Câmpeanu Ionela – Rodica [610223]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER CARIERĂ JUDICIARĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE
la disciplina
DREPT PENAL . INDIVIDUALIZAREA SANCȚIUNILOR DE
DREPT PENAL
cu titlul
Pluralitatea intermediară de infracțiuni
Examen teoretic al practicii judic iare

Coordonator :
Prof. univ. dr. Constantin Mitrache
Absolvent: [anonimizat]
2019

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………… …….. ……………………………………. 3
CAPITOL UL I. GENERALITĂȚI PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI. …….5
Secțiunea 1. Concursul de infrac țiuni…………. ………………………………………………. …………6
Secțiunea Recidiva ……………………………………. ………………………………………… ……….. …..12
Secțiunea 3. Pluralitatea intermediar ă de infrac țiuni……………………………….. …………….. 17

CAPITOLUL AL II -LEA. ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE PLURALITĂȚII
INTERMEDIARE DE INFRACȚIUNI…………………………………………………………. …….. ……18
Secțiunea 1. Apari ția și evolu ția institu ției pluralit ății intermediare de infrac țiuni………18
Secțiunea 2. Pluralitatea intermediar ă în legisla ția penal ă română modern ă…….. ………..23
Secțiunea 3. Defini ția pluralit ății intermediare de infrac țiuni………………………… …………26
Secțiunea 4. Condi țiile generale de existen ță și natura juridic ă ale pluralit ății
intermediare de infrac țiuni……………………………………………………………………………. …….. …..28
Secțiunea 5 . Pluralitatea intermediar ă în cazul persoanei fizice/ juridice ……… ……………29
Secțiunea 6. Delimitarea juridic ă a plu ralității intermediare de infrac țiuni, față de
celelalte forme ale pluralit ății………………………………………………………………………. …………..32

CAPITOLUL AL III -LEA. TRATAMENTUL SANCȚIONATOR AL PLURALITĂȚII
INTERMEDIARE DE INFRACȚIUNI…………………………………………………………… …………34
Secțiunea 1. Tratamentul sancționator al pluralității intermediare în cazul pedepselor
princ ipale …………………………………… ……………………………………………………. ……….. …….. ……34
Secțiunea 2. Tratamentul sancționator în cazul pedepselor accesorii și complementare și
al măsurilor de siguranță …………………………………………………… ……………………………… …….38
CONCLUZI E……………………………………………………………………….. ……………………… ………..40
BIBLIOGRAFIE…… …………………………………………………………………………… …….. …………… 42

3
INTRODUCERE

Prezenta lucrare de disertație, intitulată „Pluralitatea intermediară de infracțiuni. Examen
teoretic al practicii judiciare” reprezintă o aplicare teoretică și practică a situației juridice privind
sancționarea persoanelor care au comis infracțiuni.
Peric olul pe care îl reprezintă comiterea faptelor ilicite de către persoanele fizice și juridice
este cu atât mai mare, cu cât se constată rapida internaționalizare, ușurința cu care se trece peste
granițele statelor, profitând și de slăbiciunile legislative, de incertitudinea socială și nesiguranța
politică a fiecărei țări.
Situația eviden tei infrac ționalității este consecința impactului problemelor economice -sociale
grave caracteristice perioadei de tranziție către economia de piață, înțelegerii eronate a li bertăților de
către tot mai multe persoane interesate în obținerea de profituri prin eludarea legilor.
Orice persoană care a comis o infracțiune trebuie să răspundă penal. În acest context,
înfăptuirea justiției trebuie să se realizeze în mod adecvat, cu m ijloace proprii fiecărui stat în parte,
dar raportat și la legislația internațională.
Noul Co d Penal și Noul Cod de Procedură Penală indică metodele legale prin care o persoană
care a comis o infracțiune poate fi tras ă la răspundere penală. La aplicarea pe depsei, se va ține cont și
de următoar ele criterii potrivit art. 74 NCP : modul de comitere, î mprejurările și mijloacele folosite,
natura și gravitatea rezultatului produs, motivul și scopul urmărit prin comiterea faptei, conduita
persoanei după săvâr șirea infracțiunii și în cursul procesului penal .
Totodată, Capitolul al V –lea din Noul Cod Penal intitulat Unitatea și pluralitatea de
infracțiuni reprezintă o abordare teoretică determinată de existența unui complex de acte sau activități
săvârșite de aceea și persoană, cu privire la care trebuie să se stabilească dacă formează o singură
infracțiune ori două sau mai multe infracțiuni.
În activitatea de practică judiciară se întâlnesc situații când o persoană săvârșește două sau mai
multe infracțiuni înainte d e a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, sau aceeași persoană
săvârșește o nouă infracțiune după o condamnare definitivă pentru o altă infracțiune.
În ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, aceasta reprezintă situați a de fapt care privește
pe infractor, evidenț iind o mai puternică periculozitate socială a acestuia, comparativ cu persoana care
a comis o singură infracțiune, ceea ce ar justifica aplicarea unei pedepse corespunzătoare, în vederea
integrării și reeducării sale.
Din punct de ve dere teoretic și practic, există diferenț ă cantitativă și calitativă între gradul de
pericol social pe care îl prezintă făptuitorul unei singure infracțiuni și al acelui a care a săvârșit două
sau mai multe infracțiuni, în acest din urmă caz, gradul de peri col social fiind stabilit în raport cu
această pluralitate care implică o perseverență infracțională.

4
Legiuitorul a urmărit ca Noul Cod Penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru
individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni . Pluralitatea de infracțiuni, în vechea
reglementare din Codul Penal rămânea de multe ori nepedepsită , cauza de agravare fiind, în foarte
multe situații, ignorată de instanț e în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de
pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Noul Cod Penal răspunde unei puternice
exigențe sociale, de a reglementa mai aspru tratamentul sancționator al persoanei care comite o
pluralitate de infracțiuni.
Așa cum s -a arătat în doctrină „pluralitatea de infracț iuni reprezintă în pri mul rând o
problemă care privește infracțiunea, raportul dintre infracțiunile comise de același făptuitor, o
problemă legată de constatarea existenței infracțiunilor, deci a temeiurilor răspunderii penale pentru
mai multe infracțiuni și numai după aceasta pluralitatea de infracțiuni devine și o problemă care
privește aplicarea pedepsei, a unei pedepse corespunzătoare gravității ans amblului de infracțiuni
săvârșite de o persoană ”.1
În prezenta lucrare urmează să analizez influența și im portanța plurali tății de infracțiuni,
îndeosebi pluralitatea intermediară de infracțiuni și situațiile practice în care poate fi aplicată.

1A se vedea Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. II, Ed. Academiei Române,
București, 1970, p. 254 .

5
CAPITOLUL I. GENERALITĂȚI PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI

„Infracțiunea ca fenomen socio -uman este o formă reală obiectivă de conduita omului, care
are o existență unitară în materialitatea sa, indiferent de numărul participanților .”2
Există unitate de infracțiune atunci când în activitatea desfășurată de o anumită persoană
identificăm conținutul u nei singure infracțiuni și există pluralitate de infracțiuni atunci când în ace a
activitate desfăș urată de o singură persoană, identificăm conținuturile a două sau mai multor
infracțiuni .
S-a demonstrat faptul că „baza sau criteriul de evaluare în vederea stabilirii unității sau
pluralității de infracțiuni î1 constituie conținutul infracțiunii. ”3 O importanță teoretică , dar și practică,
o are diferența dintre c ele două forme ale infracțiunii , deoarece faptul că o activitate infracțională
concretă reprezint ă unitate sau pluralitate de infracțiuni, determină calificarea juridică activități i, sau
are consecințe vizând răspunderea penală a infractorului, asupra individualizării și aplicării pedepsei ,
dar și a beneficiului amnistiei sau grațierii , respectiv asupra curgerii termenului de prescripție sau a
termenului de introducere a plângerii.
Pluralitatea de infracțiuni desemnează, în dreptul penal, situația în care „o persoană săvârșește
mai multe infracț iuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, cât și situația în
care o persoană săvârșeșt e din nou o infracțiune după ce a fost condamnat ă definitiv pentru o altă
infracțiune ”.4 Pluralitatea de infractiuni există atunci când „aceeași persoană săvârșește mai multe
asemenea fapte în acelaș i timp sau la anumite intervale ”5.
Pluralitatea de infracțiuni determină o agresivitate mai mare, un grad de prejudiciu mai mare al
faptelor să vârșite, o atitudine socială mai intensă a infractorului sau a infractorilor ce o comit. În cazul
acesta, legiui torul determină un regim caracteristic de sancționare, prin care este specificată reacția
socială față de cel care a comis două sau mai multe f apte penale , sub forma pluralități i infracționale.
Din pluralitatea de infracțiuni derivă agravarea răspunderii penale , care are temei în
periculozitatea sporită a celui ce săvârșește, cu aceeași ocazie sau în ocazii diferite, do uă sau mai
multe infracțiuni. Aceasta are un caracter pur personal, efectele de agravare existând exclusiv “ in
personam” .

2 Mihai Adrian Hotca, Sl ăvoiu, Drept Penal, P artea .Generală ., support de curs, Editura Universității Nicolae
Titulescu, București, 2013, p.118 .
3 A se vedea C.Bulai, Drept Penal, P.Gen.,vol.I, 1992, pag.207; Vasile Papadopol, Doru Pavel, Forme le
Unității infr acționale în Dreptul Penal Român , Casa de Editură și Presă „ Șansa S.R.L.” București 1992 .
4 A se vedea C -tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea general, Ed. Universul Juridic, p.318 .
5 A se vedea Pașca, V. , Basarab M., Mateuț G., Butiuc C., Codul Penal Comentat, Vol. I. Partea Generală ,
Editura Hamangiu , 2007, p. 32 .

6
Ca instituție a d reptului penal, pluralitatea de infracțiuni înfățiș ează un interes teoretic și
practic, datorită consecințelor pe care le poate avea făptuitorul pe planul ră spunderii penale , dar și al
modului sau mijloacelor de reacție împotriva acestuia. Aceasta nu trebuie să fie confund ată cu o
circumstanță agravantă, deoarece în condițiile reglementării diferite de celelalte instituții juridice,
legea stabilește în aprecierea pericolului social, posibilitatea de individua lizare a pedepsei .
Pluralitatea de infracțiuni a avut o modalitate diferit ă de sancționare față de infracțiun ea
simplă doar î n dreptul roman, încă din cele mai vechi timpuri . Astfel sistemul de sancționare prin
cumul aritmetic provine de la Ulpian (Nunquam pluradelicta concurrentia faciunt ut ullius impunitas
detur, neque enim delictum ab aliuddelictum munuit poenam – Când un acuzat este condamnat
pentru mai multe crime și pentru fiecare se impune o anumită pedeapsă, el trebuie sancționat cu atâtea
pedepse câte infracțiuni diferite există) .
În Noul Cod Penal sunt specificate f ormele pluralităț ii de infracțiuni : concursul de inf racțiuni ,
recidiva și pluralitatea intermediară de infracțiuni , ce înfățisază o situație juridică mixtă . În opinia
unor autori, „există și alte forme de pluralitate nereglementate expres în Codul Penal și care nu
constituie nici concurs, nici recidivă și nici pluralitate intermediară. De exemplu, în situația în care
un infractor, după executarea pedepsei pentru o infracțiune comisă din culpă, comite o nouă
infracțiune din culpă, nu avem niciuna din cele trei pluralități menționate mai sus, dar ipotezele din
această categorie nu prezintă importanță practică, întrucât nu atrag un tratament sancționator
distinct ”.6
Prin formele pluralității de infracțiuni, se remarcă intensitatea grad ului pe pericol so cial
reprezentat de infracținile săvârsite și de autorul acestor infracțiuni caracterizat prin perseverență
infracțională. În situația pluralității de infracțiuni se are în vedere și „surplusul de pericol generat de
ansamblul infracționa l, ca element ce subliniază perseverența f ăptuitorului pe drumul infracțional .”7
Aceste forme le voi analiza în detaliu în următoarele capitole/ subcapitole.

Secțiunea 1. Concursul de infracț iuni

Forma plurali tății de infracțiuni rezultată pr in săvârșir ea a dou ă sau mai multe infracțiuni de
către aceeași persoană , mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru una din ele este desemnată
prin concurs de infracțiuni.
În articolul 38 NCP sunt descrise formele concursului de infracțiuni și anume co ncursul real și
concursul ideal.

6A se vedea Florin Streteanu, Daniel Nițu Drept penal. Partea generala. Vol. I ., Editura: Universul Juridic ,
2014, p. 405 .
7. A se vedea G. Antoniu, în T. Vasiliu și colab., Codul penal al României, comentat și adnotat , Partea
specială , vol. I, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975.

7
Astfel, p otrivit art. 38 alin. (1) din Noul Cod Penal , „există concurs real de infracțiuni când
două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni
distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Există concurs real de infracțiuni și atunci câ nd una dintre infracțiuni a fost comisă pentru
săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.
Art.38 alin. (2) statuează faptul că există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o
inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împreju rărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe
care le -a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. ”
Semnificația concursului de infracțiuni , așa cum putem deduce din art. 38 din Noul Cod
Penal, constă în faptul că fiecare dintre in fracțiunile săvârșite constituie o infracțiune de sine
stătătoare și este prevăzută de o si ngură componență de infracțiune, în întregime.
O abordare di stinctă față de infracțiunea unică și cea contin uată, o constituie concu rsul de
infracțiuni , delimitare a fiind imperios necesară pentru aplicarea corectă a unor instituții juridice, cum
ar fi: pedeapsa, actele de clemență, aplicarea legii penale mai favorabile, soluționarea conflictelor de
legi în timp și spațiu, răspunderea penală a făptuitorului sau cauzele care înlătură caracterul p enal al
faptei, curgerea termenului de prescripție sau de decădere .
Din definiția legală se desprind și modalitățile concursului de infracțiuni, care sunt denumite
în ști ința dreptului penal con curs real (material sau prin mai multe acțiuni sau inacțiuni) și concurs
ideal (formal sau printr -o singură acțiune sau inacțiune) .8 O răspândire mai largă decât concursul ideal
o are concursul real de infracțiuni. G radul lui prejud iciabil este mai mare, deoarece cel ce comite
fapta săvârșește două sau mai multe infracțiuni succesiv .
Așa cum s -a arătat în doctrină, „în cazul în care infracțiunile au fost săvâr șite în locuri și
momente diferite, timpul scurs între dou ă infracțiun i trebuie să fie mai mic decât cel prevăzut de lege
pentru a interveni prescripția răspunderii penale, cerință necesară ca acestea să fie concurente ”.9
Conform Deciziei nr. 1477/1983, Tribunalul S uprem, Secția Penală, „furturi le din buzunare ,
în locuri dife rite, la intervale de timp diferite, în mod repetat, în dauna unor persoane, reprezintă
concurs real de infracțiuni și concursul ideal de infracțiuni fiind două acțiuni distincte .”10
Concursul ideal nu po ate reprezenta o repetare de infracțiuni, pentru că aceste infracțiuni se
comit printr -o singură acțiune, instantaneu . Spre deosebire de concurul ideal, concursul real de
infracțiuni constituie o repetare de infracțiuni, pentru că acestea se săvârșesc prin dif erite acțiuni
independent e una de cealaltă, la scur te intervale de timp, d iferența dintre acestea observându -se și la

8 A se vedea Pașca, V. , Basarab M., Mateuț G., Butiuc C., Codul Penal Com entat , Vol. I. Partea Generală,
Editura Hamangiu , 2007, p. 194 .
9 Idem , p. 196 .
10 A se vedea Decizia nr. 1477/1983 , Tribunalul Suprem, Secția Penală .

