Cântecele formulă [308427]

CUPRINS

CAPITOLUL I Folclorul copiilor și rolul său în învățare.

CAPITOLUL II Probleme generale despre folclorul copiilor și locul acestuia în

educație.

[anonimizat] (formule de eliminare)

Versuri – [anonimizat].

CAPITOLUL III Oiceiurile locale reflectate în folclorul copiilor

Obiceiuri din toate anotimpurile la oșeni

Șezătoarea

Căsătoria

CAPITOLUL IV Folclorul copiilor mijloc de educare și de dezvoltare a

personalității copiilor preșcolari din grădiniță.

Jocurile de copii

Danțul pruncilor

Proverbe și zicători

Basmele și poveștile populare

CAPITOLUL V Modalități de reactualizare a formelor traditionale de învățare în

de învățare în școala de astăzi. [anonimizat].

[anonimizat] „înțelepciunea poporului” la generațiile următoare. Acești copii în loc să privească desenele cu caracter violent de la televizor sau să imite personajele din desenele animate își vor dezvolta interesul pentru “a fi mai înțelepți” și a duce mai departe această “înțelepciune” cu tot ce este mai frumos încă de la varsta cea mai fragedă.

Inainte de a [anonimizat] I nu vreau să expun datini și obiceiuri copiate din cărți pentru care au muncit alte persoane pentru a [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], dar și experiențele mele.

[anonimizat] (datini, [anonimizat], au o personalitate mai puternică) [anonimizat].

Ceea ce m-a determinat să aleg această temă este faptul că m-am simțit datoare față de generația tânără având în vedere faptul că pot să contribui la menținerea unor valori identitare ale poporului nostru. Numai un dascăl poate să-i [anonimizat].

Avem posibilitatea ca prin folclor să-i [anonimizat]-i [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat] o spiritualitate puternică care i-a ajutat să depășească problemele și necazurile care uneori apar în viața.

În colecția mea de date folclorice din lucrarea de față am urmărit ca legătura dintre text și trăirea sufletească a copiilor să se sudeze perfect, folosind mimica, tonalitatea, o gestica, care să-i ajute să retrăiască vremurile de demult, să înteleagă câtă iubire exista pe vremuri între oameni și între copii. Spre exemplu, dacă se întâlneau să se joace la vreo casă din sat, părintii îi lăsau fără griji. E de înțeles de aici câtă corectitudine era în inima copilului de demult și cum respecta el vorba părintelui, întorcându-se acasă la timpul stabilit. Sau se poate învăța despre respectul de atădată, copiii, pe timpuri, și dacă erau sloboziți în vecini, aveau grijă să nu-i deranjeze pe părinții copiilor vecini prin jocul lor, nu vorbeau vorbe urâte, nu înjrau, nu răspundeau urât, erau drepți și în respectarea regulilor jocurilor pe care le desfășurau, dacă vroiau ca și de altă dată ceilalți copii să se joace cu ei.

Chiar dacă e un domeniu care place în general, nu toți oamenii care intră în contact cu obiceiuri, tradiții, jocuri folclorice le și înțeleg. Această înțelegere presupune o cunoaștere din interior a fenomenului folcloric, iar eu ca dascăl, înainte de a-i face pe copii să accepte și să iubească folclorul mi-am propus să le sensibilizez inima și mintea, făcându-le cunoscut înțelesul celor prezentate mai jos. Cu alte cuvinte, într-o educație bine concepută, ce vizează formarea personalitații, nu se poate neglija formarea sensibilității și a gustului pentru înțelepciune pe care am moștenit-o de la bunicii nostri.

Mulți dintre noi știm că frumosul, valoarea și decența nu sunt categorii aflate la discreția bunului nostru plac, ele depind de gradul nostru de înțelegere și de asumare, dar și de cum vom ști să păstrăm ceea ce avem; de aceea nu am putut să rămân indiferentă cu privire la transmiterea acestei mari comori generației următoare.

Pătrunsă moral și spiritual de această pasiune pentru folclor în calitate de dascăl, am încercat să experimentez câteva procedee de valorificare a folclorului local, în special cel al copiilor, în vederea sporirii eficienței dezvoltării personalitătii acestora. Copiii fiind preocupați în primul rând de joc, am decis că jocurile copiilor din folclor îi va ajuta cu sigurantă să își dezvolte personalitatea, să preia din înțelepciunea poporului nostru.

Folclorul local este o sursă imensă de inspiratie și eu, cunoscând această sursă din folclorul oșenesc, am căutat să valorific acele elemente care contribuie la educarea și dezvoltarea personalității copiilor, prin pregătirea serbărilor, prin participarea la diferite concursuri, care necesită pregătire de lungă durată, explicații cu privire la sensul și semnificația textelor prelucrate în cadrul activităților desfășurate.

În final, am obținut rezultatele dorite, implicarea părinților în activitățile desfășutate sprijinindu-mă pentru achiziționarea costumele populare de care au nevoie și au înțelegând ceea ce eu doream să fac pentru copii. De multe ori s-au lăsat ei înșiși prinși în jocurile noastre, amintindu-și cum se jucau când erau copii, Mamele copiilor mi-au oferit de fiecare dată sprijin, comunicam împreună, ne consultam și am constatat că atunci când educația vine din toate părțile nu este posibil să se dea greș.

CAPITOLUL I

FOLCLORUL COPIILOR ȘI ROLUL SĂU ÎN ÎNVĂȚARE

Folclorul, fiind prin excelență emoțional, captivează interesul copiilor de la cea mai fragedă vârstă, datorită specificului său, adresându-se vieții afective. De multe ori sunt surprinși copii care, jucându-se, cântă; mergând de mână cu părinții, ei îngână o melodie care repetă un cântec vechi învățat de la bunici. Uneori textul conține o creație proprie, care nu face altceva decât să redea o dorință, de pilda: ”plec mâine la grădiniță și mama îmi cumpără o rochiță”. Acestă dorință și-o exprimă sărind într-un picior, adăugând o melodie care îi vine în minte.Acestă dorință și-o exprimă sărind într-un picior, adăugând o melodie care îi vine în minte.

Cunoscută fiind receptivitatea copiilor pentru ceea ce este diferit, pentru ceea ce învață de la bunicii lor, educatoarea trebuie să le vină în ajutor, atât în cadrul activităților obligatorii(comune), cât și cadrul celor opționale. Avem posibilitatea ca prin orele de folclor să-i sensibilizăm pe copii, să-i facem să devină mai buni, mai ascultători, mai harnici și ordonați, creându-le prilejul de a cunoaște frumosul ca formă de manifestare a ordinii și armoniei, îmbogățindu-le astfel viața spirituală. Le putem descoperi, spre exemplu faptul că în colecțiile de cântece pentru copii se urmărește ca legătura dintre text și muzică să se sudeze perfect, astfel încât să fie o unitate, pentru a putea reda frumosul, adevărul, dreptatea, umanitatea și pentru a înlătura minciuna, nedreptatea, necinstea, toate acestea în versuri care respectă puterea de înțelegere a copilului de vârstă preșcolară. Prin apropierea de folclor putem spune multe despre noi înșine.

Folclorul se distinge de alte arte prin faptul că se comunică sentimentele ascultătorului în mod direct, nemijlocit, dezvăluind ascunzișurile cele mai tainice ale inimii, pe care cu greu le poți exprima în vorbirea de toate zilele. Folclorul este în fiecare dintre noi (în forme mai mult sau mai puțin bine conturate, mai mult sau mai puțin compatibile cu accepțiunea proprie a noțiunii de ”folclor”), în funcție de fondul psihic propriu fiecărui individ (de mediu ca existență psihică), o componentă a structurii specifice individului. Unul din mijloacele expresive care ajută în cel mai înalt grad ca folclorul să-și îndeplinescă menirea sa neîntrecută de tălmăcitoare a sufletului uman este elementul psihosocio-relațional.

Oricine își poate da seama că intențiile gândului uman sunt purtătoare ale acelor culori și nuanțe afective cu care îmbrăcăm cuvintele în timp ce le pronunțăm. Iar când în vocea, sau mai bine zis în modul de a gândi al unor persoane, distingem o deosebită expresivitate, suntem înclinați a atribui aceste însușiri stilului de viață al bătrânilor noștri. Pentru un individ talentat resursele gândirii oamenilor pot deveni un mijloc extraordinar de puternic de transmitere a celor mai intime nuanțe ale vieții sufletești ale unui spațiu sau timp.

Bethowen încorona minunata sa Simfonia IX prin intervenția corului și a soliștilor, deoarece simțea că instrumentele nu pot exprima până la capăt ideea artistică ce-l frământa, că numai vocea omenească poate desăvârși întruchiparea acestei idei, la fel și noi, cei ce trăim în zona Oașului, ca să menținem ceea ce este autentic zonei noastre, trebuie să depunem efortul de a-i arăta generației următoare cât de frumos au trăit bunicii noștrii și ce lucruri frumoase aveau, realizându-le pe acestea cu multă dragoste și prin colaborarea dintre ei; mai trebuie să depunem efortul de a-i face să înțeleagă că: jocul pe calculator sau statul la televizor are rolul lui, dar colaborarea, căldura și plăcerea cu care oamenii din zona noastră muncesc și își realizează cele necesare pentru casa lor sunt lucruri la fel de importante cel puțin.
Este de neconceput ca noi să nu cunoaștem trăsăturile neamului și să nu le transmitem mai departe la generațiile tinere. Neamul își păstra coeziunea nu numai în realitatea vie, ci și dincolo de aceasta, în mit. Această coeziune se manifestă pe plan ritual printr-o serie de acte care țineau de complexul ceremoniilor funerare și post funerare.

Există o deosebire între ”a auzi despre folclor” și ” a asculta despre folclor ”. Această deosebire rezidă și în existența unor deosebiri individuale de sensibilitate, de preferințe, dar în primul rând ea se datorează existenței sau lipsei de ambianță folclorică, de educația despre folclor. Aici se conturează și mai mult cultivarea gustului pentru frumos și autentic prin educație, dar și prin și condițiile mediului social. Folclorul ”se învață”, transmițându-se din generație în generație printr-un act nobil și laborios, în același timp pedagogic și artistic, de destăinuire a frumosului, de cultivare a sensibilității și de formarea unei viziuni estetice și etice proprii fiecărui folclorist.

Cu alte cuvinte, într-o educație bine concepută, ce vizeză formarea personalității, nu se poate neglija formarea sensibilitații pentru folclor și a gustului, oricât de dificil s-ar părea este necesară, deoarece reprezintă singura cale de ridicare a acestuia la un nivel superior de receptare. Iubitorii de folclor știu că frumosul și valoarea nu sunt categorii aflate la discreția bunului plac, ele depind de gradul în care gândirea și expresia componistică corespund cerințelor superioare ale artei și pot fi apreciate obiectiv numai de către ascultătorul care se ridică la înălțimea acestor cerințe.

A-ți educa gustul înseamnă a te obișnui să reacționezi negativ la orice manifestare a vulgarității și platitudinii, conștient că arta autentică este de neconceput fără o elevație a gândirii. Gustul nu este altceva decât adaptarea perceperii și judecății noastre estetice la normele impuse de procesul obiectiv al selectării valorilor peisajului. Trebuie să știm că ceea ce este frumos, autentic și se obține cu multă muncă are mare valoare și se obține la fel de greu ca escaladarea unui munte”.

Din acestă comparație înțelegem că folclorul nu este o câmpie plată, el are un relief extraordinar de divers, ale cărei înălțimi constituie ținta suprema a educației folclorice conștiente și ascendente. Anton Pann spune în introducerea cărții sale: Povestea Vorbii, din 1993, în prima pagină chiar, că poporul român, deși este creatorul unui vechi și excepțional folclor, făurit în secole și mereu îmbogățit odată cu scurgerea vremii, folclor mult mai vechi și mai valoros decât al multor alte popoare, a avut de suferit datorită unor condiții istorice vitrege, nu a putut să-și adune toate creațiile populare și să le publice. Eu mă bucur însă că astăzi putem nu doar să publicăm materiale despre aceste forme de înțelepciune, ci și să practicăm o serie de acte ritualice, prin reactualizarea unor sensuri străvechi.

Din studierea bibliografiei de specialitate, aflăm că folclorul (înțelepciunea poporului) a fost folosit încă din antichitate în școală ca mijloc de educare a tineretului. În grădiniță, ca și în școală, totalitatea cunoștințelor, perceperilor, deprinderilor și abilităților despre folclor, sunt prevăzute în unele opționale pe care educatoarele sau învățătoarele le elaborează. Dobândirea gustului pentru frumos, a înțelegerii și aprecierii frumosului de către copii încă din grădiniță este un obiectiv major al educației despre folclor, dar și o datorie a educatoarei.

Educația despre folclor pune la încercare cunoștințele, munca educatoarei în școală și aduce contribuții de seamă în educarea estetică, morală, intelectuală și fizică a copiilor. Ea se face în mod organizat și sistematic, cu mijloace și procedee specifice.

De aceea, personal, am acordat și acord un interes major pregătirii și instruirii mele, iar, în funcție de posibilități, încerc să aduc o modestă contribuție la valorificarea folclorului copiilor din zona etno-folclorică Oaș (zona de interferență), insistând pe elementele care se potrivesc mai bine copiilor din Comlăușa, cu care am lucrat de la grupa mică de grădiniță. Trăind și muncind cu copiii într-o zonă cu bogate tradiții folclorice, a determinat implicarea mea și mai mult în acest domeniu, ajungând să adun materialul documentar pe acestă temă.

Pătrunsă moral și spiritual de acestă misiune, în calitate de dascăl, am încercat să experimentez câteva procedee de valorificare a folclorului local, în special cel al copiilor, în vederea sporirii cunoașterii acestuia, punând accentul pe dezvoltarea personalității copiilor. Copilul este o ființă a cărui principală trebuință este jocul. Această tendință spre joc este ceva esențial naturii sale.

Să-procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care sunt de negasit in celelalte activități. Folclorul local, cel al copiilor in special, este pentru educatoare și o imensă sursă de inspirație în întocmirea programelor pentru serbările și concursurilor tematice pe care le va realiza în timpul anului școlar și nu numai dar și literatura populară este de mare folos.
Cunoscând folclorul oșenesc și codrenesc, în special din zona de interferență, am căutat să valorific acele elemente care contribuie la educarea și dezvoltarea personalității copiilor în cadrul activităților cu tematică folclorică, prin pregătirea serbărilor tematice și a concursurilor, prin cuprinderea în planificarea anuală a unor teme cu caracter folcloric, povestiri vechi, basme populare, mai ales în cadrul activităților de educare a limbajului.

Vârsta pe care ne-o amintim cu cea mai mare nostalgie este COPILĂRIA, vârsta în care toți suntem frumoși, așa încât îi molipsim și pe ceilalți, vârsta marelui albastru pe care îl ascundem în noi, arzând mereu, parcă anume, pentru a-l descoperi și redescoperi, spălându-ne cu el ochii și inimile în momentele grele de convulsii și de spaime….COPILĂRIA, vârsta marilor superlative, poate a singurelor superlative pe care le merită viața, vârsta celei mai pure sincerități, a celei mai depline libertăți, vârsta care trăiește prin flori și se exprimă prin exclamații, prin veselie, prin mișcare.

Grădinița, se spune adeseori, este spațiul paradisului copilăriei, în care fiecare dintre ei ”încearcă”, în funcție de potențele lor intelectuale, limbaj și experiență cognitivă, să devină util societății. Preșcolarii intrați în grădiniță sunt dominați de spiritul de independență, imaginația bogată, curiozitate și interes pentru joc. Profesionalismul educatoarei este cel ce va canaliza pozitiv acest interes și dorință de a învăța a copiilor mici. Sentimentul de joacă, specific celor mici, este prezent în tot ceea ce face și dorește să facă copilul în grădiniță. Vârsta preșcolară este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a omului, acestă dezvoltare nu este uniformă, omogenă. Vârsta copilăriei este aptă nu numai pentru educație în general, dar și pentru educație despre folclor, în special. Copilul mic sesizează totul în mod concret și prin experiență senzorială directă. Mijloacele intuitive care facilitează armonia trebuie bine alese, pentru a nu crea confuzii. Folclorul impresionează timpuriu copiii, ea le produce emoții plăcute și puternice, le întovărășește jocurile, plimbările și distracțiile, încă din perioada preșcolară ei încep să perceapă elementele de bază ale muzicii: ritmul, melodia, armonia

Folclorul este cel mai profund și cea mai complexa artă, este exprimarea ideilor și sentimentelor oamenilor a înțelepciunii bunicilor și străbunicilor noștri, transmiterea unei arte de supraviețuire sănătoasa. Mesajele lui sunt adresate afectivității, sensibilității. El dă naștere unor temeinice sentimente estetice, care sprijină dezvoltarea intelectuală și ridică pe o treaptă superioară mobilurile activității umane. Folclorul este prezent în nenumărate manifestări ale vieții noastre. El ne încântă, ne bucură sau ne întristează, ne dezvăluie un bogat conținut de idei, ne ajută să înțelegem mai profund gânduri și evenimente, ne mobilizează forțele, ne îndeamnă la realizări nobile.

Cu cât educația despre folclor se face mai timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai bogate, se răsfrâng mai puternic asupra dezvoltării armonioase a copilului, prin urmare este important să se înceapă să se cunoasca despre folclor de la vârsta preșcolară mică. El contribuie într-o mare măsură la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor copiilor.

Finalitatea procesului acestui tip de educație este aceea de a forma o atitudine de siguranță în privința unui trai normal, a sănătații mintale și spirituale, a cunoasterii de sine, a colaborării între generații și chiar între generațiile, care la ora actuala s-au distanțat foarte mult din cauza modernismului. Folclorul îmbină cele mai frumoase arte; toate nevoile pe care le au copiii în ziua de astăzi le pot fi satisfacute prin folclor, dacă acesta este abordat la nivelul vârstei lor. Arta, estetica, cu mișcarea, limbajul, simțurile, capacitatea de creație sunt cele mai importante trepte în viața unui copil, care pot ajunge la cele mai înalte culmi cu ajutorul folclorului.

Orientându-se pe linia modernizării întregului proces de învățământ, noua concepție de educație despre folclor pune accent sporit pe activizarea gândirii și simțirii copiilor, determinându-i să-și însușească limbajul pe cale conștientă, pentru a fi îndrăgit și înțeles ca modalitate de exprimare a vieții. Acest proces ce conștientizare a copiilor și implicarea lor în cunoașterea folclorului constituie un proces complex de durată, de activizare și stimulare a capacităților intelectuale și senzoriale ale copiilor.

De altfel, folclorul exprimă un mesaj spiritual, superior, pe care trebuie să ne străduim să-l percepem nu numai senzorial, nu doar perceptiv, ci și afectiv și spiritual. Avem în vedere, mai presus de toate, neobișnuita sa forță mobilizatoare. Fiecare simte folclorul așa cum îi dictează temperamentul, experiența de viață, cultura sa. Folclorul exprimă stări sufletești de o generalitate care permite fiecărui om, să lege conținutul lui de propria sa experientă de viață.

Nevoia de a-și cunoaste originea la om s-a născut poate din dorința de a nu se simți singur, poate pentru a se simți uneori mai puternic. La toate popoarele sau națiunile globului, în toate orânduirile sociale, „înțelepciunea poporului”, a fiecărui popor, a fost un element organic și necesar. Gh. Olteanu în cartea Structurile retorice ale liricii orale românești spune despre Ovid Densusianu că reprezintă în folcloristica românească momentul cristalizării unei metodologii moderne a abordării creațiilor populare. Densusianu a fundamentat, continuându-l pe Hașdeu, metodologia folcloristicii din punct de vedere etnopsihologic, a insistat prin cuvânt și faptă, asupra necesității adunării nealterate a producțiilor populare, în acest scop va inițiind și fundamentând studiul interdisciplinar al folclorului prin cercetarea acestuia în strânsă relație cu psihologia, dialectologia și filologia, în cadrul ”Societății de filologie”, înființată în 1905, prin inițierea unor monografii cât mai bogate.

În acest context, va publica, împreună cu I. A. Candrea și Theodor Sperantia, cele două volume din Graiul nostru, rod al unui contact direct cu viața, limba și spiritualitatea populară. In Lecția de deschidere la Universitatea din București, în 1909: Folclorul. Cum trebuie înțeles ? savantul pune capăt prejudecății moștenite de la romantici, potrivit căreia folclorului i-ar aparține numai creațiile trecutului, ținând însă cumpăna dreaptă între trecut și prezent: ,,…..folclorul trebuie să ne arate cum se răsfrâng în sufletul poporului de jos diferitele manifestațiuni ale vieții, cum simte și gândește el fie sub influența ideilor, credințelor, superstițiilor moștenite din trecut, fie sub aceea a impresiilor pe care i le deșteaptă împrejurările de fiecare zi”. În 1923 scotea revista Grai și suflet grai = filologie; suflet = folclor.

