Campia Olteniei Studiu Geomorfologic

Campia olteniei – studiU geomorfologic

INTRODUCERE

Lucrarea de fata, intitulata “ Campia Olteniei – studiu geomorfologic”, se incadreaza in seria studiilor de geomorfologie regional a teritoriului tarii noastre.

Pentru realizarea acestui studiu mi-au fost de mare folos lucrarile de geografie si geologie asupra Olteniei, efectuate de Vintila Mihailescu, Petre V. Cotet, . Emil I. Pop, Vasile Mutihac, Grigore Posea, Nicolae Popescu, Mihai Ielenicz, pentru a nu cita decat autorii care au realizat studiile cele mai cuprinzatoare, la randul lor folosind ca bibliografie lucrari ale multor autori cunoscuti cum ar fi: Emm. De Martonne, Alexandru Dimitrescu – Aldem, Gh. Valsan, V. Mihailescu, Gh. Murgoci, I. P. Voitesti, I. P. Ionescu – Argetoaia si M. St. Ionescu – Balea.

La redactarea lucrarii de fata s-a cautat sa se foloseasca intreaga noastra literature de specialitate si metodele de lucru ale inaintasilor. Desi foarte importante, hartile nu au insemnat unica baza de documentare, ci am recurs si la diferite alte documente, profiluri, date statistice, precum si la un bogat material bibliografic de specialitate.

Morfologia Campiei Olteniei a fost interpretata ca rezultat al interactiunii proceselor endogene si exogene. Dezvoltarea problemelor de geomorfologie structural si sclupturala s-a facut in raport de necesitatile generale ale studiului de fata.

Un loc special s-a acordat paleoclimei, pentru intelegerea mai clara a problemelor de morfoscluptura, in raport de care s-a incercat sa se paralelizeze formarea depozitelor aluvionare, eoliene si loessoide.

PARTEA i

Capitolul i

–asezare geografica si LIMITE

ASEZAREA GEOGRAFICA

Campia Olteniei este asezata in partea de sud a tarii in cadrul marii unitati geografice “Campia Romana”, fiind marginita in partea de sud si vest de valea Dunarii, in partea de nord de Podisul getic, iar la est de valea Oltului.

Fig 1 – Asezarea geografica a Campiei Olteniei In teritoriul Romaniei

LIMITELE CAMPIEI

Fig. 2 – Forma si lungimea hoterelor Campiei Olteniei

Desi prin asezare, in zona cea mai joasa a Depresiunii getice, Campia Olteniei contrasteaza cu regiunile vecine, individualitatea ei iese si mai bine in evident o data cu precizarea limitelor.

Individualitatea Campieie Olteniei este destul de bine conturata in regiunea de sud si vest, unde Dunarea apare ca hotar.

Judecata in general, limita vestica si sudica se prezinta ca un hotar hidrografic, desfasurat sub forma unui “arc de cerc”, cu central la sud de Filiasi.In lungul acestui hotar serpuieste firul apelor Dunarii.

Limita nordica se desfasoara si ea tot in chipul unui arc de cerc cu aceeasi raza, dar al carui centru se afla mult mai la nord-vest. Aceasta limita nordica nu poate fi urmarita in lungul unei linii hidrografice, ci prin formele de reliefului, pe directia Slatina-Bals-Robanesti-Cosoveni-Radovan-Plenita-Oprisor-Corlatel-Rogova-Dealul Starmina-Dealul Chilia-Hinova-Halanga-Magherusi Dudasul Schelei. Linia generala a acestei limite este data de schimbarea directiei vailor la trecerea din Podisul getic in cuprinsul campiei.

In vest, cele doua arce de cerc, converg spre acelasi punct, in regiunea inferioara a vaii Topolnitei, iar spre est, ele diverg – departandu-se pe o raza din ce in ce mai mare, cu cat inaintam spre est, atingand in valea Oltului cea mai mare lungime (peste 85km). Limita de est, marcata de valea larga a Oltului, are mai mult un character complex morfo-hidrografic.

Deci, Campia Olteniei apare, in totalitatea ei, ca o limba de uscat strans legata de Podisul getic si inconjurata de un brau de apa (la vest, sud si est) pe o lungime de peste 445 km.

In cele ce urmeaza se va face analiza limitelor sub aspect: tectonic, morphologic si geographic, scotand in evident caracterul predominant al fiecarui element in sectorul respective.

Limita de est

Este formata de valea larga a Oltului, care taie zona de tranzitie a Campiei Romane, Jiu- Arges, in doua parti: regiunea Olt- Arges, care se incadreaza mai bine in Campia Munteniei si regiunea Olt- Jiu, care apartine Campiei Olteniei.

Cele doua subunitati din est cu care Campia Olteniei vine in contact direct sunt: Campia Boianu, in nord si Campia Calmatuiului, in sud, cu inaltimi care incep de la 180 m (altitudinea absoluta) in regiunea Slatina sis cad la 100 m, la nord de T. Magurele (pe camp). Urcand de la Corabiaspre nord se desfasoara imaginea unui ses care se intinde in directive meridian: este campia Oltului inferior, formata din lunca si terasele largi ale acestuia.

Spre nord de paralela Caracalului, cele doua maluri inalte, care diverg spre sud, domolindu-si panta, se apropie, iar campia se stramteaza din ce in ce mai mult.

La est de Olt se dezvolta campul inalt si intins al Boianului la nord, si al Calmatuiului in sud, ciupit din loc in loc de crovuri.Aici apare o retea hidrografica in faza de scurgere intermitenta pe directia NV-SE.Pe toata marginea campului Diosti-Rotunda se vad limane fluviatile, care apar in fundul vailor incepand de la Caracal si pana la Obarsia.

Trecerea de la campul Diosti-Rotunda la lunca Oltului se face printr-un plan usor inclinat, format din terase, pe cand trecerea de la campul Boianului si Calmatuiului se face brusc printr-un abrupt.Lipsa teraselor face ca lunca sa vina in contact direct cu campul.

Deosebirea intre regiunile de la vest si de la est de valea Oltului este evident. In afara de altitudine, toate celelalte caractere geografice sunt diferite. Vantul, al doilea agent modificator al reliefului oltean, dupa reteaua hidrografica, isi exercita actiunea lui predominant, in mod activ, numai pana la valea Oltului.

Dunele nu apar pe interfluviu decat numai pana la campul dintre Jiu si Olt. Aici inceteaza deci actiiunea predominant de acumulare a vanturilor de vest.

Deosebirea devine mai izbitoare daca privirea cuprinde o zona de observatie mult mai intinsa si daca problema este examinata si sub alte aspect astfel:

-toate vaile afluente Dunarii din cuprinsul Campiei Olteniei, Blahnita-Drincea-Desnatui si Oltprezinta o asimetrie de acelasi sens cu malul drept prelung si malul stang abrupt. Acestea sunt vai subsecvente.

-toate raurile din cuprinsul campiei studiate isi deschid larg vaile in apropiere sau in cuprinsul teritoriului dunarean print erase in evantai.

-valea Dunarii incepand de la est de T. Magurele, se stramteaza, iar terasele nu mai au continuitate. Elea par fragmentar si lipsesc in zoneledintre gurile afluentilordand astfel posibilitatea campului sa domine lunca si sa se dezvoltela gura afluentilor, in regiunile joase ale vaii Dunarii.

-vaile principale din Campia Olteniei afluente Dunarii au “personalitatea” lormorfologica bine conturata.Incepand de la Olt spre est aceasta “personalitate” a vailor afluente dispare. Terasele apar in mod foarte redus si fragmentar atat in lungul lor, cat si in cel al Dunarii.

Intre aceste regiuni, diferite ca morfologie, valea Oltului, plina de viata, cu sate care se insira ca doua salbe ce marginesc culoarul verde si umed al luncii, introduce o nota aparte in peisaj.Chiar vegetatia pare oarecum schimbata: la est de Olt predomina antestepa, iar in vest apare padurea, stepa.

Valea Oltului este sapata in depozitele nisipo-argiloase ale levantinului.Peste nisipurile si argilele Levantine s-a deps loessul, in grosimi din ce in ce mai mari spre sud. Pe malul drept din cauza depozitelor de terasa, levantinul nu poate fi urmarit pe aceeasi distant spre sud.Aceleasi depozite – loess, la care se adauga lutul rosu characteristic regiunilor oltene, care acopera depozitele de terasa. Sub acest raport, valea Oltului pare a fi asezata intre doua zone de ridicare cu directia nord-sud, una la vest intre Jiu si Olt, alta la est intre Olt si Vedea sau poate mai la est, intre Vedea si Teleorman.Presupusele ridicari se treduc in morfologie prin cele doua serii de terase de sens contrar, la Jiu si Olt, si la Vedea si Teleorman. O intarire e acestei afirmatii este adusa de harta cutremurelor care au avut loc in Oltenia in decurs de 32 de ani.

Dintre toate aceste elemente geografice care contribuie la delimitare, cel care da nota dominant ramane tot cel morphologic – asimetria malurilor. Peisajul este destul de variat de o parte si de alta a Oltului. La est, campia Boianu-Calmatui cu altitudini de 100-180 m, formata numai din campuri cu numeroase crovuri, fragmentata de vai cu meander adancite, de directive nord-sud, cu sate mari si rare care sunt asezate mai ales pe vai; spre vest, campia Oltului inferior cu altitudini de la 30 m la 140 m formata din lunca sit erase – elemente joase ale unei campii fluviatile ca geneza, mai putin fragmentata, cu vai abia schitate si cu directive aproape regulate NV-SE.

Aceasta limita este data de o linie care pleaca de la est de Slatina si urmeaza muchia campiei Boianul-Calmatui prin Clocociov, Magura Braniste, Alimanesti, Magura Boului, Magura Voinestilor, Beciu, Elisabeta-UdaClocociov-Segarcea din Deal, Dealul Lita si Magura Gropari.

Limita de sud

Limita de sud se desfasoara intre gura Oltului si gura Arcerului (Bulgaria). Ea este foarte bine marcata de valea asimetrica a Dunarii, destul de vizibila, atat in natura, cat sip e harta, prin denivelarea de peste 120 mdintre malul romanesc si cel bulgaresc. Contactul celor doua unitati morfologice este pus in evident de contrastul morphologic si structural dintre cele doua maluri ale Dunarii.

In nord, se afla Campia Olteniei cu inaltimi ce variaza de la 30 m pana la 200 m. Aceasta coboara lin spre actual vale a Dunarii si este formata din:

-depozite de terase (pietrisuri si nisipuri) care se reazama pe depozitele levantinului; din loess si nisipuri de dune

-din terenuri inundabile presarate cu lacuri de diferite marimi, cu lunci nesfarsite pline de salcii si trestie

In dreptul gurii Oltului apare la zi cretacicul superior (senonianul) si sarmatianul. Pe malul Romanesc acelasi cretacic a fost gasit la –27m la Lita-Teleorman si la +12m la Izlaz.

In mult discutata problema a genezei vaii Dunarii, evolutia acesteia in Oltenia adduce cateva indicatii de mare valoare. Astfel, daca se urmareste un profil, executat pe directia: Dealul Corlatele (N de Rudari), Magura Camiloiului, Bailesti, Rast, sud Linova (Bulgaria) se poate vedea ca toata aceasta regiune reprezinta suprafata in care a oscilat Dunarea in cuaternar, formand numeroase terase.

La cele doua extremitati ale vaii Dunarii, la nord de Rudari si la sud de Linova, apare levantinul ca formatiune de baza – in care s-a efectuat intreaga actiune de eroziune si de acumulare a Dunarii. Altitudinea superioara la care apar formatiunile Levantine in cele doua puncte extreme este aceeasi (150 – 160 m). Terasele apar la altitudini inferioare (terasa Rudari, se gaseste la 120 – 130m altitudine absoluta), iar balta si actual vale, la 26 -29m. Diferenta de altitudine intre cele doua puncte extreme, adica intre suprafata campului si actual vale a Dunarii este de 134m, adica o adancime normal pentru actiunea eroziva puternica, cum este aceea a marelui fluviu. Mica dezvoltare a teraselor pe malul drept a facut ca denivelarea sa fie mai mare – fapt care a determinat o buna parte a cercetatorilor acestei problem sa sustina ipoteza existentei unei falii.

Prezenta levantinului la aceeasi inaltime pe cele doua maluri ale Dunarii, precum si dezvoltarea teraselor Dunarii in paguba acestor depozite, ne duce la concluzia ca puternica asimetrie a vaii Dunarii de datoreaza factorilor morfologici, in primul rand, dar asta nu inseamna ca factorul tectonic nu a avut nici un rol. El sta la baza intregii depresiuni a Dunarii. Forma de cuveta larga pe care o au depozitele pliocene indica existent depresiunii tectonice, in care Dunarea a erodatcae mai mare parte a vaii ei. Eroziunea s-a grefat pe forma de cuveta tectonica.

Limita de vest

Datorita caracterului tectonic mai pronuntat al ramie de vest a Depresiunii getice, stabilirea limitei campiei este o problema mai dificila, cu cat inaintam spre vest. Aici, Campia Oltenova, apare levantinul ca formatiune de baza – in care s-a efectuat intreaga actiune de eroziune si de acumulare a Dunarii. Altitudinea superioara la care apar formatiunile Levantine in cele doua puncte extreme este aceeasi (150 – 160 m). Terasele apar la altitudini inferioare (terasa Rudari, se gaseste la 120 – 130m altitudine absoluta), iar balta si actual vale, la 26 -29m. Diferenta de altitudine intre cele doua puncte extreme, adica intre suprafata campului si actual vale a Dunarii este de 134m, adica o adancime normal pentru actiunea eroziva puternica, cum este aceea a marelui fluviu. Mica dezvoltare a teraselor pe malul drept a facut ca denivelarea sa fie mai mare – fapt care a determinat o buna parte a cercetatorilor acestei problem sa sustina ipoteza existentei unei falii.

Prezenta levantinului la aceeasi inaltime pe cele doua maluri ale Dunarii, precum si dezvoltarea teraselor Dunarii in paguba acestor depozite, ne duce la concluzia ca puternica asimetrie a vaii Dunarii de datoreaza factorilor morfologici, in primul rand, dar asta nu inseamna ca factorul tectonic nu a avut nici un rol. El sta la baza intregii depresiuni a Dunarii. Forma de cuveta larga pe care o au depozitele pliocene indica existent depresiunii tectonice, in care Dunarea a erodatcae mai mare parte a vaii ei. Eroziunea s-a grefat pe forma de cuveta tectonica.

Limita de vest

Datorita caracterului tectonic mai pronuntat al ramie de vest a Depresiunii getice, stabilirea limitei campiei este o problema mai dificila, cu cat inaintam spre vest. Aici, Campia Olteniei sub raport structural si morphologic se intinde dincolo de actual vale a Dunarii. Ea se suprapune intru-totul limitei vestice a Campiei getice.

Cea mai mare parte a ramie de vest a Depresiunii getice este formata din depozite sarmatice, pliocene si cuaternare, de sub care apar, in forma de insule, sisturile cristaline, la sud de Sip, la sud si la est de Iabucovat, la est de Traiani si la vest de Brestovat, iar calcarele titonice, la vest de Mocrania, la sud de Raiat si nord de Trnomasnita. Stratele de Sinaia formate din marne, gresii, conglomerate si calcare apar ca masa continua, la vest de Sip, Minasturita si Podvirska, pana in dreptul Brzei Palanka, iar izolat, chiar in malul Dunarii la est de Slatina si la vest de Mihailovat, in valea Zamma. Aceste strate au inclinarea generala sper E si NE spre bazinul Dunarii, unde cad in adancime.

Linia tectonica longitudinala Gura Vaii – Podvirska – Vratna – Trniani – Tabacovat, urmarita pe rama de vest a Depresiunii getice, formeaza totodata si limita de vest a Campiei getice. Ea se traduce in morfologie printr-o denivelare de peste 200 m asa cum se vede din profile (fig. 9).

In general este vorba mai mult de o tectonica ascunsa, cu slabe ondulari ale pliocenului. Schitarea acestui ansamblu de linii tectonice de pe rama de vest a Depresiunii getice este necesara, deoarece evolutia Campiei Olteniei este strans legata de ele, iar cursul Dunarii este oglindirea cea mai fidela a acestui trecut geologic al regiunii din vestul Olteniei.

Astfel, in legatura cu aceste linii tectonice se deosebesc mai multe sectoare in limita de vest a Campiei getice, care au caractere diferite:

-intre Davidovat si vest Brza Palanka, limita dintre Campia getica si Podisul Miroci urmeaza o linie de flexura; ea poate fi considerate o limita morfo-tectonica

-spre sud, caracterul tectonic se impleteste cu cel morfologic; limita campiei nu mai este linia de flexura, ci o linie mediana in cuprinsul podisului

Limita Campiei Romane pe toata lungimea ei din vest, precum si pe mici portiuni dinspre nord, o formeaza, asa cum s-a spus mai sus, Dunarea, care intre Gura Vaii si Calafat prezinta un curs foarta sinuos avand pe multe portiuni caracterul unei vai cu meandre adancite.

Limita de nord

In partea de nord, Campia Olteniei prezinta portiuni unde dificultatile trasarii unei limite precise sunt mari, din cauza ca cele doua unitati morfologice vecine se leaga strans, ajungand adesea pana la confundare.

De la Dudasul Schelei la Radovan podisul Mehedinti, podisul Getic si apoi colinele joase domina, cu un abrupt de cel putin 100 m, regiunea joasaa campiei propriu-zise.

In acest teritoriu atat schimbarea morfologica, cat sic ea geologica se pot urmari foarte clar de-a lungul unei linii destul de vizibile pe harta sip e teren. De la Radovan spre est, pana la Slatina, situatiaeste mai complicate si iata de ce:

-denivelarea – elemental morphologic essential care desparte de obicei unitatile de relief vecine – dispare

-Dunarea – creatoarea acestei schimbari morfologice n-a avut la est de Radovan, o evolutie lateral, tot asa de mare cala vest, fapt pentru care denivelarea nu mai apare marginala, ci central

-suprafata initiala apare sub forma de campuri – in cuprinsul campiei, la est de Desnatui, ceea ce face din acest sector al ei o zona mult mai complexa decat cea din vest

Exceptand criteriul hidrografic la trecerea din cuprinsul Podisului Getic in campie, partea nordica a acesteia din urma poate fi limitata dupa criteria diferite astfel:

In cuprinsul depresiunii T. Severin – Batoti, limita de nord a campiei nu trebuie confundata cu cea a depresiunii , care este mult mai larga. Limita campiei se poate urmari pe fundul depresiunii, pe linia de contact dintre cele doua planuri: suprafetele inalte de eroziune care apartin depresiunii si suprafetele joase – terasele, care apartin campiei.

Pe valea Topolnitei, campia patrunde ca un golf, fiind marginita de cele doua maluri inalte ale acesteia. Pe dreapta, Dealul Ciocan si Dealul Trestenic, iar pe stanga, Dealul de Mijloc continuandu-se pana la nord de Ogasul Chiosmec, unde campia patrunde mai mult spre est. Toata aceasta serie de dealuri se inalta cu aproape 200 m peste nivelul campiei, iar contactul dintre ele se face, de cele mai multe ori, printr-un plan inclinat, rezultat din ingramadirea depozitelor torentiale, la poalele dealurilor, peste depozitele teraselor.

Inclinarea mai mare sau mai mica a acestui contact depinde de prezenta sau absenta, uneori partial, alteori totala, a teraselor Dunarii.

In toata aceasta zona elemental care da nota dominant a limitei este cel morfologic. Diferenta de altitudine a celor doua unitati vecine este cat se poate de clara si se datoreaza in primul rand Dunarii, care in partea estica a depresiunii se afla intr-un stadiu de eroziune foarte accentuat.

In cuprinsul depresiunii Flamanda. Intre Scapau si Batoti, Podisul getic trimite un pinten prin dealurile Cioaca, Alion, Bobul, care desparte cele doua mici depresiuniSeverin – Batoti, in nord si Flamanda – Vanju, in sud.

Prima mai accentuate ca limita esticade catre actual vale a Dunarii, se gaseste la sud de Hinova, intr-un stadiu de eroziune foarte apropiat timpurilor actuale.

A doua, cu limita estica accentuate tot de catre Dunare, se gaseste intr-o faza de eroziune mai veche, deoarece meandrul parasit, in regiunea Rogova – Vanju Mare – Viasul, este intr-un stadiu de evolutie mult mai inaintat.

La est de soseaua Batoti – Chilia, dealul Alion cu 208 m altitudine, domina campia joasa a Vrancei care se intinde spre nord-vest, cat sip e cea nisipoasa si mlastinoasa a Burilei si Gogosului, din sud si din sud-vest.

