Cap. 1 2 Curs Finantele Intreprinderii [614502]

5CAPITOLUL I
CONȚINUTUL FINANȚELOR ÎNTREPRINDERII
1.1.Conceptul privind finanțele întreprinderii.
Sistemul financiar, privit ca relații economice, este alcătuit din
sistemul financiar public și sistemul financiar privat.
În cadrul sistemului fin anciar privat, ca și componentă a
sistemului fiscal, alături de credit și asigurările de bunuri, persoane și
răspundere civilă, un loc important îl ocupă finanțele întreprinderilor.
Pentru a putea funcționa în condiții concurențiale, întreprinderile
au nev oie de capital fix și circulant într -un volum corespunzător
programului de activitate pe care și l -au propus să -l realizeze în cursul
perioadei respective.
Constituirea fondurilor de care au nevoie întreprinderile se
asigură pe seama prelevărilor din profi t și amortizare, prin
împrumuturile pe termen scurt, mediu sau lung contractate la diverse
bănci și prin emisiunea de obligațiuni sau vânzarea de acțiuni. Toate
aceste procese economice de constituire a fondurilor necesare
generează relații de redistribuir e a valorii adăugate brute creată în
cadrul întreprinderilor, precum și relații de redistribuire a disponibilităților
bănești temporare libere pe piață, între deținătorii și nondeținătorii de
asemenea resurse.
Finanțele întreprinderii reprezintă totalita tea raporturilor
generate de formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești
necesare realizării activității economice, sociale, culturale, etc. la
nivel de întreprindere.
Finanțele întreprinderii se manifestă ca practică, politică și teorie
și reprezintă veriga primară, primordială, a întregului sistem financiar și
de credit, deoarece majoritatea fondurilor bănești care se formează la

6diferite nivele își au sursa în veniturile realizate în întreprinderi care sunt
unitățile de bază ale oricărei ec onomii naționale.
Prin studierea și cercetarea principalelor fenomene economice
care au loc în cadrul întreprinderii, de către o seamă de economiști, în
timp s -a constituit o știință a finanțelor care a încercat să găsească
rezolvarea la problemele legate de optimul în politica de îndatorare a
firmei, eficiența pieței financiare, selecția portofoliilor de titluri financiare
și rentabilitatea acestora, precum și eficiența investițiilor financiare.
1.2.Funcțiile finanțelor întreprinderii.
La fel ca și finanțele publice și celelalte subsisteme financiare,
finanțele întreprinderilor îndeplinesc cele două funcții, respectiv funcția
de repartiție și funcția de control.
a)Funcția de repartiție reflectă colectarea capitalurilor inițiale
din diferite izvoa re, circuite și repartizarea pe destinații, utilizarea și
reconstituirea lor, modificarea proporțiilor fondurilor prin reținerea de
resurse financiare, ce se degajă din capacitatea de autofinanțare și
atragerea unor resurse externe cum sunt aporturile noi de capital și
împrumuturile. Totodată, această funcție reflectă și obligațiile bănești
care se nasc în cadrul constituirii și gestionării capitalurilor, desfășurării
activității economice și obținerii de rezultate financiare.
b)Funcția de control constă în aceea că în economia de piață
centrul de greutate al rezolvării problemelor economico -financiare se
deplasează la nivel microeconomic, fiecare agent economic având
sarcina realizării autocontrolului.
Controlul realizat de către agenții economici are do uă laturi,
respectiv una constatativă și alta corectivă , care se împletesc organic,
aceștia având posibilități și competențe nelimitate în ceea ce privește
măsurile corective luate în procesul managerial pentru prevenirea și
înlăturarea aspectelor negative ale activității desfășurate precum și în
sancționarea persoanelor răspunzătoare.
Controlul se execută prin diferite pârghii economico -financiare
(costuri, prețuri, profit, credite, impozite și taxe, credite, etc.) și poate fi
din punct de vedere al timpu lui de efectuare: preventiv, concomitent și
postoperativ.