8
rezolvarea problemelor legate de expirarea termenelor de pre scripție a urmăririi penale, precum și la
stingerea antecedentelor penale.
Aceste termene se pot desfășura în același timp pentr u amândouă infracțiuni, în cazul
concursului ideal de infracțiuni, durata lor determinându -se în funcție de infracțiunea mai gravă . La
concursul real de infracțiuni, termene le vor fi mult mai mari, pentru că desfășurarea lor se întrerupe,
dacă persoana va săvârși o nouă infracțiune , înainte de expi rarea termenului .
În practica judiciar ă exist ă concurs ideal de infrac țiuni atunci când, spre exemplu, prin
încălcarea normelor legale de protec ția muncii se produce o v ătămare corporal ă gravă a unei
persoane , sau când, prin fapta conducătorului unui autocamion se distruge din culpă un alt vehicul și
se provoacă totodată rănirea gravă a unei persoane.
Pentru a ne afla în prezența concursului de infra cțiuni, trebuie îndepli nite mai multe condiții :
Prima condiție este s ăvârș irea a două sau mai multe infracțiuni . După cum s -a demonstrat în
practică, î n această situație, „cel puțin două fapte trebuie să întrunească cele trei trăsături esențiale
ale infracțiunii. ”11 Acestea pot fi de natură și de gravitate diferită și sunt prevăzute în Codul P enal, în
legi speciale sau nepenale , având dispoziții penale și forma infracțiunii consumate sau a unei tentative
pedepsibile. Nu contează forma de vinovăție cu care sunt săvârșite acestea și nu interesează dacă
infracțiunile sunt simple, continue, deviate, continuate, complexe, progresive sau de obicei .
A doua condiție este s ăvârșirea infracțiunilor de către aceeași persoană . Aceasta poate avea
calitatea de autor, instigator sau complice. C ând făptuitorul a comis unele infracțiuni în timpul
minorității și altele du pă împlinirea vârstei de 18 ani, condițiile acestei infracțiuni sunt îndeplinite.
A treia condiție este reprezentată de s ăvârșirea infracțiunilor înaintea condamnării definitive a
infractorului pentru una dintre acestea . Această c ondiți e diferentiază concursul de infractiuni de
celelalte forme ale pluralității de infractiuni, prin urmare pentru a opera concursul de infracțiuni este
necesar ca infract orul să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracțiune. „O hotărâre d e
condamnare este definitivă atunci când nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de
atac. ”12
Ultima condiție este ca c el puțin două dintre infracțiunile săvârșite să poată fi supuse judecății ,
sau să atragă răspunderea pen ală. D acă se const ată existenț a unor cauze c are elimină caracterul p enal
al faptei ( starea de necesitate, legitima apărare, consimțământul persoanei vătămate ) sau dacă
intervine o cauză c are înlătură răspunderea penală (minoritatea) , nu există concurs de infracțiuni .
Final itatea se regăsește în r eglementarea instituției concursului de inf racțiuni, în crearea unui
cadru special c are urmărește aplicarea unei sancțiuni persoanei care repetă o conduită antisocială,
comițând două sau mai multe infracțiuni.

11 A se vedea Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București, p . 67.
12 A se vedea Udroiu, Mihail, Drept penal. Partea generală. Partea specială. Sinteze și Grile , Editura C.H.
Beck, București, 2010 p. 51 .

9
A urmări un concurs de infracțiuni presupune sancționarea două etape. Inițial sunt s tabilite
pedepsele pentru fiecare infracțiune concurentă, ulterior se aplică pedeapsa pentru întreg concursul de
înfracțiuni.
În decizia nr. 688 din 7 noiembrie 2017 Curtea „a reținut că opera țiunea de determin are
concretă a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni parcurge două etape, în prima etapă având
loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, ca și cum ar fi singură,
folosind în acest scop criteriile gener ale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale,
respectiv cauzele generale de agrava re sau de atenuare a pedepsei. În cea de -a dou a etapă se aplică
pedeapsa pe care infractorul urmează să o execute pentru toate infracțiunile, așadar pe deapsa
rezultantă sau pedeapsa de ansamblu. ” 13
Vizând această problematică au fost conceput e trei sisteme principale diferite :
Sistemul cumulului juridic – un sistemul adoptat și aplicat predominant de Noul Cod Penal .
Acesta este un sistem inter mediar între cel al ad iționării și cel al absorției, ce face să prezume
ca necesar stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune concur entă și executarea celei mai grele dintre
acestea. Pedeapsa stabilită poate fi mărită până la maxim și poate fi adăugat unui spor prevăzut de
lege. Sistemul prezentat este considerat сel mai convenabil, echitabil și flexibil și asigură
sancționarea corectă a celei mai grave fapte, dar și a acelora comise în concurs.
Necesitatea aplicării unui spor, cât și consistența a cestuia, trebuie să se întemeieze pe sporul
de gravi tate și periculozitatea socială concretă rezultată strict din pluralitatea de infracțiuni. Criteriile
cristalizate în această materie, în practică, privesc „multitudinea infrac țiunilor aflate în concurs,
stăruința în același gen de infrac țiuni care atribuie repetării un caracter de sistem, frecvența în timp
a infracțiunilor aflate în concurs din care rezultă o oarecare organizare a activității infracționale.
(C.A. Brasov, decizia penală nr.9/Ap.1996, în C .P.J. 1996, p.23) ”14
Sistemu l cumulului aritm etic presupune stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune
concurentă, adunarea acestora și executarea pede psei rezultate din adunarea lor . Astfel, s -a obiectat
că acest sistem este exagerat, fiindcă, prin t otalizare, se ajunge la un cuantum nerațional și excesiv
care ar putea depăși viața unui om.( de exemplu 100 de ani de închisoare)15.
În Noul Cod Penal sistemul cumulului aritmetic nu este acceptat, deoarece creează
infractorului un adaos de suferință. De aceea, e ste necesar ca a diționar ea pedepselor să asigure o
finalitate precisă, aceea a reeducării infractorului și a reintegrarii acestuia în societate.

13 A se vedea Decizia nr. 688 din 7 noiembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal .
14 A se vedea Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București, 2010,
p. 53.
15 A se vedea Dongor oz Vintilă, Drept penal. (Reeditarea ediției din 1939) , București, 2000, Asociația Română
de Știinte Penale, p.41.

10
Stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă și executarea celei mai grele dintre
acestea este relevat de sistemul absorbției . În acest caz se execută pedeapsa cea mai gravă, celelalte
rămânând nepedepsite.
Aplicarea sistemul ui cumulului juridic în Noul Cod Penal se realizează în două etape : prima
etapă presupune ca p entru fiecare infracțiune să se stabilească pedeaps a, iar a doua presupune să se
aplice pedeapsa care poate fi sporită până la maximul ei special prevăzut de norma de incriminare.
Doctrina a demonstrat faptul că „primul scop al pedepsei este îndreptarea individului pedepsit .”16
Sistemul sanc ționator actual prevăzut de legea pena lă română, are trei categorii de pedepse:
principale, complementare și accesorii.
Sunt pedepse princi pale deten țiunea pe via ță, închisoarea de la 15 zile la 30 ani și amen da.
Pedepse complementare (care se adauga la pedeps ele principale) sunt: interzicerea unor drepturi pe o
perioada de la unu la 5 ani , degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare.
A treia categorie de pedepse este categoria pedepselor accesorii care constau în interzicerea
unor drepturi și care opereaz ă din momentul în care hot ărarea de condamnare a r ămas definitiv ă și
până la executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
Potrivit art. 39 Noul Cod Penal, pedeapsa principală în caz de co ncurs de infracțiuni se aplică
astfel:
„-când s -a stabilit o pedeapsă cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse cu
închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viaț ă;
-când s -au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică ped eapsa cea mai grea, care poate
fi sporită până la maximul ei s pecial, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un
spor de până la 5 ani;
-când s -au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până
la maxi mul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poa te adăuga un spor de până la
jumătate din acel maxim;
-când s -a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa
închisorii, la care se poate adăuga amenda, în to tul sau în parte;
-când s -au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, potrivit dispoziției de la lit. b), la care se poate adăug a amenda, potrivit
dispoziției de la lit. c). ”
Totalul pedepselo r stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente nu se poate depăși (dar
poate fi egal), prin aplicarea dispozițiilor anterioare, deorece altfel nu s-ar mai respecta sistemul
cumulului juridic.

16 A se vedea Tanoviceanu,I. Drept penal , Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă vol. II, 1912
p.197 .

11
Art. 39 alin. 2 din Noul Cod Penal, în materia sancțio nării concursului, permite instanței să
poată aplica, în condițiile exprese ale legii, pedeapsa detențiunii pe viață : ,,Atunci când s -au stabilit
mai multe pedepse cu închisoarea, da că prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o
treime din total ul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s -ar depăși cu 10 ani sau m ai mult
maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poa te aplica pedeapsa
detențiunii pe viață .”
Privind aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, într-o primă opinie, se precizează că în cazul în
care un condamnat a împlinit vârsta de 65 ani , în timpul executării pedepsei detențiuni i, aceasta poate
fi înlocu ită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 ani. Astfel, pedeapsa detențiunii executată este
considerată ca parte execu tată din pedeapsa închisorii. Ce a rămas neexecutat din pedeapsa detențiunii
pe viață , a fost precizat în doctrină că se contopește cu pedea psa aplicată pentru o i nfracțiune
concurentă, iar la restul rămas neexecutat trebuie aplicat un spor de o treime din restul pedepselor
neexecutate.
În ipoteza dată, se pr ecizează într-o altă opinie că, pedeapsa detențiunii va absorbi sporul de o
treime d in pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurent e, dacă a fost aplicată pentru o singură
infracțiune, iar instanța va constata înlocuirea sau comutarea detențiunii pe v iață în pedeapsa de 30 de
ani, din care va deduce perioada executată până în acel mo ment.
Pedeapsa detențiunii pe viața se poate aplica în situațiile în care instanța nu apreciază oportun
să opteze, pentru aplicarea pedepse i privative de libertate pe terme n limitat – închisoarea (după
sistemul cumulului juri dic cu spor obligatoriu și fix) , chiar dacă nu se prevede acea stă pedeapsă
pentru niciuna dintre infracțiunile concurente. De pildă, dacă autorul a comis 4 fapte de viol sau
tâlhărie , urmate de moartea v ictimei, iar pentru fiecare dintre ele instanța a stabil it câte o pedeapsă de
20 de ani, a plicând sistemul clasic de sancționare a concursului , la pedeapsa cea mai grea s-ar putea
adăuga un spor de cel mult 10 ani, cu toate că față de numărul și gravitatea infracțiunilor comise se
justifică aplicarea detențiunii pe viață.
Sub aspectul n aturii juridice, ,,concursul de infracțiuni tinde a fi apreciat drept o cauză
generală, legală și personală de agravare obligatorie a pedepsei (după cum reiese și din prevederile
art. 79 noul Cod penal) . ”17
Tratamentul sancționator al concursului de infra cțiuni (precum și a celorlalte forme ale
pluralității de infracțiuni, în cazul persoanei fizice, infractor major), nu se reduce numai la aplicarea
pedepsei principale (art. 39 noul Cod penal). În privința tratamentului penal al concursului de

17 A se vedea T. Toader ș.a., Noul Cod penal –comentarii pe articole , Editura Hamangiu, București, 2014,
p .105 .

12
infracțiuni sunt de remarcat și prevederile art. 45 Noul Cod Penal și anume pedepse le complementare,
pedepse le accesorii, măsuri le de siguranță în caz de concurs de infracțiuni .
După judecarea definitivă a cauzei, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, în
minuta Deciziei 1/14.04.2014, ICCJ pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, este precizat că, ,,în
aplicarea legii penale mai favorabile, într-o primă etapă se v erifică incidența dispozițiilor art.6 C od
Penal cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă
aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi , conform
art.39. ”18
Dacă pedeapsa rezultantă aplicată , potrivit legii vechi , depășește maximul la care se poate
ajung e în baza art.39 C od Penal , aceasta va fi redus ă la acest maxim. Altfel , pede apsa rezultantă va
rămâne cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Secțiunea 2. Recidiva

,,Starea de recidivă ia naștere la momentul comiterii celei de -a doua infracțiuni, a stfel încât
hotărârea de condamnare pentru aceasta are doar caracter constatator a l stării de recidivă ”19 așa
cum reiese din doctrină.
Starea de recidivă există de la data săvârșirii infracțiunii ce formează cel de-al doilea termen al
recidivei, și nu de la data condamnării inculpatului pentru această infracțiune [Trib. Suprem,
încompunerea prevăzută în art. 39 alin. (2)și (3) din vechea Lege pentru organizarea
judec ătoreasc ă ,decizia nr. 53/1978, în R.R.D. nr. 12/1978, p. 55]
Principalele două forme ale reci divei sunt definite în cuprinsul articolelor 41 -43 din Noul Cod
Penal, care consacră recidiva, tratamentul ei sancționator precum și situa țiile î n care nu există
recidivă .
Aceasta reprezintă o formă a pluralității de infracțiuni c are constă în săvârșirea din nou a unei
infracți uni, de către o persoană care a mai fost condamnată definitiv anterior, pentru o altă infracțiune .
Potrivit Art. 41 (1) Noul Cod Penal, ,,Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare la pedeapsa închi sorii mai mare de un an și până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condam natul săvârșește din nou o infracțiune cu intenț ie sau cu
intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2) Există reci divă și în cazu l în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe
viață.

18 A se vedea 7. Decizia nr. 1 din 14.04.2014 , ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 13 mai 2014 .
19 A se vedea Mateuț, Gheorghiță Recidiva în teoria și pract ica dreptului penal , Editura Lumina Lex, București
1997 p. 55 .