Câte lucruri pline de semnificații, câți oameni care au iubit înțelepciunea poporului nostru și care ar trebui să fie pentru noi un exemplu, ca să iubim ceea ce avem, să nu uităm și să transmitem mai departe aceste lucruri generațiilor care vor veni, nu numai tradițiile legate de spiritualitate, dar mai ales cele legate de muncile desfășurate de bunicii noștri, munci prin care aceștia și-au crescut copiii și prin care le-au insuflat acestora hărnicia, îndemânarea, bucuria cu care se ajutau unii pe alții, cinstea, omenia de care dădeau dovadă. Aici pot să exemplific cu o vorbă a mamei mele: că nu era văduvă prin vecini pe care tatăl ei și bunicul meu să nu o fi ajutat la nevoie! Ce lucru frumos solidaritatea oamenilor care a ajuns să se vadă tot mai rar astăzi.

Nu mai vorbim de câtă nevoie avem să ne exprimăm sentimentele trăirile mai ales in această lume introvertită în care majoritatea ne închidem în cochilia noastră și mai tot timpul alergăm la telefon sau calculator pentru a afla ceva nou, în loc să ne bucurăm împreună cu semenii noștri.

Suspinul, oftatul, cum zic unele cântece, nostalgia, duioșia, la fel și îndurerarea stăpânită le regăsim în forme deosebite în literatura noastră orală, prin care se realizează în sufletul cântăreților, în situații corespunzătoare fiecărui destin, acel catharsis, acea eliberare care îi permite individului să își refacă starea de echilibru. Sunt reflexe necesare pentru a restabili liniștea și echilibrul vieții.

Într-adevăr: ,, Cine-a făcut horile

Aibă ochi ca florile

Și fața ca zorile….

De n-ar fi horile-n lume

Ai vedea fete nebune

Și neveste duse-n lume

Este importantă și veselia, dar, în lume nu putem trăii numai cu danț și joc, zicea mama mea trebuie să învățăm și să muncim. Trecând de la experiența fundamentală a formelor de viață la experiența fundamentală a formelor de muncă, pe care o analizează în baza ciclului mioritic, începând cu doina Ciobănaș de la miori și terminând cu Miorița, A.Gh.Olteanu în cartea Structurile retorice ale liricii orale românești, observă și el rolul muncii ca temă a folcloristicii românești și în citează pe Caracostea care afirma primatul muncii: ,,Se vede că munca este principalul factor al experiențelor fundamentale și de aici ale formelor de artă, argumentul primatului muncii este o permanență în cercetarea folclorică caracostiană.

În lucrarea de gradul I am dorit să surprind și caracterul sincretic al folclorului, obiceiul în totalitatea lui este un semn cu o anumită semnificație iar fiecare parte a lui fiecare element este un simbol cu înțeles propriu, descifrarea simbolurilor, pentru a le valorifica sau a le da valențe noi, face parte din actul de conștientizare a spectacolului folcloric.

PROBLEME GENERALE DESPRE FOLCLORUL COPIILOR ȘI LOCUL ACESTUIA ÎN EDUCAȚIE

Folclorul a însoțit pas cu pas istoria și, totodată, a intrat în adânci prefaceri într-o permanentă perpetuare pe potriva mentalității firii oamenilor, a concepției lor despre viață. El s-a împletit permanent cu viața și manifestările poporului, începând cu duioasele cântece de leagăn și culminând cu melodii specifice jocului, cântecele de dragoste, doinele și baladele populare, basmele și până la jalnicele și zguduitoarele bocete.

El ne permite să arătăm cine suntem prin acțiunile desfășurate în timpul șezătorilor, a clăcilor unde este scos în evidență spiritul românului de a ajuta, de a fi unit cu frații, cu vecinii, cu tot ce ne înconjoară, pentru că bunătatea contribuie la întinerire, și noi ca popor trebuie să rămânem mereu tineri. Prin folclor se înțelege totalitatea elementelor vechi create de popor într-un anumit spațiu geografic. El constituie o inestimabilă valoare artistică și totodată o bogată sursă de inspirație pentru creatorii individuali. Termenul de folclor a luat naștere din contopirea a două cuvinte din limba engleză:

– folk – popor

– lore – înțelepciune, știință

Izvorât din obligația firească a românilor de a-și însoți fiecare moment al vieții cu ceea ce îi leagă de trecut, folclorul românesc este de mare valoare artistică și educativă. Prin folclor cunoaștem poporul, înțelegem calitățile sale artistice și morale, îi descoperim aspirațiile, îi înțelegem viața și lupta sa pentru o viață liberă și fericită. În creațiile sale poporul și-a cântat întotdeauna eroii în balade, durerea și revolta în doine și cântece, iar trăsăturile negative ale societății în strigături, dragostea și bucuria în joc și cântec.

Folclorul poate îmbrăca mai multe forme și, având durata în timp, este modelat continuu, iar prin contaminare se preschimbă și se înnoiește. Ceea ce demonstrează caracterul său istoric, creația folclorică are și o largă și rapidă circulație. Este vehiculată dintr-un colț de țară într-altul, purtând deci amprenta colectivității. În continua sa peregrinare prin toate colțurile țării, rămâne orală și anonimă. Are o mare durată de timp, datorită cărui fapt creează elemente de tradiție. Consecința oralității și circulației intense duce la crearea a numeroase variante cu o mare putere de vitalitate, în care se reflectă folclorul social precum și mediul geografic.

Analizând fenomenul de creație populară, vom descoperi caracterul său de artă militantă, care reflectă o sete de dreptate a mulțimii, dragostea de viață a individului, precum și acea putere mobilizantă prin care influențează activ conștiința populară. Creația folclorică reprezintă oglindirea artistică a vieții poporului veșnic oprimat, reflectând caracterul său de clasă care apare de-a lungul veacurilor.

Un alt element specific al folclorului îl reprezintă caracterul său oral. Oralitatea populară presupune o bună memorie, o putere de selecție și de comentare. Ea e o modalitate de creație și realizare artistică, spontană, vie, grăitoare din multe puncte de vedere. Transmiterea folclorului prin tradiție orala este una din caracteristicile de bază ale creației populare. A-i nega existența, a-i restrânge sfera de întindere e o greșeală. Imensul material folcloric strâns și publicat până în prezent s-a păstrat pe cale orală în mare parte mai ales ceea ce se practică, deoarece creația folclorică e colectivă, implicit are și acel caracter de anonimat. Cu toate acestea anonimatul, chiar în oralitate, se poate identifica, dar cazurile acestea sunt destul de reduse față de imensa majoritate a creațiilor lipsite de autori identificabili.
Cântecul este alcătuit din melodie, poezie și însoțit de multe ori de dans, care fac un tot indisolubil ce nu poate fi fragmentat, având o exitență comună – acest fenomen se numește sincretism. Prin urmare, o creație folclorică ia naștere printr-un proces colectiv, circulă în mase pe cale orală și în chip anonim, sub formă sincretică. Prin larga răspândire în popor și prin durata în timp, fenomenul folcloric capătă caracterul popular, având puternice legături cu tradiția.

Datorită funcțiilor sale multiple, folclorul copiilor are un conținut complex și eterogen, deoarece cuprinde piese create în epoci diferite, iar unele sunt prelucrări din folclorul adulților. Acestea din urmă, în procesul de asimilare, au suferit transformări în conținut și formă, pentru a corespunde funcției și concepției artistice a noilor interpreți.
Analizat sub aspectul creației literare, acest gen al folclorului se caracterizează prin simplitate, muzicalitate și plasticitate. Imaginile sunt luate din lumea animală și florală, din viața socială și de familie sau dintr-o lume închipuită. Ca procedee artistice întâlnim, invocarea:

– repetarea de cuvinte sau versuri;

-descrierea sub formă de povestiri simple și naive;

-folosirea numeralelor și diminutivelor;

-dialogul și compunerea

Folclorul copiilor este un fenomen viu, în continuă transformare. Se distinge prin capacitatea uimitoare de creație artistică și lingvistică a copiilor. Dintre elementele sugestive, reprezentative pentru această capacitate consemnăm:

-repetarea consoanei inițiale

-îmbogățirea unui cuvânt cu proteza unor silabe sau consoane (ulcior-bulcior,borz-cotoborz).

Ținând seama de originea de structură și de finalitate în cadrul genului se diferențiază câteva specii:
1.cântece formulă

2. recitative, numărători (formule de eliminare)

3. literatura propriu-zisă (versuri cântate) care însoțesc dansurile copiilor, versuri recitate, cu sau fără rimă, care însoțesc jocurile cu desfășurare complexă, formule cumulative, frământări de limbă.

Cântecele formulă au fost create în trecutul îndepărtat în lupta omului împotriva forțelor ostile ale naturii. Pentru a asigura sănătatea și bunăstarea omului versurilor li s-au atribuit o forță magică și erau însoțite de anumite practici. Preluate de copii din folclorul maturilor, ele și-au pierdut sensul și funcția inițială devenind auxiliare ale jocului.
Invocația cu caracterul ei naiv-liric se întâlnește des în lirica orală. Puritatea sentimentului în lirica folclorică se vădește și în naivitatea unor ființe mitologice sau divine. Adresarea către divinitate se săvârșește, de cele mai multe ori din nevoia de a începe într-un fel comunicarea lirică, după care aceasta se constituie într-un discurs care deviază de la invocația inițială. În unele cazuri invocatorul se lamentează sau se adresează celor de mai jos. Procedeul artistic frecvent este invocarea soarelui, a lunii, a ploii, a unor vietăți și plante (fluture, barză, arici, păpădie, buburuză). Copilul invocă luna pentru a-i da sănatate și bani ca de exemplu:

” Lună, lună nouă
Taie pâinea-n două
Și ne dă și nouă
Ție jumătate
Mie sănătate.”

Copilul cere soarelui să strălucească amenințându-l sau ademenindu-l:

”Ieși soare din'chisoare
Că te-așteptă o fată mare
Cu cercei de ghiocei
Cu salbă de nouă lei.
Ieși soare din'chisoare

Căci te tai c-un mai, c-un pai
Cu sabia lui Mihai.

Se folosesc aceste ”formule terapeutice” (să nu se îmbolnăvească, să fie sănătos, să-i iasă apa din urechi, să-i treacă negii, ulciorul, piciorul amorțit, să-i crească dinți buni etc.) Exemple: ”Auraș, păcuraș”, ”Știrbă băbăluță” etc. Cântece pentru animale (liliac, câine, lup, urs, broască, melc, arici, veveriță etc.) de exemplu: Cântecul ariciului, Cântecul berzei, Cu furnicile, Racul etc.
2.Recitative – numărători (formule de eliminare)

Acestea sunt grupuri de versuri recitate într-o ritmică precisă cu scopul de a alege, prin eliminare, copilul care va avea un anumit rol în joc. Recitarea este însoțită de o gesticulație anumită. Cele mai simple, dar și cele mai vechi sunt numărătorile formate din numerale cardinale în seria 1-5,1-10. O formă evoluată o reprezintă numărătorile în care numeralele își modifică forma, primesc anumite terminații, ori sunt înlocuite cu cuvinte fără sens.
Exemplu:

”Unică, doică, treică,

Patrică, cincică,

Șesică, șeptică,

Optică, noică, zecică.

Ieși afară tu, purcică !

”O rățușcă pe gunoi Numără din doi în doi

2, 4, 6,8,10 Ieși afară măi berbece”

Numărătorile paralele reprezintă numerele de la 1-10, fiecare însoțit de un substantiv care-i face pereche, ambele legate prin rimă

Exemplu:
”Unu – tunu
Doile – oile

Treile – cheile

Patrule-împărătule

Cincile-opincile

Șasele–casele
Șaptele–laptele
Optului–copilului
Nouăle–ouăle
Zecile – berbecile.

O altă categorie se bazează pe îmbinarea unor silabe și cuvinte fără sens rațional, concret, cu condiția de a corespunde cerințelor de rimă și ritm.

Exemplu: ”Una bina,

Durdu bina,

Trei ori opt

Sinticop,

Patra mica

Măzărica,

Ieși, panglica!

Un alt grup constituie versurile create din dorința copilului de a imita sau parodia o limbă străină.

Unele jocuri ale copiilor amintesc aspecte ale procesului muncii. Așa sunt: ”Zidul”, ”Țăranul e pe câmp”, ”Podul de piatră”.

Podul de piatră s-a dărâmat,

A venit apa și la luat.

Vom face altul pe mal în jos,

Altul mai trainic și mai frumos.

Dansurile copiilor, puține la număr și influențate de școală, sunt susținute de versuri cântate ca de exemplu:

”Printre munți și printre văi
Trece un bujor
Și din toate fetele
După tine mor.
Printre munți și printre văi
Trece un arici
Și din toate fetele
Tu ai nota cinci”.

Un alt gen îl reprezintă textele cumulative care sunt desprinse din snoave sau basme și circulă ca fragmente independente de întreg. Din asemenea texte copii fac cunoștință cu diverse vietăți și obiecte, află raporturile antagonice: (câine – pisică, pisică – șoarece).

”Cioc – boc
Suie-n pod
Scara-i stricată
Du-ă la țigani
S-o dreagă
Mă mușcă cățelușa
Dă cu nuielușa
Mă mușcă ogarul

Dă cu parul
Mă mușcă câinele
Dă cu mânele
Mă mușcă ursu
Dă cu bulzu”.

Frământările de limbă sunt astfel închegate încât creează dificultăți pronunțărilor, punând la încercare atenția și istețimea celor care le rostesc. Ele sunt un prilej de cultivare a limbii, în sensul însușirii unei rostiri clare și corecte. Sunt creații ad-hoc, care ajută la dezvoltarea capacității copiilor de a pronunța corect de exemplu:
a) mai multe forme din familia aceluiași cuvânt (codobatură – codobătură)
b) cuvinte din familii diferite, dar care se aseamănă prin sonoritatea lor.

Exemplu: ”Șapte sape late
Cu lapte spălate
Pe spinare aruncate”.
c) cuvinte obișnuite cărora li s-au adăugat sunete noi (stea-lagostea,linguri-bilinguri).
d) texte scurte în care cuvintele se reiau în ordine inversă dezvoltă memoria copilului prin antrenarea creierului solicitându-l să gândească.

Exemplu: ”Ăst mânz mic / Mic mânz fuse”

e) vorbirea păsărescă folosită odinioară de oamenii din popor pentru a comunica între ei fără a fi înțeleși de cei din jur, a ajuns astazi un mijloc de distracție al copiilor. Specialiștii susțin ca folclorul copiilor constituie o modalitate specifică de adaptare a celor mici la mediu, reflectând viața lor intimă, comportamentul față de lumea înconjurătoare. Prin jocurile foclorice copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-l cunoască să și-l apropie ori să-l domine. Prilej de manifestare a potențialului creativ al copilului, folclorul contribuie la dezvoltarea fizică și mai ales psihică armonioasă a copiilor.
În general, la copiii mici întâlnim melodii simple, iar la cei din grupele mari ușoare modificări aceste cântece și jocuri dezvoltându-le creativitatea și fantezia copiilor, dar și limbajul.

”Păpăruză-ruză (buburuză)
Unde îi zbura
Acolo m-oi mărita”..
sau :

”Tica,tica,tica

M-a bătut mămica
C-a mâncat pisica
Toată mâncărica
Ș-am plecat la școală
Cu burtica goală”

Ritmul copiilor este un ritm vocal, dar nu implică cu necesitate muzica, ci mai mult capacitatea copilului de a crea, de a-și exprima dorințele; această formulă îmi este de folos chiar și mie atunci când vreau să se facă liniște în sala de grupă; practic în acest context un fel de joc de-a liniștea, reținut de la mama mea, care rostea textul atunci când îi ”tocam” capul cu tot felul de nebunii specifice copiilor:

”La popa la poartă

Este- o mâță moartă

Cine a râde ș-a grăi,

Drept în gură i-a sări.

Sau, atunci când văd o fată cu hainele murdare, se rostesc texte ironice, pentru a o determina pe aceasta să ia măsuri când va ieși în lume:

Dare-ar Dumnezeu o ploaie

Ca să curgă tot șuvoaie

Să spele cămeșile

Să fie mândre fetele.

Alte texte din folclorul copiilor sunt scandate, rostite sub forma unui dialog. Spre exemplu, când copiii vedeau un membru al familiei că ieșea în sat sau că mergea până la vecinul, dorindu-și să iasă din cercul restrâns al casei, rostea cu frică textul, cu promisiunea că nici măcar n-o să morăie dacă va fi dus și el undeva.

– Unde mergi, băbuță?
– La bisericuță.
– După ce?
– După iconuță.
– Nu mi iei și pe mine?
– Ba, dacă nu-i morăi.”

Transmise de-a lungul mileniilor din generație în generație, pe cale orală, aceste structuri capătă amprenta etnică numai în procesul prelucrării creatoare a copilului, deoarece mediul de viață spirituală și socială căruia îi aparține creatorul-interpret își pune totdeauna amprenta pe realizările sale. De exemplu, jocul cu cânt ”Se coc cireșele” circulă în mai multe zone ale țării, dar în zona Oaș circulă varianta cu următorul text:

”Se coc cireșele.
Se apleacă crengile
Da pe-o creangă cine șăde?
Șăde o fată bărnace (brunetă)
Asta-mi place, asta-i a mea,

Asta ție nu ți-oi da”.

În majoritatea jocurilor, elementul preponderent este cel dramatic, în sensul desfășurării prin dialog. Copilul vorbește cu ființele necuvântătoare din jur (cu păpușa, cu calul de lemn etc.) și tot el îi răspunde.

Exemplu jocul ”Pițigaie Gaie”

Pi – ti – ga – ie ga- ie

N – ai vă – zut pe La – e

Ba eu l-am vă – zu – ut
Co – lo la bo – cu – ut
La bor – cu – tu mo – rii,
C-un bu – chet – de flo – ri.

Jocul ”Păiuțul” este un alt joc specific zonei Boinești, Oaș și Cămârzana, Batarci și care se întâlnește și în zona Batarci, Comlăușa. Copiii se așează în cerc și efectuează o numărătoare, pentru a-l desemna pe cel care ascunde ”păiuțul”, apoi încă una pentru a-l desemna pe cel care va căuta ”păiuțul”. Copiii din cerc vor spune textul următor

:

Ascunde-te păiuț micuț

În palmă la un pruncuț

Să nu te afle Tâbâcuț

Pruncu ce-o ieșit din joc

O variantă a acestui joc este cel denumit ”Ineluș învârtecuș. Ghici pe-a cui deget te-am pus?” În general, atenția copiilor este absorbită de acțiune, de conținutul versurilor, de aceea linia melodică rămâne pe plan secundar, dar dorința de a ghici este mare și astfel ei sunt absorbiți de joc. Deși simple, aceste jocuri contribuie în bună măsură la educarea spiritului gospodăresc și a unor trăsături de caracter.

Jocul ”Cloșca cu puii” se desfășoară în felul următor: După ce se alege un copil care va interpreta rolul de ”cioară” și altul care va interpreta pe cel de ”cloșcă”, ”puii” se vor alinia în spatele mamei lor într-un rând. Apoi jocul începe:

Ce faci aicea măi cioară ?

Ia m-apuc să fac o groapă

Poate vrei să-ți faci de cină ?

Un pui de-al tău de găină

După cum se vede, jocurile practicate de preșcolari în zona Oașului au menirea să pregătească copiii într-un mod plăcut pentru îndeletnicirile de mai târziu, specifice zonei. Uneori copiii, în timp ce îngrijesc oile, își confecționează pseudoinstrumente – ”tilina”, (un fel de fluier din coaja de salcie), cu care își acompaniază cântecele.

Foarte des se întâlnesc și la preșcolari (ca și la școlari) numărătorile care sunt formule anticipative jocului cu ajutorul cărora este ales copilul cu un rol precis (să prindă copiii care fug, să-i găsească pe cei care se ascund, să ascundă ceva etc.) Aici pare că se manifestă în cel mai înalt grad talentul copiilor de a inventa cuvinte, de a face versuri. În afară de trăsăturile stilistice și procedeele specifice de creare a imaginii artistice (diminutive, invocație, epitete, onomatopee) se observă un mare număr de cuvinte create de copii, inexistente în limbajul obișnuit prin procedee tipice: adăugarea unui sufix sau prefix la un cuvânt obișnuit :soraca.

Cele mai frecvente numărători sunt cele formate prin simpla enumerare a cifrelor de la 1 la 5 sau la 10 într-o anumită ritmică, la care se adaugă o terminație fixă, un articol sau unele versuri care rimează, alteori o mică poveste versificată, de exemplu:

”Unu, doi, trei, patru, cinci, Mama cumpără opinci, Tata cumpără secară, Tu te duci pe-aici afară”.

Sau

”Unu, doi

Numărați cu noi

Trei, patru, cinci

Să intrăm aici

Șase, șapte

Alergăm departe

Opt, nouă, zece
Nimeni nu ne-ntrece”.

Numărătoarea se face atingând pe rând pieptul sau umărul fiecărui jucător de către numărător, sau luând pe rând pumnii tuturor jucătorilor, inclusiv pe al lui, pe valori de pătrimi, accentul cade pe timpul tare. Unele versuri sunt formate din silabe fără sens concret, dar care corespund cuvintelor de rimă și ritm al copilului.

