Capabilitati LA Linia Orizontului Si Sprijinul Integrat AL Operatiilor Militare
TEMA: „CAPABILITĂȚI LA LINIA ORIZONTULUI ȘI SPRIJINUL INTEGRAT AL OPERAȚIILOR MILITARE”
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. CADRE ARHITECTURALE PRIVIND CAPABILITATILE
1.1. Capabilitati militare
1.1.1. Definire
1.1.2. Principalele componente ale capabilităților militare
1.2. Capabilități in NATO
1.2.1 .Procesul de dezvoltare a capabilităților
1.2.2 .Conceptul Smart Defence
1.3. Capabilități N-LOS (Non Line of Sight)
1.3.1. Sistemul de luptă al viitorului (Future Combat System-FCS)
1.3.2. Sistemele N-LOS integrate în FCS
1.4. Concluzii
CAPITOLUL 2. OPERAȚIILE MILITARE ȘI SPRIJINUL DE LUPTĂ
2.1. Organizarea zonelor de operații (figura 9)
2.1.1. Zona de responsabilitate AOR (Area of Responsability)
2.1.2 . Teatrul de război (Theater of War)
2.1.3. Teatrul de operații (Theater of operations)
2.1.4. Zona de operații de tip întrunit JOA (Joint Operations Area)
2.1.5. Elemente de structură a operațiilor
2.2. Organizări și unități militare
2.2.1. Sisteme de operare în luptă
2.2.2. Modele de organizare ale armatelor
2.2.3. Forțele terestre: misiune, rol
2.2.4. Modele de organizare viitoare – Brigade Combat Team (BCT)
2.3. Sprijinul și sprijinul integrat
2.3.1. Forțele de sprijin de luptă
2.3.2. Sprijinul integrat al operațiilor militare
2.4. Concluzii
CAPITOLUL 3: SCENARIU TACTIC CU TEMA: „ ACȚIUNILE PLUTONULUI DE SPRIJIN PRIN FOC DIN CADRUL FCS-BCT DOTAT CU SISTEME NLOS ÎN OFENSIVĂ”
3.1. Considerații generale
3.2. Ordinul de operații
3.3. Scenariul grafic și desfășurarea acțiunii
3.3.1. Descrierea plutonului de sprijin
3.3.2. Situația inițială
3.3.3. Desfășurarea acțiunii
3.4. Concluzii
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
În contextul în care mediul actual de securitate este în continuă evoluție iar mediul economic trece printr-o perioadă de recesiune, două elemente de referință pentru organizația militară, subiectul prezentei teme analizează modul de asigurare a capabilităților militare și al sprijinului forțelor în cadrul teatrelor de operații în care acestea sunt angrenate și posibilități de dezvoltare a noi capabilități.
Astfel, în primul capitol am tratat conceptul de capabilitate în toate dimensiunile acestuia, și am analizat conceptele de asigurare a capabilităților în condițiile în care bugetele pentru apărare se diminuează în fiecare an, afectând astfel capacitatea forțelor armate de a asigura securitatea statelor. Un astfel de concept este Smart Defence, prin care statele membre NATO respectând principiul de bază al acestui concept „pooling and sharing”, colaborează pentru dezvoltarea capabilităților de care alianța are nevoie.
De asemenea, tot în cadrul primului capitol am prezentat programul de dezvoltare de noi sisteme de armament „Future Combat System” (Sistemul de luptă al viitorului) demarat de Statele Unite ale Americii în anul 1999 prin care se dorește implementarea de tehnologii de ultimă oră și realizarea unei rețele la care să fie conectate toate sistemele de armament pentru atingerea unui nivel de conștientizare situațională superior inamicului. Scopul principal al acestui program este de a oferi forțelor terestre americane capabilitatea de a angaja inamicul în spectru complet, înainte ca acesta să fie conștient de prezența forțelor adverse.
În cel de-al doilea capitol, mi-am concentrat efortul în direcția analizei diferitelor moduri de organizare ale forțelor armate și asupra determinării componentelor principale ale sprijinului de luptă și logistic. În consecință, pentru a realiza continuitatea cu primul capitol, am analizat inițiativa Statelor Unite ale Americii în domeniul restructurării forțelor astfel încât să se realizeze trecerea de la structura premodulară la structura modulară.
Astfel, se dorește trecerea de la unități operaționale de nivel divizie (cu o structură rigidă ce nu oferă capabilitatea de dislocare rapidă și de acțiune în mod independent de sprijinul logistic) la unități operaționale de nivel brigadă numite „echipe de luptă de nivel brigadă” care oferă capabilități de dislocare rapidă oriunde în lume reușind să execute operații in mod independent de sprijinul logistic prin integrarea în cadrul acestor brigăzi a unor structuri de acest fel până la nivel batalion.
În continuarea capitolului doi, am analizat caracteristicile și domeniile de acțiune ale forțelor de sprijin, evidențiind necesitatea integrării eforturilor acestor forțe cu scopul de a facilita executarea manevrei de către forțele luptătoare. Am evidențiat conceptual de sprijin integrat al operațiilor militare care constă în asigurarea informațiilor, sprijinului prin foc, sprijinului general, sprijinului logistic prin integrarea componentelor de acest gen în cadrul structurii unităților.
În cadrul capitolului trei am realizat un scenariu tactic în care am integrat conceptele prezentate în primele două capitole în mod creativ, folosind o concepție proprie. Scenariul tactic înglobează sistemele de armament de tip NLOS ( prezentate în primul capitol) integrate în noul model de organizare (prezentat în capitolul doi), într-o posibilă situație în care se asigură sprijinul forțelor luptătoare. Scopul realizării scenariului tactic este de a evidenția capabilitățile sistemelor de armament, asimilate în concepția de organizare modulară și analiza eficienței tehnologiilor în cadrul unei structuri flexibile.
Motivația alegerii acestei teme constă în caracterul de actualitate al acesteia și posibilitatea familiarizării cu noi concepte utilizate în cadrul alianțelor. Pe parcursul studiului problematicii referitoare la tema aleasă am studiat și alte concept asemănătoare, fiind capabil astfel să realizez o analiză cuprinzătoare și în același timp să îmi îmbunătățesc cunoștințele legate de domeniul militar.
O realizare semnificativă, constă în faptul că am reușit să îmi stabilesc un plan de aprofundare al acestei teme, cu scopul de a fi capabil la un moment dat să aduc o contribuție semnificativă în domeniul capabilităților militare.
CAPITOLUL 1. CADRE ARHITECTURALE PRIVIND CAPABILITATILE
1.1. Capabilitati militare
1.1.1. Definire
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de “capabilitate” ca fiind “însușirea de a fi capabil”. Termenul de “capabil” este definit de același dictionar astfel: “care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva; înzestrat, valoros, destoinic”.
La nivel NATO, conceptul de capabilitate apare menționat în documente, sub următoarele forme:
abilitatea de a executa un curs de acțiune specificat;
abilitatea sau capacitatea de a realiza un set de sarcini destinate pentru a produce un efect;
abilitatea de a produce un efect urmărit de către servicii sau utilizatorii mijloacelor militare;
Agentia Europeană de Apărare (European Defence Agency – EDA) ca agentie care gestionează procesul de dezvoltare al capabilităților în cadrul UE, conosideră o capabilitate militară ca fiind “abilitatea de a furniza un efect operațional cerut de standarde specifice, într-un mediu nominalizat, într-un timp specificat”. Consider că cea din urmă definiție este cea mai cuprinzătoare, aceasta înglobând principalele cerințe ale unei capabilități (efect, standarde, spațiu și timp).
În opinia mea, conceptul de capabilități militare, poate fi definit ca ansamblul de acțiuni specifice, executate pentru a atinge un obiectiv, în anumite limite de timp și spațiu, respectand standardele de performanță. Acestea fiind realizate folosind tehnologiile, resursa umană, forma de organizare și procesele existente.
1.1.2. Principalele componente ale capabilităților militare
În cadrul definiției propuse anterior, regăsim și principalele componente ale capabilității: tehnologiile, oamenii, forma de organizare și procesele.
Componenta tehnologică a capabilităților este de o importanță majoră, deoarece în funcție de aceasta se realizează modificări în cadrul formei de organizare și a proceselor, componentă supusă unei perpetue îmbunatațiri și adaptări la situațiile noi apărute.
Aceasta cuprinde “tehnica, armamentul și echipamentele aflate în dotarea forțelor armate, precum și infrastructura la dispoziție, care contribuie în mod decisiv la îndeplinirea misiunii”. Consider că este necesar să recunoastem limitările acestei componente, raportat la resursa financiară alocată, cunoscut fiind faptul că dezvoltarea de noi tehnologii necesită un efort financiar considerabil.
În ceea ce privește resursa umană, ca și componentă a capabilităților militare, trebuie reliefată deosebita importanță pe care această componentă o are în procesele de conducere, execuție, educație și instruire.
Educația și instruirea, ca parte integrantă a componentei privitoare la resursa umană, sunt de o importanță covârsitoare, cum este prevăzut și în Strategia Națională de Apărare a României “Educația este primul pilon, care permite apărării naționale și sectorului de securitate să se adapteze pentru a răspunde noilor provocări.”.
A treia componentă a capabilităților, formele de organizare, înglobează atât schema organizației cât și modul de organizare interioară a sistemului militar caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, precum și prin ansamblul de relații dintre aceste elemente.
Potrivit misiunilor, structurile de forțe sunt:
a) structuri luptătoare destinate ducerii acțiunilor militare;
b) structuri de sprijin de luptă destinate sprijinului strategic, operativ și tactic al acțiunilor militare;
c) structuri logistice destinate asigurării tehnico-materiale, mentenanței, transporturilor, asistenței medicale și sanitar-veterinare, cazării și cărtiruirii trupelor;
d) forțe pentru operații speciale;
e) structuri de invățământ militar și instrucție, destinate instrucției individuale de bază și perfecționării pregatirii de specialitate a personalului militar in activitate și în rezervă.
A patra componentă a capabilităților, procesele, este realizată prin totalitatea strategiilor și doctrinelor militare care conțin principiile de bază ale organizării și ducerii acțiunilor militare. Este necesară realizarea principiului unității ( principiu al luptei armate ), prin desăvârșirea unității de concepție și execuție pe întreaga scară a ierarhiei militare, prin ducerea la îndeplinire a prevederilor ordinelor, regulamentelor, dispozițiilor și manualelor militare.
Procesul de conducere, ca parte integrantă a componentelor capabilităților militare, reprezintă acel process prin care comandantul reușește să impună subordonaților concepția sa privind modul de îndeplinire al misiunii.
1.2. Capabilități in NATO
1.2.1 .Procesul de dezvoltare a capabilităților (figura 1)
Odată ce am ințeles conceptul de capabilitate alături de toate componentele acestuia, este important să vedem modul în care capabilitățile sunt dezvoltate si care sunt principalele cauze care duc la apariția acestora. La nivel NATO s-a stabilit o procedură pentru dezvoltarea capabilităților care vor fi necesare în viitor.
În consecintă, în continuarea acestei lucrări va fi prezentat procesul de dezvoltare al capabilităților (Capability Development Plan – CDP) in viziunea NATO, alături de toate etapele pe care acesta le impune. Acest proces este axat, focalizat pe indentificarea și determinarea cerințelor de capabilitate, dezvoltarea soluțiilor și implementarea capabilităților.Procesul este reprezentat grafic in figura 1.
Figura 1: Etapele procesului de dezvoltare a capabilităților
Evoluția permanentă a mediului strategic impune dezvoltarea capabilităților necesare pentru a reduce eventualele decalaje și acoperirea nevoilor, prin analiza și descrierea calitativă a cerințelor atât pe termen scurt cat si pe termen lung (o perioada cuprinsă intre 20 si 30 de ani, având în vedere faptul că ciclul de viată a unui sistem de armament nu poate depași 30 de ani).
Un avantaj considerabil al CDP este abilitatea de a introduce și influența evoluția capabilităților în oricare din cele 6 etape. Astfel o capabilitate dezvoltată (sau în curs de dezvoltare) poate fi introdusă in oricare dintre etape dacă aceasta nu îndeplineste cerințele cerute, sau poate fi eliminată din proces în cazul în care aceasta nu mai este necesară. Această caracteristică determină flexibilitatea procesului, fapt ce îmbunătățeste activitatea Alianței și a forțelor sale în operațiile desfășurate.
