CAP. I CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA [605750]

CAP. I CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA
TESTAMENT ȘI LA CUPRINSUL SĂU
NOȚIUNEA, CARACTERELE JURIDICE, CONDIȚIILE DE
VALIDITATE ȘI CUPRINSUL TESTAMENTULUI
1.1.NOȚIUNE
Potrivit art. 1034 din noul Cod civil, testamentul este actul unilateral, personal și
revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege,
pentru timpul când nu va mai fi în viață.1
Legea consacră principiul libertății testamentare, libertate la care nu se poate renunța, în
sensul că orice persoană capabilă este liberă a face sau nu un testament și de a dispune, pe
această cale, de patrimoniul său. Rezultă că trebuie considerată ilicită o convenție prin care o
persoană s – ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale. Cu toate acestea, în
dreptul nostru civil, libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ
anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituția rezervei succesorale prevăzută în
favoarea unor moștenitori legali și care este sustrasă actelor liberale ale celui care lasă
moștenirea, fie că este vorba despre liberalitățile facute în timpul vieți ( adică donații), fie
pentru cauză de moarte ( adică legate).
Testamentul a avut o mare importanță în Roma antică, unde se considera o dezonorare
să mori fără testament. Străvechiul testament roman cuprindea testamentul comitiis și
testamentul in procinctu .2
1Codul civil român, Codul civil în vigoare și Noul Cod civil , Editura NOMINA LEX, București, 2009, p. 523.
2M.V. Jakotă, Drept roman – Vol. II, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1993, p. 523.
1

În legea celor XII Table, a fost înscris principiul echivalenței testamentului cu textul
legii, testatorul fiind comparat cu un rege care poruncește : Dicat testator et erit lex voluntas
ejus. Totuși dreptul de a testa, în diferite perioade istorice a fost contestat sau chiar desființat.
Dreptul de a testa este consacrat de dreptul civil, dar nu aduce nici o atingere ideii de
proprietate. Legiuitorul modern consideră testamentul ca o derogare de la ordinea legală a
succesiunilor. El arată față de testament mai puțină favoare decât legiuitorul român, și în loc
de a da, ca acesta din urmă, prioritate succesiunii testamentare asupra succesiunii ab intestat,
el dă dimpotrivă prioritate succesiunii ab intestat, socotind, că testamentul este o tulburare
adusă devoluțiunii legale a bunurilor, trebuind ca atare să fie îngrădit și strict organizat.
Formalismul adesea sever pe care legiuitorul l – a impus testamentului, își găsește în parte
explicația în această tendință a legiuitorului modern.3
După Modestinus, „ testamentum este voluntatis nostrae justa sententia de ec quod quis
post mortem fieri velit”.4Testamentul constituie forma juridică prin care o persoană poate
dispune pentru cauză de moarte.5
1.2.CARACTERELE JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
Conform prevederilor Codului civil, testamentul are următoarele caractere juridice:
Testamentul este un act juridic, în consecință, trebuie să îndeplinească condițiile de
validitate prevăzute pentru orice act juridic civil;
Fiind în același timp și o liberalitate, testamentul trebuie să îndeplinească și condițiile
prevăzute de lege pentru liberalități ( cauza, condițiile special de capacitate, etc.), pentru a
fi valabil, trebuie să izvorască dintr – o voință capabilă și lipsită de vicii și să aibă un
obiect și o cauză, care să nu fie contrare ordinii publice și bunelor moravuri.
Testamentul este un act juridic unilateral, deci exprimă voința unei singure persoane și
produce efecte juridice prin voința singulară a testatorului;
3C. Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu , Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. III, Editura All Beck,
București, 1998, pp. 504 – 505.
4Testamentul este expresia legitimă a voinței în legătură cu lucrurile care cineva ar dori să se înfăptuiască după
moartea sa.
5I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, București, 2003, pp. 137 – 139.
2

Valabilitatea și efectele testamentului nu depind de acceptarea sau neacceptarea
ulterioară a acestuia de către legatari. Declarația de voință unilateral a testatorului este
îndestulătoare pentru ca legatarii să devină, din momentul morții acestuia, proprietari sau
creditori.
Testamentul este un act juridic personal, care spre deosebire de alte acte juridice ce pot
fi încheiate și prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitorului legal ( de exemplu, a
tutorelui), nu poate fi încheiat decât personal ;
Rezultă că o persoană nu are dreptul să facă un testament, nici o altă persoană nu poate
încheia acest act juridic în locul său. Testamentul, ca și căsătoria, este un act personal, în
înțelesul că el nu poate fi săvârșit prin reprezentare.
Testamentul este un act juridic solemn, pentru că voința testatorului să producă efecte
juridice, este necesar să fie manifestată în formele prevăzute de lege, sub sancțiunea
nulității absolute;
Nu este însă obligatoriu ca testamentul să fie act authentic ( poate fi și olograf).
Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte ( mortis causa). Deși este
valabil încheiat din momentul redactării sale, el produce efecte juridice numai din
clipa morții testatorului ;
Testamentul este un act juridic revocabil. Cât timp se află în viață, testatorul poate
reveni asupra manifestării sale de voință, modificând sau anulând dispozițiile unui
testament anterior;
Revocabilitatea este de esența testamentului, în sensul că testatorul nu poate renunța la
acest drept, orice clauză de renunțare la dreptul de revocare fiind nulă. Acest drept al
testatorului este discreționar și nesusceptibil de abuz, întrucât îi dă libertatea absolută de a
reveni oricând dorește asupra testamentului.
Ca o caracteristică generală, testamentul este un act juridic excepțional, ce prezintă
caracteristici datorită cărora se deosebește de toate celelalte acte juridice civile.6
6L. Stănciulescu, Drept civil – Contracte speciale. Succesiuni , Editura ALL BECK, 2002, pp. 431 – 433.
3

1.3.CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTELOR
1.3.1. CONDIȚIILE DE FOND ALE TESTAMENTULUI
Condițiile legale generale de fond ale actelor juridice sunt prevăzute de art. 948 – 968
Cod civil și sunt următoarele : capacitatea de a încheia acte juridice, consimțământul valabil,
un obiect determinat sau determinabil și licit, precum și o cauză reală, licită și morală. Aceste
condiții de validitate ale actului juridic se aplică atât legatelor, dar și altor acte juridice
conținute în testament.
1.3.1.1.CAPACITATEA
Testatorul trebuie să aibă capacitatea generală de a încheia acte juridice plus capacitatea
de a dispune prin liberalități. Pe de altă parte, persoana în favoarea căreia este făcut
testamentul, trebuie să aibă capacitatea de a primi liberalități.
Și în acest domeniu, regula este capacitatea, iar incapacitatea, excepția. Astfel, orice
persoană are capacitatea de a dispune prin testament. Excepția incapacității operează numai în
situațiile în care capacitatea de a dispune prin testament este oprită de lege.
Există incapacități de a primi prin testament alături de incapacitățile de a dispune prin
testament, toate prevăzute expres de lege și care, așa cum s – a reținut în doctrină, constituie o
îngrădire a capacității de folosință a persoanei.
Incapacități de a dispune prin testament :
Minorul sub 16 ani și interzisul judecătoresc nu pot dispune prin testament ;
Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune decât de jumătate din ceea
ce ar putea dispune, dacă ar fi o persoană majoră – excepție face femeia măritată la
această vârstă și care, prin căsătorie, devenind majoră, poate dispune prin testament de
întreaga sa avere;
Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament în favoarea
tutorelui său, interdicție care se menține și după vârsta majoratului, până la predarea,
4

primirea socotelilor tutelei – este exceptat tutorele care este în același timp și
ascendentul minorului;
Persoanele care în momentul încheierii testamentului, sunt lipsite de discernamânt –
această interdicție nu este prevăzută de lege, deoarece aceste persoane lipsite de
discernamânt în momentul încheierii testamentului, nu erau puse sub interdicție.
Incapacități de a primi prin testament :
Incapacitățile de a primi prin testament au fost clasificate în literatura juridică în
incapacități absolute de folosință, incapacități relative de folosință și incapacități de exercițiu.
În categoria incapacităților absolute de folosință au fost incluse :
Incapacitatea persoanelor fizice neconcepute p ână la data deschiderii succesiunii și a
persoanelor juridice care nu au luat ființă ;
Incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalități care nu
corespund scopului lor, determinat prin lege actul de înființare sau statut.
Cu privire la incapacitățile absolute de folosință, s – a exprimat opinia judicioasă, că
aceste ipoteze pun problema capacității succesorale, ca o condiție general a dreptului de
moștenire, fie legală, fie testamentară și care a fost studiată supra.
Incapacitățile relative de folosință sunt următoarele:
Incapacitatea medicilor și farmaciștilor de a primi legate de la cei pe care i – au
îngrijit în timpul bolii care a fost cauza morții ;
În practica judiciară s – a stabilit că interdicția privind farmaciștii operează numai când
aceștia își depășesc atribuțiile și efectuează tratamente specifice profesiunii de medic.7
Asistența trebuie să fi avut caracter continuu. Sunt exceptate liberalitățile cu caracter
remuneratoriu potrivit cu starea materială a testatorului.
Incapacitatea preoților de a primi legate de la cei pe care i – au asistat religios în
cursul ultimei boli;
7Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr. 826/1978 în Repertoriu…1975 – 1980, pp. 141 – 142.
5

Incapacitatea ofițerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflați la bordul
navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul.
Sancțiunea acestor incapacități și care afectează capacitatea de folosință a persoanelor
în cauză, este nulitatea absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată, cum ar fi
moștenitorii defunctului ori statul ca virtual beneficiar al unei moșteniri vacante.8
1.3.1.2.CONSIMȚĂMÂNTUL
Consimțământul este nevalabil atunci când este afectat de eroare, violență sau dol. În
această materie, prezintă elemente specifice dolul sub forma captației și a sugestiei.9Eroarea și
violența, ca vicii de consimțământ ale testamentului, prezintă aceeași figură juridică ca în
cazul oricărui act juridic. Dolul însă, în materie de testamente, are două forme specifice :
captație și sugestie. Captația constă în manoperele dolosive și mijloacele frauduloase folosite
de o persoană în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului și a înșela buna sa credință,
pentru a – l determina s – o gratifice prin testament. Sugestia constă în folosirea unor mijloace
ascunse și tendențioase în sensul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o
liberalitate pe care nu ar fi facut – o din proprie inițiativă.
Nu suntem în prezența dolului dacă nu s – au utilizat mijloace frauduloase, de exemplu
atunci când s – a manifestat o simplă simulare a grijii și afecțiunii ori de prestarea interesată a
unor servicii și îngrijiri. Captația și sugestia folosite trebuie să aibă un rol determinant în
alterarea voinței testatorului în sensul că l – a determinat pe acesta să dispună ceea ce nu ar fi
făcut din propria inițiativă. Sancțiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimțământ este
nulitatea relativă, potrivit dreptului comun. Termenul de prescripție de trei ani, a acțiunii în
anulare, începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.10
1.3.1.3.OBIECTUL
Testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat, licit și posibil.
Atunci când testamentul cuprinde mai multe acte juridice, fiecare act juridic are un obiect
propriu. Nevalabilitatea obiectului unui act juridic din cuprinsul testamentului atrage nulitatea
absolută a acelui act și nu a testamentului, dacă celelalte acte sau și numai unul dintre acestea
8A. Merișescu, N. Deaconu, Drept succesoral, Editura LUMINA LEX, București, 2002, pp. 53 – 56.
9A. Bacaci, Gh. Comănița, Drept civil. Succesiunile, Editura All Beck, București, 2003, p. 69.
10A. Merișescu., N. Deaconu, op.cit ., pp. 57 – 58.
6

are un obiect determinat, licit și posibil. Valabilitatea testamentului, sub acest aspect, trebuie
apreciată în raport de data deschiderii succesiunii și deci în acest moment se analizează
condițiile legalității obiectului testamentului.
Obiectul legatului poate fi un lucru viitor, care nu există în momentul testării și nici în
momentul deschiderii succesiunii, cu excepția moștenirii nedeschise și care nu poate forma
obiectul unui legat. Legatul cu titlu particular al bunului altuia, este valabil dacă testatorul a
dispus în cunoștință de cauză cunoscând că bunul nu este al său. 11
1.3.1.4. CAUZA
În materia liberalităților testamentare, cauza constituie motivul impulsiv și determinant
al testamentului. Testamentul este valabil dacă are o cauză ilicită și morală. În practica
judiciară s – a statuat că testamentul întocmit de către o persoană în favoarea alteia pentru a o
determina să înceapă, să continue sau să reia relații de concubinaj este întemeiat pe o cauză
imorală, fiind sancționat cu nulitatea absolută. Teoria cauzei are aplicabilitate și în materia
liberalităților testamentare, interesând atât cauza proximă ( imediată) urmărită de testator la
încheierea testamentului ( scopul abstract constând în intenția liberală, animus testandi) cât și
cauza remota ( scopul mediat, concret) și care constituie motivul impulsiv și determinant al
testamentului.
Cauza imediată ( proxima) a dispozițiilor testamentare este intenția liberală a
testatorului ( animus testandi) aceeași în toate testamentele. Caracterul real, licit și moral sau
dimpotrivă fictiv, ilicit și imoral al cauzei, se cercetează însă în raport de causa remota, adică
în raport cu ce l – a determinat în concret pe testator să dispună în favoarea legatarului. Astfel
liberalitatea făcută pentru a remunera întreținerea relațiilor sexuale este nulă, având o cauză
imorală.12
Validitatea cauzei se pune în raport de data redactării testamentului deoarece atunci
apare motivul impulsiv și determinant al testamentului. Cauza ilicita și imorală trebuie
dovedită în instanța de judecată de acela care o invocă prin orice fel de probe. Lipsa cauzei,
cauza ilicită sau imorală ori cauza falsă atrage sancțiunea nulității absolute a testamentului.
11Ibidem., pp. 58 – 60.
12D. C. Florescu, Drept civil – succesiunile, Editura universității Titu Maiorescu, București, 2001 ., pp. 85 – 86.
7