Privit din sud, dealul Alion apare ca o retezatura care se termina brusc in dreapta soselei, prelungit insa spre vest prin coama inalta a terasei pe care este asezata padurea Bungetul.Abrupt, in partea de nord, acest pinten se lasa domol spre Devesel, Scapau si Rogova. Constitutia litologica a acestui pinten, ca si a intregii serii de dealuri care domina din est depresiunea Severin, precum si structura monoclinala, au dat eroziunii posibilitatea sa lucrezemai accentuat in nord, dand nastere unei cueste. In sud, regiunea a fost modelata si transformata intr-o suprafata cvasi-structurala. Pe marginea sudica a acestei suprafete se poate urmari limita, pe o linie: nord Devesel – Scapau si padurea Buciumul. De aici, campia patrunde prin nordul Rogovei, pe valea cu acelasi nume spre nord-est, sub forma unui golf. In dreptul Rogovei, campia este depasita cu peste 100 m de dealurile din est.

Mai la sud, in regiunea Vanju Mare, dup ace limita campiei descrie un nou arc de cerc spre est, dealurile Podisului getic, Purcaretu, Bazoi, Tataresti marginesc destul de bine campia spre est. Acestea formeaza la randul lor o cuesta pe directia nord-sud.

In cuprinsul depresiunii Valea Anilor – Drincea – Cujmir – Garla Mare. In cea de-a treia depresiune secundara a sectorului de vest al Canpiei Olteniei, limita se mentine cu aceeasi directive, festonata, cu aceeasi deferenta de nivel si cu acelasi character morphologic, mai domoala pe directia vest-est si mai abrupt pe cea de nord-sud. Caracterul de cuesta-limita apare destul de vizibil intre Corlatel – Valea Anilor si intre Starcovita – Sud Drincea. Formarea acestei limite se datoareaza tot Dunarii, care prin pendularile ei in prima parte a cuaternarului a ros destul de mult in dopozitele levantinului.

In sectorul Drincea – Caraula, caracterul limitei se schimba. Festonarea stransa se largeste, limita are o directive mult mai serpuita, dirijata din NVspre SE. Nota morfologica se mentine si aici. Intreaga limita este un vechi abrupt de eroziune al Dunarii, care a avut ca suprafata initiala campia lacustra levantina. Diferenta de altitudine intre unitatile geomorfologice care vin in contact pe aceasta linie este destul de mare.

In sectorul Caraula – Radovan, infatisarea limitei se schimba. De aici incepe cu adevarat o limita morfologica Nordica. Denivelarea se mentine, insa nu la fel de accentuat, ci sub forma unei pante cu inclinare usoara. Diferenta de nivel intre podis si campie este sub 50 m. Incepand de la est de Perisoru, caracterul limitei se schimba din nou. Panta devine din nou accentuate, relieful mai accidentat, iar regiunea este strabatuta de trei vai adanci cu meandre incatusate: valea Maracinele – Perisoru, valea Bragui si valea Desnatuiului, cu directive nord- sud, chiar la intarea lor in campie.

Sectorul Radovan – Podari. De la Dudasul Schelei si pana la Radovan, limita de nord a campiei este, in primul rand, o limita morfologica si in al doilea rand una stratigrafica. Intreaga actiune a Dunarii s-a efectuat in timpul cuaternarului pe seama unor formatiuni geologice mai vechi decat cuaternarul. De la Radovan spre est, elemental de baza al limitei – elemental morphologic nu maid a nota dominant, ci el intra in compunerea complexului geographic si geologic, prin care vom cauta sa precizam hotarul de nord al sectorului Desnatui – Olt. Elementul principal care imprima acestei regiuni o nota aparte este cel stratigrafic. Pana la Desnatui, Campia Olteniei este o creatie curat dunareana. Spre est situatia se schimba. In cuprinsul campiei apare un element nou – campul – suprafata initiala, care ca structura si ca mod de fromare nu are nimic in comun cu Dunarea cuaternara, fiind anterioara ca varsta formarii acesteia.

Sectorul Podari – Slatina formeaza portiunea cea mai dificila in ceea ce priveste trasarea limitei de nord. Aici intervin, in afara de elemental nou descries la sectorul precedent – campul – alte doua elemente, vaile Jiului si Oltului, care tulbura desfasurarea obisnuita de pana aici a campiei. Acestea introduce note noi, formand singure adevarate campii fluviatile si tocmai din aceasta cauza este greu de fixat o limita Nordica la trecerea peste campiile fluviatile.

Pentru trasarea limitei nordice in cuprinsul interfluviului Jiu – Oltet, pe directia Cosoveni – Robanesti – Bals, din lipsa de denivelare, se folosesc urmatoarele date geografice si geologice:

– la sud de linia indicatamai sus dispar de pe interfluvii depozitele levantinului

– in regiunea localitatii Bujoiul, raul Teslui sufera o schimbare destul de evident in directia cursului sau incepand sa aibe terase pe partea dreapta in aval

– convergenta raurilor din zona Bals

– deferenta de altitudinede peste 40 m cu care Dealul Sarului domina terasele Oltului din est si Oltetului din vest in zona Piatra Olt – Bals

– modul de fragmentaresi adancimea vailor se prezinta diferit

– centrele populate difera ca mod de grupare, infatisare si localizare

Sintetizand cele descries pana aici si tinand seama de criteriile generale folosite de V. Mihailescu pentru stabilirea caracterului de campie, conchidem urmatoarele:

Altitudinea absoluta a campiei se gaseste sub 200 m, atingand in cele mai ridicate nivele 170 – 180 m. Ea corespunde, deci sub raport hypsometric campiilor calsice

Fata de regiunile vecine, energia reliefului in cuprinsul campiei este mult mai redusa

Sub raport morfogenetic, Campia Olteniei este destul de evoluata avand vai adanci sit erase larg dezvoltate, aceasta fiind in cea mai mare parte o campie etajata (de terase). Ea corespunde din punct de vedere morfografic, celei mai tinere generatii de vai din cuprinsul Depresiunii getice apartinand epocii actuale

Ca neotectonica si structura, cele doua regiuni se prezinta in mod diferit; in Podisul getic apare o tectonica de cute largi, iar in campie numai slabe ridicaturi pe directia N – S.

Sub raport fizico si economico-geografic, deferentele intre cele doua unitati sunt destul de evidente

In campia propriu-zisa, elemental morphologic characteristic il da valea cu intregul ei ensamblu de forme. Intrefluviile sunt foarte putin fragmentate. Asezarile omenestisunt mari si cu posibilitatide comunicatie in toate directiile. Sub raport fito-geografic aici predomina o vegetatie de stepa, antestepa si de lunca

In partea sudica a Podisului getic sau a campiei inalte, predomina zonele interfluviale mai fragmentate. Vaile sunt mai fragmentate, mai adanci si in general lipsite de terase. Centrele populate prefer valea. Comunicatiile se fac de obicei in lungul vailor. Satele sunt mici. Ca vegetatie predomina padurea.

Problema limitei dintre Campia Olteniei si Podisul getic are in central el , ca factor principal de diferentiere, actiunea diferita a Dunarii in decursul timpurilor geologice.

Capiolul ii

– CONSIDERATII GENERALE

ISTORICUL CERCETARILOR

Campia Olteniei nu a format pana in prezent obiectul unei lucrari special de geomorfologie. Si aici, ca aproape in toate regiunile tarii noastre primele inceputuri de studii geografice se impletesc ce cele geologice. Pentru a usura urmarirea cercetarilor geologic-geografice asupra Campiei Olteniei, impartim timpul de aparitie al lucrarilor si de afirmare a diferitelor idei si conceptii stiintifice in mai multe etape:

1. Pana la 1880 – au loc inceputurile cercetarilor geologice asupra pliocenului din Oltenia, inceputuri intreprinse mai mult de catre geologii straini (E. A. Bielz) si mai putin de catre geologii nostril (Gr. Stefanescu).

2. De la 1880 la 1900 – apar studii de geologie, in care sunt strecurate si mici descrieri fizico-geografice. Acestea apar odata cu infiriparea scolii geologice romanesti de catre primii ei pioneri: R. Porumbaru, Sabba Stefanescu, M. Draghiceanu.

Tot acum apar si primele notite de geografie asupra Olteniei: Capt. Filip, I. P. Lahovari, G. Iannescu, Emm. De Martonne.

3. Perioada 1900-1920 – constituie etapa de afirmare a geografiei fizice, ale carei baze le pune Emm. De Martonne, si de aprofundare a geologiei depozitelor Pliocene si cuaternare, din cuprinsul intregii Oltenii.

Emm. De Martonne colinda pas cu pas tinuturile noastre, prinde in linii si cuvinte imagini clare, scotand in relief trasaturile caracteristice pe care se vor sprijini mai tarziu aproape toate studiile de geografie fizica de la noi.

La Valachie este cea dintai lucrare de sinteza geografica asupra unei regiuni de la noi, precum si prima incercare de monografie geografica.

4. intervalul 1920-1930 – este timpul in care problemele morfologice ale campiei sunt privite tot prin prisma geologiei. Astfel M. Ionescu-Balea da o privire asupra genezei si raspandirii dunelor din Oltenia, iar I. P. Voitesti, o privire generala asupra trecutului geologic al Olteniei.

Desi saraca in ceea ce priveste problemele morfologice ale Campiei Olteniei, aceasta epoca adduce trei puncte de vedere noi:

Cercetarile de preistorie asupra tinuturilor oltenesti, incepute de V. Parvan si continuate de C. Nicolaescu- Plopsor aduc la lumina o alta latura a cuaternarului – aceea a vechilor industrii omenesti – problema care poate merge mana in mana cu cea de morfologie.

Afirmarea punctului de vedere geografic de G. Vilsan in problema teraselor Campiei Romane, la Congresul International de Geografie de la Florenta.

Deschiderea cursului de geografie Romaniei de catre prof, V. Mihailescu la Sectia de Geografie a Universitatii din Bucuresti, in toamna anului 1929, adduce o serie de vederi noi asupra reliefului tarii noastre.Aici sunt desprinse pentru prima data, dupa criteria stiintifice, marile regiuni morfologice ale tarii noastre, analizate si integrate in complexul fizico-geografic general.

5. Etapa 1930-1944 – este timpul de aparitie a sintezelor de geografie, geologie si arheologie si de mai buna precizare a domeniului de cercetare geomorfologica.

a) Aceasta etapa se afirma cu lucrarea lui V. Mihailescu, “Marile regiuni morfologice ale Romaniei” in care se afla expusa o parte a problemelor tratate la curs, insa mult mai bine precizate si conturate pe harta.

b) Tot in acest timp apare lucrarea lui I. P. Voitesti, “Evolutia geologic-paleogeografica a pamantului romanesc” unde sunt expuse, intre altele, problemele structural, tectonice, paleohidrografice si paleoclimatice ale Campiei Dunarii de Jos, si ale regiunilor vecine.

c) Arheologia, prin C. Nicolaescu-Plopsor, adduce in lucrarea de sinteza asupra paleoliticului din Romania, o incercare meritorie, in care cauta sa se faca legatura intre glaciatiunea carpatica si influentele ei climatic asupra depozitelor eoliene din campie si asezarile preistorice din Oltenia.

6. De la 1944 pana la 1956 – este noua etapa de orientare a studiilor de geomorfologie, de aprofundare a cercetarilor de teren, nu numai in scop theoretic ci si practic.In acest interval de timp apar o serie de studii cu privire la subdiviziunile Campiei Romane si la precizarea limitelor.

Dupa 1950, problemele Campiei Romane sunt reluate mult mai amanuntit, fie sub raport geologic, fie sub raport morfologic.

PRINCIPII SI METODE DE LUCRU

Inainte de a expune problemele de geomorfologie din cuprinsul Campiei Olteniei este necesar sa se redea in linii mari principiile generale si metodele de cercetare din domeniul geomorfologiei ca rezultat al muncii inaintasilor nostri, al experientei proprii si al cunosterii de specialitate.

Forme simple si forme complexe de relief

Relieful oricarei portiuni de uscat reprezinta o imbinare complexa de forme elementare, simple, positive si negative, care ocupa cele mai variate pozitii. Din asocierea acestor forme simple, al caror studio se face astazi regional, pe unitati mai mari sau mai mici, in stransa legaturade reprocitateintre ele si in interdependent cu ceilalti component ai mediului geografic.

Morfografia

Obtinerea si sistematizarea datelor asupra aspectului exterior al reliefului, cu privire la formelor simple sau complexe, ne duce la stabilirea morfografiei regiunii studiate.Aici se descriu elementele mari: interfluvii, cumpene, de ape, creste, varfuri, dealuri, massive muntoase, suprafete de eroziune, vai, etc.

Morfometria

Stabilirea caracteristicilor numerice ale reliefului: dimensiunile diferitelor forme, pozitia lor hipsometrica, distantele dintre punctele cele mai inalte si mai joase, pe vertical si in plan, ne dau caracterizarea morfometrica a regiunii studiate. In mod mai amanuntit aici intra urmatoarele date: latimea, inaltimea sau adancimea fiecarei forme; unghiurile de inclinare ale diferitelor suprafete; distantele orizontale si vertical dintre diferitele elemente principale ale formei si, in sfarsit pozitia hipsometrica a formei studiate sau a punctului descries – cota absoluta.

Morfogeneza

Pentru rezolvarea cu succes a problemelor de geomorfologie nu este sufficient sa se cunoasca relieful numai sub aspectul morfografic si morfometric, ci sa se stabileasca in mod précis fell cum a luat nastere, cum a evoluat si in ce faza de dezvoltare se gaseste.Pentru o rezolvare cat mai justa a problemei originii formelor de relief, este absolut necesar sa se stabileasca urmatoarele:

Raportul dintre relief si constitutia geologica – roca si structura.Aici trebuie sa se tina seama nu numai de litologia rocilor, ci si de particularitatile lor structural si textural, dar mai ales de conditiile de asezare a stratelorsi de oglindirea tuturor acestor conditii geologice in morfologie.

Raportul dintre relief si mediul geografic.Cunoasterea mediului este absolut necesara , deoarece agentii externi sunt strans legati de conditiile fizico-geografice si in special de clima.Trebuie de asemenea sa se arate raporturile dintre vegetatie si soluri.

Raportul dintre relief si depozitele corelative in special raportul dintre relief si depozitele afanate-scoarta de alterare.Prin depozitele correlative se inteleg acele depozite a caror acumulare a avut loc odata cu procesul de formare a reliefului si care au o legatura foarte stransa cu acesta.

Raportul dintre relief si neotectonica. Relieful actual este in cea mai mare masura rezultatul miscarilor tectonice noi, care s-au manifestat in pliocen si cuaternar.Analia acestui raport este necesara pentru a stabili aparitia formelor mari. Ea consta in stabilirea deplasarilor vertical ale teraselor, suprafetelor de eroziune, etc.

Raportul dintre relief si procesele fizico- geologice actuale. Intregul complex de procese actuale (prabusiri, surpari, alunecari) ne dau indicatii pretioase asupra mersului si intensitatii de transformare a reliefului actual.

Morfologia

Pentru ca descrierea si explicarea reliefului sa fie complete este nevoie ca sa se cunoasca de asemenea varsta si etapele de dezvoltare a reliefului din momentul aparitiei lui si pana in faza actuala.

SCURTA PRIVIRE ASUPRA NOTIUNII DE CAMPIE CU APLICARE LA OLTENIA

Inainte de atrece la expunerea geomorfologiei Campiei Olteniei, care formeaza obiectul acestei lucrari, este necesar sa raspundem la doua intrebari:

Poate fi considerate campia o terasa?

Exista o campie

Raspunsul la prima intrebare este necesar, deoarece se precizeaza de la inceput care sunt elementele constitutive ale unei campii fluviatile.In vechea conceptie, care apare in primele lucrari de geologie si geografie de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul secolului nostrum, Campia Romana este considerate in intregime o terasa. Astfel, Gr. Cobalcescu enumera intre unitatile geografice care se disting in cuprinsul Tarii Romanesti, zona sesurilor si terasa danubiana.

Prin prima, el intelege regiunea de campie cu o panta mai repede, care se intinde la marginea colinelor, regiunea de tranzitie spre podisul getic, iar prin a doua, partea joasa a campiei, acea “basse terasse” a lui de Martonne, corespunzatoare unui vechi curs al Dunarii.In cuprinsul acesteia din urma si-au scluptat raurile vaile lor.

Sabba Stefanescu incearca o noua clasificare, incorporand in unitatea campiei, atat zona sesurilor, cat si terasa danubiana descries de Gr. Cobalcescu.Aceasta schimbare este explicabila, deoarece regiunea unde a facut cercetari Sabba este Oltenia.

L. Mrazec, generalizand notiunea de terasa, vedea in toate unitatile morfologice, incepand din munti si pana la Dunare, numai terase, intre care se afla si Campia Romana, intelegand prin aceasta “toata acea parte a Valahiei” care se intinde de la Alpii Transilvaniei pana la Dunare.

In Campia Munteniei la NV de o linie ce pleaca de la Tr. Magurele la Mizil, prelungita spre NE, se afla acele terase inalte ( de Vedea, de Teleorman, de Arges, de Ialomita, de Buzau) , iar la SE, terasele joase (de Teleorman, de Arges, de Buzau).

In Campia Olteniei dispare terasa inalta, iar ca terasa joasa este considerat numai campul dintre Olt si Jiu, restul apartinand “terasei danubiene”.

Toate aceste clasificari erau oarecum admisibile pana la lucrarea lui G. Valsanasupra Campiei Romaneunde se adduce precizarea celor trei notiuni: terasa, sesul si lunca care formeaza complexul morphologic al campiei.

Cuvantul “campie”, spune G. Valsan, “trebuie sa sugereze in clasificarea de fata mai mult uniformitatea reliefului, asa cum acest inteles este sugerat de cuvantul, specific romanesc, ses”.

Campia, dupa G. Valsan, este “o tara alcatuita din sesuri mai mult sau mai putin inalte, pe care le traverseaza sau le hotarnicesc largile culoare ale apelor curgatoare”. Cuvantul “terasa” capata in urma studiului lui G. Valsan, adevaratul lui sens – acela de treapta morfologica, legata de activitatea trecuta si actual a raurilor. Ea isi gaseste o larga extindere ca element constitutive si genetic al tuturor campiilor.

Campia Romana nu mai poate fi socotita astazi ca o terasa dunareana sau ca o tersa in general, ci ca un complex de campuri, de terase si de lunci, rezultat al unei actiuni lacustre, fluviatile si eoliene.

Raspunsul la o doua intrebare este necesar, deoarece se inlatura astfel o serie de indoieli care mai persista si astazi la unii cercetatori de la noi. Intrebarea daca exista o campiei a olteniei pare desigur foarte curioasa si ea pleaca de la G. Valsan, cercetator consacrat al Campiei Romane.G. Valsan isi incepea teza de doctorat pornind de la aceasta distinctie, pe care o facea intre cele doua regiuni joase de la exteriorul Carpatilor si Balcanilor: platform olteana la vest de Olt (de varsta levantina, cu inaltimi sub 150m, indisolubil legata de regiunea din nord) si Campia Romana, la est de Olt ( de varsta cuaternara, cu inaltimi sub 150m, cu vai putin adanci sau deloc, si limitata la nord spre regiunea colinara pe cea mai mare parte, printr-o denivelare destul de evident).

Aceste doua unitati se deosebesc, spune G. Valsan, “nu numai prin trecutul lor geologic, prin raporturile lor cu regiunile vecine, ci si prin directia si modul de prezentare a apelor care le strabat”. Acestea pot fi clasificate in doua tipuri: tipul muntean, caracterizat prin frangerea cursului la iesirea din dealuri, cotire spre est si cu desfasurare de terase in evantai; tipul oltean, caracterizat prin adancimea mare a vaii, directia aproepe meridiana si cu terase pe toata lungimea cursului.

CAMPIA OLTENIEI SI RAPORTURILE EI CU REGIUNILE VECINE

Unitatile de relief din zona de curbura a arcului carpato-balcanic

Ceea ce atrage de la inceput atentia cercetatorului care analizeaza intreaga zona de relief situate in afara cadrului muntos cuprinsa intre Dambovita si Osma(Bulgaria) sunt doua lucruri:

-paralelismul, care se poate urmari intre liniile arcului muntos format de Carpati si Balcani, si prima treapta de relief asezata la poalele acestora, asa-numita zona precarpato-balcanica.

-simetria unitatilor de relief care iese din analiza catorva profile transversal, executate pe tot teritoriul dintre Carpati si Balcani.Daca urmarim doua dintre aceste profile, unul trasat pe directia Campulung- Gabrovo(Bulgaria) si altul, pe directia Bubesti- Vrata(Bulgaria) putem sa observam cum regiunea de campie este flancata, la nord si la sud, de doua regiuni de podisuri: Podisul Getic si Podisul prebalcanic, diferite ca structura si litologie.Aceste doua regiuni de podisuri, simetrice ca pozitie in raport cu Campia Romana, sunt flancate la randul lor, spre nord sis pre sud de alte unitati de relief, regiunea dealurilor precarpatice, in nord si regiunea dealurilor prebalcanice, in sud, differentiate si ele sub raport structural si litologic.

