Canoanele cele ale Sfin ților și întru tot l ăudaților Apostoli p. 17 [604973]

1

Cuprins
Canoanele cele ale Sfin ților și întru tot l ăudaților Apostoli p. 17
Canoanele sfântului și ecumenicului întâi sinod p. 114
Canoanele sfântului și ecumenicului al doilea sinod p. 138
Canoanele sfântului și ecumenicului al 3-lea sinod p. 151
Canoanele sfântului și ecumenicului al 4-lea sinod p. 163
Canoanele sfântului și ecumenicului al 6-lea sinod p. 191
Canoanele sfântului și ecumenicului al 7- lea sinod p. 268
Canoanele sinodului 1 și al 2-lea p. 288

Prin corabia aceasta se închipuie ște Soborniceasca Biseric ă a Lui Hristos, a c ărei
temelie este Credin ța cea Ortodox ă în Sfânta Treime. Iar scândurile și grinzile sunt
dogmele Credin ței și tradițiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, n ădejdea și dragostea.
Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorarii și marinarii, Apostolii, și Diadohii
Apostolilor, și toți Cuvioșii. Gramaticii și notarii, înv ățătorii cei dup ă vremi. C ălătorii, toți
Ortodocșii Creștini. Marea, este via ța acesta. Suflarea cea lin ă și zefirul, sunt sufl ările și
harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele ce le împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se
îndreapt ă către limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor Canoane.
Dumnezeiescul Hrisostom (Tom 6, foaia 429, stih 10, și tom 7, foaia 502, stih 20;
Ediția din Etoni)

Întru slava Tat ălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh, a unuia Dumnezeu.

PIDALION

Sau cârma cor ăbiei înțelese a Sobornice știi și Apostolice știi Biserici a Ortodoc șilor.
Adică toate Sfintele Canoane, a Sfin ților Apostoli, a Sfintelor Sinoade Ecumenice, locale și
a Sfinților Părinți de pe alocurea. Traduse din grece ște în române ște de Înalt Prea Sfin țitul
Mitropolit Chirio Chir Venianin Costachi.
Iar acum întâia- ș dată, în zilele Prea Înaltului Domn Mihail Grigoriu Sturza
Voievod
Cu blagoslovenia Înalt Prea Sfin țitului Arhiepiscop și Mitropolit al Moldovei Chirio
Chir Meletie.
Tipărită prin sârguin ța și cheltuiala Prea Cuviosului Arhimandrit și Stareț al
Sfintelor Mân ăstiri Neam țul și Secul, Chir Neonil.

Îndreptate și îndeplinite de Protosinghelul Neof it Scriban în tipografia Sfintei
Mânăstiri Neam țul, în anul 1844 de Ieromonahul Teofan și de Monahul Cleopa tipograful.

2

INSCRIP ȚIE ASUPRA STEMEI DOMNE ȘTI

MIHAIL STURZA VOIEVOD DOMN AL ȚĂRII MOLDOVEI,

O Cruce și o Coroan ă, o Stea o Alurghid ă,
Un Bour, o Cunun ă, ce stă pe o Egid ă,
Un Schiptru, și o Spadă, ba și un Sfânt Patron,
Sau dat DOMNULUI nostru când s-a suit pe Tron,
Lui MIHAIL lui STURZA ca PRIN Ț și VOIEVOD,
Să fie-n Mo ștenire, de fericire rod.
Întreaga st ăpânire, și a Armelor Putere,
În mâna sa stau puse, și a Moldovei vrere,
Deci dar acestea toate, a Providen ței sunt,
Ce duce Omenirea c ătre un scop Preasfânt.
Lui dar se cuvine ca tot ce vom lucra,
S-aducem s ă supunem spre a se încununa ,
Primește Bune DOAMNE aceste spre-nchinare,
Primește această Carte, sub ʹNalta ap ărare.

CĂTRE CITITORI,

Începând de la cele mai mari trupuri ale lumii v ăzute, și încheind la cele mai mici
ființe și trupuri microscopice și înțelese, ale lumii nev ăzute nu afl ăm că ar putea ele
oarecum fiin ța sau a se mi șca decât numai dup ă oarecare legi.
Învoirea cea minunat ă a elementelor, mi șcarea cea Universal ă a firii, scopul și
armonia lor de la sine arat ă pe sfintele și preaînțeleptele legi ce li s-au pus de c ătre
Atotputernicul Ziditor.
Deci precum în rânduiala Universului și a firii nimic se vede f ără de oarecare legi,
așa și în rânduiala moral ă, nici o societate și nici un a șezământ nu se poate cârmui f ără de
oarecare legi; deci, cu cât mai vârtos clerul, poporul și bisericile cre știnești.
Și iarăși precum nici un Domnitor în țelept nu ocârmuie ște poporul cu lesnire și
ferice, fără ca mai întâi s ă le facă cunoscut ă voia sa, sau legiuirile dup ă care vor ele a se
ocârmui; cu cât mai vârtos Biseri ca care este sufletul cârmuirii și a legilor f ără de care nici
societatea nu poate fi trainic ă; clerul este sufletul unui popor; deci dac ă clerul nu va ști
calea pe care trebuie s ă meargă spre a nu r ătăci și a nu cădea în pierzare, apoi cum va ar ăta
el turmei sale calea care duce la fericire și mântuire. Dar apoi a le face cunoscute lor pe
acestea nu este alt ă [cale], decât a le publica lor în acei termeni cu care ele se în țeleg între
ele.
Biserica Moldovei, s-au mai bine bisericile Na ției Române, din potriv ă au pățit, căci
Codica sa de Legi, sau Canoanele Biserice ști, nu i-au fost ei împ ărtășite în întregime, prin
graiuri ce sunt în țelese fiilor turmei sale, sau de și i-se împ ărtășește ceva, îns ă numai poate
prin broșuri, manuscrise, care di n veac în veac se t ălmăcesc de c ătre vreun prieten sau fiu
al ei adev ărat.

3
În sfârșit, în anul mântuirii 1652 sau dat la lumin ă în Târgovi ște, capitala Țării
Românești, Nomocanonul lui Alexie Aristin, t ălmăcit de Daniil monahul panoneanul,
îndreptat de ieromonahul Ignatie Petri ță, tipărit cu cheltuiala Mitropolitului Ștefan.
Întitulându-l române ște, Îndreptarul Legii sau Lege Dreptariu. Dar apoi acest
Nomocanon1, precum este știut, este o prescurtare a Canoanelor, amestecate cu legi
politicești, iar nu o completa și simpla Codic ă de Canoane.
Această carte de la ar ătatul an, 1652 pân ă astăzi ne având norocire de a se retip ări, a
ajuns un lucru atât de rar, în cât o episcopie sau o mitropolie, se poate socoti foarte norocit ă
dacă, încă i-a mai r ămas vreun exemplar întreg!
Pricinile neretip ăririi pot fi de mai multe feluri, și iarăși, unele iertate, iar altele
neiertate, precum între altele este acee a de a nu fi cunoscute la tot clerul și tuturor
credincio șilor de osebitele legiuiri a Sfintei Biserici… Care aceasta din urm ă, s-a întâmplat
și acestei c ărți, tocmai pe când era s ă vadă întâia oar ă lumina tiparului, în grece ște, precum
mărturisește fericitul patriarh Neofit, în sc risoarea sa din 1802, care s-a tip ărit în locul
acesteia.
Și care carte poate c ă și la noi are acest fel de neprieteni… Pe care, de și cu o singur ă
trăsătură socotesc îndeajuns a-i încredin ța despre Adev ăr; adică, este Biserica înv ățătoare
și propov ăduitoarea Luminii, sau nu? Este un or ganism social, sau nu? Unde se aplic ă
prorocescul cuvânt: „Lumin ă sunt Poruncile Tale pe p ământ. Lumin ă cărărilor mele este
Legea Ta. Și arătarea Cuvintelor Tale lumineaz ă și înțelepțește pe prunci.” [Psalm 118, 105,
130] Cum s ă înțelegem cuvântul Sfântului Pavel: „C ă elinilor și barbarilor, în țelepților și
neînțelepților datori sunt.” [Romani 1, 14] Totu și le voi r ăspunde cu acest mare cuvânt al
Sfântului Grigorie Teologul: „Cum nu este necuviincios lucru, c ă legea romanilor, nim ănui
nu este iertat a nu o ști, deși neștine ar fi țăran și cu totul neînv ățat; nici este lege care s ă
ajute pe cei care lucreaz ă din neștiință; iară învățătorii mântuirii, oare s ă poată a nu ști
principiile mântuirii, care de și altminterea sunt foarte simple și neadânci pentru
înțelegere.” [În Cuvântul la Marele Atanasie]Afar ă de acesta și sfântul Chiril al
Alexandriei zice:„ S ă auzim dar to ți câți îi lenevim la cetirea scripturilor cât ă vătămare
suferim, și câtă sărăcie, că nu înțelegem vreo vie țuire cândva, cei ce nu știm legile acestea
după care trebuie a vie țui.”( la Matei Sira cap. 13.52).
Și cu adev ărat, cât ar fi de ne potrivit clerului s ă știe legile și formele dup ă care
trebuie a purta proceduri particulare și materiale cu acei ce li s-au încredin țat spre ai
păstori la apa odihnei, și ai pov ățui către mântuire și Împărăția lui Dumnezeu. Iar
legiuirile sau canoanele biserice ști a le fi cu totul ne știute! Ba înc ă ceea ce ar fi și mai rău,
când am voi s ă împiedic ăm pe cei ce ar voii de a le știi, ascunzând Lumina sub obroc.
Preasfințitul Mitropolit Veniamin, sim țind mai mult aceast ă necuviin ță, și trebuin ța
de a se publica în limba româneasc ă, adunarea tuturor canoanelor biserice ști, cu obi șnuita
sa râvnă pentru înmul țirea canoanelor române, s-a apucat și a tălmăcit în limba
româneasc ă această carte de pe exemplarele tip ărite la anul 1800 în Lipsca, adunate de
Sfântul Sinod al Constantinopolului, din tomurile ce se zic Sinodicale sau Pandecte ale Canoanelor Bisericii R ăsăritului, t ălmăcindu-le în limba nou ă greceasc ă, potrivit cu

1 Nomocanoane sunt mai multe, precum a patriarhului Fotie, a lui Vlastar, și a altora.

4
însemnările ce ne-au l ăsat Ioan Zonara2, și după dânsul Theodor Balsamon3, câte odat ă și
după Alexie Aristin4 de multe ori dup ă anonimul traduc ător5 și alții care și alții6 care se
află greco-latine cele mai multe. Afar ă de care a ad ăugat la sfâr șit și alte canoane de ale
altor Părinți, care nu sunt înt ărite de Sinod Ecumenic, și care nu au putere ca acelea lui
Ioan Postnicul, a Sfântului Nichifor, și a lui Nicolae patriarhul Constantinopolului, despre
care vezi biografiile lor și la începutul canoanelor lor, și în subînsemn ările, de la
precuvântarea Pidalionului grecesc. L ămurindu-le cu însemn ări teologice, filologice,
istorice și părintești, ba încă le-au subînsemnat și cu legiuiri împ ărătești, mai vârtros ale lui
Iustinian Digeste7, Codice8, Institutele9, Novelele10 care au fost mai potrivite, iar care se

2 Ioan Zonara, a fost în timpul lui Alexie Comnin la 1118 de la Hristos, fiind mare drugarios mai
întâi a Viglei, și protasicrit, pe urm ă s-a făcu monah, în M ănăstirea Sfânta Glicheria, și
îndemnându-se de oarecare precum însu și zice în Precuvântarea Canoanelor, el mai bine și mai
înțelepțește decât to ți le-au tălmăcit, deși toate tălmăcirile acestea nu s-au p ăstrat, a scris Istoria
Universal ă până în zilele lui Alexie Comnin, și a tălmăcit Canoanele Învierii ale Octoihului
Sfântului Damaschin. El este foarte l ăudat nu numai de înv ățații contemporanii cu el, ci și de alți
mulți.
3 Theodor Valsamon, a st ătut în zilele lui Manuil Comnin și a patriarhului Mihail Anhialul, pe la
sfârșitul veacului al XXII-lea, dup ă Zonara și chiar de Alexei Aristin, fiin diacon a marii biserici, și
nomofilax și hartofilax și cel dintâi al blahernilor. Iar la anul 1203 împ ărățind Isachie Anghel și
patriarhul Gheorghe Sifilinie, a scris oarecare canonice ști întrebări și răspunsuri c ătre Marcu al
Alexandriei. Dup ă luarea Constantinopolului de c ătre venețieni, la 1204 s-a hirotonisit și patriarh
al Antiohiei. Acesta din îndemnarea lui Manuil Comnin și a patriarhului Mihail, înc ă diacon fiind
precum însu și zice în Precuvântarea Nomocanonului, adic ă a celor 14 titluri sau prescurtare a
legilor împ ărătești a lui Fotie, sau cu alte cuvinte Nomocanonul lui Fotie, a f ăcut subînsemn ări,
Canoanelor Apostolilor, și Sinoadelor și altele. Și a urmat mult lui Zonara, de și altminteri st ă
departe de dânsul dup ă părerea unora. Vezi la subînsemnarea Precuvânt ării Pidalionului grec.
4 Alexie Aristin, era tot în anii lui Manuil Comnin, mai în urm ă puțin de Zonara, și mai înainte de
Valsamon, pe la anii 1166. Diacon și nomofilax f ăcându-se a bisericii mari, a f ăcut prescurtare
tuturor Sfintelor Canoane, care și Nomocanon se nume ște, și aceasta este acela care s-a tip ărit în
românește la Târgovi ște la anii 1652 dup ă un manuscris grec t ălmăcit. Vezi în Precuvântarea ce-i
face Mitropolitul Ștefan, și în Poarta lui.
5 Anonimul traduc ător, cum c ă a fost altul decât Aristin, și că mai în urm ă decât acela, m ărturisesc
însăși cele zise de dânsul, c ă la Canonul 75 Apostolesc vorbe ște despre prescurtarea ce a f ăcut-o
Aristin: Cel ce a prescurtat acest Canon, nu l-a în țeles bine. C ăci la cel de-al 19-lea canon al
Anchirei, despre acest Aristin vorbe ște, însă o seamă pentru c ă ar fi Simeon Magistrul și Logofătul,
care ne-a l ăsat oarecare t ălmăciri ale Canoanelor.
6 Adică din Nomocanonul lui Matei Vlastar, care tr ăia pe la 1335 și urmat t ălmăcirilor lui Zonara,
iar mai cu seam ă lui Valsamon, dintr-a lui Iosif egipteanul și presbiterul, ce a parafrasit și tâlcuit
Canoanele ar ăbește, fiind pe la anul 1398. Din Nomocanoanele lui Ioan al Antiohiei, și ale lui Ioan
Scholasticul, ce a fost presbiter Antiohiei, pe urm ă apocrisiar în Constantinopol, ale lui Anastasie al
Antiohiei dup ă Zonara (Dositheu Dodicavivlion foaia 514) și după ce s-a izgonit patriarhul Eutihie,
s’a făcut de Iustinian patriarhul Constantinopolului. Și ca Sfânt se serbeaz ă la 3 februarie (pe vechi
!) care dup ă Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar dup ă alții acesta și este.
7 Digeste înseamn ă orânduire, iar aici însemneaz ă legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la
deosebite na ții, în cincizeci de c ărți, și le-au numit Digeste. Cine îns ă le-au mai prescurtat, care a
fost pricina și altele, vezi la subînsemn ările Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face
mitropolitul Ștefan la Îndreptarea Legii, tip ărită în Târgovi ște la 1652.

5
împotriveau lor s-au r ăsuflat (scos). A șijderea a lui Ioan Chitrus, a lui Nichita și a lui Petru
diaconul și hartofilaxul bisericii celei mari. Și în sfârșit, a adus înv ățătura despre nun ți,
scoasă din cartea numit ă Iuris Greco-Roman (Juris Greco-Romanam), și întărite spre a se
publica în limba nou ă. Dându-i ca titlu Pidalion, adic ă cârmă, potrivit asem ănării ce face
Sfântul Ioan Hrisostom, Bisericii lui Hristo s cu corabia. Precum se vede aceasta la
începutul c ărții acesteia. Unde între altele se zice c ă, cârma cor ăbiei acesteia, adic ă a
Bisericii acesteia sunt Dumnezeie știle Canoane.
Eu aflându-m ă catehet exortator (care îndeamn ă și însuflețește) și spiritual pe lâng ă
școlile publice din M ănăstirea Sfin ții Trei Ierarhi, dup ă o nedreapt ă și grozavă calomnie,
am fost silit a veni la aceast ă Sfântă Mănăstire, unde nu am încetat de la sfintele înv ățături,
și de a sem ăna Grâul Cuvântului lui Dumnezeu.
În dată însă, după acest vifor al vie ții mele, am fost numit profesor public la școala
din politiea (localitatea, târgul, a șezarea) F ălticenilor. Cu îndatorire din partea Prea
Fericitului Mitropolit Veniamin, de-a înv ăța manuscrisul acestor Sfinte Canoane și a sta pe
lângă tipografie la ie șirea lor de sub tipar; precum mai pe larg se arat ă în scrisoarea Înalt
Preasfinției Sale cu num ărul 110 din anul 1842, ianuarie 26 care se p ăstrează în hârtiile
mele.
Dar fiindc ă deosebitele împrejur ări ale Înalt Prea Sfin ției Sale, ale m ănăstirii și
însăși ale mele, nu am înlesnit darea ei la lumin ă atunci, r ămânând eu la F ălticeni cam 2
ani. Și de acolo numit fiind egumen M ănăstirii Mogo șești din ținutul Dorohoiului. Poate
că după vechea zicere: „Toat ă piedica spre mai bine…”
În sfârșit, în 12 august 1843, la cererea Prea cuviosului Arhimandrit Chir Neonil și
Starețul de atunci al acestei sfinte m ănăstiri, mi s-a poruncit de Prea În ălțatul Domn
Stăpânitor, ca p ărăsind egumenia-mi, s ă mă așez în aceast ă Sfântă Mănăstire spre a preda
știința religioas ă și limba elin ă, tinerilor p ărinți, și să îndreptez aceast ă sfântă carte. Și
aceasta a fost cea mai sigur ă ocazie pentru un atât de mult a șteptat, și atât de mare lucru
pentru cre știni.
Deci iată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ie șit de sub tipar. Eu m-am silit în tot
chipul spre a-i da o sintax ă mai româneasc ă, însă numai pe cât m-a iertat sfin țenia
lucrului, c ăci știut este c ă la asemenea c ărți, trebuie a jertfi elegan ța limbii, urmând
scumpătății celei mai de aproape a în țelesului termenilor originalului, ba înc ă de multe ori
și înseși literei. Pentru aceea, am întrebuin țat multe cuvinte tehnice, necunoscute poate
tuturor, îns ă pe toate le-am f ăcut înțelese, însemnându-le cu stelu ță și punându-le cuvânt
înțeles, sau și pe cel propriu, la marginea aceluia și rând.
Iar cea mai de aproape și mai pătrunzătoare băgare de seam ă, am avut de a o face
înțeleasă și lămurită și de a fi întru toate, precum vorbele și zisele, a șa și idea întocmai cu a
originalului. Și unde nevoia m-a silit am pus în para nteze, când în original erau fraze
eliptice și idiomuri, cuvântul necesar spre a face în țeles textul. Mai vârtos când verbul era
foarte dep ărtat în perioade de subiectul s ău.

8 Codică în grecește înseamn ă lege, luându-se apoi și în înțeles de carte de lege, sau membran ă, sau
pergament. Aici se în țelege careta de legi a lui Iustinian, împ ărțită în trei codice.
9 Instituta sau Institutele înseamn ă introducere, iar aici însemneaz ă propedia, sau înainte
învățătură a legilor, care a f ăcut-o Iustinian, pentru mai lesnicioasa în țelegere a științei legilor.
10 Novelă înseamn ă orânduirea nou ă a oricărui împărat, iar aici înseamn ă lege politic ă.

6
Am înmul țit tâlcuirile și trimiterile ce r ămăseseră netălmăcite, precum și multe
însemnări lăsate, care se cer neap ărat pentru l ămurirea cuprinderii canoanelor. Din tâlcuiri
multe mai c ă n-ar fi trebuit în limba noastr ă, însă m-am temut a le l ăsa ca unele ce și ele au
luat tărie Sinodiceasc ă. Și că sunt mai vârtos ale vrednicului de aducere aminte Zonara.
Toate m ărturiile din Scriptur ă s-au cercetat, și s-au pus întocmai versurile Sfântului
Grigoire Teologul și ale Sfântului Amfilohie, ating ătoare de care c ărți ale Sfintei Scripturi
sunt primite, fiindc ă au rămas netâlcuite, s-au ad ăugat scara (indexul) locurilor și a
materiilor mai însemnate, icoana și desenul Bisericii de la începutul c ărții și altele. Încât
pot a mă măguli că neștine poate s ă o citeasc ă cu însăși încrederea ce o are în original. În
sfârșit, fiindc ă tălmăcirea Prea Sfin țitului Mitropolit Veniamin a fost f ăcută în grabă, silit
de nevoia ce vedea c ă o are Biserica și neamul s ău, apoi la îndreptarea și îndeplinirea ce
am făc u t a m a v u t î n v e d e r e n u n u m a i o r iginalul publicat la Atena, ci și cel publicat la
Sankt Petersburg, care este t ălmăcit și tipărit cu o deplin ă luare aminte și lămurire. Pe
lângă acestea trebuie s ă mărturisesc și neobosita st ăruință osteneal ă și cheltuial ă ce au
jertfit Prea Cuviosul Arhimandrit și Stareț C h i r N e o n i l , c a r e c u a p r i n s ă râvnă se arată
pentru luminarea clerului și înmulțirea a tot felul de c ărți sfinte și morale. F ără de a cărui
sprijin, împrejur ările poate m ă împiedicau a face și atâta.
Deci primi ți iubiților aceste pu ține și mici osteneli ce le aduc Bisericii și nației,
primiți această sfântă carte care este îndat ă și cea întâi dup ă Sfintele Scripturi. Și care ve ți
binevoi a o citi și a o avea, de ve ți întâmpina vreo gre șeală, îndrepta ți-o cu duhul
blândeților, căci afară de scurtimea timpului celui de nou ă luni, în care s-a tip ărit un atât
de mare lucru, și deși cu toate puterile, ca un om, m-am îngrijit a nu se face gre șeli totuși
este știut, că, nimeni nu este f ără de păcat, afară de Unul Dumnezeu. Pe lâng ă care, cu
toată supunerea și cu cea mai adânc ă umilință mă rog, ca oricare, în deosebite timpuri, ve ți
binevoi a citi aceste pu ține și slabe tr ăsături ale condeiului meu, v ă rog, zice ți întru
rugăciunile voastre m ăcar un mic cuvânt, pentru mine tic ălosul, și pentru to ți acei ce s-au
ostenit de la începutul t ălmăcirii ei și până la ieșirea de sub tipar. Mai vârtos aceia pe care
Milostivul Dumnezeu va binevoi, ca s ă trăiți și atunci, pe când trupul meu și al acelora vor
fi cenușă și în mormânt întunecos! Nu uita ți pe cei ce au trecut de la voi! Gândi ți la cele
trecute și la cele ce v ă așteaptă, că așa și viața voastră de față, se va îndrepta potrivit
veșnicului și adevăratului nostru interes! Mai rugându-v ă încă o dată ca să nu mă uitați în
rugăciunile voastre, totodat ă cu tot sufletul și inima mea, umilit rog pe Preaînduratul
Dumnezeu, ca s ă vă învredniceasc ă acelor bunuri ale Sfântulu i Apostol Pavel: «Pe care
ochiul nu le-a v ăzut și la inima omului nu s-au suit… »
Așișderea: «Și tuturor celor ce voiesc a vie țui, cu dreptarul acesta, pace peste ei și
milă, și spre tot Israelul lui Du mnezeu…» (Galateni VI, 16)
Protosinghel NEOFIT SCRIBAN
În Sfânta M ănăstire a Neam țului.
Anul 1844, Noiembrie, 10.

7
Prea Sfin țiților Arhierei ai patriei, Cucernicilor Preo ți împodobi ți prin lucrarea Sfântului
Duh cu ve șmântul preo ției Domnului, fra ți și fii iubiți întru Iisus Hristos.

Iarăși cu ajutorul lui Dumnezeu, ie șita la lumin ă, în limba româneasc ă și cartea de
canoane întitulat ă Pidalion, adic ă cârma Bisericii, în care dup ă Hrisostom, credincio șii stau
ca într-o corabie mântuitoare de potopul p ăcatului, sub cârmuirea arhiereilor și a clerului
următori lui Iisus Hristos și Apostolilor, prin lumina înv ățăturilor și a canoanelor l ăsate de
Sfinții Părinți, plutim c ătre limanul fericirii, juruit de Rostul Dumnezeiesc, celor ce f ără
prihană cugetă și umblă în voia și în Legea Domnului. În aceasta se cuprind Legiuirile
Dumnezeie știlor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice și locale și ale osebi ților Părinți
și Dascăli ai Ortodoxiei, și sub titlul sus numit, au fost tip ărite în elino-grece ște în Leipzig
la anul 1800.
Trebuința sau mai bine zis nevoia de o asemenea carte a fost pentru Biserica mare.
Că precum vasul care înoat ă pe luciul oceanului, f ără de organul (instrumentul)
povățuitor, de bun ă seamă s-ar face prad ă la furia furtunilor și la zbucium ările talazurilor
turbate, azvârlindu-se departe de la calea sa. De asemenea și vasul Bisericii, al c ăruia întâi
cârmaci a fost și este Însu și Mântuitorul ei Iisus Hristos, lipsit ă de legiuirile și graiurile
dogmatice și morale ale înv ățăturii Sale preaîn țelepte, s-ar fi f ăcut în loc de cas ă de
rugăciune și lăcaș Celui Prea Înalt, pe șteră de furi. Și dacă Iisus prin asemenea rostiri
canonice, cu care a insuflat pe urm ătorii Săi, nu ar fi certat marea eresurilor și valurile
patimilor încât s ă se facă liniște în Biseric ă, de bun ă seamă, ca oarecând vasul în care se
aflau Apostolii înotând f ără cârmă, bântuindu-se și aproape de cufundar e fiind, de multe
ori cârmacii și credincio și i e i s – a r f i v ăzut nevoi ți a striga: „Doamne, mântuie ște-ne că
pierim…”
Iubiților mei în Hristos fra ți și fii! Cunoscute v ă sunt și starea Bisericii patriei
noastre pe care Marele Arhiereu a o încredin ța smereniei mele cu 50 de ani mai în urm ă, și
acelea câte, sprijinit de daru-I am lucrat în via Sa, cu jintire. Parte a lumina clerul și a-l
rândui în fa ța poporului, dorind s ă se învredniceasc ă a zice cu con știința nejignit ă: „Așa să
lumineze lumina voastr ă înaintea oamenilor!”. Parte a zidi și a curăți casa Domnului,
pentru ca norul luminos al darului S ău, că nu apun ă de la altarul t ămâierii, de la care noul
Israil trebuie a se ad ăpa prin înv ățătura Evangheliei, cu apa ce a vie din care cel care bea
numai înseto șează, și îndreptat prin fapte, bine primite s ă-i fie și jertfele aduse, și ascultate
rugăciunile c ătre Fiul în ălțate ziua și noaptea în locul acesta. Pa rte m-am îndeletnicit cu
organizarea și reforma dicasteriilor biserice ști, spre care scop dorind ca din Sion s ă iasă
Legea și Cuvântul Domnului din Ierusalim, am tradus în sfâr șit și această carte canonic ă.
Ca să nu se zic ă lipsiți de ea, ca și despre judec ătorii Legii Evangheliei: „Pov ățuitori orbi.
Nici pentru necazul s ărmanilor și suspinul mi șeilor să se scoale Domnul, și să se pună
nouă împotriv ă întru mântuirea lor.” Rânduind pe Preacuvio șia Sa Protosinghelul Neofit
SCRIBAN spre ai îndrepta gre șelile ce s-ar fi întâmpla în manuscris, și poftind pe Prea
Cuviosul Arhimandrit și Stareț al Sfintelor Monastiri Neam țul și Secul, Chir NEONIL spre
a o tipări, cu cheltuiala sa în tipografia aceleia și Sfinte M ănăstiri.
Preasfințiților arhierei și cucernicilor preo ți! Primiți-mi aceast ă umilită jertfă cu
brațele bunei voin țe deschise, sub ochiul priveghe tor al Mântuitorului, cunosc ătorul
inimilor și prețuitorul lucrurilor, dup ă adevăr, că mulți pot face mai mari și mai multe
întru prisosin ța cunoștințelor. Iar eu întru lipsa avu ției științelor cu care aceea sunt

8
înzestrați, cu inim ă doritoare aduc, ca v ăduva fiilor, tot ceea ce pot, întru încredin țare că
dacă fiecare din noi va face tot ceea ce poate spre binele Bisericii patriei, omenirii, nu va
pierii cetatea noastr ă. Deci primind aceast ă cârmă canonică, și povățuindu-vă de legile ei,
mergeți spre lumina ce vine dinaintea str ălucirii sale, ca s ă vă luminați mintea cu
cunoștințe veșnice. Căci cuvintele ei sunt curate ca argintul prin foc, ispitit p ământului,
lămurit de șapte ori. Și ca aceste canoane ce aduc la via ță păzindu-se, s ă nu ne aduc ă
moartea c ălcându-se, sfin țiții judecători să fie nu numai cititori, dar și împlinitori
graiurilor ei, c ăci nu din lege ne vom îndrepta, ci din fapte. Ca atunci s ă putem zice:
„Fericiți suntem Israile, c ă cele plăcute Lui Dumnezeu am f ăcut”. Și poporul cel ce pentru
neștiința sa ședea întru întuneric, acum prin publicarea acestei c ărți păzite cu sfin țenie, au
văzut Lumin ă mare…
Al dragostei voastre de amândou ă fericirile doritor, și duhovnicesc p ărinte.
Veniamin fostul Mitropolit al Moldovei. În Sfânta Mân ăstire Slatina anul 1844.

COPIE ÎNTOCMAI T ĂLMĂCITĂ DE PE TIP ĂRITA COPIE
A CĂRȚII PREASFIN ȚITULUI PATRIARH NEOFIT

De vreme ce Hristos este Însu și Adevărul, și cela ce se împotrive ște adevărului se
împotrive ște dar Însu și lui Hristos, pentru aceasta, și noi dup ă datorie m ărturisim tot
adevărul cărții acesteia, spre deplina încredin țare a cititorilor ei. În vremea patriarhiei
noastre celei dintâi s-a adus la noi aceast ă retipărită (carte de canoane), aceast ă
canoniceasc ă carte, prin preaînv ățatul Agapie Peloponisiul, cu socoteala spre a se cerceta și
vrednică judecându-se, s ă se dea în tipar spre folosul de ob ște al drepcredincio șilor
arhierei celor ce atunci se aflau pe lâng ă noi și împreun ă cu noi șezători în Sinod; și toți
împreun ă socotind, singur fericitul întru pomenire fostul Patriarh al Constantinopolului
Gherasim, Mitropolit Derkon atunci aflându-se, înc ă împreun ă cu el și Meletie fost al
Larisiei, întru teoria c ărții s-au înduplecat, iar ă în tipar a se da s-a împotrivit, propunându-
i, că cele canonice ști ale Bisericii nu se cuvin a se da în ob ște, prin limba proast ă, ca nu cele
ale sfintelor canoane s ă se facă cunoscute poporului celui prost. Și noi stându-le împotriv ă
le-am zis, c ă de sunt acestea a șa, nu se cuvenea nici în limba elineasc ă a se da din început
Sfintele Canoane, fiindc ă în timpul acela cu acea limb ă vorbeau și însuși lucrătorii cei de
meșteșuguri groase, și norodul. Acestea zic împotriv ă punându-le noi, de șert s-a ar ătat
cuvântul acelora și fără tărie. Și iar cu socotin ța noastră și împreun ă cu socotin ța Sfințiților
Arhierei, sinodice ște s-a hot ărât, a se teorisi cart ea pentru aceasta s-a și încredin țat
cuviosului și preacuvânt ărețului
11 dascăl și sfințitului propov ăduitor al marii biserici a Lui
Hristos, lui chir Dorothei unui ca știutor de Sfintele Canoane și împodobit cu mult ă
învățătură și faptă bună, care făcând teoria încredin țatei lui c ărți de-a dreptul ne-a
înfățișat-o, nimic ad ăugând întru dânsa, ne-a rugat s ă o trimitem și la preaîn țeleptul
cuvântăreț dascăl chir Atanasie Pariul, aflându-se atunci în insula Chios, și la fostul Prea
Sfințit al Corintului chir Macarie ce petrecea acolo; la care trimi țându-o noi am luat și de la

11 Învățător

9
dânșii buna m ărturie pentru carte. A șa am rânduit, și s-a trimis cartea la t ălmăcitorii din
Sfântul Munte, ca cu cheltuiala noastr ă să se transcrie și să se îndrepteze. Care și s-a făcut
cu scopul ca și în tipar s ă o dăm iarăși cu însăși cheltuiala noastr ă. Însă întru acea vreme
paretisindu-i12 de prostasia13 Ecumenicului Tron, ne-am lipsit de folositoare de suflet plat ă
cea de acest fel; pentru aceea și preacuvio șii părinți din Sfântul Munte, din a lor s ărăcie
adunând dup ă putință, și mulți alții din cei petrec ători în afara Sfântului Munte, au dat-o
în tipar. Și Teodorit conduc ătorul tipografiei, fiindc ă a adăugat într-o carte ca aceasta, f ără
cunoștința tălmăcitorilor și a bărbaților vrednici de cuvânt, care dup ă bisericeasca porunc ă
au teoretisit cartea, ad ăugiri ale lui care au mult ă necuviin ță; pentru aceasta pe drept
cuvânt ad ăugirile acestea s-au acoperit cu hârtie alb ă ca nu cele adev ărate cu
neadevăratele ad ăugiri amestecându-se, evghenia14 cărții să o vateme, și în loc de folos
cititorilor nu mic ă vătămare să le pricinuiasc ă și trupeasc ă și sufleteasc ă.
1. Pentru c ă în adăugirile acestea zice c ă Domnul nostru Iisus Hristos a înviat
sâmbăta.
2. Ca să se facă plecări de genunchi în ziua duminicii și chiar în ziua Cinzecimii.
3. Că sâmbăta are acelea și pronomii15 ca și duminica pentru c ă și ea este
închipuirea Învierii.
4. Că cu un chip viclean înnoie ște vechile sminteli ce au urmat în Sfântul Munte
despre pomenirile mor ților, care cu darul Lui Hristos și au fost și sunt încetate
cu totul. De vreme ce Sfânta Biseric ă a Lui Hristos mai înainte purtând grij ă de
obșteasca pace a mân ăstirilor, prin trei scriitori sobornice ști ai ei cu înfrico șate
blesteme au oprit a nu se porni cineva ni ci a zice nici a scrie despre acestea.
5. Că prihănește pe toate tipicele Sfântului Munte ca pe unele care nu ar gr ăi toate
același lucru și ar fi potrivnice; care sunt potrivnice sobornicescului și
obștescului tipic, și sunt mai desv ățătoare și mai arătătoare decât locurile cele
neluminat ar ătate ale sobornicescului tipic.
6. Că curat se împotrive ște în ad ăugirile acestea canoanelor Sfintelor Sinoade
ecumenice și locale și predaniilor Bisericii Lui Hristos.
7. Și că mai de pe urm ă a cutezat preaîndr ăznețul a scrie într-o carte ca aceasta
întru cele ce pomenesc despre antihrist, un atâtde înfrico șat și cutezător cuvânt
încât ne-am îngrozit nu numai a-l da în scris, ci nici m ăcar numele al numi,
pentru primejduirea ce putea urma și pentru covâr șirea necuviin ței, însă aceste
adăugiri se afl ă în paginile urm ătoare ale c ărții ce ne st ă de față tipărită de el: 96,
104, 167, 183, 184, 203, 204, 212, 300, 380, 383, 399, 449, 502, 504, 533, 548 și 54916.
Și dacă vreunul din cei ce au cump ărat din aceste canonice ști cărți de prin alte
locuri ale p ământului, ar voi a șterge arătatele neadev ărate adăugiri, și ar voi a-
și îndrepta cartea sa, g ăsească numele paginilor de mai sus întru care se afl ă
adăugirile. C ă pentru acesta s-a și făcut și s-a înt ărit aceast ă mărturie prin

12 Demisionându-i
13 Conducere, cancelarie, mai marii
14 Boierie, noble țe
15 Prerogativ ă, privilegiu, drept, putere
)Vezi că pricinele însemnate aici de preafericitul patriarh, în aceast ă carte nici cum s-au pus.
16 Însemneaz ă că aceste numere se afl ă numai în prima edi ție.

10
patriarhiceasca noastr ă iscălitură și pentru înt ărirea cărții și pentru ob ștescul
folos, și fie darul lui Dumnezeu cu credin ță citesc.
1802, August

NEOFIT FOST AL CONSTANTINOPOLULUI PATRIARH
––XW ––

PROLEGOMENA
ÎN DEOB ȘTE DESPRE SFIN ȚITELE CANOANE.
CE ESTE CANONUL?

Canonul, dup ă Zonara (în tâlcuirea Epistolei 39 a marelui Atanasie) chiar cu
adevărat este un lemn, ob ștește numit cot, pe care îl întrebuin țează meșterii spre a
îndrepta lemnele, sau pietrele, ce lucreaz ă ei. Că punând cotul acesta asupra celor ce se
lucrează de ei, de sunt acelea strâmbe, în l ăuntrul, sau în afar ă, le tocmesc, și le fac drepte.
Din aceasta îns ă, după metafora, Canoane se numesc, și pietricelele, ori bilele (ce se
întrebuin țează la balota ție) spre alegeri: și hotărârile, atât cele ale Apostolilor, cât și cele ale
Sinoadelor Ecumenice, și ale celor locale, și ale Sfin ților Părinți celor din parte, care se
cuprind în cartea aceasta. Pentru c ă și acestea, ca atâ ția coți drepți și netezi, leap ădă cu
adevărat de la cei sfin țiți cu preo ția, și de la clerici, și de la cei lume ști, toată nerânduiala, și
strâmbarea moravurilor. Și pricinuiesc lor toat ă buna rânduial ă și îndreptare Bisericii, și a
stării creștinești, și a faptei bune.17

17 Însemneaz ă însă, că pentru a în țelege cineva mai lesne Canoanele, acestea, se cuvine a ști acest 14
prețuiri, sau cinstiri ce de Ob ște se socotesc la toate Canoanele.
1. Cum că, Canoanele se osebesc de hot ărâri, de legi, de decreturi, și de poruncitoarele
trimiteri, c ăci Canoanele Sinoadelor chiar nu cuprind, Dogmele Credin ței (decât
rareori), ci pe buna rânduial ă, așezarea Bisericii. Iar hot ărârile Sinoadelor, cuprind chiar
pe singure Dogmele Credin ței. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuin țare) și
Canoanele se numesc hot ărâri. Precum aceasta se arat ă din câteva Canoane ale
celorlalte Sinoade, și mai ales din cel al 5-lea al Sinodului din Cartagina, șii din
Practicalele lui, unde se zice c ă s-au citit acele 20 de hot ărâri ale Sinodului din Niceea,
adică acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc Canoanele de Legi, c ăci Legi chiar se
numesc cele politice ști și din afar ă ale împ ăraților; Iară Canoanele sunt dinl ăuntru și
Bisericești, și mai tari decât Legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc
Canoanele de Decreturi, precum înva ță Gratian în îm ărțirea a 3 Canoanele, ori de
particularnic (local) Sinod s-au rânduit, ori de Ecumenic s-au hot ărât, ori s-au adeverit.
Iară Decretul este acela ce Patriarhul cu Sinodul s ău hotătăște, spre a nim ăruia
(nimănuia) sfătuire sau r ăspuns. Se osebesc și de poruncitoarele trimiteri; c ăci acestea se
rânduiesc, ori de vre-un Pap ă, ori Patriarh, ori și împreun ă cu Sinodul lor spre
dogmaticeasca sf ătuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).
2. Se cuvine a ști cineva c ă Canoanele câte nu cuprind ar ătat certare acelora ce le calc ă,
după tăcere, dau voie Arhiereului celui de loc, f ără patimă să rânduiasc ă cuvenita și
potrivita certare, adic ă canonisirea lor, care o ar socoti, precum zice Valsamon în
tâlcuirea Canonului 45 al Sinodului 6. Vezi cert ările, ori canonisirile Pustnicului Ioan,
împreun ă cu Canoanele lui cele nepomenite în celelalte Canoane.

11

3. Se cuvine a ști că unul și același păcat, unele Canoane îl ceart ă mai în îndelungat ă
vreme, iar altele mai în pu țină. Fiindcă după mai mult ă, ori mai pu țină pocăință a celor
ce au păcătuit, așa mai mult, ori mai pu țin, se rânduie ște și iertarea lor (despre care vezi
și subînsemnarea Canonului 12 al Sinodului 1); și după mai mult ă, sau mai pu țină
creștere, și întărire a Bisericii.
4. Se cuvine a ști fieștecine, că după Capul 4 al Titlului 1 al lui Fotie, Canoanele nu se
așează de un Episcop, ci de Ob știme, și de Sinodul Episcopilor; precum zice Canonul 47
al marelui Vasilie: „S ă se adune la un loc cei mai mul ți Episcopi. Și așa să se așeze
Canonul”, și cel al 6-lea al lui Grigorie de Nisa, zicând: „La noi a șezarea Canoanelor de
un Episcop, nu are st ăpânire, nici este vrednic ă de crezare.
5. Cum că cel vorbe ște din Canoane Sinodice ști, cuvântul lui este vrednic de crezare, dup ă
cel al 6-lea a lui Grigorie de Nisa.
6. Că cel ce face dup ă Canoanele aceaste, are neprimejduire, dup ă însuși cel 47 al marelui
Vasilie.
7. Cum căcel ce calc ă Canon Sinodicesc, se cuvune s ă ia, precum am zis, certarea, care
rânduiește Canonul cel c ălcat de el, dup ă cel al 2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar Sinodice ști
Canoane sunt și se numesc, nu numai cele a șezate de Ecumenicele Sinoade, ci înc ă și
cele localnice, și pe lâng ă acestea, și cele de oarecari Sfin ți în deosebi scrise. Și mai ales
au putere de Canoane Ecumenice, atât cele de localnice Sinoade, cât și cele alc ătuite de
oarecari sfin ți. Pentru c ă de Ecumenice Sinoade, de al patrulea, zic, și de al șaselea, și de
al șaptelea, s-au cercetat, și s-au înt ărit. Precum se vede în Canonul 1 al celui al
patrulea, și al șaptelea, și în cel al 2-lea al cin șeselea Sinod.
8. Cum că ceea ce, Canoanele nu scriu ar ătat, aceea din cele scrise în asemenea Canoane,
se cuvine a se judeca și a se încheia, și vezi tâlcuirea Canonului 15 al Sinodului al 6-lea
și din Scripturile P ărinților celor din parte, ori și din deslu șirea dreptului cuvânt s ă se
judece.
9. Cum că toate cele rare, și iconomicos, și de nevoie urmate, ori din vre-un obiceiu r ău, și
de Obște a zice, toate cele ce afar ă de canon s-au f ăcut, Lege, sau Canon și pildă a
Bisericii nu sunt; și vezi tâlcuirea Apostolescului Canon 68. Îns ă și iconomia aceasta și
nevoia trecând, iar ăși Canoanele st ăpânesc. Vezi subînsemnarea Canonului 46 și
Canonul 13 al Sinodului 1.
10. Cum că canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de Canoane fiind de atreia persoan ă
poruncitoarea care nu este de fa ță, negreșit au trebuin ță de a doua persoan ă ce este de
față (care este Sinodul) pentru ca s ă se lucreze. Și vezi subînsemnarea Canonului al 3-
lea Apostolesc.
11. Cum că Canoanele și Legile s-au pus pentru cei îndeob ște, și nu pentru cei
particularnici. Și pentru cele ce se întâmpl ă mai de multe ori, și nu pentru cele ce
urmează mai rar.
12. Cum că Canoanele Ecumenicelor Sinoade, mai mult ă tărie au decât cele ale celor
localnice, și cele al celor localnice, mai mult ă tărie au decât cele ale P ărinților celor din
parte. Și mai ales decât cele neînt ărite de vreun Sinod Ecumenic, și citește zicerea
Preasfințiului Fotie despre aceasta.
13. Cum că unde nu este Canon, sau Lege în scris, st ăpânește bunul obicei, care cu drept
cuvânt și în mulți ani au fost cercat, și care nu se împotrive ște vreunui Canon în scris
sau Lege, ținând rânduial ă de Canon și de Lege. Și vezi subînsemnarea Canonului 1 al
Sinodului din Sardica.
14. Cum că toate cele r ău judecate și închipuite, nici Canon, nici Lege, nici vremea, adic ă
obiceiul nu le adeveresc, dup ă legiuitori

12
„Cum că de către toți se cuvine a se p ăzi Dumnezeie știle Canoane nestr ămutate. C ă
cei ce nu le p ăzesc se supun sub înfrico șate certări ori canonisiri.
„Episcopilor, acestea s-au rânduit vou ă pentru Canoane de c ătre noi. Voi îns ă
rămânând întrânsele v ă veți mântui și pace ve ți avea, iar nesupunându-v ă vă veți munci,
și luptă unii cu al ții necurmat ă veți avea. Plata neascult ării cea cuvenit ă luând-o.
(Apostolii în sfâr șitul [epilogul] cuvânt ării Canoanelor.)
„Am judecat cu dreptate ca Canoane cele de cele de Sfin ți așezate pân ă acum în
fiecare Sinod s ă stăpânească.”(Canonul 1 al Sinodului IV)
„S-a socotit de c ătre Sfântul Sinod acesta, s ă rămână și de acum adeverite și întărite
spre vindecarea sufletelor și spre tămăduirea patimilor Canoanele cele primite și întărite
de către Sfinții și Fericiții Părinți cei mai înainte de noi, dar înc ă și predanisite nou ă,
anume ale Sfin ților și slăviților Apostoli, și ale Ecumneicelor IV Sinoade dup ă nume, ale
celor locale anume, și cele ale p ărinților în parte anume. Și numărul a-i fi iertat r ău a le
schimba, și a surpa Canoanele cele mai-nainte ar ătate.”
„Iar de s-ar prinde cineva c ă a chenotomisit [a izvodit din nou] vreun Canon din
cele zise, ori c ă se apucă să răstoarne, vinovat va fi dup ă Canonul cel de acel fel; precum
acela hot ărăște, să primeasc ă certare și prin acela în care gre șește, să se vindece” (Canonul
al 2-lea al Sinodului VI)
„Bucurându-ne pentru acestea, precum când afl ă cineva dobânzi multe, îmbr ățișare
primind la piept dumnezeie știle canoane și o întărim pe a șezarea acestora întreag ă și
neclătită a acelor a șezate de c ătre Trâmbi țele Sfântului Duh. Adic ă, de întru tot l ăudații
Apostoli, și ale celor VI Sinoade Ecumenice, și ale celor de pe alocuri adunate… Și pe ale
Sfinților Părinților noștri… Și pe cei ce acelea îi anatematisesc, și noi îi anatematisim. Iar ă
pe cei cei îi caterisesc, și noi îi caterisim iar ă pe cei ce îi afurisesc și noi afurisim. Și pe cei ce
îi dau cert ării, și noi așișderea îi supunem. (Canonul I al Sinodului VI)”
„Deci legiuim ca Biserice știle Canoane s ă țină rânduiala de legi, cele de c ătre
Sfintele patru Sinoade a șezate, ori adeverite, adic ă de cel în Nicheea, și de cel în
Constantinopol și de cel dintâi din Efes și de cel din Halkidon. (Novela 131 a lui
Iustinian)”
„Legiuim dar ca rânduial ă de legi s ă aibă Biserice știle Canoane, cele a șezate de
Sfintele cele șapte Sinoade, ori adeverite (p rin ziceri adeverite, se arat ă Canoanele
Sinoadelor locale și ale Părinților celor din parte, cele adeverite de Sinoadele Ecumenice,
după Balsamon.) C ă Dogmele mai înainte ziselor Sfinte Sinoade ca pe Dumnezei știle
Scripturi le primim, și Canoanele ca pe legi le p ăzim. (Cartea a 5-a, titlul 3, cap.2 din
Basilicale, la Fotie titlul 1, cap.2 )”
„Rânduirea a treia a titlului al 2-lea din Novele. Voie ște ca, Canoanele celor 7
Sinoade s ă se țină, (ori să stăpânească) și dogmele lor, ca Dumnezei știle Scripturi. (la Fotie,
titlul 1, cap. al 2-lea) ”
„Leon În țeleptul, (în cartea a 5-a din Basilicale, titlul 3, cap.1) zice, primesc pe
Sfintele șapte Sinoade Ecumneice ca pe Sfânta Evanghelie.”
„S-a hotărât de Sfin ții Părinți a se întrebuin ța și după moarte a se anatematisi, cei ce
ori în Credin ță, ori în Canoane ar p ăcătui (al V-lea Sinod Ecumenic în trimiterea c ătre
Iustinian, foaia 392 al tomului al 2-lea). Vezi iu bitule înfrico șat cuvânt.”
„Cei ce pun în def ăimare Sfintele și Dumnezeie știle Canoane ale Sfin ților Părinților
noștri, care, și pe Sfânta Biseric ă o sprijinesc, și pe toată Credința petrec împodobind-o, o

13
povățuiesc către Dumnezeiasca evlavie, fie anatema. (Sinodul din Constantinopol, cel
după Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2-lea al Sinodicalelor, adic ă Tomul
Unirii).”

Cum că Dumnezeie știle Canoane sunt mai tari decât împ ărăteștile legi.

În praxa a doua a Sinodului al II-lea se scrie: „Prea sl ăviții boieri au zis: M ăritului
Stăpânitor al lumii (adic ă lui Marchian împ ăratul) i-au pl ăcut, ca nu dup ă împărăteștile
cărți, ori dup ă pragmaticile forme [ și așa se numesc c ărțile împărătești], să urmeze
preacuvio șii episcopi, ci dup ă Canoanele cele legiuite de Sfin ții părinți. Sinodul a zis:
Împotriva Canoanelor, nici o lucrare s ă poată. Canoanele P ărinților să se ție. Și iarăși: Îi
rugăm, ca fără zicerea împotriv ă lucrările cele de oarecare, în toate eparhiile, spre
vătămarea canoanelor, s ă rămână nelucrătoare; ci s ă stăpânească Canoanele prin toate…
Toți acestea le zicem. Toate lucr ările să se surpe. Canoanele s ă stăpânească… După
hotărîrea Sfîntului Sinod, și în toate celelalte eparhii hot ărârile Canoanelor s ă stăpânească.
Iară de va produce cineva vreo form ă împotriva celor hot ărâte acum, s-a socotit de
tot Sfântul și Ecumenicul Sinod s ă fie fără tărie. (Canonul 10 al celui de-al doilea Sinod
Ecumenic)”
„Pragmaticile forme cele ce se împotrivesc Canoanelor sunt f ără tărie. (Cartea 1,
titlul al doilea, rândul 12; la Fotie titlul 1, cap. 2)”
„Că acelea cu adev ărat, adic ă Canoanele, cele de împ ărați, și de Sfin ții Părinți
așezate și întărite se primesc ca Dumnezeie știle Scripturi. Iar legile, numai de împ ărați s-
au primit, ori s-au a șezat, și p e n t r u a c e s t a n u a u t ărie mai mult ă decât Dumnezeie știle
Scripturi, nici decât Canoanele. (Balsamon în Scol ie la cap. al doilea de mai sus a lui Fotie)”
„Nu-mi spune legile cele din afar ă, căci și vameșul legea dinafar ă plinește, dar îns ă
se osânde ște (Hristostom cuvântul 57 la cea de la Matei.)” Și iarăși: „Nici to ți împărații, de
multe ori nu se ostenesc cu congl ăsuire la legi. Cuvântul 6 la Andriante.)”
Zice însă Blastar c ă mare ajutor dau Dumnezeie știlor Canoane, legile cele iubitoare
de buna cinstire de Dumnezeu: „Unele adic ă împreun ă ajutorându-le, iar altele, și
plinindu-le, cînd se întâmpl ă a se trece acelea cu vederea. (Cap. 5, litera k)”

Că Dumnezeie știle Canoane și decât Tipicele sunt mai puternice,
când acelea se împotrivesc acestora și mai ales cele în parte și locale.

Că zice Blastar: „Din Novela 13 1 a lui Iustinian ai putea cunoa ște, că tipicele cele
făcute de ctitori sunt datori a le primi, de nu cumva se împotrivesc Canoanelor (Cap.16,
litera l)”

Epigram ă la Sfintele Canoane

Precum Treimea’nalt ă, cu legi preaîn țelepte,
Pe lumea’ceasta toat ă, a pus să se îndrepte,
Ș’acestă rânduial ă nu poate s ă se strice,
Căci est’Un preaputernic ci’ oricine’i tare, ferice;
Așa, și lumea toat ă, a lui Hristos numit ă,

14
Cu Sfinte Legi, Canoane, ce țin fericită;
Căci ele’ndreapt ă omul, feresc de la p ăcate,
Primiți cu bucurie acest ă Sfântă Carte;
C’așa precum cu cârma, corabia se poart ă,
Așa zic cu aceasta Biserica se’ndreapt ă.
P. N. Scriban

Câți vor umbla cu Canonul (dreptarul) acesta, pace peste ei și milă. (Galateni 7, 16)

Suprascriere la Sfintele Cano ane a Sfântului Ioan Hristostom
„ Am auzit și am ținut… Nu ai ținut, pe sine ți te-ai osândit. În jum ătate ai ținut, și
de nu vei ține, vei zice îns ă, nu am știut. Că cel ce se osânde ște pe sine pentru c ă nu a ținut,
se sârguie ște spre a ține. ( În Cuvântul 4, Despre poc ăință, foaia 785, a tomului 6, tip ărit la
Veneția )

A SFÂNTULUI MAXIM
„Mulți suntem cei ce zicem, pu țini însă cei ce fac; dar îns ă Cuvântul lui Dumnezeu
nimeni nu este dator a-L minciono și pentru lenevirea sa. Ci a m ărturisi cu adev ărat
neputința sa, iar nu a ascunde Adev ărul lui Dumnezeu. Ca s ă nu facem vinova ți,
împreun ă cu călcarea Poruncilor, și de reaua t ălmăcire a Cuvântului lui Dumnezeu.”
(Capitolul 85 a celei de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie)

PROLEGOMENA DESPRE CANOANELE SFIN ȚILOR APOSTOLI

Feluri de Sinoade, sau mai bine a zice adun ăr i c e s – a u f ăcut
18 de Sfinții Apostoli,
după oarecare19. Cea dintâi adic ă în anul 33, sau 34 de la Hristos pentru alegerea
Apostolului, în locul lui Iuda vânz ătorul, când punându-se înainte Iosif și Matia, au c ăzut
sorții pe Matia. [Fapte 1] Iar a doua, când fiindc ă inima și sufletul celor ce crezuser ă era
una, câți aveau țarini și case ori altceva, le vindeau și aduceau câ știgurile la picioarele
Apostolilor, ca s ă-i chiverniseasc ă pe cei ce nu aveau, m ăcar că adunarea aceasta nu se

18 Am zis mai vârtos adun ări, pentru c ă Sfântul Marcu al Efesului la Sinodul cel ce a fost la Floren ța
a răspuns către Latini: noi adunare a Apostolilor numim un Sinod, precum Silvestru marele
eclesiarh scrie în cartea a șasea, capitolul 6 și drept ca un preaîn țelept a r ăspuns. C ă Sinod cu
adevărat este strângerea b ărbaților celor ale și ai Bisericii, din feluri de eparhii și de clime ale
Pământului, într-o oarecare cetate. Iar adunarea este împreun ă înfățișarea cea a însu și acestora și
într-o zi hot ărâtă la un loc și un timp. Iar adunarea este împreun ă înfățișarea cea a însu și acestora
într-o zi hot ărâtă, la un loc și un timp.
19 Dositei Patriarhul Ierusalimului, în cartea numit ă Dodicavivlion le nume ște pe acestea. (foaia14
până la 18) Asemenea și Spiridon Arhimandritul; Milias, foaia 1015 a tomosului al 2-lea al adun ării
Sinoadelor, cuvânt cu cuvânt le-a luat de la Dositei. Îns ă amândoi f ără de rânduial ă cuprind
adunările acestea ale Apostolilor, dup ă număr. Pentru acesta noi urmând mai vârtos rânduiala
capetelor Faptelor Apostolilor, în mai bun ă rânduial ă le-am așternut, schimbând num ărul.

15
înțelege arătat din povestirea Faptelor. A treia când s-a ales cei șapte diaconi ca s ă
slujească meselor. [Fapte VI, 2] A patra, când dup ă ce au auzit Apostolii și frații cei din
tăierea împrejur, cum c ă Petru a botezat pe p ăgânul Cornelie și pe ce cei împreun ă cu
dânsul cu dânsul, se priceau cu Petru. A cincea, când Apostolii și prezviterii s-au adunat
ca să cerceteze toate acestea, adic ă de nu pot a se mântui credincio șii cei ce nu se taie
împrejur dup ă legea lui Moisi, precum aceasta o zice oarecare ce se pogorâse din Iudeea la
Antiohia. Pe care aceasta, chiar Sinod și adunare a Apostolilor se cade a o numi tot cel ce
cu judecat ă, ori mai bine a zice pild ă și prototip [original] al Sinoadelor de dup ă acestea,
fiindcă cuprinde și numele și însușirile caracteristice ale Sinoadelor. „C ă s-au sculat
oarecare din cei din eresul fariseilor, zicând: c ă se cade a-i t ăia împrejur pe ei.” [Fapte XV,
5] (Iată pricirea și prigonirea pentru care trebuia Sinodul.) „ Și s-au adunat Apostolii și
prezbiterii.” [Fapte XV, 6] (Iat ă Sinodul și adunarea anume ce se zice.) „ Și multă întrebare
făcându-se.” [Fapte XV, 7] (Iat ă cea întâia cercetare pent ru ea.) „Atunci s-au p ărut
Apostolilor și prezbiterilor împreun ă și întregii adun ări.” [Fapte XV, 22] „ Și s-au părut
Sfântului Duh și nouă” [Fapte XV, 28] și celelalte. (Iat ă alegerea și hotărârea.) Și s-a făcut
adunarea acesta în al 17-lea an dup ă Înălțarea Mântuitorului. A șasea adunare a
Apostolilor s-a f ăcut în anul 56, ori 59, când dup ă ce a intrat Pavel la Iacov fratele
Domnului. „Au venit la dânsul to ți prezbiterii.” [Fapte XXI, 18] Iar oarecare vor ca s ă se fi
făcut și altă adunare a Apostolilor în Antiohia, care s ă fi dat nou ă Canoane precum
însemneaz ă oarecare P ărinți Apuseni. (Pentru care vezi subînsemn ările Canonului 85
Apostolic.) Înc ă și altele, dintre care cea prea mare și vrednic ă de cuvânt adunare, zic
Apusenii s ă se fi făcut în anul 44, când Apostolii erau s ă se despart ă unul de altul, la care
au alcătuit și Simbolul Credin ței (pentru care vezi subînsemarea întâi a Canonului 1 al
Sinodului al VI-lea), care Simbol se zice a Sfin ților Apostoli.
Acestea a șa zicîndu-se, la care adunare di n acestea s-au dat prin Climent
Dumnezeie știi Apostoli pe aceste 85 de Canoane ale lor, nici o scump ătățită știință pentru
acesta nu ne-a predat vechimea. Dup ă socotință20 însă poate cineva a zice cum c ă i-au
rânduit pe ace știa în timpul adun ării lor celei zise prea mare și vrednic ă de cuvânt, când
voiau ei s ă se despart ă și să se samene ei spre propov ăduirea Evangheliei.
Dar fiindc ă mulți eretici și poate și oarecare din Apuseni (am zis îns ă poate, c ăci
după mărturia lui Antonie Forestul Iezuitul, întru preg ătirea cea pentru Sinodul lor cel
ecumenic ce s-a adunat în Trident au înt ărit pe toate aceste 85 la num ăr. Mustrându-se la

20 Am zis dup ă socotință, și nu cu adev ărat. Pentru c ă Sfântul Meletie (în Cuvântul pentru azime)
aducând spre m ărturie Apostolescul Canon cel pentru azime zice c ă, Climent a scris Apostole știle
Canoane, cu porunca lui Petru și a lui Pavel. (iar cum c ă același cuvânt al Apostolilor rânduiri celor
de Climent scrise se afl ă și în Apostole știle Canoane, prea cu adev ărat, o va m ărturisi împreun ă
fiecare în țelept dintr-o singur ă simplă citire.) Ci și Gheorghe Sugdurí, la rug ămințile lui Petru și a
lui Pavel zice c ă: unindu-se în Antiohia Petru și Pavel a f ăcut Apostole știle Canoane acestea. Înc ă și
însuși Climent acesta în Canonul 85 Apostolesc î și scrie numele s ău. Iar Sfântul Climent a fost nu
numai ucenic și următor al Apostolului Petru, precum pomene ște Epistola purt ătorului de cuvânt
Ignatie c ătre Tralisieni care zice: „Anegclitos și Climent lui Petru (slujind) fiind Episcop al Romei,
ori fără mijlocire dup ă Petru, ori al patrulea”, adic ă după Petru, și după Linos, și după Clitos, ori
după Anaclitos, ori Anegclitos. Ci și ucenic a lui Pavel, precum aceasta o arat ă Epistola lui Pavel
către Filipeni, care zice: „ Și împreun ă cu Climent, și cu ceilal ți împreun ă lucrători ai mei.”(Filipeni
IV, 3)

16
nobelelor iscodiri de Canoanele acestea, î și deschid gurile împotriva lor zicând: ori toate
ori unele nu sunt Canoane a șezate ale Sfin ților Apostoli, noi cu mult ă sârguință ne-am silit
a le îngr ădi cu mii de z ăvoare și cu toate s ăgețile celor puternici, dup ă cântare, ca și din
însăși singura privire [teoria] mul țimii a tot întrarm ării, să se team ă de dreptate fiecare
luptător. O zic mai ar ătat. Ne-am silit s ă aflăm care Canoane ale Sinoadelor adeveresc din
cuvânt în cuvânt pe Apostole știle Canoane acestea și care le adevereaz ă cu singur numele,
Apostole știi. Și care le adeveresc pe ele cu singur numele, Apostole ști.
Și cele ce din cuvânt în cuvânt se adeveresc, sunt acestea:
Cel al 5-lea Apostolesc de al 13-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 17-lea și al 18-lea, de al 3-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 22-lea și al 23-lea, de al 8-lea al Sinodului I și al II-lea;
Cel de-al 26-lea, de al 6-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 27-lea, de al 9-lea al Sinodului I și II-lea;
Cel de-al 29-lea, de al 5-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 30-lea, de al 3-lea al Sinodului al VII-lea;
Cel de-al 34-lea, de al 9-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 38-lea, de al 12-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 40-lea, de al 24-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al 44-lea, de al 25-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al 53-lea, din practicalele Sinodului al VII-lea;
Cel de-al 64-lea, de al 55-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 73-lea, de al 10-lea al Sinodului I și al II-lea.

Iar cele cu singure numele, Apostole ști, sunt acestea.
Cel al 12-lea, al 13-lea și 16-lea Apostole ști, din Epistola lui Alexandru al
Alexandriei, pe care o trimite c ătre Alexandru al Constantinopolui. (Teodorit Cartea I,
cap.4 iar de al ții cap.3 al Istoriei Biserice ști ).
Cel al 14-lea și al 15-lea Apostole ști, de al 15-lea al Sinodului I, ci și de Epistola ce o
trimite marele Constantin c ătre Evsebie al Chesariei (Evsebie la Via ța lui Constantin.
Cartea a 3-a, cap.59 și 60 și de către alții 61).
Cel al 34-lea și cel al 35-lea, de al 50-le a al Sinodului al III-lea.
Cel al 74-lea de Sinodice știle însemn ări cele făcute în Constantinopol pentru Agapie
și Bagadie, adic ă de sinodul local din Constantinopol, despre care vezi dup ă cel din cetatea
Sardicii.
Toate acestea 85 Apostole ști se adeveresc de Canonul al 2-lea al Sinodului al VI-lea
și al Sinodului al VII-lea înc ă și Novelele 6 și 137 lui Iustinian, zic adeverindu-le pe acestea
zic: „Și acesta credem c ă va fi, dac ă luarea aminte a Sfintelor Canoane se p ăzește pe care
Apostolii le-au dat cei ce cu dreptate se laud ă, și sunt închina ți, și însuși văzători au fost și
slujitori ai Dumnezeiescului Cuvânt, și Sfinții Părinți o au păzit și o au înv ățat”.
Pomenește de ele, și Teodosie și Valentian în Sacra, purtându-se ei împotriva lui
Irineu Episcopul Tirului. (Vezi foaia 610 din Do decabiblonul lui Dosith ei.) Le adeveresc pe
acestea și tâlcuitorii canoanelor: Zonara, zic Balsa mon, Alexie Aristin, Simion Magistrul și
Logofătul; Ieromonahul Matei Blastar, Iosif Egipteanul, Fotie. Și le adevere ște pe acestea și
Ioan Damaschin, zicând: „Canoanele Sfin ților Apostoli prin Climent (în cartea a patra, cap.

17
18 Despre Ortodoxie) sunt 85”. Cum c ă Canoane ale Sfin ților Apostoli sunt, zice și Ioan
Antiohianul în titlul 8 și Ioan cel din scolastici Arhiepiscopul Constantinopolei, în
precuvântarea adun ării Canoanelor, a șa zice: „Sfin ții ucenici și Apostoli ai Domnului, au
dat prin Climent 85 de Canoane”. Las a zice cum c ă și cele 25 de Canoane ale Sinodului
celui din Antiohia, nu numai c ă se congl ăsuiesc dup ă noimă cu cele Apostole ști, ci și
întregi ziceri din ele cuprind sem ănate printr-însele. Dovad ă că sunt adev ărate
Apostole știle Canoane este și conglăsuirea și potrivirea cea dup ă noimă a celorlalte
Canoane, atât a celor Sinodale, cât și a Părinților celor din parte, care se vede în fiecare
Canon Apostolesc în aceast ă carte. Anevoie este cu adev ărat, iar mai bine a zice cu
neputință să creadă cineva, cum c ă din sine și și după întâmplare s-au congl ăsuit cu ele
atâtea Sinoade Ecumenice, atâtea locale, și atâția Părinți din parte. Și dimpotriv ă cu totul
prea lesne este s ă creadă cineva, cum c ă Canoanele cele atâtea și atâtea, având înaintea lor
pe acestea Apostole ști, ca pe atâtea pilde originale și temelii prea întemeiate
[fundamentele], dup ă imitație [urmare sau pilduire] s-au congl ăsuit cu ele, și asupra
acestora s-au mai zidit.

Canoanele cele ale Sfin ților și întru tot l ăudaților Apostoli,
în limba noastr ă tălmăcite

CANONUL 1
Episcopul s ă se hirotoneasc ă de doi episcopi, sau de trei21.
[al 1.4; al 7.3; al Sob. din Antiohia can. 19 ; al Sob. din Laodikia can. 12; al Sob. din
Sardica can. 6; al Sob. din Constantinopol can.1]

TÂLCUIRE Zicerea „episcop”, mai întâi adic ă li chiar se d ă, de Dumnezeie știle și Sfintele
Scripturi , lui Dumnezeu celui ce pe toate le prive ște și le cerceteaz ă, precum m ărturisește
Iov zicând: «Aceasta este partea om ului necredincios de la Domnul, și agonisita averilor
lui de la Cercet ătorul» (adic ă de la Dumnezeu) (cap. XX, stih 29). Și iarăși: «Iar certarea Ta

21 Anaclit Episcopul Romei zice cum c ă: Canonul acesta întâiul este cuvânt al Apostolului Petru, și
că, după legiuirea Canonului acestuia, au hirotonit pe Iacov fratele Domnului ace ști trei Apostoli
Petru, Iacob și Ioan și măcar că dumnezeiescul Hrisostom zice, c ă l-a hirotonit pe el Domnul. Ci
poate, că Domnul adic ă l-a ales pe el episcop al Ierusalimului. (hirotonia cea dup ă Hrisostom, în
loc de alegere luându-se), iar ace ști trei Apostoli, dup ă Înălțarea Domnului prin dumnezeiasca
sfințită săvârșire l-au hirotonit pe el. Precum și Dositei m ărturisește în cartea pentru cei ce au
patriarhisit în Ierusalim. Dar pentru ce episcopul adic ă se hirotone ște de trei sau de doi episcopi;
iar presbiterul și ceilalți clerici de unul numai? De crezut este cum c ă acesta este pricina cea
dinlăuntrul, și mult mai de aproape. C ă de vreme ce dup ă Apostolul „Cel mai mic de cel mai mare
se blagoslove ște”(Evrei VII, 7) care osebit pentru preo ție s-au zis, la hirotonia presbiterului (adic ă a
preotului), mai mic fiind, ajunge un singur episcop, ca unul ce este mai mare și mai covâr șitor cu
treapta decât acela. Iar la a episcopului, de asemenea tagm ă și de asemenea treapt ă fiind, și nu mai
mic fiind, nu ajunge un singur episcop, ca de unul ce este de asemenea treapt ă, și nu decât acela
mai mare. Deci ca cel mai mare pe cel mai mic s ă blagosloveasc ă, doi sau trei pe cel unul
hirotonesc. Fiindc ă negreșit, mai buni, adic ă mai mari, sunt cei doi decât cel unul, precum zice
Solomon (Ecleziast stih 4).

18
a păzit pe duhul meu» (cap. X, stih 12); și Domnul nostru Iisus Hristos, precum zice Petru
verhovnicul Apostolilor pentru Dânsul: «C ă erați ca niște oi rătăcite. Ci v-a ți întors acum
la Păstorul și Învățătorul sufletelor voastre»(Epistola întâi, cap. II, stih 25). Iar al doilea și
după Dar, glasul acesta s ă dă celor de Dumnezeu ale și, precum zice pentru Eleazar Însu și
Dumnezeu: «Episcop [Cercet ător] Eleazar fiul lui Aaron preotul» (Numerele IV, 16). Și
către Iezechia zice Dumnezeu: «Fiul omului, pâ ndar te-am dat pe tine casei lui Israil»
(Cap. III, Stih 12). Și în scurt s ă zic, episcopi se numesc în Scriptura cea Veche, atât lu ătorii
aminte și păzitorii ocârmuirilor și a locurilor celor din l ăuntru și biserice ști, precum este
scris pentru cel mai sus Eleazar, cum c ă avea purtare de grij ă pentru tot Cortul (Numerele
IV, 16), și pentru arhiereul Iodae, cum c ă așezat purt ători de grij ă în Casa Domnului: « Și a
pus preotul lu ători aminte în Casa Domnului.»(4 Împ ărați XI, 18), cât și luători aminte a
lucrurilor și ocârmuirilor celor din afar ă și politice ști, precum s-a scris: «S-a mâniat Moisi
pe cei mai mari ai o știi, pe cei peste mii, și pe cei peste sute.» (Numere XXX, 14). Nici unul
din Apostoli s-a hot ărât, ori s-a numit episcop, când vie țuia Domnul pe p ământ, Care
singur este Episcopul sufletelor noastre, ci pe singur ă stăpânire de vindeca toat ă boala, și
de a scoate pe draci o aveau ei (Matei X, Marcu III). Iar dup ă Învierea din mor ți și Înălțarea
Mântuitorului nostru, trimi țându-se ace știa de Dânsul, precum El s-a trimis de Tat ăl, în
toată lumea, și toată stăpânirea de a lega și dezlega luând ei, și toate darurile Prea
Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, nu numai numele cel apostolesc îl aveau, din îns ăși
lucrurile, ci cu adev ărat și pe însu și cel episcopesc, precum m ărturisește Sfântul Epifanie
că zicând: «Cei întâi Pertu și Pavel însu și Apostolii, au fost și episcopi». Asemenea și toți
ceilalți precum adeveresc P ărinții. Pentru aceasta au și rânduit de trei, sau de doi episcopi
să se hirotoneasc ă episcopii cei din cet ăți. Ci și Ei prin sate și prin cet ăți propov ăduind,
precum zice Sfântul Climent Episcopul, I c ătre Corinteni: «Cercetând cu duhul, a șeză
părțile propov ăduirii lor, în episcopi, și diaconi ai celor ce urma s ă creadă. Pentru aceea și
purtătorul de Dumnezeu Ignatie scriind c ătre credincio șii cei ce erau în Trallesa
poruncește: „Cinsti ți și pe episcopul vostru ca pe Hristos, precum au rânduit vou ă fericiții
Apostoli”. Și aceasta adic ă pentru zicerea Episcop. Iar zicerea hirotoniei se face de la
aceasta: „întind mâinile”. Și are dou ă însemnări. Fiindc ă, hirotonie se nume ște și hotărârea
și alegerea a vreunui dreg ător, care se f ăcea cu întinderea mâinilor norodului, dup ă
zicerea lui Demostene. „M ăcar pe oricare voievod de o ști ați hirotoni.” [Cuv: 1, asupra lui
Filipp] Și mai ales dup ă obiceiul Bisericii care din vechi st ăpânea, când f ără împiedicare,
mulțimile adunându-se, hirotonea, adic ă alegea prin întinderea mâinilor, pe arhierei,
precum zice Zonara, m ăcar că la urmă pe acesta Soborul cel în Laodikia, întru al cincilea
canon al s ău l-a stricat, zicând c ă: „Nu se cade hirotoniile sau alegerile a se face, în fiin ța de
față a celor ce se înva ță credința”. Iar hirotonie în ziua de ast ăzi se nume ște, cea prin
rugăciuni și prin chemarea Sfântului Duh, f ăcându-se sfin țita săvârșire a arhiereului,
punând întru aceea și vreme și mâinile sale, pe capul celui ce se hirotone ște, după
hotărârea aceea Apostoleasc ă: «Mâinile în grab ă pe nici unul s ă pui». Și este lucrul acesta
tuturor prea cunoscut. Deci porunce ște Canonul acesta, c ă, tot arhiereul (ori mitropolit de
ar fi, ori arhiepiscop, ori episcop) s ă se hirotoneasc ă de doi episcopi ori de trei22. Și să vede

22 Iar episcopii cei ce se hirotonesc, trebuie a fi trecu ți cu vârsta, adic ă, numai pu țin de 50 de ani,
afară numai, dac ă î n v r e o mi c ă eparhie nu se afl ă cineva trecut cu vârsta, dup ă rânduielile cele

19
că chipul cuvântului este pe dos. C ă cel mai curat, și mai ales ar fi fost, de ar fi zis a șa:
episcopul s ă se hirotoneasc ă de trei episcopi, ori (mai pu țin) de doi. A șa rânduielile
Apostolilor f ără formăluire pe însu și canonul acesta l-au a șezat zicând: „Iar episcopul
poruncim a se hirotoni de trei episcopi, ori îns ă cel mai pu țin de doi”23.
SIMFONIE [unire de glasuri] Întru un glas cu Canonul acesta, și multe alte Canoane legiuiesc: „C ă trebuie cu
adevărat, ori to ți episcopii eparhiei (dup ă al 4-lea al Soborului I și al 3-lea al Soborului 7 și
al 19-lea al celui din Antiohia) ori mul ți (după al 13-lea al celui din Cartageni ) s ă se adune
și să hirotoneasc ă pe episcopul. Dar fiindc ă aceasta este anevoie, cel mai pu țin trebuie s ă-l
hirotoneasc ă trei, și ceilalți să se facă împreun ă hotărâtori la hirotonia lui prin scrisorile
lor. Și adeverind pe acest apostolesc cel al 58-le a al Soborului din Cartageni , zice: forma
cea veche se va p ăzi ca nu mai pu țini
24 de trei episcopi s ă fie de ajuns la hirotonia
episcopului, mitropolitul adic ă, și alți doi episcopi. Pe îns ăși aceasta zice și Canonul cel
întâi al Soborului local din Constantinopol. Înc ă și al 12-lea al celui din Laodikia
rânduiește cum c ă cu judecata episcopilor celor de primprejur trebuie a se a șeza episcopii
la stăpânirea Bisericeasc ă. Iar dac ă după întâmplare va r ămâne într-o eparhie un singur
episcop care chemându-se de mitropolitul, nici nu va merge, nici prin scrisori nu va
împreun ă alege pe cel ce urmeaz ă a se hirotoni arhiereu, atunci trebuie mitropolitul s ă se
împreun ă aleagă și să-l hirotoneasc ă pe el cu episcopii apropiatei str ăinei eparhii,
asemenea și pe însu și mitropolitul în șiși acești apropia ți cu locul trebuie a-l alege și a-l
hirotoni, dup ă Canonul al 6-lea al celui din Sardica. Iar rânduielile apostolilor (cartea a 8-a,
cap. 27) poruncesc c ă cel ce se va hirotoni de un episcop s ă se cateriseasc ă, dimpreun ă cu
cel ce l-a hirotonit, afar ă numai dac ă după nevoie de prigoan ă, ori altă oarcare pricin ă nu
pot mulți a se aduna, și cu alegerea acestora se va hiro toni de unul. Precum Sidirie s-a
hirotonit episcop Palebiskei, dup ă Sinesie, nu de trei ci de un episcop de Filon, pentru c ă
nu puteau episcopii a se înf ățișa în vremurile acelea.

Apostole ști. Cartea a doua cap.1 și după epistola 52 a Sfântului Ciprian. Ori și peste treizeci de ani
după Novela 137 a lui Iustinian.
23 Iar episcopul se hot ărăște de împ ărații Leon și Constantin a șa: „Episcopul este lu ător aminte și
purtător de grij ă al tuturor sufletelor celor ce se adun ă în bisericile eparhiei sale, având putere
săvârșitoare peste presbiter, diacon, anagnost, și psalt [cânt ăreț] și monah. Iar însu șirea
episcopului este cu cei smeri ți adică a se împreun ă smeri, iar pe cei ce se mândresc a-i def ăima… Și
mai întâi a se primejdui pentru turm ă, și pe strâmtorarea acelora a sa chinuire a o face (în pravilele
împăraților 8, foaia 92 a c ărții, a 2-a a lui Ghiur). Iar mitropolit pentru aceasta se nume ște
episcopul, dup ă Gavriil al Filadelfiei (în cuvântul pentru preo ție). Pentru c ă este ca maica cet ății
sale, pe care este dator a o hr ăni duhovnice ște cu înv ățăturile și cu viața și cu sfinte n ăravurile sale,
și cu veniturile eparhiei sale”. Vezi și la Canonul 58 cel apostolesc. Iar cum c ă obicei prea folositor
urma în Biserica lui Dumnezeu, cei ce urmau a se hirotoni episcopi, a se face întâi monahi, apoi a se face episcopi, vezi la subînsemnarea Canonului 51 Apostolesc.
24 Poate pentru aceasta au zis nu mai pu țini de trei, nu împotrivindu-se canonului apostolesc, ci
pentru c ă în vremurile acelea era mai mult ă mulțimea episcopilor decât în vremurile Apostolilor,
în care era și nevoia prigoanei.

20
CANONUL 2
Presbiterul (ori preotul) și diaconul, și ceilalți clerici s ă se hirotoneasc ă de un
episcop.

TÂLCUIRE Canonul acesta rânduie ște că fiecare preot și diacon și ceilalți clerici
25, ipodiaconi
adică, anagno ști și psalți, și cei de aici, s ă se hirotoneasc ă numai de un episcop26.

CANONUL 3
Dacă vreun episcop ori presbiter afar ă de rânduiala Domnului cea pentru jertf ă,
va aduce alte oarecare la jertfelnic, ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, b ăuturi
meșteșugite, ori p ăsări, ori oarecare vite, ori legume afar ă de rânduire, s ă se cateriseasc ă.
Afară de mănunchi de grâu nou, ori stru guri la vremea cuviincioas ă. Dar să nu fie iertat
a se aduce altceva în altar, decât untdelemn la candel ă, și tămâie la vremea aducerii
înainte. [Apostolesc 4; Sob.6: 28, 32, 57, 95; din Cartagina: 44; a lui Theofil: 8]

TÂLCUIRE
Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit Apostolilor Taina Dumnezeie știi
Sfintei lucr ări, a rânduit lor s ă nu osebeasc ă cu nici un alt fel f ără numai cu pâine și cu vin

25 Clerici prost și de obște se numesc to ți aceia care au punere de mân ă ieraticeasc ă și bisericeasc ă
de la episcopul și de la cei de aici ai rânduielii biserice ști, până la anagnost și psalt [cânt ăreț] și
catehet și portar, dup ă Canoanele 26, 68 și 70 apostole ști, și după canoanele 24 și 30 ale Laodikiei și
după epistolia Marelui Vasile cea c ătre horepiscopii cei de sub dânsul și după Nomiconul lui Fotie,
titlul I, cap 31. Pentru care și Novela 123 a lui Iustinian zice a șa: „Iar presbiterii și diaconii și
ipodiaconii și anagno știi și psalții, pe care to ți clerici îi numim, care și canonici se zic dup ă al 6-lea
al Antiohiei și după alte canoane”. Iar chiar clerici se numesc to ți cei ce afar ă de altar au hirotesie.
Iar Valsamon, tâlcuind la Canonul 51 al Marelui Vasilie, zice c ă: „Și monahii clerici se numesc”. Și
s-au numit clerici dup ă Hrisant (Sintagmation foaia a 20-a). De la clerul (sau sor țul) ce au aruncat
Apostolii pentru Matia. Iar în ziua de ast ăzi clerici se numesc mai vârtos cei ce au boierie și cinuri
bisericești, atât cei sfin țiți cât și lumenii.
26 Însemneaz ă că, măcar deși episcopii, presbiterii, diaconii și ipodiaconii se zic chiar s ă se
hirotoneasc ă, iar anagno știi și psalții să se pecetluiasc ă, adică să se hiroteseasc ă, după Zonara, și cei
asemenea lor (c ă h i r o t e s i a e s t e m a i d e o b ște decât hirotonia), iar iconomii, ecdichii [Ar ătătorii
dreptății], prosmonarii [Str ăjuitorii] s ă se pună înainte, dup ă Canonul 2 al Soborului IV. Iar Simeon
al Tesalonicului, episcopii, presbiterii și diaconii se hirotonesc, iar ipodiaconi se hirotesesc, iar
anagnoștii se pecetluiesc [se blagoslovesc]. Cu toate acestea Canonul acesta, nici o deosebire nu
face, ci la to ți clericii zice numele hirotoniei. Și acesta înc ă însemnez-o, dup ă Hrisostom (în
Cuvântul Întâi c ărtre Filipeni, foiaia a 5-a, tomul 4) cum c ă și episcopul, presbiter, și diacon se
numește (ca unul ce cuprinde lucr ările acestora) și dimpotriv ă, presbiterii episcopi se numesc
(ibidem), iar c ă prezbiterii, și diaconii se alegeau precum episcopii, ar ătat este din Canonul al 3-lea
al Soborului al VII-lea; și al 7-lea a lui Teofil; și Chiril al Alexandriei tâlcuind la capitolul 8 al
Numerilor, zisa aceea: « Și vei aduce pe levi ți înaintea Domnului, și își vor pune mâinile lor pe
leviți », zice pentru cei ce se cheam ă la Sfințita lucrarea lui Hristos hot ărăsc noroadele, cu toate c ă
hotărâre de ast ăzi nu se lucreaz ă în ziua de ast ăzi. Iar forma m ărturiei care se d ă celor ce vor s ă se
hirotoneasc ă preoți și diaconi, vezi la sfâr șitul cărții, care m ărturie isc ălită fiind de preo ții cei mai
aleși, și de clerici se vede c ă are loc de alegere.

21
amestecat cu ap ă, Însuși El întâi f ăcând aceasta la Cina cea de Tain ă, precum în Liturghia
Sfântului Iacob, fratele Domnului, s-a scris: „Din vin dregând (Paharul adic ă) și din apă”.
Pentru aceasta și Dumnezei știi Apostoli în Canonul acesta rânduiesc, cum c ă oricare
episcop, ori preot c ălcând rânduirea ce Domnul a rânduit pentru Jertfa aceasta
nesângeroas ă, ar aduce pe Sfânta Mas ă alte oarecare feluri, ori miere (de pild ă), ori miere,
ori lapte, ori în loc de vin, b ăuturi me șteșugite, adic ă toată băutura cea be țivă, precum
rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori altceva asemenea; ori va aduce p ăsări ori
niscaiva vite, ori legume, unul ca acesta s ă se cateriseasc ă27.Ci aduce-se la Altar
mănunchiuri de spice noi de grâu, (precum evreii ace știa le aduceau Lui Dumnezeu: «C ă
spice noi, zice, pr ăjite? <coapte> nu ve ți mânca, pân ă ce nu ve ți aduce voi darurile
Dumnezeului vostru. Și iarăși, veți aduce m ănunchiuri pârga seceri șului vostru la preot.)
și struguri.” [Leviticon XXIII, 10,14] Îns ă nu ca o nesângeroas ă jertfă a Trupului și Sângelui
Domnului, nu fie! Ci ca o pârg ă, și întâi arătate roduri în vremea cuviincioas ă, când se vor
coace28. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt ceva în Sfântul Altar, afar ă de
untdelemn pentru luminare, și tămâie la vremea ce se s ăvârșește Dumnezeiasca Liturghie.

27 Trebuie s ă știm că certările ce le poruncesc canoanele, adic ă acestea: s ă cateriseasc ă, să se
afuriseasc ă, și să se anatematiseasc ă, acestea dup ă meșteșugul gramaticii a treia persoan ă care nu
este de fa ță, la care spre a se da porunca acesta de nevoie trebuie a fi a doua persoan ă, o tâlcuiesc
mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii s ă cateriseasc ă pe preo ți, ori să
afuriseasc ă, ori să anatematiseasc ă pe mireni, când calc ă canoanele. Îns ă dacă soborul nu va pune
în lucrare caterisirea preo ților, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preo ții aceștia și mirenii,
nici caterisi ți nu sunt cu lucrul nici afurisi ți , ori anatematisi ți. Învinov ățiți însă sunt, aici spre
caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre Dumezeiasca osând ă. Precum și când un
împărat va porunci slugii sale s ă bată pe un altul, care i-a gre șit, dacă sluga cea poruncit ă nu va
lucra porunca împ ăratului, acela ce a gre șit împăratului a r ămas neb ătut, învinov ățit însă spre
bătaie. Drept aceea tare gre șesc cei fără minte care zic, cum c ă în vremurile acestea to ți cei sfin țiți
care în afar ă de Canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisi ți. De cei sfin țiți prihănitoare limb ă
este aceea ce nebune ște pe acest fel de cuvinte le bârfe ște, neînțelegând c ă porunca Canoanelor
fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adic ă a soborului, este nes ăvârșită. Fără mijlocire și
mai înainte de judecat ă, ne lucrând de sine și. Însuși Dumnezeie știi Apostoli ar ătat se tălmăcesc pe
sineși cu al 46-lea Canon al lor, fiindc ă nu zic c ă îndată acum cu lucrul se afl ă caterisit oricare
episcop sau preot va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adic ă a sta de fa ță la
judecată; și de se va dovedi c ă a făcut acesta atunci s ă se dezbrace cu hot ărârea voastr ă de preoție,
aceasta poruncim.
28 Pentru aceast ă pricină, precum se vede la Praznicul Ad ormirii Preasfintei de Dumnezeu
Născătoarei, aduceau struguri la Patriarhul în Altarul Bisericii celei din Vlaherna, dup ă sfârșitul
Dumnezeie știi Liturghii, precum zice Valsamon. Iar în ziua de azi, obiceiul cel mai în multe locuri
se zice, este a se aduce struguri cei de acest fel la Praznicul Schimb ării la Față a Mântuitorului, și a
se blagoslovi de preo ți. Și ar putea cineva a se nedumeri, pentru ce numai spicele grâului și
strugurii s ă se învredniceasc ă de atâta cinste, și să se aduc ă în lăuntru în altar, și nu vreo alt ă
roadă? Poate pentru acesta, pentru c ă din acestea se face pâinea și vinul, care se prefac în Trupul și
Sângele Donului. Și cum că noile m ănunchiuri nu sunt legume, precum a tâlcuit Valsamon, se
arată din însu și Canonul acesta, care pe legume ar ătat le-a oprit. Pe m ănunchiuri și Teodorit spice
noi le-a tâlcuit la tâlcuirea celei levitice ști, și Filon Iudeul. Iar Canonul 44 a Soborului din
Cartageni, anume zice: S ă se aducă pârga de struguri și de grâu.

22
SIMFONIE
Întru un glas cu Canonul acesta și cel de aici al 4-lea rânduie ște, că celelalte poame
să nu se aduc ă la jertfelnic, ci la casa episcopului, ca ni ște întâi ar ătate. Ar cel al 44-lea al
Soborului din Cartaghei rânduie ște altceva, a nu se aduce la Sfintele Taine, decât numai
pâine și vin amestecat cu ap ă29. Iar cel 28 al soborului 6 Porunce ște, ca strugurii ce se aduc
în sfântul Altar, trebuie a se blagoslovi de Preot cu osebit ă rugăciune și blagoslovenie, de
cea a Tainilor, ca noi luând cu blagoslovenie din mâinile Preo ților, că mulțumim lui
Dumnezeu, c ă prin buna întocmirea vremilor iconomice ște cele spre îndestularea vie ții
noastre. Iar pe Preo ții cei ce nu fac a șa, ci unesc strugurii ace știa cu Trupul și Sângele
Domnului, caterisirii îi supune. Iar ă cel 32 al aceluia și mustră pe armeni, ca pe unii ce aduc
vinu numai, și nu amestecat cu ap ă. Iar cel 99 al aceluia și, oprește și a se aduce la Jertfelnic
cărnuri fripte. Iar cel 57 al aceluia și, anume opre ște a se aduce la jertfelnic lapte, și miere.
Măcar că acestea se aduceau mai înainte dup ă zisul Canon 44 al soborului din Cartaghei,
pentru prunci. Iar cel al 8 al lui Theofil rânduie ște ce să se facă, câte vor r ămâne din
aducerile înainte și din ape.

CANONUL 4
Celelalte poame toate la cas ă trimită-se, pârg ă Episcopului, și Presbiterilor, și nu
la jertfelnic. Și arătat este, cum c ă Episcopul, și Presbiterii, le vor împ ărți Diaconilor, și
celorlalți Clerici. [Apos. 3; Sob.6: 28, 32, 57, 59; Cart: 44, Theofil 8]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că toate celelalte poame, (afar ă de spicele de grâu, și de
struguri, și de unt de lemn, și de tămâie) să nu se aduc ă în sfântul Altar, ci s ă se trimit ă la
casa Episcopului și a Preoților, când sunt întâi ar ătate. Ca cei ce trimit acestea, vrednic ă
mulțumire se înal ță lui Dumnezeu prin trân șii, căci le-au d ăruit niște bunătăți ca acestea.
Și este arătat că Episcopul și Preoții nu se vor îndulci de ele singuri, ci le vor împ ărți și
Diaconilor, și celorlal ți Clerici ca și ei să se împ ărtășească.30 Vezi tâlcuirea Canon 3
Apostolesc.

29 Mai arătat decât to ți Proorocii și mai deslu șit a proorocit pe acestea trei feluri cre știnească jertfă
Solomon zicând, ca din partea Ipostaticii în țelepciuni a lui Dumnezeu, în capul al nou ălea a
Pildelor. „Veni ți de mânca ți pâinea mea. Și beți vinul care am dres vou ă. Iară în loc de, care am
dres, Arăbeasca tălmăcire are, cel amestecat cu ap ă (?). Vezi (Ravvenul Samuil, alc ătuire de aur.
Cap. 20) Și înseamn ă, cum că unirea vinului și a a p e i î n P o t i r , o d a t ă se face la Dumnezeiasca
Liturghie. La punerea înainte numai la început adic ă. Că apa cea cald ă care în vremea împ ărtășirii
singură la urmă se pune, pentru alt ă pricină pune. Și vezi sub însemnarea Canonului 32 al
Soborului al șaselea. Drept aceea r ău fac oarecare f ăcând a doua unire în vremea Heruvice știi
cântări, și punând vin și apă în Potir. Și de acum înainte [s ă] înceteze (despre) aceast ă nerânduial ă.
Ca să nu cadă sub canon și sub certare. C ă niciodat ă întru alt ă vreme se face a doua unire f ără
numai când se întâmpl ă a se vărsa sfintele, ori a uita Preotul, și vezi la acela și sub însemnare a
Canonului al 32-lea al Soborului al șaselea.
30 Mai curat în șiși Apostolii pentru acestea rânduind în rândurile lor Cartea 2 Cap 27 zic, c ă
poamele și protofanisima (adic ă cele ce întâi se arat ă), și zeciuielile grâului, a vinului, și unt de
lemnului, și a celorlalte semin țe, că se trimit ă la Episcop, și la Preoți; ca ei să le împart ă la Clerici.
Adică, la cei afar ă de Altar, câte o parte; iar la cei din l ăuntru Altarului, câte dou ă părți. Dar vezi și

23

CANON 5
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, pe femeia sa s ă nu o lepede cu
pricinuire de evlavie. Iar de o va lep ăda, că se afuriseasc ă, iar mai r ămânând s ă se
cateriseasc ă. [Canon 13, 48; Sob: 6; Gang:4; Cart: 4, 33]

TÂLCUIRE
Legea cea veche adic ă ierta celor c ăsătoriți a-și despărți pe femeile sale, când voia,
și fără de nici o binecuvântat ă pricină. Iar Domnul la Evanghelie, o a oprit aceasta
foarte. De unde și Apostolii urmând rânduirii Domnului, opresc aceasta în Canonul
acesta, și zic: Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, s ă nu își lepede femeia, adic ă să nu
o despart ă cu sila, adic ă fără de învoiala aceleia, pentru pricinuire și chip de evlavie.
Iar de o va desp ărți, să se afuriseasc ă, până ce se va îndupleca ca iar ăși să o ia în casa
sa. Iar de va r ămânea întru pizma sa, și nu va voi a o primi, s ă se cateriseasc ă de
Preoție de istov. Fiindc ă cu aceasta ce face s ă vede, c ă necinste ște nunta, care dup ă
Apostolul este cinstit ă; și că socotește patul și împreunarea necurate, care de însu și
Apostolul, s-au numit nespurcate. [Evr. XIII, 1, Col. IV] Las a zice, c ă și la aceast ă
despărțire mijloce ște precurvie, precum au zis Domnul: „Cela ce ș-ar lăsa pe femeia sa,
afară de cuvânt de curvie, o face pe ea s ă prea ea s ă preacurveasc ă.” [Mat. V, 32] Dar și
Apostolul a zis: „Legatu-te-ai cu femeie, nu c ăuta dezlegare. Și, să nu vă lipsiți pe unul
de altul, f ără numai dac ă din învoire, ca s ă vă zăboviți cu postul și cu rugăciunea.31” [1
Cor. VII, 5, 27]

SIMFONIE
Așa și Soborul al 6-lea în Canonul 13 rânduie ște, ca să rămână statornice și
nedespărțite căsătoriile celor sfin țiți, și fiind acestea mai înainte de a se sfin ți însurați,
să nu se opreasc ă pentru nunt ă de a lua Preo ția. Nici s ă fie datori când se hirotonesc a
mărturisi, c ă după ce se vor face Preo ți să se despart ă de femeile lor. Precum un

Cartea a patra a acelora și rânduiri Cap 6, 7, 9, 10. Ca s ă te înveți de la care trebuie a primi Clerici
acest fel de daruri și coșciugele, și de la care s ă nu le primeasc ă. Vezi și sub însemnarea Canonului
al 8 al lui Theofil.
31 Înseamn ă că în vremurile vechi era iertat a avea Episcopii femei, pentru aceasta și Canonul
acesta rânduie ște să nu despart ă Episcopul pe femeia sa. Iar ă din vremea Soborului 1 se vede s-au
luat obiceiul a nu se însura sfin țiți, și mai ales Arhiereii, îns ă câți voia, și nu de nevoie precum
aceasta se arat ă din cuvintele ce au pus înainte sfântul Pafnutie M ărturisitorul și Episcopul unei
cetăți a Tivaidelor de sus la Soborul 1 precum vom zice în urm ătoarea sub însemnarea aceluia și
Canon adeveritor al obiceiului acestuia, înc ă nu era. Iar sfântul și a toată lumea Soborul (6) mai în
urmă, și prin Canon a înt ărit obiceiul acesta, rânduind în al 12-lea Canon al s ău, de nevoie singuri
Episcopii s ă nu aibă femei. Nu stricând pe acest Apostolesc (c ă nu rânduie ște, ca Preo ții cei ce au
femei să le lepede, adic ă să le despart ă în silă și fără învoirea lor, care este împotriva
Apostolescului Canon: Ci cu amândoura învoire, și cu mul țumire desp ărțindu-se femeile, a șa cei
ce le aveau pe ele Preo ții, ori Diaconii, ori Ipodiaconii, s ă se Hirotoneasc ă Episcopi, dup ă Canonul
48 al aceluia și) ci înainte purtând grij ă zice, pentru mântuirea și mai multa sporire Cre știnilor, și
pentru neprih ănirea Arhiere știi vrednicii. Fiindc ă și Moise, dup ă ce s-a învrednicit Proorocescului
Dar de aceia cu femeie nu s-a împreunat, dup ă sfântul Epifanie. (Tomul 2, Cartea 3 alegerea 87)

24
nelegiuit obicei ca acesta a st ăpânit la Roma. Iar de și canonul al 4-lea și al 33 al
Soborului din Cartagina zic c ă Episcopii și Preoții și Diaconii și Ipodiaconii s ă fie întreg
înțelepți, și să se depărteze de femeile lor, dup ă hotarele lor; dar tâlcuitorii Canoanelor,
Zonara și Valsamon, și mai ales Soborul al 6-lea în Canonul 13, tâlcuind Canoanele cele
de mai sus: s ă se dep ărteze numai la vremea efimeririi lor (a s ăptămânii, dup ă
obișnuința limbii noastre), și nu totdeauna, afar ă de Episcopi și vezi acolo.32

CANON 6
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, lume ști purtări de grij ă să nu ia
asuprăși, iar de nu s ă se cateriseasc ă. [Apostolesc 81, 83; al Sob. 4: 3, 7; a celui 7: 1; al
celui I-II: 11; din Cart: 18]

TÂLCUIRE Nu este iertat celor Preo țiți (ori sfin țiți) a se împletici pe sine și în lucruri lume ști,
ci să se îndeletniceasc ă la Dumnezeiasca slujb ă a făgăduinței lor, și să păzească mintea
lor slobod ă de fieștece tulburare și zarvă lumeasc ă. Drept aceea și Canonul acesta
rânduiește, ca Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, c ă nu primeasc ă asuprăși purtări
de grijă lumești. Iar de le prime ște acestea, și nu voie ște a le lep ăda de la sine, ci
rămâne întru ele, s ă se cateriseasc ă. Iar Cartea cea praviliceasc ă a lui Fotie Titlu 8 zice
că Episcopii nu se cade a primi purt ări de grij ă, și a se face epitropi, nici ai însu și
rudeniilor sale. Dup ă a 13, 14, 15 Titlu 1. Cartea a 3-a a celor împ ărătești. Afară numai
dacă epitropia aceasta este c s ă se împart ă pomene, și milostenii pentru ruda lor cea
moartă, după neara 68 a în țeleptului Leon. Cite ște și Canoanele însemnate la margine
unite cu acesta, care opresc pe Clerici de la lume știle purtări de grij ă.

CANON 7
Dacă vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfânta zi a Pa știlor mai-nainte de
primăvăreasca Isimerie cu Iudeii o va s ăvârși, să se cateriseasc ă. [Apos: 70, 71;
Sobor6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117]

32 Fiindcă Latinii aduc înainte pe Dumnezeiescul Epifanie, c ă în alegerea 50 zice, pe b ărbatul unei
femei nu-l prime ște Biserica spre Preo ție, de nu se va înfrâna despre dânsa, cu care s ă unește la
socoteală, și Inochentie și Dialogul: se cade a zice, cum c ă nouă nu ne pas ă ce au zis, sau ce au
socotit oarecare P ărinți. Ci ce zice Scriptura și Soboarele cele de toat ă lumea, și socoteala ob ștească
a Părinților. Că socotința unora nu înt ărește dogmă în Biseric ă. Zice înc ă și Sozomen Cartea 1, Cap.
23 „Pafnutie M ărturisitorul la întâiul Sobor în Niceea nu a l ăsat să se opreasc ă nunta Preo ților,
măcar de o voiau oarecare, ci au zis c ă nunta Preo ților este întreag ă înțelepciune, și trebuie a se l ăsa
fieștecare în voia sa, dup ă predania cea vechie a Bisericii. C ă scrie și Pavel lui Timotei, Diaconii s ă
fie bărbați au unei femei. Și lui Tit „De este cineva neprih ănit, bărbat al unei femei”; și Soborul cel
din Gangra anatematise ște pe ce ce nu se împ ărtășesc de Preot însurat, Canon 4. C ăci a împiedica
nunta Preo ților, este socoteal ă a ereticilor, și mai ales a Maniheilor, precum zice Augustin, eres. 40
și 46. Că mai ales și pildele m ărturisesc. C ă Felix Episcopul Romei, a fost fiu al Preotului Felix.
Papa Agapit fiu al Presbiterului Gordian. Papa Ghelasie, fiu al lui Valerie Episcop. Și mulți alții, au
fost fii de Preo ți; și mărturisește același Epifanie la acela și loc, că socoteala aceea, numai la unii se
urma și nu la to ți. Dar poate c ă cu sfătuitor chip o zice acesta, nu cu silnic.

25
TÂLCUIRE33

33 Pentru aflarea Pash ăi (Paștilor), îndreptare prea alese, și care nu puteau a se face mai bune, zice
Mathei Vlastar, au a șezat și au dat sfântul și de toat ă lumea Soborul 1, dup ă Canonul 1, al
Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1, ne se afl ă. Dar precum și la Mathei
Vlastaris, și în sfintele Evanghelii tip ărite, și în alte c ărți multe. Deci pe am ărunțita (amănunțita)
cunoștință a Pascaliei ace știa noi lăsând a o înv ăța deosebit și chiar Pascaliocuvânt ătorii noștri,
atâta numai zicem la aceasta subînsemnare, cum c ă patru oarecare de nevoie se caut ă pentru
Paștile noastre: (1) C ă Paștile trebuie a se face totdeauna dup ă echinocțiu de prim ăvară, (2) Că nu
se cade a se face întru aceea și zi, cu legiuitele Pa ști ale Iudeilor (care amândou ă acestea s ă hotărăsc
de acest al 7-lea Apostolesc Canon) (3) Ca s ă nu se fac ă chiar și nehotărât după echinocțiu, ci dup ă
cea întâi Lun ă plină a lui Martie, care se va întâmpla dup ă echinocțiu. (4) Ca s ă se facă în întâia
Duminic ă ce se va întâmpla dup ă Luna plin ă ( i a r a c e s t e d o u ă d i n p r e d a n i e l e a v e m , și nu din
Canon). Drept aceea ca s ă se păzească câte patru rânduirile acestea deopotriv ă în toată lumea, și să
prăznuiască Creștinii întru aceea și vreme, și întru aceea și zi Sfântele Pa ști, și să nu aibă trebuință
în fiecare an de astronomi, și de Soboare, au tocmit de Dumnezeu în țelepțiții Părinți dreptarul cel
pentru Pa ști. Dar înseamn ă că pentru nerânduiala [grece ște anomalia] mi șcării Lunii, nu se p ăzește
a patra rânduire totdeauna, ci câteodat ă se calcă. Fiindcă după același Vlastar, dup ă 300 de ani, cu
două zile dup ă întâia plin ălunie (Lun ă plină) urmeaz ă a se face legiuitele Pa ști, în zi de Duminic ă.
Iar aceste dou ă zile, care prisosesc din nerânduiala aceasta, ad ăugându-se, trec uneori peste
Duminica 1 care se întâmpl ă după plinalunie (Luna plin ă) a lui Martie, în care Duminic ă noi
prăznuim Stâlp ările, și în cea viitoare facem Pa știle. Iar din aceast ă puțină călcare, nici o abatere
din Blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufleteasc ă nu urmeaz ă. Pentru aceasta și
Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul cel c ătre cei ce postesc la Pa știle cele dintâi) zice:
Scumpătatea timpului, și pândire a zilelor Biserica lui Hristos nu știe. Fiindc ă de câte ori m ănâncă
Pâinea aceasta de via ță făcătoare, și bea Paharul acesta, veste ște moartea Domnului. Și Paști
săvârșești: ci fiindc ă la Soborul întâi s-au adunat P ărinții și au rânduit când s ă se facă Paștile,
cinstind Biserica pretutindenea pe învoire și pe unire, au primit rânduiala care ei au f ăcut. Deci
trebuia dup ă Hrisostom, și Latinii mai mult s ă cinsteasc ă învoirea și unirea Bisericii decât pe
pândirea vremilor (adic ă pe a echinoc țiului, care s-a pogorât acum la 11 Martie, fiind în vremea
Soborului 1 la 21 Martie) și să prăznuiască Paștile cu noi, și să nu necinsteasc ă pe cei 318 de
Dumnezeu purt ători și de rane purt ători Părinți, care o au legiuit aceasta dup ă Dumnezeiasca
luminare, socotindu-i pe ace știa ca pe ni ște fără de minte, și ocărând Biserica pe maica noastr ă a
tuturor. C ă, (zice dup ă urmare Hrisostom) de ar fi și greșit Biserica, negre șit nu s-ar fi pricinuit
atâta mare bine, din am ărunta paza aceasta a vremii, cât de mare r ău s-au pricinuit din osebirea
aceasta, și din dezbinarea cea din Catoliceasca Biseric ă. Fiindcă zice „Nu poart ă grijă Dumnezeu și
Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor și a zilelor, de cât pentru singur ă unirea și pacea. Și
vezi iubitul, cum Dumnezeiescul Hrisostom nume ște schismatici pe Latini, pentru c ă din nou au
izvodit Pascalia lor și Calendarul, nu pentru c ă nu este aceasta, dup ă echinocțiu dreapt ă. Pentru c ă
și noi vedem c ă echinoc țiul a rămas cu adev ărat 11 zile înapoi. Ci pentru c ă cu aceasta s-au
deosebit de noi, care este o vinov ăție neiertat ă, după acestași Sfânt. C ă zice întru acela și cuvânt, a
posti cineva, și a face Pa știle în aceast ă vreme, ori în aceea, dup ă 21 a lui Martie, s ă zicem, precum
facem noi, ori dup ă 1 1 a l u i M a r t i e , p r e c u m f a c L a t i n i i , a c e a s t a n u e s t e v i n o v ăție. Iar a dezbina
cineva Biserica, și a se împotrivi cu prigonire, și a face împerecheri și despărțiri, și a deosebi pe
sineși pururea de Ob ștescul Sobor al Bisericii, aceasta este p ăcat neiertat, și de prihan ă vrednic, și
are mult ă muncă și pedeaps ă. Că trebuie s ă știe ei că și Soboarele cele de toat ă lumea, care s-au
făcut după cel întâi, și ceilalți Părinți, vedeau cu adev ărat și ei, ca ni ște înțelepți ce erau, c ă mult s-
au pogorât echinoc țiul. Dar înc ă n-au voit a o str ămuta din 21 martie, unde o au g ăsit Soborul 1.
Cinstind mai mult pe învoirea și unirea Bisericii, decât pe am ărunțimea echinoc țiului, care nu

26
Două echinoc ții face soarele în an, adic ă una, în timpul prim ăverii, iar alta în
timpul toamnei. Și să zic echinoc ții (isimerii), fiindc ă a t u n c i î n t o c m a i e s t e z i u a c u
noaptea, și dipotriv ă, noaptea cu ziua. Și echinoc țiul de toamn ă (tomnateca isimerie), se
face în luna septembrie, când soarele intr ă în prima Mir ă (?) a zodiei ce se cheam ă
cumpănă. Nu acei în stele și simțite, ci acei f ără de stele și gândite. Iar echinoc țiul de
primăvară (cea prim ăvărească isimerie), se face în luna martie, când soarele intr ă în
prima Mir ă a zodiei ce se cheam ă berbec, nu acelui sim țit și în stele, a celui ce este
schimbăcios, ci a celui gândit și fără stele ce este neschimb ăcios dup ă astronomi. Deci
echinocțiul de prim ăvară, pentru nepotrivirea a îns ăși mișcării soarelui de la apusuri
către răsărituri, nu se face totdeauna întru una și aceeași zi, ci în vremea Sfin ților
Apostoli, era în 22 a lui martie, dup ă rânduiala acelora și Apostoli (Cartea 5, cap 17) ori
după alții în 23. Iar în timpul primului Sobor a toat ă lumea, era în 21 martie, dup ă
Sevastos și alții. Și acum în vremurile noastre, se face în 11, ori și 10 a lui martie. (c ă
după astronomii vechi, Ptolemeu și alții, o noapte și o zi se pogoar ă în 134 de ani;
precum se vede în cartea numit ă „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea a șa mai înainte
fiind cunoscute, Canonul acesta apostolesc rânduie ște, căci care Episcop, ori Presbiter,
ori Diacon, ar pr ăznui Sfintele Pa ști mai înainte de echinoc țiu de prim ăvară, împreun ă
cu legii Pa știle Iudeilor, s ă se cateriseasc ă. (Fiindc ă din Iudei, cei mai în țelepți, păzeau
să prăznuiască după echinoc țiu Paștile, dup ă Vlastar, precum a rânduit Moise aceasta.
Iar cei mai țărănoși, o prăznuiau înainte de echinoc țiu, după cum arat ă Canonul acesta,
și după urmare de dou ă ori întru acela și an prăznuiau Pa știle; precum aceasta
înseamn ă Epistolia împ ăratului Constantin, ca pentru Pa ști34, ce se afl ă î n c a r t e a 1 a

pricinuie ște, nici la aflarea Pa știlor noastre o tulburare, nici v ătămare Blagocestie. Iar mai ales c ă
amărunțimea aceasta și pricinuie ște Latinilor, dou ă necuviin țe mari, adic ă, a prăznui ei Pa știle, ori
cu Iudeii, care este împotriva acestui Apostolesc Canon, ori mai înainte de Iudei. Și cum că mai
mult place lui Dumnezeu rânduiala Pascaliei, și în scurt a zice, a Calendarului nostru, de cât
rânduiala Pascaliei și a Calendarului Latinilor, este v ăzut din minunile ce au ar ătat și arătă până
acum pentru aceasta. C ăci în părțile Heliopolis cei din Egipt, unde sunt Piramidele cele dou ă mari,
în fieștecare an lucreaz ă Dumnezeu minune ca aceasta: Adic ă, în seara Joii cei mari a noastre (nu a
Latinilor) p ământul vars ă moaște și oase vechi de oameni. De care s ă umple un câmp lat, care stau
până în Joia în ălțării, și atuncea se ascund și nicidecum se v ăd, până iarăși în Joia cea mare.
Aceasta nu este vreo basn ă [basm], ci adev ărat lucru, și mărturisit de Istoricii vechi și noi, iar mai
ales de Gheorghie Coresie Hiotul, și de pururea pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care
în hronograful Arabicesc îl poveste ște fila 266 și cu ochii s ăi l-a văzut, precum din cele ce zice mai
jos se vede. (Iar oasele acestea omene ști mai înainte vestesc, învierea mor ților ce va s ă fie, precum
le-a văzut și Proorocul Iezechiel.) Dar scrie și pomenita Coresie, c ă Paștile scria c ătre Papa Leon
(precum se arat ă în Epistola 63 a lui Leon) cum c ă Prăznuind oarecând Pa știle, Răsăritenii în 22 a
lui aprilie, iar Apusenii în 25 a lui martie, un izvor de ap ă fiind uscat mai înainte, s-a umplut de
apă în 22 a lui aprilie, la Pa știle noastre, și nu la al Latinilor. Vezi pe Dosithei cartea 12 pentru
Patriarhii cei ai Ierusalimului care poveste ște de o minune ce s-a f ăcut la Beligrad, adeveritoare
calendarului nostru, și surpătoare calendarului latin, pe care o a v ăzut un Paisie Patriarh al
Ierusalimului, un aluat ce s-a pl ămădit de o latinc ă în ziua Proorocului Ilie, s-a pref ăcut în piatr ă
ușoară, numită Chisira.
34 Că marele Constantin cel întocmai cu Apostolii, pe lâng ă alte bun ătăți ce a făcut, a adaos și
aceasta, s ă roage pe întâiul Sobor a toat ă lumea s ă rânduiasc ă ca să se prăznuiască Sfintele Pa ști în
toată lumea întru una și aceeași zi. Că nu au suferit fericitul s ă vadă pentru praznicul acesta

27
Istoriei lui Teodorit, capitolul al 10-lea și al 9-lea cum zic al ții. Dar când s ă se
săvârșească aceasta? Dup ă echinoc țiu și după Paștile legii. Dup ă echinoc țiu, căci
echinocțiul fiind m ăsură despărțitoare a unui an deplin, dac ă înaintea echinoc țiului
vom prăznui, facem de dou ă ori Paștile întru acela și an, și după urmare de dou ă ori
însemnăm moartea Fiului lui Dumnezeu. Iar de o vom pr ăznui dup ă echinoc țiu, numai
un Paști facem în an, și prin urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea și
însuși Apostolii în a șezământurile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic. „Se cade voi fra ților
zilele Pa știlor cu scump ătate a le face, cu toat ă sârguin ța, după schimbarea
echinocțiului, ca nu de dou ă ori în an, a unei p ătimiri să faceți pomenire, ci odat ă în an,
aceluia ce odat ă a murit. Și iarăși după paștile iudeilor, întâi, ca înainte s ă fie
închipuirea, adic ă Junghierea Mielului, și apoi să urmeze ceea ce se închipuia, adic ă
Moartea Domnului și Învierea.” Înc ă și alta, ca s ă nu o pr ăznuim în alt ă zi a
săptămânii, precum pr ăznuiesc iudeii, în or icare zi se întâmpl ă 14 a lunii, ci totdeauna
Duminic ă, precum și aceasta, în acela și loc Apostolii o zic. C ă pentru aceasta și
câteodat ă când se întâmpl ă a fi legiuitele pa ști [ale iudeilor] în zi de Duminic ă, noi nu
prăznuim întru aceea și Paști, ci în viitoarea Duminic ă, ca să nu prăznuim împreun ă cu
iudeii. Fiindc ă și după însuși adevărul lucrurilor, atunci întâi iudeii pa știle lor au
prăznuit, și apoi Învierea Domnului s-a f ăcut, al c ărui chip și aducerea aminte aduc
Paștile care pe tot anul acum noi le pr ăznuim.

SIMFONIE
Și cum că cu iudeii nu se cade a împreun ă prăznui, ori darurile s ărbătorilor lor și
azimele a le primi, și Apostolescul Canon 70 ci și 37 și 38 al celui din Laodiceea
rânduiește. Ci nici se cade a ne ruga împreun ă cu ei, dup ă Apostolescul Canon 65, nici
untdelemn a aduce în sinagoga lor. Dup ă Apostolescul Canon 71. Și caterise ște pe cei
hirotesiți Canonul 1 al Soborului din Antiohia pe care nu p ăzesc hotarul cel pentru
Paști a întâiului Sobor, ci o s ăvârșesc cu iudeii. Iar Canonul 70 și 81 și 117 a celui din
Cartagina rânduie ște pentru zilele Pa știlor când s ă se afle, și unde s ă se scrie, și la
ceilalți să se spun ă. Iar Canonul 11 al Soborului 6 opre ște încă și de a chema vreun
creștin pe iudei spre lecuire, ori a se sc ălda cu dân șii.

CANON 8
Dacă vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sau oricare din catalogul Preo țesc,
aducerea înainte f ăcându-se, nu se va împ ărtăși, spue pricina, și de va fi bine
cuvântat ă, aibă iertare. Iar de nu o va spune s ă se afurisesc ă, ca unul ce s-a f ăcut
pricinuitor de v ătămare norodului, și prepus a f ăcut întru el asupra celui ce o a adus,
ca și cum nu s ănătos o a adus.35

despărțită Biserica lui Hristos, și că se fac multe soboare în osebite p ărți, și că apusenilor li se st ă
împotriv ă pentru aceasta despre Asieni, Apusenii urmând obiceiul b ătrânilor celor mai înainte de
ei, iar Asienii, urmând lui Ioan Evanghelistul, și celorlal ți Apostoli, precum scrie Policarp al
smirnei c ătre Victor al Romei. Dup ă Eusebie cartea 5 cap 13. Vezi și cuvintele lui Hrisostom cele
pentru Pa ști. În care minunat aligorise ște pe cele ale Pa știlor vechi în Hristos.
35 Întru alte tip ărituri nu se afl ă aceasta, ca și cum sănătos o a adus.

28
TÂLCUIRE
Canonul acesta va, ca to ți și mai ales cei Hirotonisi ți, să fie înainte g ătiți și
vrednici a se împ ărtăși cu Dumnezeie știle Taine, când se face aducerea înainte, adic ă
sfințita slujbă a Trupului Domnului. Iar dac ă cineva din ei nu se va împ ărtăși fiind fa ță
la Dumnezeiasca Liturghie, s ă spună pricina, pentru care nu s-a împ ărtășit36, și de va fi
dreaptă și binecuvântat ă să ia iertare. Iar de nu voie ște să o spună, să se afuriseasc ă.
Fiindcă se face pricin ă de vătămare norodului, pentru c ă dă prilej să prepue norodul, c ă
Preotul ce a liturghisit este nevrednic, și pentru aceasta n-a voit a se împ ărtăși de la el.

CANON 9
Toți credincio șii cei ce intr ă (în biseric ă) și aud Scripturile, dar nu îng ăduiesc la
rugăciune, și la Sfânta împ ărtășire, ca unii ce fac nerânduial ă în Biseric ă trebuie s ă se
afuriseasc ă. [A celui 6: 66; Antiohi: 2; Timot III, 13]

TÂLCUIRE
Amândoi tâlcuitorii Sfin țitelor Canoane, Zonara și Valsamon, tâlcuind
Apostolescul Canonul acesta, cu un glas zic, cum c ă, creștinii câți intră în Biseric ă, când
se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, și aud Dumnezeie știle Scripturi, dar nu a șteaptă
până în sfârșit, nici se împ ărtășesc, aceștia trebuie s ă se afuriseasc ă, fiindcă pricinuiesc
nerânduial ă în Biseric ă. Și Zonara zice a șa: „De la to ți Canonul acesta cere, Sfânta Jertf ă
săvârșindu-se, pân ă la sfârșit să îngăduiască la rugăciune, și la Sfânta Împ ărtășire. Că și
mirenilor atunci ades a se împ ărtăși li se cere.” Iar Valsam on: „Rânduirea Canonului
acestuia prea iute este. C ă afurisește pe cei ce intr ă în Biseric ă, și nu așteaptă până la
sfârșit, nici se împ ărtășesc.37

36 Din Canonul acesta se dezleag ă păruta împotrivire ce se na ște întru urm ătorul Apostolesc Canon
al 9-lea. Și între Hrisostom, și între celelalte Canoane a Soboarelor și ale Părinților. Căci,
Apostolescul Canon 9, rânduie ște să se afuriseasc ă toți creștinii aceia care intr ă la Liturghie, și aud
scripturile și nu se împ ărtășesc. Și Hrisostom zice, s ă iasă afară din Biseric ă, și să nu se roage
împreun ă cu credincio șii, cei ce nu sunt g ătiți a se împ ărtăși. „Că zice (în voroava 3 c ătre efeseni)
nu ești vrednic a te împ ărtăși? Nu ești dar vrednic nici împreun ă a te ruga cu cei vrednici de a se
împărtăși. Auzi pe Diacon c ă strigă, câți sunteți în pocăință ieșiți. Câți nu se împ ărtășesc, sunt în
pocăință. Pentru ce auzind pe Diacon c ă zice, câți nu pute ți a vă ruga, ieșiți, tu stai cu obr ăznicie, și
nu ieși? Iar Canoane ale Soboarelor și ale Părinților la multe p ărți orânduiesc dimpotriv ă, să stea
împreun ă cu credincio șii, și să se roage împreun ă în vremea Liturghiei mul ți din cei ce se poc ăiesc,
încă să nu se împ ărtășească. Deci pe aceast ă părută împotrivire o dezleag ă și o învoie ște Canonul
acesta al optulea, poruncind, celui ce împreun ă se roagă cu credincio șii și nu se împ ărtășește, să
spună pricina de care se opre ște și nu se împ ărtășește. Pentru c ă cu troposul acesta, și împreun ă se
roagă până în sfârșit, și nici se împ ărtășește, nici se afurise ște. Că poate i se fi întâmplat ceva
omenesc, adic ă, ori apă să fi băut, ori să fi vărsat, ori altceva s ă fi pătimit.
37 Neprecurmare de la dumnezeiasca împ ărtășire învață Canonul acesta. Iar de și zice Valsamon, la
Canonul al 8-lea Apostolesc, c ă este cu neputin ță a se împ ărtăși creștinii în fiecare zi, iat ă că i se
astupă gura de Canonul acesta, și nevrând m ărturisește, cum c ă este prea iute, pentru c ă afurisește
pe cei ce fug și nu se împ ărtășesc. Căci cum ar fi voit Dumnezeie știi Apostoli s ă legiuiasc ă lucru ce
nu era cu putin ță a se păzi? Apoi Canonul nu zice în fiecare zi. Ci pe cei ce nu îng ăduiesc la Sfânta
împărtășire, când se s ăvârșește Dumnezeiasca Liturghie. Iar celor ce r ău tâlcuiesc Canonul și zic că
afurisește pe cei ce nu a șteaptă la Liturghie, pân ă ce se vor împ ărtăși cei vrednici, le astup ă gura

29
SIMFONIE
Întru un glas cu Canonul acesta rânduie ște și cel al 2-lea al Soborului din
Antiohia, zicând: „To ți cei ce intr ă Biserică în vremea Dumnezeie știi Liturghii, și aud
Sfintele Scripturi, dar se întorc (asemenea s ă zicem să feresc ca și cum pentru evlavie, și
smerenie, dup ă tâlcuirea preabunului tâlcuitor Zonara) de Dumnezeiasca
Cuminec ătură, după vreo oarecare nerânduial ă. Aceștia zic, s ă se afuriseasc ă. Pe
îndesirea împ ărtășirii o adevere ște și Canonul 66 al Soborului 6 poruncind cre știnilor
în toată săptămâna cea luminat ă, să se zăbovească cu Psalmi și cu laude, și să se
împărtășească de Dumnezei știle Taine. Ci înc ă și din Canonul 3 al Sfântului Timotei
îndesirea împ ărtășirii se socote ște.” Că dacă acela iart ă pe cel ce se învrednice ște a se
împărtăși, nu însă în toate zilele, ci numai Duminica (de și în alte prescrieri este, numai
la vremi), urm ător este c ă cei ce nu se îndr ăcesc să iartă a se împ ărtăși încă mai des. Iar
oare carii vor, c ă, pentru aceasta acesta Timotei, în Canonul 3 rânduie ște, ca Sâmb ăta și
Duminica prin învoire s ă nu se împreune b ărbații cu femeile, ca adic ă să se
împărtășească. Fiindcă în vremea aceea numai în zilele acestea, precum am zis, se
săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. Și adevere ște pe socoteala lor aceasta și
Dumnezeiescul Iustin, zicând în a doua Apologie (sau dezvinov ățire) „Că în Ziua
Soarelui, adic ă Duminica, se adun ă toți creștinii la Biseric ă (care pentru aceasta și
Kiriaca (Domne ști) se numea)” și să împărtășea cu Dumnezeie știle Taine. Și cum că dea
pururea cre știnii se cade a îndesi la Dumnezeiasca împ ărtășire, o adevereaz ă de la apus
Dumnezeiescul Ambrozie zicând a șa : „ V e d e m p e m u l ți frați că se adun ă mai cu
lenevire la Biseric ă, și mai ales c ă Duminicile nu sunt de fa ță la Taine.” Și iarăși acestași
prihănind pe cei ce nu des se împ ărtășesc, zice pentru Pâinea cea de Tain ă: „Dumnezeu
a dat nou ă Pâinea aceasta pentru toate zilele, și noi o facem numai de o dat ă în an.” Iar
de la Asia, mai ales dup ă mai osebit chip Dumnezeiescul Hrisostom o cere de la
creștini. Și vezi înainte cuvântarea tâlcuirii Epistolei c ătre Romani, în Cuvântul 8 și
câtre Evrei în Cuvântul 18 la Fapte. Și în Voroava 5 a Epistolei 1 c ătre Timotei. Și în
Voroava 17 a celei c ătre Evrei. Și în Cuvântul c ătre cei ce se lipsesc de Dumnezeie știle
adunări, în Voroava 28 a celei 1 c ătre Corinteni. În Cuvântul cel la fericitul Filogonie. Și
în Cuvântul pentru Post. În care vezi cât se nevoie ște, și câte Ritorise ște limba aceea
frumoas ă, ca să îndemne pe cre știni să se împărtășească, întru aceea și vreme, și cu
vrednicie, și ades. Dar vezi și pe marele Vasilie în Epistolia c ătre Kesaria Patrikia. Și în
Cuvântul 1 pentru Botez38. Ci și cel ce va lua aminte rug ăciunile a toatei Dumnezeie știi

Mateu Vlastar la slova alfa cap 25 zicând: „Eu socotesc, c ă creștinii cei vechi, precum se sârguiau s ă
creadă drept, întocmai se sârguiau și să viețuiască drept. Pentru aceasta și multe obiceiuri bune ce
le pomenesc Dumnezei știle Canoane, care se obi șnuiau în vremurile de atunci, acestea acum în
vremurile noastre sunt într-alt fel și deosebite. La atâta ne-au adus r ăzvrătita și lenevicioasa via ța
care o vie țuim, încât nici s ă credem c ă vreodinioar ă creștinii au fost ajuns la atâta fapt ă bună, ca să
se împărtășească ades la fiecare Liturghie.
38 Și marele Grigorie al Tesalonicului legiuie ște în decalogul cel dup ă Hristos, c ă creștinii să se
cuminece în toat ă Duminica, și în fiecare mare preznic (Filocalie fa ța 951). Asemenea zice și Simeon
al Tesalonicului c ă să nu lase cre știnii să treacă 40 de zile, ci pe cât este cu putin ță și mai curând s ă
se împărtășească, și în fiecare Duminic ă, de este chip, și mai ales b ătrânii, și bolnavii (cap 360) ci și
ortodoxa m ărturisire, zice, c ă creștinii cei mai evlavio și să se mărturiseasc ă în toată luna. Iar dac ă
aceasta, este ar ătat că și să se împ ărtășească în fiecare lun ă, însă să se împ ărtășească cu

30
Liturghii, oare nu vede ar ătat, cum c ă toate acestea privesc spre a se împ ărtăși creștinii
cei ce se adun ă la Liturghie, câ ți adică sunt vrednici?

CANON 10
Dacă cineva cu cel scos de la împ ărtășire (achinonitos) m ăcar, în cas ă de s-ar
împreun ă ruga, acesta s ă se afuriseasc ă. [Apostol: 11, 12; Antioh: 2; Cart: 9]

TÂLCUIRE Numele, (achinonitos) ne împ ărtășit, are trei însemn ări. Căci, ori arat ă pe cel ce st ă
împreun ă în Biseric ă și se roag ă împreun ă cu ceilal ți creștini, dar nu se împ ărtășește cu
Dumnezeie știle Taine. Ori arat ă pe cel ce nici se împ ărtășește, nici st ă împreun ă și
rugându-se cu credincio șii în Biseric ă ci se afurise ște (să deosebe ște) de dân șii, și iese
afară din Biseric ă și de la rug ăciune. Ori în cele din urm ă arată, că fiecare Cleric ce se
v a f a c e d e C l i r o s ( a c h i n o n i t o s ) n e î m p ărtășit: Episcopul s ă zicem, de Episcopii cei
împreun ă c u e l , P r e o t u l , d e P r e o ții cei împreun ă cu el, ori Diaconul, de Diaconii cei
împreun ă cu el, și ceilalți după urmare. Și fiecare neîmp ărtășit, adică osebit de
credincio șii cei din Biseric ă, este întru aceea și vreme și Tainelor neîmp ărtășit, dar
fiecare de Taine neîmp ărtășit, nu este ne împ ărtășit și de adunarea credincio șilor (?).
Precum sunt Clericii cei ce s-au caterisit, și dintre cei ce se poc ăiesc cei ce stau
împreun ă: Care, nici se împ ărtășesc, nici din Biseric ă ies, ca cei ce se catihisesc (adic ă,
se învață credința) precum am zis. Iar Canonul acesta, ne împ ărtășit înțelege, dup ă a
doua însemnare. Pentru care și zice, oricine s-ar ruga împreun ă cu acela ce pentru
păcate s-a osebit (s-a afurisit) de la adunare, și de la rug ăciunea credincio șilor, măcar și
de nu s-ar împreun ă ruga în Biseric ă, ci în cas ă, unul ca acesta, ori Hirotonisit de va fi,
ori mirean, s ă se afuriseasc ă asemenea cu acela, de la Biseric ă, și de la rug ăciunea cea
cu creștinii. Pentru c ă această împreun ă împărtășire de rug ăciune, pe care o face cu cel
afurisit (osebit, sau desp ărțit) cunoscându-l și știindu-l acest fel, prive ște spre necinstea
și defăimarea celui ce l-a desp ărțit, și îl clevete ște pe el, ca și cum cu nedreptate l-a
despărțit (afurisit).

CANON 11
Dacă cineva Cleric fiind, cu caterisit Cleric împreun ă s-ar ruga, s ă se
cateriseasc ă și el.

TÂLCUIRE În două chipuri se poate a se tâlcui Canonul acesta. C ă dacă adică acesta,
împreun ă s-ar ruga, se va lua în loc de, împreun ă va liturghisi, toat ă noima Canonului
este aceasta. Oricare Cleric împreun ă va liturghisi în știință cu Cleric caterisit, s ă se
cateriseasc ă și el asemenea cu acela. (Care aceasta este și mai dreapt ă) dacă zicerea, se
roagă împreun ă, însemneaz ă chiar dup ă zicerea sa, a se împreun ă ruga; în țelegerea
Canonului este aceasta: Oricare Cleric s-ar împreun ă ruga în știință cu Clericul acela ce
nu numai s-a caterisit, ci și a îndrăznit dup ă caterisis s ă lucreze ceva din ale clirosului

cuviincioas ă înainte g ătire a zdrobirii inimii, a m ărturisirii, a împlinirii Canonului, și a postului
după putere. Pentru care vezi la sub însemnarea Canonului 13 al Soborului 6.

31
ori și de s-a caterisit adic ă, pentru p ăcate de Clericatul s ău, iar dup ă caterisis, iar ăși
căzând întru acelea și păcate, s-a desp ărțit încă și de adunarea, și de rug ăciunea
credincio șilor, unul ca acesta zic, s ă se cateriseasc ă, asemenea cu acela.

CANON 12
Dacă vreun cleric, ori mirean, afurisit, adic ă neprimit, ducându-se în alt ă cetate
se va primi, f ără de scrisori recomenduitoare, s ă se afuriseasc ă, și cel ce l-a primit, și
cel ce s-a primit. [Apostol: 32, 33; Al 4-lea So bor: 11, 13; al 6-lea Sobor: 17; Anti: 6, 7,
8, 11; Sard: 7, 8, 9; Laod: 41, 42; Cart: 97, 117]

TÂLCUIRE Altul este cel afurisit, și altul cel neprimit. C ă cel afurisit adic ă, se desparte de la
Biserică, și de la rug ăciunea credincio șilor. Iar cel neprimit, pentru multe chipuri de
Arhiereu nu se prime ște. Deci Canonul acesta pe amândoi pomenindu-i împreun ă,
numai pentru cel neprimit arat ă aici. Pentru aceea și acest, nu este t ălmăcitor numelui
afurisit, ci parte de cuvânt deosebitor, care osebe ște pe cel afurisit de cel neprimit
39.
Drept aceea hot ărăște așa. Dacă cleric ori mirean se vor face neprimi ți de Arhiereul lor.
(Mireanul poate, pentru c ă s-a prih ănit de el pentru vreo gre șeală. Iar clericul, pentru
că cere să se hirotoniseasc ă, și Arhiereul cercetând cele pentru el, a aflat oarecare
îndoieli, pentru care nu l-a primit la Hirotonie.) Apoi se vor duce la alt Ora ș, și s-ar
primi de Arhiereul de acolo, f ără să aibă scrisorile Arhiereului lor, recomenduitoare și
de credin ță, și de viață, și de Hirotonie, iar mai ales de prih ănirea lor40, să se afuriseasc ă

39 Canon Apostolesc 10, 11 se vede c ă, pomenesc pentru cei ce s-au afurisit și s-au caterisit, ci
rămân în Eparhia, în care s-au afurisit. Iar acesta, pentru cei ce s-au afurisit, și în altă Eparhie s-au
dus.
40 Trei scrisori era obicei a lua Clericii ce mergeau de la un loc la altul. Dou ă adică acei ce erau
neprihăniți la cinste. Din care, una se numea ipaticeasc ă, pentru c ă arăta în vremea c ăruia Ipat, și
în care zi s-a hirotonisit, dup ă canonul 97 al Soborului din Cartagina, isc ălită de Arhiereu ca s ă se
vadă rânduiala celor ce mai înainte s-au hirotonisit, și a celor mai pe urm ă. Iar cealalt ă se numea
slobozitoare și pacinică, care arăta, că aceștia au slobozire și nu se opresc a lucra cele ale Clirosului
la locul acela, unde s-ar duce dup ă Canonul 1 și 8 al Antiohiei. Și 17 al celui 6 și 13 al celui din
Cartagina. Dar lua pe lâng ă acestea și a treia scrisoare Clericii aceia, care s-au prih ănit adică la
cinstea lor, înc ă s-au dezvinov ățit, care se numea recomenduitoare și Canoniceasc ă, pentru c ă
recomanda și dezvinov ățea faima (ipolipsul) lor cel ce se prih ănise, dup ă 41 al celui din Laodiceea
și 8 din Antiohia, și mai ales 11 al Soborului 4 și după acest 12 Apostolesc Canon, și cel ce lua carte
slobozitoare și pacinic ă, nu avea trebuin ță să ia și ipaticeasc ă, ori recomenduitoare. Iar cel ce lua
recomenduitoare, ori ipaticeasc ă, nevoie era s ă ia pe lâng ă acestea slobozitoare. Drept aceea și
Dumnezeiescul Hrisostom (în Voroava 11 a Epistoliei c ătre evrei, și către Efeseni) zice „Trebuie
Arhiereii s ă cerceteze pe Clericii și Preoții străini care merg în eparhia lor, dac ă să zic pe sine și
Clerici și Preoți. Pentru c ă n u e s t e f ără primejdie necercetata împ ărtășire, și primirea lor.” Și
precum se lupt ă și mult cerceteaz ă de sunt cu adev ărat pravoslavnici și credincio și, așa trebuie a
cerceta de sunt cu adev ărat hirotonisi ți Preoți; Și nu cu neb ăgare de seam ă, să se împărtășească cu
cei ce cu adev ărat sunt Preo ți, și cu cei ce se zic pe sine și Preoți, nefiind. C ăci dacă așa cu neluare
aminte to ți întocmai se vor primi, toate lucrurile Bisericii vor c ădea. Iar dac ă cei ce s-au dus la alt
loc vor cere numai hran ă, și chiverniseal ă ca niște săraci, cele de acest fel s ă nu aibă a le cerceta
Arhiereul. Îns ă însemneaz ă că carte slobozitoare lua și Episcopii, de la Mitropolitul lor ducându-se

32
și Arhiereul care i-a primit a șa, și ei căci cu acest fel de chip s-au primit de el. Acela
adică, căci afară de Canoane, f ără de scrisori i-a primit pe ei, iar ace știa, ori c ăci n-au
avut purtare de grij ă să ia scrisori recomenduitoare de cinstea lor, ori c ăci spunând
minciuni, au am ăgit pe Episcopul și i-a primit.

CANONUL 13
Iar de ar fi afurisit, prelungeasc ă-se asupra lui afurisirea41 fiindcă a mințit, și a
amăgit pe Biserica lui Dumnezeu. [Apost: 12; Cart: 116]

TÂLCUIRE
Canonul acesta este unit cu Canonul 12, și după înțelegere, și după alcătuire și
grăire. Fiindc ă acela adic ă, precum am zis, a vorbit de Clericul, și mireanul cel
neprimit. Iar acesta vorbe ște de clericul și mireanul cel afurisit, zicând a șa: Dacă vreun
cleric ori mirean, vor fi afurisi ți de Arhiereul lor, iar mergând într-alt loc vor ascunde și
nu vor m ărturisi, cum c ă sunt afurisi ți, și pentru ascunderea aceasta, s-ar primi de
Arhiereul locului aceluia, care nu știa afurisirea lor. Asupra unora ca ace știa să se
adauge mai mult afurisirea, fiindc ă a u s p u s m i n c i u n i , și au am ăgit pe Biserica și
Arhiereul locului aceluia.

de la locul lor, dup ă Canonul 31 din Cartagina, ci și săracii lua scrisori pacinice, ca s ă umble pentru
milostenie, dup ă 11 al Soborului 4. Și să trimitea de Episcop și scrisori c ătre împăratul, și către
boierii palatului îndemn ătoare pentru ajutorul s ărmanilor și săracilor, și pentru izb ăvirea
osândiților, dup ă al 7, 8 și 9-lea din Cardichia. Iar Episcopii cei ce se duc c ătre împăratul, și
Presbiterii, și Clericii, trebuie s ă aibă scrisori și de la to ți Episcopii eparhieie, iar mai ales de la
Mitropolitul, dup ă al 11-lea Canon al Soborului din Antiohia. Iar scrisorile acestea c ătre împăratul,
zice Armenopul, c ă se numesc pacinice Epistolii (în Partea 3 Epigrafi 2 a scurt ării Canoanelor). Dar
am zis mai sus, c ă scrisorile cele recomenduitoare, erau recomenduitoare și credinței. Pentru c ă
după ce armenii au schimbat felul Botezului, zicând: în Numele Tat ălui al celui mai mare, și al
Fiului al celui mai mic, și al Duhului al celui mai de jos, dup ă mărturia lui Chedrino. Și pe, Slav ă
Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, r ăsturnându-l zic ei: Slav ă Tatălui, prin Fiul, întru Sfântul Duh.
Și după urmare fiindc ă mulți să fățărniceau c ă sunt pravoslavnici; ca s ă n u s e a m ăgească
pravoslavnicii, s-au rânduit s ă se scrie Cartea cea recomenduitoare întru acest chip: T. F. S. D.
Adică, Tatăl, Fiul, Sfântul Duh. Și după pricină se pecetluia scrisoarea cu amin. Înseamn ă pe lângă
acestea c ă se obișnuia a se trimite de la cei de curând hirotonisi ți, și câtre cei de curând hirotonisi ți
Patriarhi trei feluri de scrisori, care se numeau, Sobornice ști, împrumutatnice, și în scăuetnice. Și
Sinodice ști adică se ziceau scrisorile, care le trimite fiecare din Patriarhi la ceilal ți Patriarhi,
mărturisind dreptsl ăvitoare Credin ță, după socotința Catolice știi Biserici, a șa numindu-se, pentru
că Sinodice ște se scria. Iar împrumutatince erau, scri sorile acelea care cereau pe Patriarhi s ă
împreun ă voiască prin răspuns la hirotonia Patriarhului acelui. Și înscăuetnice se zice, scrisorile
acelea care se f ăceau la începutul provivasirii (suirii) Patriarhului în scaunul cel patriarhicesc.
Precum am zice, cele ce se numesc acum Sirharitica (heretisitoare). Vezi pe Dositei la foaia 469 a
Cărții numită Dodecavivlion. Iar pe forma recomenduitoarei și a slobozitoarei scrisori, vezi la
sfârșitul cărții.
41 În altele se afl ă, că până acolo se sfâr șește Canonul acesta, iar cea de aici nu se afl ă.

33
CANON 14
Episcopului s ă nu-i fie slobod l ăsându-și nemernicia (parichia) sa, la alta a s ări,
măcar de și de cei mai mul ți de s-ar sili, f ără numai de va fi vreo binecuvântat ă
pricină, care îl sile ște pe el a o face aceasta, ca ceva mai mult folos s ă poată a face
celor de acolo, sub cuvânt de blagocestie (*evsevie) și aceasta înc ă nu de sine și, ci cu
chemarea multor Episcopi, și cu rugăminte prea mare.

TÂLCUIRE Alta este s ărire și pășire, de la o Eparhie la alta, și alta este mutare și trecere
42 și
sărire adic ă este, când cu l ăcomie de mai mult ă avere, și cu de sine și voie pornindu-se
Arhiereul, va l ăsa Eparhia sa (de nu cumva neavând Eparhie petrece f ără lucrare) și va
răpi alta fără cuvânt, care și se osânde ște, și sub Canonice ști certări cade, dup ă 1 și al 2-
lea Canon al celui din Cardichia. Iar mu tare este, când pentru mare nevoie, și întărire a
blagocestiei (eusebiei), de mul ți Episcopi rugat fiind Arhiereul, va trece de la o Eparhie
la alta, spre mai mult duhovnicesc folos al eparhia ților acelei Eparhii ( și aceasta înc ă
poate la o vreme, și nu întru toat ă viața sa) care și se iartă după oarecare iconomii43.
Pentru aceea și Canonul acesta rânduie ște, cum c ă, nu este iertat Episcopul a l ăsa
Eparhia sa, cu l ăcomie și de sine și, fără nici o binecuvântat ă pricină, și a sări la alta,
măcar și de alții de ar fi silit a face aceasta. Ci atunci s ă treacă la altă Eparhie mai mic ă,
ori mai mare, ori v ăduvitoare, când este vreo binecuvântat ă, și dreaptă pricină, ce îl
silește la aceasta. Adic ă, când poate s ă pricinuiasc ă creștinilor Eparhiei aceleia, mai
mult câștig sufletesc, și folos duhovnicesc, cu blagocestivul cuvântul înv ățăturii sale,
decât altcineva. Îns ă, și aceasta s ă nu o fac ă d e l a s i n e și, adică c u a s a p o r n i r e , c i c u
judecata și alegerea multor Episcopi, și cu mare rug ăminte, și poftire44. Citește și
Canoanele cele unite la socoteal ă, la margine însemnate.

42 Iar la Valsamon și la Vlastar se deosebe ște mutarea, și trecerea. C ă mutare este adic ă, când se va
muta vreun Arhiereu în țelept și îmbunătățit (având îns ă Eparhie) la mai mare, ori și mai la mic ă
Eparhie, pentru înt ărirea blagocestiei ce se primejduie ște. Precum Grigorie Teologul s-a mutat de
la Sasimi la Constantinopol. Iar tr ecerea este când vreun Arhiereu st ă fără lucrare (pentru c ă, poate
s-a stăpânit Eparhia sa de p ăgâni) va trece la alt ă văduvită Eparhie cu socotin ță Obștească a
soborului pentru în țelepciunea lui și îmbunătățirea. Dar amândou ă acestea se iart ă să se facă,
precum zice Valsamon, pentru Canonul acesta, și pentru al 16-lea al celui din Antiohia.
43 Vezi pe pururea pomenitul Patriarhul Dositei Cartea 3 pentru cei ce au Patriarhisit în Ierusalim,
fața 220. Dar însemneaz ă și Armenopul ar ătat (partea 1 epigrafi 4 a scurt ării Canoanelor) cum c ă
trecerea aceasta a Episcopului, care din Canonul acesta se arat ă, este numai la o vreme, și nu pe
totdeauna, pentru folosul norodului, și iarăși să se întoarc ă la Eparhia sa.
44 Precum preasfin țitul Proclu de la Kizic, și Teologul Grigorie de la Sasimi, și mulți alții cu acest fel
de iconomicesc și de nevoie chip, lesându- și Episcopiile, și Mitropoliile ce avea mai înainte, s-au
mutat la scaunul cel a toat ă lumea al Constantinopolului. Precum Meletie, de la Sevastia la Verria,
apoi la Antiohia. Și Alexanndru, de la Flaviada (care era sub Anavarzia) la Ierusalim. Și marele
Evstatie, de la Verria cea din Siria, la Antiohia. Și alții. Și de vreme ce (zice Dositei în Cartea 3
numită Decavivlios fa ța 221) iconomia aceasta la mul ți s-a făcut, și mai vârtos în vremurile de
acum, pricin ă de răutate, pentru aceasta zice, când se face mutare, este afar ă de cuvânt și afară de
Lege. Fiindc ă cele ce s-au f ăcut după vremi cu iconomie, și după nevoie, Lege a Bisericii nu se fac.
Drept aceea și sinodicescul r ăspuns ce l-a dat Manuil Patriarhul Constantinopolului la anul 1250
cum că episcopul dup ă ce a făcut paretisis de Episcopia sa, poate a se muta la alt ă Episcopie, cu

34
CANON 15
Dacă vreun Presbiter, ori Diacon, sau oricare din catalogul clericilor, p ărăsind
(parikia) nemernicia sa, la alta se va duce, și desăvârșit mutându-se, va petrece întru
alta, fără de socotin ța Episcopului s ău. Acesta poruncim de aceea s ă nu mai
liturghiseasc ă. Mai ales dac ă, chemându-l Episcopul lui s ă se întoarc ă, nu a ascultat,
rămânând întru nerânduiala sa, ca un mirean îns ă acolo împ ărtășească-se. [Sobor 1:
15, 16; Sobor 4: 5, 10, 20, 23; Sobor 6: 17, 18; Sobor 7: 15; Anti: 2; Sardi: 15, 16, 17: Carta: 63, 98]

TÂLCUIRE
Canonul al 6-lea al Soborului 4 porunce ște să nu se Hirotoneasc ă Preot, ori
Diacon, ori altul oarecare Cleric a șa chiar și nehotărât la fiecare Biseric ă, ci hotărât la
Biserică de Oraș, ori de sat, ori la M ănăstire. Deci care dintru dân șii cu chip ca acesta se
va Hirotonisi, rânduie ște Apostolescul Canonul acesta, s ă nu lase Biserica sa cea
rânduită, și să meargă la alta a unei str ăini Eparhii, f ără de socotin ța, și slobozitoarea
scrisoare a Episcopului s ău. Iar de o ar face aceasta, poruncim s ă nu lucreze la Biserica
aceea nici o slujire de ale Preo ției, ori a clericiei, și mai ales de l-a chemat înapoi
Episcopul s ău ca să se întoarc ă, iar el rămânând în nerânduiala sa, și întru pizma sa, nu
a făcut ascultare a se întoarce. Îns ă ca un mirean roag ă-se împreun ă cu creștinii Bisericii
aceleia, și împărtășească-se împreun ă cu dânșii. Citește și Canoanele cele la margine
însemnate.

CANON 16
Iar dacă Episcopul, la care ei se afl ă, întru nimic socotind arghia (oprirea) cea
hotărâtă asupra lor, îi va primi pe ei ca pe ni ște clerici, s ă se afuriseasc ă, ca un
învățător de nerânduial ă. [Sobor 6: 7, 18; Anti: 3; Cartag: 63, 64]

sfatul Mitropolitului, și acelorlal ți Episcopi. R ăspunsul acesta zic, este pierz ător, și ca unul ce se
împotrive ște Canoanelor este de lep ădat. Pentru aceea și Areta al Chesariei zice: „Mut ările pentru
lăcomie și cu pofta de slava de șartă se lucreaz ă, amândou ă fiind vrednice de ur ă, una, ca o slujire
de idoli, iar alta ca o boal ă sataniceasc ă. Ci și Iulie al Romei scria c ătre evseviani, și de socoti ți cu
adevărat întocmai și asemenea cinstea Episcopilor, și nu din m ărimea Cet ăților judeca ți pe
Episcopi, se c ădea celui ce mic ă i s-au încredin țat, a rămâne întru cea ce i s-a încredin țat, și a nu
defăima pe ceea lui încredin țată, și a trece la ceea ce nu i s-a încredin țat, ca pe cea de la Dumnezeu
dată, să o defăimeze, iar pe slava de șartă a oamenilor s ă o iubeasc ă. Și Papa Damas scria c ătre
Pavlii, noi pe cei ce trec de la o Eparhie la alta, pân ă atunci str ăini de împ ărtășirea noastr ă îi avem,
până când se vor întoarce la a lor Eparhie.” Dar zice și Teodorit: Cuvânt 5 cap 10 „Dac ă Episcopul
va trece de la un loc la altul, și se va Hirotonisi în locul s ău alt Episcop, s ă rămână argos de
vrednicia Arhiereasc ă, cel ce a l ăsat turma sa, pân ă ce va muri acela ce s-a Hirotonisit pentru
Eparhia lui.” Vezi și cartea 7 a lui Socrat cap 36: însemneaz ă căci pentru iconomie, și pogorâre de
Episcopi s-a f ăcut, adic ă de la mai mare Eparhie la mai mic ă. Că Ioann Codonatul de la scaunul
Alexandriei s-a mutat la Tiron. Dar a zis și oare care legiuitor, c ă, pe cel ce a luat dou ă Episcopii, de
a doua nunt ă îl numim.

35
TÂLCUIRE
Singur Episcopul Carhidoniei are voie din învechit ă obișnuire a lua ori de unde ar
voi (și negreșit că de la Episcopii cei supu și lui) Clerici, și a-i împreun ă număra în
Bisericile Eparhiei sale, dup ă Canonul 64 al acestuia și Sinod, iar celorlal ți Episcopi,
niciodată li se dă o voie ca aceasta. Pentru aceasta și Apostolescul Canonul acesta,
atârnat fiind de Canonul cel mai de sus, și după grăire, și după noimă, zice: iar dac ă
Episcopul întru a c ărui Eparhie se afl ă clericii ace știa străini, cu toate c ă știe, cum c ă, ei
sunt opri ți, după Canoane de Arhiereul lor, ci ar def ăima oprirea aceasta, și i-ar primi
pe ei ca pe ni ște clerici lucrând ale Clirosului45 lor adic ă, un Episcop ca acesta zic, s ă se
afuriseasc ă. Pentru c ă se face înv ățător de nerânduial ă, și de sminteli. Cite ște și
Canoanele cele unite însemnate la magine.

CANON 17
Cel ce cu dou ă nunți s-a împleticit dup ă Botez, ori a avut posadnic ă (țiitoare),
nu poate a fi Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sau orice din catalogul cel Ieraticesc.
[Sobor 6: 3; Vasilie: 12]

TÂLCUIRE
Păcatele câte le-ar face omul înaintea Botezului, nu pot a-l opri de Preo ție și de
Cliros. Fiindc ă credem, cum c ă, i le spal ă toate sfântul Botez. Nu îns ă și câte ar face și
după ce se va boteza. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, cum c ă, cel ce dup ă
sfântul Botez, de dou ă ori se va însura (Dar se însoar ă de două ori nu numai cel ce va
lua cu nunt ă a doua femeie, ci și cel ce cu sfin țită cuvântare se va logodi cu a doua
femei, sau va lua cu nunt ă pe cea logodit ă cu altul)46 sau are muiere țiitoare47, nu poate

45 Soartei.
46 Logodna ce se face dup ă închipuirea împ ăratului Alexie Comnino, și după însemnarea
Patriarhului Nicolae, adic ă cu obișnuitele sfin țite Rugăciuni, și cu obișnuita la cei ce se logodesc
sărutare, și când b ărbatul este de 15 ani, iar femeia de 13 dup ă legiuirea cea mai nou ă a
împăratului Leon celui în țelept. Logodna, zic, care se face cu chipul acesta, nu se osebe ște de
nunta cea des ăvârșit, după hotărârea împ ăratului Nichifor Votaniat, și după Patriarhul
Constantinopolului Ioann Xifilin, și după Soborul cel cu dânsul, care a înt ărit pe hot ărârea lui
Nichifor, fiindc ă și legea cea politiceasc ă, precum nu iart ă a se înso ți rudeniile celor înso țiți, când
au împiedicare dup ă obișnuitele trepte, cu acesta și chip nu iart ă a se înso ți nici rudeniile celor
după lege logodi ți. Ci și Sobornicescul Tom legiuie ște cu singure acesta și pricini s ă se dezlege
logodna, cu care se dezleag ă și nunta. Iar alta, și pentru c ă Canonul 98 al Soborului 6 cu vina
preacurviei osânde ște pe cel ce ar lua femeia pe cea cu altul logodit ă, încă acela fiind viu. Iar
precurvia, ar ătat este c ă se zice c ătre femeia m ăritată. Drept aceea Soborul ca pe o nunt ă împlinit ă
a socotit pe logodn ă. Deci fiindc ă după dovezile acestea, logodna în rânduial ă de nunt ă se
socotește, ceea ce se face dup ă legi, pentru aceasta de dou ă nunți se socote ște și cel ce numai s-a
logodit cu a doua femeie, ori cel ce a luat pe cea cu altul logodit ă. Iar celelalte logodne, care numai
cu cuvinte se fac, și goale arvune, încât dup ă amănunțimea Bisericii, nici logodne sunt, nici se
numesc, a șa asupra acestora Sobornice știle Canoane pot a- și arăta lucrarea lor. ( Și vezi pentru
logodirea mai pe larg la Cap 11 a înv ățăturii celei pentru înso țire.)
47 Posadnic ă (ori țiitoare) dup ă Patriarhul Fotie, este femeie cinstit ă, cu care cela ce împreun ă
locuiește, făcând arătată mărturie pentru împreun ă locuirea aceasta, se arat ă la mulți, că o are
femeie a sa. Iar de nu face m ărturia aceasta, înver șunare lucreaz ă cu dânsa. Ori și într-alt chip.

36
a se face Arhiereu, ori Preot, ori Diacon, oricât de pu țin a se împreun ă număra în
Catalogul, ori în treapta cea Ieraticeasc ă.

CANON 18
Cel ce va lua v ăduvă, ori lep ădată, ori curv ă, ori slujnic ă ori din cele de la
Teatre, nu poate a fi Episcop, sau Presbi ter, sau Diacon, sau orice din catalogul
Ieraticesc. [Sobor 6: 3, 26; Vasilie: 27]

TÂLCUIRE
Dacă Preoții Iudeilor erau opri ți a-și lua femeie, curv ă, ori izgonit ă de bărbatul ei
[Levi XII, 7, 13], ori m ăcar având ea nume prih ănit: <<C ă muierea curv ă, zice, și
spurcată nu își vor lua, și muierea lep ădată de bărbatul ei. C ă sfânt este Domnului
Dumnezeului s ău.>>[Matei XII, 5] Cu cât ma i vârtos aceasta este oprit ă despre Preo ții
Evanghelie? <<C ă iată mai mare decât Altarul este aici.>> Pentru aceasta și
Apostolescul Canonul acesta rânduie ște, că cel ce va lua femeie v ăduvă, ori izgonit ă de
bărbatul ei, ori curv ă, ori roab ă, ori pe una din muierile cele ce se afl ă la comedii și la
Teatre, și se fățărnicesc în multe fe țe, nu poate s ă se facă Episcop, ori Preot, ori Diacon,
sau cât de pu țin să se numere împreun ă în tagma Ieraticeasc ă. Fiindcă toate muierile
acestea sunt clevetite, ori prih ănite. Iar cei sfin țiți (Ierosiți) din toate p ărțile trebuie a fi
neprihăniți, și ne prin și [I Tim III, 2]. Precum zice fe ricitul Pavel. Iar Canonul 3 al
Soborului 6 zice: C ă Presviterii, Diaconii, ori Ipodiaconii, care au luat v ăduvă, ori dup ă
Hirotonie au c ăzut în nunt ă fără de lege, ace știa despărțindu-se de muierile lor, s ă se
oprească de Preo ție la puțină vreme, și să se certe, cu canon. Apoi iar ăși să-și primeasc ă
treptele Preo ției sale, iar ă la mai mare treapt ă să nu sporeasc ă, măcar că Soborul al 6-
lea atunci cu pogor ământ a iconomisit pe unii ca ace știa, de atunci îns ă și în urm ă, a
hotărât acesta și Sobor. S ă stăpânească iară-și Apostolescul Canonul acesta.

CANON 19
Cela ce dou ă surori a ținut, ori nepoat ă de soră, nu poate fi Cleric. [Sobor 6: 3,
26; Neoche: 2; Vasilie: 23, 47; Teof: 5]

TÂLCUIRE
Dintre nun ți, altele se zic necuvioase, câte se fac cu rudenii ori cu eretici. Iar altele
fără de lege, precum este când cineva va lua muiere, pe cea c ăreia tatăl său din pruncie

Posadnic ă este aceea ce vie țuiește împreun ă cu bărbat dup ă lege, fără a se blagoslovi cu nunt ă. Dar
însemneaz ă, că măcar de și posadnica aceasta se ierta de legile cele dinafar ă. Însă de legile Bisericii
noastre nu se iart ă creștinilor, nicidecum s ă aibă acest fel de muieri, drept aceea și Canonul 31 al
Sfântului Nichifor zice: „C ă de are cineva o posadnic ă ca aceasta, și nu voie ște a o lăsa, nici a se
blagoslovi prin cununie cu dânsa, nu trebuie Preo ții a primi în Biseric ă, nici proaducerile lui, și
Liturghiile; fiindc ă prin fapt ă ocărește și necinste ște legile și Canoanele Bisericii.” Și Petru
Hartofilacul și Diaconul Bisericii mari în al 5-lea r ăspuns al s ău, zice: „C ă nu se cuvine a primi
cineva de la casa celui ce are femeie necununat ă cu lege, nici proaducere, nici lumân ări, nici unt de
lemn, nici tâmâie.” Dar se deosebe ște curva de posadnic ă, căci aceasta p ăcătuiește cu mul ți, iar
posadnica cu unul.

37
i-a fost epitrop. Și altele osândite, precum când va lua cineva femeie pe cea afierosit ă
lui Dumnezeu, C ălugăriță. Dar cu Ob ștesc nume, toate nun țile acestea pot a se numi
nelegiuite. (Precum Soborul al 6-lea în Canonul 3 de ob ște nelegiuite nume ște pe
nunțile cele cuprinse în Canoanele 17 și 18 ale Apostolilor.) Iar acest Canon numai
pentru nun țile necuvioase vorbe ște hotărând. Oricine va lua femeie pe dou ă surori, ori
va lua pe nepoata cea mare a sa, nu poate a se face Cleric. Pentru c ă fiecare necuvioas ă
nuntă, ori din sânge, ori din cuscrie este, nu numai împiedic ă pe cineva a nu se face
Cleric, ci și îl supune cert ărilor. Că marele Vasilie pomenind de cei ce iau dou ă surori
în Canonul 78 și 87 al său, îi canonise ște 7 ani, s ă se depărteze de Dumnezeie știle Taine.
Iar Canonul 2 al Soborului din Neocezareea, rânduie ște să se scoat ă afară de la
împărtășirea Dumnezeie știlor Taine muierea aceea, care va lua doi fra ți. Iar Canonul 27
al marelui Vasilie hot ărăște, că Presviterul carele în ne știință va cădea în nunt ă
nelegiuit ă, adică care se rude ște, să nu aibă numai cinstea șederii, iar de celelalte
lucrări ale Preo ției să se depărteze, și nici în ascuns, nici în ar ătare să blagosloveasc ă pe
cineva, și nici să împărtășească pe cineva. Pe însu și Canonul acesta al marelui Vasilie îl
pomenește anume Soborul 6 în Canonul 26 al s ău, adăugând Soborul, c ă mai întâi s ă se
despartă nelegiuita nunt ă, și așa să aibă cinstea șederii. Iar al 5-lea Canon a lui Teofil
zice, că cela ce înainte de Botez a luat pe nepoata sa, și după Botez s-a Hirotonisit
Diacon, nu se caterise ște. Dacă aceea a murit, ori el o a l ăsat mai înainte de a se
împreuna cu ea trupe ște. Iar legea cea politiceasc ă Cartea 60 Titlul 37 porunce ște, că
toate necuvioasele nun ți să se despart ă, și să se certe. Iar cei ce se împreuneaz ă cu două
surori, sau nepoata lor (precum Apostolescul acesta Canon porunce ște) porunce ște să li
se taie nasurile, și să se bată și ei, și muierile cele ce cu dân șii împreun ă s-au stricat. Iar
de nu vor voi a se desp ărți unii ca ace știa, trebuie cu domneasc ă stăpânire s ă se
despartă.

CANON 20
Clericul ce d ă chezășii, să se cateriseasc ă. [Sobor 4: 30]

TÂLCUIRE Două însemnări are, a da cineva chez ășii. Pentru c ă, ori dă cineva pe sine și chezaș
pentru altul, ori d ă pe altul cheza ș pentru sine. Iar acest Canon dup ă întâia însemnare
luându-se a da cineva chez ășii, zice. Ori care cleric ar da pe sine și chezaș pentru altul,
să se cateriseasc ă. Fiindcă după chipul acesta, f ăcuta chez ășuire, în cele mai de multe
ori la omene știle cuviin țe să obișnuiește, adică la pricini de v ămeșii, și de biruri, și la
pricini de bani, și în scurt a zice la interesurile negu țătorești. De care lume ști și
mirenești lucruri, clericii trebuie s ă fie slobozi. Și mai ales la chez ășuirile cele de acest
fel, urmeaz ă și alte multe ispite, în care ei nu trebuie de voie a se arunca pe sine și. „Că
de vei lua (zice Parimiastul) în chez ășie pe prietenul t ău, vei da vr ășmașului mâna ta,
pentru aceasta, zice, nu da pe sine ți în chez ășuire rușinându-te.” [Pilde VI, 10; XXII, 26]
Că de nu vei avea, de unde vei pl ăti? Vor lua a șternutul cel de sub coastele tale. Pentru
câștigurile și lucrurile lume ști, precum am zis, nu trebuie clerici a da pe sine și chezaș.
Pentru c ă deși suntem porunci ți a ne pune sufletul nostru pentru dragostea fratelui
nostru, nu îns ă la omene știle cuviin țe, după marele Vasilie. Iar pentru folosul fra ților,
după scopul bunei pl ăceri a lui Dumnezeu, nu numai cheza și trebuie a da pe sine și

38
clericii; ci și pe însu și sufletul lor. Precum de pild ă: Dacă un cleric, întâmpinând pe
unul ce cu nedreptate se trage ca s ă se pună în închisoare, fiindc ă nu are pe nimenea s ă
dea cheza ș pentru sine și către judec ătorul. Iar fi mil ă de reaua întâmplare a lui, și ar da
pe sineși chezaș pentru fratele, unul ca acesta, zic, cleric, nu numai nu se caterise ște, ci
și se laud ă de Dumnezeu, și de oameni, ca unul ce a plinit Evangheliceasca și
Dumnezeiasca porunc ă. „Că zice, izb ăviți pe cel ce se nedrept ățește. Și pe cei ce-i trag
spre moarte, scoate-i, și a răscumpăra pe cei ce se ucid nu te scumpi.” [Isaia X, 17; Pilde
XXIV, 11] Și acesta adic ă pentru întâia însemnare, a nu da cineva pe sine și chezaș
pentru altul, precum s-a zis. Iar Ecumenicul Sinod 4 dup ă a doua însemnare luând
aceasta, a da chez ășuiri, au cerut, în Canonul 30 al s ău, ca să dea Episcopii Egiptului
chezași pe alții pentru sine și, că nu se vor duce din Constantinopol pân ă ce se va
Hirotonisi Arhiepiscopul Alexandriei, și cu chipul acesta se unesc Canoanele, acest
Apostolicesc adic ă, și acel al Soborului 4 și nu se împotrivesc între ele. Fiindc ă cel
Apostolicesc dup ă altă însemnare a luat pe a da chez ășuiri, iar cel al Soborului 4 dup ă
alta.

CANON 21
Famenul, dac ă din bântuirea oamenilor s-a f ăcut, ori în goan ă s-a lipsit de cele
ale bârba ților, ori de s-a n ăscut așa, și este vrednic, fac ă-se Episcop. [Apost: 22, 23, 24;
Sobor 1: 1; Sobor 1 și 2: 8]

TÂLCUIRE În trei se despart famenii, în hadâmbi, în sfârma ți, și în scopi ți. Și hadâmbii adic ă
sunt aceia ce s-au n ăscut din pântecele maicii lor, f ără de boașă și fără părțile cele
născătoare de copii, pentru care a zis Domnul: „Sunt fameni, care s-au n ăscut așa din
pântecele maicii lor (precum a fost Dorotei, Presbiterul Bisericii celei din Antiohia, cum
mărturisește Evsebie în Bisericeasca Istorie Cartea 7, cap 32).” [Matei XIX, 12] iar
sfărmații sunt aceia, a c ărora născătoarele de copii p ărți le-au sfârmat și le-au strâns
părinții lor, când erau prunci, și le-au făcut netrebnice spre facerea de copii cu strânsul
acela. Iar scopi ții sunt aceia, care și-au lepădat părțile născătoare de copii, ori cu cu țit,
sau cu alt me șteșug și unealtă. Acestea a șa fiind cunoscute, zice acest Canon, dac ă
cineva s-a f ăcut famen din r ăutatea și vătămarea oamenilor, ori în vreme de goan ă, li s-
au tăiat de gonaci m ădularele cele n ăscătoare de copii al b ărbaților; ori de s-a n ăscut
așa din pântecele maicii sale; dar este vrednic pentru Preo ție, să se facă Episcop.
Fiindcă el nu s-a f ăcut pricinuitor unei scopiri ca aceasta. Ci ori de la fire ori de la
oameni r ăi, a pătimit râul cel de acest fel. Pentru care trebuie mai ales s ă se miluiasc ă,
și nu să se urasc ă, și să se pedepseasc ă. Pentru scopire înc ă, rânduiesc și Canoanele
următoare, 22, 23 și 24 ale Apostolilor. Iar pentru boal ă se va scopi de c ătre doftori, ori
de către barbari: acesta s ă rămână în cler. Iar mirean fiind, s ă se facă cleric; iar care
sănătos fiind, s-a scopit pe sine și, acesta, cleric fiind, s ă înceteze de a lucra cele ale
clericiei sale; iar mirean fiind s ă nu se fac ă cleric. Iar al 8-lea Canon al Soborului 1 și 2
pe însuși acest Canon al celui 1 Sobor, punându-l în ainte, zice: oricare cleric va scopi pe
altcineva, ori însu și cu mâna sa, ori va pune pe altul, s ă se cateriseasc ă. Iar dac ă Preoți
ori mireni, vor scopi pe cei ce au oarecare patim ă, nu se osândesc.

