.

Personajele prezintă elemente particulare în textele dramatice; au o structură tipologică ce întruchipează anumite tipuri umane(prostia,lăudăroșenia,egoismul,ipocrizia)șiatitudini existențiale,ca spaima de moarte,sentimentul alienarii,oroare de vidul ontologic.Personajul este indicele estetic care confirmă sau infirmă valoarea piesei,fie că textul este conceput liric-oratoric,fie epic-filosofic.

Textul dramatic este destinat spectacolului teatral și apelează la notații parantetice:succinte indicații spațio-temporale,referiri la comportamentul scenic al personajelor și va beneficia de aportul actorilor,viziunii regizorale,scenografiei.

Comparativ cu opera epică,timpul reprezentării este supus convenției artistice mai mult în opera dramatică:

-decorul,anumite informații strecurate în însuși textul operei sugerează timpul și spatiul;

-perspectiva asupra timpului este diversă:timpul fizic (linear,cronologic) timpul interior,timpul individual,pe de o parte;timpul istoric(ca succesiune de evenimente reale),pe de altă parte.(anexa )

6.4. EXPERIMENT PEDAGOGIC

CONSTATATIV-AMELIORATIV

Ipoteza cercetării

După cum se știe, în orice situație de învățare elevul acționează pe baza unor strategii, pe care în general și le elaborează singur, mai mult sau mai puțin eficiente, iar de multe ori se bazează pe intuiție fără a acționa în mod conștient sau activ. Se pune atunci întrebarea: „Ce metode de predare învățare se folosesc, astfel încât să intensific activitatea de învățare a elevului în mod conștient?”.

La baza cercetării am așezat următoarea ipoteză generală: aplicând, în instruirea la orele de literatura română metode participativ-active de predare-învățare în locul metodelor expozitiv-pasive, am scontat ca elevii să-și formeze strategii de învățare a cunoștințelor, de rezolvare a problemelor în mod conștient, astfel încât randamentul învățării lor să fie superior.

Confirmarea acestei ipoteze generale presupune confirmarea altor ipoteze particulare dintre care menționez:

I1: cunoștințele (concepte) însușite printr-o instruire bazată pe metode participativ-active sunt mai rezistente la uitare, în timp;

I2: instruirea desfășurată după aceste metode conduce în mod cert la dezvoltarea capacităților rezolutive la elevi de nivel cel puțin mediu;

I3: rezultatele activităților desfășurate pe baza acestor metode sunt semnificativ mai mari decât cele obținute prin predare expozitivă, cu un grad scăzut de activare a elevilor;

I4: metodele participativ-active sunt mult mai agreate de elevi în raport cu cele expozitiv-pasive;

I5: se creează o atitudine pozitivă față de învățarea notiunilor de teorie literara .

Metode de cercetare

Metode de cercetare utilizate:

a)Metoda observării, pe baza căreia am obținut informații cu privire la intervențiile elevilor în procesul de învățare sau eficiența unei strategii. Am utilizat această metodă și pentru a surprinde elevul în situația de a rezolva o problemă, fără a se ști observat.

b)Metoda experimentului, care mi-a furnizat cele mai multe date ,atât de natură cantitativă ,cât mai ales de natură calitativă. Datele au fost obținute prin simpla observare și prin observarea provocată, bazată pe raționamentul experimental. Variabilele independente utilizate la clasa experimentală au constat din aplicarea în instruire a metodelor participativ-active: descoperirea, problematizarea, învățarea pe grupe mici și lucrul cu fișele.

c)Metode statistico-matematice de înregistrare și prelucrare a datelor înregistrării. Pentru prezentarea datelor înregistrate am folosit tabele, curbe de frecvență, histograme și diagramele areolare.

Descrierea eșantioanelor

În cercetarea desfășurată au fost antrenați elevii a două clase a V-a: clasa a V-a C cu un efectiv de 31 de elevi-clasă de control și clasa a V-a D cu un efectiv de 32 de elevi, numită clasă de experiență (experimentală).

Cele două clase sunt aproximativ egale din punct de vedere valoric.

Astfel clasa a V-a C a avut în anul școlar anterior media 5,35, iar clasa a V-a D au obținut media 5,60.

Experimentul s-a efectuat pe parcursul studierii capitolului „Schița”.

Desfășurarea experimentului

În prima etapă, experimentul s-a derulat pe parcursul a două lecții:

„D-l Goe”,de I.L.Caragiale-modalitati de caracterizare a personajului principal (anexa )

„D-l Goe”,de I.L.Caragiale-schita,specie literara a genului epic.(anexa )

Experimentul a constat din:

la clasa de control am aplicat în procesul instruirii metode expozitiv-pasive;

la clasă de experiență am utilizat metode participativ-active în procesul instruirii: descoperirea, problematizarea, lucrul cu fișele.

În etapa a doua am administrat același test -Testul 1-ambelor clase.(anexa )

Ca urmare a colectării și prelucrării datelor rezultate din acest test am constatat următoarele:

la clasa de experiență 62,5% din numărul elevilor au obținut note peste șase, pe când la clasa de control 51,6% din numărul elevilor au obținut note peste șase. Acest fapt confirmă ipoteza generală;

la clasa de experiență se observă o creștere a mediei de la 5,60 la 6,03, pe când la clasa de control media obținută este aproximativ egală cu cea de la pornire: de la 5,35 atingând 5,45.

Aceste rezultate confirmă atât ipoteza generală, cât și ipotezele particulare I2 și I3.

În baza celor constatate am considerat că este necesar să continui procesul de instruire folosind metodele participativ-active la ambele clase. Elevilor cu note sub 5 le-am recomandat reluarea noțiunilor teoretice și le-am propus spre rezolvare fișa 1- fișele de recuperare. Elevilor cu note cuprinse în intervalul [5-7] le-am propus spre rezolvare fișa 2-fișa de exerciții, cu scopul de a-și învinge acele rețineri, nesiguranțe în aplicarea noțiunilor teoretice în rezolvarea cerințelor. Elevilor capabili de performanță, și anume celor care au obținut note din intervalul [8-10], le-am propus spre rezolvare fișa 3-fișa de progres.