13
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se țin e seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în
străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală româ nă, dacă hotărârea de condamnare a
fost recunoscută potrivit legii. ”
Se poate cu siguranță evidenția faptul că s-a renunțat la definirea separată a recidivei
postcondamnatorii și a celei postexecutorii, legiuitorul optând pentru o definiție unică, în care
accentul este pus pe existența unei condamnări definitive și pe cuantumul pedepsei corespunzătoare
celor doi termeni ai recidivei.
Dacă urmărim controversele implicate din modul de reglementare , din unele condiții prevăzute
de lege și reglementate în regimul de sancționare stabilit, articolele di n lege în care este prezentată
recidiva , sunt completate cu dispoziții ce privesc și alte inst ituții juridico -penale : unele mijloace de
individualizare a pedepsei (suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, li berarea condiționată),
unele dispoziții din partea specială a Cod ului Penal ( art. 265 -evadarea ) sau cauze care înlătură
executarea pedepsei ( de exemplu grațierea și prescripția executării pedepsei) .
,,Elementul fundamental al acestei instituții îl constit uie existența unei hotărâri definitive de
condamnare , fapt ce se diferentiază de concursul de infracțiuni. ”20 Specificar ea în cauză vizează o
mare importanță practică, pentru că , poate fi vorba de un concurs de infracțiuni, în cazul anulării
sentinței de c ondamnare pronunțate până la mo mentul intrării ei în vigoare.
,,Recidiva reflectă o periculozitate mai mare a făptuitorului, fiind considerată, alături de
concursul de infracțiuni și infracțiunea continuată, o stare de agravare .”21 Prin săvârșirea din nou a
unei fapte prevăzute de legea penală, infractorul demonstrează că, atât controlul câ t și corecția pe care
le îndeplinește condamnarea sau executarea unei pedepse pentru o infracțiune, nu sunt folositoare în
cazul său.
Reluarea activității infrac ționale , după condamnarea definitiv ă a făptuitorului pentru o altă
infracțiune săvârș ită anterior , este precizată în literatura de specialitate ca reprezezentând un indice de
nărăvire a infractorului , de incorigibilitate.
Starea de recidivă și condițiile genera le de existență se r eferă la :
O condamnare penală definitivă (executată sau nu), ce se refe ră la o infracțiune intenționată
sau praeterinten ționată și atrage o pedeapsă concretă , privativă de libertate , de o anumită gravitate
(închisoare mai mare de un an sau detențiune pe viață) ;
O nouă infracțiune de o anumită gravitate, intenționată sau praeterintenționată, pentru
săvârșirea căreia pedeapsa abstractă (prevăzută de lege) este închisoarea de un an sau mai mare de un
an, ori detențiunea pe viață ;

20 A se vedea Moldovan, Aurel Teodor, Drept penal. Partea generală , Editura Lux Libris, Brasov, 2009 p. 176 .
21A se vedea Mitra, Mariana, Drept penal. Partea generală , vol. I, Editura Pro Unive rsitaria, București, 2015,
p. 256 .

14
Unitate a de subiect activ (condamnarea anterioară și noua infracțiune să privească aceeași
persoană, cu precizarea că interesează persoana fizică ca infractor major, existând incompatibilitate
între starea de minoritate a infractorului și această formă a pl uralit ății de infracțiuni).
Se face distincție , în funcție de momentul săvârșirii noii infracțiuni, între: recidiva
postcondamnatorie , ce presupune săvârșirea unei infracțiuni noi, după rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare pentru infracțiunea a nterio ară și mai înainte de executarea totală a pedepsei pro nunțate
pentru acea infracțiune și recidiva postexecutorie , ce presupune o nouă infracțiune săvârșită după
executarea pedepsei sau stingerea executării pedepsei (prin grațiere sau prescripție) pronunțat ă pentru
infracțiunea anterioară.
În ceea ce privește r ecidiva postcondamnatorie , aceasta este cea mai frecventă formă a
recidivei. Potrivit art. 41 Noul Cod Penal , ea există atunci când, „după rămânerea definitivă a unei
hotărâride condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeap sa închisorii mai mare de un
an,cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune intenționată sau praeterintenționată, înainte
deînceperea executării, în timpul executării acesteia sau în st are de evadare, iar pedeapsa prevă zută
de lege pentru a doua infracț iune este închisoarea de cel puțin un an sau detențiunea pe viață ”.
În ceea ce privește stabilirea condițiilor de existență ale recidivei postcondamnatorii vom avea
în vedere mai întâi prim ul termen al recidivei.
Astfel c u privire la primul termen al recividei poate să fie vorba de o infracțiune intenționată
sau praeterintenționată ori pedeapsa aplicată pentru prim ul termen să fie închisoare mai mare de un
an, hotărârea de condamnare pentru infracțiunea de la primul terme n să fie definitivă ori condamnarea
aplicată pentru acest prim termen al recidivei să nu se includă în cele din art.42 NCP . (aici ne referim
la fapte le care nu mai sunt prevăzute de legea penală , infracțiunile amnistiate , infracțiunile săvârșite
din culpă .
Cu privire la c ondițiile referitoare la cel de -al doilea termen al recidivei acestea sunt :
infracțiunile ce compun acest terme n să fie fapte intenționate sau
cel puțin praeterintenționate , pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune să fie deten țiunea
pe viață sau închisoarea de cel puțin un an , noua infracțiune să fie săvârșită după rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare pentru infracțiunea ce constituie primul termen, dar înainte de executarea
sau cons iderarea caexecutată a pedepsei, condamnarea să nu se numere printre cele prevăzute de art.
42 C.pen amintite anterior.
„Dacă infrac țiunea continuată s -a epuizat după rămânerea definitivă a unei hotărâri
anterioare de con damnare, sun t îndeplinite condițiile reci divei p ostcondamnatorii .”22
În ceea ce privește r ecidiva postexecutorie , potrivit art . 41 NCP , recidiva postexecutorie există
atunci când, după executarea sau considerarea ca executată a unei pedepse cu detențiunea pe viață sau

22 A se vedea Decizia nr. 539/2005 , Curtea de Apel, în B. J.C.P.J 2005, p. 35.

15
a unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an și până l a reabilitare sau împlinirea termenului de
reabilitare, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa
detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de cel puțin un an. Modificările în privința duratei
pedepselor de la cei doi termeni pe care le -am evidențiat cu oc azia analizei recidivei
postcondamnatorii sunt de amintit și în acest context.23
În ceea ce privește stabilirea condițiilor de existență ale recidivei postexecutorii vom avea în
vedere mai întâi primul termen al recidivei.
Condițiile referitoar e la prim ul termen al recidivei sunt următoarele pentru infracțiunea
săvârșită instanța să fi stabilit o pedeapsă cu închisoarea mai mare deun an sau detențiunea pe viață ,
infracțiunea săvârșită să fie intenționată sau praete rintenționată ,
pedeapsa pentru prima infracțiune să fi fost executată sau considerată ca fiind executată , condamnarea
să nu fie dintre acelea de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidivă , potrivit art. 42 C.pen.
Condițiile referitoare la cel d e-al doilea ter men al recidivei: să fie vorba de o infracțiune
săvârșită cu intenție sau praeterintenție ; pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune să fie de
cel puțin un an , cea de -a doua infracțiune să fie comisă după executarea sau considerar ea ca executată
a primei pedepse .
Momentul comiterii infracțiunii prezintă o particularitate în raport de infracțiunile cu durată de
executare, în cazul cărora, pentru determinarea formei recidivei, se va lua în considerare
momentul epuizării acestora (dac ă o astfel de i nfracțiune este începută în timpulexecutării și se
termină după executare, vom fi în prezența recidivei postexecutorii , noua infracțiune comisă să nu fie
dintre cele prevăzute la art. 42 NCP.
Prin urmare s ituația c ondamnări lor care nu atrag starea de recidivă sunt reglementate în Noul
Cod Penal, art. 42 : La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare
privitoare la :
a) F aptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală; Privind această dispoziție , legea de
dezincriminare presupune încetarea răspunderii penale pentru faptele scoase di n sfera ilicitului penal,
dar și toate consecințele penale ale hotărârilor de condamnare ce privesc aceste fapte .
b) Infracțiunile amnistiate; Potrivit art.152 NCP ,,amnistia în lătură răspunderea penală pentru
infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei
pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării ”. Amnistia, în sine fiind un act de
clemență, de iertare a celor care au săvâ rșit an umite infracțiuni și aparținând competenței puterii
legiuitoare a Parlamentului, este acorda tă, în mod firesc, decât de puterea care a incriminat fap tele
respective ca infracțiuni.

23 A se vedea Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea Generală II , Universitatea Babeș Bolyai, Cluj –
Napoca , 2014, p. 68 .

16
c) Infracțiunile săvârșite din culpă. Această recidivă este caracte rizată ca o perseverență a
făptuitorului pe calea infracționalității, de aceea este greu de susț inut că se învederează atunci când
infractorul săvârșește fapta din culpă .
Prin sentința penală nr. 2248/2006, instanța l -a condamnat pe inculpat pentru săvârș irea
infracțiunii de v ătămare corporală din culpă la pedeapsa de 2 luni închisoare. În fapt, inculpatul
care conducea un autoturism sub influența alcoolului a provocat un accident, lovind un piepton în
vârstă de 68 de ani care traversa strada regulamentar. În urma accidentului, partea vătămată a
suferit leziuni corporale, care au necesitat 130 -150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanț a de fond a ținut cont de criteriile de
individualizare și anume : modul și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, fiind o
infracțiune săvârsită din culpă gradul de pericol social al faptei, atitudinea sinceră a persoanei
invinuitului și atitu dinea cooperantă în fața organelor judiciare, determinând astfel sol uționarea
cauzei cu celeritate.
Instanța a reținut și faptul că inculpatul nu este la prima abatere, fiind recividist. Acesta
fusese condamnat anterior prin Sentința penală nr. 1914/2004 la pedeapsa de 1 an și 6 luni
închisoare cu suspendare sub supravegh ere a executării pedepsei.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, s -a declarat
apel. Curtea a reținut că, în mod greșit, s -au aplicat prevederil e pentru recidivă, câtă vreme potrivit
condamnărilor care nu atrag s tarea de recidivă, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seamă de
infracțiunile săvârșite din culpă, inculpatul prin Sentința penală nr. 1914/2004 fiind condamnat
pentru o infracțiun e din culpă.
Acest text al art. 42 din NCP nu mai face referire la a lte două categorii de infracțiuni reținute
în art. 38 al Codului Penal , adică infracțiunile înfăptuite în timpul minorității și condamnările pentru
care a intervenit reabilitarea , sau s -a împlinit termenul de reabilitare. O miterea condamnărilor
pentru fap te comise în timpul minorității, deci prima dintre modificările menționate, nu presupune
voința legiuitorului de a stabili recidiva în cazul minorilor.
Potrivit Noului Cod Penal, infracțiunile comise în timpul minorității nu mai atrag pe depse, ci
doar măsu ri educative deci, nu mai este posibilă condam narea la o pedeapsă capabilă să constitui e
terme n al recidivei pentru fapta comisă .
O persoană devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani,
potrivit art. 8 din Decretul nr. 31/1954 ,24 prin urmare, cel care a comis o infracțiune între 14 -16 ani,
(dovedindu -se că a lucrat cu disce rnământ), sau între 16 – 18 ani, nu poate fi considerat

24 A se vedea Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice , publicat în B.Of. nr. 8/30
ian. 1954 .

17
recidivist, dacă după condamnare sau executarea pedepsei primite pentru acea infracțiune
săvârșește iar o infracțiune .
Cu privir e la sancționarea recidivei, Noul Cod Penal acordă acesteia caracterul de cauză
generală de agr avare facultativă a pedepsei, rezultat din sistemul de sancționare prevăzut în art. 43 din
Noul Codul penal . Potrivit a rt. 43,(1) ,,Dacă înainte ca pedeapsa ante rioară să fi fost executată sau
considerat ă ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru
aceasta se a daugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca p edeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai
multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se afl ă în stare de recidivă, pedepsele stabilite se
contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul d e infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la
pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas nee xecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și alin. (2) s -ar depăși cu mai mult de 10 ani
maximul general al pede psei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa
prevăzută de lege este închisoare a de 20 de ani sau mai mar e, în locul pedepselor cu închisoarea se poate
aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
(4) Când pedeapsa anterioară s au pedeapsa stabilită pentru i nfracțiunea săvârșită în stare de recidivă este
detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe via ță.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă
infracț iune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se
majoreaz ă cu jumătate.
(6) Dacă după r ămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune și mai înainte ca
pedeapsa să fi fost executa tă sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de
recidivă, instanța aplică dispozi țiile alin. (1) -(5).
(7) Dispozițiile alin. (6) se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost
comutată sa u înlocuită cu pedeapsa închisorii. ”
Tratamentul penal al recidivei postexecutorii se realizează prin majorarea legală a
limitelor s peciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă cu jumătate,
spre deosebire de Codul penal din 1968, potrivit căruia ,,instanța putea să aplice o pedeapsă
sporită, care să depășească în anumite limite maximu l special prevăzut de lege pentru acea
infracțiune, fără a se produce vreo modificare la nivelul maximului special .”25
Spre deosebire de Co dul Penal din 1968, care consfințea sistemul cumulului juridic cu spor
facultativ și variabil, în actualul Cod Penal, tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii, în cazul
persoanelor fizice, se întemeiază pe sistemul cumululu i aritmetic al pedepselor.

25 A se vedea T. Toader ș.a., Noul Cod penal –comentarii pe articole , Editura Hamangiu, București,
2014, p. 113.

18
Chiar dacă pedepsele stabilite constau doar în închisoare , atunci când numărul și gravitatea
faptelor comise justifică acest lucru, în materia recidivei postcondamnatorii s-a mai prevăzut, cu titlu
de excepție, ca și în cazul concursului, de altfel, posibilitatea aplicării detențiunii pe viață.
În situația în care al doilea termen al recidivei este compus dintr -un concurs de infracțiuni,
stabilindu -se că se aplică mai întâi dispozițiile referitoare la concurs și apoi cele incident e în cazul
recidivei, au fost instituite reguli noi și în privința mecanismului de aplicare a pedepsei, acestea fiind
aplicabil e chiar dacă doar una dintre infracțiunile concurente se află în stare de recidivă, restul fiind în
pluralitate intermediară, fiind că acea condiție de recidivist trebuie să atragă tratamentul specific
forme i de pluralitate prezentate.
Schimbarea ordinii operațiilor în raport cu mecanismul de aplicare stabilit anterior reprezintă o
dispoziție favorabilă inculpatului, deoarece rezultatu l este mai puțin sever decât cel care s-ar fi obținut
din aplicarea mai întâi a dispozițiilor privind recidiva sau pluralitatea intermediară pentru fiecare
infracțiune în parte și apoi a regulilor referitoare la concursul de infracțiuni.
Revenind la natur a juridic ă, în condițiile reglementării actuale, recidivă constituie o cauză
generală, legală și personală de agravar e obligatorie a pedepsei. În situațiile de dublă recidivă,
practica a decis, în mod obligatoriu pentru instanțe, că, dacă o infracțiune a fos t comisă în condițiile
recidivei postcondamnatorii și totodată , în stare de recidivă postexecutorie, se va face ma i întâi
aplicarea dispozițiilor legale privitoare la aceasta din urmă, după care se va proceda în baza
reglementării privind recidivă postcon damnatorie.

