Cap Ii Aldea J Iii [610352]

UNIVERSITATEA " LUCIAN
BLAGA" SIBIU
FACULTATEA DE JURNALISTICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Grozea Lucian
Student: [anonimizat], 2020

LUCRARE DE LICENȚĂ
IDENTITATE ȘI NAȚIONALISM ÎN
EUROPA
REPERE DE PERCEPȚIE ISTORICĂ, POLITICĂ
ȘI CULTURALĂ
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Grozea Lucian
Student: [anonimizat], 2020

CAPITOLUL II
CONTACTUL INTERCULTURAL ÎN COMUNICARE –
TRANSFORMĂRILE IDENTITĂȚII ÎNTR-O LUME GLOBALĂ
2.1. Modernismul interbelic și Noua Europă

Există judecăți diferite legate de modernizarea tendențială la nivel cultural și științific
în formarea unei identități Europene, cu mult înainte de judecata de stăpânire și individualism
a celor ce au crezut că politica poate forma o națiune. Secolele XIX-XX ale Europei conduse
după redutele fiecărei mișcări politice, fie ea totalitaristă sau democratică, s-au încheiat cu
întoarcerea la libertate a națiunii, sau un nou început la ceea ce s-a oprit cândva. Cultura
Occidentală a Europei atrage cele mai multe țări din două motive: unul spiritual și unul
economic. În cel spiritual îndemnurile religioase se pot practica după orice credință și
demnitatea este respectată, iar cel economic prin diversificarea unor domenii industriale
comune, un sprijin financiar reciproc.
Originea modernizării, după modelul European, este progresul continuu al unei
socieăți, cu evidente accente filosofico-religioase, sub trei trăsături importante: democrația,
autonomia și secularizarea. Modernizarea apare în democrație ca cel mai rezonabil mod de
dezvoltare a noilor viziuni asupra lumii, permițând acordul social cu privire la ce are nevoie
grupul, fiecare părere fiind importantă, chiar dacă, din punct de vedere financiar sau
intelectual nu există aceeași similaritate1. Adepții culturii într-o țară încearcă să adapteze
viziunea poporului începută de scriitori și teoreticieni, iar acest spațiu îi permite democrației
să fie cel mai permisiv regim de dizolvare a idealurilor politice și creștere a propriei identități.
În al doilea rând autonomia este cea mai importantă trăsătură a modernității de formare a
omului în grup din copilărie, acel scop, de a întrece barierele politice, ca de exemplu declinul
de la Revoluția Franceză, începutul secolului XIX dând startul formării proprilor avantaje și
decizii ca popor2. Actualul statut al unei națiuni în democrație este de continuă susținere a
valorilor de grup și a dezvoltării culturale și științifice fără limită, comparativ cu sfârșitul
1 Jean – Louis Schlegel, Legea Domnului contra libertății oamenilor. Integrisme și fundamentalisme , (trad. de
Gheorghe Țițeica), Ed. Corint, București, 2005, pp. 39 – 40.
2 Ibidem, p. 38.

secolului XVIII când monarhia și controlul susțineau populația ca fiind supusă doar nevoilor
conducătorilor, uitând de ceea ce au nevoie ei, latură reluată secolul următor prin fascism.
Ultima trăsătură esențială este secularizarea care reprezintă detașarea în mediul profesional de
religie, fără interzicerea practicării ei acasă sau în timpul liber, o trecere la modernizare prin
continuarea activităților cotidiene obiectiv și profesional, un cadru laicizat de conducere a țării
fără influențe perceptive3. Franța este și aici un exemplu de tranziție de la un catolicism sever,
în obținerea puterii Vaticanului, având reguli de conduită în activitățile politice la o
democrație prosperă. De asemenea și Scoția prin împăcarea sa cu Marea Britanie a acceptat
desfășurarea protestatismului împreună cu catolicismul cu condiția ca tot ce ține de spațiul
social să nu intre din nou într-un război religios.
Definirea conceptului de naționalism a creat un val de discuții filosofice în contextul
Noii Europe de după 1950. Conform analizei la nivel național în primul capitol, considerăm
că naționalismul este o reacție directă asupra lumii conectat cu sentimentele unui cetățean
liber, prin urmare european. „Doar că ființa umană de data aceasta este una multiplă,
complexă, conștientă, identitară și neconvertibilă, numită Națiune. O ființă colectivă racordată
organic la un mental istoric, cultural și spiritual, continuu”4. De aici rezultă că nu mai este
vorba de percepția față de grup sau propria experiență, este despre formarea unor obiective
multiple cu rolul de a integra propria identitate națională în una colectivă. Se observă, așadar,
o schimbare la nivel mondial venită din timpul Războiului Rece, o perioadă a strategiilor, cu
scopul unei formări colective în progres, prin același proces ca în cazul formării identității
naționale5.
Începând cu Ralph Dahrendorf unul dintre puținii cercetători interesați de problema
democrației și a societății în 1960, identificămo revoluție dublă: „una a schimbării,
transformarea tuturor structurilor societății în cazul unei adaptări mai grele; cealată e a unei
schimbări lente, adaptarea oamenilor fiind notabilă în câteva zile sau luni, după urmările
violente”6. Această teorie evidențiază înclinarea Europă Occidentală prin o politică socială în
evoluție și o cultură universală creeând această legătură cu Europa Răsăriteană ex-comunistă.
3 Ibidem, pp. 41 – 42.
4 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , Ed. Uranus, București, 2018, p. 57.
5 George Niculescu, „Spre o armonizare a identității naționale cu identitatea Europeană în contextul
globalizării”, în Analele Universității „Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, disponibil la
file:///C:/Users/ACER/Downloads/07_George%20NICULESCU%20-_Articol_identitate_PDF.PDF , data
accesării 12.03.2020, p. 91.
6 A se vedea Ralf Dahrendorf, The modern social conflict , vol. 1, Ed. University of California Press, 1990, Los
Angeles, p. 5.

Andrei Marga consideră că ceea ce spune cercetătorul demonstrează insuficiența implicării
politice în liberalizarea Germaniei sau a oricarei țări după modelul răsăritean, susținând că
studiul evidențiază mentalitatea controlată a poporului și nu identificarea sa cu ce este nou7.
De aici reiese că Europa nu a fost unită cultural de la început, ci în două părți cu viziuni
diferite, urmate de politici, religii; două jumătăți în găsirea celei mai bune soluții pentru
modernizare. Între religia și politica istoriei Europene, Germania este un exemplu, în secolul
XX, prin fosta organizație Ku Klux Klan, cunoscută pentru influența în mediul politic deloc
transparent cu acceptarea acestuia8. Numai cu ajutorul unei delimitări naționale de o credință
neo-nazistă ce se răspândea rapid și își acoperea faptele violente ar separa statul de o
implicare directă în atacurile rasiale. O altă activitate rasială a fost apartheidul dezvoltat în
Africa, prin formarea unei religii asemănătoare celei naziste și limitarea zonelor fiecărei rase,
în cele din urmă fiind oprită de Organizația Națiunilor Unite datorită practicilor ce puneau în
pericol demnitatea umană9. Majoritatea religilor se împart, la nivel mondial, având influențe
majore în Europa democrația instaurând prima apărare împotrivă acestor delimitări de spațiu,
fiind posibilă existența mai multor religii și culturi într-o țară.
După 1945, democrația s-a revigorat pentru majoritatea țărilor libere, cum ar fi
,Germania, Italia, Franța, fiind reconstruite sistemele organizaționale prin subminarea micilor
grupuri antidemocratice de spațiul politic și prin pornirea unui război psihologic folosind
materialele culturale atacând comunismul10. Se observă că doar detașarea de totalitarism
înseamnă formarea unei alte lumi, o schimbare majoră pozitivă însă greu de apărat și de
demonstrat că societatea va accepta fără teamă această nouă etapă. „Cea mai mare parte a
investițiilor europene au fost generate pe plan intern, în timp, ritmurile de creștere din
Occident nu erau deloc mai înalte decât cele din Europa Răsăriteană, unde, fără să fi
beneficiat câtuși de puțin de Planul Marshall, națiunile est-europene își finanțau, de fapt,
superputerea […]”11. Creșterea economică prin ajutor financiar american permite ca daunele
războaielor să fie mai mici și oamenii să cunoască mai repede ce înseamnă democrația în
Occident, iar de cealaltă parte, Europa Răsăriteană a crescut fără sprijin cu scopul de a fi
7 Andrei Marga, Cultură, democrație, modernizare , Ed. Institutului cultural român, 2012, București, pp. 14 –
18.
8 Conf. univ. dr. Lucian Grozea, , în Presa și actualitatea: religie și politică în secolul XXI (note de curs), 2019,
Sibiu, pp. 90 – 92.
9 Ibidem, pp. 94 – 96.
10 Mark Mazower, Umbre peste Europa. Democrație și totalitarism în secolul XX , (trad. de Mihnea Gafița), Ed.
Litera, 2018, București, p. 363.
11 Ibidem, p. 370