Aceste trei zone mari: precarpato-balcanica, podisurile (getic si prebalcanic) si campia se impart la randul lor intr-o serie de subunitati in stransa legatura cu schimbarile structural, litologice si geomorfologice.

Locul Campiei Olteniei in complexul structural si morphologic al depresiunii getice

Depresiunea getica constituie cea mai mare unitate marginala dintre Carpati si Balcani.Prin Depresiunea getica se intelege partea de vest a geosinclinalului pericarpatic, care se gasea inaintea masivelor cristalino-mezozoice. Pe margine Depresiunea getica este inconjurata de catenele care leaga panzele de supracutare ale Carpatilor de SV cu cele ale Balcanilor.

Depresiunea getica trebuie considerate ca un larg bazin de sediment, situat intre Carpati si Platforma prebalcanica si, in care predomina faciesurile detrice.Geomorfologia acestui bazin de subsidenta, format pe o cuta de fund cu raza mare in sensul geologului M. Ilie, reflecta in primul rand istoria geologia, conditiile de sedimentare si tectonica.Morfoscluptura s-a dezvoltat in etape deosebite in raport cu formarea uscatului si efectuarea miscarilor tectonice.ea se poate urmari astazi in formele de relief complexe (dealuri, podisuri si campii) care apar destul de differentiate intre ele sub raport morfometric, morfografic, morfogenetic, dar mai ales ca varsta.Importanta bazinului getic sub raport geomorphologic reiese si din faptul ca aici sunt reprezentate toate formatiunile tertiare . importanta depozitelor de aici pentru geomorfologie se datoreaza mai ales faptului ca ele prezinta o continuitate de sedimentare in toata perioada tertiara, ceea ce se intalneste mai rar la celelalte bazine.

Campia getica si Campia Romana.Raporturile lor cu Campia Olteniei

Campia getica cuprinde intreaga regiune coborata, situate pe cele doua maluri ale Dunarii. Incadrata numai intre podisuri si cu forma arcuita, Campia getica apare ca o continuitate fireasca a depresiunii intracolinare din zona Tr. Jiu si care se prelungeste mai departe spre sud- est pana in zona Calafat.

Limitata in partea de est, intre Tr. Magurele si Calafat, de podisul Moesiei (in sud) si de Podisul Getic (in nord), ea patrunde ca o pana mai departe spre nord-vest pana la Sip, fiind marginita aici de Podisul Getic (la est) , de dealurile Iacubovatului si Podisul Miroci (la vest).

Podisurile trimit la randul lor in cuprinsul campiei doi pinteni mai mari.Primul porneste din dealul Starminei, trece in dealul Chilii si se continua spre vest prin podul terasei superioare.Acest pinten inchide spre sud depresiunea T. Severin – BrzaPalanka.Al doilea se vede pe partea dreapta in asa- numita “bombatura” de la Florentin (Bulgaria) si margineste spre sud Depresiunea Negotin- Cujmir.

Privita in ansamblu, Campia getica este mai intinsa decat ceea ce se intelege prin Campia Olteniei.

Printr-o linie care incepe de la Drancea si trece prin Cetate, Calafat si Nazir, Mahala si Turcova (Bulgaria) Campia getica se poate imparti in doua subunitati:

-campia nord-vestica formata din lunci sit erase, cu o pozitie lateral in cuprinsul Depresiunii getice.Aceasta reprezinta tipul de campie fluviatila cu terase.

-campia sud- estica cu orientare sud-est, cuprinde restul Campiei getice

D) Campia Olteniei ca subdiviziune a Campiei Romane

Campia Romana constituie una din cele mai importante si interesante unitati de relief din cuprinsul tarii.Incercarile de subimpartire sunt si ele destul de numeroase, iar criteriile folosite in acest sens difera de la un cercetator la altul.

In legatura cu aceasta unitate de relief trebuie sa accentuam ca aici s-au facut cele mai multe incercari de interpretare a miscarilor neotectonice.

Problemacea mai dificila in legatura cu morfologia Campiei Romane este, dupa raportul dintre miscarile epirogenice si cele eustatice.

Campia Romana, desi unitara la prima vedere, prezinta totusi o serie de caractere locale care usureaza divizarea ei intr-o serie de subunitati mai mari sau mai mici.

Aceasta se poate imparti in trei mari subunitati, una la vest de Jiu, alta intre Jiu si Arges si ultima la est de Arges.

Subunitatea de la vest de Jiu – este cea mai mica in suprafata si se caracterizeaza prin tiparul morfo-tectonic al depresiunii subsecvente T. Severin- Calafat-Bachet, sub influenta careia si-a format Dunarea cursul, ca si prin actiunea viguroasa de eroziune prin care fluvial a creat cea mai tipica campie dunareana din tot cuprinsul Campiei Romane.

Subunitatea Jiu-Arges – ocupa o suprafata destul de mare, in care paralelismul raurilor pe directive NV-SE, ca si desimea lor mai mare aici ca in tot cuprinsul Campiei Romane, ii dau caracteristica. Aici trec pe primul plan vaile afluentilor, Dunarea ramanand doar tangent. Vaile sunt destul de adanci, cu terase clare, iar interfluviile in general inguste si fragmentate.

Eroziunea lateral foarte active a creat aici o serie de martori, de gradisti, iar miscarile recente au transformat cea mai mare parte a vailor abia schitate, in vai adancite si in buna parte cu meandre incatusate. Desimea mare a vailor ca si numeroasele balti sub forma de limane fluviatile, adauga noi caractere acestei subunitati morfologice.

Subunitatea de la est de Arges – este caracterizata prin altitudini mai joase, prin lipsa teraselor si predominarea luncilor in zona de divagare, ca si prin campuri foarte largi, tabulare chiar cu zone endoreice, acoperite cu depozite loessoide pe care se dezvolta numeroase crovuri si lacuri sarate.Micromorfologia dezvoltata pe depozite loessoide este caracteristica aici, iar la ea se adauga relieful de dune cu directia NE- SV. Schimbarea directiei raurilor, ca si arcuirea lor spre a doua zona importanta de coborare de la gura Siretului, cu parasirea teraselor in evantai (campia piemontana) , toate pledeaza in favoarea existentei unor miscari neotectonice, care au afectat campia intr-o perioada de timp nu prea indepartata. Continuitatea acumularii subsidente in cuaternar constituie dovada cea mai elocventa in aceasta directie.Aceasta impartire a Campiei Romane in trei compartimente isi gaseste cea mai buna justificare in modul diferit in care s-au resimtit miscarile neotectonice, miscari de coborare in vest si est si de ridicare in centru.

In legatura cu aceasta impartire trebuie sa retinem un fapt, peste care orice cercetator care se ocupa cu problema raionarii Campiei Romane nu poate trece, si anume: valea Oltului si caracterele ei morfologice.Prin largimea, prin dezvoltarea teraselor si a luncii, valea Oltului contituie, incepand din munti si pana la Dunare, o adevarata campie fluviatila.

Aceasta nota specific ape care o introduce valea Oltului in morfologia Campiei Romane permite impartirea subunitatii Jiu-Arges, considerate ca o zona de tranzitie, in doua:

-o parte la est de Olt care are mai multe afinitati cu subunitatea joasa de la rasarit de Arges

-o parte la vest de Olt care are mai multe afinitati morfologice cu subunitatea de la apus de Jiu

Cu alte cuvinte, considerand valea Oltului ca un element morphologic si chiar geographic foarte important, cele trei subunitati fixate mai sus pot fi regrupate astfel incat Campia Romana sa fie impartita in doua mari subdiviziuni:

-Campia Olteniei – la vest

-Campia Munteniei – la est

PARTEA Ii

– EVOLUTIA CAMPIEI sau morfogeneza

DATE STRATIGRAFICE SI PALEOGEOGRAFICE

Geologia Campiei Olteniei este strans legata de geologia intregii depresiuni getice, care constituie o unitate structurala de vorland, formata prin scufundarea fundamentului carpatic si balcanic la inceputul senonianului. Depresiunea getica ocupa intregul teritoriu din in teriorul arcului carpato – balcanic, fiind continuarea spre vest a marii depresiuni neogene pericarpatice depresiunea moldava si Depresiunea valaha.

Scufundarea fundamentului a avut ca urmare patrunderea apelor marine in aceasta regiune, in timpul senonianului. In senonianul superior, marea se retrage pentru scurta vreme, pentru ca in eocen sa revina si prin efectul scufundarii treptate a fundamentului sa ramana pana la sfarsitul pliocenului.

Sub raport stratigrafic, in Depresiunea getica se constata o continuitate clara de sedimentare, incepand din senonianul inferior pana la sfarsitul levantinului, afara numai de senonianul superior, cand depresiunea se pare ca a fost exondata.

Sub raport litologic, depozitele care umplu Depresiunea getica prezinta faciesuri diferite, care oglindesc nu numai conditiile paleogeografice, ci si etapele de dezvoltare ale reliefului inconjurator.sub raport tectonic, depozitele depresiunii n-au fost afectate de miscarile orogenice ale paroxismelor tertiare decat pe zone restranse, ele prezentand pe mari intinderi inclinari monoclinale, fapt care se rasfrange in morfologie prin larga dezvoltare a reliefului structural de cuesta.

Senonianul este reprezentat prin roci detritice, ca conglomerate, gresii cenusii, marne cenusii si uneori alburii, precum si prin calcare recifale

Paleogenul este reprezentat prin eocen si oligocen, fiind format din alternante de conglomerate, gresii, marne si prin calcare numulitice, iar oligocenul, la est de Olt, prin sisturi menilitice si disodilice.

Miocenul este mult mai intins si este reprezentat prin: acvitanian, burgigalian, helvetian, tortonian si sarmatian.

Acvitanianul apare in facies bituminos de concentratie lagunara, depus in continuitate de sedimentare peste oligocen si este format din marne rosiatice ghipsoase si din marne cenusii, nisipoase, cu intercalatii de tufuri dacitice.

Burdigalianul este format in general din conglomerate.

Helvetianul este reprezentat prin marne, nisipuri si pietrisuri, precum si prin intercalatii de tufuri dacitice care apar in gipsuri si marne.

Tortonianul este reprezentat prin marne, sisturi.

Sarmatianul. Incepand cu sarmatianul, in depresiunea getica miscarea de coborare a partii de vest si nord- vest se accentueaza. Depozitele sarmatiene sunt reprezentate la baza prin sisturi marnoase bituminoase, iar la partea superioara prin gresii oolitice si pietrisuri torentiale, asezate discordant peste formatiunile mai vechi, sub facies litoral.

Pliocenul . Depozitele pliocene se dispun la interior peste formatiunile sarmatiene. Privite in general, depozitele neogene sunt cu atat mai noi cu cat le urmarim spre centrul Depresiunii getice. Acest lucru arata ca, in Campia Olteniei, depozitele pliocene sunt cu atat mai noi cu cat se gasesc mai la suprafata.

Meotianul in cuprinsul Depresiunii getice este alcatuit din marne vinete, alternand cu gresii moi fosiliere, la partea inferioara, si din marne cenusii negricioase, uneori nisipoase, alteori bituminoase, la partea superioara. In unele locuri apar si gresii calcaroase. In cuprinsul Campiei olteniei, meotianul apare intr-un singur loc, la NV de Burila Mare, unde se observa o cuesta tipica.

Pontianul este o formatiune regresiva, formata din marne vinete compacte nisipoase catre partea superioara. In cuprinsul Campiei Olteniei, pontianul apare la zi in partea de vest, in malul stang al Topolnitei, la NV de Batoti, de la Crivina la Burila Mare, de la Izvoarele la sud Gruia, in malul stang al Drincei si in SE de Danceu. Peste tot in locurile indicate, pontianul apare in versantii vailor cu caracter de cueste.

Dacianul este o formatiune transgresiva. La vest de Olt el se asaza peste pontian sau chiar meotian, iar la est de Olt sta direct peste miocen. In cuprinsul Campiei Olteniei el a fost semnalat pe partea dreapta a vaii Jiului, la Gangiova, la Comosteni si la Zavalu, unde apar nisipuri fosiliere daciene.

Levantinul ocupa cele mai mari suprafete in cadrul Depresiunii getice si este format din doua orizonturi: inferior si superior. In cuprinsul Campiei olteniei, levantinul se dezvolta, in special, la est de valea Desnatuiului, localitatea Lipov fiind considerata cel mai sudic punct unde apare levantinul. Pe partea dreapta a vaii Oltului, depozitele levantine apar la Stoenesti spre nord, la Hotarani, Resca, Vladuleni, Brancoveni, Piatra si Ganeasa. Ele apar, de asemenea, in malul drept al Oltetului, de la Osica pana la Bals, ca si malurile vaii Tesluiului. Sub raport litologic, levantinul este reprezentat in general prin pietrisuri, nisipuri, argile si marne.

DATE GEOLOGICE

Fig. nr. 3 – Harta geologica

Cunoasterea problemelor de geologie in cazul morfologiei campiilor este absolut necesara. Lipsa de date amanuntite in aceasta directive impune si mai mult acest lucru. Toate aceste problem se impletesc strans cu actiunea apelor curgatoare si a vaturilor, ca agenti morfogenetici principali si cu actiunea proceselor deluviale, gravitationale, proluviale ca agenti mofogenetici secundari.

In afara de depozitele de dune, care au fost studiate destul de amanuntit de I. Ionescu – Balea, restul depozitelor este amintit in general, fara o incercare de orizontare si de stabilire a varstei lor.

Iata rezultatele la care au ajuns predecesorii nostril in studiul acestor depozite:

Sabba Stefanescu precizeaza ca in judetul Dolj, cuaternarul este reprezentat prin loess, care este de doua feluri, prin aluviuni si dune, iar judetul Mehedinti prin loess si pietrisuri, care se observa sub loess, pe varful dealurilor sau formand terase.

Gr. Stefanescu considera ca depozitele cuaternare din judetul Mehedinti, Dolj si Romanati sunt constituite din pietrisurile care formeaza terasele si partea superioara a colinelor.

Gr. Murgoci precizeaza ca depozitele cuaternare de la noi sunt reprezentate prin pietrisuri, nisipuri, argile nisipoase fluviatile, travertin, marne lacustre, marne nisipoase, nisip eolian si loess de diferite tipuri.

Ion Protopopescu Pache cu ocazia studiilor agrogeologice asupra Campiei Olteniei, remarca varietatea depozitelor cuaternare si descrie mai multe sectiuni, dintre care cea de la Caciulatesti – Dobresti.

Ion Ionescu – Argetoaia desi este geologul cel mai consacrat al Olteniei, nu acorda cuaternarului, in importanta sa lucrare asupra pliocenului, decat o pagina, unde adduce totusi cateva precizari pretioase.

Cuaternarul, dupa Argetoaia, este reprezentat, incepand de la partea superioara, printr-un strat de lut roscat, uneori mai compact, alteori mai nisipos, cuprinzand concretiuni calcaroase de diferite marimi. Acest deposit, care se apropie de terasa rossa, se intinde ca un invelis, aproape peste toata partea sudica a Olteniei. Sub acest deposit se observa un strat de loess care, in unele locuri, contine de asemenea concretiuni calcaroase. Stratul de loess este din ce in ce mai subtire cu cat inaintam spre nordul campiei

Ion Popescu – Voitesti emite existent unui lac la inceputul cuaternarului, lac care a fost de scurta durata, fiind colmatat repede de depozitele aduse de apele carpatice si depuse in el. Acestea erau constituite din pietrisuri si nisipuri in partea de tarm dinspre Subcarpati si regiunea Oltenia. El numeste aceste depozite – pietrisuri marginale si de terase, intim legate cu un lut continental rosu de ‘’terra rossa’’, care in general le acopera, atat in Oltenia, cat si in Muntenia.

C. Nicolaescu – Plopsor impartaseste intr-o masura oarecare punctual de vedere al lui Voitesti, precizand ca odata cu ridicarea lantului Carpatic, la sfarsitul tertiarului si inceputul cuaternarului, apele lacului levantin, care acoperau Oltenia, se retrag spre sud si sud- est. Catre mijlocul epocii cuaternarului, adauga Plopsor, uscatul cuprinsese aproape intraga Oltenie, gonind spre miazazi si rasarit, la poalele dealurilo de astazi, ultimele ramasite ale intinsului lac tertiar.

M. Popovat cu ocazia cercetarilor pedologice pe care le-a efectuat intre localitatile Vartopul si Galicea, in vest si valea Jiului in est, la contactul dintre Podisul getic si Campia Olteniei, remarca intre depozitele cuaternare si lutul deluvial rosu, care intre Jiu si Desnatui atinge cca. 15 m.

DEPOZITELE CUATERNARE DIN CAMPIA OLTENIEI

Orizonturile de soluri fosile si importanta lor stratigrafica si paleoclimatica

Problema orizonturilor de soluri fosile a fost sustinuta mai ales in cazul originii eoliene a loessului. Solurile fosile sau eluviile vechi se caracterizeaza in primul rand printr-o stransa legatura genetic cu roca initiala si conditiile in care se gasesc in situ, iar in al doilea rand, prin schimbarile diagenetice ulterioare, in urma acoperirii lor.

Studiul solurilor fosile a permis sa se faca impartirea stratigrafica a complexelor loessoide si sa se reconstituie conditiile fizico – geografice de formare a acestora.

Orizonturile de soluri fosile din depozitele deluviale si aluviale indica aceleasi intreruperi in sedimentarea lor in legatura cu variatia conditiilor paleogeografice.

Solurile fosile sunt foarte diferite intre ele, datorita faptului ca sic lima in timpul vechilor epoci de alterare nu era pretutindeni aceeasi.

Orizonturile de soluri din plistocenul superior se impart in doua tipuri:

-interglaciare

-interstadiale

Cele mai caracteristice sunt urmatoarele profile:

-4 orizonturi de soluri fosile la:Carjei, Craciunei si Pleasov;

-3 orizonturi de soluri fosile la: Slatina, Bazdana si Draganesti;

-2 orizonturi de soluri fosile la: Branet, Barza si Olteanca;

-1 orizont de soluri fosile la: Hotarani, Corabia, Calafat si Celeiu.

Am acordat acestor soluri fosile valoare interglaciara, avand in vedere atat adancimea lor, cat si raportul lor cu depozitele de terasa.

Fig. nr. 4 – Harta solurilor

Depozitele aluvionare sunt rezultate ale actiunii de eroziune, transport si depunere a apelor curgatoare. Depozitele aluviale – se intalnesc in luncile largi ale Dunarii, Oltului si Jiului, ca si luncile raurilor mici: Topolnita, Desnatui, Drincea, Oltet, Teslui. Ele constau in nisipuri, pietrisuri, maluri si argile, cu grosimi variabile.

Depozitele aluvionare de terasa au o extindere mult mai mare, datorita activitatii bogate aretelei hidrografice in decursul pleistocenului, precum si miscarile care au transformat aluviile de albie in depozite aluvionare de terasa.

Depozitele de nisipuri si pietrisuri de terasa ocupa suprafete foarte intinse in lungul vailor principale ale Dunarii, Oltului si Jiului ca si in lungul celor mici.

La terasele Dunarii, grosimea depozitelor de nisipuri si pietrisuri este de 11,60 m; la terasele Oltului se mentine aproape constant intre 3 – 6m; la terasele Jiului situatia este asemantoare cu cea a Oltului.

In cea ce priveste marimea particulelor, aceasta variaza de la nisipuri fine sau grosiere la pietrisuri marunte, mari si foarte mari, adevarate bolovanisuri ale caror element eating si greutatea de cateva kilograme.

Pietrisurile sunt formate din elemente petrografice care se intalnesc in zonele strabatute de reteaua hidrografica: sisturi cristaline, calcare cretacice si jurasice, conglomerate si sisturi negre liasice, conglomerate si tufuri porfirice, gresii, gabrouri, granite.

Pastrarea depositelor de terasa se datoreaza in cea mai mare parte tendintei generale de adancire lateral pe care a manisfestat-o intreaga retea hidrografica a campiei si mai ales a Dunarii.

Depozitele loessoide. Sub raport genetic aceste depozite pot fi impartite in doua tipuri si anume: loess eolian (cafeniu, poros, prafos, care se desface in bucati vertical – dezvoltat mai ales in est pe terasele Oltului si Dunarii) si deluvial (lut roscat, cu mici resturi de pietrisuri si nisipuri – dezvoltat in partea de sud a Podisului getic la contactul cu campia si in partea de vest).

Depozitele de dune. Nisipurile eoliene ocupa suprafete foarte intinse in cuprinsul campiei, incepand de jos din lunci si pana sus, in campuri. Ele formeaza o manta de diferite grosimi, acoperind in multe locuri depozitele loessoide.

Agentul de transport al nisipurilor si de formare a dunelor l-au constituit vanturile de vest si nord- vest, iar sursele de alimentare cu nisipuri, au fost luncile Dunarii, Desnatuiului, jiului si Oltului.

