Cancelaria de Stat a Republicii Moldova [627444]
Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
APLICAREA
SANCȚIUNII DISCIPLINARE
FUNCȚIONARULUI PUBLIC
Ghid metodic
Chișinău, 2014
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
2
CUPRINS …………………………………………………………………………………………………………….. …. 2
Capitolul I. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ …………………………………………………………………… 4
1. Noțiunea răspunderii disciplinare……………………………………… …….. ……………. ……………………. 4
2. Trăsăturile caracteri stice ale răspunderii disciplinare ………… …………. …………… ……………………… 4
3. Condițiil e răspunderii disciplinare ……………………………….. ……… …………………………… …………. 5
Capitolul II. ABATERILE DI SCIPLINARE ………………………………………………………………………. 7
1. Noțiunea abateri i disciplinare …………………………………………………………………………… ……….. 7
2. Nerespectarea programului de muncă, inclusiv absența sau întîrzierea nemotivată la serviciu
ori plecarea înainte de termenul stabilit în program, admisă în mod repetat …………………. ………. …… 9
3. Intervențiile în favoarea soluționării unor cereri în afara cadrului legal ………………. ………………….. 9
4. Nerespectarea cerințelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidențialității informațiilor
de care funcționarul public ia cunoștință în exercițiul funcției …………………………………………. ……… 10
5. Refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile și atribuțiile de serviciu, precum și
dispozițiile c onducătorului ……………… ………………………… ………………………… ………………………. 11
6. Neglijența și/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor …………. ………….. ………….. 12
7. Acțiunile care aduc atingere prestigiului autorității publice în care activează ……………….. …………. . 13
8. Încălcarea normelor de conduită a funcționarului public ……………………………. ……….. …………….. 14
9. Desfășurarea în timpul programului de muncă a unor activități cu caracter politic specificate
la art.15 alin .(4) din Legea nr.158/2008 ………………………………………………………… ………… ……… 15
10. Încălcarea prevederilor referitoare la obligații, conflict de interese și restricții stabilite prin lege ….. 17
11. Încălcarea re gulilor de organizare și desfășurare a concursului, a regulilor de
evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici ……………………………… ……………… 22
12. Alte fapte considerate ca abateri discipli nare în legislați a din domeniul funcției
publice și a funcționarilor publici……… ………… ………………… ………………………. ………….. …………. 22
Capitolul III. SANCȚIUNILE DISCIPLINARE ……………………………………………… ………………… 24
1. Noțiunea de sancțiune disciplinară ………………………………………………………………………………. 24
2. Sancțiunile disciplinare prevăzute de Legea nr.158/2008 și clasificarea acestora ……….. ………. ……. 25
3. Avertismentul ……………………………………………………………………………………………………….. 25
4. Mustrarea …………………………………………………………………….. ……………………………………… 26
5. Mustrarea aspră …………………………………………………………………………………………………….. 26
6. Suspendarea dreptului de a fi promovat în funcție în decursul unui an ………………………………….. . 27
7. Suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani ……. 27
8. Destituirea din funcția publică ………………………………………………………………………………… …. 29
Capitolul IV. PROCEDURA APLIC ĂRII SANCȚIUNII DISCIPLINARE ………. ……………….. ………. . 31
1. Comisia de disciplină ……………………………………………………………… ……………………………….. 31
2. Sesizarea co misiei de disciplină ……………………………………………….. …………………………………. 36
3. Procedura în fața comisiei de disciplină …….. …………………………………………………………………… 39
4. Aplicarea sancțiunii disciplinare ………………………………………………………………………………….. . 51
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
3 Capitolul V. CONTESTAREA ACTULUI DE APLICARE A SANCȚIUNII DISCIPLINARE …….. ………. 57
Capitolul VI. STINGEREA SA NCȚIUNII DISCIPLINARE …………………………………………………… 60
Capitolul VII. SCURTĂ ANALIZĂ COMPARATIVĂ A APLICĂRII SANCȚIUNILOR
DISCIPLINARE FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DIN
UNELE STATE ALE ACESTEIA ……………………………………………………………………………………… 62
1. Uniunea Europeană ……………………………………………………………………………………………….. . 62
2. Franța ……………. ………………………………………………………………………………………………….. 63
3. România……………………………………………………………………………………… ……………………… 64
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
4 Capitolul I. RĂSPUNDER EA DISCIPLINAR Ă
1. Noțiunea răspunderii disciplinare
Reglementarea funcției publice și a statutului funcționarului public în mod distinct de
raporturile de muncă specifice dreptului privat a determinat și stabilirea unui sistem
sancționator specifi c, care să aibă în vedere caracteristicile distinctive ale modului în
care este exercitată funcția publică.
Ca în orice activitate reglementată de norme juridice, dacă aceasta nu se derulează
potrivit regulilor care o guvernează, intervine răspunderea juri dică.
Deși în teoria generală a dreptului există mai multe forme de clasificare ale răspunderii
juridice, fără a intra în abordări mult prea complexe și teoretizate , cel puțin din
perspectiva scopul ui urmărit de prezentul Ghid, ne vom opri la clasificarea cea mai
răspîndită, de altfel, care se re găsește și în legislația Republicii Moldova . Astfel, în
funcție de norma juridică încălcată și interesul social lezat, distingem:
1) răspundere penală;
2) răspundere contravențională (administrativă);
3) răspundere disciplin ară;
4) răspundere civilă.
Răspunderea disciplinară reprezintă „un ansamblu de norme ce reglementează actele și
faptele (acțiunile și inacțiunile) savîrșite de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor
sale sau în legătură cu acestea (abateri disciplina re), sancțiunile care se aplică și
normele procedurale aferente ”1.
Într-o altă accepțiune, răspunderea disciplinară este definită ca „efect de constatare a
săvîrșirii cu vinovăție de către funcționarul public a unei fapte prevăzute de lege ca
fiind abatere disciplinară”2.
2. Trăsăturile caracteristice ale răspunderii disciplinare
Ca orice formă a răspunderii juridice, și răspunderea disciplinară îndeplinește un rol
subsidiar pentru că, în asigurarea ordinii de drept, ponderea principală o deține
conștiința răspunderii, ca o caracteristică superioară a demnității și personalității
umane.
1 Ghidul metodic „Aplicarea Codului de conduită a funcționarului public din Republi ca Moldova” ,
Chișinău, 2013, pag.53.
2 „Dicționarul funcției publice” (http://www.cancelaria.gov.md/public/files/noutati/2013/6iunie/Dictionar_FP.pdf ).
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
5 În cazurile în care abaterea a fost săvîrșită, răspunderea disciplinară î și exercit ă
întreita sa funcție: sancționatoare, preventivă și educativă. Persoanei vinovate i se va
aplica o pedeapsă cu caracter precumpănitor, moral sau material, după caz, în funcție
de gravitatea abaterii săvîrșite, care se reflectă pe planul conștiinței și al atitudinii celui
sancționat ca o constrîngere morală sau ca o privațiune materială, de nat ură să -l rețină
pe viitor de la comiterea altor abateri. Prin aceasta, răspunderea disciplinară se
aseamănă cu răspunderea penală sau contravențională și se deosebește de
răspunderea patrimonială (civilă) , care îndeplinește, în principal, o funcție reparat orie.
Răspunderea disciplinară a funcționarului public este identificată prin următoarele
trăsături specifice:
1) are un caracter strict personal, nefiind de conceput o răspundere pentru fapta
altuia sau o transmitere a ei asupra moștenitorilor;
2) este o formă de răspundere independentă de toate celelalte forme ale răspunderii
juridice;
3) este o răspundere de drept public; intervine numai în cazul săvîrșirii unei abateri
disciplinare calificată ca atare prin norme legale, deci în cadrul unor raporturi de
drept pu blic;
4) subiectul activ este un funcționar public, iar subiectul pasiv este autoritatea
publică la care acesta este încadrat;
5) procedura de cercetare, aplicare și constatare a sancțiunilor disciplinare sînt
supuse unor norme speciale;
6) abaterile și sancțiun ile disciplinare sînt prevăzute prin norme cu putere de lege.
3. Condițiil e răspunderii disciplinare
În mod similar celorlalte forme ale răspunderii – penală sau contravențională – pentru
a atrage un funcționar public la răspunder e disciplinar ă este ne cesară întrunirea unor
condiții :
1) persoana trasă la răspundere trebuie să dețină calitatea de funcționar public;
2) respectivul funcționar să fi săvîrșit o abatere disciplinară prescrisă de lege;
3) fapta ilicită să producă un rezultat periculos;
4) să existe o legăt ură de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente
periculos .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
6 Cu referire la prima condiție – aceea privind deținerea calității de funcționar public –
este de menționat că, potrivit legislației naționale, încetarea raportului de serviciu are
ca efect imposibilitatea angajării răspunderii disciplinare. Altfel spus, atunci cînd un
funcționar public, de exemplu, demisionează din funcția publică după săvîrșirea
abaterii disciplinare, însă anterior aplicării sancțiunii, atragerea acestuia la răspun dere
disciplinară nu este posibilă .
Spre deosebire de legislația Republicii Moldova , în art.86 pct.1 din Statutul
funcționarilor Comunității Europene este prevăzut că „orice abatere de la îndatoririle pe
care funcționarul sau fostul funcționar este ținut s ă le respecte, în virtutea acestui
Statut, comisă în mod voluntar sau prin neglijență, îl expune pe acesta la o s ancțiune
disciplinară”. Astfel, aplicarea sancțiunii funcționarilor comunitari nu este condiționată
de neîncetarea raporturilor de serviciu, ea putînd fi aplicat ă chiar și după ce acest
raport nu mai este în ființă /este întrerupt pentru faptele săvîrșite în exercitarea funcției
publice sau în legătură cu aceasta.
Existența întrunită a elementelor abaterii disciplinare – cauza – declanșează efectu l,
respectiv răspunderea disciplinară. Deci, fapta ilicită (abaterea disciplinară) trebuie să
se afle într -o legătură cauzală cu rezultatul (dăunător). Dacă sînt probate elementele
constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv înfrîngerea obligațiilor de serviciu și
vinovăția, rezultatul dăunător și legătura cauzală se prezumă.
Răspunderea disciplinară poate fi angajată numai dacă sînt întrunite toate elementele
constitutive ale abaterii; absența oricăreia dintre ele face ca abaterea și, pe cale de
consecință, răspunderea să nu poată exista. Sînt totuși cazuri în care, deși fapta pare
să întrunească trăsăturile abaterii disciplinare, anumite împrejurări specifice existente
în momentul săv îrșirii ei duc la concluzia că, în realitate, conduita autorului nu are
caracter ilicit, antisocial, că acesta nu este vinovat și că se impune exonerarea de
răspundere.
Aceste cauze de exonerare sau de neresponsabilitate – care sînt enumerate, în
majoritatea lor, în dreptul penal, aplic îndu-se prin analogie și în răspund erea
disciplinară – sînt următoarele: legitima apărare, starea de necesitate, constrîngerea
fizică și constrîngerea morală, cazul fortuit și forța majoră, iresponsabilitatea, beția,
minoritatea și eroarea de fapt3.
3 Pop, D aniela , Rezumatul tezei de doctorat „ Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici – Studiu
comparativ” ,pag.16, (http://www.academiadepolitie.eu/root/studii/iosud/rezumate_teze/mindreanu_pop_mihaela_raspunderea_discipl
inara_a_functionarilor_publici.pdf ).
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
7 Capitolul II. ABATER ILE DISCIPLINAR E
1. Noțiunea abateri i disciplinare
Una din tre condițiile de bază al e răspunderii juridice o reprezintă savîrșirea unei fapte
ilicite (conduita ilicită). În ceea ce privește răspunderea disciplinară, conduita ilicită
îmbracă forma abaterii disciplinare.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare, care, pe cale de consecință, va fi în măsură
să conducă la aplicarea sancțiunii disciplinare, este necesară săvîrșirea de către
funcționarul public a unei abateri disciplinare.
Spre deosebire de reglementările referitoa re la răspunderea disciplinară a salariaților
prevăzute în Codul muncii, unde doar se definește abaterea disciplinară, lăsînd la
latitudinea conducerii sau a celui care aplică sancțiunea să aprecieze dacă persoana
încadrată în temeiul unui contract individ ual de muncă îndeplinește sau nu condițiile
abaterii disciplinare, expres fiind prevăzute doar sancțiunile disciplinare, în privința
funcționarilor publici abaterile disciplinare sînt prevăzute în mod expres. Scopul unei
astfel de abordări este, mai întîi de toate, evitarea arbitrariului în ceea ce privește
aplicarea sancțiunilor disciplinare, dar și, prin jurisdicționalizarea răspunderii
disciplinare, restrîngerea puterii discreționare a conducătorului autorității publice.
Cu referire la abaterile discipli nare ale funcționarilor publici, care , de altfel, sînt
specificate în art.57 din Legea nr.158 -XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică
și statutul funcționar ilor publici (în continuare – Legea nr.158 /2008 ), se impun 2
precizări importante:
1) prima vizează caracterul enunțiativ , nu limitativ, al sferei abaterilor
disciplinare, în sensul că textul de lege nu epuizează sfera abaterilor disciplinare,
ci trimite la alte sancțiuni prevăzute de lege. De asemenea, abaterile disciplinare
se pot conține și în acte subsecvente legii, cum ar fi, bunăoară, regulamentul
intern al entității, concluzie care rezult ă din prevederile art.22 alin.(1) lit.g) ale
Legii nr.158/2008 . Condiția, în ambele cazuri, este că abater ile sînt prevăzut e
expres în lege sau în acte sub secvente legii, însă pe care legea -cadru le
pomenește în mod expres;
2) cea de -a doua preciz are vizează legalitatea abaterii disciplinare , în sensul că
sancțiunea disciplinară poate surveni doar dacă funcționarul public a comis o
faptă calificată expres de l ege ca fiind abatere disciplinară.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
8 Deci, p otrivit art.57 din Le gea nr.158 /2008 , următoarele fapt e reprezintă abateri
disciplinare4:
1) nerespectarea programului de muncă, inclusiv absența sau întîrzierea nemotivată
la serviciu ori plecarea înainte de termenu l stabilit în program, admisă în mod
repetat;
2) intervențiile în favoarea soluționării unor cereri în afara cadrului legal;
3) nerespectarea cerințelor privind păstrarea secretului de stat sau a
confidențialității informațiilor de care funcționarul public ia cu noștință în exercițiul
funcției;
4) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile și atribuțiile de serviciu, precum și
dispozițiile conducătorului;
5) neglijența și/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor;
6) acțiunile care aduc atingere prest igiului autorității publice în care activează;
7) încălcarea normelor de conduită a funcționarului public;
8) desfășurarea în timpul programului de muncă a unor activități cu caracter politic
specificate la art.15 alin.(4);
9) încălcarea prevederilor referitoare la obligații, conflict de interese și restricții
stabilite prin lege;
10) încălcarea regulilor de organizare și desfășurare a concursului, a regulilor de
evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici;
11) alte fapte considerate ca abateri discip linare în legislația din domeniul funcției
publice și funcționarilor publici.
În secțiun ile ce urmează vom analiza fiecare abatere disciplinară în parte .
4 Comparativ cu varianta actuală a art.57 din Legea nr.158/2008, cea originală prevedea, la lit. b), ca
abatere disciplinară „absențele nemotivate de la serviciu mai mult de patru ore pe parcursul unei zile
lucrătoare”. Prin Legea nr.268/2012 aceasta a fost exclusă din lista abaterilor disciplinare și, după reformulare
în redacția „absențele nemotivat e de la serviciu mai mult de patru ore pe parcursul unei zile lucrătoare”, a fost
introdusă la art.64 ca un nou temei de destituire . „Drept urmare, odată cu constatarea absenței nemotivate de
la serviciu mai mult de patru ore pe parcursul unei zile lucrăto are, funcționarul public devine pasibil destituirii
din funcția deținută, fără a fi necesară parcurgerea procedurilor aferente atragerii acestuia la răspundere
disciplinară .” se menționa în Buletinul Informativ „Managementul funcționarilor publici” din martie 2013 .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
9 2. N erespectarea programului de muncă, inclusiv absența sau întîrzierea
nemotivată la serviciu ori pl ecarea înainte de termenul stabilit în program,
admisă în mod repetat
Vom începe prin a spune că, la momentul adoptării Legii nr.158/2008, abaterea
disciplinară specificată la art.57 lit.a) suna în felul următor: „ a) întîrzierea sistematică
la serviciu ”. Deci, în forma ei precedentă, doar întîrzierea sistematică era calificată ca
abatere, nu și, de exemplu, plecarea înaintea finalizării programului sau plecarea în
cursul zilei de muncă.
Întrucît existau situații în care funcționarul nu respecta programul d e muncă, însă fără
a fi vorba de vreo întîrziere la serviciu, deven ea imposibilă atragerea lui la răspundere
disciplinară . Prin Legea nr.268/2012 faptele care constituie obiectul respectivei abateri
au fost extinse.
În varianta actuală, toate acțiunile car e se circumscriu încălcării programului de
muncă , inclusiv absența sau întîrzierea nemotivată la serviciu ori plecarea înainte de
termenul stabilit în program, reprezintă abateri disciplinare.
De menționat că programul de muncă al unei instituții, în lumi na dispozițiilor art.199
alin.(1) lit.g) din Codul muncii, este stabilit în regulamentul intern al respectivei
entități.
De rînd cu aceasta, pentru a putea fi tratată ca abatere disciplinară, acțiunea sau
inacțiunea care formează abaterea disciplinară de n erespectare a programului de
muncă sau, altfel spus, latura obiectivă a respectivei abateri displinare, este săvîrșirea
faptei culpabile în mod repetat . Deci, nu este vorba despre o simplă nerespectare a
programului, una, de exemplu, întîmplătoare, ci de a dmiterea a cel puțin 2 acțiuni sau
înacțiuni de încălcare.
3. Intervențiile în favoarea soluționării unor cereri în afara cadrului legal
Această abatere este specificată la art.57 lit.c) din Legea nr.158/2008.
Descrierea conținutului acestei abateri impune , pentru început, necesitatea î nțelegerii
exacte a cuvîntului „ intervenții”. Potrivit dicționarulu i explicativ al limbii române, „ a
interveni” înseamnă a se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere, a face un
demers în favoarea cuiva sau pentru cev a, a stărui pe lîngă o persoană influentă spre a
obține ceva î n favoarea cuiva sau a sa, iar „ intervenția” reprezintă acțiunea, efortul,
demersul făcut spre a obține ceva, mai ales o favoare.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
10 În reglementarea acestei abateri, intervențiile au un scop bine determinat, și anu me,
acela de a soluționa cereri „ în afara cadrului legal”. Per a contrario , nu va putea fi
considerată abatere disciplinară, de exemplu, solicitarea de a fi rezolvată în termenul
legal o cerere adresată de funcționarul public ierarhic sup erior sau observațiile făcute
de acesta cu privire la soluțiile propuse de către funcționarul ierarhic inferior. Fiindcă,
în primul caz, scopul intervenției este de a respecta cadrul legal, iar în al doilea –
observațiile survin în cadrul exercitării funcț iei de control intern al conducătorului,
parte componentă a principiului subordonării ierarhice.
De asemenea, nu va putea fi calificată ca aba tere disciplinară, de exemplu,
„intervenția” funcționarului public de a răspunde, în termenul prevăzut de lege, un ui
petiționar, întrucît, în acest caz, nu este vorba de soluționarea cererii „în afara cadrului
legal”, ci în conformitate cu cadrul legal.