Cauza testamentului are în vedere intenția de a gratifica pe o anumită persoană
determinată de motive concrete și subiective. Ca orice act juridic civil, testamentul, pentru a fi
valabil, trebuie să aibă o cauză licită, posibilă și morală.13
Ca și în dreptul comun, cauza ne apare, în materie de liberalități, sub o îndoită
înfățișare: cauza obligației, care este abstractă și obiectivă, și cauza actului juridic, care este
concretă și subiectivă. Cauza în înțeles clasic se referă la faptul că orice liberalitate presupune
necesarmente intenția de a gratifica, adică voința de a da, fără a se urmări primirea unei
contraprestații. Cauza liberalității este așadar animus donandi, căci ceea ce determină voința
dispunătorului de a se obliga față de gratificat este intenția liberală, mai precis, intenția de a
juca în actul juridic rolul unui donator sau testator. Suntem în fața cauzei abstracte, obiective,
veșnic aceeași, în orice liberalitate, adică a cauzei în înțelesul clasic.
Această cauză este abstractă și obiectivă, căci determinată de natura juridică a
liberalității se opune simplelor motive, cum ar fi prietenia, dragostea, caritatea și așa mai
departe, care au putut îndemna pe donator sau testator să gratifice. Motivul este concret și
variază cu dispunătorul. Prin urmare, întâlnim în materie de liberalități același fenomen ca și
în actele cu titlu oneros : voința lăuntrică a dispunătorului este împărțită în două zone, dintre
care numai una, în principiu, interesează dreptul.14
1.3.2. CONDIȚIILE DE FORMĂ ALE TESTAMENTULUI
Precizări prealabile.
Având în vedere importanța și gravitatea efectelor pe care le produc dispozițiile
testamentare și pentru protejarea, pe cât posibil, a voinței testatorului împotriva unor influențe
și presiuni, precum și pentru a nu lăsa îndoială asupra existenței și sensului manifestării de
voință, legea prevede ad solemnitatem sub sancțiunea nulității absolute – anumite forme
testamentare pe care trebuie să le îmbrace voința testatorului pentru a produce efecte juridice.
13V. Stoica, Dreptul la moștenire, Editura Universul Juridic, București, 2007, pp. 164 – 165.
14M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 224 – 226.
8

Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare ( testament olograf,
autentic și secret, numit și mistic), între care testatorul poate alege liber, fie forme
extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi încheiate în împrejurări excepționale,
când testatorul nu are posibilitatea alegerii între formele testamentare ordinare, fie alte forme
de testamente, special prevăzute de lege.
Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare, legea consacră două
condiții de formă, care sunt generale, comune tuturor testamentelor :
-forma scrisă;
-forma actului separat;
1.3.2.1. Forma scrisă – indiferent de forma testamentului și chiar dacă testatorul s – ar găsi în
împrejurări excepționale ( de exemplu, militar în timp de război), în toate cazurile
testamentul trebuie să fie îmbrăcat în formă scrisă. Legislația noastră nu recunoaște ca
valabil testamentul verbal ( nuncupativ).15
Subliniem că forma scrisă este prevăzută ca o condiție de validitate a testamentului ( ad
solemnitatem), iar nu ca o simplă condiție de dovadă, lipsa ei fiind sancționată cu nulitatea
absolută a manifestării de voință. În principiu, fără forma scrisă nu există testament.16
Înseamnă că dispozițiile mortis causa ale testatorului trebuie să rezulte din cuprinsul unui
testament încheiat într – una din formele scrise prevăzute de lege. Mai mult decât atât,
întregul conținut al testamentului trebuie să fie îmbrăcat în formă testamentară valabil
întocmită, nefiind admis așa – numitul act per relationem, de exemplu, confirmarea unui
testament anterior nul pentru vicii de formă, printr – un testament posterior, chiar dacă acesta
din urmă este valabil încheiat.
Numai pentru descoperirea adevărului înțeles al unei dispoziții cuprinse în testamentul
valabil încheiat se pot folosi, în cadrul operațiunii de interpretare, dovezi extrinseci, iar nu
pentru a constata dispoziții necuprinse în testament.
15De la s.f. lat. nuncupatio, – onis, declarație, proclamare a cuiva ca moștenitor.
16Întrucât forma scrisă este o condiție de validitate a testamentului, ea nu poate fi înlocuită cu înregistrarea pe
peliculă sau bandă magnetică ori alte asemenea procedee, care pot ascunde o fraudă, fiind posibile și trucaje.
9

În lipsa testamentului întocmit în forma prevăzută de lege, intenția testatorului de a
dispune pentru caz de moarte nu se poate dovedi, chiar dacă el ar fi fost împiedicat să testeze
de o forță majoră sau de o terță persoană și chiar dacă și – ar fi exprimat voința prin viu grai
sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat.
Astfel se pune problema dacă testamentul a fost înlocuit în forma prevăzută de lege, dar
nu poate fi prezentat de cel interest ( de exemplu, de legatar, de moștenitorul legal care
pretinde că un comoștenitor a fost exheredat, etc.), deoarece a fost distrus, pierdut sau dosit.
În această ipoteză, întâlnită în practică numai în cazul testamentului olograf, se admite
aplicarea, prin asemănare ( a dispozițiilor), persoana interesată putând dovedi prin orice
mijloc de probă, că testamentul a existat cu conținutul pretins, dar nu poate fi prezentat din
cauze fortuite și care sunt independente de voința și stirea testatorului.
Prin urmare, dacă testamentul legal încheiat nu poate fi prezentat pentru valorificarea
drepturilor pretinse, reclamantul trebuie să dovedească:
 În primul rând, faptul că testamentul a existat, fiind întocmit în forma prevăzută
de lege. Dacă imposibilitatea prezentării testamentului se datorează pârâtului,
validitatea testamentului se prezumă până la proba contrară.
În al doilea rând, dispariția sau distrugerea testamentului după moartea testatorului
sau chiar în timpul vieții lui, dar în acest sens din urmă caz, cu dovada în plus că
evenimentul s – a produs fără voia sau știrea testatorului. Dacă testatorul a avut
cunoștință de distrugerea sau dispariția testamentului și nu l – a refăcut, deși avea
această posibilitate, înseamnă că a revenit asupra dispozițiilor de ultimă voință.
În sfârșit, reclamantul trebuie să dovedească conținutul pretins al testamentului
( de exemplu, legatul reclamant). Întrucât această dovadă este deosebit de
anevoioasă, se prezumă existența legatului dacă distrugerea testamentului este
opera moștenitorului pârât.
1.3.2.2. Forma actului separat . Interzicerea testamentului conjunctiv.
Pentru a asigura libertatea de voință a testatorului și caracterul personal, unilateral și
revocabil al dispozițiilor testamentare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane
10

„să testeze prin același act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia
persoane”( art. 857).17
Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru că pluralitatea de părți
ar conferi testamentului caracter contractual și deci irevocabil prin voință unilaterală.
Înseamnă că libertatea de voință a testatorului nu ar fi deplină nici la încheierea
testamentului și nici la revocarea dispozițiilor pe care le cuprinde.
În practică, problema se pune mai ales în cazul soților și denotă preocuparea lor de a
asigura menținerea dispozițiilor testamentare mutuale și corelative ori făcute în favoarea
unui / unor terțe persoane ( de exemplu, în favoarea copiilor celor doi soți din căsătoriile
anterioare). Ori, acest scop în nici un caz nu poate fi atins, sub nici o formă nu se pot lua
măsuri care să garanteze menținerea ( irevocabilitatea) dispozițiilor testamentare. Ele sunt,
prin esență, dispoziții revocabile până în ultima clipă a vieții, iar dacă testamentul este
conjunctiv, chiar dacă nu este revocat de nici unul dintre testatori, intervine sancțiunea
prevăzută de lege.
În literatura și practica judecătorească s – a precizat că testamentul nu este conjunctiv
dacă două sau mai multe persoane testează pe aceiași coala de hârtie, dacă actele de
dispoziție sunt distincte, valabile în sine și semnate separat, exprimând fiecare voința unei
singure persoane. Prin urmare, testamentul este conjunctiv numai dacă este, ca act juridic,
o operă comună a două sau mai multe persoane, dispozițiile fiind contopite în același
context.
Sancțiunea nerespectării condițiilor de formă.
Nerespectarea condițiilor generale de formă ( formă scrisă și forma actului separat), ca
și nerespectarea condițiilor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de
testamente, se sancționează cu nulitatea absolută și, ca atare, potrivit dreptului comun,
constatarea nulității poate fi invocată de orice persoană interesată și oricând, fie pe cale de
excepție, fie pe cale de acțiune, dreptul de a invoca fiind imprescriptibil.
Întrucât sancțiunea prevăzută expres de lege este nulitatea absolută, ar urma ca
testamentul întocmit cu nerespectarea condițiilor de formă, să nu producă nici un efect,
17Potrivit art. 857 Cod civil, două sau mai multe persoane nu pot testa prin același act, una în favoarea
celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane.
11

potrivit principiului „ quod nullum est nullum producit effectum”.18 Totuși, prin extinderea
unor reglementări de la instituții vecine și conexe și în lumina principiilor sau
reglementărilor aplicabile în materie de nulitate pentru vicii de formă, rigoarea sancțiunii
este atenuată sub anumite aspecte ori devine incaplicabilă.19
1.4.CUPRINSUL TESTAMENTULUI
De regulă, testamentul conține legate, căci testatorul, de obicei, testează pentru a
dispune mortis causa cu privire la soarta averii sale. După cum reiese din titlul lucrării,
principalul act juridic asupra căruia ne vom opri este dezmoșternirea care privește pentru
prima data, prin noul Cod civil o reglementare sistematică.
De asemenea, vom consacra un capitol distinct legatului, căci după cum am arătat,
acesta este, de obicei, principalul act juridic cuprins în testament. Pe de altă parte am
enumerat anterior mai multe categorii de acte pe care testamentul le – ar putea cuprinde. Nu
vom stărui asupra tuturor, dar cu privire la cateva dintre ele ne vom opri încă în acest capitol.
Trebuie, de asemenea, menționat un act juridic posibil de întâlnit într – un testament,
actul în discuție putând în formă prescrisă de lege exista și în afara testamentului, act care este
pentru prima dată reglementat. Avem în vedere actul de iertare a nedemnului reglementat de
art. 961 noul Cod civil.20
Legatele pot avea ca obiect tot patrimoniul defunctului, o fracțiune din acesta sau bunuri
individualizate.
Testamentul poate cuprinde și alte dispoziții de ultimă voință:
Sarcini impuse legatarului, respectiv obligații prevăzute în sarcina legatarului ce
micșorează emolumentul liberalității testamentare;
18Ceea ce este nul, nu produce efecte.
19Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura ACTAMI, București, 1999, pp. 192 – 196.
20Potrivit art. 961 alin. (1) noul Cod civil, efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres
prin testament sau printr – un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o declarație expresă, nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnității legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei care atrage
nedemnitatea. Potrivit alin. ( 2), efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie
intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.
12