7Forma centrală a controlului la nivelul întreprinderii este
controlul financiar propriu care trebuie să aibă următoarele obiective:
respectarea regulilor generale financiar -contabile și
fiscale;
asigurarea utilizării eficiente a capitalului economic și a
fondurilor;
identificarea și mobilizarea rezervelor interne;
urmărirea și asigurarea eficienței în fundamentarea
programelor de producție, de investiții și financiare;
prevenirea, descoperirea și r ecuperarea pagubelor;
tragerea la răspundere a celor vinovați de încălcarea
disciplinei economico -financiare.
Activitatea întreprinderii poate fi analizată și de către bănci în
ceea ce privește:
gradul de lichiditate, solvabilitatea și rentabilitatea în
vederea acordării creditelor;
respectarea regimului decontărilor, a formelor și
instrumentelor de plată;
volumul creditelor solicitate, destinația și garanția
acestora, plata dobânzilor și rambursarea la timp a
resurselor împrumutate.
Activitatea întrepri nderii mai este controlată și de organele
financiare centrale și locale (Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția
Generală de Îndrumare și Control Fiscal și Garda Financiară, Curtea de
Conturi, Consiliile Județene și Consiliile Locale prin aparatul prop riu de
control, etc.) care urmăresc și verifică aplicarea legilor în domeniul
economic și financiar.
1.3.Factorii de organizare a finanțelor întreprinderii .
Finanțele întreprinderii au un caracter dinamic, dezvoltându -se
sub influența schimbărilor ca re au loc în viața economică și socială,
fiind astfel necesar ca ele să se supună unor procese continue de

8organizare și perfecționare, în conformitate cu cerințele economice și cu
factorii care acționează asupra lor, direct sau indirect.
Cei mai importanț i factori care influențează modul de organizare
a finanțelor întreprinderii sunt următorii:
legitățile economice și mediul în care funcționează și
evoluează întreprinderea , universul economic, financiar,
social și statal din care finanțele întreprinderii își formează
fondurile și în care ele se folosesc de piețele de materii
prime, produse și servicii, de piața muncii și piața
financiară;
bugetele care au un rol deosebit de important în
descoperirea și mobilizarea rezervelor interne, în
colectarea resurse lor financiare și care trebuie să asigure
o anumită ordine și disciplină în activitatea economică și
financiară, respectarea cadrului legal de desfășurare a
raporturilor financiare și crearea unei puternice baze de
resurse financiare în vederea realizării obiectivelor
întreprinderii;
forma de proprietate , în funcție de care pot apărea
deosebiri în sursele și metodele de constituire a fondurilor,
în repartizarea profitului, în relațiile financiare cu statul sau
alte organisme publice;
delimitarea fondurilor proprii de cele împrumutate
având în vedere caracteristicile acestora;
metoda de conducere și administrare a întreprinderii ;
particularitățile procesului de producție în funcție de
obiectul de activitate din diferitele ramuri ale economiei
naționale și fac torii care influențează asupra acestora;
delimitarea între activitatea curentă, de exploatare și
activitatea de investiții.

9CAPITOLUL II
ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
2.1.Mecanisme, fluxuri, cicluri și circuite financiare.
Întreprinderea, privită ca un întreg, apare ca un sistem care se
autoreglează în funcție de mărimea parametrilor de intrare și ieșire,
autoreglare care se face printr -un mecanism propriu fiecărei
întreprinderi.
Prin mecanisme se înțelege totalitatea metodel or, pârghiilor,
instrumentelor și procedeelor de formare, colectare și gestionare a
capitalurilor cum sunt:
mecanisme privind autofinanțarea, creditarea și finanțarea
bugetară;
mecanismul amortizării mijloacelor fixe;
mecanismul ciclurilor de investiții ș i de exploatare;
mecanismul circuitului capitalurilor;
mecanismele asigurării calității;
mecanismul de desfășurare a fluxurilor financiare și a
utilizării surplusului monetar.
În cadrul fiecărei întreprinderi se desfășoară activități concrete
cum ar fi: activitatea de producție, activitatea de comercializare,
activitățile de schimburi între agenții economici, pe bază de monedă,
care dau naștere vieții financiare a întreprinderii, orice transfer între doi
agenți economici concretizându -se în două mișcări c ontrare, una
generată de transferul bunurilor și serviciilor și alta generată de
transferul de monedă.
Cantitățile de bunuri sau monedă transferate într -o anumită
perioadă între agenții economici poartă denumirea de flux.

