Capabilitati de Informatii In Domeniul Securitatii

INTRODUCERE

Tendințele recente de evaluare a mediului de securitate contemporan relevă fără niciun dubiu influența puternică a politicii mondiale, cu consecințele pe care le determină în reconfigurarea raporturilor de putere ale sistemului internațional. Aceste aspecte presupun chiar redesenarea/redimensionarea granițelor unor state (vezi cazul Crimeea-2014), precum și generarea unor stări de incertitudine și neliniaritate și apariția unei multitudini de amenințări în primul rând de natură asimetrică.

Pornind de la aceste aspecte generale, o predicție exactă pe termen mediu și lung a evoluției situației de securitate, generată de evenimentelor consemnate la începutul anului 2014, în vecinătatea estică a României, poate să fie surprinzătoare și cu un puternic impact asupra intereselor de securitate naționale și aliate.

Spectrul amenințărilor s-a diversificat și s-a globalizat astfel încât actorii scenei internaționale – statul național, dar și organizații cu vocație de securitate precum NATO – sunt obligați să-și concentreze eforturile pe dezvoltarea acelor capabilități care să asigure cunoașterea strategică și timpurie a riscurilor la adresa securității, precum și scurtarea timpului de reacție, astfel încât să fie evitată surprinderea strategică.

Principala capabilitate, în măsură să descopere și să analizeze rapid și corect evoluțiile, precum și să le integreze într-un model cultural de înțelegere, este reprezentată astăzi, mai mult decât oricând, de serviciile de informații.

Desigur succesul în activitatea de informații depinde de dominația informațională, care asigură un pronunțat caracter preventiv-anticipativ și în același timp, superioritatea decizională, obținută atunci când datele care sunt transformate în informații în cunoaștere.

Astfel serviciilor de informații le revine responsabilitatea de a oferi decidenților politici și politico-militari atât informații, cât și, mai ales, cunoaștere strategică.

Informații pentru că „informația – este elementul esențial și cel mai versatil instrument, ce poate duce la evitarea unor situații care necesită utilizarea forței sau a banilor, putând fi folosită în a-i convinge pe ceilalți să acționeze conform motivațiilor celui care deține informația, indiferent de interesul conștient al celorlalți. Informația înseamnă putere de cea mai înaltă calitate”.

Informația ca rezultat al activității unor servicii specializate este instrumentul prin care se asigură cunoașterea necesară pentru exercitarea efectivă a puterii unui stat atât în planul politicilor sale interne, al raporturilor cu societatea, cât și în relația cu alți actori, statali și non-statali.

Cunoașterea este doar ,,un bun abstract, dacă nu duce la înțelepciune și nu este convertită în acțiune utilă. Acesta ar trebui să fie dezideratul care să anime instituțiile care generează cunoaștere, deci și serviciile secrete”.

Cunoașterea strategică nu este ,,un produs exclusiv al prelucrării informației clasificate, ci derivă dintr-un cumul de cunoașteri specializate, de 1a cea a fundamentelor păcii și războiului la cea generată de cooperare și diplomație sau la cunoașterea și analiza formate din interacțiunile dintre structurile statului și societatea pe care o deservesc”.

Adesea, în spațiul public este folosit termenul de „intelligence” cu referire la sfera informațiilor din domeniul securității, adică a celor care sunt utilizate în deciziile privind securitatea unei națiuni.

Intelligence-ul ca bază a cunoașterii strategice este principala formă prin care se asigură un input decizional pentru managementul riscurilor, decelarea provocărilor și a amenințărilor în politica de securitate a unui stat, precum și pentru valorificarea oportunităților în vederea atingerii obiectivelor pe termen lung ale unei națiuni.

Istoricul Walter Laqueur subliniază faptul că nimeni nu a reușit, până în prezent, să fie artizanul unei teorii cuprinzătoare, privitoare la intelligence. Definiția pe care o avansează el însuși este cât se poate de ambiguă: „pe de o parte, termenul „intelligence” se referă la o organizație care culege informații, iar pe de altă parte, la informațiile care au fost culese”.

Astfel, putem spune că „inteligence-ul” reprezintă mai mult decât o sumă de informații, acesta presupune o îmbinare de cunoștințe și înțelesuri relevante, pentru o serie de circumstanțe unice, care sunt furnizate unui anumit beneficiar.

Procesarea specifică produsului de „intelligence” reprezintă colectarea continuă de informații, verificarea și analiza acestora pentru ca rezultatul final să ducă la înțelegerea unei probleme sau a unei situații în termeni acționabili care să stea la baza unui rezultat optim, potrivit cerințelor și necesităților beneficiarului.

Activitatea de „intelligence” reprezintă în mod tradițional un atribut al organizațiilor guvernamentale servind nevoilor de fundamentare a deciziilor în planul securității naționale, iar intelligence reprezintă atât informațiile, cât și sistemul organizat de culegere și exploatare a acestor informații, dar, în esență, este o activitate de stat care reclamă secretizarea.

În acestă carte nu mi-am propus să fac o analiză exhaustivă domeniului intelligence, nu am avut drept scop eliminarea unei stări de incertitudine, de altfel întregul construct se dorește a fi punctarea unor elemente care să capteze atenția și să invite la reflecție. Scopul acestei cărți este de a evidenția rolul unui serviciu de intelligence în această societate bazată pe cunoaștere.

Consider important ca fiecare individ să posede un bagaj minim de cunoștiințe care să-i permită să descifreze noul context de securitate.

Autorul

1. ÎNTRODUCERE ÎN SFERA CUNOAȘTERII

Asistăm în ultimele decenii la o serie de fenomene și procese ce caracterizează evoluția societății umane în ansamblul ei și care indică faptul că ne aflăm într-o perioadă de mutații profunde determinate de formidabila explozie și răspândire a unor noi tehnologii ale informației și ale comunicațiilor.

Societatea cunoașterii și societatea informațională

În numărul special dedicat societății cunoașterii din revista Deutschland, Nico Stehr remarcă: ,,Cunoașterea este caracteristica principală a societăților de mâine.[…] Se poate defini cunoașterea drept capacitatea de a acționa, ca un potențial de acțiune. Cunoașterea științifică și tehnică nu este nimic altceva decât abilitatea de a acționa. Cunoașterea devine din ce în ce mai mult baza și principiile care ghidează activitatea omului. Cu alte cuvinte, acum organizăm realitatea după cunoașterea pe care o posedăm’’.

Denumirea de Societate a cunoașterii (knowledge-society) este utilizată astăzi în întreaga lume.

Dacă ne referim la domeniul securității și siguranței naționale, cunoașterea reprezintă ,,capacitatea de a înțelege realitatea prezentă, pe baza unor informații, percepții și a unor evaluări, precum și capacitatea de a sprijini acțiuni pentru a putea modela realitățile viitoare. Este cea mai puternică resursă pentru conștientizarea problemelor și urgentarea soluționării lor”.

Referindu-se la cunoașterea strategică Petru Maior aprecia că aceasta reprezintă mai mult decât simpla informare a unui beneficiar. Este construirea unei relații de cooperare prin intermediul căreia serviciile de informații pot transmite fluxul necesar de cunoaștere pentru fundamentarea unor strategii de securitate. Constituie formarea unor percepții și înțelegeri comune atât asupra cauzelor instabilității, cât și asupra, oportunităților politice de promovare a intereselor naționale.

Informația, cunoașterea și înțelepciunea definesc pe termen lung provocările cu care se confruntă societatea acestui secol, fiind extraordinar de importante în statele postmoderne. Maniera în care sunt folosite, în care sunt transpuse în practică face diferența dintre deciziile greșite și cele potrivite, în măsură să contribuie la securitatea și dezvoltarea cetățeanului și a statului.

În prezent, cadrul de analiză al aproape oricărui proces sau fenomen, fie el național, regional sau internațional, include, uneori chiar pornește de la o analiză a impactului globalizării asupra problematicii respective. Totuși, un astfel de demers nu este simplu și nici lipsit de capcane, dat fiind faptul că noțiunea de globalizare este strâns legată și de noțiunea de societate informațională.

Societatea informațională reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață calitativ superior care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității umane.

Societatea informațională noua etapă a civilizației umane, un mod – modus vivendi – care, din punct de vedere calitativ, este net superior și implică folosirea intensivă a informației în toate planurile activității și existenței umane, cu un impact extrem de important în plan economic și social. Societatea informațională oferă accesul larg la informație tuturor membrilor săi, o nouă conduită în materie de muncă și cunoaștere, grăbind apariția globalizării și creșterea coeziunii sociale.

Societatea informațională este societatea în care producerea și consumul de informație este cel mai important tip de activitate, informația este recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informației și comunicațiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informațional, împreună cu cel social și cel ecologic – un mediu de existență.

Mediu format din tehnologiile care converg, se completează, fuzionează, se caracterizează prin: generalizarea muncii cu calculatorul; instrumentul informatic constituie o prelungire foarte puternică a brațului și a gândirii omului, asigură sprijinul logistic al activităților, contribuie la conservarea memoriei, la o deschidere spre lumea întreagă, permite autonomie.

Este o axiomă faptul că societatea informațională, bazată pe cunoaștere, are un impact profund asupra sistemului economic, social, politic, militar și juridic. În mai puțin de o generație, revoluția informațională și introducerea computerelor în fiecare aspect al vieții a schimbat lumea.

Academicianul Mihai Drăgănescu prezintă sintetic perioadele informaticii, și face o scurtă caracterizare a acestor conform informaților prezentate în tabelul următor (Tabelul 1.1)

Tabelul 1.1.

În secolul XX, cel mai mare eveniment tehnologic și social în același timp a fost apariția Internetului. În domeniul Științei și Tehnologiei Informației, mari evenimente tehnologice cu importante consecințe sociale au fost descoperirea tranzistorului, a circuitului integrat și a calculatorului electronic.

Apare astfel un sistem de informare transnațional, Internetul, sursă deschisă de primire și difuzare de informații, transfrontalier, cvasi-imposibil de controlat și generator al unui fenomen de cyber-dependență cu consecințe care abia acum încep să fie evaluate.

Ne aflăm într-o nouă eră: Era Societății Informaționale. Principalele evenimentele care au marcat apariția și evoluția Societății Informaționale au fost când:

– SUA dispuneau de resurse tehnice, tehnologice și financiare pentru crearea de echipamente și sisteme care să ofere căi mai rapide și mai eficiente de transmitere a informațiilor. Vice-președintele Statelor Unite ale Americii, Al Gore, în 1992, a lansat conceptul de Autostradă Informațională (information highway). Conceptul a avut un pronunțat caracter tehnic și tehnologic și s-a bazat în principal pe progresul tehnologic al Statelor Unite în domeniul industriei electronice și al comunicațiilor;

– Europa, răspunde la această provocare americană, prin realizarea raportului intitulat Europa și Societatea Informațională globală. Recomandări pentru Consiliul Europei. Cunoscut și sub numele de Raportul Bangemann, raportul reunea concluziile și recomandările unui grup de 20 de experți coordonat de Martin Bangemann (fost ministru al Economiei în Germania) și a fost prezentat Reuniunii Consiliului Europei din 24-25 iunie 1994, care a avut loc la Corfu (Creta);

– Consiliul Europei a decis constituirea Consiliului pentru Societatea Informațională, un organism specializat, dedicat în exclusivitate stabilirii căilor concrete de aplicare a recomandărilor din „Raportul Bangemann”, iar pe 19 iulie 1994 a fost elaborat primul plan european de acțiune pentru Societatea Informațională, intitulat Drumul Europei către Societatea Informațională.

Pentru toate statele inclusiv pentru România societatea informațională presupune schimbări în toate domeniile: în adminstrație (e-government), în afaceri (comerțul electronic), în educație (educație la distanță), în cultură (centre multimedia și biblioteci virtuale) și în maniera de a lucra (lucrul la distanță).

La baza acestor transformări se află utilizarea Internet-ului. Internet-ul influențează modul în care trăim, modul în care se fac afacerile, maniera în care se lucrează, metodele de studiu, comunicarea între oameni și chiar maniera de petrecere a timpului liber.

Între principalele componente ale societății informaționale pot fi amintite: rețeaua Internet și serviciile oferite, documentele electronice și serviciile oferite de bibliotecile electronice (figura 1.1)

Societatea informațională este societatea care se bazează pe Internet. Internet-ul nu este numai un fenomen tehnologic ci și unul social, prin participarea utilizatorilor, din ce în ce mai numeroși, la structura lui actuală. Odată instaurat în fibrele societății, Internet-ul a produs și produce consecințe noi pentru societate. Niciodată în istoria omenirii, până acum, nu a existat posibilitatea unui acces atât de facil la atât de multă informație pentru o multitudine de scopuri iar acest lucru pune o putere foarte mare în mâinile indivizilor și a instituțiilor.

Societatea umană cunoaște în momentul de fată una din cele mai profunde transformări din întreaga ei existentă, în care informatica joacǎ un rol determinant. Dacă jumătatea secolului trecut a fost marcată de apariția și perfecționarea calculatoarelor personale, ușor accesibile și la prețuri din ce în ce mai scăzute, sfârșitul secolului a fost caracterizat de conectivitatea tot mai pronunțată, adică fuziunea dintre calculatoare și comunicații: cele mai multe calculatoare sunt folosite azi în interconectare, în rețele locale-LAN și în rețele de arie largă-WAN, ceea ce conferă informaticii un rol determinant în asigurarea legăturilor științifice, de afaceri, bancare sau de natură umană între persoane și instituții.

Figura 1.1. Componente ale societății informaționale

În anul 1969, Charley Kline de la UCLA (California) a transmis de la un calculator SDD Sigma 7 găzduit în universitate, mesajul format din cuvântul “login” către un calculator SDD Sigma 7 de la Stanford Research Institute, utilizând rețeaua ArpaNet. La prima încercare, după transmisia primelor două litere, “l” și “o” ale cuvântului “login”', conexiunea s-a pierdut. Ziua Internațioanlă a fost stabilită la 4 ani după ce americanii au reușit să transmită mesajul.

Ziua Internațională a Internetului este sărbătorită anual pe data de 29 octombrie.

În România, domeniul ".ro" a fost alocat pentru prima dată în anul 1999 unui computer din cadrul Institutului pentru Cercetări în Informatică /ICI/ București

În prezent la nivel mondial, ,,200 de miliarde de e-mail-uri sunt transmise zilnic, 1,5 GB sunt transmiși în fiecare minut pe internet, există peste un miliard de site-uri. Estimările pentru anul 2015 arată că numărul dispozitivelor ce vor fi conectate la internet va ajunge la 25 de miliarde”.

O evoluție deosebită în sensul creșterii numărului de utilizatori o au rețelele de socializare:

– Facebook (creată în 2004 de Mark Zuckerberg și câțiva studenți de la Universitatea Harvard), are 1,35 miliarde de utilizatori activi pe lună în întreaga lume;

– Instagram, aplicația foto a Facebook, a ajuns la 300 de milioane de utilizatori lunar, are zilnic 864 milioane utilizatori activi, ceea ce o face cea mai mare rețea de socializare din lume;

– rețeaua Twitter, 284 milioane utilizatori;

Pentru România, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ANCOM prezintă câteva date statistice relevante:

– internet-ul fix în bandă largă, înregistrează, în medie, o creștere de peste 100.000 de conexiuni la fiecare 6 luni, evoluția fiind de la 3,7 milioane de conexiuni la 30 iunie 2013, până la 3,9 milioane la aceeași dată a anului 2014;

– internet-ul mobil de bandă largă înregistrează în medie, peste un milion de conexiuni în plus la fiecare 6 luni, evoluția fiind de la 8,2 milioane de conexiuni active la jumătatea anului 2013, până la 10,5 milioane la jumătatea anului 2014;

– rata de penetrare a internetului fix de bandă largă la 100 de locuitori este de 19,4% la nivel național, aproape trei sferturi dintre conexiuni fiind utilizate de către locuitorii din mediul urban (2,8 milioane) și mai mult de un sfert de cei din mediul rural (1,1 milioane);

– în ceea ce privește modalitatea de acces, 89% dintre conexiunile mobile au fost accesate prin telefonul mobil/smartphone, în timp ce restul de 11% au fost conexiuni prin intermediul modem-urilor/cardurilor sau USB;

– structura conexiunilor de acces la internet fix a rămas aproape neschimbată: aproximativ 2,1 milioane de conexiuni erau prin cablu UTP/FTP (aproximativ 55% din totalul conexiunilor), conexiunile prin cablu coaxial au ajuns la aproape 600.000 (15% din totalul conexiunilor), iar conexiunile care utilizează suportul de fire de cupru au depășit 1 milion (27% din totalul conexiunilor).

Cu toate acestea în 2014, România s-a situat ,,pe ultimul loc în UE la accesarea Internetului, aproximativ 39% dintre români nu au utilizat niciodată Internetul în 2014, față de o medie de 18% în Uniunea Europeană. Totodată, doar 32% dintre români accesează zilnic internetul, acesta fiind cel mai mic procent din rândul statelor membre UE, unde media este de 65%”.

În anul 2012 la nivelul UE s-a efectuat un sondaj de tip Eurobarometru. Au fost chestionați 27.000 de oameni reprezentand cele 27 de țări membre ale UE (începând cu 1 iulie 2013, Croația devine al 28-lea stat membru al UE).

Circa 1.000 de persoane din fiecare țară au răspuns la urmatoarele tipuri de întrebări: Cât de des accesați internetul? Cu ce tip de terminale accesați internetul? Ce faceți pe internet? Sunteți îngrijorat că cineva ar putea folosi datele dvs personale în mod necorespunzător? Sunteți preocupați de siguranța tranzacțiilor online? Ați instalat programe antivirus? Folosiți parole diferite pentru diverse site-uri. V-ați schimbat parola la e-mail în ultimele 12 luni?

Rezultatele sondajului au fost facute public la cererea Comisiei Europene. Printre principalele constatări ale sondajului menționăm:

utilizatorii internetului sunt foarte preocupați de securitatea informatică: în UE 89% evită să dezvăluie online informații cu caracter personal, iar 74% sunt de acord că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut;

în UE, 12% din utilizatorii internetului s-au confruntat deja cu frauda online, iar 8% au fost victime ale furtului de identitate. Cu toate acestea, 53% din utilizatorii internetului nu și-au schimbat parolele;

53% din utilizatorii internetului declară că achiziționează bunuri sau servicii online, 52% declară că folosesc site-urile de socializare, 48% declară că efectuează tranzacții bancare online, în timp ce 20% declară că vând bunuri sau servicii;

29% din utilizatorii internetului nu sunt încrezători în capacitatea lor de a utiliza internetul pentru lucruri precum tranzacțiile bancare online sau achizițiile online;

59% nu considera că sunt bine informați cu privire la riscurile legate de criminalitatea informatică.  

Desigur Internetul poate genera o serie de probleme. Un prim exemplu în acest sens fiind atacul informatic lansat în aprilie 2007, împotriva instituțiilor bancare ale Estoniei, în plin scandal legat de transferul monumentului soldatului sovietic la o periferie a capitalei estone Tallinn.

Tor astfel de atacuri au fost lansate și de structurile informative ale statului chinez care au lansat un adevarat razboi cibernetic în vederea obținerii de informații, în special din domeniul industrial, dar vizând și domeniile politic, social si militar.

Având în vedere rolul pe care Internet-ul îl are în prezent în societate, vulnerabilitatea Internetului devine direct o vulnerabilitate nouă societății. Evident, nu se poate pune problema de a renunța la Internet, ci de a găsi antidoturi adică măsuri minime de securitate pe internet așa cum sunt prezentate în anexa 1.

1.2. Evaluarea societății informaționale. Sistemul de indicatorii

Crearea societății informaționale, ca suport al societății bazate pe cunoaștere, a devenit un obiectiv comun, la nivel de individ și de țară. Evaluarea progreselor este posibilă doar prin utilizarea unor indicatori care să măsoare cât mai exact gradul de pătrundere a elementelor de noutate pe care le presupune societatea informațională. Indicatorii vor face posibilă evaluarea progreselor individuale făcute de fiecare țară și, în același timp, vor permite realizarea unor comparații între țări.

Sistemul de indicatori utilizat în evaluarea societății informaționale trebuie văzut ca un sistem dinamic în cadrul căruia vor fi incluși în timp indicatori noi, iar alții își vor pierde relevanța în anumite etape de dezvoltare a societății informaționale.

În evaluarea societății informaționale sunt utilizați indicatori generali și specifici, dar și indici compoziți, cu grad ridicat de complexitate cu ajutorul cărora sunt realizate comparații internaționale și ierarhii la nivel global.

Un indicator al societății informaționale este o variabilă a cărei valoare sau performanță se modifică în corelație cu societatea informațională. Noutatea și complexitatea fenomenelor specifice societății informaționale și a societății bazate pe cunoaștere a dus la exprimarea a numeroase puncte de vedere cu privire la cele mai potrivite metode de măsurare și evaluare.

O viziune dinamică, evolutivă asupra sistemului de indicatori ai societății informaționale arată că pot fi identificate patru stadii interdependente în evoluția acestuia: pregătire, intensitate, impact și rezultat.

Pregătirea se refera la infrastructura tehnică, tehnologică și socială. Aceasta se constituie într-o premisă fundamentală a dezvoltării societății informaționale, iar indicatorii care evaluează infrastructura reflectă potențialul unei țări de a deveni o economie bazată pe cunoaștere, în accepțiunea ideii că aceasta reprezintă etapa imediat următoare societății informaționale.

Intensitatea reflectă stadiul utilizării Tehnologiei Informaticii și Comunicațiilor – TIC. Indicatorii de intensitate arată utilizarea actuală a tehnologiilor informației și comunicațiilor, arătând de exemplu extinderea utilizării TIC, scopul pentru care sunt utilizate în diferite sectoare și de către diferiți utilizatori. Aceasta categorie de indicatori este folosită pentru a urmări progresele în realizarea societății bazate pe cunoaștere.

Impactul reflectă rezultatele utilizării TIC și indicatorii de impact au în vedere schimbările la nivelul firmelor, guvernelor și societății civile. Rezultatul este urmărit la nivel de firmă, economie națională, dar are în vedere și aspectele sociale. Indicatorii din această categorie descriu nivelul și evoluția următoarelor componente: productivitate și competitivitate; ocupare și piața muncii; incluziunea și coeziunea socială.

În cadrul acestor etape, putem înregistra perioade de interferență, ceea ce face dificilă o delimitare strictă în timp a etapelor de dezvoltare a societății informaționale, în raport de relevanța unei categorii de indicatori. Cu toate acestea, indicatorii vor putea fi utilizați pentru realizarea unor comparații, având relevanță în timp și spațiu, atâta timp cât se asigură acuratețea necesară în colectarea și prelucrarea datelor.

În anul 2005, OECD a elaborat Ghidul pentru măsurarea societății informaționale. În cadrul acestuia este propusă gruparea indicatorilor în următoarele categorii: produse TIC; infrastructura TIC; oferta TIC; cererea firmelor pentru TIC; cererea indivizilor și familiilor pentru TIC.

În cadrul întâlnirii tematice de la Geneva, din 2005, Society World Summit on the Information -WISI a lansat Parteneriatul pentru măsurarea TIC pentru dezvoltare, în cadrul căruia a fost definit setul de indicatori relevanți pentru dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor, ca suport și componentă de bază a societății bazate pe cunoaștere. Lista de bază include patru categorii de indicatori: infrastructură și acces; accesul la și utilizarea TIC de către familii și indivizi; utilizarea TIC de către firme; sectorul TIC și comerțul cu bunuri TIC. Scopul declarat al acestei liste de indicatori a fost acela de a ajuta țările care își propun trecerea la societatea informațională în monitorizarea acestui proces. Având în vedere că obținerea beneficiilor societății informaționale sunt condiționate de infrastructura, obiectivele de dezvoltare a societății informaționale vor avea în vedere în prima etapă setul I de indicatori. În funcție de nivelul de dezvoltare la care a ajuns, fiecare țară va opta pentru colectarea unor indicatori bine precizați, sau a întregului set de date. Efectul imediat al listei de indicatori propusă la întâlnirea gestionată de ONU a fost crearea unei baze de date cu indicatori comparabili la nivel internațional.

O altă contribuție remarcabilă la definirea indicatorilor specifici societății informaționale și a societății cunoașterii o are Institutul UNESCO pentru Statistică (2005), prin publicarea studiului „Measuring and monitoring the information and knowledge societies: a statistical challenge”.

Studiul menționat face propunerea de a înlocui termenul de societate informațională cu cel de societate bazată pe cunoaștere, considerat mai relevant pentru stadiul actual de dezvoltare. Această propunere a fost lansată ca răspuns la provocările societății bazate pe cunoaștere: eliminarea excluziunii digitale, care accentuează decalajele de dezvoltare, ținând grupuri de indivizi și țări departe de beneficiile informației și cunoștințelor; garantarea accesului liber la fluxurile de informații, date și cunoștințe; fundamentarea consensului internațional cu privire la noile norme și principii.

În cadrul programului său – Knowledge for Development (K4D), Banca Mondială propune un indicator compozit KEI (Know-ledge Economy Index). Acest indicator de măsurare a gradului de pătrundere a societății bazate pe cunoaștere, ca modalitate de organizare a economiilor contemporane bazate pe informație și comunicare se remarcă prin complexitatea sa. El se determină pe baza următorilor indicatori ce caracterizează cantitativ și calitativ o țară sau regiune din punctul de vedere al TIC: numărul de linii telefonice la 1000 locuitori (linii de telefonie fixă și mobilă); linii telefonice principale la 1000 de locuitori (liniile telefonice principale sunt cele care conectează clientul la o rețea națională de telefonie fixă); telefoane mobile la 1000 locuitori; aparate TV la 1000 locuitori; aparate radio la 1000 locuitori; ziare zilnice la 1000 locuitori; operatori de internet la 10.000 locuitori (computere cu un protocol de internet activ).

Posibili indicatorii de măsurare și evaluare a societății informaționale sunt prezentați în figura 1.2.

1.3. Reprezentarea socială a informației

În viața de toate zilele, primim, culegem, prelucrăm, extragem, prelevăm, decelăm, producem ori consumăm informații când stăm de vorbă cu cineva, când ascultăm o comunicare verbală ori când privim ceva pur și simplu, discutăm ori scriem etc.

Obținem informații referitoare la noi înșine și la ceilalți, la obiecte, stări și evenimente, le dobândim prin exploatarea informativă a realității, iar altele le achiziționăm în procesul de învățare.

Conceptul de informație bine delimitat în orizontul de cunoaștere al unui om care știe să exploateze informativ un mediu informațional (discuții, cărți, situații existențiale etc,) face din acesta un veritabil om de informații.

Specialiștii în cunoașterea informației de tip social apreciază că „inocentul vede realitatea așa cum o vede și savantul, însă acesta din urmă are avantajul de neignorat al unei percepții diferite”. „Conștientizarea, este primul pas către emancipare”. Spiritul științific este astfel mai liber, mai puternic și mai eficient. El știe ce face și face ce știe, pe când spiritul inocent rămâne doar la a ști ce face”.

În zilele noastre, informația devine o resursă esențială în dezvoltarea societăților moderne, evoluate în plan politic, economic și social.

Dinamismul și complexitatea noului tip de societate, care antrenează o creștere continuă a volumului și diversității informațiilor prelucrate și care utilizează pe scară largă tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), au dus la conceptul de societate informațională.

În acest context, conceptul de informație se definește aici ca fiind o noțiune centrală a teoriei comunicațiilor și ciberneticii referitoare la structura unui mesaj și la eficacitatea sau la semnificația unui semnal, toate însemnând date de procesare. Prin urmare, înmagazinarea, regăsirea și procesarea datelor devin resursa esențială a tuturor schimburilor economice și sociale ale organizațiilor dar, mai ales, a decidenților politici.

Societatea informațională oferă accesul larg la informație tuturor membrilor săi, o nouă conduită în materie de muncă și cunoaștere.

Ca rezultat al neîntreruptei evoluții informaționale, tot mai mulți oameni au acces la o cantitate mai mare de informații, mai repede decât s-a închipuit vreodată.

Sistemele de comunicații dau posibilitatea de a distribui datele, de a face schimb de informații și de a difuza rezultatele aproape instantaneu la beneficiarii ori consumatorii de informații, aceștia putându-se afla pe întreg mapamondul.

Sunt și unele aspecte care trebuie luate în calcul. Oamenii, de obicei, au o capacitate limitată de asimilare a informației. Chiar dacă suntem capabili sa adunăm mari cantități de informații, informația singură nu este tot una cu a cunoaște sau a înțelege. Adevărata informație reprezintă produsul percepției analizei și judecății umane.

1.4. Cultura informațională: abordări conceptuale

Amploarea informațională, multitudinea formelor de manifestare, diversitatea instrumentelor și tehnologiilor de mediere au produs schimbări majore în felul oamenilor de a comunica, de a învăța, de a face afaceri, de a rezolva diverse probleme. WWW oferă un volum imens de resurse informaționale; aproape orice poate fi digitalizat: text, pictură, desen, sculptură, fotografii, date statistice, sunete, imagini animate etc, astfel internet-ul acompaniază viața fiecăruia dintre noi.

În aceste condiții este necesar ca fiecare individ sa posede un bagaj minim de cunoștințe și abilități care să-i permită să descifreze noul context informațional, să-i permită să se adapteze și să se integreze în noua formă de manifestare a comunicării sociale, să fie eficient în noua societate informațională.

Se impune dezvoltarea de abilități necesare utilizării resurselor informaționale (abilități ce trebuie însușite precum scrisul, cititul și socotitul și care îi vor însoți toată viața).

În literatura de specialitate cultura informațională se apreciază că fiind:

• abilitatea de a localiza, evalua și folosi informația pentru a deveni, pe parcursul întregii vieți, independent informațional;

• abilitatea de a identifica ce informație este necesară și abilitatea de a o localiza, evalua și utiliza în rezolvarea unor probleme și în construirea de mesaj;

• abilitatea de a găsi, evalua, utiliza și comunica informația în toate formele ei de manifestare;

• abilitatea de a recunoaște o nevoie informațională de a localiza, evalua, utiliza efectiv și de a comunica informația în variate forme;

• setul de abilități necesare unui individ pentru a recunoaște o nevoie informațională și pentru a putea localiza evalua și utiliza informația adecvată.

Cultura informațional este „o nouă artă liberală ce include, de la cunoașterea utilizării calculatorului și realizarea accesului la informație, până la o reflecție critică asupra naturii informației, asupra tehnicii de infrastructură și asupra contextului și impactului social, cultural și chiar filosofic”.

Când, însă, informațiile vin din computer și din alte surse mai mult sau mai puțin convenționale precum cărțile, emisiunile radio și tv, conferințe, conversații etc, atunci conceptul de cultură informațională capătă un sens mult mai larg și exprimă „abilitatea de a descifra și înțelege ceea ce se găsește pe o pagină scrisă sau pe un ecran de televiziune, într-o prezentare, într-o imagine”.

Cultura informaționala poate fi considerată, în actualul context informațional deosebit de dinamic, și o abilitate de supraviețuire. O mai mare acuratețe în utilizare informației, o mai mare precizie în manipularea acesteia, o prezentare cât mai apropiată de nevoile utilizatorilor poate fi vitală pentru supraviețuirea unei organizații, societăți comerciale sau poate avea o contribuție marcantă la evoluția profesională și socială a unui individ.

The Secretary's Commission on Achieving Necessary Skills (SCANS) a identificat cinci competențe necesare într-o piață viitoare a muncii și trei grupe de deprinderi fundamentale și calități personale ce-i permit unui individ să aspire la o slujbă permanentă.

Competențele necesare sunt: resursele, abilitățile de comunicare interpersonală, cultura informațională, cunoașterea sistemului social, cunoștințe organizaționale și tehnologice.

Abilitățile considerate fundamentale sunt: abilitățile de bază (scris, citit, matematica, vorbit, ascultat); abilități de gândire; calități personale.

Cultura informațională presupune o cunoaștere a naturii informației, a modului în care este organizată, cum poate fi reperată printr-o varietate de surse de acces și de tehnici, cum poate fi adaptată și aplicată la diferite studii și probleme concrete.

Cultura informațională presupune un set de competențe adecvate ce permit unui individ să se integreze profesional și să se adapteze într-o societate informațională:

• Information Competence (Competență informațională): „abilitatea de a utiliza informația, de a găsi, evalua și exploata o informație adecvată unei nevoi de informare”. A fi competent informațional presupune un set minim de abilități de recunoaștere și exploatare a informației;

• Computer Literacy (Competență în utilizarea calculatoarelor): „experiența și cunoștințele necesare pentru a utiliza inteligența și eficiența calculatorului într-un domeniu specific de interes; Noțiunea exprimă doar aspectul tehnic al utilizării calculatorului fără a avea în vedere abilitățile necesare utilizării altor tehnologii și fără a se face în mod obligatoriu o conexiune cu un demers prestabilit de însușire a unor metode și tehnici de utilizare și comunicare a elementelor informaționale;

• Information Technology (Competență tehnologică): „abilitățile necesare unui individ pentru a utiliza computerele, aplicațiile software, bazele de date și alte tehnologii pentru a rezolva o varietate de probleme educative, de activitate practică sau personală;

• Media literacy (Cultura media): „abilitatea de a decodifica, analiza, evalua și realiza comunicarea în forme variate”; „abilitatea unui individ de a citi, analiza și evalua informațiile tipărite, audio sau vizuale prezentate unei audiențe prin intermediul a diferite forme de media (televiziune, presă scrisă, radio, Internet)”. Un individ are o cultură media dacă are abilitatea de a evalua credibilitatea informațiilor și implicit a surselor de informare: dacă poate recunoaște și înțelege simbolurile sau alte metafore folosite în comentariile de presă, în comentariile politice sau în publicitate; dacă poate distinge mesajul emoțional de cel simplu informațional; dacă sesizează mesajele directe și cele indirecte; dacă poate face o evaluare critică a informațiilor furnizate de surse variate;

• Visual literacy (Cultura vizuală): „abilitatea de a înțelege sensul și componentele unei imagini pornind de la cunoașterea elementelor vizuale de bază”. Cultura vizuală poate impune un model de comunicare vizuală (mediată de noile tehnologii) și completează cultura informațională a fiecărui individ.

Complexitatea noțiunii de societate informațională face ca și conceptul de

cultură informațională să capete o anumită complexitate, să implice existența și dezvoltarea de noi instrumente de lucru teoretice și practice (standarde, modele etc).

Caracteristicile unei culturi informaționale sunt date de capabilitățile fiecărui individ care trebuie:

– să determine și să definească precis nevoia informațională;

– să localizeze eficient sursele de informare;

– să evalueze critic elementele informative și sursele de informare;

– să integreze informațiile selectate în cunoștințele sale de bază;

– să utilizeze efectiv informația pentru realizarea activității propuse;

– să înțeleagă problemele economice, sociale și de securitate legale ce însoțesc informațiile și să folosească informația în mod etic și legal.

Este necesar să fie cunoscute metodele de producere, prelucrare și transmitere a informației, la care se adaugă metodele și tehnicile de bază pentru controlul și manipularea informației.

2. INFORMAȚIA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

2.1. Aspecte generale privind informația

La începutul anilor 80 cunoscutul Alvin Toffler aprecia că „informația joacă un rol din ce în ce mai mare în viața noastră, în evoluția dinamic-istorică a societății umane, reprezintă în fapt, cheia progresului contemporan. Dacă plugul și munca brută au reprezentat cheia primului val, forța fizică declanșată de mașini și coșurile de turn au reprezentat-o pe cea a celui de-al doilea val, iar dezvoltarea tehnologică a devenit rapid cheia celui de-al treilea val, informația va reprezenta cu siguranță, cheia celui de-al patrulea val”.

Ce este informația?

Ca termen abstract informația a suscitat interesul multor oameni de știință din diverse domenii, dar primii care au elaborat unele teorii și demonstrații aducând anumite clarificări, au fost matematicienii.

Una dintre platformele de lansare a informației, ca unul dintre conceptele fundamentale ale secolului nostru, a fost reprezentată de statistica matematică.

Astfel, Ronald Almayer Fisher, încercând să stabilească criteriile matematice de evaluare a estimărilor statistice, a arătat, în 1920, că se poate izola un termen care nu depinde de datele de observație, ci numai de probabilitățile efective, care reprezintă informația conținută în observațiile respective. Analizând retrospectiv evoluția cercetărilor privind informația, se remarcă o acaparare a noțiunii de către științele exacte: matematică, fizică, telecomunicații. Inginerii și matematicienii fiind printre primii care au conștientizat faptul că informația reprezintă un interes major.

Specialiști precum Ștefan Vlăduțescu apreciază în mod corect faptul că Teoria informației, ca parte componentă a Ciberneticii, a monopolizat această etichetă, acoperind ca obiect de studiu doar informația tehnică: aceasta este sigur un tip important de informație, dar nu constituie decât o parte a spectrului semantic al sferei informaticii. Ea are tradiție: bază teoretică solidă și contur bine fixat și, în afară de faptul că reprezintă un model în sine, poate fi în mod profitabil luată ca punct de referință și termen de comparație pentru celelalte tipuri.

Abia după ce-l de-al doilea război mondial, au apărut și primele încercări de studiu din partea unor specialiști în biologie, medicină, dar în special filosofi care au încercat să demitizeze ideea că informația este exclusiv de domeniul tehnic. Din acest motiv cele mai cunoscute studii asupra informației, ca de altfel și nașterea noțiunii de Teoria Informației se datorează aproape exclusiv unor celebri oameni de știință de formație intelectuală tehnică, cum sunt Hartley R.V., Claude Eugene Shannon, Ludwing Boltzman, iar dintre români Ștefan Odobleja, Odogescu D.S., Guiașu S., Theodorescu R., Săhleanu V., Mihai Drăgănescu etc.

La sfârșitul secolului XX, în faza sa critică, Teoria informației s-a separat de Informatică (teoria informației tehnice) și și-a adjudecat ca obiect informația socio-umană (de interes social și personal). Pe de altă parte, ca mare faptă de gândire și ca formă a realității (alături de substanță și energie), filosofie a secolului XX, informația a intrat în toate articulațiile mecanismului social (comunicațional, politic, tehnologic, medical etc), dându-i acestuia un caracter informațional. Societatea tradițională a devenit și s-a consolidat ca societate informațională.

Societatea umană asimilează informația unei comunicări sau a unui mesaj care aduce știri despre unele fapte, acțiuni, evenimente, obiecte, procese, însușiri, transmise pentru realizarea unui scop.

Termenul informație se referă în mod curent, la o știre, la o veste pe care o transmite cineva și o primește altcineva. Acest cuvânt este legat etimologic de termenul formă.

Știm ceva despre…, avem cunoștințe despre…, am fost informat că…, am primit vestea cu privire la…, am date certe (sau incerte) despre…; sau: informația transmisă de…, fluxul de informații este…, stocarea informației presupune…, capacitatea de transmitere a informațiilor aste de …, sursă de informații… etc, sunt tot atâtea expresii care utilizează unul din termenii: informație, știre, veste.

Trebuie evidențiate totodată și alte două noțiuni cu care se va opera mult în continuare, data și cunoștința care din păcate au suferit în timp, odată cu explozia erei Tehnologiei Informației, o deformare accentuată, creându-se de multe ori confuzii ori și mai grav, înregistrându-se utilizarea lor ca sinonime.

Sensul original al noțiunii de informație este acela de „noutate” sau „anunț” care vizează, deopotrivă, aspectele comunicativ și calitativ. Această noțiune ține de mediul social al comunicării și constituie, în esență, un transfer de semnificații.

O explicație clară este dată de Russell Ackoff potrivit căruia „conținutul minții umane include: date, informații, cunoștiințe, înțelegere și înțelepciune”.

Datele sunt simboluri. Ele reprezintă material primar, există pur și simplu și n-au nici o semnificație dincolo de această existență. Pot exista în orice formă, utilizabilă sau nu și nu au un înțeles prin ele însele.

Informațiile sunt date procesate în scopul utilizării și răspund la întrebările „cine”, „ce”, „unde” și „când”. Acestea au înțeles prin conexiunile relaționale. Înțelesul poate fi, însă, folositor sau nu.

Cunoștiințele răspund la întrebarea „cum” și reprezintă o aplicare a datelor și informațiilor.

Înțelegerea este procesul prin care cunoștiințele anterioare sunt sintetizate și transformate în cunoștiințe noi. Diferența dintre cunoaștere și înțelegere este diferența dintre învățare și memorizare. Indivizii care înțeleg pot întreprinde acțiuni folositoare deoarece ei pot sintetiza noi cunoștiințe sau informații din ceea ce cunosc deja. Înțelegerea presupune aprecierea lui ,,de ce”.

În final se face trecerea de la cunoaștere la înțelepciune, aceasta din urmă reprezentând o înțelegere superioară, cu o puternică latură aplicativă.

DEX –ul definește informația prin mai multe sintagme ca fiind:

– comunicare, veste, știre, care pune pe cineva la curent cu o situație;

– lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru;

– totalitate a materialului de informare și de documentare, izvoare, surse;

– fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.) etc. (Din fr. information, lat. informatio).

Din multiplele definiții asupra termenului de informație, este interesant de amintit câteva, care scot în evidență unele dintre caracteristicile informației:

1. Informația este o proprietate real obiectivă prin care se realizează orientarea acțiunii.

2. O succesiune definită de evenimente fizice destinată special să influențeze organele de simț ale omului și care semnifică situații care nu sunt perceptibile nemijlocit.

3. Informația este măsura neuniformității distribuției materiei și energiei în spațiu și timp

4. în viziunea lui Claude Elwood Shannon (1948), informația trebuie să fie o cantitate măsurabilă abstractă; valoarea ei nu trebuie să depindă de natura informației (așa cum lungimea sau temperatura au valori care nu depind de natura obiectului care este lung/scurt sau cald/rece).

Există foarte multe definiții, fiecare dintre acestea fiind de regulă bine fundamentată științific, conceptualizată, demonstrată, fie prin jocul minții fie prin formule matematice.

Este foarte interesant aspectul că aceste definiții nu se exclud reciproc și nici nu se contrazic. Dimpotrivă fiecare mai accentuează încă o latură mai puțin cunoscută până atunci sau reprezintă o altă viziune. Mai mult, odată cu trecerea anilor, informația a reprezentat o provocare la adresa specialiștilor care au încercat să clarifice noțiunea în contextul domeniului lor de activitate. De aceea nu trebuie să mire pe nimeni că informația a generat o știință care se ocupă de studiul acesteia, fie că se numește Știința Informației sau Teoria Informației, unde sunt analizate aspectele informației în domenii din cele mai diverse: matematică, fizică, biologie, medicină, telecomunicații, militar, economic etc.

Am redat aceste câteva definiții tocmai pentru a evidenția aspectul de generalitate pe care-l are informația și în primul rând neapartenența sa exclusivă la unul sau altul dintre domeniile științelor lumii.

Având în vedere toate aspectele teoretico-aplicative ale informației, poate fi exprimată o definiție mult mai cuprinzătoare, care să nu fie exclusivistă și care să sintetizeze de fapt esența: „informația reprezintă expresia dinamică a substanței și energiei care elimină incertitudinea”.

2.2. Valoare intrinsecă a informației

Valoarea intrinsecă a informației, denotă din concepția că informația reprezintă un factor de intrare și un mesaj care este util sistemului pentru reprezentarea unei stări care a fost, este în curs de desfășurare sau va urma. Sub acest aspect informația poate avea/căpăta următoarele valori:

stabilește ordinea – conform teoriei lui Shannon aduce cu sine o precizare ce va înlătura o incertitudine;

este previzionară și pragmatică – adică înlătură o nedeterminare viitoare;

stabilește o ordonare (are funcție antientropică) – ordonează o acțiune printr-un program de comportament prin regulile după care se constituie sau după sintactica sa;

are funcție de reprezentare – determină o imagine prin semantica sa;

este operațională – prin proprietățile de comunicare și înțelegere pe baza cărora se pot stabili oricare tip de legătură între informații;

are funcție de atribuire – prin prelucrarea sa se poate realiza un context operațional universal care permite o procesare după criterii formale;

are funcție de model – prin idealizarea sa;

are legitimitate – prin faptul că pe timpul procesării informațiile rezultate se comportă ca informație reală;

se conservă – prin asigurarea posibilității de a sintetiza informații sau rezultate fragmentate;

este obiectivă – conform japonezului Yoneji Masuda este dată de triada „scriere – tipărire – procesare”;

este originară – prin asigurarea posibilităților de producere de informații, de originalitate și de depozitare în forme stocabile.

2.3. Clasificarea informației

Există mai multe clasificări ale informației. De exemplu unii specialiști precum I.Roceanu și I.Buga prezină o clasificare interesantă prin prisma a patru criterii:

A. criteriul de existență

Informația ontologică, reprezintă de fapt forma primară a acesteia, emisă de o sursă, fără un destinatar precis și are ca punct generator mediul înconjurător, natural sau fizic, biologic sau cognitiv. Lumea este plină de semnale, iar în continua ei mișcare și transformare, lumea înconjurătoare este o infinită sursă de semnale și de informații, totul este să știm să le culegem și să le interpretăm;

Informația circulantă, reprezintă forma particulară a informației, descompusă la nivel de semnale, de orice tip, care circulă pe un canal de transmisiune creat natural sau artificial între sursă (emițător) și destinatar (receptor). Acest aspect al informației a fost cel mai bine dezvoltat în studiile oamenilor de știință, în special al matematicienilor și al inginerilor de telecomunicații. Este bine cunoscută teoria lui Shannon CE. asupra cantității de informație, dar care a eludat aspectele semantice ale informației. Din această cauză se perpetuează o anume tendință, falsă, că teoria informației se referă exclusiv la analiza semnalelor dint-un sistem tehnic, iar unii cercetători au considerat oportun ca pentru evitarea unor confuzii să considere Știința Informației ca fiind cea care se ocupă de studiul tuturor aspectelor informației, iar Teoria Informației se reduce exclusiv la studiul informației circulante;

Informația gnoseologică, sau cum apare la alți autori – informația cognitivă, reprezintă forma superioară a informației și este rezultatul analizei semantice a acesteia de către destinatar, de regulă omul și este dependentă de formele anterioare dar mai ales de capacitatea destinatarului de a o valorifica. Valoarea informației gnoseologice depinde de formația intelectuală a omului, de valorile istorice și culturale dobândite în timp, de suma de informații (cunoștințe) anterioare, de motivație, interes, domeniu de activitate, scopul imediat și multe alte aspecte care țin de structura psihică a individului. În această categorie sunt recunoscute trei tipuri de informație:

-informații gnoseologice (cognitive) de adaptare, ca fond elementar pentru a se raporta cu o anumită eficiență la cadrul natural sau social dat. De regulă aceste informații au durată limitată în timp și se suprapun pe o anumită condiție de mediu temporară sau pe o anumită etapă de dezvoltare socio-umană (ex. informații despre terenul muntos în care se desfășoară o excursie limitată în timp; odată schimbate condițiile de mediu informațiile nu mai sunt utile);

– informații gnoseologice (cognitive) științifice, reprezintă forma organizată și mai profundă, având ca obiectiv cunoașterea legilor generale ale domeniului, gradul de adaptare la noi realități (ex. cunoștințele acumulate despre caracteristicile morfo-geografice ale lanțurilor muntoși permit asimilarea rapidă a informațiilor de adaptare și totodată creează noi conexiuni informaționale);

– informații gnoseologice (cognitive) fundamentale sunt create nu doar prin știință ci, în mod sistematic prin întreaga experiență umană, complexă în timp și spațiu (ex. informații despre comportamentul uman în diferite situații).

Informațiile gnoseologice pot fi analizate și prin prisma gradului de aprofundare și al semanticii, astfel putem deosebi informație de suprafață și informație de adâncime.

Informația de suprafață este rezultata directă a receptării unui mesaj, fără a executa nici un fel de acțiune cognitivă asupra lui (ex. adversarul dispune de … două unitați de blindate).

Informația de adâncime este informația totală pe care o putem extrage dint-un enunț sau mesaj, în urma unor procese cognitive cu ajutorul logicii și care presupune realizarea unor conexiuni cognitive cu altă sumă de informații anterioară (ex. din enunțul de mai sus poate rezulta: numărul total de blindate, puterea de foc, tipuri de muniții utilizate ete, sau având cunoștințe anterioare despre organizarea și dotarea adversarului).

B. criteriu – destinația

Din acest punct de vedere se deosebesc informații cibernetice și informații non-cibernetice.

Informațiile cibernetice, sunt cele destinate conducerii ca proces fundamental al existenței și funcționării oricărui tip de sistem.

