Cap. I Factorii favorizatori apariției primelor tipărituri bisericești pe teritoriul Principatelor Române în [613763]

1
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 2
Cap. I Factorii favorizatori apariției primelor tipărituri bisericești pe teritoriul Principatelor Române în
perioada secolelor XVI – XVIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
1.1.Limba literară în contextul apariției tiparului în Principatele Române ………………………….. …………… 5
1.2. Apari ția tiparului și aportul său la crearea primelor cărți bisericești ………………………….. ………….. 10
1.3. Legăturile culturale dintre Țara Românească, Moldova și Transilvania ………………………….. ………. 12
1.4. Cartea tipărită – mijloc de formare a conștiinței unității de neam și a ………………………….. ……….. 15
comunității de limbă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 15
Cap.II Cartea bisericească în Transilvania, secolele XVI – XVIII ………………………….. ………………………….. … 18
2.1. Contribuția diaconului Coresi la formarea limbii literare scrise ………………………….. …………………. 19
2.2. Tipografia brașoveană – prim factor cultural al apariției scrierilor bisericești ………………………….. 25
2.3. Înființarea de noi tipografii transilvănene ………………………….. ………………………….. ………………….. 27
2.4. Mitropolitul Simion Ștefan, un mare cărturar al scrierilor bisericești ………………………….. …………. 28
Cap. III Cartea bisericească în Țara Românească, ………………………….. ………………………….. ………………….. 30
secolele XVI – XVIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 30
3.1. Ieromonahul Macarie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 30
un cărturar de seamă al Țării Românești ………………………….. ………………………….. ………………………….. 30
3.2. Mitropolitul Antim Ivireanul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 32
3.3. Apariția primei biblii tipărite în limba română ………………………….. ………………………….. ……………. 34
Cap. IV Cartea bisericească în Moldova secolele XVII – XVIII ………………………….. ………………………….. …… 37
4.1. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, ctitor al limbii române ………………………….. ………………………… 40
4.2. Ampla activitate culturală a mitropolitului Dosoftei ………………………….. ………………………….. ……. 41
4.3. Activitatea tipografiilor din Moldova ………………………….. ………………………….. …………………………. 47
din sec XII -XVIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 47
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 53
Bibliografie selectivă: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 55

2
Introducere

Cartea dintotdeauna a reprezentat un subiect vast și în același timp fascinant. Pe lângă
definiția oferită de dicționarul explicativ al limbii române, ca fiind: ,, Scriere cu un anumit
subiect tipărită și legată sau broș ată în volum "1, cartea înseamnă mult mai mult. Cartea îl scoate
pe om din ignoranță și toată înțelegerea, bucuria , dar și întristarea se regăsesc în ea.
Un mare critic englez de teatru (Collier Jeremy 1650 -1726) asemăna cărțile cu ,,cei mai
credincioși amici ai sufletului, care ne sprijină în singurătate, ne ajută să uităm asprimea
oamenilor și a lucrurilor, ne potolesc patimile și grijile și adorm în noi plictiseala."
Dacă atât de complexă, fascinantă și diversă este lumea cărților, c u atât mai mult când ne
referim la cartea bisericească. Și când ne referim la cartea biser icească, înțelegem cuvintele
scrise, învățate în și sub oblăduirea bisericii, cărți liturgice, cărți folositoare pentru grija
sufletului, viețile sfinților, sfinți părinți și nu în ultimul rând cuvântul lui Dumnezeu transmis
prin Sfânta Scriptură sau Bibli a.
Cartea românească veche a constituit de -a lungul timpului o cale principală de
transmitere a culturii în spațiul românesc. Deși principalul țel era acela de a fi folosită în timpul
ceremoniilor religioase, cartea românească veche și -a asumat și rolul de transmitere a
continuității limbii române în spațiul carpato -danubiano -pontic.

Cartea, ca și omenirea, a cunoscut o evoluție continuă, de la tăblițele de lut și până la
formele cele mai evoluate ale codicelui medieval și a primelor tipărituri din secolul al XV -lea,
cunoscute sub denumirea de incunabule.2

Am făcut această scurtă introducere , pentru a arăta importanța cărții în viața omului și
referitor la tema aleasă voi prezenta cum a u contribuit la unitatea de credință, limbă și neam
tipăriturile – cărțile bisericești.

1 DEX, Univers Enciclopedic Books, București, 2016, p . 163 .
2 Sub această denumire sunt cunoscute toate cărțile tipărite până în prima zi de Paști a anului 1500.

3
Dacă diaconul Coresi spune că a scris cum a putut, așa voi spune și eu care studiind
lucrările distinșilor autori de istorie bisericească, filologi, istorici și alți au tori interesați de
fenomenul Marii Uniri, am reușit , sau am încercat, pe cât a fost cu putință, să aduc în față
dumneavoastră, un studiu elaborat cu multă atenție, asupra tipăriturilor bisericești și a aportului
lor pentru unitatea de credință, de limbă ș i de neam, d ar meritul cel mai mare la contribuția
lucrarii de față îl are părintele, profesor, coordonator, Mihai Aurel , care pe parcursul elaborării
prezentei lucrări, ma îndrumat cu multă îngăduință și cu mult curaj , să redactez o temă , care
personal cr ed că este foarte semnificativă pentru evenimenul centenar al Marii Unirii , fapt ce îi
sunt recunoscător și țin să îi mulțumesc pe acestă cale, scrisă de altfel, așa cum sau format și
primele tipărituri bisericești.
Am trecut la elaborarea lucrării știin țifice ajutându -mă de un plan care mi -a folosit de -a
lungul cercetării întreprinse. Lucrarea are patru capitole, fiind structurate în subcapitole, astfel:
În primul capitol: factorii favorizatori apariției primelor tipărituri bisericești pe teritoriul
Principatelor Române în perioada secolelor XVI – XVIII , este împărțit în patru subcapitole. Aici
am prezentat, contribuția factorilor culturali care au contribuit la dezvoltarea tiparului, anume
limba și contextul apariție ei. Totodată am prezentata și apariț ia tiparului și aportul lui pentru
Țările Române. Am abordat cum era și firesc de altfel, cartea , ca face subiectul temei tratate și
care avea să devină un element contributiv la formarea limbii române și care a contribuit prin
răspândirea ei la unitatea neamului românesc. Cum a fost ea înțeleasă și văzută de -a lungul
vremii? Cum s -a format ea în spațiul sacru, prin osârdia monahilor mai întâi, apoi a preoților și
tipografilor bisericești? Vom vedea în studiul lucrării de față.
Capitolul al doilea l -am de numit: Cartea bisericească în Transilvania, secolele XVI –
XVIII, amintindu -i aici pe: Filip Moldoveanul care se pare că ar fi scris chiar prima carte tipărită
în limba română ( Catehismul românesc ,1544). Tot aici am analizat și contribuția diaconului
Coresi la formarea limbii literare scrise, am amintit de marele cărturar , mitropolitul Simion
Ștefan , precum și apariția unor noi tipografii transilvănene.
În capitolul trei am tratat cartea bisericească din Țara Românească în perioada secolelor
XVI-XVIII, unde am exemplificat lucrările unor mari dascăli erudiți ai scrisului românesc , în
persoanele ieromonahului Macarie, mitropolitul ui Antim Ivireanul și totodată, am c onsemnat și

4
marea lucrare monumentală pentru cultura ortodoxă românească, anume Biblia de la Bu curești
1688.
Iar în ultimul capitol, capitolul IV am tratat așa cum era și firesc cartea bisericească în
Moldova, dar începând cu secolul XVII de această dată, deoarece aici cartea tipărită a reușit să
vadă lumi na tiparului ceva mai târziu. Aici am rema rcat, contribuția unor mari ierarhi cărturari,
precum mitropolitul Varlaam și mitropolitul Dosoftei , care prin atitudinea, zelul lor cultural și
pastoral -misionar , au ținut să aibe tipărituri și în graiul lor moldovenesc.
La finele lucrării am argumentat prin aducerea unor concluzii, contribuția cărții
bisericești la promovarea unității de credință, limbă și neam în secolele XVI -XVIII așa cum s -au
desprins din tratarea subiectelor amintite.

Cap. I Factorii favorizatori apariției primelor tipărituri biser icești pe
teritoriul Principatelor Române în perioada secolelor XVI – XVIII

În pofida vechimii creștinismului pe teritoriul țării noastre, curentul slavon care s -a dezvoltat
sporadic la începutul mileniului al II -lea în Peninsula Balcanică s -a impus pentru un timp și în
zona noastră, poporul român asumându -și limba și cultura slavonă. Elementele limbii slavone s –
au introdus în limba noastră în secolele VI – X, prin contactul îndelunga t al slavilor cu poporul
român.3
Românii din Ardeal adoptaseră Liturghia slavă înainte de a veni ungurii în zonă. Apoi,
elementul slavon a fost menținut în continuare în Biserica noastră pentru a feri pe creștinii
ortodocși de propaganda catolică, care ar fi găsit un sprijin în limba de origine latină a romanilor.
În toată această perioadă au luat ființă în mănăstirile din Transilvania, Moldova și Oltenia
școli de caligrafie și „școli voievodale―, care au adus un mare aport culturii noastre , printr -un
mare numar de manuscrise , care se păstrează și astăzi în biblioteci și muzee din țară și din
străinătate. Acestea erau confecționate din pergament sau hârtie cumpărate de la fabricile din

3 http://ziarullumina.ro/epopeea -liturghiei -in-spatiul -romanesc -54120.html , 11.07.2018.

5
Veneția, Silezia sau chiar Brașov, iar c heltuielile pentru aceste manuscr ise erau suportate de
domnii țării, de ierarhi, egumeni sau de credincioși iubitori și dornici de Liturghie și carte
românească.4

1.1.Limba literară în contextul apariției tiparului în Principatele Române

Analizând problema apariției scrisului în limba română , din prisma contextulului
transformărilor sociale și economice, în cadrul structurii feudale, mai mulți lingviști și istorici ai
literaturii române vechi, care s -au ocupat necontenit de această problemă , au ajuns la concluzia
că „traducerea în rom ânește a cărților religioase este un act revoluționar‖,5 fapt explicabil prin
necesitatea internă de a înțelege că atât scrierea, cât și citirea aveau o influență venită din afară.
Procesul de traducere a textelor religioase și de utilizare a limbii române în cult a fost lent și
îndelungat. Limbile egraică, mai întîi, apoi greaca, latina și slavona, prin mijlocirea cărora s -au
răspîndit și au circulat învățăturile religioase creștine, erau considerate „ limbi sacre ‖, deci limbi
de mare prestigiu. Încercarea de a le înfrunta și umbri prin limbi fără tradiții literare cum era, de
pildă, limba română, constituia un act de mare îndrăzneală, deci un adevărat act revoluționar.
Utilizarea limbilor naționale în locul așa -numitelor „ limbi sacre ‖, adînc înrădăcinate în diferite
zone ale creștinătății, echivala cu o abatere de la însăși doctrina și practica liturgică6.
Limba scrisă apare la noi întîi în scripturile sfinte și se formează, ca limbă literară, în textele
religioase pînă în a doua jumătate a secolului al XVII -lea, cînd apare istoriografia
moldovenească în limba națională. Dar chiar după apariția cronicilor, singurele cărți care se
tipăresc la noi și se răspîndesc peste toate ținuturile românești, menținînd unitatea credinței și a

4 Ibidem .
5 Rosetti Al., Cazacu B., Istoria limbii române literare , București, 1961, p.42 .
6 Porcescu Scarlat, Activitatea cărturăească a Mitropolitului Dosoftei , în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul L,
nr.9-12, 1974, p.806.

6
graiului, s unt textele sfinte. Cronicile s -au răspîndit pe o rază mai restrînsă și numai prin copii
manuscrise. 7
Organizarea temeinică a statelor românești, Muntenia și Moldova, în secolele al XIV -lea și al
XV-lea, ca state independente, a ușurat procesul de introducere a limbii român e în Biserica
noastră.
Literatura religioasă (canonică și apocrifă) a format încă din primele veacuri, singura
oportunitate intelectuală a întregii societăți. Ea a creat o mentalitate religioasă care se dezvăluie
în toate manifestările poporului: artistice , sociale și politice. Începînd din cele mai dificile
momente ale vremii medievale, ale întemeierii principatelor, clerul, asociat la toate momentele
solemne din viața familiei și a neamului, ocupă un loc însemnat în structura societății
românești.8
Mănăs tirile au fost primele centre de cultură ale noastre , în ele se aflau bibliotec i cu texte
slave din care s -a inspirat cultura noastră veche . Aici lucrau necontenit , pentru slava lui
Dumnezeu, artiștii caligrafi și miniaturiști , tot aici se aflau atelierele de broderie și pictură
religioasă , precum și școli cărturărești pentru cei care doreau să facă parte din clasa clerului ,
diecilor sau logofeților.9
Astfel clerul a ajuns să fie aproape singura tagmă cultă, celelalte clase ale po porului nu
reușise să ating ă nici noțiunea scris ului, care dealtfel era strâns legată, de cunoașterea unei limbi
— nu doar străină, ci și moartă. Limba în care c lericii (călugări și preoți) oficiau serviciul divin
și în care dieci și pisari redactau actele din cancelariile domnești , era la început o veche limbă
slavă , un dialect vorbit în veacul al IX -lea în Macedoni a, țara de origine a literaturilor sud –
slave.10
A trebuit să treacă mult timp și să se petreacă multe evenimente constrângătoare în bisericile
din Occident pînă la începutul secolelor al XV -lea și al XVI -lea, când la inițiativa unor oameni
luminați pornesc eroic, chiar cu jertfa propriei lor vieți, lupt ând pentru introducerea limbii
matern e în serviciul divin. Fiind influențați de unele idei reformatoare, maramureșen ii au pus, în

7N. Cartojan , Istoria literaturii ro mâne vechi , EDITURA MINERVA București -1980, p. 220 -221.
8 Ibidem, 221.
9 Ibidem, 221.
10 Ibidem, 221.

7
secolul al XVl -ea, baza literaturii românești, tâlcuind Sfintele Scripturi în graiul st rămoșesc.
Răspândirea traducerilor lor în copii manuscris, au fost tipărite de către diaconul tîrgoviștean
Coresi în a doua jumătate a secolului al XVI -lea. Textele maramureșene erau scrise într -o limbă
greoaie , fapt ce la determinat pe Coresi sa uniformizeze traducerea înlăturând pe cât i -a fost cu
putință particularitățile a rhaice și dialectale, realizând textele în graiul muntean ducând astfel la
realizar ea unei noi limbi, a unei limbi materne înțelese . Textele lui Coresi au ajuns la rândul lor
în mâ inile mitropolitului Varlaam, și de la Varlaam la Simi on Ștefan, iar de la aceștia la
mitrop olitul Dosoftei, până la Biblia lui Șerban Cantacuzino și Antim Ivi reanu . Timp de două
veacuri și jumătate, s-a efectuat o activitate continuă de e laborare a textelor sacre, precum și o
continuă frămîntare și cercetare de a găsi, pentru interpretarea biblică cea mai bună formă
națională, în privința cuvântului expresiv și precis. Dar prin această căutare necontenită a
cuvâ ntului expresiv și lesne grăitor pentru toate ținuturile românești, s -a creat limba noastră
literară.11 Prin această muncă de tâlcuiri s-a pregătit și drumul limbii naționale spre altar , iar
aceasta a fost de un real folos pentru cultura religioasă a poporului nostru .
Timp de două secole, clerul a contribuit la formarea intelectuală a neamului prin însăși
tipăriturile pe care le scoteau de sub lumina tiparului . Nu este de mirare că evangheliile , vieți le
sfinților cu frumoasele pilde de credință și smerenie , diverse legendele pioase și naive ale
apocrifelor biblice , precum și anumite viziuni apocaliptice , au format vreme îndelungată
literatura preferată a tuturor claselor sociale. Aceste texte, care au fost tălmăcite în chiliile
mănăstirilor, erau co piate de preoții de mir și răspâ ndite mai departe în lumea satelor și a
orașelor .12
Prin munca continuă și plină de osteneală a clerului s -a ajuns ca țările noastre să devină, în
pragul veacului al XVIII -lea, cele mai prestigioase centre culturale ale lumii ce radiau lumina
culturii în tot Răsă ritul ortodox, pus în umbră stăpâ nirea turcească. De aceea, în vremea
domnitorului Brâncoveanu, câ nd cinci tipografii lucrau necontenit în țară, gâ ndurile milostive ale
domnitorului român și ale harnic ilor săi tipografi ostenitori se îndreptau de la arabii din Siria,
cărora le trimiteau în dar cărți tipă rite la Snagov, în graiul lor, pâ nă la ivirii din munții
Caucazului, cărora le trimiteau tipar precum și meșteri tipografi. A scoate latura religioasă din