1.2.2 .Conceptul Smart Defence
Conceptul de Smart Defence nu este unul nou, dar în contextul crizei economice și a reducerilor bugetelor de apărare a statelor membere NATO, acest concept revine în atentia alianței deoarece această abordare este capabilă să “asigure un nivel de securitate mult mai ridicat, pentru mai puțini bani, lucrând împreună într-un mod mai flexibil”. Andreas Fogh Rasmussen oferă următoarea definiție: “Smart Defence este un nou mod de gândire, care permite țărilor să lucreze împreună pentru a dezvolta și menține capabilități pe care nu își permit să le procure singure, și eliberarea de resurse pentru a dezvolta noi capabilități”.
Acest concept se referă la o politică de austeritate care nu afectează nivelul securității colective și care se bazează pe următoarele patru principii:
• o mai mare flexibilitate a Alianței;
• o mai bună interoperabilitate a statelor membre;
• stabilirea clară a priorităților bazate pe evaluarea obiectivă a pericolelor;
• set de proiecte comune, divizate pe termen scurt, mediu și lung.
Conceptul are la bază ideea de „pooling and sharing”, ceea ce înseamnă că țarile membre ale alianței trebuie să pună în comun (pooling) forțele și echipamentele și să schimbe (sharing) între ele diferite capabilități existente astfel încât să creeze capabilități operaționale întărite, adaptate la tendințele mediului internațional de securitate.
Smart Defence se axează pe domeniile de capabilitate critice pentru alianță, aceste domenii fiind discutate în Summitul de la Praga în anul 2002; din cadrul acestor domenii de capabilitate fac parte urmatoarele: (1) apărare CBRN, (2) informații, supraveghere și sisteme de achiziție a țintelor, (3) comanda, control și comunicații (C3), (4) eficiența în luptă (combat effectiveness), (5) transport strategic aerian și maritim, (6) capabilități de realimentare a avioanelor în aer (air-to-air refueling), (7) forțe care asigură sprijinul în luptă (structuri de logistică si forțe de sprijin), dislocabile.
În urma Summitului de la Chicago în anul 2012, statele membre au fost de acord să inițieze un număr de 22 de proiecte specifice conceptului Smart Defence, menite să asigure eficiență operațională sporită, economisirea resurselor și o colaborare strânsă între forțele NATO.
Aceste proiecte includ:
NATO Universal Armaments Interface: implică dezvoltarea unei soluții tehnice care să permită diferitelor avioane de vânătoare să folosească muniție din surse variate și țări diferite.
Maritime Patrol Aircraft: se referă la un fond comun de avioane de patrulare maritimă, disponibile pentru toate țările participante în cadrul proiectului, dar și pentru alte state la cerere, pentru a folosii mai flexibil și eficient bunurile disponibile.
Multinational Medical Treatment Facilities: dezvoltarea unei infrastructuri modulare standardizată pentru sprijinul operațiilor in cadrul misiunilor multinaționale, pentru a permite țărilor folosirea eficientă a infrastructurii medicale.
Deployable Air Activation Modules: creearea undei baze aerinene dislocabilă prin punerea în comun a componentelor necesare, în sprijinul operațiilor militare.
De asemenea, au fost adăugate trei proiecte multinationale: aparare antirachetă (missile defence), supraveghere aer-sol (Alliance Ground Surveillance), informații, supraveghere și recunoaștere intrunite (Joint Intelligence, Surveilance and Reconessance).
Experiența dobândită în teatrul de operații din Afganistan, referitor la modul de cooperare al forțelor multinaționale, a rezultat în crearea unui proiect care să mentină și să dezvolte nivelul de interoperabilitate si cooperare existent. Acest proiect se numeste „The Connected Forces Initiative”, creat cu scopul de a asigura abilitatea forțelor de a coopera și lucra împreună. Proiectul implică, la cel mai mic nivel, capacitatea fortelor de a se înțelege și comunica, iar la cel mai înalt nivel, folosirea unor doctrine, concepte și proceduri comune și echipamente interoperabile.
1.3. Capabilități N-LOS (Non Line of Sight)
1.3.1. Sistemul de luptă al viitorului (Future Combat System-FCS)
În anul 1999, Seful Statului Major al Fortelor Terestre al SUA, Generalul Eric Shinseki a introdus programul Future Combat Systems (figura 2). Acest program urma să înlocuiască vechea formă de organizare a forțelor terestre în divzii intr-o organizare modulară numită Objective Force.
Generalul Shinseki intenționa să realizeze o armată mai usoară, modulară si cel mai important ușor dislocabilă. Astfel obiectivele de dislocare a trupelor sunt: dislocarea unei brigăzi în patru zile, dislocarea unei divizii in cinci zile și dislocarea a cinci divizii în treizeci de zile.
Forțele Terestre ale SUA descriu FCS ca fiind un „sistem de sisteme” integrat (datorită diferitelor servicii implicate) si in rețea. Sistemele FCS vor fi conectate prin intermediul unei arhitecturi de rețea avansată care va permite realizarea conectivității cu alte servicii, conștientizare situatională (situational awareness) și ințelegere (a situatiei), și operații sincronizate care in acest moment nu pot fi atinse de forțele luptătoare ale forțelor terestre.
Se intenționeză integrarea în rețea a FCS cu forțele existente, cu sistemele aflate în dezvoltare și cu sistemele ce vor fi dezvoltate în viitor.
La nivel de structură FCS include următoarele tipuri de sisteme:
Senzori de sol neasistați ( Unattended Ground Sensors-UGS);
Două clase de vehicule aeriene fără pilot (Unmanned Aerial Vehicles-UAV);
Trei clase de vehicule terestre fără pilot (Unmanned Ground Vehicles-UGV): vehicul ușor de asalt robotizat, înarmat; vehicul terestru fară pilot de dimensiuni reduse; vehicul multifuncțional de transport;
Opt tipuri de vehicule terestre cu echipaj;
Rețeaua;
Soldatul cu echipamentul si armamentul individual;
Figura nr. 2: Componentele inițiale ale FCS
FCS va servi ca pilon principal al viitorului forțelor terestre a SUA. Brigăzile combatante (Brigade Combat Teams-BCTs) vor avea următoarea structură:
trei batalioane de arme combinate echipate cu sisteme specifice FCS (Combined Arms battalions-CABs);
un batalion de artilerie dotat cu Non-Line of Sight Cannon (NLOS-C);
un escadron de supraveghere, recunoastere si achiziție ținte (Reconnaissance, Surveilance, and Target Acquisition squadron);
un batalion de sprijin înaintat (Forward Support Battalion-FSB);
o companie de comunicații și informații in sprijinul brigăzii (Brigade Intelligence and Communications company-BICC);
o companie de comandament (Headquarters company);
Cerințele de capabilități formulate pentru brigăzile combatante (BCTs) sunt:
să fie în măsură să ducă lupte de mare intensitate pe o durată de 72 de ore, în mod independent;
să fie în măsură sa ducă lupte de mică intensitate pe o durată de 7 zile, în mod independent;
abilitatea de a reduce consumul logistic de combustibil, apă, muniție și piese de schimb pentru reparații cu 30%-70%;
imbunatățirea capacității de dislocare cu 60% față de cea existentă;
abilitatea de a acționa pe suprafețe mai mari cu un numar de militari mai mic;
Aceste noi capabilități dezvoltate cat și cele in curs de dezvoltare permit unităților dotate cu aceste sisteme să depășească atât din punct de vedere tehnologic cât și al manevrei forțele inamice aflate pe campul de luptă.
1.3.2. Sistemele N-LOS integrate în FCS
XM 501 NLOS LS (Non-Line of Sight Launch System)
Programul de dezvoltare al acestui sistem, constă în realizarea unei noi capabilități specifice FCS care să asigure sprijinul prin foc al forțelor luptătoare. Acesta a fost conceput să fie independent de platforme de lansare (figura 3), containerizat (modul de lansare containerizat), ușor dislocabil și să îndeplinească misiuni multiple. NLOS-LS oferă timp de raspuns redus, nivel de letalitate crescut, reducând personalul care operează sistemul, sprijinul logistic cât și costurile ciclului de viață.
Sistemul este format din unitatea de comandă și lansare (CLU-Command Launch Unit), care cuprinde 16 compartimente, unul care conține echipamentul de comandă și control iar 15 care conțin rachetele de tip LAM (Loitering Attack Missile) sau PAM (Precision Attack Missile).
Figura 3: NLOS-LS și tipurile de rachete folosite
NLOS-LS poate fi montat pe vehicule (figura 4) de tip Humvee, camion sau independent; de asemenea, acest sistem poate fi integrat in cadrul marinei pe navele Littoral Combat Ship (LCS) sau în cadrul forțelor terestre pe platforme de tip Unmanned Surface Vehicle (USV).
Racheta de tip PAM (Precision Attack Missile), dezvoltată de compania Raytheon, are doua moduri de funcționare (angajare a țintelor): modul UCIIR (Uncooled Imaging Infrared) și modul SAL (Semi-Active Laser), la acestea două se adaogă tehnologia ATR (Automatic Target Recognition-recunoasterea automată a țintelor); astfel racheta poate angaja ținte în mod autonom sau ghidată de observatori avansați.
Figura 4: Platforme compatibile cu NLOS-LS
Racheta primește informațiile despre țintă înainte de lansare având capabilitatea de a primii noi informații despre țintă în timpul zborului. Dacă este folosit modul de marcare a țintei prin laser, racheta are abilitatea de a transmite imagini în timp real înainte de impact. Destinația principală a rachetei este distrugerea blindatelor grele.
Racheta de tip LAM (Loitering Attack Missile), dezvoltată de Lokheed Martin, a fost concepută astfel încât să transmită imagini pentru căutare, supraveghere, achiziție ținte, evaluarea daunelor pe câmpul de luptă si poate fi folosită ca senzor de retransmitere radio. Racheta are capabilitatea de a survola o anumită zonă pe o distanță de 70 kilometrii timp de 30 minute.
De asemenea este echipată cu sistemul de căutare al țintelor LADAR (Laser Detection and Ranging) și cu tehnologia ATR (Automatic Target Recognition) beneficiind astfel de capabilitatea de a căuta, detecta și angaja ținte in mod independent într-o zonă prestabilită.
XM1203 NLOS-C (Non Line of Sight-Cannon)
Non Line of Sight-Cannon (figura 5) este o componentă a familiei de sisteme MGV (Manned Ground Vehicles) din cadrul FCS care asigură sprijinul prin foc, prin tregeri cu ochire indirectă, folosind o varietate de tipuri de muniție in funcție de efectul dorit.(Caracteristici tehnoco-tactice Anexa 3)
Acest sistem este un obuzier autopropulsat, cu un echipaj format din doi membrii, menit să asigure o putere de foc promptă, precisă, in mod continuu, cu rază de acțiune extinsă si in rețea cu celelalte sisteme, atât asupra țintelor de tip punctiform cât și asupra raioanelor de obiective, cu scopul de a sprijinii unitățile de tip BCT (Brigade Combat Teams) și unitățile subordonate. Sistemul folosește muniția de tip Excalibur, dar și alte tipuri de muniție de calibrul 155 mm.
Figura 5: Prototip al NLOS-C
Datorită faptului că sistemul este capabil să modifice efectul la țintă cu fiecare lovitură și cu fiecare misiune de foc, acesta reușeste să asigure sprijinul forțelor intr-o manieră caracterizată prin flexibilitate, rapiditate și letalitate. De o importanță deosebită, este capabilitatea obuzierului de a executa foc cu pana la 6 lovituri, pe traectorii diferite, care vor lovi ținta în același timp; această capabilitate este denumită MRSI (Multiple Round-Simultanious Impact, lovituri multiple cu impact simultan). Beneficiind de aceste capabilități și de o cadență de tragere superioară, NLOS-C va fi în măsură să asigure efecte record cu un număr redus de sisteme.
c) XM 1204 NLOS-M (Non Line of Sight-Mortar)
Non Line of Sight-Mortar (figura 6) este un aruncător de bombe autopropulsat, cu echipaj format din 3 operatori și un comandant, care face parte din familia de vehicule de tip MGV (Manned Ground Vehicle), destinat pentru asigurarea sprijinului prin foc, a unităților de tip CAB (Combined Arms Batallions) din cadrul FCS, la distance mici și medii.
Sistemul este echipat cu un aruncător cu calibrul de 120 mm, care să folosește o gamă largă de muniții în funcție de efectul dorit, acesta fiind capabil să execute misiuni de foc chiar și cu muniții ghidate de înaltă precizie. De asemenea, sistemul este dotat și cu un aruncător cu calibrul de 81 mm, pentru misiuni in care echipajul este debarcat.