Așadar, următoarea etapă a experimentului a constatat din aplicarea în continuare, în procesul instruirii, la ambele clase, metode participativ-active: descoperirea, problematizarea,ciorchinele, învățarea pe grupe valorice și cu ajutorul fișelor de lucru.

În ultima etapă a experimentului am administrat ambelor clase încă un test la sfârșitul capitolului „Schița”. În urma colectării datelor din al doilea test am constatat următoarele:

elevii din ambele clase au făcut progrese, chiar dacă unii elevi se situează sub nivelul mediu al clasei. Aceștia învață mecanic definițiile, ideile principale,modalitatile de caracterizare a personajului, fără a acorda o înțelegere deplină noțiunilor teoretice.

media clasei de experiență a crescut de la 6,03 la 6,34, iar a clasei de control a crescut de la 5,45 la 5,87. Acest lucru confirmă ipoteza generală.

a crescut și numărul elevilor cu note peste 6. Astfel, la clasa de experiență 71,8% au note peste 6, iar la clasa de control 58,06% din elevi au note peste 6. Și acest lucru confirmă ipoteza generală.

Ambele teste de evaluare mi-au furnizat o serie de date pe care le-am măsurat, le-am prelucrat matematic-statistic și le-am reprezentat grafic în sistemul axelor de coordonate, prin intermediul curbei de frecvență, al histogramei și al diagramei areolare.

Curba frecvențelor

TESTUL 1

Curba frecvențelor

Diagrama areolară

Curba frecvențelor

TESTUL 2

Curba frecvențelor

Diagrama areolară

Concluzii

Din analiza curbelor de frecvență statistice și teoretice, cât și din diagramele areolare, reprezentate conform datelor obținute în urma testului 1, se observă că la clasa de experiență aproximativ 62,5% din numărul elevilor au note peste 6, pe când la clasa de control procentajul respectiv este de aproximativ 51%. Este evident faptul că rezultatele obținute la clasa de experiență, unde am aplicat metode participativ-active, sunt superioare celor obținute la clasa de control, unde nu am folosit aceleași metode.

Aplicând în continuare metodele participativ-active de predare-învățare ambelor clase, rezultatele instruirii au crescut vizibil. Aceasta se poate deduce și din analiza poligoanelor de frecvență statistice și teoretice și a diagramelor areolare.

Egalitatea medianei cu modulul (6) și aproximația apropiată de media aritmetică: 6,34 la clasa de experiență și 5,87 la clasa de control, ne demonstrează eficiența metodelor participativ-active în procesul instruirii.

Valoarea modulului egală cu 6 arată că nota 6 are frecvența cea mai mare. De asemenea, numărul elevilor cu note sub 5 a scăzut considerabil. Prin aplicarea metodei de lucru cu fișele, mulți elevi au trecut de stadiul în care se aflau. Numărul elevilor foarte buni a crescut la ambele clase.

Ca urmare a acestor rezultate, consider că obiectivul experimentului efectuat privind creșterea randamentului instruirii, a fost realizat.

Voi căuta să-mi perfecționez continuu metodele de instruire, astfel încât rezultatele instruirii să se îmbunătățească permanent și voi susține educarea creativității, a metodelor a relației profesor-elev(autentic democratică și de cooperare) și a atitudinii deschise și receptivă față de copil și de valorile creativității sale.

CAPITOLUL VII-ANEXE(FIȘE,TESTE,PROIECTE DIDACTICE)

LITERATURĂ

1.Eroii din realitate.

2.Eroii din cărți.

3.Fără ei nu s-ar putea dezvolta subiectul operei.

4.Narațiunea amplă.

5.Scriitor

6.Termen generic pentru ansamblul creațiilor literare.

7.Exprimă atitudinea autorului (dar trecându-i uneori și prin minte!)

8.Aspectul general de viață prezentat de autor în opera sa.

9.Gen literar care include specii precum schița și fabula.

10.E oglindită transfigurat în opera literară.

11.Literatura e una dintre ele.

12.Relatarea pe scurt a subiectului unei narațiuni.

13.Meseria lui e să interpreteze roluri în opere dramatice.

SPECIE LITERARĂ

A

B

1.El învinge întotdeauna, în basme,răul (neart.).

2.E vie sau moartă.

3.Cel mai mare culegător de folclor român (Petre).

4.Fructele de aur furate din grădina împăratului, tată a lui Prâslea.

5.În “Harap –Alb”, acest animal stăpânea o grădină cu “ sălăți”.

6.,,…Împărat”, eroul titular al unei cunoscute povești populare.

Notă:Pe verticala AB va rezulta numele unei specii literare epice îndrăgite în special de cei mici (art.).

DOUĂ LOTURI

De I.L.Caragiale

A

B

1.Specie literară căreia îi aparține ,, Două loturi”, de I.L.Caragiale.

2.Cuvânt care-l obsedează pe (deja nebunul)Lefter.

3.Sparte de Lefter pentru că așa era el, ,,galant”.

4.Numele țigăncii care purta jacheta cenușie ,, pe dedesupt”.

5.Căpitanul care l-a împrumutat pe Lefter cu bani pentru a juca la loterie.

6.Șeful lui Lefter, ,, turbatul”.

Notă:Pe verticala AB ,la o dezlegare corectă , va rezulta prenumele eroului principal al nuvelei ,,Două loturi”, de I.L.Caragiale

PARADA EROILOR LUI I.L.CARAGIALE

A

B

B

1.Personaj care e o adevarată…încurcatură!

2.Repetentul lui Caragiale.

3.Copilul răsfățat a lui madam Popescu.

4.A crezut că a caștigat la loterie.

5.Căpitanul din anturajul lui Lefter Popescu.

6.Prenumele polițaiului orașului din ,,O scrisoare pierdută”.

7.Autorul scrisorii pierdute de Zoe.