39
CANON 22
Cela ce și-a tăiat mădularele sale, s ă nu se fac ă cleric, c ă de sine uciga ș al luiși
este, și vrăjmaș al Zidirii lui Dumnezeu. [Apost: 21, 23, 24; Sobor 1: 1; Sobor 1 și 2: 8]

TÂLCUIRE Cel mai sus zis Canon hot ărăște pentru cei scopi ți cu sila, iar acesta pentru cei
scopiți de voie, zicând: oricare s-ar scopi pe sine și cu voia sa, s ănătos fiind, ori cu
mâinile sale, ori ar pune pe altul și l-ar scopi, s ă nu se fac ă cleric
48. Fiindcă el însuși este
ucigaș luiși, și vrășmaș al făpturii lui Dumnezeu. Pentru c ă Dumnezeu l-a f ăcut pe el
bărbat, cu toate n ăscătoarele de copii m ădulare; iar el lep ădându-le pe ele, se preface
pe sineși întru o str ăină, și de mirare fire. Pentru c ă nici bărbat este, c ăci nu poate s ă
lucreze cele ale b ărbaților, și să nască om asemenea lui. Nici iar ăși femei, c ăci nu poate
a pătimi cele ale femeilor, adic ă a se în greca, și a naște, ca femeile. Ci oarecum este o a
treia groz ăvie, și cum ar zice cineva, este un mijloc între b ărbați, și între femei. Vezi și
tâlcuirea celui al 21-lea Apostolesc.

CANON 23
Dacă oarecare cleric fiind, pe sine și se va ciunti, cateriseasc ă-se. Că ucigaș al
luiși este. [Apost: 21, 22, 24; Sobor 1: 1; Sobor 1 și 2: 8]

TÂLCUIRE
Și aceste Canon asemenea cu cel mai de sus, pentru scopire pomene ște. Acela îns ă
porunce ște să nu se fac ă cleric, oricare mirean fiind, s-ar scopi pe sine și. Iar acesta zice,
că dacă cineva cleric fiind mai înainte, apoi s-ar scopi pe sine și sănătos fiind, ori pe
altul ar pune de l-ar scopi, s ă se cateriseasc ă. Fiindcă este uciga ș luiși. Și nu numai
Dumnezeie știle Canoane, ci și legile cele politice ști pedepsesc pe cei ce vor scopi, ori pe
sineși, ori pe al ții, cu feluri pedepse, adic ă cu răpirea averilor sale, cu izgonire, cu a

48 Fiindcă oarecare eretici cu rea socoteal ă, și mai ales ualisienii auzind pe Domnul zicând: „De te
smintește ochiul t ău cel drept, scoate-l pe el.” Asemenea, și, dacă mâna ta ori piciorul t ău cel drept
te smintesc, taie-le pe ele, r ău și cu greșeală a tâlcuit zicerea. Pentru aceea și zic ei, cum c ă trebuie
cineva a ciunti, și a tăia mădularele acelea, care îl îndeamn ă spre păcat. Precum Dumnezeiescul
Epifanie pomene ște de ereticii cei de acest fel. Deci pentru aceasta câ ți ca aceștia se vor afla, care
să-și ciunteze m ădularele trupului lor, s ănătoși fiind, supu și sunt și ei certării Apostolescului
Canonului acestuia, precum sunt și vrăjmași ai făpturii lui Dumnezeu. Fiindc ă Cuvintele
Domnului cele mai sus zise, nu se în țeleg dup ă slovă, ci se tâlcuiesc tropologhice ște. Adică, de
avem rudenii, ori prieteni atâta de mult apropia ți și iubiți nouă, precum sunt m ădularele trupului
nostru, prietenia îns ă a unora ca ace știa de la dragostea lui Dumnezeu, și de la mântuirea
sufletului nostru, precum Dumnezeiescul Hrisostom, Teofilact, Epifanie, și alți Părinți tâlcuiesc
zicerea cea de acest fel. Și însemneaz ă, că pe scopi ți, Teologul Grigorie adic ă îi nume ște, bărbați
întru femei, și femei întru b ărbați. Iar marele Vasilie (în Epistolia c ătre Simplikia) pe neamul
scopiților îl nume ște, necinstit, atot pierz ător, nebărbat, de fier osândit, și alte multe, ad ăugând
cum că, nici întru m ărturie este vrednic de crezare. Iar Dumnezeiescul Apostol, vinovat
blestemului judec ă pe cel ce s-ar scopi pe sine și. Că așa blestem ă pe nesupu șii Galateni „O de s-ar
tăia de tot (de s-ar scopi, precum tâlcuie ște Hrisostom și Teofilact) cei ce r ăzvrătesc pe voi.”
[Galateni V, 12]

40
aceeași pătimire, adic ă să se scopeasc ă și el de lat om. Și dacă vreun rob s-ar scopi de
către stăpân, fiind s ănătos, ori bolnav, poruncesc legile s ă se facă slobod. Fotie cap 14 a
titlului întâi.

CANON 24
Mireanul pe sine și ciuntindu-se, s ă se afuriseasc ă trei ani. C ăci vrășmășuitor al
vieții sale este. [Apostol: 21, 22, 23; Sobor 1: 1; Sobor 1 și 2: 8]

TÂLCUIRE
I a r d e v a f i m i r e a n c e l c e s – a r c i u n t i , și s-ar scopi pe sine și sănătos fiind, ori pe
altul ar pune, și l-ar scopi, porunce ște acest Canon s ă se deosebeasc ă de la
Dumnezeie știle Taine, și de adunarea cre știnilor în Biseric ă trei ani. Pentru c ă cu
scopirea aceasta se face vr ășmaș vieții sale.

CANON 25
Episcopul, ori Presbiterul, ori Diaconul, întru curie, ori în c ălcare de jur ământ,
ori în furti șag, prinzându-se, s ă se cateriseasc ă, și să nu se afuriseasc ă. Că zice
Scriptura: „Nu vei izbândi de dou ă ori pentru aceea și.” Asemenea și ceilalți clerici.
[Sobor 1: 9; Sobor 6: 4, 21; Neocezareea: 1, 8; Car: 35; Vasilie 2, 17, 32, 44, 51, 70]

TÂLCUIRE
Toți cei preo țiți și clerici trebuie a fi cura ți, și nevinui ți, pentru aceasta și acest
Canon rânduie ște așa. Ori care Episcop, ori Preot, ori Diacon s-ar prinde, adic ă s-ar
dovedi, c ă a făcut curvie, ori c ălcare de jur ământ, sau furti șag (de capu adic ă, după
Canonul 28 al Postnicului, adic ă care aduce asupr ă-i pedeaps ă de moarte), iar pedeapsa
de moarte nu este t ăierea capului, ori alt ă moarte, precum tâlcuie ște Valsamon,
sholiasind capul 25, al titlului 9 al Nomoca nonului lui Fotie, ci izgonirea, orbirea,
tăierea mâinii, și altele asemenea49 să se caterisesc ă de Preo ție, dar să nu se afuriseasc ă,
și de la Biseric ă, și de la rug ăciunea cre știnilor. Pentru c ă zice Dumnezeiasca Scriptur ă,
nu vei pedepsi de dou ă o r i , p e n t r u u n u l și același păcat. Întocmai cu cei Preo țiți se
caterisesc de clerul lor, dar nu se afurisesc, și câți Clerici s-ar prinde întru zisele
aceleași păcate. Dar în Canonul acesta se cuprind dou ă lucruri vrednice de luare
aminte: unul adic ă, că Preoțiții și Clericii, m ăcar că nu se afurisesc de la împ ărtășire,
adică de la adunarea și rugăciunea cre știnilor celor ce intr ă în Biseric ă, ca cei ce se
catehisesc, dup ă Canoanele 2, 32, 51 ale Marelui Vasilie, nu se împ ărtășesc însă cu
precuratele Taine ca ni ște nevrednici fiind, și sub Canon, pân ă când ar g ăsi de cuviin ță

49 Dar însemneaz ă pe lâng ă acestea, c ă de vreme ce furarea de cele Sfin țite are rudenie cu
furtișagul, și decât ea mai grea, pentru aceasta și Episcopul ori Preotul ori Diacon care s-ar prinde
în furare de cele Sfin țite, se caterise ște după Canonul 10 al Soborului 1 și 2 și de vreme ce vinov ăția
(catosiosiei – fur ări de afierosiri) este asemenea cu a fur ării de cele Sfin țite. Dar însemneaz ă și
aceasta, c ă de vreme ce cel Apostolesc 61 Canon opre șt e a n u s e P r e o ți cel ce mai-nainte de
Hirotonie se va v ădi, că a curvit, ori a preacurvit, ori alt p ăcat oprit despre cei credincio și a făcut.
Iar păcatele ce le pomene ște acest Canon sunt oprite, apoi dar, nu numai c ă sunt caterisitoare de
Preoție, ci tot odat ă sunt și împiedic ătoare de Preo ție, și cei ce mai înainte de Preo ție întru acestea
s-au vădit, nu se Preo țesc.

41
Arhiereul lor, ori Duhovnicul lor50. Și altul înc ă, că cei ce s-au prins, nu în toate, ci întru
singure p ăcatele acestea, care le pomene ște acest Canon, Preo țiți adică, și Clericii (iar
de cap prinde și în altele asemenea acestora, adic ă în preacurvie, ori în furare de cele
sfințite) se caterisesc numai și nu se afurisesc. Pentru c ă sunt și alte păcate, în care câ ți
Preoțiți și Clericii se vor prinde, și se caterisesc și se afurisesc împreun ă. Precum sunt
cei ce cu bani s-au Hirotonisit, ori cu st ăpânirea boierilor, dup ă Canonul 29 și 30 al
Apostolilor. Și însemneaz ă, că cei ce Preo țiți, și Clericii, ce pentru p ăcatele mai sus
însemnate se caterisesc adic ă, dar nu se afuriseau, iar dac ă și după caterisire iar ăși
cădeau întru acelea și, ori în alte p ăcate, atunci și de la Biseric ă desăvârșit se afuriseau,
ca cei ce se catehiseau. Pentru aceea și Canonul 1 al Soborului din Neocezareea
rânduind, c ă, Preotul de va curvi, ori va preacurvi se afurise ște de la Biseric ă, ca
mirenii ce se poc ăiesc. Aceasta zic prea bine se învoie ște cu acest Apostolesc, m ăcar și
de s-ar în țelege că zice pentru Preotul cel ce de dou ă, sau de trei ori a curvit, sau a
precurvit.

SIMFONIE
Ci și Canonul 8 al acestuia ș din Neocezareea Sobor zice, c ă, să caterise ște Preotul
care viețuiește împreun ă cu muierea sa ceea ce a precurvit. Iar Canonul 21 al Soborului
6 zice, Clericii cei de istov caterisi ți pentru canonice ști vinovății, dacă de bunăvoie se
vor pocăi, să-și tundă părul capului dup ă chipul clericilor. Iar de nu se vor p ărăsi de
păcat cu voia lor, s ă-și ție părul ca mirenii. Iar Canonul 17 al marelui Vasilie zice, c ă
Presbiterii care s-au jurat s ă nu lucreze cele al Preo ției (din oarecare nevoie și
primejdie) a ar ătat adică nu trebuie s ă Ierurghiceasc ă, ca să nu sminteasc ă arătat adică
pe cei ce îi știu că s-au jurat, ci întru ascuns. Îns ă să se pocăiască pentru jur ământul ce a
făcut. Iar Canonul 70 al acestuia și rânduie ște: Că dacă Diaconul, ori Presbiterul va
păcătui cu femeie pân ă la sărutare, va înceta de Preo ție la o vreme dup ă Zonara, iar cu
Dumnezeie știle Taine se va învrednici a se împ ărtăși împreun ă cu ceilal ți Preoți și
Diaconi. Iar de se va v ădi că a păcătuit ceva mai mult decât s ărutare, se va caterisi. Iar
Canonul 4 al Soborului 6 caterise ște pe Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul ce se
va împreuna cu muiere afierosit ă lui Dumnezeu, adic ă cu călugăriță. Iar Ioan postnicul
zice, că dacă cineva mai-nainte de a se Preo ți (sau de a se Hirotoni) a c ăzut în păcatul

50 Iar de ar zice cineva, c ă, Clericii cei caterisi ți îndoit se pedepsesc dac ă nu se vor împ ărtăși, învață-
se, că nu se pedepsesc îndoit, fiindc ă împreun ă cu caterisirea nu se și afurisesc de la Biserica dup ă
acest Canon ( și aceasta pentru c ă nu li se mai d ă lor Clericia și Preoția, precum zice Vasilie Canon
3) și nu pentru c ă nu se împ ărtășesc. Căci de ar fi a șa, și mirenii urma a se pedepsi îndoit, car nu se
cade. Căci când ei p ăcătuiau de moarte, nu numai c ă se goneau din Biserica credincio șilor cu cei ce
se catehiseau, ci nici se împ ărtășeau, dar îns ă nu se zice c ă se pedepsesc îndoit. C ăci depărtarea de
Dumnezeiasca împ ărtășire, nu li se socotea pedeaps ă. Dar ce zic acestea? Înva ță-se cel ce aceasta
pune înainte, cum c ă nu numai a se dep ărta se cade Clericii caterisi ți de împ ărtășire, ci se cade și
prin zdrobirea trupului, și prin toat ă robia a se dep ărta și de îndulcirile, pentru care a pierdut
Preoția, după Canonul 2 al lui Vasilie. Fiindc ă singură depărtarea împ ărtășirii, nu este destul a-i
vindeca de patimi. Însemneaz ă încă, că nu numai, cei ce dup ă Hirotonie au curvit, ori au
preacurvit, ori alte împiedic ătoare păcate au f ăcut, ci și cei ce mai înainte de Hirotonie, dac ă după
Hirotonie le vor m ărturisi acestea, ori se vor v ădi, întocmai se caterisesc și ei, dup ă Canonul 9 al
Soborul 1 pe care cite ște-l.

42
malahiei (care și curvie îndeosebi se zice de unii din sfin ți), acesta s ă se certe, apoi s ă se
Hirotoneasc ă. Iar de a c ăzut dup ă Hirotonie, s ă rămână argos un an, și să se
canoniseasc ă, cu alte cert ări, și așa să Ierurghiseasc ă. Iar dac ă după cunoștința
păcatului, iar ăși va mai c ădea de dou ă și de trei ori întru aceea și patimă, unul ca acesta
să se cateriseasc ă, și să e pună în rânduial ă de citeț (Anagnost).

CANON 26
Dintru cei ce au intrat în Cleros, neînsura ți, vrând s ă se însoare, poruncim,
numai Anagno știi (Cete ții) și Psalții. [Sobor 4: 14; Sobor 6: 6; Cartag: 19, 33; Vasilie:
69]

TÂLCUIRE Presbiterii, și Diaconii, și Ipodiaconii, mai-nainte de a se Hirotonici, au voie a- și
lua femeie (prin cununie), și după nuntă să se Hirotoniseasc ă, iar dacă după Hirotonie
s-ar înso ți cu femeie, se caterisesc de la treapta lor dup ă Canonul 6 al Soborului 6. Iar
Citeții și cântăreții și Clericii cei mai josi ți au voie a se c ăsători, și după ce se vor face
Clerici fără de păcătuire, și să pășească înainte și la mai mare treapt ă. Drept aceea acest
Canon, porunce ște unii ca ace știa să se însoțească cu femeie, și nu cu de alt ă credință,
după Canonul 14 al Soborului 4 de toat ă lumea. Iar Canonul 9 al celui din Cartagina
rânduiește. Cum c ă Citeții când vor ajunge la vârsta de 14 ani, s ă fie siliți ori a se înso ți
prin nunt ă, ori să mărturiseasc ă înfrânare, adic ă a păzi feciorie. Iar dup ă ce se vor
însoți să nu fie sili ți a se înfrâna mai mult de ce este rânduit, dup ă Canonul 33 al
acestuiași. Iar Canonul 69 al marelui Vasilie zice, c ă Citețul de va c ădea cu logodnica sa
mai-nainte de a se cununa, s ă fie argos un an, apoi s ă se primeasc ă, iar la mai înalt ă
treaptă însă să nu se suie. Iar de ar fura nunta f ără de logodn ă, să înceteze de slujba sa.
Iar Canonul 6 al Soborului al 6-lea anume pune înainte pe acest Canon
51.

CANON 27
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, ce va bate pe credincio șii care ar
păcătui, ori pe necredincio șii ce ar fi nedrept ățit, ori prin unele ca acestea ar voi a-i
înfricoșa, poruncim s ă se cateriseasc ă. Că nicăieri Domnul ne-a înv ățat aceasta. Ci
dimpotriv ă, el bătut fiind, nu b ătea, ocărându-se, nu oc ărârea, pătimind, nu îngrozea.
[Sobor 1 și 2: 9; Anti: 5; Carta: 57, 62, 76, 83, 99, 100, 106, 107; Episto 1 Petru: 2:22]

TÂLCUIRE Învățând Domnul pe Ucenicii s ăi Dumnezeie știle sale Porunci, zicea: «Cele ce zic
vouă Ucenicilor mei, tuturor (cre știnilor) le zic.» [Marcu XIII, 37; Matei V, 39] Iar una
din Poruncile lui este, ca s ă întoarcem obrazul nostru cel stâng, celui ce ne-ar lovi peste
cel drept. Deci dac ă de toți creștinii trebuie a se p ăzi porunca aceasta, cu mult mai
vârtos de cei Ierosi ți (adică sfințiți, ori Preo țiți). Și mai ales de Episcopi, pentru care
scria Dumnezeiescul Pavel c ătre Timotei: «Cum c ă Episcopul se cade a nu fi b ătăuș.» [1
Timotei III, 3] Pentru aceasta și Canonul acesta, zice: Oricare Episcop, ori Preot, ori

51 Iar pentru Hirotesirea și Epanghelma Anaghio știlor, și Psalților, vezi Canonul 33 și 75 al
Soborului 6.

43
Diacon love ște pe cre știnii ce îi gre șesc, ori pe necredincio șii ce ar nedrept ăți pe alții, și
voiește adică, ca cu lovire cele de acest fel, se fac s ă se team ă de el ceilal ți, poruncim s ă
cateriseasc ă unul ca acesta. Pentru c ă Domnul întru nici o parte a Evangheliei ne-a
învățat să facem aceasta. Iar mai ales cu totul dimpotriv ă cu pilda sa ne-a înv ățat.
Pentru c ă bătându-se de osta și, și de Iudei, în vreamea pati mii, n-a ridicat mâna sa s ă-i
bată și el, prih ănindu-se și ocărându-se, nu oc ăra, nici prin ănea. Și pătimind pe Cruce,
nu îngrozea c ă îi va pedepsi, ci ruga pe Tat ăl său ca să-i ierte. Ai c ăruia Domn urm ători
se cade a fi cei Ierosi ți, mustrând îns ă pe cei ce p ăcătuiesc și nedrept ățesc, ca și ceilalți
să se team ă. Precum zice Pavel, și înțelepțindu-i, uneori cu înv ățătura și sfătuirea, iar
alteori și cu Biserice știle certări, dar nu și izbăvind cu urgie, și cu mânie, pentru
necinstea, s ă zicem, ori pentru gre șeala ce le-a f ăcut unii ca ace știa, ori b ătându-i și
toiegindu-i. Pe însu și acest Canon și Canonul 9 al Soborului 1 și 2 pomenindu-l, zice:
Cum că nu numai se caterisesc Ierosi ții acei ce vor lovi însu și cu mâna lor, ci și acei ce
vor pune pe al ții să bată.

CANON 28
Dacă vreun Episcop, ori Presbite r, ori Diacon, caterisit dup ă dreptate, pentru
vinovății arătate, ar îndr ăzni a se atinge de Liturghia (slujba) cea oarecând
încredin țată lui, acesta de istov tae-se de la Biseric ă.

TÂLCUIRE
Acest Canon, rânduie ște, că dacă vreun Episcop, ori Preot, ori Diacon s-ar caterisi
după dreptate și după Lege, pentru vinov ății, arătate și dovedite52, Episcopul de Sobor,

52 Clericii cei dup ă dreptate pentru vinov ății arătate caterisi ți de Sobor întreg (adic ă de toți
Episcopii din acea Eparhie, și de Mitropolitul) nu mai pot a face apela ție, adică a se cerceta
judecata lor, la mia mare Bisericeasc ă judecătorie. Fiindc ă unora ca ace știa nu li se mai d ă loc de
dezvinov ățire, ori n ăd e j d e d e î n t o a r c e r e l a s t a r e a l o r d e a l t S o b o r , d u p ă Coanele 4 și 15 al
Antiohiei. Iar de este aceasta adev ărată precum și este, apoi ajutorul apela ției nu se d ă la fiecare ce
s-ar osândi, precum nu drept zice Valsamon la tâlcuirea Canonul 12 al Antiohiei, nici toate pricinile pot a se apelarisi la mi înalt jude ț. Pentru c ă nici hotărârea ale șilor judec ători nu se ridic ă
la altă judecătorie, dup ă Canonul 109 și 140 al Cartaginei; Nici a clericului aceluia ce se va duce de
la nemernicia și Biserica sa, caterisirea ceea ce s-a f ăcut după sfătuirea Episcopului s ău, după
Canonul 3 al Antiohiei, are loc deacia de dezvinov ățire. Nici aceluia ce l ăsând pe Soborul cel mai
mare, va alerga la împ ăratul, dup ă Canonul 12 al acestuia și. Nici a Patriarhului hot ărâre, nici poate
a mai întinde judecata sa la mai mare judec ătorie, acela ce cu orice chip s-ar mul țumi și ar tăcea
când se f ăcea hotărârea judec ății sale. Deci din acestea zice s ă încheie cum c ă, este neadev ărat
Canonul acela, pe care împotriva lui Atanasie îl puneau înainte Arienii, iar împotriva lui
Hrisostom îl puneau înainte Teofil al Alexandriei. Care zice a șa: „Ori care Episcop, ori Presbiter, cu
dreptate, s-au cu nedreptate caterisit, dac ă el de sine și ar lua iar ăși Biserica ca mai-nainte de a se
face Sobor, lui nu i se mai d ă loc de desvinov ățire la alt Sobor. C ă este arătat, că aceste fel de
Canon, nu face osebire între cel drept și nedrept; ci întocmai îe amândoi osânde ște în aceea și
pedeapsă și osândă. Și pentru aceasta se împotrive ște Dumnezeie știi Scripturi, car nu voie ște să se
pedepseasc ă dreptul la p ăgânul [Facere XVIII]. Se împotrive ște încă și canonului 14 al Cardiciei,
fiindcă acesta, c ă cel ce cu nedreptate s-a caterisit, și mai-nainte de Sobor s-a întorc la Biserica sa,
nu aibă de aici loc de dezvinov ățire. Iar al Sardichiei cu mai amar ă numai și mai amar ă numai și
mai grele cuvinte în țelepțind pe unul ca acesta, nu zice, c ă să nu afle loc de dezvinov ățire la alt

44
iar Preotul, și Diaconul, ori de Episcopul lor, ori de Soborul lor, și apoi dup ă o legiuit ă
cateri si re ca ac easta, de ar fi înd r ăznit a întrebuin ța Liturghia cea dat ă lor oarecând53

Sobor. Drept aceea acest Canon, fiindc ă s-a făcut de Arieni, și nu zice drept, s-a stricat de Soborul
din Sardichia.
53 Dar s-ar nedumeri cineva, dac ă Hirotonia, Botezul, sfin țirea (Apei), și celelalte ce ar fi îndr ăznit
cei ce cu dreptate, și pentru ar ătate vinuiri de Sobor s-au caterisit, de au oare putere și ființă, ori de
sunt cu totul f ără putere, și neînfiin țate, și ca cum nici cum necaterisit? Se vede c ă după oarecare,
sunt fără putere și cu totul f ără ființă, și pentru aceasta este trebuin ță a se face din început, ca cum
n u s – a r f i f ăcut cu totul mai înainte. C ăci, dacă Hirotoniile, și alte sfin țite săvârșiri, ce le-ar face
afară de Enorie vreun Episcop, sunt f ără putere, dup ă Canon 13 al Antiohiei, cu cât mai mult
lucrurile cele îndr ăznite, a celui cu dreptul și după lege caterisit sunt f ără putere și fără ființă? Iar
de ar zice cineva c ă după Dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a Epistolieie a 2-a c ătre Timotei
și 11. A celei c ătre Tessaloniceni 1 și după 8 a celei c ătre Corinteni 1) „C ă d a r u l n u p e t o ți
Hirotonise ște, prin to ți însă și prin însu și cei nevrednici lucreaz ă; Răspundem, c ă și prin to ți cei
necaterisi ți lucreaz ă, dar nu și prin cei caterisi ți, și deshirotoni ți.” Am zis pentru lucrurile cele
îndrăznite a celui cu dreptate și pentru ar ătate păcate caterisit, cum c ă trebuie de al doilea a se face,
ca cum ar fi înfiin țate, și nu ar fi. C ăci de ar fi a șa, trebuie acest caterisit, când se desvinov ățea, și să
se mai Hirotoneasc ă de al doilea. Ci îns ă, după C a n o n u l 5 6 a l C a r t a g i n e i c e l c e o p r e ște
Hirotonisirile cele de al doilea, acesta nu s-a Hirotonisit de al doilea. Deci avea puterea Preo ții
(deși pe lucrare nu o avea din pricina caterisirii). Drept aceea și lucrările cele de dânsul îndr ăznite
nu trebuie a le mai îndoi. C ă cela ce cu dreptate s-a caterisit, și dinlăuntru de sine și pentru
nevrednicia sa, și din afar ă d e l a S o b o r , a p i e r d u t l u c r a r e a P r e o ției. Iar cel ce cu nedreptate s-a
caterisit, numai din afar ă, și nu de la sine și s-a lipsit de a lucra. Și poate a se asem ăna, precum zic
oarecare, cela ce cu dreptate s-a caterisit, ca un me șter, a căruia și mâinile de sine și s-a zgârcit, și nu
pot să apuce, și uneltele me șteșugului s ău i le-au luat. Drept aceea, și mâinile, s ă zicem, de ș-ar
mișca, în zadar le mi șcă, și lucrul cel de dânsele f ăcut, se pare adic ă a fi, ci cu adev ărul nu este; atât
pentru ciun ția lor, cât și pentru lipsa uneltelor. Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseam ănă cu
meșterul, care mâinile î și are sănătoase, nu are îns ă și uneltele me șteșugului. Pentru aceea și când i
se vor da iar ăși, poate a le lucra și meșteșugul a-și lucra. Și lucrul lui este cu adev ărat lucru. Iar cel
ce este ciunt, adic ă cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i s ă da, nici dup ă ce i se vor da
uneltele, poate a le apuca, și a face cu ele vreo isprav ă. Iar de ar zice cineva c ă nu trebuie a se
poftori Hirotoniile și Botezurile celui cu dreptul caterisit, c ăci Canonul opre ște îndoirile Botezului
și ale Hirotoniilor, înva ță-se că oprește, cu adev ărat, pe îndoirile Botezurilor celor adev ărate, și ale
Hirotoniilor asemenea, nu pe ale celor neadev ărate, care sunt cele de cei cu dreptate caterisi ți
făcute. Și marele Vasilie îns ă în Canonul 3 zice, c ă Diaconulcel odat ă caterisit de ajuns are pe
osânda caterisirii. Și în scurt to ți clericii cei ce au p ăcătuit păcatul cel de moarte din treapta lor se
pogoară zice în Canon 32 al s ău, și nu li se mai d ă lor Clerul și Preoția. Iar dac ă nu li se mai d ă,
arătat că și sfințitele lucr ări care le-ar face, se socotesc ca cum s-ar fi f ăcut și de mireni, în locul
cărora ei s-au aruncat. Iar Manuil Malaxos Notarul la Patriarhul Constantinopolului a poruncit câ ți
s-au Hirotonisit de Arhierei caterisi ți, de au știut caterisirea lor, s ă fie și ei caterisi ți să nu se
Hirotoneasc ă de al doilea. Iar de nu a știut, să se Hirotoniseasc ă de al doilea de Arhierei
necaterisi ți. Și Teodor Studitul zice, c ă Preotul caterisit nici un lucru Ieraticesc face, ci este lumesc
(mirean) ca și mai-nainte, și Dar al Sfântului Duh nu are pentru c ă s-a luat de la el. Și de va da
vreunuia Preo ția, acela nu este Preot. Acestea a șa zicându-se, de mine se socotesc acestea zise a fi
cu îndoial ă, și ce să zic hotărâtor, nu știu. Fiindc ă nici acesta de fa ță Apostolesc, nici cel 4 al celui
din Antiohia, zic ceva pentru acestea, care din amândou ă, sfinte lucruri, cutezându-se de c ătre cei
ce cu dreptul sunt caterisi ți, se socotesc ca cum nu ar fi, ca și cele de c ătre eretici, dup ă cel 46
Apostolesc, sau ca cum ar fi. Iar mai ales și mai cu deosebire, pentru c ă văd pe cel 6 al Soborului 4

45
(Liturghie aicea în țelege, și pe Arthieria Episcopului, și pe Ieria Preotului și
Diaconului). Unii ca ace știa zic, afuriseasc ă-se desăvârșit de la Biseric ă. Una adic ă
pentru îndr ăzneala cea peste m ăsură și obrăznicia lor, iar alta c ă la cei Ierosi ți, după
caterisis, alt ă Canoniceasc ă pedeaps ă nu rămâne, decât a se desp ărți desăvârșit și de
Biserică. Și aceasta cu dreptate. C ăci dacă după Canonul 14 al Soborului din Sardichia
cel ce nu se caterise ște cu dreptate, ar îndr ăzni a lucra cele ale suartei sale, mai-nainte
de altă Soborniceasc ă judecată trebuie a se în țelepți cu amare și aspre cuvinte. Dac ă,
după cel al 5-lea al Soborului 1 cel ce este scos din adunare, nu dup ă dreptate, ci dup ă
oarecare mic șorare de suflet și prigonire a Episcopului s ău, nici acestea poate a
întrebuin ța ceva Ieraticesc lucru mai-nainte de Soborniceasc ă certare. Cu cât mai vârtos
nu poate a lucra ceva de ale Preo ției, cel cu dreptate, pentru vederate p ăcate caterisit?
Și dacă marele Vasilie, pe Grigorie cel ce era numai oprit de el, îl înfrico șează cum că-l
va osândi cu anatema, de va îndr ăzni a lucra ceva mai-nainte de îndreptarea sa, cum
nu se cuvine des ăvârșit a se rupe din Biseric ă, cel cu dreptate și pentru ar ătate păcate
caterisit, și după caterisis va îndr ăzni a lucra vreo lucrare Preo țească.

CANON 29
Dacă vreun Episcop prin bani ar apuca vr ednicia aceasta, sau Presbiterul, sau
Diaconu, s ă se cateriseasc ă, și el și cele ce l-a Hirotonisit, și desăvârșit taie-se și de la
împărtășire, ca Simon vr ăjitorul de mine Petru. [Sobor 4: 2; Sobor 6: 22, 23; Sobor 7: 4,
5, 19; Vasilie: 90; Epist. lui Ghenadie și a lui Tarasie: Naum I, 9]

TÂLCUIRE
În Canonul cel 25 al lor a zis Dumnezeie știi Apostoli, c ă nu vei izbândi de dou ă
ori împreun ă. Iar întru acest de fa ță Canon, cu îndoit ă pedeaps ă pedepsesc pe cei ce se
hirotonisesc cu bani, pentru covâr șirea răutății, zicând a șa: Ori care Episcop, sau
Presbiter, sau Diacon, va lua vrednicia Ierosinei cu bani, s ă se cateriseasc ă, și cel ce s-a
Hirotonisit, și cel ce l-a Hirotonisit, și să se despart ă desăvârșit de la Biseric ă, și de la
rugăciunea Credincio șilor, precum s-a desp ărțit și Simon vr ăjitorul de mine Petru. C ăci
mai greu p ăcat și mai rău nu se poate afla, decât a vinde cineva și a cump ăra Darul
Duhului Sfânt, cel ce este cu neputin ță a se vinde și a se cump ăra. Pentru aceasta și
Dumnezeiescul Tarasie scriind c ătre Adrian Papa Romei, dovede ște, că cei ce

Ecumenic c ă zice că nu are t ărie Hirotonia celui hirotonisit nehot ărâtor nu ca una ce nu ar fi Taine
cele ce se vor lucra de dânsul; ci ca una ce r ămâne nelucr ătoare, și nu se pune în lucrare și în faptă,
și nu pentru alta, Ci numai pentru necinstea și ocara celui ce a Hirotonisit. Și fiindcă cele asemenea
din cele asemenea se cuvine a se încheia și a se judeca; Apoi și cele neînt ărite care rânduie ște
Canonul 13 al celui din Antiohia, se cuvine a se în țelege și a se lua precum Soborul 4 le-a în țeles și
le-a primit, și nu precum cei mai de sus le-au în țeles și le-au luat. Vezi îns ă și în tomul 2 al
Practicalelor Sinoadelor foaia 993 c ă s-au adunat întreg sobor în Constantinopol în zilele
împăratului Ioann Comnino, și al Patriarhului Mihail Oxitul în anul 1143. Care sobor prih ănește pe
Leontie, pentru c ă a botezat de al doilea pe cel botezat de un Iereu caterisit pentru vinov ății
arătate, fiindc ă a socotit c ă nu este deplinit botezul cel f ăcut de Iereu caterisit. Ci și Iosif Vrienie în
epistolia cea c ătre Nikita zice, c ă sunt sfinte și deplinite cele îndr ăznite de c ătre cei caterisi ți. Însă și
aceasta o m ărturisește și înțeleptul Evghenie Vulgarul în cercet ările cele criticale ale Gramaticii lui
Neofit, aducând ajutotor pe Nicolae Cabasilan.

46
Hirotonisesc cu bani sunt mai p ăgâni decât pnevmatomahul Machidonie (lupt ătorul de
Duhul Sfânt); Fiindc ă acela adic ă, bârfă, cum că Duhul cel Sfânt este rob și zidire a lui
Dumnezeu Tat ăl, iar cei ce Hirotonisesc cu bani, se vede c ă rob al lor fac pe Duhul
Sfânt, vânzându-l ca pe rob celor ce le dau bani, a șijderea și cei ce se Hirotonisesc ca pe
un rob pe el îl cump ără de la cei ce îl vând. Și precum Iuda vânz ătorul a vândut pe Fiul
lui Dumnezeu, a șa și ei prin argin ți vând pe Duhul cel Sfânt. Îns ă întru aceea și
Epistolie a lui Tarasie, se vede c ă Dumnezeiescul Hrisostom împreun ă Soborul de
lângă el, a făcut pogor ământ și a iertat a se împ ărtăși înlăuntru în Altar câ ți au dat bani
lui Antonin Episcopului, și sau Hirotonisit.54

CANON 30
Dacă vreun Episcop, lume ști stăpânitori întrebuin țând, prin-trân șii ar câștiga
vreo Biseric ă, cateriseasc ă-se, și afuriseasc ă. Și toți părtașii lui acestea. [Sobor 4: 2;
Sobor 7: 3, 5; Laodic: 13]

TÂLCUIRE
Și canonul acesta, asemenea cu cel de mai sus îndoit pedepse ște pe unul și același
păcat, zicând. Oricare Episcop ar întrebuin ța stăpânitori lume ști, și prin mijlocirea lor
ar lua vreo Episcopie, sau Mitropolie, s ă se cateriseasc ă împreun ă și să se despart ă de
Biserică, asemenea și Clericii câ ți s-ar împ ărtăși cu dânsul, ori Arhiereii cei ce l-au
hirotonisit pe el, veri Presbiteri, veri Diaconi, veri Ipodiaconi, sau veri Cete ții, toți zic,
să se cateriseasc ă din soarta lor, și să se afuriseasc ă (adică să se despart ă de la Biseric ă).

54 Iar Papa Grigorie scriind c ătră Riga Carol zice, c ă simoniacii sunt cei mai mari decât to ți ereticii
(foaia 323 a Tomului dragostei) și Ghenadie Sholarul zice, c ă simonia este pricina, pentru care a
căzut creștinii în primejdiile barbarilor celor f ără de Dumnezeu, c ă este mai mare decât toate
păcatele, și păgânătate prea grea, și eres de articul cel întâi al Credin ței (foaia 207 a aceluia și Tom);
Iar Isidor Pilusiotul zice: „Deci tot oricare vinde Ieria ca Caiafa uciga ș de Hristos s ă află. Că cele ce
în lucrări a încredin ța nu poate, acelea cu dogme p ăgânești le câștigă.” (Epistolia 300, 15) Pentru
acestea toate dar trebuie a se strica atât hrisovul împ ăratului Isachie Comnino ce rânduie ște, că se
cade a lua Arhiereul cel ce hirotonise ște de la Iereii cei hirotonisi ți șapte galbeni unul de la cite ț,
trei de la Diacon, și trei de la Presbiter, cât și Sobornice știle hotărâri ale Patriarhilor Mihail și
Nicolae care înt ăresc pe hrisovul cel mai sus. Fiindc ă arătat să împotrivesc Apostole știlor și
Sobornice știlor și Părinteștilor Canoane. Iar legile politice ști care se împotrivesc Canoanelor sunt
fără de tărie. Zice însu și și Hrisostom. Vezi fa ța 18 la începutul C ărții, că Împărații de multe ori nu
cu folos pun legile (Voroava 6 la oborârea chipurilor împ ărătești) las a zice, c ă iarăși și însăși
politiceștile legi surp ă pe zisul hrisov, c ă Nearaoa 123 a lui Iustinian, ce se afl ă în Cartea 3 din
Vasileca cu titlul 1 Cap 9 legiuie ște să se păzească mai mult decât toate porunca aceasta, adic ă a nu
se hirotonisi cineva cu dare de bani, sau pe alte oarecare lucruri și chipuri, iar de se va face aceasta,
atât cei de dau, cât și cei ce iau, înc ă și cei ce intr ă mijlocitori în d ările acestea, singuri se osândesc
pe sineși după Dumnezeie știle Scripturi, și sfințitele Canoane, caterisindu-se de Ierie și de cinstea
soartei. Iar banii care se vor da la hirotonie s ă se dea Bisericii, sau Eparhiei aceleia ai c ăreia purtare
de grijă a vrut să cumpere. Iar mijlocitorul, sau ap ărătorul unor hirotonii ca acestea porunce ște să
dea Bisericii aceleia îndoit decât a dat cei ce s-au hirotonisit celor ce i-au hirotonisit.

47
CANON 31
Dacă vreun Presbiter, def ăimând pe Episcopul s ău, va aduna îndeosebi, și
jerfelnic altul ar înfiin ța, nici o vin ă știind asupra Episcopului întru buna credin ță și
întru dreptate, cateriseasc ă-se, ca un iubitor de încep ătorie. Că este tiran, a șijderea
încă și ceilalți Clerici, și câți să vor uni cu dânsul. Iar cei lume ști să se afuriseasc ă.
Acestea îns ă facă-se după una, și a doua, și a treia rug ăminte a Episcopului. [Sobor 4:
18; Sobor 6: 31, 34; Sobor 1 și 2: 13, 14, 15; Gangra:6; Antiohia: 5; Cartagina: 10, 11, 62]

TÂLCUIRE
Rânduiala ține și pe cele Cere ști, și pe cele p ământești, după Teologul Grigorie.
Deci se cuvine buna rânduial ă, pretutindeni a se p ăzi ca una ce ține și păzește pe toate,
iar mai ales între cei Biserice ști. Care sunt datori a cunoa ște fiecare m ăsurile sale, și
hotărârile rânduielii sale a nu le trece. Ci Presbiterii, și Diaconii, și Clericii to ți să se
supună Episcopului lor. Iar Episcopii Mi tropolitului lor. Iar Mitropoli ții, Patriarhului
lor. Pentru aceasta și Apostolescul Canonul acesta rânduie ște așa: Oricare Presbiter ar
defăima pe Episcopul s ău, și fără să cunoasc ă că greșește el arătat sau întru buna
Credință, sau întru dreptate. Adic ă, fără să-l cunoasc ă pe el că este arătat, sau eretic,
sau nedrept, ar aduna îndeosebi pe cre știni, și zidind alt ă Biserică55, ar Liturghisi într-

55 Iar patriarhice știle stavropighii ale Monastirilor și Bisericilor care în osebite Mitropolii, și
Arhiepiscopii, și Episcopii se zidesc, acestea nu sunt alte Jerfelnice, nici cei ce zidesc pe acestea, se
supun cert ărilor Apostolescului Canonului acestuia, dup ă Valsamon. C ă de vreme ce toate
Mitropoliile și Arhiepiscopiile s-au împ ărțit Patriarhilor, și toți Mitropoli ții, și Arhiepiscopii supu și
fiind ocârmuirii Patriarhilor, dup ă Canonul 6 și 7 al Soborului 1 și cel 2 și 3 ale Soborului al 2-lea
pomenesc la sfin țitele slujbe numele acelora; Pentru aceasta, dup ă cuprinderea acestor sfin țite
Canoane, au dreptate Patriarhii și Eparhiile Mitropoliilor și al Arhiepiscopiilor cele împ ărțite lor să
dea stavropighii, și să se pomeneasc ă numele lor într-însele. Fiindc ă pricina aicea este despre
stavropighie, sub însemn ăm cuvântul cel deplinit și deslușit pentru dânsele, precum curat se
vede în foaia 235 și 236 a Grecomanescului Ghiur. C ă Singhelul cel ce este într-ânsul al Patriarhului
Ghermano rânduie ște așa, că în singure M ănăstirile acelea, sau în Bisericile acele Catolice ști sau în
casele de rug ăc i u n e , s e c u v i n e a s e p o m e n i n u m e l e P a t r i a r h u l u i , î n t r u a c ărora temele s-a pus
Patriarhicescul stavropighion, adic ă în care s-a înfipt Crucea trimis ă de Patriarhul. Și așa asupra
acestei Patriarhice ști Cruci s-au zidit. C ă în unele ca acestea Arhiereul cel de loc nici o împ ărtășire
are, nici sfin țitele slujbe, nici de la înt ărirea Igumenului, nici de la judecata suflete știlor greșeli
încât nici însu și cele Canonice ști poate a le cere de la cei ce sunt într-însele, c ăci toți cei sfințiți, care
în Mănăstirile cele de aceste fel se numesc Patriarhice ști, și se supun Patriarhicescului Exarh. Iar
unde din început nu s-au pus temelie Crucea Patriarhiceasc ă, acolo Arhiereul locului st ăpânește
măcar moșie Mănăstirească, măcar metoc de ar fi, m ăcar că-și lăsau casă de rugăciune. Și întru
acestea se cuvine a se pomeni numele lui. El se cuvine a înt ări pe Egumenul cel dintr-însele, a le
cerceta și a le judeca pe ele, și a lua de la dânsele Canonice știle sale venituri. El trebuie s ă
hirotoniseasc ă într-însele, s ă ierte, sau s ă oprească nunțile locuitorilor din ele, și în scurt s ă-și aibă
într-însele ori ce alt pronomion Episcopesc. Iar câ ți oameni au locuit în locul Patriarhice știlor
stavropighii, mai-nainte de a se zidi ele sau și în urmă după ce s-au zidit, ace știa fiind de loc s ă fie
întru toate supu și Arhiereului locului. Iar de vor fi str ăini să se supun ă Patriarhicescului Exarh, și
iarăși (foaia 237) Patriarhice știi Exarhii nu se cuvine s ă stăpânească satele Patriarhice știlor
Mănăstiri, sau pe norodul cel ce este într-însele, sau casele de rug ăciune câte cu Patriarhiceasc ă
Cruce nu s-au întemeiat, și nu s-au zidit… fiindc ă acestea de Episcopul locului se st ăpânesc. Drept

48
însa osebit, f ără de voia și socoteala Episcopului s ău56, unul ca acesta ca un iubitor de
începătorie să se cateriseasc ă. Fiindcă, ca un tiran cu sil ă și tiranice ște, caută să
rășluiască cuvenita st ăpânire a Episcopului s ău; Ci și Clericii ceilal ți câți se vor uni cu
dânsul la o nesupunere ca aceasta, s ă se cateriseasc ă și ei întocmai, iar cei lume ști, să se
afuriseasc ă. Acestea îns ă să se facă, după ce Episcopul va îndemna cu dulcea ță și cu
blândețe de trei ori pe cei ce s-au desp ărțit de el, s ă se lase de o pornire ca aceasta, și ei
vor stărui în pizma lor. Iar câ ți se despart de Episcopul lo r mai-nainte de Sinodiceasca
cercetare, pentru c ă el propov ăduiește în auzul tuturor vreo rea socoteal ă și eres, unii
ca aceia, nu numai c ă certărilor celor mai de sus nu se supun, ci și cuviincioasei cinstei
celor drept sl ăvitori se învrednicesc. Dup ă Canonul 15 al celui 1 și 2 Sobor.

CANON 32
Dacă vreun Presbiter, sau Diacon, de Episcop se afurise ște, acesta s ă nu se poat ă
a se primi de altul, ci numai de cel ce l-a afurisit pe el. F ără numai dac ă din
întâmplare s-ar s ăvârși Episcopul cel ce l-a afurisit. [Apost: 12, 13; Sobor 1: 5; Sofia: 1;
Anti: 6; Sardichi: 14; Cartag: 11, 37, 141]

TÂLCUIRE Și întru al 12-lea și al 13-lea Canoane ale lor a zis Dumnezeie știi Apostoli, c ă
clericii cei ce sunt neprimi ți și afurisiți de către însuși Episcopii lor, nu se cuvine a se
primi de al ți Episcopi. Și întru aceasta îns ă asemenea, îns ăși aceasta o rânduiesc, cu
oarecare ad ăugire zicând: oricare Presbiter, sau Diacon, s-ar afurisi de Episcopul s ău,
acesta nu este iertat a se primi, și a se dezlega de afurisire, nu numai de Episcop de alt ă
Eparhie, ci nici de altul ce ar fi din aceea și Eparhie, și Mitropolie. Ci s ă se primeasc ă și
să se dezlege de afurisire numai, de însu și Episcopul acela, ce l-au afurisit. Afar ă
numai, de s ă va întâmpla a muri Episcopul sau Mitr opolitul, sau Patriarhul cel ce l-au
afurisit, mai-nainte de a lua iertare Presbiterul, sau Diaconul. C ăci atunci poate și
Episcopul, sau Mitropolitul, sau Patriarhul cel ce s-a f ăcut moștean dup ă moartea celui
ce a afurisit, s ă-i dezlege de leg ătură, și nu altul. Îns ă două lucruri trebuie a însemna
cineva la acest Apostolicesc Canon. Unul adic ă, că toți cei ce se vor afurisi de Episcopul
lor, sau cu dreptate sau cu nedreptate, trebuie s ă stea așa afurisi ți, și să nu

aceea din cuvintele acestea se adun ă (adică se înțelege) cum c ă nu se cuvine a se face Patriarice ști
stavropighii M ănăstirile, sau Bisericile, sau casele de rug ăciune, dup ă ce s-au zidit, ci mai-nainte de
zidire. Și din acestea, câteva numai dup ă cinstirea, și pronomion dat Patriarhilor, dar nu și toate
Mănăstirile cele ce urmeaz ă a se zidi, sau Bisericile, sau casele de rug ă; Ca să nu se cale Canoanele,
care rânduiesc, ca M ănăstirile și monahii, s ă fie supu și Arhiereului locului. Și vezi și Canonul 4 al
Soborului a toat ă lumea 4 c ă, după prunca Episcopului și Presbiterului face stavropighii.
56 Zice îns ă Dumnezeiescul Hrisostom (în a 11 voroav ă către Efeseni) cum c ă a zis un om sfânt, c ă
nici sângele muceniciei poate a sp ăla păcatul osebirii și a despărțirii Bisericii. Și a dezbina cineva
Biserica este r ăul cel mai cumplit, decât a c ădea în eres. Scrie însu și Dionisie al Alexandriei
mărturisitorul în Epistolia cea c ătre Navat Episcopul, c ă se cuvine a p ătimi cineva ori șice rău ar fi
numai a nu dezbina Biserica, și că este mai sl ăvită mucenicie, ce ar suferi cineva pentru a nu
dezbina Biserica, decât mucenicia ce o ar r ăbda pentru a nu sluji idolilor. Fiindc ă în mucenicia cea
pentru a nu sluji idolilor, m ărturisește pentru folosul sufletului s ău, iar întru cea pentru a nu
dezbina Biserica m ărturisește pentru folosul, și unirea a toat ă Biserica.

49
îndrăznească a scăpa de afurisire, pân ă se va face Bisericeasca certare despre aceasta,
după Canonul 14 al Sardichiei și cel 37 al Cartaginei57. Afară numai de s-ar osândi, mai-
nainte de a se judeca, și a se chema la Bisericeasca judec ătorie58. Și alta înc ă, că după
Canonul 121 al Cartaginei, dac ă Episcopul ar afurisi pe cineva, pentru c ă mai-nainte
mărturisind p ăcatele sale la dânsul, în urm ă au tăgăduit, se cuvine și ceilalți Episcopi a
nu se împ ărtăși cu cel ce l-a afurisit, în cât ă vreme și el nu s e va îm p ărtăși cu cel de
dânsul afurisit pentru o pricin ă ca aceasta. Și aceasta s ă se facă, pentru ca s ă se
păzească Episcopul a nu prih ăni pe nimenea f ără a putea s ă dovedeasc ă catigoria
(prihana). Iar dup ă Cartea legii lui Fotie titlul și capul 9. Și după scoliastul Valsamon.
Dacă Episcopul, sau Presbiterul ar afurisi pe cineva (adic ă l-ar desp ărți) ori de
împărtășirea Dumnezeie știlor Taine dup ă Valsamon și Vlastar, sau și de starea cea
împreun ă cu cei credincio și, și de rugăciunea cea în Biseric ă, fără de vreo canoniceasc ă
și binecuvântat ă pricină, afurisirea adic ă aceasta s ă se dezlege de Ierul cel mai mare, iar
Episcopul sau Presbiterul cel ce a afurisit, s ă se afuriseasc ă de către mai marele s ău, în
câtă vreme va socoti acela c ă este destul ă. Aceasta îns ă să se facă pentru ca s ă
pătimească cu dreptate acela, ceea ce asupra celuilalt cu nedreptate a lucrat. Drept
aceea atât în Tomul 1 al Practicalilo r Soboarelor la foaia 11 se scrie c ă încă trăind cel ce
a afurisit, afurisirea se dezleag ă de Sobor, de nu s-ar face cu dreptate. Cât și cel al 7-lea
al lui Nicolae zice, c ă legătura cea f ără cuvânt, care o ar fi f ăcut un Egumen ce s-a
săvârșit din via ță, asupra altuia, pentru ca s ă rămână în Egumenie, și apoi s-ar fi dus,

57 Deci nu zice drept Valsamon în tâlcuirea Canonului 32 celui din Cartagina rânduind oarecum, c ă
cei afurisi ți fără dreptate de Episcopul nu au nevoie a p ăzi acest fel de afurisire. De vreme ce
Canonaele acestea din potriv ă rânduiesc. Îns ă din Canonul acesta se încheie c ă și Părinții cei
Duhovnice ști nu se cade a dezlega cert ările celorlal ți de o tagm ă cu dânșii Părinți Duhovnice ști, de
nu vor fi ele afar ă din Canoane, și cu totul f ără cuvânt.
58 Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom fiindc ă se învinov ățea, că nu a păzit afurisirea ce o a
glăsuit asupra sa Soborul cel de pe lâng ă Teoria, ci nu o a b ăgat în seam ă, mai-nainte de alt ă
soborniceasc ă cercetare, s-a dezvinov ățit zicând: C ă, nici ca de cât înf ățișat la judecat ă. Nici
prihănirile pârâ șilor săi le-au auzit. Nici vreme cât de pu țin i s-a dat pentru a se dezvinov ăți.
(Metafrastul în via ța lui Hrisostom) precum și cel 74 Apostolesc rânduie ște, car și citește-l.
Însemneaz ă însă, că trei feluri de afurisiri sunt. C ă unul Dumnezeiesc este, despre care pentru
Pavel s-a zis, c ă a fost aforesit (adic ă ales) din pântecele maicii sale de Dumnezeu spre buna vestire
(Romani XI). Iar alta vine cuvântat ă și Canoniceasc ă, ceea ce se face dup ă Canoane. Și a treia cea
fără cuvânt, și care se face afar ă de Canoane. Deci afurisirea aceea ce se f ăcea de cei vechi, cuprinde
despărțire sau de taine, sau de Biseric ă, și de rugăciunea ce cu cei credincio și, sau de împreun ă
adunarea cu clericii cei de o ceat ă cu dânșii, precum am zis în tâlcuirea celui al 10-lea Apostolesc.
Iar afurisirea cea ce acum se face, care cuprinde desp ărțire de Treimea cea prea Sfânt ă și de o fiin ță,
și blestem, și neiertare, și nedezlegare, pân ă și după moarte, nu are asem ănare cu afurisirea celor
vechi, ci vine a fi asemenea cu anatema. Despre care vezi Prolegomena Soborului din Gangra. Pentru acestea cuvintele acestea ca unele ce nu sunt canonice ști, nu se cade a se scrie în c ărțile de
blestem. Tu îns ă vezi rogu-te c ă se congl ăsuiește cu acest Apostolesc și Canonul 1 al Soborului, din
sfânta Sofia, rânduind s ă fie și de Patriarhul Constantinopolului afurisi ți, sau caterisi ți sau
anatematisi ți, cei ce sunt a șa de Papa Romei.

50
această legătură, zic, este f ără tărie, și pentru aceasta cel legat, de Arhiereu, se
dezleagă59. Vezi și tâlcuirea celui al 12 Apostolesc.

CANON 33
Nici unul din str ăini Episcopi, sau Presbiteri, sau Diaconi f ără sistatica (sau
recomenda ție) să se primeasc ă, și aducându-le înc ă acestea, cerceteaz ă-se; Și de vor fi
propovăduitori ai bunei credin țe, primeasc ă-se. Iar de nu, cele spre trebuin ță lor
dându-li-se, la împ ărtășire pe ei s ă nu-i primi ți. Că multe se fac dup ă amăgire.
[Apost: 12; Sobor 4: 11, 13; Sobor 6: 14; Antioh: 7, 8; Laodi: 41; Cartag: 31, 97]

TÂLCUIRE
În Canonul 12 al lor rânduiesc Sfin ții Apostoli a nu se primi nici un Cleric str ăin
de alt Episcop f ără a avea scrisori sistaticale (adic ă recomenduitoare). Și în Canonul
acesta înc ă însuși aceasta o rânduiesc, cu oarecare ad ău g i r e , z i c â n d : N i c i u n s t r ăin
Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, nu se cuvine a se primi de al ți Episcopi, f ără a
aduce scrisori, Episcopul adic ă ale Mitropolitului s ău, iar Presbiterul, sau Diaconul ale
Episcopului, sau ale Mitropolitului s ău, recomenduitoare, și de credin ța, și de buna
viață, iar mai ales de neprih ănitul său nume. Dar de și vor aduce cu sine și recomenda ții
ca acestea, iar ăși cerceteaz ă-se de sunt ortodoc și au ba; C ăci poate s ă fi greșind ei întru
credință: și cel ce a dat lor c ărțile cele recomenduitoare, gre șeala aceasta nu a știut. Iar
dacă cercetându-se se vor afla c ă sunt propov ăduitori ai Ortodoxiei, și ai bunei cinstiri,
atunci să se primeasc ă la împărtășire (însă să nu se ierte și a se împreun ă număra la
vreo Biseric ă din cele de acolo și a lucra ale Preo ției fără a avea pe lâng ă cărțile cele
recomenduitoare, înc ă și carte slobozitoare, și arătătoare că au voie a lucra oriunde ar
merge slujba Preo ției, dup ă Canonul 17 al Soborului 6). Iar de se vor afla r ău
credincio și și eretici s ă nu vă cumineca ți cu dânșii, zice, ci da ți lor, cele trebuincioase și
de nevoie, și trimite ți să se ducă de al voi. C ăci multe necuviin țe urmeaz ă de la ni ște
străini ca ace știa din am ăgirea, pentru c ă n u s e f a c e p e n t r u e i cuviincioasa cercetare.
Vezi și sub însemnarea Canonului 12 al Sfin ților Apostoli.

59 Iar câți cu nedreptate se vor afurisi, pentru numele lui Dumnezeu, adic ă ori pentru Credin ță ori
pentru predaniile Bisericii, ori și pentru porunca lui Hristos; Ace știa se cade a se bucura, fiindc ă
sunt vrednici de fericire, dup ă cuvântul Domnului, ce zice: «Ferici ți veți fi când v ă vor urî pe voi
oamenii, și vă vor desp ărți pe voi, și vă vor ocărî, și vor lep ăda numele vostru ca un r ău, pentru
Fiul Omului.» [Luca VI, 22] iar pentru cei ce afurisesc f ără cuvânt și după patimă, acestea zice
Dionisie Ariopag: la cap 7 a Biserice știi Ierarhii „A șa au și Ierarhii afurisitoarele puteri, ca ni ște
arătători ai Dumnezeie știlor drepturi, nu c ă doar pe în țeleapta Dumnezeiasca încep ătorie ca s ă
zicem așa, slujitore ște urmeaz ă pornirilor celor f ără cuvânt. Ci ca cum ei, cu chip prorocitor
mișcându-i Duhul încep ătorul săvârșirilor, pe cei judeca ți de Dumnezeu, dup ă dreptate
afurisindu-i.” Și iarăși: Deci a întrebuin ța și afurisirile, și toate Ierarhice știle puteri, în ce chip i-ar
mișca pe ei Dumnezeiasca încep ătorie cea s ăvârșitoare. Și acestea tâlcuindu-le Dumnezeiescul
Maxim zice, dac ă afară de socotin ța lui Dumnezeu va afurisi Ierarhul, Dumnezeiasca judecat ă nu-i
urmează lui. Căci după Dumnezeiasca judecat ă, și nu pentru voia sa, acestea este dator a le aduce.

51
CANON 34
Episcopii fiec ărui neam (na ție) se cuvine a ști (a cunoa ște) pe cel întâi întru
dânșii și al socoti pe le ca de cap, și nimic ceva de prisos a face. Iar ei singure acelea
fiecare a face câte se cuvin Episcopiei sale și satelor celor de sub dânsa. Dar nici
acela fără de socoteala tuturor s ă facă ceva, c ă așa va fi o unire și se va sl ăvi
Dumnezeu prin Domnul întru Sfântul Duh: Tat ăl și Fiul și Sfântul Duh. [Sobor 1: 6,
7; Sobor 2: 2, 3; Sobor 3: 8; Sobor 4: 28; Sobor 6: 36, 39; Anti: 9]

TÂLCUIRE
Precum când capul bole ște, și nu propune lucrarea sa s ănătoasă, și celelalte
mădulare ale trupului r ău se află, sau și se fac des ăvârșit netrebnice; Cu un chip ca
acesta, și când cela ce ține rânduial ă de cap în Biseric ă, nu are cuvenita sa cinste, și tot
celălalt trup al Bisericii negre șit se va mi șca fără rânduial ă. Pentru aceasta și Canonul
acesta rânduie ște: Ca to ți Episcopii ai fiec ărei Eparhii trebuie a cunoa ște pe acela, care
este întâi între dân șii60 adică pe Mitropolitul. Și să-l socoteasc ă pe el, ca cap al lor, și
fără de socoteala lui nici o lucrare de prisos s ă facă: Care nu se cuvine adic ă
(necuvenit ă), în parohiei Episcopilor lor, ce covâr șindu-se pe acestea, prive ște la starea
cea de ob ște a toatei Eparhiei; Precum, de pild ă, sunt întreb ăr i l e c e l e d e s p r e D o g m e ,
iconomiile și îndrept ările greșealelor celor ob ștești, stările și hirotoniile Arhiereilor, și
altele asemenea. Ci s ă se adune la Mitropolitul, și împreun ă cu el s ă se sfătuiască
pentru ob șteștile lucruri cele de acest fel, și ceea ce s-ar ar ăta a fi mai bine pentru
acestea, ob ștește să se hotărască. Iar unul fie ște care din Episcopi, acelea numai s ă le
facă îndeosebi, f ără de socoteala Mitropolitului, câte se cuvin în hotarele Episcopiei
sale, și în satele care sunt supuse Episcopiei sale. Îns ă precum Episcopii nu pot a lucra
vreo obștească lucrarea a Mitropolitului lor, a șa asemenea și Mitropolitul, nu se cuvine
a face vreo acest fel de lucrare ob ștească singur și îndeosebi, f ără de socotin ța tuturor
Episcopilor s ăi61. Căci cu chipul acesta va fi unire, și dragoste și între Episcopi, și
Mitropoli ți, și între Clerici și între cei lumeni. Iar din unirea și dragostea aceasta va
slăvi Dumnezeu și Tatăl, prin Fiul s ău, și Domnul nostru Iisus Hristos, care a ar ătat
oamenilor Numele P ărintelui s ău, și a legiuit dragostea zicând: «Întru aceasta vor

60 Însemneaz ă că cel întâi al Episcopilor, se zice dup ă Canonul 6 al Sardichiei, Episcop al
Mitropoliei, și Exarh al Eparhiei, iar dup ă cel 34 și altele ale celui din Cartag: protevon se zice. Iar
după cel 46 al acestuia și se nume ște Episcop al scaunului întâi, iar de ob ște după cele mai multe
Canoane, se nume ște Mitropolit, iar cel întâi între Mitropoli ți se nume ște, sau Exarh al ocârmuirii,
după Canoanele 9, 17 ale Soborului 4 și 6 ale celui de al doilea sau Patriarh. Și vezi subînsemanarea
2 a Canonului 6 al Soborului 1. Iar Exarh al Iereilor, sau Iereu Vârfelnic nu se zice, dup ă Canon 46
din Cartagina. Și fiindcă, cuvântul și rânduiala ce are Mitropolitul c ătre Episcopi, acesta și are și
Patriarhul c ătre Mitropoli ți, și precum Mitropolitul este întâi și cap al Episcopilor, a șa este și
Patriarhul întâi și cap al Mitropoli ților. Pentru aceasta și acest Canon Apostolesc nu se în țelege mai
mult pentru Episcopi c ătre Mitropoli țul, decât pentru Mitropoli ți către Patriarhul, ci întocmai
pentru amândou ă părțile asemenea.
61 Pentru aceasta și Ioan Chitru zice, c ă de va sluji Mitropolitul în Episcopia Episcopului s ău,
trebuie a o face aceasta cu socotin ța și voia Episcopului s ău. La diptih ă (Pomelnic) s ă se
pomeneasc ă numele Patriarhului, și nu al Episcopului. Fiind cu necuviin ță cel mai mare a pomeni
numele celui mai mic: (la Armenopol în Perilipsul Canoanelor supra scris 4)

52
cunoaște toți că ai miei ucenici sunte ți, de veți avea dragoste întru voi.» [Ioan XIII, 35]
și se va sl ăvi întru Sfântul s ău Duh, care prin Darul s ău ne-a unit pe noi întru o
Duhovniceasc ă împreunare. Adic ă, din unirea aceasta, se va sl ăvi Sfânta Treime, Tat ăl,
Fiul, și Sfântul Duh, dup ă Evanghelicescul Glas, ce zice: «A șa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, ca s ă vadă faptele voastre cele bune, și să slăvească pe Tatăl
vostru cel ce este în Ceruri.»62 [Matei V, 16]

CANON 35
Episcopul s ă nu îndr ăznească a face hirotonii afar ă din hotarele sale în Cet ățile,
și satele cele ce nu sunt supuse lui. Iar de e va v ădi că au făcut aceasta, f ără socotința
celor ce țin Cetățile, sau satele acelea, s ă se cateriseasc ă și el, și aceia pe care i-au
hirotonisit. [Sobor 2: 2; Sobor 3: 8; Sobor 6: 20; Antioh: 13, 22; Sardic: 3, 11, 12]

TÂLCUIRE Și Canonul acesta pentru unirea și buna rânduial ă a Episcopilor și a Mitropoli ților
s-au rânduit, zicând: Episcopul nu se cade a îndr ăzni afară de hotarele Episcopiei sale
să facă hirotonii, sau alt ă Bisericeasc ă slujbă să lucreze în ora șele și satele acelea, ce nu
sunt supuse lui. (Ci nici Mitropolitul are voie s ă meargă în Enoriile Episcopilor lui, și a
săvârși hirotonii, sau altceva Arhireticesc.) Ci atunci numai are voie a lucra cele de
acest fel, când va fi poftit de Arhiereul locurilor acelora. Iar de s-ar v ădi că au făcut
aceasta de sine și fără de socotin ța și voia Arhiereulor, care st ăpânesc ora șele și satele
acelea, s ă se cateriseasc ă și el care peste hotar a hirotonisit, și aceia pe care i-a
hirotonisit
63. Pentru c ă cu chipul acesta se v ăd a fi întru unul și același loc totodat ă doi

62 Pentru aceasta și Episcopii Egiptului înf ățișându-se la Soborul 4 au urmat Apostolescului
acestuia Canon, și nu au isc ălit îndată în Epistolia lui Leon, zicând: C ă fără de socotin ța celui întâi
între ei, adic ă al Episcopului Alexandriei, nu au voie a face vreo lucrare. (Praxis 4 a Soborului 4.
Vezi și Canon 30 a aceluiia și Sobor.)
63 Ar putea întreba cineva dac ă Clericii cei Hirotonisi ți de Arhiereul cel de peste hotar, f ără de
socotința Arhiereului locului, caterisindu-se pot iar ăși a-și lua treapta soartei, din care au c ăzut,
sau nu pot? Se vede c ă pot; precum zic oarecare. Fiindc ă nu pentru vinov ății Canonice ști, nu
pentru al loru și păcat din soarta lor s-au scos; Ci pentru pricina celui ce i-a hirotonisit pe ei afar ă
de hotar. Și mai ales, când nici au știut că cel ce l-a hirotonisit, f ără de socotin ța Arhiereului locului
i-a hirotonisit. Și de vreme ce pot iar ăși a-și lua soarta treptei, oare cu a doua hirotonie, a
Arhiereului locului, ca ni ște caterisi ți, aceasta o mai iau, sau cu singur ă înduplicarea și plinirea a
lui? Poate cu singur ă înduplecarea lui; Aceasta adic ă, pentru c ă e s t e o p r i t a s e f a c e a l d o i l e a
hirotonisiri, dup ă Canoane. Și aceasta, și pentru c ă, precum unul de ar r ăpi o femeie, și fără știrea
Arhiereului și a născătorilor ei, ar pune pe vreun Preot și iar cununa, de ar afla Arhiereul în urm ă
și născătorii femeii, și ar primi nunta, nu se mai face a doua Cununie. (Drept aceea și marele
Vasilie în Canonul 22 voie ște ca cu singur ă voia născătorilor să aibă tărie și întărire căsătoria cea de
acest fel r ăpită.) Cu un chip ca acesta și hirotonia celor hirotonisi ți de Arhiereul cel de peste hotar,
numai de va primi Arhiereul locului, are t ărie și putere, ca cum ar fi fost chiar a sa hirotonie. C ăci,
precum pricina caterisirii unora ca acestora s-a n ăscut din nevrerea socotin ței Arhiereului locului,
așa și întărirea Hirotoniei lor se na ște din voin ța și socotința Arhiereului lor, îns ă este arătat că cel
ce va mărturisi că va păzi feciorie și nu se va însura dac ă hirotonisindu-se de Arhiereu de peste
hotar, se va caterisi, nu poate în urm ă a se însura pentru c ă s-a scos din soarta sa. Fiindc ă nu poate
a pune de pricin ă, că pricina soartei a f ăcut mărturisirea fecioarei; Și pentru aceasta c ăzând din

53
Episcopi, sau doi Mitropoli ți, care lucru este afar ă de lege, și oprit de Canonul 8 al
Soborului întâi, și de cel al 12-lea la Soborului 4. Pentru aceasta și Soborul 6 în al 20-lea
Canon al s ău rânduie ște, că cel ce va merge în Episcopie str ăină și va învăța în public
de la sine și, fără de voia Arhiereului locului, s ă înceteze de lucrarea Arhiereasc ă, și să
lucreze numai cele ale Presbiterului. Poate nu pentru alte prav ăț decât pentru a nu se
face aceast ă nerânduial ă, a fi adic ă, întru aceea și Episcopie, totodat ă doi Episopi, unele
voind altul, și altele altul, care acela a îndr ăznit a o face. C ăci de nu ar fi fost acesta
pravățul acestui Sobor, pentru ce s ă pogoare pe Episcopul la treapta Presbiterului? De
vreme ce pogorârea aceasta este furare de cele sfinte, dup ă Canonul 29 al Soborului 4.
Și dacă Episcopul cel ce înva ță peste hotar este nevredni c de Episcopie, nevrednic
trebuie a fi și de Presbiterie. Iar de este vrednic de Presbiterie, pentru ce s ă nu fie de
Episcopie? Deci ar ătat este c ă pentru aceasta îl pogoar ă pe acesta în treapta Presbiteriei,
pentru ca s ă rămână iarăși un Episcop întru Episcopie, și nu doi. C ă au păcătuit așa
fără mijlocire întru vrednicia Episcopeasc ă, făcând a fi doi Episcopi întru aceea și
Episcopie, pentru care și se caterise ște din aceasta. Dar nu a p ăcătuit în vrednicia
Presbiterului, de vreme ce, doi și mulți Presbiteri nu este oprit a fi întru aceea și
Episcopie, pentru aceasta nici se caterise ște de Preo ție. (Deși Zonara și Valsamon zic, c ă
cel ce înva ță în public f ără de socotin ța Episcopului locului, pentru aceasta se pogoar ă
în treapta Presbiterului, pentru ca s ă se smereasc ă, ca unul ce a iubit slava și s-a
înălțat.) Drept aceea și sfințitul Fotie (Titlul 9 Cap 11) Spre dezlegarea p ărutei
împotriviri a Canoanelor, celui 29 adic ă al Soborului al 4-lea și cel 20 al celui al 6-lea a
propus pe cel 8 al Soborului 1. Îns ă și slujba Presbiterului trebuie a o lucra Episcopul
cel de peste hotar, cu voia și slobozenia Episcopului celui de loc. Iar de nu este cu voia
aceluia, nici aceasta poate a o lucra, ci petrece ca un lumean (adic ă ca un mirean) pân ă
ce se afl ă întru acel loc str ăin, după Canoane. Îns ă pentru ca s ă încheiem totul
Canonului acestui Apostolesc. Zicem a șa: Episcopul care s ăvârșește Arhieraticeasca
slujbă în străină Eparhie dup ă voia Episcopului locului, nu s ăvârșește cu puterea și
lucrarea Arhieriei sale. (C ăci cu chipul acesta ar fi doi Episcopi întru o Episcopie, ca
cum având dou ă osebite puteri și lucrări.) Ci cu Episcopeasca putere, și lucrare a
Episcopului locului. (Pentru c ă cu chipul acesta, amândoi Ep iscopii se socotesc ca un
Episcop). Și de este aceasta a șa precum și este, cel ce a lucra ceva Arhieresc f ără de voia
Episcopului locului, se caterise ște, și din Episcopeasca sa putere, care neavând, ca unul
ce de peste hotar fiind a lucrat64. Încă și din ce str ăină a Episcopului locului, pe care
putea a o avea cu voia și clobozeniea aceluia: Dar o a furat și o a însu șit luiși.

soartă, strică și cade totodat ă și din feciorie. Pentru c ă era slobod lui mai-nainte a se însura, și apoi
a se face cleric. Deci nu pentru clericie a iubit pe feciorie, ca și pentru c ăderea din clericie s ă urască
pe feciorie, ce o a iubit pe ea îns ăși îndeosebi, pentru aceasta și a o strica nu poate.
64 Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom în Voroava a 3-a c ătre Coloseni zice, pân ă ce ne
aflăm în scaunul acesta al Constantinopolului, pân ă ce avem proedria (întâia ședere), avem și
vrednicia șederii întâi și scutirea. De și suntem nevrednici.

54
CANON 36
Dacă vreunul Hirotonindu-se Episcop, nu ar primi slujba, și purtarea de grij ă a
norodului ce s-a încredin țat lui, acesta trebuie s ă fie afurisit, pân ă ce ar primi.
Asemenea și Presbiterul, și Diaconul. Iar dac ă mergând acolo nu ar fi primit, nu din
a sa socoteal ă, ci din r ăutatea norodului, el adic ă fie Episcop, iar clirosul cet ății
afuriseasc ă-se. Căci ai unui norod acest fel de nesupus nu s-au f ăcut învățători.
[Sobor 6: 37; Anghir: 18; Ant: 17, 18]

TÂLCUIRE
Supuneți-vă și asculta ți pe mei marii vo ștri [Evrei XIIII, 17; Cor VII, 24]. Și întru
ceea ce te-ai chemat întru aceasta și rămâi, zice Dumnezeiescul Apostol. Tot aceasta
rânduiește și Canonul acesta zicând. Cel ce se va hirotonisi prin Dumnezeiasca
Ierosăvârșire a rug ăciunilor, Episcop unei Eparhii, sau Presbiter, și Diacon unei Enorii
(Parohii), apoi nu prime ște aceast ă Dumnezeiasc ă slujbă, și purtarea de grij ă a
norodului ce i s-au sortit lui, unul ca acesta s ă se afuriseasc ă, până ce va primi s ă
meargă. Iar de ar merge Episcopul la Epar hia sa, iar norodul Eparhiei, pentru
nesupunerea și răutatea sa, și nu pentru vreo rea socoteal ă, și pricină vrednic ă de
prihană a Episcopului, nu l-ar primi: El fie Episcop adic ă împărtășească-se de
vrednicia, și slujirea cea cuvenit ă Episcopului, iar Clericii Eparhiei cei ce nu l-au primit
pe el, afuriseasc ă-se. De vreme ce nu au pov ățuit cu înv ățătura, și cu buna lor pild ă, pe
nesupusul norod cel de acest fel65.

CANON 37
De două ori pe an fac ă-se Sinod al Episcopilor, și cerceteaz ă-se între dân șii
Dogmele bunei Cinstiri de Dumnezeu, și întâmpl ătoarele Biserice știle împotriv ă
ziceri dezleag ă-se, odat ă adică, în a patra s ăptămână a Cinzecimii, (cei dup ă Sfintele
Paști), Iar al doilea, în dou ăsprezece zile ale lunii lui Octombrie.

TÂLCUIRE Pentru nedumeririle cele despre Dogme, și pentru împotriv ă zicerile cele
Bisericești, ce are fiecare, și în scurt a zice, pentru Canonice știle întreb ări, poruncesc
Dumnezeie știi Apostoli în Canonul acesta, ca de dou ă ori în an s ă se facă local localnic
Sinod de Episcopi, cu Mitropolitul al fiec ărei Eparhii, ca s ă cerceteze între sine și
îndoielile ce urmeaz ă în dogmele bunei cinstiri, și ca să dezlege fiecare împotriv ă zicere
Bisericeasc ă ce s-ar întâmpla a avea cineva c ătre Arhiereul s ău, adică sau pentru c ă s-au
afurisit de dânsul, sau pentru c ă altă pedeaps ă Bisericeasc ă a luat de la dânsul cu
nedreptate. Și un Sobor, s ă se facă în a patra s ăptămână după Sfintele Pa ști; Iar cel ălalt
să se facă, în 12 ale lunii lui Octombrie
66. Iar ce deosebire are localnicul Sinod de cel a

65 Însemneaz ă din Canonul acesta cum se cuvine a fi Clericii, adic ă nu numai ei înv ățați, ci și în
destui a înv ăța și a înțelepți pe alții. Căci, iată cum, măcar de și ei nu s-au f ăcut pricinuitori r ăului,
însă fiindcă n-au pov ățuit bine pe norodul lor, s ă afurisesc, și cad sub Canonice ști certări.
66 Însemneaz ă, că și vremea, și numărul localnicilor acestora Soboare, dup ă alt chip s-au iconomisit
de Soboarele cele mai din urm ă. Căci o vreme a unuia din aceste dou ă Soboare, sau mutat pentru
folos de Canonul al 5-lea al Soborului 1 a toat ă lumea, spre a se aduna mai-nainte de Sfântul

55
toată lumea, vezi Prolegomena Sinodului 1, asemenea și ce osebire are de cel s ătesc,
vezi la Prolegomena Soborului ce s-a f ăcut în vremea lui Chiprian. Iar Sinod chiar, este
după Vlastar, adunare de Arhierei, ce se face, sau pentru a se da hot ărâre pentru buna
cinstire de Dumnezeu ( și pentru buna rânduial ă a Bisericii); Sau pentru a se surpa vreo
vătăm a r e c i s e f ăcuse, sau urma a se face a bunei cinstiri de Dumnezeu ( și a faptei
bune), cu armele blagocestie.

CANON 38
A tuturor Biserice știlor lucruri, Episcopul aib ă purtare de grij ă și ocârmuiasc ă-
le pe ele, fiindu-i Dumnezeu cercet ător. Însă să nu-i fie lui cu putin ță a reșlui ceva
din ele, sau rudelor sale a d ărui cele ale lui Dumnezeu. Iar de ar fi s ăraci, deie-le ca
unor săraci, dar nu sub pricinuirea acestora, s ă vândă cele ale Biericii. [Apost: 41;
Sobor 4: 26; Sobor 7: 11, 12; Sobor 1 și 2: 7; Anghira: 15; Gangr: 7, 8; Antioh: 24, 25;
Cartag: 34, 41; Teofil: 1; Chiril: 2]

TÂLCUIRE
Dacă Episcopului i se încredin țează sufletele oamenilor, c ărora toat ă lumea nu le
este vrednic ă, cu mult mai vârtos se cuvine a i se încredin ța lucrurile Bisericii. Pentru
aceasta și Canonul acesta rânduie ște, ca Episcopul s ă aibă purtare de grij ă pentru toate
lucrurile Bisericii, ori a mo șiilor și a celor nemi șcătoare câștiguri, ori a odoarelor și a
celor mi șcătoare, și să le chiverniseasc ă cu frică și cu luare aminte, socotind, c ă, are pe
Dumnezeu privitor și cercetător la chivernisirea acestora. Îns ă deși are purtare de grij ă
și chivernisirea lor, dar nu are și voie a și le însu și luiși și să zică că este al s ău vreun
lucru din acestea, sau s ă dăruiască rudelor sale lucrurile cele afierosite lui Dumnezeu.
Iar dacă rudele lui acestea sunt s ăraci, dăie-le și lor cele spre trebuin ță, precum d ă și

marele Post; Pentru ca s ă se ridice din mijloc cu judecata Soborului, toat ă prigonirea și patima ce ar
avea Clericii, și lumenii între dân șii, și către Arhiereul lor, și așa să se proaduc ă de dânșii cu
curățenie și fără de patim ă darul postului c ătre Dumnezeu. Iar num ărul acestor localnice Soboare,
după pomenitul al 5-lea Canon al Soborului1 și după al 19-lea la celui al 4-lea și al 20-lea al
Antiohiei s-a p ăzit neschimbat, spre a se face aceste adic ă de două ori în an. Iar dup ă al 8-lea al
celui al 6-lea și al 6-lea al celui al 7-lea și al 26-lea și 60 și 104 a Cartaginiei. Și după 20 și 21 capul al
întâiului titlu a c ărții a 3-a din Vasilicale sau împu ținat, spre a se face odat ă în an Sobor, pentru
greutățile călătoriei, și pentru întâmpl ări care oprea. Ci și această dată s-au rânduit de Canon 81 al
Soborului din Cartagina, s ă se facă la 21 August; Iar cel 61 al acestuia și Sobo zice, c ă în vremea
Soborului s ă se cerceteze însu și persoane prin locu țiitorii cei ce sunt de fa ță în Soborul fie ștecări
Eparhii. Porunce ște însă Canonul 40 al celui din Laodicea, ca Episcopii s ă meargă la Soborul
aceasta pentru ca s ă învețe, și să se învețe cele cuviincioase. Iar oricare st ăpânitor ar opri a nu se
face Soborul acesta, s ă se afuriseasc ă după Canonul 6 al Soborului 7. Și câți Mitropoli ți s-ar leni la
aceasta, sau câ ți Episcopi s ănătoși fiind și slobozi de neap ărată purtare de grij ă, nu s-ar afla de fa ță
la Soboarele acestea, s ă se certe fr ățește. Iar dac ă unii nu vor ar ăta celui mai întâi adic ă
Mitropolitului, împiedicarea, pentru care nu au putut a se înf ățoșa la Sobor, s ă se facă
neîmpărtășiți de către ceilal ți, și la singur ă Eparhia lor s ă se împărtășească, după Canon, 84, 85 din
Cartagina, iar Fotie titilu (l) 30 și cap 8 rânduie ște, ca stăpânitorii cei ce nu vor ar ăta Împăratului
(neurmarea lor), s ă se certe cu prea mari pedepse. Și iarăși la acesta și titlu și cap, zice, c ă lângă
Mitropoli ți, să se facă Soboare de Episcopi, iar lâng ă Patriarhi, s ă se facă Soboare de Mitropoli ți. Și
cum că nu se împotrive ște acestui Apostolesc Canon cel, 104 din care vezi la tâlcuirea aceluia.

56
celorlalți săraci. Adic ă miluiasc ă-i pe ei chiar ca pe ni ște săraci, și nu ca pe rude. Îns ă
miluiasc ă- i p e e i d i n r o d u r i și din producturile cele ce în fiecare an se adun ă din
lucrurile Bisericii, iar nu din pricina lor s ă aibă voie a vinde vreun lucru din acestea.

CANON 39
Presbiterii, și Diaconii, f ără de socotin ța Episcopului nimic s ă săvârșească. Că el
este căruia i s-au încredin țat norodul Domnului, și de la care s ă se ceară cuvântul cel
pentru sufletele lor. [Sobor 7: 14; Laodiki: 57; Cartag: 6, 7, 41, 50]

TÂLCUIRE
Apostolescul Canonul acesta rânduie ște, că Prebiterii, și Diaconii f ără de socoteal ă
și voia Episcopului lor, nu pot s ă lucreze nici o slujire Ieraticeasc ă, atât din acelea ce se
cuvin Arhieratice știi vrednicii a Episcopului, cât și din acelea, a c ărora putere o au ei,
prin Taina Hirotoniei, iar lucrarea lor a o s ăvârși nu pot f ără de socotin ța Arhiereului.
(Acestea îns ă spre pild ă este, adic ă, a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se poc ăiesc, dup ă
Canonul 6, 7, 8 al Soborului din Cartagina67, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare, dup ă
Canonul 6 al acestuia și. A nu Hirotesi și atunci Anagnost, sau Monahi; Și altele
asemenea.) Fiindc ă, zice, c ă Episcopului chiar și mai cu deosebire, i s-au îndrin țat
norodul lui Domnului, și de la dânsul mai cu deosebire, ca de al un P ăstor, cu
îndatorire are a i se cere de la Dumnezeu seam ă pentru sufletele turmei sale.
CANON 40
Fie arătate însu șitele lucruri ale Episcopului (dac ă însă ar avea ale sale), și
arătate cele Chiriace ști. Ca să aibă stăpânire Episcopul s ăvârșindu-se, pe ale sale
cărora va voi, și cum va voi, a le l ăsa. Și nu cu pricinuire de Biserice ști lucruri se cade

67 Pentru aceea și Presbiterii, atât cei neînsura ți cât și cei însura ți, prin scrisoare și dare de voie iau
de la Arhiereu st ăpânire de a lega și a dezlega. C ă având ace știa înlăuntru în Ierosini putere
cuprinse, de a lega și a dezlega p ăcatele, prin slobozenia aceasta și Cartea Arhiereasc ă (Entaltirion)
Mai iau și și lucrarea acestui Duhovnicesc lucru. Îns ă mulți Arhierei nu numai prin scrisoare și
prin o singur ă voie, ci înc ă și prin hirotesie fac pe Duhovnice știi Părinți, care lucru este mai bun și
mai sigur, și nici o necuviin ță naște. Că hirotesia (adic ă punerea mâinilor) aceasta este împ ătășire
de Blagoslovenie, dup ă Tarasie, și după Soborul 7 ( și vezi subînsemnarea Canonului 8 al 1) și de
darul Duhovnicesc dup ă faptele Apostolilor, «C ă prin punerea mâinilor Apostolilor zice: Se d ă
Duhul cel Sfânt.» [nu are trimitere] Și cu drept cuvânt este aceasta, atât dup ă cei ce zic c ă cu putere
se cuprinde în Ierosini a lega și a dezlega, cât și după cei ce zic cele din potriv ă. Din care unul se
vede a fi și Simeon al Tesalonicului, c ă zice (răspunsul 11). C ă Presbiterii nu au împreun ă cu
Hirotonia și puterea de a lega și a dezlega, ci singuri Episcopii. Iar dup ă dare de voie, și porunca
Episcopilor și după nevoie, și ei pot a o lucra. Zice îns ă Canonul 30 al lui Ioan Chitru, c ă
Duhovnicii câ ți vor lua odat ă voia și alegerea de la Arhiereu ca s ă mărturiseasc ă, numai este
trebuință a o mai lua și de la mo ștenitorul aceluia. C ă cel ce odat ă s-a născut, nu poate de dou ă ori
a se naște. Căci după alt chip pot ace știa a se lipsi de Darul Duhovnice știi slujbe, f ără numai de vor
cădea în vreun p ăcat. Că atunci se caterisesc și de Ierosini, și de Epanghelma Duhovniceasc ă. Drept
aceia dup ă Canonul acesta Duhovnici trebuie s ă aibă Ierosinea lor lucr ătoare. Iar câ ți nu o lucreaz ă
pentru oarecare opritoare a lor p ăcate, nici a spovedi nu se cuvine. Și câți o fac aceasta, afar ă de
Canoane fac. Și vezi mai pe larg subînsemnarea Canonul 102 al Soborului 6.

57
cele ale Episcopului, când va fi având muiere, și copii, sau rudenii sau casnici. C ă
drept este înaint ea lui Dumnezeu, și înaintea oamenilor, ca, nici Biserica s ă sufere
vreo pagub ă, pentru ne știința lucrurilor Episcopului, nici Episcopul sau rudele lui,
cu pricinuirea Bisericii, s ă se jefuiasc ă. Sau și se cad ă în vorbe oamenii lui, și
moartea lui cu oc ări să se îmbrace. [Sobor 4: 22; Sobor 6: 35; Antioh: 24; Cartag: 30, 40,
89]

TÂLCUIRE Dumnezeie știi Apostoli nici un lucru cinstind mai mult decât pe dreptate,
rânduiesc în Canonul lor acesta, c ă se cuvine a fi ar ătate, atât lucrurile ce are Episcopul
ale sale (de s-ar cuveni câtu și de cât s ă aibă ale sale, el care este mort lumii, și lucrurilor
lumii) ori cele ce a câ știgat mai-nainte de a se face Episcop, ori cele ce i-au venit din
moștenire, sua din darul rudelor sale. Atât, zic, trebuie a fi ar ătate lucrurile
Episcopului, cât și lucrurile Bisericii, ale Episcopiei, sau ale Mitropoliei. Pentru care
sfârșit? Pentru ca s ă aibă Episcopul st ăpânire, când va muri, s ă lase lucrurile sale
68 la
aceia care va voi, și cu orice fel de schip va voi. Îns ă să le lase la fe țe drept sl ăvitoare, și
nu la eretice ști,69 ca să nu se piard ă pentru pricina lucrurilor Bisericii, lucrurile
Episcopului, care se întâmpl ă uneori s ă aibă muiere ( și vezi Canon 5 Apostolesc) și
copii, sau rudenii, și slugi s ărace, fiindc ă drept este, și înaintea lui Dumnezeu, și
înaintea oamenilor, nici Biserica a se p ăgubi de lucrurile sale de c ătre rudele sau poate
de către îndatorii Episcopului, nefiind osebite lucrurile lui, ci mestecate cu cele ale
Bisericii, nici Episcopul, sau rudele lui, s ă se lipseasc ă de lucrurile cele ce se cuvin lor,
fiind mestecate cu lucrurile Bisericii. Nici este drept ca, rudele și moștenitorii
Episcopului s ă cadă în ispite, și în multe vorbe și județuri, pentru a osebi lucrurile lui
de cele ale Bisericii, și din pricina tuturor acestora, s ă se juleasc ă pomenirea mortului
Episcop, în loc de a se ferici. Deci pentru ca s ă lipseasc ă toate gâlcevile acestea, se
cuvine Episcopul a avea izvod curat de toate lucrurile sale, și după izvodul acesta s ă-și
facă testament (adic ă diată)70 la moartea sa, și să lase, precum am zis, averea sa la cei ce
va voi. (Îns ă cei ce vor mo șteni pe Episcop, se cuvine a pl ăti și datorie de va avea.) Iar
dacă și Episcopul sau și oricare alt Cleric, sau și Diaconi ță, ar muri f ără a face testament
de lucrurile sale, și fără a avea mo ștenitori legiui ți, lucrurile acestora, le mo ștenește
Biserica aceea la care ei au fost Hirotonisi ți, după legiuirea lui Fotie, Titlul 10 Cap 5,
rânduirea 3 a Titlului 2 din Nearale.

68 Am zis c ă cele ce au câ știgat mai-nainte de a se face Episcop s ă fie arătate, și să le lase unde va
voi, pentru c ă după Canonul 40 al Cartaginei dac ă Episcopii, și Clericii mai-nainte fiind s ăraci, în
urmă au câștigat în Episcopie sau în Cliros lucruri mi șcătoare, sau nemi șcătoare, se cade s ă le lase
Bisericii c ăreia îi slujesc (ci și din lucrurile ce le vor câ știga, din darul cuiva, sau din clironomia
rudească, trebuie s ă afieroseasc ă Bisericii lor ceea ce bine vor voi).
69 Fiindcă Canonul 89 din Cartagina, rânduie ște ca și după moartea sa s ă se anatematiseasc ă
Episcopul, care va l ăsa moștenitori lui și elini, sau eretici, dar și Canonul 4 al acestuia și oprește pe
Episcopi și pe Clerici de a d ărui lucrurile lor la eretici, m ăcar și rudenii ale lor de ar fi ace știa.
70 Închipuirea Testamentului vezi-o la sfâr șitul cărții.

58
CANON 41
Poruncim ca Episcopul s ă aibă stăpânire peste lucrurile Bisericii, c ă dacă
sufletele cele scumpe ale oa menilor lui i s-au încredin țat, apoi cu cât mai mult
trebuie de a porunci pentru bani, încât dup ă a lui stăpânire toate s ă se ocârmuiasc ă,
și celor ce au trebuin ță prin Presbiteri și Diaconi s ă li se dea cu frica lui Dumnezeu și
cu toată evlavia. S ă se împ ărtășească însă și el din cel trebuincioase (de ar avea
trebuință) la trebuin țele sale cel de nevoie, și la ale fra ților celor din str ăini, ca nici
într-un chip ei s ă fie lipsi ți. Că legea lui Dumnezeu a rânduit, ca cei ce stau înaintea
Altarului (jertfelnicului) de la Jertfelnic s ă se hrănească. Fiindcă nici Osta șul cândva
se lipsește de simbria sa, purtând arme asupra potrivnicilor. [Apost: 38; Sobor 4: 26;
Sobor 7: 12; Antioh: 24, 25; Teofil: 10, 11; Chiril: 2]

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta asemenea cu cel al 38-lea d ă Episcopului toat ă stăpânirea
asupra Biserice știlor lucruri, zicând: Poruncim ca Episcopul s ă aibă stăpânire peste
lucrurile Bisericii. C ăci, dacă încredin țăm lui sufletele cele scumpe ale oamenilor,
cărora toat ă lumea nu este vrednic ă, mult ne-am lipsi, adic ă, nu trebuie a le porunci, c ă
toți banii și lucrurile Bisericii, trebuie a se ocârmui dup ă stăpânirea lui, și a se împ ărți
la cei scăpătați, și săraci, cu frica lui Dumnezeu, și cu toat ă evlavia, prin Presbiteri și
Diaconi71. Și pentru ce s ă se ocârmuiasc ă acestea, și să se împart ă prin ace știa? Pentru
ca să se păzească pe sineși Episcopul, mai presus de tot prepusul, și prihana, ca cum c ă
singur el le m ănâncă, și rău le iconomise ște. De vreme ce se cuvine bine a se îngriji, nu
numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor, precum și Parimiastul mai-
nainte a zis, și Apotolul Pavel în urm ă, și să se păzească pe sine și fără poticnire
înaintea tuturor, și neprihănit întru toate, îns ă zice, și Episcopul trebuie s ă primeasc ă
din lucrurile Bisericii cheltui elile, atât pentru trebuin țele sale cele de nevoie (de nu are
ale sale adic ă, ci este s ărac) cât și pentru trebuin țele tuturor fra ților celor str ăini care ar
veni la dânsul. Încât, dup ă nici un chip, nici el, nici str ăinii să se lipseasc ă de cele de
nevoie. Pentru c ă și legea lui Dumnezeu porunce ște de la Altar s ă se hrănească; adică,
din jertfele cel ce se proaduc la Jertfelnic, Iereii cei ce stau în aintea Jertfelnicului și
jertfesc72. Și nici un osta ș cândva ridic ă arme asupra vr ășmașilor; Adic ă nu merge la
război, cu a sa cheltuial ă. Vezi îns ă, că Canonul zice, cum c ă Arhiereul se cuvine a
cheltui din venitul Bisericii numai în trebuin țele lor cele de nevoie, și nu în cele de
prisos, petreceri, și desfătări. Și cum că se cuvine a fi iubitor de str ăini, și iubitor de

71 Pentru aceasta și Iustin Filosoful și Mucenicul, în a sa a doua Apolighie (r ăspundere) pentru
creștini, zice acestea: „Cei avu ți și voind, ficare dup ă bună voința sa, ceea ce voie ște dă.” Și ceea ce
se adună se învistiere ște la proestos (st ătătorul înainte). Și acesta împarte și orfanilor, și văduvelor,
și celor lipsi ți pentru boal ă, sau pentru alt ă pricină, și celor ce sunt în leg ături, și străinilor celor ce
sunt nemernici ți, și în scurt tuturor celor ce sunt în nevoie li se face purt ător de grij ă.
72 Că după Teodorit, care tâlcuie ște: Stih 6, 7 al Cap III al C ărții celei Levitice ști, din Vitele cele ce se
jertfeau (afar ă numai de arderile de tot), alte m ădulări adică se proaduceau la jertfelnic precum
rărunchii cei doi cu prapurul; seul care era asupra pântecelui, și asupra coapselor, și urechile
maiului. Iar celelalte c ărnuri se d ădeau Preo ților pentru ca s ă le mănânce (Foaia 971 a Tomului 1 al
celor opt C ărți).

59
săraci, precum porunce ște fericitul Pavel lui Tit și lui Timotei s ă fie Arhierei. (1 Timotei
III, 2; Tit I, 8).

CANON 42
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, cu tavle z ăbovindu-se, sau cu be ții, ori
înceteze, ori cateriseasc ă-se. [Apost: 43, 54; Sobor 6: 9, 50; Sobor 7: 22; Laodic: 24, 55;
Cartag: 47, 69]

TÂLCUIRE
Cei Ierosi ți se cuvine a fi înainte tuturor pild ă vie și închipuire a toat ă buna
rânduial ă, și a faptei bune, și îndemnarea c ătre toată facerea de bine. Dar de vreme ce
unii dintr-în șii se abat din calea cea dreapt ă a faptei bune, și se îndeletnicesc la jucarea
cu sorți, adică în tavle (pe lâng ă care se în țeleg și cărțile, și alte jocuri), înc ă și în beții și
în bancheturi. Pentru aceasta Apostolescul Canonul acesta rânduie ște, ca oricare
Episcop, sau Presbiter, sau Diacon s ă îndeletnice ște întru aceste necinstite lucruri, sau
să înceteze despre ele, sau s ă se cateriseasc ă de Ierosini.

CANON 43
Ipodiaconul, sau Cite țul, sau Cânt ărețul, cele asemenea f ăcând, ori înceteze ori
afuriseasc ă-se. Așijderea și mireanul. [Apost: 42, 54; Sobor 6: 9, 50; Laodic: 24, 55;
Cartag: 47, 69]

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta rânduie ște, ca oricare Ipodiacon, sau Cite ț, sau Cânt ăreț, face
cele asemenea, care opre ște Canonul de mai sus 42, adic ă care și joacă în tavle, sau în
cărți, sau altele asemenea, și se zăbovește în be ții, și în bancheturi, sau s ă înceteze
despre ni ște fapte acest fel de necinste. Ori neîncetând, s ă se afuriseasc ă. Așijderea și
mirenii cei ce se z ăbovesc întru acestea și, sau să înceteze despre ele, sau s ă se osebeasc ă
din adunarea celor credincio și.

CANON 44
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, cam ătă cerând de la cei ce se
îndatoresc de la el, ori înceteze, ori cateriseasc ă-se. [Sobor 1: 17; Sobor 6: 10; Laodic:
4; Cartag: 5, 6; Vasilie: 14]

TÂLCUIRE De a împrumuta cineva argintul s ău cu dobând ă, este oprit și de legea cea veche.
Că zice Dumnezeu în a doua lege (Cap XXIII) nu vei c ămătări fratelui t ău argintul cu
camătă, și camătă de pe mânc ări, și camătă de pe tot lucrul. Și David l ăudând pe cel
drept, pe lâng ă celelalte ale lui fapte bune, și pe aceasta o adaug ă, zicând: «Argintul
său nu l-a dat în cam ătă.» [Psalm XIV, 6] și dacă aceasta a fost oprit ă la Iudei, cu mult
mai vârtos este acum oprit ă la noi cre știnii
73. Că zice: «C ă mai mare decât Biserica este

73 Pentru aceasta și Nearaoa lui Leon porunce ște, că, deși Împărații cei mai-nainte de noi dobânda
pentru împietrirea inimii, și cruzimea împrumut ătorilor, noi îns ă am judecat cu dreptul, s ă

60
aici.» [Matei XII, 6] C ă dacă de toți creștinii este oprit a se face acest lucru, cu mult mai
vârtos despre cei Ierosi ți, și despre Clerici, care se cuvine a fi chip și pildă a tot binele?
Și mai ales nevoitorii, și postnicii, cei r ăstigniți lumii. Pustnic și cămătarnic, este lucru
nepilduit întru adev ăr, și neprimit la auzul omen esc. Pentru aceasta dar și apostolescul
Canonul acesta rânduie ște, ca oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, împrumutând
banii săi, cere de la datornicii s ăi dobând ă, sau să înceteze de la acest r ău câștig sau s ă
se cateriseasc ă, Asemenea de aici s ă cuvine și Monahului s ă-și primeasc ă potrivitele lor
certări, adică afurisire, și ne împ ărtășire, cu statornic ă făgăduință, că de acum înainte se
vor depărta de ar ătata, și vrednica de osândire c ălcare de legea aceasta.

CANON 45
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, împreun ă cu ereticii rugându-se,
numai s ă se afuriseasc ă; Iar de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva, s ă se
cateriseasc ă. [Apostol: 65; Sobor 3: 2, 4; Laodic: 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timo: 9]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon numai
împreun ă s-ar ruga, dar nu și împreun ă ar Liturghisi, cu ereticii, s ă se afuriseasc ă. Că,
cel ce împreun ă se roagă cu afurisi ții (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreun ă a

lipsească desăvârșit din petrecerea cre știnilor o fapt ă ca aceasta, ca o necuviinci oas ă vieții lor, și
oprită de Dumnezeie știle Legi. Pentru aceasta blânde țea noastr ă porunce ște, a nu avea cineva voie,
cu totul, nici întru o pricin ă a lua dobând ă, ca nu cumva vrând s ă păzim legea omeneasc ă, să
călcăm Legea lui Dumnezeu. Ci oricât ă dobând ă ar lua vreun împrumut ător, să se socoteasc ă în
capetele datoriei (Armenonul Cartea 3 Titlul 7). Iar de și Sholion al Titlului 2 al Capului 1 al
legiuirii lui Fotie zice, c ă Nearaoa 131 a lui Iustinian, ce este în Cartea a 5-a Titlul 3 Cap 9 hot ărăște,
că, de va lăsa cineva prin Testamentul s ău Dar spre bine cinstitoare pricini (Adic ă spre sloboziri de
robiri întâmplându-se, spre zidiri de sfinte Biserici; Spre chivernisiri și hrane de s ăraci, și de orfani
ne vrâsnici), poruncim în vreme de șase luni dup ă ce s-ar ar ăta Testamentul cel de acest fel, s ă se
dea dăruirea aceasta și pomana la fe țele cărora s-au l ăsat. Iar dac ă Epitropii și Iconomii
testamentului mortului, ar prelungi vremea peste acelea șase luni, și nu vor da pomana aceasta, s ă
o dea de aici înainte cu dobând ă, și cu toată legiuita cre ștere de la vremea, care a murit cel ce o a
lăsat. Dacă Nearaoa aceasta, zic, rânduie ște așa, și Fotie însu și aceasta zice, Titlul 9 Cap 27. Iar
Sholiastul Valsamon zice, c ă se cuvine s ă mulțumim Patriarhului Fotie, pentru c ă bine a tâlcuit, c ă
se cuvine Episcopii și Clericii s ă ceară dobândă. Aceasta nici ca decât trebuie s ă tulbure pe cel ce
citește. Pentru c ă Fotie va adic ă să ceară Clericii dobânzi, nu pentru bani, sau pentru alte lucruri,
care ei ale lor împrumuteaz ă. Pentru c ă aceasta este fapt ă potrivnic ă Sfintelor Canoane, și
Evangheliei, și Dumnezeie știi Legi. Ci precum este cu totul ar ătat din îns ăși cuvintele Nearalei,
dobândă înțelege, că trebuie s ă ceară, pentru cele suflete ști cile las ă cei ce mor la fe țe nevoia șe,
pentru sufleteasca lor mântuire, iar iconimii mor ților le țin ca să le mănânce ei, și prelungesc
vremea d ării lor. Drept aceea nu se reazeme c ămătarnicii și lingătorii de dobânzi pe cuvintele
acestea ale lui Valsamon, c ă aceste cu adev ărat toiag de trestie, dup ă Proorocul, sau mai bine a
zice, trestie de sine și sfărâmată, și nimic îi ajut ă, ci mai vârtos la p ământ îi arunc ă, și îi oboar ă în
prăpastia cea de suflet pierz ătoare. Căci, dacă noi creștinii avem porunc ă Evangheliceasc ă când
împrumut ăm, să nu nădăjduim că vom lua nici îns ăși capetele: «Împrumuta ți nimica n ădăjduind.»
[Luca VI, 35] Și Sirah zice: «De vei împrumuta, fii ca cum ai pierdut.» [Sirah VIII, 15] cum vom fi
iertați, dacă luăm și dobânzi?

61
se afurisi și el, dup ă Canonul 10 al acestora și Apostoli. Iar de au iertat ereticilor
acestora s ă lucreze vreo slujire, ca Clericii, s ă se cateriseasc ă. Fiindcă oricare Cleric va
siliturghisi (împreun ăliturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca ace știa sunt și ereticii,
după Canonul 2 și 4 al Soborului 3) împreun ă se caterise ște și el, dup ă al 11-lea al
Apostolilor. C ă se cuvine pe eretici s ă-i urâm și să ne întoarcem fe țele despre ei, dar nu
cândva și să ne rug ăm împreun ă cu ei, sau s ă iertăm lor a lucra vreo slujire
Bisericeasc ă, ori ca ni ște Clerici, ori ca ni ște Ierei.

CANON 46
„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertf ă, a se caterisi
poruncim. C ă ce congl ăsuire este lui Hristos cu veliar ? Sau ce parte Credinciosului
cu necredinciosul? [Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15]

TÂLCUIRE
Dreptslăvitorii cre știni se cuvine a se feri de eretici, și slujirile lor a le urî. Iar mai
vârtos însu și ereticii se cuvi ne a se mustra și a se în țelepți de către Episcopi și
Presbiteri, doar cumva vor în țelege și se vor întoarce, din r ătăcirea lor. Pentru aceasta
și Canonul acesta rânduie ște, că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept și
adevărat botezul ereticilor
74 sau jertfa ceea ce se proaduce de dân șii. Unul ca acesta,

74 Pentru aceasta și Sfântul Ieromartirul Chiprian care a st ătut Episcop al Carhidonului, și tot
Soborul cel dimprejurul s ău, cel de optzeci și patru de Episcopi, ce s-au adunat în Carhidon,
urmând Apostolescului acestuia Canon car leap ădă botezul ereticilor de ob ște, încă și
Apostolescului Canon 68 celui ce zice, c ă cei de eretici boteza ți sau hirotonisi ți, este cu neputin ță, a
fi ori cre știni, ori Clerici. Urmând ei zic, Canoanelor acestora, au a șezat Canon prin care leap ădă
botezul ereticilor, și al Shismaticilor împreun ă. Dovedindu-o aceasta, și din alte multe
scripturilnice ziceri, iar mai ales din acea Apostoleasc ă: «Un Domn, o Credin ță, un Botez» [Efeseni
4]. Că dacă, zic ei, una este Catoliceasca Biseric ă, și unul este Botezul cel adev ărat, cum poate fi
adevărat botezul ereticilor, și al Shismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înl ăuntru în Biserica cea
Catoliceasc ă ci s-au rupt dintr-însa prin eres? Iar de este adev ărat botezul ereticilor și al
shismaticilor, și este adev ărat și cel al drept sl ăvitoarei și al Catolice știi Bise rici, apoi nu este un
botez, precum Pavel strig ă, ci două. Care este prea cu necuviin ță. Adaugă însă ei și aceasta, c ă
socoteala aceasta, de a nu primi botezul ereticilor, ne este nou ă și proaspătă a lor, ci veche, și de cei
mai dinainte ai lor cercat ă. Canonul acestui Sobor și Sfântul a toat ă lumea al 6-lea Sobor (cu
Canonul al doilea) l-au pecetluit. Și de unde mai-nainte era canon de localnic și particularnic
Sobor, acum este Canon de a toat ă lumea Sobor, ca unul ce de aces ta s-a pecetluit. Într-un glas cu
sfântul Chiprian și cu Soborul cel de lâng ă el, și Firmilian cel ce a st ătut Exarh al Soborului celui
din Iconia (pe care marele Vasilie în întâiul s ău Canon, îl nume ște al său, ca pe unul ce era Episcop
al Chesariei), strig ă și leapădă botezul ereticilor. C ă scriind c ătre sfântul Chiprian, zice acestea, dar
cine, măcar de ar fi ajuns și la vârful s ăvârșirii și al înțelepciunii, poate a se înt ări, și a crede, c ă
singură suprachiemarea celor trei nume ale Sfintei Treimi, este destul ă spre iertarea p ăcatelor, și
spre sfin țenia Botezului, de nu este adic ă drept slăvitori, și acela ce boteaz ă? Citește toată Epistolia
acestuia, care se afl ă în cartea cea pentru cei ce au Patriarheisit în Ierusalim (Cartea 1, Cap 16,
paragraf 4) de nevoie fiind la aceast ă pricină. Să unește la aceast ă socoteal ă și marele Vasilie, pe ale
cărui Canoane a șijderea le-a pecetluit cel al 6-lea Sobor a toat ă lumea (în Canonul 2) c ă adăugând
în întâiul s ău Canon a zice, care botezuri sunt primite, și care neprimite, în dou ă le împarte pe

62

acestea, zicând: C ă, botezul ereticilor: Adic ă al celor cu totul desp ărțiți de Biseric ă, și care dup ă
însăși Credin ța sunt osebi ți de cei drept sl ăvitori, și a cărora osebire prive ște dea dreptul la
Credința cea întru Dumnezeu, s-au p ărut bine cuvântat ă pricină celor din început cu totul a se
lepăda. Iar Botezul shismaticilor, sau socotit adic ă a fi de cuviin ță de către Soborul cel de lâng ă
Chiprian, și Firmilian al nostru, s ă se lepede și acesta; fiindc ă shismaticii cei ce se numesc cura ți
zic, și înfrânați, și de sac purt ători, și Idroparastatii (adic ă cei ce săvârșesc Liturghia numai cu ap ă),
și alții, sau desp ărțit la început de Biseric ă, și despărțindu-se numai aveau în sine și Darului
Duhului Sfânt, fiindc ă da re a a ce st ui a se t ăiase. Pentru aceea ca ni ște mireni f ăcându-se, nici dar
Duhovnicesc aveau, nici st ăpânire de a boteza, sau a hirotonisi; Și după urmare cei ce se botezau
de dânșii, ca de mireni botezându-se, au poruncit s ă se boteze cu adev ăratul Botez al Bisericii cei
Catolicești; dar îns ă fiindcă s-au socotit de cuviin ță de către oarecare P ărinți ai Aisiei, s ă fie primit
Botezul schismaticilor, pentru oarecare iconomie a multora, fie primit. Îns ă însemneaz ă, că Botezul
Schismaticilor, care în întâiul s ău Canon îl prime ște marele Vasilie, în cel 47 al s ău îl leap ădă,
zicând, noi cu un cuvânt, pe cei cura ți, și înfrânatici, și de sac purt ători, pe to ți îi Botez ăm. Iar de
este la voi oprit Botezul al doilea, pentru oarecare iconomie, precum este și la Romani, cuvântul
nostru îns ă să aibă putere de a strica adic ă pe Botezul acestora. Drept aceea dac ă pe Botezul
schismaticilor îl stric ă marele Vasilie, pentru c ă le lipseau s ăvârșitul Dar, de prisos este de a mai
întreba cineva de se cuvine s ă boteze pe eretici. Iar în Canonul al 20 al s ău hotărâtor zice, c ă pe
eretici nu-i prime ște Biserica, f ără a-i boteza. Aceasta și socotință o are și marele Atanasie, și pe ale
acestuia cuvinte le-a pecetluit Soborul al 6-lea c ă zice, întru al treilea cuvânt asupra Arienilor:
„Arienii se primejduiesc și întru îns ăși plinirea Tainei, a Botezului zic. C ăci, dacă deplinirea prin
Botez se d ă în Numele Tat ălui, și al Fiului, iar Arienii nu zic tat ă adevărat, fiindc ă tăgăduiesc pe
întocmai fiin ța cea dintr-însul, t ăgăduiesc îns ă și pe Adev ăratul Fiu, și pe altul din nou
plăsmuindu-l cu n ălucirea lor zidit din cele ce nu au fost, pe acesta îl numesc Fiu, cum dar Botezul
cel ce se d ă de dânșii, nu este cu totul nefolositor, și zadarnic? Și se vede adic ă după mască, că este
Botez, dar cu adev ărul nici un ajutor are c ătre credin ță, și către buna cinstire. C ă nu cel ce zice
Doamne, acela d ă și pe adev ăratul Botez, ci cel ce zice și cheamă Numelui, și care are și Credință
dreaptă. Pentru aceasta dar și Mântuitorul nu a poruncit Apostolilor s ă Boteze chiar numai, ci mai
întâi le-a zis s ă învețe pe cei ce vor s ă se Boteze, și așa să-i Boteze în Numele Tat ălui, și al Fiului, și
al Sfântului Duh, pentru ca s ă se facă Credința dreaptă din învățătură, și cu dreapt ă Credință să se
adauge s ăvârșirea Botezului. Pentru aceasta și multe alte eresuri, zic numai Numele Sfintei Treimi,
dar fiindc ă nu le cuget ă acestea drept, nici Credin ța o au sănătoasă, și nefolositor au și pe botezul
cel dat de dân șii, fiind lipsi ți de buna Cinstire. Drept aceea urmeaz ă, că cel ce se strope ște de
dânșii, mai mult se spurc ă cu păgânătatea, decât se izb ăvește de ea. Deci și cei ce cuget ă cele al
Arienilor, m ăcar de și citesc cele scrise, și zic numirile Sfintei Treimi la Botez, îns ă amețesc pe cei ce
iau Botez de la dân șii, fiindc ă s u n t m a i n e c i n s t i t o r i d e D u m n e z e u d e c â t c e i l a l ți eretici. Dar și
Teologul Grigorie întru un glas, cu sfin ții cei mai-nainte zi și, zice în cuvântul cel la sfântul Botez,
către Arieni, sau și către macedonieni întinzându-se, care se Catehiseau.” Iar de șchiopătezi încă, și
nu prime ști deplinirea Dumnezeirii Fiului și a Duhului, caut ă pe altul s ă te boteze, sau mai bine
zice, să te înece în apa Botezului, fiindc ă eu nu am voie a desp ărți Dumnezeirea Fiului, și a
Duhului, de Dumnezeirea Tat ălui, și a te face mort, în vreme ce se cuvine a doua oar ă a te naște
prin Botez. Încât nici darul Botezului s ă-l aibă, nici pe n ădejdea care se na ște prin Botez, perzând în
puținele silaviri ale celui de o fiin ță și de asemenea fiin ță mântuirea ta. De vreme ce pe oricare din
cele trei Ipostasuri o ai pogorî din aceasta, și pe sine ți te lipse ști de deplinirea cea prin Botez. Zice
încă și Dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea la început era cuvântul) „Nu te am ăgească pe
tine o ascult ătorule adun ările ereticilor, c ă au Botez dar nu luminare. Și se boteaz ă cu trupul, iar cu
sufletul nu se lumineaz ă.” Ci și sfântul Leon în epistolia cea c ătre Nichita zice: „Nici un eretic d ă
sfințenie prin taine.” Iar Ambrosie în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor

63

rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfin țește.” Acestea a șa zicându-se, cu dreptate s-ar nedumeri
cineva, pentru ce sfântul a toat ă lumea Sobor al 2-lea și al 7-lea canon a s ău, încă și cel al 6 a toat ă
lumea Sobor în canonul 95 al s ău, nu a lep ădat botezul tuturor ereticilor, dup ă Apostole știle
canoanele acestea și după Soborul cel de lâng ă sfântul Ciprian, și după toți ceilalți mari de
Dumnezeu în țelepțiți Părinți mai sus pomeni ți, ale cărora conscripturi, însu și acest al 6-lea a toat ă
lumea Sobor, precum am zis, în al 2-lea canon al s ău, l-a pecetluit, ci al altor eretici le-au primit
botezul, iar al altora nu? Pentru ca s ă se facă dar lesne de în țeles dezlegarea nedumeririi acesteia,
este trebuin ță a ști cineva mai-nainte, c ă două feluri de chivernisire, și de îndreptare, se p ăzesc în
Biserica lui Hristos. Un fel se nume ște scump ătatea, iar cel ălalt, se nume ște iconomie și
pogorământ. Cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul
alteori cu altul. Deci sfin ții Apostoli în Canoanele lor cel mai-nainte zice, și toți pomeni ții sfinți, au
întrebuin țat scump ătatea, și pentru aceasta des ăvârșit leapădă botezul ereticilor; Iar Soborele
acestea dou ă de toată lumea, au întrebuin țat iconomia, și botezul Arienilor și al Macedonenilor l-
au primit, și al altora; Iar pe al Evnomianilor, și al altora înc ă, nu l-au primit. Pentru c ă, mai ales în
vremea Soborului al 2-lea Arienii și Macedonenii erau în putere, și nu numai c ă erau mul ți întru
mulțime, ci aveau și mari puteri lâng ă împărați, și pe lâng ă stăpânitori, se aflau și la senat. Drept
aceea, întâi pentru ca s ă-i tragă la dreapta sl ăvire, și să-i îndepărteze mai cu lesnire, și alta pentru
ca să nu se întâmple mai mult s ă-i sălbăticească asupra Bisericii, și asupra cre știnilor, și răul mai
rău să se facă, au iconomisit lucrul a șa, Dumnezeie știi Părinți aceia iconomisindu- și cuvintele lor
cu judecat ă [Psalm 111: 5]. Și s-au pogorât a primi botezul lor. Iar cum c ă, acestea nu le zicem de la
sine-ne, și cu cuvinte goale, m ărturii sunt la aceasta la ace ști doi mari P ărinți, Vasilie zic, și
Grigorie. C ă m a r e le Va s i l ie , t e mâ n du -s e d e î mp ărăteștile și dregătoreștile puteri, ale lupt ătorilor
Duhului, și îngrijindu-se ca nu cumva s ă năvălească, asupra Bisericii Chesariei, care atunci era
Finix singur înfiin țat al ortodoxiei, au întrebuin țat iconomia, și până la destul ă vreme nu nume
arătat Dumnezeu pe Duhul cel Sfânt. Iar marele Grigorie vrând a ar ăta puterile și sălbăticia
Arienilor, și Macedonienilor, în însu și recomenduitorul cuvânt ce îl face c ătre cei 150 Episcopi ai
acestui 2 a toat ă lumea Sobor, zice, pentru dân șii acestea: „Cu adev ărat fiare cumplite au c ăzut
asupra Bisericii, care nici dup ă însemnearea noastr ă cruțându-ne, ci neru șinându-se a fi decât
vremea mai puternici. Unde arat ă, că și cu toate c ă împăratul era drept sl ăvitor, și cu toate c ă drept
slăvirea s-a înf ățișat, și Sobor de toat ă lumea asupra lor s-a f ăcut, însă ei încă erau grei și sălbatici
asupra dreptei sl ăviri, și mai puternici decât cre știnii. Au zis îns ă și mai sus marele Vasilie, c ă,
Botezul celor cura ți (adică al Navatianilor) pe care l-au primit și al 2-lea și al 6-lea Sobor (l-au
primit pentru iconomia celor mul ți) căci de nu ar fi fost cuvântul acesta al iconomiei, cu Soborul al
6-lea ne s-ar fi împotrivit și luiși, și Soborului al 2-lea de toat ă lumea, primind el Botezul oarec ăror
eretici, și canoanele lui Vasilie pecetluindu-se (adic ă întărindu-se), care în canonul 1 și în cel 47
desăvârșit strică botezul ereticilor? Au doar ă nu citea aceste canoane lui Vasilie? Sau pentru ce s ă
nu facă osebire, și să zică, că pecetluie ște pe toate celelalte canoane ale lui, afar ă numai de cel 1 și
47? Arătat este dar, c ă, au lăsat să înțelegem noi, c ă marele Vasilie întrebuin țează scumpătatea, iar
el, și cel al 2 a toat ă lumea u întrebuin țat iconoia, și așa nu se vede vreo împotriv ă zicere, sau
împotriv ă întredân șii, și cuvântul acesta al iconomiei este pricina cea mai întâi și pe Domnitoare,
pentru care Soboarele acestea, Botezul altor eretici l-a prinit, și al altora nu. Îns ă pe lângă cuvântul
iconomiei au st ătut și a doua pricin ă, pentru care a f ăcut așa. Iar aceasta este, c ăci, ereticii aceia al
căror Botez le-au primit Soboarele acestea, p ăzeau neschimbat felul, și materia Botezului
ortodocșilor, și se Botezau dup ă forma Catolice știi Biserici; Iar ereticii aceia, al c ărora Botez nu l-au
primit, au schimbat s ăvârșirea Botezului și o au stricat, adic ă chipul felului, s ă zicem a șa,
chiemarea, sau întrebuin țarea materiei, adic ă a afundărilor și a ieșirilor din ap ă. Și cum că aceasta a
stătut pricina, martori vrednici de credin ță sunt, mai întâi însu și cuvintele canonului al 7 al
Soborului 2. C ă pentru ce alta, Botezul Evnomianilor, și al Savelianilor nu l-au primit, iar pe al

64

Arienilor și al Macedonenilor l-au primit, de vreme ce de o potriv ă, și Evnomianii, și Arienii, și
Macedonenii sunt cu totul cumpli ți eretici? (Fiindc ă Evnomie asemenea ca Arie hulea asupra
Dumnezeirii a unuia n ăscut Fiului Tat ălui, zicându-l pe el zidire a Tat ălui, și slujitor precum se
vede în cuvântul al 2-lea al marelui Vasilie cel asupra lui Evnomie; Și asemenea ca Macedonie hule
asupra Dumnezeirii Duhului, zicându-l pe el c ă este al treilea cu firea dup ă Tatăl, precum se vede
aceasta în cuvântul al 3-lea al marelui Vasilie cel asupra lui Evnomie.) Și savelianii, și arianii, sunt
întocmai dup ă eresuri, precum zice Teologul Grigorie.” Întocmai este spre p ăgânătate, și
saveliane ște a împreuna, și arienește a desp ărți, cea întâi adic ă cu fața, iar cea a doua, cu firile. Și
iarăși, că răul în amândou ă este de-o potriv ă, măcar de și se află în cele potrivnice. Și socoteala lui
Savelie introduce Iudaismul, dup ă sfințitul Fotie, iar cea a lui Arie, bag ă pe Elinismu? Pentru ce
dar cei ce sunt deopotriv ă după eresuri, nu s-au primit deopotriv ă de către Sobor? Ar ătat este, c ă
Arienii, și Macedonieni se botezau f ără schimbare, ca și dreptsl ăvitorii, în trei afund ări, și în trei
scoateri, și în trei chem ări ale Sfintei Treimi, f ără a schimba nici felul chem ărilor nici materia apei.
(Că măcar deși arianul Ualie a pus lege ca botezul s ă se facă întru o afundare, precum zice Dositei
la Dodecavivlion foaia 86 îns ă legea aceasta nu s-a ascultat, nici s-a înt ărit, ci a r ămas nelucr ătoare
la Arieni. Fiindc ă nici pomenire de aceasta cât de pu țin canonul nu face, întru cele ce pomene ște
botezul ereticilor, nici Zonara, sau Valsamon, sau Aristin, sau Anonimul (cel nenumit) Tâlcuitorii
Canoanelor o zic aceasta. Și măcar de au schimbat arianii și chemările botezului dup ă Chedrino, și
după acestași Dositei, zicând în Numele Tat ălui celui mai mare, și al Fiului celui mai mic, și al
Sfântului Duh celui și mai mic; Dar nu au f ăcut schimbarea aceasta înaintea Soborului al 2-lea ci în
urmă, precum acesta și Dositei zice.) Iar evnomianii schimbând chipul materiei botezului, numai
într-o afundare se botezau; Precum îns ăși cuvintele ce le are Canonul arat ă anume: „C ă pe
evnomiani, zice, care întru o afundare se boteaz ă și cel: Precum și savelianii chipul materiei
botezului, adic ă pe cele trei chem ări stricându-le, înv ăța, că Tatăl, și Fiul, și Duhul sunt o fa ță. Iar
cum că se boteza dup ă chipul botezului Bisericii ereticii aceia al c ărora botez Soborul l-a primit,
martor este și Zonara tâlcuitorului Canoanelor. C ă citind Canonul al 7-lea al Soborului 2 acestea
zice anume.” Nu se boteaz ă dar de al doilea ace știa, căci despre sfântul Botez la nimic se osebesc
de noi, ci întocmai se boteaz ă. Și cum că dimpotriv ă, nu dup ă forma Botezului Bisericii, se botezau
ereticii aceia, al c ărora botez nu l-au primit, martor este iar ăși acestași Zonara zicând: „Ace știa dar,
și toți ceilalți eretici a se boteza sfin ții Părinți au legiuit. C ă ori nu s-au norocit de Dumnezeiescul
Botez, sau norocindu-se, nu drept nici dup ă chipul dreptsl ăvitoarei Biserici, s-au norocit de el. Deci
pentru c ă ereticii aceea p ăzeau chipul Apostolescului Botez, Canoanele acelor dou ă Soboare, i-au
primit ca boteza ți. Și nu numai pentru aceasta, ci și pentru iconomie, precum am zis. C ă de le-ar fi
lipsit iconomia, negre și t n u a r f i s t ătut împotriva Apostole știlor Canoane, care poruncesc
dimpotriv ă, adică să nu primim botezul ereticilor. Toat ă Teoria, care pân ă acum o am f ăcut aici, nu
este aici de prisos, mai ales este și prea de nevoie, de ob ște adică pentru toat ă vremea, iar mai ales
pentru ziua de ast ăzi, pentru gâlceava cea mare, și prigonirea cea mult ă, ce se face pentru botezul
Latinilor, nu numai între noi, și Latini, ci și între noi, și între cei de o cugetare cu Latinii. Deci
urmând celor zise fiindc ă locul Apostolescului Canon o cere, zicem, c ă botezul Latinilor este
minciunonumit botez. Și pentru aceasta, nici dup ă cuvântul am ărunțimei este primit, nici dup ă
cuvântul iconomiei. Nu este primit dup ă cuvântul am ărunțimei, întâi pentru c ă sunt eretici. Și cum
că Latinii sunt eretici nici o trebuin ță este acum s ă arătăm, vreo dovad ă. Că însuși aceasta, c ă avem
atâta ură, și atât întoarcere, iat ă atâtea veacuri, despre dân șii, este ar ătată dovadă, că ca pre ni ște
eretici îi urâm, adic ă precum și pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei lupt ători de
Duh. Dar de ar pofti cineva a în țelege și din Cărți eresurile lor, acestea le va afla toate, în C ărțile
preasfântului Patriarh al Ierusalimului chir Dositei biciul papista șilor, cu prea în țeleptele lor
surpări. Însă în destul ă știință poate să ia și din cărticica în țeleptului Miniat cea numit ă piatra
smintelii. Ajung ă însă câte despre dân șii sfântul Marcu al Efesului (în adunarea 25 cea în Floren ția)

65

de față a zis așa: Noi pentru nimic ă alta ne-am dezbinat de Latini, decât pentru c ă sunt, nu numai
shismatici, ci și eretici, pentru aceasta nici se cuvine m ăcar a ne uni cu dân șii. Încă și marele
Eclesiarh Silvestru zicea: „Osebirea Latinilor, este eres, și așa o au avut cei mai-nainte de noi. Deci
mărturisit fiind, c ă Latinii sunt prea vechi eretici, mai întâi îndat ă din aceasta sunt neboteza ți,
după marele Vasilie de mai sus și după Chiprian și Firmilian sfin țiții cei mai-nainte de el; Pentru c ă
mireni făcându-se ei, fiindc ă s-au rupt din dreptsl ăvitoarea Biseric ă, numai au cu sine și pe Darul
Sfântului Duh, prin care dreptsl ăvitorii Ierei s ăvârșesc Tainele. Aceasta este o dovad ă, care este
atât de mare și ne împotriv ă zisă, cât sunt mari, și cărora nu li se poate zice împotriv ă, și Canoanele
marelui Vasilie, și ale Ieromartirului Ciprian, fiindc ă au luat, și mai ales au înt ărire de la Sfântul a
toată lumea al 6-lea Sobor. Al doilea Latinii sunt neboteza ți, pentru c ă nu păzesc cele trei afund ări
la cel ce se boteaz ă, precum din început au primit de la sfin ții Apostoli dreptsl ăvitoarea Biseric ă.
Latinii cei mai-dinainte mai întâi stricând Apostolescul Botez, întrebuin țau turnare, adic ă puțină
apă pe creștetul copilului turnând. Care înc ă și acum pe la oarecare locuri se lucreaz ă. Iar cei mai
mulți cu o leg ătură de peri de porc, de trei ori arunc ă puține picături de ap ă pe fruntea pruncului.
Iar între alte locuri, precum au vestit nou ă de acolo întorcându-se la noi oarecine, c ă puțin bumbac
(care fieștecine poate ști câtă apă au ridicat bumbacul) zice, împlântându-l în ap ă, ung cu acela pe
copil, și așa îl boteaz ă. Deci, neboteza ți sunt Latinii, pentru c ă nu fac cele trei afund ări și scoateri,
după Apostoleasca predanisire. Pentru aceste trei afund ări, cât sunt de nevoie și de neap ărate, spre
deplinirea botezului, nu zicem. Cel ce pofte ște, ceteasc ă, ci după toată nevoia ceteasc ă Cartea prea
mult înv ățatului, și prea înțeleptului Evstratie Arghentios. Ci și noi la Apostolescul Canonul al 50-
lea vom zice, cât ă trebuință de acum cere. Iar dac ă oarecare dintre însu și Latinii și dintre cei ce
cugetă Latinește, ar propune cele trei chem ări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se face s ă au uitat cele
ce au auzit mai sus de la sfin țitul Firmilian, și de la marele Atanasie; Cum c ă sunt adic ă
nelucrătoare Dumnezeie știle numele acelea din gura ereticilor sco țându-se. Pentru c ă de nu ar fi
aceasta, negre șit ar trebui s ă credem, c ă și băbornițile fac minuni, fiindc ă descânt ă cu
Dumnezeie știle nume; Deci când Latinii, și ca niște eretici Botez nu pot da, pentru c ă au pierdut
Darul cel încep ător desăvârșiri, și pe lâng ă aceasta, au r ăsturnat și Apostolescul Botezul acelor trei
afundări. Deci, zic, cei ce primesc stropirea Latinilor, socoteasc ă ce au să răspundă, la stăpânirea
acestui Apostolesc Canon, înc ă și la a celui dup ă acesta adic ă al 47-lea! Știu ce propun nenumi ții
apărători ai Latinescului minciunobotez. C ă propun c ă obișnuia Biserica noastr ă a-i primi cu
ungerea sfântului Mir pe cei ce din Latini se întorceau. Și că s află și oarecare rânduial ă tipărită,
care arat ă în ce chip s ă-i primim. Și către acestea chiar și cu dreptate r ăspundem acestea. Cum c ă
ajunge că mărturisești, că cu Mir îi primeau; apoi, eretici sunt. C ă pentru ce cu Mir dac ă nu ereau
eretici? Deci eretici fiind m ărturisite, nu este de crezut, c ă dreptslăvitoarea și Apostoleasca
Biserică, ar fi vrut cu dinadinsul s ă strice Apostole știle și Sobornice știle Canoanele acestea, ca mai
sus le-am însemnat. Ci precum se vede, și precum de cuviin ță este a crede, c ă oarecare mare
iconomie au vrut s ă întrebuin țeze pentru Latini Biserica, având și pildă pravățului său pe acel
mare și sfânt al doilea de toat ă lumea Sobor. C ă au iconomisit Soborul al 2-lea precum am zis, și a
primit botezul Arianilor, și al Macedonienilor, cu prav ățul și cu nădejdea întoarcerii acelora și a
cunoștinței, pentru ca s ă nu se fac ă fiară mai sălbatică asupra Bisericii, fiindc ă era mul țime prea
multă, și puternici întru lucr ările cele din afar ă. Și au nimerit prav ățul acesta și nădejdea. Pentru c ă
cu iconomia aceasta și mai blânzi s-au f ăcut aceia c ătre cei dreptsl ăvitori, și atâția s-au întors la
buna cinstire, încât, în pu țin, ori des ăvârșit au lipsit, ori prea pu țini au rămas. Deci și cei mai-
nainte de noi asemenea au iconomisit, și au primit botezul Latinilor, mai ales dup ă chipul cel al
doilea. Pentru c ă Papismosul atunci era îndricul s ău, și toate puterile împ ăraților Evropei le avea în
mâinile sale, iar împ ărăția noastr ă își da duhul. Drept aceea de nevoie era, c ă de nu s-ar fi f ăcut
iconomia aceasta, Papa, ar fi ridicat neamurile cele apusene ști asupra celor r ăsăritenești, și ar fi
robit, și ar fi ucis, și alte nenum ărate răutăți le-ar fi f ăcut. Dar acum când relele cele de acest fel nu

66
poruncim ca s ă se cateriseasc ă. Fiindcă ce congl ăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce
parte are credinciosul cu cel necredincios? C ăci cei ce primesc cele de c ătre eretici, sau
și ei au aceea și socoteli al acelora, sau cel pu țin nu au osârdie spre a-i scoate pe dân șii
din cacodoxia lor. C ă cei ce bine voiesc (adic ă se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot
a-i mustra pe ei ca s ă lepede eresul lor cel cacodox și rătăcit.

CANON 47
Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez dup ă adevăr, de-l va boteza din
început, sau pe cel spurcat de c ătre cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza,
să se cateriseasc ă. Ca unul ce- și bate joc de Crucea, și de Moartea Domnului, și nu
osebește pe Ierei de c ătre minciunoierei. [Apost: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84;
Carhid: 1]

TÂLCUIRE
Un Botez este Predanisit nou ă Dreptsl ăvitorilor Cre știni atât de Domnul nostru,
cât și de Dumnezeie știi Apostoli, și sfinții Părinți. Fiindc ă una au st ătut și Crucea și
Moartea Domnului, întru a c ărora închipuire se face Botezul. Pentru aceasta
Apostolescul Canonul acesta rânduie ște, că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar boteza de
al doilea din început și de iznoav ă, ca pe un des ăvârșit nebotezat, pe cel ce cu adev ărat
sau botezat dup ă așezământul Domnului, și al Apostolilor, și al Dumnezeie știlor
Părinți, fără de schimbare, adic ă, precum se boteaz ă Dreptsl ăvitorii Cre știni, unul ca
acesta să se cateriseasc ă. De vreme ce cu acest al doilea de nou botez, a doua oar ă
răstignește și pilduie șt e p e F i u l l u i D u m n e z e u ; C a r e l u c r u , z i c e P a v e l , c ă este cu
neputință. Și îndoiește Moartea Domnului, pe care moarte mai mult nu-l st ăpânește,

ni le pot face, fiindc ă au pus asupra noastr ă Dumnezeiasc ă pronie, acest fel de p ăzitori care și
însăși trufașilor acelora des ăvârșit le-au smerit sprânceana. Acum zic, când nimic asupra noastr ă
poate turbarea Papismosului, ce mai trebuie iconomie? C ă iconomia are m ăsuri și hotare, și nu este
veșnică și nehotărâtă. Pentru aceasta și Teofilact al Bulgariei zice: „Cel ce face ceva dup ă iconomie,
nu chiar ca un lucru bun, face acea sta: Ci ca un lucru trebuincios la o vreme. (Tâlcuirea la cap 5 stih
11 către Galateni) în destul am iconomisit, zice Teologul Grigorie în lauda cea c ătre Atanasie, nici
(socoteala) cea str ăină primindu-o, nici pe a noastr ă stricându-o, care cu adev ărat ar fi rea
iconomie. A șa zic și eu. Cu adev ărat rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe Latini
putem ai întaorce, și noi călcăm scump ătatea sfin țitelor Canoane, și primim minciunobotezul
ereticilor.” C ă a iconomisi se cuvine unde nu se face c ălcare de lege, zice Dumnezeiescul
Hrisostom. Iar cum c ă cu iconomie s-au f ăcut închipuirea aceea, dintru aceasta este ar ătat, că până
atunci răsăritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o m ărturisește aceasta localnicul
Sobor cel din Laterano Romei; Care s-a f ăcut la anul de la Hristos 1215 c ă zice acesta în Canonul 4
că răsăritenii nu Liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi Liturghisit apusean, de nu ar fi f ăcut
mai-nainte ap ă sfântă, spre cur ățire. Și apoi zice, c ă Răsăritenii al doilea boteza pe Apusenii cei ce
veneau la Biserica R ăsăritului, adic ă ca pe unii ce nu aveau botez sfânt și Apostolesc.
Dodecavivlion a lui Dositei foaia 8, 24. Deci, când pân ă atunci, dup ă mărturia a însu și vrăjmașilor,
Răsăritenii îi botezau, ar ătat este, c ă în urmă pentru mare iconomie au întrebuin țat chipul Mirului,
fiindcă nu folosea sl ăbiciunii cei mai de pe urm ă a neamului nostru, s ă ațâțe mai mult mânia
Papismosului, și cu aceasta înc ă, fiindcă atunci surpaser ă și stricaser ă toate cele r ău făcute în
Florența, și multă Latineasc ă mânie era pentru acestea. Drept aceea, și după ce au trecut iconomia
trebuie s ă-și aibă locul lor am ărunțimea și Apostole știle Canoane.

67
după acestași Pavel75. Așijderea și oricare Episcop, sau Presbiter nu ar boteza cu
Botezul Catolice știi și Dreptsl ăvitoarei Biserici pe cel spurcat, adic ă pe cel botezat de

75 Deci nu zice drept Valsamon în tâlcuirea Canonului 19 al Soborului 1 sau și alții asemenea
cugetători cu Valsamon, cum c ă se cuvine a se boteza a doua oar ă aceia, care fiind mai-nainte
botezați după dreapta Credin ță, s-au făcut apoi eretici, și după aceasta iar ăși s-au întors la
dreptslăvitoarea Credin ță. Aducând spre m ărturie pe Apostolescul Canonul acesta, și pe cel 19 al
Soborului 1 ce zice: C ă cei ce s-au f ăcut Pavliani când vor n ăzui la Soborniceasca Biseric ă se cade
de iznoav ă a se Boteza. Nu zic ace ștea drept pentru trei pricini. 1. pentru c ă, cu acest de al doilea
Botez care ei îl vor, dou ă Botezuri b ăgă în Catoliceasca Biseric ă: Carea în Simbolul Credin ței un
Botez mărturisește, luând prlejul m ărturisirii acesteia de la Pavel care zice, «un Domn, o Credin ță,
un Botez» [Efeseni 4: 5]. Și cât dup ă aceștea a doua oar ă răstignesc pe Fiul lui Dumnezeu cu a doua
Botezare, și Răstignire și Moartea lui o îndoiesc, care lucru este prea p ăgânesc. «C ă, zice, de bun ă
voie păcătuind noi, numai r ămâne jertf ă pentru p ăcate. Adic ă Crucea, și Botezul închipuitorul
Crucii, dup ă Dumnezeiescul Hrisostom (Voroava 20 c ătre Evrei) c ă cu o jertf ă, zice, a deplinit întru
veșnicie pe cei ce se sfin țesc, și, cu neputin ță este cei ce odat ă s-au luminat, apoi au c ăzut (adic ă în
Iudaism, și de obște în eres, dup ă Hrisostom) iar ăși prin poc ăință a se înnoi, a doua oar ă răstignind
loruși pe Fiul lui Dumnezeu. 2. C ă Apostolescul Canonul acesta, pe care spre m ărturia socotelii
lor îl aduc, nu zice pentru dreptsl ăvitorii cei mai-nainte Boteza ți, ci pe cei ce din na ștere sunt
eretici, și de dânșii spurca ți, apoi venind la dreapta sl ăvire. Drept aceea și nu zice de al doilea s ă-i
Botezăm, ca pe unii ce mai-nainte au fost Boteza ți, ci să-i Botezăm (că de nu va Boteza zice) ca pe
unii ce niciodat ă ar fi fost Boteza ți după dreapta sl ăvire. Iar Canonul 19 al Soborului 1 zicând de
iznoavă să se Boteze cei ce s-au f ăcut Pavliani, Pavliani ți numește pe cei ce din na ștere au eresul lui
Pavel Samosateului, și nu pe cei ce în urm ă s-au făcut așa (deși ceva de acest fel se vede c ă
însemneaz ă zicerea Pavlianicesc) fiindc ă Soborul 6 în Canonul 95 al lui, aducându- și aminte de
însuși Canonul acesta al Soborului 1 la zicerea, pe cei ce s-au f ăcut Pavliani o au schimbat întru
zicerea, Pavliani ști, asemenea adic ă cu, Donatisti, și Montanisti, care nume arat ă mai mult eresul
cel din na ștere, și nu pe cel în urm ă făcut. Precum și însuși Valsamon acesta, dar și Zonara, dup ă
înțelegerea aceasta tâlcuie ște Canonul, precum vom vedea în tâlcuirea aceluia, iar de și Canonul
acesta a întrebuin țat zicerea lui Anavantizo, care arat ă că, a doua oar ă Botez, ci o a întrebuin țat nu
chiar, ci cu rea întrebuin țare. Pomenind adic ă Botezul nostru c ătre ereticului Pavel. Precum și
marele Vasilie în Canonul 47 aceast ă zicere o au întreuin țat a Anavaptismosului. Nu c ă doar era
adevărat Botez acela, ci precum ereticii aceia îl numeau. Precum și Pavel Apostolul a zis dumnezei
din și domni pe Dumnezeii elinilor; Nu c ă doar erau adev ărați Dumnezei, ci precum aceea îi
numeau. Și al 3-lea c ă de ar fi fost iertat a e Boteza iar ăși creștinii cei ce se fac eretici, sau c ă se
leapădă de Credin ță, pentru ce însu și Soborul 1 în Canonul 11 și 12 al său rânduie ște, că cei ce s-au
lepădat de Credin ță în vremea goanei, s ă facă atâția ani ascultând (din afar ă de Biseric ă rugile) și
atâția ani căzând (înaintea u șilor Bisericii și cerând iertare de la cei ce ie șeau din Biseric ă în vremea
ce ar fi fost cu putin ță să-i boteze a doua oar ă, și așa, și pe dân șii să-i curățească de lepădare, și
Soborul s ă scape de atâtea osteneli și griji ale suflete știi îndrept ăriii acestora?” Pentru acestea dar
pricini, ne este iertat a boteza cineva a doua oar ă pe cel cu adev ărat Botezat, dup ă acest
Apostolicesc Canon 47 și după cel 57 al Cartaginei de și de eretici s-au spurcat. Fiindc ă rămâne
Botezul cel dintâi. C ă Darurile lui Dumnezeu sunt nec ăite. Pentru aceasta și Canonul 35 al
Soborului din Cartagina nu iart ă a se Boteza de al doilea Clericii cei caterisi ți pentru vinov ății, și
așa iarăși să se ridice la treapta Ierosirii. Ci se cur ățește cineva de spurc ăciunea eresului, cu
anatematisirea aceluia și eres cu poc ăință vrednică de cuvânt, și rânduiala cur ățitoarelor rug ăciuni
al Patriarhului Metodie, pe care Biserica le cite ște asupra celor ce s-au lep ădat de Credin ță, și în
sfârșit cu Pecetea Sfântului Mir. Iar dup ă cuviincioasa cercare, și după Canonul rânduit de
Duhovnicescul p ărinte, și cu Trupul și Sângele Domnului „C ă Sângele lui Hristos zice, ne cur ățește

68
către necinstitorii de Dumnezeu, adic ă de eretici, s ă se cateriseasc ă. Fiindcă batjocore ște
Crucea, și Moartea Domnului, r ău și cu greșeală socotind, c ă spurcatul și pângăritul
botezul ereticilor, este în închipuirea Crucii și a Mor ții Domnului, care nu este, și
pentru aceasta îl prime ște pe el, și îl are asemenea cu Botezul drept sl ăvitorilor. Și pe
lângă acestea, fiindc ă nu osebe ște pe adev ărații Iereii Dreptsl ăvitorilor, din mincino șii
Iereii ereticilor. Ce deopotriv ă pe amândoi ca pe ni ște adevărați îi prime ște. Că nici
urâtul botez al ereticilor face cre știni adev ărați pe cei ce întru dânsul se boteaz ă, nici
hirotonia lor face adev ărați Ierei pe cei ce se hirotonicesc de dân șii, după Apostolescul
Canon 68. Îns ă însemneaz ă că, precum am zis, întru închipuirea Crucii și a Morții
Domnului se face sfântul Botez. C ă zice Pavel: «Câ ți în Hristos ne-am Botezat, întru
Moartea lui ne-am botezat. Și împreun ă cu dânsul dar ne-am îngropat prin Botez întru
moarte» [Romani VI, 3] și, împreun ă sădiți ne-am f ăcut, cu asem ănarea Mor ții lui. Dar
și Crucea Botez s-a numit de c ătre Domnul, dup ă Hrisostom, care zice: «Botezul, cu
care Eu m ă Botez, v ă veți boteza.» [Matei XX, 22, 23] Și iarăși «cu Botez am a m ă
boteza, și cum mă strâmtorez, pân ă ce se va sfâr și!» [Luca XII, 50]

CANON 48
Dacă vreun mirean pe a sa muiere lep ădându-o pe alta va lua, sau pe cea de
altul lep ădată, să se afuriseasc ă76. [Sobor 6: 87; Anghira: 20; Cartag: 113; Vasilie: 9, 21,
35, 77]

pe noi de tot p ăcatul. Iar copiii Agarenilor care se boteaz ă cu Botezul nostru, nu cu socoteala
binecinstitoare, ci pentru ca s ă nu se fac ă trupurilor lor boln ăvicioase sau puturoase. Sobornice ște
s-a hotărât, în vremea Patriarhului Luca a se boteza al doilea, de ar voi s ă vină la Credin ța noastră.
Fiindcă la botezul lor, nu au fost unit ă credința păgânilor n ăscătorilor lor. Asemenea se cade a se
boteza și cei ce ar fi boteza ți de ne Ierosit, form ăluit însă cu minciun ă, că e s t e I e r e u . P e l â n g ă
aceștia și aceia ce s-ar fi botezat de om lumesc în vreme de primejdie, de nu ar muri ci ar tr ăi după
aceasta. Fiindc ă după Apostolescul acest 47 singuri Episcopii, și Presbiterii au voie a boteza, și nu
lumenii. Dup ă 1 Canon al lui Vasilie, ce zice, pe cei de c ătre lumeni boteza ți îi botez ăm. Că ceea ce
se face în vreme de primejdie, și după întâmplare, nu este lege în Biseric ă, după al 17 al celui 1 și al
2-lea. Acestuia și zice și Valsamon și Vlastar. Se cade îns ă să adăugăm și aceasta într-aceast ă
subînsemnare, c ă după al 80-lea al Cartaginei 84 al Soborului 6 se cade a se Boteza și copii aceia
care nici însu și știu de s-au botezat, pentru nevrâsnicia lor, nici al ții martori se afl ă adeverind, c ă s-
au Botezat. Vezi și subînsemnarea celui 24 al Postnicului, pentru pruncul cel în primejdie Botezat
n u d e I e r e u , c ă adică d e v a t r ăi, să se Boteze de Iereu. Fiindc ă și Dionisie al Alexandriei pe un
Iudeu botezat de un mirean în vreme de boal ă ce îngrozea moartea, l-a botezat pe le din început
după ce s-a îns ănătoșit. Precum se istorise ște în tomul 11 foaia 188 al Vizantidei. Ad ăugăm însă
aicea că dacă lumeanul poate a-i boteza în vreme de primejdie, poate dup ă urmare și a-i mirui, și
a-i împărtăși (și vezi subînsemnarea Canonului 58 al Soborului 6) este îns ă socotință unora, c ă
pruncii de mireni în primejdii boteza ți , s e c a d e a s e p o m e n i d e v o r m u r i î m p r e u n ă cu cei
Dreptslăvitori ca unii ce sunt întru n ădejde de a dobândi Dumnezeiasca Mil ă. Iar cei nu în
primejdii boteza ți de mireni și Neierosit ci f ățărnicit Iereu, ace știa murind s ă nu se pomeneasc ă, că
neboteza ți sunt. Însemneaz ă însă că pe Latini nu-i zic ă că a doua oar ă îi Botezăm, ci că îi Botezăm.
Fiindcă botezul lor min țește numele s ău. Și cu totul nu este botez, ci o singur ă goală stropire.”
76 Scumpătatea adic ă, și hotărârea Domnului întocm ai vrea ca nici b ărbatul să-și despart ă pe
muierea sa, nici muierea pe b ărbatul său. Că întocmai Domnul și pentru b ărbat, și pentru muiere a
zis: «Oricare ș-ar lăsa pe muirea sa, și va lua pe altul, preacurve ște» [Marcu X, 11]; f ără să adauge

69

afară d e c u v â n t d e c u r v i e , s a u l a b ărbat numai, sau la muiere numai. Ci a l ăsat aceasta s ă o
înțelegem noi cu neosebire la amândoi. Iar obiceiul Bisericii, b ărbatului adic ă îi dă stăpânire a se
despărți de muierea sa, aflându-o curvind, sau preacurvind; Iar muierea s ă nu se despart ă de
bărbatul său măcar de l-ar g ăsi curvind, sau preacurvind. Iar de s-ar desp ărți pentru cuvântul
curviei sau la precurviei, și el nerăbdând s-ar însura cu a doua muiere, muierea cea dintâi ce s-a
despărțit de el, are p ăcatul desp ărțirii acesteia, iar b ărbatul este vrednic de iertare, pentru c ă s-a
însurat a doua oar ă, și muierea lui cea a doua nu se osânde ște de preacurv ă. Acest obicei, ce a
încăput în Biseric ă din Romaiceasca și Politiceasca lege, nu-l prime ște Teologul Grigorie; c ă zice (în
Cuvântul cel al zicerea Evangheliei, când a sfâr șit Iisus cuvintele acestea) „Pe cei mai mul ți și de
obște mireni oameni îi v ăd greșit înțelegând pentru întreaga în țelepciune. Și legea ce o au despre
aceasta pe muiere o pedepse ște, de va curvi, iar b ărbatului îi d ă voie să curveasc ă? Și muierea de
va vicleni patul b ărbatului, se judec ă de preacurv ă, iar bărbatul având muierea sa, de va curvi cu
alte muieri, este nevinovat? Eu nu primesc legiuirea aceasta, nu laud obiceiul; B ărbați au fost cei ce
au făcut legea aceasta, și pentru aceasta numai împotriva femeilor au legiuit. Fiindc ă însuși ei
legiuitorii ai poitice știi legi acesteia, ta ților adică au legiuit a fi fiii supu și, iar partea cea mai slab ă,
adică pe maic ă femeie neputincioas ă fiind o au l ăsat fără purtarea de grij ă, ne legiuind a fi fiii și
acesteia supu și. Iar Dumnezeunu a legiuit a șa; Ci zice, «cinste ște pe tatăl tău și pe maica ta, care
este Porunc ă întâia întru f ăgăduințe, ca să-ți fie ție bine» [Matei XV, 4; Marcu VII, 10; A doua Lege,
V, 16 Ieșire X, 12 Eclisias] și cel ce gr ăiește rău asupra tat ălui său sau asupra maicii sale, cu moarte
să se omoare. Deopotriv ă și către tatăl și către maică, și ascultarea o a cinstit; Și ocara o a pedepsit.
Și blagoslovenia tat ălui întărește casele fiilor, iar blestemul maicii dezr ădăcinează temeliile. Vede ți
potrivire de legiuiri? Unul este f ăcătorul și al bărbatului și al muierii. Un p ământ sunt amândoi. O
Lege amândoura, o înviere. Întocmai și din bărbat și din femeie ne-am n ăscut. Și cu o datorie sunt
datori fii c ătre amândoi n ăscătorii. Cum dar tu legiuitor b ărbat ceri întreag ă înțelepciune de la
femeie, și tu nu o p ăzești? Cum ceri ceea ce nu dai? Cum având trup asemenea cu al femeii, nu
legiuiești asemenea? Iar de socote ști relele cele din vremea c ălcării de Porunc ă, a Păcătuit Eva? Dar
a păcătuit și Adam; Pe amândoi i-a am ăgit șarpele, și nici femeia s-a aflat mai neputincioas ă întru a
se amăgi, nici b ărbatul mai tare spre a nu se am ăgi. Iar de socote ști bunătățile cele din a doua
facere, să știi că Hristos pe amândoi i-a mântuit cu P ătimirile sale, s-a f ăcut trup pentru b ărbat?
Dar și pentru femeie. A murit pentru b ărbat, dar și femeia cu Moartea lui se mântuie ște. Poate
socotești că a cinstit pe b ărbat pentru c ă s-a născut din s ămânța lui David? Ci și din Fecioar ă
Născându-se a cinstit pe femeie. Vor fi zice, amândoi un trup, și trupul cel unul dar trebuie s ă aibă
asemănare. Iar Pavel și bărbatului îi legiuie ște întreaga în țelepciune; Cu care chip? «Taina aceasta,
zice, mare este, iar eu zic de Hristos, și de Biseric ă.» [Efeseni V, 32] Bine este femeia a se ru șina de
Hristos, prin ru șinarea care arat ă către bărbatul său; Bine este și bărbatul a nu necinsti Biserica lui
Hristos, prin necinstea ce face muierii sale, curvind cu alta. Asemenea îns ă și Hrisostom îns ăși
aceasta o m ărturisește întru a cincia Voroav ă a cei 1 c ătre Tesaloniceni: Rogu-m ă, zice, să ne păzim
de păcatul acesta. Pentru c ă precum noi b ărbați pedepsim pe muierile noastre, când î și vând
cinstea lor la al ții; Așa și pe noi ne pedepsesc, de nu legile Romanilor, ci Dumnezeu, când vindem
cinstea muierilor noastre, curvind cu altele. Fiindc ă și aceasta, adic ă păcatul bărbaților cu alta,
preacurvie este. C ă preacurvie este nu numai a preacurvi cu altul muierea cea m ăritată, ci și
bărbatul cel însurat preacurvind cu alta. Ia aminte cu deam ăruntul la aceasta ce- ți zic: Nu este
precurvie aceasta numai a p ăcătui bărbații cei însura ți cu străină muiere m ăritată, ci și aceasta a
păcătui muiere nem ăritată, și aceasta întocmai este precurvie. Pentru c ă, deși muierea aceea cu care
ar păcătui nu este legat ă cu bărbat, dar cel ce p ăcătuiește este legat cu muiere. Și pentru aceasta ai
călcat legea, și ai nedrept ățit pe însu și trupul t ău. Că pentru ce tu pedepse ști pe muierea ta, m ăcar
și cu bărbat slobod de ar curvi? Negre șit pentru c ă este preacurvie, m ăcar și cel ce a curvit cu
dânsa, nu are muiere, ci pentru c ă m u i e r e a t a e s t e l e g a t ă cu bărbat (cu tine adic ă). Deci și tu,

70

fiindcă ești legat cu muierea când vei curvi cu muiere slobod ă, asemenea preacurvie este și curvia
ta aceasta. Cel ce va l ăsa, zice Domnul, pe muierea sa, f ără cuvânt de curvie o face pe ea s ă
preacurveasc ă. Și cel ce ia pe cea l ăsată, preacurve ște. Și de este aceasta a șa, au nu preacurve ște cu
mult mai vârtos cel ce având muierea sa, p ăcătuiește cu muiere slobod ă? Cu adev ărat fiecăruia este
arătat. Și nu numai Grigorie, și Hrisostom, ci și însuși Vasilie nu sufer ă a urma obiceiul acesta, care
surpă Porunca cea predanisit ă de Dumnezeu, atât întru alte p ărți, cât și întru a dou ăsprezecea
hotărâre a Iticalelor sale; Zice îns ă și în canonul s ău 35 că, când va l ăsa muierea pe b ărbatul său, se
cuvine s ă cercetăm pentru ce pricin ă l-a lăsat, și de se va vedea c ă muierea f ără cuvânt și fără
pricină l-a lăsat, bărbatul să fie vrednic de iertare, iar muierea de canon de certare, ca una ce s-a
făcut pricin ă răului. Iar pricin ă bine cuvântat ă de despărțire între b ărbat și între muiere alta vreuna
nu este, decât curvia, sau preacurvia b ărbatului și a muierii. Ci și Nearaoa 117 a lui Iustinian ce
este în Cartea 28 a Vasilicalelor titlul 7 rânduie ște, că de are b ărbatul alt ă muiere, ori în cetatea ce
se află, ori în casa sa, și păcătuiește cu dânsa, iar muierea lui cea legiuit ă i-ar zice dep ărteză de
aceia, și el nu voie ște a se dep ărta, se dă voie a se dezlega nunta pentru râvnirea muierii lui celei
legiuite. Din care râvnirea aceasta, unele femei m ănâncă otravă și se omoar ă, altele î și pierd
mințile, altele se arunc ă în prăpastie, altele alte preanecuvioase fac. Precum pilde ca acestea
urmează în toate zilele mai în fiecare cetate și ostrov și sat. Pentru c ă, precum mânia b ărbatului
este plin ă de râvnă pentru muierea lui care a preacurvit, precum zice Solomon [Pilde VI, 34] și nu
va cruța în ziua judec ății. Nu va schimba vrajba cu nici o plat ă de izbăvire, nici se va dezlega
mânia lui pentru multe daruri. Cu asemenea chip (ca s ă nu zic și mai mult) plin ă de râvn ă este și
mânia, adic ă inima muierii întru b ărbatul său care curve ște. Însă însemneaz ă că, măcar deși
Domnul a iertat a se desp ărți bărbații de muierile lor pentru cuvântul curviei, adic ă al precurviei;
Arhiereii îns ă n u se c u v in e a le da v o i e de a se și însoți e i c u a l t e f e țe. Ci să-i lase așa osebiți îi
îndelungat ă vreme, pân ă ce partea cea vinovat ă s e v a căi, și va cădea smerindu-se c ătre partea
nevinovat ă, și va făgădui de aici înainte s ă-i păzească cinstea, și așa iarăși să se uneasc ă. Pentru c ă
și Domnul n-a iertat a se desp ărți așa prost pentru singur ă preacurvia; ci chiar și după întâiul
cuvânt pentru râvna, care urmeaz ă din o preacurvie ca aceasta, și pentru uciderea ce poate urma
din râvna aceasta. Iar dup ă a l d o i l e a c u v â n t , și pentru amestecarea și stricarea neamurilor care
urmează din aceast ă preacurvie, precum zice Teologul Grigorie. Drept aceea dup ă zisa lui Zonara
în tâlcuirea Canonului 9 și 11 ale marelui Vasilie, nu este silit b ărbatul, dac ă nu voie ște, spre a o
avea pe preacurv ă muierea sa, ci de va voi, f ără a greși o are pe ea, și împreun ă locuiește cu ea. Și
ce zic fără a greși! Lăudat și preaînțelept este b ărbatul acela, care în și va primi iar ăși pe muierea sa,
și după ce a curvit (îns ă cu făgăduință a nu mai gre și) pentru dou ă pricini. Mai întâi pentru
dragostea și milostivirea ce arat ă către trupul s ău, zic adic ă către muierea sa. Urmând însu și
Stăpânului a toate Dumnezeu, care și preacurv ă fiind mai-nainte firea omeneasc ă, și curvind cu
idolii, a primit a o face mireas ă a sa, prin întrupeasca iconomie, și a o mântui prin poc ăință și prin
unirea cea cu sine. Și precum însu șire este a unui b ărbat înțelept ca r ănindu-se vreun m ădular, să
n u – l t a i e d e l a s i n e , c i s ă se sileasc ă a-l vindeca; A șa de înțelept bărbat însu șire este, ca gre șind
mădularul s ău, adică muierea, s ă nu o despart ă, ci mai vârtos s ă se sileasc ă a o îndrepta prin
pocăință și întoarcere. Și al doilea, pentru c ă necurăția cea de acest fel urmat ă între bărbat și între
muiere, dup ă depărtarea lui Dumnezeu, și din pricina p ăcatelor celor mai dinainte a urmat. ( Și
cerceteaz ă-și fiecare fiin ța sa, și va găsi cuvântul nostru adev ărat.) Drept aceea amândou ă părțile se
cuvine a suferi unul pe altul, și nu a se desp ărți. Că dacă Apostolul zice b ărbatul credincios se
cuvine a locui împreun ă cu necredincioasa femeie, și altminteri, femeia credincioas ă, cu bărbatul
necredincios, pentru n ădejdea mântuirii amândoura, «C ă ce știi, bărbate, de vei mântui pe femeie,
și ce știi femeie, de- ți vei mântui b ărbatul?» [1 Corinteni VII, 16]. Cu cât mai vârtos se cuvine
împreun ă a locui, și a nu se desp ărți unul de altul, m ăcar și curvie de ar urma, de vreme ce nu-i
desparte nici p ăgânătatea cea rea decât toate p ăcatele? Și acestea ce am zis pentru b ărbat, se în țeleg

71

asemenea și pentru femeie. Iar de zice Parimiastul «B ărbatul ce- și ține pe muiere preacurv ă este
fără de minte și necredincios»[Pilde XVIII, 23]; Zicerea aceasta este a asprimii și a nemilostivirii
legii celei vechi, și nu a blânde ții și a bunătății Legii celei bune a Evangheliei. Iar mai vârtos și
însuși Scriptura cea veche, cu gura Proorocului Maleahi zice «Pe femeia tinere ții tale să nu o lepezi,
ci dacă urându-o o vei dep ărta, păgânătatea va acoperi gândurile tale, zice Domnul a tot Țiitorul»
[Maleahi II, 15, 16]. Iar dac ă până în sfârșit, nu este chip, nici vreo me șteșugire, a se uni de aici
înainte b ărbatul și femeia, partea cea nevinovat ă de mare nevoie poate a doua oar ă a se căsători,
dar nu cândva și partea aceea ce a curvit, și s-a făcut pricinuitoare acestei desp ărțiri. Că în loc de
cântările și lumeștile nunți a doua, se cade mai mult a se tângui și a plânge pentru p ăcatul său, și în
întunericul întrist ării, și a văduvei celei vii a se afla, c ă pe care Dumnezeu i-a împreunat ea i-a
despărțit. Ce zic? Și pagubă din averile sale se cade s ă sufere partea aceea, care s-a f ăcut pricin ă
despărțirii, precum legile împ ărătești poruncesc, dup ă Hrisostom (cuvânt la zicere, femeia s-a legat
cu lege și celelalte). Iar a nu se c ăsători a doua oar ă partea ce a preacurvit dintre amândou ă, se
încheie din Nearaua 48 a lui Leon. C ă porunce ște aceasta, c ă bărbatul muierii celei ce a precurvit,
să ia zestre ei, iar pe preacurva s ă se bage în m ănăstire, și să fie silită și nevrând a se c ălugări. Iar
câte lucruri are mai multe decât zestrea sa, s ă le împart ă copii săi și mănăstirea sa. Sau de nu va fi
având copii, s ă le ia născătorii și rudele sale. Iar Neara 117 a lui Iustinian porunce ște că dacă
bărbatul muierii celei ce pentru preacurvie se p ăzește în mănăstire, va muri în vremea a doi ani,
mai-nainte de a o lua iar, ea s ă se călugărească (și să nu se căsătorească a doua oar ă adică). Iar cum
că este iertat a- și lua bărbatul iar ăși pe muierea sa ce a preacurvit , sunt martori, despre o parte
Armenpolul (Cartea a 6-ea titlul 2) iar despre alt ă parte Sfin țitul Fotie (Cap 2 titlul 1) zicând:
Nearaoa 134 a lui Iustinian (pus ă în cartea 28 a Vasilicalelor, dup ă Valsamon) rânduie ște, că, poate
bărbatul a lua iar ăși pe muierea sa ce a precurvit în vremea a doi ani, dup ă ce a preacurvit, și s-a
osândit a se b ăga în mănăstire pentru preacurvie, și a locui împreun ă cu ea are toat ă stăpânirea și
voia, fără a se teme cât de pu țin de vreo primejdie pentru aceasta, și fără a se vătăma nunta de
făcutul păcat de desp ărțire. Aceasta și marele Vasilie sf ătuind îndeamn ă să se milostiveasc ă
bărbatul dac ă se va poc ăi și se va îndrepta muierea sa, și să o ia iarăși, ca pe un m ădular al s ău. Dar
și Canonul 93 al Soborului 6 iart ă, de va voi Osta șul să-și ia iarăși pe femeia sa, m ăcar de ar fi luat-
o altul, pentru îndelungata lui înstr ăinare. Asemenea și Canonul 8 al celui din Neocezareea se vede
că iartă pe Preotul, de va voi, a vie țui împreun ă cu muierea sa ce ar fi p ăcătuit, însă să se
cateriseasc ă. Însemneaz ă însă, că nu poate fie ștecine a porni pâr ă pentru preacurvie, ci numai cinci
fețe rânduite, și acestea s ă fie prea de aproape ale muierii. Adic ă tată, frate, unchi de pe tat ă, și
unchi de pe maic ă; Iar mai cu deosebire și mai mult decât to ți bărbatul ei. Îns ă până nu se dezleag ă
nunta, altcineva nu se iart ă a porni acest fel de pâr ă, decât singur b ărbatul muierii, prin cinci
martori, m ărturisind ei în frica lui Dumnezeu, c ă, o a văzut fățiș preacurvind. Și se porne ște pâra
cea pentru preacurvie în curgere de cinci ani, și nu în mai mul ți. Armenopul Cartea 1 Titlul 3. Pe
lângă toate acesta îns ă se cuvine a se ști de toți, că legile politice ști și împărătești niciodat ă iartă
bărbaților a-și omorî muierile, chiar de le-ar și prinde preacurvind. Pentru aceasta prea r ău fac cei
ce omoar ă, sau pe femeile lor, sau pe surori, și pe fete și pe rudenii, pentru c ă au curvit sau au
preacurvit. Deci fiindc ă din toate acestea ce am zis se în țelege că, nu se cuvine a se desp ărți
bărbatul de femeie, sau femeia de b ărbat, pentru aceasta este de nevoie a suferi o parte pe alta,
după Teologul Grigorie. Și atât femeia se cade a suferi pe b ărbat, măcar de o oc ărește, măcar de o
bate, măcar de cheltuie ște zestrea ei, sau altceva de-i face, cât și bărbatul pe femeie, m ăcar deși se
îndrăcește, după Canonul 4 al lui Timotei, m ăcar alte metehne de ar p ătimi, și neputin ță de ar
avea, dup ă Hrisostom (în cuvântul la zicerea: muierea s-a legat cu lege și celelalte) m ăcar deși
legile împ ărătești și cele dinafar ă, pentru multe pricini iart ă a se desp ărți bărbatul de muiere și
muierea de b ărbat, dar Hrisostom (în acela și) împotrivindu-se lor, zice, c ă nu are a ne judeca
Dumnezeu dup ă legile acestea, ci dup ă legile cele ce însu și le-a legiuit despre nunt ă. „O singur ă

72
TÂLCUIRE
Fiindcă și Domnul a poruncit în Evanghelie, c ă oricare î și va lăsa muierea sa, f ără
cuvânt de curvie, o face pe ea s ă precurveasc ă [Matei V, 32; XIX, 7]. Și oricare va lua pe
cea lăsată, preacurve ște. Pentru aceasta și Dumnezeie știi Apostoli urmând rânduirii
Domnului, zic întru acest Canon al lor: oricare mirean î și va desp ărți muierea sa f ără
cuvânt de curvie, adic ă de preacurvie (c ă Evanghelistul în loc de preacurvie aici, curvie
a înțeles. Și vezi despre aceasta Canonul al 4- lea al sfântului Grigorie Nisis) și va lua pe
alta slobod ă de nunt ă, să se afuriseasc ă, așijderea s ă se afuriseasc ă, și dacă, după ce se
va despărți de muierea sa f ără de cuvânt de curvie, va lua pe alt ă muiere desp ărțită
fiind și aceea de b ărbatul său, fără cuvânt de curvie, adic ă de preacurvie. Acestea îns ă
ce le-am zis pentru b ărbat, trebuie a se în țelege și pentru muierea aceea, ce- și va lăsa pe
bărbatul său, fără cuvânt de curvie, și va lua pe altul. Iar oricare b ărbat, sau muiere,
despărțindu-se f ără pricină binecuvântat ă, și se vor c ăsători al doilea ca ni ște
preacurvari se cuvine a se canonisi șapte ani cu neîmp ărtășirea, dup ă Canonul 87 al
Soborului 6, Canon 20 al celui din Anghira și 77 și 37 al marelui Vasilie. Cite ște și
Canonul 113 al celui din Cartagina care hot ărăște, că dacă bărbatul și muierea se vor
despărți fără de curvie, ori trebuie s ă rămână văduvind, ori s ă se împace, și să se
unească, precum aceasta o zice și Apostolul Pavel în cea 1 c ătre Corinteni Cap. VII stih
11.