11 Ibidem, 221-222.
12 Ibidem , 222 -223.

8
istoria literaturii românești înseamnă a renunța la cunoașterea trăsăturii celei mai caracteristice
din cultura noastră veche și la una din fețele ei de glorie.13
G. Ivănescu constată că înaintea scrieri lor literare profane, primele te xte românești cu
întindere amplă au fost scrierile religioase.
Așa cum vom vedea pe parcursul studiului de față, în țările române, scrierile religioase au
fost realizate mai mult în limba poporului, pentru a fi înțelese de c âți mai mulți oameni, chiar
daca limba folosită în cultul bisericii era cea slavonă. În viziunea istoricului filolog român Petre
P. Panaitescu, slavona a devenit limbă de cult în bisericile românești datorită comunităților
româno -slave care se mai găseau î n țările r omâne , urmând ca asimilarea sa să se facă treptat în
timp. În orice caz , începutul secolului al XVI -lea se arată ca un început foarte încrezător și
revoluționar am putea spune, din punct de vedere filologic, deoarece de acum aparițiile scrierilor
bisericești vor fi făcute în limba română și mai puțin în limba slavă sau latină14.
În opinia domnului Ivănescu istoria limbii române literare începe în secolul al XV -lea,
afirmând că primele traduceri religioase erau folosite drept cărți didactice pentr u pregătirea
preoților în slava bisericească.15 Tot el arată că textele rotacizante16 reprezintă primele traduceri
în limba română , astfel încât ele au întemeiat o tradiție a limbii române scrise ce poate fi urmărită
de a lungul secolelor XVI – XVIII pe în treg teritoriul dacoromân.
În ceea ce privește structura limbii literare vechi cercetători precum Ibrăileanu, Haneș,
Bianu sau Cartojan acordă un caracter unitar limbii literare scrise și o identifică ca limbă a lui
Coresi și a scriitorilor muntenii pr edecesori acestuia, însă domnul Ivănescu nu este de acord cu
opinia specialiștilor amintiți, argumentând faptul că în epoca veche limba noastră literară era
diferențiată dialectal și prin urmare nu exista o singură limbă literară unitară , ci una cu mai mul te
dialecte literare diferențiate prin particularitatea regional -zonală a scriitorilor sau vorbitorilor din

13 Ibidem , 225.
14 Maria Stanciu Istrate, Slava veche și slavona românească , Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2015,
p.393.
15 Cătălin Nicolau, Limba română literară veche în concepția lui G Ivănescu , p.240 , în Analele Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” , Iași, 2014.
16 Rotacizarea este o schimbare fone tică ce constă în transformarea unei consoane în [r]. În limba română veche,
de exemplu, este atestat rotacismul lui *n+ intervocalic la sfârșitul secolului al XV -lea și începutul secolului al XVI –
lea, în jumătatea de nord a Transilvaniei și în nordul Mold ovei. Fenomenul este prezent în primele scrieri în
română, așa -numitele texte rotacizante (Codicele Voronoțean, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Scheiană și
Psaltirea Hurmuzaki): ex. bine > bire, pâne > pare. ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Rotacism , 12.07. 2018)

9
teritoriile țărilor române. Astfel avem dialecte precum: ardelenesc, bănățean, moldovenesc și
muntenesc , iar începând din secolul al XVIII -lea se co ntinuă apropierea dialectelor amintit e de
graiul muntenesc ducând astfel, la începutul limbii române modern e.
Traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română , a dat naștere la conștiința
unității naționale, fapt confirmat de Preafricitul Părinte Patriarh Daniel prin cuvântul adresat cu
ocazia zilei Naționale a României afirmând că: ,, Biserica a dăruit cărți de slujbă și de învățătură
în limba poporului, înțeleasă de toți, care au circulat în toate provinciile românești, afirmâ nd,
înscriind și consfințid în predosloviile lor unitatea bisericească și naț ională a tuturor
românilor".17
Această limbă vorbită de o parte și de alta a Carpaților devenise astfel, romanitatea
poporului , iar începând din secolul al XVI -lea, limbilor vorbi te pe aceste meleaguri mioritice i se
adaugă limba tipăriturilor. Aceasta avea să constituie un argument de neclintit , al originii sale
romanice și al unității noastre naționale, având să se manifeste, ca și limbă vorbită, pe întreg
teritoriu românesc.18
În ceea ce privește cultura bizantin , aceasta avut un rol pozitiv și influent în tradiția și
cultura poporului român, dar totodată nu trebuie confundată cu ortodoxia și cultura românească:
„când Biserica română a constatat maturizarea procesului de incultu rație, ea a introdus limba
română în cult, a tradus Biblia, a creat propria ei iconografie și artă creștină, a devenit o instituție
canonică și autocefală‖19 .
Meritul cel mai mare pentru definirea limbii române, i se atribuie diaconului Coresi, el este
cel care avea să introducă limba română în Biserică .
Despre ideea unității naționale și necesitatea constituirii unei limbi literare care să poată fi
înțeleasă de toți românii, vedem în tipărirea Noului Testament de la Bălg rad (Alba Iulia), din
anul 1648 , dar și în predoslovia mitropolitului Simion Ștefan, iar mitropolitul Dosoftei scria în

17 Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel patriarhul Bisericii Ortodoxe Române adresat cu ocazia zilei Naționale a
României Alba Iulia 1 Decembrie 2008 în glasul bisericii 2008 10 -12, pp.157 -160 apud Uniți în cuget și în simțiri.
Unitatea de credință și de neam I, Studii și articole, BASILICA, București, 2018, p.7
18 Vasile Netea, Cartea – Manifestare și mărturie permanentă a unității naționale românești (secolele XVI – XVIII) ,
p.171, art. publicat în cartea: Uniți în cuget și îmn simțiri. Unitatea de credință și de neam , vol.I, Basilica, București,
2018 , p.171
19 I.P.S. Nifon Mihăiță, Ortodoxie și ecumenism, edit. Agora, București 2000, p. 11 .

10
predoslovia liturghierului său din anul 1683 , că la tradus în limba română ca să înțeleagă toți
românii de pretutindeni, admițând faptul că săvârșirea Sfintelor slujb e în limba înțeleasă de
popor se face în duhul tradiției Sfintelor Scripturi și al Bisericii Ortodoxe.20
Chiar dacă o bună perioadă de timp limba slavonă s -a folosit în cultul Bisericii, cuvântul lui
Dumnezeu se propovăduia în limba română, de asemenea, predica era rostită în limba
credincioșilor, adică în limba română, de aceea înainte de a avea o cultură sc risă românii au avut
cultură transmisă pe cale orală, cea a graiului românesc.
Tipărirea în secolul al XVI -lea a primelor cărți în limba română , așa cum atestă P.P.
Panaitescu nu sa datorat influenței luteranismului la noi, cum de altfel afirmă u nii isto rici și
filologi, ci sa datorat în primul rând inițiativei române ortodoxe , de aceea , primele tipărituri în
limba română au fost realizate cu sprijinul Bisericii Ortodoxe românești și sunt cărți bisericești.

1.2. Apari ția tiparului și aportul său la crea rea primelor cărți bisericești

Necesitatea cărților se naște în cadrul unui context european general, iar dezvoltarea artei
tipografice și în același timp a meseriei de tipograf, a însemnat tocmai dorința nevoii de cărți,
care a contribuit în acest fel la răspândirea tiparului. Datele referitoare la răspândirea tiparului
constituie
Contextual european general în care se dezvoltă și apare arta tipografică și în același timp
meseria de tipograf, a fost nevoia de carte, aceasta a contribuit la răspândirea tiparului, i ar datele
referitoare la această răspândire d au mărturie acestui fapt, deoarece , aflăm că la moartea lui
Gutenberg în anul 1468 tiparul era întrebuințat în mai multe orașe din Europa , iar spre sfârșitul
secolului al XV -lea aflăm că mai mult de 200 de orașe europene aveau ateliere tipografice21.
Descoperirea tiparului cu litere mobile, a fost posibilă grație germanului Johann Gutenberg,
în anul 1445. El avea să revoluționeze cultura europeană și să o dezvolte printr -o manieră mai

20 Vasile Netea, op.cit . p.8.
21 Georgeta Chirilă, Evoluția tiparului românesc în Țările Române în secolul al 16- lea, în, Libraria. Studii și cercetări
de bibliologie , editura Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2003 p.61 .

11
ușoară și mai accesibilă oamenilor iubitori de carte. Tirajele mari și accesul relativ ieftin la carte,
făcea în același timp să crească și numărul cărților în bibliotecile europene, fapt ce însemna și o
bucurie a întâlnirii omului cu cartea, de aceea, p utem afirma pe bună dreptate că această
transformare a cuvântului în formă scrisă tipografică, a însemnat poate cea mai mare realizare
pentru omenire.
În Țările Române, prima carte a fost tipărită încă din primul deceniu al secolului al XVI -lea,
iar tipar nița de aici a devenit „cea de -a treia oficină chirilică e uropeană, iar î n contextul general
al tiparului chirilic european, tiparul din Țara Românească se situează la loc de frunte, reflectând
o anumită dezvoltare culturală, un nivel și o tradiție care me rită toată atenția cercetătorului‖22.
Însă după nenumărate încercări de scriere în limba română, s -a format de -a lungul timpului o
tradiție bine respectată a scrisului românesc.
Dacă până în secolul XVI, manuscrisele aveau o mare însemnătate pentru cultura vremii, de
acum înainte ele încep să fie întrecute de versiunile tipărite. De acum școlile de caligrafi încep
să își piardă din reputație, locul lor fiind luat de cărțile tipărite.
Un lucru de mare însemnătate pentru Principatele Române a fost faptul că s-a înnumărat
printre primele țări din Europa care, la scurt timp de la inventarea tiparului de către germanul
Johannes Gutenber g, au introdus noua tehnică de întrebuințare a tiparului, iar după anul 1500, au
început să apară și la noi primele cărți tip ărite.
Ceea ce a condus la favorizarea și afirmare valorilor culturale ale ortodoxiei românești a fost
tocmai apariția tiparului și întemeierea noilor centre tipografice. În ciuda tuturor influențelor
slave și bizantine, Biserica Ortodoxă Română și -a păstr at identitate ei, reușind să se afirme în
spațiul balcanic chiar și după căderea Constantinopolului sub turci, în anul 1453. Nu trebuie uitat
faptul că Biserica sin Țările Române, prin relația sa cu statul, a reușit să reziste factorilor
otopeni, devenind astfel un leagăn de cultura și totodată de independență în spațiul balcanic. 23
Așa cum am amintit, până în secolul XVI, în spațiul românesc, atât cartea religioasă cât și
cea laică se găsea sub forma manuscriselor, începând cu acest secol, cartea se va pr oduce

22 Demény Lajos, Lidia A. Demény, Carte, tipar și societate la români în secolul al XVI -lea, Studii, articole,
comunicări , București, Edi tura Kriterion, 1986, p. 34 .
23 Dr. Bugiulescu Marin, Credin ța ortodoxă și România , p.32, în, Icoana Cre dinței, nr.1, Ianuarie 2015.

12
exclusiv sub forma tipărită, acest lucru datorându -se cu precaădere tiparului, care la început a
fost întrebuințat cu litere chirilice, urmând a fi schimbate în timp, cu cele românești, grație
relațiilor culturale dintre Țările Române.
În Țara Român ească introducerea tiparului s -a realizat în timpul domniei lui Radu cel Mare,
aceasta a favorizat legătura unor strânse relații culturale bisericești, care aveau să contribuie la
păstrarea identității precum și a unității și conștiinței de neam. Răspând irea cărților bisericești pe
toate meleagurile românești a fost posibilă prin tipărirea unor cărți bisericești în limba slavă (a
Liturghierului, Octoihului și Evangheliarului), care s -au tipărit la această primă tiparniță din Țara
Românească, care au ajuns apoi în toate ținuturile românești, de altfel, așa s -a întâmplat și cu
primele scrieri bisericești în limba română, care fiind alcătuite în Maramureș, au circulat intens
în Moldova de Nord până în secolul al XVI -lea.24
Pentru români tiparul a reprezenta t și a fost perceput ca o forță de afirmare a unității
naționale, a unității de limbă, a unității și solidarității culturale românești, iar acest lucru a fost
vizibil încă de la apriția primei cărți tipărite integral în limba română, fiind destinată români lor
de pretutindeni25.

1.3. Legăturile culturale dintre Țara Românească, Moldova și Transilvania

Vorbind despre unitatea poporului român, nu putem trece cu vederea evoluția lui istorică
precum și factorii care au contribuit la această evoluție, spre o unitate și o unire de mult dorită,
care a fost realizabilă după multe eforturi și nenumărate lupte, pentru apărarea și păstrarea
ținuturilor românești, teritorii unde românii sau format și dezvoltat material și spiritual, făcând
față tuturor vitregiilor is toriei. Pentru a întrării cele spuse anterior, vorbind despre teritoriul
carpato -dunărean, m arele nostru om de cultură, Ion Bianu, afirma că „ zidul verde al Carpaților

24 *** Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la unirea poporului roman , în „Studii Teologice”, Anul XX, Nr. 9 -10,
noiembrie – decembrie, 1968 , p.624.
25 Vasile Netea, op.cit., p.170.

13
nu rupea neamul în bucăți deosebite ci dimpotrivă, îl apăra într -o unire adăpostindu -l într-un tot
organic ‖26.
,,Urmașă a geto -dacilor romanizați, populația autohtonă a rezistat secole de -a rândul
valurilor de năvăliri ale unor popoare, acestora adăugându -li-se populații slave, maghiare și
germane, ca în secolul X, după un îndelungat proces istoric, să putem vorbi de poporul român ale
cărui trăsături erau formate în linii mari. Împrejurările au făcut ca, în cursul evului mediu,
poporul român să se despartă în trei state separate: Transilvania, Moldova și Țara Românească.
Între cele trei țări române a existat în decursul istoriei o permanentă legătură economică,
culturală și, în repetate rânduri, și de arme împotriva aceluiași dușman care atenta la
suveranitatea și independența unuia dintre ele. Legătura dintre Țările Române s -a manifestat, în
decursul timpului, prin transhumanță. Păstorii români treceau adeseori cu turmele de oi prin
poteci de pe ambele sensuri ale Carpaților. Creșterea valului de emigrări din Transilvania înspre
Moldova și Țara Românească ia un avânt mai puternic și datorită p rocesului de iobăgire a
țărănimii sau persecuțiilor religioase ‖27.
Conștiința ideii național e nu a lipsit nici din lucrările de conducere ale domnitorului
Mihai Viteazul , atât în Transilvania, cât și în Moldova. În pofida scurtei sale conduceri în calitate
de voievod a celor trei state românești, el a reușit să lege vechile legături ierarhice dintre
mitropolia Transilvaniei și a Ungrovlahiei, să absolve pr eoții români de greutățile iobăgești și să
de-a dreptul de pășunat în grija satelor româneș ti etc. Aceste hotărâri impuse Dietei ardelene prin
contribuția personală a voievodului Mihai Vitezul, fac prezentă dovada vie a faptului că și el
dorea cu tot dinadinsul să fie protector al neamului său , dintre Carpați și Tisa. 28
Nu a lipsit niciodată din viața bisericii, sprijinul domnitorilor români din Țara
Românească și din Moldova, care prin contribuția lor asupra bisericilor s -au numărat în rândul
ctirorilor și au îmbogățit valoarea culturală și spirituală a bisericilor, prin diferite danii în bani,
moșii, dar și cărți liturgice și obiecte de cult. Un exemplu grăitor în acest sens este cel în care
Mihai Viteazul ajută biserica ortodoxă din Transilvania, prin încheierea unui tratat cu Sigismund

26 I. Bianu, Academia Română și biblioteca ei , în „Boabe de grâu”, 1, nr. 1, martie 1930, p. 1.
27 Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII – XX (cercetări de demografie istorică) ,
București, Editura științifică, 1971, p. 23.
28 Adrian Ignat , Contribuția Bisericii Orotodoxe Române la realizarea idealului de neam și țară al tuturor românilor .
Unirea de la 1600, în „Întregitor de Țară și martir al neamului românesc, Mihai Viteazul (1593 -1601)”,
Arhiepiscopia Târgoviștei, 2013 , p.115.

14
Bathory, în anul 1595, prin care domnitorul muntean, cerea o recunoaștere de subordonare a
Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei, față de cea de la Târgoviște, fapt ce a dus la realizarea
unității spirituale a românilor ortodocși din Țara Românească și Transilvania, iar prin aceasta
Biser ica Ortodoxă Română, aduce un aport considrabil la unitatea românilor într -un singur stat,
ceea ce face ca acest eveniment care avea să se întâmple în anul 1600 și să devină eveniment
marcant pentru unirea celor trei principate românești. .29
Tot sentiment ul unității de neam , îl făcea și pe mitropolitul căr turar Varlaam să considere
Cartea sa românească de învățătură drept un «dar» făcut «limbii românești » și să o adreseze
către « toata seminția românească, pretutindenea ce se află pravoslavnicii într-această limbă ».
Iar în Răspunsul la Catehismul calvinesc pe care îl considera plin de «otravă de moarte
sufletească», adresîndu -se ardelenilor, îi numea fiii săi întru Hristos «și cu noi de un neam
români».30 Această c artea românească de învățătură realizată de mitropolitul Varlaam s-a facut
remarcată și cunoscută în toate ținuturile românești, din pricina faptului că ea era nu numai o
carte de cult , ci și o bună carte de lectură pentru credincioși i de la orașe și sate.31
Asemenea mitropolitului Varlaam și mitropolitul ardelean Simion Ștefan, s-a îngrijit prin
tipărea Noul ui Testament de la Bălgrad, din anul 1648, tipărit pentru prima oară în întregime în
limba română, explică faptul că fiind conștient c ă a scris pentru românii din «toate țările», s-a
silit «să izvodească» în așa fel încît să înțeleagă toți .32
În ceea ce privește prima traducere integrală a Bibliei, aceasta avea să apară în anul 1688
la București, fiind considerată o mare operă culturală pentru credincioșii români, cunoscând o
largă răspândire și o mare apreciere din partea românilor de pretutindeni. Ea avea meritul de a
introduce limba română în cult și de a întări și mai mult sentimentul, unității de neam, limbă și
credință al tuturor românilor.
Analizând factorul esenția l al culturii, vom vedea în cele ce urmează, cum au contribuit
aceste reprezentative cărți pe care le am amintit anterior, la unitatea românilor și cât de

29 Ibidem.
30 Mircea Păcurariu, Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Orotodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de misiune al
Biseri cii Ortodoxe Române, vol. 1, București, 1991, p.523.
31 Teodorescu, Mirela , Opere: Răspunsul împotriva catihismului calvinesc , Ed. Minerva, București, 1984, p. 148.
32 ***, Idem, p.625

15
însemnate au fost ele, atât pentru perioada epocii în care au fost tipărite, cât și pentru tezaurul
cultural al cărții bisericești românești.