independentă de alte puteri. În cele ce urmează vom prezenta două mari grupe ce organizează
comportamentul oamenilor în democrație: civismul și cetățeanul european.
A.Civismul european
Potrivit lui Mircea Chelaru, civismul este o metodă de responsabilitate socială, prin
angajamentul preluat din drepturile cetățenești în respectarea spațiului național și continuarea
unui stil de viață pozitiv care să nu păteze reputația țării12. Civismul se poate manifesta prin
respectarea Constituției unui stat democratic de drept și aici dăm ca exemplu libertatea de
exprimare obligatorie în Tratatul privind Uniunea Europeană, fiind în construcție și o
Constituție Europeană care să întărească valorile consacrate. „Uniunea se întemeiază pe
valorile respectării drepturilor umane, libertății, democrației statului de drept, precum și pe
respectarea valorilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”13.
De la această evoluție se înțelege, că fiecare stat și-a asumat să semneze că se vor respecta
regulile și nu vor exista practici violente fapte pecetuite prin tratate care să asigure beneficii
egale din punct de vedere guvernamental și industrial.
„Civismul pan-european nu poate fi disociat cu civismul național, de depășire a
barierelor egoiste de grup social, și cu atât mai mult în compoziția etnică. Obligațiile morale
devin norme de drept civic tocmai pentru că se produe factorizarea existenței comune […]”14.
Iată că interculturalizarea personală trece de barierele monarhice, de barierele totalitare și
devine un iluminism al modernizării prin conviețuire comună, definind ființa umană ca fiind
superioară prin capacitatea ei de a evolua continuu de la un stadiu la altul. Susținătorii
democrației văd Europa ca o șansă de evoluție și ieșire din orice nivel economic, prin crearea
facultățiilor, ca mijloc de cunoaștere superior, s-a format culturalizarea, și astfel primii pași
către dezvoltare interculturală15. De aici, războaiele au dispărut, apărând proteste în care
oamenii își spun nemulțumirile lor reprezentanților politici care trebuie să asculte doleanțele
colective, educarea formând un cetățean informat la drepturile europene.
B.Cetățeanul european
12 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , p. 78.
13 Jurnalul oficial al Uniunii Europene C 326/50, Categorii și domenii de competenă ale uniunii , art. 2 din
26.10.2012, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-
fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF , data accesării: 10.03.2020.
14 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , p. 78.
15 A se vedea Edgar Morin, Mauro Ceruti, Nuestra Europa. Qué podemos esperar? Qu é podemos hacer?, (trad.
Paula Caballero Sanchez și Carmen Torres G árcia), Ed. Paidós, Barcelona, 2013, p. 17.

„Componentă al unui sistem integrat, cetățeanul european este prin excelență mai mult
o valoare cognitivă, un simbol al universului acceptat, decât o entitate individuală în care s-au
transferat atributele generale”16. Deși este relativ stabilă, cetățenia unei persoane desemnează
locul din care face parte. Un exemplu românesc de personalitate emblematică a fost Mihai
Eminescu, simbolul națiunii prin cultura sa ca cetățean raportat ca un geniu neînțeles în
secolul XX și mai târziu din perspectiva talentului său în poezie dar și pentru articole
transparente vremii sale17. Un astfel de cetățean trebuie format în descoperirea spiritului
european, iubirea față de propria țară crescând odată cu propria cunoaștere a acesteia. Prin
urmare, apartenența propriei națiuni în uniune ne poate transforma în cetățeni europeni, fiind
vorba despre o supracetățenie, rezolvând astfel apariția colectivismului etnic într-un mod
favorabil, fără a se confunda comunitatea cu naționalitatea, promovând multiculturalismul și
libertatea religiilor18. Cu cât mai mulți oameni se cunosc și realizează că religia și politica nu
le distruge sentimentele și aprecierile comune cu atât mai repede vor dispărea amenințările
revenirii totalitarismului și frica de necunoscut, libertatea devenind cu adevărat vizibilă când
nu vor mai exista proteste și discriminări rasiale la nivel psihologic singura rezolvare fiind de
formare a unui cetățean european educat.
2.2. Teoria spiritualismului național și supracetățenia europeană.
Formarea supracetățeniei europene a însemnat acceptarea existenței mai multor
grupuri enice în propria națiune, dar și respectarea lor cu condiția să nu altereze ceea ce a
reușit grupul originar să formeze. „Celălalt este un personaj omniprezent în imaginarul
oricărei comunități. Jocurile alterității se constituie într-o structură arhetipală”19. Europenii
secolului XX au trecut printr-o tranziție de la perioada modernă la cea postmodernă, și aici
vom vorbii despre influența Europei asupra mentalității etnostatale. De exemplu, România a
fost analizată de diverși scriitori francezi sau englezi, până la finele secolului de tranziție, ca o
țară fără artă, neîngrijită, un pustiu rece cu oameni care nu au o educație bine structurată, fără
habar de nivelul său inferior20. Prin urmare, aceste afirmații sunt ofensatoare pentru orice
16 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , p. 76.
17 Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească , Ed. Humanitas, 1997, București, p. 25.
18 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , pp. 77 – 78.
19 Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească , p. 292.
20 Ibidem, pp. 352 – 353.

român citește opiniile intelectualilor. Pe măsura pătrunderii în propria identitate de grup este
foarte dificil să privești dincolo de limitele politice, principala cauză a acestei discrepanțe
culturale fiind găsită în majoritatea țărilor comuniste ale Europei Răsăritene. În continuare
vom vorbi despre influența Globalizării de după Războiul Rece, ce a adus o scădere
considerabilă în spațiul economic formând un echilibru etnic în Europa Occidentală.
Globalizarea economică este cel mai radical nucleu în formarea sprijinirii statului-
națiune de către populația sa prin comerț liber, fiecare țară având nevoie să se afirme prin
reducerea numărului de șomeri și a formării unui compromis de acceptare a minorităților
etnice și a libertății de dezvoltare proprie, fără un fel de politică economică21. Prin capitalism
social fiecare țară, în postmodernitate, se diferențează prin investiția față de țară, astfel că
Europa din punct de vedere a capitalismului ca sistem economic total formează cultura și
viziunea identitară a fiecărui membru. Schimbarea cetățeanului prin interesul personal față de
cultură se observă în investițiile făcute la nivel global în muzică, artă sau sport. „Ca urmare,
declinul numeric al populației din Europa de astăzi nu mai evocă deloc panica frenetică legată
de virilitatea națiunii, puritatea rasei și performanța militară, așa cum se întâmpla în anii 1930,
[…]”22. Prin monopolul economic creat orice națiune independentă care vrea să se dezvolte
după demonstrarea puterii uniunii formate pentru că politica a dezamăgit poporul de prea
multe secole23.
„Adevărata Europă afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, fără deosebire de sex,
poziție socială sau rasă”. Disparția minorităților etnice din Europa de Est între anii 1931-1991
este vizibilă numeric, datorită sentimentului etnocentric, de încredere, toleranța față de alte
culturi a crescut considerabil în: Polonia, Cehoslovacia, România, Ungaria și Iugoslavia24. O
contribuție la eliminarea rasismului și fricii de alteritate o are credința și unitatea familială
odată cu permiterea căsătoriei între două persoane de etnie diferită. „Blânde, virtuțile noastre
sunt, fără îndoială, o moștenire creștină: dreptate, compasiune, milă, iertare, împăciuire și
caritate”25. Nici o societate nu și-a format identitatea prin promisiuni politice sau influențe
străine, existând posibilitatea să se împrietenească cu alte culturi, însă integrarea valorilor din
copilărie și mai ales prin propria credință în suflet, de aici alteritatea nu poate schimba esența
identitară.
21 Mark Mazower, Umbre peste Europa. Democrație și totalitarism în secolul XX, (trad. de Mihnea Gafița), Ed.
Litera, 2018, București, pp. 448 – 449.
22 Ibidem, p. 502.
23 Mark Mazower, op. cit., pp. 502-503.
24 Ibidem, p. 506.
25 Ibidem, pp. 148-149.