Revenind la abaterea disciplinară, vom menționa că, pornind de la formularea ei, nu
are nici o importanță dacă a fos t sau nu adoptată soluția propusă de
funcționarul ce intervine în rezolvarea cererii în afara cadrului legal. Abaterea
disciplinară se „consumă” deja în momentul în care se realizează intervenția, fără a se
ține cont de rezultat.
Întrucît legiuitorul utili zează pluralul – intervenții, rezultă că nu ne vom afla în prezența
abaterii disciplinare la prima intervenție a funcționarului în a soluționa o cerere în afara
cadrului legal, ci aceasta trebuie să se repete, fiind – ca și în cazul abaterii precedente,
una care se produce „de obicei”.
În fond, aceste fapte sînt calificate ca abateri disciplinare pentru a asigura, pe de o
parte, exercitarea de către funcționarii publici a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu
potrivit cadrului legal, fără a fi influențați în soluționarea cererilor de anumite relații
personale ce se stabilesc între funcționarii publici din diferite autorități publice, iar, pe
de alt ă parte – limitarea influenței, inevitabilă , de altfel, pe care o are șeful asupra
subordonaților doar prin pri sma exercitării controlului ierarhic sau în condițiile expres
prevăzute de lege.
4. N erespectarea cerințelor privind păstrarea secretului de stat sau a
confidențialității informațiilor de care funcționarul public ia cu noștință în
exercițiul funcției
Aceast ă abatere este specificată la art.57 lit.d) din Legea nr.158/2008.
Pentru a săvîrși abatere a disciplinară, este ne voie ca funcționarul public să „ iasă” din
limitele informației de interes public pe care acesta este obligat, potrivit legislației cu
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
11 privire la accesul la informați e, să o aducă la cunoștința celor interesați, și să facă
publice informații clasificate ca fiind secret de stat sau din sfera celor confidențiale.
În ceea ce privește fapta de divulgare a informațiilor care constituie secret de stat,
legea penală, prin art.344 din Codul penal, o incriminează chiar la categoria de
infracțiuni.
Dar nu numai divulgarea informațiilor care constituie secret de stat sau confidențială îl
face pe funcționarul public pasibil de răspundere disciplinară, ci și î ncălcarea altor
prevederi sau proceduri consfințite de cadrul legislativ -normativ din domeniul
respectiv.
5. Refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile și atribuțiile de serviciu, precum
și dispozițiile conducătorului
Această abatere disciplinară (speci ficată la art.57 lit. e) din Legea nr.158/2008) derivă
din obligația funcționarului public prevăzută la art.22 alin.(1) lit.d) din Legea
nr.158/2008, potrivit căreia acesta este obligat să îndeplinească cu responsabilitate,
obiectivitate și promptitudine, î n spirit de inițiativă și colegialitate, toate atribuțiile de
serviciu. De altfel, potrivit art.30 alin.(6), fișa postului, în care și sînt specificate
sarcinile și atribuțiile de serviciu, este anexă la actul administrativ de numire. Devine,
astfel, fires c ca neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu să fie sancționată.
Este important de a se pune în discuție anumite aspecte legate de cauzele
neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu: dacă funcționarul nu poate, adică nu dispune de
capacitățile profesionale ne cesare pentru a -și exercita funcția, raporturile sale de
serviciu trebuie să înceteze, pe cînd dacă nu vrea, refuză, urmează să intervină
sancționarea disciplinară a acestuia.
În fond, prin refuzul nejustificat de a îndeplini atribuțiile de serviciu, se ad uce atingere
chiar realizării competențelor autorității publice, iar, odată cu aceasta, exercitării
puterii de stat.
Observăm că pentru a putea fi calificată ca abatere disciplinară, refuzul
funcționarului public trebuie să fie nejustificat , adică neînteme iat.
Referitor la obligativitatea executării dispozițiilor conducătorului, aceasta este o
chestiune indispensabilă a principiului subordonării ierarhice care funcționează în
serviciul public. Totodată, așa cum prevede art.23 din Legea nr.158/2008, dacă
funcționarului public i se cere, din partea conducătorului, îndeplinirea unor dispoziții pe
care le consideră ilegale, fie că acestea sînt scrise sau verbale, el are dreptul să refuze,
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
12 în scris și motivat, îndeplinirea lor. Pentru refuzul de a îndeplini dispo zițiile ilegale,
funcționarul public nu poate fi sancționat disciplinar, or, în acest caz, acesta nu
săvîrșește abaterea disciplinară menționată, întrucît este îndeplinită condiția care
exclude sancționarea: refuzul este justificat.
În vederea evit ării unor abuzuri din partea funcționarului public, care, acționînd cu rea –
credință, ar putea pretinde că orice dispoziție este ilegală, legea precizează și limitele
ilegalității unei dispoziții. Astfel, dispoziția se consideră ilegală dacă aceasta: este în
contra dicție cu actele legislative și normative în vigoare; depășește competența
autorității publice; necesită acțiuni pe care destinatarul dispoziției nu are dreptul să le
îndeplinească.
Dacă funcționarul public are dubii cu privire la legalitatea unei dispozi ții, acesta este
obligat să comunice în scris autorului dispoziției dubiile sale, precum și să aducă la
cunoștința conducătorului ierarhic superior al acestuia astfel de situații.
6. Neglijența și/sau tergiversarea, în mod rep etat, a îndeplinirii sarcinil or
Prevederile lit.f) art.57 din Legea nr.158/2008 conțin, de fapt, 2 abateri disciplinare
distincte:
1) neglijența, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor ;
2) tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii acestora.
Existența sint agmei „ și/sau” ne permite să constatăm că ele pot fi imputate atît în mod
cumulativ, cît și separat, pentru fiecare în parte.
A. Neglijența, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor
Aspectul concret sau latura obiectivă a acestei abateri reprezintă executarea
superficială a sarcinil or care i -au fost încredințate funcționarului public.
Spre deosebire de tergiversarea îndeplinirii sarcinilor, care, după cum vom vedea în
cele ce urmează, se referă la unele aspecte care pot fi calificate „de procedură”,
neglijența vizează un element de conținut , adică modul cum trebuie realizate
sarcinile, și anume : atent, riguros, cu respectarea literei și a spiritului legii. De
exemplu, funcționarul public a elaborat un proiect de act normativ fără o fundamentare
științifică, juridică ori tehnică perti nentă. Sau funcționarul a întocmit un proces -verbal
de sancționare contravențională deviind vizibil de la forma prevăzută pentru un astfel
de document în Codul contravențional: lipsește s emnătura agentului constatator,
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
13 lipsesc datele de identificare ale ma rtorului etc., ceea ce ar putea atrage, în
eventualitatea contestării acestuia, anularea de către instanța de judecată.
Semnalăm că, pentru a putea fi calificată ca abatere disciplinară, neglijența nu
trebuie să se manifeste o singură dată, ci cel puțin de 2 ori, pentru că doar așa
se va putea spune că este repetată .
B. Tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor
Includerea unei asemenea fapte în rîndul abaterilor disciplinare este fundamentată prin
aceea că activitatea unui funcționar public presupune, de cele mai multe ori,
promptitudine, operativitate, termene concrete în care este necesar de a îndeplini
anumite sarcini stabilite de conducătorii pe linie ierarhică sau de normele cadrului
legislativ -normativ. Or, sarcinile pe care un funcțion ar public le are de îndeplinit
vizează atît raporturile din interiorul autorității publice, cînd, de exemplu, încălcarea
termenului -limită de către un funcționar public ar conduce, similar „efectului domino”,
la încălcarea termenului stabilit de către orga nul ierarhic pentru însăși instituți a, cît și
în exterior, în relațiile cu beneficiarii servic iilor prestate de entitatea respectivă .
Textul legii nu vorbește despre o simplă tergiversare, ci de o tergiversare repetată,
adică una calificată, nu incidentală , care, la un moment dat, ar putea fi „iertată”. Ca
urmare, dacă funcționarul public întîrzie pentru prima dată în îndeplinirea vreunei
sarcini, nu se poate considera că acesta a săvîrșit o abatere disciplinară și, pe cale de
consecință, acesta nu poate fi sancționat.
7. Acțiunile care aduc atingere prestigiului autorit ății publice în care activează
Prima observație necesară pentru înțelegerea justă a abateri i statuate la art.57 lit.g)
din Legea nr.158/2008 , în special a acțiunilor sau inacțiunilor care ar putea fi aici
incluse, trebuie raportată la realitatea că funcționarul public reprezintă, de plano , „fața
văzută și palpabilă a statului”, astfel că el are obligații legate atît de activitatea sa
profesională, cît și obligații cu caracter extraprofesional , care privesc viața sa privată.
Unui funcționar nu -i este îngăduit orice în afara serviciului. Or, calitatea de funcționar
public îl însoțește pe acesta permanent, el neputînd să se detașeze de ea pe parcursul
serii și să o revigoreze la începutul zilei d e muncă.
Pornind de la acest deziderat, toate acțiunile sau inacțiunile care, prin natura lor,
sînt în măsură să afecteze prestigiul autorității publice în care funcționarul
public activează, indiferent dacă acestea sînt admise în timpul sau în afara
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
14 progr amului de muncă , pot fi considerate fapte care formează obiectul abaterii
disciplinare specificate la art.57 lit.g).
Cu titlu de exemplu, vom enumera cîteva: ( i) bruscarea, utilizarea de injurii, ofensarea
sau alte gesturi similare utilizate în raport cu cetățenii; ( ii) exprimarea în public ( în
presă, pe bloguri ) a unor aprecieri neconforme cu realitatea despre activitatea
autorității în care activează; ( iii) împărtășirea în public a nemulțumirilor și frustrărilor
despre activitatea colegilor din instituți e; (iv) oferirea informațiilor care nu fac parte
din categoria celor de interes public; ( v) criticarea proiectelor elaborate și promovate
de entitatea în care activează; ( vi) criticarea în mass -media a unui proiect de politică
publică, de act cu caracter normativ sau individual, în deplinătatea sa ori a unor
pasaje, elaborate de către entitatea în care activează; ( vii) darea de aprecieri
neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care autoritatea
publică are calitatea de par te; (viii) dezvăluirea de informații la care are acces în
exercitarea funcției publice, aceasta fiind de natură să aducă avantaje necuvenite ori,
viceversa, să prejudicieze imaginea sau drepturile autorității , unor funcționari publici,
ale persoanelor fizi ce sau juridice; ( ix) acordarea asistenței unei persoane
fizice/ juridice în formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva statului și a
autorității publice în care își desfășoară activitatea etc.
8. Încălcarea normelor de conduită a funcționarulu i publ ic
Fără a ne aprofunda prea mult în explicarea dispozițiilor Codului de conduită, acestui
subiect fiindu -i dedicat un Ghid metodic special (Ghidul metodic „Aplicarea Codului de
conduită a funcționarului public din Republica Moldova”, Chișinău, 2013 ), vom face unele
precizări cvasinecesare pentru înțelegerea justă nu doar a esenței abaterii disciplinare
specificate la lit.h) al art.57 , ci și a consecințelor pe care le comportă nerespectarea
oricărei dispoziții ale Codului de conduită a funcționarului p ublic.
Așa cum este formulată, abaterea disciplinară specificată la lit.h) include doar faptele
prin care se încalcă prevederile art.8 -13 din Codul de conduită. Or, anume aceste
articole, încorporate în cap.III, denumit „Normele de conduită a funcționarulu i public”,
învederează, din punct de vedere formal, normele de conduită a funcționarului public.
Să însemne aceasta că pentru încălcarea altor prevederi ale Codului de conduită, a
principiului loialității bunăoară, funcționarul public este absolvit de răsp undere
disciplinară? Evident că nu! Și această ipoteză se reg ăsește chiar în art.1 alin.(4) și
art.131 din Codul de conduită care stabilesc expres că în lista abaterilor disciplinare se
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
15 include nerespectarea și a altor articole ale Codului de conduită. Doa r că, în acest caz,
nu vom vorbi de abaterea disciplinară prevăzută la lit.h), ci de cea de la lit.l).
În concluzie, așa cum prescrie și alin.(1) art.131 din Codul de conduită, încălcarea
prevederilor Codului de conduită, exceptînd încălcarea art.11 alin.( 1) și a art.12,
pentru care survine răspunderea contravențională sau penală, constituie abatere
disciplinară.
9. Desfășurarea în timpul programului de muncă a unor activități cu caracter
politic specifica te la art.15 alin.(4) din Legea nr.158/2008
Pentru a desluși acțiunile care formează obiectul abaterii disciplinare specificate la lit.i)
art.57 , este necesar, pentru început, să analizăm prevederile art.15 alin.(4). Potrivit
acestuia, „în timpul exercitării atribuțiilor, funcționarul public se va abține de la
exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor politice și favorizarea vreunui
partid politic sau vreunei organizații social -politice”.
Cu titlu de regulă generală, vom menționa că legea nu interzice funcționarului public
de a avea calitatea de me mbru al formațiunilor politice. Acest lucru rezultă din art.16
al Legii nr.158/2008.
Mai mult decît atît, dreptul de a avea careva afinități și opinii politice, de a împărtăși o
anumită doctrină, este un drept inalienabil și fundamental al omului, care nu poate fi
interzis de nici o lege.
Însă trebuie să se facă distincție între a avea anumite convingeri politice – aspecte
permise de legislație – , și a exprima aceste convingeri, de a le susține în fața altor
persoane și instituții – conduită care este in terzisă.
Pe de altă parte, așa cum este formulat textul, putem deduce că funcționarului public îi
este interzisă exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice, nu ale altora . De
exemplu, în situația în care un funcționar participă la o emisiune te levizată cu mandat
din partea conducătorului, este evident că el va exprima o anumită poziție față de
subiectul discuției – punctul de vedere al autorității , care, într -o anumită măsură,
poate fi calificat tot ca o atitudine politică. Însă în acest caz nu vorbim de expimarea
convingerilor sale politice, ci de expunerea punctului de vedere al autorității , chiar dacă
admitem că el poate fi calificat ca fiind de natură politică. Ceea ce legea interzice este
exprimarea, cu acest prilej, a propriilor convingeri politice, care pot fi, după caz, de
stînga, de dreapta sau de centru.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
16 Afară de acțiunile concrete care fac obiectul abaterii disciplinare specificate la li t.i),
este nevoie de analizat și perioada în care, odată săvîrșite, aceste fapte vor putea fi
calific ate ca abateri disciplinare.
Astfel, după cum se poate observa, lit.i) operează cu o altă formulă decît prevederea
cuprinsă la art.15 alin.(4): desfășurarea activităților politice „în timpul
programului de muncă” – în primul caz, și abținerea de la activi tățile politice „în
timpul exercitării atribuțiilor” – în cel de -al doilea.
În fond, ambele formule sînt identice, or, exercitarea atribuțiilor, în mod firesc,
are loc în timpul programului de muncă . Altceva, însă, este chintesența
reglementărilor. Și anum e: potrivit normei legale, activitatea politică este interzisă
doar în timpul programului de muncă sau și în afara acestuia? Răspunsul la această
întrebare este pe cît de simplu, pe atît de complicat. Dacă e să mergem strict formal,
utilizînd interpretarea textuală a prevederilor legale în cauză, ar rezulta, per a
contrario , că în restul timpului, adică cînd funcționarul nu se află în timpul exercitării
atribuțiilor de serviciu sau în timpul programului de muncă, o asemenea obligație nu ar
fi valabilă.
Însă o astfel de deducție trebuie privită cu reticen ță. Reticența derivă, în primul rînd,
din necesitatea de a combina prevederile legale analizate cu alte reglementări
adiacente, statu ate în alte acte legislative. În mod concret, vorbim despre prevederile
art.5 alin.(2) al Codului de conduită, care prevede mai multe activități, la fel de ordin
politic, pe care funcționarul public nu le poate realiza „în exercitarea funcției
publice” . Termenul respectiv este unul mult mai larg decît cele precedente, or, el
incorporează toate perioadele ce sînt în legătură directă sau indirectă cu funcția
publică, atît în timpul programului de muncă, în timpul exercitării atribuțiilor,
cît și în afara acestora . Prin urmare, în situația admiterii în afara timpului de
muncă , însă în exercitarea funcției publice , a acțiunilor specificate la art.5 alin.(2)
al Codului de conduită, funcționarul public este pasibil de răspundere disciplinară. Doar
că, în acest caz, funcționarul nu va comite abaterea disciplinară specificată la lit.i), ci
pe cea de la lit.h) în combinare cu art.5 al Codului de conduită.
Cît despre comiterea acțiunilor prevăzute la art.5 alin.(2) al Codului de conduită în
timpul programului de muncă , întrucît acestea se circumscriu formulei „exprimare
sau manifestare publi că a preferințelor politice și de favorizarea vreunui partid politic
sau vreunei organizații social -politice”, ele vor putea fi calificate atît ca acțiuni care
formează obiectul abaterii disciplinare prevăzute la lit.i), cît și la lit.h). Or, după cum
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
17 s-a menționat, raportul dintre sintagmele în timpul programului de muncă și în
exercitarea funcției publice este unul de la parte la în treg („gen” -„specie”).
10. În călcarea prevederilor referitoare la obligații, conflict de interese și
restricții stabilite pr in lege
Prezenta abatere, sub aspectul faptelor sale, este una foarte vastă, probabil cea mai
vasta din șirul abaterilor disciplinare prescrise de lege. Și asta deoarece se face
trimitere la alte articole ale prevederilor Legii nr.158/2008, sau chiar la al te acte
legislative.
A. Încălcarea prevederilor referitoare la obligații
Sintagma „ încălcarea prevederilor referitoare la obligații” ne impune să analizăm
prevederile art.22 -24 ale secțiunii a 2 -a din capitolul IV al Legii nr.158/2008. Or,
nerespectarea an ume a obligațiilor specificate în aceste articole reprezintă abater e
disciplinar ă.
Prima obligație a funcționarului public este, potrivit art.22 alin.(1) lit.a), respectarea
Constituției, a legislației în vigoare, precum și a tratatelor internaționale la
care Republica Moldova este parte . În fond, conținutul acestei obligații este similar
cu principiul legalității, statuat la art.3 din Codul de conduită a funcționarului public ,
nerespectarea căruia, la fel, reprezintă abatere disciplinară prin prisma art.1 alin.(4) și
art.131 din Codul de conduită.
După cum rezultă din art.3 al Codului de conduită, obligația respectivă include:
1) nerespectarea prevederilor legislației în vigoare, în sensul în care funcționarul
public nu poate lua măsuri care să fie contrare le gii;
2) acționarea, prin actele și faptele lui, pentru punerea în aplicare a prevederilor
legale, deoarece, dacă funcționarul nu ia măsurile generale de aplicare, legea
rămîne „literă moartă”.
O altă obligație a funcționarului public, specificată la lit.b), e ste respectarea
drepturilor și libertăților cetățenilor . Deși specificată ca o obligație separată,
drepturile și libertățile cetățenilor sînt prescrise tot în Constituție și legislație, astfel că,
sub aspectul faptelor sale, ea este o componentă a obligați ei specificate la lit.a).
În continuare avem obligația prevăzută la lit.c) – loialitatea față de autoritatea în
care activează . Ea are și o dezvoltare în art.7 din Codul de conduită.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
18 Esența loialității presupune că funcționarul public trebuie să fie atașat de entitatea în
care își desfășoară activitatea și unde este remunerat. Și acest atașament nu vizează
persoanele ce reprezintă sau conduc acea autoritate, dar instituția în sine.
Îndeplinirea cu responsabilitate, obiectivitate și promptitudine, în spirit de
inițiativă și colegialitate a tuturor atribuțiilor de serviciu este o altă obligație a
funcționarului public. Iarăși vom face referire la Codul de conduită, care la art.6
vorbește despre profesionalism. Or, atît responsabilitatea, cît și obiectivitatea ,
promptitudinea, spiritul de inițiativă și colegialitatea reprezintă elemente ale
profesionalismului.