Figura 6: Model reprezentând Non Line of Sight-Mortar
Non Line of Sight-Mortar asigură sprijin apropiat (close support) și foc distructiv (destructive fires) depășind capabilitățile de angajare ale inamicului (standoff engagement) atât în operațiile ofensive cât și în cele defensive.
În ceea ce priveste protecția echipajului, sistemul a fost echipat cu: protecție împotriva mitralierelor grele, schijelor provenite de la proiectile explozive, minelor antipersonal și antitanc; senzori și contramăsuri; sisteme de detecție și protecție CBRN; echipamente C4ISR; muniție compartimentată; sisteme de reducere a amprentei balistice.(figura 7)
Sistemul dispune de următoarele capabilități operaționale:
Platformă cu turelă automatizată ce oferă un câmp de tragere orizontal de 360° și câmp de tragere vertical cuprins între -3° și +85°;
Dispune de capabilitatea de a executa foc direct si indirect, cât și de capabilitatea MRSI (Multiple Round Simoultanious Impact), cu o unitate de foc de 62 de bombe și cu sistem automat de încărcare și operare a muniției;
Dispune de o țeavă lisă, calibru 120 mm cu încărcare pe la culată;
Capabil să îndeplinească misiunile cu un echipaj redus în proporție de 60 % față de sistemele anterioare;
Timp de răspuns de la primirea misiunii este de 30 de secunde;
Figura 7: Descrierea Elementelor componente ale sistemului NLOS-C
Figura 8: Modul de operare al NLOS-LS
Destinația sistemului este de a distruge vehicule blindate, blindate ușoare, alte ținte stationare sau în miscare, pe timp de zi sau noapte indiferent de condițiile meteo. În cadrul figurii 8, este evidențiată rețeaua de transmitere a informațiilor de la senzori la rachetă si de la rachetă la operatori. De asemenea exte explicat modul de acțiune al rachetelor folosite de sistemul NLOS-LS.
Racheta de tip LAM poate fi programată să survoleze o zonă prestabilită, în care aceasta indentifică alege si angajează obiective.
1.4. Concluzii
În cadrul acestui capitol am realizat cadrul conceptual în ceea ce privește domeniul capabilităților militare prin definirea acestora, prin evidențierea principalelor componente ale capabilităților și prin descrierea procesului de dezvoltare al capabilităților.
De asemenea de importanță deosebită este înțelegerea conceptului „Smart Defence”, care oferă alianței nord-atlantice posibilitatea de a acoperii lacunele de capabilitate existente și în același timp oferă cadrul necesar dezvoltării de noi capabilități necesare. În contextul în care criza economică afectează bugetele pentru apărare ale statelor membre, iar mediul de securitate este în continuă transformare, Smart Defence este conceptul prin care statele membre pun în comun resurse pentru dezvoltarea de noi capabilități și în accelași timp capabilitățile existente sunt puse la dispoziția oricărui stat pentru care este necesar să le folosească dar nu dispune de acestea.
În ultima parte am realizat descrierea programului „Future Combat System”, program prin care SUA dorește să dezvolte sisteme de armament capabile să acționeze în rețea, încadrate în unitățile modulare de tip Brigade Combat Team, oferind astfel o gamă de capabilități care depășesc orice altă armată.
Din cadrul FCS am selectat sistemele de armament care dețin capabilități NLOS (non line of sight), și am realizat descrierea componentelor, caracteristicilor tehnico-tactice, și a capabilităților de care dispun. Aceste sisteme, și capabilitățile pe care le posedă sunt evidențiate în cadrul capitolului 3
CAPITOLUL 2. OPERAȚIILE MILITARE ȘI SPRIJINUL DE LUPTĂ
2.1. Organizarea zonelor de operații (figura 9)
2.1.1. Zona de responsabilitate AOR (Area of Responsability)
Zona de responsabilitate este stabilită în planul operației (UCP-unified command plan) și determină responsabilități pentru comandantul trupelor numit în aceea zonă geografică (GCC-geographic combatant commander). Această zonă asigură informațiile referitoare la următorii factori: geografic, politic, economic, social, demografic, istoric și cultural.
2.1.2 . Teatrul de război (Theater of War)
Teatrul de război reprezintă o zonă geografică, în care se desfășoară operații și campanii majore și care implică luptă. Acesta se stabileste în general cand o declarație de război a fost enunțată sau când conține mai multe teatre de operații în cadrul zonei stabilite cu scopul de a realiza comanda și controlul, continuitatea operațiilor, protecția forțelor și sprijinul reciproc între acestea. Zona teatrului de război nu se întinde pe întreaga suprafață a zonei de responsabilitate dar poate intersecta două sau mai multe astfel de zone.
2.1.3. Teatrul de operații (Theater of operations)
Teatrul de operații este o zonă stabilită de comandantul zonei, cu scopul de a desfășura sau sprijinii operații militare specifice. Teatrul de operații este stabilit in special atunci când timpul, spațiul, misiunea și forțele angajate depășesc nivelul de operare al zonei de operații de tip întrunit. De asemenea, teatrul de operații este de dimensiuni mai mici față de teatrul de război, dar este îndeajuns de vast pentru a permite desfășurarea operațiilor în adâncime pe perioade de timp extinse. De obicei este asociat cu operațiile de mare amploare sau campanii, și se poate intersecta cu două zone de responsabilitate.
Comandantul investit cu responsabilitatea operațiilor, atât în cadrul teatrului, cât și în cel al zonei de operații, are autoritatea deplină privind integrarea, controlul și sincronizarea în timp și spațiu a priorităților și efectelor urmărite prin acțiunile forțelor din subordine, în concordanță cu intenția și concepția comandantului eșalonului superior.
2.1.4. Zona de operații de tip întrunit JOA (Joint Operations Area)
Acest tip de zonă poate să cuprindă atât spațiul terestru cât si aerian sau maritim, în care se desfășoară operații cu scopul de a îndeplinii o anumită misiune. Zona de operații de tip întrunit este folosită când operațiile se desfășoară într-un spațiu geografic limitat sau când operațiile pe limitele stabilite între teatrele de operații.
Figura 9: Organizarea zonelor de operații
2.1.5. Elemente de structură a operațiilor
Elementele principale ale structurii operațiilor Forțelor Terestre sunt: dispozitivul acțional, sistemul de lovire, amenajarea genistică.
Dispozitivul de acțional cuprinde, de regulă, următoarele elemente:
a) sistemul de comandă: – se realizează astfel încât să asigure continuitatea exercitării actului de comandă și menținerea unei legături sigure și permanente cu eșalonul superior, forțele subordonate, vecinii, cu cei cu care se cooperează și cu organele militare teritoriale din zona de responsabilitate și se compune din structuri de decizie, operaționale, informaționale, de securitate și de sprijin logistic.
b) gruparea de angajare: – destinată pentru îndeplinirea scopului operației și se compune din:
Forțele de angajare imediată – unități din forțele luptătoare întărite;
Forțele de angajare ulterioară – unități din forțele luptătoare, de regulă, fără întăriri;
Forțele de sprijin – unități din forțele de sprijin de luptă
c) rezerva: – destinată rezolvării unor situații critice neprevăzute, care pot să apară pe timpul desfășurării operației și se compune din unități ale forțelor luptătoare, de regulă, fără întăriri.
d) sistemul logistic: – constituit din structurile de comandă, structurile de execuție proprii și cele ale eșaloanelor subordonate, elementele de infrastructură sau cele cu care se cooperează (colaborează), precum și din relațiile funcționale dintre acestea.
Sistemul de lovire se organizează potrivit concepției operației și cuprinde acțiunile tuturor sistemelor de armament și ale altor mijloace de lovire, executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă și distrugerii/neutralizării inamicului. Sistemul de lovire integrează și efectele barajelor, obstacolelor și distrugerilor, precum și ale operațiilor de influențare psihologică, de război informațional și electronic.
Baza sistemului de lovire o constituie loviturile executate cu aviația și rachetele antiaeriene, precum și focul artileriei terestre și antiaeriene și al armamentului greu de infanterie.
Amenajarea genistică reprezintă un complex de activități care urmăresc atenuarea sau accentuarea caracteristicilor terenului și a detaliilor de planimetrie, în vederea favorizării acțiunilor proprii și dezavantajării inamicului. Ea asigură: stabilitatea și fermitatea dispozitivului; protecția personalului, tehnicii și a unor obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului; întrebuințarea eficace a armamentului și mijloacelor proprii; executarea manevrei de forțe și mijloace; inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului și operațiilor forțelor proprii.
Amenajarea genistică a zonei de responsabilitate cuprinde totalitatea misiunilor genistice ce se execută de toate armele în cadrul protecției genistice și de forțele de geniu în cadrul sprijinului genistic, potrivit concepției acțiunilor, în strânsă legătură cu dispozitivul de luptă și sistemul de lovire. Ea cuprinde, în principal, executarea fortificațiilor de campanie, barajelor genistice și a distrugerilor; deminarea terenului și a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele explozive proprii și ale inamicului; asigurarea viabilității drumurilor de luptă; amenajarea și deservirea trecerilor peste obstacole; lucrări de mascare specifice armei executate prioritar pe direcțiile de acțiune, precum și pentru apărarea localităților și a obiectivelor.
2.2. Organizări și unități militare
2.2.1. Sisteme de operare în luptă (figura 10)
Sistemele de operare reprezintă instrumentele principale aflate la dispoziția comandantului, pe care acesta le integrează și coordonează în operație, pentru sincronizarea efectelor acestora în timp, spațiu și scop. Acestea sunt: a)informațiile; b)manevra; c) sprijinul prin foc; d)apărarea aeriană cu baza la sol; e)mobilitatea și protecția; f)logistica; g) comanda și controlul.
a)Informațiile au rol decisiv în asigurarea securității și protecției forțelor, pentru realizarea unei planificări temeinice a operației și inducerea în eroare a inamicului. Prin acțiuni specifice fiecărui eșalon, comandanții obțin și analizează datele și informațiile privind inamicul și mediul de desfășurare a operației.
Procurarea, prelucrarea și sintetizarea informațiilor asupra câmpului de luptă, înainte de începerea operației, este vitală pentru succesul acesteia. Realizarea unei imagini exacte a câmpului de luptă impune conducerea centralizată a procesului de procurare a informațiilor, desfășurarea simultană a acestuia la toate eșaloanele și difuzarea oportună a datelor prin sistemul informațional.
Figura 10: Sistemele de operare în luptă
Sistemul informațional asigură comandantului informațiile necesare utilizării eficiente a forțelor disponibile și furnizează comandamentului date de specialitate pentru a fundamenta și pune în aplicare concepția operației.
Informațiile furnizate comandantului, în scopul facilitării procesului luării deciziei, trebuie să fie clare, concise, relevante și oportune. Cu ajutorul acestor informații comandantul anticipează evenimentele de pe câmpul de luptă și creionează cursurile de acțiune proprii care să asigure succesul asupra posibilităților inamicului.
b) Manevra, ca sistem de operare, are drept scop crearea condițiilor necesare succesului operației, prin deplasarea forțelor în raport cu inamicul, astfel încât să-l pună pe acesta într-o poziție nefavorabilă.
Manevra reprezintă deplasarea forțelor în raport cu inamicul pentru a câștiga un avantaj pozițional, de a pune inamicul într-o poziție dezavantajoasă prin aplicarea flexibilă a puterii de luptă.
Tipuri de manevră:
– în raport cu mediul de desfășurare: Terestră, Aeriană, Navală, Manevra combinată;
– în raport cu scopul operației: tactică , la nivel operativ, manevra strategică;
– La nivel tactic, tipurile de manevră sunt date de natura elementelor acestea pot fi: manevra de foc; manevra de forțe și mijloace;manevra de resurse;
c) Sprijinul prin foc: este un element decisiv în obținerea succesului în lupta armată și constă în acțiunea simultană și coordonată a mijloacelor de lovire terestre, navale, aeriene și a celor de război electronic, pentru a susține operațiile, atât la eșaloanele de nivel strategic și operativ, cât și la cele de nivel tactic.
Acesta se realizează prin integrarea și sincronizarea tragerilor și efectelor acestora pentru a întârzia, dezorganiza sau nimici forțele și mijloacele, sistemele de operare și instalațiile inamicului în procesul de îndeplinire a obiectivelor strategice, operative și tactice.
Comandantul asigură și răspunde de: stabilirea priorităților; coordonarea, utilizarea eficientă și integrarea completă a mijloacelor de foc subordonate, primite în sprijin (ca întărire) de la eșalonul superior (vecini); descoperirea și determinarea elementelor de dispozitiv ale inamicului; repartizarea mijloacelor de tragere; lovirea obiectivelor; evaluarea efectelor focului și realizarea concordanței acestuia cu concepția operației.