CANON 49
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter dup ă rânduirea Domnului nu ar Boteza în
Tatăl, și în Fiul, și în Sfântul Duh. Ci în trei f ără de început sau în trei fii, sau în trei
mângâietori, s ă se cateriseasc ă. [Matei XXVIII, 19]

TÂLCUIRE
Când a trimis Domnul pe Ucenicii s ăi la propov ăduirea Evanghelie i, le-au zis:
„Megând înv ățați pe toate neamurile, Botezându-i pe ei, în Numele Tat ălui, și al Fiului,
și al Sfântului Duh. Deci Apostolescul acesta Canon rânduie ște, că oricare Episcop, sau
Presbiter nu va Boteza cu chipul acesta, dup ă porunca aceasta a Domnului, ci în trei
fără de început, și în trei fii, și în trei mângâietori, s ă se cateriseasc ă. Fiindcă oarecare
eretici, hulind pe Sfânta Treime, cu un chip ca aceasta se boteza. Iar Biserica celor
Drepslăvitori, un f ără de început au luat a zice pe Tat ăl, pentru c ă este fără de cauz ă și
nenăscut. Măcar deși Fiul fără de început se zice dup ă Hronicescul început, precum
Teologhise ște Teologul Grigorie. A șișderea și Duhul cel Sfânt, dar nu și după cauză și
după firescul început. C ă aceasta însu șire a singur Tat ălui este. Și un Fiu pentru
negrăita Naștere. Și un Mângâietor, pe Duhul cel Sfân t pentru purcederea sa cea mai
presus de cuvânt din singur Tat ăl. Însemneaz ă însă că toate Canoanele Apostolilor care

pricină binecuvântat ă despărțire este cea rânduit ă de legi, dup ă împărații Leon și Constantin, când
o parte când o parte vr ăjmășuiește viața celeilalte. (Titlul 13 din alegerea legilor) se despart înc ă
după dreptul cuvânt, când o fa ță este drept sl ăvitoare, iar cealalt ă ereticeasc ă, după Canonul 72 al
Soborului 6. Când sunt rudenii din sânge, sau din cuscrie, dup ă cel 54 al aceluia și; sau din botez
după cel 53 al aceluia și. Și când st ăpânul lor (adic ă de sunt robi) n-ar voi a se învoi la nunta lor,
după cel 40, 41 și 42 ale marelui Vasilie. Iar forma c ărții de desp ărțire vezi-o la sfâr șitul cărții.

73
pomenesc despre Botez, numai de Episcop și Presbiteri fac pomenire, fiindc ă numai lor
le este iertat a Boteza, nu și Diaconilor, și altor oarec ărora Clerici.

CANON 50
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter nu va s ăvârși trei afund ări ale unei Taine, ci
o afundare, care se d ă întru Moartea Domnului, s ă se cateriseasc ă. Că nu a zis
Domnul întru Moartea mea boteza ți. «Ci mergând, înv ățați pe toate neamurile,
botezându-i pe ei în Numele Tat ălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh» [Matei
XXVIII, 19]. [Sobor 2: 7]

TÂLCUIRE T r e i s u n t p r e a d e n e v o i e , și cu adev ărat cu totul neap ărate la Taina sfântului
Botez. Ap ă sfințită; Afundare în ap ă și scoaterea întreite; și chiemarea a câtetrele
Ipostasurile cele mai presus de Dumnezei. În Canonul 49 cel mai de sus Dumnezeie știi
Apostoli despre cele trei chem ări au poruncit și au învățat, care nume s ă zicem, și cu ce
rânduial ă. Iar întru acest al 8-lea rânduiesc dup ă urmare despre cele trei afund ări și
scoateri din ap ă. De vreme ce, precum am zis, sunt de nevoie
77 după cele ce chiar se zic

77 Dogmă căreia nu i se poate zice împotriv ă a dreptsl ăvitoarei noastre credin țe este, că moartea lui
Iisus Hristos a st ătut un mijloc de nevoie pentru mântuirea a tot neamului omenesc, și pentru
împăcarea omului cu Dumnezeu. Pentru c ă fără de aceasta cu neputin ță era a se împ ăca omul cu
Dumnezeu, ci ar fi fost de nevoie s ă rămână în veacuri vr ăjmaș al lui ne împ ăcat. Și aceasta
înseamnându-o Pavel zicea: «Vr ăjmași fiind noi, ne-am împ ăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului
său» [Romani V, 10]. Drept aceea și pentru a se lucra totdeauna pomenirea negr ăitei acesteia faceri
de bine a lui Dumnezeu c ătre om, și pentru a se lucra de aici înainte totdeauna mântuirea
oamenilor prin moartea acestuia, atât însu și cel ce cu Trupul a suferit moartea aceasta, și
Începătorul mântuirii noastre Domnul, cât și Dumnezeie știi săi Ucenici, și toți purtătorii de
Dumnezeu P ărinți au rânduit, ca de nevoie și neapărat la toat ă Taina să se facă închipuirea mor ții
lui, și la toată sfințita lucrare și sfințenia Bisericii noastre; Dar dup ă mai deosebitul tip, închipuirea
stăpâneștii morți, la Taina Botezului se lucreaz ă, prin cele trei afund ări ce întru dânsa se s ăvârșesc.
Am zis dup ă deosebitul tip, fiindc ă la toate celelalte, dinafar ă de om se face închipuirea st ăpâneștii
morți; Iar la sfântul Botez, însu și omul întru sine și lucreaz ă pe moartea Domnului. Adic ă însuși cel
ce se Boteaz ă cu închipuire moare, și împreun ă se îngroap ă cu Iisus în apa Botezului. Și martor la
aceasta este însu și Apostolul Pavel zicând: «Câ ți în Hristos ne-am Botezat, întru moartea lui ne-am
Botezat, a șadar împreun ă ne-am îngropat cu dânsul prin Botez întru moarte.» [Romani VI, 4] Deci
pentru ca s ă se facă întru noi asem ănarea mor ții lui Hristos; Și a îngrop ării sale celei de trei zile, de
nevoie se cuvine s ă se facă cele trei afund ări. Iar alminteri este cu neputin ță. Și ascultă cât este
conglăsuită cu Dumnezeiasca Scriptur ă, și cu Canoanele Apostolilor, și predanisirea P ărinților cea
despre nevoia cea neap ărată a afund ărilor, că acolo și Sfântul Dionisie Areopagitul înv ățătorul
tainelor Contemporanul (cel de o vreme) cu sfin ții Apostoli cu obi șnuita sa preasl ăvită grăire
acestea le Teologhise ște. Deci are cel ce cu sfin țenie se Boteaz ă, pe Simboliceasca înv ățătură ce
Tainic îl pov ățuiește, ca cu cele trei afund ări în apă, pe Domneasca încep ătoare moarte a îngrop ării
celei de trei zile și de trei nop ți a lui Hristos D ătătoruluide via ță să o urmeze; Și iarăși, osebit într-
acea de tot acoperire ce prin ap ă s-a luat spre închipuirea mor ții; Și a îngrop ării celui pururea
vecuitor; Și aiurea, de trei ori pe (Catehumeni) adic ă, Ierarhul îl boteaz ă împreun ă c u c e l e t r e i
afundări și scoateri, gl ăsuind asupra celui ce se boteaz ă pe întreitul Ipostas al Dumnezeie știi
fericiri. A sfântului Chiril Ierusalimleanului, în cuvintele cele Catehisitoare. A sfântului Atanasie

74

celui mul p ătimitor la tâlcuirea Apostole știi ziceri; Împreun ă sădiții ne-am f ăcut cu asem ănarea
morții lui (Hristos adic ă). A sfântului Grigorie Nissis în cel Catehiticesc. A lui Hrisostom (în
voroava 24 la Ioan) unde zice: „Care este cuvântul Botezului? Dumnezeie știi închipuiri se
săvârșesc întru el, mormânt, și omorâre, și înviere, și viață. Și toate acestea împreun ă se fac. C ăci,
ca într-un mormânt aflându-se capetele noastre în ap ă, omul cel vechi se îngroap ă, și afundându-se
jos se ascunde tot de odat ă. Apoi iar ăși ieșind noi, cel nou se ridic ă iarăși.” Și iarăși (în voroava 40
la cea 1 c ătre Corinteni) și a ne boteza și a ne afunda, apoi iar ăși a ieși din apă. Este închipuirea
pogorârii lui în iad, și ieșirii de acolo. Pentru aceasta și mormânt pe botez îl nume ște Pavel, zicând:
«Împreun ă ne-am îngropat cu el prin Botez» Și iarăși ceea ce este mitra la prunc, aceea este
Credinciosului apa. C ă în apă se plăsmuiește și se închipuie ște. Și Ioan Damaschin, prin cele trei
afundări, botezul însemneaz ă pe cele trei zile ale îngrop ării Domnului.” Dar ce aduc spre m ărturie
pe Părinții noștri cei vechi c ătre întărirea neap ărării afund ărilor celor întru botez? Citeasc ă cela ce
voiește pe înțeleptul b ărbat Corderie Teologul Latinilor, și-l va vedea pe el în cuvântul lui cel
despre Botez, cum surp ă pe socoteala cea rea a lui Toma Achinatul, care sl ăvește că a r f i l u c r u
adiafor, de a se face botezul ori în trei afund ări, ori nu; Și cum hot ărăște a se păzi cu neschimbare
cele trei afund ări în trei ie șiri, după rânduiala botezului al r ăsăriteneștii noastre Biserici. Dar și
însuși numele Colimvitrilor (adic ă scăldătorilor) întru care se botezau, și se scăldau cei ce se
botezau, singur prin sine și poate a dovedi nevoia afund ărilor, fără de multe alte dovezi. Se afl ă
scrisă și în Lexiconul Fran țiscului Pivatu, c ă sfântul Oton prin trei afund ări Boteza, temându-se,
însă, zice ca nu cumva Latinii stricând Apostole știle legiuiri cele rânduite asupra Botezului, s ă-și
pricinuiasc ă loruși ocară au poruncit s ă-și facă Colimvitre din marmur ă, și să-și statorniceasc ă în
lăuntru în Biserici, mai-nainte fiind decât fa ța pământului ca un cot, pentru ca s ă poată într-însele
cu lesnire afunda pruncii botezându-se. Drept aceea și în Biserica sfântului Marcu din Vene ția și
până astăzi se află o Colimvitr ă ca aceasta spre ru șinarea Papistilor. Înc ă și Papa Pelaghie întru un
glas cu acesta hot ărăște: Că, neapărat trebuie ca cele trei afund ări la sfântul Botez. Deci din toate
aceste zise ce încheiere urmeaz ă? Aceasta adic ă. De vreme ce cele trei afund ări și ieșirile sunt de
nevoie întru Botez, pentru a se închipui prin ele Moartea cea de trei zile și de trei nop ți și
Îngroparea, și Î n v i e r e a M â n t u i t o r u l u i , c u c a r e s e d ă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, și
lăsarea păcatelor, și împăcarea cu Dumnezeu; Apoi dar stropirea apusenilor lipsit ă fiind de
afundări și de scoateri, prin urmare este lipsit ă și de închipuirea mor ții celei de trei zile și de trei
nopți și a Îngrop ării, și a Învierii Domnului. Iar dac ă de acestea, ar ătat este și mărturisit, c ă este
lipsită și de tot Darul, și sfințenia, și lăsarea păcatelor. Iar de se împotrivesc Latinii zicând, c ă
stropirea lor prin cele trei chem ări ale Sfintei Treimi este d ătătoare de sfin țenie și de Dar, înva ță-se,
că Botezul nu se s ăvârșește prin singure chem ările cele ale Sfintei Treimi, ci are trebuin ță neapărat
de închipuirea Mor ții, și a Îngrop ării, și a Învierii Domnului. C ă nici singur ă Credința cea în
Treime mântuie ște pe cel ce se Boteaz ă, ci împreun ă cu dânsa de nevoie este și credința cea întru
Moartea lui Hristos, și așa prin amândou ă întru aceasta în mântuire și în fericire. C ă zice marele
Vasilie: În trei afund ări, și în trei chem ări, Taina Botezului se s ăvârșește, ca și chipul Mor ții (lui) să
se închipuiasc ă și cu predanisirea cuno știnței de Dumnezeu s ă ne lumin ăm la suflet cei ce ne
Botezăm. Însemneaz ă însă, că, precum zicem c ă botezul apusenilor este ereticesc și neprimit,
pentru cele ce s-au zis, a șa se cade și noi dreptsl ăvitorii să luăm aminte bine la al nostru a nu se
face în ligheanuri și în covățele întru care abia se afund ă parte din picioarele copiilor ce se boteaz ă.
Pentru aceasta, de vreme ce mustr ăm pe apuseni c ă au stricat Apostolescul Botez, apoi se cade și
noi Dreptsl ăvitorii să luăm aminte bine la al nostru, a nu se face în ligheanuri și în scafe, în care
abia să se afunde o p ărticică din picioarele pruncilor ce se boteaz ă; Las a zice, c ă de multe ori sunt
crăpate și scafele acelea, ori se r ăstoarnă și se varsă sfânta ap ă. Pentru aceasta se cuvine, de vreme
ce mustr ăm pe Latini s ă păzim pe al nostru Botez neprimejduit și neprihănit. Și după aceasta
precum și pentru toate celelalte purtare de grij ă și datorie st ă asupra P ăstorilor sufletelor (adic ă a

75
de nevoie, și întăritoare ale adev ăratului și dreptsl ăvitorului botez. Și fără de acestea,
nu numai nu se s ăvârșește botezul, ci cu totul nici poate a se numi botez. C ăci dacă,
vaptizo va s ă zică afund, din cele trei pogorâri în ap ă, adică din cele trei afund ări, sau
Vaptismata ( βαπτισµατα adică afundări) și Vaptisma adic ă botez se nume ște, și nu de
la altceva. Dar s ă vedem și ce anume rânduiesc Apostolii. Oricare Episcop, sau
Presbiter întru o Tain ă a Botezului, nu va s ăvârși trei afund ări, ci o singur ă afundare
numai, care s-ar face ca și când întru Moartea Domnului, s ă se cateriseasc ă. (Vezi
Apostolescul aceasta Canon ce profetice ște surpă pe Evnomie, care el întâi a n ăscocit pe
o afundare în Botez, dar poate și alți eretici o f ăceau aceasta în vremea sfin ților
Apostoli.) Fiindc ă nu a zis Domnul nou ă Apostolilor s ăi, când ne-a trimis la
propovăduire, întru moartea mea boteza ți. Nu; ci ne-a zis: „Mergând înv ățați toate
neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tat ălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Adic ă
botezații pe ei în trei afund ări și scoateri, și la fiecare afundare, un fiecare nume al
sfintei Treimi s ă-l ziceți. Căci cu o afundare și scoatere, nici Moartea de trei zile și trei
nopți a Mântuitorului cu în țelegere se arat ă, nici taina și cunoștința de Dumnezeu a
sfintei Treimi cu deplinire se descoper ă. Drept aceea și Botezul cel de acest fel, ca unul
ce este pustiu și de Teologie și de întrupeasca iconomie, este prea p ăgânesc și prea
răuslăvitor. Iar cu acele trei afund ări și scoateri, și Credin ța cea întru sfânta Treime
luminat se veste ște, și Moartea cea de trei zile și trei nop ți, și Îngroparea, și Învierea
Mântuitorului totodat ă se închipuie ște. Și după urmare, prin acestea Botezul nostru
ține împreun ă întru sine pe cele mai întâi dou ă Dogme ale Dreptsl ăvitoarei Credin ței
noastre, a Teologiei zic, a Treimii celei de Via ță făcătoare, și a întrupe știi Iconomii a lui
Dumnezeu Cuvântului.

CANON 51
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter sau Diacon sau oricare din catalogul cel
Ieraticesc de nunt ă, și de cărnuri, și de vin, nu pentru nevoin ță ci pentru urâciune s-
ar depărta, uitând, c ă sunt bune foarte, și că bărbat și femeie a f ăcut Dumnezeu pe
om, ci hulind ar cleveti pe f ăptură, ori îndrepteaz ă-se, ori cateriseasc ă-se, și de la
Biserică leapădă-se, așișderea și mireanul. [Aposto: 50; Sobor 6: 13; Ang: 14; Gan: 1, 9,
14, 21; Vasilie: 86]

TÂLCUIRE
De vreme ce toate sunt curate celor cura ți cu știința, și toată zidirea lui Dumnezeu
este bun ă, și nimic este de lep ădat primindu-se cu mul țumire, precum osebit zice
Pavel: Și nici una este spurcat ă, sau necurat ă după a sa fire și estime [Tit 1: 15; 1
Timotei 4:4; Romani 14: 14]. Pentru aceasta și Dumnezeie știi Apostoli în Canonul lor
acesta Ob ștește hotărăsc, că oricare Episcop, sau Pres biter, sau Diacon, sau m ăcar de ar
fi catalogul Iereilor, sau al Clericilor, uitând c ă toate câte a f ăcut Dumnezeu sunt bune
foarte [Facere 1]. Și că Dumnezeu a f ăcut pe om b ărbat și femeie, s-ar dep ărta de nunt ă,
și de mâncarea c ărnii, și de băutura vinului, nu pentru nevoin ța, și înfrânarea

Arhiereilor, și a Iereilor) noi îns ă, facem lucrul Pândarului, și strigăm dând știre. Iar ei iee (s ă ia)
aminte de datoriile loru și, ca unii ce au a da și cuvânt.

76
trupului78, ci pentru c ă se îngre țăluiește de acestea, și cu chipul acesta hule ște și
clevetește pe făptura lui Dumnezeu, c ă este necurat ă și rea, unul ca acesta, zic, ori s ă se

78 Atât din Canonul acest Apostolesc, cât și din cel 14 al Soborului din Anghira, urmeaz ă cu
înțelegere dreapt ă și prea adev ărată, că oarecare, și Episcopi, și Presbiteri, și Diaconi, care nefiind
monahi, și în vremea de atunci și acum, din voia lor nu mâncau carne, nici m ănâncă. Nu pentru
îngrețoșare sau pentru alt ă oarecare ereticeasc ă rea socoteal ă. Nicidecum (c ă această însușire este a
Elinilor, care sl ăveau că dobitoacele cele necuvânt ătoare au suflet cuvânt ător, pentru aceasta nici
îndrăzneau a le junghia precum zice Plutarh. Și a Marchiani știlor, și de Obște a Maniheilor, dup ă
Epifanie. Și Engrati știlor, dup ă Vasilie. Și a Bogomililor dup ă Valsamon), ci pentru înfrânare
precum zice Canonul acesta, și pentru nevoin ța trupului. Am zis c ă Episcopii și Presbiterii și
Diaconii cei ce nu erau monahi, c ă aveau voie a se înfrâna despre carne sau a o mânca. Iar dup ă ce
s-au obișnuit în Biserica lui Hristos, acest preafolositor obicei, a nu se face Episcopi mai-nainte de a
se face monahi (care se adevereaz ă din cuvintele ce au zis Mitropolitul Cheasariei, și cel al
Halchidonului c ătre țiitorul locului a lui Papa Ioan, în Soborul ce s-a f ăcut în vremea Patriarhului
Fotie, zicând a șa: „Și la Răsărit dacă cineva nu se face monah: Episcop, sau Patriarh nu se face. Și
iarăși în vremea Arhieriei acestuia (lui Fotie adic ă) mulți monahi s-au ales și Clerici, și Simeon al
Tesalonicului (Cap 266) zice, c ă Biserica pe cei mai mul ți din cei ce urmeaz ă a se face Episcopi mai
întâi făcându-i monahi a șa îi așează Episcopi, vezi și subînsemnarea Apostolescului Canon 80.
După ce obiceiul acesta, zic, a st ăpânit, nici ace știa se cuvine a mânca carne (zice pururea
pomenitul Dositei al Ierusalimului în Dodecavivlion foaia 779 adic ă, Patriarhul c ătre Patriarhi, și
Arhiereul c ătre Arhiereim, nu eu) și câți dezleag ă afară de cuviin ță fac, fiindc ă pricinuiesc mare
sminteal ă creștinilor celor pro ști și tuturor înc ă. Pentru aceasta și Chedrino prih ănea pe Episcopul
lui Constantin Copronim, adic ă pe Patriarhul lui, c ă din monah s-a f ăcut încununat adic ă Cleric și
mânca carne.” Iar dac ă Arhiereii dup ă Arhiereul și Patriarhul acesta Dositei, nu se cuvine a mânca
carne, cu cât mai vârtos moanhii? Care pentru trei pricini mai ales se cuvine a se p ărăsi de
mâncarea c ărnii: Întâi pentru c ă scoposul și sfârșitul monahice știi făgăduințe este întreaga
înțelepciune, fecioria și înfrânarea și smerirea trupului. Iar mâncarea c ărnii prea îngr ășătoare fiind
mai mult decât toate mânc ările, dup ă urmare se împotrive ște întregii în țelepciuni și fecioriei, adic ă
se împotrive ște scoposului și sfârșitului acesteia, fiindc ă zădărăște pe trup, și ridică război de
necuviincioase pofte împotriva sufletului. Și dacă monahii dup ă marele Vasilie se cuvine a
întrebuin ța nu dieta cea gras ă, ci pe cea pu țin hrănitoare, și dacă nici mânc ările cele mai dulci nu se
cuvine a le mânca, fiindc ă acestea arat ă iubire de îndulcire, dup ă acestași sfânt (vezi mai pe larg la
Canon 71 al acestuia și ) , C u m d a r a r f i c u c u v i i n ță să mănânce carne, care este mai îngr ășătoare
decât toate mânc ările, și mai hr ănitoare, și mai îndulcitoare? Al doilea nu se cuvine monahii a
mânca carne, pentru c ă calcă acest prea vechi obicei al monahilor, zic pe dep ărtarea de mâncarea
cărnii. Iar cum c ă obiceiul cel ca acesta este prea vechi și folositor, și mai-nainte de anii împ ărătesei
Teofanei, ar ătat este și din mărturia ce am zis mai sus: C ă Copronim a fost cu 150 ani mai-nainte de
Teofana, poveste ște încă și Dumnezeiescul Hrisostom (în întâiul cuvânt c ătre Teodor cel c ăzut) cu
un monah în pustiet ăți aflându-se, ruga pe cel ce șede împreun ă cu el să meargă să-i aducă carne
ca să mănânce; Iar de nu ar merge (pentru necuviincioasa și oprita cererea lui adic ă) îl îngrozea c ă
se va pogorî singur în târg. Și aiurea acesta și, povestind obiceiurile M ănăstirilor de atunci zice:
Acolo toate sunt curate de jum ări (adică de putoarea fripturii de carne) și de sângiuri (Tomul 4,
Voroava 14 la 1 c ătre Timotei foaia 307), Istorise ște și Nichifor Grigoras în Romana Istorie c ă,
femeia lui Ioan Glicheul s-a f ăcut Monahie; și cere ca și bărbatul ei s ă se facă Monah; iar împ ăratul
foarte iubindu-l îl oprea; mai ales c ă pătimind de revmaticali la încheieturile trupului dup ă vremi,
era de nevoie a mânca carne dup ă sfatul doftorilor, iar de s-ar fi f ăcut Monah, aceasta nu i-ar fi mai
fost legiuit ă și lăudată fapta. Înc ă și Dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului, ar ătat zice c ă
mâncarea c ărnii este oprit ă de al Monahi. (Cuvântul 1 din cele mai de pe urm ă pentru cei ce

77

sfințenie se lini ștesc). Iar împ ărtul Nichifor Votaniat f ăcându-se Monah, dup ă ce a pierdut
împărăția, întrebat fiind de oarecine, de sufer ă cu mărime de suflet monahiceasca via ță? A răspuns
așa: „Singur ă depărtarea de mâncarea c ărnii mă amărăște, iar pentru celelalte pu țină grijă am
(Meletie al Atenei în Bisericeasca Istorie Tom al 2 foaia 414), via ța încă a lui Ioan al sc ării zicând c ă
sfântul mânca toate care f ără prihană se potriveau epanghelmei, aceasta adevere ște. Vezi și la
Everghetinos: foaia 425. Dar ce aduc m ărturii de la oameni? Când însu și Doamna N ăscătoare de
Dumnezeu a m ărturisit, cât de veche și folositoare de suflet este dep ărta re a de mâ n ca r ea c ărnii,
poruncind prin facerea de minuni c ătre preasfântul acela Dositei, înc ă copil fiind, pe lâng ă altele, și
să nu mănânce carne, precum aceasta o poveste ște înțeleptul av ă Dorotei, îns ă pecete acestor zise
fie Canonul, 34 al sfântului Nichifor m ărturisitorului. Ce zice ar ătat acestea „Dac ă vreun Monah va
lepăda sfântul chip va mânca carne, și va lua muiere, unul ca acela de nu se va poc ăi, trebuie s ă se
anatematiseasc ă, ori cu sila îmbr ăcându-se în chipul monahicesc s ă se închid ă înlăuntru în
monastire. Scrie înc ă și Teofilact al Bulgariei împotriva monahilor Latini, prih ănindu-i c ă mânca
zama cărnii, și după urmare leap ădă mâncarea c ărnii de la Monahi ca una ce se face nu dup ă
cuviință. Zice înc ă și sfântul Meletie m ărturisitorul în Alfavitarul s ău, că toți adică și mirenii și
Monahii sunt datori a p ăzi Poruncile lui Dumnezeu; Iar Monahii mai cu osebire trebuie a avea
feciorie, fugirea de lume, și lepăda re d e mâ nc a r ea c ărnii, zicând a șa: „Toți suntem datori a p ăzi
Poruncile Ziditorului. Singur ă aceasta mai cu osebire se adaug ă Monahilor; Acesta și pot numai s ă
o produc ă Stăpânului; Fecioria adic ă, fugirea de lucrurile lume ști, depărtare de mâncarea c ărnii, și
strâmtorarea și necazul. Iar al treilea și mai pe urm ă nu se cade Monahii a mânca carne de nu atât
pentru împiedicare c ătre prav ățul și sfârșitul monahice știi vieți, deși nu că este împotriva
predanisirii celei vechi a Bisericii și a Părinților, ci m ăcar pentru sminteala ce pricinuie ște în inimile
celor mul ți. Monahii m ănâncă carne. Aceasta este o propunere care din singur auzul se face
împiedicare multora. C ăci atât Apostolul Pavel despre o parte zice, nu voi mânca carne în veac ca
să nu smintesc pe fratele meu; și iarăși: Bine este a nu mânca carene și a nu bea vin, nici a face
aceea întru care fratele t ău se poticne ște, sau se sminte ște, sau sl ăvește. Când și Avva Pimen despre
alta: Aflându-se oarecând la o mas ă ce avea bucate de carne n-a venit s ă mănânce, zicând, c ă
aceasta o face spre a nu pricinui sminteal ă creștinilor celor de acolo. Iar de pun înainte Monahii
noștri cei ce m ănâncă carne, pentru a sc ăpa de mustrarea științei lor, că și marele Vasilie zice
(așezământ 26) c ă s-au iertat de c ătre părinți a se pune în buruieni sau în legume o buc ățică de
slănină, și că și Pahomie hr ănea porci în m ănăstire, și Simeon noul Teolog hr ănea porumbi. Înva ță-
se unii ca ace știa, că pricinuitoarele acestea cuvinte, asemenea le propun și monahii Latinilor. Îns ă
marele Vasilie, zicând c ă s-a iertat aceasta de c ătre părinții cei de pe lâng ă marea neagr ă nevoitori,
a fost de nevoie pentru c ă în părțile acelea untdelemn nu se afla, și pentru c ă urma boal ă între fra ți
din mâncarea cea cu totul neuns ă, al doilea și pentru c ă atât de pu țin se pune încât nici o îndulcire
pricinuia, c ă nici cât de pu țin se prăjea, după cuvântul sfântului. C ă acea pu țină parte într-atâta
mulțime de ap ă, sau de s-ar fi întâmplat în legume de mâncare fiind aruncat ă nu este prih ănire de
desfătare, ci înfrânare de nevoitori cu adev ărat. (pag 50 verso) Și al patrulea c ă deși o zice aceasta
marele Vasilie. Cu aceasta nu iart ă mâncarea c ărnii ci înc ă din împotriv ă cu totul leap ădă dieta cea
grasă, precum am zis, și mâncările cele drese, și mai dulci, iubire de dezmierdare le nume ște.
Laudă însă pe mâncarea ceea ce are pu țină hrană, și mâncările cele mai proaste, și mai lesne
dobândite, precum este untdelemnul (sau uleiul) și vinul, și legumele și cele de asemenea. Iar c ătre
zisa sântului Pahomie, și a sfântului Simeon trebuie a zice, c ă acestea le hr ănea mai întâi pentru
străini, și al doilea pentru monahii cei bolnavi; dup ă Dositei. Precum și băi aveau prin M ănăstiri
pentru bolnavi. Ci și acum de se boln ăvește vreun monah în primejdii de moarte și va lua porunc ă
de la doctor s ă mănânce carne, nu se osânde ște mâncând, c ă o întrebuin țează ca pe o doctorie, și
nu spre îndulcirea și lăcomia pântecelui. Iar de va zice cineva c ă Soborul cel din Gangra în
Canonul al 2-lea al s ău anatematise ște pe cel ce osânde ște pe cel ce m ănâncă carne; Se știe că

78
îndrepteze și să se învețe a nu le îngre țălui, și a nu-și întoarce despre acestea, socotind,
că nici nunta și împreunarea cu muierea cea dup ă lege este v ătămătoare, nici c ărnurile,
nici vinul, ci întrebuin țarea cea rea a acestora. Pentru c ă d e a r f i f o s t r e l e și
vătămătoare, nu s-ar fi f ăcut de Dumnezeu, care din fire este bun. Iar de nu se va
îndrepta, s ă se cateriseasc ă, și îndată să se despart ă și de la Biseric ă. Așișderea înc ă și
oricare mirean s-ar îngre țălui de acestea, s ă se afuriseasc ă.

CANON 52
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, pe cel ce se întoarce de la p ăcat nu îl
primește, ci îl leap ădă, să se cateriseasc ă. Că mâhnește pe Hristos, Cel ce a zis:
«Bucurie se face în Cer pentru un p ăcătos ce se poc ăiește» [Matei XVIII, 12;Luca XV,
7]. [Cart: 53, 72]

TÂLCUIRE
Zice Domnul «Pe cel ce vine c ătre mine, nu-l voi scoate afar ă» [Ioan VI, 37].
Pentru aceasta și Dumnezeie știi Apostoli, în Canonul acesta rânduiesc: „C ă oricare
Episcop, sau Presbiter, nu-l prime ște pe cel ce se întoarce de la p ăcat și se pocăiește, ci
îl leapădă, și îl gone ște pe le de la sine, ca Navat acela, îngre țeluindu-se de dânsul,
oarecum, și întorcându- și fața sa pentru p ăcatele lui, s ă se cateriseasc ă. Pentru c ă cu
aceasta ce face mâhne ște pe Hristos, care a zis, «Bucurie se face în Cer, adic ă Îngerilor

acestași Sobor se dezvinov ățește iarăși prin Canonul 21 al s ău, că aceasta o au zis nu pentru cei ce
nu mănâncă carne, nu pentru nevoin ță și înfrânare, ci pentru mândrie, sau și pentru îngre țoșare; și
adaugă zicând „Noi și înfrânarea ceea ce se face cu cucernicie și cu cinstire de Dumnezeu o
primim. Iar fiindc ă oarecare eretici numi ți engratevte (adic ă înfrânați) care se îngre țoșau de cărnuri
și nu la mâncau, ne pun înainte aceasta, c ă pentru ce nu mânc ăm și noi carnea tuturor
dobitoacelor, r ăspunde marele Vasilie c ătre dânșii zicând: Canon 86 c ă după socoteal ă, la noi toate
cărnurile ca ni ște buruieni și ierburi se socotesc, precum a zis Dumnezeu; «Ca ni ște buruieni sau
ierburi v-am dat vou ă pe toate» [Facere IX, 3]. Iar dup ă deslușirea folosirii, precum nu mânc ăm de
obște toate ierburile, ci numai cele nev ătămătoare și folositoare. A șa nici toate c ărnurile mânc ăm, ci
numai cele nev ătămătoare și trebnice, la s ănătatea trupului. Pentru c ă buruian ă este și cucuta, și
mătrăguna. Carne este și cea a vulturului, și cea a câinelui, ci precum nu m ănâncă vreun în țelept
cucuta și mătrăguna fiind otr ăvitoare și aducătoare de moarte; A șa asemenea nu va mânca cineva
carne de câine sau de vultur (sau de altele ca acestea) fiindc ă sunt și vătămătoare la s ănătate și
netihnite la gust. Afar ă numai de s-ar afla o mare nevoie și foamete. C ă atunci, și câine, și vultur de
ar mânca, nu p ăcătuiește. Fiindc ă acestea nu sunt oprite de Scriptura nou ă. Că Apostolii, la Fapte
(Cap XV, 29) au oprit numai a nu mânca cineva cele jertfite idolilor, și sângele, și sugrumat, iar în
Canonul 63 asemenea a oprit a nu mânca cineva cele prinse de fiar ă, mortăciune și sânge. Iar de ar
sta cineva împotriv ă zicând: C ă câinele, și vulturul în scriptura veche se numesc necurate.
Răspundem: C ă nu pentru c ă sunt gre țoase și urâcioase se numesc a șa, că nimic este spurcat și
necurat în firea sa. Ci se numesc a șa pentru trei pricini: Întâi și mai de temei pricin ă este, precum
mai sus a tâlcuit marele Vasilie, c ă toate cele necurate sunt v ătămătoare sănătății trupului, înc ă și
doctorii în șiși aceasta o adevereaz ă. A doua, pentru c ă așa se socotesc de cei mai mul ți oameni,
după Procopie. Și a treia, pentru a nu se închina lor iudeii ca unor dumnezei, dup ă Teodorit. Drept
aceea iubind Dumnezeu s ănătatea trupului nostru, și vrând a ne face s ă nu le mânc ăm, le-au numit
necurate, ca și de la însu și numele s ă le urâm și să ne ferim de ele.

79
celor ce sunt în Cer, pentru un p ăcătos care se poc ăiește de păcatele sale cele mai
dinainte» [Luca XV, 7]. Și de vreme ce însu și Domnul iar ăși a zis, «N-am venit s ă chem
pe cei drep ți ci pe cei p ăcătoși la pocăință» [Matei IX, 13]; Ar ătat este, c ă cel ce nu
primește pe cei p ăcătoși, se împotrive ște și face împotriva lui Hristos. Iar cel ce se
împotrive ște lui Hristos, nu este ucenic al lui. Iar nefiind ucenic al lui, nici vrednic este
a avea Preo ție. Căci cum poate a o avea, și a fi primit lui Hr istos? Cel ce s-a f ăcut pe
sineși potrivnic lui Hristos, și se împotrive ște Voii lui?”

CANON 53
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon în zile de s ărbătoare nu se
împărtășește din c ărnuri și din vin, îngre țoșându-se, și nu pentru înfrânare, s ă se
cateriseasc ă. Ca unul ce- și are vătămată știința, și s-a făcut pricinuitor multora de
sminteal ă. [Apostol: 51; Angirei: 14; Gangra: 1, 9, 14, 18; Vasilie: 86]

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta asemenea cu cel al 18-lea rânduie ște că oricare Episcop, sau
Presbiter, sau Diacon în zile de s ărbători, nu m ănâncă carne, nici bea vin, nu pentru
nevoință și înfrânare79. Ci pentru c ă se îngre țăluiesc de ele, s ă se cateriseasc ă. Fiindcă
este vătămat cu știința, adică nesimțitor. Și fiindcă se face pricinuitor de sminteal ă la
mulți oameni, care adunându-se la s ărbători, aveau obicei a face dragoste, adic ă mese
Obștești, și a mânca to ți împreun ă. Pe care mese Pavel le nume ște Domneasc ă cină,
adică Obștească, în Epistola cea 1 c ătre Corinteni, Cap XI, 21.

CANON 54
Dacă vreun Cleric se va v ădi mâncând în cârcium ă, să se afuriseasc ă, afară
numai dac ă în călătorie găzduind pentru nevoie în vreo cas ă de oaspe ți. [Apostol: 42,
43; Sobor 6: 9; Sobor 7: 22; Laodicea: 24; Carta: 47, 69]

TÂLCUIRE
Cei sorti ți lui Dumnezeu se cuvine a fi mirenilor pild ă de viață vrednic ă de
cinstire, ca nu din pricina lor s ă se huleasc ă numele lui Dumnezeu. Pentru aceasta și
Canonul acesta rânduie ște, că oricare Cleric s-ar afla c ă mănâncă în cârcium ă să se
afuriseasc ă. Pentru c ă intrând ace știa în cârcium ă, ce altă se arată, decât c ă au viață

79 Din Canonul acesta se în țelege, că nu se caterisesc Episcopii, și Presbiterii, și Diaconii, care nu
din îngre țoșare, ci pentru adev ărata nevoin ță și înfrânare, sau cu totul nu m ănâncă carne, nici bea
vin, sau la o vreme și pe zile hot ărâte, de n-ar voi s ă mănânce, și să bea, și în zile de s ărbători. Dar
încă și ceilalți, care de unele ca acestea (sau și de alte oarecare mânc ări) se feresc, ori monahi, ori
lumeni, pentru nevoin ță și înfrânare nu se osândesc de Canonul acesta ca ni ște călcători, dup ă
socoteala împreun ă amânduror tâlcuitorilor Dumnezeie știlor Canoane, a lui Zonara zic, și a lui
Valsamon, de s-ar feri de acestea, și în zile de s ărbători. Căci, nici se îngre țoșează de dânsele,
precum zice Canonul, nici în celelalte zile mâncându-le, în singure s ărbătorile se dep ărtează de ele.
Ci întocmai și întru acelea, și întru acestea se feresc pentru singur ă înfrânare. Îns ă pentru ca s ă fie
ferirea și postul unora ca acestora nesmintitor cu totul la cei mul ți, mai bine este unii ca ace știa și în
zilele sărbătorilor, deosebi și singuri s ă-și mănânce pâinea lor. Înc ă se înțelege dup ă urmarea
aceasta și înainte.

80
necinstit ă, și să sunt strica ți, nu numai dup ă pofta mânc ărilor și a băuturilor, ci și întru
celelalte moraluri, c ăci adunându-se în cârciumi necinsti ți bărbați, și femei necinstite,
negreșit cel ce se întâlne ște cu unii ca ace știa nu va r ămâne ne împ ărtășit de răutatea
acelora. Fiindc ă după Pavel «Stric ă pe obiceiurile cele bune, vorbele cele rele» [1
Corinteni XV, 33]. Afar ă numai dac ă Clericul aflându-se în c ălătorie, și ne găsind altă
casă spre a g ăzdui, ar intra în hanuri de nevoie pentru a se odihni. Vezi și la tâlcuirea
42 Apostolescului Canon.

CANON 55
Dacă vreun Cleric ar oc ărî pe Episcopul, s ă se cateriseasc ă. «Că pe mai marele
norodului t ău nu-l vei gr ăi de rău» [Ieșire XXII, 28]. [Sf. Sofia: 3]

TÂLCUIRE Episcopul și Arhiereul, întru închipuirea Domnului fiind, și cap sim țit al trupului
Bisericii socotindu-se, se cuvine a dobândi mai mult ă cinste decât ceilal ți Ierosiți (adică
sfințiți). Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, că oricare Cleric ar oc ărî pe
Episcopul, s ă se cateriseasc ă
80, fiind scris în lege. «Nu vei gr ăi de rău pe înainte
stătătorul norodului t ău și pe stăpânitorul, ori pe cel din l ăuntru adic ă și Duhovnicesc,
ori pe cel dinafar ă și trupesc. C ă pentru aceasta și Arhiereu se zice Episcopul, ca un
stăpânitor și începător al Iereilor, și Ierarh, ca un mai mare și începător al celor Sfin țite,
după Dumnezeiescul Maxim, și Areopagitul Dionisie. Iar Canonul 3 al Soborului din
sfânta Sofia zice: oricare ar îndr ăzni a lovi, sau a închide pe Episcopul, și fără pricină,
sau și cu pricin ă scornită și mincinoas ă, unul ca acesta s ă se anatematiseasc ă.

80 Fiind îns ă că și Fotie în titlul 9 Cap 36 zice, c ă Cartea 9 a condicei titlul 7 a șezământului 1
rânduiește că cel ce oc ărește pe împ ăratul nu se pedepse ște, nici p ătimește ceva rău. Pentru, ori din
deșertăciunea lui l-a oc ărât, și se cuvine a se trece cu vederea ca unui de șert ce din necuno ștință
face, și se cade a se milui; Sau c ă i s-a făcut nedreptate și trebuie a se ierta. A șa și cel ce oc ărește pe
Arhiereul, dup ă asemăn a r e n u s e c a d e a s e p e d e p s i , o r i c a u n d e șe r t, or i ca un f ără de minte și
bârfitor, ori ca unul ce s-ar fi nedrept ățit. De vreme ce dac ă împăratul fiind persoan ă dinafară, se
oprește de lege a pedepsi pe unii ca ace știa ce l-ar oc ărî, cu cât mai vârtos Arhiereul fiind persoan ă
dinlăuntru și Duhovniceasc ă, și următor chiar al prea Blândului și nepomenitorului de r ău
Hristos? Afar ă numai dac ă cel ce l-a oc ărât este statornic cu mintea, și obraznic și semeț, însuși
aceasta trebuie a se în țelege, și pentru cei ce oc ăresc pe Presbiter, și pe Diacon. Iar legile cele
iubitoare de bun ă cinstire lui Dumnezeu ale împ ăraților poruncesc, c ă, oricare ar intra în Biseric ă
când se s ăvârșesc Tainele, sau alte sfinte Slujbe, și ar ocăr î p e E p i s c o p u l , s a u a r o p r i s ă nu se
săvârșească acestea, s ă s e c e r t e c u p e d e a p s ă de cap. Însu și aceasta s ă se păzească și când se fac
Litanii, și Rugi, și se află acolo Episcopi și Clerici, adic ă de cap, cel ce ar tulbura Litania și Ruga.
Din Canonul acesta încheie înc ă și cel ce va oc ărî pe trupescul s ău părinte, sau pe Duhovnicescul
său bătrân, se cuvine a se certa. «C ă cel ce gr ăiește de rău, zice, pe tat ăl său sau pe mama sa
(oricare ar fi, ori Cleric, ori mirean, ori monah) cu moarte s ă se sfârșească» [Leviticon XX; 9; Matei
XV, 4], îns ă moartea acestora este lipsirea Dumnezeie știi împărtășiri, care la cei în țelepți se
socotește moarte adev ărată după Canonul, 55 al marelui Vasilie.

81
CANON 56
Dacă vreun Cleric va oc ărî pe Presbiter, sau pe Diacon, s ă se afuriseasc ă.

TÂLCUIRE
Presbiterii, și Diaconii, având loc de mâini, prin care Episcopul chivernise ște
Biserica, se cuvine și ei a dobândi cuviincioasa cinste, nu îns ă și atâta cât ă se cade a o
dobândi Arhiereul. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, că oricare Cleric ar
ocărî pe Presbiter, sau pe Diacon, s ă se afuriseasc ă numai (care acesta este mai pu țină
pedeaps ă) și nu să se cateriseasc ă, ca cel ce va oc ărî pe Arhiereul (care este mai mare
pedeaps ă). Căci, precum capul este mai presus decât mâinile și celelalte m ădulare ale
trupului, iar mâinile sunt mai josite decât capul; A șa prin urmare și cei ce necinstesc
capul, de mai mare pedeaps ă au trebuin ță, însă cei ce necinstesc mâinile mai pu țină
pedeaps ă trebuiește.

CANON 57
Dacă vreun Cleric pe ochion, sau pe surd, sau pe orb, sau pe cel r ănit la picioare
îl va batjocori, s ă se afuriseasc ă. Așișderea și mireanul.

TÂLCUIRE Cei ce-și au mădularele trupului v ătămate și urâcioase, se cuvine mai ales a se
milui, a se ajuta, și de mâini a se duce de c ătre cei ce- și au mădularele întregi și
sănătoase, iar nu a se lua în râs și a se batjocori. Pentru aceasta Canonul acesta
rânduiește, că oricare Cleric va batjocori pe surd sau pe ochion, sau pe orb, sau pe cel
ce este r ănit și urâcios la picioare, s ă se afuriseac ă. Asemenea înc ă și mireanul de va
face aceasta, s ă se afuriseasc ă. Căci, au doar ă nu este destul ă certarea și pedeapsa ce o
dă l o r D u m n e z e u p e n t r u j u d e c ățile, ce singur el le știe, și pentru aceasta și oamenii
luând Judecata lui Dumnezeu, adaug ă ticăloșiilor acestora, pedeaps ă peste pedeaps ă,
cu batjocurile și cu luările în râs ale lor? Vai de netemerea de Dumnezeu și de marea
mândrie! Nu, pentru Domnul, nu, s ă nu îndr ăzniți, frații mei, de acum înainte, sau a
batjocori, sau a fugi de grozavii cei asemenea, ca de foc și de spurc ăciune. Obi șnuind a
zice parimia acea f ără cuvânt și prea nebuneasc ă: Fugiți de cei însemna ți. Ci mai vârtos
înlesniții și ajutații cu toate chipurile, ce pute ți. Ca și de la Domnul s ă vă miluiți,
arătându-vă către cei împreun ă cu noi robi milostivi și îndura ți. Pentru aceasta și
Dumnezeu porunce ște nici s ă prihănească cineva pe surd pentru c ă nu aude, nici s ă
pună piedică înaintea picioarelor orbului, pentru c ă nu vede. «Nu vei gr ăi de rău
asupra orbului, și înaintea orbului nu vei ad ăuga poticnire; Și te vei teme de Domnul
Dumnezeul t ău» [Levit XIX, 14]

CANON 58
Episcopul sau Presbiterul nepurtând grij ă de Cler, sau de popor, și
neînvățându-i pe ei bun ăcinstire de Dumnezeu, s ă se afuriseasc ă, iar stăruind în
nepurtare de grij ă și lenevire, s ă se cateriseasc ă. [Sobor 4: 25; Sobor 6: 19, 80; Sobor 1
și 2: 16; Sar: 11, 12; Cartag: 79, 82, 86, 131, 132, 133; Nisis: 6; Pet: 10]

82
TÂLCUIRE
Datorie neap ărată este Episcopului a înv ăța în toate zilele pe norodul cel supus lui
bine cinstitoare Dogme, și a-l îndrepta pe el c ătre dreapta Credin ță și îmbun ătățita
petrecere. C ă zice Dumnezeu prin Proorocul Iezechiel c ătre proesto șii noroadelor: «Fiul
omului, pândar te-am pus pe tine casei lui Israil, și casei lui Iuda. De nu vei deslu și,
nici vei gr ăi, va muri cel f ără de lege întru f ărădelegea sa, și sângele lui din mâna ta îl
voi cere» [Iezechiel III, 17]. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște: „Oricare
Episcop, sau Presbiter (c ă învățători trebuie a fi și Presbiterii)81 nu va purta de grij ă de
Clericii s ăi, și de tot norodul cel ălalt, și nu-i va înv ăța pe ei Dogmele și faptele bunei
cinstiri de Dumnezeu, s ă se afuriseasc ă până s e v a î n d r e p t a . I a r d e v a s t ărui în
nepurtare de grij ă și în lenevirea sa, s ă se cateriseasc ă desăvârșit, ca un nevrednic de
Episcopie, și de Presbiterie.82

81 Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom zice: „Nu este mult ă osebire între Presbiteri și între
Episcopi. C ă și ei au primit înv ățătoria și purtarea de grij ă a Bisericii…” C ă cu singur ă hirotonia îi
covârșesc, și pentru singur ă aceasta se socotesc c ă întrec pe Presbiteri.” (Voroava 11 la cea 1 c ătre
Timotei la început.)
82 Pentru aceasta și deosebi Pavel în cea 1 c ătre Timotei III, 2 zice: C ă Episcopul se cade a fi
învățător. Și către Tit I, 9 ca s ă se țină de cuvântul cel credincios al înv ățăturii, ca s ă poată a
îndemna pe ceilal ți la sănătoasa înv ățătură, și a mustra pe cei ce gr ăiesc împotriva ei. Atâta mare și
neapărată este datoria Arhiereilor, ce o au c ătre norodul cel încredin țat lor. Drept aceea de și altă
nu îi îndeamn ă spre a nu se lenevi, ci a fi treji, m ăcar îndeamn ă-i numele de Episcop cel au, care
însemneaz ă pândar. Cei ce sunt la pând ă, se cade a priveghia și a vidé, nu a se lenevi, și a dormita.
Că pentru aceasta și înlăuntru în Altar sfin țitul Sinod (adic ă scaunul cel împreun ă cu ale
conslujitorilor s ăi), sau așezat, ca Arhiereul suindu-se și șezând într-însul mai sus decât ceilal ți să
vadă de sus, ca din p ătulul pândirii pe norodul cel supus lui, și mai cu scump ătate să-l cerceteze pe
el. Iar Presbiterii împreun ă stând și împreun ă șezând cu el de aici se îndeamn ă ca și ei să cerceteze
și să îndrepteze pe norod, ca unii ce sunt da ți Arhiereului împreun ă ostenitori, precum zice
Zonara. Îns ăși această înțelegere o arat ă și scaunulul Arhiereului cel ce st ă în Biseric ă (strana
Arhiereasc ă) mai înalt decât celelalte și pândă preaînalt ă pentru aceasta numindu-se, și sfințita
înălțime a scaunului, dup ă Diaconul Ignatie (în via ța Patriarhului Nichifor). Iar dac ă Episcopul și
Presbiterii sunt neînv ățați și nu au putere de a înv ăța, trebuie cu unire s ă cheme de la alte locuri
învățători și sfințiți propov ăduitori, dând lor cele spre îndestularea vie ții și cinstea cea
cuviincioas ă, să așeze școli în Eparhiile lor, și prin acelea s ă-și împlineasc ă datoria înv ățăturii, ci ei
sunt datori norodului. Iar într-alt chip, st ăpânirea Canoanelor se cade totdeauna a avea t ărie. Și
Nearaua pururea pomenitului împ ărat Alexie Comnino a rânduit fiec ărui dascăl al marii Biserici
porție de hran ă și simbrie; și să aibă cinste de asta îndat ă după împărăteștii boieri și pe lâng ă
Patriarhul, ca unii ce țin locul aceluia. Înc ă și P a v e l a z i s : « C e i c e s e o s t e n e s c î n c u v â n t și întru
învățături de îndoit ă cinste s ă se învredniceasc ă» [2 Timotei V, 17]. Scriu și Apostolii și în
așezămintele lor (Cartea a 7-a cap 10) acestea „pe cel ce gr ăiește ție cuvântul lui Dumnezeu îl vei
slăvi, aducându- ți aminte de el ziua și noaptea. Și îl vei cinsti nu ca pe pricinuitorul na șterii, ci ca
pe cel ce s-a f ăcut ție pricinuitor de a fi bine. C ă unde este înv ățătură despre Dumnezeu, acolo
Dumnezeu de fa ță este”.

83
CANON 59
Dacă vreun Episcop sau Presbiter, vreunul din Clerici s ărac fiind, nu îi va da
cele trebuincioase, s ă se afuriseasc ă. Iară stăruind, să se cateriseasc ă, ca unul ce a ucis
pe fratele s ău. [Apostolic: 4, 41]

TÂLCUIRE Lucrurile și veniturile Bisericilor se numesc s ărăcești, pentru c ă se cuvine a se
împărți la săraci. Și dacă se cade a se împ ărți la alți săraci și lipsiți, de către proesto șii
Bisericilor, cu cât mai vârtos se cade a se împ ărți acestea la Clericii cei supu și lor, săraci
fiind și trebuin ță având? Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște că oricare Episcop
sau Presbiter nu d ă cele trebuincioase spre via ță din veniturile Episcopiei sau ale
Enoriei (c ă aveau și Enoriile Presbiterilor venituri, desp re care vezi la sub însemnarea
Canonului 4 al Soborului al 4-lea). Cleric ului acelei Episcopii care are trebuin ță, sau al
Enoriei, s ă se afuriseasc ă, până ce va începe a da. Iar de va st ărui întru nemilostivirea
sa, să se cateriseasc ă, desăvârșit. Pentru c ă, cât despre voin ța sa s-a f ăcut uciga ș fratelui
său. Că cel ce nu are cele înt ăritoare vie ții sale, negre șit moare. Iar cel ce are, și nu dă
celui ce nu are și se primejduie ște, negre șit ucigaș al aceluia este. Iar de și acela cu lucru
nu a murit, Dumnezeiasca Pronie dând lui prin al ți iubitori de s ăraci cele îndestule spre
viață, însă cel ce are și nu i-a dat, uciga ș se judec ă pentru nemilostivirea, și cruzimea sa.
Citește Apostolescul Canon 4 înc ă și cel 41 ce rânduie ște, ca din lucrurile și veniturile
Bisericilor, trebuie Episcopii s ă chiverniseasc ă trebuințele, atât pe ale sale, cât și pe cele
ale fraților celor str ăini întâmplându-se; iar dac ă trebuin țele străinilor se cuvine ale
chivernisi, cu cât mai mult pe al Clericilor supu șilor săi?

CANON 60
Dacă cineva c ărțile necinstitorilor de Dumnezeu cele minciunosuprascrise, ca
pe niște sfinte în adunare (Biseric ă) le-ar citi, spre v ătămarea norodului, și a
Clerului, s ă se cateriseasc ă. [Sobor 6: 2, 63; Sobor 7: 9; Laodiceea: 51]

TÂLCUIRE Din cărți, unele adic ă, de eretici, și de necinstitori de Dumnezeu fiind alc ătuite în
numele sfin ților cu minciun ă s-au suprascris, spre am ăgirea și rătăcirea celor mai
proști; precum este Evanghelia ceea ce se nume ște a lui Toma, fiind scrie cu adev ărat
de Manihei, iar deasupra scrise cu nume le Apostolului Toma: Apocalipsurile cele
numite ale lui Avraam, Isaac, Iacov, și ale de Dumnezeu N ăscătoarei. Bârfele lui
Hrisomal (p ăr de aur), pe care ereticul Pamfil le-a scris deasupra Teologhice știi
voroave. Și alte nenum ărate ca acestea, de care face pomenire sfântul Meletie
83

83 Care pe lâng ă cele zise sunt acestea: Apocalipsis a lui Adam, a lui Lameh. Rug ăciunea lui Iosif
celui frumos; Apocalipsis a lui Moisi, și Diata; Psalmii lui Eldad și a lui Solomon; Str ăine ziceri lui
Isaia; Apocalipsis a lui Sofonie. Cartea a treia a lui Esdra; Apoclipsis a de Dumnezeu N ăscătoarei,
și a lui Petru, și a lui Pavel; Epistolia lui Varnava; Încungiur ările Apostolilor; Carete lui Matei și a
lui Varnava. Înv ățătura lui Climent; Faptele lui Pavel; Înv ățătura lui Ignatie și a lui Policarp,
Cărțile Ucenicilor lui Simon, a lui Dima și Cleov și Nicolai. Iar c ărțile ereticilor Manihei sunt a
șéptea Evanghlie; Dragostea ce în șapte cuvinte; Lucrarea rug ăciunilor; Pragmatia Urie șilor;

84
Mărturisitorul, prin stihuri politice ști, în cea de dânsul numit ă Alfavitalfavit ă. Iar altele
dreptslăvitoari și sfinți, sau notevsit (adic ă s-au stricat) de eretici în urm ă; Precum s-au
notevsit de cei r ăi slăvitori, așezămintele Apostolilor cele prin Clement, pentru aceasta
și s-au lep ădat, precum zice aceasta Ecumenicul So bor al 6-lea în Canonul, al 2-lea al
său. Și cele apocrifa (ascunse) ale lui Ilie, și ale lui Ieremia, și ale lui Enoh, înc ă și ale
altor Prooroci, și Patriarhi84. Pentru aceasta și Canonul acesta Apostolesc rânduie ște. Că
oricare le-ar întrebuin ța acestea în auzul de ob ște, și ar pune s ă se citeasc ă în Biseric ă ca
niște sfinte, c ărțile necistitorilor de Dumnezeu și rău slăvitorilor, cele
minciunosuprascris e, pentru ca s ă vatăme suflete ște pe norodul cel de ob ște, și pe
Clerici, s ă se cateriseasc ă. Căci cărțile cele de acest fel se cuvine s ă se osândeasc ă, sau
cel mai pu țin, să se ascund ă, dar nu s ă se citeasc ă în Biseric ă.

Evanghelia lui Filipp; Cele copil ărești ale lui Hristos; Și Faptele lui Andrei. Iar sfântul Nichifor în
Canoanele 3, 4 ale sale (care sunt în Tomul al 2-lea al adun ării Canoanelor foaia 918) zice: c ă nu sse
cuvine s ă primim Aposcalipsa lui Pavel, și altele ca acestea. C ă spurcate și necurate sunt. Nici
Apocalipsul lui Esdra, și a lui Zosima; și cele dou ă Mucenii al sfântului Gheorghie; și ale sfin ților
Mucenici Chiric și Iulita). Însemneaz ă însă că înțelepciunea lui Solomon se cite ște în Biseric ă în
auzul norodului împreun ă cu cărțile cele canonisite ale scripturii, pentru c ă Carte canoniceasc ă se
numește de Canonul 30 al Soborului din Cartagina. Înc ă și Atanasie în Epistolia sa cea
prăznuitoare pe aceasta o num ără împreun ă cu cărțile cele ce se citesc. Iar de o numesc oarecare
apocrifa (ascuns ă) rău zic, că se mustr ă de acesta și epistolie a lui Atanasie. Însemneaz ă pe lângă
acestea, c ă scriitorul C ărții cei Sobornice ști scrie, c ă sfântul Sobor a toat ă lumea cel 1 prin minune a
cunoscut C ărțile cele întest ăluite și canonice ști, și pe cele ascunse și mincinoase ale ereticilor, c ă
punându-le pe toate împreun ă sub sfânta Mas ă, și rugându-se Domnului, o minune! Pe c ărțile cel
canonice ști le-au aflat deasupra sfintei Mese, iar pe cele ascunse sub dânsa.
84 A m zis, c ă s-a notevisit cele apocrifa (ascunse) ale lui Ilie, și Ieremia, și Enoh, înc ă și ale altor
Patriarhi, pentru c ă până în vremurile sfin ților Apostoli, erau nenotevisite și curate. Pentru care
Pavel, din cele ascunse ale lui Ilie, a luat zicerea ceea ce o scrie în Capul al doilea, aceea întâi c ătre
Corinteni, care zice: „Ci precum este scris, cele ce Ochiul nu le-a v ăzut, și urechia nu le-a auzit, și
pe inimă d e o m n u s – a u s u i t , c a r e a u g ătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe el. Precum aceasta o
mărturisește mai întâi, Grigorie oarecare ce a st ătut Arhidiacon Patriarhului Tarasie, a în țeleptului
Fotie; Și al 2-lea însu și înțeleptul Fotie, în întreb ările cele ce se numesc Amfilohia, de la Grigorie
luându-o aceasta. C ă nicăieri în Cărțile sfintei Scripturi cele ce se g ăsesc, zicerea aceasta a lui Pavel
așa anume nu se afl ă. Iar din cele ascunse ale lui Ieremia a luat, zicerea aceea ce o pomene ște în
Capul 5 a celei c ătre Efeseni, care zice. „Pentru aceasta zice: De șteaptă-te cel ce dormi, și te scoal ă
din mor ți, și va lumina ție Hristos.” Precum și aceasta o adevereaz ă însuși Grigorie, și pe
deslușitorul Fotie. Iar Apostolul Iuda în Soborniceasca sa Epistolie, aduce o întreag ă parte din cele
ascunse ale lui Enoh. Adic ă: „Și a proorocit de ace știa și Enoh cel al șaptelea de la Adam, zicând:
Iată au venit Domnul întru întunericile sfin ților săi Îngeri, ca s ă facă Judecată împotriva tuturor, și
să mustre pe to ți necredincio șii, de toate faptele p ăgânătății lor, cu care a f ăcut fără de lege, și de
toate cuvintele lor cele aspre, care a gr ăit împotriva lui p ăcătoșii cei necredincio și; Și celelalte. Au
fost ascunse îns ă și ale altor Patriarhi.

85
CANON 61
De se va face vreo prih ănire asupra unui credincios, de curvie, sau de
preacurvie, sau de alt ă oarecare fapt ă oprită, și se va v ădi, să nu se înainteze în Cler.
[Sobor 2: 6; Cartag: 59, 138]

TÂLCUIRE Cel ce se va prinde în curvie, sau în preacurvie, sau într-alt ă necuviin ță ca aceasta,
nu numai Cleric fiind și Ierosit (adic ă sfințit cu hirotonia), dup ă 25 al Apostolilor, ci și
mirean fiind, se opre ște de a se face, nu numai Ierosit (adic ă Diacon sau Presbiter sau
Arhiereu), ci nici Cleric prost, Cite ț adică, sau Cânt ăreț, sau ușéri, și nici ca cum din cei
ce se numesc afar ă de Altar. Precum Canonul acesta rânduie ște, zicând a șa: De s-ar face
vreo prih ănire de c ătre cineva împotriva vreunui cre știn, cum c ă adică a curvit, sau a
preacurvit, sau vreun alt p ăcat a făcut, oprit de sfin țitele Canoane. Cre știnul acela de se
va dovedi cu adev ărat, că a făcut păcatul acela, pentru care se prih ănește, să nu se
înainteze în Cler, adic ă să nu se Hirotoniseasc ă Cleric al Bisericii. „Se cuvine îns ă mai
întâi a se cerceta fe țele prihănitorilor, și a zicătorilor împotriv ă, de nu sunt robi, sau
iertați din robie, s ă nu fie opri ți de legile cele politice ști despre a pârî”, dup ă Canonul
138 din Cartagina: „S ă nu fie prih ăniți și de alții că toți aceștia nu sunt primi ți a da pâr ă
nici asupra unei oarecare fe țe, de nu vor dovedi mai întâi c ă sunt nevinova ți de
prihănirile acelea, cu care au fost prih ăniți, după Armenopolul Cartea 1 titlul 2 și după
Canonul 6 al Soborului 2 a toat ă lumea. Deci de vor fi slobozi pârâ șii de cele mai de
sus, și vor dovedi adev ărată prihănirea cea împotriva Candidatului aceluia, unul ca
acesta nu se face Cleric. Iar de nu vor pu tea în vreme de trei luni a o dovedi adev ărată,
ei să se afuriseasc ă (adică să se opreasc ă) pentru totdeauna de împ ărtășirea pe
Curatelor Taine de c ătre Arhiereul cel ce are se hirotoniseasc ă pe Cleric, ca ni ște
clevetitori și neadev ărați pârâși. Iar Clericul cel cu nedreptate clevetit și pârât s ă se
Hirotoniseasc ă, ca unul ce s-a ar ătat curat și nevinovat de prihan ă; precum porunce ște
întâiul a șezământ al titlului 1 din Nearale (Fotie titlul 1 Cap 8). Pentru aceasta aceea și
Neara hot ărăște, că alegerile Episcopilor, și ale Clericilor, se a se face înaintea tot
norodului Bisericii, pentru ca s ă aibă slobozenie cel ce va voi a zice. Asemenea și
Soborul din Cartagina în Canonul 59 îns ăși aceasta zice, hot ărând că, dacă se va na ște
vreo împotriv ă zicere de prih ănire și de vinov ăție despre oarecare, când se fac psifii și
alegerile Arhiereilor, s ă se cerceteze cei ce zic împotriv ă, și după c e s e v a a r ăta
Ipopsifiul curat înaintea fe ței a tot norodului de prih ănirile cele aduse asupr ăi, atunci
să se Hirotoniseasc ă Episcopul. Ar ătat însă este că aceasta ce o zice Soborul pentru
Episcopi, se în țelege întocmai și pentru Clerici. Despre care vezi sub însemnarea Canon
2, 30 al Apostolilor, și 5, 13 Laodiceea.

CANON 62
Dacă vreun Cleric pentru frica omeneasc ă (adică de frică de Iereu, sau de Elin,
sau de eretic), s-ar lep ăda, de Numele lui Hristos adic ă, lepădat să fie. Iar dac ă de
numele de Cleric, cateriseasc ă-se. Pocăindu-se, ca un mirean primeasc ă-se. [Sobor 1:
10; Ang:1, 2, 9, 12; Petru 10, 14; Epist: 10 At; Vasilie: 45; Teo: 2]

86
TÂLCUIRE
Canonul acesta porunce ște, că oricare Cleric pentru frica oamene știlor munci, a
Iudeilor adic ă, sau a Elinilor, sau a Ereticilor, s-ar lep ăda de Numele lui Hristos, unul
ca acesta, dup ă ce se va c ăi, nu numai s ă se cateriseasc ă de Clericie, înc ă să se lepede și
din adunare, și să stea în rânduiala celor ce se poc ăiesc. Iar dac ă pentru frica
omeneasc ă s-ar lep ăda de numele Clerului s ău. Adică, cum că este cutare Cleric, sau
Citeț adică, sau Cânt ăreț, sau altceva. S ă se cateriseasc ă numai de Clericatul s ău. Că cu
dreptate este a se lipsi, de ceea ce s-a lep ădat, și nu a voit s ă zică că o are. Iar dup ă ce
unul ca acesta se va poc ăi, să se primeasc ă la împărtășirea cea cu Credincio șii ca un
norodnic, adic ă, să se roage împreun ă cu cei Credincio și85.

CANON 63
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul
Clericesc, va mânca carne întru sângele sufletului s ău, sau de fiar ă prins, sau
mortăciune, să se cateriseasc ă. Că aceasta legea o a oprit. Iar de ar fi mirean, s ă se
afuriseasc ă. [Sobor 6: 67; Gang: 2; Faptele Apostolilor 20: 18, 19]

TÂLCUIRE Fiindcă Dumnezeu dând legea cea pentru mânc ăruri lui Noe, i-a zis, ca ni ște
buruieni și ierburi le-am dat vou ă pe toate. F ără numai carne cu sângele sufletului nu
veți mânca. Pentru aceasta în Canonul acesta Dumnezeie știi Apostoli rânduiesc, c ă
oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau m ăcar oricine ar fi din catalogul Iereilor
și al Clericilor, ar mânca carne cu sânge, care este sufletul dobitoacului, adic ă
sugrumat, dup ă Hrisostom, sau ar mânca prins de fiar ă, adică dobitoc prins și omorât
de lup, s ă zicem, sau de urs, sau de altceva de acest fel, sau și de pasăre. Sar ar mânca

85 „Însemneaz ă însă, că după Hrisostom (voroava trei la Anna Prooroci ța ) n u e s t e u n c h i p d e
lepădare numai, ci multe și osebite. Pe care Pavel însemnându-le zice: «Pe Dumnezeu îl
mărturisesc c ă îl știu, iar cu faptele îl t ăgăduiesc» [Tit I, 16] și iarăși, «dacă cineva de ai s ăi, și mai
ales de casnici nu poart ă grijă, de Credin ță s-a lepădat, și este mai r ău decât un necr edincios.» [1
Timotei V, 8] și iarăși, «fugiți de lăcomia de averi, care este slujire de idoli. Pentru c ă aceasta și
Canonul 45 al marelui Vasilie zice, c ă, oricare cre știn cu faptele sale oc ărăște pe Hristos, nimic se
folosește din singur numele Cre știnismului.” Vezi și Canonul 11 al Soborului 1 îns ă înfricoșată cu
adevărat este Istoria, care se pomene ște în viața marelui Paisie; C ă acesta avea un ucenic, c ătre care
un evreu oarecând a zis acestea: Hristos, c ăruia voi v ă închinați, ne este acela, care are s ă vie, ci
altul. Către care cuvinte, a r ăspuns acela cu prostime numai aceasta, poate a șa este adev ărul. Și
îndată, o minune! A pierdut Darul sfântului Botez. Drept aceea pentru înfrico șata Istoria aceasta,
oprească-și creștinii limba lor și să nu zică glasurile acestea lep ădătoare: de nu voi veni de hac
cutăruia să nu mor cre știn, și altele asemenea. Pentru c ă mă tem, ca nu dintru aceasta s ă-și piardă
și ei Darul sfântului Botez. Și să nu poată a-l mai dobândi ca cel zic mai sus f ără de mare poc ăință
și îndreptare. C ă atât de delicat lucru este credin ța, încât poate a se lep ăda de dânsa și cel ce ar
călca o singur ă silabă, sau ar face o singur ă amenin țare împotriva Credin ței. Pentru aceasta și
Teologul Grigorie zice: Nevoitorii bunei cinstiri de Dumnezeu cu osârdie alegea mai bine a p ătimi,
care pătimiri înduplec ă și pe cel preaviteaz, și acestea poate pentru o silab ă, sau pentru
amenințare, decât r ău a se mântui prin lep ădare. Că Numele Dumnezeu în scurt este scris. Pe care
îl vând, și pe altul nu este cu putin ță a-l lua (La voroava capului 10 de la Matei). Iar Dumnezeiescul
Hrisostom zice: Mai r ău păcat decât lep ădarea de Credin ță nu este (cuvântul pentru poc ăință).

87
mortăciune, adic ă mort de sine și. Clericul cel ce va mânca zic cele de acest fel, s ă se
cateriseasc ă. Fiindcă și Legea le-a oprit a nu se mânca; atât cea dat ă lui Noe, precum am
zis, cât și cea dat ă lui Moise în capul XVII a celei Levitice ști. Iar de va fi mirean cele ce
le-ar mânca s ă se afuriseasc ă86.

CANON 64
Dacă vreun Cleric s-ar afla postind în ziua Duminicii, sau Sâmb ăta? Afar ă de
una numai, s ă se cateriseasc ă. Iar de va fi mirean s ă se afuriseasc ă. [Sobor 6: 55, 56;
Gangra: 18; Laod: 29; Petru 15; Teofil 1]

TÂLCUIRE Alt lucru este Postul, altul dezlegarea postului, și altul stricarea postului. Și postul
chiar este des ăvârșita nemâncare, sau și a mânca cineva o dat ă în zi, întru al nou ălea
ceas, cu mâncare uscat ă, adică numai de pâine și apă. Iar dezlegarea postului este, a
mânca cineva mai-nainte de al nou ălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de
acest fel. Sau și a mânca afar ă de pâine, și de apă, și alte oare care feluri de mânc ăruri
proaste: precum de pild ă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, și alte de acest
fel. Iar stricarea postului este când m ănâncă cineva din toate de mâncare, și carne
adică, și pește, și lapte, și brânză, și celelalte. Deci în Ca nonul acesta rânduiesc
Dumnezeie știi Apostoli, c ă oricare Cleric, s-ar afla postind în ziua Duminicii sau a
Sâmbetei, cu deplinit ă nemâncare, sau și cu mâncare uscat ă întru al nou ălea ceas, afar ă
de o singur ă Sâmbătă: adică de Sâmb ăta cea mare, întru care se afla Trupul Domnului
în mormânt. Și întru care și toți Dreptsl ăvitorii postim, dup ă Glasul Domnului ce a zis:
«Iar vor veni zile când se va lua de la dân șii Mirele, și atunci vor posti.» [Matei 9, 15]
(Vezi și însemnearea Canonului 29 al Soborulu i 6) Un Cleric ca acesta, zic, s ă se
cateriseasc ă. Iar de va fi mirean unul ca acesta s ă se afuriseasc ă. Căci sâmbăta nu o
postim, chiar și în ființă, pentru c ă este zi de odihn ă, întru care s-a odihnit Dumnezeu

86 Pentru aceasta cei ce ucid cu pu șca, și îndată nu le taie grumazul, pentru a se scurge tot sângele,
tare păcătuiesc, ca unii ce m ănâncă carne cu sângele sufletului, și calcă Canonul acesta Apostolesc.
Că ce se osebesc, rogu-v ă, dobitoacele cele prinse de fiar ă, sau păsările cele lovite de vulturi, pe
care opre ște Canonul, despre cele ce se omoar ă cu plum ă? Mai nimic. Pentru c ă, precum totdeauna
întru acelea r ămâne sângele, a șa asemenea și întru acestea. Deci se cuvine îndat ă ce vânătorii
omoară vânatul, s ă-l junghie pen tru ca s ă se verse tot sângele s ău. Precum aceasta Dumnezeu o
poruncește, zicând: « Și omul, om din fiii lui Israil au din nemernicii, care se afl ă întru voi, care va
vâna vânat de fiar ă, au pasăre, care se m ănâncă, va vărsa sângele ei, și-l va acoperi cu p ământ.»
[Levit 17: 13] De aici și Ioan Chitrul zice, c ă de va cădea în vreun vas vreo vietate din cele ce se zic
necurate, de va fi neputred ă, și de curând c ăzută, să nu se lepede lucrul cel de hran ă ce va fi în vas,
ci după ce se va sfin ți să fie spre întrebuin țare și hrană. Afară numai de se îngre țeluiește a mânca
stăpânul lucrului sau de și se vatămă sănătatea lui din aceea. Iar de ar fi putrezit vietatea, s ă se
lepede ceea ce ar fi în vas, nu numai pentru c ă vatămă sănătatea hrana ace știa, ci și pentru ca s ă nu
se pară că mănâncă sugrumat și mortăciune, și sângele dobitocului, cel ce o m ănâncă aceea. Pentru
aceasta și Nearaua aceasta 58 a lui Leon în țeleptului rânduie ște, că cei ce vând, sau m ănâncă orice
fel de mâncare, care ar avea sânge, s ă se bată, și să se tundă, și să se osândeasc ă cu izgonire pentru
totdeauna, și averile lor s ă se risipeasc ă. Iar câți stăpânitori, și judecători nu vor pedepsi pe unii ca
aceștia, să se păgubească de zece litre de aur.

88
despre lucrurile zidirii sale, dup ă așezământurile sfin ților Apostoli (Cartea 5 Cap 14) și
după al doilea cuvânt, pentru c ă Marchioni ții posteau sâmb ăta, împotrivindu-se cinstei
Ziditorului a toate, dup ă sfântul Epifanie la eresul împotriva lui Marchion. Zice înc ă și
Margunius în tâlcuirea Canonului 11 al Soborului din Anghira, c ă posteau în ziua
Sâmbetei, și ereticii cei ce se numeau Coudiani, și Apolinariani, spre izb ăvirea celor
adormiți. Deci pe lâng ă pricina ce chiar și din lăuntru, pentru care nu postim Sâmb ăta,
care este precum am zis, odihna Ziditorului a toate, și pentru aceasta înc ă nu postim, ca
să nu se socoteasc ă că ne unim cu ereticii cei pomeni ți. Iar Duminica nu postim, pentru
Învierea Domnului nostru și bucuria cea a toat ă lumea. C ă sâmbăta aduce pomenirea
zidirii și a facerii celei dintâi a lumii, ca una ce este sfâr șitul și pecetea ei. Iar Duminica
poartă chipul zidirii și a facerii celei de a doua ca un început al ei, iar mai vârtos ca un
început și al celei dintâi zidiri.
Să se știe însă, că nu sunt c ălcători ai Canonului acestuia, cei ce pentru adev ărată
nevoință cu cinstire de Dumnezeu, postesc zece zile de rând, sau și 15, postind prin
urmare în cursul acestor zile sâmbetele și Duminicile, cuprinse într-însele, precum
Zonara și Valsamon, într-un glas zic, atât în tâlcuirea Canonului 53 cât și întru acestui
Apostolesc. Îns ă și aceștia, întru aceste zile, și mai ales Duminica, se cuvine a nu posti
toată ziua, ci s ă dezlege postul, mai-nainte de al nou ălea ceas, cu oarecare mâncare
proastă, iar nu stric ătoare de post. Latinii îns ă nu pot a se îndrepta c ă postesc sâmb ăta
pentru nevoin ță. Pentru c ă precum scrie Platin, Papa Inochentie a surpat postul
Miercurei, și în locul acestuia a introadus postul sâmbetei. Deci cum postul sâmbetei
poate pentru nevoin ță a se posti de c ătre Latini, care r ăul cu rău vindec ă, și cu
nelegiuitul post al sâmbetei stric ă pe legiuitul post al Miercurei?

CANON 65
Dacă vreun Cleric, sau mirean va intra în Sinagoga Iudeilor, sau a Ereticilor,
spre a se ruga, s ă se și cateriseasc ă, și să se afuriseasc ă. [Apost: 7, 45, 71; Sobor 6: 11;
Ant: 1; Lao: 6, 32, 33, 37, 38]

TÂLCUIRE Mare păcat socote ște Canonul acestea a intra vreun cre știn în Sinagoga Iudeilor,
sau a Ereticilor, pentru ca s ă s e r o a g e . C ă ce parte este credinciosului cu cel
necredincios [2 Corinteni VI, 15] dup ă Dumnezeiescul Apostol? C ăci, dacă însuși Iudeii
intrând în Sinagogile lor și jertfe făcând, fără de lege fac, fiind opri ți afară de Ierusalim
a aduce jertf ă, după lege? (Precum o m ărturisește aceasta Dumnezeiescul Iustin în
Dialogul cel c ătre Trifon. Sozomen în Biserice asca Istorie Cartea 5 Cap 21 și Hrisostom
în Cuvântul al 2-lea împotriva Iudeilor). Cu cât mai vârtos face f ără de lege cre știnul
acela ce se roag ă împreun ă cu răstignitorii lui Hristos? Dar și Biserica și adunarea
ereticilor, ca una ce împotriv ă de Dreptsl ăvitorii cuget ă, nu se cuvine a se cinsti, ci mai
vârtos a se lep ăda. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, că, oricare Cleric, sau
mirean ar intra în Sinagoga Iudeilor, sau a ereticilor pentru rug ă, Clericul, ca unul ce
foarte a p ăcătuit, să se cateriseasc ă împreun ă și să se afuriseasc ă, iar mireanul, numai
să se afuriseasc ă, fiindcă, ca un mirean mai pu țin a păcătuit de cât Clericul, f ăcând-o
aceasta, c ă a se caterisi fiind mirean nu se poate. Sau mai drept, precum al ții tâlcuiesc,

89
Clericul cel ce ar intra în Sinagoga s ă se roage, s ă se cateriseasc ă, iar mireanul s ă se
afuriseasc ă.

CANON 66
Dacă vreun Cleric în vreo gâlceav ă lovind, și dintr-o lovitur ă omorând, s ă se
cateriseasc ă pentru sume ția lui. Iar de va fi mirean s ă se afuriseasc ă. [Sobor 6: 91;
Ang: 21, 22, 23; Atana: Epistolie; Vasilie 2, 8, 11, 13, 33, 43, 52, 54, 56, 57; Grigorie Nissis: 5]

TÂLCUIRE
În Canonul lor 27 Dumnezeie știi Apostoli caterisesc pe Cl ericii cei ce bat sau pe
Credincio șii ce au p ăcătuit, sau pe necredincio șii ce au nedrept ățit, precum am zis în
tâlcuirea aceluia. Iar în Canonul acesta rânduiesc c ă, dacă vreun Cleric în vreme de
gâlceavă, ar lovi pe cineva cu o singur ă grea lovire, și din singur ă aceea l-ar omorî,
unul ca acesta s ă se cateriseasc ă
87; Măcar că nu a lovit cu o singur ă grea lovire; m ăcar că
nu a voit s ă-l omoare, ci pentru c ă s-a biruit de mânie, și s-a arătat sume ț și obraznic,
ridicând mâna și lovind, care lucru este oprit Clericilor. (Las a zice pentru p ăcatul cel
mare și de moarte al uciderii ce a f ăcut.) Iar de va fi mirean cel ce a f ăcut ucidere ca
aceasta, s ă se despart ă de cuminecarea tainelor, și de la adunarea și Biserica
Credincio șilor.

CANON 67
Dacă cineva pe vreo fecioar ă nelogodit ă silind-o ar avea-o, s ă se afuriseasc ă; și
să nu fie lui slobod a lua pe alta, ci pe aceea s ă o ție, pe care o a ales, m ăcar săracă de
ar fi. [Vasilie: 22, 23, 25, 26, 6]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că oricare cu sila ar strica pe vreo fecioar ă, care nu este
logodită cu altul, și o are pe ea în casa sa, s ă se afuriseasc ă pentru aceasta silnic ă
stricare. Și să nu aibă voie a-și lua altă muiere, ci pe aceea îns ăși, pe care singur el o a
ales, și măcar de ar fi și de neam prost și săracă.

CANON 68
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diac on ar primi a doua hirotonie de la
oarecine, s ă se cateriseasc ă și el și cel ce l-a hirotonisit. F ără numai de ar dovedi, c ă
de la eretici are hirotonia. C ă cei ce de al unii ca ace știa sunt boteza ți, sau
hirotonisi ți, nici credincio și, nici Clerici este cu putin ță a fi. [Apost: 46, 47; Sobor 1:
8; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartagina: 57, 77, 101]

87 Însemneaz ă că deși acesta se caterise ște numai, și nu se desparte de ruga celor credincio și și de
Biserică, nu se iart ă însă și a se împ ărtăși cu Dumnezei știle Taine, împreun ă cu cei credincio și,
până la vremea, ceea ce ar g ăsi de cuviin ță Arhiereul, sau Duhovnicescul lui p ărinte, precum am
zis în tâlcuirea Apostolescului Canon 25.

90
TÂLCUIRE
A se hirotonisi cineva de dou ă ori în deosebite chipuri poate a se socoti. Sau
pentru c ă cel hirotonisit a def ăimat pe cel ce mai întâi l-a hirotonisit, sau pentru c ă
socotește că va lua mai mult dar de la cel ce l-ar hirotonisi de al doilea, având mai
multă credință către acela. Sau pentru alta oarecare pricin ă de aceste fel. Pentru aceasta
Canonul acesta rânduie ște, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, ar primi a
doua hirotonie88 de la oarecine, s ă se cateriseasc ă și el, și cel ce l-a hirotonisit. Afar ă
numai de se va dovedi c ă are Hirotonia de la eretici. Pentru c ă cei de eretici boteza ți,
sau Hirotonisi ți, nici m ăcar creștini pot a fi cu acest ereticesc botez, sau mai bine a zice
spurcare, nici Ierei și Clerici, cu aceast ă ereticeasc ă hirotonie. Pentru aceasta f ără
primejdie unii ca ace știa și se boteaz ă de Ierei Dreptsl ăvitori, și se hirotonisesc de
Dreptslăvitorii Arhierei; drept aceea prin urmare și marele Vasilie scriind c ătre
Nicopoliteni, zice: Eu nu voi num ăra împreun ă cândva cu adev ărații Preoți ai lui
Hristos, pe acela ce s-a hirotonisit și a luat purtarea de grij ă a norodului din spurcatele
mâinile ereticilor, spre spurcarea Dreptsl ăvitoarei Biserici.

88 Pentru ce pricin ă din cele 7 Taine, numai dou ă n u se repetuiesc <repet ă>, Botezul și hirotonia
Ieriei? Scolasticii zic pentru c ă acestea las ă și întipăresc haractir ne șters. Care haractir dup ă dânșii
(în partea 4 a Teologiei, precum st ă la Nicolae vulgarul în catihisis) este o fiin ță practică ce se afl ă
în suflet și putere mai presus de fire. Aceast ă socotință a scolasticilor o au urmat mai to ți Teologii
cei noi ai no ștri, și mai ales Coresie. Iar mie mi se pare c ă pentru aceasta numai aceste nu se repet ă
într-una și aceeași viață a celor ce le primesc acestea, pentru c ă se fac în chipul Mor ții Domnului,
care odat ă făcându-se, nu se mai repet ă. Că cei ce se boteaz ă întru Moartea Domnului se boteaz ă,
după Pavel și după Canonul 47 Apostolesc. Iar Iereii c ăzând din Ierie, pentru aceasta nu se
Hirotonisesc al doilea, fiindc ă închipuiesc pe Iereul cel întâi și mare, care a intrat deodat ă întru cele
sfinte, ve șnică izbăvire aflând, dup ă Pavel; și rămâne întru ve șnicie nec ăzută avându- și Preoția.
Aceasta dup ă socoteala mea este pricina de nu se Hirotonise ște a doua oar ă Preotul, c ă necăzută
este Preo ția întru Hristos. Drept aceea și închipuirea lui, se cade a sta totdeauna întru cur ățenia
ceea ce se cere la Preo ție, pentru a se p ăzi bine asem ănarea, întru arhetipon (întâiul chip) și întru
Iereul ce-i poart ă chipul lui, și alta înc ă, pentru c ă Iereul chiar st ă întru a Ierosi adic ă, întru a jertfi
Jertfa cea de Tain ă, care este Jertfa cea f ără de sânge, prin care se veste ște Moartea Domnului cea
una, dup ă Pavel. C ă de ar fi cuvânt îndestulat pentru c ă nu se repet ă Tainele acestea haractirul cel
aflat de scolastici; pentru ce Mirul se poftore ște, cu toate c ă Pecete se nume ște, și pecetluirea și
haractir închipuie ște în suflet? C ă zice Evanghelistul Ioan « Și voi darul ce a ți luat de la el întru voi
rămâne» [1 Ioan II, 27]. Și Pavel, cel ce v-a pecetluit pe voi, zice, și-a dat arvuna Duhului în inimile
voastre [2 Corinteni I, 22]. Dar și David, us al Domnului pe Saul îl nume ște, nu numai dup ă ce l-a
defăimat Dumnezeu, ci și după moarte [2 Împ ărăția 1: 14]. Drept aceea pentru cuvântul acesta,
adică pentru singuratica Moartea Domnului, și un singur Diacon, și un singur Presbiter, și un
Arhiereu numai se cade a se hirotonisi întru o Liturghie, și nu doi sau mul ți, după Simeon al
Tesalonicului (r ăspunsul 39). Și după Iov în sintagmation a lui Hrisant, iar câ ți nu se vor hirotonisi
singuratice ște aceștia ce sunt, nu știe zice acesta și Simeon, ca unii ce nu-s hirotoni ți după predania
Bisericii. M ăcar că citeți și Ipodiaconi se hirotonisesc mul ți la una și aceeași Liturghie, ca ni ște
mădulare mai nedeplinite decât Preo ția, și ca unii ce se hirotetisesc afar ă de Altar, dup ă acestași
Iov. Pentru cuvântul acesta, adic ă pentru a nu se poftori Moartea cea unatic ă a lui Hristos, au
rânduit și Soborul cel în cetatea Antisiodor localnic în vremea lui Iraclie împ ăratul la anul 613
adunat. A nu se face dou ă Liturghii întru o zi pe una și aceeași masă. Care și aceasta o calc ă
Papistașii.

91

CANON 69
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau Ipodiacon, sau Cite ț, sau
Cântăreț, sfântul marele Post nu-l poste ște, sau Miercurea, sau Vinerea, s ă se
cateriseasc ă. Fără numai de s-ar opri pentru boal ă trupeasc ă. Iar de a fi mirean, s ă se
afuriseasc ă. [Sobor 6: 29, 89; Loadiceea: 49, 51, 52; Petru: 15; Dioni: 1; Timot: VIII, 10]

TÂLCUIRE Tuturor împreun ă, și celor Biserice ști, și celor lume ști, le porunce ște Canonul
acesta să posteasc ă întocmai și asemenea, atât Postul cel mare, cât și toate Miercurile, și
Vinerile, zicând acestea anume. Oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau Cite ț,
sau Cânt ăreț, nu poste ște sfântul marele Post, sau fiecare Miercuri, și Vineri, s ă se
cateriseasc ă. Afară numai de nu poate a posti pentru vreo boal ă trupeasc ă. Iar de este
mirean cel ce nu le poste ște acestea, s ă se afuriseasc ă. Că sfântul marele Post îl postim,
după Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul le cei ce posteau primele Pa ști) ce zice nu
pentru Pa ști, nu pentru Cruce, ci pentru p ăcatele noastre… Fiindc ă Paștile nu sunt
pricină de post și d e p l â n s , c i d e v e s e l i e și de bucurie. Drept aceea nu se cuvine s ă
zicem că plângem pentru Cruce. C ă nu plângem pentru aceea, s ă nu fie! Ci pentru
păcatele noastre. Postim îns ă marele Post, dup ă urmarea Domnului, care a postit în
munte 40 de zile. Iar cele dou ă zile ale s ăptămânii le postim, Miercurea adic ă, căci întru
această zi, s-a f ăcut sfatul pentru vânzarea Do mnului nostru. Iar Vinerea, c ăci întru
această zi a p ătimit cu Trupul moartea cea pentru mântuirea noastr ă, precum
Iromartirul Petru zice în al 15-lea Canon al s ău. Și Dumnezeiescul Ieronim
89. „Fiind îns ă
Canonul 50 al celui din Laodiceea porunce ște ca bucate uscate s ă mâncăm în tot sfântul

89 Se osebesc Miercurile și Vinerile Luminatei s ăptămâni, și a săptămânii celei dup ă cincizecime,
întru care stric ăm cele ale s ăptămânii celei Luminate pentru bucuria Învierii Fiului și Cuvântului
lui Dumnezeu, iar cele ale s ăptămânii celei dup ă cincizecime, pentru bucuria Pogorârii Sfântului
Duh, ca și după aceasta s ă se arate c ă Sfântul Duh este de o fiin ță cu Fiul, și cu nimic este mai jos
d e c â t a c e l a , p r e c u m z i c e C h i t r u l î n C a n o n u l 2 5 a l s ău. Iar stricarea postului Miercurilor sau a
Vinerilor ce o facem, când se întâmpl ă Praznicile Na șterii lui Hristos și ale Dumnezeie știlor
Arătări, se vede c ă o vindec ă postul cel ce a apucat mai-nainte al ajunului, care este rânduit în Tipic
a se face totdeauna la praznicele acestea, pentru aceast ă pricină socotesc, iar stricarea postului ce se
face Miercurile și Vinerile în cele dou ăsprezece zile dup ă Nașterea Domnului, și înainte de l ăsatul
de carne, și în săptămâna mânc ării de brânz ă, nici de o parte poate a se vindeca. Iar pricina ce o
aduc oarecare la aceasta c ă adică Armenii postesc în acele 12 zile pentru câinele ar țivurie, iar în
săptămâna cea înainte de l ăsatul de carne, Ninivitenii, iar în s ăptămâna brânzei Tetradi ții. Pricina
aceasta, zic, este cu totul neputincioas ă și rece. Fiindc ă noi Dreptsl ăvitorii nu ne osebim de cei r ăi
slăvitori și de eretici cu mânc ările, ci cu dogmele Credin ței. Pentru aceasta și Pavel zicea, Legea
poruncilor, cu dogmele stricându-o. Pentru aceasta, atât Valsamon, cât și Ioan al Chitrului care zic
că să dezlegăm Miercurile și Vinerile acestea, pentru c ă postesc întru ele ereticii cei mai sus ar ătați,
nu zic ne hot ărât ca to ți Dreptsl ăvitorii să dezlege, ci numai aceea ce împreun ă locuiesc și
împreun ă petrec cu pomeni ții eretici. C ă Valsamon în al 52-lea r ăspuns ce face c ătre Marcu al
Alexandriei zice acestea: „Îns ă și aceasta se va face când cineva petrece împreun ă cu Tetradi ții sau
cu Armenii. Iar Ioan în r ăspunsul 27 ce face c ătre Cabasila al Dirahiei, asemenea zice; și mai ales de
neam întâmpla a petrece împreun ă (cu niște eretici ca ace știa adică); nu însă cu pricinuirea aceasta
să facem bucurie pântecelui.

92
marele Post precum și Dumnezeiescul Epifanie la eresul 75 zice în postul cel de
patruzeci de zile, (fie) mâncare uscat ă și curăție. Iar Apostolescul acesta Canon, în
cuvântul postului împreun ă a numărat Miercurea și Vinerea cu postul ce de patruzeci
de zile. Deci și postul fiec ărei Miercuri și Vineri cu mâncare uscat ă se cade a se face
asemenea cu postul cel de patruzeci de zile.” Iar mâncarea uscat ă este, a mânca cineva
odată în zi dup ă al nouălea ceas f ără untdelemn și vin, precum am mai zis în tâlcuirea
celui 64 Apostolesc. Pentru aceasta și Valsamon opre ște nici raci, nici cele de acest fel a
se mânca Miercurea și Vinerea și în Postul cel mare. Împreun ă mărturisește cu
adevărul acesta și Dumnezeiescul Epifanie zicând: „Postul Miercurea și Vinerea, pân ă
în ceasul al nou ălea fie. Ci și Filostorgul (Cartea 10 a Biserice știi Istorii) zice postul
Miercurei și al Vinerei nu se îngr ădește numai în nemâncare de carne, ci se canonise ște
acesta întru a nu gusta cineva hran ă până seara. Pentru aceasta și fericitul Benedict în
Canonul s ău 41 rânduie ște Monahilor celor supu și lui să posteasc ă Miercurea și
Vinerea pân ă în ceasul al nou ălea.” Zice înc ă și purtătorul de Dumnezeu Ignatie în
Epistolia sa cea c ătre Filipeni „Postul cel mare s ă nu-l def ăimați, că cuprinde urmarea
petrecerii Domnului.” Dup ă săptămâna Patimii, ne trece ți cu vederea Miercurea și
Vinerea postind, s ăracilor dând ce ave ți de prisos. Nu s ă amăgească dar unii zicând, c ă
Postul Miercurei și al Vienerei nu este legiuire Apostoleasc ă. Că iată Apostolii în
Canoanele lor îl num ără pe acesta cu postul marelui Post. Iar în a șezămintele lor cu
postul S ăptămânii celei mari. C ăci scris într-însele „Se cade a posti s ăptămâna cea
mare, și Miercurea și Vinerea90. Dar ce am zis c ă-l legiuiesc pe ele Apostolii? Însu și
Mântuitorul Hristos pe postul acestor dou ă zile l-a fost legiuit. Și cum că aceasta este
adevărată, ascultă pe însuși sfinții Apostoli, ce zic în a șezămintele lor (Cartea 5 cap 14)
ne-au poruncit nou ă însuși să postim Miercurea și Vinerea. Vezi, c ă însuși Domnul este
puitor de Lege al postului acestor dou ă zile? Îns ă de vreme ce precum s-a dovedit,

90 Iar de este întocmai Postul Miercurei și al Vinerei cu sfântul Postul cel mare, ar ătat este c ă
precum întru acela nun ți nu se fac, dup ă Canonul 52 al Soborului din Laodiceea, a șa nu se cade a
se face nici Miercurea nici Vinerea. Și de este aceasta, ar ătat că nici cei dup ă lege căsătoriți nu se
cade trupe ște a se împreuna nici întru o Miercuri și Vineri pentru cucernicirea și cinstirea Postului,
precum nici în sfântul marele Post. C ă necuviincios lucru este, despre o parte a nu strica Posturile
acestea cu mânc ări, iar despre alta a le strica, cu trupeasca împreunare. Pentru aceasta și Proorocul
Ioil însemnând, c ă în vremea Postului s ă cade a se înfrâna despre împreunare cei c ăsătoriți, zice:
„Sfințiți Postul, propov ăduiți vindecarea… Ies ă mirele din a șternutul s ău, și mireasa din c ămara
sa” (Cap 2). Iar Dumnezeiescul Pavel ar ătat zice, c ă cei căsătoriți după lege, întru o unire se cade a
se depărta de trupeasca împreunare, pentru a se z ăbovi în Post, și în rugăciuni. [1 Corinteni 7: 5]
adică să se depărteze și când este precum am zis Post, și când se roag ă și se gătesc a se cumineca cu
Dumnezeie știle Taine. Și Sâmbăta și Duminica, dup ă Canonul 13 al lui Timotei, și în toate
Sărbătorile. Dup ă Dumnezeiescul Hrisostom (Cuvântul pentru feciorie) unde aduce spre m ărturie
zicerea de mai sus a lui Ioil, și zice. Că dacă cei de curând înso țiți, care înc ă pofta le este înfocat ă, și
tinerețea zburdatic ă, nu se cade a se împreuna în vreme de Post și de rugă, cu mult mai vârtos
ceilalți bărbați și femei mai de mult înso țiți, care nu au atâta sil ă trupeasc ă, se cuvine a nu se
împreuna. Acesta și sfânt Părinte poveste ște și cum posteau cre știnii cei vechi sfântul marele Post,
zicând: Sunt unii întrecându-se între sine și, unii adic ă două zile întregi petrec f ără mâncare; iar
alții nu numai de vin, și de unt de lemn, ci întrebuin țarea tuturor bucatelor o leap ădă de la masa
lor, mâncând numai pâine și bând ap ă, petrec tot Postul.

93
asemenea este Potul cel mare cu postul Miercurei și Vinerei, prin urmare asemenea este
și dezlegare acestor dou ă posturi la cei bolnavi. „Drept aceea, precum Timotei în
Canonul 8 și 10 al lui, iart ă pe muierea cea lehus ă, ca în Postul cel mare s ă bea vin, și să
mănânce îndestul ă hrană, încât s ă se poat ă ține, iară pe cel tare uscat de vreo
covârșitoare boal ă îl iartă a mânca unt de lemn în Postul cel mare. Întru asemenea chip
se cade a se ierta s ă mănânce numai unt de lemn, și să bea vin Miercurea și Vinerea cel
ce s-a uscat de o mare boal ă. Asemenea zice și Dumnezeiescul Ieronim, c ă întru aceste
două zile nu trebuie a se dezlega postul f ără de mare nevoie. Aceasta și zice și sfințitul
Augustin91. Însă, fiindcă iubitorii de trup vrând a strica Postul cel mare, și Miercurea și
Vinerea, ori punând pricin ă că sunt bolnavi f ără a fi, sau și fiind bolnavi, zic, c ă nu este
îndestul numai untul de lemn și vinul spre a înt ări slăbiciunea lor, pentru pricinuirile
acestea, este trebuin ță a se întreba vreun Doftor iscusit, și temător de Dumnezeu, ce
mâncare poate fi îndestul ă spre înt ărirea slăbiciunii, și așa după rânduirea Doftorului,
să sloboaz ă Arhiereul, sau Duho vnicul, pe bolnav s ă dezlege postul, și să nu se
încredin țeze în singure pricinuirile bolnavilor, și mai ales când bolnavii cei de acest fel
s-ar întâmpla a fi din cei ce se zic de bun neam.

CANON 70
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul
Clericilor, va posti împreun ă cu Iudeii, sau va pr ăznui cu dân șii, sau ar primi de la
dânșii ospățurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, s ă se cateriseasc ă,
iar de va fi mirean, s ă se afuriseasc ă. [Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29,
37, 38; Car: 60, 81, 117]

TÂLCUIRE
Dacă cel ce numai se roag ă împreun ă cu cei afurisi ți, se afurise ște, sau cu cei
caterisiți numai, împreun ă se caterise ște. Cu mult mai vârtos cel ce poste ște și serbeaz ă
împreun ă cu Iudeii uciga șii lui Hristos, Cleric fiind se caterise ște, iar mirean se
afurisește? Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, că oricare Episcop, sau
Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul Clericilor, poste ște cu Iudeii, sau

91 De aici se cunoa ște cât sunt vrednici de osând ă aceea, ce au umplut Ceasloavele cele din nou
tipărite de dezleg ări la vin și la unt de lemn, puse nu numai la sfin ții cei mari ci și la cei mici, și în
scurt a zice la cei f ără doxologii, sau (slavocântare) care acestea nu le au vechile scrise cu mâna, și
tipărite Ceasloave care se afl ă. Pentru aceasta cei ce s-au în științat de aceasta îndrepteaz ă-se; și
urmeze mai bine celor vechi, decât celor noi. Iar pentru ca s ă deplinim cuvântul cel pentru Posturi,
adăugăm aici și aceasta, c ă, cele trei Posturi, al Na șterii Mântuitorului, al sfin ților Apostoli, și al lui
August, le înt ăresc încă, și Simeon al Tesalonicului (în r ăspunsul 54) și așezămintele cele din
început, și obșteștile Tipice ale Ierosolimi ților și ale Studi ților, și în scurt toate osebitele Tipice ale
împărăteștilor Mănăstiri din sfântul munte. Ci și însuși aceasta c ă Postul cel dinaintea Sfintelor
Paști se nume ște mare, arat ă, că sunt și alte Posturi, acesta îns ă covârșește, precum aceasta
descoperit o încheie Simeon al Tesalonicului (în r ăspunsul 56). Deci în Posturile Na șterii
Domnului, și al sfinților Apostoli, Mar țea și Joia, se face dezlegare la unt de lemn și la vin, nu și la
pește, după Tipice; iar Lunea, Miercurea, și Vinerea postim de unt de lemn și de vin, și întru
acestea de se va întâmpla Alliluia, adic ă sfânt neslavocuvântat se face la al 9-lea ceas o mâncare și
uscată mâncarea; iar de se va întâmpla sfânt slavocuvântat se face de dou ă ori mâncare.

94
serbează cu dânșii Paștile, sau alte s ărbători, sau prime ște de la dân șii daruri de osp ăț
ale sărbătorii lor, precum sunt azimile92 (pe care ei la zilele pasc ăi lor le m ănâncă, și la
toată sărbătoarea lor, și la toat ă jertfa azimele proaduce), sau altceva ca acestea,
primind s ă se cateriseasc ă. Iar de va fi mirean s ă se afuriseasc ă. Căci măcar deși cei ce
primesc unele ca acestea, și împreun ă postesc și împreun ă prăznuiesc, nu sunt de o
cugetare cu Iudeii (c ă de ar fi fost unii ca ace știa, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se
afurisi, ci și anatemei a se da dup ă Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar îns ă
dau prilej de sminteal ă, și prepus c ă cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este str ăin de
Dreptslăvitori. Las a zice, c ă și se spurc ă unii ca ace știa cu împreun ă petrecerea
ucigașilor de Hristos. C ătre care zice Dumnezeu, Postul și nelucrarea și sărbătorile
voastre le ur ăște sufletul meu.

CANON 71
Dacă vreun cre știn ar aduce unde de lemn la Altarul p ăgânilor, sau în Sinagoga
Iudeilor, în s ărbătorile lor, sau lumân ări ar aprinde, s ă se afuriseasc ă. [Apost: 7, 65,
70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]

TÂLCUIRE Că din aceasta ce face se arat ă, că cugeteaz ă de adev ărate mincinoasele slujbele
acelora, și tainele lor cele spurcate.
CANON 72
Dacă vreun Cleric, sau mirean ar lua din sfânta Biseric ă ceară sau untdelemn, s ă
se afuriseasc ă; și pe lâng ă cele ce a luat încincit s ă adaugă. [Apost: 73; Sobor 1 și 2: 10;
Nis: 8]

92 Însemneaz ă, din Canonul acesta c ă întocmai se cade a se certa și cei ce m ănâncă spurcatele
corbanuri ale Agarenilor; și mai ales cele ale baeramurilor lor celor urâte de Dumnezeu. Și câte
altele obi șnuiesc a face la satanice știle și de Dumnezeu urâtele sunéte (adic ă tăiere împrejur) ale
c o p i i l o r l o r . D e a i c i s e v e d e c ă sunt vrednici de osând ă Latinii, care au chenotomisit Taina
Dumnezeie știi Euharistii, și au introdus Iudaice știle azime. C ăci azimile sunt chenotomie (adic ă
nouă scornire) este ar ătat că d e l a H r i s t o s , p â n ă la 1053 cu pâine dospit ă Liturgisea Biserica
Apusenilor. C ă întru acest an Leon al nou ălea s-a făcut întâi afl ător al azimilor. C ă preamincinoase
s-au dovedit propunerea cea de la Latini, c ă Domnul ar fi s ăvârșit Cina cea de Tain ă cu pâine
nedospit ă 1 <întâi> dup ă ce s-a aflat Pâinea dospit ă, de Domnul dat ă. Că poveste ște Nicolae
Idruntul în cea asupra azimelor, c ăci când au luat Franghii Constantinopolul, au g ăsit în
împărătescul schevofiláchiul, cinstitele Lemne cununa de spini, sandalii Mântuitorului, și un cui.
Au găsit însă și în oarecare vas de aur împodobit cu pietre scumpe și cu mărgăritare, Pâine: din
care a dat Domnul Apostolilor. Pentru aceea și suprascrie acest fel ave: „Aici se afl ă Dumnezeiasca
Pâinie, pe care Hristos o a împ ărțit Ucenicilor s ăi în vremea Cinei, zicând: Lua ți, mânca ți, acesta
este Trupul meu.” Și fiindcă era dospit ă, sau sfătuit Apusenii cei ce o au aflat s ă o ascund ă,
Episcopul Alvestaniei, și Ipopsifiul Vitleemului care o aflaser ă. Dar n-au putut cu bun ăvoința lui
Dumnezeu. ( Și mărturisește aceast ă Istorie de adev ărată și Gheorghie al Cherchirei aflându-se la
anul 1146) și al s-a dovedit, dup ă cel întâi Ioan al Ierusalimului, și apoi de la dânsul luând prilej
Evstratie Arghent, a scris asupra azimelor, și cu cuvinte din scriptur ă și neîmpotrivite a dovedit c ă
Domnul nu a mâncat Pa știle cele ale legii în vremea când s-a dat la Patim ă, și prin urmare, nici a
săvârșit Cina cea de Tain ă cu azime. Cite ște și pe Dositei cartea 8, cap 12.

95
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște că, oricare Cleric, sau mirean ar lua din Biseric ă, ceară
sau untdelemn, și le-ar întrebuin ța în treburi nesfin țite și obștești, să se afuriseasc ă. Și
după ce le va întoarce la aceea și Biseric ă întregi, precum le-a luat, s ă-i dea lâng ă
acestea, și o a cincia parte din pre țul acelora, iar Aristin a tâlcuit încincit. Încât dup ă
dânsul Canonul zice, ca s ă întoarcă cele ce au jefuit cele sfin țite ceară sau untul de lemn
ce le-a luat, și încă de cinci ori pe atâta. Înc ă și Iosif Egipteanul cel ce a t ălmăcit
canoanele Ar ăbește încincit a t ălmăcit. Totu și tâlcuirea cea mai dinainte mai bun ă este
că se potrive ște cu cincimea și zeciuiala rodurilor, ce d ă Evreii Preo ților, care se afl ă în
multe părți ale sfintei Scripturi, și nu înseamn ă încincit, sau înzecit, ci la cinci, sau la
zece una.

CANON 73
Vas de aur, sau de argint, sfin țindu-se, sau prostire, nimenea s ă nu le mai
sfeteriseasc ă (reșluiască) spre a sa întrebuin țare. Că lucru fără de lege este. Iar de se
va vădi cineva, s ă se certe cu afurisanie. [Apost: 75; Sobor 1 și 2: 10; Nis: 8]

TÂLCUIRE Și acest Canon asemenea cu cel mai de sus opre ște obșteasca întrebuin țare a celor
sfințite, rânduind ca nimenea s ă nu ia, nici s ă întrebuin țeze spre a sa slujb ă vase de aur
sau de argint, sau poale și veșminte, care sunt sfin țite și lui Dumnezeu afierosite
93.
Pentru c ă luarea aceasta, și întrebuin țarea este urât ă lui Dumnezeu și afară de lege. Iar
de s-ar v ădi cineva c ă o face aceasta, s ă se afuriseasc ă. Iar care pedeaps ă iau de la
Dumnezeu cei ce spurc ă lucrurile cele afierosite lui, și le întrebuin țează spre ob șteasca
întrebuin țare, mai mult decât to ți au arătat Baltasar Împ ăratul. Care fiindc ă a spurcat
vasele cele de aur și de argint, pe care le-au jefuit Nabucodonosor tat ăl lui din Biserica
lui Dumnezeu cea din Ierusalim, f ăcând să bea cu ele vin atât el, cât și cei mari și
țiitoarele, dalcaucii lui. Întru aceea și noapte când a f ăcut aceasta, s-au omorât, și

93 Înseamn ă însă că după răspunsul al 7-lea al lui Ioan chitrul, care se afl ă în manuscrise, uneltele
cele ce au slujit la înoirea sfin țitelor Vase celor stricate, nici ne lucr ătoare se cade a r ămâne, nici în
mare pentru aceasta a se arunca, fiindc ă n-au luat îndat ă și sfințenia pentru c ă s-au atins de cele
sfințite. Dar nici locul, unde le topesc me șterii se cade a se s ăpa, sau a se acoperi cu alt ă materie ca
și când s ă nu se calce. Pentru c ă precum mâinile noastre care prind, când cele sfinte, când
spurcăciunile trupului nostru, nu le avem ca sfinte nici ca spurcate. A șa se cade s ă socotim și
uneltele acestea. F ără numai ce s-ar afierosi în știința tuturor Dumnezeie știlor Biserici atunci ca
sfințite se socotesc. Iar de vom zice, c ă acestea au luat sfin țenie, însă lucrătoarea putere a focului
șterge sfin țenia aceasta. Pentru aceasta și împărăteștile legi poruncesc c ă Vasele cele din argint și
de aur ale Bisericilor, mai întâi s ă se topeasc ă, și apoi să se dea spre r ăscumpărarea robilor. Nici
sfințitele Veșminte de se vor sp ăla nu se spurc ă. Că după primul Canon al lui Nichifor, dac ă
Antimisul ce dup ă neștiință s-ar spăla, nu-și leapădă sfințenia, nici se spurc ă, cu cât mai vârtos
celelalte Ve șminte sp ălându-se nu se spurc ă; se vede îns ă din aceasta ce zice Nichifor, dup ă
neștiință: Cum c ă nu se cuvine oricum a se sp ăla Antimisele, și
Acoperămintelor sfintelor Potire. Iar de se vor strica des ăvârșit, atât acestea, cât și toate celelalte
Ieraticești Veșminte, și poale, sf ătuiesc unii, c ă se cuvine a se arde în foc (care și mai bine este) sau
să se arunce în adâncul m ării, sau să se îngroape în loc nec ălcat.

96
împărăția lui s-a împ ărțit la Mezi și la Perși. Iar Papa Ștefan, dup ă Platin, zice, c ă
sfințitele îmbr ăcăminți, nici Preotul poate a le întrebuin ța în trebuin ță din afar ă. Citește
și tâlcuirea celui mai de sus Canon 72.

CANON 74
Episcopul de s-ar prih ăni pentru oarece, de c ătre oameni vrednici de credin ță,
nevoie este a se chema el de c ătre Episcopi, m ăcar de ar întâmpina, și ar mărturisi,
sau se va v ădi, hotărască-se certarea. Iar dac ă chemat fiind nu va asculta, s ă se cheme
și a doua oar ă, trimițându-se la el doi Episcopi. Iar dac ă și așa nu va asculta, s ă se
cheme și a treia oar ă, iarăși doi Episcopi trimi țându-se c ătre dânsul, și dacă și așa
defăimând nu va întâmpina, Sinodul hot ărască asupra lui cele socotite, ca s ă nu
socoteasc ă fugind de judecat ă că câștigă. [Sobor 2: 6; Sobor 4: 9, 17, 21; Anti: 14, 15;
Sar: 4; Cart: 8, 12, 16, 27, 96, 105, 131, 137, 138, 139; Teo: 9]

TÂLCUIRE
Pâra cea asupra Episcopului, pe care o arat ă Canonul acesta nu este pricin ă
bănească, adică pentru însu și lucrul al cuiva și prihan ă a sa cum c ă s-a nedrept ățit
adică de Episcopul, ori s-a p ăgubit, precum nu bine a tâlcuit Valsamon. Ci pentru
pricină Bisericeasc ă, care poate a cl ăti treapta lui. Și de unde este ar ătat? De la oamenii
cei vrednici de credin ță, pe care ca pârâ și îi introduce Canonul. C ăci, cei ce pâr ăsc
asupra Episcopului pentru pricin ă de bani, și prihăniri ale sale, nu se cerceteaz ă ori
Dreptslăvitori sunt, ori r ăuslăvitori, ori prih ăniți, ori neprih ăniți, adică vrednici de
credință; ci orice fel ar fi unii ca ace știa, se primesc la pâr ă. După Canonul al 6-lea al
Soborului 2 și după al 8-lea și 27 al celui din Cartagina. Iar cei ce-l pâr ăsc pe el pentru
Bisericești pricini, se cuvine a fi și Dreptsl ăvitori, și neprih ăniți, adică vrednici de
credință, că întru alt fel nu se primesc la pâr ă după acesteași Canoane. Pentru aceasta și
Zonara se vede congl ăsuind cu hot ărârea cea de aceste fel a Canoanelor. Deci zice
Canonul, dac ă vreun Episcop s-ar pârî de oameni vrednici de credin ță, și neprihăniți
pentru vreo Bisericeasc ă vină, este nevoie a se chema de Episcopi la judecat ă. Și de va
veni, și va mărturisi însu și de sine și, că este adev ărată pâra cea de acest fel, sau,
tăgăduind el, de se va dovedi prin mustr ări ne împotriv ă zice, de c ătre pârâși; atunci s ă
se hotărească de Episcopi datornica certare cea asupra lui. Iar de se va chema și nu va
asculta s ă vie la judecat ă, să se trimit ă către el doi Episcopi, și să-l cheme și de-al
doilea; iar de nu va asculta iar ăși, să se trimit ă iarăși doi Episcopi la el, și să-l cheme și
de al treilea. Și dacă și de a treia oar ă va defăima și nu va merge, de aceea dar Sinodul
Episcopilor și nefiind el de fa ță, hotărască asupra lui, cert ările cele ce i se vor p ărea
drepte și legiuite. Ca s ă nu socoteasc ă că cu aceasta câ știgă și se folose ște, fugind de
judecată, și prelungind vremea.

CANON 75
La mărturia cea împotriva Episcopului, eretic s ă nu se primeasc ă, dar nici
credincios unul numai, c ă pe gura a doi, sau a trei martori, va sta tot graiul. [Sobor 1:
2; Cart: 40; Teo: 9; a 2-a lege 17, 6]

97
TÂLCUIRE
Nu numai cei ce pâr ăsc pe Episcopul nu se cuvine a fi eretici, precum am zis mai
sus, ci nici cei ce m ărturisesc împotriva lui. Dar nici unul m ărturisind împotriva
Episcopului, este primit. Fiindc ă este scris în legea cea veche: pe gura a doi martori, sau
a trei, va sta, și se va adeveri tot cuvântul și prihănirea ce va fi cu îndoial ă94.

CANON 76
Cum că nu se cuvine Episcopul f ăcând har fratelui, sau fiului, sau rudeniei a
hirotonisi în dreg ătoria Episcopiei pe cine voie ște, că moștenitori a face Episcopiei,
nu este drept, d ăruind cele ale lui Dumnezeu pentru patima omeneasc ă. Că nu este
dator a pune Biserica lui Dumnezeu sub mo ștenitori. Iar de va face cineva aceasta
fără tărie rămâie hirotonia, și el ceart ă-se cu afurisirea. [Ant: 23; Cart 40]

94 „Însemneaz ă că, dacă mulțimea martorilor nu va fi vrednic ă de crezare, se cuvine a se cerceta
chipul și voința lor, dup ă Apostole știle așezăminte, Cartea 2 cap 49 c ă de multe ori se poate, și doi
și trei și mulți martori a se uni la r ău, și a mărturisi minciun ă. Precum minciuni au m ărturisit
asupra Susanei, asupra lui Navute, asupra lui Ștefan, și asupra Domnului. Pentru c ă vrednici de
credință, zice titlul 1 al c ărții 21 din cele împ ărătești (Fotie titlul 9 cap 2) se cuvine a fi martorii. Și
vrednici de credin ță fiind, de prisos se vede a fi de a se mai jura. C ă jurându-se cad în prepus c ă nu
ar fi vrednici de credin ță; de la chipul și fapta lor cea bun ă, și pentru aceasta vor s ă adevereze și să
încredințeze mărturia lor cu jur ământuri, pentru aceasta dup ă Armenopul și lege este unde zice a
nu jura martorii (Cartea 1 titlul 1) zicând îns ă legea să fie martorii vrednici de credin ță, arătat este
că oprește a nu m ărturisi oameni pe jos târâtori, desfrâna ți, neînsemna ți, necunoscu ți, luptători cu
fiară, măscărici, jucăuși, sau care s-au osândit în judec ătoria public ă, că au clevetit pe cineva, sau c ă
au preacurvit, sau c ă au furat, sau c ă alta oarecare nelegiuire au f ăcut, și nu s-au desvinov ățit după
aceasta de osând ă, sau că s-au pus în lan ț și în închisoare pentru necuviin țele cele zise și răutăți.
Cel ce ar fi m ărturisit mai întâi spre prih ănirea cuiva, nu m ărturisește iarăși spre ajutorul lui. La
pricini de vinov ății se cade a nu se crede numai glasurile martorilor, nefiind de fa ță adică, ci să fie
de față însuși în persoan ă, și să fie siliți a descoperi, și păcatul, și anul, și luna, și locul, întru care s-
a făcut păcatul, și să nu fie sili ți însă a mărturisi și ziua și ceasul. Iar de nu le vor putea dovedi
acestea, s ă se izgoneasc ă din hotarul acela. Boierii și preoții fără v o i a l o r n u s e t r a g s ă
mărturiseasc ă, ci cu voia. Iar Arhiereii și de sine și de vor voi a m ărturisi, s ă nu se cheme spre a
mărturisi, ci s ă se întrebe numai în cas ă. Iar ereticul și necredinciosul împotriva Dreptsl ăvitorului
nu mărturisesc dup ă Armenopul Cartea 1 titlul 6 și după Cartea 1 a codicii titlul 5 a șezământ 21 a
cărții celei de lege a lui Fotie titlul 9 cap 2. Iar credincio șii unul asupra altuia m ărturisesc. Iar
Așezământul Apostolilor Cartea 2 Cap 8 zic s ă nu rămână nepedepsit martorul relelor; adic ă cel
nedrept și mincinos. Precum și Parimiastul aceasta și o zice, de la care și Apostolii s-au
împrumutat. Iar Hrisostom (în cuvântul c ă trei robii au introdus p ăcatul) zice întru pâra celui ce a
ocărât, sau a b ătut pe tat ăl său, ajunge f ără altă dovadă mărturia a singur tat ălui său. Și după
dreptate, pentru c ă niciodat ă tatăl s-ar face pârâ și fiului său, care și banii și averile, de multe ori și
însuși viața voiește a o da pentru fiul s ău, dacă ocara ce a f ăcut asupr ăși fiul nu ar fi fost adev ărată
și covârșitoare. Iar Neara 123 a lui Iustinian, și cea 76 a în țeleptului Leon rânduiesc, c ă Presbiterii și
Diaconii de vor m ărturisi minciun ă în pricin ă de bani și din afar ă, fără a jura, s ă se argosasc ă trei
ani, și să se închid ă în mănăstire. Iar de vor și jura, să se cateriseasc ă de Preo ție. Iar în pricin ă de
vinovăție și Bisericeasc ă de vor m ărturisi minciun ă să se cateriseasc ă, și să se închid ă în mănăstire.

98
TÂLCUIRE
Arhiereasca st ăpânire cu adev ărat Har și Dar a Sfântului Duh. Cum dar poate
cineva aceasta a o d ărui altuia ca un drept clironomicesc? Pentru aceasta și
Apostolescul acesta Canon rânduie ște, că nu se cuvine Episcopul a face har, și a
hirotonisi Diadoh în dreg ătoria Episcopiei pe cine ar voi din fra ții, sau fiii, sau
rudeniile lui. Pentru c ă nu este drept a face cineva mo ștenitori, a Episcopiei, și a
Arhieriei (precum face adic ă și a celorlalte lucruri lume ști), și a dărui Darurile lui
Dumnezeu, precum este Arhiereasca st ăpânire, pentru patima omeneasc ă, adică pentru
legătura și iubirea rudeasc ă. Dar nici se cuvine a supune cineva sub mo ștenire pe
Biserica lui Dumnezeu, f ăcând-o s ă se numeasc ă Părintesc drept. Iar de o ar face
aceasta vreunul din Episcopi, și ar Hirotonisi Diadoh Episcopiei pe vreo rud ă a sa,
nelucrătoarea fie hirotonia celui a șa hirotonisit, iar cel ce l-a hirotonisit, s ă se
afuriseasc ă. Că de Sinod trebuie a se face Episcopii. C ă dacă după Canonul 40 al
Sinodului din Cartagina Episcopii nu au st ăpânire a l ăsa rudelor lor, sau altora c ărora
ar voi, lucrurile ce dup ă Episcopie le-au câ știgat, în cuvânt de mo ștenire (fără numai
câte au câ știgat din mo ștenirea rudelor lor, sau în dar ce s-ar fi f ăcut chiar lor de la
oarecare). Cum pot s ă lase rudelor lor, sau altora c ărora ar voi, ca o mo ștenire, pe îns ăși
Episcopia?

CANON 77
Dacă cineva va fi v ătămat la ochi, sau r ănit la picior, dar ar fi vrednic de
Episcopie, s ă se facă. Că nu meteahna trupului pe el spurc ă, ci spurc ăciunea
sufletului. [Sobor 6: 33]

TÂLCUIRE Legea cea veche poruncea s ă nu aibă vreo prihan ă în trup cei ce vor a se face
Presbiteri, ci s ă fie întregi la toate m ădularele și neprihăniți: «Că tot omul în care este
prihană nu se va apropia: omul cel orb, sau cel șchiop, sau cel cu nasul t ăiat, sau cel cu
urechea t ăiată. Sau omul, a c ărui mână este rupt ă, sau piciorul rupt, sau ghebos, sau cu
ochii urduro și, sau cu albea ță, sau omul întru care este râie s ălbatică, sau pecingine,
sau cu un bo ș.» [Levitic 21: 18-20] Ci și dacă după Preoție ar fi dobândit în trup vreo
meteahn ă de acest fel, înceteze de a Ierurghisi (adic ă de a lucra cele sfin țite). Iar Legea
cea nouă a Darului Evangheliei, metehne de acest fel, și ciuntiri ale trupului, nu le
socotește ca opritoare de preo ție. Ci mai vârtos cere de la dân șii a-și avea sufletul curat
de toată spurcăciunea. Pentru aceasta și Canonul acesta zice, dac ă cineva î și are ochiul
vătămat, adic ă de este cu un ochi, sau încruci șat, sau scurt la vedere, sau are stricat
piciorul, adic ă de este șchiop, sau de are vreo alt ă ciuntire și vătămare de acest fel la
trup, care nu opre ște spre a se lucra lucr ările cele sfin țite; și de este vrednic cel ce le are
acestea a se face Episcop, s ă se facă. De vreme ce ciuntirea trupului nu-l face pe el
nevrednic, ci spurc ăciunea sufletului cea din p ăcat.

CANON 78
Iar surd fiind și orb, să nu se fac ă Episcop, nu ca un spurcat, ci ca s ă nu se
împiedice cele Biserice ști.

99
TÂLCUIRE
Că cel ce nu vede, sau nu aude, cum poate a Ierurghisi? Sau a prinde cele sfinte,
sau a citi, sau a auzi cuvintele cele ce se gl ăsuiesc de norod? Însemneaz ă însă că cel ce a
asurzit dup ă Preoție, sau a orbit, nu se cade a se caterisi de dânsa. C ă faptă nemilostiv ă
este una ca aceasta. C ă politiceasc ă lege în cartea 8 titlul 1 cap 1 Tema 4 zice: c ă cel orb
și a judeca poate, și nu se scoate din Singlit. Alt ă stăpânire îns ă nu ia, ci r ămâne în ceea
ce a avut mai-nainte de patim ă95.

CANON 79
De are cineva demon, Cleric s ă nu se fac ă. Dar nici împreun ă cu cei Credincio și
să se roage. Iar cur ățindu-se s ă se primeasc ă. Și de va fi vrednic s ă se facă. [Sobor 6:
60; Tim: 2, 3, 15]

TÂLCUIRE Fiecare îndr ăcit ca un necurat se judec ă. Fiindcă dă presupus c ă pentru mâr șăvia
vieții sale, s-a dat slobozenie diavolului și a intrat într-însul. „C um dar unul ca acesta
se va înainta în Cler?” De vreme ce vasul lui putred mir nu i se încredin țează, după
Teologul Grigorie
96.

95 Pentru aceasta și Valsamon la întrebarea și răspunsul 23 c ătre Marcu al Alexandriei, împreunând
aceste dou ă Canoane Apostole ști, cel 77 zic și acest 78 zice: Neoprit s ă Ierurghiseasc ă cel ce are
oarecare neputin ță și meteahn ă trupeasc ă. Iar dac ă din pricina neputin țe i s e o p r e s c l u c r ările
preoției, încetez neputinciosul de sfin țita lucrare, nu se înstr ăinează însă și de dreg ătorie, ci mai
vârtos unul ca acesta va afla milostivire, și va dobândi cinstea cea mai dinainte, va avea îns ă și cele
spre îndestularea vie ții și celelalte, dup ă obiceiul de mai-nainte.
96 Însemneaz ă însă că cei ce se îndr ăcesc ori totdeauna ori în vremi, de se primejduiesc spre moarte,
neapărat trebuie a se împ ărtăși cu chipul ce va socoti Preotul. C ăci, dacă cei ce se afl ă în păcate de
moarte și se pocăiesc, în vremea mor ții se iartă de către milostivirea Bisericii, dup ă Canonul al 5-
lea al sfântului Grigorie Nissis, și după ale altora, a se împ ărtăși cu Sfintele Taine, pentru a nu se
lipsi de un acest fel de ajutor în c ălătoria lui, cu cât mai vârtos cei ce se îndr ăcesc se cade a se
împărtăși, care de multe ori și fără a cădea în p ăcate de moarte, pentru necuprinse judec ățile lui
Dumnezeu, se slobod a se munci de diavolul? A șișderea și dacă cei îndr ăciți în vreme când
pătimesc, se vor arunca în pr ăpăstii, sau cu alt chin se vor omorî, se cade a li se cânta și a se
pomeni și de preo ți a se îngropa, pentru c ă nu au fost în mintea lor, ci afar ă de minte și de diavolul
purtați; după Canonul 14 al lui Timotei. „Pe lâng ă acestea dac ă cel îndr ăcit nu se va cur ăți de
demon (nebotezat fiind) nu poate a se boteza; iar în primejdie de moartea fiind, dup ă Canonul al 2-
lea al lui Timotei s ă se boteze. Și dacă în vremea mor ții se boteaz ă, iată dar că în vremea mor ții se și
iartă a se împ ărtăși. Și de se îndr ăcește muierea atâta, încât și cu lanțuri a se lega, nu poate b ărbatul
a o despărți; preacurvie mijlocind la aceasta dup ă Canonul 15 al lui Timotei. Se cuvine îns ă să știm
că, după marele Grigorie al Tesalonicului (Duminica 4 a Sfântului mare Post) în dou ă chipuri
demonii ispitesc pe oameni ori dup ă lucrare, nev ăzut adică și dinafar ă; după care chipuri pe to ți
oamenii îi sup ără cu năvălirile gândurilor și ale patimilor.” Ori dup ă ființă, adică arătat și din
lăuntru, precum la cei ce se îndr ăcesc. Că după ființă în oarecare chip intrând într-în șii demonii și
alcătuirea trupului pref ăcându-o, și mai ales creierii, și pe aceștia stăpânindu-i, îi fac pe tic ăloșii
afară din sine. Pentru aceasta și despre Iuda este scris, c ă a intrat într-însul satana, st ăpânindu-l pe
el, dinafar ă oarecum mai-nainte fiind, și prin cuget ări lovindu-l.

100
CANON 80
Cel ce din via ța păgânească a venit (c ătre noi), și s-a botezat, sau din petrecere
mârșavă, nu este drept îndat ă a se prohirisi Episcop. C ă nedrept lucru este, cel ce
încă n-a arătat cercare, a fi altora înv ățători, fără numai de se va face aceasta dup ă
Dumnezeiesc Har. [Soborul 1: 2; Sobor 1 și 2: 17; Neo: 12; Sard: 10; Lao: 3; Chiril: 4]

TÂLCUIRE Canonul acesta rânduie ște, că nu este drept a se face Episcop îndat ă, acela ce ori
din păgâni și necredincio și va veni la binecinstitoarea credin ță și se va boteza, ori de la
viață mârșavă și înrăutățită ar veni la poc ăință, precum este în a comedian ților, și a
măscăricilor, și a celorlal ți de acest fel
97 că nedrept lucru și greșit a se face, înv ățător al
celorlalți, care este Episcopul, cel ce înc ă nu a dat ispit ă și dovadă, de este s ănătos după
credință, și neprih ănit după viață. Că ispitirea aceasta are trebuin ță de vreme, și în
puțină vreme nu se poate da. F ără numai atunci se poate prohirisi, de se va face
descoperire pentru dânsul din Dumnezeiesc Har, precum s-a f ăcut Apostolului Anania
pentru Pavel, când a zis Domnul c ătre dânsul în vedenie: «Mergi, c ă Vas de alegere îmi
este acesta, de a purta Numele meu înaintea neamurilor, și a împăraților, și a fiilor lui
Israil.»98 [Fapte IX, 15]

CANON 81
Am zis, cum c ă nu se cuvine Episcopul, sau Presbiterul a se pune pe sine și în
ocârmuiri publice, ci s ă se îndeletniceasc ă la trebuin țele Biserice ști. Deci ori s ă se
supună a nu o face acesta, ori s ă se cateriseasc ă. Că nimenea poate a sluji la doi
Domni, dup ă Dumnezeiasca porunc ă. [Apost: 6, 83; Sobor 4: 3, 7; Sobor 7: 10; Sobor 1
și 2: 11; Cart 18]

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta asemenea cu cel al 6-lea opre ște pe cei Ierosi ți a nu se împletici
în lucruri lume ști, zicând: Am zis (dup ă Canonul 6 al nostru adic ă), cum c ă nu se
cuvine Episcopul, sau Presbiterul, a se pogorî pe sine și în politice ști și lumești purtări

97 Ci și ofițeri nu se cuvine a se face clerici, ca s ă nu urmeze ocar ă și prihană Bisericii lui Dumnezeu
după Cartea 3 a Vasilicalelor titlul 10 Cap 27.
98 Precum s-a f ăcut la sfântul Ambrozie Episcopul Mediolanului, pentru care scrie Teodorit în
cartea a patra Cap 6 al Biserice știi Istorii zicând: „Acestea aflându-le împ ăratul a poruncit ca îndat ă
să se învețe credința, și să se boteze, și să Hirotoniseasc ă bărbatul acel vrednic de laud ă… Că a
socotit a fi Dumnezeiasc ă alegere încredin țându-se din congl ăsuirea celor ce din potriv ă cugeta
(adică a necredincio șilor), înc ă și Socrat scrie pentru dânsul în Cartea a 4-a cap 30 a Biserice știi
Istorii, că împăratul mirându-se de unirea norodului la un cuget, și cunoscând ceea ce s-a f ăcut
lucru al lui Dumnezeu, a ar ătat Episcopilor s ă slujeasc ă lui Dumnezeu celui ce porunce ște să-l
Hirotoniseasc ă. Și Sozomen în cartea a șasea capul 24 a în țeles pentru unirea Bisericii celei din
Mediolan c ă Dumnezeu îl încununeaz ă cu acestea (c ă alegerea norodului este descoperire
Dumnezeiasc ă). Scrie înc ă acestași Sozomen și pentru Patriarhul Nectarie al Constantinopolului,
cum că fiind înc ă îmbrăcat cu podoaba Sfântului Botez, s-a vestit cu ob ștească alegere a soborului,
Episcop al Constantinopolului, în loc de Ighemon al cet ății Samosatelor. Și a adaug ă că nu s-a
întâmplat acestea f ără descoperire Dumnezeiasc ă. Cartea 7 cap 8 a Biserice știi Istorii.

101
de grijă și ocârmuiri, ci s ă se îndeletniceasc ă în slujbele, și trebuin țele Bisericii. Deci ori
să se înduplece a nu o face aceasta de acum înainte; sau de nu de se va îndupleca, s ă se
cateriseasc ă. «Pentru c ă nimenea poate a sluji la doi Domni, și a plăcea amândoura,
după cuvântul Domnului.» [Matei VI, 24; Luca XVI, 13]

CANON 82
Slugile în cler a se prohirisi f ără de socotin ța stăpânilor, nu d ăm voie, pentru
mâhnirea st ăpânilor celor ce-i au. C ă una ca aceasta face r ăsturnare caselor. Iar dac ă
cândva s-ar ar ăta sluga vrednic ă spre hirotonie de treapt ă, precum s-a ar ătat și
Onisim al nostru, și-l vor ierta st ăpânii, și-l vor slobozi, și-l vor scoate din cas ă, facă-
se. [Sobor 4: 4; Sobor 6: 85; Gan: 3; Cartagina: 73, 90; Vasilie 40, 41, 42; Epistolia c ătre
Filimon]

TÂLCUIRE Nu se cade a face cineva cele ce se fac altora, pricin ă de sminteal ă și de scârb ă. Iar
pricină de sminteal ă și de scârb ă se face, a hirotonisi cineva rob f ără de socoteala
stăpânului s ău. Pentru aceasta și Canonul acesta opre ște acest lucru, zicând: Nu iert ăm
a se înainta robi la Cler, și la Preo ție, fără de socoteala st ăpânilor lor, pentru ca s ă nu
scârbim pe însu și stăpânii lor. Pentru c ă lucrul acesta case întregi r ăstoarnă. (Că poate
robul acel sortit s ă fi fost, sau chivernisitor casei st ăpânului s ău, sau să fi fost Epistat al
dughenei lui, sau bani ai st ăpânului s ău să fi avut în mâinile sale, și pentru toate
acestea hirotonia lui ar fi pricinuit scârb ă stăpânului s ău. Iar dac ă robul s-ar ar ăta
vrednic de hirotonie, precum s-a ar ătat și Onisim al nostru, trebuie Episcopul s ă
împărtășească lucrul st ăpânului lui, și dacă acela va primi și se va învoi, și prin gura a
doi sau a trei martori îl va slobozi pe el dup ă Canonul 85 al Soborului al 6-lea și-l va
trimite pe el din casa sa spre semnul de plinitei slobozenii, atunci hirotoniseasc ă-se. Așa
a făcut și Pavel, nu a voit s ă țină pe Onisim robul, cu toate c ă l-a găsit pe el îndemânatic
în slujba propov ăduirii, ci l-a trimis c ătre Filimon st ăpânul lui. Dar nici în m ănăstiri se
cade a se primi robii spre a se face monahi, f ără de socotin ța stăpânului lor, dup ă
Canonul 4 al soborului al 4-lea. Și roagă încă și care fără voia stăpânului s ău s-ar m ărit,
curvește, după Canonul 40 și 42 al lui Vasilie. Pentru c ă după acesta, tocmelile și
făgăduințele celor ce sunt supu și sub stăpâni nici o încredin țare au. Și după Canonul 41
al acestuia și, nunta care s-ar face f ără de voia st ăpânului, a v ăduvei muieri, se
dezleagă, dacă acela nu voie ște. Pentru aceasta și Soborul cel din Gangra cu Canonul 3
anatematise ște pe acela, ci pentru pricinuirea Dumnezeie știi cinstiri înva ță pe rob s ă
defaime pe st ăpânul său, și să se depărteze de la slujba lui. Iar dup ă Canonul 73 al
Soborului din Cartagina, slobozirile robilor se cade a se propov ădui în Biseric ă
99.

99 Însemneaz ă că supuși după legi, se zice de patru feluri. Sau dup ă noroc, precum robii c ătre
stăpâni. Sau dup ă fire, precum fiii c ătre părinți. Sau dup ă nuntă, precum femeia c ătre bărbat, și
dimpotriv ă către femeie; sau dup ă scrisoare, precum solda ții către Voievozi (adaug unii și a cincia
supunere, Duhovniceasc ă alcătuire, care au ascult ătorii către Stare ții lor). Deci despre supunerea
muierii c ătre bărbat, și a bărbatului c ătre muiere, vezi subînsemnarea Canonului 48 al Soborului 6,
iar despre supunerea fiilor c ătre părinți vezi subînsemnarea 27 al Soborului al 4-lea și
subînsemnarea Canonului 42 al celui din Cartagina. Și Canonu 38 al lui Vasilie. Iar despre

102
CANON 83
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, la oaste z ăbovindu-se și vrând
amândou ă a le ținea, Romana, și Ieraticeasca ocârmuire, cateriseasc ă-se. Că cele ale
Chesarului, Chesarului, și cele lui Dumnezeu, lui Dumne zeu. [Sobor 7, 10; Sobor 1 și
2: 11; Cartagina: 18]

TÂLCUIRE Și între alte Canoane Dumnezeie știi Apostoli opresc pe cei Ierosi ți de a ocârmui
lucruri mirene ști, și de a primi lume ști purtări de grij ă, dar și întru acesta asemenea o
fac aceasta zicând: oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, se îndeletnice ște la oaste;
adică, nu în întrebuin țarea armelor și a războaielor, ci în orcârmuirea lucrurilor
ostășești. Precum, la împ ărțirea merinzilor osta șilor, la primirea hranelor lor, și la alte
chivernisiri ca acestea. Deci oricare, zi ce, se îndeletnicesc la unele ca acestea, și va să le
aibă amândou ă, și stăpânirea împ ărătească romană, și ocârmuirea Ieraticeasc ă și
Bisericeasc ă, precum am zice, și stăpânirea din afar ă și stăpânirea din l ăuntru
100, unul

supunerea robilor c ătre stăpâni (în parte îns ă și despre supunerea osta șilor către Voievozi) vorbim
aici. Deci Nearaoa în țelptului Leon cea 9, 10 și 11 rânduiesc, c ă robul cel ce dup ă neștiința
stăpânului s ău se va face Cleric, sau Monah, sau Episcop, de a fost fugar de la el, pân ă în trei ani s ă
se caute de c ătre stăpânul său, și aflându-se s ă se întoarc ă iarăși și să fie rob. Iar de ar fi fost ar ătat
lui, și s-a făcut Cleric, sau Monah, rânduie ște să se ceară numai pân ă la un an. Iar Fotie Titlul 1 Cap
36 zice, c ă după așezământul 36 al titlului al 3-lea al C ărții 1 a Codicei: robul nici dup ă socotința
stăpânului se face Cleric, de nu se va slobozi mai-nainte, iar a șezământul al 2-lea al titlului din
Nearale legiuie ște, că de au știut stăpânul când robul se face Cleric, și nu a zis împotriv ă, se
slobozește. Și Mihail înc ă Ataliotul în Sinopsul (adic ă în adunare) Titlul 3 zice, c ă se sloboade
robul, dac ă știa stăpânul său când se Hirotonisea, și a tăcut. Acela și așezământ zice, c ă Episcopia,
și pe robi îi sloboade din supunerea st ăpânilor lor; și pe osta și din a Voievozilor lor, dac ă adică se
va face cu voia înaltei st ăpâniri. Însemneaz ă însă pe lângă acestea, c ă legea zice c ă, de se întreab ă
cineva, și nu zice împotriv ă ci tace, și ar fi lucru despre care se întreab ă spre folosul s ău, se
socotește în loc de înduplecare, iar de este spre paguba sa, se ia în loc de t ăgadă. Însă cel ce a știut
Hirotonia robului s ău, și nu a zis împotriv ă, cu toate c ă este spre paguba sa lucrul, se ia îns ă în loc
de că s-a învoit, și aceasta este osebit ă pentru slobozenia celui ce s-a f ăcut cleric. A șa se scrie în
scolia lui Valsamon cea la Titlul 1 Cap 36 în Pravila lui Fotie. Înc ă după Armenopul Cartea 1 Titlul
18 se sloboade robul de va muri st ăpânul său, fără a face diat ă. Cel ce se cump ără de la războaie de
este avut, s ă-și deie pre țul său, și să se răscumpere. Iar de este s ărac, să slujească trei sau cinci ani
pe cel ce l-a cump ărat, și așa să se sloboade. Se sloboade și acela ce cu știrea stăpânului s ău s-a
făcut ostaș, sau monah, sau cleric. Iar robii cei ce vor l ăsa nevoin ța Cinului dup ă ce s-au f ăcut
monahi, și vor veni la alt ă petrecere, s ă se facă iarăși robi, dup ă Cartea a 4-a Titlul 1 Cap 11 Tema
13, însemneaz ă însă pe lângă aceste, c ă de două feluri sunt robii. Unii se nasc robi, câ ți s-au născut
din robi, iar al ții se fac, câ ți se robesc de o știri. Iar cei ce slujesc cu plat ă la stăpâni, nu sunt robi, ci
slugi năimite.
100 În dou ă se împarte st ăpânirea și începătoria. Alta este lumeasc ă, pe care o a încredin țat
Dumnezeu împ ăraților, și stăpânitorilor. Iar alta Duhovniceasc ă, care o a încredin țat Dumnezeu
Arhiereilor și sufleteștilor Iconomi. Îns ă una alteia este potrivnic ă. Că una este p ământeasc ă, iar
alta cereasc ă. Una poart ă sabie și omoară; iar cealalt ă cu blânde țe iartă și îmbiază. Pentru aceasta și
Hrisostom zice: „Altele sunt hotarele împ ărăției, și altele hotarele Presbiteriei, Împ ăratul are
încredințate acestea de aici, iar eu cele Cere ști.” (Eu când zic, pe Preotul zic.) Împ ăratului trupul i

103
ca acesta, de nu va înceta din aceste, s ă se cateriseasc ă. Pentru c ă lucrurile și stăpânirile
Chesarului, și ale împ ăratului, Chesarului se cuvine a se da. Adic ă, la oameni din afar ă
și împărătești. Iar lucrurile și stăpânirile lui Dumnezeu, asemenea lui Dumnezeu se
cuvine a se da. Adic ă la oameni Dumnezeie ști și Duhovnice ști, precum sunt Episcopii,
și Presbiterii, și Diaconii.

CANON 84
De va oc ăr î c i n e v a p e î m p ăratul; sau pe st ăpânitorul f ără dreptate, s ă ia
pedeaps ă. Și de va fi Cleric adic ă, să se cateriseasc ă, iar de va fi mirean, s ă se
afuriseasc ă.

TÂLCUIRE Mosaiceasca Lege zice, «pe mai marele norodului t ău nu-l vei gr ăi de rău» [Ieșirea
XXII, 28], iar corifeul (vârfelnic ul) Petru cu deosebire, cinste ște pe împ ăratul [1 Petru II,
17]. Iar Pavel porunce ște să ne rugăm pentru împ ărați și pentru to ți cei ce sunt cu
covârșire, măcar și necredincio și de ar fi [1 Timotei II, 2]. Iar aici Apostoli de ob ște zic.
Iar ocară la împărați se socotesc mustr ările cele mai aspre. Oprind îns ă Canonul pe cel
ce ocărește pe împ ăratul fără dreptate, dup ă ceea ce se tace a l ăsat să înțelegem din
deosebire, c ă, de vor fi împ ărații sau st ăpânitorii p ăgâni, sau vor p ăcătui, se iart ă a-i
mustra pe ei aici, c ărora li se cuvine a mustra ni ște fețe ca acestea. Dar îns ă nici cel ce a
ocărât, se cuvine a se pedepsi îndat ă.
101 Vezi subînsemnarea 55 Apostolesc.

s-a încredin țat, iar Preotului sufletul. Împ ăratul rămășițuri de bani iart ă, iar Presbiterul datorii de
păcate. Acela sile ște, acesta mângâie. Acela pe arme sim țitoare, acesta arme duhovnice ști. (Cuvânt
4 la Ozia Tom: al 5-lea foaia 149). Aceasta și necuviin ță urmează dacă sau împ ăratul va îndr ăzni a
intra în Sfântul Altar, sau Arhiereul a împ ărăți și a încinge sabie. Precum o a p ățit aceasta Uria șul
cel cu dou ă coarne al Romei, Papa zic. Carele pe lâng ă aceasta c ă este din l ăuntru și după Duh
Arhiereu, va s ă fie din afar ă, și după trup împ ărat. Se blagosloveasc ă și să omoare, s ă ție cârja cea
păstorească și sabia cea ucig ătoare. Amestecare neamestecat ă, și grozăvie străină! Vadă dar însu și
că se află călcător al Apostolescului acestuia Canon, și caterisirii se supune vrând a le avea pe
amândou ă; și stăpânirea Romaniceasc ă; și ocârmuirea Ieraticeasc ă. Către aceasta preatrebnice sunt
cele de Cuviosul Episcop Cudruvis, c ătre Constantin zice. (La Atanasie în Epistolia cea c ătre cei ce
pretutindenea se nevoiesc la via ța monahiceasc ă) „Ție Dumnezeu ți-a încredin țat împărăția, nouă
ne-a încredin țat cele ale Bisericii. Și precum cel ce ar r ăpi stăpânirea ta, se împotrive ște lui
Dumnezeu cel ce o a rânduit; a șa teme-te și tu ca nu cumva tr ăgând la sine ți cele ale Bisericii, s ă te
faci vinovat unei mari vinov ății. Că scris este da ți înapoi cele al Ch esarului, Chesarului; și cele ale
lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Deci nici nou ă ne este ierta a st ăpâni pe p ământ (ce ar avea a zice
către acestea Papa cel ce cu amândou ă chipurile st ăpânește?), Nici tu o împ ărate ai st ăpânire a
tămâia.
101 Pentru a se îmblânzi împ ărații și stăpânitorii, și a fi iubitori de oameni c ătre ocărâtorii lor, ieie
pildă de la marele Constantin, și de la marele Teodosie. C ă Constantin, fiindc ă oarecare a
împroșcat chipul lui cu pietre, și îl îndemnau prietenii s ă-i pedepseasc ă. El pipăindu-și fața, și
zâmbindu-se a zis aceste vrednice de pomenire: „Nic ăieri pe fruntea mea v ăz că s-au făcut rană, ci
sănătos îmi este capul, și toată fața. (Hrisostom în Cuvântul 20 la Andriante tom al 6-lea) iar
Teodosi cu toate c ă Antiohienii i-au oborât Icoana, și alte necuviin țe i-au făcut. Dup ă ce a mers îns ă
Flavian al Antiohiei, și l-a rugat, atât s-a îmblânzit, încât a zis c ătre dânsul: Și ce lucru mare și de
mirarea este de vom ierta celor ce ne-au oc ărât, oameni și ei fiind, când St ăpânul lumii rug ă pe

104
CANON 85
Fie vouă tuturor Clericilor și mirenilor C ărți vrednice de cinstire și sfinte: ale
Testamentului celui vechi adic ă, ale lui Moise cinci, Facerea, Ie șirea, cea
Leviticeasc ă, Numeri, a doua Lege. A lui Isus Navi una, a Judec ătorilor una. A lui
Ruth una. A Împ ăraților patru. Paralipomena din Cartea zilelor dou ă. Esdra dou ă.
Estera una, a Macabeilor trei; a lui Iov una; Psaltirea una. A lui Solomon trei, Pildele,
Eclesiastul, și Cântarea Cânt ărilor; a Proorocilor dou ăsprezece: Una a lui Isaia; una
lui Ieremia; una a lui Iezechiil; una a lui Daniil. Din afar ă însă mai adaug ă-se vouă a
învăța tinerii vo ștri, înțelepciunea a mult înv ățatului Sirah. Iar ale noastre, adic ă ale
Noului Testament, Evanghelii patru, a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca, și a lui Ioan.
Patrusprezece Epistolii ale lui Pavel. Dou ă Epistolii ale lui Petru. Ale lui Ioan trei. A
lui Iacov una. A lui Iuda una. Ale lui Clement dou ă Epistolii. Și așezământurile cel
prin mine Clement în opt c ărți proglăsuite către voi Episcopii (care nu trebuie a se
publica c ătre toți pentru cele într-însele tainice) și faptele noastre al Apostolilor102.
[Sobor 6: 2; Laodiceea: 51, 60; Cartagina: 32, 54; Atanasie: 39]

TÂLCUIRE
După ce au înv ățat Apostolii și au legiuit prin sfin țitele lor Canoane în ce chip se
cuvine atât Clericii, cât și de obște toți mirenii cre știni în a vie țui în lume; în sfâr șit
învață, și care c ărți se cade a le citi. Și Cărțile adic ă cele ne Canonisite și
minciunosuprascrise au înv ățat în Canonul lor al 60-lea s ă nu le citim. Iar cele
Canonisite și sfinte prin Canonul acesta ne înva ță pe noi s ă le citim, pe care le și
numără, precum aici se v ăd. Pomene ște însă Cărțile acestea și Soborul cel din
Laodiceea în Canonul 60 și cel din Cartagina în Canonul 32 dar și marele Atanasie în
prăznuitoarea sa Epistolie a 39. Și Grigorie Teologul în stihurile sale, și Amfilohie al
Iconiei prin Iamvice ști stihuri. Deci marele Atanasie în pomenita Epistolie în dou ă
desparte toate C ărțile vechii Scripturi: în cele Canonisite, și în cele ce sunt de citit. Și
Canonisite adic ă învechei Scripturi zice c ă sunt dou ăzeci și două de Cărți, după
numărul Literelor Evreice ști (precum aceasta o zice și Teologul Grigorie, și

Părintele său pentru cei ce l-au r ăstignit pe el zicând, iart ă-le lor, că nu știu ce fac. (Hrisostom întru
același, foaia 602.)
102 Însemneaz ă însă că în multe c ărți manuscrise și tipărite, și mai ales în Sinopsul lui Alexie
Arestin, se v ăd și alte Canoane suprascrise, unele în numele lui Petru, iar altele în numele lui
P a v e l , c a r e n u s e c a d e a l e p r i m i , c i a l e l e p ăda ca neadev ărate, și minciunosuprascrise, c ăci și
sfântul de toat ă lumea al 6-lea Sobor în Canonul 2 pe singure aceste 85 le prime ște, ca adev ărate
Canoane al Apostolilor. Iar pe celelalte minciunoscrise le socote ște. Însă fiindcă Grigorie Episcopul
Pisinuntei a zis în sfântul al 7-lea Sobor, c ă adunarea Apostolilor ceea ce s-a f ăcut în Antiohia (din
nouă Canonane ale sale, care se afl ă în Biblioteca Chesariei Palestinei ce se f ăcuse de Mucenicul
Pamfil, precum însemneaz ă Apusenii) în Canonul s ău al 8-lea au rânduit a nu se mai am ăgi întru
idoli cei ce se mântuiesc, ci împotriv ă să închipuiasc ă Dumnezeu b ărbătescul și preacuratul Chip al
lui Hristos. Pe acest Canon al Apostolilor, zic, îl primim, și pentru c ă Soborul al 7-lea l-au primit, și
pentru c ă se congl ăsuiește, cu vechile Istorii. Fiindc ă și f e m e i a c e e a c e i – a f o s t c u r s s â n g e
vindecându-se de Mântuitorul a afierosit stâlp în Paneáda precum istorise ște Eusebie cartea 7 cap
8 pe care l-a sf ărâmat Iulian, precum zice Sozomen Cartea 3, Cap 1 și Nichifor Cartea 10, cap 30 (la
Dositei în Dodecavivlion foaia 18) vezi și la Prolegomena Apostole știlor acestora Canoane.

105
Dumnezeiescul Ioan Damaschin) care sunt acestea: 1. Facerea, 2. Ie șirea, 3. Leviticul, 4.
Numeri, 5. A doua lege, 6. Isus a lui Navi, 7. Judec ătorii, 8. Ruth, 9. Cea întâi și a doua
a Împăraților împreun ă (care și Samuil se numesc de Evrei. Iar cea a 3-a și 4-a a
împăraților: 1 și 2 a împ ăraților se numesc), 10. Cea a treia și a patra a Împ ăraților, 11.
Întâia și a doua împreun ă Paralipomenon (adic ă a rămășițelor), 12. a lui Esdra întâi și a
doua împrun ă, 13. Psalmii, 14. Paremiile (adic ă Pildele), 15. Eclesiastul, 16. Cântarea
Cântărilor, 17. Iov, 18. Proorocii cei mici dousprezece care se numesc o Carte, 19. Isaia,
20. Ieremia împreun ă și Plângerile, și Baruh, și Epistolia, 21. Iezechiel, 22. Daniil. Iar
cărți c e s e c i t e s c d e c e i c e d e c u r â n d s e C a t e h i s e s c s u n t a c e s t e a : Î n țelepciunea lui
Solomon, care și preaîmbun ătățită (virtoase) se zice dup ă Evsebie (Cartea 11, Cap 7
despre Evangheliceasca preg ătire) în țelepciune lui Sirah, care și aceasta pe
preaîmbun ătățită se zice dup ă Gheorghe Singhelul. (Însemneaz ă însă că Sirah la
Apuseni se nume ște Bisericesc) Estir, Iudit, și Tovias. Dar însemneaz ă că și Cartea
Estirei una fiind, cu c ărțile cele Canonisite împreun ă se num ără, precum și Canonul
acesta Apsotolesc între cele Canonisite pe aceasta o num ără, și Soborul cel din
Laodiceea, și cel din Cartagina. Ci și înțelpciunea lui Solomon, și Iudith, și Tobit,
împreun ă se numără cu cărțile cele canonisite de Soborul cel din Cartagina. Canonice ști
cărți însă se socotesc de Canonul acesta Apostolesc, și Cărțile cele trei ale Macabeilor103.

103 Însemneaz ă că alții numără pe Daniil cu Iezechiel o carte, și așa împlinesc pe 22 num ăr a
Evraicescului Alfavit. Iar Sinodul din Laodiceea, num ără p e R u t h c u J u d e c ătorii o carte, și așa
împlinește pe al 22-lea num ăr. Care este și mai bun, fiind încredin țat de Sinod. A șa dară nedrept
este și greșit șirul și rânduiala și cunoscut ă de toți și tipărită, î n c a r e s e a f l ă cărțile vechiului
Testament, pentru multe pricini. Întâi pentru c ă are desp ărțit în dou ă cartea lui Estir, a șezând o
parte cu cele canonizate, iar pe alta cu cele apocrife, în vreme ce Apostolescul acesta Canon, o carte
lămurit o nume ște, și al 60-lea a celui din Laodiceea și al 30-lea din Cartagina, și marele Atanasie și
Amfilohie, a șișderea o carte o num ără. Al doilea fiindc ă și a lui Ezdra cel 2 c ărți în două deosebite
părți le așează, pe una adic ă în cele canonizate, iar pe alta în cele apocrife, în vreme pe acestea
două cărți ca una le num ără și aceste Apostolesc Canon, și Sinodul din Laodiceea, și din Cartagina,
și marele Atanasie, și Teologul Grigorie, și sfântul Amfilohie. Al treilea fiindc ă pe Baruh, și pe
Epistolia lui Ieremia le desp ărțește de Profeticeasca carte a lui Ieremia, și le num ără cu cele
apocrife, în vreme ce Sinodul din Laodiceea și marele Atanasie o carte le num ără pe tustrele
acestea (pentru ce Sinodul din Laodiceea, scrie în num ăr multoratec Epistoliile lui Ieremia, în
vreme ce una numai se afl ă, precum și Atanasie Epistolie în num ăr singuratic o nume ște? Mă mir!).
Al patrulea c ă pe acele trei c ărți ale Macabeilor între cele apocrife le num ără pe care Apstolescul
acesta Canon le nume ște Canonice. Al cincilea fiindc ă pe Cartea lui Neemia o num ără între cele
Canonizate, despre care nicicum se face pomenire, nici de c ătre Apostolescul acesta Canon, nici de
către Sinodul din Laodiceea, nici de c ătre cel din Cartagina, nici de c ătre marele Atanasie, sau de
Grigorie și de Amfilohie. Al șaselea și fiindcă în oarecare edi ții numește apocrife pe c ărțile cele ne
Canonizate, în vreme ce nicicum se cuvine cu acest nume s ă se numeasc ă, precum zice marele
Atanasie în Epistolia mai sus zis ă. Fiindcă numele, de apocrife, li s-au pus de c ătre eretici, spre a
putea cu aceasta a scrie ce voiesc, și să înșele pe cei simpli cum c ă ar fi cărți apocrife și vechi de ale
Sfinților, dar bine este pe c ărțile necanonizate a Vechiului Testament s ă se numeasc ă
Anaghinoscomene (cele ce se citesc), și nu apocrife, îns ă Anaginoscomene acestea trebuie s ă se
numeasc ă: Neemia, Cântarea celor 3 Tineri, Vil și balaurul, și Susana. Cu toate despre c ărțile
acestea nici o pomenire se face, nici în Apostolescul Canon, nici în Sinodul Laodiceei, nici a celui

106
Iar Cărți Canonice ști ale Scripturii celei noi sunt acestea: Evangheliile cele 4, Faptele
Apostolilor, Cele șapte Sobornice ști Epistolii, adic ă a lui Iacov una, a lui Petru dou ă, ale
lui Ioan trei, a lui Iuda una, ale lui Pavel Epistolii 14, și Apocalipsa. Despre care m ăcar
că zice Dumnezeiescul Amfilohie în stihurile cele Iamvice ști, că mulți cu adev ărat o
judecă a fi cu adev ăr a lui Ioan (Evanghelistului), iar cei mai mul ți o judec ă ca o
neadevărată. Încă ca o Carte Canonisit ă pe aceasta o prime ște Soborul cel din Cartagina
Canon 30. Și marele Atanasie în mai-nainte zisa Epistolie cea 39. Și Dumnezeiescul
Dionisie Areopagitul, tainic ă privire pe aceasta numindu-o, și scoliastul sfântului
Dionisie Dumnezeiescul Maxim, la multe lo curi din scoliile sale de aceasta pomene ște.
Și Dumneezeiescul Ieronim zicând-o pe aceast ă Cartea cea mai înalt ă a lumii. Iar de și
Teologul Grigorie aceasta nu o nume ște în stihurile sale; ci întru alc ătuitorul s ău
cuvânt, cel face c ătre cei 150 de Episcopi ai Sinodului al 2-lea ar ătat o pomene ște
aceasta, zicând: M ă înduplec a crede c ă alți (Îngeri) pe alt ă Biserică o apără precum
Ioan mă învață prin Apocalipsis, (adic ă prin descoperirea ce i s-a f ăcut). Dar și Origen
avea Tâlcuire la Apocalipsis. Pomene ște de aceasta și Chiril al Alexandriei (foaia 669 a
celor cinci C ărți) și Clement Stromateul (foaia 856 a acelor cinci C ărți) o primesc pe
aceasta și Apolinarie, Efrem, Papias, Iustin, Irineu, Tertulian, Lactandius, Sevir,
Silpichie, Augustin, Metodie, Ipolit, Andrei al Chesareei. Și însuși cel a toat ă lumea al
doilea Sinod, înaintea c ăruia Teologul Grigorie a gl ăsuit cuvântul cel alc ătuitor care
pomenește despre Apocalipsis. Meliton al Sardelor, Teofil al Antiohiei, și alții. Iar cele
două epistolii ale lui Clement, pe care le pomene ște Apostolescul acesta Canon sunt
trimese c ătre Corinteni, ca din partea Bisericii celei din Roma, și tipărite în adunarea
Tomului întâi al Practicalelor Sinoa delor, din care cea a 2-a ne adev ărată se judec ă de
către Fotie; foaia 156 a Miriovivlei. Iar a șezământurile Apostolilor, care și învățătură a
Apostolilor se numesc, de c ătre marele Atanasie, și de către Canonul al 2-lea al
Sinodului 6 s-au lep ădat de c ătre al 2-lea Canon al celui a toat ă lumea al 6-lea Sinod,
adică, fiindcă s-a notevsit (adic ă s-au reform ăluit) de c ătre eretici. Dar de vreme ce nu
toate s-au notevsit, ci la oarecare p ărți, pentru aceasta mul ți din Părinți, și mai înainte
de Sinodul al 6-lea care mai ales este Teologul Grigorie, dar înc ă și sfințitul Maxim, au
întrebuin țat ziceri dintr-însele. Și Teologul adic ă în cuvântul cel despre Pa ști: „Asupra
străjei mele voi sta, cu oaie aligorice ște pe Hristos pentru înbr ăcămintea nestric ăciunii.”
Care zicere o a luat din a șezământurile acestea, dup ă Nichita. Iar Dumnezeiscul Maxim
perioade (adic ă cuprinderi) întregi întrebuin țează din așezământurile acestea la scoliile
lui Dionisie. Și ce zic pe unii? Însu și cel a toat ă lumea Sinod al 5-lea aduce m ărturie din
aceste așezământuri în Epistolia lui Iustinian; c ă se cuvine pentru cei ce s-au s ăvârșit a
se da milostenie. Foaia 392 a Tomului al 2-lea al adun ării Sinoadelor. Dar și după cel al
șaselea a toat ă lumea Sinod din a șezământuri a întrebuin țat mărturie Sinodul cel din
sfânta Sofia. Și Mihail înc ă Chirulariul și Patriarhul Constantinopolului, cu Sinodul cel
împreun ă cu el. Care se afla în via ță în anul 1053 a adus m ărturie împotriva tunderii
bărbilor, care se afl ă în Cartea întâia a Apostolice știlor așezământuri în capul al 3-lea
zicând a șa: „Nu v ă veți smulge b ărbile voastre; c ă frumsețea Ziditorul Dumnezeu o a
făcut să fie pentru femei, iar pentru b ărbați cu dreptul a judecat a fi nepotrivit ă.” Și

din Cartagina, nici de c ătr e ma r ele A t a na si e , ni c i d e c ătre Dumnezeiescul Grigorie, nici de c ătre
Amfilohie.

107
vezi la foaia 978 în Tomul al 2-lea al Sinodicalilor. Și acum precum se afl ă tipărite, mi se
pare că nu au nici un neadev ăr și necuviin ță. Iar Pimen (adic ă Păstorul) de care Carte
pomenește marele Atanasie în Epistolia cea de multe ori zis ă, este o carte care nu se
află vremile noastre. Poate s ă fi fost îns ă una ca aceasta, precum este și cuvântul ce face
Ioan al sc ării către Păstorul. Și în scurt a zice, era Cartea aceasta, înv ățând pe P ăstorul
Oilor celor Cuvânt ătoare, cu ce chip s ă păstorească pe acestea spre p ășunea cea
mântuitoare, și cum s ă le păzească nevătămate de unghiile lupilor celor gândi ți a
demonilor, zic, și a oamenilor celor r ău slăvitori. Ne-au vestit îns ă unii că Păstorul
acesta se afl ă o Carte preaveche întru m ănăstire a Eladei, facerea a lui Cuart, unuia din
Apostolii cei șaptezeci. Pe P ăstorul îl pomene ște și sfântul Maxim în scoliile
Dumnezeiescului Dionisie. Și este m ărimea ei pe cât este a Psaltirii. Însemneaz ă că
Canonul 54 al Cartaginei pe lâng ă Cărțile Scripturii celei vechi și a celei nou ă,
porunce ște a se citi și viețile Mucenicilor, care cuprind muceniile lor, în zilele
Praznicilor lor.