De exemplu: Unu și cu unu

Să crească porumbul

Doi și cu doi

Să plouă la noi Trei si cu trei

Să plouă la ei

Patru și cu patru

Să plouă tot satul

Cinci si cu cinci

Să plouă aici. Numărătorile sunt însoțite adesea de mișcări ritmice de joc: bătaia palmelor, legănatul brațelor, mersul cu diferite variante – obișnuit, legănat, săltat, tropăit, sărit cu întoarceri, cu învârtituri, ce mai născocesc copii pentru a face jocul mai atractiv și mai captivant pentru ei.
personalitatea copii au nevoie de libertate de mișcare și de exprimare.

EXEMPLU:

Unu, doi, trei

Baba la bordei

Curătă ardei

Pentru moș Andrei.

Moș Andrei s-a dus la piață

Ș-a căzut cu nasu-n gheată

Și s-a dus la farmacie

Ca să cumpere-alifie

Alifie n-a găsit

Și pe ușă a ieșit. sau

Unu, doi, trei, patru, cinci,

Șase, șapte, opt, nouă, zece,

Un pahar cu apă rece,

Toți dușmanii să se-nece,

Numai unul să rămâie,

Să se facă praf tămâie;

Praf, tămâie portocală.

Dumneata să ieși afară!

La această activitate participă nu numai organele de emisie verbală, ci întregul lui corp, ceea ce se poate afirma că este făcută cu toată inima. Așadar, trebuie să urmărim, crearea situției ”ideale”, când copii cântă sau ascultă versuri pentru că este frumos, pentru că este plăcut, pentru că se simt bine împreună în grup.

Copiii înșiși în jocurile lor folosesc cu multă ingeniozitate formule ritmice exprimate prin numărători, jocuri de cuvinte. Stabilind aceste exerciții după criterii pedagogice, se asigură o educație sistematică a personalității la preșcolari, formând în conștiința copiilor reprezentarea unor valori și formule ritmice de bază, pregătind un teren bun pentru ceea ce în anii de școală se vor numi: spontaneitate, creativitate, inventivitate, colaborare in colectivitatea din care vor face parte.

Jucăriile copiilor, deși nu emit decât un singur număr redus de sunete, cu excepția fluierelor, sunt mărturii a ingeniozității celor mici, ele se aplică în special în cadrul ”auxiliarelor jocului”, prin așa zisele cântece de joc care se execută în timpul jocului, cum sunt de exemplu ”Ursul doarme”, ”Hai Ileană la poiană” etc

OBICEIURILE LOCALE REFLECTATE IN FOLCLORUL COPIILOR.

Toata viața omului, începând de la naștere și până la moarte este însoțită de obiceiuri, ample manifestări folclorice, adevărate spectacole populare, constituite din cântece, jocuri mimice și cu măști, dansuri etc. Folclorul obiceiurilor oglindește străvechea funcție a artei, aflată sub influența naturii înconjurătoare, asigurarea rodului pământului, influențarea bunăstării familiei și determinarea fericirii individuale. Legătura permanentă a acestor cântece cu viața socială și familială, cu activitatea de muncă, precum și capacitatea omului de a adapta și a valorifica elementele pozitive ale tradiției, în diferite epoci istorice le-a asigurat continuitatea și, odată cu aceasta evoluția lentă, prin suprapuneri și influențe de diferite grade.

Din punct de vedere muzical, folclorul obiceiurilor cuprinde producții aparținând unor concepții srăvechi, la care s-au adăugat piese de origine nouă. Obiceiurile de peste an sunt legate de anotimp, de muncile specifice acestora, de sărbătorile religioase și de anumite tradiții folclorice locale (specifice diferitelor zone ale țării).

Obiceiuri de Primăvară – Vară

Mă voi referi la obiceiurile comune zonei Oașului, din care m-am inspirat și le-am valorificat în cadrul investigației prezente.

Ieșitul cu plugul se practica în zona Oașului. Înainte de a ieși din curte, se ia vadra plină cu apa, peste care sunt puși să treacă boii ”pentru ca pământul să rodească”. Boii și caii prinși în ham se afumă roată, ”să nu se lege de ei vânturile, beteșugurile, ori alte necurățenii”.
Ca bucatele semănate să iasă curate, plugarul se spală întâi pe mâini și apoi aruncă sămânța pe ogor. Când se seamănă grâul, plugarul aruncă boabele cu ochii închiși, spunând ”să nu vadă păsările holda me', cum nu văd eu amu”. Când se seamănă cânepa, la sfârșit, se aruncă în sus desagii în care a fost sămânța și în care se pune un ou ”cânepa să crească mare și frumoasă. Să fie albă și moale”. Cepele se seamănă când descrește luna ”să nu facă sămânță” toate acestea mi le spunea mama mea Ignat Paulina când eram încă copil și ei părinții mei se pregăteau să înceapă arăturile de primăvară sau când mergeam împreună în grădină.

O ocupație străveche a locuitorilor din ambele zone geografice, a fost și este păstoritul care a generat un bogat repertoriu muzical, obiceiuri și tradiții specifice păstrate până în zilele noastre. În zona Codrului, ieșirea ciobanilor cu oile la păscut Primăvara, este asociată cu producția literară populară, balada Miorița (transmisă de către ciobanii care peregrinau uneori în toată țara căutând locuri bune de pășunat și climă blândă pentru iernat).
Cântecul Cununa (ca termen generalizat) are la bază, pe plan social, într-ajutorarea în muncă, prin așa zisa clacă. Pentru clacă, participanții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și plecau la muncă cu chiote, însoțiți de cântecul lăutarilor, până la teminarea seceratului, când se confecționa cununa, munca se desfășura după rânduiala tradițională a locului respectiv. Se organizau hore la cunună:

1.

Noi suntem secerătoare,

Aducem cununa cu Soare.

Am gătat de secerat ,

Aducem cununa-n sat

2.

De la noi a fost secerată,

Cununa trebe udată

Cu horincă, nu cu apă.

Noi cununa o stropim,

Nu cu apă, ci cu vin.

Textul cântecului de cunună include o descriere a procesului muncii și a îmbinării acestuia cu modul de a se simți bine de a trăi fericit, ospătându-se împreună toți cei care luau parte la munca desfășurată.

” Dimineața ne-am sculat

Pe obraz că ne-am spălat,

Secera-n mănă-am luat

Și la holdă am alergat”.

Din interpretarea în grup a cântecelor cununii se desprinde: forța omului, puterea și măreția lui în luptă cu natura. În ultimele decenii, cântecul cununii a fost îmbogățit cu elemente poetice și melodice noi. El se cântă la sărbătorirea încheierii muncii agricole. Claca – presupune efectuarea în comun mai cu spor și cu roade bune a muncii. Clăcile se fac pentru lucrări mai grele ori sezoniere ca de exemplu: torsul, cositul fanului la câmp, transportul lemnelor de construcție, desfăcatul porumbului din cotarcă. Prin aceste clăci oamenii mai săraci (mai batrâni) se ajutau între ei, folosind în comun cai și unelte, pentru anumite treburi gospodărești. Cel care face sau ”strânge claca”, cum se spune în graiul local al codrenilor, după teminarea lucrului, adună pe toți clăcașii la casa sa , cinstindu-i cu o masă bogată, din care nu lipsește ”curetiul” (varza), ”fancurile” (gogoșii) și pălinca de prune. În zona Oașului, cea mai dragă și așteptată sărbătoare de primăvară este Sâmbra Oilor. Această sărbătoare tradițională deja în tot județul Satu Mare, dar nu numai, simbolizează vitalitatea și optimismul ce însoțesc renașterea naturii, ea având loc în luna mai. Sâmbra – sărbătoare populară, semnifică o asociere păstorească a oieritului, prilejuită de primul muls al oilor, dar are și o deosebită semnificație economică și socială. Cu această ocazie se perfectează asocierea proprietarilor de oi în constituirea turmei, se precizează normele, regulile, drepturile și obligațiile reciproce ale celor două categorii de asociați: ”Văjnicari” sau proprietarii de oi și ”păcurari” care asigură gospodăria stânei colective. Caracterul tradițional, străvechi al acestor rânduieli de ordin economico-social este amplificat prin participarea întregii obști și prin atmosfera solemnă, sărbătorească în care se desfășoară acest obicei.

Pentru ”Sâmbra Oilor” în Țara Oașului, se fac pregătiri generale, anticipate și îndelungate. Toți participanții, de la copii mici și până la bătrâni, poartă straie de sărbătoare, cele mai multe fiind noi, pentru prima dată îmbrăcate. Alimentele special pregătite pentru acest mare ospăț colectiv se transportă în ”desagi” pentru realizarea cărora femeile au depus multă grijă, ingeniozitate, ca să le asigure o înfățișare cât mai artistică. În ziua în care are loc Sâmbra, fiecărui proprietar de oi i se măsoară laptele ”aparte” și ”se înseamnă”. Se cioplește un băț uscat de alun în patru muchii și pe suprafața albă se fac diferite crestături care consemnează în evidențe separate grupele văjnicarilor, câte țin de fiecare păcurar, și cantitatea de lapte înregistrată pentru fiecare cetățean la acestă mulsoare oficială, cu măsurătoare precisă – ”carâmbul”. Crestăturile și liniuțele semnifică ”măsura” care cuprinde zece cupe și echivalentul a 15 litri de lapte, iar ”ceanogul” un sfert de un litru de lapte. Proporțional cu cantitatea de lapte obținută la această mulsoare va primi fiecare sâmbraș laptele din care va face caș și brânză.

Oricât de mult ar dura ritualul, ceremonialul sâmbrei, mulsul și măsuratul laptelui, până la încheiere nimeni nu bea și nu mănâncă nimic. Numai după ce se termină măsuratul laptelui, se întinde masă pe iarba verde. La semnalul dat de către cioban, sâmbrașii, femeile și ”coconii” se adună într-un grup și se așează la masă. Bucuria și voia bună se revarsă din toate părțile. Cel care nu mănâncă și nu bea la sâmbră este considerat de către oșeni un om bolnav: ”Cine nu-i băut și mâncat aici în astă oră, ala nu-i de lume”, spun oșenii. După ce olul cu vin și pălincă a trecut de mai multe ori de la un sâmbraș la altul și s-au ospătat din miel și din ”boace”(sarmale), buna dispoziție crește simțitor. Urmeză apoi ”giocul”. În iureșul ”giocului”, țâpuiturile curg spuse de feciori și fete, de ”boresari” și ”borese”:

”Păcurar cu stâna mare Mână oile la vale Și le dă reabăn și sare Sa umple donita mare

”Cui nu-i place pălinca Mare gazdă-i și acela Vinu-l beau, pălinca-mi place Mare gazdă nu m-oi face.”

”Haideți măi cuconi, la gioc Să pornim danțul pe loc Că io mi-oi giuca mândra Până ce s-a însăra”.

Spre seară, sâmbrașii se întorc în grupuri în sate, oprindu-se adesea, cinstindu-se și urându-și noroc, lor și oilor, care până toamna târziu vor rămâne în seama păcurarilor. Datina se păstrează în toate așezările oșenești, având denumirea ”Sâmbra Oilor”, denumire dată de la sâmbra ce se fixează ciobanului, ”sau alesul oilor”, deoarece în acea zi se aleg ”mulgările”, adică oile cu lapte. De remarcat faptul că oșanul are grijă să-l pună pe copil în contact cu folclorul local, cu obiceiurile încă de la cea mai fragedă vârstă, din dorința de a îndrăgi unele îndeletniciri, de altfel, aceste ocazii marchează amintiri de neuitat în viața copilului.

În perioada de toamnă, merită menționate diferite munci comune, atât zonei Codrului cât și a Oașului, cum ar fi ”călcatul fuioarelor”, ori culesul viilor, ”butucatul” florii – soarelui, depănușatul porumbului sau făcutul majunului. Fiecare din acestea constituie un nou prilej de întâlnire a membrilor colectivității, unde se dansează, se țâpurește, se naște și se transmite folclor. Gazda răsplătește pe cei prezenți cu mâncare și băutură. Lăutul torturilor este singura activitate la care participă numai femeile. Și în prezent, torturile sunt muiate în leșie într-un ”ciubăr” și se spală la râu, fără să se folosească detergenți. Pentru lăutul torturilor se folosește ”prainicul”.

Obiceiurile de iarnă ocupă în ciclul obiceiurilor tradiționale, un loc deosebit, în special pentru copiilor. Perioada de desfășurare a acestora este între 23 decembrie și 7 ianuarie. Obiceiurile din acest interval de timp sunt vechi și de factură precreștină, cu un evident conținut laic, adoptate și uneori chiar suprapuse obiceiuriilor religioase. Paralelismele care există între unele manifestări religioase și cele populare, sunt rezultatele intenției reprezentanților bisericii de-a substitui manifestările festive cu forme împrumutate din tradiția populară.

Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou este cea mai cuprinzătoare și are un larg caracter de masă. Folclorul copiilor cuprinde foarte multe elemente preluate din cadrul acestei sărbători. E cea mai practicată din sărbătorile calendaristice. Cercetătorii, fără să țină seama de sensul global al Anului Nou ca festum incipium, cred că s-a ajuns la marea varietate de subiecte a colindelor datorită faptului că, în cursul veacurilor, alte categorii ale folclorului, alte ritualuri s-au contopit cu colindatul, după ce și-au pierdut caracterul de sine stătător. Ei caută să stabilească legături între colinde și descântece, farmece de dragoste, vechi cântece de sărbătoare, cântece de nuntă deși aceste legături sunt formale și se datoresc similitudinilor din sistemul de gândire tradițional și elementelor comune de vocabular cultural, repertoriului unitar de simboluri.

Totuși, unele texte de colinde par a vorbi despre rituri de mult dispărute. Astfel Waldemar Liungman face o apropiere între colindul românesc de alegere ca împărat a tânărului oștean și obiceiul antic al alegerii regelui Saturnaliilor, a cărui existență în zona noastră este atestată la anul 303 d.Hr. la Durostor, prin uciderea lui Dasius.La colindat participă aproape întreaga colectivitate. În timpul postului se fac pregătirile sub aspectul material al alegerii repertoriului și al pregătirii acestuia. La colindat se merge în cete. Ceata se organizează în funcție de rudenie, vârstă sau vecinătate. Colindatul îl încep întotdeauna copiii. Ei umblă pe la casele oamenilor și colindă pe la fereastră, încep pe la ora 13, în data de 24 decembrie. Fiecare colindător are o traistă în care va aduna ”colacii” sau banii primiți în dar. Nu se mai dau fructe pentru că ”de ale tătă lume are”, spune Pop Vasile din Comlăușa. Cei ce colindă la fiecare casă cer permisiunea gazdei prin formula: ”Slobodu-i a veseli?” ori ”Slobozâ-ni gazdă-n casă, ori afară la fereastră?”, dacă sunt refuzați pleacă mai departe.

După cum arată Al. Rosetti în cartea Colindele religioase la români, denumirea colindelor vine de la kalendae-le romane, dar kalendae are la bază verbul latin calare = a vesti, sens păstrat și în unele din colinzile noastre. Constituirea și organizarea cetei depinde de atribuțiile asumate și de întinderea repertoriului de colinde. Ceata alege mai nou un conducător, vătaf, primar, jude, birău, iar în zilele noastre chiar șef dintre cei care au autoritate mai mare, care cunosc mai bine colindele sau se trage la sorți. El este pe alocuri și casierul cetei, sau chiar cel care introduce în horă fetele nejucate până atunci.Cu traista colindă copiii preșcolari și cei de vâstă școlară mică. De exemplu la Comlăușa nu se ține seama de vârstă în organizarea cetelor de copii pentru colindat. Cu steaua se colindă tot în 24 decembrie. Ceata de colindători e formată din cete de copii între 10 și 15 ani.

Este confirmată prezența stelei la Turț, Gherța, Tarna, Batarci, având un ceremonial aparte, neîntâlnit în alte zone folclorice învecinate. La Batarci, Comlăușa și Turț ceata e însoțită de doi copii îmbrăcați în moș și babă. După terminarea colindatului, moșul și baba dansează, iar restul copiilor din ceată le cântă. Copiii mascați spun ”ghicitori” prin care se cer daruri pentru colind.

Măștile funerare de moși au fost concepute ca niște măști de pomană. Abia în secolul al XIX- lea când confecționarea lor trece din familia purtătorului sau a jucătorului, în patrimoniul străinilor, aceștia încep să transforme măștile în obiecte de schimb în natură sau în bani. Din secolul XIX-lea, odată cu profesionalizarea mascagiului, asistăm și la profesionalizarea prosopoforului funerar. Purtătorii de măști funerare cu chipul de moși își valorifică în bani participarea în trena funebră.

În zona Codrului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în seara de Crăciun, băieții se îmbracă în haine bisericești adecvate rolurilor pe care le au și prezintă Viflaimul, iar în restul zilelor se duc pe sate. Acest obicei datează de multă vreme și se practică din generație în generație. De Anul Nou, copiii, chiar băieții până în 15-16 ani, merg cu Capra, obicei pentru care actanții își procură masca de capră. Prin această mască înțelegem astăzi o familie de măști, adică o grupă complexă de măști și mascoide, relativ deosebite în structura lor morfologică și asemănătoare în funcțiunea lor ludică.

”Jocul caprei s-a complicat în perioada feudală cu alte personaje-măști secundare ca: moșul și baba, harapii, mirele și mireasa, anul nou și anul vechi, vornicul, strigătorii, fluierașii, într-o actiune dramatică în care domină simbolic manifestările ludice. Din secolul XIX-lea se disting mai multe feluri de jocuri de capră după structura lor mitico-rituală. Unele sunt caprele mici, altele caprele mari, numite uneori și caprele bătrâne; sunt spectacole în care intră mai multe personaje-măști”.

Măștile rituale și ceremoniale se făceau mai ales de rude, un număr mic au fost confecționat de persoane străine de familie, care erau numiți meșteșugari, din plăcerea de a-și exercita talentul solicitat de cunoscuți sau prieteni. Un număr mic au fost cumpărate de la oraș, fiind apoi prelucrate și modificate după obiceiul și gustul local. Cele festive (divertismentale și teatrale) au fost aduse de străini.

Cum însă în secolul nostru datina și-a pierdut semnificația, astăzi măștile se fac în general de mascagii și jucători capabili șă-și exercite și talentul de artiști plastici. Mascagiii nu fac măști de plăcere, ci pentru bani. Numele lor au început să fie cunoscute și lucrările lor comandate pentru expoziții și muzee.

Odată stabilite aceste elemente, am urmărit modul cum se utilizează masca, în cadrul grupelor de vârstă și interes de joc: rezistența fizică, talent la joc, umor, pantomimă. În zona Oașului, copiii de 4 – 5 ani umblă în dimineața zilei de Crăciun ”a cucița”. De data aceasta nu mai colindă și spun numai: ”Bună dimineața lui Crăciun”, iar după ce primesc darurile ”nuci, colaci, prăjituri, mere, bani” rostesc urări exprimându-și dorințele:

”Câte paie pe casă Atâtea boabe pe masă Câte șindrile pă casă Atâtea boance pe masă”

Sau unde sunt fete:

”Câț pețitori

Atâția cucuruzi în cuptior

Câți cărbuni în vatră,

Atâția boi în poiată”

La casa fără copii se rostesc ironii:

”Cât e Kira mătură
Atâția prunci-n pătură”
”Cât e scoarță la tăietor
Atâtea fete după cuptor!”

Copiii cunoscuți sub nume ”cucuțători” (primeau cocuți-colăcei) au un repertoriu bogat compus mai ales din colinde scurte prin versurile cărora urează gazdei mult belșug și fac aluzii, nu rareori hazlii la darurile pe care le vor primi drept recompensă:

”Dă-mi cocuțu de mi-i da
Că mi-i frig și nu pot sta
Și-mi îngheată opinca

”Corindița cucului
Umple straița pruncului
De colaci și de nuci
C-ale-s mai dragi la prunci
Să hii gazdă sănătoasă

Să plătești colinda noastră
C-un colac mândru de grâu”.

Șezătoarea. Zilele sfârșitului de toamnă și ale iernii nu ajungeau pentru harnicele fete și neveste să-și termine lucrurile lor casnice. Mai ales torsul cânepii și a lânii, țesutul pânzei, confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte și alte îndeletniciri legate de industria casnică feminină care cereau timp erau oarecum amânate. Recuperarea acestui timp, pentru astfel de îndeletniciri, nu se putea realiza mai bine decât în nopțile lungi de toamnă și iarnă la șezătoare. Abia a înnoptat și, odată cu aprinderea lămpilor, fete și neveste, care s-au asociat din timp, s-au adunat în șezătoare, la una din casele alese pentru acest scop. La șezătorile noastre se cinstesc oaspeții cu ceva, cel mai des cu plăcinte sau alte specialități, dar stiți vorba:

De plăcintă ,

Gura-ți cântă.

De vărzare,

Și mai tare.