10Fluxurile din cadrul întreprinder ii pot fi:
fluxuri reale sau fizice (de bunuri și servicii);
fluxuri financiare (de monedă sau înlocuitori).
Fluxurile financiare la rândul lor pot fi:
fluxuri financiare de contrapartidă care se concretizează
prin înlocuirea imediată a unui activ fizic (real) cu monedă
sau invers;
fluxuri financiare decalate (întârziate) care apar în cazul în
care fluxurilor fizice nu le corespund imediat fluxuri
financiare;
fluxuri financiare multiple, apar atunci când întreprinderea
își schimbă creanțele pe monedă ape lând la un terț care
este un intermediar financiar;
fluxuri financiare autonome, se degajă din operațiuni
financiare generate de acordarea sau primirea de
împrumuturi, când are loc transferul de monedă de la o
persoană, fizică sau juridică, la alta.
Mecan ismele financiare acționează în cadrul ciclurilor financiare.
Un ciclul financiar poate fi definit ca un ansamblu de operațiuni
și proceduri care intervin între momentul transformării monedei în
bunuri sau servicii până la cel în care se recuperează.
În cadrul întreprinderii apar trei cicluri financiare mai importante:
ciclul investiții – amortizare, apare începând cu alocarea
capitalului pentru investiții și recuperarea valorii inițiale a
acestuia, datorită deprecierii fizice și morale, prin
amortizare;
ciclul de exploatare reprezintă activitatea de bază a
întreprinderilor și începe de la achiziționarea bunurilor și
serviciilor și transformarea acestora în produse finite și
valorificarea lor;
ciclul operațiunilor financiare se referă la operațiunile și
procedurile de acordare sau contractare de împrumuturi și
achizițiile de titluri de participare.

11Un circuit economic înregistrează următoarele componente
fundamentale:
a) spațială, deoarece se ține seama de toate activitățile
economice care se produc într -un cadru geografic definit, cum ar fi o
țară, o regiune sau o întreprindere;
b) temporală , în sensul că activitatea economică se desfășoară
în timp continuu și ea se analizează pe anumite perioade, cel mai
adesea pe un an;
c) tranzacțională , având în veder e că au loc schimburi de
avuție, tranzacții care iau forma fluxurilor monetare;
d) dinamică , deoarece circuitele reprezintă o economie în
mișcare și nu static, astfel încât circuitul nu este niciodată închis;
e) macroeconomică, în sensul că circuitele se p lasează la
nivelul combinării operațiunilor microeconomice independente, care au
loc pe diferite piețe.
Circuitele financiare , ca parte a circuitelor economice, se
constituie prin interacțiunea fluxurilor născute de operații în care intervin
resurse pecu niare (bănești) afectate nevoilor pe orice perioadă. Ele
prezintă importanță pentru întreprindere deoarece asigură cantitatea de
monedă necesară oricărei întreprinderi și, totodată, repartizarea
acesteia.
Circuitele financiare se împart în:
circuite fi nanciare primare;
circuite financiare secundare.
Baza circuitelor financiare primare o constituie finanțarea directă
prin care se asigură crearea de active reprezentând capitalul propriu
(prin acțiuni), cât și de împrumut (prin obligațiuni), pe lângă fin anțarea
directă întreprinderile apelează și la finanțarea indirectă, prin instituții
financiare care au rolul de verigă intermediară între cei care au capitalul
plasat și cei care au nevoie de capitaluri suplimentare.
Prin intermediul circuitelor financia re secundare întreprinderile
apelează pe piețele monetare și financiare pentru a -și asigura resursele
necesare, îndeosebi pentru finanțări pe termen scurt.