În continuare ne oprim la obligația prevăzută la lit.e), și anume păstrarea secretului
de stat, precum și a confidențialității în legătură cu faptele, in formațiile sau
documentele de care funcționarul ia cunoștință în exercițiul funcției publice,
cu excepția informațiilor considerate de interes public .
Felul cum este formulată, ne permite să concluzionăm că funcționarul public are
obligația de a nu divulg a nici o informație cunoscută de el în contextul exercitării
funcției publice dacă aceasta nu ar avea statut de informație cu caracter public. La
rîndul său, informația care este considerată de interes public este prevăzută în Legea
nr.982 -XIV din 11 mai 2 000 privind accesul la informație, act legislativ adoptat în
vederea dezvoltării art.34 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova.
Obligația prevăzută la lit.f) vizează respectarea normelor de conduită
profesională , specificate, de altfel, în art.8 -13 din Codul de conduită.
Respectarea regulamentului intern reprezintă o altă obligație a funcționarului
public. Potrivit art.198 -199 din Codul muncii, regulamentul intern este acel act juridic
care conține prevederi referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, respectarea
principiului nediscriminării, eliminarea hărțuirii sexuale și a oricărei forme de lezare a
demnității în muncă, drepturile, obligațiile și răspunderea angajatorului și ale
salariaților; disciplina muncii, abaterile disciplinare și sancți unile aplicabile potrivit
legislației în vigoare, procedura disciplinară, regimul de muncă și de odihnă, precum și
alte reglementări privind raporturile de muncă în entitate. Regulamentul intern este
obligatoriu pentru toate persoanele juridice, de drept p ublic sau privat. El se aduce la
cunoștința tuturor angajaților, sub semnătură, și produce efecte pentru aceștia de la
data încunoștințării. Familiarizarea angajaților cu conținutul regulamentului intern
trebuie îndeplinită în termen de 5 zile lucrătoare d e la data aprobării regulamentului.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
19 Funcționarii publici de conducere, inclusiv cei de conducere de nivel superior ,
conform alin.(2) art.22, suplimentar au obligația de a încuraja propunerile și
inițiativele motivate ale personalului din subordine. Scopul final este
îmbunătățirea activității autorității publice.
Tot la categoria obligațiilor funcționarilor publici, conform art.23 din Legea
nr.158/2008, se raportează și executarea dispozițiilor conducătorului
(neexecutarea acestora constituie și abatere disc iplinară distinctă în lumina dispozițiilor
art.57 lit.e) din Legea nr.158/2008) . Altfel spus, acel funcționar care nu va executa
dispozițiile conducătorului său ierarhic, este pasibil de răspundere disciplinară.
Totodată, dacă funcționarului public i se ce re, din partea conducătorului, îndeplinirea
unor dispoziții pe care el le consideră ilegale, fie că acestea sînt scrise sau verbale, el
are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea lor. În vederea evitarii unor
abuzuri din partea funcționarului public, care la rîndul său ar putea pretinde că orice
dispoziție este ilegală, legea precizează și limitele ilegalității unei dispoziții. Astfel,
dispoziția se consideră ilegală dacă aceasta: ( i) este în contradicție cu actele legislative
și normative în vigoare; ( ii) depășește competența autorității publice; ( iii) necesită
acțiuni pe care destinatarul dispoziției nu are dreptul să le îndeplinească.
Dacă funcționarul public are dubii cu privire la legalitatea unei dispoziții, acesta este
obligat să comuni ce în scris autorului dispoziției dubiile sale, precum și să aducă la
cunoștința conducătorului ierarhic superior al acestuia astfel de situații. De menționat
că necomunicarea autorului dispoziției a dubiilor sale, neaducerea situației respective
la cunoșt ința conducătorului ierarhic superior al celui ce a formulat dispoziția sau
executarea de către funcționarul public a dispoziți ei ilegale reprezintă, prin raportarea
prevederilor art.57 lit.j) din Legea nr.158/2008 la art.23 alin.(3) din același act
legislativ, la fel abatere disciplinară.
O altă obligație a funcționarului public, prevăzută la art.24 alin.(1) din Legea
nr.158/2008, este cea privind depunerea , în condițiile Legii nr.1264 -XV din 19 iulie
2002 privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății demnitarilor de stat,
judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de
conducere, a declarației cu privire la venituri și proprietate .
B. Încălcarea prevederilor referitoare la conflictul de interese
A doua parte a abaterii disciplinare specificate la lit.j) vizează „încălcarea
prevederilor referitoare la conflictul de interese” . În fond, faptele care formează
obiectul respectivei abateri sînt identice cu cele privind nerespectarea obligației
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
20 specificate la a rt.24 alin.(2) al Legii nr.158/2008, din care motiv ultima nu a fost
analizată mai sus. În general, mai multe fapte care formează obiectul unei abateri
disciplinare „se suprapun” cu faptele unei alte abateri. Altfel spus, o singură faptă
poate constitui ob iectul mai multor abateri disciplinare prescrise de lege. Și această
situație nu este un motiv de îngrijorare atîta timp cît prevederile suprapuse nu se
contrazic, ci se complementează.
Revenind la abaterea disciplinară vizînd încălcarea prevederilor refer itoare la conflictul
de interese, vom menționa că regimul juridic al conflictului de interese este
reglementat de o lege organică specială – Legea nr.16 -XVI din 15 februarie 2008 cu
privire la conflictul de interese. Totodată, necesitatea evitării conflict elor de interese în
procesul de exercitare a funcției publice reprezintă, potrivit art.12 din Codul de
conduită, și o normă de conduită profesională.
Fără a ne aprofunda în a explica ce este confl ictul de interese, care sînt trăsăturile sale
specifice, pri n ce se deosebește acesta de incompatibilitatea funcției – aspecte
necircumstanțiate obiectul ui prezentului material – ne vom limita la specificarea
principalelor modalități de soluționare a conflictului de interese.
În art.11 alin.(5) din Legea nr.16 -XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de
interese sînt prevăzute opțiunile pentru soluționarea pozitivă a conflictului de interese.
Dintre toate acestea, cea mai răspîndită, dar și scurtă, este modalitatea specificată la
lit.b), și anume, „ recuza rea (interzicerea) implicării persoanei prevăzute la art. 3,
afectate de un conflict de interese, în procesul de luare a deciziilor cu păstrarea funcției
acesteia, în cazul în care conflictul prezintă o probabilitate redusă de a se repeta ”. Cu
alte cuvinte , în situația în care există un conflict de interese, funcționarul este obligat
să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei
decizii, cu informarea imediată a șefului ierarhic sau a conducătorului autorității
publice. În cazurile respective, conducătorul autorității publice urmează să ia decizia de
recuzare, precum și să desemneze un alt funcționar public cu o pregătire și nivel de
experiență asemănătoare.
În afară de evitarea conflictului de interese, funcționarul public este obligat ca anual,
pîna la data de 31 martie, să depună declarația de interese personale. Dacă
funcționarul este nou venit în autoritate, el este obligat să depună declarația respectivă
în termen de 15 zile de la data numirii în funcție.
Cît pri vește controlul asupra respectării regimului juridic al conflictului de interese, spre
deosebire de alte abateri disciplinare, unde acesta ține de conducerea autorității
publice, în cazul conflictului de interese controlul se realizează de către o instituț ie
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
21 special creată în acest scop, și anume de către Comisia Națională de Integritate.
Potrivit Regulamentului acesteia, aprobat prin Legea nr.180 din 19 decembrie 2011,
Comisia Națională de Integritate este împuternicită să constate nerespectarea
dispoziții lor legale privind conflictu l de interese. Ulterior, comisia sesizează conducerea
autorității în vederea atragerii funcționarului public la răspundere disciplinară. Întrucît
conflictul de interese este deja constatat, conducerea entității , prin intermediul
comisiei de disciplină, nu mai este împuternicită să constate dacă a fost sau nu
savîrșită vreo abatere disciplinară, ci doar să ia act de constatarea Comisiei Naționale
de Integritate, și să determine, conform criteriilor de individualizare prescrise de lege,
sancțiunea relevantă.
De menționat că, spre deosebire de alte abateri disciplinare, pentru care sancțiunile
disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrșirii abaterii, potrivit
art.59 alin.(2) din Legea nr.158/2 008 sancțiunea disciplinară pentru încălcarea
legislației cu privire la conflictul de interese poate fi aplicată în termen de cel mult 6
luni de la data rămînerii definitive a actului prin care se constată săvîrșirea abaterii
disciplinare.
C. Încălcarea prevederilor refe ritoare la restricții
Și ultima parte a abaterii disciplinare specificate la lit.j) se referă la „încălcarea
prevederilor referitoare la restricții” , avîndu -se în vedere restricțiile în ierarhia
funcției publice specificate la art.26 din Legea nr.158/2008.
Potrivit acestuia, funcționarul public nu poate exercita o funcție publică în subordinea
nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin
afinitate (soț/soție, părinte, frate și soră a soțului/soției) în cadrul acele iași autorități
publice, indiferent dacă ultimul are calitatea de funcționar public sau demnitar.
Observăm că este vorba despre subordonarea nemijlocită , adică directă, fără
mijlocirea vreunei alte persoane, ceea ce, per a contrario , înseamnă că subordonar ea
indirectă nu cade sub incidența prezentelor prevederi.
Termenul de remediere a situației respective, potrivit alin.(3) art.26, este de 2 luni,
aceasta fiind o perioadă de „grație” în care persoana nu poate fi sancționată. Odată ce
acest termen a expira t, iar subordonarea ierarhică directă nu a dispărut , poate surveni
răspunderea disciplinară, exceptînd situația în care, potrivit art.63 alin.(1) lit.h) din
Legea nr.158/2008, funcționarul public a fost eliberat din funcție.
Pot exista situații în care în lăturarea subordonării nemijlocite în termenul stabilit de
lege nu depinde în exclusivitate de voința funcționarului public. De exemplu, el a depus
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
22 demersurile necesare în vederea trecerii într -o funcție care exclude subordonarea
nemijlocită, însă acestea nu au fost acceptate de către conducătorul autorității. În
acest caz, doar comisia de disciplină va putea să se pronunțe dacă funcționarul public a
săvîrșit sau nu vreo abatere disciplinară. Chiar și transferul operat în condițiile alin.(4),
adică după exp irarea celor 2 luni de „grație”, nu poate garanta că funcționarul public
nu va fi tras la răspundere disciplinară de vreme ce comisia de disciplină va ajunge la
concluzia că acesta nu a întreprins toate acțiunile necesare în vederea soluționării
restricție i în termenul stabilit de lege.
11. Î ncălcarea regulilor de organizare și desfășurare a concursului, a regulilor
de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici
Această abatere disciplinară poate fi încadrată și în nerespectarea obliga ției prevăzute
la art.22 alin.(1) lit.a) din Legea nr.158/2008, rap ortul dintre ele fiind unul de „ gen” –
„specie”. Or, atît regulile de organizare și desfășurare a concursului, cît și cele de
evaluar e a performanțelor profesionale sînt aprobate prin acte normative.
Însă dincolo de aceste aspecte, de formă și nu de fond, vom finaliza în a spune că
nerespectarea de către factorii implicați a Regulamentului cu privire la ocuparea
funcției publice vacante prin concurs (anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.20 1 din 11
martie 2009) și a Regulamentului cu privire la evaluarea performanțelor profesionale
ale funcționarului public (anexa nr.8 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie
2009) reprezintă abateri disciplinare pentru care, pe cale de consecință, pot f i aplicate
sancțiuni disciplinare.
12. A lte fapte considerate ca abateri disciplinare în legislația din domeniul
funcției publice și a funcționarilor publici
O ultimă abatere se conține la lit. l) art.57 . Prin această reglementare, abaterilor
disciplinare l i se conferă un caracter enunțiativ, astfel că acestea nu se limitează doar
la cele prevăzute expres de Legea nr.158/2008, ci se oferă posibilitatea stabilirii, prin
acte legislative din domeniul funcției publice și a funcționarilor publici, și a altor aba teri
disciplinare. Drept exemplu servesc prevederile art.1 alin.(4) și art.131 din Codul de
conduită a funcționarului public, prin care în categoria abaterilor disciplinare intră și
alte încălcări ale Codului de conduită decît cele stabilite expres de art. 57 lit.h) din
Legea nr.158/2008. Un alt exemplu îl reprezintă art. 14 alin.(1) din Legea
nr.1264/2002 privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății demnitarilor de
stat, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcție de
conducere conform căruia „Neîndeplinirea de către persoana responsabilă de colectarea
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
23 declarațiilor a obligațiilor prevăzute de prezenta lege constituie abatere disciplinară și
se sancționează conform legislației aplicabile persoanei respect ive.”
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
24 Capitolul III. SANCȚIUNILE DISCIPLINARE
1. Noțiunea de sancțiun e disciplinară
Sancțiunile disciplinare nu au apărut ca o simplă speculație doctrinară, materializată
prin legiferarea acesteia, ci au fost create ca urmare a uno r cauze obiective5. Printre
acestea se numără:
1) insuficiența sancțiunilor penale care sînt fie prea grele, fie prea ușoare și, în toate
cazurile, neadaptate necesităților administrative;
2) încetineala represiunii judici are, al cărui randament este al eatoriu.
Legea nr.158 /2008 nu definește sancțiunea disciplinară, ci doar specifică, la art.58,
care sînt acestea.
Totodată, în doctrină s -a cristalizat opinia precum că sancțiunea disciplinară este acea
măsur ă „instituită pentru asigurarea respectării regulilor ce permit funcționarea
serviciilor publice sau, vizînd activități supuse, prin lege, supravegherii
administrative”6. Cu alte cuvinte, sancțiunile sînt forme ale răspunderii juridice
represive, adică mijloace de constrîngere aplicabile autorilor abaterilor dis ciplinare. Ele
au un caracter „intimidant” față de cei ce le comit, urmărind, într-un final , evitarea
producerii pe viitor a unor fapte de acest gen.
Deci, s copul sancțiunilor disciplinare este apărarea ordinii de drept și educarea
funcționarilo r de a acți ona în spiritul resp ectării și asigurării acesteia, evidențiindu -se
astfel atît caracterul represiv și coercitiv al sancțiunii, cît și cel preventiv -educativ.
În ceea ce privește raportul dintre răspunderea disciplinară și sancțiune, acestea sînt 2
noțiuni diferite, prima constituind cadrul juridic pentru realizarea celei de -a doua . Altfel
spus, răspunderea juridică reprezintă raportul de constrîngere, iar sancțiunea –
obiectul acestui raport.
Revenind la dispozițiile art.58 al Legii nr.158 /2008 , vom mențio na că sancțiunile
disciplinare au un caracter legal, în sensul că nu se pot aplica alte sancțiuni decît cele
prescrise de lege. Aceasta reprezintă, de fapt, o preluare, din sfera penalului în cea a
disciplinarului, a principiului răspunderii juridice cupri ns în adagiul latin nullum crimen
5 „Le sanction administrative” , Raport general prezentat de M.J.Sarot la Congresul Consiliilor de Stat
din Bruxelles din 1972, citat de Mocanu -Suciu, Ana , în „Deontologia funcției publice” , Sibiu, Techno -Media,
2010, pag.133 -133;
6 „La sanction en matier administrative dans le droit francaise” , raport prezentat de M.Rougevin –
Baville la Congresul Consiliilor de Stat din 1972 din Bruxelles, citat de Ana Mocanu -Suciu , op.cit ., pag.134;
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
25 sine legem, nulla poena sine legem – nici o crimă și nici o pedeapsă nu pot fi stabilite
în absența cadrului legal.
2. Sancțiunile disciplinare prevăzute de Legea nr.158/2008 și clasificarea
acestora
Funcționarului public, potrivit art.58 din Legea nr.158/2008, îi pot fi aplicate 6
sancțiuni disciplinare7:
1) avertisment;
2) mustrare;
3) mustrare aspră;
4) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcție în decursul unui an;
5) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizar e pe o perioadă de la
unu la doi ani;
6) destituirea din funcția publică.
Așa cum sînt acestea formulate, ele pot fi clasificate în mai multe categorii:
1) sancțiuni cu caracter moral – avertismentul, mustrarea, mustrarea aspră;
2) sancțiuni care afectează cariera – suspendarea dreptului de a fi promovat în
funcție în decursul unui an;
3) sancțiuni cu caracter patrimonial – suspendarea dreptului de a fi avansat în
trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani;
4) sancțiuni care determină încetarea raporturilor d e serviciu , în această
categorie înscriindu -se destituirea din funcția publică.
3. Avertismentul
Avertismentul este cea mai blîndă sancțiune care poate fi aplicată funcționarului public ,
constînd într -o atenționare scrisă asupra consecințelor negative sau păgubit oare pentru
activitatea subdiviziunii sau autorității în care acesta activează, cu punerea în vedere a
acestuia că pe viitor, dacă mai admite așa ceva, i se vor aplica sancțiuni mai severe.
Împrejurările care determină aplicarea sancțiunii de averti sment sînt determinate de:
7 În redacția inițială a Legii nr.158/2008 lista sancțiunilor disciplinare includea și „ transferul într -o
funcție publică inferioară pe o perioadă de 6 –12 luni, cu diminuarea cores punzătoare a drepturilor salariale ”;
aceasta a fost exclusă prin Legea nr.98 din 28 mai 2010 cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 158 –
XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
26 1) săvîrșirea primară a unei abateri , de regulă, minore , cu caracter intenționat
sau din neglijență;
2) aprecierea celor competenți în a determina sancțiunea disciplinară relevantă
precum că avertismentul ar fi îndestulător în raport c u gravitatea abaterii .
4. Mustrarea
Spre deosebire de avertisment, mustrarea reprezintă o atenționare mai insistentă a
funcționarului asupra pericolului și consecințelor faptei sale, aducîndu -i-se tot odată la
cunoștință că, pentru o nouă abatere, i se va aplica o sancțiune mai aspră. În situația
în care anterior savîrșirii abaterii pentru care urmează a -i fi aplicată mustrarea
funcționarul mai fusese sancționat, prin aplicarea mustrării se prezumă că, la o nouă
abatere, acesta va fi pasibil chiar și destit uirii din funcția publică.
Mustrarea se aplică, de obicei, pentru abateri de gravitate medie , adică mai
grave decît cele pentru care i se po ate acorda avertismentul sau pentru săvîrșirea
repetată a unei abateri (fapte) care anterior a fost sancționată mai blînd sau
chiar a rămas nesancționată .
În situația în care funcționarul public savîrșește o abatere pentru care este sancționat
cu avertisment, ulterior el comițînd o altă faptă, de o gravitate asemănătoare cu
prima, sancțiunea relevantă ar fi mustrarea, e vident că sub rezerva respectării
principiului individualizării sancțiunii.
5. Mustrarea aspră
Mustrarea aspră este o ultimă sancțiune din lista așa -numitor sancțiuni cu caracter
moral, aceasta aplicîndu -se pentru abateri, de obicei, mai grave decît cele p entru
care se aplică avertismentul sau mustrarea, ori pentru abateri de acee ași
gravitate cu condiția că ele se repetă în interiorul termenului lor de acțiune .
Similar aserțiunii menționate în cazul mustrării, dacă funcționarul anterior fusese
sancționa t cel puțin o dată, aplicarea mu strării aspre presupune că, în eventualitatea
comiterii pe viitor a altor abateri, funcționarul este pasibil și destituirii din funcția
publică.