Exheredări ( dezmoșterniri), adică înlăturarea de la moștenire. Legea limitează
posibilitatea exheredării, în sensul că moștenitorii rezervatari nu pot fi înlăturați cu
desăvârșire de la moștenire.
Desemnarea unor executori testamentari, adică a unor persoane care să vegheze la
executarea dispozițiilor testamentare;
Revocarea dispozițiilor unui testament anterior;
Un partaj de ascendent – poate influența devoluțiunea legală a moștenirii, fără ca
descendenții să se transforme din moștenitori legali în legatari. Având în vedere
inconveniențele stării de indiviziune, dificultățile partajului succesoral și faptul că
ascendenții cunosc foarte bine necesitățile și preferințele descendenților în ceea ce
privește bunurile din ( viitorul) patrimoniu succesoral, legea permite ca ascendentul să
– și împartă prin donație sau prin testament, bunurile sale între descendenți ,
preîntâmpinând nașterea stării de indiviziune între ei, total sau parțial, la decesul
descendentului;21
Recunoașterea unui copil din afara căsătoriei – recunoașterea unui copil printr – un
testament se distinge de toate celelalte dispoziții prin faptul că este un act irevocabil și
produce efecte imediat – nu la moartea testatorului – căci calitatea de părinte nu poate
fi recunoscută cu termen sau sub condiție. Validitatea actului de recunoaștere nu
depinde nici de validitatea testamentului, dacă condițiile special prevăzute de lege sunt
îndeplinite. Prin recunoașterea copilului din afara căsătoriei, el devine, la moartea
părintelui, moștenitor legal care, în această calitate va culege cel puțin rezerva
succesorală;22
Dispoziții cu privire la funeralii și înmormântare.23
Dispozițiile testamentare cuprinse în testament reprezentând acte juridice de sine
stătătoare, pot produce efecte la date diferite. Legatele și celelalte dispoziții legate de
transmisiunea succesorală, vor produce efecte la moartea testatorului.
21Fr. Deak, op.cit., p. 577.
22Vezi E. Poenaru, Recunoașterea prin testament a copilului din afara căsătoriei , în J.N. nr.3, 1956, p. 463 și
urm.
23L. Stănciulescu, Drept civil – dreptul de moștenire, Editura ATLAS LEX, București, 1996, pp. 100 – 101.
13

Recunoașterea de filiație va produce în schimb efecte imediat de la redactarea
testamentului, adică de la data manifestării de voință a testatorului. Ea se deosebește de
celelalte dispoziții testamentare, în mod esențial și prin irevocabilitatea sa.
În concluzie, actele juridice unilaterale conținute într – un testament, trebuie să
îndeplinească condițiile de validitate de fond specifice cerute pentru categoria din care
face parte.
Ele trebuie să fie analizate fiecare în parte, întrucât este posibil ca un act juridic
cuprins în testament să fie nul fără să atragă nulitatea celorlalte acte juridice ( exemplu,
caducitatea unui legat nu afectează eficacitatea altor legate). La fel, revocarea unui legat
nu aduce atingere valabilității celorlalte legate sau altor dispoziții testamentare.
În schimb, forma testamentară fiind comună, viciile de formă afecteaza toate
dispozițiile a căror validitate este condiționată de validitatea testamentului.
Recunoașterea unui copil prin testament prezintă cele mai multe diferențe față de
celelalte dispoziții testamentare. Recunoașterea unui copil este un act irevocabil și
produce efecte nu de la moartea testatorului, ci imediat de la manifestarea de voință în
forma dispoziției testamentare.
De asemenea, recunoașterea este valabilă chiar dacă testamentul ar fi nul pentru vicii
de formă, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru validitatea recunoașterii.
Interpretarea conținutului testamentului se face în conformitate cu regulile generale de
interpretare a contractelor, firește adaptate materiei succesiunilor.Astfel, interpretarea
dispozițiilor testamentare trebuie să se facă după voința reală ( dovedită) a testatorului și
nu după sensul literal al termenilor.
Intenția testatorului va fi deslușită din conținutul testamentului, și numai excepțional
din împrejurări exterioare, iar în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea
moștenitorilor legali și nu a legatarilor. De asemenea, clauza testamentară se interpretează
în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care nu ar avea niciunul.24
24D. C. Florescu, op. cit., pp. 80 – 81.
14

CAP. II LEGATELE
NOȚIUNEA DE LEGAT. DESEMNAREA LEGATARULUI,
CLASIFICAREA LEGATELOR, FORME ALE LEGATULUI CU
TITLU PARTICULAR, EFECTELE LEGATELOR,
INEFICACITATEA LEGATELOR
2.1. NOȚIUNEA DE LEGAT. DESEMNAREA LEGATARULUI
Așa cum am văzut, testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispoziții, însă
principala menire a testamentului este să asigure transmiterea, în tot sau în parte, a
patrimoniului succesoral – prin derogare – de la regulile devoluțiunii legale a moștenirii –
potrivit voinței testatorului. Acest scop se realizează, de regulă, prin intermediul legatelor
prevăzute în testament.
Legatul este o dispoziție testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai
multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său
patrimoniu sau o fracțiune din acesta ori anumite bunuri determinate. După cum rezultă din
această definiție, legatul – ca act unilateral de voință, este o liberalitate pentru cauză de
moarte.
Legatul este o liberalitate ( ca și donația) pentru că testatorul urmărește să procure un
avantaj patrimonial ( drept real sau drept de creanță) legatarului fără un contraechivalent.
Intenția liberală caracterizează legatul chiar dacă este grevat de sarcini, fie și de ordin
patrimonial, în limita folosului pur gratuit legatul este o liberalitate.
Legatul este un act juridic pentru cauză de moarte ( mortis causa) deoarece produce
efecte juridice numai din momentul morții testatorului „ testatorul dispune, pentru timpul
încetării sale din viață”. Spre deosebire de donație, prin intermediul căreia donatorul își
micșorează în mod actual patrimoniul său, legatul nu produce un asemenea efect, patrimoniul
testatorului nu suferă modificări cât timp el este în viață. Efectele se produc numai din clipa
morții testatorului în favoarea legatarului și în detrimentul moștenitorilor săi legali.
15

Desemnarea legatarului – întrucât legatul este o dispoziție testamentară ce exprimă
voința unilaterală a testatorului, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul
încheiat în formele prevăzute de lege (a) și să fie făcută personal de către testator (b). Cu
respectarea acestor cerințe, testatorul este liber să aleagă modalitatea de desemnare a
legatarului (c).
a.Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament, în sensul ca elementele
necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul
testamentului. Astfel fiind, este nulă dispoziția testamentară dacă nu oferă în
cuprinsul testamentului, cel puțin în parte, elementele necesare cu ajutorul cărora
legatarul să poată fi identificat cu certitudine.25 Prin urmare, legatarul trebuie să fie
o persoană determinată sau cel puțin determinabilă în momentul deschiderii
moștenirii, ca și capacitatea succesorală, tot astfel și posibilitatea determinării lui
trebuie să se raporteze la data deschiderii moștenirii. Legatarul poate fi însă și o
persoană viitoare, cu condiția să fie concepută în momentul deschiderii moștenirii (
infans conceptus…sau persoana juridică în curs de înființare) și să fie
determinabilă. Numai în acest caz patrimoniul succesoral sau bunurile din acest
patrimoniu ( legat cu titlu particular) vor avea titular, deci nu rămân fără stăpân.
Având în vedere necesitatea desemnării legatarului prin testament, este considerat nul
legatul secret, prin care persoana legatarului nu este identificată în testament, ci este
comunicată de testator ( verbal sau chiar în scris, dar fără respectarea formelor testamentare)
unui terț ( fie și succesibil). Întrucât determinarea legatarului nu se poate face în temeiul
testamentului, fiind necesar, în acest scop, concursul unui terțe persoane, legatul nu poate fi
recunoscut valabil.
b.Deoarece testamentul este un act juridic esențialmente personal, desemnarea
legatarului trebuie să fie făcută personal de către testator, neputând fi lăsată la
alegerea unei terțe persoane. În consecință, legatul cu facultate de alegere, prin
care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terțe persoane
( indicate în testament) este nul, pentru că, în acest caz, nu „ testatorul dispune,
pentru timpul încetării sale din viață”, ci un terț, după moartea testatorului. Astfel
25Dacă patrimoniul succesoral este lăsat „ persoanei care va avea grijă de pisicuța pe care o am”, legatul făcut
este nul întrucât determinarea legatarului nu poate fi făcută la data deschiderii moștenirii, existând incertitudine
cu privire la persoana lui. De altfel, legatul nu poate fi lăsat, în mod indirect, unui animal, chiar dacă ar fi
determinată persoana legatarului.
16

fiind, se admite nulitatea legatului făcut în favoarea unei persoane a cărei alegere
este lăsată pe de – a întregul la libera apreciere a unei terțe persoane ( cui voluerit),
fără nici o contribuție din partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.
În schimb, legatul este considerat valabil în următoarele două cazuri :
1.Dacă legatul este făcut unei persoane determinate de testator,dar cu sarcina predării
bunurilor unei (unor) persoane alese de către lagatar sau de un terț. Legatarul fiind
determinat de testator, dispozițiile art. 802 C. civ., sunt respectate, chiar dacă ultimul
beneficiar al bunurilor legate urmează să fie determinat după moartea testatorului de
către legatar sau de către un terț. De exemplu, legatul unui sume de bani făcut unei
primării cu sarcina împărțirii sumei către săracii din localitate.
2.Dacă legatul este făcut unor persoane determinate, dar repartizarea între ele a
bunurilor legate este lăsată la aprecierea unui terț, care are calitatea de mandatar.26
Întinderea drepturilor legatarilor desemnați de testator nu afectează validitatea
legatului. Controversată este problema validității legatului făcut în favoarea unei
persoane alese de un terț dintr – un cerc restrâns de persoane stabilit de testator
( persona incerta ex certis personis). Înclinăm către soluția validității unui asemenea
legat, pentru că legatarul este determinabil, mai ales dacă testatorul a precizat și
criteriile de determinare ( de alegere) a persoanei legatarului.27
c.Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat să
respecte formule sacramentale. Astfel, desemnarea directă se poate face nu numai
prin indicarea numelui și prenumelui, dar și prin arătarea calității care îi
individualizează pe legatari ( de exemplu, nepot, frate sau soră, etc.). desemnarea
unei categorii de rude la plural masculin ( de exemplu, nepoți, frați, etc.) cuprinde
și rudele din aceeași categorie de sex feminin.
Desemnarea legatarului se numește indirectă dacă rezultă din exheredarea ( direct
parțială, nominală) a unor moștenitori legali, ce are drept rezultat mărirea cotei succesorale
cuvenite comoștenitorului sau chemarea concretă la moștenire a moștenitorului subsecvent. În
26Mandatul poate fi conferit mortis causa cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru
dispozițiile testamentare. Vezi și Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, București,
1996, p. 286.
27Fr. Deak, Tratat de drept succesoral , Editura Universul Juridic, Ediția a II – a actualizată și completată,
București, 2002, pp. 208 – 211.
17

acest sens, se spune ca exheredarea directă parțială ( nominală) a unor moștenitori legali
valorează legat ( desemnare de legatar) tot așa cum instituirea, desemnarea directă de legatar
valorează exheredare indirect ( totală sau parțială). Vom vedea însă că prima parte a tezei nu
este riguros exactă, deoarece moștenitorul desemnat indirect culege moștenirea nu în calitate
de legatar, ci în calitate de moștenitor legal.
Desemnarea legatarului se mai consider a fi indirect și în cazul indicării unor elemente
îndestulătoare pentru identificarea legatarului, altele decât calitatea ce – l individualizează. De
exemplu, echipa campioană la fotbal pe un anume an sau persoana care mi – a salvat viața etc.
Clasificarea legatelor . Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul
dispoziției testamentare. În funcție de acest criteriu distingem, după cum vom vedea, legate
universale sau cu titlu universal, având ca obiect patrimonial defunctului ( cotă – parte din
patrimoniu), pe de – o parte, și legate cu titlu particular, având ca obiect anumite bunuri
determinate. Vom analiza mai pe larg aceste categorii de legate întâlnite mai frecvent în
practică, chiar și în cuprinsul aceluiași testament, care conține mai multe feluri de legate.
O altă clasificare a legatelor se face în funcție de ( absența sau prezența) modalităților
care afectează liberalitatea. În funcție de acest criteriu deosebim legate pure și simple,
respective legate cu termen sau sub condiție și legate cu sarcină.28
2.2. CLASIFICAREA LEGATELOR
Legatele pot fi de mai multe feluri. De regulă, ele sunt împărțite fie după modalitatea
ce afectează voința testatorului, fie după obiectul lor. După modalitățile care afectează voința
testatorului, legatele pot fi : pure și simple, cu termen, sub condiție și cu sarcină ( art. 1054
alin. 2 C. civ.).
28Ibidem, p . 211.
18