1.4. Cartea tipărită – mijloc de formare a conștiinței unității de neam și a
comunității de limbă

Primele cărți românești tipărite, sunt simboluri mărturisitoare a unității de neam și de credință
a tuturor românilor. Ele au fost tipărite la Brașov, centrul geografic al pământului românesc, prin
ostenela și truda diaconului Coresi, și erau destinate tut uror românilor. În predoslovia sa la
Evanghelia cu învățătură, tipărită în 1564, Coresi se adresa tuturor fraților s ăi din toate cele trei
țări românești: „…și am scris cu tiparul, vouă, fraților, româniloru, să fie spre învățătură… ‖.33
Bogata circulați e a tipăriturilor lui Coresi a contribuit nu doar la formarea limbii literare
românești, pe baza limbii vorbite din regiunea sudică a Carpaților, ci și la menținerea și întărirea
sentimentului de unitate în cuget și simțiri.
Nimic nu exprimă mai bine ideea originii comune a tuturor românilor, a comunității de limbă
și interese decât tipăriturile vremii , începând de la apariția lor în Țările Române (sec. XVI) și
până la realizarea idealului de unire. Prin forma lor accesibilă purtătoare de idei, mijloc
important în vehicularea ideilor de conștiință, dar și de cultivare a limbii române, timp de secole,
cărțile au alimentat acest ideal așteptat cu atâta ardoare – unirea tuturor românilor. Cărțile de cult,
de lectură bisericească, ca și cele laice, manuscr ise sau tipărite, în predosloviile sau în conținutul
lor nu au omis niciodată existența comunității de limbă și teritoriu, de origini.
Astfel, diaconul Coresi, traducătorul și tipograful a numeroase cărți românești, în epilogul la
Evangheliearul românesc , (Brașov, 1560 – 1561) spunea că având „jelanie‖, „am scris aceste
sfinte cărți de învățătură, să fie popilor românești să înțeleagă, să învețe Rumânii /…/‖ că „Mai
bine e a grăi cinci cuvinte cu înțeles decât zece mii de cuvinte neînțelese în limbă stră ină‖34.
Cartea românească de învățătură… (Iași, 1643), tipărită în timpul marelui vo ievod Vasile Lupu,

33 Mircea Păcurariu , Istoria Bisericii Orotodoxe Române , Editura Institutul ui Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, vol. 3, București, 1997 , p. 254.
34 Bianu I., Hodoș N., Bibliografia românească veche , vol.I, București, 1903, p. 45.

16
se adresează cititorilor săi „Către toată seminția românească‖, aducând „acest dar limbii
românești, carte pre limba românească‖35.
La scurt timp, Simion Ștefan din cetatea de la Alba -Iulia tălmăcește și tipărește în limba
română Noul Testament (Bălgrad, 1648). Din Predoslovie către cititori se desprind adevărate
cuvinte de îndemn către cititori, – „Aciasta încă vă rugăm să luați aminte că Rumânii nu grăes c în
toate țările într -un chip; pentru -aceia cu nevoe poate să scrie cineva să înțeleagă toți grăind un
lucru /…/ Bine știm că, cuvintele trebuie să fie ca banii că banii aceia sunt buni carii umblă în
toate țările, așa și cuvintele acele sunt bune carel e le înțeleg toți‖36.
Asemenea lui Coresi și Varlaam, luminatul mitropolit Dosoftei, care traduce Psaltirea în
limba română, în prefața ediției din 1680 spunea că „mai mare -i cela ce spune de -nțăles decât
cela ce grăește în limbi‖ sau „o am tălmăcit române ște pre limba prosta (mulțimii); caria,…
cinstiți cititori cu drag să o primiți și să o cetiți fără urât‖37.
Cronicarii secolelor XVII – XVIII s -au preocupat în cronicile lor de originea comună și
comunitate de limbă. Astfel Grigore Ureche afirma că Mold ova și Țara Românească „au fost tot
o țară și un loc‖ și că „s -au tras de la un izvor‖ că „rumânii câți se află lăcuitori la Ardeal și la
Maramureș de la un loc sunt cu Moldovenii și toți de la Râm se trag‖38.
Miron Costin, în lucrarea De neamul moldovenil or, cercetând originile poporului român,
ajunge la concluzia că originea numelui de rumân provine de la roman (romanus) și că toți
românii din Moldova, Țara Românească și Transilvania sunt de același neam. În predoslovie,
cronicarul afirma că „Birut -au gân dul să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere felul
neamului, din ce izvor și seminție sunt lăcuitorii țării noastre Moldovei și Țării Muntenești și
românii din țările ungurești, că toți un neam și o dată descălecați sunt‖39.
Aceste idei sunt reprezentate mai departe de susținătorii umanismului târziu, printre care se
numără: stolnicul Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir. Acum își face simțită apariția
fundamentarea științifică a istoriei noastre, privită din punct de vedere al umanism ului nu numai

35 Ibidem , p. 139.
36 Ibidem , p. 170.
37 Ibidem , p. 245.
38 Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, București , Editura Științifică, 1967, p.132.
39 Miron Costin, Opere , București, E.S.P.L.A., 1958, p. 241.

17
ca îndrumător moral, ci ca un element esențial culturii unui popor civilizat. Stolnicul Constantin
Cantacuzino în Istoria Țării Românești , lucrare în care susține ideea de unitate a originii
românilor, spunea că prin „rumâni înțeleg nu numai ceștia de aici, ci și din Ardeal, carii încă și
mai neaoși sunt și moldovenii și toți câți și într -altă parte se află și cu această limbă, măcară fie și
cvași osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s -au zis mai sus, iară tot unia sunt.
Ce dară pe acestea, cum zic, tot rumâni îi ținem, că toți aceștia dintr -o fântână au izvorât și
cură‖40.
Cel care avea să ducă mai departe aceste idei, este Dimitrie Cantemir, om de înaltă cultură
europeană, istoric, literat, geograf, filosof și om politic, el își intitulează lucrarea sa istorică
despre principatele românești „Hronicon a toată Țara Rumânească care apoi s -au împărțit în
Moldova, Munteneanscă și Ardealul, din descălecatul ei de la Traian împăratul Râmului,
așijderea pentru numele carele au avu t odată și care -le are acum ca și pentru romani carii de
atuncea într -însa, așăzându -se, într -aceiași și până atunci lăcuiesc‖. Nimic nu poate fi mai clar în
concepția sa despre români decât acest titlu cât se poate de complet și de concis pentru originea
și continuitatea românilor pe acest teritoriu.
Chiar dacă este prematur să vorbim despre conștiința națională formată, totuși originea
comună și limba vor deveni elemente de legătură și solidaritate între locuitorii țărilor române.
Aceste idei sunt continuate în perioada premergătoare luminilor de către Inocențiu Micu Clain,
deschizător de noi drumuri în lupta de eliberare națională și socială, culminând cu corifeii Școlii
Ardelene Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior. Continuând tradiția înaintașilor umaniști
și aducând noi argumente istoriei românilor, luminiștii vor participa prin toate forțele la ridicarea
culturală, socială și politică a poporului. Dacă până acum ideile cronicarilor circulau în formă
manuscrisă, tiparul depășește serv irea numai scopurilor religioase, prin lucrări de lărgire a
orizontului științific, de cunoaștere și învățare a limbii, răspândirea unor cunoștințe economice,
dar mai ales, de cunoaștere a trecutului istoric. Astfel, Petru Maior în Istoria pentru începutul
românilor în Dachia (Buda, 1812), lucrare care s -a bucurat de mare circulație în toate țările

40 Istoria literaturii române , vol. I, Ediția a II -a revăzută, București, Editura Academiei R.S. România, 1970, p. 519.

18
române, argumentează mai mult decât făcuseră alte lucrări românești anterioare, ideea că
existența poporului român este legată de teritoriul fostului regat al Da ciei.41
O altă categorie de cărți care au îndeplinit o însemnată funcție culturală au fost și așa –
numitele bucoavne sau bucvarii, adevărate abecedare sau cărți de citire pentru copiii și tinerii
care, în tinda bisericilor sau în chiliile mănăstirilor, se trudeau să deprindă scrisul și cititul.
Aceste bucoavne cuprindeau rugăciunile cele mai uzuale, Tatăl nostru, Crezul, cele zece porunci,
fericirile, explicarea Sfintelor Taine. Tipărite la Rîmnic, Iași sau Alba lulia, din inițiativa
mitropoliților și episc opilor, aceste abecedare -catehism circulau pretutindeni unde se vorbea un
grai românesc.42

Cap.II Cartea bisericeasc ă în Transilvania , secolele XVI – XVIII

Dezvoltarea meșteșugurilor în târguri și orașe, în special dezvoltarea fabricilor de hârtie și a
tiparului, în Transilvania, au contribuit considerabil la răspândirea cărții românești pe întinse
suprafețe teritoriale (chiar dincolo de hotarele de atunci al e Transilvaniei) și, implicit, la unitatea
limbii literare, începând chiar cu secolul al XVI –lea. Nevoia credincioșilor mireni și a slujitorilor
Bisericii de a pricepe ce citesc în biserică, a fost și ea o cauză însemnată a traducerii cărților
bisericești. În special, dascălii și preoții nu pricepeau adesea nimic din slujbele slave pe care le
oficiau.43

În Transilvania originile tiparului se regăsesc în anul 1530, când la Sibiu s -a tipărit un tratat
despre ciumă în limba germană.44 Importanța tipografiei de la Sibiu crește odată cu începerea
activității lui Filip Moldoveanul sau Philippus Pictor, care a activat ca tipograf aici. Importanța
activității acestuia este dată de chiar prima carte tipărită de el, Catehismul românesc (1544), care

41 Dimitrie Poptamas, Prezența și circulația vechilor tipărituri romanești î n zona Su perioară a Văii Mureș ului,
Editura Nico, Târgu -Mureș, 2008, p.220.
42 Mircea Păcurariu , op.cit. vol.I , p.523.
43 D. Simonescu, Problema originii limbii literare române și cărțile bisericești , în „Studii Teologice” 9 -10/1961, p p.
558–559.
44 Camil Mureșanu, Istoria scrierii, a cărții și a tiparului, Cluj-Napoca, 1995, p. 66 .

19
este prima carte ti părită în limba română,45 din care, din păcate, nu s -a păstrat nici un exemplar.
În afară de Catehismul românesc , Filip Moldoveanul a mai tipărit la Sibiu alte două cărți, un
Tetraevanghel slav (1546) și un Tetraevanghel slavo -român (1551 – 1553).

Aici nu a existat o cla să românească superioara care să folosească slavona în acte de
cancelarie sau în slujba bisericii și care să sprijine activitățile culturale la această limbă, ci,
dimpotrivă au avut un cler ortodox tolerat, identificat în totul cu viața și năzuințele credincioșilor
lor iobagi , iar ,,popii rumânești" de care amintea diaconul Coresi în unele din tipăriturile sale, nu
aveau mănăstiri mari în care să învețe slavona, cum aveau cei din Țara Românească și Moldova,
de aceea Pr. Prof. Dr. Mircea Păcu rariu se pronunță în acest caz spunând că anumiți traducători
din rândurile preoților și a călugărilor români, au tradus pentru propriile lor nevoi, primele cărți
bisericești din limba slavonă în cea românească, iar acestea au cunoscut la rândul lor o larg ă
difuzare în mijlocul clericilor și al credincioșilor știutori de carte. Astfel se cuvine să spunem că
marele merit al acestor traducători anonimi constă tocmai în faptul, că ei nu aveau în față un text
anterior, așadar, transpuneau pentru prima oar ă textul Sfintei Scripturi în limba românească, pe
care o foloseau în vorbirea curentă.46

Așa se înțelege și faptul că primele texte românești tipărite, mai ales cele ale Sfintei
Scripturi, au apărut la Sibiu și la Brașov în a doua jumătate a secolului XVI, pe când în Țara
Românească și Moldova ele au fost tipărite abia peste un veac. Acesta constituie un argument în
plus că primele traduceri românești în manuscri s sau făcut tot în Transilvania.

2.1. Contribuția diaconului Coresi la formarea limbii literare scrise

Cel care avea să ducă mai departe lucrarea de tipărire a cărților de cult și să aducă o
contribuție esențială la cristalizarea și răspândirea limbii române literare a fost diaconul Coresi.
Întrucât Catehismul românesc, tipărit la Sibiu de Filip Moldoveanu în 1544, atestat de

45 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Pagini din istoria cărții românești, București, 1981, p. 27 .
46 Pr. P rof. Dr. Mircea Păcurariu, op.cit. vol.l , p. 522 .

20
documentele vremii, nu s -a mai păstrat până în zilele noastre, se poate considera că textele
tipărite de Coresi la Brașov sunt cele mai vechi scrieri mai ample în limba română, răspândite pe
întinsul țării noastre47.
Se pare că diaconul Coresi s -a născu t în Târgoviște. Unele ipoteze spun că strămoșii săi
ar fi fost originari din insula Chios și s -ar fi așezat în Țara Românească, integrându -se printre
români. Nu se cunosc amănunte despre viața lui. Se știe numai că, între anii 1557 -1583, a tipărit
cărți b isericești la Târgoviște, Brașov și la Sebeș. Meșteșugul tipăririi l -a deprins de la Dimitrie
Liubavici, pe care îl va fi ajutat să scoată de sub tipar Molitvelnicul slavon (1545) și Apostolul
(1547).48

Nu se cunosc motivele pentru care diaconul Coresi nu a rămas la Târgoviște, ci s -a
stabilit la Brașov. Se crede că acestea au fost determinate de condițiile mai bune pe care le
oferea, la acea vreme, Brașovul pentru exercitarea activității tipografice: exista aici o bază
tehnică mai performantă decât în alte centre tipografice, exista o moară care producea hârtie de
calitate și, nu în ultimul rând, Coresi primea aici sprijin financiar din partea sașilor.

Prima carte tipărită la Brașov, în 1557, a fost un Octoih slavon . Deși era tipărită în
Transilvania, cart ea avea pe frontispiciu stema Țării Românești și menționa pe domnitorii
Alexandru Lăpușneanu al Moldovei, Pătrașcu cel Bun al Munteniei și pe principele Ioan
Sigismund Zapolya al Transilvaniei, ceea ce dovedește că era destinată românilor din cele trei
țări.49

Întors în Țara Românească, tipărește, din porunca domnitorului Pătrașcu cel Bun, un
Triod Penticostar , împreună cu zece ucenici de -ai săi. Cartea va fi terminată în 1558. La
începutul anului următor, se va stabili definitiv la Brașov.

O altă carte de mare însemnătate pentru cultura limbii române o constituie Evangheliarul ,
care a fost tradus și publicat în 1560 -1561 la Brașov avându -l ca autor pe diaconul Coresi.

47 http://basilica.ro/primul -mare -tipograf -in-slujba -limbii -romane/ , 16.07.2018.
48 Ibidem,
49 Ibidem,

21
Traducerea sa a fost posibilă din dorința clericilor și a credincioșilor români de a avea cărți
religioase în limba română, abandonând treptat vechile cărți slavonești.

Din epilogul Evangheliarului care cuprinde evangheliile după Matei , Marcu , Luca și Ioan
se arată scopul scrierilor bisericești , scriind că ,,aceste sfinte cărți de î nvățătură, să fie popilor
românești să înțeleagă, să învețe românii carii-s creștini cum grăiește ș i Sfântul Pavel Apostolul
către Corinteni la cap. 14: <<în sfânta biserică mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înțeles decât
zece mii de cuvinte neînțelese î n limba străină>>"50.

Scopul Evangheliarului , era acela sub îndemnul apostolului Pavel , așa cum am amintit
mai înainte, de a veni în ajutorul credincioșilor și de ai face să priceapă , textele care până atunci
le erau citite numai în limba slavonă, pe care ei nu înțelegeau, sau o înțelegeau destul de puțin,
urmând ca în locul acesteia , să fie introdusă limba română tipărită.