Secțiunea 3. Pluralitatea intermediar ă de infracț iuni

În art. 44 alin. 1 din Noul Cod Penal este descris conținutul no rmativ specific pluralității
intermediare de infracțiuni, iar prin dispozițiile din alin. 2 se stabilește regimul de sanc ționare.
Această formă de pluralitate prezintă o structură autonomă , de unde reiese existența unei condamnări
definitive neexecutate ori executate doar parțial .
Art.44 Noul Cod Penal, (1) ,,există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după
rămânere a definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată
sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă .”
Pluralitatea intermediară de infracțiuni reprezintă cea de -a treia formă a pluralității de
infracțiuni, con sacrată pentru prima dată în legislația noastră de Noul Cod Penal.26

26 Dobrinoiu V., și co lab., Noul Cod Penal Comentat. Partea Generală , Ediția a II a, revizuită și adăugită,
Universul Juridic, București, 2014, p. 312 .

19
Pluralitatea intermediară de infracțiuni are o importanță deosebită importanță în pra ctica
judiciară, de aceea , aceast ă formă de pluralitate distinctă de infracțiuni urmează să fie analizată în
capitolul al II-lea.

20
CAPITOLUL AL II -LEA. ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE PLURALITĂȚII
INTERMEDIARE DE INFRACȚIUNI

Secțiunea 1. Apari ția și evolu ția institu ției pluralit ății intermediare de infrac țiuni

Forma pluralității intermediare, prevăzută de art. 44 din Noul Cod Penal se realizează în
condițiile în care o persoană, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de con damnare și până la data
la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, c ondamnatul săvârșește din nou o
infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
Pluralitatea de infracțiuni presupune anumite co ndiții : existen ța unei condamnări definitive
pentru pedeapsa cu închisoare de 1 an sau mai mică , ori amendă ; pronunțarea condamnării definitive
pentru o infracțiune săvărșită din culpă ; aplicarea, prevăzută de lege, a pedeapsei cu amendă sau
închisoare ma i mică de 1 an, pentru noua infracțiune săvărșită ; comiter ea noii infracțiuni din culpă
simplă sau cu prevedere .
În raport cu legea penală anterioară din 1968, într-o manieră comparată cu Noul Cod Penal se
poate releva faptul că pluralitatea intermediară e ste cea de a treia formă de plu ralitate de infracțiuni,
care este consacrată pentru prim a oară în legislația noastră, nefiind prevăzută o asemenea instituție în
Codul Penal anterior. Cu toate acestea, a fost adoptată de unii autori formula „pluralității
intermediare” , în Codul Penal anterior, pentru a caracteriza situația reglementată de art. 4 0 din Codul
Penal.
Contestată de unii autori , acceptată de alții, ,,pluralitatea intermediară a devenit, în concepția
Noului Cod penal, o instituție cu o configur ație juridică proprie, alături de concursul de infracțiuni și
recidiva . ”27
Astfel, a rticolul 44 din Noul Cod Penal își găsește corespondent în prevederile art.40 Codului
Penal din 1969 ( cu denumirea marginală Pedeapsa în unele cazuri când nu există rec idivă), sub
regimul căruia instituției disc iplinate i s -a atribuit, în opinia dominantă, denumirea de pluralitatea
intermediară (acceptată de unii autori ca o recidivă postcondamnatorie de fapt și nu de drept) .
Introducerea pluralității intermediare printr e formele pluralității de infracțiuni a fost însă
privită cu suspiciune, într -o viziune diferită, deoarece textul art. 32 din Codul Penal anterior "cuprinde
o enumerare exhaustivă, formele enumerate fiind toate și singurele componente ale pluralității de
infracțiuni. (…) o atare enumerare nu îngăduie decât o interpretare declarativă; legiu itorul a prevăzut,

27 A se vedea Legea nr. 286/2009 , www.unbr.ro .

21
în termeni categorici, do ar două forme ale pluralității de infracțiun i, concursul de infracțiuni și
recidiva, interzicând, implicit, fie restrângerea, fie extinderea sferei pluralității de infracțiuni "28
Codul Penal din 1969 prevede , în art. 40, p edeapsa în unele cazuri când nu există recidivă :
(1) ,,Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de
începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare , și nu sunt
întrunite condițiile prevăzute de lege pent ru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regul ilor
pentru concursul de infracțiuni.
(2)În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 402 alin. 1 lit.
a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni. ”
Prin definiție, se poate observa comparativ cu cele cuprinse în Noul Cod Penal, că
pluralitatea intermediară de infracțiuni nu beneficia de un articol expres atribuit în prezent, Codul
Penal din 1969 referindu -se la pedeapsa în unele cazur i în care nu există recidivă.
Din anul 2014, atunci când a fost adoptat Codul penal în vigoare pluralitatea intermediară
capată forma unei pluralității de infracțiuni de sine stătătoare. Potrivit art. 44 C od Penal: ,,Pluralitatea
intermediară reprezintă s ăvârșirea unei noi infracțiuni în inte rvalul: rămânerea definitivă a unei
hotărâri de condamnare și data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată și nu
sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă .” Art. 44 NCP consacră astfel ,,în
mod explicit denumirea de pluralitate intermediară. ”29
Deosebirile sunt însă, în privința condițiilor, numai de formă, nu și de con ținut. În
mod corespunzător, cele două norme prevăd trăsături le caracterizante ale pluralității intermediare
și anume:
Săvârșirea unei noi infracțiuni, de către aceeași persoană, după rămânerea definitivă a
unei hotărârii judecătorești de condamnare și înainte de executarea sau considerarea ca
executată a pedepsei apli cate prin acea hotărâre;
Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența stării de recidiv a
postcondamnatorie.
În ceea ce privește pedeapsa principal ă, tratamentul sancționator prevede că, dacă una dintre
pedepsele stabilite este detențiun ea pe viață, aceasta se va aplica în calit ate de pedeapsă
rezultantă (sistemul absorbției, prevăzut pentru această ipoteză și de Codul penal anterior).
Pedeapsa rezultantă va fi compusă din pedeapsa cea mai grea, ca pedeapsă de bază, în
cazul în care pedepsele stabilite sunt toate, fie numai cu închiso area, fie numai cu amenda, la

28 A se vedea Unele probleme identificate în materia reglementării pluralității de infracțiuni , www.lege5.ro .
29 A se vedea Revista Curierul Judiciar nr. 6/2015 Considerații asupra pluralității intermediare de
infracțiuni. Condiții și tratament sancționator , p.339 .

22
care se adaugă un spor de o treime din totalul celor lalte pedepse (sistemul cumulului juridic).
Faptul că sporul care se adaugă la ped eapsa de bază este obligatoriu, atât sub aspectul existenței
lui, cât și sub aspe ctul duratei sau al cuantumului, face deosebirea față de Codul penal anteri or.
Se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă pedeapsa amenzii (si stemul cumulul ui
aritmetic), doar dacă pedepsele stabilite sunt una cu închisoarea și una cu adăuga amenda,
Deosebirea față de Co dul penal anterior este evidențiată de faptul că devine obligatorie
adăugarea pedeps ei amenzii, în totalitatea ei, la pedeaps a închisorii. Î n ipoteza analizată,
Codul Penal anterior prevedea că se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga
pedea psa amenzii, în tot sau în parte.
Cele trei posibilităț i de ob ținere a pedepsei rezultante, p uteau fi aplicate prin : sistemul
absorbției (numai pedeapsa închis orii), sistemul cumulului juridic (o pedeapsă compusă din pedeapsa
închisorii și o parte din pedeapsa amen zii) și sistemul cumulului aritmetic ( o pedeapsă compusă
din pedeapsa înc hisorii și pedeapsa am enzii în integralitatea ei ).
Prin urmare, o pedeapsă rezultantă compusă din pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în
integralitatea ei reprezintă o posibilitate în Codul penal anterior și o obligație în Codul penal în
vigoar e.
În condițiile în care pedepsele stabilite sunt mai multe cu închisoarea și mai multe cu amenda,
se aplică pedeapsa închisorii , la care se adaugă pedeapsa amenzii . Totalul pedepselor stabilite nu mai
constituie o limită a pedepsei rezultante, în Codul Penal în vigoare, din moment ce sporul care
se adaugă la pedeapsa de bază, chiar dac ă este obligatoriu, nu poate depăși o treime din totalul
celorlalte pedepse.
Cu privire la pedeapsa accesorie, d acă pe lângă pedepsele principale s -au st abilit ș i pedepse
accesorii, acestora din urmă se aplică regulile prevăzute pentru pedepsele co mplementare. Astfel :
Alături de pedeapsa principală rezultantă se va aplica cea mai grea dintre pedepsele accesorii
stabilite , în ipoteza unei pluralităț i de pedepse accesorii de aceeași natură și cu același conținut.
Alături de pedeapsa principală rezultantă se vor ap lica toate pedepsele accesorii stabilite , în
ipoteza unei pluralități de pedepse accesorii de natură diferită sau de aceeași na tură, dar cu un
conținut diferit .
O soluție diferită față de Codul P enal anterior este consfințită de Codul Penal în vigoare .
Reglementare a anterioară nu conținea vreo prevedere în această materie, deoarece , sub influența ei
ei, posibila pl uralitate de pedepse accesorii era eliminată din calcul. Astfel, în vechiul Codul
Penal erau stabilite , pentru fiecare dintre infracțiunile care compuneau pluralitatea, doar
pedepse principale și complementare, fără pedepse accesorii. S ingura pedeapsă accesorie aplicabilă
era aceea care se atașa pedeapsei principale .

23
În Codul Penal actu al, în comparație cu Codul penal 1969, m odificări le cu privire la condiții le
de existență sau la tratamentul penal al pluralității intermediare nu inter vin.
În ceea ce priveșt e aplicarea pedepsei principale, adică adăugarea obligatorie a unui spor de
pedeapsă ce reprezentă o treime din totalul pedepselor mai ușoare, discuțiile privind aplicarea
pedepsei rezultante în cazul unei pluralității intermediare s-au accentuat, ca urmare a modificării
tratamentului penal al concursului de infracți uni. În condițiile pluralității intermediare, în momentul în
care după o hotărâ re definitivă de condamnare se înfăptuiesc mai multe infracțiuni, se întâlnesc și
probleme deose bite, ceea ce putea m întâlni și C odul Penal din 1969 , în ca zul concursului de
infracțiuni, când sporul de pedeapsă era facultativ .
Pentru evitarea complicațiilor, modalitatea în care se practica contopirea pedepselor stabilite
era mai puțin import antă, instanțele hotărând adesea să nu mai aplice la pedeapsa cea mai grea vreun
spor de pedeapsă . Privitor la aplicarea pedepsei în sistemul actual, ordinea în care se fac contopirile
de pedeapsă prezintă importanță, î n cazul concursului de infracțiuni ș i pe cale de consecință al
pluralită ții intermediare .
Privind modalitatea în care se va putea aplica legea mai favorabilă observăm controverse la
apariția Noului Cod Penal : ,,Prin Decizia nr. 13/2015, ÎCCJ s -a pronunțat cu privire la următoarea
problemă de drept ”30: dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei
aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din
1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnato rie, iar, potrivit noului Cod penal
condițiile art. 41 nu mai sunt întru nite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin.
(1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din
Codul p enal. În aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, instanța statu ează în sensul că,
stabilirea pedepsei în baza legii noi, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal,
referitoare la pluralitatea intermediară.
Înalta Curte d e Casație și Justiție stabilește că, potrivit deciziei 13/2015, în aplicarea
dispozițiilor art.5 din Codul penal, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/201431, în cazul
pluralității de infracțiuni constând într -o infracțiune pentru care potrivit C odului penal anterior a fost
aplicată printr -o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
potrivit art. 861 din Codul penal anterior și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru
care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea și e xecutarea pedepsei
rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin.4 și 5 din
Codul penal .

30 A se vedea Deciz ia nr. 13/2015 , ÎCCJ din 10 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial. de la 11.09.2015 .
31 A se vedea Decizia nr. 265/2014 CCR,din 20 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372 din
20.05.2014 .

24
Astfel, potrivit art. 96 alin.4 și 5 din Codul penal : ,,(4) Dacă pe parcursul termenului de
supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului
și pentru care s -a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui
termen, instanța revocă suspendar ea și dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principa lă pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit
dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. ”
În funcție de criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, având în vedere Decizia
Curții C onstituționale nr. 265/2014, prin compararea incriminării și regimului sancționator al
recidivei/ pluralității intermediare din vechiul Cod cu cele din NCP, ,,trebuie realizată o apreciere in
concret o a legii penale mai favorabile, fiind posibilă și aplicarea art. 6 NCP pentru condamnarea
definitivă ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii/ pluralității intermediare .”32
În contextul aplicării legii penale mai favorabile, menținerea gr eșită a stări i de recidivă,
nefiind îndeplinite co ndițiile art.41 alin.1 Noul Cod P enal: Prin sentința penală nr. 110/2013 s -a
arătat, că numitul X a fost condamnat pentru infracțiunea de loviri și alte violențe la pedeapsa
rezultantă de 1 an și 3 luni înc hisoare pentru comiterea unei pluralități de infracțiuni în stare de
recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal din 1969.
Instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare potrivit
art. 83 (1) CP di n 1969 și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, în
final condamnatul având de executat o pedeapsă totală de 1 an și 3 luni închisoare.
Comisia a apreciat că , raportat la infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an
închisoare, nu este aplicabil art. 41 alin.1 Co d Penal coresp ondent al art. 37 lit. a Codul P enal din
1969 , deoarece pedeapsa aplicată trebuia să fie mai mare de 1 an închisoare , solici tându -se astfel a
nu fi reținută starea de recidivă postcond amnatorie prevăzut ă de art. 41 alin.1 Cod Penal, ci aceea
de pluralitate intermediară p revăzută de art. 44 alin.1 Cod Penal și, în consecință, aplicându -se
regulile art. 44 alin.2 Cod P enal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, pedeapsa aplicată s ă fie
de 1 an și 1 lună închisoar e, prin contopirea pedepselor.
Se menține și după in trarea în vigoare a noului Cod P enal măsura suspendării condiționate a
executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, precum și regimul suspendării
condițion ate a executării pedepse i, inclusiv sub aspectul revocării și anulării acestuia , fiind cel
prevăzut de Codul din 1969.
Constatând că , în cazul de față pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite nu depășesc
limitele de p edeapsă prevăzute de noua le ge, instanța a respins sesizarea comisiei. Astfel, Parchetul de
pe lângă Judecătorie și condamnatul au formulat contestație împotriva acestei sentințe.