Aici, învățând o horă nouă, spunând glume, ghicitori, povești, discutând și comentând noutățile, munca mergea mai cu spor și parcă mai ușor, iar dintre vechile practici performate la șezătoare amintim: ”Îndrugatul feciorilor”, ”Sita”, ”Torsul feciorilor”, care aveau rolul de a atrage feciorii la șezătoare.”Fierberea pietrelor”, ”Întețirea cărbunilor”, ”Bătutul pereților” erau alte practici magice, iar ”De-a fântâna”,”De-a curca”, ”Jocul cu blide”, ”Jocul cu surcele”, erau jocuri ale dragostei, practicate de tinerii satului pentru realizarea unor rituri premaritate.

În zona Oașului, o tradiție păstrată până în zilele noastre este ”danțul”. Noțiunea de danț în Oaș are trei semnificații:

-din punct de vedere muzical, cuvântul danț înseamnă melodia de joc reprodusă de un instrument muzical: ceteră, fluier, drâmbă, frunză;

-din punct de vedere coregrafic, danțul are smnificația de joc cu toate figurile executate de dansatori;

-din punct de vedere social, cuvântul ”danț” cuprinde în sfera sa întreaga comunitate compusă din: ceterași (lăutari), dansatori și restul oamenilor care participă ca admiratori.
Melodiile instrumentale de joc (danțurile) sunt însoțite de ”țâpurituri”, cântate pe o formă simplificată a melodiei, cu care glasul dansatorilor se împletește într-o pitorescă eterofonie. Li se adaugă din belșug interjecții, chiuituri, fluierături și uneori bătăi din palme, ceea ce conferă danțului o dinamică și o exuberanță cu totul particulară.

Legat de danț ,”a tropăi” înseamnă a bate pământul cu picioarele în mod alternativ, în ritmul danțului și după anumite reguli. De aceea în Oaș se spune ”Mă duc să joc un danț”. De multe ori, copiii la o anumită vârstă (zece ani) se întâlneau la o casă sau într-o șură, unde duminica se organiza ”danțul pruncilor”(a copiilor), unde un fecior mai mare cânta la ceteră sau fluier iar ceilalți ”giucau”(dansau) până intrau în rândul celor ”holtei” (bun de însurat). Dansul se desfășoară în versurile țâpurite (cântate pe melodia de joc) trebuie să se încadreze, să se sincronizeze perfect cu fraza muzicală.

Ritmul este sincopat iar metrica este 2/4. Indiferent de mișcare, de tempo, ceterașul este cel care imprimă melodiei și jocului un anumit ritm, el este conducătorul jocului, marcând ritmul printr-o continuă bătaie cu piciorul. Instrumentul folosit în acest sens este ”zongora”(chitară). De altfel, locul de elită este imediat lângă ceteraș ”sub gurmanzii ceterii”, unde joacă feciorii cei mai nealoși (făloși) și care pot țâpuri în registrul acut.
În mod obișnuit, țâpuritura începe cu un chiot: țuraaaa, sau le,le,le,leeee – ca un fel de preludiu, după care versurile vor capta atenția auditorului mai din plin și se termină cu: de,le,le și di,li,li, etc.

În ritmul danțului, oșenii trăiesc o lume aparte, întreținută de melodia fascinată a danțului – melodie creată din inimă, din sensibilitatea artistică a ceterașului și oferită jucătorilor cu toată dăruirea prin glasul vibrant al sunetelor ceterii.

Debitarea (tălmăcirea) unei țâpuituri necesită respectarea unor norme estetice, așa că se impune grija de a nu greși. Copiii aud țâpuiturile de la cei mai mari decât ei, de la părinți, de la bunici și în timp ce îngrijesc oile, vacile la pășune, dau frâu liber sentimentelor, fanteziei și își exersează vocea si gandirea compunand sau redand țâpurituri pe care le-au auzit in sat la dant sau la nunta.

Cine țâpurește în Oaș? Tineri și bătrâni, femei și bărbați, dar nu oricând. Atunci când ritualul este colectiv ”la ciupercă” (loc amenajat pentru danț), duminica țâpuresc feciorii, și nu toți, ci numai performerii (aceia care pot cânta în registrul acut). Fetele țâpuresc la botezuri, la nuntă, dar nu în timpul danțului.

Căsătoria reprezintă un moment deosebit în viața omului, prilej de petrecere, de cântece și jocuri, la care participă de la mic la mare. Cei ce vor să se căsătorească însă trebuie să știe că nunțile se fac în ,,cîșlegi,,, perioadele dintre posturi, iar pentru fetele care nu s-au măritat încă este și o chiuitură:

,,Supărate-s fetile,

C-o trecut cîșlegile

Vine Săptămâna albă,

Nime-n lume nu le-ntreabă,,.

Nunțile românești dezvăluie un ceremonial pe cât de pitoresc, pe atât de complex, pe alocuri depășind în amploare toate celelalte obiceiuri ale anului și ale ciclului familial. Obiceiurile în legătură cu căsătoria au înglobat în desfășurarea lor elemente de origine diferită, semnificația elementelor s-a schimbat în timp, iar modurile în care obiceiul se realizează diferă de la un ținut la altul.

Privite, deci, sub acest aspect, obiceiurile în legătură cu căsătoria constituie importante documente de istorie socială, importante documente de dezvoltare a culturii noastre populare. Diversitatea scenariului a fost semnalată chiar în ținuturi restrânse, ilustrând strânsa lui dependență de stadiul colectivității, starea socială și economică, precum și unele condiții speciale (nuntă de noapte, nuntă la salcie etc.) conspectarea nunților locale surprinde existența câtorva nuclee rituale și ceremoniale, dar mai cu seamă posibilitățile nebănuite de a le îmbina felurit, cu multe adaosuri care de cele mai multe ori îndeplinesc doar funcții ornamentale, adesea contextul sugerând alte semnificații decât cele cunoscute în chip curent. Căci nunta se vădește spectacolul cel mai însetat de fast, ostentația fiind trăsătura ei dominantă, cu intenția de a consemna clipa de măreție pe răbojul eternității cotidiene. Urmarea este tendința constantă de a îmbina obligativitatea practicilor tradiționale ci inserarea cerințelor moderne, scenariul dovedindu-se în fapt o mixtură dintre arhaic și contemporan, într-o simbioză nu întotdeauna pe deplin organică, iar pe alocuri chiar cu stridențe flagrante.

În zona Oașului, se constată o medie de vârstă de șaptesprezece ani când doi tineri își unesc destinele. Feciorul pețește fata (merge pe vedere), deci are loc logodna. Nunta a doi tineri este anunțată în trei duminici la rând în biserică – preotul sondează părerea creștinilor, dacă există vreun impediment în acest sens. În duminica precedentă nunții, fata merge la biserică și la danț, îmbrăcată mireasă, cu costumația specifică zonei: pindileu ori sumnă, cămeșă, cizme. Pe cap poartă cunună împodobită cu mărgele iar părul este împletit mărunt de către o femeie specializată în așa ceva iar pe spate i se aplică o coadă împletită și împodobită cu mărgele.

Tot așa va fi îmbrăcată și în ziua nunții dar pe spate va avea prinse ”chischineauă” (baticuri) primite de ”sovon” de la nașe. Are loc apoi cinstea miresei, unde sunt invitați feciori și fete prieteni ai mirilor, să se distreze. Cu acest prilej copiii de la 4-5 ani în sus au ocazia să participe și ei, să admire mireasa să sară, să cânte, să se joace, pentru că altă dată să se deghizeze și ei în acest rol.

În ziua nunții, un grup de fete participă la împodobirea steagului cu verdeață, batiste cusute cu motive oșenești, cu clopoței, steag cu care un grup de tineri vor merge, în frunte cu stegarul după mireasă. El o va însoți (ținându-se de un chischineu) până la biserică, unde merg cu alai și mirele și mireasa, având loc cununia. La întoarcere, înainte de a se așeza la masă, mirii și nașii dansează în cerc, iar soacra mare îi stropește cu apă pe cei din jur, ca să aibă mirii noroc. Mihai Pop, în cartea Obiceiuri traditționale românești, spune că folclorul nostru nu are dansuri ceremoniale de nuntă și că în momentele ceremoniale se dansau dansuri din repertoriul satului, cărora li se dădea doar o interpretare mai solemnă. Chiar Jocul miresei din Țara Oașului nu este decât un cumul de jocuri locale obișnuite.

In timpul servirii mesei, socăcițele (bucătăresele) țâpuresc și joacă ”danțu colacilor”, pe care l-am reținut de la nunta mea din anul 2000, când una dintre socăcițe a țâpurit (refrenul se repetă după două versuri):

”Țurai hop și iar hop (bis) – refren
Mireasă colăceii tăi
Nu-i putem juca de grei
Dăm cu colacii de pod
Să vedem la ce i-o copt.

De i-o copt la lemn de brad
Trăi-or mirii cu drag
De i-o copt la de stejar
Trăi-or cu mult amar

Se constată însă invadarea modernismului, acești colaci, mai nou, sunt înlocuiți cu tortul miresei, care nu se mai joacă. La fel, a dispărut și obiceiul de a juca găina miresei.
Concluzionând, putem afirma, că sortit fiind să răspundă unor împrejurări multiple, folclorul s-a cristalizat în aceste spații geografice și istorice, cu mai multă fidelitate decât în multe alte zone din țară, că oamenii acestor meleaguri încă își cinstesc cum se cuvine strămoșii și au conștiința transmiterii obiceiurilor și tradițiilor generațiilor viitoare. Aceste obiceiuri se manifestă de cele mai multe ori prin cântece (danțuri) colinde, strigături, ovații (iuituri) pe care preșcolarii și școlarii le îndrăgesc și le preiau de la cei mari. Menirea noastră, a dascălilor, este de a-i sprijini, de a-i ajuta și îndruma în însușirea loc corectă și de a transmite la rândul lor generațiilor viitoare.

FOLCLORUL COPIILOR MILJLOC DE EDUCARE ȘI DE DEZVOLTARE A PERSONALITĂȚII COPIILOR PREȘCOLARI DIN GRĂDINIȚĂ

Dorința copilului de a se exprima și de a se manifesta prin cânt și joc constituie un execelent mijloc de autorealizare a copilului, acesta fiind îndreptat fără rezerve și cu toată dăruirea spre minunata lume sonoră, îmbinată cu jocul ,de care are atâta nevoie. Personalitatea copilului face parte integrantă din viața copilului, fiind în strânsă legătură cu jocul, prezent în manifestări existente de la cea mai fragedă vârstă.

Experiența a demostrat că formarea și dezvoltarea interesului pentru activitățile de folclor are o importanță covârșitoare încă de la cea mai fragedă vârstă, când copilul vibrează la toate ”faptele” sonore ale muzicii. Noțiunea de interes ocupă un mare spațiu în pedagogie, căci rezultatul final depinde în mod esențial de dorința de participare. Aici intervine măiestria și talentul, prin care educatoarea reușește să formeze la copii deprinderi elementare, legate de însușirea în mod intuitiv și gradat a principalelor elemente ale limbajului folcloric

Pentru formarea și dezvoltarea personalității copiilor am cules texte vechi și jocuri ale copiilor din zona noastră de la batranii satului, care spuneau ca trebuie sa lasăm copiii să se joace impreună si să se cunoască, si astfel se strângeau la o casă nou facută unde nu era batatorit pământul si jucau mai multe danțuri si se bucurau împreună, așa ca eu i-am invațat pe copiii din grupa mea astfel de jocuri si am participat cu ei la concursul Deschideti Porțile Mari, organizat la Odoreu, județul Satu Mare, unde am obtinut premiul 1. Spre bucuria mea am onoarea de a atasa la Anexe o copie a diplomei obtinute, dar si alte diplome pe care le-am obtinut de a lungul anilor. După cum am arătat în primul capitol al lucrării, este deosebit de important să educăm copiii mici, ținând seama de particularitatea vârstei, de aceea am adecvat textele in funcție de nivelul lor de vârstă.

Astfel, textele sunt scurte, dar cu ințeles folcloric profund, mai ales atunci cand sunt insoțite de o mimica, gestica, tonalitate, adecvata, descifrate de educatoare, pentru a le întipării copiilor trăirile celor care au compus aceste texte folclorice. Vom prezenta in urmatoarele rânduri jocuri ale copiilor din satul natal, Comlaușa, județul Satu Mare, pe care le am cules de la batrânii satului. Aceste texte le-am prelucrat în așa fel încât să pot realiza cu copii o scenetă, cu care am și participat la un concurs, un episod din care să reiasă ,,cum se jucau copii pe timpuri,,.

Unii copii se întreceau în numărători și în măiestria cu care organizau jocurile, căpătând astfel încredere de sine și capacitate de organizatori, așa că am preluat texte din cartea Emiliei Comișel și le-am adaptat zonei noastre cu ajutorul amintirilor bătrânilor din satul meu natal:

Un copil începe:

Oamini buni de creangă mare

Vreți voi să-mi dați ascultare ?

C-oi zâce-o numărătoare ?…..

Șade gâsca pe gunoi

Și-și numără ouăle:

Gâli unu, gâli două,

Gâli trei, gâli patru

Gâli cinci, gâli șase

Gâli șapte, gâli opt,

Gâli nouă, gâli zece.

La Marin la fierăstrău,

Șapte fete ș-un flăcău

Una n-a avut noroc

Și-a căzut cu nasu-n foc.

O fetiță: Tu tăt numeri măi Ion

Ce-ai visat noapte pin somn,

Ia ascultă-mă pe mine

Că știu număra mai bine…….și începe:

Ala, bala, portocala,

Ieși fetiță la portiță

Că-teașteaptă Alio

Alion fecior de domn,

Cu tichie de frângie

Cu floare la pălărie,

Unu, doi, trei, treci la loc

Nota trei în catalog.

Altă fetiță: – Ce tăt staț a număra ?

-Haide-ți tăț și ne-om juca !

– Azi îi luni și mâine îi marți

– Pleacă tata la Galați.

– Și dacă nu vă jucați plec cu tata la Galați

Toți copiii se joacă:

Țăranul e pe câmp, țăranul e pe câmp

Ura lelița mea, țăranul e pe câmp,

El are o nevastă, el are o nevastă

Ura lelița mea el are o nevastă,

Nevasta un copil, nevasta un copil………

Alt copil:

Ce copil și ce nevastă ?

Mai bine-o horă de-a noastră,

Tropotită oșenească

Tăți pruncii să tâpurescă…..

Toți: A, la, la, la, la …..

Io-s oșan din Valea Seacă,

Nu vreu nime să mă-ntrecă

A, la, la, la, la, la…..

A, la, la, la, la, la……

La lucru la țâpurit,

Io atunci îs fericit

A, la, la, la, la, la…

A, la, la, la, la, la……

Pe la noi pe sub pădure,

Mărg fetile după mure

A, la, la, la, la, la……

A, la, la, la, la, la…….

Șâ io mă duc după ele,

Să nu hie sângurele

Le, le, le, le, le, le…..

Le, le, le, le, le, le……

Că tare mi drag codru,

Că-mi astâmpără doru…

A, la, la, la, la, la, la, la, la……

După ce s-au întrecut în numărători, jocuri, tâpurituri, copii satului porneau alte și alte jocuri și nu se mai termina până când își aminteau de mers acasă.

Un copil vrea sa inceapă un joc, de aceea fuge prin vecini si cheamă toti copii,spunand:

Hai măi Petre să ne-adunăm

La Ion cela din deal

Si cu tăți să ne giucăm

Si tăt să ne bucurăm

Un alt copil vine spre cei ce s-au strâns să se joace, interpretând un joc de cuvinte:

Unule, tunule

Doile, oile

Treile, bordeile

Patrule, imparatule

Cincile, opincile

Alt copil spune:

Numarat-ai Ion destul

Ia ca stau oamini acole

Șâ să uită ca la icoane

Mai bine spune-mi ce te-oi intreba

Șâ dacă îi ști apoi cu voi m-oi giuca;

Apoi îi adreseaza primului copil o gicitoare:

In padure naște

In padure crește

S-apoi vine acasa

Si pă tat’ ne-nveseleste

-Ia spunetâ-mi ce este?

Toți copiii raspund in cor: – Cetera !

Bucuroasa de raspunsul lor unei fetițe ii vine in minte la ce se folosește cetera, asa ca le sugereaza celorlalti ceva ce le pune mintea la încercare, determinându-i să gândescă si să-si amintească ce le-au mai povestit părinții lor despre cum se jucau copiii pe timpuri:

Giucat-o pruncii oricand,

Tropotita la pamant.

Astăzi nu mai gioaca nime,

Da bine mi-ar părea mie.

Să giucam un dant de-a pruncilor,

Ca-n sat la noi.

C-o cantat cu ce-o cantat

C-o cetera de bâlii, ori cu ce prin cămară-o aflat

D-apoi tăț s-o bucurat.

Inainte de-a incepe ,,danțul pruncilor,,, alt copil vrea sa facă o numarătoare, ca să nu se supere fetele din sat pe care o să o gioace la danț, astfel alegând-o pe prima cu care va giuca:

Sa nu fie supărare

Mi-oi alege-o mândră care,

M-a giuca aici pe loc

Tare, tare mai cu foc.

Mândra asta giucătoare

Să nu fie supărare,

Oi alege-o prin numaratoare:

Unu, doi, trei, patru, cinci

Mama, cumpără opinci

Tata, cumpără secară

Tu mândrută iesi afară

S-apoi haide la gioc iară.

Astfel, aleasa va merge si va dansa prima cu baiatul din cerc iar apoi vor urma si celelalte fete. În acest mod copiii isi dezvoltă simtul răbdării si al ordinii, apoi urmează danțul interpretat de toți copiii:

A la, la, la, la….

Bine zâce cetera

Lasă zâcă co-m giuca

A la, la, la, la, la…..

A la, la, la, la, la,….

Cine să poată răbda

Când aude cetera

A la, la, la, la, la….

N-o stiut mama giuca

Învatatuș-o prunca

A la, la, la, la, la……

A la, la, la, la, la….

N-o știut tata horii

Învatatuș-o pruncii

A la, la, la, la, la, …..

A la, la, la, la, la…..

Așa gioaca oșenii

Sub grumazu ceterii

A la, la, la, la, la, ……

Ca ni dragă cetera

Dantu sâ veselia

A la, la, la, la, la……..

La sârșitul danțului si jocului, un copil iși aduce aminte că trebuie mers acasa, deoarece părinții nu îi lasă toată ziua la joacă; le atrage atentia celorlalți că vor veni si mâine pe astă oară, dacă vor respecta programul impus de cei mai mari din familie. Pentru aceasta va spune niste versuri:

M-oi duce cătă căsucă

Că m-asteaptă a mea mămucă

Că amu Dumnezeu ne ierte

Sâ nouă ne-or fi boghete

Până mâni la astă oară

De-om pute om vini iară.

Proverbele și zicătorile sunt folosite de foarte multe ori pentru a critica mai subtil defectele și pentru a arăta întelepciunea unei persoane care cunoaște mersul vieții. ,,E numai pielea și ciolanele,,, se spune când cineva este foarte slab iar cel ce vorbește, de frică să nu se prindă uscăciunea de el se spune ,,Usca-s-ar lemnele-n pădure,, aceste vorbe se folosesc la noi în zonă pentru ai determina pe cei care ascultă să mănânce cu poftă.

Un alt exemplu: ,,Până nu faci foc, nu iese fum,, este un proverb românesc care este folosit atunci când copiii se ceartă sau unul dintre ei a făcut un lucru rău și nu recunoaste. sau ,,Ce-i este scris omului pe frunte-i este pus,, se folosește atunci când cineva pățește ceva și nu putea fi evitat, sau atunci când cineva se dovedește a fi norocos. ,,Fudulia aduce sărăcia,, se foloseșe pentru persoanele care nu vor să muncească din cauza mândriei.

,,Găina bătrână face ciorba bună,, este un proverb folosit atunci când cineva dorește a se arăta mai experimentat, cuvântul ,,bătrân,, in lumea satului reflectă înțelepciune.

Anton Pann în cartea Povestea Vorbii satirizează ,,nerozii,,, compunând următoarele versuri: Despre nerozie

Eu îi cer ca să-mi dea mie,

Și el îți întinde ție.

Pentru că:

Nerodul si cu nebunul

Amândoi sunt frați ca unul

iar despre leneși spune următoarele:

Lenea e cocoană mare

Care n-are de mâncare.

Toți copacii înfrunzesc,

Dar mulți din ei nu rodesc.

Plopul e destul de mare,

Dar pe dânsul poame n-are.