Aflăm din studiul ,, Cartea – manifestare și mărturie permanentă a unității naționale
românești, vol. I ", studiu cercetat de marele cărturar modern , istoric și filolog român, Vas ile
Netea, că la baza traduceri lor și tipăriturilor diaconului Coresi au stat manuscrisele vechi
maramureșene, moldovene, transilvanene, și muntene. De asemenea Este m eritul lui Coresi și al
diaconu lui Tudor , care au cercetat mai întîi manuscrisele pe ntru a da o formă evangheliaru lui,
care era dest inat românilor de pretutindeni.51

Evangheliarul a pus bazele limbii literare românești și a ascuns între o formă unitară ,
graiurile vorbite de pe ambele părți ale Carpaților , evitând încă de la început orice manifestare
regional, de aceea , sub același motiv , sau scris în aceeași limbă și alte traduceri românești ale lui
Coresi, precum: Apostol (Praxiu,1563), Tâlcul evangheli ilor și Molitvenic românesc 1564 ,
Psaltirea românească (1568, 1570) și una dintre cele mai apreciate scrieri ale timpului, anume
Evanghelia cu învățătură (Cazania, 1581), etc. Fără a renunța însă și la tipărirea unor cărți și în

50 Vasile Netea, op.cit ., p.172.
51 Ibidem ,172.

22
limba slavonă.52cea mai mare motivație de a traduce și tipări în limba română ne prezintă chiar el
în Tâlcul Evangheliilor mărturisind că, dacă a văzut că:

,, mai toate limbile (popoarele) au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi n –
avem", a scris cum a putut Tetra evanghelul și Praxiul (Apostolul), iar apoi dacă ,,a văzut jelania
a mulți preoți de tâlcul Evangheliilor cum să poată și ei propovadui (predica) și a spune
oamenilor învățătura după cetitul Evanghelia […] am scris cu tiparul vouă fraților, românilor,
să fie spre învățătură […] și vă rog ca bine să cetiți și bine să socotiți că veți vedea voi înșivă
cum că [acesta] e mă rgăritarul și comoara ascunsă ".53

Ceea ce a stat la baza numeroaselor cărți românești și slavone tipărite de diaconul Coresi,
precum și larga lor răspândire se explică prin ajutorul demnitarilor brașoveni și mai ales că ele au
fost tipărite cu consimțământul simultan al principiilor și mitropoliților din Transilvania, din
Moldova și Muntenia unele dintre acestea fiind dedicate chiar lor, ele fiind destinate, ca scrieri
comune, tuturor credincioșilor ortodocși lor acestora .54

Sub acest aspect al acordului tipăriturilor vedem din scrierea adresată bistrițenilor în
legătură cu tipărirea Cazaniei din 1 571 cum numitul Hirschel, judele Brașovulu i și proprietarul
tipografiei respective , lasă scris faptul că pentru această tipărire ,, și-au dat aprobarea și acordul și
domnii din Moldova și Țara Românească și a poruncit să se cumpere multe exemplare care să fie
introduse în țările lor pentru a fi explicate ș i predicate omenilor săraci".55 Iar, din prefața
Cazaniei , se observă faptul că aceasta , a fost tipărită din încuviințarea ,,Voievodului, Batăru
Cristav" (Cristofor Bathory), a l arhiepiscopului Ghenadie de la Alba Iulia, a domnitorului Țării
Româ nești, Mihnea Vodă (Turcitul) , precum și a mitropolitului muntean Serafim. Astfel de
precizări aflăm și în alte scrieri de o însemnătate mai mică precum , Întrebarea creștinească
1561 -1562 , care a fost răpită la Brașov și dedicată mitropolitului Efrem de l a Târgoviște , iar
Sobornicul din 1568 Octoihul din 1574 precum și Triodul din 1578 , au fost legate de numele
domnului m untean , Alexandru Mircea (Alexandru al ll -lea).

52 Vasile Netea, op.cit ., p.17 2-173.
53 Ibidem , p.17 3.
54 Ibidem , p.173.
55 Ibidem , p.173.

23

Cărțile amintite , exprimau unitatea românească , nu doar prin limbă, prin modul de
difuzare și prin patronaj, ci și prin tipografii și traducători lor, deoarece pe lângă diaconul Coresi
la traducerea Evangheliei cu învățătură au lucrat și unii preoți de la biserica ,,Sfântul Nicolae"
din Șchei, precum p opa Iane și popa Mihai, care sunt menționați în Cronica popii Vasile, iar
pentru tipărire sau alăturat tipografilor brașoveni și tipograful Mănăilă, care fiind însoțit de mai
mulți ucenici vor lucra ai ci sub supravegherea sa.56

Se constată așadar prezenț a la Brașov, în această perioadă a mai multor tipografi precum:
Oprea venit de la Târgoviște, a diacului Lorinț, care se va stabili ulterior la Alba Iulia, a fiului lui
Coresi, Șerban, precum și a diacului Marian, ambi i elevi ai lui Coresi.57

În 1570, Core si tipărește pentru prima dată în limba română Psaltirea și Liturghierul . La
baza Psaltirii, au stat traducerile maramureșene pe care Coresi le -a avut la îndemână în
manuscris. În epilogul Psaltirii din 1570, este arătat motivul pentru care diaconul Coresi s-a
ostenit cu tipărirea cărților de cult în limba română: „Cu mila lui Dumnezeu, eu, diaconul Coresi,
deacă vădzui că mai toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n –
avămu, și Hristos zise, Mathei 10, 9 cine citește să înțe leagă, și Pavel apostol încă scrie în
Corinth 15, 5, ca întru bisearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesul mieu să grăiesc, ca și
aialalți să învăț, decât întuneric de cuvinte neînțelese într -alte limbi, începutu -se-au a se scrie
aceste sfente Psaltiri. ..―

Liturghierul nu cuprinde toate textele Liturghiilor ortodoxe, ci numai textul Liturghiei
Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită cel mai des de -a lungul anului. Se crede că traducerea
Liturghiei s -a făcut de către preoții din Șcheii Brașovului, care l -au ajutat pe meșterul tipograf și
la traducerea altor cărți în limba română. Traducerea s -a făcut după un manuscris slavon, diferit
de cel tipărit de ieromonahul Macarie în 1508.

56 Vasile Netea, op.cit ., p.173.
57 Ibidem, 174.

24
La vremea respectivă, slujbele Bisericii ortodoxe se săvârșeau în limba slavonă. Întrucât
reformatorii introduseseră oficierea slujbelor în limbile naționale, românii priveau cu neîncredere
traducerile cărților de cult în limba lor. Se temeau ca nu cumva pe această cale să le f ie strecurate
învățături străine, cunoscut fiind faptul că reformatorii luterani și calvini din Ardeal încercau să îi
atragă la credința lor pe români. Pentru a risipi neîncrederea preoților și a credincioșilor români,
Coresi a tradus și a tipărit, în 1577 , Psaltirea slavo -română, dându -le o dovadă că nu numai
cărțile eretice, ci și cărțile ortodoxe pot fi tipărite în limba română, și dovada putea fi dată de
textul slavon tipărit în paralel.58

Pentru traducerile în limba română, Coresi a folosit texte mai v echi, păstrate în
manuscris. Marele merit al său a fost acela că a pus în circulație manuscrisele românești pe care
le-a îndreptat, corectat, schimbat, înlăturând adeseori arhaismele și regionalismele, înlocuindu -le
cu expresii și cuvinte din Țara Româneas că și din sud -estul Transilvaniei, regiuni în care și -a
desfășurat activitatea. El are meritul necontestat de a fi contribuit la unificarea limbii literare
române, deoarece, răspândindu -se pe un larg spațiu geografic, cărțile sale au dus pretutindeni cu
ele graiul românesc.

Cărțile lui Coresi au avut o largă răspândire în toate ținuturile românești datorită
legăturilor comerciale ale Brașovului cu Țara Românească și cu Moldova, datorită boierilor
pribegi așezați la Brașov și, mai târziu, chiar datorită lui Mihai Viteazul. Prin aceste tipărituri, se
arăta tot mai limpede unitatea de limbă, de credință și de origine a românilor de pretutindeni.

Evanghelia cu învățătură sau Cazania , este ultima carte tipărită de Coresi și, în același
timp, cea mai importantă dintre tipăriturile românești. Cartea a văzut lumina tiparului la Brașov,
în 1581. Cuprindea tâlcuirea Evangheliilor din toate duminicile și sărbătorile de peste an,
începând cu Dumin ica Vameșului și Fariseului.59

Dacă cea dintâi Cazanie tipărită de Coresi în 1564 – care nu s -a mai păstrat până în zilele
noastre – avea unele influențe protestante, Evanghelia cu învățătură din 1581 este o carte pur

58 Ibidem,
59 Ibidem,

25
ortodoxă. Cartea este o traducere după un text slavon a omiliilor grecești scrise de patriarhul
ecumenic Ioan Calecas (1334 -1347).60

Tipărirea s -a făcut cu cheltuiala judelui Brașovului , Lucas Hirscher, care arăta, în prefață,
că a găsit versiunea slavonă la mitropolitul Serafim al Ungrovlahie i, de la care „cu multă
rugăciune cerșutu -am―. Primind cartea, s -a sfătuit cu mitropolitul Ghenadie (1579 -1585) al
Transilvaniei și cu mulți preoți ortodocși transilvăneni, care simțeau nevoia unei astfel de cărți.
Având acordul acestora și al mitropolitul ui Serafim, a dat -o diaconului Coresi, care a tradus -o în
românește împreună cu preoții Iane și Mihai de la biserica „Sfântul Nicolae― din Șcheii
Brașovului. Această carte apare ca o operă de colaborare transilvano -munteană, în primul rând
prin împreună -lucrarea diaconului Coresi cu cei doi preoți transilvăneni, apoi prin
binecuvântarea dată de cei doi mitropoliți.

2.2. Tipografia brașoveană – prim factor cultural al apariției scrierilor
bisericești

Faptul că tipografia munteană încetează orice fel de activitate în timpul lucrărilor
executate de Coresi la Brașov, precum și trecerea în mai multe rânduri a lui Coresi din Țara
Românească în Transilvania și înapoi, arată că tipografia lui împlinea nevoile de cărți ale celor
trei țări românești, nu era rezervată uneia singure. În prima jumătate a secolului al XVI -lea,
tipografia de la Târgoviște a tipărit cărți slavone cu stema Moldovei. Prin mutarea tipografiei la
Brașov, oraș care avea legături comerciale și cu Moldova, nu s -a întrerupt furnizarea de cărți
pentru această țară.61

60 Ibidem,
61 Ibidem,

26
După această perioadă centrul tipografic românesc care se va afirma în următorii ani va fi
Brașovul, unde a desfășurat o prodigioasă activitate tipografică diaconul Coresi. Acesta,
împreună cu ucenicii săi, a tipărit aproximativ 40 de cărți, care sunt exclusiv religioase.62 Prin
aspectul cărților și calitatea tiparului realizat, Coresi a reușit să rivalizeze cu tipogr afi celebri din
vestul Europei, cum ar fi: Estienne, Garamo nd sau Plantin. Dintre tipăriturile r ealizate de
ucenicii diaconului Coresi cea mai importantă este Palia de la Orăștie (1582), o primă versiune a
Bibliei în limba română, însă care cuprinde numai Vechiul Testament .63

Întreprinderea tipografică din Brașov s-a mărit cu vremea și, alături de cărțile tipărite de
Coresi și de ucenicii săi, se tipăresc acolo și alte cărți. Astfel, Tudor diacul, apoi Mănăilă,
Șerban, fiul lui Coresi, Marian, diacul Călin, diacul Lorinț, apar ca tipografi, alături de Coresi
sau s inguri. Este vorba probabil de meșteri care lucrau în aceeași tipografie, căci litera și
ornamentele nu diferă de la meșter la meșter.

Meșterii se deplasau de la Brașov și în alte orașe din Transilvania, ca, de pildă, la Sebeș,
unde s -a publicat Sbornicul slavon din 1580, la Orăștie, unde s -a publicat Palia , în 1582, la Alba
Iulia, unde a lucrat diacul Lorinț Evangheliarul din 1579. Este vorba însă de aceiași meșteri care
au lucrat și la Brașov și de aceeași literă folosită și în tipăriturile publicate aco lo. Se poate însă
admite o extindere a tipografiei, cu prese și litere suplimentare pentru nevoile din alte orașe. A
existat, deci, o activitate tipografică românească în Transilvania, cu centrul la tipografia de la
Brașov, unde se tipăreau lucrări destina te românilor din toată Transilvania, precum și celor din
Țara Românească și Moldova.

În a doua jumătate a secolului al XVI -lea, s -au tipărit în Transilvania și în special la
Brașov 35 de cărți bisericești pentru români. Dintre acestea, 23 sunt în slavonește, adică
majoritatea, 3 sunt slavo -române (text slav cu traducere românească) și 9 în românește. Tipărirea
mai ales a cărților slavone în tipografia din Brașov arată că această tipografie se afla sub
protecția autorităț ilor bisericești din Țara Românească și Moldova și împlinea nevoile de cărți
din aceste țări, unde se p ăstra mai bine tradiția slavonă.

62 Ibidem. , p. 31
63 Ibidem. , p. 31 -32

27
2.3. Înființarea de noi tipografii transilvănene

În a doua jumătate a secolului al XVI -lea se va afirma un alt importan t centru tipografic
transilvan, Alba Iulia sau Bălgrad, vechea denumire a orașului. Capitală a principatului autonom
a Transilvaniei, Alba Iulia va dezvolta o însemnată viață culturală și artistică.64 Apariția acestei
tipografii poate fi pusă în legătură c u mișcarea Reformei, care a adus în discuție folosirea
limbilor naționale, astfel poate fi explicată apariția acestei tipografii, în 1577, și a cărților care au
fost tipărite aici.65 Cele mai importante cărți tipărite la Alba Iulia sunt cele tipări te în se colul al
XVII -lea. Noul testament (1648), Catehismul calvinesc (1648), Chiriacodromion (1699) sau
Bucoavna (1699).

Alături de școli, procesul culturalizării a fost ajutat și de tipografii, al căror număr a
crescut simțitor în Transilvania. Pe lângă cele c unoscute din epoca precedentă (la Sibiu și
Brașov), acum se înființează altele noi, la Cluj (a lui Hoffgreff -Heltai, în 1550), la Oradea, la
Alba Iulia (în 1567, cu Rafael Hoffhalter ca tipograf), la Abrud, a diaconului Coresi și altele la
Brașov, la Orășt ie, unde s -a tipărit Palia , în 1582. Până în această vreme, cartea tipărită era încă
rară, și, cu toate că era mai ieftină decât manuscrisele, încă destul de sc umpă. Marea invenție
tehnică a fost pusă acum , în slujba literaturii și în limba poporului .
În Transilvania secolului al XVIII -lea, prin eforturile mitropolitului unit Ioan Inochentie
Micu Clain și ale urmașului acestuia, Petru Pavel Aron se înființează o tipografie românească la
Blaj.66
Funcționarea tipografiei de la Blaj este databilă încă din anul 1747.67 Cărțile tipărite aici
se adresează atât serviciului religios cât și învățământului românesc din Transilvania din a doua
jumătate a secolului al XVIII -lea.68 Experiența iluministă a intelectualilor ardeleni a condus la
organiza rea, la Blaj, a unui sistem ce cuprindea producția cărților (prin tipografia Mănăstirii
Bunei Vestiri și mai apoi a seminarului de la Blaj), circulația lor (exista un sistem ce cuprindea și

64 Eva Mârza, Din istoria tiparului românesc. Tipografia de la Alba Iulia (1577 – 1702) , Sibiu, 1998, p. 13
65 Ibidem , p. 14
66 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Pagini din istoria cărții românești , București, 1981, p. 99
67 Cornel Tatai -Baltă, Gravorii în lemn de la Blaj , Blaj, 1995, p. 45.
68 Ibidem, p. 46.

28
colportorii de carte, cei care mergea din localitate în localitate și vindeau aceste cărți) și
constituirea unor fonduri de carte (chiar a unor biblioteci, cunoscut fiind cazul bibliotecii
documentare ce a luat ființă la Blaj).69 Dintre cărțile destinate uzului școlilor blăjene, și implicit a
învățământului românesc, și c are au fost tipărite la Blaj amintim Bucoavna (1777) sau
Îndreptarea cătră Aritmetică (1785) de Gheorghe Șincai. Dintre cărțile destinate serviciului
religios amintim desele ediții ale Triodului , Penticostarului sau Catavasierului , dar și
Minologhionul (1781) și Biblia (1795), a doua traducere în limba română a Bibliei.

Tipografia blăjeană a fost cea mai prodigioasă tipografie care și -a desfășurat activitatea în
secolul al XVIII -lea, un adevărat vector al culturii românești din Transilvania pentru perioada de
timp respectivă.

2.4. Mitropolitul Simion Ștefan , un mare cărturar al scrierilor bisericești

O altă figură reprezentativă transilvăneană, marcantă pentru unitatea de credință și de
neam, o constituie Mitropolitul Simion Ștefan, cel care în vremuri foarte grele a știut să țină
unitatea neamului neclintită.

Pe plan cultural s -a remarcat prin editarea a două lucrări biblice, de uz liturgic și
personal, dar și de înaltă ținută liter ară: Noul Testament (1648) și Psaltirea (1651). Prin aceste
scrieri și prin atitudinea lui cărturească, el aduce un aport prețios la promovarea elementului
cultural și ligvistic românesc, consolidând nu doar cultura românească, ci și identitatea românilor
transilvăneni plasați dincolo de viața politică.70

Noul Testament (1648), prezintă un interes deosebit pentru ideea unității etnice a
poporului român și a necesității creării unei limbi literare unitare. Adresându -se tuturor

69 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Scurtă istori e a cărții românești , București, 1994, p. 42.
70 Alin Albu, Studii de istorie bisericească cu privire la Alba Iulia medievală , Presa Universitară Clujeană, Cluj –
Napoca, 2017, p.13.