Mark Mazower observă într-un studiu de specialitate, o creștere considerabilă a
populației străine a câtorva state membre, între anii 1976-199026:
-Austria cu 271.000, adică 3,6% din populație, în 1976, față de 413.000, un procent de
5,3%, în 1990
-Belgia cu 835.000, 8,5% din populație, față de 905.000, un procent de 9,1%
-Danemarca cu 91.000, 1,8% din populație, față de 161.000, un procent de 3,1%
-Franța cu 3.442.000, 6,6% din populație, față de 3.608.000, un procent de 6,4%
-Germania cu 3.948.000, 6,4% din populație, față de 5.242.000, un procent de 8,2%
„Cooperarea transfrontalieră este cea care încearcă să producă fuziunea energiilor de
coexistență într-un spațiu delimitat de o frontieră juridică. Este evident, că Europa, fie ea
Veche sau Nouă nu va putea fi întregită decât prin depășirea frontierelor sale interioare”27.
Fiecare națiune are un scop și o implicare însă trebuie să existe și limite când este vorba de
siguranța proprie un singur spațiu teritorial și o singură tradiție. Depășirea frontierelor
interioare se pare că a ajuns mai departe în secolul XXI prin adăpostirea imigranților
musulmani ce sunt văzuți de majoritatea țărilor ca fiind o amenințare a rasei albe, un interes
economic inițiat de amabilitatea Germaniei și a Belgiei28. Unitatea Europei are mult de suferit
dacă își încalcă principiul de formare și protecție, față de o Europă a libertății și democrației,
provocând o criză identitară majoră dat fiind faptul că națiunile, în prezent, se acomodează
comunicării interculturale. Considerăm că o analiză mai profundă asupra scopurilor cu care s-
a format Europa ar fi potrivită, deoarece există un risc foarte mare și acela este de invazie
culturală opusă viziunii europene.
2.3. Metropole culturale în formarea națiunii civice
2.3.1. Nihilismul postmodernist și comunicarea culturală
În cele ce urmează vom analiza elementele transmoderne ce alcătuiesc din punct de
vedere social mentalitatea națională a acceptării culturii și comunicării ca factor principal de
evoluție. Matei Călinescu definește postmodernitatea ca fiind viitorul a ceea ce am construit
26 Mark Mazower, Umbre peste Europa, p. 507 apud Yasemin Nuhoglu Soysal, Limits of Citizenship, Ed.
University of Chicago Press, Chicago, 1994.
27 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , p. 71.
28 Ibidem, pp. 116 – 118.

ieri, ca de exemplu hermeneutica relațiilor sociale structurată pe ipotezele și lucrările de
specialitate din istorie, o tranziție între ce am fost atunci și ce suntem acum29. Aceste valențe
dintre istorie și prezent au format termenul de postmodernitate prin transformarea credințelor
și rațiunilor în funcție de identificarea cu multiplele ideologii și teorii cum ar fi cele ale lui
Friedrich Engels sau Friedrich Nietzche, filozofia având rolul de modernizare iar mai apoi de
continuare a ideilor acceptate de societate. „Libertatea postmodernă este fundamentarea
diferenței. Dreptul de a fi diferit ne certifică nivelul de realitate. Altfel spus, cu cât exist mai
mult cu atât mă manifest diferit. Tirania exprimată de obsesia armonicului și ordinii este
înlocuită de obsesia promovării ca persoană […]”30. Organizarea socială de astăzi este
superioară altor generații prin concentrarea fiecărui grup de a se diferenția de celelalte, cu
ajutorul propriei istorii, cu scopul de a aduce o contribuție în cultura europeană.
Din perspectiva lui Gianni Vattimo modernitatea este prezentă în educație doar prin
istorie și filozofie fiind indusă capacitatea de cunoaștere și acceptare a proprilor imagini din
trecut cu scopul comunicării formând o societate conștientă ce înțelege importanța pregătirii
informative fiind singura cale de emancipare31. Fragmentarea informațiilor receptate conduce
memoria în spațiul de cunoaștere modernistă dar dacă anumite subiecte cum ar fi diversitatea
religioasă sau diferențele de statut social nu sunt cunoscute atunci se poate spune că
postmodernitatea este în continuă evoluție. Același autor aduce în discuție nihilismul
nietzchenean și heideggerian fiind vorba despre eliminarea valorilor religioase, din punct de
vedere psihologic și sociologic, pentru a dizolva supremația și a da importanță propriei ființe
ce își cunoaște valorile culturale32. „Nihilismul consumat al lui Nietzche are semneficație;
strigătul ce ne vorbește despre lumea modernă târzie […] și acest strigăt se vede în scrierile lui
Heidegger, foarte frecvent și prea simplist identificând gânditorul ființei […]”33. Nu este ușor
de descifrat nici măcar pentru Gianni Vattimo această filosofie a unui nihilism de regăsire
proprie, de îndepărtare a autoritarismului, dar cu siguranță nihilismul permite gânditorului să
dezvolte ceea ce cunoaște prin știință, un postmodernism al ființei identitare libere,
transparente.
29 A se vedea Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității: modernism, avangardă, decadență, kitsch,
postmodernism, (trad. Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu), Ed. Polirom, 2017, București, p. 232.
30 Antonio Sandu, Dimensiuni etice ale comunicării în postmodernitate , Ed. Lumen, 2009, Iași, p. 32.
31 Gianni Vattimo, José María Mardones, Izaskun Urdanibia, Manuel Fern ández del Riesgo, Michel Maffesoli,
Fernando Savater, José Beriain, Patxi Lanceros, Andr és Ortiz-Osés, En torno a la postmodernidad , Ed.
Anthropos, 2003, Barcelona, pp. 11 – 14.
32 Gianni Vattimo (et al.), El fin de la modernidad , (trad. Alberto Bixio), Ed. Gedisa, 1986, Barcelona, pp. 23 –
26.
33 Gianni Vattimo (et al.), El fin de la modernidad , p. 31.

2.3.2 Evoluția mass-media – valențe comunicative
Mass-media este principalul motor de răspândire culturală și lingvistică la nivelul
Europei în continuă evoluție din 1605, urmând ca în secolul al XVIII-lea să se extindă tot mai
mult ca principal factor democratic și educațional în formarea opiniei publice. Un scut al
poporului față de puterea politică și economică a națiunilor-state, o punte adesea instabilă
dacă cunoaștem lupta dintre democrație și totalitarism, dar care a apărut ca factor modern de
dizolvare a manipulării sociale protejând dreptul la informație. John Thompson găsește
atribute ale media sociale considerând mijloacele de scriere, transmisie și recepție principalele
simboluri tehnice ale unui mediu încă nedescoperit, însă modern prin impactul limbajului și
structurării unei comunicări indirecte dar mult mai captivante34. De pildă o întâlnire față în
față sau o convorbire telefonică au același impact ca și o știre aceasta dezvoltând, până în
prezent, un mijloc de depozitare a descoperirilor culturale și a situației naționale, un fel de
mesager al valorilor sociale, dar și o educație media.
„Unele dintre caracteristicile distinctive ale lumii moderne sunt rezultatul unui set de
transformări instituționale fundamentale, care au început să se prindă în Europa la sfârșitul
Evului Mediu și în perioada modernă timpurie”35. Considerăm că dezvoltarea politică a
format o societate în continuă mișcare în care importanța informației a crescut odată cu
transformările complexe greu de înțeles pentru un cetățean simplu și dornic de cunoaștere,
rolul presei fiind de a transmite informația cât mai scurt și direct. De asemenea John
Thompson descrie teoria sferei publice ca fiind vizibilă prin comunicare liberă; o presă
independentă făcând o comparație a secolelor XIX-XX prezentând viziunea lui Jürgen
Hebermas a unei prese de impact asupra statelor moderne36. Secolul XX a însemnat apariția
mijloacelor de comunicare în masă a unor consumatori de informație politică fiind la curent
cu tot însă rolul media nu este doar de a informa, ci și de a se identifica cu publicul,
manipularea în masă afectând procesul de culturalizare.
Televizorul este cel mai complex simbol al mass-mediei, un suport tehnic ce
înlocuiește interacțiunea față în față, un mijloc al modernizării prin comunicare media
indiferent de distanță, cu atribute puternice din punct de vedere a creșterii receptării mesajului
transmis. John Thompson găsește trei forme de interacțiune existente: față în față, mediată și
34 John Brookshire Thompson, Media and Modernity: a social theory of the media , Ed. Polity Press, 1995,
Oxford, pp. 18 – 20.
35 Ibidem, p. 44.
36 Ibidem, pp. 70 – 71.

