Campanii Sociale Si Companii Responsabile

CAPITOLUL I. RELAȚIILE PUBLICE – DOMENIU ESENȚIAL ÎN ACTIVITATEA UNEI INSTITUȚII.

Acum este momentul să scoatem la iveală

tot ceea ce vrem să ascundem. (Jo Moore)

Activitatea de relații publice a oricărei organizații se găsește la interferența dintre organizație și publicul acesteia. „Cea mai bună definiție a unui termen este ceea ce experții care practică în acel domeniu înțeleg cînd îl folosesc”, în felul acesta nu trebuie să preluăm înțelesul practicienilor cînd intenționăm să definim activitatea de relații publice.

Adriana Ritt în lucrarea sa menționează că, în 1976, Rex Harlow a adunat 472 de definiții din care a formulat una proprie: „RP reprezintă funcția distinctivă a managementului care ajută stabilirea și menținerea unor linii comune de comunicare, acceptare și colaborare între o organizație și publicul său; implică managementul problemelor; ajută conducerea să fie informată și să răspundă opiniei publice; definește și subliniază responsabilitatea managementului de a servi interesul public; ajută managementul să utilizeze cu eficiență schimbarea, servind ca un sistem de alarmă care să anticipeze tendințele și folosește ca instrumente principale cercetarea și comunicarea etică și sănătoasă.”

Pe parcursul anilor, termenul de relații publice a cunoscut o sumedenie de definiții și explicații, proces în care și astăzi sunt antrenați specialiștii în domeniu, dornici de a descoperi formula ce ar descrie cel mai bine esența acestui concept. Bernays, chiar și atunci când murea (în 1995), credea cu înverșunare că „relațiile publice reprezintă mai mult decât activitatea agentului de presă”.

Pe parcursul istoriei, relațiile publice au fost folosite pentru propagarea ideilor războinice, pentru lobby în susținerea intereselor politice, susținerea partidelor politice, pentru a vinde produse și a aduna bani, pentru a informa societatea despre diferite evenimente și personalități, în felul acesta făcându-le cunoscute. Scopurile pentru care societatea modernă utilizează relațiile publice sunt învățate din strategiile primilor specialiști în domeniu. Până la urmă putem susține importanța esențială a domeniului de relații publice în constituirea, dezvoltarea și menținerea în vizorul public a unei companii, iar această afirmație este determinate de analiza termenului „relații publice ”.

După părerea Adunării Mondiale a Relațiilor Publice (Mexico City, 1978), „relațiile publice reprezintă arta și știința socială de a analiza tendințe, de a prezice consecințele lor, de a sfătui lideri de organizații, de a introduce programe planificate de acțiune care servesc atât în interesul organizației, cât și al publicului”. Asociația Internațională a Relațiilor Publice definește acest domeniu drept „o activitate de conducere cu caracter permanent și organizat, prin intermediul căreia o întreprindere sau un organism privat sau public caută să obțină și să mențină înțelegerea, simpatia și concursul celor cu care are sau ar putea avea de-a face; în acest scop, ea va trebui să analizeze starea opiniei în ceea ce o privește, să-și adapteze pe cât posibil comportamentul și, prin practica unei largi informări, să obțină o cooperare mai eficientă, care să țină cont de interesele comune”. Societatea Relaționiștilor din Quebec clasifică domeniul dat ca funcție de conducere, de gestiune și de comunicare, cu caracter permanent, grație căreia un organism public sau privat vizează stabilirea, menținerea și promovarea unor relații de încredere, fondate pe cunoașterea și înțelegerea mutuală dintre acest organism și publicurile sale interne și externe, ținând cont de drepturile, nevoile, atitudinile și interesele lor. Vom încheia șirul acestor definții cu cea oferită de Institutul Britanic de Relații Publice: „Relațiile publice sunt rezultatul a ceea ce faci, a ceea ce spui și a ceea ce spun alții despre tine”.

Autorul Bernard Dagenais identifică următoarele elemente prin care se vrea a exista activitatea de relații publice într-o organizație:

1. Presiunea externă: se referă la dimensiunea practică a existenței unei organizații, imaginea acesteia în amalgamul de organizații existente, protecția față de atacurile concurenților, atribuirea calificativului de „partener activ în comunitate”, supravegherea și deservirea publicului, precum și monitorizarea și interacțiunea cu mass-media;

2. Presiunea internă vizează informarea publicului intern despre direcțiile de acțiune și principalele programe ale organizației, astfel încât, să le facă mai bine înțelese și acceptate; asigurarea coerenței interne a tuturor acțiunilor de comunicare; întreținerea în interior a unui sentiment de apartenență și loialitate prin strategii de animare a personalului; elaborarea unor programe de activitate pe termen lung.