Informațiile non-cibernetice, se referă la lumea anorganică și se caracterizează prin aceea că poate exista fără conducere.

C. criteriu – caracteristica informației în diferite tipuri de sisteme:

Informații tehnice, cele care permit funcționarea sistemelor tehnice, conduc către organizare și ordonare în aceste sisteme și au la bază o exprimare probabilistică. O componentă aparte în această categorie o reprezintă informațiile sistemelor de telecomunicații, primii care au studiat acest aspect și sunt considerați părinții teoriei informației sunt Hartley R.V.și Shannon CE.

Informații sociale, sunt destinate proceselor de conducere ale diferitelor domenii sociale, economice și de altă natură, care guvernează dezvoltarea societății umane în general și a individului în particular. Datorită diversității acestei categorii de informații, au fost lansate mai multe teorii privind subclasificarea acesteia:

informație informativă (comunicativă), care aduce o știre;

informația de comandă, care produce o acțiune;

informația organizatoare, care determină o punere în ordine specifică;

informația recurentă, care asigură eficacitatea acțiunii și intervine în autoreglarea antihazard.

D. Triada sursă – canal – receptor (D)

în conformitate cu acest criteriu pot fi identificate:

Informația distribuită – nu are destinatari preciși și nu solicită expres canale de comunicație, dacă ele există și sunt compatibile cu informația, aceasta se va transmite; (ex. emisiunea radio, sau TV, pentru care un receptor trebuie să dispună de mijloc tehnic adecvat, altfel nu primește informația).

Informația orientată – are destinatari cunoscuți sau necunoscuți, dar aceștia reprezintă un segment al unei categorii de receptori care au caracteristici comune și sunt capabili să asimileze informația; necesită canale de comunicație cu anumiți parametri, (ex. radioamatorismul, unde o sursă emite dar nu știe cine va primi sau cine va confirma).

Informația de grup – numărul de receptori este cunoscut, și de regulă sunt cunoscuți de sursă, canalele de comunicații fiind stabilite de comun acord, aceștia sunt capabili să asimileze informațiile. Aceste grupuri de receptori se constituie în baza unor interese comune și uneori solicită anumite informații; (ex. informațiile de la profesor la elevi).

Informația directă – are un singur destinatar și este modelată pentru ca acesta să o asimileze. În această situație sursa și destinatarul se cunosc, canalul este creat cu parametrii ceruți de ambii. (ex. o informație confidențială între doi oameni, sau un flux informațional între organizația A și B).

2.3.1. Clasificări ale informațiilor în activitatea de informații pentru securitate națională

În documente oficiale de specialitate precum Doctrina națională a informațiilor pentru securitate din România se apreciază că informațiile pentru securitate sunt:

de necesitate națională – care se referă la apărarea valorilor și realizarea obiectivelor naționale fundamentale, precum și la protejarea funcțiilor națiunii, ca unitate în diversitate și a resurselor informaționale, energetice și umane;

de interes național – care privesc căile de realizare, susținere și promovare a intereselor naționale fundamentale.

O încercare reușită de a clarifica și clasifica informația pentru securitate națională o face Corneliu Pivariu, aplicând o metodă logică prin care noțiunile specifice informației domeniului securității și siguranței naționale sunt distribuite în „clase” în funcție de asemănările și deosebirile dintre ele, rezultând astfel următoarea clasificare:

după domeniul pe care îl tratează: politice, economice (inclusiv tehnologice), științifice, militare, geografice, biografice;

după nivelul la care operează: strategice, operative, tactice, de obiectiv;

după zonele la care se referă: informații interne și externe;

după felul informației: brută, de bază, de luptă, de situație (conjuncturală), finită, estimativă, în timp real;

după mijloacele folosite pentru culegere: informații din surse umane, informații din surse tehnice.

Clasificare după domeniul pe care îl tratează

Informații politice: informații privind dinamica politicii interne și externe a țărilor străine, grupurilor regionale, organizațiilor sau tratatelor multilaterale, precum și al mișcărilor politice străine, dirijate împotriva, sau cu impact asupra autorităților legale ale unei țări. Informațiile politice conturează fizionomia mediului de securitate național și internațional.

Informații economice: informații despre țări străine privind producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii, forța de muncă, finanțe, precum și alte aspecte ale sistemului economic internațional.

Informațiile economice cuprind în principal:

informații macro-economice secrete: informații care prezintă o evaluarea generală (ex. capacități de producție militară; indications & warnings; tendințe și perspective; influența asupra politicii externe) sau informații care prezintă potențial economic (ex. resurse naturale: demografie, educație, sănătate; baza industrială: capacități în materie de cercetare și dezvoltare, capacități de producție; tip de producție: trecerea la producția de război; distribuția venitului pe cap de locuitor și a bogățiilor; capacitate financiară: datorii externe; vulnerabilitate: economie de criză/război, controlul aprovizionării, controlul prețurilor, raționalizare, efectul sancțiunilor/boicoturilor);

informații economice secrete: informații din domeniul afacerilor (business intelligence) (ex. încheiere de contracte; biografii ale industriașilor de primă importanță; supravegherea pieței bursiere; prețurile materiilor prime; regrupări de societăți; piața monetară; traficul financiar și spălarea banilor etc.) sau informații din domeniul industrial (industrial intelligence) (ex. procedee de fabricare; informații secrete din domeniul tehnologic; proiecte R&D; orientare strategică a intreprinderilor; capacități de fabricare a produselor interzise prin convenții internaționale; recrutări de cadre etc);

Informațiile științifice: privesc cercetarea fundamentală a cărei aplicabilitate practică, chiar după o lungă perioadă de timp, poate avea consecințe importante asupra societății în ansamblu sau asupra unor domenii importante (economie, apărare etc).

Informațiile militare: informații folosite de toate eșaloanele ministerului apărării în pregătirea și conducerea operațiunilor militare la toate nivelele, inclusiv privind concepțiile de ducere a războiului, strategia și tactica inamicului sau potențialului adversar. Cuprind: organizarea (ex. organigrama statelor majore, marilor unități și unităților; efectivele din statele de organizare; dotările și echiparea prevăzută; analiza calitativă; vulnerabilități), strategia și arta operativă (ex. obiective strategice posibile; concepția operațiilor strategice; doctrina militară; influența politicului, economicului, tradiții, etc.), tactica (ex. modul de acțiune al unităților și folosirea armamentului), logistica, desfășurarea pregătirii pentru luptă, potențialul (ex. producția de tehnică militară; capacitatea de mobilizare a rezervelor umane și materiale).

Informații geografice: informații care se referă cu preponderență la geografia fizică (numite și informații topografice). Permit reconstituirea reliefului în forma sa tridimensională, facilitând executarea unor antrenamente pentru îndeplinirea unor misiuni cât mai aproape de condițiile reale de teren (pentru aviație, forțe speciale etc). Tot în această categorie categorie pot fi introduse și date privind geografia umană (ex. repartiția populației în teritoriu; rețeaua de comunicații; zonele lingvistice; obiceiuri etc), geografia politică (ex. structurile statului; funcționarea instituțiilor de stat; dinamica politică; dinamica socială; grupuri de presiune etc), geografia socială (structura populației; educația; religia etc).

Informații biografice: date privind personalitățile civile și militare. În afara datelor din curriculum vitae, cuprind date cât mai detaliate privind evoluția carierei și funcțiile deținute cu precizarea perioadelor de timp pentru fiecare etapă, opiniile (politice, religioase, filozofice etc), caracteristicile personale, poziția socială (inclusiv provenința socială), sistemul de relații mai ales cele apropiate, slăbiciuni și preferințe, orice alte date care pot contribui la formarea unei imagini cât mai complete despre personalitatea respectivă (ex. rezistența la stres modul de reacție în situații de criză, disponibilitatea pentru compromisuri, principii de viață și acțiune etc). Aceste informații dacă sunt cunoscute pot contribui la o mai bună analiză și decizie privind măsurile ce pot fi luate pentru contracararea acțiunilor acestora în prezent și mai ales în perspectivă.

B. Clasificare după domeniul la care operează

Informații strategice: informații având drept scop determinarea orientării strategice a unei țări, alianțe, coaliții sau grup de state; informații folosite în formularea unor politici și planuri pe termen lung, care își mențin valabilitatea o perioadă mare de timp, nefiind afectate de schimbările rapide de situații la nivel tactic. Pot cuprinde informații politice, economice, militare, geografice, biografice.

Informații operative: informații specifice cu preponderență mediului militar, despre teoria și practica organizării, pregătirii și desfășurării operațiilor marilor unități militare din toate armele, despre acțiuni desfășurate la nivel operativ, în care campaniile și operațiile majore sunt planificate, conduse și susținute pentru a realiza obiectivele strategice în teatrele sau zonele de operații.

Informații tactice: ansamblu de informații permițând șefului (mai ales militar) să planifice și să conducă acțiunile curente (de luptă); are un grad mare de perisabilitate ca urmare a gradului mare de schimbare a situațiilor la care se referă și impune luarea unor decizii rapide de acțiune.

Informații de obiectiv: cuprind stabilirea, analiza și selecția obiectivelor în funcție de criterii militare dar și politice și umanitare. (Ex. informații privind zonele cu populație densă ca orașele sau centrele metropolitane, inclusiv statistici privind populația, numărul și tipul construcțiilor civile; densitatea apartamentelor și structurilor rezidențiale, materialele din care sunt construite; facilități de depozitare; sistemele de distribuire a alimentelor; sistemele de transport și comunicații (în legătură cu informațiile privind transportul și comunicațiile etc). Informațiile de obiectiv se referă și la obiective economice (fabrici, complexe industriale etc.) dar și la orice alte obiective care, dacă sunt distruse, reduc capacitatea de reacție a țării angajate în război. Un exemplu al importanței informațiilor de obiectiv este cel din timpul războiului din Golf (1990-91), unde ,,prima planificare a obiectivelor se referea în procent de 99% la obiective militare din Irak, însă existau și obiective ca Sediul Partidului Baas din Bagdad, rețeaua de telefonie civilă, cea de distribuție a energiei electrice, prin lovirea cărora se urmărea implicarea populației civile în lupta împotriva dictaturii lui Saddam Hussein, fără ca populația să fie atacată direct”.

C. Clasificare după zonele la care se referă

Informații interne: reprezintă o delimitare spațială a informațiilor, care se referă la acele aspecte privind capabilitățile, potențialul și activitățile propriei țări. Aceasta include informațiile culese în timpul și pentru investigarea activităților privind supravegherea mișcărilor subversive.

Informațiile externe: informații despre state, organizații sau persoane străine (acestea putând acționa în sau în afara teritoriului național), care sunt relevante pentru securitatea națională și politica externă a unui stat, inclusiv date privind terorismul.

D. Clasificare după felul informației

Date speciale – cuprind orice indiciu despre persoane fizice referitor la originea rasială, apartenența la un stat sau națiune, naționalitate ori etnie, la opiniile sale politice sau la apartenența sa la organizații politice ori sindicale, la convingerile sale religioase ori filozofice, precum și cu privire la starea sănătății și alte asemenea aspecte care se rețin și se procesează numai dacă constituie elemente de caracterizare relevante pentru securitatea națională;

Informație brută/ de bază sau inițială): material neevaluat și neexploatat, prezentând interes pentru un serviciu de informații. Se poate prezenta sub formă de text, mesaj sonor, video, film, desen sau fotografie. Informația brută – cuprinde fapte singulare sau serii ori grupuri de fapte și reprezintă descrierea stării de fapt în care acestea există sau au existat într-un anumit loc și la un anumit moment; ele au o natură neechivocă și pot fi legate de evenimente trecute sau prezente, actuale sau istorice; informațiile brute (raw intelligence) sunt date neprelucrate de orice fel, care pot fi utilizate în producerea de informații prelucrate;

Informație de luptă: acele cunoștințe despre inamic, condiții meteo și teren necesare unui comandant pentru planificarea și conducerea acțiunilor tactice. Este un element al informațiilor tactice, care permite de finirea priorităților în ceea ce privește căutarea informațiilor și transmiterea lor.

Informație de situație (conjuncturală sau de avertizare): informații al căror obiectiv este difuzarea unor avertismente privind iminența unor modificări de situație care amenință interesele sau securitatea națională a unei țări, analiza situației actuală și opțiunile posibile de evoluție a situației pe termen scurt. Desigur trebuie să se țină cont și de indicii și avertizări (informații actuale vizând evoluții (activități) ce s-ar putea constitui în amenințări: iminența unei ostilități, a unei revoluții, a unui atac, etc.). De exemplu, pentru informațiile strategice, indicii privind pregătirea unui conflict pot fi: manevre militare de amploare în apropierea frontierelor; o intensificarea deplasărilor consilierilor militari; o mobilizarea unor rezerviști, în afara exercițiilor obișnuite de mobilizare; activități noi sau intensificarea activităților de comunicații; o regruparea unor importante mijloace de transport feroviar;

Informație estimativă: o categorie de informație care încearcă să definească evoluția viitoare a unor acțiuni externe și implicațiile lor pentru interesele unei țări, poate fi atât de nivel național cât și departamental.

Informația prelucrată (intelligence) – este produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informațiilor brute); termenul se aplică și pentru activitatea ce generează informații prelucrate și ca titlu generic pentru cele care finalizează procese ce conduc la realizarea acestora;

Informații de cooperare (colint) – informații obținute de către serviciile de informații și structurile departamentale, în raport de competențe, în baza unor programe sau planuri de măsuri comune și utilizate, în funcție de obiective, motivații și așteptări, de către toți participanții la căutarea și obținerea acestora;

Informație în timp real: informație culeasă și transmisă instantaneu la utilizator, pe măsura derulării unei acțiuni. La nivel strategic informația în timp real este indispensabilă supravegherii activităților forțelor adverse. (Ex. imaginile (filme sau fotografii) cu situația forțelor ruse la granița cu Ucraina transmise la sediul NATO pentru evaluarea reala a situației de securitate).

E. Clasificare după mijloacele folosite la culegere

Informații din surse umane (HUMINT): categorie de informații prin care datele sunt culese și furnizate de către surse umane. După metodele folosite la culegerea acestor informații pot fi clasificate ca informații obținute în mod deschis (legal) sau acoperit (ilegal sau clandestin). (Ex. Exploatarea literaturii și presei oficiale, publice – orală, scrisă, televizată, în formă electronică, denumită și exploatarea surselor deschise; observațiile atașaților militari; observațiile în timpul exercițiilor și activităților militare; exploatarea documentelor capturate de la inamic; interogarea transfugilor; cercetarea executată de trupe specializate – forțe speciale; culegerea ilegală (denumită prozaic spionaj, folosirea agenților legali, ilegali etc.)

Informații din surse tehnice (TECHINT): informații obținute prin mijloace tehnice, altele decât cele umane, fiind parte a procesului de culegere a informațiilor, împreună cu HUMINT.

2.4. Caracteristicile generale ale informației

Principalele caracteristici ale informației sunt evidențiate de I.Roceanu și I.Buga astfel:

Coerenta (Ci), definește ordonarea logică a semnalelor ce o compun pentru a recunoaște mesajul ca informație, să devină acceptată și asimilată. Coerența unei informații rezultă din semantica propoziției.

Ci = f(S, P,M), unde S este subiectul, P este predicatul și M este termenul (termenii) mediu al propoziției;

Oportunitatea (Oi), reprezintă valoarea informației în raport cu momentul apariției în cadrul unor acțiuni, sau procese ce se derulează în cadrul unui sistem. Astfel, ea poate participa la influențarea unui proces în sens pozitiv, în sens negativ sau deloc;

Perisabilitatea (Pi), se referă la durata în timp a unei informații. Din acest punct de vedere o informație poate fi valabilă numai pentru un moment de timp t, sau pe un interval de timp finit t, sau poate avea aspect de permanență;

Rigurozitatea (Ri), definește gradul de exactitate al informațiilor, de detaliere, sau conciziune în raport cu esența mesajului.

Vulnerabilitatea (Vi), se referă la probabilitatea ca informația să fie anulată ca valoare de adevăr de o altă informație care poate fi adevărată sau falsă.

Vulnerabilitatea poate avea cauze obiective sau subiective. Primele se referă la eventualele modificări ale elementelor componente datorate perturbațiior între sursa și receptor, dar fără a modifica coerenta, perturbații ce pot fi determinate și eventual corectate. Cele subiective pot proveni fie de la o sursă ce emite astfel de informații intenționat, fie de procesul de transformare a informației primare în informație fundamentală, fie din alte cauze, și reprezintă de fapt baza a ceea ce se numește dezinformare.

Argumentația (Ai), caracterizează gradul de fundamentare al informației, prin enunțuri științifice sau demonstrații logice care confirmă atât veridicitatea conținutului cât și utilitatea acestuia.

Veridicitatea (Vi), este cel mai important parametru al informației, care adună toate celelalte caracteristici pentru a da o valoare de adevăr sau falsitate unei informații. În logică se acceptă trei stări ale unei propoziții: adevărată, falsă sau parțial adevărată.

2.4.1. Caracteristicile informațiilor în activitătea de informații pentru securitate națională

Pentru înțelegerea caracteristicilor informațiilor din activitatea de informații pentru securitate națională este necesar să definim termenii la care vom face referire. Astfel informația pentru securitatea națională este „un produs analitic, rezultat al activității specializate de căutare, identificare, obținere, prelucrare/procesare a datelor referitoare la disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa principiilor și normelor politico-sociale statornicite prin Constituție”.

Document de referință în domeniul informațiilor pentru securitate, Doctrina națională a informațiilor pentru securitate, prezintă principalele caracteristici ale informației de securitate astfel:

A. Atributele informației

Atribute conferite de producătorul de informație:

– claritatea se realizează la nivelul producătorului de informații prin folosirea elementelor de cod potrivite și a relațiilor, care le pun în valoare sensul și semnificația, în modul cel mai potrivit, astfel încât forma materială să nu deformeze fondul, ci să-l organizeze și să-l expliciteze într-un mesaj verbal sau scris;

– completitudinea este realizată de către producător prin elementele de cunoaștere pe care le conține și care permit o descriere cât mai completă a procesului, evenimentului, precum și a contextului acestora;

– conformitatea indică autenticitatea informației, adică certitudinea că informația corespunde unei realități verificabile;

– credibilitatea este exprimată de elementele de cunoaștere menite să asigure conturarea unei imagini fidele asupra unui proces, eveniment sau situație, respectiv concordanță dintre conținutul informației și starea de fapt la care se referă;

– concludența exprimă proprietatea informației de a fi convingătoare, prin argumentele pe care le furnizează producătorul și prin concluziile pe care le trage consumatorul/utilizatorul privind utilitatea informației.

Atribute conferite de consumatorul de informație

– accesibilitatea – este consecința clarității, întrucât însușirea de ,,a fi accesibil" conferă consumatorului/utilizatorului capacitatea de a accede la sensul și semnificația mesajului, sub aspect structural, semantic și pragmatic;

– verosimilitatea – decurge din percepția conform căreia informația are aparență de realitate (a părea), deci, pare adevărată (consumatorul/utilizatorul se înscrie în sfera posibilului);

– veridicitatea – este rezultat al continuării procesării, prin care consumatorul/utilizatorul ajunge la concluzia că procesul (eveniment, fenomen, acțiune, faptă) la care se referă informația se poate produce, se poate întâmpla, poate fi adevărat în acest caz, informația este apreciată ca veridică (consumatorul/uitilizatorul se înscrie în sfera „probabilului”);

– autenticitatea – exprimă capacitatea consumatorului/utilizatorului de a evalua conformitatea informației prin continuarea procesării; el ajunge la concluzia că informația este precisă, demnă de încredere, că exprimă o realitate neîndoielnică, iar decizia determinată are la bază o informație autentică, adevărată (consumatorul/utlizatorul se situează în sfera „certitudinii”);

– consistența – derivă din aprecierea consumatorului/utilizatorului conform căreia informația este utilizabilă ca atare, că nu lasă nicio întrebare majoră fără răspuns și chiar mai mult, că poate oferi o confirmare și o nuanțare pentru alte informații.

În cursul procesării informației primite, consumatorul îi conferă atributele absolut necesare definirii mesajului ca informație: relevanța, pertinența și oportunitatea.

– relevanța – derivă din coordonata pragmatică a informației și exprimă tendința ei accentuată de a fi utilă ori de a tinde să fie utilă într-un domeniu și scoate în evidență utilitatea informației; ea apare ca o proprietate condițională a informației de a se profila ca utilă, exprimând trecerea ei din stadiul de tendință în cel de evidență; relevanța răspunde nevoii (strategiei) de selectare a informațiilor, întrucât în momentul în care acestea au intrat în stadiul de evidență, devin pertinente;

– pertinența exprimă, astfel, relevanța delimitată cantitativ și calitativ, calificată și aplicată, prin care informația satisface cerințele obiective de informare ale unui consumator într-o problemă bine definită și în raport cu un scop precis;

– oportunitatea exprimă coordonata intențional-temporală a informației, care relevă utilitatea și disponibilitatea acesteia la momentul și în locul potrivit. Acest atribut conferă consumatorului șansa de a se situa pe nivelul optim sau chiar maxim al adoptării unei decizii, care să-l conducă la atingerea unui scop.

B. Coordonatele informației – coordonata cantitativă (metrică) și coordonatele calitative (structurală, semantică și pragmatică), care se manifestă pe dimensiunea timp din procesul de comunicare.

Cantitatea poate fi calculată (măsurată) prin raportul noutate/confirmare la nivelul receptorului. Din această perspectivă, informația este compusă din noutate și confirmare, raportul optim fiind: 1/3 noutate (elemente de cunoaștere noi) și 2/3 confirmare (cunoștințe prealabile). Valoarea informației nu este dată de noutate (care în definiția lingvistică este trăsătura pertinentă), ci de măsura în care conținutul ei corespunde unei așteptări și unui scop, la baza cărora se află o necesitate sau un interes. Pentru a trece în calitate, cantitatea de noutate trebuie să se direcționeze pe sensul utilității (nou + util).

Cantitatea de informație poate fi comensurată și se relevă în funcție de formele noutății, precum disonanță, abatere (ecart), surpriză, ruptură, diferență. Toate formele de noutate, precum și conceptele supraordonate (incertitudine, nedeterminare, neașteptare), utilizate în calculul cantității de informație, includ semnificații negative.

Calitatea informației exprimă sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, fenomenelor și proceselor, iar schimbarea calității produce transformarea radicală a obiectului.

Calitatea se bazează pe cantitate, nu poate exista fără ea, iar reciproca este perfect valabilă: nu există „noutate”fără. nici un fel de calitate.

Sintetic, formula calității informației este: semnificația elementului în cadrul sistemului + relevanța ei în raport cu baza de cunoștințe a consumatorului + utilitatea în atingerea scopului prin care în termenii grilei informaționale i s-a dat relevanță. Sub aspectul calității, informația se înscrie pe trei coordonate:

• structurală, din care rezultă semnificația; aceasta conferă informației două proprietăți majore:

– coeziune, respectiv proprietatea elementelor constitutive ale informației de a se menține unite, datorită conexiunilor care s-au realizat cognitiv la nivelul producătorului (procesul de exploatare informațională, codare, transmitere), cât și al consumatorului (în receptare, decodare și procesare);

– coerență, legătură strânsă și logică între părțile sau elementele constitutive ale informației;

• semantică, din care rezultă relevanța; aceasta este dată de dimensiunea semantică, calitatea de formulare și valoarea semantică;

• pragmatică, din care rezultă utilitatea exprimată concret în procesul decizional.

C. pentru a fi utilă, informația trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să fie necesară, în sensul de a nu fi inutilă celui ce îi este adresată, atât în momentul contactului cu ea, cât și în perspectivă;

b) să fie autentică, adică să prezinte fenomene, stări și tendințe care să determine manifestarea unei anumite atitudini în cunoștință de cauză;

c) să fie exactă, lipsită de ambiguități, fapt ce elimină anumite neînțelegeri și oscilații. Deoarece informațiile nu pot fi precise până la ultimul element al său, decidentul trebuie să poată aprecia valabilitatea lor;

d) să fie completă, dar, totodată, concentrată și relevantă, pentru a nu determina alte căutări de informații;

e) să fie oportună, în sensul de a ajunge la beneficiar în timp util, altfel ceea ce urmează a se întreprinde ar fi tardiv. Referitor la această cerință, se evidențiază procesul de îmbătrânire a informației. În vederea reducerii la maximum a acestui proces și a efectelor lui, managementul trebuie să asigure condiții pentru o scurtare a ciclului producere – prelucrare – transmitere – recepționare – utilizare a informației. Oportunitatea informației influențează utilitatea ei dacă, după ce a fost colectată și analizată, nu a fost comunicată la timp. Sun Tzu afirmă: „…dacă prințul luminat și generalul avizat înving inamicul de câte ori trec la acțiune, dacă rezultatele lor depășesc pe cele obișnuite, aceasta se datorește informării prealabile”;

f) să aibă o vârstă cât mai mică, în sensul de a reduce cât mai mult posibil durata scursă de la producerea unui anumit fenomen la care se referă respectiva informație, până în momentul receptării ei de către beneficiar în scopul exploatării în întreprinderea reacției. Unele informații sunt mult mai strâns legate de timp, sunt mai perisabile decât altele;

g) să parvină celor ce îi este adresată cu o frecvență rațională care să genereze atitudini și acțiuni în cunoștință de cauză. Frecvența reprezintă viteza cu care informația parcurge cele trei niveluri: operațional, informațional și decizional. Viteza de circulație a informației este în relație cu timpul de obținere a acesteia și nu cu cel de reacție. Creșterea timpilor duce la scăderea frecvenței informaționale, generând o lipsă de informații și o scădere a posibilităților decidentului în luarea măsurilor adecvate, care să fie transmise organelor de execuție;

h) să aibă fiabilitatea corespunzătoare, fapt ce evită alterarea ei în cursul culegerii, transmiterii și prelucrării succesive;

i) să aibă un dublu caracter: obiectiv, exprimat prin conținutul intrinsec al mesajelor informaționale; subiectiv, determinat de valoarea ei pentru cel ce o receptează.

Aceste cerințe calitative trebuie îndeplinite atât de informațiile primare, cât și de cele sintetice. Informațiile primare semnalează, de regulă, situații, fapte ori evenimente culese direct de la sursă, fără nici o intervenție, pe când informațiile sintetice sunt rezultatul confruntării cu alte informații, combinări, generalizări și interpretări ale informațiilor primare. Aceste cerințe nu se pot realiza permanent și cumulativ. De cele mai multe ori, atât datele, informațiile primare cât și cele rezultate ca produs sunt perisabile dacă nu sunt utilizate la timp. În acest caz, informația va fi întotdeauna incompletă, confuză și adeseori contradictorie. Nu toate informațiile pot fi importante sau relevante, multe dintre ele pot fi inexacte sau pot ascunde erori. Prea multe informații (pletorice) pot fi nocive ca și atunci când sunt insuficiente (eliptice de date).

Având în vedere complexitatea, importanța și consecințele informațiilor, este indispensabil ca ele să răspundă tuturor cerințelor enunțate mai sus. Incompatibilitatea cu una din aceste cerințe îngreunează procesul decizional, mai mult, poate conduce la o atitudine și/sau acțiune eronată cu consecințe imprevizibile.

ORGANIZAȚIA- ARENA COMUNICĂRII

3.1. Informația și comunicarea în organizație

Informația nu poate fi concepută decât comunicată sau comunicabilă, o informație neformulată ori neformulabilă constituie un nonsens.

Comunicăm pentru a ne transmite ideiile, sentimentele, emoțiile, părerile, pentru a influența, pentru a ne corela între noi rezultatele muncii, pentru a socializa.

Comunicarea este un proces de transmitere a informatiilor între indivizi sau grupuri sociale.

Cuvântul „comunicare” are etimologie latină și provine de la verbul latin communico-are ce însemna „a pune în comun lucruri indiferent de ce natură”. Cu timpul semnificația inițială s-a abstractizat, ajungând ca astăzi să însemne „acțiunea de a comunica și rezultatul ei; înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătătură”.

Comunicarea este procesul prin care se schimbă informație între indivizi utilizându-se un sistem comun de simboluri, semne sau comportamente.

Elementele de bază ale procesului de comunicare:

EMITATOR————–>CANAL————–>RECEPTOR

|_ _ _ _ _ _  _ _ _ _ _ _ _  _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _|

Informație

– emițătorul sau sursa (persoana care inițiază comunicarea, transmite mesajul);

– receptorul sau destinatia (persoana care primește mesajul);

– mesajul (informația) care se codifică într-un semnal;

– canalul reprezintă mijlocul fizic de transmitere a mesajului:

– canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pagere, radio;

– canale scrise: scrisori, rapoarte, afișiere, memo-uri, formulare, cărți, reviste, ziare;

– canale “față-n față”: conversații, interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri.

Fiecare informație, pentru a-și atinge obiectivele trebuie să cuprindă unda emoțională potrivită psihicului țintă vizat, astfel încât să genereze încredere și motivație. Pornind de la piramida trebuințelor a lui A. Maslow, Berelson și Steiner au alcătuit propria lor listă de trebuințe (tabel 3.1.).

Tab. 3.1. Lista de trebuințe a lui Berelson și Steiner adaptată la piramida trebuințelor lui A. Maslow

Forme ale comunicării

Comunicarea umană prin calitatea sa de a implica o relație, se manifestă prin două mari forme:

Comunicarea directă presupune prezența a doi sau mai mulți indivizi, în același spațiu fizic, indivizi care interactionează influențându-se reciproc. Partenerii de comunicare se află față în față, mesajul este transmis folosindu-se exclusiv mijloace primare – cuvânt, gest, mimică.

Comunicare indirect – când partenerii folosesc pentru a comunica alte mijloace de transmitere a mesajului (imagine, sunet, text), mediată, mijlocită

– imprimată (presă, carte, afiș, pliant)

– înregistrată (film, disc, bandă, DVD, CD-ROM, caseta video)

– prin fir (telefon, telegraf, cablu, fibră, fax, internet, e-mail)

– prin unde (t. v., radio, telemobil, multimedia)

Nivele ale comunicării

Comunicare intrapersonală – sau comunicarea cu sinele, realizată de individ în forul său interior;

Comunicarea interpersonală sau comunicare de grup; realizată între indivizi în cadrul grupului sau organizației; în aceasta categorie intră și comunicarea în organizație;

Comunicarea de masă este comunicarea realizată pentru publicul larg, utilizând mijloace specifice.

Comunicarea interpersonală. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existența lor socială depinde de abilitatea cu care pot angaja discuții cu alții. Viața de familie, relațiile cu prietenii, activitatea profesională, toate depind de această calitate.

Comunicarea interpersonală se referă la comunicarea față în față. Acest tip de comunicare este important pentru a te înțelege pe tine și pentru a construi relațiile tale cu ceilalți.

Imaginea despre sine

Analiza interacțiunii dintre cele doua surse de informație: „sine” și „alții” și a proceselor comportamentale implicate.

Fereastra lui Johari – ne atrage atenția asupra existenței în spațiul personal a patru zone diferite, în continuă schimbare, în care stocăm informația despre noi („sine”) și despre cei din jur („alții”) Figura.3.1

Notatii:

ICS=informație cunoscută de sine,

INS=informație necunoscută de sine,

ICA=informație cunoscută de alții,

INA=informație necunoscută de altii, „ae”=autoexpunere redusă,

AE = autoexpunere pronunțată,

fb=feedback redus, FB=feedback intens.

Figura 3.1 Modelul ferestrei lui Johari – prelucrat după Jay Hall, California Management Review, vol.15, 1973. p.3.

Arena este zona din spațiul interpersonal în care informația este cunoscută atât de sine cât și de alții. Cu cât această zonă este mai largă, cu atât comunicarea este mai eficace. Un bun comunicator va tinde să lărgească această zonă prin procesul de autoexpunere și feedback. Ea include atât comportamentele și atitudinile proprii de care noi nu ne dăm seama, cât și atitudinile și sentimentele altora legate de noi pe care noi nu le cunoaștem, dar alții le cunosc. Această zona de date constituie un handicap în comunicare deoarece nu putem să întelegem comportamentele, deciziile și potențialul altora dacă nu avem informațiile privind originea acestora.

Fațada este o zonă cunoscută de sine dar necunoscută de alții; cuprinde informatii despre sine pe care le considerăm posibil prejudiciabile relației (de exemplu, părerea despre interlocutor) sau pe care le ascundem din motive de teamă, din dorința de putere, din anumite interese, etc. Blocarea acestor informații constituie “autoprotecție” pentru individ.

Tansferarea de informație din această zonă în zona în care are loc comunicarea deschisă se face prin autodezvăluire, autoexpunere. Având informații despre noi, interlocutorul va putea înțelege mult mai precis ceea ce spunem sau facem.

Zona necunoscută de sine și de alții din spațiul interpersonal se presupune că există în subconstient, și, uneori, atitudini aflate în această zonă ne influențează comportamentul de comunicare, fără să ne dăm seama. Se manifestă mai ales în situații critice când nu ne mai recunoaștem în propriile reacții, cuvinte, idei: nu sunt eu acela care a fost în stare să spună așa ceva. Zona necunoscută conține date psiho-dinamice, potențiale și talente ascunse, informații inconștiente și baza de date a creativității.

Autoexpunerea constituie un mecanism de dezvoltare a încrederii în interlocutor și de legitimizare a expunerii mutuale. Autoexpunerea nu se referă la informații manipulative, false sau cu scop de ducere în eroare.

Procesul de feedback presupune solicitarea activă de informație despre sine, dar cantitatea și calitatea informației obținute sunt la latitudinea celui care o furnizează și depind de calitatea relației dintre cei doi.

Organizația – arena comunicării

Orice organizație este alcătuită din „premise (scopurile activității comune), angajați, conducere, echipamente, materiale, fonduri. Comunicarea reprezintă fluxul vital pentru atingerea performanțelor organizaționale, iar eficiența unei organizații se bazează pe existența funcțiilor specializate, la nivel de compartimente și de indivizi, precum și pe complementaritatea acestor funcții.

Într-o organizație predomină relațiile și comunicarea de tip formal, potrivit legilor, ordinelor și regulamentelor.

Totodată există și relații informale manifestate în timpul activităților de grup, activități de relaxare și deconectare, cu scopul de a stimula coeziunea grupului, favorizând astfel un climat plăcut de lucru și generând performanță la nivelul individului și al organizației.

Comunicarea reprezintă planul de susținere a eficienței organizațiilor. În general 1/4 din timpul unei zile de lucru se bazează pe comunicare (ascultare, citire, scriere). A comunica înseamnă mai mult decât a informa (apanajul mass-media); comunicarea presupune valorificarea și promovarea imaginii și intereselor comunicatorului/organizației.

Tipuri de comunicare

Din punct de vedere al codului utilizat, distingem comunicarea verbală, comunicarea nonverbală și comunicarea paraverbală.

Comunicarea verbală (cu ajutorul cuvintelor), se bazează pe sintagme clare precum „să trăiți”, „am înțeles”, „am onoarea”, etc.

orală: vorbirea (lentă: 200 silabe/minut, normală: 350 silabe/minut și rapidă: 500 silabe/minut); dialogul, monologul;

scrisă: scrisul, cititul;

Comunicarea nonverbală (cu ajutorul limbajului corpului, al spațiului, al timpului, al lucrurilor) incumbă poziția corpului, salutul, dar și alte ritualuri specifice.

Elementele comunicării nonverbale sunt de natură kinetică (mișcările), proxemică (poziții, situări, distanțe), cronemică (succesiunea de tăceri semnificative), oculistică (limbajul privirii, al ochilor și sprâncenelor), generale (posturi/poziții ale trupului, inclusiv ale membrelor).

– Expresia facială (mimica) (bucurie, supărare, frică, dezgust, tristețe, surpriză);

– Privirea (oculezică) (dominatoare, obedientă, egalitară);

– funcție de feed-back;

– funcție de relaționare socială;

– funcție de gestionare spațială;

– funcție de reglator verbal.

– Kinezică (substitutivă, completivă, însoțitoare, afectivă, regulator-adaptivă)

– gestica;

– prezența personală:

– ținuta (vestimentație, comportament, port, folosire);

– carisma (atractivitatea, empatia, simpatia) fizicul; – artefactele (podoabe, accesorii, insigne);

– Proxemică

– posturi (poziții)

– mișcări în spațiu: – intimitate (corp la corp) (zona de protecție) 0-15 cm. lupte, sex 15 – 45 cm aglomerație, parteneri, membrii familie;

– personalismul (familiară) (zona de confort) 45- 75cm. braț la braț, colegi de bancă 75-125 cm dialog, colegialitate, contact fizic;

– distanța socială (amfiteatru) (zona de dialog) 125 – 210 cm. relații de birou, 210 – 360 cm. parteneri de afaceri;

– distanța publică (agorală) (zona de miting) 360 – 750 cm. amfiteatru, spectacol 750 – 1000 cm. piață, stadion;

-Cronostică (limbajul timpului) – categorii temporale:

– punctualitatea (oportunitatea)

Comunicarea paraverbală se referă la informație codificată și transmisă prin elemente prozodice și vocale aferente cuvântului și vorbirii, generând semnificații comunicative distincte, (ex: caracteristicile vocii – comunicarea datelor primare cu privire la locutori: bărbat femeie, timid hotărât, etc.; particularitățile de pronunție – oferă date despre mediul de proveniență: urban rural, zona geografică, etc; intensitatea rostirii, ritmul și debitul vorbirii, intonația, pauza, etc. Comunicarea paraverbală apare concomitent cu comunicarea verbală, însă conținutul lor poate fi analizat separat (ex: un „da” spus sub formă de „nu”).

Tăcerea, de asemenea, are valoare comunicațională în cadrul comunicării paraverbale (exista tăceri – nedumeriri, tăceri – vinovății, tăceri – proteste, tăceri – aprobări, tăceri – laborioase, tăceri – provocatoare, tăceri – indiferente, tăceri – obositoare, tăceri stimulative, tăceri condamnări, tăceri – zgomotoase, tăceri exprimate atât de copii cât și de adulți).

Optimizarea comunicării

Această problemă a optimizării comunicării este obiect de studiu pentru o disciplină de studiu numită Programarea neuro-lingvistică – PNL.

John Grinder și Richard Bandler întemeitorii acestei noi discipline PNL, au observat că indiferent de cât de diferiți sunt oamenii de succes ca personalitate, ei folosesc inconștient aceleași strategii pentru a obține un rezultat.

În ceea ce privește comunicarea „ei intră în raport, în relație cu interlocutorul în mod eficient, creează un cadru confortabil, folosesc în mod specific limbajul verbal și nonverbal”.

A intra în raport cu o persoană înseamnă a genera o relație în care doi oameni se înțeleg bine. Când doi oameni sunt „pe aceeași lungime de undă” se poate observa că au o poziție a corpului simetrică și o tonalitate a vocii asemănătoare. Mai mult chiar, vom vedea că folosesc, fără să-și dea seama, aceeași gamă de cuvinte.

Cele mai evidente modele de comportament pe care le poți observa și prelua de la partenerul de dialog sunt:

poziția corpului: întregul corp, poziția corpului, umerilor, a capului, gestica;

tonul și ritmul vocii;

mișcările repetate – câteodată e recomandat ca acestea să nu se potrivească exact.

Cu alte cuvinte, adoptând aceiași poziție ca a partenerului tău, folosind același ton, îi creează acestuia impresia că este pe aceiași lungime de undă cu tine, că ești o persoană de încredere.

Dacă doriți să comunicați optim, folosiți același gen de expresii corespunzătoare sistemului dominant al interlocutorului și dacă vreți să îl convingeți, vorbiți-i pe limba lui. De reținut că percepem realitatea prin intermediul sistemelor senzoriale și ne formăm în creier un model despre lume prin schema VAKOG (văz, auz, kinestezic, olfactiv, gustativ).

Observarea comportamentului global, a căilor de acces vizuale ne permite să descoperim ce sistem senzorial dominant utilizează interlocutorul și să stabilim un bun raport cu el.

Este însă de dorit, pentru a stabili un bun raport cu partenerul, să fiți capabili să știți în ce stare este partenerul tău (calibrare), deoarece nu puteți spune că o anumită poziție a corpului înseamnă același lucru la două persoane diferite.

PNL-ul ne mai ajută cu câteva informații esențiale care ne pot da indicii serioase despre ce gândește o persoană, dacă minte sau nu, și în ce modalitate senzorială. De reținut următoarele reguli, valabile pentru dreptaci (pentru stângacii funcționează invers):

ochii în sus stânga, își amintește o imagine pe care a văzut-o în realitate;

sus dreapta creează o imagine (pe care evident nu a văzut-o), deci minte;

înainte, în gol imagine construită sau deja văzută;

în mijloc, la stânga își aduce aminte o voce, un sunet;

în mijloc la dreapta inventează sunete (minte);

în jos, stânga dialog interior;

în jos, dreapta încearcă senzații, emoții.

Având la bază cele de mai sus specialiștii apreciază că vizualii se uită mult

în sus, auditivii în plan orizontal și kinestezicii în jos.

Pentru a verifica dacă persoana din fața voastră nu este un astfel de caz, o puteți întreba, spre exemplu în ce era îmbrăcată acum două zile și urmăriți dacă privirea ei se îndreaptă în partea stângă sus sau nu. Învățarea acestei tehnici vă ajută să vedeți dacă cineva spune adevărul sau nu, dar și să vă modifice propriile stări afective nedorite.

3.2. Sistemul informațional al organizației

Organizația, poate fi definită ca: „o asociație, instituție socială care reunește oameni cu preocupări și uneori cu concepții comune, constituită pe baza unui regulament, a unui statut etc. în vederea depunerii unei activități organizate și realizării unor scopuri comune”.

Relațiile stabilite în cadrul unei organizații conferă acesteia o structură în care se pot distinge trei sisteme, cărora le revin funcții distincte:

– de conducere, căruia îi revine, ca sarcină, transformarea informațiilor cu privire la starea sistemului, în decizii corespunzătoare condițiilor confruntării acestuia cu mediul, precum și planificarea, organizarea, coordonarea și controlul măsurilor ce au menirea să ducă la înfăptuirea acestor decizii;

– de execuție, a cărui menire constă în înfăptuirea efectivă a deciziilor (hotărârilor), în vederea îndeplinirii scopului fundamental al organizației;

– informațional, constituit în scopul asigurării legăturii informațional-decizionale dintre subsistemul de conducere și cel de execuție.

Schematic structura unui sistem organizațional se prezintă în figura următoare (Figura nr. 3.2.)

Figura 3.2. Structura unui sistem organizațional

Sistemul informațional nu trebuie considerat doar o interfață între sistemul de conducere și sistemul de execuție, ci și un element de legătură între mediul informațional intern al organizației și cel extern acesteia prin care se obțin cvasitotalitatea datelor și informațiilor necesare, relațiile fiind prezentate în figura 3.3.

F Figura 3.3. Relaționări ale sistemului informațional

Din punct de vedere al modului cum sunt vehiculate informațiile în cadrul sistemului putem vorbi despre fluxuri de informații și circuite informaționale.

Fluxul informațional reprezintă un ansamblu de informații (decizii) care circulă între diferite „noduri ale rețelei de comunicație” a sistemului de conducere, între sursă și utilizator.

Fluxul informațional este caracterizat prin conținut, volum, frecvență, calitate, direcție, formă, suport etc.

Conținutul fluxului informațional îl formează documentele și comunicările scrise sau verbale exprimate într-un volum de date. În cadrul acestui volum trebuie luate în considerare nu numai datele purtătoare de informații formale (adică cele care în mod normal sunt stabilite prin regulamente și alte acte normative), ci și cele informale (de genul zvonurilor, ale celor care circulă între diferiți componenți, în baza unor relații, altele decât cele regulamentare).

Fluxurile informative pot fi clasificate astfel:

După frecvența transmiterii informațiilor

– permanente (zilnic sau de mai multe ori pe zi);

– periodice (se constituie o anumită regularitate);

– ocazionale (iau naștere cu o frecvență relativă și se datorează unor situații intempestive).

După direcția vehiculării informațiilor

– ascendente (se transmit la decident de către executant);

– descendente (pornesc de la decident către executant);

– orizontale (se transmit informații între aceleași niveluri ierarhice).

Circuitul informațional este constituit de către drumul (traiectoria) pe care circulă o informație de la generarea până la arhivarea sau distrugerea sa, în funcție de caracteristicile organizatorice ale emițătorilor și beneficiarilor de informație.

Clasificarea circuitelor informaționale

După traiectoria de vehiculare a informațiilor, a fluxurilor:

– verticale (se constituie între secții, birouri, pe niveluri ierarhice diferite, între care există relații de subordonare nemijlocită, vehiculând fluxuri ascendente și descendente). Aceasta se realizează prin rapoarte informative, operative, de caz sau fenomen, buletine, note informative și sinteze informative;

– orizontale (între persoane, birouri, secții, aflate pe același nivel ierarhic, bazate pe relații de cooperare și funcționare între secții și birouri);

– oblice (între secții, birouri, compartimente situate pe niveluri ierarhice diferite, între care nu există relații de subordonare nemijlocite, bazate însă pe relații funcționale.

Sistemul informațional poate fi definit ca „un ansamblu de fluxuri și circuite informaționale organizate într-o concepție – unitară, utilizând metode, proceduri, resurse umane și materiale pentru selectare, înregistrare, prelucrare, stocare sau transmiterea datelor, informațiilor, în vederea asigurării fondului necesar de informații pentru organele de decizie, dar și pentru cele de execuție”.

Alte definiții ale sistemului informațional:

– sistemul informațional reprezintă un ansamblu de echipamente, metode și proceduri și, dacă este necesar, personal organizat pentru îndeplinirea funcțiilor de prelucrare a informațiilor;

– sistemul informațional cuprinde întreaga infrastructură, circuite și fluxuri informaționale organizate într-o concepție unitară, personalul, toate componentele care culeg, transmit, stochează, prelucrează, elaborează/procesează informații și asigură afișarea și diseminarea acestora, în vederea valorificării în procesul de conducere (comandă și control) și în desfășurarea acțiunilor militare;

– sistemul informațional cuprinde întreaga infrastructură, organizare, personal și componente destinate pentru culegerea, prelucrarea, memorarea, transmiterea, afișarea, diseminarea și acțiunea asupra informațiilor;

În funcție de tipurile de organizație, sistemele informaționale tind să se particularizeze, pliindu-se pe scopul activității desfășurate și pe resursele alocate pentru susținerea acestora. Există deosebiri între diferite categorii de sisteme informaționale: sociale, tehnice, economice, securitate și apărare națională etc.

Infrastructura sistemului informațional cuprinde următoarele componente principale:

– sistemul de informații cuprinde rețeaua informațională cu sursele de date și informații, circuitele și fluxurile informaționale, procesele și procedurile aferente, precum și utilizatorii;

– tehnologia informației și comunicațiilor, ce cuprinde sistemele de comunicații și informatice (rețelele de calculatoare), cu structurile lor proprii de securitate;

– mijloacele tehnice de tratare a informațiilor pe timpul culegerii, transmiterii și procesării acestora.

Schema de principiu a infrastructurii informaționale moderne a unui sistem, se prezintă sintetic în figura 3.4.

Figura 3.4. Compunerea infrastructurii informaționale

Sistemul de informații – reprezintă componenta principală organizației, care determină existența, obiectivele (misiunea) și funcțiile acestuia, celelalte componente definite prin conceptul de tehnologie a informației și comunicațiilor constituind, pentru specialiștii în informații, suportul tehnic modern pentru vehicularea, stocarea, prelucrarea, afișarea și diseminarea informațiilor.

Rețeaua informațională – cuprinde:

sursele de date și informații ale organizației(constituite din rețelele de senzori și alte surse );

circuitele și fluxurile informaționale;

bazele de date;

centrele de fuziune și prelucrare interconectate corespunzător;

punctele de diseminare și afișare a informațiilor pentru utilizatori.

Prin relevanță, disponibilitate și folosire adecvată, toate aceste elemente sunt necesare pentru desfășurarea optimă și oportună a proceselor decizionale și operaționale. Rețeaua informațională poate fi configurată din produse hardware și software în funcție de misiuni și obiective, ceea ce impune asigurarea dinamicii de structurare și restructurare, precum și a protecției acesteia.

Rețeaua informațională poate fi structurată funcțional ca o rețea închisă sau deschisă, iar din punctul de vedere al accesului la informație, aceasta poate fi centralizată sau descentralizată.

Rețeaua informațională închisă este specifică structurilor organizatorice înalt ierarhizate cu activități protejate și este destinată unui număr limitat și bine cunoscut de utilizatori. În cadrul acestei rețele, accesul la informații și la bazele de date este supus unui control și evidențe stricte, destinate pentru asigurarea unei securități depline.