Cu titlu de regulă reținem că aplicarea mustrării aspre este precedată de aplicarea
avertismentului și mustrării. Însă acea sta este doar regula, nefiind ni mic contrar legii
dacă, prin excepție, pentru o anumită abatere se va aplica de îndată mustrarea aspr ă
sau dacă după aplicarea doar a avertismentului sau a mustrării, funcționarul va fi
sancționat cu mustrare aspră. Totul depinde de individualizarea sancțiunii disciplinare –
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
27 principiu cheie în materia răspunderii disciplinare – despre care vom vorbi în capitolul
următor.
6. Suspendarea dreptului de a fi promovat în funcție în decursul unui an
Existența acestei sancțiuni , în forma sa actuală, era pe deplin justificată atîta timp cît
pentru celelalte sancțiuni nu exista ca efect imposibilitatea promovării în funcție pe
perioada valabilității sancțiunii. Însă, odată cu completarea , prin L egea nr.268/2012, a
art.45 al Legii nr.158 /2008 cu alin.(41), potrivit căruia „nu poate fi promovat
funcționarul public care are sancțiuni disciplinare nestinse”, logica păstrării în
continuare a acestei sanc țiuni a dispărut. Or, indiferent de sancțiunea a plicată, fie chiar
și avertisment, conform completării prenotate, dar și ținînd cont de prevederile art.60
alin.(1) , funcționarul public nu va putea fi oricum promovat timp de un an din data
aplicării aceste ia. În fond, aplicarea oricărei sancțiuni cu cara cter moral comportă un
efect colateral în partea ce ține de imposibi litatea promovării în funcție, acesta
decurgînd, de drept, din aplicarea sancțiunii de avertisment, mustrare sau mustrare
aspră.
Prin urmare, pentru ca sancțiunea de s uspendare a dreptului de a fi promovat în
funcție să fie una efectivă și negolită de conținut , este nevoie de extinderea termenului
în care aceasta ar produce efecte juridice , termen care ar trebui să depășească un an.
De altfel, o amendare a legii în acest sens nu ar fi în co ntradicție cu prevederil e art.60
alin.(1) din Legea nr.158/2008, de unde rezultă că, prin lege, se poate stabili un alt
termen de acțiune a sancțiunii disciplinare decît termenul general de un an. Mai mult
decît atît, și la momentul actual există sancțiuni pentru care acest termen este mai
mare decît cel general, cum ar fi, de exemplu, destituirea din funcție (unde termenul
de acțiune este de 3 ani) sau suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de
salarizare (unde termenul de acțiune variază între unu și doi ani).
7. Suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă
de la unu la doi ani
Sancținea respectivă face parte din categoria așa -numitor sancțiuni cu caracter
partimonial, în sensul că produce efecte asupra laturii pecuni are a raportului de
serviciu. De fapt, urmările nefaste asupra cîștigurilor funcționarului sînt de viitor,
nefiind vorba de careva diminuări de moment. Mai mult decît atît, chiar și consecințele
negative de viitor nu sînt certe și sigure, ele putînd surven i doar dacă funcționarul va
întruni condițiile avansării în trepte de salarizare prescrise de lege.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
28 În literatura de specialitate8 s-a remarcat că o astfel de sancțiune este tipică pentru
funcționarii publici întrucît acești a au dreptul de a crește în trep te de salarizare.
Un alt autor9 afirmă că respectiva sancțiune „ se aplică pentru comiterea repetată a
unor abateri sau pentru săvîrșirea unei prime abateri , dar care, prin gravitatea
ei, atrage aplicarea acestei sancțiuni”. Determinarea faptului că este n ecesară anume
această sancțiune se stabilește în procesul individualizării sancțiunii disciplinare.
Într-o altă ordine de idei, menționăm că termenul de valabilitate a sancțiunii respective
va fi decis de cei competenți s ă o facă de fiecare dată cînd urmea ză a fi aplicată ,
nefiind ceva cert ca în cazul celorlalte sancțiuni. Această suspendare poate surveni pe
un an, termen minim, pe 2 ani, perioadă maximă , dar și în i nteriorul acestora, de
exemplu pe un an și 6 luni .
Termen ul stabilit de legiuitor nu este deloc întîmplător , acesta fiind combinat cu
prevederile legale în materia av ansării în trepte de salarizare.
Astfel, p otrivit art.6 alin.(9) din Legea nr.48/2012 privind sistemul de salarizare a
funcționarilor publici, „trecerea funcționarului public într -o treaptă de salarizare
superioară se efectuează succesiv, cu condiția că a activat minimum un an în treapta
de salarizare din care avansează și a obținut la evaluarea performanțelor profesionale
individuale cel puțin calificativul „bine” pentru avansarea în treptele II –VI și, respectiv,
minimum 2 ani pentru avansarea în treptele VII –IX”.
Dincolo de anumite confuzii pe care o creează formularea precitată , dar și contradicția ,
cel puțin aparentă , cu prevederile art.46 din legea -cadru în domeniul funcției pu blice,
avansarea într -o treaptă de salarizare superioară poate avea loc după un an din data
stabilirii treptei de salarizare anterioare sau, dacă e ste vorba de treptele „de vîrf”,
după 2 ani. Așa fiind , aplicarea sancțiunii va fi o măsură capabilă să „stopeze”
avansarea funcționarului public în următoarea treaptă chiar și dacă acesta va într uni
condițiile legale pentru avansare. De exemplu, un funcționar public sancționat în
septembrie 2013 cu suspendarea dreptului de a fi avansat în treaptă de salarizare
pentru un an, nu va putea să beneficieze de următoarea treaptă de salarizare în martie
2014, după finaliza rea evalu ării performanțe lor profesionale individuale , chiar și dacă
8 Santai, Ioan , „Drept administrativ și știința administrației” , vol.I -II, Cluj -Napoca, 2001, pag.138; autorul
se referă la sancțiunea specifică funcționarilor publici din România „suspendarea dreptului la avansare în
grad de salarizare” prevăzută în art.77 alin.(3) lit.c) din Statutul funcționarilor publici (Legea nr.188/1999),
sancțiune care, în mare parte , este similară sancțiunii de „suspendare a dreptului de a fi avansat în trepte de
salarizare” care se aplică funcționarilor publici din țara noastră.
9 Trăilescu, Anton , „Drept administrativ”, ediția a II -a, Timișoara, 2000, pag.130; comentariul de mai
sus este valabil și aici.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
29 la această evaluare a obținut calificativu l „foarte bine” și întrunește condiți ile de
vechime în treapta precedentă.
Rămînînd în zona exemplului menționat, apare întrebarea cînd va putea să beneficieze
funcționarul în cauză de următoarea treapă de salarizare: ( i) începînd cu octombrie
2014 – data expirării termenului sancțiunii sau ( ii) începînd cu martie 2015 – după
finalizarea următoarei evaluări ale performanțelor profesionale? În ceea ce ne privește,
considerăm că e vorba de primul caz. Această ipote ză survine, mai întîi de toate, din
logica determinării perioad ei de valabilitate a sancțiunii, care, în acest caz, expiră în
septembrie 2014. A înțelege altfel ar însemna , de facto , o majorare artificială a
termenului de valabilitate a sancțiunii aplicate fără ca legea să prevadă ace st lucru . În
plus, avînd în vedere că termenul sancțiun ii poate fi oricare între un an și doi ani,
inclusiv un an și 5 luni, am putea ajunge la situații absurde cînd 2 sancțiuni cu termen
de valabilitate diferit ajung să se stingă concomitent .
8. Destituirea din funcția publică
Spre deosebire de alte sancțiun i în raport cu care legiuitorul nu indică situațiile în care
se pot dispune, în cazul destituirii din funcția publică este prevăzut , la art.64 alin.(1)
lit.a) și b) din Legea nr.158/2008, că aceasta poate fi aplicată „pentru săvîrșirea unei
abateri discipl inare, dacă anterior au fost aplicate sancțiuni disciplinare nestinse în
modul stabilit” sau „pentru săvîrșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe
grave ”.
Dacă e să ne referim la primul temei de destitu ire disciplinară – care se aplică pentru
săvîrșirea unei abateri disciplinare dacă anterior au fost aplicate sancțiuni disciplinare –
vom menționa că măsura sancționatorie poate fi dispusă doar dacă funcționarul fusese
sancționat în trecut. Și nu e vorba de o singură sancțiune, ci de cel puțin 2 , acest
lucru rezul tînd din utilizarea pluralului „ sancțiuni”.
O altă condiție ar fi că aplicarea dest ituirii potrivit art.64 alin.(1) lit.a) se poate face
doar dacă de la aplicarea primei (celei mai vechi) sancțiuni nu a trecut mai mult de un
an – termen de stingere a sancțiunii.
De aceste aspecte urmează a ține cont atît comisia de disciplină , cît și , în primul rînd,
conducătorul autorității – cel care are competență legală de aplicare a sancțiunii
disciplinare. Rolul conducătorului autorității este unul determinant întrucît el este cel
care are ultimul cuvî nt în ceea ce privește aplicare a unei sau altei sancțiuni. Și dacă
comisia de disciplină are, în principal, rolul de a individualiza sancțiunea, rolul celui
care aplică sancțiunea este de a ține cont de prevederile legale în materie de aplicare a
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
30 acestei sancțiuni. În caz contrar, riscul anulabilității actului administrativ sancționator
ar crește.
Cel de -al doilea temei de destituire pe motive disciplinare vizează săvîrșirea de către
funcționarul publ ic a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave . Legea
nr.158/2008 nu definește noțiunea de „consecințe grave”, aceasta fiind , din punctul
nostru de vedere, o mare deficiență a actului legislativ10. În aceste condiții,
aprecierea faptului dacă o abatere a avut sau nu consecințe grave rămîne la
discreția celor care trebuie să aplice sancțiunea disciplinară – comisia de
disciplină și conducătorul autorității. Din punct de vedere juridic, „gravitatea ” se
apreciază în raport cu valoarea pe care o vat ămă, precum și cu urmările sale
dăunătoare, produse sau potențiale, cu mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei
și, nu în ultimul r înd, cu poziția subiectivă a acestuia, cu scopul în care a săv îrșit fapta.
Un risc major , în această situație, apare atunci cînd legalitatea actului administrativ de
sancționare va fi examinată în cadrul controlului jurisdicțional de legalitate, iar
instanța, avînd în vedere că delimitarea sferei legalității de cea a oportunității în ce
privește aprecierea consecinței g rave reprezintă o operațiune deosebit de dificilă, va
consider a, contrar opiniei autorității că, abaterea respectivă , de exemplu, nu a avut
consecințe grave.
Dată fiind această situație, este cazul să ne întrebăm dacă , la identificarea
consecințelor grave , se poate aplica , prin analogie, legea penală11. Însă și aici este o
problemă , Codul penal n eoperînd cu noțiunea de consecințe grave, ci doar cu „proporții
deosebit de mari” și „proporții mari”. În plus, nu în toate c azurile consecințele grave se
manifestă sub aspect pecuniar , acestea putînd fi, de exemplu, de imagine sau de
încredere. De aceea, răspunsul la întrebarea prenotată rămîne în continuare deschis,
soluția cea mai simplă fiind oricum amendarea legii în sensul definirii consecințelor
grave.
10 Pentru o opinie contrară, doar că referitor la „fapte grave”, a se vedea Avizul consultativ nr.1 din 5
aprilie 2007 al Curții Constituționale a Româ niei privind propunerea de suspendare din funcție a Președintelui
României, domnul Traian Băsescu , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.258 din 18 aprilie
2007 ( http:// www.ccr.ro/files/products/avizconsultativ.pdf ). Solicitată să se expună pe marginea sensului
expresiei ”fapte grave” din textul art.95 alin.(1) al Constituției României, Curtea Constituțională a statuat:
„Este evident că o faptă, adică o acțiune sau inacț iune, prin care se încalcă prevederile Constituției, este
gravă prin raportare chiar la obiectul încălcării. În reglementarea procedurii de suspendare din funcție a
Președintelui României, Constituția nu se rezumă însă la acest înțeles căci, dacă ar fi așa , expresia "fapte
grave" nu ar avea sens. ”
11 În România, deși Statutul funcționarilor publici (Legea nr.188/1999) nu stabilește noțiunea de
”consecințe grave”, în doctrină s -a consacrat necesitatea aplicării prin analogie a definiției date consecințelor
deosebit de grave de Codul penal român. A se vedea în acest sens Mocanu -Suciu, Ana , op.cit. , pag.142 –
143.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
31 Capitol ul IV. PROCEDURA APLIC ĂRII SANCȚIUNII DISCIPLINARE
1. Comisia de disciplină
A. Rolul comisiei de disciplină
Articolul 59 alin.(3) din Legea nr.158/2008 prevede că s ancțiunea disciplinară, cu
excepția avertismentului, nu poate fi aplicată decît după cerceta rea prealabilă a faptei
imputate și după audierea echitabilă a funcționarului public de către comisia de
disciplină. Astfel se consacră o regulă și o excepție.
Regula vorbește despre faptul că , pentru aplicarea sancțiunii disciplinare , este
necesară implic area unui organ colegial, denumit comisia de disciplină. Ea vizează
toate sancțiunile disciplinare, în afară de avertisment.
Excepția o reprezintă aplicarea sancțiunii disciplinare fără a mai fi necesară intervenția
comisiei de disciplină, însă este aplica bilă doar în ceea ce p rivește avertismentul.
Cu referire la regulă și excepție sînt necesare 2 precizări. Prima precizare vizează
situația în care titularul dreptului de sancționare, adică conducătorul autorității publice,
aplică avertismentul . Chiar dacă legea nu stabilește expres, acesta trebuie să facă o
anumită cercetare pentru a vedea dacă fapta s -a comis, dacă a comis -o cel în raport cu
care se solicită sancționarea, circumstanțele în care s-a realizat fapta, dacă sesizarea
sau demersul de san cționare a conducătorului funcționarului public este întemeiat sau
este un mijloc de hărțuire.
A doua precizare se referă la situația în care , urmare a sesizării comisi ei de disciplină și
realizarea de către aceasta a cercet ării disciplinare , se înaintează demers ul precum că,
ținînd cont de toate circumstanțele cauzei, sancțiunea relevantă pentru funcționar este
avertismentul . Cum să procedeze conducătorul în acest caz? Poate aplica avertismentul
în situația în care legea spune că acesta se aplică , cu titlu de exc epție, fără implicarea
comisiei de disciplină? Considerăm că răspunsul nu poate fi decît afirmativ. Or, așa
cum legea nu prevede procedura de aplicare a sancțiunii de avertisment fără
implicarea comisiei de disciplină, fie că aceasta se aplică de către con ducător din oficiu,
la recomandarea sau sesizarea șefului direct al funcționarului, a colegului acestuia sau
a mentorului, urmare a demersului din partea organelor de drept sau a vecinilor
funcționarului, nici propunerea comisiei de disciplină nu are cum s ă fie un impediment
în aplicarea avertismentului. Mai mult decît atît, o astfel de practică este chiar
binevenită și recomandată avînd în vedere că, după cum s-a menționat mai sus,
conducătorul ar trebui să facă o cercetare înainte de aplicarea avertimentu lui, or prin
demersul comisiei de disciplină aceasta se prezumă.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
32 Dar să revenim la comisia de disciplină. Așa cum prevede pct.2 din Regulamentul cu
privire la comisia de disciplină, anexa nr.7 la Hotărîrea Guvernului nr.201/2009 (în
continuare – Regulament ul cu privire la comisia de disciplină sau Regulament)12,
aceasta este o structură deliberativă, fără personalitate juridică, independentă în
exercitarea atribuțiilor ce îi revin, care are competența de a asigura cercetarea, atunci
cînd este sesizată, a fa ptelor funcționarilor publici considerate ca abateri disciplinare și
de a propune sancțiunea disciplinară aplicabilă sau clasarea cauzei, după caz. Deci,
comisia nicidecum nu este un for de jurisdicție, de vreme ce nu „spune dreptul” ( juris
dictio ), nu dă un verdict și nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte
proprii cu efecte jurisdicționale specifice .
Comisia de disciplină are un dublu rol:
1) apreciază dacă fapta imputată unui funcționar public constituie o abatere
de natură să cond ucă la aplicarea unei sancțiuni disciplinare;
2) dacă răspunsul este af irmativ, stabilește care este sancțiunea aplicabilă .
B. Constituire
Ca regulă, comisia de disciplină se constituie în autoritatea publică în care numărul de
funcții publice este egal sau mai mare de 813. Totodată, cu titlu de excepție, s -a oferit
dreptul autorităților administrației publice locale de nivelul întîi, adică primăriilor, să
constituie comisii de disciplină chiar dacă numărul total de funcții publice în autoritate
este mai mic de 8. Această soluție este judicioasă din mai multe puncte de vedere: în
primul rînd, se știe că, de regulă, numărul unităților într -o primărie, mai ales de nivel
comunal sau sătesc, este mai mic de 8 unități; pe de altă parte, avînd în vedere că
autoritățil e locale funcționează avînd la bază principiul autonomiei locale, ar fi fost
impropriu, dar și contrar legii, c a competența de a cerceta faptele sesizate ca abateri
disciplinbare ale funcționarilor din primărie să fie delegate, de exemplu, comisiei de
disciplină de la nivelul aparatului președintelui raionului.
Dacă în ceea ce privește autoritățile administrației publice locale este totul cl ar, care
este situația în celel alte autorități în care numărul de funcții publice este mai mic de 8
unități? În cazul lor, potrivit pct.25 din Regulamentul cu privire la comisia de disciplină ,
12 Referințele la Regulamentul cu privire la comisia de disciplină, aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr.201/2009, iau în considerare toate amendamentele operat e în acesta pînă la ora actuală .
13 Este vorba de 8 funcții publice, nu de 8 unități sau funcționari publici. Determinarea numărului de
funcții publice se face pe baza statului de personal, și nu în funcție de numărul de funcționari care activează
la moment (număr care poate fi , în egală măsură, mai mare sau mai mic d ecît numărul de funcții publice) .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
33 competența de cercetare a faptelor sesizate ca abateri disciplinare revine comisiei de
disciplină constituit ă în cadrul organului ierarhic superior, iar în cazul serviciilor public e
descentralizate în care nu se constituie comisia de disciplină, precum și în cazul
faptelor sesizate ca abateri disciplinare ale conducătorilor subdiviziunilor subordonate
consiliului raional sau municipal – comisi ei de disciplină constituită în cadrul a paratului
președintelui raionului sau a primăriei municipiului .
De regulă, competența de cercetare a faptelor sesizate ca abateri disciplinare o are
comisia de disciplină din autoritatea publică în care activează funcționarul
public cercetat . Totodată, e xistă situații în care, deși în cadrul autorităților în care
activează sînt constituite comisii de disciplină, cercetarea faptelor anumitor
funcționari ține de competența comisiei constituite la nivelul unei alte
autorități . Este cazul conducătorului sau a altui funcționar numi t în funcți e de către o
altă autoritate publică , faptele cărora sînt examinate în cadrul comisiei de disciplină din
autoritatea publică care i -a numit în funcție.
C. Componență
Comisia de disciplină este compusă din 5 membri, inclusiv un președinte și un secretar,
iar cea din cadrul primăriilor – din cel puțin 3 membri, inclusiv un președinte și un
secretar. Pentru fiecare comisie de disciplină se desemneaz ă cel puțin 3 membri
supleanți, rolul cărora este determina nt pentru a asigura f uncționalitatea comisiei în
situațiile în care mandatele unora din tre membri se suspendă.
Președintele comisiei este, de regulă, adjunctul conducătorului autorității publice, iar
secretarul este funcționar din subdiviziunea resurse umane sau, după caz, per soana cu
atribuții în domeniul gestionării resurselor umane ori funcționar din serviciul juridic din
cadrul autorității publice respective.