Comandantul integrează și sincronizează puterea de foc a artileriei terestre, aruncătoarelor, sprijinul aerian apropiat, cu manevra subunităților luptătoare. Integrarea focului de sprijin și manevrei în lupta apropiată presupune o planificare atentă, coordonare și cunoaștere a caracteristicilor tehnico-tactice a armamentului de sprijin.
Artileria terestră asigură sprijinul nemijlocit (apropiat) al forțelor luptătoare, neutralizarea apărării aeriene cu baza la sol a inamicului și trageri pentru sprijinul operațiilor în adâncime. Focul artileriei poate fi transportat cu rapiditate de pe o direcție pe alta sau de la distanța maximă de tragere la cea minimă, poate fi executat ziua sau noaptea, în orice condiții de anotimp și stare a vremii, în locul și la momentul cerute de situație.
Artileria și rachetele antitanc asigură, în principal, neutralizarea (nimicirea) mijloacelor blindate ale inamicului, integrându-se în sistemul antiblindate al unității.
Aruncătoarele constituie mijloacele organice principale de sprijin cu foc a forțelor luptătoare din cadrul eșaloanelor companie și batalion. Focul lor se integrează cu focul celorlalte elemente de sprijin prezente în zona de responsabilitate a unității.
Sprijinul aerian se realizează prin: interdicție aeriană; sprijin aerian ofensiv; cercetare și supraveghere aeriană.
d) Apărarea aeriană cu baza la sol în cadrul zonei de responsabilitate, asigură protecția forțelor și mijloacelor proprii față de atacul aerian al inamicului, și cuprinde totalitatea acțiunilor și măsurilor active și pasive executate în vederea anihilării/respingerii sau reducerii eficienței acțiunilor aeronavelor, rachetelor și mijloacelor aeriene fără pilot ale acestuia.
Acțiunile apărării aeriene cu baza la sol desfășurate de către Forțele Terestre reprezintă o parte a apărării aeriene a teatrului de operații și sunt executate, în principal, de către unitățile specializate (artileria și rachetele antiaeriene) dar și de celelalte categorii de forțe din structura unităților interarme.
Apărarea antiaeriană se execută de regulă de eșaloanele superioare. Aceasta poate fi realizată prin măsuri de apărare antiaeriană active și pasive. Zona planificată pentru apărarea antiaeriană activă este până la 5000 m, iar gradul de eficiență maximă prin foc direct este 2200 m și în foc indirect este de 4500 m.
e) Mobilitatea și protecția forțelor contribuie la realizarea libertății de manevră și apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunilor armamentului inamicului și (sau) față de adversitățile naturii.
Mobilitatea se realizează prin: trecerea obstacolelor realizate de inamic; deplasarea în câmpul tactic; asigurarea viabilității drumurilor de luptă; asigurarea trecerii forțelor și mijloacelor peste cursurile de apă și obstacolele existente; identificarea itinerarelor de ocolire a zonelor contaminate.
Pentru realizarea contramobilității unitățile din compunerea Forțelor Terestre nimicesc prin trageri forțele și mijloacele inamicului, folosesc mascarea cu aerosoli, instalează baraje genistice (explozive, neexplozive și mixte), execută lucrări de distrugeri și beneficiază de acțiunile similare executate de către Forțele Speciale, Forțele Aeriene și Forțele Navale.
f)Logistica Forțelor Terestre încorporează o varietate de specialități tehnice și activități funcționale incluzând sprijinul și susținerea logistică, precum și folosirea infrastructurii disponibile din zona de responsabilitate.
Prin sprijinul logistic, forțele sunt asigurate din punct de vedere material și al asistenței, urmând fluxul surse de aprovizionare – militarii aflați în contact cu inamicul, în vederea desfășurării cu succes a operației.
Sprijinul logistic (SL) pentru Forțele Terestre cuprinde: aprovizionarea; transporturile; mentenanța; asistența medicală; asistența sanitară veterinară; asigurarea căilor de comunicație; cartiruirea forțelor și adăpostirea animalelor.
g) Comanda și controlul reprezintă arta conducerii și luării deciziei prin exercitarea autorității militare a comandantului pentru planificarea, conducerea, coordonarea și controlul forțelor participante la operație și include: deținerea neîntreruptă a controlului operației; vizualizarea situației curente și de perspectivă, în vederea formulării concepției pentru trecerea de la operația curentă la cea viitoare, cu pierderi cât mai mici; stabilirea misiunilor forțelor subordonate; stabilirea priorităților și repartiția forțelor, mijloacelor și resurselor; alegerea locurilor și momentelor optime pentru acțiune; motivarea subordonaților înainte și pe timpul desfășurării operației; stabilirea modalității și a momentului modificării planurilor pe timpul operației.
Comandantul influențează hotărâtor obținerea victoriei în operațiile militare, în principal prin: repartizarea misiunilor; alocarea resurselor; evaluarea și asumarea riscurilor; revederea planurilor pe timpul desfășurării operației; angajarea rezervelor; cunoașterea și înțelegerea nevoilor subordonaților, precum și dirijarea și motivarea acestora pentru scopul urmărit.
Sistemele de operare constituie baza susținerii elementelor puterii de luptă și pentru atingerea nivelului maxim al acesteia este nevoie de stabilirea clară a priorităților, repartizarea coerentă a forțelor și mijloacelor și sincronizarea permanentă a tuturor sistemelor implicate în pregătirea și desfășurarea operației.
2.2.2. Modele de organizare ale armatelor
În cazul României, modul de organizare al armatei este reglementat în Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării.
Astfel, în capitolul 4 al legii precizate anterior, articolul 22 prezintă structura de forțe a armatei care contine următoarele categorii de forțe: forțele terestre, forțele navale, forțele aeriene precum si alte forțe (forțe pentru operații speciale).
Fortele terestre sunt formate din: Statul Major al Fortelor Terestre, comandamente operationale de nivel operativ si tactic, structuri luptatoare, structuri de sprijin de lupta, structuri logistice, structuri pentru operatii speciale, unitati de instructie, institutii militare de învatamânt si alte structuri stabilite potrivit legii.
Potrivit destinației și nivelului de operaționalizare, forțele armatei sunt organizate în foțte dislocabile și forțe de generare si regenerare.
Forțele dislocabile sunt destinate îndeplinirii întregii game de misiuni, conform angajamentelor internaționale în domeniul securitații și apărării la care România este parte, și cuprind forțe luptătoare, de sprijin, de suport logistic și pentru operații speciale, structurate modular, cu disponibilități acționale și de transport în orice teatru de acțiuni militare, capabile să se autosustină și să își asigure protecția, compatibile cu armatele statelor aliate.
Forțele de generare și regenerare sunt destinate sprijinului forțelor dislocabile și îndeplinirii unor misiuni pe teritoriul statului național și în proximitatea acestuia și cuprind structuri luptătoare, de sprijin de lupta și suport logistic, precum și structuri de învatamânt militar și instrucție din toate categoriile de forțe ale armatei.
Potrivit misiunilor, structurile de forțe sunt (figura 11)
a) structuri luptatoare destinate ducerii acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi mecanizate și similare, de vânători de munte, mari unități și unități de rachete sol-aer, escadrile de aviație, divizioane de fregate, nave purtătoare de artilerie, rachete torpile și scafandri, batalioane de parașutisti, infanterie marină și de informatii, batalioane/companii de operații speciale și alte structuri constituite pentru luptă;
b) structuri de sprijin de lupta destinate sprijinului strategic, operativ și tactic al acțiunilor militare, care cuprind: brigăzi de artilerie și geniu, unități și subunități de rachete și artilerie antiaeriană pentru forțele terestre și de radiolocație, regimente și batalioane de geniu, cercetare, de comunicații și informatică, apărare nucleară, bacteriologică și chimică, batalioane și subunități de poliție militară, divizioane și nave pentru sprijin maritim și fluvial, alte unități, formațiuni și subunități de sprijin de luptă;
c) structuri logistice destinate asigurării tehnico-materiale, mentenanței, transporturilor, asistenței medicale și sanitar-veterinare, cazării și cartiruirii trupelor, care cuprind: brigăzi și batalioane logistice, depozite de armament, muniții și materiale, spitale militare de campanie, unități de mentenantă, alte formațiuni logistice;
d) forțe pentru operații speciale, care constituie componenta specializată de intervenție rapidă, cu elemente componente din toate categoriile de forțe ale armatei, instruită și dotată pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, actiune directă și asistentă militară pe teritoriul statului român sau în alte teatre de operații, împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și aliantelor la care România este parte, potrivit legii;
e) structuri de învatamânt militar și instructie destinate instrucției individuale de bază și perfecționării pregătirii de specialitate a personalului militar în activitate și în rezervă.
Figura 11: Structura de forțe clasificată potrivit misiunilor
Statele Unite ale Americii, a adoptat organizarea armatei pe departamente (Departamentul Forțelor Terestre, Departamentul Forțelor Navale, Departamentul Forțelor Aeriene), aceste fiind subordonate Departamentului de Apărare.
Forțele Terestre ale SUA sunt compuse din două componente distincte dar la fel de importante, și anume: componenta de forțe în activitate și componentele de forțe aflate în rezervă. Forțele aflate în rezervă se împart în: Rezerva Forțelor terestre ale armatei SUA (United States Army Reserve) și Garda Națională (Army National Guard). Indiferent de componentă, forțele terestre execută atât misiuni operaționale cât și instituționale.
Astfel, componenta operațională a Forțele Terestre ale SUA, din perspectiva unităților luptătoare este organizată de următoarea manieră: armate, corpuri de armată, divizii, brigăzi și batalioane care sunt capabile să execute operații în spectru complet oriunde în lume.
2.2.3. Forțele terestre: misiune, rol
În cazul României, „forțele terestre reprezintă componenta de bază a armatei”, fiind destinate să „execute toată gama acțiunilor militare cu caracter terestru și aeromobil, în orice zonă și pe orice direcție, independent sau întrunit cu celelalte categorii de forțe ale armatei, să desfăsoare operațiuni și lupte de apărare și ofensive pentru capturarea ori nimicirea inamicului pătruns pe teritoriul național, atât în compunerea structurilor militare naționale, cât și a celor multinaționale”.
Desfășoară acțiuni pe întreg teritoriul național sau în afara acestuia, în orice zonă sau orice direcție, pentru apărarea armată a țării sau a alianței și promovarea valorilor păcii, stabilității și securității internaționale.
Exprimă singura forță interarme cu capacitate de comandă, manevră, protecție și putere de lovire la toate eșaloanele, aptă să realizeze prezența, existența, continuitatea și dominația în teren. De asemenea, este în măsură să proiecteze rapid și să genereze grupările de forțe care să răspundă cerințelor specifice situațiilor de criză, sau forțe redimensionate pentru starea de război prin mobilizarea (completarea) resurselor avute la dispoziție.
Participă în mod decisiv și eficient la prevenirea, descurajarea și zădărnicirea agresiunii armate împotriva României și a aliaților ei.
Constituie forța principală din cadrul Sistemului Național de Apărare, prin elementele de conținut definitorii (dimensiune, potențial de luptă, misiuni, dislocare, flexibilitate, putere de lovire).
În cazul Statelor Unite ale Americii, Forțele Terestre (figura 12), au misiunea de a pune la dispoziția comandanților combatanți (combatant commanders) forțele și capabilitățile necersare realizării tipurilor de misiuni specificate în documentele referitoare la strategiile SUA (Strategia Națională de Securitate, Strategia Națională de Apărare și Strategia Militară Națională).
Forțele Terestre, prin amenințare, forță și ocupație asigură capabilitatea de a câștiga, menține și exploata controlul comprehensiv asupra spațiului terestru, resurselor și oamenilor. De asemenea, acestea trebuie să dezvolte capabilități care să asigure următoarele obiective: „1) menținerea stării de pace și de securitate, 2) sprijinul politicilor naționale, 3) depășirea oricăror națiuni responsabile pentru acte de agresivitate care pun în pericol pacea și securitatea SUA”
Figura 12: Unități și mari unități componente ale Forțelor Terestre din SUA
2.2.4. Modele de organizare viitoare – Brigade Combat Team (BCT)
În luna februarie a anului 2004, Forțele Terestre ale SUA anunța începerea unui program de restructurare a forțelor combatante cu scopul de a atinge un nivel de flexibilitate și agilitate superioare, programul primind numele de inițiativa de modularitate a Forțelor Terestre (The Army`s Modularity Initiative). Până la acel moment, trupele combatante erau organizate într-o structură premodulară de nivel divizie, care conținea trei brigăzi de manevră care erau sprijinite de componente de sprijin (unități de geniu, artilerie și comunicații).