Materialul dunelor a rezultat din alterarea rocilor, din actiunea de eroziune, transport si acumulare a rocilor friabile, care apar in regiunea muntilor, dealurilor si chiar a campiei.

Sub raport mineralogic, nisipul dunelor este format in cea mai mare parte din cuart, care este un mineral foarte rezistent. Dintre rocile silicioase trebuie amintite gresiile si conglomeratele permiene.

Intinsele terase ale Dunarii si Jiului, formate din nisipuri si pietrisuri, ca si aluviunile recente ale luncilor contribuie intr-o mare masura la formarea bazei de alimentare a vanturilor cu nisipuri.

Mineralele nisipurilor din dune nu prezinta o descompunere complete. Ele au de obicei o culoare brun – galbuie sau galbena – bruna, tinzand catre brun – roscat, ca urmare a unui amestec de hidroxizi de fier si materii organice in descompunere.

Particulele de cuart, cele mai frecvente, sunt putin rotunjite si cu colturi neregulate. Cele mai fine au dimensiuni de 0,10 mm si fete cristaline, iar cele grosiere au pana la 2mm si sunt mai mult sau mai putin rotunjite.

Depozitele proluviale si gravitationale. Acestea sunt reprezentate in cuprinsul campiei, ele intalnindu-se sub forma de mici conuri de dejectie, la trecerea paraielor in luncile mari ale raurilor. Ele sunt formate din nisipuri, maluri si pietrisuri.

Cele mai intinse conuri de dejectie sunt cele de la confluentele Oltului si Jiului, pe spinarea carora raurile isi schimba din timp in timp albiile, cand spre vest, cand spre est.

De dimensiuni mult mai reduse sunt conurile formate de intregul system de paraie afluente ale Oltului, atat pe dreapta, cat sip e stanga, la trecerea lor in larga lunca a Oltului.

In lungul luncii Jiului, cele mai calre conuri de dejectie sunt cele formate de paraiasele afluente de pe partea dreapta.

Depozitele gravitationale – adica alunecarile, surparile, prabusirile, se intalnesc in cuprinsul campiei, in raport strans de proprietatile fizice ale depozitelor loessoide si a celor argilo- nisipoase.

Alunecarile de teren apar pe versantii vailor surpate in depozitele Levantine si chiar in cele loessoide, cu pante convexe si chiar concave. Pe versantii mai inalti ai Podisului getic, la trecerea spre regiunea campiei, ca si in masele surpate se observa destul de des, mici zbarcituri ingramadite la baza pantelor, care influenteaza intreaga dinamica a pantelor.

Procesul de alunecare, imbinat cu cel de surpare, este characteristic in tot lungul malului stang al Oltului dar sip e malul stang al Jiului. Pe malurile opuse predomina procesele de surpare, dezvoltate in masele loessoide si nisipoase.

Mai spre vest procesele gravitationale nu lipsesc, dare le sunt restranse pe zone inguste. Exceptie face malul stang al Dunarii care este continuu sub actiunea curentului fluvial, iar ca urmare au loc intense procese de prabusiri, surpari, atat in masa depozitelor loessoide, cat si in cea de argile si nisipuri pliocene.

Ca zone tipice se pot cita: fasia de la Cetate la Calafat; cea de la Vrata la Gruia, ca sic ea de la Gogosul la Batoti.

Nici vaile afluente nu sunt lipsite de procese gravitationale, care sunt predominante pe malul stang, ca de exemplu la Desnatui sau Drincea.

In multe zone, mantaua nisipurilor de dune acopera fruntea teraselor si campurilor, micsorandu-le astfel diferentele de nivel si slabind deci actiunea gravitatiei.

Depozitele lacustre, de mlastina si chimice. Depozitele lacustre se intalnesc pe fundul lacurilor de lunca, din lungul Dunarii, ca sip e fundul lacurilor dintre dune, asa cum se observa la sud de Poiana Mare, in regiunea Dessa.

Masa principal depusa pe fundul lacurilor o formeaza depozitele minerale, spre deosebire de mlastini unde predomina masa de depozite vegetale.

Mlastinile apar in numar destul de mare in zona de dune de la vest si nord- vest de Flamanda, zona de la est de Vrata, ca si pe terasa Ciuperceni, la sud de Poiana Mare.

Depozitele chimice sunt foarte slab dezvolate pe intinsul Campiei Olteniei. Ele apar in cateva depresiuni lacustre formate intre dune.

NEOTECTONICA

Problema miscarilor tectonice cuaternare din cuprinsul Campiei Olteniei constituie o preocupare veche a geologilor si geografilor care au studiat aceasta regiune a tarii noastre.

Documentarea acestor problem de neotectonica s-a facut in special pe baza geomorfologica si mai putin pe baza geologica.

In cuprinsul Campiei Olteniei, miscarile neotectonice au fost indicate in linii generale de catre C. N. Plopsor. P. Cotet si I. P. Voitesti, astfel ca in cele de mai jos nu facem altceva decat sa sintetizam problemele care rezulta din analiza elementelor geomorfologice, asa dupa cum urmeaza:

-analiza sistemului de vai si interfluvii

-infatisarea retelei hidrografice in plan

-analiza profilelor longitudinal ale retelei hidrografice

-analiza profilelor longitudinal de terase

Partea III – MORFOGRAFIA

Capitolul i

VAILE

Fig. nr. 5 – Harta hidrografica

Valea Dunarii

Consideratii generale

Contributia Dunarii la schimbarea suprafetei initiale, precum si la formarea reliefului actual al Campiei Olteniei este de cea mai mare insemnatate. Dunarea s-a format aici dupa retragerea lacului levantin si din primele timpuri ale cuaternarului, de cand apar idicatii sigure asupra existentei ei in cuprinsul campiei. Dunarea constituie factorul genetic principal care a comandat intreaga evolutie morfologica a vorlandului carpato-balcanic in cuaternar.

Descifrarea trecutului Dunarii are o dubla insemnatate:

-una locala – aceea de urmarire succesiva a fasiilor de relief, pe care Dunarea le-a lasat pe ambele maluri, sub forma de terase, intre cele doua turnuri: Severin si Magurele

-alta regionala – studiul teraselor din Campia Olteniei

b) Limitele vaii Dunarii

Malul drept al vaii Dunarii se poate urmari , in Iugoslavia, incepand din nord spre sud, prin dealurile: sud, Culmea Calfa, Sip, Varful Ciuca, Podvarsca, Dealul Ciuca Archi, Dealul Alicsar, Recica Varful Straja, Varful Ceardac, Dealul Vidrovat, Dealul Casenat, Dealul Carmena, Balisco Brdo, Rusansche Brdo si de la vest spre est in Bulgaria, prin dealurile: Coilovo, Dealul Meteriz, Dealul Florentin, Dealul Garti, Dealul Bela Rada, Dealul Vibol.

Pe malul stang, marginea vaii Dunarii se poate stabili, incepand de la vest la est, de-a lungul unei linii care pleca de la vest Dudasul Schelei si trece prin dealurile: Budilovat, Magheru-Corbului, Trestenicul de mijloc, Gardanului, Balotei, Chilii, Starminei, Dealul Mare, Alion, Barnovitei, Tataresti, Valea Anilor, Bungetul, Balica, est Drincea, Dealurile Oprisorul, Gemenii, Plenita, Dealul Viilor, Motoarca, Dealul Orodel, Dealul Corlatele, Dealul Magura cu Vii, Dealul Maizei, Dealul Maracinele, Dealul Radovan, Dealul Robului, Dealul Granicioara, Padurea Pitarul si Marsani. De aici limita trece prin dealurile: Lacului, Bojinesti, Dealul Locusteni, Dealul Ocolnei, Dealul La Maguri, Magura Tufanului, Magura Stalp, Magura Nunul pa malul stang al Oltului, Magura dupa Vii, Dealul Lita, Magura de Paza si Dealul Viilor. Pe partea stanga pana la Plenita, valea Dunarii este dominate de inaltimile Podisului Mehedinti si Podisul getic, care in medie trec de 150 m. De la Plenita la Radovan, inaltimile scad sub 120 m. De aici spre est, valea Dunarii iese din cuprinsul podisului, iar versantul este format de campurile: Salcuuta – Dranic, Leu – Rotunda si Calmatuiului, ale caror inaltimi se gasesc cu mult mai jos decat cele ale podisului.

Lunca Dunarii

Prin lunca se intelege valea majora, care, in functie de latimea ei cuprinde terase locale cu inaltimi de la 3 la 5 m, balti foarte intinse, meandre parasite, dune, etc.

Albia minora a Dunarii. Incepand de la iesirea din defileu si pana la T. Magurele, Dunarea parcurge cca. 371 km si coboara de la 43 m pana la 24 m – adica 19 m. Caderea aceasta nu este uniforma. Astfel, pana la Calafat, adica pe distant de cca. 139 m coboara11 m. De aici in jos lucrurile se schimba. Pana la T. Magurele, Dunarea strabate o distant cu 100 km mai mare – adica 232 km dar coboara in schimb mai putin – numai 8 m. Acest fapt nu este lipsit de importanta, el fiind vizibil in modul de infatisare al luncii.

Astfel exprimata panta albiei Dunarii este de 0,055 m/km intre T. Severin si Calafat, de 0, 040 m/km intre Calafat si Bechet, si de 0,037 m/km in sectorul Bechet – T. Magurele. Pana la Calafat valea Dunarii este stramta si cu maluri inalte. Cursul meandrat este foarte pronuntat. Aceste caractere se schimba la sud de Calafat si mai ales incepand din regiunea unde ia directia spre est. Cursul sinuos pronuntat dispare, iar malul stang devine din ce in ce mai jos.

Actuala infatisare a cursului meandrat al Dunarii in campie, chiar de la iesirea din podisul Miroci – Mehedinti nu este intamplatoare. Problema principal care se pune pentru albia minora a Dunarii este aceea a explicarii meandrelor adancite.

Principalii factori care contribuie la formarea meandrelor adancite sunt:

-eroziunea, a carei putere este accelerate sau micsorata de panta, de natura rocii sau de debitul raului

-factorul tectonic

-structura – numarul meandrelor structural este foarte redus

-roca – meandrele divagate pot lua nastere in rocile mai slabe de deasupra. Aceste meandre pot fi conturate apoi si in rocile mai dure, chiar dupa ce cuvertura moale a fost indepartata. In general se poate spune ca litologia cadrului in care se dezvolta o vale are influenta asupra dezvoltarii meandrelor

-prezenta depozitelor de panta: revarsari de grohotisuri, conuri de dejectie

Dunarea a avut in trecut si prezinta si astazi meandre adancite in Campia Olteniei. Cauza generala a acestor meandre divagante trebuie cautata initial in forma depresionara a campiei dintre T. Severin si Lom Palanca, ca si in compozitia litologica a regiunii.

Dovada existentei miscarilor scoartei este facuta pe cale geologica prin:

-depozitele pliocenului inferior care apar la zi la baza coturilor erodate in paguba campiei

-prezenta depozitelor Levantine pe inaltimile podisurilor Miroci si Mehedinti

In afara de acesti factori, destul de important in crearea meandrelor adancite ale Dunarii, un rol insemnat l-a jucat si litologia regiunii. Rocile de rezistenta slaba, nisipurile, argilele si marnele au contribuit si ele la accelerarea eroziunii in adancime. Accentuarea in mica masura a actualelor meandre se datoreaza si actiunii de acumulare a vanturilor de vest, care au depus loess si dune pe marginea lor estica.

Albia majora a Dunarii. Aceasta prezinta doua sectoare distincte:

Sectorul de la iesirea din cuprinsul Podisului Miroci si Mehedinti pana la Calafat

Aici lunca Dunarii este in general ingusta dominate de maluri inalte. Modul de dezvoltare este fragmentar, nu prezinta continuitate. Singurele regiuni unde aceasta se largeste sunt acelea din dreptul fostelor sau actualelor ostroave. Elementele geomorfologice mai importante ale acestui sector sunt: ostroavele, dunele recente sau in parte consolidate, meandrele parasite, micile conuri de dejectie si confluentele.

Ostroavele

Primul ostrov este cel din dreptul gurii Topolnitei – Ostrovul Simian – format din nisipuri fine, spulberate in parte de vanturi si depuse in lunca sau pe terase. Formarea acestui ostrov se datoreaza in mare parte depozitelor pe care Topolnita le adduce in Dunare. O parte din nisipurile si pietrisurile aduse de Topolnita formeaza un mic con de dejectie inainte de confluenta.

Acumularea cea mai pronuntata se observa in zona Ostrovului Corbului, intre Hinova si Batoti. Aici a fost pana acum ceva timp un ostrov. Astazi bratul stang a fost colmatat, iar din el a mai ramas doar un belciug, un meandru parasit de mari proportii.

Intre Batoti si Tiganasi se gasesc trei ostroave: Bordei, Orabovita si Tiganasi. Incepand de la sud de Tiganasi si pana la nord de Prahovo cursul Dunarii se desface in doua brate, inchinzand la mijloc cel mai mare ostrov al Olteniei, cunoscut sub numele de Ostrovul Mare.

In afara de aceste ostroave, astazi pe cale de transformare complete, Dunarea mai prezinta pana la Calafat, si alte ostroave: Casova, Tarn, Golia.

Majoritatea ostroavelor mai mari sunt astazi pe cale de a fi inglobate luncii, datorita stadiului lor mai inaintat de evolutie. Ostroavele din acest sector se gasesc in diferite stadia de evolutie mai mult sau mai putin inaintate, acest process fiind influentat mai ales de actiunea vanturilor ce traverseaza aceasta zona.

Sectorul Calafat – T. Magurele.

De la Calafat spre est incepe cu adevarat lunca dunareana. Lunca Dunarii se prezinta de aici in aval, ca o formatiune bine conturata, cu caractere deosebite de cele ale sectorului din amonte. Ea este dominate aici de multimea baltilor. Pentru a usura urmarirea fenomenelor de aici lunca Dunarii, de la Calafat la T. Magurele, se imparte in mai multe subunitati:

Subunitatea Vidin – Calafat se intinde pe malul bulgaresc de la Sef la Raenovat; ea este strabatuta de o multime de paraiase si cateva resturi de balti. Pe malul nostrum ea este mai putin dezvoltata.

Subunitatea Accear – Nebuna este caracterizata prin faramitarea dusa la extreme a baltilor. Ostroave de forma lunguiata si subtiri se observa destul de des in aceasta subunitate. Dintre acestea principalele sunt: Pietris si Caluga. Primavara, aceasta regiune de lunca are aspectul unei adevarate “mari interioare” ; baltile se unesc cu fluviul. Dupa trecerea acestei situatii anormale si periodice, aluviunile depuse se usuca si sunt transportate de vanturile care le depun sub forma de dune, pe loc sau mai departe.

Subunitatea Rast este desfasurata numai pe malul stang si se intinde pana la o linie care uneste Hoarca cu un punct situate la NE de Laoet. Aici se remarca prezenta baltilor:Rast, Bocioasa, Renea, Coldova si Stramba. Ca un fapt aparte, trebuie semnalat aici cursul sinuos al paraului Cilieni, care intra in lunca Dunarii, la vest de Magura Musatului si ajunge pana la Bistretu Nou.

Subunitatea Bistret – Bechet intinsa pana la “poarta” Rahova – Bechet este caracterizata prin faramitarea partii sudice a baltilor Bistretu, Nedeia si Carna sun influenta vanturilor intr-o multime de balti mai mici de forma lunga si subtire. Jiul, datorita aluviunilor lui bogate, formeaza la confluent un mic con de dejectie; sub influenta acestuia, Jiul si-a mutat gura de varsare cu cca. 13 km spre vest. Aici, Jiul formeaza una dintre cele mai frumoase campii de confluent din tara.

Subunitatea Dabuleni – Baslii este zona in care se intinde cea mai mare balta a Olteniei – balta Potelu. In vest , dunele au acoperit canalul de alimentare si au facut ca uscatul sa inainteze spre est in detrimeniul baltii. In est, fragmentarea este abia in faza incipient, iar canalul de scurgere functioneaza. Ostroavele pastreaza aceeasi forma lunguiata.

Subunitatea Ghigheni – Izlaz se intinde pana la linia est Samovit – Izlaz, unde se afla “poarta” cea mai stramta a luncii dunarene datorita pintenului de calcare cretacice de la Samovit. In aceasta subunitate Dunarrea prezinta cel mai pronuntat meandru, indreptat spre nord, ceea ce face ca apele sa roada mai mult in malul stang, iar lunca sa se desfasoare pe malul drept. Tot aici trebuie sa inglobam si ultima portiune din lunca si anume acea care se intinde la est de cele descries mai susu si care apartine tot Campiei Olteniei – zona de confluent dubla a Oltului si Osmei cu Dunarea, pana la o linie Nicopol – T. Magurele. Aceasta poate fi numita mai simplu campia de confluent a Oltului.

Terasele Dunarii in Oltenia

Terasa Ciuperceni

Este prima treapta care domina lunca. Ea insa nu apare pe toata lungimea vaii Dunarii, de aceea lunca este dominate in mare parte de terasele superioare. Inaltimea absoluta a ei se gaseste intre 35 – 40 m; cea mai larga dezvoltare a ei se afla in zona central a campiei. Aici este dominate de de fruntea teraselor superioare, de 20 si 90 m, precum se de marginea inalta a Podisului Getic. Dunele care ii acopera podulsunt foarte mari si cu directive nord – sud. In regiunea satului Vrancea , ea se desprinde ca o treapta mai joasa de sub muchia terasei de 20 m. Multimea dunelor ingreuneaza descifrarea ei de adevarata treapta morfologica. Locul ei in apropierea luncii este luat de terasele superioare.

Limita ei Nordica se poate urmari pe o linie care pleaca de la nord de localitatea Ciupercenii Vechi si trece prin Smardan – Poiana Mare Pisuclet – Seaca de Camp – dealul via Carnului .

Limita sudica se poate urmari pe o linie care placa din Covei si trece prin Conacul Barca – Putul Candrei unde se racordeaza cu terasa Urzicuta a Desnatuiului.

Mai departe spre est, terasa Ciuperceni apare ca un mic fragment, pe malul stang al Jiului, la Grindeni si Ostroveni. Aici se confunda cu terasa Rojistea din valea Jiului.

In vest intre Bechet si Garcov ea dispare pe o distant de 54 km, lunca fiind dominate de terasele Bailesti si Corabia.

Aproape pe toata intinderea ei, terasa Ciuperceni este acoperita de nisipul dunelor, care au facut ca trecerea la unitatile vecine sa fie foarte greu de descifrat. In afara de o slaba inclinare care se observa in profilul transversal, suprafata terasei Ciuperceni prezinta o inclinare longitudinal vest – est, lucru datorat vanturilor, care au depus nisipul dunelor mai mult in partea de vest. Inaltimea dunelor trece in unele locuri de 5 m.

Terasa este putin fragmentata de vai, din cauza nisipurilor care fac ca apa sa se infiltreze usor in adancime. Singura vala mare este Mozolea cu directive NS. La baza terasei se vad nisipuri si maluri.

Terasa Corabia

Este foarte bine dezvoltata in campia central a sesului oltean, mai putin in campia estica si foarte putin in cea vestica. Raspandirea ei este tot fragmentara, dar in proportie mai mare decat terasa Ciuperceni.

Altitudinea relativa incepe de la 15 m si ajunge pana la 24 m. Ea creste in altitudine de la est la vest. Acoperisul de nisipuri falsifica adevarata ei infatisare.

In regiunea Calafat, dunele dau terasei un aspect colinar si inalta podul ci 10 – 20 m. Vaile care o strabat iau nastere mai ales intre dune si au directive NV – SE. In depresiunea Severin, terasa Corabia apare incepand de la sud de Simian, ca o fasie destul de ingusta, pana la sud de Hinova. Pe podul ei se gaseste una dintre cele mai mari dune din nordul Campiei Olteniei – Glamia Mare.

Ca un mic fragment, terasa Corabia apare la sud de Batoti. In meandrul pe care-l face Dunarea intre Batoti si Crivina, ea apare deasupra terasei Ciuperceni, incepand de la NV de localitatea Tismana pana la sud de Crivina. Este acoperita in intregime de dune. Mai la sud, incepand de la nord de localitatea Izvorul Frumos, apare ca o fasie lunga de cca. 16 km si lata de numai 1 -2 km, pana la Balta Verde.Dunele ii mukeaza suprafata, schimbandu-i netezimea. Terasa Corabia se poate vedea de asemenea in meandrul pe care-l face Dunarea intre Gruia si Garla Mare, la localitatea Pristolul. Mai bine dezvoltata apare incepand de la Vatra pana la confluent Drincei cu Dunarea. Dunele sunt singurele accidente de pe podul intins al acestei terase, care in multe locuri poarta nume de dealuri: Dealul Vartopului.