32 A se vedea Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București, 2014,
p. 226 .

25
La baza co ntestației formulate de parchet, în cuprinsul motivelor, a fost înregistrată solicitarea
conda mnat ului de a se reduce pedeapsa de la 1 an 3 luni închisoare la 1 an o lună , sau a se constata că
acesta nu a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, ci de pluralitate intermediară ,
nesoluționarea favorabilă răsfrânndu -se asupra situație i sale juridice, cum ar fi o eventuală grațiere .
Aplicân d regulile art. 44 alin. 2 Cod P enal, raportat la art . 39 alin. 1 lit. b Cod P enal,
contopind cele două pedepse de 1 an închisoare și 3 luni închisoare executabile, se ajunge la o
pedeapsă de 1 ani și o l ună închiso are. Pedeapsa efectiv aplicată în executarea căreia se află X este de
1 ani și 3 luni, se observă, prin urmare, că aceasta este mai mare decât limita de 1 an și o lună
calculată conform regulilor autonome prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, în cauză trebuie
făcută aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal. Pentru aceste motive, tribunalul a admis în final contestațiile
condamnatului și al Parchetului.
În Codul Penal comentat din 1969, dl. Prof. Univ. Vintilă Dongoroz afirmă faptul că în
practică s-a decis că o condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultată din contopirea a trei
pedepse cu închisoare stabilite pentru infracțiuni concurente, nu constituie primul termen al recidivei,
deoarece pentru incidența acestui caz de recidivă treb uie să existe cel puțin trei condamnări
successive la pedepse până la 6 luni închisoare, iar nu o singură condamnare la pedeapsa rezultată de
6 luni, urmare a contopirii a trei pedepse stabilite pentru infractiuni aflate în concurs.
Curtea Supremă de Justi ție s-a pronunțat , prin Decizia nr. 1087/2002, cu privire la condițiile
prevăzute de lege pentru starea de recidivă, stipulând că acestea nu su nt întrunite, pedeapsa aplicându –
se potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni. Aceasta presupune că, dacă pedeapsa anterioară
se contopește cu pedeapsa nouă , a fost executată în totul sau în parte, iar ceea ce s -a executat se scade ,
conform art.36 alin. 3, din durata pedepsei rez ultate.

Secțiunea 2. Pluralitatea intermediar ă în legisla ția penal ă română modern ă

Atunci când starea de pluralitate intermediară s -a configurat prin comiterea celui de -al doilea
termen , după in trarea în vigoare a noului Cod P enal, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/201233,
regimul acesteia va fi exclusiv cel indicat de ac eastă lege, nepunându -se problema delimitării legii
mai favorabile prin raportare la Codul Penal din 1969. Î n perioada activ ității codificării anterioare,
această formă a pluralității de infracțiuni a fost trasată, urmând a se aplica rezolvările conturate și în
ipotezele similare ce privesc starea de recidivă postcondamnatorie. Dispozițiile de ansamblu în
materie completându -se cu prevederile corespunzătoar e ce privesc persoana fizică infractor minor,

33 A se vedea Legea nr. 187/2012 , publicat ă în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012 .

26
precum ș i infractorul persoană juridică, sunt generate d e cadrul legal în ansamblu, astfel circumscris ,
care se referă în special la infractorul persoană fizică majoră.
O formă a pluralității de infracțiuni , ce constă în înfăptuirea din nou a unei infracțiuni, ( nu
doar o faptă prevăzută de legea penală) , indiferent de natura, gravitatea ori forma de vinovăție a
acesteia, după rămânerea definitivă de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată s au
considerată ca executată , o reprezintă pluralitatea intermediară .
Legea prevede , de pildă, pentru infracțiunea nou săvârsită , pedeapsa închisorii mai mică de 1
an sau amenda, anterior persoana fiind condamnată la pedeapsa închisorii mai mică de 1 an închisoare
sau pentru o infra cțiune înfăptuită din culpă, ori infracțiune a nouă este săvârsită din culpă . Dacă
,,noua infracțiune este săvârșită după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată nu
se va re ține pluralitatea intermediară , ci aceasta va constitui o pluralitate nenumită, ce nu atrage un
tratament sancționator special. ”34
Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală 197/2015 , pentru săvârșirea a două infracțiuni
de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice , la pedeapsa închisorii de 3 luni.
Deoarece i nfracțiunea pentru care a fost c ondamnat inculpatul a fost săvârșit ă în termenul de
încercare al pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendare condiționată , aplicată prin sentința penală nr.
92/2013 definitivă, instanța în baza art. 83 al 1 Cod Penal din 1969 – raportat la art. 15 al. 2 din Legea
nr. 187/2012 de punere în a plicarea a noul Cod penal, va revoca beneficiul suspendării condiționate a
executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 92/2013.
După intrarea în vigoare a noului Cod Penal, p rimul termen al recidivei îl constit uie numai
pedepsele cu închisoarea ma i mare de 1 an, iar în acest caz inculpatul nu se mai află în situaț ie de
recidivă, cum ar fi fost în raport de vechiul Cod Penal.
Pentru rezolvarea unor astfel de situații și din perspectiva aplicării art. 6 Cod Penal, a
intervenit și Înalta Curte de Casație și Justiție printr -o decizie dată pentru dezlegarea unor ches tiuni de
drept în materia penală, respectiv Decizia nr. 3/2015. În aplicarea disp.art. 6 din Codul Penal, s -a
hotărât că fixarea pedepsei , în baza legi i noi , în cazul pluralității de infracțiuni în care, potrivit
Codului Penal din 1969 considera reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocar ea
suspendării condiționale, iar potrivit Codului Penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privi re
la primul termen nemaifiind întrunite , se determină conform art.44 raportat la art. 39 din Codul P enal,
referitoare la pluralitatea intermediară. O astfel de pluralitate intermediară există în cazul de față
pentru că pedeapsa anterioară aplicată inculpa tului a fost numai de 8 luni, iar potrivit Noului Cod
penal, o astfel de pedeapsă nu mai constituie primul termen al recidivei.

34 A se vedea Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, Buc urești, 2014,
p. 97.

27
În baza art. 44 Cod Penal raportat la art. 39 al in. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 6 Cod Penal,
instanța va contopi pedeap sa 8 (opt) luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală
nr.92/2013 astfel cum a fost revocată, cu pedeapsa din prezenta cauză, de 3 (trei) luni închisoare în
pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, la care adaugă o durată de 1 (una ) lună, reprezentând
1/3 partea din cea de a doua pedeapsă, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului va fi de 9
(nouă) luni închisoare pe care urmează să o execute în regim de detenție.
Pluralitatea intermediară este incompatibilă cu star ea de minoritate a infractorului, la fel ca
starea de recidivă. Aceasta poate lua naștere prin făptuirea unei infracțiuni noi, înainte de a începe
executarea pedepsei, în timpul executării pedepsei într -un loc de deținere, pe durata termenelor de
supravegh ere al e eliberării condiționate [art. 104 alin. (2) NCP], suspendării executării pedepsei sub
supraveghere [art. 96 alin. (4) și (5) NCP] ori pe durata termenului de încercare al unei grațieri
condiționate, chiar și atunci când se comite infracțiunea de ev adare (art. 285 NCP) sau când
infracțiune a nouă se comite, în condițiile legii, în stare de evadare, nefiind , în toate aceste cazuri ,
întrunite condițiile necesare (lipsind cel puțin una, oricare ar fi aceea) pentru existența recidivei
postcondamnatorii.
Instanța a reținut , prin sentința penală 20/2018, faptul că inculpatul avea antecedente penale
multiple, pentru infracțiuni făptuite în timpul minoratului, dar și ulterior, în țară și în străinătate.
Acesta a mai fost înainte condamnat sau sancți onat p enal, d efinitiv, de instanțe din România, Italia,
Franța, Belgia , Austria și Danemarca .
Ultima dată, inculpatul a fost găsit vinovat în 2016 , în România, pentru comiterea unei
infracțiuni de furt, când a fost stabilit un termen de supr aveghere de 2 ani, cu supraveghere.
Inculpatu l a sustras din geanta persoanei vătămate , profitând de neatenția acesteia, bani,
bonuri de cumpărătu ri, acte de identitate, un card bancar și un înscris pe care era menționat codul
PIN al acestuia . Inculpatul, a sustras banii de 3 ori de la 3 bancomate diferite, folosindu -se de cardul
furat. Potrivit art. 40 alin 5 din Noul Cod Penal, privind anteced ența penală a inculpatului și
recunoașterea unor hotărâri judecătorești străine , dacă infractorul condamnat definitiv este judecat
ulter ior pentru o i nfracțiune concurentă, se vor aplica regulile de stabilire și contop ire a pedepsei, de
la art. 39 din Codul P enal, iar în acest sens ”se ține seama și de pedeapsa aplicată printr -o hotărâre
de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o in fracțiune concurentă, dacă hotărârea de
condamnare a fost recunoscută potrivit legii”.
Instanța reține, de asemenea că, potrivit art. 44 alin. 1 din Noul Cod Penal, ,,exisă pluralitate
intermediară de infracțiuni, când după rămânerea definitivă a unei hot ărâri de condamnare și până
la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din
nou o infracțiune și nu sunt întrunite cond ițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă ”, iar în

28
acest caz pedepsele se conto pesc, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni.35 Instanța are în
vedere , în cazul acesta, faptul că toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatul ui au fost
săvârșite în stare de pluralitate intermediară prevăzută de art.44 alin. 1 No ul Cod penal, prin raportare
la condamnarea la pedeapsa de principală de 10 luni închisoare, dispusă prin sentința penal ă a
Tribunalului din Bruxelles – Belgia.
Într-adevăr, starea de pluralitate intermediară este incidentă întrucât, pe de o parte, noile
infracțiuni au fost comise de inculpat după rămânerea definitivă a acestei condamnări din antecedență ,
adică mai înainte ca pedeapsa de 10 luni închisoare (a căre i executare a început la 03.08.2013) să fi
putut fi considerată ca executată, deoarece din acea stă pedeapsă , acesta a fost eliberat condiționat mai
înainte ca pedeapsa să fi putut fi considerată prin executarea integrală . Pe de altă parte, este incidentă
starea de pluralitate intermediară întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege
pentru starea de recidivă și anume aceea ca pedeapsa închisorii din antecedență să fi fost mai mare de
1(un) an.
Într-un recurs în interesul legii, ,,instanța fiind învestită prin același act de sesizare cu
judecarea a două infracțiuni intențion ate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și
cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendare condiționată a
executării, potrivit deciziei nr. 42/2008 pronunțată de ICCJ ”36, constituită în Secții Unite sunt
aplicabile în mod exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul P enal, referitoare la anularea suspendării , iar
pedeapsa ce va fi executată va fi stabilită prin parcurgerea mai multor e tape succesive, astfel : pentru
fiecare dintre ce le două infracțiuni vor fi aplica te pedepse distincte, dispunându -se anularea
suspendării condiționate a executării pedepsei pro nunțate înainte .
Potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni, p edeapsa stabilită pentru infracțiunea c are a
condus la condamnarea cu suspendare con diționată cu cea care a atras anularea acesteia, se va
contopi, adăugându -se un spor de pedeapsă , iar cea rezultantă, astfel determinată, va fi contopi tă
după regulile ce vizează recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară , cu cea stabilită
pentru fapta comisă în termenul de încercare, la care se poate adăuga un nou s por de pedeapsă .

Secțiunea 3. Defini ția pluralităț ii intermediare de infrac țiuni

35 A se vedea Pascu Ilie, Buneci Petre, Noul Cod Penal. Partea General ă și Codul Penal Partea Generală în
vigoare. Prezentare comparativă , Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2011, p. 58 .
36 A se vedea Deci zia nr. 42/2008 , ÎCCj, din 31.10.2008 .

29
Noul Cod Penal prevede ,,în mod expli cit pluralitate intermediară ”37 în art icolul 44, s pre
deosebire de Codul Penal din 1969, unde această formă de pluralitate nu a fost consacrată, dar era
general acceptată în doctrină.
Forma pluralit ății intermediare, prev ăzută de art. 44 din noul Cod penal se realizeaz ă atunci
când o persoan ă, dup ă rămânerea definitiv ă a unei hot ărâri de condamnare și pân ă la data la care
pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și
nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
Față de re glementarea din art. 40 Cod Penal , potrivit c ăruia aceast ă form ă a pluralit ății ,,exist ă
atunci când înainte de executarea unei pedepse, în cursul execut ării acesteia sau în stare de evadare, o
persoana comite o nou ă infrac țiune, dar nu sunt îndepl inite co ndițiile recidivei ”, definiția nu diferă
decât ca formulare.
În literatura juridic ă, pluralitatea este denumită intermediară, deoarece desemneaz ă o
pluralitate de infrac țiuni c are nu poate fi considerat ă concurs , pentru că nu sunt îndeplinite condițiile
recidivei și s-a interpus o condamnare definitiv ă pentru una din infrac țiunile co mise de aceea și
persoan nă. Pentru că privește o situație de mijloc între cele două forme principale ale pluralității de
infracțiune, aceasta este desemnată intermediară, fiind specifică atât persoanei fizice, cât și persoanei
juridice.
Din sentința penală nr. 970/2016, reținem fapta inculpatei X care, împreună cu inculpatul Y, a
sustras sticle de băuturi alcoolice și o rochie de damă, prin demontarea sistemelor anti -furt, cauzâ nd
un prejudiciu material, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, cu aplicarea
art. 44 alin. 1 NCP.
Urmare a modalității de comitere a infrac țiunii, instan ța reține la încadrarea juridic ă și
modalit ățile agravante, săvârșirea infrac țiunii prin scoaterea din func țiune a sistemului de alarm ă. În
privința laturii subiective, i nculpa ții au comis infracțiunea de furt calificat cu intenție directă, aceștia
având reprezentarea faptei lor și urmărind producerea rezultatului.
Instan ța a decis că se vor reține și dispozițiile art. 44 alin. 1 C P (pluralitate intermediară), în
sarcina inculpatei x, de oarece fapta a fost comisă de către inculpată în termenul de supraveghere de 2
ani al unei condamnări la pedeapsa de 1 an închisoare , cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere dispusă , prin sentința penală nr. 2112/2015, înăuntrul unui termen de încercare de 2 ani
și 6 luni al unei condamnări de 10 luni închisoare , cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, dispusă prin sentința penală nr. 832/2015, precum ș i înăuntrul unui termen de încercare
de 2 ani al unei condamnări de 4 luni înch isoare , cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere , dispusă prin sentin ța penal ă nr. 449/02015 .