Dacă în cadrul structurii premodulare, diviziile erau formate din trei brigăzi de manevră care conțineau doar unități combatante (batalioane de infanterie, tancuri, etc.), inițiativa de modularitate propune o organizare formată din patru echipe de luptă de nivel brigadă (figura 13) care să conțină și unități de sprijin de luptă (unități de artilerie, geniu, etc.). Conform Forțelor Terestre, aceste schimbări crează unități modulare de tip BCT autonome, beneficiind de sprijin logistic eficace astfel reușind să execute misiuni in mod independent.
Figura 13: Comparație între modelul de organizare premodular și cel modular
Există trei tipuri principale de unități BCT, concepute să fie autonome, dislocabile, unități expediționare prin natura lor, la care pot fi adăugate unități cu scopul de a sprijinii intențiile comandanților.
Aceste trei tipuri se constituie din:
Infantry Brigade Combat Team (IBCT) – Echipa de luptă nivel brigadă, de infanterie (figura 14); această unitate este constituită din aproximativ 3300-3500 de militari și 950 de vehicule pe roți; unitatea este concepută pentru a avea abilitatea de dislocare rapidă, viteză, agilitate, dar îi lipseste puterea de foc, blindaje care să asigure protecție și forța necesară angajării în confruntări directe cu unități de blindate.
Figura 14: Organizarea unei brigăzi de infanterie
Armored Brigade Combat Team (ABCT)-Echipa de luptă nivel brigadă, de blindate (figura 15); această unitate este formată di tancuri Abrahams M1, vehicule de luptă pentru infanterie de tip Bradley M2 și vehicule de sprijin pe roți și șenile; când personalul este încadrat în procent de 100% numărul acestuia ajunge la 3850 militari; acest tip de unitate dispune de putere de foc considerabilă și armament de protecție, dar necesită mai mult sprijin logistic pentru a fi dislocată și de asemenea îi lipsește capacitatea de manevră și agilitatea, caracteristici regăsite în brigada de infanterie.
Figura 15: Organizarea unei brigăzi de blindate
Stryker Brigade Combat Team (SBCT)-Echipa de luptă nivel brigadă, echipată cu vehicule Stryker (figura 16); această unitate asigură capabilitățile necesare acoperirii lacunelor de capabilitate existente între IBCT și ABCT; acest tip de unitate este formată din aproximativ 4200 de militari, 320-330 sisteme Stryker și 500-600 vehicule de sprijin pe roți; SBCT asigură nivele înalte de dislocare, manevrabilitate, putere de foc, capabilități de comunicații și armament, care îi permit să fie angajată într-o gamă largă de operații militare.
Figura 16: Organizarea unei brigăzi compusă din sisteme Stryker
Organizarea, misiunea, capabilitățile și limitările structurilor de tip BCT
Infantry Brigade Combat Team.
Organizare (anexa x): trei batalioane de infanterie, escadron de recunoaștere, batalion de sprijin prin foc, batalion de sprijin logistic al brigăzii, batalion de trupe speciale (companie de geniu, companie de informații, companie de comunicații, pluton de poliție militară și pluton de recunoaștere CBRN).
Misiune : câștigarea luptelor și bătăliilor în sprijinul atingerii obiectivelor de nivel operațional și strategic. IBCT poate executa următoarele tipuri de misiuni: reducerea zonelor fortificate, eliminarea forțelor inamice rămase în teren restrictiv, securizarea infrastructurii și activităților critice.
Capabilități: dislocabilă la nivel operațional și strategic, transportabilă cu ajutorul brigăzilor de aviație a forțelor terestre (elicoptere de tip CH-47 și UH-60), batalionul de trupe speciale al brigăzii asigură comanda și controlul, asigurarea sprijinului trupelor, conștientizare situațională îmbunătățită și o imagine comună a cadrului operațional până la nivelul comandanților de companii.
Limitări: putere de foc și mobilitate la nivel tactic reduse, nivel de protecție inferior celorlalte două tipuri de brigăzi, nu posedă capabilități de trecere a obstacolelor sau capabilități de geniu proprii, batalioanele de manevră se deplasează în mare parte pe jos deoarece vehiculele aflate în dotare pot transporta doar două companii în același timp.
Stryker Brigade Combat Team.
Organizare (anexa x): trei batalioane de infanterie mecanizată, escadron de recunoastere, batalion de sprijin prin foc, batalion de sprijin logistic, baterie antitanc, companie de geniu, companie de comunicații, companie, companie de asigurare informații (intelligence).
Misiune: câștigarea luptelor și bătăliilor în sprijinul atingerii obiectivelor de nivel operațional și strategic. SBCT poate executa misiuni in spectrul complet atunci când este întărit cu blindate grele și sprijin.
Capabilități: capabilități mărite de dislocare la nivel operațional și strategic în comparație cu ABCT, integrarea tuturor tipurilor de arme până la nivel companie, conștiientizare situațională îmbunătățită până la nivel vehicul, capabil să ducă lupte în mediul urban sau în medii complexe cu trei batalioane de trupe debarcate, capabilitate limitată de trecere a obstacolelor de tip tranșeu, consum redus de combustibili față de ABCT păstrând mobilitatea, protecție sporită față de IBCT.
Limitări: putere de foc și protecție scazută în comparație cu ABCT, necesită mai multe avioane de transport pentru a fi dislocat, batalionul de sprijin logistic nu are companii de sprijin pentru fiecare batalion de manevră.
Armour Brigade Combat Team.
Organizare (anexa x): două batalioane de arme combinate (fiecare batalion conține două companii de tancuri și două de infanterie), escadron de recunoaștere, batalion de artilerie (sprijin prin foc), batalion de sprijin logistic, batalion de trupe speciale (companie de geniu, companie de informații, companie de comunicații).
Misiune: câștigarea luptelor și bătăliilor în sprijinul atingerii obiectivelor de nivel operațional și strategic. ABCT ia controlul asupra teritoriului inamic, distruge forțele inamice și elimină mijloacele acestuia de control civil asupra armatei. Poate fi angajat în acțiuni de mare amploare, în spectru complet, în adâncimea zonei de operații.
Capabilități: putere de foc considerabilă, mobilitate tactică și protecție mărită; poate fi angajată în operații în spectru complet; integrarea tipurilor de arme până la nivel batalion; nivel de conștientizare situațională îmbunătățit, incluzând o concepție operațională comună până la nivel de vehicul; legături îmbunătățite cu forțele întrunite, componenta de sprijin prin foc și componenta de informații; autosustenabilitate robustă, batalionul de sprijin logistic conține companii de sprijin înaintat pentru batalioanele de arme combinate si artilerie, cât și pentru escadronul de recunoaștere; batalionul de arme speciale asigură procesul de comandă și control al trupelor.
Limitări: nu pot fi dislocate în timp scurt în teatrul sau zona de operații; rată de consum mare pentru combustibili, muniții și explozibili, piese de schimb și alte componente; nu posedă capabilități de trecere a obstacolelor.
2.3. Sprijinul și sprijinul integrat
2.3.1. Forțele de sprijin de luptă
Sunt acele forțe care angajează inamicul cu foc indirect, care asigura sprijin de lupta forțelor luptătoare. Rolul pe care îl au pe câmpul de luptă le diferențiază în sprijin de foc, sprijin de geniu, Informații, Supraveghere, Achiziția Țintelor și Recunoaștere (ISTAR), comanda și controlul.
a) Forțe de sprijin de foc:
Acestea se clasifică în general după mediul dominant în care își îndeplinesc sarcinile în: terestre, aeriene, navale și electromagnetic.
Forțe și funcții de sprijin de foc terestre: sunt axate în general pe artileria terestră cât și pe cea aeriană sau navală. Există trei tipuri principale de sisteme de armament folosite de Artileria Terestră, care îmbinate oferă diferite tipuri de forțe: cu țeavă, rachete nedirijate și dirijate.
Forțe și funcții de sprijin de artilerie aeriană: În cadrul operațiunilor aeriene asupra forțelor de suprafață (ASFAO – Anti Surface Air Operation) rolurile sau funcțiile forțelor aeriene sunt cel puțin două: funcția de luptă împotriva obiectivelor de suprafață (maritime) și funcția de luptă sol-aer (AJP-Funcția de luptă sol-aer constă în Interdicție Aeriană (AI) și Sprijin Aerian Apropiat (CAS-Close Air Support).
Forțele aeriene sunt ținute de obicei în rezerva teatrului de operații și li se dau misiuni de sprijin a Forțelor Terestre printr-un Centru de Acțiuni de Luptă Aeriene Combinate (Combined Air Operation Centre). Colaborarea directă între Forțele Terestre și Aeriene întotdeauna necesită coordonare strânsă și sincronizată.
Interdicția aeriană – se desfășoară în scopul distrugerii, neutralizării sau întârzierii folosirii potențialul militar al inamicului înainte de a fi declanșat eficient împotriva trupelor proprii, la o depărtare față de trupele proprii, astfel încât integrarea detaliată a fiecărei misiuni aeriene cu focul și manevrele trupelor proprii să nu fie solicitată. Când este integrată cu operațiuni de interdicție terestră, interdicția aeriană poate îmbunătăți operațiunile în adâncime, imobilizând inamicul prin întârzierea concentrării forțelor, întreruperea planului operațiunilor al comandantului inamic sau făcându-l să schimbe destinația unor resurse valoroase.
Sprijin Aerian Apropiat (CAS) este o acțiune aeriană împotriva obiectivelor ostile care se află în vecinătatea forțelor proprii și care necesită integrarea detaliată a fiecărei misiuni aeriene cu focul și manevrele acelor forțe.
Sprijin de Artilerie Navală (NGS – Naval Gunfire Support): anumite operațiuni terestre (de exemplu operațiuni amfibii și apărarea zonelor de litoral) pot fi sprijinite prin foc, de artileria navală. Artileria Terestră are responsabilitatea suplimentară de a observa și a controla sprijinul prin foc al artileriei navale.
Războiul electronic. Stațiile de bruiaj împiedică folosința spectrului electromagnetic de către inamic. Stațiile de bruiaj aeropurtate sunt foarte importante în misiunile SEAD (de hărțuire a apărării aeriene inamice) și în bruiajul la distanțe mai mari față de limita dinainte a trupelor proprii (FLOT – Forward Line of Own Troops) decât pot acoperi stațiile de bruiaj terestre.
Funcții antiaeriene și antirachetă. Cea mai importantă misiune a acestui sistem este combaterea avioanelor și rachetelor, atât contra avioanelor care zboară la joasă altitudine, cât și contra elicopterelor și aparatelor de zbor fără pilot.
b) Forțele și funcțiile trupelor de geniu în sprijinul de luptă:
Operațiile de inginerie sprijină forța întrunită în obținerea obiectivelor primite și se concretizează în trei funcții: inginerie de luptă (mobilitate, contramobilitate și supraviețuire), inginerie general și inginerie topografică (această componentă numai în cadrul forțelor americane). Împreună cu alte elemente ale forței comune, aceste trei funcții servesc la formarea câmpului de luptă în care forța comună va acționa.
Sprijin de geniu de luptă: componentele de geniu de luptă sunt mobilitatea, contramobilitatea și supraviețuire.
Mobilitatea: Mobilitatea este o calitate și/sau posibilitatea care-i permite comandantului să manevreze forța întrunită în poziții avantajoase. Ca o componentă a sprijinului de geniu, mobilitatea cuprinde operații de la teminare la construirea de drumuri și rute terestre și aeriene de luptă.
Contramobilitatea: Contramobilitatea se realizează prin construirea de obstacole care să blocheze, să fixeze și să întoarcă sau să distrugă forța inamicului. Aceste operații atacă posibilitatea inamicului de manevră, adăugând profunzime în termeni de spațiu și timp operației forței comune. Sarcinile de contramobilitate variază în complexitate de la amplasarea câmpurilor de mine de către pionieri până la distrugerea unei rute principale de aprovizionare a inamicului, cu aviația.
Supraviețuire: Supraviețuirea include toate aspectele protecției personalului, echipamentului și a proviziilor din aria operațională concomitent cu inducerea în eroare a inamicului cu privire la intențiile forței întrunite. Operațiile de supraviețuire acoperă camuflarea mijloacelor angajate, ascunderea, inducerea în eroare, întărirea facilităților nodurilor de comandă și control și a infrastructurii critice.