29
românilor, autorul insistă pentru crearea acestei limbi unitare, care să fie accesibilă românilor de
pretutindeni.71

În ceea ce privește limba folosită ea impresionează prin frumusețea literară, de aceea
această scriere constituie fundamentul de bază pe care s -a edificat apoi, limba română literară.
Noul Testament a marcat nu doar istoria limbii și literaturii române, ci și pe cea a literaturii
teologice, deoarece cele 24 de predoslovii (introduceri) originale ale carților Noului Testament
pot fi considerate ca fiind primul ,,manual” de introducere și exegeză biblică din teologia
românească .72

Această scriere a fost atât de importantă încât ea va constitui un reper pentru traducerile
de mai târziu ( Biblia de la București , 1688; Noul Testament al lui Antim Ivireanul, București,
1703; Biblia lui Șaguna, 1856 -1858).73

Această operă s -a realizat prin truda mai multor cărturari ai vremii și totodata o
încununare a tuturor eforturilor celor de dinainte, dar, în aceeși măsură ea este și rezultatul
implicării și abilității pastorale a mitropolitului Simion Ștefan. În concluizie, importanța literar –
lingvistică, teologică și național ă a operei se datorează în mare parte și asupra celui care a
vegheat la apariția ei.74

71 Ibidem , p.15.
72 Ibidem , p.17.
73 Ibidem.
74 Ibidem.

30
Cap. III Cartea bisericească în Țara Românească,
secolele XVI – XVIII

3.1. Ieromonahul Macarie
un cărturar de seamă al Țării Românești

Din inițiativa domnitorului Țării Românești, Radu cel Mare, la Târgoviște a fost înființată
prima tipografie din spațiul românesc, la care va activa ca tipograf ieromonahul Macarie, c are
învățase arta tiparului la Veneția, în ti pografia lui Andreea Torezzani.75 Despre Mac arie ne sunt
cunoscute destul de puține informații, știm cu siguranță că a activat ca tipograf la Cetinie, în
Muntenegru, între 1493 – 1496, unde a tipărit șase cărți. La Târgoviște Macarie a mai tipărit încă
trei cărți: Liturghier (1508), Octoih (1510) și un Tetraevanghel (1512). Macarie s -a dovedit a fi
un adevărat deschizător de drumuri în istoria tiparului românesc, însă după anul 1512, când este
datată ultima tipări tură a lui Macarie, activitatea tipografică de la Târgoviște va fi oprită până în
anul 1 544 când, aici, vor tipări Dimitri e Liubavici și călugărul Moise.76
Prima carte ieșită de sub teascurile unei tiparnițe, pe teritoriul României, este Liturghierul,
apărut în anul 1508. Pentru a consolida prestigiul Bisericii, ca principal sprijin al Statului,
domnul l -a adus în țară pe călugărul Macarie, ieromonah sârb din Muntenegru, care, învățând
meșteșugul tiparului la Veneția, începe această activ itate la Târgoviște, capitala Țării Românești.
Sprijinit de luminatul domn Radu cel Mare (1495 -1508), va scoate de sub tipar primul liturghier
tipărit din lumea ortodoxă, care va reprezenta prototipul unor viitoare ediții ale Liturghierului în
limba slavon ă, iar, în anii ce au urmat, a realizat și alte cărți cu conținut religios: un „Octoih―
slavon, în anul 1510, și un „Tetraevanghel― slavon, publicat la patru ani de la prima tipăritură, în
1512, lucrări care vor deschide drumul istoric și benefic al ediții lor următoare. Cele trei scrieri
tipărite de Macarie au fost răspândite atât în provinciile românești, cât și în mănăstirile din

75 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Pagini din istoria cărții românești, București, 1981, p. 27 .
76 Mircea Tomescu, Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, Bucureșt i, 1968, p. 34.

31
Balcani, dar și în bibliotecile centrelor culturale din Europa. Acesta a fost poate primul pas
decisiv pentru ca limba română s ă-și câștige dreptul de limbă liturgică în mod definitiv.77 Este
important de precizat că Liturghierul macarian reprezintă o formă rară a liturghierului slav ,
datorită prezenței „Învățăturii Sfântului Vasile cel Mare pentru preoți―. De asemenea, unele
rugăciuni prezente la sfârșitul cărții sunt foarte rare și se regăsesc numai în textul slav al unui
manuscris din secolul al XVI -lea.78
Personal considerăm că Lit urghierul tipărit de Macarie în Țara Românească nu putea găsi un
loc mai propice decât la Târgoviște, cetatea de scaun a Țării Românești și locul de unde au pornit
directivele privind reorganizarea pe principii moderne a Bisericii Ortodoxe Române. Importan ța
tipăririi acestui Liturghier constă și în faptul că este pentru prima dată când se tipărește această
carte de cult care era esențială pentru săvârșirea slujbei, dovadă că a circulat în tot spațiul sud est
European.79
Frumusețea și varietatea manuscriselo r și a cărților tipărite, începând cu cele mai timpurii
manuscrise religioase și cărți de rugăciuni ilustrate, până la operele clasicilor Antichității și
primele cărți tipărite cu litere din metal, constituie bogăția oferită de perioada medievală
patrimoni ului cultural uman.
În ceea ce privește t iparul macarian el este însemnat și pentru ornamentația sa, foarte
apropiată de aceea a unor manuscrise moldovenești. Tipăriturile macariene au un aspect grafic de
lux, litere mari, rânduri drepte, frontispicii m aiestoase; cerneala e neagră și roșie. Cele trei
volume cultice, publicate de Macarie, s -au răspândit nu doar în Țara Românească, ci și în
Peninsula balcanică, ceea ce confirmă prestigiul culturii românești care iradia de la noi înspre
neamurile învecinate din Balcani.80

77 http://ziarullumina.ro/epopeea -liturghiei -in-spatiul -romanesc -54120.html ,16.07.2018.
78 Ibidem.
79 Agnes Erich, Niculina Vârgolici , Controverse privind tipărirea primei cărți în spațiul românesc. Liturghierul (1508) ,
București, 2009, p.140, în Revista: Studii de Biblioteco nomie și Știința Informării, 13.
80 Pr. Prof. Univ. DR. Vasile V. Muntean, ISTORIA BISERICII ROMÂNEȘTI (de la începuturi până în 1716) – Curs
sintetic – Editura Marineasa , Timișoara – 2010 , p.96.

32
3.2. M itropolitul Antim Ivireanul

Antim Ivireanul fiind de origine georgiană , a venit în Țara Românească, lăsând Patriarhia
Ierusalimului, este adus de patriarhul Dositei Notara la tipografia de la Mănăstirea Cetățuia de
lângă Iași, apoi a junge la scurt timp conducătorul tipografiei Mitropoliei din București (1691).81
Se pare că motivul veniri lui în Țara Românească, ar fi fost acela de a ajuta la tipografia
Domnitorului Constantin Brâncoveanu care auzind de iscusința lui cărturărească la ru gat pe
patriarhul amintit sa il aducă pe tărâm românesc. Astfel, Antim ajunge să stăpânească într -un
timp relativ scurt limba română, mulțumită „zeului născut al iubirii de învățătură‖ despre care ne
vorbește într -o prefață a sa (la Paralelele lui Plutarc h, tipărită la București in 1704).82
Își începe activitatea ca tipograf la București, de la Mitrofan, fost episcop de Huși, iar după
alegerea lui Mitrofan în calitate de episcop al Buzăului, Antim rămâne la această tipografie în
locul mentorului său preluân d cu toată seriozitatea sarcina ce i -a fost atribuită, începe o activitate
de mare anvergură prin tipărirea a numeroase cărți bisericești nu doar în limba română.83
Astfel, in anul 1692, el tipărește: Slujba Sfintei Paraschiva și a Sfântului Grigore
Decapolitul . În anul 1693, tipărește un Evangheliar bilingv, greco -roman, iar în anul 1694,
tipărește o Psaltire românească pe care i -o dedică domnitorului Constantin Brancoveanu,
protectorul său și cel care s -a îngrijit de aducerea lui în țară.84
După a nul 1694, tipografia din București va fi mutată la Snagov, acolo unde Antim va fi pus
și în slujirea de stareț (între 1696 -1704). Activitatea tipografica de aici este una foarte rodnică
tiparindu -se numeroase carți de slujbă în limba greacă (7), ro mână (5 ), slavonă (1), slavo -română
(1) și greco -română (1). Iar în anul 1701, tipărește și un Liturghier greco -arab, cu alfabet arab, la
solicitarea patriarhu lui Antiohiei Atanasie III Dalbas.85

81 http://basilica.ro/sfantul -antim -ivirea nul-tipograf -misionar -si-mitropolit -jertfelnic/ ,24.07.2018.
82 Pr. Niculae Șerbănescu, Antim Ivireanul tipograf , p. 693 , în B.O.R. anul (1956) nr. 8 -9 august – septembrie , ed.
IBMBOR, București.
83 https://www.crestinortodox.ro/liturgica/tiparul/tiparituril e-antim -ivireanul -70808.html ,24.07.2018.
84 Ibidem.
85 Pr. Prof. Mircea Păcurariu „ I.B.O.R .”, manual pentru Seminariile Teologice Liceale, ediția a IV -a, Ed. Episcopiei
Dunării de Jos, Galați, 1996, p. 219.

33
La Snagov se tiparesc in limba română Evanghelia (1691) și Acatistu l Nascatoarei de
Dumnezeu. La Snagov, Antim formeaza o adevărată școală de tipografi și ucenici care -l vor ajuta
să îmbogațească activitatea cărților tipărite. Începând cu anul 1701 activitatea tipografică se va
muta din nou la București, iar dintre cartil e tiparite acum (1701 -1705) numai doua sunt în limba
română : Noul Testament (prima dată tiparit în Țara Românească) după ediția de la 1648 a lui
Simion Ștefan, iar în 1703 se tiparește Acatistul Mai cii Domnului și un Ceaslov bilingv, slavo –
roman. Acum se tiparesc multe carți în limba greacă.86
După anul 1705, de când este ales episcop al Râmnicului, activitatea de tipărire a carților de
slujbă in limba ro mana se intensifică. În același timp cu tipariturile bilingve (Antologhionul
1705, Octoihul mic 1705, si Slujba Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu cu Paraclisul 1706),87 se
tiparesc și cărți liturgice în limba română: în anul 1706, un Evhologhion care cuprindea
Liturghierul și Molitvelnicul, fiind prima ediție în limba română a Liturghierului și a
Molitvel nicului în Țara Ro mânească. Tot aici își va tipării lucrarea originala : Învățătura pe scurt
pentru Taina pocăinții (1705).88
Ales mitropolit al țării, Antim continuă activitatea de tipărire, înființând noi tipografii, astfel,
muta tipografia de la Râmnic la Târgoviște. Unde se vor tipării un număr însemnat de carți în
limba română89 (11 cărți : învațătură bisericească, la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru
învățătura preoților (1710) și o carte originală: "Capete de porunca la toată ceata biseric ească
pentru ca să păzească fieste carele din preoți și din diaconi, deplin și cu cinste da toria hotarului
său" (care cuprind un număr de 12 reguli pastorale pentru îndatoririle preoților).90
Printre cărțile de slujbă care sunt tipărite la Târgoviște în l imba română amintim: Psaltirea
(1710). Octoihul (1712), Dumnezeieștile și sfintele Liturghii (1713), Evhologhion adeca
Molitvelnic 1713; Catavasierul (1714 si 1715) și Ceaslovul (1715).91

86 Ibidem.
87 Octavian Ș chiau, Cărți și cărturari în spațiul medieval românesc , Cluj -Napoca, 1978, p. 50.
88 Aurelian Sacerdoțeanu, „Tipografia Episcopiei Râmnicului (1705 -1825)” , în revista M.O., anul XII (1960), nr. 5 -6,
p. 314 -315.
89 Doru Bădară, Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII -lea și înce putul secolului al XVIII -lea, Brăila,
1998, p. 77.
90 Pr. Prof. Mircea Păcurariu , Dicționarul Teologilor Români , Ed. Univers Encic lopedic, București, 1996, p. 224 .
91 Ibidem, 226.

34
Începând din anul 1715 tipografia de la târgoviște va fi mutate la București, in celebra
mănăstire pe care o cunoaștem astăzi sub denumirea căruia îi poartă numele și anume:
Mănăstirea Antim, ctitoria sa, unde va avea să tipărească doar două cărți în limba greacă.
Vedem că nu ușoară i -a fost pluriactivitatea de ierarh, t ipograf și editor, dar cu toate acestea,
el a fost un devotat misionar care a înțeles necesitatea tiparului ca mijloc de comunicare și
pastorație pedagogică, pentru că după cum bine știm cărțile nu sunt doar mijloace de informare,
ci și de învățare. El ave a convingerea că munca tipografului de a imprima cărți ziditoare și
mântuitoare de suflet trebuie pusă în slujba iubirii și a slujirii aproapelui.92
Iar ca drept concluzie, dores c să dau mărturia clară a Preaf ericitului Părinte Patriarh Daniel,
care spune că: ,,Grație rodnicei sale activități tipografice, Biserica noastră a fost înzestrată cu
principalele cărți de cult în limba română, cu lucrări apologetico -polemice pentru combaterea
prozelitismului catolic, dar și cu valoroase lucrări pastoral -misionare p entru cler și popor.93”

3.3. Apariția primei biblii tipărite în limba română

Aceasta este ,,Biblia de la București", sau Biblia lui Șerban Cantacuzino. Ea vede lumina
tiparului la data de 10 noiembrie 1688, iar textul pregătit pentru tipar s -a făcut la inițiativa
domnitorului Șerban Cantacuzino, domn al Munteniei între anii 1678 -1688, de unde provine și
denumirea de Biblia lui Șerban Cantacuzino , pentru că aceasta s -a făcut sub purtarea de grijă și
cu sprijinul financiar al domniei sale , devenind astfel , un real monument de artă tipografică
românească.94

În contextul Renașterii și al Reformei în Apus , prin care s -a impus și tălmăcirea textelor
sacre în limbile naționale, vedem că din secolele XIV -XV, acestea s -au îmbogățit și cu
traducerea ,,Cărții Cărți lor", Sfânta Scriptură sau Biblia, prin care înseși anumite probleme

92 http://basilica.ro/sfantul -antim -ivireanul -tipograf -misionar -si-mitropolit -jertfelnic/ 24.07.2018.
93 Ibidem,
94 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Pagini din istoria cărții românești , București, 1981, p. 57.

35
antropologico -filosofice, și -au găsit explicații la întrebările lor, tocmai în Biblie . Aici au aflat c ă
,,omul este o ființă care umanizează natura; dar el este de asemenea o ființă care umanizează
idea de Dumnezeu și, care, prin acest fapt, se umanizează el însuși ”.95 De altfel, tot din Sfânta
Scriptură au aflat că o singură ființă a fost înzestrată de Creatorul său cu ,,inteligența de a face
binele și răul"96.

În țările din Răsăritul Europei, traducerea textului sacru nu a avut însă aceeași bucurie de
liberă circulație tipografică , în primul rând din cauza unor factori istorici nefericiți (stăpânirea
otomană, apariția târzie a meșteșugului tiparului, tradiționalismul ortodox excesiv, ș.a.). Vedem
însă că ,,începând din secolul al XVI -lea, Ortodoxia răsăriteană se înscrie și ea în procesul
ireversibil al redării textului Sfintei Scripturi în graiul poporului”.97

Același context cultural îl găsim de altfel și în Țările Române, un de după numeroase
cercetări filologice întreprinse aici asupra textelor biblice din secolul al XVI -leaaflăm că acestea
,,sunt de natură să ne ofere o imagine, dacă nu completă, cel puțin clară, asupra culturii
românești a epocii", 98 și să ne ofere totodată, ,,și un tablou al valențelor expresive ale limbii
române literare în epoca originilor ei"99.

La rom âni, cultura și umanismul ei, de sorginte biblică, cultivat ă încă din secolele XIV –
XV, va ajunge la o adevărată biruinț ă tocmai pri n traducerea textelor biblice, în limba rom ână,
din greacă și slavon ă. Dar, tocmai prin aceste traduceri, mișcarea umanist ă va crea și agonia
literelor slavone. De ,,traduceri umaniste", în limba română de anvergură, nu putem, însă vorbi
decât din secolul al XVII -lea. ,,Aceste traduceri umaniste vor culmina însă prin monumental a
traducere a Bibliei, din anul 1688. Este vorba despre Biblia de la București, tradusă după textul

95 Diac. Conf. Dr. Ioan Caraza, Sfânta Scriputră și Sf ânta Tradiție în teologia patristică, Ed. Sloboziei și Călărașilor,
Slobozia, 2004, p. 106.
96 Gh. Pârnuță, N. Andrei, Istoria cărții, presei și tiparului , Ed.Oltenia, Craiova, 1994, p. 39.
97 PS Vasile Coman, Însemnătatea Scripturi și Tradiției în cultul Bisericii Ortodoxe, în ,,Studii Teologice”, nr. 4/1980,
p. 478.
98 Ibidem, p. 479.
99 Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Studii de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române , Ed. Academiei Române,
București, 2005, p. 36.

36
Septuagintei, tipărită în pat ria reformatorului Martin Luther, și anume la Frankfurt, în anul
1597 sau 1610 ”.100

În Predoslovia sa, domnitorul Șerban Contacuzino, scria că traducătorii Septuagintei au
luat ,,lumina dentr -alte izvoade vechi", românești, adică sau folosit de vechile trad uceri ale
Bibliei (fie ele și parțiale), pe care ,,alăturându -le cu cel elinesc al celor 70 de dascăli, cu vrerea
lui Dumnezeu o au săvârșit, precum se vede" . În ceea ce privește izvorul principal după care s -a
efectuat traducerea texlului pricipal al bibliei, aflăm din Epilogul Bibliei de la București, că
traducătorii au folosit textul Septuagintei, precizând însă și faptul că este vorba de textul tipărit
,,la Francofort" (Frankfurt), adică, de Biblia tipărită la Frankfurt în anii 1597 sau 1610, după
versiunea Septuagintei101.

S-a afirmat că Biblia de la București a concentrat în concepția și realizarea ei ,,atât
ultimele ecouri ale umanismului filologic european, cât și începuturile veacurilor Luminilor".
102Fără îndoială, Biblia de la București, rămâne și o expresie a umanismului filologic european,
dar nu numai atât, fiindcă ea este, înainte de toate, și un ,,monument de limb ă teologic ă și
literară românească, care îi sporește de fapt importanța sa de monument de seamă al culturii
umaniste, europene, din a doua jumătate a secolului al XVII -lea”.103

Traducerea și publicarea Bibliei de la București s -a dorit să fie printre altele și o vie
conștiință de cultură în același timp românească și europeană. Astfel, ca nu e de mirare faptul că
nenumărate exemplare ale aceste Biblii au circulat și în afara gran ițelor Țărilor Române .
Exemplu grăitor în acest sens îl constituie faptul, că un exemplar al Bibliei de la București a fost
înmânat și fostului mitropolit Dosoftei al Moldovei, aflat atunci exilat în Polonia104, iar un alt
exemplar al acestei Bibliei, care a aparținut cândva Papei Benedict al XIV (1740 -1758), se afl ă
astăzi în Biblioteca Universității din Bologna.