108

PROLEGOMENA
DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMENICUL ÎNTÂIUL SINOD

Sfântul și întâiul Ecumenic
104 Sinod (A toat ă lumea Sobor). S-au adunat în Niceea
Vitiniei, în timpul marelui Conastantin, la anul de la Hristos: 325. Iar b ărbații cei mai

104 Patru oarecare însu șiri haractirisitoare <caracteri..> ale Sinoadelor celor Ecumenice g ăsesc că se
află semănate pe la mul ți, și mai ales la Dositei (în Dodicavivlion foaia 1018). Din care, cele trei
sunt departe și obștești, și oarecare Sinoade locale, iar cea una mai de luat aminte este, și pentru c ă
să zic așa, ființelnicia, și întăritoarea, și prea osebita deosebire a tuturor Sinoadelor celor
Ecumenice; și mai întâi însu șimea tuturor celor Ecumenice este, a se aduna prin porunci, nu ale
Papei, sau ale cut ărui Patriarh, ci prin poruncile împ ărătești. Aceasta și la localnicul Sinod cel în
Sardica a urmat, care s-a adunat de Constantin și Costant, și în Antiohia, și acela cu porunca lui
Constantin a fost adunat, de și pentru alt ă socoteal ă a înnoirilor Bisericii celei din Antiohia (Dositei
Dodecavivlion foaia 133). Al doilea: a se face întrebare despre Credin ță, și prin urmare a se a șterne
hotărâre, și hotar Dogmatic, la fie ștecare din cele Ecumenice Sinoade (Dositei foaia 633 în
Dodecavivlion). Dar și aceasta a urmat la oarecare localnice, precum la cel din Cartagina, care
împotriva eresului lui Pelaghie și a lui Chelestin f ăcând cercetare au a șezat hotare Dogmatice. Al
treilea a fi toate Dogmele cele a șezate de dân șii, și Canoanele, Ortodoxe, binecinstitoare, și unite,
cu Dumnezeie știle Scripturi, sau cu Sinoadele cele Ecumenice de mai înainte, pentru aceasta și
mult vestit ă este socoteala sfântului Maxim, cea zis ă la o pricin ă ca aceasta: „Pe Sinoadele cele
făcute, Credin ța binecinstitoare le înt ărește, și iarăși, dreptățimea Dogmelor judec ă pe Sinoade,
dar, și această însușire, este ob ștească și la cele mai multe localnice Sinoade, afar ă de oarecare. Iar a
patra și cea mai de pe urm ă este, a congl ăsui, și a primi cele rânduite de Sinoadele cele Ecumenice,
și cele Canonisite de to ți Patriarhii și Arhiereii cei Dreptsl ăvitori ai Catolice știi Biserici, sau prin
însăși înfățoșarea lor, sau prin ai lor loc țitori, sau și aceștia nefiind, prin scrisorile lor. Aceast ă
conglăsuire a Patriarhilor și a Arhiereilor lumeni, este precum am zis, înt ăritorul, și deslușitorul
haractir, al Sinoadelor celor Ecumenice. Înt ăritor adic ă, pentru c ă le întărește pe ele, și le face a fi,
după numele ce poart ă, Sinoade Ecumenice. Iar deslu șitori, pentru c ă nici la un alt localnic Sinod
socotindu-se, deosebe ște pe singure cele Ecumenice, despre cele localnice. Drept aceea pe Sinodul
cel ce s-a f ăcut în Vlaherna în vremea lui Copronim, numit de c ătre luptătorii de Icoane Sinod
Ecumenic, atât sfântul Ghermano, și Damaschin și noul Ștefan, și alții mulți cât și cel al 7-lea
Ecumenic Sinod, în a șasea practic ă a lui l-a mustrat zicând: c ă fără de congl ăsuirea tuturor
celorlalți Patriarhi, Sinod Ecumenic, nici se face, nici se zice. C ă Epifanie din partea Sinodului al 7-
lea a zis: cum dar mare și Ecumenic ar putea fi acela pe care nici l-au primit, și la care nici s-au
conglăsuit întâi șezătorii ai celorlalte Biserici, ci anatemei pe acestea l-au dat? (Dositei 634, a
Dodecavivlion) mai cu aceste mustr ări a mustrat și sfântul Maxim, pe minciuno-sinod a lui Pirr
Monotelitului (adic ă al celui ce dogmatisea o singur ă voie întru Hristos Domnul). Pentru c ă pe
acesta îl numea Pir Sinod Ecumenic. Am zis c ă conglăsuirea, și primirea tuturor Patriarhilor,
întărește pe Sinoadele cele Ecumenice, și nu numai singur ă ființa lor de fa ță, sau cea prin ai loru și
locțiitori. Pentru c ă întru toate cele 7 Ecumenice Sinoade, nici un Pap ă a fost de fa ță în persoan ă.
Iar întru cel al doilea, sau și în cel al 5-lea Ecumenic Sinod, nici împersoan ă, nici prin loc țiitori, au
fost de fa ță Damas, și Vighilie Papii, dar aceste Ecumenice Sinoade, iar ăși au rămas Ecumenice,
pentru c ă aceștiași Papi, s-au unit la cele hot ărâte de c ătre acelea, și prin scrisorile lor și prin
Iscălituri le-au primit pe ele, și cum că singură înfățoșarea sa cea în persoan ă, sau cea prin ai loru și
locțiitori nu înt ărește pe Sinoadele cele Ecumen ice, ci mai vârtos unirea și conglăsuirea; au ar ătat

109

cele dou ă Sinoade cel din Sardica, și cel din Floren ța. Că cel din Sardica, cu toate c ă s-a numit la
începutul s ău Ecumenic Sinod (vezi la 1 Cuvântare a lui). Și au fost de fa ță la acesta to ți Patriarhii,
unii în persoan ă, iar alții prin loc țiitori. Fiind îns ă, că s-au desp ărțit și nu s-au unit la cele de acesta
hotărâte Patriarhii și Arhiereii R ăsăritului, acest la început numit Ecumenic Sinod, s-a f ăcut
localnic la isprava și sfârșitul lui. Asemenea și cel din Floren ța, de și Ecumenic s-a numit, fiind îns ă
că locțiitorii Patriarhului Antiohiei, și Episcopilor R ăsăritului și mai întâi, și al însuși Patriarhului
Alexandriei Marcu, zic, prea sfântul acel al Efesului, nu s-au unit cu dânsul, cel Ecumenic dar s-a
schimbat în localnic. Și ce zic localnic? Și în minciuno-numit s-a schimbat dup ă dreptate, pentru c ă
nu avea nici pe a treia însu șire a Sinoadelor celor Ecumenice. C ă hotărârea cea de dân șii așezată nu
a fost unit ă cu Dumnezeiasca Scriptur ă, și cu celelalte Sinoade. Vezi c ă neunirea oarec ărora
Patriarhi, și pe cele Ecumenice le face localnice? Și dimpotriv ă unirea tuturor Patriarhilor lumii, și
pe cele localnice le face Ecumenice, și le schimb ă în Catolice ști. Fiindc ă localnicele Sinoade și
Canoanele lor cele de Ecumenicele Sinoade, și mai ales de cel al 6-lea Ecumenic, fiind primite,
Ecumenic ă stăpânire, adic ă: și axioma (vrednicie) peste tot cuprinz ătoare iau. Deci din aceste zise
cu lesnire poate a se închipui orismosul (defini ția) Sinodului celui Ecumenic întru acest chip:
„Ecumenic Sinod este cel adunat prin împ ărătească poruncă, cel ce așează hotărâre Dogmaticeasc ă
despre Credin ță, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi, sau cele Ecumenice
de mai-nainte, pe care Sinod unirea tuturor Patriarhilor și Arhiereilor Catolice ștei Biserici l-au
primit, sau prin înf ățoșarea a însu și persoanelor, sau prin loc țiitori, sau și aceștia nefiind, prin
scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot Sinodul Ecumenic care are aceste haracterisitoare însu șiri,
acesta este sfânta și Catoliceasca Biseric ă, întru care în Simbolul Credin ței mărturisim c ă credem.”
De aici cu alte patru însu șiri după Teologi se înavu țește aceasta: 1. a fi pururea vie și nelipsit ă. Că
zice: «Și alt Mângâietor voi da vou ă, ca să rămână cu voi veac» [Ioan XIV, 16]. Și, «iată eu cu voi
sunt în toate zilele pân ă la sfârșitul veacului» [Matei XXVIII, 20]. 2. a fi negre șitoare, și
nesmintitoare. C ă Biserica a c ărei față o ține Sinodul Ecumenic, «stâlp și întărire a Adev ărului»
după Pavel [1 Timotei III, 15] și că ceea ce se socote ște de Sinoadele Ecumenice, aceea și de Sfântul
Duhul Adev ărului este socotit. C ă acela zice c ă va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de
toate. Care lucru mai vârtos la Ecumenicele Sinoade se arat ă adevărat. Că dacă Canonul al 8-lea al
făcătorului de minuni Grigorie zice, despre Sinodul localnic cel în Agchira adunat. C ă până când
se va socoti ceva ob ștește de către sfinții cei împreun ă adunați, și mai întâi decât dân șii de către
Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socote ște aceasta c ă este adev ărată, zicându-se pentru Sinoadele
Ecumenice! La care însu și Duhul Sfânt st ăruind asupr ă-le, le lumineaz ă pe ele, și nu le las ă a se
rătăci la hotărârile lor! C ă însuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenum ărații Ierei cei ce se adun ă la
Sinod, dup ă Epistolia cea c ătre Celestin a Sinodului celui din Cartagina. 3. de a avea vrednicie prea
înaltă, și preaputernic ă, nu numai întru a întinde drept ățile și adevărurile cu sf ătuire, ci și întru a
sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupr ă-le Biserice știle certări cele cuviincioase
lor, și judecând, și aspru cercetând și pe Papi, și pe Patriarhi, și pe toți cei ce se afl ă în toate p ărțile
lumii, Arhierei și clerici și mireni. 4. a pune hotar, și mărginire la fiecare cerere ce se ive ște, și la
pricină și obștească, și particularnic ă, și a dezlega toat ă gâlceava, și prigonirea ereticilor și a
schismaticilor. C ă Catoliceasc ă, zice Chiril al Ierusalimului (în Cateheza 18) se nume ște Biserica, c ă
de Obște peste tot înva ță, fără lipsire, și fără osebire toate Dogmele cele ce se întind spre cuno ștința
oamenilor și despre cele v ăzute, și despre cele nev ăzute. Drept aceea și de către toți, nu
Dumnezeiasca Scriptur ă, ci Ecumenicul Sinod se propov ăduiește, că este cel mai de pe urm ă
Judecător al Biserice știlor pricini, dup ă Canonul al 6-lea al Sinodului al 2-lea al c ăruia judec ător
socoteala și hotărârea nu se supune apela ției altui mai mare jude ț. Că dacă Apelarisirea este o
jeluire despre oricare jude ț către altul mai mare, dup ă cartea a 9-a a Vasilicalelor, titlul 1 hot ărârea
cea cu îndoial ă a Episcopilor, se supune la apelarisirea jude țului celui mai mare a Mitropoli ților;
iar a Mitropoli ților la a Exarhului, sau a Patriarhului ocârmuirii; și a Patriarhului la Sinodul

110

Ecumenic, și aici de aici toat ă apelarisirea se m ărginește, și se sfârșește nefiind alt jude ț mai mare
decât Sinodul Ecumenic. Iar de și Judecătoria Patriarhilor nu se supune apela ției, după Vasilicale, și
după Iustinian, și după Leon înțeleptul. Aceasta îns ă, se înțelege, pentru c ă alt Patriarh nu poate a
se face judec ător asupra hot ărârii altui Patriarh, și nu pentru Sinodul Ecumenic, care cerceteaz ă și
judecă toate cele judecate de c ătre toți Patriarhii, și Papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva.
fiindcă hotărârea Eparhului, m ăcar deși apelației nu se supune: fiindc ă nu se mai atinge de c ătre
altcineva, cu toate acestea nedumeririle care Eparhul nu poate a le hot ărî, le cerceteaz ă și le
hotărăște însuși Împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politice ști, același drept
îl are și Sinodul Ecumenic în Biseric ă (Dositei în Dodecavivlion foaia 309 și 384). Am zis îns ă că
judecătorul cel mai de pe urm ă în Biseric ă nu este Sfânta Scriptur ă, precum aceasta o zic
Luterocalvinii. Ci Sinodul Ecumenic, fiindc ă Dumnezeiasca Scriptur ă la multe p ărți ne luminat
vorbind, și fiecare din ereticii c ătre al său eres strâmbând noima Scripturilor cea ne luminat ă, de
nevoie trebuie ște tâlcuirea pentru a tâlcui adev ărata noima scripturii, care nu este altul, f ără numai
Ecumenicul Sinod. Înc ă și alta, pentru c ă pe lângă cel adev ărate, și Catolice ști (Sobornice ști) cărți al
Scripturii, fiindc ă au îndrăznit ereticii a le suprascrie (în titulat ă) ca pe ni ște canonice ști, și pe cele
neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta Sinodul Ecumenic alege pe cele adev ărate, și
leapădă p e c e l e n e a d e v ărate, și ascunse, precum Sinodul al 6-lea a f ăcut pentru Apostole știle
așezământuri, și cel întâi însu și (și vezi la subînsemnarea Apostolescului Canon 60). Pentru care și
sfințitul Augustin aceasta știindu-o luminat a socotit (Epistolia 154) zicând: Nu a ș f i c r e z u t î n
Evanghelie, de nu m-ar încredin ța vrednicia de credin ță a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise
se încheie, c ă nimenea poate a se împotrivi Sinoadelor celor Ecumenice, r ămânând binecinstitor și
dreptslăvitor; ci de Ob ște și fără osebire fiecare este dator a se supune lor. C ă cel ce se împotrive ște
lor, se împotrive ște Duhului celui Sfânt, celui ce gr ăiește prin Sinoadele cele Ecumenice, și se face
eretic și anatematesit, fiindc ă și Papa Dialogul (Cap 1, Epis. 24) anatematise ște pe cei ce nu se
supun Sinoadelor Ecumenice. Și însăși Sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loru și îi
anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un p ăgân și necinstitor de Dumnezeu se socote ște cel ce nu ascult ă
de Biseric ă, a cărei față poartă Sinodul cel Ecumenic. C ă zice Domnul, « și de nu va asculta de
Biserică, să-ți fie ție ca un p ăgân și vameș» [Matei XVIII, 17]. Fiindc ă hotărârea și judecata cea mai
de pe urm ă și mai des ăvârșită a Bisericii este Sinodul cel Ecumenic, dup ă Augustin (Epistolia 162).
Și aceasta este ceea ce însu și Dumnezeu a poruncit a se p ăzi și în Sinodul Presbiterilor Legii vechi.
Iar de va fi, zice: vreun grai în judecat ă, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între
judecată și judecat ă… Și vei merge la Presbiterii și Leviții, și la judecatorul, care va fi în zilele
acelea și ei cercetându vor spune ție judecata… Nu te vei abate din cuvântul, care- ți vor spune ție,
în dreapta sau în stânga. Și o m u l c a r e s e v a s u m e ți ca să nu asculte de Presbiterul, sau de
judecătorul, va muri omul acela, și vei scoate pe cele r ău din Israel (A doua Lege, XVII, 2, 8]. Se
cuvine îns ă pe lângă cele zise s ă adăugăm și aceasta, c ă cu adev ărat și mai cu deosebire singure
șapte Sinoade Ecumenice s-au numit, pentru c ă toate acestea dup ă Legile Sinoadelor celor
Ecumenice s-au adunat; și pentru c ă ceea ce a fost de nevoie spre cuno ștință, întru dânsele s-au
rânduit. Drept aceea toate întreb ările câte se nasc din cele rânduite de acele șapte, cu lesnire se
desleagă (Dositei în Dodecavivlion foaia 633). Iar dup ă cel al șaptelea Sinod, cu toate c ă altele s-au
numit Ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; îns ă cu rea întrebuin țare s-
au numit a șa, pentru c ă nici unul dintru acestea s-au adunat dup ă legile Sinoadelor Ecumenice. Și
pentru aceea nu au putut a se împreun ă număra cu cele șapte Ecumenice, nici num ărul lor al
adaoge. C ă cel ce de Latini s-au numit al 8-lea Ecumenic, adic ă: cel ce s-a f ăcut împotriva lui Fotie,
în urmă de către cel ce s-a f ăcut pentru Fotie s-a surpat, și cu totul nici a se numi Sinod s-a osândit.
Și măcar că toate acele șapte Ecumenice Sinoade pentru cuvântul de a fi Ecumenice Sinoade, sunt
de o cinste și întocmai. Îns ă acest întâi Sinod, și pentru vechime, și pentru sfin țenie, a st ătut, și stă,
pururea pilda cea mai întâi închipuit ă, și știința cea mai întâi încep ătoare a tuturor Sinoadelor celor

111
întâi întru acesta au fost, Alexandru al Constantinopolului, Viton și Vichentie,
Presbiterii împreun ă cu Cuviosul Episcop al Cudruvei sau Cudruvei din Ispania,
tustrei împreun ă ținând locul lui Silvestru (Papa) al Romei, și al lui Iulie; Alexandru
(Patriarhul) al Alexandriei, împreun ă luptători având pe marele Atanasie, aflându-se
atunci Diacon. Evtatie al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului. Pafnutie, și Spiridon,
Iacov și Maxim, b ărbați împodobi ți cu Apostole ști Daruri, și cu Mucenice ști pătimiri, și
alții mulți, fiind la num ăr după tradiția cea de ob ște, și de toți mărturisită a Bisericii 318
pe lângă care îns ă, au fost și altă mulțime de Clerici, de Presbiteri, și de Diaconi, și s-au
adunat acest Sinod împotriva lui Arie, care hulea, c ă Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu,
n u e s t e d e o f i i n ță cu Tatăl, și prin urmare nu este Dumnezeu adev ărat, ci zidire, și
făptură105, și trei ani și jumătate ținând acest Sinod (m ăcar deși Ghelasie la Fotie citirea
256 în șase ani și jumătate zice) a predat Dumnezeiescul și Sfințitul Simbolul
Dreptslăvitoarei noastre Credin țe, cel de Ob ște cunoscut de c ătre toți. Întru care pe Fiul
și Cuvântul lui Dumnezeu, l-au propov ăduit Dumnezeu adev ărat, de o Fiin ță cu Tatăl,
adică având aceea și ființă și fire întocmai cu Tat ăl, și prin urmare aceea și Slavă, și
Stăpânire, și Domnie, și pururea vecuire, și toate celelalte lui Dumnezeu cuviincioase
însușiri ale Dumnezeie știi firi. Care Simbol este anume a șa: „Credem întru Unul
Dumnezeu, Tat ăl Atotțiitorul F ăcătorul tuturor celor v ăzute, și al celor nev ăzute. Și
întru Unul Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, cel n ăscut din Tat ăl, Unuln ăscut,
adică, din fiin ța Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumin ă din Lumin ă, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adev ărat, născut nu f ăcut, de o Fiin ță106 cu Tatăl, prin care

Ecumenice, și acestuia a urmat de aici înainte și Sinoadele cele dup ă dânsul, și întru proclama țiile
(poruncile) lor, și întru șederile lor, și întru hot ărârile lor, și pe acesta Dialogul Pap ă cap al tuturor
Sinoadelor l-au numit, și un cuvânt se afl ă în gura tuturor, adic ă: Stăpânească cele rânduite în
Sinodul din Niceea. Mult au ostenit Sinodul cel adunat în Cartagina și în practicalele sale, și în
Canoanele sale, și în Epistoliile sale, cele c ătre Bonifatie, și către Chelestin, pentru ca s ă nu
primeasc ă alte Canoane, f ără numai pe acestea adev ărate Canoane al Sinodului din Niceea. Și
marele Atanasie, și Dumnezeiscul Ioan Hrisostomul, tare striga s ă nu stăpânească alte Canoane,
fără numai Canoanele Sinodului din Niceea.
105 Că Arie Presbiter fiind al Alexandriei, și vrând s ă scape de urâciunea ceea ce se ridicase de c ătre
dreptslăvitorii cre știni, asupra lui Pavel Samosa teului, care Dogmatisea, c ă Fiul și Cuvântul lui
Dumnezeu om gol s-a N ăscut din Fecioar ă, zicea el adic ă, cum că a fost acesta mai înainte de
Nașterea cea dup ă trup, nu îns ă ca Dumnezeu, ci ca una din Zidiri și din făpturi în vreme f ăcut de
la Tatăl. Iar în câte p ărți s-a desp ărțit eresul lui Arie, vezi la sub însemnarea Canonului întâi al
Sinodului al 2-lea Ecumenic.
106 Însemneaz ă că C u v â n t u l d e o F i i n ță, și mai înainte de 1 Sinod se întrebuin ța între cei
binecinstitori; iar fiindc ă după Dumnezeiescul Ilarie, savelianii și cei de pe lâng ă Pavel Samosatul,
l-au întrebuin ța t p e a c e s t a c a s ă surpe Treimea Ipostasurilor celor Dumnezeie ște începătoare,
pentru aceasta P ărinții cei 180 aduna ți în Antiohia în anul 272 împotriva lui Pavel Samosatul, pe
acest cuvânt l-au lep ădat; dup ă nume numai (m ăcar că după înțelegere și după însemnare îl
mărturisea) pentru ca s ă nu deie apucare ereticilor, și mai ales pentru c ă Pavel cu vicle șug
meșteșugind, trei fiin țe din glasul OMOUSIULUI (de Ofiin ță) zicea că sunt. Una adic ă cea mai întâi
era a Tat ălui, iar a 2-a a Fiului, și a 3-ea a Sfântului Duh, și că din aceea aceste se propun ca ni ște
părți, precum zice Atanasie, (împotriva eresului Arienesc) iar Sinodul din Niceea, Ecumenic fiind,
pentru vrednicia sa, nu numai dup ă înțelegere, ci și după nume au poruncit a se propov ădui (vezi
la Dodecavivlion a lui Dositei, foaia 1031). DE O FIIN ȚĂ (OMOUSION) iar nu de asemenea fiin ță

112
toate s-au f ăcut, cele din Ceriu, și cele de pe p ământ. Care pentru oamenii, și pentru a
noastră mântuire s-au pogorât, și s-au întrupat și om s-au f ăcut. Au p ătimit, au înviat a
treia zi, și s-au suit la Ceruri, și șade dea Dreapta Tat ălui. Și iarăși va să vie să judece
viii și morții. Și întru Sfântul Duh. Iar pe cei ce zic, c ă era oare cândva, când nu era, și
că mai-nainte de a se na ște nu era, și că din cele ce nu era s-au f ăcut! Sau c ă din alt
Ipostas (fa ță) zic, că este, sau din alt ă ființă, Fiul lui Dumnezeu, sau c ă este schimb ăcios
și prefăcăcios, pe ace știa îi anatematise ște Totalnica (Catoliceasca), și Apostoleasca
Biserică107. Pe acest Simbol îns ă, Teodor al Ierusalimului l-a numit dreapt ă mărturisire a
Credinței. Iar Damas al Romei, zid împotrivitor armelor diavolului. Și de Obște de
către toat ă Biserica se nume ște Prapor (au semn) haractirisitori, și Steagul
Dreptslăvitorilor. Prin care ace știa ca niște adevărați ostași ai lui Hristos, se deosebesc
de vrășmașii lui Hristos, și de cei ce se f ățărnicesc cu Numele lui Hristos, în vremea ce
sunt fra ți mincino și și rău slăvitori. C ă și ostașii prin semne (adic ă prin steaguri)
deslușesc și deosebesc pe osta șii despre cei potrivnici. Drept aceea și de la metafora
ostășeștilor Simboluri s-au numit, și Simbolul Credin ței. Au paradosit acest sfânt Sinod
și rânduiala pentru Pa ști, pe care acum o ține nestr ămutată Tatalnica (Catoliceasca)
Răsăriteană Biserică. Despre care (vezi pe al 7-lea Apostolesc Canon, și pe cel întâi al
Sinodului din Antiohia) dar înc ă și pe acestea de fa ță douăzeci sfin țite Canoane le-au
așezat. Care nehot ărât sunt înt ărite de cel întâi Canon al Sinodului al 4-lea, iar hot ărât

(OMIUSION) precum ziceau viclene ște Arienii cei pe jum ătate (Imiarianisti), pe Fiul și Cuvântul
lui Dumnezeu Sinodul acesta l-a propov ăduit. Că de ÎMPREUN Ă sau pe de ACEEA ȘI, despre
FIINȚĂ se zice, dup ă Aristotel și în Logic ă. Iar de Asemenea se zice la felurime, și de obște la cele
întâmplătoare fiin ței, și nu la fiin ței, și la fire. Și iarăși, DE O FIIN ȚĂ l-au zis pe el, și nu DE O
ÎMPREUN ĂFIINȚĂ (SINUSION), precum însemneaz ă Dumnezeiescul Epifanie în Anghirot; c ă
DEOÎMPREUN ĂFIINȚĂ însemneaz ă unire fără de oarecare deosebire (precum o zice Savelie). Iar
DE O FIIN ȚĂ, însemneaz ă pe unirea cea cu deosebire, și pe sporirea a unui Ipostas despre cel ălalt.
107 Însemneaz ă că Simbolul acesta al celui din Niceea, nu numai c ă este puțin schimbat în oarecare
de acest cunoscut nou ă tuturor, și în toate zilele rostit, ci și aceasta: „A c ăruia împ ărăție nu va fi
sfârșit”, nu cuprinde nici Teologia Sfântului Duh, și celelalte articole pân ă la sfârșit. Că Sinodul al
2-lea pe acestea le-au plinit, și l-au adus în rânduiala aceasta neschimbat ă, întru care acum îl
rostim. Drept aceea la al 4-lea Sinod praxis 5 foaia 1515 a adun ării Sinoadelor Tomul 2 unde se afl ă
Simbolul Sinodului din Niceea cu aceasta, a c ăruia Împ ărăție nu va fi sfâr șit, negreșit greșeală este
a tipografiei. Fiindc ă oriunde se afl ă aiurea, f ără de acest cuvânt se afl ă, precum în Simbolul al
însuși Sinodului acestui din Niceea (la foaia 283 a Tomului 1 al adun ării Sinoadelor) în praxis 18 al
Sinodului al 6-lea (foaia 650) a Tomului 2 al Sinoadelor) în Practicalele Sinodului din Cartagina, la Socrat Cartea 1 Cap 7 și pretutindenea. Și fiindcă acest cuvânt cel al 2-lea Ecumenic l-au adaos,
vezi și în prologul aceluia. Însemneaz ă încă că Simbolul acel din Niceea, în alte Codice se afl ă
cuprinzând aceasta, și au șezut dea dreapta Tat ălui, iar întru altele nu. Și aceasta o însemn ăm
aicea, ca un lucru vrednic de știință, că Simbolul Credin ței se zicea în Biserica cea din început
numai în Vinerea cea mare, când Episcopul catihisea pe cei ce se g ăteau a se boteza în noaptea
Sâmbetei cei mari când a doua zi str ălucea ziua cea purt ătoare de lumin ă, precum istorise ște
Teodor Anagnost în Cartea a 2-a a Biserice știi Istorii, apoi s-au rânduit de Timotei al
Constantinopului s ă se zică la fiecare Liturghie, în anul 515; în vrea lui Anastasie împ ăratului,
precum acesta și Teodor zice. Iar apoi în anul 545 Iustin împ ăratul întâi a rânduit, și în ce vreme a
Liturghiei s ă se rosteasc ă acesta în toate Bisericile r ăsăritului, adic ă mai-nainte de Dumnezeiasca
Rugăciune, Tat ăl nostru.

113
de al doilea al Sinodului al 6-lea și de cel 1 al celui al 7-lea, însemneaz ă însă că
Practicalele acestui întâi Sinod acum nu se afl ă nici eline ște, nici Latine ște, ci singure
acelea, câte Evsevie al Pamfiliei, Rufin, Socrat, Sozomen, Teodorit, și Ieronim, și alții.
Iar mai cu deosebire, și mai ales Ghelasie Chisicheanul, care se afla în vremea lui Zinon
împăratul la anul 476. Care în urm ă și Episcop al Chesariei Palistinei s-a f ăcut (vezi la
Tomul 1 foaia 151 a adun ării Sinoadelor) acestea singure zice, se afl ă câte cei mai de
sus, și Ghelasie acesta le-a scris. Iar conscrierea (alc ătuirea) lui Ghelasie, practic ă o
numește Nichita Honiatul, iar Fotie mai mult Istoriceasc ă, decât Practiceasc ă, o
pomenește însă aceasta și Ioan Chiparisianul. (Vez i la Dositei foaia 108 din
Dodecavivlion).

114

CELE 20 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI ÎNTÂI SINOD
TÂLCUITE
CANON 1 Dacă cineva învoial ă de către doftori s-a hirurghisit, sau de c ătre barbari s-a
tăiat, acesta r ămâie în clir (soart ă). Iar dac ă vreunul s ănătos fiind s-a t ăiat pe sine și,
acesta în clir (soart ă) cercetându-se, se cuvine a înceta. Și de acum înainte nici unul
dintru cei de acest fel nu trebuie ște a se înainta; precum aceasta este prea ar ătată, că
s-a zis pentru cei ce întrebuin țează lucrul, și care îndr ăznesc pe sine și a se tăia. Așa,
dacă careva de c ătre barbari, sau de st ăpâni s-au scopit, iar altmintrelea s-ar afla
vrednici, pe unii ca ace știa îi prime ște în cliros (soart ă) Canonul. [Apost: 21, 22, 23;
Sobor 1 și 2: 8]

TÂLCUIRE Câteva Canoane ale Apostolilor rânduiesc despre scopire, fiind îns ă, că precum se
vede, au fost r ămas întru nelucrare, pentru aceasta, au urmat trebuin ța de a rândui
despre aceasta și Canonul acesta. Care și zice: Cel ce pentru patim ă, și pentru boal ă s-
au scopit de c ătre doctori, sau și de barbari în vremea goan ei, acesta Cleric fiind se
lucreze cele ale soartei sale. Iar cel ce s ănătos fiind, s-a scopit pe sine și, acesta și cleric
fiind se cade a înceta din lucr ările Clerice ști (soartei). Și din cei de acest fel, câ ți sunt
mireni, de ast ăzi înainte, nici unul se cuvine a se face Cleric. Precum îns ă aceasta o
zicem pentru cei ce înadins, și de voie îndr ăznesc a se scopi pe sine și, de asemeni iar ăși
zicem, c ă dacă oarecare s-a scopit de barbari, sau de st ăpânii lor, adic ă fără de voie și
tiranicește, și ar fi vrednici, unii ca ace știa se primesc de c ătre Canonul (ori de acesta
adică, ori de cel 21 Apostolesc). Spre a se face Clerici. Cite ște și tâlcuirea a celui 21
Apostolesc.

CANON 2
Fiindcă multe, sau de nevoie, sau altmintrele nevoi ți fiind oamenii, s-au f ăcut
afară de Canonul cel Bisericesc. Încât oameni din via ță păgânească viind acum la
Credință, și în puțină vreme catehisindu-se, îndat ă la Baia cea Duhovniceasc ă se
aduceau, și îndată ce se botezau se aduceau la Episcopie, sau la Presbiterie. Bine s-a
socotit a fi de acum înainte, ca nimic de acest fel a se face; fiindc ă și timp trebuie
celui ce se catehise ște, și după botez mai mult ă cercare. C ă lămurită este
Apostoleasca scriptur ă ce zice, nu de curând s ădit (neofit), ca nu mândrindu-se s ă
cadă în osând ă și în cursa diavolului [1 Timotei 3: 6]. Iar dac ă, după ce a trecut timp
s-ar afla vreo grea șală sufleteasc ă pentru fa ța aceea, și s-ar vădi de către doi, sau trei
martori, unul ca acesta înceteze de la Cliros. Iar cel ce ar face afar ă de acestea, ca
împotriva marelui Sinod obr ăznicindu-se, acesta se va primejdui despre Cler.
[Apostolesc: 80; Sinod 1 și 2: 17; Sardichia: 10; Laodiceea: 3; Chiril: 4]

115
TÂLCUIRE
Ceea ce rânduie ște Canonul 80 al sfin ților Apostoli, și Canonul acesta rânduie ște;
că zice, fiindc ă în timpurile trecute au urmat a se face multe lucruri, afar ă de
Bisericescul Canon (adic ă de acesta 80 al Apostolilor), sau de nevoie, sau din alt ă
pricină pornindu-se oarecare. Încât, a-i boteza ei îndat ă pe aceea care cu pu țin timp mai
înainte de la p ăgâneasca, și necredincioasa via ță au venit la Dreptsl ăvitoarea Credin ță,
și în puțină vreme s-au înv ățat taina bunei cinstiri, și împreun ă cu botezul a-i înainta
pe ei și la Episcopie, sau la Presbiterie; adic ă a-i Hirotonisi pe ei Presbiteri și Episcopi.
Fiind, zic, c ă aceste a șa afară de lege se f ăceau, s-a socotit de cuviin ță de acum înainte a
nu se face. C ăci cel ce se catehise ște, și mai-nainte de a se boteza are trebuin ță de
îndestulă vreme108 pentru a se catehisi, și a se înv ățat bine toate dogmele Credin ței, și
după c e s e v a b o t e z a , i a r ăși are trebuin ță de mult ă ispitire. C ă zice Apostolul Pavel
către Timotei, nu pe cel de curând s ădit (să-l Hirotone ști) adică pe cel de curând
catehisit, și din nou s ădit în via lui Hristos, ca nu în ălțându-se, s ă cază în însu și
păcatul, și în cursa cea asemenea în care a c ăzut diavolul, adic ă în m ândri e. Ia r dac ă
trecând vreme s-a afla la cel ce cu vreme în destul ă și cu cercare, și s-a catehisit, și s-a
botezat, și s-a Hirotonisit, s-ar afla zic vreun p ăcat sufletesc109 și s-ar vădi pentru acela

108 Vremea catehisirii nu se rânduie ște de toți una și aceeași, că din Apostole știle așezământuri, un
an se rânduie ște a se catehisi cei ce vin la Dreptsl ăvitoare Credin ță. Doi de Canonul 42 al
localnicului Sinod, celui adunat în Iliviria Ispanioleasca ceteate, pu țin mai înainte de Ecumenicul
întâiul Sinod. Și de Nearaoa 144 a lui Iustinian înc ă doi ani se rânduie ște pentru Samaritenii cei ce
vin la Credin ță. Și din Canonul 25 al localnicului Sinod cel adunat în Ahati în anul 506 opt luni s-
au rânduit pentru Iudeii cei ce se întorc la credin ță. Iar Canonul 8 al Sinodului al 7-lea voie ște să
nu primim pe evreii cei ce cu f ățărnicie cred. Ci numai pe cei ce cu adev ărat cred, și mustră pe cele
ale evreilor; unii socotesc c ă numai într-atâtea zile se face ca tehisire, câte are Postul cel mare;
luându-o aceasta din Canonul 45 al Sinodului din Laodiceea și din Epistolia lui Ieronim cea c ătre
Pammahie, și din întâia catihisire a lui Chiril Patriarhul Ierusalimului. Dar îns ă din acestea alta nu
se încheie, f ără numai c ă î n P o s t u l c e l m a r e s e f a c e p a r t e a c e a m a i d e p e u r m ă, și mai cu
deamăruntul a catehisirii, pentru c ă atuncea se boteaz ă catehumenii (adic ă cei ce se înv ăța buna
Credință) în noapte Sâmbetei celei și a zilei celei Luminat. Uneori îns ă se scurta vremea Catehisirii
pentru împrejur ări de nevoie. Pentru aceasta Catehumenii cei ce se primejduiesc de moarte, se
botează ma i-nain te de vremea h ot ărâtă a Catehisirii, dup ă Canonul 12 al celui din Neocezareea;
după cel 47 din Laodiceea; dup ă 52 din Cartagina. Dup ă al 5-lea a lui Vasilie, și după al 5-lea al lui
Chiril.
109 Păcat sufletesc, Zonara zice pe tot p ăcatul cel ce se na ște din abaterea acelor trei puteri ale
sufletului, din puterea cea cuvânt ătoare zic, din puterea mâniitoare și poftitoare. Iar Valsamon
zice: tot p ăcatul ce pricinuie ște vătămare sufletului, ori din trupeasc ă poftă are începutul, ori din
sufleteasc ă. Iar alții păcat sufletesc au zis, pe cel ce se face din suflete știle patimi, adic ă din trufie,
din neascultare, și din altele. Îns ă chiar păcat sufletesc, despre care zice aicea Canonul, este trufia,
și înălțarea și mândria, c ă singură patima aceasta se potrive ște Duhovnice ștei, și nematerialnicei
firei sufletului. Și aceasta este osânda și cursa în care a c ăzut diavolul. Dup ă zicerea Apostolului
care o aduce aicea Canonul, și după tâlcuirea ce-i face Dumnezeiescul Ambrozie. Pentru aceea și
sfințitul Avgustin (Cartea 3 despre Cetatea lui Dumnezeu) zice: nu este diavolul, nici be țiv, nici
altceva de acest fel, dar este mândru și zavistnic. Deci de a c ădea Episcopul în patima mândriei și o
va arăta pe ea prin cuvinte și fapte, și se va v ădi de doi, sau trei martori, s ă înceteze de la Cliros.
(Adică de lucrarea soartei sale.) Poate pentru ca s ă se smereasc ă, și să-și măsoare cugetarea sa, și

116
de doi, sau trei martori, unul ca acesta, s ă înceteze de a lucra cele ale Ieriei. Iar care va
voi a face afar ă de acestea, acesta ca unul ce se obr ăznicește împotriva marelui
Sinodului acestuia se va primejdui, și la Ierie, adic ă se va caterisi. Vezi și tâlcuirea
Canonului, 80 Apostolesc.

CANON 3
A oprit des ăvârșit marele Sinod, nici Episcopului, nici Presbiterului, nici
Diaconului, nici m ăcar vreunuia din cei ce sunt din Cler, a-i fi cu putin ță să aibă
împreun ă lăcuitoare muiere; afar ă numai decât maic ă, sau sor ă, sau mătușă, sau de
singure fe țele acele cu care ar putea sc ăpa de tot prepusul. [Sobor 6: 6; Sobor 7: 22, 23;
Anghira: 19; Cartagina: 45; Vasilie: 88]

TÂLCUIRE
Cei Ierosi ți (adică sfințiți), și Clericii nu se cuvine a pricinui vreo pricin ă de
prepus, și de sminteal ă poporului, pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște, că,
marele Sinodul acesta, cel întâi adic ă, desăvârșit a oprit, a nu avea st ăpânire și voie,
nici Episcopul, nici Presbiterul, nici Diaconul, nici altcineva din Clerici s ă aibă muiere
străină în casa sa, și a locui împreun ă cu dânsa, afar ă numai maic ă, sau sor ă, sau
mătușă, sau singure fe țele acelea care nu dau prepus.

CANON 4
E p i s c o p u l m a i v â r t o s s e c u v i n e a s e a șeza adic ă de către toți cei ce sunt în
Eparhie; iar de ar fi cu greu una ca aceasta, sau pentru nevoia ce sile ște, sau pentru
depărtarea căii. Fără sminteal ă trei împreunându-se, împreun-aleg ători făcându-se și
cei ce nu sunt de fa ță, și împreun ă-nvoindu-se prin scrisori, atuncea s ă se facă
Hirotonia. Iar t ăria celor ce se fac, s ă se dea Mitropolitului în fiecare Eparhie.
[Apostol: 1; Sobor 7: 3; Antiohia: 19, Sardic hia: 6; Laodiceea: 12; Cartagina: 12, 58, 59]

TÂLCUIRE Canonul acesta rânduie ște, că Episcopul se cuvine mai ales a se Hirotonisi de to ți
Episcopii Eparhiei. Iar de este cu greu a se aduna to ți, sau pentru nevoia ce sile ște, sau
pentru lungimea c ălătoriei, negre șit trei Episcopi s ă se adune, iar cei ce nu sunt de fa ță
să se fac ă împreun ă-hotărâtori prin scrisori la Hirotonie, și atuncea s ă se
Hirotoniseasc ă. Iar tăria și pecetluirea tuturor celor ce se fac; adic ă tăria alegerii

așa iarăși să primeasc ă lucrarea Ieriei. Iar dac ă se va mândri și mai mult, și nu va voi a înceta, s ă se
cateriseasc ă și desăvârșit de treapta sa. Iar cum c ă arătata mândrie, este caterisitoare; ar ătat este și
de la Navatiani, care pentru aceasta s-au lep ădat de la Biseric ă, pentru c ă din mândria și trufia lor,
se numeau pe sine și curați, și pe cei ce în vremea goanei s-au lep ădat și în urmă s-au poc ăit, nu-i
primeau, și cu cei c ăsătoriți a doua oar ă nu se împ ărtășeau, unii îns ă au zis c ă păcat sufletesc
înțelege Canonul aici pe socoteala cea r ăuslăvitoare și păgânească. Dar de ar fi fost aceasta, s-ar fi
cuvenit cel ce o are aceasta, nu numai s ă înceteze ci și strașnic să se cateriseasc ă, și de la Biseric ă să
se lepede. Deci fiindc ă păcat de moarte este mândria, iar cei ce fac p ăcatul cel de moarte, cad din
treapta lor, dup ă Canonul 32 al marelui Vasilie; pentru aceasta și Canonul acesta pe cel ce a c ăzut
în acest fel de p ăcat, îl pedepsesc cu încetarea Ieriei.

117
acesteia ce se face acum de c ătre toți Episcopii, și rânduirea unuia din cei trei ce s-au
ales (că trei dup ă Bisericeasca închipuire se aleg) rânduirea zic a unuia spre a primi
vestirea Hirotoniei, s ă rămână și să se aduc ă, ca la un Chiriarh la Mitropolitul fiec ărei
Eparhii. Dar fiindc ă tâlcuitorii, adic ă Zonara și Valsamon, t ălmăcesc pe a ase a șeza în
loc de a se alege, iar al ții în loc de a se Hirotonisi. Aceasta se cuvine s ă o știm, că mai
întâi și chiar a se a șeza, însemneaz ă pe a se face. Și așezi este în loc de fac, sau ar ăt.
Deci și aici mai întâi și cuprinz ător, acest se cuvine a se a șeza însemneaz ă, că se cade a
se face, a se ar ăta, a se prohirisi de c ătre toți. Am zis cuprinz ător, și mai întâi, c ă această
arătarea are rânduial ă sfințită, adică mai întâi s ă se aleag ă, și apoi să se Hirotoniseasc ă.
Și așa cu deplin ătate înțelegem, c ă s-a așezat, adic ă s-a făcut Episcop. Încât a se a șeza
are pe amândou ă însemn ările, precum și a se face; c ă însemneaz ă și a se alege,
însemneaz ă și a se Hirotoni. Una de c ătre toți, iar alta de c ătre trei, și după Canonul
acesta, și după cel întâi Apostolesc mai aceasta este și tălmăcirea Sinodului al 7-lea
celui a toat ă lumea întru al 3-lea al s ău Canon. C ă și când trei singuri Hirotonisesc, mai
întâi de c ătre toți se alege, împreun-aleg ători toți făcându-se prin scrisori..

CANON 5
Despre cei ce se fac achinoni ți (neîmp ărtășiți), ori din cei din Cler, ori din cei
din tagma (rânduiala) mireneasc ă, de către Episcopii fiec ărei Eparhii, s ă se ție
socotința, după Canonul ce zice, pe cei de c ătre alții lepădați, de alții să nu se
primeasc ă. Însă să se cerceteze nu cumva din mic șorarea de suflet, sau din vreo
filonichie (prigonire), sau di n vreo de astfel de necuviin ță a Episcopului, s-au
lepădat din adunare. Deci ca aceasta se ia cuviincioasa cercetare, s-a socotit c ă este
bine în fiecare an, la fiecare Eparhie de dou ă ori în an, s ă se facă Sinoade. Ca de
Obște toți Episcopii Eparhiei adunându-se la un loc, întreb ările cele de acest fel s ă se
cerceteze, și așa cei ce cu dovad ă au greșit Episcopului, cu cuvânt achinoni ți (scoși de
la împărtășire) de c ătre toți se vor socoti a fi, pân ă când ob știmea Episcopilor va
socoti pentru dân șii a face o hot ărâre mai iubitoare de oameni. Iar Sinoadele s ă se
facă, unul adic ă, mai înainte de Postul mare; C ă toată micșorarea de suflet stricându-
se, darul curat s ă se aduc ă lui Dumnezeu. Iar cel al doil ea, pe la timpul toamnei.
[Apostol: 12, 13, 32, 37, Sobor 4: 19; Sobor 6: 8; Antiohia: 6, 20; Sardichia: 20, 10 <?>;
Cartagina: 26, 37, 104, 116, 141]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște acestea, pentru Clericii și mirenii care s-au aforisit de
către Episcopii fiec ărei Eparhii, s ă ție, și să rămâie adev ărată socotința ceea ce este
legiuită, precum Canonul (cel 32 al Apostolilor adic ă sau și cel al 12-lea) acel vechi
rânduiește, că adică să nu se primeasc ă la împărtășire de către alți Episcopi, cei de c ătre
alți Episcopi aforisi ți. Însă să se facă cercetare nu cumva ace ști afurisi ți s-au aforisit
pentru vreo împu ținare de suflet, sau prigonire, sau alt ă oarecare împ ătimire a
Episcopului. Drept aceea pentru ca s ă ia lucrul acesta cuviincioasa cercetare, și celelalte
cercări de acest fel, s-a socotit de cuviin ță a se face Sinoade localnice de dou ă ori pe ani
în fiecare Eparhie, și să se adune to ți Episcopii de Ob ște, să cerceteze. Și așa după ce se
va face cercetarea cea de acest fel, cei ce ar ătat au gre șit Episcopului, și cu drept chip s-

118
au aforisit de El, s ă rămână aforesiți, după cuvântul urm ării și al drept ății, și de către
toți ceilalți Episcopi, pân ă când se va p ărea de cuviin ță obștimii Episcopilor ca s ă dea o
mai iubitoare de oameni hot ărâre pentru ace ști aforesi ți (adică opriți de împ ărtășire).
Că dacă cel ce a aforesit pe ei, s ă zicem, s-ar împietri, și după trecere de timp n-ar voi
să-i dezlege de aforisire, sau și de va muri, este slobod Sinodului dup ă ce va cunoa ște
d e a j u n s p e t i m p u l c e r t ării, să-i dezlege pe ei de aceasta. Iar Sinoadele acestea s ă se
facă, unul mai-nainte de marele Post, ca dezlegându-se toat ă micșorarea de suflet, și
greșeala, care ori Arhiereul o a f ăcut către cler, și către popor, sau din potriv ă clerul și
poporul, c ătre Arhiereul, s ă se proaduc ă lui Dumnezeu curat, și neprih ănit darul
Postului. Iar cel al doilea s ă se facă în timpul toamnei. Cite ște și pe al 32, și 33
Apostolesc.

CANON 6
Obiceiurile cele din început ție-se, cele în Egipt și în Libia, și în Pentapoli, ca
Episcopul cel ce este în Alexandria s ă aibă stăpânire peste toate acestea; fiindc ă și
Episcopului ce este în Roma aceasta este obi șnuită. Așișderea îns ă și în Antiohia, și
în celelalte Eparhii s ă se păzească întâietatea (presvia) Bisericilor. Și de Obște aceea
fie arătată, că, dacă cineva f ără de socotin ța Mitropolitului s-ar face Episcop, unul ca
acesta marele Sinod a hot ărât a nu se cuveni a fi Episcop. Îns ă dacă cu obșteasca
alegere a tuturor binecuvântat ă fiind, și după Canonul Bisericesc, doi sau trei, pentru
a loruși prigonire ar gr ăi împotriv ă, ție-se hot ărârea celor mai mul ți. [Apostol: 34;
Sobor 2: 2, 3; Sobor 3: 8; Sobor 4: 28; Sobor 6: 36; Antiohia 19; Cartagina: 13]
TÂLCUIRE
110
Canonul acesta rânduie ște, ca să se păzească vechile obiceiuri ale celor trei
Patriarhi, al celui al Alexandriei chiar și după întâiul cuvânt; iar al Antiohiei, dup ă al
doilea cuvânt, iar al Romei pe scurt și cuprinz ător (iar pentru al Ierusalimului cu
osebire zice Sinodul acesta în al 7-lea Canon al s ău, și pentru al Constantinopolului zice

110 Pricina pentru care s-a dat de Sinod Canonul acesta, este aceasta. Era obiceiul la Episcopii
Egiptului, și al Libie, și al Pentapolei a avea mai întâi pe al Alexandriei, și fără de socotin ța aceluia
a nu face vreun lucru Bisericesc; precum zice Epifanie, c ă această stăpânire întrebuin țându-o și
sfințitul Mucenicul Petru Episcopul Alexandriei, a caterisit pe Melitie Episcopul Licopolei în
Tivanda, precum m ărturisește marele Atansie în a doua sa Apologie, și însemneaz ă încă acestași
sfânt, că mai-nainte de Petru, fiindc ă în Pentapoli a Libiei de sus, câ țiva Episcopi au primit
socotința lui Savelie, și atâta tărie au luat mincinoasele dogmele aceluia încât abia se propov ăduia
în Biserici Fiul lui Dumnezeu. Aceasta aflându-o Dionisie al Alexandriei, a trimis la ei soli ca s ă-i
întoarcă la adevărata Dogm ă a Bisericii; din acestea dar se arat ă, că Episcopul Alexandriei, și mai
înainte de acest Sinod avea Patriarhice știle pronomii din învechit obicei (care mai vârtos au
stăpânit de la cel 34 Apostolesc, ce zice, c ă Episcopii fiec ărui neam, se cuvine s ă cunoasc ă pe unul
mai întâi, și altele) avea st ăpânirea nu numai a ocârmui cele Biserice ști ale Eparhiilor de acolo, și
ale ocârmuirilor, ci și caterisi Episcopi, și Mitropoli ți, ai Climei aceleia. Și fiindcă zisul Melitie cel
caterisit de al Alexandriei, se apucase de a silnici obiceiul cel de acest fel, și a îndrăzni să
Hirotoniseasc ă alți Episcopi în ocârmuirea Alexandriei, pentru aceasta Sinodul acesta 1 în Niceea
au reînnoit prin acest Canon obiceiul cel din început.

119
Sinodul al 2-lea întru al tr eilea Canon); încât, Patriarhul (pe care Episcop îl nume ște
aici, nefiind înc ă obiceiul a se numi cineva cu nume de Patriarh)111 al Alexandriei, s ă
aibă stăpânire peste Episcopii, și Mitropoli ții Egiptului, și ai Libie, și ai Pentapolei.
Precum și Patriarhul Romei acesta și obicei ținea112 a avea st ăpânire și șederea mai sus
decât to ți Apusenii, și Mitropoli ți. Așișderea înc ă și Patriarhul Antiohiei a avea
stăpânirea peste Episcopii, și Mitropoli ții Siriei, și ai Chilisiriei (Cov ățiteisiriei), ai
amânduror chilichiilor, ai Mesopotamie, și ai tuturor celorlalte supusei lui ocârmuiri. Și
nu numai Pronomiile Patriarhilor acestora porunce ște Canonul acesta a se p ăzi. Ci înc ă
și pronomiile celorlalte Eparhii, și a Bisericilor celor supus Mitropoli ților. Atât celor ce
sunt Patriarhi, cât și celor ce nu sunt supuse Patrirhilor, și atuncea și acum adic ă, celor
neatârna ți, precum al Asiei, al Pontului, al Trachiei, al Ciprului, al Africii, și al

111 Că nume de Patriarh mai întâi a început în vremile lui Teodosie celui mic. Patriarhii mai întâi
zicându-se cu osebire, Episcopi ai Apostole știlor scaune. Acest Teodosie mai întâi a numit pe al
Romei Patriarh, și pe Dumnezeiscul Hrisosto m, precum aceasta o arat ă Socrat în Cartea 7 cap 31, s-
a zis îns ă numele acesta și în Sinodul Halchidon, și mai ales de Iustinian s-au numit Patriarhi,
Patriarhii. Și însemneaz ă două oarecare, numele acestea, sau pe Episcopii cei ce s-au f ăcut Efori, și
Exarhi în oarecare Eparhii, și ocârmuiri de c ătre Obștesc Sinod, precum au f ăcut aceasta cel al 2-lea
a toată lumea Sinod, dup ă Socrat Cartea 5 Cap 8, dintre care unul a fost, și Grigorie Nissis, supus
celui al Chesariei. Și s-au numit ace știa cu acest nume Patriarhi nu de la covâr șirea scaunelor, ci de
Sinodiceasca hot ărâre. Ca s ă aibă mai mult ă tărie spre s ădire și spre desr ădăcinare, fiindc ă
întocmai era cu ceilal ți Patriarhi. Pentru aceasta și Grigorie Nissis scriind c ătre Flavian al Antiohiei,
asupra lui Chesarias cel def ăimase pe el zicea: de s-ar judeca dup ă vrednicia Preo ției, întocmai și
deopotriv ă de către Sinod, și un pronomion amânduror nou ă s-ar fi făcut, iar mai ales îngrijirea
îndreptării celor ob ștești, întru a fi întocmai. Sau însemneaz ă chiar pe Episcopii cei ce au cinstea
cea întâi în Biseric ă, de la covâr șirea scaunelor acelora, și de la întâia dreg ătorie nu Personal ă fiind
ca acelora; ci cuvenit ă scaunelor acelora, dup ă moștenire. Care cinci au fost: cel al Romei, al
Constantinopolului, al Alexandriei, al Antiohiei, și cel al Ierusalimului. Și fiindcă cel 1 a lep ădat
frâul, a r ămas 1 cel al Constantinopolului; sau adaos și al cincilea cel al Moscovei cei mari; dar și
acesta acum nu este. Iar de și Petru al Antiohiei scriind c ătre cel al Achiliei a zis, c ă singur el cu
deosebire se zicea Patriarh, cu care s-a unit și Valsamon, totu și nu căutăm ce zic Episcopii pentru
sineși, ci ceea ce pentru dân șii zice Catoliceasca Biseric ă. A numit îns ă Dionisie, și Timotei Eluros
(Motocul) Patriarh și pe cel al Efesului, dar o a stricat aceasta Sinodul al 4-lea. A numit și Teodor
Istoricul Patriarh pe al Tesalonicului; totu și așa l-a zis, ori dup ă cuvântul Exarhilor, precum a f ăcut
Sinodul al 2-lea. Cum am zis, ori precum al ții zic, pentru multele Episcopii ce avea, mai la
patruzeci. (Dositei, Dodecavivlio).
112 Nu tâlcuiesc drept pe Canonul acesta cei ce n ăvălesc de la Biserica Romei. De unde Papa Filix
pricindu-se cu Acachie al Constantinopolului, stricând Canonul a zis, c ă Episcopul Pimen în
fiecare Sinod are t ăria, precum Canonul (acesta adic ă) al Sinodului din Niceea voie ște. Și mai
înainte de acesta și Pashasinus loc țiitorul lui Leon, pe dos a zis acestuia și Canon în sinodul al 4-lea.
Noi însă din însăși graiurile Canonului afl ăm adevărata înțelegere a Sinodului acestuia. Deci zicem
că de vreme ce Melitie a r ăsturnat drept ățile Episcopului Alexandriei, precum am zis, a dat pricin ă
Sinodului acestuia s ă pună Canonul acesta, și să rânduiasc ă nu vreun lucru nou, ci numai s ă
întărească rânduielile și obiceiurile, care din veci se p ăstrau, nu numai la Patriarhi, ci și la
Mitropoli ți, și nu numai întru Hirotonii, pe care le ab ătea Melitie, ci și întru toat ă altă dreptate, ce
se cuvine Patriarhilor, și Mitropoli ților dup ă Bisericile cele supuse lor. Adic ă a avea st ăpânire
fiecare Patriarh peste Eparhiile cele supuse lui. Și dar și ocârmuirea Episcopului Pimen este
îngrădită, ca și a celorlal ți Patriarhi.

120
celorlalte (m ăcar că alții zic că alte Eparhii nume ște Canonul aici, c ă cuprinz ător
numește pe ocârmuirile cele supuse celorlal ți doi Patriarhi, al Constantinopolului, și al
Ierusalimului, și că Mitropoli ți numește numai pe Patriarhi. Dar tâlcuirea cea dintâi
este mai bun ă, și vezi la Dositei în Dodecavivlion foaia 117 și 123). Încât nici un lucru
ce atârnă de Bisericeasca ocârmuire s ă nu se fac ă fără de socotin ța acestora. Și fiindcă
cea mai mare treab ă și mai de c ăpetenie din toate cele Biserice ști sunt Hirotoniile,
pentru aceasta prin urmare adaoge Canonul, c ă oricare s-ar face Episcop, f ără de
socotința Mitropolitului s ău, au hot ărât marele Sinodul acesta, ca unul ca acesta s ă nu
fie Episcop. (C ăci deși mulțimea Episcopilor ar fi ales pe Episcopul, înt ărirea îns ă a
alegerii se cuvenea a se face de Mitropolitul, și pe care acela l-ar fi ales, se cuvenea a se
face Episcop; și vezi subînsemnarea Canonului al 4-lea al acestui 1 Sinod). Îns ă dacă de
Obște toți vor alege pe cineva de Episcop dup ă Canoanele Biserice ști, iar doi, sau trei ar
zice împotriv ă, nu dup ă dreptul cuvânt și cu dreptate, ci cu prigonire, și în pizm ă,
hotărârea celor mai mul ți să biruiasc ă; precum și Canonul al 19-lea al Sinodului din
Antiohia rânduie ște. Iar Canonul al 12 al Sinodului din Cartagina zice, c ă dacă dintre
alegătorii, care au și iscălit, în urm ă s-ar împotrivi vreunul îns ăși mărturiei sale și
iscăliturii, acela însu și pe sine se va lipsi de cinstea Episcopului. Cite ște și tâlcuirea la
cel Apostolesc 34.

CANON 7
Fiindcă obicei, și tradiție (predanie) veche, s-a apucat a se ținea, ca Episcopul
Eliei să se cinsteasc ă, aibă-și urmarea cinstei, p ăzindu-se dreg ătoria sa cu Mitropolia.
[Apostol: 34; Sobor 2: 2, 3; Sobor 3: 8; Sobor 4: 28; Sobor 6: 36; Antiohia 19]

TÂLCUIRE
Două tâlcuiri prime ște Canonul acesta. C ă Valsamon și Anonimul (nenumitul)
tâlcuitorul al Canoanel or, cu care împreun ă se unesc și câțiva Papi ști și Calvini,
tâlcuiesc, c ă de vreme ce veche tradi ție au apucat, și obicei, a se cinsti Episcopul Eliei,
adică al Ierusalimului113, pentru c ă întru dânsul s-a întrupat, și a pătimit Domnul și
Mântuitoare Propov ăduire dintr-însul a ie și prin Sfin ții Apostoli a toat ă lumea, s ă-și
aibă cinstea potrivit ă cu cea dintâi, și în anii cei din urm ă, însă singură cinstea f ără de
stăpânire, și fără de dreg ătorie. Pentru c ă stăpânirea și dregătoria se cuvine a p ăzi
Mitropolia Palestinei, zic adic ă a Chesariei114 care se nume ște a lui Straton, c ăreia

113 Însemneaz ă că după I o s i p d e s p r e I u d e e a C a r t e a 7 , C a p 1 8 I e r u s a l i m u l s – a n u m i t , p e n t r u c ă
Melchisedec întâiul zidind cetatea, a zidit și Biserică, din aceasta Cetatea au numit-o Ierusalim. Și
numele Ierusalimului este tot evreiesc, însemnând vedenia de pace, dup ă sfinții Părinți. Și
Ierusalim mai întâi numindu-se, în urm ă Elia Capitolia s-a numit, dup ă Dion Istoric. Elia de al
Adrian care se poreclea Elius, care s ăpându-se mai înainte Ierusalimul, și cu boi arându-se, și
semănându-se dup ă Istoricul Evsevie, și a b e a d e p e f a ța pământului cunoscându-se, dup ă
Teologul Grigorie, Elia s-a poreclit, dup ă Teodorit și Evsebie. Iar Capitolie, pentru c ă în locul
Bisericii lui Dumnezeu, au zidit capi ștea lui Dia celui ce se cinstea în capitolia Romei, acesta și
Adrian, dup ă însuși Dion Istoricul.
114 Chesaria s-a numit, pentru c ă Evsebie, Irod o a zidit aceasta în numele lui Augus Chesariul.
Care mai întâi se numea turnul lui Straton. Întru care și Statui ale Chesarului și ale Romei se aflau
după Iosip Iudeul cartea 15 cap 13. Îns ă trei Chesarii erau în Asia, una Mitropolia aceasta a

121
precum zice, se supunea Ierusalimul. Precum adic ă și Canonul 12 al Sinodului din
Halchidon rânduie ște, că Cetățile câtre prin împ ărătești scrisori au luat nume de
Mitropolie, Episcopii acei (Mitropolii) dobândeasc ă-și singur ă cinstea, iar drept ățile
sale să se păzească Mitropoliei celei dup ă adevăr. Cu care chip Marchian a cinstit pe
Healchidona, și Valentinian pe Niceea, dup ă practicaoa 12 a Sinodului 4. Iar Zonara și
alții vor că, precum Canonul cel mai de sus a dat protia celui al Alexandria, și celui al
Antiohiei, sau mai bine zice le-au înoit, ca pe unele din nou schimbate. (C ă protia celui
al Romei nu s-a înoit. Fiindc ă era precum am zis întreag ă, și nestrămutată) întracest
chip și Canonul acesta a mai hot ărât cinstea celui al Ierusalimului. Adic ă precum acela
a întărit acelora, nu numai pronomii, și cinstea Patriarhiceasc ă, ci și rânduiala cinstei
acesteia, dup ă care, cel al Romei este întâi, iar al Alexandriei al doilea, și al Antiohiei al
treilea, a șa și Canonul acesta a înt ărit Patriarhului Ierusalimului, nu numai cinstea
Patriarhicesc ă, ci și rânduiala cinstei. Pentru aceasta nu a zis ă aibă-și cinstea, ci aib ă-și
urmarea cinstei. Adic ă să fie cu rânduiala ci nstei al 4-lea dup ă cei trei. Iar a se p ăzi
prednicia sa cu Mitropolia, însemneaz ă că cinstea aceasta Patriarhiceasc ă, nu este
Personal ă, și particular ă, ci afierosit ă Mitropoliei Ierusalimului. Încât s ă treacă la toți
moștenitorii Scaunului celui dup ă vremi, și nu numai la acesta, și la acela. Iar cum c ă
Ierusalimul a fost Mitropolie, martori sunt, at ât Iosip zicând: despre Iudeea în Cartea 7
Cetate mare, și Mitropolie a tot neamul Iudeilor. Cât și Filon, Mitropolie nu a unei Țări
a Iudeii, ci și a celor mai multe. C ă Apostolescul scaun al Ierusalimului, nu numai c ă
este cel mai întâi decât toat ă lumea, ci și Patriarhicesc Pronomion a avut din început, și
a r e . Î n t â i , p e n t r u c ă a avut Eparhii supuse lui și, și ocârmuire Patriarhului cuvenit ă.
Drept aceea proesto șii Bisericilor cei de loc, și nu cel al Chesariei, au Hirotonisit pe
Dion al Ierusalimului, dup ă ce s-a dus Narchis. Iar ar ătându-se iar ăși Narchis, iar ăși de
frați se cheam ă, după Evsebie, și nu de fratele, sau de al Chesariei. Iar Narchis a f ăcut
Sinod cu 14 Episcopi pentru Pa ști mai înainte de Sinodul 1. Al doilea, pentru c ă
Patriarhul Ierusalimului în Sinodul 1 El întâi a isc ălit, iar Evsebie al Chesariei al 5-lea.
Și peste a zice, c ă Mitropoli ții se schimb ă adică, întru isc ălituri, și în șederile
Sinoadelor, și cuvântările către Împărați, alteori mai întâi, și alte ori mai în urm ă. Iar cel
al Ierusalimului, totdeauna întâiul între P ărinții Sinodului, și de-a pururea împreun ă
cu Patriarhii se num ără, și cu Mitropoli ții niciodat ă. Și citește de Dositei în
Dodecavivlon cartea 2 cap 4. Iar de am și da că Ierusalimul ar fi fost supus Chesariei,
dintru aceasta ce iese? C ă precum Vizantia mai întâi er a supus Iracliei, iar apoi dup ă ce
Vizantia s-a f ăcut Patriarhie, Iraclia s-a supus ei. Întru acest chip, de am și ierta (care nu
este) că se supunea Ierusalimul Chesariei, dup ă ce Ierusalimul s-a cinstit a fi Patriarhie,
Chesaria a r ămas cu dreg ătoria sa, a fi Mitropolie a Palestinei, și mai plecat ă însă decât
Ierusalimul. Fiindc ă ea, este numai Mitropolie, iar Ierusalimul Patriarhie.

CANON 8
Pentru cei ce se numeau pe sine și curați cândva, iar venind c ătre Catoliceasca, și
Apostoleasca Biseric ă, au socotit Sfântul, și marele Sinod, ca hirotesindu-se ei, apoi
așa să rămână în Cler. Îns ă mai întâi de toate, aceasta se cuvine a o m ărturisi ei în

Palestinei, a doua cea a Capadociei (care și maza Chesarului se numea, dup ă Sozomen, cartea 5 cap
4, încă și mazaca). Și a treia cea a lui Filip.

122
scris, că se vor învoi, și vor urma dogmelor Catolice ștei, și Apostole ștei Biserici.
Adică și cu cei înso țiți prin a doua nunt ă a se împ ărtăși, și cu cei ce în vreme de
goană au căzut; pentru care și timp s-a rânduit, și vreme s-a hot ărât; ca ei s ă urmeze
întru toate dogmele Catolice ștei Biserici. Deci ori unde s-ar afla, ori prin sate, ori
prin cetăți numai ei singuri Hirotonisi ți, cei afla ți în Cler, vor fi întru aceea și schimă
(Chip). Iar (unde) ar fi Episcop al Catolice știi Biserici, și ar veni oarecare, este ar ătat
cum că Episcopul Bisericii va avea dreg ătoria Episcopului, iar cel ce se nume ște
Episcop de c ătre cei ce se zic cura ți, că aveau cinstea Presbiterului. Afar ă de nu
cumva i s-ar p ărea Episcopului (însu și) al împ ărtăși de cinstea numelui. [Sobor 7: 14;
Anghira: 13; Neocesareea: 14; Antiohia: 8, 10] Și dacă aceasta nu îi va pl ăcea lui, va
socoti un loc, ori de horepiscop, ori de Presbiter, pentru cel ce se socote ște negre șit a
fi în Cler. Ca s ă nu fie doi Episcopi în cetate. [Apostol: 46, 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6:
95; Laodiceea: 7, 8; Cartagina: 66; Vasilie: 1, 57; Teologul: 12]

TÂLCUIRE
Curați se zic navatianii (a șa pe sine și numindu-se dup ă mândria cugetului,
precum scrie Evsevie Cartea 6, Cap 43) [Sard: 6; Laodiceea 57; Vasilie: 89] Iar Navat a fost Presbiter al Bisericii Romanilor, carele nu primea pe aceea, ce în vremea goanei s-a fost lepădat (de Credin ța lui Hristos) iar apoi s-au c ăit. Ci nici cu cei înso țiți prin a
doua nunt ă se împ ărtășea. Și după Botez zicea, c ă nu se mai poate milui cel ce a
păcătuit, dup ă Epifanie la eres 59, și după Avgustin eres 38. Deci acesta m ăcar că în
dogmele Credin ței nu a gre șit, nici era eretic, ci numai schismatic, dup ă 1 Canon al
marelui Vasilie. Pentru ura de fra ți a sa îns ă și nemilostivirea socotelii, și mândria sa, s-
a anatematisit, de Sinodul cel ce s-a f ăcut în Roma în vremea lui Papa Cornelie, dup ă
Evsevie, și de Sinoadele ce s-au f ăcut în Cartagina, în vremea lui Ciprian, și în Antiohia
și în Italia împotriva lui. De la acesta s-a numit Novatiani și cei ce au urmat relei
socotelei lui. Aceasta a șa fiind cunoscute, zice Canonul acesta, c ă dacă Navatianii cei de
acest fel, vor veni la Catoliceasca Biseric ă, s-a socotit de cuviin ță să se hirotetiseasc ă
115

115 Hirotesia aici nu este hirotonie, precum poate a prepune cineva, ci este a se pune mâna preo ților
pe capetele ereticilor celor ca ace știa, și așa să se primeasc ă ca pocăindu-se. C ă așa prin hirotesie ( și
nu prin hirotonie). Și Canonul 49 al celui din Cartagina. Voie ște a se primi cei ce se poc ăiesc. Și că
este adev ărat cuvântul meu, m ărturisește și Sinodul al 7-lea. C ă citindu-se Canonul acesta la întâia
Praxă a acestuia și, și întrebându-se, cum se cade a se în țelege zicerea hirotetisindu-se, a zis
preasfântul Tarasie; spre blagoslovenie se zice aici hirotesia, și nu spre hirotonie. Drept aceea din
Canonul acesta trebuie a se înv ăța părinții cei Duhovnice ști, să-și pună mâinile pe capetele celor ce
se pocăiesc, când le citesc Rug ăciunea cea iert ătoare, precum o zice aceasta și Canonul 35 al celui
din Cartagina anume. C ă de nevoie este hirotesia aceasta la Taina poc ăinței. Și auzi ce zic
Apostolii în A șezământurile lor. (Cartea 2 și Cap 18) „Prime șt e p e c e l c e a p ăcătuit, când se va
tângui, și punându- ți mâna pe capul lui, las ă-l apoi să rămână în turm ă.” Și iarăși (la acela și Cap
43) „Precum prime ști pe cel necredincios, dup ă ce îl vei Boteza, a șa și pe cel p ăcătos, după ce îl vei
hirotetisi ca pe un curat îl vei a șeza la pășunea cea Duhovniceasc ă. Și hirotesia i se face lui în locul
Botezului. Fiindc ă prin punerea mâinilor se d ă Duhul cel Sfânt celor ce credeau. Obi șnuirea
hirotesiei ace știa însă, în Darul acest nou, a apucat a se ține de al legea veche, c ă așa și Arhiereul
prin punerea mâinii primea Jertfele arderilor de tot, și ale mântuirii, și cel pentru p ăcat. Și vezi
Capetele 1 și 3 și 4 ale Cărții Leviților. Însemneaz ă însă, că cu iconomie au primit Sinodul pe aceste

123
și așa să se primeasc ă, și să rămâie în soarta lor, cei ce erau adic ă și în chip Clerici (a șa
prin hirotesie au primit pe Donati ști și Canonul 66 al Sinodului din Cartagina) îns ă
trebuie s ă mărturiseasc ă în scris, c ă au să păzească toate dogmele Catolice știi Biserici.
Cum că vor primi c ă de a doua nunt ă, și pe cei ce de sil ă s-au lep ădat de Hristos, și cum
că îi vor iconomisi pe ei, dup ă rânduitele vremi, și după Canonul poc ăinței celor ce s-
au lepădat de Hristos; și așa, oriunde s-ar afla, ori în cet ăți, ori în sate, s ă rămână în
Cler, și în treapta în care s-a aflat fiecare Hirotonisit. Adic ă Episcopul s ă rămână
Episcop; Presbiterul, Presbiter; și Diaconul, Diacon; s ă rămână însă Episcopul, acolo
unde Episcop Dreptsl ăvitor al Catolice știi Biserici nu este. Iar dac ă la aceea și Biserică se
află și Dreptsl ăvitorul Episcop, acesta s ă-și aibă dregătoria, și toată lucrarea, și numele
de Episcop. Iar Novatianul cel ce mai-nainte a fost Episcop, s ă aibă pe singur ă cinstea
Presbiterului; afar ă numai de va voi Dreptsl ăvitorul Episcop, s ă aibă și acela cinste, și
numele gol de Episcop116 însă nu și să lucreze vreo sfin țită slujbă ca Episcop, pentru ca
să nu urmeze necuviin ța aceasta, a fi doi Episcopi întru una și aceeași cetate (despre
care vezi Canon 35 Apostolesc și pe cel al 16 al celui 1 și al 2-lea Sinod117 iar de nu va
voi nici aceasta, se cuvine a ierta s ă aibă loc de Episcop118 sau de Presbiter, pentru ca
împreun ă să se numere și el cu ceilal ți Ierosiți, și Clerici, și să nu se arate cu totul c ăzut
din Cler.

pe Navatiani, precum însemneaz ă marele Vasilie în Canonul 1. Vezi, și tâlcuirea Canonului al 7-lea
al Sinodului 3 unde Canonul 39 al Sinodului din Iliviria zice c ă prin Hirotesie s ă se primeasc ă
ereticii.
116 Precum și pe Melitie cercetându-se l-au osândit Sinodul 1 s ă petreacă în Lico, gol nume de
Episcop având, și de aici înainte nici în cetate, nici în vreun sat s ă hirotoniseasc ă. Sozomen în
Bisericeasca Istorie, cartea 10, Cap 14 și Socrat cartea 10 cap 9.
117 Scrie Sozomen, în Cartea a 4-a Cap 14 povestind despre Felix, și despre Liverie Episcopii
Romei, zice. Aceasta Dumnezeu iconomisind s ă moară Felix, și să rămâie singur Liverie, pentru a
nu se necinsti scaunul lui Petru, de doi pov ățuitori chivernisindu-se, care este semn de prigonire, și
străin de Bisericescul Canon. Iar Epifanie la eresul 68 zice: Nici odat ă Alexandria a avut doi
Episcopi. Și Cornelie al Romei, scriind c ătre Fanie al Antiohiei, prih ănește pe Mavdat c ă cerea să se
facă, care s-a și făcut Episcop al Romei, însu și Cornelie acesta fiind într-însa legiuit Episcop; și zice,
deci cum nu cuno ștea, că într-o Biseric ă un Episcop se cuvine a fi, și nu doi?
118 Fiindcă n u e s t e s l o b o d a s e f a c e E p i s c o p î n s a t , s a u î n t r – u n t i m p m i c , î n c a r e și un singur
Presbiter este destul, pentru a nu se def ăima numele Episcopului, dup ă Canonul 6 al Sinodului din
Sardichia, pentru aceasta, în ni ște orașe mici ca acestea, și în sate, se f ăcea cei ce se numea
horepiscopi. Deci horepiscopul dup ă Canonul al Antiohiei, se f ăcea de Episcopul cet ății aceleia, la
care supus, și însuși și satul lui. Zice dar Canonul acesta, c ă unul ca acesta se hirotoniseasc ă Citeți,
Ipodiaconi, și (Eforchistis) adic ă Catehisitori. Dar s ă se Cateriseasc ă d e v a î n d r ăzni fără voia
Episcopului celui din Cetate a hirotonisi Presbiter sau Diacon, m ăcar de ar avea și Hirotesie de
Episcop. Iar Canonul 8 al acestuia și Sinod, iart ă a da neprih ăniți Horepiscopi C ărți pașnice, adic ă
slobozitoare celor ce ar cere. A șișderea înc ă și Canonul 13 al Celui din Anghira, rânduie ște că fără
scrisorile adev ăratului Episcop s ă nu hirotoniseasc ă Horepiscopii, Presbiteri, sau Diaconi, nici în
locul lor, nici întru alt ă cetate.

124
CANON 9
Dacă oarecare f ără cercetare s-a proadus Presbiteri, sau cercetându-se ș-au
mărturisit p ăcatele lor119. Și mărturisindu-se ei, afar ă de Canon pornindu-se oamenii,
asupra unora ca acestora ș-au pus mâna, pe ace știa Canonul nu-i prime ște. Că pe
neprihănirea o ap ără Catoliceasca Biseric ă. [Apostol: 25, 61; Neocesareea: 9, 10;
Teofil: 3, 5, 6]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că, cei ce vor s ă se Ieroseasc ă, se cuvine a fi cura ți de
păcate care opresc Ierosirea (adic ă sfințirea), și se cuvine a se cerceta via ța, și petrecerea
lor. Iar dac ă oarecare s-au f ăcut Presbiteri, f ără a se cerceta, sau și cercetându-se și-au
mărturisit p ăcatele lor, fiind opritoare de Presbiteri e, iar Arhiereii cei ce i-au cercetat,
pornindu-se afar ă din Canoane, au Hirotonisit pe ei Presbiteri. Ace știa, zic, care cu
nevrednicie presbiterit, neprimi ți sunt de a lucra Preo țește. Că vădindu-se de c ătre alții,
sau însu și mărturisindu- și păcatele cele opritoare de preo ție, ce au f ăcut mai-nainte de
Hirotonie, se caterisesc dup ă Valsamon și Zonara. Sau înceteze despre a lucra
Preoțește, după anonimul (nenumitul) tâlcuitor al Canoanelor. Dar adaoge și pricina
Canonul, pentru care cei ce au c ăzut în păcate nu sunt primi ți la Preo ție. Fiindc ă zice,
că Catoliceasca Biseric ă apără, și voiește a fi Presbiterii neprih ăniți întru p ăcate,
precum porunce ște Pavel, a fi și Episcopul, zicând: «Se cuvine Episcopul a fi
neprihănit» [1 Timotei III, 2] adic ă nu numai neînvinov ățit, ci și cu totul neprih ănit, și
ne catigorit120.

119 Iaon Antiohianul în adunarea Canoanelor, în loc de „p ăcatele lor” are „Cele gre șite de dân șii”
care este și mai drept.
120 Însemnăm însă aici o socoteal ă Catoliceasc ă și Obștească, că toți cei ce afar ă de Canoane, și cu
nevrednicie s-au Hirotonit, mai-nainte de a se caterisi de Sinod, cu adev ărat sunt Presbiteri.
Fiindcă precum zice Dumnezeiescul Hrisostom: „Pe to ți Dumnezeu nu-i Hirotone ște, însă prin toți
el lucreaz ă; deși ei ar fi nevrednici, pentru a se mântui norodul” (Voroava 2 c ătre Timotei la cea 2).
Și iarăși: „Fiindc ă și prin cei nevrednici Darul lucreaz ă nu pentru dân șii, ci pentru cei ce vor s ă se
foloseasc ă.” (Voroava 11 la cea 1 c ătre Tesaloniceni) Și Iarăși: „Acum dar și prin cei nevrednici a
obișnuit a lucra Dumnezeu. Și nimic Darul botezului de al via ța Presbiterului se vat ămă”.
(Voroava 8 la cea 1 c ătre Corinteni) Dar și în Voroava a 3-a la cea c ătre Coloseni prin multe o
dovedește. Întru care și acestea le zice: „Darul lui Dumnezeu care și întru cei nevrednici lucreaz ă,
nu pentru noi, ci pentru voi.” Și iarăși, „nu pe mine m ă defaimă, ci Presbiteria. De m ă vei vedea
gol de aceasta, atuncea defaim ă-mă. Atuncea nici eu voi suferi a porunci. Pân ă însă ședem în
Tronul acesta, pân ă când vom avea șederea întâi, avem st ăpânirea și tăria, deși nevrednici
suntem.” Iar Simeon al Tesalonicului (în r ăspunsul al 13-lea) zice, „prin hirotonie lucreaz ă darul
întru dân șii, ori Arhierei de sunt, ori Ierei, pentru mântuirea celor ce vin, și câte Taine vor s ăvârși,
sunt cu adev ărat Taine. Vai îns ă (adaoge acesta și iarăși) unora ca acestora. Care ori mai-nainte de
Hirotonie au gre șit, ori dup ă Hirotonie, c ă nevrednici sunt de Preo ție. Și de vor a se poc ăi, și a se
mântui, înceteze des ăvârșit de la preasfintele lucr ări al Preo ției. Fiindc ă nimic alt ă îi va ajuta spre
pocăință, d e n u m a i – n a i n t e s e v o r p ărăsi de Preo ție.” Vezi și mărturia lui Hrisostom pentru
paretisire la forma canonice știi paretisiri la sfâr șitul cărții.

125
CANON 10
Câți dintre cei ce au c ăzut s-au prohirisit (adic ă s-au Hirotonisit) prin ne știință,
sau și mai-nainte știind cei ce i-au prohirisit, aceasta nu face sminteal ă Canonului
Bisericesc, c ăci cunoscându-se se caterisesc. [Apostol: 62; Anghira: 1, 3, 12; Petru: 10]

TÂLCUIRE
Câți au căzut121, adică s-au lep ădat de Domnul nostru Iisus Hristos, apoi s-au
pocăit, nu se face Presbiteri. C ăci cum este cu putin ță a se face Presbiter cel ce dup ă
Canoane este oprit a se împ ărtăși cu Dumnezeie știle Taine pân ă la moartea sa? Pentru
aceasta și Canonul acesta zice, c ă, acei câți dintre cei ce s-au lep ădat (de Hristos) s-au
Hirotonisit, ori pentru c ă Arhiereul cel ce i-a Hirotonisit nu știa lepădarea; sau pentru
că știa dar n-a b ăgat sam ă, sau au socotit c ă Hirotonia poate ca și Botezul s ă-i
curățească, precum tâlcuie ște Valsamon. Aceasta zic, a se Hirotonisi adic ă prin
neștiință, sau în știință, nu aduce vreo sminteal ă sau împiedicare Bisericescului Canon,
încât a nu-i opri despre a lucra Preo ția, nu. Pentru c ă după ce se vor, c ă întru acest chip
s-au Hirotonisit, se caterisesc. Câ ți însă mai-nainte de Botez au jertfit idolilor, ace știa
botezându-se, se Preo țesc, ca unii ce se spal ă de păcat după Canonul 12 din Anghira.
Iar câți pentru Hristos s-au muncit, și s-au închis, și de silă și nevoie au primit în mâini
Tămâie, sau în gur ă mâncări de jertf ă, aceștia, dacă cealaltă viață a lor este bun ă, se
prohirisesc Clerici, dup ă Canon 3 al acestuia și. Însemneaz ă însă, că nu numai cei ce
mai-nainte de Hirotonie s-au lep ădat (de Credin ță) apoi Hirotonisindu-se se caterisesc,
ci și câți după Hirotonie s-au lep ădat, și citește Canonul 62 Apostolesc.

CANON 11
Pentru cei ce au c ălcat (Credin ța) fără de silă, sau fără de luarea averilor, sau
fără primejdie, sau ceva de acest fel, care s-au f ăcut sub st ăpânirea lui Lichinie. Au
socotit Sinodul, de și au fost nevrednici de iubire de oameni, îns ă să se milostiveasc ă
spre ei. Deci câ ți cu adev ărat se vor c ăi, trei ani vor face ca ni ște credincio și între cei
ascultători, și șapte ani vor c ădea jos. Iar doi ani f ără proaducere se vor împ ărtăși cu
poporul de rug ăciuni. [Anghira: 6; Petru: 2; Vas ilie: 73, 81; Grigorie Nissis: 2]

TÂLCUIRE
Alte Canoane pentru cei ce de multa sil ă, și de mare nevoie se lep ădau de
Credință vorbesc, iar Canonul acesta vorbe ște pentru cei ce f ără de nevoie se leap ădă,

121 Însemneaz ă, că în vremea goanelor câ ți rămâneau statornici în Credin ța lui Hristos, în de Ob ște
se numeau st ătători. Care se împ ărțeau în dou ă, în Mărturisitori, și Mucenici. Și Mărturisitori se
ziceau, cei ce luau feluri de chinuri pentru m ărturisirea lui Hristos, în nu se omorau. Iar Mucenici,
cei ce mureau în temni țe și în munci. Iar câ ți dimpotriv ă nu stăruiau în Credin ța lui Hristos, se
numeau c ăzuți, sau gre șiți, sau călcători, spre deosebirea de cei st ătători. Care se desp ărțeau în
patru rânduieli. Cei întâi se numeau cei ce jertfiser ă, pentru c ă au jertfit idolilor, sau au mâncat
jertfă idoleasc ă. Cei al doilea care au t ămâiat, pentru c ă au tămâiat idolii. Cei al treilea libelatici,
pentru c ă da libel, adic ă în scris m ărturisea, c ă nu sunt cre știni. Sau și cumpăra acest fel de
mărturie de la Eparhul c ă au jertfit. Și cei al patrulea, vânz ători, care temându-se de gonaci
vindeau sfin țitele Cărți al creștinilor spre a se arde. (Adolf Labiul din Bisericeasca Istorie cartea 2
cap 3).

126
zicând: Cei ce au c ălcat Credin ța cea în Hristos f ără de oarecare nevoie, sau primejdie,
s-au lipsirea averilor lor. Care au fost ce i ce erau în vremile Tiranului Lichinie. Ace știa
zic, măcar că erau în vremile nevrednici de iubirea de oameni, și de sincatavasis
(conpogoremânt), s-au p ărut însă Sinodului s ă arate mil ă spre dân șii. Deci câ ți cu
adevărat, și din inim ă, dar nu cu f ățărnicie, și cu minciun ă, se căiesc pentru p ăcatul ce
au făcut. Ace știa trei ani vor face între ascult ători. Adic ă vor sta în Pridvor înaintea
Sfintelor și Împărăteștilor Por ți ale Bisericii, pentru ca s ă asculte Dumnezeie știle
Scripturi, pân ă ce va zice Diaconul câ ți sunteți catisihindu-v ă ieșiți, după aceasta s ă
iasă. Iar doi ani vor c ădea jos, adic ă vor intra în Biseric ă, și vor sta în partea cea din
urmă a Amvonului; s ă iasă însă și aceștia împreun ă cu cei ce se catihisesc, când zice
Diaconul, câ ți sunteți catihisindu-v ă ieșiți. Iar doi ani se vor împ ărtăși întru Rug ăciuni
împreun ă cu norodul. Adic ă vor sta împreun ă cu cei credincio și să se roage, și să nu
iasă cu cei ce se catihisesc, f ără însă a se împ ărtăși cu Dumnezeie știle Taine, pân ă ce se
vor sfârși acei doi ani.

CANON 12
Iar cei ce vor fi chema ți de Har, și pornirea cea întâi ar ătând, și brâiele
lepădând, iar dup ă acestea, la a loru și borâtur ă se vor întoarce, ca câinii, încât unii și
arginți a da, și cu beneficii spre a ispr ăvi, ca iar ăși să se ostășască. Aceștia, zece ani s ă
cadă, după vremea de trei ani a ascult ării. Peste toate acestea, se cuvine a cerceta
buna voin ță a lor, și felul căinței. Căci câți cu frică, și cu lacrimi, și cu răbdare, și cu
faceri de bine, î și vor ar ăta întoarcere cu lucrul și nu cu chipul, ace știa plinind
vremea hot ărâtă a ascult ării, după cuviință se vor împ ărtăși de Rug ăciuni, împreun ă
cu a fi slobod Episcopului, a socoti și ceva mai iubitor de oameni pentru dân șii. Iar
câți cu neb ăgare de seam ă au adus, și au socotit c ă le ajunge lor spre întoarcere,
chipul într ării în Biseric ă, numai decât plineasc ă vremea. [Petru: 9, 11; Sinod: 6, 102;
Anghira: 2, 5, 7; Laodiceea: 1, 2; Vasilie: 2, 3, 74, 84; Nissis: 4, 5, 7, 8]

TÂLCUIRE Și Canonul acesta pentru osta șii creștini, se vede c ă vorbește, care se afla în anii
lui Lichinie, și rânduie ște așa: câți ostași creștini, chemându-se, și împuternicindu-se de
Dumnezeiescul Har, au ar ătat mai întâi vitejie și pornirea spre mucenie, și brâiele le-au
aruncat, semne fiind a ost ășiei lor; iar dup ă aceasta s-au întors ca câinii la borâtura
loruși. Adică s-au căit, și s-au lep ădat de credin ță. Încât unii dintr-în șii și bani au dat, și
cu beneficii, adic ă cu feluri de daruri, au dobândit iar ăși ostășia cea dintâi, ace știa zic,
după ce vor face trei ani în locul ascult ătorilor, s ă facă, și zece ani înc ă în locul celor ce
cad. Adic ă, să intre în Biseric ă, și să iasă împreun ă cu cei ce se catehisesc. Îns ă peste
toate acestea Arhiereul, și Duhovnicescul P ărinte, se cuvine s ă cerceteze voin ța unora
ca acestora, și felul, și așezarea c ăinței lor
122. Căci, câți cu frica lui Dumnezeu se

122 Pentru aceasta Dumnezeiescul Hrisostom (Cuvântul 2 pentru Preo ției) zice aceste: „Nu se cade
după măsura păcatelor să pune Păstorul și certările. Ci s ă socoteasc ă, și proeresul p ăcătoșilor, nu
cumva vrând a cârpi, pe cea rupt ă, mai rău să o rupă, și silindu-se s ă îndrepteze pe cel c ăzut, mai
mult să-l oboare. C ă cei neputincio și după proeresis (adic ă după mai-nainte alegere și voința) de se
vor certa câte pu țin puțin, vor putea, de nu des ăvârșit, dar m ăcar în parte a se izb ăvi de păcate și

127
pocăiesc, și cu umilin ță fac pe Dumnezeu milostiv, și rabdă chinuiri, și fac faceri de
bine, milostenii adic ă, și alte bun ătăți. Și în scurt a zice, se poc ăiesc cu adev ărat și curat,
și nu cu f ățărnicie, și numai întru ar ătare. Ace știa, zic, dup ă ce vor împlini acei trei ani
cu ascult ătorii, dup ă dreptate roag ă-se împreun ă cu cei credincio și, și din Biseric ă să nu
iasă. Și pe lâng ă conpogor ământul acesta, este slobod Arhiereului a ar ăta pentru dân șii
încă mai mult ă iubire de oameni, și milostivire. Iar câ ți cu neb ăgare de seam ă și cu
lenevire se poc ăiesc, și socotesc c ă este îndestul spre poc ăință a intra în Biseric ă după
arătare împreun ă cu cei ce cad, și să iasă iarăși cu cei ce se catehisesc. Ace știa zic,
plinească, și acei trei ani ai ascult ării, și acei zece ani întregi ai c ăderii.123

CANON 13 Iar pentru cei ce c ălătoresc (din via ță) vechea și canoniceasca lege se va p ăzi și
acum, încât, de se c ălătorește vreunul, de merindele cele mai de urm ă și prea de
nevoie, s ă n u s e l i p s e a s c ă. Iar dac ă cel dezn ădăjduit, și poate s-a împ ărtășit, va
rămâne iar ăși între cei vii, fie împreun ă cu cei ce se împ ărtășesc de singur ă
rugăciunea. Iar de Ob ște, și pentru oricare ar c ălători din (via ță), cerându-se a se
împărtăși de Euharístie, Episcopul cu cercetare împ ărtășească-l din Prosforá
(Proaducere).

TÂLCUIRE
După ce Dumnezeie știi Părinți aceștia rânduit despre certare, și cu ce chip, și în
câtă vreme se cuvine a fi neîmp ărtășiți cei ce s-au lep ădat de Hristos, în Canonul acesta

de patimi; iar dac ă deodată de va da cineva toate cuviincioasele cert ări și canonisiri, îi va lipsi și de
cea puțină îndrepare, ce o putea lua. Și iarăși: Multă înțelepciune trebuie s ă aibă păstorul, și mii de
Ochi, ca s ă vadă din toate p ărțile deprinderea sufletului. Pentru c ă precum unii, neputând suferi
asprimea Canonului, se fac tari în cerbice, și sărind cad în dezn ădăjduire. A șa iarăși dimpotriv ă,
sunt unii care pentru c ă nu au luat Canon potrivit p ăcatelor lor, se lenevesc, și mai răi se fac, și se
îndeamn ă a păcătui mai mult. Pentru aceasta în vreamea Patriarhului Luca, un Episcop canonisind
prea prea în pu țină vreme pe un osta ș, ce făcuse ucidere de bun ă voie, și dându-i în scris
nevinovățirea lui, s-a învinov ățit de Sinod pentru pogor ământul acesta covâr șitor, ce a f ăcut; iar
Episcopul, a adus spre m ărturie Canonul acesta al Sinodului acestuia. Îns ă a auzit de la Sinodul
acela, că Arhiereilor s-a dat voie s ă adaoge, sau s ă împuțineze cert ările Canoanelor, nu îns ă și să
facă covâșitoare și necercetat ă conpogorâre. Apoi pe uciga șul ostaș Sinodul l-a supus cert ărilor
Canoanelor, iar pe Episcopul l-au pedepsit cu oprirea Arhieriei întru atât a rânduit ă vreme.
123 Însemneaz ă că în Canonul acesta se p ăzesc acele dou ă ce marele Vasilie în Canonul al 3-lea al
său le pomene ște. „Adic ă obiceiul, și forma, scump ătatea, și mărginirea. Obiceiul adic ă, și forma,
sunt acei trei ani ai ascult ării, și cei zece ai c ăderii. Iar scump ătatea și mărginirea sunt lacrimile, și
suferirea relei p ătimiri, facerile de bine, și de Obște pocăința cea adev ărată și curată. Și la cei ce au
primit scump ătatea, s-a f ăcut pogor ământ a împlini numai cei trei ani ai c ăderii. Iar la cei ce
aceasta nu au primit, nici un pogor ământ li s-au f ăcut, ci li s-a poruncit s ă păzească toți anii.”
Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom în voroava 14 la cea a doua c ătre Corinteni zice, „Eu
nu cer mul țimea anilor, ci îndreptare sufletului. Aceasta dar arat ă, de s-au umilit cei ce au p ăcătuit,
de ș-au schimbat via ța, și iată s-au făcut tot. Iar încât aceasta nu este din prelungirea canonisirii
nici un folos se na ște. Căci și la ranele cel trupe ști, nu căutăm de s-au legat de multe ori, ci de le-au
folosit leg ătura. Deci de le-au folosit în pu țină vreme, nu se mai lege; iar de nu, legi-s ă încă și mai
mult de zece ani. Și până atuncea nu se dezlege, pân ă ce se va folosi r ănitul prin leg ătură.

128
rânduiesc, c ăci câți dintre unii ca ace știa, se primejduiesc s ă moară, la aceștia să se
păzească și Canoniceasc ă Lege. (Care se socote ște a fi Canonul 6 al Sinodului din
Anghira, mai vechi fiind decât acest 1 Si nod Ecumenic). Încât, oricare se va
deznădăjdui spre moarte, s ă nu se lipseasc ă de cea de s ăvârșit, și mai de pe urm ă, și
prea de nevoie Merind ă pentru c ălătoria aceea și înstrăinarea, care este împ ărtășirea
Dumnezeie știlor Taine124. Însă dacă acesta ce s-a hot ărât de moarte, și s-a împ ărtășit cu
Sfintele Taine, se va îns ănătoși iarăși, acesta s ă stea numai cu cei Credincio și, și să se
roage împreun ă, nu însă și să se împărtășească. Iar Valsamon zice, c ă unul ca acesta,
pentru care vorbe ște Canonul acesta, fiindc ă se află în locul celor ce împreun ă stau,
pentru aceasta și întru acela și iarăși i se porunce ște a rămâne. Iar de a fost în locul
ascultătorilor, iar ăși întru acela a r ămâne. Și în de Ob ște, în Canonul acela în care se
află fiecare când se primejduia mai-nainte de împ ărtășire, se cade a se întoarce iar ăși la
acela dup ă împărtășire. Și pentru ca s ă zicem cu Canon cuprinz ător și obștesc,
fieștecărui om (cre știn) adic ă ce se primejduie ște spre moarte, și cere a se împ ărtăși cu
Dumnezeiasca Euharistie, Episcopul sau și Duhovnicescul P ărinte, cu cercare, s ă-l
împărtășească pe el cu Dumnezeie știle Taine.

CANON 14
Pentru cei ce se catihisesc și au căzut, au socotit sfântul și marele Sinod, ca, trei
ani ei s ă fie ascult ători numai, dup ă aceasta s ă se roage cu cei ce se catehisesc.
[Neocesareea: 5; Laodiceea: 19; Vasilie: 20; Timotei: VI; Chiril: 5]

TÂLCUIRE
Catehumeni se numesc de la Catihó, care se tâlcuie ște, învăț prin cuvânt pe cei
începători la Credin ță. Fiindc ă se catehiseau ace știa, și se înv ățau Dogmele
Dreptslăvitoarei Credin țe. Însă se împărțea în dou ă rânduieli. Și rânduiala cea întâi era
mai îndeplinit ă, și numea a celor ce pleac ă genunchile, care primesc Credin ța, iar
numai Botezul îl mai întârz iau. Pentru aceea intra și în Biseric ă, până la rugăciunea
celor ce se catehisesc, dup ă Canonul 19 al Sinodului din Laodiceea, care rug ăciune în
taină zicându-se, și vremea ei mâna Preotului punându-se asupra lor, î și pleca
genunchile. Iar când se striha, câ ți sunteți chemați ieșiți, ieșeau din Biseric ă. Iar cea a

124 Scrie îns ă și Dionisie al Alexandriei lui Favie trimi țând „Că un credincios b ătrân ce se numea
Serapion, a fost jertfit idolilor, boln ăvindu-se greu și trei zile f ără glas fiind, întru a patra zi pu țin
împuternicindu-se, a chiemat pe nepotul s ău, și a zis s ă vină un Iereu. A mers copilul la
Presbiterul; și era vreme de noapte. Sau întâmplat îns ă de a fost Presbiterul bolnav, încât nu a
putut să meargă. Și fiindcă eu (zice Dionisie) am fost dat porunc ă Presbiterilor, ca s ă ierte a se
împărtăși cei ce se primejduiesc la moarte, mai ales dac ă aceasta rugându-se o cer, pentru ca s ă
moară și să se ducă din viața aceasta cu bun ă nădejde. Presbiterul dar a dat copilului o p ărticică
din prea Sfânta pâine, și i-a zic c ă să o ude, și să o toarne în gura b ătrânului, și așa făcând copilul,
și acela pu țin înghițind, îndat ă și-a dat duhul.” (Evsevie în Bisericeasca Istorie Cartea a 6-a cap 44).
Încă și Ilie Mitropolitul Critului, scriind c ătre oarecare Dionisie Monah zice: „C ă dacă cineva înc ă
de puțin răsuflă, și desăvârșit nu a murit, îns ă este întru nesim țire, și nici a lua, nici a mânca poate,
sau și într-alt chip, scuip ă ceea ce-i pun în gur ă, de este zic cineva aceste fel, se cuvine Presbiterul
cu luare aminte, s ă pecetluiasc ă buzele lui și limba lui cu atingerea și turnarea Dumnezeie știlor
Taine”.

129
doua rânduial ă era mai nedeplinit ă, și se numea a ascult ătorilor. Care în Pridvor stând
către împ ărăteștile uși, ascultau Dumnezeie știle Scripturi, și după ascultarea
Dumnezeie știi Evanghelii ie șeau, dup ă Vlastar, și după scoliastul lui Armenopul la
perilipsul canoanelor (partea 5 suprascrierea 3) care amândou ă rânduieli luminat se
văd și în închipuirea Bisericii care o am închipuit la sfâr șitul cărții. Iar Cardinalul Bona
(Cartea 1 despre lucr ările Liturghiei) și alții oarecare, pe lâng ă aceste dou ă rânduieli,
numără și alte dou ă, de la P ărinții Apuseni aceste adunându-le. Și acestea se numeau,
una a celor pricep ători (pentru c ă cerea Botezul) și alta a celor ale și. Care a șa se ziceau,
după ce se înscriau în catalogul celor ce abia aveau a se boteza. Pe care îi nume ște
Capul al 7-lea al c ărții a 8-a a Apostole știlor așezământuri lumina ți, și Chiril în
Catehisirile sal. Iar ă Botezați Capul al 8-lea al aceleia și cărți a așezământurilor. Pe
aceștia îi pomene ște și Canonul al 6-lea al lui Timotei. Acestea a șa fiind zise, zice
Canonul acesta: Câ ți catehumeni fiind din rânduiala cea întâi și mai deplinit ă, s-au
lepădat de Credin ță, s-a părut a fi cuviincios sfântului și marelui Sinodului acestuia,
trei ani s ă stea în cea a doua, și mai nedeplinit ă rânduial ă a celor ce se catehisesc, a
celor ce ascult ă în Pridvor, și după acei trei ani s ă se roage împreun ă cu cea întâi, și mai
deplinită rânduial ă a celor ce se catehisesc în l ăuntru în Biseric ă. Cu dreptate îns ă s-ar
nedumeri cineva, pentru ce Sinoadele a șa ceartă pe cei ce se catehisesc, când
păcătuiesc, iar marele Vasilie în Canonul 20 al s ău zice: „ și de Obște cele ce se face în
viață de cel ce și catehise șt e n u s e a d u c l a d a r e d e s e a m ă.” Spre dezlegarea zicerii
acesteia împotriv ă arătată, după Zonara, c ă nu a zis marele Vasilie s ă nu se certe
catehumenii, gre șind mai înainte de Botez. C ă atuncea ar fi potrivnic Sinodice știlor
Canoane. Ci c ă păcatele catehumenilor nu se aduc dare de seam ă, adică la munc ă după
ce s-au botezat ei. Fiindc ă s-au iertat prin sfântul Botez, nu numai de câte, catehumeni
fiind, au f ăcut, ci înc ă, și de cele ce au f ăcut mai-nainte de a se face catehumeni. Adic ă
întru necredin ță fiind. Se ceart ă însă catehumenii, pentru c ă și ei, deși cu lucrul nu în
lăuntru Bisericii, nici cu lucrarea, m ădulări ale Bisericii, îns ă cu pofta, și cu îndurarea
sufletului, și cu puterea sunt în Biseric ă. Căci după Teologul (în cuvântul cel de sfântul
Botez) sunt ace știa înaintea u șilor bunei cinstiri; și s-au zămislit în Credin ță, măcar de
nu s-au n ăscut înc ă prin Botez. Fiindc ă nici sunt dezn ădăjduiți de toat ă nădejdea
mântuirii, dac ă de nevoie vor muri neboteza ți) precum aceasta se arat ă din cuvântul cel
asupra îngrop ării, ce face Dumnezeiescul Ambrosie c ătre împăratul Valentinian, ce a
murit înc ă catehisinduse. Deci Sinoadele pentru aceasta ceart ă pe cei ce se catehisesc, ca
pe cei ce sunt acum ai lor, și Credin ța o au primit, și creștini se numesc. Și câte Legea le
zice lor, ca unora ce sunt în Lege le gr ăiește după Apostolescul Cuvânt. [ Romani 3, 19]

CANON 15
Pentru multa tulburare și gâlcevile ce s-au f ăcut, s-a socotit des ăvârșit a se ridica
din mijloc obiceiul, cel ce afar ă de Apostolescul Canon s-a aflat în oarecare p ărți.
Încât din cetatea în cetate, a nu se muta, nici Episcop, nici Presbiter, nici Diacon. Iar dacă cineva dup ă hotărârea sfântului și marelui Sinod, s-ar apuca a face ceva de acest
fel, s-au s-ar da pe sine și vreunei lucr ări de acest fel, negre șit se strica lucrarea, și se
va așeza la Biserica, la care Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul s-a Hirotonisit.
[Apostol: 14, 15; Sobor: 4, 6; Antioh: 3, 21; Sardichia: 1, 16; Cartag: 57]

130
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște acestea, s-a socotit de cuviin ță a se rădica din mijloc cu
desăvârșire obiceiul, care în oarecare p ărți s-a izvodit afar ă de așezământul și legiuirea
Apostolescului Canon (celui 14 adic ă, dar și celui al 15-lea). Pentru multele tulbur ări, și
gâlcevile cele între unii cu al ții ce călcarea aceasta s-au urmat. C ă adică a nu trece
dintru o cetate întru alta nici Episcop, nici Presbiter, nici Diacon. Iar dac ă cineva în
urma Canonului acestuia al acestui sfânt Sinod, s-ar apuca a face una ca aceasta și s-ar
muta dintru o cetate întru alta. Mutarea aceasta ce o va face, negre șit se va surpa, și
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul se va a șeza la Biserica aceea, la care s-a
hirotonisit. Fiindc ă nu numai Episcopul, ci și Presbiterii, și Diaconii, se cuvine a se
hirotonisi la Biserica rânduit ă, și nu slobod, dup ă al 6-lea Canon al Sinodului 4 și după
al 14 și 15 Apostolesc.

CANON 16
Câți aruncându-se în primejdie, nici frica lui Dumnezeu înaintea Ochilor
având, nici Bisericescul Canon știind, se vor duce de la Biserica lor Presbiteri, sau
Diaconi, sau oricare, se cerceteaz ă [cuprind] în Canon; ace știa nicidecum trebuie a fi
primiți la altă Biserică, ci toată sila trebuie a li se face, ca s ă se întoarc ă la a loru și
Parohie. Sau, st ăruind [n ătângindu-se], se cuvine a fi achinoni ți (neîmp ărtășiți). Iar
de ar îndr ăzni vreunul a r ăpi locul ce se cuvine altuia, și va hirotonisi în Biserica sa,
neînvoindu-se Episcopului de la care a fugit cel ce se cerceteaz ă în Canon, f ără tărie
fie Hirotonia.
TÂLCUIRE
Canonul cel mai de sus rânduie ște ca iar ăși să se așeze Presbiterii, și Diaconii la
Biserica aceea întru care s-au Hirotonisit, iar acesta și agrie (adic ă nelucrare) pune
asupra unora ca acestora, de nu se vor îndupleca a se întoarce, zicând: Câ ți Presbiteri,
sau Diaconi, sau cei împreun ă numărați în Canon, și în Cler
125, nici de Dumnezeu
temându-se, nici Canonul Bisericii cunosc ându-le (cel al 15-lea Apostolesc adic ă)
aruncându-se în primejdie se vor duce de la Biserica aceea la care s-au hirotonisit;
aceștia, zic, nicidecum se cuvine a se primi la alta (f ără de scrisori adic ă
recomanduitoare și slobozitoare), ci trebuie a fi sili ți să se întoarc ă la Bisericile lor. Iar
de vor st ărui în pisma lor, trebuie a fi neîmp ărtășiți. Nu îns ă de Taine, nu de mirenii și
Credincio șii cei din Biseric ă (Căci după chipul acesta ar fi împotrivnic Canonul acesta
celui al 15-lea Apostolesc, care pe unii ca ace știa de la împ ărtășirea cea cu mirenii în
Biserică nu-i scoate) ci de cei de o tagm ă cu dânșii Simpresbiteri și Sindiaconi. Adic ă a
nu Siliturghisi cu cei Ierosi ți, și a rămânea argo și (nelucr ători). Iar de ar îndr ăzni vreun
Episcopi a r ăpi cu vicle șug pe str ăin Cleric al altui Episcop, și al Hirotonisi pe el (poate

125 Canonici, și în Canon cerceta ți, cu osebire se numesc Clericii, fiindc ă viața și mintea, și cuvântul
lor, se pov ățuiește, și se îndrepteaz ă după Sfințitele Canoane, cele Apostole ști zic, Sinodice ști, și
Părintești. Canonici pe lâng ă aceștia se zic și Monahii, precum aceasta se vede în multe Canoane,
dar încă și Monahiile, pentru aceasta și pricină Canonece se numesc; fiindc ă mirenii, necanonisit, și
oarecum cu slobozenie petrec.

131
în mai mare treapt ă) în Biserica sa, f ără a voi Episcopul Clericului, de la care a fugit, fie
fără de tărie Hirotonia cea de acest fel. Cite ște și pe 15 Apostolesc.

CANON 17
Fiindcă mulți din cei certa ți (adică cuprinși) în Canon, pe l ăcomia de averi, și
urâtul câ știg vânând, au uitat Dumnezeiasca scrisoare ce zice: „Argintul s ău nu l-a
dat în cam ătă” [Psalm 14, 5]. Și împrumutând, sute cer înapoi. Au îndreptat (au
judecat cu dreptul) sfântul și marele Sinod, ca de se va afla cineva dup ă hotărârea
aceasta luând dobânzi, din întrebuin țare, sau într-alt chip întrebuin țând lucrul, sau
în jumătate de dobând ă cerând, sau m ăcar altceva izvodind pentru urâtul câ știg, se
va caterisi de Cliros și străin de Canon va fi. [Apostol: 44; Sobor 5: 10; Laodiceea: 4;
Cartagina: 5, 20; Vasilie: 14]

TÂLCUIRE
Multe Canoane opresc dobânzile banilor. Dar și acesta, aceasta o rânduie ște,
zicând: fiindc ă mulți Canonici, adic ă Clerici, iubind l ăcomia de averi și urâtul câ știg, au
uitat Psalmicescul cuvânt al lui David, cel ce zice, argintul n-a dat în cam ătă, dreptul
adică, cel ce voie ște a lăcui în Muntele cel sfânt al Domnului, adic ă în Cereasca
Împărăție. Ci împrumutând cel de la datornicii lor se ia sute, adic ă zece lei la sut ă (care
era dobânda cea mai grea decât celelalte). Fiind zic, c ă o fac aceasta Clericii, au judecat
cu dreptul sfântul și marele Sinodul acesta, c ă dacă în urma Canonului acestuia, s-ar
afla vreun Cleric s ă ia dobând ă, sau ca o nego țitorie oarecare întrebuin țând lucrul, sau
și după alt chip (voind adic ă a nu se ar ăta că el ia dobând ă) dă banii săi la cei ce au
trebuință, însă se învoie ște cu dân șii să ia și el parte din dobând ă, și din câ știgul
banilor, numindu-se pe sine și, nu împrumut ător, ci p ărtaș). Deci ori care s-ar afla c ă
face aceasta, sau c ă cere jum ătate de dobând ă, sau vreun alt lucru asemene izvode ște
pentru urâtul câ știg. Unul ca acesta se va caterisi din Cler, și se va înstr ăina din
Canoniceasca rânduial ă. Citește la 44 Apostolesc.

CANON 18
Au venit la sfântul și marele Sinod ( știință), că în oarecare locuri, și cetăți,
Presbiterilor, Euharístia Diaconii o dau. Care nici Canonul, nici obiceiul au
predanisit, ca cei ce st ăpânire nu au prosforá (proaduce), celor ce prosforeaz ă se le
dea Trupul lui Hristos. Și aceia s-a f ăcut cunoscut, c ă acum unii din Diaconi și mai
înainte de Episcop, se ating de Euharístie. Deci acestea toate r ădicese, și rămâie
Diaconii întru m ăsurile lor, știind ei, c ă, a Episcopului sunt slujitori, iar decât
Presbiterii mai mici. Și să ia dup ă rânduial ă Euharístia dup ă Presbiterul, ori
Episcopul dându-le lor, ori Presbiterul. [Laodiceea 20; Sobor 6: 7] Dar nici a ședea
între Presbiteri s ă fie iertat Diaconilor. C ă afară de Canon, și afară de rânduial ă este
cel ce făcea; iar dac ă unul nu ar voi a se supune, și după hotărârile acestea, înceteze
de Diaconie.

TÂLCUIRE
Pretutindene se cuvine a se p ăzi buna rânduial ă, iar mai ales între cei sfin țiți,
(adică Hirotonisi ți) pentru aceasta și Canonul acesta îndrepteaz ă un lucru ce f ără de

132
rânduial ă se făcea. Că zice, au venit la auzul sfântului, și marelui Sinodului acestuia, c ă
în oarecare locuri, și cetăți, Diaconii dau Dumnezeiasca împ ărtășire Presbiterului, care
aceasta nici vreun Canon în scris, nici obicei nescris o a predanisit. A da adic ă Trupul
lui Hristos Preo ților celor ce-l Ierurghisesc pe el, Diaconii cei ce nu st ăpânire a-l
Ierurghisi (adic ă cu sfințenie a-l lucra). Pe lâng ă acestea înc ă și aceasta s-a vestit, c ă unii
din Diaconi se împ ărtășesc înainte de Presbiteri. Deci toate nerânduielile acestea s ă se
ridice din mijloc, și Diaconii s ă rămâie în hotarele lor, adic ă nici Euharístia s ă o dea
preoților, nici mai-nainte de Preo ți să se împărtășească. Știind că a Episcopului sunt
slujitori, precum și însuși numele acesta însemneaz ă: că Diacon va s ă zică slujitori. Iar
decât Preo ții sunt mai josi ți și mai mici, «Iar cel mai mic de cel mai mare se
Binecuvinteaz ă» [Evrei VII, 7]. Precum zice Apostolul, și nu pe dos. Primeasc ă dar
după rânduial ă Dumnezeiasca Euharístie dup ă ce se vor împ ărtăși Presbiterii, dându-o
aceasta lor, sau Episcopul, sau (de nu va fi de fa ță Episcopul) Presbiterul. Dar nici voie
este Diaconilor a ședea între Presbiteri, fiindc ă aceasta este f ără rânduial ă și afară de
Canon. C ă arată, că Diaconii ar fi de o cinste cu Presbiterii, care lucru nu este. Iar dac ă
și în urma Canonului acestuia nu ar voi careva din Diaconi a se supune, înceteze de
Diaconia sa.

CANON 19
Pentru cei ce s-au f ăcut urm ători lui Pavel (Samosatelui), apoi au n ăzuit la
Catoliceasca Biseric ă, sau pus hot ărâre a doua oar ă a se boteza ei negre șit. Iar dac ă
unii în timpul trecut, s-ar fi rânduit în Cler, de s-ar ar ăta neprih ăniți și nemânji ți
după ce de al doilea se vor boteza Hirotoniseasc ă-se de Episcopul Catolice știi
Biserici. Iar dac ă certare i-ar afla pe ei neharnici, se cuvine a se caterisi ei. A șișderea
încă și pentru Diaconi țe, și de Ob ște pentru to ți cei cerceta ți [numărați] în Canon,
aceastași închipuire se va p ăzi. Am pomenit îns ă pentru Diaconi țe care se num ără în
Schimă; fiindcă nici vreo hirotesie oarecare au, negre șit între mireni s ă se numere
ele. [Apostol: 47; Sobor 1: 2; Sobor 5: 95; Laodiceea: 7, 8; Cartagina: 66] [Sobor 4: 15; Sobor 5: 14, 40; Vasilie: 44; Cartagina 5, 51, 135]

TÂLCUIRE Canonul acesta rânduie ște pentru cei ce s-au n ăscut în eresul lui Pavel
Samosateului, iar dup ă aceasta au n ăzuit la Catoliceasca Biseric ă, zicând c ă, Canon și
tip s-au dat ca negre șit a doua oar ă să se boteze ereticii cei de acest fel (vezi îns ă că cu
rea întrebuin țare nume ște Sinodul Botez pe Botezul Pavlianí știlor, și alăturându-l pe el
cu Botezul nostru, nu cu însu și acela al lor, au întrebuin țat graiul acesta, adic ă a doua
oară să se boteze; și vezi Prolegomena Sinodului din Calcedon, fiindc ă nu se boteaz ă ei
întocmai ca și cei Dreptsl ăvitori). Iar dac ă unii dintr-în șii s-au Hirotonisit Clerici mai-
nainte de Drepsl ăvitorul Botez, ne știind Arhiereii ce i-ar fi Hirotonisit, c ă sunt eretici,
sau că au Hirotonisi ți în Clerul Pavliani știlor. Ace știa zic dup ă ce a doua oar ă se vor
Boteza în Dreptsl ăvitorul Botez, de se va vedea via ța lor neprih ănită, și nemânjit ă, să se
Hirotoniseasc ă de Episcopul Catolice știi și Dreptsl ăvitoarei Biserici, fiindc ă întâia
Hirotonie ce au luat eretici fiind, cu totul nici se socote ște Hirotonie. C ăci cum este cu
putință cel ce nu este Botezat dup ă Dreptsl ăvitoarea Credin ță, a lua venirea Sfântului
Duh, și Darul și Hirotonie? Iar cercetându-se de se vor afla nevrednici de Preo ție, se

133
cuvine a se caterisi, adic ă a se scoate din Cler. C ă cu rea întrebuin țare s-au luat aici
caterisirea de scoatere. Fiindc ă se caterise ște chiar, cel ce s-a ridicat mai-nainte la
înălțimea Ierosirii și a Clirosului. Iar ace știa ce nici ca cum au luat Hirotonia, din care
înălțime se vor caterisi? Cu adev ărat nici din una. Sau poate c ă zice, a se caterisi din
Preoția și Clirosul Pavliani știlor. Că precum Botez au numit pe cel dup ă a lor rânduial ă
făcut, așa au numit și Cler pe cel al lor, și prin urmare caterisis; precum și Canonul al 8-
le al celui din Laodiceea Cler nume ște pe cel al Montani știlor. Și aceasta ce am zis
pentru b ărbați, trebuie a se p ăzi fără schimbare, și la femei. Adic ă dacă unele din
femeile Pavliani știlor se vor fi Hirotonisit de Episcop Dreptsl ăvitor Diaconi țe, neștiind
eresul lor, sau de vor fi și fost Hirotonisite în ceata Diaconi țelor cea a Pavliani știlor,
acestea, zic, s ă se Boteze a doua oar ă, și de se vor ar ătat vrednice de Diaconie dup ă
Botez, Hirotoniseasc ă-se Diaconi țe (și vezi și Canoanele 46 și 47 Apostolesc, și pe al 7-
lea al Sinodului al 2-lea). Iar ceea ce adaug ă Canonul, zicând: Am pomenit de Diaconi țe
care se num ără în shim ă, fiindcă nici au vreo hirotesie, negre șit între mireni s ă se
numere ele; m ăcar că este cu anevoie de în țeles. Îns ă înțelegerea este aceasta, c ă, am
pomenit îns ă osebit pentru Diaconi țe, care la Pavliani ști avea shima aceasta, adic ă
slujba Diaconi țelor, că și acestea, precum și ceilalți Clerici ai lor, ca ni ște mireni se
cuvine a se socoti. Pentru c ă, precum acia nu aveau vreo hirotonie, lipsi ți fiind de
Dumnezeiescul Dar, a șa și Diaconi țele cele ce erau la dân șii, numai shima (adic ă
chipul) Diaconi țelor aveau, iar hirotesie adev ărată, și de Dar d ătătoare nu aveau. încât,
ca niște mirence se cade a se cunoa ște și ele dup ă botez, precum era și mai-nainte.

CANON 20
Fiindcă sunt unii care Duminica pleac ă genunchile și în zilele Cincizecimii.
Pentru a se p ăzi toate întru toat ă parichia (parohia) sau socotit de sfântul Sinod,
stând, Rug ăciunile a se da lui Dumnezeu. [Sobor 6: 90; Petru: 15]

TÂLCUIRE Obiceiurile cele de Apostoli, și de Părinți predanisite, se cuvine de Ob ște a se p ăzi
toate, de toate Bisericile, și unele de unele numai. Pentru aceasta și Canonul acesta
rânduiește că, de vreme ce oarecare cre știni pleac ă genunchile (adic ă îngenunchind) și
în ziua Duminicii, și în zilele cele dup ă Paști până la Cincizecime (adic ă până la
Duminica Pogorârii Sfântului Duh). Care lucru este afar ă de Canoane, și necuviincios.
Deci spre a se p ăzi toate Apostole știle și Părinteștiile Predanii, întru toate
Dreptslăvitoarele Biserici a toat ă lumea; dintre care una este, și a nu pleca genunchile
în ziua Duminicii, și întru toat ă Cincizecimea. A socotit de cuviin ță Sfântul Sinodul
acesta, ca s ă-și dea to ți creștinii rug ăciunile lor lui Dumnezeu, în zilele acestea, nu
îngenunchia ți, ci stând și drepți. Iar Marele Vasilie, în capul 27 din cele pentru Sfântul
Duh care este Canon al 91-lea s ă nu plecăm genunchile Dumineca și în Cincizecime, ci
și cuvântul, și pricinile le adaug ă pentru care aceasta nu facem. C ă Duminica zice,
stând drep ți ne rugăm
126 nu numai c ă întru dânsa împreun ă cu Hristos ne-am sculat, și

126 Pentru aceasta și marele Vasilie (Cuvintele sunt ale lui Vlástar) alc ătuind foarte bine mai mult
decât toți curățitoarele Rug ăciuni, „Care se citesc în ziua a cincizecea întru care Sfântul Duh peste

134
suntem datori a asculta cele de sus și Cerești, dar și pentru c ă ziua Duminicii se vede

Ucenicii Domnului s-au pogorât, și cu chip de rob și cu plecarea genunchilor au sf ătuit pe norod s ă
le asculte, pentru ca s ă mărturiseasc ă cu chipul acesta fireasca St ăpânie a Sfântului Duh, și să arate,
și după aceata c ă Duhul cel Sfânt este de o Fiin ță cu Fiul, c ăruia tot genunchiul se pleac ă, după
Apostolul. Acestea, zic, f ăcându-le, nu au judecat a fi de cuviin ță să se citeasc ă în ceasul al treilea al
zilei întru care au venit Sfântul Duh peste Sfin ții Apostoli. Pentru c ă nu era de cuviin ță, El care era
tăinuitor și învățător al Tainelor celor ascunse al Sfântului Duh, și strice vechile Pronomii ale
Duminicii, care mari Taine și socoteli cuprind, pe care însu și mai-nainte le-au înt ărit, zic adic ă a nu
pleca genunchii Duminica. Pentru aceasta, ca s ă nu se fac ă această necuviin ță, au rânduit a se citi
cu îngenunchere în seara Cincizecimii, când și Duminica și Cincizecimea se sfâr șește. Pentru
aceasta cei ce citesc Rug ăciunile acestea diminea ța, rău, și cu greșeală, și afară de Canoane fac. Iar
de s-ar nedumeri cineva, pentru ce Apostolul Pavel a plecat genunche, rugându-se în zilele
Cincizecimi? C ă în capul 20 al Faptelor este scris, c ă Pavel trecând prin Efes, fiindc ă se sârguia a se
afla în Ierusalim în ziua a Cincizecea. Și după aceasta adauge, acestea zicând: (Pavel adic ă)
plecându- și genunchele sale împreun ă cu toți ei s-au rugat. Și iarăși în urm ătorul cap 21 scrie
însuși Luca: că mergând din Tir plecând genunchele pe malul m ării ne-au rugat.” Dezlegarea este
gata, că starea Bisericii atunci înc ă era ne canonisit ă, și oarecum era în pruncie, fiindc ă încă atuncea
se punea Temeliile cele mai de C ăpetenie, și nu luase s ăvârșirea, nici toat ă amărunțimea.
Însemneaz ă însă, că Canonul acesta nu zice pentru plecarile de genunchi, cele ce la noi mai în de
Obște metanii mari (Care pentru s ărutarea Sfintelor Icoane se fac, și mai ales înaintea înfrico șatelor
Taine, nu le opre ște Canonul atât al 10-lea al sfântului Nichifor, nici Duminica, nici întru toat ă
cincizecimea, cât și sfințitele cânt ări ce zic, când, înaintea ta c ădem celui ce te-ai sculat din
Mormânt. Și când, Veni ți să ne închin ăm și să cădem, înaintea lui Hristos celui ce a Înviat. Și altele
multe ca acestea. Am zis c ă plecările de genunchi, cele ce se fac pentru s ărutarea Icoanelor nu se
opresc. Fiindc ă pe cele ce se fac din obicei și acesta le opre ște, în acesta și Canon zicând a șa: Trebuie
pentru s ărutarea celor Sfinte a pleca genunchele și Duminica, nu îns ă a face îngenuncherile cele
din obicei. Precum în multe manuscrise Códice s-au scris. Iar Dumnezeiescul Isaía acestea le
oprește, că scriind c ătre Teódora îi zice: C ă de va face îngenuncheri Duminic ă, și în Cincizecime,
unui pre greu Canon se supune. Și sfântul Cálist și Ignátie Xantópul, asemene le opresc, zicând,
după oarecare Tainice, și negrăite cuvinte. Dar și Tipícele pe metaniile cele mari le ridic ă din mijloc
și Duminica, și Sâmbetele, și în toată Cincizecimea, și cuvântul este, pentru c ă în aceste fel de
căderi se cuprinde, și îngenuncherea cea oprit ă de Canoane). Nu zice, zic, Canonul pentru
îngenuncherile cele de acest fel, ci pentru îngenuncherea, dup ă care pe genunchi stând ne rug ăm,
precum face în seara sfintei Duminicii Pogorârii Sfântului Duh. Drept aceea de aici se încheie, c ă a
ne ruga în îngenunchia ți, nu este obicei Latinesc și păgânesc; ci Bisericesc, și Evanghelicesc.
Evanghelicesc, pentru c ă și Domnul a șa s-a rugat; «C ă plecându- și Genunchile se ruga» [Luca 22:
41]. Iar Apostolesc obicei, pentru c ă și Pavel cu osebire a șa se ruga, precum am zis mai sus. Și
iarăși, «Pentru acesta plec genunchile mele, zice, c ătre Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos»
[Efeseni 3:14]. Și mai ales Iacov Fratele Domnului, a c ăruia, precum scrie Metafrastul și alții, i s-au
umflat genunchile ca ale c ămilei, de desele îngenuncheri. Și în de Ob ște Apostolii în
Așezământurile lor zic (Cartea 8, Cap 9 și 15): Că Credincio șii plecând genunchele se rugau lui
Dumnezeu în vremea Liturghiei, și în sfârșit este Bisericesc; pentru c ă Sinodul al 6-lea în Canonul
al 90-lea zice, c ă în seara Duminicii plecând genunchele aducem lui Dumnezeu rug ăciune. Și
marele Vasilie (în cuvânt; al c ăruia început este „Omul dup ă chipul…”) scrie, c ă pentru aceasta în
7 Stări s-a împ ărțit vremea rug ăciunii, pentru ca s ă se facă oarecare odihn ă la dinadinsirea
îngenuncherii celei întru rug ăciuni. Îns ă nu se cade cineva totdeaun a îngenuchiat a se ruga, ci și
stând, și după Canonul acesta și după Evanghelia, ce zice: «Când sta ți rugându-v ă…» [Marcu 11:
25]

135
oarecum a fi asem ănare și închipuire a viitorului veac, întru care adic ă toți se vor afla
sculați. Pentru care și începătoare fiind aceasta a zilelor, nu s-au numit de Moise întâia,
ci una. Care și a opta este, însemnând pe cea cu adev ărat a opta ce are a fi dup ă
sfârșitul veacului acestuia al șaptelea. Și în toată cincizecimea împreun ă stând drep ți ne
rugăm, pentru c ă aceasta este aduc ătoare aminte de Învierea ceea ce se n ădăjduiește în
veacul cel viitor, ca prin chipul cel drept s ă mutăm mintea noastr ă de la veacul de
acum la cel viitor. Unit cu marele Vasilie zice și Dumnezeiescul Iustín în întrebarea 115
hotărâtor, că în Duminic ă genunchi nu se pleac ă, fiind semnul Învierii, prin care cu
Darul lui Hristos ne-am slobozie de p ăcat și din moarte. Iar în cincizecime nu plec ăm
genunchele, fiindc ă aceasta este de o putere cu ziua Duminicii, dup ă cuvântul Învierii;
și că obiceiul acesta a luat început din vremile Apostolilor, precum zice fericitul Irinéu
mucenicul, care și Episcop Lucdúnelor a st ătut, în cuvântul cel pentru Pa ști. Încă
împreun ă mărturisește și Dumnezeiescul Epifánie, c ă îngenunchere nu se face în toat ă
Cincizecimea. Acestea zic, și sfințitul Augustín în Epistolía cea c ătre Ianuárie, și Ironím
împotriva Luchiferiánilor, și Dumnezeiescul Ambrósie și Tertulián. Ci și Canonul 1 al
lui Teófil hot ărăște a se cinsti fiecare Duminic ă, și a se prăznui. Fiindc ă ea întâia este ca
început de via ță, și a opta, ca o covâr șitoare Iudaicescului Sabatism, adic ă în a zilei a
șaptea. Însemneaz ă că Canonul 56 al Sinodului din Cartagina zice, c ă între cele ce s-au
cercat și s-au ispitit în Niceea era scris, s ă Liturghisesc ă Prebíterii posti ți; însă în
Canoanele acestea ale Sinodului din Niceea nic ăieri una ca aceasta se afl ă.

PROLEGÓMENA DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL DOILEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al doilea Sinod [Sobor], s-a f ăcut în vremea
marelui Teodosie, în anul 381, care și 1 se zice al Sinoadelor celor Ecumenice ce s-au
făcut în Constantinópol. Iar P ărinții cei mai însemna ți întru dânsul au fost, Nectárie al
Constantinopolului, Timotéi al Alexandríei, Melétie al Antiohíei, Chiríl al Ierusalímului, Grigórie Teológul, și Grigórie Níssis, și alți mulți Episcopi de la R ăsărit,
fiind la num ăr 150. Iar de la Apus nici unul au fost de fa ță la acesta, nici împersoan ă
Pápa Dámas, nici loco țiitor al lui, dar nici Epistolíe Sinodiceasc ă se vede a lui la aceste
Sinod
127. În urm ă însă s-au unit, și împreun ă au hotărât la cele hot ărâte de Sinod, și

127 Este vrednic ă de însemnat aceasta ce a urmat la Sinodul acesta, fiind surp ătoare părutului
Privilegiu al Papilor de acum al Romei, adic ă cum că Papii cu de la sine st ăpânire adun ă Sinoadele
cel Ecumenice . Că iată la acest de fa ță Ecumenic, nu numai nu l-au adunat Papa Dámas, dar nici
însuși în persoan ă nu a fost, nici prin loco țiitori, nici prin Sinodiceasc ă obișnuită Epistolíe, și cu

136
Dámas, și toată Apuseana Biseric ă, și până acum de Ecumenic Sindo îl prime ște și-l
mărturisește pe el. S-au adunat îns ă acest Sinod mai întâi asupra lui Machedónie, care
hulea, că Duhul cel Sfânt este zidire a Fiului, iar prin urmare și asupra lui Apolinárie, și
Evnomiánilor, adic ă a Evdoxiánilor și a Saveliánilor, și a Marchiliánilor, și a
Fotiniánilor128, și în scurt toate erésurile le-au anatematisít, cele ce s-au f ăcut în timpul
stăpânirii lui Constántie, a lui Iulian, și a lui Válent împ ăraților celor dinaintea
Sinodului acestuia. În dreptând Doxologia, și închinăciunea Prea Sfintei Treimi ce s-a
fost schimbat de Ariéni129, au înnoit Dogma Sindului celui din Nicéea ca pe o cu totul
adevărat Ortodox ă (Dreptsl ăvitoare). Drept aceea, pentru ca s ă se arate c ă aceluiași
solește cu Sinodul din Nicéea, al Símbol Credin țe i o s e b i t n u a f ăcut, ci pe al aceluia
puțin schimbându-l, și adăugându-l cu aceasta: „A c ăruia Împ ărăție nu-i va fi sfâr șit”,
pentru eresul Hiliástului (mia șului)130 Apolinárie, și pe aceasta: „ Și întru Duhul Sfânt;
articului 8, mai pe larg ar ătându-l și celelalte 4 articule pân ă la sfârșit împlinindu-le
întru acest chip neschimbat l-a f ăcut, precum de c ătre toți Dreptsl ăvitorii acum se
citește, și precum în Sinodul acesta al 2-lea se vede (foaia 286 a tomului 1 a adun ării
Sinoadelor) și întru a 5-a Práctic ă a acestuia și. (Foaia 155 a aceluia și tom. Îns ă deși

toate acestea, ca adev ărat Ecumenic, to ți apusenii, și atunci împreun ă l-au mărturisit, și acum
împreun ă mărturisesc.
128 Despre fiecare din ace știa vezi la subînsemnarea întâiului al acestui Sinod.
129 Că Ariénii, dar și Imiariénii (jum ătate Ariénii) și Pnevmatomáhii (lupt ătorii Duhului) au
schimbat vechea și obișnuita în Biseric ă Slavocuvântarea Prea Sfintei Treimi. C ă în loc de, Slav ă
Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, ziceau, Slav ă Tatălui prin Fiul întru Duhul Sfânt, ca cu osebirea
prepozițiilor, să facă rău cinstitorii osebirea fiin ței, rânduielii, și cinstei Dumnezeie știlor
Începătoarelor Fe țe ale Treimii celei Deofiin ță și de o Cinste. Pentru aceasta și Leóntie al Antiohíei,
cel ce s-a scopit pe sine și, văzând pe cei Dreptsl ăvitori că pun la Fiul pe Și, conjunc ție (legătoare)
iar de Ariéni, pe Prin, și că la Sfântul Duh, cu t ăcere le treceau și pe una și alta, glăsuind numai
sfârșitul, adic ă, și în vecii vecilor. În tomul întâi al Sinoadelor fa ța 247. Iar n vremea împ ăratului
Anastásie Dicópul (închizând în Africa Bisericile Dreptsl ăvitorilor Trasmúndul mai marele
Arienilor Vandáli), și că 120 de Episcopi izgonind în Óstrovul Sardíniei, un Arian anume Várvar
(iar după alții, várvarul ce vrea s ă se Boteze au auzit c ă), vrând a Boteza pe oarecine au zis, se
Botează cutare, în Numele Tat ălui prin Fiul, întru Duhul Sfânt; și o minune! Îndat ă desăvârșit s-a
uscat Colimvítra. (Dosítei foaia 446 din Dodecávivlion).
130 Mulți amăgindu-se din cuvintele capului 20 al Apocalipsei, unde zice, c ă s-a închis și s-a legat
satana o mie de ani, și cum că Drepții și cei au parte la învierea cea dintâi, au împ ărățit cu Hristos o
mie de ani, au n ălucit aceștia, că după ce se va fa ce a doua Venire , și Obșteasca Judecat ă, au să
împărățească Drepții aici pe p ământ împreun ă cu Hristos o mie de ani, și după aceasta s ă se suie în
Ceruri. Pentru aceasta și miéși unii ca ace știa s-au numit. Și două cete de mié și au stătut. Că unii
din ei ziceau, c ă întru acea mie de ani au s ă dobândeasc ă toată îndulcirea, și trupeasca
dezmierdare, ace știa erau cei de pe lâng ă Kirínth ucenicul lui Símon vr ăjitorului în veacul 1 și
Marchianí știi în veacul 2. Iar al ții ziceau c ă nu vor dobândi îndulciri p ătimașe, ci mai ales
gânditoare, și cuviincioase la oamenii cuvânt ători, al cărora încep ători au fost Papías al Ierapóliei
(Evsévie în Bisericeasca Istorie cartea 3 cap 34) și alții. De unde și Apolinárie acest fel de mié și au
stătut din ceata cea întâi, precum de marele Vasílie se arat ă (în Epistolía 232) și de Teologul (cuvânt
51) și de Ieroním (cartea 18 la Iasaía). Pentru aceasta spre surparea eresului acestuia au adaos în
Símbolul Sinodului din Nicéea, Sinodul acesta acest cuvânt, împrumutându-se cu acesta, din ceea ce a zis, Arhanghelul Gavriil c ătre Fecioar ă: „Și Împărăției lui nu va fi sfâr șit”.

137
adăugirile și schimb ările acestea, care acest al doilea sinod au f ăcut în Símbolul celui
din Niceea, cu toate acestea, și Sinoadele cel din urm ă, ca pe un Símbol, pe cel a celui
dintâi, și pe cel al celui al doilea Sinod le-au primit. Iar pentru ce ad ăugirile acestea le-
au făcut acesta, vezi la suptînsemnarea Canonului al șaptelea al Sinodului al 3-lea. Și
pe lângă toate acestea, și pe aceste 7 Canoane le-au a șezat, care privesc spre înt ărirea și
buna rânduiala Bisericii, înt ărite fiind ne hot ărât de Canonul 1 al Sinodului al 4-lea iar
hotărâtor de cel al 2-lea al celui al 6-lea și de cel întâi al celui al 7-lea (vezi pe Dosítei
fața 222 la Dodecávivlion).

138

CELE 7 CANOANE ALE SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL DOILEA SINOD
TÂLCUITE
CANON 1 Au hotărât sfinții Părinți cei aduna ți în Constantinópol a nu se strica Credin ța
Părinților celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Nicéea Vitíniei, ci a
rămânea aceea domnitoare, și a se anatematicí toate eresurile, și cu deosebire cel al
Evnomiánilor, adic ă al Evdoxiánilor, și cel al Imiariéniloe [jum ătate Ariéni], sau al
Pnevmatomáhilor [lupt ătorilor Duhului]. Și cel al Saveliánilor, și cel al
Marcheliánilor, și cel al Fotiniánilor, și cel al Apolinariánilor. [Sobor 2: 1; Sobor 6: 2;
Cartagina 5]

TÂLCUIRE Acest întâi Canon al acestui Sinod Dogmatise ște, că acești 150 sfin ți Părinți, ce s-
au adunat în Constantinopol, au hot ărât că Dreptsl ăvitoarea Credin ță, adică Símbolul
Credinței al celor trei sute optsprezece P ărinți ce s-au adunat în Niceea Viténiei, s ă nu
se strămute, ci s ă rămâie statornic, și neschimbat. Iar tot eresul s ă se anatematiseásc ă. Și
mai cu deosebire s ă se anatematiseásc ă eresul Evnomiánilor
131, adică a celor ce se
numesc Evdoxiáni, eresul Imiariénilor (jum ătatearieni)132, adică a Pnevmatomáhilor

131 Însemneaz ă că următorii lui Arie dup ă Sinodul 1 din Niceea, în trei rânduieli s-au împ ărțit,
după Epifánie eres 73, 74 și alții se numeau neasem ănați, pentru c ă ziceau pe Fiul neasem ănat întru
toate cu Tat ăl, al cărora încep ător a stătut atât Evnómie al Galátiei care a fost și Episcop al
Chizícului, și care Boteza pe cei ce veneau la reasl ăvirea lui întru o singur ă afundare, cu picioarele
fiind în sus, și cu capul în jos. Bârfea îns ă că muncă și gheenă cu adev ărat nu este, ci numai pentru
frică s-au îngrozit, și împreun ă cu el Aétiul. Îns ă se numeau Evnomiéni, și Evdoxiéni, de la
Evdóxiul asemenea cuget ători lui Evnómie, celui ce a st ătut și Patriarh al Constantinopolului, și pe
Evnómie l-au Hirotonisit Episcop al Chizícului.
132 Iar alții se numeau jum ătate Arieni. Fiindc ă în jumătate se împ ărtășeau din eresul lui Arie. Care
pe fiul îl ziceau c ă este întru toate asemenea, și de o fiin ță cu Tatăl, zicerea îns ă OMOUSIOS (adic ă
Deoființă) nu voiau a o primi, ca pe o mai înalt ă, și cu toate c ă aceasta era întrebuin țare, și la
Părinții cei din început și mai-nainte de întâiul Sinod (vezi la Prolegómena Sinodului 1); iar
începător al acestora a fost, Vasílie cel din Anghíra. Din partida aceasta a jum ătatearienilor fiind
Machedonie, a ridicat r ăzboi și asupra Dumnezeirii Sfântului Duh, pe care și acesta al 2-lea Sinod l-
a osândit, de la care și următorii lui, lupt ători de Duhul Sfânt s-au numit. Ace ști ai treilea, nici
Deoființă ziceau pe Fiul, nici nu deofiin ță, prin mijlocul Arienilor, și a jumătate Arienilor umblând.

139
(luptătorilor Duhului). Eresul urm ătorilor lui Savélie133. Eresul urm ătorilor lui
Markélie134. Eresul ucenicilor lui Fotinó135. Și eresul ucenicilor lui Apolinárie136.

CANON 2
Episcopii cei de peste ocârmuiri, pe Bisericile cel afar ă de hotarele lor s ă nu le
bântuiasc ă, nici să tulbure Bisericile. Ci dup ă Canoane, Episcopul Alexandríei,
numai pe cele din Egipt iconomiseasc ă. Iar Episcopii R ăsăritului, pe singur R ăsăritul
să-l ocârmuiasc ă. Păzindu-se Protíile [Presvia] Bisericii Antiohiánilor, cele în
Canoanele celui din Niceea. și Episcopii ocârmuirii Asiatice ști, cele ale Asiei numai
să le ocârmuiasc ă. Și cei pontice ști, pe singure cele pontice ști, și cei ai celei
Trakicești, numai pe cele ale Trekiei s ă le iconomiseasc ă. Iar nechema ți Episcopi
peste ocârmuire, s ă nu năvălească la Hirotonie, sau la alte oarecare Iconomii
Bisericești. Păzindu-se îns ă Canonul cel mai-nainte scris pentru ocârmuiri, bine
arătat este c ă cele ale fiec ărei Epárhii Sinodul Epárhiei le va ocârmui, dup ă cele
hotărâte în Niceea. Iar Bisericile lui Dumnez eu cele ce sunt între neamurile cele
bárbare, trebuie a se iconomisi dup ă obiceiul P ărinților ce au apucat a ținea.
[Apostol: 34, 35; Sinod 1: 6, 7; Sinod 3: 8; Sinod 4: 28; Sinod 6: 20, 30, 39; Antiohia: 9;
Sard: 3, 11, 12]

TÂLCUIRE

133 Savélie cel din Lídia, și din Ptolemaída a Pentápolei fiind Episcop, primind eresul lui Noít,
Smirnéanului, adic ă, după Teódor, și Epifánie, iar dup ă Augustin, Efisánului, atâta mult l-au
semănat, încât cei ce îl b ărfeau nu se mai numeau Noitiáni, ci Saveliáni de la dânsul. Și zicea el c ă
Tatăl, și Fiul, și Sfântul Duh sunt trei numiri ale uneia și aceleia și fețe, și că după osebirile
lucrărilor, când se nume ște Tată, și când Fiu, și când Duh.
134 Markél era din Anghíra, a îmbr ățoșat însă eresul lui Savélie. Și nu numai om gol zicea pe
Hristos; ci și bârfea c ă după a doua judecat ă are a se lep ăda Trupul Domnului, și a se duce întru
neființă (după Evsévie în Bisericeasca Istorie cartea 3 și că prin urmare împ ărăția lui va avea
sfârșit).
135 Fotinós cel ce se tr ăgea din Sírmion, ce a st ătut Episcop Sirmíului acelea și cugeta împreun ă cu
Pavel Samosatéul, c ă n i c i p e S f â n t a T r e i m e o m ărturisea, pe Dumnezeu, numindu-l numai Duh
Făcător al totului, iar pe Cuvântul numai rostitor, ca pe oarecare organ mihanic <mecanic>, nici pe
Hristos îl zicea Dumnezeu, ci om gol, care pe cuvântul lui Dumnezeu, acel rostitor, l-au primit, și
și-au luat estimea din Maria. (Dup ă Sozomen Bisericeasca Istorie Cartea 4 cap 6). Despre aceasta
vezi și Canonul 7 al Laodíkiei.
136 Apolinárie cel ce a fost Episcop în Laodíkia Sírie. Primind eresul lui Arie celui ce pe lâng ă altele
zicea, și că Cuvântul era în Trupul lui Hristos în loc de suflet. Și după Atanásie, și după Epifánie.
Că zicea, că Cuvântul a luat trup f ără de suflet. Și altă dată rușinându-se de necuno ștința sa, zicea,
că a luat suflet, f ără de minte îns ă, și necuvânt ător, desp ărțind, dup ă platonicé știi filosofi, pe suflet,
de minte. Care zicea, c ă nu se cuvine s ă ne închin ăm unui om purt ător de Dumnezeu. C ătre care
întorcând dimpotriv ă Teológul Grigorie zicea: c ă se cuvine s ă ne închin ăm nu unui trup purt ător
de Dumnezeu, ci lui Dumnezeu purt ătorului de om. Grigorie în Epistolía a 2-a c ătre Clindónie. Tot
el încă bârfea înc ă că și Carnea Hristos a avut-o din veac, r ău înțelegând zicerea aceasta, „al doilea
Om din Cer”, și că p r i n u r m a r e n u a r f i l u a t t r u p d e c a r n e d i n F e c i o a r ă, precum m ărturisește
marele Vasílie întru o Epistolíe a sa.

140
De vreme ce precum m ărturisește Socrát Cartea 5, cap 5, a lucra peste hotare mai-
nainte se f ăcea cu ne luare aminte pentru goanele (ce suferea Biserica) care lucru,
precum zice Teodorít, dup ă multa râvn ă îl făceau și fericitul Evsévie al Samosátelor.
Pentru aceasta pace ar ătându-se în Catoliceasca Biseric ă, s-au așezat Canonul acesta,
care nici pentru singuri Mitropoli ții cei ne atârna ți pomene ște, precum au tâlcuit
Valsamón, nici pentru singuri Patriarhii. Ci pentru amândou ă părțile împreun ă după
Dosítei (foaia 233 pentru cei ce au Patria rhit în Ierusalim) ca fiecare dintre dân șii să
iconomiseasc ă cele ce s-ar întâmpla în Eparhia și ocârmuirea sa, și să nu năvălească în
străină, și să tulbure drept ățile Bisericilor. Ci dup ă Canoane (cel al 6-lea adic ă, și al 7-
lea al Sinodului întâi, și cu mult mai vârtos cele 34 și 35 Apostole ști) cel al Alexandríei
să iconomiseasc ă pe singure Enóriile (paróhiile) cele din Egipt ( și anume pomene ște pe
al Alexandríei Sinodul, pentru c ă Episcopul Alexandríei, împreun ă cu cei de pe lâng ă
el, au lucrat, și s-au Hirotonisit Máxim Kínicul în Constantinopol, și s-a lepădat marele
Grigorie, de la ocârmuirea, și Enória sa). Iar Mitropoli ții Răsăritului, cele ale
Răsăritului; p ăzindu-se Pronómiile celui al Antiohíei, dup ă Canonul celui din Niceea
(al 6-lea adic ă) și Mitropoli ții Asiei, și ai Pontului, și ai Trakiei, s ă iconomiseasc ă numai
Epárhiile cele cuvenite lor. (Acestea îns ă s-au rânduit în urm ă să se Hirotoniseasc ă de
cel al Constantinopolului, dup ă Canonul 28 al Sinodului 4.) Porunce ște însă pe lâng ă
acestea, c ă și Patriarhii împreun ă și Mitropoli ții, să nu sar ă peste ocârmuirile, și
Epárhiile lor pentru ca s ă Hirotoniseasc ă, sau alte Biserice ști iconomii s ă săvârșească
între ale celorlalte Enórii, f ără a fi chema ți. Și cum c ă, ale fiec ărei Epárhii a
Mitropoli ților Biserice știle pricini, ori alegerile, ori Hirotoniile, ori cert ările, ori
dezlegările, și celelalte de acest fel, le va ic onomisi Sinodul Epárhiei. Iar a fiec ăreia
ocârmuire a Patriarhului, Sinodu l ocârmuirii va ocârmui icon omiile cele de acest fel,
precum a hot ărât Sinodul cel din Niceea (în Canonul 6), c ă asemenea sunt cei ce au zis
cel din Niceea, nici un Episcop s ă se facă fără socotința Mitropolitului, cu aceasta ce
zice și acesta, c ă cele ale fiec ărei Epárhii, Sinodul Epárhiei (a Mitropolitului adic ă) le va
ocârmui. Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce se afl ă între neamurile bárbare, la care, sau
nici atâția mulți Episcopi se afl ă, încât ar fi destui spre împlinire de Sinod, ori ar fi
nevoie a merge acolo vreun Episcop ales pentru a înt ări pe cre știni în Credin ță. Aceste
Biserici, zic, se cuvine a se iconomisi dup ă obiceiul P ărinților cel ce a apucat a se ține.
Adică se cuvine Episcopii cei cu apropiere de loc, și mai vrednici de cuvânt s ă meargă
la dânsele, pentru ca s ă plineasc ă lipsurile Sinodului celui de loc. Care, de și este afar ă
de Canoane lucrul, îns ă pentru nevoie l-a iertat Sinodul. Cite ște 34 și 35 ale Apostolilor,
și 6 al celui 1.

CANON 3
Episcopul îns ă al Constantinopolului, s ă aibă pronómiile (presvía) cinstei, dup ă
Episcopul Romei, pentru c ă ea este nou ă Romă.

TÂLCUIRE Canonul cel mai de sus de Ob ște pentru Patriarhi ( și mai ales pentru al
Alexandríei, și al Antiohíei) și pentru Mitropoli ți a rânduit, iar acesta cu deosebire
pentru al Constantinopolului rânduie ște, și zice, că Patriarhul Constantinopolului s ă
aibă pronómiile cinstei dup ă Papa și Patriarhul Romei. Fiindc ă Constantinopolul este și

141
se nume ște Roma nou ă. Iar prepozi ția, După, nu aici urma vremii, precum zic unii
împreun ă cu Aristín, dar nici pogorâre și micșorare, precum nu drept a tâlcuit Zonara
(fiindcă cel al Alexandríei este dup ă cel al Constantinopolului, iar dup ă al Alexandríei,
al Antiohíei, și după al Antiohíei, al Ierualimului, dup ă Canonul 36 al Sinodului 6, vor
fi patru feluri de pogorâri de cínsti. Și prin urmare cinci osebite cínsti, una decât alta
mai nalt ă. Care lucru împotrivit la toat ă Catoliceasca Biseric ă, și singur primit Latinilor
și Latino-cuget ătorilor), ci însemneaz ă potrivire în cinste, și în rânduial ă. După care
unul este întâiul, iar altul al doilea. Potrivire în cinste adic ă, pentru c ă Părinții cei din
Calcedón, prin Canonul 28 zic, c ă acești 150 Episcopi pronómiile cele de o potriv ă ale
celui al Romei cei vechi, le-a u dat celui al Romei cea nou ă. Și cei aduna ți în Trúlla prin
Canonul 36 zic, de o potriv ă pronómii cu cel al Romei s ă dobândeasc ă cel al
Constantinopolului. Iar în rânduial ă, pentru c ă și aceia, și aceștia în Canoanele lor al
doilea dup ă cel al Romei zic, pe al Constantinopolului. Nu al doilea cu cinstea, ci al
doilea cu orânduiala cinstei. C ăci după firea lucrurilor, cu neputin ță este a se afla dou ă
oarecare întocmai fiind și întâi și al doilea zicându-se între sine, f ără de rânduial ă.
Pentru aceasta și Iustinian în Neara 130 ce se afl ă în Cartea 5 din Vasilicále Titlul 3. Pe
cel al Romei, îl zice întâi, iar pe al Constantinopolului c ă are a doua rânduial ă după cel
al Romei. Îns ă însemneaz ă că, fiindcă Zonara tâlcuind Canonul, adaug ă legiuirea
aceasta a lui Iustinian, este ar ătat că micșorarea și pogorârea ce o au zis mai sus a celui
al Constantinopolului, c ătre cel al Romei, o au zis numai dup ă rânduiala cinstei, și nu
chiar dup ă cinste. Dup ă care și întru isc ălituri, și întru șederi, și întru pomenirile
numelor lor, unul este întâi, iar cel ălalt este al doilea. Unii îns ă zic, că Canonul numai
cinstea o d ă celui Constantinopolului, iar în urm ă trebuința ceea ce silea i-au dat lui și
stăpânire de a Hirotonisi pe Mitropoli ții cei din Asia și din Pont, și din Trakia. Iar
Sinodul cel din Calcedón în Epistolia cea c ătre Léon zice, c ă din vechi obicei, avea el
acest fel de st ăpânire de a Hirotonisi; și nu numai l-a adeverit Canonul 28 al acestui al
4-lea Sinod. Cite ște și cel 28 al 4.

CANON 4
Despre Máxim chínicul, și despre nerânduiala lui f ăcută în Constantinopol,
încât nici Máxim Episcop sau a se face, sau a fi, nici cei de dânsul Hirotoni ți în orice
treaptă de Cler. To ți desfăcându-se, și cei de pe lâng ă dânsul, și cei de dânsul s-au
făcut.

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște că Máxim acesta137 cu totul s ă nu se socoteasc ă că s-a
făcut, sau c ă este Episcop. nici cei de dânsul Hirotoni ți în oricare treapt ă, cu totul s ă nu

137 Máxim acesta a fost Egiptean, cu rânduiala filosof kínic (cânesc <câinesc>), împrietenindu-se cu
Teologul Grigorie în Constantinopol, s-a catehisit de dânsul și s-a botezat, și dar s-a num ărat în
Cler făcându-se ap ărător cuvântului Deofiin ță. Însă în urm ă vrășmășuind scaunul
Constantinopolului, a trimis bani c ătre Petru al Alexandríei, și acela a trimis pe oarecare și l-au
Hirotonit Episcop al Constantinopolului în casa oarec ărui fluierar, dup ă Grigorie ucenicul
Teologului, care i-a scris via ța. Iar Teodorít, și Sozómen zic, c ă venind în Vizántia Episcopii
Egipteni împreun ă cu Timotéi al Alexandríei, au furat Hirotonia, și au așezat pe Máxim Episcop al

142
se socoteasc ă că s-au Hirotonit. Fiindc ă toate s-au desf ăcut, atât cea a lui afar ă de
hotară, și afară de Canoane f ăcută de Egipteni hirotonie, cât și hirotoniile cele de
dânsul făcute de dânsul altora.

CANON 5
Precum Tomul Apusenilor, am primit și pe cei din Antiohia care m ărturisesc o
Dumnezeire, a Tat ălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh. [Sinod 2: 1; Sinod 6: 1, 2;
Cartagina: 1]

TÂLCUIRE
Canonul acesta osebit este și particular, c ă zice, că precum am primit tomul
Apusenilor, adic ă hotărârea ceea ce adevereaz ă pe Sfântul Símbolul P ărinților celor din
Niceea, și anatematise ște pe toți cei ce cuget ă din potriv ă, pe care Símbol l-au a șezat
Apusenii P ărinți cei ce s-au adunat în Sardíki138. Așa asemenea am primit și hotărârea
Credinței celor ce în Antiohía s-au adunat139. Care m ărturisesc o Dumnezeire a Tat ălui,
și a Fiului, și a Sfântului Duh, potrivit adic ă cu Părinții cei ce s-au adunat în Niceea.

Cosntantinopolului. V ăzând îns ă Sinodul necuviin ța, pe dânsul l-au caterisit, și hirotoniile cele de
el făcute le-au stricat. Și fiindcă Máxim acesta s-a ar ătat că cugetă cele ale lui Apolinárie, s-a
anatematisit înc ă de către Sinod.
138 Pricina pentru care s-a f ăcut Tomul acesta, ca în scurt s ă zicem este aceasta. Fiindc ă au aflat
Constántie și Cónsta Împ ărații, că cei de pe lâng ă Evsévie tulbur ă Biserica, și cum că au caterisit pe
marele Atanásie, și pe Pavel al Constantinopolului, au poruncit s ă se adune Sinod în Cetatea
Sardíkie cea Iliricéasc ă, atât de Apuseni P ărinți, cât și de Răsăriten. Deci R ăsăritenii mergând la
Sinod din Filipúpoli au scris Apusenilor s ă nu pue împreun ă să șadă în Sinod pe Atanasie și pe
Pavel ca pe ni ște caterisi ți; că aceștia erau vr ășmași Cuvântului Deofiin ță. Iar Apusenii au scris
dimpotriv ă, acestora, c ă nu-i cunosc pe ei caterisi ți, sau gre șiți. Acestea auzindu-le R ăsăritenii, s-au
dus de la Sinod, și s-au întors în Filipúpoli. Iar Apusenii singuri r ămânând, au s ăvârșit Sinodul;
desvinovâ țind pe Atanásie și pe Pavel, adeverind îns ă și Credința cea din Sinodul Niceeii, nimic
adăugând sau sc ăzând. Deci aceast ă arătare și adeverire a Credin ței, o nume ște Canonul acesta,
Tom al singuri Apusenilor, nu și al Răsăritenilor, fiindc ă ei s-au dus.
139 Socrat în Cartea 2 cap 10 poveste ște că cei de pe lâng ă Evsévie al Nicomidiei, în Sinodul
Antiohíei, cel adunat în vremea lui Constantin, nici cât de pu țin nu au prih ănit Credin ța cea din
Niceea, ci dup ă altă țesătură și grăire au alc ătuit hotărârea Credin țe i , î n c a r e s e v ăd cum c ă
mărturisesc o Dumnezeire a Tat ălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh. Care Credin ță acolo la Socrat
stă. Deci aceast ă hotărâre a Credin ței, zice Canonul acesta, c ă o a primit Sinodul; (m ăcar că cu
vicleșug aceasta s-a alc ătuit mai întâi de Evseviáni ca câte pu țin puțin, să tragă pe cei mul ți la
socoteala Ariánilor, precum la acela și loc zice însu și Socrat) care hot ărâre și Tom, și Teodorít
Cartea 5, Cap 9 o nume ște. Că în Epistolía cea Sinodiceasc ă, ce Sinodul acest al Doilea o trimite
Romanilor, pomene ște de aceasta, zicând a șa: „Deci cele ale Credin ței care de noi f ără de sfială se
propovăduiește ca în cuprindere sun acest fel; despre și mai pe larg se pot pov ățui sufletele cu
Tomul cel din Antiohia care s-a f ăcut de Sinodul cel adunat acolo poftind a se bine noroci; și cu cel
ce în anul trecut s-a alc ătuit de Sinodul Ecumenic cel în Constantinopol adunat, în care credin ța
mai pe larg o am m ărturisit. Deci precum Canoanele cele 25 a celui din Antiohía s-au primit, a șa și
hotărârea Credin ței de mai sus a aceluia și dreaptă fiind, (de și cu vicle șug făcut adică) de Sinodul
acesta al 2-lea s-au învrednicit primirii.

143
CANON 6
De oarece mul ți Bisericeasca bunarânduial ă voind a o tulbura și a o răsturna, cu
vrăjmășească plăcere, și cu clevetiri, pricini oarecare pl ăsmuiesc, asupra
Dreptslăvitorilor Episcopi celor ce iconomisesc Bisericile, nimic alta, f ără numai a
mânji numele Iereilor, și tuturor popoarelor celor pa șnice apucându-se a face. Pentru
aceasta au pl ăcut Sfântului Sinod al Episcopilor celor ce împreun ă au venit în
Constantinopol, ca nu f ără cercetare s ă se apropie prih ănitorii, nici tuturor a se da
voie să aducă prihănirile asupra celor ce iconom isesc Bisericile, nici îns ă pe toți a-i
opri. Ci dac ă cineva, a sa oarecare pâr ă, adică însușitoare ar aduce asupra
Episcopului, c ă s-a asuprit, sau altceva afar ă de dreptate de dânsul a p ătimit. Pentru
niște prihăniri ca acestea a nu se cerceta, nici fa ța prihănitorului, nici religia. C ă
trebuie cu tot chipul, și știința Episcopului a fi slobod ă, și cel ce zice c ă s-a
nedreptățit, ori de care Religie de ar fi, s ă-și afle drepturile. Iar de ar fi Bisericeasc ă
pâra ceea ce se aduce Episcopului, atunci trebuie a se cerceta fe țele pârâtorilor
pârâtorilor. C ă mai întâi ereticilor s ă nu le fie slobod a face pâri asupra
Dreptslăvitorilor Episcopi pentru lucruri Biserice ști. Eretici îns ă zicem pe cei de
demult lep ădați de la Biseric ă, și pe cei mai în urm ă de noi anatematisi ți. Iar pe
lângă aceștia, și pe cei ce se fac a m ărturisi credin ța cea sănătoasă, dar s-au rupt și
împotriva Canonice știlor noștri Episcopi împreun ă se adun ă. Iar apoi și cei care ar fi
osândiți de Biseric ă, pentru oarecare pricini, sau achinóni ți (lepădați de la
împărtășire) sau din Cler, ori din mireneasca rânduial ă, nici acestora s ă le fie slobod
a prihăni pe Episcop, mai înainte de a se dezbr ăca de vinov ăția lor cea dintâi.
Așișderea și cei ce sunt sub prih ănire mai veche; s ă nu fie prih ăniți mai înainte la
prihănirea Episcopilor, sau altor Clerici, mai întâi de a se dovedi pe sine și nevinova ți
de vinov ățiile cele puse asupra lor. Îns ă dacă oarecare nici eretici fiind, nici
achinóni ți (neîmp ărtășiți), nici osândi ți, nici mai-nainte prih ăniți pentru oarecare
greșale, ar zice c ă au oarecare Bisericeasc ă pâră asupra Episcopului; ace știa
porunce ște sfântul Sinod, mai întâi a- și înfățoșa pârile înaintea tuturor Episcopilor
Epárhiei, și înaintea acelora s ă vădească vinovățiile Episcopului celui ce ar fi în
oarecare pricini. Iar de s-ar întâmpla a nu putea Eparhió ții spre îndreptarea pârilor
celor ce s-ar aduce asupra Episcopului, atunci ei s ă vină la un mai mare Sinod al
Episcopilor ocârmuirii aceleia, care împreun ă se vor chema pentru prihana aceasta, și
să nu înfățoșeze mai întâi pâra, pân ă ce ei nu vor da în scris c ă se vor certa cu
întocmai primejdie însu și, dacă se vor dovedi întru rânduiala lucrurilor c ă clevetesc
pe pârâtul Episcop. Iar dac ă cineva def ăimând acestea ce s-au socotit dup ă cele mai
sus arătate, ar îndr ăzni, ori împ ărăteștile auzuri a le tulbura, sau judec ătoriile
boierilor lume ști, sau Sinodul Ecumenic a tulbura, pe to ți Episcopii ocârmuirii
necinstindu-i, unul ca acesta nicidecum întru prih ănire să fie primit, ca unul ce a
ocărât Canoanele, și Bisericeasca bunarânduial ă o au vătămat. [Apsotolesc: 74; Sinod
4: 9, 17, 21; Cartagina: 8, 12, 14, 15, 16, 27, 36, 96, 105, 134, 137, 138, 139; Anghira: 12, 14, 15]

TÂLCUIRE
Acestea zice Canonul acesta. De vreme ce mul ți, vrând a tulbura buna rânduial ă a
Bisericii clevetesc vr ăjmășește pe Dreptsl ăvitorii Episcopi, neispr ăvind alta din aceasta,

144
fără numai s ă nu întine numele celor Preo țiți, și să tulbure popoarele. Pentru aceasta au
socotit de cuviin ță Sinodul acesta, ca nici to ți prihănitorii Episcopilor s ă se primeasc ă,
nici iarăși toți să nu se primeasc ă. Ci dacă prihănirile vor fi particulare, numai pagub ă
de bani purtând, adic ă de va prih ăni cineva pe Episcopul, c ă l-a nedrept ățit, sau că la
asuprit, luându-i toate lucrurile mi șcătoare, sau nemi șcătoare, la acestea nu trebuie a se
cerceta fa ța pârâtorului, nici Religia lui, ci ori de ce Religie ar fi el, se cuvine a se primi
și a-și lua dreptul s ău. Iar de vor fi pârile învinov ățitoare care pot adic ă să-l pogoare
din treapta sa. În ce fel este furarea celor Sfinte, Sfin țita lucrare cea afar ă de hotare, și
altele. La acestea se cuvine a se cerceta pârâ șii, mai întâi adic ă a nu fi eretici, gre șind
din Dogme, atât cei ce din vechime s-au anatematisit de Biseric ă, cât și cei din nou
acum de c ătre noi. Iar al 2-lea a nu fi schismatici140. Adică despărțiți de Biseric ă, pentru
oarecare obiceiuri vindec ătoare, dup ă Canonul 1 al marelui Vasilie, și împotriva
Canoanelor, adic ă a celor Drepsl ăvitori, și după Canoane fiind Epsicopii Catolice ști, ei
împreun ă se adun ă în deosebi. Al treilea, a nu fi ori des ăvârșit rupți de la Biseric ă
pentru oarecare gre șale ale lor, ori vremelnice ște despărțiți de Clerici, sau de mireni.
Dar și acei ce atunci au apucat, a se pârî de c ătre alții, nu sunt primi ți la pâra
Episcopului, sau altor Clerici mai-nainte de a se dezvinov ăți pe sine și, de vinov ățiile
cele ce s-au adus asupra lor. Îns ă dacă cei ce pâr ăsc pe Episcopul întru aceste
Bisericești, și învinov ățitoare prih ăni, vor fi slobozi de toate metehnele cele mai sus
înșirate, porunce ște Sfântul Sinod, c ă aceștia, mai întâi s ă înfățișeze vinov ățiile
pârâtului Episcop înainte Sinodului a tuturo r Episcopilor Epárhiei aceleia. Iar dac ă
Sinodul Epárhiei nu poate în drepta acest fel de pricin ă a vinova ților, atunci pârâ șii să
apelariseasc ă judecata la Sinodul cel mai mare al Episcopilor ocârmuirii;141 și acolo să ia

140 Pentru aceasta și marele Atanasie, în dezvinov ățitorul răspunsul s ău către monarhul zice
acestea. Melitiani sunt pârâ șii, cu totul nu se cuvine a se crede. C ă schismatici, și vrăjmași ai
Bisericii s-au f ăcut, nu acum, ci de la fericitul Petru, cel ce și Mucenic s-a f ăcut. Iar pentru ce eretici
pe schismatici, și osebit aduna ți i-au numit Canonul. Vezi a doua subînsemnare a întâiului Canon
al marelui Vasilie.
141 Numele ocârumuirii multe însemn ări are, cât în lucrurile cele Biserice ști. 1. Că însemneaz ă pe
Episcopia și lăcuirea fiec ărui Episcop, dup ă Canonul 62 al Sinodului din Cartagina; 2. Pe Epárhia
Mitropolitului dup ă Canonul 28 al Sinodului al 4-lea; 3. Epárhiile multor Mitropoli ți care se afl ă
întru o ocârmuire dup ă Canonul acesta al 6-lea al Sinodului al 2-lea; 4. Enoría fiec ărui Patriarh,
precum se zice în multele locuri ale Practicalelor Sinoadelor, precum în cele ale Sinodului din Efés.
„Sântul Sinod al R ăsăritenei ocârmuiri.” Și 5. „Enoríile a doi sau a trei Patriarhi împreun ă” Precum
s-a zis întru cel al 7-lea. Ioan, și Toma loco țiitorii ai R ăsăritenei ocârmuiri, la al Antiohíei adic ă, și al
Ierusalimului. Acestea a șa zicându-se, Sinodul ocârmuirii dup ă 1 și 2 însemnare niciodat ă se zice.
Iar după cea a 4-a și 5-a mai ales se zice. Și din vechi, și până acum se lucra, și se lucreaz ă. Iar dup ă
cea a 3-a se lucra din vechime dup ă Canonul acesta al Sinodului, și după 9 și 28 al Sinodului 4, iar
după Sinodul au încetat de a se lucra Sinodul cel de acest fel. Pentru aceasta și Iustinian prin
așezământul 29 al titlului al 4-lea a C ărții întâi (la Fotie titlul 9 cap 6) nicicum pomene ște de acestea
întru cele ce zice despre pricinile Episcopilor, și ale Clericilor. C ă zice „ori singur Mitropolitul, ori
cu Sinodul s ău va judeca pe Episcopul, sau pe Clericul (adic ă, dacă Sinodul Eparhiei va judeca).
Patriarhul cel al cârmuirii acelea cerceteaz ă, și întru cele judecate de el r ămân, ca cum ar fi judecat
el din început. C ă nici se mai apelarisesc hot ărârile Patriarhilor. Iar ceea ce zice aici Canonul,
Sinodul ocârmuirei, Exárh al ocârmuirii au numit Canonul 9 și 28 al Sinodului al 4-lea altul fiind
decât Patriarhul, precum la tâlcuirea Canoanelor acelora vom zice. Și pentru ca s ă zicem mai

145
sfârșit pricina. Îns ă fiindcă în Cartea 60 din Vasilicale, titlul 26 cap 6 s-a scris, c ă oricare
s-ar arăta vânzător, și mincinos în pârile ce va face la vinov ăție de pedeaps ă, să ia
pedeapsa aceea ce o ar fi luat pârâtul. Pentru aceasta urmând Canonul acesta
politiceștii legii acesteia adaoge, c ă, cel ce pâr ăște să nu înceap ă pârile, de nu va da mai
întâi în scris f ăgăduință, că va primi întocmai osânda, ce o ar fi primit Episcopul fiind
pârât cu dreptul, și cu adev ărul, de se va dovedi c ă cu nedreptate și cu clevetire l-a
p â r â t . I a r c e l c e v a d e f ăima acestea, și necinstind pe to ți Episcopii ocârmuirii, ar
îndrăzni a apelarisi judecata sa la Împ ăratul,142 sau la jude țuri de boieri lume ști, sau să
facă Sinod Ecumenic,143 unul ca acesta cu totul s ă nu fie primit la pâr ă, fiindcă a ocărât
sfințitele Canoane, și Bisericeasca buna rânduial ă o au stricat.