Asemănând aici persoanele cu unele plante sau copaci, scriitorul vrea să sublinieze că degeaba avem unele calități: suntem înalți, frumoși, adică deținem calități fizice, dacă nu avem și calități morale adica hărnicia care este o calitate des întâlnită în zona noastră.Textele literare populare sau textele foclorice au o mare influentă asupra personalitătii copiilor ”basmele și poveștile”, ca forme de descoperire și de învățare a unui mod de a fi, în special, care au in structura lor personaje curajoase, cinstite, respectuoase, calități pe care copii le pot împrumuta pentru a le imita, dar și personaje cu calităti negative, care vor fi criticate. Ovidiu Bîrlea în cartea, Folclorul românesc- momente și sinteze, volumul 1, compară basmul cu alte specii literare, de exemplu legenda, spunând că basmul a fost mereu opus legendei, diferențele semnalizând cel mai bine specificul celor două specii. S-a crezut întotdeauna că, în opoziție cu legenda, basmul ar fi povestit numai cu intenții distractive, el monopolizând oarecum ocaziile de povestit pe toată scara diversificărilor locale. Ca atare, povestirea unui basm s-ar vădi ca o manifestare pur profană și distractivă, în opoziție cu nararea legendelor, care are la bază o seamă de implicații numenale, cultice și didactice, mai cu seamă recitarea miturilor, unde relatia cuvânt rostit-fapt reactualizat este dominantă.

Mitul este și el prezent în basmele noastre deoarece mitul este, așa cum arată Mircea Eliade o realitate culturală extrem de complexă, care poate fi abordată și interpretată din perspective multiple și complementare. În general, se poate spune că miturile primare vorbesc despre actele reprezentărilor totemice, ale întruchipărilor forțelor supranaturale, că cei care le trăiesc consideră că narează lucruri adevărate și că acțiunea lor se plasează pe plan sacral.

Totuși, în trecutul îndepărtat cele două categorii funcționale ale povestitorului nu au fost atât de antagonice și de diferențiate cum apar astăzi în tradiția europeană. Dimpotrivă, puținele resturi surprinse pe alocuri în Europa, dar mai ales numeroasele atestări din celelalte continente stau mărturie sigură despre rolul cultic al narării basmelor, o seamă de ocazii având la bază credința în eficiența narațiunii de a provoca anumite actiuni dorite(vânat bogat, pește mult și recolte abundente, prin câștigarea bunăvoinței spiritelor stăpâne peste păduri, țarine și ape etc.)

În cartea lui, O. Bîrlea spune că datele asura povestitorului sunt sporadice, cercetătorii mulțumindu-se de obicei cu notarea narațiunilor, fără a mai sonda împrejurările, rolul, reacțiile auditoriului și celelalte aspecte ale povestitului ca fenomen cultural de tradiție străveche. În Europa au mai putut fi surprinse urme cultice ale povestitului basmelor doar la noi, apoi sporadic spre nord, la ucrainienii carpatici, letoni, estoni și finlandezi iar în apus numai la irlandezi, deci în forme insulare care apar ca fragmente din întinsa arie de odinioară iar împrejurarea că resturile cultice ce au mai dăinuit în aceste insule relevă tot atâtea aspecte felurite, unele chiar contradictorii, confirmă și pe această parte omplexitatea ancestrală a fenomenului.

În cartea lui, Ion-Aurel Candrea, Lumea basmelor, spune că: „Cel mai mare culegător de basme, petre Ispirescu și-a intitulat colectia sa „Legendele sau basmele românilor”ceea ce denotă că pentru dânsul, basmele și legendele sunt același lucru. Basmul este o povestire a unor întâmplări închipuite, ce nu au nici o bază istorică, pe când legenda se bazează pe un fapt istoric, păstrat prin tradiție și alterat, în cursul timpurilor, de imaginatia populară. Făcând această deosebire între basm și legendă, noi ne vom ocupa de basme deoarece nu vom intra în istorie, ci ne vom axa pe dezvoltarea și puterea de transpunere prin imaginatie chiar in lumea basmului.

Formulele de început au o mare putere de comunicare: „ A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, de când făcea plopușorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coadă; de când se potcovea puricele cu nouăzeci și oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aduce povești; de când scria musca pe perete, mai mincinos cine nu crede” care îi introduc pe copii într-o lume de vis, cât de minunată trebuie să fie această lume ca să se poată petrece aceste lucruri minunate.

V.I. Propp spune despre aceste forme de introducere în basm că ascultătorul este introdus dintr-o dată într-o atmosferă deosebită, cea a calmului epic, dar care este înșelătoare și că în scurtă vreme ascultătorul va fi confruntat cu evenimente caracterizate printr-o încordare și pasiune maxime.

Personajele basmelor sunt fiinte umane, peste care domnesc împărați și împărătese, ale căror domnițe sunt îndrăgostite mai întotdeauna de Feți-Frumoși. Moșnegii, babele, ciobanii nu lipsesc, după cum nu lipsesc nici zânele, ielele, ursitoarele. Dintre ființele monstruoase, basmele sunt populate de uriași, pitici, căpcăuni, oameni pe jumătate animal și jumătate om, zmei despre care majoritatea folcloriștilor au susținut că zmeii nu sunt ființe umane, confundându-i uneori cu balaurii, spune Ion-Aurel Candrea, dar el însuși a definit zmeul în cartea (I.A.Candrea: Dicționarul enciclopedii ilustrate,1466) ca „Ființă fabuloasă, de care pomenesc basmele noastre, având chipul și apucăturile de om, trupul acoperit de păr și o coadă solzoasă; este de o mărime uriașă, are o putere extraordinară, dar e cam slab de minte; locuieste împreună cu alți zmei, frați de ai lui, în palate sau în cetăți așezate în munți sau în codri deși, mai adesea pe tărâmul celălalt; zmeii umblă totdeauna la vânat pe moșiile lor, călări pe cai năzdrăvani, cu cât mai multe inimi, care îi înștiintează de apropierea unei primejdii; își anunță totdeauna sosirea acasă azvârlind, de la depărtare de câteva mile, buzduganul cel greu, care, după ce se izbește de portă, sare pe masă și se agață singur în cuiul din perete; se ivesc uneori oamenilor în chip de vânt sau de nor negru, mai ales când vin să fure câte-o fată de împărat, pe care o scapă apoi Făt-Frumos, apoi după ce omoară pe răpitor”. I.A.Candrea afirmă că „zmeul” trebuie clasat printre ființele umane care populează basmul”.

Copiii au posibilitatea de a alege personajele preferate, de a le imita calitătile și chiar defectele, pentru a simți ce trebuie să corectăm atunci când greșim, văzând ce se întâmplă cu zmeii sau cu personajele negative, ce pedepse primesc acestea. Copiii pot întelege foarte bine care sunt faptele bune pe care le pot face și care sunt trăsăturile de caracter care sunt plăcute și care îi ajută pe cei din jurul nostru. Pot împrumuta: cinstea, omenia, inteligența, hărnicia, dar în același timp pot întelege că în viață nu ne ajută: prostia, lenea, minciuna, deprinderea de a nu respecta pe cei din jur.

Împărații prezenți în basmele populare sunt personajele care posedă calităti deosebite, spre exemplu Ioan-Aurel Candrea în cartea Lumea Basmelor editura Paideia 2001 la pagina 71 îl citează pe Ispiresu din Legendele sau Basmele românilor pagina18 spunând:

„A fost odată un împărat. Acel impărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de primprejurul lui și-i spusese, încât își întinse hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii și toti împăratii cei bătuți erau datori a-i da un fiu d-al lor ca să-i slujească câte zece ani”. Un alt citat dat de Ioan-Aurel Candrea din aceeași carte a lui Ispirescu dar de la pagina 44 spune: „El domni cu dreptate și cu frica lui Dumnezeu, ocrotind pe cei săraci și neasuprind pe nimeni, și domnesc și azi de n-or fi murit”, aceste calităti îndemnându-i pe copii să ia exemplu și să observe câte beneficii aduc acestea in viața celor care le aplică.

In cele mai multe dintre basme împărații și împărătesele au câte un singur copil sau în alte basme spre exemplu: „Fata moșului cea cuminte”, găsim două fete, dar nu din aceeași căsătorie: una e a moșului și alta a babei și în acestea trăsăturile personajelor se contrastează, în alte basme numărul copiilor este trei fii sau fice dintre care cel mai mic sau mai mică sunt cei mai inteligenți și mai viteji.

Feciorii de împărat toti trebuie să stie carte, pe care ei nu o învață ca ceilalți copii, ci ceea ce alții învață în zece-cincisprezece ani, ei învață într-un an-doi dovada că ei au calități deosebite, pe lângă acestea ei trebuie „să răsucească buzduganul, să mânuiască sabia cu virtute și să călărescă ca un zmeu paraleu, să facă acte de vitejie, ca să fie fala tatălui lor, la fel iși imaginează și preșcolarii atunci când ascultă basmele noastre dar sunt și calităti negative pe care noi incercăm să le corectăm și nu să le imităm pentru că sunt și fii de împărat „năzuroși, tembeli și deșuchiați” care aduc rușine părintilor.

Fetele de împărat trebuie să știe „umbla cu furca, cu acul, cu războiul; să știe toarce, coase, țese, să gătescă bucate bune, cu un cuvânt, să cunoască toate îndeletnicirile ce trebuie făcute pentru a gospodării în cel mai bun mod o casă, calități pe care copii le apreciază și vor să le imite ajutându-si mama în gospodărie, dorindu-și foarte mult să participe la serbările sau repetițiile pregătitoare pentru serbările cu caracter folcloric.

Tot în cartea Lumea Basmelor scriitorul vorbește la pagina 69 despre colecția de patruzeci de basme a lui Ispirescu din care în unsprezece împăratul și împărătesa sau moșul și baba nu au copii și numai mai târziu prin”îndurarea lui Dumnezeu” sau prin rugăciuni dobândesc un copil de pildă în basmele: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Aleodor împărat”, „Omul de piatră”,”Zâna munților”,”Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte”.

Faptul că în basme se vorbește despre impărați și împărătese care se rugau ca să aibă copii ne dă puterea să credem că suntem un popor de oameni creștini cu nădejde in Dumnezeu și le transmite și generațiilor următoare această trăsătură dacă le-o facem cunoscută și le povestim despre ea. O primă și esențială marcă a textului o constituie coerența. Un text, fie el gramatical sau literar, nu se compune dintr-o aglomerare de elemente, ci presupune ordonarea acestora în structuri verbale coerente. Strucura internă este, prin definiție, specifică oricărui text.

A doua trăsătură care conferă unui mesaj de un tip oarecare calitatea de text o constituie existența unor „limite clare” care izolează mesajul ca atare; mărci formale neambigue care delimitează un set finit de elemente semnificative interferate.Sau în formularea lui Lotman „textul are un început, un sfârșit si o organizare internă bine definite”. În sfârșit existența textului este conditionată de fixarea mesajului, care îi dă posibilitatea „să supraviețuiască” în timp și să se ofere astfel operației de interpretare.

Așadar textul ( concret) se definește și se lasă interpretat numai dacă este considerat în dubla sa calitate: a) de enunț realizat întrun limbaj oarecare (verbal, muzical, gestual, atitudinal) sau chiar prin conlucrarea mai multor limbaje, având o coerență interioară, limite clare și o fixare spațială care să-i asigure permanența în timp; și b) de parte componentă, la rândul său, a unui sistem cultural (lingvistic) mai larg în care el are o funcție precisă care îi determină semnificațiile.

În cea mai bună și mai fertilă accepție a sa, analiza de text ca procedeu al interpretării nu se limitează la desprinderea structurilor compozitionale, la descoperirea modelelor speciilor si categoriilor, la inventarierea si gruparea motivelor, ci face pasul mai departe, catre extragerea semnificatiilor. Analiza gramaticală a literaturii orale trebuie să tindă nu numai la descrierea faptelor, ci si la interpretarea lor. Fără a neglija importanța structurilor morfologice, accentul trebuie să cadă pe semantică, pentru a desprinde sistemul semiotic ce stă la baza creației poetice orale.

Atâta timp cât obiectul interpretării este textul literar, atenția se va îndrepta cu egală acuitate și asupra mijloacelor expresive, factorului stilistic. Studiul mijloacelor de expresie ale literaturii orale este implicit orcărei analize dat fiind că ele se corelează cu structurile descoperite, rezultă uneori din acestea, se explică prin ele sau le explică. Studiul mijloacelor expresive ale literaturii orale, desprinderea sistemului dat, căutarea surselor și semnificațiilor lor reprezintă un obiectiv major al interpretării prin analiză. Drumul de la metaforă la simbol și de aici la mit, marile categorii estetice ale folclorului dă una dintre dimensiunile actului interpretativ, semnifică deschiderea pe care studiul mijloacelor de expresie o oferă înțelegerii superioare a faptelor de literatură populară

Desfășurarea la nivelul eșantioanelor celor mai reprezentative, analiza de text conduce, prin gruparea rezultatelor, “cunoașterea obiectivă a realității operelor folclorice și a sensului lor profund, la detașarea legilor după care ele se organizează, a logicii lor interne, a gândirii catre stă la bază. Măsura în care modalitățile critice, tipurile de lectură a textului folcloric, la care ne vom referi în continuare, răspund acestor cerințe depinde de perspectivele studiului, de abilitatea și înzestrarea lectorului și, mai ales, de poziția sa față de text ca obiect al lecturii.

Lectura textului folcloric din interior de către insider, nu va acoperi decât primele două accepții ale termenului, așa după cum le-am înfățișat mai sus: lectură-comunicare și lectură-receptare. Lucru firesc dacă așezăm comunicarea folclorică în termenii competență performanță din lingvistică. În consens cu omologia acceptată dintre limbă și folclor, realizarea comunicării este realizat membrii grupului în interiorul căruia se face comunicarea. Dar dacă în cazul comunicării cotidiene, normale, neartistice, orice membru al grupului poate, virtual, să transforme competența în performanță, în cazul comunicării artistice acest lucru nu mai este posibil. Intervin o serie de factori: talent, predispoziție care fac ca nu orice membru dintr o comunitate traditională să fie apt de a produce un bun folcloric oarecare,ceea ce contrazice încă odată, dacă mai era nevoie, conceptia romantic despre folclor ca o creație a întregului popor.

Între grupurile de performeri și beneficiari există un schimb permanent, dar în timp ce orice performer poate să devină oricând beneficiar, nu orice beneficiar pote trece automat în rândul performerilor. De aceea considerăm că în cazul unor interpreți talentați, creatori, însuși actul performării, al execuției textului folkloric poate fi socotit ca un act de interpretare, ca o modalitate de lectură a lexicului culturii populare pe care îi au la dispoziție.

Povestirea specie narativă care poartă felurite nume, cel mai răspândit fiind cel de intâmplare, prin Transilvania fiind cunoscut și cel de patimă, iar în Moldova și muntenia pățanie. Denumirile populare arată fără echivoc profilul speciei: o narațiune despre fapte contemporane, corespunzătoare jurnalului oral versificat, despre care s-au făcut precizările delimitatoare în studiile asupra baladei populare de la noi.

Povestirea aduce în scenă întâmplări din viața povestitorului, la care acesta a fost actant sau măcar martor, direct sau indirect. Cu ajutorul ei povestitorul îsi exteriorizează modul său de a reactiona în împrejurările de seamă, adesea chiar orgoliul de om cu vază între semenii săi. Specia ca atare răspunde nevoii elementare a omului din toate timpurile de a comunica o experiență cu dublul scop de a se descătușa sufletește de impresia puternică asupra celor întâmplate și de a transmite o învătătură, întrucât orice întâmplare poate oferi în subsidiar și o regulă de comportare , măcar de natură practică din care copii pot învăța multe sau chiar pot să se ferească de greșeli învățând din ale altora

Fără să fie atestată documentar, povestirea trebuie să fie veche, unii cercetători postulând-o ca primă formă embrionară a legendei și a basmului. În chip similar e concepută geneza basmului și în anumite straturi populare, adică inițial cele povestite au fost întâmplări, fapte petrecute de cel care le-a narat mai întâi, cu vremea povestirea a trecut repertoriul oral, și la urmă a ajuns poveste. Se poate afirma că legenda a luat povestirea drept model narativ, dar la basm au intervenit resorturi mai adînci, cu toate că stilul său s-a mulat substanțial după cel al povestirii, cum confirmă studiul comparativ al formei lor din zilele noastre. Povestirile alcătuiesc documente de primă mână cu privire la viața păturilor populare, oglindind din plin și orizontul lor sufletesc.

,,Povestea Sfintei Duminici,, din cartea ,,Datinele și credințele poporului roman,, scrisă de Elena Niculiță-Voronca este foarte asemănătoare cu ,,Fata babei și fata moșneagului a lui Ion Creangă și este o poveste foarte îndrăgită de copii deoarece ei pot să deosebească binele de rău comparând cele două personaje, comportamentul lor, răsplata primită în funcție de comportament și finalul în care spre bucuria copiilor învinge binele.

Povestea de cele mai multe ori începe cu o formulă populară prin care bunicii sau părinții doresc să le stârnescă copiilor și o poftă de mâncare care spun ei că o să-i ajute să crescă mari iar povestea care urmează cu siguranță le va oferii multe îndrumări în viață. Așadar uneori sunt folosite introduceri ca:

A fost odată-o babă și-un moșneag,

Țuști, în oala cu chișleag;

Și-o fost una mai bătrână,

Țuști în oala cu smântână

Povestitorul adoptă o anumită atitudine față de narațiunea transmisă, o atitudine nu totdeauna explicit, dar implicată în unele mărci stilistice relevante. Poveștile sale încep de regulă cu enunțarea situației inițiale, cu un fel de punere în temă, reducând formula inițială tradițională la adverbul,,odată,,. Exemplu ,,era odată un om,, sau:,,era odată un împărat,, ceea ce contribuie la plasarea narațiunii întrun timp fabulous, incert și real totodată, fiindcă realitatea celor ce vor fi istorisite nu este pusă sub semnul fantasticului sau al incredibilului, atâta timp cât partea negatoare a formulei, expresia imposibilului ,,pe când se…,, lipsește, acest mod de a deschide povestirea, exprimând tocmai poziția povestitorului față de cele narate, îi dă posibilitatea să penduleze nestingherit între ficțiunea, fabulosul propriu basmului și concretizările surprinzătoare de un realism al amănuntului cu nimic supărător.

Povestitorul are conștiința că ceea ce povestește este un mesaj de tip deosebit, o comunicare de o natură specială, alta decât cea obișnuită, cotidiană și care se cere distinsă de aceasta din urmă într-un fel oarecare. Deschis printr-o formulă neprotocolară acest mesajde un tip deosebit impune închiderea lui tot printr-un asemenea procedeu. Utilizarea unei formule clasice în final ar fi un nonsens. Totuși, auditoriului trebuie să i se arate lămurit că s-a terminat nu numai aventura, ci și povestea. Nimicirea zmeilor, a balaurilor, a mumei pădurii, înfrângerea îndârjirii și a poftei de luptă a diverselor personaje nu constituie pentru ascultător un argument convingător pentru închiderea actiunii. Confirmând observația cu privire la caracterul închis al mesajului popular, povestitorul Vasile Sora inventează o pseudo-formulă finală pe măsura celei inițiale, spunând simplu: ,,Povestea-i gata,,

MODALITĂȚI DE REACTUALIZARE A FORMELOR TRADITIONALE DE ÎNVĂȚARE ÎN ȘCOALA DE ASTĂZI. FOLCLORUL COPIILOR-FORMĂ DE ÎNVĂȚARE

Folclorul copiilor. Jocurile de copii.

Trebuie să pornim aici de la noțiunea de ,,joc,,, așa cum ne este ea familiară nouă, adică așa cum este acoperită de cuvintele care, cu oarecare variații, îi corespund în cele mai multe limbi europene moderne. Noi am socotit că putem circumscrie noțiunea după cum urmează: jocul este o actiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp și de spațiu și după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăși și fiind însoțită de un sentiment de încordare și de bucurie, și de ideea că ,,este altfel,, decât ,,viața obișnuită,, .Astfel determinată, noțiunea pare adecvată pentru a cuprinde tot ceea ce numim joc: joaca animalelor, a copiilor și a adulților, jocurile de îndemânare, de putere, de inteligență și de noroc, reprezentațiile și spectacolele. Această categorie, jocul, ni s-a părut aptă de a fi considerată drept una dintre elementele fundamentale.

Toate popoarele se joacă și se joacă într-un mod uimitor de asemănător, dar noțiunea de joc nu este nici pe departe cuprinsă în toate limbile într-un singur cuvânt în mod atât de categoric și in același timp atât de larg ca în limbile europene moderne. Nu este întâmpător, poate, că tocmai câteva popoare cărora jocul, în tot felul de forme, le-a stat întotdeauna, într-o măsură însemnată, în sânge își împart exprimarea acestei activități într-o serie întreagă de cuvinte diferite. Pot susține acest lucru, în mod mai mult sau mai puțin categoric, cu privire la limbile elină, sanscrită, chineză și engleză.