8.Capul opoziției în comedia ,,O scrisoare pierdută”(prenumele).

9.Cel turmentat din teatrul lui Caragiale (neart.)

10.Prieten cu Brânzovenescu.

Notă:La o dezlegare corectă, pe verticala AB va apărea numele sub care e cunoscut de români I.L.Caragiale (2 cuvinte).

VIZITĂ…

De I.L.Caragiale

A

B

1.Mama eroului principal (Popescu).

2.În ei ajunge dulceața.

3.Din cauza lui leșină sărbătoritul.

4.Femeia deranjată de copilul neastâmpărat.

5.O găsim într-o chesea.

Notă:Pe verticala AB veți descoperi prenumele eroului principal al schiței ,,Vizita….”, de I.L.Caragiale.

D-L GOE…

De I.L.Caragiale

A

B

1.Mod de expunere folosit în schiță pentru caracterizarea personajelor.

2.Le amendează pe dame pentru că nu avea Goe bilet.

3.Mătușa lui Goe.

4.Locul unde se petrec, în mare parte,întâmplările.

Notă:Pe verticala AB veți descoperi cum este considerat (ironic),Goe de către I.L.Caragiale.

FIȘA DE LUCRU-CLASA a-V-a

I.Scrie,în spațiul liber din dreptul fiecărei cifre,litera care corespunde rolului personajului din narațiunea VIZITĂ……de I.L.Caragiale.

II.Scrie, în 8-10 rânduri,o compunere în care să-l caracterizezi pe Ionel așa cum este văzut de doamna Maria Popescu,mama lui.

TEMĂ PENTRU PORTOFOLIUL ELEVULUI

Când ajunge acasă,vizitatorul descoperă că are dulceață în șoșoni.Scrie un text de o jumătate de pagină în care să imaginezi un dialog între Ionel și vizitator în care acesta vrea să afle motivul pentru care copilul i-a pus dulceață în șoșoni.

FIȘA DE LUCRU-CLASA a-VI-a

I.Scrie,în spațiul liber din dreptul fiecărei litere,cifrele care corespund rolului personajului din schița ”D-l Goe”…..de I.L.Caragiale.

a.Personajul principal……………………….1.D-l Goe

b.Personajul secundar………………………2.mamița

c.Personajul episodic………………………..3.mam mare

4.tanti Mița

5.„urâtul”

6.conductorul

II.Completați tabelul următor cu informații din text:

III.Scrie,în spațiul rezervat,răspunsuri potrivite pentru fiecare cerință.Pentru rezolvarea cerințelor citește integral schița,cu mare atenție.

1.Schița este o specie a genului epic în proză,de mică întindere,cu acțiune simplă.(care este acțiunea?)

__________________________________________________________________________________________________________________________

2.Pentru că este o specie a genului epic,acțiunea se desfășoară pe momentele subiectului(care sunt momentele subiectului?)

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3.În schiță,este redat un singur episod semnificativ din viața unuia sau mai multor personaje(care este episodul din textul citit și de ce este semnificativ?)

__________________________________________________________________________________________________________________________

4.Numărul personajelor dintr-o schiță este redus (care sunt personajele din schiță?)

__________________________________________________________________________________________________________________________5.Spațiul desfășurării acțiunii este restrâns(care este spațiul desfășurării acțiunii?)

__________________________________________________________________________________________________________________________6.Amănuntele sunt puține dar semnificative(care sunt,din punctul tău de vedere,cele mai importante două amănunte și ce semnificație au ele?)

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________Important!

Pentru punctul nr.6 fii original și argumentează,ținând cont de experiența ta de viață și de sentimentele tale față de acțiune și personaje.

FIȘA DE LUCRU CLASA a -VII-a

1.Scrie în tabelul de mai jos,după modelul dat cauza/cauzele conflictului dintre Lefter Popescu și personajele numite.

2.Alege unul dintre conflicte în care este implicat Lefter Popescu.Dați o altă rezolvare conflictului ,într-un text de 8-10 rânduri.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________3.Exprimă-ți într-un text,de 5-6 rânduri,părerea despre următoarea afirmație:Lefter Popescu este victima unui joc al hazardului.

TEMĂ PENTRU PORTOFOLIUL ELEVULUI

A.

Scrie pe o pagină distinctă o scrisoare,de 7-8 rânduri,adresată lui Lefter Popescu,prin care să-l consolezi pentru situația nefericită pe care a trăit-o.

B.Scrie două trăsături ale lui Lefter care reies din enunțurile subliniate:

„-Leftere!…….nu știi nimic?

„-Ce?

„-Ieri.S-atras lotăriile noastre!

„-Ei?

„-Am câștigat!

„-Nu mă-nnebuni!…..Cât?”

FIȘA DE LUCRU CLASA a VII-a

1.Reamintește-ți finalul nuvelei HAGI-TUDOSE de Barbu Ștefănescu Delavrancea.Compară nuvela Două loturi cu Hagi-Tudose,având în vedere situația finală.

Formulează într-un enunț o concluzie referitoare la tema banului.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________2.Folosind dicționarul,explică sensul cuvântului lefter.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3.Stabilește o legătură între nume și caracterul personajului.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________4.Indică două personaje din opera în proză a lui Caragiale,studiată în clasele gimnaziale,caracterizate prin intermediul numelui.Explică-ți alegerea,pentru fiecare caz în parte.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________5.Alege un nume din următoarea serie:Speranța,Grațiela,Victoria.Scrie o compunere de 5-6 rânduri în care un personaj să poarte numele selectat.Dă un titlu potrivit compunerii.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

FIȘA DE LUCRU CLASA a VIII-a

NUME______________

PERSONAJUL_______________________________

FIȘĂ DE LUCRU CLASA a VIII-a

Citește cu atenție următorul text:

„Sfânta Scriptură ne învață că întocmai precum plugarul trăiește din rodul muncii sale,și păstorul sufletesc,care slujește altarul din slujba sa,de pe altar,să trăiască.Și părintele Trandafir și într-asta era credincios către sfânta învățătură;el totdeauna a lucrat numai pentru povățuirea sufletească a poporenilor săi,așteptând ca aceștia,drept răsplată,să se îngrijească de traiul lui zilnic.Nu însă totdeauna lumea este întocmită după cum este scris și după cun este poruncă;așa era numai popa,iar nu și poporenii.Din slujba sa părintele trăgea foarte puțin folos,atât cât nu era destul,adică:patru bucăți de pământ la țarină,birul de la poporeni și folosul de la cei născuți și cei morți.Toate la un loc-nimic,fiindcă pe pământ nu răsare aproape nimic,birul nu este decât de nume,cei născuți se botează de milă și celor morți li se face pomană de către popa.

