Cap 1 Licență (1) [613124]

1
CAP 1. ECOTURISMUL ASPECTE TEORETICE

1.1 Generalități cu privire la ecoturism
Dezvoltarea durabilă și t urismul durabil
Termenul de dezvolta re durabilă a apărut odată cu conștientizarea nevoii de creștere a
nivelului de trai al populației , natura limitată a resurselor precum și efectele negative date de
degradarea accentuată și continuă a mediului.
La nivelul european, apariția legislativ ă a acestu i cocept s-a realizat în anul 1977 prin
Tratatul de la M astricht, urmând ca în anul 2001, Consiliul Eu opean să adopte la Gotenborg
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii E uropene, iar în iunie 2006 Consiliul UE să adopte
Strategia reînnoită de Dezvoltare D urabilă pentru o Europă extinsă.
( interpretare din Ecoturism si Turism Rural, Ionica Soare, 2013 ,pag 24)
În această strategie sunt evidențiate obiective precum:
– protecția mediului prin măsuri de minimalizare a efectelor negative aduse de activitățile
industrial -economice , acest obiectiv este abordat în mare parte din perspectivă ecologică
– echitatea și coeziunea socială prin respectare drepturilor și libertăților omului ,
subliniindu -se abordare a socio culturală
– dezvoltare economică prin conștientizarea importanței inovării a cunoștințelor , abordarea
economică
(citare din Ecoturism si Turi sm Rural,Ionica Soare, 2013 ,pag 24 – 28).
Țara noastră a luat la conștiință aces t aspect abia în noiembrie 2008, ca urmare a obligației
de țară membră a Uniunii Europene, atunci când Guvernul României a aprobat Strategia Națională
pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013 -2020 -2030
( http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/dezv oltare_durabila/strategia.htm ), o
strategie ce presupune ca până în anul 2013 să se încorporeze principiile și practicile dezvoltării
durabile în politicile țării, urmând ca până în anul 2020 să ajungem la nivelul mediu al țărilor din
UE în ceea ce priv ește indicatorii de dezvoltare durabilă, iar până în 2 030 să se evidențieze un
nivel peste medie al dezvoltării durabile. (interpretare dupa Ecoturism si Turism Rural, Ionica
Soare, 2013 ,pag 24) .

2
Dezvoltarea durabilă are o legătură puternică cu turismul, acesta fiind definit de Kalfiotis
(1972) un spe cialist în economia turismului, ca fiind o deplasare temporara a persoanelor
individuale sau a unui grup de la domiciliu către un alt loc pentru simpl a plăcere, realizând astfel
actvități economice. ( interpretare după pg 11 pot turist al Rom Melina Cândea, 2007, ed
Universitara) .
Geograful francez Remi Knafou arată că turistul poate fi un deranj pentru toată lumea,
deoarece intră în contact direct cu p opulația din apropierea zonelor turistice, cu mediul natural al
obiectivelor și cu ceilalți turiști.
Prin urmare, p entru a desfășura o activitate turistică este necesar un consum de resurse
naturale, umane și financiare, din ambele părți implicate, turist respectiv prestatorul de servicii
turistice, iar prin natura activității se impune nevoia de durabilitate continuă.
Aplicarea teoriei dezvoltării durabile în turism a fost un demers adoptat mai încet de către
mai toate organizați ile internaționale și naționale tocmai prin faptul că turismul implică o
interdependență între turist, comunitățile locale și partea economică.
În lucrările de specialitate întâlnim termnii sustenabilitate, durabilitate viabilita te, ca
termeni ce stau la baza definirii turismul ui durabil. (pg 30 ) astfel din 1991 conceptul de turism
durabil este definit de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Fondul Mondial
pentru Natură, Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale: ”dezvoltarea tuturor
formelor d e turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală,
socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și
pentru generațiile viitoare”.( curs ecoturism)
OMT, definește de asemenea turismul durabil ca fiind baza „satisfacerii necesităților
turiștilor și ale regiunilor -gazdă, în același timp cu protejarea și creșterea șanselor și oportunităților
pentru viitor. El este văzut ca o modalitate de management a tuturor resurselor, astfel încât nevoile
economice, sociale și estetice să fie pe deplin satisfăcu te, menținând integritatea culturală,
dimensiunile ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemul de viață.” ( Ministeru
Turismului Strategia Națională de dezvoltare a ecoturismului în România, faza 1 ,București
2009,pag 10.)
Conform aceleiași orga nizații, prin turism durabil se evidențiază obiective precum :
a) asigurarea cal ității experirenței turiștilor