De la nord de Cetate si pana la sud de Basarabi, terasa lipseste, lunca venind in contact direct cu terasa superioara Bailesti. Incepand de la nord de Calafat, limita cu terasa Bailesti se poate urmari spre est, printr-o linie care trece pe la Ferma Ghenea, nord Viile Comani, sud gara Golenti, Magura Vacareanu, Magura Obieloaia, Dealul Grindul Mare, nord Coveiul si Amzulesti. De aici si pana la est de Desnatui, terasa Corabia se racordeaza cu terasa Amzulesti din valea Desnatuiului, atat pe partea stanga cat sip e partea dreapta.

Mai departe dispare si nu se mai vede decat incepand de la Nedeia spre Zavalu, unde se confunda cu terasa Malul Mare din valea Jiului.

In partea de nord ea se racordeaza perfect cu terasa Jiului, iar la vest de Dabulenisi pana la est de Potelu, dispare.

Incepand de aici, printr-o linie cu directive NE, paralela cu actualul curs al Dunarii, limita ei Nordica se poate urmari pe la Magura lui Butoi si Magura Mutului, de unde apoi se contopeste cu terasa Hotarani din valea Oltului.

Podul terasei este brazdat de o serie de vai paralele si cu directive NV – SE, iar in aceasta portiune are aspectul unei adevarate trepte morfologice.

Terasa Flamanda

Este cea mai ianlta tersa a Dunarii din cuprinsul Campiei Olteniei.Altitudinea relative este de 90 m, iar cea absuluta este cuprinsa intre 85 – 100 m. Inaltimea de 120 m pa care o are in partea de NV sic ea de 85 m in partea de E, arata inclinarea in in aceasta directie.

Stratele Pliocene au suferit in partea vestica a Campiei Olteniei o slaba ridicare – de aceea eroziunea apelor a ajuns pana la depozitele pontiene si chiar meotiene. Caracterul acestei slabe deformari tectonice a fost accentuat de depozitele eoliene depuse de vanturile cu directive NV – SE care au depus nisipuri mai mult pe fruntea teraselor si mai putin in restul pudului lor.

Terasa Flamanda se gaseste in toate sectoarele Campiei Olteniei. In depresiunea Severin ea apare sub forma de umeri

Marginea Nordica si estica a terasei vine in contact cu dealurile Podisului getic, pe bordure carora se vad mici resturi ale celei mai mici terase a Dunarii.

Structura terasei Flamanda se poate vedea in malul stang la topolnitei, la cca. 100 m nord de podul soselei Simian – T. Severin. La baza se vadargile vinete si galbene, marne si nisipuri pontiene pe o grosime de 20 m. Deasupra depozitelor pontiene urmeaza nisipuri fluviatile si pietrisuri, iar deasupra acestora in unele locuri, se constata un deposit loessoid din luturi rosii.

Fruntea terasei se poate urmari, spre est, incepand de la Simian, printr-o linie care merge parallel, in partea de nord, cu calea ferata, pana la zavoiul Baran, unde atinge marginea Podisului getic.

Spre sud ea dispare din cuprinsul depresiunii Severin si reapare numai cu un mic umar, la est de Batoti. Ca o fasie lata apare in nordul depresiunii Flamanda, ingustandu-se spre est, la nord de Scapau, unde chiar dispare. Cu o latime de 6 km terasa Flamanda apare la nord de Izvorul Frumos si tine pana la nord de Burila Mica. Fruntea ei tesita si inclinata spre SE, se poate urmari apoi pe la nord de localitatile Burila Mare, Deveselu si Scapau. In partea de NV apar in malul Dunarii depozitele pontiene si meotiene. Vaile mici au , ca si Dunarea, directive NV – SE. Pe marginea arcului de cerc descries de Dunare intre Scapau si Patule, terasa Flamanda lipseste. Ea reapare in mijlocul acestei depresiuni ca un martor in regiunea Flamanda – Danceu. Aceasta portiune reprezinta un martor de eroziune. Altitudinea martorului Flamanda scade pe directia NE – SV, de la 110 la 98 m.

Spre vest, terasa se intinde pana la Dealul Capul Dealului, spre est pana aproape de Cioroboreni, iar la sud, pana la Danceu.

Intre valea Blahnita si valea Caraula – Galicea, terasa Flamanda ocupa cea mai mare suprafata dintre toate terasele de aici. Contactul cu terasa superioara este foarte sters si urmeaza o linie care pleaca de la sud de Patulele, din punctual Dealul Batran, trece prin padurea Sterie spre est si ajunge la localitatea Valea Anilor.

Suprafata terasei este aproape in intregime acoperita de dune consolidate, care ajung pana in nord la Risipiti. Valea asimetrica a Corlatelului – Drincea, care o taie in doua, este adanca si prezinta doua terase. Versantul stang al acestei vai formeaza cuesta cea mai lunga din Campia Olteniei.

De la Caraula, contactul urmeaza o linie, vest Dealul Mare, Dealul Viilor, vest Rudari. Mai departe linia trece prin vest de Magura Camiloiului si pana la est de localitatea Galicea Mare, unde se termina.

Terasa reapare la sud de Giubega si Perisoru, unde fruntea terasei superioare, care este foarte lina trece pe nesimtite in cuprinsul ei. La sud terasa ajunge pana la localitatile Cetatuia, Intorsura unde se racordeaza cu terasa Desnatuiului.

Intre Desnatui si Jiu, Flamanda apare destul de bine dezvoltata la sud de cota 110 m. Fruntea ei domina terasa Bailesti.La est de Jiu, terasa se racordeaza cu terasa Simnic prelungindu-se spre sud la Sadova si Damian. Fruntea ei care face arc de cerc, se poate urmari prin punctual Cismeaua Alba si Dealul Ascuns, apoi se prelungeste spre est la nordul Comunei Dabuleni, sud Iencuta si Vadastrita. Aici ea este acoperita in intregime de dune, iar in punctual Dealul Ascuns fruntea terasei este abrupt. La baza apare unul dintre cele mai puternice izvoare ale Campiei Olteniei – Cismeaua cu 32 de guri. Prezenta acestiu izvor indica suprafata superioara a argilelor levantinecare formeaza patura impermeabila.

Terasa Perisoru

Este cea mai inalta si cea mai veche dintre terasele Dunarii in cuprinsul Campiei Olteniei. Ea lipseste in multe locuri, fiind erodata de apele Dunarii in epocile ulterioare formarii ei. Altitudinea absoluta variaza intre 150 m, in vest si 90 m in est.

Terasa Perisoru se vede sub forma de umeri la nord de T. Severin la cota 119 m vest Dudasul Schelei si valea Fantanei, la sud de Dealul Budilovat si Dealul Magheru. Ea apare apoi la sud de Dealul Rasura si partea de est a Dealului Musei si Dealul Trestenic.

Ca treapta morfologica se poate urmari pe o distant mai mare, incepand de la est de Zavoiul Baran, Dealul 128m, Dealul Poroina, Dealul Bechetu, Dealul Dalban si Dealul 141 m. Spre sud ea dispare ca treapta si se poate urmari numai sub forma de umeri. Incepand de la valea Gura Mojiei spre sud, terasa Prisoru dispare.

Pe toata intinderea ei este dominate de suprafata de eroziune Erghevita care se afla la 200 – 220 m altitudine absoluta avand aici un character de terasa de eroziune, fiind taiata in depozitele pliocene.

Terasa Perisoru se poate observa ca un mic fragment in regiunea Batoti, iar ca un pinten subtire, ea apare in continuarea spre vest a Dealului Alion.

Spre vest ea ajunge pana in malul Dunarii, unde Dealul Viilor domina lunca cu peste 100 m. Caracterul de pinten foarte subtire se datoreaza eroziunii ulterioare a Dunarii din stadiile Mindel si Riss. Pintenul desparte cele doua depresiuni, a Severinului in nord, si a Vanjului in sud.

Incepand de la Valea Anilor, terasa apare ca o fasie continua pana la Radovan, lipita de marginea podisului getic si intrerupta de vaile Corlatel, Drincea si Caraula.

Structura terasei se poate vedea la sud de Plenita, in carierele de la Dealul Stramb. Pietrisurile si nisipurile fluviatile cu structura torentiala stau la baza. Grosimea stratului nu se poate aprecia din cauza deschiderilor prea mici. Loessul, care este foarte calcaros are 3 – 4 m grosime. La baza pietrisurilor si nisipurilor de terasa urmeaza 2 m de nisipuri vinete si galbene stratificate orizontal. Sub acestea urmeaza un strat de bolovanisuri mari care ajung la 50 – 60 kg, uneori chiar la 100 kg.

Marimea pietrisurilor din baza si alternarea cu depozite de nisipuri stratificate par a indica o linie apropiata de tarm. Ele sunt depuneri la marginea ramasitelor lacului levantin.

Depozitele de terasa au o structura incrucisata, iar cele ale levantinului superior sunt dispuse in strate, aratand deci o apa mai linistita in care s-au depus nisipuri lacustre peste ele. Depozitele levantinului superior auun character mixt – flivio-lacustru. Faciesul superior al levantinului este in parte conglomeratic.

VAILE AFLUENTE DE ORDINUL I

Valea Oltului

Valea Oltului este cea mai mare vale afluenta a Dunarii, iar importanta vailor afluente scade de la vest la est.

Determinarea varstei teraselor se poate face cu mai multa precizie decat in restul campiei, datorita orizonturilor de loessuri si soluri fosile bine dezvoltate. Valea Oltului este singura portiune din Campia Olteniei unde se poate aplica cu success metoda determinarii varstei teraselor cu ajutorul loessurilor si solurilor fosile.

Limitele vaii Oltului

Limita de vest a vaii Oltului se poate urmari, incepand de la nord la sud prin Dealul Sarului, Padurea Calugareasca, Padurea Frasinetu, Dealul Potroseni, Comanca, Vladila, Brastavatu, Gradini si Obarsia Veche.

Limita estica trece prin cota 210 m (nord- est de Slatina), cota 191 m (est Slatina), Padurea Lupesti, Dealul Branistei, Cota 164m, Alimanesti, Magura Visei, Magura Boului, cota 132 m, cota 143m (sud Draganesti), Apoi cumpana apelor dintre Olt si Calmatui, relungita printr-o linie care trece pe la est de localitatile Plopii Slavitesti, Slobozia Mandra si de aici spre sud pana la T. Magurele. Valea Oltului este o vale asimetrica tipica. Versantul stang este peste tot abrupt iar cel drept prelung si cu terase joase.

Lunca Oltului

Este asezata, ca si lunca Dunarii tot la periferia Cmapiei Olteniei. Ea intregeste astfel spre est “ arcul de crec depresionar” care se intinde pe aproape doua treimi din hotarul acesteia.

Lunca Oltului are o directive aproape meridian, cu o usoara deviere spre SE, de la confluenta cu Oltetul.

Cu toata uniformitatea de infatisare care apare la prima vedere, in lunca Oltului se pot distinge totusi doua sectoare deosebite:

-sectorul nordic, dintre Slatina si Draganesti, in care lunca este dominata pe ambele parti numai de terase. Ea nu ia nicaieri contact direct cu campul. Albia Oltului isi mentine cursul numai in partea estica a luncii, iar meandrele sunt putine.

Vaile afluente vestice prezinta confluente paralele, lucru care nu se intalneste in sectorul sudic. Panta albiei minore a Oltului este cea mai mare in acest sector, iar reteaua de vai afluente este mai numeroasa si mai puternica.

-sectorul sudic, se intinde de la Draganesti si pana la Izlaz. Incepand de la sud de Draganesti, malul stang al Oltului este lipsit de terase. Mici fragmente apar din loc in loc, insa ele nu schimba aspectul abrupt al marginii vestice a Campiei Calmatuiului, care domina net lunca Oltului. Diferenta de altitudine se mentine peste tot intre 50 si 60 m. Malul drept este si el mult mai redus ca inaltime si se pierde pe masura ce se inainteaza spre sud. In acest sector, Oltul isi schimba deseori cursul.

Privita in general, lunca Oltului in cuprinsul Campiei Olteniei se prezinta ca o zona mai coborata si destul de mare, ca dimensiuni. Ea trece de 85 km lungime, fiind continuarea culoarului care incepe la iesirea Oltului din munte. Ca fenomene geomorfologice trebuie remarcate in cuprinsul ei: confluente paralele, mutari de cursuri, terase locale, despletiri in brate, meandre divagante, albii parasite si meandre compuse.

Oltul este singurul rau transversal al Campiei Romana care intr-adevar formeaza o campie in inteles de complex geomorfologic (lunca sit erase). Mai sunt si alte rauri care formeaza campii, dar la acestea complexitatea vailor nu este asa de mare ca la Olt. Terasele la celelalte rauri ale Campiei Romane apar sporadic; numai luncile au continuitate, dar acest lucru nu este suficient pentru a intregi imaginea unei campii fluviatile.

Terasele Oltului

Terasa Stoenesti

Formeaza prima treapta a vaii Oltului. Altitudinea absoluta si relative scade, de la nord la sud. Astfel la Stoenesti, la Stejaru, Viisoara si Comani, altitudinea relative este de 10 m. La Babiciu ea scade la 8 m, la Cilieni ajunge la 6 m, pentru ca la Izlaz sa nu depaseasca 3-5 m. Dezvoltarea terasei Stoenesti nu este uniforma.

Pe partea stanga, ea apare, la sud de Ipotesti, ca o fasie cu latimea maxima de 2 km. Lipsa teraselor superioare face ca podul acestei terase sa fie dominat cu cca. 40- 50 m de fruntea terasei Coteana. La sud de Daneasa dispare si nu se mai observa decat fragmentar, sub forma de umeri mici, aliniati sub versantul dominant al Campiei Calmatuiului, astfel ca ea nu mai prezinta o importanta morfologica. Fruntea este in multe locuri distrusa si, ca urmare, latimea ei este mult redusa. Din loc in loc, terasa Stoenesti este fragmentata de vaile afluente de pe partea stanga: Darjovul, Iminogul si Jegalia.

Pe partea dreapta, terasa Stoenesti se desfasoara, incepand de la sud de Farcasul de Sus. Fruntea terasei Hotarani, care o domina cu linia ei intinsa, abia vizibila si greu de descufrata pentru un ochi neobisnuit cu morfologia strearsa a campiilor, se poate urmari prin movilele: Parvan, Velei, Gaunoasa(vest Babiciu), Mitrea, Mos Duca, Gartu(vest Scarisoara), Tuguiata(vest Jieni), Moara Isbiceni si Magura Verde, de la sud de localitatea Ursa.

Fruntea terasei Stonesti este marcata de lantul de sate care stau la contactul ei cu lunca, precum si de albia Oltului, care o urmareste pana la Dunare. Forama de fasie ingusta se schimba la sud de Isbiceni unde, intre Izlaz si Ursa, terasa atinge 12 km latime.

Depozitele de baza sunt formate din argile Levantine. Deasupra acestora stau nisipurile si pietrisurile fluviatile, care ajung pana la 6 m grosime. Loessul nu depaseste 4 m grosime.

Culoarea cafenie, porozitatea mare, ca si compozitia petrografica fac din el un deposit loessoid caracteristic. Acesta nu prezinta nici o dunga de culoare mai inchisa, si formeaza un singur orizont, ceea ce arata ca este destul de tanar.

Pentru stabilirea varstei teraselor Oltului, in afara de criteriul altitudinii se folosesc aici: criteriul loessurilor sic el paleontologic.

Tipic este profilul de la Stajaru – Ipotesti. Aici se vad bine depozitele de terasa peste care sta loessul.

Altitudinea terasei scade spre sud, atat pe malul stang, cat si pe cel drept.

Terasa Hotarani

Apartine exclusive malului drapt al Oltului. Altitudinea ei este in medie de 17 – 21 m. In nord la Dranovat, altitudinea terasei trece de 20 m, iar la sud ajunge pana la 12 m. Ca altitudine absoluta scade de la 120 m pana la 50 m. Ca doua triunghiuri cu varfurile ascutite indreptate in aceeasi directive, terasa Hotarani dispare la nord de Brancoveni pentru ca sa reapara la sud de valea Oltetului. De aici se desfasoara triunghiul sudic cu baza spre Dunare.

Fruntea terasei vine in contact direct cu lunca, intre Dranovat si nord Brancoveni, si apoi intre Padurea Bistrita si sud Farcasul de Sus. De aici spre sud ea domina terasa Stoenesti. Inaltimea ei spre lunca este mai mare, 17 – 18 m, iar spre terasa Stoenesti, numai de 8 – 9 m.

Spre vest, limita se poate urmari prin Dealul Izvorul care sta pe fruntea terasei superioare, Dealul Cornesul.

La nord de valea Oltetului, terasa Hotarani nu lipseste decat in dreptul localitatii Piatra Olt, care este asezata pe un mic fragment al terasei Stoenesti.

In zona sudica, marginea ei vestica este pusa in evident de inaltimile de pe fruntea terasei superioare: cota 104 m, Dealul Potopini, Dealul Viilor Hotarani, Farcasele, Magurile Devesel, Popii, Cartu, Spineti, Crucea Mare, Corbului, Tutoiului si Mutului.

Inaltimea ei este din ce in ce mai stearsa spre sud, unde de altfel se confunda cu terasa superioara. Terasa Hotarani ofera destule deschideri.

In regiunea de confluent a tesluiului si Oltetului cu Oltul, terasa Hotarani prezinta o coborare de cca. 5 – 6 m. Acelasi lucru se remarca si la terasele Oltului de pe partea stanga.

Greutatea maxima a pietrisurilor de terasa variaza intre 3 – 4 kg, iar grosimea depozitelor este de cca. 5m la Ganeasa, 10 m la Piatra Olt si de 6 m la Hotarani.

Peste depozitele fluviatile se afla loessul, care are aproape aceeasi grosime in toate profilel 4 – 5m.Loessul terasei este deosebit de cel al celeilalte terase, deoarece el prezinta un orizont de sol fosil(de culoare mai inchisa decat loessul) intercalate intre cele doua loessuri (superior si inferior) vizibile in toate deschiderile. La Hotarani de sub loess se scot pietrisuri si nisipuri pentru diferite constructii. Tot asa de clara apare fruntea terasei Hotarani mai la nord, la Ganeasa. Fenomenul general de formare al terasei s-a petrecut astfel in timp: patru terase dateaza din Riss, acumularea depozitelor de terasa din Riss- Wurn I.

Terasa Caracal

Are cea mai frumoasa dezvoltare dintre toate terasele Oltului si apartine, exclusive, malului drept. Ea se intinde ca o fasie continua, la baza versantului Podisului getic, in nord, si a Campului Diosti – Rotunda in sud, fiind intrerupta numai de lunca Oltetului.

In doua puncte, la sud de Dealul Sarului si la Visina, terasa Caracal se recordeaza foarte clar cu terasele Oltetului si Dunarii. Spre vest, in regiunea nordica, Podisul getic domina aceasta terasa printr-un abrupt de cca. 50 m. Contactul dintre cele doua unitati morfologice care se invecineaza aici este pus in evident si de coturile pe care le fac vaile mici la trecerea lor in zona terasei.

In sud, contactul dintre camp si terasa se vede pe teren printr-o panta, cu atat mai inclinata, cu cat inaintam spre sud. Panta transversal este foarte mica.

Caracteristica acestei terase este continuitatea ei in tot lungul vaii Oltului, din zona dealurilor pana la Dunare. La sud de Dealul Sarului terasa Caracal se intinde pana in malul stang al Oltetului. Una din terasele Oltetului, terasa Branet, care se desfasoara incepand de la nord de Leotesti se uneste cu terasa Caracal la nord de localitatea Olari, formand aceeasi suprafata.

Loessul are aproape 6 m grosime. El prezinta doua benzi de sol fosil, intercalate intre cele trei orizonturi de loess. Suprafata depozitelor de acumulare a terasei se afla la 128 m altitudine absoluta si 28 m altitudine relative. In baza lor se afla argile vinete si galbene levantine.

Varsta terasei Caracal este Riss, atat dupa cele trei orizonturi de loess si doua de soluri fosile, cat si dupa inaltimea depozitlor de terasa.

Ea a luat nastere astfel: patul terasei dateaza din Mindel, acumularea depozitelor de terasa s-a facut in Mindel – Riss, iar taierea vertical sub forma de treapta, a avut loc in Riss.

Terasa Slatina

Este prima dintre terasele inalte care apare pe parte stanga a Oltului. Lipsa celorlalte terase ale Oltului face ca la Slatina, terasa, sa domine cu 50 – 60 m lunca si sa prezinte o morfologie destul de accentuata.

Energia reliefului intrece aici cu mult pe cea a campurilor vestice: Leu – Rotunda si Salcuta – Dranic.

Terasa Slatina se gaseste situate in cuprinsul Campiei Olteniei in partea de nord est. Ea se termina prin Dealul Prooroci (165m) la numai 12 km sud Slatina. Spre nord, in cuprinsul Podisului getic, ea este bine dezvoltata. Spre est, fruntea terasei superioare este reprezentata prin cotele 184 m, 182 m, 172 m si 165m.