100Antonie Plămădeală, Biblia de la București. Cine a făcut traducerea?, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7 –
8/1978, p. 318.
101 Ibidem
102Constantin Solomon, Biblia de la București. Contribuții noi istorico -literare, ediție electronică, Tipografia
,,Cultura Grafică”, Tecuci, 1931, p. 84.
103 Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Studii de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române , p. 38.
104Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. II, p. 217.

37

Trebuie subliniat faptul că această Biblie de o importanță colosală pentru cultura
poporului roman, nu trebuie văzută neapărat ca un monument de limbă, este drept primul de
această valoare din i storia culturii noastre scrise , ci trebuie văzut în primul rând ca un moment
simbolic al înțelegerii de către marii învățați ai vremii , a rostului și rolului Bisericii în unificarea
neamului prin cultivarea limbii și prin acțiune culturală responsabilă.105

Din evoluția scrisului bisericesc românesc, începută prin opera tipografică și de misiune ,
s-au creat premisele pentru noua încercare, generalizată în toate planurile vieții noastre culturale
(deopotrivă re ligioase și laice, în cartea tipărită și în cea difuzată prin copiere manuscrisă), de
unificare a limbii noastre literare, încercare desfășurată acum de intelectualii iluminiști,
influențați, în Țara Românească și în Moldova, de ideile venite din spațiul g recesc, iar în
Transilvania și în Banat, de mișcarea iluministă occidentală.106

Baza acestei noi încercări a constitui -o acum însăși cartea bisericească, diversă și intens
difuzată în tot spațiul românesc, susținută de tipografii puternice și influente, aflate în slujba și
sub conducerea aproape exclusivă a Bisericii, carte bisericească în care, după cum constatase
Petru Maior, în consens cu alți învățați ai vremii, „tot o dialetă iaste‖ . O aceeași „dialetă‖, deci
un set de norme literare fundamentale, pe ste tot și de către toți tipografii vremii respectate.107

Cap. IV Cartea bisericească în Moldova secolele XVI I – XVIII

Prima jumătate a secolului al XVII -lea înființarea unei tipografi la Iași, ca urmare a
insistențelor domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, și a mitropolitului Varlaam, tipografia va fi
așezată la mănăstirea Trei Ierarhi.108 Prima și cea mai importantă carte tipărită la Iași a fost

105 Gheorghe Chivu, Dacoromania. Serie nouă, XVII (1) – Scrisul religios, componentă definitorie a culturii vechi
românești, Editura Academiei, Cluj Napoca, 2012 . p.42.
106 Ibidem , p.42 -43.
107 Ibidem , p.43.
108 Dan Simonescu, Gheorghe Buluță , Pagini din istoria cărții românești , București, 1981, p. 48

38
Cartea românească de învățătură sau Cazania lui Varlaam (1643),109 monument de literatură
veche.110
Prima tipografie moldovenească, a fost fondată relativ tîrziu, doar în 1642 în capitala de
atunci a Principatului Moldovei – orașul Iași. Dar aceasta nicidecum nu înseamnă că pînă atunci
cartea tipărit ă nu era cunoscută și nu căpăta se o anumită răspîndire și în Țara Moldo vei111.
După cum menționa, pe bună dreptate, E.M.Russev „introducerea tiparului reprezenta o
importantă etapă pe calea unei anumite democratizări a literaturii și culturii moldovenești în
întregime, deoarece aceasta, în așa fel, devine accesibilă unui cerc m ai mare de oameni‖112.
Deschiderea tipografiei domnești din Iași a devenit fără îndoială, un eveniment de
însemnătate primordială în viața culturală a Țării Moldovei113.
Prezența tipografiilor și a tipăririlor de carte în Țara Moldovei, în special pe parcursul
secolului al XVII -lea – începutul secolului al XVIII -lea, însemna nu altceva decît o adevărată
„revoluție culturală ‖, în acest ținut, unde se simțea o adevărată „lipsă de carte‖, în mediile
populare.
În sate și tîrguri (centre urbane), după opinia savant ului Alexandru Duțu, la achiziționarea a
cîte un exemplar de carte, „participa întreaga obște a acelor comunități sătești‖. Deci cartea apare
în cadrul acestor „ritualuri‖ ca un intermediar spiritual al poporului „unit prin limbă și prin
cruce‖114.
Sarcina iluminării maselor, ca și în perioada precedentă, îi revenea Bisericii, ca fiind focarul
de bază în răspîndirea de carte în mediul popular.
Adevărul este că, nici starea intelectuală a clericilor moldoveni, în perioada respectivă, nu era
la un niv el înalt din motivul că nu existau școli speciale pentru pregătirea acestora, și nu în

109 Ibidem , p. 49
110 Idem, Scurtă istorie a cărții românești , București, 1994, p. 29.
111 Eșanu Andrei, Contribuții la istoria culturii românești , București 1997, p.133.
112 Russev E.M., De la Moscova lucește lucoare , Chișinău, 1979, p.86 .
113 Eșanu Andrei, op.cit. , p.139.
114 Chiriac Vlad, Unitate națională și culturală prin carte , în: Un vea c de aur în Moldova (1643 -1743) , Chișinău –
București, 1996, p.88.

39
ultimul rînd – lipsa de carte în limba română, ceea ce constituia o problemă serioasă pentru
înțelegerea catehismului de către enoriași, și propriu zis de către clerici.
Problema de bază, care și -a fixat -o Biserica, în special către finele secolului al XVII -lea, era
dobîndirea de tipar și de carte în limba română, mult necesară poporului din Țara Moldovei.
Astfel, cu cît înaintăm spre a doua jumătate a secolului al XVII -lea (anii ’70 – ’80) – cînd au
loc relative refaceri economice și domniile par a fi mai stabile – se revine la o intensificare a
culturi și literaturii naționale. Într -un fel, aceasta se datorează ierarhiei unice bisericești, a celor
trei provincii româneșt i care aveau nevoie de literatură cu conținut religios, de difuzare a
acesteia, prin intermediul tiparului, ceea ce firește, nu putea supli cartea manuscrisă în slavonă,
greacă sau arabă115.
Opera istoriografică, destul de înfloritoare în acest sfîrșit de s ecol, avea și ea la rîndul său,
„meritul de a fi încercat să dovedească științific originea romană a românilor și unitatea lor
etnică‖116.
Deși nevoia de înțelegere a slujbelor bisericești, săvîrșite în slavonă, precum și a
documentelor cancelariei domnești, redactate de asemenea, în slavonă, era o necesitate evidentă,
iar acțiunile prin care se urmărea utilizarea limbii naționale erau tot mai vii, tot mai conturate și
cu ecouri tot mai răsunătoare în conștiința poporului, cu toate acestea ea a intrat greu în
drepturile ei firești117.
În secolul al XVII -lea, Biserica Moldovei a fost condusă de trei mari ierarhi cărturari, care au
scris pagini de cinste în viața cultural -bisericească a poporului moldovean: Mitropolitul Atanasie
Crimca la începutul secolului, Mitr opolitul Varlaam, în deceniile IV -V, și Mitropoitul Dosoftei,
în a doua jumătate a acestui secol. Ei au avut anumite preocupări cărturărești specifice, anumite
țeluri care se desprind limpede din tot ceea ce au realizat. Se poate spune că fiecare a statorn icit o
școală, un curent, o orientare culturală118.

115 Ibidem, p.93.
116 Bogdan D., Între români și ruși , în: Analele româno -sovietice, 1946, nr.2, p.301.
117 Porcescu Scarlat, op.cit. , p.801.
118 Ibidem, pp.801 -802.

40

4.1. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, ctitor al limbii române

În luna iulie 1632, era ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei Arhimandritul Varlaam care a
avut în fața sa diferite probleme; între cele mai importante erau starea intelectuală și morală, a
clerului de mir și a celui monahal, precum și îmbunătățirea condițiilor de existență ale slujitorilor
bisericești. Preocuparea esențială a Mitropolitului era editarea cărților bisericești în limba
română , pentru a instrui și familiariza pe preoți, pe de o parte, cu probleme teologice care în
vremea aceea, erau mult frămîntate, iar pe de altă parte, de credință, rînduielile liturgice și
normelor religioase ortodoxe.
Prin adunarea cazanilor, tîlcuite, mai înainte, de unii cărturari – clerici și mireni –
necunoscuți, apoi tipărite în anul 1643 la tiparnița de la Biserica Trei Ierarhi din Iași, prin
„Răspunsul la catehismul calvinesc ‖, tipărit în anul 1645, ca și participarea la Sinodul de la Iași
din 1642, Varlaam a urmărit, fără îndoială, apărarea Ortodoxiei.119
Tipărind pentru români de pretutindeni, Varlaam a păstrat în cazaniile adunate de el, anumite
particlarități ale graiului de peste munți, a adoptat unele din cele specifice tipăriturilor coresiene
și a utilizat din cele ale graiului din Moldova. Condus de o normă literară, în condițiile timpului
său, el, într -o mare măsură, a stilizat textele desitinate tiparului – acesta este meritul principal al
mitropolitului – dînd un aspect îngrijit, mai unitar, l imbii române literare120.

119 Ibidem , p.802.
120 Ibidem, p.803.

41

4.2. Ampla activitate culturală a mitropolitului Dosoftei

Ieromonahul moldovean, din a doua jumătate a secolului al XVII -lea, de numele căruia su nt
legate „strădanii‖ cărturărești și tipografice importante este Mitropolitul Dosoftei . El a continuat
opera Mitropolitului Varlaam, tălmăcind cărți bisericești în limba română, pentru instruirea
clericilor și credincioșilor și stăruind pentru utilizarea limbii naționale în biserică121.
Ceea ce a condus însă și a constituit un factor decisiv în procesul de introducere și utilizare a
limbii române în cult, a fost necesitatea internă, adică dorința vie a credincioșilor români de a
înțelege tot ceea ce auzeau în locașurile de cult122.
Prob lema de bază în realizarea acestor aspirații ale Bis ericii moldovenești, o constituia
refuzul Înaltelor Patriarhii din Orient, de a aproba acest act „ de mare îndrăzneală ‖, care după
părearea lor constituia o erezie și priveau această activitate cu mare rezervă și neîcredere123.
Acest moment, poate fi urmărit cu lux de amămunte în scrisoarea Patriarhului Dositei al
Ieusalimului, considerat în ultimii ani ai secolului al XVII -lea ca șef spiritual al ortodocșilor,
către Mitropolitul Atanasie Anghel în anul 1698, care prevedea următoarele: „ Trebuie, arhieria
ta, slujba Bisericii, adică Octoihul, Mineile și alte cărți ce se cîntă duminicile și sărbătorile și
slujba de toate zilele să te nevoiești cu deadinsul să se citească toată pre limba slavonească sau
elinească, iară nu rumânește sau întrun alt chip ‖124.
Dosoftei a intuit ca nimeni altul, că limbile „ cărturărești ‖ sînt un nonsens și deaceea s -a
străduit mai mult decît înaintașii săi și decît unii din urmașii săi să traducă și să editeze cărți
pentru poporul moldovenesc. El a ajuns la convingerea că limba română nu este scurtă, așa cum
avea să afirme contemporanul său, Teodosie în predoslovia Liturghierului tipărit în anul 1680
(„iară Liturghia toată a o prepune pre limba noastră, și a o muta, nice am vrut, nice am
cutezat ‖. În continuare arată că s -a procedat ca a tare pentru că „ Neamul românesc se împrumută

121 Panaitescu P.P., Începuturile și biruința scrisului în limba română , București, 1965, p.187.
122 Porcescu Scarlat, op.cit. , p.807.
123 Panaitescu P.P., op.cit. , 1965, p.223.
124 Ibidem .

42
și de carte și de limbă și de învățătură… pentru scurta limba noastră ce este ‖125), ci o limbă cu
lexic bogat și variat, cu resurse sintactice mari. O astfel de limbă, în concepția mitropolitului,
trebuia să int re în drepturile ei, și putea fără îndoială să fie utilizată în cult126.
Ideea precum că limba română nu a atins nivelul unei limbi literare, așa cum erau „ limbile
sacre ‖, a persistat și în secolul al XVIII -lea. Drept dovadă, avem mărturia unui oarecare
Cons tantin din Dorna, aflat la Mănăstirea Voroneț, care a scris, în anul 1733, pe una din filele
Condicelui Voronețean: „ această carte a fost scrisă pe rumânie și nu -i bună de nimica ‖127.
Se poate crede că Dosoftei a fost îndemnat să traducă și să tipărească un ele cărți de cult în
limba română și din considerente de ordin confesional. Catolicismul care î și crea drum în răsărit,
prin metoda „ uniației ‖, prezenta dea dreptul, o primejdie pentru unitatea ortodoxiei128.
Secolul al XVII -lea a cunoscut vii dispute teologice interconfesionale, de asemenea
amestecurile romano -catolicilor și prote stanților în Biserica Ortodoxă, au determinat unele
măsuri și atitudini pentru apărarea unității de credință ortodoxă. La începutul secolului, de pildă,
sub numele patriarhului constantinopolitan Chiril Lucaris, a apărut o mărturisire de credință în
care s -au strecurat idei calvine129.
Idei și îvățături calvine erau răspîndite și în celelalte țări române, mai ales în Transilvania,
între altele, prin mijlocirea catehismului publicat în anul 1640. Între clericii și credincioșii
ortodocși din Polonia și Ucraina, influenț a romano -catolică era așa de simțită încâ t chiar unii
ierarhi kieveni, înclinau să accepte punctul de vedere romano -catolic în legătură cu
trans ubstanțialitatea darurilor130.
În vederea atragerii ortodocșilor la romano -catolicism, papalitatea a adoptat și utilizat în
secolul al XVII -lea, metoda „ uniației ‖.
Mitropolitul Dosoftei a cunosct fără îndoială, controversele telogice di n secolul său, și prin
scrisoarea adresată Patriarhului Ioachim al Moscovei, prin care intervine pentru o rudă a sa,

125 Bianu I., Hodoș., B.R.V ., vol.l, București, 1903, p.234.
126 Porcescu Scarlat , op.cit., pp.810 -811.
127 Moisescu Gh., Lupșa Șt., Filipașcu Al., Istoria bisericii române , vol.I, București, 1957, p.254.
128 Porc escu Scarlat, op.cit., p p.811 -812.
129 Cartojan N., Istoria literaturi române vechi , vol.II, București, 1942, p.95.
130 Moisescu J., În legătură cu Mărturisirea ortodoxă , în: Biserica ortodoxă română, nr.5 -8, 1948, p.357 -362.

43
Chiriac Papară, care „ i sa întîplat să cadă în mare ispită prin silința uniației …‖, el considera
„nesănătoasă ‖ metoda uniației și, de ace ea a luat atitudine împotriva ei131, prin tipărirea cărților
în limba română, pentru ca poporul să poată să cunoască adevărata învățătură a ortodoxiei, și să
împiedice întrun fel dezmembrarea spirituală a poporului român.
În acțiunile sale de promovare a lim bii române în cult, un rol deosebit l -a avut și sprijinul din
partea domniei, mai ales în ce privește aspectul financiar. Este adevărat, că Instituția Domniei era
și ea cointeresată într -o măsură oarecare de procesul iluminării maselor, atît de necesar Țăr ii
Moldovei. Printr -e acțiunile de reglementare a acestei situații, în a doua jumătate a secolului al
XVIII -lea, unii dintre domnitori, făceau apel la cărțile tipărite în țările vecine, iar în unele cazuri
profitau chiar de serviciile directe ale unor tipo grafii ucrainene132.
Această rugăminte a domnului a fost îndeplinită. În anul 1673, din inițiativa unui alt domn al
Moldovei, Ștefan Petriceicu, în tipografia mănăstirii Uniev din Ucraina, a fost scoasă de sub tipar
vestita operă a mitropolitului și poetului moldovean Dosoftei, „ Psaltirea în versuri ‖ – prima
transpunere în versuri din Europa a acestei opere, dînd astfel în circulație prima lucrare poetică
românească133, și „ Acatistul Precestei …‖, destinate ctitorilor și iubitorilor de înțelepciune din
Moldova134.
Unii cercetători au afirmat că Dosoftei ar fi fost influiențat în versificarea psalmilor săi de
către Jan Kochanowski. Cercetări atente au subliniat însă profunda originalitate a versiunii lui
Dosoftei, precum și influiența exercitată asupra ei de versu l popular românesc. Mulți dintre
psalmii lui Dosoftei, vădesc influiența cunoscutei balade populare românești Miorița, a legendei
Mănăstirea de Argeș sau a unor vechi cîntece ciobănești135.
În anii celei de -a treia domnii a lui Gherghe Duca (1678 -1683), Doso ftei a încercat
perseverent să reutilize tipografia din Iași, în care voia să tipărească tot ce credea că trebuie
pentru punerea limbii române în toate drepturile ei firești, continuînd în această direcție opera

131 Dragomir S., Contribții la relațiile româno -ruse în sec.XVII -lea, București, 1912, p.132 -133.
132 Eșanu Andrei, op.cit. , p.139.
133 Chiriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău 1997, p.51 -59.
134 Grigoraș N., Contextul în care Mitropolitul Dosoftei și -a de sfășurat ativitatea (1658 -1693) , în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, anul L, nr.9 -12, 1974, p.760.
135 Păcurăriu Mircea, Istoria Biserici Ortodoxe Române , 1983, p.209.