cvasiinteracțiune mediată fiecare având ceva diferit, o interacțiune hibridă37. Prima
interacțiune este reprezentativă tuturor societăților culturale de-a lungul secolelor fiind cea
mai ușoară metodă de a dezbate o informație și a formula un argument credibil pe baza
dovezilor la îndemână. Este un context prezent spațio-temporal, ce poate avea loc prin orice
subiecte de comunicare și orientare specifică către ceilalți38. Interacțiunea mediată este
modalitatea de obținere a unei informații prin diferite mijloace simbolice și tehnice. Este
disponibilitatea extinsă spațio-temporală prin separarea contextelor în care se primește
informația cu o orientare identică celei față în față39. Cvasiinteracțiunea mediată este cea mai
complexă formă ce se diferențiază de cea precedentă prin aspectul monologic prin care se
difuzează informația și orientarea către un număr mare de destinatari, extinsă pe multiple
subiecte sociale40.
Procesul lui Thompson de identificare a etapelor interacțiunii demonstrează că
legătura dintre mass-media și opinia publică este foarte strânsă în contextul unei societăți
dependente de imaginea națiunii din care fac parte. Cvasiinteracțiunea televizată trebuie să
țină cont de caracteristicile spațio-temporale în orice subiect abordat, astfel că succesul mass-
media se află în detalile de moment, o audiență numeroasă fiind câștigată prin organizarea și
sintetizarea reușită a faptelor actuale41. A fost repede acceptat că atât în modernitate, cât și în
postmodernitate mass-media vizuale și auditive au ținut întreaga Europă la nivelul actual al
celor mai importante evenimente, prin informații și coordonate importante pentru a cunoaște
totalitatea factorilor sociali din care grupul face parte. „Ei vor căuta indicii simbolice care ar
putea ajuta la orientarea lor către coordonatele spațiu-timp ale programului și ale lumii
înfățișate în el. Până când nu au stabilit aceste coordonate, este dificil să înțeleagă mesajul și
să-l relaționeze în contextele vieții lor de zi cu zi”42. Oamenii vor susține întotdeauna
comunicarea mediată în contextul în care aceasta se identifică cu așteptările lor, fără
credibilitate nu ar continua să vizioneze într-un număr așa mare știrile și informațiile difuzate.
2.3.3. Dezinformarea publică sursa neînțelegerilor sociale
Procesul de identificare cu mass-media stă în caracterul său democratic, nu în transferul
unor informații corecte și verificate, ci în mediul social ce are nevoie să își exprime opinia iar
37 John Brookshire Thompson, Media and Modernity: a social theory of the media, pp. 84 – 85.
38 Ibidem, p. 85.
39 Ibidem, pp. 85 – 86.
40 Ibidem, p. 85.
41 Ibidem, p. 84.
42 Ibidem.

jurnalistul trebuie să fie în slujba concetățenilor și să le asigure acest drept de a fi ascultați.
„Mass-media interrelaționează cu libertatea, care nu poate fi altfel percepută, decât prin
purtătorul, beneficiarul și generatorul ei – omul. […] este o relație între mass-media și
libertatea individului, în procesul în care se produce un transfer de libertate al acestuia către
mass-media43. Principala caracteristică a unui jurnalism de calitate stă în transparența știrilor
prin care poporul, ca formator de drept al unei națiuni, comunică și își formează percepții
asupra propriului grup, rolul presei fiind cel de expunere a faptelor ce pot schimba sau afecta
viziunea fiecărei identități într-o societate liberă.
„Nu națiunea noastră a fost creată de stat – spunea Iorga – ci statul este o creație a
națiunii”44. Dacă mass-media distribuie informații în grupul social se integrează în domeniul
socioumanului printr-o comunicare rapidă, detaliată și simbolică prin cunoașterea fiecărui
domeniu de specialitate ce reprezintă grupul. După T. Rotariu și P. Iliuț comunicarea trebuie
să fie bazată pe practici și noutăți comune, să aibă o perspectivă critică asupra informațiilor
transmise pentru ca profitul să nu fie câștigat pentru bunul simț sau a limitarea investigativă,
ci pe măsura în care mass-media este integră și onestă cu publicul prin problematica vieții
sociale45. Problematizăm creșterea goanei după profit și manipularea informațională care
adesea pot să vină de la jurnaliști neprofesioniști, de aceea anual sunt uciși sau reținuți
jurnaliști pentru adevărul prezentat publicului. Așadar, mass-media profesionistă comunică
prin identificarea cu publicul său, prin delimitarea faptelor bune și a celor rele cu ajutorul
identității democratice comune, o bună reprezentare jurnalistică însemnând o bună formare
identitară comună. De asemenea, aceeași autori vorbesc despre experiența culturalistă a
identităților europene și externe prin subiectele de interes general cum ar fi mediul politic,
economic sau religios prin discursuri mediatice și identități discursive, mass-media fiind
singurul mod de a comunica pe înțelesul fiecărui popor46. Considerăm că sociologia, ca parte
definitorie a conceptului de identitate, se identifică prin care grupurile ce au o cultură sau
origini comune, mass-media fiind o comunitate în care spiritul liber de opinie.
Prima dispută a controlului libertății gândirii și cuvântului presei în opinia lui John
Stuart Mill este cea a cârmuirii informației împotriva adevărului, chiar dacă o persoană nu are
43 Prof. univ. dr. hab. Victor Moraru (coord.), Societatea și comunicarea în tranziție , 2008, Chișinău, disponibil
http://178.17.162.34/assets/files/masmed/doc/Societatea%20si%20comunicarea%20in
%20tranzitie.pdf, data accesării: 20.03.2020, p. 21.
44 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , Ed. Uranus, București, 2018, p. 9.
45 Traian Rotariu (coord.), Petru Iliuț (coord.), Sociologie, ediția a II- a, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996, pp.
5-6.
46 Ibidem, pp. 9 – 10.

aceași opinie ea nu trebuie îndepărtată, deoarece ar putea fi corectă și atunci am fi o societate
controlată47. Această ipoteză arată cât de important este rolul presei ca intermediar între
autoritate și public prin dovezi care să conteste orice opinie greșită, dar cu bun-simț și
explicații concrete, evitând orice fel de manipulare. Același filosof vorbește despre părintele
intelectual al gândirii etice, Socrate, condamnat la moarte, catalogat ca fiind imoral de cei
intelectuali ai vremii, însă, cu toate acestea, faima sa a crescut prin ideile sale noi, de aici
rezultând că adevărul acceptat acum de oameni nu ar fi fost și cu 2000 de ani în urmă, el poate
fi ascuns dar întotdeauna revine prin alte generații dornice să schimbe ceva48. Așa și în cazul
nostru de astăzi, libertatea nu înseamnă doar să gândim ce vrem, ci să acceptăm adevărul și pe
ceilalți diferiți ca și credință sau personalitate, să îi apreciem pentru curajul de a fi sinceri, iar
presa trebuie să fie imparțială, să fie cea care aduce adevărul prin gândirea critică.
Conducătorii mass-mediei în receptarea și transmiterea noilor actualizări sociale sunt
diferiți ca materie față de identificarea de grup, discutată în primul capitol, ca fiind formarea
unui scop comun și a unei personalități compatibile. Existența canalului mediatic are un
schimb de informație pe baza unui limbaj acceptat și înțeles, Camelia Beciu afirmă că această
interacțiune nu este de comunicare, din perspectiva înțelegerii mesajului care mediatic poate fi
înțeles altfel față de o comunicare directă, decodificarea fiind bazată pe două identități
sociale49. În spațiul de comunicare dar și în mass-media codul transmis către o persoană
salvează întregul proces informativ care trebuie să fie adevărat pentru ca interlocutorul să
continue relația de grup. Pentru ca jurnalistul să fie corect și să respecte valorile libertății de
exprimare trebuie să spună tot adevărul și să nu ascundă nimic publicului și să distrugă datoria
sa față de propria națiune. „Sancțiunea morală se situează numai la nivelul conștiinței
individuale […]. Cele mai puternice sancțiuni morale sunt cele care vin dinăuntrul conștiinței
unui individ. Cel care a încălcat o normă morală se pedepsește singur prin regret, căință,
remușcare, stări ale conștiinței […]”50. Datoria etică oferă unui jurnalist respectul grupului
social, iar dezamăgirea provocată prin eliminarea echilibrului între putere și popor poate
aduce o criză interioară asupra propriei persoane, alteritatea unei informații aducând pierderea
încrederii celor din jur.