CANON 7
Pe cei ce din eretici se adaog la ortodoxie (Dreapt ă slăvire), și la partea celor ce
se mântuiesc îi primim, dup ă suspus urmare, și obicei. Pe Arieni adic ă, și pe
Machedonieni, și pe Savatieni, și pe Navatieni, pe cei ce se zic pe sine și curați, și mai
buni144, și pe cei Patrusprezecelnici, adic ă Tetradiți (Mercurieni), și pe Apolinarí ști îi
primim dându- și Libéle (adic ă mărturisirea Credin ței), și Anatematisind pe tot
eresul, care nu cuget ă, precum cuget ă sfânta Catoliceasca și Apostoleasca Biserica lui
Dumnezeu. Și pecetluindu-i mai-nainte cu sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, și pe nări,
și pe gură, și pe urechi, și Pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh.

arătat: Sinod al ocârmuirii era Adunarea Mitropoli ților ai unei ocârmuiri, împreun ă cu întâiul și
Exárhul lor, care fiindc ă acum nu se lucreaz ă, Sinodul fiec ărui Patriarh, judec ă toate Biserice știle
pricini ale Mitropoli ților ocârmuirii celei supus lui. Fiindc ă acesta mai mare s-a f ăcut decât Sinodul
ocârmuirii, dup ă ce Patriarhii au luat des ăvârșit stăpânire în Sinodul 4 de a Hirotonisi pe
Mitropoli ții lor. Ad ăugând îns ă Sinodul în Canonul acesta, s ă nu caute cineva Sinod Ecumenic
după judecata Sinodului ocârmuirii. Au dat nou ă să înțelegem, dup ă ceea ce se ta ce , c ă Sinodul
Ecumenic este judec ătorul cel mai de pe urm ă al tuturor pricinilor Biserice ști, și la el se suie toat ă
apelarisirea. Despre care vezi în procuvântarea celui 1 Ecumenic în a treia subînsemnare.
142 Iar deși zice Valsamon c ă împăratul toate le poate, și pentru aceasta poate a da, și dinafar ă
judecători, ca s ă judece pe Episcopul și pe fiecare Cleric, poate îns ă după luarea aminte a Legii, a
schimba judec ătoria Bisericeasc ă în politiceasc ă. Zicem c ă, adevărat poate cele iertate și drepte, nu
însă și cele neiertate, și nedrepte. Fiindc ă după Hrisostom (Cuvânt c ă trei chipuri de robii au
introdus p ăcatul) legile sunt încep ătoare și stăpânitoare și a însuși stăpânitorilor. C ă asupra singur
dreptului nu este pus ă lege, dup ă Apostolul; și citește tâlcuirea Canonului 9 al Sinodului 4 c ă și
înșiși Împărații rânduiesc, ca Biserice știle pricini s ă nu se judece de st ăpânitori lume ști.
143 Iar dacă Pavel al Constantinopolului și Atanasie împreun ă cu Papa Iulie au cerut de la Constant,
și de la Constantie a se face Sinodul Ecumenic care s-a numit cel din Sardíchia, ca s ă cerceteze cele
pentru ei, și Hrisostom, și I n o c h e n t i e , a u c e r u t d e l a A r c á d i e și de la Onórie a se face Sinod
Ecumenic, pentru ca s ă cerceteze cele pentru Hrisostom. De și sfinții aceștia zic, au cerut Sinod
Ecumenic, nu se supun cert ării Canonului acestuia, una adic ă, pentru c ă Papi și Patriarhi ai lumii
fiind altă judecată decât ei mai înalt ă nu aveau, afar ă decât Sinodul Ecumenic, și alta încă pentru c ă
aceasta a cerut de nevoie, fiindc ă cei ce localnic vrea s ă judece pe Atanasie și pe Pavel, erau
vrăjmași arătați și evseviani, asemenea și cei vreau s ă judece pe Hrisostom.
144 În Epistolía, care de la Constantinopol s-a trimis, c ătre Martirie al Antiohíei, ce cuprinde anume
Canonul acesta tot, care Sinod, prin acea scrisoare hot ărăște a se primi ereticii, scriind a șa: Pe cei ce
se zice pe sine și curați și mai cura ți; iar aristerús sau stângaci, întru altele se afl ă arístus mai buni.

146
Pe Evnomiani care se boteaz ă întru o afundare, și pe Montani ști, cei ce aici se zice
fríghi, și pe Saveliani, care înva ță, că Tatăl și Fiul este o fa ță (Yopatoríe), și alte
oarecare cumplite fac, și pe celelalte eresuri toate, (fiindc ă aici sunt mul ți, mai ales
cei ce năvălesc din țara Galatenilor). Pe to ți cei ce din ace știa vor voi a se ad ăuga la
ortodoxie, ca pe Éllini îi primim. Și în ziua cea dintâi îi facem cre știni. Iar întru a
doua Catehumeni, iar întru a treia îi jur ăm, cu însuflare de trei ori în fa ță, și în
urechi, și așa îi Catihisim, și îi facem s ă zăbovească în Biseric ă îndestul, și să asculte
Scripturile. Și atunci îi botez ăm. [Apostolesc: 46, 47, 68; Sinod 1: 8, 19; Sinod 6: 95;
Laodiceea: 7, 8; Cartagina: 66; Vasilie: 1, 5, 47]

TÂLCUIRE
Canonul acesta orânduie ște cu ce chip se cuvine s ă primim pe cei ce din eresuri
vin la Ortodóxa Credin ță, și la partea celor ce se mântuiesc. Zicând, c ă pe Arieni, și
Machidonieni, și Navatieni, despre care am zis în Canonul întâi al Sinodului acestuia.
Și pe Savatieni145 și pe Patrusprezeceri, adic ă Tetradiți146 și Apolinari ști, îi primim, dup ă
ce vor da Libéle, adic ă Mărturisire în scris, în care s ă anatematiseasc ă și pe al lor eres,
încă și pe tot alt eres care nu cuget ă, precum cuget ă sfânta Catoliceasca, și Apostoleasca
Biserica lui Dumnezeu, (precum și Sinodul întâi cel Ecumenic o au cerut aceasta în scris
de la Navatieni cu deoseb ire în Canonul 8) ale c ărora mai întâi pecetluim cu Sfântul
Mir fruntea, ochii, n ările, gura, și urechile la fiecare pecetluire zicând: „Pecetea Darului
Sfântului Duh”. Pe to ți aceștia însă așa îi primim, nebote zându-i a doua oar ă, fiindcă
după Zonará, întru Sfântul Botez cu nimic se deosebesc de noi, ci întocmai cu
Dreptslăvitorii se boteaz ă, pe Arieni îns ă, și Machedonieni, ar ătat fiind eretici, i-a
primit Canonul f ără al doilea botez iconomice ște, după întâiul cuvânt pentru multa
mulțime a ereticilor celor de acest fel ce aflau întru acea vreme. Iar dup ă al 2-lea

145 Savátie dup ă Socrat Cartea 5: 21 din Iudei Cre știnându-se de c ătre Marhchian Episcopul
Navatianilor ce în Constantinopol s-a Hirotonisit Presbíter. Urma îns ă și după creștinism
iudaiceștile obiceiuri, pr ăznuind cu Iudeii și Paștile, și altele. Dar înc ă după obiceiul Iudeilor,
serbând și Sâmbăta (și pentru aceasta poate a șa s-a poreclit) dup ă Valsamón. Și cei ce i-au urmat
lui Savatiani s-a numit. Care erau și Navatiani. Se numesc îns ă Navatianii ace știa, aristerí (adic ă
stângaci) ori dup ă stricarea vorbei, în loc áristi (mai buni), și mai cura ți decât to ți, că pe cei de a
doua nunt ă, și pe cei ce au fost c ăzut în vremea goanei nu-i primeau, și de necur ăția lor se fereau.
Ori pentru c ă se îngre țoșau de mâna stâng ă, și cu dânsa nu voiau a primi orice fel de lucru, dup ă
Valsamón. Ci vrednic de nedumerire este, pentru ce pe Navatianii ace știa Sinodul 1, prin Canonul
8, i-au primit cu singur ă mărturisirea. Iar acest al doilea prin pecetluirea Sfântului Mir. Dezlegând
nedumerirea aceasta r ăspundem c ă, chiar, și după întâiul Cuvânt aceast ă iconomie, au f ăcut
Sinodul 1 pentru pogor ământ ca s ă nu leneveasc ă pe Navatiani despre a se întoarce c ătre dreapta
slăvire, că Dreptslăvitorii îi miruiesc pe ei ca pe ni ște nemirui ți. Iar dup ă al 2-lea Cuvânt acest al
doilea Sinod i-a primit pe ei prin pecetluirea Sfântului Mir. Fiindc ă după Teodorít Navatianii nu se
ungeau cu Sfântul Mir. Care despre dân șii zice așa: Și celor ce se boteaz ă d e e i , n u l e a d u c p e
Sfânta ungere, pentru aceasta dar și pe cei ce din eresul acesta se împreuneaz ă cu Trupul Bisericii îi
unge au poruncit prea-l ăudații Părinți, adică Părinții acestui al 2-lea Sinod, și cei ai Sinodului din
Laodíkia prin Canonul 1.
146 Patrusprezeceni sau mercurieni, pentru c ă precum Pa știle nu sunt Duminic ă, ci ori în ce zi s-ar fi
întâmplat luna de 14 zile, postind, și priveghind.

147
cuvânt, și pentru c ă întocmai ca noi se Botezau. Pe Evnomieni îns ă, care întru o
adunare se boteaz ă, și Montani ști, care aici în Constantinopol, se numesc Frighi147. Și pe
Saveliani, care zic c ă o față este Tat ăl, și Fiul, și alte rele fac, și pe toate celelalte eresuri
al ereticilor, (dintre care mul ți se află aicea, și mai ales câ ți se trag din Țara Galátilor).
Pe aceștia, zic, pe to ți, ca pe Éllini îi primim. Adic ă ca pe unii cu totul neboteza ți.
(Pentru c ă aceștia, ori cu totul nu s-au botezat, ori de s-au botezat, îns ă nu drept, și
precum se boteaz ă Dreptsl ăvitorii. Pentru aceasta nici se socotesc boteza ți) și în ziua
dintâi, îi facem pe ei cre știni, adic ă îi facem s ă primeasc ă toate Dogmele Cre știnilor,
afară din Pridvorul Bisericii, puindu- și Preotul mâna peste ei, dup ă Canonul 39 al
localnicului Sinod din Ilivíria, care este Țară a Ispaniei148. Iar a doua zi îi facem
catihúmeni, adic ă îi num ărăm în rânduiala catihúmenilor. Iar a treia zi le citim
obișnuitele lep ădări (de sataná) însuflând de trei ori în fa ță și în urechile lor, și așa îi
catihisím pe ei (adic ă îi învățăm) în parte cele ale Credin ței, și îi facem s ă rămâie în
Biserică mult timp149 și să asculte Dumnezeie știle Scripturi, și atuncea îi botez ăm pe
ei150.

SIMFONIÉ „După Canonul acesta neschimbat voie ște a se iconomisi Navatienii, și
Patrusprezecerii întorcându-se c ătre Ortodoxie, și Canonul 7 al Sinodului din Laodíkia,
cu anatematisirea eresului adic ă, și cu pecetea Sfântului Mir. Iar Fríghii întorcându-se
porunce ște Canonul 1 al aceluia și Sinod s ă se boteze. Dar și Canonul 45 al Sinodului 6
nu este alta, decât, o repetuire (poftorire) a Canonului acestuia. Ad ăugând că Manihéii,
Valentiniani, și Marchioni știi se cade a se boteza întorcându-se la Dreaptasl ăvire. Iar
Evtihienii, și Dioscori ții, și Sevirianii s ă se primeasc ă prin anatematisirea eresurilor lor,
ca și Navatianii adic ă, și ceilalți. Iar Canonul 19 al Sinodului 1 voie ște ca negre șit să se
boteze Pavliani știi precum și Canonul 95 al Sinodului 6 aceasta m ărturisește. Iar cel 43
al marelui Vasilie zice s ă se boteze întorcându-se Engrati ții (înfrâna ții), și sacoforii
(purtătorii de sac), și apotacti ții (lepădații). (Pentru care vezi Canonul 95 al Sinodului

147 Montanós a fost în veacul 2, s-a ar ătat după Evsévie Cartea 5 cap 15 a istoriei în Misía Fríghei
(Pentru aceasta și Fríghi de la dânsul se numeau) minciuno-prorocind de diávolul pov ățuit,
mângâietor pe sine și numindu-se, și Apostole știlor predanii împotrivindu-se. având îns ă două
muieri urm ătoare lui, Priscíla și Maximíla, prooroci țe pe ele le numea. Înv ăța să se despart ă
nunțile. Să se depărteze de mânc ări oamenii, pentru îngre țoșare. Aceasta, și cei de dânsul înv ățați,
Praznicul Pa știlor îl răsucea. Întru o fa ță pe Sfânta Treime amesteca. Și sânge de prunc împuns de
dânșii, cu făină mestecându-l, și pâine f ăcând cu dânsa liturghiseau, și cu aceea se împ ărtășeau.
Montani știi aceștia, și Pepuzieni se numeau, pentru c ă lăudau cu covâr șire, un sat al Fríghiei numit
pépuza, pe care îl numeau și Ierusalim.
148 Că așa și Canonul 8 al Sinodului întâi prin punerea mâinilor, au primit pe Navatiani, iar Sinodul
în Ilivíria acesta s-a adunat, pu țin mai-nainte de Sinodul 1. Dar și toți ereticii și schismaticii,
întorcându-se la Catoliceasca Biseric ă, prin Hirotesie (punerea mâinilor) se cade a se primi.
149 Cât timp îns ă se cere pentru Catihisire vezi subînsemnarea Canonului al doilea al Sinodului
întâi.
150 Canonul acesta, f ără apărare, și după toată nevoia boteaz ă și pe Latini, ca pe unii ce se boteaz ă
nici întru o afundare. C ă dacă pe cei ce întru afundare, cu cât mai vârtos pe cei nici întru una
botezați? S-au zis pentru ace știa îndestul și cu dovedire, în tâlcuirea Apostolescului Canon 46.

148
6.) Iar cel al 5-lea al acestuia și zice, să primim pe ereticii cei ce la sfâr șitul vieții se
pocăiesc nu îns ă judecată, ci cu cercare, cite ște și pe 46 și 47 Apostolesc.

PROLEGÓMENA DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL TREILEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al treilea Sinod [Sobor], s-a adunat în Efésul
cel din Asia în Biserica cea mare a Cet ății, care se nume ște Maria de Dumnezeu
Născătoarea
151 în timpul împ ărăției lui Teodósie celui mic, în anul de la Hristos 431.
Fiind la mul țime peste 200 de P ărinți. Iar pov ățuitor întru el era vestitul între P ărinți
Chiril al Alexandríei, care plinea mai-nainte și locul lui Chelestin al Romei, mai sus
șezând în locul aceluia, în urm ă însă s-a trimis de al Apus loc țiitori al Patriarhului
Romei, Arcádie, și Proéct Episcopii, și Filip Presbíterul. Iuvenálie al Ierusalimului, și
Mémnon al Efésului. S-au adunat îns ă împotriva lui Nestorie, care se tr ăgea din
Germanichia Cetatea cea în Antiohía, dup ă Teodorít, și prin Dumnezeiasca dep ărtare s-
a fost suit în scaunul Constantinopolului. C ăci, sorbind tic ălosul din apele cele tulbure,
și ereticești ale lui Diodór, și Teódor, al Mopsúestiei, s-au f ăcut răucugetători despre
Taina Întrupe ștei Iconomii. C ă pe unul Hristos, în dou ă fețe, și Ipostasuri îl împ ărțeau,
Om gol închipuind deosebit Ipostas, f ără de cuvântul ce l-a primit, și Dumnezeu f ără
partea cea goal ă de adăugirea omenirii. Precum am zice pe Unul Fiu, în doi fii îl
împărțeau, și altul ziceau c ă este Fiul lui Dumnezeu, și altul Fiul Fecioarei. Pentru
aceasta și pe Sfânta Fecioara și cea dup ă trup Maic ă a lui, nu voia a o numi de
Dumnezeu N ăscătoare. Deci Sfântul Sinodul acesta, pentru acestea pe acesta

151 Aceasta o zice Epistolia lui Chiril c ătre Clerul Alexandrénilor și práxis 1 a acestui Sinod.

149
anatematisindu-l152 osebit hotar de Credin ță153 au făcut, întru care pe Hristos l-au
Dogmatisit Unul dup ă Ipostas (Fa ță) desăvâșit Dumnezeu pe acesta și, și Om
desărvârșit pe acesta și, nu altul, și altul, ci un Fiu, pe acesta și, de sus adic ă din Tat ăl
fără Maică, iar jos din Maic ă fără Tată, iar pe pururea Fecioara Maica lui, chiar, și cu
adevărat de Dumnezeu N ăscătoare a se numi au predanisit, ca una ce chiar, și cu
adevărat pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup l-a N ăscut154 căci când Exárhul Sinodului

152 După ce s-au anatematisit r ăucinstitorul Nestórie de Sinodul acesta, nelini știndu-se, ci iar ăși
propovăduind eresul s ău, mai întâi dup ă T e o f á n s – a i z g o n i t î n T a s . A p o i î n O á s u l A r a b i e i c u
împreun ă lucrarea lui Ioan al Antiohíei. Iar acolo aflându-se urâtul de Dumnezeu, l-a ajuns mânia
lui Dumnezeu. C ă după Evágrie i-a putrezit limba, și după Chédrinul și Nichifor (Cartea 14 a
Istoriei sale) și tot trupul. Iar în Tivaída de sus înfrico șată și dureroas ă moarte a luat, precum
povestește sfântul Ghermanó, Patriarhul Constantinopolului, unde scrie pentru Sfintele Sinoade.
Că în timpul lui Marchian împ ăratului prin ajutorul oarec ărora prieteni ai lui, s-a învrednicit a lua
scrisori Nestórie prin care se chema de la izgonire. Deci luându-le aceste scrisori, și întrând în
ieșitoare, pân ă a nu ședea zicea, precum au auzit oarecare stând dinafar ă, „Te-am ar ătat pe tine
Marie, că om ai N ăscut.” Și o minune! Îndat ă cu hula aceasta, Îngerul Domnului l-a lovit, și s-au
vărsat toate m ăruntaiele lui, în vasul necur ăției sale, și ș-a dat sufletul. Întârziind dar el a ie și;
fiindcă împărătescul boier ce fu trimis, cu scrisorile se gr ăbea, slugile lui au b ătut în ușă. Iar el
nerăspunzând, au scos u șa, și întrând slugile împreun ă cu boierul, l-au aflat mort pe vasul s ău,
întru care erau toate m ăruntaiele lui v ărsate. Atunci cei ce auziser ă hula, au spus boierului, și toți
au cunoscut c ă pentru singur ă aceasta a luat acel fel de moarte, întocmai cu al lui Arie. Pentru
aceasta a zis Isaía „Vai de v ărsătorul acesta, nu vor plânge pentru el. Și celelalte.
153 Zic unii c ă d e v r e m e c e s – a u r â n d u i t d e S i n o d u l a c e s t a a s e n u m i N ăscătoare de Dumnezeu
Preasfânta Fecioar ă, precum și cu adev ărat este, au voit Sfântul Chiril a o scrie aceasta și în
Símbolul Sinoadelor cel 1 și 2 Ecumenice, dar pentru evlavia Símbolului s-au l ăsat. Și făcând
numai osebit ă hotărâre Părinții, întru aceea au dogmatisit-o aceasta, c ă pentru unirea lui
Dumnezeu Cuvântul cea dup ă Ipostas, adic ă Ipostasul cel unul al lui Hristos, ca pe o ar ătată
dovadă de Símbol, nu au voit a o adaoge într-însul; C ă mărturisind P ărinții în Símbol pe Fiul lui
Dumnezeu, c ă s-a Născut din Tat ăl, și s-a pogorât și Om s-a f ăcut, arătat este c ă pe unul și acestași
Hristos, dup ă Ipostas îl m ărturisesc, c ă Dumnezeu este, și Om acesta și.
154 Însemneaz ă că precum zicerea Deofiin ță era obișnuită Părinților, și mai-nainte de 1 Sinod. Ci el
o au înt ărit aceasta, și în toat ă lumea o au predat-o.
Așa și pe Sfânta Fecioara Maria, de Dumnezeu N ăscătoare o au numit, și alți Părinți, mai-nainte de
acest al 3-lea Sinod. Ci Sinodul acesta, pe aceasta preadulce numire a Fecioare înt ărindu-o, ca pe o
hotărâre dogmatic ă în toată lumea o au predat. „C ă cel mai întâi Origen a numit de Dumnezeu
Născătoare pe Fecioara, tâlcuind stih 33 Cap 22 al legii a 2-a, dar și Socrat (Cartea 7 a Istoriei sale
cap 32) zice c ă acestași Origen tâlcuind Epistolía lui Pavel cea c ătre Romani pe larg au scris, în ce
chip Născătoarea de Dumnezeu se zice Fecioar ă. Iar Chiril al Alexandríei scriind c ătre Nestórie
zice, că și marele Atanasie N ăscătoare de Dumnezeu pe ea o numea, și o mărturisea, și Amón
Episcopul Andrianúpolei, precum și Alexandru al Alexandríei, scriind c ătre Alexandru al
Constantinopolului (cel de pe vremea 1 Sinod adic ă) de Dumnezeu N ăscătoare o au zis pe
Preasfânta Fecioara. Și marele Vasilie în cuvântul cel la Na șterea Mântuitorului zice, pentru c ă nu
primește, auzul iubitorilor de Hristos, c ă Născătoarea de Dumnezeu nu a încetat cândva a fi
Fecioară, socotesc c ă sunt îndestule m ărturiile aceluia; și Grigorie Teologul în 1 Epistolíe c ătre
Clidónie zice: oricine pe Maria nu o socote ște de Dumnezeu N ăscătoare, fără Dumnezeu este. Și în
cuvântul cel 1 pentru Fiul, c ătre Éllini întinzându-se, zice; c ă unde ai cunoscut întru cele ale tale
Fecioară de Dumnezeu N ăscătoare? Și Evsévie la via ța lui Constantin Cartea… cap 43 și Socrát

150
acestuia sfântul Chiril al Alexandríei acestea le-a propov ăduit în acest Sinod: „Nu om
îndumnezeit propov ăduim, ci Dumnezeu întrupat m ărturisim, pe Roaba sa o a f ăcut
Maică, cel dup ă Ființă fără de Maic ă, și după Iconomie pe p ământ fără de Tată”. Iar în
Epistolía cea c ătre Nestórie, pe care osebita sa hot ărâre o a f ăcut acest al 3-lea Sinod
(precum zice Dosítei și precum se arat ă din Practicalele Sinodului al 4-lea fa ța 16 a
tomului 6 al Sinodicalelor) al c ărei început este a șa: „Bârfesc precum am aflat”. Acestea
le zice acesta și Chiril. „A se întrupa, și a se face om, însemneaz ă pe Cuvântul cel din
Dumnezeu, c ă nu firea Cuvântului pref ăcându-se s-a f ăcut carne, dar nici c ă întru tot
omul s-a schimbat, în cel din suflet și din trup. Ci aceea mai vârtos, c ă carne însuflte țită
cu suflet cuvânt ător unindu- și Cuvântul lui și după Ipostas, cu negr ăit și neînțeles chip
s-a făcut Om, și a stătu Fiu Omului. Nu numai dup ă voie, sau dup ă bunavoin ță, dar
nici numai ca în ad ăogirea fe ței, și că, osebite sunt firile cele ce țin către adev ărata
unire, că unul este dintru amândou ă Hristos și Fiu. Nu ca cum s-ar fi stricat osebirea
firilor pentru unire, ci mai vârtos ne-a f ăcut nouă pe Unul Domnul, și Hristos, și Fiu,
prin negr ăita, și nepriceputa Lucrare c ătre unirea, a Dumnezeirii și a Omenirii… Și
iarăși dacă după unirea cea dup ă Ipostas, sau ca de un neajuns, sau ca de un
neîncuviin țat ne-am lep ăda, cădem întru a zice doi fii… Și iarăși, aceasta sole ște
pretutindeni cuvântul scump ătățitei Credin țe. Așa vom afla pe sfin ții Părinți că au
cugetat. A șa au cutezat pe Sfânta Fecioar ă a o zice de Dumnezeu N ăscătoare, nu c ă
doar firea Cuvântului, adic ă Dumnezeirea lui, a luat începu t de a fi din Sfânta Fecioar ă.
Ci că Născându-se dintr-însa Sfântul Trup, și însufle țindu-se loghice ște, cu care și
unindu-se Cuvântul dup ă Ipostas, se zice c ă s-a născut dup ă Carne”. (Aceasta st ă și în
tomul 1 al Sinodicalelor, foaia 436.) Și Próclu Episcopul Chizícului cel de atuncea în
Biserica cea mare, șezând Eresiarhul Nestórie, a șa a serbat. „Împreun ă ne-au chemat pe
noi aici Sfânta, și de Dumnezeu N ăscătoarea Fecioara Maria, neîntinata Vistierie a
Fecioriei. Raiul cel cuvânt ător al lui Adam celui Aldoilea. C ămara unirii amânduror
firilor. Pr ăznuirea mântuitoarei împ ăcări, și celelalte.” Iar dup ă ce au rânduit (acest al
3-lea Sfânt Sinod) c ă, alt Símbol afar ă de acela ce l-au dat întâiul, și al doilea Ecumenice
Sinoade, s ă nu cuteze cineva a scrie, sau m ăcar a adăuga ceva, sau a sc ădea dintr-însul,
pe cei ce vor c ălca porunca aceasta i-au anatematisit. Și au întărit Sinodul acesta, și
osândirea lui Pelághie și a lui Kelestín, pe are o au luat ei mai-nainte de la multe
localnice Sinoade, și mai ales de al cel din Cartaghén. Iar pe lâng ă toate acestea, și pe
acest 8 Canoane, și această Epistolíe c ătre Pamfília le-au alc ătuit, întru al 7-lea și cea
mia de pe urm ă a sa Práx ă, de nevoie fiind spre buna rânduial ă, și starea Bisericii, pe
care nehot ărât le-au înt ărit Canonul 1 al Sinodului al 4-lea, iar anume și hotărâtor
Canonul al doilea al Sinodului al 6-lea și cel întâi al Sinodului al 7-lea.

Cartea 7 cap 32. Pentru aceasta Împ ărăteasa cea Preacinstitoare de Dumnezeu (Eléna adic ă)
Nașterea de Dumnezeu N ăscătoarei (adic ă Vifleémul) cu monumente minunate o a împodobit. Și
alții mulți.

151

CELE 8 CANOANE AL SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL TREILEA SINOD
TÂLCUITE

CANON 1 Fiindcă se cuvine s ă știe și cei ce lipsesc de la Sfântul Sinod, și care rămân prin
țară sau în cetate, pentru oarecare pricin ă Bisericeasc ă, sau trupeasc ă, cele ce pentru
dânșii s-au închipuit, facem cunoscut sfin țeniei și dragostei voastre, c ă dacă vreun
Mitropolit de Epárhie, apostatisindu-se sau desp ărțindu-se de Sfântul și Ecumenicul
Sinod, va trece c ătre adunarea apostasiei (revoltei), sau dup ă aceasta s-ar ad ăuga
(unii cu dânsa), sau cele ale lui Chelestin au cugeta sau va cugeta. Aceasta nicidecum
poate lucra împotriva Epis copului Epárhiei, fiindc ă este nelucr ător, și scos de c ătre
Sinod, de acum înainte de la toat ă Bisericeasca împ ărtășire. Ci înc ă și se va supune
întru totul Episcopilor Epárhiei, și Mitropoli ților de prin prejur care cuget ă cele ale
Ortodoxiei, și din treapta Episcopiei se va scoate.

TÂLCUIRE Canonul acesta în științează pe cei ce nu s-au aflat în Sinod, de caterisirea lui Ioan
al Antiohíei, a lui Teodorít Episcopul Chírului, a lui Íva Episcopul Edései, și a celor

152
împreun ă cu aceștia 30 Episcopi155, zicând: fiindc ă Episcopii cei ce nu s-au înf ățoșat la
sfântul Sinodul acesta pentru vreo pricin ă a lor Bisericeasc ă, sau trupeasc ă, trebuie s ă
știe cele ce s-au f ăcut pentru ace ști ziși. Facem cunoscut dragostei voastre, c ă oricare
Mitropolit s-a desp ărțit de Sfântul și Ecumenicul Sinodul acesta, și s-au unit cu
adunarea apostasiei (revoltei), a lui Nestórie adic ă, și a lui Ioan, și a celor împreun ă cu
dânsul. Sau mai în urm ă se va uni. Sau au cugetat eretice știle dogme ale lui
Chelestín156. Acesta nici o putere are a face ceva r ău asupra Episcopilor, sau și asupra
mirenilor, asupra celor Dreptsl ăvitori. Fiindc ă s-au făcut lepădat de la Sinodul acesta
despre toat ă Bisericeasca împ ărtășire, și Sfințita lucrare, și fiindcă are a se face de aici
înainte cu totul lep ădat din treapta Episcopiei, înc ă și dintre însu și Drepsl ăvitorii
Episcopi, și Mitropoli ții cei ce sunt prin prejur.

CANON 2

155 Pricina pentru care s-au caterisit ace știa, a fost aceasta. Dup ă ce Sinodul acesta a osândit pe r ău-
cinstitorul Nestorie, și l-a caterisit, dup ă trei zile a venit și acest Ioan al Antiohíei împreun ă cu
Teodorít, cu Íva și cu 30 de Episcopi, care ori c ă scârbindu-se, pentru c ă nu au îng ăduit venirea lor
Sinodul. (Ori și pentru c ă au avut priete șug cu Nestórie) au prih ănit caterisirea lui Nestorie, ca pe o
nebinecuvântat ă, și întâi pricinuitor ca cum a caterisirii acestei f ără cuvânt au numit pe
Dumnezeiescul Chiríl și pe Mémnon al Efésului ca când ei ar fi fost îndrept ători în Sinod. Și atâta
prigonire s-a f ăcut între Ioan și Chiríl, și între cei de lâng ă ei, încât, despre o parte cei de pe lâng ă
Ioan au caterisit pe cei de lâng ă sfântul Chiríl. Iar despre alta, cei pe lâng ă sfântul Chiríl, au
caterisit pe cei de pe lâng ă Ioan. Dar și Teodorít dou ăsprezece Capete a scris împotriva a
douăsprezece anatematisiri, pe care Dumnezeiescul Chiríl împotriva lui Nestórie le-a alc ătuit. Și
Íva încă, a scris o Epistolíe pentru Nestórie, care împreun ă cu cele dou ăsprezece Capete ale lui
Teodorít, ca o rea cinstitoare s-a lep ădat de către Sinodul al 4-lea și de către cel al 5-lea. În urm ă
însă cu împreun ă-lucrarea Împ ăratului, iar ăși s-au unit și Ioan și Teodorít cu sfântul Chiril. Și Ioan
adică, după ce iarăși s-a descoperit eresul lui Nestórie, s-a f ăcut pricinuitor (dup ă Zonará și
Evágrie Cartea 1 Cap 7) a se izgonie Nestorie din M ănăstirea cea din Antiohía unde mai întâi se
afla, în Óas, ce turce ște se zice Iprím. Iar Teodorít la Sinodul al 4-lea ar ătat au anatematisit pe
Nestórie și eresul lui. Pe care eres îl num ăra împreun ă cu eresurile în Cartea cea despre bârfiturile
ereticilor, și în caterisirea lui Nestórie a isc ălit împreun ă cu cel al Antiohíei la Sinodul al 3-lea.
156 Chelestin urm ător învățătorului s ău Pelághie, unit cu Nestórie s-au f ăcut în eres, dup ă sfințitul
Fótie la citirea 54 fiindc ă acela hulea întru Fiul lui Dumnezeu. Iar Chelestín întru Duhul cel Sfânt,
precum scria Chiríl c ătre Teodísie. „C ă Nestórie zice, c ă, de vreme ce Hristos este de firea noastr ă,
iar Dumnezeu voie ște toți a se mântui, și după voința sa fiecare poate a- și îndreptat gre șeala sa,
pentru aceasta, nu Cuvântul lui Dumnezeu este cel ce s-a N ăscut, ci Omul cel ce s-a N ăscut din
Maria, pentru vrednicia fiere ștei voinței sale, avea pe cuvântul lui Dumnezeu urm ător luiși, cu
singura vrednicia, și cu aceea și numire împ ărtășindu-se de Dumnezeire. Iar Chelestín zicea, c ă nu
Dumnezeu adic ă Duhul cel Sfânt împarte fiec ăruia precum voie ște cele spre buna cinstire (de
Dumnezeu) spre mântuire; ci firea omului care pentru p ăcat este c ăzută din fericire, aceasta dup ă
vrednicia voin ței, adică proeresul, ori cheam ă, ori împinge de la sine pe Duhul cel Sfânt. Și mai-
nainte de Darul, st ăpânirea de sine și a omului pov ățuiește. Drept aceea voin ța omului îndestul ă
spre împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu. Relele dogme ale lui Chelestín acestuia, l-au
anatematisit și acest al 3-lea Sinod și mai înainte de acesta cel din Cartagina, împreun ă cu cele ale
lui Pelaghie.

153
Iar dacă oarecare Episcopi Eparhio ți s-au lipsit de Sfântul Sinod, și s-au unit cu
apostasia (revolta), ori s-ar ispiti a se uni, ori și iscălind în caterisirea lui Nestórie, s-
au întors c ătre adunarea apostasiei. Ace știa cu totul dup ă socotința Sfântului Sinod,
străini să fie de Preo ție, și căzuți din treapt ă.

TÂLCUIRE Și acest Canon, asemene cu cel dintâi zice, c ă dacă niscaiva Episcopi din Eparhia
Antiohíei, nu s-au aflat fa ță în Sinod. Ci ori s-au unit cu apostasia (revolta) acestui al
Antiohíei, sau în urm ă s-ar uni, sau și după ce au isc ălit, și au adeverit caterisirea lui
Nestórie, iar ăși s-au întors la apostati ceasca lui adunare. Ace știa zic, s-a socotit de
cuviință de către Sfântul Sinod, s ă fie străini de Preo ție, și lepădați din treapta
Episcopiei.

CANON 3
Iar dacă oarecare din Clericii ce se afl ă în fiecare cetate, sau sat, de c ătre
Nestórie, și de cei ce sunt împreun ă cu el, de Preo ție s-au oprit pentru c ă cugetă
drept, i-am îndreptuit și pe aceștia a-și lua iarăși treapta lor. Și în de Ob ște Clericilor
celor ce împreun ă cugetă cu Ortodoxul și Ecumenicul Sinodul acesta, le poruncim ca
Episcopilor celor ce au apostat (revoltat), sau s-au dep ărtat, nici decât s ă se supuie,
sub nici un fel de chip.

TÂLCUIRE De vreme de Patriarh al Constantinopolului fiind Nestórie, a aforesit, și a caterisit
pe Clericii aceia ce nu erau de o cugetare cu el, dar și Episcopii cei de o socoteal ă cu el
printr-alte țări aceasta și o au făcut. Pentru aceasta Canonul acesta a judecat cu dreptul
ca acești caterisi ți să-și dobândeasc ă iarăși treapta lor. Și totalice ște zicând au poruncit
ca după nici un chip s ă fie supu și aposta ților Episcopi, Clericii aceia ce sunt de o
cugetare cu Dreptsl ăvitorul și Ecumenicul Sinodul acesta.

CANON 4
Iar dacă vreunul din Clerici ar apostá (revolta) și ar îndr ăzni ori îndeosebi, ori
în public a cugeta cele ale lui Nestórie, sau ale lui Chelestín, și aceștia de Sfântul
Sinod, s-au îndreptuit a fi caterisi ți.

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta deopotriv ă cu cel mai de sus cuprinde pentru Clericii aceia, de
ar apostá, și ori îndeosebi, ori în auzul poporului, ar îndr ăzni a cugeta, sau a înv ăța
dogma lui Nestórie, și a lui Chelestín celui de o cugetare cu el, zicând, c ă s-a judecat
drept de Sfântul Sinod, c ă unii ca ace știa să fie caterisi ți din treapta lor.

CANON 5
Câți pentru fapte necuviincioase de c ătre Sfântul Sinod, sau de Episcopii lor s-
au osândit, și pentru acestea Nestórie, dup ă toată a sa neb ăgare de seam ă, și cei ce
cugetă ale sale f ără canonisire s-au ispitit, sau s-ar ispiti a le da împ ărtășirea, sau

154
treaptă. Am îndreptuit s ă rămâie și aceștia nefolosi ți, și întru nimic a fi mai pu țin
decât cei caterisi ți.

TÂLCUIRE
Acest Canon rânduie ște, că Clericii câ ți pentru oarecare p ăcate, ce aduc asupra
aforisirii, s-au catérisis, s-au aforesit, veri <ori> s-au caterisit de Sfântul Sinodul acesta,
sau de însu și Episcopii lor. Iar Nestórie, și cei de o socoteal ă cu el, f ără a face vreo
osebire între oprit, și neoprit, ori au îndr ăznit de a le da iertare de aforisire, ori lucrare
de preoție, ori și după aceasta de vor îndr ăzni, aceștia, zic, am judecat drept ca s ă
rămâie nefolosi ți de aceast ă iertare afar ă de Canoane, și să fie iarăși caterisi ți ca și mai
înainte.
CANON 6
Așișderea și care ar voi cu orice chip a str ămuta cele ce s-au lucrat în Sfântul
Sinod cel din Efés, pentru fiecare; Sfântul Sinod a hot ărât, de ar fi Episcopi, sau
Clerici, des ăvârșit să cadă din treapta lor. Iar de ar fi mireni, s ă fie neîmp ărtășiți.

TÂLCUIRE Canoanele cele mai de sus mai part iculare sunt, iar acesta în de Ob ște rânduie ște,
căci, câți ar îndr ăzni a str ămuta cu orice chip cele lucrate pentru fiecare pricin ă în
Sinodul cel din Efés; ace știa, de ar fi Episcopi, sau Clerici, s ă se cateriseasc ă, iar de ar fi
lumeni s ă se aforiseasc ă.
CANON 7
Acestea citindu-se, a hot ărât Sfântul Sinod, alt ă Credință nimănuia a-i fi slobod
să aducă sau să scrie, sau s ă alcătuiască, afară de cea hot ărâtă de sfinții Părinți, cei
adunați în cetatea Neceenilor, împreun ă cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndr ăznesc, ori
a alcătui altă credință, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a se întoarce la
cunoștința adevărului, sau din ellinísm, sau din Iudaísm, sau din orice fel de erés.
Aceștia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, str ăini să fie, Episcopii de Episcopie, și Clericii
de Clericat, iar de ar fi lumeni, s ă se anatematiseasc ă. Și după asemenea chip, de s-ar
vădi oarecare, ori Episcopi, o ri Clerici, ori mirensa scriere de c ătre Harísie
Prebíterul, despre Înomenirea Unuia n ăscut Fiului lui Dumnezeu, adic ă spurcatele și
răzvrătitele dogmele lui Nestorie, car s-au și supus (unii ca ace știa), supuie-se
hotărârii Sfântului acestuia și Ecumenicului Sinod. Încât, adic ă, Episcopul s ă se
înstrăineze de Episcopie, și să fie caterisit. Iar Clericul asemenea s ă cadă din Cler. Iar
mirean de ar fi cineva, și acesta s ă se anatematiseasc ă. Precum s-a zis.

TÂLCUIRE
Fiindcă întru acest Sfânt și Ecumenic Sinod s-au citit și Símbolul Sfântului și
Ecumenicului Sinodului întâi celui din Niceea, și símbolul lui Nestórie celui de o
cugetarea cu Iudeii, întru care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în Sinod de Harísie Presbiterul Filadélfiei; pentru acest ă pricină, după citirea acestora,
Sfântul Sinodul acesta a a șezat acest Canon, hot ărând, că nu este iertat vreunuia a
alcătui, sau a scrie, sau a înf ățoșa la cei ce se întorc c ătre Ortodoxie, alt ă credință, adică

155
alt símbol de credin ță157, afară de Simbolul Credin ței cel hot ărât de Părinții cei aduna ți
în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei ce vor îndr ăzni, ori a alc ătui

157 Pricina pentru care Sinodul a anatematisit pe cei ce ar îndr ăzni a alcătui alt Símbol al Credin ței,
este aceasta. Sfântul Marcu al Efésului, în a 5-a Prax ă a Sinodului din Floren ța zice, c ă, peste
treizeci de Símboale ar fi alc ătuit eréticii împotriva Cuvântului: „Deofiin ță”. De la care au luat
prilej și Nestórie r ăucinstitorul, de a alc ătuit al s ău símbol, și al preda celor ce veneau la
Dreptslăvitoarea Credin ță, Elinilor adic ă, Iudeilor, și ereticilor, precum se arat ă aceasta în Canonul
acesta. Deci acest al 3-lea Sinod, mai înainte v ăzând, nu cumva, din slobozenia aceasta de a se scrie
Símboale, s ă urmeze vreo nou ă scornire (kenotomíe) întru Dreaptasl ăvire, au oprit de a se scrie de
aici înainte alt Símbol al Credin ței, afară de cel al întâiului, și a celui al doilea Sinod împreun ă (căci
ca unul acestea se socotesc) și de a se preda în Ob ște. Însă nu au oprit de a se scrie alt ă Credință,
adică de Obște a vreunui eretic. C ă aceasta și mai înainte de Sinodul al 3-lea era oprit ă pururea, nu
numai de Sinoade, și de Episcopi, ci și fiecare Dreptsl ăvitor cre știn. Ci alta afar ă de Credin ța
Părinților celor din Niceea, m ăcar de ar fi aceasta și Dreptsl ăvitoare, nici au oprit pe eretici despre
aceasta. C ăci câte Legea și Sinodul le zice, celor ce sunt în Lege le zice. Îns ă Dreptsl ăvitorilor
creștini, și nu cutăruia sau cut ăruia, ci de Ob ște tuturor împreun ă, atât Sinoadelor, cât și în scurt
fiecăruia de Ob ște: „Că nimănui a-i fi cu putin ță aceasta”, și celelalte. Iar zicând nim ănui, va să zică
peste tot, și general ă hotărâre este. Și vezi tălmăcirea Sinodului acestuia cea pentru Símbol, ce o
face Dumnezeiescul Chiril în Epistolía cea c ătre Acachie. C ă Sinodul îngrijindu-se pentru
scurtimea, nu au zis hot ărâtor nim ănui a-i fi slobod s ă alcătuiască altă arătare a Credin ței; ci ceea
ce Sinodul a l ăsat a o zice în Sinodul acesta al s ău, aceasta Exárhul s ău, adică Dumnezeiescul
Chiril, ca însu și Sinodul în Epistolía cea c ătre Episcopul Melitinei luminat o arat ă zicând „Sfântul
și Ecumenicul Sinodul, cel adunat în cetatea Efésului, mai înainte au socotit lucru de nevoie de a
nu trebui Bisericii lui Dumnezeu a face alt ă alcătuire a Credin ței, afară de ceea ce este, pe care
Părinții cei de trei ori ferici ți grăind o au hot ărât. Care va s ă zică că nu numai nu se cade a alc ătui
cineva alt Símbo Dreptsl ăvitor, afar ă de cel al Sinodului din Niceea, dar nici m ăcar pe însu și acest
Símbol Dreptsl ăvitor este iertat al aduce cu alt fel de gr ăire. Precum și Dumnezeiescul Marcu al
Efésului, și Visaríon al Niceei în Sinodul ce s-a f ăcut în Floren ța prea-viteje ște aceasta o au dovedit.
Dar ce zic cu alt fel de gr ăire? Nu este iertat a schimba ceva din sfântul Símbol, nu numai o zicere,
ci nici m ăcar o singur ă silabă. Și că aceasta este adev ărată, martor este iar ăși însuși Dumnezeiescul
Chiril acesta. Iar când zic Chiril, pe însu și al 3-lea Sinod Ecumenic îl zic. C ă acela a fost Exárh al
Sinodului, și mai ales Sinodul este care gr ăiește prin gura lui. C ă scriind acesta în cea c ătre Ioan al
Antiohíei, acestea zice: „Dup ă nici un chip suferim a se cl ăti de către oarecare Credin ța cea
hotărâtă, adică Símbolul Credin ței, al sfin ților Părinților noștri celor aduna ți în Niceea dup ă vremi
alcătuit. Nici însu și nouă dăm voie, sau altora, ori zicere a schimba din cele puse acolo, sau o silab ă
a o trece.” Și dacă nici o silab ă a o schimba cineva nu este iertat, cu mult mai vârtos nici a ad ăogi
ceva întru el, nici a sc ădea. Pentru aceasta Papa Agatón în timpul Sinodului al 6-lea scriind c ătre
împărații Romani zicea: „Una și mai aleas ă pentru totdeauna a avea ne rug ăm și credem, ca nimic
afară de cele canonice ști hotărâte, să se împu țineze, nici s ă se schimbe, nici s ă se adaoge, și acestea
cu graiurile și cu înțelegerile neschimbate s ă se păzească.” Iar Sinodul al 7-lea zice: „Noi legiuirile
Părinților le păzim, noi pe cei ce au adaos, sau scad din Biseric ă îi anatematisim.” Dar nu cumva
altele au zis și altele au f ăcut cu lucrul? Nu. Ci și cu lucrul și în faptă au adeverit cuvintele acelea,
fără a adăogi sau a sc ădea în Ob ștescul Símbol toate Sinoadele cele Ecumenice de la cel al 3-lea
încoace. Și măcar că a u a v u t n e v o i e s ă o facă aceasta. C ă sinodul al 3-lea de și a avut nevoie s ă
adaoge în Símbol aceste prea de nevoie ziceri, atât pentru cea des ăvârșit stingere a eresului lui
Nestorie, cât și pentru adeverirea Dreptsl ăvitoarei cuget ări, pe unirea cea dup ă Ipostas, zic, și pe
zicerea de Dumnezeu N ăscătoarei, și cu toate acestea nu au îndr ăznit cât de pu țin a schimba
Sfințitul Símbol, ci osebit ă hotărâre din afar ă făcând, au pus într-însa și zicerile acestea, și câte

156

pentru acelea. Iar Sinodul al 4-lea și nevoie având a ad ăuga în Ob ștescul Símbol pe amândou ă
firile Cuvântului celui ce s-a Înomenit, pentru eresul celor ce dogmatiseau o singur ă fire întru
Hristos, aceasta îns ă nu o au f ăcut. Asemenea și cel al 5-lea pe ve șnicia muncii; și cel a 6-lea pe cele
2 lucrări (ale Dumnezeu-omului Iisus). Și cel al 7-lea pe închinarea sfintelor Icoane, au fost silite
(acestea Sfintele Sinoade) a le ad ăogi în Sfântul Símbol; pentru ereticii cei ce cuget ă cele
dimpotriv ă. Însă nu au îndr ăznit a o face acesta, și nekenotomisit (neînnoit) au p ăzit pe Ob ștescul
Símbolul Credin ței. Și măcar că aceste glasuri nu erau ad ăogire a Símbolului dup ă Credință, ci
tălmăcirea celor pe scurt cuprinse în Sfântul Símbol, și adăogire numai dup ă ziceri. Pentru ce?
Negreșit evlavisind și cinstirea Símbolului P ărinților din Niceea, și hotărârea Sinodului al 3-lea,
care supune anatemei pe toat ă adăogirea în Símbol, ori pe cea dup ă Credință, ori pe cea dup ă
ziceri adic ă. Pe însăși această cinstire a Símbolului P ărinților celor din Niceea. Și pe aceast ă
hotărâre a Símbolului al 3-lea dup ă urmarea sfin țitelor Sinoade, se cuvenea a o respectui și Biserica
Apusenilor, și a nu ad ăogi în Símbol nelegiuitat ad ăogire, cea, și din Fiul. Care și singură a fost
îndestulă să dezbine pe Apuseni de R ăsăriteni, să întărâte între dân șii război prea s ălbatic, și să
pricinuiasc ă relele cele vrednice de lacrimi. Și mai pe urm ă de toate, câte Istoriile și Cărțile noastre
în scris. Dar zic Apusenii, c ă precum Sinodul al 2-lea nu a gre șit adăugând în Símbolul celui întâi,
așa nici Biserica Apusenilor a gre șit iertând ad ăogirea aceasta. Dar se cuvine a zice c ă asemănarea
aceasta este cu totul neasem ănată, că cel al 2-lea Ecumenic, aceea și vrednicie a celui 1 Ecumenic
avându-o au adaos, dup ă cuvântul cel chiar și prea de c ăpetenie, pentru c ă nu era oprit de alt
Sinod Ecumenic de mai-nainte de a adaoge cineva în Símbol ( și măcare că Sinodul cel ce s-a f ăcut
în Sardíchia mai-nainte de cel al doilea, au oprit afar ă de Credin ța cea din Niceea s ă nu alcătuiască
cineva alta, cu toate c ă acesta și pentru c ă au fost particular și local, și pentru c ă aceasta o au zis
pentru Arienii cei ce înva ță altă Credință împotriva zicerii, Deofiin ță, și nu pentru Dreptsl ăvitorul
Sinod Ecumenic, nu era volnic a se face înv ățător celui al 2-lea Ecumenic, care purta fa ța a toată
Biserica. C ă pururea localul și particularul Sinod, urmeaz ă celui Ecumenic, iar nu cel Ecumenic
celui localnic). Iar dup ă al doilea cuvânt, și pentru c ă adăogirile acele ce au f ăcut cel al 2-lea în
Símbolul celui dintâi erau ad ăogiri numai dup ă ziceri, nu îns ă și după Credință, și tălmăcire mai
vârtos celor în scurt cuprinse. Și de unde este ar ătat aceasta? De la Sinoadele cele ce au primit ca pe
unul pe al celui întâi și al celui al doilea Símbol, numindu-l Símbol numai al celui din Niceea, nu
însă și al celui din Constantinopol al 2-lea pentru c ă se cuprinde întru al celui dintâi Sinod
tălmăcirea celui al doilea. C ă și acest al treilea Sinod în Canonul acesta a hot ărât a nu fi iertat
nimănui a alc ătui altă Credință afară de cea hot ărâtă de Sfin ții Părinți cei aduna ți în cetatea
Niceenilor, și sfântul Chiril al acestuia și zice în Epistolia cea c ătre cel al Antiohíei, dar și Ioan al
Constantinopolului, și Vighílie al Romei scriind c ătre Evtíhie al Constantinopolului, unul îl zic (pe
Símbolul) acesta. Și în cea a cincia adunare a cei în Floren ța, așa este scris: „Al celui întâi și al 2-lea
sunt arătările Credin ței acestea”, adic ă Símboalele, iar mai vârtos Símbolul. Iar cum c ă mai mult au
descoperit decât au adaos P ărinții Sinodului al 2-lea în Símbolul celui dintâi, anume m ărturisesc
mulți. Că și cel Ecumenic al 6-lea în idíct scrie c ă Părinții cei 150 cu însuflarea prea Sfântului Duh
au povățuit Símbolul cel ce mare și vrednic de cinstire se zice, cele pentru Sfântul Duh adeverindu-
le, că este Dumnezeu prin care mai însemnat au descoperit. Și Iustinian în Nearaoa cea c ătre
Epifánie al Constantinopolului zice: „Pentru c ă cu mărturii din Scripturi pe aceasta și învățătură
(adică Símbolul celor din Niceea) sfin ții Părinți cei 150 zi și, descoperindu-o o au ar ătat. Dar și
Teologul Grigorie în cea c ătre Clidónie, zice: „Noi nimic am pre țuit mai mult vreodinioar ă decât
Credința cea din Niceea. Ai c ăreia îi suntem, cu ajutorul lui Dumnezeu, și vom fi, mai îndreptând,
cele cu lips ă zise a Credin ței aceia de P ărinții acia pentru Sfântul Duh.” Îns ă măcar deși adăogirile
acestea ale celui al 2-lea Sinod sunt chiar desv ăliri, adică tălmăciri, precum s-au dovedit, cu toate
acestea prea f ărădelege ar fi f ăcut a adaoge el în Símbol, și tălmăcirile acestea, de ar fi apucat mai-
nainte vreun Sinod Ecumenic și a r f i o p r i t p e a d ăogire orice fel ar fi în Símbol cu anatematisire,

157
alt símbol de credin ță, ori al propune pe acela în ar ătare, ori al și înfățoșa Elinilor, și
Iudeilor, și ereticilor, celor ce se întorc la cuno ștințăa Adevărului. Unii ca ace știa, de
vor fi Episcopi și Clerici, s ă fie lepădați din Episcopie și din Clericat, iar de vor fi
mireni, s ă se anatematiseasc ă. Asemenea înc ă și câți se vor v ădi că cugetă întru sine și
ori învață pe alții spurcatele, și ereticeștile dogme ale lui Nestórie despre Înomenirea
Unuia n ăscut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alc ătuirea cea de dânsul
alcătuită, și adusă în Sinodul acesta de Harísie Presbíterul, și aceștia zic, de vor fi
Episcopi, și Clerici, s ă fie caterisi ți, și din Episcopie și din Clericat lep ădați. Iar de vor fi
mireni, s ă se anatematiseasc ă, precum mai-nainte am zis.

CANON 8

precum au oprit-o acest al 3-lea Ecumenic. Drept aceea din urmare prea f ărădelege și sub anatema
este adăogirea în Símbol cea a apusenilor, nu numai pentru c ă este ad ăogire potrivnic ă după
Credință, pricinuitor de pricin ă făcând pe Fiul, și două începătorii întroducând în Dumnezeire, și
mulțime de alte necuviin țe. Dar și pentru c ă, de am și zice, precum ei zic, c ă au fost t ălmăcire, și
adăogire numai dup ă ziceri, cu toate acestea, nici într-un chip se cuvenea a se ad ăogi în Símbol,
pentru hot ărârile atât al acestuia al 3-lea cât și ale celor de aici înainte Ecumenice Sinoade, care
poruncesc a se p ăzi cu totul neschimbat ob ștescul Símbol, și care pe toat ă adăogirea ce s-ar face
întru el, o supun anátemei. Ci înc ă și Petru al Antiohíe, r ăul relelor au zis pe ad ăogire, pentru care
rău este că se cântă împreun ă cu Símbolul în Biserica Romanilor și neîdreptându-se, pentru aceasta
zic, Sérghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe Papa Sérghie al 4-lea și de atunci s-au
făcut ruperea cea mare între noi, și între Apuseni, dar ce zic pe ai no ștri? Și însuși Ioan Papa al
Romei, fiind fa ță prin loco țiitorii săi Petru și Pavel și Evghénie în Sinodul cel ce s-a adunat în
timpul împ ărăției lui Vasilie Machedon, în anul 879 care și hotărârea acelui Sinod o au primit, care
zice. „Dac ă cineva afar ă de sfințitul Símbolul acesta ar îndr ăzni altul a scrie, sau a ad ăogi, sau a
scoate, sau hot ărâre a numi sau ad ăogire, și împuținare întru cel dat nou ă a o face aceasta, osândit
fie, și de toată creștineasca m ărturisire str ăin. Că a împuțina, sau a ad ăogi, arată nedeplinit ă pe cea
din început și până astăzi urmat ă a noastr ă mărturisire întru Sfânta TREIME.” Și însuși Papa zic,
această hotărâre primindu-o, au osândit pe ad ăogirea cea în Símbol, zicând: „Iar ăși mai arătăm
cuvioșiei tale, c ă despre articolul acesta, pentru care s-au întâmplat smintelile în Bisericile lui
Dumnezeu, s ă aibă deplină încredin țare întru noi, c ă nu numai, nu o zicem aceasta, c ă Duhul din
Fiul se purcede; ci și pe cei ce mai întâi au îndr ăznit cu a lor ie șiri din min ți a o face aceasta,
călcători ai Dumnezeie știlor Cuvinte îi judec ăm, și prefăcători ai Teologiei St ăpânului Hristos, și a
Părinților, car Sinodice ște adunându-se, au predat sfântul Símbol, și împreun ă c u I ú d a p e e i î i
rânduim.” Ci c ă și mai-nainte de Ioan acesta, Sinodul al 3-lea cel adunat în Tolít, în vremea lui
Ricárd împ ăratul Ispaniei, în anul 589 a poruncit s ă se citeasc ă în Ispania și în Galia sfântul Símbol
fără de adăogire, întocmai precum Iustin împ ăratul mai-nainte a rânduit aceasta, s ă se citeasc ă
mai-nainte de Dumnezeiasca Rug ăciune „Tat ăl nostru”, în toate Bisericile R ăsăritului în anul 545.
Și Léon al Romei cel al 3-lea la începutul veacului al IX-lea (Sinod f ăcându-se în Achiísgran, și în
care Ioan Monahul Ierosolimitul viteje ște luptându-se împotriva în Símbol); întrebat de marele
Carol, ce socote ște despre aceasta, nu numai ad ăogirea o a lep ădat, ci și pe tot sfântul Símbol, f ără
de aceasta, o a s ăpat în 2-u ă table de argint, întru una în limba Elineasc ă, iar în cealalt ă în limba
Latineasc ă, pe care le-a a șezat la mormintele sfin ților Apostoli Petru și Pavel, anatemei supuind pe
cei ce ar îndr ăzni să adaoge, sau s ă scadă dintru acesta, dup ă Cardinalul Barónie, și Iisuítul
Petávie. Vezi și la Sinodul cel din Floren ța de la cea a treia pân ă la cea a șaptesprezecea adunare,
unde pe aceasta prea rea ad ăogire viteje ște elinii no ștri o au lep ădat, iar latinii f ără de glas au
rămas.

158
Lucru din nou scornit (Kenotomít), afar ă de Biserice știle legiuiri, și de
Canoanele Sfin ților Apostoli. Și care de slobozenia tuturor se atinge ne-au vestit
preiubitorul de Dumnezeu Sinepiscopul Righín, și cei împreun ă cu dânsul prea
iubitori de Dumnezeu Episcopi ai Eparhiei Chiprienilor Zínon, și Evágrie. Drept
aceea fiindc ă obșteștile patimi de mai mare vindecare au trebuin ță, ca unele ce și mai
mare vătămare aduc, și mai vârtos, dac ă nici vreun obicei vechi a urmat, ca Episcopul
Cetății Antiohénilor, s ă facă Hirotoniile cel în Kípru, precum prin Libéle (scrisori), și
prin însu și glasurile lor, au înv ățat bine cinstitorii b ărbați, cei ce au avut întrarea în
Sfântul Sinod vor avea nebântuirea, și ne silnicia proiesto șii Sfintelor Biserici, celor
din Kípru, dup ă Canoanele Cuvio șilor Părinți, și după vechiul obicei, în șiși ei
făcând Hirotoniile Preacuvio șilor Episcopi. Aceasta și însă se va p ăzi și la celelalte
ocârmuiri, și la Bisericile cele pretutindenea. Încât nimeni din iubitorii de
Dumnezeu Episcopi, alt ă Eparhie care n-a fost mai înainte și din început sub acela și,
adică sub cei mai-nainte de el, s ă puie mâna pe ea. Ci și de au apucat cineva, și de
altul de s-a f ăcut silit fiind, aceasta s ă o dea înapoi, ca nu Canoanele P ărinților să se
calce nici m ăcar cu chip de sfin țită lucrare, ca s ă nu încap ă mândria st ăpânirii
lumești, nici s ă lăsăm slobozenia câte pu țin pierzându-o, pe care o au d ăruit nou ă cu
Sângele s ău Domnul nostru Iisus Hristos, sloboz itorul tuturor oamenilor. Deci au
socotit Sfântul și Ecumenicul Sinod a se p ăzi pentru fiecare Epárhie, curate și
nesilite drept ățile cele cuvenite ei din început, și după vechiul obicei ce s-a apucat,
fiecare Mitropolit având voie la cele întocmai cu cele lucrate, a primi spre a sa întărire. Iar dac ă cineva ar ar ăta un chip lupt ător celor acum hot ărâte, fără tărie acesta
a fi s-a socotit de tot sfântul și Ecumenicul Sinod. [Apostol: 35; Sinod 2: 2; Sinod 6:
20; Antiohía: 13, 22; Sard: 3, 11, 12] [Apostol: 34; Sinod 1: 6, 7; Sinod 2: 20; Sinod 6: 36, 39; Antiohía: 9]

TÂLCUIRE
De vreme ce Kíprul dup ă ocârmuirea cea dinafar ă, era supus ă Dukului <ducelui>
Antiohíei, care și trimitea Voievod o ștenesc într-însul. De aici Episcopul Antiohíei
urmând politicescului și celui din afar ă chip, și legii acesteia, au voit s ă arate supuse
luiși Epárhia aceasta, și după ocârmuirea cea din l ăuntru, și Bisericeasc ă, Hirotonind pe
Episcopii cei din Kipru afar ă de hotarele sale, și neurmând dup ă vechiul obicei. Lucru
ce este afar ă de Apostole știle Canoane de cel 34, 35. Deci primind Sinodul pe Righín
Arhiepiscopul Constantiei, care din vechi se numea Salamína, iar acum Amohóstos, și
Episcopii cei împreun ă cu el Zínon al Kirínei, și pe Evágrie al Solónului, care și prin
scrisori, și prin viul glas, spuind acestea: Legiuie ște prin Canonul acesta, c ă, după
Canoane, și după vechiul obicei Mitropoli ții Kíprului s ă Hirotoniseasc ă însuși de sine și
pe Episcopii cei din Kípru, și despre altul s ă rămâie nesup ărați, și ne siliți. Făcând îns ă
Canon generalnic, și Catolicesc, P ărinții Sinodului acestuia, adaog, c ă însăși aceasta s ă
se păzească și la celelalte ocârmuiri și Epárhii pretutindenea. Încât s ă nu reșluiască, și
săși însușească nici un Episcop alt ă Epárhie, ce din început și din vechime nu a fost
supuse, ori st ăpânirii sale, ori Procátohilor lui. Iar dac ă vreunul cu sila î și va însu și
aceasta, s ă o dea înapoi, ca s ă nu calce Canoanele P ărinților, și ca nu Arhiereii
propunând poate ca un acoper ământ sfin țita Lucrare, sub acesta pe ascuns s ă ia deșarta
slavă de lumeasc ă stăpânire și de aicea robindu-se nedrept ății, să piarză câte pu țin

159
puțin slobozenia, pe care slobozitorul tutu ror oamenilor Iisus Hristos cu sângele s ău o
a dăruit nou ă. Deci s-a socotit de cuviin ță de către sfântul acesta și Ecumenicul Sinod,
să rămâie curate, și ne silite, dreptele Pronómii, care din început și din învechit obicei,
au dobândit fiecare Epárhie. Și fiecare Mitropolit s ă aibă voie a lua copie întocmai de
pe Canonul acesta spre înt ărirea, și adeverirea Pronómiilor Mitropoliei sale. Iar de ar
arăta cineva tip (form ă), sau lege politiceasc, și împărătească, potrivnic ă Canonului
acestuia, au socotit de cuviin ță tot Sinodul acesta, ca politiceasca legea aceasta s ă
rămâie fără tărie și nelucrătoare.

EPISTOLÍA ACESTUIA ȘI SFÂNT ȘI ECUMENIC AL TREILEA SINOD,
CĂTRE SFIN ȚITUL SINOD CEL DIN PAMFILIA PENTRU EVSTATIE CEL F ĂCUT
LOR MITROPOLIT
Fiindcă de Dumnezeu însuflata Scriptur ă [Pilde XXV, 29; Sirah XXXII, 29] zice:
„Toate cu sfat s ă faci, mai vârtos celor ce au primit soarta sfin țitei dreg ătorii se cade
cu toată scumpătatea a face cercetare pentru cele ce se cuvine s ă facă. Pentru c ă cei ce
voiesc a petrece via ța așa fel urmeaz ă aceea adic ă, că ei aflându-se în buna n ădejde
despre cele ale lor, ca de un norocos vânt se poart ă după pornirea dorin ței lor,
cuvântul acesta mult adev ăr-asemănare are. Iar uneori se întâmpl ă, că întristarea ce
iute și nesuferit ă împovărând, pe minte, cumplit o tulbur ă, mutându-o de la vânarea
celor trebuincioase, și înduplecându-o la cele nepotrivite fiin ței sale, ca cum ar vedea
ceva folositor. Ceva de acest fel am v ăzut că au pătimit preacucernicul și prea-
iubitorul de Dumnezeu Evstátie. C ă s-a Hirotonit Canonice ște, precum se
mărturisește. Tulburat îns ă fiind, precum zice, de c ătre oarecare și în nea șteaptate
împrejur ări încăpând, apoi din foarte multa neiscusin ță obosind de a mai sta asupra
purtărilor de grij ă celor ce veneau asupra sa, și putând a opri oc ările cele ce i se
aduceau asupr ăși, a adus, nu știm în ce chip, carte de paretisire; C ă trebuia ca unul ce
odată i se încredin țase Ieraticeasca purtarea de grij ă, de aceasta s ă se ție cu vitejie
Duhovniceasc ă, și a se găti a suferi de bun ă voie ostenelile și sudorile cele cu plat ă.
Fiindcă după ce odat ă s-au arătat pe sine și a fi obosit, acesta p ătimindu-o mai mult
din ne iscusire, decât din lenevire și trândăvire, a voastr ă cinstire de Dumnezeu de
nevoie au Hirotonit pe preacucernicul și prea iubitorul de Dumnezeu, pe fratele
nostru și Sinepiscopul Teódor, purt ătorul de grij ă al Bisericii. C ă nu era de cuviin ță a
văduvi Biserica, și turmele Mântuitorului a petrece f ără purtător de grij ă. Însă
fiindcă a către noi plângând, nu despre cetate, nici despre Biseric ă prigonind pe zisul
cinstitorul de Dumnezeu Episcopul Teódor, și cerând adic ă cinste de Episcop, și
numire; ne-a durut inima pe to ți pentru b ătrân, și obștești socotind noi a fi lacrimile
lui, ne-am silit a afla, de a suferit zisul caterisire legiuit ă, adică, ori de s-au adus
asupra lui de c ătre oarecare ce au bârfit împotr iva cinstei lui, oarecare mustr ări de
fapte necuviincioase. Și dar am aflat c ă nimic de aceste s-au lucrat, s-au f ăcut însă
mai vârtos de c ătre zisul în loc de învinov ățire paretisire. Drept aceea nici pe a ta
cinstire de Dumnezeu o am prih ănit căci ai Hirotonisit dup ă trebuin ță în locul lui pe
pomenitul cucernicul Episcopul Teódor.” Fiind dar c ă pentru neiscusirea b ărbatului,
nu urmeaz ă mult a ne filonichisí (disputá), trebuia îns ă mai vârtos a ne fi mil ă de
bătrân, fiind dep ărtat așa într-atâ ția ani și din cetatea Cetatea ceea ce l-a n ăscut pe

160
dânsul afar ă, și din părinteștile locuin ți, am îndreptuit și am hot ărât fără de toat ă
zicerea împotriv ă să aibă, și numele Episcopiei, și cinstea și împărtășirea. Așa însă,
încât nici s ă Hirotoniseasc ă, nici vreo Biseric ă apucând s ă Ierurghiseasc ă cu de la
sine stăpânire. Ci dac ă împreun ă s-ar lua, adic ă dându-se voie, de s-ar întâmpla, de
către vreun frate, și Sinepiscop, dup ă așezare sufleteasc ă și dragostea cea întru
Hristos. Iar de ve ți voi ceva mai bun pentru el, ori acum, ori în viitorime, și aceasta
va plăcea sfântului Sinod. [Sobor 1 și 2: 16; Petru: 10; Chiríl: 2, 3]

TÂLCUIREA EPISTOLIEI
Acest Eustátie pentru care zice Epistolía ac easta au fost Episcop al Pamfíliei, care
este Epárhie a Atáliei. C ăzând îns ă în griji, și în pricini ale Episcopiei, și obosind pentru
micșorare de suflet și neiscusirea ce avea în lucr ările Episcopiei, și în ispite, a f ăcut în
scris parétisis (adic ă lepădare de Episcopie). Deci în locul lui Sinodul cel de acolo a
Hirotonit pe altul. Acesta dar mai în urm ă a venit la sfântul acesta și Ecumenicul Sinod,
cu lacrimi cerând, nu Episcopia de care s-a paretisit, ci s ă aibă cinstea, și numele
Episcopului. Iar Sinodul jelindu-l, și durere sim țind pentru dânsul, mai ales pentru
bătrânețile și lacrimile lui, și pentru înstr ăinarea de patria sa, și de părinteasca sa cas ă.
Iar mai ales, și mai cu deadinsul, pentru c ă, nu pentru vreo oarecare r ăutate
caterisindu-se s-a paretisit, nu pentru lenevirea și trândăvirea sa (pentru c ă de ar fi
urmat acestea, nu l-ar fi miluit cândva pe el Sinodul, nici m ăcar nume gol de Episcop i-
ar fi dat) ci fiindc ă pentru mic șorarea de suflet a lui, și pentru neiscusin ța întru lucr ări,
au hotărât să aibă și numele de Episcop; adic ă a se zice Episcop. Și cinstea, adic ă a
ședea împreun ă cu Episcopii. Și împărtășirea, adic ă a se împ ărtăși împreun ă, și a
Liturghisi împreun ă, și a Hirotonisi împreun ă cu Episcopii, nu îns ă însuși de sine și, ci
cu voia și porunca Episcopului celui de loc. Zice îns ă pe lâng ă acestea Episcopilor
Pamfiliei Sinodul, cum c ă orice alt ă vor socoti mai bun, și mai presus, ca s ă dea lui
Evstátie, ori acum, ori mai în urm ă, aceasta va pl ăcea și Sinodului. Și aceasta nu este
alta, precum tâlcuie ște anonimul (nenumitul) tâlcuitor, decât, al pune pe el Episcop
vreunei Epárhii lipsite de Episcop158.

158 Mulți din Epistolía aceasta, fac socoteal ă, că se dă voie Arhiereilor a se paretisi de Epárhiile lor,
dar a-și ține cinstea, și lucrarea Arhieriei. Se r ătăcesc însă unii ca ace știa; că mai ales cu totul
dimpotriv ă se înțelege, dup ă Zonará, și Valsamón, și Vlástar. Și 1 se arat ă din cuvintele ei, c ă nu se
cuvin a se face paretisiri. C ă zice: „Trebuie Evstátie, fiindc ă odată i s-au încredin țat purtarea de
grijă a Episcopiei s ă o ție cu Duhovniceasc ă vitejie, s ă se lupte împotriva ostenelilor, și de voie s ă
sufere sudorile cele cu plat ă pentru Episcopie.” Aceasta îns ăși se arată și din dișențarea ce a avut
Sinodul, când a v ăzut paretisírea lui Evstátie cea în scris. Pentru c ă dacă ar fi fost obiceiul și voie a
se face aceasta, cum s-ar fi nedumerit Sinodul de aceasta, ca cum s-ar fi f ăcut lucru nou și străin?
Că zice: „Nu știm, și cu chip, au dat carte pareti síre.” Iar aceasta o adevereaz ă și Chiríl Exárhul
Sinodului acestuia (a c ăruia se în țelege că este alcătuirea Epistolíei acesteia). Zicând în Canonul
său al 3-lea „Nu este pl ăcut lucrul acesta Canoanelor Bisericii, a da adic ă Arhiereii paretisiri în
scris. Căci de sunt vrednici a Ierughisi, r ămâie întru aceasta și nu se paretiseasc ă, iar de nu sunt
vrednici, nu ias ă din Episcopie cu paretisírea, ci ca ni ște osândi ți, pentru lucrurile cu care s-au
prihănit cu multe strig ări. Însăși aceasta se încheie și din Canonul al 16-lea al Sinodului celui 1 și al
2-lea. Pentru c ă dacă acel Canon caterise ște pe cel ce va l ăsa Epárhia mai mult decât 6 luni numai,
și porunce ște a se Hirotoni alt Episcop în locul lui. Cu cât mai vârtos opre ște pe acela ce s-ar

161

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL PATRULEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al patrulea Sinod [Sobor], s-a adunat în
Halkidón, cetate vestit ă a Vetíniei, în timpul Împ ăratului Marchián și Pulhériei la anul
451 dup ă Hristos. Iar P ărinții întru el au fost la num ăr șase sute treizeci, din care cei
mai însemna ți, și mai covâr șitori au fost, Anatólie al Constantinopolului, Pashasín, și
Lukínsie Episcopul, împreun ă cu Bonifátie, și cu Vasílie Presbíterii, cu care au fost și
Iulian Episcopul, țiind aceștia locul presfântului Léon al Romei. Máxim al Antiohíei,
Iuvenálie al Ierusalimului. Care au osândit și anátemei au dat pe nenorocitul, Evtíhie
Arhimandrítul, și pe Dioscór ap ărătorul acestuia, care dup ă sfântul Chiril s-au fost
făcut Episcop al Alexandríei. C ă aceștia căzând în r ătăcirea cea împotriva lui Nestórie,
împreun ă au căzut în asemenea pierzare a aceluia. Pentru c ă acela în dou ă Fețe, și în
două Ipostasuri împ ărțea pe Unul Hristos. Iar ace știa pe cele dou ă Firi ale lui Hristos
Dumnezeirea adic ă și Omenirea, din care se alc ătuiește și întru care se cunoa ște, și se
închină, cu sume ție întru o Fire le amesteca, necunoscând nebunii, c ă din aceast ă
păgânească cugetare, se încheie a nu fi Hristos din aceea și fire a Tat ălui, și din aceea și

paretisí de Epárhia sa des ăvârșit? Iar de și zice Canonul acestea s ă nu se Hirotoniseasc ă altul în
locul Episcopului celui viu, dac ă e l c u v o i e n u s e v a p a r e t i s í d e E p i s c o p i e . Î n s ă se cuvine a se
înțelege că pentru oarecare pricin ă opritoare, și ascunse se paretisé ște. Dar și aceasta, mai jos
acestași Canon ca cum îndreptându-o, zice, c ă să se Hirotoniseasc ă altul, dup ă ce se va cerceta
pricina celui viu, și se va face caterisirea lui. Ci și marele Atanasie în Epistolía cea c ătre Dracóntie
scrie. Episcopul mai înainte de a se pune Episcop viaz ă pentru sine și, iar dup ă ce se pune, „nu mai
viază pentru sine și, ci pentru cre știnii aceia, pentru care s-a pus Episcop”. Iar de propun pe
Teologul Grigorie c ă s-a paretisít, precum aceasta o zice și Valsámon, înva ță-se că nu s-a paretisit
d e a s a E p i s c o p i e . C a r e e r a S á s i m a , c i d e s t r ăină, adică de Nazianz, precum el însu și îi
încredințează. Că scriind c ătre Grigorie Níssis, zice: „Nu Nazianzului, ci Sasímilor ne-am propus,
(Episcop adic ă). Deși pentru pu țină vreme cucernicindu-se P ărintelui (Tat ălui nostru), și celor ce
ne-au rugat, ca str ăin am primit purtarea de grij ă.” Iar către Filágrie scriind zice acestea: „ Și de este
lucru de primejdie pe precum scrii, a- și lăsa cineva Biserica sa, care Biseric ă zici? De zici pe a
noastră adică Sásima, și eu însu și aceasta o zic, și drept zice ți. Iar de am l ăsat pe cea str ăină, și care
nu s-a propov ăduit în numele nostru, adic ă pe Nazianz, nevinova ți suntem. Iar de ne oprim
pentru aceasta, pentru c ă câtăva vreme am purtat grij ă pentru ea, și mulți alții se vor opri, câ ți la o
vreme au purtat grij ă de străine Epárhii.”

162
fire a oamenilor, și din alte oarecare. Drept aceea Sfântul Sinodul acesta urmând
Símbolului celui întâi din Niceea și celui al doilea din Constantinopol, și Epistolíei
sfântului Kiríl al Alexandríei, adic ă hotărârei celui al treilea din Efés. Dar îns ă și
Epistolía preasfântului Léon al Romei, Símbolul cel de Ob ște al celui dintâi din Niceea,
și al celui al doilea Sinod din Constantinopol l-au l ăsat nejignit, anatematisind pe acei
ce ar îndr ăzni a adaoge, sau a sc ădea dintr-însul. Și au făcut a sa hot ărâre a Orotodoxei
Credințe, având acestea anume (în Praxa 5): „Urmând dar noi Dumnezeie știlor Părinți,
pe Unul și acestași Fiu pe Domnul Iisus Hristos al m ărturisi, cu un glas to ți învățăm, că
desăvârșit este acesta și întru Dumnezeire, și desăvârșit acesta și întru Omenire.
Dumnezeu cu adev ărat, și Om cu adev ărat acesta și, din suflet și din trup. Deofiin ță cu
Tatăl după Dumnezeire, și Deofiin ță acestași cu noi dup ă Omenire. Întru toate
asemenea cu noi, f ără de păcat. Mai-nainte de veacuri din Tat ăl Născut, dup ă
Dumnezeire, iar în zilele cele mai de pe urm ă, acestași pentru noi, și pentru mântuirea
noastră din Maria Fecioara de Dumnezeu N ăscătoarea, dup ă O m e n i r e , p e U n u l și
acestași Hristos, Fiu, Domn, Unuln ăscut, din dou ă Firi fără amesteacare, f ără
schimbare, f ără împărțire, fără despărțire cunoscându-se. nic ăieri osebirea Firilor
stricându-se pentru Unire, ci mai vârtos p ăzindu-se însu șirea Amândurora Firilor, și
întru o Fa ță, și întru un Ipostas aflându-se. Nu în dou ă Fețe împărțindu-se, sau
despărțindu-se, ci Unul și acestași este Fiu, și Unuln ăscut Dumnezeu Cuvântul,
Domnul Iisus Hristos. Precum din început Proorocii pentru El, și însuși Domnul Iisus
Hristos ne-au înv ățat și Símbolel P ărinților ni l-au predat. Au surpat îns ă Sinodul
acestași pe lotreasca adunare ceea ce în Efés mai-nainte s-au fost adunat, în anul 448,
întru care Dioscór a fost întâi șezător, pe Evtíhie ap ărându-l, iar loco țiitorii Episcopului
Romei, nu se ascultau; și sfântul Flavián al Constantinopolului lovindu-se cu piciorul,
și cu multe lovituri r ănindu-se, s-a s ăvârșit. În Sinodul acesta (Praxa 8) Fericitul
Teodorít zicând: „Anátema lui Nestórie, și celui ce nu zice de Dumnezeu N ăscătoare pe
Sfânta Fecioara Maria, și celui ce împarte pe Fiul cel Unuln ăscut. Ci și pe Evtíhie
anatematisindu-l, și toate eresurile, și iscălind în cele hot ărâte de Sinod s-au îndreptat,
și au șezut la locul s ău în Sinod, și Epárhia sa iar ăși și-au luat.” Iar pe lâng ă toate
acestea, au a șezat și aceste treizeci de Canoane ce se afl ă în a sa 15-a Prax ă. Întărite
adică și adeverite anume și hotărâtor, de Canonul 2 al Sinodului 6 iar nehot ărâtor de
cel întâi al Sinodului 7 care sunt de nevoie pentru buna împodobire și starea Bisericii.
Iar Practicalele Sinodului acestuia în trei Tomuri se despart: Și Tomul cel întâi,
cuprinde osebite Epistolíi, și pe cele în Constantinopol în timpul lui Flavián, și cele în
Efés, de lotreasca adunare lucrate. Iar Tomul 2 cuprinde cele șaisprezece Praxe ale
acestuiași Sinod din Halchidón. Și Tomul 3 cuprinde osebite Epistolíi ale Sinodului și al
Împăraților, și alte câteva, câte dup ă dânsul s-au f ăcut, care privesc c ătre dânsul (adic ă
către Sinodul acesta) vezi la Dosítei, fa ța 331 pân ă la 397 și al 2-lea Tom al
Sinodicalelor.

163

CELE 30 DE CANOANE AL SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL PATRULEA
SINOD TÂLCUITE
CANON 1

Canoanele cele a șezate de sfin ții Părinți în fiecare Sinod pân ă acum, am
îndreptuit a se ținea. [Sinod 6: 2; Siond 7:1]

TÂLCUIRE
Canonul acesta judec ă că este cu dreptul a st ăpâni, adic ă a-și avea t ăria, și
puterea, toate Canoanele, care din început și până acum s-au dat de Sfin ții Părinți, care
Canoane trebnicesc, ori spre scump ătatea Dogmelor, ori și spre Bisericeasca buna
rânduial ă, în fiecare Sinod și Ecumenic și localnic.

CANON 2
Dacă vreun Episcop pentru bani ar face Hirotonie, și la vânzare ar deduce pe
Darul cel nevândut, și ar Hirotoni pe bani Episcop, sau Horepiscop, sau Presbiteri,

164
sau Diaconi, ori pe altul oarecare din cei num ărați în Cler, ori ar provivasí [înainta]
pentru bani Iconom, sau Écdic (avocat), sau Paramonar, sau ori pe cine din Canon pentru al s ău mârșav câștig, cel ce s-ar v ădi că a făcut aceasta, s ă se primejduiasc ă
despre treapta sa. Și cel Hirotonisit nimic s ă se foloseasc ă din Hirotonia cea din
negoț, sau din provivasire [înaintare]. Ci s ă fie străin de vrednicia sau de purtarea de
grijă, ce au dobândit pentru bani. Iar dac ă cineva s-ar ar ăta și mijlocind pentru ni ște
așa urâte și nelegiuit lu ări, și acesta, de ar fi Cleric s ă cadă din treapta sa, iar de va fi
mirean sau Monah, s ă se anatematiseasc ă. [Apostol: 29, 30, Sinod 6: 22, 23; Sinod 7: 3,
4, 5, 19; Vasilie 91; Laodiceea 12; Epistolía lui Ghenádie și Tarásie]

TÂLCUIRE
Episcopii adic ă, și Prebíterii, și Diaconii se Hirotonisesc, dup ă Zonará, iar Cite ții,
și Psalții, și Egumenii, și Hirotesesc, și se pecetluiesc, iar al ții se înainteaz ă numai f ără
pecete, precum Iconomii
159 și Écdichii, și Paramonárii și Prosmonárii (adic ă stăruitorii).
Deci oricare Episcop, (rânduie ște Canonul acesta) pe to ți aceștia, și pe ceilal ți Clerici, i-
ar face cu bani, și pentru mâr șavul său câștig ar vinde pe nevândutul Darul Duhului,
acesta vădindu-se, s ă se cateriseasc ă din treapta Arhieriei. Dar și acela ce cu chipul s-ar
Hirotonisi, s ă nu se foloseasc ă de hirotonia, sau înaintarea aceasta negu țătorească, ci să
fie lepădat, și din Preo ția, și din Offícia ce a luat. Iar de s-ar face cineva mijlocitor la
aceste mâr șave câștiguri. De va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă; iar de va fi Monah, sau
mirean, s ă se anatematiseasc ă.

CANON 3
Au venit la Sfântul Sinod (în științare), că oarecare din cei num ărați în Cler,
pentru mâr șav câștig se fac n ăimiți străinelor averi, și lucreaz ă lucruri lume ști,
lenevindu-se despre Liturghia lui Dumnezeu, și alergând prin casele lumenilor, și
primind asupr ăși încredin țări de averi pentru iubirea de argint. Deci au hot ărât
Sfântul și marele Sinod, ca nimeni de acum înainte, nici Episcop, nici Cleric, nici
Monah, s ă poată moșii să-și închirieze, sau a se b ăga pe sine și în lume ști ocârmuiri
de lucruri. Afar ă numai dac ă de Legi s-ar chema, la neap ărată epitropie a celor
nevârstnici, sau Episcopul Cet ății i-ar rândui s ă poarte grij ă de lucruri Biserice ști,
sau de orfani, sau de v ăduve fără de purt ări de grij ă, și de fețe ce mai ales au
trebuință de Bisericescul ajutor, pentru frica lui Dumnezeu. Iar dac ă cineva s-ar
apuca de aici înainte a c ălca cele hot ărâte, unul ca acesta supuie-se cert ărilor
Bisericești. [Apostol: 6, 81, 83; Sinod 4: 7; Sinod 1 și 2: 11; Cartagina: 18; Sinod 7: 10]

TÂLCUIRE

159 Iconomii adic ă, se face pentru ca s ă iconomiseasc ă lucrurile Bisericii dup ă socoteala Episcopului,
precum zice Canonul 10 al lui Teofil, 26 al Sinodului 4, și cel 11 al Sinodului 7. Iar Ecdichii (adic ă
avocații) se face pentru a ajutat pe cei ce se nedrept ățeau, și să izbăvească pe cei ce se tiraniseau de
oarecare, și să apere pe cei ori pentru ce bântuire și asuprire n ăzuiesc la Biseric ă. De dou ă feluri era
avocații, Biserici dup ă Canonul acesta, și dinafar ă și împărătești, după Canonu l 83 și 107 al celui
din Cartagina. Și se zice ace știa, după Valsamon, defensori adic ă apărători, și Biserice ști avocați,
după Iustinian.

165
Canonul acest rânduie ște, fiindc ă au venit la auzul Sinodului c ă oarecare Clerici,
pentru mâr șavul câștig își închiriaz ă moșii străine, și se împleticesc pe sine și în lucruri
lumești pentru câ știg, lenevindu-se despre slujbele Preo ției. Și întrând în casele celor
lumești, și moșiile lor pentru iubire de argint le iau asupr ăși. Pentru aceasta au hot ărât
sfântul acesta Sinod, de aici înainte, nici un Episcop, sau Cleric, sau Monah, s ă nu ia în
chirie mo șii, și să nu se bage pe sine și în ocârmuiri de lucruri lume ști. Afară numai de
va fi chemat de Legi spre a se face Epitrop de copii nevârstnici, curátor (nevârstnici sunt pân ă la 14 ani), sau purt ători de grij ă a afilícilor (de la 14 pân ă la 25) și afară
numai, dac ă Episcopul cet ății l-ar îndemna pe el s ă poarte grij ă de lucrurile Bisericii,
sau de orfani, și de văduve ce nu ar avea purt ători de grij ă, și de alte fe țe care mai ales
au trebuin ță de Bisericescul ajutor, și apărare. Nu pentru vreun câ știg, și dobând ă, ci
mai vârtos pentru frica lui Dumnezeu. Iar dac ă cineva de aici înainte ar îndr ăzni a le
călca acestea, unul ca acesta s ă se facă vinovat Biserice știlor cert ări. Și care sunt
acestea? Cele ce Apostole știle Canoane le rânduiesc: Adic ă căderea lor cea din Cler.

CANON 4
Cei ce cu adev ărat, și din cur ățenie petrec via ță Monahiceasc ă, învredniceasc ă-
se de cinste cuviincioas ă. Iar fiindc ă oarecare, Monahicescul Chip întrebuin țându-l
cu fățărnicie, și Bisericile, și politice știle lucruri le tulbur ă, înconjurând cu neb ăgare
de seam ă prin cet ăți, ci înc ă și Monastiri me șteșugesc a- și face. Sau socotit dar
nimeni nic ăieri a zidi, nici M ănăstire a alc ătui, sau Cas ă de rugăciune fără de voia
Episcopului cet ății. Iar Monahii cei ce petrec prin fiecare cetate și sat, să se supuie
Episcopului, și să îmbrățișeze liniștea, și să ia aminte de singur ă ajunarea, și de
Rugăciune, în locurile acelea st ăruind în care de lume s-au lep ădat, și nici
Bisericeștile, nici lume știle lucruri, a le sup ăra, sau a se împ ărtăși, părăsind
Mănăstirile lor. F ără numai de li s-ar da voie cândva pentru trebuin ță de nevoie de
către Episcopul cet ății. Și nici pe un rob s ă primeasc ă în Mănăstire pentru a se face
Monah f ără de voia st ăpânului lui. Iar pe cel ce ar c ălca hotărârea noastr ă aceasta, am
poruncit s ă fie neîmp ărtășit, pentru a nu se huli Numele lui Dumnezeu. Episcopul
cetății însă trebuie a face trebuincioas ă purtarea de grij ă pentru M ănăstiri. [Sinod 4:
24, Sinod 7: 17, 21; Sinod 1 și 2: 1] [Apostol: 82; Vasilie: 40, 42; Cartagina: 73, 90;
Sinod 6: 85; Gangra: 3]

TÂLCUIRE
Acestea rânduie ște Canonul acesta. C ă cei ce cu adev ărat și fără vreo fățărnicie
petrec Monahiceasca via ță, să se învredniceasc ă de cuviincioasa cinste. Dar fiindc ă unii
întrebuin țează Monahiceasca Schim ă spre arătare, și spre am ăgire ca s ă se cinsteasc ă, și
tulbură Biserice știle, și politice știle lucruri, voind a le ocârmui, și înconjur ă cu nebăgare
de seam ă prin cet ăți, și se apuc ă să-și zideasc ă Mănăstiri loru și. Pentru aceasta au
socotit de cuviin ță Sinodul, ca nici un Monah, nici prin sate, nici prin cet ăți, nici în
pustie, sau în vreo alt ă parte s ă zideasc ă și să alcătuiască Mănăstire, sau cas ă de
rugăciune fără de voia Episcopului celui de loc. Iar Monahii cei ce se fac în fiecare
cetate, sau sat, s ă se supun ă Episcopului locului, și să se liniștească în singur ă
Rugăciunea, și în Post z ăbovindu-se, și rămânând în M ănăstirile acelea unde și-au tuns
părul capului, f ără a le lăsa pe ele și fără a se încâlci pe sine și în trebi Biserice ști, și

166
politicești; afară numai dac ă de nevoie, și de trebuin ță s-a rândui de Episcopul la
aceasta, judecându-l el a fi iscusi ți. Pe lâng ă acestea îns ă s-au socotit de cuviin ță, a nu
se primi vreun rob în M ănăstire ca s ă se tund ă Monah f ără de voia st ăpânului lui. Ca
nu văzând oamenii și pe Monahi încâlcindu-se în lucruri lume ști, și stăpânii
mâhnindu-se pentru robii lor, s ă huleasc ă tagma Monahiceasc ă, și din aceasta se
hulește printr-în șii Numele lui Dumnezeu. Deci oricare ar c ălca Canonul acesta, s ă se
aforiseasc ă. Însă precum Monahii se cuvine a se z ăbovi în lucrurile cele cuviincioase
Monahilor; a șa și Episcopul trebuie a avea cuviincioas ă purtare de grij ă pentru
Mănăstirile lor, ap ărându-i, și miluindu-i în trebuin țele cele de nevoie, ori dintru ale
sale, ori din s ărăceștii bani ai Bisericii, dup ă Canonul 41 Apostolesc, și 25 al Antiohíei,
pentru dou ă pricini, întâi, pentru ca s ă rămâie ei lini știți, și nerăspândiți, și al 2-lea ca
să dobândeasc ă și el din aceasta folos sufletesc.

CANON 5
Pentru Episcopii, sau Clericii, ce se mut ă din cetate în cetate, s-a socotit ca ,
Canoanele cele despre ace știa așezate de c ătre sfin ții Părinți, să-și aibă tăria.
[Apostol: 14, 15; Sinod 1: 15, 16; Sinod 6: 17; Antiohia: 3, 16, 21; Sardichia: 1, 2, 15, 16, 19; Cartagina: 57, 63, 90]

TÂLCUIRE
Canonul acest rânduie ște să aibă tărie Canoanele acelea ce s-au a șezat de Sfin ții
Părinți, care opresc mut ările Episcopilor și ale Clericilor, de la o cetate la alta, și de la o
Epárhie la alt ă Epárhie.

CANON 6
Nimeni cu neatârnare s ă se Hirotoniseasc ă, nici Presbiter, nici Diacon, nici
oricare din cei din tagma Bisericeasc ă, decât osebit s ă se numeasc ă cel ce
hirotonise ște sau pentru Biserica Cet ății, sau Miceniceasc ă, sau pentru M ănăstire. Iar
cei ce Hirotonisesc cu neatârnare, a hot ărât sfântul Sinod ca acest fel de Hirotesie s ă
fie fără tărie, și nicăiurea să poată lucra spre ocara celui ce i-a Hirotonisit.
[Neocesáreea 13]

TÂLCUIRE
Vrând Sfântul Sinodul acesta cu lesnire a opri mut ările celor sfin țiți cu Hirotonie
ce se face din loc în loc afar ă de Canoane, a c ărora începutul și rădăcina este c ă se
Hirotonesc neatârnat și nehotărât. Rânduie ște prin acest Canon al s ău, a nu se
Hirotonisi de aici înainte cu aceste fle de chip, nici Preot, nici Diacon, nici altul oarecare
Bisericesc. F ără numai hot ărâtor pentru Biseric ă cetățenească, sau sătească, sau
Mănsăstirească, sau Muceniceasc ă, zicând în glas Arhiereul la Rug ăciunea Hirotoniei:
„Dumnezeiescul Dar prohirise ște pe cutare Presbíter, sau Diacon, a cut ărei Biserici, sau
Mănăstire, anume.” Adic ă întocmai precum în glas se zice și numele Epárhiei la
Hirotonia fiec ărui Episcop. Iar câ ți nehotărâtor se vor Hirotonisi, au poruncit Sfântul
Sinod să fie fără tărie Hirotonia lor. Și nici într-un loc s ă poată a o lucra. Pentru ca s ă se
necinsteasc ă din aceast ă lucrare Arhiereul cel ce o au dat afar ă de Canoane, ca din
aceasta s ă se înțelepțească, și altă dată să nu facă aceasta. Iar tu cititorule suspin ă rogu-

167
te! Fiindc ă în ziua de ast ăzi nici la o Hirotonie de Diacon, sau de Presbíter se zice în
glas numele Bisericii, sau al M ănăstirii osebit, precum Canonul acesta porunce ște. Care
lucru se vede c ă pe lâng ă celelalte și acesta este înt ăritor al Hirotoniei, de și călcătorii
acestuia nicicum o socotesc.

CANON 7
Cei ce odat ă în Cler s-au rânduit, și Monahi, am hot ărât, ca nici la oaste, nici la
dregătorie lumeasc ă să vie. Sau aceasta îndr ăznindu-o, și necăindu-se ca s ă se
întoarcă la aceasta, care pentru Dumnezeu mai-nainte o au ales, s ă se
anatematiseasc ă. [Apostol: 6, 81, 83; Sinod 4: 3, 6; Sinod 1 și 2: 11; Cartagina: 18;
Sinod 3: 1]

TÂLCUIRE Porunce ște Canonul acesta ca Clericii și Monahii, nici osta și să se facă, nici lume ști
dregătorii să ia asupr ăși, iar cei ce îndr ăznesc acestea, și nu se c ăiesc să se întoarc ă
iarăși la rânduiala cea mai dinainte a vie ții, care pentru Dumnezeu o au fost ales, s ă se
anatematiseasc ă. Pentru ce îns ă Canonul 83 al Apostolilor îi caterise ște numai pe
aceștia, iar acesta și anatematise ște? Ori c ă acela zice, dup ă Zonará, și după ceilalți
tâlcuitori, pentru acei ce, purtând chipul Clerului, vin la unele ca acestea. Iar acesta zice pentru cei ce leap ădă și chipul Clericului, și al rânduielii Monahice ști, și iau asupr ăși
unele ca acestea. Dar poate pentru c ă aceste zice pentru aceia, ce, dup ă ce odat ă
îndrăznesc a face unele ca acestea, nu mai vor a se poc ăi, și a se întoarce la via ța cea
dintâi (care cel Apostolesc nu zice), pentru aceasta ca pe unii ce nu se poc ăiesc, mai tare
i-au pedepsit pe ace știa.

CANON 8
Clericii (caselor) s ărăcești, și ai Mănăstirilor, și ai celor Mucenice ști, să rămână
sub stăpânirea Episcopilor celor ce sunt în fiecare cetate, dup ă predarea sfin ților
Părinți, și nu cu obr ăznicie să se desfrâueze, împotriva Epi scopului lor. Iar cei ce vor
îndrăzni a răsturna acest fel de întipuire, ori în ce chip, și nu se vor supune
Episcopului lor. De vor fi Clerici, s ă-i supune cert ărilor Canoanelor, iar de vor fi
Monahi, sau mireni, s ă fie ackinóni ți (neîmp ărtășiți).

TÂLCUIRE Rânduirea Canonului acestuia este aceasta. C ă, Clericii, și cei Ierosi ți care se afl ă
la casele cele hr ănitoare de s ăraci, adic ă la orfanotrofii: la Girocomii (hr ănitorii de
bătrâni), și nosocomii (spital), și al Mănăstiri, și în Bisericile Mucenicilor, trebuie a
rămâne totdeauna supunându-se Episcopilor fiec ărei cetăți, după predarea sfin ților
Părinți, și a nu sări cu obr ăznicie din st ăpânirea Episcopului lor. Iar câ ți vor îndr ăzni cu
orice chip a c ălca Canonul acesta, și a nu se supune Episcopului lor, ace știa, de vor fi
Ierosiți și Clerici, s ă fie supu și certărilor Canoanelor, celor ce le-ar afla de cuviin ță,
însuși Episcopul acel de loc. Iar de vor fi Monahi, și mireni s ă se afuriseasc ă. Pentru ce
însă mai sus zicând Canonul, Clerici și Monahi, jos zice, și mireni? Pentru ca s ă arate pe

168
mirenii aceia, în a c ărora rázim, și apărare, răzmându-se Clericii, și Monahii, se
obrăznicesc asupra Arhiereului, și nu i se supun160.

CANON 9
Dacă vreun Cleric are judecat ă cu Cleric, s ă nu lase pe Episcopul s ău, și să
alerge la jude țuri lume ști. Ci mai întâi cerceteze-se pricina de Episcopul s ău. Sau cu
voia Episcopului s ău, de acei ce ar voi amândou ă părțile, să se facă judecată. Iar de ar
face cineva afar ă de acestea, s ă se supuie Canonice știlor cert ări. Iar dac ă vreun Cleric
ar avea judecat ă cu al său cu alt Episcop, s ă se judece de Sinodul Epárhiei. Iar dac ă
vreun Episcop cu Mitropolitul al aceleia și Epárhii, sau Cleric s-ar gâlcevi, n ăzuiască,
ori la Exarhul ocârmuirii, ori la scaunul împ ărăteștei cetăți a Constantinopolului, și
la acela s ă se judece. [Apost: 74; Sinod 1: 6; Sinod 4: 17, 21; Antiohia: 14, 15;
Cartagina: 8, 12, 14, 15, 16, 27, 28, 36, 37, 96, 105, 115, 118, 134, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Când un Cleric va avea judecat ă cu alt Cleric, rânduie ște Canonul acesta s ă nu
lase pe Episcopul s ău, și să-și caute judecat ă la județuri lume ști. Ci mai înainte s ă o
caute al Episcopului s ău, sau și cu socotin ța și voia Episcopului s ău, să se cerceteze
judecata de judec ători aleși, cu care s-ar mul țumi amândou ă părțile, pârâ șul adică, și
pârâtul. Iar oricare Cleric ar face într-alt chip, s ă s e s u p u i e d e c ătre Episcopi
Canonice știlor cert ări. Iar când Clericul ar avea judecat ă cu însu și Episcopul s ău, să
caute judecata la Sinodul Epárhiei. Iar când Episcopul iar ăși, sau Clericul, ar avea
judecată cu Mitropolitul, mearg ă la Exárhul ocârmuirii161, sau la scaunul Împ ărăteștei
cetăți a Constantinopolului, și la acela cerceteaz ă-se judecata.

160 Pentru aceasta și în Praxa 11 a Sinodului, ce s-a f ăcut în timpul împ ăratului Vasilie Makidón,
preadrept despre aceasta este scris: „Nu este iertat nici unui mirean, orice fel ar fi, ori cuvânt s ă
porneasc ă pentru pricini Biserice ști, ori să stea împotriva unei întregi Biserici, sau unui Sinod
Ecumenic. Pentru c ă a urmări și a cerceta cineva unele ca acestea, acesta este lucru al Patriarhilor,
și al Iereilor, și al învățătorilor, cărora de la Dumnezeu li s-a dat Putere a dezlega și a lega. C ă adică
mireanul, de ar fi și plin de toate în țelepciunea, și evlavia, îns ă tot mirean este, și Oaie, dar nu și
păstor. Iar Arhiereul, de ar ar ăta și toată neevlavia, dar îns ă Păstor este, pân ă ce se afl ă în locul
Arhiereilor. Drept aceea nu se cuvine Oile a se purta împotriva P ăstorilor lor
161 Precum albinele fagurul, a șa osebite și feluri de socoteli au înconjurat partea aceasta a
Canonului acestuia. C ă ai noștri împotrivindu-se încep ătoriei Papei, și vrând a cinsti pe Patriarhii
Constantinopolului, s-au ab ătut la covâr șiri. De unde Macárie al Anchírei Exárhi ai ocârmuirii
înțelege pe ceilal ți Patriarhi, iar Patriarhului Constantinopolului îi d ă apelarisirea cea peste tot, și
pe acesta îl vá s ă fie cel întâi, și mai înalt judec ător peste to ți Patriarhii. Au urmat îns ă împreun ă cu
Macárie și Alexía în Istorie, și Nicolae al Metónei scriind împotriva încep ătoriei Pape. Iar Papi știi
iarăși, vrând a înt ări Monarhía Papei urmeaz ă acestor ai no ștri, și primesc a fi peste to ți judecător
al Constantinopolului, cu socoteal ă pentru ca s ă arate, c ă de este al Constantinopolului asupra
tuturor judec ător, fiindc ă ala Romei este mai întâi și de cât al Constantinopolului dup ă Canoane.
Al Romei este dar și judecătorul cel mai de pe urm ă și Obștesc al tuturor Patriarhilor, înc ă și
asupra îns ăși Constantinopolului, și că l a e l s e r i d i c ă apelația a tuspatru Patriarhilor lumii. Iar ă
acești Papiști sunt apostatul Visaríon, Viníul, și Belarmín. Și Papa Nicolae, înc ă scriind împotriva
lui Fótie c ătre Mihail împ ăratul zice, c ă Exárh al ocârmuirii Canonul va s ă înțeleagă pe Pápa
Romei. Și că, al ocârmuirii ce zice în num ăr singuratic se în țelege în loc de al ocârmuirilor

169

multoratic, precum zice și Dumnezeiasca Scriptur ă de multe ori întrebuin țează pe cel singuratic în
loc de multoratic, precum aceea: Și se ridic ă izvor din p ământ, în loc de izvoare. Și că Canonul zice
la Exárhul ocârmuirii s ă se judece, adic ă la Papa Romei mai întâi și chiar, cel ce ar judecat ă cu
Mitropolit, iar dup ă iertare și al 2-lea cuvânt, la cel al Constantinopolului. Dar ace știa toți departe
de adevăr s-au rătăcit. Căci cum că al Constantinopolului nu are st ăpânire a lucra în ocârmuirile și
hotarele celorlal ți Patriarhi, nici s-a dat lui de Canonul acesta apelarisirea a toatei Biserici (Care
apelarisire este ridicare judec ății de la oricare jude ț la alt jude ț mai mare, dup ă cartea 9 a
Vasilicalelor titlul 1) ar ătat este: Întâi pentru c ă în a 4-a Práx ă a Sinodului acestuia din Calcedon,
Anatólie al Constantinopolului fiindc ă a fost lucrat afar ă de hotare, luând Tírul de Fótie Episcopul
său, și dândul lui Evsévie al Virítului, oborând din și aforisind pe Fótie, s-au înfruntat și de la
boieri, și de către tot Sinodul pentru aceasta. Și măcar că multe pricinuiri au pus, cu toate acestea,
câte au lucrat acolo s-au stricat de Sinod, și Fótie s-a îndreptat, și Episcopiile Tírului ș-au luat.
Pentru aceasta și Isaac al Efésului zicea c ătre Mihail Paleologul, c ă Patriarhul Constantinopolului
nu-și întinde st ăpânirea peste Patriarhiile r ăsăritului. (Pahiméri Cartea 6 Cap 1). Al doilea c ă legile
politicești și împărătești nu hot ărăsc că numai judecata și hotărârea Patriarhului
Constantinopolului nu prime ște apelație, ci nehot ărât în a fiec ăruia Patriarh, și a Patriarhilor în
număr multoratic. C ă zice Iustinian în Nearaoa 123, Patriarhul ocârmuirii aceleia hot ărască, care ar
fi unite cu Legile și Canoanele Biserice ști, nici o parte nu va putea zice împotriva hot ărârii lui. Și
înțeleptul Léon la titlul 1 al Epistolíei Legilor sale, zice judec ătoria Patriarhului apela ției nu se
supune, nici de altul se mai cerceteaz ă, începător fiind al celor Biserice ști. Că d e l a d â n s u l s u n t
toate judec ătoriile, și la dânsul se sfâr șesc. Și Iustinian iar ăși cartea 3 cap 2 al adun ării celei
Bisericești, potrivitul Patriarh a cerceta hot ărârea, ne având trebuin ță de apela ție, și cartea 1 titlul 4
al Bisericescului a șezământ: Nu se apelarisesc hot ărârile Patriarhilor. Și iarăși cartea 1 titlul 4 cap
29. Iar asupra hot ărârilor Patriarhilor, s-au legiuit de împ ărații cei mai-nainte de noi a nu se face
apelație. Deci dac ă după împărații aceștia, care se unesc cu sfin țitele Canoane, hot ărârile tuturor
Patriarhilor, nu primeau apelarisire, adic ă nu se ridic ă la altă Patriarhiceasc ă judecătorie, cum
Constantinopoléos poate acestea a le mai cerceta? Și de ar fi avut scop Canonul acesta, al Sinodului
4 și cel al 17-lea al acestuia și, ca al Constantinopolului s ă aibă apelarisirea celorlal ți Patriarhi, cum
ar fi legiuit împ ărații cu totul dimpotriv ă, când ei știau că de nu se unesc Legile cele politice ști cu
Canoanele, r ămân fără tărie? Și al treile, c ă de vom zice dup ă papiștii de mai sus c ă cel al
Constantinopolului judec ă pe Patriarhi, și de-al doilea le judec ă judecățile lor, fiindc ă Canonul nu
face osebire și al căruia și al căruia Patriarh, a șadar va judeca acesta și, și va judeca și va cerceta și
pe cel al Romei, și așa cel al Constantinopolului ar fi și cel mai întâi și cel mai de urm ă și Obștesc
judecător al tuturor Patriarhilor și al Papei însu și. Și dar cu izvodirile ce caut ă să întărească ei
Monarhiceasca dreg ătorie a Papei, cu îns ăși acestea oboar ă și o prăpăstuiesc. Și al 4-lea, c ă nu are
voie cineva, nici Mitropolit Patriarh, a lucra ceva peste hotarul Bisericii, f ără numai în cele supuse
lui, dup ă Canoanele sfin ților Apostoli, 34, 35; al Sinodului 1 Canoanele 6, 7; al Sinodului 2
Canoanele 3, 8; al Sinodului 6 Canoanele 20, 36, 39; a celui din Sardíchia 3, 11, 12; al celui din
Antiohía 9, și altele; și cum dar Canonul acesta și celelalte ar fi orânduit împotriva acestora
tuturor? Al cincilea c ă dacă cel al Constantinopolului ar fi luat un privilegiu ca acesta, cum
Patriarhii Constantinopolului de multe ori având pricini cu Papii, nu au zis c ă au aceste privilegiu,
ci că numai cinste deopotriv ă; sau cum nici un cre știn altul în pricinile cele de acest fel ale lor nu a
zis cândva c ă al Constantinopolului este mai mare decât al Romei? Viu dar este domnul, viu!
Adevărata tălmăcire a Canonului este aceasta. Exárh al ocârmuirii, dup ă Valsamón, nu este
Mitropolitul Epárhiei, (Fiindc ă ocârmuirea cuprinde multe Epárhii și Mitropolii). Ci Mitropolitul
ocârmuirii. Nici Patriarhul. C ă ceea ce zice Canonul 6 al Sinodului 2 Ecumenic, c ă de ar necinsti
cineva pe to ți Episcopii ocârmuirii, împreun ă și pe Exárhul ocârmuirii, care zice Canonul acesta.
Iar Sinodul ocârmuirii și Exárhul ocârmuirii alt ă rânduial ă au, osebit ă de ceea ce are fiecare

170
CANON 10
Să nu fie iertat unui Cleric a se num ăra totodat ă și Bisericile a dou ă cetăți, și în
aceea pentru care din început s-a hirotonosit, și în aceea ce a alergat, ca la o mai mare
oarecum, pentru pofta slavei de șarte. Iar cei ce o ar face aceasta, s ă se așeze la
Biserica lor, la care din început s-au hirotonisit, și acolo numai s ă Liturghiseasc ă.
Însă dacă vreunul s-a mutat acum de la o Biseric ă la alta, cu nimic de lucrurile
Bisericii cei mai dinainte s ă se împărtășească, adică de la cea muceniceasc ă ce a fost
sub dânsa, sau din casa s ăracilor, sau a primitorilor de str ăini. Iar pe cei ce
îndrăznesc dup ă hotărârea marelui, și Ecumenicului Sinodului acestuia, a face ceva
din cele acum oprite, a hot ărât Sfântul Sinod, s ă cadă din treapta lor. [Apostol: 15;
Sinod 1: 15, 16; Sinod 4: 5, 20: Sinod 6: 17, 18; Sinod 7: 15; Antiohía: 3; Cartagina: 63,
98; Sardíchia: 15, 16, 19]

TÂLCUIRE Rânduie ște Canonul acesta, c ă nu este iertat un Cleric a se num ăra totodat ă în
Bisericile a dou ă Cetăți (sau și a uneia și Cetăți după al 15-lea Canon al Sinodului 7)
întru una la care de la început s-a Hirotonisit, iar la alta la în urm ă s-a mutat, ca la una
ce este mai mare, pentru slava de șartă, și pentru urâtul câ știg. Iar câ ți după Canonul
acesta fac aceast ă necuviin ță, să se întoarc ă la Biserica cea mai dinainte pentru care s-a
Hirotonisit. Și acolo numai s ă lucreze cele ale Clericatului. Iar de au apucat cineva pân ă
acum a se mutat de la o Biseric ă la alta, r ămânând în mutare, s ă nu mai dobândeasc ă
vreo Pénsie din lucrurile Bisericii mai dinainte, din cele primitoare de str ăini zic,
hrănitoare de s ăraci, și Mucenice ști Biserici. Iar câ ți în urma Canonului acestuia al
marelui Sinod vor îndr ăzni a face ceva din acestea, ace știa să se cateriseasc ă. Iar
Nearaoa 16 ce se afl ă în titlul al 3-lea al c ărții 3 a Vasilicalelor rânduie ște, că de va muri
vreun Cleric al vreunei Biserici, s ă nu se Hirotoniseasc ă îndată acolo altul, ci de se vor
afla la alte Biserici mai mul ți Clerici, peste cei rândui ți, să ia din aceia, și să plineasc ă
numărul Clericului celui lipsit, pân ă ce vor ajunge Clericii la câtimea cea din început
rânduită Bisericii noastre.

CANON 11
Toți săracii, și care au trebuin ță de ajutor, cu cercetare, și cu Epistolíi, adic ă nu
numite singure p ăciuitoarea Biserice ști am hot ărât să umble, și nu cu recomenda ții.
Pentru c ă Epistolíile recomenduitoare se cuvin a se da singur fe țelor ce sunt în
ipólipsis. [Apostol: 12, 33; Sinod 4: 13; Sinod 6: 17; Antiohía: 7, 8, 11; Laodiceea: 41, 42; Sardichia: 7, 8; Cartagina: 31, 97, 116]

Patriarh împreun ă cu Epsicopii cei supu și lui. Deci Exárh al ocârmuirii, este Mitropolitul
ocârmuirii, cel ce are oarecare pronómii, mai presus de ceilal ți Mitropoli ți ai ocârmuirii. Îns ă acum
pronómiul acesta al Exárhilor nu lucreaz ă. Că deși se zic oarecare Mitropoli ți, Exárhi. Nu au îns ă
supuși loruși, și pe Mitropoli ții cei din ocârmuire. Se vede dar, dup ă însuși Valsamón, c ă alții
oarecare au fost în vremurile acelea Exárhi ai ocârmuirilor, (dintre care dup ă Zonará, a fost cel
Chesáriei Capadóchiei. Cel al Efésului, cel al Tesalonícului, și cel al Coríntului, care purtau
polistávrii în Biserica lor. Adic ă Felóniul mu multe Cruci). Îns ă acest, pronómion a r ămas
nelucrător, sau îndat ă, sau puțin în urma Sinodului acestuia al 4-lea.

171
TÂLCUIRE
Toți săracii, și cei ce au trebuin ță de ajutor, hot ărăște Canonul acesta, mai întâi s ă
se cerceteze, dac ă cu adev ărat au trebuin ță de ajutor, și așa să ia de la Episcopi mici
scrisori, care se numesc pa șnice, pentru c ă pricinuiesc pace celor ce p ătimeau de mânia,
și de nedreapta socoteal ă a stăpânitorilor, și a celor puternici. (Aceste scrisori îns ă se
numeau și apolitiké, slobozitoare). Dar s ă nu ia, și recomenduitoare. Pentru c ă
recomenda țiile mai de multe ori se cuvine a se da fe țelor acelora, al c ăror nume s-au
fost defăimat mai-nainte, iar prin recomenduitaorele scrisori se recomenduie ște și se
dezvinivo țește162, citește tâlcuirea și subînsemnarea Canonului 12 Apostolesc.

CANON 12
Au venit la noi ( știință), că oarecare afar ă de Biserice știle legiuiri n ăzuind la
stăpâniri, prin Pragmátice pe o Epárhie au t ăiat-o în dou ă, încât din aceasta sunt doi
Mitropoli ți întru aceea și Epárhie. Deci a hot ărât Sfântul Sinod, de aici înainte nimic
de acest fel a se îndr ăzni de vreun Episcop. Fiindc ă cel ce se va apuca a face una ca
aceasta cade din treapta sa. Iar câte cet ăți acum prin scrisori împ ărătești, care cu
nume de Mitropolie s-au cinstit, singur ă cinstea dobândeasc-o, și Episcopul cel ce
ocârmuie ște Biserica ei, îns ă păzindu-se însu șitele drept ăți ale Mitropoliei celei
adevărate.[Sinod 1: 8] [Apostol: 34; Sinod 1: 6, 7; Sinod 2: 2, 3; Sinod 3: 8; Sinod 4: 28;
Sinod 6: 36, 39]

TÂLCUIRE
Fiindcă oarecare Episcopi iubitori de încep ătorie, năzuind la împ ărați, prin
porunci împ ărătești (că acestea sunt Pragmáticele [nego țiațiile] ce le zice aicea
Canonul) cereau s ă se cinsteasc ă cu nume de Mitropolie Episcopiile lor, și pe o Epárhie
și Mitropolie împ ărțeau în dou ă. Încât din aceasta urmau a fi întru una și aceeași
Mitropolie, doi Mitropoli ți (care lucru este afar ă de Sinodice știle Canoane, și mai ales
de cel al 8-lea Canon al Sinodului întâi). Și să se prigoneasc ă între sine și din pricina
aceasta Episcopii Epárhiei aceleia. Pentru aceasta au hot ărât sfântul Sinodul acesta, ca
de aici înainte nici un Episcop s ă îndrăznească aceasta. Iar oarecare, numai de s-ar
apuca de una ca aceasta, de și nu o ar ispr ăvi, să se cateriseasc ă. Iar câte cet ăți și
Episcopii, au apucat de s-au cinstit prin împ ărătești scrisori cu nume de Mitropolie, s ă
aibă numai cinstea cea din numele acela, și ele, și Episcopii cei ce le au. Drept ățile însă,
și stăpânirea lucrurilor Mitropoliei, s ă se păzească Mitropoliei celei ce cu adev ărat, și

162 S-a întâmplat s ă aflu la un loc c ă Epistolíoarele date la s ăraci au fost î n astfel de form ă, și cu
astfel de cuvinte scrise.
Pa pa
Gri go
ri e
Cum se fac acum acestea, caut ă la
sfârșitul cărții.

172
din început se zice, și este Mitropolie, f ără a putea cel nou ce cu singur ă cinstea s ă zice
Mitropolit, a sfeterisí (a- și însuși) ceva din acestea. Iar dreptul chiar a adev ăratei
Mitropolii, este a hirotonisi Mitropolitul ei pe Episcopul Mitropoliei celei din nou
cinstite, dup ă Canonul 6 al Sinodului întâi, care zice, c ă nu este Episcop cel ce nu se
face cu socotin ța Mitropolitului.

CANON 13
Clericii str ăini, și Anagnó ști în altă cetate, f ără de scrisori recomenduitoare ale
Episcopului lor s ă nu liturghiseasc ă. [Apostol: 12, 15]

TÂLCUIRE Rânduie ște Canonul acesta, c ă străini Clerici și Anagnó știi, să nu poat ă a lucra
ceva al Clericatului lor în alt ă Epárhie, f ără să aibă scrisori recomenduitoare, de
Hirotonia, și de Ortodoxia, și de cealalt ă viețuire a lor. Ca ni ște mireni îns ă să se
împărtășească acolo.

CANON 14
Fiindcă în oarecare Epárhii s-au iertat Anagnó știlor și Psalților a se însura, au
hotărât Sfântul Sinod a nu fi iertat vreunul din ace știa a lua muiere de alt ă religie.
Iar cei ce acum dintr-o înso țire ca aceasta au f ăcut copii, de au apucat a boteza pe cei
născuți dintr-în șii de către eretici, s ă-i aducă p e e i l a î m p ărtășirea Catolice știi
Biserici. Iar de n-au apucat a-i boteza, s ă nu poat ă a-i boteza de eretici, înc ă nici a-i
împreuna prin nunta cu fa ța ereticeasc ă, sau evreiasc ă, sau elineasc ă. Fără numai
când ar f ăgădui că se va muta la Ortodoxa Credin ță fața ceea ce s-a împreunat cu cel
Ortodox. Iar dac ă cineva ar c ălca hotărârea aceasta a Sfântului Sinod, s ă se supuie
Canonice știi certări. [Apostol: 26; Sinod 6: 6, 72; Laodiceea: 10, 31; Cartagina: 19, 29,
33]

TÂLCUIRE Măcar că Canonul 26 al Apostolilor porunce ște că Anagnó știi și Cântăreții supă
Hitotesíe, de vor voi pot s ă se însoare, cu toate acestea din Canonul acesta se vede, c ă
acest lucru nu era pretutindenea iertat, ( și mai ales în Africa dup ă al său Canon 19),
porunce ște dar Sfântul Sinodul acesta, c ă în locurile acelea unde se iart ă aceasta, s ă nu
fie slobod vreunui Cite ț și Cântăreț a lua muiere de str ăină religie. Iar câ ți au ajuns a
naște copii din acest fel de nelegiuit ă nuntă, să-i aducă la Catoliceasca Biseric ă, și de i-
au botezat cu botezul ereticilor, dac ă botezul acel ereticesc, cu care s-au botezat, nu era
deosebit de cel al Ortodoxiei, dup ă materie și fel, ci ar putea fi primit de Catoliceasca
Biserică, să-i ungă cu sfântul Mir, numai precum zice Zonará. (Mai drept îns ă este, și
mai sigur a se boteza. Fiindc ă botezul tuturor ereticilor este întin ăciune, și nu botez,
după tâlcuirea Canoanelor 46, 47, 68 Apostole ști.) Iar dac ă botezul acela n-ar fi primit,
din nou s ă-i boteze. Și dacă încă nu i-au botezat, s ă nu-i mai boteze în botezul cel
ereticesc, nici s ă-i împreuneze prin nunt ă cu față ereticeasc ă adică, sau cu Iudeu, sau cu
Elin, adic ă cu necredincios, și slujitor de idoli. Iar dac ă poate și ereticul va f ăgădui a se
face Ortodox, fac ă-se mai întâi dup ă făgăduința sa, și atuncea s ă se săvârșească nunta.

173
Iar cel ce le-ar c ălca acestea, s ă fie supus Canonice știlor cert ări, celor mai de sus adic ă
Apostole ști.

CANON 15
Diaconițe femei s ă nu se hirotoniseasc ă mai-nainte de patruzeci de ani, și
aceasta cu am ărunțită cercetare; iar dac ă, după ce au primit Hirotesia, și au rămas
câtăva vreme în slujb ă, se va da pe sine și nunții ocărând Darul lui Dumnezeu, una ca
aceasta anatematiseasc ă-se împreun ă cu cel ce s-a împreunat cu ea. [Sinod 1: 19;
Sinod 6: 14, 40; Vasilie: 44]

TÂLCUIRE
Pentru în lesnicioasa am ăgire și lesnicioasa c ăderea a femeilor, porunce ște
Canonul acesta, s ă nu se Hirotoniseasc ă Diaconi ță mai tân ără de patruzeci de ani de
vârstă. Și de atâția fiind înc ă, să nu se Hirotoniseasc ă fieștecum, ci cu scump ătățite
ispitiri a vie ții și petrecerii ei. Iar dac ă cu un chip ca acesta Hirotonisindu-se, și câtăva
vreme Diaconind, în urm ă ar defăima Darul lui Dumnezeu, și s-ar m ărita, una ca
aceasta s ă se anatematiseasc ă împreun ă cu cel ce o a luat pe ea muiere. Iar
Armenópolul zice (cartea 6, titlul 3) c ă cei ce vor curvi cu Diaconi ță, și cu Călugăriță, să
li se taie nasurile împreun ă și a celor cu care au curvit.

CANON 16
Fecioara care s-a afierosit pe sine st ăpânului Dumnezeu, a șișderea înc ă și
Monahii s ă nu fie iertat a se c ăsători. Iar de se vor afla f ăcând aceasta, s ă fie
neîmpărtășiți. Am hot ărât însă ca să aibă stăpânia iubirii de oameni pentru ace știa,
Episcopul locului. [Sinod 4: 7; Sinod 6: 44; Cartagina: 19; Vasilie: 6, 18, 19, 20, 60]

TÂLCUIRE
Din vechi, unele femei în chip mirenesc fiind, se afieroseau pe sine și lui
Dumnezeu, precum aceasta se arat ă din Canonul, 45 al Sinodului 6 și mărturisea s ă
fecioreasc ă, stăpâne fiind cuget ărilor sale, și după ce mai mult ă vreme se ispitea de
rămân în m ărturisirea lor, se num ărau împreun ă cu celelalte fecioare. (C ă fecioară una
ca aceasta se nume ște, după Canonul 18 al marelui Vasilie). Dar și chipul cel negru îl
îmbrăca, după Canonul 45 al Sinodului 6. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduie ște,
că fecioarele acestea, dar și Monahii înc ă, care, ori cu chip t ăcut, primesc nec ăsătoria,
ori și întrebându-se m ărturisesc s ă fecioreasc ă după Canonul 19 al marelui Vasilie;
aceștia, zic, nu este iertat a se c ăsători, și a-și călca făgăduințele și mărturisirile ce au
dat către Dumnezeu. C ăci, dacă tocmelile ce fac oamenii între sine și le adevereaz ă
Numele lui Dumnezeu luându-se în mijloc, pr ecum zice Teologul Grigorie, cât de mare
este primejdia a se afla ace știa călcători tocmelilor acelora, ce dea dreptul le-au f ăcut
către Dumnezeu? Și dacă după marele Vasilie (aschitecesc a șezământ 21) Monahul, ca
unul ce și-a adus trupul s ău ca pe un rod și l-a afierosit lui Dumnezeu, nu îl mai
stăpânește pe el ca pe o afierosire Dumnezeiasc ă, nici este drept a-l avea spre
întrebuin țarea și slujirea rudelor sale, cu cât ma i vârtos nu poate a-l avea spre
întrebuin țarea trupe ștei împreun ări? Iar de s-ar afla unii f ăcându-o aceasta, s ă se
aforiseasc ă, însă stăpânirea s ă o aibă Episcopul locului, de a ar ăt a i u b i r e d e o a m e n i

174
asupra acestora, și ori a u șura certările lor, ori și a scurta vremea cert ărilor, nu îns ă
rămâind neînso țirea, ci dup ă ce se vor desp ărți cei împreuna ți unul de altul. C ă curvie,
ori mai bine a zice preacurvie este, nu nunt ă ceea ce s-a f ăcut, dup ă marele Vasilie în
Canonul 6 și 18 al său.

CANON 17
Parikíele (Paróhiile) cele țărănești de prin fie ștecare Epárhie, sau cele de prin
sate, să rămână nestrămutate la Episcopii cei ce le țin pe ele, și mai ales dac ă fără silă
în timp de treizeci de ani pe ele ținându-le le-au iconomisit. Iar dac ă în curgerea
acelor treizeci de ani s-a f ăcut vreo gâlceav ă, sau s-ar face pentru acestea, s ă fie iertat
celor ce zic c ă s-au nedrept ățit, a porni judecat ă întru acestea la Sinodul Epárhiei. Iar
de s-ar nedrept ăți cineva de Mitropolitul s ău, la Exárhul ocârmu irii, sau la scaunul
Constantinopolului s ă se judece, precum s-a zis mai-nainte. Iar dac ă vreo cetate s-a
înnoit, de împ ărăteasca st ăpânire, sau iar ăși s-ar înnoi, politice știlor și publicilor
forme, s ă urmeze și rânduiala Biserice știlor Parikíi. [Apostol: 74; Sinod 1: 6; Sinod 4:
9, 21; Antiohia: 14, 15; Cartagina: 8, 12, 14, 15, 16, 27, 28, 36, 87, 96, 105, 115, 118, 128,
129, 130, 137, 138, 139; Sinod 6: 25, 38]

TÂLCUIRE Parikíile (nemernicíel) cele țărănești sunt enórii mici, care se afl ă și pe la margini
și la locuri dep ărtate, și se locuiau de pu țini oameni, numindu-se cotúnuri. Iar
nemernicíi s ătești, sunt paróhii, care se apropiau de țarini și de sate, și aveau mai mul ți
locuitori. Deci aceste nemernicii (paróhii) ale fie ștecărei Eparhii, porunce ște Canonul
acesta, s ă rămâie nere șluite, și nezmulte de la Episcopii cei ce le țin pe ele, și mai ales
de le-au avut pe ele în st ăpânirea lor în curgere de treizeci de ani, cu bun ă credință, și
fără silă, adică, fără a sili pe cineva, și a le răpi cu nedreapt ă pricină. Iar dacă în timpul
celor 30 de ani, s-au f ăcut vreo pricire pentru acestea, sau dup ă Canonul acesta s-ar
face, este voie celor ce zic c ă se nedrept ățesc pentru ele, a- și căuta pricina lor, la
Sinodul Epárhiei. Iar dac ă cineva, s-ar nedrept ăți pentru acestea de Mitropolitul s ău,
să-și caute judecata sa la Exárhul și cel mai întâi al ocârmuirii. (Al c ăruia lucru s-a f ăcut
nelucrător după aceste al patrulea Sinod, precum am zis la subînsemnarea Canonului 9
al acestuia și Sinod) sau la cel al Constantinopolul ui, precum s-a zis mai-nainte. Iar dac ă
până acum s-a zidit vreo Cetate prin împ ărăteasca st ăpânire, sau de acum înainte are a
se zidi, atuncea nu va c ăuta a o supune pe aceasta Episcopul cel ce se megie șește, ca pe
o paróhie a sa. Fiindc ă rânduila paróhiilor acelei Biserici, are a urma legilor și
poruncilor politice ști, ce le-ar rândui împ ăratul pentru acea din nou zidit ă cetate, și nu
din potriv ă
163.

163 Au iertat Sinodul împ ăratului, ca s ă rânduiasc ă pentru paóhii (enórii) la singure cet ățile cele de
dânsul zidite, și nu de ob ște la toate, precum socote ște Balsamón. Pentru c ă după Canonul 12 al
aceluiași Sinod, Mitropoliile cele ce prin scrisorile împ ărătești s-au cinstit, numai cinstea o
dobândesc, și ele, și Episcopul lor. Iar drept ățile și pronómiile neschimbate se p ăzesc Mitropoliei
celei ce a fost mai-nainte, și care dup ă adevăr este Mitropolie.

175
CANON 18
Vinovăția congiurá ției, sau a fatríei, și de legile cele din afar ă cu totul este
oprită. Dar cu mult mai vârtos în Biserica lui Dumnezeu se cuvine a se opri de a se
face aceasta. Deci dac ă oricare Cleric, sau Monahi s-ar afla, ori congiura ți, ori fac
fatríi, ori închegând me șteșugiri asupra Episcopilor, sau Clericilor celor împreun ă cu
ei, cu totul s ă cadă din treapta lor. [Apostol: 31; Sinod 6: 34; Cartagina: 10, 62; Gangra:
6; Antiohía: 5; Sinod 1 și 2: 3, 14, 15]

TÂLCUIRE
Congiurare este, când se leag ă oarecare între sine cu jur ământuri. Iar fatria, când
împreun ă se leag ă cu unire și hotărâre, ca s ă nu lase nimic din cele ce s-au sf ătuit
împotriva cuiva, pân ă ce le vor ispr ăvi. Congiurare au f ăcut iudeii aceia, precum
istorisește Sfinți t u l L u c á l a F a p t e , c a r e î m p r e u n ă s-a jurat împotriva lui Pavel,
anatematisindu-se pe sine și nici să mănânce, nici s ă bea, pân ă ce vor omorî pe Pavel.
[Fapte XXIII, 21] Deci zice Canonul acesta, c ă vinovăția conjur ării și a fatriei, și de
însăși legile cele dinafar ă, atât ale Élinilor, cât și ale Ortodoc șilor împărați, care pe cele
mai multe legi de la Elini le -au luat; este cu totul oprit ă. Cu mult mai vârtos dar se
cuvine, a se opri de a nu se face aceasta în Biserica lui Dumnezeu. Deci de se vor afla oarecare Clerici sau Monahi a se împreun ăjura, și a fatriasí, sau alte oarcare lucr ări
aspre și rele a înforma, (c ă aceasta însemneaz ă, zicerea închegând. Dup ă ceea ce zice, s-
a închegat ca laptele inima lor, adic ă s-a învârto șat ca brânza) împotriva Episcopilor
lor, și a Clericilor celor împreun ă cu ei, unii ca ace știa să se cateriseasc ă.

CANON 19
A venit la auzul nostru, c ă în Epárhii canonisitele Sinoade de Episcopi nu se
fac, și din aceasta multe din lucrurile cele Biserice ști, car au trebuin ță de îndreptare
rămân întru negrijire. Deci a hot ărât sfântul Sinod, dup ă Canoanele Sfin ților Părinți
de două ori pe an s ă se adune la un loc Episcopii în fiecare Eparhie, ori unde ar
socoti Episcopul Mitropoliei, și să îndrepteze toate cele ce s-ar ivi. Iar Episcopii care
nu ar fi împreun ă, aflându-se prin cet ățile lor, și mai ales întru s ănătate petrecând, și
slobozi fiind de toat ă neapărata și de nevoie îndeletnicire, fr ățește să se mustre.
[Apostol: 37; Sinod 1: 5; Sinod 6: 8; Sinod 7: 6; Antiohia: 20; Cartagina: 26, 81, 84, 85,
104]
CANON 20 Clericii ce se afl ă la o Biseric ă, precum am hot ărât acum, s ă nu fie iertat a se
rândui la Biserica altei cet ăți, ci să fie mul țumiți de aceea întru care din început s-au
învrednicit a Liturghisi; afar ă de aceea, care pierzându- și patria lor, de nevoie au
trecut la alt ă Biserică. Iar dac ă vreun Episcop dup ă hotărârea aceasta, ar primi vreun
Cleric cuvenit altui Episcop, au socotit (Sinodul) neîmp ărtășit a fi cel ce a primit și
cel ce s-a primit, pân ă ce clericul cel mutat s-ar întoarce la Biserica ta. [Apostol: 15;
Sinod 1: 15, 16; Sinod 4: 5, 10, 23; Sinod 6: 17, 18; Sinod 7: 15; Antiohía: 3; Cartagina:
63, 98; Sardichia: 15, 16, 19]

176
TÂLCUIRE
Clericii (precum s-a zis în Canonul 8) ce se afl ă la o Biseric ă, nu au voie a se muta
la Biserica altei cet ăți, ci să rămâie la aceea pentru care din început s-au Hirotonisit.
Afară de aceea numai, care fugind din patria lor pentru vreo nevoie, de n ăvălirea poate
a barbarilor, s-au mutat la alt ă Biserică. (Care și aceștia după ducerea barbarilor trebuie
a se întoarce la Biserica lor, dup ă Canonul 28 al Sinodului al 6-lea) iar oricare Episcop,
după Canonul acesta, va primi Cleric al altui Episcop, s ă se aforiseasc ă și cel primit și
primitorul de împ ărtășirea Sinepiscopilor lui, și Clericul de a Clericilor, pân ă ce
străinul Cleric se va întoarce la Biserica sa.

CANON 21
Clericii, sau mirenii prih ănind pe Episcop sau pe Clerici, simplu și necercetat,
să nu se primeasc ă spre prih ănire, de nu se va cerceta mai înainte ipólipsul lor.
[Apostol: 74; Sinod 2: 6; Cartagina : 8, 27, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște ca Clericii aceia și mirenii, ce prih ănesc (adic ă pârăsc)
pe Episcopi, și pe Clerici, nu pentru vreo pricin ă de bani și osebită a l o r , c i d e
Bisericeasc ă și învinov ățitoare, să nu se primeasc ă pâra lor simplu și necercetat, de nu
mai-nainte se va cerceta petrecerea lor, de este neprih ănită și neocărâtă.
CANON 22
Nu fie iertat Clericilor dup ă moartea Episcopului lor, a r ăpi lucrurile cele
cuvenite lui. Precum și de vechile Canoane s-a oprit. Iar cei ce fac una ca aceasta, s ă
se primejduiasc ă din treptele lor. [Apostol: 40; Antiohia: 24; Sinod 6: 35; Cartagina:
30, 89]

TÂLCUIRE Nu se cade, zice Canonul acesta, ca Clericii, dup ă moartea Episcopului lor, s ă-i
răpească lucrurile lui, precum și vechile Canoane aceasta o opresc (cel Apostolesc 40 și
al Antiohíei 24), iar cei ce fac aceasta, s ă se primejduiasc ă a-și pierde treapta și
dregătoria lor.

CANON 23
A venit la auzul Sfântului Sinod, c ă oarecare Clerici și Monahi, nimica fiindu-le
încredin țat de Episcopul lor, uneori înc ă și neîmp ărtășiți făcuți fiind de dânsul,
mergând la împ ărăteasca cetate în Constantinopol, petrec mult într-însa, f ăcând
tulburări, și tulburând Bisericeasca stare, r ăsturnând și casele unora. Deci a hot ărât
Sfântul Sinod ca mai întâi unora ca acestora s ă li se aduc ă aminte, prin avocatul prea
Sfintei Biserici a Constantinopolului, pentru a ie și din împ ărăteasca cetate. Iar dac ă
întru acelea și lucruri ar st ărui neru șinându-se, și fără de voia lor prin acela și avocat
să se scoat ă, și să se întoarc ă la locurile lor. [Apostol: 15; Sinod 1: 15, 16; Sinod 4: 5,
10, 20; Sinod 6: 17, 18; Sinod 7: 15; Antiohía: 3; Cartagina: 63, 98; Sardichia: 15, 16, 19]

177
TÂLCUIRE
Înștiințându-se Sinodul acesta, c ă unii Clerici și Monahi, neavând încredin țată lor
vreo Bisericeasc ă ocârmuire, nejudecându-i vrednici spre aceasta Episcopul lor, iar câte
odată opriți de împ ărtășire fiind ei de c ătre Episcopul, merg în Constantinopol, și mult
timp petrecând într-însul tulbur ă starea Bisericii, și răzvrătesc casele, ori ale cre știnilor
celor ce-i primesc, sau ale Clericilor celor ce le urmeaz ă lor. Pentru aceasta porunce ște
prin acest Canon al s ău, mai întâi s ă li se vesteasc ă prin avocatul Bisericii s ă se ducă cu
pace din Constantinopol. Iar de st ăruiesc într-aceste lucruri cu neru șinare, să se
izgoneasc ă și fără a voi prin însu și avocatul, și să se ducă la locurile lor. Iar care sunt
avocații, vezi la subînsemnarea Canonului al 2-lea al acestuia și Sinod.

CANON 24 Mănăstirile cele odat ă consfin țite după socoteala Episcopului, s ă rămâie pentru
de-a pururea M ănăstiri. Și lucrurile cele ce se cuvin lor s ă se păzească, și să nu se mai
facă acestea l ăcașuri lume ști. Iar cei ar ierta a se face aceasta, s ă se supun ă certărilor
celor din Canoane. [Sinod 4: 4; Sinod 6: 49; Sinod 7: 12, 19; Sinod 1 și 2: 1; Chiríl: 2]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște ca M ănăstirile câte au apucat odat ă a se Catierotí
(Consfin ți), cu socoteala și voia Episcopului locului, (p recum mai înainte am zis la
Canon 4 al acestui Sinod), acestea trebuie s ă rămâie totdeauna M ănăstiri, și de acum
înainte s ă nu se fac ă Obștești și lumești locașuri. Asemenea și câte lucruri au
mișcătoare și nemișcătoare, trebuie a se p ăzi nerăpite și neîmpu ținate. Iar câ ți, deși
înșiși ei nu le vor face lume ști locașuri, nici vor lua din lucrurile lor, ci vor da voie
altora să facă aceasta, ace știa să se facă vinovați certărilor Canoanelor. Și care sunt
certările acestea? Acelea ce Sinodul al 7-lea le cuprinde în al 13-lea Canon al s ău, pe
Clerici adic ă caterisindu-i, iar pe Monahi, și mirenii aceia aforisindu-i, care au r ăpit
Mănăstirile și Episcopiile, și le-au făcut Obștești locașuri, și nu vor a le întoarce înapoi,
pentru a se face iar ăși sfințite, precum au fost și mai-nainte.
SIMFONIE Iar CanonuL 44 al Sinodului al 6-lea nu porunce ște numai a nu se face M ănăstirile
Obștești și lumești lăcașuri, ci și a nu se da de cineva acestea la oameni lume ști pentru
a le apăra adică și a le ocârmui. Ci și Canonul 12 al Sinodului al 7-lea opre ște de a
înstrăina vreun Egumen averile M ănăstiri. Iar cel al 19-lea al acestuia nu iart ă a lua
vreun Monah lucrurile ce au dat M ănăstirii sale, dac ă de sine se va duce din ea. Dar și
cel al 2-lea al lui Chiríl voie ște să rămâie nere șluite Odoarele și averile de la Bisericile
ce le au pe ele
164.

164 Zice îns ă și cartea 11 din împ ărăteștile Așezământuri Titlu 8 A șezământul 51 (la Fótie Titlu 2
Cap 1) „Cele sfin țite au drept Dumnezeiesc, și nu se st ăpânesc de cineva. Iar lucru sfin țit este acela
ce s-a afierosit în public.” Și iarăși Așezământul al 10-lea Titlu 1 „sfin țit lucru este cel ce cu dreptate
și prin Preo ți s-au afierosit lui Dumnezeu, precum Biserici și Vase, iar acela ce-l face cineva sfin țit
cu de la sine putere, nu este sfin țit. Deci lucrului celui de acest fel sfin țit, și Biserica de va c ădea,
locul rămâne sfin țit. Și nu poate cineva, dup ă Armenopul, Cartea… Titlul 11, s ă-l stăpânească. Că

178

CANON 25
Fiindcă oarecare din Mitropoli ți, precum despre aceasta ne-am în știițat, se
lenevesc despre p ăstoriile cele încredin țate lor, și întârzie Hirotoniile Episcopilor. S-
a socotit de c ătre sfântul Sinod în curgerea a trei luni s ă se facă Hirotoniile
Episcopilor, de nu cândva poate neap ărată nevoie ar face a se prelungi timpul
întârzierii. Iar dac ă (cineva) nu o va face aceasta, s ă se supun ă Biserice știlor cert ări.
Însă venitul Bisericii celei v ăduvite, s ă se păzească întreg de iconomul acestei
Biserici. [Apostol: 58; Sinod 6: 19; Sinod 1 și 2: 16; Sardichia: 11, 12; Cartagina: 79, 82,
86, 131, 132, 133; Petru: 10]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, ca Mitropoli ții să nu se leneveasc ă despre p ăstoriile
lor, și să întârzie Hirotoniile Episcopilor celor supu și lor, ci dup ă moartea Episcopului

cel ce odat ă s-a făcut sfințit, nu înceteaz ă cândva de a nu fi sfin țit. Ci deși Așezământul 36 Cartea
11 Titlul 7 zice c ă cele sfin țite când se vor robi de barbari, înceteaz ă de a fi sfin țite, precum și cel
slobod, când se robe ște, înceteaz ă de a fi slobod, iar dup ă ce scăpat din robie iar ăși se face sfin țite,
aceasta, zic, se în țelege că înceteaz ă de a fi sfin țite după lucrare, nu îns ă și după putere; C ă după
putere, de-a pururea sunt sfin țite, și mai ales vasele cel Sfin țite și mișcate. Care și robindu-se de
multe ori î și arată puterea sfin țeniei lor ceea ce este întru ele, și cu lucrarea. Precum o au ar ătat,
atât Sicriul lui Dumnezeu, când s-a robit de cei de alt neam, oborând pe idolii lor, și de șoareci
umplând locurile lor, și pe dânșii rănindu-i la șezut. [1 Împ ărați V, 9] cât și Vasele cele sfin țite care
s-au robit de Babilonieni din Biserica Ierusalimului, omorând pe Valtasár, pentru c ă le-au
întrebuin țat ca pe ni ște Obștești, și nesfințite. [Daniil V, 30] Cu toate acestea, ceea ce zice marele
Vasilie, este pe cât adev ărat, pe atâta mai înfrico șat. Că zice, că ceea ce se va afierosi în Numele lui
Dumnezeu, pân ă atunci are cinste ca un lucru Sfânt, pân ă ce se păzește voia lui Dumnezeu într-
însul; pentru aceasta și Casa aceea, și Biserica cea din Ierusalim, s-a l ăsat pustii de Dumnezeiescul
Dar, dup ă Cuvântul Domnului: «Iat ă casa voastr ă se lasă pustie». Pentru c ă nu se păzea voia lui
Dumnezeu într-însa, adic ă Preoții cei ce slujeau într-însa nu p ăzeau voia lui Dumnezeu. Cele
sfințite nu poate cineva a le st ăpâni, măcar deși mulți ani le-ar fi luat rodurile, dup ă Titlul 6 al
așezământului 10. Cele sfin țite nu putem a le avea ca pe ale noastre. Dup ă așezământul 23 Cartea
6, Titlul 1. Dac ă în mijlocul a dou ă locuri ob ștești și nesfințite, se afl ă loc sfințit, nu se poate face
trecere prin locul cel sfin țit la cel nesfin țit. După așezământul 14 al Titlului 1. Se opre ște a zidi
cineva în loc sfin țit, după a 4-a Institu ție adică î n t r o d u c e r e a l e g i l o r T i tl u l 1 5 N i m e n i n u p o a t e a
vinde, sau a schimba, sau a d ărui, sau amanet a pune M ănăstirea, unde s-a întemeiat jertfelnic, și
unde s-au f ăcut Sfânta Liturghie, și nevoință monahiceasc ă. Și de s-ar face una ca aceasta, nu are
tărie, și cel ce a vândut va pierde și prețul ce a luat, și Mănăstirea, ori și lucrul M ănăstirii ce l-au
vândut. Și cel ce a cump ărat încă asemenea, va pierde și prețul ce a dat, și lucrul ce a cump ărat. Și
prețul acesta se va da la M ănăstirile cele de loc, și la Biserica cea de loc. Dup ă așezământul 1 al
titlului al 2-lea din Nearale (la Fótie Titlul 11 Cap 1) Iar a șezământul al 2-lea al Titlului al doilea din
Nearale. (Fótie Titlul 10 Cap 1 și Armenúpol Cartea 3 Titlu 4) Poruncesc c ă iconomii și epitropii, și
ceilalți chivernisitori ai Bisericilor și ai Sfintelor L ăcașuri, și Hartulárii, și Părinții și fii acestora, s ă
nu dea cumva lucru bisericesc ca s ă-l sădească, sau să-l orânduiasc ă, sau și amanet s ă-l puie ei, ca
să ia bani pentru acestea. Pentru c ă cei ce le-ar lua, și banii vor pierde, și cheltuiala ce vor face
pentru a le lucra, și cei ce le vor da, vor pierde împreun ă cu prețul ce l-au luat, înc ă și suma cât au
cheltuit cei ce le-au lucrat, și banii ace știa se vor da Dumnezeiescului L ăcaș, al căruia a fost lucrul.
Căci și Biseica c ăzând locul nu se nesfin țește nici se vinde.

179
celui ce s-a s ăvârșit, să Hirotoniseasc ă alt Episcop la v ăduvita Episcopie, în vreme de
trei luni. Afar ă numai, dac ă vreo neap ărată n e v o i e v a s i l i a s e p r e l u n g i m a i m u l t
vremea întârzierii. (Poate ori de barbari s-a robit Episcopia aceea, ori alt vreun r ău i s-a
întâmplat, și pentru aceasta nu poate cineva a merge acolo.) Iar care Mitropolit se va
lenevi la aceasta, s ă se facă vinovat cert ărilor Canonice ști. Rodurile îns ă, și veniturile
lucrurilor Episcopiei aceleia, trebuie s ă le păzească iconomul acestora, întregi și
nereșluite, pân ă se vor încredin ța celui ce are a se Hirotonisi.

CANON 26
Fiindcă în oarecare Biserici, precum ne-am în științat, fără de iconomi, Episcopii
întrebuin țează Biserice știle lucruri, s-a socotit ca toat ă Biserica ce are Episcop, s ă
aibă și Iconom din Clericatul s ău, care s ă iconomiseasc ă cel Biserice ști, după
socotința Episcopului s ău. Ca să nu fie f ără martori iconomia Bisericii, și din aceasta
să se răsipească lucrurile ace șteiași Biserici, și să se pricinuiasc ă defăimare Preo ției.
Iar de nu o va face aceasta, s ă fie supus Dumnezeie știlor Canoane. [Apostol: 38, 41;
Sinod 7: 11, 12; Antiohía: 24, 25; Sinod 1 și 2: 7; Cartagina: 34, 41; Gangra: 7; Anghira:
15; Teologul: 10; Chiril: 2]

TÂLCUIRE
Fiindcă zice Canonul acesta, c ă ne-am în științat, că în câteva Epárhii, f ără de
Iconomi Episcopii ocârmuiesc lucrurile Bisericii de sine și, și precum în șiși voiesc.
Pentru aceasta s-a socotit de cuviin ță, ca Episcopul al fiec ărei Biserici s ă aibă Iconom,
nu din casnicii s ăi, slugi sau rudenii. Ci din Clericii s ăi, iconomisind lucrurile Bisericii,
după socotința Episcopului s ău. Ca să nu fie f ără martor, unde, și cum, și când, se
cheltuiesc veniturile Bisericii, și din acestea s ă dea Arhiereul prepus poporului și
pricină de a-l prih ăni, că rău le risipe ște pe acestea. Iar Arhiereul care va face afar ă de
Canonul acesta, s ă fie vinovat cert ărilor Dumnezeie știlor Canoane. Și precum Arhiereul
se cuvine a avea Iconom asupra lucrurilor Bisericii, a șa și Egumenul se cuvine a avea
Iconom asupra lucrurilor M ănăstirii165.

CANONUL 27 Cei ce răpesc cu nume de c ăsătorie, sau cei ce împreun ă lucrează, sau împreun ă
se sfătuiesc cu cei ce le r ăpesc, a hot ărât sfântul Sinod, de ar fi Clerici s ă cadă din

165 Însemneaz ă că I c o n o m u l î n t o t a n u l t r e b u i e a d a s o c o t e a l ă Episcopului (sau și Igumenului)
despre iconomia lucrurilor Bisericii, sau ale M ănăstirii. Iar de se va întâmpla a muri mai înainte de
a da socoteal ă, să o dea clironómii lui, dup ă așezământul 42 al titlului 3 din Nearale (la Fótie Titlu
10 Cap 1) iar Maláx în Istoria Patriarhilor zice, c ă marele Iconom al averilor, se cade a fi Ierodiacon
(sau Presbíter), și când Liturghise ște Arhiereul st ă în parte Sfintei Mese purtând stiharul s ău. Și
țiind în mâini sfin țita Repíd ă; aduce la Arhiereu pe cel ce are a se Hirotonisi. Cerceteaz ă veniturile
și cheltuielile, și toate socotelile averilor Bisericii, țiind condica și scriindu-le. De 4 ori pe an le
înfățoșează Arhiereului; cerceteaz ă și poartă grijă de lucrurile Bisericii ce v ăduvește, până ce i se
face ei Arhiereu, și la judec ăți stă dea dreapta Arhiereului. Iar Zonará în Istoria lui Isákie Comninó
zice: Că marele Iconom, și skevofílaxul, atunci se rânduia de împ ăratul. Și Comninó acesta a
rânduit s ă se prohirisásc ă amândoi de Patriarhul.

180
treapta lor. Iar de ar fi mireni s ă se anatematiseasc ă. [Sinod 6: 92; Anghira: 11;
Vasilie: 22, 30, 38, 42, 53]

TÂLCUIRE
Canonul acesta mai aspru ceart ă pe cei ce r ăpesc femei pentru a le lua în
împărtășire de nunt ă, decât celelalte Canoane care pomenesc despre r ăpirea femeilor.
Căci nu numai pe cei ce le r ăpesc, ci și pe cei ce lucru au ajutat, și cu sfătuire la acest fel
de răpire, de vor fi Clerici, îi caterise ște, iar de vor fi mireni, s ă se anatematiseasc ă166 și
cu dreptate. Pentru c ă cel ce le r ăpește, poate a pune de pricin ă că-l îndeamn ă
necuviincioasa iubire de muieri, iar cei ce împreun ă lucrează, și împreun ă ajută, nici de
o pricină de acest fel se îndeamn ă, către aceast ă necuviincioas ă faptă, fără numai de
răutatea socotelii lor.

CANON 28
Pretutindeni hot ărârilor Sfin ților Părinți urmând, și pe Canonul cel de curând
citit al celor 150 prea de Dumnezeu iubitor ilor Episcopi, care s- au adunat în zilele
fericitului întru pomenire marelui Teodosie, a celui ce s-a f ăcut împărat împărăteștei
cetăți a lui Constantin Romei nove, cunoscându-l; acestea și și noi poruncim și
hotărâm pentru Presvía (privilegiile) Preasfi ntei Biserici, a acestui Constantinopol
Romei nove. Fiindc ă scaunul Romei celei mai vechi, pentru c ă împărățea cetatea
aceea, Părinții după cuviință i-au dat Presvía înaintirii; și cu acesta și chip pornindu-
se și preaiubitorii de Dumnezeu Episcopii cei 150 cele de o potriv ă Presvíi le-au dat
și preasfântului scaun al Romei celei nove, cu drept cuvânt judecând, c ă cetatea, ceea
ce s-a cinstit cu împ ărăție și cu singlit, s ă dobândeasc ă și Presvíele cele de o potriv ă
cu împărăteasca cetate Roma cea veche, și întru lucrurile cele Biserice ști, ca aceea s ă
se mărească, a doua dup ă aceea fiind. Și ca pe șinguri Mitropoli ții Pontice ștei, și
Asianeștei, și a Trachice ștei ocârmuiri, dar înc ă și Episcopii, cei ce sunt barbarice știle
locuri ale ocârmuirilor mai înainte zise, s ă se Hirotoniseasc ă de la mai-nainte zisul
preasfântul scaun al preasfintei Biserici celei din Constantinopol. Adic ă fiecare
Mitropolit al ocârmuirilor celor mai înainte zise, împreun ă cu Episcopii Epárhiei
Hirotonisind pe Episcopii Epárhiei, precum înva ță Dumnezeie știle Canoane. Iar
Mitropoli ții ziselor ocârmuiri, s ă se hirotoniseasc ă, precum s-a zis, de Arhiepiscopul
Constantinopolului, aleg erile într-un glas f ăcându-se mai-nainte, dup ă obicei, și la
dânsul aducându-se. [Apostol: 34; Sinod 2: 3; Sinod 6: 36]

166 Aspru pedepse ște Sinodul, dar asemenea și politice știle legi pe r ăpirile Nun ților, pentru c ă este
lucru necinstit pricinuitor de r ăsturnare a case întregi, de ucideri, de tulbur ări, și în scurt de multe
rele. Și măcar, de am zice, c ă născătorii, sau st ăpânii femeilor r ăpite, mai în urm ă s-ar îndupleca a
primi nun țile, însă de silă și fără voia lor se înduplec ă, pentru necinstele și stricările, ci mai de
multe ori urmeaz ă mai înainte de nunt ă, ale fiicelor, și ale slujnicilor lor care se r ăpesc. Și pentru c ă
alții în urm ă nu le voiesc pe ele. Am zis îns ă că cu adevărat pentru cuvântul acesta, Canonul acesta
și politice știle legi stra șnic pedepsesc pe cei ce r ăpesc femei. Pentru c ă de ar fi fost pentru supunere
sub stăpân, iată că și marele Vasilie dup ă Canonul s ău 22 nun țile fetelor celor ce sunt sub st ăpânire
făcute din r ăpire, va, s ă rămâie înt ărite cu învoirea p ărinților lor, precum s-a zis mai sus; iar
politiceșt i l e l e g i p e n u n țile cele din r ăpire le desleag ă, măcar deși părinții celor r ăpite se vor
îndupleca în urm ă a le primi, precum am zis.

181
TÂLCUIRE
Fiindcă la acest al 4-lea Sinod s-a citit Canonul al 3-lea al Sinodului al 2-lea care
rânduiește să aibă Arhiepiscopul Constantinopolului privilegiile înaintirei cinstei dup ă
Arhiepiscopul Romei, fiindc ă aceasta este noua Rom ă; pentru aceasta și Părinții
Sinodului acestuia, prin acest al lor Canon, înnoiesc și adevereaz ă pe pomenitul Canon,
și acestea și le pomenesc, și le hotărăsc pentru privilegiile acestuia și Constantinopol
Roma nou ă. Căci, zic ei, precum scaunului Romei celei vechi, pentru c ă se află într-însa
împărăție, cu drept cuvânt au dat P ărinții Pronómii, a se zice adic ă întâiu cu rânduiala,
între ceilal ți Patriarhi. Într-acesta și chip cu aceasta și țintire s-au pornit întocmai și cei
150 de prea iubitori de Dumnezeu Episcopi ai Sinodului al 2-lea, și au dat Pronómiile
cinstei cele întocmai și neschimbate, și preasfântului scaun al Romei noi, adic ă al
Constantinopolului167, judecând a fi de cuviin ță, fiindcă cetatea aceasta, s-a cinstit cu

167 Pricinile cele mai de c ăpetenie, pentru care s-au dat Canonul acesta, sunt 5, trei adic ă departe
(de ceea ce se nume ște de noi), iar dou ă de nevoie și de luat aminte. 1. Fiindc ă Canonul 34
Apostolesc porunce ște, ca Episcopii fiec ărui neam, se cade a avea pe unul întâi, și al socoti de Cap;
și fiindcă Canoanele 6 și 7 ale Sinodului 1 au supus pe toate ocârmuirile la Episcopul Romei, iar pe
altele la al Alexandríei, pe altele la al Antiohíei, și pe altele la al Ierusalimului, trebuia prin urmare
și ocârmuirile Asiei ale Pontului (adic ă ale Mării Negre), și ale Traciei cele neatârnate; s ă aibă întâi
și cap pe al Constantinopolului și să se supun ă lui, și de el s ă se Hirotoniseasc ă. Pentru c ă era
învecinat, și mai ales pentru c ă acest fel de obicei a urmat din început. C ă pe mulți Mitropoli ți din
aceștia Patriarhii Constantinopolului au Hirotonisit. C ăci Hrisostom, a Hirotonisit pe Iraclíd al
Efésului, și ducându-se la Efés și întorcându-se la Constantinopol 13 Episcopi a caterisit. Și cel al
Agchírei, și Mémnon al Efésului (cel ce la Sinodul al 3-lea viteje ște a stătut) de cel al
Constantinopolului s-a Hirotonisit. Drept aceea și adevărat se vede c ă este ceea ce am zis mai sus
ca o dezlegare la nedumerirea în subînsemnarea Canonului 9. Și se vede dar c ă pe Mitropoli ții
ocârmuirilor acestora îi supune judec ății Patriarhului Constantinopolului, 2. Fiindc ă și Sinodul 2
în al 3-lea Canon al s ău, a dat pronómii de cinste Patriarh ului Constantinopolului, urma înc ă a i se
da și pronómiile st ăpânirii. 3. C ă se cuvenea a lua pronómii de st ăpânire Patriarhul
Constantinopolului, pentru c ă veneau osebi ți Patriarhi și Arhierei spre a se jelui împ ăratului la
nevoile lor, și trebuia întâi a se întâlni cu dânsul, aflându-l pe el împreun ă lucrător și ajutător, și
printr-însul s ă se înfățoșeze la împ ăratul, precum Iustinián vechi obicei adeverind, o au rânduit
aceasta. Pentru aceasta în Práxa 16 a Sinodului 4 Nunéhi al Laodiceei a zic, când loco țiitorii Papei
d e la R o ma se ne m ul țumeau de privilegiile Patriarhului Cons tantinopolului. „Slava Patriarhului
Constantinopolului, slav ă a noastr ă este; fiindc ă și purtările de grij ă ale noastre asupra sa le
primește. 4. Se c ădea să ia pronómiile st ăpânirii Patrirhului Constantinopolului asupra celor mai
de sus trei ocârmuiri. Pentru c ă precum se vede în Práxa 13 a Sinodului 4 mult ă sminteal ă a urmat
în Efés pentru nelegiuitele hirotonii ale lui Stefan și ale lui Vasian, înc ă și în Asia, și în Pont, și în
Tracia asemenea a urmat, unde, murind Episcopii, se întâmpla la alegeri și la hirotonii multe
tulburări, fără de ocârmuitori fiind ei, dup ă Epistolía cea c ătre Leon a acestuia al 4-lea Sinod. Și
între Evnómie al Nicomídiei, și între Anastasie al Niceei, multe gâlcevi s-au f ăcut pentru Episcopia
Vasilinúpolei. 5. Cea de pe urm ă, pentru c ă răucinstitorul de Dumnezeu Discor în tâlh ărescul
Sinod cel din Efés, a rânduit pe Flavián al Constantinopolului, nu întâi, ci al cincilea afar ă de
Canoane, de care lucru s-a mâhnit și Leon al Romei, și locoțiitorii lui, în acest al 4-lea Sinod, pentru
care l-au și înfruntat pe el. Deci pentru toate pricinele acestea Sinodul prin acest Canon înnoind pe
cel al 3-lea al Sinodului al 2-lea a dat Patriarhului Constantinopolului și pronomiile cinstei de
asemenea cu a celui al Romei, care va s ă zică Patriarhiceasc ă dregători, și pronómiile cele de o
potrivă ale stăpânirii asemenea cu cel al Romei, care sunt cele ale celor trei pomenite ocârmuiri ale

182
împărăție, și cu Singlít, asemenea ca și Roma, se cuvine a dobândi întocmai cu Roma
cea veche și pronómiile cele asemenea, și să se mărească și aceasta ca aceea, în lucrurile
cele Biserice ști; cu singur ă osebirea aceasta, c ă Roma cea mai veche s ă fie întâi cu
rânduiala, iar Roma cea nou ă, să fie a doua cu rânduiala. Pe lâng ă acestea poruncim și
hotărâm, ca s ă se Hirotoniseasc ă de la Sfântul Scaun al Constantinopolului cel mai sus
zis, singuri Mitropoli ții (nu adic ă și Episcopii cei supu și Mitropoli ților. Că fiecare din ei
se Hirotonise ște de Mitropolitul s ău și de Episcopii Epárhiei, precum zice
Dumnezeie știle Canoane. Și mai ales cel al 6-lea al Sinodului 1.) Și nu numai a se
Hirotonisi Mitropoli ții pomenitelor ocârmuiri, ci și Episcopii cei ce se afl ă în
barbarice știle locuri, care sunt învecinate cu aceste zise ocârmuiri, precum cei ce se zic
Aláni, se afl ă și se hotărăsc cu ocârmuirea M ării Negre. Iar Ru șii, cu cea a Traciei. Înc ă
pomeniții Mitropoli ți să nu se Hirotoniseasc ă de cel al Constantinopolului, precum
însuși va voi și va hotărî, ci alegerile s ă le facă Sinodul cel de sub dân șii și să le aducă,
după obicei la Patriarhul Constantinopolului, și el să Hirotoniseasc ă pe aceea, pentru
care s-ar uni cei ce i-au ales, ori to ți, ori cei mai mul ți168.

Mitropoli ților. Nu numai din obicei, ci și prin Canon înt ărite Hirotonii fiind împrejurul scaunului
Constantinopol. C ă precum cel al Romei are pronómiile cinstei și ale stăpânirei, adic ă dregătorie
Patriarhiceasc ă, și a stăpâni hotarele Apusului, a șa și cel al Constantninopolului acelea și pronómii
le are, adic ă Patriarhiceasca dreg ătorie, și a fi încep ător peste mai sus numi ții Mitropoli ți, fiind ei
din Hotarele lui. Și acestea sunt Biserice știle lucruri, ce le pomene ște aici Canonul, întru care
precum cel al Romei se m ărește, așa și cel al Constatntinopolului, f ără vreo deosebire, afar ă numai
de aceasta: c ă cel al Romei este întâi cu rânduiala, iar cel al Constantinopolului al doilea cu
rânduiala. Și aceste pronómii ale celui al Constantinopolului, nu numai P ărinții Sinodului acestuia
le-au întărit și le-au pecetluit, ci și tot Senatul boierilor împ ărătești, deși deputații Papei, care m ăcar
că mai-nainte au prih ănit pe Dioscór v ăzând că se lățesc hotarele celui al Constantinopolului, mai
au leșinat împotrivindu-se la acestea; drept aceea ar ătat mințesc papolatrii, zicând: c ă protíile și
pronómiile lui, și a se mări întru lucrurile cele Biserice ști, îi mărturisesc lui însu șit pronómion de
stăpânire întru toat ă Biserica; adic ă Monarhiceasca și nepăcătuitoarea dreg ătorie. Că de ar fi ar ătat
acestea una ca aceasta, trebuia s ă o aibă aceasta și cel al Constantinopolului. Fiindc ă Patrirhul
Constantinopolului, dup ă Canoane, este de o m ăsură întocmai și neschimbat ă a cinstei și a
stăpânirei, și a mărirei cu ale Pape Romei. Ci dar de nu a luat Patriarhul Constantinopolului
aceasta cândva din Canoane, apoi dar nici al Romei. Și nici privilegiile Patrirhului Romei, sunt cele
ce se zice de Papi ști, ale legiuirii marele Constantin date c ătre Silvéstru Episcopul Romei precum ei
zic, ca să umble adic ă cu semnele împ ărăteștei măriri imitând pe Împ ăratul. Să aibă pe capul s ău în
loc de cunun ă, ca un fel de piele prea str ălucită. A purta Omofór împ ărătesc, și Hlamid ă Porfiră; și
îmbrăcăminte ro șie; calul împodobit cu podoab ă și cu toate semnele împ ărătești; și împăratul să-l
ție de frâu ca vizitiul, și să se mărească Clerul Bisericii lui, ca și singlitul, atât la îmbr ăcăminte, și la
încălțăminte, cât și la călărime.
168 Însemneaz ă că Sinodul acesta al 4-lea în práxa 15 a sa a a șezat aceste 30 Canoane. Dar nu știu
cum nici acest 28, nici cel 29 și cel 30 nu se afl ă, nici în adunarea Canoanelor f ăcută de Ioan al
Antiohíei, nici în Nomocánonul lui Ioan al Constantinopolului celui din Scolastici, nici în Arabiceasca t ălmăcire a lui Iosif Egipteanului. Iar în celelalte în toate se afl ă.

183
CANONUL 29
Pe Episcop a-l aduce în treapta Presbíterului este Ierosilíe. Iar dac ă pe aceia
vreo pricin ă dreaptă îi depărtează din lucrarea Episcopiei, nici loc de Presbíter a
ținea le este iertat. Iar dac ă afară de vreo vinov ăție s-au scos din dreg ătorie, către
vrednicia Episcopiei iar ăși se vor întoarce.