2.2.1.CLASIFICAREA LEGATELOR DUPĂ MODALITĂȚILE CARE
AFECTEAZĂ VOINȚA TESTATORULUI
2.2.1.1. Legatul pur și simplu – este cel care își produce efectele la data morții testatorului
( dată la care legatarul dobândește și începe să își exercite drepturile), nefiind afectat
de nicio modalitate.
2.2.1.2. Legatul cu termen – este cel a cărui executare sau stingere depinde de împlinirea
unui termen ( întotdeauna un eveniment viitor și sigur) – termenul poate fi
suspensiv sau extinctiv. Termenul suspensiv suspendă executarea dreptului, legatarul
poate cere predarea bunului legat la data împlinirii termenului. Termenul extinctiv
stinge, la împlinirea lui, dreptul care a luat naștere și s – a executat din momentul
deschiderii succesiunii. În cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la
deschiderea succesiunii ( precum un legat pur și simplu), însă la împlinirea termenului,
dreptul legatarului se va stinge pentru viitor.
2.1.2.3. Legatul sub condiție – este cel a cărui naștere sau stingere depinde de un
eveniment viitor și nesigur că se va îndeplini – condiția poate fi suspensivă sau
rezolutorie. Condiția suspensivă suspendă, până la îndeplinirea ei, nașterea dreptului
la legat, odată îndeplinită însă, dreptul legatarului ia naștere retroactiv de la data
deschiderii succesiunii. Condiția rezolutorie, la împlinirea ei, desființează retroactiv
( din momentul deschiderii succesiunii) dreptul la legat. Când condiția rezolutorie nu
se realizează sau este sigur că nu se va realiza, legatul devine definitiv, pur și simplu.
2.1.2.4. Legatul cu sarcină ( sub modo) – este cel care prevede o obligație ( sarcină) de a
da, a face sau a nu face, impusă de testator legatarului . Sarcina este specifică
liberalităților și poate fi prevăzută în interesul : unei terțe persoane ( de exemplu:
testatorul lasă printr – un legat, averea sa, legatarului, cu sarcina de a întreține o
persoană incapabilă de muncă); testatorului ( de exemplu: testatorul lasă o casă
legatarului, cu sarcina de a – i plăti anumite datorii) ; legatarului ( de exemplu:
testatorul lasă legatarului o sumă de bani pentru a continua o lucrare de care el
( legatarul) este interesat.29
29L. Stănciulescu, Curs de drept civil – succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012, pp. 117 – 118.
19

2.2.2. CLASIFICAREA LEGATELOR DUPĂ OBIECTUL LOR
Feluri. Potrivit legii „ se poate dispune prin testament de toată sau de o fracțiune din
starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate”. Rezultă că legatul poate avea ca
obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri ( universitas bonorum) sau bunuri ( drepturi)
determinate, privite ut singuli. În primul caz, legatul este universal dacă are ca obiect întreaga
avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa și cu titlu universal dacă vizează o cotă – parte
( fracțiune) din acea universalitate, iar în al doilea caz, legatul este cu titlu particular
( singular), având ca obiect bunuri determinate.
Înainte de a trece la analiza problemelor pe care le ridică fiecare fel de legat, precizăm
că legatele universale și cu titlu universal sunt de aceeași natură juridică, diferența dintre ele
fiind numai cantitativă, spre deosebire de legatele cu titlu particular, care au altă natură
juridică, deosebirea fiind calitativă, în principal este vorba de faptul că legatarii universali și
cu titlu universal – moștenind o universalitate – sunt ținuți de datoriile și sarcinile moștenirii,
în schimb legatarul cu titlu particular, în principiu, nu răspunde de datorii și sarcini,
dobândind un drept determinat și limitat la bunurile prevăzute în testament.
2.2.2.1. LEGATUL UNIVERSAL
Noțiune. Potrivit art. 1055 C. civ., legatul universal este dispoziția testamentară care
conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire.30 În realitate, legatul este
universal dacă conferă vocație ( chemare) la întreaga moștenire. Prin urmare, ceea ce
interesează este nu culegerea efectivă a întregii moșteniri, ci posibilitatea conferită legatarului
( dreptul lui eventual) de a culege întreaga universalitate succesorală. Astfel se explică
dispoziția legală potrivit căreia pot exista doi sau mai mulți legatari universali, dacă ei pot și
vor să nu vină la moștenire ( sunt renunțători), unul singur dintre ei ( oricare) va putea culege
întreaga moștenire. Prin urmare, legatarul universal are vocație la întreaga moștenire,
asemănător moștenitorului legal cu vocație concretă ( utilă) la moștenire ( numai izvorul
vocației este diferit, legea, respectiv testamentul).
30Codul civil român, op. cit., p.528.
20

Prezizări pentru unele ipoteze speciale. Legatul este universal chiar dacă legatarul
desemnat a culege întreaga moștenire vine în concurs cu moștenitori legali rezervatari care au
dreptul la rezerva prevăzută imperativ de lege în favoarea lor. Legatul este universal și în
acest caz pentru că în absența moștenitorilor rezervatari ( nu pot sau nu vor să vină la
moștenire), legatarul universal va culege totalitatea moștenirii, nu numai cotitatea disponibilă.
Rezultă că – în prezența moștenitorilor rezervatari – legatul universal nu se transformă în
legat cu titlu universal, el păstrează vocația la întreaga moștenire și numai emolumentul cules
se reduce la o fracțiune din moștenire ( la cotitatea disponibilă). Emolumentul moștenirii
cules de legatarul universal poate fi micșorat și prin existența unor legate cu titlu particular
sau cu titlu universal și datorii sau sarcini ale moștenirii ( dacă titularii lor pot și vor să
beneficieze de drepturile lor).
În literatura de specialitate, se precizează însă că dacă moștenirea ar fi absorbită de
celelalte legate și datorii sau sarcini ( legatul universal fără emolument), instanța poate decide,
în funcție de circumstanțe, că testatorul nu a avut intenția să desemneze un adevărat legatar
universal, ci un simplu executor testamentar. În acest caz, de ineficacitatea vreunui legat vor
profita moștenitorii legali, iar nu pretinsul legatar universal care este un simplu executor
testamentar.
Din cele arătate, rezultă că legatul universal nu se referă la bunuri determinate, ci
conferă vocație la întreaga moștenire, conținutul ei concret ( emolumentul) determinându – se
numai la data decesului testatorului. Până în acel moment pot interveni schimbări ( vânzări,
cumpărări, donații, etc., inclusiv pieirea unor bunuri) care să mărească sau să micșoreze
patrimoniul testatorului, dar care nu modifică vocația legatarului la întreaga succesiune în
componența ei concretă de la data decesului testatorului.31
În sfârșit precizăm că legatarul ( legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub
această denumire, dar și prin termeni echivalenți, de exemplu :
-legatul tuturor bunurilor mobile și imobile ;
-legatul cotității disponibile a moștenirii, căci în lipsă de moștenitori rezervatari la
data deschiderii moștenirii sau dacă cei existenți nu pot ori nu vor să vină la
31După cum se precizează în practica judecătorească, înstrăinarea unor bunuri, facerea unui testament ulterior
prin care se instituie un legat cu titlu particular, încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare ( chiar cu
legatarul universal în cauză) nu are semnificația revocării legatului universal, influențând numai emolumentul ce
urmează a fi cules de acesta în calitate de legatar universal.
21

moștenire, legatarul are vocație la întreaga moștenire, dacă din conținutul
testamentului nu rezultă intenția testatorului de a limita vocația legatarului la
cotitatea disponibilă calculată în raport de datele din ziua întocmirii testamentului (
de exemplu, ½ din moștenire dacă, în acel moment, testatorul are un copil, în acest
caz, dacă copilul rezervatar – după deschiderea moștenirii – va renunța la
moștenire sau va fi declarat nedemn, vor beneficia moștenitorii legali subsecvenți,
legatarul putând culege numai ½ din moștenire, ca legatar cu titlu universal) ;
-legatul nudei proprietăți a întregii moșteniri este, de asemenea, un legat universal,
deoarece legatarul devine proprietarul universalității, iar la stingerea uzufructului
va avea proprietatea deplină a întregii moșteniri ;
-legatul prisosului ( rămășiței), adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor
( cu titlu universal și/ sau cu titlu particular) cuprinse în testament, un astfel de
legat este universal pentru că, dacă ceilalți legatari nu pot sau nu vor să vină la
moștenire, legatarul prisosului va culege întreaga moștenire ( dacă testatorul nu a
limitat vocația sa la o parte din moștenire și dacă nu există moștenitori
rezervatari).32
2.2.2.2. LEGATUL CU TITLU UNIVERSAL
Potrivit art. 1056 C. civ. alin. (1) – legatul cu titlu universal este dispoziția
testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii.
Potrivit alin. (2) – prin fracțiune a moștenirii se înțelege: fie proprietatea unei cote – părți din
aceasta, fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote – părți din
moștenire, fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote –
părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor.33
Asemănarea dintre legatul universal și legatul cu titlu universal constă în aceea că sunt
caracterizate de întinderea emolumentului, dar și a vocației succesorale. Deosebirea dintre ele
este că legatul universal conferă vocație la întreaga moștenire, pe când legatul cu titlu
32Fr. Deak, op. cit., pp. 211 – 214.
33Codul civil român, op. cit., p.528.
22

universal numai la o fracțiune din moștenire ( chiar dacă un alt legatar cu titlu universal nu ar
putea să moștenească sau ar renunța la moștenire).
Legatul cu titlu universal se situează între legatul universal și legatul cu titlu particular.
2.2.2.3. LEGATUL CU TITLU PARTICULAR
Legatul cu titlu particular are, de regulă, ca obiect unul sau mai multe bunuri
individual determinate ( ut singuli). Noul Cod civil definește legatul cu titlu particular prin
excludere, prevăzând că este singular orice legat „ care nu este universal sau cu titlu
universal” ( art. 1057 C. civ.).
Rezultă că obiectul legatului cu titlu particular excede bunurilor individual
determinate. Astfel, obiectul acestuia poate fi orice bun aflat în circuitul civil cert și individual
determinat, dar și bunurile determinate generic ( care sunt precis determinate cantitativ).
Obiectul legatului cu titlu particular poate fi și un lucru incorporal ; de exemplu,
testatorul lasă în favoarea legatarului o creanță pe care o avea contra unui terț. Caracteristica
legatului cu titlu particular constă în faptul că el conferă un drept asupra unor bunuri
singulare, și nu asupra unei universalități ( patrimoniu) sau unei fracțiuni din universalitate.
2.3. FORME ALE LEGATULUI CU TITLU PARTICULAR
În practică, cele mai cunoscute legate cu titlu particular sunt : legatul uzufructului,
legatul bunului altuia și legatului bunului indiviz.
2.3.1. Legatul uzufructului este asimilat situației în care testatorul transmite nuda
proprietate unui legatar și dreptul de uzufruct asupra unui bun ( sau patrimoniu) altui
legatar.
De regula, legatul uzufructului este lăsat în favoarea soțului defunctului și are caracter
viager, iar nuda proprietate este lăsată în favoarea unei rude apropiate a defunctului ( urmând
ca la moartea soțului, dreptul de proprietate transmis să se întregească prin cuprinderea tuturor
prerogativelor sale).
23

În ceea ce privește natura juridică a legatului uzufructului, trebuie să facem distincție între
legatul ce are ca obiect nuda proprietate și legatul ce transmite numai uzufructul. Astfel:
-în cazul în care nuda proprietate are ca obiect întregul patrimoniu, o fracțiune din
acesta sau bunuri singulare, legatul va fi universal, cu titlu universal sau cu titlu
particular;
-când uzufructul poartă asupra unor bunuri determinate, legatul uzufructului va fi
cu titlu particular;
-însă, în situația în care uzufructul poartă asupra întregului patrimoniu succesoral
sau a unei fracțiuni din acesta, legatul uzufructului este un legat cu titlu particular (
deși are ca obiect o universalitate sau o parte din aceasta), deoarece legatul
uzufructului nu poate conferi vocație succesorală la întreg patrimonial defunctului.
Precizăm că legatele nudei proprietăți și al uzufructului nu constuie substituții
fideicomisare, deoarece cele două liberalități au obiecte diferite și care nu se transmit
succesiv. 34
2.3.2. Legatul bunului altuia are în vedere situația în care „ bunul individual determinat
care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparține unei alte persoane decât
testatorul și nu este cuprins în patrimonial acestuia la data deschiderii moștenirii” [ art.
1064 alin. (1) C.civ].
În situația de mai sus se pune întrebarea: Ce se întâmplă dacă testatorul a făcut un legat
având ca obiect bunul altuia?
Problema legatului bunului altuia se pune numai dacă sunt întrunite cumulative două
condiții:
-defunctul nu avea nici un drept actual sau viitor ( la momentul deschiderii
moștenirii) asupra bunului obiect al legatului;
-obiectul legatului este un bun individual determinat.
34Plecând de la considerentul că „ legatul cu titlu universal poate avea ca obiect cel puțin dispoziția ( nuda
proprietate) unei fracțiuni a moștenirii”, ne raliem opiniei potrivit căreia „ uzufructul întregii averi nu poate
constitui decât o dispoziție testamentară cu titlu particular”.
24