Rețeaua informațională deschisă este specifică structurilor în care oricare dintre angajații acestora au, de regulă, acces la orice categorie de informații, precum și la realizarea schimbului de informații cu alte rețele. Un exemplu de rețea informațională deschisă este Internetul.

Surse de date și informații

sursele specializate proprii (agenți, detectivi, cercetași) și senzorii din zona de responsabilitate (dispozitivul adversarului) care culeg și furnizează date în timp real;

pot fi alte sisteme informaționale, mass-media, relații publice, Internet, activități de documentare, elemente umane sau mijloace (echipamente, senzori) și proceduri tehnice specializate care identifică și furnizează date sau informații, precum și structurile materiale care le conțin.

Procedurile informaționale – ansamblul elementelor prin care se stabilesc modalitățile de culegere, înregistrare și transmitere a diferitelor tipuri de informații, împreună cu operațiile ce trebuie efectuate și succesiunea lor, precum și suporții, formulele, metodele și mijloacele de tratare a informațiilor;

Personalul execută exploatarea sistemului informațional prin competență profesională și loialitate. De nivelul de pregătire al acestora depind în mare măsură performanțele organizatorice, tehnice și funcționale ale sistemului, asigurarea satisfacerii criteriilor de eficiență și eficacitate informațională și decizională proprie organizației pentru care este realizat.

beneficiarii (cei cărora le sunt adresate informațiile generate sau transmise în cadrul sistemului informatic);

– utilizatorii (cei care utilizează nemijlocit TIC pentru obținerea de informații);

– personalul de întreținere și dezvoltare.

Tehnologia informației și comunicațiilor

Sistemul de comunicații – realizează funcțiile care asigură comunicarea în cadrul organizațiilor și reprezintă ansamblul centrelor și liniilor de comunicații cu componentele lor tehnice, logice și de management, împreună cu terminalele asociate diferitelor tipuri de canale,.

Eficiența comunicării informațiilor se bazează pe modalități adecvate de procesare a informațiilor, de transmitere și recepționare a comunicărilor, precum și pe utilizarea unui limbaj simplu, direct, fără detalii inutile, care să asigure claritate și concizie și să răspundă scopului (obiectivului) organizației.

Sistemul informatic (rețeaua de calculatoare)

Sistemul informatic reprezintă un ansamblu compus din personal, metode și tehnici de lucru, echipamente de introducere și extragere a datelor, de calcul, memorare și comunicații, produse software și proceduri destinate realizării funcțiilor de culegere, transport, prelucrare, stocare și prezentare automată a datelor și informațiilor, într-o formă adecvată pentru folosirea de către utilizatori în procesele de comandă control și operaționale (de execuție) prin care se finalizează activitatea informațională a unei organizații.

Structura sistemului informatic se bazează pe elementele tehnologiei informației: hardware, software, rețele de comunicații și de calculatoare, rețele Intranet și Internet, baze de date, tehnologii de prelucrare și diseminare.

Mijloace de tratare a informațiilor – reunesc suporturile fizice (hardware) și cele logice (software) prin care sunt asigurate procesele de culegere, prelucrare, transmitere, stocare a informației, în vederea obținerii rezultatelor dorite. Totalitatea elementelor tehnico-materiale (de la cele mai simple (creion), la cele mai complexe (computer).

INTELLIGENCE ÎN SECOLUL AL XXI-LEA

4.1. Conceptul de intelligence

Majoritatea cărților / studiilor dedicate domeniului intelligence-ului avansează definiții tot mai elaborate, dar care nu simplifică înțelegerea conceptului, ci din contră, adâncesc percepțiile diferite asupra acestuia.

Pentru o fundamentare corectă a conceptului, vom prezenta, câteva dintre definițiile avansate în literatura de specialitate, evidențiind caracteristicile intrinseci ale intelligence.

Definirea conceptului

În 1949, Sherman Kent, un celebru analist și teoretician din istoria serviciilor secrete, definea intelligence-ul ca fiind cunoașterea indispensabilă pentru prosperitatea și securitatea națională.

Sherman Kent descria intelligence-ul drept o „știință socială, care solicită o cantitate vastă de informații în scopul împiedicării dezechilibrelor printr-un eveniment neprevăzut”. Potrivit lui Kent, termenul intelligence are trei dimensiuni:

actul de cunoaștere (knowledge), proces împărțit în trei categorii generale: elementul de bază, primar, descriptiv (descrierea lumii), elementul curent narativ (descrierea schimbărilor de zi cu zi din lume) și elementul speculativ-evaluativ (predicții asupra modului în care lumea se va schimba);

organizația (organization) care asigură cadrul necesar funcționării ciclice a procesului de cunoaștere:

activitatea (activity) prin care serviciul de informații colectează, analizează și diseminează informațiile.

În viziunea lui Kent, termenul intelligence se referă la acele informații și analize relevante pentru promovarea intereselor naționale de securitate, pentru formularea politicilor strategice în domeniu și pentru gestionarea amenințărilor provenind de la inamicii actuali sau potențiali.

Intelligence-ul strategic era menționat ca fiind, intelligence pozitiv, extern, de nivel înalt (high-level, foreign positive intelligence) și „acea cunoaștere pe care înalții funcționari civili și militari trebuie să o aibă pentru a proteja bunăstarea națională”.

Și pentru Lowenthal Mark termenul intelligence are trei dimensiuni reprezintând „procesul prin care tipuri specifice de informații importante pentru securitatea națională sunt solicitate, culese, analizate și furnizate factorilor de decizie; produsele respectivului proces; protejarea acestor procese și a acestor informații prin activități contrainformative și realizarea de operațiuni la solicitarea autorităților abilitate”.

Thomas Troy oferă una dintre cele mai sintetice definiții, susținând că intelligence-ul reprezintă „cunoașterea inamicului”.

Oxford Dictionary definește intelligence ca ,,informație, în special cu valoare militară”.

Termenul intelligence s-a conturat și prin asocierea cu activitățile secrete. În literatura americană de specialitate, în Studies in Intelligence (publicație internă a CIA), se evidenția faptul că „intelligence reprezintă culegerea oficială, secretă de informații referitoare la alte țări și procesarea acestor informații, necesare pentru elaborarea și implementarea politicii externe, precum și derularea de activități acoperite în străinătate, pentru promovarea implementării politicii externe”.

Shulsky și Schmitt consideră că secretizarea este necesară în organizațiile din domeniul intelligence și reprezintă elementul esențial al activității informative: „relația dintre intelligence și secretizare reprezintă elementul fundamental care individualizează intelligence-ul în raport cu alte activități intelectuale”.

Comisia Brown-Aspin, reliefează importanța componentei externe, definind intelligence-ul drept „informație despre aspecte din exterior – oameni, locuri, lucruri și evenimente – de care guvernul are nevoie pentru a-și exercita funcțiile”.

Sunt și definiții ce relevă, dihotomia intern-extern ce caracterizează domeniul intelligence-ului. National Security Act din 1947 integrează cele două dimensiuni: „termenul intelligence include «foreign intelligence» și «counterintelligence». Sintagma foreign intelligence reprezintă informația referitoare la capacități, intenții sau activități ale altor guverne sau elemente ale acestora, organizații ori persoane din exterior. Sintagma counterintelligence reprezintă culegerea de informații și activitățile de protejare împotriva spionajului, a altor activități de informații, sabotaj sau asasinate dirijate de sau în folosul unor guverne străine ori factori componenți ai acestora, organizații străine sau persoane străine, ori a unor activități internaționale teroriste”.

Unele definiții ale intelligence-ului integrează termenul de cunoaștere sau fac trimitere directă sau indirectă la acesta.

Sherman Kent aprecia că „intelligence-ul reprezintă datele pe care civilii și militarii noștri, de la nivelurile ierarhice de vârf, trebuie să le dețină pentru a salvgarda bunăstarea națională”.

În documentul Consumer's Guide to Intelligence prin intelligence se înțelege „cunoașterea și cunoașterea anticipată a lumii ce ne înconjoară – preludiul deciziei factorilor decizionali în materie de politică din SUA, precum și al acțiunilor desfășurate de acești decidenți”.

Alte definiții pot fi circumscrise dihotomiei produs versus proces. Dicționarul de termeni militari și asociați elaborat de Statul Major General al Statelor Unite definește noțiunea de intelligence sub forma: a) produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea și interpretarea informațiilor disponibile referitoare la țări sau regiuni străine; b) informație și cunoștințe despre un adversar obținute prin observare, investigare, analiză sau înțelegere.

Din punct de vedere funcțional/operațional, conceptului de intelligence îi corespunde procesul de intelligence, având drept obiectiv cunoașterea, prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa statului de drept și a valorilor constituționale, respectiv identificarea și promovarea oportunităților de realizare a intereselor naționale. De exemplu în SUA pentru CIA activitatea de intelligence are ca principale funcții/obiective: a) evitarea „surprizelor strategice” prin monitorizarea amenințărilor, forțelor și evenimentelor ale căror dezvoltări se pot constitui în amenințări la adresa existenței și integrității țării; b) furnizarea de expertiză pe termen lung (în domenii cu incidență/relevanță pentru securitatea națională).

După cum afirmă Peter Gill, „intelligence-ul poate fi privit ca un subdomeniu al supravegherii: o practică socială ubicuă, combinând procese ale cunoașterii și puterii și care este fundamentală în orice management de risc”.

Richard K. Betts susținea că intelligence-ul este un domeniu în care eșecul este inevitabil: orientarea resurselor și a culegerii de informații se poate realiza doar pe prioritățile cunoașterii actuale, și nu pe ale celei viitoare; automat, serviciile de informații nu pot să-și canalizeze eforturile decât asupra amenințărilor de astăzi, nu și a celor de mâine, care întotdeauna vor duce la surprize strategice”

Noțiunea de intelligence se regăsește la nivel strategic, operațional și tactic, parcurgând algoritmi bine definiți în cadrul structurilor ierarhice politice și militare.

NATO definește intelligence la nivel strategic ca “intelligence necesar stabilirii politicilor, planificării militare și fundamentării indicatorilor și avertizărilor, la nivel național și/ sau internațional”. Acesta privește capabilități, vulnerabilități și cursuri de acțiune probabile ale altor națiuni – în contextul globalizării, tot mai mult și a actorilor non-statali relevanți – în baza unor factori de analiză care acoperă domeniile economic, politic, militar, social, etc. La nivel strategic, domeniul de colectare îl reprezintă mediul de securitate global sau regional, zonele de criză și aspectele sectoriale de risc cu implicații la acest nivel.

Intelligence operațional este necesar planificării și conducerii campaniilor la nivel operațional (AAP-6). Managementul activității de Intelligence în cadrul structurilor/ operațiilor militare sunt responsabilități ale structurilor de comandă la toate eșaloanele; rezultatul acestei activități duce la folosirea optimă a forțelor în vederea atingerii obiectivelor.

La nivel tactic, rezultantele ciclului intelligence sprijină deciziile necesare operațiilor tactice, fiind focalizate pe mediul acțional și amenințările specifice, permițând comandanților să ia decizii pentru acțiuni și sarcini în cadrul misiunilor de mică amploare.

În plan național, există dificultăți în a determina un reper conceptual comun în cadrul comunității de interes; dacă la nivelul dezbaterilor academice împrumuturile conceptuale și lexicale gen “intelligence” sunt tolerabile, la nivel formal, instituțional, rezultă nevoia clarificării și standardizării tuturor elementelor de taxonomie care poziționează și definesc domeniul de referință.

Ion Duvac atribuie termenului intelligence următoarele semnificații:

element de cunoaștere susceptibil a fi codificat pentru a fi păstrat, prelucrat sau comunicat;

produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea și interpretarea datelor avute la dispoziție referitor la domenii de interes;

produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informațiilor brute);

activitatea ce generează informații prelucrate;

titlu generic pentru spionaj.

Conceptul intelligence este de finit de I. Tulică, în sens general ca ansamblul de activități ce țin de domeniul informațiilor, contrainformațiilor și protecției intereselor fundamentale ale statului ori a sistemelor de valori naționale.

Petru Maior apreciază că ,,majoritatea definițiilor conceptului de intelligence se referă la informații pentru decidenți sau la informații obținute din activități secrete, utile pentru cunoașterea și influențarea unor entități străine, abordările clasice fiind subsumate ideii de cunoaștere strategic”. Însă dacă este privită din perspectiva ofițerului și a serviciilor de informații, noțiunea ,,este mult mai vastă decât pare la prima vedere: include nu doar studierea realităților, identificarea riscurilor și amenințărilor, ci are și valențe acționale, dincolo de cele legate direct de informațiile obținute din surse secrete – în acest sens, inlelligence-ul este, în primul rând, o armă a statului în prevenirea și contracararea unor amenințări la adresa, intereselor sale”.

La nivelul Academiei Naționale de Informații (ANI), termenul intelligence a fost adoptat ca atare, regăsindu-se în atât în produsele activității de cercetare ale Academiei, cât și în denumirea Institutului Național de Studii de Intelligence din cadrul acesteia. Acest împrumut lexical și conceptual este un compromis determinat de necesitatea de a opera o distincție – anume că intelligence nu înseamnă doar informație. Cu toate acestea, termenul de ”informații” se regăsește cu sensul ”Intelligence” în denumirea atât a ANI, a Serviciului Român de Informații sau a Comunității Naționale de Informații, pentru a menționa doar câteva din instituțiile/organizațiile de referință în domeniu – fapt ce alimentează lipsa de consistență și absența unui reper conceptual clar definit și adoptat în cadrul comunității de interes din România.

Alte variațiuni (traduceri/interpretări) ale termenului intelligence, în absența unor abordări naționale de standardizare clare, sunt reprezentate de concepte ca ”Informații pentru securitate națională”- produs analitic, rezultat al activității specializate de căutare, identificare, obținere, prelucrare/procesare a datelor referitoare la disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa principiilor și normelor politico-sociale statornicite prin Constituție.

”Informații pentru apărare”- disciplina ce vizează obținerea de intelligence, în baza cerințelor specifice, prin analizarea/ exploatarea datelor și informațiilor colectate prin diferite mijloace și de la diferite surse, în sprijinul procesului decizional, sau ”Informații militare”, termen regăsit în titulatura Direcției pentru Informații Militare sau al Brigăzii pentru Informații Militare.

Din cele prezentate putem observa dificultatea evidentă a găsirii unui termen echivalent în limba română, care să reflecteze cu acuratețe sensul noțiunii de intelligence.

Așadar, analizând definițiile atribuite conceptului „intelligence” de diferitele publicații de specialitae putem aprecia că este unul din conceptele complexe, în sensul în care poate fi utilizat din cel puțin trei perspective, și anume: proces, organizație și produs.

Intelligence-ul din perspectiva procesului poate reprezenta „ansamblul operațiilor de culegere, filtrare, analiză a datelor și informațiilor și de diseminare a produselor de intelligence cu valoare acționabilă pentru a satisface necesitățile unui consumator specific”.

Intelligence-ul din perspectiva procesului sau a producerii de informații reprezintă un demers analitic, organizat si desfășurat de către structuri specializate de analiză-sinteză, pe baza coroborării, integrării, analizării și evaluării datelor care, luate separat, aparent nu au o semnificație deosebită, dar care, stocate, preluate și interpretate, ulterior, într-un context dat, capătă importanță operativă. Acest proces (intelligence) poate avea două componente:

componenta strategică a procesului asigură beneficiarilor informațiile necesare pentru definirea politicii naționale sau pentru luarea unor decizii de interes național cu efect pe termen lung. Aceste informații vizează o analiză pe termen lung și se regăsesc în studii de intelligence și în prognoze;

componenta operațională asigură informarea continuă și în timp real a liderilor politici și militari, prin documente reprezentate în special de buletine informative curente și rapoarte de analiză pe termen scurt.

Procesul informațional/fluxul (ciclul) intelligence reprezintă un proces ce cuprinde un ansamblu de activități structurate pe câteva etape distincte: formularea cererii de informații; planificarea culegerii de informații; colectarea informațiilor primare; analiza informațiilor brute și producerea de intelligence finit (produsul de intelligence); diseminarea produselor către solicitantul inițial sau către alți destinatari interesați (consumatori). În această ultimă etapă, beneficiarul examinează produsul informativ primit și își poate revizui cererea, demarând din nou ciclul de informații.

Intelligence-ul ca organizație definește structurile, unitățile, agențiile care pun în practică procesul respectiv și elaborează produsul final. Agenția/Serviciul de informații reprezintă o instituție publică sau privată, legal constituită, care utilizează metode, mijloace, proceduri și tehnici specifice activității de informații, în scopul căutării, culegerii, verificării, prelucrării, documentării, stocării sau comunicării informațiilor de interes beneficiarilor/ utilizatorilor abilitați sau unor entități interesate (instituții, agenți economici, persoane private), în forme și modalități instituite potrivit legii și normelor interne.

În esență, agențiile/serviciile de informații au scopul „de a căuta și procura date, a le analiza și transforma în informații necesare conducerii politice, economice și militare a unui stat, în procesul informațional”.

Modul în care este organizat și se desfășoară acest proces determină structura și modul de funcționare a unei agenții/serviciu de informații.

Intelligence ca produs

Doctrina pentru Intelligence a Armatei SUA definește intelligence ca reprezentând produsul rezultat din colectarea, procesarea, integrarea, evaluarea, analiza și interpretarea informațiilor disponibile cu privire la națiuni străine, forțe sau elemente ostile sau potențial ostile, sau zone de operații actuale sau potențiale.

NATO definește intelligence în mod similar, ca produs rezultat din procesarea informațiilor cu privire la națiuni străine, forțe sau elemente ostile sau potențial ostile, sau zone de operații actuale sau potențiale. Definiția este extinsă și asupra activității ce are ca rezultat produsul de intelligence și a organizațiilor implicate în această activitate.

În cadrul activităților de dezvoltare doctrinară din NATO, propunerea făcută în forumurile responsabile ale Alianței pentru reformularea definiției (“Intelligence ca produs rezultat din colectarea direcționată și procesarea informațiilor cu privire la mediul acțional și capabilitățile și intențiile actorilor, cu scopul de a identifica amenințări și a oferi oportunități pentru exploatarea lor de către factorii de decizie”) urmărește o înțelegere corectă a intelligence exclusiv ca produs, rezultat al unui proces bine definit și orientat către noul mediu operațional, deschis diversității actorilor lumii globalizate.

Doctrina națională a informațiilor pentru securitate asimilează “intelligence” cu informația prelucrată și o definește ca produs analitic rezultat din procesarea datelor (informațiilor brute), precizând că termenul se aplică și pentru activitatea ce generează informații prelucrate și ca titlu generic pentru cele care finalizează procese ce conduc la realizarea acestora.

Stan Petrescu arată că ,,informațiile primare brute (information) reprezintă un material neevoluat, care poate proveni din surse deschise sau secrete. Numai după ce acestea sunt analizate, combinate, coroborate cu alte informații, sintetizate etc., vor avea însemnătate și conținut operativ în măsură să servească factorului de decizie (produse de tip intelligence)”.

Acest produs se poate prezenta sub formă de:

buletine de informare – elaborate periodic, pentru comunicarea informațiilor către beneficiarii din afara instituțiilor specializate;

sinteze informative – documente de informare realizate prin integrarea unui lot de informații circumscrise aceluiași criteriu tematic, prin care se reconstituie elementele esențiale ale unor amenințări sau ale unor surse de risc, în coordonate de timp și spațiu date;

note – principalele documente de informare, elaborate la nivel central sau local, în baza uneia sau a mai . multor informații, prin care se semnalează aspecte esențiale ale unui fapt, fenomen, eveniment l care interesează siguranța națională;

alte tipuri de documente de informare.

Având la bază abordările prezentate mai sus putem aprecia că în esență „intelligence” poate fi înțeles ca un proces cu o serie de activități care are ca rezultat produsul de ”intelligence” iar aspectele calitative și cantitative ale acestuia sunt direct condiționate de structurile și procesele aferente. (figura. 4.1.).

Figura 4.1. Structuri și activități în ciclul Intelligence

Apreciez corectă și exhaustivă definirea conceptului de intelligence-ul așa cum a fost abordat cu prilejul mesei rotunde cu tema „Societate, Democrație, Intelligence”, organizate de Serviciul Român de Informații, 8 octombrie 2008:

(1) procesul prin care informațiile importante pentru securitatea națională sunt solicitate, colectate, analizate și diseminate factorilor de decizie din stat;

(2) produsul rezultat în urma acestui proces, utilizat pentru susținerea intereselor și obiectivelor naționale;

(3) forma de organizare pentru desfășurarea acestui proces, din punct de vedere structural și al operațiunilor derulate;

(4) protejarea acestui proces și a informațiilor obținute prin activități de contrainformații.

În ce privește direcționarea activității de culegere de date și informații, putem evidenția o serie de elemente care influențează calitatea și utilitatea produsului final în atingerea obiectivelor propuse:

– în plan strategic, corecta identificare a riscurilor și amenințărilor de securitate, precum și conștientizarea propriilor vulnerabilități;

– la nivel operațional, identificarea, integrarea și managementul elementelor de risc determinate de intenția și capabilitățile adversarului, precum și de către celelalte elemente ale mediului operațional;

– dimensiunea controlului spațial – spațiul confruntărilor (de aici și spațiul informațional de interes) este, de multe ori, un sistem teritorial necontrolat de state sau de comunitatea internațională;

– implementarea unei strategii coerente de prevenire și gestionare a situațiilor de risc;

– intenția factorilor decizionali, completată de strategia de acțiune și finalitățile operaționale urmărite; cererile critice de intelligence ale factorilor de decizie politici sau militari trebuie să acopere toate aspectele necesare fundamentării măsurilor luate, orientate spre efectele urmărite;

– utilizarea adecvată a capabilităților de culegere a informațiilor la dispoziție;

– opțiunile de cooperare și conlucrare.

Mecanismele de angajare în domeniul culegerii de informații depășesc referința paradigmei clasice a securității, în virtutea căreia serviciile de intelligence, în efortul lor de a promova interesele naționale, urmăreau exclusiv penetrarea până la cel mai înalt nivel a instituțiilor străine în vederea determinării intențiilor și capabilităților acestora.

În plan global s-a produs o mutație a intereselor dinspre zona geopolitică spre cea geoeconomică, abilitatea statului constând acum în gestionarea cunoașterii la nivel strategic pentru consolidarea sectorului administrației publice, al economiei, al educației, al cercetării și al bunăstării sociale.

În societatea contemporană conceptul de intelligence dobândește valențe deosebite determinate de interesului publicului și al societății, în general, dar și pentru că organizațiile de intelligence au manifestat o mai mare deschidere și au dorit să aibă o relație mai transparență cu beneficiarii și cu opinia publică.

Una dintre consecințele orientării către societatea civilă este o rafinare conceptuală a termenului de „intelligence”, diferențiindu-se mai multe tipuri de intelligence:

– business intelligence-ul este un domeniu emergent care vine în ajutorul deciziilor de afaceri prin analiza activității interne a organizației, a nevoilor consumatorilor, a procesului de decizie etc;

– intelligence-ul competitiv, considerat adesea ca fiind sinonim cu business intelligence-ul, se caracterizează prin obținerea avantajului competitiv, a atuului concurențial pe piață. Include analiza deciziilor prezente și viitoare ale rivalilor, acțiunile acestora, piața, furnizorii și alte aspecte specifice domeniului. De altfel studierea concurenților a primit încă o denumire specifică – intelligence competitor;

– contraintelligence-ul este denumit și intelligence defensiv și se referă la activitățile organizate destinate protejării de acțiunile de intelligence ale concurenței sau ale altui stat; În sens larg, activitatea de counterintelligence (contrainformatii) se referă la informațiile culese și analizate, precum și la operațiunile întreprinse pentru a proteja un stat (inclusiv activitățile propriului serviciu de informații) împotriva atacurilor venite din partea serviciilor de informații adverse. Potrivit acestei definiții, activitatea de counterintelligence are obiective similare celei de intelligence în sine. În sens restrâns, activitatea de counterintelligence se referă, de cele mai multe ori, strict la prevenirea culegerii de informații de către un serviciu advers.

– intelligence-ul pieței: vizează studierea pieței pe care operează actorul social;

– intelligence-ul strategic este preocupat de organizație ca sistem și vizează efecte pe termen lung determinate de activitățile acesteia;

– intelligence-ul tactic are obiective pe termen scurt și este direcționat asupra unor aspecte punctuale ale activității organizației;

– intelligence-ul estimativ vizează estimarea capabilităților sectoriale ale altui actor și are ca principal obiectiv determinarea anticipativă a reacțiilor acestuia în diferite situații;

– intelligence-ul de avertizare implică evaluarea amenințărilor, analiza surprizei, a eșecurilor de intelligence și a altor indicatori ai unei posibile crize (de exemplu, în urma monitorizării unui anumit teritoriu sunt identificați indicii care au potențial de a genera o criză);

– intelligence-ul combinat presupune conjugarea eforturilor interdepartamentale sau interministeriale pentru acoperirea unui spectru complex de subiecte.

Studiile de Intelligence

Sherman Kent studia pentru prima dată, într-o manieră științifică, academică, problematica Intelligence, în lucrarea Strategic Inteligence for America Foreign Policy.

În anii '80, doi cercetători britanici, Christopher Andrew și David Dilks, vorbeau pentru prima dată de intelligence ca dimensiune de sine stătătoare a relațiilor internaționale, subliniind obligativitatea studiului intelligence în acest context7.

Direcțiile prioritare de studiu au fost diversificate, unele axându-se pe furnizarea unei perspective istorice și teoretice, altele pe dezvoltarea unor abilități de culegere a informațiilor.

Stafford Thomas diferențiază studiile de intelligence în funcție de specificul abordării care fundamentează fiecare demers de acest tip:

– abordarea funcționalistă: studiază ciclul intelligence-ului necesar
unei strategii conforme cu sec. XXI, fiind interesată în special de activitățile,
procesele și tehnologiile intelligence-ului;

– abordarea istoricistă/biografîcă: se focalizează pe studierea momentelor istoriei care au fost influențate major de produsele furnizate de intelligence, fie acestea pozitive sau negative (de exemplu, controversele referitoare la Irak, diferite situații apărute în timpul Războiului Rece în lupta cu URSS);

– abordarea structurală: este interesată cu precădere de studierea dezvoltării instituționale a comunității de intelligence;

– abordarea politică: se referă la modul în care intelligence-ul preventiv are capacitatea de a influența deciziile factorilor politici în domeniul contraterorist sau în alte sectoare. Sunt examinate etica colectării, împărtășirii, a utilizării publice a intelligence-ului în contextul strategiilor contrateroriste.

Inițial, programele de studii în domeniul securității și intelligence-ului au fost focalizate asupra explicării teoriilor intelligence-ului și descrierii istoriei sale, concomitent cu însușirea metodele necesare în colectarea informațiilor și în analiză.

Spre deosebire de abordarea tradițională, programele de intelligence contemporane includ, cu precădere, detalierea modului în care se desfășoară colectarea informațiilor, contraspionajul, acțiunile acoperite, analiza informațiilor etc. și insistă asupra importanței includerii aplicațiilor practice și a lumii reale în planurile programelor de studii.

În prezent, în conformitate cu paradigma transparenței serviciilor de informații, se operează cu ipoteza de lucru conform căreia fiecare cetățean trebuie să cunoască sarcinile, responsabilitățile, metodele și consecințele acțiunilor specifice intelligence-ului. A fost reconsiderată ideea conform căreia studiile de intelligence sunt destinate doar specialiștilor domeniului, orice cetățean putând fi considerat, o țintă potrivită acestui tip de educație.

Evoluțiile prezentului și traiectoria pe care s-au înscris studiile de intelligence până în prezent confirmă această abordare: există o întreagă pleiadă de cărți, dicționare, enciclopedii (inclusiv The Complete Idiot 's Guide to Spies and Espionage), articole, reviste, filme, emisiuni televizate etc. referitoare la acest subiect.

În tot mai multe state, serviciile de informații și-au înființat propriile universități și au făcut parteneriate cu instituții de educație deja recunoscute pentru înființarea unor programe de studiu în domeniul intelligence-ului și al securității.

Programele de studii sunt arhitecturate astfel încât să formeze specialiști în domeniul intelligence-ului, în domeniul ordinii publice sau în cel al securității corporatiste.

4.2. Intelligence din surse tehnice

Abrevierea consacrată TECHINT (Technical Intelligence) face referire la informațiile obțiute din surse tehnice. Culegerea informațiilor prin mijloace tehnice se referă la un grup de tehnici care, folosind tehnologie de ultimă oră, procură date și informații necesare. Limita acestor mijloace o reprezintă în cele din urmă ingeniozitatea tehnică umană și legile fizicii.

Culegerea de culegerea informațiilor prin mijloace tehnice TECHINT se poate clasifica schematic astfel:

În funcție de metodologia aleasă și mijlocul tehnic folosit pentru obținerea informațiilor, sunt consacrate următoarele abrevieri: SIGINT (Signal Intelligence); MASINT (Measurment and Signature Intelligence; SATINT (Satellite Intelligence)- categorie de informații tehnice obținute cu ajutorul satelițiilor.

La rândul lor aceste trei mari categorii au mai multe componente, astfel;

Signal Intelligence – SIGINT – informații din unde electromagnetice

SIGINT (Signal Intelligence) informații obținute din surse care acționează în spectrul electromagnetic; SIGINT reprezintă obținerea de informații prin analiza radiațiilor electromagnetice ale inamicului cu dispozitive electronice pasive, care nu pot fi detectate prin goniometrare, pentru identificarea intențiilor, dispunerilor spațiale, capabilităților și limitărilor utilizării spectrului electromagnetic.

Cercetarea semnalelor electronice este formată din următoarele componente: COMINT (Communications Intelligence), ELINT (Electronics Intelligence), FISINT (Foreign Instrumentation Signals Intelligence)

COMINT (Communication Intelligence) informații obținute din comunicații și se obțin prin interceptarea comunicațiilor și a transmisiilor de date; COMINT presupune extragerea de informații din semnalele radio de către un receptor altul decât cel destinat în rețeaua/direcția radio planificată. COMINT se definește ca o categorie de informare derivată din analiza emisiilor stațiilor de comunicații și realizarea de produse informative pe baza analizei emisiilor radio atât sub aspect tehnic cât și de conținut. COMINT (Communications Intelligence), este contemporană cu folosirea comunicațiilor radio pentru scopuri militare și diplomatice. Începând cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, aceasta a cunoscut o dezvoltare deosebită, constituind o posibilitate majoră de obținere a informațiilor de către toate statele și mai ales de către marile puteri. Dezvoltarea tehnologică a pus și pune noi dificultăți și provocări pentru culegerea de informații prin interceptarea undelor electromagnetice (fibra optică, telefonia mobilă). O concretizare a evoluției interceptării telecomunicațiilor pe plan mondial este rețeaua ECHALON.

ELINT – (Electronic Intelligence) informații obținute prin intermediul transmisiilor electromagnetice care nu aparțin comunicațiilor. ELINT este o categorie de informare tehnică sau de geolocație realizată prin proprietatea de propagare directivă a undelor electromagnetice. În general, ELINT se execută în benzile de frecvențe electromagnetice radar și optoelectronice altele decât cele specifice domeniului COMINT. ELINT presupune monitorizarea și analizarea informațiilor rezultate din interceptarea radiațiilor electromagnetice, care nu reprezintă comunicații, altele decât exploziile nucleare și sursele radioactive.

Aceasta permite urmărirea unor elemente importante ale dispozitivului adversarului (instalații radar, centre de comandă și control etc), precum și determinarea unora din caracteristicile de operare a acestora EORSAT (Elint Ocean Reconnaissance Satellite) sistem folosit de URSS și apoi de Rusia pentru a localiza navele de lupta americane prin interceptarea unor semnale electronice de rutină (ex. radarele).

Un exemplu al eficienței ELINT este cel oferit de armata israeliană în timpul războiului din Liban în 1982. Desfășurând ofensiva de-a lungul litoralului libanez, conducerea israeliană era preocupată de posibilitatea unui atac al trupelor siriene concentrate în valea Bekaa și care erau protejate de mai multe baterii de rachete antiaeriene de tipul S AM, amplasate atât pe Munții Liban cât și Antiliban, ale căror dislocare nu era clar cunoscută forțelor israeliene. În acest scop au fost lansate mai multe avioane fără pilot (dotate cu aparatură care emitea semnale imitând semnalul unui avion de luptă), ceea ce a determinat apărarea antiaeriană siriană să activeze radarele de tragere ale bateriilor respective. Emisia radarelor siriene a fost captată folosind alt grup de avioane fără pilot, permițând astfel determinarea caracteristicilor radarelor folosite și locația acestora. Rezultatul a fost că peste câteva ore bateriile antiaeriene siriene au fost distruse de aviația israeliană, care apoi a obținut supremația aeriană în spațiul aerian libanez, împiedicând astfel o posibilă ofensivă siriană.

FISINT (Foreign Instrumentation Signals Intelligence) sau informarea tehnică despre alte tipuri de semnale electromagnetice derivă din interceptarea instrumentală a radiațiilor dinspre dispozitivul inamic prin oricare dispozitiv electronic altul decât receptorul special destinat acestei activități, prin metode ce nu aparține componentelor COMINT și ELINT. Aceste radiații pot fi asociate cu cele emise pe timpul testării sau utilizării echipamentelor aero-spațiale, dispuse la suprafața solului și în subsol sau în imersie. FISINT include (dar nu se limitează la acestea) metode de obținere de informații prin telemetrie, iluminare electronică, interogare electronică, transmisii de date prin unde optoelectronice etc.

TELEINT (Telemetrie Intelligence) subcategorie a FISINT derivată din interceptarea, procesarea, și analiza datelor telemetrice străine. De exemplu TELINT – interceptarea telemetrică poate furniza date folositoare la estimarea numărului de focoase transportate de către o rachetă, capacitatea sa de încărcare și puterea de foc, mărimea probabilă a focoaselor și precizia la țintă.

IMINT (Imagery Intelligence) informații provenite din surse specializate în prelucrarea imaginilor. Aceste informații pot fi obținute prin prelucrarea imaginilor dobândite prin intermediul senzorilor fotografici, radar, electrono-optici, infraroșii, termali și multispectrali, senzori ce pot fi plasați pe sol, platforme maritime sau aeriene;

Materiale informaționale furnizate și diseminate de acest tip IMINT pot fi sub forma mesajelor text, filme, fotografii, imagini directe prin camere de luat vederi, contururi ale formelor observate, modele intuitive rezultate prin jocuri de culori etc.

PHOTINT (Photografic Intelligence) informații obținute din supraveghere foto-video; Utilizarea sistemelor PHOTINT pot fi observate la structuri ale poliției și jandarmeriei, la organizații financiar-bancare, la organizații din mass-media, în alte structuri administrativ-teritoriale în special pentru supravegherea și monitorizarea unor obiective sau infrastructuri teritoriale, pentru prezentări directe a unor elemente turistice în scop publicitar, pentru supravegherea unor terminale ale sistemului informatizat financiar (în scopul evitării infracțiunilor calificate), pentru monitorizarea desfășurării unor activități în cadrul unei organizații în scopul eficientizării sale etc.

MASINT (Measurement and Signatures Intelligence) – informații din surse științifice și tehnice.

MASINT – informații provenite din analiza cantitativă și calitativă a datelor obținute cu ajutorul senzorilor specifici. Acestea sunt informații științifice și tehnice provenite din analiza datelor de tip metric, spațial, lungime de undă, dependentă de timp, modulație, plasmă și hidromagnetic în scopul identificării caracteristicilor specifice asociate sursei emițătorului sau transmițătorului și al facilitării identificării și/sau măsurării ulterioare a transmițătorului; De exemplu, MASINT poate contribui la determinarea naturii gazelor sau rezidurilor eliminate în atmosferă de o anumită fabrică, ceea ce poate fi foarte important în identificarea unei capacități de producție a armelor chimice.

Este o categorie de informații tehnice a cărei importanță crește, având în vedere riscurile proliferării armelor de distrugere în masă, dar care impune existența unor analiști cu o bună pregătire pentru a exploata eficient aceste informații.

O parte importantă a informațiilor tehnice este obținută cu ajutorul imaginilor, prin folosirea unor diferite tehnici, de la tehnica fotografică până la imaginile obținute în infraroșu, termoviziune sau alte „imagini” obținute prin analize multispectrale (MSI) sau hiperspectrale (HSI).

– Ex. tanc /macheta/imagine/senzor IR/comparare/baza de date.

Prin urmare, MASINT reprezintă o categorie de informații provenite din analiza cantitativă și calitativă a datelor obținute cu ajutorul senzorilor specifici. Acesta include un cumul de capacități informaționale în analiza amprentelor din spectrele: acustic, magnetic, seismic, NBC (nuclear, bacteorologic și chimic), radar, multi-, hiper- și ultra-spectral, optoelectronic, radioenergetic, olfactiv, alte spectre complementare și netradiționale.

Ceea ce este diferit de conceptele anterioare care sunt destinate pentru un anumit mediu informațional este faptul că MASINT completează bazele de informații printr-o analiză complexă și multiplă pentru identificarea, caracterizarea și localizarea oricărei entități dintr-un spațiu de luptă.

MASINT se poate compune din:

ACINT– (Acoustic Intelligence), domeniu care se ocupă cu informații obținute prin analiza undelor acustice. ACINT este o cercetarea strategică prin sunet, are ca obiectiv principal identificarea submarinelor cu propulsie nucleară, purtătoare de rachete strategice.

RADINT ((Radar Intelligence) informații obținute cu ajutorul radarelor. Informațiile obținute în urma folosirii radarelor fără imagini sunt similare cu ELINT, prin aceea că nu sunt implicate niciun fel de interceptări de comunicații.

NUCINT (Nuclear Intelligence) informații provenite din culegerea și analiza datelor provenite de la radiații și alte efecte rezultate din surse radioactive.

INFRAREDINT (Infrared Intelligence), are la bază tehnologii capabile să detecteze sursele infraroșii. Acestea au în supraveghere lansările de rachete prioritar cu rază lungă de acțiune.

În cadrul acestei categorii pot fi întâlnite și alte abrevieri precum: DEWINT(en. dirijată); FISINT (aparatură) etc.

SATINT (Satellite Intelligence)- categorie de informații tehnice obținute cu ajutorul satelițiilor.

Informațiile obținute prin sateliți pot fi clasificate conform schemei:

Definițiile subcategoriilor sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior, SIGINT, IMINT, PHOTOING cu mențiunea că se referă la informații de acest gen procurate cu ajutorul satelițiilor.

De exemplu ca urmare a introducerii tehnologiei digitale a devenit posibilă transmiterea, în timp real, a imaginilor obținute din oricare punct al globului pământesc, tuturor consumatorilor de informații de tip intelligence interesați;

GEOINT (Geospațial intelligence). Mijlocul anului 1990 marchează începutul instituțional al analizei imaginii și hărții. În 1996, CIA și Ministerul Apărării pun bazele „Agenției Naționale pentru Analiza Imaginii și Hărții” (National Imagery Mapping Agency – NIMA). Reunind numeroase agenții pentru apărare, NIMA a determinat apariția unui nou produs: GEOINT.

Apelându-se la cele mai sofisticate realizări în domeniul tehnologiei informațiilor – software și hardware, NIMA a creat produși de informații extrem de valoroși referitor la imagini, permițând decidentului politico-militar să vizualizeze terenuri inaccesibile.

Obiectivul GEOINT îl constituie cunoașterea și exploatarea mediului din perspectiva produșilor de informații predictibili la nivel global, regional și local.

Unele metode tehnice de culegere a informațiilor

În activitatea desfășurată de Serviciile de Informații, culegerea de informații este întregită de utilizarea surselor tehnice, se culeg date și informații prin supravegherea directă a țintelor, interceptarea comunicațiilor sau alte procedee de supraveghere și observare.

Mijloacele și metodele tehnice de culegere a informațiilor pot include: ascultarea discuțiilor purtate în locuri unde se concentrează date și informații secrete, înregistrarea, în secret, a convorbirilor telefonice, procesarea corespondenței, pătrunderea în secret în locuri de interes pentru fotocopierea de documente sau golirea fișierelor din computere etc.

În funcție de situația operativă din țara de reședință sau inamică, asemenea acțiuni se realizează prin operații unilaterale sau în colaborare cu serviciile de securitate locale, dacă țara este aliată.

Plasarea mijloacelor de ascultare se realizează prin agenți de sprijin care au acces și au ca obiectiv atât instalarea de emițători, cât și de mijloace de ascultare fir sau radio. Plasarea de mijloace de ascultare fir sau radio, prin agenții de sprijin, se face prin închirierea de apartamente sau case în apropierea obiectivului vizat, unde se constituie posturi de ascultare, exploatate, de regulă, de agenți autohtoni sau ofițeri aflați în țara gazdă sub diverse acoperiri neoficiale.

Mijloacele de ascultare și interceptare convorbiri telefonice cuprind atât pe cele care nu impun intervenții pe rețeaua telefonică, precum și pe cele care necesită acest lucru. În primul caz, se întrebuințează microundele pentru interceptare convorbiri în ascuns, pentru al doilea caz, este necesar ca ofițerii de caz să recruteze agenți de sprijin din rândul personalului companiilor telefonice.

Interceptarea convorbirilor purtate în locuri de interes situate în apropierea reprezentanțelor diplomatice, comerciale sau militare se realizează și prin mijloace care utilizează fascicule laser, radiații, infraroșii pentru prelucrarea vibrațiilor ferestrelor. Astfel de acțiuni se realizează din case conspirative create special în acest scop.

Echipamentele ultraperformante, precum microfoane, camere video, microemițătoare radio-tv, microfoane speciale, au oferit serviciilor de informații posibilități inedite și foarte întinse de înregistrare și transmitere de mesaje prin sunet și imagine.

În prezent, există microemițătoare de mărimea unui vârf de ac, care pot fi ascunse într-o floare, într-o bijuterie sau într-un dinte.

Nu este întotdeauna necesar să se instaleze microfoane pentru a capta sunetele. În încăperi sunt suprafețe care vibrează la șocul produs de undele sonore: de exemplu, pastilele telefonului, difuzoarele unei stații de înaltă fidelitate, dar și scrumiere, oglinzi, geamurile ferestrelor, aceste obiecte funcționând ca stații de emisie pasive.

Culegerea de informații cu ajutorul mijloacelor tehnice a fost mult îmbunătățită, odată cu dezvoltarea tehnicilor de recepție și înregistrare a sunetelor și imaginilor. Putem să ne formăm o imagine despre existența tehnicii ultraperformate de culegere de informații studiind ofertele companiilor cu profil comercializare tehnică de spionaj și observăm o evoluție deosebită privind:

– localizatoarele GPS (înregistrarea și transmiterea traseelor și coordonatelor geografice ale mașinilor sau persoanelor care îl dețin, ascultarea ambientală a mașinii;

– microfoane spion de tip gsm, wireless sau reportofon care înregistrează;

– camere spion DVR, wireless, CCTV, IP, 3G, 4G, ascunse în pix, ceas de mână, ceasurile de birou sau perete, cheie auto, ochelari din categoria camerelor portabile, termometru de camera sau bec etc.;

Toate statele lumii sunt preocupate de modernizarea și perfecționarea sistemelor de culegere și procesare informațională.

4.3. Intelligence din surse umane

Evoluția spectrului de amenințări în lumea globalizată, precum și caracterul operațiilor militare recente și actuale, au determinat ca informațiile din surse umane (HUMINT) să revină în prim-planul interesului atât a serviciilor și agențiilor statale din domeniul securității, cât și în mediul militar. Nivelul de utilizare al acestei capabilități dictează și caracteristicile definitorii pentru modul în care resursele, mijloacele și procedurile specifice disciplinei sunt percepute.

Astfel, putem vorbi despre HUMINT la nivel strategic, gestionat de către serviciile de informații/ contrainformații în plan intern, sau serviciile de informații externe ale statelor, prin intermediul instituției atașaturii militare, dar și în mod acoperit, prin mijlocirea unor rețele de spionaj, în funcție de interesele de securitate naționale și opțiunile existente.

Riscurile rezultate din activitatea clandestină sunt deosebit de ridicate, națiunile în cauză putând recurge la deportarea, închiderea sau chiar executarea spionilor capturați. În cazul imunităților diplomatice, persoanele implicate în acte de spionaj pot fi declarate ”persona non grata” și obligate să părăsească teritoriul țării respective.

La nivel militar operațional-tactic, HUMINT este abordat ca ,,intelligence derivat din informațiile colectate de la sau furnizate de către surse umane”, în cadrul unui spectru larg de acțiuni și misiuni specifice, care implică – într-o viziune comprehensivă a operației – toți militarii ca ”senzori umani” (într-un cadru bine determinat), precum și structuri specializate în culegerea și managementul acestui tip de informații.

În cadru național se manifestă abordări diferențiate în ce privește nivelul de clasificare a documentelor doctrinare referitoare la acest subiect, din rațiuni de securitate. În NATO, documentele de standardizare referitoare la HUMINT (AJP-2.3, Doctrina Aliată Întrunită pentru HUMINT și AIntP-5, Publicația Aliată pentru Intelligence – Doctrina NATO pentru proceduri HUMINT) au un nivel de clasificare care nu permite accesul larg la consultarea acestora, primând principiile securității informației (nevoia de a cunoaște); în schimb, manualul american FM 2-22.3, care detaliază aspecte specifice operațiilor de colectare a informațiilor din surse umane, este postat pe internet, fără restricții de acces.

Și la nivel conceptual apar diferențe notabile în ce privește structurile, funcțiunile și procedurile HUMINT. Școala anglo-saxonă de Intelligence include în spectrul HUMINT ,,operațiile cu sursele, întâlnirile cu persoanele oficiale, interogarea persoanelor reținute, precum și intervievarea civililor sau a propriului personal, în anumite circumstanțe”.

Doctrina franceză înglobează în HUMINT (în limba franceză ROHUM – renseignement d'origine humaine) atât culegerea de informații ca rezultat al interacțiunii interpersonale (conversation) – ROHUM-C – cât și informațiile obținute prin observare, fără contact interpersonal cu adversarul – asimilat recunoașterilor în adâncimea dispozitivului inamic (reconnaissance – de unde acronimul ROHUM-R).

Dezvoltarea istorică a capabilității înregistrează chiar programe de cercetare concentrate asupra dezvoltării unei laturi neconvenționale a HUMINT – obținerea de informații prin mijloace paranormale (clarviziune sau telepatie), unde SUA a fost concurată de Uniunea Sovietică.

Un algoritm teoretic de bază al operației de culegere de informații din surse umane cuprinde:

identificarea nevoilor de informații;

determinarea locației informației;

identificarea persoanelor care au acces la informația respectivă;

construirea scenariului pentru întâlnirea și evaluarea indivizilor cu acces la informația dorită;

identificarea persoanei susceptibile și recrutarea acesteia ca agent;

menținerea unei legături securizate cu agentul și preluarea de la acesta a fluxului de informații urmărit.

Dezvoltarea resurselor necesare colectării și analizei informațiilor din surse umane necesită timp; totodată, operatorii HUMINT sunt vulnerabili în fața tacticilor de inducere în eroare ale serviciilor de contrainformații. Acestea sunt doar o parte din limitările acestei discipline, însă sunt contrabalansate de avantajele pe care HUMINT le oferă. Pe lângă costul relativ redus în comparație cu disciplinele tehnice de culegere a informațiilor, aspectele acoperite de sursele umane sunt greu accesibile altor senzori; folosirea agenților este o resursă valoroasă; agenții sunt experți în domeniile de interes, cu vizibilitate asupra evenimentelor sau lucrurilor ce fac obiectul culegerii de informații.

Nivelul tactic al culegerii de informații din surse umane solicită atât cunoștințele și abilitățile militare, cât și trăsăturile de personalitate ale operatorilor HUMINT. Manualul pentru contrainsurgență al Armatei SUA descrie operatorul HUMINT ca fiind capabil să ,,acționeze cu un minim de echipament și să fie dislocat în orice mediu operațional, în sprijinul ofensivei, a luptei de apărare, în cadrul operațiilor de stabilitate și reconstrucție sau în sprijinul civililor”.

Pregătirea operatorului HUMINT include elemente aprofundate de cunoaștere a aspectelor socio-culturale în aria de operații, limba locală, limbajul non-verbal etc.