37 Udroiu, Mihail, Drept penal. Partea Generală. Noul Cod Penal , Ediția a II -a, reviz uită și adăugită , Editura
C.H. Beck, 2015, p .21 6.

30
În sarcina inculpatului Y se vor reține , de asemnea, și dispozițiile art. 44 alin. 1 C P. (plu ralitate
intermediară), deoarece fapta a fost săvârșită de către inculpat în termenul de supraveghere de 2 ani al
unei condamnări la pedeapsa de 4 luni închisoare , cu suspendarea executării pedep sei sub
supraveghere , dispusă prin sentin ța penal ă nr. 449/2015.
Astfel , la individualizarea pedepsei , instanț a va avea în vedere prevederile art. 44 alin. 1 și 2
NCP , potrivit c ărora ,,există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea d efinitivă a
unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau c onsiderată ca
executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de
lege pentru starea de recidivă iar potrivit alin . 2 în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru
noua infracțiune și pedeapsa anterioa ră se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de
infracțiuni.”
În consecință, i nstan ța va avea în vedere și disp ozițiile art. 96 alin. 4 si 5 Noul Cod de
Procedură Penală , potrivit c ărora, ,,dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a
săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s -a pronunțat o
condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea
și dispune executarea ped epsei; pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se
execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.”

Secțiunea 4 . Condi țiile generale de existen ță și natura juridic ă ale pluralit ății
intermediare de infrac țiuni

Cu privire la natura juridic ă a pluralit ății de infrac țiuni, în literatura de specialitate s -au purtat
largi discuții, punându -se întrebarea dac ă pluralita tea de infrac țiuni ține de institu ția infrac țiunii, dac ă
prive ște răspunderea penal ă sau dac ă are o str ânsă legătură cu institu ția pedepsei. Pluralitatea
intermediară devine o instituție cu o figură juridică proprie38, contestată de unii autori 39 și accepta tă
de alții, în accepțiunea Codului Penal.
A fost reglementat aspectului structural al pluralității de infracțiuni, legiuitorul dând întâietate
acestuia și, astfel, în partea general ă a Noului Cod Penal, în cuprinsul Titlului II privind
„Infrac țiunea ”, reglementarea pluralit ății de infrac țiuni din cadrul institu ției infrac țiunii este apreciat ă
în general favorabil de c ătre doctrin ă, consider ându-se că, înainte de a se stabili modul de sanc ționare
a pluralit ății, se pune justificată problema determin ării ex isten ței acesteia și a identific ării formelor în

38 A se vedea T. Dima, Unitatea și plurali tatea de infracțiuni , în I.Pascu ( coord), T. Dima, C. Păun, M.
Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca, I. Chip, M. Dobrinoiu, Noul cod penal comentat, vol. I, Partea
generală, Editura Universul Juridic, București 2012, p.323 -325.
39 A se vedea G. Antoniu, Reflecții as upra pluralității de infracțiuni , R.D.P, nr.4/1999, p.19 -20.

31
care se prezint ă, pluralitatea de infrac țiuni neschimbând c aracterul infrac țiunilor și neconstituind o
nouă formă de infracțiune, ci doar o amplificare a activit ății infrac ționale.
Totodată , pluralitatea de infrac țiuni este într-o strânsă corela ție cu r ăspunderea și cu
sancțiunile de drept penal, deoarece aplicarea pedepsei pentru un ansamblu infrac țional ridic ă
problema g ăsirii sisteme lor de sanc ționare care sunt cele mai adecvate și care s ă corespund ă
periculozit ății soc iale evidențiate prin comiterea mai multor infrac țiuni de c ătre același făptuitor .
Pluralitatea de infracțiuni privește de fapt pe infractor și nu o circumstanță a infracțiunilor
concret e, săvârșite de acesta. D e ace ea, sub raportul caracter ului juridic deși aceasta dovedește, de
regulă, un grad de pericol social mărit , pe care îl prezintă cel ce a comis fapta , nu trebuie confundată
cu vreuna din circumstanțele agravante de infracțiuni.
În lipsa condițiilor cerute de lege pentru existența s tării de recidivă, p luralitatea intermediară
înfățis ează o structură proprie, din care reiese existența unei condamnări definitive neexecutate ori
executate doar parțial, în raport de care aceeași persoană (fizică sau juridi că) comite o nouă
infracțiune.
Spre deose bire de Codul Penal în vigoare, c e reglementează regimul pedepselor
complementare și a măsurilor de siguranță numai în cazul concursului de infracțiuni, Noul Cod penal
reglementează , cu privire la pedepsele complementare, pedepsele accesorii și m ăsurile d e siguranță,
în raport cu t oate formele pluralității , îndeosebi pluralitatea intermediară de infracțiuni. Noul Cod
Penal reglementează în plus și regimul pedepselor accesorii.
Prin urmare, dacă există concurs de infracțiuni sau pluralitate inter mediară, în care s -au stabilit
mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut se va aplica principiul
absorbției pedepselor complementare.

Secțiunea 5. Pluralitatea intermediar ă în cazul persoanei fizice/ juridice

Condițiile de existen ță ale pluralit ății intermediare de infracț iuni, săvârșite de o persoană
fizică sau juridic ă, nu sunt diferențiate în Noul Cod Penal.
Atunci când, după condamnarea definitiv ă și până la data la care pedea psa este executată , în
cazul unei persoane fizice, iar acesta comite din nou o infracțiune, nefiind întrunite condi țiile
prevăzute de lege pentru starea de recidiv ă, se aplic ă pedeapsa potrivit regul ilor stipulate pentru un
concurs de infracț iuni.
Spre exemplu : dacă acea condamnare este def initivă, cu pedeapsa închisorii de 1 an sau mai
mică, ori amendă , nu urmează a fi îndeplinite condițiil e recidivei postcondamnatorii și, în cazul
acesta, se vor realiza condițiil e pluralității intermediare : condamnarea definitivă fiind pronunțată

32
pentru o infracțiune săvărșită din culpă ; pedeapsa prevăzută de lege p entru infracțiune a nouă săvărșită
fiind amenda sau închisoarea mai mică de 1 an ; noua infracțiune fiind comisă din cul pă.
Așa cum reiese din doctrină, ,,condițiile prevăzute pentru recidiva pos tcondamnatorie , ce se
referă la primul sau la al doilea termen trebuie realizate, altfel, neîndeplinirea acestora conduce la
realizarea pluralității intermediare. ”40
Prin sentința penală nr. 35/2018 , inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pent ru
săvârșirea infracțiunii continuate de furt calif icat și săvârsirea infracțiunii de tâlhărie (sustragerea din
buzunarul hainei a unei sume de bani, sustragerea unui telefon mobil, sustragerea din buzunarul alte
victime a un ei sume de bani apelând la ame nințări r ealizate prin gesturi și fapte), în perioada 2016 –
2017. În baza art. 44 alin. 1 Noul Cod penal, instanța a apreciat că infracțiunile pent ru care inculpatul
este condamnat, au fost comise în stare de pluralitate intermediară față de infracțiunile de: furt,
prevăzut de art.228 alin.1 Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni
închisoare, și furt calificat, prevăz ut de art.228 alin.1 și art.229 alin.1 lit.b Cod penal, pentru care
inculpatul a fost condamnat la pedeapsa d e 8 luni închisoare, ambele condamnări fiind pronunțate prin
sentința penală nr.234/2016, definitivă prin decizia penală nr. 662/22.06.2016 a Curți i de Apel .
În fond, instanță l -a condamnat pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea, iar raportat la
anteceden ța sa infracțională, a procedat la efectuarea contopirii sancțiunilor, în modalitatea reținută în
cele ce preced. Împotriva acestei sentințe Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătorie a
declarant apel, criticând -o pentru nelegalitate. În motivar ea apelului, s -a arătat că în mod greșit prima
instanță a procedat la contopirea tuturor pedepselor aplicate inculpatului prin hotăr ârea pronunțată și
prin cele două sentințe penale anterioare.
Astfel, se procedează la contopi rea fiecărei pedepse aplicate în acest caz, cu pedeapsa ce rezultă
anterior (care atrage starea de plura litate intermediară ) și apoi contopirea pedepselor rezulta te,
conform regulilor de la concursul de infracțiuni.
La fel ca și în cazul majorilor, se demonstrează în practica judiciar ă, că minorii pot intra în
conflict cu legea penală săvârșind , în mod repetat, o pluralitate de infracțiuni.
Dacă ne referim la minoritate, una dintre importantele problemele cu care se co nfruntă
societatea contemporană este criminalitatea juvenilă . Ajung să comită infracțiuni destul de mulți
minori, ceea ce i-a convins pe autorii de specialitate să facă propuneri pentru o paletă l argă de
sancțiuni aplicabile minorilor infractori. Prin urmare, ,,în cazul minorului cu vârsta sub 14 ani,
operează o prezumție absolută în sensul lipsei discernământului, prezumție nesusceptibilăde proba

40 A se vedea Mitrache, C -tin, Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2014,
p. 358 .

33
contrară indiferent degradul de dezvoltare psiho -fizicăa minoruluiși indiferent de natura infracțiunii
comise. ”41
Legiuitorul a adoptat aceste sancțiuni instituind o vârstă minimă , de la care minorii pot
răspunde penal, dar ținând seama de starea psihică a acestora , minorul neavând ,,capacitatea
psihofizică responsabilă .”42 Astfel:
Potrivit art. 113 C. pen.: (1) ,,Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) M inorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit
fapta cu disce rnământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii ”.
Atunci când nu este întrunită cel puțin una dintre condițiile necesare pentru existența recidivei
postcondamnatorii, potrivit art. 40 din vechiul Codul Penal (pluralitate a intermediară de infracțiuni),
se naște pluralitatea intermediară de infracțiuni.
Prin urmare , neputându -se reține starea de recidivă în rap ort d e persoana care comite o nouă
infracț iune, comisă în timpul minorității, după ce fusese definitiv condamnată pentru o alta înainte, se
va aplica forma intermediară de pluralitate infracțională , în sancționarea căreia vor fi aplicate regulile
din materia c oncursului de infracțiuni.
Pentru a se putea re ține pluralitatea intermediară, este, însă, necesară întrunirea unor condi ții,
respectiv: noua infrac țiune să se comită anterior executării sau considerării ca executată a sanc țiunii
dispusă pentru fapta ante rioară, iar această sanc țiune să cons tea în pedeapsă.
Atunci când sanc țiunea anterioară, neexecutată integral, este o măsură educativă, minorul va
intra într -o formă specifică de pluralitate infrac țională (indiferent că noua sanc țiune ce se impune a fi
aplicată este pedeapsa sau tot o măsură educativă), pe care alegem să o denumim pluralitate
infrac țională postcondamnatorie sui generis. Fa ța de modul de sanc ționare al acesteia există unele
dispozi ții exprese, care se refer ă la situa țiile de revocare a măsu rii educative a internării într -un ce ntru
de reeducare sau într -un institut medical -educativ .43
Persoana juridică, exceptând statul și autoritățile publice, răspunde penal , potrivit art. 135
Noul Cod penal, pentru infracțiunile comise în realizarea obiect ului de activitate , ort în interesul sau
în numele persoanei juridice. N u răspund penal instituțiile publice, pentru infracțiunile săvârșite în
exercitarea unei activități c are nu poate face obiectul domeniului privat.

41 A se vedea Florin Streteanu, Drept penal. Partea Generală . Suport de curs, 2007, p. 94 .
42 A se vedea Mitra, Mariana Caiet de studiu invidividual. Elemente de drept penal și procedură penală , 2009,
p. 62
43 A se vedea Udroiu, Mihail , Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București , 2010,
p. 97.

34
,,Răspunderea p enală a persoanei jur idice nu exclude răspunder ea penală a persoanei fizice
ce a comis aceleași fapte ”44 chiar dacă forma de vinovă ție a persoanei juridice coincid e cu cea a
persoanei fizice, infrac țiunile imputate acestora fiind diferite sau exist ând posibilitatea ca doar un a
dintre acestea s ă răspund ă penal (participa ție improprie).
Persoana juridică, asemen i persoanei fizice poate savârși o pluralitate de infrac țiuni, sub forma
concursului, sau sub forma recidivei , ori sub forma pluralitatii intermediare.
Noul Cod Penal ren unță la vechea reglementare potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 C.P ,,În
cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 402 alin. 1 lit. a),
pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni. ”
Constru ită formal după structura recidivei postcondamnatorii, pluralitatea intermediară are
același înteles ca în cazul persoanei fizice și se referă la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege
pentru existența în cazul persoanei juridice.
În acest mod , se va reține pluralitatea intermediară atunci când , după condamnarea definitivă ,
ce presupune pedeapsa amenzii, dar neexecutată, este comisă din nou o infracțiune, nefiind întru nite
conditiile de la recividă. De pildă , nu vor fi îndeplinite condițiile recidivei dacă infracțiune a nouă este
comisă din culpă de persoana juridică .
Pentru aplicarea pedepsei principale a persoanei juridice în cazul pluralității intermediare se
aplic ă principiile de la aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, în mod similar cu
regimul sancționator al pluralității intermediare în cazul persoanei fizice.
În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, potrivit art. 147 din NCP, alin (1), ,,persoan ei juridice i se aplică
amendă prevăzut ă de lege pentru persoana fizică ..”
În art 147 alin. (2) NCP, pedepsele complementa re de natură diferită, cu exceptia dizolvării,
sau de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se vor aplica toate alături de persoana amenzii. Dacă
pedepsele complementare sunt de acceași natură și cu același conținut, se va aplica cea mai grea
dintre ele .
Măsurile de siguranță constând în confiscarea specială a unor bunuri, dispuse potrivit art. 112
NCP pe lângă fiecare termen al plur alității intermediare ori pe lângă unul dintre acestia, se vor
cumula potrivit art 147 alin. 3 NCP.