Membrii și membrii supleanți ai comisiei de disciplină sînt, de regulă, funcționari publici
ai autorității publice în care se constituie comisia de disciplină. În calitate de membri și
membri supleanți ai comisiei de disciplină constituite la nivelul primăriilor pot fi
desemnați și consilieri ai consiliului local respectiv.
D. Condițiile față de membrii comisiei
Printre condițiile impuse de Regulament pentru a deveni membru al comisiei de
disciplină reținem următoarele:
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
34 1) nu este soț sau nu se află în raporturi de rudenie pînă la al treilea grad inclusiv
sau de afinitate pînă la al doilea grad inclusiv cu cel puțin unul dintre membrii
comisiei de disciplină;
2) nu are antecedente penale nestinse, în condițiile legii;
3) nu are sancțiuni disciplinar e nestinse .
În calitate de președinte al comisiei poate fi desemnată p ersoana care , suplimentar la
condițiile impuse membrului co misiei :
1) are, de regulă, studii superioare juridice sau în domeniul administrației publice;
2) are o reputație ireproșabilă.
Toate comisiile de disciplină se constituie prin actul administrativ al conducătorului
autorității în care acestea se înființează. Pr in respectivul act administrativ se
desemnează și președintele comisiei, nefiind vorba de alegerea acestuia de către însăși
membrii comisiei, cum se întîmplă în alte cazuri.
În componența comisiei de disciplină se include, în mod obligatoriu, un reprezenta nt al
organului sindical din autoritatea publică respectivă. În cazul în care în autoritatea
publică respectivă nu este constituit organul sindical, în componența comisiei de
disciplină se include un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționari lor
publici.
Mandatul membrilor comisiei de disciplină este de 4 ani. Membrii comisiei își exercită
mandatul de la data emiterii actului administrativ de constituire a comisiei de disciplină
pînă la data expirării duratei acestuia, cu excepția situațiilor în care mandatul încetează
înainte de expirarea termenului.
E. Suspendarea calității de membru
Mandatul de membru al comisiei de disciplină se suspendă în următoarele situații:
1) a fost detașat în cadrul altei autorități publice;
2) a săvîrșit o faptă care c onstituie obiectul sesizării comisiei de disciplină;
3) în privința acestuia s-a dispus începerea urmăririi penale;
4) este în concediu anual de odihnă;
5) este în concediu de studii ;
6) raporturile de serviciu au fost suspendate în legătură cu concediul de materni tate,
boala sau trauma, carantina, concediul neplătit , înregistrarea în calitate de
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
35 concurent electoral sau în calitate de persoană de încredere a unui con curent
electoral ;
7) și-a expus opinia cu privire la fapta sesizată, anterior soluționării cauzei;
8) este soț, rudă sau afin, pînă la gradul al patrulea inclusiv cu funcționarul public a
cărui faptă se află în examinare la comisia de disciplină;
9) are un interes personal, direct sau indirect în soluționarea cauzei ori există alte
împrejurări care pun la îndoia lă obiectivitatea și nepărtinirea lui.
Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină se constată de către
comisia de disciplină și se consemnează în procesul -verbal. În acest caz, locul lui este
preluat de drept de un memb ru supleant, în or dinea stabilită în actul administrativ de
constituire a comisiei. În cazul suspendării mandatului președintelui comisiei sau a
secretarului, comisia decide exercitarea atribuțiilor acestora de către unul din membrii
comisiei.
De menționat că doar în cazur ile speci ficate, de altfel, limitativ în pct.17 din
Regulament, survine suspendarea mandatului de membru al comisiei de disciplină, fapt
ce implică venirea supleantului. În celelalte cazuri de lipsă la serviciu a membrului
comisiei (de exemplu, în caz de d eplasare de serviciu), sedința comisiei se poate
desfășura în absența acestuia , fiind obligatorie doar condiția referitoare la cvorum,
prevăzută la pct.56 din Regulament.
Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează pînă la
încetare a cauzei care a determinat suspendarea. De exemplu, dacă mandatul a fost
suspendat din motivul plecării funcționarului în concediu l anual de odihnă, la revenire
acesta își reia calitatea de membru al comisiei, parti cipînd în continuare la ședințele
comisi ei (chiar și dacă nu a participat de la început).
F. Încetarea calității de membru
Calitatea de membru al comisiei de disciplină încetează , înainte de termen, în
următoarele situații:
1) renunțarea benevolă la calitatea de membru, prin depunerea unei cereri scrise;
2) raporturile de serviciu au fost suspendate în alte circumstanțe decît cele care au
ca efect suspendarea mandatului de membru (de exemplu, acordarea concediului
pentru îngrijire a copilului pînă la vîrsta de 3 ani) ;
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
36 3) nu îndeplinește condițiile pentru a deveni membru al comisiei de disciplină,
prescrise la pct.15 al Regulament ului;
4) raporturile de serviciu au încetat ;
5) i s-a aplicat o sancțiune disciplinară sau a fost tras la răspu ndere contravențională
sau penală pentru o faptă care are legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de
serviciu.
Încetarea înainte de termen a mandatului de membru se constată de către comisia de
disciplină și se consemnează în tr-un proces -verbal, iar faptul încetării se aduce la
cunoștință, printr -un demers întocmit de secretar și semnat de președinte,
conducătorului autorității publice .
În cazul încetării mandatului unui membru al comisiei înainte de termen sau la
expirarea acestuia, conducătorul aut orității publice urmează să dispun ă încetarea
mandatului membrului respectiv și desemn area unui alt membru. Pînă la emiterea
actului administrativ corespunzător, membrul c omisiei se consideră suspendat, aceasta
însemnînd că, în locul lui, participă un supl eant.
2. Se sizarea comisiei de disciplină
A. Subiecții care sînt în drept să depună sesizarea
Existența unei sesizări scrise este elementul primar, dar, în egală măsură, și
fundamental , pentru procesul disciplinar al funcționarului public. În lipsa sesizăr ii,
procedura disciplinară nu poate începe.
După cum prevede pct.31 din Regulament , sesizarea poate fi depusă de:
1) conducătorul autorității publice;
2) conducătorul subdiviziunii structurale în care își desfășoară activitatea
funcționarul public a cărui faptă este sesizată;
3) orice persoană care consideră că prin fapta unui funcționar public a fost comisă o
abatere disciplinară, inclusiv dacă acestei persoane i -au fost lezate drepturile și
interesele legitime.
Deși enume rarea subiecților sesizării pare a fi limitativă, în sensul în care nu ar permite
sesizarea de către persoane neenumerate aici, din conținutul formulării deducem că o
formulare enunțiativă nici nu era necesară. Or, sub incidența su bpct.3) poate cădea
oricare persoană, fizică sau juridică, de drept public sau privat, unica condiție fiind
percepția subiectivă a acestei a precum că , prin fapta unui funcționar public , a fost
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
37 comisă o abatere disciplinară. Această persoană poate fi și persoana căreia , prin fapta
funcționarului, i -au fost lezate drepturile și interesele legitime.
B. Condițiile de formă ale sesizării
După cum este prevăzut în pct.34 din Regulament, sesizarea trebuie să cuprindă:
1) numele, prenumele și datele de contact ale persoanei care a formulat
sesizarea .
Așa cum petițiile anonime sînt lăsate fără examinare, este firesc ca sesizarea să
cuprindă numele și prenumele autorului. În privința datelor de contact, acestea sînt
necesare avînd în vedere acel fapt că, potrivit Regulamentului, autorului sesizării
urmează a -i fi comunicate mai multe mat eriale și documente din gestiunea comisi ei de
disciplină.
2) numele, prenumele și, dacă este posibil, subdiviziunea în care își
desfășoară activitatea funcționarul public a cărui faptă este sesizată .
Deși sînt niște elemente extrem de utile pentru identifica rea persoanei împotriva căreia
este îndreptată sesizarea, acestea ar trebui să fie obligatorii doar în măsura în care ele
pot fi cunoscute de autorul sesizării. De fapt, expresia „dacă este posibil” ar fi trebuit
să se refere nu doar la subdiviziunea în ca re își desfășoară activitatea funcționarul
public a cărui faptă este sesizată, ci și la numele și prenumele acestuia, aspecte care
ar putea să nu fie cunoscute și nici să nu existe vreo posibilitate de a le afla. De
asemenea, ar fi binevenită utiliza rea un ei formul e flexibile de genul „orice date de
identificare ”, care ar putea fi, de exemplu, număr ul legitimației, locul de muncă – cum
ar fi, bunăoară, ghișeul la care a avut loc incidentul și ora acestuia.
În pofida celor menționate, inadvertențele sînt, într-un fel, soluționate de prevederile
pct.36 subpct.3) lit.c) din Regulament. Potrivit acestora, clasarea clauzei se poate
dispune în situațiile în care sesizarea nu conține numele, prenumele și subdiviziunea ,
numai dacă identificarea funcționarului public a cărui faptă este sesizată nu este
posibilă. Altfel spus, chiar și în cazul în care sesizarea nu va conține numele,
prenumele și subdiviziunea în care activează funcționarul care se prezumă că
a săvîrșit o abatere , însă această persoană poate fi identifi cată, sesizarea
urmează a fi examinată , neexistînd careva temeiuri de a o clasa.
Dacă, de exemplu, autorul sesizării nu cunoaște numele funcționarului public sau
subdiviziunea în care activează, el poate opera cu oricare date care ar permite comisiei
de disciplină să identific e această persoană. Și doar în cazul în care datele respective
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
38 nu ar fi îndeajuns pentru a identifica acest funcționar, comisia va putea să nu
examineze sesizarea.
3) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării .
Aceasta trebuie să fie cît mai exa ctă și explicită, descriindu -se, preferabil, atît fapta
săvîrșită, cît și împrejurările în care s -a produs.
4) expunerea argumentelor care stau la baza sesizării .
Această condiție presupune că autorul sesizării trebuie să prezinte atît argum ente sub
formă textuală, adică expuse direct în sesizare, cît și, dacă este cazul, să anexeze
oricare alte dovezi care ar demonstra justețea declarațiilor sale, cum ar fi înscrisuri,
declarații ale martorilor, materiale audio, video, poze etc. Despre acest fapt vorbește și
conținutul pct.35 din Regulament.
5) Data.
Data este un element esenți al al sesizării , deoarece, în funcție de aceasta, încep să
curgă un șir de termen e care urmează a fi respecta te de către comisia de disciplină.
De cele mai multe ori, termenele respective sînt imperativ e.
Cu toate acestea, neindi carea datei este unicul element, dintre cele de formă, care nu
are ca efect clasarea cauzei. O atare abordare se bazează, cel mai probabil, pe fapt ul
că, pînă la urmă, nu contează cînd a fost semnată și expediată sesizarea, dar cînd a
fost recepționată la cancelaria (secretariatul) autorității.
6) semnătura .
Semnătura este un alt element esențial al sesizării, atestînd manifestarea voinței
autorului sesizării.
C. Unde se depune sesizarea?
Conform pct .34 din Regulament, s esizarea se depune la secretariatul (cancelaria)
autorității publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul publ ic a cărui
faptă este sesizată. Aceasta se transmite președintelui comisiei de disciplină, în termen
de cel mult 2 zile lucrătoare de la depunere.
Totodată, p ct.34 din Regulament prevede ce se întîmplă în cazul în care sesizarea nu
se depune la secretariatul (cancelaria) autorității publice în cadrul căreia își desfășoară
activitatea funcționarul public a că rui faptă este sesizată . Astfel, î n cazul în care
sesizarea a fost adresată conducătorului autorității publice, conducătorului subdiviziunii
structurale în care își desfășoară activitatea funcționarul public a cărui faptă este
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
39 sesizată, altei autorități pu blice ori comisiei de disciplină care nu este competentă să
examineze sesizarea, aceștia au obligația să o transmită în cel mult 3 zile lucrătoare
comisiei de disciplină competente.
De fapt, autorul sesizării, mai ales dacă acesta este un terț, ar putea s ă nu cunoască
cu exactitate cine este competent în a cerceta faptele unui funcționar public . Acesta ar
putea să nu cunoască nici faptul că în fiecare autoritate sînt instituite comisii de
disciplină ; el, conform cutumei, obișnuiește să se plîngă șefului un ui funcționar sau,
dacă acesta este șef, șefului șefului respectiv . De aceea, Regulamentul a prevăzut, cu
valoare de principiu, că indiferent unde este depusă sesizarea, la inst ituția care trebuie
sau nu, la comisie, la președintele comisiei etc., aceasta trebuie să ajungă, într -un
final, la comisia de disciplină competentă. Obligația transmiterii sesizării către comisi a
de disciplină competentă aparți ne instituțiilor de stat, care, spre deosebire de o
persoană fizică care, poate, s -a intersectat o dată în viață cu un funcționar și, din
această cauză, nu este la curent cu toate subtilitățile procedurii disciplinare , sînt
obligate să cunoască și să respecte procedurile respective .
3. Procedura în fața comisiei de disciplină
A. Măsuri pregătitoare
Odată ce est e transmisă comisiei de disciplină competente, sesizarea ajunge la
președintele acesteia.
Prima acțiune pe care trebuie s -o realizeze președintele după ce primește sesizarea
este convocarea unei ședințe pregătitoare a comisiei de disciplină . Din
momentul recepționă rii sesizării pînă la desfățurarea acestei ședințe nu trebuie să
treacă mai mult de 2 zile lucrătoare, potrivit pct.36 din Regulament.
Odată ce se convoacă, membrii comisiei trebuie să stabilească ce fac mai departe. În
acest sens pct.36 din Regu lament prescrie toate posibilele s cenarii . Astfel, comisia
trebuie să ia una din următoarele decizii:
1) să remit ă sesiz area secretarului comisiei în vederea desfășurării anchetei
de serviciu .
Decizia respectivă , după cum rezultă din prevederile subpct.1) și 2) ale pct.36 din
Regulament, se ia atunci cînd obiectul sesizării nu este unul complex, adică este unul
simplu și cînd în sesizare este vizat doar un singur funcționar.
2) să constituie un grup de lucru abilitat cu desfășurarea anchetei de
serviciu .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
40 O astfe l de decizie, potrivit pct.36 subpct.2) din Regulament, se ia î n cazurile în care
obiectul ses izării este unul complex și cînd sînt vizați 2 sau mai mulți funcț ionari
publici.
Determinarea faptului dacă obiectul unei sesizări este sau nu „complex” rămîne la
latitudinea membrilor comisiei. Or, aceasta, spre deosebire de cel de -al doilea caz cînd
este obligatorie constituirea grupului de lucru – în sesizare sînt vizați 2 sau mai mulți
funcționari –, este o chestiune subiectivă, bazată de percepția survenită din lecturarea
sesizării.
În privința lecturării sesizării, deși nu este prevăzută expres, ea reprezintă o obligație a
membrilor comisiei. Cum altfel ar putea să fie determinat, de pildă, caracterulul
„complex” al sesizării sau simplitatea acesteia? Însă a ici este necesară o precizare:
lecturarea sesizării nu presupune formularea unei opinii asupra vinovăției sau
nevinovăției funcționarului. Este o examinare extrinsecă, și nu intrinsecă, a sesizării,
mai mult din p erspectiva formei decît al fondul ui. Este u n fel de examinare a
„admisibilității” în terminologia utilizată de CtEDO sau „analizare fără a prejudicia
fondul cauzei” în terminologia Curții Constituționale sau a instanțelor judecătorești
naționale.
3) clasarea cauzei .
Clasarea cauzei în caz de:
neîndepl inire a următoarelor condiții de formă ale sesizării :
(i) neindicarea numelui , prenumel ui și a datelor de contact ale autorului sesizării;
(ii) nedescrierea faptei care constituie obiectul sesizării;
(iii) neexpun erea argumente lor care stau la baza sesizării;
(iv) sesizarea nu este semnată;
(v) este impos ibilă identificarea funcționarului pub lic în situația în care în sesizare nu
sînt indicate numele, prenumele și subdiviziunea în care acesta activează.
Această soluție survine în contextul în care pct.34 din Regulament impune condiții de
formă pentru oricare sesizare înaintată. Soluția clasării nu a re caracter irefragabil,
deoarece în acord cu dispozițiile pct.31 subpct.3) din Regulament , persoana interesată
poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute.
se constată expirarea a 6 luni de la data săvîrșirii faptei .
Această soluție derivă, indirect, din art.59 alin.(2) din Legea nr.158/2008, potrivit
căruia s ancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrșirii
abaterii. Logica clas ării cauzei într -o atare situație este foarte simplă: de vreme ce
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
41 legea oricum nu permite sancționarea funcționarului, care e ste rostul de a merge mai
departe; chiar și dacă, ipotetic, se constată că funcționarul public a săvîrșit abaterea,
acesta oricum n u poate fi sancționat.
Menționăm că la calcularea termenului de 6 luni de la comiterea fapte i prezumate ca
abatere disciplinară nu se ia în considerare perioada aflării funcționarului în concediu
de odihnă anual, în concediu de studii, suspendării raportur ilor de serviciu în legătură
cu boala sau trauma . De asemenea, în acest termen nu se include perioada cuprinsă
între sesizarea de către conducătorul autorității a organelor competente în privința
săvîrșirii de către funcționar a vreunei contravenții sau in fracțiuni și încetarea
procesului contravențional, stabilirea sancțiunii contravenționale, dispunerea
neînceperii urmăririi penale, scoater ea de sub urmărire penală, încet area urmăririi
penale sau emiterea deciziei instanței de judecată privind achitarea s au încetarea
procesului penal.
De la regula clasării cauzei ca urmare a constatării expirării termenului de 6 luni de la
data săvîrșirii abaterii există o excepție care, deși nu este specificată în Regulament,
este prevăzută de lege. Excepția vizează î ncălcarea de către funcționarul public a
legislației cu privire la declararea veniturilor și a proprietății și cu privire la conflictul de
interese. În acest caz, san cțiunea poate fi aplicată nu în termen de 6 luni de la data
săvîrșirii abaterii, ci în termen de 6 luni de la data rămînerii definitive a actului prin
care se constată săvîrșirea abaterii disciplinare. În astfel de circumstanțe, clasarea
cauzei în aceste cazuri poate avea loc doar după expirarea celor 6 luni de la data
rămînerii definitive a actul ui prin care se constată săvîrșirea abaterii disciplinare.
B. Desfășurarea anchetei de serviciu
Ancheta de serviciu, după cum s-a menționat deja, se desfășoară, la deciz ia comisiei,
fie de către secretar, fie de un grup de lucru special constituit pentru a ceasta.
Regulamentul nu conține reglementări în ceea ce privește componența grupului de
lucru, ceea ce înseamnă că în componența lui pot intra atît membrii comisiei de
disciplină, cît și alte persoane considerate adecvate de către comisie, inclusiv
funcțio nari publici.
Regula general ă este că ancheta de serviciu se desfășoară într-un termen de cel
mult 14 zile lucrătoare . Totodată, ca excepție, î n cazurile mai complexe și cu acordul
președintelui, desfășurarea anchetei de serviciu poate fi prelungită cu î ncă cel mult
7 zile lucrătoare, adică în total 21 zile lucrătoare .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
42 Curgerea acestor termene se suspendă în cazul în care este imposibilă audierea
funcționarului public din motivul aflării lui în concediu de odihnă anual, în concediu de
studii, precum și al suspendării în legătură cu boala sau trauma. De reținut că
survenirea circumstanțelor menționate nu suspendă automat curgerea termen elor de
desfășurare a anchetei de serviciu, suspendarea fiind valabilă doar în situația în care
aceste circumstanțe sînt în măsură să facă imposibilă audierea funcționarului pu blic.
