Cap.1 ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND UE [600284]

1
Cap.1 ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND UE
1.1. Uniunea Europeană – Geneză și evoluț ie
Ideea unității europene iși are începuturile î n perioada interbelică, însă ea a căpătat o formă reală
doar după terminarea celui de-al doilea război mondial. Îngropați în praful is toriei, anevoios de a
cunoaște î ntru totul cronologia evenimentelor, îi amintim pe primii părinți ai acestei idei. In 1849
scriitorul francez Victor H ugo, la Congresul Internaț ional pentru Pace de la Paris, vorbea despre
momentul î n care toa te na țiunile conti nentului se vor uni î ntr-o societate supremă și vor forma o
frăție a Europei: „Va veni o zi în care vă vor cădea armele din mâini, în care un război între Paris
și Londra, între Petersburg și Berlin sau între Viena și Torino va părea cel puțin la fel de absurd
ca un război între Rouen și Amiens sau între Boston și Philade lphia. Va veni o zi în care voi ,
francezi, ruși, italieni, germani, voi toate națiunile continentului, fără să vă pierdeți calitățile
distincte și glorioasa voastră indivi dualitate, veți fonda o unitate superioară și veți construi
fraternitatea europeană”1. Considerați părinții doctrinari ai integr ării economice europene , Robert
Schuman și Jean Monnet s-au implicat în evoluția proceselor privind integrarea economică ,
primul pas în această direcție făcându -l prin invitarea reprez entanților Franței, Angliei și
Beneluxului la o consultare privind o cooperare pe plan european.2 Aceștia doi au realizat planul
Schuman, celebru în lumea toat ă, pe care l -au prezentat la data de 9 mai 1950. Mai târziu,data de
9 Mai a fost aleasă pentru a sărbători ziua Uniunii Europene. Planul prevedea ca toate țările să
aibă control comun asupra producției de cărbune și oțel, acestea fiind cele mai importante pentru
producerea armamentului. Id eea de bază era aceea că o țară care nu deține controlul asupra
producției de cărbune și oțel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta într -un război. Astfel ,
prin semnarea Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951, a aparut Comunitatea Economică a
Cărbunelui și Oțelului ( CECO ), care a fost prima formă de integrare vest -europeană. Această
formă de integrare constituia totodată o măsură pentru a garanta pacea în Europa și permitea o
îmbunătățire a relațiilor franco -germane, creând un climat de colaborare in Europa. CECO s -a
constituit cu participarea a șase țări: Germania , Franța, Italia, Belgia, Ță rile de Jos si Luxemburg.
Ulterior apari ției CEC O, s-a materiali zat planul de creare a Comunităț ii Europene a Apără rii
(CEA ). Țările Benelux, împreună cu Anglia și Franța, încheiaseră î n 1948 Pactul Bruxelles,
scopul fiind asigurarea securităț ii acestora , urmatorul pas fiind Tratatul CEA. Acesta a fost

1 http://europa.eu/rapid/press -release_SPEECH -12-796_ro.htm – accesat la 19.03.2017
2 Tescașiu,B., ,,Institu ții europene ”,Editura C.H.Beck,Bucure ști,2009,pag. 11