Soarta legatului va fi apreciată după cum testatorul a dispus prin testament cunoscând
sau nu situația reală a bunului. Astfel:
-dacă testatorul a lăsat bunul altuia crezând că este al lui, legatul este anulabil [ art.
1064 alin. (2) C.civ.];
-dacă testatorul a dispus de bunul altuia știind că nu este al său, cel însărcinat cu
executarea legatului va avea o obligație alternativă : fie de a procura bunul de la
proprietarul acestuia, fie de a plăti valoarea bunului ( din momentul deschiderii
moștenirii) și a – l transmite legatarului [ art. 1064 alin. (3) C.civ.].35
Sarcina probei va reveni legatarului, întrucât el este acela care emite o pretenție
( legatarul va trebui, deci, să probeze că testatorul știa, la încheierea testamentului, că dispune
de un lucru străin). Proba va putea fi atât intrinsecă, cât și extrinsecă.36
2.3.3. Legatul bunului indiviz este asimilat situației în care bunul ( obiect al legatului cu
titlu particular) se află în indiviziune la data deschiderii moștenirii. În acest caz, soarta
juridică a legatului va fi diferită, după cum urmează :
dacă testatorul a lăsat legatarului o cotă – parte ideală ce îi aparține din bunul
determinat aflat în indiviziune, legatul este valabil ( deoarece defunctul, coindivizar,
este în drept să își transmită cota sa prin acte juridice mortis causa) ;
atunci când testatorul a lăsat nu cota sa ideală, ci o parte determinată din bunul aflat în
indiviziune ( deci nepartajat), legatul va fi soluționat asemănător regulilor stabilite mai
sus valabile pentru legatul bunului altuia. Astfel, legatul va fi fie valabil, fie nul, după
cum testatorul a dispus în cunoștință de cauză sau cu credința greșită că bunul îi
aparține.37
2.4. EFECTELE LEGATELOR
35„ Un astfel de legat este interpretat ca o sarcină în favoarea beneficiarului testamentului instituită de testator în
contul celui ținut la executarea legatului” , a se vedea D. Chirică, op. cit., p. 121.
36A se vedea C. A. Iași, s. Civ., dec. nr. 1309 / 1997, în C.P.J. 1997, p. 20.
37G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil, Editura Hamangiu, București, 2012, pp. 587 – 589.
25

Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândește proprietatea
acestuia la data deschiderii moștenirii ( art. 1059 alin. 1 C.civ.). Tot astfel, când obiectul
legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanță de întreținere, executarea acestuia este
datorată din ziua deschiderii moștenirii ( art. 1062 C. civ.).
Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanțe asupra
moștenirii.38 Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile
sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii.
Legatarul are dreptul și la fructele bunurilor moștenirii care i se cuvin din ziua
deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privința sa. Ca excepție,
cel care a posedat bunurile de bună – credință păstrează fructele până la predare ( art. 1058 C.
civ.). Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creșteri cantitative,
calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziționarea altor
bunuri în cadrul unei universalități se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori
universalitatea rezultată.39
În cazul în care legatarul nu – și poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său
fără a depăși valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, el ( legatarul) „ se va putea libera
predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i – au fost lăsate prin legat sau valoarea lor” ( art.
1060 alin. 1 C. civ.).40
În cazul în care legatarului cu titlul particular i – a fost lăsat fie un bun, fie altul,
dreptul de alegere revine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept
legatatului sau unui terț ( art. 1063 C. civ.). Ca regulă, cheltuielile predării legatului sunt în
sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale ( art. 1066 C.
civ.).
Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari – potrivit art. 1067 alin.
1 C. civ., „ creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prioritate față de legatari”.
Reducțiunea legatelor excesive – potrivit art. 1067 alin. 2 C. civ., dacă legatele cu titlu
38Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat, este obligat a preda bunuri de
calitate medie ( art. 1059 alin. 2 C.civ.).
39Legatul cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terț după
întocmirea testamentului ( art. 1061 alin. 2 C.civ.).
40În acest caz, valoarea bunurilor lăsate prin legat și a sarcinilor va fi aceea de la data moștenirii ( art. 1060 alin.
2 C.civ.).
26

particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea
creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le execute.
Restituirea excesului . Când un legat a fost executat, fără a se cunoaște anumite datorii
sau sarcini ale moștenirii, moștenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană
interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează să
fie redus ( art. 1067 alin. 3 C. civ.) .41
2.5.INEFICACITATEA LEGATELOR
Dispozițiile testamentare făcute cu îndeplinirea condițiilor de validitate produc, de
regulă, efecte juridice. Este posibil însă ca manifestarea de voință a unei persoane, deși a fost
făcută cu respectarea condițiilor de validitate ( devenint act juridic valabil), datorită unor
cauze posterioare, să nu producă totuși efectele juridice scontate, actul juridic devenind, în
aceste condiții, ineficace.
În condițiile de mai sus, ineficacitatea actului juridic presupune două condiții :
existența unui act juridic valabil încheiat și lipsa efectelor juridice ale acestuia, datorată unor
cauze posterioare întocmirii actului. Principalele cauze care împiedică producerea efectelor
legatelor ( cauzele de ineficacitate) sunt revocarea și caducitatea dispozițiilor testamentare .
Deși doctrina prezintă ( în general) și nulitatea alături de celelalte cauze de
ineficacitate a actului juridic, nu ne putem ralia acestei opinii. Argumentăm prin aceea că
nulitatea sancționează nerespectarea condițiilor de validitate a actului juridic și are drept
consecință neîncheierea acestuia ( manifestarea de voință rămânând în același stadiu).42În
acest context, stricto sensu, nulitatea nu poate fi și cauză de ineficacitate a actului juridic
41L. Stănciulescu, op. cit., pp . 123 – 124.
42În doctrină, nulitatea este definită de cele mai multe ori ca fiind sancțiunea care lipsește actul juridic de efecte
( în caz de nerespectare a condițiilor de validitate) ; a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în
dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Șansa, București, 1998, p. 192. Apreciem că nulitatea afectează
însăși existența actului juridic preconizat, și nu numai efectele lui ( nulitatea constând în desființarea cu efect
retroactiv a actului juridic încheiat cu încălcarea cerințelor legale). Precizăm că în art. 1068 – 1073 dedicate
ineficacității legatelor, noul Cod civil, nu sesizează rolul distinct al nulității legatului ( și al actului juridic, în
general).
27

( deoarece ineficacitatea presupune existența unui act juridic valabil încheiat, dar care, ca
excepție, nu produce efecte).
În consecință, în caz de revocare sau caducitate, legatele au luat naștere în mod valabil,
dar datorită unor cauze posterioare, nu produc efectele obișnuite ( sunt ineficace). Revocarea
poate fi de două feluri: revocare voluntară, care se datorează voinței unilaterale a testatorului,
și revocarea judecătorească, datorată unor fapte culpabile săvârșite de legatari. Caducitatea
înseamnă imposibilitatea de executare, independentă de voința testatorului sau de faptele
culpabile săvârșite de legatar.
2.5.1. REVOCAREA LEGATELOR – revocarea legatelor pentru faptele săvârșite de
legatar poate fi opera voinței testatorului sau a instanței de judecată.
2.5.1.1. Revocarea voluntară – până în ultima clipă a vieții sale, testatorul are dreptul să
revină asupra dispozițiilor testamentare printr – o manifestare de voință ulterioară care
să aibă ca efect revocarea totală sau parțială a dispozițiilor făcute anterior. Acest drept
decurge din caracterul esențial revocabil al legatarului.
Potrivit art. 1068 alin. 1 C. civ., „ Legatele sunt supuse dispozițiilor privind revocarea
voluntară a testamentului”. Rezultă că, în concepția noului Cod civil, revocarea voluntară a
legatului are loc în aceleasă condiții ca și revocarea voluntară a testamentului. După modul de
manifestare a voinței testatorului, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită.
Revocarea voluntară expresă este revocarea ce rezultă dintr – o declarație a
testatorului cuprinsă într – un înscris întocmit în formă testamentară sau autentică. Înseamnă
că testatorul care a făcut un testament poate ulterior să facă un alt testament prin care îl revocă
pe primul sau, fără să facă un nou testament, printr – un act autentic revocă testamentul
anterior ( art. 1051 alin. 1 C. civ.).
Nerespectarea acestor forme atrage nulitatea absolută a revocării. Potrivit art. 1051
alin. 2 C. civ., nu se cere ca testamentul ce conține revocarea să aibă aceeași formă cu cel pe
care îl revocă ( de exemplu, testamentul autentic poate fi revocat printr – un testament
olograf). Astfel, în principiu, revocarea voluntară expresă nu trebuie făcută în termeni
sacramentali.43
43În practică se consideră valabilă revocarea unui testament prin scrierea cuvântului „ anulat”, a datei și a
semnăturii testatorului ori se face mențiunea „ nu mai este valabil” trăgând pe o pagină și două linii în
diagonală , a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 258.
28

De precizat însă că, numai revocarea expresă a testamentului făcută printr – un act
autentic notarial sau printr – un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în
registrul național notarial ( art. 1051 alin. 3 C. civ.). Când revocarea se face printr – un
testament ulterior, aceasta produce efecte, chiar dacă celelalte dispoziții din noul testament ar
fi nule, indiferent din ce cauză.
Revocarea voluntară tacită este manifestarea care, fără a fi fost expres declarată,
rezultă neîndoielnic din anumite acte sau fapte săvârșite ulterior de testator. Testatorul poate
revoca tacit testamentul olograf și prin distrugerea, ruperea sau ștergerea sa ( art. 1052 alin. 1
C. civ. ).44
Potrivit art. 1052 alin. 2 C. civ., „ Distrugerea, ruperea sau ștergerea testamentului
olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiția ca acesta să fi fost în
măsură să îl refacă”. În consecință, distrugerea testamentului de către testator ( în cunoștință
de cauză) prezumă intenția acestuia de revocare a actului juridic mortis causa ( art. 1068 alin.
4 C. civ.). De precizat că distrugerea involuntară ( de către testator) sau distrugerea de către
alții ( fără știrea testatorului) a bunului, nu produce revocarea, ci caducitatea legatului.
Testamentul încheiat ulterior îl revocă tacit și pe cel anterior, dacă conține dispoziții
contrare sau incompatibile ( art. 1052 alin. 3 C. civ.). Incompatibilitatea intervine în cazul în
care testatorul a făcut două sau mai multe testamente care conțin dispoziții incompatibile între
ele ( imposibilitatea materială sau juridică de a fi executate ambele). De exemplu, testatorul,
în primul testament, lasă o creanță ( pe care el o are împotriva unei terțe persoane) în favoarea
legatarului. Ulterior, testatorul, printr – un alt testament, prevede o iertare de datorie în
favoarea debitorului ( terță persoană) din creanța respectivă. În situația de mai sus, produce
efecte ultimul testament ( debitorul va fi iertat de datorie).
Contrarietatea între cele două dispoziții testamentare intervine în cazul în care, din
punct de vedere juridic, nu ar exista incompatibilitate, dar, din contextul dat, rezultă că al
doilea testament a reprezentat o revocare a primului ( imposibilitate rezultată din intenția
testatorului).
De exemplu, în primul testament, testatorul lasă un bun unei persoane, ulterior, printr
– un alt testament, lasă același bun altei persoane. Din punct de vedere juridic, ar fi posibil ca
două persoane să aibă un drept asupra aceluiași bun în calitate de legatari ( dar în același
44Modificările realizate prin ștergere se semnează de către testator ( art. 1052 alin. 1 C. civ.).
29