Chiar dacă nu este o disciplină dependentă de tehnologie, sprijinul cu sisteme și aparatură specifică este menit să îmbunătățească performanța generală a acestei capabilități. Pe lângă programele informatice destinate instruirii, managementului operațiilor, gestionării surselor și raportării/ schimbului de informații, regăsim la nivel tactic aparatură individuală menită să sprijine operatorii în colectarea de date:

Aparatură de înregistrare audio-video;

Dicționare digitale portabile cu translator;

Aparate de înregistrare a datelor biometrice;

Tehnică de comunicații și transmitere de date;

Detectoare de minciuni portabile etc.

În principiu, elementele HUMINT acționează în zone de responsabilitate atribuite, acoperind sectoare ale mai multor unități, coordonarea cu aceste limitându-se la aspecte de control tactic. În anumite circumstanțe operaționale, cum ar fi contrainsurgența, eficiența echipei HUMINT este dată de integrarea atât în mediul de culegere (menținând contact zilnic cu comunitatea), cât și de relația directă și constantă cu subunitatea sprijinită.

Dezvoltarea capabilității HUMINT, în toate aspectele definitorii, rămâne un deziderat puternic legat de experiența practică. Un model pentru dezvoltarea unei capabilități HUMINT comprehensive este oferit de R. Steele, antrenând viziunea transparenței care să angreneze cu titlu permanent atât comunitățile, cât și entitățile specializate în colectarea de informații din surse umane (figura 4. 2).

Figura 4.2. – HUMINT într-o abordare comprehensivă (Steele, Robert D. (2010) Human Intelligence: all humans, all minds, all the time, Advancing Strategic Thought Series

Cum și de ce pot fi obținute informații din surse umane? Răspunsul la o astfel de întrebare poate fi sintetizat într-o schemă prescurtată în traducere BICO (Banii, Ideologia, Compromiterea/Șantajul, Orgoliul personal):

Banii – pot cumpăra un agent, de regulă la un preț ridicol de mic;

Ideologia – folosită pentru a-i recruta pe cei care nu acceptă sistemul social din țara lor;

Compromiterea (Șantajul) – aducerea subiectului într-o situație compromițătoare sau folosirea unor elemente din trecutul acestuia ca mijloc de șantaj;

Orgoliul personal – folosirea acelor subiecți care cred că ar merita un tratament (o situație) mai bun decât cel de care se bucură în prezent, și/sau facându-1 să se simtă mult mai important în propriii săi ochi.

4.4. Intelligence socio-cultural – SOCINT

Aspectele umane ale mediului operațional reprezintă ,,un set complex de elemente, factori, procese, interacțiuni și percepții dintr-o societate afectată de un nivel ridicat de violență ce au capacitatea nu numai de a influența operațiile unor forțe armate ci chiar de a determina rezultatul final al conflictului”. Aceste aspecte se referă la factorii psihologici, culturali și sociali în relație cu contextul istoric, politic, instituțional, economic, militar și legal generate de o situație de criză.

Inteligența culturală este o teorie managerială și a psihologiei organizaționale care postulează fapul că înțelegerea impactului zestrei culturale a unui individ asupra comportamentului său este esențial în asigurarea eficienței activității și în măsurarea abilității de angajare cu succes în orice mediu/cadru social. Inteligența culturală facilitează cunoașterea culturală, solicitând un anumit nivel de empatie; pentru organizația militară, inteligența culturală reprezintă abilitatea de a lua decizii în baza înțelegerii tuturor factorilor culturali (limba, societatea, economia, obicieurile, istoria, religia) și reprezintă un atribut epistemic al liderului.

Dincolo de aspectul specific dezvoltării cunoașterii, cu aplicabilitate universală, abordarea volumului de date și informații specifice acestui mediu din perspectiva Intelligence presupune, la nivel strategic, înțelegerea sistematică a obiceiurilor, atitudinilor morale și culturii populațiilor străine în vederea îmbunătățirii eficacității inițiativelor de securitate națională. În acest sens, capabilitatea SOCINT:

urmărește determinarea unor răspunsuri operaționale pentru scenarii indezirabile din punct de vedere cultural;

facilitează discernerea impactului imediat al acestui răspuns și evaluarea efectelor în detrimentul operației;

condiționează comportamentul trupelor și facilitează comunicarea eficientă;

sprijină procesul de identificare a indicatorilor și avertizărilor;

asigură succesul operațiilor sub acoperire etc.

Practica operațională a mers mai departe în ce privește integrarea aspectelor socio-culturale în cadrul capabilității Intelligence. Platforma CIDNE (Combined Information Data Network Exchange/ Schimbul prin Rețea a Informațiilor Combinate) reprezintă o bază de date interconectată ce furnizează abilitatea ca diferite comunități naționale sau multinaționale disparate să capteze, gestioneze și distribuie datele de care dispun în sprijinul oricărei operații prin intermediul unei interfețe web. CIDNE asigură atât repozitorul achizițiilor senzorilor umani, cât mijloacele necesare vizualizării din perspectivă sistemică a rețelelor umane formale și informale, furnizând structurilor de analiză produse deosebit de utile precu cea prezentată în figura 4.3.

Figura 4.3 – Platforma CIDNE – vizualizarea rețelelor umane

4.5. OSINT în activitatea de INTELLIGENCE – Open Sources INTelligence

Informațiile nu trebuie să fie neapărat secrete pentru a fi valoroase. Foarte multe informații valoroase sunt disponibile legal și în mod deschis în baze de date comerciale și științifice, publicații ale companiilor private, surse guvernamentale, pagini web, sisteme de comunicare online, etc.

În timpul Războiului Rece, serviciul sovietic de informații considera că revista americană Aviation Week era atât de valoroasă, încât, la fiecare apariție, mai multe exemplare erau trimise în grabă către un avion care aștepta pe pistă, de îndată ce revista apărea pe tarabe. Avionul era plin cu translatori, astfel încât articolele cele mai importante să poată fi traduse în timpul zborului și să fie pregătite pentru exploatare de îndată ce aeronava ateriza la Moscova.

În domeniul exploatării Surselor Deschise – Open Sources INTelligence, există patru categorii distincte de informații ce se pot obține și utiliza în procesul de intelligence:

Open Source Data – OSD (Datele din Surse Deschise) reprezintă informațiile brute, imprimate, difuzate oral, prin radio sau televiziune, precum și alte elemente de informație publică rezultate de la o sursă primară. Acestea pot fi sub formă text, fotografică, video sau înregistrare audio.

Open Source Information – OSINF (Informațiile din Surse Deschise) reprezintă informații disponibile public pentru informarea în masă, prezentate sub formă scrisă, electronică sau orală, adunate, ordonate și puse laolaltă, în general printr-un proces care presupune filtrare și validare primară, iar uneori pot fi supuse unei prelucrări de tip prezentare.

OSINF nu fac obiectul constrângerilor de proprietate, decât cele ce țin de drepturile de autor, nu conțin date clasificate și nu sunt dobândite în mod clandestin.

Open Source Intelligence – OSINT (Intelligence din Surse Deschise) reprezintă informații care au fost căutate și culese în mod deliberat, planificat și organizat, au fost prelucrate pentru a fi diseminate unui segment de beneficiari avizați (decidenți policico-militari și militari) cu scopul de a sprijini luarea unor decizii. Rezultatele prelucrării OSINT pot conține informații de valoare, evaluări și conexiuni care depășesc sfera informațiilor publice precum cea din imaginea alăturată.

OSINT este o disciplină distinctă a procesului de intelligence, care se bazează pe prelucrarea informațiilor disponibile publice, neclasificate sau cu circulație limitată, informațiile astfel obținute fiind folosite pentru completarea imaginii unice de intelligence obținută prin procesarea conjugată a tuturor informațiilor obținute în procesul intelligence (sintetizat în imaginile următoare).

OSINT Validated – OSINT-V (OSINT Validat) sunt informații rezultate numai în urma procesului de prelucrare al tuturor informațiilor provenite din toate categoriile de surse (all-sources process), inclusiv cele din surse clasificate. OSINT-V este OSINT despre care se poate spune că este fie confirmat din surse clasificate, fie că nu există informații clasificate care să pună la îndoială pe cele disponibile din OSINT.

La baza OSINT stau presa scrisă și audio-video, literatura, Internet-ul, documentații științifice, publicații diverse (cărți de telefoane, anuare, statistici, Yellow Pages etc.)

Tipologia surselor deschise

Sursele primare (umane) relevante includ oficialii guvernamentali, personalul din cercetare-dezvoltare, angajații din companiile de apărare, personalul tehnic (asistenții și laboranții etc.), precum și furnizorii de tehnologie importantă.

Sursele primare pot contribui pe trei niveluri la monitorizarea proliferării amenințărilor. În primul rând, pot fi utilizate pentru obținerea de OSINT care nu sunt disponibile din surse secundare

Sursele primare pot fi folosite pentru a ajuta la eliminarea potențialelor inexactități, subiectivism, lipsă de relevanță și dezinformare din sursele secundare.

Sursele secundare includ ziare, periodice specializate, cărți, documente guvernamentale, înregistrări ale emisiunilor radio și TV, site-uri specializate și baze de date online.

De exemplu există periodice precum Jane’s Defence Weekly, Jane’s International Defence Review cu informații relevante din domeniul apărării.

Furnizori de știri relevante sunt agențiile de presă precum Agence France Press, The Associated Press, Ria Novosti, Reuters. Acestea pot fi surse importante de informații cu privire la problemele existente în anumite regiuni și țări. Publicații ca New York Times, Washington Post, Los Angeles Times, Jerusalem Post, USA Today sau South China Morning Post sunt cele mai accesate site-uri de pe Internet.

Internetul găzduiește numeroase website-uri specializate, iar astfel de surse secundare pot fi accesate prin List-Servers și prin utilizarea motoarelor de căutare precum Google, Yahoo, Bing. Multe baze de date online pot fi accesate pe baza unui abonament.

Există surse comerciale online care percep sau nu taxe de abonament sau taxe de utilizare pentru accesul la informațiile lor. Desigur valoarea unora dintre aceste surse este dată de zeci de ani de selecții editoriale, autentificare, formatare, indexare, abstractizare, de gestionare și prezentare.

Literatura gri este o categorie de surse deschise definită ca materiale neclasificate, dar mai puțin comune, realizată de regulă la nivele guvernamentale, academice, de afaceri sau economice, în format electronic sau tipărit, disponibile de regulă prin intermediul unor canale specializate și care nu sunt supuse regulilor generale de publicare, distribuire, control bibliografic sau achiziționare de către agenții. Literatura gri nu se poate obține prin achiziționare tradițională (comercială), în cadrul unor librării publice.

Procurarea de literatură este facilitată în principal de relaționarea cu „experți intermediari”, precum unii angajați guvernamentali sau companii. Exemplele de literatură gri cuprind: documentare tehnice și științifice, rapoarte guvernamentale, studii academice, materialele din cadrul conferințelor, rapoartele diferitelor comisii și comitete, standarde, opinii, newslettere, documente de lucru, buletine interne și materialele din cadrul unor expoziții. Literatura gri poate fi găsită în baze de date, arhive și vizitând site-urile de Internet.

Sursele tehnice pot include imaginile comerciale disponibile obținute prin satelit. De exemplu, produsul Google Earth, disponibil liber pe Internet și într-o continuă dezvoltare, permite vizualizarea și exploatarea de imagini geografice de pe întreg mapamondul, unele porțiuni fiind zoomabile, de înaltă rezoluție, disponibile până la detalii de 1-2 metri.

Valoarea surselor deschise

Nu numai că datele din surse deschise nu se pot diferenția uneori de secrete, dar OSINT depășesc, uneori, ca valoare, informațiile clasificate, când spunem valoare, spunem viteză, cantitate, claritate, accesibilitate și cost.

Viteza – când se declanșează o criză într-un punct îndepărtat al globului, într-o zonă în care mijloacele de comunicare sunt relativ restrânse și puține, analiștii de informații și decidenții politici vor apela, deseori, la mijloacele de comunicare în masă, adică la televizor și Internet.

Cantitatea – numărul deținătorilor de bloguri, al jurnaliștilor, comentatorilor, reporterilor TV, precum și al formatorilor de opinie din lume este cu mult mai mare decât al ofițerilor de informații. Astfel, datele provenind de la funcționarii din mass-media, puse cap la cap, se situează deseori la aproape același nivel, la nivel egal sau superior celor secrete raportate de lucrătorii din intelligence.

Calitatea – ofițerii de informații induși în eroare de diverse apariții din presă produc, uneori, rapoarte având la bază, știri din ziare și date fabricate de agenți rivali sau inamici. Aceste rapoarte sunt inferioare celor din surse deschise, nu pot fi alterate de minciunile respectivilor agenți.

Claritatea, credibilitatea – un analist constată datele exacte provenite de la surse HUMIT, pe motiv că în presă acestea sunt prezentate diferit. Aceasta reprezintă o problemă. De exemplu, când un decident citește un raport despre un lider, având la bază afirmațiile unei „surse al cărui nivel de încredere nu a fost confirmat”, dilema este evidentă. Lipsa de claritate poate avea consecințe destul de grave în diferite situații, pentru că anumite informații pot genera acțiuni sortite eșecului. Ofițerii de informații trebuie să analizeze credibilitatea informației și a sursei acesteia pe o scară de la 1 la 8, 1 însemnând Confirmată (Confirmed), iar 8 – fără baze (Can not be judged).

Accesibilitatea – secretele, ascunse în spatele clasificărilor, compartimentelor, sunt uneori greu de împărtășit decidenților politici și militari. Toate oficialitățile pot citi, însă, OSINT. Acest lucru contribuie la formarea unor păreri sau convingeri care dau mai mare credit informațiilor din surse deschise.

Costurile – un satelit sau un echipament de supraveghere de sute de miliarde de € poate furniza informații sub formă ed imagini despre anumite puncte i mportante de pe glob, fabrici de armament, centrale nucleare, locația unde se pot ascunde teroriștii. Dar un reporter bine pregătit, abil, incisiv poate prezenta într-o publicație fotografii din interiorul fabricii, utilajele, echipamenele și tehnologiile folosite în centarla nucleară sau poate chiar un interviu cu presupusul terorist care se ascunde în casa conspirativă. Un abonament la o astfel de publicație în acre apar datele culese de jurnalist poate costa mult mai puțin.

Dificultăți în domeniul OSINT

Inexactitate, subiectivitate, lipsă de relevanță, dezinformare. Este esențial ca valoarea surselor deschise să nu fie absolutizată, pentru că acestea pot conține inexactități, puncte de vedere subiective, date lipsite de relevanță și chiar dezinformări. De exemplu, subiectivitatea din sursele deschise poate fi rezultatul opiniilor culturale, personale, sociale, economice sau politice ale unor persoane sau grupuri de interese. În plus, sursele deschise pot fi induse în eroare.

Din acest motiv, sursele deschise trebuie evaluate critic permanent și sistematic în ceea ce privește acuratețea, imparțialitatea și relevanța. Mai mult, toate sursele originale folosite în OSINT trebuie citate exact, acolo unde se poate, pentru a se asigura că beneficiarul final știe exact de unde provine informația.

Surplusul de informații. Pentru că un efort de culegere din surse deschise să fie eficient, trebuie ca beneficiarul final să nu fie supraîncărcat cu informații.

Acest lucru se realizează prin folosirea experților în domeniul analizei informațiilor, astfel încât să se evite posibilitatea promovării informațiilor fără valoare, să se elimine repetițiile inutile (redundanța), iar în final, beneficiarul să primească doar ceea ce a cerut și are nevoie. Supraîncărcarea cu informații nu numai că îl copleșește pe beneficiar cu informații fără valoare, care se repetă, dar reprezintă și o pierdere de timp prețios și costuri mari.

Securitatea operațiilor – OPSEC – se realizează realtiv ușor în mediul OSINT prin luarea unor măsuri: ascunderea originii locului și statutului celor care execută căutarea, prin utilizarea de intermediari cu grad ridicat de încredere; folosirea tehnicilor și practicilor din domeniul Internet Security; utilizarea de acorduri de confidențialitate comerciale (Non-Disclosure Agreement) realizate între utilizatorul și furnizorul de informații online. Această măsură este aplicabilă mai mult în mediul intelligence-ului competitiv (al lumii de afaceri) și mai puțin în cazul serviciilor clasice de informații.

Proprietatea intelectuală (respectarea copyright-ului). În trecut, multe guverne au considerat că legea copyright-ului nu permitea satisfacerea nevoii lor de utilizare a informațiilor destinate publicului larg sub această constrângere, ceea ce a dus de multe ori la clasificarea informațiilor rezultate din surse aparținând unor sectoare private publice, dar al căror drept de proprietate fusese violat.

Acest lucru este important din două motive: primul ține de necesitatea unui comportament legal și etic, iar al doilea de faptul că, de regulă, rezultatele exploatării OSINT sunt folosite în schimbul de informații cu partenerii civili sau militari. Din această perspectivă, respectarea copyright-ului reprezintă un mijloc vital pentru menținerea flexibilității în exploatarea surselor deschise la dispoziție.

Bariera lingvistică. Chiar și în condițiile apartenenței la alianțe (cum sunt NATO sau UE) și naturii multiculturale și multilingvistice a acestora, există nenumărate situații în care contingentele (mai ales care acționează în afara zonei tradiționale de acțiune a alianței) au nevoie de capabilități de traducere din diverse limbi străine. Acest lucru a fost evident în cazul campaniilor din Irak și Afganistan, unde este foarte dificil de asigurat traducerea materialelor sau emisiunilor posturilor locale de radio-TV, din limbi precum arabă, pashto, dari, farsi, uzbecă, urdu, etc. Chiar și utilizarea localnicilor cunoscători ai unor limbi de circulație internațională este dificilă, pe de o parte, datorită necesității acordării acestora a unor certificate de securitate/confidențialitate corespunzătoare, iar, pe de altă parte, datorită prețurilor extrem de mari cerute pentru astfel de servicii de traducere – interpretare.

În contextul globalizării, serviciile de informații din spațiul euro-atlantic se confruntă cu dezvoltarea exponențială a informațiilor din surse deschise (surse media, informații și analize din zona academică și de cercetare, în sens larg orice informație publică), care poate contribui în mod relevant, prin disponibilitatea lor imediată și caracterul lor foarte divers, la fundamentarea deciziilor în domeniul securității.

4.6. Intelligence în UE

În prezent, pot fi identificate câteva organisme ale UE care, împreună, conturează ceea ce s-ar putea numi o structură informativă comunitară: EU Intelligence Analysis Centre (EU INTCEN); Centrul Satelit al Uniunii Europene (European Union Satellite Centre – EUSC); Oficiul European de Poliție (Europol) și FRONTEX.

EU Intelligence Analysis Centre (EU INTCEN) – este un organism de informații al UE, parte a European External Action Service (EEAS) sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene.

Misiuni:

analiză de informații, avertizare timpurie și conștientizarea situației în domeniul politicii externe și de securitate comună a politicii de apărare și de combatere a terorismului;

monitorizarea și evaluarea evenimente internaționale, cu accent pe zone geografice sensibile, terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă și a altor amenințări globale.

EU INTCEN acționează și ca un punct de intrare unic în UE pentru informațiile clasificate care provin din serviciile de informații și de securitate civile ale statelor member.

Structuri:

Divizia Analiza (The Analysis Division) – pentru furnizarea de analize strategice pe baza informațiilor de la serviciile de securitate și de informații ale statelor membre. Acesta este compus din diferite secțiuni, care se ocupă cu subiecte geografice și tematice;

Divizia Relații Externe (The General and External Relations Division). Acesta este compusă din trei secțiuni: domeniul IT, Comunicarea internă și externă, analiza open source.

Personalul care încadrează aceste structuri este constituit în majoritate din funcționari permanenți ai UE dar și din angajați (agenți) temporar precum și experți naționali din securitatea și serviciile de informații din statele membre ale UE care sunt detașați la UE INTCEN.

Produsele analitice sunt bazate pe informații de la serviciile de informații și de securitate ale statelor membre ale UE dar folosesc și surse deschise (mass-media, site-uri, blog-uri, etc.), informații de la EU Satellite Centre, organizații internaționale, ONG-uri precum și informații din misiunile PSAC (Politica de Securitate și Apărare Comună), vizite, excursii.

Produsele analitice realizate EU INTCEN de constau în:

-evaluari Intelligence: documente strategice pe termen lung (actualizate la fiecare 6 luni) ;

-rapoarte Intelligence: referitoare la crize, evenimente, sau documente tematice axate pe subiecte de actualitate;

-sinteze Intelligence: rezumatul unor evenimente curente importante cu analizarea informațiilor;

-evaluări ale amenințărilor: concentrate pe identificarea riscurilor pentru personalul UE într-o anumită țară (actualizate la fiecare 6 luni) .

În plus față de aceste produse, UE INTCEN asigură informații ,,ad-hoc briefings”, pentru Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, reprezentanții speciali ai UE, diverse organisme ale Consiliului și Parlamentului European.

Centrul Satelit al Uniunii Europene (European Union Satellite Centre – EUSC)

EUSC susține „procesul decizional al Uniunii, în contextul PESC, în special, a PESA, inclusiv operațiunile de gestionare a crizelor, prin furnizarea, de informații adecvate de și calitate care rezultă din analiza imaginilor prin satelit și a datelor colaterale, inclusiv imagini aeriene și servicii conexe”. Centrul satelit al Uniunii Europene se află în Torrejón de Ardoz, în apropiere de Madrid, Spania.

Misiuni:

– furnizarea produse rezultate din analiza imaginilor satelitare și a datelor colaterale, precum și servicii conexe;

oferă controlat, acces la baze de date de informații geospațiale pentru părțile interesate și utilizatorii autorizați.

Structuri:

Divizia operațiuni (Operations Division)- este nucleul operațional al SATCEN, unde analiștii exploatează datele de observare a Pamantului pentru a pregăti o produse cu informații geospațiale. Divizia este sub-divizată în patru echipe funcționale:

– pregătirea datelor și diseminare (Data Preparation and Dissemination);

– suport de criză și evaluarea situației (Crisis Support and Situation Assessment);

– cartografiere și detectare îndepărtată (Mapping and Remote Sensing);

– non-proliferare ( Non-Proliferation).

Divizia dezvoltare capabilități (Capability Development Division) – analiști calificați în special pe noile evoluții de observare a Pământului, precum și în analiză de imagini și produse de informații geospațiale.

Această structură sprijină activitatea analiștilor de imagini din Divizia Operațiuni prin evaluarea capacităților și proiectelor de observare nou apărute pe Pământ și producerea versiunile finale ale analizei și a produselor de informații geospațiale.

Divizia se formată din următoarele echipe funcționale:

– unitatea de formare- pregătește și oferă cursuri de specialitate în analiza imaginilor la analiștii Diviziei Operațiuni;

– proiecte de observare a Pământului- conține specialisti care pot evalua utilitatea unor noi capabilități și sisteme de observare a Pământului și identificarea acelor domenii care pot îmbunătăți eficiența SATCEN în îndeplinirea misiunii sale. (Inițiative precum Monitorizarea Globală pentru Mediu și Securitate – finanțat de Comisia Europeană și Agenția Spațială Europeană);

– secțiunea de producție – analiștii de imagini din Divizia operațiuni pregătesc produsele lor și le trimit la această echipă pentru a produce versiunea finală pe CD-ROM sau DVD. Ele produc mai multe copii ale fiecărui produs, care sunt apoi trimise la Registrul pentru expedierea mai departe pentru utilizatori.

Personalul Centrului, este format din analiști cu experiență în analiza imaginilor, specialiști geo-spațiali recrutați din statele membre ale UE, precum și experți detașați din statele membre și statele terțe. Utilitatea unui asemenea centru este incontestabilă. De exemplu Centrul a susținut EUFOR Ciad/RCA (operațiune lansată în ianuarie 2008), atât cu GEOINT și cât și cu IMINT). Grupuri armate atacau civili în timpul conflictului Ciad. În acest context, EUSC a primit misiunea de a oferi informații comandantului operațiunii EUFOR din Ciad pentru a lua deciziile corecte. Astfel trupele de pe teren au folosit produsele EUSC (fig 4.4.) pentru a asigura o pază eficientă a taberelor de refugiați.

Figura 4.4.Tabără de refugiați Djabal, Ciad, imagine din satelit.

Europol

Este o agenție de aplicare a legii în UE al cărui scop principal este de a contribui la realizarea unei Europe mai sigure în beneficiul tuturor cetățenilor UE.

Misiune:

– lupta împotriva criminalității internaționale grave și a terorismului. Se dorește ca Europol-ul să fie capabil să furnizeze statelor membre intelligence și analize în legătură cu evenimente internaționale majore, beneficiind în acest sens de un sistem de informare și de analiza de intelligence.

Sistemul de informare al Europol – Europol Information System (EIS)

Obiectivul principal al Sistemului de informare al Europol (EIS) este de a fi un sistem de referință pentru infracțiuni, persoanele implicate, precum și alte date necesare pentru a sprijini statele membre, Europol în lupta împotriva crimei organizate, terorismului și a altor forme de infracțiunil grave.

Informațiile sunt introduse cu ajutorul unor sisteme automate de încărcare a datelor, referitoare la persoane, mașini, numere de telefon, arme de foc etc.

Sistemul de analiză Europol (EAS)

Analiștii utilizează metodologii și tehnici pentru identificarea legăturilor lipsă în investigațiile transfrontaliere, furnizând informații pentru operațiunile în desfășurare în statele membre ale UE. Diferitele componente ale sistemului asigură centralizarea și gestionarea informațiilor precum și capacități analitice printr-o gamă largă de instrumente de analiză.

Produse de intelligence:

De analiză strategic:

– OCTA -European Organised Crime Threat Assessment – prin care se identifică și evaluează amenințările emergente, se descrie structura grupurilor de crimă organizată și modul în care acestea funcționează;

– TE-SAT- EU Terrorism Situation and Trend Report- oferă o prezentare detaliată a stării de terorism în UE (publicat anual) etc.

de avertizare a unor noi amenințări de criminalitate organizată precum – traficul de ființe umane și internetul etc.

FRONTEX – Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene – European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External Borders of the Member States of the European Union.

Misiune:

– promovează, coordonează și dezvoltă management european al frontierelor, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a UE și aplicarea conceptului de gestionare integrată a frontierelor.

Stucturi de management al informațiilor

În cadrul Diviziei operațiuni (Operations Division) funcționează și Centrul Frontex -FSC (Frontex Situation Centre) cu rolul de a oferi o imagine actualizată în mod constant, cât mai aproape în timp real cu putință, a frontierelor, a migrației și situației externe din Europa. FSC are următoarele funcții:

Monitorizarea situației – asigură alerte timpurii și rapoarte de situație pentru clienții interni și externi;

Punct central de contact – contact oficial (de intrare și ieșire) între statele membre și Frontex, precum și pentru alți parteneri externi;

Sprijin operațional comun – FSC prelucrează datele primite din toate domeniile de activitate, coroborarea și prelucrare în „poze zilnice situaționale” cu ceea ce se întâmplă pe teren;

Monitorizarea mass-mediei – monitorizează constant sursele deschise și mass-media;

Conștientizare misiuni și de back-up – asigurarea personalului Frontex cu informații relevante despre zonele critice;

Suport de gestionare a crizelor – asigură că toate procedurile interne să fie respectate.

Activități de intelligence

Analiza de risc – Frontex monitorizează mediul de securitate global, în special a factorilor politici, economici, sociali, tehnologici, juridici și de mediu care ar putea afecta securitatea frontierelor.

Frontex a dezvoltat propriul modelul al analizei de risc, numit CIRAM (The Common Integrated Risk Analysis Model). CIRAM implică colectarea de informatii, analiza de risc și difuzarea la parteneri. Parteneri sunt autoritățile de control la frontieră, atât în ​​cadrul zonei Schengen cât și la frontierele externe ale UE (vamele), precum și cooperarea cu statele vecine și statele non-UE.

Activitățile de analiză a riscurilor Frontex se împart în două categorii: analiza strategica și analiza operatională.

Analiza Strategică

Frontex culege informații din diferite surse, de la:

– autoritățile de frontieră a statelor membre UE și țările non-UE;

– partenerii UE (cum ar fi Comisia Europeană, Europol);

– organizații internaționale;

– open source (lucrări academice, studii și mass-media).

Pe baza informațiilor obținute se construiește o imagine a situației, a modelelor și tendințelor migrației ilegale, a activităților infracționale transfrontaliere, inclusiv a traficului de ființe umane.

Odată ce o „zona de sensibilă” la frontiera externă a fost identificată, urmează o propunere pentru participare la o operațiune comună a statelor membre a UE și țările asociate.

Analiza Operatională. Informații precum naționalitatea migranților, punctele de plecare și de sosire specifice utilizate, dimensiunea și tipul de bărci (pentru operațiunile pe mare), prețul plătit grupurilor de facilitare, rutele urmate și alte detalii cu privire la rețelele de contrabandă în cauză sunt toate reunite și analizate. Informațiile sunt transmise la personalul de operare, prin intermediul centrelor de coordonare internaționale, naționale și locale în scopul de a maximiza eficiența operațiunilor. Se întocmesc rapoarte zilnice și periodice care să ofere o imagine actualizată și detaliată, nu numai pentru personalul de operare, dar, și pentru gestionarea Frontex, Comisia Europeană și organismele naționale și internaționale.

Eurosur – este cadrul de schimb de informații menit să îmbunătățească gestionarea frontierelor externe ale Europei. Acesta are ca scop să sprijine statele membre prin creșterea gradului de conștientizare a situației și a capacității de reacție în combaterea criminalității transfrontaliere, combaterea migrației ilegale și prevenirea pierderii de vieți pe mare a migranților.

Baza Eurosur este constituită dintro rețea de centre de coordonare națională NCCs -National Coordination Centres. Fiecare stat membru stabilește un NCC, care grupează autoritățile responsabile de controlul frontierelor la nivel național.

NCCs colectează informații locale și naționale cu privire la situația de la frontieră, ( de exemplu punctele de frontieră ilegale și activitatea criminală). Datele prelucrate de personalul NCCs creează o imagine națională situațională, asigurând și schimbul de informații relevante cu alte state membre și Frontex. Pe baza acestor informații și informații din alte surse, Frontex creează o imagine situațională europeană comună și o imagine cu informații pre-frontieră (axată pe zonele dincolo de frontierele zonei Schengen și UE).

Cele două imagini create de Frontex conțin informații cu privire la evenimentele recente care au avut loc la frontiere, activități operaționale și analize. Acestea sunt create, întreținute de către Frontex și partajate cu statele membre prin intermediul rețelei NCCs.

În plus față de menținerea și partajarea imaginile situaționale, Frontex oferă informații colectate de la sateliți și alte instrumente de supraveghere la nivel european numite servicii EUROSUR Servicii Fusion.

Așa numitele servicii Eurosur Serviciile Fusion includ capacități de detecție automată și de urmărire prin satelit, funcționalități software pentru detectarea anomaliilor și estimarea pozițiilor navelor (folosesc tehnologia optică și radar prin satelit pentru a localiza navele suspectate a fi implicate în contrabandă de oameni pe mare) precum și previziuni oceanografice. Multe dintre serviciile sunt livrate în colaborare cu Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) și Centrul Satelitar al UE (SATCEN).

Studiile de intelligence

În Europa Studiile de intelligence, au devenit parte a formării culturii de securitate, astfel în unele state, serviciile de informații au realizat parteneriate cu universități sau centre de cercetare pentru organizarea de cursuri, cercetări sau diverse activități conexe pe domeniul securității naționale, în scopul familiarizării studenților sau masteranzilor cu domeniul intelligence.

Cursurile de intelligence se diferențiază, de regulă, în funcție de specialitatea universității în care se desfășoară. Astfel, dacă cursurile se desfășoară în cadrul unui departament de relații internaționale, ele se vor axa pe rolul intelligence-ului în contextul relațiilor politice internaționale; în vreme ce în cadrul departamentului de istorie, se va urmări evoluția istorică a activității de intelligence și se vor analiza momente istorice determinante din acest punct de vedere etc.

Programele de masterat direcționate pe relații internaționale, în particular, tind să scoată în evidență interdisciplinaritatea, integrând abordările academice cu cele profesionale, cu discipline care converg spre specificul unor zone ale politicii, acestea fiind distincte de orientarea teoretică a celor mai multe programe.

Au fost dezvoltate numeroase programe de studiu legate de domeniul intelligence.

În Spania, la Facultatea de Științe Juridice – Universitatea „Rey Juan Carlos” din Madrid a fost creată în anul 2005, Cátedra Servicios de Inteligencia y Sistemas Democráticos, dedicată studiilor de securitate, apoi a fost creat Máster Interuniversitario en Analista de Inteligencia, prin colaborarea cu Universitatea Carlos III.

În Marea Britanie, referindu-se la apariția studiilor de intelligence, Michael Goodman remarca „în timp ce intelligence-ul nu este un fenomen nou, studiile de intelligence sunt”.

În Marea Britanie la Universitatea Wales, găsim atât cursuri de licență, cât și cursuri de masterat, adresate atât începătorilor, cât și profesioniștilor. Alte centre universitare care organizează cursuri de intelligence în Marea Britanie sunt: Cambridge, Salford, Kings College, University of London, Birmingham University, Brunel University, Edinbourgh University, Queen Mary College, Liverpool John Moores, Nottingham University, Reading University, Sheffield University, University of St. Andrews.

În Franța, platforma cursurilor de Intelligence este acoperită de două instituții reprezentative: Centrul Francez de Cercetare a Intelligence-ului, Centre Français de Recherche sur le Renseignement (CF2R) și Centrul de analiză politică comparată, de geostrategie și relații internaționale, Centre d'analyse politique comparée, de géostratégie et de relations internationales (CAPCEGRI). Cele două instituții colaborează în organizarea unui curs în domeniu.

La CF2R se desfășoară un program de studiu de trei luni, care se adresează celor care urmează să își desfășoare activitatea în intelligence (viitori conducători sau membri ai conducerii unui serviciu de informații, ofițeri și cadre ale forțelor armate, ale poliției) sau să interacționeze cu intelligence-ul (funcționari internaționali și membri ai organismelor internaționale, diplomați, parlamentari, înalți funcționari și membri ai cabinetelor ministeriale, prefecți etc.); conducători de întreprinderi de intelligence, de investigații și economic, responsabili cu securitatea sau intelligence-ul economic incluzând și sectorul vamal; personalului care provine din lumea universitară, jurnaliști sau personal din ONG-uri care urmează să cunoască mai bine domeniul informațiilor și practicile sale în vederea promovării culturii de securitate în societatea civilă.

În foarte multe state Europa de azi există centre de pregătire în domeniul intelligence-ului, fie că sunt afiliate serviciilor sau agențiilor de securitate, fie că sunt cursuri realizate de universități civile sau în parteneriat cu agențiile de securitate.

În Germania, de exemplu, Școala de Informații BND – este al șaptelea Departament al Serviciului Federal de Informații (Bundesnachrichtendienst – BND). Aceasta face parte și dintr-o structură federală mai amplă, numită Facultatea Federală de Specialitate; Școala BND apare și cu titulatura ,,Institutul pentru Tehnica Informațiilor”.

În Spania, cursurile se realizează într-un parteneriat realizat între Centrul Național de Informații și Universitatea „Rey Juan Carlos”.

4.7. Intelligence în NATO

Majoritatea deciziilor care se iau în Consiliul Nord-Atlantic au la bază informațiile furnizate reprezentanților statelor membre de către serviciile naționale de informații. În plan operativ, serviciile de informații din statele membre ale NATO mențin contacte, pe probleme de interes, însă nu există o coordonare între aceste structuri și cele ale staff-ului militar internațional.

Structuri

Există trei niveluri de intelligence: strategic, operațional și tactic, iar la nivelul NATO aceastea se regăsesc în structuri și aranjamente instituționale pe patru niveluri: nivelul politico-strategic, militar-strategic, operațional și tactic.

Nivelul politico-strategic. La acest nivel, există două tipuri de structuri care asigură sprijinul pentru consultări și decizii în cadrul Consiliului Nord-Atlantic (NAC):

a) comitetele/grupurile de lucru, în cadrul cărora au loc consultări între reprezentanții statelor membre. Procesul de luare a deciziilor în NAC este sprijinit, pe acest palier, de Intelligence Steering Board (ISB). Rolul ISB este de a asigura coordonarea civil-militară în domeniul informațiilor, de a identifica și prioritiza cerințele de informații pe termen mediu și lung. Toate comitetele cu responsabilități în domeniul informațiilor relaționează cu Consiliul Nord-Atlantic și Comitetul Militar (MC) prin intermediul ISB, acesta având rol de interfață, cu respectarea integrității evaluărilor elaborate de structurile de intelligence. Președintele ISB este adjunctul Secretarului General NATO, iar în compunerea acestei structuri intră reprezentanți de nivel superior din cadrul Secretariatului Internațional și al Statului Major Internațional și al comitetelor cu responsabilități în domeniul intelligence-ului.

Reprezentanții serviciilor de informații civile se reunesc în cadrul unui comitet dedicat – Comitetul pentru Informații Civile (CIC). Principalul scop al CIC este de a oferi consiliere NAC pe problemele legate de intelligence și de a asigura cunoașterea amenințărilor ce pot afecta Alianța.

b) structurile permanente ale NATO, care solicită informații de la statele membre și sprijină activitatea comitetelor, fiind de altfel și reprezentate în cadrul acestor comitete, astfel:

Oficiul de Securitate al NATO (NOS) coordonează, monitorizează și implementează politica de securitate a Alianței. Directorul NOS este principalul consilier al Secretarului General al NATO pe probleme de securitate. Acesta dirijează forțele ce răspund de securitatea Cartierului General și este responsabil de coordonarea întregului aparat de securitate al NATO. NOS asigură și sprijin pentru activitatea CIC, având în vedere caracterul nepermanent al acestui comitet.

Unitatea pentru Informații privind Amenințarea Teroristă (TTIU) este structura dedicată problemelor legate de terorism. TTIU reprezintă o entitate permanentă, formată din experți militari și civili care analizează amenințările teroriste, în general, precum și pe cele la adresa Alianței. În plus față de legătura obișnuită cu serviciile de informații ale statelor aliate, TTIU asigură și conexiunea cu țările partenere, devenind centrul de expertiză pe terorism al NATOHQ.

Unitatea de Legătură pentru Informații (ILU) reprezintă o structură comună a Secretariatului Internațional și a Statului Major Internațional, similară TTIU, destinată cooperării cu partenerii, în special pe probleme de terorism.

Divizia pentru Amenințări Emergente de Securitate (ESCD) este o structură înființată în cadrul Secretariatului Internațional al NATO. Divizia are în responsabilitate pregătirea unor rapoarte și evaluări integrate pe probleme emergente, care depășesc responsabilitatea serviciilor. Domeniile de responsabilitate, gestionate de structuri dedicate, includ securitatea energetică, combaterea terorismului, proliferarea armelor de distrugere în masă, la care se adaugă o capabilitate de analiză strategică.

Nivelul militar-strategic. La acest nivel implicații pentru activitatea de intelligence o au următoarele structuri:

a) Comitetul Militar reprezintă cea mai înaltă autoritate militară a NATO, formată din reprezentanții militari permanenți ai statelor membre
(reunind periodic șefii de stat major), care asigură consiliere militară NAC și
coordonarea strategică a comitetelor militare.

Comitetul pentru Informații Militare (MIC) este omologul militar al CIC, cu care se coordonează permanent. Împreună cu acest comitet elaborează o evaluare generală comună privind amenințările la adresa NATO. La MIC participă toți șefii serviciilor de informații ai statelor membre ale Alianței.

b) Divizia pentru Informații a Statului Major Internațional (IMS IN
DIV) asigură coordonarea, integrarea, evaluarea și diseminarea informațiilor militare la NATO HQ. Acest organism asigură întreținerea bazelor de date, având atribuții pe linia avertizării strategice, precum și în domeniul gestionării crizelor. Consiliază Comitetul Militar pe probleme strategice militare și sprijină activitatea Comandamentului Aliat pentru Operațiuni (ACO).

Comandamentul Aliat pentru Operații (ACO) este un comandament strategic cu responsabilități operaționale. Acesta este condus de către SACEUR( Comandantul Suprem Aliat pentru Europa -Supreme Allied Commander for Europe – SACEUR), și își are locația în cadrul Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa, la Mons, în Belgia.

ACO coordonează toate operațiile aliate, precum și modul de întrebuințare a forțelor aflate la dispoziție, pe timp de pace și la război. În componența acestuia intră mai multe structuri (J1-J9), printre care și structura responsabilă de gestionarea informațiilor militare (SHAPE J2), care pregătește intelligence-ul strategic și operațional pentru operațiunile NATO.

J2 sprijină de asemenea activitatea unui grup de lucru, care gestionează probleme de intelligence militar precum evaluări, tendințe tehnologice, transmiterea datelor, securitatea comunicațiilor, avertizare timpurie (cu sugrupuri pe categorii de forțe – terestre, navale, aeriene).

c. Intelligence Fusion Centrul NATO (NIFC)

Intelligence Fusion Centrul NATO (NIFC) este un centru cu o conducere militară, sponsorizat de SUA pe baza unui memorandum (MOU) și „închiriat” de Comitetul Militar al NATO. Situat în Marea Britanie, IFC NATO a devenit pe deplin operațional în decembrie 2007, și numără peste 200 militari și civili specialiști în domeniul informațiilor. Acest centru este direcționat de către Comitetul Militar al NATO să contribuie în mod semnificativ, dar nu să înlocuiască, Comandamentul Aliat Operații NATO (ACO) în activități-cheie de informații.

NIFC rămâne în afara „lanțurilor naționale” de comandă și a structurilor permanente și de criză ale NATO, dar intră sub comanda operațională a SACEUR prin șeful său adjunct al Statului Major pentru Operații și Intelligence de la SHAPE.

Misiune – sprijină Comandantul Suprem Aliat din Europa (SACEUR) și Comandamentul Aliat pentru Operații (ACO), prin furnizarea de informații pentru a avertiza despre potențiale crize și pentru a sprijini planificarea și executarea operațiunilor NATO; include inclusiv sprijinul direct de informații al Forțelor de Operații Speciale NATO.

NIFC este o organizație de informații profesională, adaptabilă, cu competențe tehnologice și operaționale axată pe livrarea unor produse informative relevante în timp util, care să contribuie la cunoașterea situației și eficiența operațională a NATO.

NIFC a fost creat pentru a facilita schimbul și fuziunea de informații, să contribuie la acoperirea lacunelor de informații în cadrul ACO, și să sprijine planificarea și executarea operațiunilor curente. Analiștii NIFC colaborează cu o gamă largă de parteneri pentru a produce evaluări de informații care să asigure conștientizarea situației NATO inclusiv in vederea dislocării de forțe în diverse teatre de acțiuni militare.

Centrul oferă un mediu unic în care națiunile participante își unesc forțele pentru a fuziona informații în sprijinul direct al operațiunilor NATO. În plus, multe dintre evaluările NIFC au fost puse la dispoziția planificatorilor militari din Uniunea Europeană și NATO Parteneriat pentru Pace.

Lucrează direct cu centre naționale de analiză, mediul academic, grupurile de reflecție și organizațiile internaționale și private, utilizând atât informații clasificate cât și informații disponibile din surse deschise, iar produsele de informații ale NIFC sunt partajate inclusiv cu partenerii internaționali ai NATO.

NIFC a oferit sprijin de informații în misiuni importante ale NATO astfel:

operațiunile ISAF din Afganistan. NIFC menține ofițerii de legătură din cadrul ISAF pentru a optimiza contribuția la misiunea ISAF;

operațiunea KFOR de menținerea a păcii în Kosovo. NIFC asigură vizite frecvente cu un ofițer de legătură pentru a coordona eforturilor sale;

operațiunea Ocean Shield de combatere a pirateriei în largul Cornului Africii. NIFC a fost un element cheie care contribuie la această misiune de la începuturile sale printr-un parteneriat cu Comandamentul Maritim NATO de la Northwood, Marea Britanie;

operațiunea Active Endeavour în Marea Mediterană pentru descurajarea, apărarea și protecția împotriva terorismului. NIFC oferă sprijin de rutină pentru aceste operațiuni;

operațiunea Unified Protector din Libia. Între 24 martie și 31 octombrie 2011, NIFC a oferit sprijin de informații direct CJTF Unified Protector;

operațiuni ale Forțelor de Operații Speciale NATO. A asigurat sprijint de informații direct Forțelor de Operații Speciale NATO în Afganistan.

La nivel operativ și tactic activitatea de intelligence este esențială pentru sprijinul informațional al forțelor NATO dislocate în teatrele de operații și este asigurată de secțiuni J2/G2/A2 ce sunt în componența următoarelor comandamente:

nivelul operațiv este asigurat de Comandamentele de nivel operativ, denumite comandamente ale forței întrunite (Joint Force Command Headquarters – HQ JFC), unul cu sediul în Brunssum (Olanda), iar celălalt în Napoli (Italia), sunt apte să conducă operații majore întrunite (Major Joint Operation – MJO), din care una poate fi tip apărare colectivă (MJO+) timp de 12 luni, și nu au în subordine, la pace, comandamente ale componentelor.

nivelul tactic este reprezentat Comandamentele funcționale (ale categoriilor de forțe), din care unul terestru, unul maritim și celălalt aerian (HQ LANDCOM de la Izmir, Turcia; HQ MARCOM de la Northwood, Marea Britanie; HQ AIRCOM) de la Ramstein, Germania) sunt subordonate direct SHAPE și responsabile pentru conducerea a câte unei operații întrunite de mică amploare (Smaller Joint Operation – SJO) specifice (preponderent terestre, maritime sau aeriene). Nivelul tactic este reprezentat și de comandanții și forțele din teatrele de operații, care culeg informații din teren.

Procesul de intelligence al Alianței urmează ciclul clasic, parcurgând etapele de elaborare a cerințelor strategice, culegere, analiză, diseminare și evaluare. Așa cum se afirmă în Strategic Vision: The Military Challenge, „modul în care se realizează culegerea, analiza, diseminarea și împărtășirea informațiilor este critic pentru reducerea timpului de decizie între recunoașterea unui risc de securitate și întreprinderea demersurilor necesare”.

Doctrine de intelligence în NATO

În domeniul Intelligence în NATO există o serie de doctrine a căror arhitectură este prezentată în figura 4.5.

Figura 4.5.Arhitectura doctrinelor întrunite pentru Intelligence în NATO

Doctrina NATO pentru Intelligence (AJP 2.0A) reiterează caracteristicile mediului de securitate actual și oferă o serie de îndrumări pentru modul în care structurile de intelligence contemporane trebuie să se adapteze la mediul actual, cum ar fi:

focalizarea atât pe adversar, cât și pe mediul operațional;

structurile/ mijloacele de colectare trebuie să fie pregătite să preia date și informații cu relevanță la toate nivelurile – tactic, operativ, strategic;

asigurarea preciziei și acurateței necesare necesare identificării adversarului disimulat în cadrul societății;

păstrarea unei legături puternice și permanente a comandanțiilor cu structurile Intelligence subordonate;

asigurarea fluxurilor de informații pe orizontală și verticală în cadrul structurii de comandă;

dezvoltarea complexului de informații legat de potențialele ținte, pentru a exploata oportunitățile oferite prin înțelegerea tuturor aspectelor asociate acesteia.

Joint Intelligence, Reconaissance, Surveillance (JISR) în NATO

În NATO, disciplina Intelligence este privită ca parte a unui set de capabilități integrate – Intelligence, Supraveghere și Recunoașteri Întrunite/ Joint Intelligence, Reconaissance, Surveillance (JISR) – spectru ce întrunește elementele de planificare și operare ale tuturor mijloacelor de colectare a informațiilor cu procesarea, exploatarea, și diseminarea informației rezultate în sprijinul direct al planificării, pregătirii și execuției operațiilor. De altfel în cadrul JISR în NATO există un proiect important precum MAJIIC (Multi-sensorAerospace-ground Joint ISR Interoperability Coalition).

Se folosesc senzorii specifici disciplinelor tehnice de colectare a datelor și informațiilor: Ground Moving Target Indicator-GMTI, Synthetic Aperture Radar-SAR, Electrono Optical-EO, Infra red, Electronic Warfare Support Measures- ESM (figura 4.6), amplasați în diferite medii (figura 4.7).

Figura 4.6. Tipuri de senzori ISR din MAJIIC

Figura 4.7. Schema senzorilor ISR din MAJIIC, axată exclusiv pe colectorii tehnici

Dezvoltarea capabilității JISR cuprinde și o componentă esențială în asigurarea mijloacelor proprii de supraveghere ale NATO – sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS) (Sistemul Aliat pentru Supraveghere Terestră), format din cinci vehicule aeriene fără pilot Global Hawk (figura 4.8.), precum și elementele de sprijin, comandă și control la sol.