2
semna t pe 27 mai 1952 și avea într -o oarecare măsură , drept scop, continuarea s uccesului CECO
pe drumul integră rii europene.1 În momentul în care au început să existe temeri cu privire la
viitorul CECO, prin Conferința de la Messina din iunie 1955 s -a înce rcat o relansare a proiectului
european. Aceasta este urmată de o serie de alte întâ lniri care au reunit miniștri și experți. La
începutul anului 1956 este creat un comitet pregătitor, împuternicit cu pregătirea unui raport
privind crearea unei piețe comun e europene. Acesta se reunește la Bruxelles, sub președinția lui
P.H. Spaak, ministrul belgian al Afacerilor Externe din acea vreme.2 În aprilie 1956, acest
comitet prezintă un ansamblu de două proiecte care corespund celor două opțiuni alese de către
state: crearea unei piețe comune generalizate și crearea unei Comunități a Energiei Atomice. În
martie 1957 , prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat naștere Comunitatea Economică
Europeană ( CEE ) care, inițial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între cele șase
țări fondatoare : Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos . Împreună cu
apariț ia CEE au fost alcătuite organele autorităț ii suprastatale: un corp decizi onal, numit Consiliu
de Miniș tri, o comisie cu puteri executive ș i un Parlament European cu puteri legislative și
consultative îngradite iar Curtea Europeană de Justiț ie a primit pu teri de revizuire judecatorească
fără a fi limitate.3 Odată cu înființ area CEE, sub egida aceluiaș i Tratat de la Roma, semnat î n
Martie 1957, a luat naștere ș i Comunitatea European ă a Energiei Atomice ( EURATOM ). În
1965 , la Bruxelless, s -a semnat t ratatul prin care cele trei Comunități (CECO,EURATOM ș i
CEE) s-au unit ș i astfel a existat un singur set de instituții la nivelul întregii Comunităț i Europene
(CE). Prima extindere a CEE s -a făcut la 1 ianuarie 1973, cu trei țări: Danemarca, Irlanda ș i
Marea Britanie. În 1979, pentru prima oară, cetățenii europeni pot alege membrii Parl amentului
European prin vot direct, această măsură fiind menită pentru a -l ajuta să intre în graț iile
electoratului. La începutul ani lor 1980, nivelul de cooperare între țările din CEE era scăzut,
integrarea a stagnat și chiar a facut un pas în urmă . În 19 81, Grecia devine membru al UE, fiind
urmată, cinci ani mai târziu, de Spania și Portugalia. În 1986 , la Haga, este semnat Actul Unic
European și intră în vigoare î n 1987. Aces t tratat a pus bazele unui program complex, pe
parcursul a ș ase ani ș i era destinat rezolv ării problemelor legate de libera circulație a mărfurilor
în UE, dând astfel naștere „pieței unice”.4 Piața Unică a intrat efectiv in vigoare la 1 ianuarie

1 Tescașiu,B., ,,Instituții europene”,Editura C.H.Beck,București,2009,pag. 15
2http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=URISERV:xy0024 – accesat la 21.03.2017
3 Marinescu,N., ,,Integrare Europeana’’,Editura Univers itatii Transilvania din Brasov,Brasov,2011,pag. 4
4 https://europa.eu/european -union/about -eu/history_ro , accesat la 21.03.2017

3
1993, odată cu instituirea celor 4 ,,libertăți’’: libera circulație a bunurilor, capi talului, serviciilor
și forței de muncă. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul
Berlinului și, pentru prima dată după 28 de ani, se deschid granițele dintre Germania de Est și
cea de Vest. Odată cu căderea comunismului în Eu ropa Centrală și de Est, țările europene devin
vecini și mai apropiați . În 1990, un mic sat din Luxemburg, Schengen , dă numele său
acordurilor care le vor permite treptat europenilor să călătorească în interiorul Uniunii Europene
fără a li se verifica pașapoartele la graniță. Unul din cele mai importante momente din evoluția
integrării europene l -a reprezentat semnarea Tratatului de la Maastricht , Țările de Jos, în 1992.
Tratatul a dat o nouă dimensiune Comunității Economice Europene (CEE) , schimbând -o în
Uniunea Europeană ( UE) și conține două părți: una referitoare la realizarea uniunii economice și
monetare iar cealaltă referitoare la uniunea politică.1 În ianuarie 1995, UE primește trei noi
membri: Austria, Finlanda și Suedia. La data de 1 Mai 1999 , intr ă în vigoare Tratatul de la
Amsterdam , tratat ce a fost adoptat de cãtre statele membre ale UE la 2 octombrie 1997 .
Tratatul de la Amsterdam îl modificã si îl completeazã pe cel de la Maastric ht, în special în ceea
ce privește protejarea securității , libertății și justiției în cadrul Uniunii precum și încadrarea
spațiului Schengen în sistemul legal al Uniunii. În anul 2001 este semnat Tratatul de la Nisa ,
tratat ce a creat tensiune între țări și a dat greș în a adopta măsuri cu adevărat reformatoare. Un
an mai târziu,cele 12 țări au adoptat moneda unică europeană EURO. În 2004 are loc cea mai
mare extindere a Uniunii Europene: Malta, Cipru, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria,
Cehia, Slovacia și Polonia au aderat la UE , urmate de România și Bulgaria în 2007. În anul 2009
intră în vigoare Tratatul de la Lisabona . Acesta face referire la instituții, spre exemplu Banca
Centrală Europeană, care devine în mod oficial instituție a Uni unii Europene , Euro devenind
moneda oficială a UE . Se poate spune că ceea ce definește Uniunea Europeană cel mai bine sunt
instituțiile sale din care amintim: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia
Europeană, Curtea de Justiție a Comunitățilo r Europene precum și Curtea Europeană de
Conturi .2 Uniunea Europeană reprezintă un experiment nou în evoluția societății umane . Este
unică atât prin gândirea care a conceput -o și a dezvoltat -o cât și prin existența sa practică.3