Analiza acestor două tipuri de presiuni evidențiază rețeta gestionării cu succes a elementelor ce le implică fiecare dintre ele, consolidând necesitatea activității unui departament de relații publice în structura oricărei organizații.

CAPITOLUL II. CAMPANII SOCIALE ȘI COMPANII RESPONSABILE.

„Există un număr de campanii de relații publice (…) Mai întâi putem să facem campanii de conștientizare pentru public, prin care îi anunțăm pe oameni despre ceva. (…) În al doilea rând, putem face campanii de informare, pentru a oferi informație în timp ce anunțăm. (…) În al treilea rând, putem face o campanie de educare publică (…) o persoană a asimilat materialul într-un grad suficient de mare încât să se simtă destul de confortabil emoțional și atitudinal pentru a-l aplica în comportamentul zilnic. (…) În al patrulea rând, câteodată trebuie să reîntărim atitudinile și comportamentul acelora care sunt de acord cu poziția noastră. Tot de ce au nevoie este o readucere-aminte a valorilor noastre comune. Și câteodată, în al cincilea rând, trebuie să schimbăm sau să încercăm să schimbăm atitudinile acelora care nu sunt de acord cu poziția noastră. (…) În al șaselea rând și în cele din urmă, astăzi, putem să facem campanii de modificare a comportamentului. Pentru a convinge oamenii, de exemplu, că este necesar să poarte centurile de siguranță sau că a conduce în stare de ebrietate nu este nici în interesul lor, nici în cel al societății. (…)” Aceste campanii reprezintă modalități de a atinge un rezultat. O campanie trebuie să fie construită în vederea stabilirii, schimbării sau modificării anumitor comportamente. Ea trebuie să limpezească gîndurile, să sporească dorința de a asimila ceea ce se comunică și să îndemne la acțiune.

„Campaniile sunt eforturi coordonate, ample și orientate spre atingerea unui anumit obiectiv sau a unui set de obiective corelate care vor permite organizației să atingă în viitor, un scop pe termen lung, exprimat sub forma unei declarații de principii”. Campaniile sunt construite și elaborate, referindu-ne în particular la organizațiile nonprofit, pentru a aborda o temă, pentru a rezolva o problemă sau pentru a corecta sau îmbunătăți o situație.

O campanie este elaborată pentru a atinge scopurile organizaționale, bazându-se pe misiunea organizației, fiind dirijată de mărimea bugetului de care dispune. Specialiștii în domeniu afirmă că succesul unei campanii depinde de principiile de care se ghidează: identificarea nevoilor, obiectivelor și posibilitățile publicurilor, planificarea și executarea campaniei, monitorizarea și evaluarea ei, selectarea unei mass-media potrivite pentru publicul vizat, identificând și utilizând eficiente mijloace de comunicare necesare pentru difuzarea mesajului.

Cercetătorul de relații publice, James E.Grunig spune că numai oamenii care dispun de mult timp liber sunt expuși la mass-media. Cu cât oamenii au un program mai intens, cu atât mai puțin cercetează sursele media. Din această cauză, trebuie identificat corect publicul-țintă, dar și sursele media prin intermediul cărora mesajul va ajunge în mod sigur la țintă.

Elementele principale pe care trebuie să le includă campaniile, în calitate de acțiuni specifice de relații publice sunt: 1. Aspectul educațional al campaniei- o campanie trebuie să lumineze publicurile ei, spunându-le ceva ce nu știau deja sau oferindu-le o perspectivă diferită ori un mod diferit de a privi ceva ce știau deja sau ceva ce credeau că știu deja; 2. Asigurarea unor suporturi sau stimulente materiale care pot contribui la succesul campaniei; 3. Constrângerea- trebuie să existe ceva mai mult decât stimulente materiale pentru a stabili semnificația campaniei- schimbarea comportamentului; 4. Susținerea, care este tot o formă de constrângere prin reluarea mesajului. Acest lucru ajută la intensificarea puterii mesajului, pentru că extinde aria de acoperire a mesajului, care este spus și de oamenii din afara campaniei. 5. Evaluarea- există evaluări la diferite niveluri de desfășurare a campaniei precum și cea finală. Astfel se identifică ce fel de schimbare de comportament s-a produs, unde să fie concentrată atenția ulterior, evaluarea indicatorilor. „La baza unei campanii stă misiunea organizației, iar acoperișul său, sau factorul care ține sub control totul îl reprezintă bugetul. Elementele sunt cercetarea publicului, acțiunea și evaluarea”.