În apropierea bisericii se află o casă pustie,numai după nume,casă.Stăpânul casei ar fi ținut vitele într-însa,dar n-avea vite.Lângă casă era un loc de grădină,grădina însă nu era.Părintele Trandafir cumpărase casa cu loc cu tot și locuia în ea.De când casa era a popii,prea multe îndreptări nu i se făcuseră,și cum era tot un hârb,pereții ciur și acoperișul mreajă.Părintele numai de ale altor case purta grijă.

Masa popii nu era mai bună decât casa.Vorba cu lumea gheboșilor:omul se îndreaptă după oameni,chiar și când ar voi să-ndrepteze oamenii după sine:popa trăia în felul satului.Noroc avea numai cu zestrea preotesei:dar de unde numai se ia,multă vreme nu se ia:și asta se apropia de postul cel mare.

„Nu merge!grăi părintele Trandafir.Așa nu merge!”Începu a se face și el om ca lumea, a se îngriji mai-nainte de toate de binele casei sale.

(Ioan Slavici,Popa Tanda)

Completează spațiile punctate:

1.Identifică personajul prezentat în fragmentul dat.

………………………………………………………………………………………………

2.Transcrie enunțul care arată că personajul trăiește un conflict interior.

………………………………………………………………………………………………

3.Transcrie,din textul dat,enunțul care conține crezul părintelui Trandafir.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4.Explică,în 3-4 rânduri,enunțul subliniat.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

5.Descrie existența părintelui Trandafir,referindu-te la:

-aspectul casei,al grădinii;

-starea materială;

-sursele de trai.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

6.Scrie un enunț prin care să-ți exprimi crezul tău de elev.Citește-l clasei!Elaborează un crez al tău,al clasei,valorificându-l printr-o argumentare.Notează-l apoi pe un poster!Adaugă și un desen reprezentativ!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

7.Scrie din text trei enunțuri care au valoare moralizatoare.

De exemplu:

„…omul se îndreaptă după oameni,chiar și când ar voi să-ndrepteze oamenii după sine..”

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

8.Elaborează două fișe cu citate,pe baza lecturilor tale suplimentare sau a manualelor școlare,care să conțină prezentarea unor personalități din viața literară sau religioasă.

FIȘĂ DE LUCRU CLASA a- VIII-a

Citește cu atenție următorul text:

„-Dumneata trebuie să fii nevasta lui Lipan,a luat cuvântul cel dintâi,râzând,Bogza.

Vitoria se uita în altă parte,dar îl vedea.A dat din cap,încuviințând.

A așteptat să vadă ce se mai spune.

-Ai venit după vreo datorie?Eu,pe câte știu,am plătit lui Lipan toți banii.Poate Cuțui să-i fi rămas ceva dator.

-Nu-i datoresc nimic,răspunse Cuțui,serios.

Calistrat Bogza rânji iar:

-Atunci poate ai venit să ne vezi cum trăim noi aici la Suha.Mulțămesc lui Dumnezeu,trăim bine.

Munteanca oftă:

-Alți oameni,într-adevăr,trăiesc bine și-i văd împăcați.Numai pe mine m-a alungat d-acasă supărarea.

-Așa?Din care pricină,mă rog dumitale?Spune,să vedem dacă-și putem fi de folos.De asta ne-ai chemat dumneata,nevastă?

Bogza se miră,privind c-o ușoară veselie pe notar și pe primar,care se mirau și ei.Vitoria tăcu,plecând fruntea.Se amestecă nevasta lui domnu Iorgu Vasiliu:

-Dumneavoastră nu știți,oameni buni,că nevestii acesteia încă nu i s-a întors bărbatul acasă?

Bogza îi întoarse o privire de mirare.Ea își zbătu,pleoapa stângă.El zâmbi numai dintr-un colț al gurii:

-Ei,și dacă nu i s-a întors acasă bărbatul,ce-i putem face noi?

-Nu-mi puteți face nimic,vorbi cu blândețe Vitoria fără să ridice fruntea.Ca femeie năcăjită ce mă aflu,am venit la niște prieteni să-i întreb și să-mi spuie,când s-au despărțit de Nechifor Lipan,ce vorbe au grăit?Încotro l-au văzut că se duce?Poate-a spus ceva din care aș înțelege unde să-l caut.

Bogza își vârî mâinile în chimir și se uită înduioșat la nevasta lui Lipan.

-Ce aș putea să-ți spun?zise el săltând din umeri.Pe drum,venind de la Dorna,ne-am înțeles asupra vânzării oilor.I-am numărat paralele.A dat o parte Cuțui care-i de față.Altă parte am dat eu.Ne-am despărțit.Lipan încă arăta mare grabă.

-Dac-aș putea să știu unde s-a întâmplat asta……suspină Vitoria

-Vrai să știi cam unde s-a întâmplat asta?Pe drum.

-În care loc anume?

-Dumneata vrai să știi cam multe,râse Calistrat.De unde vrai să știu eu chiar în ce loc?Pe cât țin eu minte,ne-am oprit la Crucea Talienilor.

-Și după ce i-ați plătit,în care parte a apucat?

-Cum în care parte?S-a întors înapoi.S-a dus spre casa lui.