Limba elină dispune pentru joacă de o soluție excelentă: sufixul –inda, care nu înseamnă nimic altceva decât tocmai ,,a se juca,,.Este un sufix nedeclinabil și, din punct de vedere lingvistic, nederivabil. Copiii greci se jucau spahairinda (=cu mingea), helkustinda (=trăgând funia), streptinda (=cu arșicele), basilinda (=de-a regele). În autonomia desăvârșită a acestui sufix rezidă, putem spune, nederivabilitatea noțiunii,,joc,, exprimată simbolic. În opoziție cu această calificare absolut specifică a jocului copiilor, limba elină folosește pentru a denumi sfera jocului în general nu mai puțin de trei cuvinte diferite. În primul rând paidia cuvântul cel mai la îndemână pentru joc. Etimologia lui este cât se poate de transparentă: ea înseamnă ,,ceea ce ține de copil,, dar se diferențiază de la bun început, prin accent, de paidia – puerilitate. În practică însă acesta nu este limitat câtuși de puțin la sfera jocului copiilor. Împreună cu derivatele sale paizen care înseamnă a se juca și paigma și paignion care înseamnă jucărie, poate însemna tot felul de forme de joc , până la cele mai elevate și mai sfinte, după cum am văzut mai sus. De întregul grup de cuvinte pare să se lege tonalitatea semantică ,,voios, vesel, lipsit de griji,,.

Mai rămâne însă un domeniu foarte întins, care în sfera greacă intră în sfera jocului și anume acela al jocurilor cu caracter de luptă sau de competiție. Acest domeniu, atât de important în viața grecilor vechi, este dominat în întregime de cuvântul agon. În raza lui de valabilitate se ascunde, am putea spune, o parte esnțială a noțiunii ,,joc,,.Noțiunea de ,,ne-seriozitate,, de ,,ludic,, nu-și găsește de obicei expresia în mod clar în el.Toate acestea nu au nimic de a face cu jocul, afară numai dacă am vrea să susținem că pentru grecii vechi întreaga viață era un joc!

Cuvintele cu înțelesul de joc în sanscrită nu sunt folosite pentru a exprima noțiunea de competiție care cu toate că societatea indiană veche cunoștea competiții de tot felul, nu este reprezentată aproape deloc de o denumire specifică. Scriitorul Johan Huizinga spune: ,,Amabilei lămuriri primite de la profesorul Duyvendak îi datorez câteva date cu privire la exprimarea chineză a funcției ,,joc,,. Cuprinderea într-o singură denumire a tuturor activităților pe care am socotit că le putem clasifica în noțiunea ,,joc,,lipsește și aici.În prim plan, se află cuvântul wan, în care predomină noțiunile legate de jocul copiilor. El cuprinde în principal următoarele semnificații speciale:,,a se ocupa cu ceva, a găsi desfătare în ceva, a se amuza cu fleacuri(englezescul: to trifle), a zburda, a se zbengui, a glumi,,.Servește și pentru ,,a pipăi, a cerceta, a adulmeca, a umbla cu bibelouri și în sfârșit pentru a gusta lumina lunii,,

În toate limbile romanice, și se pare că încă dintr-o perioadă timpurie, termenul specific iocus,iocari și-a extins semnificația la cea de,, joc, a juca,, și l-a înlocuit cu totul pe ludus,ludere. Formele sânt în franceză jeu,jouer; în italiană:gioco, giocare; în portugheză: jogo,jogar; în română: joc, a juca; în spaniolă:juego, jugar. Amploarea de exprimare a cuvântului,, joc,, în limbile europene moderne este în general neobișnuit de mare. Atât în limbile romanice cât și în cele germanice, vedem cuvântul ,,joc,,extins la fel de fel de notiuni de mișcare sau actiune, care nu au nimic de-a face cu jocul, în sensul formal mai strict.

Precum spune Johan Huizinga in cartea Homo ludens ,,Tot ce este poezie se dezvoltă în joc,, și mai adaugă diferite tipuri de jocuri precum ar fi: jocul sacru, jocul festiv al pețitului, jocul belicos al întrecerii, însoțit de fanfaronadă jocul de inteligență și de îndemânare dar noi putem vorbii și despre alte jocuri care i-au pasionat pe oameni încă din timpul bunicilor și străbunicilor noștrii. Jocul este o luptă pentru a deveni mai puternic, mai inteligent, mai îndemânatic și pentru multe alte calități.

Având în vedere că am ales o temă folclorică pentru lucrarea de Gradul 1 voi prezenta aici câteva jocuri folosite de copii in zona în care locuiesc :

Jocurile vechi desfășurate și îndrăgite de copii sunt cele în care sunt antrenate curajul, forța, cinstea calități deosebite pe care copii o să și le dezvolte practicând aceste jocuri de mișcare. Spre exemplu: Ursul doarme

Ursu doarme, ursu doarme

Și iară moare de foame

Ce să-i dăm noi de mâncare ?

Ouă, lapte, s-au cafea

Să poftească cine o vrea

Ursul este ales prin numărătoare. Legat la ochi, stă pe vine în mijlocul cercului făcut din ceilalți copii. Aceștia cântă de trei ori melodia cântecului, mișcându-se încet spre dreapta. Ursul se trezește, spre sfârșitul cântecului, și se apropie de cerc, încercând să ghicească numele unui copil, prin pipăit. Dacă ghicește, e dezlegat la ochi și fuge după copilul ghicit. Acesta devine ,,urs,, dacă este prins; dacă nu ursul este legat din nou la ochi și se reîncepe jocul. Textele jocurilor de copii diferă de la o zonă la alta a țării și în funcție de plăcerea copiilor.

Alt joc este ,,Podul de piatră,,

Podul de pitră s-a dărâmat

A venit apa și la luat.

Vom face altul pe mal în jos

Altul mai strașnic și mai frumos

La ultima silabă ,,portarii,, de obicei doi copii mai voinici, stau cu mâinile unite în sus,ei își aleg câte un nume de flori, animale, metale etc. Copiii trec în șir pe sub poartă cântând. La ultimul copil din șir, ,,portarii,, lasă mâinile în jos și-l întreabă, încet, la cine vrea să treacă, la ,,măr,, sau la ,,pară,,. Așa se continuă jocul. Pe urmă fiecare ,,portar,, cu adepții lui, care-l țin de mijloc, încep să se lupte: se trag peste o linie demarcatoare. Cel care îl trage pe celălalt peste această linie câștigă.

Printre munți și printre văi

Printre văi și printre munți

Trece o căruță

Dintre toate fetele,

Tu ești mai drăguță

Tra,la,la,la,la,la,la…..

Joc de fete. Fetele formează un cerc, fiecare la distanță de 40-50 cm. Una din ele, în timp ce cântă, trece printre copii în zig-zag, apoi ia unul dintre ei, în mijlocul cercului și fac împreună câțiva pași. Prima fată trece apoi în cerc, iar cea aleasă continuă jocul odată cu reînceperea cântecului.

Coroana e rotundă

Coroana e rotundă,

Rotundă e și luna

Frumoasă e și fata

Pe care o iubesc

Joc mixt. Copiii formează un cerc și cântă, mișcându-se în pași lenți, spre dreapta. În mijlocul cercului stă o pereche (un băiat și o fată), care se învârtesc de câteva ori cu pași simpli. La versul ,,Intră frumoasă floare,, fata intră in cerc, iar băiatul se duce lângă un copil din cerc pe care-l sărută și-l ia la mijloc. Alte ori schimbarea lui se face prin așezarea copilului în fața altuia din cerc.

Articulația exersată pe silabe șoptite dă rezultate foarte bune atunci când copii trebuie să facă liniște in grupă și să se concentreze la ceea ce vom desfășura. In acest scop se vor lua versuri care necesită o pronunție mai puțin dificilă, preferabil însoțite de onomatopee.

De exemplu:

Trenul pleacă de la gară

Și străbate întreaga țară

Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu. Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu Bobocei, bobocei Vin la mama dragii mei Mac, mac, mac, mac, mac

Mac, mac, mac, mac, mac, mac, mac

Zum, zum, zum Vin albinele acum. Tic, tac, tic, tac Niciodată eu nu tac.

Se va proceda apoi la recitarea șoptită a versurilor din cântece, cu respectarea ritmului, realizând atât dicțiunea cât și învățarea versurilor. În acest sens am selectat din bogatul repertoriu al folclorului pentru copii și al copiilor pe acelea care m-i s-au părut mai atrăgătoare, mai ușor de însușit și de valorificat sub forma exercițiilor-joc și a unor jocuri muzicale (jocuri cu cântec), ca suport material (didactic) în scopul formării și dezvoltării personalității copiilor din grupa mare cu care am lucrat.

În consens cu particularitățile de vârstă, prin lucruri foarte simple am considerat că ar trebui să pornesc de la perceperea folclorului ajutându-mă de natură astfel făcându-i pe copii să aprecieze lucrurile simple și plăcute care ne ajută să ne relaxăm care ne întăresc mai mult credința și ne ajută să ne mentinem simplitatea și să ne bucurăm de ceea ce avem ascultând unele sunete din natură, cum ar fi anumite fenomene ca: ciripitul păsărilor, foșnetul frunzelor, susurul apei, zgomotul pietrișului, al nisipului când călcăm pe el, trosnetul crengilor când le rupem, foșnetul ierbii uscate, foșnetul frunzelor pe copaci când suflă vântul, etc.

Aceste fenomene au fost percepute de copii sub forma unor sunete în urma acțiunilor practice chiar în natură și redate de către ei sub formă de onomatopee, sesizând diferențele față de cele de la telefon, apropiindu-se mai mult de realitate și bucurându-se de ceva natural, plăcut și real. Organizarea acestor experiențe (respectiv exerciții-joc) m-am străduit să le fac cât mai plăcute și mai atractive pentru copii, respectând particularitățile specifice vârstei și anume: dorința și puterea de imitație al copilului.

Am explicat copiilor acțiunile ce urmează să fie îndeplinite de către ei: ”Astăzi am să vă învăț cum să spuneți o poezie și cum să bateți din palme în timp ce o spuneți ”La început am spus versurile atrăgându-le atenția asupra felului cum trebuie pronunțate cuvintele întărind explicația cu demonstrația: ”Priviți cum rostesc eu cuvintele cu gura bine deschisă….”, după care versurile sunt însoțite de bătăi din palme în timpul pronunțarii silabelor, atrăgând atenția copiilor asupra acestui lucru.

EXEMPLE:

Pălăria cu cireșe

Apoi vrem să rostim o poezie, folosind o anume tonalitate pentru a fi mai veselă mai atractivă și mai ușor de memorat pentru copii, dacă este însoțită de o melodie simplă și de versuri plăcute, care cuprind date despre animalele preferate și simpatizate de copii.

Moș Martin

Mielușeii

Unele versuri inspiră hărnicie, copiii putând chiar să preia rolul personajului despre care recită sau cântă.

Iepurilă în grădină

Prin repetări variate și conștiente, am constatat că preșcolarii și-au însușit relativ ușor și repede recitarea și chiar comportamentele personajelor.

EXEMPLE:

Purcelușul

Am căutat să respect atât în selectarea repertoriului exerciții-joc și cântece, cât și a cântecelor joc pe care le-am inclus în jocurile copiilor din grupă criteriul apartenenței la categoria folclorului copiilor.

EXEMPLE DE CÂNTECE:

GRĂDINIȚA

Este printre primele cântece care se cântă încă atunci când vin copiii primele zile la grădinița.

HUȚA –HUTA (din folclorul copiilor)- copiii își exprimă dorința de a se plimba

FLUTURAȘ, FLUTURAS

Un cântec în care copiii își exprimă o dorință, dorința de a se juca de a-și găsi prieteni printre gâze, printre ființele cele mai îndrăgite și mai iubite ,care ne atrag pe fiecare dintre noi prin frumusețea și prin gingășia lor prin coloritul aripilor lor.

IEPURAȘ DRAGALAȘ

Un cântec pe care copii îl cântă din iubire pentru animale și din compasiune.

TRECI AȚA

Cântec folosit de fete mai ales în cadrul șezătorilor al activităților competitive, unde fetele și chiar băieții se întrec în muncile casnice, spre exemplu la cusut sau țesut, pentru a-și creea îmbrăcăminte sau podoabe folosite pentru gospodărie.

ARICIUL

Cântecul ariciul este binevenit si este folosit de copii atunci când trebuie să insufle curajul de a trece peste anumite obstacole pentru a indeplini o sarcină sau o regulă a unui joc mai dificil de îndeplinit astfel având exemplul unui animal atât de îndrăgit de copii.

IEȘI FURNICĂ DIN PICIOR

Din folclorul copiilor în care copii își exprimă un mic deranj sau durere atunci când îi înțeapă

ceva sau îi deranjează din cauza alergăturilor un picior sau din cauza unei poziții necorespunzătoare mamele împreună cu copiii cântă aceste cântece pentru a le alina durerea.

Prin diversitatea lor, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al sarcinii didactice, jocurile folclorice constituie un bun prilej de educare și dezvoltare a atenției. Am prezentat doar câteva exemple din cele folosite de mine, sau de alte colege, adunând materialul necesar elaborării lucrării de față, dar universul copiilor, lumea lor de vis, este deosebit de bogată în sentimente și dacă educatoarea va cunoaște acestă lume (folclorul lor îi oferă acestă posibilitate) va avea un atu în plus în folosirea celor mai adecvate metode pentru educația multilaterală a copiilor (în special a celor din grupele mari), în sădirea în sufletul lor a tot ce este frumos în viață și în natură și care este redat din belșug în folclorul oșenesc

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

În cadrul procesului complex și îndelungat de formare a personalitatii copilului, cunoașterea datinilor, a obiceiurior, a artei populare, a folclorului, are o importanțǎ deosebitǎ datoritǎ faptelor care oglindesc trecutul bogat și plin de speranțe al poporului român.

Consider cǎ învǎțǎmântul are rolul de a pǎstra și de a transmite cultura popularǎ. În scoalǎ, cadrele didactice pot și trebuie sǎ propage folclorul în mintea și sufletul elevilor.

Școala trebuie sǎ se adreseze mult mai mult izvoarelor și documentelor trecutului, a folclorului, a tradițiilor si obiceiurilor. Perioada în care traim ne-o cere. Aceasta atât pentru trecut, cât și pentru viitor.

3.1. Ipotezele cercetǎrii

Frumusețea folclorului oșenesc în totalitatea lui, fie cǎ este vorba de creațiile plastice (finețea artei olǎritului, țesǎtura costumelor populare) este puternic susținut de limbǎ, care prezintǎ întreaga spiritualitate românǎ, specificul subtil și de mare adâncime al cugetǎrii unui neam. Și tot limba (graiul) este aceea care descoperǎ identitatea culturalǎ a unui individ.

În lucrarea de față am pornit de la ipoteza cǎ folclorul contribuie la pǎstrarea și perpetuarea identitǎții noastre ca neam. Ipoteza de la care am pornit aratǎ cǎ ,,tradițiile populare nu reprezintǎ un trist fenomen cultural cum credeau unii ci un proces plin de evoluție. E adevǎrat cǎ acest proces este mai lent decat procesele economice, dar materialele aratǎ cǎ mișcarea nu ține numai de transmisia oralǎ a culturii populare, ci și de pǎtrunderea în mediile țǎranești a știnței și a culturii.’’

3.2. Obiectivele cercetarii

Pentru a demonstra ipoteza îmi propun urmatoarele obiective generale:

1. Sǎ-i fac pe copii sǎ aprecieze și sǎ iubeascǎ și să transmită mai departe moștenirea primitǎ de la la strǎbuni;

2. Sǎ-i determin pe copii sǎ se implice în participarea la unele concursuri cu caracter folcloric însușindu-și comportamentele pozitive redate de textele învățate;

Ca obiective specifice îmi propun urmatoarele:

1. Realizarea unei serbǎri cu titlul Șezătoarea în care sǎ se punǎ în scenă activități desfășurate de copii asemănătoare celor care se desfășurau pe timpul bunicilor noștrii;

2. Crearea unui colț tematic ornamentat cu obiecte populare create de copii;

3. Cunoașterea limbajului popular și perpetuarea lui;

4. Realizarea unor obiecte de artǎ popularǎ;

5. Indrǎgirea cântecului, dansului și portului popular;

6. Responsabilizarea pǎrinților cu privire la perpetuarea folclorului.

7. Cunoașterea și însușirea calităților personajelor populare din basme, povești și chiar din trecutul strămoșilor noștrii;

3.3.Modalitǎți de cunoaștere a folclorului oșenesc

În cultura popularǎ românească tradiționalǎ, obiceiurile formeazǎ un capitol important, fiindcǎ întreaga viațǎ a omului, munca lui din timpul anului și diferitele lui ocupații, relațiile cu semenii și cu întruchipǎrile mitologice erau întrețesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele obiceiuri au pǎstrat pânǎ astǎzi forme ample de desfǎșurare, în care vechile rituri se imbinǎ armonios cu acte ceremoniale, cu manifestǎri spectaculoase. Ele sunt adevǎrate sǎrbatori populare, bogate în cântece, dansuri, poezie și acte mimice și dramatice. La aceste sǎrbǎtori contribuie toate domeniile folclorului și chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul și diferitele obiecte de recuzitǎ.

. Baladele, basmele, poveștile, cântecele, doinele, proverbele, zicǎtorile, arta, ceramica, portul popular și țesǎturile populare alcǎtuiesc un inestimabil patrimoniu spiritual, care oglindește în modul cel mai elocvent forța creatoare și geniul poporului nostru. Zona Oașului, vatrǎ istoricǎ străveche, oferǎ un bogat material care contribuie la educația esteticǎ a copiilor, datoritǎ multiplelor elemente inedite, datoritǎ bogației elementelor de tradiție culturalǎ.

Aceasta m-a determinat să cercetez, să aflu și sǎ valorific în procesul instructiv-educativ, respectând cadrul general fixat de programǎ, obiceiurile și tradițiile locale, pe baza unui plan de perspectivǎ, care sǎ-i pregǎteascǎ în spiritul respectǎrii și valorificǎrii folclorului. Serbǎrile contribuie la acumularea cunoștințelor și la lǎrgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, cultivǎ sentimentul de dragoste pentru calitățile poporului și țarii, dorința de a participa la promovarea valorilor ei spre a ne dezvolta noi înșine personalitătile și pentru a le face cunoscute și altora. Ele contribuie la dezvoltarea simțului de rǎspundere al fiecǎrui copil prin dorința de a obține rezultate bune, favorizeazǎ stabilirea unei discipline conștiente pe parcursul repetițiilor și în cadrul desfǎșurǎrii lor. Contactul cu un public numeros, prezent la serbările si la concursurile la care am participat, trezește în copil energia latentǎ, de a învinge dificultǎțile întâlnite, de a-și stǎpâni timiditatea, le cultivǎ spiritul de inițiativǎ, de independențǎ în acțiune, iar pregǎtirea serioasǎ contribuie la stimularea interesului. Serbǎrile, participarea la concursurile cu caracter folcloric, educǎ gustul pentru frumos și contribuie la dezvoltarea talentului fiecăruia în parte.

Prin munca de pregǎtire desfasuratǎ în comun, serbǎrile și concursurile, citirea basmelor și a poveștilor populare, amintirea unor proverb sau zicători, reușesc sǎ polarizeze interesele și preocupǎrile copiilor în jurul vieții in colectiv, consolidându-l și în același timp corectându-și defectele care sunt satirizate uneori printr-un proverb sau o zicătoare populară. Se explicǎ cu tact și rǎbdare motivul pentru care se pregǎtește serbarea sau concursul, însemnǎtatea evenimentului sǎrbǎtorit, necesitatea unei munci disciplinate și consecvente, pentru ca rezultatele finale sǎ fie un motiv de bucurie, împlinire si satisfacție.

Serbǎrile, concursurile, repovestirea de către copii, redarea unor cântece sau orice activitate trebuie sǎ aibǎ, în primul rând, un rol formativ care poate fi îndeplinit numai daca sunt valorificate toate capacitǎțile copiilor: intelectuale, afectiv-morale, estetice și fizice. Crește valoarea educativǎ dacǎ fiecare copil își primește rolul potrivit și locul în serbare, în concursul la care va participa sau în orice alt tip de întrecere cu character folcloric. Elevii timizi sunt solicitați sǎ participe activ, sǎ își dezvolte o laturǎ pozitivǎ a personalitǎții lor, sǎ capete încredere în forțele proprii mai ales dacǎ sunt încurajați și ajutați cu discreție și rǎbdare.

Serbările și concursurile referitoare la obiceiurile populare amintesc de momentul când oamenii erau mai buni colaborau sau se ajutau mai mult între ei. Elevul ia contact cu atmosfera feericǎ ce descrie vremurile de demult cu starea de bunăvoință a oamenilor, aceste obiceiuri au o importanțǎ deosebitǎ și basmele, populare, poveștile, proverbele, zicătorile sunt importante, deoarece prin ele elevii iși îmbogǎțesc vocabularul cu expresii populare, îi fac sǎ pǎtrundǎ în tainele limbii materne și în comorile înțelepciunii populare, dezvoltându-le și dragostea pentru comunitatea din care fac parte. Elevii sunt încurajati sǎ caute informații, sǎ investigheze, dezvoltându-li-se astfel interesul pentru folclor. Munca în echipǎ ii va ajuta sǎ-și imparta sarcinile, sǎ-și dezvolte capacitǎțile de relaționare, sǎ se cunoască mai bine și sǎ-și facǎ noi prieteni.