testament). Fiind vorba de două testamente succesive, rezultă că al doilea testament reprezintă
o revocare a primului.
De precizat că, atât în cazul incompatibilității, cât și al contrarietății, revocarea se
produce numai în legătură cu dispozițiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalte
rămânând valabile ( dacă testatorul nu a dispus altfel).
Potrivit art. 1068 alin. 2 C. civ., „ Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul
unui legat cu titlu particular, consimțită de către testator, chiar dacă este afectată de
modalități, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s – a înstrăinat”. Rezultă că înstrăinarea
voluntară a bunului care face obiectul legatului denotă voința testatorului de a revoca legatul
făcut prin testament. Nu are importanță felul cum s – a încheiat contractul de vânzare –
cumpărare ( sub termen sau condiție), el poate fi chiar nul.
Esențial este ca manifestarea de voință a testatorului din care rezultă intenția de a
înstrăina să însemne că a dorit revocarea legatului cu titlu particular. Pentru ca înstrăinarea să
provoace revocarea, ea trebuie să fie și reală, adică să fie înfăptuită, nu o simplă intenție de a
înstrăina.
De menționat ca ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă este
determinată de incapacitatea sau vicierea voinței testatorului ori înstrăinarea reprezintă o
donație în favoarea beneficiarului legatului și „ nu s – a făcut sub condiții sau cu sarcini
substanțial diferite de acelea care afectează legatul” ( art. 1068 alin. 3 C. civ.).
Apreciem că cele trei cazuri de revocare voluntară ( prevăzute de Codul civil) nu
reprezintă cazuri limitative, ci sunt numai enunțiative. Rezultă că, ori de câte ori din acte sau
fapte săvârșite de testator se poate proba intenția de revocare, legatele nu mai pot produce
efecte.
Retractarea revocării este admisă, revocarea fiind ( ca și legatul) un act de ultimă
voință esențialmente revocabil. Retractarea revocării se face în aceleași condiții ca și
revocarea ( prin act notarial sau prin testament).45 Retractarea „ unei dispoziții revocatorii
înlătură efectele revocării, cu excepția cazului în care testatorul și – a manifestat voința în
sens contrar sau dacă această intenție a testatorului rezultă din împrejurările concrete” ( art.
1053 alin. 2 C. civ.). Retractarea revocării are deci, ca efect, reînvierea dispozițiilor
45Retractarea unei dispoziții revocatorii făcută printr – un act autentic notarial sau printr – un testament autentic
se va înscrie de îndată de către notar în registrul național notarial ( art. 1053 alin. 3 C. civ.).
30

testamentare revocate. În cazul testamentului distrus, retractarea revocării se va face prin
întocmirea unui alt testament.
2.5.1.2. Revocarea judecătorească – potrivit Codului civil, legatul poate fi revocat prin
hotărâre judecătorească, drept sancțiune pentru fapte culpabile săvârșite de către
legatar față de defunct sau față de memoria acestuia.46
Cazurile de revocare judecătorească a legatelor sunt, în principiu, aceleași ca cele în
care legea permite revocarea legală a donației ( art. 1020 C. civ.).47 Potrivit art. 1069 C. civ.,
revocarea judecătorească a legatului operează în caz de neexecutare a sarcinii și pentru
ingratitudine.48
CAP. III ALTE ACTE JURIDICE CARE POT FI
CUPRINSE ÎN TESTAMENT – EXECUȚIUNEA
TESTAMENTARĂ ȘI ACTUL DE IERTARE AL
NEDEMNULUI
3.1.EXECUȚIUNEA TESTAMENTARĂ
3.1.1. NOȚIUNE – executorul testamentar este persoana desemnată prin testament pentru a
– l reprezenta post – mortem pe testator, asigurând aducerea la îndeplinire a ultimelor
dorințe ale acestuia manifestate cu respectarea formelor și condițiilor de fond
testamentare. În mod obișnuit, aducerea la îndeplinire a dispozițiilor testamentare este
asigurată de erezii defunctului și legatarii universali.
46Opinăm că instituția revocării este atributul exclusiv al dispunătorului ( în cazul de față al testatorului) și, în
consecință, instanța de judecată ar putea, în cazurile prevăzute de lege, să constate pur și simplu, ineficacitatea
legatului.
47Revocarea judecătorească a legatelor prezintă asemănări atât cu materia revocării donațiilor, cât și cu materia
nedemnității succesorale ( din cadrul devoluțiunii succesorale legale).
48L. Stănciulescu, op. cit., pp . 124 – 129.
31

Facultativ, când crede de cuviință, testatorul poate însă desemna în acest scop una sau mai
multe persoane în care are încredere, fie că este vorba de unul sau altul dintre succesorii săi
legali sau testamentari, fie de persoane străine de moștenire.
Reglementarea actuală a execuțiunii testamentare din Codul civil francez și Codul civil
român este tributară condițiilor istorice în care a fost adoptată, trădând o anume reticență din
partea legiuitorului. Ignorată de romani, instituția s – a dezvoltat în Evul Mediu sub influența
Bisericii, când pentru salvarea sufletului s – a extins practica legatelor pioase, a căror aducere
la îndeplinire a fost încredințată de dispunători unor persoane de încredere. De la aceste
legate, practica a fost extinsă și la legatele obișnuite. Începând din secolele al XIII – lea sau al
XIV – lea, s – au recunoscut executorului testamentar puteri proprii, cum ar fi sezina
( preluarea) bunurilor succesorale. Ulterior, în dorința de a nu aduce atingere drepturilor
moștenitorilor legali, care în regiunile de drept cutumiar erau cu toții rezervatari, puterile
executorului testamentar au fost reduse. Revoluția franceză a privit și ea cu reticență instituția
întrucât intra în conflict cu regulile moștenirii legale, contribuind la devoluțiunea bunurilor
cotrar noii ordini.
De aceea, Codul civil francez, din care s – a inspirat și legiuitorul român, a acordat puteri
relativ restrânse executorului testamentar. Astfel se explică actuala configurație a
reglementării, pe care însă practica judiciară și doctrina, așa cum vom vedea, încearcă să o
modifice, recunoscând executorului testamentar puteri sporite, fără a contraveni, desigur,
principiilor de drept incidente.
3.1.2.PLURALITATEA DE EXECUTORI TESTAMENTARI – testatorul poate numi
nu numai un singur executor, ci doi sau mai mulți. În cazul pluralității, fiecare dintre
aceștia are puteri depline și poate îndeplini ca și când ar fi singur orice act specific
execuțiunii testamentare, afară de cazul în care testatorul a prevăzut altfel, fie
dispunând să lucreze împreună, fie atribuind fiecăruia o gestiune anume.49
3.1.3.DESEMNAREA ȘI MISIUNEA EXECUTORULUI
49D. Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente , Editura Rosetti, București, 2003, pp. 275 – 278.
32

Potrivit art. 1077 alin. (1) din noul Cod civil, testatorul poate numi una sau mai multe
persoane, conferindu – le împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare.
Executorul testamentar poate fi desemnat și de către un terț determinat prin testament. Alin.
(2) al aceluiaș art. prevede că dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, oricare
dintre ei poate acționa fără concursul celorlalți, cu excepția cazului în care testatorul a dispus
altfel sau le – a împărțit atribuțiile. Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la
data acceptării misiunii prin declarație autentică notarială.
Capacitatea executorului – persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate
de exercițiu restrânsă nu poate fi executor testamentar.
3.1.4.DREPTUL DE ADMINISTRARE – executorul testamentar are dreptul să
administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data
deschiderii moștenirii, chiar dacă testatorul nu i – a conferit în mod expres acest drept.
Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul
succesoral sau la un termen mai scurt. Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanța
de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte
un an.
3.1.5.PUTERILE EXECUTORULUI – executorul testamentar :
va cere, în condițiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moștenitori sunt și minori,
persoane puse sub interdicție judecătorească sau dispărute ;
va stărui a se face inventarul bunurilor moștenirii în prezența sau cu citarea
moștenitorilor;
va cere instanței să încuviințeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru
executarea legatelor. Instanța va putea încuviința vânzarea imobilelor succesorale
numai dacă nu există moștenitori rezervatari;
va depune diligente pentru executarea testamentului, iar în caz de contestație, pentru a
apăra validitatea sa;
33

va plăti datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În
lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile
numai cu încuviințarea instanței;
va încasa creanțele moștenirii.
Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor
moștenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost
aprobat de toți moștenitorii. Pornind de la constatarea că puterile executorului testamentar
sunt destul de limitate, în ideea de a asigura cât mai deplin posibilitatea aducerii la îndeplinire
a voinței testatorului, practica judiciară și doctrina au admis valabilitatea unor clauze
testamentare menite să suplinească aceste limite, fără însă a se putea contraveni dispozițiilor
imperative ale legii. Astfel, s – a recunoscut valabilitatea clauzelor prin care executorul este
împuternicit să plătească datoriile succesiunii, ceea ce, asociat cu conferirea dreptului de a
încasa creanțele succesorale, îl poate transforma într – un veritabil lichidator al moștenirii și
să vândă imobilele succesorale, cu condiția de a nu exista moștenitori rezervatari, în vederea
obținerii sumelor necesare plății legatelor, fără să poată însă poseda aceste bunuri.
În ceea ce privește transmiterea execuțiunii, puterile executorului testamentar nu pot fi
transmise. Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcții determinate
poate fi continuată de către persoana care preia acea funcție.
3.1.6.OBLIGAȚIA DE A DA SOCOTEALĂ ȘI RĂSPUNDEREA EXECUTORULUI.
La sfârșitul fiecărui an și la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat
să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moștenitori rezervatari. Această
obligație se transmite moștenitorilor executorului. Executorul testamentar răspunde ca un
mandatar în legătură cu executarea dispozițiilor testamentare.Dacă au fost desemnați mai
mulți executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepția cazului în care
testatorul le – a împărțit atribuțiile și fiecare dintre ei s – a limitat la misiunea încredințată.
Cât privește remunerația executorului – misiunea executorului testamentar este
gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remunerație în sarcina moștenirii. Suportarea
cheltuielilor se referă la faptul că, cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea
puterilor sale sunt în sarcina moștenirii.
34

3.1.7.ÎNCETAREA EXECUȚIUNII – execuțiunea testamentară poate înceta :
prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite – când
însă executorul a fost numit prin referire la o anumită funcție ( de exemplu, notarul
public din localitate, acolo unde există unul singur), lucru admis ca posibil, caracterul
intuitu personae se estompează, astfel încât misiunea poate fi continuată de succesorul
celul aflat în funcție la data deschiderii moștenirii .
Deși încetarea execuțiunii pentru survernirea aducerii la îndeplinire a misiunii primite de
către executor nu este prevăzută expres de lege, considerăm că nu pot fi executor testamentar
decât persoanele cu capacitate deplină de exercițiu. Or, dacă nu pot fi executor testamentar de
la început persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, înseamnă că nici cei care își pierd
această capacitate pe parcursul execuțiunii nu mai pot continua misiunea începută.
prin renunțare în forma unei declarații autentice notariale;
prin decesul executorului testamentar – dreptul executorului testamentar nu trece la
erezii săi, este o consecință a caracterului intuitu personae. ;
prin punerea sub interdicție judecătoreacă a executorului testamentar;
prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își îndeplinește
misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător;
prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în
care instanța decide prelungirea termenului.50
3.2.ACTUL DE IERTARE AL NEDEMNULUI
În ceea ce privește capacitatea de a moșteni, potrivit art. 957 alin (1) din noul Cod
civil, o persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Dacă în cazul
50Codul civil român, op. cit., pp. 532 – 534.
35

morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au
capacitatea de a moșteni una pe alta.
Pentru a putea vorbi de actul de iertare a nedemnului, trebuie să avem în vedere
nedemnitatea. Nedemnitatea poate fi de două feluri: nedemnitatea de drept și nedemnitatea
judiciară. Nedemnitatea de drept – este de drept nedemnă de a moșteni :
-persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a – l ucide
pe cel care lasă moștenirea;
-persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei
infracțiuni cu intenția de a – l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost
deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a
făptuitorului;
În cazul în care condamnarea pentru faptele menționate mai sus este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea
operează dacă acele fapte au fost constatate printr – o hotărâre judecătorească civilă
definitivă. Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane
interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza
hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.
Nedemnitatea judiciară – poate fi declarată nedemnă de a moșteni:
-persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă
moștenirea, a unor fapte grave de violență, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte
care au avut ca urmare moartea victimei;
-persoana care, cu rea – credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului;
-persoana care, pril dol sau violență, l – a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Sub sancțiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii
constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.
36

În ceea ce privește efectele nedmnității , nedemnul este înlăturat atât de la moștenirea
legală, cât și de la moștenirea testamentară. Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor
moștenirii este considerată posesie cu rea – credință. Actele de conservare, precum și actele
de administrare, încheiate între nedemn și terți, sunt valabile. De asemenea, se mențin și
actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn și terții dobânditori de bună –
credință, regulile din materia cărții funciare fiind însă aplicabile.
Potrivit art. 961 alin. (1) din noul Cod civil, cât privește înlăturarea efectelor nedemnității,
acesta prevede că efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin
testament sau printr – un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o
declarație expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnității legatul lăsat nedemnului
după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea. Alin. (2) al aceluiaș art. arată că efectele
nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după
condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.
În acest sens, putem considera că actul de iertare al nedemnului este un act juridic solemn
deoarece este acela pentru formarea căruia simpla manifestare de voință nu este suficientă, ci
acesta trebuie să îmbrace o anumită formă cerută de lege. Această formă reprezintă o condiție
pentru însăși valabilitatea actului juridic respectiv: se obișnuiește să se spună că forma este
cerută ad validitatem sau ad solemnitatem.51
CAP. IV DEZMOȘTENIREA
NOȚIUNEA DEZMOȘTENIRII, FELURILE DEZMOȘTENIRII,
EFECTELE DEZMOȘTENIRII, NULITATEA DEZMOȘTENIRII ȘI
INVENTARUL NOUTĂȚILOR
51 Codul civil român, op. cit., pp. 504 – 506.
37