1 Marinescu,N., ,,Integrare Europeană’’, Editura Universit ății Transilvania din Brașov, Braș ov, 2011, pag. 9
2 Răileanu Szeles, M., Dumitrache, V., Cioban, R., Standavid, I., ,,Integrare Economică Europeană’’, Editura
Universității Trans ilvania din Brașov, Brașov, 2012, pag. 17
3 Tescașiu,B., ,,Instituții europene”,Editura C.H.Beck,București,2009,pag . 112

4
1.2. Politici c omunitare

1.2.1. Considerații generale privind politicile Uniunii Europene
De la înființarea sa, Uniunea Europeana ș i-a extins nu numai dimensiunea, prin ad erarea de noi
state membre, ci și domeniile în care a dezvoltat o politică comună europeană . În perioada anilor
1960, țările membre ale Pieței Comune au avut creșteri economice pozitive și o inflație scăzută,
aceste lucruri conducând la schimbări importante în principalele ramuri economice: agricultură,
industrie, servicii. Prima încercare de form ulare a unei politici industriale la nivelul Pieței
Comune a fost în 1970 și se numea ,,Memorandumul asupra politicii industriale al Comisiei
Europene ’’ și atrăgea atenția asupra nevoii de a exista o acțiune comună a Statelor Membre în
privința structurii industriale a CEE .1 În 1973 a fost publicat ,,Memorandumul asupra
programului de politică tehnologică și industrială ’’ care viza coordonarea politicilor naționale de
cercetare -dezvoltare. Peste 12 ani, în 1985, apare cel mai important document ,,Memorandum ul
privind completarea Pieței interne ’’, care propunea eliminarea multor bariere netarifare. În 1990
Comisia Europeană dorește ca asistența financiară să fie acordată astfel încât să beneficieze mai
multe industrii și nu doar un anumit sector. Astfel , prin tre măsurile concrete de atingere a
obiectivelor a Tratatului de la Roma, se numără și instituirea unor politici comune . Principalele
politici economice aplicate de UE sunt cele industriale, agricole, comerciale și privind
transporturile. Există și o serie de politici auxiliare precum cele monetare și financiare, politicile
sociale și de mediu sau cele privind cercetarea șt iințifică și învățământul în UE.

1.2.2.Principalele politici ale Uniunii Europene
Politica Agricolă Comună (PAC) are la baza creării ei o decizie bazată pe următoarele
argumente: nepotriviri de structură și beneficii scăzute în agriculturile europene, importanța
politică a agricultorilor, diversitatea politicilor agricole naționale precum și contextul
internațional.2 Politica agricolă a UE (politica agricolă comună) servește mai multor scopuri: îi
ajută pe agricultori să producă alimente în cantități su ficiente pentru toată Europa , garantează că
alimentele sunt sigure, îi protejează p e agricultori împotriva crizelor de pe piață, îi ajută pe
agricultori să investească în modernizarea fermel or, susține comunitățile rurale care pre zintă
calitățile necesar e pentru a se dezvolta , creează și menține locurile de muncă din industria
alimentară, protejează mediul și bunăstarea animalelor. Datorită particularităților și importanței

1 Dobrescu, E., M., Nicu, A., ,,Politici comunitare europene’’, Editura Pro Universitaria, București, 2009, pag. 81
2 Tescașiu, B., ,,Instituții europene”, Editura C.H.Beck, București, 2009, pag. 21