44 A se vedea Răspunderea penală a persoanei j uridice , www.revistaprolege.ro .

35
Secțiunea 6. Delimitarea juridic ă a pluralit ății intermediare de infrac țiuni fa ță de
celelalte forme ale pluralit ății

Formele pluralității de infracțiu ni se definesc după structura lor și nu în fun cție de tratamentul
lor juridic, dacă ne referim la deli mitarea juridică, iar structura formelor plura lității de infracțiuni este
evidențiată din poziția faptei, raport ată la existența sau inexistența unei hotâ râri definitive , pentru o
faptă care a avut loc înainte .
Pluralitatea intermediară, ca formă a pluralității de infracțiuni, distinctă atât de concurs, cât și
de recidivă se reglementează în art. 44 din NCP. Așa zisa pluralitate intermediară are , din acest punct
de vedere structura recidivei , pentru că a fost săvârșită o faptă după rămânerea definitivă a unei
hotărârii de condamnare anterioare comiterii unei noi infracțiuni.
Împrejurarea că în cadrul pluralității intermediare nu se aplică regulile recivide i ci ale
concursului de infracțiuni ce are în vedere nu structura instit uției ci tratamentul ei penal . În concluzie,
acestă formă intemediară de pluralitate de infracțiuni este o recidivă , de drept, însă se aplică regulile
de sancționare ale conc ursului de infracțiuni. . Întrucât formele pluralității de infracțiuni se deosebesc
în raport cu structura lor, pluralitatea intemediară constituie o recidivă fără să constituie în același
timp o stare de recidivă adică o pluralitate care îndeplinește anumite condiți i care îi conferă calitatea
de stare de recidivă.45
Deoarece presupune ex istența unei condamnări după care infractorul comite o infracțiune
nouă, anterior începerii executării pedepse i, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare,
pluralitatea int ermediară se aseamănă cu recidiva, dar se deosebește de aceasta, prin aceea că , ori
condamnarea dinainte nu atrag e starea de recidivă, ori pedeapsa dată prin h otărâre judecătorească nu
poate constitui prim ul termen al recidivei, deoarece este mai mică de 1 an, ori infracțiunea săvârșită
pe urmă a fost neintenți onată, sau chiar intenționată, fiind pedepsită de lege cu închisoare de până la
un an sau amendă.46
De ex emplu, nu vor fi indeplinite conditiile recidivei postcondamnatorii și se vor realiza
condi țiile pluralit ății intermediare dac ă: condamnarea definitiv ă este la pedeapsa închisorii de un an
sau mai mica ori este la amenda; condamnarea definitiv ă este pronun țată pentru o infrac țiune s ăvârșită
din culp ă; pedeapsa prev ăzută de lege pentru noua infrac țiune s ăvârșită este amenda sau închisoarea
mai m ică de un an; noua infrac țiune este săvârșită din culp ă.
Se realizează astfel o pluralitate intermediară, prin neîndeplinirea condi țiilor prevăzute pentru
recidiva postcondamnatorie, atât cu privire la primu l termen cât și cu privire la al doilea termen .

45 A se vedea Observatii critice cu privire la Noul Cod Penal https://core.ac.uk/download/pdf/6325550.pdf .
46 A se vedea Pașca, V., Basarab M., Mateuț G., Butiuc C., Codul Penal Comentat, Vol. I. Partea Generală ,
Editura Hamangiu , 2007, p. 251 .

36
Prin regim sancționator id entic, pluralitatea intermediară se aseamănă și cu concursul de
infracțiuni. Pluralitatea intermediară generează agravarea răspunderii penale , aplic ându-se unui sport
asemănător c u sporul concursului de infracțiuni , constituind, de fapt, o antecedentă penală . Aceasta
reprezintă în sine o cauză ce agravează răspunderea penală.

37
CAPITOLUL AL III -LEA. TRATAMENTUL SANCȚIONATOR AL PLURALITĂȚII
INTERMEDIARE DE INFRACȚIUNI

Tratamentul penal al pluralității intermediare de infracțiuni vizează cazul persoanei fizice
(majore), dar și al persoanei juridice. Acesta reliefează o problematică de interes , teoretic ă și practică ,
ce se referă la ap licarea pedepsei principale, dar și secundare, p recum și măsurile de siguranță ce
trebuie aplicate în cazul acestei forme de pl uralitate infracțională .
Mecanismul de sancționare al pluralității intermediare nu a fost modificat de Noul Cod Penal,
în principal . Prin urmare, sancționarea pluralității intermediare este efectuată, de regulă, urmând
principiile de la aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni .

Secțiunea 1. Tratamentul sancționator al pluralității intermediare în cazul pedepselor
principale

Potrivit art. 44, alin. 2, din Cod P enal, sancționarea pluralității intermediare se realizează după
regulile stabilite pentru sancționarea concursului de infr acțiuni, deci, pedeapsa pentru infracțiune a
nouă și pedeapsa anterioară se contopesc , potrivit dispozițiilor de la concursul de infracț iuni .
Sub influența Codului P enal în vigoare , în urma practicii judiciare, se poate concluziona că nu
este posibil, în acest caz, ca pedeapsa ulterioară să se contopească cu restul rămas de executat din
prima pedeapsă, ci , aceasta se contopește cu întreag a pedeapsă aplicată pentru infracțiunea anterioară
(T.S., s.pen., d.nr. 218/1981) . Din pedeapsa rezultantă se deduce pedeapsa anterioară , executată
integral sau parțial.
Cu privire la sancționarea pluralită ții intermediar e în cazul persoanei fizice, referi tor la
aplicarea pedepsei principale, în art. 44 alin. 2 din NCP legea prevede că „pedeapsa pentru noua
infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni ".47
În condițiile art. 40, sub regimul Codului pena l din 1969, pedeapsa în cazuri le în care nu există
recidivă (postcondamnatorie) se aplic ă „potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni". În pofida
faptului că regimul de sancționare ce se aplică pluralității inte rmediare, nu a fost modificat, în sen sul
structurării acestuia prin trimitere la concurs, pot fi relevate aspecte le ce urmează : modificările
intervenite în organizarea actuală a sancționării concur sului de infracțiuni se reflectă corespunzător și
asupra sancționării pluralității intermediare; este de la sine înțeles că în sancționarea pluralității

47 A se vedea Pascu Ilie, Buneci Petre, Noul Cod Penal. Partea General ă și Codul Penal Partea Generală în
vigoare. Prezentare comparativă , Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2011, p. 58 .

38
intermediare contopir ea poate fi scoasă din calcul, la fel și în cazul concursului, când intervin situații
cum sunt cele reglem entate la art. 39 alin. (1) lit. a) sau d) din NCP .
Regulile de sancțion are a concursului de infracțiuni vor fi avute în vedere și în raport de
cazurile de pluralitate intermediară emergente în termenele de suspendare a executării pedepsei sub
supraveghere sau de liberare condiționată . În comparație cu Noul Cod Penal, în regle ment ările din
Codul penal din 1969 , aceste ipoteze marcau excepții din sancționarea pluralității intermediare.
Privind pluralitatea intermediară există numeroase controverse privind aplicarea pedepsei , ca
urmare a modifică rii tratamentului penal al concur sului de infracțiuni , cu privire la aplicar ea pedepsei
principale , și anume , adăugarea obligatorie unui spor de pedeapsă care reprezentă o treime din
cumulul pedep selor mai ușoare.
Sporul de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni, se aplic ă, potrivit Codului Penal din
1969, după regulile de atunci, facultativ, iar în practică nu se mai aplica la pedeapsa cea mai grea un
spor de ped eapsă, pentru evitarea complicațiil lor.
Aplicarea pedepsei î n sistemul actual, î n cazul concursului de infr acțiuni și pe c ale de
consecință al pluralității intermediare, se face ținând cont de ordinea în care se fac contopirile de
pedeapsă .
După rămânerea defini tivă a h otărârii de condamnare pentru mai multe infracțiuni, în
condițiile pluralității intermediare, aplicarea pede psei rezultate s -ar putea face sub mai multe forme:
Un prim caz ar fi o singură operațiune de contopire între pedeapsa pronunțată prin
condamnarea a nterioară și pedepsele stabilite pentru infracțiunile comise din nou.
În al doilea rând, contopirea mai întâ i a pedepselor pentru infracțiunile săvâr șite ulterior, apoi
rezultanta se va contopi cu pedeapsa anterioară.
În al treilea rând, câte o contopire a pedepsei pronunțate prin condamnarea anterioară , mai
întâi, cu fi ecare dintre pedepsele date pentru infracț iunile săvârșite iarăși (pluralitate intermediară)
după care pedepsele astfel rezultate (rezultante parția le) se vor contopi (concurs de infracțiuni).
În doctrină s-a susținut întemeiat faptul că nu se poate considera egalitate între o persoană care
comite mai multe infracțiuni anterior condamnării definitiv e pentru vreuna dintre ele (conc urs) și
persoana care comite din nou mai multe infracțiuni (concurs) după o condamnare definitivă (și aflat în
situația unei pluralități intermediare).
Întrunirea condiți ilor unei pluralități intermediare care reprezintă o pluralitate distinctă de cea
a concursului de infracțiuni, trebuie să fie evidențiată și printr -un tratament sancționator penal distinct
de cel al unui eventual concurs de infracțiuni ce ar putea fi și e l realizat în cauză.
În toate cazurile „pedeapsa anterioară” (art. 44 (2) C.p.) poate fi o pedeapsă aplicată pentru
săvârșirea unei singure infracțiuni ori rezultanta unei pluralități de infracțiuni (concurs, recidivă,
pluralitate intermediară). Opinia maj oritară, privind tratamentul penal al pluralității intermediare în

39
caz de săvârșire u lterior a mai multor infracțiuni, ar putea avea ca argument și că pedeapsa anterioară
definitivă constituie un antecedent penal pentru fiecare nouă infracțiune .
Contopirea pedepselor pentru infracțiunile aflate în pluralitate intermediară, dar și în concurs ,
se realizează după următoarea ordine :
Potrivit Art. 44 (2) C.p. „ …. pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se
contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni ” . Interpretând dispozițiile legii
concluzio năm că se exclude contopirea inițială a pedepselor stabilite pentru in fracțiunile concurente
înfăptuite după rămânerea finală a hotărârii de condamnare .
De asemenea, ,,în situația în care înainte de ca prima pedeapsă la care o persoană a fost
condamnată definitiv să fie executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe
infracțiuni, unele în stare de recidivă, iar altele în stare de pluralitate intermediară, se va aplica
pentru toate regimul sancționator al recidivei. ”48
În situația în care după judecarea condamnatului pentru infracțiunea săvârșită din nou, ce se
află în stare de pluralitate intermediară, se descoperă că același condamnat mai săvârșise o infracțiune
concur entă cu cea care a atras condamnarea definitivă atunci se va stabili câte o pedeapsă pentru
infracțiunea săvârșită din nou, cât și pentru infracțiunea concurentă cu cea care a atras condamnarea
definitivă. Pedepsele rezultate se pot aplica sub mai multe fo rme:
Prin urmare, la început , se vor conto pi mai întâi pedepsele date pentru infracțiunile înfăptuite
înainte , după care, pedeapsa care rezultată se va contopi cu pedeapsa stabili tă pentru infracțiunea
comisă după rămânerea definitivă a hotărârii de condam nare.
După aceasta, se va contopi pedeapsa stab ilită pentru infracțiunea comisă din nou cu pedeapsa
pronunțată prin hotărârea definitivă , iar această rezultantă se va contopi cu pedeapsa pentru
infracțiunea concurentă cu infracțiunea ce a atras condamnarea definitivă . Modalitate a de aplicar e a
pedepsei rezultante evidențiază antecedentul penal c are a fost creat prin pronunțarea unei hotărâri
definitive , doar cu privire la una dintre infracțiunile concurente înf ăptuite înainte .
De la aplicabilitatea regulilo r pentru concursul de infracțiuni, sunt operante și excepții în
sancționarea pluralității intermediare .
În cazul infracțiunii de evadare, a tunci când nașterea acestei forme distincte a pluralității de
infracțiuni are loc prin săvârșirea de către cel conda mnat definitiv a infracțiunii de evadar e din starea
legală de executare a pedepsei, operează cumularea aritmetică a pedepselor, tratament derogatoriu de
la cel înscris prin norma generală [art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod
penal], consacrat prin norma specială pre indic ată, în conformitate cu prevederile din alin. (4), anume:
„pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din

48 A se vedea Mitrache, C -tin, Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2014,
p. 223 .

40
pedeapsă la data evadării” .Bineînțeles că prin cumularea pedepselor nu se poate depăși maximul
general al pedepsei închisorii. Dacă cel condamnat a evadat din executarea pedepsei detențiunii pe
viață, cumulul este, în mod evident, exclus. De asemenea, atunci când nașterea pluralității
intermediare are loc prin comiterea di n nou a unei infracțiuni p e durata termenului de încercare al
unei grațieri condiționate, practica judiciară curentă într -o astfel de situație ,,înscrie un tratament
derogatoriu în caz de revocare a măsurii, urmând să se execute, pe lângă pedeapsa stabilit ă pentru
noua infracțiune săvârșită, și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a
aplicării unui atare act de clemență .”49
Dacă, inculpatul, în timpul săvârșirii pedepse i definitive cu închis oarea comite infracțiunea de
evadare și alte do uă infracțiuni concurent e cu evadarea, indiferent de ordine a în care acestea din urmă
infracțiunea de evadare putând fi săvârșită la sfârșit, c ele trei infracțiuni sunt săvârșite în condițiile
pluralității intermediare. P entru infracțiunea de evadare se st abilește pedeapsa pentru evadare , iar
pentru infracțiuni le ulterioare se stabilesc pedepsele potrivit NCP . Ulterior, pedeapsa dată pentru
aceasta se va adăuga la restul rămas neexecutat la data evadării, iar agravarea ped epselor pentru
celelalte infracțiun i concurente cu evadarea se va face în raport cu pedeapsa definitivă. În sfârșit,
pede psele rezultante parțiale se contopesc, potrivit dispozițiilor de la concurs.
O problemă care necesită atenție , privitor la scăderea p ărții deja executate, se evidențiaz ă în
cazul pluralității intermediare , atunci când pedeapsa definitivă se contopește în întregime cu
pedeapsa , ori, după caz , pedepsele stabilite pentru infracțiunile comise ulterior , iar din pedeapsa
anterioară s-a exe cutat o parte la data săvârșirii noil or infracțiuni , se pune problema calculului părții
de pedeapsă deja executate , care urmează să fie efectuate .
Scăderea părții de pedeapsă deja executate se întemeiază pe dispozițiile art. 40 alin. 3 C.p.
referitoare la aplicarea pedepsei în cazul infracți unilor concurente, dispoziții aplicabile și în cazul
contopirii pedepselor pentru infracțiunile săvârșite în co ndițiile pluralității intermediare. Această
problemă se pune mai ales în cazul în care ulterior condamnării definitive se săvârșesc mai multe
infracțiuni.
În mod firesc scăderea părții de pedeapsă deja executată ar trebui să se facă după fiecare
contopire parțială, între pedeapsa anterioară cu pedepsele stabilite pentru infracțiunile săvârșite în
stare de pluralitate intermediară. Cu fiecare infra cțiune săvâ rșită din nou ia naștere câte o pluralitate
intermediară, iar ce s -a executat anterior acestui moment reprezintă o executare anticipată a pedepsei
rezultante (parțiale).