122.2.Funcția financiară a întreprinderii.
O întreprindere îndeplinește următoarele funcții de bază:
funcția de cercetare -dezvoltare;
funcția comercială;
funcția de producție;
funcția de personal;
funcția financiară.
Activitatea financiară a întreprinderii are relații atât în afara
întreprinderii (bănci finanțatoare, unități de asigurare, statist ică, finanțe,
etc.) cât și relații în cadrul întreprinderii, cu toate compartimentele
acesteia.
Rolul primordial al funcției financiare în cadrul întreprinderii este
de a maximiza valoarea întreprinderii prin fluxurile financiare viitoare
actualizate.
Obiectivele funcției financiare a întreprinderii sunt:
organizarea evidenței financiar -contabile (înregistrarea și
raportarea tuturor activelor, pasivelor, veniturilor și
cheltuielilor);
organizarea evidenței fiscale (impozite, taxe și alte
contribuții ce tr ebuiesc achitate la bugetul statului,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale și fonduri
speciale);
asigurarea integrității patrimoniului întreprinderii
(inventarierea periodică a acestuia);
organizarea activității financiar -contabile (întocmirea
schemei organizatorice a sistemului financiar -contabil și
graficului de circulație a documentelor justificative).
Din structura agenților economici, societățile comerciale
reprezintă segmentul în care scopul principal al activității acestora îl
constituie in vestirea capitalurilor, producția și comercializarea bunurilor
și serviciilor create.

13Producția de bunuri presupune parcurgerea mai multor faze,
dintre care cele mai importante sunt:
crearea capitalurilor proprii;
investirea capitalurilor în mașini, echip amente, tehnologii;
asigurarea resurselor umane necesare desfășurării
activității;
producerea bunurilor materiale și a serviciilor;
valorificarea bunurilor materiale și a serviciilor create;
retribuirea tuturor factorilor participanți la procesul de
produc ție.
2.3.Sistemul informațional financiar al întreprinderii și
decizia financiară.
Sistemul informațional financiar al întreprinderii cuprinde
totalitatea informațiilor care reflectă repartizarea și utilizarea fondurilo r
bănești.
Pentru obținerea de informații se folosesc o serie de indicatori
expresivi care reflectă fenomenele, procesele și activitatea economică
și financiară a întreprinderii, cei mai reprezentativi fiind: capitalul social,
profitul și repartizarea ace stuia pe destinații, valoarea adăugată,
costurile de producție și prețurile de vânzare, autofinanțarea, producția
fizică și producția vândută și încasată, volumul investițiilor și sursele de
finanțare ale acestora, impozitele și taxele datorate către buget ul
statului, bugetele locale sau fondurile speciale, etc.
Informațiile financiare se culeg din diferite documente de
previziune și execuție cum sunt:
bilanțul contabil;
contul de profit și pierdere;
bugetul de venituri și cheltuieli;
balanța de verificar e.
Informațiile financiare primare și indicatorii parțiali și sintetici stau
la baza deciziilor financiare.

14Decizia financiară este o hotărâre, un proces rațional de
alegere a unei linii de acțiune, ce se ia pe bază de analiză și
informații multiple, viz ând activitățile cu efecte directe asupra
capitalului.
Deciziile financiare se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
a)Din punct de vedere al complexității :
decizii curente sau operative , legate de activitatea
curentă a întreprinderii și având ca racter repetat, generat
de continuitatea operațiilor și fenomenelor pe care le
reglează, fiind luate de cadre cu funcții de răspundere;
decizii strategice sau de perspectivă , privesc linia de
urmat în desfășurarea activității pe o perioadă mai
îndelungat ă și vizează acțiuni de proporții mai mari privind
formarea și modificarea capitalurilor, repartizarea și
utilizarea acestora, efectuarea de investiții, intrând în
competența organelor de conducere ale întreprinderii.
b)Din punct de vedere al competenței :
decizii din inițiativă proprie ;
decizii prin aprobare .
c)Din punct de vedere al naturii lor :
decizii de investiții , care sunt decizii de plasare a
capitalului și ca atare ele sunt decizii strategice;
decizii de finanțare , care se referă la modul de finanța re
a activelor;
decizii de autofinanțare , se referă la procurarea
capitalurilor din amortizare și profit;
decizii de dividend .