-Nu te supăra,domnu Bogza,zise Vitoria.Am vrut să știu dacă nu cumva a spus vreo vorbă,că ar avea de gând să nu se întoarcă acasă.

-Nu mă supăr,nevastă,măcar că mie asemenea întrebări multe și mărunte nu-mi plac.Poate ai cumva o bănuială,spune curat.Nu umbla împrejur ca o albină care tot vra să împungă.

-Vai de mine și de mine,se împotrivi munteanca,făcându-și cruce;să mă ferească Dumnezeu sfântul de un gând rău,ori de o bănuială.Vrau să știu numai dacă ați înțeles de la dânsul ceva.

-N-am înțeles nimic,își răsufla Bogza rămășița de supărare.I-am dat paralele și s-a dus în treaba lui.

-La Crucea Talienilor?

-Da.Precum am spus.

-Și oile erau trecute înainte?

-Ca întotdeauna.

-Vra să zică un cioban,ori un baci,nu l-a mai văzut.Putea să-i lepede aceluia un cuvânt.

Vitoria oftă……” (Mihail Sadoveanu,Baltagul)

1.Scrie în tabel,pentru fiecare personaj implicat în acțiune,un cuvânt/o structură care îl individualizează:

2.Notează în coloana din dreapta trăsăturile Vitoriei Lipan care reies din citatele date:

3.Dezvoltă,într-un enunț,două dintre trăsăturile Vitoriei identificate mai sus.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4.Numește modalitățile de caracterizare folosite de autor în realizarea personajelor.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5.Scrie câte două trăsături morale ale personajelor secundare,din textul dat.

a)……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………b)……………………………………………………………………………………………

6.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Tensiunea dialogului dintre Vitoria Lipan și cei doi este dată de :

a.nerăbdarea femeii de a-și revedea bărbatul;

b.adeverirea presimțirilor sumbre în legătură cu soarta lui Nechifor;

c.viclenia femeii.

Argumentează,în 4-5 rânduri unul dintre răspunsurile alese.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7.Explică,în 4-5 rânduri,semnificația afirmației lui Bogza:Nu umbla împrejur ca o albină care tot vra să împungă.

Vei avea în vedere următoarele repere:

-înlanțuirea logică a ideilor;

-identificarea figurii de stil din enunțul dat;

-evidențierea rolului acesteia în exprimarea ideii enunțului;

-corectitudinea exprimării.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

ACTIVITATE PROFESOR-ELEV

Raportul între ce dorește să comunice cadrul didactic și ce rețin elevii

Cadrul didactic Ce doreste sa comunice profesorul

Ce comunică în mod real

Ce aud elevii

Ce ascultă elevii

Ce înțeleg elevii

Ce acceptă elevii

Elevii Ce rețin elevii

FIȘĂ DE LUCRU- CLASA a VI-a

D-l Goe… de I.L.Caragiale

Elevii au nevoie de creioane colorate și lipici.

Se împart elevii în grupe de câte 4-5 elevi. Se distribuie grupelor următoarele:

câte un pliculeț conținând mici bilețele.

câte o foaie A4 , fișa de lucru Caracterizare- Goe.

Se explică elevilor sarcina de lucru: distribuiți biletelele primite în dreptul fiecărei trăsături de caracter a lui Goe. Doar puneți în dreptul lor pe foaie, fără a le lipi deocamdată. După ce toate grupele vor termina de aranjat argumentele celor căteva trăsături, vom verifica corectitudinea acestora. Apoi veți trece la următoarele etape: lipirea lor , colorarea și apoi prezentarea lucrării voastre. În cazul în care aveți două sau mai multe argumente la o trăsătură, veți colora argumentele ce aparțin aceleiași trăsături cu aceiași culoare.

CARACTERIZAREA LUI GOE

ACTIVITATE:Găsiți adjective antonime pentru„trăsăturile”personajului Goe.Câștigă elevul care termină primul și argumentează răspunsurile.

FIȘA DE LUCRU – CLASA a VI-a

D-l Goe… de Ion Luca Caragiale – caracterizarea personajului principal

Cum îl vede mam’ mare pe Goe?

Cum este de fapt Goe?

Completând corect liniile orizontale, veți găsi pe linia verticală A-B un cuvânt care are legătura cu textul citit.

A

A zburat împreună cu pălăria.

Îl amendează pe D-l Goe.

Se lovește la el în clanța ușii.

Îl scoate mam’mare din săculețul ei.

5. Aici vor să ajungă cucoanele cu trăsura.

B

Ce reprezintă acest cuvânt? Ce legătură se poate stabili între acest cuvânt și personajul principal al schiței D-l Goe…?

Planuri de lecții ilustrative.Producții ale creativității elevilor

Lecția de caracterizarea a personajului principal

PROIECT DIDACTIC

OBIECTUL: Limba și literatura română

CLASA: a VII-a

DATA:

PROFESOR:

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 7: Nuvela

SUBIECTUL: Caracterizarea personajului principal

TEXT SUPORT: Două loturi (fragmente), de Ion Luca Caragiale

TIPUL LECȚIEI: Mixtă

SCOPUL LECȚIEI: Dezvoltarea capacității de receptare a textului narativ

DURATA: 50 de minute

OBIECTIVE CADRU, OBIECTIVE DE REFERINȚĂ, OBIECTIVE OPERAȚIONALE ȘI ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

STANDARD: Redactarea caracterizării personajului principal, respectând cerințele acestui gen de compunere

OBIECTIVE EDUCATIVE:

-dezvoltarea capacității de a-și argumenta propria opinie;

-educarea estetică a elevilor;

-dezvoltarea atenției și toleranței față de partenerul de grup / dialog

METODE ȘI PROCEDEE: conversația euristică, problematizarea, exercițiul, demonstrația, descoperirea, activitatea independentă și în grup

METODE DE EVALUARE:

-observația sistematică

-sarcini de lucru în clasă

-tema pentru acasă

-autoevaluarea

-interevaluarea / aprecierea verbală

RESURSE UMANE (capacități de învățare): clasa de elevi, grupuri eterogene

RESURSE MATERIALE: manualul, textul integral, fișe de lucru

LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de clasa

BIBLIOGRAFIE:

-Alina Pamfil – Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise – Editura Paralela 45, Pitești, 2003

– *** – Dicționar de termeni literari, Editura Academiei, 1976

-Alexandru Crișan – Limba română, manual pentru clasa a VII-a, Editura Humanitas, București, 1999

– *** – Studii despre opera lui I.L.Caragiale, Editura Albatros, București, 1975

SCENARIUL DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII DIDACTICE

ACTIVITATE I

Numele și prenumele………………………………………

Două loturi 7

de I.L.Caragiale

(structura narativă)

NOTĂ: Clasa a fost împărțită în 4 grupe a câte 6 (7) elevi. Fiecare elev din grupă a primit o altă variantă de subiect cu anumite rubrici necompletate (cinci rubrici de completat, a 2 puncte fiecare).

ACTIVITATE II

GRUPA 1

MEDIUL SOCIAL al d. Lefter Popescu ÎNAINTE de a afla de câștig:

-Semnificația numelui

-Ocupația;

-Relațiile de serviciu;

Indicați și sursele din care ați obținut informațiile (mijloace de caracterizare).

GRUPA 2

MEDIUL FAMILIAL al d. Lefter Popescu ÎNAINTE de a afla de câștig:

-Locuința;

-Relațiile cu soția;

-Relațiile cu prietenii (anturajul)

Indicați și sursele din care ați obținut informațiile (mijloacele de caracterizare).

GRUPA 3

RELAȚIILE d. Lefter Popescu DUPĂ CE a aflat de câștig:

-Cu șeful;

-Relațiile cu soția

Indicați și sursele din care ați obținut informațiile (mijloacele de caracterizare).

GRUPA 4

RELAȚIILE d. Lefter Popescu DUPĂ CE a aflat de câștig:

-Relațiile cu prietenii (anturajul);

-Cu chivuțele

Indicați și sursele din care ați obținut informațiile (mijloacele de caracterizare).

ACTIVITATE III

ACTIVITATE IV

LEFTER POPESCU

Personaj principal

LEFTER POPESCU

Personaj principal

LEFTER POPESCU

Personaj principal

LEFTER POPESCU

Personaj principal

ACTIVITATE V

„Publicată în 1899, Două loturi (…) se apropie prin temă – psihologia unui personaj care are un timp iluzia că hazardul l-a favorizat – de Biletul câștigător al lui Cehov (…) Lefter Popescu se zbate zoologic după bogăția care să-i asigure independența. Când i se pare că și-a asigurat câștigul, primul lui gest e să scrie o țanțoșă scrisoare de demisie și să-l înfrunte pe șef, spunându-i pe nume, fără titlu. Deși se simte un ales al ghinionului – Ți-ai găsit, eu și noroc – Lefter Popescu pândește șansa salvatoare.”

SILVIAN IOSIFESCU

„Cercetările pentru descoperirea lozurilor, făgăduielile și umilințele d-lui Lefter sunt etapele savante ale disperării.”

GEORGE CĂLINESCU

„În opera lui Caragiale problema numelor proprii e mai importantă decât în opera altor scriitori, pentru că opera lui e comică, și într-o astfel de operă, numele e o însușire mai esențială a personagiului, decât în alte opere literare.

(…)Numele nu aveau să caracterizeze tipurile numai din punct de vedere al caracterului. Ele trebuiau să caracterizeze și clasa socială (…)”

GARABET IBRĂILEANU

„(…) I. L. Caragiale vede adeseori omul dinlăuntru, în planul modificărilor organice și al acompaniamentului lor afectiv.”

TUDOR VIANU

Comentați citatele de mai sus în 4-8rânduri(în scris)sau prezentând oral în 5-8 minute(oral).

METODA PALARIILOR GANDITOARE

Cu pălăria albă pe cap se face o analiză obiectivă a situațiilor!

Gândire obiectivă care se bazează pe informații.

Prezintă lucrurile așa cum sunt fără nici o părere, interpretare critică sau emoție.

1. Prezentați date despre viața și opera lui I.L. Caragiale

2. Prezintǎ, pe scurt, subiectul operei „O scrisoate pierdutǎ”

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Când gândim cu pălăria albastră încercăm să oferim o privire de ansamblu asupra faptelor!

Definirea, extragerea clară a problemei, concluziei.

Care crezi cǎ a fost intenția autorului când a scris aceastǎ operǎ? De ce opera „O scrisoate pierdutǎ” este o comedie?

Prezintă atitudinea celor trei personaje (Zoe, Tipătescu și Trahanache) în fața obiectului de șantaj „scrisoarea” deținut de Cațavencu.

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Cu pălăria verde pe cap nu există limite în calea gândurilor!

Gândire creativă care se bazează

pe generarea de idei noi.

1. Imagineazǎ-ți alt mod în care ar fi putut evolua intâmplările.

2. Ilustrati prin exemple cum se realizează fiecare tip de comic:

– de situație

– de limbaj

– de caracter

– de nume

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Cu pălăria galbenă pe cap gândim pozitiv și vedem numai avantajele situației!

Gândire pozitivă, se bazează pe o gândire pozitivă a evenimentelor, evidențiere

avantajelor, oportunităților

și a posibilităților

de concretizare a ideilor.

1. Încercați sa comentati comportamentul personajelor principale. Transformați-le în personaje cu altfel de comportament.

2. De ce crezi cǎ autorul a creat astfel de personaje?

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Cu pălăria neagră pe cap se face o evaluare critică a faptelor!

Gândire negativă, se bazează pe evidențierea greșelilor, a punctelor slabe și a riscurilor

E o pălărie pesimistă

1. Identificati defectele majore ale personajelor principale.

2. Ce nu ar fi trebuit sa faca personajele ? De ce?

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Când gândim cu pălăria roșie, nu trebuie să dăm nicio justificare!