Importanța campaniei sociale se poate măsura prin cifre și mai ales prin curba ei de creștere, însă cea mai importantă este ponderea ei sociologică, impactul ei asupra societății, influența asupra stilurilor de viață, a mentalității opiniei publice, care, grație campaniei, ia o atitudine și promovează prin tot ceea ce face principiile, valorile însușite.

Campaniile sociale sunt strâns legate de noțiunea corporate social responsability (CSR) sau corporate citizenship, termen pentru care, în ultimii ani, tot mai multe companii militează. Apariția acestei practice se datorează faptului că tot mai multe companii au identificat o modalitate nouă de a-și consolida imaginea corporativă, iar acest lucru a determinat crearea de strategii în ceea ce privește selectarea cauzei sociale. Pe de altă parte, retragerea de pe piață a marilor donatori și diminuarea resurselor financiare provenite de la organisme internaționale a condus la diversificarea instrumentelor organizațiilor non-profit de a obține finanțe din diferite surse: sector public, sector de afaceri sau cetățeni.

Consiliul Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabilă propune o definiție pentru termenul de responsabilitate socială a companiilor: „angajamentul continuu asumat de către companii de a avea un comportament etic și de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătățind, în același timp, calitatea vieții angajaților și familiilor acestora, a comunităților locale și a societății în general.”

Practicile responsabile social sunt inițiative prin intermediul cărora compania își îmbunătățește voluntar modul de activitate, astfel, încât să contribuie la binele general al comunității. În acest sens, companiile fac diverse schimbări: îmbunătățirea procesului de producție, dezvoltarea programelor care să vizeze binele angajaților, îmbunătățirea accesului la produsele comercializate pentru persoanele cu dizabilități, etc. Prin intermediul acestor acțiuni companiile obțin beneficii, cum ar fi: schimbarea imaginii și a percepției publicului despre companie, creșterea preferinței față de brand, la fel, protejarea sănătății, siguranței și bunăstării angajaților.

„Forumul Economic Mondial a identificat în 2001 opt domenii în care sectorul de afaceri are beneficii directe dacă decide să se implice în susținerea practicii CSR:

managementul reputației;

identificarea situațiilor de risc și managementul conflictului;

recrutarea personalului, motivarea și fidelizarea acestuia;

relațiile cu investitorii și accesul la capital;

învățarea și inovarea;

competitivitatea și poziționarea pe piață;

eficiența operațională;

obținerea licențelor de operare.”

În ceea ce privește tendințele în donațiile corporative, organizațiile/ companiile tot mai mult se așteaptă la activități care vor servi vreun scop strategic de afaceri. Donațiile se globalizează pe măsură ce companiile transnaționale importă strategii de implicare corporativă în țările în care ele operează sau desfășoară afaceri. Numeroase companii utilizează tot mai mult donațiile în natură și voluntariat în comparative cu contribuții bănești.

Deși în Republica Moldova nu există un minister care ar gestiona segmentul de responsabilitate socială, precum există în Marea Britanie, practica atestă tot mai multe companii care desfășoară acțiuni concrete în vederea dezvoltării acestui sector. Ele se implică în diverse programe de donații, sponsorizări, campanii sociale, toate pentru susținerea unei cauze nobile.

II.1. Colectarea de fonduri: noțiuni, surse de fonduri și tipuri de donatori

Fundraisingul e despre cifre și poveste.

Cifrele sunt clare și obiective, judecă

rezultatele și arată impactul, iar povestea

e cea care ne ajută să transmitem

schimbarea pe care o producem.

Atragerea de fonduri este managementul ralațiilor dintre o organizație nonprofit și grupurile de donator. Atragerea de fonduri nu mai este demult doar o problemă de fonduri atrase, ci de asigurarea unei relații pe termen lung cu cei care au ales să susțină organizația. Dacă principal preocupare a organizației este să strângă bani și nu să creeze o relație solidă, durabilă cu donatorii, aceasta va fi ineficientă și epuizantă. De aceea, pentru a face atragere de fonduri cu success e important ca în centru să fie donatorul și managementul relației cu acesta.