44
înaintașului său ,,de veșnică amintire‖ Var laam – plan împlinit în 1679, la biserica Sf. Nicolae –
Domnesc .136
În anul 1679, s -a tipărit și ,, Liturghia ‖. Dosoftei a menționat că ,, acmu întăi ‖ a fost ,, tipărită
românește ‖ ( nu moldovenește) pentru „ toată seminția românească ‖ de pretutindenea, care „ să
află într -această limbă pravoslavnică ‖.137
Avem motive să credem că tipăriturile lui Dosoftei, și îndeosebi „ Liturghierul ‖, au fost
întîmpinate, în anumite cercuri bisericești cu o oarecare rezervă. Inovația era prea evidentă
pentru a fi primită în liniște. D e aceea, în stăruitoarea acțiune de tălmăcire a cărțior religioase și
de utilizarea limbii române în cult, el a venit cu agumente, cu temeiuri care linișteau, care dădeau
autoritate lucrării sale. În „ Liturghier ‖, ediția 1679, apare o întrebare: „ Dacă este fără grijă
pentru credincioșii sirieni sau din vreo altă limbă au cu totul îi silesc cu elinească a sluji
liturghie limbă; răspuns…dar iudeilor numai li -i Dumnezeu? Au nu și limbilor? Adevărat și
limbilor ‖(Romani III, 29), adică și altor popoare138.
După unele aprecieri, tiparul cu care au fost tipărite „ Psaltirea în versuri ‖139, și
„Liturghia ‖140, cît și propriu -zis calitatea tiparului, erau mult inferioare edițiilor din prima
jumătate a secolului al XVII -lea141.
În anul 1680, an de liniște relativă, Mitropolitul Dosoftei a tipărit „ Psaltirea slavo -română ‖,
și în prefața acestei lucrări s -a referit la necesitatea oficierii serviciilor divine în limba
credincioșilor ca să le poată înțelege, căci altfel, cum se exprima el, cui folosea „ grădina încuiată
și fîntîna pecetluită ‖142.
După încheierea activității în 1646 a tipografiei „ domnești ‖ din Iași mulți ani vor trece pînă
ce se va înființa o nouă tipografie în Moldova și aceasta era opera Mitropolitului Dosoftei143.

136 Grigoraș N., Contextul în care Mitropolitul Dosoftei și -a desfășurat ativitatea (1658 -1693) , în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, anul L, nr.9 -12, 1974, p.765.
137 Bianu I., Hodoș N., Bibliografia românească veche , vol.I, București, 1903, p.222.
138 Ibidem , p. 225.
139 Chriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău, 199 7, p.53.
140 Ibidem , 54.
141 Ibidem , 55.
142Bianu I., Hodoș N., op.cit. , p.226.
143 Iorga N., Istoria Bisericii românești și a vieții religioasea românilor , ed.I.p.394.

45
Subliniem faptul că a primit aeastă tipogr afie „ în dar ‖, deoarece prețul indicat în registru nu
este o dovadă că Dosoftei a primit un teasc tipografic și toate lucrurile necesare lui cu plată144.
Adusă de la Moscova de către diaconul Ionașco Bilevici, tipografia tipărea : „ cu literă
rusească, rotund ă, mică, foarte frumoasă „, se tipări în Iași „ Molitvelnicul de -nțăles ‖(1681)145,
care cuprinde slujba și rugăciunile cununiei, logodnei, b otezului, înmormâ ntării, ș.a., și
„Dumnezeeasca Liturghie ‖ în care, Dosoftei compara pe Duca Vodă, respectivul domnitor al
Moldovei, cu David, Constantin cel Mare și Împăratul Teodosie146.
În anii următori 1682 -1686, apare la Iași „ Viața Svinților ‖ – pe care Nicolae Iorga o
consideră ca o operă de mare întindere și curaj puțin obișnuit, o încununar e a ostenelilor lui
Dosoftei, sârguitoare strâ ngere de biografii din texte grecești și slavone147 – în titlul căreia chiar,
aflăm știri noi despre tipografie „ tiparnița svintei Mitropolii din Iași, la care tiparniță ne -am
ajutorit de la Mosc Svinția sa Părintele nostru patriar hul Ioachim ‖.
În „Paremiile ‖ (Iași 1683), Dosoftei nu uită să laude încă odată fapta de a i se fi înlesnit „ a
avea la dînsul acasă, acest minunat meșteșug ‖.
Melchisedec a găsit într -un exemplar al cărții „ Paremii ‖, un fragment de text, care potrivit lu i
și a altor cerecetători, fuse se inclus de Dosoftei în ediția II -a a „ Liturghierului ‖(1683), care
cuprindea întrebarea adresată de Marcu, Patriarhul Alexandriei, lui Teodor Balsamon, Patriarhul
Antiohie: „ Cuvine -se oare ca preoții ortodocși din Siria, din Arm enia și din alte țări ortodoxe să
ierurgisească în limbile lor proprii ?‖. Balasamon răspunde afirmativ, amintind cuvintele
apostolului Pavel, unde zice că „ Dumezeu nu este numai al iudeilor ci și al tuturor națiunilor
(limbilor) ‖148.
Cele două cărți ale Mit ropolitului Dosoftei – „Viața și Petrecerea svinților ‖ și „ Psaltirea în
versuri ‖ – adevărate monumente literare, în contextul condițiilor cărturărești ale sfâr șitului
secolului al XVII -lea, privite din ung hi de vedere al Ortodoxiei, rămâ n scrieri, prin care s -a

144 Chriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău, 1997, p.56.
145 Chiriac Vl., op.cit. , p. 57 -58.
146 Iorga N., Istoria Bisericii românești …, ed.I.p.394.
147 Iorga N., Istoria Românilor , Vol.VII., p.332.
148Bianu I., Hodoș N., B.R.V. , vol.I, București, 1903, p. 263.

46
urmărit îndrumarea moral -religioasă a credincioșilor în atmosfera acelui secol, oarecum încărcată
de discuțiile și controversele teologice interconfesionale de atunci149.
Prin tipografia și tipăriturile Mitropolitului Moldovei, Dosof tei, din a doua jumătatea a
secolului al XVII -lea, se urmărea tendința de a lumina pe moldoveni prin cartea bisericească.
Dosoftei, pe lîngă laici, „ voia să lumineze și pe clerici, care și ei nu erau cine știe cît de
învățați ‖150.
Mitropolitul Dosoftei a pus bazele limbii literare românești, a trăit și a lucrat într -o perioadă
de timp „ din cele mai tulburi ‖ din istoria Moldov ei, devenită mai mulți ani la râ nd teatru de luptă
între turci și tătari, pe de o parte, și poloni și imperiali, pe de altă parte.
Cărțile lui, adevărate monumente literare, au fost scrise pe înțelesul a câ t mai mulți, a tuturor
românilor. Su nt impresionante eforturile depuse de el, în condiții extrem de grele, ca să elibereze
total graiul și literatura poporului de sub tutela unei limbi și a unei culturi străine, din și în care,
cu puține excepții, românii nu înțelegeau nimic și nici nu puteau crea nimic.151
Totodată, mitropolitul, a reușit să îndepărteze și ideile calviniste din gîndul celor mulți, să
apere cultul sfinților, să facă din c arte, pentru cei ce nu cunoșteau decît limba română, „ o
adevărată hrană sufletească ‖152.
El nu a lucrat numai pentru drepturile limbii române în cult. „ Prea învățat ‖, cum l -a
portretizat Neculce, el a făcut un pas înainte și în procesul de dezvoltare a limbii române literare.
Activitatea sa, nu s -a mărginit numai la atâ t, el n -a „stăruit ‖ numai pentru folosirea limbii
naționale în biserică, ci a lurat pentru statorni cirea și răspîndirea aspectului literar al acesteia,
pentru cultivarea și unitatea ei153.

149 Porcescu Scarlat, op.cit , p. 836.
150 Dobrescu N., Rolul Bisericii în trecutulromânesc , publicat în: Convorbiri Literare, București, 1909, p. 9.
151 Grigoraș N., Contextul în care Mitropolitul Dosoftei și -a desfășurat ativitatea (1658 -1693) , în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, anul L, nr.9 -12, 1974, p.775.
152 Iorga N., Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor , Vol.I, ed.II -a, 1995, p.403.
153 Porcescu Scarlat, op.cit. , p.814.

47
Ca gînditor original în manifestările sale, Dosoftei a înțeles, scris și vorbit despre unitatea de
origine, grai și lege a poporului nostru. El a intuit și spus, că si tuația poporului nostru s -a datorat
neștiinței, lipsei de învățătură și a cărților de înțeles.154
Dosoftei este cel dintîi dintre ierarhi care a deschis drumul limbii române spre altarul
bisericii155.

4.3. Activitatea tipografiilor din Moldova
din sec XII-XVIII

La sfîrșitul secolului al XVII -lea – începutul secolului al XVIII -lea, tipografiile funcționau în
Moldova doar sporadic. În condițiile intensificării jugului otoman și decăderii economice,
domnii fanarioți ce se aflau la tronul Țării Moldovei nu manifestau grija cuvenită față de tipar și
tipărirea cărților în Moldova. De aceea în primele decenii ale secolului al XVIII -lea tipărirea de
cărți în Moldova a încetat aproape cu totul, ca și mai înainte, se simțea o acută necesitate de cărți
tipărite156.
Cercetările efectuate de Chiriac Vl., au arătat că din anul 1698 pînă în anul 1726 în Moldova
nu s-a tipărit nici o carte în limba română. Abia în anul 1726 și -a reluat activitatea tipografică din
Iași, care în anul 1743 editează doar cinci cărți cu caract er religios ( Antologhionul , în limba
română (1726), Psaltirea în limba slavă (1731), ș.a.)157.
După plecarea mitropolitului Dosoftei în Polonia, care și -a luat probabil și tipografia, în
Moldova ar fi rămas tipografia „ domnească ‖ de la Mănăstirea Cetățuia158.

154 Grigoraș N., Contextul în care Mitropolitul Dosoftei și -a desfășurat ativitatea (1658 -1693) , în: Mitropolia
Moldo vei și Sucevei, anul L, nr.9 -12, 1974, p776.
155 Cartojan N., Istoria literaturi române vechi , vol.II, București, 1942, p.125.
156 Eșanu Andrei, op.cit, p.141.
157Ibidem, p.142.
158 Bulat T.G., Tiparnițele moldovenești de carte bisericească de la Mitropolitul Varlaam la Mitroplitul Veniamin
Costachi (1641 -1805) , în: MitropoliaMoldovei și Sucevei, anul XLVII, nr.5 -6, 1971, p.352.

48
Spre sfîrșitul secolului al XVII și mai ales în prima jumătate a secolului al XVIII -lea, în
Moldova se înregistrează o afluență a grecilor fanarioți, iar c ultura lor își face drum în Țara
Moldova în primul rînd prin intermediul bisericii159.
Tipografia greac ă va lua naștere prin anii 1680, la mănăstirea Cetățuia din Iași, organizată cu
sprijinul lui Duca Vodă și cu ajutorul patriarhului Ierusalimului, Dosoftei II.160
Domnii „ închinau ‖ multe mănăstiri din Moldova mănăstirilor străine, în primul rînd celor
greceș ti din Athos și Sinai. Venituile mănăstirilor închinate erau însușite de mănăstirile străine.
Era normal ca fanaroții să nu fie interesați să scoată cărți în limba țărilor române . Doar în 1715,
cînd tipografia din Iași, și -a reluat activitatea pentru un scurt timp, tipărește o „ Liturghie ‖ în
limba slavonă, înserând și câ teva rugăciuni în moldovenește161.
Tentative de editare a cărților în limba română au existat la acest început de secol (XVIII).
Drept dovadă, reprezintă un document de pe timpul lui Nicolae Mavrocordat, emis în anul 1714,
în care face „ știre tuturor ‖ că un oarecare Toader Stolerul „ să fie în pace și în scuteală de ruptă,
de bir și de alte toate orînduielile căt vor fi pe alții în țara domniei ele, nime întru nimic să nu -l
învăluiască ‖ deoare ce el, Toader, va fi de „ treaba lucrului la tipografie ‖162. Din motive
necunoscute, tipograful respectiv nu a tipărit nici o carte în limba română.
Același Nicolae Vodă Mavrocordat, considerat „ un bărbat luminat ‖ , în anul 1715, dă o carte
nouă „ cu porunca ș i cheltuiala sa ‖ – este vorba de „ Sf.Dumnezeiasca Leturghie ‖, care se scoate
cu blagoslovenia patriarhului Ierusalimului Kir Hrisant. Ea se tipărește în tipografia Sf.Mormînt
din mănăstirea ieșeană Sf.Sava . Textul este slavon și numai lămuririle, cîteva r ugăciuni erau în
românește, iar cartea „ Arătarea credinței ortodoxe ‖ – era în întregime în grecește.
Situația grea economică și politică a Moldovei , din primul pătrar al secolului al XVIII -lea,
crunta oprimare a poporului de către asupritorii străini ș i explotatorii locali, au oprit dezvoltarea
activității tipografice din țară.

159 Chriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău, 1997, p.72.
160 Ibidem , p.74.
161 Ibidem , p.77.
162Codrescu Teo dor, Uricariul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor, ed. a II -a Iași vol. V,
p.253.

49
Între 1726 -1743, vor apărea doar 5 cărți în limba română („ Antologionul” , emis de
mitropolitul Grigore, „ Octoihul ‖(Osmoglasnic), 1731 apare „ Psaltirea ‖(în limba slavă), în 1732
„Învățături preoțești despre taine ‖ tipărită de arhiepiscopul și mitropolitul Antonie) 163.
În 1731 în domnia lui Grigore Ghica și păstorirea mitropolitului Antonie (1730 -173) apare la
Iași „ Psaltirea ‖ în slavonește164.
Cea ma rodnică perioadă din prima jumătat e a secolului al XVIII, se consideră a fi ultimul
deceni u (1743 -1753).
În această perioadă, domnii fanarioți, mai ales Constantin Mavrocordat, promovează o
politică de reforme menită să întărească prin legi sistemul relațiilor feudale de proprietate de sta t.
Printre alte măsuri luate în favoarea Bisericii (scutri de impozite, obligații de a cunoaște
carte) poate fi numită și susținerea activității tipografice în țară165.
Se presupune că în această perioadă, ar fi existat și un act privind adoptarea exclusivă a
limbii române în liturghie și să se fi făcut printr -una din „reformele‖ lui Constantin Mavrocordat
(circa 1740 -1750), cu o poruncă a acestui domn.
O altă informație, care completează cele menționate mai sus, este unul din hrisoavele
domnești, un așezămî nt al celuiași Constantin Mavrocordat de la 1741 (articolul 12), care
cuprinde programa: ca „ să învețe copii a citi, a scrie rugăciuni, aritmetica și cîntări în
românește ‖166.
Domnii fanarioți din familia Mavrocordaților, iubtori de cultură, au încurajat unele
manifestări de ridicare a nivelului culturii în mediul popular. În anul 1742, Constantin
Mavrocordat, recomandă mitropolitului și episcopilor ca să facă fiecare cîte o tipografie în
eparhiile lor, „ ca să tipărească cărți pe înțeles și așa s -au apucat de au făcut ștampă ‖

163 Chriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău, 1997, p.83.
164 Bulat T.G., op.cit. , p.354.
165 Chiriac Vl., Cartea și tiparul …, p.83 -84.
166 Chiriac Vlad, Unitate națională și culturală prin carte , în: Un veac de aur în Moldova (1643 -1743), Chișinău –
București, 1996, p. 93.

50
În urma acestui îndemn, se întemeiază și tipografia de la Episcopia de Rădăuți, în care apare
în 1744, „ Catavasierul ‖ „pre limba rumânească ‖167.
Greutatea biruinței definitive a limbii române în biserică stătea și în lipsa cărților românești
de cult. Acestea nu erau tipărite în suficiente exemplare pentru nevoile tuturor bisericilor. Așa se
explică de ce Constantin Mavrocordat, în a doua sa domnie în Moldova (1741 -1743) a poruncit
„de au adus și cărți pe -nțeles din Țara Românească, c ăci în Moldova nu se află Evanghelii,
Apostoli și Liturghii”, dînd poruncă mitropolitului ca , ,,acele cărți să le citească pe -nțeles pe la
biserici ‖168.
În anii 40 -50 ai secolului al XVIII -lea, situația în domeniul tipăririi de cărți în Moldova
începe trept at să se schimbe spre mai bine. Astfel în anul 1743 , în capitala principatului începe să
editeze cărți luminătorul grec Duca Sotirovici – primul tipograf și editor privat (din Tassos) care
a sosit în Moldova, aducînd cu sine tipografia sa proprie.
Domnitor ul Constantin Mavrocordat i -a creat condiții favorabile pentru a edita cărți
bisericești și de alt conținut în limba română. El a fost scutit din partea domniei de orice impozit,
i se fixase salariul de 20 de lei pe lună, fiind onorat și cu alte privilegii169.
Prima sa carte, tipărită la Iași, a fost „Psaltirea‖, de data aceasta în limba română, pe vremea
domnitorului Ioan Nicolae Mavrocordat (1743 -1747) și păstorirea Mitropolitului Nichifor
Peloponesianu (1739 -1750) 170. În Predoslovie acestei cărți, el nota: „măcar că nu -mi este patria
Țara Moldovei, iar pentru că am căștegat întru acest pămînt, strein fiind, și cinste și priință…o
am împodobit mai vîrtos decît alții, adică tălmăcită chiar în limba moldovenească171… cunosc că
am aceeași datorie ce au și loc uitorii cei adevărați ‖172.

167 Bianu I., Hodoș N., B.R.V., Vol. II, București, 1903, p.79.
168 Kogălniceanu Enache, Letopisețul Moldovei , în: M.Kogălniceanu „Letopisețele Moldovei”, vol.III, ediția a II -a,
p.203.
169 Chiriac Vl., Cartea și tiparul … Chișinău, 1997, p.84.
170 Bianu I., Hodoș N., B.R.V. , vol.I, București, 1903, p.76
171 Bulat T.G., op.cit , p.354.
172 Chiriac Vl., Cartea și tiparul … Chișinău 1997, p.84.