Pe podul terasei Slatina se dezvolta generatia vailor: Sirea, continuata prin valea Steharet, Viilor, Urlatura, Valceaua, Tanase si valea Cacova. Fragmentarea fruntii acestei terase ajunge, in unele portiuni chiar pana la formarea martorilor de eroziune. Gradistea Slatinei este rezultatul eroziunii a doua vai laterale, foarte apropiate. Acelasi fenomen poate fi observant si la sud de Brancoveni si la Milcov.

Aceste gradisti nu sunt martori de eroziune, rezultati din actiunea de meandrare a Oltului, ci se datoreaza eroziunii laterale a vailor afluente.

Depozitele levantine in care s-a adancit apa Oltului de la inceput, sunt formate din argile si nisipuri fine, stratificate, care stau la 45 m altitudine relative si la 150 m deasupra nivelului marii. Peste ele au fost depuse formatiunile cuternare fluviatile (nisipuri si pietrisuri) in grosime de 5 – 6m. Deasupra acestora se gaseste loessul, gros de aproape 10 m.

Depozitul de terasa se afla la 50 m altitudine relative. Atat dupa inaltimea depozitului de terasa deasupra luncii, cat si dupa prezenta celor patru orizonturi de loess sincrone cu cele patru glacitatii si trei orizonturi de soluri fosile, sincrone cu cele trei interglacitatii. Varsta terasei poate fii socotita ca fiind Mindel.

Peste depozitele fluviatile, s-au depus in timpul celor patru glacitatii patru orizonturi de loess.

Terasa Coteana

Este mult mai bine dezvoltata decat terasa Slatina. Ea este continuarea terasei inalte de 70 – 80 m care incepe tocmai din regiunea Topologului. Altitudinea relative a terasei Coteana variaza de la 75 m cat are in dreptul Slatinei, la 50 m in regiunea Draganesti, unde de altfel se si termina. Spre rasarit, terasa Coteana este limitata de Campul Carbunarilor (in nord) si de Campia Boiangiului (in sud). Latimea atinge in unele locuri chiar 14 km, iar energia reliefului se mentine intre 40 – 50 m. Terasa nu vine in contact cu lunca decat in doua locuri, la Prooroci si Malul Rosu.

Terasa Coteana este strabatuta de o alta generatie de vai, formata din vaile: Streangul, Carstei, Oboga, Ghizdavul, Ciocarlia, Purcelului, CotenitaGogotesei, Adancata, Jugalia Mare, Gropilor de Fantana si Rusca Jugalia. Numai doua vai, Iminogul si Darjovul, care nu apartin cu tot bazinul lor acestei suprafete, fragmenteaza podul terasei, creandu-si vai largi, in unele locuri chiar cu terase.

Tipul de vale characteristic terasei Coteana este Oboga, care o brazdeaza in lungime pe o distant de cca 15km.

Structura terasei Coteanase vede in deschiderile, de la sud de Dragasani si la est de Daneasa.

Intr-una din deschiderile existente aici poate fi chiar prins contactul dintre depozitele de terasa argilele si nisipurile Levantine stratificate, care se afla la acelasi nivel.

Loessul nu apare in toata grosimea pudului terasei; el are 14 m grosime, in care se pot urmaritrei dungi de culoare inchisa – trei orizonturi de sol fosil. Orizonturile de loess sunt bogate in concretiuni de calcar la baza si sunt in general argiloase. Culoarea este galben – roscata.

Depozitele de terasa se gasesc la 106 m altitudine absoluta si la 46 m altitudine relative. Ele arata o coborare a regiunii cu cel putin 25 – 30 m. Asa se explica de ce terasa Coteana are o altitudine foarte scazuta in regiunea ei terminala.

In structura depozitelor de terasa apar pungi de nisipuri si argile, indoiri ale stratelor de pietrisuri.

Valea Jiului

Consideratii generale

Valea Jiului este a doua vale mare afluenta a Dunarii cu directie NS, avand o asezare central in ansamblul Campiei Olteniei si are un character depresionar, acest fapt datorandu-se , in primul rand adancimii mari si in al doilea rand malurilor lui paralele mai apropiate. Prezinta un character asimetric pronuntat avand malul drept abrupt sip e cel stang prelung.

Adancimea mare a vaii Jiului, precum si prezenta depozitelor foarte putin rezistente la eroziune, formate din nisipuri, argile si marne levantine, care apar pe toata lungimea malului drept au contribuit la crearea celui mai mare centru de alimentare a vanturilor cu nisipuri din Oltenia. La aceasta trebuie adaugata panta mica a albiei Jiului.

Valea Jiului iese din cuprinsul vaii dunarene mai la nord decat valea Oltului, fapt care face sa deosebim in lungul ei doua sectoare, egale ca lungime:

-sectorul nordic, dezvoltat numai in cuprinsul campurilor, situate intre linia Podari – Carcea (nord) si linia Padea – Marsani (sud)

-sectorul sudic, dezvoltat numai in cuprinsul vaii Dunarii si care se intinde pe linia Padea – Marsani pana la actual albia a Dunarii.

Lunca Jiului

Constituie elementul morfologic cel mai nou al vaii Jiului. Ea se dezvolta aproape uniform ca largime in tot cuprinsul Campiei Olteniei cu o singura exceptie, intre Teascu si Bazdana, unde malurile sunt mai apropiate. Lunca Jiului este dominate de inaltimi care incep cu 5 m si ajung la 100 m si chiar peste aceasta inaltime. Inaltimea luncii se mentine intre 70 – 30 m altitudine absoluta. Cursul Jiului prezinta o vadita tendinta de a-si cladi lunca pe partea stanga si de a distruge malul drept, prin eroziune laterala.

Cursul Jiului meandreaza foarte mult. De aici, multimea meandrelor parasite care se vad in lunca. Din toata aceasta multime de meandre, cu directii si forme dintre cele mai curioase, se poate desprinde totusi o evolutie a lor care este de doua feluri: una progresiva si alta regresiva.

Terasele Jiului

Privita sub aspectul dezvoltarii teraselor, valea Jiului prezinta doua sectoare deosebite:

Sectorul nordic in care valea Jiului are un sistem de terase monolateral

Sectorul sudic in care sistemul de terase este bilateral

Terasele sunt bine prinse in cuprinsul vaii si sunt dominate de campurile marginase. Altitudinea teraselor este marita de nisipurile dunelor care le acopera.

Terasa Rojistea

Este terasa cea mai joasa din valea Jiului. Altitudinea ei variaza intre 5 – 12 m si se poate urmari ca o fasie ingusta, incepand din nordul localitatii Secuiul si pana la Dobresti.

In cuprinsul acestei terase se gasesc dune si lacuri. Podul acesteia se prezinta ca o “mare cu valuri”. Fruntea terasei superioare se poate urmari usor sub forma unei pante foarte line, care apare la stanga.

Profilul terasei este foarte greu de observat, deoarece nu exista deschideri, totul fiind mascat de dune. Este vorba de un singur loess, ceea c ear corespunde ca si varsta ci Wurm II.

Terasa Malu Mare

Aceasta se situeaza ca altitudine absoluta ceva mai sus decat terasa Rojistea (90 m in nord si 67 m, in sud). Altitudinea relative variaza intre 15 – 22 m. Deschideri se gasesc la Malul Mare, unde loessul are 5 – 6 grosime si in care se observa o mica dunga mai inchisa la culoare, un sol fosil. Loessul are doua orizonturide culoare galbena deschisa si este foarte nisipos. Sub loess se vad nisipuri si pietrisuri mici.

Terasa Malul Mare este bine dezvoltatapana la Adunatii de Geormane. Spre sud masa puternica si nisipuri mascheaza adevarata forma a acestei terase.

Ca varsta, din cele descries mai sus, precum si dupa altitudine fata de terasa Rojistea, se vede ca suntem in fata unei trepte morfologice mai vechi, adica din Wurm I.

In sectorul sudic, terasa Malul Mare apare pe ambele maluri ale vaii Jiului. Si dintr-o parte si din alta, ea are forma unui evantai deschis spre sud. Pe partea dreapta, terasa Malul Mare se desface de la nord de valea Stanciului. Fruntea terasei formeaza chiar malul luncii.

Loessul nu este tipic aici, fiind spalat, astfel ca nu se poate vedea in toata grosimea lui. El este un loess albicios, format din particule foarte fine de cuart, un fel de praf. Un astfel de loess prafos se mai poate vedea numai la Gruia in raionul Cujmir sau la Calafat.

Private din lunca, pe o distant mai mare, aceste strate dintre Zavalu si Comosteni, prezinta ondulari foarte largi, iar loessul are grosimi mari intre acestea. Ondulatiile apar mai ales in stratele de argila superioare.

Pe partea stanga terasa Malul Mare se desfasoara incepand de la nord de Listeava. De aici se intinde spre sud, unde are o latime din ce in ce mai mare. Fruntea terasei superioare care o limiteaza spre est, se poate desprinde in lungul unei linii, scoase in evident de Movila lui Carnat si Magura de la Putul lui Vlad. Mai departe, marginea ei poate urmari pe la nord de Calarasu, pentru ca in apropiere de Dabulenisa se termine. Loculei, deasupra luncii, este luat de terasa superioara. Spre sud, terasa Malul Mare numita local “terasa Bechetul Nou”, se confunda cu terasa Dunarii, care are aceeasi altitudine. Fruntea ei este aceea a unui evantai deschis spre sud.

Terasa Barza

Aceasta terasa apare ca o fasie continua, pe partea stanga, incepand de la Preajba si tine pana la Dobresti. De la Dobresti la Giorocul Mare, fruntea terasei superioare o delimiteaza destul de bine. Intre Ghindeni si valea Leului, terasa Barza este dominate direct de campul Leului. De la Ghindeni spre nord, o mica fasie a terasei superioare se interpune intre terasa Barza si marginea campului.

In sectorul sudic, terasa Barza se desfasoara tot sub forma de evantai, cu latime din ce in ce mai mare spre sud-vest. In sectorul Nordic dunele o acopera pe portiuni destul de mari.

Altitudinea relative a terasei variaza intre 30 si 40 m.

Structura ei se poate vedea in versantul drept, la nord de soseaua care duce de la Valea Stanciului prin lunca la Murta.

Loessul are la Barza 8,30 m grosime si prezinta doua benzi de sol fosil, care face sa datam terasa ca fiind de varsta Riss.

Terasa Simnic

Aceasta apare la o inaltime superioara terasei Barza, fiind mai bine dezvoltata decat tersa Carcea, treapta cea mai veche, dar cea mai putin dezvoltata si care apare numai sub forma de umeri.

Incepand de la est de Craiova si pana la sid-vest de Carcea, terasa Simnicapare ca o treapta morfologica, destul de bine conturata. Latimea ei ajunge la cca. 3 km. intre vest Cosoveni si Ghindeni ea apare ca mici fragmente. Intre Ghindeni si valea Leului lipseste.

De aici spre sud ea se dezvolta pana la Caciulatesti ca o fasie ingusta, care urmareste parallel marginea campului. Numai in doua locurieste dominate de fruntea terasei superioare, care se vede aici sub forma a doua fragmente. Spre sud latimea ei creste.

Adevarata ei forma este vizibila in dealul Parvului, unde se racordeaza cu terasa Flamanda din valea Dunarii, cu care formeaza aceeasi suprafata.

Pe partea dreapta, terasa Simnic se dezvolta foarte putin, la nord de Padea, la contactul ei cu campul Dranic – in regiunea Padurea Dranic.

Cota 110 m arata ca altitudinea terasei deasupra luncii este de 60 m. la sud de Padea ea se contopeste cu terasa Dunarii. Intinderea terasei Simnic este forate redusa pe malul drept.

Altitudinea ei absoluta variaza intre cotele 126 m si 85m, iar cea relative intre 60 – 40 m. Totusi, avand in vedere inaltimea relative, precum si pozitia ei deasupra terasei Barza, consideram terasa Simnic ca fiind de varsta Mindel, adica sincrona cu terasa Flamanda din valea Dunarii si cu terasa Slatina din valea Oltului.

Terasa Carcea

In afara de terasele descries mai inainte, care apar, atat ca trepte morfologice foarte clare, cat mai ales ca depozite etajate la nivele diferite, in valea Jiului se mai pot observa mici fragmente dintr-o terasa mai inalta, pe care o numim terasa Carcea.

Umerii acestei terase apar numai pe partea stanga, la vest de fruntea campului, in regiunea Apele Vii, la ves de Cosovenii de Sus si inainte de a urca la Carcea. Peste tot, acesti umeri sunt acoperiti de nisipul dunelor. Pe partea drepta ea nu apare ca trepta morfologica, marginea campului Salcuta – Dranic dominand direct lunca Jiului.

La Bucovat, orizontul de pietrisuri si nisipuri are grosimi de 2 – 3 m, la fel ca sic el de la Bazdana. La Podari, in dealul lui Solomon, dupa M. Popovat, acest orizont ajunge la 15 m grosime.

VAILE AFLUENTE DE ORDINUL II

Vaile Oltetului si Tesluiului sunt singurele vai afluente ale Oltului, care prin marimea si prin elementele morfologice legate de ele, impun peisajului de nord al campiei, in zona interfluviului Jiu – Olt, o nota caracteristica. Ele constituie accidente importante in monotonia peisajului de campie de aceea merita o atentie deosebita.

Valea Oltetului

Cel mai mare affluent al Oltului pe partea dreapta apartine in buna parte Podisului getic. Numai cursul cu totul inferior si confluent apartin Campiei Olteniei. Caracterele care diferentiaza cele doua sectoare ale vaii Oltetului: cel de podis sic el de campie sunt : directia, largimea si adancimea ei.

In nord, valea Oltetului este stramta, iar urme de terase nu se vad decat sporadic si adancimea ei trece de 80 m.

In sud, la trecerea in cuprinsul campiei, valea se largeste, ajungand in medie la cca. 7 km. Intre Dealul Muierii si Dealul Sarului, la tesire in valea Oltului, ea atinge 14km latime, iar adancimea scade sub 60 m.

Dezvoltarea teraselor pe partea stanga, la nord de Leotesti si pe partea dreapta, la est de Margaritesti, precum si indoirea cursului Oltetului sub forma unui arc decerc cu convexitatea spre vest sunt alte elemente care indica trecerea intr-o alta unitate de relief.

Datorita largimii vaii Oltetului Campia Olteniei capata forma unui golf, care patrunde in cuprinsul Podisului getic pana la nord de Bals.

Valea Oltetului prezinta si ea cele doua elemente morfologice principale: lunca si terasele.

Lunca Oltetului

Atinge in medie o latime de 3 – 4 km, are o panta de cca. 1,25 m la km. ea face ca apele Oltetului sa depuna materialele transportate, sa formeze meandrea foarte largi, sa-si schimbe cursul sis a inunde lunca primavera cand isi revarsa apele.

Afluentii de pe partea stanga formeaza un curs parallel inainte de punctual confluentei. Acest fenomen al confluentei paralele se datoreaza depozitelor groase pe care le lasa apele Oltetului in imediata apropiere a malului stang.

Terasele Oltetului

Terasa Osica de Jos

Cu altitudini de 3 – 5 m deasupra luncii, constituie prima treapta de relief, dupa lunca. Ea apare ca doua petice mici la sud de localitatea Osica- de- Jos si in vestul localitatii Soparlita.

Terasa Teisul

Are 7 -10 m altitudine relative. Ea se desprinde de la nord de Leotesti si se intinde spre sud pana la Dealul Gorganul care o domina. Ea are forma unui triunghi cu baza lipita de terasa superioara, iar pe cele doua laturi fruntea ei este limitata de paraul Gengea.

Terasa Parscoveni

Se desface din marginea Nordica a satului Olari si se continua ca o fasie ingusta deasupra luncii, pana in marginea localitatilor Soparlita, de unde apoi dispare, confundandu-se cu terasa superioara.

Altitudinea relativa este de 17 – 20 m, iar cea absoluta se gaseste la 130 m.

Terasa Branet

Este terasa cea mai bine dezvoltata de pe partea stanga. Ea se desface sub forma de evantai, incepand de la nord de localitatea Leotesti. Podisul getic, prin dealurile Leotestilor si Sarului o domina cu 30 – 40 m, iar valea Barluiului, cu directive nord- sud, o taie in doua. Altitudinea absoluta se mentine intre 130 – 140 m, iar cea relative, intre 25 – 35 m.

Terasa Voineasa Mica

Este cea mai intinsa si cea mai inalta terasa a Oltetului din cuprinsul campiei. Ea apartine numai malului drept. Altitudinea relative ajunge la 40 – 50 m,iar cea absoluta la 130 – 145 m. ca si terasa Branet, aceasta se desfasoara sub forma de evantai, incepand de la nord de Margaritesti. Podul terasei Voineasa Mica este fragmentat de o serie de vai adanci, care formeaza aici o generatie distinct. Aceste fragmentari poarta numele de dealuri. Fruntea terasei este erodata de apa Oltetului, care reteaza depozitele cuternare si Levantine, in regiunea Voineasa Mica, pe o adancime de 40 m, lasand sa apara foarte bine profilul geologic. In partea de sud, valea Tesluiului o fragmenteaza mai mult, iar la sud de acesta dispare, pierzandu-se pe nesimtite in campul Diostilor.

Valea Tesluiului

Este cu mult mai mica decat decat valea Oltetului si copiaza directia acestuia, insa la o departare de 6 – 7 km spre sud-vest si sud de ea.

Tesluiul este ultima vale mare cu care se termina spre sud bazinul hidrografic al Oltului. Ea apartine ca lungime, jumatate Podisului getic si jumatate campiei. La trecerea in zona campiei, caracterul morfologic se resimte in mod deosebit, ca infatisare.

Incepand de la Robanesti, valea Tesluiului se largeste, iar terasele apar destul de clar, fie sub forma de umeri, fie ca suprafete intinse. Bazinul hidrografic al Tesluiului in campie prezinta aceeasi asimetrie, ca si a Oltului. Vaile de pe partea dreapta sunt mult mai numeroase si mai lungi. Valea Tesluiului este in general o vale adanca, cu maluri inalte, cu meandre adancite si cu terase care apar in unele locuri in mod fragmentar.

In valea Tesluiuluise poate urmari mai clar ca oriunde relatia dintre morfologia pe care o creaza apele scazute si cele crescute. Primavera, mai ales, apele Tesluiului ies din cuprinsul vaii minore si inunda lunca, erodand fruntea teraselor sau chiar a campurilor. Astfel se explica aceste forme de relief care nu pot fi inteles numai prin prezenta actualului firicel de apa.

Valea Tesluiului strabate in cuprinsul Campiei Olteniei patru regiuni deosebite ca mod si timp de formare.

Lunca Tesluiului

De la Robanesti si pana la Dragoesti, ea se mentine in medie la 1 km latime, ajungand in unele locuri chiar la 2 km.De aici si pana la Viisoara Clacasi, lunca Tesluiului are caracterul unui culoar stramt de 2 – 300m.

Lunca are forma meandrata ca si albia actuala a Tesluiului. Ea este rezultatul apelor crescute. In cuprinsul campiei, apele Tesluiului parcurg cca. 65 km si coboara de la 140 m cat au la Robanesti, pana la 65 m, cat au la varsare in Olt. Panta este de cca. 0,70 m/km.

Terasele Tesluiului

Sunt in numar de patru si apar bilateral, insa nu in mod continuu, ci fragmentar; de aceea valea are un caracter asimetric alternativ.

Cea mai clara prezentare a teraselor sa afla pe partea dreapta, iar aici in mod continuu numai incepand de la localitatea Argentoieni si pana la Resca.

Terasa Popanzalesti

Are o altitudine relative de 5 m, apare ca un mic petic la localitatea cu acelasi nume si la sud de confluent vaii Vlasca.

Terasa Dobrosloveni

De 8 – 10 m apare pe ambele maluri ca fasii foarte inguste. Ea nu prezinta continuitate

Terasa Cosereni

Are o altitudine relative de 18 – 20 m, apartine mai mult malului drept. Structura ei se poate vedea foarte bine in malul drept, dupa trecerea Tesluiului, la urcare in satul Boanta.

Terasa Cezieni

Are o altitudine relative de 27 – 30 m, fiind cea mai inalta treapta care se intalneste in valea Tesluiului. Ea apare, mai ales de la Viisoara Mosneni spre aval si este bine dezvoltata in regiunea Cezieni.

Tabelul nr. 1

Schema generala a teraselor din Campia Olteniei

CAPITOLUL II

INTERFLUVIILE SAU CAMPURILE

Campul Leu – Rotunda

Acesta apare ca un pinten pe care-l trimite spre sud podisul getic. El poate fi mai bine comparat cu o “peninsula” inconjurata din toate partile de vai fluviatile: valea Oltului si Oltetului, in est, valea Jiului, in vest si valea Dunarii, in sud.