Colectarea de fonduri reprezintă „o știință de a convinge pe alții că activitatea organizației comunitare are un rost. Este o știință de a motiva oamenii spre fapte bune, de a le oferi oportunitatea să contribuie cu timpul și resursele lor.”

Prin urmare, colectarea de fonduri nu presupune doar colectare de bani. În esență, aceasta înseamnă „stabilirea unei relații dintre cei care au nevoie de susținere și cei care pot oferi susținere. (…), identificarea și dezvoltarea susținătorilor și a prietenilor organizației, oamenilor ce cred în misiunea ei și își doresc să participle la realizarea obiectivelor sale.”

Este binevenit ca într-o organizație de genul să existe un Departament de colectare a fondurilor, fiind responsabil de: crearea strategiei de colectare de fonduri, identificarea și purtarea de negocieri cu potențialii donatori, încheierea contractelor cu ei privind utilizarea resurselor donate, menținerea și consolidarea relației cu donatorii efectivi ai organizației, planificarea, organizarea și desfășurarea acțiunilor, evenimentelor ce ar viza colectarea fondurilor, realizarea acțiunilor de promovare a organizației, elaborarea rapoartelor narative pentru donatori, finanțatori, parteneri, comunitate privind utilizarea resurselor colectate în diverse activități.

Posibile surse de finanțare:

Primul pas în procesul de colectare a fondurilor este de a elabora o listă a oportunităților de finanțare, ceea ce presupune identificarea surselor potențiale și tipurilor de surse.

Prima categorie de finanțatori este reprezentată de persoanele particulare, care, de fapt, este cel mai important finanțator. Existența lor demonstrează gradul de credibilitate pe care îl denotă organizația. Persoanele particulare sunt oamenii de rând, mai numiți și donatori individuali.

O altă categorie de finanțatori sunt fondurile publice sau programele guvernamentale. Acestea reprezintă banii contribuabili, colectați din taxele și impozitele pe care le achită cetățenii. În contextul Republicii Moldova, această practică este rară, cunoscându-se doar două exemple: Departamentul Tineret și Sport al Republicii Moldova, care desfășoară annual concursuri de proiecte pentru organizații de tineret, și Fondul Ecologic al Ministerului Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, venind cu suport pentru organizațiile de mediu din republică.

Agențiile guvernamentale pentru dezvoltarea internațională reprezintă următoarea categorie prezentă în Republica Moldova. Fondurile din cadrul acestor agenții, ca și în cazul menționat mai sus, sunt constituite din taxele și impozitele plătite de cetățenii acestor state, iar decizia de finanțare este luată de guvernele acestor state, în dependență de profilul organizației căreia urmează să se aloce fondurile și proiectul desfășurat de către aceasta. Beneficiarii acestor programe sunt atât instituțiile de stat, cât și organizațiile neguvernamentale. În Republica Moldova sunt cunoscute câteva agenții de acest fel: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Departamentul pentru Dezvoltare Internațională al Marii Britanii (DFID), Direcția pentru Dezvoltare în cadrul Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției, Programul TACIS, Agenția Canadiană pentru Dezvoltarea Internațională, Agenția Suedeză pentru Dezvoltare Internațională (SIDA), etc.

O altă categorie o constituie fundațiile private, create de oamenii bogați sau de moștenitorii proprietăților mari. În acest caz, domeniile ce urmează a fi finanțate sunt stabilite de către fondator sau de consiliul de experți. Exemple de astfel de fundații în Republica Moldova sunt: Fundația Ford, Fundația SOROS-Moldova, etc.

Firmele și companiile reprezintă o categorie a căror contribuție financiară nu este atât de mare, dar care se vrea a fi prezentă pe piața ofertelor de marketing social și, respectiv, prezente în desfășurarea diverselor proiecte, evenimente, campanii de caritate. Finanțarea diferitor initiative sociale aduce firmelor multe beneficii: consolidarea imaginii în comunitate, loializarea clienților, scutirea de unele taxe, etc. Unele companii își planifică un anumit procent din bugetul anual pentru al oferi ca sprijin financiar. Astfel, prin această activitate, companiile își valorifică zona de responsabilitate socială.