Sprijin general de geniu: acoperă construirea și repararea liniilor de comunicații (LOCs), a rutelor principale de aprovizionare (MSRs), aerodroamelor, utilităților și a facilităților de protecție necesare operațiilor militare comune și poate fi executat în sprijinul direct al operațiilor de luptă cum ar fi reparații pe câmpul de luptă. Facilitățile sunt fundamentale pentru succesul proiecției forței și pentru executarea operațiilor comune și joacă un rol foarte important în formarea câmpului de luptă și a infrastructurii pentru sprijinirea forței întrunite.
c) Forțe și funcții de informații și ISTAR:
Informații: Operațiunile de informații, inclusiv informații prin satelit, inteligența umană (HUMINT) și alte forme de obținere a informațiilor (SIGINT, IMINT, MASINT, OPTINT) oferă suportul informațional pentru decident.
În cadrul HUMINT pot fi structuri de recunoaștere în adâncime (forțele pentru operații speciale). Trupele speciale asigură supravegherea inamicului în adâncime și în timp real și au capabilitatea de a oferi informații despre obiective în sprijinul operațiunilor sol-aer a artileriei terestre și a elicopterelor de atac.
În cadrul (SIGINT, IMINT, MASINT, OPTINT) intră toate categoriile de senzori, camere de luat vederi, aparate care pot măsura frecvențe de lucru.
Senzorii electronici sunt capabili să detecteze obiectivele care pot fi angajate de către sistemele de arme. Sunt foarte importanți pentru localizarea țintelor care pot fi angajate de artilerie și a mijloacelor antiaeriene inamice.
Supraveghere și recunoaștere terestră și aeriană: rezultatele misiunilor de supraveghere și recunoaștere terestră și aeriană a teatrului de operații sunt în general disponibile la nivele mai joase de comandă și oferă / asigură un supliment de informație folositor subsistemului de asigurare date. Totuși mijloacele disponibile la nivelul teatrului de operații nu sunt în totalitate în concordanță cu nevoile comandanților de la eșaloanele mici. În cazul în care comandanților le sunt puse la dispoziție mijloace de supraveghere aeriană integrate, acestea pot oferi informații importante despre inamic.
Achiziția țintelor: Elicopterele oferă o gamă largă de posibilități de recunoaștere și protecție. Sunt adesea esențiale în detectarea și identificarea trupelor inamice în întregul spațiu de luptă și îi oferă comandantului informații despre luptă în timp real.
d) Comanda și controlul (C2):
Sistemul de comandă și control este definit de structurile, echipamentul, comunicațiile, procedurile și personalul necesar comandantului pentru exercitarea planificării, direcționării și controlării operațiunilor ordonate forțelor în conformitate cu misiunea primită.
Resursele comandantului și ale unității sale trebuie să asigure realizarea funcțiilor cruciale C2 sunt: personalul, care îl ajută pe comandant să exercite controlul; comunicațiile, care cuprind echipamentul de comunicații, sistemele localizate în teren și rețelele; echipamentul, cum ar fi calculatoarele ca și echipament hard și programele ca și echipament soft, necesar activităților de comandă și control și materialele consumabile care asigură funcționarea acestuia; structurile, care cuprind un mediu de lucru care să asigure securitatea necesară sau o bază pentru comandant, și o structură administrativă și de pază care să protejeze, sprijine și să asigure deplasarea comandantului și statului major; procedurile, care utilizează surse multiple cum ar fi doctrina, tactica, tehnicile, reglementările și procedurile operaționale standard (SOPs), al căror rol este de a concentra efortul comandantului și al statului major.
2.3.2. Sprijinul integrat al operațiilor militare
Doctrinele NATO clasifică sprijinul trupelor combatante în două mari componente: sprijinul de luptă (combat support), care reprezintă sprijinul prin foc și asistența operațională oferită trupelor combatante; sprijinul serviciilor în luptă (combat service support), care exprimă sprijinul acordat trupelor combatante în special în domeniul administrativ și logistic.
În aramata SUA, sprijinul de luptă reprezintă trupele care asigură principalele funcții ale luptei în comun cu trupele combatante pentru a asigura victoria. Specialitățile militare care fac parte din trupele de sprijin de luptă sunt: apărare CBRN, afaceri civile, operații psihologice, informații militare, poliție militară, comunicații și semnale. Sprijinul serviciilor în luptă reprezintă ansamblul format din capabilitățile esențiale, funcții, activități și sarcini menite să susțină forțele angajate, la toate nivelele războiului. Serviciile asigură sprijinul logistic care constă în activități de aprovozionare, mentenanță, transport, asistență medicală, asistență religioasă, asistență psihologică și alte servicii necesare pentru a permite trupelor combatante să își îndeplinească misiunea.
În cadrul noului model de organizare, armata SUA a reușit să integreze cele două tipuri de sprijin prin realizarea unităților de nivel brigadă dotate cu capabilități de sprijin (Supporting Brigades-Brigăzi de Sprijin).
Din cadrul brigăzilor de sprijin fac parte: brigadă de supraveghere a câmpului de luptă (BSB-Battlefield Surveillance Brigade), brigadă de sprijin prin foc (fires brigade), brigadă de aviație de luptă (CAB-Combat Aviation Brigade), brigadă de asigurare a manevrei/mobilității (MEB-Maneuver Enhacement Brigade), brigadă de sprijin logistic (sustainment brigade).
Battlefield Surveilance Brigade.
Organizare: batalion de informații militare, escadron de recunoaștere și supraveghere, companie de sprijin a brigăzii, companie de comunicații în rețea.
Misiune: asigurarea sprijinului prin activități de recunoaștere, supraveghere, achiziție de ținte, colectare de informații pentru realizarea unei imagini operaționale comune.
Fires Brigade.
Organizare: comandament și baterie de comandament, baterie de achiziții ținte (asigurare date), companie de comunicații, batalion de sprijin logistic, batalion de rachete.
Misiune: asigură sprijinul prin foc in cadrul operațiilor de tip întrunit sau de arme combinate pentru atingere obiectivelor de nivel operațional sau tactic.
Combat Aviation Brigade.
Organizare: batalion de elicoptere de atac, batalion de aviație de sprijin general, batalion de sprijin de aviație, companie de aeronave fără pilot, comandament.
Misiune: conține atât sisteme cu pilot cât și fără pilot, și are capabilitatea de a sprijinii mai multe unități de tipul BCT simultan. Principalele misiuni ce pot fi executate sunt: asigurarea securității, recunoaștere, atac, asalt aerian, transport, sprijin în procesul de comandă și control, evacuare medicală, recuperarea personalului.
Maneuver Enhancement Brigade.
Organizare: comandament, companie de comunicații în rețea, batalion de sprijin logistic. În funcție de misiune i se pot adăuga: companie apărare CBRN, companie de poliție militară, companie de geniu, grup EOD, companie de afaceri civile, batalion de arme combinate.
Misiune: creează, îmbunătățește, și asigură condițiile necesare realizării libertății de mișcare (manevră) concomitent cu sprijin general de geniu.
Sustainment Brigade.
Organizare: trei batalioane de sprijin de luptă, batalion de trupe speciale (companie de comunicații, geniu etc.), companie de mentenanță, companie de reparații, batalion de aprovizionare cu carburanți, lubrifianți.
Misiune: deschiderea, distribuția și sprijinul logistic în cadrul teatrului de operații.
Misiunile executate de aceste brigăzi în sprijinul unităților combatante reprezintă un efort integrat, conectat în rețea, prin care se realizează condițiile necesare îndeplinirii obiectivelor la orice nivel al artei militare. Prin faptul că aceste structuri nu sunt interdependente, și îsi indeplinesc misiunile încredințate în mod independent și in cele mai bune condiții, se constituie sprijinul integrat al operațiilor militare.
Realizarea sprijinului de luptă și a sprijinului logistic în mod independent dar integrat în cadrul rețelei, și prin existența structurilor de sprijin (din toate categoriile de forțe) în cadrul fiecărei echipe de luptă de nivel brigadă se atinge un nou nivel de performanță în ceea ce privește acest domeniu și în același timp s-au creat premisele apariției conceptului de „sprijin integrat”.
2.4. Concluzii
În cadrul acestui capitol am avut ca obiective principale prezentarea cadrului operațional și a diferitelor tipuri de organizări ale unităților, evidențierea rolului deținut de forțele de sprijin pentru realizarea condițiilor necesare executării manevrei și explicarea conceptului de sprijin integrat.
Conceptul de sprijin integrat reprezintă realizarea sprijinului trupelor care execută manevra, prin întrebuințarea tuturor forțelor de sprijin în mod eficient și eficace la toate nivelele artei militare, în special la nivel operativ. Sprijinul integrat implică corelarea efortului tuturor categoriilor de forțe de sprijin cu scopul de a facilita atingerea obiectivului stabilit pentru forțele luptătoare.
CAPITOLUL 3: SCENARIU TACTIC CU TEMA: „ ACȚIUNILE PLUTONULUI DE SPRIJIN PRIN FOC DIN CADRUL FCS-BCT DOTAT CU SISTEME NLOS ÎN OFENSIVĂ”
3.1. Considerații generale
În cadrul acestui scenariu tactic, îmi voi concentra efortul în direcția evidențierii capabilităților oferite de sistemele NLOS în cadrul operației de sprijin a unităților de tipul echipelor de luptă de nivel brigadă dotate cu sistemele dezvoltate în programul „sistemul de luptă al viitorului”.
Datorită faptului că armata SUA, din cauza reducerii bugetului pentru apărare, a renunțat la programul de înzestrare a echipelor de luptă de nivel brigadă cu sisteme dezvoltate în cadrul programului „sistemul de luptă al viitorului”, consider că este necesară o analiză a capabilităților actuale în contrast cu cele ce puteau fi asigurate daca nu se renunța la acest program.
În consecință, mi-am asumat rolul de comandant de pluton de sprijin prin foc, pluton dotat cu sistemele care oferă capabilități la linia orizontului (Non Line of Sight). Scenariul este structurat pe trei mari etape de acțiune, în care am luat decizia de a angaja diferite ținte cu sistemele NLOS, ținând cont de capabilitățile oferite de fiecare sistem astfel încă efectul la țintă să fie cel așteptat.
Acest scenariu reprezintă o posibilă abordare viitoare, în organizarea și desfășurarea operațiilor în spectru complet, prin folosirea acestui gen de sisteme și a rețelei de transmitere a informațiilor în care acestea se doresc a fi integrate.
3.2. Ordinul de operații
1. Situația
Forțele inamice: Brigada 1 Infanterie Mecanizată, în contact cu forțele proprii, a trecut la apărare pe aliniamentul situat de-a lungul malulului de V al Râului Mare. Comandamentul brigăzii inamice este situat la 2000 m est față de localitatea Albești. Inamicul are dislocate forțe de sprijin în două raioane (raionul 1-dispus la 2500 m N față de localitatea menționată; raionul 2-dispus la 1000 m NE față de raionul 1). De asemenea acesta are amenajat un punct de aprovizionare cu muniție
Inamicul dispune de mijloace de apărare antiaeriană, și deține mijloace de sprijin prin foc (cel mai probabil obuziere autopropulsate), dar nu dispune de sprijin aerian, deoarece forțele aeriene proprii au realizat superioritatea aeriană în zona de operații.
b) Forțele proprii: Brigada 5 FCS-BCT va trece la ofensivă din contact la 180600 cu efortul principal pe direcția cota 500-cota 350. Batalionul noastru va sprijinii prin foc lupta ofensivă a Brigăzii 5 FCS-BCT.
2. Misiunea
Plutonul nostru ocupă poziție de tragere în zona Valea Roșie (1000 m SV față de localitatea Lunca) și va executa trageri asupra țintelor planificate (comandamentul și neplanificate în cadrul bateriei cu scopul de a distruge capabilitățile inamicului de sprijin prin foc, comandă și control, comunicații și sprijin logistic.
3. Execuția
a) Pentru îndeplinirea sarcinilor în cadrul bateriei, intenționez să ocupăm poziția de tragere (P.T.) la 172200. Ocuparea P.T. se va executa în condițiile în care dispunem de timp suficient. P.T. va fi acoperită pentru NLOS-C și pentru NLOS-M iar în cazul instalației de lansare NLOS-LS va fi neacoperit.
b) Gismentul direcției de bază GDB= 30-00.
c) Distanța minimă Dmin=3000 m.
d) Trebuie să fim gata pentru tragere nu mai târziu de 180300.
e) Ținte planificate:
– NLOS-C: punctul de comandă al brigăzii inamice; se execută foc concentrat în raionul de dispunere al comandamentului; muniție de tip cargo.