În cadrul orelor de educare a limbajului, s-a pus mare accent pe recunoașterea proverbelor, zicǎtorilor, expresilor populare (a arhaismelor și a regionalismelor) a cuvintelor vechi, povestiri și repovestiri. Arta populară este o alternativă pentru copilul din ziua de astăzi, care este prins tot mai mult de calculator și internet, instrumente care nu-i dezvoltă atât de mult creativitatea pe cât ar putea arta tradițională, care în final îi dă satisfacția acelui copil că a realizat ceva cu mâinile lui, un obiect de artă populară, ce ,,poate rămâne mărturie de-a lungul generațiilor", a precizat meșterul popular Dumitru Copil. În orele de abilitǎți practice am pictat împreunǎ și chiar am modelat din lut sau din ipsos câteva vase pe care le-am pictat cu modele preluate de pe vasele traditionale care le-am avut de la bunica mea si astfel copii si-au îmbogătit capacitatea estetică și creativă. La orele de educație plasticǎ am realizat picturi în care am redat motive populare: covoare țǎrǎnești, costume populare, case țǎrǎnești.

In cadrul orelor de educație folclorică am prezentat copiilor obiceiuri si tradiții populare specifice județului Satu Mare; astfel au intrat în contact cu inestimabila comoară lǎsatǎ de stramoșii noștri. Au învǎțat câteva cântece și dansuri populare însoțite de stigăturile specifice (joacǎ mândrǎ langǎ mine, nu te face de rușine’’ etc ) învǎțând sǎ prețuiascǎ și sǎ iubeascǎ cântecul și dansul popular. Dansurile, basmele, numarătorile, ghicitorile, populare îi familiarizeazǎ pe copii cu unele elemente ale folclorului contribuind prin aceasta la dezvoltarea dragostei pentru arta poporului român, pentru înțelepciunea transmisă și care nu vrem să se piardă, creeazǎ din fragedǎ copilǎrie o apropiere sufletească între oameni. Ele dezvoltǎ bunul simț, o personalitate puternică, capacitatea de coordonare a mișcarilor și gustul pentru frumos. Tot în cadrul acestor ore a fost invitat un rapsod popular din zonǎ care cânta la ceteră, pentru a prezenta copiilor câteva cântece populare. Elevii au îndrǎgit repede acest instrument, manifestindu-și dorința de a învǎța sǎ cânte la el.

În cadrul ședințelor cu pǎrinții, aceștia sunt responsabilizați în a explica copiilor cât de important este ca truda spiritualǎ a strămoșilor sǎ fie pǎstratǎ cu sfințenie și dusǎ mai departe. Costumele pentru serbare și portul popular trebuie sǎ intre și în atribuțiile lor.

1. Consolidarea deprinderilor elementare de cântat și capacitatea de a reda cântecele învătate, recunoașterea cântecelor după un fragment melodic(fie la început fie din refrene)
2. Consolidarea și perfecționarea deprinderilor de comportament pozitive: cinstea, omenia, respectul, adevărul, implicarea și colaborarea si formarea deprinderii de a renunța la obiceiurile sau trăsăturile de caracter negative: prostia, lenea, minciuna, dezordinea.

3. Consolidarea deprinderilor de interpretare a conținutului textelor prin interpretarea lor expresivă:

– interpretarea expresivă a cântecelor cu diferite conținuturi (despre familie, animale, joc, dans ș.a );

– capacitatea copiilor de a interpreta proverbele, zicătorile aplicând semnificatia acestora în viața de zi cu zi;

– reproducerea unor fragmente de texte și cântece in timpul concursurilor și serbărilor ;
– reproducerea mimică și gestică a personajelor din trecut;

4. Consolidarea și perfecționarea deprinderii de a diferenția binele de rău pentru a forma un caracter pozitiv celor care vor cu adevarat să adopte întelepciunea pe care noi vrem să o transmitem si generatiilor viitoare si tuturor celor interesati de trecutul strămosilor nostri;
5. Consolidarea și perfecționarea deprinderilor de coordonare psiho-motorică prin mișcări sugerate de text, prin mișcări de dans tradidional un dans decent care este pacat să se piardă.
6. Formarea deprinderii de a executa cântece în aranjamente arminico-polifonice simple(cântarea cu diferite procedee: solist-cor, dialog între grupe, în lanț, cu acompaniamentul jucăriilor muzicale, cu acompaniament muzical mânuit de educatoare). 7.Cultivarea interesului și a plăcerii pentru frumos.

3.4 CONȚINUTURI SPECIFICE

1.Deprinderi elementare de cânt

2.Sunete înalte-sunete joase, lungi-scurte:

-mers melodic ascendent, descendent, linear -timpi, măsură, pauze -repede-rar. 3.Ritm muzical: -sunete lungi, scurte, egale -timpi, măsură, -repede, rar 4.Nuanțe: tare-incet, potrivit 5.Timbrul: -vocilor -jucărilor muzicale -intrumentelor muzicale 6.Mișcări sugerate de text și melodie(dans, mimică, gestică) 7.Cântece cu acompaniament: -cântece dialog -cântece pe roluri -cântare în lanț -cântare cu acompaniament 8.Audierea muzicii

3.5 MIJLOACE DE REALIZARE

– povestiri

– repovestiri

-cântece
-recitative
– jocuri exerciții

– cântece – joc – jocuri cu text și cânt

– audiții vocale

– audiții instrumentale

– vizualizări

–

Programa preșcolară nu prevede conținuturile învățării, acesta intră în sarcina educatoarei precum și a mijloacelor si strategiei didactice care să sprijine realizarea obiectivelor stabilite. Alegerea și îmbinarea metodelor folosite în educația folclorică, variază în funcție de tipul de activitate, de conținutul și obiectivele operaționale, urmând ca în desfășurarea activității să se specifice exact momentul utilizării lor, precum și în modul în care actionează.

În grădinița de copii, cântecul și jocul constituie creația ce se înscrie cel mai bine în universul copilăriei, fiind mijlocul principal de realizare a educației folclorice. În afara lui (dar care au la bază în cea mai mare parte tot cântecul) se mai folosesc:

-audiția muzicală

-jocul și exercițiul-joc

3.6 VALORIFICAREA TRADIȚIILOR ȘI OBICEIURILOR FOLCLORICE ÎN SERBĂRILE ȘI CONCURSURILE ORGANIZATE SPECIAL PENTRU PREȘCOLARII MARI.

Așa după cum am mai afirmat, folclorul copiilor, parte integrantă din partimoniul cultural al poporului nostru, se afirmă ca un gen aparte, ca un conținut și un model de realizare artistică proprie. Șlefuit de-a lungul anilor, folclorul infantil, prin conținutul și forma lui artistică, cultivă simțul estetic și moral al copiilor. Folclorul copiilor este un gen literar-muzical de sine stătător care însoțește copilul în toate manifestările sale, devoltându-se de-a lungul secolelor în strânsă legătură cu jocurile lor și cu educația pe care o primesc în familie. Folclorul copiilor are un conținut complex și eterogen, deoarece cuprinde piese create în diferite epoci sau prelucrate din folclorul adulților. Acest gen se caracterizează prin simplitate, muzicalitate și plasticitate. Serbările copiilor, mult așteptate de copii, și prezentate în fața părinților și a unor oaspeți de suflet, ocupă un loc aparte în ”zestrea de comori” care întruchipează munca dascălului și la care fiecare își aduce nota sa distinctă de contribuție, unindu-le aceeași chemare, de cunoaștere a lumii mirifice a copilăriei, care pentru ei este prezentul iar pentru alții nostalgia trecutului. Serbările și concursurile desfășurate după anumite reguli, asigură îmbinarea armonioasă a părților într-un întreg, decorul neobișnuit, costumația copiilor, ținuta sărbătoarească, accesoriile necesare, fondul muzical, semnalele sonore, fondul luminii – reprezintă toate, elemente importante ce contribuie la constituirea unor valențe estetice și educative deosebite.

Serbările și concursurile copilăriei, vis și nostalgie pentru noi, cei maturi, se impun a fi realizate tot mai frumos, prin jocuri de rol, improvizație, cuplete muzicale-satirice, dialoguri, dans etc. Sub semnul veseliei exprimate prin poezie, cântec și dans, organizarea și desfășurarea serbărilor este un moment unic pentru cea mai importantă investiție a noastră care este măria sa copilul. Tradițiile și obiceiurile folclorice reprezintă un izvor nesecat de inspirație (în spectacolele), ce se impune a fi valorificat cu copiii. Astfel, legat de obiceiurile de peste an se pot organiza serbări cu ocazia: Sf. Nicolae, a Crăciunului, Anului Nou, a Paștelui, spectacolele legate de obiceiurile de iarnă, primăvară, vară etc. De asemenea, se pot valorifica în cadrul serbărilor si a concursurilor anumite obiceiuri folclorice legate de muncă, clacă, șezătoare, nuntă, danț etc. ce pot constitui ”teme de interes” pentru proiecte tematice de scurtă sau de lungă durată. În activitatea desfășurată cu copii de grupă mare, am valorificat din folclorul oșenesc un obicei preluat de la adulți ”călcatul fuioarelor”, în cadrul unor șezători-serbare, tocmai pentru a o conserva și a o transmite mai departe altor generații (text preluat de la G.P.P. UNIO Satu Mare).

Șezătoarea intitulată ”Dragu-mi la șezătoare, la călcate de fuioare”, care am inclus-o în derularea proiectului tematic ”Să ne cunoaștem obiceiurile strămoșilor” este un exemplu de valorificare a folclorului adulților, prin prelucrare și adaptare muzicală la posibilitățile muzicale ale copiilor din grupa mare, bineînțeles acesta după ce se realizează o cunoaștere a obiceiului și semnificației acestuia în viața adulților. Copiii înțeleg că le revine și lor misiunea de a păstra și duce mai departe aceste obiceiuri folclorice locale, pentru a fi cunoscute de generațiile viitoare și a nu fi uitate. Textul șezătorii este prezentat în Anexele lucrării.

Având ocazia să cunosc mai îndeaproape folclorul local din localitatea Comlăușa și Batarci, unde copiii participă alături de părinți la multe ocazii de sărbătoare și petrecere, am ales (împreună cu educatoarea grupei) pentru activitățile opționale, cunoașterea și interpretarea pașilor de dans oșenesc, un repertoriu de țâpurituri și strigături, cu versuri și mișcări specifice vârstei copiilor și folclorului local din cele două zone de interferență. Știind că folclorul copiilor se deosebește de folclorul maturilor tocmai prin particularitățile de interpretare a versurilor recitate într-un anumit ritm, cântate sau gesticulate în strânsă legătura cu jocul, dar și prin tematică și procedeele de creație artistică, cristalizate de-a lungul timpului în practica colectivă, am selectat câteva din acestea și le-am valorificat într-un program de serbare (șezătoarea tematică). Învățarea pașilor de dans am realizat-o în activitatea de educație fizică iar țâpuiturile și strigăturile în activitatea opțională, unde am și asamblat spectacolul final (cele două șezători).

Copiii și-au însușit relativ ușor și repede pașii de dans, (mulți copii cunoșteau din familie pasul) ritmul, mișcările specifice, mai greu a fost cu intonarea cât mai fidelă a țâpuriturilor din Oaș, și a strigăturilor din Codru. Am realizat prima șezătoare din zona Oașului și am prezentat-o în fața părinților și a elevilor de la clasele mari. Având experiența șezătorii codrenești, spectacolul acesta cu ”danțul oșenesc” l-am conceput tot ca o șezătoare din Comlăușa. Ca muncă prestată în șezătoare, copii au depănat lâna, au facut ghem, alții au desfăcut boabele de pe știuleții de porumb, au împletit pănuși etc. În timpul lucrului, copiii interpretau cântece glumețe, țâpurituri, ca de exemplu:

1.Măi Mărie de unde ești Că ești neagră la cămeși? Cred că n-ai avut sopon O tu ești bucium de somn? O doară n-ai avut lemne O nu le-ai spălat de lene?

2.Cine-i mândră din făcut

Nu-i trabă chischineu scump

Că-i mândră și cu cel rupt.

3.Vecina de lângă mine Tare nealcoșă să țâne Că are un pindileu Din gacii tătâne-său.

4.Pe la noi prin prunișori Cărăușă-i de feciori. Unu mere altu vine, Altu mă cere pe mine. Mama nu mă vre a da Până nu-i torc cânepa, Ce de vară și de toamnă Să mă-mbrace ca p-o doamnă.

Șezătoarea se încheia cu un danț și cu multe țâpurituri specifice și în ritmul oșenesc. De exemplu:

Mititelu-s n-am crescut
C-am umblat la oi desculț,
Și mi-o dat spini în picioare
Și n-am putut crește mare.
Siecine ști stânga
Numa nu ști trăgăna
Cum tragână cetera.
Cetera când o aud
Toate relele le uit
Și pe mândra când o văd
Și mai lucru și mai șăd.
Ceteruică mândru tragi
La inimă rău mă arzi
Ceteruică mândru zici
La inimă rău mă frigi.

A, la, la, la, la
Zâs-o mama cătă mine
Să învăț horile bine.
A, la, la, la, la

N-o știut tata hori
Învățatu-și-o pruncii

N-o știut mama giuca
Îvățatu-și-o prunca A, la, la, la, la Zâ Văsâi cu cetera!

După organizarea acestor serbări, copiii sunt capabili să-și organizeze singuri jocuri muzicale, jocuri cu cântec și se joacă ”de-a serbarea”, repetând o bună parte din cântecele învățate, erijându-se în soliști sau chiar dirijori. Abundența elementelor folclorice locale favorizează diversitatea repertoriului pentru serbările din cursul anului școlar care de fapt reprezintă evaluarea cunoștințelor, priceprilor și deprinderilor însușite prin întregul program instructiv-educativ din grădiniță. Cântecele populare, șezătorile ocupă un loc special în sezonul de iarnă de aceea conținutul serbărilor trebuie să valorifice din plin această bogăție de căntece. Voi reda o astfel de serbare in Anexele lucrării.

CAPITOLUL 1V. METODOLOGIA CERCETǍRII

Subiecții cercetǎrii au fost cei 12 copii de la Grădinița cu Program Normal Valea Seacă ,Comuna Tarna Mare,Jud. Satu Mare .

4.1. Metode de investigație

Experiența redatǎ în prezenta lucrare are la bazǎ urmatoarele metode de investigație:

-culegerea de informații referitoare la spațiul folcloric al județului Satu Mare;

-conceperea și experimentarea unor programme artistice cu observarea efectului lor educativ;

-autoevaluarea fiecǎrui moment artistic pe care l-am condus prin prisma observǎrii, a efectelor în timp, asupra educǎrii cognitive și de limbaj, pe care le prezintǎ folclorul;

-evaluarea efectelor asupra comportamentului copiilor.

4.2 Desfășurarea cercetării

Cercetarea de față a fost desfășurată în perioada octombrie-noiembrie 2018, presupunând următoarele etape:

În prima etapă am realizat un plan, am stabilit ipoteza de lucru, obiectivele, metodele și am ales grupa de cercetare. Am studiat și o bibliografie care să constituie un punct de sprijin în continuarea cercetării.

Etapa a doua a constituit-o alcătuirea chestionarului.

Cea de a treia etapă corespunde cu desfășurarea propriu-zisă a cercetării, aplicarea chestionarului copiilor.

Analiza, compararea și interpretarea datelor a constituit a patra etapă a cercetării.

4.3 Prezentarea rezultatelor

În cadrul cercetǎrii oraganizate au fost utilizate ca mijloace de investigație urmatoarele metode:

-observatia;

-metode statistice de prelucrare a datelor.

Observația a fost utilizatǎ în prima etapǎ a cercetǎrii, având drept scop alegerea grădiniței. Aceastǎ metodǎ a fost utilizatǎ și în etapa propriu-zisa a cercetǎrii. Statistica cuprinde, în prima parte, câteva date despre folclor în general, iar în a doua parte date despre obiceiurile, datinile specifice zonei.

Structura chestionarului este următoarea:

Întrebarea 1 – se referă la muzica pe care copiii o ascultǎ;

Întrebarea 2 – cunoașterea și utilizarea limbajului popular;

Întrebarea 3 – se referǎ la plǎcerea copiilor de a purta costumul popular;

Întrebarea 4 – se referǎ la cât de mult le place copiilor sǎ joace pe muzicǎ popularǎ;

Intrebarea 5 placerea de a confecționa obiecte de artǎ popularǎ;

Intrebarea 6 – cunoașterea obiceiurilor specifice zonei;

Intrebarea 7 – se referǎ la practicarea datinilor;

Materialul obținut prin aplicarea chestionarului a fost prelucrat și interpretat, utilizând tabele.

Date cu privire la prezența copiilor în grădiniță:

Pentru verificarea nivelului de dezvoltare a copiilor, pe tot parcursul anului școlar am aplicat probe de evaluare:

inițiale, formative (continue) și sumative (finale) cuprinse în „Cunoașterea Copilului Preșcolar”

Rezultatele probelor de evaluare la început de an școlar:

Dacă la începutul anului școlar au fost copii, la care nu le plăcea să asculte muzică tradițională oșenească, sau care nu cunoștea semnificația niciunui cuvânt tradițional, sau copii la care nu le plăcea să poarte haine oșenești sau să joace pe muzică populară, sau să confecționeze obiecte de artă populară, sau să cunoască obiceiurile specifice zonei, sau să practice datinile din zonă, la sfârșitul cercetării aproape toti copiii au ajuns să iubească, să practice obiceiuri și să realizeze lucrări tradiționale din zona Oașului.

La sfârșitul anului dorind să testez gradul de însușire a deprinderilor practice a rapidității de acțiune a creativității și a tot ceea ce mi-am propus prin întrebările de la cercetare am organizat mai multe probe sub forme de serbări școlare, activități practice din care am ajuns la următoarele concluzii:

Aprecierea rezultatelor s-a făcut astfel:

Foarte bine: pentru cei care realizează lucrări corect și participă și se descurcă la

Serbările și concursurile școlare;

Bine: pentru cei care se descurcă la serbările și concursurile școlare, iar lucrările sunt parțial reușite;

Satisfăcător: pentru copii care nu se îndeplinesc pe deplin rolurile primite și lucrările le realizează doar parțial;

Insuficient: nu îndeplinesc rolurile și nu realizează lucrări nici măcar parțial reușite.

La sfârșit am observat că în urma muncii mele cu copiii, aceștia au acumulat multe cunoștințe și plăcerea de a cunoaște și aplica în activitățile lor elemente din folclorul din zona noastră.

CAPITOLUL – V

C O N C L U Z I I

La fel ca în perioada de vârstă din viață, perioada preșcolară își are însemnătatea ei în evoluția ființei umane și în continuarea personalității, ba mai mult, multi dintre cercetători consideră că perioada preșcolară este esențială în formarea omului.

Bazându-mă pe particularitățile perceprii folclorului de către preșcolari, am căutat să îmbin armonios elementele de structură folclorica cu cele de metodică, organizând și desfășurând activități în așa manieră încât copii nu au simțit constrângerea de a participa la activitățile de educație muzicală. Le-am stimulat plăcerea de a avea prilejul să asculte cântece, jocuri muzicale, să se joace, să danseze manifestându-se dorința și plăcerea de mișcare îndepărtând rigiditatea și creând o atmosferă dominată de interesul pentru muzică. După parcurgerea etapei de studiu ( a bibliografiei de specialitate și participarea la cursurile de la colegiu), etapa următoare parcursă cu sprijinul îndrumătorului științific, mi-a permis să pun în practică câteva dintre ideile legate de valorificarea folclorului copiilor de la Grădinița din Valea Seaca și să pregătesc serbari, concursuri, șezători cu copiii și să desprind câteva concluzii generale pe care le voi prezenta în acest capitol. De bucuria transmiterii folclorului trebuie să aibă parte de timpuriu pentru a le cultiva plăcerea și interesul pentru acesta. Valoarea multiplă a învățării și practicării folclorului, polivalența sa se constituie într-un argument puternic atât a situației acestui obiect în planul de învățământ cât și a tehnicilor de lucru și a bazei tehnico-materia .Copiii și tinerii care practică folclorul de timpuriu (mai ales a serbarilor, a concursurilor cu caracter folcloric), sunt beneficiarii unei dicții clare, a unei vorbiri nuanțate și frazate corect, au chipul mai expresiv și chiar scrierea mai corectă,(ortografia). Ei devin mai sociabili și mai generoși ca urmare a unei munci colective, devin disciplinați și afectuoși și cu mai multă încredere în forțele proprii în cei din jur. Din conținutul cântecelor și a jocurilor folclorice, a activitatilor cu caracter folcloric copiii învață să fie buni, generoși,corecți, curajoși, demni, iubitori de animale, de familie, de natura, de tot ce-i înconjoară. Discuțiile educative pe marginea producțiilor folclorice, a mesajului pe care il transmit, în special cele cu notă de umor sau de ironii satirice (strigăturile, țâpuriturile, proverbele) constituie momente importante în cadrul activităților de învățare dezvoltând capacitatea lor de gândire, posibilitatea profesorului de a descoperi copii care sunt talentati care au o personalitate foarte bine dezvoltată cu capacitatea de a fi intelept precum stramosii nostri si cu calitatea bunului simț, de a face diferenta intre bine si rau, de a intelege rolul acelor cuvinte care critica prostia umana sau alte defecte si de a invata din greselile celor patiti din textele descrise si pe care copiii le si traiesc atunci cand le invata.