Gândire afectivă care se bazează pe emoții, sentimente, intuiție

1. Imaginați-vă că sunteți avocatul Zoe Trahanache. Construiți o pledoarie in care să demonstrați nevinovăția ei.

2. Ce v-a plǎcut cel mai mult din aceastǎ operǎ ? De ce ?

Gândiți !

Lucrați în perechi !

Comunicați!

Fișă de lucru

1.Completați următoarea schemă răspunzând la întrebările de mai jos.

1.În ce gen literar se încadrează comedia?

2.Alegeți varianta corectă:

În comedie se prezintă:

a. natura, tipuri umane, obiceiuri populare

b. tipuri umane, situații neașteptate, moravuri

-Verbul a satiriza înseamnă a critica, a ridiculiza printr-o satiră. În comedie se folosește satira?

-Care este efectul comediei? Provoacă plânsul, mila, râsul ?

Fișă de lucru

Se dă textul:

” Cațavencu: (spumând, se repede din mijlocul grupului său la tribună cu pumnii încleștați și zbierând febril. Un moment tăcere.): Fraților! Domnilor! Un moment, onorabili cetățeni! Am voit să acopăr o rușine care se petrece de atâta vreme în sânul orașului nostru. (…)

Pristanda : (…) (Cătră cei din fund) Pe ei, copii! (Grupul din fund cu Pristanda, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetățeanul turmentat se reped la tribună și pun mâna pe Cațavencu.)

Cațavencu (continuând a zbiera în mijlocul zgomotului): O scrisorică a prefectului cătră…

Grupul lui Cațavencu: Pe ei, fraților. (Grupul din față dă năvală spre fund.)

Toată lumea: Afară! Ho! huideo!”

Prezentați pe scurt fragmentul. În ce situație sunt prezentate personajele?

Cum se comport ele? Este un comportament potrivit cu activitatea care se desfășoară în acel moment?

Fișă de lucru

4. Uniți prin săgeți numele personajului cu trăsătura de caracter dominantă:

Zaharia Trahanache Bărbatul încornorat/naiv

Nae Cațavencu Femeia adulterină

Zoe Trahanache Tipul slugarnic

Ghiță Pristanda Canalia

Cetățeanul Turmentat Tipul cetățeanului

O scrisoare pierdută,de I.L.Caragiale

CONCLUZII

„Narator și personaje sunt esențialmente ființe de hârtie….”

(Roland Barthes)

Personajele literare se încăpățânează„să mimeze”și să concureze starea civilă.Este evident că acest lucru le face iubite și de cele mai multe ori ele devin modele ale umanității.

Textele literare studiate în gimnaziu propun elevilor personaje memorabile iar construcția acestora este realizată prin asocierea a două dimensiuni:socială(exterioară)și psihologică(interioară).Elevul își construiește în plan imaginar modele-prezente sau viitoare-urmărind aceste dimensiuni.Personajele iubite sau mai puțin iubite pendulează între Frumos și Urât,între Bun și Rău.

Făt-Frumos,Ionel,Goe,Lefter sau Vitoria sunt modele care se constituie prin narațiunile interactive în instrumente motivaționale pentru acțiuni morale.Există un fundament intern care conferă consistență psihologică prin faptul că oferă reperele de încadrare a comportamentului uman dezirabil:la sfârșitul lecturii sau analizei textului elevul știe cum poate acționa frumos și care sunt principalele alternative comportamentale pe care le poate alege.

Problema valorilor și a fundamentelor etice rămâne un domeniu separat de realitatea cotidiană.Valorile transmise în educația publică se traduc în mod direct și real în comportamente și acte sociale.Scopul educației școlare este de a ajuta elevii să construiască valori diverse și utile la nivel individual în contextul propriei lor culturi(în special atunci când este implicat conceptul de minoritate).Valorile educației sunt utile în contextul culturii specifice:nu sunt corecte sau incorecte,bune sau rele,pozitive sau negative ori universal valabile.

Lucrarea de față se dorește o provocare.Am încercat să pun în lumină personajul literar ca model comportamental împreună cu valorile pe care le exprimă.În felul acesta personajul valorizat pozitiv din punct de vedere afectiv este mai aproape de scara sa de valori proprii.Elevul se identifică cu acel personaj,nu datorită bunătății acestuia ci datorită condiției eroului ce realizează o adâncă și incontestabilă solicitare interioară.

Prezentarea teoretică și clasificările făcute se doresc a fi o apropiere către programa școlară și către aspectul practic al demersului didactic.

Capitolul V al lucrării este stucturat pe specii literare și personaje ale acestora.Personajele basmului,Prâslea și Greuceanu îl pun pe elevul aflat în comunitatea de învățare într-o relație de empatie.Se pornește de la statutul de neofit la cel de luptător,de cuceritor,de inițiat,de înțelept și în final ajunge la un nivel superior de cunoaștere.

Personajul literar îl incită pe elev.Momentul inițial este important pentru întregul proces de înțelegere și construcție al personajului;dacă acest prim pas nu reușește să atragă imaginația elevului,să îl facă să accepte în mod autentic provocarea și să devină astfel actor activ,etapele care urmează sunt marcate de prezența formală și de lipsa de interes.Exemplele personajului susțin o dublă acceptare:a angajării în luptă în slujba unui principiu și totodată,a acceptării celuilalt, a ascultării și coalizării.

Pentru personajele schiței,empatia constituie un element deosebit de productiv în direcția eleborării unor suporturi de curs pentru valori moral-civice.

Intrigată,oarecum,de părerea lui Gabriel Dimisianu despre personajele copii din opera carageliană(„întruchipări jucăuș-malefice ale spiritului de agresare;sunt mici diavoli scăpați în lume,iraționali și terorizanți,de o comicărie într-adevăr cruntă,amuzându-se cu sadism pe seama unor victime paralizate parcă de o vrajă.”)am prezentat pe cei doi năzdrăvani ca doi copii curioși,inteligenți,imaginativi.Elevul-copil empatizează cu personajul-copil.Consecințele estetice și corelațiile etice implicate de narațiunile studiate blochează demersul imaginar prin care se poate stabili un traseu pentru propria dezvoltare a identității morale și intelectuale.