Cosideram ca apartinand campului Leu – Rotunda regiunea cuprinsa intre linia: Margaritesti, Corlatesti, Caracal, Devesel, Crusov, nord Urzica, Dealul Ocolnei, Marsani, vest Castranova, Ghindeni si vest Carcea. Spre nord, campul se intinde pana la o linie care pleaca de la Carcea si trece prin Robanesti, Margaritesti si Bals. Singura vale mare care fragmenteaza suprafata campului este valea Tesluiului. Altitudinea absoluta a suprafetei campului se gaseste intre 110- 170 m. ea scade de la NV spre SE, precum si de la vest la est.

Cumpana apelor prezinta un mers anormal. Ea este mult mai apropiata de valea Jiului si mai departata de valea Oltului. Vaile afluente Oltului sunt lungi si de un parallelism uimitor. Ele oglindesc directia impusa hidrografiei minore de catre vant prin intermediul dunelor in primul rand ca si de usoara inclinare a depozitelor levantine spre SE.

Afara de stratul de sol se considera ca apartinand cuaternarului, 5 – 10 m din asa numita argila galbena sau rosie care este in realitate un deposit loessoid deluvial foarte nisipos, plus nisipurile eoliene.

Faciesul depozitelor levantine este in general nisipos, argilos, marnos si ceea ce prezinta characteristic este prezenta pietrisurilor, care la prima interpretare ar parea ca sunt cuaternare.

Grosimea stratului de pietrisuri variaza de la 5 – 15 m. adancimea la care se gasesc de la suprafata terenului este de 30 – 50 m. altitudinea absoluta la care se gasesc este urmatoarea: 130 m la Leu, 130 m la Carcea, 108 m la Castranova, 110 – 105 m la Gioroc, 100 m la Liiceni.

Dupa cum se vede, acest orizont de pietrisuri pare a fi continuu si poate fi interpretat a fi depozite litorale ale vechiului tarm al lacului levantin care a oscilat mult in regiunea nordica a Campiei Olteniei. Deasupra orizontului de pietrisuri se afla cel de nisipuri stratifiate si de argile nisipoase rosii, care apar in deschiderile din valea Leului, in central stratului.

Prezenta argilelor rosii cu lignit, a argilelor nisipoase brune cu lignit, precum si alternanta stratelor de nisipuri fine si argile galbene si cenusii nu lasa nici o urma de indoiala asupra varstei levantine a acestor pietrisuri.

Fund de lac in tot pliocenul, sudul Olteniei a devenit uscat o data cu umplerea complete a lacului levantin si retragerea ultimelor ramasite ale acestuia.

Incepand de la sfarsitul levantinului, campul Leu – Rotunda, a intrat sub actiunea de modelare a agentilor externi.

In periglaciar ea este suprafata de eroziune, iar in cuaternar suprafata de acumulare eoliana si de eroziune a apelor curgatoare.

Acumularea eoliana, eroziunea si acumularea fluviatila sunt cele trei procese principale ale actiunii de modelare, care au dus la actual infatisare morfologica a campului Leu – Rotunda.

Slaba actiune neotectonica care s-a manifestat in cuaternar in aceasta regiune a dus la o usoara valurire pe directia nord – sud.

Ca elemente morfologice principale se disting: dunele, in partea de vest si vaile seci, lungi de zeci de km, in partea de est.

Caracteristica acestor vai este in primul rand paralelismul de directive NV – SE spre Olt si SE – NV spre Jiu. Directia de orientare a acestor vai coincide cu directia vanturilor de vest specific intregii Campii a Olteniei si cu usoara inclinare a stratelor.

In partea de vest a campului, explicatia orientarii si paralelismului este data de prezenta dunelor care au aceeasi directie.

Micile valuri care se vad la vest de Caracal, in regiunea Redea – Rotunda – Obarsia, sunt vechi dune astazi complet nivelate si acoperite de solul gros de 0, 50 – 1 m. singura hidrografia este aceea care tradeaza depresiunile dintre dune, precum si directia lor.

Aceste generatii de vai par a indica mai degraba vechile platform marginale ale lacului levantin, decat ale lacului cuaternar.

Din punct de vedere morfogenetic, interfluviul Jiu – Olt se gaseste in stadiul de adanca fragmentare in nord si abia de schitare a vailor in sud. El reprezinta un tip de relief sculptural, in special in partea de nord.

Adancimea vailor este de 30 – 50 m, in nord, iar in sud, abia de 5 – 10 m.

Ca varsta, campul Leu – Rotunda este sincron cu suprafata Erghevita, din depresiunea T. Severin, care se gaseste insa aici la o altitudine mult mai joasa din cauza asezarii ei mult spre SE, unde levantinul este mai coborat.

Acest interfluviu reprezinta singur o campie dezvoltata pe structura tabulara sau slab inclinata, de varsta levantina, dar acoperita de depozite loessoide si nisipuri de dune. Acestea din urma apar in special in partea de vest si sud.

Campul Salcuta – Dranic

Reprezinta o potiue de relief mult mai restransa si pe care Podisul getic o trimite spre sud, intre vaile Desnatuiului si Jiului.

Primul profil geologic este cel de la Bucovat, descris de I. Argetoia, unde de sub loess apare un orizont de pietrisuri. Mai in adancime incepe levantinul, care este format din alternante de marne si nisipuri.

Al doilea profil este cel de la Bazdana, care prezinta 15 m de loess deluvial rosu, care sta pe un orizont de pietrisuri gros tot de 15 m, dupa care urmeaza o alternanta de argile, marne si nisipuri, iar in baza apare al doilea orizont de pietrisuri grosiere, fosilifere.

Al treilea profil este cel de la Podari descris de M. Popovat, care prezinta in general aceeasi orizonturi stratigrafice, cu singura deosebire ca cele doua orizonturi de pietrisuri, superior si inferior, sunt mai nisipoase. Primul orizont de pietrisuri este foarte subtire in comparatie cu cel de la Podari si trece la baza in nisipuri.

Acest fapt ne face sa consideram “pietrisurile de Podari” ca o trecere laterala a orizontului de nisipuri de la Bazdana sau invers, lucru confirmat si de porfilul de la Valea Bisericii, unde orizotul de nisipuri se afla la aceeasi altitudine absoluta.

Pietrisurile si nisipurile din baza sunt si aici fosiliere, in plus apare un orizont de calcar, gros de cca. 2 – 3 m.

Ultimele profile din cuprinsul campului Salcuta – Dranic pe care le redam dupa M. Popovat sunt, cel de la Varvorul si cel de la Valea Bisericii. Aici nisipul loessoid galben sta pe un banc de calcar dur, dupa care urmeaza pietrisurile de Podari, care trec in nisipuri grosiere cu structura incrucisata.

Ceea ce trebuie relevat din aceste profile este prezenta depozitului loessoid deluvial roscat, care la Bazdana atinge 10 m grosime, iar la Podari 15 m. La Bazdana in cuprinsul lui apar trei benzi de culoare mai inchisa, care corespund solurilor fosile din loessul tipic.

La 1,5 m de la suprafata campiei se observa o dunga de 0,50 m de loess foarte calcaros, care se continua in tot lungul profilului de la Bazdana.

Sub raport morfogenetic, campul Salcuta – Dranic reprezinta o suprafata de acumulare a depozitelor loessoide, are avut loc in decursul perioadei cuaternare. Astazi se afla in faza de scluptare incipienta, datorita vailor mici, care se dezvolta pe latura lui estica. In afara de micile viroage, cu orientare NV – SE, care apar incepand de la Podari pana la Dranic, pe suprafata acestui camp se observa un inceput de clastocarst reprezentat prin crovuri de diferite dimensiuni. Acestea sunt singurele forme negative de relief care tulbura monotonia acestui camp. Dunele lipsesc complet.

Adancimea crovurilor este de 2 – 5 m, iar orientarea lor este in general NV – SE, adica este legata in buna parte de directia vanturilor dominante.

Apa care se aduna din ploi si zapezi in ele da nastere la lacuri si balti mici, asa cum se observa, in special, in partea de nord a acestui camp. Stagnarea apei in aceste mici crovuri se datoreaza orizonturilor de argila deluviala care se formeaza pe fundul lor.

In urma evaporarii sau infiltrarii apei in timp indelungat, crovurile apar ca niste excavatii, caracterizate prin dezvoltarea solurilor podzolice. Modificarea si orientarea directiei crovurilor se face in special sub actiunea vantului, care are influenta asupra laturii lor de est. intr-un stadiu de evolutie mai inaintata, crovurile prin captare de catre vaile mici intra in drenajul general efectuat de catre apele curgatoare – asa cum se observa spre cele doua laturi ale campului, spre valea Jiului si valea Desnatuiului.

Deci, crovurile constituie primele elemente de relief care usureaza formarea retelei hidrografice minore, cum este de exemplu paraul Matirecei, in zona Belcinul.

Ca varsta, campul Salcuta – Dranic apartine aceleasi suprafete glaciare sincrone cu Erghevita, dar care este acoperita de depozitele loessoide cuaternare.

Privite in general, cele doua campuri: Leu – Rotunda si Salcuta – Dranic reprezinta singurele resturi ale suprafetei initiale ale vechii campii lacustre levantine, aztazi erodata in proportie de aproape doua treimi de actiunea viguroasa fluviatila care s-a desfasurat in tot timpul cuaternarului.

CAPITOLUL III – TIPURI DE RELIEF

DUNELE SI MORFOLOGIA LOR

Portiunea de sud si sud- vest a Olteniei constituie unul din tinuturile specifice ale tarii noastre in care se gasesc dezvoltate formatiuni puternice de dune. Aproape jumatate din intinderea campiei este acoperita de nisipul dunelor. Acestea se intind ca o manta, indiferent de forma de teren a campiei, incepand din lunca si pana sus de camp. Dunele formeaza invelisul cel mai de sus al campiei.

Geneza dunelor

Dunele sunt forme de relief cu aspect de movile sau dealuri mici, datorita acumularii vantului. Acumularea sau depunerea, materialelor transportate de vanturi constituie ultima faza a actiunii mecanice a atmosferei.

Dupa caracterul structural si dupa finetea particulelor ce le constituie, depozitele eoliene sunt de doua feluri: nisipoase si prafoase.

In campia Olteniei se gasesc amandoua aceste formatiuni eoliene: nisipurile de dune si loessul. Dunele acopera loessul in cea mai mare parte a campiei.

Loess tipic se intalneste in regiunile periferice dunelor, cum este de exemplu in valea Oltului sau in partea nordica a campiei centrale oltene.

Prezenta dunelor intr-o regiune oarecare este legata dupa cum se stie, de urmatorii factori: vanturi puternice, care sa sufle constant in aceeasi directie cea mai mare parte din an; nisipuri, rezultate, fie din acumulari efectuate de rauri, fie din dezagregarea rocilor care constituie regiunile inconjuratoare; suprafete intinse mai mult sau mai putin plane, acoperite de nisipuri uscate si lipsite de vegatatie sau cu vegetatie saracacioasa.

Terenul prea accidentat si schimbarile bruste in directia vanturilor sunt nefavorabile pentru dezvoltarea tipica a dunelor. Aceste conditii ale formarii dunelor sunt realizate: pe coastele joase ale marilor, pe sesurile largi ale raurilor, in deserturi si in stepe.

In Campia Olteniei se intalnesc astfel de conditii. Luncile succesive ale Dunarii si afluentilor ei in decursul cuaternarului, terasele largi, formate din suprafete intinse ca si depozitele pliocene bogate in nisipuri, precum si vanturile de vest, nord- vest cu directie constanta, au realizat mediul favorabil dezvoltarii dunelor.

Dunele din Campia Olteniei sunt legate direct de activitatea Dunarii si afluentilor ei, si indirect, prin natura depozitelor, de carpati si podisurile pe care le strabate aceasta si vaile afluente. Ele sunt continentale ca asezare, dunarene si jiene ca geneza, dar carpatice prin natura depozitelor.

Prezenta celor cinci niele de terase deasupra luncii actuale, existente in Campia Olteniei indica cinci perioade de eroziune, sincrone cu cele cinci perioade glaciare.

Dunarea si afluentii ei au avut in aceste epoci un debit superior celui de astazi. Asa se explica de ce vaile lor au avut in timpul cuaternarului largimi de zeci de kilometri.

Accentuarea caracterului stepic al acestei campii in decursul cuaternarului superior se datoreaza atat conditiilor climatice, cat si asezarii ei in curbura lantului carpato – balcanic, iar valea Dunarii a fromat, prin malurile ei inalte, culoarul prin care vanturile au fost canalizate pe directia NV – SE.

Dunarea in urma necontenitei ei abateri spre malul drept si in urma revarsarilor anuale in lunca a lasat mereu pe margini depozite de nisipuri, care au constituit un material excelent pentru actiunea de spulberare a vanturilor. Inca si astazi, nisipurile pe care le lasa Dunarea dupa revarsari sunt purtate de vanturi din loc in loc, formand dune noi sau le acopera pe cele vechi cu inca un strat proaspat de nisip.

In ceea ce priveste natura acestor nisipuri, se vede clar ca provin din materiale carpatice, macinate si aduse aici de ape. Din toate acestea, cuartul fiindmineralul cel mai rezistent si insolubil a ramas elementul principal din care este alcatuit nisipul dunelor, la care se adauga in proportii diferite, dupa loc si dupa departarea de Dunare, fluturasii de mica si praful de loess.

Forma dunelor

In tratatul clasic de Geografie Fizica al lui Emm. de Martonne sunt indicate trei tipuri caracteristice de dune: semicirculare sau barcane, transversale, rezultate din unirea barcanelor si longitudinale care iau nastere in depresiunile aaxiale ale dunelor transversale.

Dupa aceasta conceptie, dunele din Campia Olteniei nu ar putea fi explicate, deoarece forma tipica a lor este cea longitudinala, paralela cu directia vanturilor dominante.

Dupa Holmes, dune longitudinale se pot forma chiar in stadiul initial al unei regiuni prin curentii slabi de aer, deviati de la directia principala.

Extensiunea dunelor

In dezvoltarea dunelor din Oltenia se disting doua mari zone separate prin valea Jiului.

Zona vestica Topolnita – Jiu.

Aici dunele sunt legate de cursul nord – sud si vest – est al Dunarii. Ele sunt exclusiv dunarene. Suprafata acoperita de dune este formata numai din lunci si terase. Latimea ei este in medie de 15 – 20 km.

In aceasta zona se deosebesc patru subunitati create de vaile transversale pe directia vanturilor, valea Topolnitei, valea Dunarii, intre Izvoarele si Pristol, si valea Drincei, continuata prin valea Dunarii, intre Cetate si Sabrikioi.

Pe fruntea acestor linii inaltimea dunelor este cea mai pronuntata, de unde apoi scade treptat spre SE.

Dunele apar pe toata lungimea campiei vestice si in jumatatea campiei centrale. In apropiere de valea Desnatuiului fasia dunelor se subtiaza ca varful unui triunghi. Intre Desnatui si Jiu nu se gasesc dune decat in lunca.

Zona estica Jiu – Olt

Dunele sunt legate aici, in primul rand, de valea Jiului cu directie nord- sud. Numai la confluenta cu Dunarea si in lunca acesteia, ele sunt in parte dunarene. Acest sector se lateste incepand din nord catre sud, exact ca in regiunea Darvari – Calafat din zona vestica. Pe marginea estica, intre Leu si Corabiase observa acelasi caracter tentacular al zonei dunelor.

Paralelismul si lungimea dunelor creste de asemenea spre sud, o data cu latirea zonei lor. La periferia acestor doua mari sectoare de dune din Campia Olteniei se dezvolta mai bine depozitele loessoide si in special loessul prafos cu caracter eolian.

Evolutia dunelor

Aceasta nu depinde de forma reliefului sau de inaltimea acestei forme, pe care se dezvolta, ci in primul rand de departarea fata de centrul de alimentare cu nisip. Pentru urmarirea evolutiei dunelor s-au ales regiunile cele mai caracteristice din cele doua mari sectoare si anume: dunele din regiunea Calafat si cele din regiunea Jiului inferior.

Dunele din regiunea Calafat sunt strans legate de morfologia preexistenta formarii loe, de aceea ele prezinta doua aspecte.

-dunele de pe terasele Dunarii. La nord, in zona cuprinsa intre localitatile Cetate, Motatei si Bailesti, dunele se rasfrang in relief sub forma unor valuri largi si continui, nu prea inalte si cu spinari netede, intinse pe kilometri intregi si care se pierd apoi pe nesimtite in suprafata campiei.

Mergand spre sud de linia Moatatei – Bailesti pana in marginea luncii Dunarii, dunele incepp treptat sa se evidentieze tot mai mult in relief, prin creste mai inalte, ingemanate intre ele, in siruri orientate tot de la vest la est, insa mai scurte, fiind acoperite la marginea sudica a zonei cu un strat subtire de nisip mobil, nefixat.

-dunele din lunca Dunarii. Trecand acum in lunca Dunarii, se constata ca dunele sunt si mai putin ingemanate decat cele aflate pe fruntea terasei. Ele sunt mai arcuite, mai bine individualizate si forma fiecareia se distinge mult mai usor in relief, mai ales ca sunt constituite, in majoritate, din nisipuri zburatoare, lipsite de vegetatie, iar intre ele se afla o intreaga ghirlanda de laculete arcuite si alungite, urmarind depresiunile dintre sirurile de dune.

Dupa fiecare inundatie, apele Dunarii, trecand peste grinduri, transforma marginea interna a luncii intr-o balta aproape continua, iar dupa retragerea apelor, raman in lunca nu numai cantitati considerabile de nisip, ci si toata seria de laculete prinse intre sirurile dunelor, laculete, dintre care unele au destula apa ca sa nu sece in timpul verii.

Nisipul, odata uscat, este luat de vanturi si supus unui mecanism de inaintare succesiva. El poate trece si peste fruntea terasei, natural, acolo unde lunca este mai larga, terasa mai tesita si perpendiculara pe directia de miscare a vantului, si mai ales unde lipseste o bariera formata de paduri care sa opreasca nisipurile. De aceea, cele mai inalte dune le gasim tocmai acolo unde se intrunesc aceste conditii favorabile, cum este de exemplu in regiunea dintre Maglavit si Calafat sau dincolode Jiu in regiunea Listeava – Dabuleni.

In rapele sapate pe fruntea terasei Bailesti, numite local ‘’oage’’ se pot vedea deasupra stratelor de loess, depozitele de nisipuri galben – rosiatice ale vechilor dune.

Pornind din lunca si pana sus pe podul terasei se poate urmari intreaa evolutie a dunelor.

In lunca se afla inca nisipuri zburatoare si dune in formare; sus, pe fruntea terasei apar dune slab fixate si acoperite cu o pojghita de sol, unde este de ajuns sa se faca o ruptura cat de mica, pentru ca vantul sa gaseasca un loc favorabil actiunii sale. Facand numeroase escavatii si neingaduind solului sa se dezvolte prea mult, vor rezulta deci noi miscari de nisipuri.

Mergand mai departe pe suprafata terasei, se observa ca valurile de dune care sunt din ce in ce mai mici, au fost fixate si consolidate mult mai repede si mai bine.

Lupta este insa continuata pe de o parte, de actiunea vantului, iar pe de alta parte, de actiunea de fixare a dunelor prin vegetatie, fie pe cale naturala, fie prin plantatii sistematice. Catre marginile acestei campii, cu peisaj eolian, se vad dune foarte vechi, unde procesul de solificare s-a desfasurat intr-un timp indelungat, incat solul atinge grosimea de 40 – 50 cm.

Lunca propriu- zisa este foarte joasa si acoperita in mare parte de numeroase balti, a caror forma urmareste locurile joase dintre dune. Baltile acestea sunt alimentate in fiecare an cu apele provenite din revarsarile Dunarii si, datorita dunelor, ele sunt foarte lungi si ramificate. Sirurile de dune cu directie NV – SE apar ca niste insule in mijlocul baltilor. Aceasta este caracteristica genarala a peisajului de dune de la vest de Jiu.

In padurile de salcami de langa Maglavit sedisting dune in forma de potcoava, cu panta domoala catre NV si cea repede spre SE. Depozitele din care au fost cladite aceste dune sunt nisipuri de culoare galbena – cenusie si altele galbene – rosiatice.

Trecand mai departe, catre marginile exterioare ale acestei regiuni, dunele sunt mai mici si mai evoluate. Dupa aspectul lor, le-am putea socoti ‘’dune imbatranite’’ judecanddupa profilul sters al valurilor de dune si dupa stratul gros de sol negricios care le acopera. Dunele acestea aflate la Motatei, Seaca de Camp, Piscu Nou, Catanele si Rast, sunt mai ales specifice regiunii Bailesti, unde, la movila Grindu Boeru si la Movila Mielului, se pot observa usor.