5
sectorului agricol, CEE s -a implicat chiar de la început pentru a -l proteja. Inițierea efectivă a
PAC s -a realizat prin Acordul de la Bruxelles din 1962. PAC s -a dezvoltat pe baza principiilor
pieței unice (circulația fără restricții a produselor agricole în interiorul UE), preferinței
comunitare (favorizarea consumului produselor origi nare din Uniunea Europeană) și solidarității
financiare (măsurile comune sunt finanțate dintr -un buget comun). Deoarece a devenit o politică
extrem de costisitoare, PAC a fost reformată de mai multe ori. Cele mai recente reforme,
întreprinse în 2013, pun accent pe: practici agricole mai ecologice , cercetare și difuzarea
cunoștințelor , un sistem mai echitabil de sprijinire a agricultorilor , un rol mai important acordat
agricultorilor în cadrul lanțului alimentar .
Politica Comercială Comună (PCC) Ideea unei politici comerciale comune a luat naștere în
1955, la Messina, iar scopul era dezvoltarea economică și stimula rea relațiilor comerciale dintre
țările fondatoare : Germania, Franța, Italia, Belgia, Țările de Jos si Luxemburg . Aceast ă politică
își are originea în Tratatul de la Roma , care prevedea necesitatea unui regim vamal comun și a
unor aranjamente comerciale comune față de țările terțe, îndepărtând astfel efectele nedorite care
puteau apărea din acțiunile unilaterale ale statelor membre1. Prin crearea unei uniuni vam ale,
statele membre contribuie la eliminarea graduală a restricțiilor în ceea ce privește schimburile
comerciale, la reducerea obstacolelo r vamale și la o bună dezvoltare a comerțului mondial .
Eliminarea barierelor vamale s -a produs treptat, pâna la data de 1 iulie 1968. Principiil e de
politică comercială comună au constat într -o serie de reguli fundamentale adoptate în domenii
precum: modificările tarifare, încheierea de a corduri tarifare și comerciale, politica de export,
uniformizarea măsurilor de libe ralizare, măsurile de protecție comercială .2 În prezent, Uniunea
Europeană este gruparea comercială ce deține cea mai mare pondere în comerțul mondial.
Politica industrială reprezintă o triere a unor ramuri din economie care urmează să beneficieze
de ajutor amplificat din partea statului. Aceste ramuri din economie pot fi anumite sectoare,
proiecte sau firme. Măsurile care se aplică în materie de politică industrială pot fi de două
categorii: a. Generice – atunci când se aplic ă în mod uniform la majoritatea sectoarelor sau când
sprijină sectoare ce provoacă efecte pozitive asupra mediului economic la modul general. b.
Selective – atunci când se ap lică doar la unele sectoare.3

1 Marinescu, N., ,,Integrare Europeană’’, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2011, pag. 110
2 http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_comerciala_brosura_nr.3_.pdf – accesat la data 05.04.2017
3 Marinescu, N., ,,Integrare Europeană’’, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2011, pag. 140

6
Rolul acestei politici este de a direcționa resursele către sectoarele cele mai capabile de a genera
creștere economică susținută. Pentru impulsionarea anumitor industrii, statul poate folosi diverse
instrumente: facilități fiscale, subvenții, acces preferențial la resurse, sub venții etc. În prezent,
această politică se concentrează pe încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). O serie de
instrum ente de sprijin au fost puse la dispoziția acestor întrepri nderi pentru a le ajuta să facă față
cerințelor , să își dezvolte a ctivitățile transfrontaliere și să obțină acces la finanț are și la diverse
oportunități de afaceri1, deoarece sprijinirea acestora este esențială pentru relansarea economică.
Politica regională (PR) a Uniunii Europene are drept scop întărirea legăturii economico -sociale
pe baza reducerii inegalităților dintre nivelul de dezvoltare al diferitelor regiuni din UE 2. Deși nu
se vorbește in Tratatul de la Roma foarte mult despre acestă politică, ea a cuno scut o dezvoltare
semnificativă deoarece exista teama unei emigrări masive a oamenilor din zonele sărace spre
cele înstărite în cautarea unui loc de muncă plătit mai bine . Introducerea politicii regionale
europene se face în principal prin intermediul fond urilor structurale : Fondul European de
Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul European de Orientare și
Garantare Agricolă (FEOGA), Fondul European pentru Pescuit (FEP), Fondul de Coeziune (FC).
În prezent, f inanțarea prin interme diul politicii regionale a UE are în vedere 4 domenii și
obiective prioritare : cercetare și inovare, agenda digitală, sprijin pentru IMM ‑uri și o economie
cu emisii scăzute de carbon3.

1Uniunea Europeană, „Să înțeleg em p oliticile Uniunii Europene – Întreprinderi ”, Luxemburg, 2014, pag 4
2 Dobrescu, E., M., Nicu, A., ,,Politici comunitare europene’’, Editura Pro Universitaria, București, 2009, pag. 215
3 https://europa.eu/european -union/topics/regional -policy_ro – accesat la data de 12.04.2017