47 John Stuart Mill, Despre libertate, (trad. Adrian-Paul Iliescu), Ed. Humanitas, București, 2017, pp. 28 – 30.
48 Ibidem, pp. 40 – 47.
49 A se vedea Camelia Beciu, Sociologia comunicării și a spațiului public , Ed. Polirom, București, 2011, p. 19.
50 Lect. univ. dr. Raluca Mureșan, Etică și deontologie în comunicarea publică , Ed. Universității Lucian Blaga,
Sibiu, 2010, p. 20.

2.4. Dialogul intercultural în Uniunea Europeană
2.4.1 Comunicarea relațională
„Cheia de boltă o găsim de această dată în sintagma <<spațiu de sociogeneză>>, […],
apreciind că valoarea umană constă în calitatea procesului de devenire civică a individului, de
la stadiu de animal biologic, indiferent de rasă, la cel de membru al cetății […]”51. Noțiunea de
comunicare are la bază două mari categorii prin care se formează relaționarea între două sau
mai multe persoane: ascultarea și empatia. Prin ascultare ne gândim pe moment la ceea ce
interlocutorul povestește și să gândim critic pentru a fii siguri de valabilitatea informației, pe
acest fond fiind formată comunicarea relațională. Empatia reprezintă o mișcare a conștiinței și
memoriei adesea legată de amintirile și părerile asemănătoare fiind legătura unui om față de
altul prin cunoașterea profundă a subiectului comunicării relaționale. Contrastul dintre
instituțiile europene și cetățeni este larg, prin secționarea fiecărei ramuri de interes public ca
de exemplu Sistemele Juridice occidentale sau Parlamentul European prin care se dezvoltă o
relație de comunicare și înțelegere între toate națiunile membre.
Dacă ar fi așa de simplu ca oamenii să comunice indiferent de granițe și bariere
culturale nu ar fi durat așa de mult apariția liberalismului social. Odată cu digitalizarea media
postmodernă s-au construit programe de comunicare prin care se ține cont de sistemul
jurnalistic în transmiterea, preluarea și receptarea informației după metoda Phillips prin
prezentarea informațiilor oficiale cu scopul de a controla interpretările publice și a forma un
cerc relațional pozitiv și deschis în comunicare52. Este necesar ca o comunicare relațională cu
publicul să fie bine argumentată și pe subiecte de interes democratic pentru fiecare cultură, să
se diferențieze de mass-media prin studii care mai apoi să fie înțelese și comunicate de presă
pentru a sintetiza și structura conținutul cât mai simplu. Relațiile publice nu și-au pierdut
necesitatea în secolul XX și sunt în continuă evoluție datorită economiei complexe fiind o
comunicare sofisticată a tuturor instituților de maximă importanță.
Roger Bolton vorbește despre relațiile publice prin trei caracteristici de formare
coerentă a comunicării: reactivă, proactivă și interactivă53. Prima se referă la stabilirea
activității instituției prin cunoașterea fiecărui membru a atributelor și valorilor ce trebuiesc să
51 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , Ed. Uranus, București, 2018, p. 89.
52 A se vedea prof. univ. dr. James Grunig, Paradigms of global public relations in an age of digitalisation ,
2009, Maryland, , disponibil la :
https://www.researchgate.net/publication/303153523_Paradigms_of_global_public_relations_in_an_age_of_digi
talisation, data accesării: 25.04.2020, pp. 13 – 16.

definească rolul acesteia și asigurarea că ceea ce manageriază informațiile transmise și
preluate de presă. Comunicarea relațională proactivă este etapa următoare a cunoașterii
scopului instituției în societate și gestionarea prin orice mijloace digitale pentru transmiterea
informațiilor din orice punct și a monotorizării reacțiilor și curiozităților sociale. „Abordarea
interactivă a comunicațiilor este cuprinzătoare, extrem de integrată și reprezintă cel mai
strategic și sintetizat nivel de gândire despre comunicații”54. Dacă aceasta ar fi ultima etapă de
integrare a cetățenilor europeni în acest sistem corporativ se poate spune că nivelul de
importanță a acestora a fost satisfăcut și are loc un proces de comunicare printr-o mulțime de
mesaje cu potențial valoric, educativ sau cultural.
2.4.2 Instituții europene depolitizate în formarea relațională
Denumirea de Europa cuprinde povestea mitologică a unui teritoriu mic, cu o
importanță politică aparte, unit de catolicism prin care s-au format resurse umane și o
unificare a teritorilor membre din doar trei cuvinte: „Occidens = Europa = Christianitas”,
acestea permiteau numirea unui suveran suprem, adică Papa55. De aici cele două instituții
paneuropene au la bază relațiile dezvoltate cu scopul de a forma o pace teritorială. În perioada
secolelor XIX – XX a început să fie preluat modelul de cultură a Asiei ca relație externă bine
valorificată și astăzi prin fondurile alocate comunităților sărace de acolo sau a pieței comune.
A fost greu acceptată înlocuirea comunicării prin politică cu una a instituțiilor comunitare
care să dețină puterea asupra fiecărui sector educativ, economic sau cultural. Relaționarea
dintre instituțiile europene cu cele comunitare se face pe baza unor scopuri importante:
cunoașterea și respectarea normelor legislative ale fiecărei instituții, formarea fiecărei
instituții comunitare după standardele europene, însușirea cunoștiințelor despre lumea în care
trăim ca și identitate, atribuirea informațiilor reprezentative scopului fiecărei fapte
sancționate56. Una dintre emblemele acestor instituții este sfârșitul oricărui mod de suprimare
a informațiilor, de oameni, Europa fiind transparentă față de orice națiune și deschisă să ajute
oricând în cazul unei crize umanitare fiind exemplul de care au nevoie cetățenii în a realiza că
o bună comunicare relațională există prin empatia și ajutorul semenilor tăi.
53 A se vedea Roger Bolton (ed.), The authentic enterprise: relationships, values & the evolution of corporate
communications, în Arthur W. Page Society, 2007, disponibil la https://knowledge.page.org/wp-
content/uploads/2019/02/Download_Report.pdf , data accesării: 25.04.2020, pp. 48-49.
54 Roger Bolton (ed.), The authentic enterprise: relationships, values & the evolution of corporate
communications, p. 48.
55 A se vedea prof. univ. dr .Cezar Bîrzea, Politicile și instituțiile Uniunii Europene, Ed. Corint, București,
2001, p.8.
56 Ibidem, p. 46.