4.1. NOȚIUNEA DEZMOȘTENIRII
Dacă în dreptul roman dezmoștenirea era o pedeapsă pe care de cujus o aplica
moștenitorilor săi în anumite cazuri prevăzute de lege, în dreptul modern, dezmoștenirea nu
mai este o pedeapsă cum a fost, și rămâne nedemnitatea. Spre deosebire de nedemnitate, care
atrage decăderea în temeiul legii a celui vinovat din dreptul de a moșteni pe defunct, lipsindu
– l de titlul care i-ar fi dat aptitudinea să moștenească, chiar dacă este rezervatar,
dezmoștenirea nu afectează niciodată titlul de moștenire, chiar dacă este vorba de un
moștenitor nerezervatar, ci doar emolumentul.
În cazul moștenitorilor rezervatari, acest lucru este evident, ei moștenind ( ca moștenitori
legali) rezerva, dezmoștenirea având efecte cel mult în limitele cotității disponibile. Faptul că
și moștenitorii nerezervatari păstrează anumite prerogative care decurg din titlul lor de
moștenitori, chiar dacă pot fi complet lipsiți prin dezmoștenire de emolumentul moștenirii,
este demonstrat de faptul că aceștia, de pildă, pot cere o copie a inventarului moștenirii, pot
lua măsuri conservatorii cu privire la bunurile succesiunii, fac predarea legatelor, ori pot cere
anularea testamentului, revocarea judecătorească a legatelor sau constatarea caducității
acestora.
În limitele dispozițiilor legale imperative ( rezervei), dezmoștenirea este un drept
discreționar al testatorului, nesusceptibil de cenzură prin intermediul justiției pe calea acțiunii
care sancționează abuzul de drept.52
Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate conține nu numai dispozitii pozitive
legate, dar și dispoziții negative – dezmoșteniri – prin care testatorul înlătură de la moștenire
unul sau mai mulți moștenitori legali, rude sau soț supraviețuitor.53
Codul civil de la 1864 nu a reglementat dezmoștenirea, dar nici nu a interzis – o, astfel
încât posibilitatea exheredării a fost unanim recunoscută de către literatura de specialitate.54
52www.scribd.com/doc/37694610/Ex-He-Red-Area.
53www.ghidulocatarului.ro.
54A se vedea, cu titlu de exemplu : M. Eliescu, op. cit., pp. 285 – 287, Fr. Deak, op. cit., pp. 270 – 275, I.
Adam , A. Rusu, op. cit., pp. 290 – 293, L. Stănciulescu, op. cit., pp. 467 – 469.
38

De fapt, Codul civil de la 1864 făcea referire indirectă la dezmoștenire, prin dispozițiile sale
referitoare la rezerva succesorală.
Orice persoană are posibilitatea ca, prin derogare de la regulile devoluțiunii legale a
moștenirii, să înlăture de la moștenire persoana sau persoanele neagreate ( indiferent de
motive). Dezmoștenirea este o prerogativă ce aparține testatorului, dar care nu se poate
exercita nelimitat. Astfel moștenitorii rezervatari nu vor putea fi înlăturați în totalitate de la
moștenire neputând fi lipsiți de rezerva succesorală care li se cuvine în temeiul legii, chiar
împotriva voinței testatorului. În consecință testatorul poate dezmoșteni numai parțial
moștenitorii rezervatari, ( cât privește cotitatea disponibilă), ceilalți moștenitori nerezervatari,
pot fi dezmoșteniți fără nici o limită.55
Legea nr. 287/2009 reglementează dezmoștenirea în art. 1074 – 1075. Relevăm astfel,
meritul noului Cod civil de a reglementa, pentru prima dată în sistemul nostru de drept, o
instituție a dreptului succesoral, ce prezintă o deosebită utilitate practică. Apreciem, de
asemenea, faptul că noul Cod civil folosește termenul de „ dezmoștenire”, în locul celui de
„ exheredare„ , de sorginte latină, utilizat cu frecvență, sub imperiul Codului civil de la 1864,
de către literatura de specialitate.
Potrivit dispozițiilor art. 1074 alin. (1) noul Cod civil, „Dezmoștenirea este dispoziția
testamentară, prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai
mulți dintre moștenitorii săi legali.
Constatăm astfel că definiția dată dezmoștenirii de către nouă reglementare în materie
succesorală este identică cu cea conferită acestei instituții juridice, sub imperiul vechiului Cod
civil, de către literatura de specialitate.
Spre deosebire de celelalte dispoziții testamentare ( legatul, execuția testamentară, etc.),
care conferă drepturi și care pot fi calificate, în consecință, ca reprezentând dispoziții
testamentare pozitive, dezmoștenirea, înlăturând succesibilii de la moștenire, poate fi
calificată ca reprezentând o dispoziție testamentară negativă.
Testatorul are libertatea de a dezmoșteni, exclusiv după bunul său plac, orice moltenitor
legal, anume, rudele din cele patru clase de moștenitori legali și soțul supraviețuitor. Spre
deosebire de moștenitorii nerezervatari ( colateralii privilegiați, ascendenții ordinari și
55www.partaje-avocati.ro.
39

colateralii ordinari), care pot fi dezmoșteniți în totalitate, moștenitorii rezervatari ( soțul
supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați) pot fi dezmoșteniți numai în limita
cotității disponibile. Aceștia din urmă vor culege, ca urmare a dezmoștenirii, numai o cotă din
moștenire, denumită rezervă succesorală.
Deși dezmoșteniți ( lipsiți de emolumentul succesoral), moștenitorii legali își păstrează
această calitate și, în consecință, în virtutea acesteia, au următoarele drepturi :
-să ceară anularea sau constatarea nulității dispozițiilor testamentare ;
-să ceară revocarea judecătorească a legatelor;
-să ceară constatarea caducității legatelor;
-moștenitorii rezervatari dezmoșteniți au posibilitatea să ceară reducțiunea
liberalităților excesive;
-să ceară inventarierea și luarea măsurilor speciale de conservare a bunurilor
succesorale ( art. 70 și urm. din Legea nr. 36/1995) ;
-să li se comunice de către notarul public măsurile de conservare luate;
-să fie citați la dezbaterea moștenirii, chiar dacă nu sunt moștenitori rezervatari și
prin legate a fost epuizată întreaga moștenire a defunctului.
4.2. FELURILE DEZMOȘTENIRII
Literatura de specialitate distinge, în lumina dispozițiilor Codului civil de la 1864, între
dezmoștenire directă, indirectă și cu titlu de sancțiune. Criteriul în temeiul căruia se realizează
această distincție este reprezentat de modul de manifestare a voinței testatorului.
Legea nr. 287/2009 însă, în art. 1074 alin. (2), distinge numai între dezmoștenirea directă
și indirectă. Drept urmare, în cele ce urmează, vom analiza numai aceste două tipuri de
dezmoștenire, deși considerăm că nimic nu – l împiedică pe testator să insereze în actul său de
40

ultimă voință o dispoziție prin care să dispună înlăturarea de la moștenire a acelor moștenitori
care ar ataca în justiție testamentul ( clauză penală).
Sub incidența Codului civil de la 1864, validitatea dezmoștenirii – sancțiune, nu a fost
pusă la îndoială, în măsura în care aceasta urmărea să asigure executarea unor dispoziții
testamentare conforme legii, ordinii publice și bunelor moravuri. Rămâne însă de văzut ce
soluții vor pronunța în viitor instanțele judecătorești într – o astfel de situație, raportându – se
la dispozițiile noului Cod civil.
4.2.1Dezmoștenirea este directă, potrivit dispozițiilor art. 1074 alin. (2) noul Cod civil,
„…atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau
mai multor moștenitori legali”. Așadar, dezmoștenirea directă poate fi totală sau
parțială. În acest context, apreciem că legiuitorul a avut în vedere, prin exprimarea
„ înlăturarea mai multor moștenitori legali”, și ipoteza dezmoștenirii tuturor
moștenitorilor testatorului.
Drept urmare, dacă dezmoștenirea directă vizează toți moștenitorii legali nerezervatari ai
testatorului ( inclusiv unicul moștenitor), aceasta este totală. În consecință, în ipoteza în care
testatorul a dezmoștenit toți moștenitorii săi legali nerezervatari și nu a instituit niciun legatar,
moștenirea sa va deveni vacantă și va fi diferită în condițiile legii.
Dimpotrivă, dezmoștenirea directă, ce are ca efect înlăturarea de la moștenire de către
testator a unuia sau mai multor moștenitori legali nerezervatari ai săi ( nu toți, însă) sau a
unuia, mai multor ori tuturor moștenitorilor săi revervatari, este parțială. În această ipoteză,
moștenirea testatorului va fi culeasă, în absența legatarilor, astfel :
-de către comoștenitorii cu care dezmoștenitul ar fi venit în concurs;
-în lipsa acestora, de către moștenitorii subsecvenți [ art. 1075 alin. (4) prima teză
noul Cod civil] ;
-de către moștenitorii rezervatari dezmoșteniți, în limitele rezervei succesorale.
Rezultă așadar că dezmoștenirea moștenitorilor rezervatari este întotdeauna parțială,
întrucât aceștia vor culege, în puterea legii, rezerva succesorală ( adică jumătate din cota
succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, li s – ar fi cuvenit, ca
moștenitori legali – art. 1088 noul Cod civil). În cazul lor, dezmoștenirea produce efecte,
numai în limitele cotității disponibile.
41

Spre exemplu, dacă defunctul are un singur copil, pe care – l dezmoștenește și nu
instituie legatari, acesta va culege ½ din moștenire, corespunzând rezervei sale succesorale, și
nu întreaga moștenire pe care ar fi putut – o culege dacă nu ar fi fost dezmoștenit. Cealaltă
jumătate a moștenirii revine moștenitorilor legali subsecvenți.
Dacă însă defunctul are doi copii și dezmoștenește numai pe unul dintre aceștia, cel
dezmoștenit va culege numai ¼ din moștenire, corespunzând rezervei sale legale ( adică ½ din
cota de ½ care i s – ar fi cuvenit în concurs cu fratele său, dacă nu ar fi intervenit
dezmoștenirea), iar celalalt copil nedezmoștenit al defunctului va culege restul de ¾ din
moștenire ( și nu ½ cât ar fi cules, dacă fratele său nu ar fi fost dezmoștenit).
Moștenitorii legali care beneficiază de efectele dezmoștenirii altor moștenitori
( comoștenitori sau moștenitori în grad preferabil) se prevalează de dispozițiile testamentare,
numai pentru a justifica dezmoștenirea acestora, în continuare, vocația lor succesorală fiind
legală, și nu testamentară.56
Așadar, pe de o parte, dezmoștenirea nu presupune, în mod necesar, instituirea unor
legatari ( testatorul poate dezmoșteni unicul său moștenitor legal, fără să instituie legatari,
moștenirea sa devenind astfel vacantă), iar, pe de altă parte, dezmoștenirea nu echivalează cu
instituirea de legatari ( comoștenitorii legali sau moștenitorii legali subsecvenți vin la
moștenire în puterea legii și nu potrivit voinței testatorului, materializată în testament).
Fiind moștenitori legali, moștenitorii care vin la moștenire ca urmare a dezmoștenirii
comoștenitorilor sau moștenitorilor preferabili în grad, vor culege moștenirea, potrivit
regulilor devoluțiunii legale a moștenirii, și nu potrivit celor aplicabile legatelor. Aceștia vor
dobândi posesiunea moștenirii, diferit , după cum sunt sau nu moștenitori sezinari, și nu prin
predarea legatelor.
Conchidem, așadar, că nu putem folosi, fără rezerve, expresia din dreptul francez
exclure c’est instituer ( dezmoștenirea înseamnă instituire de legatari).
4.2.2. Dezmoștenirea este indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulți
legatari [ art. 1074 alin. (2) teza finală noul Cod civil ].
În acest caz, testatorul nu precizează expres faptul dezmoștenirii unor moștenitori legali,
rezervatari sau nerezervatari, însă instituie unul sau mai mulți legatari, care vor culege
56Fr. Deak, op. cit., p.272.
42