Dacă, de exemplu, funcționarul public, aflîndu-se în concediu de odihnă , se prezintă la
serviciu pentru audieri, termen ele de desfășurare a a nchetei de serviciu curg fără nici
un fel de întrerupere .
Ancheta de serviciu, potrivit pct.38 din Regulament, presupune:
1) examinarea sesizării;
2) audierea funcționarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;
3) audierea persoanei care a formulat sesizarea;
4) culegerea informațiilor considerate necesar e pentru rezolvarea cazului, prin
mijloacele prevăzute de lege, inclusiv audierea oricăror alte persoane ale căror
declarații pot înlesni soluționarea cazului;
5) administrarea probelor, precum și verificarea documentelor și a declarațiilor
prezentate.
Ca și în ca zul suspendării curgerii termene lor de desfășurare a anchetei de serviciu și
desfășurarea a nchetei se suspendă pe perioada cît este imposibil de a audia
funcționarul public din motivul aflării lui în concediu de odihnă anual, în concediu de
studii, precum și în legătură cu boala sau trauma. De fapt, sînt chestiuni strîns legate
una de alta: dacă se suspendă ancheta, și curgerea termen elor în care aceasta trebuie
să se realizeze se suspendă; este inadmisibil ca, de exemplu, ancheta să se desfășoare
mai departe, dar ter menele să fie suspenda te, adică „ îngheța te”. Este necesar să
precizăm că nu automat odată cu plecarea în concediu de odihnă anual, în concediu de
studii sau cu suspendarea raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma ,
desfășur area anchetei de serviciu se suspendă, ci numai atunci cînd aceste
circumstanțe fac imposibilă audierea funcționarului.
În cazul suspendării anchetei din motivele indicate mai sus, aceasta va fi reluată
imediat cu revenirea la serviciu a funcționarului.
În cazul în care funcționarul public nu dorește să fie audiat în procesul desfășurării
anchetei de serviciu, Regulamentul prevede constatarea refuzului într -un proces –
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
43 verbal, semnat de cel puțin 2 persoane din cadrul autorității publice ( preferabil, care
au asistat la exprimarea refuzului). În acest caz, refuzul funcționarului de a fi audiat nu
împiedică continuarea desfășurării anchetei de serviciu. Este, pînă la urmă, o soluție, în
egală măsură, logică și proporțională: funcționarului public i se asigur ă acest drept, în
cadrul audierii el avînd posibilitatea, prin argumente, să -și dovedească nevinovăția ; în
doctrină s -a specificat că dre ptul de a fi audiat reprezintă „ […] un beneficiu pus la
dispoziția funcționarului public, din care cauză acesta poate ren unța la el […]”14. Pe de
altă parte, dacă nu dorește să „ coopereze”, nici nu poate fi blocată procedura
disciplinară, or aceasta ar însemna o nesocotire a dispozițiilor legale care prevăd
răspunderea disciplinară pentru comiterea abaterilor.
După îndepli nirea tuturor etapelor anchetei de serviciu, secretarul sau, după caz,
grupul de lucru întocme sc un raport care conține:
1) numărul și data de înregistrare a sesizării;
2) perioada în care s -a desfășurat ancheta de serviciu;
3) numele, prenumele și funcția dețin ută de funcționarul public cercetat, precum și
subdiviziunea structurală în care acesta își desfășoară activitatea;
4) numele, prenumele, funcția și datele de contact ale persoanei care a sesizat
fapta, precum și ale persoanelor audiate;
5) prezentarea pe scur t a faptei sesizate și a circumstanțelor în care a fost săvîrșită;
6) probele administrate;
7) propunerea privind sancțiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, de clasare a
cauzei;
8) motivarea propunerii.
Raportul privind ancheta de serviciu se prezintă co misiei de disciplină.
C. Citarea
După ce este recepționat raportul privind ancheta de serviciu, președintele comisiei
decide asupra locului, datei și orei desfășurării ședinței comisiei de disciplină .
14 Vedinaș, Verginia, „Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, comentată, ediția a III –
a”, București, 2004, pag.239;
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
44 La stabilirea datei , președintele trebuie să țină con t că funcționarului public cercetat , în
primul rînd, dar și altor participanți, trebuie să li se asigure, din d ata citării, cel
puțin 2 zile luc rătoare pentru pregătire.
După stabilirea locului, datei și orei desfășurării ședinței comisiei, președintele d ispune
citarea membrilor comisiei, funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată, persoanei
care a formulat sesizarea, precum și a altor persoane ale căror declarații pot înlesni
soluționarea cazului. Citarea se face de către secretar așa încît, după cum am
menționat, să se acorde celor citați cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de ziua
desfășurării ședinței comisiei.
Citarea se face, ca primă opțiune , prin înștiințare scrisă , care se înmînează
personal funcționarului public, cu semnătură de primire. Acest mod de citare este cel
mai sigur, eficient și puțin costisitor. El garantează, dar și demonstrează, odată cu
semnătura funcționarului public , că acesta a știut despre data, locul și ora desfășurării
ședinței comisiei . Orice invocare de nerespectare a dispozițiilor regulamentare în
materie de citare pot fi, ulterior, ușor combătute.
Însă acest mod de citare nu trebuie utilizat în exces, abuziv. Deși nu este prevăzut în
Regulament, citarea prin înștiințare scrisă se utilizează atunci cînd funcționarul cercetat
activează permanent , la momentul examinării sesizării, în instituția unde deține funcția
publică , este cooperant, nu este suspendat sau trimis în deplasare de serviciu.
Dacă funcționarul public refuză semnarea înștiințării scrise, acest lucru se poate
consemna într-un proces -verbal, semnat de cel puțin 2 persoane din cadrul autorității
publice prezente la înmînarea înștiințării. Pînă la urmă, este dreptul funcționarului de a
nu veni la ședința comisiei de disciplină, important este ca instituția să întreprindă
toate măsurile pentru a-i garanta posibilitatea apărării și expunerii opiniei. Dacă nu
dorește, este dreptul lui. Însă acest fapt nu trebuie să reprezinte o măsura care
blochează desfășurarea de mai departe a procesului disciplinar. Din acea stă cauză,
existența procesului -verbal prin care se constată nedorința funcționarului de a semna
înștiințarea scrisă, iar, prin aceasta, și de a participa la l ucrările com isiei, permite
continuarea activității comisiei.
În cazul impo sibilității înmînării p ersonale a înștiințării scrise din oricare alte motive
decît simpa nedorință a funcționarului public de a semna înștiintarea scrisă, fapt pentru
care se întocmește procesul -verbal constatator, aceasta se expediază prin poștă ,
indicîndu -se locul, data și or a ședinței comisiei. Preferabil ca înștiințarea prin poștă să
fie cu aviz de primire, pentru a se putea face , în caz de necesitate, dovada citării legale
a funcționarului.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
45 Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică ori prin mijloace
electronice . Însă a ceste modalități urmează a fi aplicate alternativ celor 2 enunțate
anterior întrucît, spre deosebire de ele, nu asigură obținerea vreunei dovezi privind
recepționarea informației.
Deși nu este indicat expres care este sancțiunea în cazul înc ălcării prohibiției vizînd
citarea, în special, a funcționarului public cercetat, acestea sînt din cele mai drastice .
Dacă pentru ceilalți participanți, cum ar fi membrii comisiei, simpla prezență la ședință
este în măsură să „acopere” scăpările de procedu ră legate de necitarea regulamentară,
atunci în cazul funcționarului cercetat, mai ales dacă acest a are de gînd să conteste
actul administrativ sancționator, necitarea este o încălcare foarte gravă, din care pot
decurge consecințe nedorite. Printre acestea ar putea fi chiar și anularea actului de
sancționare de către instanța de judecată din motivul nerespectării procedurii de
aplicare a sancțiunii .
Concomitent cu citarea, funcționarului public cercetat și membrilor comisiei li se
prezintă o copie a rapor tului privind ancheta de serviciu.
D. Ședința comisiei la care se examinează fondul cauzei
La data și ora stabilită, f uncționarul public cercetat se prezintă personal în fața comisiei
de disciplină sau prin intermediul unui reprezentant. Întrucît Regulame ntul nu impune
careva condiții pentru reprezentantul său, acesta poate fi, în egală măsură, atît un
avocat, un fu ncționar public, cît și orice altă persoană care are mandatul funcționarului
public cercetat.
Cu titlu de precizare, vom menționa că Regulament ul, în mai multe locuri și pe bună
dreptate, operează cu sintagma „ședința/ședințele” comisiei. Acest fapt se datorează
probabilității amînării, din varii motive (de exemplu, din cauza lipsei dovezii citării unui
participant), a unei ședințe și necesitatea reluării acesteia ulterior. De aceea, ca
regulă, examinarea fondului cauzei se examinează într -o singură ședință, însă nu sînt
excluse nici cazurile cînd acestea pot fi mai multe.
Ședința comisiei cuprinde mai multe etape, și anume :
1) audierea secret arului sau a grupul ui de lucru referitor la propunerea privind
sancțiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, de clasare a cauzei;
La această etapă cei care au realizat ancheta de serviciu urmează să relateze pe scurt
membrilor comisiei despre rezultatele ce rcetării lor. În cazul în care ancheta este
desfășurată de grupul de lucru, deși ace st fapt nu este prevăzut expres , se audiază, la
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
46 decizia însăși a grupului de lucru, unul dintre membrii săi sau, în funcție de solicitările
membrilor comisiei, toți membrii .
La finalul audierii , cei care au realizat ancheta de serviciu trebuie să -și expună opinia,
de altfel, reflectată în raportul privind ancheta de serviciu, vizînd sancțiunea
disciplinară pe care o propun sau, după caz, privind clasarea cauzei.
2) audierea funcționarul public cercet at sau a reprezentantului acestuia;
Această etapă a activității comisiei de disciplină este prevăzută și în art.59 alin.(3) din
Legea nr.158/200815. Prin modul în care este această obligație a comisiei consacrată în
legislație, p ractic, se transpun în viață principiile constituționale privind dreptul la
apărare și prezumția de nevinovăție, care trebuie interpretate într -o manieră
generoasă, incluzînd toate situațiile în care un subiect de drept este acuzat că a comis
o anumită faptă nelegală și căruia trebuie să i se recunoască dreptul de a dovedi
contrariul, precum și acela de a fi tratat ca și cum nu ar fi comis -o pînă cînd nu se
dovedește contrariul.
Punctul 58 din Regulament recunoaște, cum este și firesc, posibilitatea funcționar ului
public de a renunța la audiere, de a nu se folosi de beneficiul pe care legea îl
recunoaște pentru a se apăra, pentru a -și face publică poziția. În acest caz, cu condiția
că există dovada citării legale a funcționarului, procesul disciplinar continuă .
Dacă nu există o astfel de dovadă sau dacă funcționarul publi c cercetat lipsește din
motivul aflării lui în concediu de odihnă anual, în concediu de studii sau al suspendării
în legătură cu boala sau trauma, ședința comisiei se amînă. Reluarea ei se va f ace cu
respectarea prevederilor p ct.43 și 44 din Regulament , adică cu citarea tuturor
participanților la ședință .
3) audiază persoana care a formulat sesizarea ;
Vom preciza că, potrivit pct.49 din Regulament, persoana care a formulat sesizarea se
audiază sep arat de funcționarul public cercetat. Aceasta înseamnă că audierea
urmează a se realiza astfel încît unul să nu audă ce spune celălalt. La modul practic,
acest l ucru se poate realiza prin părăsirea sălii sau biroul ui în care are loc ședința
comisiei a primului cînd are loc audierea celui de -al doilea .
Totodată, Regulamentul, prin pct.50, prevede că comisia are dreptul să audieze și alte
persoane ale căror declarații pot înlesni soluționarea cazului, precum și să examineze
15 Audierea funcțio narului public, prin prisma prevederilor art.59 alin.(9) din Legea nr.158/2008 ( care nu
distinge că se aplică doar în cazul comisiei de disciplină ), este obligatorie și pentru conducătorul autorității
publice atunci cînd preconizează să aplice avertismentu l.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
47 alte informații considerate necesar e pentru rezolvarea cazului, indiferent dacă acestea
au fost elucidate în cadrul desfășurării anchetei de serviciu.
4) administrarea probelor .
Administrarea probelor presupune analiza probelor invocate în timpul audierii
secretarului sau grupului de lucru , a funcționarului public cercetat sau a
reprezentantului acestuia, a persoanei care a formulat sesizarea, a altor persoane ale
căror declarații pot înlesni soluționarea cazului, precum și a celor specificate în
explicația scrisă a funcționarului public cerce tat.
Crucială este obligația comisiei de disciplină, prevăzută la pct.47 din Regulament, de a
cere funcționarului public o explicaț ie scrisă privind fapta comisă. O prevedere similară
se regăsește în art.59 alin.(6) din Legea nr.158/2008.
Atît în lege, cît și în Regulament, se utilizează expresia „comisia este obligată să
ceară”. Este foarte importantă această precizare întrucît ea oferă răspuns la întrebarea
ce se întîmplă dacă funcționarul nu dorește să ofere această explicație. După cum s-a
menționat, fu ncționarului i se oferă acest drept, beneficiu, de a explica poziția sa, însă
dacă nu dorește să uzeze de el, atunci procedura continuă. Doar că, în acest caz,
faptul refuzului funcționarului de a prezenta explicația se consemnează în procesul –
verbal al ședinței comisiei .
O altă întrebare care poate apărea, tot cu ref erire la explicație, este cum se va proceda
dacă funcționarul public în general nu s -a prezentat la ședință? Or, dacă e ste așa, nici
consemnarea refuzului în proces ul-verbal nu mai este posibil ă. Răspunsul la această
întrebare derivă din dispozițiile pct.58 al Regulamentului, potrivit căruia a bsența
funcționarului nu împiedică desfășurarea ședinței comisiei de disciplină dacă comisia
constată că ace sta a știut despre locul, data și ora ședinței comisiei. Or, de vreme ce
Regulamentul permite continuarea activității comisiei de disciplin ă dacă există dovada
citării legale a funcționarului, nici solicitarea explicației în acest caz nu este obligatorie.
A interpreta altfel ar echivala cu blocarea pro cedurii disciplinare, pe de o parte, dar și
cu nesocotirea dispozițiilor legale care prevăd atragerea la răspundere disciplinară a
funcționarului care a comis abatere disciplinară, pe de altă parte .
După finalizarea tuturor etapelor examinării cauzei, com isia de disciplină purcede la
adoptarea propunerii cu privire la:
1) sancțiunea disciplinară aplicabilă , în cazul în care s -a dovedit săvîrșirea de
către funcționarul public a abaterii disciplinare imputate sau a oricărei alte abateri
disciplinare prevăzute d e lege ;
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
48 2) clasarea cauzei , atunci cînd :
nu se confirmă săvîrșirea abaterii imputate sau a oricărei alte abateri disciplinare
prevăzute de lege ;
se constată expirarea a 6 luni de la data săvîrșirii abaterilor disciplinare (sau a 6
luni de la constatarea încă lcării legislației cu privire la declararea veniturilor și a
proprietății și cu privire la conflictul de interese) , exceptînd perioadele care
suspendă curgerea acest or termen e.
Există posibilitatea ca comisia să nu adopte nici una din propunerile enunțate mai sus,
suspendînd examinarea cauzei. Acest lucru este posibil în situația în care aceasta „are
indicii că fapta săvîrșită de funcționarul public poate fi considerată
contravenție sau infracțiune ”. Această reglementare este, de fapt, o adaptare a
principi ului cunoscut în procedura civilă potrivit căruia „penalul ține în loc civilul ”, în
cazul de față „civilul” fiind reprezentat de dreptul disciplinar al funcționarului public.
De menționat că expresia „are indicii” presupune că comisia de disciplină, prin v ot
adoptat cu majoritatea celor prezenți, decide dacă fapta funcționarului conține sau nu
componentele unei contravenții sau infracțiuni . În lipsa unei astfel de decizii, este
obligatorie adoptarea unei a din cele 2 propuneri.
Dacă se votează suspendarea c auzei în legătură cu existența indicilor de contravenție
sau infracțiune , comisia de disciplină sesizează conducătorul autorității publice. Acesta,
la rîndul său, este obligat să sesizeze imediat autoritățile competente să soluționeze
cauzele contravențion ale și/sau organele de urmărire penală. În cazul respectiv,
suspe ndarea durează pînă la încetarea procesului contravențional, stabilirea sancțiunii
contravenționale, dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire
penală ori încetării ur măririi penale sau pînă la data la care instanța de judecată
dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
E. Individualizarea sancțiunii disciplinare
Atît Legea nr.158/2008, cît și Regulamentul, prevede că, la determinarea sancțiunii
disciplinare rel evante, urmează a fi respectat principiul individualizării sancțiunii –
principiu fundame ntal aplicabil regimului răspunderii disciplinare a funcționarului
public. Esența acestuia constă în aceea că aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie să se
bazeze pe o apreciere obiectivă, realistă, care să asigure atît rolul preventiv -educativ al
sancțiunii, cît și pe cel reparator.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
49 De menționat că, dată fiind formularea de la art.59 alin.( 10) din Legea nr.158/2008,
principiul individualizării sancțiunii este obligat oriu atît pentru comisia de disciplină, cît
și pentru con ducătorul autorității – cel care, în ultimă instan ță, are pos ibilitatea
„legalizării” opiniei exprimate de comisia de disciplină . De fapt, r olul conducătorul ui
este unul de „ supraveghetor” al modului în care comisia de disciplină a aplicat
principiul individualizării sancțiunii, el avînd, pînă la urmă, și dreptul de a aplica o altă
sancțiune decît cea propusă de către comisie.
Astfel, potrivit pct.55 din Regulament, la individualizarea sancțiunii disc iplinare
aplicabile funcționarului public, comisia de disciplină ține cont de:
1) cauzele care au determinat săvîrșirea abaterii disciplinare;
2) împrejurările în care aceasta a fost săvîrșită;
3) gradul de vinovăție;
4) gravitatea și consecințele abaterii discipl inare;
5) conduita funcționarului public;
6) existența unor antecedente disciplinare ale funcționarului public, care nu au fost
stinse în condițiile legii.
Toate aceste criterii vor reprezenta, în funcție de modul în care se con cretizează la
punerea în practi că, fie circumstanțe agravante în măsură să conducă la aplicarea
unei sancțiuni mai severe, fie atentuante care, dimpotrivă, ar reduce sancțiunea la
una mai ușoară.
F. Cvorumul. Adoptarea deciziilor
Potrivit pct.56 din Regulament, ș edințele comisiei de dis ciplină sînt deliberative, dacă la
ele sînt prezenți majoritatea membrilor. De exemplu, d acă comisia este constituită din
5 membri, pentru existența cvorumului este nevoie de prezența a cel puțin 3.
De menționat că raportarea, la determinarea cvorului, în totdeauna trebuie să se facă la
numărul de membri desemnați. Astfel, de exemplu, dacă la sedința comisiei sînt
prezenți 3 membri, iar pe parcursul acesteia are loc suspendarea unuia dintre ei,
ședința nu poate continua pînă cînd nu vine încă cel puțin un m embru. Or, în acest caz,
odată cu suspendarea unui membru, locul acestuia este preluat de drept de către un
supleant, astfel că , în final , sînt tot 5 membri în comisie (nicidecum 4). Chiar și în
situația în care, de exemplu, un membru al comisiei a demisio nat di n funcție, însă
conducătorul înc ă nu a desemnat altul, numărul total de membri se consideră tot 5 . Și
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
50 asta întrucît, conform Regulamentului, pînă la desemnarea noului membru cel plecat se
consideră suspendat, ceea ce presupune venirea de drept a unui supleant.
