Campanii Pr de Succes

INTRODUCERE

Am ales ca temă ”Campanii PR de succes” și am elaborat-o pe 3 capitole esențiale, îmbinând astfel elementele teoretice cu cele practice din literatura de specialitate românească și străină. Pentru elaborarea acestei lucrări am analizat cercetările în domeniu ale specialiștilor Coman Cristina, Bernard Dagenais, Sandra Oliver, Doug Newsom, Bob Carrell, Joe Marconi și alții conform listei bibliografice propuse la finalul lucrării.

Primul capitol intitulat ”Aspecte generale specifice relațiilor publice” cuprinde o analiză pur teoretică a definițiilor specifice termenului de relații publice, o exemplificarea a evoluției istoriei acestora, precum și principalele trăsături specifice elementelor de organizare a relațiilor publice, finalizând cu prezentarea principalelor atribuții ale specialistului de relații publice și instrumente specifice utilizate de acesta in derularea activiății. În concluzie relațiile publice reprezintă o altă metodă de promovare în masă a produselor. Are rolul de a stabilii anumite relații bune cu diferite organisme publice, prin obținerea unei publicități favorabile din partea acestora, crearea unei imagini de firmă corespunzătoare și preîntâmpinarea sau dezmințirea zvonurilor și a știrilor nefavorabile.

Cel de-al doilea capitol intitulat ”Campania de relații publice” cuprinde aspectele definitorii ale unei campanii de relații publice, exemplificarea principalele trăsături ale acesteia, precum și tipologia sa. În finalul capitolului s-a prezentat trăsăturile planului de acțiune a unei campanii de relații publice, mai exact descrierea elementelor pe fiecare etapă în parte (etape precum: definirea problemei și analiza situației, stabilirea obiectivelor și identificarea diferitelor categorii de public, stabilirea strategiilor și tacticilor, fixarea calendarului și stabilirea bugetului și definirea procedurilor de evaluare). Deci campania de relații publice este un efort susținut al unei organizații pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective, efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare și evaluarea rezultatelor susținute. O campanie are o durată mai mare decât evenimentul, dar ca și acesta, are un început și un sfârșit bine precizate.

Ultimul capitol reprezintă partea practică a prezentei lucrări și este intitulat ”Studiu de caz. Campanii de relații publice de succes” în care s-au redat două exemple de campanii naționale și două exemple de campanii internaționale. Campania de relații publice “Vreau în clasa a noua!”, inițiat de către World Vision, a targetat mass media și liderii de opinie. Agenția de relații publice din această campanie se numea: The Practice, iar numele inițiatorului de proiect a fost: World Vision România, proiect desfășurat în perioada decembrie 2007 – iunie 2008.

Prin campania “Let’s Do It, Romania!” din data de 25 septembrie 2010, s-a urmărit mobilizarea unui număr mare de români în vederea curățeniei gunoiului din arealele naturale ale țării în doar o singură zi, este prima implicare națională în România, fiind posibilă datorită implicării fiecărui voluntar și partener de organizare. Campania de față a mai avut ca succes faptul că a adus în atenția publicului problema deșeurilor abandonate în natură.

Campania pentru reciclarea resturilor menajere din Sân Jose s-a organizat de către primăria orașului Sân Jose cu scopul motivării locuitorilor din prezenta localitatea californiană în număr de peste 260.000 ca să adopte coșuri mobile moderne pentru gunoaiele reciclabile, pentru a fi sortate resturile menajere și uleiurilor de motor folosite.

Campania NASA concepută pentru obținerea sprijinului oficial pentru dezvoltarea programului spațial al SUA

La finalul prezentei lucrari s-au redat principalele concluzii precum și vasta bibliografie care a sprijinit la realizarea acestei lucrări.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE SPECIFICE RELAȚIILOR PUBLICE

1.1. Analiza principalelor definiții ale relațiilor publice și rolul acestora

Conform ultimilor decenii, domeniul relațiilor publice a fost exploatat tot mai mult de bibliografia americană cât și de cea europeană, determinând astfel o îmbunătățire a cercetărilor și desigur editarea ulterioară a acestora, aceste cercetării fiind utile atât practicienilor de specialitate precum și studenților sau publicului larg ca noțiunii introductive. Deși literatura străină s-a dezvoltat destul de rapid, bibliografia românească de profil este mai mult decât sărăcăcioasă, deoarece în ultima perioadă au apărut doar câteva titluri, care nu ating standardele calitative și cantitative față de solicitărilor din acest domeniu.

În esență, autoarea Cristina Coman redă relațiile publice ca fiind o modalitate de comunicare între o anumită organizație și publicul său, ajutând pe manageri să cunoască atitudinile publicului și să poată lua decizii corecte.