Cele din urmă tipuri de surse formează donatorul corporativ. De fapt, sectorul de afaceri poate fi considerat un potential partener pe termen lung. Firmele oferă sprijin atunci când:

există o nevoie ușor de sesizat, fie că aceasta e resimțită direct (din interacțiunea firmei cu mediul), prin angajați care anunță conducerea, prin mass-media, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale;

există încredere în partenerul său, or, în cultura de afaceri se pune mare accent pe calitatea umană a partenerilor;

proiectul finanțat acoperă o zonă clară (nișă), de altfel, acest aspect de marketing joacă un rol esențial în activitatea firmei, iar acestea tind să investească în proiectele în care aceste detalii sunt evidențiate, întrucât proiectele eficient poziționate pe piață sunt ușor de comunicat (unicul proiect ce propune produsul X, etc);

proiectul denotă credibilitate publicului. Acest aspect este important pentru vizibilitatea și imaginea firmei, dar și în consolidarea relației cu grupul țintă.

Înainte de a face orice efort pentru a obține fonduri de la alții, trebuie de stabilit exact motivele pentru care e nevoie de de acești bani, destinațiile pe care îi vor urma ei în activitatea organizației.

II.2. Metode utilizate în colectarea de fonduri: tehnici și instrumente

Sponsorizări

Evenimente speciale

Solicitări în locuri publice

Vânzarea de produse

Fundraising online

Sponsorizări

„Sponsorizarea este un act juridic prin care o persoană fizică sau juridică poate transfera dreptul de proprietate a unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru a susține realizarea unor activități fără scop lucrativ. Legea definește astfel posibilitatea unei firme de a realiza acte filantropice, și mai mult decât atât, recunoaște dreptul sponsorului de a primi recunoaștere publică pentru gestul său. Se face însă distincția între recunoașterea publică și publicitate, legea interzicând ca prin operațiunea de sponsorizare să fie realizată reclamă sau publicitate comercială.”

Înainte de a propune sau accepta de la un donator o sursă financiară, trebuie acesta să fie cercetata și foarte bine cunoscut: să i se cunoască zona activității, interesele, proiectele susținute, strategia de CSR, partenerii sociali, mecanismul de decizie. Pe lângă aceasta, se organizează întâlniri în care se povestește despre proiectele organizației, impactul lor, astfel, încât, donatorul să fie atras și implicat în misiunea companiei.

Este foarte important ca în relația dintre donator și compania ce este sponsorizată de acesta să existe un echilibru. Sponsorul nu trebuie privit drept o autoritate căreia i se raportează fiecare pas făcut. Acești doi trebuie să fie parteneri egali, astfel, poate fi construită o relație pe termen lung cu sponsorul, ba chiar se poate ajunge de la o relație formală la o prietenie deschisă.

Evenimente speciale

Evenimentele special sunt un program de mobilizare de resurse din comunitate care adduce alături managementul unei organizații, voluntarii și susținătorii ei într-un context de socializare ce oferă bună dispoziție, dar și informează pe cei prezenți la misiunea și impactul organizației în comunitate.

Există mai multe tipuri de evenimente speciale:

Evenimente pentru întreaga comunitate. Sunt evenimente ce colectează fonduri print axe mici de participare de la un număr mare de participanți. După eveniment există, de obicei, un târg la care se vând diverse produse sau acestea sunt oferite de către sponsori. Principalele avantaje sunt vizibilitatea și expunerea în comunitate, atragerea de voluntari și de sponsori.

Licitații. Acestea pot fi organizate ca evenimente singular sau pot fi o metodă de atragere de fonduri în cadrul unui eveniment mai larg.

Evenimente sportive. Acestea pot atrage oamenii interesați de sport, astfel, evenimentul poate fi utilizat drept o metodă de a obține donator fideli. Înregistrarea participanților este o ocazie de a culege datele personale utile după eveniment.

Piese de teatru și expoziții. Se supun, în mare parte, acelorași reguli ca și evenimentele sportive. Doar că, organizarea acestora trebuie să fie eficientă financiar.

Testimoniale. Acestea reprezintă evenimente de premiere, de recunoaștere – cine de recunoaștere, cine tematice, etc. Testimonialele sunt practicate încă din antichitate, considerate a fi divele evenimentelor speciale.