cotitatea disponibilă sau întreaga moștenire. Spre exemplu, testatorul desemnează un legatar
universal sau doi legatari cu titlu universal, fiecare pentru o cota de ½ din moștenire.
Spre deosebire de ipoteza dezmoștenirii directe, unde folosirea fără rezerve a expresiei
exclure c’est instituer nu este exactă, în cazul dezmoștenirii indirecte este riguros exactă
expresia instituer c’est exclure ( instituirea de legatari înseamnă dezmoștenire).
Așadar, dezmoștenirea indirect este realizată printr – un legat. Dacă legatul însă, devine
ineficace ( din orice cauză), se pune problema în ce măsură ineficacitatea legatului
influențează dezmoștenirea.
În lumina dispozițiilor Codului civil de la 1864, jurisprudența și doctrina au avansat soluții
diferite, cât privește efectele ineficacității legatului asupra dezmoștenirii. Astfel, spre
deosebire de jurisprudență57, doctrina a promovat o soluție echitabilă, care depinde exclusiv
de voința testatorului, exprimată în testament.
Potrivit doctrinei, pentru a se da o soluție acestei probleme, trebuie interpretată voința
testatorului. Dacă intenția testatorului a fost numai aceea de a crea o preferință legatarului față
de moștenitorii legali, ineficacitatea legatului lipsește de efecte și dezmoștenirea, moștenitorii
legali venind la moștenire în ordinea stabilită de legiuitor.
Dacă însă, intenția testatorului a fost aceea ca dezmoștenirea să opereze necondiționat,
independent de soarta legatului, ineficacitatea acestuia nu influențează dezmoștenirea, astfel
încât moștenitorii legali ai testatorului vor fi considerați dezmoșteniți, iar moștenirea acestuia
va deveni vacantă.
Dacă testatorul a revocat voluntar testamentul, prin care a dezmoștenit pe moștenitorii săi
legali și nu a realizat un nou testament în acest sens, renasc drepturile succesorale ale
acestora. În ipoteza în care testatorul a retractat revocarea voluntară a legatului prin care
dezmoștenea pe moștenitorii săi legali, dispozițiile legatului de dezmoștenire vor reînvia,
dacă, din interpretarea voinței testatorului, rezultă că acesta a acceptat această consecință.
În ceea ce ne privește, considerăm că soluția justă, avansată de către doctrină sub imperiul
anteriorului Cod civil, în problema supusă analizei noastre, ar trebui menținută și în lumina
dispozițiilor noului Cod civil.
57A se vedea cu titlu de exemplu Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr. 1198/1982, în „Revista română de drept” nr.
9/1983, pp. 66 – 67; Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr. 736/1984, în „ Revista română de drept” nr. 12/1984, pp. 72
– 73; Trib. Jud. Bihor, dec. civ. nr. 1280/1981, în „ Revista română de drept” nr. 5/1982, pp. 62 – 63.
43

4.3.EFECTELE DEZMOȘTENIRII
Noul Cod civil reglementează efectele dezmoștenirii, în art. 1075, distingând între
următoarele ipoteze:
4.3.1. La moștenire, în concurs cu clasele de moștenitori, vine și soțul supraviețuitor – în
acest caz distingem, de asemenea, următoarele două situații:
-este dezmoștenit numai soțul supraviețuitor ;
-este dezmoștenită numai o rudă a defunctului ( moștenitor rezervatar).
4.3.2. Moștenitorii din cele patru clase vin la moștenire singuri, fără concursul soțului
supraviețuitor – și în acest caz, identificăm două situații diferite :
-este dezmoștenită o rudă a defunctului din categoria moștenitorilor rezervatari;
-este dezmoștenită o rudă a defunctului din categoria moștenitorilor nerezervatari.
La moștenire, în concurs cu clasele de moștenitori, vine și soțul supraviețuitor .
a.Dezmoștenirea numai a soțului supraviețuitor
Potrivit dispozițiilor alin. (1) ale art. 1075 noul Cod civil, „ În cazul dezmoștenirii soțului
supraviețuitor, moștenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs, culeg partea din
moștenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soțului supraviețuitor ca urmare a
dezmoștenirii”.
Față de formularea acestui text de lege, apreciem că legiuitorul ar fi putut folosi, în locul
expresiei „…cotei cuvenite soțului supraviețuitor”, expresia „…rezervei soțului
supraviețuitor”, realizând astfel o exprimare exactă.
Așadar, soțul supraviețuitor, moștenitor rezervatar, culege, în absența dezmoștenirii, o
cotă diferită din moștenire, în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, astfel:
în concurs cu clasa I, soțul supraviețuitor culege un sfert din moștenire ;
în concurs cu întreaga clasă a doua, soțul supraviețuitor culege o treime din moștenire;
44

în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu coletaralii privilegiați, soțul
supraviețuitor culege o jumătate din moștenire;
în concurs cu clasa a treia sau a patra de moștenitori, soțul supraviețuitor culege trei
sferturi din moștenire.
Rezerva succesorală a acestuia, pe care o va culege în cazul în care este dezmoștenit, este
de ½ din cota pe care ar fi cules – o, dacă nu ar fi fost dezmoștenit. Așadar, în caz de
dezmoștenire, cota soțului supraviețuitor va fi de :
-1/8 din moștenire, în concurs cu clasa întâi de moștenitori legali, restul de 7/8 din
moștenire cuvenindu – se descendenților ;
-1/6 din moștenire, în concurs cu întreaga clasăa doua de moștenitori legali, restul
de 5/6 din moștenire cuvenindu – se ascendenților privilegiați și colateralilor
privilegiați;
-1/8 din moștenire, în concurs cu clasa întâi de moștenitori legali, restul de 7/8 din
moștenire cuvenindu – se descendenților ;
-¼ din moștenire, în concurs cu ascendenții privilegiați sau cu colateralii
privilegiați, restul de ¾ din moștenire cuvenindu – se rudelor amintite;
-3/8 din moștenire, în concurs cu clasa a treia sau a patra de moștenitori legali,
restul de 5/8 din moștenire cuvenindu – se ascendenților ordinari sau colateralilor
ordinari.
b.dezmoștenirea unei rude a defunctului ( moștenitor rezervata ), care vine la
moștenire, în concurs cu soțul supraviețuitor ( nedezmoștenit).
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 1075 din noul Cod civil, „ Dacă, în urma
dezmoștenirii, pe lângă soțul supraviețuitor, vin la moștenire atât cel dezmoștenit, cât și acela
care beneficiază de dezmoștenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei
soțului supraviețuitor și a cotei celui dezmoștenit”.
Reiterăm, și în cazul acestui text de lege, sugestia formulată la punctul a). Constatăm că
textul de lege de mai sus invocat, are în vedere, în mod just de altfel, numai ipoteza în care
soțul nedezmoștenit vine în concurs cu alți moștenitori rezervatari ai defunctului, dintre care
numai unul este dezmoștenit. Nu ar prezenta nicio relevanță prezența unui moștenitor
45

nerezervatar dezmoștenit, într – o astfel de ipoteză, soțul supraviețuitor venind în concurs cu
moștenitorii subsecvenți.
Pentru a identifica cu precizie efectele dezmoștenirii unei rude a defunctului – moștenitor
rezervatar, care vine la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor ( nedezmoștenit), luăm
următoarele exemple :
defunctul are soț supraviețuitor și trei copii, pe unul dintre aceștia din urmă
dezmoștenindu – l expres prin testament. Moștenirea defunctului va fi împărțită astfel:
-soțul supraviețuitor va culege ¼ din moștenire ;
-fiul dezmoștenit( care, în absența dezmoștenirii, ar fi cules cota de ¼) va culege
cota de 1/8 ( adică jumătate din cota de ¼) ;
-cei doi descendenți ai defunctului nedezmoșteniți vor culege împreună cota de 5/8
din moștenire, adică fiecare dintre ei, cota de 10/16;
defunctul are soț supraviețuitor și părinți, numai pe unul dintre aceștia din urmă
dezmoștenindu – l. Într – o astfel de ipoteză, moștenirea va fi împărțită după cum
urmează:
-soțul supraviețuitor va culege ½ din moștenire ;
-părintele dezmoștenit va culege 1/8 din moștenire ( adică jumătate din cota de ¼ ,
care i s – ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost dezmoștenit) ;
-celălalt părinte va culege cota de 3/8 din moștenire.
Constatăm că legiuitorul nu a avut în vedere ipoteza în care este dezmoștenit atât soțul
supraviețuitor, cât și un alt moștenitor legal rezervatar, cu care cel dintâi vine în concurs.
Interpretând a pari dispozițiile art. 1075 noul Cod civil și făcând aplicarea principiilor
generale ale devoluțiunii, așa cum sunt acestea reglementata în art. 964 noul Cod civil, într – o
astfel de ipoteză, soțul supraviețuitor și ruda – moștenitor rezervatar, vor primi cotele
corespunzând rezervei lor legale, restul moștenirii cuvenindu – se comoștenitorilor sau, după
caz, moștenitorilor subsecvenți.
Moștenitorii din cele patru clase vin la moștenire singuri, fără concursul soțului
supraviețuitor.
46

a.este dezmoștenită o rudă a defunctului din categoria moștenitorilor rezervatari.
Potrivit dispozițiilor art. 1075 alin. (3) noul Cod civil, „ Atunci când, în urma
dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care
vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit”. Față de conținutul acestui
text de lege, apreciem că legiuitorul ar fi trebuit să folosească, în locul expresiei „ cotă
inferioară cotei sale legale”, exprimarea „ rezervă succesorală”, și că partea finală a acestui
text de lege ar fi trebuit să conțină conjuncția copulativă „ și” între cuvintele „ culege” și
„ partea”.
În opinia noastră, acest text de lege ar fi trebuit să aibă următorul conținut: „ Atunci când
un moștenitor primește numai rezerva succesorală, moștenitorul cu care vine în concurs
culege și partea care ar fi revenit celui dezmoștenit”. Considerăm că astfel legiuitorul ar fi
obținut o exprimare precisă și suplă.
Pentru înțelegerea acestui efect al dezmoștenirii, luăm următorul exemplu: dacă defunctul
are doi copii și numai pe unul dintre aceștia îl dezmoștenește, cotele care se cuvin acestora
sunt următoarele:
-¼ din moștenire pentru copilul dezmoștenit ( ½ din cota de ½ pe care ar fi cules –
o , dacă nu ar fi fost dezmoștenit) ;
-¾ din moștenire pentru celălalt copil al defunctului.
b.este dezmoștenită o rudă a defunctului din categoria moștenitorilor nerezervatari.
Potrivit dispozițiilor art. 1075 alin. (4) noul Cod civil, „ Dacă, în urma dezmoștenirii, o
persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s – ar fi cuvenit se atribuie
moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți”.
Așadar, moștenitorul legal nerezervatar dezmoștenit, este înlăturat de la moștenire, cota
acestuia cuvenindu – se, după caz, comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți. Exemple:
-defunctul are doi frați și numai pe unul dintre aceștia îl dezmoștenește. Fratele
dezmoștenit va fi înlăturat de la moștenire ca urmare a voinței defunctului,
moștenirea cuvenindu – se în integralitatea ei, fratelui nedezmoștenit
( comoștenitor) ;
47

-defunctul are un frate, pe care – l dezmoștenește și doi nepoți de frate. Moștenirea
defunctului se va cuveni în cote egale ( de ½) celor doi nepoți ai săi ( moștenitori
subsecvenți).
În concluzie, în toate cazurile, cota moștenitorului/ lor legal/ i dezmoștenit/ ți se
cuvine comoștenitorilor sau, după caz, moștenitorilor subsecvenți, în măsura în care aceștia
sunt capabili de a primi legate [ art. 1075 alin. (5) noul Cod civil ].58
4.4.NULITATEA DEZMOȘTENIRII
Potrivit dispozițiilor art. 1076 noul Cod civil, „ Dispoziția testamentară prin care
moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate absolută sau relativă,
prevăzute de lege”. Prin acest text de lege, se face trimitere la dreptul comun în materie, astfel
încât cauzele care atrag nulitatea contractului, atrag, în egală măsură, și nulitatea
dezmoștenirii.
Ca excepție de la dreptul comun în materie, termenul ( general) de prescripție a acțiunii în
anulabilitate curge de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția
testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data
deschiderii moștenirii. Așadar, ceea ce trebuie adaptat la specificul moștenitorilor, este
momentul de la care începe să curgă termenul de precripție a acțiunii în anulabilitate. Drept
urmare, acesta nu poate începe să curgă mai devreme de data deschiderii moștenirii.59
4.5.INVENTARUL NOUTĂȚILOR
Noul Cod civil asigură dezmoștenirii, instituție a dreptului succesoral pe care o
reglementează expres pentru prima dată în sistemul nostru de drept, o reglementare justă și
cvasicompletă. Analizând dispozițiile actului normativ invocat, am constatat că legiuitorul nu
58I. Genoiu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Editura CH. BECK, București, 2012, pp. 227 – 235.
59I. Genoiu , op. cit., p. 235.
48

a folosit cât privește efectele dezmoștenirii, în toate cazurile, o exprimare simplă și că nu a
oferit soluție tuturor situațiilor pe care dezmoștenirea le poate genera în practică.60

60Ibidem, p. 235.
49

50