Figura 4.8. Sistemul Aliat pentru Supraveghere Terestră, Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk

Sistemul AGS va fi achiziționat de 15 aliați (Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Statele Unite), și va fi pus la dispoziția Alianței în perioada 2017-2018.

Baza principală de operare pentru AGS va fi situată la Sigonella Baza Air în Italia, având un dublu scop ca bază de desfășurare și exploatare a datelor necesare unui Intelligence comun al NATO, supraveghere și recunoaștere (JISR) și centru de formare.

Acesta va permite Alianței să asigure supravegherea zonelor de interes și a obiectivelor statice sau în mișcare de la mare altitudine, folosind senzorii performanți cu care Global Hawk este echipat.

La Summit-ul NATO de la Chicago 2012, șefii de stat și de guvern și-au exprimat dorința de a realiza o capacitate JISR (Joint Intelligence, Reconaissance, Surveillance) durabilă și disponibilă permanent, constituindu-se în ochii și urechile Alianței, pentru a obține un avantaj de decizii strategice.

La Summit-ul de Wales 2014, a fost reconfirmată importanța JISR, aceasta constituind o mare prioritate a NATO.

În scopul de a demonstra și evalua progresele înregistrate în dezoltarea capacităților JISR ale Alianței, la fiecare doi ani se desfășoară anumite studii tehnice. Un astfel de studiu denumit Unified Vision 14 a fost prezentat în Norvegia, specificându-se faptul că pe baza experienței dobândite în operațiunile recente, Alianța este în căutare de a stabili un sistem ISR eficient și permanent, constituit înt-un mecanism care reunește:   

 date și informații colectate prin intermediul unor proiecte inteligente de apărare, cum ar fi sistemul de supraveghere NATO’s Alliance Ground Surveillance (AGS) sau AWACS;

și    o mare varietate de capabilități ISR ​​naționale, inclusiv ale forțelor terestre, maritime și aeriene, platforme spațiale, cum ar fi sateliții, și Operațiuni ale Forțelor Speciale.

Atât supravegherea cât și recunoașterea includ astfel observarea vizuală (de la soldați pe teren), observarea electronică (realizată cu sateliți, avioane fără pilot, senzori de sol și nave maritime). Aceste informații sunt apoi analizate și transformate în produse de intelligence (figura 4.9).

Figura 4.9. Studiul Unified Vision 14 referitor la Joint Intelligence, Reconaissance, Surveillance

Coordonate ale capabilității HUMINT în NATO

Doctrină – HUMINT beneficiază de formularea clară a principiilor, proceselor și responsabilităților de bază în domeniu, cuprinse în Politica HUMINT în NATO, document aflat în responsabilitatea Statului Major Internațional – Divizia Intelligence. Un rol deosebit de important în elaborarea documentului l-a avut Grupul de lucru NATO HUMINT (NHWG), inițiatorul acestui demers, precum și HCOE care, prin expertiza asigurată în procesul de ajustare, adjudecare și implementare a comentariilor/ propunerilor națiunilor, a marcat prima contribuție importantă în domeniul fundamentării teoretice a disciplinei HUMINT în NATO.

Nivelul următor în domeniul documentelor de standardizare HUMINT îl reprezintă Doctrina NATO HUMINT (AJP-2.3).

În completarea doctrinei vine o clasă de documente suplimentare, menite să prezinte elementele structurale ale HUMINT și funcțiunile acestora, tehnicile, tacticile, procedurile de lucru la nivel de stat major și activitățile corespondente ciclului informațional, integrarea tehnologiilor de sprijin ale procesului de culegere, procesare și diseminare a informației, etc.

AIntP-5 (Doctrina pentru proceduri HUMINT în NATO), standard aflat în proces de revizuire și care va fi publicat sub noua denumire ,,Tehnici, tactici și proceduri HUMINT în NATO”, este documentul care abordează în mod detaliat modalitatea de punere în practică a principiilor teoretice ale disciplinei.

Un punct de reper solid ca furnizor de educație și instruire pentru disciplina HUMINT îl reprezintă NATO HUMINT Centre Of Excellence- HCOE.

Dar ce este un Centru de Excelență NATO ? Este o entitate sponsorizată la nivel național sau multi- național care oferă expertiză și experiență recunoscută în beneficiul Alianței, în special în sprijinul transformării. Aceasta oferă oportunități pentru a îmbunătăți educația și formarea, pentru a îmbunătăți interoperabilitatea și capacitățile, pentru a ajuta la dezvoltarea doctrinei și / sau pentru a testa și valida concepte prin experimentare.

Ca parte a efortului de transformare a Alianței NATO Military Authorities Intelligence Coordination Group (NMAICG) a indicat neajunsuri și dificultăți în utilizarea HUMINT în teatrele de operații, lipsa de personal calificat.

Unul dintre răspunsurile la problema a fost înființarea, în 2004, a NATO Human Intelligence Working Group (NHWG), învestit cu expertiza și autoritatea competentă pentru a coordona dezvoltarea doctrinei și a politicii HUMINT.

În plus, sa stabilit necesitatea unei organizații în măsură să ofere Alianței expertiza operațională / strategică pentru dezvoltarea HUMINT, pentru a testa tactici HUMINT, tehnici și proceduri (TTPs), pentru a dezvolta proiecte specifice, pentru a evalua tehnologii, echipamente și sisteme de structuri operaționale HUMINT.

Având la bază oferta de națiune gazdă, s-a decis să înființarea HUMINT COE în România, iar în urma procesului de negociere, în 2009, s-au alăturat acestui proiect – Grecia, Ungaria, România, Slovenia, Turcia și în 2010 și 2011, Polonia, Slovacia și Republica.

Asfel HCOE a devenit punctul central de expertiză HUMINT în NATO și se constituie în vârful de lance al inițiativelor majore pe domeniul HUMINT în cadrul Alianței.

Aspectelor legate de pregătirea individuală li se adaugă cele de instruire colectivă, unde sunt antrenate și calitățile de conducere (leadership) la nivel tactic, precum și relațiile de colaborare cu Școala NATO de la Oberammergau (Germania).

Dezvoltarea cunoașterii vs. Intelligence în NATO

Dezvoltarea cunoașterii (Knowledge Development – KD) – concept care la nivelul NATO semnifică procesul proactiv ce acoperă colectarea, analiza, stocarea și distribuția informației, cu scopul de a contribui la înțelegerea comună și împărtășită a mediului operațional – reprezintă modalitatea prin care produsele informative din ciclul Intelligence (focalizate pe riscuri și amenințări) se îmbogățesc ca substanță prin înțelegerea mai bună a interacțiunilor și efectelor posibile în domeniul militar, politic, economic, social, infrastructură și mediu informațional (subscrise acronimului PMESII, folosit în activitatea de analiză) în diferite faze ale gestionării situației de criză.

O simplă trecere în revistă a procesului KD este prezentată în figura 4.10.

.

Figura 4.10. Procesul Knowledge Development (KD)

Îndrumarul pre-doctrinal NATO privind KD evidențiază două diferențe semnificative între KD și Intelligence (Bi-SC – KD, 2011, VI):

dacă domeniul intelligence se concentrează asupra adversarilor actuali și potențiali, KD, submisă abordării comprehensive, observă capabilitățile, interacțiunile și influențele între toți actorii principali în cadrul mediului operațional complex;

KD cuprinde folosirea deliberată a surselor nemilitare dincolo de scopul activităților de tip Intelligence al structurilor militare, incluzând colectarea de informații și cunoaștere de la organizații internaționale guvernamentale și neguvernamentale, agenții, organizații comerciale, etc.

Capabilitatea KD este necesară activităților de avertizare situațională, planificare, execuție și evaluare a operațiilor în cadrul abordării comprehensive. Imaginea cuprinzătoare a cadrului operațional este realizată prin fuzionarea produselor KD și Intelligence într-un format analitic integrat, submis nevoii de dezvoltare a cunoașterii și înțelegerii fenomenelor securitare specifice unei zone de interes informațional.

Figura 4.11. ilustrează modalitatea în care managementul informației și al cunoașterii contribuie la dezvoltarea cunoașterii, deziderat în care capabilitatea Intelligence reprezintă un pilon esențial.

Figura 4.11. Relația dintre dezvoltarea cunoașterii și managementul informației/ cunoașterii

CAPABILITĂȚI DE INFORMAȚII ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII NAȚIONALE

Războiul este 90% informație.

Nu există decât două forțe în lume, sabia și inteligența.

Pe termen lung sabia este întotdeauna învinsă de inteligență.

Napoleon Bonaparte.

5.1. Epistemologia activității de informații în domeniul securității naționale

Înțelegerea activității de informații în domeniul securității naționale presupune cunoașterea unor termeni, noțiuni specifice acestui domeniu de activitate, specificați în documente oficiale precum Doctrina națională a informațiilor pentru securitate adoptată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 23 iunie 2004.

Noțiuni și termemni specifici activității de informații în domeniul securității naționale

Securitatea națională – Starea națiunii, a comunităților sociale, a cetățenilor și a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate, echilibru și stabilitate sociopolitică, exprimată prin ordinea de drept și asigurată prin acțiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informațională și de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților cetățenești, manifestarea deplină a libertății de decizie și de acțiune a statului, a atributelor sale fundamentale și a calității de subiect de drept internațional.

Agresiunea la adresa securității naționale – acțiuni violente sau non-violente, desfășurate prin mijloace armate, electronice, psihologice sau informaționale, pe baza unor strategii sau planuri de către o entitate (state, grupuri de presiune, actori nonstatali, centre de putere) împotriva valorilor, intereselor și necesităților naționale de securitate. În actualul context de securitate, cea mai frecventă formă de agresiune este agresiunea informațională – materializată prin acțiuni informaționale neprovocate (atacuri, operațiuni, campanii), întreprinse împotriva câmpului informațional, în scopul afectării informațiilor, sistemelor informaționale și a proceselor de decizie.

Componentele strategice fundamentale ale securității naționale sunt:

– apărarea națională – ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate de statul român în scopul apărării și garantării suveranității naționale, a independenței și unității statale, integrității teritoriale și democrației constituționale;

– siguranța națională – garanția oferită de către stat privind apărarea eficientă a democrației, statului de drept, ordinii constituționale și valorilor supreme garantate de constituție, prin activitățile de informații, contrainformații și securitate, desfășurate de sistemul securității naționale, precum și prin deciziile și acțiunile de realizare a siguranței cetățeanului și a națiunii;

– ordinea publică – ansamblu de norme și măsuri politice, economice, sociale, care permit funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii publice, garantarea siguranței cetățenilor, respectarea și protejarea drepturilor acestora.

Activitatea de informații pentru securitate – poate fi definită ca „ansamblul acțiunilor și operațiunilor desfășurate permanent de către componentele sistemului securității naționale, pentru planificarea, căutarea, obținerea, verificarea, prelucrarea analitică a datelor și informațiilor cu relevanță pentru securitatea națională și informarea factorilor de decizie, investiți legal cu competență de realizare a securității naționale ori de aplicare a legii”.

Cunoașterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a amenințărilor la adresa securității naționale se realizează de către: servicii de informații interne, externe și militare; servicii de securitate și alte structuri departamentale de informații și protecție.

Comunitatea de informații – noțiune generică prin care se desemnează
funcționarea coordonată a sistemului securității naționale, în care sens la nivelul acestuia sunt create și dezvoltate utilități și facilități comune privind coordonarea planificării informative și elaborarea integrată a estimărilor informative de interes național.

Activitatea informativă – ansamblul operațiunilor și acțiunilor desfășurate de către structurile specializate, legal constituite, în mod planificat, sistematic, unitar, ofensiv și în secret, prin folosirea mijloacelor și metodelor specifice, pentru căutarea, culegerea, verificarea, prelucrarea și valorificarea informațiilor referitoare la factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa securității naționale, precum și în vederea controlului tendințelor și evoluțiilor acestora, în scopul prevenirii, contracarării, înlăturării lor sau aplicării legii, după caz.

Componentele de bază ale activității informative sunt: activitatea de informații și activitatea de contrainformații.

Activitatea de informații – ansamblul acțiunilor, operațiunilor și procedeelor
informativ-operative, prin care se realizează, în secret, căutarea, prelucrarea, stocarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării amenințărilor la adresa securității naționale.

Activitatea de contrainformații – ansamblul acțiunilor, operațiunilor și
procedeelor informativ-operative, desfășurate în scopul protejării informațiilor
obținute de către serviciile de informații și structurile departamentale, a mijloacelor și metodelor de culegere utilizate, precum și a procesului de decizie împotriva
divulgărilor neautorizate și a acțiunilor spionajului străin, apărarea instituțiilor,
activității și personalului acestora.

Totalitatea datelor, informațiilor, băncilor de date, care, prin organizare, relevanță, disponibilitate și utilizare adecvată sunt necesare și utile luării deciziilor se constituie în resurse informaționale.

Surse de informații – elemente umane sau mijloace, metode ori proceduri
tehnice care identifică și furnizează date sau informații ce au legătură cu securitatea națională, precum și elemente materiale care conțin astfel de date și informații.

În activitatea de căutare, culegere și verificare a informațiilor pentru securitate se utilizează:

surse deschise – publice și oficiale, accesate, de regulă, înaintea celor secrete, care se folosesc în măsura în care informațiile necesare nu s-au regăsit în resursele informaționale valorificabile prin procedurile comune;

surse umane secrete – persoane fizice care consimt să caute și să furnizeze informații pe o bază confidențială, garantându-li-se protecția identității și a secretului relației stabilite cu serviciul de informații sau structura departamentală;

surse tehnice secrete – sisteme independente ori integrate constituite din mijloace tehnice, electronice, optice, fizico-chimice, mecanice, audio, foto, video sau rezultate din combinarea acestora, utilizate pentru interceptarea/captarea/procesarea sunetelor, imaginilor sau oricărui tip de semnal sau suport purtător de informație.

Producători (emitenți) ai informațiilor pentru securitate – structuri legal
constituite și abilitate, specializate în desfășurarea de activități de analiză-sinteză,
coroborare, evaluare și integrare a datelor și informațiilor în produse informaționale destinate fundamentării deciziilor care vizează securitatea națională.

Aceștia asigură selectarea datelor necesare interpretării și prelucrării în vederea extragerii semnificației reale sau utilizării lor în funcție de relevanță și utilitate. Producătorul/emitentul stabilește mijloacele și canalele de comunicare în funcție de competențe și de obiectivele de realizare a securității naționale.

Utilizatori (beneficiari, destinatari) ai informațiilor pentru securitate – factori decizionali, prevăzuți de lege, care necesită a fi informați, potrivit competențelor, în legătură cu existența unor disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări și stări de pericol la adresa securității naționale.

Beneficiarii și utilizatorii informațiilor din domeniul securității naționale vor utiliza informațiile fără dezvăluirea emitentului acestora. Este interzisă multiplicarea și/sau transmiterea informațiilor către alte instituții publice sau persoane, precum și folosirea datelor sau informațiilor respective în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.

5.1.2. Scopul și obiectivele activității de informații pentru securitate națională

Complexitatea mediului de securitate în continuă schimbare marcat de provocări și fenomene imprevizibile la adresa securității naționale, regionale și internaționale, impune activității de informații pentru securitate un profund și cuprinzător caracter anticipativ-preventiv.

Activitatea de informații pentru securitate presupune culegerea de date, procesarea și diseminarea acestora, în scopul satisfacerii cererințelor de informații specifice și este reglementată prin norme specifice, emise în baza și pentru aplicarea legii, se desfășoară în secret, cu asigurarea protecției surselor, mijloacelor, metodelor și tehnicilor utilizate.

Pentru ca un stat să fie în masură să realizeze securitatea în toate formele ei, autoritățile legislative, decizionale, executive trebuie să identifice să cunoască și să contracareze riscurile, vulnerabilitățle la care este expus. Această conștientizare determină anumite cerințe, nevoi de cunoaștere, de aniticipare care ulterior vor deveni nevoi, cerințe de informații pentru securitate.

Nevoia de cunoaștere a provocărilor la adresa democrației și securității, impune statului să-și adapteze capacitățile informative și să identifice răspunsuri și soluții necesare asigurării securității cetățenilor.

Cunoașterea presupune identificarea tendințelor de evoluție a mediilor de proliferare a armelor de distrugere în masă (ADM), a actorilor crimei organizate, terorismului și a vectorilor care generează și desfășoară acțiuni specifice războiului informațional împotriva statului.

Nevoia de anticipare a tipurilor de riscuri existente sau prognozabile, determină comunitatea de informații să desfășoare o activitate preponderent analitică, să creeze structuri și să formeze personal specializat în acest sens.

Prevenirea este reacția de apărare prin care se reduc sau se înlătură sursele generatoare de riscuri la adresa securității naționale.

Contracararea este acțiunea de apărare prin care se blochează materializarea ori consumarea unei amenințări.

Prin capacitatea de cunoaștere, anticipare, prevenire și contracarare a amenințărilor la adresa securității naționale, informația de securitate capătă valoare socială, economică, politică, militară, de mediu, pe care statul o integrează în patrimoniul său strategic și o protejează.

Periodic structurile informative întocmesc Estimări informative naționale de securitate. Acestea sunt produse informaționale bazate pe analize, concluzii și previziuni utile beneficiarilor și utilizatorilor de informații din domeniul securității naționale, pentru prevenirea, contracararea sau înlăturarea vulnerabilităților, a factorilor de risc ori amenințărilor și pericolelor implicate de acestea.

5.1.3. Beneficiarii informațiilor de securitate națională

Furnizarea informațiilor pentru cunoașterea, anticiparea și prevenirea amenințărilor la adresa securității naționale vizează fundamentarea și determinarea deciziilor și acțiunilor autorităților, instituțiilor și organismelor însărcinate cu aplicarea legii.

În vederea îndeplinirii atribuțiilor și răspunderilor cu care sunt investiți, beneficiari și utilizatori ai informațiilor care privesc securitatea națională pot fi:

– președintele României;

– președinții Senatului și Camerei Deputaților;

– primul-ministru;

– președinții comisiilor parlamentare de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și ai comisiilor parlamentare de control a activității pentru securitatea națională;

– miniștrii, șefii de departamente din ministere sau asimilații acestora, când informațiile privesc probleme care au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund;

– consilierii prezidențiali și ai primului ministru potrivit competențelor;

– șeful Statului Major General;

– prefecții, primarul general al Capitalei, precum și președinții de consilii județene, pentru probleme care vizează competența organelor respective;

– organele de cercetare și urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea de infracțiuni;

– conducătorii altor autorități sau instituții ale administrației publice centrale, a căror intervenție este necesară pentru prevenirea, contracararea sau înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale la care se referă informațiile respective. Informațiile care necesită adoptarea unor măsuri urgente pot fi comunicate și înlocuitorilor delegați ai beneficiarilor, în măsura în care au autorizarea de acces .

Beneficiarii și utilizatorii legali de informații pot solicita în scris informațiile pe care le consideră necesare bunei desfășurări a activității lor, în cazul în care respectivele informații nu pot fi obținute din alte surse și intră în obiectul de activitate al autorităților informative.

Informațiile se vor utiliza fară dezvăluirea emitentului acestora, fiind interzisă multiplicarea și/sau transmiterea informațiilor către alte instituții publice sau persoane, precum și folosirea datelor sau informațiilor respective în alte scopuri decât de prevenire și înlăturare a amenințărilor puse în evidență de informațiile primite.

5.1.4. Principiile activității de informații

Arta și puterea informațiilor se sprijină pe principii prin analogie cu principiile de bază ale luptei armate formulate de Carl von Clausewitz .

Generalul american Washington Platt, în cartea sa Activitatea spionajului strategic, prezintă principiile activității informative:

Scop – rezolvarea fiecărei sarcini sau misiuni informativ-contra-informative trebuie să fie condiționată de scopurile în care urmează să folosim rezultatele obținute.

Definirea noțiunilor -acestea trebuie să fie clare, precise, să concentreze eforturile spre atingerea scopului real urmărit.

Exploatarea surselor existente – se vor clarifica posibilitățile și limitele surselor, se va stabili în ce măsură datele pe care le conțin acestea se confirmă sau se infirmă unele pe altele.

Dezvăluirea însemnătății faptelor – acest principiu urmărește clarificarea sensului faptelor, a datelor și a informațiilor brute, nude.

Stabilirea cauzei și a efectului – stabilirea legăturilor cauzale dintre diferite fenomene, fapte, acțiuni, în rezolvarea oricărei misiuni informative.

Luarea în considerare a caracterului național al poporului – orice informație obținută trebuie apreciată sub aspectul realității pe care o exprimă și al rolului esențial pe care îl joacă caracterul național al poporului, discernământul social al acestuia, tradițiile, cultura, religia, energia, spiritul său întreprinzător.

Determinarea tendinței de dezvoltare a relațiilor interumane – acest principiu are drept criteriu modul de evoluție a relațiilor umane, dar și formele sub care se dezvoltă acestea. Este necesar să se stabilească dacă fenomenul studiat se dezvoltă pe o linie ascendentă sau descendentă și în ce ritm. Luarea în considerație a tendințelor este strâns legată de predicție, de previziune, de anticiparea „chestiunii" care constituie, pentru activitatea de informații, un factor destul de important. Studiindu-se diverse tendințe, se încearcă, de fapt, estimarea unor viitoare fenomene.

Gradul de veridicitate – gradul de adevăr al informațiilor, exactitatea datelor, justețea aprecierilor și a concluziilor.

Concluzii – orice document rezultat din munca de informații trebuie să capete o formă finală și să poată fi exploatat la maximum, potrivit unor concluzii pe care trebuie sa le cuprindă, în mod obligatoriu, într-o sinteză.

În România activitatea de informații pentru securitate se desfățoară pe baza următoarelor principii:

Definirea clară a obiectivului (misiunii informative). Acest principiu presupune „a identifica și a urmări înfăptuirea unui scop clar definit și realizabil, a cărui îndeplinire promovează cel mai bine interesul național, înseamnă a pune semnul egalității între scopul și obiectivul acțiunilor informative.

Libertatea de acțiune. Dobândirea sau menținerea libertății de acțiune, concomitent cu zădărnicirea sau îngrădirea încercărilor adversarului de a o cuceri pe a sa. Inițiativa informativă înseamnă să ajungi la informație (spionaj) și să domini adversarul, cunoscându-i și anticipându-i intențiile (în contraspionaj) sau în a-1 intoxica permanent (dezinformare).

Conspirativitatea și compartimentarea sau munca în secret. Toate acțiunile rezultate din activitatea informativă se execută în secret, în taină, uneori în condiții de camuflaj sau ilegalitate. Acțiunile conspirate în planul informativ se desfășoară (execută) în mod compartimentat. Compartimentat înseamnă să nu împărți cu alții ceea ce cunoști, cu excepția celor autorizați sau avizați să cunoască.

Continuitatea activității informative. Nevoia de informație este permanentă și activitatea de informații este continuă, neadmițându-se nici pauze, nici repausuri. Securitatea națională nu admite pauze și discontinuități în activitatea informativă.

Unitatea acțiunilor informative. Ansamblul acțiunilor, mijloacelor, metodelor și formelor prin care se asigură culegerea, prelucrarea și exploatarea informațiilor se află sub autoritatea unei comenzi, a unei autorități unice.

Cooperarea și colaborarea neîntreruptă. Cooperarea se desfășoară fie între compartimentele structurii de informații, între instituții de același fel, fie între acestea din urmă și alte instituții care să vină în sprijinul rezolvării unor sarcini specifice ori să dea soluții, expertize în anumite probleme controversate.

Munca în obiectiv (mediu). Conform principiului – definirea clară a obiectivului, în activitatea informativă ofensivă, statul-țintă reprezintă obiectivul, în contrainformativ, valorile umane, materiale, acțiunile de contracarare, locurile, mediile etc. reprezintă tot obiectivul. Întregul flux informativ se concentrează asupra obiectivului pentru a i se releva toate datele de cunoaștere de care este certă nevoie în luarea unei decizii sau în construirea unui scenariu de contracarare a acțiunilor informative adverse, și nu numai. Cele două obiective nu pot fi suprapuse, ele diferă între ele și se aleg în funcție de/potrivit unor planuri și concepții prestabilite.

Finalitatea acțiunilor Toate obiectivele propuse încă de la început sunt atinse numai dacă lungul drum al triadei culegere-evaluare-valorificare atinge ținta de care este interesat consumatorul de informație și dacă poate servi decidentului. Finalitatea acțiunilor informative se regăsește în concluzii, la care se ajunge prin lucrări elaborate, prin studii informative.

Legitimitatea. Activitatea informativă-operativă se desfășoară în temeiul unor legi, a unor norme interne care reglementează drepturile și obligațiile fiecărui lucrător operativ. Șeful spionajului militar israelian Jehosophat Harkabi, arăta:„ Trebuie să înțelegem faptul că spionajul este o activitate anormală, că ea se impune a fi desfășurată cu multă judecată și prudență. De acord, multe dintre actele comise sunt imorale, dar anumite limite trebuie să fie respectate”.

♦ Asigurarea protecției surselor- trebuie protejate permanent și în mod corespunzător. Singura protecție a agenților de informații care acționează fie în țara gazdă, fie în țara de origine o constituie principiul potrivit căruia munca de culegere de informații se desfășoară în cel mai mare secret.

5.2. Intelligence în România

În conformitate cu reglementări legislative intrate recent în vigoare, pe dimensiunea informații, contrainformații și securitate în România sunt vizate următoarele direcții:

apărarea ordinii și valorilor constituționale;

identificarea și semnalarea actelor de corupție;

semnalarea disfuncțiilor sistmice în asigurarea sericiilor vitale pentru populație, precum și a deficiențelor în marile sisteme publice;

identificarea și semnalarea disfuncțiilor, riscurilor și amenințărilor la adresa: securității energetice; gestionării fondurilor europene; funcționării piețelor financiare; securității alimentare a populației; securității mediului; obiectivelor de dezvoltare regională și a infrastructurii de transport;

identificarea imixtiunilor de natură să afecteze decizia economico‐financiară de nivel strategic și combaterea actelor de evaziune de amploare;

asigurarea mecanismelor de prevenire și contracarare a atacurilor cibernetice la adresa infrastructurilor informaționale de interes strategic asociată cu promovarea intereselor naționale în domeniul securității cibernetice;

identificarea și contracararea ațiunilor asimeicei de tip hibrid;

identificarea și semnalarea deficiețelor în funcționarea optimă a infrastructurilor critice;

prevenirea și combaterea terorismului;

cunoașterea, prevenirea și înlăturarea riscurilor și amenințărilor generate de acțiunile informative ostile, asigurarea protecției contrainformative a intereselor naționale, precum și a informațiilor clasificate;

identificarea și contracararea rețelelor de crimă organizată transfrontalieră ce desfășoară activități cu grad sporit de risc economic și social și prevenirea accesului acestora la mecanismele decizie în stat și la resursele economice naționale;

cunoașterea obiectivelor, resurselor și direcțiilor de dezvoltare a programelor clandestine de înarmare convențională sau cu arme de distrugere în masă și vectori purtători, precum și contracararea transferurilor ilegale de produse strategice.

Serviciile de informații au ca scop principal avertizarea oportună a autorităților competente cu privire la riscurile și amenințările care creează sau pot genera pericole la adresa valorilor și intereselor fundamentale ale României, prevenirea acestora, precum și protecția adecvată împotriva unor astfel de pericole.

5.2.1. Amenințări, riscuri, vulnerabilități la adresa securității naționale

Riscurile la adresa securității naționale pot fi determinate de:

instabilitatea regională;

nerealizarea obiectivelor de dezvoltare (generate de dificultățile economice, economia subterană a corupției, evaziunea fiscală, precaritatea infrastructurii, factori externi – perpetuarea decalajelor de dezvoltare la nivelul UE și gradul scăzut de rezistență față de turbulențele majore financiar‐bancare);

implicații de natură socială (declinul demografic, emigrația populației active, degradarea actorilor de mediu, deficiențele din sănătate, educație și asistență socială, dar și de pe piața muncii);

radicalizarea entităților extremiste (pe fondul accentuării curentelor extremiste de sorginte etnică, religioasă sau de altă natură);

criminalitatea transfrontalieră (trafic de droguri, persoane, arme și bunuri, migrație ilegală, criminalitate economico‐financiară);

traficarea ilegală de armament convențional;

confruntări militare de joasă intensitate, fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice.

Principalele amenințări la adresa securității României pot fi:

acțiunile destabilizatoare (migrație, criminalitate organizată, afectarea potențialului de dezvoltare economică);

conflictele înghețate din regiunea Mării Negre și instabilitatea din Balcanii de Vest;

distorsiunile de pe piețele energetice care afectează eforturile României de asigurare a unui nivel suficient al securității energetice;

amenințările cibernetice lansate de entități ostile, statale sau non‐statale, asupra infrastructurilor informaționale de interes strategic ale instituțiilor publice și companiilor atacurile cibernetice desfășurate de grupări de criminalitate cibernetică sau atacurile cibernetice extremiste lansate de grupuri de hackeri;

terorismul;

proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători;

acțiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de sprijin pe teritoriul național, în special în scop de influență, obstrucționare proiectele strategice și deciziile în stat.

Vulnerabilitățiledetermină disfuncții ale capacității instituțiilor statului în activitățile privind:

absorbția fondurilor europene, utilizarea banului public, energie, infrastructură critică, agricultură, protecția mediului, justiție, sănătate, educație și cercetare științifică;

implementarea politicile publice naționale și europene;

gestionarea diverselor tipuri de riscuri și precaritatea resurselor;

corupția.

Alte vulnerabilități derivă din excluziunea și polarizarea socială, gradul de sărăcie, declinul demografic, migrația forței de muncă specializate, disparitățile socio‐economice între regiuni si județe, fragilitatea spiritului și solidarității civice.

Și în documentele specifice domeniului informații de securitate națională sunt prezentate riscuri și amenințări la adresa securității naționale a României. Menționăm câteva dintre acestea :

– spionajul;

– punerea în pericol în orice mod a securității informațiilor clasificate naționale, ale NATO sau ale UE, precum și ale altor state cu care România a încheiat acorduri de protecție a informațiilor clasificate;

– punerea în pericol a securității informaționale a cetățenilor, a societății și a statului prin:

– îngrădirea accesului la informațiile publice necesare realizării siguranței cetățeanului și a societății;

– alterarea conținutului informațiilor vehiculate în spațiul public, cu scopul de a crea panică, induce tensiuni ori conflicte sociale;

– agresiuni informaționale și război informațional.

– culegerea de informații ori alte activități pregătitoare în scop de atentat, atentatele la adresa vieții, a sănătății ori integrității persoanelor române sau străine care, potrivit legii, beneficiază de protecție.

– periclitarea securității infrastructurilor și serviciilor de comunicații și tehnologia informației de interes național, prin:

– acțiuni de distrugere, degradare, deteriorare, perturbare a infrastructurilor de comunicații electronice speciale, precum și a celor publice sau private cu relevanță pentru securitatea națională;

– accesul ilegal sau perturbarea funcționării sistemelor informatice și de comunicații ce aparțin autorităților și instituțiilor publice sau altor persoane juridice de drept public sau privat;

– pătrunderea fără drept în spectrul de frecvențe radio cu utilizare guvernamentală și interceptarea comunicațiilor din acesta;

– interceptarea comunicațiilor și accesarea ilegală a conținutului procesat prin sisteme/rețele informatice și comunicații electronice;

– frauda informatică și alte operațiuni informatice ilegale;

– alterarea integrității bazelor de date de interes public;

– crearea sau utilizarea unor canale de comunicații sau sisteme informatice în afara cadrului legal, de natură să aducă atingere securității naționale;

– acțiuni sau fapte ce pot genera premise și condiții de insecuritate, de limitare a capabilității/disponibilității funcționale ale rețelelor și sistemelor de comunicații electronice, precum și a protecției acestora, de natură să aducă atingere securității naționale;

– confecționarea și deținerea ilegală de echipamente în vederea interceptării comunicațiilor electronice.

5.2.2. Capabilitate vs. Capacitate

Pentru rigoare în folosirea termenilor cu care operăm și dau sens și valoare discursului și sinergie acțiunii vom defini conceptele de: Capabilitate și Capacitate.

Calitatea și cantitatea sistemelor și proceselor, deși alcătuiesc un tot, totuși, nu reprezintă același lucru. Există nu doar nuanțe care le separă, ci și caracteristici esențiale care le identifică, le individualizează și le conexează.

Capabilitățile și capacitățile se materializează în infrastructuri, mijloace și resurse de tot felul, dar și în cunoștințe, abilități și competențe care dezvoltă procese creative și proiecte pe termen lung.

Capacitate ..însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis”.

Capacitatea este, în general, dată de cantitate, de o dimensiune cantitativă de forțe, mijloace și resurse. Capacitatea de apărare a unei țări constă, spre exemplu, în totalitatea forțelor, mijloacelor și resurselor destinate apărării țării.

Capabilitatea este un termen care desemnează, de regulă, noțiunea de aptitudine, precum și pe cea de posibilitate, abilitate, competență. Uneori, noțiunea de capabilitate nu este suficient de bine nuanțată, confundându-se fie cu cea de capacitate, fie cu cele de flexibilitate, adaptabilitate etc. Fără a exclude flexibilitatea noțiunii de capabilitate – în sensul că ea depinde în mare măsură de variația condițiilor – trebuie să subliniem că, oricât ar fi de flexibilă, capabilitatea este, totuși, măsurabilă. Ea aparține oamenilor, este o calitate a oamenilor.

Cuvântul capabilitate este o substantivare a adjectivului capabil. Dicționarul de neologisme definește cuvântul capabil, care este un adjectiv, prin adjectivele sinonime înzestrat, destoinic valoros, apt, potrivit și prin locuțiunea în stare de a face ceva?

De aici este derivat și substantivul capabilitate care, în același dicționar, este definit ca însușirea de a fi capabil. Chiar dacă cele două cuvinte vin din franțuzismele capable și, respectiv, capabilite, am putea spune că ele reunesc, de fapt, două cuvinte – capacitate și abilitate – ceea ce s-ar putea interpreta ca pricepere, iscusință, abilitate de a folosi capacitățile pe care le ai.

Capabilitate înseamnă „pregătire temeinică, abilități, capacitate creativă, cunoaștere, precum și numeroase calități morale. Acestea aparțin oamenilor, iar limita capacităților umane nu poate fi niciodată cunoscută cu adevărat. De aceea, tendința de optimizare a sistemelor și proceselor este aceea de a apropia capabilitatea de capacitate, chiar de a le identifica”.

Potrivit aprecierilor specialiștilor capacitatea și capabilitatea se află, în raporturi de condiționare reciprocă astfel:

Capabilitatea se constituie într-o prelungire a capacității și se concretizează într-un efect. Cu alte cuvinte, capacităților existente li se pot asocia unele capabilități care le pot transforma în acțiuni din care rezultă unele efecte.

În acestă situație, capabilitatea (Cb) este exterioară capacității (Cp), iar reunirea creează efectul E, care, în acest caz, este un efect combinat.

CpCb E

b. Capabilitatea face parte intrinsecă din sistem, este o însușire a acestuia. In această situație, avem de-a face cu o contopire a capacităților și capabilităților, fiecare capacitate fiind efectiv și o capabilitate sau dezvoltând în mod automat și un suport de capabilitate. Referindu-se la această relație, G. Văduva o denumește capabilizarea capacităților, ceea ce presupune o trecere în prim plan a factorului uman, adică a informației și cunoașterii, din care rezultă o foarte pronunțată umanizare a capacităților.

CpCbE

c. Capacitatea și capabilitatea se contopesc, fiecare presupunând-o pe cealaltă (cazul ideal). Efectul de rețea conduce la o astfel de perspectivă.

C CbE

Capabilizarea capacităților reprezintă, o tendință și o direcție de acțiune în modernizarea sistemelor și acțiunilor militare și civil-militare folosite în gestionarea crizelor și conflictelor de tot felul. Această tendință se manifestă dintotdeauna, dar este foarte dificil să se ajungă la capabilizarea tuturor capacităților, chiar dacă acesta este singurul mod de a obține eficiență maximă.

Capabilizarea tuturor capacităților presupune „pregătirea temeinică a forțelor care folosesc aceste capacități, astfel încât, în fiecare moment, unei capacități să i se asocieze o valoare maximă de întrebuințare, care să asigure un efect maxim al acțiunii”.

5.2.3.Capabilități de intelligence în România

Primele structuri informative instituționalizate au apărut în țara noastră simultan cu organizarea armatei române moderne, după Unirea Principatelor – 1859. Deoarece Războiul de Independență a demonstrat că activitățile de culegere a datelor au fost deficitare, odată cu înființarea Școlii Superioare de Război (1889) s-a introdus și un curs de specialitate –„Serviciul informațiilor”.

Cu toate acestea, în pragul Primului Război Mondial, serviciile de informații românești prezentau mari carențe, iar ineficienta acestora a făcut din România un rai al agenților trimiși de Puterile Centrale, la aceasta contribuind și slaba pregătire contrainformativă a populației, pălăvrăgeala tipic românească.

În ianuarie 1913, Parlamentul României a aprobat „Legea spionajului în timp de pace”, promulgată de regele Carol I, lege care stabilea însă sancțiuni extrem de blânde pentru spionii care acționau împotriva intereselor statului român: închisoare corecțională de la 1 la 5 ani sau amendă de la 500 la 5 000 de lei.

O experiență deosebită în domeniu o constituie înființarea așa-numitului „Serviciu de informații al Deltei”, condus de Mihail Moruzov, care, până să devină „incomod” pentru regimul politic existent la acea vreme, a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea serviciilor secrete românești în perioada interbelică și începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

După cel de-al Doilea Război Mondial, sub ocupație sovietică, cel mai important serviciu civil de informații și-a dat obștescul sfârșit și, sub coordonarea consilierilor sovietici, lua ființă Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP).

În perioada comunistă structurile de informații au fost în întregime asociate cu securitatea fiind considerate opresive.

Revoluția din decembrie 1989 a cutremurat din temelii regimul comunist. Astfel la 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.

Din decembrie 1989 și până în aprilie 1990, statul român a rămas fără acoperire și protecție informativă, atât în interior, cât și în exterior. Armata a fost aceea care, în parte, a avut sarcina să preia activitățile de natură informativă și contrainformativă în teritoriul național.

La capătul a circa trei luni, în martie 1990 se înființează Serviciul Român de Informații (S.R.I.), apoi Serviciul de Informații Externe (S.I.E.). Ulterior, a fost elaborată și promulgată legea de funcționare a acestora.

Potrivit Legii 51/1991 privind siguranța națională a României (publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 163, din 29 iulie 1991) art.6, organele de stat cu atribuții în domeniul Siguranței Naționale sunt:

– Serviciul Român de Informații;

– Serviciul de Informații Externe;

– Serviciul de Protecție și Paza;

Structuri interne de informații specializate din:

– Ministerul Apărării Naționale;

– Ministerul de Interne;

– Ministerul Justiției.

Aspectele legate de securitate au evoluat iar astăzi pe lângă serviciile și structurile din cadrul sistemului de securitate al României, un rol important îl au și instituțiile cu atribuții în domeniul monitorizării problemelor de securitate națională, precum: Oficiul Registrului Național pentru Informații Secrete de Stat (ORNISS); Agenția Națională de Control al Exporturilor (ANCEX); Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare (CNCAN); Agenția Română pentru Securitatea Alimentară (ARSA); Agenția Națională pentru Deșeuri Radioactive (ANDR); Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB).

Componentele sistemului securității naționale sunt organizate și funcționează potrivit legilor organice, sunt coordonate unitar de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), sunt supuse controlului parlamentar prin comisiile de specialitate, finanțate de la bugetul de stat, și acționează integrat pentru asigurarea securității naționale (Comunitatea Națională de Informații).

Serviciile de informații realizează politica de securitate națională a statului. Obiectivul acestei politici rezidă în identificarea, cunoașterea, prevenirea, contracararea și înlăturarea amenințărilor la adresa securiății naționale sau a faptelor care pot constitui astfel de amenințri, precum și elaborarea, în timp util, de strategii de realizare a acestui obiectiv.

Pentru exercitarea atribuțiilor legale, structurile informative sunt autorizate

să folosească metode, să creeze și să dețină mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, evaluarea, valorificarea și stocarea datelor referitoare la securitatea națională. Aceste structuri organizează și desfășoară activități informative calificate de culegere de informații, utilizează, în condițiile legii și ale normelor interne mijloacele din dotare în obiective, locuri, medii și pe probleme date în competență, precum și metode specifice de lucru.

În continuare vom prezenta câteva din structurile de informații cu atribuții în domeniul securității și siguranței naționale.

Serviciul Român de Informații – SRI

SRI este organul de stat specializat în executarea activității de informații din interiorul țării pentru realizarea siguranței naționale. SRI desfășoară activități de informații, contrainformații și de securitate în scopul apărării ordinii constituționale, garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevenirii și contracarării extremismului, terorismului, spionajului, subminării economice și marii corupții, a amenințărilor transfrontaliere, precum și pentru protejarea și promovarea valorilor și intereselor naționale ale României.

Misiuni

Prevenirea și Combaterea Terorismului

SRI este autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, precum și în domeniul însoțitorilor înarmați la bordul aeronavelor. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, trei departamente distincte își unesc eforturile:

Departamentul dedicat culegerii de informații, care asigură monitorizarea constantă și analiza riscurilor teroriste la nivel național și în raport cu evoluția globală a fenomenului terorist;

Brigada Antiteroristă, care asigură intervenția anti/contrateroristă la nivel național, dar și securitatea aeroportuară (pasageri și cargo), pe toate cele 17 aeroporturi civile din țară, precum și securitatea zborurilor companiilor românești de aviație (Air Marshal). În plus, are misiunea de a realiza intervenții pirotehnice anti/contrateroriste la nivel național, precum și securitatea diplomatică – protecția antiteroristă a unor obiective și personalități;

Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA). În situație de criză teroristă, acesta asigură, logistic și operațional, funcționarea Centrului Național de Acțiune Antiteroristă (CNAA) – o structură activată ad-hoc pentru soluționarea situației de criză teroristă.

CyberIntelligence. În urma desemnării de către CSAT ca autoritate națională în domeniul CyberIntelligence, SRI a constituit o structură specializată denumită Centrul Național Cyberint. Principala misiune este de corelare a sistemelelor tehnice de apărare cu capacitățile informative pentru a identifica și furniza beneficiarilor legali informațiile necesare prevenirii, stopării și/sau limitării consecințelor unei agresiunii asupra sistemelor TIC care reprezintă infrastructuri critice.

Apărarea valorilor constituționale. Desfășoară activități de culegere și verificare informații care să permită identificarea formelor de manifestare ale fenomenului corupției în domenii precum administrația publică, justiția, învățământul, sistemul sanitar ori cel de protecție socială.

Sunt vizate și agresiunile asupra valorilor identitare românești, concretizate în acțiuni autonomist-separatiste sau presiuni asupra comunităților românești din spațiile limitrofe țării, precum și riscurile implicate de existența în România a unor grupuri sau indivizi adepți ai ideologiilor extremiste.

Contraspionaj. Identificarea acelor acțiuni și persoane prin intermediul cărora servicii de informații străine încearcă să obțină date și informații secrete de ordin politico-militar, tehnologic sau economic, având ca obiectiv alterarea sau influențarea unei decizii strategice, promovarea ilegală a intereselor proprii în detrimentul celor ale statului român și ale partenerilor săi sau provocarea de agresiuni informaționale. Au în același timp, sarcina de a proteja acele informații și proceduri care, odată compromise, ar putea pune în pericol interese naționale vitale.

Securitate economică. Focalizeză atenția spre acele zone (potențial a fi) vulnerabile fie prin prisma (in)acțiunii structurilor instituționale responsabile, fie din perspectiva inițiativelor lansate funcție de interese subiective (interne sau externe), ce își propun să preia sub control pârghiile de decizie (macro)economică.

Amenințări transfrontaliere. A preveni și stopa infiltrarea în structurile politice, economice, financiare și guvernamentale ale României a grupărilor de criminalitate organizată transfrontalieră.

Protecția informațiilor clasificate. Coordonarea activității și exercitarea controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate aparținând autorităților și instituțiilor publice, agenților economici și altor persoane juridice de drept public sau privat.

Serviciul de informații extern – SIE

Serviciul de Informații Externe este organul de stat specializat în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională și apărarea României și a intereselor sale.

Aria de responsabilitate vizează:

culegerea de informații relevante pentru securitatea națională a României, informații care asigură baza de decizie pentru autoritățile statului;

avertizarea timpurie asupra riscurilor și amenințărilor, precum și întocmirea de evaluări strategice ale mediului internațional de securitate;

desfășurarea de operațiuni pentru apărarea și promovarea intereselor României.

Misiuni

-identificarea, cunoașterea și prevenirea amenințărilor externe la adresa securității naționale;

-asigurarea comunicărilor cifrate cu misiunile diplomatice ale României pentru instituțiile abilitate prin lege sa transmită prin cifrul de stat;

-avizarea accesului la informații clasificate, la cifrul de stat și la armament pentru personalul român care desfășoară misiuni de lungă durată în exterior;

-organizarea și realizarea transportului corespondenței diplomatice, precum și a pazei și apărării misiunilor diplomatice ale României;

Directorul SIE prezintă CSAT, anual sau ori de câte ori se impune, rapoarte referitoare la modul de îndeplinire de către Serviciu a atribuțiilor care îi revin.

Controlul asupra activității SIE este exercitat de Parlamentul României, prin Comisia parlamentară specială, cu respectarea secretului asupra mijloacelor și surselor de informare.

Direcția generală de informații apărării – DGIA

Direcția Generală de Informații a Apărării este cea mai veche structură specializată din comunitatea informativă a României.

Aria de responsabilitate a DGIA vizează:

asigurarea obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne si externe, militare și nonmilitare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar;

coordonarea aplicării măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și Uniunea Europeană la nivelul Ministerului Apărării Naționale.

Misiuni:

prevenirea surprinderii strategice;

prevenirea și contracararea culegerii de informații din domeniile / ariile de responsabilitate;

protecția obiectivelor, a personalului militar, a intereselor economice și patrimoniale ale Armatei;

prevenirea și combaterea actelor de terorism și a amenințărilor asimetrice, în cooperare cu alte structuri cu atribuții în domeniul securității naționale;

controlul și eliminarea fenomenului proliferării;

asigurarea securității informațiilor clasificate;

protecția sistemelor informatice și de comunicații;

o diplomație a apărării credibilă și eficientă.

Structurile actuale în compunerea DGIA sunt: Direcția informații militare- DIM, Direcția contrainformații și securitate militară – DCiSM, Detașamentul special de protecție și intervenție – DSPI, Școala de aplicație a informațiilor pentru apărare- SAIPA.

Direcția informații militare- DIM- are la origini Secția a II-a din cadrul Statului Major al Armatei Principatelor Unite, înființată în anul 1859 prin Înaltul Ordin de Zi nr.83 al domnitorului AI Cuza, figura 5.1.

Figura 5.1. Extras din Ordinul de zi nr. 83 al domnitorului A.I Cuza

DIM desfățoară activități specifice, din domeniile informații militare externe, informații pentru luptă și diplomația apărării, și elaborează produse de intelligence prin care asigură informarea-avertizarea în timp oportun a decidenților cu privire la factorii de risc, amenințările și provocările la adresa securității naționale.

Atașatul militar, vectorul diplomației apărării, răspunde de toate aspectele relațiilor bilaterale în domeniul de referință și reprezintă un element al politicii de securitate și al instituției militare.

O structură deosebit de importantă în cadrul DIM este reprezentată de Centrul de Excelență NATO în domeniul informațiilor obținute din surse umane (NATO CoE HUMINT). Capabilitățile asigurate de Centru, în cadrul unor nișe proprii de expertiză, sunt unice la nivelul Alianței, nefiind duplicate de către o altă entitate NATO.

O altă structură importantă în cadrul DIM este reprezentată de o mare unitate de informații care se constituie întro „capacitatea de răspuns a DGIA la noile provocări la adresa securității naționale, precum și gradul de compatibilitate cu structurile similare ale statelor NATO”.

Pentru contracarea amenințărilor asimetrice este destinată o mare unitate de operații speciale care asigură o gamă largă de misiuni precum: acțiuni directe, cercetare specială, asistență militară, contra-insurgență și contra-terorism, eliberare de ostatici, căutare și salvare prin luptă.

Direcția contrainformații și securitate militară –DciSM- este continuatoarea Biroului 2 Contrainformații, înființat la 1 mai 1918, în cadrul Secției a IV-a din Marele Stat Major prin Ordinul de zi nr. 36 al Marelui Cartier General al Armatei.