TÂLCUIRE Într-a patra Práx ă a Sinodului acestuia al 4-lea este scris (foia 150 tom 2 al
adunării Sinoadelor) c ă Fótie Episcopul Tirului, a jeluit împ ăratului Marchián, c ă
Evstátie Episcopul Virítului (sau dup ă alții Evsévie al Tírului; dar cea mai dintâi este și
mai adev ărată) a rupt de la Tir câteva Episcopii, Vívlon, zic, Vótri, și Trípoli, Ortosiáda,
Arcáda, și Antárandul, și pe Episcopii cei de sub dânsul Hirotonisi ți stricându-i, în
treaptă de Presbíteri i-au pogorât. Deci aceast ă pricină o au înf ățoșat la Sinod Singlítul
boierilor, la care pricin ă atât loco țiitorii Papei, cât și Patriarhul Constantinopolului, și
tot Sinodul r ăspunzând, au dat Canonul acesta, zicând, c ă este Ierosilíe (adic ă jefuire
de cele sfinte) a pogorî cineva pe Episcop în treapta și în locul Presbíterului. C ăci, dacă
pentru vreo oarecare vinov ăție se caterise ște, și din lucr ările Arhieriei se scoate cineva,
unul ca acesta, nici Preot poate fi, nici a lucra lucrurile Preotului. Iar dac ă și fără a avea
vreo opritoare vinov ăție s-a scos din Arhierie, aceasta ca unul ce cu nedreptate a c ăzut
din dreg ătoria ce avea, va primi iar ăși, după tot cuvântul drept ății, locul s ău, și va fi
iarăși Episcop. Iar Zonará zice, c ă, a se pogorî cu nedreptate Episcopul în treapt ă de
Presbíter, este mai mare decât jefuirea de cele sfinte. Fiindc ă nu jefuie ște și fură ceva
sfințit, ci mai mare decât sfin țit. Pentru c ă prin chemarea Arhiereului, cu venirea
Sfântului Duh și Bisericile, și cele sfin țite, se catierosesc și se sfin țesc; și cu adev ărat
mai mare este cel ce sfin țește decât cele ce se sfin țesc. Pentru ce îns ă Canonul acesta
oprește aceast ă faptă, iar cel al 20-lea al Sinodului 6 în locul Presbiterului pogoar ă, pe
Episcopul cel ce înva ță peste hotare f ără de voia Episcopului celui de loc? Vezi
deslegarea nedumeririi acesteia la Apostolescul Canon 35.

CANON 30
Fiindcă preacucernicii Episcopi ai Egiptului, nu ca luptându-se cu Catoliceasca
Credință, a iscăli în Epistolía preacuviosului Arhiepiscop Leon, de ast ă dată s-au
oprit, ci zicând c ă obicei este în Egipteneasca ocârmuire, afar ă de socotin ța și
închipuirea Arhiepiscopului nimic de acest fel a face, și se roag ă a li se învoi lor
până la Hirotonia Episcopului celui ce are a fi al marei cet ăți Alexandrénilor; de
cuviință s-au socotit de c ătre noi și cu iubire de oameni a li se da îng ăduire sau ca
după asemenea chip s ă rămâie în împ ărăteasca cetate, pân ă s-ar Hirotonisi
Arhiepiscopul marii cet ăți a Alexandrénilor. A șa să dea chezé și că nu vor ie și din
cetatea aceasta, pân ă ce cetatea Alexandrénilor va primi Episcop. [Apostol: 20, 34]

TÂLCUIRE Este scris în a 4-a Práx ă a Sinodului acestuia, c ă după caterisirea lui Dioscór al
Alexandríei, zece (sau 13 dup ă alții) Episcopi ai acestuia și Alexandréan, pe Evtíhie, și
pe Dioscór acesta, au anatematisit, și dogmele lor, nu se înduplec ă însă a iscăli în
Epistolía sfântului Léon al Romei, pe care o au trimis c ătre sfântul Flavián al

184
Constantinopolului, (care și stâlp al Ortodoxiei s-a numit, precum am zis) pentru c ă
cuprindea toat ă O r t o d o x a c u g e t a r e a C r e d i n ței. Nu pentru c ă se lupt ă împotriva
Dreptslăvitoarelor Dogme celor cuprinse într-însa, ci pentru c ă ziceau, cum c ă, au fost
obicei la ocârmuirea Alexandríei, ca f ără de socoteala și voia Arhiepiscopului lor, s ă nu
facă nimic de acest fel Episcopii lui. Îns ă Arhiereii Sinodului, și acestea zicându-le ei
nu-i credeau, ci îi prepunea c ă ar fi de str ăină socoteal ă, și căutau să-i cateriseasc ă. Iar
boierii și Singlítul, socotind oarece pentru dân șii cu iubire de oameni, au propus
Sinodului, s ă nu se cateriseasc ă, ci să li se dea termen s ă rămâie așa, necaterisi ți adică,
în împărăteasca cetate, pân ă ce se va Hirotonisi alt Arhiepiscop al Alexandríei. (C ă s-a
fost caterisit, precum am zis, mai înainte Dioscór al Alexandríei) la socoteala boierilor,
și Sinodul împreun ă urmând, a hot ărât să rămâie așa, și să dea chizé și, că, nu vor fugi
din Constantinopol, pân ă ce se va Hirotonisí Episcop Alexandríei, care a st ătut
Apolinárie (pe care l-a mo ștenit Protérie) cel ce s-a Hirotonisit dup ă Dioscor. (foaia 241
a Tomului 2 al adun ării Sinoadelor.)

185

DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL CINCILEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al cincilea Sinod [Sobor], (care se num ără al
d o i l e a d i n c e l e c e s – a u f ăcut în Constantinopol), s-a f ăcut în anul 553 în timpul
Împăratului Iustinian întâi, care se în 8 Práxe în limba latineasc ă, după Dosítei, Cartea
5 Cap 16 din Dodecávivlion. Iar în cea Elineasc ă, în cinci Práxe, dup ă Tomul 2 al
Sinodicalelor, foaia 261 și s-au adunat la dânsul P ărinți în num ăr 165 între care mai
mult strălucea Miná la început, apoi dup ă moștenire Evtíhie, care au st ătut Patriarhi ai
Constantinopolului. Vighílie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu îns ă și de față
în Sinod, nici însu și în persoan ă, nici prin loco țiitori (precum au urmat și la cel al 2-lea
Ecumenic Sinod) înt ărind îns ă Sinodul în urm ă prin în scris ă arătare. Apolinárie al
Alexandriei, Dómnos al Antiohíei. Didím și Evágrie împlinind locul lui Evstóhie al
Ierusalimului. Și au anatematisit Sinodul Conscrierile lui Diodór al Tarsúpolei, și ale
lui Teódor al Mopsustíei, dar și pe însu și Teódor acesta, și pe Diodór, dup ă Fótie,
Codica 18 și după Práxa Sinodului al 7-lea. Precum se arat ă și la foaia 14 a Tomului 1 al
Catalogului celui despre tâlcuitorii care ma i întâi cugetând dogmele lui Nestórie, le-au
lăsat acestea în scris, și după moarte (mai ales Teódor al Mopsustíei, care fiind
învățător al lui Nestórie, zicea c ă altul este Dumnezeu Cuvântul, și altul Hristos
supărându-se de patimile sufletului, și de pofta Trupului) au anatematisit și cele
conscrise de Fericitul Teodorit asupra celor 12 capete ale sfântului Chiríl
169, și Epistolía
ceea ce se zice a lui Íva Episcopul Edései c ătre Marín Pérsul170 au anatematisit și pe

169 Însemneaz ă că cele conscrise de Teodorít asupra sfântului Chiríl, nu de ob ște s-au anatematisit.
Ca cele ale lui Mopsustíei, și ca Epistolía lui Íva. Ci acele câte ap ără socoteala cea rea a lui Nestórie,
și care cu rea t ălmăcire arată pe Chiríl eretic. Și acestea sunt, precum dimpotriv ă zicerile lui Chiríl
se arată, că Teodorít zice pe unirea lui Dumnezeu Cuvântului c ătre om sheticéasc ă (relativă) și că
pe cei ce zic pe unirea acestea c ă este dup ă Ipostás îi anatematise ște, fiindc ă este străină, zice, de
Dumnezeie știle Scripturi și de Dumnezeie știi Părinți. Că unirea cea dup ă Ipostás este de prisos, și
câte altele sfântul Chiríl le surp ă, și hulitoare le socote ște. Că pe acestea cel ce le laud ă este
anátema. Dar nu s-au anatematisit de Sinod și dogma aceasta c ă Duhul cel Sfânt, nici din Fiul, nici
prin Fiul î și are estimea, care întru acelea zice Teodorít. Fiindc ă dogma aceasta nu a fost a lui
Nestórie, ci era, și este dogm ă a Catolice ștei Biserici. Pentru aceasta, nici Dumnezeiescul Chíril
vreodată, nici Chelestín Papa scriind c ătre Nestórie, nici Ioan al Antiohíei, nici Acáchie al Veríei
care sfătuia pe Nestórie, nici Împ ărații în Sácrele (decreturile) lor cele asupra lui Nestórie zic, c ă
Nestórie a hulit în Teologhía Sfântului Duh. Ci numai în pricina întrupe ștei iconomii precum am
zis.
170 A m z i s , c e s e z i c e , p e n t r u c ă Chedrinó a șa o scrie și Evágrie (foaia 346 a Tomului al 2-lea al
adunării Sinoadelor și 347) și mai ales pentru c ă în Práxa a șasea a Sinodului al 7-lea (foaia 85) se
zicea adic ă că s-a scrisa aceasta de Íva, nu au fost îns ă adevărat că și s-au scris de el. Pentru aceasta
și Părinții Sinodului al 4-lea nu pe el l-au anatematisit, ci numai Epistolía; fiindc ă prihănește pe
Sinodul cel din Efés, c ă fără judecată au osândit pe Nestórie, c ă leapădă pe cele 12 capete ale
sfântului Chiríl, c ă laudă pe Nestórie, și pe Teódor al Mopsuestíei, și îl prime ște ca pe un sfânt și
Dreptslăvitor, și că pe Hristos îl m ărturisește Om gol. C ă și însuși Íva a m ărturisit în Sinodul al 4-

186
însuși Origén, și pe Didím, și pe Evágrie, și dogmele lor cele urâte; care bârfea, c ă,
sufletele sunt mai-nainte de trupuri171. Și că sufletele intr ă după moartea unui trup într-
alt trup; și că munca are sfâr șit. Că de demonii au s ă ia dreg ătoria cea dintâi a
Îngerescului har, care au avut; c ă sufletele au s ă învieze goale, f ără de trupuri; și că
Cereștile trupuri au suflete; înc ă și alte rele socoteli. Au anatematisit și pe Ántim
Trapezntíul, care cugeta p ăgâneștile cuget ări ale Eutíhie, pe Sevír, și pe Petru al
Apamíei, și pe Zóora172. Iar Canoane Sinodul acesta care s ă priveasc ă spre Bisericeasca
stare, nu au a șezat. Ci numai 14 anatematisiri împotriva pomeni ților eretici, și altora, și
25 numai împotriva celor origeni ști. Acestea se cuprind în foaia 341 a Tomului al doilea
al Sinodicalelor.

DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL ȘASELEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al șaselea Sinod [Sobor], (care se num ără al
3-lea din cele ce s-au f ăcut în Constantinopol) s-a adunat în anul de la Hristos 680 în
anii lui Constantin Pogonatului [b ărbosului], nepotul lui Iráclie, în secretul zeiescului
Palát, care se zice Trúl ă, și se cuprinde în optsprezece Práxe (la foaia 527 a Tomului 2 al
Sinodicalelor) și s-au adunat la dânsul 170 P ărinți la num ăr după Fótie, Nichífor, Nil,
Anonimul (Ne numitul), sau dup ă alți 289 iar c ăpeteniile lor ce au figurarisit mai mult,
au fost Gheorghe al Constantinopolului; Teódor și Sérghie Presbíterii împreun ă cu Ioan
Diaconul, Exárhii lui Agáton al Romei; Petru Monahul în locul celui al Alexandríei;
Gheorghe Presbíterul în locul celui al Ierusalimului. Au fost de fa ță însă și trei Episcopi
în locul celor Apusene ști ce în Roma atunci se adunaser ă. Iar Sinodul acesta a osândit
pe Sérghie, pe Pirr, pe Pávlu, și pe Petru Patriarhii Constantinopolului. Pe Onórie al
Romei173 pe Kir al Alexandríei, pe Teódor ce a fost Episcop cet ății Farán dup ă Zonará și

lea că Epistolía aceasta nu a fost a sa, și toate Dreptsl ăvitoarele Dogme cele împotriva Epistolíei în
Sinodul al 4-lea le-au m ărturisit, foaia 372, Tomul 2, al Sinodicalelor, și foaia 390.
171 Pe aceasta proestí a sufletelor, Origén o zicea pricin ă de proorismós (adic ă de mai-nainte
hotărârea), și de apodokimasíe (adic ă de a lepădării). Că de au făcut sufletele bun ătăți în lumea cea
gândită, se prohot ăreau la împ ărăție. Iar de au f ăcut rele, se lep ădau în munc ă. Împotriva acestei
socoteli scrie Ieroním Epistolía c ătre Pammáh și Léon în Epistolia 93 și Chiríl al Alexandríei prin 24
de epihírime o surp ă.
172 Iar Nicolae Bulgarul în sfin țitul Catihísis foaia 133 nu știu cum zice, c ă, Sinodul al 5-lea a
anatematisit pe Petru Cnaféul care zicea, sfinte f ără de moarte cel te-ai r ăstignit pentru noi. C ă nu
de Sinodul al 5-lea acela s-a anatematisit, ci cu destui ani mai-nainte de Sinodul 5 de Sinodul cel ce s-a făcu în Roma împotriva lui, în vremea lui Félix al Romei și a lui Acáchie al Constantinopolului,
și a lui Zínon Împ ăratului.
173 Toată funia, și toată Ánghira o mi șcă Latinii (dup ă proverb), silindu-se a desvinov ăți pe marele
lor Pontífic, pe Onórie zic al Romei. Și nesuferind a auzi pe cel de dân șii crezut f ără de păcat,
răucinstitor și eretic, și de un Ecumenic Sinod anatematisit. Uneori adic ă, cutează semeții a zice, c ă
au greșit acest Ecumenic Sinod, necercetând bine cele ale lui, și fără cercetare osândindu-l. Iar
alteori, c ă Onorie l-a singur ă Omenirea lui Hristos cuget ă că se află o voie, fiindc ă toate puterile
sufletului se supuneau st ăpânitoarei Min ții lui Hristos, și nu era în omenirea lui alta cugetare a
Trupului, și alta cugetare a Duhului (desp ărțite adică precum este în ceilal ți oameni) și altă dată,
multe altele bârfesc și în deșert grăiesc. Deci, c ătre acestea toate, se cuvine a zice, c ă un Sinod
Ecumenic, precum este acesta, este îndestul în loc de multe zeci de mii de latini, și socoteala și

187
Valsamón, sau c ă se trăgea din Farán, dup ă Léon al 2-lea al Romei ce scrie c ătre
împăratul. Pe Macarie al Antiohíei, împreun ă cu Ștefan ucenicul lui, și pe bătrânul
Plihrónie cel cu minte de prunc, care to ți aceștia au îndr ăznit a dogmatisi la Hristos o
voie, și o lucrare. Și a dogmatisit Sinodul dimpotriv ă, că cel unul cu Fa ța Domnul
nostru Iisus Hristos, dup ă Întrupare, precum are dou ă Firi, așa are și două Firești voi,
și două Firești lucrări174 Dumnezeiasc ă adică voie, și lucrare; și Omeneasc ă voie, și

hotărârea lui negre șită fiind, se cinste ște mai mult decât toate latine știle socotin țe greșite fiind și
păcătoase. Dar ce zic unul? Și două, și trei Sinoade, și nu unul, ci doi, și trei Papi împreun ă. Că nu
numai Sinodul al 6-lea, ci și cel al 7-lea în Práxa a 6-a pe Onórie împreun ă l-au osândit; înc ă și cel
ce după acesta s-a f ăcut, care și al 8-lea de latini se nume ște, pe acesta l-a osândit în Práxa a zecea,
dar și Léon al 2-lea pu țin în urma sinodului al 6-lea împreun ă cu Práxele Sinodului al 6-lea și pe
osândirea lui Onórie o au primit. Și către Avtocrátorul acestea scria: „Anatematisim pe afl ătorii
rătăcirii celei noi, pe Teódor Faranitul, și pe Onórie, care pe aceasta Apostoleasc ă Biserică, nu cu
învățătura Apostole ștei predări o strălucea, ci cu spurcata propov ăduire pe nespurcata Biseric ă a
se spurca au dat voie. Și Adrián al 2-lea iar ăși asemenea zice, c ă scaunul celui al Romei de nimenea
se judec ă; afară numai de va fi cuvântul pentru eres, și pentru aceast ă pricină Onórie s-a
anatematisit. Și Papa Agáton scriind c ătre împăratul Pogonat, de eretic m ărturisește pe Onórie.
Deci, cum poate cineva a zice c ă toți Părinții ai atâtor Sinoade, și mai ales Léon și Adrián, și Agáton
Papii, s-ar fi orbit, și cu nedreptate ar fi osândit pe cel la dân șii drept? Sau cum loco țiitorii
Patriarhului Romei, cei ce au fost de fa ță în Sinod, ar fi t ăcut, dacă Sinodul cu nedreptate a osândit
pe Onórie, și nu ar fi prih ănit hotărârea Sinodului. Dar cum și Constantin Împ ăratul preacinstitor
de Dumnezeu fiind, și prieten al Bisericii Romanilor, ar fi suferit-o aceasta, care de fa ță fiind în
Sinod a pecetluit cu împ ărătescul său inel hot ărârea Sinodului, pentru a nu mai putea cineva, s ă
adaoge, sau s ă scadă? Este dar, este adev ărat Dumnezeu, care a gr ăit prin Sinodul acesta
Ecumenic, iar tot omul, și toată aflarea de cuvinte a celor împotrivitori este zadarnic ă și
minciunoase, dup ă Apostolul. Frumoas ă este îns ă Dílima (adic ă propozi ția care se ia în dou ă
chipuri) ce un mare și preaînțelept Dasc ăl al nostru în vremile acestea, pentru Onórie acestea
propune Papista șilor: „Onórie, ori a fost eretic, ori nu; de a fost, iat ă se află Papă greșit în Credin ță.
Iar de nu a fost eretic, au gre șit în Credin ță Léon și Adrián, și Agáton nedrept pe le ca pe un eretic
osândindu-l și anatematisindu-l. Și așa, ori dintr-o parte, ori dintru alta, nep ăcătuirea ceea ce se
zice a Papei despre cele ale Credin ței, s-au dezlegat întru a nu fi, și las a zice pe Papa Markelín ce s-
a făcut închin ător de idoli; pe Livérie ce s-a f ăcut Arián; pe Anastásie al doilea ce a ajutat pe Ariéni,
și pe alții nenum ărați greșiți întru Credin ță.
174 Firește se cuvine s ă zicem voile, și lucrările lui Hristos, și nu Ipostaticé ști. Pentru c ă de le vom
zice Ipostatice ști, vom fi sili ți să dăm și la Sfânta Treime trei voi și lucrări, fiindc ă trei Ipostásuri
sunt ale Ei. Și precum o voie și o lucrare întru Sfânta Treime se zice și este, așa și o fire a ei este, a șa
și întru Hristos, dou ă voi, și două lucrări zicem, c ă și firi dou ă sunt, din care, și întru care, iar mai
ales, care el însu și este. Foarte bine înalt gr ăiește Dumnezeiescul Ioan Damaschin și
preateologhise ște pentru aceste dou ă voi și lucrări ale lui Hristos nedesp ărțite totodat ă și
neamestecate, înalt zicând: „Un Ipostás fiind Hristos din dou ă firi Dumnezeiasc ă și omeneasc ă,
acestea Dumnezeie ște, și acele omene ște, acesta și voia și lucra pe cel Dumnezeie ști, și Dumnezeu-
bărbătește pe cel omene ști. Că, deși ca Dumnezeu voia pe cel Dumnezeie ști, și ca omul pe cele
omenești, dar îns ă n i c i c a D u m n e z e u g o l v o i a p e c e l e D u m n e z e i e ști, nici ca omul gol, cele
omenești, ce ca Dumnezeu îmb ărbățit, adică înomenit, cu fireasc ă Dumnezeiasc ă voie și lucrare, ca
Dumnezeu și om acesta și, voia și lucra cel omene ști, firește fiind a voi și a lucra ca omu cel
omenești. Că voiește și lucreaz ă cel însu șite amândurora firilor, cu împ ărtășirea amândurora
Părților, a Dumnezeirii adic ă cu de sine și stăpânire și atot stăpânește prin omenirea sa lucrându-le,

188
lucrare, nedesp ărțite împreun ă și neamestecate. Fiindc ă nici Dumnezeirea, nici
Omenirea; adic ă amândou ă firile lui Hristos, nu au r ămas fără voie și fără lucrare dup ă
unire. Căci, dacă însușirile firilor s-ar fi stricat, care sunt voia, și lucrarea, și negreșit și
însăși firile împreun ă cu ele s-ar fi stricat. C ăci toată firea cu fire știle sale însu șiri
împreun ă stă și este, și fără de acestea a sta nu poate. Și în scurt a zice, a dogmatisit
Sinodul acesta, c ă, în Ipostásul (Fa ța) Dumnezeu-omului Cuvântului lucra în fiecare
chip cu împ ărtășirea și a unuia, și a altuia, care însu șire o avea. Cuvântul adic ă lucrând
aceasta, care este a Cuvântului; iar Trupul s ăvârșind, ceea ce este al Trupului. Precum a
dogmatisit adic ă Sinodul al 4-lea prin Epistolía lui Léon. C ă nu a fost însu șire a uneia și
aceeași lucrări, precum zice prea-în țeleptul Fótie, de a scula pe cel sl ăbănog, și de a
osteni din c ălătorie, de a învia pe Laz ăr, și de a lăcrima pentru el. Dar nici a fost
însușire a uneia și aceeași voi, a cere s ă treacă de la El paharul mor ții, și a o numi iar ăși
pe moarte Slava sa, și a voi lucrul cel nevrut. C ă cele dintâi, era lucrare a Dumnezeirii,
iar cele al doilea, lucrare a Omenirii. Și dimpotriv ă voia cea dintâi era a Omenirei, iar
cea a doua a Dumnezeirei. Canoane îns ă și acest Sinod nu au a șezat.

iar omenirea cu de sine și stăpânire, și întru toate Dumnezeie ștei sale voi supunându-se, și acestea
voindu-le, care Dumnezeiasca voie voie ște a le vrea, pentru unimea Ipostasului. (Din Libélul adic ă
mărturisirea Credin ței, cel pentru dreapta cugetare, ce s-a pov ățuit adică de Damaschin. Și s-a dat
de Ilie Episcopului Petru Mitropolitul Damáscului.)

189

DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL CINCI- ȘASELEA SINOD, SAU MAI
BINE A ZICE, AL ȘASELEA SINOD

Acest sfânt al cinci- șaselea
175 s-au mai c ăpetenic a zice al șaselea176 Sinod s-au
adunat în faimosul și Împărătescul Palat din Constantinopol care se zice Trúla, în
timpul lui Iustinian al 2-lea fiul lui Pogonát, care și Rinotmít [nas t ăiet] s-a numit, la
anul de la Hristos 691. Și au fost P ărinți adunați la num ăr 227 dup ă Valsamón și
Zonará, iar dup ă scriitorul Sinodice ștei Cărticele 240. Ai c ărora căpetenii au fost, Pavel
al Constantinopolului; și Vasilie Episcopul Gortínei celei din Crit, și oarecare Episcop

175 Pentru multe pricini se zice și este Ecumenic Sinodul acesta. 1. Pentru c ă în cuvântul cel rostitor
către Iustinian, dar și în Canonul s ău al 3-lea Ecumenic se suprascrie. 2. Pentru c ă Sinodul al 7-lea
în a 8-a Práx ă a sa, și în Canonul 1 al s ău Ecumenic îl nume ște. Dar înc ă și Adrian al Romei cel întâi
în Epistolia cea c ătre Tarásie, ce se afl ă în Práxa a 2-a a Sinodului al 7-lea (foaia 748 a adun ării
Sinoadelor) împreun ă cu Sinoadele Ecumenic pe acesta îl num ără. 3. Pentru c ă Canoanele sale
legiuiește și rânduie ște, nu întru o parte a lumei, ci a toat ă lumea, și în Bisericile cele R ăsăritene, și
în cele Apusene. Și anume în Roma, în Africa, în Armenia în Epárhiile cele ce sunt în Barbária;
precum se zice în Canoanele 12, 13, 18, 29, 55, 56. Și de râs lucru cu adev ărat ar fi, dac ă Sinodul
acesta nefiind Ecumenic, nici ar fi avut vrednicie de Ecumenic Sinod, s ă fie legiuit, întru atâtea și
atâtea Epárhii. Și mai ales s ă îmbunătățească Canoane ale multor localnice Sinoade, pentru care
vezi la subînsemnarea al 2-lea al Sinodului acestuia și. 4. Pentru c ă cei patru Patriarhi ai lumii, au
fost de fa ță în el, și cel Romei prin loco țitori, și l-au primit, și Bisericile de pretutindeni. Care este
înființată cunoaștere, și haractir recomenduitor al celor Ecumenice. Și 5. Și cea mai de pe urm ă,
pentru c ă se une ște în Canoanele sale cu Dumnezeie știle Scripturi, și cu Apostole știle și
Sinodice știle predanisiri și așezământuri, care și aceasta este semn și însușire celor Ecumenice,
precum am zis în procuvântarea celui 1 Sinod, de nu cumva și aiurea mai cu deosebire.
176 Am zis c ă cu mai de c ăpetenie cuvânt se nume ște Sinodul acesta la al șaselea. Pentru c ă, deși
tâlcuitorii Canoanelor cei mai din urm ă, și alții, uneori, al cinci- șaselea pe el îl numesc. Fiindc ă
rămășița Sinodului al 5-lea și al celui al 6-lea o au împlinit, a șezând Canoane, adic ă care ajut ă la
Bisericeasca bun ăstare, pe care acelea nu le-au a șezat; cu toate acesta chiar și cu adev ărat acesta, al
șaselea, și este, și numește. 1. Pentru c ă, după scriitorul Roman în Prolegómena Sinodului
acestuia, Arhiereii cei ce au alc ătuit pe cel al 6-lea Ecumenic în zilele Pogonátului, au alc ătuit și pe
acesta în zilele lui Iustinian Fiului lui. C ă 43 de Episcopi dup ă acestași istoric, ce a fost întru acela,
de față a fost și întru acesta. Se vede îns ă din cuvintele Sfântului Tarásie c ă ar fi fost mai mul ți, cele
propuse în Sinodul al 7-lea. 2. Pentru c ă Sinodul al 7-lea în a patra, și în a opta Práx ă și în întâiul
său Canon, al șaselea pe acest Sinod îl nume ște. Și Adrian cel 1 în Epistolia cea c ătre Tarásie, ca
cum ar fi fost Canoanele acestui Sinod ale celui chiar al șaselea le prime ște (foaia 748 a adun ării
Sinoadelor) și către Carol împ ăratul Gáliei scriind, al șaselea îl nume ște, și sfântul Sinod. Și legații
Papei ca pe al 6-lea îl adevereaz ă pe acesta în Sinodul al 7-lea. Și Inokéntie al 3-lea prin Canonul 32
al acestui Sinod zice: „S-au poruncit în Sinodul al 6-lea”. Și Gratián în numele chiar al celui al 6-lea
pomenește de acesta. Și 3. Pentru c ă Sinodul acesta se potrive ște cu cel al 6-lea mai mult decât cu
cel al 5-lea și că este mai apropiat de acela cu anii, și că asemenea dup ă loc, fiindc ă întru acela și al
Trúlei, unde s-au adunat cel al 6-lea acolo s-a adunat și acesta.

190
al Ravénei, care ținea locul celui al Romei, Petr u al Alexandríei, Anastásie al
Ierusalimului, și Gheorghie al Antiohíei. Și s-au adunat acest Sinod dup ă Împărăteasca
poruncă, și pentru cercetarea vreunui osebit eres, nu pentru rânduirea Credin ței, cu
chip ca din aceasta s ă ia prilej a se numi însu șit și osebit Sinod, ci pentru a șezare de
Canoane trebuincioase, ce privesc spre îndreptarea și bunăstarea Bisericii. Care sunt
aceste urm ătoare, adeverite de a doua și a patra și a opta Práx ă a Sinodului al 7-lea cel
Ecumenic, și de întâiul Canon al acestuia. De trei Papi, de Adrián cel întâi, de Grigorie
al doilea, și Inokéntie al treilea, și de Gratián, de Legá ții Papei în Sinodul al 7-lea. De
Sinodul cel ce se zice întâi și al doilea, pomenind pe Canonul 31 al acestuia, întru al 12-
lea Canon al s ău. De Kedrinó, de Ioan Damaskín care zice: „Pip ăie hotărârile Sinodului
al 6-lea și vei afla acoló mustrare. De tâlcui torii Canoanelor, de Fótie, de isc ăliturile cele
cu însuși mâna, atât a Împ ăratului, cât și a locoțiitorilor celui al Romei, ale Patriarhilor,
și ale Părinților celor într-însul aduna ți. Și cuprinz ător a zice, de toat ă Catoliceasca
Biserică, măcar deși latinii cei mai noi le clevetesc pe ele, fiindc ă mustră pe kenotomíile
[înnoirile] lor. Iar întâiul Adrián Papa în Epistolia sa cea c ătre Tarásie; aceast ă vrednic ă
de laudă mărturie pentru Canoanele acestea ne-au l ăsat. „Cele de acest sfânt al 6-lea
Sinod le primesc, împreun ă cu toate Canoanele; cele ce de el s-au rostit cu legiuire și
Dumnezeie ște.” Întru care se arat ă. „În oarecare scrisori ale cinstitelor Icóane; și adaoge
pe tot Canonul 82 al Sinodului acestuia.” (foaia 747 a adun ării Sinoadelor). Iar Papa
Grigorie în Epistolía cea c ătre Sfântul Ghermanó (care st ă în a patra Práx ă a Sinodului
al 7-lea) pentru însu și Canonul acesta al acestuia al 6-lea Sinod zice: „Pentru aceast ă
pricínă de prea mare mântuire este adunarea Sinoadelor care cu Dumnezeiesc sfat, au
predat Bisericii Capul acesta.” Și vezi că sfântă adunare pe Sinodul acesta îl nume ște, și
că Dumnezeiesc sfat s-au dat Canoanele acestuia. Și îndestul ă este singur ă mărturia
Patriarhului Tarásie, cea pentru Canoanele acestea, a astupa și a îngrădi gurile celor
potrivnici, iar mai ales m ărturia a tot Sinodului al 7-lea care zice a șa: „Oarecare bolind
de neștiință, se smintesc de Canoanele acestea, zicând: Oare ale Sinodului al 6-lea sunt?
Se știe dar unii ca ace știa, cum c ă sfântul și marele Sinod al 6-lea în timpul lui
Constantin s-a adunat împotriva celor ce ziceau o lucrare și o voie întru Hristos.
Părinții ai căruia Sinod, pe eretici i-a anatematisit, și Ortodoxa Credin ță întărindu-o, s-
au dus pe la casele lor în al 14 an, al lui Constantin. Dup ă aceasta îns ă… aceștiași
Părinți împreun ă adunându-se în zilele lui Iustinian fiul lui Constantin, Canoanele cele
mai înainte ar ătate le-au a șezat; și nimeni pentru acestea nu se îndoiasc ă. Că cei ce au
iscălit în zilele lui Constantin, ace știași și în zilele lui Istinian în hârtia aceasta au isc ălit,
precum se face ar ătat din potrivirea cea neschimbat ă a iscăliturilor însu și a mâinilor
lor. Că se cuvine lor Sinod Ecumenic ar ătând, a a șeza și Canoanele Biserice ști (Práxa 4
a Sinodului al 7-lea foaia 780 a Tomului al 2-lea al adun ării Sinoadelor). Într-aceast ă a
4-a Práx ă a Sinodului al 7-lea este scris, c ă s-au citit în Sinodul al 7-lea însu și hârtia
acea întâi scris ă, întru care au isc ălit Părinții Sinodului acestuia al 6-lea. Iar Petru al
Nicomidiei a zis, c ă avea și altă Carte, care cuprindea Canoanele acestuia al 6-lea Sinod.

191

CELE 102 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL 6-LEA
SINOD TÂLCUITE
CANON 1
Rânduial ă prea bun ă este celui ce începe fiece cuvânt și lucru, de la Dumnezeu
începe, și la Dumnezeu a încheia, dup ă Teologhicescul grai. Drept aceea aceea și
buna cinstire propov ăduindu-se de noi acum luminat. Și Biserica, întru care Hristos
a pus temelia aceasta se preaîntinde, neîncetat crescând și sporind, ca cedri
Libanului; și acum f ăcând noi început sfin țitelor Cuvinte, hot ărâm cu
Dumnezeiescul Dar a fin nekenotomisit ă [ne înnoit ă] și nestrămutată Credința cea
predanisit ă nouă, atât de însu și văzătorii și slujitorii Cuvântului ale șilor de
Dumnezeu Apostoli. Dar înc ă și de cei 318 sfin ți și fericiți Părinți, cei în Niceea
adunați, în zilele lui Constantin celui ce a fost al nostru împ ărat, împotriva lui Arie
celui răucinstitor, și împotriva p ăgâneștei religii sau mai potrivit a zice a eteroteíei (a
străinei Dumnezeiri) celei de dânsul dogmatisite. Care P ărinți cu unit ă socotin ță a
Credinței pe Ofiin ță a Dumnezeie știi încep ătoarei Firi a celor trei Ipostasuri o au
descoperit nou ă și o au înt ărit, nelăsând loc a se ascunde sub obrocul necuno știnței.
Ci arătat învățând pe cei Credincio și cu o închin ăciune a se închina Tat ălui, și Fiului,
și Sfântului Duh. Și socoteala nepotrivitelor Trepte a Dumnezeirii stricându-o și
zmulgându-o, și jucăriile cele prunce ști din nisip alc ătuite de c ătre eretici împotriva
Drepteisl ăviri oborânsu-le și răsturnându-le. A șișderea și Credin ța cea propov ăduită
în zilele marelui Teodósie fostului nostru împ ărat, de c ătre cei 150 sfin ți Părinți
adunați; în îns ăși împărăteasca cetate, o înt ărim, Teologhice știle glasuri
înbrățoșându-le, și pe spurcatul Machedónie împreun ă cu cei întâi vr ăjmași ai
adevărului izgonindu-l, care obr ăznicește au îndr ăznit a socoti pe St ăpânitorul, ca pe
un rob, și rupe pe Unimea cea nerupt ă tâlhărește voind, ca s ă nu fie deplinit ă Taina
nădejdii noastre. Cu spurcatul acesta ce a turbat împotriva adev ărului, și pe
Apolinárie înv ățătorul [tainicul] r ăutății împreun ă osândindu-l, care a bârfit
păgânește că Domnul a luat trup nemintit și neînsufle țit, de aici și acesta socotind c ă
nedeplinit ă va fi nou ă mântuirea. Dar înc ă și învățăturile cele a șezate de purt ătorii
de Dumnezeu P ărinți, cei aduna ți în cetate Efesénilor mai întâi în zilele lui Teodósie
fiul lui Arcádie fostului nostru împ ărat, ca pe o înt ărire nerupt ă a bunei cinstiri, le
pecetluim, un Hristos pe Fiul lui Dumnezeu și întrupat propov ăduindu-l, și pe
Preacurata Pururea Fecioara care f ără sămânță l-a Născut pe El, chiar și cu adev ărat
de Dumnezeu N ăscătoare socotindu-o, și pe bârfitoarea lui Nestórie desp ărțire, ca pe
mutată de la Dumnezeiasca soart ă izgonindu-o, care om deosebit, și Dumnezeu
deosebit, pe unul Hristos îl dogmatisea, și Iudaiceasca p ăgânătate o înnoia. Dar și
credința ca stilografisit ă (descris ă) a celor 630 de P ărinți de Dumnezeu ale și în
Mitropolia Calcedonienilor în zilele lui Marchian fostul și acestuia al nostru
împărat, Ortodoxe ște întărim. Care pe Unul Hristos Fiul lui Dumnezeu din dou ă firi

192
împreun ă alcătuit, și întru acestea și amândou ă firile sl ăvit, cu mare și înalt glas
marginilor lumii o a dat; și pe Evtíhie cel cu mintea de șartă, care hot ăra că Taina cea
mare a Iconmiei cu p ărere s-a s ăvârșit, ca pe o spurc ăciune oarecare și lepădătură din
sfințitele îngr ădiri ale Bisericii l-au lep ădat, și împreun ă cu acesta și pe Dioscór și pe
Nestórie, acela, al desp ărțirii, iar acesta, al amestec ătrii fiind ap ărători și ajutători, pe
cei din diametrul (cu totul) c ăzuți întru aceea și prăpastie a p ăgânătății, și a pieirii și
a ateíei (nedumnezeirii). Dar și glasurile cele binecinstitoare ale celor 165 purt ători
de Dumnezeu P ărinți întru aceast ă împărătească cetate, aduna ți în timpul lui
Iustinian fericitului întru aducere aminte fostului nostru împ ărat, le cunoa ștem ca de
Sfântul Duh gr ăit, și pe urma șii noștri îi înv ățăm. Care pe Teodor al Mopsuéstiei
învățătorul lui Nestórie, pe Origen, pe Didím, și pe Evágrie, pe cei ce au repl ăsmuit
Elineștile mitopiíi (sau faceri de basme), și perioade și schimb ări ale oarec ărora
trupuri și suflete, ne-au închipuit cu n ălucirile min ții și cu visuri, și despre
reînvierea mor ților păgânește hulind. Cele scrise de Teodorít împotriva dreptei
Credințe, și a celor 12 Capete ale fericitului Chiríl, și Epistolía ceea ce se zice a lui
Íva, Sinodice ște le-au anatematisit și le-au lep ădat. Și Credin ța, cea de Sfântul Sinod
al 6-lea de curând adunat întru aceast ă împărătească cetate, în zilele fericitului întru
aducere aminte Constantin fostului nostru împ ărat, care mai mult a primit t ărie, prin
cele ce binecinstitorul de Dumnezeu împ ărat cu pece ți a întărit tomurile (scrisorile)
acestui Sinod, spre asigurarea cea întru to ți vecii. Și iarăși mărturisim a p ăzi neatinse
și nestricat ă, ceea ce al a înv ățat lămurit cu iubire de Dumnezeu, înv ățându-ne a sl ăvi
două firești voi, și două firești lucrări la întrupeasca iconomie a unuia Domnului
nostru Iisus adev ăratului Dumnezeu, iar pe cei ce pe dreapta dogm ă a adevărului o
au strâmbat, și o voie și o lucrare întru unul Domnul Dumnezeul nostru Iisus
Hristos pe popoare a crede au înv ățat, cu hot ărârea bunei cinstiri de Dumnezeu
osândindu-i, pe Teódor zicem al cet ății Farán, pe Kir al Alexandríei, pe Onórie al
Romei, pe Sérghie, pe Pirr, pe Pavel, și pe Petru care în aceasta de Dumnezeu p ăzită
cetate au preseduit, pe Macárie fostul Episcop al Bisericii Antiohénilor, pe Ștefan
ucenicul lui, și pe Polihrónie cel f ără de minte (anatematisindu-i); de aici neatins
fiind ob ștescul Trupul lui Hristos Dumnezeului nostru, și în scurt a zice: Legiuim cu
ale tuturor B ărbaților celor ce au fost bun ă încuviin țarea Bisericii lui Dumnezeu,
care au fost lumin ători în lume, Cuvântul vie ții țiindu-l, Credin ța a o păzi adevărată
[Filipeni II, 15, 16], și până la sfârșitul veacului necl ătită a rămâne, și Conscriptele și
Dogmele lor cele de Dumnezeu predanisite. Lep ădând și noi, și anatematisind pe
toți, pe care i-a lep ădat și i-a anatematisit ( și ei), ca pe vr ășmașii adevărului, și care
au întărâtat cele de șarte împotriva lui Dumnezeu, și nedreptate au cugetat spre
înălțime. Iar dac ă cineva dintre to ți nu vor ține și nu vor îmbr ățișa prozisele Dogme
ale bunei cinstiri de Dumnezeu, și nu vor sl ăvi, și nu vor propov ădui așa, și s-ar
apuca a me șteșugi împotriva acestora, fie anatema, dup ă hotărârea cea acum a șezată
de către proar ătații sfinții și fericiții Părinți, și din cre știnescul Catalogul, ca un
străin să se scotă și să cadă. Că noi nici a se adaoge, nici iar ăși a se scoate dup ă cele
mai înainte hot ărâte, nicidecum am socotit, sau nici m ăcar după oricefel de cuvânt
am putut.

193
TÂLCUIRE
Canonul acest întâi nici de Zonara, nici de Valsamón s-a tâlcuit. Fiindc ă nu este
altă, fără numai o înscurt ă cuprindere atât a Dogmelor, și a hotărârilor Credin ței a
sfintelor și Ecumenicelor șase Sinade, celor ce s-au f ăcut mai înainte de acesta Sinod, și
de ereticii aceia, împotriva c ărora fiecare din acestea s-au adunat. Cât și a timpurilor și
a locurilor, în care, și la care s-au f ăcut, și nu numai repetuire, ci și pecetluire a
Dogmelor acestora. Drept aceea noi urmând însu și acestor tâlcuitori, hot ărârile și
Dogmele acestor zise Sfinte Sinoade, și timpurile și locurile, dar și pe ereticii împotriva
cărora fiecare din acestea s-au adunat, trimitem pe cititori s ă le afle mai pe larg la
începuturile Canoanelor ale fiec ărui Sinod. Ca nu cele acolo zise, în zadar aici s ă le mai
zicem. Oarecare ziceri numai le vom ar ăta mai descoperit, care nu sunt atât lesne
înțelese de cei pro ști. Deci f ăcând început Canonul acesta de la zicerea Teologului
Grigorie, care zice: C ă prea bun ă rânduial ă este, ca tot cel ce va s ă înceapă orice cuvânt
și lucru, s ă-l înceap ă de la Dumnezeu, și să sfârșească la Dumnezeu. Hot ărăște să
rămâie nekenotomisít ă și nestrămutată Credința cea dreapt ă, atât de sfin ții Apostoli177,
cât și de Părinții Sinodului întâi, (care și Eteroteíe [str ăină dumnezeire]178, sau mai bine
a zice politeía [multa dumnezeire] o au stricat, și Deofiin ță, adică pe Sfânta Treime o au
propovăduit că este de una și aceeași Ființă și Fire) și de Părinții Sinodului al doilea
(ale cărora Teologhice ști glasuri P ărinții acestui Sinod zic c ă le îmbrățișează. Iar acestea
sunt acelea ce s-a adaos de al doilea Sinod în Símbolul Credin ței, la Teolgía Sfântului
Duh. Că, pe lâng ă aceea ce era, și întru Duhul Sfânt, de cele întâi Sinod zice, acest al 2-
lea a adaos, Domnul, de via ță Făcătorul, care din Tat ăl se purcede, și împreun ă cu Tatăl
și cu Fiul este închinat, și Slăvit, care a gr ăit prin Prooroci) și de Părinții celui al 3-lea și
al 4-lea și al 5-lea și al 6-lea Sinod. Și în scurt a zice, P ărinții Sinodului acestuia
legiuiesc s ă rămâie adev ărate, și până la sfârșitul veacului necl ătite, Credin ța, și
Dogmele cele de Dumnezeu predanisite ale tuturor sfin ților, care au str ălucit în
Biserica lui Dumnezeu , și au stătu în lume ca ni ște lumin ători și de viață dătători. Și
împreun ă anatematisesc și ei pe to ți vrășmașii adevărului, adic ă pe ereticii aceia pe
care i-au anatematisit și sfinții aceia P ărinți. Hotărând și aceasta, c ă nici știu, dar nici
pot după oricare chip a ad ăogi ceva, sau a sc ădea din Dogmele acelor. Dar și oricare nu

177 Unii vor c ă sfinții Apostoli când au fost s ă se despart ă, și să meargă la propov ăduire în anul 44;
au făcut adunare prea mare, și vrednic ă de cuvânt (precum mai-nainte am zis) în care și Símbol al
Credinței au alc ătuit, și aduc martori la aceasta pe mul ți din Apusenii P ărinți, că Símbolul acesta
este al Apostolilor. Precum și câțiva din Teologii cei mai noi ai no ștri, aduc din acesta m ărturii la
oarecare din Teologice știle lor ziceri; care poate însemneaz ă, și predanisita de Apostoli Credin ță,
ce pomene ște aici Canonul. Dar fiindc ă preasfântul și preaînțeleptul Marcu al Efésului, pentru
Símbolul acesta îndestul a r ăspuns latinilor în Florén ța zicând: „Noi nici am v ăzut Símbol al
Apostolilor.” Precum scrie Silvéstru marele Eclesiár h Cartea 6, cap 6. Pentru aceasta predanisita de
Apostoli Credin ță aici se în țelege, sau ce neînscris și prin glas predanisit ă de Apostoli perilípsis
(adică în scurt cuprindere) a Dogmelor Credin ței, sau Credin ța ceea ce din Sfintele Evanghelii, și
din Apostole știle Epistolíi, sau și din așezământuri se adun ă, adică Dogmele Credin ței. Se vede
însă că se cuprinde Símbolul acesta în Apostole știle așezământuri (în Cartea 7 Cap 42).
178 Etiroteía lui Arie a fost, fiindc ă, altul zice pe Dumnezeu Tat ăl, și altul pe Fiul. C ă pe Tatăl îl zicea
a fi nezidit, iar pe Fiul Zidire, și prin urmare, pe Tat ăl mai mare, iar pe Fiul mai mic, și aceasta este
socoteala nepotrivitelor trepte. Ce o zice aici Canonul, c ă o au stricat întâiul Sinod.

194
ține Dogmele bunei cinstiri ale prozi șilor sfinților Părinți, nici le cuget ă cu mintea, nici
le propov ăduiește cu limba, ci se apuc ă a se împotrivi acestora, aceasta zic ei, s ă fie
anatema, și din catalogul cre știnilor să se lepede, și să se taie ca un m ădular putred și
străin (de la trupul Bisericii al c ăruia Capul este Hristos).

CANON 2
Au socotit îns ă Sfântul Sinodul acesta și aceasta, preabine și prea cu sârguin ță,
ca și de acum înainte s ă rămâie adev ărate, și întărite spre vindecarea sufletelor și
tămăduirea patimilor, Canoanele cele de sfin ții și fericiții Părinți cei mai-nainte de
noi primite și întărite, dar înc ă și predanisite nou ă în numele sfin ților și slăviților
Apostoli 85 la num ăr. Fiind îns ă că întru aceste Canoane se porunce ște să primim
noi, așezământurile cel prin Clíment ale acestor sfin ți Apostoli, care în unele din
vechi de c ătre cei de str ăină slăvire pentru v ătămarea Bisericii, oarecare neadev ărate
și străine de Evsévie (bunacinstire) s-au vârât, frumuse țea cea de bun ă cuviință a
Dumnezeie știlor Dogme înnegrindu-o, lep ădarea Așezământurilor celor de acest fel
potrivit o am f ăcut spre zidirea și asigurarea Cre știneștii turme. Nicidecum judecând
noi a fi primite ne șterile eretice ști minciuno-cuvânt ări, și ale alătura cu adev ărata și
întreaga înv ățătura a Apostolilor. Pecetlui îns ă și pe celelalte toate sfin țite Canoane
așezate de sfin ții și fericiții Părinții noștri. Adic ă ale celor 318 sfin ți Părinți adunați
la Nicéea, și a celor în Anghira, dar înc ă și a celor Neocesáreea. A șișderea și ale celor
în Gángra. Pe lâng ă acestea îns ă și a celor în Antiohía Síriei. Dar îns ă și ale celor în
Laodíceea Frígiei. Înc ă și ale celor 150 ce s-au adunat întru aceasta de Dumnezeu
păzită împărătească cetate. Și ale celor 200 ce mai întâi s-au adunat în Mitropolia
Efesénilor. Și ale celor șase sute treizeci sfin ți și fericiți Părinți în Calcedón aduna ți.
Așișderea ale celor în Sardíkia. Înc ă și ale celor în Cartagína. Dar îns ă, încă și ale
celor acum a doua oar ă întru aceast ă de Dumnezeu p ăzită și împărătească cetate
adunați în zilele lui Nectárie întâiului șezător [presedént] al împ ărăteștei cetății
acesteia, și a lui Teófil celui ce a fost Arhiepiscop Alexandríei. Dar și ale lui Dionísie
fostului Arhiepiscop al marei cet ăți Alexandriei. Și ale lui Petru fostului Arhiepiscop
al Alexandríei și Mucenicul. Și ale lui Grigorie fostului Episcop al Neocesáreei de
minuni f ăcător, ale lui Atanásie Arhiepiscopul Alexandríei, ale lui Vasilie
Arhiepiscopul Chesáriei Capadocie, ale lui Grigorie Níssis, ale lui Grigorie
Teologul, ale lui Amfilóhie Episcopul Icón ie, ale lui Timotéi Arhiepiscopul marei
cetăți Alexandríei celui mai dinainte, ale lui Teófil Arhiepiscopul Alexandríei, ale
lui Kiríl Arhiepiscopul Alexandríei, și ale lui Ghenádie fostului Patriárh al de
Dumnezeu p ăzitei și împărăteștei cetății aceștia. Dar înc ă și Canonul cel a șezat de
Ciprián fostul Arhiepiscop al țării Áfrorilor [Carhidón] și Mucenicul, și de Sinodul
său, care numai în locurile mai înainte zi șilor mai întâi șezători, dup ă obiceiul cel
predanisit lor au st ăpânit. Și nimănui să-i fie slobod a preface Canoanele cele mai
înainte ar ătate, sau a le strica, sau altele afar ă de Canoanele care ne stau înainte a
primi, alc ătuite de oarecare și minciuno-suprascriere ale celor ce s-au apucat c ă
cârciumărească adevărul. Iar dac ă cineva se va prinde kenotomisínd [înnoind] vreun
Canon din cele zise, sau apucându-se ar r ăsturna, vinovat va fi dup ă Canonul cel de
acest fel, a primi certarea precum acela și Canon înva ță, și prin acela și întru ceea ce
greșește a se vindeca. [Apostol: 75; Sinod 4: 1; Sinod 7: 1]

195
TÂLCUIRE
Fiindcă în fiecare Sinod, și mai ales în cele Ecumenice, și hotar se f ăcea, înlăuntru
căruia se cuprindeau Dogmele Credin ței, și Canoane se scriau, întrebuin țând ele spre
buna stare a Bisericii, și spre buna rânduial ă. Pentru aceasta și Sinodul acesta, dup ă ce
în Canonul s ău cel întâi a pecetluit, și a întărit hotarele Credin ței Sfintelor Sinoade
celor Ecumenice, acum întru acest al 2-lea pecetluie ște, și întărește și Canoanele. 1. Pe
cele 85 la num ăr ale Sfin ților Apostoli, pe care zice, c ă și Părinții cei mai înainte de
dânsul le-au primit, și le-au înt ărit. (Că Apostole știle Așezământuri cele prin Clement,
fiindcă de cei de str ăine socoteli s-au neteisít (s -au stricat) în oarecare p ărți, pentru
vătămarea Bisericii, le leap ădă pentru siguran ța creștinilor. Îns ă precum acestea ast ăzi
se află timpărite, mie mi se pare c ă nici o necuviin ță și neteisire cuprind ele. Și vezi
pentru dânsele în Apostolescul Canón 85). 2. Ale celor 4 Ecumenice Sinoade. 3. Pe ale
Sinoadelor celor locale anume179. 4. Pe ale sfin ților Părinți în parte anume. Ad ăogând
Sinodul, c ă nu este iertat nim ănui, pe toate Canoanele cele mai înainte ar ătate, ori a le
strica, ori a nu le primi, ori altele în locu l acestora minciuno-suprascrise a primi. Iar de
s-ar arătat cineva c ă se apuc ă a strica, sau a surpa vreun Canon din acestea, acela s ă ia
certarea ce o cuprinde acele Canon, pe care stric ă, sau îl surp ă. Adică de cuprinde și
hotărăște Canonul aforisire sau caterisire, sau anátema, acestea s ă le ia și cel ce îl stric ă,
sau îl surp ă pe Canon; ca s ă tocmeasc ă greșeala sa, din însu și Canonul acela, întru care
a greșit180.

179 Se osebesc oarecare Canoane ale unor localnice Sinoade, care nu s-au pecetluit (adic ă nu s-au
întărit) atâta, pe cât s-au îndreptat, sau mai bine a zice s-au îmbun ătățit de către Sinodul acesta.
Precum cel al 4-lea de c ătre cel al 33-lea al acestuia. Cel al 10-lea al Neocesáreei de c ătre cel al 16-
lea, cel al 48-lea al Cartagíne de cel 29 al acestuia. Și altele asemenea de c ătre altele. Însemneaz ă
însă că Canoanele Postinicului, de și de Canonul acesta nu se pomenesc (nu știu pentru care
pricină, poate pentru pogor ământul ce fac) îns ă s – a u p r i m i t d e t o a t ă Biserica. Și vezi la
Prolegómena Postnicului. Asemenea s-au primit de Biseric ă și Canoanele ce în urm ă s-au făcut ale
sfântului Nichifor, și Canonice știle întreb ări-răspunsuri cele f ăcute în zilele lui Nicolae
Patriarhului.
180 Iar care este Sinodul cel a doua oar ă adunat în Constantinopol în zilele lui Nectárie, pentru care
zice Canonul acesta? Vezi-l dup ă cel în Sardíchia. Pe lâng ă acestea, însemneaz ă că ale lui Timotéi
celui mai dinainte nume ște Canonul acesta pe Canoane, spre osebirea lui Timotéi al Alexandríei,
c a r e s e n u m e a E l é u r r ( n u m i t M o t ó c ) și era pe vremea Sinodului al 4-lea în urma aceluia adic ă,
însemneaz ă însă și că, fiindcă Latinii prih ănesc Sinodul acesta, pentru c ă nu pomene ște localnicele
Sinoade cele ce s-au f ăcut la Apus, nici Canoanele acelora, pe care le-au adunat Vartoloméu
Carangéa, și alții mulți înaintea lui. C ătre aceasta r ăspundem: C ă Sinodul, a în șirat Canoanele
acelea ale Sinoadelor și ale Părinților, câte erau în întrebuin țarea Bisericii. Totodat ă însă au primit
împreun ă și Canoanele, ale localnicelor Sinoade celor de la Apus, câte se unesc cu Canoanele
Sinoadelor celor Ecumenice. Și în scurt precum cel al 5-lea Ecumenic a primit pe cele ale lui
Avgustín, și ale lui Ambrósie Apusenilor, și de Obște însă, ci câte au a șezat întru dreapta Credin ță,
și spre mustrarea ereticilor. A șa și noi cele drepte ale Sinoadelor celor ce s-au f ăcut la Apus le
primim, îns ă nu toate fiindc ă Papa Romei multe str ăine legiuie ște într-însele. Pentru aceasta și cele
mai multe din cele localnice la Apus au gre șit, și mai ales c ă dintr-însele au ie șit mai întâi
adăogirea în Símbol, și pricína cea mai întâi și mai de pe urm ă a răutăților și a desbin ării (adică a
ruperii).

196
CANON 3
Fiindcă binecinstitorul și iubitorul de Hristos împ ăratul nostru, a rostit c ătre
sfântul acesta Ecumenicul Sinod, c ă c e i c e s e n u m ără în Cler, și dau pe cele
Dumnezeie ști altora s ă fie cura ți și liturghisitori neprih ăniți, și vrednici de Jertfa cea
înțeleasă a marelui Dumnezeu, care și Arhiereu și Jertfă, și a curăți cele puse asupra
lor din nelegiuitele nun ți. Pe lâng ă aceasta îns ă, cei ai Preasfintei Biserici a
Romanilor, propunând s ă se păzească Canonul scump ătății; iar cei supu și scaunului
păzitei de Dumnezeu și împărăteștei cetății acesteia, (voind a se p ăzi) cel al iubirii de
oameni și al milostivirii, întru una pe amândou ă unindu-le p ărintește împreun ă și cu
iubire de Dumnezeu, ca nici blânde țea să fie slab ă, nici s ă lăsăm înăsprită
împetroșerea. Și mai ales c ăderea din ne știință ce a trecut la nu pu țină mulțime de
bărbați. Socotim c ă c e i c e a u t r e c u t l a a d o u a N u n t ă, și până la cincisprezece a
trecutei luni ianuarie, al trecutului Indictión, a anului șase mii o sut ă nouăzeci și
nouă, robindu-se p ăcatului, și nealegând mai bine a se sp ăla de acesta, s ă se supuie
Canonice ștei caterisiri. Iar cei ce de acest fel de patim ă a Nunții a doua se curprinse-
se, și mai înainte de cuno ștința noastr ă cunoscând folosul, și răul de sine și tăindu-l,
și departe au gonit împreunarea aceasta str ăină și neadev ărată. Sau și ale cărora
muierile cel de a doua nunt ă acum s-au s ăvârșit, sau și ei au c ătutat spre întoarcere,
de iznoav ă învățându-se întreaga în țelepciune, și de nelegiuirile lor degrab
părăsindu-se, ori presbiteri, ori Diaconi întâplându-se a fi. Ace știa au socotit Sinodul
a conteni despre toat ă Ieraticeasca Liturghie, adic ă despre lucrare, dar sub cuvânt la o
hotărâtă vreme fiind certa ți. Iară de cinstea șederii și a stării să se împărtășească,
îndestulându-se cu înainte șederea, și plângându-se Domnului, ca s ă li se ierte
nelegiuirea cea din ne știință. Că a binecuvânta pe altul, cela ce este dator a- și griji
ranele sale, este lucru nepotrivit. Iar cei ce s-au împreunat adic ă cu o singur ă femeie,
și s-a întâmplat v ăduvă cea luat ă; așișderea înc ă și cei ce dup ă Hirotonie cu o singur ă
nelegiuit ă nuntă s-au împreunat, adic ă Presbíterii, Diaconii și Ipodiaconii, acum în
puțină vreme oprindu-se de sfânta Liturghie și certându-se, iar ăși să se așeze la
treptele lor, nicidecum sporind la mai mare treapt ă, arătat este c ă, deslegându-se
nelegiuitat înso țire a lor. Iar acestea la cei ce au r ămas pân ă la cincisprezece, precum
s-a zis a lunii lui Ianuarie a Indictiónuli al patrulea în gre șalele cele mai înainte zise,
și numai pentru cele Preo țești am întipuit, hot ărând de acum înainte, și înnoind
Canonul cel ce opre ște, ca cel ce se va înso ți cu dou ă nunți după Botez, sau țiitoare va
câștiga: „Să nu poat ă a fi Episcop, sau Presbiter, sa u Diacon, sau orice din catalogul
Ieraticesc. A șișderea și cel ce va lua v ăduvă, sau lep ădată, sau amorizat ă, sau
slujnică, sau din cele ce pe scen ă (adică actriță), să nu poat ă a se face Episcop, sau
Presbíter, sau Diacon, sau orice din Ieraticescul catalot.” [Apostol: 17, 18, 19; Sinod 6:
26; Vasiliei: 12, 27]

TÂLCUIRE Părinții Sinodului acestuia, și rău l c e s e f ăcea atuncea îndreptându-l, și pe
viitorime siguripsind, acest Iconomicesc Canon l-au dat. C ă de vreme ce împ ăratul i-a
rugat să curățească preoțimea de necur ăția nelegiuitelor nun ți, întru care c ăzuse. Și
despre o parte adic ă, locoțiitorii Patriarhului Romei au propus s ă se păzească
scumpătatea Canoanelor la cei Biserice ști, iar despre alta, Episcopii cei de sub

197
Patriarhul Constantinopolului zicea s ă se fac conpogor ământ, și iubire de oameni c ătre
dânșii, aceștia dregând împreun ă pe amândou ă, scumpătatea zic, și conpogor ământul
(și mai ales pentru c ă multă mulțime din Preo ții cei de atuncea c ăzuse într-acest fel de
nunți din ne știință) pentru rug ămintea împ ăratului, au hot ărât, că, cei Ierosi ți câți
căsătorindu-se de a doua oar ă, au rămas nepoc ăiți până la vremea Sinodului acestuia,
și nu s-au desp ărțit de nelegiuitele nun ți, aceștia să se cateriseasc ă desăvârșit, și mireni
să se facă. Iar câți dimpotriv ă Ierosiți fiind și însoțiți cu a doua nunt ă, Presbiteri adic ă,
sau Diaconi, mai-nainte de a se face Sinodul s-au c ăit, și s-au desp ărțit cu voia lor de
această nelegiuit ă nuntă, sau că muierile murindu-le cele de al doilea, s-au întorc c ătre
întreaga în țelepciune, și pocăință. Aceștia, zic, s-au judecat de cuviin ță, să conteneasc ă
de a lucra cele al Preo ției, până la o stare de vreme hot ărâtă, însă să se împărtășească
de șederea și de starea cea împreun ă cu cei Ierosi ți din afar ă de Altar plângându-se
către Dumnezeu, pentru ca s ă li se ierte nelegiuirea lor cea din ne știință, și pe nimeni s ă
binecuvinteze. Pentru c ă nu este lucru cuviincios a da binecuvântare altora, cel ce este
dator a- și vindeca prin poc ăință ranele sufletului s ău, precum zice Canonul 27 al
marelui Vasilie. Iar câ ți Presbíteri, sau Diaconi, sau Ipodiaconi, și-au luat femei v ăduve,
sau câți în urm ă după ce s-au Hirotonisit, s-au c ăsătorit, și aceștia asemenea, dup ă ce
vor rămânea nelucr ători a ori ce fel de sfin țită lucrare în pu țină vreme, iar ăși să lucreze
cele ale Ieriei lor, îns ă la mai mare treapt ă nu se înal ță, ci la treptele în care s-au aflat
fiecare dintr-în șii, acolo s ă rămână. Însă aceasta s ă se facă după ce se vor desp ărți de
nelegiuitele înso țiri. Acestea cu iconomie hot ărându-le, și cu conpogor ământ Părinții
aceștia, pentru Ierosi ții cei arătați, reînnoiesc, adic ă hotărăsc ca de acum înainte s ă-și
aibă tăria lor Canoanele Sfin ților Apostoli cel 17 și 18 adic ă; pe care le și arată anume, a
cărora Tâlcuire vezi-o, împreun ă și pe al celui al 19 Apostolesc.

CANON 4
Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon și Ipodiacon, sau Anagnóst, sau
Psalt, sau Portar ar preacurvi cu femeie afierosit ă lui Dumnezeu, s ă se cateriseasc ă,
ca unul ce a stricat pe mireasa lui Dumnezeu. Iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă.
[Apostol: 25; Sinod 1: 9; Sinod 4: 16; Si nod 6: 26; 21, 40, 44, 45; Anghira: 19;
Neocesareea: 9; Vasilie: 3, 6, 17, 18, 19, 20, 32, 51, 60, 70]

TÂLCUIRE
Canonul acesta caterise ște pe Clericii cei ce curvesc cu femei afierosite lui
Dumnezeu, sau cu C ălugăriță, aforisește însă pe mirenii cei ce au f ăcut aceasta fiindc ă
au stricat pe mireasa lui Hristos Dumn ezeu Mirelui sufletelor, ori fecioar ă de ar fi fost
ea mai înainte și s-a făcut Călugăriță, ori și văduvă. Însă nu numai cu C ălugăriță de vor
curvi cei Ierosi ți și Clericii se caterisesc, ci și cu mireanc ă muiere de vor curvi. Dup ă
Canonul 25 Apostolesc, și 16 al Sinodului 4.

CANON 5
Nimeni din cei din catalogul Preo țesc, afar ă petrecând din cei din Canon care
poartă persoane neprepuelnice, s ă aibă muiere, sau slujnic ă, păzindu-și de aici sie și
neprihănirea. Iar dac ă careva va c ălca cele de noi hot ărâte, să se cateriseasc ă. Pe
aceasta s ă o păzească și cei scopi ți, purtând grij ă de neprih ănirea lor. Iar c ălcând

198
(hotărârea aceasta) de vor fi Clerici, s ă se cateriseasc ă. Iar de vor fi mireni s ă se
aforiseasc ă. [Sinod 1: 3; Sinod 7: 18, 22; Anghíra: 19; Cartagina: 45; Vasilie: 89]

TÂLCUIRE
Rânduirea Canonului acestuia este aceasta. Nimeni din cei Ierosi ți petrecând
cinstit, s ă nu aibă muiere țiitoare în casa sa, sau slujnic ă, afară de fețele cele f ără de
prepus pe care le cuprinde Canonul al 3-le a al Sinodului întâi care sunt acestea, maic ă,
soră, și mătușe ori de pe tat ă ori de pe maic ă, pentru ca s ă se păzească pe sine și
neprihănit înaintea poporului. Iar care din ace știa va c ălca Canonul acesta, s ă se
cateriseasc ă. Asemeni îns ă și cei scopi ți păzind și aceia neprih ănirea pentru sine și, să
nu locuiasc ă împreun ă cu fețe sub prepus. Iar de ar îndr ăzni a face aceasta; Clerici fiind
(fără de voie fiind scopi ți, sau din fire) s ă se cateriseasc ă, iar mireni fiind s ă se
aforiseasc ă.

CANON 6
Fiindcă s-au zis de Apostole știle Canoane, aducându-se cineva în Cler din cei
neînsura ți, singuri Anagnó știi și Cântăreții pot a se însura, și noi aceasta p ăzindu-o,
poruncim, de acum înainte nicidecum Ip odiacon, sau Diacon, sau Presbíter, dup ă
Hirotonia cea pus ă asupra lui, s ă nu aibă voie, a- și alcătui luiși căsătorie nunteasc ă.
Iar de va îndr ăzni a face aceasta, s ă se cateriseasc ă. Iar de va voi vreunul din cei ce
vin către Cler, cu lege de Nunt ă să se împreuneze cu muiere, s ă o facă aceasta mai
înainte de Hirotonia Ipodiaconului, sa u a Diaconului, sau a Presbíterului.

TÂLCUIRE
Fiindcă Canonul 26 al sfin ților Apostoli rânduie ște, că singuri Anagnó știi și
Cântăreții pot a se c ăsători, dup ă ce se vor Hirotonisi. Pe acesta și Părinții Sinodului
acestuia înt ărindu-l prin acest Canon, poruncesc, ca de acum înainte nici un Ipodiacon,
sau Diacon, sau Presbíter dup ă ce se va Hirotonisi, s ă nu aibă voie a se însura. Iar de o
va face aceasta, s ă se cateriseasc ă181. Iar de va voi cineva din ace știa a se însura, însoar ă-
se mai-naintea Hirotoniei.

CANON 7
Fiindcă ne-am în științat că la unele din Biserici se afl ă Diaconi, având officii
Bisericești, și de aici unii dintre dân șii obrăznicie întrebuin țând, și de la sine
stăpânire, șed mai sus decât Presbíterii, poruncim ca Diaconul, de și în dreg ătorie sau
în orice fel de officie Bisericeasc ă s-ar afla, unul ca acela s ă nu șadă mai sus decât
Presbíterul. Afar ă numai, dac ă purtând fa ța însuși Patriarhului s ău, sau a
Mitropolitului, va merge într-o alt ă cetate pentru vreo pricin ă de căpetenie. C ă
atunci, ca unul ce pline ște locul aceluia, se va cinsti. Iar de va îndr ăzni cineva a face
una ca aceasta, întrebuin țând tiraniceasc ă sumeție, unul ca acela din treapta sa

181 Pentru aceasta atâta al doilea a șezământ al Titlului 1 din Nearale (Fotie titlul 8 cap 28) legiuie ște,
că cel ce Hirotonise ște pe cel neînsurat, trebuie s ă-l întrebe, de poate vie țui cu întreaga
înțelepciune, și feciorie. Și ca să se scoa ță din Episcopiei Episcopul acela, ce va da voie unui
Ipodiacon, sau Diacon s ă se însoare dup ă ce se va Hirotonisi.

199
pogorându-se, cel mai de pe urm ă de cât to ți să fie din ceata întru care se num ără în
Biserica sa; fiindc ă Domnul nostru sf ătuiește, a nu ne bucura de șederile mai sus,
după învățătura ce se afl ă la sfântul Evanghelist Luca, ca de la însu și Domnul și
Dumnezeul nostru. C ă zice, către cei chema ți pildă ca aceasta: «Când te vei chema de
către cineva la nunt ă, să nu șezi la locul cel mai de sus. Nu cumva altul mai cinstit
decât tine fiind chemat de el, și venind, cel ce te-a chemat pe tine și pe acela, va zice:
Dă locul acestuia. Și atunci vei începe cu ru șine a ține locul cel mai de jos. Ci când
vei fi chemat, șezi la locul cel mai de jos. C ă, când va veni cel ce te-a chemat s ă zică
ție: Prietene, suiete mai sus. Atunci va fi ție cinstea înaintea celor ce vor ședea
împreun ă cu tine. C ă tot cel ce se înal ță pe sine și, se va smeri; și cel ce smere ște pe
sineși se va în ălța.» [Luca 14: 7] Aceasta îns ă se va p ăzi și la celelalte Sfin țite cete.
Fiindcă decât dreg ătoriile lumii, mai bune știm pe cele Duhovnice ști. [Sinod 1: 18;
Laodiceea: 20]

TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul acesta, fiindc ă oarecare Diaconi, având oficii Biserice ști (care
se numesc boierii, și cinstiri, și prilejuri de câ știg, după Valsamon, în ce chip sunt cele
ale Clericilor cele din afar ă, a marelui Iconom adic ă, a merelui Sechelár, a
Schevofílaxului [p ăzitorul de vase], a Hartofílaxului [p ăzitorul de hârtie], a micului
Sechelárie, și a Protécdicului [întâiulu avocat]) se obr ăznicesc și șed mai sus decât
Presbíterii. De aici înainte nici un Diac on, în orice Cin Bisericesc aflându-se, s ă nu șadă
mai sus decât Presbiterii, afar ă numai dac ă purtând fa ța Patriarhului, sau a
Mitropolitului, s-ar trimite la al t loc, pentru vreo Bisericeasc ă trebuință. Că atunci se va
cinsti mai mult decât Presbíterii, nu ca un Diacon, ci ca unul ce poart ă fața Patriarhului
sau a Mitropolitului, precum am zis. Iar care Diacon tiranice ște întrebuin țând sume ția,
va ședea mai sus decât Presbiterul, acela, de se va întâmpla a se cinsti mai mult decât
ceilalți Diaconi de o treapt ă cu dânsul, s ă se facă cel mai de pe urm ă și mai josit decât
toți Diaconii. Precum înva ță Domnul prin pilda Pomenit ă în acest Canon. Și nu numai
Diaconii se cuvine a nu se cinsti mai mult decât Presbiterii, și a nu ședea mai sus, ci și
celelalte mai josit cete, ale celor sfin țiți, și ale Clericilor, nu se cade a ședea mai sus
decât cetele cele mai înalte decât ele. Adic ă nici Ipodiaconii decât Diaconii, nici cite ții,
decât Ipodiaconii. Fiindc ă dacă la dregătoriile cele lume ști și din afar ă, cei mai josi ți cu
dregătoria nu șed mai sus, nici se cinstesc mai mult decât cei mai de sus, și care au
dregătorii mai mari, cu cât mai vârtos se cade aceasta a se p ăzi la dreg ătoriile cele
Duhovnice ști, care se dau cu Dumnezeiescul Darul Duhului, care sunt mai sus și mai
înalte decât cele lume ști.

CANON 8
Întru toate voind și noi să stăpânească cele legiuite de sfin ții Părinții noștri,
reînnoim și pe Canonul cel ce zice c ă în fiecare an s ă se vacă Sinoade de Episcopii cei
ce se afl ă în fiecare Epárhie, unde Episcopul Mitropoliei va socoti. Îns ă fiindcă atât
pentru n ăvălirile barbarilor, cât și pentru alte pricini ce se întâmpl ă, cu neputin ță
este Pro șezătorii Bisericilor de dou ă ori pe an a face Sinoadele, s-a socotit ca în tot
chipul odat ă pe an s ă se facă Sinod în fiecare Epárhie, de prozi șii Episcopi, pentru
Bisericeștile întreb ări, precum este cu putin ță a s e i v i . D e l a s ărbătoarea Sfintelor

200
Paști până la încheierea lunii octombrie a fiec ărui an, la locul unde va socoti
Episcopul Mitropoliei precum mai înainte s- a zis. Iar Episcopii cei ce nu vor veni
împreun ă, aflându-se prin cet ățile lor, și mai ales întru s ănătate petrecând, și de toat ă
neapărata și cea de nevoie îndeletnicire slobozi fiind, fr ățește să se certe. [Apostol:
35; Sinod 1: 5; Sinod 4: 19; Sinod 7: 6; Antiohía: 20; Cartagina: 26, 81, 84, 85, 104]

TÂLCUIRE Părinții aceștia întăresc cu adev ărat și reînoiesc Canonul Sfin ților Părinți, celor
mai înainte de ei, ce porunce ște să se facă în fiecare an dou ă Sinoade în fiecare Epárhie.
Dar fiindc ă se îngreuneaz ă Arhiereii a se aduna de dou ă ori pe an, pentru n ăvălirile și
frica barbarilor vr ășmași, și pentru celelalte ale vremilor st ări împrejur, negre șit și cu
neapărat chip poruncesc s ă se facă Sinod de Episcopi, odat ă pe an în fiecare Epárhie
pentru a cerceta și a îndrepta Biserice știle pricíni ce s-ar întâmpla. Iar Sinodul acesta s ă
se facă la vremea, cea de la sfintele Pa ști până la sfârșitul lui octombrie, la locul acela
însă, unde ar g ăsi de cuviin ță Mitropolitul fiec ărei Epárhii. Iar câ ți Episcopi aflându-se
la Episcopiile lor, și fiind sănătoși, și slobozi de orice nevoie și purtare de grij ă, de nu
se vor înf ățișa în Sinod, ace știa să se mustre fr ățește.

CANON 9
Nici unui Cleri s ă fie iertat a avea pr ăvălie de cârcium ă. Că dacă unuia ca
acestuia, a întra în cârcium ă nu este iertat, cu cât mai vârtos altora întru aceasta a
sluji, și ceea ce nu este lui legiuit a face? Iar de ar face ceva de acest fel, ori s ă
înceteze, ori s ă se cateriseasc ă. [Apostol: 42, 43, 54: Sinod 7: 22; Laodiceea: 24;
Cartagina: 18, 47, 69]

TÂLCUIRE
Canonul acesta hot ărăște, că nici unui Cleric, este iertat a avea cârcium ă, căci dacă
nu este iertat m ăcar a intra în cârcium ă, cu cât mai vârtos a sluji într-însa celor ce intr ă,
și a face acelea ce nu sunt iertate Epán ghelmei sale? Iar care va face dimpotriv ă,
nepărăsindu-se s ă se cateriseasc ă. Iar dac ă având el a sa cârcium ă, va pune pe al ții și
vor sluji într-însa, aceasta, dup ă Zonará, nu-i pricinuie ște vătămare și împiedicare. Îns ă
mai bine este a vinde (sau a o da în chirie) și a cump ăra altă avere mai cinstit ă, și mai
potrivită Epánghelmei Clericilor. Cite ște și pe 42 Apostolesc.

CANON 10
Episcopul, sau Presbíterul, sau Diaconul , sau cele ce se zic sutimi, ori s ă
înceteze, ori s ă se cateriseasc ă. [Apostol: 44; Sinod 1: 17; Laodiceea: 4; Cartagina: 5, 20;
Vasilie: 14]

TÂLCUIRE
Acest Canon zice, c ă oricare din acei ar ătați va lua dobânzi pe ntru banii ce va
împrumuta, ori doisprezece, ori șa s e , l a s u t a d e l e i ( s ă zicem), acesta ori înceteze de
aceasta, ori de nu va înceta s ă se cateriseasc ă.

201
CANON 11
Nici unul din cei ce se num ără în Ieraticeasca tagm ă, sau mirean, s ă mănânce
azimile cele de la Iudei, nici s ă se împrieteneasc ă cu aceștia, nici la boale s ă-i cheme,
și doftoríi de la dân șii să primeasc ă, nici în b ăi nicidecum s ă se scalde împreun ă cu
aceștia. Iar de s-ar apuca cineva a face una ca aceasta; de va fi Cleric, s ă se
cateriseasc ă, iar de va fi mirean, s ă se aforiseasc ă.
CANON 12 Și aceasta înc ă au venit la cuno ștința noastr ă, că atât în Africa, cât și în Libia, și
întru alte locuri, iubitorii de Dumnezeu Pro șezătorii [presedén ții] cei de acolo
împreun ă locuiesc cu muierile lor, și după Hirotonia ceea ce venit peste dân șii, nu se
leapădă, piedic ă punând celorlal ți și scándel ă. Deci mult ă sârguin ță având noi,
pentru a se face toate spre folosul turmelor celor de sub mâna noastr ă; s-a socotit, ca
nicidecum una ca aceasta de acum s ă n u s e m a i f a c ă. Iar acesta o zicem, nu spre
stricare, sau surparea celor Apostolice ște legiuite, ci de mântuirea și de sporirea cea
spre mai bine a popoarelor noi purtând grij ă, și a nu se da oarecare prih ănire asupra
Ieraticeștei așezări. Că zice Dumnezeiescul Apostol: «Toate spre slava lui Dumnezeu
faceți-le, neîmpiedic ători face ți-vă și Iudeilor, și Elinilor, și Bisericii lui Dumnezeu.
Precum și eu întru toate tuturor plac, nec ăutând folosul meu, ci pe al celor mul ți, ca
să se mântuiasc ă.» [1 Corinteni X, 31-33] «Urm ători ai mei face ți-vă, precum și eu al
lui Hristos.» [1 Corinteni IV, 16] Iar de se va v ădi cineva f ăcând una ca aceasta, s ă se
cateriseasc ă. [Apostol: 5; Sinod 6: 30, 48; Gangra: 4; Cartagina: 4, 33]
TÂLCUIRE
Zic Sfinții Părinți, fiindcă ne-am în științat, cum c ă în Africa și în Libia (sau c ă cu
două numiri nume ște pe acest loc, fiindc ă o parte ce este c ătre amiaz ăzi, din cele patru
părți ale lumii, Libia, mai-nainte numindu-se, Afri ă mai în urm ă s-a numit, dup ă
Hrisánd. Ori Libie nume ște de Ob ște pe toat ă partea aceea. Iar Afric ă cu deosebire, pe
oarecare Epárhie cuprins ă de acel loc dup ă Melétie) și întru acele locuri, Arhiereii cei
de acolo, și după ce se Hirotonisesc locuiesc împreun ă cu femeile lor, și pricinuiesc
scándelă celorlalți. Noi dar silindu-ne a lucra toate cele ce privesc c ătre obștescul folos
al creștinilor celor ce se p ăstoresc, poruncim, ca de acum înainte nici un Arhiereu s ă
locuiască împreun ă cu femeia sa, dup ă ce se va Hirotonisi
182, însă aceasta poruncim, nu

182 Însemneaz ă că pentru trei oarecare pricini mai de c ăpetenie, au oprit Sindoul acesta prin Canon
Ecumenic de a avea Arhiereii femei. 1. Pentru c ă Arhiereii fiind din rânduiala ce deplinitoare, și
mai înalt ă decât toate celelalte Biserice ști rânduieli, se cuvine a fi deplini ți întru faptele cele bune,
și mai ales întru feciorie, și curăție. Pentru aceasta și către scump ătățita întreaga în țelepciune se
cade a-și îndrepta via ța lor. 2. Pentru c ă Arhiereii cei ce aveau femei și copii, d ăruiau dup ă moartea
lor fiilor lor Episcopia ca o Clironomie, și multe din lucrurile Bisericii r ău se răneau, precum
aceasta o zice Canonul al 6-lea al Apostolilor. 3. Pentru c ă grija femeii și a fiilor, și toată casa, îi
opreau de a se îngriji pentru turma lor. Fiindc ă după Pavel: «Cel însurat se grije ște cele ale lumii
cum va pl ăcea femeii.» Deci pentru a nu se face toate necuviin țele acestea, au oprit despre nunt ă pe
Arhierei aceste Ecumenic Sinod prin Canonul acesta. Am zis prin Canon Ecumenic, pentru c ă, și
mai-nainte de Sinodul acesta era oprit ă nunta de la Arhierei, îns ă de localnic Canon, iar nu de
Catolicesc. Și de unde este ar ătat? 1. De la Dumnezeiescul Hrisostom tâlcuind cuvântul lui Pavel,

202
spre surparea și stricarea atât al ob ștescului Canon al Apostolilor celui al 5-lea adic ă,
care aforise ște pe Episcopul acela ce cu pricinuire de evlavie î și va desp ărți pe femeia
sa cu sila, cât și a așezământului ce osebit face Pavel c ătre Tit, zicând: «Vei a șeza prin
Cetăți Presbíteri» (adic ă Episcopi dup ă Hrisostom, fiindc ă, precum am zis la începutul
celui 1 Apostolesc, Episcopul ia și numele Presbíterului. Și este ar ătată aceasta și din
ceea ce pe urm ă se adaug ă, ce zice Apostolul, c ă se cade Episcopul și celelalte). Care va
fi fără de prihan ă, băr b a t a l u n e i f e m e i , n u p o r u n c i m a c e a s t a , z i c e , s p r e s t r i c a r e
acestora. Ci purtând grij ă pentru mântuirea, și sporirea cre știnilor întru cele mai
deplinite, și pentru ca s ă nu pricinuiasc ă oarecare prih ănire împotriva Arhieriei. C ăci
deși Arhiereii cei ce împreun ă p e t r e c c u f e m e i l e l o r , v i e țuiesc întru întreaga
înțelepciune și înfrânare; cu toate acestea norodul cel de ob ște se scandalise ște, și-i
prihănește, prepuind cea dimpotriv ă din împreun ă-locuința lor ce a de acest fel. C ă
Dumnezeiescul Apostol ne porunce ște, oricâte am face, întru Slava lui Dumnezeu s ă le
facem, și să nu ne facem sminteal ă Iudeilor, și Elinilor, și creștinilor. Precum zice, și eu
întru toate tuturor plac. Fiindc ă nu caut folosul meu, ci pe al celor mul ți ca să se
mântuiasc ă. Faceți-vă următori ai mei, precum și eu urm ător al lui Hristos. Iar de va
locui vreunul din Arhierei împreun ă cu femeia sa, s ă se cateriseasc ă.

CANON 13
Fiindcă în Biserica Romanilor am aflat c ă în rânduial ă de Canon s-au predanisit,
că cei ce vor a se învrednici de Hiroto nia Diaconului, sau a Presbíterului, s ă
mărturiseasc ă că nu se vor mai împreuna cu femeile lor. Noi vechiului Canon
urmând al Apostole ștei scump ătăți și rânduieli, înso țirile sfin ților Bărbați cele dup ă
legi, și de acum înainte voim a avea t ărie, nici ca cum deslegând tocmeala cea c ătre
muierile sale, sau lipsindu-i pe ei de împreunarea unuia cu altul la vremea ce cuviincioas ă. Drept aceea, de se va afla vreunul vrednic spre Hirotonia de Ipodiacon,
sau de Diacon, sau de Presbíter, acesta nicidecum s ă se opreasc ă a se înainta la acest
fel de treapt ă. Împreun ă locuind cu legiuita femeia, nici iar ăși în vremea Hirotoniei
să i se cear ă a mărturisi, c ă se va dep ărta de legiuita împreunare cea cu femeia sa. Ca

(ce zice pentru Episcopi, care este f ără de prihan ă, bărbat al unei femei) și zicând. Pentru aceasta a
zis, bărbat al unei femei, nu c ăci acum aceasta se p ăzește în Biseric ă. Pentru c ă Arhiereul se cade a
fi împodobit, cu des ăvârșită sfințenie și curățenie. Ci c ăci atunci c ătre elinii cei ce aflau în curvie,
mare lucru se socotea aceasta, a avea adic ă numai o singur ă femeie, (Cuvânt 2 la Iov) și 2. Din
Canoanele localnicului Sinod din Cartagina, cel al 4-lea și al 35-lea care st ăpânea în locurile Africii,
și rânduia, c ă Episcopii, și Presbíterii și Diaconii, s ă facă hotărâre: adic ă făgăduință, a se dep ărta de
femeile lor (cu învoirea ob ștească și a femeilor). Iar Sinodul acesta, a se dep ărta adică Episcopii de
femeile lor, dar înc ă și cu totul a nu locui împreun ă cu ele, prin Canonul acesta legiuie ște a se păzi
pretutindeni. Iar ca și Presbíterii și Diaconii s ă se depărteze de femeile lor (nu au oprit) ci au iertat
prin al 30-lea Canon, dar nu și pretutindeni. Ci în locurile cele barbarice ști numai, pentru n ăravul
lor cel sălbatic, și păgânătatea credin ței. Iar cum c ă locuiau împreun ă, precum zice Sinodul, unii ca
aceștia cu muierile lor, și după ce se făgăduiau, ar ătat este din Canonul 33 al Sinodului din
Cartagína. Și nu se împotrive ște Sinodul acesta, Apostolescului Canon al 5-lea, sau rânduirii lui
Pavel, nici le surp ă n i c i l e s t r i c ă acestea. Ci fiindc ă vede Sinodul Biserica sporind, și petrecerea
creștinilor înflorind întru faptele cele bune, au canonisit s ă înfloreasc ă și petrecerea Arhiereilor cu
neînsurarea, și cu întreaga în țelpciune.

203
nu de aici nunta cea de Dumnezeu legiuit ă, și binecuvântat ă cu venirea sa cea fa ță, să
fie siliți a ocărî, căci glasul Evangheliei strig ă: «Cele ce Dumnezeu a împreunat,
omul să nu despart ă.» [Matei XIX, 6] Și Apostolul înva ță că «Cinstit ă este nunta, și
patul nespurcat» [Evrei XIII, 4]. Și «Legatu-te-ai cu femeie? nu c ăuta deslegare» [1
Corinteni VII, 27]. C ă știm că precum și cei ce s-au adunat în Cartagína luând purtare
de grijă pentru via ța cea cinstit ă a slujitorilor, au zis, ca Ipodiaconii cei ce pip ăie
sfințitele Taine, și Diaconii și Presbíterii dup ă hotarele lor, a se înfrâna și despre
soțiile lor, ca și cea prin Apostoli predanisit ă și din îns ăși învechimea p ăzită, și noi
asemenea s ă o păzim, știind că vreme este la tot lucrul, și mai ales a ajun ării, și a
rugăciunii. C ă trebuie cei ce st ăruiesc înainte Jertfelnicului în vremea întrebuin țării
celor sfinte a fi înfrâna ți întru toate, ca s ă poată, ceea ce cer ob ștește de la Dumnezeu,
a dobândi. Deci de va îndr ăzni cineva afar ă de Apostole știle Canoane pornindu-se,
pe oarecare din cei sfin țiți, Presbíteri, zicem, sau Diaconi, sau Ipodiaconi, a-i lipsi de
împreunarea și împărtășirea cea c ătre legiuita femeie, s ă se cateriseasc ă. Așișderea și,
dacă vreun Presbíter, sau Diacon, pe femeia sa cu pricinuire de evlavie o va lep ăda,
să se aforiseasc ă, iar stăruind, să se cataeriseasc ă.

TÂLCUIRE Aceasta rânduie ște Canonul acesta, zicând: fiindc ă ne-am în științat că la Roma se
păzește ca un Canon nec ălcat, ca s ă mărturiseasc ă în vremea Hirotoniei cei ce vor a se
face Diaconi, și Presbíteri, c ă după Hirotonie nu se vor mai împreuna cu femeile lor;
noi urmând vechiului Canon al Sfin ților Apostoli, celui al cincilea adic ă, voim și
rânduim s ă rămâie înt ărite și nedesp ărțite însoțirile celor sfin țiți, fără a-i desp ărți pe
dânșii după Hirotonie, de la împreunarea legiuitelor lor femei, ceea ce se cuvine a se
face în cuviincioasa vreme. Adic ă când nu este post, și când nu slujesc Dumnezeie știle
Taine;
183 drept aceea cel ce este c ăsătorit cu femeie legiuit ă, de va fi vrednic de

183 Însemneaz ă că Lucá Patriarhul fiind întrebat , câte zile se cade a se dep ărta de femei cei ce vor a
se împărtăși? A hot ărât Sinodice ște, că trei zile s ă nu se apropie de femeile lor. Nu numai cei
sfințiți, ci și mirenii cei însura ți. Căci, dacă Dumnezeu a poruncit Evreilor trei zile s ă nu se apropie
de muierile lor, g ătindu-se s ă primeasc ă legea cea veche (Ie șire XIX, 15), cu cât mai vârtos se cuvine
a le păzi acestea cei ce vor s ă primeasc ă întru sine și, nu legea, ci pe însu și Puitorul de lege
Dumnezeu, prin Dumnezeiasca Euharístie? Și dacă Avimeléh (sau Aviátar) Arhiereul, vrând a da
Pâinile punerii înainte, lui Davíd și vitejilor lui, i-a întrebat, de sunt cura ți de femei, și ei au
răspuns, că trei zile sunt de când sunt p ăziți de împreunarea cu femeie (1 Împ ărați XXI, 5). Cum nu
se cuvine dar a fi trei zile cura ți de împreunarea femeiasc ă (arătat că de femeile cele legiuite se zice,
că într-alt chip nici este iertat a se apropia) cei ce vor s ă se cuminece cu st ăpânescul Trup? Dar și
cei ce vor s ă se căsătorească prin nunt ă, se cuvine a se m ărturisi și mirele și mireasa, a posti și a se
progăti, și înainte de a se începe Dumnezeiasca Liturghie s ă se cunune, iar dup ă ce se vor cununa,
să se înceap ă Dumnezeiasca Liturghie, și sfârșindu-se s ă se împărtășească cu Dumnezeie știle
Taine, păzindu-se a nu se împreuna în noaptea aceea, precum un preasfânt obicei și rânduial ă ca
aceasta, și se păzea, și se păzește până acum de adev ărații creștini cei ce vor s ă se mântuiasc ă.
Pentru aceasta dup ă Valsamon, și mai sus numitul Patriarh Lucá, supune canonisirii pe cei nou
căsătoriți care s-ar împreuna întru aceea și zi după Sfânta Împ ărtășire. De aici încheiem din ceam
mai mare pe cea mai mic ă, că de este destul ă spre gătirea Dumnezeie știi Cuminec ături depărtarea
cea de trei zile de trupeasca amestecare, cu mult mai vârtos este destul spre aceasta postul cel de

204
Hirotonie și până la Presbíter s ă se facă, fără a fi îndatorit de nevoie a m ărturisi, c ă
Hirotonisindu-se se va desp ărți de muierea sa. Pentru ca s ă nu necinsteasc ă Nunta cea
de Dumnezeu legiuit ă, și în Cána Galiléii Blagoslovit ă. Și precum Domnul însu și prin
Evanghelie zice: «Pe cei ce Dumnezeu i-a împreunat omul s ă nu despart ă.» Și
Apostolul înva ță că: « Nunta este cinstit ă și patul nespurcat»; și iarăși «Legatu-te-ai cu
femeie? Nu c ăuta să desparți.» Precum dar P ărinții Sinodului din Cartaghén purtând
grijă pentru cinstirea celor Ierosi ți, au hot ărât, ca Ipodiaconii, Diaconii, și Preoții cei ce
se ating de sfintele Taine, s ă se înfrâneze despre so țiile lor, dup ă însuși ale lor hot ărâri
și după Canonul 33. Ca predanisirea cea prin Sfin ții Apostoli dat ă, și care din îns ăși în
vechime au st ăpânit, și noi asemenea s ă o păzim, dup ă Canonul 3 al acestuia și (adică în
scrisele predanisiri și cele nescrise, dup ă Zonará și Valsamón), a șa și noi acestea și cu
Părinții aceia zicându-le, rânduim, c ă, cele de mai sus trei rânduieli (Tágme) ale celor
Ierosiți să se înfrâneze de muierile lor, în vreme de post, și de rug ăciune dup ă Pavel.
Pentru c ă cei ce stau înaintea Jertfeln icului se cuvine a fi înfrâna ți despre toate în vreme
ce Ierurghisesc, pentru ca s ă poată prin înfrânarea aceasta, s ă primeasc ă de la
Dumnezeu, ceea ce cer de ob ște, sau în parte adic ă, după Zonará, sau pentru ob ștescul
folos al norodului (dup ă al 3-lea Canon al Sinodului din Cartaghén). Deci oricare va
cuteza afar ă de Apostolescul Canon a opri pe mai sus numi ții Clerici de împreunarea
cu femeile, s ă se cateriseasc ă.184

trei zile. Și cu toate c ă de Dumnezeie știle Canoane postul înainte împ ărtășirii, nu se rânduie ște; cei
ce pot îns ă a posti mai înainte de aceasta și o săptămână întreagă, bine fac. Vezi și subînsemnarea
celui 63 Apostolesc și cel al 7-lea al Neocesareei.
184 Hulesc Latinii, zicând, c ă au greșit Sinodul acesta legiuind Bisericii celei din Roma despre
nunțile Preoților, și că arătat se împotrivesc Sfântului Duh, celuia ce prin ei gr ăiește. Pentru c ă
Ecumenic fiind acesta, cu st ăpânire legiuie ște în toat ă lumea, f ără vreo osebire, c ă și Papii se supun
Sinoadelor, ca și toți Arhiereii, precum Pelághie al 2-lea aceasta zice. Îns ă n u a u g r e șit Sinodul
acesta pentru Nunta Preo ților rânduind. Fiindc ă și Scripturii urmeaz ă, car voie ște Nunta s ă rămâie
nedeslegat ă; și celui întâi Ecumenic Sinod, care s-au ferit de aceasta de a se face adic ă cu sila
despărțirea nunții Preoților. De vreme ce îns ă acest obicei în Roma era nec ălcat, iar mai ales Canon,
și silea pe mul ți fără voie a-i desp ărți (fără voie îns ă zic, că mulți iubind vrednicia Preo ției, și nu
puteau a o dobândi având femei, erau sili ți pentru slava epánghelmei a se desp ărți de femeile lor și
nevrând); s ă curveasc ă în urmă și să se înverșuneze, și țiitoarea s ă aibă; pentru aceasta, zic, au oprit
Sinodul aceast ă silnicie, c ă pe Arhierei nevoie era a-i opri de nunt ă pentru pricinile ce am zis la al
12-lea Canon, și mai ales pentru a nu d ărui fiilor lor lucrurile Bisericii. Iar pentru Preo ți nu este atât
nevoie, pentru c ă Preotul s-a rânduit a fi casnic unei mici Paróhii, sau unui sat. Iar în sil ă a se
despărți, ceea ce pricinuia Canonul cel din Roma a m ărturisirii Preo ților (că desăvârșit se vor
despărți de femei) este afar ă de lege, și legiure împotriva Sfântului Duh. Iar dac ă prihănesc Latinii
pe acest Sinod, pentru ce lucreaz ă ceea ce s-a legiuit de el? C ă pe Preo ții neamului maroni știlor
celui de prin prejurul muntelui Libanului, ce se afl ă în Fenicia, ce este de o cugetare cu latinii îi
iartă să-și aibă muierile lor. Prih ănească-se dar pe sine și ticăiții pentru c ă iartă pe arătații Preoți ai
maroniștilor ca și în ziua când se împreuneaz ă cu muierile lor s ă Liturghiseasc ă, împotrivindu-se
lui Pavel, și Sfintelor Canoane. Prih ănească-se încă, și pentru c ă iartă în Lehía pe Dreptsl ăvitorii
Preoții cei a doua oar ă căsătoriți, să-și aibă Preoția numai de vor primi s ă se facă Papiști.

205
CANON 14
Canonul sfin ților, și de Dumnezeu purt ătorilor P ărinților noștri să stăpânească
și întru aceasta, ca Presbíterul mai înainte de treizeci de ani s ă nu se Hirotoniseasc ă,
măcar de ar fi omul cu totul vrednic, ci s ă aștepte. Că Domnul nostru Iisus Hristos, în
anul al treizecilea s-a Botezat, și a început a Botezat, și a început a înv ăța; Așișderea,
nici Diaconul mai înainte de 25 ani, iar Diaconi ța mai-nainte de 40 s ă nu se
Hirotoniseasc ă. [Sinodul 1: 19; Sinod 4: 15; Neocesarea: 11; Cartagina: 21]

TÂLCUIRE
Canonul acesta anume a șează pe cel al 11-lea al Sinodului din Neocesareea,
întărindu-le pe acela, și rânduind, a nu se Hirotonisi treptele ar ătate mai-nainte de a
ajunge cu vârsta la anii ar ătați. Căci și Domnul la vârsta de treizeci ani s-a Botezat, și a
început a înv ăța propov ăduirea Evanghelie i; precum arat ă Dumnezeiescul Lucá (cap 3,
23). Căruia se cuvine a urma și Presbíterii, ca ni ște învățători ai credincio șilor. Dar
milostiv fie Dumnezeu, pentru c ălcarea sfintelor Canoane cea de acum! Și dacă
călcătorii Canoanelor acestora nu se înduplec ă de sfințiții și de Dumnezeu purt ătorii și
sfinții Părinți, înduplece-se m ăcar de un om lumean și mirean, care este Împ ăratul
Iustinian, care în a sa Neara 123 zice, nu iert ăm a se face Presbiter mai jos fiind cu
vârsta de treizeci de ani; nici Diacon mai jos de 25, nici Ipodiacon mai jos de 20. Cite ște
și pe cel al 19-lea al Sinodului 1 și subînsemnarea celui al 11-lea al Sinodului din
Neocesareea.

CANON 15 Ipodiaconul nu mai pu țin de 20 de ani s ă se Hirotoniseasc ă; iar dac ă cineva din
cei ce s-ar afla în orice fel de Ieraticeasc ă stare, afar ă de anii cei rândui ți s-ar
Hirotonisi, s ă se cateriseasc ă.

TÂLCUIRE
Canonul acesta hot ărește că oricare din aceste 4 st ări se va Hirotonisi afar ă de anii
cei ziși, să se cateriseasc ă.

CANON 16
Fiindcă cartea faptelor predat ă de către sfinții Apostoli șapte Diaconi a se a șeza,
iar Părinții Sinodului celui din Neocesareea, a șa au zis ar ătat în Canoanele cele de ei
așezate, că șapte Diaconi sunt datori a fi dup ă Canon, m ăcar oricât de mare ar fi
cetatea. Și se va încredin ța din Cartea faptelor. Noi cu Apostoleasca zicere potrivind
gândul P ărinților, am aflat c ă cuvântul lor, nu a fost pentru b ărbații cei ce slujesc
Tainelor, ci pentru slujirea în trebuin țele meselor, Cartea faptelor a șa având: «În
zilele acelea, înmul țindu-se Ucenicii, au f ăcut cârtire Elinii împotriva Evreilor, c ăci
văduvele lor se treceau cu vederea întru slujba cea de toate zilele. Și chemând cei
doisprezece pe mul țimea Ucenicilor au zis: Nu este cu pl ăcere nou ă ca lăsând
Cuvântul lui Dumnezeu, s ă slujim meselor. Socoti ți drept aceea fra ților dintre voi
șapte bărbați mărturisiți, plini de Duhul Sfânt, și de înțelepciune, pe care s ă-i
rânduim la treaba aceasta. Iar noi întru rug ăciune, și întru slujba Cuvântului ne vom
zăbovi, și a plăcut cuvântul acesta înaintea a toat ă mulțimea; și au ales pe Ștefan,

206
bărbat plin de Credin ță, și de Duh Sfânt, și pe Fílipp, și pe Próhor, și pe Nicánor, și
pe Tímon, și pe Parmená, și pe Nicólae nemernicul Antiohian; pe care i-a pus
înaintea Apostolilor» [Fapte VI, 1]. Acestea tâlcuindu-le Dasc ălul Bisericii Ioan cel
cu gura de aur, a șa vorbește, vrednic lucru este de a se mira cineva, cum nu s-a rupt
mulțimea pentru alegerea b ărbaților! Cum nu s-au socotit lep ădați și osândi ți de
către dânșii Apostolii! Dar oare ce dreg ătorie aveau ace știa? Și care Hirotonie au
primit? De nevoie este a o ști; oare cea a Diaconilor? Dar îns ă, acest lucru în Biserici
nu este; cea a Presbíterilor este Iconomia? Cu toate c ă încă nici un Episcop era, ci
Apostolii numai. Drept aceea, socotesc, c ă nici a Diaconilor, nici a Presbiterilor,
nume a fi, cunoscut este și arătat. Deci, asupra acestora propov ăduim și noi că, acei
proziși șapte Diaconi, s ă nu se ia pentru cei ce slujesc Tainelor, dup ă protâlcuita
învățătură, ci aceștia sunt, cei ce li s-au încredin țat Iconomia ob șteștei trebuin țe a
celor atunci aduna ți, care ni s-au f ăcut nouă tip (form ă) și întru aceasta, de iubirea de
oameni, și de purtarea de grij ă pentru cei lipsi ți.

TÂLCUIRE
Canonul acesta îndrepteaz ă, sau mai bine a zice îmbun ătățește pe cel al 15-le al
Sinodului din Neocesáreea. Care hot ărăște a se afla numai șapte Diaconi, și nu mai
mulți și în cea mai mare Cetate, precum Cartea Faptelor istorise ște. Deci zic P ărinții
Sinodului acestuia, c ă noi cump ănind tâlcuirea ce o au P ărinții, cu cele zise în
Apostole știle Fapte pentru cei șapte Diaconi, am aflat c ă aceea nu erau slujitori Tainelor
c i a i m e s e l o r , p r e c u m d i n î n s ăși Faptele se în țelege. Drept aceea și Părinții aceștia
unindu-se cu Dumnezeiescul Hrisostom, propov ăduiesc că Diaconii ace ști, precum am
zis, nu erau slujitori ai Tainelor, ci ai trebuin ței celei de Ob ște, și ai porțioanelor (sau
pensiilor) cre știnilor de atunci.185 C a r e n i s – a u f ăcut pildă d e i u b i r e d e o a m e n i , și de
purtare de grij ă, ce trebuie s ă avem pentru s ăraci; și nu numai P ărinții aceștia au urmat
Canonului pomenit de Sinodul din Neocesareea, ci și Împărații Iustinian, și Iraclie cei
mai-nainte de dân șii, că cel 1 o sut ă de Diaconi, iar cel al doilea mai mult de o sut ă, au
așezat în Biserica cea mare. Și de obște toate Bisericile, dup ă avuțiile lor, au și numărul
Diaconilor, și al Clericilor.

CANON 17
Fiindcă Clericii oarec ăror Biserici, l ăsând pe a loru și Biserici, întru care s-au
Hirotonisit, c ătre alți Episcopi au alergat, și fără de știrea Episcopului lor în str ăine
Biserici s-au a șezat, și din aceasta s-au întâmplat a se face ei nesupu și; Poruncim, ca
de la luna lui ianuarie al trecutului al 4-lea Indiction, nici unul din to ți Clericii,

185 De aici unii îndeamnându-se, zic, c ă acești șa p t e D i a c o n i n u s e c a d e a s e z u g r ăvi ca slujitorii
Tainelor cu t ămâitoare, cu stihar, și cu Orar, și cu capetele descoperite. Eu îns ă, văzând despre o
parte pe purt ătorul de Dumnezeu Ignatie scriind în Epistolía cea c ătre Traleséni, c ă Arhidiaconul
Ștefan Liturghisea la Iacov fratele Domnului Liturghie curat ă și neprihănită. Și despre alta, v ăzând
la capetele al 4-lea și al 46-lea ale c ărții a 8-a a Apostole știlor așezământuri c ă se numără acei șapte
Diaconi cu Episcopii și cu Presbíterii, și cu aceștia împreun ă se numără, din care unul era și Ștefan.
Socotesc ace știași au fost și Diaconi slujitori ai Tainelor, și prin urmare, c ă nu este cu necuviin ță a
se închipui slujitori Tainelor.

207
măcar în oricare treapt ă s-ar întâmpla a fi, s ă nu aibă voie fără de în scris ă slobozenie
a Episcopului s ău, a se rândui întru alt ă Biserică. Pentru c ă, cel ce de acum înainte nu
se va păzi de aceasta, ci ru șinând, cât din partea sa, pe cel ce a pus Hirotonie asupra
lui, să se cateriseasc ă și el, și cel ce f ără cuvânt l-a primit. [Apo stol: 12, 15, 33; Sinod
1: 15, 16; Sinod 4: 5, 10, 11, 13, 20, 23; Sinod 7: 15; Antiohía: 3, 7, 8, 11; Laodiceea: 41, 42; Sardichia: 7, 8, 15, 16, 19; Cartagina: 31, 63, 97, 98, 116]

TÂLCUIRE Nu iartă Canonul acesta s ă-și lase Clericii Bisericile lor, și să se mute la altele, f ără
de știrea, și slobozitoare scrisoare a Episcopului lor, pentru c ă din pricina aceasta se fac
nesupuși.

CANON 18 Clericii cei ce cu pricinuire de barbariceasc ă năpădire, sau altfel oarecum din
întâmplare str ămutându-se, când va înceta despre dân șii nevoia, sau n ăvălirile
barbarilor, pentru au fost fugit, iar ăși la Bisericile lor, poruncim s ă se întoarc ă, și nu
îndelung ă vreme a le l ăsa pe ele f ără pricină. Iar dac ă vreunul nu va face dup ă
Canonul acesta, s ă se aforiseasc ă, până s-ar întoarce la Biserica sa, îns ăși aceasta dar
să se facă și Episcopului celui ce îl ține pe el. [Apostol: 15; Sinod 1: 15, 16; Sinod 4: 5,
10, 20, 23; Sinod 6: 17; Sinod 7: 15; Antiohía: 3; Sard: 15, 16, 19; Cartagina: 63, 98]

TÂLCUIRE
Nu numai pe Clericii cei ce f ără pricini î și lasă Bisericile lor, nu-i iart ă Canonul
acesta, ci nici pe cei ce se vor duce de la ele, ori pentru n ăvălirile barbarilor, ori poate
pentru greut ățile datoriilor și dărilor, ori pentru foamete, ori pentru cium ă, ori pentru
oarecare întâmplare. C ă porunce ște, ca dup ă ce va înceta pricina pentru care s-au dus,
iarăși să se întoarc ă la Bisericile lor. Iar de nu, s ă se aforiseasc ă și el, și Episcopul ce-l
ține în Epárhia sa, pân ă ce se va întoarce la ale sale.

CANON 19
Cum că se cuvine proesto șii Bisericilor, în toate zilele, iar mai cu deosebire în
Duminici pe to ți Clericii, și pe norod s ă-i învețe cuvintele evséviei (bunei cinstiri),
din Dumnezeiasca Scriptur ă culegând în țelesurile adev ărului, și judecățile. Și să nu
calce hotarele cele acum puse, sau predarea cea de la purt ătorii de Dumnezeu P ărinți.
Ci, și scripturelnic cuvânt de s-ar porni, nu alt fel pe acesta s ă-l tâlcuiasc ă, decât,
precum au a șezat Lumin ătorii Bisericii, și învățătorii prin c ărțile lor. Și mai mult
întru acestea s ă sporeasc ă, decât alc ătuind cuvinte ale lor, ca nu, poate cândva,
nefiind îndestula ți la aceasta, s ă cadă din cuviin ță. Că prin înv ățătura prozi șilor
Părinți, noroadele înv ățându-se de cele alese și bune, și cele nefolositoare, și
vrednice de lep ădat, viața își vor îndrepta spre mai bine, și nu se vor vâna de patima
necunoștinței, ci luând aminte la înv ățătură, pe sine și se vor ascu ți spre a nu p ătimi
rău, și de frica muncilor celor ce se g ătesc, își vor lucra mântuirea. [Apostol: 58;
Sinod 1: 2, 5, 16; Laodiceea: 19; Cartagina: 79, 131, 132, 133; Petru: 10; Nissis: 6]

208
TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul acesta, ca Episcopii ma i cu deadinsul, iar prin urmare și
Presbiterii, în fiecare zi, iar mai vârtos Duminicile186 (sau și în celelalte s ărbători) să
învețe pe tot Cler și pe norod, fiindc ă întru aceste zile, încetând cre știnii de la lucrul
lor, se adun ă la Biserici, și ascultă Dumnezeie știle Cuvinte, și prin urmare, cei ce
învață, mai mult folos le pricinuie ște. Însă să nu înve țe și cuvinte și noimele lor; ci din
Dumnezeie știle Scripturi, f ără a ieși din hotarele și Dogmele Credin ței, cele Sinodice ște
întărite, sau afar ă din predarea purt ătorilor de Dumnezeu P ărinți. Și dacă când vor
vorovi cuvânt al Scripturii întru alt chip, s ă nu-l tălmăcească, decât precum l-au
tălmăcit în cărțile lor Dasc ălii Bisericii; și mai mult s ă se sârguiasc ă a spori întru a
învăța cele ale Dumnezei știlor Părinți, decât a alc ătui cuvinte ale lor. Ca nu cumva
întrebuin țând noime de ale lor, și neputând câteodat ă a le înțelege bine, s ă cadă de la
cuviință, și de la adev ăr. Căci din înv ățătura aceasta a P ărinților înv ățându-se
noroadele, care sunt cele folositoare sufletelor lor, și care nefolositoare, î și prefac via ța
lor din r ăutate întru fapta bun ă, și din întunericul necuno știnței se izb ăvesc. Și iarăși
luând aminte la aceasta, și auzind chinurile și muncile ce vor s ă ia cei răi, pentru frica
acelora, se dep ărtează de răutăți, și lucreaz ă cele pentru mântuirea lor.

CANON 20
Să nu fie slobod Episcopului întru alt ă cetate, ce nu este cuvenit ă lui, a înv ăța în
public. Iar de se va v ădi cineva f ăcând aceasta, s ă înceteze despre Episcopie; s ă
lucreze îns ă cele ale Presbiterului. [Apostol: 35; Sinod 2: 2; Sinod 3: 8; Antiohía: 13,
22; Sardichia: 3, 11, 12]

TÂLCUIRE
Nu este iertat (zice Canonul) vreunui Episcop a înv ăța în arătare și în public, în
Eparhie str ăină, fără voia Episcopului locului. Fiindc ă acest fel de înv ățătură se face
spre necinstea aceluia, ca cum acesta ar fi în țelept, și învățător, iar acela ar fi neîn țelept
și neînvățat. Și c a r e s e v a a r ăta făcând una ca aceasta, s ă înceteze despre dreg ătoria
Episcopului, și să facă numai cele ce se cuvin Presbíterului. Îns ă în auzul poporului și
Obștește oprește Canonul acesta a înv ăța, dacă în deosebire l-ar întreba pe Episcop
cineva pentru oarecare lucruri, și va răspunde, nu p ăcătuiește. Și nu se împotrive ște
Canonul acesta celui 29 al Sinodului al 4-lea pentru cele zise în al 35-lea al Apostolilor,
pe care și citește-l.

186 Întru acest Canon, s-au aflat o însemnare zicând a șa. Însemneaz ă Canonul acesta, și miră-te cum
astăzi nu se lucreaz ă; că pe cuviosul Patriarhul acela kir Ioan, ce se zicea al Halchidonului, care era
în vremea lui Alexie Comninó, în toate duminicile înv ăța. Pentru aceea și se află învățăturile lui în
carte preadeosebit ă. Se află însă și Chiriacodromion al lui Ioan, sau al lui Gheorghie Xifilín
Patriarhul Constantinopolului, și ale altor Patriarhi și Episcopi. Unit cu Canonul acesta zice, și
Sfântul Iustin în apología a doua pentru cre știn. Că, Duminicile s ă adunau cre știnii în Biseric ă din
toate părțile, și după ce se citea în vremea Liturghiei, Citirile Scripturii celei noi, și ale celei vechi,
făcea proestósul sf ătuire prin cuvânt, și chemare a urm ării acestor bun ătăți. Iar cum c ă și
Presbíterii sunt proestó și ai Bisericilor, se arat ă și din cuvântul al 15-lea al sfântului Grigorie
Teologul, unde pe Presbíteri îi nume ște păstori, iar pe Episcopi Arhip ăstori. Și Zonará înc ă
împreun ă șezători în Altar cu Episcopii pe ei îi nume ște.

209
CANON 21
Cei ce au c ăzut în vinov ății canonice ști, și pentru aceasta sunt supu și cei
desăvârșite și pururelnice caterisiri, și în locul mirenilor împin și, dacă de bună voie
către întoarcere privind, se leap ădă de păcatul, pentru care au c ăzut din Dar, și s-au
făcut pe sine și desăvârșit străini de acela și, în chipul Clerului tunde-se. Iar de nu o
vor alege aceasta de voia lor, grijeasc ă-și pletele ca și mirenii, ca unii ce au cinstit
mai mult petrecerea cea în lume decât cereasca Via ță. [Apostol: 25; Sinod 1: 9; Sinod
6: 4; Neocesareea: 9; Vasilie: 3, 17, 32, 50, 70]

TÂLCUIRE
Câți Ierosiți pentru Canonice ști vinovății, pentru curvie, zicând, sau precurvie,
sau alte p ăcate de acest fel, des ăvârșit și pentru totdeauna fiind caterisi ți, și în form ă de
mireni îmbr ăcați, și împreun ă cu mirenii stând în Biseric ă, porunce ște Canonul acesta,
că de se vor poc ăi de bun ă voie, și se vor dep ărta desăvârșit de păcatul acela, s ă-și
tundă perii capului, adic ă să aibă semnul acel numit papalítra în cre ștet, care era chip și
semn al Clericilor187. Iar de nu se vor poc ăi de bun ă voie, grijindu- și pletele, ca și cei
lumești, ca de la chipul cel mirenesc ru șinându-se, s ă vie cândva întru sim țirea răutății
lor, și să se pocăiască.

CANON 22
Cei ce pe bani se Hirotonisesc, ori Episcopi, sau ori de care Clerici, și nu dup ă
cercetare, și alegere a vie ții, a se caterisi poruncim. Înc ă și cei ce i-au hirotonisit.
[Apostol: 29; Sinod 4:2; Sinod 6: 23; Sinod 7: 4, 5, 19; Vasilie: 91; Epistola Ghenadie și
Tarasie]

187 Papalítra care și Gárrara se nume ște este o rotund ă tundere a p ărului din cre ștetul capului, și nu
este obicei Latinesc, ci a toatei Bisericii R ăsăritenești și apusene ști, precum din Canonul acesta se
adevereaz ă, și de la sfin ți. Că Ieroním, scriind c ătre Augustin zice, rog pe cununa ta, asemenea și
Augustin, scriind c ătre Episcopul Proculian, zice, s ă nu ai parte de cununa mea. Se face îns ă, nu
spre cinstea Apostolului Petru, precum zic apusenii. Ci mai întâi și chiar, spre semnul chipului
Clericesc, dup ă care ace știa se osebeau de cei ce nu erau Clerici, precum zice Canonul. Iar în urm ă
și după alegoricescul chip, spre închipuirea cununii cei de spini a Domnului, precum tâlcuie ște
sfântul Ghermanó în cea pentru tainica Teorie. Deci Clericii Bisericilor noastre, nu spre împodobire
tunzând de sus și de jos pu țin pletele, în cruci ș adică, și în mijloc l ăsându-le netunse, și cu totul
nestricate, iar Apusenii, fiindc ă îl face acesta spre împodobire, deasupra și dedesubt r ăzând
pletele, și mijlocul adeseori tunzându-l, și nepotrivite f ăcându-le f ăcut cu cununa sfin ților, pentru
aceasta Máxim Margúnie în însemnarea 35 la Canoanele Sinodului din Antiohía, curveasc ă cunună
o a numit pe acela semn al Latinilor. Vezi pe Dosítei în Dodecávivlion la foaia 778 iar cum c ă se
cuvine a face în cre ștetul capului aceste fel de cunun ă, și clericii no ștri învață-se din Canonul
acesta. C ă nu este drept hotare ve șnice a str ămuta, pe care le-au pus P ărinții noștri. Pentru aceasta
și Valsamón tâlcuind Canonul 44 al marelui Vasilie zice, c ă Clericii cei caterisi ți se prefac, și cu
chipul acesta se întocmesc Canoanele, și cel 25 Apostolesc, și cel 3 al marelui Vasilie, și câte alte
Canoane zic, ca unii ca ace știa să se arunce în locul mirenilor. Și alții, că, cei caterisi ți, dacă în urmă
de voie vor urî p ăcatul, și desăvârșit se vor p ărăsi de el, și se vor poc ăi, aceștia să-și ia iarăși forma
clericatului, ce au pierdut-o. Iar dac ă aceasta este a șa, arătat este dar c ă aceștia se suiau iar ăși, la
locul celor Ierosi ți, și își avea stare și cinstea șederii numai, nu și a lucrării treptei pierdute.

210
TÂLCUIRE
Porunce ște Canonul acesta s ă se cateriseasc ă Episcopii, și alții oarecare Clerici, ce
se vor hirotonisi prin darea de bani, și nu pentru vrednicie, și îmbunătățita lor via ță;
împreun ă și cei ce i-au Hirotonisit; vezi Apostolescul Canon 29. Cite ște și suspină frate
pentru c ălcarea unor Canoane ca acestea atât de înfrico șate. Fiindc ă în ziua de ast ăzi
întru acest chip se lucreaz ă simonia, ca cum ar fi o fapt ă bună, și nu eres urât de
Dumnezeu, precum îl nume ște preasfin țitul Ghenádie. Dac ă, după perilípsurile
Sfințitelor Canoane, va c ăuta cineva lucr ările cele Biserice ști ale stării de acum, negre șit
nu se dumire ște, și nu află cea mai mic ă asemnare cu starea cea mai dinainte, spre a- și
putea vindeca nedumerirea sa. Pentru c ă toți cei Biserice ști afară de lege i-au rânduiala,
și asemeni vie țuiesc, și se săvârșesc; pentru aceasta și jugul robiei zace asupr ă-ne, și
sporește cu asprime. Noi îns ă nu simțim, și mai fără rușine facem f ără de legi.

CANON 23
Pentru ca nimeni, ori din Episcopi, sau din Presbíteri, sau din Diaconi, dând
Preacurata Cuminec ătură să cere haru de la cel ce se împ ărtășește pentru acest fel de
împărtășire, bani sau orice fel de lucru. C ă nici este cump ărat Harul, nici cu bani am
împărțit Sfințenia Duhului, ci celor vrednici de Dar, f ără vicleșug se cuvine a se da.
Iar de s-ar ar ăta cineva din cei num ărați în Cler, cerând de al acela, pe care îl
cuminec ă cu Preacurata Cuminec ătură, orice fel (de plat ă) să se cateriseasc ă, ca un
râvnitor al r ătăcirii, și a răutății lui Simon. [Apostol: 29; Sinod 4: 2; Sinod 6: 22; Sinod
7: 4, 15, 19; Vasilie: 91; Epistolia Ghenadie și Tarasie]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că nici un Episcop, sau Presbíter, sau Diacon, s ă nu
ceară cu îndatorire de la aceea, pe care îi împ ărtășește cu Dumnezeie știle Taine, parale,
sau vreun alt fel de plat ă, oricât de mic ă ar fi, pentru Dumnezeiasca Împ ărtășire. Căci
Darul Sfintelor Taine nu se vinde, nici cu bani d ăm sfințenia Dumnezeiescului Duh. Ci
fără plată, celor ce sunt vrednici de el; c ă pentru aceasta și Darul de cei mul ți se
numește Dumnezeiasca Împ ărtășire. Iar cel ce o ar face aceasta, s ă se cateriseasc ă, ca un
următor al lui Simon vr ăjitorului, care a socotit c ă cu bani se vinde Harul prea
Sfântului Duh. Cite ște și pe 29 Apostolesc.

CANON 24
Nu fie slobod vreunuia din cei ce se num ără în Ieraticeasca tagm ă, sau din
Monahi, a merge la alergarea cu caii (s ă priveasc ă), sau să sufere scenicile jocuri. Ci
și de se va chema vreunul la nunt ă, când vor intra îns ă jocurile spre juc ăreile cele
spre am ăgire, să se scoale, și îndată să se ducă. Așa poruncind înv ățătura Părinților
noștri; iar dac ă vreunul s-ar prinde întru aceasta, sau s ă înceteze, sau s ă se
cateriseasc ă. [Apostol: 42, 43; Sinod 6: 51, 62, 66; Sinod 7: 22; Laodiceea: 3, 54;
Cartagina: 17, 70]

TÂLCUIRE
Nu este iertat vreunuia din cei sfin țiți, sau din Monahi, precum zice Canonul
acesta, s ă meargă la locurile acelea, unde se fac alerg ări de cai s ă priveasc ă, sau să

211
asculte cântece de cele muiere ști. Dar și la nunt ă de va fi chemat vreun Cleric: s ă
meargă, însă când vor veni s ă cânte acest fel de cânt ări amăgitoare și satanice ști, să se
scoale și să fugă îndată, precum porunce ște învățătura Părinților. Adic ă Canonul 54 al
Sinodului din Laodiceea. (M ăcar că acela adaug ă, că nici alte priviri ce se fac la nun ți, și
la Cine, nu se cade a privi cei sfin țiți, ci trebuie a fugi.) Iar care se va prinde c ă a făcut
aceasta, ori s ă înceteze, ori s ă se cateriseasc ă.

CANON 25
Pe lângă toate celelalte reînnoim și Canonul cel ce înva ță, ca parohiile cele
țărănești sau sătești ale fiec ărei Biserici, s ă rămâie nestr ămutate la Episcopii cei ce le
țin pe ele. Și mai ales de le-au iconomisit în vreme de treizeci de ani f ără silă țiindu-
le. Iar dac ă, în lăuntrul celor treizeci de ani, s-a f ăcut oarecare pricire, sau s-ar face
pentru ele, s ă fie iertat celor ce zic c ă s-au nedrept ățit, a porni (judecat ă) pentru
acestea la Sinodul Epárhiei. [Sinod 4: 17; Cartagina: 128, 129, 130]

TÂLCUIRE
Canonul acesta înnoie ște pe cel al 17-lea al Sinodului al 4-lea pe care îl și pune
anume; îns ă nu tot, ci parte din acela; pentru aceea și vezi tâlcuirea acestuia acolo.

CANON 26
Presbíterul, carele din ne știință s-au poticnit la nunt ă neiertat ă, de ședere
împărtășească-se după cele legiuite nou ă de sfințitul Canon, iar de celelalte lucr ări să
se depărteze. Că destul este unuia ca acestuia iertarea, iar a binecuvânta pe altul cel
ce este dator a- și vindeca r ănile sale, este lucru necuviincios. C ă binecuvântarea este
împărtășire de sfin țenie. Iar cel ce aceasta nu o are, pentru poticnirea cea din
neștiință, cum o va da altuia? Deci, nici înaintea norodului, nici îndeosebi s ă
binecuvinteze, nici Trupul lui Hristos s ă-l împart ă altora, nici altceva s ă
Liturghiseasc ă, ci îndestulându-se cu șederea mai sus, plâng ă-se către alții, și
Domnului ca s ă i se ierte lui nelegiuirea cea din ne știință. Bine ar ătat fiind, c ă acest
fel de nunt ă neiertat ă se va dezlega, și nicidecum b ărbatul va avea împ ărtășire cu
aceia, pentru care s-au lipsit de sfin țita lucrare. [Apostol: 19; Sinod 6: 3; Neocesareea:
2; Vasilie: 23, 24, 78]

TÂLCUIRE
Canonul acesta188 este însu și al 27-lea al marelui Vasilie; care rânduie ște ca
Presbíterul acela, care prin Cununie ar lua prin ne știință pe vreo rudenie a sa, acela,

188 Din Canonul acesta ar ătat se dovede ște că toți Presbíterii (cum și Arhiereii) care se vor caterisi
pentru ar ătatele lor vinov ății, sau și de către Duhovnicul cu sf ătuire se vor opri pentru ascunsele
lor păcate, cele vrednice de caterisire, sau și însuși mustrați de știință se vor paretisí, ace știa nu pot,
nici a Blagoslovi, nici a sfin ți, nici vreo alt ă sfințită lucrare a face, nici întru ascuns, nici în ar ătare.
Nici a Cumineca pe cineva, nici ap ă sfințită a face, nici Botezuri, nici Masluri. Fiindc ă întru toate
sfințitele lucr ări acestea, se face împ ărtășire de binecuvântare și de sfin țenie, pe care ei nu o au,
după cuprinderea Canonului acestuia. Dar nici gândurile a asculta, și Duhovnici a se face pot unii
ca aceștia. Pentru c ă după Simeon al Tesalonícului (r ăspunsul 11) Duhovnicescul P ărinte trebuie și
a Blagoslovi, și iertătoare rug ăciune a rosti, și a Liturghisi, și pe cei ce se m ărturisesc a-i cumineca,

212
fiindcă nu știa rudenia, pentru aceasta se iart ă, și să aibă cinstea șederii împreun ă cu
Presbiterii ceilal ți. Iar de toate celelalte lucr ări ale Preo ției să se depărteze. Ad ăogând
Sinodul c ă și cinstea șederii acesteia s ă o aibă, după ce mai întâi se va desp ărți de
neiertata nunta aceea, pentru care s-a caterisit de Preo ție; că de nu se va desp ărți, nu
numai că și de cinstea aceasta se va lipsi, ci se va supune și sub cert ări.

CANON 27
Nimeni din cei ce se num ără în Cler s ă nu se îmbrace în hain ă necuvenit ă, nici
în cetate petrecând, nici în cale mergând, ci s ă întrebuin țeze îmbr ăcăminți cele acum
obișnuite celor ce se num ără în Cler. Iar dac ă unul va face una ca aceasta, pe o
săptămână să se aforiseasc ă. [Sinod 7: 16; Gangra: 12, 21]

TÂLCUIRE
Clericii, și cei Ierosi ți se cuvine a fi cucernici și după chipul cel din afar ă, pentru
că Dumnezeu cu adev ărat vede în inim ă, iar oamenii privesc la starea cea din afar ă a
trupului, dup ă ceea ce este scris: «Omul vede în fa ță, iar Dumnezeu vede în inim ă.» [1
Împărați XVI, 7] Drept aceea din cele dinafar ă chibzuiesc și așezarea cea din l ăuntru a
inimii. Pentru aceasta și Canonul acesta porunce ște, ca nici un Cleric s ă nu poarte haine
nepotrivite Epánghelmei sale. Adic ă de mult pre ț, și de mătase, sau și ostășești, nici în
cetate aflându-se, nici în c ălătorie, ci s ă întrebuin țeze hainele cele obi șnuite Clericilor,
adică cucernice și umilite. Iar care ar face dimpotriv ă, să se aforiseasc ă pe o săptămână.

CANON 28
Fiindcă ne-am în științat că în osebite Biserici, struguri proaducându-se în Altar,
după oarecare p ăzit obicei, liturghisitorii Altarului împreunându-i pe ace știa cu
Jertfa cea f ără de sânge a Proaducerii, a șa pe amândou ă împreun ă le împart
poporului. Împreun ă am socotit, ca s ă nu mai fac ă vreunul din cei sfin țiți aceasta, ci
spre viața veșnică, și spre iertarea p ăcatelor singur ă Proaducerea s ă se dea poporului.
Iar aducerea strugurilor ca o pârg ă socotindu-o ei, osebit binecuvântându-o Iereii s ă
dea dintr-însa celor ce cer spre mul țumirea d ătătorului rodurilor, prin care trupurile
noastre, dup ă Dumnezeiasca hot ărâre, cresc și se hrănesc. Deci dac ă vreun Cleric ar
face afar ă din cele rânduite, s ă se cateriseasc ă. [Apostol: 3, 4; Sinod 6: 32, 57, 99;
Cartagina: 40]

TÂLCUIRE
De vreme ce în unele locuri, dup ă oarecare obicei proaduceau unii struguri și îi
puneau pe Sfânta Mas ă, pe care unindu-i Presbíter ii cu Preacuratele Taine, le
împărțeau pe amândou ă împreun ă la norod, pentru aceasta porunce ște Canonul acesta,
ca de acum s ă nu mai cuteze vreun Presbíter a face aceasta189. Ci Dumnezeiasca

și pentru cei ce se poc ăiesc a mijloci. Și în scurt a zice, Duhovnicul trebuie s ă aibă Preoția
lucrătoare, dup ă Kítrus (vezi și subînsemnarea celui 39 Apostolesc).
189 Drept aceea și Preoții și Arhiereii trebuie în vreme de cium ă, să întrebuin țeze chip spre a
împărtăși pe cei bolnavi, care s ă nu calce Canonul acesta, punând în strafíd ă sfântul Trup, ci în
vreun vas sfin țit, și de acolo s ă-l ia, sau ciócli, sau bolnavii, cu linguri ța. Apoi vasul cu linguri ța să

213
Cuminec ătură singură să o dea celor vrednici, pentru Via ța veșnică, și pentru iertarea
păcatelor lor190. Iar struguri ca pe o pârg ă să-i blagosloveasc ă cu osebit ă rugăciune, și
să-i împart ă norodului, spre mul țumirea lui Dumnezeu. Iar care va face afar ă de
Canonul acesta, s ă se cateriseasc ă. Citește și pe cel al 3-lea Apostolesc.

CANON 29
Canonul celor aduna ți în Cartaghén înva ță, ca, sfintele Altarului s ă nu se
săvârșească, decât de oameni posti ți, osebindu-se o zi a anului, întru care se
săvârșește Dumnezeiasca Cin ă, poate atunci, pentru oarecare pricinuiri folositoare
Bisericii dup ă locuri, acei Dumnezei ști Părinți, întrebuin țând o iconomie ca aceasta.
Dar pe noi nimeni silindu-ne a l ăsa scump ătatea, hot ărâm, Apostolice știlor, și
Părinteștilor pred ări urmând, c ă nu se cade în patruzecime a deslega Joia s ăptămânei
celei de pe urm ă, și toată patruzecimea a o necinsti. [Apostol: 69; Sinod 6: 89;
Laodiceea: 49, 50, 51, 52; Cartagina: 48, 56; Dionisie: 1; Timotei: 8, 10]

TÂLCUIRE
Precum Domnul nostru Iisus Hristos în seara Joii celei mari, mai întâi a mâncat
Cina cea de Ob ște, și după aceea a dat Dumnezeie știle Taine Apostolilor, cu un chip ca
acesta au apucat a se ține obiceiul și în locurile Africii, mai întâi a mânca cei de acolo în
Joia cea mare oarecare desf ătate mânc ări, după Zonará, desleg ătoare fiind a obi șnuitei
uscatei mânc ări ce se face în toate zilele Postului celui mare, și apoi să săvârșeasca
Liturghie, și să se împărtășească cu sfintele Taine. Deci Sinodul acesta îmbun ătățind
Canonul al 48-lea al Sinodului din Cartagina, care cuprinde acest obicei, rânduie ște, că
Părinții aceia, poate au întrebuin țat Iconomia aceasta, pentru oarecare pricini
folositoare în locurile acelea; iar noi (zic P ărinții acestui Sinod) neavând vreo pricin ă,
care să ne sileasc ă, a lăsa scump ătatea Canoanelor, urm ăm atât predaniilor Apostolilor,
adică Canonului al 69-lea al lor, care rânduie ște, ca toți să posteasc ă sfânta Patruzecime
(întru care aceste patruzeci de zile se cuprinde și Joia cea mare, și toată Săptămâna
mare) cât și cele ale P ărinților, adic ă Canonul 8 al P ărinților din Laodiceea, care
rânduiește, că nu se cade cineva a dezlega Postul Joii celei mari a S ăptămânii celei de
pe urmă a marelui Post, și prin dezlegarea aceasta s ă necinsteasc ă, și să netrebniceasc ă

se puie în o țet, și oțetul să se verse acolo unde se spal ă Preoții după Sfânta Liturghie, sau cu oricare
chip ar putea, mai neprimejduitor și Canonicesc.
190 Și nu numai osebit de struguri (sau de poam ă) se cuvine a se da Dumnezeiasca Împ ărtășire, ci
de osebit ă și de însu și Părticelele celelalte puse în sfântul Potir. Pentru aceasta și Simeon al
Tesalonicului (cap 94) zice, c ă Preoții se cuvine bine s ă ia aminte, a nu împ ărtăși pe creștini din
Părticelele (adic ă din cea scoas ă pentru N ăscătoarea de Dumnezeu, din cetele cele 9, nici din
Părticelele cele scoase pentru fiec are nume ce pomenesc) ci din însu și Trupul Domnului. Iar de vor
fi mulți cei ce au s ă se împărtășească (precum urmeaz ă mai ales în Joia cea mare, la s ărbătoarea
Nașterii Domnului, la al Sfin ților Apostoli, și al Născătoarei de Dumnezeu) atunci s ă nu puie
Părticelele în sfântul Potir, pentru ca s ă nu greșească, să împărtășească pe vreunul dintr-însele, ci
să le lase pe sfântul Disc, și după ce va împ ărtăși pe norod, atunci punându-le, va s ăvârși, precum
așa obișnuiesc a face și la Lavrele cele mari ale sfântului Munte. Îngrijindu-se Presbíterii la ni ște
zile ca acestea, a scoate Agne ț mai mare dup ă analogía norodului ce are a se împ ărtăși.

214
tot Postul Patruzecimii; ci trebuie toat ă Patruzecimea a o posti cu mâncare uscat ă,
împreun ă adică cu Joia cea mare.

SIMFONIE
„Însemneaz ă însă, că nu numai acest 48 al Cartaghénei hot ărăște, că se cuvine
Iereii posti ți a Liturghisi, dar și cel 56 acestea zice, c ă aceasta s-ar fi adeverit și de
Sinodul cel in Niceea. Dac ă însă se primejduie ște cineva spre moarte, trebuie a-l
cumineca și după ce a mâncat, dup ă al 9-lea Canon al Sfântului Nichífor. Iar
Dumnezeiescul Hrisostom categorisit fiind, pentru ce a împ ărtășit pe oarecare dup ă ce
au mâncat, scrie în Epistolía cea c ătre Chiriác Episcopul: De am f ăcut aceasta s ă se
șteargă numele meu din cartea Episcopilor. Iar fiindc ă că-mi zic a șa, și prigonesc, surpe
pe Pavel, care dup ă ce a cinat, pe to ți cei din cas ă i-a botezat. Surpe ace știa încă și pe
Hristos, care dup ă ce a cinat a dat Apostolilor Împ ărtășirea. Pentru aceasta cei ce vor a
se cumineca, pân ă înainte de miezul nop ții au voie a bea ap ă, și după aceasta se cuvine
a nu pune nimic în gur ă, până după împărtășire. Citește și pe 69 Apostolesc.”

CANON 30
Toate voind noi spre zidirea Bisericii a se lucra, am socotit a iconomisi și pe
Iereii cei ce se afl ă în Bisericile cele barbarice ști, ca Apostolescul Canon cel pentru a
nu-și lepăda pe femeia sa cu pricinuire de evlavie, și a covâr și pe cât ar putea, și a
face lucruri mai presus de cele râ nduite, din aceasta învoindu-se cu so țiile lor, de
împreunarea cea unul c ătre altul se dep ărtează. Hotărâm, ace știa să nu mai locuiasc ă
împreun ă cu ele, dup ă nici un chip cândva, ca de aici s ă ne dea dovad ă desăvârșită
pentru f ăgăduință. Către aceasta îns ă pentru dân șii, nu pentru alt ceva, ne-am
înduplecat, decât pentru împu ținarea de suflet a socotelii lor, și pentru înstr ăinarea
moralurilor, și neîntărirea. [Apostolesc: 5; Sinod 6: 12, 13, 48; Gangra: 4; Cartagina: 3,
4, 33]

TÂLCUIRE
Fiindcă cei Ierosi ți ce se afl ă în barbária Africii, precum am zis, vrând s ă
covârșească legiuirea Apostolicescului al 5-lea Canon, care porunce ște, a nu- și despărți
vreun Iereu pe femeia sa cu pricinuiri de evlavie, se învoiesc cu femeile lor, și se
depărtează de trupeasca împreunare; pentru aceasta Canonul acesta hot ărăște, că, cei
ce au făcut așa, să nu mai locuiasc ă împreun ă cu femeile lor dup ă nici un chip. Întâi
adică, pentru ca s ă arate cu desp ărțirea aceasta a împreun ă-locuirii, c ă nu pentru
fățarnică, și mincinoas ă evlavie, ci cu adev ărat pentru dorul întregii în țelepciuni, și al
fecioriei au f ăcut acest fel de f ăgăduință, și învoire. Și alta înc ă, pentru c ă, din deasa
privire, și împreuna petrecere cu femeile lor, se îndeamn ă iarăși spre trupeasca
împreunare cu dânsele. Îns ă și aceasta, zice, o am iertat lor, nu pentru alt ă pricină, ci
pentru socoteala lor cea cu mic șorare de suflet, și pentru s ălbaticul lor moral, dup ă
Zonará, sau pentru str ăinătatea bunei rânduieli a Biserice știlor Moraluri, dup ă
Valsamón. Și pentru neînt ărirea credin ței lor. ( Și vezi că însuși aceasta de o iart ă
Sinodul în Barbária pentru pricin ile acestea, la Roma nu o iart ă a se face, pentru
domesnicia Moralurilor, pentru Bisericeasca buna rânduial ă, și pentru celelalte, și cu

215
toate că obiceiul acesta de la Romani a urmat și în Barbária, dup ă Canonul al 4-lea al
Sinodului din Cartaghén.) Cite ște și pe al 5-lea Apostolesc.

CANON 31
Clericii cei ce Liturghisesc, sau Boteaz ă prin casele cele de rug ăciune, care se
află prin case, hot ărâm a o face aceasta sub socotin ța Episcopului celui de loc. Încât,
dacă vreun Cleric, aceasta nu o va p ăzi așa, să se cateriseasc ă. [Apostol: 31; Sinod 4:
18; Sinod 6: 34, 59; Sinod 1 și 2: 12, 13, 14, 15; Gangra: 6; Antiohía: 5; Laodiceea: 58;
Cartagina: 10, 62]

TÂLCUIRE
Nu iartă Canonul acesta a Liturghisi, sau a boteza, Preo ții prin cămări, sau în casa
cuiva, cea de rug ăciune, adic ă rânduit ă și afierosit ă spre rug ăciune, nesfin țită fiind
însă, fără de voia și socotin ța Episcopului de loc. Pentru c ă aceasta este Parasingoghí
(adică complot) și apostasie împotriva Episcopului, ci s ă o facă aceasta cu socotin ța și
voia lor. Iar care nu o va p ăzi aceasta, s ă se cateriseasc ă.

CANON 32
Fiindcă au venit la știința noastr ă, cum că în țara Armenilor, cei ce s ăvârșesc
Jertfa cea f ără de sânge, numai vin proaduc la sfin țita Masa, nemestecându-l pe el cu
apă, propunând ei pe înv ățătorul Bisericii pe Ioan cel cu gura de aur, care zice, prin
Tâlcuire la Evanghelia lui Matei acestea: „Pentru care pricin ă n-au băut apă după ce
a înviat, ci vin?” [Vor: 52] Pe alt eres r ău din rădăcină zmulgându-l. Fiindc ă sunt unii
care întrebuin țează în Taine ap ă, arătând că și când au predat Tainele, și când a
înviat, a întins mas ă goală fără de taine, vin întrebuin țând. Din rodul zice al viei
[Matei XXVI, 29]. Deci via, vin, iar nu ap ă naște. Și din aceasta ei socotesc c ă surpă
învățătorul preaducerea apei întru sfin țita Jertf ă. Ca nu și de acum înainte s ă fie
ținuți de neștiință. Învățătura Părintelui cu Ortodoxie o descoperim. C ă răul eres al
Idroparastá ților vechi fiind, care în loc de vin, întrebuin țează în jertfa lor numai ap ă,
stricând acest de Dumnezeu purt ător bărbat nelegiuita înv ățătură a acestui fel de
eres, și arătând, că ei de-a dreptul se împotrivesc Apostole ștei predări, au form ăluit
cuvântul cel pomenit. Fiindc ă și în Biserica sa, unde i s-au încredin țat păstoreasca
administra ție, a predat a se mesteca cu ap ă, când ar trebui a se s ăvârși jertfa cea f ără
de sânge, ar ătând dregirea cea din sânge și din ap ă din cinstita Coast ă a
Izbăvitorului, și Mântuitorului nostru Hristos Dumnezeu, care s-a v ărsat spre
învierea a toat ă lumea, și spre izb ăvirea de p ăcate. Și prin toate Bisericile înc ă, unde
Duhovnice știi lumin ători au str ălucit, aceast ă rânduial ă de Dumnezeu dat ă
stăpânește. Fiindc ă și Iácov fratele cel dup ă trup al lui Hristos Dumnezeului nostru,
căruia întâi i s-au încredin țat scaunul Bisericii Ierusalimului. Și Vasilie, Episcopul
Bisericii Chesarenilor, a c ăruia laud ă s-a răspândit prin toat ă lumea, în scris predând
nouă tainica sfin țita lucrare, a șa săvârșind în Dumnezeiasca Liturghie din ap ă, și din
vin a dat sfin țitul Pahar. Și cuvioșii Părinți cei ce s-au adunat în Cartaghén, a șa
anume au pomenit, ca întru cele sfinte nimic mai mult decât Trupul, și Sângele
Domnului s ă se proaduc ă, precum și însuși Domnul a predat, adic ă pâine, și vin, cu
apă amestecat. Deci dac ă vreun Episcop , sau Presbíter, nu dup ă predata de Apostoli

216
rânduial ă face, și neamestecând apa cu vin, a șa va proaduce Jertfa cea preacurat ă, să
se cateriseasc ă, ca unul ce cu nes ăvârșire pe Tain ă o veste ște, și înnoie ște cele
predate.

TÂLCUIRE
Canonul acesta îndrepteaz ă răul obicei, care apucase a se ține în țara Armenilor, a
Liturghisi adic ă numai cu vin, f ără a-l amesteca cu ap ă, după Bisericeasca predare. Și
fiindcă ei aduc, spre adeverirea acestui fel de obicei al lor, m ărturie din tâlcuirea, ce
face Ioan Hrisostom la Evanghelia lui Matei, și socotesc c ă acest Dumnezeiesc P ărinte
fiindcă zice acolo, c ă Domnul, și mai-nainte de Înviere, și după Înviere, a întrebuin țat
vin, surp ă prin cuvântul acesta pe unirea apei la Taine. Pentru aceast ă greșită
înțelegere a lor, P ărinții aceștia arată adevărata înțelegere a cuvintelor sfântului,
zicând. C ă, fiindcă e r a u n e r e s v e c h i c e s e n u m e a a l I d r o p a r a s t á ților care numai ap ă
întrebuin ța u l a D u m n e z e i a s c a T a i n ă, și nu vin. Dumnezeiescul Hrisostom surpând
acest fel de eres, a șa a grăit cuvântul, și nu ca cum primind acest r ău obicei al
Idroparastá ților. Fiindc ă însuși sfântul acesta prin Dumnezeiasca sa Liturghie a predat
Bisericii Constantinopolului, c ă în Jertfa cea f ără de Sânge a Tainelor, s ă se amestece
apă cu vin, spre ar ătarea Sângelui, și a Apei ce au ie șit din cinstita Coasta Domnului,
fiind spânzurat pe Cruce, pentru l ăsarea păcatelor și Învierea a toat ă lumea. Dup ă
Evangheliceasca zicerea aceea: Unul din osta și cu sulița a împuns Coasta lui, și îndată a
ieșit Sânge și Apă. Și nu numai Hrisostom, ci și Iácov Fratele lui Dumnezeu, și întâiul
Ierarh al Ierusalimului.191 Și marele Vasilie în Liturghiile sale a predat a se s ăvârși
sfântul Potir din vin și din apă, încă și Părinții cei în Cartaghén aduna ți în Canonul 44
pe care îl și aștern anume. Deci oricare Arhier eu, sau Presbíter la Dumnezeiasc ă
Ierurghie nu amestec ă apă cu vin, dup ă Apostoleasca predanie, s ă se cateriseasc ă.
Fiindcă cu aceasta, face nes ăvârșită Taina Dumnezeie știi Euharístii, și surpă cele
predate.

CANON 33
Fiindcă ne-am în științat că în țara Armenilor, numai cei din neamul Preo țesc se
așează în Cler, urmând obiceiurilor Iudaice ști, se apuc ă a lucra aceasta, iar unii
dintre dân șii și netunși, se așează Ieropsal ți, și Anagnó ști ai Dumnezeiescului L ăcaș.
Am socotit, ca de acum, s ă nu fie cu putin ță celor ce voiesc a înainta pe oarecare în
Cler, privind la neamul celui ce se proheirise ște. Ci ispitindu-i, de vor fi vrednici
după hotărârile cele puse în sfin țitele Canoane, a se num ăra în Cler, pe ace știa să-i
Prohiriseasc ă Biserice ști, ori de au fost din str ămoși Preoți, ori și de nu. Dar nici a

191 Însemneaz ă că Liturghia Fratelui Domnului, dup ă Canonul acesta, este primit ă. Care din
vechime se s ăvârșea în Palestina, iar acum nu este lucr ătoare, și numai în oarecare locuri, și uneori
se săvârșește. Iar Valsamón c ă și Sinod Ecumenic o prime ște, zice îns ă la întâia întrebare a lui
Marcu al Alexandríei, c ă nu este primit ă. Poate pentru c ă la unele locuri se vede a fi minciuno șită.
Că, De tine se bucur ă; ce zice s ă se cânte dup ă, „Mai ales pentru Preasfânta Preacurata” nu este
veche cântare, ci mai de curând. Vezi și Catehisul. Dar și Emanuíl Malaxós în capul 220 al
Nomocanonului istorise ște cum că Biserica a întrebuin țat Liturghia lui Iacov pân ă în zilele marelui
Vasilie.

217
ierta pe cineva dintre to ți, a rosti în Amvon, Dumnezeie știle cuvinte c ătre popor,
după rânduiala celor în Cler num ărați. Dacă nu vreo Ieraticeasc ă tundere va
întrebuin ța unul ca acesta, și de nu va primi canonice ște binecuvântare de la P ăstorul
său. Iar de se va v ădi cineva f ăcând afar ă de cele mai sus scrise, s ă se aforiseasc ă.
[Apostolesc: 77; Sinod 7: 14; Laodiceea 23: Cartagina: 22]

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta pe cei ce se afl ă în țara Armnenilor îi îndrepteaz ă, care nu
numai Clerici f ăceau pe singuri cei ce se tr ăgeau din neam Ieraticesc, urmând
obiceiului Iudeilor, care f ăceau Presbiteri pe cei ce se tr ăgeau din singur ă seminția lui
Leví. Ci și Cântăreți, și citeți așeza în Biseric ă, fără Hirotesie de Arhiereu. Rânduiesc
(Părinții Sinodului acestuia) c ă de acum înainte s ă nu caute, de este din neam Ieraticesc
cel ce are a se Hirotonisi, ci s ă-l ispiteasc ă de este cu adev ărat vrednic a se face Cleric.
Și pe lâng ă acestea, ca s ă nu lase pe vreunul s ă rosteasc ă în Amvon Dumnezeie știle
cuvinte norodului192, de nu va lua mai întâi, de la Arhiereu Canoniceasca pecetluire de
citeț. Iar care va face afar ă de acestea, s ă se aforiseasc ă.

CANON 34
Și aceasta înc ă Ieraticescul Canon luminat vorovindu-o, c ă vinovăția
congiura ției, sau afatríei și de legile cele dinafar ă cu totul s-a oprit; cu mult mai
vârtos dar în Biserica lui Dumnezeu se cuvine a se opri de a se face aceasta, și noi ne
sârguim a p ăzi, încât de s-ar afla oarecare Cler ici, sau Monahi, sau conjurându-se sau
întovărășindu-se, sau prilejuri pândind asupra Episcopilor, sau Conclericilor, cu
totul să cadă din treapta sa. [Apostolesc: 31; Sinod 4: 18; Sinod 1 și 2: 13, 14, 15;
Antiohía: 5; Cartaghén: 10, 62]

TÂLCUIRE
Canonul acesta este însu și cel al 18-lea al Sinodului al 4lea și citește tâlcuirea lui
acolo, vezi îns ă și tâlcuirea celui Apostolesc 31.

CANON 35
Nu fie iertat vreunuia din to ți Mitropoli ții, săvârșindu-se vreun Episcop ce ar fi
supus scaunului s ău, lucrurile lui, sau cele ale Bisericii lui, a le lua, sau a- și-le însu și,
ci fie sub paza Clerului Bisericii, a c ăruia răposatul se afl ă întâișezător, pân ă la
înaintarea altui Episcop. Afar ă d e n u a u r ămas Clerici în Biserica aceea. C ă atunci

192 Însemneaz ă că, după Cartea a doua Capul 57 al Apostole știlor așezământuri, celelalte cuvinte al
Dumnezeie știlor Scripturi Cite țul le rostea norodulu pe loc înalt în mijloc stând, iar Evangheliile
Diaconul, sau Presbíterul. Iar dup ă Teologul Grigorie, precum zic unii, și Evangheliile, se vede c ă
le zicea el în cel întâi înfrunt ătorul cuvânt împotriva lui Iulian: „ Și ce, Nu trebuia aceste (adic ă
Evanghelice știle porunci) a le ști cu scump ătate, cel ce s-a învrednicit de cinstea dreg ătoriei
Altarului celui mare, a se face Cite ți oarecând al Dumnezeie știlor cuvinte? Iulian adic ă. Dar poate
Dumnezeie ști cuvinte, ce acela citea, s ă fi fost și alte Scripturi, dar nu și Evangheliile. Care zice
sfântul adic ă, că Iulian le citea, nu îns ă și că citea Evangheliile, m ăcar deși altcătuirea cuvântului
aceasta d ă a înțelege. Ori aceasta o zice Teologul a șa, și pentru c ă î n c u v i n t e l e c e s e c i t e s c î n
Biserică de către Citeți, au și ziceri multe al Evangheliei sem ănate într-însele.

218
Mitropolitul acestea le va p ăzi neîmpu ținate, toate dându-le Episcopului ce se va
Hirotonisi. [Apostolesc: 40; Sinod 4: 22; Antiohía: 24; Cartagina: 30, 89]

TÂLCUIRE
Canonul acesta opre ște și pe Mitropolitul despre a lua lucrurile unui Episcop
supus al s ău, după ce ar trece din via ța aceasta. Cite ște-l și pe cel 40 Apostolesc.

CANON 36
Înnoind cele legiuite de cei o sut ă cincizeci sfin ți Părinți, ce s-au adunat întru
aceasta de Dumnezeu p ăzită și împărătească cetate, și ale celor șase sute treizeci, ce s-
au adunat în Calcedon, hot ărâm, ca Scaunul Patriarhului Constantinopolului, s ă
dobândeasc ă presbíile [pronómiile] cele întocmai cu ale scaunului Romei celei vechi,
și întru lucrurile cele Biserice ști, ca acela s ă se mărească, al doilea dup ă acela fiind,
după care numer ă-se scaunul al marei cet ăți a Alexandrénilor, apoi cel al Antiohíei,
și după acesta, cel al cet ății Ierusalimlenilor. [Apostolesc: 30; Sinod 2: 3; Sinod 4: 28]

TÂLCUIRE
Canonul acesta reînnoie ște pe Canonul 3 al Sinodului al 2-lea Ecumenic, și pe cel
al 28-lea al Sinodului al 4-lea Ecumenic, care cuprind pentru pronómiile scaunului
Constantinopolului, cale c ăror tâlcuiri vezile la locul lor, cite ște și Canonul al 6-lea al
Sinodului 1 Ecumenic, și subînsemnarea aceluia, în care vorbim pentru cei 5 Patriarhi.

CANON 33
Fiindcă în osebite vremi s-au f ăcut barbarice ști năvăliri, și mai multe cet ăți din
acestea au ajuns a fi supuse celor f ără de lege, încât de aceasta nu putea întâiul
șezător al unei cet ăți ca ace știa după Hirotonia cea asupra lui, s ă-și primeasc ă
scaunul s ău, și a se însc ăuna într-însul cu Ieraticeasc ă așezare, și așa după obiceiul ce
apucase a se ține Hirotoniile, și toate cele ce Episcopului se cuvin, și a lucra și a
întrebuin ța. Noi p ăzind acestea, și sévasul Preo ției, și nicidecum voind spre
vătămarea Biserice știlor drepturi, p ăgâneasca înjurare a se lucra, celor a șa
Hirotonisi ți, și pentru prezisa cauz ă neașezându-se în scaunele lor. Am hot ărât, să se
păstreze neprejudecare, ca și Hirotoniile deosebi ților Clerici s ă le facă, și Stăpânirea
presedén ției după același hotar a o întrebuin ța, și adevărată, și legiuit ă să fie toat ă
ocârmuirea cea purcez ătoare de sub dân șii. Că nu se va opri de nevoia timpului, și de
scumpătatea descrierii, hotarul iconomiei. [Apo stolesc: 36; Anghira: 18; Antiohia: 17,
18]

TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul acesta, c ă, de vreme ce oarecare Arhierei dup ă ce s-au
Hirotonisit, nu au putut merge la scaunele și Epárhiile lor193 fiindcă s-au robit de

193 Scaun se zice, nu chiar paróhia, ci ceea ce este locuit ă cu Creștini, și cu Clerici. Drept aceea cei ce
Hirotonisesc în numele oarec ăror cetăți, sau Ora șe sau sate care de Cre știni, și Clerici, sunt pustiite,
aceștia proesto șind un loc f ără de locuitori Credincio și, și fără Clerici, sunt dintre cei neatârnat
Hirotonisi ți, după Papisticeasca Idolopiíe a lor (adic ă facere de idoli), a Patriarhilor R ăsăritului

219
năvălirile Barbarilor; pentru aceasta Sinodul p ăzind cinstea și sévasul Arhieriei, și
nesuferind, ca robirea barbarilor s ă pricinuiasc ă împiedicare Biserice știlor drept ăți,
hotărăște, că, cei într-acest chip Hirotonisi ți, iar pentru prilejul, și frica barbarilor nu au
putut a se a șeza la scaunele lor, neînvinuit s ă facă Hirotoniile trebuincio șilor Clerici al
Epárhiei lor, și depărtați fiind ei de ea, precum Canoanele pov ățui, și să-și aibă cinstea,
și stăpânirea proedríei lor, dup ă același hotar, adic ă precum s-a hot ărât a fi Epárhia lor,
întâi, adic ă, sau a doua, sau trei, și mai departe. Și câte ar lucra cu Arhiereasca
dreptate, adic ă ca Arhierei, s ă fie adev ărate și legiuite. C ăci măcar că scumpătatea,
adică de a merge ei la scaunele lor, și a lucra unele ca acestea, s-au mic șorat pentru
nevoia vremii, și a barbarilor. Îns ă n u s e v a m i c șora de aceasta și hotarul iconomiei,
adică și de a lucra ei acestea la scaunele lor, m ăcar departe fiind de ele.

CANON 38
Canonul cel a șezat de P ărinții noștri, și noi îl p ăzim, care a șa învață, de s-ar fi
înnoit vreo cetate din porunca împ ărătească, sau înc ă și de s-ar înnoi, politice știlor și
publicelor forme, urmeze și rânduiala lucrurilor celor Biserice ști. Acest Canon este
însuși al 17-lea al Sinodului 4. Și vezi-i tâlcuirea acolo. [Sinod 4: 17]
CANON 39 Fratele, și siliturghisitórul nostru Ioan pro șezătorul Ostrovului Kíprilor,
împreun ă cu poporul s ău, în Epárhia Elispóntului, pentru barbarice știle năpădiri, și
spre a se slobozi de p ăgâneasca robie, și curat se supune scripturile precre știneștei
stăpâniri, mutându-se din numitul Ostrov; cu purtare de grij ă a iubitorului de
oameni Dumnezeu, și cu osteneala iubitorului de Hristos, și a binecinstitorului
împăratului nostru, hot ărâm, ca neînnoite s ă se păzească pronomiile cele date
scaunului b ărbatului celui mai sus numit de c ătre purtătorii de Dumnezeu p ărinți cei
întâi aduna ți în Efés, ca Iustianúpolul cel nou s ă aibă dreptul cel al
Constantinopolului, și preaiubitorul de Dumnezeu Episcopul cel a șezat asupra ei, s ă
șadă mai sus decât to ți cei ai Epárhiei Elisponténilor, și de către Episcopii s ăi să se
Hirotoniseasc ă, după vechiul obicei. C ă obiceiurile cele în fiecare Biseric ă, și de
Dumnezeu purt ătorii Părinții noștri au socotit s ă se păzească; Episcopul cet ății
Chizicenilor supus fiind întâiului șezător a prezisului Iustinianúpol, potrivit tuturor
celorlalți Episcopi, celor de sub ar ătatul întâiul șezător preaiubitorul de Dumnezeu
Ioan. De c ătre care, trebuin ța cerând, și Episcopul al aceleia și cetăți a Kizicénilor se
va Hirotonisi. [Apostolesc: 34; Sinod 1: 6, 7; Sinod 2: 2, 3; Sinod 3: 8; Sinod 4: 28;
Sinod 6: 36; Antiohía: 9]

TÂLCUIRI
În timpul Împ ăratului Iustinian al doilea, Ioan Arhiepiscopul Ciprului ducându-
se din Epárhia sa împreun ă cu norodul s ău, a venit în Epárhia Episcopului (iar
Episcopul este, dup ă Valsamón r ăsăriteneștile hotare, cele de la Avíd, adic ă Cetatea cea
răsăriteneasc ă din afar ă, ce se întind pân ă la Tracia; iar dup ă Hrísant, gâtul m ării cel ce

care este afar ă d e C a n o a n e , d u p ă cel al 6-lea al Sinodului 4. Pentru aceasta unii ca ace știa nu
trebuie a se cinsti cu presedentie de Episcop.

220
se întinde de la Ténedo pâna la Caliúpoli) atât pentru n ăvălirile barbarilor, cât și
pentru c ă slobozindu-se din robia lor, cu purtarea de grij ă a lui Dumnezeu, și cu silin ța
împăratului s-au supus împ ărăției Grece ști. Pentru aceasta Canonul acesta porunce ște
să se păzească întregi Pronómiile cele h ărăzite scaunului Ciprului, de c ătre Canonul al
8-lea al Sinodului al treilea, și noul Iustinianúpol acesta s ă aibă dreptul
Constantinopolului (adic ă să fie și acesta neatârnat ca și aceia. Sau, precum cea
Asieneásc ă, Ponticeásc ă, și Trachiceásc ă s-au supus scaunului Constantinopolului,
precum am zis la Canonul 28 al Sinodului al 4-lea, a șa și Epárhia Elispóntului s ă se
supună scaunului Ciprului) și să se Hirotoniseasc ă Arhiepiscopul acesteia de c ătre
Episcopii s ăi, după vechiul obicei. Deci, Mitropolitul Cet ății Chizícului s ă se supun ă
celui al Ciprului, precum și toți Episcopii cei din Cipru, și trebuin ța cerând, de dânsul
să se Hirotoniseasc ă.

CANON 40
Fiindcă a se lipi de Dumnezeu prin dep ărtarea din tulbur ările vieții, este fapt ă
foarte mântuitoare, trebuie ște noi nu necercetat a primi afar ă de vreme pe cei ce aleg
viața Monahiceasc ă. Ci a p ăzi hotarul cel predat nou ă de către Părinții și întru
acestea, încât atunci se cuvine a se primi dând m ărturia vie ții celei dup ă Dumnezeu,
ca adevărată, și din cuno ștință, și cu judecat ă făcută, după împlinirea cuvântului.
Deci să fie cel ce va a se supune sub jugul Monahicesc, numai pu țin, decât de zece
ani, supuse aceast ă vreme întâiului șezător, și cercării celei de dânsul, de va socoti c ă
este mai de folos a-i prelungi vremea, spre introducere în Monahiceasca via ță, și
așezare. C ă deși marele Vasilie în sfin țitele sale Canoane, pe ceea ce de voie se aduce
pe sine lui Dumnezeu, și îmbrățișează fecioria, de șaptesprezece ani fiind, legiuie ște
a o num ără în ceata fecioarelor, Deci dar n oi urmând pildei celei pentru v ăduve, și
Diaconițe, analoghice ște (și propor ționat) am îngr ădit a fi în numita vârsta și cei ce
aleg Monahiceasca via ță. Că la Dumnezeiescul Apostol este scris: V ăduva de șaizeci
de ani cu vârsta a se num ăra în Biseric ă. Iar sfin țitele Canoane, au predat Diaconi ța a
se Hirotonisi la vârsta de patruzeci de ani, Biserica cu Dumnezeiescul Dar mai
întărită fiind, și văzând că sporește înainte, și întărirea și asigurarea Credincio șilor
întru păzirea Dumnezeie știlor porunci, care și noi prea bine în țelegându-o aceasta,
desăvârșit am rânduit, bun ăcuvântarea Harului celui ce voie ște să înceapă nevoințele
cele dup ă Dumnezeu, ca oarecare pecete în grab ă noi însemnându-o întru el, de aici
ele spre a nu se lenevi pe mult ă vreme, și a nu se z ăbovi punând noi la cale, mai ales
cu adevărat grăbindu-ne și către a bunului alegere: și așezare. [Sinod 1: 19; Sinod 4:
15; Sinod 6: 14; Cartagina: 6, 51, 153; Vasilie: 18, 24]

TÂLCUIRE
Cei ce voiesc a se face Monahi, sau Monahíi, nu se cuvine, dup ă Canonul acesta, a
se primi f ără cercetare; și afară de vremea cuviincioas ă, și de hotarul cel dat de
Dumnezeie știi Părinți (și mai ales de marele Vasilie). Ci atunci se cuvine a se primi
mărturisirea, și făgăduința ce vor da unii ca ace știa către Dumnezeu, ca adev ărată, și
din a loru și voință făcută, după ce se va deplini judecata min ții lor, precum în Canonul
18 zice marele Vasilie, și mai ales întru a sa a 15-a hot ărâre pe larg. Deci cel ce voie ște a
se face Monah, s ă nu fie mai pu țin de zece ani, îns ă în stăpânirea Arhiereului s ă fie de

221
a-i face cercarea lui, și să-i adaoge anii (dup ă măsura socotin ței sale celei din fire), de
va socoti mai de folos. C ăci deși marele Vasilie în pomenitul Canon al s ău, rânduie ște,
a se împreun ă număra în ceata fecioarelor fecioara ce va fi mai sus de șaisprezece, sau
șaptesprezece ani. Dar noi (zic p ărinții acestui Sinod) urmând pildei v ăduvelor, și a
Diaconițelor, acei 16 și 17 ani ai lui Vasilie, în zece ani am împu ținat. Căci, Apostolul
rânduiește: Să se numere v ăduva în Biseric ă, nu mai pu țin de 60 de ani. Iar P ărinții
Sinodului al 4-lea zic s ă se Hirotoniseasc ă Diaconi ța în vârst ă de 40 de ani, în Canonul
al 15-lea. V ăzând noi Biserica lui Dumnezeu sporind cu Dumnezeiescul Dar, și
statornicia ce arat ă Creștinii întru p ăzirea Dumnezeie știlor Porunci. Acestea și noi bine
socotindu-le, Canonul acesta am rânduit, întip ărind în fragedul suflet al celui ce vrea s ă
înceapă Duhovnice știle nevoin țe ale Monahilor, ca pecetea, buna cuvântare a
Dumnezeiescului Dar, și întărindu-l pe el în Canonul acesta, nu spre a se lenevi în
multă vreme despre lucrarea faptelor bune, ci spre a alege în grab ă partea cea bun ă.

CANON 41
Cei ce se afl ă prin cet ăți, sau prin sate, voind a se duce în închideri, și a lua
aminte de sine și în singur ătate, mai întâi trebuie a intra în M ănăstire, și a se înv ăța
singuratica petrecere, și în vreme de trei ani Exárhului M ănăstirii întru frica lui
Dumnezeu a se supune, și după toate chipurile, precum se cuvine, împlinind
ascultarea. Și așa mărturisind despre proalegerea cea întru acest fel de via ță, și că din
toată inima de bun ă voie o îmbr ățișează aceasta, s ă se ispiteasc ă de către
proșezătorul [Presedentul] locului. Apoi a șa alt an, s ă stăruiască în afar ă de
închisoare, ca scopul lor mai mult s ă se arate. C ă atunci vor da deplin ă încredin țare,
că nu vânându-se de de șarta slav ă, ci pentru însu și binele cel adev ărat, vâneaz ă
liniștea aceasta. Iar dup ă împlinirea a atâtui timp, de vor r ămâne întru aceea și
proalegere, s ă se închid ă ei, și să nu le mai fie iertat, când vor voi, a se dep ărta din
acest fel de singur ătate. Fără numai dac ă pentru vreun ob ștesc folos, sau pentru vreo
altă nevoie ce îi sile ște pe ei de moarte, s-ar trage c ătre aceea, și așa, cu bincuvântarea
Episcopului locului. Iar afar ă de zisele pricinuiri, apucându-se a ie și din locuin țele
lor, mai întâi adic ă fără voia lor s ă se închid ă în pomenita închisoare, iar apoi cu
posturi, și cu alte aspre petreceri s ă-i vindece pe ei. Știind, dup ă ceea ce este scris:
«Că nimeni punând mâna pe plug, și întorcându-se înapoi, este îndreptat întru
Împărăția Cerurilor.» [Luca IX, 62]

TÂLCUIRE Mare, și îndrăzneață faptă este, că, îndată din lumeasca via ță, a se dep ărta cineva,
și a se închide în l ăuntru în închisori (precum în pe șteri, sau în alt fel de locuin ță
închisă), și de la o covâr șire să sară la altă covârșire, de la noianul vie ții zic, cel mult
tulburător, la noianul cel cu anevoie umblat al lini știi. Pentru aceasta P ărinții aceștia, în
Canonul acesta, rânduiesc, c ă cei ce voiesc a o face aceasta, mai întâi s ă meargă în
Mănăstire, și după c e t r e i a n i v o r a r ăta întru toate ascultarea c ătre Egúmenul, s ă se
cerce de c ătre Arhiereul, de vor m ărturisi că de bună voie, și din toat ă inima doresc
acest fel de dep ărtare. Apoi dup ă aceasta, s ă se liniștească în vremea unui an afar ă de
închisoare, pentru ca s ă dea mai mult ă încredin țare, că nu pentru slava de șartă, ci
numai pentru binele lini știrii, doresc via ța aceasta. Și dacă după toate acestea vor sta

222
statornici în cugetarea și sârguin ța aceasta, atunci s ă se închid ă, și mai mult s ă nu aibă
a ieși afară, când vor voi, afar ă numai pentru ob ștescul folos al norodului, și pentru
primejdie de moarte. Îns ă și atunci s ă iasă cu blagoslovenia, și cu voia Episcopului
locului. Iar dac ă fără de pricinile acestea ar ie și, în silă să se închid ă iarăși în pomenita
lor închisoare, și cu postiri, și cu alte rele p ătimiri, să se canoniseasc ă, pentru ca s ă se
învețe, că, precum a zis Domnul: «Cel ce pune mâna sa pe plug, adic ă cel ce va începe
viețuirea cea dup ă Dumnezeu, apoi se va întoarce la lumeasca via ță, acesta nu poate a
merge drept la Împ ărăția Cerurilor.»