Evenimentele speciale operează cu diverse metode pentru colectarea de fonduri, printre acestea se numără: vânzarea de spațiu publicitar sponsorilor în cadrul evenimentelor sau în publicațiile evenimentului; vânzarea biletelor de intrare; licitații; amplasarea unor cutii de donații; etc.

Nu există rețele de evenimente, respectiv, fiecare eveniment ia forma după chipul și asemănarea organizației ce îl desfășoară. La o primă ediție, organizația nu trebuie să investească mai mult decât și-ar promite, întrucât riscă să aibă cheltuieli enorme și reușită minimă.

Iar această regulă reiese din vorba: „Primul eveniment de atragere de fonduri este pentru a face greșeli! Al doilea e pentru a face bani, aceasta dacă învățață din greșelile primului eveniment.”

În organizarea și desfășurarea unui eveniment trebuie să se țină cont de faptul că doar un eveniment reușit poate deveni o tradiție în comunitate.

Solicitări în locuri publice

Atragerea de fonduri prin solicitări în locuri publice este o metodă frecvent utilizată de organizațiile neguvernamentale. Metoda cunoaște trei forme principale: colectele stradale, solicitările din usă în ușă și cutiile de donații.

Colectele stradale presupun prezența în spațiul public a reprezentanților organizației și solicitarea trecătorilor pentru a face o donație. În general, donațiile sunt mici, dar, această metodă contribuie la sporirea gradului de vizibilitate a organizației și a cauzei pe care o susțin.

Dacă este bine organizată, metoda poate aduce fonduri importante, poate mări baza de contacte, poate atrage voluntari, dar și poate sesiza percepția comunității față de organizație. Pe de altă parte, dacă reprezentanții organizației nu sunt interesați de această activitate, oamenii din stradă vor deveni suspicioși nu vor refuza să doneze. La fel, experiența anterioară a oamenilor față de colectele stradale influențează succesul acțiunii.

O astfel de acțiune este desfășurată anual, din 1992, de către programul „Inimă Bună” a Fundației Bethany Timișoara. În primul an de campanie, organizația a avut doar câțiva voluntari și a reușit să adune 17 usd. Rezultatele au crescut de la an la an, ca în 2009 să fie adunați 10.000 usd.

Cutiile de donații

Cutiile de donații amplasate în locuri publice sunt des folosite de organizațiile neguvernamentele. Acestea pot fi întâlnite în marketuri, aeroporturi, oficii poștale, televiziuni, etc. Metoda e una pasivă de atragere a fondurilor, ce mizează pe vizibilitatea și credibilitatea organizației în ochii comunității. Cel mai mare dezavantaj al cutiilor de donații este faptul că nu permite cunoașterea identității donatorului și, respectiv, lipsa interacțiunii directe cu acesta în viitor. Din această cauză, metoda nu este cea mai recomandată, deși , în combinații cu metode mai complexe, poate să funcționeze.

Vânzarea de produse

Această metodă a devenit parte din acțiunile de fundraising ale multor organizații. În cadrul acesteia, menționăm două tipuri de produse: cele care poartă brandul organizației(eventual, confecționat de organizație) și cele care nu sunt direct asociate cu organizația, dar sunt vândute pentru profit.

Vânzarea de produse reprezintă o modalitate de a atrage fonduri pentru organizații neguvernamentale, școli, grădinițe, centre culturale, etc. Campania poate să se dezvolte de la un an la altul, astfel, în primul an, se pot vinde produse confecționate manual de beneficiari, pentru a continua cu produse de serie. Situația ideală este vânzarea produselor în serie către companiile mari. Felicitările sunt cele mai practicate de multe organizații, fiind comercializate de Crăciun, Paște sau alte sărbători. Există multe alte obiecte ce trezesc interesul comunității: jucării, globuri, hârtie de împachetat, calendare, etc. Pe lângă vânzarea în serie, altfel numită en-gros, fundraiserii organizației pot încerca vânzarea en-detail, în diferite locuri și moduri.

Această metodă va permită să se ajungă la donatorii ce altfel nu pot fi abordați. Un prim contact cu donatorul în cadrul acestei campanii poate fi un prim pas într-o relație de lungă durată cu acesta.

Pentru a avea succes în vânzarea de produse, organizația trebuie să se asigure de următoarele aspecte: dacă produsul este atractiv, este de calitate, dacă achiziționarea lui este eficientă, dacă sunt selectați voluntari dedicați cauzei, dacă este întocmit setul cu toate aprobările impuse prin lege. Atragerea de fonduri din vânzarea de produse este o activitate nu foarte complexă, dar care poate genera un venit constant organizației și satisfacție voluntarilor.