DCiSM acționează pentru „identificarea și contracararea amenințărilor de securitate îndreptate împotriva organismului militar și pentru asigurarea protecției forței, în țară și în teatrele de operații. Pentru aceasta, cooperează permanent cu comandanții/șefii structurilor Armatei și le pune la dispoziție informațiile necesare pentru realizarea superiorității decizionale”

Deasemenea DCiSM aplică și verifică modul de îndeplinire și implementare a politicilor de securitate în structurile Ministerului Apărării Naționale, dezvoltarea culturii de securitate a personalului Armatei, precum și capabilităților specifice de apărare cibernetică.

Detașamentul special de protecție și intervenție – DSPI- este „structura combatantă specializată a DGIA care desfășoară, acțiuni de descurajare, protecție, intervenție și pază, precum și operații antiteroriste de nivel tactic”. DSPI are ca misiune de bază prevenirea și combaterea actelor de terorism îndreptate împotriva demnitarilor, personalului și obiectivelor MApN.

Școala de aplicație a informațiilor pentru apărare- SAIPA- desfășoară activități de învățământ și instrucție, în scopul formării, specializării și perfecționării pregătirii personalului MApN în domeniul informații pentru apărare.

Departamentul de Informații și Protecție Internă – DIPI

Departamentul de Informații și Protecție Internă- DIPI- structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ce desfășoară activități de informații, contrainformații și securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa securității naționale privind misiunile, patrimoniul și informațiile clasificate în cadrul ministerului. 

DIPI- este format din aparatul central – cu direcții generale/ diviziuni și structuri independente  – și aparatul teritorial – cu servicii județene de informații și protecție internă. 

Misiuni:

obținerea și valorificarea informațiilor necesare prevenirii și combaterii infracțiunilor grave;

identifică și documentează informativ riscurile și amenințările la adresa ordinii publice –generate de persoane ori de grupuri infracționale organizate;

 identifică, previne și contracarează amenințările privind personalul, misiunile, patrimoniul și informațiile clasificate ale ministerului;

implementează, în cadrul MAI, standardele legale privind protecția informațiilor clasificate naționale, ale UE și ale NATO, coordonează și controlează modul de aplicare a acestora;

coordonează structurile MAI cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului și desfășoară activități specifice în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului;

asigură controlul informativ asupra modului de respectare a regimului juridic privind produsele militare și produsele și tehnologiile cu dublă utilizare, în scopul prevenirii utilizării acestora de către statele supuse embargoului internațional, exponenții criminalității organizate transnaționale, grupările teroriste și persoanele fizice și juridice neautorizate;

pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistrați, în cazurile prevăzute de lege;

participă la realizarea proiectelor derulate de Comunitatea Națională de Informații, în limitele competenței și atribuțiilor legale.

Serviciul de Protecție și Pază – SPP

Serviciul de Protecție și Pază este organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora,

Misiuni:

– organizează și execută activități pentru prevenirea și anihilarea oricăror acțiuni prin care s-ar atenta la viața, integritatea fizică, libertatea de acțiune și sănătatea persoanelor a căror protecție este obligat să o asigure, precum și pentru realizarea pazei și apărării sediilor de lucru și reședințelor acestora;

– organizează și desfășoară, deschis sau acoperit, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuțiilor;

– realizează schimburi de informații și cooperează cu servicii de informații și cu structuri departamentale cu atribuții în domeniu, în țară și în străinătate;

– solicită procurorului, autorizarea efectuării unor activități, în scopul culegerii de informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Operațiunile tehnice pentru realizarea acestor activități se execută de către Serviciul Român de Informații;

– organizează activitatea proprie de apărare a secretului de stat și de prevenire a scurgerii de date sau de informații care nu sunt destinate publicității.

Din 2010 funcționează la București „Centrul de Excelență pentru Protecție și Securitate (CEPS) al Serviciului de Protecție și Pază pentru pregătirea personalului de protecție și securitate al Națiunilor Unite”. Acest Centru are vocație internațională, persoanele care urmează stagiul de pregătire fiind selecționate în urma aplicării individuale pentru acest curs, conform procedurilor ONU, din rândul personalului ce desfășoară misiuni de protecție în teatrele de operații.

Structuri informative la nivelul Ministerului Justiției !!!

În anul 1991 se înființează Serviciul Independent pentru Protectie și Anticorupție (SIPA) – structură departamentală în subordinea Direcției Generale a Penitenciarelor, cu scopul de a urmari și controla infracțiunile cu implicații majore din penitenciare. În anul 1997, SIPA a trecut în subordinea directă a ministrului Justitiei, având misiunea de a se ocupa și de protectia magistratilor. Ulterior în 2003, din cauza scandalurilor din presă care aratau că în conducerea SIPA au fost numiți foști lucrători ai securității, iar serviciul era suspectat că face poliție politică, SIPA s-a transformat în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție (DGPA). În anul 2006, se desființează serviciul de informații din subordinea ministrului Justiției pe motiv că SIPA, redenumit DGPA, a făcut abuzuri.

În anul 2006, se înființează, Direcția pentru Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar (DPCMC), o structură în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu misiunea:

– identificarea și prevenirea faptelor, situațiilor și împrejurărilor de nerespectare a drepturilor deținuților ori de supunere a acestora la tortură, tratamente inumane sau degradante, a prevederilor legale ce pot favoriza ori genera evenimente grave, a actelor de corupție;

– colaborarea cu instituțiile abilitate în realizarea acțiunilor de protejare a persoanelor incluse în Programul de protecție a martorilor, care se află în stare de arest preventiv sau execută o pedeapsă privativă de libertate;

– identificarea și prevenirea acțiunilor specifice criminalității, criminalității organizate, terorismului și corupției, a faptelor sau evenimentelor cu consecințe periculoase pentru siguranța detenției;

– identificarea persoanelor aflate în detenție, care au avut sau continuă să aibă legături cu organizații ori grupări teroriste sau de criminalitate organizată și semnalarea către instituțiile abilitate atunci când există indicii că este iminentă încălcarea legii.

– identificarea persoanelor aflate în detenție, care intenționează organizarea unor acțiuni violente îndreptate împotriva personalului administrației penitenciare, judecătorilor, procurorilor, polițiștilor sau altor persoane.

La nivelul anului 2015 structură care îndeplinește misiunile prezentate mai sus are denumirea de Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Comunitatea Națională de Informații – CNI

Înființarea Comunității Naționale de Informații – „prim aliniament de luptă împotriva noilor riscuri de securitate și de eficientizare a activităților specifice” – a constituit o măsură utilă, pentru că permite planificarea și coordonarea unitară a activității serviciilor de informații, optimizarea procesului de diseminare a produsului informativ și eliminarea redundanțelor și suprapunerilor de competențe.

De ce este nevoie de Comunitatea Națională de Informații?

În tradiția serviciilor de informații românești a existat o structură cu rol de management al informațiilor, denumit, Oficiul de Centralizare a Informațiilor, care a funcționat în perioada interbelică asemenea unui „adevărat laborator de culegere, verificare, procesare și utilizare a informațiilor” .

Existența și proliferarea riscurilor și amenințărilor asimetrice, de natură militară și nonmilitară actuale, cât și statutul actual al României de țară membră în structurile europene și euroatlantice au impus racordarea, armonizarea și, implicit, plierea misiunilor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale la realitatea existentă, printr-o serie de determinări:

• o creștere și o diversificare a activităților / misiunilor specific tuturor acestor instituții;

• o extindere a competențelor deja statuate și reglementate juridic, cum ar fi cele care decurg din Normele privind protecția informațiilor clasificate ale NATO în România (H.G. nr. 353 din 15 aprilie 2002);

• elaborarea unor documente-cadru (Strategia națională de apărare a țării, Doctrina națională a informațiilor pentru securitate, Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului etc.), ce vin să statueze și să direcționeze activitățile componentelor sistemului securității naționale, în conformitate cu interesele și obiectivele politicii de securitate a României;

Ca atare, apare și nevoia identificării unor repere, a unor parametri care să permită o bună funcționare a componentelor sistemului securității naționale:

• specializarea – reflectă o diviziune clară a misiunilor. Înființarea CNI nu numai că reprezintă un filtru al informațiilor provenite de la servicii, ci asigură și colaborarea între instituțiile și structurile abilitate să desfășoare activități în domeniul securității naționale. Dată fiind dinamica mediului internațional de securitate, gama extinsă a amenințărilor la adresa securității naționale a determinat o delimitare a competențelor fiecărui serviciu în parte, o specializare pe domenii;

• standardizarea – stabilirea regulilor și procedurilor de desfășurare a misiunilor structurilor cu atribuții în domeniul securității naționale;

• formalizarea – procesul de oficializare, prin documente scrise, a regulilor, a procedurilor, a instrucțiunilor din cadrul structurii abilitate să desfășoare activități specifice de informații. Instituțiile actuale elaborează și reactualizează documente de planificare strategică a valorificării resurselor informaționale, anual sau ori de câte ori este nevoie.

• modul de executare a controlului – este știut faptul că la nivel național există nenumărate pârghii de control (parlamentar, judecătoresc, civil, prin Avocatul Poporului etc.), însă, în contextul existenței unei structuri ierarhic superioare, precum Comunitatea Națională de Informații – cu rol de coordonare a activității de informații – controlul administrative exercitat de aceasta trebuie să aibă ca efect urmărirea strictă și riguroasă a realizării obiectivelor, îndrumarea directă, operativitatea în comunicarea pe verticală etc.

În consecință decizia constituirii Comunității naționale de informații a fost luată în sensul eficientizării activității serviciilor de informații și a cooperării între ele, pentru a îndeplini misiunea de identificare – independent, în comun și preventiv – a factorilor de risc la adresa intereselor fundamentale naționale și pentru a informa oportun și mai eficient decidenții politici, militari și alte organe abilitate de lege, în vederea adoptării măsurilor de contracarare a acestor factori.

Ce este Comunitatea Națională de Informații?

CNI reprezintă cadrul funcțional prin care CSAT își exercită prerogativa de organizare și coordonare unitară a activităților de informați pentru securitatea națională, prin formate specializate pe dimensiunile esențiale ale activității de informați.

CNI asigură „o funcționare în parteneriat instituționalizat a serviciilor de informații și securitate, care își păstrează atribuțiile și misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activității de informații la nivelul strategic. Permite îndeplinirea misiunilor specifice, respectiv, funcționarea independentă a elementelor acesteia, concomitent cu constituirea la nivel național a unor capacități de analiză a informațiilor care vor fi folosite în comun. Aceste măsuri vor permite asigurarea interoperabilității și utilizarea tuturor oportunităților deschise de era informațională”.

Introducerea planificării demersului informativ național prin Planul Național de Priorități Informative, care stabilește principalele ținte ale cercetării informative, în acord cu cerințele beneficiarilor, asigură concentrarea capacităților și resurselor în realizarea obiectivelor de securitate națională.

Cum funcționează Comunitatea Națională de Informații?

Organizarea și coordonarea unitară a activităților de informații care privesc securitatea națională se realizează de către CSAT prin Comitetul coordonator pentru Comunitatea Națională de Informații, care are următoarea componență:

– Consilierul prezidențial pentru securitate națională;

– Directorul Serviciului Român de Informații;

– Directorul Serviciului de Informații Externe;

– Ministrul Apărării Naționale;

– Ministrul Afacerilor Externe;

– Ministrul Administrației și Internelor (acum Ministrul Afacerilor Interne);

– Ministrul Justiției;

– Consilierul Primului ministru pentru probleme de securitate.

Comitetul coordonator pentru Comunitatea Națională de Informații îndeplinește următoarele atribuții:

-asigură coerența acțiunilor necesare pentru aplicarea unitară a Strategiei de naționale de apărare țării în domeniul activităților de informații, contrainformații și securitate;

– avizează și propune proiectul Planului Național de Priorități Informative, elaborat de Consiliul operativ, pe care îl supune adoptării CSAT și aprobării Președintelui României;

– stabilește măsurile necesare implementării direcțiilor de acțiune ale comunității naționale de informații, în conformitate cu orientările strategice fixate de CSAT;

– supune aprobării CSAT propunerile pentru cheltuielile și dotările de utilitate și interes comune, pentru toate componentele CNI;

– analizează și soluționează problemele ce privesc cooperarea si colaborarea dintre componentele CNI;

– asigură armonizarea și complementaritatea acțiunilor sau operațiunilor de informații în țară sau în străinătate, precum și dezvoltarea cooperării cu serviciile statelor membre NATO și UE, precum și cu alți parteneri externi;

– aprobă evaluările periodice integrate de nivel strategic;

-supune analizei CSAT necesitățile de actualizare a legislației și celorlalte reglementări ale domeniului securității naționale și activității serviciilor de Informații.

Cooperarea și colaborarea între componentele CNI se asigură de către Consiliul operativ al Comunității Naționale de Informații. Acest consiliu condus de consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională, funcționează sub autoritatea Comitetului și are următoarea componență:

– Consilierul primului ministru pentru probleme de securitate;

– Adjunctul directorului Serviciului Român de Informații;

– Adjunctul directorului Serviciului de Informații Externe;

– Directorul general al Direcției Generale de Informații a Apărării;

– Directorul general al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din Ministerul Administrației și Internelor (acum Departamentul de Informații și Protecție Internă din Ministrul Afacerilor Interne);

Consiliul operativ al Comunității Naționale de Informații îndeplinește următoarele atribuții:

– asigură îndeplinirea prevederilor din documentele de planificare informativă, coordonare operativă și cooperare asumate prin:

– strategiile, programele și planurile de acțiune naționale pentru prevenirea și combaterea terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă, criminalității organizate, corupției și altor amenințări transfrontaliere.

– Planul Priorităților Naționale de Informații;

– Protocolul general de cooperare privind activitatea de informații pentru securitatea națională;

– Protocolul general de cooperare pentru prevenirea și combaterea terorismului;

– protocoalele sau planurile de cooperare multilaterale convenite între membrii comunității;

– convine asupra operațiunilor și proiectelor informative, contrainformative și de securitate, destinate susținerii unor strategii naționale, potrivit solicitărilor Comitetului.

Structura care planifică nevoile de informații pentru securitate națională este Oficiul pentru Informații Integrate al Comunității Naționale de Informații. Oficiul este condus de consilierul de stat din cadrul Departamentului pentru securitate națională al Administrației Prezidențiale, ajutat de doi adjuncți, desemnați de directorii SRI și SIE, cu avizul CSAT. În cadrul Oficiului lucrează personal desemnat din SIE, SRI, DGIA, DIPI și, în raport de nevoi, specialiști și experți din alte domenii de activitate. Oficiul pentru Informații Integrate elaborează Buletinul Informațiilor Naționale de Securitate și alte produse analitice integrate.

Oficiul pentru Informații Integrate îndeplinește următoarele atribuții:

elaborează proiectul Planului Național de Priorități Informative, in conformitate cu Strategiei de naționale de apărare țării;

repartizează instituțiilor componente ale CNI, în funcție de competențele legale, sarcinile ce decurg din Planul național de priorități informative și urmărește realizarea acestora;

elaborează evaluările naționale consolidate asupra problematicii de securitate națională;

elaborează produse analitice integrate pe baza informațiilor primite de la componentele CNI, precum și de la alte entități;

emite avertismente timpurii asupra amenințărilor directe și indirecte, de orice tip, la adresa securității naționale;

elaborează evaluările naționale integrate pe probleme de securitate, destinate schimburilor de informații;

propune constituirea și coordonează grupuri interdepartamentale pentru elaborarea de prognoze și strategii privind interesele de securitate ale României;

colectează și gestionează reacțiile beneficiarilor legali la produsele analitice curente și evaluările naționale ale Oficiului;

analizează proiectele de acte normative în domeniul securității naționale, în vederea fundamentării avizului CSAT;

asigură secretariatul tehnic pentru nevoile CNI.

Există și un Consiliul consultativ al Comunității Naționale de Informații. Acest consiliu se compune din președinți ai comisiilor parlamentare, reprezentanți ai ministerelor și serviciilor cu atribuții în domeniu și care nu sunt reprezentate în CSAT, ai agențiilor guvernamentale și altor autorități care pot sprijini realizarea securității naționale. La lucrările Consiliului consultativ pot fi invitați să participe și reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, institutelor de cercetări și studii strategice, politici publice și ai organizațiilor ne-guvernamentale cu expertiză în domeniu.

Consiliul consultativ al Comunității Naționale de Informații îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

– formulează nevoile de informare ale instituțiilor pe care le reprezintă, necesare aplicării strategiilor, politicilor și programelor de securitate;

– comunică Oficiului aprecieri în legătură cu utilitatea informațiilor primite;

– sprijină implementarea programelor naționale de securitate;

– furnizează expertiză și consultanță analitică necesare componentelor Comunității naționale de informații;

– facilitează externalizarea unor activități auxiliare sau complementare ale componentelor CNI.

6. MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR DIN DOMENIUL SECURITĂȚII NAȚIONALE

Termenul de management prezintă o semantică deosebit de complexă, având multiple sensuri, în funcție de perspectiva din care este perceput.

În unele lucrări de specialitate se apreciază că managementul este „un proces de coordonare a resurselor umane, informaționale, fizice și financiare în vederea realizării scopurilor organizației”.

Dacă ne referim la managementul informației, acesta poate fi conceptualizat ca fiind „un sistem elaborat cu scopul de a procura informațiile necesare unei activități bine determinate” care cuprinde „un ansamblu de metode, de mijloace auxiliare și de operații prin care unei organizații îi este asigurată informația necesară”.

În activitatea de informații din domeniul securității, prin management al informațiilor se înțelege un ansamblu de acțiuni de căutare, culegere, verificare, evaluare și valorificare a acestora, în scopul prevenirii și combaterii riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.

Este important ca întregul proces de culegere a datelor și informațiilor, împreună cu activitățile de analiză și sinteză, executate de diferite structuri de informații, să fie așezate într-o perspectivă adecvată, care să facă legătura între acestea și nevoile factorilor de decizie în armonie cu modalitatea de folosire a produsului informativ final. Acest lucru se realizează prin ceea ce este denumit generic ciclul informațiilor.

Ciclul informațional este un proces prin care informația brută neprelucrată este obținută, culeasă, transmisă, evaluată, analizată și pusă la dispoziție, pentru a fi folosită și pusă în acțiune de către factorii decizionali politici.

Este vorba despre un proces ciclic deoarece informația obținută permite orientarea căutărilor în vederea obținerii unor noi informații, iar pe de altă parte, informația este reevaluată în permanență, funcție de evoluția situației și alte elemente care apar pe parcursul derulării acestora.

În concepția Serviciilor de informații ale SUA, ciclul informațional cuprinde următoarele cinci faze care constituie acest proces: planificare și conducere; culegere; procesare și exploatare; analiză și producție; diseminare.(figura 6.1)

Figura 6.1. Schema ciclului informațional – CIA, A Cossumer's Handbook to intelligence, 1983

În România, prin Doctrina națională de informații pentru apărare, ciclul informațional este structurat în patru etape pe care le vom prezenta în continuare.

6.1. Planificarea și conducerea

Această etapă presupune determinarea cererilor de informații, pregătirea planului de culegere, întocmirea și transmiterea ordinelor de culegere către elementele de culegere și verificarea continuă a eficienței activității de culegere;

Planificarea reprezintă „ansamblul activităților prin care se stabilesc modalitățile concrete, în timp și spațiu, de aducere la îndeplinire a deciziei adoptate în legătură cu obținerea, gestionarea și valorificarea resurselor informaționale utilizate pentru producerea informațiilor și produselor informaționale de securitate”.

Ea detaliază obiectivele și stabilește modalitățile concrete de desfășurare a activităților și acțiunilor specifice domeniilor de realizare a securității naționale, pe etape și termene de realizare, metodele, forțele, mijloacele și responsabilitățile de conducere și execuție a proceselor de obținere, verificare, prelucrare, comunicare și valorificare a informațiilor cu relevanță pentru securitatea națională.

Planificarea activității de informații pentru securitate se stabilește în raport de competențele serviciilor de informații și structurilor departamentale iar una din problemele cele mai importante ale acestei etape a ciclului informațional este aceea a cererilor de informații.

Cererile (comenzile) de informații pentru securitate sunt solicitări ale utilizatorilor / beneficiarilor legal abilitați, necesare fundamentării actului decizional în domeniul dat în competență. Unele dintre cererile de informații pot fi deosebit de evidente (amenințările teroriste) sau să fie amenințări care sunt valabile o perioadă istorică mai lungă (fenumenul migrației).

Practica demonstrează că uneori, decidenții politici consideră că serviciile de informații le cunosc foarte bine nevoile de informații și nu acordă suficientă atenție formulării priorităților și cererilor de informații care le sunt necesare.

Planificarea activității de informații trebuie să fie conformă cu anumite priorități de informații. Prioritățile de informații se stabilesc în funcție de valorile, interesele și necesitățile de securitate apărate, protejate și promovate, de caracteristicile mediului de securitate intern și internațional, de natura factorilor de risc și amenințărilor, de comenzile de informații ale beneficiarilor (utilizatorilor) legal abilitați, precum și de resursele informaționale disponibile sau care trebuie create.

Stabilirea priorităților acoperirii cererilor de informații se face de către conducerea serviciului, ținând cont de prioritățile impuse de decidentul politic, dar și de posibilitățile serviciului respectiv, mai ales pe baza unei planificări actualizată zilnic.

În activitatea practică este însă frecventă situația când numeroase cereri de informații sunt în „competiție” de prioritate, necesitatea de a răspunde cât mai repede la ele fiind din ce în ce mai presantă.

În ceea ce privește resursele care pot răspunde la cererile de informații, se poate aprecia că gestionarea eficientă a acestora este una din provocările cu care conducerea serviciilor de informații se confruntă în permanență. Este clar că nici un serviciu de informații, indiferent cât de puternic numeric, dotat și performant ar fi nu poate acoperi toate necesitățile.

Practica demonstrează că sistemul cererilor de informații este în general static, chiar dacă cererile se reactualizează periodic, sau prioritatea acestora este schimbată, întotdeauna apare o cerere „neprevăzută”, căreia trebuie să i se răspundă și căreia serviciul de informații trebuie să-i aloce o resursă.

Planificarea activității de informații pentru securitatea națională se materializează în strategii de acțiune, programe, proiecte, operațiuni, acțiuni și planurile subsumate acestora.

Strategiile de acțiune oferă o analiză temeinic fundamentată a caracteristicilor mediului informațional specific securității naționale, indică modalitățile de obținere și utilizare a resurselor, prezintă căile și modalitățile de acțiune și oferă factorilor de decizie legal abilitați variante de acțiune cu avantajele și dezavantajele fiecăruia.

Programul / proiectul este documentul care prevede succesiunea unor activități, eventual unele detalii privind responsabilitățile și locul de desfășurare a acestora. Acesta realizează încadrarea activității curente a structurilor informative specializate în tendințele de perspectivă ale dezvoltării și evoluției activității în ansamblu, pe perioade determinate de timp.

Operațiunea /acțiunea este cadrul organizatoric prin care se realizează coordonarea operativă, funcție de un scop determinat, și obiectivele subsumate acestuia.

Planul este documentul care conține, precizează și detaliază modalitățile de realizare a unui obiectiv general sau a unor sarcini derivate, ce urmează să fie îndeplinite și cuprinde etapele de realizare, activitățile și termenele de execuție, responsabilitățile, conducerea și modul de raportare, mijloacele aflate la dispoziție, restricțiile ce trebuie respectate, procedeele, metodele și tehnicile folosite, observațiile sesizate.

Având în vedere cele menționate mai sus se poate concluziona că această etapă a ciclului informațional, planificarea și conducerea presupune în principal:

– identificarea necesităților de informații ale beneficiarilor și acordarea asistenței de specialitate acestora;

– stabilirea sistemului de relații între structurile de informații implicate, precum și identificarea, ierarhizarea în funcție de priorități, și validarea necesităților de informații;

– planificarea modului în care informațiile brute vor fi culese, a mijloacelor (proprii sau exterioare) care vor fi utilizate, a coordonării acțiunii acestora, precum și a procedeelor și metodelor de diseminare a informațiilor către beneficiari, în intervalele de timp stabilite, concretizate sub forma unui plan de informații;

– emiterea de ordine și cereri de informații către structurile de culegere subordonate, conținând inventarul faptelor și al indicilor de căutare;

– monitorizarea continuă a modului în care se desfășoară activitatea de informații, măsura în care aceasta satisface necesitățile stabilite, evaluarea continuă a eficienței.

Necesitățile de informații pot fi: permanente, specifice și prioritare.

Necesitățile permanente sunt cele ce trebuie avute în vedere pe toată durata îndeplinirii misiunii și sunt prevăzute în planurile de informații.

Necesitățile specifice sunt în directă legătură cu deciziile ulterioare ale eșaloanelor superioare care intervin ca urmare a dinamicii acțiunilor.

Necesitățile prioritare reprezintă acele necesități permanente sau specifice care sunt indispensabile factorilor de decizie pentru elaborarea planurilor și luarea hotărârilor;

6.2. Culegerea de informații

Această etapă constă în activitatea de procurare a datelor și informațiilor și transmiterea acestora elementelor de procesare sau analiză. Culegerea de informații care cuprinde activități de căutare și colectare a datelor și informațiilor pentru securitatea națională prin mijloace și metode specifice tehnicii informative.

Căutarea informațiilor este operațiunea de stabilire și orientare asupra zonelor de interes informativ și a surselor din care trebuie ori pot fi culese, obținute, colectate sau produse informații pentru securitatea națională. Aceasta se realizează pe baza ,,documentelor de planificare informativă, care cuprind obiectivele activității de căutare a informațiilor, vectorii posibili ai amenințărilor la adresa securității naționale, locurile și mediile de culegere a informațiilor și, după caz, modalitățile de obținere și valorificare a acestora”.

Culegerea informațiilor este procesul care „constă în utilizarea de surse, mijloace, procedee și metode specifice tehnicii informative, prin care se monitorizează sau observă zonele de interes pentru informații, se accesează, colectează sau rețin, în modalități specifice, date de primă sesizare sau informații și produse necesare îndeplinirii atribuțiilor specifice” structurii de informații.

Colectarea informațiilor reprezintă activitatea de prelevare a datelor și informațiilor utile realizării securității naționale, de regulă din surse deschise (mass-media, publicații, studii, sondaje etc).

Obținerea informațiilor, presupune ,,utilizarea unor tehnici și proceduri proactive de accesare a unor date greu accesibile, uneori sub autoritatea unui mandat emis de un judecător”.

Această etapă, culegerea, privește structurile de culegere de informații ce urmează a fi utilizate; sursele de culegere ce vor fi folosite și procedeele specifice de culegere; transmiterea informațiilor obținute către structurile de procesare adecvate.

6.3. Procesarea (producerea) informațiilor

Această etapă presupune transformarea datelor și informațiilor culese într-o formă propice (ușor utilizabilă) procesului de analiză.

Procesarea (producerea) informațiilor este procesul analitic desfășurat de către structurile analitice specializate în care informațiile sunt supuse unor operațiuni specifice de prelucrare, coroborare, integrare, analiză și evaluare, în vederea stabilirii indicatorilor și a elementelor de caracterizare a acestora.

Prelucrarea (tratarea) este etapa procesului analitic realizată prin operațiuni, proceduri și tehnici aplicate datelor pentru a deveni utilizabile, precum adnotări, referiri, rezumări, indexări, codificări, clasificări tematice, atribuirea unui format, pregătirea pentru prelucrarea electronică etc. cu ajutorul unor mijloace materiale și echipamente specifice.

Coroborarea este un proces de confirmare / infirmare a conținutului unei informații, de completare sau întregire a acestuia, în raport de cunoștințele existente la momentul respectiv, cu scopul de a pune în evidență conexiunile și tendințele și a desprinde sau formula concluzii.

Integrarea presupune reunirea datelor disparate, obținute succesiv în procesul culegerii sau colectării, însumarea elementelor componente ale acestora, estimarea veridicității și utilității lor și încorporarea într-o informație de sine stătătoare sau într-un produs informațional.

Analiza semnifică tratarea informațiilor prin folosirea metodelor logice, analogice, sistemice de analiză și ale comunicării, în scopul stabilirii adevărului, incertului sau falsului ori identificării și caracterizării disfuncțiilor, vulnerabilităților și factorilor de risc ce pot constitui amenințări.

Analiza este complementară cu sinteza, ambele fiind metode de cercetare și studiere a faptelor și fenomenelor exprimate de informații, care constau, pe de o parte, în descompunerea acestora în elementele componente, în scopul evidențierii caracteristicilor fenomenelor sau problemelor cercetate informativ și stabilirii relației între întreg și părțile componente, iar pe de altă parte, în reunirea orientată a acelorași elemente, în funcție de legăturile descoperite și cercetate prin analiză.

Analiza / sinteza este apanajul analistului de informații, în cadrul unui proces de gândire, prin utilizarea unor metode și tehnici specifice, pentru a stabili relația cauză-efect între disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări la adresa siguranței naționale. Analiza cere competență și experiență pentru utilizarea instrumentelor și a tehnicilor adecvate, structurarea informațiilor în funcție de domeniile de realizare a securității naționale și de relevanța acestora, eliminarea incertitudinilor și analizarea informațiilor lor potrivit logicii situaționale – care obligă la concentrarea analizei pe relația cauză-efect, mijloace-scopuri.

Pentru a înțelege locul, rolul analistului abordăm coplexitatea activității acestuia.

„Analistul are trei deziderate: să cunoască totul, să fie crezut și să exercite o influență pozitivă asupra sistemului culegerii și valorificării informațiilor.” (Sherman Kent)

Munca de analiză trebuie să integreze o gamă cât mai largă de metode și instrumente de analiză, pentru a putea confrunta rezultatele obținute în paralel și a obține astfel cel mai corect răspuns la o anumită problemă.

Evaluarea este etapa procesării (producerii) informației în care i se stabilește utilitatea și valoarea de destinație.

Colaționare – procesul de adunare a informațiilor de același fel și compararea lor.

Rezultatul activității de procesare (producere) a informațiilor se materializează în produsele informaționale destinate factorilor decizionali stabiliți de lege potrivit ,,nevoii de a cunoaște” și individualizate în documente și forme de evidență specifice.

Pentru o caracterizare cât mai exactă a evenimentelor și surselor din activitatea de informații se folosesc cuvinte ca „probabil” și „posibil”. O variantă posibilă de cuantificarea a folosirii celor două cuvinte folosite în vocabularul de informații este prezentată în graficul următor (figura 6.1.)

Figura 6.1 Cuantificarea vocabularului de apreciere a informațiilor

Pentru clasificarea surselor și a conținutului informațiilor se folosește un sistem internațional de evaluare a informațiilor (figura 6.2.)

Figura 6.2. Sistem internațional de evaluare a informațiilor

Informațiile clasificate Al sunt acele informații care nu prezintă nici un dubiu. Există și informații de proastă calitate, obținute de o sursă bună, care va fi clasificată, folosind sistemul de mai sus la A5.

Corneliu Pivariu menționează „într-o formulare de maximă generalitate, putem aprecia că, cu cât o informație este formulată în termeni mai generali, cu atât probabilitatea de a fi corectă este mai mare”.

Evaluarea informațiilor are o mare importanță, deoarece aceasta permite determinarea credibilității. În practică există tendința de a atribui fiecărei surse o clasificare fixă. Aceasta însă trebuie analizată și revizuită periodic, deoarece o sursă poate să fie fiabilă pentru un gen de informații și mai puțin pentru alta. De asemenea, în timp, pătrunderea unei surse la un anumit gen de informații se poate schimba.

6.4. Diseminarea – comunicarea informațiilor

Această etapă presupune distribuirea informațiilor într-o formă convenabilă (orală, scrisă, grafică) către beneficiar.

Comunicarea / informarea constituie activitatea specializată de, transmitere a informațiilor către beneficiari / utilizatori legal abilitați, cu competențe în domeniul securității naționale și relația permanentă, continuă, între emitent / producător și beneficiar / utilizator”.

Scopul comunicării informațiilor este transmiterea de avertizări, estimări de risc, rapoarte și evaluări referitoare la securitate, în funcție de necesitățile și competențele factorilor naționali de decizie.

Comunicarea informaților în cadrul sistemului securității naționale se realizează prin intermediul rețelelor, mijloacelor, canalelor și codurilor de comunicare.

Eficiența comunicării informațiilor impune componentelor sistemului securității naționale:

– să utilizeze modalități adecvate de procesare a informațiilor, de transmitere și receptare a comunicărilor și un limbaj simplu, direct, fără detalii inutile, care să răspundă scopului, oportunității, momentului favorabil, să asigure claritate și concizie;

– să-și perfecționeze activitatea managerială și să participe activ, constant, continuu și oportun la procesarea și schimbul util de informații.

Documentele de informare

Comunicarea informațiilor se realizează prin documente de informare (note, sinteze informative, buletine de informare, estimări informative naționale, rapoarte de stare a securității naționale, alte tipuri de documente specifice), care trebuie să se caracterizeze prin ,,rigoare, acuratețe, concizie și claritate, respectarea strictă a principiilor referitoare la caracterul preventiv și cuprinzător, legalitate, echidistanță politică, obiectivitate și imparțialitate”.

Diseminarea trebuie să reflecte înțelegerea de către serviciul de informații a necesităților și preferințelor factorului politic și trebuie ajustată conform acestor elemente. Serviciul de informații trebuie să transmită aceleași informații, în diferite formate și nivele de detaliere specifice fiecărui beneficiar. De regulă, acest proces este bine standardizat la nivelul fiecărui serviciu sau comunități de informații și acoperă nevoile beneficiarilor de informații conform specificului fiecăruia.

Pentru asigurarea unei diseminări corespunzătoare este recomandat:

selecționarea, din masa mare de date și materiale analizate a celor care sunt importante de prezentat;

alegerea decidenților politici care trebuie informați cu o anumită problemă: care să fie nivelul maxim și cel minim; la mai mulți sau mai puțini factori de decizie;

care este rapiditatea cu care să fie transmisă informația: imediat, cu următorul material înaintat în mod uzual zilnic sau să fie păstrată pentru includerea într-un material cu alt grad de periodicitate;

care este gradul de detaliere pentru fiecare nivel de informare și care să fie lungimea materialului;

care este forma cea mai bună de prezentare a informațiilor obținute.

Este important ca transmitere a informațiilor să fie efectuată prompt, clar, în pentru ca datele furnizate să poată fi folosite la maximum și în timp oportun, de altfel informațiile culese de către serviciile de informații rămân fără valoare practică dacă nu ajung la beneficiari.

Din cele prezentate putem concluziona că managementul informațiilor în domeniul securității naționale este o activitatea deosebit de complexă asigurată de implementarea unui ciclu informațional optim sintetizat în figura 6.3.

Figura 6.3 Managementul informațiilor în domeniul securității naționale

7. CONFRUNTAREA INFORMAȚIONALĂ

7.1.Modificări fundamentale ale mediului actual de securitate

La nivel global, mediul de securitate se află într‐o continuă transformare, care se reflectă în principal în ,,accentuarea interdependențelor și impredictibilității în sistemul de relații internaționale și dificultatea de a delimita riscurile și amenințările de tip clasic de cele asimetrice și hibride”.

În Strategia Națională de apărare a țării se menționează că pe termen mediu și lung, evoluțiile din mediul de securitate global vor fi dominate de tendințe complexe precum: reconfigurarea jocurilor geo‐strategice; dezvoltarea rapidă a tehnologiei informației; resurgența naționalismului și a extremismului; fragmentarea etnico‐religioasă și radicalizarea ideologică; adaptarea infrastructurilor critice în raport cu apariția de calamități, crize energetice, atacuri cibernetice, pandemii.

Arhitectura europeană de securitate este tot mai amenințată de:

– acțiunile Rusiei în regiunea Mării Negre (încălcarea normelor de drept internațional, punerea în discuție a ordinii internaționale, conservarea conflictelor înghețate și anexarea Crimeii, consolidarea statutului de putere – afectând parcursul european al Ucrainei, R. Moldova și Georgiei);

evoluțiile din Vecinătatea Estică a UE, Orientul Mijlociul și Nordul Africii (crize și conflicte);

emergența grupărilor teroriste (fenomenul radicalizării islamice la nivel European; întoarcerea în spațiul comunitar a jihadiștilor europeni);

accentuarea migrației provenind din zonele de conflict sau cu o situație economică precară (gestionarea fluxurilor de imigranți ilegali);

perpetuarea instabilității din Balcanii de Vest (derapaje populiste, extremiste, radicale prin adâncirea unor clivaje istorice și afectarea drepturilor comunităților entice; criminalitatea organizată, corupția);

mutații în arhitectura energetică regională (determinate de eventuale sincope în valorificarea resurselor energetice din arealul pontic și dezvoltarea unor proiecte energetic concurente celor susținute de UE și România.

Pe lângă aceste amenințări experții în intelligence avertizează și asupra:

efectelor destabilizatoare ale schimbărilor demografice masive creșterea numărului de imigranți nord-africani sau asiatici într-o Europă cu tendințe de îmbătrânire (grupări angrenate în fraude financiare, spălare de bani, contrabandă cu arme, droguri, bunuri sau persoane);

riscurilor politice interne și externe – apariția unor grupări extremiste, coagulate prin intermediul comunicațiilor moderne și social media, pe fondul nemulțumirii opiniei publice față de guverne slabe, corupte sau autoritare; ascensiunea la putere a unor grupări extremiste în unele țări din Orientul Mijlociu și Nordul Africii;

vulnerabilităților rețelei de comunicații globale, ca urmare a dependenței guvernelor, entităților private și a indivizilor de acest tip de comunicare;

pericolelor militare – tensiunile din Peninsula Coreeană ori în care sunt implicate puteri nucleare (India—Pakistan).

Această amenințări pot fi amplificate de apariția unui nou fenomen – indivizi (fie teroriști, infractori sau hackeri) care, cu ajutorul tehnologiilor avansate, pot cauza distrugeri mari.

7.2. Tendințe în conflictualitatea modernă

În domeniul informațiilor există o confruntare permanentă între cei care vor să intre în posesia unor date, planuri, programe etc. și cei care trebuie să protejeze datele confidențiale de persoane neautorizate să le cunoască.

Confruntarea informațională are o latură neantagonistă – competiția -, în special în domeniul cultural, și una antagonistă, prezentă preponderent în domeniile politic, diplomatic, economic și militar.

7.2.1.Confruntarea informațională în domeniul politic, economic și militar

Istoria ne oferă numeroase exemple despre utilizarea informației pe căi nelegale, de către unii oameni politici, pentru a obține avantaje în confruntările electorale sau de altă natură cu oponenții lor. Exemple:

George Washington – era foarte interesat de ,,obținerea promptă și precisă de informații provenind din surse de primă mână, fapt pentru care unii experți americani îl consideră părintele spionajului din țara lor;

Regina Elisabeta I a Marii Britanii a fost beneficiara unor profesioniști în domeniul informațiilor, care au contribuit, de multe ori decisiv, la succesele obținute în conflictele cu puterile rivale

,,Afacerea Watergate”, în care a fost implicat fostul președinte american Richard Nixon.

– „fuga” fostului general de securitate Ion Mihai Pacepa, fost șef al Direcției de Informații Externe și consilier al președintelui Nicolae Ceaușescu, caz în care informația a generat modificări importante în politicile unor state;

– Președintele William (Bill) Clinton pare să fi avut o atitudine diferită față de serviciile de informații.

Informația este un multiplicator de putere dacă o avem în timp util și știm să o folosim, de aceea statele și companiile comerciale investesc sume colosale în dezvoltarea sistemelor de culegere și prelucrare a informațiilor, fiindcă acestea pot contribui la ,,descoperirea unor lumi ascunse, îngropate sub straturi de informație fragmentară”, sau pot determina opinia publică să aibă o anumită imagine despre unele evenimente, facilitând acceptarea acelor decizii care servesc unor interese ce nu sunt făcute publice întotdeauna.

Confruntarea informațională în domeniul economic

Informațiile sunt fundamentale pentru economie. Ca și în celelalte domenii de activitate socială, confruntarea informațională are o componentă neantagonistă și una antagonistă.

Componenta neantagonistă este competiția și are ca obiectiv obținerea informației înaintea celorlalți competitori. Asigurarea primatului sau chiar a exclusivității asupra unor informații poate să aducă beneficii fabuloase. Apariția unor probleme în fluxul aprovizionării piețelor cu materii prime sau produse finite poate induce fluctuații importante la burse. Atacarea Irakului în 1991 și în 2003, respectiv a Libiei în 2011 au fost momente care au condus la urcarea prețului barilului de petrol și, implicit, a majorității produselor de pe piețe, fiindcă tehnologiile de fabricație și transportul acestora presupun utilizarea petrolului și a derivatelor sale.

În ce mod influențează informația piețele de capital? Cei care lucrează la bursă sau în corporații naționale sau internaționale sunt angajați într-o competiție fără menajamente. Concurența este acerbă pentru obținerea mai rapidă a informațiilor și utilizarea acestora de multe ori în dauna celor care lucrează în același loc, dar au acces la aceleași informații mai târziu.

Componenta antagonistă a confruntării informaționale în domeniul economic se manifestă între cei care vor să obțină informații ce nu le sunt destinate sau nu sunt autorizați să le cunoască și cei care protejează informațiile confidențiale și secrete de curioși și de oameni interesați să și le însușească spre propriul lor beneficiu. Furtul de idei despre cum se produc ,,arme și parfumuri, automobile, motociclete, încălțăminte, produse medicale și mașini industriale, crose pentru golf, rachete de tenis, jocuri video, programe pentru calculatoare, muzică și filme”.

Cea mai nouă și mai distrugătoare formă de confruntare informațională în domeniul economic este ,,lupta pentru supremația asupra internetului și a marelui segment din economie care acum depinde de această rețea de computere … Viermii și virușii informatici sunt numai câteva dintre armele folosite pentru blocarea computerelor, distrugerea datelor și provocarea de stricăciuni centralelor energetice, fabricilor unei națiuni, aprovizionării cu combustibili, sistemului de comunicații și chiar unei părți a forțelor armate”. De ce este important internetul pentru economie? Pentru că dezvoltarea tehnologică a făcut posibil ca tot mai multe țări (prin companii de stat sau particulare, organizații – guvernamentale și neguvernamentale, etc) să folosească această cale pentru a-și desfășura activitatea.

Un exemplu elocvent este cel din anul 2014, când China a interzis utilizarea sistemului de operare Windows 8 pe calculatoarele din institutiile de stat.

Potrivit unui studiu realizat de către Forrester Research Inc., China a cumpărat produse legate de informatică și tehnologie în anul 2014, cu o valoare totală de 125 de miliarde de dolari, creând riscuri pentru alte companii cu sediul in SUA, precum Microsoft.

Confruntarea informațională în domeniul militar

Culegerea și prelucrarea datelor – cele mai cunoscute misiuni ale componentei informaționale a confruntării militare – au fost întotdeauna importante, pentru că ,,decidenții și aceia care trebuie să implementeze deciziile ar putea să ia măsuri nepotrivite din cauza lipsei informațiilor valoroase sau a unei percepții eronate [despre informațiile pe care le posedă – n.a.]”.

Multe dintre evenimentele importante, care au avut un impact deosebit asupra istoriei unor comunități și chiar a lumii, puteau să aibă o altă finalitate sau puteau să nu se întâmple dacă cei cu responsabilități în domeniul informațiilor ar fi evaluat corect datele situației, iar decidenții politici ar fi luat măsurile ce se impuneau pentru a preveni conflictele, catastrofele umanitare și de altă natură. Exemple:

genocidul din Ruanda, din anul 1994;

atacarea cu bombe artizanale a ambasadelor americane de la Nairobi – Kenya și Dar es Salaam – Tanzania, din 07.08.1998;

deconspirarea mai multor agenți ai CIA către KGB de către Harold J. Nicholson – fost șef al rezidenței CIA din România;

atacarea Ambasadei Chinei de la Belgrad, în timpul conflictului din Iugoslavia din 1999, și atacul terorist asupra SUA de la 11.09.2001.

7.2. Războiul informațional – RI

Alvin Toffler prezenta războiul informațional în anii ’80 ca o metodă de atac asupra unei națiuni prin obstrucționarea fluxului informațiilor, (…), ridicarea de bariere informaționale în jurul ei.

Se vorbește tot mai mult de război informațional caracterizat drept „o adevărată materie primă strategică indispensabilă, atât managerilor pentru a-și asigura cucerirea piețelor, cât și guvernelor pentru a garanta libertatea lor de apreciere prealabilă, indispensabilă autonomiei deciziei și succesului oricărei politici”.

Existența unui război informațional a fost percepută și de către Thomas P. Rona care îl vedea ca „un război invizibil, mult mai subtil decât războiul clasic”.

În anul 1996, Thomas P. Rona arăta că: „războiul informațional reprezintă totalitatea acțiunilor la nivel tactic, operativ și strategic pe timp de pace, criză, escaladare a crizei și a conflictului, care folosesc mijloace informaționale pentru atingerea obiectivelor proprii” .

De asemenea, Martin Libicki caracteriza războiul informațional ca fiind „ansamblul acțiunilor întreprinse în scopul obținerii superiorității informaționale, în sprijinul strategiei militare naționale, prin afectarea informației și sistemelor informaționale ale adversarului, menținând și protejând propriile sisteme de informații” .

Principalele amenințări determinate de acțiunile de război informațional ale adversarului au în vedere infrastructura informațională de stat, economică, politică, a serviciilor de informații, precum și a apărării, serviciilor medicale și de urgență etc., echipamente informaționale: calculatoare, comutatoare, suporți de date și video, camere video, claviaturi, telefoane, faxuri, benzi video și audio, cabluri, fibre optice, stații radio și radioreleu, sateliți toate acestea constituind, în esență, infrastructura informațională a securității naționale, prezentată sintetic în figura 7.1.

Figura 7.1.Infrastructura informațională privind securitatea națională

Componentele războiului informațional

Desigur pentru domeniul militar componentele războiului informațional pot fi puse în evidență dacă analizăm un conflict, iar exemplul războiului din Golf este elocvent (chiar dacă au trecut 25 de ani). Combinând tehnici de război electronic, de război în domeniul comenzii și controlului, precum și operații psihologice, coaliția a lansat împotriva sistemului irakian de informare un atac care a grăbit sfârșitul conflictului.

Sintetizând concluziile desprinse din exemplul războiului din Golf (1991) și transpunându-le în plan teoretic Libicki Martin, unul dintre teoreticienii războiului informațional a definit componentele războiului informațional:

Războiul de comandă și control – Command and Control Warfare – C2W;

Războiul bazat pe informații – Intelligence Based Warfare – IBW;

Războiul electronic – Electronic Warfare – EW;

Războiul psihologic – Psychological Warfare – PSYWAR;

Războiul hackerilor – Hacker Warfare – HW;

Războiul informațiilor economice – Information Economic Warfare – IEW;

Războiul în spațiul realității virtuale – Cyber Warfare – CybW.

Aceste șapte componente de bază ale războiului informațional, sunt complementare, acțiunile specifice putând fi executate de structuri specializate sau nespecializate și care își vor coordona eforturile în funcție de importanța și tipul obiectivului de atins.

În abordarea corectă a problematicii războiului informațional trebuie să facem distincție între concept și modul practic de aplicare (desfășurare) a acestuia adică operații informaționale.

7.3. Operațiile informaționale

Conceptul de război informațional presupune „partea de cunoștințe științifice specifice (informații, date, analize, metode, suport cibernetic), iar cel de operații informaționale se va referi la partea de știință aplicată”, adică modul de organizare, planificare și executare a unei acțiuni specifice, în funcție de obiectivul de îndeplinit.

Nu există o definiție universal acceptată pentru conceptul de „operații informaționale”.

În documentele Uniunii Europene, operațiile militare informaționale sunt reprezentate ca fiind o „coordonare a tuturor activităților pentru influențarea participanților direcți la criză și a altei audiențe, în sprijinul obiectivelor politice și militare ale UE, prin afectarea informațiilor, sistemelor și proceselor informaționale și influențarea factorilor de decizie concomitent cu protejarea informațiilor Uniunii Europene și a sistemelor informaționale proprii”.

Strategia NATO pentru operațiile informaționale prezintă aceste operații ca fiind „totalitatea acțiunilor coordonate și sincronizate pentru a crea efectul dorit asupra voinței, nivelului de înțelegere și capacităților adversarului, adversarilor potențiali sau a altei audiențe aprobate de Consiliul Nord-Atlantic, pentru sprijinirea obiectivelor Alianței prin afectarea informațiilor acestora, proceselor informaționale și a sistemelor concomitent cu valorificarea și protecția sistemelor informaționale proprii”.