CANON 42
Cei ce se zic pustnici, care poart ă negru, și plete la cap, înconjurând prin cet ăți,
printre b ărbați mireni, și printre muieri petrecând, și epánghelma lor oc ărând,
Hotărâm de vor alege a- și tunde pletele, primind și chipul celorlal ți Monahi, ace știa
să se așeze în Monastire, și între fra ți să se numere. Iar de nu o vor alege aceasta,
desăvârșit să fie goni ți din cet ăți, și să locuiasc ă în pustiet ăți, din care și pe numirea
lor o au pl ăsmuit.

TÂLCUIRE
Fiindcă din vechi mul ți amăgitori de noroade, pustnici numindu-se, purta negre,
și plete la cap, și înconjurau prin cet ăți, printre b ărbați și muieri, oc ărând Epánghelma
Monahiceasc ă. Pentru aceasta porunce ște Canonul acesta, c ă unii ca ace știa, de voiesc
a-și tunde p ărul, ca și ceilalți Monahi ce se afl ă prin Monastiri194, și a se a șeza în
Monastire, bine. Iar de nu vor voi des ăvârșit să se goneasc ă de prin polítii, și să se ducă
să locuiasc ă în pustiet ăți, de unde mincinos, și nu cu adev ărat, s-au numit pe sine și
pustnici.

CANON 43
Cu putin ță este Cre știnului a alege via ța asceticeasc ă (nevoitoare), și pe
amețeala cea mult tulbur ătoare a lucrurilor vie ții lepădându-o s ă intre în Monastire,
și după chipul Monahicesc s ă se tund ă, măcar în ori ce fel de gre șeală s-ar prinde; c ă
Mântuitorul nostru Dumnezeu a zis: «Pe cel ce vine c ătre mine, nu-l voi scoate afar ă»
[Ioan 6: 37] fiind dar c ă Monahiceasca petrecere, ne închipuie ște nouă pe viața cea
întru poc ăință, împreun ă binevoim celui ce cu adev ărat se adaog ă către aceasta. Și
nici un chip îl va opri pe el despre împlinirea scopului s ău. [Sinod 1 și 2: 2]

194 însemneaz ă că din Canonul acesta, Monahii cei ce sunt în Chinóvii și în Monastiri, se cuvine a- și
tunde m ăsurat părul capului, atât din Canonul acesta, cât și din cuvântul cel pentru feciorie al
marelui Atanasie, și din cel 1 pa șnic al lui Grigorie Teologul, și din multe Istorii al Lavsaiconului.
Fiindcă la Monahi vremea aceasta, este vreme de plângere, dup ă Hrisostom (voroava 56 Matei) și
după Ioan al sc ării. Iar Dumnezeu prin Isaia zice, c ă semn de plângere, și de tânguire, și de bocit,
este raderea capului [Isaia XXII, 12]. Și dacă, după Pavel, de Ob ște tot bărbatul purtând plete se
sluțește, cu mult mai vârtos Monahii, și mai ales tineri, și Diaconii? C ă unii ca ace știa, cu cât
smintesc pe ceilal ți cu fețele lor, cele tinere și fără barbă, pe atât smintesc și cu pletele lor cele lungi
și pieptănate. De acestea dar se cade a se p ăzi cei ce p ăzi cei ce se afl ă prin cet ăți, și mai ales în
Constantinopol.

223
TÂLCUIRE
Precum se vede, voind unii a se face Monahi, se opreau de c ătre oarecare, poate
pentru p ăc a t e l e c e a r f i f ăcut. Pentru aceasta Canonul rânduie ște, că are voie fiecare
Creștin (de sine și stăpân fiind adic ă, și nu sub st ăpân. Dup ă cel Apostolesc 82) a se
lepăda de lume, și a se duce în Monastire spre a se tunde195, măcar de ar fi f ăcut și
păcatul cel mai mare. Fiindc ă și Domnul a zis: c ă «pe cel ce vine c ătre Mine nu-l voi
scoate afar ă». Deci de vreme ce via ța Monahilor închipuie ște pe poc ăință, precum și
stâlpul închipuie ște pe lucrul cel ce se scrie pe el. Pentru aceasta și noi ne mul țumim, și
împreun ă ne bucur ăm cu cei ce o procinstesc pe ea, și nici o pricín ă (de păcat adică, nu
și de sub st ăpânire) nu-i va opri pe unii ca ace știa de la împlinirea țintirei lor. Zice îns ă
și Canonul 25 al lui Nichífor, c ă dacă fiind cineva bólnav, ar cere Monahicescul chip, se
cade a i-l da, f ără întârziere de vreme, și darul s ă nu i se opreasc ă. Tot aceasta o zice și

195 Tunderea aici Canonul zi ce pe chipul cel mare și Îngeresc, fiindc ă, după Valsamón (la tâlcuirea
Canonului al 2-lea al Sinodului din sfânta Sofia), chiar tunderea este îmbr ăcarea cea în chipul cel
mare și Îngeresc. Trebuie îns ă a ști, că din început chipul Monahicesc a fost unul și singur, cel mare
adică, precum scrie sfântul Teódor Studitul în Testamentul s ău. Nu vei da cuiva chipul cel ce-i zic
mic, apoi pe cel mare; pentru c ă chipul unul este, precum și Botezul, în ce chip l-au întrebuin țat
sfinții Părinți. Și Dumnezeiscul Grigorie Palamá întru o Epistolíe c ătre Pavel Ieromonahul zice,
acesta este marele și Monahicescul chip. Iar chip mic al Monahilor P ărinții nu știu, ci oarecare
dintre cei mai noi, s-a ar ătat, că l-au întrebuin țat în dou ă, fiind îns ă că fac acelea și întrebări și
răspunsuri, și făgăduințe atât la cel mic, cât și la cel mare, iar ăși un chip îl socotesc. Și Simeon al
Tesalonícului (Cap 20) zice, c ă precum Botezul este unul și singur, a șa și chipul Monahilor. C ă
chipul cel mic este arravón ă și început al celui mare, și s-au izvodit de oarecare urma și Părinți
pentru neputin ța (sau și lenevirea) oamenilor. Și Cartea Evhológhiul (Adic ă a Rugăciunilor), înc ă și
Valsamón, chipul cel mic îl numesc arravon ă al celui mare. Iar Iov, cel ce se nume ște păcătos, în
Cartea cea pentru Taine (la Sintagmátion a lui Hrísant al Ierusalimului) și al 3-lea chip adaog ă
zicând, a șa. Monahicescul chip de la cel mai mic spre cel mai deplinit spore ște, de la chipul cel mic
purtător de ras ă numit, la sfântul chip cel al tunderii. Și de la acesta iar ăși la cel mare Îngeresc
numit; asemeni dar și Cartea Rug ăciunilor în trei împarte rânduielile chipului, în rânduiala
purtătorilor de ras ă, a chipului celui mic, și a chipului celui mare. Și nu nume ște chip mic pe ce
purtător de ras ă ca Iov, ci pe cel ce se nume ște de către noi de Ob ște purtător de Cruce, pe care Iov
mai sus l-a numit chip al tunderii. Acestea a șa fiind zise, câ ți vor apuca a se face purt ători de rase,
numai pot a lep ăda rasa și a se însura (fereasc ă Dumnezeu). C ăci cum vor îndr ăzni aceasta, de
vreme ce și perii capului l-au tuns, care însemneaz ă că au lepădat toată cugetarea lumeasc ă, și au
afierosit via ța lor lui Dumnezeu. Cum, când și rasă Monahiceasc ă Blagoslovit ă a îmbrăcat, și
Camilafc ă, și numele ș-au schimbat, și două Rugăciuni de Preot li s-au citit, prin care mul țumește
lui Dumnezeu, pentru c ă fu slobozit din via ța cea deșartă și lumeasc ă. Și i-a chemat la cinstitul Cin
al Monahilor, și roagă pe Dumnezeu s ă-i primeasc ă întru mântuitorul s ău jug? Și dacă cel ce
făgăduiește numai a se face Monah, f ără a îmbrăca rasă, nu trebuie a c ălca, ci a- și împlini
făgăduința sa; dup ă ceea ce scrie: „Rug ăciunile mele voi da Domnului.” Cu cât mai vârtos cel ce
rasa o a îmbr ăcat? Pentru aceasta și Valsamón (tâlcuirea Canonului 5 al Sinodului 1 și 2) zice, cel ce
a îmbrăcat rasa nu are voie de aici a se face mirean, ci va fi silit a- și împlini întâiul s ău scop . Adică,
să ia chipul cel des ăvârșit, iar de nu va voi, se va pedepsi, precum legea porunce ște la titlul 1 al
Cărții a patra. Și iarăși câți purtători de Cruce se afl ă (adică îmbrăcați în mantie) se îndoiesc c ă nu
ar fi datori a p ăzi scump ătatea chipului celui mare (megaloshimós adic ă a schimnicilor), nu se
amăgească, ci aduc ă-și aminte c ă aceleași făgăduințe au dat, și pentru aceea sunt datori a p ăzi
aceeași asprime de via ță; și sârguiasc ă-se dar, a lua chipul cel mare și desăvârșit.

224
Valsamón, și Simeón al Tesalonicului; îns ă fără de bătrân, care urmeaz ă al primi pe el
spre supunere, nici un Monah s ă se facă, după Canonul al doilea al Sinodului întâi și al
doilea

CANON 44
Monahul prinzându-se în curvie, sau luând femeie spre împ ărtășirea nun ții, și
spre împreun ă petrecerea, cert ărilor celor ce curvesc dup ă Canoane se va supune.
[Sinod 4: 16; Anghira: 19; Vasilie: 6, 18, 19, 20, 60]

TÂLCUIRE
Monahul de se va dovedi c ă a curvit, ori c ă s-a însurat, ca un curvar, șapte ani s ă
se certe dup ă Canoane, mai întâi desf ăcându-se și nelegiuita nunt ă, hotărăște Canonul
acesta196.

CANON 45
Fiindcă ne-am în știițat, că în oarecare femeie ști Monastiri cele ce voiesc a se
învrednici sfin țitului chipului aceluia, cu haine de m ătase, și în tot felul de
înveșmântări, încă și cu podoabe cu aur, și cu pietre scumpe împestrite, se
împodobesc de c ătre cei ce le aduc pe ele, și așa apropiindu-se la Jertfelnic, se
dezbracă din îmbr ăcămintea atâtei materii, și că îndată se face asupra lor
binecuvântarea chipului, și se îmbrac ă ele cu îmbr ăcămintea cea neagr ă. Hotărâm, ca
de acum s ă nu se mai fac ă aceasta; c ă nici este lucru cuvios, ceea ce acum prin a sa
voie a lep ădat toată desfătarea vie ții, și au înbr ățișat petrecerea cea dup ă Dumnezeu,
și o au adeverit aceasta cu cuget ări neclintite, și așa au venit în Monastire, ca iar ăși
să-și aducă aminte prin podoaba aceasta stric ăcioasă și curgătoare, de cele ce au uitat.
Și dintru aceasta s ă rămână cu îndoial ă, și sufletul s ă se tulbure, ca valurile cele ce se
învăluiesc, și încoace și încolo se întorc; încât nici lacr ămă, este, cu putin ță a mai
slobozi oarecând, nici a ar ăta cu trupul umilin ța cea din inim ă. Ci deși puțină oarece
s-ar ivi lacr ămă, precum se întâmpl ă, nu este mai mult pentru a șezarea nevoin ței cei
Monahice ști, decât pentru c ă părăsește lumea, și cele din lume, s ă se socoteasc ă de
către cei ce o v ăd pe aceasta c ă se apropie.

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta pe cele ce vin spre a se face Monahii, de a veni cu haine
de mătase și cu podoabe scumpe, și a se îmbr ăca îndată în cele Monahice ști. Că nu este
de cuviin ță, c e e a c e d e b u n ă voie au lep ădat dulcea ța vieții, și a iubit petrecerea cea
după Dumnezeu, a veni iar ăși întru pomenirea, celor ce le-au def ăimat, și le-au uitat
prin acest fel de podoabe197. Încă și a se tulbura sufletul ei ridicându-se asupr ă-i

196 Valsamón v ăzând că curvarul Monah însurându-se se canonise ște, de Canonul acesta, ca și un
mirean, zice, c ă aceasta compogorâre se face pentru Monahii aceia, care de sine și, și de bun ă voie
se despart de nelegiuita lor nunt ă, și care vor n ăzui la mărturisire, și al pocăință, nu și de cei ce în
silă sunt trimi și la pocăință.
197 Din cuvintele acestea ale Canonului încheiem, c ă uitarea aceasta prin oarecare îndelungat ă
vreme în Monastire, și prin ispitire se face, și prin urmare. C ă și atunci Monahii, și Monahiile, cu

225

hainele cele lume ști făceau cercare, și nu cu îmbr ăcăminte de rase. C ă cu îmbr ăcămintea cea
neagră, zice, dup ă ce veneau în Monastire se îmbr ăcau; iar mai ar ătat se face aceasta din Canonul
135 al celui din Cartaghén. Vezi și 1 a lui Nicolae. Și însemneaz ă după Pahímer la t ălmăcirea ce
face la sfântul Dionisie, c ă îmbrăcămintea neagr ă a Monahilor însemna, c ă ei petrec Monahice ște,
strânși întru sine și, precum și colorul cel negru se strânge în tru sine. Monahiceasca rânduial ă este a
petrece Monahice ște; că aceasta însemneaz ă îmbrăcămintea cea neagr ă. Pentru aceasta și marele
Atanasie în cuvântul cel pentru feciorie zice, îmbr ăcămintea ta este neagr ă, nu cu vopsea boit ă, ci
însăși firească. Însă nu numai cele negre sunt însu șite Monahilor. Ci și cele láe, adic ă nici
desăvârșit negre, nici albe; pentru aceasta și Hrisostom zice în cel pentru Feciorie, nu în hainele
cele láe, și în culori este feciorie. Iar negrul color, însemneaz ă încă și plângerea, și întristarea ce
trebuie s ă aibă Monahul . Că cei ce se întristeaz ă și plâng pentru moartea oarec ăror rudenii ale lor,
obișnuiesc a se cerni. Fiind îns ă că am pomenit pentru îmbr ăcămintea Monahiceasc ă, bine este s ă
tâlcuim aici și ce însemneaz ă fiecare . Deci cămașa, însemneaz ă pe haina veseliei, și Dumnezeiasca
d r e p t a t e , c u c a r e s e î m b r a c ă Monahul în locul hainelor celor de piele, și în locul goliciunii lui
Adam, dup ă Evhológion, și după Simeón al Tesalonicului. Páliul (care era o hain ă și o
îmbrăcăminte ca în chipul rasei celei ce se poart ă pe deasupra, sau amândou ărasei, precum și
Simeon al Tesalonicului îmbr ăcăminte pe deasupra o nume ște, și Avvá Isaác zicând, înv ășură-ți
palíolul t ău), îmbrăcăminte voie ște să fi fost, și nu ca Monahii de acum Palíolul luându-l, în locul
acestuia întrebuin țează pe cel ce se nume ște Paramánd, în vreme ce numele paramandíului
însemneaz ă îmbrăcăminte, ca o a doua mandie <mantie> (pentru aceasta, precum se vede în
Evhológhion mandie nume ște pe chipul cel mic și nu bucățica aceasta în patru cornuri, ce o poart ă
acum cei îmbr ăcați în chipul cel mic dinapoi la spate) Palíon acestea zic, însemneaz ă pe podoaba
nestricăciunii și a cinstirii, și pe Dumnezeiescul acoper ământ și învelire, dup ă Evhológhion, și
după Simeón al Tesalonicului. Brâul de curea fiind, și m i j l o c u l s t r â n g â n d , u n d e s u n t r ărunchii
partea cea poftitoare, însemneaz ă pe omorârea trupe știlor pofte, și pe întreaga în țelepciune, și a fi
gata întru slujbe Monahul, dup ă Evhológhion, și Simeon, și Chiríl al Ierusalimului și Dorotei, și
Sozómen. (Cartea 3, 13). Sandalii sau papucii , însemneaz ă că s e c a d e M o n a h u l g a t a a a l e r g a î n
calea Evangheliei p ăcii, fără a se poticni, ci a c ălca peste șerpii cei gândi ți. Și că precum sandalii
sunt supu și celuilalt trup, a șa și trupul se cade a fi supus sufletului, dup ă Evhológhion, Simeón, și
Chiríl al Ierusalimului. Acestea sunt Ve șmintele celui mic și stavrofór (purt ătorul de Cruce); iar cel
îmbrăcat în megalóschimos (adic ă chipul cel mare Shimnicul) are și aceste trei îmbr ăcăminte mai
mult, Cucúlion, Analávul, și Mándia. Îns ă cucúliul însemneaz ă, pe coiful mântuirii, dup ă
Evhológhion, și pe umbrirea Dumnezeiescului Har, care leap ădă înțelegerile lumii, dup ă Simeón,
și după Chiríl al Ierusalimului, pe ner ăutate, și pe Smerenie. C ă și pruncii cei f ără de răutate acest
fel de cucúliu (tichii) poart ă, după Sozómen și Dorotéi. Iar Analávul (care și Anavolévs, adic ă
slujitor se nume ște de Sozómen, este de piei dup ă Simeón, iar acum se nume ște nolistávrion)
însemneaz ă că Monahul ia asupr ăși Crucea Domnului, și urmeaz ă lui, dup ă aceleași mărturii.
Având îns ă și dinainte și dinapoi Cruci, însemneaz ă că și lumea s-a r ăstignit Monahului, cu
depărtarea de dânsa, și Monahul lumii, cu neîmp ătimirea cea c ătre dânsa, dup ă zicerea: «Mie
lumea s-a r ăstignit, și eu lumii». Iar Sozómen zice c ă strângând aceasta amândou ă spetele,
însemneaz ă că Monahul este gata spre slujb ă. Iar Mandia (care este îmbr ăcăminte fără mâneci
Sozómen o nume ște Colóviu și Dorotéi iar ăși), cuprinz ătoare fiind a tuturor celorlalte, însemneaz ă
că Monahul este înf ășu r a t î n e a , c a î n m o r m â n t d u p ă Simeón. Iar Sozómen, și Dorotéi zic, c ă
aceasta neavând mâneci, însemneaz ă că Monahul nu se cade a ridica mâna asupra cuiva, nici a face
ceva de ale omului celui vechi. Iar întinderea Mandiei, însemneaz ă pe întrariparea Îngerilor, dup ă
Chiríl al Ierusalimului. C ă Îngeresc se cheam ă chipul Monahilor, iar cele patru cornuri ale Mandiei,
însemneaz ă pe cele patru Generalnice bun ătăți, înțelegerea, întreaga în țelepciune, dreptatea, și
bărbăția; are adic ă și semn ro șu Mandia, care însemneaz ă după Avvá Dorotéi, c ă Monahii prin

226
năluciri lume ști, ca niște valuri, încât nici lacr ămă a o mai l ăsa să scoață, când se tunde,
cu care s ă-și arate umilin ța inimii. Iar de și ar scoate pu țină lacrimă, poate, c ă se
socotește de cei ce privesc, c ă o au scos, nu pentru c ă s-a învrednicit Îngerescului chip,
ci pentru c ă a lăsat lumea, și cele din lume.

CANON 46
Cele ce aleg via ța asceticesc ă, și se așează în Monastire, nicidecum s ă iasă, iar
dacă vreo nevoie neap ărată pe ele le-ar trage spre aceasta, cu binecuvântare, și cu
învoirea preostóasei fac ă-o aceasta. Și atunci nu singure de sine și ci cu oarecare
bătrâne, și proestóase , în Monastire cu porunca Iguméniei, iar a dormi afar ă ele
nicidecum le este slóbod. Dar și bărbații cei ce urmeaz ă viață Monahiceasc ă,
trebuința silind, și ei cu bine cuvântarea celui ce i s-au încredin țat Igumenía s ă iasă.
Drept aceea, cei ce calc ă hotărârea cea acum de noi poruncit ă, ori bărbat ar fi, ori
femeie, cuvenitelor cert ări să se supun ă. [Sinod 6: 46]

TÂLCUIRE
Nu vor P ărinții aceștia cât de pu țin a ieși din Monastirile lor Monahíile; iar de și
vreo neap ărată nevoie le-ar sili spre aceasta, cu binecuvântarea, și voia proestóasei s ă
iasă, și atunci, nu singure, ci împreun ă cu alte b ătrâne cu vârsta, și cu înțelepciunea. Iar
a dormi poart ă afară din Monastirea lor, cu totul nu este iertat. Ci și Monahii a șișderea,
nevoia silind, ias ă cu binecuvântarea Egúmenului. Iar câ ți vor face într-alt chip, s ă se
certe cu potrivitele cert ări, ce va socoti Egúmenul, sau Eguménia, ori b ărbați de ar fi.

CANON 47
Nici în Monastirea b ărbătească femeie, nici în femeiasc ă bărbat, să doarmă. Că
afară de toată poticnirea, și de scandel ă se cade a fi Credincio șii, și a-și îndrepta via ța
lor, către buna cuviin ță, și apropiat ă Domnului; iar de va face cineva aceasta, ori
Cleric de ar fi, ori mirean, s ă se aforiseasc ă. [Sinod 7: 18, 20, 22]

TÂLCUIRE Rânduie ște Canonul acesta, c ă nici o femeie de ob ște, să doarmă noaptea în
Monastire b ărbătească, nici bărbat de ob ște iarăși, în Monastire femeiasc ă. Pentru c ă de
obște Creștinii, se cuvine a nu pricinui vreo sminteal ă, și prepus altora, ci s ă-și petreac ă
viața lor cu bun ă cuviință, și bineplăcută Domnului. Și cu mult mai vârtos se cuvine a
păzi despre aceasta Monahii, c ăci dimpotriv ă, și loruși își pricinuiesc scandel ă,

acela se cunosc, și sunt Osta și ai Cerescului Împ ărat. Iar că aceasta se d ă numai celui cu chipul cel
mare, se în țelege din zicerea lui Simeón Tesalonicul. Iar în sfâr șit, ca o cuprinz ătoare a tuturor se
îmbracă mandia. (Cap 273 când și mai cu glas zice Preotul: „Fratele nostru cutarele a luat marele și
Îngerescul chip” m ăcare că Evhológhiul pentru mandia Shimnicului nici ca cum pomene ște. Iar
Camilávhiul, și Epanocamilávhul binecuvântare osebit ă nu au. Unii îns ă buna cuvântare cuculíului
o zic și la Camilávhul purt ătorului de Cruce; acestea a șa fiind zise, se cade Preotul în locul acelui
mic Paramánd, s ă binecuvinteze rasa cea de deasupra, și să o dea Monahului s ă o îmbrace; ca nu
când îi d ă rasa cea pe deasupra s ă nu aibă rugăciune și bunacuvântare a zice. Iar dac ă cineva ar voi
a purta Paramándul acel mic, peste dulam ă î n l o c d e C r u c e , m i s e p a r e c ă nici o necuviin ță
urmează.

227
aprinzând focul cel în fire s ădit al poftei, și bărbații, și femeile; și altora pricinuiesc
scandelă, dându-le prepusuri necu viincioase pentru dân șii. Și care o ar face aceasta, s ă
se aforiseasc ă, ori Cleric de ar fi, ori mirean.

CANON 48
Femeia celui ce se ridic ă la proșederea Episcopiei, dup ă învoirea cea între
dânșii, mai-nainte desp ărțindu-se de b ărbatul s ău, după hirotonia Episcopiei cea
pusă asupra lui, s ă intre în Monastire, care va fi zidit ă departe de a șezarea
Episcopului, și purtarea de grij ă de la Episcop aib ă-o. Iar de se va ar ăta vrednic ă,
înainteze-se și la dreg ătoaria Diaconi ței.

TÂLCUIRE
Porunce ște Canonul acesta, ca femeia celui ce are a se face Arhiereu, mai-nainte s ă
se despart ă de el cu de ob ște învoire, și a ei și a lui. Dup ă ce el se va Hirotonisi, ea s ă
intre în Monastire dep ărtată de Epárhia lui, întru care s ă se Călugărească. Însă să i se
poarte de grij ă pentru cele de nevoie spre îndestularea vie ții, de către fostul ei b ărbat
(de va fi s ăracă adică), și aceasta o au poruncit Canonul a se face, ca nu v ăzând unul pe
altul, adeseori s ă-și aducă aminte de petrecerea și împreun ă viețuirea lor cea mai
dinainte, și prin urmare s ă se aprind ă spre trupeasc ă iubire. Iar de va fi vrednic ă, să se
facă și Diaconi ță; citește și Apostolescul Canon 5 și cel 12 al Sinodului 6 și
subînsemnarea Canonului 40 al aceluia și Sinod. Din acest Canon îns ă cu dreptate
închei Vlástar, c ă nici femeile Preo ților ce mor pot a doua oar ă a se mărita.

CANON 49
Reînnoind și acesta sfin țit Canon, hot ărâm, ca Monastirile cele odat ă consfin țite
(catierosíte) dup ă socotin ța Episcopului, s ă rămâie pentru totdeauna Monastiri, și
lucrurile cele cuvenite lor, s ă se păzească pentru Monastire, și să nu mai poat ă a se
face ele lume ști locuin țe, și nici de c ătre oricare dintre to ți să se dea acestea la b ărbați
lumești. Ci de și până acum s-a f ăcut aceasta, hot ărâm ca nicidecum s ă se urmeze; iar
cei ce s-ar apuca a o face aceasta de acum înainte, s ă se supuie cert ărilor celor din
Canoane. [Sinod 4: 24; Sinod 7: 13]

TÂLCUIRE
Acest Canon reînnoie ște pe cel al 24-lea al Sinodului 4 pe care îl și așterne anume,
și vezi tâlcuirea acolo. Ad ăogând aceasta numai mai mult decât acela, ca nici s ă se dea
Monastirile de c ătre oricine (adic ă de Cleric, nici de Monah, nici de mirean), la b ărbați
lumești, spre a le ocârmui adic ă, și de s-a f ăcut aceasta pân ă acum, de acum înainte îns ă
să nu se fac ă.

CANON 50
Nimeni dintre to ți ori din mireni, ori din Clerici de acum s ă nu se mai joace în
Chíve, iar de se va v ădi cineva f ăcând una ca aceasta, de va fi Cleric, s ă se
cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă. [Apostolesc: 42, 43]

228
TÂLCUIRE
Opresc P ărinții aceștia de a se juca vreun mirean, sau Cleric în Chíve, adic ă în
Ghióci, sau în C ărți sau în Dame, sau într-alt jocu ri de acest fel. Iar care dup ă Canonul
acesta, s-ar juca întru acestea, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se
aforiseasc ă.

CANON 51
Desăvârșit oprește sfântul, și Ecumenicul Sinod, pe cei ce se zic Mími, și
teatrele acestora, dar apoi și privirile vânaturilor, și jocurile cele de pe Scen ă, a se
face. Iar dac ă cineva Canonul l-ar def ăima, și către ceva din aceste oprite pe sine și s-
ar da, de va fi Cleric, s ă se Cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă. [Sinod
6: 24, 62, 66; Cartaghén: 17, 70]

TÂLCUIRE
Cu toată deplinătatea opre ște Canonul acesta de a se face cei ce se zici mími care,
uneori urmeaz ă chipurile Arápilor, alteori ale Armenilor, și alteori ale robilor. Și uneori
lovind cu palmele peste fa ță, cu toate acestea îndeamn ă pe privitori s ă se strice de râs.
Iar privirea vânaturilor este198 a privi cineva fiarele, lei, adic ă, sau urși, sau altele, s ă se
lupte unele cu altele, sau cu oamenii ce sunt osândi ți spre moarte. C ă nemilostivire și
cruzime mare este a privi cineva sângele unora ca acestora v ărsându-se, și a râde.
Oprește încă pe lâng ă acestea și jocurile, și gingășiturile cele necinstite ce fac, ori
bărbații, ori femeile, la Teatre. Drept aceea Actori se numesc cei ce f ățărnicesc, când c ă
sunt împ ărați, alte ori domni, alte ori slugi, și alteori altceva. Și care va def ăima
Canonul ceva, și va face dimpotriv ă, Clericul s ă se cateriseasc ă, iar mireanul s ă se
aforiseasc ă.

CANON 52
Întru toate zilele ajun ării sfintei P ăresimi, afar ă de Sâmb ăta și Duminica, și de
sfânta zi a Bunei Vestiri, s ă se facă sfințita Liturghie a celor mai înainte sfin țite.
[Apostolesc: 69; Laodiceea: 49, 51]

TÂLCUIRE
Zilele sfintei Patruzecimi sunt zile de plângere și de umilin ță, iar a se proaduce
Jertfă deplinit ă către Dumnezeu, și mai ales întru pomenirile sfin ților, de c ătre mulți se
socotește pricin ă de serbare, de bucurie, și de prăznuire. Pentru aceea și obișnuiesc a
împreun ă prânzi întru aceea; iar plângerea, și serbarea, împotrivitoare sunt una alteia.
Pentru aceasta porunce ște Canonul acesta, ca în celelalte zile ale marelui Post, s ă se
facă Liturghia celor mai înainte sfin țite,199 adică a celei deplinite și proaduse

198 Din acest Canon se în țelege, că toți Clericii și cei sfințiți, și Monahii nu se cuvine a fi vân ător, și
nici într-un fel. C ă de vreme ce opre ște măcar a privi luptele fiarelor, cu mult mai vârtos îi opre ște
despre a vâna însu și. Și cei sfințiți de nu vor înceta s ă se cateriseasc ă, iar Monahii s ă se aforiseasc ă,
după Canonul acesta.
199 Însemneaz ă că Liturghia cea mai înainte sfin țită nu este a lui Grigorie Dialogului, c ăci acela nu
știa limba ellineasc ă, după Epistolía 29 a c ărții a șasea a lui; și căci în conscrierile lui aceasta nu se

229
Dumnezeiasca Jertf ă a doua Proaducere, adic ă Prosforá. Iar Sâmbetele, și Duminicile,
ca în niște zile mai line, și nu de Post, a șijderea și în ziua Buneivestiri, ca una ce este
început și cap al Mântuirii noastre, și prin urmare și sărbătoare, și Praznic, iart ă a se
săvârși Jertfa, și Liturghie deplinit ă.

CANON 53
Fiindcă mai mare este rudenia cea dup ă Hristos decât leg ătura cea a trupurilor,
ne-am în științat însă că în oarecare locuri, unii primind copii din sfântul și
Mântuitorul Botez, și după aceasta, v ăduvind maicile acelora, se învoiesc de fac
împreun ă locuință prin nunt ă; Hotărâm ca de acum nimic de acest fel s ă se facă. Iar
dacă oarecare dup ă Canonul acesta s-ar v ădi făcându-o aceasta, mai întâi adic ă, unii

află; ci este din vremile mo ștenitorilor Apostolilor dup ă răspunsul 56 al lui Simeón al
Tesalonicului. Și mai înainte de vremile Dialogului, precum se arat ă din Canonul 49 al Sinodului
din Loadíchia și mai ales din obiceiul ce era la R ăsărit, precum zice Vasilie în cea c ătre Chesária
Patrichía, și la Apus, precum zice Ieronim în cea c ătre Pammáhie, s ă se împărtășească Creștinii
Miercurile și Vinerile, cu Prosfin țita Pâine. C ă arătat este c ă aceștia împărtășindu-se zicea oarecare
Rugăciuni și mai înainte de împ ărtășire, și după ce se împ ărtășe a u , c a r e î n s c u r t a z i c e , e r a
Liturghia celor mai înainte sfin țite de atunci, și aceasta o zice Arghéntul. îNs ă pomenim pe
Dialogul la Apólisul (Otpustul) acestei Liturghii, sau pentru c ă acesta predându-o aceasta
Romanilor în zilele marelui Post, dup ă Mavríchie Ierodiaconul Bisericii celei mari care a scris
Sinaxarele, și după Máxim Margúnie t ălmăcitorul lor, și după Mihaíl Constantinopoliteanul, au
dat sfat și Răsăritenilor s ă o săvârșească în toate zilele marelui Post, precum vor unii; sau și pentru
că fiind mai înainte, s-a împodobit în urm ă de către Dialogul, și s-a adus în rânduiala care acum se
vede. Îns ă s-a aflat de c ătre Părinți cea mai înainte sfin țită, pentru ca s ă se facă părtaș Cereștii vieți
și a Darului celui din sfintele Taine și în zilele cele de post. C ă și Vlástar în Capul al 5-lea al literei T
zice: „Precum osta șii cei ce se lupt ă, după ce înceteaz ă bătălia, seara se împ ărtășesc din hrana cea
pregătită, pentru a se înt ări cu ea, și a doua zi iar ăși să bată pe vrășmași, așa și noi Cre știnii,
luptându-ne împotriva patimilor și a diavolului în zilele marelui Post, ne împ ărtășim în de sear ă
(cei vrednici adic ă și pregătiți) cu Trupul și Sângele Domnului, cele mai înainte sfin țite de Sâmb ătă,
și de Duminic ă, ca să ne întărim cu ele, și mai cu vitejie iar ăși să batem pe gândi ții vrășmași.
(Aceasta îns ă nu de la sine o zice Vlástar, ci de la alt ă Sholie mai veche o a t ălmăcit, care noi o am
aflat) îns ăși aceasta o pomenesc și mai înainte sfin țitele Rug ăciuni ale însu și acesteia. Vezi îns ă că
în de sear ă se cuvine a se s ăvârși cea mai înainte sfin țită după Tipice, și după Apusenescul Sinod
cel în Cabilón. Drept aceea cei ce împreun ă diminea ța o săvârșesc, greșesc, și îndrepteaz ă-se. Căci
cum pot a zice într-însa, „S ă plinim rug ăciunea noastr ă cea de sear ă Domnului” care nu este, nici
de amiaz ă zi? Și nu numai Miercurea și Vinerea, ci și Lunea, și Marțea, și Joia neoprit dup ă
Canonul acesta de c ătre cei ce voiesc se face mai înainte sfin țita Liturghie. Iar cei ce nu adap ă pe
sfânta Pâine cu Preacuratul Sânge, precum în Liturghii se rânduie ște, și nici adăpată păzesc spre a
se face cu ea cea mai înainte sfin țită, arătat este c ă sunt de o cugetarea cu Latinii. C ă a relei cinstiri
a Latinilor este și aceasta, a împ ărtăși pe mireni numai din Pâine, cu Taine Euharístiei, precum
Apusenescul Sinod cel adunat în Constántia Ghermániei la anul 1414 f ără de lege a legiuit. Iar
pentru câte pricini se p ăstra Prosfin țita Pâine, vezi pe Evstrátie Arghéntul la foaia 284 și
subînsemnare Canon 14 al Sinodului Laodíchiei. Din vechime îns ă se păstra și vin Posfin țit în
Biserici, precum m ărturisește și Hrisostom în Epistolía 1 c ătre Inochéntie, și Ieronim Epistolía 4
către Rufín, și Grigorie Teológul în cuvântul cel asupra îngrop ării către Gorgónia, și localnicul
Sinod cel în Tolít, și alții.

230
ca aceștia să se despart ă de aceast ă nelegiuit ă însoțire. Iar apoi, și certărilor
curvarilor s ă se supuie.

TÂLCUIRE
Canonul acesta opre ște de a lua cineva femeie pe cum ătra sa văduvind, ai c ărei fii
i-a primit din sfântul Botez. Fiindc ă rudenia cea dup ă Hristos, dup ă care se fac
Duhovnice ști frați, nănașul, și cumătra sa, este mai mare decât cea trupeasc ă. (Mai
mare îns ă, nu dup ă câtime, și după trepte, c ă până la a treia treapt ă numai aceasta se
oprește după adâncime. Ci dup ă felurime și relație, și vezi la Canonul al 8-lea cel
pentru nun ți.) Iar care ar îndr ăzni a face aceasta, mai întâi s ă se despart ă de aceast ă
nelegiuit ă nuntă, apoi să se canoniseasc ă ca niște curvari. Îns ă aceasta ce zice Canonul
pentru primirea din Botez, trebuie a se ține și la înfiuirea ceea ce se face prin s ăvârșirea
sfințitelor Rug ăciuni, dup ă Nearaoa 24 a lui Léon în țeleptului.

CANON 54
Dumnezeiasca Scriptur ă pe noi a șa luminat înv ățându-ne, nu vei intra la nici o
rudenie ale trupului t ău, spre a-i descoperi ru șinea lui [Levitic 18: 6]; de Dumnezeu
purtătorul Vasilie pe oarecare din nun țile cele oprite le-a num ărat în Canoanele sale,
cu tăcere pe cele mai multe trecându-le, și cu amândou ă făcându-ne folos. C ă
mulțimea numelor celor de ru șine lăsându-le, ca s ă nu spurce cuvântul cu graiurile,
în generalnice numiri a cuprins necur ățiile. Prin care cuprinz ător a ar ătat nouă
nunțile cele nelegiuite. Fiind îns ă că cu acest fel de t ăcere, și cu necuno ștința opririi
neiertatelor nun ți, pe sine și firea se tulbura; am socotit împreun ă mai descoperit a
arăta cele pentru aceasta, hot ărând de acum înainte, cel ce se va împreuna prin
împreunare de nunt ă cu vara sa, sau tat ăl, și fiul, cu maic ă și fiică, sau cu dou ă fete
surori, t ătăl, și fiul, sau doi fra ți, cu maic ă și fiică, sau doi fra ți, cu dou ă surori. S ă
cadă sub Canonul cel de șapte ani, ar ătat că despărțindu-se ei de nelegiuita înso țire.

TÂLCUIRE Fiindcă Dumnezeiasca Scriptur ă arătat ne înva ță, zicând: O omule nu vei lua spre
împărtășire de nunt ă pe nici o rudenie trupeasc ă a ta. Și aceasta zicere marele Vasilie în
Canonul 87j al s ău, unele nun ți oprite în Canoanele sale le-a num ărat (precum în cel 76
pe nunta celui ce ia pe cumnata sa de femeie. În 78 pe cea a celui ce ar vrea s ă ia două
surori, și pe alții întru altele) t ăcând pe cele mai multe, fiind de ru și n e . C a n u c u
numele acestora s ă spurce cuvântul; cuprinz ător însă cu obștescul nume al necur ăției,
pe toate nelegiuitele nun ți cam întunecat le-a ar ătat. (Aceasta îns ă ce zice Sinodul, c ă o
a zis Vasilie, Vasilie o zice, c ă o a zis Dumnezeiasca Scriptur ă, adică Dumnezeiescul
Pavel, zicând: «Iar curvia și necurăția, nici s ă se numeasc ă întru voi», și celelalte.) Iar
din tăcerea aceasta firea oamenilor s-a tulburat de rude știle sângiuri, pentru aceasta noi
mai curat hot ărâm despre aceasta prin Canonul acesta, c ă de acum înainte, cel ce va lua
de femeie pe vara sa, sau tat ăl și fiul, de vor lua maic ă și fiică, sau dou ă surori, sau doi
frați, de vor lua maic ă și fiică, sau dou ă surori; ace știa mai întâi s ă se despart ă de
nelegiuita înso țirea aceasta, și apoi șapte ani s ă se canoniseasc ă. Iar marele Vasilie în 68
al său Canon de ob ște hotărăște să se canoniseasc ă cu certarea preacurvarilor, adic ă 15
ani, nunta ceea ce se va face cu rudenie oprit ă. Vezi înv ățătura cea despre înso țiri.

231
CANON 55
Fiindcă am aflat c ă cei din cetatea Romanilor, în ajun ările sfintei patruzecimi,
în Sâmbetele acesteia ajuneaz ă, afară de urmarea Bisericii cea predat ă. Au socotit
Sfântul Sinod, ca și la Biserica Romanilor nestr ămutat să se păzească Canonul, cel ce
zice: „Dac ă vreun Cleric s-ar afla ajunând în sfânta Duminic ă, sau Sâmb ăta, afară de
una, și singură (Sâmbăta mare) s ă se cateriseasc ă. Iar mirean fiind, s ă se aforiseasc ă.”

TÂLCUIRE Sinodul acesta prin acest Canon opre ște de a posti vechii Romani (ori cu
desăvârșită nemâncare, ori cu mâncare uscat ă întru al 9-lea ceas) în Sâmbetele marelui
Post; (că se face dezlegare în ele la vin, la unt de lemn, la Ráci, și al cele de acest fel), și
rânduiește că se cuvine a se p ăzi neclintit și la Roma, Canonul 64 al sfin ților Apostoli,
pe care și îl pune anume, a c ăruia Tâlcuire cite ște-o.
200

CANON 56
Asemeni ne-am în științat că și în țara armenilor, și întru alte locuri, în
Sâmbetele, și Duminicile sfintei Patruzecimi, unii m ănâncă ouă și brânză. Deci s-a
socotit și aceasta, ca Biserica lui Dumnezeu cea întru toat ă lumea, o orânduial ă
urmând, ajunarea s ă o săvârșească, și a se dep ărta, precum de tot felul de
junghietur ă, așa și de ouă și de brânz ă, care rod sunt și nașteri acelora, despre care ne
înfrânăm. Iar de n-ar p ăzi-o aceasta; de vor fi Clerici, s ă se cateriseasc ă; iar de vor fi
mireni, s ă se aforiseasc ă.
TÂLCUIRE
Precum se vede: cre știnii cei ce se aflau în Armenia, auzind Apostolescul Canon
că oprește de a posti cineva Sâmb ăta, și Duminica, și ne înțelegând bine aceasta,
mâncau brânz ă, și ouă, în Sâmbetele și Duminicile marelui Post. Pentru aceasta Sinodul
acesta, prin acest Canon, hot ărăște, ca toat ă Biserica lui Hristos, care se afl ă în toată
lumea, s ă păzească una și aceeași rânduial ă, și să posteasc ă zilele acestea (dezlegând
numai în ele la vin, la unt de lemn, și la cele cu pielea ca de hârb [ostracóderma]) și
precum se dep ărtează de vietățile cele ce se junghie, în marele Post, a șa să se fereasc ă și
de brânz ă, și de ouă. Care sunt roduri, și nașteri acestor fel de viet ăți.
201

CANON 57
Că nu trebuie la Jertfelnic a se proaduce miere, și lapte. [Apostolesc: 3]

200 Fiindcă acest Canon, ca o sabie cu dou ă ascuțișuri pătrunde inimile Papí știlor, pentru aceasta
preasume ții prihănesc pe Sinodul acesta Ecumenic, c ă nu bine a rânduit aceasta, dar prih ănirea lor
se ridică asupra însu și Apostolilor, c ăci acesta Canonului lor urmând, a rânduit aceasta.
201 De se zic și peștii junghieturi (c ă poate ar zice cine, c ă Dumnezeiescul glas a zis lui Petru:
«Sculându-te Petre, junghie și mănâncă»; ce să junghie? Cele câte cu patru picioare și fiară, și cele
târâtoare. Iar târâtoare și peștii se zic, dup ă cea scris ă: «Să scoată Apele târâtoare de suflete vii»
[Facerea I, 20], trebuie a ne feri și de ouăle peștilor, adic ă de icre în marele post. Iar de nu se zic
acestea junghieturi, ci numai cele de uscat, și zburătoare, nu gre șim mâncând icre în Sâmbetele și
Duminicile marelui Post. Iar cei ce nu m ănâncă, mai bine fac.

232
TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul acesta s ă nu se aduc ă în sfântul Altar pe sfânta Mas ă lapte, și
miere, într-un glas cu cel al 3-lea Apostolesc, a c ăruia Tâlcuire cite ște-o. Îmbun ătățește
însă acesta și îndrepteaz ă pe cel al 44-lea al celui din Cartaghén, care rânduie ște a se
proaduce cele de acest fel, dup ă oarecare localnic obicei.

CANON 58
Nimeni din cei rândui ți între mireni s ă-și dea lui și din Dumnezeie știle Taine,
fiind de fa ță Episcop, sau Presbíter, sau Diacon. Iar cel ce ar îndr ăzni ceva de acest
fel, ca unul ce face afar ă din cele rânduite, o s ăptămână să se afuriseasc ă; de aici
învățându-se, a nu cugeta afar ă de ceea ce se cuvine a cugeta. [Romani XII, 3]

TÂLCUIRE
A se împ ărtăși vreun mirean însu și pe sine și cu Dumnezeie știle Taine, f ără de
nevoie. (Când nu este adic ă de față Episcop, sau Presbíter, sau Diacon, dup ă Zonará)
este lucru de mândrie, și cel ce face aceasta î și însușește luiși cu nelegiuire dreg ătoria
Preoției. Că acest lucru este însu și al Preo ților, nu al mirenilor. Pentru aceasta dar
Canonul acesta, pe cel ce ar îndr ăzni a face aceasta, fiind de fa ță Preot, îl desparte de
Biserică o săptămână, ca să se înve țe a n u c u g e t a m a i p r e s u s d e c e e a c e s e c a d e a
cugeta, dup ă Apostolul.202
CANON 59
Nici într-un chip în cas ă de rug ăciune care se afl ă în casă, Botez s ă nu se
săvârșească, ci cei ce voiesc a se învrednici de preacurata Luminare, la Catolice știle
Biserici v ă vină, și acolo s ă dobândeasc ă Darul acesta. Iar de se a prinde vreunul
nepăzind aceste hot ărâte de noi; de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă; iar de va fi mirean,
să se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Porunce ște Canonul acesta, a nu se face Botez în case de Rug ăciuni, care se
cuprinde în case locuite, ci în Bisericile cele Catolice ști, și prin urmare în cele
înscăunate. Iar cel ce nu va p ăzi aceasta; de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă; iar de va fi
mirean, s ă se aforiseasc ă.
203

202 Iar Monahii cei de prin pustii, pentru c ă nu se afl ă Presbíteri de fa ță, să ia voie de al Arhiereu,
precum zice Simeón al Tesalonicului (Întrebarea 41) s ă păzească într-un Chívot curat prosfin țitele
Taine, și să se împărtășească din ele cu mult ă evlavie, întru acest chip; pe un loc curat întinzând o
sfințită poală, și peste ea punând un acoper ământ (pocrov ăț), peste care punând linguri ța întru
care să ia Părticica Preasfântului Trup, și punându-o pe Acoper ământ, dup ă ce mai înainte va rosti
Psalmi, și Rugăciuni, sau Trisaghion, și tămâind, și închinându-se de trei ori, a șa să se
împărtășească de acolo, nu cu mâna, ci cu gura; apoi având într-un pahar pus vin și apă, să-și
clătească gura. Întocmai este scris în via ța Cuviosului Lucá ce s-a nevoit în muntele Stiríul. C ă
î n t r e b â n d e l p e M i t r o p o l i t u l C o r i n t u l u i ( c e l d e a t u n c i ) , d e s e c u v i n e c e l c e s e a f l ă în pustii a se
împărtăși însuși, în lipsă de Preot, a luat voie de la el a se împ ărtăși, numai cu însu și acestași chip.
203 Aici cu dreptate trebuie a se nedumeri cineva. Pentru ce Sinodul acesta în Canonul 31 al s ău a
ierta a se face Botez în case de Rug ăciune cu voia Arhiereului; iar în Canonul acesta des ăvârșit

233
CANON 60
Apostolul strig ă, că cel ce se lipe ște de Domnul, un Duh este [1 Corinteni VI,
17], arătat este c ă și cel ce se împrietene ște pe sine și cu împotrivnicul, una se face
prin leg ătura cea c ătre dânsul. Deci cei ce se f ățărnicesc c ă se îndrăcesc, și cu fățărie
se schimonosesc cu r ăutatea chipurilor ca ni ște îndrăciți, s-a socotit cu tot chipul a se
certa, și a-i supune pe ei unor acest fel de aspre vie țuiri, și osteneli, c ărora dup ă
cuviință s-ar supune cei cu adev ărat îndrăciți, pentru a se izb ăvi de lucrarea dracului.

TÂLCUIRE
Unii pentru r ăutatea socotin ței lor, și pentru adunarea câ știgului, se f ățărnicesc c ă
au drac, și fac schimonisiturile celor îndr ăciți, și în mișcările lor cele f ără de rânduial ă
și cu fățărnicie, înconjurând cet ățile, pricinuitori de tulburare și de priveli ște făcându-
se oamenilor. Drept aceea Canonul acesta porunce ște să se certe unii ca ace știa după tot
chipul, și întru acest fel, și la așa de mari asprimi de vie țuire, și osteneli s ă se supun ă,
în acel fel, și în care se supun cei ce cu adev ărat sunt îndr ăciți, ca cu acestea s ă se
slobozeasc ă de dracul. Cu care și aceștia ce cu f ățărnicie se îndr ăcesc s-au împrietenit,
și una s-au f ăcut cu ei; precum și cel ce se lipe ște, și se împrietene ște cu Domnul, un
Duh se face cu el, precum zice Pavel. Iar Valsamón zice, c ă unii ca ace știa în osebite
vremi se legau cu lan țuri, și se închideau prin închisori de c ătre mulți Patriarhi, și
Arhierei.

CANON 61
Cei ce se dau pe sine și fermec ătorilor, sau celor ce se zic suta și, sau altora
oarecărora de acest fel, ca cum de la aceia s ă afle, orice ar voi s ă li se descopere. Dup ă
cele ce mai înainte s-au hot ărât de către Părinți pentru dân șii, să cadă sub Canonul
Exaetíei (cel de șase ani); sub aceasta și certare îns ă trebuie a se supune și cei ce trag
uși după sine, sau dobitoace de acest fel spre jocul și spre vătămarea celor mai pro ști,
și cei ce spun norocul, și menirea, și genealogía (de tragerea neamului), și o mulțime
de niște graiuri ca acestea, dup ă bârfirile r ătăcirii. Și cei ce se zic gonitori de nori, și
vrăjitori, și străjuitori, și fermec ători. R ămânând întru acestea îns ă, și
neschimbându-se, și neferindu-se de aceste pierz ătoare, și elinești meșteșuguri, cu
totul hot ărâm să se lepede de la Biseric ă. Precum și sfințitele Canoane înva ță. «Că ce
împărtășire este luminii cu întunericul», precum zice Apostolul? «Sau ce învoire
Bisericii lui Dumnezeu cu idolii? Sau ce pa rte are credinciosul cu cel necredincios?
Și ce învoire este lui Hristos cu veliar?» [2 Corinteni VI, 14-16]

TÂLCUIRE
Creștinul nu se cuvine a întrebuin ța nici un lucru, din cele ce Elinii le
întrebuin țau, fermec ătorii adic ă, și vrăjitorii, și altele asemenea; pentru aceasta
Canonul acesta șase ani rânduie ște să se depărteze de sfintele Taine Cre știnii cei ce se

oprește aceasta? Deci dup ă Zonará, nici des ăvârșit este iertat a se face Botez în cas ă de rugăciune,
nici desăvârșit este oprit a nu se face. Ci se cuvine, zice, a fi Preo ții cunoscu ți și nu străini, și cu
voia Arhiereului a lucra.

234
dau pe sine și vrăjitorilor204, și celor ce se numesc suta și205 sau altora asemeni, cu
socoteală ca să afle de la dân șii lucrurile cele ce voiesc (ca s ă găsească adică banii, sau
alte oarecare ce au pierdut) precum și Părinții cei mai dinainte asemeni au canonisit.
Întocmai îns ă cu cei mai de sus în șase ani canonise ște, și pe cei ce poart ă urși după
sine, sau alte dobitoace de acest fel pentru joc, și vătămare a multor oameni, și pe cei ce
spun noroacele oamenilor, și ce au s ă pătimească în viața lor, și că s-au născut în zi
bună, sau rea, și alte cuvinte am ăgitoarea de acest fel. A șijderea canonise ște și pe cei ce
se numesc gonaci de nori și pândesc închipuirile norilor, mai ales când apune Soarele,
și după închipuirile lor spun cele fiitoare. Și pe vrăjitori (ace știa sunt cei ce amestec ă cu
chemările demonilor, Psalmi ai lui David, nume de ale sfin ților, și a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, pentru care zice Dumnezeiescul Hrisostom: C ă măcar
Numele Preasfintei Treimi de l-ar chem a, sau semnul Crucii, de ar face, s ă se fereasc ă
Creștinii și să fugă de la dân șii). Și străjuitori (adic ă cei ce fac baiere, legându-le cu
mătase și scriind într-însele chem ări de draci), a șijderea și cel ce le poart ă. Și vrăjitorii,
toți cu acest Canon s ă se canoniseasc ă, de se vor poc ăi, și se vor p ărăsi de acestea. Iar
de vor rămâne în r ăutatea și rătăcirea aceasta, des ăvârșit să se lepede de la Biserica lui
Hristos, și să se despart ă din adunarea Cre știnilor, precum și Dumnezeie știle Canoane
hotărăsc. Se cuvine îns ă să însemnăm, că certarea aceasta ce o d ă Canonul, o d ă numai
mirenilor, atât celor ce fac dr ăciile acestea, cât și celor ce le primesc. C ăci Clericii cei ce
ar face unele ca acestea, negre șit urmeaz ă a se caterisi, dup ă Valsamón și Zonará.206
CANON 62
Cele ce a șa se zic calánde, și cele ce se zic Votá, și cele ce se numesc Vrumália, și
prăznuirea ceea ce se s ăvârșește în ziua dintâi a lui Martie, deodat ă voim cu totul a se
ridica din petrecera Credincio șilor. Dar îns ă și săltările muierilor cele în ar ătarea

204 Fermecători se zic cei ce se afierosesc pe sine și dracilor, și socotesc c ă prin palm ă, sau prin
lighean, sau prin jertfe, sau prin alte am ăgitoare pl ăzmuiri, și închipuiri, prov ăd cele ce vor s ă fie;
pentru aceasta a șezământul 13 al Legii legiuie ște, ca un uciga ș să se munceasc ă cel ce face jertfe
oprite, adic ă vrăjește cu acestea. Înc ă și cel ce va pl ăt i s a u v a î n d e m n a p e e l s ă le facă, să se
izgoneasc ă. Și averile lor s ă se răpească după capul 23 al c ărții a 9-a din Códic ă.
205 Sutași se ziceau cei mai procopsi ți (după socoteala lor) și mai bătrâni dintre vr ăjitori, și mai cu
știință decât ceilal ți.
206 Pentru aceasta se cu vine a se caterisi și Preoții aceia ce citesc la bólnavi hârtia ce se nume ște a
Ghéalei (precum în limba noastr ă Sámca). Și cei ce iau lumân ări de smoal ă, și mergând prin locuri
ascunse, le aprind, și citesc carte solomoniceasc ă, sau mai bine a zice dr ăcească, sau alte oarecare
chemări, și numiri dr ăcești, și afurisesc cu acelea pe vr ăjmașii lor, cerând sau s ă moară ei, sau s ă
piară dobitoacele lor, sau s ă li se facă o altă pagubă. Pentru aceasta toate c ărțile acelea vr ăjitorești și
de acest fel, trebuie a se strica de c ătre judec ătorul locului, precum rânduie ște cartea 18 a Legii
titlul 1 rânduirea 35 (la Fótie titlu 9 cap 25) și să se ardă, p r e c u m a u a r s î n E f é s c ărțile cele
vrăjitorești cei ce au crezut, care erau de pre ț de cincizeci de mii de argin ți [Faptele 19: 19]. Sub
certările acestui Canon se cuvine a se supune și baborni țele acelea, ce vr ăjesc cu bobi, sau toarn ă
cărbuni, sau descânt ă, sau sugrum ă prunci, sau se r ăpesc în aer de draci, și se poart ă din loc în loc
ca Símon vr ăjitorul, și ca alții de asemenea. Asemenea și păstorii cei ce leag ă oarecare osi șor la
picioarele oilor, sau a țapilor, ca s ă li se înmul țească turma; și în scurt to ți vrăjitorii și vrăjitorițele,
și cei ce merg la dân șii, pocăindu-se, cu acest Canon s ă se canoniseasc ă, iar rămânând întru aceste
drăcii, cu totul s ă se lepede din adunarea Cre știnilor, ca pe o parte a lui sataná și nu lui Hristos.

235
publicului, care pot a face mult ă vătămare și pierzare. Înc ă și săltările, și slujbele
cele ce se fac în numele dumnezeilor celor ce mincinos se numeau de c ătre Elini, sau
de bărbați, sau de muieri, dup ă oarecare vechi obicei, și străin de via ța Creștinilor, le
lepădăm, hotărâm ca nici un b ărbat să se îmbrace cu podoab ă muiereasc ă, sau
muierea cu cea cuvenit ă bărbaților. Dar nici cu m ăști comice ști, sau satirice ști, sau
traghice ști, să se îmbrace. Nici s ă chiuie în numele urâtului Dionísie [Bahus] când
tescuiesc strugurii în linuri. Nici storcând vinul în vase, cu chip de a porni râsul neștiinței, sau al de șertăciunii, lucrând cele ale dr ăceștii rătăciri. Deci cei ce de acum
înainte ceva din cele mai înainte zise s-ar apuca s ă facă, după ce s-au în științat de
acestea, ace știa de vor fi Clerici, poruncim s ă se cateriseasc ă, iar de vor fi mireni, s ă
se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE Calénde se numesc întâiele zile ale fiec ărei luni, în care obi șnuiau elinii a pr ăznui,
ca când s ă petreac ă toată luna întru veselie
207. Iar Botá, și Brumália erau s ărbători
elinești; Botá, adic ă păscătoare și oi, întru cinstea zeului Pan, care se socotea de elini, c ă
este éforul oilor, și al celorlalte dobitaoce; iar Brumália întru cinstea lui Dionísie
[Báhus]; c ă Brómie era porecla lui Dionísie la elini de la Vrómos care însemneaz ă
vuietul sau tr ăsnetul, de la care se nume ște. Aceasta îns ă Romanii Brumália o numea
adică pe Vrómos; și sărbătoare, în num ăr multoratic Brumália; ca re de asemenea sunt
cu cele ce elinii le zicea Dionísia. Deci porunce ște Canonul acesta, ca aceste eline ști
sărbători, încă și prăz n u i r e a c e e a c e s e s ăvârșe a î n z i u a d i n t â i a l u i m a r t i e , c a c â n d
pentru buna întocmirea aerului, des ăvârșit să se ridice de la petrecerea Cre știnilor. Nici
jocuri ob ștești măcar de femei s ă se facă, nici sărbători, și jocuri de b ărbați, sau de
muieri în numele mincino șilor dumnezei ai Elinilor. Hot ărăște însă pe lângă acestea, ca
nici vreun b ărbat să îmbrace hain ă muiereasc ă, nici muierea hain ă bărbătească; nici să
se măscărească cu obrăzare comice ști, adică pricinuitoare de râs. Sau traghice ști, adică
pricinuitoare de plâns, și de lacrimi. Sau satirice ști, adică cuviincioase Satírilor, și
Báchilor, care în cinstea lui Dionísie, jucau ca ni ște uimiți, și îndrăciți;208 și ca să nu

207 Și Valsamón și alții zic, că Calándos, Nónos, și Idós fra ți fiind avu ți, în vreme de r ăzboi, și de
foamete au hr ănit pe Roma. Calánd 12 zile, iar Nónos 10 zile și Idós 8 zile, câte trei împreun ă într-o
întreagă lună. Pentru aceasta Romanii ca s ă rămână facerea de bine a acestora pururea pomenit ă, și
să veșnicească datoria mul țumirii cea c ătre dânșii, au numit întâi pe cele 12 zile Calánde, de la
Calánd; iar cele 10 dup ă acestea, Nóne, de la Nónos; iar pe ce cele 8 din urm ă, Idús, de la Idós, și
întru acele zile serbau, și multe necinstite fapte f ăceau. Acestora urmând și Creștinii aceia, ce fac în
ziua dintâi a lui Ianuarie care se numesc Colind ări, cântece cântând și jucând pe la u șile caselor,
umblând, și făcând și bârfituri, și istorii de râs, și versuri oarecare ca când în numele marelui
Vasilie cântând, care se cuvine a se opri de c ătre Arhierei, și de către Părinții Duhovnice ști, și să se
canosiseasc ă Credincio șii a nu face lucrurile acestea p ăgânești, și elinești, precum Canonul acesta
zice.
208 Însăși acestea le fac Cre știnii și în ziua de ast ăzi, de multe ori și cei sfin țiți, și Clericii, în
săptămânile lăsatului de carne, și de brânz ă, și într-alte multe locuri, iar mai ales la ostroave, unde
locuiesc latinii; zic adic ă, purtând m ăști, și barbúnte, și haine muiere ști îmbrăcând bărbații, uneori
și muierile purtând haine b ărbătești, și jucând în priveli ște. Pentru care zice Dumnezeu: «Nu vor fi
haine de b ăr ba t pe fe me ie ; n i c i se v a î mb r ăca bărbatul cu podoab ă muiereasc ă; că urâciune este

236
cheme cineva numele urâtului Dionísie (care se socotea c ă este dătătorul și éforul
vinului), când se calc ă strugurii în teascuri, nici s ă râdă, și să ciuiască, când se toarn ă
vinul nou în vase. Deci oric are de acum înainte, dup ă ce s-a în științat de acestea, s-ar
apuca întru știință a face ceva din dr ăciile și elineștile faptele acestea, de va fi Cleric, s ă
se cateriseasc ă, iar mireanul, s ă se aforiseasc ă.

CANON 63
Martirológiile [istoriile mucenicilor] cele mincinos pl ăsmuite de vr ăjmașii
adevărului, că doar ar necinsti pe Mucenicii lui Hristos, și ar aduce la necredin ță pe
cei ce le aud, poruncim, a nu se publica prin Biserici, ci s ă se dea focului acestea. Iar
pe cei ce le primesc, sau ca la ni ște adevărate iau aminte la acestea, îi anatematisim.

TÂLCUIRE
Necredincio șii, și vrășmașii Adev ărului, vrând s ă prihănească p e c e l e a l e
Creștinilor, precum se vede, au scris oarecare de râs și străine, ca cum le-ar fi zis, și le-
ar fi făcut Mucenicii lui Hristos; ca și Mucenicii din acestea s ă se ocărească, și Credin ța
Dreptslăvitorilor s ă se batjocoreasc ă. Drept aceea Canonul acesta porunce ște a nu se
citi în Biseric ă acest fel de cuvinte mincinoase, ci s ă se ardă, iar cei ce le plinesc pe
acestea ca pe ni ște adevărate să se anatematiseasc ă209.

CANON 64
Cum că nu se cuvine mireanului a porni cuvânt în public, sau a înv ăța,
însușindu-și de aici lui și dregătorie dăscălească, ci a urma rânduirii celei predate de
Domnul, și a deschide urechea, la cei ce au luat Darul înv ățărescului cuvânt, și a se
învăța de la dân șii cele Dumnezeie ști. Că într-o Biseric ă osebite m ădulare a f ăcut
Dumnezeu, dup ă glasul Apostolului [1 Corinteni XII, 27]. Pe care Teológul Grigorie
arătat tâlcuind pe rânduiala cea întru acestea o arat ă zicând: „Pe aceast ă rânduial ă să
o cinstim fra ților, aceasta s ă o păzim. Unul oricare fie ureche. Iar altul limb ă; unul
mână; iar celălalt altceva. Acela înve țe; iar acesta înva ță-se; și după puține; și cel ce
se învață (fie) întru bun ă supunere, și cel ce d ă întru blânde țe; și cel ce sluje ște întru
osârdie; s ă nu fim to ți limbă, parte cea preagata; c ă, au doar to ți sunt Apostoli? Au
doar toți Prooroci; Au doar to ți tâlcuitori? Și după oarecare: Ce te faci pe tine P ăstor
oaie fiind? Ce te face cap, picior fiind? Ce te apuci a comendui o ști, fiind rânduit
între solda ți? Și aiurea în țelepciunea porunce ște; nu fi grabnic în cuvinte, nu te
întinde împreun ă cu bogatul s ărac fiind; nici c ăuta a fi mai în țelept decât cei

Domnului Dumnezeului t ău tot cel ce face acestea.» [A doua lege XXII, 5] Și cu adev ărat urâte sunt
lui Dumnezeu acestea, și elinești meșteșugiri, și străine de Cre știni; care se cuvin Arhiereii a se sili
cu toată puterea lor, s ă le opreasc ă, ca pe unele ce sunt prihan ă Creștinismului, cu certare de
aforisire.
209 Pentru aceasta mari haruri suntem datori s ă mărturisim noi R ăsăritenii (precum și Apusenii,
cum aud aceste haruri, asemeni le m ărturisesc) Sfântului Simeón Metafrástului (adic ă
tălmăcitorului); care cu mult ă osteneal ă a scris vie țile sfinților Mucenici, și ale Cuvio șilor Părinți,
curățindu-le de toat ă minciuna, și singur mergând pe la multe locuri, și pe altele din însu și
vederea, iar altele din încredin țare sigur ă adunându-le.

237
înțelepți.” (În cuvântul pentru buna rânduial ă în grăiri) Iar de se va prinde cineva
strămutând Canonul acesta, patruzeci de zile s ă aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta pe tot mireanul a nu înv ăța ca un Dasc ăl în arătare, și în
Biserică, ci mai vârtos el înva ță-se de la cei ce au luat darul înv ățăturii. Căci precum
într-un trup se afl ă osebite m ădulare, precum zice Pavel, a șa și într-o Biseric ă se află
osebiți oameni, dup ă rânduiala ce Dumnezeu o dat fiec ăruia. Precum Teológul Grigorie
tâlcuind cuvântul Apostolului zice, c ă altul este în Biseric ă ureche, altul limb ă, altul
mână, și altul altceva m ădular, nici to ți sunt limb ă, adică învățători, nici to ți Apostoli,
nici toți Prooroci. Deci, omule, tu oaie fiind, ce te face p ăstor? Picior fiind, ce te faci
cap? Soldat fiind, ce te ap uci a te face General de o ști? Zice și Solomón: Nu fii lesnicios
a vorbi, nici s ărac fiind, s ă te întreci cu cei boga ți, nici căuta a te face mai în țelept între
cei înțelepți. Iar care va face afar ă de Canonul acesta, s ă se aforiseasc ă pe 40 de zile. De
va fi îns ă vreun mirean iscusit în cuvânt, și cu chip cucernic, nu se opre ște de a
răspunde și a învăța îndeosebi pe cei ce îl întreab ă, precum zice Zonará, și capul 32 a
Cărții a 8-a din Apostole știle așezământuri; c ă vor fi zice to ți învățați de Dumnezeu; în
ce chip gr ăia și Apolós, și învăța cele pentru Domnul, cu toate c ă numai Botezul lui
Ioan știa [Fapte XVIII, 25] și Achíla, și Priscíla, cei ce au înv ățat pe acesta și Apolós mai
cu scump ătate calea lui Dumnezeu (acolo).
CANON 65
Focurile de la luni noi ce se aprind de c ătre unii înaintea pr ăvăliilor, și a caselor
sale, care le s ăreau unii, dup ă oarecare vechi obicei, bârfes c, de acum poruncim a nu
se mai lucra. Deci oricare va face ceva de acest fel, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă.
Iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă. Că scris este în Cartea 4 a Împ ăraților: «Și a zidit
Manasi Jertfelnic tuturor O știlor Cere ști, în cele dou ă curți ale Casei Domnului, și au
trecut prin foc pe fiii s ăi, și se descânta și se vrăjea, și au făcut Engastrimíti (bârfitori
din pântece), și au înmul țit cunosc ători, și au înmul țit a face r ăutate înaintea
Domnului, ca s ă-l mânie pe el.» [XXI, 5-6]

TÂLCUIRE
Fiindcă după urmarea elinilor, și a păgânilor, oarecare Cre știni aprindeau focuri
înaintea pr ăvăliilor, și a caselor sale, peste care s ăreau. Sinodul acesta pe Clericii care ar
face una ca aceasta de aici înainte, îi caterise ște, iar pe mireni, îi aforise ște. Și vrând a
arăta, că dacă niște obiceiuri eline ști ca acestea f ăcându-se de c ătre Iudeii cei
nedeplini ți, porneau pe Dumnezeu spre mânie, și spre urgie, cu cât mai vârtos pe El îl
mânie, când se fac de noi Cre știnii cei deplini ți, și ucenicii Evangheliei, zice: „C ă
împăratul Manase a f ăcut Jertfelnic, adic ă aducea jertfe O știi și puterii Cerului, adic ă
Stélelor ( și mai ales Lunii; precum este scris la Ieremía. A t ămâia împ ărătesei Cerului și
a jertfi ei jertfe, adic ă Lunii) într-amândou ă curțile casei Domnului; și treceau pe fiii s ăi
prin foc, și se descânta, și se vrăjea, și au făcut grăitori din pântece, și ghicitori și au
înmulțit a face ce este r ău întru Ochii Domnului, ca s ă-l întărâte pe El. Însemneaz ă însă,
că aceasta ce se zice, a trecut prin foc pe fiii s ăi, Sinodul aici o au în țeles, în loc de, c ă au

238
făcut Manasi pe fiii s ăi să sară prin foc; iar Chiríl al Alexandríei la tâlcuirea lui Isaía, o a
tâlcuit în loc de, c ă de tot au ars pe fiii s ăi în foc, proaducându-i pe ei jertf ă dracilor.

CANON 66
Din Sfânta zi a Învierii lui Hr istos Dumnezeului nostru, pân ă la Duminica
nouă, toată săptămâna se cuvine a se z ăbovi Credincio șii nelipsit în Sfintele Biserici,
cu Psalmi și cu laude, și cu Cânt ări Duhovnice ști, veselindu-se și serbând întru
Hristos, și luând aminte la citirea Dumnezeie știlor Scripturi, și desfătându-se cu
sfintele Taine. C ă așa vom fi cu Hristos împreun ă înviați, și împreun ă înălțați.
Nicidecum dar în proar ătatele zile s ă se săvârșească alergare de cai, sau vreo alt ă
priveliște de norod.

TÂLCUIRE Fiindcă toată săptămâna cea luminat ă, ca o zi cu Numele Domnului numit ă se
socotește, pentru aceasta Canonul acesta rânduie ște, că toți Creștinii în s ăptămâna
aceasta se cuvine a îng ădui înlăuntru în Biserici, veselindu-se și serbând Învierea
Domnului cu Psalmi, și cu laude, și cu cânt ări Duhovnice ști, luând aminte la cuvintele
Dumnezeie știlor Scripturi, și împărtășindu-se cu Dumnezeie știle Taine. Pentru c ă cu un
chip ca acesta împreun ă vom învia, și împreun ă ne vom în ălța cu Hristos
210. Drept
aceea în zilele acestea alerg ături de cai s ă nu se fac ă, nici vreo alt ă priveliște de norod,
necuviincioas ă adică, de jucărei, sau de jocuri, sau de lupt ări, sau de alt ă banchetuire
de acest fel.

CANON 67
Dumnezeiasca Scriptur ă ne-a poruncit, a ne dep ărta de sânge, de <animal>
sugrumat și de curvie. Deci pe cei ce pentru lacomul pântece, sângele de orice fel de
vită cu oarecare me șteșug îl fac de mâncare, și așa îl mănâncă, potrivit îi cert ăm.
Deci, de acum înainte oricine se va apuca sânge de vit ă, cu orice fel de chip, de va fi
Cleric să se cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă. [Fapte IX, 3, 4; Levitic
XVII, 13; Fapte XV, 28, 29]

TÂLCUIRE
Acestea fiind oprite de Dumnezeiasca Scriptur ă cea veche, și mai ales s-au oprit și
de cea nou ă ca niște desfrân ătoare și nu de nevoie.

210 Din Canonul acesta înva ță-se și Creștinii cei de acum, care sfânt ă viață întrebuin țau Credincio șii
cei vechi, întru aceste sfinte zile ale Învierii! Și dimpotriv ă care necuviincioas ă viață viețuiesc
aceștia acum, și îndrepteze-se, p ărăsindu-se de banchetuiri, de jocuri, de comédii, de cântece, și
alte necuviin țe ce fac întru acestea. La Moscova aud, c ă Creștinii în fiecare zi a s ăptămânii acesteia
merg de la o Biseric ă la alta, și fac Litánii, ca s ă nu găsească vreme de a face alt ă vreo necuviin ță;
care aceasta se cuvine a se face și de Cre știnii noștri, ca să nu se abat ă la nerânduieli și la
necuviin țe. Este cunoscut la mul ți, și celălalt preasfânt obicei, care se ține în Moscova, a nu se culca
cu muierile lor b ărbații cei mai evlavio și în toată Luminat ă săptămâna aceasta, și după urmare nici
nunți a face întru aceasta. Cu adev ărat preasfânt obicei, care se cuvine a-l urma Cre știnii noștri.
Căci, precum am zis, toat ă săptămâna aceasta, se socote ște ca luminat ă ziua aceea cu Numele
Domnului numit ă.

239
CANON 68
Pentru a nu fi iertat nim ănui Cărți de ale Testamentului vechi, și ale celui nou,
și ale sfin ților și aleșilor propov ăduitorilor și învățătorilor no ștri, ale strica, sau a le
rupe, sau vânz ătorilor de c ărți, sau celor ce se zic f ăcători de miruri, sau altcuiva
dintre to ți a le da spre pierzare; f ără numai de cumva des ăvârșit, ori de Cári, ori de
apă, ori cu vreun alt chip, s-ar netrebnici; iar cel ce se va prinde de acum înainte
făcând ceva de acest fel, pe un an s ă se aforiseasc ă; asemeni și cel ce cump ără acest
fel de cărți, dacă nici el le ține pe acestea spre folosul s ău, nici altuia de le d ă spre
facerea de bine și spre a se p ăzi, ci de se va apuca a le strica pe acestea s ă se
aforiseasc ă.

TÂLCUIRE Nu este slobod, zice Canonul acesta, nim ănui a strica, sau a rupe c ărți de ale
Testamentului vechi și ale celui nou, și de ale înv ățătorilor celor ale și, care cu cercetare
au fost primite (c ă mulți au scris, și s-au lep ădat), ori a le da cârciumarilor de c ărți,
adică celor ce le stric ă, ori celor ce vând mirodenii, sau altcuiva spre stric ăciune, fără
numai de s-au mâncat des ăvârșit de viermi, sau de au putrezit și s-au șters literele
pentru vechime, încât nu se poate citi, ci și atunci acest fel de hârtii, nu se cuvine a se
întrebuin ța în lucr ări necinstite, și a se arde, sau a se îngropa în loc nec ălcat, pentru ca
să nu se spurce cele sfinte, și care cuprind cuvinte sfin țite. Că se potrive ște și la aceasta
zicerea Proorocului Isaía, aceasta: « Și va fi odihna lui (Hristos adic ă și Dumnezeu)
cinstită» [XI, 16]

CANON 69
Să nu fie iertat cuiva dintre mireni s ăvârșind, a intra în l ăuntru în Sfin țitul
Altar, că împărăteștii stăpâniri și domniri îi este iertat aceasta, când ar vrea s ă aducă
daruri Ziditorului s ău, după oarecare preaveche predare.

TÂLCUIRE
Sfântul Altar afierosit fiind celor Preo țiți; pentru aceasta Canonul acesta opre ște a
intra într-însul pe oricare mirean, afar ă numai de Împ ăratul; și acesta înc ă, nu ca un
mirean, ci ca unul ce are st ăpânie, și Domnie, și este Unsul Domnului
211. Căruia s-a

211 Însemneaz ă, că după Teodorit Bisericeasca Istorie Cartea 5 cap 17, de și Credinciosul Împ ăratul
Teodósie s-a dezlegat de c ătre sfântul Ambrósie din leg ătura vărsării de sânge c ăreia i-a fost
pricinuitor, cu toate acestea, aducând lui Dumnezeu Darurile la Sfântul Altar, și așteptând acolo ca
să se împărtășească, nu s-au l ăsat de Ambrósie, zicându-i, c ă cele din l ăuntru o Împ ărate, sunt
umblate de singuri Presbiterii; ci i s-au poruncit s ă stea afar ă de Altar; și de atunci Împ ăratul, și în
Constantinopol venind î și aducea darurile lui Dumnezeu în l ăuntru în Altar, și îndată ieșea,
neîmpărtășindu-se în l ăuntru, dup ă obicei. Și arătând prea Credinciosul Împ ărat cu pilda sa, c ă nu
se cuvine a se împ ărtăși în lăuntru Împ ărații cei ce au f ăcut vărsare de sânge. De aici îndeamn ă-se
Preoții, și Duhovnicii s ă taie obiceiul cele nelegiuit, care prin multe locuri urmeaz ă, de intra
lumenii în Sfântul Altar, și-i face s ă cadă sub pedeapsa împ ăratului Aház, care fiind lumean, s-a
apucat să lucreze cele ale Iereilor; c ăci, după oarecare chip și aceștia își însușesc cele ale Preo ților,
intrând în locul cel rânduit pentru Ierei. Și de este lucru nelegiuit numai a intra mirenii în Altar,

240
iertat a intra dup ă veche tradi ție, când voie ște a aduce Daruri Ziditorului s ău
Dumnezeu și să se cuminece.

CANON 70
Să nu fie iertat femeilor în vremea Dumnezeie știi Liturghii a vorbi, ci dup ă
glasul Apostolului Pavel, tac ă [1 Corinteni XIV, 34]. C ă nu li s-a dat voie lor a gr ăi, ci
a se supune, precum și Legea zice [Facerea III, 16]. Iar de voiesc a se înv ăța ceva, în
case întrebe- și pe bărbații lor.

TÂLCUIRE
Porunce ște Canonul acesta, s ă nu grăiască femeile în vremea Dumnezeie știi
Liturghii (înc ă și întru toate adun ările Credincio șilor ce se face în Biseric ă).212

CANON 71
Cei ce se înva ță legile politice ști, nu trebuie a întrebuin ța obiceiuri eline ști, nici
prin teatre a se judeca, sau a s ăvârși cele ce se zic restogoliri, sau a se îmbr ăca cu
haine afar ă de obșteasca întrebuin țare, nici în vremea când încep înv ățăturile, sau
când ajung c ătre sfârșitul lor, sau, peste tot s ă zicem, pe la mijlocul acestui fel de
învățături. Iar dac ă cineva de acum înainte va îndr ăzni a face aceasta s ă se
aforiseasc ă.

TÂLCUIRE Precum cei mai f ără de socoteal ă dintre cei înv ățați ai Atenienilor, obi șnuiau
precum scrie Teológul Grigorie în Cuvântul asupra îngrop ării marelui Vasilie, a se
lupta cu împotrivnicii lor, și a apuca cet ățile, și căile, și altele asemeni ca acestea
obiceiuri a face sofi știlor celor tineri; întru acest chip și Creștinii cei ce se înv ățau legile
politicești, întrebuin țau aceste eline ști obișnuințe, și se judecau în Teatre, pentru cine
dintre ei s ă se facă mai întâi, f ăcea încă și cele ce se ziceau rostogoliri, adic ă arunca
oarecare semne, când se prigoneau înv ățătorii, care dintre ei s ă ia pe cutare ucenic, și
care pe cutare (precum am zice, ca ni ște sorți). Sau purtau îmbr ăcăminte afar ă de ceea
ce se obi șnuia la mul ți. Și acestea toate porunce ște Canonul s ă n u s e f a c ă, nici când
încep înv ățătura Legilor, nici când ajung la mijlocul ei, nici când o sfâr șesc. Iar care de
aici ar mai face aceasta, s ă se aforiseasc ă.

oarecât mai nelegiuit este ceea ce fac oarecare Preo ți neînvățați, de pun mireni, sau Cite ți în Joia
cea mare și potrivesc Sfintele la Sfânta Proscomídie în Altar (care lucru la noi cu darul lui
Dumnezeu nici s-a auzit). P ărăsească-se pentru dragostea lui Dumnezeu, ca s ă nu cad ă sub
caterisirea Preo ției lor. Iar Simeón al Tesalonicului zice (cap 143) c ă Împăratul se împ ărtășește în
Altar, numai în vremea când se ungea Împ ărat, și după Diaconi, și nu la sfânta Mas ă; ci de laturi
pe o măsuță așternându-se Antimis.
212 Pentru aceasta și Dumnezeiescul Hrisostom zice a șa: „Odată a învățat femeia (adic ă pe Adam în
Rai) și pe toate le-a r ăsturnat, pentru aceasta zice, s ă nu înve țe. Și iarăși, că atâta trebuie a fi ea
tăcută, zice, încât nu numai pentru cele ale vie ții, ci nici pentru cele Duhovnice ști să grăiască în
Biserică. Aceasta este podoaba ei, aceasta cinstea, aceasta mai mult pe ea o poate împodobi decât
hainele cele scumpe.” (Voroava 9 la cea 1 c ătre Timotei, fa ța 283 Tom 4)

241
CANON 72
Să nu fie iertat b ărbatul dreptsl ăvitor a se împreuna cu muiere eretic ă, nici
iarăși bărbat eretic a se înso ți cu femeie dreptsl ăvitoare, ci de și s-ar afla ceva de acest
fel că s-a făcut de vreunul dintre to ți, nunta s ă se socoteasc ă neîntărită, și nelegiuita
însoțire să se deslege, c ă nu trebuie cele neamesteacate a se amesteca, nici cu oaia
lupul a se împletici, și cu partea lui Hristos soarta p ăcătoșilor. Iar de va c ălca cineva
acestea de noi hot ărâte, să se aforiseasc ă. Iar dac ă unii înc ă întru necredin ță aflându-
se, și încă nu sunt num ărați în turma celor dreptsl ăvitori, s-au înso țit cu legiuit ă
nuntă, între sine și, apoi, o parte adic ă binele alegându-l, a alergat la lumina
Adevărului; iar cealalt ă, se ține încă de legătura rătăcirii, nealegând a c ăutat către
Dumnezeie știle Raze ale adev ărului (îns ă de binevoie ște cea necredincioas ă a locui
împreun ă cu cel credincios, sau dimpotriv ă cel necredincios cu cea necredincioas ă) să
nu se despart ă, după Dumnezeiescul Apostol: «C ă se sfințește bărbatul necredincios
prin femeia credincioas ă, și se sfin țește femeia necredincioas ă prin b ărbatul
credincios.» [1 Corinteni XIV, 14] [Sinod 4: 14]

TÂLCUIRE
Poate că din învoirea aceasta, și din împreun ă locuința, se va pov ățui și cealaltă
parte către buna cinstire; dup ă zicerea a însu și acestui Dumnezeiesc Apostol, c ă ce știi
femeie de- ți vei mântui b ărbatul? Și ce știi bărbate de- ți vei mântui femiea? [1 Corinteni
VII, 16] Team ă-se de certarea acestui Sfânt Sinod Arhiereii cei ce slobod ni ște asemenea
însoțiri, și nici întru un chip s ă ierte niște nunți ca acestea.

CANON 73
Crucea cea f ăcătoare de via ță arătându-se nou ă Mântuire, trebuie s ă punem
toată silința, spre a da cinstea ce cuviincioas ă aceea prin care ne-am mântuit din
greșala cea veche. Drept aceea și cu gândul, și cu cuvântul, și cu sim țirea dându-i ei
închinăciune, închipurile Crucii cele ce se fac de oarecare pe fa ța pământului, a se
șterge cu tot chipul poruncim, ca nu cu c ălcarea celor ce umbl ă, semnul Biruin ței
noastre, s ă se ocărască. Deci, de acum înainte cei ce fac chipul Crucii pe fa ța
pământului, poruncim s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Hotărăște Canonul acesta ca s ă ne sârguim cu tot chipul a da cuviincioasa cinste
Sfintei Cruci, prin care ne-am mântuit, și din robia p ăcatului ne-am slobozit, și cu
gândul aducându-ne aminte adic ă, de câte bun ătăți printr-însa ne-am norocit; și cu
cuvântul, povestind acestea și la alții, și mulțumind lui Hristos celui ce s-a r ăstignit pe
ea. Și cu sim țire, sărutându-o, cinstindu-o, ori unde o vom vedea. Și fiindcă unii, mai
proști, însemneaz ă pretutindeni închipuirea cinstitei Cruci, pân ă și pe fața pământului,
poate pentru evlavie, pentru aceasta porunce ște Sinodul, oriunde s-ar afla semnul
Sfintei Cruci, jos închipuit, s ă se șteargă, și să se strice, pentru a nu se c ălca, și a nu se
necinsti de cei ce umbl ă, semnul cel biruitor al Mântuirii noastre. Și cei ce de acum
înainte ar face semnul sfintei Cruci pe locul unde s-ar c ălca în picioare, s ă se
aforiseasc ă.

242
CANON 74
Că nu se cuvine întru cele Domne ști [locurile consfin țite Domnului], sau în
Biserici, a face cele ce se zic agápe, și în lăuntru în cas ă a mânca, și a așterne acúbita.
Iar cei ce îndr ăznesc a face aceasta, ori s ă înceteze, ori s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Canonul acesta, este întocmai cu cel 28 din Laodíchia, care opre ște a face Cre știnii
agápe adic ă ospețe din dragoste, care aduc spre unire pe cei ce împreun ă mănâncă, în
Domnitoarele Biserici. Și a nu așterne așternuturi moi, și înalte, pe care le numesc cu
cuvânt latine ște acúbite, c ă pe unele ca aceastea șezând Cre știnii mâncau213. Iar câți ar
îndrăzni a face aceasta, ori s ă se părăsească, ori să se aforiseasc ă. Trebuie a însemna, c ă
Valsamón, Chiriacá (Domne ști) voiește să înțeleagă aici Canonul, fiecare loc afierosit
Domnului, precum Nártica, adic ă și Tinda Bisericii.
SIMFONIE
„Întocmai cu acesta și cel 49 al celui din Cartghén, opre ște pe Episcopi și pe
Clerici, și pe mireni în Biserici s ă nu facă ospețe, afară numai, dac ă după nevoie dup ă
nevoie vor mânca oarecare str ăini ce călătoresc. Însemneaz ă că, deși opresc Canoanele
acestea la Biserici a se face Agápe [dragoste], nu opresc îns ă a se face și în casele
obștești. Pentru c ă cel 27 al acestuia și Sinod al Laodichiei porunce ște să n u i a c e i
sfințiți, și mirenii, p ărticele oarecare din bucate cu nesa țiu, când se cheam ă la acest fel
de Agápe. Iar cel 11 din Gángra anatematise ște pe care defaim ă pe cei ce fac acest fel de
Agápe (afar ă din Biseric ă adică) și întru cinstea Domnului chemând pe fra ți, și
disprețuite făcându-le, nu voiesc s ă meargă la acestea. Iar cel 76 al acestuia al 6-lea
aforisește pe cei ce vând vin, și mâncări, sau alte oarecare înl ăuntrul sfin țitelor Cur ți.
Însă și cel 97 al acestuia și, pe Clerici îi caterise ște, iar pe mireni îi aforise ște, pe care vor
poposi în l ăuntrul locurilor celor sfin țite. Dar cel 88 al acestuia și, pe Clerici îi
caterisește, iar pe mireni aforise ște, care bag ă dobitoace în sfin țitul Loca ș, afară însă
dacă numai de mare nevoie. Vezi și subînsemnarea celui 83 al acestuai și al 6-lea Sinod.

213 Obiceiul de a face Cre știnii ospățuri în Biseric ă, s-au început din vremurile sfin ților Apostoli,
care în ziua Duminicii mai vârtos, când vrea s ă se împărtășească, aduceau la Biseric ă pâine și vin
cei mai avu ți, ca dup ă împărtășirea Dumnezeie știlor Taine, precum zice Zonará, și Hrisostóm la
voroava 27 a celei 1 c ătre Corinteni pofteau pe cei mai s ăraci, și toți împreun ă șezând mâncau.
Fiind îns ă că Corintenii au stricat rânduiala aceasta, și fiecare din cei mai avu ți își mâncau singuri
bucatele sale, și nu dădea celor s ăraci, încât de aici urma, altul adic ă a flămânzi, iar altul a se
îmbăta; pentru aceasta Dumnezeiescul Pavel, în capul 11 al celui 1 c ătre Corinteni îi mustra, și
pentru c ă defaimă cu aceasta pe Bise rica lui Dumnezeu, și că rușinează oarecum pe cei s ăraci,
neavând s ă mănânce la acest fel de ob ștești ospățuri; deci aceste cuvinte ale Apostolului
propunându-le marele Vasilie, din acestea încheie c ă, obșteasca Cin ă nu se cuvine a o mânca în
Biserică cineva, unit cu Canonul 28 al celui din Laodíchia, și cu acest 74. Iar Domnitoarele ce le
pomenește Canonul acesta a șa se numeau; fiindc ă în cele mai de multe ori Duminicile se s ăvârșea
întru ele Dumnezeiasca Liturghie. Fiind ele afierosite lui Dumnezeu Împ ăratului a toate, nu de la
oameni dobândindu- și ele numirea, ci de la însu și Domnul tuturor, de la care și Domnitoare sau
Domnești s-au învrednicit a se numi.

243
CANON 76
Cei ce vin în Biseric ă spre a cânta, voim nici strig ări necuviincioase a
întrebuin ța, și firea spre r ăcnire a o sili, nici a zice ceva din cele nepotrivite
neînsușite Bisericii; ci cu mult ă luare aminte, și cu umilin ță a aduce lui Dumnezeu
Privitorului celor ascunse acest fel de Psalmodii. C ă sfințitul Cuvânt a înv ățat
evlaviști a fi fiii lui Israil. [LevitXV, 30]

TÂLCUIRE
Cântarea Psalmilor ceea ce se face în Biseric ă, rugăciune este c ătre Dumnezeu,
pentru a se milostivi asupra p ăcatelor noastre. Și cel ce se roag ă, și se tânguie ște,
trebuie a avea Moral cucerit, și umilit, iar r ăcni cineva, arat ă moral sume ț și neevlavist.
Pentru aceasta porunce ște Canonul acesta, ca cei ce cânt ă în Biseric ă, să nu-și silească
firea lor pentru a striga puternic. Nici s ă zică altele necuviincioase în Biseric ă. Care îns ă
ar fi cele neîncuviin țate în Biseric ă? Răspunde Zonará tâlcuitorul, a fi cântecele
femeiești, cele jalnice (prin aceasta zice și multele tereremuri , și cea peste m ăsură
pestrițime a cânt ării, sau cele ce pleac ă spre curvie). Îns ă porunce ște Canonul acesta ca
toate acestea s ă lipseasc ă din Biseric ă, și Cântăreții să proaduc ă lui Dumnezeu,
Cântările cu mult ă luare aminte, ca celui ce vede ascunsele inimii adic ă, și mai ales
cugetele inimii celui ce cânt ă și se roag ă, căci strigările sunt a celor din afar ă. Pentru c ă
și sfințitul cuvânt al Leviticónului înva ță, a fi către Dumnezeu cucernici fiii lui Israíl.214

SIMFONIE Zice și Proorocul Davíd „cânta ți cu înțelegere”. Acest grai tâlcuindu-l marele
Vasilie (în adunarea în scurt 279) zice: În țelegerea cuvintelor sfintei Scripturi se

214 Pentru c ă și Dumnezeiescul Hrisostom (în voroava „Am v ăzut pe Domnul șezând pe scaun”
fața 120 Tomul 5) opre ște mult pe cânt ările cele din hóruri, și neîncuvii țatele săltări, și răcnetele
cele neobi șnuite, și strigările cele f ără rânduial ă. Tâlcuind psalmicescul acela (cuvânt), „sluji ți
Domnului cu fric ă”, și foarte tare mustrând pe aceia, care amestec ă cu Duhovnice știle cântări,
shimile din afar ă cele teatrice ști, și strigările cele f ără înțeles (care sunt și acum tereremurile, și
nenanelile, și alte fără înțeles) cuvinte, și zice, că acestea sunt însu șite, nu celor ce slavoslovesc pe
Dumnezeu, ci celor ce joac ă și amestec ă drăceștile jocuri cu Îngereasca Slavoslovie; înva ță pentru
aceasta prin multe, c ă se cuvine cu fric ă, și cu inim ă înfrântă să înălțăm Slavosloviile c ătre
Dumnezeu, ca s ă fie acestea primite, ca o t ămâie cu bun miros. Cu totul vrednic ă de laud ă și de
adevăr este și cuvântul acela care îl zice preaîn țeleptul Melétie Pigá în a 3-a scrisoare cea pentru
Creștinism. Pentru aceasta dar numai glasurile cele omene ști sunt primite în Biseric ă, care sunt
împărtășite firii și simple, iar organice știle sunete cele luminate ca pe cele cu totul oprite le
izgonesc Dumnezeie știi Părinți . P e c a r e c â n t ări musice ști și organice șt i s – a u n e v o i t o a r e c a r e d i n
acești de acum a le b ăga iarăși în Biseric ă. Iar tereremurile și nenanelele ce se cânt ă nu se arat ă a fi
vechi, ci noi. Pentru c ă în scrierile lui Ioan Damaschin, și în facerile altor vechi cânt ăreți, nu se afl ă
aceste neîn țelese cuvinte și cratimi. Se arat ă a fi începute din timpul lui Ioan Cucuzél. Iar cratimile
pe care Psal ții de astăzi le cânt ă la privegheri, cu toate c ă sunt îndoite, de multe ori și întreite cu
chímenul, se fac în adev ăr fără dulceață și îngreoitoare evlavio șilor ascult ători; pentru aceasta
rugăm pe canonice știi Psalți, ca să cânte síntoma (în scurt), pentru a fi acestea mai frumoase, și să
rămână vreme de a se face și citire, și Canoanele a se cânta mai rar, în care st ă tot sufletescul rod al
privegherii. Zic oarecare, c ă, neînțelesele aceste tereremuri s-au primit în Biseric ă, pentru pl ăcerea
și îndemnarea norodului celui prost.

244
aseamănă cu felurimea bucatelor ce m ănâncă gura. Fiindc ă după Iov [cap XII, 11]
«Gâtlejul gust ă bucatele.» Iar mintea judec ă cuvintele. A șa dar dac ă sufletul cuiva
judecă puterea fiec ărui cuvânt, precum și gustul pe felurimea bucatelor, acesta pline ște
Daviticeasca aceast ă poruncă. Adaugă același Vasilie iar ăși (vezi adunarea în scurt 281)
că oricare nu merge în Biseric ă să cânte cu dorin ță, acela ori s ă se îndrepteze, ori s ă se
izgoneasc ă. Iar dac ă sunt Psal ți mulți, zice, (vezi adunarea în scurt 307) ace știa, să
întrebuin țeze Psalmodiile [cîntare de Psalmi], cu rândul (efimería), adic ă după
săptămână. Iar cel din Laodíchia al 15-lea Canon porunce ște să n u c â n t e î n B i s e r i c ă
altul careva, afar ă de cei canonici, și din Cărțile cele de piele Psal ții să cânte. Adic ă
numai de pe cele de membran ă, cântând îns ă și de pe alte C ărți de psaltichíe. Dar și cel
23 al acestuia și, zice, c ă nu pot Psal ții când cânt ă Orariu. Se cuvine îns ă ca printre
cântări să fie și citire (și rugăciune) dup ă cel 17 al acestuia și.

CANON 76
Cum că nu trebuie în l ăuntru în sfin țitele Cur ți, a se a șeza cârcium ă, sau a se
pune înainte felurile cele de aromsévasul [cucernicia] c ătre Biserici. C ă Mântuitorul
nostru și Dumnezeu prin petrecerea cea în trup înv ățându-ne pe noi, poruncea a nu
face Casa P ărintelui s ău casă de negu țătorie [Ioan II, 16]. Care și mesele
schimbătorilor de bani le-a r ăsturnat, și pe cei ce f ăceau Biserica loca ș mirenesc i-a
izgonit. Deci de se va prinde vreunul în gre șeala aceasta de fa ță, să se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
„A zis Domnul Iudeilor [Luca XIX, 46] scris este: Casa mea, cas ă de Rugăciune se
va chema [Isaia 56, 7]. Iar o a ți făcut pe ea pe șteră de tâlhari [Ieremia VII, 10].» Drept
aceea ca s ă nu se zic ă și celor Credincio și acest înfrico șat cuvânt, opresc sfin ții Părinți
prin Canonul acesta, a nu se pune cârciume, adic ă a nu se vinde vin, sau rachiu, sau
alte feluri de mânc ări, după Zonará; sau și oarecare feluri de aromaticá, dup ă
Valsamón, sau alte oarecare negu țătorii a se face, în l ăuntru în cur țile sfințitelor
Lăcașuri, și ale Dumnezeie știlor Biserici, pentru a se p ăzi cinstea lor. Pentru c ă și
Domnul Legiuind nou ă, zice, să nu facem Casa Tat ălui lui, cas ă de negu țătorie, care și
banii celor ce vindeau monedele, sau banii cei r ăi i-a risipit, și pe cei ce f ăcuseră pe
Biserică casă obștească c u b i c i d e f r â n g h i e i – a i z g o n i t . I a r c a r e v a î n d r ăzni a face
aceasta, s ă se aforiseasc ă.216 Citește și cel 74 al acestuia și al 6-lea Sinod.

215 Se află mâncări la alții, precum și Zonará tâlcuie ște.
216 Pe lângă acestea și marele Vasilie categorise ște (vezi dup ă Pláton 40) vânz ările și cumpărăturile
care se fac la Bisericile Mucenicilor și ale sfinților, la sărbătorile lor, zicând: „C ă Creștinii pentru alt
nu se adun ă la Biserici, și împrejurul Bisericilor, f ără numai s ă se roage, și să vină întru aducerea
aminte a celor ce pân ă la moarte au st ătut și s-au nevoit pe care nevoin țe le-au ar ătat sfinții pentru
buna cinstire, și să se îndemne și ei către aceea și râvnă, și nu ca s ă facă serbare, și pe Biserica lor,
bâlci și neguțătorie. Ad ăugând el și aceasta, c ă foarte se mânie Dumnezeu asupra celor ce vând și
cumpără în Biserici, ori împrejurul Bisericilor, precum aceasta (o au ar ătat) Iisus Hristos. Care
totdeauna și pretutindeni blând fiind și smerit cu inima, și numai asupra celor ce în Biseric ă vinde
și cumpără, au ridicat frânghia s ă-i loveasc ă. Fiindcă neguțătorii aceștia prefac pe Casa Rug ăciunii,
în peșteră furilor și tâlharilor. Și vezi, că tâlhari și furi nume ște Domnul pe vânz ători, și de obște pe
neguțători, pentru nedrept ățile, și minciunile, pe care le întrebuin țează la neguțătoria lor.

245
CANON 77
Că nu se cuvine cei sfin țiți, sau Clericii, sau aschitíii, a se sc ălda în baie, cu
muieri; nici tot Cre știnul mirean; c ă această prihănire este întâia la p ăgâni. Iar de se
va vădi cineva întru aceasta, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă
se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE Canonul acesta, este întocmai cu ce l 30 al Sinodului din Laodíchia, afar ă însă de
certări numai, c ăci zice că nu se cuvine cei sfin țiți ce sunt în l ăuntrul Altarului, cum și
ceilalți Clerici ce sunt afar ă de Altar, adic ă Monahii și aschitíii, și de obște fiecare
Creștin, a se sc ălda în băi împreun ă cu muierile; fiindc ă această necuviin ță la păgâni se
vede a fi cea întâia prih ănire, și cea mai mare sminteal ă împotriva Cre știnilor. Iar
Apostolul porunce ște «a nu ne face sminteal ă Iudeilor, și Ellinilor, și Bisericii lui
Dumnezeu» [1 Corinteni X, 32]. Și dacă, precum zice Zonará, și numai chiar a
întâmpina cineva muiere în cale, sau în cas ă, îi tulbur ă gândul, cum dar nu se afunda,
și nu se va porni spre poft ă mintea b ărbaților acelora, care se scald ă împreun ă cu
muierile? Dar nici cei înso țiți după Lege se cuvine a se sc ălda împreun ă, după
Valsamón, sau în baie, sau în mare, sau în Râu; c ă își stăpânesc trupurile sale pentru
nașteri de copii, și nu pentru a se dezgoli, și a-și vedea ru șinea lor.

CANON 78
Că se cuvine celor ce se lumineaz ă a se înv ăța Credin ța, și în joia s ăptămânii a o
spune Episcopului, sau Presbíterilor.

TÂLCUIRE
Și Canonul acesta, este întocmai cu cel din Laodíchia 46 care zice c ă cei ce se
catehisesc și se gătesc spre luminare, și spre Botez, se cuvine în toat ă vremea catehisirii
lor (iar cât ă este aceasta? Vezi sub însemnarea Ca nonului al 2-lea al Sinodului întâi),
pentru ca s ă se învețe bine Dogmele Ortodoxei Credin țe, și în fiecare Joi a s ăptămânii,
după Zonará, s ă le zice de rost Arhiereului, sau Presbíterilor celor ce-i catehisesc pe ei.
Ca nu ne știind Taina noastr ă să se boteze, și neînvățați și neîntăriți fiind, cu lesnire s ă
se amăgească de către eretici.

CANON 79
Nelehusít ă pe Dumnezeiasca Na ștere cea din Fecioar ă mărturisind, precum și
fără de sămânță s-a făcut, și al toată turma propov ăduind, pe cei ce din ne știință fac
ceva din cele ce nu se cuvin, îndrept ării îi supunem. Drept aceea fiindc ă unii dup ă
Ziua sfintei Na șteri a lui Hristos Dumnezeului nostru, arat ă fierbând semidále, și
aceasta unii altora împ ărțindu-o, cu pricinuire adic ă de cinstea lehusírii a Preacuratei
Fecioarei Maici. Poruncim nimic de acest fel a se s ăvârși de cei Credincio și, că
aceasta nu cinste Fecioarei celei ce mai presus de minte și de cuvânt, a N ăscut cu
Trup pe Cuvântul cel neînc ăput, din cele ob ștești, și ale noastre a hot ărî, și a
însemna pe cele dup ă negrăita sa Na ștere. Deci de se va v ădi cineva de acum înainte,
făcând una ca aceasta, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă; iar de va fi mirean, s ă se
aforisesc ă.

246

TÂLCUIRE Fiindcă oarecare Cre știni, de la ne știință pornindu-se a doua zi dup ă Nașterea lui
Hristos fierbe semidale (adic ă făină de grâu curat ă), și alte feluri oarecare, care
împărțindu-le unii altora le m ănâncă, făcându-o aceasta ca când întru cinstea Lehusirii
Născătoarei de Dumnezeu (Precum se obi șnuiește a se face și la celelalte femei, care
după natură nasc); pentru aceasta opre ște Canonul acesta de a face Cre știnii acest
lucru. Fiindc ă a asemăna noi prin acest fel de obicei, cu ob șteasca, și smerita na șterea
noastră a oamenilor, pe Na șterea cea negr ăită a pururea Fecioarei, aceasta nu i se
socotește cinste, celei ce mai presus de minte și de cuvânt a N ăscut cu Trup pe
Dumnezeu Cuvântul cel întru toate neînc ăput, ci mai vârtos necinste. C ă precum f ără
de sămânță, și din Duhul Sfânt, m ărturisim pe Z ămislirea de Dumnezeu N ăscătoarei,
așa asemeni și pe Na șterea acesteia, o m ărturisim mai presus de toat ă moșirea și
lehusirea, care este na șterea de prunc cea cu dureri, și următoare curgere a sângiurilor
după Zonará.
217 Iar care va voi a o face aceasta, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă, iar
mireanul s ă se aforiseasc ă.

CANON 80
Dacă vreun Episcop, au Presbíter, sau Diacon, sau din cei ce se num ără în Cler,
sau mirean, nici o nevoie grea având, sau lucru greu încât a lipsi de Biserica sa mai mult; ci în ora ș petrecând, în trei zile de Duminici, și în trei s ăptămâni nu s-ar
împreun ă a d u n a . D e v a f i C l e r i c s ă se cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se
îndepărteze de la împ ărtășire.

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, dacă vreun Episcop, sau Presbíter, sau de Diacon, și de
obște oricare Cleric, sau mirean, f ără d e m a r e n e v o i e , și grea sil ă, a nu lipsi de la
Biserica sa, ci aflându-se în l ăuntru în ora ș, în trei Duminici nu va merge împreun ă cu
ceilalți Credincio și la Biseric ă. De va fi Cleric s ă se cateriseasc ă; iar de va fi mirean, s ă
se aforiseasc ă. Că, din dou ă una este, ori unul ca acesta nu este Credincios, ori
Credincios fiind, defaim ă obșteasca cântarea de laud ă cea către Dumnezeu, și
rugăciunea.

217 Pentru aceasta nu trebuie s ă închipuiasc ă zugravii pe N ăscătoarea de Dumnezeu la s ărbătoarea
Nașterii lui Hristos, culcat ă pe paie, ca cum cuprins ă de dureri. Dar nici se cuvine s ă se scrie în
Minee a doua zi dup ă Nașterea lui Hristos, zicerea acestea. Lehusírea N ăscătoarei de Dumnezeu,
ci numai, Soborul N ăscătoarei de Dumnezeu; c ăci după Grigorie Nissis, ce se congl ăsuiește cu
Sinodul acesta, Na șterea lui Hristos, f ără lehusíre a fost. C ăci zicând numele lehusírei nu este mai
presus de nestric ăciune și neispitit ă de Nunt ă; iar a închipui oarecare femei sp ălând pe Hristos în
lighean precum se vede la multe Icoane ale Na șterii lui Hristos, aceasta este cu totul necuviincios,
și aflare a oamenilor trupe ști. Și care cu tot chipul trebuie a se lep ăda. Fiindc ă și Dumnezeie știi
Cântăreți și făcători de Cânt ări, numesc de multe ori pe Na șterea Născătoarei de Dumnezeu
lehusíe, zic ă-se cu rea întrebuin țare și numele acesta despre nelehusía Na șterii acestei lehusíi, f ără
de durere, și în loc de simpl ă naștere înțelegându-se.

247
CANON 81
Deoarece am aflat c ă în oarecare cet ăți, în Tresfin țita Cântare, împarte cu
adăogire se gl ăsuiește, după Sfinte f ără de moarte, aceasta, cel ce te-ai r ăstignit
pentru noi, miluie ște-ne pe noi. Și aceasta de sfin ții Părinți cei vechi, ca o str ăină de
Evsévie (buna cinstire), dintr-un imn [laud ă] ca acesta s-au lep ădat, împreun ă cu
nelegiuitul eretic cel ce a aflat acest fel de glas. Și noi înt ărind cele mai dinainte cu
bună cinstire legiuite de c ătre sfinții Părinții noștri, anatematisim pe cei ce înc ă după
hotărârea aceasta primesc acest fel de glas în Biseric ă, sau întru alt chip oarecum îl
împreuneaz ă cu Tresfin țita Cântare. Și de ar fi Ieraticesc c ălcătorul celor hot ărâte,
poruncim s ă se dezbrace acesta de vrednicia Ieraticeasc ă, iar de va fi mirean, s ă se
aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Cel întâi Petru Cnaféul (adic ă nălbitorul), și următorii lui care sl ăveau (că
Mântuitorul Hristos cu Dumnezeirea a p ătimit), au îndr ăznit să adauge în Tresfin țitul
Imn [Laud ă], după, Sfinte f ără de moarte, aceasta, Cel ce te-ai R ăstignit pentru noi.218
Deci ereticii ace știa împreun ă cu acest fel de ad ăogire, s-au osândit de c ătre Sinodul, ce
s-a făcut în Roma în vremea lui Félix, mai înainte de Sinodul al 5-lea. Și mai ales
nălbitorul acesta s-a anatematisit (vezi da r procuvântarea Sinodului al 5-lea). Dar
fiindcă se află încă oarecare mo ștenitor al eresului n ălbitorului, zicând Tresfin țitul Imn
împreun ă cu hulitoarea ad ăogirea aceasta, Sinodul acesta anatematise ște pe cei ce o
primesc pe ea, și ori fățiș în Biseric ă, ori îndeosebi o unesc la întreit Sfânta câtnare, și
Clerici fiind ace știa îi caterise ște, iar mirenii fiind îi aforise ște.

218 De la Dumnezeu a luat Biserica lauda cea întreit Sfânt ă. Că Istoricește sfințitul Teofan, cum c ă,
cutremure f ăcându-se în Constantinopol, și înfricoșându-se cet ățenii, au ie șit la câmp, f ăcând
Litanie (împreun ă cu Împăratul Teodosie cel mic, și Próclu Patriarhul descul ți, după Glicá) deci
întru o zi s-a r ăpit un copil în aer, și a auzit Dumnezeiesc Glas care zicea, s ă spună Episcopului, și
poporului, s ă Litaniseasc ă cu aceste cuvinte: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte f ără de moarte,
miluiește-ne pe noi; zice îns ă Nichífor, c ă locul unde s-a în ălțat copilul s-a numit în ălțare
Dumnezeiasc ă, iar acum se nume ște Psomatiá. Deci de atunci a poruncit Împ ăratul pretutindenea
a se cânta Imnul acesta în limba elineasc ă. Pentru aceasta și din vechi marele Sávva a iertat
armenilor Cre știnii să cânte slujba Bisericeasc ă a lor în limba armeneasc ă, iar cântarea cea întreit
Sfântă, nu armene ște; ci Eline ște. Și până acum Latinii la Litania îngrop ării lor, eline ște cântă lauda
cea întreit Sfânt ă, și nu Latine ște, pentru cinstea limbii, întru care s-a gl ăsuit de la Dumnezeu. Și se
înalță lauda aceasta Sfintei Treimi. C ă, Sfinte Dumnezeule, însemneaz ă pe Tatăl, care este Izvorul
cel Dumnezeie ște Născător, al Dumnezeirii Fiului, și al Sfântului Duh. Iar, Sfinte Tare, însemneaz ă
pe Fiul, care este și Tare, și Putere, și Braț al Părintelui, prin care toate s-au f ăcut. Iar f ără de
moarte, însemneaz ă p e S f â n t u l D u h , c a r e s e z i c e D ătărul de via ță. Iar miluie ște-ne pe noi, unit
singuratic, zicându-se, însemneaz ă, pe o Domnie și o Dumnezeire a tustrele fe țelor. Iar ie șitul din
minte nălbitorul, ad ăogând, pe, cel ce te-ai r ăstignit pentru noi, nu numai împreun ă cu împreun ă
cu Fiul r ăstignește pe Tat ăl, și pe Duhul cel Sfânt, precum zice Damaschin în Cartea 3 cap 57. Ci și
a patra fa ță bagă în Sfânta Treime, și osebit pune pe Dumnezeu Fiul, și osebit pe Hristos cel ce s-a
răstignit, dup ă Valsamón.

248

CANON 82
Întru unele zugr ăviri din sfin țitele Icoane, se închipuie ște miel ar ătat cu
degetul de înainte Merg ătorul, care s-a luat spre închipuirea Darului, în loc de
adevatul Miel Hristos Dumnezeul nostru cel ce mai înainte s-a ar ătat nouă prin lege.
Deci figurile cele vechi, și umbrele, ca pe ni ște Símboluri ale adev ărului, și mai
înainte însemn ări, predat Bisericii îmbr ățișându-le, Darul cinstim, și adevărul, ca
plinirea Legii, aceasta pr imindu-o. Deci ca deplin și întru Zugr ăvituri, fe țele tuturor
să se închipuiasc ă, poruncim ca chipul Mielului Hristos Dumnezeului nostru, celui
ce a ridicat p ăcatul lumii, de acum înainte, dup ă omenire, s ă se închipuiasc ă și pe
Icoane, în locul mielului celui vechi. Prin aceasta în țelegând noi smerirea lui
Dumnezeu Cuvântului, și povățuindu-ne spre pomenirea petrecerii lui cu Trup, și a
pătimirii sale, și a Mântuitoarei mor ții sale, și a izbăvirii lumii celei ce din aceasta s-
a făcut.

TÂLCUIRE
Fiindcă oarecare zugr ăvesc, pe Hristos, ca Oaie, și Miel, iar pe Înaintemerg ătorul
arătându-l pe el cu degetul s ău și zicând: «Iat ă Mielul lui Dumnezeu cel ce ridic ă
păcatul lumii.» [Ioan I, 29] Pentru aceasta porunce ște Canonul acesta, ca de aici înainte
să nu s e f a c ă una ca aceasta, ci s ă se zugr ăvească H ri s to s c a un om d e s ăvârșit, după
chipul omenesc. Ca prin aceasta s ă ne aducem aminte de petrecerea cea cu trup, și de
Pătimire, și de Moartea lui, și de mântuirea lumii ceea ce prin acesta s-a f ăcut. Căci, pe
închipuirile cele vechi ale Legii le cinstim, pentru c ă însemna pe adev ărul Evangheliei,
și al Darului, dintre care una era și mielul cel ce se junghia la Pa ști, spre închipuirea lui
Hristos luându-se, a Adev ăratului Miel celui ce a ridicat p ăcatul lumii. Acum îns ă după
ce a venit însu și Adevărul și lucrurile, mai mult decât pe închipuri le cinstim și le
primim.
219

CANON 83
Nimeni s ă dea Euharístia trupurilor celor moarte, c ă scris este: «Lua ți, mânca ți»
[Matei XXVI, 26]. Iar trupurile mor ților, nici a lua pot, nici a mânca.

219 Acest Canon îl pomene ște pe Gheorghe Chedrinul, drept aceea și de aici se astup ă gurile
Papistașilor, care clevetesc pe Canoanele acestui Sinod, zicând, c ă nici un Istornic, l-a pomenit pe
acesta, căci și Papa Adrian îl prime ște pe acest Canon, scriind c ătre Tarasie. Însemneaz ă încă, că
după Canonul acesta, nu se cuvine zugravii a închipui, ori pe Crucea lui Hristos, ori pe alte sfinte
I c o a n e v i t e l e c e l e p a t r u s i n g u r e , c a r e î n l e gea veche mai înainte închipuiau pe cei patru
Evangheli ști, ci mai vârtos cinstind mai întâi Adev ărul, să zugrăvească pe Evangheli ști cu chip
omenesc. Și împreun ă de vor zugr ăvi cu Evangheli știi și pe cele patru vite socotesc c ă nu vor
păcătui.

249
TÂLCUIRE
Fiindcă, după Zonará, obicei vechi era a împ ărtăși cu Euharístia, adic ă cu
Dumnezeie știle Taine trupurile cele moarte; pentru aceasta sfin ții Părinți opresc a nu se
mai urma aceasta. De unde se în țelege că nici a Boteza cineva pe mor ți se cuvine.

CANON 84
Canonice știlor legiuri ale P ărinților urmând, Hot ărâm și pentru prunci, de câte
ori nu se afl ă martori adev ărați, care fără îndoială să zică că aceștia sunt Boteza ți, și
nici ei pentru nevârstnicia, nu vor putea a r ăspunde cu îndestularea pentru sfin țita
Taină cea dată lor, fără de vreo sminteal ă a fi dator a se boteza ace știa. Ca nu cumva
acest fel de îndoire s ă-i lipseasc ă p e e i d e c u r ățirea cea de acest fel a sfin țeniei.
[Cartagina: 80]

TÂLCUIRE
De câte ori nu se vor afla martori vrednici de credin ță, pentru oarecare prunci, s ă
adevereasc ă că sunt boteza ți (pentru c ă poate robindu-se ei de c ătre barbari, s-au dus în
locuri dep ărtate220 după aceea s-au r ăscumpărat de Cre știni), și nici ei în șiși sunt
îndestula ți a încredin ța, că sunt boteza ți, pentru nevrednicia lor, întru care s-ar fi
botezat. Unii ca ace știa hotărăște sfântul Sinod, f ără de nici o oprire a se Boteza; ca nu
pentru îndoirea aceasta, s ă se lipseasc ă de cur ățirea cea prin Botez. Vezi și
subînsemnarea a celui 47 Apostolesc.

CANON 85
Pe gura a doi, sau a trei martori a se adeveri tot graiul, scriptorice ște am luat [2
Lege XVII, 5]. Deci robii cei slobozi ți de către stăpânii lor, asupra a trei martori
rânduim s ă-și dobândeasc ă acest fel de cinste. Cei ce au fost de fa ță la întăritură, vor
da și încredin țare slobozeniei de la sine și pentru cele ce s-au f ăcut.

TÂLCUIRE Fiindcă după legile politice ști, slobozenia robilor este un lucru ce nu are pre ț,
pentru aceasta când urma a se face m ărturisire pentru ea, trebuia a se înf ățișa cinci sau
și mai mul ți martori pentru ca s ă se adevereasc ă dovada. Aceasta îns ă o surpă Sfântul
Sinod, și hotărăște că și singuri trei martori sunt îndestul spre a înt ări slobozenia
aceasta a robilor. Fiindc ă și Dumnezeiasca Scriptur ă zice, că tot cuvântul va sta, adic ă
se va înt ări, și se va adeveri, și de doi, și de trei martori. Vezi și cel 82 Apostolesc.

CANON 86
Cei ce adun ă curve spre v ătămarea sufletelor, și le hrănesc. De ar fi Clerici, s ă se
aforiseasc ă, și să se cateriseasc ă hotărâm; iar de ar fi mireni s ă se aforiseasc ă.

220 Precum aceasta o zic Practicalele Sinodului din Cartaghén, sau de s-au g ăsit lepădați la drumuri,
sau la ușile Bisericilor, precum se aceasta se întâmpl ă la pruncii cei n ăscuți din curvii, și nu se știe
de sunt boteza ți.

250
TÂLCUIRE
A fi cineva p ăstor de curve, adic ă a aduna, și a hrăni curve spre v ătămarea
sufletelor, pentru ca s ă câștige plata cea pentru curvie, și legile cele politice ști opresc, și
pedepsesc221 cu cât mai vârtos Canoanele Biserice ști. Pentru aceasta și Canonul acesta
totodată aforisește, și caterise ște pe Clericii aceia ce o fac aceasta (care este o pedeaps ă
prea grea, și îndoită. Fiindcă Clericilor îndestul ă le este singur ă caterisirea), iar pe
mireni îi aforise ște.

CANON 87
Ceea ce pe b ărbatul său își părăsește este preacurv ă, de a venit c ătre altul, dup ă
sfințitul și Dumnezeiescul Vasilie, din Proorocia lui Ieremia prea bine aceasta
luându-o, c ă muiere de se va face a altui b ărbat, nu se va întoarce la b ărbatul său, ci
spurcându-se se va spurca [Ieremia III, 1]. Și iarăși: Cel ce are preacurv ă, nebun și
păgân este [Pilde XVIII, 23 Edi ția 1688]. Deci de se va v ădi că au fugit f ără cuvânt de
la bărbatul său, el adic ă este vrednic de iertare, iar ea de certare. Iertare îns ă i se va
da lui spre a se împ ărtăși cu Biserica. Cel ce- și va părăsi însă pe muierea sa ceea ce
legiuit i s-a împreunat lui, și va lua pe alta, dup ă Hotărârea Domnului, este supus
judecății preacurviei [Matei V, 32; XIX, 7; Marcu X, 11; Luca XVI, 18]. Și s-au
canonisit de P ărinții noștri, unii ca ace știa un an s ă se tânguiasc ă, doi ani s ă asculte,
trei ani s ă cadă, și întru al șaptelea s ă stea împreun ă cu cei Credincio și, și așa să se
învredniceasc ă proaducerii, de se vor poc ăi însă cu lacrimi. [Apostolesc: 48; Agchira:
20; Cartaghén: 113; Vasilie: 9, 35, 27, 77]

TÂLCUIRE
Acest Canon este alc ătuit din trei Canoane ale marelui Vasilie, și începutul
acestuia este luat din cel al 9-lea al lui Vasilie, ce zice, muierea ceea ce va l ăsa pe
bărbatul s ău, și va lua pe altul, este preacurv ă, precum și Dumnezeiescul Vasilie
înțelepțește a încheiat aceasta, și din Proorocia lui Ieremia, care zice: «De va lua
muierea alt b ărbat, nu poate mai mult a se întoarce la b ărbatul ei cel dintâi» (f ără a o
voi el adic ă după Zonará) fiindc ă a preacurvit. Și din pildele lui Solomon, care zice:
«Că este păgân, și fără cunoștință bărbatul acela ce- și ține pe muierea sa ceea a
preacurvit cu alt b ărbat». Iar cel de aici înainte (a Ca nonului acestuia, este luat din al
35-lea al marelui Vasilie; și zice) Deci, de se va v ădi, că fără cuvânt, și fără pricină au
fugit de la b ărbatul său (fără cuvânt de curvie adic ă; încât, din aceasta se în țelege din
deosebire, c ă cu drept cuvânt poate femeia a fugi de la b ărbatul său. Că nici o alt ă
pricinuire este binecuvântat ă, fără numai cuvântul curviei și al preacurviei) b ărbatul
adică este vrednic de iertare, ca unul ce n-a dat pricin ă acestei dep ărtări fără cuvânt, și
poate lua pe alta. Iar muierea dimpotriv ă, este vrednic ă de certările preacurviei, ca una

221 Pentru aceasta și Cartea 60 din Vasilicale titlu 38 Cap 1. Porunce ște să se slobozeasc ă fiica de sub
stăpânirea tat ălui său, și roaba din a st ăpânului s ău, dacă ei caută să le facă curve. Iar de nu vor voi
ele a se slobozi, s ă se izgoneasc ă, și averile lor s ă se răpească. Asemenea înc ă și cap al 2-lea
pedepsește și pe păstorii de curve de vor fi din pro ști, cu izgonire; iar de vor fi osta și, cu răpirea
averilor. Iar Fotie titlu 13 cap 21 zice, c ă hrănitor de curve se zice și bărbatul acela, ce știe pe
muierea sa c ă curvește, și tace, dup ă carte 24 din Vasilicale titlu 2 cap 14.

251
ce s-a făcut pricinuitoare dep ărtării acesteia. Iertarea îns ă ce va lua b ărbatul ei, este, a
sta împreun ă cu cei credincio și în Biseric ă, și a nu se aforisi, nu îns ă și a se împ ărtăși cu
Dumnezeie știle Taine. (Iar cealalt ă parte a Canonului acestuia este chiar Canonul cel 77
al marelui Vasilie, care zice) Acela îns ă ce își lasă pe femeia sa cea legiuit ă, (fără cuvânt
de curvie), și ia pe alta, se supune cert ării preacurviei, dup ă hotărârea Domnului, care
zice: «Cel ce î și va lepăda pe muierea sa, și va lua pe alta, preacurve șt e c u e a . » Î n s ă
după c o n p o g o r â r e , d e s e v a p o c ăi cu lacrimi, se canonise ște unul ca acesta și cei
asemeni cu dânsul de c ătre Părinții (cei din Agchíra adic ă după Canonul 20 și de
marele Vasilie dup ă Canonul 77) șapte ani a nu se împ ărtăși, petrecând 2 ani
tânguindu-se, iar 2 împreun ă cu ascult ătorii, iar 3 cu cei ce cad (cu fe țele la pământ
înaintea u șilor Bisericii, cerând mijlocire de la cei ce intr ă și ies din sfânta Biseric ă) și
întru al 7-lea s ă stea împreun ă cu cei ce stau în Biseric ă, și așa să se împărtășească.

CANON 88
Nimeni în l ăuntru în Biseric ă să bage dobitoc ori de ce fel; afar ă numai, dac ă
călătorind cineva, prea mare nevoie întâmpinându-l, Cas ă, și sălășluire neg ăsind, va
poposi într-o Biseric ă ca aceasta. Pentru c ă nebăgând pe dobitoc în l ăuntru, poate s ă
se întâmple a se strica cumva dobitocul. Și el cu pierzarea dobitocului, de acolea
neputând a întâmpina c ălătoria, să se dea în primejdie de moarte. «C ă Sâmbăta
pentru om s-a f ăcut» [Marcu II, 27] ne înv ățăm, încât prin toate s ă socotim c ă este mai
de prețuit mântuirea, și nepătimirea omului. Iar de se va v ădi cineva, f ără nevoie,
precum s-a zis, c ă a băgat dobitoc, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă; iar de va fi
mirean s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta de a b ăga cineva dobitoc în Biseric ă. Că, cele sfin țite de
evlávie și de cinstire sunt vrednice, afar ă numai aflându-se cineva în c ălătorie, de mare
nevoie, vifor mare întâmplându-se, și neavând unde n ăzui, ar b ăga dobitocul într-însa.
Ca nu el r ămânând afar ă să se strice, și omul s ă se primejduiasc ă de moarte, neputând
lupta în c ălătoria sa. Și aduce Canonul m ărturie din Scriptur ă, din care se în țelege, că
precum Sâmb ăta s-a rânduit de Lege pentru a se odihni robul, și dobitocul omului, ca
din aceasta s ă mai poat ă a sluji pe st ăpânul său. Asemeni și odihna aceasta a
dobitocului în Biseric ă, nu se face pentru dobi toc, ci pentru om. Iar f ără de o mare
nevoie ca aceasta de va îndr ăzni a băga pe dobitoc în Biseric ă, Cleric fiind, hot ărește
Canonul s ă se cateriseasc ă, iar de va fi mirean s ă se aforiseasc ă.

CANON 89
Zilele Mântuitoarei Patimi în post, și în rug ăciune și întru umilin ța inimii
petrecându-le, trebuie Credincio șii în ceasurile cele de mijloc ale nop ții celei dup ă
Sâmbăta cea mare a se desposti, Dumnezei știi Evangheli ști, Matéi, și Lucá, cel dintâi
adică, prin zicerea diminea ța Sâmbetelor, iar cel de pe urm ă, prin (zicerea) diminea ță
adâncă, arătându-ne nou ă adâncimea nop ții. [Dionisie: 1]

252
TÂLCUIRE
Canonul acesta hot ărăște, ca credincio șii să petreac ă toată săptămâna mare a
sfintelor Patimi cu Post și Rugăciune, și cu umilin ța inimii, adev ărată adică, și nu
fățărnicită (iar mai ales Vinerea mare, și Sâmbăta mare, în care zile trebuie a se sili spre
a petrece f ără mâncare) iar dup ă miezul nop ții a Sâmbetei mari trecute, și a Duminicii
mari celei viitoare, s ă înceteze Postul222 fiindcă acum au Înviat Domnul, precum se
arată de Dumnezeie știi Evangheli ști. Că Matei, zicând: c ă diminea ța Sâmbetelor au
venit femeile s ă cerceteze Mormântul, au ar ătat cu aceasta c ă trecuse Sâmb ăta, și multă
parte din noaptea cea dup ă Sâmbătă. Iar Lucá zicând iar ăși: Că venind ele în diminea ță
adâncă, au arătat că rămăsese mult ă parte din noapte, pân ă a se face ziua Duminic ă;
încât din amândou ă acestea se încheie, c ă, pe la miezul nop ții a Înviat Domnul, trecând
ceasul al șaselea, și începându-se al șaptelea.223

CANON 90
În Duminici a nu plec a genunchile canonice ște am luat, de la purt ătorii de
Dumnezeu P ărinții noștri, Învierea lui Hristos cinstindu-o; deci ca nu ne știută să fie
nouă chiaritatea lu ării aminte aceteia, facem cunoscut Credincio șilor, ca, dup ă

222 Încetarea Postului ce o zice Canonul a se face dup ă miezul nop ții, Valsamón zice, c ă în vremea
de atunci într-alt chip se obi șnuia a se face de Cre știnii cei vechi, care chip în vremile de acum cu
totul este netrebnic. Al ții însă pe încetarea postului, o zic; c ă este mâncare de brânz ă și de ouă,
adică a Paștilor. Luându-o aceasta din Capul 19 al c ărții 5 a Apostole știlor așezământuri. Îns ă, ori
aceasta de este, ori aceea, Cre știnii se cade dup ă miezul nop ții, mai întâi s ă asculte toat ă slujba de
dimineață a Învierii, și așteptând pân ă se va săvârși Dumnezeiasca Liturghie, apoi s ă înceteze
postul, și să mănânce Pa ști cu veselie și bucurie. C ă zic Apostole știle așezământuri (la acela și loc)
„Pentru aceasta și voi Înviind Domnul, aduce ți Jertfa voastr ă, pentru care a poruncit vou ă prin noi
zicând, aceasta face ți-o întru pomenirea mea, și de aici l ăsați postul veselindu-v ă. Vezi că zic întâi
să se facă Liturghia, și apoi să mâncăm Paști? Drept aceea s ă cuteze a strica postul, pân ă a nu se
săvârși Dumnezeiasca Liturghie; nici P ărinții să lase pe copii ca s ă facă o necuviin ță ca aceasta.
223 Că pentru aceasta și zicem c ă Domnul a Înviat în ziua Duminic ă, fiindcă după Vlástar (la litera 8
cap 3) și după Hrísant al Ierusalimului (în Gheográfie) ziua la cei biserice ști se începe de la al 7-lea
ceas la nop ții, și se sfârșește la al 6-lea ceas al urm ătoarei nop ți, și orice lucru se face în aceste 24 de
ceasuri ale acestei zile și nopți, se vede c ă se face întru o zi. Însemneaz ă însă aici, că întru aceasta zi
a Învierii, de dou ă ori se f ăcea sărutare: una de Diminea ță, în împ ărătescul palat, și osebit în
Biserici, cântându-se: „Ziua Învierii” la sfâr șitul slujbei de diminea ță. Și alta, seara la slujba
Vecerniei mari în Biserica cea mare a sfintei Sofíei, când se f ăcea sărutarea Împ ăratului cu to ți
boierii lui, precum poveste ște Curopalátul zicând: „ Șede Împ ăratul în Tron, domesticul cel mare
ținând sabia, și toți boierii, intrând fiecare pân ă la cel mai de pe urm ă, mai întâi s ărută piciorul lui
cel drept (pentru avtocratoría împ ărăției) apoi mâna cea dreapt ă (pentru c ă este Unsul Domnului
Împăratul și apărătorul Bisericii, precum tâlcuie ște Simeón al Tesalonicului) și cu dreapta sa
aceasta (pentru c ă este Împ ărat și Ostaș, bogat și sărac, întru Hristos, deopotriv ă). Pentru aceasta
pe aceast ă a doua s ărutare mul ți din neștiință o numesc a doua Înviere. Iar despre ou ăle cele ro șii
ce se mănâncă în zilele Învierii , mulți multe zic neîncredin țate. Iar Paísie al Gázei b ărbat înțelept,
dezlegând oarecare întreb ări către Împăratul Rusíei îi zicea, c ă, când au zis Evreii (c ătre Pilat):
«Sângele lui asupra noastr ă și asupra fiilor no ștri», îndat ă s-au roșit toate lucrurile ce aveau ei prin
casele lor, și prin urmare și ouăle încă. Drept aceea spre pomenirea minunii, ro șim și noi ouăle la
ziua Învierii. Și aceasta minune, o avem din vechi predanisiri.

253
intrarea Preo ților în Altar la vecernia Sâmbetei, dup ă obiceiul ce st ăpânește, nimeni
să plece genunchile pân ă la vecernia Duminicii viitoare. Întru care, dup ă intrarea în
Altar ce se face în slujba cea de seara, iar ăși plecând genunchile, a șa aducem
Domnului rug ăciunile. C ă a Învierii Mântuitorului nostru, înainte merg ătoare luând
noi pe noaptea cea dup ă Sâmbătă, laudele de aici Duhovnice ște le în țelegem,
sărbătoarea împlinindu-o din întuneric la lumin ă, ca de aici întru o întreag ă noapte
și zi, să prăznuim noi Învierea.

TÂLCUIRE
Fiindcă am luat (zice Canonul) s ă nu plecăm genunchi Duminicile, de la purt ătorii
de Dumnezeu P ărinți, ai Sinodului întâi adic ă, de la Dumnezeiescul Petru, și de la
marele Vasilie, pentru Învierea Domnului, facem cunoscut Credincio șilor, ca, s ă
înceteze plecarea genunchilor dup ă intrarea în sfântul Altar, ce fac Iereii la Vecernia
Sâmbetei, și să o înceap ă iarăși după intrarea în Altar a Iereilor (adic ă după Vohódul)
care se face la Vecernia Duminicii; adic ă dintr-o sear ă până în cealalt ă seară; că înainte
mergătoare și începătoare a Învierii Domnului, luând noi pe noaptea cea dup ă
Sâmbătă, de atunci începem cânt ările cele de Înviere, și de la întunericul nop ții celei
după Sâmbătă (care se socote ște a Duminicii) începem pr ăznuirea. Și până ce ține
lumina zilei Duminicii, o s ăvârșim pe ea. Ca cu chipul acesta, întru o noapte și zi
întreagă, să prăznuim Învierea224.
CANON 91
Muierile cele ce dau buruieni otr ăvitoare și pierzătoare, și cele ce primesc
otrăvile cele omorâtoare de prunci, pedepsei uciga șului să se supun ă.

TÂLCUIRE
Canonul acesta supune cert ării uciderii pe muierile (sau pe b ărbații) ce dau
băuturi omorâtoare de prunci, asemeni și pe muierile cele ce le primesc ca s ă piardă pe
nevinova ții prunci fiind îngrecate <îngreuiate>.

CANON 92
Cei ce r ăpesc femei cu nume de împreun ă căsătorie, sau cei ce împreun ă
lucrează, sau împreun ă voiesc cu cei ce le r ăpesc, sau hot ărât sfântul Sinod, de ar fi
Clerici, s ă cadă din treapta lor; iar de ar fi mireni, s ă se anatematiseasc ă.

224 Dar când, și de cine s-a ridicat din Biserica noastr ă Răsăriteană, acest Evanghelicesc, Apostolesc,
și Părintesc obicei al îngenuncherii? Cu scump ătate nu știm să spunem. C ă chibzuire îns ă socotim,
că să se fi ridicat aceasta, dup ă desbinare, poate de oarecare ai no ștri, cu covâr șire râvnitori, ci se
împotriveau obi șnuirilor Bisericii Apusene ști, prin urmare înc ă și acestui canonicesc obicei. Și că
această socotință a noastr ă este adev ărată, vezi pe Melétie Pigá al nostru la sfâr șitul cărții a 3-a cea
despre Cre știni, unde vorbe ște despre plec ările de genunchi (fa ța 210 a tip ăririi în Bucure ști).
Pentru c ă și Papalítra ce se nume ște la Apuseni, adic ă cununa cea de pe cap a Clericilor, obicei
canonicesc fiind, s-a ridicat de c ătre ai noștri. Asemenea și altele, precum și deasa împ ărtășire, care
la Apuseni se urmeaz ă.

254
TÂLCUIRE
Canonul acesta este întocmai cu Canonul 47 al Sinodului al 4-lea și citește
tâlcuirea acolo.

CANON 93
Muierea a c ărei bărbat este dus, și nearătat unde s-ar afla, mai înainte de a se
încredin ța pentru moartea lui, cu altul c ăsătorindu-se, prea curve ște. Așișderea și
ostășițele, a cărora bărbații nearătați fiind unde s-ar afla, m ăritându-se, aceluia și
cuvânt se supun. Precum și cele ce pentru ducerea b ărbatului nu a șteaptă
întoarcerea, îns ă are oarecare iertare lucrul aici, pentru c ă este prepusul mai mult de
moarte. Iar ceea ce s-a m ăritat cu cel p ărăsit la o vreme de muierea sa, dup ă neștiință,
apoi lăsându-se ea, pentru c ă s-a întors c ătre dânsul cea mai dinainte; a curvit cu
adevărat, însă întru ne știință. Deci de nunt ă nu se va opri, mai bine îns ă ar fi de ar
rămâne așa. Iar de s-ar întoarce oarecând la o vreme osta șul, a căruia muierea pentru
îndelungata lipsirea aceluia, s-ar fi m ăritat cu alt b ărbat, acesta de va voi, s ă-și ia
iarăși pe muierea sa, iertare dându-se ei pentru ne știință, și bărbatului celui ce s-a
fost căsătorit cu dânsa, c ătre a doua nunt ă.

TÂLCUIRE
Canonul acesta este alc ătuit din trei Canoane, ale marelui Vasilie; (c ă începutul
lui, este anume Canonul 31 al aceluia și ) z i c â n d , d e s e v a d u c e b ărbatul al vreunei
muieri, și multă vreme nu va veni, iar ea mai înainte de a auzi și a se încredin ța că a
murit bărbatul său, va lua pe altul s ău, preacurv ă este225 (iar partea cea urm ătoare este
Canonul 36 al aceluia); a șișderea și muierile osta șilor, de se vor m ărita a doua oar ă, ne
auzind c ă vin bărbații lor, preacurve sunt. Îns ă acestea a doua oar ă măritându-se, au
oarecare iertare (mai mult ă adică decât ale celor ce nu sunt osta și și în lipsa lor se
mărită a doua oar ă). Căci bărbații acestora, osta și fiind, și în războaie petrecând, mai
mult se prepun c ă au murit, decât c ă sunt vii.226 Iar muierea aceea, care (partea aceasta
a Canonului este anume din cel 46 al aceluia și Părinte) va lua de b ărbat pe cel l ăsat o
vreme de muierea lui, ne știind că a fost însurat, apoi se va l ăsa de dânsul, pentru c ă s-a

225 „Pentru aceasta și Nichíta al Irácliei zice, c ă de se va duce b ărbatul femeii într-alt loc, și acolo va
lua țiitoare, și muierea lui va a ștepta 3 ani, și nu va veni, apoi b ărbatul ei se va desp ărți de țiitoare,
dar nu și de muierea sa. Muierea lui îns ă nu poate lua alt b ărbat, ci să rămână așa. Că a se mărita a
doua oar ă, este slobod ă n u m a i , c â n d v a m u r i b ărbatul ei, dup ă Apostolul (fa ța 300 a lui Ghiur
Grecórum). Dar nu și când este viu. Iar Neraoa lui Léon rânduie ște că de se va robi o fa ță din cei
căsătoriți, nu poate cea slobod ă a se căsători cu altul. C ăci slobozindu-se din robie, are voie a- și lua
pe soția sa, măcar de va fi c ăsătorit cu alta.
226 „Într-un glas cu Canonul acesta rânduie ște și Nearaoa 117 a lui Iusinián Titlul 7 Cartea 28 din
Vasilicale (la Fótie Tiltlu 13 cap 3) zice: de se va afla osta șul sau alt oarecare în armat la r ăzboi ori
în câți ani, muierea lui este datoare a-l a ștepta, măcar deși nu ar lua scrisori de la el. Iar de va auzi
că a murit, s ă nu se m ărite, până nu se va încredin ța de la mai marii cetei în care a fost b ărbatul ei,
care înaintea Evangheliei în scris s ă adevereze, s ă cu adev ărat bărbatul ei a murit, și așa încă un an
să aștepte, și apoi este slobod ă; iar într-alt chip m ăritându-se, ca o preacurv ă se ceart ă și ea, și
bărbatul ce o a luat, și zece litre de aur s ă dea adev ăratului b ărbat, de s-ar întoarce de la r ăzboi,
care și voie are de va vrea s ă-și ia iarăși muierea.

255
întors la dânsul muierea cea mai dinainte, de a curvit cu adev ărat, întru ne știință însă;
dar nu se și osânde ște ca o preacurv ă. Drept aceea nu se va opri de a- și lua legiuit
bărbat, de va voi; mai bine îns ă este și mai fără sminteal ă d e n u s e v a m ărita. Iar
rămășița de aici a Canonului, este însu șită rânduire a Sinodului acestuia; iar de se va
întoarce osta șul de la r ăzboi dup ă câțiva ani, a c ăruia muierea a doua oar ă s-a măritat
pentru înstr ăinarea lui cea de mul ți ani, acesta de va voi, î și ia iarăși pe muierea sa,
iertându-se atât ei, cât și bărbatului celui al doilea ce o luase. Pentru c ă neștiind că
acela este viu, s-a fost c ăsătorit.227

CANON 94
Pe cei ce se jur ă cu jur ământuri eline ști [păgânești] Canonul îi supune
certărilor; și noi acestora le hot ărâm aforisire.

TÂLCUIRE
Obiceiurile elinilor se cuvine a se urî de c ătre Creștini, și a nu se jura Cre știnii cu
numele mincino șilor dumnezei ai acelora, zicâ nd zeu (unul din dumnezei lor). Și nu
numai jur ământurile cele dup ă obiceiul elinilor sunt oprite de noi, ci și tot felul
jurământuri. C ă zice Domnul: «S ă nu ne jur ăm nici pe Cer, nici pe p ământ, nici pe
Ierusalim, nici pe capul nostru» [Matei V, 34]. Ci în loc de tot jur ământul s ă zicem
numai, pe a șa, așa, și pe nu, nu. C ă orice vom zice mai mult decât acestea este de la
diavolul. Îns ăși aceasta și o adevereaz ă și Iacov fratele Domnului [Iacov V, 12], dar și
însuși Osié Proorocul Legii vechi opre ște jurământurile zicând: «Nu v ă jurați pe
Dumnezeul cel viu» [Osié IV, 16]. Pentru aceasta și marele Vasilie Canonul 29 zice, c ă
jurământul de odat ă este oprit, și cu mult mai vârtos cel ce se face de c ătre cineva
pentru a face r ăul altuia.

CANON 95
Pe cei ce dintre eretici se adaug ă la Ortodoxie, și în partea celor ce se mântuiesc
îi primim dup ă așezata urmare, rânduial ă și obicei. Pe Ariáni adic ă și Machedoniáni,
și Navatiáni, pe cei ce se zic pe sine și curați228, și Ariséri229 (Stângaci), și pe
Patrusprezeciáni, adic ă Mercuriáni și Apolinári ști îi primim, dând ei Libéle
(mărturisirea Credin ței în scris), și anatematisind pe tot eresul ce nu cuget ă, precum
cugetă sfânta lui Dumnezeu Catoliceasca și Apostoleasca Biseric ă, pecetluindu-se ei,
adică ungându-se ei mai întâi cu sfântul Mir la frunte, și la ochi, și la nări, și la gură,
și la urechi. Și pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt. Iar pentru
Pavlianístii, ce apoi n ăzuiesc la Catoliceasca Biseric ă, Hotărâre s-a a șezat, a se Boteza
negreșit. Pe Evnomiáni îns ă care se boteaz ă într-o afundare și pe Montanístii cei ce
aici se zic Grigi, și pe Saveliáni cei ce sl ăvesc iopatoríe (fiu-p ărintime), și fac alte

227 Zice îns ă Vlastar c ă Părinții aceștia au hot ărât să aibă iertare pentru a doua înso țire muierile
acelea, care sunt gata a se lep ăda bărbatul al doilea, și nu stăruiesc întru p ăcătuirea cea din
neștiință a nunții a doua; nu s ă se ierte și cele ce se împotrivesc, și nu vor a se desp ărți de bărbații
cei al doilea ai lor (cap 5. stih 3)
228 În altele: Cei ce se zic cura ți și preacura ți.
229 În altele: Preabuni.

256
oarecare cumplite, și pe toate celelalte eresuri, fiindc ă multe sunt aici, mai ales cei ce
vin din țara Galaténilor, pe to ți cei ce dintre ace știa voiesc a se ad ăuga la Ortodoxíe,
ca pe ellini îi primim. Și în ziua dintâi, îi facem pe ei Cre știni, ia întru a doua,
catihumeni; apoi în a treia, îi jur ăm pe ei însuflându-i de trei ori în fa ță, și în urechi.
Și așa îi catehisim pe ei, și îi facem s ă zăbovească în Biseric ă și să asculte Scripturile,
și atunci îi botez ăm. Încă și Manihéii, și Valentiniánii, și Marchioní știi, și cei din
eresurile cele asemenea. Nestoriánii trebuie a face Libéluri, și a anatematisi eresule,
pe Nestórie, și pe Evtíhie, și pe Dioscór, și pe Sevir, și pe ceilal ți Exárhi ai acestor fel
de eresuri, și pe cei ce cuget ă cele ale lor, și pe toate eresurile cele ce mai înainte s-au
pomenit. Și așa a se împ ărtăși cu sfânta Cuminec ătură.

TÂLCUIRE
Canonul acesta, de la început și până la aceasta, „ și atunci pe ei îi botez ăm”, este
chiar Canonul 7 al Sinodului 2. Iar partea cea din mijloc, ce zice: „Iar pentru Pavlianí ști”, până la aceasta, „a se boteza ei negre șit”, este chiar din Canonul 19 al
Sinodului 1, pentru aceasta nici le mai tâ lcuim, ci vezi tâlcuirea lor acolo. Iar r ămășița
Canonului acestuia, este chiar rânduire a Sinodului acestuia, zicân: C ă și Manihéii
230, și
Valentinianii231, și Marchionístii232, venind la Dreaptasl ăvire se cuvine a se boteza, ca și
Evnomiánii, și Montaní știi, după tâlcuirea lui Valsamon. Iar Nestoriánii233, și Evtihiánii,
Dioscorí ții, și Seveliánii234 trebuie s ă anatematiseasc ă în scris eresul lor, și pe eresiárhii
lor, și pe toți cei ce cuget ă eresul lor, cu care se num ără și Monotelí ții; ca și Navatiánii
adică, și Machedoniánii, și așa să se împărtășească cu Dumnezeie știle Taine.

230 Mánis Persul, rob fiind în mult ă vreme, Schiticesc s-a numit dup ă Teódor; eretic, Cacomit;
Cartea 1 cap 26. Numit fiind și Cuvríchie dup ă Epifánie eresul 66. Manihéu s-a numit în urm ă de
către următorii săi, și reaua sl ăvire a lui Vasilíd, și Marchíon în al 3-lea veac au sem ănat, dup ă
Augustín în cea pentru eresuri cap 46, zicea c ătre altele, c ă, sufletele în p ăsări, și dobitoace și în
târâtoare, intr ă după moarte, dup ă Teódor (acolo și).
231 Válent care pe al 2-lea veac a fost, zicea, c ă Hristos Trupul din Cer luându-l, ca printr-un Canal
prin Fecioar ă a trecut, nimic luând dintr-însa. Tertulián cartea împotriva lui Válent, Cap 15.
Valentiniánii t ăgăduiau învierea trupurilor, pe Testamentul vechi îl lep ădau, citind Proorocii,
replăzmuiau oarecare basme la tâlcuirile lor. Înc ă și altele bârfind r ăucredincio șii, după Anonimul
(nenumitul) tâlcuitor al Canoanelor.
232 Marchíon ucenic a fost oarec ăruia Chérdon ucenicului lui Vasilíd și Satornín urm ătorii lui
Símon vr ăjitorul, dup ă Tertulián cartea, Pentru Trupul lui Hristos. Acest Marchíon întrebând
oarecând pe sfântul Policárp, de-l cunoa ște pe el cine este? A r ăspuns sfântul, c ă foarte bine îl
cunoaște, a fi întâi n ăscut fiu al diavolului. (Irinéu Cartea 3, Cap 3) a zis acesta a fi trei încep ătorii,
întâi nev ăzutul Dumnezeu, a doua cel v ăzut și Făcător al lumii, și al treilea diavolul. Botezau nu
numai odat ă, c i d e t r e i o r i , i e r t â n d și pe femei s ă boteze. Acesta dup ă Canonul 47 al marelui
Vasilie, oc ăra Nunta și Vinul. Zicea pe f ăptură a fi necurat ă, și pe Dumnezeu îl zicea f ăcătorul
relelor, s-a ar ătat aceasta în al 2-lea veac.
233 Pentru ace știa am zis în Prológul Sinodului al 3-lea.
234 Pentru ace știa vezi în Prológul Sinodului al 4-lea.

257
CANON 96
Cei ce întru Hristos prin botez s-au îmbr ăcat, au m ărturisit a urma petrecerea
lui cea în Trup. Deci pe cei ce p ărul Capului spre v ătămarea celor ce îi v ăd cu aflări
de împletire îl împodobesc și îl gătesc, și amăgitură din aceasta propun sufletelor
celor neînt ărite, cu certare potrivit ă părintește îi vindec ăm, povățuindu-i pe ei și
înțelepcește a viețui înățându-i, c ătre a ceasta, l ăsând am ăgirea, și deșertăciunea cea
din materie, c ătre fericita și nepierz ătoarea via ță, mintea neîncetat s ă-și mute, și cu
frică să aibă curată petrecere, și să se apropie de Dumnezeu cu cur ăția cea în via ță
după dorință. Și pe omul cel din l ăuntru, mai mult decât pe cel dinafar ă, să-l
împodobeasc ă cu fapte bune, și cu neprih ănite năravuir, încât o r ămășiță de
amăgirea celui potrivnic s ă poarte în sine și. Iar dac ă cineva afar ă de Canonul acesta
ar face, s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Câți în Hristos v-a ți boteza, în Hristos v-a ți îmbrăcat, zice marele Pavel [Galateni
III, 27]. Drept aceea adaug ă Canonul acesta, c ă cei ce s-au îmbr ăcat întru Hristos, se
cuvine și a petrece dup ă Dânsul, și a întrebuin ța toată curăția, și neîntinarea, și nu a-și
împodobi trupul cu prisosin ță și cu dinadinsul. Și aforise ște pe Cre știnii, cei ce- și
împletesc p ărul capului lor, piept ănându-l și netezindu-l, și propunându-l ca pe o
amăgire sufletelor celor neînt ărite, și lesne întoarse spre p ăcat, atât pe ale b ărbaților, cât
și pe ale femeilor235, cu certarea aceasta de aforisirii pov ățuind pe unii ca ace știa, îi
învață să lase toat ă amăgirea, și deșertăciunea, și împodobirea trupului acestui
materialnic și stricăcios, și să-și înalțe mintea lor c ătre Viața cea fericit ă și
nestricăcioasă, apropiindu-se dup ă putere de Dumnezeu, cu cur ățirea vie ții, și
împodobind mai mult pe omul cel din l ăuntru cu Moraluri bune, și cu bun ătăți, adică
pe suflet, mai ales decât pe omul cel din afar ă, adică pe trup, cu aceste am ăgitoare și
zadarnice împodobiri. Încât s ă nu aibă asuprăși nici un semn al r ăutății diavolului, de
care prin sfântu l Botez s-au lep ădat.

CANON 97
Pe cei ce împreun ă cu muierile lor locuiesc, sau într-alt chip cu neb ăgare de
seamă sfintele Locuri ob ștești le fac, și cu defăimare se arat ă către ele, și așa șed într-
însele, și din vrednicele de cinstire Case ale celor ce se catehisesc, poruncim a se

235 Sub aceast ă aforisire a Canonului acestuia cad, dup ă Zonará, și cei ce nicicum nu pun brici pe
capul lor, nici î și taie perii capului, ci înadins îi las ă ca să se facă lungi pân ă la brâu, ca ai muierilor.
Asemenea și cei ce își vopsesc pletele ca s ă se facă roșii, sau ca aurul, sau îi leag ă cu trestii ca s ă se
facă creți. Sau pun peruci, și străin păr pe capul lor. Ace ștei aforisiri se supun și cei ce-și rad
bărbile, ca s ă se facă drepte, și frumoas ă în urmă, și nu crețe, sau pentru ca s ă se arate totdeauna ca
niște tineri f ără de bărbi. Și cei ce cu c ărămidă înfocată își ard perii b ărbii câți sunt mai lungi decât
ceilalți, sau mai strâmbi, sau cu ținbistre î și smulg perii fe ței ca să se arate frumo și. Sau își vopsesc
bărbile, ca s ă nu se arate b ătrâni. Așișderea și muierile cele sulimenesc, și pun dresuri pe fa ța lor ca
să se arate frumoase, și să tragă pe bărbați spre sataniceasca iubirea lor. O și cum tic ăloasele
îndrăznesc a necinsti chipul ce le-a dat Dumnezeu, cu aceste mici împodobiri? Ah! Și cum le va
cunoaște Dumnezeu de sunt f ăpturi, și chipuri ale sale, când ele poart ă altă față diavoleasc ă! Și alt
chip satanicesc.

258
scoate. Iar de nu va p ăzi cineva aceasta, de va fi Cleric, s ă se cateriseasc ă, iar de va fi
mirean, s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Sfințite locuri nu nume ște Canonul aici pe Dumnezeie știle Biserici, ci pe locuin țele
de prin prejurul Dumnezeie știlor Biserici, precum sunt cele ce se zic catehúmena; în
care locuiau unii cu muierile lor, și le întrebuin țau ca pe celelalte ob ștești locuri, f ără a
face osebire între Locul sfânt, și între cel de ob ște. Și porunce ște să se izgoneasc ă unii
ca aceștia dintr-însele. Iar care nu va voi a p ăzi aceasta, Cleric fiind s ă se cateriseasc ă,
iar mireanul, s ă se aforiseasc ă.

CANON 98
Cel ce va lua întru împ ărtășire de nunt ă muiere, pe cea logodit ă cu altul, înc ă
viu fiind logodnicul ei, s ă se supun ă vinovăției preacurviei.

TÂLCUIRE
Logodna ce se va face dup ă lege, în vârst ă legiuită adică a bărbatului, și a femeii,
cu darea inelelor, și cu sfințită cuvântare, și cu obișnuită sărutarea celor ce se logodesc,
o logodn ă ca aceasta, zic, are aceea și putere cu nunta cea deplinit ă (și vezi
subînsemnarea Canonului 17 Apostolesc). Pentru aceasta Canonul acum porunce ște, că
cel ce va lua pe cea asemeni logodit ă, viu înc ă fiind logodnicul ei, s ă se certe întocmai,
ca și cel ce ar lua pe cea m ăritată cu altul înc ă trăind acela, unul ca acela s ă se certe ca
un preacurvar, adic ă precum și pe acela care a voit a lua de femei pe cea m ăritată cu
altul. Pentru c ă și soție nume ște logodnicul pe lo godnica sa, precum și dreptul Iosif
logodnicul , se nume ște de către Evangheli ști bărbat al Preasfintei Fecioare, și de
asemeni și Preasfânta Fecioar ă, Femeie lui Iosif. Fiindc ă și de către Legea cea veche,
putere de nunt ă avea și logodna.236

CANON 99
Încă și aceasta ne-am în științat că în țara Armenilor se face, încât oarecare în
lăuntru în sfin țitele Altare, fierbând p ărți de cărnuri, le proaduc, r ămășițuri
Iudaicește împărțind Preo ților. Drept aceea noi p ăzind neîntinarea Bisericii,
poruncim, a nu fi slobod cuiva din cei sfin țiți să ia părți deosebite de c ărnuri de la
cei ce le proaduc, ci cu cele ce s-ar mul țumi cel ce proaduce, cu acelea îndestuleaz ă-
se, afară din Biseric ă acest fel de proaducere f ăcându-se. Iar dac ă cineva aceasta nu o
ar face a șa, să se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Și Zonará, și Valsamón, și Aristín, și Anonímul tâlcuitor, to ți de obște tâlcuiesc,
precum c ă în lăuntru Altarelor Arménii fierbeau c ărnurile. Mie mi se pare îns ă că
tâlcuitorii ace știa, ne însemnând cu cóm ă, împreunând pe p ărțile cărnurilor cele

236 Conglăsuindu-se cu Canonul acesta hot ărăște și în Capul al 2-lea Titlul al 58-lea Cartea 6 din
Vasilicale și Tema 3 Cap 12 Titlu 37 a acestei C ărți 60 că ca un preacurvar s ă se judece care va lua
de femeie pe cea logodit ă cu altul. Vezi și în capul 11 cel despre înv ățătura nun ților.

259
fierbea, cu, în l ăuntrul Altarelor, au r ătăcit. Însă n u e s t e a șa; căc i î n A l t a r e n u s e
împreun ă, cu părțile cărnurilor ce le fierbea, ci desp ărțindu-se cu cóma, le împreuna cu,
aduc prinoasele. Pentru c ă este foarte cu neputin ță a crede pentru necuviin ță, ca să
fiarbă carnea în l ăuntrul sfântului Altar, și să-l facă pe acesta buc ătărie. Canonul acesta
zice, că acest obicei ce se f ăcea în Armenia, a fierbe c ărnuri la casele lor adic ă, și apoi a
proaduce p ărți dintr-însele în l ăuntrul în sfântul Altar, Iereilor (precum proaduceau și
Iudeii Iereilor p ărți din dobitoacele cele ce se jertfeau) acest obicei, zic, de aici înainte.
Să nu se mai fac ă. Dar nici Preo ții să aibă slobozenie a lua p ărțile dobitocului acele ce
vor, și să se mulțumească cu cele ce va da Cre știnul cel ce le aduce, și proaducerea
acestora îns ă să o facă afară din Biseric ă, și nu în sfântul Altar. (Într-aceasta se face
arătată noima noastr ă cea mai de sus.) Dac ă se fierbeau c ărnurile acestea în Altar,
trebuia Canonul s ă o opreasc ă și aceasta, ca pe o cu totul necuviincioas ă, precum au
oprit și proaducerea lor. (C ăci care nu va voi a se p ărăsi de aceasta, s ă se aforiseasc ă.)
Iar Valsamón zice (la tâlcuirea Canonului 3 Apostolesc), c ă au văzut Egumen Preot
caterisit, și gonit din Egumenie, pentru c ă a băgat în sfântul Altar carne, și brânză. Vezi
și tâlcuirea celui al 3-lea Apostolesc.

CANON 100
Ochii t ăi drepte s ă vază, și, cu toat ă paza țineți inima ta, porunce ște
Înțelpciunea [Pilde IV, 22, 25]. C ă lesne introduc sim țirile trupului în suflet pe cele
ale loruși. Deci, zugr ăviturile cele ce ademenesc pe vedere, ori pe table, ori într-alt
chip cumva puse înainte, și strică pe minte, și pornesc spre aprinderile îndulcirilor
celor de ru șine, poruncim de acum nici într-un chip și orice fel a se însemna. Iar dac ă
cineva s-ar apuca a face aceasta, s ă se aforiseasc ă.

TÂLCUIRE
Fiindcă unii zugr ăveau pe pere ți , și pe scânduri, oarecare zugr ăviri necinstite,
adică, muieri goale, sau sc ăldându-se, sau de b ărbați sărutându-se, sau alte urâciuni ca
acestea, care am ăgesc ochii celor ce le v ăd, și mintea, și inima lor pornesc spre pofte
trupești; pentru aceasta Canonul acesta porunce ște, ca chipurile cele de acest fel
nicidecum s ă se mai zugr ăvească; iar de le-ar zugr ăvi cineva, s ă se aforiseasc ă. Căci
cele cinci sim țiri ale trupului, și mai ales cea mai întâi, și împărăteasa vedere, cu lenire
bagă chipurile acelora ce le vede în l ăuntru în suflet. Pentru aceasta și Solomon
sfătuiește, ochii fiec ăruia să vadă drepte, și lucruri bune, și fieștecare să-și păzească
mintea și inima sa cu toat ă paza, despre toate cele de ru șine potrivnice sim țurilor sale.

CANON 101
«Trup al lui Hristos, și Biseric ă, pe omul cel zidit dup ă Chipul lui Dumnezeu»
[1 Corinteni XII, 27; 2 Corinteni VI, 16], Dumnezeiescul Apostol cu mare glas îl
numește, fiind dar mai presus de toat ă simțita zidire cel ce s-a norocit de cereasca
vrednicie cu mântuitoarea Patim ă, mâncând și bând pe Hristos, deapururea se une ște
cu Viața cea pururea vecuitoare, și sufletul, și trupul î și sfințește cu împ ărtășirea
Dumnezeiescului Dar. Drept aceea, de voie ște cineva a se împ ărtăși cu preacuratul
Trup în vremea adun ării, și una cu acela a se face cu împ ărtășirea, mâinile
închipuindu- și în chipul Crucii, a șa apropie-se, și primeasc ă împărtășirea Darului.

260
Că pe cei ce cinstesc mai mult pe oarecare vase de aur, sau de alt ă materie, f ăcându-le
spre primirea Dumnezeiescului Dar, mai mult decât pe mân ă, și printr-însele se
învrednicesc preacuratei Împ ărtășiri, nici întru un chip îi apropiem, ca pe unii ce mai
mult cinstesc decât pe Icoana lui Dumnezeu pe materia cea neînsufle țită, și omului
supusă. Iar de s-ar v ădi cineva c ă dă preacurata Împ ărtășire celor ce aduc ni ște vase
ca acestea, s ă se aforiseasc ă, și însuși, și cel ce le aduce.

TÂLCUIRE
În timpul acela era obicei a se împ ărtăși și mirenii, ca și cei sfin țiți, luând în mâini
sfântul Trup; precum în ziua de ast ăzi o iau Anafora. Și fiindcă unii, poate c ă pentru
evlavie, și cinste mai mult ă către Dumnezeie știle Daruri, f ăceau vase de aur, sau de alt ă
materie de mult pre ț, și întru acelea primind Preacuratul Trupul Domnului, a șa se
împărtășeau cu el. Pentru aceasta Canonul acesta nu prime ște aceast ă urmare, de se și
făceau pentru evlávie; c ăci omul, și pentru c ă s-a făcut după Chipul lui Dumnezeu, și
pentru c ă mănâncă Trupul, și bea Sângele lui Hristos, prin acestea sfin țindu-se, și
pentru c ă fiind trup, și Biseric ă a lui Hristos, dup ă Apostolul, covâr șește pe toate
zidirile cele sim țite, și neînsufle țite, și prin urmare, mâinile lui sunt mai cinstite, decât
tot vasul. Drept aceea cine voia a se împ ărtăși cu Trupul Domnului, trebuia s ă-și
închipuiasc ă mâinile în chipul Crucii, și să-l primeasc ă. Iar care din mireni l-ar fi primit
în vas, și oricare Preot l-ar fi dat întru acest chip, amândoi hot ărăște Canonul s ă se
aforiseasc ă, adică să se opreasc ă de Dumnezeiasca Împ ărtășire.

CANON 102
Trebuie dar cei ce au luat de la Dumnezeu st ăpânire a dezlega, și a lega, s ă ia
aminte felurimea p ăcatului, și gătirea către întoarcerea celui ce a p ăcătuit, și așa
potrivită boalei pe vindecare s ă o aducă. Ca nu pe ne m ăsurarea întru amândou ă
întrebuin țându-o s ă greșească către mântuirea celui ce bole ște. Că nu simpl ă
[proastă] este boala p ăcatului, ci de multe feluri, și multe odrasle de v ătămare
odrăslește, din care r ăul mult se revars ă, și înainte spore ște, până să stea împotriva
puterii celui ce vindec ă. Drept aceea cel ce se arat ă știutor de doftoria cea întru
duhul, mai întâi se cade a cerceta dispozi ția [așezarea sufleteasc ă] celui ce a p ăcătuit,
și de se înduplec ă spre sănătate, sau dimpotriv ă prin chipurile sale cheam ă asuprăși
pe boală, să priveasc ă în ce chip poart ă grijă de întoarcerea sa în vremea poc ăinței; și
de nu st ă împotriva doftorului, și de nu cre ște rana sufletului prin aducerea
leacurilor celor ce se pun asupra ei, și așa milostivirea s ă o măsoare dup ă vrednicie.
Că tot cuvântul lui Dumnezeu și celui ce i s-a încredin țat păstoreasca ighemonie,
este, a întoarce pe oaia cea r ătăcită, și de șarpe rănită a o tămădui. Și nici către
prăpastia dezn ădăjduirii a o împinge, nici frâiele a le sl ăbi spre abaterea și
defăimarea vie ții. Ci cu un chip numaidecât, ori prin doftoriile cele mai aspre și mai
pietroase, ori prin cele mai moi și mai blânde, s ă stea împotriva patimii, și să se
nevoiasc ă spre închiderea r ănii, ispitind rodurile poc ăinței, și înțelpțește
iconomisind pe omul cel chemat c ătre strălucirea cea de sus. Deci amândou ă se
cuvine a le ști noi, și cele ale scump ătății, și cele ale obiceiului. Și a urma, la cei ce
nu primesc m ărginirea, cu chipul cel predat, precum ne înva ță pe noi Sfin țitul
Vasilie.

261
TÂLCUIRE
După ce Sinodul acesta a rânduit despre multe, și osebite cert ări, în sfâr șit prin
Canonul acesta las ă totul la judecata Episcopilor, și a Duhovnice știlor Părinți,
stăpânirea de a lega și a deslega. Zicând, c ă ei se cuvine a socoti și felurimea p ăcatului,
adică de este de iertare, sau de este de moarte, și plecarea ce are p ăcătosul spre
pocăință, și așa să aducă potrivit ă lecuirea cu boala lui. Nu cumva dând ei celor mari
de suflet, și osârdnici spre poc ăință, certări compogorâtoare, și ușoare, iar celor mai
leneși, și mici de suflet, dimpotriv ă să le dea Canoane aspre, c ă nici pe unul vor
îndrepta, nici pe altul, ci mai vârtos îi vor pierde. Pentru c ă atât de mult în felurit este
păcatul, și atât de tare cre ște, încât st ă împotriv ă, adică biruiește și puterea, și
meșteșugul Duhovnicescului doftor. (Ori și așa mult înfelurit este p ăcatul, și foarte
crește, până ce ajunge a ve șteji și pe meșteșugul Duhovnicescului doftor). Deci pentru
aceasta doftorul sufletelor mai întâi de toate trebuie s ă socoteasc ă așezarea [dispozi ția]
și plecarea p ăcătosului, de și iubește sănătatea sufletului s ău cu fierbinte poc ăință, sau
dimpotriv ă, deși crește păcatul său asuprăși. Și cu ce chip se poart ă cu păcatul. De nu
se împotrive ște mântuitoarelor doftorii ce-i d ă (precum o fac aceasta cei strica ți de
minte, împotrivindu-se doftoriilo r ce le dau doftorii cei trupe ști). Și de nu cre ște mai
mult cu acestea rana p ăcatului. Acestea toate, zic, tr ebuie mai întâi Duhovnicul a le
socoti, și așa după analoghie [propor ție] să măsoare milostivirea. U șurând cert ările la
cel leneș, și mic de suflet, îngreunându-le la cel osârdnic și mare de suflet. Și amândou ă
făcându-le pentru milostivire. Ca pe cel mare de suflet s ă-l curățească de păcat, iar la
cel mic de suflet s ă nu facă rana mai rea. Și în scurt a zice, tot scopul, și lui Dumnezeu,
și Duhovnicului aceasta este, a întoarce oaia cea r ătăcită, adică pe păcătosul (la
pocăință), să-l vindece r ănit fiind de șarpele cel gândit, și nici să-l împing ă în prăpastia
dejnădăjduirii cu grelele canonisiri, nici iar ăși să slăbească frâul lui, cu u șoarele
Canoane, și cu aceasta s ă-l arunce în def ăimare, și în lenevire. Ci cu tot chipul, ori cu
cele aspre și iuți leacuri, ori cu cele u șoare și blânde, s ă se sileasc ă a-l face s ănătos;
cercând rodurile poc ăinței lui, și cu înțelepciune iconomisindu-l c ătre strălucirea cea de
sus a Sfintei Treimi (care este împ ărăția Cerurilor, dup ă Teologul Grigorie). Deci
Duhovnicul, pe amândou ă trebuie a le ști (precum în Canonul al 3-lea al marelui
Vasilie anume se zice aceasta) adic ă și scumpătatea a o ști, și obiceiul. Și dacă păcătoșii
nu vor a p ăzi scump ătate, pentru care se face compogor ământ, și de ani, și de
canonisirea p ăcatelor lor, m ăcar să le porunceasc ă să păzească obiceiul. Adic ă întregi
anii cei rândui ți de Canoane, și certările.