51
În 1747, activitatea lui Duca Sotirovici devine mai vie. În acest an, el tipărește
„Dumnezeeștile Liturgii ‖ și „ Triodul ‖ „pre limba moldovenească spre desăvîrșita înțălăgere și
urmata folsință lăcuitorilor Țării aceșteia ‖173
Conform calculelor efectuate de Chiriac Vl., Duca Sotirovici a tipărit în Moldova pe
parcursul mai multor ani circa 20 de cărți174.
Introducerea tiparului în Moldova a contribuit nespus de mult la dezvoltarea culturii, la
afirmarea deplină a scrisului în limba rom ână, la dezv olatarea învățământului și răspândirea
științei de carte în râ ndurile unor categorii tot mai largi ale populației – păturile răzeșești, de
slujitori, meșteșugari, ș.a175.
Privită în lumina vieții poporului român în acele vremuri, introducerea lim bii române în
Biserică, prin intermediul tiparului (atît în Moldova, cît și în Țara Românească) nu poate fi
limitată la nevoi strict religioase. Ea face desigur parte din procesul general de renaștere
națională, care, spre sfîrșitul secolului al XVI -lea și începutul secolului următor, cuprinsese toate
laturile vieții neamului românesc. Pe plan istoric, spre exemplu, cronicarii vorbeau atunci despre
latinitatea limbii române; pe plan politic, independența națională și unirea celor trei state
românești, sub M ihai Viteazul, se afirmă conștiința unității și demnității neamului românilor; pe
plan intelectual, peste granițele politice, limba vorbită de popor se impunea ca limbă a culturii.
Traducerea cărților de cult și alcătuirea de scrie ri religioase în limba r omână su nt integrate
într-un proces general, colectiv, de afirmare a românilor ca neam independent și unitar; și
aceasta este o contribuție conștientă a Bisericii la renașterea națională a neamului românesc din
toate cele trei principate176.
Teodosie, Arhi episcopul Ungrovlahiei, în dedicația pe care o face domnitorului Ioan Șerban
Voievod, tipărită în fruntea ,, Liturghiei ‖ sale din 1680 – după ce vorbește despre ,, atîta micșorare
și călcare rodului nostrum cestui rumânesc, carele odată, și el numărat între puternicile neamuri
și între tarii oameni se numără, iar acuma atîta de supus și de ocărît iaste cît nice învățătură,

173 Bulat T.G. op.cit. , p.355
174 Chiriac Vl., Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău 1997, p.83 -86.
175 Eșanu Andrei, Contribuții la istoria culturii românești , București 1997, p.14 1.
176 Justin, Mitr opolitul Moldovei și Sucevei, Ctitoria Mitropolitului Dosoftei, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul
L, nr.9 -12, 1974, p.735.

52
nice știință, nice armă, nice legi […] înt ru tot rodul ce să pomenește astăzi rumân, nu este… ‖ –
precizează că tipărirea de cărți în limba românească se face ,, pentru folosul și adaosul lpsitului
neamului nostru ce este ‖177.
Aceasta însemna că tipărirea de cărți bisericești în limba română, era inte grată în marele efort
comun al neamului românesc de a se elibera de limbile ,, străine și împrumutate ‖ pentru a lăsa
calea deschisă limbii poporului spre a se impune în întreaga viață a celor trei țări românești.
Cartea bisericească era tipărită atunci în l imba română, nu numai din pricina că ,, sîrbia ‖, adică
slavona începuseră să fie părăsită, iar greaca, altă limbă ,, sacră ‖ , încerca să -i ia locul, ci
îndeosebi ,, pentru folosul și luminarea neamului nostru rumânesc ‖, cum se spune în
,,Chiriacodromionul ‖ sau ,,Evanghelia învățătoare ‖ de la Bălgrad, tipărită în anul 1699.178
Comparativ cu epoca precedentă, la sfîrșitul veacului al XVII -lea, începutul celui următor,
activitatea tipografică este într -o evidentă creștere. Această activitatea a fost totuși mai bog ată în
Muntenia unde au apărut 95 de cărți, în timp ce în Moldova, pe tot parcursul acestei perioade –
doar 19 cărți179.

177 Bianu I., Hodoș H., Bibliografia românească veche, 1508 -1830, vol. I , București, 1903, p.234.
178 Justin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei , Ctitoria Mitropolitului Dosoftei, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei,
anul L, nr.9 -12, 1974, p.736.
179 Șchiau O., Cărturari și cărți în spațiul românesc medieval , Cluj -Napo ca, 1978, p.51.

53
Concluzii

Lucrarea de tipărire și de îndreptare a cărților de cult a continuat și continuă în Biserica
noastră, în cadrul Sfântului Sinod existând o comisie liturgică care avizează toate tipăriturile
religioase și cărțile de cult, pentru că toate cărț ile de slujbă trebuie să fie do cumente ale limbii
curate, înțelese de toți, slujind, astfel, și ca mijloc de comuniune între cr edincioșii adunați în
spațiul euharistic.
,,Conștiința unității a fost întărită și prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba
română pentru întreaga seminție românească , punându -se astfel bazele limbii române literare,
care a consolidat conștiința unității de neam a tuturor românilor. Biserica a dăruit cărți de slujbă
și de învățătură în limba poporului, înțeleasă de toți, care au circulat în toate provinciile
românești, afirmând, înscriind și consfințind în predosloviile lor unitatea bis ericească și națională
a tuturor românilor.‖180
Epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu așa cum am văzut dă un nou și puternic avânt
ortodoxiei române. Pe lângă cărțile de legi, Pravila de la Govora (1640 ) sau Pravila aleasa (
1652 ), se tipăresc și cărți pentru întăririrea credinței cum este „Cartea românească de învățătură‖
sau „Cazania lui Varlaam‖ ( 1643 ), Noul Testament de la Bălgrad ( 1648 ) al lui Simion Ștefan
culminând cu apariția primei ediții românești integrale a Bibliei în 1688. Biblia de la Buc urești
ca act deplin al inculturației este apreciată drept momentul biruinței depline a limbii române ca
limbă a cultului ortodox. De o importanță majoră pentru Țările Române în această epocă este
Sinodul de la Iași (1642 ), ce aprobă mărturisirea lui Petru Movilă, dovedind deplinătatea
ortodoxiei române, precum și „Schola greca e latina‖ de la Târgoviște înființată după 1646 de
către Pantelinom Ligaridis și Ignatie Petridis cu sprijinul lui Matei Basarab, aceasta fiind prima
școală de nivel superior din Țar a Românească.181
Evul Mediu reprezintă o pagină importantă din istoria poporului român, cu o evoluție
unitară, pe un teritoriu unitar, cu o etnie, o limbă și o cultură unitară, în care cartea a fost cea care
a purtat, ca un ambasador fidel, cantitatea și cal itatea inestimabilă a inteligenței românești.

180 Vasile Netea, op.cit ., p.7.
181 Ibidem.

54
Alcătuirea celor trei țări române, Țara Românească, Moldova și Transilvania, este
rezultatul unei politici arbitrare de menținere a dominației feudale. Timpurile au dovedit că acele
bariere artificiale impuse Țărilor Române au fost formale. Unitatea poporului român s -a
manifestat permanent prin conștiința de origine și de limbă, prin schimburile permanente de
valori materiale și spirituale. Granițele dintre ele au fost infirmate și de tendințele permanente ale
acestui neam sau ale unor conducători politici de a conlucra și de a forma un front comun în fața
primejdiilor externe.
Intensificarea dominației otomane în Țara Românească și Moldova, ca și ocupația
habsburgilor în Transilvania n -au putut împiedica tendi nțele de manifestare a conștiinței de
origine și de limbă comună, chiar dacă, prin amplificarea asupririi politice, au întârziat într -o
formă sau alta dezvoltarea firească a unificării poporului român. Permanenta luptă pentru
dreptate națională și socială primește noi valențe în secolul al XVIII -lea, în condițiile începutului
de destrămare a societății feudale, dând un nou avânt speranțelor seculare ale poporului român.
Nimic nu poate fi mai convingător decât contribuția pe care și -a adus -o cultura
româneas că, prin slovele tipărite, la împlinirea acestor idealuri ale poporului român.
Se pune firesc întrebarea: Care a fost marele merit pe care l -au adus vechile tiparnițe ce
au dăruit oamenilor alese opere, de mare sau mică întindere? Autorii, traducătorii, pr efațatorii,
editorii, meșterii tipografi, gravorii, ca și alte categorii implicate în imprimarea diverselor lucrări
au contribuit la instaurarea ideii de unitate a românilor, înnobilând sufletele cu sentimentul
frăției. Se înțelege de la sine că nu a fost singurul merit al vechilor tipărituri, dar poate a fost cel
mai important. Mulți dintre oamenii pământului, fie ei transilvăneni, munteni sau moldoveni, de
la Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Târgoviște, Govora, Câmpulung, Iași, Neamț etc și din alte centre
tipografice s -au cunoscut, au legat prietenii, au exprimat prin cuvântul scris și au tipărit marea
idee a comunității românești care, prin operele lor, au contribuit la luminarea urmașilor.

55
Bibliografie selectivă:

Izvoare:
1. ***DEX , Univers Enciclopedic, Books, București , 2016
2. Bianu I., Hodoș N., Bibliografia românească veche , vol.I, București, 1903
3. Netea, Vasile, Cartea – Manifestare și mărturie permanentă a unității naționale
românești (secolele XVI – XVIII) , în cartea: Uniți în cuget și îmn simțiri. Uni tatea de
credință și de neam , vol.I, Basilica, București, 2018
4. Păcurariu, Pr. Prof. Univ. Dr., Mircea, Dicționarul Teologilor Români , Ed. Univers
Enciclopedic, București, 1996
5. Păcurariu, Pr. Prof. Univ. Dr., Mircea, Istoria Bisericii Orotodoxe Române , Editura
Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, București, 1991
6. Păcurariu, Pr. Prof. Univ. Dr., Mircea, , , Istoria Bisericii Orotodoxe Române , Editura
Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, București, 1997
7. Păcurariu, Pr. Prof. Univ. Dr., Mircea, Studii de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române ,
Ed. Academiei Române, București, 2005

Studii și reviste:
1. *** Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la unirea poporului roman , în „Studii
Teologice‖, Anul XX, Nr. 9 -10, noiembrie – decembrie, 1968
2. Bianu, I, Academia Română și biblioteca ei , în „Boabe de grâu‖, nr. 1, martie 1930
3. Bugiulescu, Dr.,Marin, Credin ța ortodoxă și România , p.32, în, Icoana Cre dinței, nr.1,
Ianuarie 2015
4. Bulat T.G. Tiparnițele moldovenești de carte bisericească de la Mitropolitul Varlaam la
Mitroplitul Veniamin Costachi (1641 -1805) , în: MitropoliaMoldovei și Sucevei, anul
XLVII, nr.5 -6, 1971
5. Chiriac Vlad, Unitate națională și culturală prin carte , în: Un veac de aur în Moldova
(1643 -1743), Chișinău -București, 1996
6. Chiriac Vlad , Cartea și tiparul în Moldova în secolele XVII -XVIII . Chișinău , 1997

56
7. Chirilă, Georgeta, Evoluția tiparului românesc în Țările Române în secolul al 16 – lea, în,
Libraria. Studii și cercetări de bibliologie, editura Biblioteca Județeană Mureș, Târgu
Mureș, 2003
8. Coman, PS Vasile, Însemnătatea Scripturi și Tradiției în cultul Bisericii Ortodoxe, în
,,Studii Teologice‖, nr. 4/1980
9. Erich, Agnes și Vârgolici, Niculina, Controverse privin d tipărirea primei cărți în spațiul
românesc. Liturghierul (1508) , București, 2009, p.140, în Revista: Studii de
Biblioteconomie și Știința Informării, 13
10. Grigoraș N., Contextul în care Mitropolitul Dosoftei și -a desfășurat ativitatea (1658 -1693) , în:
Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul L, nr.9 -12, 1974
11. Justin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei , Ctitoria Mitropolitului Dosoftei, în:
Mitropolia Moldovei și Suceve i, anul L, nr.9 -12, 1974, p.736
12. Moisescu J., În legătură cu Mărturisirea ortodoxă , în: Biserica ortodoxă română, nr.5 -8,
1948
13. Muntean, Pr. Prof. Univ. DR. Vasile, ISTORIA BISERICII ROMÂNEȘTI (de la începuturi
până în 1716) – Curs sintetic – Editura Marineasa, Timișoara – 2010
14. Nicolau, Cătălin, Limba română literară veche în concepția lui G I vănescu , p.240, în
Analele Universității „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași, Editura Universității „Alexandru
Ioan Cuza‖ , Iași, 2014
15. Plămădeală, Antonie, Biblia de la București. Cine a făcut traducerea?, în ,,Biserica
Ortodoxă Română‖, nr. 7 -8/1978
16. Porcescu Scarlat, Activitatea cărturărească a Mitropolitului Dosoftei , în: Mitropolia
Moldovei și Suceve i, anul L, nr.9 -12, 1974, p.80
17. Sacerdoțeanu, Aurelian „Tipografia Episcopiei Râmnicului (1705 -1825)‖ , în revista
M.O., anul XII (196 0), nr. 5 -6
18. Simone scu, Dan, Problema originii limbii literare române și cărțile bisericești , în „Studii
Teologice‖ 9 -10/1961
19. Șerbănescu, Pr. Niculae, Antim Ivireanul tipograf, p. 693, în B.O.R. anul (1956) nr. 8 -9
august – septembrie , ed. IBMBOR, București

57
Cărți:
1. ***Istoria literaturii române , vol. I, Ediția a II -a revăzută, București, Editura Academiei
R.S. România, 1970
2. Albu, Alin, Studii de istorie bisericească cu privire la Alba Iulia medievală , Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2017
3. Caraza, Diac. Conf . Dr. Ioan, Sfânta Scriputră și Sfânta Tradiție în teologia patristică,
Ed. Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004
4. Cartojan, Nicolae, Istoria Literaturii Române Vechi, Ed. Minerva, București 1980 , p.
220-221
5. Cartojan, Nicolae., Istoria literaturi române vechi , vol.II, București, 1942
6. Demény Lajos, Lidia A. Demény, Carte, tipar și societate la români în secolul al XVI –
lea, Studii, articole, comunicări , București, Editura Kriterion, 1986
7. Eșanu Andrei, Contribuții la istoria culturii românești , Editur a Fundației Culturale
Române, București ,1997.
8. Ignat, Adrian, Contribuția Bisericii Orotodoxe Române la realizarea idealului de neam și
țară al tuturor românilor . Unirea de la 1600, în „Întregitor de Țară și martir al neamului
românesc, Mihai Viteazul (1593 -1601)‖, Arhiepiscopia Târgoviștei, 2013
9. Iorga , Nicolae , Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor , Vol.I, ed.II -a,
1995
10. Iorga, Nicolae, Istoria literaturii românești. Introducere sintetică, Ed. Minerva,
București, 1977
11. Mârza, Eva , Din istoria tiparului românesc. Tipografia de la Alba Iulia (1577 – 1702) ,
Sibiu, 1998
12. Meteș, Ștefan, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII – XX (cercetări de
demografie istorică) , București, Editura științifică, 1971
13. Miron, Costin, Opere , București, E.S.P.L.A., 1958
14. Mureșanu, Camil, Istoria scrierii, a cărții și a tiparului, Cluj-Napoca, 1995
15. Nifon, Î.P.S., Mihăiță, Ortodoxie și ecumenism , edit. Agora, București 2000
16. Panaitescu P.P., Începuturile și biruința scrisului în limba română , București, 1965
17. Păcurariu, Pr. Prof., Mircea, „ I.B.O.R .‖, manual pentru Seminariile Teologice Liceale,
ediția a IV -a, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996

58
18. Pârnuță, Gh. și N. Andrei, Istoria cărții, presei și tiparului , Ed.Oltenia, Craiova, 1994
19. Poptămaș, Dimitrie, Prezența și circulația vechilor tipărituri romanești în zona
Superioară a Văii Mureșului , Editura Nico, Târgu -Mureș, 2008
20. Rosetti Al., Cazacu B., Istoria limbii române literare , București, 1961
21. Rotaru, Ion, Literatura Română Veche, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981
22. Simonescu, Dan și Buluță, Gheorghe, Pagini din istoria cărții românești, București,
1981
23. Simonescu, Dan și Buluță, Gheorghe,, Scurtă istorie a cărții românești , București, 1994
24. Stanciu Istrate, Maria, Slava veche și slavona românească , Editura Univers Enciclopedic
Gold, București, 2015
25. Șchiau, Octavian, Cărți și cărturari în spațiul medieval românesc , Cluj -Napoca, 1978
26. Teodorescu, Mirela , Opere: Răspunsul împotriva catihismului calvinesc, Ed. Minerva,
București, 1984
27. Tomescu, Mircea, Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, Ed. Științifică,
București, 1968
28. Ureche,Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, București , Editura Științifică, 1967
29. Vicovan, Pr. Prof., Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Ed. Trinitas, Iași, 2002

Siteuri:
1. http://ziarullumina.ro/epopeea -liturghiei -in-spatiul -romanesc -54120.html ,
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rotacism
3. http://basilica.ro/primul -mare -tipograf -in-slujba -limbii -romane/ ,
4. https://www.crestinortodox.ro/liturgica/tiparul/tipariturile -antim -ivireanul -70808.html
5. Chivu, Gheorghe, Dacoromania. Serie nouă, XVII (1) – Scrisul religios, compone ntă
definitorie a culturii vechi românești
6. Solomon, Constantin, Biblia de la București. Contribuții noi istorico -literare, ediție
electronică, Tipografia ,,Cultura Grafică‖, Tecuci, 1931