În doctrina SUA, operațiile informaționale sunt prezentate ca fiind „angajarea integrată a războiului electronic, operațiilor în rețelele de calculatoare, războiului psihologic, acțiunilor de înșelare/dezinformare, protecția operațiilor în coordonare cu capabilitățile desemnate în sprijin sau cele cu care trebuie să colaboreze pentru influențarea, subminarea, vicierea sau controlarea sistemelor de decizie umane sau automatizate ale adversarului sau a proceselor de decizie ale acestuia concomitent cu protejarea sistemelor și proceselor proprii”.

În accepțiunea rusă operațiile informaționale sunt „o cale de rezolvare a unui conflict dintre două părți. Scopul este ca una dintre părți să câștige și să păstreze avantajul informațional asupra celeilalte. Acest lucru poate fi realizat prin exercitarea unei influențe informațional/psihologice și tehnice specifice, prin sistemele naționale de luare a deciziei, prin intermediul populației, prin structurile sale informaționale, ca și prin înfrângerea sistemului de control al dușmanului, a structurilor sale informaționale cu ajutorul unor mijloace suplimentare, precum armele, materialele nucleare.

În mod general, putem aprecia că operațiile informaționale cuprind coordonarea și sincronizarea activităților tuturor forțelor și mijloacelor care acționează în mediul informațional pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de comandant prin afectarea voinței, nivelului de înțelegere și capacităților adversarului și protejarea sistemelor informaționale proprii.

Pentru atingerea scopului propus, operațiile informaționale utilizează trei tipuri de a activități între care nu există o delimitare clară. Aceste activități, cu impact una asupra celeilalte, sunt:

– activități de influențare – sunt acele activități al căror scop principal este influențarea voinței țintelor aprobate, prin transmiterea, conform unor teme stabilite, de mesaje verbale și non-verbale capabile să sprijine cursul acțiunilor proprii, să afecteze în mod negativ pe cel al adversarului declarat sau potențial și să încurajeze atitudini defavorabile din partea celor neutri;

– activități îndreptate împotriva conducerii și capacităților de comandă – se desfășoară în scopul afectării fluxului de informații al factorilor de decizie, concentrându-se pe subminarea posibilităților adversarului de a lua decizii, de a le transmite sau de a le pune în practică;

– activități de protecție informațională – se referă la protejare acelor informații critice pentru succesul acțiunilor proprii. Ele includ activități realizabile prin metode pasive referitoare la propriile echipamente, proceduri și personal, denumite generic securitatea operației (OPSEC) și securitatea informațiilor în format electronic-(INFOSEC), precum și prin metode active îndreptate împotriva sistemelor de informații, supraveghere, selectare a țintelor și lovire a obiectivelor și cercetare a adversarului. Acestea trebuie integrate în ansamblul eforturilor Alianței pentru maximizarea efortului sinergic. Pentru realizarea acestei integrări este necesară stabilirea exactă a unui set de obiective și a unui set de indicatori care să ofere o măsură a atingerii acestor obiective. Aceste obiective și acești indicatori se modifică în funcție de situație și circumstanțe.

Procesele decizionale în câmpul de luptă urmează un ciclu – ciclul OODA: Observare, Orientare, Decizie și Acțiune (Observ Orient Decide Act). Cu cât acest ciclu este mai scurt, cu atât timpul de răspuns al sistemului este mai scurt. O intervenție sincronizată poate afecta ciclul decizional al oricărei structuri informaționale, teorie pe care o prezentăm în modelul din figura 7.2.

Figura 7.2. Intervenția operațiilor informaționale asupra ciclului decizional

Anvergura și arhitectura operațiilor în rețelele de calculatoare depind de capacitățile și dependențele similare ale adversarului în materie de IT și presupun următoarele tipuri de activități:

– atacul rețelelor de calculatoare ale adversarului prin inserția unor viruși sau chiar manipularea datelor, informațiilor și performanțelor sistemelor IT ale acestuia;

– exploatarea la maxim a posibilităților și oportunităților propriilor rețele de calculatoare în circulația informațiilor și datelor necesare în cadrul operațiilor informaționale;

– apărarea propriilor rețele de calculatoare împotriva oricăror atacuri, element esențial pentru menținerea intactă a capacității de luare a deciziei;

– operații bazate pe bloguri – Blog Based Operations (BBO).

O apariție de ultimă oră în panoplia operațiilor informaționale sunt blogurile care au ajuns să influențeze comunități întregi sau chiar categorii sociale, constituind adesea puntea de legătură și de circulație a informațiilor.

7.4. Războiul cibernetic

Războiul cibernetic este strict legat de războiul informațional și reprezintă o formă concretă/particularizată a acestuia, care presupune executarea unui sistem complex de acțiuni ofensive și defensive asupra sistemelor informatice și de comunicații.

Chiar dacă, pentru desfășurarea acestor acțiuni, sunt utilizate unele metode și mijloace specifice hackerilor, având în vedere că scopul războiului cibernetic este obținerea dominației informaționale, acesta nu trebuie totuși să se confunde cu acțiunea hackerilor.

Cyberspațiul reprezintă un spațiu imaginar și nelimitat al rețelei Internet în care se pot întâlni și descoperi informații despre aproape oricare subiect. Poți găsi răspuns oricărei probleme în cyberspațiu. Cyberspațiul se întinde de la simplul calculator personal, eventual dotat și cu o cameră digitală de luat imagini, până la uriașele calculatoare ale sistemelor naționale: de apărare, bancar, energetic, transport auto, naval sau aerian etc.

Utilizând suportul tehnic al tehnologiei informațiilor și comunicaților are loc o schimbare pragmatică în configurarea relațiilor de putere dintre indivizi, instituții sociale și state, generându-se un război virtual – Războiul cibernetic.

Ce se urmărește prin acest război virtual? În primul rând trebuie să vedem care anume sunt țintele posibile:

– comunicațiile telefonice – se pot întrerupe centralele de telefonie de urgență, serviciile medicale, ambulanțele, pompierii, serviciile poliției, alarmele de orice fel conectate la sisteme de supraveghere centralizate;

– centralele energetice – sistemul de distribuție al energiei electrice și sistemele de supraveghere constituie ținte relativ ușor de atins. Atacurile cibernetice sunt una dintre principalele amenințări pentru furnizările de energie la nivel global, potrivit unei declarații comune adoptate de miniștrii energiei din G7, în cadrul unei reuniuni la Hamburg

– sistemul financiar – țintele cele mai evidente sunt rețelele de transfer financiar, apoi băncile locale și noile metode de acces la fonduri. Alte ținte ar putea fi sistemele de credit, inclusiv cărțile de credit sau birourile de credit;

– transport-logistică – sistemul de transport aerian poate fi paralizat, dat fiind că sistemele de control al traficului aerian sunt esențiale și complet dependente de computere. La fel stau lucrurile și în cazul transportului fluvial, terestru sau feroviar, care pot fi anihilate prin intermediul bazei lor de date de coordonare și programare; Avioanele de pasageri ar putea fi tinta unor atacuri cibernetice prin intermediul unor dechipamentele de comunicatie prin satelit aflate la bord. Cercetatorul în domeniul securitatii cibernetice Ruben Santamarta a gasit un mod prin care aceste echipamente pot fi accesate de hackeri, prin intermediul Wi-Fi și al sistemelor de divertisment aflate la bord. Daca aceasta informatie va putea fi confirmata, ar putea genera o revizuire completa a securității aviatice;

– serviciile sociale – poate fi introdus haosul prin distrugerea sau virusarea bazei de date privind plata salariilor, pensiilor, alocațiilor de toate felurile;

– comunicații – se va adăuga mult mai multă panică și teroare prin incapacitatea mijloacelor convenționale de comunicare, a televiziunilor și radiourilor. Sistemele lor sunt complet dependente în livrarea mesajului de conexiune la satelit, securitatea acestor sisteme fiind foarte slabă, cea mai mare atenție fiind acordată până acum prevenirii furtului de semnal;

– comunicații guvernamentale – acestea pot fi țintele preferate, mai ales la nivelul infiltrărilor în bazele de date și al unei eventuale campanii de comenzi contradictorii care să provoace autoblocarea sistemelor informaționale, ceea ce se poate obține fie prin introducerea unor comenzi de operare precise, fie prin plasarea unui virus care să acționeze în trepte, spre exemplu, după integrarea unui mesaj parvenit prin e-mail în baza operațională de date.

Potențialul distructiv al atacurilor cibernetice este relevat de unele studii. De exemplu în studiul publicat, sub egida Centrului pentru Studii Internaționale și Strategice din SUA, la sfârșitul lunii ianuarie 2010, se aprecia:

– atacurile cibernetice au o frecvență ridicată și sunt întreprinse, în numeroase cazuri, de adversari la nivel înalt (state- națiuni, organizații teroriste sau de criminalitate organizată), consecințele înregistrate în urma acestora fiind de multe ori grave, iar costurile ridicate;

– China și Statele Unite sunt considerate drept posibili agresori cibernetici cu cel mai ridicat potențial.

– aprox. o treime din cei chestionați au opinat că sectorul lor nu este pregătit să facă față unor atacuri majore concertate de adversari la nivel înalt.

– potrivit companiei McAfee, India este țara cu cea mai mare încredere în capacitatea propriului Guvern de a preveni și de a opri atacurile informatice, în timp ce Rusia și România reprezintă terenul cel mai propice pentru hackerii care coordonează rețele de tip botnet.

În studiul lansat la 18 februarie 2010 de Comandamentul Forțelor Unite ale SUA se aprecia că prin intermediul cyberspace-ului, agresorii ,,vor viza industria, guvernele, mediile academice și infrastructura militară aeriană, terestră, maritimă și spațială”

Atacuri informatice cunoscute, având ca ținte infrastructuri critice ale unor state

martie 1999: Serbia a lansat un atac de tip DoS asupra serverelor de web și de mail ale N.A.T.O., – nu a reușit să producă pagube mari, acestea fiind foarte bine securizate;

aprilie – mai 2007: în Estonia, atacuri informatice de mare amploare au dus la închiderea, pentru câteva zile, a site-urilor guvernului și a majorității băncilor și a afectat funcționarea a numeroase companii din țară. Reprezentanții Estoniei au acuzat Rusia că ar fi organizat aceste atacuri, după ce au descoperit că unele operațiuni au fost lansate de la IP-uri aparținând unor servere ale administrației ruse;

iunie 2008: după ce Parlamentul Lituaniei a votat interzicerea simbolurilor sovietice și naziste și interpretarea imnului URSS la reuniunile publice, mai multe site-uri oficiale s-au confruntat cu atacuri electronice, în urma cărora au fost postate pe aceste pagini însemne sovietice și sloganuri antilituaniene;

iulie 2008: în urma unui atac informatic, care a vizat site-ul administrației fiscale a Lituaniei, instituția a fost nevoită să își închidă serviciile on-line de plată a taxelor și să blocheze accesul de la anumite servere, nefiind înregistrate pierderi de date;

august 2008: Rusia a lansat un atac armat asupra Georgiei. Pentru prima dată în istorie, un atac în lumea virtuală a coincis cu un atac în lumea reală. În momentul în care s-au declanșat luptele convenționale în regiunea separatistă Osetia de Sud, serverele georgiene au dispărut de pe Internet. Paginile electronice ale Președinției, Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației și Băncii Naționale din Georgia au fost bombardate continuu cu solicitări false care le-au blocat total activitatea. Pe lângă sursele oficiale de informare, au fost scoase din circulație și toate paginile electronice ale presei georgiene. Bill Woodcock – directorul fundației Packet Clearing House care se ocupa cu monitorizarea traficului de Internet – a declara că „astfel de atacuri coordonate în lumea virtuală și cea reală vor deveni o regulă a războaielor de acum înainte. Poți finanța o întreaga campanie cibernetică cu banii necesari pentru înlocuirea unei șenile de tanc – astfel că ar trebui să fii prost să nu o faci”;

decembrie 2012 – ianuarie 2013: Operațiunea de spionaj cibernetic denumită ,,Octombrie Roșu”, a avut implicații mult mai mari asupra siguranței naționale a României conform SRI. Spionii au vizat informații secrete privind politica externă, resursele naturale din Marea Neagră și secrete economice și politice din zona Mării Negre

Figura 7.3. Operațiunea de spionaj cibernetic denumită ,,Octombrie Roșu”

2013: Transgaz și Romgaz au fost ținte ale atacurilor cibernetice

-1 marie 2014: România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicații de tip malware, creată pentru a spiona și colecta informații geopolitice confidențiale. „Acest atac este unul cu totul nou față de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine și să preia sub control rețeaua compromisă, în scop exfiltrării de informații. Potrivit și estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanță în planul securității naționale a României prin profilul entităților compromise”

aprilie 2014: atac cibernetic de amploare: 18 milioane de mailuri din Germania, piratate. Conturile afectate folosite pentru activități ilegale, cum ar fi trimiterea masivă de spamuri.

august 2014: o vastă operațiune de spionaj cybernetic. Obiective vizate sunt ministere de externe și ambasade, ministere de interne, reprezentanțe comerciale, companii din industria militară și farmaceutică. din Franța, Statele Unite, Rusia, Belarus, Germania, România și Polonia. Hackerii au reușit să sustragă cantități mari de date, inclusiv documente de tip text și emailuri, softul utilizat căutând documente după cuvinte-cheie precum ,,NATO”, ,,UE – dialog – energie” și ,,Budapesta”.

august 14.08.2014. Una dintre cele mai mari rețele de spitale din Statele Unite a raportat un „atac cibernetic, care a dus la furtul datelor personale a 4,5 milioane de pacienți. Community Health Systems are 206 spitale în 29 de state, iar bazele sale de date conțin inclusiv numărul asigurărilor sociale, adrese, nume și numere de telefon ale pacienților”.

Pentru contracararea unor astfel de acțiuni la Summit-ul din Țara Galilor (2014), șefii de state și de guverne NATO au adoptat noua Politică întărită în domeniul apărării cibernetice, care subliniază faptul că apărarea cibernetică este parte a sarcinii de bază a NATO privind apărarea colectivă. O decizie pentru stabilirea situației în care un atac cibernetic ar putea să conducă la invocarea art. 5 va fi luată de Consiliul Nord-Atlantic de la caz la caz.

Și armata SUA își consolidează apărarea cibernetică constituind o nouă unitate de apărare cibernetică. ,,Unitatea va fi condusă de directorul Agenției Naționale de Securitate (NSA) va avea 6.200 de angajați și  urmează să fie deplin operațională la orizontul anului 2016”.

Actorii războiului cibernetic

Pentru toți cei care utilizează metodele de pătrundere ilegală în sistemele informaționale, adică pătrund fără a avea autorizație legală de acces, în mod generic, li s-a atribuit denumirea de „hackeri”.

Hackerul este acel individ care intră în sistemul de operare al calculatoarelor, fără voia proprietarului. Hackerii sau crackerii sunt un adevărat pericol datorită faptului că atacă de la mare distanță și sunt foarte greu de detectat datorită faptului că acționează din spatele monitoarelor.

Unele studii, precum The On-line Hacker Lexicon, definesc noțiunea de hacker ca fiind:

– persoană căreia îi place să exploreze detaliile sistemelor programabile și cum să forțeze capacitățile acestora, ca o compensare față de persoanele care se limitează doar la un minim de cunoștințe necesare;

– o persoană care programează cu entuziasm sau se bucură de rezultatele aplicării aspectelor teoretice în practică;

– o persoană care apreciază informații trunchiate;

– o persoană care poate executa programare (scrie programe) cu rapiditate;

– expert pentru un domeniu informatic particular (spre exemplu „Unix") sau exploatează frecvent un anumit program;

– expert în oricare domeniu;

– persoană căreia îi place provocarea intelectuală (depășire creativă sau de evitare a limitărilor;

– intrus care încercă să descopere informații sensibile prin căutări concentrice și insistente.

Hackerii (pirații informatici) – sunt persoane interesate de „partea ascunsă” a oricăror sisteme de operare, cărora le place să exploreze detaliile sistemelor programabile și care caută modalități de a le extinde capacitățile, contrar utilizatorilor informaticii, care se mulțumesc să învețe minimul necesar. De cele mai multe ori hackerii sunt programatori, permanent preocupați de îmbunătățirea cunoștințelor pe care le au despre sistemele de operare, programele și limbajele de programare în care acestea sunt asamblate;

Krakerii – sunt persoane care realizează breșe în securitatea unui sistem, cu scopul vădit de a provoca daune și au tendința de a se grupa în mici structuri secrete, cu vaste cunoștințe, din care desfășoară acțiuni distructive; aceștia pătrund și violează integritatea sistemelor, obținând accese neautorizate la date, provocând probleme acestor sisteme (distrugerea datelor, interzicerea accesului utilizatorilor legitimi etc.);

Phreakerii – sunt persoane specializate în rețele de calculatoare și de telefonie care realizează activități distructive și criminale, din motive politice, religioase, economice, mediatice.

Acești „luptători”, „actori” pot fi:

– spionii guvernamentali sau ai unor corporații care realizează activități de spionaj – desfășoară acțiuni prin conectarea și efectuarea transferului informațiilor de importanță deosebită, utilizând modem-ul;

– angajații nemulțumiți sau ex-angajații – care pot realiza ușor acte de sabotaj sau pot oferi informații adversarului/inamicului, întrucât cunosc modalitățile specifice de organizare și funcționare a organizației; de obicei, acești proprietari sunt persoane care, prin poziția lor, dețin controlul asupra sistemului informatic din organizație și care pot cauza numeroase probleme;

– angajații temporari cu drepturi limitate – parteneri, consultanți au alți specialiști folosiți în diferite proiecte și care au acces în sistemul informațional, conform activității specifice pe care o desfășoară la un proiect;

– concurenții – reprezentați de firmele concurențiale sau, în cazul instituțiilor guvernamentale, persoane ale serviciilor secrete din alte țări, care desfășoară spionajul economic sau de interes guvernamental;

– indivizii conduși în mod frecvent de dorința de a distruge în loc de cea de a crea;

– mercenarii – care acționează pentru bani, fiind implicați în diverse activități de natură criminală, pornind de la piratarea cărților de credit, clonarea telefoanelor celulare, până la atacarea unor sisteme vitale, cum ar fi: sistemele de control ale alimentării cu energie electrică a unui oraș (ceea ce poate provoca victime în spitale, accidente etc.) sau sistemele de control al traficului aerian, centrale nucleare etc;

– copiii – care demonstrează o extraordinară abilitate de a asimila înalte cunoștințe tehnice despre computere și programe și acționează fără o conștientizare clară a ceea ce fac sau dintr-o bravură copilărească, specifice vârstei.

7.5. Criminalitatea informatică

La nivel european prin convenții s-au definit termeni precum sistem informatic sau date informatice. Astfel putem vorbi despre:

a) sistem informatic ca „orice dispozitiv izolat sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în legătură, care asigură, prin executarea unui program, prelucrarea automată a datelor;

b) date informatice desemnează orice reprezentare de fapte, informații sau concepte sub o formă adecvată prelucrarii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcții de către un sistem informatic;

Criminalitatea informațională reprezintă un fenomen al zilelor noastre, cu importante repercursiuni în viața cotidiană. În sensul convenției despre care am vorbit sunt stabilite măsuri care trebuie luate la nivel national pentru definirea termenilor în materie de drept penal.

Există mai multe tipuri de infracțiuni ce pot fi incluse în cadrul criminalități informatice:

infracțiuni împotriva confidențialității, integrității și disponibilității datelor și sistemelor informatice: accesarea ilegală; interceptarea ilegală; afectarea integrității datelor; afectarea integrității sistemului;

accesarea ilegală – accesarea intentionată și fără drept a ansamblului ori a unei părți a unui sistem informatic prin violarea măsurilor de securitate, cu intenția de a obține date informatice ori cu altă intenție delictuală;

interceptarea ilegală – interceptarea intenționată și fără drept, efectuată prin mijloace tehnice, a transmisiilor de date informatice care nu sunt publice, destinate, provenite sau aflate în interiorul unui sistem informatic, inclusiv a emisiilor electromagnetice provenind de la un sistem informatic care transporta asemenea date;

afectarea integritatii datelor – fapta comisă intenționat și fără drept de a distruge, șterge, deteriora, modifica sau elimina date informatice;

afectarea integrității sistemului – reprezintă acea afectarea gravă, intenționată și fără drept a funcționării unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, periclitarea, ștergerea, deteriorarea, alterarea sau suprimarea datelor informatice;

infracțiuni informatice ca fiind reprezentate de:

falsificarea informatică;

frauda informatică.

În ambele situații vorbim despre aspecte ce țin de accesare ilegală a sistemelor și de afectarea integrității datelor informatice cu mențiunea ca sunt clarificate și explicate urmările acestor acțiuni.

Astfel în cazul falsificării informatice acțiunile au drept scop modificarea datelor pentru a rezulta date neautentice, cu intenția ca acestea să fie luate în considerare sau utilizate în scopuri legale ca și cum ar fi autentice, chiar dacă sunt sau nu sunt în mod direct lizibile și inteligibile.

În cazul fraudei informatice vorbim despre accesarea și afectarea integrității datelor sau sistemului informatic cu intenția frauduloasă sau delictuală de a obține fără drept un beneficiu material (economic) pentru el însuși sau pentru altă persoană.

Frauda informatică sau frauda asisată de calculator, se circumscrie unui set amplu de activități ilicite, în care calculatorul joacă un rol imporatant. Astfel calculatorul este folosit pentru elaborarea și compilarea unor programe de atac (diferite utilitare de tip scaner, programe de tip virus), diverse forme de delicte economice (delapidări on line, devalizări de conturi), acțiuni ilicite de sabotare a unor medii informatice prin viruși, distribuirea de materiale ilegale (propagandist teroriste), blocarea rețelelor prin supraîncărcare, atacurile împotriva serverelor DNS(Domian Name Server) fraude datorate intrușilor(furtul de parole-password sniffers), compromiterea securității la nivelul întregii rețele etc.

În studiul „aspecte legale ale infracționalității informatice în cadrul societății informaționale” (studiul COMCRIM – realizat de către Universitatea din Wurbuz, Germania, sunt prezentate următoarele categorii și subcategorii de infracțiuni informatice:

– atingeri aduse dreptului la viață privată;

– infracțiuni cu caracter economic;

– penetrarea sistemelor informatice în scopul depășirii dificultăților tehnice de securitate – „hacking”;

– spionajul informatic;

– pirateria programelor pentru calculator;

– sabotajul informatic;

– frauda informatică;

– distribuirea de informații cu caracter ilegal sau prejudiciabil(propaganda rasistă, difuzarea de materiale pornografice, etc.)

– alte infracțiuni, precum infracțiuni contra vieții, infracțiuni legate de crima organizată.

Resursele oferite de spațiul cibernetic și mecanismele de săvârșire a infracțiunilor informatice s-au întrepătruns, fiind exploatate la maxim de către delicvenții proveniți atât din sfera criminalității informatice cât și a terorismului.

Eugene Kaspersky, CEO și co-fondator Kaspersky Lab declara: „Cred că am ajuns la un moment de cotitură, deoarece ne confruntăm cu o nouă lume, o nouă abordare a infracționalității cibernetice. În trecut erau doar infractori cibernetici, acum constat cu teamă că ne apropiem de o eră a terorismului cibernetic, a armelor sofisticate și a războaielor cibernetice”.

7.6. Terorismul cibernetic

Până de curând, terorismul a fost un asociat cu acte de violență fizică și de criminalitate dar începând cu secolul XX concomitent cu dezvoltarea tehnologiei, și în special a sistemelor controlate de computere, putem vorbi despre o nouă formă de activitate criminală.

Utilizarea cu rea-voință a tehnologiei informației, în cazul în care este afectată economia sau starea de siguranță a populației, face ca profilul atacului cibernetic să aibă uneori trăsături de acțiune teroristă (terorism cibernetic).

Terorismul cibernetic constă în atacuri cibernetice care folosesc computerul și rețeaua de comunicații pentru a cauza prejudicii de proporții, pentru a genera teamă sau pentru a intimida societatea pentru un țel ideologic. Terorismul presupune utilizarea de resurse din domeniul comunicațiilor și informaticii în scopul intimidării sau constrângerii semenilor.

Organizațiile teroriste utilizează Internetul, în primul rând, în calitatea sa de mijloc de comunicare. Prin site-urile pe care și le-au creat pe www (World Wide Web), aceștia își propagă intens ideologiile îmbrățișate, utilizând Internetul ca vector principal al legitimării lor ideologice.

Giurcan Gigi în teza sa de doctorat identifică următoarele direcțiile de acțiune:

folosirea Internetului pentru comunicate teroriste, convertirea comunicațiilor, generând un nou mod de comandă și control al infrastructurii;

accesul la informație via Internet inclusiv pentru accesarea informațiilor asupra diverselor ținte, precum și date tehnice privind construcția de arme;

folosirea Internetului ca platformă pentru diseminarea propagandei grupărilor și cauzelor teroriste și obiectivele legate de recrutarea indivizilor în cadrul acestor organizații.

lansarea de atacuri cibernetice la adresa unor capacități IT&C, accesarea unor servere ce conțin date cu caracter strategic, blocarea comunicațiilor, interceptarea unor transmisii de date confidențiale, alterarea soft-urilor de control a unor activități vitale sau blocarea unor segmente importante ale infrastructurii critice de comunicații.

Irena Chiru și Ella Ciupercă în lucrarea Terorism prin internet. Studiu de caz Hamas, prezintă o triplă funcționalitate a site-urilor:

– propagandă prin mesaje – text și imagini;

– planificare și coordonare a acțiunilor viitoare;

– strângerea de fonduri din partea simpatizanților.

În aceiași lucrare ne este prezentat discursul ca fiind astfel construit încât să implice și să solicite participare: ..Allah va oferă posibilitatea de a vă implica în lupta pentru drepturile musulmanilor (…) Chiar dacă nu te implici fizic în jihad, POȚI să ne ajuți financiar”.

Unele mesaje sunt astfel gândite pentru a îi atrage pe cei care s-au retras din operațiuni: ,,poți sprijini jihadul din bucătărie, crescând copii care să sprijine cauza” sau ”nu trebuie să ne sprijini direct….rămâi neutru. Nu ne preda”.

Un loc aparte în conținuturile îl ocupă textele de glorificare a bombelor sinucigașe.

De exemplu imaginea din figura prezintă : două bombe sinucigașe, Yasser Sultan Abu al-Abbas (autorul atacului împotriva IDF, 24 martie 2004) și Muhammad al-Qadi Abu al-Bara’ (ucis în momentul când încerca să detoneze o mașină, 6 martie 2004). Conform textului atașat imaginii: „Eroii (…) leii raidurilor și ai operațiunilor speciale” (n.a. atacuri sinucigașe) în Tel Aviv (clubul de noapte Dolphinarium, pe 1 iunie 2001. Atacul a ucis 21 de tineri și a rănit alții 83. (Figura 7.4. )

Figura 7.4. Glorificarea bombelor umane

Instrumentele de comunicare folosite de organizațiile teroriste au evoluat de la mass-media clasică la resursele oferite de către Internet, asfel că, de la publicațiile „Vocea Jihadului”, „Vocea Califatului”, „Eroul luptei sângeroase” posturile de televiziune utilizate în mod tradițional, precum „Al-Aqsa”/”Hamass”, „Al-Manar”/”Hezbbollah” și „Djihad Kanal” s-a trecut la o activitate comunicațională pe site-uri și forumuri.

În unele materiale materiale postate pe Internet au fost prezentate tehnici de persuasiune aplicate de către grupurile jihadiste asupra adepților, fiind analizate cauzele probabile ale violenței excesive de care aceștia dau dovadă:

– de tip ambiental: izolarea individului de societate, limitarea accesului la informații, crearea unei stări de dependență fașță de grupul terorist, suprasolicitarea fizică și psihică;

– de tip emoțional: activarea fricii sau a bucuriei;

– de tip cognitiv: negarea gândirii critice, utilizarea minciunii și a înșelăciunii, identificarea cu interesele grupului, obiedența, controlul atenției, controlul asupra limbajului, denigrarea autoriăților.

Cele mai frecvente platform sunt “blogspot.com”, wordpress.com”, “maktoobblog.com”, blogfa.com”, blogspirit.com” și “mihanblog”, pe care au fost identificate 28 bloguri jihadiste.

Actele de comunicare de sorginte teroristă au fost semnificativ impulsionate de distribuția producțiilor video prin intermediul unor site-uri de profil, cu preponderență “You Tobe”.

Au fost postate fișiere video cu o tipologie extreme de variată:

– atacuri ale insurgenților asupra forțelor NATO dislocate în Afganistan;

– programul din tabere secrete de instruire;

– sesiuni de interpretare a conceptelor coranice;

– enunțarea de verdicte religioase ”fatwa”;

– apeluri de convertire la Jihad

– răpiri sechestrări și decapitări ale unor ostateci occidentali

Pentru înțelegerea complexității fenomenului acțiunilor în cyberspațiu vom prezenta profilul celor ce săvârșesc delicte cibernetice, țintele vizate de către aceștia și motivația acestora în tabelul 7.1.

Tabelul 7.1. Profilul celor ce săvârșesc delicte cibernetice, țintele vizate de către aceștia și motivația

Pentru a se putea evalua potențialul cyberterorismului, este util a concepe anumite situații ipotetice pe baza unor scenarii create de specialiști IT, care să vină în întâmpinarea unor posibile atacuri.

Situațiile ipotetice previzionate vizează domenii precum:

• Alimentația: un posibil atac ar putea avea drept țintă copii, prin intermediul unui producător de cereale. Un hacker ar putea intra în computerele care controlează proporția ingredientelor și ar putea modifica concentrația de fier de la 2% la 80%. Acest fapt ar putea determina grave îmbolnăviri ale populațiile infantile, care ar putea culmina cu producerea de malformații.

• Transportul aerian – un cyberterorism poate avea drept țintă pasagerii unei linii aeriene, preluând turnul de control al unui aeroport prin accesarea computerelor tabloului de comandă. Se pot adăuga informații false care pot sta la baza ghidării în spațiul aerian a aeronavei, despre viteza sau alte coordonate specifice, astfel încât controlorul aerian îi va da pilotului informații greșite, fără ca vreunul din ei să poată sesiza eroarea. Aeronava se poate prăbuși sau poate intra în coliziune cu un alt avion.

• Terorismul convențional pus în scenă prin mijlocul computerelor: un terorist  poate plasa mai multe bombe computerizate într-un oraș, bombe interconectate între ele care se declanșează prin intermediul unui calculator. Explozia controlată prin calculator poate face ca bombele să explodeze, chiar dacă una din ele este dezamorsată.

• Sistemul bursei de valori – accesarea fără drept a sistemului burselor de valori sau burselor de mărfuri ar putea avea scopul de a genera modificări artificiale ale prețurilor acțiunilor sau diverselor produse prin introducerea de date false cu privire la capitalul companiilor, bugetul acestora etc. Acest fapt conduce la o destabilizare a pieței de capital, la creșterea neîncrederii populației în mediul de afaceri. Pe fundalul unor atare fluctuații, destabilizarea economică și colapsul pieței nu mai poate fi oprit.

• Industria farmaceutică – un hacker poate intra în calculatoarele unei linii de producție a unor medicamente și modifică datele privitoare la compoziția acestora, astfel încât urmările să fie din cele mai tragice.

8. DEZINFORMAREA

Ziarele, revistele, radioul, televiziunea, Internetul sunt canale prin care se influențează, orientează și dirijează opinia publică, interesele și motivațiile oamenilor, conștiințele, chiar dincolo de granițele propriilor voințe și simțuri.

Suntem tot mai dependenți de aceasta rețea globală pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. Am văzut la televizor, am auzit la radio, am citit în ziar sunt afirmații care se invocă adesea pentru a argumenta un punct de vedere sau a justifica o anume atitudine sau conduita.

Dezinformarea – abordări conceptuale

Termenul a apărut pentru prima oară în limba rusă (дезинформация- dezinformația), după al Doilea Război Mondial, cu rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare. Apoi, termenul a trecut în limba engleză (misinformation).

Chambers Twentieth Century Dictionary, publicat la Londra, în 1972, îl definește imparțial ca: deliberate leakage of misleading information („scurgere deliberată de informații care induc în eroare”).

În Franța a apărut în anul 1974, încărcat de semnificații politice intens orientate: ignorance où le public est tenu d'un probleme d'extreme gravité (cf. la folie nucléaire). Cela signifie également ne pas suffisament éclairer l'opinion sur des questions importantes (ignoranță în care e ținut publicul cu privire la o problemă extrem de gravă, de ex. nebunia nucleară. Mai înseamnă de asemenea o insuficientă lămurire a opiniei publice asupra unor chestiuni importante – Grand, Pamard, Riverain, Les Nouveaux Mots dans le vent, Larousse).

Definirea conceptului – Conceptul de dezinformare este greu de definit și încercam să îl diferențiem de alte concepte învecinate:

minciuna pură și simplă, care nu are nevoie de explicații;

șiretlicul de război, care constă în a da de crezut că ataci la stânga când de fapt urmează să ataci la dreapta;

intoxicarea factorilor de decizie adverși, care constă în acțiunea de a-i înșela în privința mijloacelor de producție, a stării stocurilor, a datei acțiunii plănuite;

propaganda albă, care constă în a încerca să faci astfel încât ideile să-ți fie împărtășite;

propaganda neagră, care constă în difuzarea unei propagande și în a o atribui inamicului;

influența, care constă în a face agitație „nu cu intenția de-a schimba cursul evenimentelor într-o direcție dată, ci, la un mod mai general, pentru a destabiliza societatea adversă”.

Structural se poate spune ca dezinformarea presupune trei elemente definitorii:

o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi intoxicare;

mijloace deturnate, altfel ar fi propagandă;

scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.

Încercând să definim dezinformarea putem porni de la abordarea lui V. Volkoff care o explică în funcție de țintă, scop, mijloace și mod de prezentare.

Astfel dezinformarea este „manipulare a opiniei publice (și nu a indivizilor) în scopuri politice (altfel ar putea fi vorba de publicitate) prin mijloace indirecte de tratare… (altfel ar putea fi vorba de propagandă) …a unei informații veridice sau nu (nu veridicitatea informației e ceea ce contează, ci felul în care este ea prezentată).

Abordarea conceptuală a lui Volkoff nu este însă singulară în domeniu fiind asumate și alte definiții:

„tehnică permițând furnizarea de informații generale eronate unor terți, deteriminându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori” – Vladimir Volkoff;

„acțiunea specială sau continuă care constă în inducerea în eroare a unui adversar sau în favorizarea subversiunii în rândurile lui, în scopul de a-l slăbi, prin utilizarea tuturor mijloacelor aflate la îndemână” – Stan Petrescu;

„ansamblul formelor metodelor și procedeelor non-violente, ofensive și defensive, întreprinse de forțele civilo-militare proprii împotriva atât a indivizilor, grupurilor umane, rganizațiilor sociale, maselor de oameni din întreg spațiul politico-militar al adversarului, cât și a zonelor adiacente de interes ale acestuia, cu scopul inducerii lui în eroare, situarea într-opoziție dezavantajoasă pentru el, precum și într-o situație care să-i afecteze capacitatea de reacție și de raportare la realitate”- Stan Petrescu;

„reprezintă ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în mod intenționat pentru a reuși manipularea perfidă a persoanelor, grupurilor sau a unei întregi societăți, în scopul de a le devia conduita politică, de a le domina gândirea sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenția de a face rău, printr-o reprezentare deformată sau printr-o reprezentare tendențioasă a realității. Este o formă de agresiune care caută să treacă neobservată”- Henri-Pierre Cathala.

Dezinformarea nu este altceva decât o informare făcută cu bună știință, intenționat (deliberat), eronată, incompletă, incorectă și tendențios deformată, prin exagerare sau, dimpotrivă, prin diminuarea rolului unor evenimente, acțiuni, măsuri și hotărâri care se adresează luptătorilor, populației civile sau autorităților.

Prin urmare, dezinformarea este menită să păcălească un adversar prin manipulare, distorsionare, făcându-l să reacționeze în detrimentul interesului său.

Contextul utilizării dezinformării

Practic nu există un anumit context, situație, care să determine folosirea acestui procedeu însă pot fi anumite oportunități, situații specifice, care să determine un efectul amplificat.

Se poate recurge la dezinformare atât pe timp de pace, cât și pe timp de război, deși, din diverse motive, este de așteptat ca dezinformarea să fie mai des utilizată pe timp de război. Dezinformarea poate fi tactică sau strategică.

Exemplele de dezinformare strategică sunt mai puțin numeroase, dar extrem de importante, cum ar fi operațiunea de dezinformare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin care Aliații i-au indus în eroare pe germani cu privire la locația debarcării din Normandia.

Operațiunile de dezinformare pe timp de pace, sunt mai puțin cunoscute și uneori mai greu de depistat. Dintre cele mai spectaculoase astfel de operațiuni putem menționa ceea ce a fost cunoscut sub numele „încredere”, o organizație sovietică părând ostilă noului regim comunist, dar care fusese, de fapt, înființată și condusă din 1921 până în 1927 de predecesorul KGB, cunoscut sub numele CEKA.

În anii '50 și la începutul anilor '60, Uniunea Sovietică a declanșat acțiuni de dezinformare menite să convingă Statele Unite că ea deține mai multe resurse strategice nucleare decât avea de fapt.

Conținutul dezinformării

Imaginea falsă pe care cineva dorește să o creeze în ochii adversarului – depinde, de situație și de reacțiile așteptate din partea adversarului.

Pe timp de război, de exemplu, una dintre părți ar putea dori să lanseze un atac-surpriză asupra inamicului și, în acest caz, dezinformarea ar fi menită să îl convingă pe acesta că nu există iminența unui atac.

În alte cazuri, cum ar fi debarcarea din Normandia, inamicul se aștepta să fie atacat, neexistând posibilitatea de a fi convins de contrariu. În acest caz, dezinformarea are scopul de a convinge inamicul că atacul va avea loc în alt moment, loc sau mod decât cel plănuit.

Pe timp de pace, scopul dezinformării este mai puțin evident. Un stat ar putea dori să își convingă adversarul că este mai puternic decât în realitate sau să îl convingă să facă anumite concesii politice pe care altfel nu ar fi dispus să le facă. Sau, dimpotrivă, este posibil ca una dintre părți să încerce să își disimuleze adevărata capacitate militară pentru a-și liniști adversarul și a-1 determina să nu încerce, la rândul său, să își suplimenteze efectivele militare. Dacă forțele militare ale unui stat sunt limitate de un tratat privind controlul armelor, acesta ar putea urmări să ascundă încălcarea tratatului, obligând cealaltă parte să continue limitarea forțelor proprii.

Astăzi, cuvântul dezinformare a devenit absolut banal. Pentru înțelegerea dezinformării trebuie să analizăm trei termeni: propaganda, publicitatea, intoxicarea.

Propaganda- acțiune de răspândire a unor idei care prezintă și susțin o teorie, o concepție, un partid politic etc., cu scopul de a convinge și de a câștiga adepți. Termenul presupune, evident, transmiterea unei informații către un public, informație care trebuie să fie salutară pentru acesta și care nu e percepută de informator ca mincinoasă, ci, dimpotrivă, ca expresie a singurului adevăr existent.

Avem următoarele exemple: un candidat care proclamă fără reținere, de la tribuna sa: Votați-mă pe mine, eu sunt omul care vă trebuie, nu este neapărat un mincinos. S-ar putea chiar să fie într-adevăr „omul care ne trebuie”. O doctrină în care credem și pe care ne străduim s-o propagăm nu e falsă prin definiție. Faptul că anumite propagande sunt mincinoase nu înseamnă că toate ar fi astfel.

Propaganda poate fi pacifistă sau războinică, rasistă sau antirasistă, poate lăuda umanitatea poate spune ceea ce vrea să spună, nu are „intenții ascunse”. Chiar și când folosește ca mijloace neadevărurile, o face în slujba unui scop asupra căruia nu are nimic de ascuns.

Propaganda presupune că „proiectul” e patentat, mărturisit, proclamat, se „anunță culoarea” (Voltaire propovăduia „Să strivim infamia”; Gambetta proclamă „Clericalismul, iată dușmanul”; Lenin cheamă la nimicirea „burgheziei”; naziștii îi ațâță pe „arieni” contra jidanilor).

Și chiar atunci când se minte (Stalin declara: „Viața a devenit mai fericită, viața a devenit mai veselă”, el voia să dea de crezut, sau să simuleze credința că tirania bolșevicilor aducea fericirea) principala deosebire dintre ele și dezinformare este aceea că propagandele se prezintă cu fața descoperită. Propaganda, chiar înșelătoare, nu este dezinformare.

Publicitatea

Publicitatea presupune transmiterea unui mesaj a cărui realitate sau falsitate nu constituie interesul esențial și al cărui scop nu este acela de a informa, ci de a influența un public cât mai numeros posibil. Aceasta înseamnă că publicitatea, se adresează mai mult subconștientului decât conștiinței („Persil spală mai alb” poate trece uneori drept un argument).

Acest accent pus intenționat pe irațional apropie publicitatea de propagandă întotdeauna, publicitatea nu face decât elogiul unui produs, abia dacă îndrăznește să folosească unele aluzii negative la produsele concurente.

Dacă propaganda, simula intenția de a convinge, publicitatea nu caută decât să seducă. Oricât de „dezinformatoare ar fi atunci când ne face să credem că un anume candidat va fi cel mai bun președinte posibil pentru că poartă cravate pe gustul nostru, ea merge și drept la țintă, la fel ca propaganda: Cumpărați X sau Votați Y, cu toate rafinamentele care s-ar dori introduse, nu au altă semnificație decât Votați Y sau Cumpărați X”. Publicitatea, chiar și mincinoasă, nu este dezinformare.

Intoxicarea

Intoxicarea vizează adversarul și presupune furnizarea acestuia de informații eronate, care îl vor face să ia decizii dezavantajoase pentru el și favorabile pentru noi.

Diferența dintre intoxicare și dezinformare, constă în faptul că „prima vizează un stat-major, un grup restrâns de factori de decizie, eventual un comandant suprem, câtă vreme dezinformarea se adresează opiniei publice. E de la sine înțeles că intoxicarea nu e rezervată domeniului militar: un partid politic, o bancă, un fabricant, poate profita de pe urma intoxicării concurenților, dar scopul va fi întotdeauna acela de a determina una sau mai multe persoane, nu o colectivitate, să comită greșeli”. Intoxicarea, înșelătoare prin definiție, nu este totuși una și aceeași cu dezinformarea.

8.2. Modalități principale de manifestare ale dezinformării

În practica dezinformării modalitățile principale de manifestare sunt: zvonul, intimidarea, inocularea suspiciunii și a neîncrederii.

Zvonul

Între caracteristicile zvonului se înscriu noutatea, intenționalitatea, plasarea acțiunii sub aspectul consecințelor, corelarea conținutului său cu speranțele, așteptările, aspirațiile și temerile indivizilor și ale colectivităților. În condițiile în care are loc împletirea conținutului informației cu interesele și aspirațiile celor ce o recepționează, zvonul poate determina stări de spirit, curente de opinii, atitudini și comportamente specifice mesajului transmis.

Nașterea și diseminarea zvonului sunt favorizate de acțiunea următorilor factori specifici:

nevoia satisfacerii curiozității individului și a dorinței acestuia de a fi informat cu ceea ce este nou, în scopul asigurării unui confort psihic adecvat;

dorința unor subiecți de a demonstra că se pot informa rapid și mai bine, depășind informația oficială;

tendința firească de a multiplica informația prin adăugiri de elemente și reflexii, comentarii personale;

transmiterea anumitor stări psihice pe un lanț de informare către alți indivizi (mâhnire, durere, anxietate, dorințe etc);

capacitatea imaginativă și anticipativa, nevoia de a atrage necunoscutul în cunoscut.

Se ajunge, în general, ca unele detalii să fie reduse sau accentuate. Zvonurile îndeplinesc o dublă funcție, și anume „servesc” individului, colectivității la însușirea unor situații nesigure și, în același timp, stimulează reducerea încordării emoționale.

Odată lansat, zvonul provoacă o serie de efecte cu aspecte negative asupra țintei. Apar stările de confuzie și îndoială, ca urmare, incertitudinea se poate acutiza. Alte efecte sunt legate de apariția unor manifestări de apatie, dezinteres, indiferență și absenteism. Dar, cel mai periculos moment este atunci când apar teama, îndoiala, frica și panica. Zvonurile în anumite condiții sunt cele care pot crea stări de confuzie, incertitudine, stări de neîncredere.

Nu se poate stabili cu exactitate sursa care a emanat zvonurile. Acestea pornesc atât din sânul colectivităților, cât și de la cercuri politice și militare conducătoare interesate. Deși nimeni nu-și asumă responsabilitatea, toți sunt la curent cu anumite știri. Zvonurile pot fi spontane sau elaborate, reale sau false, poartă adevăruri totale sau parțiale, păstrează aparența imparțialității; pentru a determina apariția îndoielii, unele sugerează ipoteze, lăsându-i țintei dreptul de a trage concluzii; sunt răspândite în medii considerate propice, cu mare putere de amplificare, difuzarea lor facându-se pe mai multe ținte deodată, în așa fel încât ivirea zvonului din mai multe surse să ducă automat la confirmarea lui.

Pentru contracarea efectelor zvonurilor, se pot desfășura acțiuni precum:

buna informare, puterea de convingere prin argumente, demascarea scopurilor propagandei inamicului;

verificarea sursei oricărei informații și să adoptarea unei atitudini rezervată la comunicarea unor informații introduse prin formule de tipul: „Se spune că…” sau „Am auzit că…”;

întrebări de clarificare, precise celor care relatează o știre;

relatarea unor fapte și întâmplări certe, la care s-a participat.

Intimidarea

De obicei, oamenii timorați nu sunt în stare să judece normal, astfel se urmărește inocularea unor cuvinte și știri (informații) care să-1 sperie, să-1 timoreze, să-1 zăpăcească, să-1 încurce și să-1 copleșească pe adversar. Exemplificări:

descurajare nucleară, inoculând teama, frică, panică;

diversiunea ideologică și psihică, prin amenințarea cu folosirea mijloacelor NBC;

demonstrație de forță, prezentându-și tehnica și calitatea armamentului extrem de ridicate, amenințarea pornind de la faptul că aceste armamente produc efecte distructive inimaginabile;

transmiterea și retransmiterea prin radio-tv a unor mesaje privind inutilitatea rezistenței și necesitatea depunerii armelor zugrăvirea condițiilor vitrege în care luptătorii acționează și îndemnul permanent la dezertare;

pe timpul transmisiilor radio-tv se introduc secvențe în care sunt invocate, adesea, rugăciuni, plânsul copiilor, muzică funebră și chiar urlete ale fiarelor sălbatice.

Intimidarea, ca acțiune de inoculare a fricii, a panicii etc, are drept scop obținerea unui comportament dorit de inamic.

Inocularea suspiciunii și a neîncrederii

Pentru a înșela adversarul, întotdeauna este esențial a-l pune în fața unei dileme (Liddel-Hart).

Suspiciunea exprimă nesiguranța, îndoiala, bănuiala în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea, integritatea, onestitatea faptelor sau a intențiilor unei persoane.

Neîncrederea denominează sentimentul de îndoială, de bănuială ce planează asupra capacității, sincerității ori loialității și lealității unei persoane.

Pentru a induce suspiciunea și neîncrederea în rândul adversarului se folosec acțiuni precum:

– date, știri, informații prelucrate, privind comportamentul infidel al soțiilor, al prietenilor de acasă, al copiilor;

– compromiterea sau discreditarea, prin minciuni mass-media, a liderilor (decidenți politico-militari);

– etichetarea liderilor drept trădători, criminali și incompetenți și, drept urmare, se emit îndemnuri la înlăturarea și lichidarea lor;

– prezentarea condițiilor în care își desfășoară activitatea liderii, ca fiind opuse sărăciei și condițiilor necorespunzătoare asigurate subordonaților;

– se scoate în evidență, permanent, incapacitatea și nepriceperea decidenților politico-militari de a organiza și a conduce acțiunile, a dorinței acestora de a se remarca pe seama subordonaților.

8. 3. Tehnici de dezinformare

Tehnica dezinformării este relativ simplă: subiectul (dumneavoastră sau adversarul) culege sau creează informații și le elaborează în mod oportun. Plasarea de informații direct adversarului nu este întotdeauna recomandată, întrucât ar putea deveni susceptibil sau să le pună la îndoială sursa acestora. De aceea, informațiile prelucrate se plasează unei surse, care, la rândul ei, conștient sau inconștient, le va transmite adversarului. Acesta va fi, dezinformat oportun, chiar dacă s-a ales calea indirectă. Varianta indirectă seamănă mai mult cu intoxicarea.