Organizarea unei bune relaționări între oamenii unui grup are la bază un sistem
național, respectându-se formarea culturală a fiecăruia prin influența creștinismului, artei și a
instituțiilor cu rol formator în continuarea integrării în Europa. Mircea Chelaru aduce în
discuție problematica dezintegrării identităților prin invazia musulmană ce amenință
continuitatea proprilor valori, o falsă înțelegere a sinelui nobil de adăpostire a altor identități
diferite formând o luptă între o Europă universală și o Europă a comunității57. Falsa Europă
există prin permiterea politicii să intervină în identitatea oamenilor subordonați relațiilor cu
alte continente cum ar fi SUA sau Asia fiind necesară în această criză identitară o cunoaștere
a tipurilor de interacțiuni relaționale cu cei din jur. În România, Klaus Iohannis vorbește
despre depolitizarea instituțiilor prin comunicarea liberă și stabilirea barierelor relaționale
politice sau apolitice prin diplomația de elită, după reușite profesionale care să coincidă cu
reușita integrării în proiectul euroatlantic58. Punctele esențiale în cunoașterea unei bune
relaționări cu instituțiile politice prin acceptarea lucrurilor care sunt compatibile cu identitatea
colectivă a tuturor țărilor sunt o comunicare prietenoasă cu migranții, consacrarea proprilor
tradiții și obiceiuri ce trebuiesc respectate, dar și critica asupra elementelor externe ce pot
avea impact asupra grupului prin comunicare. Aceste puncte se împart în trei categorii ce
formează demersul sociologic al fiecărei comunități în atingerea sensului relaționării pentru o
Europă a comunității unice prin: tatonare, îmbinare și renegociere.
A.Tatonarea
Potrivit acesteia trebuie să prezentăm națiunea ca cea mai importantă și puternică
mișcare de schimbare organizațională a identificării cu ceilalți după o identificare personală.
Secolul XIX este etapa de soluționare a problemei geografice europene prin mondializarea
economico-industrială de la epoca negustorilor a secolului XV, influențați de protectorul lor
religios și politic, la perioada științei, a industriașilor ce puteau vinde dincolo de Orient și de
grupul originar59. Susținătorii ideii de a comercializa dincolo de granițe au format primii pași
în identitatea relațională prin găsirea unor elemente comune, un monopol intercultural în
beneficiul celor șapte continente. „Este vorba de capacitatea de a folosi și a pune în practică
descoperirile altora: chinezii au inventat porțelanul și praful de pulbere, dar europenii le-au
exploatat pe cale industrială”60. Omul primitiv devine influențat de religie și politică dar într-
un mod spiritual; fiind detașat de lupta creștinismului cu islamul în formarea Europei și
57 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , Ed. Uranus, București, 2018, pp. 144 – 145.
58 A se vedea Klaus Iohannis, Pas cu pas, Ed. Curtea veche, București, 2014, pp. 172 – 173.
59 Prof. univ. dr .Cezar Bîrzea, Politicile și instituțiile Uniunii Europene, pp. 9 – 12.
60 Ibidem, p. 12.

acceptând o relaționare obiectivă și socială prin scepticismul ce poate aduce fericirea și
libertatea identitară.
Susținătorii evoluționismului național consideră că autoritatea și umanitarismul, ca
scuză a mijloacelor politice de manipulare a societății există și după a doua jumătate a
secolului al XX-lea. Istoricul român Lucian Boia separă națiunea ortodoxă de cea
românească, iar catolicismul francez nu este cu nimic mai prejos, fiecare comunitate fiind
împărțită între sacru și profan ca două elemente distincte: unul din naștere și celălalt prin
relaționare61. Idee de continuitate a spiritului național prin educația primită, a nașterii și
renașterii personale în funcție de factorii de influențare decizională a grupului ca rol în
societate ca rezistență. Statul național nu s-a format pe valori ortodoxe ci pe integritatea și
exemplul celorlalte grupuri sociale, doar prin religie am fi rămas în decizile și investițiile
bisericii cu condiția să fim cine doresc ei să fim, punctul comun unei societăți este religia dar
discriminarea protestantă-ortodoxă-catolică nu ar fi clădit Europa secolului XX62.
B.Îmbinarea
Democratizarea Europei, de-a lungul secolului al XIX, s-a realizat cu ajutorul
instituțiilor care stabilizează întreg procesul de apărare a dreptului la liberă exprimare și la un
mediu în care oamenii pot să aibă încredere, dar să fie și sceptici. Andrei Marga analizează
proiectul democratic, a lui George Weigel, afectat de problema identității spirituale într-o
Europă politizată, secularizarea atitudinii europene afectând cultura ca principal factor a crizei
morale ce a sprijinit războaiele secolului XX63. Pentru a evita această criză, a identitarului
european, ce nu ține de spațiul filosofic modernist, ci de aspirațiile noastre economice care
provoacă o destabilizare socială și împiedică formarea corectă ca cetățean, religia fiind cea
care susține elementele fundamentale în formarea spiritului european. Este necesar un
proceduralism al stucturării ideilor colective printr-o consultare a instituțiilor, cum ar fi
Organizația Națiunilor Unite, Europa și America fiind cele mai permisive în dezvoltarea
cetățenească printr-un drept și o conștiință de voință și fapte, fără să existe o consultare care
să amâne procesul de integrare64.
Societatea are, așadar, rolul formativ al fiecărei identități din grup atât în mediul
social, cât și în cel birocratic în care lipsa cunoșterii așteptărilor colective duce la înstrăinarea
61 Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească , Ed. Humanitas, 2017, București, pp. 34 – 35.
62 Ibidem, p. 37.
63 Andrei Marga, Cultură, democrație, modernizare , Ed. Institutului Cultural Român, București, 2012, pp. 70 –
74.
64 Ibidem, pp. 75 – 76.

valorilor personale în fața idealurilor economice. Limitele autorității societății există doar în
baza beneficiilor individuale și de grup prin respectarea siguranței celor din jur, indiferența
egoistă a încălcării constituționale este sancționată, educația socială având ca scop
convingerea și persuasiunea pentru formarea omului inteligent, cu morală65. Istoria comună
este conștientizarea nivelului de dezastru, în cazul nerespectării legilor democratice, cu riscul
excluderii din colectiv și a izolării sociale, șansa la o societate pașnică fiind formată printr-o
educație comună în fiecare ramură a culturii personale. John Stuart Mill vorbește despre
antipatia religilor diferite prin prezența mai multor entități ce văd un Dumnezeu diferit, de
exemplu viziunea musulmană de a nu consuma carne, sau vin deși îl consumă mulți, spaniolii
care consideră religia romano-catolică cea mai loială sau vechea problemă a englezilor cu
privire la originile lor catolice sau protestante66. Considerăm că religia trebuie să coexiste cu
sinele, fiecare având o Ființă Supremă necesară în procesul de relaționare culturală, acceptând
diferențele fiecărora pe baza valorilor europene non-discriminatorii.
C.Reîmprospătarea
Anii 1945-1990 aduc transformarea relațiilor culturale și religioase ale Europei prin
acceptarea interioară a celorlalte grupuri datorată stabilizării economice rezultată din lărgirea
relațiilor cu țările democratice cum ar fi: Austria, Finlanda, Grecia, Marea Britanie67.
Considerăm că tatonarea identității relaționale Europene înseamnă respectarea drepturilor
oamenilor și al mediului prin acceptarea libertății ca factor principal de menținere a identității
sociale, reîmprospătarea însemnând lărgirea fără frontiere a unui spațiu economic comun și
prosper. Dominarea comunistă și suprimarea ei de după 1989, prin formarea pieței unice
bazată pe solidaritate, a avut ca rezultat o Europă fără frontiere, fără acte studenții având
posibilitatea să învețe în alte țări, o comunicare durabilă68. De aici este combătută
criminalitatea până la începutul secolului XXI instituțiile ajutând economic și militar la
protejarea oricărei națiuni marginalizate politic sau religios. Identitatea europeană pe internet
în secolul XX a fost și rămâne un succes printr-o marcă a fiecărei instituții, un „eu” în care
comunicarea relațională este un site web multicultural ce sporește care operează la nivel
european69. Reducerea birocrației prin libera mișcare economică și educațională a format
65 John Stuart Mill, Despre libertate, (trad. Adrian-Paul Iliescu), Ed. Humanitas, București, 2017, pp. 111 – 113.
66 Ibidem, pp. 126 – 127.
67 A se vedea Istoria Uniunii Europene , disponibil la https://europa.eu/european-union/about-
eu/history_ro#1945-1959 , accesat la data de 24.03.2020.
68 Ibidem.
69 Direcția Generală de Comunicare, 50 de porți spre viitor. Cele mai importante succese ale Europei , în Oficiul
pentru publicații a Uniunii Europene, din 29.10.2007, disponibil la https://op.europa.eu/ro/publication-