Online fundraising

Principalul scop al acestei metode este identificarea, cultivarea și solicitarea donatorilor. Marele avantaj în zona de online constă în diversitatea de instrumente puțin costisitoare, astfel, scad costurile de comunicare pe care le are organizația cu donatorii care preferă acest mediu.

Principalele instrumente din zona online ce pot fi integrate în comunicarea ONG-donator sunt următoarele:

Donații online. În Statele Unite, Network for Good, o platformă de donații online a raportat în 2001 donații în valoare de 10 milioane de dolari pe an către 20.000 de ONG-uri. În România, o platformă similară, DonațiiOnline, a raportat o medie de 486 de donații efectuate pe an, iar suma acumulată fiind de 2.400 lei lunar.

Web-site. Acesta reprezintă cartea de vizită a ONG-ului. Este cea mai simplă metodă ce sporește gradul de vizibilitate și transparență a organizației. El se adreasează tuturor utilizatorilor de Internet, nu doar unei nișe, cum este facebookul, twitterul, fiind astfel și o bună metodă de promovare și de creare de relații. Cea mai importantă componentă a website-ului este pagina de deschidere. Ea trebuie să fie unică, memorabilă și cu un design original, acesta ar trebui să fie în concordanță cu identitatea vizuală a ONG-ului. Astfel, pe prima pagină a site-ului este importantă prezența următoarelor elemente: scurtă descriere a ONG-ului, căutare – un formular simplu de search, pentru ca utilizatorul să poată căuta informații care îl interesează, legături cu alte prezențe în online (aceasta include tradiționalele butoane de facebook, twitter, youtube, dar și formula de abonare la newsletter), trebuie să mai conțină logo-ul ONG-ului, rubrica Noutăți, diferite dovezi ale utilizării banilor colectați în acțiunile, campaniile desfășurate, butonul Donează care să facă legătura cu platforma utilizată pentru donații online.

Rețele de socializare. Acestea reprezintă una dintre cele mai rapide și eficiente mijloace de transmitere a informației. Este bine ca fiecare rețea de socializare să fie abordată diferit, în funcție de publicul său.

Chiar dacă online-ul nu reușește încă să mobilizeze fonduri impresionante, în Republica Moldova, e important să se integreze de acum instrumentele de lucru online în parcatica de fundraising a organizației. Experiența internațională arată că acest mediu este direcția pe care se va dezvolta virtiginos atragerea de fonduri, întrucât noua generație de donatori își petrec o mare parte din timp în acest mediu.

II.3. Beneficii și riscuri în atragerea de fonduri

Atragerea de fonduri nu poate fi separată de organizație, de misiunea, beneficiarii și factorii de interes pentru organizație. Pe lângă faptul că aduce resurse financiare pentru realizarea misiunii și programelor organizației, activitatea de fundraising aduce și alte beneficii nefinanciare:

Relații noi ce aduc resurse noi. Pe lângă bani, donatorii existenți și potențiali pot contribui cu idei sau cu relații noi, ceea ce permite accesul către alți donator.

Lărgirea sferei de comunicare. Pentru a ajunge la donatorii din comunitate, organizația comunică cu diverse grupuri, informându-i despre misiunea, valorile sale, activitatea și rezultatele obținute. O data cu sporirea numărului de donatori, grupul abordat se mărește, astfel, organizația având posibilitatea să-și consolideze poziția.

Sursa de credibilitate. Numărul de donator și fondurile acumulate demonstrează încredere și un grad sporit de transparență, ceea ce determină apariția a noi prieteni și implicarea oamenilor în activitățile desfășurate de organizație.

Poziție independentă. Existența unuor surse de finanțare diverse și a unui support diversificat conferă organizației o poziție independentă și credibilă, evitând interesele și influența unei categorii de donatori. Astfel, organizația nu va fi văzută drept un purtător și un reprezentant al intereselor cuiva.

Posibilitate de a evalua activitatea sa. Numărul de donator, fondurile oferite și relația ce se formează între organizație și donator reprezintă indicatori ce demonstrează eficiența activității organizației, gradul de pregătire a angajaților, specificul relației create între donator și organizație, dar și evaluează atractivitatea proiectelor desfășurate.