49 A se vedea Proiectul de lege (14/2017) pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educativ e privative
de libertate , https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=20309 .

41
Prin urmare , după fiecare conto pire a pedepsei de dinainte cu pedeapsa dat ă pentru
infracțiune a nouă, (rezult antă parțială) se va scăderea partea de ped eapsă executată până când a fost
înfăptuită infracțiunea respectivă , contopirea făcându -se cu pedeapsa anterioară în întregime.
Dacă printre infracțiunile săvârșite , după ce a ră mas definit ivă hotărârea de condamnare , este
și evadarea (în condițiile pluralității int ermediare), se va proceda asemănător, cu precizarea că
pedeapsa pentru evadare se adaugă la restul r ămas neexecutat din pedeapsa din e xecutarea căreia s -a
evadat. În ac est caz din pedeapsa rezultantă parțială nu se va mai scădea partea executată anterior
evadării.

Secțiunea 2. Tratamentul sancționator în cazul pedepselor accesorii și complementare și al
măsurilor de siguranță

În art. 45 Noul Cod Penal sunt stabilite „regulile de aplicare a pedepselor complementare și a
pedepselor accesorii precum și de luare a măsurilor de siguranța în caz de pluralitate de
infracțiuni ,”50după cum urmează:
Dacă a fost stabilită o singură pedeapsă complementară pe lângă una dintre infrac țiunile ce
constituie termenii pluralității intermediare, acesta se va aplica pe lângă pedeapsa rezultantă
(principiul totalizării sancțiunilor).51
Atunci c ând s -au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită (interzicerea
execută rii unor drepturi, degradarea militară, respectiv publicarea hotărârii de condamndare) sau de
aceeași natură, însă cu conținut diferit (această ipoteză vizează doar pedeapsa complementară a
interzicerii executării unor drepturi, în care conținutul po ate fi diferit față de natura drepturilor
interzise), se vor aplica toate alături de pedeapsa principală.
Dacă s -au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut ,
având în vedere tratamentul sancționator se va aplic a pedeapsa cea mai grea dintre acestea (principiul
absorției).
Art. 45 alin. 5 reglementează aplicarea pedepsei accesorie în cazul pluralității de infracțiuni,
deoarece în Noul Cod Penal, pedeapsa accesorie are un caracter mai larg decât în legea pen ală af lată
în vigoare.

50 A se vedea Mitrache, C -tin, Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2016,
p. 370 .
51 Pascu Ilie, Buneci Petre, Noul Cod Penal. Partea General ă și Co dul Penal Partea Generală î n vigoare.
Prezentare comparativă, Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2011 , p. 219.

42
Astfel, în cazul pedepselor accesorii, mecanismul de aplicare va urma regulile de la pedepsele
complementare, astfel dacă o fost stabilită o singură pedeapsă accesorie pe lângă una dintre
infracțiunile ce constituie termenii plur alităț ii intermediare, aceasta se va aplica pe lângă pedepsa
rezultantă. Când s -au stabilit mai multe pedepse accesorii de natură diferită sau de acceași natură, dar
cu conțiunut diferit, se vor aplica toate pedepsele accesorii alături de pedeapsa închisor ii.. D acă s -au
stabilit mai multe pedepse accesorii de aceeași natură și cu același conținut se aplică pedeapsa cea mai
grea dintre acestea, în toate cazurile pedeapsa accesorie rezultantă se execută până la executarea sau
considerată ca executat, a pedeps ei pri ncipale rezultante.
În privința măsurilor de siguranță, regulile de aplicare ale acestora în caz de pluralitate
intermediară, sunt similare cu legea penală anterioară, fiind prevăzute în art. 45 alin.6 și alin. 7 NCP,
după cum urmează:
Măsurile de siguranță care sunt de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un
conținut diferit, luate în cazul infracțiunilor săvârșite, se vor cumula.
Dacă s -au stabillit mai multe măsuri de siguranță de aceeași natură și cu același conținut, da r
pe durate diferite, se aplică măsura de siguranță cu durata cea mai lungă.
Măsurile de siguranță care constau în confiscarea specială a unor bunuri, dispuse potrivit art.
112 NCP pe lângă fiecare termen al pluralității intermediare ori pe lângă unul di ntre a cestia, se vor
cumula. Se are în vedere dispunerea mai multor măsuri de confiscare specială pentru același temei sau
pentru temeiuri diferite dintre cele prevăzute în art. 112 NCP .
Privind sistemul sancționator, evidențiem faptul că, ori de câte ori mai m ulte infracțiuni sunt
săvârșite atât în condițiile pluralității intermediare cât și în condițiile concursului de infracțiuni se va
da eficiență fiecărei formă de pluralitate, realizându -se astfel o agravare succesivă a pedepsei aplicate.
În mod simil ar, or dinea în care se va face agravarea pedepsei: se va da efect pluralității intermediare
pentru săvârșirea fiecărei noi infracțiuni în raport cu pedeapsa anterioară iar apoi pedepsele rezultate
se vor contopi potrivit regulilor de la concursul de infra cțiuni .

43
CONCLUZI E

Pe lângă unita tea infracțională, pluralitatea de infracțiuni este parte integrantă în categoria
instituțiilor drep tului penal , necesitând o abordare corelativă, în vederea trasării unor criterii fixe,
certe și delimita tive, astfel încât legea penală să fie aplicată în strictă concordanță cu princi piul
legalității, concretizată în cadrul normativ și raportată strict la voința legiu itorului.
O caracterizar e a unei activități infracționale ca pluralitate sau ca unitate legală de infracțiune
se lovește adesea în practica judiciară de multe ori de dificultăți, deoarece adesea , acțiunea ce
alcătuiește elementul material în conțin utul infracțiunii se înfăptuiește prin mai multe acțiuni
(inacțiuni), nu printr -o singură acțiune sau i nacțiune.
Plural itatea de infracțiuni înfățiș ează acea instituție a dreptului penal ce presupune săvârșirea
de către un a și acee ași persoană a două sau a mai multor infracțiuni înainte de a fi condamnată, după
ce a fost condamnată definitiv , sau după ex ecutarea pedepsei aplicate pentru vreuna din ele, în
condițiile prevăzute de lege. Din acest punct de vedere, noțiunea plu ralității de infracț iuni este
restrânsă doar la for mele reglementate de către legiuitor în legislația penală și care se referă la
concursul de infracțiuni, recidiva infracțională și pluralitatea intermediară .
Abordând teoretic și practic problematica pluralității intermediare, observăm că aceasta se
realizează când o persoană, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data
la care pedeapsa este executată sau considerată ca e xecutată, săvârșește din nou o infracțiune și nu
sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de reci divă.
Pluralitatea intermediară de infracțiuni presupune o situație juridică mixtă , care, prin efectele
sale, este creată să acopere situaț iile în care nu sunt înfăptuite condițiile de la concursul de infracțiuni
și nici ale revidivei.
Fenomenul pluralității de infracțiuni este important de reținut, pentru că, îndeosebi
pluralitat ea intermediară evidențiază un pericol deosebit , deoarece reflectă o periculozitate mare a
infractorului care a comis două sau mai multe infracțiuni.
Tratamentul sacționa tor prevăzut de lege pentru pluralitate intermediară de infracțiuni este
acela că pede apsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit regulilor de la
concursul de infracțiuni.
S-a demonstrat că în practica judiciară a pluralității intemediare de infracțiuni se întâlnesc
numeroase cazuri în care o asemenea instituie este imperios necesară aplicată situațiilor în care nu
există nici recidivă și nici concursul de infracțiuni. Prin aplicarea normei penale se stabilesc
modalitățile de c onstrângere a persoanei condamnate, fizice, psihice și morale și se încearcă
reeducare a și îndreptarea acestuia.

44
Pedeapsa aplicată, indiferent daca este vorba despre o infracțiune comisă din culpă sau pentru
care legea prevede condamnarea la pedeapsa închi sorii de un an sau mai mică ori ameda, constituie
unicul mijlocul de sancționare, scop ul acesteia fiind reprezentat de prevenirea comiterii de noi
infracțiuni.
În concluzie, pluralitate intermediară de infracțiuni reprezintă o instituție importantă a
drept ului penal, strâns legată de celelalte două forme ale pluralității de infracțiuni, con cursul și
recidiva.
Pluralitatea intermediară de infracțiuni arată prezumția unui pericol de o anumită intensitate.
Cu toate acestea, nu trebuie generalizat faptul că făp tuitorul atestă în mod direct o culpabilitate
întotdeauna sporită, deoarece cea de -a doua infracțiune se comite din culpă, sau infracțiunea pentru
care este condamnat este sancționată cu pedeapsa închisorii de un an sau mai mică ori pedeapsa
amenzii sau pr ima infracțiune pentu care a intervenit o hotărâre de condamnare definivă ce a fost
executată sau considerată ca executată este o infracțiune săvârșită din culpă ori pedeapsa pentru care a
fost condamnat a fost de un an sau mai mică de un an ori amenda.
În concluzie , în contextul pluralității intermediare, după rămânerea definitivă de cond amnare
și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată s -a comis o nouă
infracțiune, gradul de periculozitate al comiterii faptei nu este ri dicat ca în cazul revidivei, unde
infractorul demonstrează faptul că atât controlul câ t și corecția pe care le exercită, nu sunt eficiente în
cazul său.
Totodată, faptul că s -a interpus o condamnare definitivă, accentuează faptul că pluralitatea
intermedia ră nu se poate confunda cu concursul de infracțiuni, împrumutând de la această formă a
pluralității de infracțiuni tratamentul sancționator al acesteia.

45
BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI, TRATATE, MONOGRAFII:
1. Bulai, C., Drept Penal, Partea.Generală .,vol.I, 1992
2. Dima,T. Unitatea și pluralitatea de infracțiuni , în I.Pascu (coord), T. Di ma, C. Păun, M.
Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca, I. Chip, M. Dobrinoiu, Noul cod penal comentat, vol. I,
Partea generală, Editura Univers ul Juridic, București 2012
3. Dobrinoiu V., și colab., Noul Cod Penal Comentat. Partea Generală , Ediția a II a, re vizuită și
adăugită, Universul Juridic, București, 2014, p. 312
4. Dongoroz Vintilă, Drept penal. (Reeditarea ediției din 1939), București, 2000, Asociația Română
de Știinte Penale
5. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. I I, Ed. Academiei Române,
București, 1970
6. G. Antoniu și colaboratorii, Explicații preliminare ale noului Cod penal , Ed. Universul Juridic,
București, 2010
7. Mihai Adrian Hotca, Sl ăvoiu, Drept Penal, P artea .Generală , suport de curs, Editura Universități i
Nicolae Titulescu, București, 2013
8. Mateuț, Gheorghiță , Recidiva în teoria și practica dreptului penal , Editura Lumina Lex, București
1997
9. Mitrache, C -tin, Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 201 4
11. Mitrache, C -tin, Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2016,
12. Mitra, Mariana, Drept penal. Partea generală , vol. I, Editura Pro Universitaria, București, 20 15
13. Mitra, Mariana , Caiet de studiu invidividual. Elemente de drept pen al și procedură penală , 2009
14. Moldovan, Aurel Teodor, Drept penal. Partea generală , Editura Lux Libris, Brasov, 2009
15. Pașca, V. , Basarab M., Mateuț G., Butiuc C., Codul Penal Comentat , Vol. I. Partea Generală,
Editura Hamangiu , 2007
16. Pascu Ilie , Buneci Petre, Noul Cod Penal. Partea General ă și Codul Penal Partea Generală în
vigoare. Prezentare comparativă , Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, Bucur ești,
2011
17. Streteanu , Florin, Nițu Daniel , Drept penal. Partea Generală II ,Universitatea Babeș B olyai, Cluj –
Napoca, 2014
18. Streteanu , Florin , Drept penal. Partea Generală. Suport de curs, 2007
19.Tanoviceanu,I. Drept penal , Atelierele Grafice Socec $ Co, Societate Anonimă vol. II, 1912
20. T. Toader ș.a., Noul Cod penal –comentarii pe articole , Editura Hamangiu, București, 2014

46
21. Udroiu, Mihail, Drept penal. Partea generală. Partea specială. Sinteze și Grile , Editura C.H.
Beck, București, 2010
22. Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București, 2010
23. Udroiu, Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală Editura Universul Juridic, București, 2014
24. Udroiu, Mihail, Drept penal. Partea Generală. Noul Cod Penal , Ediția a II -a, reviz uită și adăugită , Editura
C.H. Beck, 2015

II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ
1. Revista Curierul Judiciar nr. 6/2015 Considerații asupra pluralității intermediare de
infracțiuni. Condiții și tratament sancționator
2. G. Antoniu, Reflecții asupra plu ralității de infracțiuni, R.D.P, nr.4/1999
3. Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele Unității infracționale în Dreptul Penal Român, Casa de
Editură și Presă „ Șansa S.R.L.” București 1992
III. JURISPRUDENȚĂ:
1. Decizia nr. 13/2015, ÎCCJ din 10 iunie 2015, publ icată în Monitorul Oficial. de la 11.09.2015
2. Decizia nr. 42/2008, ICCJ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 204 din 31/03/2009
1. Decizia nr. 42/2008 ÎCCJ din 31 martie 2009
2. Decizia penală nr. 13/2015, ÎCCJ, art.5 ( ,,Aplicarea legii mai favorabile p ână la judecarea
definită a cauzei”)
3. Decizia nr. 1 din 14.04.2014, ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 13 mai 2014
4. Decizia nr. 539/2005, Curtea de Apel, în B. J.C.P.J 2005
5. Decizia nr. 265/2014 CCR, din 20 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 20.05.2014
6. Deciziei nr. 1477/1983, Tribunalul Suprem, Secția Penală
7. Decizia nr. 688 din 7 noiembrie 2017 r eferitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal
8. Decizia nr. 53/1978, Trib. Suprem Sectia penală în R.R.D. nr. 12/1978, p. 55
9. Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, referitoare la admiterea excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Co dul penal
10. Decizia nr. 1477/1983, Tribunalul Suprem, Secția Penală
11. Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și per soanele juridice, publicat în B.Of. nr. 8/30
ian. 1954

47
IV. SITE -URI INTERET

1. Înalta Curte de Casație și Justiție, http://www.scj.ro/
2. Tribunalul București, http://portal.just.ro
3. Portal Just, http://legislatie.just.ro/
4. Universul Juridic, https://www.universuljuridic.ro
5. Legea 286/2009, www.unbr.ro
6. Proiectul de lege nr. 14/2017 pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative
privative de libertate, https://www.senat. ro
7. Observatii critic e cu privire la Noul Cod Penal
https://core.ac.uk/download/pdf/6325550.pdf
8. Răspunderea penală a persoanei juridice, www.revistaprolege.ro
9. Unele problem e identificate în materia reglementării pluralității de infracțiuni,
www.lege5.ro