– NLOS-M: pozițiile trupelor inamice aflate la contact cu forțele proprii (pregătirea de foc a artileriei înaintea trecerii la ofensivă), foc masat, proiectile explozive.
-NLOS-LS: raionul în care este probabil ca inamicul să dețină mijloace de apărare antiaeriană; muniție: rachete de tip LAM și PAM.
Ținte neplanificate: la ordin doar subunitățile dotate cu NLOS-C sau NLOS-M.
f) Măsurile pentru siguranță nemijlocită și apărare apropiată a zonei P.T. vi le voi comunica ulterior, după ocuparea P.T..
4. Sprijinul logistic
a) Locul de primire și pregătire a muniției este la punctul de comandă al bateriei.
b) Locul de alimentare cu combustibil este la punctul de comandă al bateriei.
c) Locul pentru aprovizionare cu muniție a NLOS-C este în P.T. prin grija operatorilor vehiculului de aprovizionare cu muniție calibru 155 mm.
5. Comanda și comunicațiile
a) Comunicațiile se vor realiza in cadrul rețelei, prin grija companiei de comunicații și a sistemelor aflate în dotare.
b) Înlocuitor la comandă-comandantul piesei 1 NLOS-C.
3.3. Scenariul grafic și desfășurarea acțiunii
3.3.1. Descrierea plutonului de sprijin
Organizarea și dotarea unităților modulare de nivel brigadă (figura 17) nu a fost realizată anterior, în consecință am propus un model de organizare, dotare și acțiune în special a plutonului de sprijin dotat cu sisteme NLOS, în funcție de capabilitățile oferite de fiecare sistem.
Figura 17: Organizarea plutonului: încadrarea cu personal și numărul de sisteme
Astfel, organizarea unui pluton de sprijin este următoarea:
Un vehcul de comandă și control (C2);
Două obuziere autopropulsate de tip NLOS-C;
Două aruncătoare de bombe autopropulsate de tip NLOS-M;
O instalație de rachete de tip NLOS-LS;
Necesarul încadrării cu personal este mult redusă față de sistemele existente, astfel ca un sistem de obuzier autopropulsat necesită doi membrii de echipaj, un aruncător de bombe autopropulsat necesită patru membrii de echipaj, vehiculul de comandă și control are încadrat un număr de șapte membrii, iar instalația de rachete va fi operată din cadrul vehiculului de comandă și control.
3.3.2. Situația inițială
Situația inițială (fugura 18) prezintă dispunerea trupelor inamice și a trupelor proprii în conformitate cu datele ce se regăsesc în ordinul de operații.
Astfel, forțele inamice: se află în apărare pe aliniamentul determinat de malul de V al râului Mare; au stabilit raionul în care se află comandamentul brigăzii, la E de localitatea Albești; și raioane de dispunere a forțelor de sprijin (raionul 1 și raionul 2); de asemenea este posibil ca inamicul să dețină mijloace de apărare antiaeriană (zonă materializată în chenarul galben).
Forțele proprii: se află la contact cu inamicul pe malul de E al râului Mare, urmând ca la 180600 să treacă la ofensivă pe direcția cota 500-cota 350; plutonul de sprijin se află în raionul de staționare situat la N de localitatea Lunca; comandamentul echipei de luptă de nivel brigadă este situat cu centrul în localitatea Lunca.
Plutonul de sprijin prin foc este organizat astfel: două sisteme NLOS-C, două sisteme NLOS-M, un sistem NLOS-LS, un vehicul de comandă și control, un sistem aerian de supraveghere fără pilot din clasa I.
Figura 18: Dispunerea inițială a trupelor inamice și a trupelor proprii
Celelalte unități din cadrul echipei de luptă de nivel brigadă sunt de asemenea dotate cu sisteme dezvoltate în programul sistemul de luptă al viitorului. În dotarea echipei există de asemenea un vehicul aerian de cercetare fără pilot din clasa IV.
3.3.3. Desfășurarea acțiunii
a) Etapa I (figura 19): Plutonul trece la ocuparea pozițiilor de tragere, pregătind executarea misiunilor de foc planificate.
Prima misiune de foc a plutonului constă în neutralizarea eventualelor capabilități de apărare antiaeriană a inamicului, înainte de utilizarea vehiculelor aeriene fară pilot pentru a realiza o misiune de recunoaștere a dispozitivului inamcului.
Decid să repartizez această misiune sistemului NLOS-LS, folosind racheta de tip LAM. Am luat această decizie datorită capabilităților oferite de acest tip de rachetă: capabilitatea de a survola o zonă pe o distanță de 70 km în timp de 30 minute, capabilitatea de a alege și angaja tinte dintr-o zonă prestabilită de survolare; transmiterea de imagini aproape în timp real și posibilitatea de schimbare a datelor inițiale în timpul zborului a datelor despre țintă.
Distanța până la țintă este de 15 km, la care se adaugă 5 km necesari pentru survolarea zonei. Racheta a fost lansată la 180400, și în timp de 10 minute a descoperit o instalație de rachete antiaeriene, pe care aceasta a recunoscut-o ca țintă inamică și a procedat la angajarea, respectiv distrugerea acesteia. Brigada poate beneficia după distrugerea acestui sistem de sprijin aerian apropiat (CAS-Close Air Support).
Datorită succesului înregistrat de sistemul NLOS-LS, comandamentul echipei de luptă de nivel brigadă decide executarea misiunii de recunoaștere a dispozitivului inamic la 180430 cu ajutorul vehiculului aerian fară pilot din clasa a IV-a.
Rezultatul acestei misiuni, încheiată la 180500 este descoperirea pozițiilor sistemelor de artilerie ale inamicului din Raionul 1, care nu constau doar în obuziere autopropulsate cum se cunoștea anterior ci și în lansatoare de rachete de tip MLRS. De asemenea a am primit poziția unui punct de asigurare a comunicațiilor, și a locațiile punctelor de aprovizionare cu muniție.
Succesul misiunii de recunoaștere determină primirea unei noi misiuni de foc pentru pluton. Cea de-a doua misiune a plutonului va fi descrisă în etapa a doua a planului de desfășurare a operației ofensive. În prima etapă s-au evidențiat capabilitățile sistemului NLOS-LS, a vehiculului aerian fără pilot, și a rețelei în care sunt integrate acestea (transmiterea informației în timp real a facilitat procesul de decizie în care am fost angrenat, în calitate de comandant de pluton).
Figura 19: Descrierea grafică a primei etape
b) Etapa a II-a (figura 20):
În urma desfășurării primei etape, sistemul antiaerian al inamicului a fost neutralizat, fapt ce a permis executarea misiunii de recunoaștere a dispozitivului inamic. În urma executării misiunii de recunoaștere, cu vehiculul aerian fără pilot din clasa a IV-a, s-au despoperit următoarele:
P.T. 1- zona în care obuzierele autopropulsate de tip Paladin inamice și-au stabilit pozițiile de tragere.
P.T. 2- zona în care lansatoarele multiple de rachete de tip MLRS și-au stabilit pozițiile de tragere.
În zona raionului 2, pozițiile unei componente inamice de sprijin de comunicații.
Comunicația pe care trupele inamice realizează aprovizionarea și punctele de aprovizionare cu muniție ale acestuia(L1,L2,L3).
În consecință, transmit misiunile de foc neplanificate către fiecare sistem astfel:
Piesa 1 (P1) obuzier autopropulsat (NLOS-C)-execută foc concentrat la 180510 în raionul de dispunere a pozițiilor de tragere inamice P.T.1, folosind muniție de tip CARGO cu submuniții inteligente capabile să se ghideze la obiectiv.
Piesa 2 (P2) obuzier autopropulsat (NLOS-C)-execută foc concentrat la 180510 în raionul de dispunere a componentei inamice de sprijin de comunicații (raionul 2), folosind muniție de tip CARGO cu submuniții inteligente capabile să se ghideze la obiectiv și modul de tragere MRSI (Multiple Rounds Simoultainous Impact-lovituri multiple cu impact simultan).
Piesa 1 (P1) aruncător de bombe autopropulsat (NLOS-M)-execută foc punctiform la 180520 asupra punctului de aprovizionare cu muniție a inamicului (L1).
Piesa 2 (P2) aruncător de bombe autopropulsat (NLOS-M)-execută foc punctiform la 180520 asupra punctelor de aprovizionare cu muniție ale inamicului (L2 și L3).
Sistemul de rachete NLOS-LS-execută foc la 180510 asupra instalațiilor de lansatoare multiple de rachete inamice, dispuse în zona poziției inamice de tragere P.T.2.
Succesul misiunii de recunoaștere, încheiată la 180500, a determinat succesul misiunii executată de sistemele NLOS, acestea reușind să neutralizeze țintele primite. Misiunea de foc a plutonului s-a încheiat la 180530, permițând astfel forțelor de manevră să treacă la ofensivă pe direcția stabilită și în timpul stabilit.
De asemenea prin neutralizarea mijloacelor de sprijin prin foc ale inamicului, s-au realizat următoarele principii ale luptei armate:
Legea unității acțiunilor: prin existența rețelei, în care comanda este unică;
Legea libertății de acțiune: prin neutralizarea forțelor de sprijin inamice, forțele proprii au libertate de acțiune în zonă;
Definirea clară a obiectivului (misiunii): prin stabilirea obiectivului general la nivel brigadă și prin stabilirea punctuală a misiunilor de foc ale forțelor de sprijin proprii;
Surprinderea inamicului: prin tehnologiile și capabilitățile folosite în luptă, și prin ritmul rapid de desfășurare al acțiunilor;
Manevra: prin realizarea manevrei de foc;
Simplitatea planurilor și acțiunilor: prin actul de comandă și concepția de acțiune a eșalonului superior;
Forțele de manevră ale inamicului se află în apărare pe poziții, dar puterea de foc este drastic slăbită datorită faptului că forțele de sprijin ale acestuia au fost neutralizate de forțele de sprijin proprii. Cu toate acestea, inamicul nu execută retragerea, și rămâne pe poziții, așteptând prbabil sprijinul forțețelor aflate în rezerva brigăzii sale.
În consecință, comandamentul brigăzii ordonă trecerea la ofensivă la 180550, pentru a evita un eventual contraatac, ce va putea fi executat de eventualele forțe din rezerva inamicului împreună cu forțele care se află la contact cu trupele proprii.
Înainte de a trece la ofensivă, forțele de sprijin de geniu au primit misiunea de a realiza condițiile necesare pentru traversarea Râului Mare, pentru a asigura nivelul de mobilitate maxim pentru trupele de manevră proprii.
Figura 20: Descrierea grafică a etapei doi
c) Etapa a III-a (figura 21):
Etapa a doua s-a încheiat prin crearea condițiilor necesare pentru trecerea la ofensivă pe direcția cota 500-cota 350, cu scopul neutralizării forțelor inamice și distrugerii mijloacelor de foc ale acestora.
Pentru a sprijinii efortul forțelor de manevră, plutonul de sprijin va executa următoarele misiuni de foc planificate:
Piesa 1 (P1) și Piesa 2 (P2) obuziere autopropulsate NLOS-C, execută foc concentrat la 180540 asupra raionului de dispunere a comandamentului inamic cu scopul de a îngreuna actul de comandă și control și procesul decizional la nivelul brigăzii inamice.
Piesa 1 (P1) și Piesa 2 (P2) aruncătoare de bombe autopropulsate NLOS-M, execută foc masat la 180540 pe pozițiile inamicului aflat în defensivă, cu scopul de a diminua puterea de luptă a acestuia.
Rezultatul misiunii de foc asupra comandamentului inamic, crearea confuziei și dezorganizarea acestuia, fapt ce crează condiții adecvate pentru executarea manevrei de către forțele luptătoare.
Figura 21: Descrierea grafică a etapei trei
După executarea misiunii de foc a plutonului și atingerea obiectivelor propuse, forțele de manevră trec la ofensivă, folosind următoarele forme ale manevrei specifice ofensivei:
Ruperea apărării (pătrunderea): se execută pe direcția cota 500-cota 350, de către principalele două structuri de forțe aflate pe aceea direcție, cu scopul realizării și menținerii unei breșe în dispozitivul inamic și de a dezorganiza apărarea acestuia, prin concentrarea puterii de luptă în sectorul de rupere.
Învăluirea : se execută învăluirea simplă pe la flancul stâng (flancul stâng este cel mai vulnerabil) al apărării inamice, cu scopul de a realiza încercuirea inamicului.