Aceste dune de tip Bailesti, se prezinta ca niste valuri joase de 5 – 7 m, prelungi si izolate prin zone intinse si netede. Solul bogat acopera nisipuri cenusii, fine, amestecate cu mult loess.

Dunele din regiunea Jiului inferior.

In zona campiei estice, majoritatea dunelor provin din nisipurile luate de vanturile care bat din vest in lunca larga a Jiului, intre Rojistea si Bechet.

Lunca Jiului, care la Rojistea are cca. 6 km se lateste catre sud din ce in ce mai mult, ajungand sa aiba aproape11 km intre Zavalu si Listeava, unde se contopeste cu lunca Dunarii.

Dunele de la est de Jiu se pot imparti in trei grupe:

-dunele din regiunea Malu-Mare – Giorocul Mare;

-dunele dintre Rojistea si Sadova;

– dunele cuprinse intre Listeava – Bechet si Dabuleni

Nisipurile dintre Malul Mare si Sadova nu se prezinta ca o masa continua de dune, ci, datorita cauzelor locale raman anumite sectoare care nu au suferit invazia nisipurilor.

Astfel, intre Rojistea si Murta dunele se intind pana la o departare de 15 – 20 km de lunca Jiului, nisipurile avand si aici orientare vest- est.

Extinderea aceasta atat de mare a zonei invadate de nisipuri, desi se afla la periferia regiunii influentate de vanturile de vest, se datoreaza cauzelor locale extrem de favorabile, cum ar fi:

-abundenta de nisipuri in lunca Jiului;

-vegetatia de paduri este foarte saraca sau lipseste in lunca din fata a acestei zone;

-malul stang al Jiului, ridicat in trepte largi spre rasarit, a ingaduit inaintarea succesiva a nisipurilor;

La sud de Murta, spre Dobresti, Toceni, ramane un coridor larg de 4 – 5 km, lipsit de nisipuri sau cu nisipuri foarte putine. Cauzele care au determinat acest lucru sunt tocmai contrare celor aratate mai sus, malul stang al Jiului fiind mai inalt; aici fruntea teraselor superioare domina direct lunca, iar padurea de salcii, formeaza o perdea protectoare destul de deasa, chiar in marginea luncii.

Din contra, putin mai la sud, in zona localitatii Caciulatesti, sunt din nou prezente formatiunile de dune, care scad insa repede spre est, sud- est, asa ca la departare de cca. 8 – 9 km de lunca Jiului, nisipurile devin foarte rare.

In regiunea Sadova de asemenea, lipsa nisipurilor se datoreaza, atat prezentei malului Jiului, care aici este foarte inclinat, cat si prezentei vegetatiei abundente din lunca, care formeaza o adevarata bariera pentru vanturi.

In regiunea localitatii Listeava, malul Jiului se desfasoara din nou in trepte largi pe kilometri intregi, incat nisipurile care provin din lunca Jiului si a Dunarii sunt duse pana la localitatile Potel, Dabuleni si Stefan cel Mare, adica la o departare de cel putin 30 km.

Valuri de dune care sa ajunga pana la 15 – 20 km se gasesc putine, numai in zonele de extensiune maxima a nisipurilor, la Marsani si la Dabuleni. In vest, dunele nu trec de obicei de 8 – 10 m inaltime fata de podul terasei. In general, putem insa distinge si la est de Jiu cele trei tipuri de dune, care apar si la vest de Jiu, in regiunea Calafat. Dune bine conturate si mai putin ingemanate, formate din nisipuri slab fixate sau nefixate, alcatuite inca dintr-un nisip galben – cenusiu cu bobul mai mare in forma de potcoava, nu apar decat in lunca Jiului, in locurile deschise, lipsite de vegetatie lemnoasa. Ele apar de asemenea in sud, atat in lunca Jiului cat si a Dunarii, dar si pe terasele acesteia intre Calarasi si Dabuleni fiind formate dintr-un nisip mai fin, in care intra foarte mult raf de loess. Acesta este un nisip mai aderent si mai insidios.

Aceste dune ar corespunde tipului Desa, mai ales ca si aici, in lunca Dunarii, si la varsarea Jiului, valurile acestea de dune sunt despartite intre ele de aceleasi balti alungite si ramificate.

Dunele se intind, incepand din lunca si pana sus pe camp, acoperind ca o manta orice forma a reliefului.

O alta categorie de dune o formeaza cele situate pe terasele Jiului si terasele Dunarii, in apropiere de lunca. Acestea se prezinta sub forma de valuri, lungi de kilometri intregi si bine reliefate prin denivelarile dintre ele si acoperite cu un sol subtire si sarac. Ele alcatuiesc ‘’peisajul colinar’’, care marcheaza ca o fasie malul stang al Jiului, de la Rojistea la Listeava si de-a lungul teraselor Dunarii pana la localitatea Stefan cel Mare.

In sfarsit, cele mai bine reprezentate sunt formatiunile de dune batrane, mai evoluate, care se vad catre periferia regiunii. Acestea ar corespunde nisipurilor fixate de la Apele Vii, Marsani, Daneti si Dobrotesti. Relieful apare estompat, cu atat mai mult, cu cat distanta spre est de Jiu creste, iar valurile de dune sunt acoperite cu un sol extrem de bogat, care trece de 50 cm grosime.

Dunele acestei regiuni sunt asemanatoare cu cele de tipul Bailesti.

Dunele din regiunea de vest si nord – vest

Din sectorul vestic al zonei dunelor s-au descris numai dunele din campia cantrala deoarece acolo s-a putut desprinde mai bine evolutia lor. In campia vestica fenomenul se repeta. Dunele acopera intreaga campie de terase dunarene, afara de regiunea care se afla la est de linia Scapau – Branistea. Directia dunelor este NV – SE. Inaltimea maxima a lor atinge cca. 10 – 15 m, spre fruntea teraselor, iar spre tatana lor scade la 3 – 4 m. Aici sunt cunoscute dunele din meandrul Batoti – Crivina, din regiunea Burila, Jiana, Flamanda, Gruia si Punghina.

Sub raport evolutiv se intalnesc aici trei tipuri caracteristice de dune: Jiana, Burila si Punghina, corespunzatoare tipurilor: Desa, Ciuperceni si Bailesti.

Hidrografia dunelor

In Campia Olteniei exista o stransa legatura intre directis dunelor si gidrografia minora, care se dezvolta in depresiunile dintre dune. Directia retelei hidrografice minore corespunde directiei dunelor. Pentru exemplificarea acestei starnse legaturi s-au ales doua regiuni din campia vastica, Jiana si Vrata.

In regiunea Jiana, complexul de dune si balti, orientate pe directia NV – SE este trasatura caracteristica a campiei. Dunele ineaca baltile, transformandu-le treptat in ochiuri mici de apa care se pierd in nisipuri.

In regiunea Vrata, paralelismul dintre reteaua minora este mai caracteristic, atat pe podul teraselor, cat si pe fruntea lor.

Interdependenta genetica dintre balti si dune este o realitate, ca si in cazul retelei hidrografice minore. Se poate spune acelasi lucru despre dezvoltarea sau lipsa retelei hidrografice. In regiunile unde dunele au grosimi mari, reteaua hidrografica minora nu se dezvolta, deoarece apa se infiltreaza in adancime, dand nastere la panze de apa freatica foarte puternice. Reteaua hidrograficaminora se dezvolta mai ale in regiunile periferice ale dunelor sau, in regiunile de dune fosile, unde acestea se pot organiza, copiind directiile impuse de micile valuiri ale reliefului. Exemplul cel mai elocvent este in regiunea dintre Jiu si Olt, intre localitatile Diosti si Rotunda.

Varsta dunelor

In Campia Olteniei se poate vorbi cu precizie de o varsta relativa a dunelor, in sensul ca cele mai vechi sunt cele de tip Bailesti, Marsani si Punghina. Acestea pot fi considerate ca dune fosile. Fosilizarea lor a fost conditionata, nu numai de consolidarea lor interna, ci si de vegetatie si soluri.

Folosind metoda pedo-morfologica putem determina varsta celor doua tipuri de dune: Bailesti – reprezentat prin orizontul inferior, nisip galben – rosiatic, cu bobul mare si Ciuperceni – reprezentat prin orizontul superior, nisip galben – cenusiu, cu bobul marunt.

Fig. nr. N – Aspecte din morfologia dunelor din zona Jiana Veche

CAPITOLUL IV – MORFOMETRIA

In cuprinsul Campiei Olteniei jocul altitudinal este foarte bine reliefat, asa cum se vede si in harta prezentata mai jos. Altitudinile cele mai coborate cuprinse intre 20 si 30 m se intalnesc de-a lungul vaii Dunarii si vaii Oltului, adica in partea cea mai sudica a campiei. Ele incep sa creasca usor spre nord variind foarte mult. In partea de vest a vaii Jiului acestea ajung pana la 50m, in schimb la vest de Olt urca treptat si ating valoarea maxima altitudinala a campiei, respective 210m la contactul cu Podisul getic.

Fig. nr. 6 – Harta hipsometrica

PROBLEMA PANTELOR

Fig. nr. 7 – Harta pantelor

Forma si unghiurile de panta sunt strans legate in Campia Olteniei de compozitia litologica, de starea de evolutie a reliefului si mai ales de actiunea actual de eroziunedin lungul albiei raurilor.

In cea mai mare parte, pantele prezinta profile drepte, unele ajungand pana la vertical. Acestea, prin evolutie, devin mai intai convexe si apoi concave. Asimetria vailor se rasfrange in forma si chiar in unghiurile de inclinare a vailor. Valea Dunarii prezinta o asimetrie clara. Pe cea mai mare parte malul drept este inalt si abrupt. Numai pe mici portiuni, malul stang domina pe cel drept. In vestul Campiei Olteniei aproape toate vaile mici si mari au in majoritate versantul stang abrupt (Blahnita, Drincea, Baboia, Desnatui, Jiu, Teslui si Olt).

Intre aceste vai asimetrice cu versantul stang abrupt si mai inalt, pe primul plan trebuie pusa valea Oltului. Incepand de la Desnatui, spre vest, versantii abruptide pe partea stanga a vailor au caracter de cueste – de aceea putem spune ca asimetria morfologica din partea de est a campiei se transforma in vest intr-o asimetrie morfostructurala.

Versantul drept, abruptsi inalt apare la Jiu si Oltet pe cea mai mare intindere a vaii. Pentru restul vailor minore, in special pentru cele dintre Jiu si Olt este caracteristica simetria. Ea este specifica vailor mici dezvoltate sub influenta reliefului eolian cu directive NV – SE. La vaile simetrice, versantii au profile convexes au concave, iar la cele asimetrice predomina profilele concave – pe versantii prelungi si profilele drepte si chiar vertical – pe versantii abrupt.

Formarea versantilor drepti sau verticali este legata in Campia Olteniei de raspandirea larga a depozitelor loessoide, care se desfac in bucati vertical si se prabusesc foarte usor ca si faciesurile nisipoase pliocene.

In stransa legatura cu forma pantelorse dezvolta procesele actuale. Pe versantii abrupt si inalti apar numeroase surpari si alunecari de teren, mai ales in depozitele loessoide.

Pantele concave, deluviale sunt dezvoltate in Campia Caracalului, la trecerea de pe camp pe podul teraselor si de pe o terasa pe alta,ca de exemplu la trecerea de pe campul Salcuta – Dranic, pe terasa Dunarii, la Segarcea si, mai ales, la limita dintre podis si campie, intre paraul Desnatui si paraul Cilieni.

Contactul vaii Dunarii cu Podisul getic, intre Dedovita si Batoti, se face prin pante drepte, create de diferenta de nivel dintre albia Dunarii si suprafata podisului. Aceste pante sunt in general foarte greu de parcurs. Mai departe, contactul campiei cu podisul pana la Plenita se face printr-un abrupt cu pante convexe tipice. Dunele accentueaza si mai mult asimetria vailor din partea de vest a campiei, iar spinarile creaza numeroase schimbari in profilele pantelor.

CAPITOLUL V – REGIONARE GEOMORFOLOGICA

Fig. 8 – Harta subdiviziunilor Campiei Olteniei

SUBDIVIZIUNILE CAMPIEI OLTENIEI

Intre limitele fixate mai sus se desfasoara Campia Olteniei, uniatra ca intindere, complexa ca morfografie si morfogeneza.

Una dintre caracteristicile acestei campii este dezvoltarea ei logitudinala de la vest la est, copiind aproape pana la identidate forma Dunarii. Ea constituie “un adevarat culoar” al acesteia. Campia Olteniei ca morfologie este rezultatul imbinariicelor doua interfluvii pe care le trimite spre sud Podisul getic cu culoarul dunarean, din vest si sud. La acestea se adauga formele celor doua mari vai afluente, a Jiului si a Oltului, ca doua individualitati morfologice aparte.

Dupa felul cum se asociaza aceste trei individualitati una curat dunareana si celelalte doua, legate genetic de campia lacustra levantina, precum si dupa elementele constitutive ale unei campii, Campia Olteniei se imparte in trei mari subdiviziuni:

Campia vestica cuprinsa intre Dudasul Schelei, Magheru si Drincea, este in intregime o formatiune curat dunareana, o campie de terase. Aceasta unitate cuprinde teritoriul cel mai vestic si Nordic al Campiei Oltenniei. Asezarea campiei vestice in plina zona depresionara, face ca aceasta sa prezinte cel mai framantat cadru si inlauntrul ei cel mai accidentat relief. Dunarea a avut o actiune de eroziune pe vertical si lateral destul de puternica, iar influenta tectoniciipasive s-a resimtit mai mult aici decat in oricare alta parte.

Din unirea acestor doua forte: actiune eroziva puternica si influenta tectonicii passive au luat nastere cele trei mici bazinete – adevarate depresiuni morfologice secundare:

BazinetulT. Severin – Crivina

Bazinetul Flamanda – Vanju Mare

Bazinetul Cujmir – Garla mare

Inclinarea generala a campiei vestice, NV-SE si V-E au dat actiunii erosive a Dunarii un impuls accentuat in directia inclinarii stratelor, scotand in relief, sub forma de cuesta, depozitele mai adanci – pontiene si chiar meotiene.

Raurile afluente Dunarii in cuprinsul campiei de vest, prezinta si ele aceleasi cursuri frante, care reflecta o morfologie destul de variata si mai veche, la cre apoi s-au adaptat.

Tot ca o consecinta a viguroasei actiuni erosive a Dunarii, este prezenta teraselor insula, iar ca nota caracteristica este existent baltilor Hotarani, Viasul, Jiana si Rotunda, situate chiar in mijlocul campiei pe fundul vechilor meandre parasite.

Sub raport geologic aici apar in cea mai mare parte depozite de terasa, nisipuri si pietrisuri, peste care se gasesc orizonturile de luturi roscate si loess. Aceste depozite cuaternarese termina la partea superioara cu nisipuri fine, zburatoare ce se intend de-a lungul eisi in zona cea mai apropiata de Dunare, formand dune. La baza acestor depozite, in vaile mai adanci, apar nisipurile, gresiile si marnele meotiene si pontiene. Pe sea acestor formatiuni mai rezistente s-a dezvoltat morfologia structurala de cueste.

Privita in ansamblu, campia vestica apare ca o subunitate morfologica complexa. Ca elemente caracteristice de morfografie simpla, intalnim aici:

-terasa – deformata ca infatisare actual, datorita fie miscarilor neotectonice, fie actiunii vantului

-cuesta – consecinta structurii monoclinale si eroziunii apelor pe directie subsecventa

-suprafata quasi-structurala

-duna – formatiune eoliana, datorita actiunii de acumulare

Ca elemente de morfografie complexa apar bazinetele.

Din punct de vedere morfogenetic, campia vestica se prezinta cu un dublu character fiind socotita:

Ca o campie de acumulare si eroziune

Ca o campie de acumulare

Campia centrala cuprinsa intre Drincea si Jiu, se interpune intre cele doua zone extreme cu caractere opuse. Asezarea face din ea o campie de tranzitie – de imbinare e elementelor din unitatile vecine.

Campia centrala sau Campia Desnatuiului, denumita dupa raul central care o strabate mentine caracterul de depresiune larga care se intinde numai in cadrul vaii Dunarii.

Cele doua forme de relief dominante in vest, terasa si cuesta, se mentin si in campia central, dar cu caractere mult mai simple. Relieful de cuesta nu se mentine aici decat in valea Caraula – Baboia. Vaile isi mentin caracterul de meandre, in forma de semicerc, cu convexitatea spre est, la Dunare, intre Cetate si Calafat, si la Drincea, intre Lipov – Giurgita. In cuprinsul campiei central, Dunarea face cel mai mare meandru.

Campia central prezinta cea mai deasa retea de vai. Valea Desnatuiului pastreaza aici acelasi character din zona podisului – asimetri bazinului. Toata reteaua de vai a campiei central apartine malului drept al Desnatuiului si este dirijata in mod constant de la NV – SE, pastrand un parallelism pronuntat. In general, toate vaile sunt adanci cu peste 30 m si au maluri abrupte.

Meandrele adancite, adevarate “intorsuri” – nu se pot explica decat printr-o miscare de ridicare de data recenta. Multimea vailor din acest colt al campiei central a facut aici sa apara relieful cel mai accidentat, iar contactul dintre terase sa fie destul de confuz.

Mantaua de dune ocupa o buna parte din suprafata campiei central. Aceasta se prezinta sub forma unui triunghi echilateral, a carui baza sta chiar pe linia limitei de vest a campiei, iar varful se indreapta spre cursul inferior al Desnatuiului. Ca regiune tipica de dune trebuie semnalat teritotiul cuprins intre Motatei si Poiana.

Campia estica cuprinsa intre Olt si Jiu, formeaza portiunea cea mai inalta si bine conturata din trei parti de braul apelor curgatoare. Ea se prezinta ca o adevarata “peninsula” , strans legata de Podisul getic in partea de nord. Campia estica este incinsa de o treapta joasa de origine fluviatila, formata din lunci sit erase, bine dezvoltate. Aceasta forma joasa se compune din trei campii secundare:

Campia inferioara a Jiului

Campia inferioara a Oltului

Campia Dunarii dintre Bechet si T. Magurele

Ca neotectonica si litologie, campia estica este oarecum deosebita de celelalte. Nisipurile, pietrisurile si marnele Levantine ocupa o suprafata mult mai mare la baza campiei, iar aparitia unei slabe indoiri spre vest si est, cu directia nord-sud, este foarte evidenta.

O linie vest-est, care pleaca de la sud de Dranic si trece prin Apele Vii – Diosti – Caracal – Stoenesti – sud Daneasa, desparte campia de est in doua mari subunitati:

Campia nordica prezinta morfologia cea mai pronuntata, aflandu-se astazi intr-o faza clara de transformare. Cele doua vai principale, a Oltetului si a Tesluiului fragmenteaza aceasta campie introducand schimbari destul de mari. Ele prezinta terase bine dezvoltate la trecerea in valea Oltului. Intregul system hidrografic, bine organizat, graviteaza spre valea Oltului, pastrandu-si directia consecventa pe cea mai mare parte a treseului. Ca subunitati natural ale campiei nordice se disting, incepand de la vest la est:

-Campia Jiului

-Campul Leu-Diosti

-Campia Bals-Slatina

Campia sudica se deosebeste de cea Nordica prin lipsa retelei hidrografice permanente si prin marea patura de dune care acopera jumatate din intinderea ei. Fragmentarea reliefului este mult mai redusa ca in nord. Vaile, in cea mai mare parte seci, pastreaza un parallelism uimitor in directia NV-SE si sunt randuite in mai multe generatii, dupa varsta suprafetei de teren pe care curg. Vaile scad insa , ca adancime de la vest la est. Acestea sunt probabil vechile limane fluviatile ale Oltului din timpul cand curgea pe sub muchia campului. Ca subdiviziuni natural ale campiei de nord se disting:

Campia Marsani – Bechet

Campul Amarasti – Redea

Campia Babiciu – Rusanesti

Campia Bechet – T. Magurele

Bibliografie

Campia Olteniei – Campia Olteniei, Dr. Petre V. Cotet – conferentiar universitar; Editura Stiintifica, Bucuresti 1957

Geologie Generala, Prof. Dr. Emil I. Pop; Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1971

Dealurile si Campiile Romaniei, Vintila Mihailescu; Editura Stiintifica, Bucuresti 1966

Structura geologica a teritoriului Romaniei, Conf. Univ. Dr. Doc. Vasile Mutihac; Editura Tehnica, Bucuresti 1990

Relieful Romaniei, Prof. Univ. Dr. Grigore Posea, Lector Univ. Nicolae Popescu,Asistent Univ. Mihai Ielenicz; Editura Stiintifica, Bucuresti 1974

Harta topografica 1: 50 000 (harta hipsometrica si harta pantelor)

Harta hidrografica 1: 200 000 (harta hidrografica)

Harta geologica 1: 200 000 (harta geologica)

Harta solurilor 1: 200 000 (harta solurilor); prelucrate in softul Arc View 3.2