Riscurile atragerii de fonduri în comunitate

Timp lung de dezvoltare. Construirea, menținerea și dezvoltarea relațiilor cu donatorii necesită timp, iar rezultatele acestei relații pot apărea abia după câția ani de muncă.

Eforturi mari. Față de fondurile oferite, eforturile de a comunica cu donatorul sunt mult mai mari, mesajul trebuie să ajungă la un număr foarte mare de de oameni, pentru ca un număr suficient să susțină organizația, astfel, încât, aceasta să aibă resursele necesare pentru dezvoltare.

În etapa inițială, rezultatele sunt greu de estimat. În etapa de testare a unei stategii de atragere a fondurilor, rezultatele sunt dificil de estimat la început și de evaluat la sfârșit.

II.4. Prevederi legislative și principii etice în procesul de colectare a fondurilor

Legislația Republicii Moldova în domeniul reglementării acestui sector se află în etapa de constituire. Începând cu anul 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un șir de legi ce reglementează activitatea ONG-urilor: Codul civil, nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, secțiunea a 5-a, Legea cu privire la asociațiile obștești nr. 837 din 17 mai 1996, republicată în MO nr. 153-156 din 2 octombrie 2007, Legea cu privire la filantropie și sponsorizare nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002, MO nr. 185 din 31 decembrie 2002. Aceasta din urmă stabileștele bazele reglemătării juridice a activităților filantropice și de sponsorizare, dar și a formării și activității organizațiilor filantropice.

Conform articolului 13 (Legea cu privire la filantropie și sponsorizare), „organizația filantropică are dreptul să desfășoare activitate filantropică, orientată spre atingerea scopurilor sale statutare și a scopurilor prevăzute de prezenta lege. (…) este în drept să desfășoare activitate pentru atragerea de resurse, precum și activitate neoperațională.”

Articolul 19 al Legii „oferă posibilitate autorităților publice locale să susțină participanții la activitatea filantropică prin:

a) asigurarea tehnico-materială  și subvenționarea organizațiilor filantropice (inclusiv scutirea lor totală sau parțială de plata  serviciilor prestate de organizațiile de stat și de plata pentru utilizarea bunurilor proprietate de stat și a bunurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale), conform hotărîrii autorității administrației publice centrale sau locale;

b) finanțarea pe bază de concurs a programelor filantropice, elaborate de organizații filantropice;

c) plasarea, în bază de concurs, a comenzilor  sociale de stat și a celor locale;

d) transmiterea în proprietate organizațiilor filantropice, cu titlu gratuit sau  pe bază preferențială, a bunurilor proprietate de stat sau a bunurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale în procesul de deetatizare, în condițiile legii.”

Organizațiile societății civile depind în mare parte de încrederea publică, de încrederea pe care cetățenii o au în valorile lor fundamentale și în legitimitatea lor. Această credibilitate și legitimitate îi determină pe cetățeni să relaționeze cu organizațiile societății civile, să se implice voluntar în activitățile desfășurate de către acestea, contribuind cu timp și alte resurse și să sprijine privilegiile pe care le primesc aceste organizații.

Adesea, organizațiile societății civile consideră că merită încrederea publică numai pentru simplul fapt că îndeplinesc funcții de utilitate publică. Cu toate că aceste organizații merită o atitutdine bună din partea cetățenilor, întrucât ele nu lucrează pentru un profit material, nu sunt motivate de aceleași impulsuri pe care le are sectorul privat, aceste organizații trebuie să învețe că încrederea publică nu poate fi asumată pur și simplu, ea trebuie castigate permanent.

În continuare vor fi menționate câteva principia etice de care trebuie să se ghideze în activitatea zilnică o organizație a societății civile:

„Controlul activității de colectare de fonduri. Orice organizație trebuie să gestioneze eficient colectările de fonduri, iar contractile, acordurile de colectare de fonduri trebuie să fie făcute în scris.

Respectarea misiunii. Organizația trebuie să accepte numai fondurile care sunt compatibile cu misiunea sa, care nu încalcă valorile și principiile de bază ale organizației.

Misiunea ca prioritate. Programele trebuie să fie destinate atingerii misiunii și nu pentru a răspunde cerințelor unui finanțator.

Onestitatea. Organizația trebuie să fie deschisă și sinceră în toate acțiunile sale legate de atragerea de fonduri și utilizarea lor.”