În urma desfășurării acestor manevre, forțele proprii reușesc să neutralizeze forțele inamice și să distrugă tehnica și infrascructura acestora. În continuare, forțele proprii vor ocupa un raion de regrupare cu centrul cota 350, cu scopul refacerii capacității de luptă și pregătirii unei noi misiuni de luptă (figura 22).
Figura 22: Neutralizarea completă a inamicului
3.4. Concluzii
Obiectivul principal al studiului de caz realizat a fost acela de a îngloba într-un cadru practic principalele elemente tratate în capitolele 1 și 2, cu scopul de a evidenția caracteristicile sistemelor și capabilitățile acestora, încadrate intr-un model de organizare modular. Astfel, am evidențiat următoarele: sistemul de luptă al viitorului cu sistemele ce dețin capabilități de tip NLOS; modelul de organizare modular, realizat în armata SUA, prin care se trece de la o structură rigidă incapabilă să ducă acțiuni în mod independent la o structură modulară, flexibilă, usor dislocabilă care deține capabilitatea de a duce acțiuni de luptă în mod independent pe o perioadă de timp limitată în orice zonă a lumii.
În urma realizării acestui studiu de caz, am evidențiat principalele capabilități de sprijin prin foc a sistemelor de tip NLOS, dezvoltate în cadrul programului „sistemul de luptă al viitorului” și avantajele modelului de organizare modulară.
Capabilități ale sistemelor de tip NLOS:
Ușor dislocabile prin mijloace de transport aerian;
Comunalitate între sisteme in proporție de peste 50%, prin folosirea unei platforme comune (sistemele NLOS-C și NLOS-M ating un nivel de comunalitate de 80%);
NLOS-C: cadență de tragere ce depășește orice alt sistem de acest tip, capabilitatea de a schimba efectul la țintă cu fiecare lovitură, capabilitatea de a folosi modul de tragere MRSI (Multiple Round Simoultanious Impact-lovituri multiple cu impact simultan), mobilitate crescută, capabilitatea de a trece neobservat pe câmpul de bătălie (motor hibrid-electric prin care se reduce zgomotul).
NLOS-M: cadență de tragere îmbunătățită datorită sistemului de încărcare automată, capabilitatea de a folosi modul de tragere MRSI (Multiple Round Simoultanious Impact-lovituri multiple cu impact simultan).
NLOS-LS: capabilitatea de a angaja ținte până la distanța de 200 km, poate fi montat pe diferite platforme dar în același timp poate fi independent de platformă; capabilitatea de a schimba datele despre obiectiv în timp ce racheta este pe traiectorie; primește imagini aproape în timp real de la rachetă, ceea ce permite prioritizarea țintelor.
Modelul de organizare modular, permite integrarea structurilor de sprijin prin foc până la nivel pluton, acestea fiind integrate în rețeaua care asigură transmiterea de informații și comunicațiile în timp real. În cadrul acestui model de organizare sprijinul este integrat, astfel că trupele care execută manevra beneficiază de sprijin de luptă și logistic simultan și la toate nivelele.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În contextul crizei economice care determină reduceri semnificative a bugetelor pentru apărare la nivel mondial și a mediului de securitate aflat în continuă schimbare, dezvoltarea capabilităților militare necesare asigurării securității dar și a reducerii costurilor de achiziționare ale acestora, reprezintă o preocupare de importanță majoră atât pentru state în mod independent cât și pentru alianțele militare din care acestea fac parte.
În consecință, la nivelul NATO s-a realizat și implementat conceptul Smart Defence, care implică efortul comun al statelor membre în procesul de dezvoltare a capabilităților. Astfel, statele membre se asociază în programe specifice de dezvoltare a unui tip de capabilități, în funcție de nivelul economic de care dispun, precum și în funcție de interesele politico-militare de nivel strategic ce trebuie atinse atât în mod independent cât și în cadrul alianței.
România ca stat membru al NATO, a decis în anul 2011 să participe în programul de dezvoltare a capabilităților anti-rachetă prin dispunerea unui sistem ce deține această capabilitate pe teritoriul național, în localitatea Deveselu. Acest program a fost realizat ca răspuns la posibilitatea Iranului de a folosii rachete cu rază medie de acțiune împotriva statelor membre. De asemenea, Polonia a început negoceriile cu SUA în ceea ce priveste instalarea unui sistem în cadrul teritoriului acesteia și a decis finanțarea programului începând cu anul 2014 până în anul 2023.
Datorită faptului că am participat la programul de mobilități de studii din cadrul programului Erasmus, la Academia Forțelor Terestre „Tadeusz Kosciuszki” din Wroclaw Polonia, am avut șansa de a analiza perspecticva acestui stat în ceea ce privește programul de dezvoltare a capabilităților anti-rachetă. Astfel, am reușit să îmi dezvolt capacitatea de înțelegere și analiză a problematicii capabilităților și a implicațiilor acestora în realizarea politicilor externe ale statelor.
Rolul resurselor financiare este semnificativ în procesul de dezvoltare a capabilităților, dar un rol la fel de important este îndeplinit și de componenta tehnologică a capabilităților. Statele Unite ale Americii, a înțeles importanța dezvoltării de noi tehnologii astfel că a demarat proiectul „Future Combat System”, care constă în dezvoltarea tehnologiilor și sistemelor de armament necesare realizării condițiilor pentru ducerea operațiilor specifice războiului bazat pe rețea. Importanța resurselor financiare este relevantă și în cadrul acestui program, deoarece forțele terestre ale SUA au fost nevoite să renunțe la dezvoltarea unor sisteme datorită reducerilor succesive a bugetelor pentru apărare.
În același context al dezvoltării de noi capabilități, SUA a inițiat un nou concept numit Inițiativa de „Modularitate a Forțelor Terestre” (The Army’s Modularity Initiative), prin care se dorește înlocuirea unităților de nivel divizie (care au o structură rigidă, ce necesită exercitarea unui efort logistic semnificativ pentru a susține operațiile în care sunt angrenate), cu unități modulare de nivel brigadă (acestea au un caracter modular, fiind usor de dislocat în teatrele de operații cu un efort logistic redus și care sunt capabile sa ducă operații de durată limitată fără a necesita sprijinul altor unități).
Consider că este important să înțelegem faptul că odată cu implementarea unor noi tehnologii în cadrul unităților de orice nivel, este necesară atât revizuirea formelor de organizare cât și a doctrinelor de operații și a proceselor care au loc, deoarece conceptul de capabilitate nu se rezumă doar la tehnologii avansate.
Studiul de caz, conține viziunea proprie asupra modului de organizare a unui pluton de sprijin de foc din cadrul unei brigăzii de tip modular și acțiunea acestuia în sprijinul trupelor care execută manevra. Am observat faptul că datorită capabilităților deținute de sistemele de armament efectul la țintă este multiplu (diferite tipuri de muniție), eficient (sisteme de ghidare tehnologizate) și capabil să realizeze surprinderea și dezorganizarea trupelor inamice (depășite din punct de vedere tehnologic). Sistemul de luptă al viitorului permite depășirea inamicului atât din punct de vedere tehnologic cât și din perspectiva efectelor realizate prin folosirea noilor capabilități dezvoltate (operații bazate pe efecte).
Am studiat o gamă vastă de documente oficiale, doctrine de operații, publicații, concepte, legislație (majoritatea în limba engleză), fapt care m-a ajutat în elaborarea prezentei lucrări, și în același timp am reușit să îmi creez o concepție de dezvoltare personală în acest domeniu. Pe parcursul studiului problematicilor specifice temei, în academia din Polonia, mi-a fost facilitat de către îndrumători accesul la documente NATO, astfel am ajuns la concluzia că pe parcursul carierei trebuie să îmi aduc aportul atât în dezvoltarea capabilităților militare la nivel național cât și la nivelul alianței.
Consider că este necesar să se creeze cadrul propice de pregătire a personalului militar în domeniul capabilităților și al rolului acestora în acțiunile de sprijin, astfel încât aportul României în acest domeniu la nivel NATO să devină tot mai semnificativ, beneficiind astfel de aprecierea și încrederea celorlalte state membre și în același timp realizarea realizarea unei imagini pozitive din care să reiasă profesionalismul și nivelul de pregătire considerabil al resursei umane din cadrul Armatei României.
BIBLIOGRAFIE
Autori români:
D. Enache, Fundamentele întrebuințării Forțelor Terestre în acțiunile militare moderne , Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005.
M. Popa, Capabilități organizaționale, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre “ Nicolae Bălcescu”, 2011.
N. Roman, L. Ispas, Elemente de artă militară –Tactică-, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, sibiu, 2010.
Autori străini:
Andrew Feikert, CRS Report for Congress-The Army’s Future Combat System (FCS): Background and Issues for Congress, 12 mai 2008.
J. Emis, B. Huang, T. Jones, M. Li, D. Tumbocon, Integrating the Non-Line of Sight Launching System (NLOS-LS) in the United States Navy, Naval Postgraduate School Monterey, California, martie 2007.
J. Henius, J.L. MacDonald, Smart Defence: A Critical Appraisal, NATO Defence College, Roma, martie 2012.
Dicționare:
*** AAP-06, NATO Standardisation Agency, NATO Glossary of terms and definitions, 2013.
*** United States Department of Defence, Dictionary of Military and Associated Terms, 8 November 2010.
*** Joint Publication 1-02, Department of Defence, Military and Associated Terms, 8 noiembrie 2010.
Periodice:
Allied Command Transformation, Directive 80-7, Managing Transformation.
Allied Command Transformation study, The Characteristics of Expeditionary Forces, 2007.
Army 2020 Force Structure Realignment Programmatic Environmental Assessment, January 2013.
F. Repez, Smart Defence-teorie și practică, Revista Gândirea militară românească, numarul 1 din 2013.
Field Manual 390.6, Headquarters, Department of the Army, Brigade Combat Team, 2010.
Field Manual-1, The Army, Department of the Army, 2005.
FM 3-04.111, Aviation Brigades, Department of the Army,Washington, D.C., 7 December 2007.
FM 3-90.31, Maneuver Enhancement Brigades, Department of the Army Washington, DC, 26 February 2009.
FMI 3-0.1, The modular force, Department of the Army, Washington, DC, 28 January 2008.
FMI-4-93.2, The Sustainment Brigade , Department of the Army Washington, DC, February 2009.
Future Combat and Weapons System Handbook, Volume 1: Army Future Combat Systems Developments, International Business Publications, Washington DC, 2003.
Institute of Land Warfare, Association of the United States Army, Torchbearer National Security Report, The US Army-A Modular Force for the 21st Century, 15 march 2013.
J. Day, FCS NLOS-Mortar Key Requirements Overview, 02.10.2003.
Join Publication 3-0, Joint Operations, 2011.
R. Summers, Non-Line of Sight Launch System Program Update, Precision Strike Assosiation-Summer PEO Forum, 2004.
The Congress of the United States , Congressional Budget Office, An Analysis of the Army’s Transformation Programs and Possible Alternatives.
Legislație:
Legea privind organizarea și functionarea Ministerului Apărării, nr. 346, 2006.
Strategia militară a României, publicată în Monitorul Oficial la data 04.05.2000.
Strategia Națională de Apărare, București, 2010.
Title 10, U.S. Code, Section 3062 (a).
Infografie:
http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_70400.htm accesat în 2.05.2013.
http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_94220.htm?selectedLocale=en accesat în 2.05.2013
http://www.defenseindustrydaily.com/M1203-NLOS-C-Future-Combat-Systems-Howitzer-04835/, accesat în 20.04.2013.
http://www.globalsecurity.org/military/systems/munitions/net-fires.htm accesat în 15.05.2013.
http://www.designation-systems.net/dusrm/app4/netfires.html accesat în 05.05.2013.
www.globalsecurity.org/military/systems/ground/fcs-mortar.htm accesat în 01.06.2013.
http://www.dtic.mil/ndia/2004precision_strike/Summerspresentation.pdf accesat în 06.06.2013.
http://www.army.mil/info/organization/, accesat în 03.06.2013.
www.army.mil/info/organization/unitsandcommands/oud/, accesat în 15.06.2013.
ANEXE
ANEXA 1
Caracteristici tehnico-tactice ale rachetelor de tip LAM și PAM
ANEXA 2
Caracteristici tehnico-tactice ale NLOS-C
ANEXA 3
Organizarea detaliată a ABCT
ANEXA 4
Organizare detaliată a IBCT
ANEXA 5
Organizare detaliată a SBCT
ANEXA 6
Organizarea detaliată a brigăzilor de sprijin
ANEXA 7
Legenda cu simbolurile folosite în cadrul scenariului
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Capabilitati LA Linia Orizontului Si Sprijinul Integrat AL Operatiilor Militare (ID: 137274)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.