3
b) conservarea și gestionarea durabilă a resurselor natural e și culturale ale
comunităților locale
c) creșterea calității vieții locuitorilor din comunit ățile locale
d) implicarea activă a factorilor locali în planificarea și luarea deciziilor cu privire la
dezvoltarea viitoare a turismului
În literatura de specialitate se menționează și existenț a unei alte viziuni , ce ține mai mult
de dezvoltarea turismului și recreerea într -o destinație turistică.
Această vizune are la bază principiile sustenabile ale t urismului, respectarea mediului , a
populației și de asemenea cultura și economia comunităților locale. Prin prisma acesto r principii
s-a creat Triunghiul sustenabilității cu scopul de a semnifica un echilibru între component a
umană, de mediu și cea economică.( interpretare din Ecoturism si Turism Rural,Ionica Soare,
2013 ,pag 31) . Recent la componentele existente s-a adăugat și conservarea moștenirilor culturale
și a tradițiilor popoarelor, conștientizându -se necesitatea de a adapta activitățile turistice la
cultura și istoria comunităților locale din zonele de desfășurare a respectivelor activități turistice .
Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă în turism reprezintă o necesitate mai mult decât
evidentă, o dată cu creșterea numărului de turiș ti amplificându -se și efectele negativ e de tip
economic, ecologic și cultural.
Prin urmare este evidentă orient area către un turism durabil, prin implicarea și
colaborarea reprez entanților autorități lor locale (care dispun de instrumente legislative,
economice, sociale), agenți lor economici (care inițiază proiecte de amenajare și servicii turistice),
turoperatori lor și agențiilor de turism , organismele ce se ocupă de protecția mediului și păstrarea
moștenirii culturale, prestatori lor locali de servicii turistice, și nu în ultimul rând, turiști i, ca
beneficiari direcți. ( curs ecoturism)
Ecoturismul
Toate formele de turism trebuie să aibă în v edere conceptul de durabilitate.

4

(ATAȘEZ FIGURĂ..PAG 38 )
ÎNTREBARE!!!
O altă ramură a turismului durabil este ecoturismul . Acesta s -a dezvoltat în secolul xx
datorită dez voltării continue a turismului odată cu aglomerările de turiști în zonele turis tice și
efectele negative aduse asupra mediului înconjurător
Toate formele turismului produc schimbări mediului, fapt pentru care industria turismului
recunoaș te nevoia de a menține elementele considerate atrăgătoare de către turiști, convenind să
analizeze și să coreleze costurile și beneficiile ecoturismului î n ariile naturale protejate.
Liderii din turism preocupați de resursele naturale întâmpină diverse probleme î n
dezvoltarea turismului în teritoriile protejate și în găsirea unor soluții ce țin de impactul negativ
prin practicarea turismului asupra biodiversității și comunităț ilor locale.
Prin e coturism se înțelege așadar vizitarea ar iilor naturale cu scopul de relaxa re în natură,
de a înțelege și a aprecia natura și efectele sale, totodată pentru refacerea psihică și acumulare de
noi cunoștințe.
Una dintre primele defi nițiile oficiale ale ecoturismului este cea dată în anul 1988, în cadrul
Programului din Belize inițiat de Rio Bravo Conservation & Management Area:
„ ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia
și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru
conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii
populației locale.”
O altă definiție a ecoturismului este dată de Puiu Nistoreanu (., 2003, p. 76) astfel
“Ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă
cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură
o implicare activă, generatoare de benef icii pentru populația locală”.
Această formă de turism atrag e atenția asupra faptului că activitățile turistice nu sunt în
concordanță cu principiile dezvoltării durabile, mai precis populația locală este exploatată,

5
resursele naturale și culturale nu sunt res pectate și ocrotite, soluția fiind de responzabilizare a
industri ei și a turistului î ndeosebi. Se evidențiază crearea unui turism conștient, care încurajează o
înțelegere mai profundă a naturii, a oamenilor și a comunităților locale .
Cercetările din domeniu arată ecoturismul ca o formă a turismului ce aduce întotdeauna
activită ți diverse în mijlocul naturii precum drumeții , observarea viețuitoarelo r în habitatul lor
natural , totodată poate include și activități de cunoaștere a cul turii comunității locale .
O componentă prin care se evidențiază ecoturismul e ste cea educațională, astfel se
încurajează respectul pentru natură și pentru cultura localnicilor, iar pentru unii turiști o șansă de
a reflecta asupra frumus eții împrejurimilor. Nu putem totuși neglija nici aspectul economic,
ecoturismul orientându -se și pe obținerea benefic iilor pentru comunitatea locală prin angajarea
personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea
deciziilor și organizarea activităților turistice.
Prin urmare putem afirma faptul că ec otuismul este o călătorie unde responsabilitatea față
de mediu și comunitate este pe primul plan.( pag 40 ionica soare ecoturism si turism rural, am
interpretat nu citare ).
La nivel global sunt cunoscute următoarele organisme ce dețin competențe în ceea ce
privește ramura de ecoturism dar nu numai:
 TIES – Societate Internațională de Ecoturism
 IEC- Clubul Internațional de Ecoturism
 Eceat -Centrul Europen pentru Turism Ecologic și A groturism
 Eurogites
În ceea ce privește organizațiile la n ivel naț ional, cele mai importante organisme implicate
în activitatea ecoturistică sunt:
 Organizația Mondială a Turismului
 Programul de Mediu al Națiunilor Unite
 ANTREC – Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural
 Eco-club