262

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ȘI ECUMÉNICUL AL ȘAPTELEA SINOD

Sfântul și Ecumenicul [a toat ă lumea] al 7-lea Sinod [Sob ór] s-a adunat în Niceea
Vetíniei a doua oar ă în timpul lui Constantin, și a Irinei maicii lui, în anul de la Hristos
783. Iar P ărinți au fost la acesta, Dreptsl ăvitori adic ă trei sute cinzeci, s-au ad ăugăt însă
și alți șaptesprezece, care mai întâi erau lupt ători de Icoane, în urm ă însă căindu-se s-
au primit de Sinodul acesta. Încât to ți au fost trei sute șaizeci și șapte. Iar covâr șitori și
mai însemna ți între ei era Tarasie al Constantinopolului, Petru Arhipresbiterul Romei,
și alt Petru Presbiter și acesta și Egumen al Monastirii sfântului Sávva din Róma, țiind
locul lui Papa Adrian. Toma Sínghelul și Ieromonahul, și Ioan Ieromonahul, plinind
locul Apostolescului Scaun, adic ă în locul lui Apolinárie al Alexandríei, al lui Teodorít
al Antiohíei, și al lui Ilie al Ierusalimului. Aveau îns ă multă putere în Sinodul acesta și
Monahii, fiindc ă era de fa ță întru acesta 135 Arhimandri ți ai Monastirilor. Și s-au
adunat Sinodul acesta, împotriva p ăgânilor, și prihănitorilor de Cre știni lupt ători
[iconomáhi] ai sfintelor Icoane, pe care anatematisindu-i, și mai ales pe Anastásie, pe
Constantin, și pe Nichíta, care în vremea lupt ătorilor de Icoane au st ătut minciuno-
patriarhi [pseudo-patriarhi] ai Constantinopol ului, ca unii ce sfintele Icoane, nu numai
nu le sărutau, și nu li se închinau, ci și idoli le numeau, și le ardeau, și le călcau, și pe
drumuri le târa, și în tot chipul le batjocoreau. Acest Sinod stricând îns ă (în Práxa a 6-a)
și hotărârea cea minciuno-numit ă și dată de mincinosul Sinodul cel adunat în Vlahérna
în timpul lui Constantin Copronim, Epifánie și Ioan Diaconii citindu-l. Și pe sfântul
Ghermanó, și pe Ioan Damaschinul, și pe Gheorghe Cipriánul din nou propov ăduindu-
i de Dreptsl ăvitori și sfinți, au dat hot ărâre în a șaptea Práx ă a sa, așa fiind anume:
„Hotărâm împreun ă cu toat ă scumpătatea, și stăruirea, ca întocmai dup ă chipul
cinstitei și de via ță făcătoarei Cruci, s ă se înalțe și cinstitele și sfintele Icoane, cele
zugrăvite cu vopsele, sau cu mozaíc, sau cu alt ă materie cu iscusin ță așezată, în sfintele
lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele Vase, și pe veșminte, pe pere ți, și pe scânduri, în
Case și în căi, atât Icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus
Hristos și a Preacuratei St ăpânei noastre sfintei N ăscătoare de Dumnezeu, cât și ale
cinstiților Îngeri,
237 și ale tuturor sfin ților. Că cu cât mai adeseori prin Iconiceasc ă

237 Deci în Práxa a 5-a a acestui Sinod, citindu-se cuvântul lui Ioan al Tesalonicului, întru care
dovedește, că se cuvine a se închipui îngerii precum s-au v ăzut de mul ți simțitorește de multe ori,
cu chipul trupurilor lor. Au r ăspuns Tarásie, c ă a dovedit P ărintele acesta c ă se cuvine a se zugr ăvi
îngerii, pentru c ă sunt scri și împrejur, și pentru c ă s-au arătat la mul ți ca oameni. Iar cu socotin ța
lui Tarásie s-a unit și Sinodul. Îns ă trupuri însu șite ale Îngerilor tâlcuiesc oarecare mai noi Teologi,
că sunt trupurile cele vremelnice, pe care le-au luat ca s ă se facă cu ele văzuți ochilor, lipite c ătre ei
din ființa aerului. Iar numitul Ioan zice în Práxa a 5-a, c ă pentru aceasta se închipuiesc Îngerii,
pentru c ă au trupuri sub țiri. Aducând și martori la aceasta pe marele Vasilie, pe marele Atanásie,
și pe Dumnezeiescul Metódie. C ă cu subțiri trupuri dup ă aceștia sunt și Îngerii, dar nu cu totul

263
însemnare se privesc, cu atâta mai mult și cei ce le privesc pe acestea se de șteaptă către
aducerea aminte, și dorirea prototipilor celor întâi. Și acestora a le da s ărutare, și
cinstitoare închin ăciune. Nu îns ă adevărata slujirea cea dup ă Credința noastră, care se
cuvine singurei Dumnezeie știi Firi. (C ă slujirea se hot ărăște de către marele Vasilie, c ă
este slujirea cea întins ă și necurmat ă, și nerăspândită către Dumnezeirea c ăreia slujim;
Hotărârea cea în scurt 230) ci dup ă chipul ce ne închin ăm cinstitei și de viață făcătoarei
Cruci, și sfintelor Evanghelii, și celorlalte sfin țite lucruri.” Și a le face proaducerea de
tămâieri, și de lumini, spre cinste acestora, precum cu bun ă cinstire se obi șnuiau și cei
vechi. C ă cinstea Icoanei trece la Chipul cel întâi,238 și cel ce se închin ă Icoanei, se
închină întru ea Ipostasului celui scris în ea.239 Că așa se întărește învățătura sfin ților

desăvârșit fără trupuri ca Dumnezeu. C ă zice marele Vasilie în capul 16 al cuvintelor celor pentru
Sfântul Duh, despre Îngeri: „Pentru aceasta și în loc sunt, și văzuți se fac, în felul trupurilor lor
arătându-se celor vrednici.” Înc ă și Dumnezeiescul Ilárie zice, c ă tot cel zidit, este și trupesc. (Cap 2
la Matei) ci și Origen cu trupuri sub țiri a înțeles pe Îngeri (despre încep ătorii cartea 1 cap 7, și
cartea 2) și Tertulian în multe locuri, și mai ales în Voroava cea pentru Trupul lui Hristos (Cap 6) și
Iustin, și Clément Stromateul (cartea 3) și Atinagóra în Apologie (adic ă desvinov ățire); și Ciprián
(pentru haina fecioreasc ă), și Ambrosie (în Cartea pentru Noe și pentru corabie) și Eusébie (în
cartea 5 pentru Evangheliceasca prog ătire), și Sulpíchie Sevírul (pentru Bisericeasca Istorie), și
Lactántie (Cartea 2 a introducerilor) și Augustín. Iar pe lâng ă toți aceștia și marele Macárie
Egipteanul. Și vezi capul 67 al lui Simeón Metafrástului în Filocalíe, Fa ța 270.
238 Zicerea aceasta este a marelui Vasilie, precum însu și Sinodul acesta în a 6-a Práx ă a sa zice
aceasta: Și însuși Vasilie în Canonul 18 pentru Sfântul Duh. Zice îns ă și Atanásie „Deci cel ce se
închină Icoanei, prin ea se închin ă Împăratului.” Asemenea îns ă și Hrisostom: „Nu știi, că de vei
ocărî Icoana Împ ăratului în fa ța dregătoriei lui aduci ocara?” (Foaia 859 al tomului al 2-lea al
Sinodicalelor). Cinstea aceasta îns ă, alt fel se face chipului celui întâi (adic ă însuși persoanei) și alt
fel Icoanei (dup ă Vlástar) c ă aceluia adic ă se face slujitore ște, iar Icoanei, cu chip relativ.
239 Icoană se zice, (grece ște adică de la eikéne) de la asem ănarea ce are cu prototipul (întâiul chip).
Și alta se zice fireasc ă, precum este fiecare firesc fiu, c ătre firescul s ău tată (pentru aceasta și
Dumnezeiescul Vasilie; pe zicerea cea mai de sus, adic ă, cinstea Icoanei (a chipului adic ă) o au luat
la firescul chip al Fiului și Cuvântului c ătre Dumnezeu și Tatăl). Iar alta urm ătorească și
meșteșugească, precum este ceea ce cu vopsele se face, și cu altă materie lesnicioas ă, despre care
este cuvântul aici. Și firescul chip adic ă se osebe ște cu adev ărat după Ipostas de pricinuitorul s ău,
fiindcă, Tatăl și Fiul sunt dou ă Ipostasuri. Nu se osebe ște după fire, fiindc ă ei una sunt dup ă firea
omenirii. Iar cel me șteșugesc este dimpotriv ă, după ființă adică se osebe ște de întâiul chip, c ăci
întâiul chip este însufle țit și viu om, iar chipul lui este neînsufle țit și materie moart ă. Pentru care și
acest al 7-lea Sinod a zis în a 6-a Práx ă a sa: Că Icoana nu este dup ă ființa întâiului chip, iar dup ă
Ipostas, adic ă după urmarea Ipostasului este una cu întâiul chip. C ă un Ipostas este a închipui, și a-
l întâiului chip; fiindc ă întâi chip se vede în Icoan ă, și Icoana se înfii țează întru întâiul chip, c ă
umbra de la trup, și a se desp ărți de el este cu neputin ță. Fiindcă Ipostasul se închipuie ște, și nu
firea. Și fiindcă la fiecare Icoan ă se scrie nu numele firii, adic ă acesta este chiar chip de om, ci
Numele Ipostasului, adic ă cum că este a lui Hristos; sau a lui Ioan, sau a altuia. Pentru aceasta și
Sinodul în Práxa mai de sus zice, c ă Icoana se aseam ănă cu întâiul chip numai cu numele, și după
așezarea m ădularelor celor ce-l caracterizeaz ă. Este îns ă și al treilea chip, care se zice în țeles și
însemnător. Precum erau întâiele închipuiri ale Tainelor Darului Evangheliei și al adev ărului. Iar
închipuirile acestora erau semnele [símbolurile] legii vechi și ale Proorocilor; dup ă care, și la Slava
Vecerniei a Duminicii Ortodoxiei se zice (adic ă a întâiei Duminici a marelui post), c ă Darul
Evangheliei, și Biserica, mai înainte au însemnat pe chipul Cortului m ărturiei. Fiindc ă acesta, ca un

264

întâi chip și nepricinuit, mai înainte era de chipul Cortului; iar chipul acestuia, în urma Darului a
fost făcut, nu dup ă vreme, ci dup ă aceasta, c ă a fost chip și pricinuit; și iarăși întâi chipuri sunt
lucrurile cele din viitorul veac, iar închipuirea ale acelora sunt Tainele Darului Evangheliei.
(Pentru aceea atât Dumnezeiescul Pavel a zis, c ă umbra având Legea, nu pe însu și chipul
lucrurilor. Unde chip adic ă înțelege pe Darul, iar lucruri pe cele ale viitorului veac; cât și marele
Vasilie în Canonul 91 chip al viitorului veac a numit pe Duminic ă. Drept aceea și unii Părinți au zis
antítipon (în loc de chip) al Trupului și al Sângelui Domnului, pe Dumnezeiasca Euharístie dup ă
Sfințenie, către lucrurile cele ce se vor descoperi gol și arătat în viitorul veac potrivindu-l pe el,
acoperite fiind acum de întâmpl ările Pâinii și a Vinului, precum tâlcuie ște sfântul Maxim.) La
Sfintele Icoane una și aceeași este și închinăciunea și sărutarea; Pentru aceasta și sfântul Sinod în a
7-a Práx ă a zis, dup ă toate a se primi cinstitele Icoane, și a ne închina lor, și a le săruta; că
amândou ă aceeași însemneaz ă; precum în hot ărârea cea mai de sus zice: Și a le da lor s ărutare, și
cinstitoare închin ăciune. Iar mai pe larg luându-se închin ăciunea, însemneaz ă pe toată cinstea și
închinăc i u n e a c e c u c ădere ce se face înaintea sfintelo r Icoane, precum a zis Dumnezeiescul
Damaschin în cel pentru Icoane. Alta este închin ăciunea cea slujitoreasc ă, alta cea f ără atârnarea și
ținere, alta cu atârnarea și ținere. Că închinăciunea cea slujitoreasc ă numai lui Dumnezeu, și lui
Hristos însu și se dă, și Pâinii și Vinului celor ce s-au pref ăcut la Dumnezeiasca Euharístie, în
Trupul și Sângele lui Hristos; c ă cel ce se închin ă lui Hristos, dup ă Vlástar, însu și Tatălui și
Duhului celui Sfânt împreun ă se închin ă, Firii celei una în Treime, și închinându-se lui Hristos ca
lui Dumnezeu și Stăpânului se închin ă lui, pentru sine și nu pentru altul, dup ă Sinodul cel ce s-a
făcut în vremea Patriarhului Nicolae și a Împăratului Aléxie Comninó pentru Icoane la anul 1085.
(Foaia 961 a Tomului 2 a Sinodicalelor) Fiindc ă slujirea chiar robirea însemneaz ă, după Augustín
(Cap 45 pentru adev ărata Pelághie) Și cuprinde Credin ța și nădejdea mântuirii noastre. Iar sfintei
Icoanei lui Hristos, nu slujitore ște ne închin ăm, întocmai adic ă Icoanei ca întâiului prototip celui
însemnat într-însa; nici ca unora Dumnezei slujim Sfintelor Icoane, precum ne prih ăneau lupt ătorii
de Icoane, s ă nu fie; c ă acest lucru este str ăin de Bisericeasca predanie. Pentru care și Sinodul
acesta în hot ărârea sa a zis. Și acestora s ărutare și cinstitoare închin ăciune să le dăm, nu îns ă
slujirea cea adev ărată după Credința noastră, care se cuvine numai Dumnezeie știi Firi. Și însuși
Dumnezeu înc ă a zis, «Domnului Dumnezeului t ău te vei închina, și lui unuia vei sluji» [a doua
Lege VI, 13; Matei IV, 10; Luca IV, 8]. Vezi c ă închinăciunea o au l ăsat a se da și altuia, iar slujirea
nu o au iertat altuia cuiva, decât numai lui și unuia. Precum și Anastásie al Teúpolei preabine a
tâlcuit zicerea aceasta. C ă ori la care altul se zice slujirea, dup ă întâmplare se în țelege, și nu chiar, și
însemneaz ă pe singur ă cinstea. Precum este ceea ce pentru Vasilie se zice în oarecare Tropar: „O
Vasilie în țelepte și slujitorule al N ăscătoarei de Dumnezeu”. (Pentru aceasta și închinăciunea ce se
face către Dumnezeie știle Taine dup ă prefacere, fiindc ă este slujitoreasc ă, se cuvine a se face cu
osebire de ceea ce li se face mai înainte de prefacere, adic ă cu robeasc ă și până la pământ
închinăciune.) Iar închin ăciune fără împărtășire a Icoanei este, când se închin ă cineva la Icoan ă
numai celui ce se închipuie ște, și nu și Icoanei și celui închipuit. Dar aceasta închin ăciune nu se d ă
sfintelor Icoane; c ăci după Chipul acesta, și alte multe pot a fi Icoane și închipuiri neînchinate,
fiindcă numai se în țeleg ca ni ște pomeniri a oarec ărora (precum pot a se în țelge toate zidirile,
închipuiri ale Ziditorului). Iar închin ăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea
slujitoreasc ă și între cea f ără împărtășire, aceasta chiar se d ă s f i n t e l o r I c o a n e , s e z i c e î n s ă cu
atârnare, fiindc ă Icoana (adic ă Chipul), nu se zice de sine și, ci către oarece, și cu atârnare; c ă Chipul
este chip al celui ce se închipuie ște. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are c ătre cel
ce se închipuie ște după asemănarea Ipostasului adic ă, și după numele cel scris pe ea, împreun ă se
cinstește și împreun ă se închin ă cu cel închipuit, cu o închin ăciune adic ă, de acela și nume îns ă și
împărtășitoare, și aceasta nu dup ă toate și fără schimbare, precum zice Te ódor Studítul în Epistolía
cea către Atanásie. C ă lui Hristos celui Închipuit slujitore ște precum am zis ne închin ăm, iar

265

Chipului lui cu atârnare pentru ținerea cea c ătre acela; asemeni și însuși sfinților și Trupurilor lor,
ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închin ăm cu închin ăciune cuviincioas ă slugii, pentru
apropierea lor cea c ătre Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închin ăm pentru ținerea ce au ele
către dânșii, din asem ănarea Ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum Sinodul cel
mai de sus din vremea lui Nicólae Patriarhul au rânduit; a șișderea, și însăși Născătoarei de
Dumnezeu; cu prea slujitoreasc ă cinste ne închin ăm, ca presfintei Maicii lui Dumnezeu, iar
Chipului ei, cu atârn ătoare închin ăciune. Însemneaz ă însă că deși se zice în Práxa a 4-a a acestui
Sinod, că cinstitele Icoane sunt deopotriv ă la cinste cu Evanghelia, și cu cinstita Cruce, fiindc ă
adică toate acestea se închin ă cu atârn ătoarea închin ăciune, cu toate acestea dup ă rânduiala
închinăciunii, mai întâi ne închin ăm sfintei Evanghelii (poate precum zice Hrisostom, pentru c ă
cele zise de sfin ți, sunt închipuiri ale sufletelor lor; și prin urmare pentru c ă și cuvintele sfintei
Evangheliei sunt închipuiri ale Sufletului și a Inimii Domnului. Pentru aceasta și se protimisesc <a
da întâietate>) apoi Crucea, apoi Icoana lui Hristos, Icoana N ăscătoarei de Dumnezeu; și prin
urmare Icoanele sfin ților, precum se arat ă aceasta în aceea și Práxă; din cuvântul Sfântului Máxim,
și de obște a zice, dup ă rânduiala și vrednicia Prototipurilor; a șa urmeaz ă și rânduiala închin ării
Chipurilor lor. Sfintelor Icoane nu se închin ă oamenii pentru materie, ci pentru asem ănarea ce au
cu cel închipuit pe ele. Drept aceea P ărinții acestui Sfânt Sinod în oarecare voroave a lor, au zis, c ă
lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va
strica des ăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii îns ă pentru evlavie le îngroap ă. Sfintele
Icoane nu trebuie a se unge cu sfântul Mir, sau a se sfin ți cu Rugăciuni de Preot: 1. Pentru c ă noi nu
ne închin ăm lor pentru c ă sunt miruite, sau pentru c ă sunt sfin țite cu Rug ăciuni, ci îndat ă ce
vedem Chip sfânt, f ără a cerceta m ăcar despre Mir și Rugăciune, ne închin ăm lui, și pentru
Numele sfântului, și pentru asem ănarea ce are cu acela a c ăruia este chipul. Pentru aceasta în a 6-a
Práxă a Sinodului acestuia, Sinodul lupt ătorilor de Icoane cel din vremea lui Coproním au prih ănit
pe sfintele Icoane zicând, c ă numirea Icoanelor nici sfin țită Rugăciune au, care s ă le sfințească; ca
din aceasta c ătre sfințenie să se mute din lucru ob ștesc, ci rămâne o ob ștească și necinstit ă, precum
o a făcut zugravul. Iar c ătre acestea Sfântul al 7-lea Sinod r ăspunzând prin Epifánie Diaconul, nu a
zise că s-a făcut Rugăciune asupra Icoanelor, ci a zis c ă, precum multe sfin țite lucruri, rug ăciune
sfințită nu primesc, ci de la însu și numele lor sunt pline de dar și de sfințenie, precum este Chipul
sfintei Cruci, care este vrednic ă de cinste și de închin ăciune la noi, cu toate c ă se face f ără de vreo
Rugăciune, și noi cu singur ă închipuirea ei credem c ă luăm sfințenie, și cu închin ăciunea ce-i
facem, și cu însemnarea ei pe frunte, și cu pecetluirea ei ce în aer se face cu degetul (vezi c ă nu cu
trei degete se f ăcea din învechime semnul Crucii, ca acum, ci cu un deget, care zice și Hrisostóm în
oarecare cuvânt al s ău, și vezi despre aceasta în a 2-a însemnare a Canonului 91 al lui Vasilie)
nădăjduim să izgonim pe draci. Asemeni precum și multe vase sfin țite avem, și le sărutăm, și
nădăjduim că vom lua de la ele sfin țenie, măcar că sfințită rugăciune nu au. Asemeni și sfânta
Icoană, ce nu are Rug ăciune, închinându-ne ei și sărutându-o, ne împ ărtășim de sfin țenie, înălțând
cinstea la cel închipuit pe ea. Iar de nu pot lupt ătorii de Icoane s ă zică că sfintele Vase sunt
necinstite și de obște, fiindc ă nu au rug ăciune, ci sunt precum le-au f ăcut, țesătorul, zugravul, și
argintarul, și le au pe ele sfinte și cinstite. Asemeni dar se cuvine s ă aibă și pe cinstitele Icoane ca
sfinte și cinstite și sfințite, deși nu au rug ăciune. 2. Nu au trebuin ță sfintele Icoane de Rug ăciune și
miruire; pentru c ă după Dosítei foaia 658 din Dodecávivlon numai singur Papista șilor nelegiuire
este de a face Icoane prin Rug ăciuni și prin oarecare alc ătuiri. Că ei se fălesc, că Papa alc ătuiește
Icoane din cear ă curată, din sfântul Mir și din Apa sfin țeniei (adic ă din Aghiasm ă), și că citește
asupra lor rug ăciuni minunate, și că pentru aceasta Icoanele acelea fac minuni. (Precum mint ei, c ă
Léon al 3-lea a trimis o Icoan ă ca aceasta lui Caról Regele Fran ței, și acela o avea la evlavie. Și că
Papa Urbán alt ă una a trimis lui Ioan Paleológului, și că aceasta s-a cinstit cu litanii în Biseric ă.)
Vezi că Rugăciunea cea pentru sfintele Icoane este Papist ășească, și nu Dreptsl ăvitoare ? Și din nou

266

izvodită și nu veche? Pentru aceasta nici într-un Evhológhion (Molitfelnic) din cele vechi
manuscrise aceasta nu se afl ă. Și am luat aminte c ă această Rugăciune nici în cele Tip ărite mai-
nainte de 100 de ani nu se afl ă. 3. Se face cunoscut c ă Sfintele Icoane de Rug ăciune și de miruire nu
au trebuin ță. Pentru c ă și pe pere ții Bisericii se zugr ăvesc, și în nártice, și în curțile lor, și de obște
pe căi, și pe uși, și pe sfintele Vase; și nici se miruiesc cândva, nici Rug ăciuni li se citesc, și cu toate
acestea se cinstesc și se închin ă. Pentru asem ănarea ce au cu aceia ale c ărora sunt. Se cuvine s ă
însemnăm, că și Părintele cel f ără de început se cuvine a se zugr ăvi precum s-a ar ătat lui Daniil
Proorocului ca un vechi de zile. Iar de și Papa Grigorie în Epistolía cea c ătre Léon Isávrul (foaia 712
a Tomului al 2-lea din Sinodicale) zice c ă n u î n c h i p u i m p e T a t ăl Domnului Iisus Hristos; dar
aceasta nu prost a zice, ci c ă nu-l zugr ăvim dup ă Dumnezeiasc ă fire; că aceasta cu neputin ță zice,
este a se zugr ăvi, și a se închipui Firea lui Dumnezeu. Care și Sinodul acesta face, și toată
Catoliceasca Biseric ă, și nu că nu-l zugr ăvea pe el precum s-a ar ătat proorocului; c ă de nu l-am
zugrăvi pe el nicidecum, pentru ce s ă zugrăvim atât pe Tat ăl, cât și pe Duhul Sfânt, în chip de
Îngeri, de B ărbați tineri, precum s-au ar ătat lui Avraam? Apoi de și, să zicem, c ă Grigorie zice
aceasta, dar socoteala unui Sinod de mul ți oameni și Ecumenic mai mult se protimisé ște decât
socoteala unuia. Iar de și Sfântul Duh se cuvine a se zugr ăvi în chip de Porumb, precum s-a ar ătat,
zicem: C ă, de vreme ce un Pers cu numele Xenaías, zicea pe lâng ă altele, c ă este de minte
copilărească a se zugr ăvi sfântul Duh precum s-a ar ătat în chip de Porumb. Iar acest al 7-lea sfânt
Sinod l-au anatematisit pe el împreun ă cu ceilal ți luptători de Icoane. Din aceasta se socote ște că
după Sinodul acesta trebuie a se zugr ăvi în chip de Porumb precum s-a ar ătat. Aceasta adevereaz ă
și însuși Dosítei (Fa ța 655 din Dodecávivlon). C ă prea înțeleptul Pláton Arhiepiscopul Moscovei
însemneaz ă la a 2-a din cele 10 Porunci în drepsl ăvitorul s ă Catehisis, c ă nu se cuvine cineva a
socoti pe o Icoan ă mai sfânt ă decât alta, nici s ă nădăjduiască întru una mai mult decât întru alta.
Iar Dosítei al Ierusalimului zice, c ă sfintele Icoane fac minuni, ori pentru c ă s-au zugr ăvit de vreun
sfânt (îns ă aceasta mul ți nu o primesc), sau pentru alt ă pricină ( p o a t e p e n t r u e v l a v i a
închinătorilor), și pentru Dumnezeiasca Iconomie; și că a scobi Drepsl ăvitorii scândurile sfintelor
Icoane, și a pune în l ăuntru părți din cinstitul Lemn, și din Sfinte moa ște, și a se închina lor
împreun ă și Icoanelor, aceasta nu se opre ște. Deci cu cutremur se cuvine a ne închina sfintelor
Icoane, și să credem c ă darul Dumnezeiesc vine asupra lor, care ne împarte sfin țenie nou ă, după
Vlástar; și se cuvine s ă ne facem vrednici de închinarea sfintelor Icoane, p ăzind noi curate cele cinci
simțiri, și așa să ne închin ăm lor. Dup ă Práxa a 6-a a acestui al 7-lea Sinod. Iar câ ți au sfintele
Icoane numai spre aducerea aminte, și nu și spre a le s ăruta, sunt jum ătate răi și minciuno-
adevărați, după aceeași a 6-a Práx ă a Sinoduiu. Pentru șase oarecare pricini se închipuiesc și se
închină sfintele Icoane: 1. C ă împodobesc Bisericile; 2. C ă învață pe cei ce nu știu carte, proorociile
Proorocilor, nevoin țele Cuvio șilor, chinurile Mucenicilor, și patimile și minunile lui Hristos, dup ă
sfântul Nil, în a patra Práx ă a acestui Sinod; 3. C ă aduc aminte celor știutori de carte cele ce poate
le-au uitat. De unde și Cărți se zic Icoanele ale în țelepților și ale neînv ățaților, precum zice sfântul
Dialog în cartea cea c ătre Secúnd. 4. C ă cresc dorul Cre știnilor celor ce le privesc. Pentru aceasta a
zis Sinodul, c ă cei ce le privesc pe ele se de șteaptă spre pomenirea și dorirea celor scri și pe ele. 5.
Că îndeamn ă pe cei ce le v ăd spre urmarea faptelor sfin ților, dup ă sfântul Nil, și după marele
Vasilie în Orá ția cea către Górdie, și după acesta al 7-lea Sinod. 6. Pentru c ă îndeamn ă pe cei ce le
văd a chema cu Credin ță și cu nădejde pe Dumnezeu ca Mântuitor, iar pe sfin ți ca mijlocitori c ătre
Dumnezeu, ca prin solia lor s ă li se dea toate cererile cele c ătre mântuire. Și luptători de Icoane
[Iconomahi] au st ătut nu numai cei ce au fost în vremea împ ăraților celor lupt ători de Icoane, ci și
Ariénii mai înainte, și în urmă toți cei ce sl ăveau o fie în Hristos, și acum to ți Lutero-calvinii. Din
aceste zise se dovede ște că rău fac latinii, cei ce nu scriu numele sfin ților tuturor pe Icoanele lor,
căci după cele hot ărâte de acest Sinod, Icoana, adic ă Chipul, se aseam ănă cu acela al c ăruia este
chipul, ci și se sfin țește, atât de la caracter, cât și de la numele cel închipuit. Dumnezeiescul

267
Părinților noștri, adic ă predanisirea Catolice știi Biserici, ceea ce de la marginile
Pământului pân ă la marginile lui au primit Evanghelia. Și pe lâng ă toate acestea,
Sinodul acesta au dat întru a opta Práx ă a sa și acestea 22 de Canoane, de nevoie fiind
la buna rânduial ă și așezarea Bisericii. Cu care s-au adeverit, împreun ă și tot sfântul și
Ecumenicul Sinodul acesta al 7-lea de Sinodul cel ce dup ă acesta s-a adunat în sfânta
Sofía, și de toți tâlcuitorii Canoanelor. Iar Practicalele Sinodului acestuia, care în opt
lucrări se cuprind, se afl ă în Tomul al 2-lea al Sinodicalelor, la foaia 719, iar împreun ă
cu Practicalele se afl ă, și osebite Epistolíi ce se întind c ătre Sinodul acesta.

Grigorie al Tesalonicului zice, c ă se cade a se scrie Numele lui Iisus Hristos înc ă și pe Crucile cele
nezugrăvite, ce se înfig pe la c ăi, sau pe la u și, sau și la alte p ărți. Ca de la nume s ă se cunoasc ă că
sunt ale lui Hristos, și nu ale tâlharilor celor ce s-au r ăstignit împreun ă cu Hristos. De nevoie este
însă, să adăugăm și aceasta aici, c ă cei ce țin Icoane sfinte la Praznicile oarec ăror sfinți, și se poart ă
cu ele încolo și încoace, s ărind cu necuviin ță ca niște îndrăciți, și spunând ca când cele viitoare, și
arătând lucruri ascunse, și alte mincinoase proziceri, și vrăji făcând, ace știa zic, se cuvine prea greu
a se canonisi de c ătre Arhierei și Duhovnici, pentru c ă înnoiesc supersti țiile (disidemoníile) Elinilor
și ale păgânilor, și trebuie a se îndrepta aspre pedepse de c ătre sfânta Biseric ă. Trebuie a ști și
aceasta: c ă de vreme ce Sfântul Sinodul acesta la multe locuri zice, c ă ceea ce arat ă Scriptura, și
Evanghelia prin graiuri, aceea înf ățișează zugravul prin Icoane; pentru aceast ă pricină zugravii
trebuie bine a lua aminte, și ști mai întâi ce zice Scriptura și Evanghelia, ca s ă zugrăvească Icoanele
după înțelegerea Sfintei Scripturi. Sau de nu știu ei, să întrebe pe cei ce știu ca să se învețe, și să nu
zugrăvească unele în loc de altele, și de multe ori înc ă prea necuviincioase și împotriva
Evangheliei. Precum a zugr ăvit pe Domnul la înjum ătățirea Praznicului Cincizecimii Copil tân ăr,
și fără de barbă învățând, de vreme ce Domnul atunci era B ărbat desăvârșit după Botez. A zugr ăvi
pe Apostolul Pavel la În ălțare, și la Pogorârea Duhului Sfânt, de vreme ce el s-a f ăcut Ucenic al lui
Hristos dup ă acestea, și după uciderea cu pietre a lui Ștefan. A zugr ăvi Învierea lui Hristos, nu din
Mormânt ie șind, și pe osta și împrejurul Mormântului fiind și străjuind, și pe Îngeri pe piatr ă
șezând, precum zice Evanghelia; ci zugr ăvind, pe Hristos în iad pogorându-se, și pe Adam și pe
Eva de Mâinile lui țiindu-se, și ușile și încuietorile iadului z ăvorâte; și mulți draci întuneca ți fiind
acolo, și pe toți Patriarhii și Proorocii; Care nu sunt Icoana a Învierii, ci închipuire a pogorârii
Domnului în iad, fiind Sufletul desp ărțit de Trup; c ă Sufletul singur cu puterea cea Dumnezeiasc ă
ce avea s-a pogorât în iad, iar Trupul z ăcea în Mormânt mort; iar la Înviere iar ăși s-a unit Sufletul
cu Trupul, și aceasta este învierea. Pe lâng ă acestea, nu se cuvine a zugr ăvi la Icoana Pogorârii
Duhului Sfânt un om dedesubtul Apostolilor, și al însemna lumea, ci în locul acestuia, se cade a
Proorocul Ioíl, ce zice: „Voi turna din Duhul meu peste tot trupul”, precum a șa au oarecare vechi
Icoane. Acestea și alte asemeni necuviin țe închipuiesc zugravii din ne știință și din rău obicei, ci
îndrepteze-se, silindu-se înc ă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, s ă
aibă asemănare cu aceia ale c ărora sunt chipurile, precum porunce ște sfântul Sinod acesta, și nu a
fi oarecare groz ăvii neasem ănate.

268

CELE 22 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL 7-LEA
SINOD TÂLCUITE
CANON 1
Celor ce s-au norocit de vrednicia Ieraticeasc ă, mărturiile și isprăvile le sunt
însemnările [descrierile] cele ale canonice știlor așezământuri, pe care cu bucurie
primindu-le, împreun ă cu apărătorul de cele Dumnezeie ști Davíd cânt ăm către
Stăpânul Dumnezeu zicând: «În calea m ărturiilor tale m-am desf ătat ca întru toat ă
bogăția» și «Ai poruncit dreptate a fi m ărturiile tale în veac»; «În țelepțește-mă și voi
fi viu» [Psalm 118: 14, 138, 144]. Și dacă Proorocescul glas porunce ște nouă în veac s ă
păzim poruncile lui Dumnezeu, și să viețuim întru ele, ar ătat este c ă ele rămân
deapururea necl ătite, și nemișcate. Că și văzătorul de Dumnezeu Moisí a șa zice:
«Întru ele nu este cu putin ță a se adăogi, și din ele nu este cu putin ță a se scădea» [A
2-a Lege XII, 32]. Și Dumnezeiescul Apostol Petru întru acestea l ăudându-se strig ă:
«La care doresc Îngerii a privi». Și Pavel zice: «Sau noi, sau Înger din Cer, de va vesti
vouă afară de ceea ce a ți primit, anátema fie» [Galateni I, 8]. Deci acestea a șa fiind și
mărturisindu-ne nou ă, bucurându-ne de ele, ca cum ar afla cineva dobânzi multe
[Psalm 118, 162], cu îmbr ățișare primind Dumnezeie știle Canoane, și întreg
Așezământul lor și neclătit îl înt ărim, care s-a a șezat de c ătre trâmbi țele Duhului
prealăudații Apostoli, și de către sfintele Ecumenice Sinoade, și de către cele ce s-au
adunat pe alocuri, spre predarea unor A șezământuri ca acestea, și de către sfinții
Părinții noștri, că de unul și același Sfânt Duh luminându-se, au hot ărât cele
folositoare, și pe cei ce ei îi dau anátemei, și noi îi anatematisim, iar pe cei ce îi
caterisesc, și noi îi caterisim, iar pe cei ce îi aforisesc, și noi îi aforisim; iar pe cei ce îi
dau cert ării, și noi așișderea îi supunem. «C ă neiubitor de argint este chipul;
îndestulându-ne cu acestea» [Evrei XIII, 5]; ar ătat strig ă Dumnezeiescul Apostol
Pavel cel ce s-a suit întru al treilea Cer și a auzit graiuri nespuse. [Sinod 4: 1; Sinod 6:
2]

TÂLCUIRE
Dumnezeie știle Canoane, sunt m ărturii celor sfin țiți, fiindcă mărturisesc și arată
lor cum se cuvine a petrece. Iar ispr ăvile lor sunt, pentru c ă păzindu-se de c ătre dânșii,
isprăvesc și își îndrepteaz ă viața lor. Pe acestea dar Canoane Sinodul acesta cu bucurie
primindu-le prin Canonul acesta, Prooroce știle cuvintele acelea ale lui Davíd, le înal ță
către Dumnezeu, care a șa zic: M-am bucurat Doamne întru m ărturiile tale, precum m-
aș fi bucurat de a și fi avut toate bog ățiile lumii. Și tu ai poruncit s ă păzesc mărturiile
t a l e î n v e a c , c u c a r e î n țelpțește-mă și voi fi viu în ele. Și dacă glasul acesta al
Proorocului ne porunce ște să păzim mărturiile lui Dumnezeu deapururea, și să fim vii
într-însele; ar ătat este, c ă și ele rămân deapururea și neclătite. Pentru aceea și Moisí
zice: Nici s ă adaogă cineva în cele Legii, nici s ă scoată. Și Corifeul (Vârfelnicul) Petru se

269
laudă întru acestea zicând, c ă și Îngerii doresc a privi, întru acelea adic ă ce au ar ătat
nouă Apostolii cei ce bine au vestit cu Duhul lui Dumnezeu. Și Pavel anatematisé ște,
măcar de Înger de ar fi, cel ce bine veste ște, afară de cele predanisite. Pentru aceasta și
noi (zic sfin ții Părinți) bucurându-ne de Dumnezeie știle Canoane, precum se bucur ă
ostașii, când g ăsesc prăzi multe la vr ășmașii lor cei birui ți, precum și aceasta o zice
Davíd, le îmbr ățișăm pe ele cu bucurie, și le ținem, și le întărim, atât pe cele a șezate de
sfinții Apostoli, cât și pe cele ale celor 6 Ecumenice Sinoade, și ale celor localnice, și ale
Părinților celor din parte. Anatematisínd adic ă pe cei ce și ei îi anatematisésc, caterisind
însă pe cei ce și ei îi caterisesc, și aforisind pe cei ce și ei îi aforisesc; și de obște a zice,
certând și noi pe cei ce și ei îi ceart ă. Căci, precum aici, neavând socoteal ă iubitoarea de
argint, se îndestuleaz ă în avuțiile acestea, ce le au, precum zice Pavel, a șa și noi nici
adăogim, nici sc ădem, ci ne îndestul ăm în Canoanele cele hot ărâte de sfin ții Părinți240.
Vezi și pe cel 1 la Sinodului 4 și Prolegómena Canoanelor cea de la începutul C ărții.

CANON 2
De vreme ce cântând ne împreun ăm cu Dumnezeu. «Întru îndrept ările tale voi
cugeta, nu voi uita cuvintele tale» [Psalm 118, 16], to ți Creștinii (sunt datori) a p ăzi
lucrul acesta mântuitor, iar mai ales, cei îmbr ăcați cu Ieraticeasca vrednicie. Pentru
aceasta hot ărâm, ca tot cel ce urmeaz ă a se înainta la treapta Episcopiei, des ăvârșit să
știe Psaltirea, ca dintru aceasta și pe tot Clerul lui a șa să sfătuiască a-l învăța; să se
cerceteze îns ă cu încredin țare de Mitropolitul, de are osârdie a citi, cu luare aminte,
și nu în treac ăt, atât sfintele Canoane, cât și sfânta Evanghelie, și Cartea
Dumnezeiescului Apostol, și toată Dumnezeiasca Scriptur ă. Și a petrece dup ă
Dumnezeie știle Porunci, și a învăța pe norodul s ău; că ființă a Ierarhiei noastre sunt
Cuvintele cele de Dumnezeu predanisite. Adic ă, adevărata știință a Dumnezeie știlor
Scripturi, precum marele Dionisie a zis. Iar de s-ar îndoi, și nu ar pofti a șa să facă și
să învețe, să nu se hirotoniseasc ă. Că Prooroce ște a zis Dumnezeu: «Tu cuno ștința o
ai depărtat; și eu te voi dep ărta pe tine a nu Ieratevsi mie» [Oséa IV, 6]. [Cartagina:
24]

TÂLCUIRE
Și toți Creștinii mireni trebuie a cugeta, și a se îndeletnici de drept ățile lui
Dumnezeu, și a nu uita cuvintele lui, precum cânt ă ei și se făgăduiesc împreun ă cu
Proorocul în toate zilele, iar mai ales și mai cu deosebire cei Ierosi ți. Pentru aceasta
hotărăște Canonul acesta, ca negre șit, să știe noimele Psaltirii, cel ce urmeaz ă a se face
Episcop, pentru ca s ă învețe din ele pe norodul s ău, ca și ei să se învețe. Așișderea să se
învețe unul ca acela cu încredin țare de Mitropolitul, de are dorin ță a citi, nu pe
deasupra și numai zicerile, ci dup ă adâncime, și cu înțelegerea noimelor, sfin țitele
Canoane, ce mai sus le-am pomenit, Sfânta Evanghelie, Apostolul, și toată
Dumnezeiasca Scriptur ă, și nu numai a le citi, ci și a petrece precum acestea poruncesc,

240 Vezi aici cât de vrednice de cinstire și de cucernicie sunt Dumnezeie știle Canoane, pentru c ă cu
titlurile și numirile acelea cu care se cinste ște Scriptura cea de Dumnezeu insuflat ă, și sfântă, cu
acelea însu și cinstește pe Dumnezeie știle Canoane sfântul acesta Sinod, m ărturie, și dreptăți, și
altele ca acestea numindu-le.

270
și a învăța pe turma sa dup ă acestea. Fiindc ă, precum hot ărâtor zice Dionísie
Areopagítul241, Ființă și întărire a Biserice știi Ierarhii sunt cuvintele cele de Dumnezeu
predanisite, adic ă adevărata înțelegere, și scump ătățita cuno ștință a Dumnezeie știlor
Scripturi. Iar de se îndoie ște, și nu are dorin ță a le face acestea el, și a învăța și pe
ceilalți, să nu se fac ă Episcop. C ă zice Dumnezeu prin Proorocul Osié: «Tu cuno ștința
Legilor mele o ai gonit de la tine, și eu pe tine te voi goni de a nu fi Preot al meu.»

CANON 3
Toată alegerea f ăcută de către boieri, pentru Episcop, sau pentru Presbiter, sau
pentru Diacon, neînt ărită să rămână după Canonul ce zice. Dac ă vreun Episcop
lumești stăpânitori întrebuin țând, prin ace știa ar lua Biseric ă, să se cateriseasc ă și să
se aforiseasc ă, și toți cei ce se împ ărtășesc cu dânsul. C ă trebuie cel ce urmeaz ă a se
înainta la Episcopie, de Episco pi a se alege, precum de c ătre sfinții Părinți cei din
Niceea sa hot ărât, în Canonul ce zice. Episcopul se cuvine, mai ales de to ți cei ce sunt
în Epárhie a se a șeza; iar dac ă una ca aceasta ar fi cu anevoie, ori pentru vreo
neapărată nevoie, ori pentru lungimea c ăii, negre șit trei la un loc adunându-se,
împreun ă alegători făcându-se și cei ce nu vor fi fa ță, și conglăsuindu-se prin
scrisori, atunci hirotonia s ă se fac ă. Iar înt ărirea celor ce se fac, s ă se dea
Mitropolitului în fiecare Epárhie. [Apostolesc: 1, 2, 30, 61; Sinod 1: 4; Laodiceea: 5, 13; Cartagina: 59; Timotei: 7]

TÂLCUIREA
Canonul acesta împreun ă se alcătuiește din al 30-lea Canon, al Apostolilor, și din
cel al 4-lea al Sinodului 1 care fiindc ă le-am tâlcuit, vezi a lo r Tâlcuire acolo. Numai

241 Însemneaz ă că de acest Ecumenic Sinod se înt ăresc Scripturile Areopagítului Dionísie de
adevărate, și se astup ă gurile celor ce zic s ă sunt str ăine, sau cu îndoial ă. Că zicerea aceasta este
luată din Capul 1 al Biserice știi Ierarhii, precum și aceea ce o arat ă următorul al 4-lea Canon
acestuiași, pentru Petru care zice: „Petru Vârfelnicul, și căpetenia Apostolilor,” zicerea este a
acestuiași Dionisie, care se ia din Capul al 3-lea al Dumnezeie știlor Numiri. Sunt C ărți adică
amândou ă, din care mai ales iau materie de împotriv ă zicere cei ce nu drept clevetesc pe ale lui
Dionísie. Și nu numai acest de fa ță Sinod, dar înc ă și cel al 6-lea Ecumenic conscriptele lui Dionisie
le întărește, în Praxa a 6-a întru care pomene ște despre lucrarea cea Dumnezeiasc ă bărbătească,
luând Sinodul zicerea aceasta din a 4-a Epistolíe a sfântului c ătre Gáie. Înc ă și Sinodul cel în Roma
adunat în vremea lui Martín asupra celor ce sl ăveau o voie întru Hristos. Și Sofrónie în Sinodul cel
în Ierusalim adunat. Și Andréi al Critului tâlcuie ște cele în Capul al 3-lea din cele despre
Dumnezeie șt i l e n u m i r i , u n d e s e z i c e d e s p r e A d o r m i r e a N ăscătoarei de Dumnezeu. Și
Dumnezeiescul Maxim îl tâlcuie ște, și Damaschin de el pomene ște în Cartea 1 Cap 12 din cele
dogmatice ști. Și Papa Agatón în Epistolía 15 cea c ătre Împăratul Constantin. Iar de nu pomenesc
sfinții cei vechi de conscríptele lui Dionisie, aceasta o fac dup ă Corésie, fiindc ă voia să dovedeasc ă
cuvintele lor din singure m ărturiile Scripturii. Și măcar că și Petru Lanséliul, și Cordériul Iisuí ții
dovedesc, c ă ceea ce zice Teologul Grigorie în Cuvântul cel la Na șterea lui Hristos: „Care și de
altul oarecare din cei mai înainte de noi prea bine și preaînalt s-a filosofit”, o zice pentru Dionísie
unde tâlcuia lauda Serafimilor, care a fost mai înainte de Grigorie. Și nu pentru Atanasie, precum
zice Nichita. C ă Atanasie tr ăia, când tr ăia și Grigorie, și nu mai înainte de el. Și dar dou ă
Ecumenice Sinoade, și două localnice, și atâția alți sfinți, sunt mai de crezut decât mul ți
nenumărați împotriv ă grăitori.

271
aceasta îns ă cu deosebire are Canonul acesta, ca toat ă alegerea de Episcop, sau de
Presbiter, sau de Diacon, ce s-ar face cu st ăpânirea și silnicia st ăpânitorilor, s ă rămână
fără tărie. Și ca Episcopii s ă se aleag ă de către Episcopi, dup ă chipul cel mai întâi adic ă.
Iar cum c ă și Presbiterii, și Diaconii se aleg, se arat ă mai ales de Canonul acesta, despre
care vezi subînsemnarea celui al 2-lea Apostolesc. Iar cum c ă și Creștinii se cuvine
după urmare a alege împreun ă cu Arhiereii, pe cei ce au se Hirotonisi, arat ă tâlcuirea
celui 61 Apostolesc. Vezi și pe cel înt ăi, și al 2-lea Apostolesc, și subînsemnarea celui al
5-lea din Laodiceea.

CANON 4
Propovăduitorul adev ărului Dumnezeiescul Apostol Pavel, oarecum ca un
Canon punând Presbiterilor Efesénilro, iar mai ales și toatei Ieratice știi pliniri, a șa a
cutezat a zice: «Argintul, sau aurul, sau îmbr ăcămintea, a nici unuia nu am poftit;
toate le-am ar ătat vouă, că așa ostenind trebuie a sprijini pe cei neputincio și, mai
fericit socotind c ă este a da, decât a lua.» [Fapte XX, 33, 35] Pentru aceasta și noi de la
acesta înv ățându-ne, hot ărâm nicidecum Episcopul a fi r ău câștigător, pricinuind
pricinuiri întru p ăcate, a cere aur, sau argint, sau altceva, de la Episcopii cei supu și
lui, sau de la Clerici, sau de la Monahi. C ă zice Apostolul «Nedrep ții Împărăția lui
Dumnezeu nu o vor mo șteni» [1 Corinteni VI, 9]; și «nu sunt datori fiii a învistierí
născătorilor lor, ci n ăscătorii fiilor lor» [2 Cori nteni XII, 14]. Deci dac ă vreunul
pentru cererea de aur, de vreun alt fel oarecare, ori pentru oarecare a sa împ ătimire,
s-ar afla oprind de Liturghie, și aforisind pe vreunul din Clericii cei de sub el , sau
Biserică cinstită închizând, a nu se face întru ea slujbele lui Dumnezeu, întru cele
nesimțite îndelungându- și nebunia sa, negre șit nesim țitor este, și aceleia și pătimiri
se va supune: « Și se va întoarece durerea lui pe capul lui» [Psalm VII, 17 <16>], ca un
călcător de Porunca lui Dumnezeu, și de Apostole știle Așezământuri. C ă porunce ște
și Petru Coriféul (Vârfelnicul) Apostolilor și Căpetenia: «P ăstoriți turma lui
Dumnezeu cea dintre voi, nu cu silnicie, ci cu voie dup ă Dumnezeu, nu cu mâr șav
câștig, ci cu osârdie. Nu ca cum st ăpânind pe Clerici, ci chip f ăcându-v ă turmei; și
arătându-se Arhip ăstorul, ve ți lua cununa slavei cea neve ștejită» [1 Petru V, 2-4]

TÂLCUIRE
Fiindcă marele Pavel, și prin cuvânt, și prin fapt ă îndatore ște pe Arhiereii
Efesénilor, și printr-în șii pe toți Arhiereii cei din urm ă, să nu pofteasc ă argintul, sau
aurul, sau haine, ci prin osteneala mâinilor s ă ajute pe cei neputincio și și care au
trebuință, și că mai fericit este a da cineva decât a lua. Pentru aceasta Canonul acesta
porunce ște, ca nici un Arhiereu s ă nu ceară cu îndatorire, și după mârșavul câștig, aur
sau argint, sau vreun alt lucru, de la Episcopii cei supu și lui, dau de la Clerici, sau de la
Monahi, fiindc ă nedreapt ă este cererea aceasta, și nedrep ții Împărăția lui Dumnezeu nu
o moștenesc, dup ă acestași Apostol. Și pentru c ă fiii nu-s datori a aduna ca s ă dea
născătorilor, ci n ăscătorii să dea fiilor. Deci, oricare Arhiereu s-ar afla, s ă facă árgos,
sau să aforiseasc ă pe vreun Preot, sau Cleric, sau s ă închidă Biserica pentru ca s ă ia
bani, sau pentru vreo alt ă împătimire a sa. Unul ca acesta s ă pătimească ceea ce face,
adică să se facă árgos, și să se aforiseasc ă, de va fi Episcop de Mitropolitul s ău, de va fi
Mitropolit de Patriarhul s ău. Că și Verhovnicul Petru acestea îndatore ște pe Arhiereii,

272
ca să pască turma lui Dumnezeu, nu silnice ște și tiranice ște, ci cu blânde țe și de voie,
după Dumnezeu; nu pentru urâtul câ știg, ci cu osârdie; nu ca cum st ăpânind pe Cler, ci
ca chip și pildă făcându-se turmei, ca, când se va ar ăta Arhip ăstorul Hristos întru a
doua sa venire, s ă ia de la dânsul Cununa cea neve ștejită a Slavei. Cite ște și pe cel 24
Apostolesc.

CANON 5
Păcat de moarte este, când oarecare p ăcătuind neîndrepta ți vor rămâne. Iar decât
aceasta mai r ău este, când cei ce au c ăzut se ridic ă împotriva Evséviei (bunei cinstiri),
și Adevărului, cinstind mai mult pe mamoná decât pe ascultare lui Dumnezeu, și
Canonice știle lui A șezământuri nesuferindu-le. «Întru ace știa nu este Domnul
Dumnezeu, de nu cumva smerindu-se, se vor de ștepta din gre șeala lor» [A 3-a
Împăraților]. Că trebuie ei mai mult a se apropia de Dumnezeu, și cu inim ă zdrobită,
a cere l ăsare și iertare p ăcatului acestuia, iar nu a se f ăli cu nelegiuita dar. «C ă
aproape este Domnul de cei zdrobi ți cu inima» [Psalm XXXIII, 18], deci, pe cei ce se
fălesc, că prin darea de aur s-au rânduit în Biseric ă, și întru acest r ău obicei
nădăjduindu-se, care într ăinează de la Dumnezeu, și de toat ă Preoția, și din aceasta
cu față nerușinată, și cu gură deschis ă, și cu cuvinte oc ărâtoare pe cei ale și de Sfântul
Duh, pentru fapta bun ă a vieții, și rândui ți fără dare de aur, necinstindu-i, mai întâi
făcându-o aceasta, s ă ia treapta Cetei loru și cea mai de pe urm ă. Iar de vor st ărui,
prin certare s ă se îndrepteze. Iar de se va ar ăta vreunul c ă o au făcut aceasta cândva
pentru hirotonie, fac ă-se după Apostolescul Canon ce zice: „Dac ă vreun Episcop prin
bani ar dobândi cinstea aceasta, sau Presbiter, sau Diacon, s ă se cateriseasc ă și el, și
cel ce l-a hirotonit, și desăvârșit să se taie de la împ ărtășire, ca Símon de mine Petru.”
Așișderea și după Canonul al 2-lea al cuvio șilor Părinților noștri celor din Calcedon,
ce zice: „Dac ă vreun Episcop pentru bani ar face hirotonie, și la vânzare ar pogorî pe
nevândutul Dar, și va hirotonisi pentru bani Episcop, sau Horepiscop, sau Presbiter,
sau Diacon, sau pe vreunul din cei ce în Cler se num ără, sau ar înainta pentru bani
Iconom, sau Defénsor [Avocat], sau Paramonár, sau ori pe care din cei canonice ști,
pentru mâr șava agonisirea sa, cel ce ar face aceasta, v ădindu-se, s ă se primejduiasc ă
în treapta sa. Și cel ce s-a hirotonisit nimic s ă se foloseasc ă din hirotonie, sau din
înaintarea (cea dup ă neguțătorie), ci fie str ăin de vrednicia, sau de purtarea de grij ă,
care pentru bani o au dobândit. Iar de se va ar ăta vreunul și mijlocind pentru relele
și nelegiuitele v ătămări, și acesta, de va fi Cleric, din treapta sa s ă cadă, iar de va fi
mirean, sau monah s ă se aforiseasc ă.” [Apostolesc: 29; Sinod 4: 2; Ioan 5: 16]

TÂLCUIRE
Oarecare, vrând a se împreun ă număra în clerul vreunei Biserici, de bun ă voie
aducea bani la ea, cu socoteal ă iubitoare de Dumnezeu, nu ca prin ace știa să
dobândeasc ă soarta, ci ca cum afiero sindu-i lui Dumnezeu, dup ă Valsamón. Iar la urm ă
fălindu-se cu darea de bani, și cinstind mai mult pe mamoná, și avuția, decât pe sfintele
Canoane, cerea șederile mai sus, și cu obrăznicie, oc ăra pe Clericii aceia, care de Sfântul
Duh fiind ale și, pentru îmbun ătățita lor petrecere, se împreun ă numărau în Cler f ără de
dare de bani. Pentru aceasta dar porunce ște Canonul acesta, ca unii ca ace știa să se
pogoare în treapta cea mai de jos a Clericatului lor. Iar de st ărui încă întru aceasta, s ă se

273
certe de c ătre Arhierei mai cu grea certare. Aducând îns ă Părinții aceștia și zicerea
aceea a lui Ioan, p ăcat de moarte numesc pe f ălirea cea neîndreptat ă a unor Clerici ca
aceștia242, iar mai r ău păcat decât acel de moarte numesc, pe obr ăznicia lor și
nerușinarea asupra celorlal ți Clerici. Și că, întru ace știa nu este Domnul Dumnezeu,
după Scriptur ă, iar nelegiuit ă faptă numesc, pe darea lor cea de bani, nu îns ă de sine,
căci ea este bun ă, la început și iubitoare de Dumnezeu; ci pentru fala lor cea din urm ă
și obrăznicia. Deci ia aminte s ă nu iei darea banilor aceasta spre Hirotonie. C ăci
Canonul se vede, c ă cuprinde dou ă părți: cea dintâi opre ște a nu da, nu, spre a se
Hirotonisi, c ă aceasta este în urm ă, ci spre a se împreun ă număra și ei în parohia
vreunei Biserici, și apoi se obr ăznicesc, și defaim ă pe Clericii cei s ăraci și evlavio și. Deci
această faptă o opresc ca pe o nelegiuit ă. Apoi adaog ă și pe a doua, c ă de ar aduce banii
aceștia, pentru Hirotonie, s ă se cateriseasc ă, după Canoanele cele mai dinainte. Adaug ă
iarăși Canonul, c ă cine a voit a da bani pentru a se Hirotonisi Cleric, sau Preot, s ă ia
certările Canonului 29 Apostolesc, și ale Canonului al 2-lea al Sinodului al 4-lea care și
zic să se scoat ă din dreg ătorie; și vezi și tâlcuirea lor acolo.

CANON 6
Fiindcă este Canon ce zice, de dou ă ori pe an în fiecare Epárhie trebuie a se face,
prin adunarea Episcopilor Canonice știle întreb ări [cvéstii]. Pentru zdrobire, și
pentru c ă cu anevoie le este în c ălătorie celor ce se adun ă, au hotărât Cuvio șii Părinții
Sinodului al 6-lea, numaidecât și fără de nici o pricinuire, odat ă în an să se facă, și
cele greșite să se îndrepteze. Deci pe acest Canon și noi îl reînnoim; și de s-ar afla
vreun st ăpânitor oprind acesta lucru, s ă se aforiseasc ă. Iar dac ă vreunul dintre
Mitropoli ți s-ar lenevi a face aceasta, f ără de vreo nevoie și silă, și fără de vreo
oarecare bine cuvântat ă pricinuire, s ă se supun ă certărilor. Iar Sinodul f ăcându-se
pentru canonice ști și Evanghelice ști lucrări, se cuvine Episcopii cei aduna ți a fi în
cugetarea și întru purtarea de grij ă de a se p ăzi Dumnezei știle și de Viață făcătoarele
Poruncile lui Dumnezeu: «C ă întru a le p ăzi acestea, r ăsplătire mult ă este» [Psalm
XVIII, 12], «pentru c ă și făclie este porunca, iar Legea lumin ă, și calea vie ții este
mustrarea și pedepsirea» [Pilde VI, 23]; și «Porunca Domnului este str ălucită
luminând ochii» [Psalm XVIII, 9]; s ă nu aibă voie îns ă Mitropolitul, din cele ce aduce
Episcopul cu sine și a-i cere, ori dobitoc, ori altceva. Iar de s-ar v ădi că a făcut aceasta,
va da înapoi împ ătrit. [Apostolesc: 37: Sinod 1: 5; Sinod 4: 19; Sinod 6: 8]

242 Mitrofán al Smírnei tâlcuind Catolice știle Epistolíi, zice, c ă păcat de moarte, despre care zice
Ioan, este tot p ăcatul, care se pedepsea de legea cea veche, cu pedeapsa de moarte. Precum este
hula asupra lui Dumnezeu, uciderea de bun ă voie, păcătuirea cu dobitoc, preacurvia, și celelalte.
Iar păcat ne de moarte, este acela ce nu se pedepsea cu moartea, precum uciderea cea nu de voie, și
altele. Iar Anastásie Sinaitul (la întrebarea 54) zice, c ă păcat de moarte este cel ce se face întru
cunoștință. Iar nu de moarte cel ce se face întru necuno ștință. Și hula cea asupra Dumnezeu este
păcat de moarte, ci și cel întru cuno ștință mare păcat, precum uciderea, preacurvia, și celelalte.
Fiindcă acestea omoar ă pe suflet. Iar Sinodul acesta p ăcat de moarte zice, pe cel neîndreptat și
nepocăit. Și unit cu Sinodul acesta zice și Icuménie, c ă, păcat de moarte este cel ce nu se
îndrepteaz ă prin întoarcere. Ca cel al lui Iuda, și al pomenitorilor de r ău. Despre care s-a zis: C ăile
pomenitorilor de r ău sunt spre moarte [Pilde XII, 28].

274
TÂLCUIRE
Acest Canon reînnoie ște pe cel al 8-lea al Sinodului al 6-lea ca odat ă pe an negre șit
să se adune Episcopii, pentru Biserice ști și Canonice ști întrebări, nefiind cu putin ță a se
face de dou ă ori pe an aceasta. Adaug ă însă aceasta, c ă oricare st ăpânitor va opri acest
fel de adunare, s ă se aforiseasc ă. Și oricare Mitropolit, se va lenevi despre aceasta, f ără
de vreo mare nevoie și binecuvântat ă pricină, să fie supus cert ării.

CANON 7
Dumnezeiescul Apostol Pavel a zis c ă: «Ale oarec ăror oameni p ăcatele sunt mai
înainte ar ătate, iar ale unora dup ă aceea urmeaz ă» [1 Timote V, 24]. Deci p ăcatelor
mai înainte venite, urmeaz ă și alte păcate (acestora). Drept aceea p ăgânescului eres al
prihănitorilor de Cre știni, i-a urmat împreun ă și alte păgânătăți. Că precum chipurile
cinstitelor Icoane le-a ridicat din Biseric ă, și alte oarecare obiceiuri le-au p ărăsit, care
trebuie a se reînnoi, și după legiuirea cea înscris ă și nescris ă, așa a se ține. Deci câte
cinstite s-au consfin țit fără de sfintele Moa ște ale Mucenicilor, Poruncim s ă se facă
punere de Moa ște într-însele cu obi șnuita rug ăciune, iar cel ce va consfin ți Biserici
fără de sfintele Moa ște, să se cateriseasc ă, ca unul ce a c ălcat Biserice știle Tradi ții.
[Cartagina: 91]

TÂLCUIRE
Zicerea aceasta Apostoleasc ă, marele Vasilie altfel o a tâlcuit, iar Sinodul acesta
mai simplu o a luat, zicând, c ă la întâmplatele p ăcate ce a f ăcut cineva mai înainte,
urmează și alte păcate. Precum s-a întâmplat și defăimătorilor de Cre știni Iconomáhi
(luptătorilor de Icoane); care dup ă ce au dezbr ăcat sfintele Biserici de sfintele Icoane,
au defăimat și alte oarecare ale Bisericii, și le-au lep ădat. Acelea dar Canonice ști
obișnuințe sfântul Sinod reînnoindu-le, atât pe cele în scris cât și pe cele nescrise
legiuiri și predări, le înt ărește. Deci, câte Dumnezeie ști Biserici s-au sfin țit fără de
Moaște Mucenice ști, să se așeze de dân șii întru acelea, Mucenice ști Moaște, citindu-se
și Rugăciunea ceea ce pomene ște de ele243. I a r c a r e A r h i e r e u d e a i c i î n a i n t e , f ără de

243 Sfintele Mucenice ști Moaște se așează după așezământul vechiului Evhológhion [Molitfelnic]
după sfințita lucrare a Catierosírei [sfin țirii] Bisericii, într-acest chip. Luând Arhiereul cele trei p ărți
de Mucenice ști Moaște, și punându-le în Cutie, și turnând peste ele sfântul Mir, închide Cutia. Și
de stă sfânta Mas ă p e c i n c i s t â l p i ( d u p ă vechea urmare), a șează cutia aceea pe stâlpul cel din
mijloc; iar de st ă numai pe un stâlp, în mijlocul aceluia deasupra le a șează. Iar de sunt p ărțile
Mucenice știlor Moa ște mari (unii zic, fiindc ă nu se pot pune deasupra stâlpului, s ă se îngroape
dedesubtul sfintei Mese); iar dup ă aceasta toarn ă deasupra stâlpilor Aromatele cele topite cu cear ă
și se pune deasupra lor sfânta Mas ă. Însă patru lucruri sunt vrednice de însemnat la pricina aceasta
a Sfințirii Bisericilor. 1. C ă sfințirea fiec ărei Biserici, trebuie a se face de Arhiereu, dup ă
așezământul și închipuirea Evhológhiului,. Drept aceea de iart ă la multe locuri Arhiereii a face
înnoiri de Biserici (adic ă sfințiri) precum la Moscova Arhiereii dau voie Arhimandri ților să
sfințească Dumnezeie știle Lăcașuri care este afar ă de rânduiala Evhológhiului. C ă pretutindeni și
Evhológhiul, și Simeón al Tesalonicului, care vorbe ște despre acestea, Arhiereu zic s ă facă, iar nu
Preot. Iar sfin țiri mici, nici Evhológhiul arat ă, zice pomenitul Simeón; c ă se văd acestea a fi mai noi
aflări precum în ziua de ast ăzi se urmeaz ă de către Protoierei cu voia Arhiereilor a se face cu sfin țit
Antimis. (Care și de acela de Arhiereu este sfin țit având în el mucenice ști moaște). 2. Că Moaștele

275
sfintele Mucenice ști Moaște, ar sfin ți Biseric ă, acela, ca un c ălcător de Biserice știle
predanisiri, s ă se cateriseasc ă.

CANON 8
Fiindcă rătăcirindu-se oarecare din religia evreilor, li s-a p ărut că amăgesc pe
Hristos Dumnezeul nostru, f ățărnicindu-se a fi Cre știni, îns ă întru ascuns
lepădându-se de Hristos, și întru near ătare serbând Sâmbetele, și alte Iudaice ști
făcând. Hot ărâm, ca ace știa, nici la împ ărtășire, nici la rug ăciune, nici în Biseric ă să
se primeasc ă, ci arătat a fi dup ă a loruși religie Evrei, și nici pe copiii lor ai Boteza,
nici robi a cump ăra, sau a câ știga. Iar dac ă cu curat ă Credință se va întoarce vreunul
dintr-înșii, și va mărturisi din toat ă inima, def ăimând obi șnuirile și lucrările cele ale
loruși, întru atâta încât și alții să se mustre și să se îndrepteze. Acesta s ă se
primeasc ă, și copiii lui s ă se Boteze. Și să se asigure ei a se dep ărta de evreie știle
meșteșugiri. Iar de nu vor urma a șa, nici cum s ă se primeasc ă.

TÂLCUIRE
Hotărăște Canonul acesta, a nu se împ ărtăși cineva, nici a se ruga împreun ă, nici
în Biseric ă a primi pe evreii aceia, ce cu f ățărnicie numai s-au f ăcut Creștini, și au venit
la adevărata Credin ță, iar într-ascuns se leap ădă, și batjocoresc pe Hristos Dumnezeul
nostru, p ăzind Sâmbetele, și altele Iudaice ști obiceiuri (adic ă a-și tăia împrejur pe fiii
lor, a numi necurat pe cel ce se atinge de mort, sau de lepros, și altele asemenea), spre a
fi aceștia iarăși evrei ca și mai înainte, și nici a boteza pe fiii lor, nici s ă-i lase pe ace știa
a cumpăra rob, sau prin schimb, sau prin daruri, spre a-l omorî pe dânsul. Iar dac ă cu
curată și neîndoit ă Credință s-ar întoarce oarecare evreu, și din toat ă inima ar m ărturisi

ce urmeaz ă a se învistieri în Biseric ă, trebuie a fi Mucenice ști, iar nu Cuvio șești, nici Arhiere ști.
Pentru aceasta este l ăudat obiceiul ce se p ăzește în Rusia: c ă acolo Mucenice știle Moaște se păzesc
la Arhiepiscopi, și când urmeaz ă trebuința a se sfin ți vreo Biseric ă, de acolo le ia singur Arhiereul,
pentru a nu se face gre șeală, ca în loc de Mucenice ști Moaște, să se învistiereasc ă alte oarecare
sfinte Moa ște. 3. Că și aceste Mucenice ști Moaște trebuie a se învistieri sub sfânta Mas ă, și nu în
vreo altă parte a Bisericii, ca s ă se plineasc ă cuvântul acela: Dumnezeiasc ă horă a Mucenicilor,
Temelia Bisericii. Precum rânduie ște slujba înnoirilor. Iar câ ți le pun acestea în vreo alt ă parte,
foarte gre șesc. 4. Și cea mai de pe urm ă, că la înnoirea fiec ărei Biserici, ori mici, ori mari, este
nevoie și fără apărare trebuie a se învistieri Mucenice ști Moaște, cub sfânta Masa. Drept aceea, câ ți
Arhierei s ăvârșesc înnoiri mari, ori câ ți Arhierei, ori Preo ți, săvârșesc înnoiri mici și mai scurte
numite f ără de Mucenice ști Moaște, trebuie a se caterisi, dup ă hotărârea Canonului acestuia. C ă
recomenduitoarea și ființelnica osebire a înnoirilor (adic ă a sfințirilor) Bisericii este învistierirea
Mucenice știlor Moa ște, și fără de acestea, cu neputin ță este a se face. Iar Antimisele fiindc ă au
sfințitoarea putere, care o d ăruiește lor sfin țirea vreunei Biserici; ori și cu săvârșirea sfin țirii
Rugăciunilor, înc ă și starea cea de șapte zile pe sfânta Mas ă în sfințita Biseric ă, și săvârșirea în
acele șapte zile asupra lor a Dumnezeie știi Liturghii, plinind locul sfin țirii sfintei Mese. C ă pentru
aceasta și fără oprire acestea se dau, unde ar cere trebuin ța de ele, și nu se îngr ădesc numai enoría
aceea, unde s-au sfin țit, precum nu se îngr ădește sfântul Mir nici celelalte sfinte. Ci se pun
deasupra Meselor acelor care nu s-au sfin țit după întâiul r ăspuns al lui Petru, și a Patriarhului
Manuíl Haritónul (fa ța 239 a lui Ghiur); iar Simeón Tesalonicul la Cap 127 între altele zice, cu toate
că rânduiala Consfin țirii se cuvine a se s ăvârși de Arhiereu, îns ă de nevoie se poate face și de Preot
învățat.

276
Creștineasca Ortodoxie, def ăimând la ar ătare necredin ța evreiasc ă, ca să se învețe și alți
evrei și să se îndrepteze, pe unul ca acesta se cuvine a-l primi, și pe copiii lui a-i boteza,
poruncindu-i cu t ărie a se dep ărta de evreie știle desidemoníi. Iar care nu se întorc în
așa chip, nicidecum s ă se primeasc ă.

CANON 9
Toate copil ăreștile jucării și furioasele bakhesmuri, mincinoasele conscripte,
cele ce s-au f ăcut împotriva cinstitelor Icoane, de trebuin ță este a se da în Episcopia
celui al Constantinopolului, ca s ă se pună cu celelalte c ărți ale ereticilor. Iar de s-ar
afla vreunul ascunzându-le acestea, de ar fi Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, s ă se
cateriseasc ă; iar de ar fi mirean, sau Monah, s ă se aforiseasc ă. [Apostolesc: 60; Sinod
6: 2, 63; Laodiceea: 51]

TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul acesta, c ă, toate mincinoasele c ărți, ce au alc ătuit Iconomahii
(luptătorii de Icoane), împotriva sfintelo r Icoane, care sunt atât de stric ăcioase, ca și
jucăriile cele copil ărești, și atât de nebune ști, precum turbatele și nebunele bakhe ale
muierilor acelora, care jucau bete la serbarea lui Dionísie eforului be ției (care și bahos
se numea). Toate acelea zic s ă se dea la Patriarhia Constantinopolului, ca s ă se pună cu
ale altor eretici, la un loc ca acela, de unde s ă nu poat ă a lua cineva din ele ca s ă le
citească, nici odinioar ă. Iar de le-ar ascunde cineva pentru a le citi, sau altora a le da, de
va fi Ierosit s ă se cateriseasc ă, iar mirean sau Monah, s ă se aforiseasc ă. Vezi și cel 60
Apostolesc.

CANON 10
Fiindcă unii din Clerici am ăgindu-se calc ă Canonicescul A șezământ, lăsându-și
a lor Paróhie, la alt ă Paróhie alearg ă, și mai mult la îns ăși Cetatea cea de Dumnezeu
păzită și împărătească, năzuiesc la boieri, f ăcând Liturghiile în Casele de rug ăciuni
ale lor. Deci ace știa fără de slobozenia Episcopului lor, și voia Patriarhului
Constantinopolului, nu este iertat a se primi în orice Cas ă sau Biseric ă. Iar de o va
face aceasta vreunul, st ăruind, să se cateriseasc ă. Iar câți cu știrea mai înainte zi șilor
Ierei o ar face aceasta, nu este lor ierta a primi asupr ăși purtări de grij ă politice ști și
lumești, ca unii ce sunt opri ți de a face aceasta de Dumnezeie știle Canoane. Iar de s-
ar vădi vreunul, ținând vreo purtare de grij ă mai mare decât cele zise, ori s ă înceteze,
ori să se cateriseasc ă. Mai vârtos îns ă să fie spre înv ățătura, și a Copiilor și a
Casnicilor, citindu-le Dumnezeie știle Scripturi. C ă spre aceasta și Preoția li s-a sortit.
[Apostole ști: 6, 15, 81, 83; Sinod 4: 3, 5, 10, 23; Sinod 1 și 2: 11; Cartagina: 18, 63, 98;
Sinod 1: 15, 16; Sinod 7: 17, 18; Antiohia: 3; Sardichia: 15, 16, 19]

TÂLCUIRE
Două nelegiuri deodat ă oprește Canonul acesta, și a nu se mutat Clericii de la o
cetate la alta, și mai ales la Constantinopol (sau la ori șicare Capitálie), și a nu năzui la
boieri, și a Liturghisi în Casele de Rug ăciuni ale lor, f ără de voia Episcopului lor, și a
Patriarhului, întru a c ăruia Epárhie au n ăzuit, amândou ă fiind afar ă de așezământul
Dumnezeie știlor Canoane. Deci porunce ște, ca, Clericul, de ar îndr ăzni a o face una ca

277
aceasta f ără de voia amânduror Ierarhilor, și ar stărui întru aceasta, s ă se cateriseasc ă.
Iar și cei ce vor fi primi ți cu voia amânduror, s ă nu ia asupr ăși purtări de griji lume ști,
ci să învețe pe copii și pe slugile Cre șt i n i l o r . I a r c a r e C l e r i c a r p r i m i e p i s t a s í e ( a d i c ă
inspecție), de mo șii boierești, ale cărora epistá ți se ziceau mai mari, poate ca unii ce mai
boierește epiestiséa și mai mult câ știgătoare lucruri, ori s ă înceteze despre aceasta, ori
neîncetând, s ă se cateriseasc ă.

CANON 11
Îndatori ți fiind to ți a păzi Dumnezeie știle Canoane, și pe cel ce zice, a fi
iconomi la toate Bisericile, cu tot chipul suntem datori nestr ămutat, a-l ține. Și dacă
fiecare Mitropolit la Biserica sa va pune Iconom, bine ar fi. Iar de nu, din îns ăși
stăpânirea este voie Episcopului Constantin opolului a prohirisí iconom la acea
Biserică. Așișderea și Mitropoli ților, dac ă Episcopii cei supu și lor, nu voiesc a a șeza
iconomi la ale loru și Biserici. Și însăși aceasta s ă se păzească și al Monastiri.
[Apostole ști: 38, 41; Sinod 4: 26; Sinod 7: 12; Sinod 1 și 2: 7; Anghira: 15; Gangra: 7;
Antiohia: 24, 25; Cartagina: 34, 41; Teófil: 10; Chiril: 2]

TÂLCUIRE
Fiindcă Canonul 26 al Sinodului al 4-lea porunce ște ca toat ă Biserica s ă aibă
Iconom, Iconomisind cu voia și știrea Arhiereului lucrurile aceleia, pentru aceasta și
Canonul acesta pe însu și acela îl înt ărește, adăugând, c ă, de nu va voi Mitropolitul a
așeza Iconom la Mitropolia sa, are voie Patriarhul s ău cu stăpânire a-i a șeza Iconom,
așișderea și Mitropolitul la Episcopii s ăi. Și însuși aceasta s ă se facă și la Monastiri.

CANON 12
Dacă vreun Episcop, sau Egumen, s-ar afla din țarinile Episcopiei, sau ale
Monastirii, dând al mân ă boiereasc ă, sau oric ărei alte fe țe dându-le, f ără tărie fie
darea, dup ă Canonul sfin ților Apostoli ce zice, purtarea de grij ă a tuturor
Bisericeștilor lucruri Episcopul aib ă-o, și ocârmuiasc ă-le pe ele ca cum Dumnezeu
privește. Să nu-i fie iertat lui îns ă a reșlui [sfeterisi] întru acelea, sau rudelor sale a
dărui cele ale lui Dumenezeu. Iar de ar fi s ăraci, să le dea ca unor s ăraci, dar nu cu
pricinuirea acestora s ă le vând ă. Iar de ar pune pricin ă că aduce pagub ă, și nimic este
spre folos țarina, nici a șa să dea locul boierilor celor de loc, ci Clericilor, sau
lucrătorilor de p ământ, iar de ar întrebuin ța vicleșug rău, și de la Cleric, sau de la
lucrător de p ământ, ar cump ăra vreun boier țarina, și așa fără tărie fie vânzarea, și
întoarcă-se la Episcopie, sau la Monastire, și Episcopul, sau Egumenul cel ce a f ăcut
aceasta, s ă se izgoneasc ă. Episcopul din Episcopie, și Egumenul din Monastire, ca
unii ce risipesc r ău, cele ce nu au adunat. [Apostole ști: 38, 41; Sinod 4: 26; Sinod 7: 11;
Sinod 1 și 2: 7; Anghira: 15; Gangra: 7; Antiohía: 24, 25; Cartaghén: 34: 41; Teófil: 10;
Chiríl: 2]

TÂLCUIRE
Țarine [avtúrghii] sau propriet ăți se numesc, toate lucrurile cele ce aduc venit, și
mai ales cele nemi șcătoare. Precum mo șii, vii, pomete, și altele; pentru acestea dar
hotărăște Canonul acesta, zicând, c ă oricine le-ar într ăina, și le-ar da la boieri, sau cu

278
vânzare, sau cu schimb, s ă rămână fără tărie, și lucrurile s ă se întoarc ă, de au fost
Episcope ști, la Episcopie, iar de au fost Monastire ști, la Monastire, precum și Canonul
38 al sfin ților Apostoli rânduie ște. Iar de ar pune pricín ă Arhiereul, sau Egumenul, c ă
cutare țarină sau vie nu aduce câ știg și venit, ci mai mult pagub ă, vândă-le pe ele, nu la
boieri și al puternici îns ă, ci la Clerici, sau la lucr ători de p ământ244, la oameni adic ă
smeriți și proști. Iar dac ă cu vicle șug le-ar da mai întâi la Clerici sau la lucr ători de
pământ, cu socoteala ca în urm ă să le ia vreun boier de la ei. Vânzarea aceasta s ă
rămână fără tărie, iar vânz ătorul Episcop, s ă se izgoneasc ă din Episcopie, și Egumenul
din Monastire; pentru c ă afierosirile acelea ce al ții le-au afierosit, și bine le-au adunat,
aceștia rău le-au risipit, și le-au vândut. Vezi și tâlcuirea celui 38 Apostolesc.

CANON 13
Fiindcă pentru nenorocirea ce a fost pentru p ăcatele noastre în Biserici, s-au
răpit oarecare sfinte Case de oarecare b ărbați, Episcopii adic ă, și Monastiri, și s-au
făcut obștești sălășluiri. Dac ă cei ce le țin pe acestea, vor binevoi a le da înapoi,
precum din vechi s ă se statorniceasc ă, bine este, iar de nu, de vor fi din catalogul cel
Ieraticesc, ace știa poruncim s ă se cateriseasc ă, iar de vor fi Monahi sau mireni, s ă se
aforiseasc ă; ca unii ce sunt osândi ți de Tat ăl, și de Fiul, și de Sfântul Duh, și să se
așeze, unde viermele nu se sfâr șește, și focul nu se stinge [Isaia 66: 24; Marcu IX]. C ă
Glasului Domnului se împotriv esc, celui ce zice. «Nu face ți Casa P ărintelui meu,
Casă de negu țătorie» [Ioan II, 16] [Sinod 4: 4, 24; Sinod 6: 49; Sinod 7: 12, 19; Sinod 1
și 2: 1; Chiríl: 2]

TÂLCUIRE
În vremea lupt ătorilor de Icoane, pe lâng ă a l t e r e l e c e s – a u f ăcut, sau izgonit
pentru sfintele Icoane de dân șii, și mulți Arhierei din Episcopiile, și din Mitropoliile
lor, și mulți Monahi din Monastirile lor. Și fiind ele pustii, le-au r ăpit oarecare mireni,
și le-au făcut lăcașuri lume ști. Pentru aceasta dar Canonul acesta porunce ște, că dacă
cei ce stăpânesc Episcopiile acestea, și Monastirile, vor voi a le da înapoi, pentru ca s ă
se facă iarăși precum au fost mai înainte Episcopii și Monastiri, bine este. Iar de nu vor
voi, Clerici fiind, s ă se cateriseasc ă, iar Monahi, ori mireni, s ă se aforiseasc ă, ca niște
osândiți pentru aceasta de Sfânta Treime, și să se așeze în locul acela, unde viermele nu
se sfârșește, și focul nu se stinge, dup ă Isaía, și după Glasul Evangheliei, fiindc ă se
împotrivesc Cuvântului Domnului, pe care îl zice: Nu face ți Casa Tat ălui meu… și
celelalte; cite ște și pe cel al 4-lea și al 24-lea al Sinodului al 4-lea.

244 Pricína de care nu vrea Canonul a se vinde lucruri Biserice ști sau Monastire ști la boieri, ci, sau la
Clerici sau la lucr ătorii de p ământ, ni se pare a fi aceasta, c ă ele fiind afierosite lui Dumnezeu, iar
cele afierosite se numesc sfin țite și sărăcești. Deci ca ni ște sfințite, se cuvine a se da celor sfin țiți și
lui Dumnezeu afierosi ți, precum sunt Clericii. Iar ca ni ște sărăceșt i , s e c u v i n e a s e d a s ăracilor,
precum sunt lucr ătorii de p ământ. Drept aceea darea cea de acest fel este potrivit ă cu cei ce o iau,
precum dimpotriv ă, de s-ar da la boieri, ar fi cu totul nepotrivit ă, ca unii ce nu sunt sfin țiți, și ca
unii ce nu sunt s ăraci. Însă poate zice Canonul, s ă se vând ă la plugari și săraci, pentru ca de la
aceștia să poată iarăși a le cump ăra, de va avea chip în urm ă Biserica sau Monastirea aceea, care
lucru nu poate cu lesnire a-l face de le-ar vinde la cei boga ți.

279
CANON 14
Cum că rânduial ă urmeaz ă în Preoție, tuturor este bine ar ătat. Și cu scump ătate
a se păzi încredin țările Preo ției, este lucru bine pl ăcut lui Dumnezeu. Deci, fiindc ă
vedem, c ă fără de Hirotesíe din pruncie unii iau tunderea Clericatului, neluând înc ă
de la Episcop hirotesia; și citesc pe Ámvon în adunare, afar ă de Canon f ăcându-o
aceasta, poruncim de acum înainte a nu se face aceasta. Aceasta îns ă a se păzi și la
Monahi. C ă hirotesíe de Anagnóst, este slobod fiec ărui Egumen, a face numai în
însăși Monastirea sa. Dac ă și însuși Egumenului i s-a f ăcut Hirotesie de Episcop spre
șederea întâi Egumeneasc ă; adică fiind el Presbíter. A șișderea și după obiceiul vechi,
Horepíscopii dup ă voia dat ă de Episcopul, se cuvine a proherisí Anagnó ști. [Sinod 6:
33; Cartaghén: 22]

TÂLCUIRE
Fiindcă unii din pruncie s-au fost afierosit lui Dumnezeu, și îmbrăcând haine
cuviincioase Clericilor, primeau și tundere de la însu și născătorii lor, dup ă oarecare
obicei, ca când ar fi afierosi ți, și aceștia viind în vârst ă, îndrăzneau și citeau
Dumnezeie știle Cărți înaintea poporului (n ădăjduindu-se poate în tunderea cea din
pruncie) f ără a se hirotesí, și fără a lua pecetluirea și tundera Cite țului de la Arhiereu.
Pentru aceasta porunce ște Canonul acesta, c ă una ca aceasta s ă nu se mai fac ă, ca un
lucru necuviincios și ne canonisit. Și nu numai mirenii s ă nu citeasc ă fără pecetluirea
Arhiereului, dar nici Monahii. Îns ă Egumenul Monastirii, Preot fiind, și cu hirotesia
Arhiereasc ă fiind făcut Egumen, are voie în Monastirea sa numai a hirotesí Cite ți.
Așișderea Horepíscopii cu voia Episcopului Epárhiei, a hirotonosi Cite ți, după învechit
obicei245 (pentru care vezi și subînsemnarea Canonului al 8-lea al Sinodului 1). Cite ște și
pe 35 al celui al 6-lea.

CANON 15
Clericul de acum înainte s ă nu se așeze la dou ă Biserici. C ă aceasta este însu șire
de negu țătorie și de rău câștig, și străin de Bisericescul obicei. C ă am auzit din însu și
Glasul Domnului, c ă «nu poate cineva la doi Domni a sluji; c ă ori pe unul va urî, și
pe altul va iubi, sau pe unul va îmbr ățișa, și pe celălalt va def ăima» [Matei VI, 24].
Deci «fiecare, dup ă Apostolescul Glas, întru ceea ce s-a chemat, întru aceea este dator
a rămâne» [1 Corinteni VII, 20] și a sluji într-o Biseric ă. Că cele ce pentru r ăul câștig
se fac în Biserice știle lucruri, sunt str ăine de Dumnezeu. Iar cât pentru trebuin ța
vieții acesteia, feluri de me șteșuguri sunt. Dintru acestea dar cel ce ar voi,
agoniseasc ă-și cele de trebuin ța trupului, c ă a zis Apostolul: «Trebuin țelor mele, și
celor ce sunt împreun ă cu mine, mâinile acestea au slujit» [Fapte XX, 34]; și mai ales

245 Încă și Canonul al 6-lea al sfântului Nichífor iart ă asemenea pe Egumenul Presbiter, a hirotoni și
Ipodiacon. Iar Dumnezeie știle Legi ale Ortodoc șilor Împ ărați, deplinind sfintele Canoane întru
aceasta, a șează și cum trebuie a se face Egumenul. Adic ă Episcopul nu trebuie s ă facă Egumen în
Monastire dup ă treaptă, dar să-l facă pe acela pe care, ori to ți Monahii, ori cei mai îmbun ătățiți îl
vor alege, m ărturisind c ă în știință adevărată l-au ales pe dânsul, și nu pentru priete șug, ori har;
dar pentru c ă-l știu pe dânsul c ă este Ortodox și întreg în țelept, și vrednic a ocârmui pe Monahi, și
pe Monastire. Cu asemenea chip s ă se facă și Eguménia Monastirilor femeie ști.

280
întru de Dumnezeu p ăzită Cetatea aceasta. Iar în satele cele din afar ă, pentru lipsa
oamenilor, s ă se sloboaze. [Apostolesc: 15; Sinod 1: 15, 16; Sinod 4: 10, 20, 23; Sinod 6:
17, 18; Sinod 7: 10, 15; Antiohía: 3; Sardichia: 15, 16, 19; Cartaghén: 63, 98]

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta, a nu se num ăra vreun Cleric în Clerul a dou ă Biserici, ce
se află ori într-o cetate, ori în dou ă. Făcându-o aceasta pentru r ăul câștig, care este
străin și de Dumnezeu, și de cei Biserice ști. Iar în satele cele pe dinafar ă, să se ierte a se
face aceasta, pentru lipsa Preo ților și a Clericilor. Vezi și pe cel 15 Apostolesc.

CANON 16
Tot Luxul, și împodobirea trupului, str ăine sunt de Ieraticeasca rânduial ă. Deci,
Episcopii, sau Clericii, cei ce se împodobesc pe sine și, cu haine str ălucite și luminate,
aceștia trebuie a se îndrepta. Iar de ar st ărui, să se dea cert ării. Așișderea și cei ce se
ung cu mirodenii. Și fiindcă eresul prih ănitorilor de Cre știni, rădăcina amărăciunii
în sus odr ăslind, spurc ăciune s-a f ăcut Catolice știi Biserici, și cei ce l-a primit pe
acesta, nu numai zugr ăviturile Icoanelor le-au urât, ci și toată evlavia o au lep ădat,
de cei ce vie țuiesc cu cucernicie și cu evlavie îngreuindu-se. Și s-a plinit la ei cea
scrisă: «Urâciune este p ăcătosului, cinstirea de Dumnezeu» [Sirah I, 24]. Deci de se
vor afla oarecare b ătându-și joc de cei îmbr ăcați cu îmbr ăcăminte proast ă și
cucernic ă, prin certare îndrepteaz ă-se. Că din învechitele vremi, tot b ărbatul
Ieraticesc cu m ăsurtică și cucernic ă îmbrăcăminte petrecea. C ă tot ceea ce nu este
pentru trebuin ță, ci pentru împodobire, are prih ănire de de șertăciune, precum a zis
marele Vasilie; ci nici cu îmbr ăcăminte de țesături cu m ătăși împiestrit ă se îmbrac ă;
nici adăogeau oarecare fimbríi [singéfuri] cu str ăină floare la marginile hainelor lor.
Că au auzit de la limba cea de Dumnezeu gr ăitoare, c ă cei ce poart ă cele moi, în
casele împ ăraților sunt. [Sinod 6: 27; Gangra: 12, 21]

TÂLCUIRE
Canonul acesta opre ște pe Episcopi și pe Clerici, și pe toți cei Biserice ști de a purta
haine str ălucite, fiind aceasta lucru str ăin de bărbații cei sfin țiți, așișderea și ungerea cu
mirodenii.

CANON 17
Unii din Monahi p ărăsindu-și Monastirile lor poftind a st ăpâni, și lepădându-
se de a asculta, se apuc ă a zidi Case de rug ăciuni, neavând cele spre g ătire. Deci de se
va apuca vreunul a face aceasta, s ă se opreasc ă de Episcopul locului; iar de va avea
cele spre g ătire, cele sf ătuite de dânsul, aduc ă-se întru împlinire. Și aceasta și să se
păzească și la mireni, și la Clerici. [Sinod 4: 24; Sinod 7: 21; Sinod 1 și 2: 1]

TÂLCUIRE
Unii din Monahi iubitori de st ăpânire fiind, și ne voind însu și a asculta de al ții, ci
alții de dân șii, lăsându-și Monastirile, se apuc ă să zidească Case de rug ăciuni, fără să
aibă cheltuial ă ca să isprăvească lucrul. Pentru aceasta Canonul porunce ște, ca unii ca
aceștia să se opreasc ă de către Episcopul locului. Iar de vor avea trebuincioasa

281
cheltuial ă, să urmeze lucrul. Aceasta îns ă să se facă și dacă mireni sau Clerici s-ar
apuca să zidească Case de rug ăciuni. Vezi și pe al 4-lea Canon al Sinodului al 4-lea și
pe cel 21 al acestuia și.

CANON 18
Ne smintitori face ți-vă și celor din afar ă [2 Corinteni VI, 3], zice Dumnezeiescul
Apostol. Iar a petrece muieri în Episcopii, sau și în Monastiri, este lucru pricinuitor
de toată sminteala. Deci de se va v ădi vreunul c ă a dobândit roab ă, sau slobod ă în
Episcopie, sau în Monastire, spre încredin țarea vreunei slujbe, s ă se certe. Iar
stăruind să se cateriseasc ă. Iar de s-ar întâmpla prin satele lor a fi muieri, și ar voi
Episcopul, sau Egumenul, a merge întru acelea, de fa ță fiind Episcopul, sau
Egumenul, nicidecum s ă se încredin țeze vreo slujb ă vreunei muieri întru acea vreme,
să petreac ă întru alt loc deosebi, pân ă ce se va duce Episcopul sau Egumenul de
acolo, pentru neprih ănirea.

TÂLCUIRE
Dumnezeiescul Apostol Pavel porunce ște să nu dăm sminteal ă, nici celor din
afară, adică celor ce nu sunt de o credin ță cu noi. Pentru aceasta sfin ții Părinți prin
Canonul acesta opresc de a se afla muieri prin Episcopii, și Monastiri, pricinuind
aceasta mare sminteal ă și prihan ă Arhiereilor, și Egumenilor, înaintea Cre știnilor, și
acelor de str ăină credință. Iar dacă pe la metoacele Episcopiilor, sau a Monastirilor s-ar
întâmpla a fi muieri, și a merge Arhiereul, sau Egumenul acolo, în cât ă vreme vor fi ei
acolo, ele s ă fie depărtate.

CANON 19
Atât s-au împ ărțit spurcăciunea iubirii de argint la pov ățuitorii Bisericilor, încât
și unii din b ărbații și femeile ce se zic Evlavi ști, uitând Porunca Domnului, se
amăgesc, și prin aur fac primirile celor ce vin în tagma Ieraticeasc ă, și în via ța
Monahiceasc ă. Și se face, a celor ce începutul nu este bun, și totul a fi de lep ădat,
precum zice marele Vasilie: C ă nici este cu putin ță lui Dumnezeu, și lui mamoná a
sluji [Matei VI, 24]. Deci, de se va afla vreunul aceasta f ăcând, de va fi Episcop, sau
Egumen, sau cineva din ceata Ieraticeasc ă, ori înceteze, ori s ă se cateriseasc ă, după
Canonul al doilea al Sfântului Sinod celui din Calcedón. Iar de va fi Egumen, s ă se
izgoneasc ă din Monastire, și să se dea întru alt ă Monastire spre supunere. A șișderea
și Egumenul cel ce n-are hirotonie de Pr esbiter. Iar la cele ce se dau de c ătre
născători, cu cuvânt de zestre fiilor, sau lucrurile cele câ știgate de ei, aducându-le, și
mărturisind cei ce le aduc c ă acestea sunt afierosite lui Dumnezeu; am hot ărât, ori de
ar rămâne, ori de ar ie și din Monastire, acestea s ă rămână în Monastire, dup ă
făgăduința celui ce le-a adus; de nu va fi pricína a întâiului st ătător. [Apostolesc: 29;
Sinod 4: 2; Sinod 6: 22, 23; Vasilie: 91; Epistolía lui Ghenadie și Tarasie]

TÂLCUIRE
Povățuitorii Bisericilor se numesc, Arhiereii, Preo ții, și Egumenii Monastirilor.
Fiindcă aceștia s-au rânduit a sta înainte mirenilor, și după dreapta Credin ță, și după
fapta bun ă. Deci zice Canonul, c ă de vreme ce ace știa atât s-au st ăpânit de iubirea de

282
argint, încât, prin bani primesc pe cei ce vin la tagma Ieraticeasc ă, și la via ța
Monahiceasc ă. Și se pline ște la dân șii zicerea marelui Vasilie ce zice: c ă, aceluia, a c ărui
începutul este r ău, și toate în urm ă sunt rele. Pent ru aceasta dup ă Canonul al 2-lea al
Sinodului Ecumenic al 4-lea hot ărăște și Sinodul acesta, ca cei ce vor face una ca
aceasta, hirotonisi ți fiind, s ă se cateriseasc ă, iar cei nehirotonisi ți să se dea sub
povățuirea altor pov ățuitori. Iar lucrurile (ori mi șcătoare, ori nemi șcătoare) care
avându-le cineva, ori date de n ăscători, ori de sine și câștigate aducându-le la Monastire
unde se face Monah, și afierosindu-le, hot ărăște Canonul s ă rămână ale Monastirii,
după făgăduința dată de el, ori de va r ămâne el în Monastire, ori de se va duce de voia
sa; fără de vreo pricín ă (despre Egumenul); c ă din pricína Egumenului ducându-se,
poate și a le lua. Îns ă și așa ducându-se, este dator a le afierosi la alt ă Monastire.

CANON 20
De acum înainte hot ărâm, a nu se face îndoit ă Monastire, c ă sminteal ă, și
poticnire multora se face aceasta. Iar dac ă oarecare împreun ă cu rudeniile voiesc a se
lepăda de lume, și a urma vie ții Monahice ști, bărbații adică, de trebuin ță este a se
duce în Monastire b ărbătească, și femeile a intra în Monastire femeiasc ă. Că acest
lucru este bine pl ăcut lui Dumnezeu. Iar cele ce pân ă acum sunt îndoite, ție-se, dup ă
Canonul Sfântului P ărintelui nostru Vasilie, și după Așezământul lui, a șa
închipuiasc ă-se. Nu petreac ă într-o Monastire Monahi, și Monahíi; c ă preacurvie
mijlocește împreuna petrecere. Nu aib ă vreun Monah îndr ăzneală către Moanhíe,
sau Monahía c ătre Monah, îndeosebire a vorovi. Nu se culce Monah în Monastire
femeiasc ă. Nici împreun ă să mănânce îndeosebi cu Monahía. Și când se aduc cele de
trebuință, de la bărbăteasca parte c ătre cele împ ărtășitoare [canonice], afar ă de poart ă
să le ia Egumenia Monastirii femeie ști, cu oarecare b ătrână Monahie. Iar de s-ar
întâmpla, vreo rudenie Monah a veni s ă vadă pe ruda sa, în fiin ța Eguméniei,
vorbeasc ă cu aceea, prin pu ține și scurte cuvinte. [Sinod 6: 46, 47; Sinod 7: 20, 22]

TÂLCUIRE
Monastire îndoit ă Zonará zice, c ă ar fi fost dou ă Monastiri învecinate, și atât de
apropiate, încât se auzeau glasurile de la una la alta. Iar al ții oarecare, cu care se une ște
și Valsamón, zic c ă ar fi fost una și aceeași Monastire, întru care petreceau b ărbați și
femei împreun ă, însă nu străini după trup, ci rudenii unii cu al ții. Eu a-și zice că mai
adevărată se vede a fi, a doua socotin ță, după voroava cea din început, și după
conglăsuirea Canonului acestuia adeverindu-se. Dar rânduirea, pe care mai jos o
pomenește Canonul marelui Vasilie, despre îndoitele Monastiri, prea adev ărată și
neîmpotriv ă zisă dovede ște pe întâia socotin ță. Deci ori într-un chip, ori întru altul
Canonul acesta porunce ște a nu se mai face de acum acest fel de îndoite Monastiri, ca
niște pricinuitoare de sminteal ă. Iar câte au apucat a se face acest fel, s ă petreacă după
așezământul, și legiuirea marelui Vasilie, care este aceasta, adic ă: Monahi și Monahii,
să nu împreun ă locuiasc ă într-o Monastire, fiindc ă preacurvie urmeaz ă acestei
împreun ă locuințe. Să nu aibă îndrăzneală Monahul îndeosebi a vorbi cu Monahia, sau
Monahia cu Monahul. S ă rămână Monahul în Monastire femeiasc ă, nici să mănânce
împreun ă cu Monahie. Și când aduc Monahii din Monastire b ărbătească cele de
trebuință spre îndestularea vie ții Monahiilor, s ă le lase afar ă de poarta Monastirii, și de

283
acolo Eguménia cu alta oarecare Monahie b ătrână să le ia în l ăuntru. Iar dac ă vreun
Monah ar voi s ă vadă pe o Monahie rudenia a sa, de fa ță fiind Eguménia s-o vaz ă, și să
vorbeasc ă cu ea pu ține cuvinte, și în grab ă să se ducă246.

CANON 21
Monahul sau Monahia, nu trebuie a- și lăsa Monastirea sa, și a se duce întru
alta. Iar de s-ar întâmpla aceasta, a se osp ăta ei, de nevoie este; iar a se primi f ără de
socotința Egumenului s ău, nu se cuvine. [Sinod 4: 4; Sinod 7: 19; Sinod 1 și 2: 3, 4, 5;
Cartaghén: 88]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduie ște, că nu se cuvine Monahul, sau Monahia a l ăsa
Monastirea, întru care s-a tuns, și a se duce întru alta. Iar de ar face aceasta vreunul, se
cuvine a se primi ca un str ăin și a se osp ăta de Părinții Monastirii celei str ăine câteva
zile (ca nu cumva neprimindu-se, s ă fie silit a se duce în lume, și a petrece cu feluri de
oameni), nu îns ă și a se ține, și a se num ăra împreun ă cu frații Monastirii celei str ăine,
fără de voia, și slobozitoare scrisoare a Egumenului s ău
247.

246 Aceastași marele Vasilie, în hot ărârile cele pe larg 33 zice, c ă la voroavele ce este trebuin ță a face
Monah cu Monahie, trebuie a se alege, și fețele care au s ă vorbeasc ă împreun ă, și vremea, și locul
cel potrivit, și nevoia, încât toate s ă fie cucernice, și afară de tot prepusul. Și fețele să fie, dintre
Călugări cei mai b ătrâni și cucernici, și evlavíști, și înțelepți , s p r e a f a c e t o a t ă întrebarea și
răspunderea. Iar din Monahíi asemenea cele mai b ătrâne, și mai în țelepte. Iar când vorbesc
împreun ă, să fie două de față, sau și trei, atât din Monahi, cât și din Monahíi. Iar numai doi, unul și
una îndeosebi, s ă nu vorbeasc ă, pentru prepus, și pentru c ă nu este de crezare vrednic spre
adeverirea celor ce se zic. Iar câ ți alți frați au trebuin ță a vorbi cu vreo Monahie, s ă vorbeasc ă prin
mijlocirea b ătrânelor acelora, și aleselor Monahíi, și acelea s ă spună surorilor acelora care sunt
cercetându-se de dân șii. Ci și Monahii cei ce aduc la Monahíi cele de trebuin ță și slujesc, trebuie a
fi cercați, și cucernici, și în vârst ă sporiți, spre a nu pricinui cuiva r ău prepus; îns ăși aceasta se
rânduiește de acesta și marele Vasilie, într-alt loc, c ă de vor fi dou ă Monastiri aproape vecinate, și
una ar fi s ăracă, iar cealalt ă îndestulat ă, trebuie cea îndestulat ă, a ajuta pe cea s ăracă, ca una ce este
datoare, și sufletul a- și pune unii pentru al ții, după poruncă. Iar de nu ajut ă se cade cea s ăracă a
răbda îndelung, și urmând lui Laz ăr a se bucura pentru n ădejdea veacului celui viitor, de s ărăcia
aceasta, r ămânându-le lor mângâiere și bucurie. Zice și sfântul Nichífor în Canonul s ău 22: că dacă
Ieromonahul, tân ăr cu vârsta, sluje ște la Monahíi, nu se cade cineva a se împ ărtăși de la el cu
Sfintele Taine. Precum se vede, ca din aceasta s ă se rușineze, și să se îndrepteze.
247 Fiindcă Canonul acesta nehot ărâtor s-a pus, nehot ărând pricínile pentru care poate cineva a se
duce din Monastirea sa. Noi dup ă putință cercetând, am aflat acestea de aici înainte. 1. A se duce
Monahul din Monastirea sa dac ă Egumenul este eretic, dup ă Canonul 17 al lui Nichífor. 2. De intr ă
muieri în Monastire, dup ă același al lui Nichífor. 3. De vor fi copii mireni înv ățând carte în
Monastire. Fiindc ă prin acestea se prih ănește Monastirea, și se pricinuie ște sminteal ă. Iar marele
Vasilie pentru o singur ă pricínă iartă a se duce cineva din Monastirea sa. Adic ă, de i se pricinuie ște
vătămarea de suflet. Care zice, c ă trebuie mai întâi a ar ăta celor ce au putere a o îndrepta. Și de nu
o vor îndrepta, atunci s ă se despart ă de ei nu ca de ni ște frați, ci ca de str ăini. Iar dac ă vreun
Monah pentru nestatornicia sa, și nu pentru v ătămare sufleteasc ă s-ar duce din Monastirea sa,
acesta, ori trebuie a se îndrepta, cu statornicia sa în Monastire, ori nevrând s ă nu se primeasc ă

284
CANON 22
Lui Dumnezeu toate a le da, și nu voin țelor noastre a ne robi, mare avu ție este.
Că « o r i d e m â n c a ți, ori de be ți, Dumnezeiescul Apostol zice, toate întru slava lui
Dumnezeu face ți-le» [1 Corinteni X, 31]. Deci Hristos Dumnezeul nostru în
Evangheliile sale începuturile p ăcatelor a poruncit a le t ăia. Că nu numai preacurvia
de dânsul se munce ște, ci și pornirea cugetului spre apucare de preacurvie s-a
osândit, zicând el: «Cel ce caut ă la muiere spre a o pofti pe ea, iat ă a preacurvit cu ea
în inimia sa» [Matei V, 29]. Deci de aici înv ățându-ne, datori suntem a cur ăți
gândurile. C ă «deși toate sunt slobode, dar nu toate folosesc» [1 Corinteni X, 23], ne
învățăm din Apostolescul glas. De nevoie dar este fiec ărui bărbat să mănânce pentru
ca să vieze, și la cei ce via ța le este cu nunt ă, și cu fii, și cu așezarea mireneasc ă, a
mânca împreun ă bărbații cu femeile, este lucru din cele neprih ănite, numai s ă aducă
mulțumirea celuia ce d ă hrana, și nu prin oarecare me șteșugiri muiere ști, adică prin
satanice ști cântece, de al ăute, și curvești răsfrângeri. Asupra c ărora vine Proorocescul
blestem, cel ce zice a șa: «Vai celor ce cu al ăute și cu cânt ări beau vinul, iar la
lucrurile Domnului nu se uit ă, și la lucrul Mâinilor lui nu gândesc» [Isaía V, 13]. Și
dacă cândva ar fi unii ca ace știa între Cre știni, îndrepteaz ă-se. Iar de nu, s ă se țină
pentru dân șii cele canonice ști așezate de cei mai înainte de noi. Iar celor ce via ța le
este lini ștită și singuratic ă. Cel ce s-a împreunat cu Domnul Dumnezeu a ridica jugul
Monahicesc, «va ședea cu singur ătate și tăcere» [Plângerile lui Ieremia III, 27]. Dar
însă și celor ce au ales Ieraticeasca via ță, nicidecum le este iertat îndeosebi a mânca
împreun ă cu muieri. F ără numai oareunde cu oarecare tem ători de Dumnezeu și
evlavioși bărbați, și femei. Ca și aceasta împreun ă mâncare s ă aducă spre isprava
Duhovniceasc ă. Și cu rudenii înc ă aceasta fac ă-o. Și iarăși, dacă în călătorie se va
întâmpla cele ale trebuin ței de nevoie a nu le purta cu sine și Monahul, sau b ărbatul
Ieraticesc, și d e n e v o i e a r v o i e s ă poposeasc ă, ori în Case de ob ște, ori în Casa
oarecăruia, să aibă voie el a o face aceasta, fiindc ă trebuin ța îl silește. [Apostole ști:
42, 43; Sinod 1: 3; Sinod 6: 5, 46, 47; Sinod 7: 18, 20; Cartaghén: 45, 69; Anghira: 19; Laodiceea: 24; Vasilie: 89]

întru altă Monastire. Iar alt ă pricínă binecuvântat ă de despărțire, și de ieșire, adaoge însu și sfântul,
să cuvântul și învățătura nu prime ște, afară de vătămarea sufletului. (Dac ă însă pentru porunca
Domnului, un frate s-ar duce întru alt ă parte, ace știa nu se despart unul de altul, ci plinesc
iconomia.) Asemenea și Canonul 6 al lui Nicólae rânduie ște, că de se vat ămă cineva suflete ște, se
cade spun ă vătămarea sa Proestosului. Și de nu o va îndrepta el, și primejdia este vederat ă, ducă-se
din Monastire, și dacă Egumenul îl va lega ca s ă nu se duc ă, el nu bage sam ă de aceast ă legătură, ci
ducă-se. Unii pun și altă pricínă binecuvântat ă, că, aflându-se vreun Monah vrednic de lini știre, cu
v o i a E g u m e n u l u i p o a t e a c e s t a a s e d u c e , c a s i n g u r c u s i n g u r D u m n e z e u s ă vorbeasc ă, după
C u v i o s u l I o a n a l S c ării. Însă bine trebuie a lua aminte la aceasta. C ă nu pentru fiecare este
depărtarea și liniștirea. Și mai ales pentru dep ărtarea cea de voie. C ă fără voie și Egumenul se
izgonește din Monastirea sa, și întru alta se bag ă, de prime ște cu bani pe cei ce vor a se face
monahi, dup ă Canonul 19 al acestuia și, și cel ce f ără Stareț s-a tuns se d ă la altă Monastire, dup ă
Canonul 2 al Sinodului 1 și 2. Și cel ce fără ispitire de 3 ani s-a tuns, dup ă al 5-lea al acestuia și. Și
pentru îmbun ătățire și îndreptare, Arhiereul mut ă pe Monahii cei îmbun ătățiți, după al 4-lea al
acestuiași.

285
TÂLCUIRE
Rânduie ște acest Canon, c ă mirenii cei ce au femei și copii, a mânca și împreun ă a
bea cu femeia și alți bărbați, nu este lucru de prihan ă, însă și aceștia nu se cade a bea
vinul cu giuc ărei și satanice ști cântece, și cu răsfrângeri curve ști de jocuri, ori cu
răcnete, ca s ă nu moștenească blestemul, și vaiul acela cel aduce Isaía asupra celor ce
fac unele ca acestea, și care nu cerceteaz ă lucrurile Domnului. Ci trebuie s ă
mulțumească lui Dumnezeu, celui ce-i hr ănește. Iar de nu se vor îndrepta și nu vor
înceta de unele ca acestea, s ă primeasc ă certările, a aforisirii adic ă, cele ce Canoanele
Sinoadelor celor mai dinainte le -au rânduit asupra unor Cre știni ca ace știa. Și mirenii
adică acest fel. Iar Monahii cei ce s-au f ăgăduit lui Dumnezeu a se lini ști cu singur ătate
și a tăcea, ridicând jugul nevoin ței asupra lor, dup ă aceea a lui Ieremia. Dar înc ă și toți
cei Ierosi ți, nicidecum au voie a mânca împreun ă cu femei, îndeosebi, singuri cu
singure, m ăcar rudenii de le-ar fi, decât fiind împreun ă bărbați și femei evlavio și și
temători de Dumnezeu. Și dacă de mare nevoie ar fi silit în c ălătorie poposind s ă intre
în Case de ob ște, sau în Casa cuiva. Și atunci îns ă cu evlavie și cu frica lui Dumnezeu,
ca nu Monahii, și cei Ierosi ți, văzând femeile cu poft ă și cu patim ă, să preacurveasc ă în
inima lor, care lucru îl osânde ște Domnul. Ci și măcar de nu s-ar sminti ei de a lor
privire (care lucru este foarte rar), ci ca s ă nu sminteasc ă pe ceilal ți, nu se cuvine a face
aceasta.

286

PROLEGÓMENA
DESPRE CEL CE SE ZICE ÎNTÂIUL ȘI AL DOILEA SINOD

Sinodul [Soborul] acesta se nume ște așa de Zonará, de Valsamón, de Vlástar, și de
alții. Sfântul și marele întâiul și al doilea Sinod, cel în Constantinopol adunat în
preacinstita Biseric ă a sfinților Apostoli. S-a adunat îns ă acesta în timpul Împ ăratului
Mihail fiul lui Teófil, și a Cezarului Várda unchiului lui de pe maic ă în anu l 861. Iar
Părinți au fost la acesta trei sute optsprezece, dintre care covâr șitor era Preasfin țitul
Fotie al Constantinopolului, care decurând atunci dup ă ce s-a izgonit Dumnezeiescul
Ignatie la Mitilíni, a fost în ălțat cu sila și fără de voie de Cesarul Várda la scaunul
Constantinopolului. Și locoțiitorii lui Papa Nicólae, Rodóald al Portului, și Zaharía al
Anagníei, care era atunci în Constantinopol trimi și împotriva Iconomahilor
[luptătorilor de Icoane]
248. Iar pricína pentru care se nume ște întâiul și al doilea, eset
după Zonará, Valasmón, Vlástar, și Mílie (fa ța 920 al Tomului a 2-a a Sinodicalelor)
aceasta. Sau f ăcut întâia adunare a Sinodului acestuia,249 și după ce cei Ortodoc și au
vorbit cu cei eterodoc și [de străină slăvire] (poate ace știa să fi fost r ămășițele ce ar fi
rămas dintre iconomahi, precum am zis) și au învins Ortodoc și, iar cei eterodoc și s-au
învins, s-au hot ărât a se scrie câte s-au vorbit în Sinod, ca s ă rămână adevărate și
sigure. Iar ereticii nesuferind a se scrie acestea, pentru ca s ă nu se arate c ă s-au biruit, și

248 Două pricini zice Dosítei (în Dodecavivlon al s ău foaia 702) c ă au stătut, pentru care s-a f ăcut
Sinodul acesta, sau (precum vor al ții) că, după ce Várda a izgonit pe Dumnezeiscul Ignatie, pentru
că n-a voit a-l împ ărtăși pe el în ziua Dumnezeie știi Arătări (adică a Botezului Domnului) ca pe
unul ce-și lepădase pe femeia sa, și se prepunea c ă preacurve ște cu nora sa, și a suit cu silnicie și
fără voie în scaunul Constantinopolului pe prea în țeleptul Fotie Protasicrít fiind, au înduplecat cei
de lângă Várda pe loc țiitori lui Papa Nicólae cei trimi și împotriva lupt ătorilor de Icoane, și au
adunat acest Sinod, și aducând de la Mitilín pe Ignatie, l-au caterisit în ar ătare. De unde și
Valsamón zice, c ă Sinodul acesta s-a purtat împotriva lui Ignatie. Și Nichíta Davíd al Paflagónilor
care a scris via ța lui Ignatie. Sau (precum al ții vor) că împăratul Mihail pentru ca des ăvârșit să
stingă pe lupt ătorii de Icoane, și pentru ca s ă conteneasc ă dezbinarea ce se f ăcuse în Biseric ă
pentru amândoi Patriarhii Ignatie și Fotie, au trimis la Roma boieri cu daruri, și au adus pe
locțiitorii Papei. Iar s ăvârșindu-se Sinodul, Monarhul Mihail a trimis dou ă Tomuri lui Papa
Nicólae, unul cuprinzând cele lucrate pentru sfintele Icoane, iar altul, ce cuprindea caterisirea lui Ignatie. Au mai trimis îns ă și Epistolia prin Léon Asicrítul, precum aceasta se vede din Epistolía a
10-a lui Nicólae, întru al 6-lea Tom al Practicalelor celor de Víniul date la lumin ă; la foaia 486 și
Cáve nu zice bine îns ă, că l a a c e s t S i n o d a u f o s t P a p a A d r i a n . C ă era Nicólae, precum se vede
aceasta din a doua Epistolie a sa c ătre Mihail.
249 Iar întru întâia adunare a sa se caterise ște Ignatie în ar ătare, și se într ărește scaunul
Canstantinopolului lui Fótie, precum zice Chedrino în Tomul 6 al Practicalelor, și Zonará (în
Tomul 2 al Hronícilor), și Papa Nicolae (în a 10 Epistolie cea c ătre Patriarhii R ăsăritului).

287
prin urmare ca s ă n u s e i z g o n e a s c ă din Biserica și adunarea Credincio șilor, atât
tulburare și război au f ăcut, încât și cuțite au scos, și ucideri au f ăcut. Și cu un chip ca
acesta s-a stricat adunarea cea întâi, f ără a se face vreo înscris ă hotărâre și ispravă
[rezultat]. Iar dup ă trecere de timp, iar ăși s-a făcut a doua adunare a acestuia și Sinod,
și iarăși vorbire s-a f ăcut a celor Ortodoc și cu ereticii pentru acelea și. Și atunci s-au
scris Dogmele cele vorbite pentru Credin ță. Drept aceea pentru aceasta Sinodul acesta,
unul fiind chiar și cu adev ărat, întâi și al doilea s-a numit pentru întâmplarea întâi și a
doua a lui adunare. Iar întru a doua adunare a lui s-au dat și aceste 17 Canoane ale lui,
de nevoie fiind la buna împodobire și starea Bisericii, care se adeveresc, și se întăresc și
de Nomocanonul lui Fótie, și de tâlcuitorii Canoanelor, și de toat ă Biserica. Însemneaz ă
însă că în oarecare Códici manuscrise 30 de Canoane se afl ă în numele acestui Sinod
numite. Dar noi numai pe ce le cunoscute de Biseric ă, și de tâlcuitori tâlcuite, le-am
tâlcuit, iar pe celelalte, ca necunoscute Bisericii le-am l ăsat. Și s-a rânduit mai întâi
Sinodul acesta de c ătre toți tâlcuitorii, decât celelalte localnice Sinoade ce s-au f ăcut
mai înainte de acesta; sau pentru c ă a stătut mare și mai de mul ți Părinți decât acelea,
sau mai bine, pentru c ă îndată a urmat dup ă cel al 7-lea Ecumenic Sinod, și după ani, și
pentru c ă s-au adunat împotriva acelora și Iconomáhi, împotriva c ărora și acel al 7-lea s-
au fost adunat; și după oarecare chip, cu aceasta acesta s-a f ăcut îndeplinirea aceluia.

288

CELE 17 CANOANE ALE SINODULUI CELUI ÎN BISERICA SFIN ȚILOR
APOSTOLI ADUNAT, CE SE ZICE 1 ȘI AL 2-LEA TÂLCUITE
CANON 1
Zidirea Monastirilor, lucru a șa de respectat și cinstit, și de ferici ții și Cuvioșii
Părinții noștri din vechi bine socotit, ast ăzi se vede r ău făcându-se. C ă oarecare
punând nume de Monastire averilor sale, și făgăduindu-se c ă lui Dumnezeu
afierosesc pe ele, domni pe sine și ale celor afierosite se înscriu, și cu singur ă
numirea, socotesc me șteșugind a am ăgi pe Dumnezeu. C ă aceeași stăpânire și după
afierosire, nu se ru șinează a o răpi, pe care mai înainte nu se opreau a o avea. Și atât
precupie fac lucrului, încât multe din cele afierosite, de însu și cei ce le-au afierosit,
se văd vânzându-se, mirare și urâciune pricinuind celor ce le v ăd. Și nu numai c ă
căință nu le este lor, pentru cele odat ă afierosite lui Dumnezeu, c ă își slobod loru și
stăpânire, ci și altora pe aceasta f ără sfială o dau. Deci pentru acestea a hot ărât
sfântul Sinod, nim ănui a fi iertat s ă zideasc ă Monastire, f ără de socotin ța și sfatul
Episcopului. Acela îns ă stăruind, și dând voie, și îndatorita Rug ăciune săvârșind,
precum de cei din vechi cu iubire de Dumnezeu s-a legiut, s ă zideasc ă adică
Monastire, și cu toate cele potrivite ei întru aceea și Brévie [Códic ă] să se scrie, și în
Arhivele cele Episcope ști să se păstreze. Nicidecum având voie cel ce le-a afierosit,
fără de socotin ța Episcopului, a se a șeza pe sine și Egumen, sau în locul s ău, a pune
pe altul. C ă dacă cele ce cineva d ăruiește unui om, peste acestea nu poate a fi st ăpân,
cum se va l ăsa să răpească stăpânirea acestora, ce cineva lui Dumnezeu le
consfințește și le afierose ște? [Sinod 4: 4, 24; Sinod 6: 49; Sinod 7: 12, 13, 17, 19;
Chiríl: 2]

TÂLCUIRE
Fiindcă unii zidind Monastiri și afierosind lucrurile lor la ele, iar ăși după
afierosire, nu numai le st ăpâneau, și le vindeau, și pe alții puneau st ăpânitori peste ele.
Pentru aceasta Canonul acesta rânduie ște. Ca fiecare Monastire s ă se zideasc ă cu voia și
știrea Arhiereului celui localnic, care s ă săvârșească și obișnuita Rug ăciune, când se
pune temelia. Și să se scrie în Brébie [Códic ă] atât Monastirea cea din nou zidit ă, cât și
toate lucrurile și averile cele afierosite ei, sau de cel ce o a zidit, sau de al ți Creștini. Și
această Brévie s ă se păzească cu singuran ție în Episcopie, sau în Mitropolie. Pentru a
nu putea de aici înainte cel ce le-a afierosit a re șlui ceva dintr-însele. Și atât de
înstrăinat să fie de ea Ctitorul și afierositorul, încât nici el s ă se facă Egumen al ei, f ără
de voia Episcopului, nici pe altul a a șeza într-însa. Ca cum aceasta ar fi însu șită lui
250.

250 Aceasta asemeni s ă o păzească și aceia care zidesc Schituri, ori afierosesc lucruri la acelea, ori
Dumnezeie ști lăcașuri, ori alte oarecare afierosind lui Dumnezeu, dup ă ce însă le-au afierosit,
numai pot și aceștia toți a mai st ăpâni cele afierosite.

289
Fiindcă dacă peste acelea ce d ăruiește cineva omului nu mai poate a porunci mai mult,
cum acela pe cele afierosite odat ă lui Dumnezeu, poate a le st ăpâni iarăși? Unul ca
acesta se socote ște ca un fur de cele sfinte, și osândei lui Ananía și Sapfíra se supune.

CANON 2
Fiindcă unii se form ăluiesc a se îmbr ăca cu via ța Monahiceasc ă, nu ca s ă
slujească lui Dumnezeu cu cur ățenie, ci ca cu cucernicia Chipului s ă dobândeasc ă
nume de evlávie, și de aici s ă afle înbel șugată dobândire îndulcirilor sale, și numai
lepădarea p ărului făcându-o, în casele lor locuiesc, nici o urmare sau a șezare a
Monahilor împlinind; au hot ărât sfântul Sinod ca nimeni s ă se învredniceasc ă
Monahice ștei Schime, f ără de fiin ța de față a celui îndatori a-l primi pe el întru
supunere, și întru pov ățuirea cea asupr ă-și, și care să făgăduiască purtare de grij ă,
pentru mântuirea sufletului lui. B ărbat fiind adic ă, iubitor de Dumnezeu, și
Proiestos de Monastire, și îndestulat a mântui suflet, adus de curând la Hristos. Iar
d e s e v a v ădi vreunul tunzând pe oarecare, f ără de ființa de față a povățuitorului
celui îndatorit a-l lua pe el sub ascultare, acesta caterisirii s ă se supun ă, ca un
nesupus Canoanelor, și stricător al Monahice știi bune rânduieli. Iar cel ce f ără
cuvânt și fără rânduial ă s-a tuns, s ă se dea în ascultarea și în Monastirea, ce
localnicul Episcop va socoti. C ă tunderile cele f ără judecat ă și greșite, și pe Schima
cea Monahiceasc ă o necinstesc, și numele lui Hristos au f ăcut a se huli.

TÂLCUIRE
Unii vrând ca s ă-i evlaviseasc ă lumea (sau și pentru vreo boal ă oarecare, sau de
întristare îndemnându-se); cu f ățărnicie se c ălugăresc, apoi iar ăși șed ca mai înainte în
Casele lor în lume, f ără a păzi vreo rânduial ă și canon c ălugăresc; aceast ă nerânduial ă
dar oprindu-o sfântul Sinod, rânduie ște, ca nici un Preot, sau și Arhiereu, s ă nu tund ă
călugăr fără a fi de fa ță Stareț și nănaș Duhovnicesc, care are a primi purtare de grij ă a
sufleteștii mântuirii lui; care s ă fie om iubitor de Dumnezeu, și Proestos de Monastire,
și de ajuns întru a iconomisi c ătre mântuire pe cei de curând, și începători Monahi. Iar
de ar face cineva aceasta (ce opre ște Canonul) s ă se cateriseasc ă, ca un c ălcător de
Canoane, și acel tuns f ără Stareț, să se bage întru alt ă Monastire, în care va socoti
Episcopul, spre ascultare și supunere. C ăci de acest fel de necuviin ță, nu numai chipul
cel preacinstit al Monahilor s-a necinstit, ci și pe cei necredincio și îi fac s ă huleasc ă
numele lui Hristos, v ăzându-i pe Monahi vie țuind fără rânduial ă și nebăgare de
seamă251. Și vezi, că, și cel ce a apucat a se c ălugări fără de Stare ț primitor, nu mai poate

251 Însemneaz ă că după Canonul acesta nu se cuvine unul și același și a tunde, și Stareț primitor a
fi, că se învinov ățește certării acesteia, decât mare nevoie, nefiind altul. Iar a avea acela și chip, al
Mantiei adic ă, sau a schimnicului, cel ce vrea s ă-l ia Monahul, atât Stare țul lui, cât și Preotul cel ce-l
tunde, m ăcar că de la vreun canon nu am luat, dar îns ă fiindcă obiceiul acesta din predanisire se
păzește, trebuie a se urma. C ă zice despre aceasta și Preasfin țitul Patriarh Lucá împreun ă cu
Sinodul cel de pe lâng ă sine; dezlegând oarecare întreb ări, ce în manuscrise se p ăzesc: „Pentru
tunderea în schima cea mare ce se face de cel în Mantie (adic ă de purt ătorul de Cruce Preot)
totdeauna este îndoial ă. Iar mai vârtos mi s-a întâmplat a vedea un Canon, care se zice a fi al
Patriarhului Nichífor; întru care se zice anume, schimnicul s ă se tundă de Preot schimnic. C ă ce are
cineva, aceea d ă. La noi îns ă se vede c ă lucru al Preotului este a tunde, nu c ăci este Monah, ci c ăci

290
a lepăda Chipul, ci purtându-l se d ă în ascultarea altei Monastiri. Vezi și sub
însemnarea Canonului 21 al Sinodului 7.

CANON 3
Și aceasta r ău făcându-se, iar cu mult mai r ău, dându-se trecerii cu vederea și
lenevirii, s-a judecat a dobândi îndreptare. C ă dacă fiind vreunul Proiestos de
Monastire, pe Monahii cei rândui ți sub dânsul fugând ei, nu i-ar c ăuta cu mult ă
silință, sau aflându-i, nu-i va lua la sine, și nu s-ar nevoi a-i câ știga și a-i însănătoși
cu potrivita și cuviincioasa doftorie a gre șalei. Aceasta a hot ărât sfântul Sinod, s ă se
supună aforisirii. C ă dacă cel ce i s-au încredin țat purtare de grij ă a dobitoacelor
celor necuvânt ătoare, ne îngrijindu-se de turm ă, nu se las ă necertat. Acela c ăruia i s-a
încredin țat păstoreasca încep ătorie a Oilor lui Hristos, v ănzând mântuirea lor cu
trândăvia și lenevirea, cum nu va lua pedeapsa îndr ăznirii? Iar nesupunându-se
Monahul fiind chemat înapoi, de c ătre Episcopul se va aforisi. [Sinod 4: 4; Sinod 7:
19, 21; Cartaghén: 88]

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta de a fugi Monahul di n Monastirea lor, la alta, sau a se
rătăci încoace și încolo. Iar dac ă oarecare f ără rânduial ă vor face aceasta, pe Egumenul
Monastirii îl supune cert ării, de nu-i va c ăuta cu mult ă silință. Și după ce-i va g ăsi, de
nu se va nevoi a-i întoarce înapoi, și a vindeca pe fiecare, dup ă sufleteasca boal ă ce are.
Căci, dacă cel ce na ște și păzește necuvânt ătoarele dobitoace, se pedepse ște de se va
lenevi și nu va purta grij ă de ele, cu mult mai vârtos se va pedepsi P ăscătorul Oilor lui
Hristos, cel ce din lenevire vinde mâ ntuirea lor, pe care Hristos i-a r ăscumpărat cu
Sângele s ău. Iar dac ă căutat fiind Monahul și rugat de a se întoarce, s-ar ar ăta nesupus,
se aforise ște de Arhiereu.

CANON 4
În multe chipuri vicleanul sau nevoit cu ocar ă a bate cinstea Monahice știi
Schime, și a aflat ajutor spre aceasta, timpul eresului celui mai dinainte. C ă Monahii
lăsându-și Monastirile lor de sila eresului, unii adic ă, la altele, iar al ții în casele
bărbaților celor lume ști cădeau. Dar îns ă, ceea ce de dân șii, pentru buna cinstire de
Dumnezeu atunci se f ăcea îi ar ăta fericiți, iar în n ărav dobitocesc c ăzând îi face de
râs. Că acum pretutindeni buna cinstire întinzându-se, și de sminteli Biserica
izbăvindu-se, înc ă oarecare din Monastirile ducându-se, și ca un râu cu anevoie
oprit, încoace și încolo învârtindu-se și strămutându-se, de mult ă nepodoab ă umplu
Monastirile, și întru sine și multă nerânduial ă își adună, și cinstea supunerii o rup și
o strică. Ci pe nestatornicia pornirii acestora și pe nesupunere sfântul Sinod
curmându-o, au hot ărât. Că dacă vreun Monah fugând din Monastirea sa, s-ar pleca
altei Monastiri, sau va intra în lumeasca locuin ță, și el și cel ce l-a primit, aforisit s ă
fie, până ce fugarul s-ar întoarce din Monastirea aceea din care r ău a ieșit. Însă dacă

este Preot, ori de ce chip ar fi; îns ă dacă gândul celui ce se va face Monah se cl ătește, pentru
îndoire, tund ă-se schimnicul de Preot schimnic (afar ă de cumva va fi vreo nevoie sau împiedicare)
pentru neîndoirea, și nu pentru nevoie.

291
Episcopul pe oarecare din Monahii cei m ărturisiți în evlávie și în cinstea vie ții, va
voi a-i muta întru alt ă Monastire pentru buna statornicie a Monastirii. Sau și în casă
lumeasc ă va socoti a-i a șeza pentru mântuirea celor ce locuiesc într-însa. Sau aiurea
va binevoi a-i pune s ă epistatiseasc ă, aceasta, nici pe cei ce-i primesc, nici pe Monahi
îi face vinova ți. [Sinod 4: 4; Sinod 7: 13, 19, 21; Cartaghén: 88]

TÂLCUIRE
Fiindcă în vremea lupt ării sfintelor Icoane, se izgoneau de eretici Monahii, și își
lăsau Monastirile. Și ori se duceau întru altele, sau n ăzuiau în casele mirene ști. Și de
atunci obi șnuindu-se, și în vremea dreptei cinstiri de Dumnezeu și a păcii o făceau
aceasta. Încât cu nestatornicia aceasta, l ăsându-și Monastirile lor le despodobeau (c ă
podoaba Monastirii este a r ămânea totdeauna Monahii într-însa cu lini ște, și a nu ie și
adeseori), ci și multe nerânduieli, și năravuri stricate și osebite cu dulcea ță le aduceau
într-însele. Acest r ău oprindu-l Sinodul, aforise ște și pe Monahii fugari, și pe cei ce i-ar
primi, pân ă ce se vor întoarce la a loru și Monastire. Îns ă de va voi Arhiereul locului
pentru folos a-i muta dintr-un a într-alta, sau în case lume ști pentru mântuirea celor ce
locuiesc, atunci nici Monahii aceia, nici cei ce îi primesc sunt vinova ți aforisirii.

CANON 5
Lepădările cele f ără judecat ă și fără ispitire, afl ăm că mult stric ă Monahiceasca
buna rânduial ă. Că cu seme ție aruncându-se oarecare pe sine și în Monahiceasca
viață, și de către asprimea și osteneala nevoin ței împuținându-se, iar ăși ticăloșește se
întorc, la via ța cea iubitoare de trup și îndulcitoare. Pentru aceasta a hot ărât sfântul
Sinod nici unul a se învrednici Monahice știi Schime, mai înainte de a-i face pe ei
ispitiți și vrednici ai acestui fel de via ță, prin timpul cel de trei ani rânduit lor spre
cercare. Și acesta a se ține cu tot chipul au poruncit. Afar ă numai de cumva vreo grea
boală căzând asupr ă-i va sili a împu țina timpul cerc ării. Sau de cumva ar fi vreun
bărbat evlavist, care și în lumescul chip a petrecut via ța Monahiceasc ă. Că la un
bărbat ca acesta spre deplinita ispitire, va fi destul și timpul de șase luni. Iar de va
face cineva afar ă de acestea, Egumenul adic ă căzând din Egumenie, s ă-și afle
pedeapsa nerânduielii prin petrecer ea întru supunere; iar cel ce s-a f ăcut Monah, s ă
se dea întru alt ă Monastire care p ăzește Monahiceasca scump ătate.

TÂLCUIRE
Fiindcă unii fără a face vreo cercare, ci a șa fiecum, sau mai bine a zice, cu
obrăznicie și nerânduial ă, se fac c ălugări, apoi nesuferind ostenelile vie ții Monahice ști,
se întorc iar ăși la cea dintâi a lor iubire de trup și viață mireneasc ă. Pentru aceasta,
Canonul acesta rânduie ști, ca nimeni s ă se facă Călugăr, dacă nu negre șit mai întâi s ă
se ispiteasc ă trei ani. Afar ă numai, atunci se scurteaz ă vremea de trei ani, când acela de
vreo grea boal ă ar ajunge în primejdie de moarte. Sau de va fi vreunul atât de evlavist,
încât și când se afla în lume, petrecea via ță Monahiceasc ă. Că pentru acesta destul ă este
și vremea de șase luni spre cercare. Iar de ar îndr ăzni vreun Egúmen a face Monah mai
înainte de vremea rânduit ă, acela să fie scos din Egumeníe, și să se dea sub ascultarea
altui Egumen; iar Monahul cel el tuns s ă se dea într-o alt ă Monastire, care p ăzește
Monahiceasca scump ătate. Însemneaz ă, că nici cel ce f ără ispitire de trei ani a apucat a

292
se face Monah, nu poate a se dezbr ăca de chipul Monahicesc, ci numai se d ă în altă
Monastire, pentru deprinderea vie ții Monahice ști.

CANON 6
Monahii nimic al lor propriu sunt datori a avea. Ci toate ale lor a le afierosi
Monastirii. C ă zice fericitul Lucá pentru cei ce credeau în Hristos, și care închipuiau
viețuirea Monahilor: «C ă nici unul zicea c ă din averile sale ceva este al s ău, ci era lor
toate ob ștești» [Fapte 4: 32]. Pentru aceea celor ce vor a fi Monahi, li se d ă voie pentru
averilor lor, mai întâi a test ălui, și oricăror fețe vor voi, celor neoprite de Lege, a da
pe ale lor. C ăci după ce se vor face Monahi, peste toate cele cuvenite lor, Monastirea
are stăpânire, și nimic pentru a lor a purta grij ă sau a test ălui [despozarisi], li se d ă
voie. Iar de se va v ădi vreunul însu șindu-și oarecare avere, care nu s-a afierosit
Monastirii, și robindu-se patimii iubirii de câ știg, aceasta de c ătre Egumenul, sau de
către Episcopul s ă se ia, și în ființa a multora vânzându-se, s ăracilor și lipsiților să se
împartă. Iar cel ce a cugetat a r ăpi un câ știg ca acesta, dup ă vechiul Ananía, cu
potrivita certare sfântul Sinod a hot ărât a se în țelepți. Și arătat este c ă cel ce pentru
Monahii b ărbați sfântul Sinod a Canonisit, acelea și și pentru Monahíile femei au
îndreptuit a se ținea.

TÂLCUIRE
Rânduie ște Canonul aceasta, c ă Monahii ca unii ce sunt mor ți lumii, nu se cuvine
a avea vreun lucru lor însu șit, ci toat ă avuția lor să o afieroseas ă Monastirii, unde s-a
tuns, așișderea și femeile Monahíi. Ca s ă se plineasc ă și la ei ceea ce zice Evanghelistul
Lucá la Faptele Apostolilor, pentru Cre știnii cei ce din început crezuser ă în Evanghelie,
și care închipuiau petrecerea Monahilor cea Chinoviceasc ă. Pentru aceasta, câ ți și câte
vor a se c ălugări, mai înainte au voie a împ ărți averile lor la câte fe țe nu opresc
politiceștile Legi. (Îns ă nu și la eretici dup ă Canonul 30 și 89 al Sinodului din
Cartaghén, nici la fii neadev ărați, cărora numai a 12-a parte din averea lor pot a le da,
când au și adevărați fii, dup ă Zonará); iar dup ă ce se vor c ălugări, numai au voie a
purta grij ă, sau a le împ ărți, ci toate le st ăpânește Monastirea. Iar dac ă vreunul se va
vădi că după ce s-a făcut Monah, a oprit vreun lucru pentru sine și, și nu l-a afierosit
Monastirii, lucrul, orice fel ar fi, s ă-l ia Egúmenul, sau localnicul Arhiereu. Și
vânzându-l înaintea a multora pentru ne prepunere, s ă-l împart ă săracilor; iar Monahul
cel ce l-a t ăgăduit, asem ănându-se lui Ananía, s ă se înțelepțească cu potrivit ă certare.

CANON 7
Multe din Episcopii le vedem c ăzând, și primejduindu-se a se da pierz ării cu
totul. Pentru c ă cei ce Proiesto șesc peste acestea purtarea de grij ă și silința cea pentru
ele, o cheltuiesc întru a face din nou Monastiri. Și pe acestea smulgându-le, și
rășluirea veniturilor me șteșugindu-o, pe cre șterea acelora o negu țătoresc. Deci a
hotărât pentru aceasta sfântul Sinod nici unuia din Episcopi a-i fi iertat, din nou a- și
zidi Monastire a sa spre risipirea Episcopiei sale. Iar de se va v ădi vreunul aceasta
îndrăznindu-o, el adic ă cuviincioasei cert ări să se supun ă. Iar Monastirea cea de nou
zidită de el, ca cum din început nici ar fi câ știgat drept de Monastire, s ă se întărească
Episcopatului ca un drept de sine și câștigat, că nimic din cele ce afar ă de lege, și fără

293
cuviință înființate, poate a aduce sminteal ă celor înfiin țate Canonice ște. [Apostolesc:
38; Sinod 4: 26; Sinod 7: 11, 12; Antiohía: 24, 25; Agchira: 15; Gangra: 7; Cartaghén: 34, 41; Teófil: 10; Chiríl: 2]

TÂLCUIRE
Oprește Canonul acesta de a trece cu vederea Episcopii pe Episcopiile lor cele ce
primejduiesc a se pierde, și a zidi Monastiri loru și cu cheltuiala lucrurilor Episcopiilor.
Căci, precum Monastirile nu este drept a se lipsi de lucrurile lor. A șa nici Episcopiile, și
mai ales când se primejduiesc. Iar de va îndr ăzni vreun Episcop a face una ca aceasta,
să-și ia cuviincioasa certare. Iar Monastirea cea din nou zidit ă de el, s ă rămână ca o
avuție dreapt ă a Episcopiei. Fiindc ă cele ce se fac f ără de lege, nu vat ămă, nici surp ă pe
cele ce legiuit și Canonice ște se fac.

CANON 8
Dumnezeiscul și sfințitul Canon al Apostolilor, pe cei ce se taie pe sine și
ucigași de sine și se judec ă, și Preoți fiind îi caterises ște, iar nefiind, și de înaintarea
cea la Preo ție îi opre ște. Făcând de aici cunoscut, c ă, dacă cel ce pe sine și se taie este
ucigași de sine și, cel ce altul taie negre șit ucigaș este. Că cu dreptate l-ar pune cineva
pe unul ca acesta oc ărâtor și al însăși făpturii; pentru aceasta a hot ărât sfântul Sinod:
Că, dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, s-ar pârî c ă scopește pe cineva, sau
cu mâna sa, sau din porunc ă, acesta caterisirii s ă se supun ă. Iar de ar fi mirean, s ă se
aforiseasc ă. Afară de nu cumva c ăzând în vreo boal ă, ar fi silit spre t ăierea părții ce
pătimește. Că precum Canonul cel 1 al Sinodului din Niceea, pe cei ce în boal ă s-au
scopit nu-i pedepse ște pentru boal ă, așa și noi, nici pe Preo ții cei ce poruncesc a se
scopi cei bolnavi, îi osândim, nici iar ăși pe mirenii, cei ce întrebuin țează lucrarea
mâinilor lor spre t ăiere, îi învinov ățim. Că aceasta o socotim vindecare bolii, iar nu
vrăjmășuire a făpturii, sau ocar ă a zidirii. [Apostole ști: 21, 22, 23, 24; Sinod 1: 1]

TÂLCUIRE
Precum Apostolescul Canon 22 porunce ște a nu se face Cleric cel ce se scope ște pe
sineși. Iar cel 23 caterise ște pe cei ce Clerici fiind se scopesc pe sine și, ca pe ni ște ucigași
de sineși, și ocărâtori ai f ăpturii lui Dumnezeu. A șa și acest Canon, caterise ște pe
Clericii acei, ce, ori cu mâinile lor, ori cu porunca lor, vor scopi pe vreunul; iar pe
mirenii cei ce ar face aceasta îi aforise ște. Iar de va c ădea cineva întru o patim ă ca
aceasta, pentru care este silit a se scopi, atunci, nici Preo ții cei ce au poruncit scopirea
aceasta, se caterisesc. Nici mirenii cei ce au scopit pe un bolnav a șa cu mâinile lor, se
aforisesc.

CANON 9
Apostolescul și Dumnezeiescul Canon, rânduind pe Iereii cei ce se apuc ă a bate
pe Credincio șii cei ce au p ăcătuit, sau pe necredincio șii cei ce au nedrept ățit,
caterisirii s ă se supun ă, care me șteșugind a- și vindeca mânia lor, și Apostole știle
Așezământuri r ău însemnându-le, au în țeles pe cei bat cu mâinile lor, nici Canonul
ceva de acest fel însemnând, nici dreptul cuvânt aceasta a o în țelege slobozind. C ă
zadarnic lucru cu adev ărat și foarte gre șit ar fi, s ă cateriseasc ă, pe cel ce de trei ori,

294
sau de patru ori b ătând ar lovi cu mâna sa. Iar voie dându-se a bate din porunc ă, ar
trece necertat pe cel ce cu nemilostivire și până la moarte adaoge pedeapsa. Pentru
aceasta Canonul oprind, chiar de a bate. Și noi așa împreun ă hotărâm. Că trebuiește
Preotul lui Dumnezeu, și cu înv ățături, și cu sf ătuiri, câteodat ă însă, și cu
Bisericeștile certări, pe cel ce face necuviin ță a-l povățui, iar nu cu bice și cu lovituri
a sări asupra trupurilor oamenilor. Iar de ar fi unii cu totul nesupunându-se, și
înțelepțirii canonisirilor ne dând ascultare, pe ace știa prin ar ătarea cea c ătre
stăpânitorii locului, nimeni opre ște a-i în țelepți. Că și Canonul cel al 5-lea al
Sinodului din Antiohía, pe cei ce bag ă în Biseric ă gâlcevi și tulburări, au canonisit a-
i întoarce prin mâna din afar ă. [Apostolesc: 27; Antiohía: 5; Cartaghén: 57, 62, 76, 83,
99, 100, 106, 107]

TÂLCUIRE
Fiindcă unii din cei Ierosi ți rău tălmăcind Apostolescul Canon 27 care caterise ște
pe aceștia, ce lovesc pe credincio și, sau pe necredincio și, zic: Că Canonul caterise ște
numai pe cei ce lovesc cu îns ăși mâna lor, și nu pe aceia care cu porunca lor pun pe al ții
și bat pe cineva, vrând cu reaua t ălmăcirea aceasta s ă-și vindece mânia lor cea
necuvânt ătoare. C ă cu necuviin ță este, zice Canonul acesta, s ă socotim, c ă
Dumnezeie știi Apostoli au poruncit, a se caterisi Pr eotul cel ce cu mâna sa ar lovi pe
cineva de trei sau de patru ori, iar a nu se pedepsi cel ce va pune pe al ții să bată pe
cineva foarte aspru, și până la moarte. Drept aceea, fiindc ă Apostolescul Canon curat și
nehotărâtor zice s ă se cateriseasc ă, Preotul cel ce va bate pe cineva, sau cu mâna sa, sau
prin alții, și (sfinții Părinți ai Sinodului acestuia zic) noi asemenea hot ărâm. Căci Preoții
lui Dumnezeu se cuvine a pedepsi pe cei ce fac necuviin ță cu învățături și sfătuiri, iar
câteodat ă și cu Biserice ști certări, adică cu aforisiri, sau cu anatematisiri, când nu se
supun cu sf ătuirile, și nu a s ări asupra oamenilor cu b ătăile. Iar dac ă nici cu
Bisericeștile certări unii nu se în țelepțesc, au voie cei Biserice ști a da la st ăpânitorii cei
din afară ca să-i pedepseasc ă.

CANON 10
Cei ce s-au ar ătat pe sine și dați patimilor, nu numai de certarea cea de la
sfintele Canoane nu se înfrico șează, ci și de însăși acelea îndr ăznesc a-și bate joc. C ă
le strâmb ă pe ele, și către împătimirea lor le minciuno șează din ceea ce voiesc ele. Ca
cu filotimia împ ătimirii dup ă Teologul Grigorie, nu numai f ără învinov ățire să le fie
lor răul, ci și Dumnezeiesc s ă se socoteasc ă. Că Apostolescul Canon cel ce zice, vasul
de aur, sau de argint sfin țindu-se, sau pânz ă, nimeni de aici s ă le ia spre a sa
întrebuin țare. Că fără de lege lucru este. Iar de se va v ădi cineva (c ă o a făcut aceasta)
să se certe cu aforisire; pe acesta dar (Canon) spre ajutorul nelegiuirilor lor
înțelegându-l, zic c ă nu trebuie a se judeca vrednici de caterisire, cei ce cinstita
îmbrăcăminte a sfintei Mese, sau vreun alt Ve șmânt le întrebuin țează spre
îmbrăcămintea lor. Înc ă nici cei ce pe sfântul Potir, O ce p ăgânătate! Sau cinstitul
Disc, sau cele asemenea acestora, cheltuindu-le în trebuin ța lor, le mânjesc. C ă
Canonul zice cei ce cad întru acesta, aforisirii s ă se supuie, dar nu caterisirii au
îndreptuit. Și cine ar putea suferi m ărimea stric ăciunii [notevsírii] celei de acest fel,
și a păgânătății? Căci Canonul trimi țând aforisirii asupra celor ce numai cât spre

295
întrebuin țarea loru și ar lua lucrul cel sfin țit, iar nu și întru des ăvârșită răpire, ei pe
cei ce r ăpesc, și Ierosilesc [fur ă cel sfinte] cele sfinte al Sfintelor îi slobód de
caterisire, și pe cei ce spre slujba mânc ărilor, cât dup ă judecata lor, cinstitele Discuri,
și sfințitele Postire le molipsesc [întin ă] îi fac necaterisi ți. Cu toate c ă arătată se face
spurcăciunea, și vederat fiind, c ă cei ce fac unele ca acestea, nu numai în caterisire, ci
cad și în învinov ățirea păgânătății celei mai de pe urm ă. Pentru aceasta a poruncit
sfântul Sinod ca cei ce (pe sfântul Post ir, sau Discul, sau Lingura, sau cinstita
Îmbrăcăminte, și cel ce se zice Aer, și de Obște) ori și ce din cele sfin țite ce sunt în
Altar, și din sfintele Vase, sau din Ve ștminte, spre câ știgul lor le r ăpesc, sau spre
nesfințită întrebuin țare le uneltesc, caterisirii cei des ăvârșit să se supun ă. Că una
este a spurca, iar alta, a fura pe cele sfinte. Și dar pe cei ce iau vasele cele din afar ă de
Altar afierosite, sau ve ștminte, spre nesfin țită întrebuin țarea lor, sau altuia le dau, pe
aceștia Canonul îi aforise ște, și noi împreun ă îi aforisim. Iar pe cei ce des ăvârșit le
răpesc, osândirii Ierosiliei le supunem. [Apostole ști: 72, 73; Nisis: 8]

TÂLCUIRE
Și pe Canonul 73 al Apostolilor, ce aforise ște pe cei ce vor întrebuin ța în obștească
și nesfințită slujire, Vas sfin țit, sau Ve ștmânt, unii r ău tâlcuindu-l ziceau: C ă nu sunt
vrednici de caterisire cei ce îmbr ăcămintea sfintei Mese, c ămașă, sau alt ve ștmânt o fac
lor, sau sfântul Potir, și cinstitul Disc și celelalte Prea Dumnezeie ști Vase ce sunt în
Altar, spre trebuin ța lor le cheltuiesc, sau le spurc ă cu nesfin țita întrebuin țare. Fiindc ă
Apostolii aforisesc numai, pe cei ce fac unele ca acestea, și nu-i caterisesc. Deci
rânduiește Canonul acesta, c ă cei ce zic acestea, strâmb ă pe Apostolescul Canon, și
după patimile lor r ău îl tălmăcesc. Căci dacă Canonul aforise ște pe acei ce nu le r ăpesc,
ci numai le întrebuin țează la slujba de ob ște, pe Vasele cele afar ă de Altar sfin țite
numai cu afierosirea la Biseric ă, cum nu sunt vinova ți, nu numai de caterisire, ci și de
păgânătatea cea mai de pe urm ă, cei ce și le răpesc, și spurcă pe însăși sfintele sfin ților
cu întrebuin țările cele ob ștești și necurate, pe sfintele și Dumnezeie știle Potire zic, și
Discuri, și pe cele asemenea, prin care se s ăvârșesc sfintele și înfricoșatele Taine? Deci
oricare Ierosit [sfin țit] va răpi cele ce se afl ă în sfântul Altar, sfintele Vase, sau
Veștminte, sau le va întrebuin ța la slujb ă nesfințită, acesta des ăvârșit să se cateriseasc ă.
Fiindcă răpirea aceasta (ca s ă zicem a șa ) e s t e f u r a r e d e c e l e s f i n t e ( și este mai mare
decât simpla Ierosilie). Iar nesfin țita slujb ă cea de acest fel, este spurcare, și întinare
celor sfinte. Iar pe cei ce întrebuin țează Vasele sau ve ștmintele cele ce se afl ă afară de
sfântul Altar la trebuin țe obștești ale lor, sau le dau la al ții; și Apostolescul Canon îi
aforisește, și noi asemeni; iar pe cei ce des ăvârșit le răpesc îi supunem osândirii
furătorilor de cele sfinte.

CANON 11
Pe Presbíterii, sau Diaconii cei ce iau asupr ăși lumești dregătorii, sau purt ări de
grijă, sau cele ce se zic curatoríi în casele boierilor, Dumnezeie știle și sfințitele
Canoane caterisirii îi supun. Deci aceasta și noi înt ărindu-o, și despre ceilal ți ce în
Cler se num ără rânduim, ca dac ă vreunul dintre ei ar întrebuin ța lumești dregătorii,
sau ar lua asupr ăși cele ce se zice curatoríi în casele boierilor, sau pe la mo șii, acesta
să se izgoneasc ă din Clerul s ău. Că «nimeni poate a sluji la doi Domni»[Matei VI, 24;

296
Luca XVI, 13], dup ă nemincinosul Glas cel însu și grăit al lui Hristos, adev ăratului
Dumnezeului nostru. [Apostole ști: 6, 81, 83; Sinod 4: 3, 7; Sinod 7: 10; Cartaghén: 18]

TÂLCUIRE
Canonul acesta nu numai pe cei dinl ăuntrul Altarului sfin țiți, precum celelalte
Canoane rânduiesc, ci și pe toți Clericii cei de afar ă d e A l t a r , î i o p r e ște de a lua
asuprăși lumești dregătorii, și curatoríi, adic ă epistasîi și purtări de grij ă, ori în case
boierești, ori pe la mo șiile lor. Iar cei ce ar cuteza din ace știa a face împotriv ă,
porunce ște a se lep ăda din Clerul lor. Fiindc ă după Cuvântul Domnului nimeni poate a
sluji la doi Domni. Vezi și pe cel al 6-lea Apostolesc.

CANON 12
Sfântul și Ecumenicul al 6-lea Sinod, pe Clericii cei ce în casele de rug ăciune, ce
sunt în l ăuntru în cas ă, Liturghisesc, sau boteaz ă fără de știrea Episcopului,
caterisirii îi supune, și noi aceasta împreun ă o hotărâm. Că Sfânta Biseric ă drept
îndreptând, și cuvântul cel adev ărat solindu-l și apărându-l, și cinstirea petrecerii
păzindu-o, și învățând a se dep ărta de lucrul cel urât și necuvios, cei ce vie țuiesc cu
neînvățătură, și sunt supu și pe la case, spre a rupe buna rânduial ă a ei, și spre a o
umble de mult ă tulburare și sminteli. Pentru aceasta sfin țitul și de Dumnezeu
ajutatul Sinod de acum, congl ăsuindu-se cu sfântul și Ecumenicul al 6-lea Sinod, a
rânduit, s ă fie însemna ți sau rândui ți cei ce Liturghisesc în casele de rug ăciune ce
sunt prin case. Lep ădarea din Clericat adic ă făcându-li-se lor de c ătre Episcopul
locului. Iar dac ă oarecare afar ă de aceștia ne bine voind Episcopul, intrând prin case,
vor îndr ăzni a se atinge de Liturghie, ace știa să se cateriseasc ă. Iar cei ce se vor
cumineca din împ ărtășirea acestora, aforisirii s ă se supun ă. [Apostolesc: 31; Sinod 4:
18; Sinod 6: 59: Sinod 1 și 2: 13, 14, 15; Gangra: 6; Cartaghén: 10, 62; Antiohía: 5;
Laodiceea: 58]

TÂLCUIRE
Unit este Canonul acesta cu cel 31 al Si nodului al 6-lea pe care l-am tâlcuit, și vezi
acolo. Numai aceasta îns ă adaugă Părinții Sinodului acestuia, c ă cei ce vor s ă
Liturghiseasc ă în Casele de Rug ăciune cele nesfin țite (cu sfinte Moa ște adică) ce sunt
prin case, se cuvine a fi rândui ți, și osebiți spre aceasta de Arhiereul locului. Iar al ții de
vor îndr ăzni, nerândui ți de Arhiereu, s ă se cateriseasc ă; iar mirenii cei ce se vor
împărtăși cu dânșii la aceasta, s ă se aforiseasc ă.

CANON 13
Semănăturile eretice știlor zâzanii (neghine) aruncându- le în Biserica lui Hristos
(diavolul) cel cu totul r ău, și acestea v ăzându-le din r ădăcină tăiate cu sabia Duhului,
au venit pe alt ă Cale de me șteșugire, apucându-se a desp ărți Trupul lui Hristos cu
manía [turb ăciunea] schismaticilor. Ci și pe aceasta vr ășmășia a lui sfântul Sinod
zăticnindu-o, au hot ărât de acum înainte: ca, ori Presbiter, ori Diacon, ca cum
osândindu-l pe Episcopul s ău pentru oarecare vinov ății, mai înainte de Sinodiceasca
judecată și cercetare, și de osândirea cea deplinit ă asupra lui ar îndr ăzni a se dep ărta
de împărtășirea lui, și numele lui nu-l va pomeni în sfin țitele rug ăciuni a Liturghiilor,

297
după obiceiul predat Bisericii, acesta s ă se supun ă caterisirii, și de toat ă Ieraticeasca
cinste să se lipseasc ă. Că cel rânduit în ceata Presbiteriei, și judecata Mitropoli ților o
răpește, și mai înainte de judecat ă el osânde ște, încât dup ă socoteala sa, pe P ărintele
și Episcopul s ău. Acesta nu este vrednic, nici de cinstea Presbiterului nici de numire.
Iar cei ce vor urma acestuia, de ar fi oarecare din cei Ierosi ți, și ei să cadă din cinstea
lor, iar de ar fi Monahi, sau mireni, des ăvârșit să se aforiseasc ă de Biseric ă, până
când scuipând leg ătura cea c ătre schismatici, se vor întoarce c ătre Episcopul s ău.
[Apostolesc: 31; Sinod 4: 18; Sinod 6: 31, 34: Sinod 1 și 2: 12, 14, 15; Gangra: 6;
Cartaghén: 10, 11, 62; Antiohía: 5]

TÂLCUIRE
Atât cu ereticii, cât și cu schismaticii, se apuc ă diavolul s ă rupă Trupul lui Hristos,
adică pe Biserica lui. Pentru ac easta Canonul acesta rânduie ște, că oricare Presbiter, sau
Diacon s-ar desp ărți de împ ărtășirea Episcopului lor, și numele lui nu-l vor pomeni,
după obicei, mai înainte de a cerceta Sinodul vinov ățiile lui, și de a-l osândi. Unii ca
aceștia să se cateriseasc ă; pentru c ă nu sunt vrednici a avea vrednicia, și numele
Presbiterului, sau al Diaconului, cel ce osânde ște pe Duhovnicescul P ărinte și
Episcopul lor, și mai înainte r ăpesc judecata Mitropoli ților. Că Mitropoli ții iar nu
Clericii judec ă pe Episcopi. Iar cei ce împreun ă urmeaz ă unor aposta ți ca aceștia, de ar
fi Ierosiți să se cateriseasc ă, iar de ar fi Monahi sau mireni s ă se aforiseasc ă (adică să se
despartă), și nu numai de Dumnezeie știle Taine, ci și de Biseric ă, până când îi vor pe
aceia, și se vor uni cu Episcopul lor.

CANON 14
Dacă vreun Episcop pricinuire de vinov ăție făcând asupra Mitropolitului s ău,
mai înainte de Sinodiceasca cercetare s-ar dep ărta pe sine și de împ ărtășirea cea cu el,
și nu ar pomeni numele lui dup ă obicei, întru Dumnezeisca Mistagoghíe
[Dumnezeie știle Taine]. Acesta a hot ărât sfântul Sinod, a fi caterisit. Dac ă numai
apostatisind de Mitropolitul s ău va face schim ă. Că se cuvine fiecare a- și cunoaște
măsurile sale, și nici Presbiterul a def ăima pe Episcopul s ău, nici Episcopul pe
Mitropolitul s ău. [Apostolesc: 31; Sinod 4: 18; Sinod 6: 31, 34: Sinod 1 și 2: 12, 13, 15;
Gangra: 6; Cartaghén: 10, 11, 62; Antiohía: 5]

CANON 15 Cele rânduite pentru Presbitere, și Episcopi, și Mitropoli ți, cu mult mai vârtos
pentru Patriarhi se potrivesc. Drept aceea dac ă vreun Presbiter, sau Episcop, sau
Mitropolit ar îndr ăzni a se dep ărta de împ ărtășirea cea c ătre Patriarhul s ău, și n-ar
pomeni numele lui, precum este hot ărât și rânduit, întru Dumnezeiasca Mistagoghíe,
ci mai înainte de Sinodiceasca înf ățoșare, și de deplinita lui osândire, ar face
schismă. Acesta a hot ărât sfântul Sinod, cu totul a fi str ăin de toat ă Ieratía [Preo ția],
dacă numai se va v ădi că a nelegiuit acest lucru. Și mai ales s-au pecetluit și s-au
hotărât acestea pentru cei ce cu pricinuire de oarecare vinov ăție se dep ărtează de ai
lor întâi șezători, și fac schism ă, și rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sine și
de împărtășirea cea c ătre întâiul șezător al lor, pentru oarecare eres osândit de sfintele
Sinoade, sau de sfin ții Părinți, de acela adic ă care eresul în public îl propov ăduia, și cu

298
capul descoperit îl înv ățá. Unii ca ace știa nu numai Canonice știi certări nu sunt
supuși, îngrădindu-se pe sine și, despre împ ărtășirea numitului Episcop, mai înainte de
Sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cea cuvenit ă celor Dreptsl ăvitori se vor
învrednici. C ă nu au osândit Episcopi, ci minciuno-episcopi, și minciuno- înv ățători.
Și nu cu schism ă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izb ăvi Biserica de schisme și de
împărțiri. [Apostolesc: 31; Sinod 4: 18; Sinod 6: 10, 31, 34: Sinod 1 și 2: 12, 13, 15;
Gangra: 6; Cartaghén: 10, 11, 62; Antiohía: 5]

TÂLCUIRE
Cele ce Canoanele cele mai de sus au rânduit pentru Episcopi, și Mitropoli ți,
acesteași le rânduie ște și cu mult mai vârtos, Canonul acesta, pentru Patriarhi, zicând:
Însă acestea s ă se facă, dacă pentru oarecare vinov ății, curvii s ă zicem, sau Ierosilii
(adică furare de cele sfinte) și altele ca acestea, s-ar desp ărți de împ ărtășirea cu întâiul
șezător al lor; iar dacă întâi șezători cei numi ți ar fi eretici, și eresul lor l-ar propov ădui întru
arătare, și supușii lor pentru aceasta se despart de ei, și mai înainte înc ă de Sinodiceasca
judecată pentru eresul acela. Unii ca ace știa despărțindu-se de aceia nu numai nu se osândesc,
ci și de cinstea cea cuvenit ă, ca niște Dreptsl ăvitori, sunt vrednici. C ă nu pricinuit schism ă
Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schisma și eresul minciuno-episcopilor
acelora.

CANON 16
Pentru gâlcevile și tulburările cele ce în Biserica lui Dumnezeu se întâmpl ă, și
aceasta de nevoie este a se hot ărî. Că cu nici un chip s ă se așeze Episcop în Biserica,
al căreia întâiul șezător este viu, și se află în cinstea sa, f ără numai dac ă el de bun ă
voie se va paretisi de Episcopie. C ă trebuie mai întâi pricina celui ce urmeaz ă a se
izgoni din Episcopie, Canonice ște cercetându-se, s ă se aduc ă întru împlinire, apoi
așa după a lui Caterisire, altul în locul lui s ă se provivasasc ă la Episopie. Iar dac ă
vreunul din Episcopi întru cinstea sa aflându-se , nici a se paretisi ar voi, nici norodul
său a-l păstori, ci dep ărtându-se de Episcopia sa, mai mult de șase luni întru alt loc
va zăbovi, nici împ ărăteștii porunci supunându-se, nici slujbele Patriarhului s ău
slujindu-le, nici îns ă, de oarecare cumplit ă boală, ce îi face des ăvârșită nemișcare
stăpânindu-se. Unul ca acesta dar ce nici dup ă una din pricínile zise se opre ște,
depărtându-se de Episcopia sa, și peste vreme de șase luni întru alt loc z ăbovindu-se,
de cinstea, și de vrednicia Episcopului des ăvârșit se va înstr ăina. Că cel ce se
lenevește despre purtarea de grij ă a turmei celei încredin țate lui, și se zăbovește
întru alt loc peste vreme de șase luni, au hot ărât sfântul Sinod, de Arhieria, prin care
s-au rânduit a p ăstori, des ăvârșit să se facă străin, și în locul Episcopiei lui altul s ă se
rânduiasc ă. [Apostolesc: 58; Sinod 6: 19, 80; Sardichia: 22; Cartaghen: 79, 82, 86, 131,
132, 133; Petru 10; Nisis: 16; Chiril: 1]

TÂLCUIRE
Acest Canon rânduie ște, să nu se Hirotoniseasc ă Episcop la vreo Epárhie, a c ărei
Episcop înc ă se află viu și încă își are Arhiereasca vrednicie. F ără numai de se va
paretisí de bun ă voie; sau de va z ăbovi într-alt loc neîngrijindu-se de Epárhia sa, vreme
mai mult ă de șase luni.

299

CANON 17
Întru toate de Bisericeasca buna rânduial ă îngrijindu-ne. Și aceasta a o hot ărî
am socotit c ă este de nevoie. C ă de acum înainte nici unul din mireni, sau din
Monahi, deodat ă să se ridice la în ălțimea Episcopiei, ci în Biserice știle trepte mai
înainte cercetându-se, a șa să primeasc ă Hirotonia Episcopiei. C ă deși până acum din
mireni sau Monahi oarecare trebuin ța cerând, îndat ă s-au făcut vrednici de cinstea
Episcopiei, cu fapta bun ă strălucind, și Bisericile lor în ălțându-le, dar îns ă rara
întâmplare ne punându-o lege Bisericii, hot ărâm de acum înainte aceasta s ă nu se
mai facă. De nu cel ce se hirotonise ște ar trece dup ă cuvânt prin Ieratice știle trepte,
în fiecare tagm ă plinind legiuita vreme. [Apostolesc: 80; Sinod 1: 2; Laodiceea: 3;
Sard: 10; Neocesareea: 12; Chiríl: 4]

TÂLCUIRE
Canonul acesta opre ște a se ridica cineva la în ălțimea Arhieriei. Adic ă a nu se
Hirotonisi cineva Arhiereu, din mireni, sau din Monahi, îndat ă. Ci mai întâi s ă se
Hirotoniseasc ă după rânduial ă în fiecare treapt ă a Ierosínei, adic ă Citeț, Ipodiacon,
Diacon, și Presbiter. Iar al doilea s ă rămână destulă vreme și în fiecare treapt ă, și după
acestea vrednic aflându-se, s ă se Hirotoniseasc ă Episcop. C ă deși până acum în vreme
de nevoie, s-au f ăcut din mireni, și din Monahi îndat ă Episcopi (adic ă fără a face mai
întâi obi șnuita și rânduita vreme în fiecare treapt ă a Ierosínei) care s-au ar ătat vrednici,
și cu fapta bun ă au strălucit, și Epárhiile lor le-au sl ăvit; însă, întâmplarea aceea în
parte, și rară, c e s e f a c e î n v r e m e d e n e v o i e , n u s e f a c e l e g e C a t o l i c e a s c ă Bisericii.
(Precum aceasta o zice și Teologul Grigorie, și Práxa a doua a Sinodului cel f ăcut în
sfânta Sofía, zicând: Bun ătățile cele rare nu pot a fi lege la cei mai mul ți); pentru
aceasta de ast ăzi înainte aceasta s ă nu se mai fac ă.