mijloace virtuale de comunicare în care oricine poate promova actualele interese de spirit
liberal și democratic ca cel al agriculturii printr-o politică comună de distribuire a hranei sau a
educației prin programul de formare profesională Leonardo da Vinci ce permite integrarea în
orice domeniu și orice țară din Europa70.
Obiectivul formării unei identități relaționale este stabilirea identității europene ca
parte de comunicare dezvoltativă ce încurajează opinia și inovația prin permiterea contactului
multicultural. Declarația de la Paris întărește loialitatea față de Europa ca și casă prin
promisiuni și un sprijin ce ne feresc de tiranism, amenințări din partea susținători post-
naționali ce ignoră valorile creștine71. Superstiția nu este scepticism, este o imaginație a ceea
ce am vrea noi, dar nu și celalți, relaționarea statelor având ca scop unirea împotriva
influențelor partidelor comuniste de mare influență în țări precum China sau Cuba, o
majoritate ce nu poate fi distrusă.
2.5. Timpul și limbajul în comunicarea interculturala
Interculturalitatea este diversitatea tuturor elementelor definitorii fiecărei națiuni
membre, este parte dintr-un grup cu identități multiple formând globalizarea culturală în
sensul progresului economic și european. „Gândirea europeanului se caracterizează pe lângă
caracterul său dialogal; în două tipuri de gândire inseparabile de propriul antagonism: credința
și adevărul, îndoiala și religia”72. Pe baza acestor patru elemente se formează o comunicare
interculturală, limitele credinței divine cu ale îndoielii fiind luminate de adevăr în studiile
filosofice ale cunoașterii spațiului de sine și comun.
O alianță comună se face prin cultură, am vorbit despre acceptarea celuilalt ca fiind
egal după John Stuart Mill, totuși, pericolul care predomină în formarea Europei fără
frontiere fiind dezavantajarea minorităților etnice în identitatea politică națională. Paul
Sniderman și Louk Hagendoorn vorbesc despre conflictul civilizaților din cauza valorilor
diferite asemănând lupta dintre Islam și Europa cu comunitățile etnice dintr-un stat membru,
detail/-/publication/7aab79a4-0a9f-400a-8ae1-8ab4e2c2a865 , data accesării: 25.03.2020, p. 11.
70 Direcția Generală de Comunicare, 50 de porți spre viitor. Cele mai importante succese ale Europei, pp. 15 –
18.
71 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor , Ed. Uranus, București, 2018, pp. 144 – 145.
72 Edgar Morin, Mauro Ceruti, Nuestra Europa: Qué podemos esperar? Qu é podemos hacer?, (trad. Paula
Caballero Sanchez și Carmen Torres G árcia), Ed. Paidós, Barcelona, 2013, p. 14.

considerând că minorintățile sunt doar pioni ai majorității ca parte a gândirii față de ce e bine
și rău73. Lupta dintre religii a ajuns să fie lupta multiculturală a unei națiuni, minoritățile de
etnie romă, de exemplu, nu pot să decidă cum ar vrea să fie țara în care locuiesc, eliminarea
lor din opinia publică afectând identitatea personală a acestora, factor opus principiilor
europene de egalitate și respect. Pe de altă parte, Gordon Allport vorbește despre judecata
învățată din grupul familial sau național, prin discriminarea culturilor minoritare fiind excluse
din grup, de aici venind un atac psihologic de la sentimente violente și mai apoi la
exterminarea imaginară asemănătoare ideologiei naziste, pornind consecințe sociale ce
contrazic Europa Națiunilor74.
Europa este interculturală prin ajutorul reciproc, de aici a devenit cel mai diversificat
și sigur continent prin constituirea celor mai colaborative asociații de sprijin comunitar,
medical, de combatere a discriminării și educațional. Necesitatea reinstaurării a adevăratului
liberalism prin depășirea barierei trecute susținând integrarea oamenilor de stat transparenți
care să controleze numărul imigranților ce trebuie să accepte modul de viață a națiunii de care
vor aparține, un exemplu fiind America care și-a închis porțile pentru două generații în secolul
XX, după o gestionare politică nepotrivită75. Falsa Europă, este unită doar politic, ea este
indiferentă față de alte națiuni, o simplă alianță militară, prejudecăți din istorie care sunt
transmise mai departe, nu ne naștem indiferenți, învățăm să fim așa. „Să ne reînnoim
suveranitatea, să descoperim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru viitorul
Europei”; aceasta este adevărata Europă, cea în care loialitatea față de țara în care locuim
indiferent de etnie există între oameni, în care creșterea pruncilor predomină înflorirea
culturală, în care oamenii participă la construcția Europei prin ajutorul și acceptarea celorlalte
state76. Sistemul de comunicații interculturale este un proces avansat de relaționare dincolo de
barierele de limbă și obiceiuri, este legătura sufletească de spirit. Fiecare țară deține o parte
identică religiei personale, acelea sunt tradițiile și obiceiurile, denumite ca diversitate
culturală europeană, manifestate prin adunări de grup în sărbătorirea prezențelor religioase
sau străbune care au format unicitatea teritorială. Unitatea în diversitate există prin
comunicare interculturală, să ne cunoaștem pe noi mai întâi, iar mai apoi pe ceilalți prin
modul de sărbătorire a tradițiilor religioase.
73 A se vedea Paul Michael Sniderman, Louk Hagendoorn, When ways of life collide , Princeton University
Press, Oxford, 2007, pp. 8 – 10.
74 A se vedea Gordon Allport, The nature of prejudice, în International Society of Political Psychology , vol. 12,
Nr. 1/1991, pp. 125 – 128.
75 Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa Națiunilor, pp. 158 – 159.
76 Ibidem, pp. 162 – 163.

Larry Samovar, Richard Porter, Edwin McDaniel și Carolyn Roy vorbesc despre
comunicarea interculturală și principalele sale caracteristici contextuale și de dinamism ce
permit formarea identității europene. Este contextuală deoarece ea nu trebuie să fie
programată, comunicarea implicând că ceea ce spunem se bazează pe ce gândim într-o situație
în funcție de simbolul transmis de interlocutor77. Așadar, comunicarea interculturală este
legată prin experiențele anterioare ale fiecărei culturi pe teme sociale, religioase sau politice
mesajul fiind simbolic identității personale. Dinamismul comunicării sociale este procesul de
continuitate în timp a subiectului, fără un termen de oprire, o imagine în mișcare ce pleacă de
la percepția personală și trece prin diferite momente și acțiuni într-un întreg proces dinamic
din care nu se pot șterge cuvinte sau acțiuni78. Interculturalitatea se sprijină pe cunoașterea
altor state prin sărbătorile religioase tradiționale, procesul tehnologic afectând atmosfera
comunicării originare, dar ajută la portretizarea indentității culturale către un număr de
persoane necunoscut, o interacțiune indirectă accesibilă pentru orice cultură de pe glob.
Aceeași autori introduc ca motiv de distanțare culturală între națiuni contextul de mediu
necunoscut, dar și a numărului de persoane cu care se interacționează, cel mai progresiv
proces având până la trei persoane, conform studiilor comunicarea în fața unui grup numeros
afectează integrarea în procesul intercultural de relaționare, comportamentul fiind schimbat79.
2.5.1. Fundamentul dimensiunii culturale postmoderniste
Comunicarea interculturală în sensul legăturii nu doar cu alte țări, ci și cu alte
continente coexistă cu elementele simbolice subiective și personale ca în cazul integrării
culturale la nivelul Europei. Pe scurt, este necesar să reținem că există o conexiune a
simbolurilor, ca nucleu al comunicării, prin care este transmis mesajul către interlocutor
percepând o stare prin gesturi sau limbaj, acestea putând fii decodificate prin propria
experiență, realitățiile personale reprezentând punctul de bază al comunicării interculturale80.
Considerăm că diversitatea formează simboluri prin atașamentul față de cultură a tuturor
statelor, a exprimării opiniei față de propriul mediu ca cel mai simplu mod de identificare
reciprocă, fără a exista dezbateri sau ură rasială, acest tip de comunicare simbolică prin
religie, muzică, mâncare, dansuri, arte încurajând dezvoltarea spiritului liberalist. Ocazia
cunoașterii unei culturi prin tradiție, cum ar fi înmormântarea unde este liniște, o perioadă de
adormire, sau botezul, de trezire, petrecerile sunt experiențe comune, prin prezența
77 A se vedea Larry Samovar, Richard Porter, Edwin McDaniel, Carolyn Roy, Communication between
cultures, vol. IX, Ed. Cengage, Boston, 2015, pp. 31 – 32.
78 Larry Samovar (și colab.), Communication between cultures , p. 30.
79 Ibidem, pp. 28 – 30.
80 Ibidem, pp. 30 – 31.