Toate deciziile comisiei, de la cele operaționale la cele organizatorice, se adoptă cu
votul majorității membrilor prezenți (adică, dacă sînt prezenți 3, pentru adoptatea
unei decizii trebuie să voteze „pro” cel puțin 2; dacă sînt 4 sau 5 – trebuie să voteze
„pro” cel puțin 3).
Excepția de la această regulă face propunerea comisiei de disciplină de aplicare a
sancțiunii disciplinare, care se adoptă prin votul majorității membrilor din care este
compusă comisia de disciplină (adică, în toate cazu rile sînt necesare minimum 3
voturi „pro”; dacă, de exemplu, la ședință participă numai 3 din 5 membri, pentru a
adopta propunerea de aplicare a unei sancțiuni trebuie să se voteze unanim „pro”).
O întrebare care poate apărea în acest context este ce se în tîmplă în cazul în care nu
se ajung e numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de aplicare a unei
anumite sancțiuni (de exemplu, 2 pledează pentru mustrare aspră, iar 2 – pentru
destituire)? În acest caz, urmează a fi continuate deliberările pe ntru a se ajunge la o
decizie adoptată de cel puțin 3 membri. Dacă acest lucru nu se reușește, fiecare
pledînd în continuare pentru sancțiunea propusă de el însuși, atunci este o situație de
blocaj, care, din păcate, nu are acoperire regulamentară sub aspe ctul soluțiilor. Or,
chiar și pentru adoptarea deciziei de clasare ar trebui un număr de voturi majoritar din
cei prezenți. Pînă la urmă, astfel de scenarii trebuiesc evitate.
Referindu -ne în continuare la propunerea comisiei privind sancțiunea aplicabilă ,
aceasta se adoptă prin vot deschis. Nici un membru al comisiei nu este în drept să se
abțină de la vot , iar t oate dubiile în probarea învinuirii se interpretează de către
membrii comisiei în favoarea funcționarului public cercetat (această prevedere ar p utea
să reprezinte o soluție în problema menționată mai sus astfel că cel care pled a pentru
o sancțiune mai severă ar trebui să renunțe la ceea ce propunea inițial și să susțină o
sancțiune mai blîndă; pînă la urmă, este mai bine o sancțiune mai blîndă dec ît lipsa
acestei sancțiuni) .
Fiecare membru are dreptul la opinie separată, diferită de cea exprimată de comisie.
Acestea , formulate în scris și motivate, se vor anexa la procesul -verbal al ședinței
respective a comisiei de disciplină.
Ședințele comisiei de disciplină sînt publice, cu excepția cazului cînd funcționarul public
cercetat solicită în scris ca acestea să nu fie publice.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
51 Lucrările fiecărei ședințe a comisiei de disciplină se consemnează în scris în procese –
verbale. Procesele -verbale se semneaz ă de membrii comisiei de disciplină.
G. Comunicarea rezultatelor cercetării
Procesul -verbal în care se conține propunerea comisiei de disciplină privind aplicarea
sancțiunii disciplinare sau clasarea cauzei se aduce la cunoștință, sub semnătură,
funcționa rului public cercetat și persoanei care a formulat sesizarea.
În continuare, î n termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la semnarea ultimului proces –
verbal al ședinței comisiei de disciplină privind o faptă cercetată, secretarul întocmește
un demers în ca re se conține propunerea comisiei, precum și circumstanțele de fapt și
de drept care au stat la baza acesteia. Demersul respectiv este semnat de președintele
comisiei de disciplină și este adus la cunoștința persoanei competente să aplice
sancțiunea. Anume demersul este documentul care ajunge pe masa
conducătorului autorității și servește drept bază pentru aplicarea sancțiunii
disciplinare , și nu procesul -verbal al ședinței16 (care poate ajunge la conducător
numai dacă acesta a fost autorul sesizării).
4. Ap licarea sancțiunii disciplinare
A. Subiectul abilitat de a emite actul administrativ de sancționare
Sancțiunea disciplinară, potrivit art.59 alin.(1) din Legea nr.158/2008, se aplică prin
actul administrativ emis de către persoana/organul care are competen ța legală de
numire în funcție.
Aceasta este, de fapt, o aplicare a principiului simetriei juridice potrivit căruia, acela
care are dreptul de a numi în funcția publică are și dreptul de a -l sancționa pe cel pe
care l -a numit.
B. Termenul de emitere a act ului administrativ
Actul administrativ de sancționare este emis în termen de cel mult o lună de la
data primirii propunerii comisiei de disciplină , adică de la recepționarea
demersului comisiei de disciplină.
Momentul de la care începe să curgă termenul de o lună a fost concretizat relativ
recent, urmare a adoptării Legii nr.268/2012 și , ulterior, a Hotărîr ii Guvernului nr.108
16 Aceasta a fost o recomandare a experților SIGMA care au avizat proiectul Regulamentului cu privire
la comisia de disciplină. Argumentul de bază în favoarea acestei opțiuni era că conducătorul nu trebuie să
cunoască modul în care s -a votat sau alte asp ecte organizatorice, ci doar rezultatul final de care ”urmează să
ia act”.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
52 din 12 februarie 2014 , din cauza aplicării neuniform e a prevederilor legale, generată de
incertitudinea vechilor reglementări . Și această incertitudine era foarte periculoasă
întrucît termenul de o lună este, alături de cel de 6 luni de la data săvîrșirii abaterii,
unul de perscripție, astfel că încălcarea lui ar putea ridica probleme în ceea ce privește
legalitatea actului administr ativ sancționator.
Astfel, existau opinii că termenul de o lună , consacrat la art.59 alin.(3) din Legea
nr.158/2008 în redacția de pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.268/2012 , care opera
cu expresia „de la data constatării faptei” , începea să curgă de la data la care sesizarea
fusese înregistrată în cancelaria (secretariatul) autorității , or anume prin acel
document a fost scoasă la iveală, deci constatată, o anumită faptă. În susținerea
acestui punct de vedere erau dispozițiile specificate în Regulame ntul cu privire la
comisia de disciplină, de unde rezulta că cercetarea disciplinar ă trebui a să se efectueze
în interiorul acelei luni î n care trebui a să se emită și decizia de sancționare.
Printre argumentele care făceau oportun ă acestă abord are era fapt ul că ea conduce la
responsabilizarea conducătorului în exercitar ea prerogativelor disciplinare. I ar a
aștepta finalizarea cercetării disciplinare pentru a începe sa curgă termenul de o lună,
cum se susținea prin cea de -a doua opinie, ar echivala cu prelun girea arbitrară a
perioadei în care conducătorul trebuie să -și exercite prerogativele disciplinare, ceea ce
pune sub semnul incertitudinii situația funcționarului , reducînd , totodată , și din
eficiența combaterii comportamentelor dăun ătoare.
De cealaltă par te, se considera, în special de către instanțele judecătorești, că
momentul de la care începe să curgă termenul de o lună este data la care conducătorul
autorității a luat la cuno ștință despre s ăvîrșirea faptei prin demersul comisiei de
disciplină. În acest sens, se aprecia că numai dupa finalizarea cercetă rii disciplinare se
poate spune dacă fapta să vîrșită de funcționar î ntrune ște sau nu, cumulativ,
elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, sesizarea nefiind un document de
constatare a faptei , ci numai de informare despre posibila săvîrșire a acesteia.
Într-un final, s -a considerat că cea de -a doua opinie corespunde spiritului legii, astfel
că ea a fost consacrată atît în Legea nr.158/2008, substituindu -se cuvintele
„constatării faptei” cu „co nstatării abaterii”, cît și în Regulamen tul cu privire la comisia
de disciplină. Actualmente, potrivit cadrului legal în vigoare, termenul de o lună în
care trebuie să fie aplicată sancțiunea disciplinară începe să curgă de la data
de la care a fost recepț ionată propunerea comisiei de disciplină , adică de la
data parvenirii demersului adresat conducătorului autorității publice semnat de
președintele comisiei.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
53 Curgerea termenului respectiv se suspendă pe perioada aflării funcționarului în
concediu de odihnă anual, în concediu de studii, suspendării raporturilor de serviciu în
legătură cu boala sau trauma. Altfel spus, dacă funcționarul public pleacă, de exemplu,
în concediu anual de odihnă în perioada în care conducătorul poate aplica sancțiunea
disciplinară , atunci termenul pe care îl are conducătorul la îndemînă pentru
sancționarea funcționarului se majorează exact cu perio ada absenței acestui
funcționar. În acest caz sa ncțiunea p oate fi aplicată chiar și dacă, strict numeric, de la
data recepționării demer sului comisiei de disciplină s -a scurs mai mult de o lună.
C. Dreptul conducătorului de a aplica o altă sancțiune decît cea propusă de
comisie
Punctul 64 din Regulament, cu titlu de excepție, recunoaște dreptul conducătorului „de
a aplica o altă sancțiune decît cea propusă de către comisie”17. La acest capitol, însă,
sînt necesare cîteva precizări:
1) conducătorul autorității poate aplica doar o altă sancțiune disciplinară decît
cea propusă de comisie ; dacă, de exemplu, conducătorului i se propune
mustrarea, a cesta ar putea, cu condiția motivării deciziei, să aplice, de pildă,
avertismentul sau mustrarea aspră;
2) conducătorul autorității nu va putea să nu aplice nici o sancțiune dacă
comisia a propus o sancțiune, indiferent care;
3) conducătorul autorității nu va p utea aplica o altă sancțiune decît
avertismentul, dacă comisia de disciplină nu a propus o careva sancțiune
(de exemplu, propunerea comisiei este de a clasa cauza).
D. Condițiile de formă ale actului administrativ
Potrivit pct.65 din Regulament, în actul a dministrativ de sancționare se indică în mod
obligatoriu:
1) temeiurile de fapt și de drept ale aplicării sancțiunii (acestea urmează a fi
preluate din demersul înaintat de președintele comisiei) ;
2) termenul în care sancțiunea poate fi contestată ;
17 În literatura de specialitate s -a apreciat că „[…] propunerea comisiei de disciplină are natura unui aviz
conform, conducătorul autorității neputînd emite actul administrativ de sancționare în lipsa acestuia, dar
nefiind ținut să îl respecte întocmai, avînd posibilitatea de a aplica motivat o sancțiune disciplinară mai ușoară
[…]” – Tarangul, Erast Diti , „Tratat de drept administrativ roman” , Cernăuți, 1944, pag.288, citat de Mocanu –
Suciu, Suciu , în op.cit., pag.173.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
54 3) organul în care sancțiunea poate fi contestată ;
4) motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decît cea p ropusă de
comisia de disciplină ( în situația în care conducătorul a decis aplicarea altei
sancțiuni decît cea propusă de comisie) .
Sintagma „în mod obli gatoriu” conferă prevederii un caracter imperativ, astfel că
nerespectarea ei ar putea conduce la anularea actului administrativ de sancționare. De
aceea, este obligatoriu ca actul administrativ să conțină toate componentele
menționate.
E. Obligativitatea respectării termenului de 6 luni din data săvîrșirii abaterii
Pe lîngă obligativitatea respectării termenului de o lună , care, după cum am menționat,
începe să curgă din data recepționării propunerii comisiei de disciplină, la aplicarea
sancțiunii conducăt orul urmează a ține cont de un alt termen, la fel de prescripție, cel
de 6 luni de la data săvîrșirii abateri i disciplinare . Dacă conducătorul constată că
acesta a expirat, sancțiunea nu mai po ate fi aplicată, indiferent de propunerea comisiei
de disciplin ă și de vinovăția funcționarului.
De la această regulă există o excepție, prevăzută la art.59 alin.(2) din Legea
nr.158/2008 în redacția Legii nr.181/2011, care vizează încălcarea de către
funcționarul public a legislației cu privire la declararea venitur ilor și a proprietății și cu
privire la conflictul de interese. În acest caz, sancțiunea poate fi aplicată nu în termen
de 6 luni de la data săvîrșirii abaterii, ci în termen de 6 luni de la data rămînerii
definitive a actului prin care se constată săvîrși rea abaterii disciplinare.
La calcularea termenului de 6 luni nu se ia în considerare perioada aflării funcționarului
în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, suspendării raporturilor de serviciu
în legătură cu boala sau trauma. De asemenea, în acest termen nu se include perioada
cuprinsă între sesizarea de către conducătorul autorității , la propunerea comisiei de
disciplină, a organelor competente în privința săvîrșirii de către funcționar a vreunei
contravenții sau infracțiuni și încetarea pro cesului contravențional, stabilirea sancțiunii
contravenționale, dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire
penală, încetarea urmăririi penale sau emiterea deciziei instanței de judecată privind
achitarea sau încetarea procesului pe nal.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
55 F. Comunicarea actului de sancționare funcționarului public
Potrivit pct.66 din Regulament, a ctul administrativ de sancționare se comunică
funcționarului public sancționat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, sub
semnătură.
Dacă fu ncționarul public refuză de a semna actul administrativ cu privire la aplicarea
sancțiunii disciplinare , acest fapt se consemnează într -un proces -verbal semnat de cel
puțin 2 persoane din cadrul autorității publice.
Dacă funcționarul public nu este la ser viciu, nefiind astfel posibil ca actul de
sancționare să -i fie comunicat personal, urmează a fi identificate alte modalități de
aducere la cunoștință (de exemplu, transmiterea prin poștă la domiciliu).
Pînă la urmă, necomunicarea în termen a actului admin istrativ de sancționare nu va
putea constitui temei de anulare a actului sancționator în măsura în care autoritatea va
face dovada că a întreprins, cu bună credință, toate acțiunile pentru a realiza această
obligație. Însă de la data comunicării , începe să curgă termenul în care funcționarul
public va putea să -l conteste în insta nța de contencios administrativ .
G. Condiții suplimentare față de aplicarea sancțiunii de destituire din funcție
Suplimentar la condițiile descrise la prezentul capitol, în raport c u actul administrativ
de aplicare a sancțiunii de destituire din funcție urmează a fi respectate și normele
prescrise de art.64 din Legea nr.158/2008.
Potrivit acestuia, persoana/organul care are competența legală de numire în funcție va
dispune destituir ea din funcția publică printr -un act administrativ, care se comunică
funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, însă anterior datei
destituirii din funcția publică.
După cum putem observa, condiția referitoare la comunicarea actul ui administrativ în
termen de 5 zile de la emitere este aceeași ca și în cazul aplicării celorlalte sancțiuni.
Însa în cazul destituirii, se impune ca atît emiterea actului adm inistrativ, cît și
comunicarea acestuia , să preceadă momentul destituirii . Altfel spus, este nevoie
ca actul administrativ să fie atît emis, cît și comunicat funcți onarului, înaintea intrării în
vigoare. De exemplu, dacă la 1 martie se emite actul de destituire, momentul
destituirii indicat în acest act nu poate fi mai devreme decît 2 martie cu condiția că
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
56 pînă atunci actul a fost deja comunicat (termenul de 5 zile este unul maxim, ceea ce
înseamnă că comunicarea poate avea loc chiar și în ziua emiterii actului).
Chiar dacă legea nu prevede expres , comunicarea actului de destituire , la fel ca și
comunicarea celorlalte sancțiuni, se face contra semnătură. Această concluzie rezultă
din prevederile pct.66 din Regulamentul cu privire la comisia de disciplină , care nu
distinge modul de comunicare a actului a dministrativ î n funcție de sancț iunea concretă .
Dacă funcționarul public refuză să semneze actul administrativ de destituire, acest fapt
se poate consemna într -un proces -verbal semnat de cel puțin 2 persoane din cadrul
autorității publice, ca în cazul altor sancțiuni. Această soluție, la fel, nu se conține în
art.64 din Legea nr.158/2008 dedicat destituirii, însă ea este prevăzută în pct.66 din
Regulamentul cu privire la comisia de disciplină , fiind aplicabilă tuturor sancțiunilor
disciplinare potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus
(unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă ).
Și un ultim aspect necesar a fi menționat se re feră la prevederile alin.(2) art.64 din
Legea nr.158/2008, care interzic destituirea funcționarului public în per ioada aflării lui
în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, pe perioada suspendării raporturilor
de serviciu în legătură cu boala sau trauma, în perioada concediului de maternitate,
concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la v îrsta de 3 ani, concediului
suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, precum și în
perioada detașării, cu excepția cazului de lichidare a autorității publice. O astfel de
prohibiție, de altfel, nu este prevăzută pentru ce lelalte sancțiuni. În toate aceste
cazuri, destituirea urmează a fi transferată către data reluării activității funcționarului
public.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
57 Capitolul V. CONTESTAREA ACTULUI DE APLICARE A SANCȚIUNII
DISCIPLINARE
Potrivit art.60 alin.(3) din Legea nr.158/ 2008, actul administrativ de sancționare
disciplinară poate fi atacat de către funcționarul public în instanța de contencios
administrativ în modul stabilit de lege.
Calificăm ace astă dispoziție ca avînd o semnificație deosebită prin care, în fond, se
tranșează cu claritate deosebirea de regim dintre funcționarul public și un salariat.
Faptul că legiuitorul vorbește că atacarea actelor administrative de sancționare a
funcționarului se face în instanțele de contencios administrativ relevă apartenența
acestei instituții la ramura de drept public, mai exact a dreptului administrativ.
Prin articolul prenotat din Legea nr.158/2008 se instituie principiul acțiunii directe a
funcționarului în fața instanței de contencios administrativ , fără calea acțiunii
administr ativ-judiciare de atac, manifestată prin pr ocedura prealabilă în fața autorității
emitente. Adresarea directă către instanța de contencios, fără a parcurge procedura
prealabilă, a fost consacrată și de către Plenul Curții Supreme de Justiție prin pct.43
alineatul doi din Hotărîrea nr.10 din 30 octombrie 2009 „Cu privire la practica aplicării
de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Legii contenciosului
administrativ” (în continuare – Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție
nr.10/2009) .
Procedura de examinare a cererii în instanțele de contencios administrativ este
reglementată de Legea contenciosului administrativ nr.793 -XIV din 10 fe bruarie 2000
(în continuare – Legea nr.793/2000) și, în măsura în care nu contravine acesteia, de
Codul de procedură civilă.
Termenul în care funcționarul public se poate adres a instanței de contencios
administrativ, potrivit art.17 lit.c) din Legea nr.793/2000, este de 30 de zile de la data
comunicării actului administrativ sancționator.
Judecînd acțiunea de contestare a actului administrativ de sancționare, instanța de
contencios administrativ, în lumina dispozițiilor art.25 alin.(1) din Legea nr.793/2000,
poate adopta una din următoarele hotărîri:
1) să respingă acțiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălca rea termenului de
prescripție;
2) să admită acțiunea și să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
58 Anularea actului administrativ, în tot sau în parte, conform art.26 alin.(1) din Legea
nr.793/2000, poate avea loc în cazul în care:
1) acesta este ile gal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii (de exemplu,
nu a fost respectată proporția între fapta savîrșită și sancțiunea care a fost
aplicată) ;
2) actul este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenței (de exemplu,
sancțiunea a fost aplicată n u de persoana care a numit funcționarul în funcție) ;
3) actul este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite (de
exemplu, de la săvîrșirea abaterii au trecut mai mult de 6 luni) .
De menționat că art.24 alin.(3) din Legea nr.793/2000 a stabilit o excepție de la
regulile generale de judecare a pricinilor de contencios administrativ, conform căreia,
în acțiunile privind anularea actului administrativ, sarcina probațiunii este pusă pe
seama pîrîtului (adică a autorității publice). Conform pct.52 al ineatul doi din
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.10/2009, „[…] neprezentarea de către
pîrît a probelor ce confirmă legalitatea actului emis constituie temei de anulare a
acestuia, cu excepția cazurilor cînd înscrisurile sau alte probe ce au servit ca temei
pentru emiterea actului administrativ se află la reclamant […]”.