Tehnicile de dezinformare sunt diferite, au un caracter progresiv, de la simplu la complex, pot sa fie determinante prin volumul de informații vehiculate. Astfel putem vorbi despre:

Dezinformare prin cuvânt. Să le lipești o etichetă sinistră adversarilor, (ei sunt pretorieni, inchizitori, fasciști, staliniști, mafioți etc.). Asocierea în conștiința de masă cu aceste etichete îi forțează imediat pe toți șovăielnicii să se îndepărteze de ei. Persoanele etichetate sunt obligate să depună multe eforturi pentru a scăpa de ea: „Ba nu, da' de unde, nu sunt stalinist! Și eu sunt pentru democrație și reforme”;

Dezinformare prin număr. Magia numărului rezidă mai ales în făptul că, spre deosebire de cuvânt el posedă autoritatea preciziei și a imparțialității. Nu are nicio importanță că numărul este autentic și nici măcar verosimil: el impune prin însuși faptul că este număr și nu cuvânt. (numerele sunt lesne de manipulat, cu atât mai mult cu cât cititorului unui ziar îi este greu să verifice dacă la manifestația din ajun au fost cinci sute de persoane, după cum afirmă poliția, sau cinci mii, după cum susțin manifestanții);

Dezinformări prin repetiție. Repetiția acelorași afirmații, pentru ca oamenii să se obișnuiască cu ele și să nu le mai primească prin intermediul rațiunii, ci al credulității. Repetiția sfârșește prin „a se integra în adâncul inconștientului, acolo unde se nasc motivele acțiunilor noastre”. Repetiția exercită și o funcție de legătură a ideilor între ele, asociind frecvent afirmații și idei ea dă iluzia unei înlănțuiri logice.

Dezinformări prin zvon. Difuzarea unor mesaje fără nicio semnificație adevărată. Această tehnică permite „înecarea într-un flux haotic de informație goală, fără semnificație, a unei informații nedorite, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu poate fi ascunsă. Un bombardament neîncetat al conștiinței cu „senzații […], mai ales cu vești proaste, exercită funcția importantă de a menține nivelul de nervozitate indispensabil. Această nervozitate, sentimentul unei crize permanente, îi face pe oameni mult mai impresionabili, scăzându-le simțul critic”.

Dezinformarea prin clișee. Dezinformarea nu se improvizează. Utilizarea clișeelor este deosebit de importantă în cucerirea auditoriului. „Suntem de același sănge, tu și cu mine”. Aceste clișee permit justificarea unor acțiuni care ar fi putut fi întrucâtva discreditate în cazul în care cauza nu ar fi fost deja înțeleasă;

Dezinformarea prin trucuri. Dezinformarea se pretează la diverse trucuri care, întrucâtva, îi dezvăluie natura. Exemplu În 1951, un ziar american a făcut o experiență. Colaboratorii lui au «alcătuit» o petiție și au propus unor membri ai clasei mijlocii să o semneze. Din o sută douăsprezece persoane, o sută unsprezece au refuzat să semneze, considerând că era vorba de o petiție «roșie» (cu alte cuvinte comunistă) care i-ar face să-și piardă slujba. În realitate, era o parte din Declarația de Independență a Statelor Unite.

Dezinformarea prin televiziune. Iluzia veridicității este o proprietate importantă a televiziunii. Asupra omului civilizației contemporane are loc prin televiziune o acțiune de hipnotizare atât de puternică, încăt omul își pierde parțial libertatea voinței și petrece în fața ecranului mult mai mult timp decât i-ar cere-o necesitățile sale de informare și divertisment. De câte ori nu ați ascultat un individ care susținea o versiune a evenimentelor cu care nu erați de acord și, formulând o obiecție, ați primit răspunsul, rostit pe un ton fără replică: Dar din moment ce am văzut la televizor!

Acțiuni informațional-propagandistice. Aceste acțiuni se realizează de către structuri specializate, utilizând procedee specifice, cum ar fi:

conferințele de presă dintre autorități și mass-media;

cenzurarea materialelor mass-media din zona evenimentelor;

demascarea persoanelor care răspândesc zvonuri, literatură, materiale audio și video ce compromit intenționat, care ațâță la răfuieli religioase și naționale;

discreditarea liderilor formațiunilor și dezavuarea programelor politice, a deciziilor și tezelor acestora;

Contrapropaganda. Contrapropaganda este o propagandă care se opune alteia având ca scop respingerea și neutralizarea propagandei inamicului. Contrapropaganda trebuie să fie însoțită întotdeauna de informare, astfel încât auditoriul-țintă al acesteia să dețină suficiente elemente de judecată pentru a-i evalua veridicitatea și a-i înțelege semnificația;

Tehnici de contrapropagandă

♦ Anticiparea este prezentarea provizorie, în maniera cea mai bună,
a materialului pe care inamicul l-ar putea folosi în campania proprie. De exemplu, difuzarea, cu câteva zile înainte de inițierea operației RE5TORE HOPE din Somalia, de foi volante care anunțau populației sosirea forței multinaționale de pace i-a împiedicat pe susținătorii războiului să predispună populația împotriva acestei forțe.

♦ Contracararea directă constă în contestarea, punct cu punct, a revendicărilor inamicului;

♦ Contracararea indirectă încearcă obținerea acelorași rezultate fără repetarea mesajului inamicului;

Diversiunea este efortul de a distrage atenția auditoriului prin introducerea unei noi teme, de interes mai mare. De exemplu, într-o sesiune a Adunării Generale a ONU în care se vorbea despre superioritatea sovietică în domeniul convențional, URSS a utilizat tehnica diversiunii, prezentând propunerea de a nu folosi prima armele nucleare, propunere care nu putea fi acceptată de SUA, pentru că apărarea Occidentului se baza pe „riposta flexibilă”. Washingtonul a întârziat două zile răspunsul la această propunere, ceea ce a fost în avantajul URSS;

Tăcerea înseamnă nemenționarea deliberată a unei teme, cu speranța că astfel va fi uitată rapid. Deși poate avea succes, această tehnică prezintă, totuși, pericolul ca auditoriul să perceapă lipsa de comentarii ca recunoaștere implicită a vinei;

Imunizarea sau inocularea constă în folosirea continuă a serviciilor de informare și educare, care să predispună auditoriul să ignore mesajul primit din anumite surse. Un exemplu în acest sens sunt filmele realizate la Hollywood după cel de-al Doilea Război Mondial, prin intermediul cărora societatea americană era alertată cu privire la pericolul comunismului și al subversiunii;

Minimalizarea este încercarea de a reduce efectul unui argument, prezentându-1 ca nesemnificativ în comparație cu alte evenimente;

Inducerea în eroare imitativă înseamnă alterarea conținutului
propagandei inamicului sau imitarea stilului său, cu scopul de a-i schimba
efectul sau de a-i discredita eforturile ulterioare. Un exemplu de acest tip
ne este oferit de bătălia din Ardeni, când germanii au transmis pe lungimea
de undă a postului de radio BBC un interviu mistificat cu generalul
Montgomery, cu scopul de a submina moralul forțelor britanice.

Tehnici de dezinformare cotidiene

Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).

Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).

Amestecul dintre adevăr și minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).

Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiți la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în fața casei lui Y).

Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alții fură miliarde și nu pățesc nimic!).

Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-ați găsit tocmai pe X țap ispășitor?).

Utilizarea părților inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spațiu restrâns faptului în sine, iar evidențierea calităților morale și ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spațiu mult mai mare).

8.4. Analiza și combaterea dezinformării

Dezinformarea – mijloc de dominare

Orice putere are pretenția de a dăinui. Prin „orice putere” se înțelege atât puterea politică propriu-zisă, statul, cât și cea a unei aristocrații, a unui partid, a unei oligarhii economice.

Această dăinuire se sprijină în principiu pe aprobarea celor ce sunt supuși acestei puteri. Dar, pe de o parte, nici o putere nu e ferită de erorile sau de măsurile nepopulare; pe de altă parte, opiniei publice îi place schimbarea. Este așadar greu pentru putere să se bazeze exclusiv pe această aprobare și i se întâmplă să exercite diverse tipuri de presiuni care merg de la persuasiune la constrângerea pură și simplă, trecând prin propagandă – mincinoasă sau chiar veridică, de la caz la caz.

Succesul dezinformării

Condițiile necesare unei acțiuni de dezinformare de pentru a putea fi catalogată ca reușită presupune:

Blocarea semnalelor reale și fabricarea unora false;

Dezinformarea și autodezinformarea. O falsă percepție asupra atitudinii dorite din partea adversarului trebuie determinată de acțiunile pe care le așteptăm din partea acestuia. Cu toate acestea, viziunea respectivă trebuie să pară plauzibilă; De exemplu, dezinformarea din Ziua Z a funcționat atât de bine și datorită faptului că Hitler era deja convins că debarcarea Aliaților va avea loc la Calais, pe cea mai îngustă porțiune a Canalului Mânecii. Astfel, semnalele fabricate au avut numai rolul de a-i întări această convingere și de a alunga orice urmă de îndoială ce ar fi putut surveni în urma eventualelor semnale reale ce s-ar fi putut scurge.

Combaterea dezinformării

– la nivel elementar, antidotul merge de la simpla mefiență (refuz să mă las păcălit) și până la verificarea sistematică a informației, ceea ce nu înseamnă citirea a două ziare care, așa cum se întâmplă cel mai adesea, spun aproximativ același lucru, ci, de fiecare dată când acest lucru e posibil, interogarea surselor înseși;

– la nivel analitic, se practică examenul, comparația, confruntarea, traducerea formulelor în limbaj concret, refuzul ideologiilor, efortul permanent, acceptarea ordinii logice;

– la nivel societal, se încearcă prezervarea legăturilor sociale organice și evitarea pulverizării lor în indivizi și regruparea lor în clase și în partide care îl lasă pe Om fără apărare.

Ca modalități concrete de protecție împotriva dezinformării sunt recomandate:

să nu ne lăsăm sufocați de suprainformația ambientă;

să nu ne formăm opinii decât asupra subiectelor despre care putem avea acces la mai multe surse de informare;

să practicăm spiritul de contradicție și să încercăm să ne formăm opinii, în loc să le cumpărăm gata fabricate;

să refuzăm sistematic și categoric autocenzura.

Fiecare dintre noi trebuie să privească faptele, evenimentele, situațiile, indiferent prin ce vectori ne sunt aduse la cunoștință cu o anume circumspecție, făcând efortul de a examina atent sursa, conținutul informației, momentul sau contextul în care a fost lansată și când avem posibilități chiar și o confruntare cu realitatea la care face trimitere.

„un om informat este mai dificil de manipulat decât un om neinformat, deci va cădea mai greu victimă dezinformării” G. B. Shaw

9.SECURITATEA INFORMAȚIEI ȘI CULTURA DE SECURITATE

Accesul la informație

În domeniul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, dreptul la informare, este un drept fundamental care asigură dezvoltarea spirituală și materială a individului. Importanța acestui drept este dovedită prin consacrarea sa în principalele instrumente internaționale din domeniu și anume: Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Declarația Universală a Drepturilor Omului sau Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

În anul 1996, experți de diferite naționalități au redactat un studiu privind, accesul la informații și libertatea de exprimare, cunoscute ca principiile de la Johanesburg.

În esență, aceste principii de la Johanesburg, militează pentru accesul la informație și libertatea de exprimare, cu limitarea posibilităților autorităților de a restrânge exercitarea acestora, pe considerente legate de interese de securitate. Două dintre aceste principii, sunt relevante:

Principiul 12:„Un stat nu poate refuza categoric accesul la toate informațiile privind securitatea națională și trebuie să stabilească, prin lege, categorii limitate și particulare de informații care trebuie ținute secrete, pentru a proteja interese legitime de securitate națională”;

Principiul 13:„În toate legile și deciziile privind dreptul de a obține informații, va prima interesul public în cunoașterea informaților”.

În Europa, din punctul de vedere al tradiției reglementării dreptului de acces la informații publice, Suedia este unul dintre primele state care a introdus în Constituția sa, încă din 1966, prevederi dedicate accesului la informații publice.

Accesul la informație, este un principiu fundamental al funcționării statului democratic. În România potrivit Constituției dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal; mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate, la rândul lor, să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Din punct de vedere al accesului la informații putem vorbi de următoarele categorii:

– informații de interes public care se referă la activități desfășurate de instituții publice și implică utilizarea resurselor publice;

– informații cu privire la datele personale care reprezintă orice fel de informații privind o persoană fizică și a căror utilizare trebuie să se facă cu respectarea drepturilor privind protecția vieții private;

– informații clasificate reprezentând acele informații care nu sunt destinate publicului, sunt protejate prin lege, poartă un marcaj special și sunt gestionate numai de persoane autorizate;

– informații neclasificate – informații care nu sunt clasificate, nu sunt destinate publicului și sunt protejate împotriva accesării neautorizate.

9.1.1. Accesul la informații de interes public

Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice informațiile referitoare la activitatea acestora.

Asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.

Ce sunt informațiile de interes public?

Orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice și care se referă la:

actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;

structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;

numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;

sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;

programele și strategiile proprii;

lista cuprinzând documentele de interes public;

lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii;

modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.

Accesul la aceste informații se realizează prin:

a) afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al Romaniei sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie;

b) consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spații special destinate acestui scop.

Excepții. Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor următoarele categorii de informații:

informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate;

informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate;

informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale, potrivit legii;

informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare;

dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;

informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicarea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;

informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor.

9.1.2. Informații neclasificate nedestinate publicului

Practica asigurării unui regim de protecție a informațiilor nedestinate publicității se regăsește atât la nivelul structurilor UE, cât și în cadrul NATO, ambele organizații stabilind categorii de informații care, deși nu sunt clasificate, au un caracter sensibil și sunt diseminate și accesate controlat (LIMITED – în cazul UE și UNCLASSIFIED -în cazul NATO).

– în domeniul circumscris activității magistraților:

– discuțiile purtate între membrii completelor de judecată în procedura de deliberare, ci doar rezultatul lor, materializat în hotărârea judecătorească;

– informațiile referitoare la condamnarea unor minori;

– informațiile referitoare la identitatea martorilor ori alte date despre aceștia, dacă prin divulgarea lor s-ar pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a acestora;

– informațiile rezultate din exercitarea prerogativelor instanțelor de judecată, care ar aduce atingere dreptului la intimitate al persoanei.

– în domeniul proiectelore de politici publice, a proiectelor de acte normativ:

– furnizarea în afara instituțiilor autorităților publice inițiatoare și avizatoare, a unor date sau informații referitoare la respectivele proiecte de acte normative, pe întreg parcursul procedurii de elaborare.

– în domeniul statisticii oficiale

– datele care se referă la subiecți statistici individuali -persoane fizice sau juridice;

– obținute direct, prin cercetări statistice sau indirect, din surse administrative ori din alte surse.

– informațiile cu privire la datele personale

Datele cu caracter personal, în vederea garantării și protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, în raport cu acest tip de date. (se interzice prelucrarea, fără acordul persoanei vizate, a datelor cu caracter personal legate de origine rasială sau etnică, de convingeri politice, religioase, filosofice, de apartenență sindicală etc.)

Informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice.

9.2. Accesul la informații clasificate

Pentru a înțelege aspectele referitoare la informațiile clasificate trebuie să le clarificăm poziția în contextul general al informațiilor. Astfel informațiile clasificate pot fi definite ca:

„informații, date, documente de interes pentru securitatea națională, care datorită nivelurilor de importanță și a consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate” sau

„informație sau material care necesită protecție împotriva dezvăluirii neautorizate, atribuindu-i-se în acest scop o clasificare de securitate”.

În raport cu importanța pe care o au pentru securitatea națională și cu consecințele ce s-ar putea produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, în România, informațiile sunt clasificate: secrete de stat și secrete de serviciu.

9.2.1. Informațiile secrete de stat

Informațiile secrete de stat sunt informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării și
care, în funcție de importanța lor, se deosebesc pe niveluri de secretizare astfel:

– strict secret de importanță deosebită/ SSID – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale;

– strict secrete/ SS – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securității naționale;

– secrete/ S – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității naționale.

Pot să constitue informații secrete de stat date referitoare la:

sistemul de apărare a țării și elementele de bază ale acestuia, operațiile militare, tehnologiile de fabricație, caracteristicile armamentului și tehnicii de luptă utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului național de apărare;

planurile, precum și dispozitivele militare, efectivele și misiunile forțelor angajate;

cifrul de stat și alte elemente criptologice stabilite de autoritățile publice competente, precum și activitățile în legătură cu realizarea și folosirea acestora;

organizarea sistemelor de protecție și apărare a obiectivelor, sectoarelor și la rețelele de calculatoare speciale și militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

datele, schemele și programele referitoare la sistemele de comunicații și la rețelele de calculatoare speciale și militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și siguranță națională;

mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de informații specifice, folosite de autoritățile publice care desfășoară activitate de informații;

hărțile, planurile topografice, termogramele și înregistrările aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate elemente de conținut sau obiective clasificate secrete de stat;

studiile, prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naționale de metale și minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și datele și informațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competența Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;

sistemele și planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă și alți agenți necesari funcționării obiectivelor clasificate secrete de stat;

activitățile științifice, tehnologice sau economice și investițiile care au legătură cu siguranța națională ori cu apărarea națională sau prezintă importanță deosebită pentru interesele economice și tehnico-științifice ale României;

cercetările științifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale, precum și programele pentru protecția și securitatea materialelor și a instalațiilor nucleare;

emiterea, imprimarea bancnotelor și baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naționale a României și elementele de siguranță ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicității, precum și imprimarea și tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur și a obligațiunilor de stat;

• relațiile și activitățile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicității, precum și informațiile altor state sau organizații
internaționale, față de care, prin tratate ori înțelegeri internaționale, statul român
și-a asumat obligația de protecție.

Termenele de clasificare, declasificare

Informațiilor secrete de stat au anumite termenele de clasificare (stabilite de emitent) – în funcție de importanță și de consecințele care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate, până la:

– 100 de ani pentru informațiile clasificate strict secret de importanță deosebită;
– 50 de ani pentru informațiile clasificate strict secret;

– 30 de ani pentru informațiile clasificate secret.

Informațiile se declasifică dacă:

– termenul de clasificare a expirat;

– dezvăluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare;
– a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege.

Data și noua clasă sau nivel de secretizare vor fi marcate pe document deasupra sau sub vechea inscripție, care va fi anulată prin trasarea unei linii oblice.

Acces la informatii secrete de stat

Accesul la informații clasificate este permis numai având în vedere următoarele reglementari:

– respectarea principiului „need to know” (necesității de a cunoaște);

– numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

certificat de securitate – document eliberat persoanei cu atribuții nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate, respectiv funcționarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea și acreditarea de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate de un anumit nivel de secretizare;

autorizație de acces la informații clasificate – document eliberat cu avizul instituțiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deținătoare de astfel de informații, prin care se confirmă că, în exercitarea atribuțiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informații secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesității de a cunoaște;

Pentru asigurarea accesului la informații clasificate SSID/SS/S, vor fi avute în vedere persoane care:

– în exercitarea atribuțiilor profesionale lucrează cu date și informații de nivel SSID/SS/S;

– fac parte din personalul de execuție sau administrativ și în virtutea acestui fapt, pot intra în contact cu date și informații de acest nivel;

– este de presupus că vor lucra cu date și informații de nivel SSID/SS/S, datorită funcției pe care o dețin;

– se presupune că nu pot avansa profesional în funcție, dacă nu au acces la astfel de informații.

Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informatii.

Decizia privind avizarea eliberării certificatului de securitate/autorizației de acces va fi luată pe baza tuturor informațiilor disponibile și va avea în vedere:
– loialitatea indiscutabilă a persoanei;

– caracterul, obiceiurile, relațiile și discreția persoanei, care să ofere garanții asupra:
– corectitudinii în gestionarea informațiilor secrete de stat;

– oportunității accesului neînsoțit în compartimente, obiective, zone și locuri de securitate în care se află informații secrete de stat;

– respectării reglementarilor privind protecția informațiilor secrete de stat din domeniul său de activitate.

Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizații de acces vor semna angajamentul de confidențialitate.

9.2.2. Informațiile secrete de serviciu

Informații secrete de serviciu sunt informațiile care se referă la activitatea unității și care, nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul unității.

Accesul la informații secrete de serviciu

Accesul la informații secrete de serviciu, este permis numai în baza autorizației scrise emise de conducătorul unității. În vederea eliberării autorizației de acces la informații secrete de serviciu, persoana care urmează să ocupe o funcție ce presupune accesul la astfel de informații prezintă structurii/funcționarului de securitate, recomandări și referințe asupra onestității și profesionalismului, din partea persoanelor cu funcții de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanților autorizați ai altor persoane juridice, după caz, și va semna un angajament de confidențialitate.

9.3. Protecția informațiilor clasificate

Pentru protecția informațiilor clasificate se desfășoară activități care au drept obiective:

respectarea dreptului la informare al cetățeanului și garantarea funcționării normale a instituțiilor publice;

protejarea informațiilor clasificate împotriva acțiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conținutului acestora, precum și împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate;

realizarea securității sistemelor informatice și de transmitere a informațiilor clasificate.

Activitatea de protecție a informațiilor clasificate este reglementată de mai multe acte normative specifice, dintre care amintim:

Legea nr. 51/1991 – privind siguranța națională a României;

Legea nr. 182/2002 – privind protecția informațiilor clasificate; modificată prin OG nr. 16/09.03.2005 și completată de Legea nr. 268/01.10.2007;

H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, modificate și completate prin H.G. nr. 2202 din 30.11.2004 și H.G. nr. 185 din 09.03.2005;

HG nr. 353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale NATO în România și modificată prin HG nr. 590 din 21.04.2004;

Legea nr. 342/2005 pentru aprobarea OG nr. 52/2005 privind organizarea și desfășurarea activității de curierat pentru materialele NATO clasificate;

H.G. nr. 781/2002, privind protecția informațiilor secrete de serviciu;

OG nr. 153 din 07.11.2002, aprobată prin Legea nr. 101/2003 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Legea nr. 544 din 2001, privind liberul acces la informatiile de interes public.

Legea nr.64/2004. pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001

Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, actualizată prin Ordonanță de urgență nr. 36/2007 

Legea nr.506/ 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

H.G. nr. 354/2002 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Acreditare de Securitate, a Agenției de Securitate pentru Informatică și Comunicații și a Agenției pentru Distribuirea Materialului Criptografic;

Instituțiile care stabilesc, pentru domeniile lor de activitate și responsabilitate structuri și măsuri pentru coordonarea și controlul activității de protecție a informațiilor secrete de stat, în conformitate cu prevederile legale: Ministerul Apărării Naționale (prin structura specializată); Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Justiției; SIE; SPP; STS; SRI are competență generală privind coordonarea activității și exercitarea controlului asupra măsurilor privitoare la informațiile clasificate; Consiliul Suprem de Apărare a Țării asigură coordonarea, la nivel național, a programelor de protecție a informațiilor clasificate.

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), asigură implementarea unitară, la nivel național (pe zonele de competență militară și civilă) a măsurilor de securitate a informațiilor clasificate naționale, precum și a celor care fac obiectul tratatelor, înțelegerilor și acordurilor bilaterale sau multilaterale la care România este parte. ORNISS exercită atribuții de reglementare, autorizare, evidență și control privind protecția informațiilor clasificate, ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, și ale Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale NATO în România.

Protecția informațiilor pentru securitate cuprinde „totalitatea măsurilor și acțiunilor fizice, juridice și procedurale, organizatorice, informaționale și tehnice necesare respectării regulilor de lucru în elaborarea și exploatarea documentelor, păstrării secretului, accesului autorizat și ierarhizat la date și informații clasificate și comunicării deciziei de utilizare a acestora”.

De ce este nevoie de protecție? Protecția asigură funcționalitatea și operaționalitatea sistemelor informaționale (confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea, autenticitatea și nerepudierea datelor și informațiilor), blocarea accesului persoanelor neautorizate la informațiile clasificate, apărarea structurilor legal constituite cu atribuții în domeniul securității naționale, a activităților specifice și ale personalului, îndeosebi ale factorilor decizionali cu competențe în domeniu, față de posibilele acțiuni de spionaj, terorism, sabotaj, divulgare neautorizată, subminare și orice fel de acțiuni distructive ce vizează sistemele de transmisie și infrastructura evidențelor și a bazelor de date.

Ce vizează măsurile de protecție? În legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 se precizează că protecția informațiilor clasificate vizează:

– protecția juridică – ansamblul normelor constituționale și al celorlalte dispoziții legale în vigoare, care reglementează protejarea informațiilor clasificate;

– protecția prin măsuri procedurale – ansamblul reglementărilor prin care emitenții și deținătorii de informații clasificate stabilesc măsurile interne de lucru și de ordine interioară destinate realizării protecției informațiilor;

– protecția fizică- ansamblul activităților de pază, securitate și apărare, prin măsuri și dispozitive de control fizic și prin mijloace tehnice, a informațiilor clasificate;

– protecția personalului care are acces la informatiile clasificate ori este desemnat sa asigure securitatea acestora- ansamblul verificărilor și măsurilor destinate persoanelor cu atribuții de serviciu în legătură cu informațiile clasificate, spre a preveni și înlătura riscurile de securitate pentru protecția informațiilor clasificate;

– protectia surselor generatoare de informații – INFOSEC – ansamblul măsurilor și structurilor de protecție a informațiilor clasificate care sunt prelucrate, stocate sau transmise prin intermediul sistemelor informatice de comunicații și al altor sisteme electronice, împotriva amenințărilor și a oricăror acțiuni care pot aduce atingere confidențialității, integrității, disponibilității autenticității și nerepudierii informațiilor clasificate precum și afectarea funcționării sistemelor informatice, indiferent dacă acestea apar accidental sau intenționat.

9.3.1. Protecția informațiilor clasificate prelucrate, stocate sau transmise prin sisteme informatice și de comunicații- INFOSEC.

Măsurile INFOSEC se referă la:

securitatea calculatoarelor – COMPUSEC – aplicarea la nivelul fiecărui calculator a facilităților de securitate hardware și software, pentru a preveni divulgarea, manevrarea, modificarea sau ștergerea neautorizată a informațiilor clasificate ori invalidarea neautorizată a unor funcții;

securitatea comunicațiilor – COMSEC – aplicarea măsurilor de securitate în telecomunicații, cu scopul de a proteja mesajele care ar putea fi interceptate, studiate, analizate și, prin reconstituire, conduce la dezvăluiri de informații clasificate;

securitatea împotriva scurgerii de informații prin intermediul emisiilor electromagnetice parazite – TEMPEST- ansamblul măsurilor de testare și de realizare a securității împotriva scurgerii de informații prin intermediul emisiilor electromagnetice parazite.

securitatea criptografică, precum și protecția antivirus.

9.4. Cultura de securitate

Prin cultură, în general, se poate înțelege o colecție de credințe, norme, obiceiuri, atitudini, reguli și practici comune pentru un anumit grup organizațional. Dacă ne referim, însă, la atitudini, reguli și practici dintr-un domeniu, atunci vorbim de cultură în domeniul respectiv.

Cultura de securitate – abordare institutională modernă care promovează problematica securității; cunoasterea registrului de urgente publice de ordin politic, militar, economic, societal și ecologic; totalitatea noțiunilor, ideilor și informațiilor de care dispun, la un moment dat, cetățenii statului, referitoare la valorile, interesele și necesitatile nationale de securitate; modalitate de dezvoltare a unor atitudini, motivatii și comportamente necesare apărării și protecției personale, de grup și statale față de vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol sau agresiuni potențiale, precum și promovării lor în mediul intern și international de securitate.

De ce este nevoie de o cultură de securitate? Pentru că în societatea românescă contemporană întâlnim atitudini nefirești:

– serviciile de informații nu au reușit încă să câștige încrederea populației;

– ele apar neprietenoase, atât pentru populație, cât și pentru numeroase persoane publice. Nicăieri în lume aceste servicii nu se bucură de prea multă simpatie, dar nici nu sunt supuse unui proces continuu de discreditare;

– suspiciunea, acuzele ce li se aduc, din rea credință sau datorită necunoașterii intimității activității lor, sunt insuficient fundamentate;

– manipularea este facilitată și de necunoaștere, necunoscători se arată a fi atât cei care acuza public, cât și cei care se lasă angrenați în disputa provocată dintr-un anume interes; interesant este că discuțiile publice nu au ajuns niciodată la un verdict final;

– se știe sau nu câte ceva despre serviciile de informații, se încearcă să se culpabilizeze în bloc – interne, externe, departamentale și intradepartamentale, nu are importanță, toate sunt vinovate;

– politicieni, analiști politici și alți formatori de opinie – mai mult sau mai puțin avizați în domeniu.

Educația de securitate. Cetățeanul trebuie să înțeleagă corect rolul și misiunile serviciilor de informații, să știe cum acestea sunt controlate, pentru ca acest control să-i ofere garanția că ele servesc exclusiv interesele sale de securitate, ale comunității din care face parte și, în final, servesc securitatea națională față de care nu poate rămâne indiferent. Cetățeanul trebuie să știe:

– ce să ceară instituțiilor abilitate pentru securitatea sa și a comunității din care face parte;

– să conștientizeze îndatoririle pe care le are în sprijinul acestor instituții ale statului.

Realizarea educației de securitate în sfera societății civile, urmărește cunoașterea noului mediu de securitate și a tipurilor de amenințări la adresa securității naționale, regionale și globale. În acest scop, prin hotărârea CSAT nr. 00145 din 15.11.2001, s-a înființat Departamentul de Legătură cu Autorități Publice și Organizații Neguvernamentale (DLAPON), structură funcțională a SRI, specializată în comunicarea interinstituțională, cu atribuții specifice pe linia promovării dialogului și a consultării cu mediul instituțiilor publice și cel al organizațiilor neguvernamentale din țara noastră. 

Clarificări prin cultura de securitate

Trebuie să înțelegem că în prezent nu se mai pune, cu atâta acuitate sau stringență, problema de a conserva o anumită ordine ce vine din trecut, ci aceea de a o anticipa și proiecta pe cea a viitorului. Într-o asemenea abordare, ,,serviciile de informații devin și proiectanți, arhitecți și constructori ai securității, locul și rolul lor în edificiul social căpătând atributele unui real furnizor de cunoștințe specializate, bazate pe o cercetare rezervată”.

Cunoașterea activității de informații pentru securitatea națională trebuie, în mod inevitabil să găsească răspunsuri la probleme de genul:

Care sunt misiunile unui serviciu de informații într-o societate democratică?

Cine sunt noii utilizatori ai informațiilor și care sunt nevoile acestora?

Care sunt modalitățile cele mai potrivite pentru a subordona activitatea serviciilor exclusiv intereselor naționale?

Cine sunt exponenții intereselor naționale și cui datorează serviciile loialitatea?

Care să fie raporturile cu puterea și cum pot fi evitate tentativele de atragere a serviciilor în jocurile politice?

Care sunt cele mai bune modalități de a elibera conduita profesională de mentalitățile trecutului?

Dar cele pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor?

Care sunt limitele mijloacelor secrete de angajare a competențelor legale?

Cum se poate apăra siguranța statului, fără a fi lezate drepturile și libertățile cetățenilor?

Răspunsul la astfel de întrebări și multe altele, ne determină să înțelegem aspecte cu relevanță legate de activitatea de informații de securitatea națională : precum:

există o distincție clară între: serviciile naționale de informații (SRI și SIE); structurile informative ale MApN(DGIA) și ale MAI (DIPI); serviciile naționale de securitate și protecție (STS și SPP);

– accesul la informațiile clasificate este permis numai cu respectarea principiului „need to know” (necesității de a cunoaște) și numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces;

persoanele fizice carora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, și să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informații clasificate;

obligațiile prevazute se mențin și după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menținerii clasificării informației.

persoana care urmează să desfașoare o activitate sau să fie încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la informatii clasificate va prezenta conducatorului unității un angajament scris de pastrare a secretului;

este interzisă transmiterea informațiilor secrete de stat prin cablu sau eter, fără a se folosi mijloace specifice cifrului de stat sau alte elemente criptografice stabilite de autoritățile publice competente;

accesul în clădirile și infrastructurile informatice în care se desfășoară activități cu informații clasificate ori sunt păstrate sau stocate informații cu acest caracter este permis numai în cazuri autorizate;

încalcarea normelor privind protectia informatiilor clasificate atrage raspunderea disciplinară, contraventională, civilă sau penală, după caz.

Bibliografie

ANEXA 1

TIPOLOGIA INFORMAȚIILOR DIN DOMENIILE DE ACTIVITATE SOCIALĂ PRIN CARE SE REALIZEAZĂ SIGURANȚA NAȚIONALĂ

DOMENIUL ECONOMIC

INFORMAȚII MACRO-ECONOMICE SECRETE

EVALUAREA GENERALĂ

– Capacități de producție militară

– Indications & warnings

– Tendințe și perspective

– Influența asupra politicii externe

POTENȚIAL ECONOMIC

– Resurse naturale: demografie, educație, sănătate;

– Baza industrială: capacități în materie de cercetare și dezvoltare, capacități de producție;

– Tip de producție: trecerea la producția de război;

– Distribuția venitului pe cap de locuitor și a bogățiilor;

– Capacitate financiară: datorii externe;

– Vulnerabilitate: economie de criză/război, controlul aprovizionării, controlul prețurilor, raționalizare, efectul sancțiunilor/boicoturilor.

INFORMAȚII ECONOMICE SECRETE

INFORMAȚII DIN DOMENIUL AFACERILOR (BUSINESS INTELLIGENCE)

– Încheiere de contracte;

– Biografii ale industriașilor de primă importanță;

– Supravegherea pieței bursiere;

– Prețurile materiilor prime;

– Regrupări de societăți;

– Piața monetară;

– Traficul financiar și spălarea banilor etc.

3. INFORMAȚII DIN DOMENIUL INDUSTRIAL (INDUSTRIAL INTELLIGENCE)

– procedee de fabricare;

– informații secrete din domeniul

tehnologic;

– proiecte R&D;

– orientare strategică a intreprinderilor;

– capacități de fabricare a produselor

interzise prin convenții internaționale;

– recrutări de cadre etc.

DOMENIUL SOCIAL POLITIC

INFORMAȚII DEMOGRAFICE

-structura etnico-socială;

-religii, credințe;

– sănătate;

– cultură, tradiții;

– caracteristici și valori naționale;

ORIENTĂRILE MIȘCĂRILE ȘI PARTIDELE POLITICE

POLITICA INTERNĂ ȘI EXTERNĂ

OAMENI POLITICI (biografii)

NIVEL DE TRAI

NEMULȚUMIRI

STĂRI DE SPIRIT

CRIZE

1

ANEXA 2

MĂSURI MINIME DE SECURITATE PE INTERNET RECOMANDATE

DE CERT-RO.

(Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică )

Reguli generale de securitate

Pentru a asigura integritatea calculatorului și a datelor personale se recomandă respectarea urmatoarelor reguli:

• Instalați o soluție de securitate ce ofera cel puțin protecție la nivel antimalware, antispam și

antiphishing

• Aveți în vedere ca soluția de securitate instalată să fie permanent actualizată

• Nu deschideți atașamente și nu accesați link-urile ce vin din partea unor expeditori necunoscuți. Dacă este absolut necesară deschiderea unui atașament, este de recomandat ca acesta sa fie descarcat și scanat cu soluția antivirus instalată pe calculator, înaintea deschiderii respectivului atașament

• Nu deschideți atașamentele și nu accesați link-urile din mesajele spam

• Nu folosiți niciodată calculatoare publice pentru efectuarea de tranzacții bancare, sau pentru alte tipuri de achiziții online. Aceste calculatoare ar putea conține programe ce înregistreaza datele personale, precum troieni bancari

• Evitați să faceți shopping online atunci când sunteți conectați la un hotspot WiFi public, precum cele din aeroporturi, cafenele sau mall-uri. De obicei, informațiile schimbate între dumneavoastra și magazinul online, nu sunt criptate, și pot fi interceptate ușor de către un atacator

• În cazul în care vă conectați la hotspot-uri publice nesecurizate, utilizați o aplicație firewall care să filtreze accesul din exterior

• Dezactivați funcția ”Network Share” înainte de a vă conecta la un hotspot public

• Atunci când doriți să achiziționați software online, introduceți adresa de internet manual în

bara de adresa a browserului. Este de preferat sa utilizați calculatorul personal, sau unul care nu este utilizat în mod public de catre alți utilizatori, iar conexiunea la internet ar trebui

sa fie sigură (rețeaua de acasă sau un modem 3G)

• Evitați să faceți shopping online atunci când sunteți conectați la un hotspot WiFi public, precum cele din aeroporturi, cafenele sau mall-uri. De obicei, informațiile schimbate între dumneavoastra și magazinul online, nu sunt criptate, și pot fi interceptate ușor de către un atacator

• În cazul în care vă conectați la hotspot-uri publice nesecurizate, utilizați o aplicație firewall care să filtreze accesul din exterior

• Dezactivați funcția ”Network Share” înainte de a vă conecta la un hotspot public

• Atunci când doriți să achiziționați software online, introduceți adresa de internet manual în bara de adresa a browserului. Este de preferat sa utilizați calculatorul personal, sau unul care nu este utilizat în mod public de catre alți utilizatori, iar conexiunea la internet ar trebui sa fie sigură (rețeaua de acasă sau un modem 3G)

• Verificați în mod regular pagina de internet a furnizorului dumneavoastră de internet și instalați toate patch-urile puse de către aceștia la dispoziție

• Evitați să accesați link-uri ce sunt marcate drept periculoase de către soluția de securitate instalată, sau de catre browser-ul de internet. Dacă primiți orice mesaj de atenționare în timpul navigării pe o pagină, ieșiți imediat de pe respectiva pagina de internet

• Nu instalați software din locații despre care nu sunteți sigur, mai ales software care se dă drept un codec. În schimb, accesați pagina producatorului pentru a descarca acest tip de program

• Nu vă lasați amagiți de probleme privind cardul de credit, sau invitații de diverse tipuri provenind din partea unor surse necunoscute. Atunci când gasiți astfel de mesaje în inbox, puteți lua legatura cu banca (sau puteți merge personal la bancă) pentru a vă asigura că totul este în regula referitor la contul dumneavoastră.

• Nu trimiteți niciodată parolele dumneavoastra de cont prin e-mail sau prin atașamente. Nici un furnizor de servicii nu ar trebui să solicite astfel de informații, având în vedere că ar trebui sa le dețină deja

• Este greu de imaginat ca o o agenție guvernamentală v-ar contacta prin internet pentru a colecta o amendă, așadar, tratați astfel de mesaje cu suspiciune, și sub nici o forma nu accesați link-urile sau atașamentele conținute de mesajul respectiv

• În aceasta situație, chiar și existența unei soluții de securitate eficientă, factorul uman joacă un rol decisiv. Ingineria socială poate ajuta un hacker sau un program să stabileasca o conexiune cu utilizatorul, și convingerea acestuia în a oferi date critice sau bani. Așadar, atunci când doriți să cumparați online bilete de orice fel, asigurați-vă că este un site pe care îl cunoașteți dinainte, iar, alternativ, verificați cât mai multe comentarii ale utilizatorilor despre serviciile respectivului website, și încercați să contactați un reprezentant al companiei, care să vă ofere cât mai multe informații posibil.

Reguli de securitate în cadrul rețelelor sociale

• Alegeți o parolă pentru contul dumneavoastră care să nu fie ușor de ghicit de către un alt utilizator sau program. În acest sens, evitați parolele generice, precum ”123456789” sau ”parola” sau o parolă identică cu numele de utilizator

• Asigurați-vă că știți pe cine urmariți și pe cine adaugați drept prieten

• Evitați să accesați link-urile împărtășite de către alți utilizatori

• Evitați să faceți publice informații personale, precum ziua de naștere, adresa de e-mail sau adresa fizică

• Atunci când împartășiți poze, asigurați-vă că o faceți doar cu persoanele cunoscute

• Nu dezvaluiți niciodată informații referitor la perioadele în care parasiți locuința (mesaje precum: ”plec la munte în weekend; nu este nimeni acasă” trebuie evitate)

• Utilizați o soluție de securitate specializată, care să scaneze mesajele și comentariile, și care să verifice nivelul de securitate al informațiilor confidențiale

Reguli de securitate privind configurarea rețelei wireless personale

• Majoritatea routerelor vin predefinite cu un nume de utilizator și parolă generice, ce sunt disponibile public, pe pagina producatorului. După achiziția unui astfel de echipament, alegeți un alt nume de utilizator și parola, astfel încât sa evitați posibilitatea ca un intrus să vă modifice setările, sau să se foloseasca de rețeaua dumneavoastră pentru a își ascunde identitatea în cadrul unor activitați pe internet

• Dezactivați funcția de acces la distanță (remote access) a routerului, având în vedere că această funcție este utilă doar administratorilor rețelelor unor companii

• În cazul în care echipamentul nu permite accesul strict pentru unele adrese IP predefinite, este de recomandat să dezactivați interfața de administrare la distanță

• Setați o cheie de securitate sub protocolul WPA / WPA2 (Wi-Fi Protected Access), sau, dacă nu este posibil, WEP (Wired Equivalent Privacy)

• Setați politici de acces MAC (Media Access Control), care să filtreze dispozitivele ce au acces la rețea, în baza identificatorului MAC

• Opriți difuzarea SSID: routerele își difuzează numele pentru a fi ușor detectabile de către utilizatori. Astfel, ele sunt ușor detectabile și de către un posibil atacator. Dezactivarea acestei funcții va face ca routerul (împreună cu toate dispozitivele conectate la el) să devină invizibile

• Micșorați puterea de transmisie a routerului, astfel încât raza de transmisie să acopere strict suprafața locuinței, evitând astfel posibilitatea ca un utilizator nepermis să încerce forțarea accesului în rețea, în timp ce este situat în apropierea locuinței. Întrucât micșorarea puterii de emisie va afecta și viteza de transfer, utilizatorul trebuie sa descopere raportul optim dintre puterea de transmisie și viteză. De asemenea, în cazul routerelor ce nu dispun de astfel de opțiuni, micșorarea puterii poate fi realizată prin simpla scoatere a antenei (sau a uneia dintre antene, în cazul în care dispozitivul este dotat cu mai multe)

• Plasați echipamentul în centrul locuinței, pentru a acoperi uniform spațiul acesteia, și în nici un caz nu plasați routerul lânga o fereastra, de unde ar putea fi accesat de către persoane straine

Reguli de securitate privind folosirea calculatorului familiei,

Dacă aveți un calculator pe care îl partajați cu familia (colegul de cameră), asigurați-vă că respectați câteva reguli de bază pentru a vă proteja pe dumneavoastră, și pe cei dragi.

• nu le oferiți privilegii de administrator asupra respectivului computer, ci creați-le un cont limitat. Acest lucru îi va împiedica să instaleze aplicații potențial periculoase (cum ar fi keylogger-i sau viruși) și de asemenea, îi va împiedica sa modifice setarile de control parental pe care le impuneți dumneavoastră

• Chiar dacă respectați aceste prevederi, nu folosiți niciodată calculatorul familiei pentru chestiuni legate de serviciu sau pentru operații critice, precum e-banking-ul sau plata facturilor. Mediile multi-utilizator sunt periculoase deoarece pot ascunde amenințări plantate voluntar sau involuntar de ceilalți utilizatori

Așezați calculatorul într-un loc vizibil în casă, în care să puteți supraveghea vizual felul în

care colegul interacționează cu alții pe Internet

• Educați ceilalți membri ai familiei asupra riscurilor folosirii de aplicații piratate. Acest lucru

nu este doar ilegal, ci poate duce la probleme serioase legate de integritatea și securitatea

calculatorului. Pot fi membrii ai familiei atrași de conținutul piratat deoarece nu au un

buget pentru aplicații platite și nu sesizează faptul ca descarcarea și instalarea unei aplicații

poate fi considerată o infracțiune

Reguli de folosire a telefoanelor inteligente (smartphones)

Smartphone-urile joaca un rol esențial în felul în care comunicam și ținem legatura cu cei dragi. Securitatea acestor dispozitive este, de multe ori, trecută în afara prioritaților, deoarece utilizatorii percep aceste dispozitive ca pe niște simple telefoane, nu ca pe mini-calculatoare personale.

• Când folosiți rețelele sociale, asigurați-vă că fotografiile facute cu smartphone-ul, pe care doriți să le încarcați pentru a le partaja cu prietenii, nu conțin informații legate de poziția dumneavoastra actuală. Partajarea locației e ideală pentru întâlniri cu amici în locuri publice, dar în același timp, permit persoanele rau-intenționate să vă monitorizeze obiceiurile și rutina zilnică și facilitează tentativele de harțuire

• Sincronizați-vă cu regularitate telefonul cu un calculator personal. În cazul în care pierdeți smartphone-ul sau acesta este furat, veți avea o copie de siguranța a contactelor, mesajelor, imaginilor și documentelor de pe acesta

• Folosiți o soluție de securitate pentru telefoane mobile care să aiba un modul anti-furt, în mod special dacă folosiți un telefon ce ruleaza Android. Din cauza cotei de piață ridicate, telefoanele bazate pe Android au devenit ținta predilectă a infractorilor informatici. O soluție antivirus va permite sa filtrați aplicațiile potențial periculoase și să le blocheze înainte ca acestea să cauzeze modificări asupra sistemului. În cazul în care pierdeți telefonul sau vă este furat, modulul de antifurt va poate ajuta să identificați și să recuperați telefonul, chiar dacăă acesta nu are acces la Internet.

În cazul în care recuperarea este imposibilă, puteți bloca definitiv accesul la telefon și la

datele acestuia și, într-un final, să ștergeți toate informațiile dumneavoastră de pe acesta printr-un simplu SMS

• Nu uitați că telefonul dumneavoastră inteligent este de fapt un mini-calculator personal, care poate fi infectat prin simpla vizitare a unui website sau prin urmarea unui link dintr-un mesaj. Înainte de a urma un link, asigurați-vă ca site-ul pe care doriți să-l vizitați e de încredere. Daca nu aveți informații despre site sau dacă nu recunoașteți link-ul, cel mai bine e să evitați accesarea acestuia

• Aveți mare grijă la ce fotografiați. Puteți fi tentat să fotografiați și să procesați coduri QR (coduri de bare care stocheaza informații despre diverse produse sau linkuri către website-uri). Dacă fotografierea și procesarea codurilor QR de pe ambalajele produselor nu sunt, de obicei, periculoase, puteți găsi coduri QR lipite în locuri publice sau chiar desenate pe elemente de mobilier stradal, ziduri etc. Aceste coduri pot conține URL-uri catre website-uri care sa exploateze vulnerabilitați din telefonul dumneavoastră care să se finalizeze cu o infecție

Reguli de folosire a propriilor dispozitive la munca

Majoritatea companiilor permit angajaților introducerea propriilor dispozitive mobile în sediu și folosirea acestora în scopuri de business. Pentru securitatea dumneavoastra și a rețelei companiei în care lucrați, urmați următoarele reguli:

• Informați departamentul IT de faptul ca aveți un dispozitiv personal pe care doriți să-l folosiți la serviciu. Echipa IT vă va înrola dispozitivul în rețeaua companiei și vă va informa asupra regulilor de utilizare și întreținere a echipamentului în interiorul companiei

• Anunțați de urgență pierderea unui dispozitiv mobil pe care aveți date care apar în companie. Acest lucru este esențial pentru limitarea accesului unei persoane neautorizate la aceste informații. În cazul pierderii, echipa IT vă va arata cum sa va ștergeți de la distanță conținutul telefonului

• Nu uitați că un telefon mobil e și un dispozitiv de stocare portabil. Scanați conținutul memoriei interne și externe a telefonului la fiecare introducere în calculatorul de la serviciu și în cel de acasă. În acest fel, nu veți transfera viruși de la serviciu acasa și viceversa. Din același motiv, nu introduceți nici un dispozitiv de stocare gasit (de exemplu, pen-drive, CD/DVD-ROM, card SD) în calculatoarele companiei. Majoritatea atacurilor asupra rețelei companiilor încep cu un astfel de dispozitiv “uitat” de atacator în lift, în parcare sau în locurile din companie în care e permis accesul personalului de întreținere sau a publicului (recepții, spații de aprovizionare etc).