1.2 Principiile ecoturismului

6
Termenul de ecoturim face referire atât la o categorie de clientelă specifică cât ș i la un
concept aflat sub un set de principii , astfel în urma unor eforturi făcute de către Societatea
Internațională de Ecoturism privind implementarea și respectarea unui set de reguli s -au
concretizat Principiile ecoturismului după cum urmează:
– minimalizarea efectelor negative asupra naturii și cultur ii care pot deteriora o destinaț ie
turistică ( dezvoltarea lor)
– educarea turistului aducându -i la cunoștință importanța conservării
– accentuarea importanței unei afaceri responsabile în colaborare cu autoritățile locale și
comunitatea
– direcționarea de venituri spre conservare și conducerea zonelor naturale protejate
– creșterea beneficiului economic în favoare a comunităților locale cu prioritate celor ce se
află în interiorul ariilor protejate ori în vecinătatea zonelor naturale protejate
– asigurarea de o dezvoltare turistică ce nu depășește limitele de protecție a mediului,de
asemenea și asigurarea existenței factorilor de regenerare
– bazarea pe infrastructura ce a fost creată în concordanță cu mediul, reducând în acest mod
folosirea resurselor naturale limitate
(ECOSTUDENT – Revistă de cercetare științifică a studenților economiști,
Nrhttp://www.utgjiu.ro/e costudent/ecostudent/pdf/2015 -05/2_Dragu%20Constantina -Andreea.pdf pdf)
Activitatea de ecoturism î n România este reprezentată la nivel național de către Ministerul
Turismului iar la nivel local acesta având r eprezentațe teritoriale, având ca sarcini elaborarea,
promovarea și monitorizarea strategiei de dezvoltare a ecoturismului românesc.
Se fac cunoscute și câteva organizații nonguvernamentale naționale ecoturistice precum
Asociația de Ecoturism din România (AER) – care are ca activitate principală conservarea naturii,
Fundația pentru Parteneriat – ce promovează dezvoltarea durabilă atât prin implicarea organizațiilor
nonguvernamentale cât și a cetățenilor, Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și cultural(
ANTREC) – ce se ocupă cu promovarea ecoturismului la nivel național și internațional. (www.eco –
romania.ro )
AER a se face recunoscută prin adoptarea și promovarea unor principii precum :
 interpretarea produsului ecoturistic
 concentrarea pe ariile naturale

7
 contribuțiile ecoturismului la protecșia mediului și la dezvoltarea comunităților
locale
 nivelul satisfacerii turiștilor
 principiul de piță responsabilă ( www.eco -romania.ro /ecoturism/about -ecoturism)
Așezarea geografică a țării noastre într -o zonă cu climat temperat – continental duce la
existența unor elemente ecoturistice variate, precum, munți, câ mpii, rețele hidrografice printre care
și cel mai complex sistem de deltă (Delta Dunării).

1.3 Ariile protejate – suport pentru activitatea de ecoturism

8
O arie naturală protejată este cunoscută ca fiind un perimetru delimitat ce îngrădește un
regim de protejare și conservare special datorat existenței de plante sau animale sălbatice , elemente
geologo gice, speolog ice cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită.
Din practică se observă că ariile protejate sunt de mare inter es pentru propriile interese ale
unor indivizi din comunitățile apropiate și nu numai , interse ce au dus la o ceștere a securității de –
a lungul a nilor un fapt concretizat și prin întâlnirea din luna ianuarie a anului 1994, la Buenos
Aires a Adunării Generale a IUCN (Uniunea In ternațională pentru Conservarea Naturii), unde s -a
adoptat Rezoluția 19.4. a Sesiunii nr. 19 a, prin care s -a stabilit următoarea clasificare a ariilor
protejate :

ANEXA
1.clasificarea ariilor protejate:

9

CATEGORIA I
a) Rezervații naturale sticte – arii protejate și administrate în principal pentru interes
științific
b) Zone de sălbăticie – arii protejate gestionate în principal pentru protecția zonelor
naturale sălbatice.
CATEGORIA II. Parc național – arii protejate gestionată în principal pentru protejarea
ecosistemelor și recreere.
CATEGORIA III. Monumente ale natur ii- arie protejată administrată în principal pentru
conservarea caracteristicilor naturale specifice.
CATEGORIA IV . Habitat sau arii proteja te de administrare a speciilor – arii protejate cu
management activ al habitatului sau speciei.
CATEGORIA V. Peisaj terestru sau marin protejat – arie protejată administrată în special
pentru c onseravrea peisajului terestru sau marin și recreere.
CATEGORIA VI. Arie protejată destinată utilizării durabile a resurselor naturale.
Numărul turiștilor atrași de zonele naturale este în continuă creștere, aceștia dorind să aibă
activități precum: studierea florei și a faunei, pictarea peisajelor, plimbările pe jos, alpinismul,
învățarea meșteșugurilor tradiționale. (Grigore Buia, Resurse și destinații turistice,Editura
Universitas 2016, Petroșani)