Cu privire la obiectul contestației la instanța de contencios administrativ, este de
precizat că se contestă actul administrativ de sancționare, nu și procesul –
verbal a l comisiei de disciplină, raportul privind ancheta de serviciu sau alte
materiale din gestiunea acesteia . Asta deoarece acestea reprezintă acte
preparatorii (operați uni tehnico -materiale) care servesc temei pentru aplicarea
sancțiunii disciplinare. De altf el, o asemenea abordare a existat în jurisprudență încă în
perioada interbelică , cînd s -a arătat că „Comisiunile disciplinare prevăzute de legile de
organizare administrativă nefiind instanțe de jurisdicție, ci organe consultative ale
autorității sau puter ii executive, chemate să constate și să stabilească existența,
natura și gravitatea abaterii de natură disciplinară imputate funcționarilor publici și să
avizeze asupra sancțiunilor de aplicat, fără ca avizul lor să aibă caracterul hotărîrilor
instanțelor penale, cât timp nu au fost însușite și traduse în fapt de puterea executivă,
deciziunile unor atari comisiuni nu sînt atacabile cu recurs.”18.
18 Decizia nr.1344 din 25 noiembrie 1936 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , publicată în Buletinul
deciziunilor pe anul 1936, vol.LXXXII, Partea I, Imprimeria Monitorul Oficial, București, 1939, pag.553, citată
de Mocanu -Suciu, Ana , op.cit ., pag.182.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
59 Potrivit art.26 alin.(2) din Legea nr.158/2008, i nstanța de contencios administrativ nu
este competentă să se pro nunțe asupra oportunității actului
administrativ . Acest fapt este cît se poate de firesc, or, dacă s -ar accepta teza
contrară, instanț a de judecată ar ajunge să substituie autorit atea public ă, ceea ce nu
poate fi acceptat. Aplicarea unei sancțiuni discipli nare funcționarului public este un
atribut exclusiv al persoanei care are competenț a legală de numire în funcție pentru că
anume e a este înzestrată cu prerogativa disciplinară, cuprinzînd competența de a
individualiza sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii
disciplinare, cu luarea în considerare a împrejurărilor în care fapta a fost săvîrșită, a
gradului de vinovăție, a consecințelor abaterii disciplinare, a comportamentului general
al funcționarului și a eventualelor sancțiuni s uferite de către acesta.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
60 Capitolul VI. STINGEREA SANCȚIUNII DISCIPLINARE
Stingerea sancțiuni i disciplinare19 presupune înlăturarea consecințelor acest eia, implicit
a tuturor efectelor care survin drept consecință a aplicării. Ea intervine odată cu
finalizarea termenului de acțiune (de valabilitate) a sancțiunii disciplinare aplicate.
Rațiunea intervenirii stingerii sancțiunii disciplinare este una de sorginte umanistă,
„[…]vizând ocrotirea celor care, incidental, săvârșesc anumite abateri dar care nu
persistă într -un comportament antisocial […]”20.
Deși asemănătoare cu institutul stingerii infracțiunii din dreptul penal, stingerea
sancțiunii disciplinare survine în condiții diferite, avînd și o aplicabilitate limitată strict
la regimul fu ncției publice.
Potrivit art.60 alin.(1) din Legea nr.158/2008, t ermenul de acțiune a sancțiunii
disciplinare nu poate depăși un an de la data aplicării, cu excepțiile prevăzute de lege.
Astfel, cu titlu de regulă, este consacrată stin gerea sancțiunilor d isciplinare după un an
din data aplicării.
Condiția stingerii , așa cum este prevăzut în alin.(2) art.60 din Legea nr.158/2008, este
neaplicarea unei alte sancțiuni disciplinare pe parcursul termenului de acțiune a
precedentei. Dacă, de exemplu, la 1 martie 2012 un funcționar public a fost sancționat
cu mustrare, la 1 martie 2013 această sancțiune se consideră stinsă cu condiția că în
această perioadă funcționarului nu i-a fost aplicată o altă sancțiune. Dacă funcționarul
respectiv, pe parcursul perioadei cu prinse între 1 martie 2012 și 1 martie 2013, a fost
iarăși sancționat, data stinger ii sancțiunii se va calcula prin raportare la data aplicării
ultimei sancțiuni .
Stingerea după un an din data aplicării intervine în cazul tuturor sancțiunilor
cu caracter m oral, adică a avertismentului, a mustrării și a mustrării aspre,
precum și în cazul sancțiunii de suspendare a dreptului de a fi promovat în
funcție în decursul unui an.
În cazul sancțiunii de suspendare a dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe
o perioadă de la unu la doi ani, stingerea va interveni după expirarea perioadei
cuprinse între un an și doi ani din data aplicării , în funcție de decizia
conducătorului formulată la momentul aplicării ei. Astfel, acest termen poate fi de un
an, similar sancțiunilor enumerate mai sus, dacă suspendarea dreptului de a fi avansat
19 În doctrină se utiliz ează, cel mai des, termenul de „ radiere”.
20 Vedinaș, Verginia, „Statutul funcționarilor publici: comentarii, doctrină, legislație, jurisprudență” ,
București, 2009, pag.311.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
61 în trepte de salarizare a fost stabilită pentru un an. În egală măsură, stingerea poate
înterveni după expirarea, de exemplu, a unui an și 3 luni, dacă așa s -a formulat
sancțiunea în actul administrativ sancționator, dar și pentru 2 ani – termen de
valabilitate maxim –, dacă a ceasta a fost decizia la momentul aplicării . De fapt,
aceasta este unica sancțiune unde valabilitatea nu este certă din start, ea fiind
variabilă și depinzînd de decizia conducătorului instituției de la data aplicării sancțiuni i.
Așa cum este firesc, întrucît destituirea din funcția publică este cea mai severă
sancțiune disciplinară, și stingerea ac esteia este de cea mai lungă durată. Ținînd cont
de prevederile art.27 alin.(1) lit.g) din Legea nr.158/2008, care interzice accederea
într-o funcție publică a persoanei destituite pentru motive disciplinare timp de 3 ani
după aceast a, rezultă că stingerea sancțiunii de destituire se va produce după 3
ani din data apli cării ei.
De altfel, anume prin faptul că destituirea ca sancțiune disciplinară are un termen de
valabil itate, în interiorul căruia funcționarul nu va putea ocupa o funcție publică, o
deosebește de destituirea dispusă, de exemplu, din motivul incompetenței sau a
incompatibilității (care, la fel, constituie modalități de destituire potrivit art.64 alin.(1)
din Legea nr.158/2008). Pentru alte modalități de destituire decît cele de sancțiune
disciplinară nu există un termen de acțiune, astfel că funcționarii a u dreptul, chiar și a
doua zi, să candideze la o nouă funcție publică.
Stingerea sancțiuni lor disciplinare intervine de drept, adică prin efectul legii, nefiind
nevoie de emiterea vreunui act administrativ constatator.
O problemă care a persistat permanen t din momentul punerii în aplicare a Legii
nr.158/2008, dar care nu a avut o soluție uniformă, a fost dreptul conducătorului de a
revoca sancțiunea aplicată pînă la expirarea valabilității acesteia . Într -un final, prin
Hotărîrea Guvernului nr.108/2014, prin care s -a completat Regulamentul cu privire la
comisia de disciplină cu un punct nou, pct.69, această problemă a fost soluționată
pozitiv. Astfel, conducătorul autorității poate decide revocarea sancțiunii
disciplinare în ordinea prevăzută la art.211 alin .(2) din Codul muncii .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
62 Capitolul VII. SCURTĂ ANALIZĂ COMPARATIVĂ A APLIC ĂRII SANCȚIUNILOR
DISCIPLINARE FUNCȚION ARILOR PUBLICI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DIN
UNELE STATE ALE ACESTEIA
1. Uniunea Europeană
În cadrul organismelor Uniunii Europene își desfăș oară activitatea agenți, supuși unor
norme speciale, care reprezintă drept ul funcției publice europene. Statutul juridic al
funcționarului Uniunii Europene a fost adoptat prin Regulamentul nr. 723/2004 al
Consiliului din 22 martie 200421.
Funcționarul publ ic european, așa cum prevede art. 96 din Statut, este orice persoană
care a fost numită în condițiile legale, într -o funcție permanentă, în una din instituțiile
Comunității printr -un act emis de autoritatea învestită cu puterea de numire.
Așa cum prevede a rt.86 din Statut, abaterea poate fi săvîrșită de funcționar, dar și de
fostul funcționar. Prin urmare, se observă că răspunderea „[…] este o instituție care
nu presupune necesitatea existenței unui raport de funcție publică. Ea poate viza nu
doar funcțio narii în exercițiu, ci și foștii funcționari, al căror raport de serviciu a încetat
din diferite motive, dar nu a încetat și răspunderea acestora. ”22.
Sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată dec ît după cercetarea prealabilă a faptei
imputate și după au dierea funcționarului public. Audierea trebuie consemnată în scris,
sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audiere sau
de a semna o declarație privitoare la abaterile imputate se consemnează într -un
proces -verbal.
Nu este necesar să se efectueze cercetare în cazul mustrării și avertismentului, ele se
pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care funcționează cel în
21 Prima etapă a reg lementării în acest domeniu o regăsim prin Statutul funcționarilor și regimul
aplicabil altor agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Economice ai Energiei Atomice,
editat de Consiliu în baza articolelor 212 C.E.E. și 186 C .E.E.A.(JOCE d in 14 iunie 1962) care conținea
prevederi derogatorii față de Statutul pe rsonalului C.E.C.A. din 28 ianuarie 1956. A doua etapă a
reglementării corespunde unificării normelor statutare existente, realizată prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A.,
C.E.E.A. nr. 2 59/68 din 29 februarie 1968 , publicat in JOCE nr. 56/04 martie 1968 și modificat de mai multe
ori. A treia etapă este reprezentată de Statutul funcționarilor Comunităților Europene, adoptat prin
Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului
funcționarilor Comunităților Europene ca și regimul aplicabil altor categorii de agenți ai Comunităților, publicat
în Jour nal Officiel no L 124 din 27 aprilie 2004, pp. 0001 -0118. Acest Statut a fost din nou modifica t și
completat și ultima dată publicat în Jurna lul Oficial nr. L 127 din 15 mai 2008 – pentru detalii a se vedea
Popescu Petrovszki , Diana Marilena , ”Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană.
Principii, drepturi și obligații ”, București, Editura I.R.D.O, 2011, pag.11.
22 Vedinaș, Virginia; Călinoiu, Constanța , „Statutul funcționarului public european, Ediția a II -a”,
Editura Universul Juridic, București, 2007, pag.11.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
63 cauză, iar funcționarul sancționat în atare condiții se poate adresa cu contestație la
conducătorul insti tuției publice, care va emite, în baza propunerii comisiei de disciplină,
ordinul sau dispoziția definitivă.
Conform art. 5 -96 din anexa IX la Statut, în cadrul fiecărei instituții se instituie o
comisie de disciplină. Cel puțin un membr u al comisiei este ales din afara instituției, el
poate fi și președintele acesteia.
Comisia, conform art. 7 -96 din Statut, este asistată de un secretar desemnat de
autoritatea împuternicită să facă numiri. Președintele și membrii comisiei își exercită
funcțiile în deplină independenț ă. Deliberările și lucrările comisiei sînt secrete .
Sancțiunile disciplinare , prevăzute la art.9-96 din Anexa IX la Statut, sînt următoarele:
avertismentul scris; blamul; suspendarea avansării în grad; retrogradare în grad;
retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile și un an; retrogradare în
cadrul aceleiași grupe de funcții; încadrarea într -o grupă de funcții inferioară, cu sau
fără retrogradare; destituirea din funcție, însoțită, după caz, de reducerea tempo rară a
pensiei sau reținerea, pentru o perioadă determinată, din prestația de invaliditate;
revocarea din funcție.
Orice persoană căreia i se aplică o sancțiune disciplinară se poate adresa autorității
împuternicite printr -o cerere de adoptare a unei deciz ii. În termen de patru luni de la
data depunerii cererii, autoritatea comunică persoanei în cauză decizia motivată. În
cazul în care, la expirarea termenului nu se dă nici un răspuns, lipsa acestuia se
interpretează ca o decizie implicită de respingere a c ererii, care poate face obiectul
unei contestații.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să hotărască asupra
oricărui litigiu între c omunități și oricare dintre persoanele cărora li se aplică statutul și
privind legalitatea unui act care lezează persoana. Acțiunea trebuie introdusă în termen
de trei luni. În cazul admiterii acțiunii, Curtea Europeana de Justiție anulează
sancțiunea disciplinară aplicată funcționarului.
2. Franța
Răspunderea disciplinară îi privește pe toți funcționar ii publici. Răspunderea
disciplinară sancționează abaterile d e la legea serviciului public și regulamentul intern
al instituției.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
64 Sancțiunea disc iplinară se aplică în urma unui proces. Ea survine pentru eventuale
prejudicii cauzate de acțiuni ilegale. San cțiunea disciplinară este o construcție juridică
complexă. Ea vine să pedepsească un comportament greșit, o abatere disciplinară.
Sancțiunile disciplinare sînt diferite, aflate pe o scară ce începe cu sancțiuni mai
ușoare, continuă cu sancțiuni ce presupu n diminuarea drepturilor salariale ori
suspendarea avansării și se termină cu cea mai severă sancțiune (încetarea
raporturilor de serviciu). C ercetarea se poate face la inițiativa administrației sau a
comisiei de disciplin ă. Funcționarul are dreptul să pre zinte probe în scris sau oral, să
cheme martori care urmează să fie audiați etc.
Nici o sancțiune disciplinară, în af ară de avertisment sau mustrare, nu pot fi impuse
fără o cercetare prealabilă de către o comisie de disciplină, din care fac parte și
reprezentanții funcționarilor.
Sancțiunea disciplinară trebuie să fie motivată. Textul deciziilor de sancționare trebuie
să conțină expunerea motivelor, adică motivele de fapt și de drept, pentru care
sancțiunile sînt aplicate.
Împotriva sancțiunii se poate face recurs în instanța de judecată. Însă ca urmare a
examinării acestuia, sancțiunea nu se poate agrava.
3. România
Pentru angajarea răspunderii disciplinare, care constă în aplicarea sancțiunii
disciplinare, se cere ca funcționarul public să săvîrșească o abatere disciplinară.
Conform art. 65 alin. (2) din Statut ul funcționarilor publici (Legea nr.188/1999, cu
modificările și completările ulterioare) , constituie abateri disciplinare: a) înt îrzierea
sistematică în efectuarea lucrărilor; b) neglijența repe tată în rezolvarea lucrărilor; c)
absențe nemotivate de la serviciu; d) nerespectarea în mod repetat a programului de
lucru; e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului
legal; f) nerespectarea secretului profesional s au a confidențialității lucrărilor cu acest
caracter; g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice
în care își desfășoară activitatea; h) desfășurarea în timpul programului de lucru a
unor activități cu caracter politi c; i) refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu; j)
încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de
interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționari i publici; k) stabilirea de către
funcționarii publici de execuție de relații directe cu petenții (petiționarii – s.n.) în
vederea soluționării cererilor acestora.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
65 Articolul 65 alin.(3) din Statutul funcționarilor publici stabilește următoarele sancțiuni
disciplinare: a) mustrarea scrisă; b) diminuarea drepturilor salari ale cu 5 -20% pe o
perioadă de pî nă la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de
salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3
ani; d) retrogradarea în treptele de salarizare sau ret rogradarea în fun cția publică pe o
perioadă de pî nă la un an; e) destituirea din funcția publică.
Nici o sancțiune disciplinară nu va putea fi legal aplicată dec ît după cer cetarea
prealabilă a faptei săvî rșite și după audierea funcționarului public, preve de art.66
alin.(3) din Statut. Competente să cerceteze și să propună sancționarea disciplinară
funcționarilor publici sînt comisiile de disciplină , constituite potrivit art.67 din Legea nr.
188/1999 și Hotăr îrea Guvernului nr. 1344/2007 privind normele de organizare și
funcționare a comisiilor de disciplină.
Articolul 49 din Hotăr îrea Guvernului nr. 1344/2007 dispune că în termen de 5 zile
lucrătoare de la data finalizării procedurii cercetării administrative, comisia de
disciplină întocmește un raport cu p rivire la sesizarea în cauză. Propunerea privind
sancțiunea disciplinară aplicabilă sau de clasare a sesizării se formulează pe baza
majorității de voturi. Raportul comisiei de disciplină se aduce la cunoștința persoanei
care are competența legală de aplic are a sancțiunii, persoanei care a formulat
sesizarea și funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată.
În termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului, persoana care are
competența legală de a aplica sancțiunea va emite actul administrativ de sancționare.
Conform art. 80 din Statut, funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se
poate adresa instanței de contencios administrativ. El va solicita anularea sau
modificarea23 ordinului sau dispoziției de sancționare.
Potrivi t art. 82 alin. (1) din Statutul funcționarilor publici, sancțiunile disciplinare se
radiază de drept: a) în termen de 6 luni de la aplicare, în cazul mustrării scrise; b) în
termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, în cazul
diminuării drepturilor salariale cu 5 -20% pe o perioada de pana la 3 luni, a suspendării
dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția
23 Spre deosebire de țara noastră, în România instanțele judecă torești au dreptul nu doar să
anuleze actele administrative ca fiind ilegale, ci și să dispună modificarea acestora în sensul
substituirii sancțiunii . Fiind sesizată recent de Procurorul general al României, Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin decizi a nr.11/2013, a dispus următoarele: „Instanța competentă sa soluționeze contestația
salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit
individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplin ară" –
http://www.scj.ro/Decizii%20Complet%20RIL%202013/Decizie%20nr%2011%20din%202013.html .
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
66 publica pe o perioad ă de la 1 la 3 ani și a retrogradării în treptele de salariza re sau
retrogradarea în fun cția publică pe o perioadă de pî nă la un an; c) în termen de 7 ani
de la aplicare sancțiunii constî nd în destituirea din funcția publică. Radierea sancțiunilor
disciplinare, în primele două cazuri, se constată, conform alin.(2) art. 82 din Statut,
prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public
67
Ghidul metodic „Aplicarea sancțiunii disciplinare funcționarului public” este destinat,
întîi de toate, funcționarilor publici , membrilor comisiilor de d isciplină și conducătorilor
autorităților publice. De asemenea , acesta ar putea fi util și pentru teoreticienii care
doresc să -și dezvolte cunoștințele în materie de răspundere a funcționarilor publici.
Ghidul se dorește a fi de folos și pentru cetățeni ca re, examinîndu -l, vor cunoaște cum
ar trebui să procedeze în situații cînd consideră că nu sînt tratați corespunzător de
către fincționarii publici.
Sergiu LITVINENCO ,
consultant național în domeniul legislației cu privire la serviciul public
Lilia MEL NIC,
consultant principal, Direcția reforma administrației publice centrale din cadrul
Direcției generale coordonarea politicilor, a asistenței externe și reforma administrației
publice centrale, Cancelaria de Stat
Tamara GHEOR GHIȚA ,
șefa Direcției reform a administrației publice centrale din cadrul Direcției generale
coordonarea politicilor, a asistenței externe și reforma administrației publice centrale,
Cancelaria de Stat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cancelaria de Stat a Republicii Moldova [627444] (ID: 627444)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.