Pregătirea educatoarei trebuie să devină rezervorul inepuizabil de dăruire în munca sa de călăuzire a copiilor spre trăirea emoțională a conținutului de idei și mai ales a frumuseții folclorului dar și a limbajului prin care se exprimă sentimentul. Prin cântec și joc, copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-l cunoască. Dorințele, bucuriile, supărările, impresiile și le exprimă prin intermediul acestui gen cu funcții multiple: de dezvolare psihică, educativ-formativă și distractivă.

Am constatat în decursul activității de investigație cât de plăcut și de eficient poate deveni pentru educatoare și copii folclorul în general și cel al copiilor în special, dacă știm să selectăm producțiile, să le prezentăm bine motivate copiilor, dacă reușim să realizăm un dozaj echilibrat cu alte producții destinate copiilor preșcolari (chiar și la școlarii mai mari). În activitatea de educație folclorică a preșcolarului mare, folclorul își poate găsi o aplicare pedagogică susținută în sensul dezvoltării personalitatii copiilor prescolari, dar și în formarea armonioasă a viitorului cetățean.

Valențe estetice și educative deosebite au tradițiile și obiceiurile folclorice în spectacolele si concursurile cu copiii. Acestea constituie în grădiniță o alternativă a procesului didactic (uneori prea rigid), el poate aduce procesului instructiv-educativ un plus de vitalitate și copilului un zâmbet în plus. Unul din aspectele importante ce se impune a fi subliniat este întrepătrunderea între elementele ce contribuie la dezvoltarea personalității copilului: interdisciplinaritatea.

Cântecele, jocurile muzicale, spectacolele, concursurile care au la bază folclorul copiilor, nu numai că dezvoltă doar capacitatea copilului de a-si cunoaste trecutul, ci contribuie și la dezvoltarea vocabularului, la socializarea conduitei, la cultivarea dragostei și interesului pentru frumos, dezvoltarea simțului de răspundere și a stăpânirii de sine la formarea unei personalitați armonioase.

Lucrarea oferă celui ce ar avea curiozitatea să o citească (educatoare, învățător, profesor sau elev al liceului pedagogic sau de institutori) posibilitatea de a medita și opta pentru un program variat, interesant și eficient de realizare a educației pe baza de folclor a copiilor, cu implicații în sfera dezvoltării personalității copilului.

BIBLIOGRAFIE

1. A.Gh.Olteanu Structurile retorice ale liricii orale românești, Editura Scrisul

Românesc, Craiova – 1985

2. Ana Motora Ionescu Cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari, Editura Didactica

și Pedagogică, București – 1980

3. Anton Pann Culegere de proverburi sau Povestea Vorbii, Editura Litera,

Chișinău – 1997

4. Al. Rosetti Colindele religioase la români, București – 1981

5. Comișel Emilia Folclor muzical, Editura Didactică și Pedagogică, București-

1981

6. Comișel Emilia Folclorul Copiilor, Studiu și antologie, Editura Muzicală,

București – 1982

7. Comișel Emilia Folclorul muzical, capit. Folclorul copiilor, Editura Muzicală,

București – 1981

8. Elena Niculăiță-Voronca Datinele și credințele poporului român, vol.I, Editura Polirom

Iași – 1998

9.G.Breazul – N.Saxu Carte de cântece pentru copii, Editura Muzicală, București –

1985

10. Halmi Negreșteanu Ion Folclorul Oșenesc, Editura Lamura, Satu Mare – 1998

11. Ion-Aurel Candrea Lumea Basmelor, Editura Paideea, București – 2001

12. Ion Cuceu Dicționarul proverbelor românești, Editura Litera Internațional

București – Chișinău 2008

13.Johan Huizinga Homo ludens, Editura Humanitas, București – 2003

14. Mihai Pop Obiceiuri traditionale românești, Editura Univers, București –

1999

15. Nelu Ionescu Luci, Soare, Luci, Editura Muzicală, București – 1981

16. Nicolae Constantinescu Lectura textului folcloric, Editura Minerva, București – 1986

17. Ovidiu Bârlea Folclorul românesc, Editura Minerva, București – 1981

18. Petre Ispirescu Legendele și basmele românilor, p.3

19. Romulus Vulcănescu Măștile populare, Editura Științifică, București – 1970

20. Sim. Fl. Marian Sărbătorile la români, volum I, Editura fundației culturale

Române,1994

21. V. I. Propp Rădăcini istorice ale basmului fantastic, Editura Univers,

București – 1973, volum I

22. XXX Programa ativităților instructiv- educative în grădinițele de

Copii, M.E.C. Editura Integral, București – 2000

ANEXA 1.

PROIECT DIDACTIC I

NIVEL II – Grupa mare pregătitoare
Educatoare : Paul Luminița Maria
Tema proiectului : Obiceiuri și tradiții oșenești
Tema zilei : Steagul oșenesc
Tipul de activitate : Integrată
Forma de realizare : Frontal, pe grupuri, individual.

Motivația zilei :

O prietenă, Maricica, a venit gătită oșenește, fiindcă a auzit că la noi în grupă copiii, nu prea cunosc datini și obiceiuri care se folosesc pe la nunți, așa că ar dori să învățam astăzi unul din obiceiurile de la nunțile din zona noastră și anume ”Cusutul Steagului” și să învățăm și semnificația acestuia.

Scopul zilei:
Formarea deprinderii de a cunoaște și păstra obiceiuri și tradiții de nuntă din zona oașului.
Activități de dezvoltare personală A.D.P:
Întâlnirea de dimineață – ”Salutul drujbelor și stegașilor”

Activități pe domenii experientiale A.D.E:
• Domeniul știință DS – Observare: ”Cum este steagul oșenesc?”
• Domeniul om și societate DOS– Activitate practică ”Să facem și noi un steag oșenesc”

Jocuri și activități didactice alese JDA: Joc de rol
• ”La târg” – cumpărare de obiecte necesare pentru a realiza steagul oșenesc.
• Artă – Tăiere, înșirare, batiste și perți pentru steag.
• Construcții – sala de nunți – costruirea unei săli spațioase pentru nuntă; Realizarea acesteia cu ajutorul cuburilor.
Activități recreative desfășurate cu copiii: ”Danțul steagului”.

Obiective operaționale :
• să se adreseze și să răspundă corect folosind formule de politețe;
• să-și formeze deprinderea de a realiza diferite creații colaborând în grupul din care fac parte;
• să execute mișcări practice: tăiere, înșiruire pentru realizarea unor lucrări;
• să cunoască caracteristicile steagului popular folosit la nunțile oșenești;
• să știe ce semnificație are steagul folosit la nunțile oșenești;
• să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea steagului (ciocan,
cuie, clește, ace, ață).
• să găsească soluții pentru realizarea steagului de nuntă;
• să execute în grup tema dată : cusutul, împletitul și asamblatul steagului.
• să manifeste spirit cooperant în activitățile de grup.

Strategii didactice :
• Metode și procedee : – conversația
– explicația
– expunerea
– exercițiul
– munca pe grupuri

• Material didactic : Joc de rol și Artă

Materiale necesare pentru realizarea steagului oșenesc : perți (hârtie creponată), ață, ace, barghinoc, verdeață, chischineu (batic), bota steagului.

Construcții: Cuburi de plastic, de lemn, lego.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Colaborare cu părinții – transmitere datini și obiceiuri de la nuntă

Confecționarea Steagului Oșenesc

ANEXA 2.

PROIECT DIDACTIC II

Grădinița: GPN Valea Seacă
Educatoare: Paul Luminița Maria
Grupa: Mijlocie
Tema proiectului: Mărgele păpușii
Tema zilei: Ne jucam cu mărgelele

Motivația zilei:

”Păpușa Veronica”, a venit la noi gătită oșenește cu mărgele frumos colorate la gât și vrea să vadă cât de harnici și de inteligenți sunt copiii de la grupa mijlocie. Ea ar dori să numărăm corect mărgele și apoi să inșirăm și noi șiruri de mărgele ca ale ei, pentru ca atunci când veți fi mari să știți să faceți și alte lucruri frumoase din mărgele, deoarece la noi în zonă, fetele și baietii poartă foarte des, astfel de podoabe.

Scopul:
Verificarea număratului pâna la 5, recunoscând forma și culoarea obiectelor folosite și formarea deprinderii de a le folosi pe acestea în creații practice și estetice individuale.

Activități de dezvoltare personală ADP:Întâlnirea de dimineață: ”Salutul mărgeluțelor colorate”
Materiale didactice : jetoane cu mărgele colorate

Activități pe domenii experiențiale.
ADE: DS – ”Joc didactic – Ne jucăm cu mărgelele”
DOS – ” Jucându-ne să facem și noi șiruri de mărgele”
Materiale didactice: Jetoane cu mărgele, mărgele, ață.

Activități liber alese
ALA1:
Joc de rol: ”De-a târgul” – cumpărare de mărgele pentru a realiza și noi șiruri ca ale Veronicăi.
Arta: Scriem și colorăm cele mai frumoase mărgele – elemente grafice
Știința: Grupăm mărgelele după culoare și mărime – sortare de jetoane
Materiale didactice: Pungulițe cu mărgele, fise cu elemente grafice, jetoane cu mărgele mici și mari.

ALA2:
Dansul preferat al Veronicăi.
Obiective operaționale:
• să se adreseze și să răspundă corect folosind formulele de politețe;
• să scrie elemente grafice în vederea ornamentării unor lucrări;
• să deosebească obiectele folosite în timpul activității în funcție de mărime și culoare;
• să numere corect obiectele folosite in jocul didactic;
• să respecte regulile jocurilor din timpul activității așteptându-și rândul la joc cu
răbdare;
• să-și formeze deprinderea de a realiza creații proprii făcând apoi aprecieri la adresa sa
și a colegilor;
• să conștientizeze importanța și farmecul acestor creații specifice zonei noastre;
• să manifeste spririt cooperant în activitățile desfășurate.

Strategii didactice:
Metode și procedee: – convorbirea
– explicația
– munca pe grupuri
– exercițiul
– expunerea
– demonstrația

Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului, aplauze, etc.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Înșirare de mărgele

ANEXA 3.

PROIECT DIDACTIC III

Nivel I : Grupa mică – mijlocie
Educatoare : Paul Luminița Maria
Tema proiectului : ”Ne păstrăm tradițiile”, ”Vase oșenești”
Tipul de activitate : Integrată
Forma de realizare : Frontal, individual, pe grupuri.
Motivația zilei :

Apare un vânzător cu lucruri oșenești (clopuri de mărgele, curele, zgărzi, ulcioare, farfurii, oale din lut cu motive tradiționale) la ușa grădiniței, bate la ușă și vrea să ne vândă marfa pe care a adus-o dar lucrurile pe care le are acesta sunt foarte scumpe deoarece necesită muncă multă, răbdare și cunoașterea folclorului pentru a putea fi realizate.
Neavând atâția bani pentru a le cumpăra le spun copiilor că eu îi voi învăța multe lucruri despre folclor și cum se realizează unele dintre lucrurile pe care le avea vânzătorul de pildă : vasele care ne sunt necesare mai ales în gospodărie.
Scopul lecției :

Formarea deprinderii de a realiza obiecte cu motive tradiționale oșenești și de a cunoaște semnificația și importanța acestora.

Activități de dezvoltare personală (ADP):

Întâlnirea de dimineață : Bună dimineața micilor oșeni!

Salutul oșencilor și a oșenilor.

Activități pe domenii experiențiale (ADE)
Domeniul știință (DS): Observare pe calculator a obiectelor oșenești făcute în casa fiecărui oșan (ștergători, peretare,cergi, clopuri de mărgele, curele de mărgele, fodre, zgărzi, vase din lut, oale din lut, blide, toate cu motive tradiționale oșenești).
Domeniul om și societate(DOS), Activitate practică: ”Și noi știm să facem blide oșenești la fel ca și a vânzătorului.

Jocuri și activități didactice alese (JDA)
Științe :Puzzle: Asamblăm vase tradiționale oșenești (ulcioare, farfurii,oale din lut)
Artă : • Ornamentăm farfuriile cu linii, cercuri, puncte, flori, etc.) • Colorăm ornamentele de pe farfurii • Lipim ornamentele pe farfurii (flori, frunze, buline, etc)

Joc de rol : Cumpărăm farfurii de la târg

Activități recreative desfășurate cu copiii : ”Țâpuriturile oșenești”

Obiective operaționale : • să se obișnuiască să salute folosind cuvinte din vocabularul oșenesc; • să manifeste atenție și plăcere de a cunoaște cât mai multe lucruri din și despre folclor; • să realizeze lucrări lucrări asemănătoare cu cele din folclor prin : ornare cu ajutorul dactilopicturii prin lipire de ornamente sau alte tipuri de activități; • să știe la ce se folosesc aceste lucruri în gospodărie; • să știe să se exprime corect folosind formule de politețe; • să execute corect sarcinile cerute în timpul activității;

Strategii didactice : • expunerea • conversația • explicația • demonstrația • munca pe grupuri • exercițiul

Material didactic folosit:
Științe : puzzle cu vase tradiționale oșenești
Artă : hârtie, ornamente, flori, buline, lipici…)
Joc de rol : vase din gips
DS – casetă video cu imagini oșenești
DOS – vase gips albe,acuarele, apă

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Aranjarea unei case oșenești

ANEXA 4.

PROIECT DE ACTIVITATE

Grupa: mare
Denumirea activității: Educație muzicală
Subiectul: tempoul (repede-rar)
Capitolul: deprinderi de intrepretare
Tipul activității: de transmitere și însușire de cunoștințe.
Scopul activității: Formarea deprinderii de intuire, percepere și învățare a tempoului rar-repede și asocierea acestuia cu conținutul cântecului.

Verificare: Cântecul ”Nani, nani” de I.Filipoiu
Cântecul ”Furnicile” din folclorul copiilor (predare)
Obiective operaționale: • să păstreze o poziție corectă în timpul cântarii; • să execute corect exercițiile de respirație; • să reproducă corect exercițiile ritmice prezentate; • să compună exerciții ritmice conform cerințelor educatoarei; • să intoneze corect exercițiile melodice; • să deducă tempoul unui fragment muzical; • să respecte tonul și semnalul de începere date la începutul exercițiilor melodice și a cântecelor; • să asculte corect și expresiv cântecul nou în tonalitatea cerută.
Metode didactice: exercițiul, explicația, demonstrația, conversația.
Mijloace de realizare: Cântecul ”Furnicile” din folclorul copiilor; Cântecul ”Nani, nani” de I.Filipoiu. Ghicitoare despre furnici. Materiale: jetoane pentru exercițiile ritmice, planșă cu trenuleț și cu exerciții ritmice, bețișoare(10)

SCENARIUL ACTIVITĂȚII

NANI, NANI

Muzica de Ion Filipescu

FURNICILE
din folclorul copiilor

ȘEZĂTOARE
”La călcate de fuioare”
-text prelucrat-

(Scena reprezintă un interior de casă gata pregătit pentru șezătoare, cu scaune, masă și un loc pentru dans)

GĂZDOAIA: -În sara asta am chemat fete în șezătoare.
GAZDA: -Și ce-o zâs, vini-or?
GĂZDOAIA: -Cum n-or vini că le-am zâs ca le-oi coace un blid de plăcinte.
(se aud bătăi în ușă, apoi intră în casă fetele)
FETELE(cor) -Bună seara și bine v-am găsât.
GAZDELE: -Sara bună fetelor.Ședeți la noi dac-ați vinit.
(fetele se așează și încep să lucreze:cos,torc,calcă fuioare de cânepă)
GĂZDOAIA: -Voi fetelor sunteți tare tinerele și nu știți că pă vremuri dacă fetele or vrut să afle dacă vin or ba ficiorii la șezătoare, treceau fuiorul păstă sâtă și descântau, nu mai știu cum, da în așa fel că ficiorii numai că să și adunau la ele.
FATA 1: -Ce zâceți fetelor oare vini-or feciorii în sara asta aici?
TOATE FETELE(in cor)

-Nu știm.
FATA 2: -Hai să vedem dacă or vini sau nu cu floarea asta.
FATA 3: -Haidiți să ne jucăm jocul: ”Vini-or, no-r vini”
(se rup petalele și se recită în cor : Vini-or, no-r vini……..)
FATA 4: -Vini, vini!(bate din palme de bucurie)
FATA 5: -Hai să cântăm un cîntec să știe unde sântem să nu margă la altă șezătoare.
FETELE: (cântă în cor pe o melodie cunoscută din repertoriul codrenesc)
Dragu-mi la șezătoare, La călcate de fuioare
La Mărie ce din deal Nu ne-am întâlnit d-un an (bis)
Șezătoarea ni-i deplin Fete sunt, feciori nu vin.
Când feciorii or vini Danțu l-om arădui. (bis)
( în timp ce fetele cântă, apare ceata de feciori ce pândește la ferești)

BĂIATUL 1: -Feciori, nu vi se pare că s-aude cântând?
BĂIATUL 2: -Bă mă, la Mărie ce din deal îi șezătoare.
BĂIATUL 3: -Hai și noi acolo.
(băieții își anunță venirea prin strigătură)
Deschideți porțile mari
La casă de gospodari
Ui, iu și iar iu V-ați temut că n-om vini? Dară noi sântem aici, Ui, iu și iar iu (băieții intră în casă)
BĂIATUL 4: -Bună sara!
GAZDA: -Sara bună!
BĂIATUL 5: -Multe fete aveți la șezătoare!Frumoase îs, da' cu hărnicia cum stau? (băieții se așează între fete)
GĂZDOAIA: -Le umblă mâinile și picioarele ca prâsnelu.
GAZDA: -Nici mintea nu le stă în loc.
BĂIATUL 6: -Noi vrem să videm cât îs de iuți la minte.
FETELE(in cor)-No, încercațâ-ne!
BĂIATUL 7: -Cine află răspuns la ghicitoarea noastră?
BĂIATUL 8: -Spune-o tu!
BĂIATUL 7: -În pădure naște În pădure crește Vine-acasă Și pă toți ne-nveselește? (fetele se gândesc, se cotesc și se râd apoi dau răspunsul)
BĂIATUL 3: -No, amu să vă videm.Ce-i?
FATA 6: -Îo știu!Ceatăra.
BĂIATUL 4: -Ne mai zâ odată!Ce-i?
FETELE(în cor)-Ceatăra!
BĂIATUL 1: -Apoi dac-i ceatăra, să ne zâcă una de pă la noi din Codru.
TOȚI: -Să ne zâcă,da,dasă ne zâcă și-om și juca că doară am lucrat destul.
BĂIATUL 2: -Apoi io zâc să înceapă cu una de ”Arăduit”
BĂIATUL 5: -Apoi după asta să ne zâcă și una de ”Învârtit” (se încinge dansul codrenesc presărat cu strigături)
BĂIEȚII: (cu pocnituri din degete se ridică pe strigătură) ”Bine zâce ceatăra, Lasă zâcă c-om juca” (le fac semn fetelor să vină la joc)
BĂIEȚII: ”Cine să poată răbda Când aude ceatăra?” ”Așa joacă codrenii Sub grumazu ceterii”
FETELE: (strigă și ele) ”Uitați-vă și videți Numai nu ne diocheți”
BĂIEȚII: ”Țâne-te mândră de mine”
FETELE: ”M-aș țâne da n-am de cine”
BĂIEȚII: ”Hai mândruță să te joc Pă su'mână să te-ntorc”
FETELE: ”Io-s micuță cât un ghem Da' de lucru nu mă tem”
BĂIEȚII: ”Să jucăm precum ni'modru Că suntem de pă su' codru.”
TOȚI ÎMPREUNĂ:
”Așe joacă codrenii
Sub grupazu ceterii.
Și ni' dragă ceatăra
Danțu și veselia”.
(se dansează învârtita, după care gazda îi cheamă pe toți la plăcinte)
GĂZDOAIA: -No feciori și fete, tare mândru ne-ați jucat, amu hai și vă hodiniți, lângă un blid de plăcinte, că doară plăcinte a-ți vrut, plăcinte v-am făcut!
(toți servesc plăcinte)
FATA 1: -Lele Mărie, da tare bune plăcinte ne-ai făcut.
TOȚI (în cor) -Bune-s zău lele Mărie.
GAZDA: -No dacă îs așe de bune, apoi vom chema și altă dată în șezătoare ca doară mai sunt încă fuioare de călcat.

(șezătoarea se încheie prin continuarea lucrului, fetele sunt ajutate de feciorii cu care glumesc, sau se poate continua cu fel de fel de glume, ghicitori, snoave, povești, cântece codrenești etc.)

ANEXA 5.

Dovada muncii mele.

ANEXA 6

Costumul oșenesc în viziunea copilului de grădiniță.

ANEXA 7

ANEXA 9

ANEXA 7.

La Festivalul de dans popular din Lipău