simbolurilor de veselie, tristețe sau sărbătoare81. Dinamismul comunicațional se transformă în
stări emoționale de unde se formează experiențele de grup și schimbul intercultural de
obiceiuri ca de exemplu nunta în Africa rochiile sunt purtate în nuanțe care să susțină
armonia familială, iar în Mexic influențele latine din muzică și mâncare, simbolistica
religioasă existând în orice cultură.
Larry Samovar și Richard Porter găsesc timpul ca un element crucial în comunicarea
interculturală influența acestuia fiind aproape invizibilă, dar cu un impact major, fiind
necesară planificarea oricărei conversații deoarece ținerea peste timpul disponibil al
interlocutorului, atenția afectată de gradul oboseală sau de stres afectează demersul simbolic
al acțiunilor în procesul comunicațional82. În orice cultură trebuie să se țină cont de timpul în
care pornim o conversație, gradul de receptare scăzând în funcție de oră, dispoziție și atenție.
Aceeași autori consideră impactul a două culturi ca fiind auto-reflexiv imaginii de sine, a
deosebirii identității culturale și naționale. Autorii prezintă filosofia lui Ralph Emerson, cu
privire la studierea eului în orice acțiune edificatoare în sensul că, cunoașterea istoriei ajută la
definirea prezentului prin interacțiune, participând în conversație și descoperind prin auto-
reflectare asemănările cu ceilalți, în același timp în care se desfășoară comunicarea83.
Interculturalitatea este promovată de statele liberale ca un progres în stabilirea identității
personale prin conversația cu alte identități dezvoltând capacitatea de a reflexa asupra propriei
imagini în timp ce interacționăm cu ceilalți. „Pe scurt, această dotare unică vă permite să fiți
participanți și observatori simultan: puteți urmări, evalua și modifica <<performanța”>>
dumneavoastră de comunicator chiar în momentul în care sunteți implicat în eveniment”84.
Dimensiunea interculturală de auto-reflectare este prezentă în funcție de factorii perceptivi
asupra celuilalt și a celuilalt față de interlocutor, este mai complex decât în cazul formării
identității de grup, acest proces fiind funcțional pentru oameni deoarece realitățile simbolice
de la o cultură la alta pot fi înțelese doar prin cunoașterea lor.
2.5.2. Comunicarea relațională între limbaj și cultură
Am discutat despre importanța gesturilor fizice în înțelegerea comportamentului
unei culturi printr-un limbaj propriu, identitar, ca de exemplu starea de spirit sau simbolistica
mijloacelor de exprimare prin obiecte; în continuare ne vom axa pe limbajul verbal în
comunicarea interculturală. Simbolurile sunt exprimate prin limbaj în comunicarea
81 Ibidem, p. 33.
82 Larry Samovar (și colab.), Communication between cultures , pp. 33 – 34.
83 Ibidem, pp. 35 – 36.
84 Ibidem, pp. 35 – 36.

interculturală, prima formă de comunicare este într-o limbă comună de cunoaștere
internațională ca de exemplu engleza, sau limba culturii pe care o vizităm ca factor de respect
și diversitate. Principalele scopuri ale acestui tip de limbaj sunt: îmbunătățirea cunoștiințelor
despre ceilalți, continuarea relației de unitate și diversitate prin cunoașterea rolului cultural,
cercetarea comună a simbolurilor și descoperirea sensului concret și abstract, prin limbaj
sensurile imaginilor pe baza cărora se desfășoară o conversație devin clare, de a ajuta la
înțelegerea și formarea strategiilor economice85. Eficiența limbajului verbal stă în creșterea
atenției perceptive, de aici are o conotație de construire a sensului discuției productivitatea
acesteia venind din cunoașterea reciprocă pe orice temă prin cuvintele transmise.
Relația dintre limbajului verbal și cultură este văzută de Samovar și Porter ca fiind
indispensabilă în procesul cognitiv de acomodare socială, lipsa acestuia însemnând pierderea
stabilității culturale: „Limbajul în sine este doar un set de simboluri asupra cărora un grup
cultural a fost agreat arbitrar pentru a-i ajuta să aducă sens la obiecte, evenimente, emoții,
experiențe, locuri și altele. Desigur, diferite culturi au decis să utilizeze diferite seturi de
simboluri”86. În sens fundamental, cultura provine din trăsăturile strămoșești ale unui popor de
aici formând tradiția, importanța interculturală reprezentând cunoașterea culturilor prin
traducerea cuvintelor iar mai apoi a înțelegerii experiențelor. Acest sistem arbitrar este bazat
pe semne și simboluri exprimate prin cuvinte într-un stil cu totul personal, în care
interlocutorul în timp ce ascultă conturează imaginea acelei culturi, semnificațiile cuvintelor
pe lângă evenimente fiind de interese comune ca de exemplu securitatea socială și libertatea87.
Relația limbaj – comunicare – cultură a fost studiată de Benjamin Lee Whorf, o
relativitate lingvistică de unde reiese că nu avem aceeași imagine asupra lumii, identitatea se
exprimă prin limbaj, așadar, informația este receptată gândită acordând o semnificație care să
unească limbajul comunității culturale cu simbolurile naționale88. Considerăm că imaginea
diferită a culturilor nu poate să fie contestată, filosofia secolelor XIX-XX încurajând
cunoașterea adevărului și cercetarea oricărui domeniu principala sursă de comunicare
lingvistică-culturală existând prin educație.
Vom readuce în discuție teoria habitusului și capitalului cultural a lui Paul Ricoeur,
ce demonstrează egalitatea dintre grupurile vulnerabile și cele stabile economic în contextul
85 Conf. univ. dr. Rodica Pascu, Comunicare interculturală , Ed. Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2002, p. 21.
86 A se vedea Larry Samovar, Richard Porter, Edwin McDaniel, Intercultural Communication , vol. XII, Ed.
Wadsworth Cengage Learning, 2009, Boston, p. 14.
87 Conf. univ. dr. Rodica Pascu, Comunicare interculturală , p. 22.
88 Johnson Fern, Cultural Dimensions of Discourse, în Intercultural Communication , 2003, A Reader, Thomson
Wadsorth apud Rodica Pascu, op. cit., pp. 23 – 24.

învățării fiecărei culturi prin limbaj verbal, formând o identitate socială. În contextul formării
identității europene prin programe de studiu, Erasmus+ este din Secolul XX soluția prin care
se poate obține o educație comună, activități de comunicare cu scop educațional și un schimb
de experiență culturală în orice țară membră89. Studiul lui Deardorff al experienței
interculturale în programele educaționale s-a dovedit a fi foarte interesant, astfel că 80%
dintre experții în comunicare au ajuns la concluzia că studenții s-au întors acasă cu abilități
cognitive, abilități de gândire comparativă și flexibilitate cognitivă, comunicarea fiind mai
deschisă și menținerea contactului cu alte culturi crescând90. Comunicarea este centrată pe
cultură prin integrarea elevului într-o țară despre care nu știe nimic concret, prin limbajul
verbal formând relații de prietenie și posibilitatea relaționării reciproce în formarea cognitivă.
„Investiția folosită pentru crearea capitalului social într-o rețea de colegi care este construită
prin muncă în străinătate se poate dovedi de neprețuit. Aceste rețele creează avantaje prin
ajutorul practic și prin oportunitățile de învățare”91. Folosirea mijloacelor de învățare
interculturale formează o identitate stabilă, comunicarea prin limbajul cuvintelor și al
gesturilor eliminând orice influență religioasă sau politică și încurajând prin această teorie a
capitalului cultural formarea adevăratei Europe.

89 A se vedea https://www.erasmusplus.ro/erasmusplus , data accesării: 25.03.2020.
90 Darla Deardorff, Identification and Assessment of Intercultural Competence as a Student Outcome of
Internationalization, 2006 apud Lillian Farell, Pierre Bourdieu on European identity: Theories of habitus &
cultural capital, în Social and Political Review, vol. XX, 2010, p. 113.
91 Lillian Farell, Pierre Bourdieu on European identity: Theories of habitus & cultural capital , în Social and
Political Review, vol. XX, 2010, p. 113 – 114.