Lefter Popescu-personajul nuvelei carageliene subliniază faptul că profesorul este nevoit să utilizeze resursele de ordin axiologic al textului pentru valorile moral-civice:alegerile de ordin social și personal cu care te poți confrunta în viață(profesiune,câștig bănesc sau „partide reușite”), consecințele posibile ale alegerilor făcute,relația dintre alegeri personale și sistemul de valori moral-civice.

Personajele comediei sunt construite și analizate după cugetarea clasică„ridendo castigat mores”.Modalitățile de caracterizare a personajelor sunt similare cu cele ale personajelor din textele epice.Din seria procedeelor de reprezentare lipsește caracterizarea realizată de narator,personajele prezentându-se de cele mai multe ori singure,prin cuvintele rostite(dialoguri și monologuri)și prin acțiunile pe care le săvârșesc(excepție fac secvențele în care personajele se prezintă unele pe altele).Dar acest fapt nu contrazice preluarea,ca instrument de lucru,a fișelor de identitate și de control stucturate în lucrarea de față.

Personajul romanului„Baltagul”oferă modelul unui traseu educativ complex,în care„obiectivele”inițiatice sunt integrate natural.Personajul Vitoria Lipan prezintă interes și empatizează cu elevul cititor;Vitoria rezonează afectiv și „capturează”imaginația iar traseul eroinei are o importanță decisivă pentru interpretarea textului;reperele etice(moral-estetice)sunt o cale spre rezolvarea fericită a obstacolelor cu care se confruntă eroina.Astfel,elevul descoperă că resursele inteligenței și posibilitățile umane sunt nelimitate.

În încheiere aș dori să subliniez ideea că identitatea moral-estetică a elevilor poate fi modelată plecând de la o lectură profundă, o înțelegere a textelor,implicare afectivă și adaptare la realitățile spirituale,umane și sociale.

„Cel mai important în educație-spunea Comenius-nu este să câștigăm timp,ci să-l pierdem”.Învățarea în școala românească este,de fapt,un consum al timpului iar formele actuale ale educației formale par să ignore tocmai această relație primordială dintre timpul imediat(timpul continuu,timpul subiectiv,timpul parametric)și proiecțiile de dincolo sau dinaintea existențelor individuale.

Lucrarea mea are în vedere necesitatea restructurării profunde a programei literaturii române și a teoriei literare cerute de realitatea complexă,globală,dinamică și interconectată în care sunt lăsați elevii după terminarea școlii.Personajele ne vorbesc despre experiențe,despre calea pe care o putem urma în dezvoltarea noastră personală și despre modul în care putem ajunge eroi sau monștri.

BIBLIOGRAFIE:

1.Angelesccu,Silviu.-Portretul literar,București,Editura Univers,1985

2.Bettelheim,B.,-The Uses of Enchantment.The Meaning and the Importance of Fairy Tales,New York,Vintage Books,1989

3.Bîrzea,C.,-Arta și știința educației.București,Editura Didactică și Pedagogică,1995

4.Bodișteanu,Florica.,-Personajul și întruchipările lui istorice ,în Perspective.Revista de didactica limbii și literaturii române,nr.2/2006

5.Călinescu,George.,-Pagini de estetică,Editura Albatros,București,1990.

6.Călinescu,George.,-Istoria literaturii române de la origini până în prezent,Editura Minerva,București 1988.

7.De Peretti,A.,Legrand,A.,Boniface,J.-Tehnici de comunicare(trad.G.Sandu),Iași,Polirom,2001.

8.Eliade,M.,-Aspecte ale mitului,București,Editura Univers 1978.

9.Eftimie,N.,-Metodica studierii limbii și literaturii române,Pitești,Editura Paralela 45,2000.

10.Frye,N.,-Anatomia criticii,București,Editura Univers 1972.

11.Ghyka,M.C.,-Estetica și teoria artei,București,Editura Științifică și enciclopedică,1981.

12.Hamon,Ph.,-Pentru un statut semiologic al personajului,București,Editura Polirom 1998.

13.MacIntyre,A.,-Tratat de morală.După virtute,Editura Humanitas,Bucuraști 1998.

14.Muthu,Mircea.,-Personajul și formele lecturii în Alchimia mileniului.,Eseuri,Editura Cartea Românească,București 1989.

15.Neacșu,I.,-Metode și tehnici de învățare eficientă,Editura Militară,1990

16.Neacșu,I.,-Instruire și învățare,București Editura Didactică și Pedagogică,1999.

17.Negrea,Gelu.,-Dicționar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale,(A-Z)București,Editura Cartea Românească,2009.

18.Popenici,Ștefan.,-Pedagogia alternativă,imaginarul educațional,Științele educației,Polirom,2001.

19.Propp,V.I.,-Morfologia basmului,București,Editura Univers,1970.

20.Pentek,E.,-Pentru o abordare complexă a esteticului în școală,în Ion Drăgotoiu(coord.),Principii și metode noi în didactica literaturii și limbilor moderne,Cluj,Universitatea din Cluj Napoca,1989.

21.Pamfil,Alina.-Limba și literatura română în gimnaziu,Structuri didactice deschise,Editura Paralela 45,2003.

22.Popovici,Vasile-Eu,personajul.Eseuri,Editura Cartea Românească,1988.

*Ghid metodologic.Aria curriculară Limbă și comunicare-Gimnaziu,Ministerul Educației și Cercetării,Consiliul Național pentru Curriculum,București,2002.

**Programă școlară pentru clasele V-VIII.Limba și literatura română,Ministerul Educației,Cercetării și Tineretului,Consiliul Național pentru Curriculum,București,2009.

***Ghid metodic.Educația civică curriculum și pregătirea profesorilor,Ministerul Educației și Cercetării,2011.