Conform problemele cu care se confruntă publicul am analizat două caractere specifice acestora și care sunt în concordanță cu domeniul analizat:

a) caracterul accesibil: reducând dezbaterile conceptuale ale relațiilor publice, indiferent dacă ele aparțin dintr-un domeniu extrem de variat cu perspective divergente, s-a finalizat cu opinia a doi cercetători în domeniu: conform căreia „Acestea sunt relațiile publice: profesia cu o mie de definiții".

b) caracterul aplicativ: privit din ansamblu relațiile publice nu pot fi analizate doar ca pură teorie, ele sunt prezentate și ca parte practic-aplicativă. Relațiile publice presupun un domeniu potrivit căreia se regăsesc multiple tipuri de activitate (privite ca fiind specifice, comune sau destinate altor tipuri de activitate) astfel ele sunt adesea confundate cu diverse domenii ca publicitatea, marketingul, lobby-ul, afacerile publice, fundraising și altele., sau chiar cu acțiuni de promovare a intereselor, de propagandă sau manipulare precum și altele.

Conceptul de relații publice este asociat de multe întreprinderi cu eufemisme precum „afaceri publice", „informare publică", „comunicare de firme", „managementul informației" și altele.

Relațiile publice reprezintă o altă metodă de promovare în masă a produselor. Are rolul de a stabilii anumite relații bune cu diferite organisme publice, prin obținerea unei publicități favorabile din partea acestora, crearea unei imagini de firmă corespunzătoare și preîntâmpinarea sau dezmințirea zvonurilor și a știrilor nefavorabile.

În 1976 R.F. Harlow după cercetarea numeroaselor lucrări de specialitate, reviste și broșuri și consultarea a 84 de specialiști, a identificat aproximativ 480 definiții, asemănătoare sau diferite între ele. Însă analizând cu atenție toate aceste definiții a ajuns la concluzia că ”Relațiile publice reprezintă acea funcție managerială distinctivă, care ajută la stabilirea și menținerea limitor reciproce de comunicare, precum și la acceptarea reciprocă și cooperarea dintre o organizație și publicul său; toate acestea implică managementul problemelor, ajutând astfel managerii unei organizații să dețină acele informații cu privire la opinia publică și să răspundă cererilor acesteia, dar și faptul că relațiile publice definesc și accentuează obligațiile managerilor de servire a interesului public, servind ca sistem de avertizare cu scopul de a ajuta managerii să anticipeze tendințele mediului folosind ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazate pe principii etice”. Această definiție este extrem de grea și puțin confuză.

În anul 1985 la New York, cercetătorul Edward L. Bernays, alături de Ivy Lee, a adus aminte faptul că în anul 1923 a scris ”Crystalizing Public Opinion, care reprezenta prima carte consacrată relațiilor publice. Această carte definea principiile și tehnicile relațiilor publice, ea fixa comandamentele etice care urmau să o guverneze. Edward L. Bernays a mai subliniat faptul că în acel moment exista deja în biblioteci peste 16.000 de titluri în domeniu.

Relațiile publice sunt practicate în instituții guvernamentale și organizațiile non-guvernamentale sau peste acesta, precum și pentru firme, asociații, instituții bancare, educaționale sau culturale ș.a.m.d.. Potrivit acesteia relațiile publice implică numeroase tipuri de activități care sunt redate în figura nr. 1.1.

Figura nr. 1.1.: Tipurile de activități ale relațiilor publice

Sursa: Creație proprie Abrud C. Coman, Relațiile publice, principii și strategii – pp. 8-30.

În mod regulat expresia de „relații cu publicul" apare ca sinonimă cu expresia „relațiile publice", chiar dacă ele sunt activități total diferite, mai există însă și cazuri potrivit cărora relațiile publice sunt sinonime cu discipline ca marketingul, publicitatea, sau propaganda și manipularea.

Elementele menționate în figura nr. 1.1. înmulțesc elementele care compun definițiile, deoarece rezultatele acestei activități sunt numeroase și variate.

Definiția relațiilor publice propusă de Asociația Internațională a Relațiilor Publice în 1978 la Mexic este: ”Practica relațiilor publice presupune arta și știința socială a analizării unor tendințe și anticipării consecințelor acestora, precum și sfătuirea liderilor unei organizații și implementarea unor programe de acțiune destinate organizațiilor și publicului”.

David Dozier și profesorii de profil de la universitățile americane din Sân Diego și Wisconsin au identificat următoarele roluri ale relațiilor publice prezentate în cadrul figurii nr. 1.2.

Conform lui S.M. Cutlip relațiile publice reprezintă: ”… acea funcție de conducere care evaluează atitudinile publicului, care apropie politicile și procedurile unui anumit individ sau organizațiile de interesele publicului, care are rolul de a planifica și executa un program de acțiune cu scopul de a câștiga înțelegerea și acceptarea publicului”.

După specialistul David Dozier, pe lângă rolurile enunțate în figura nr. 1.2. mai sunt și alte roluri precum:

a) rolul de legătură cu media (media-relation role) potrivit căreia se mențin contractele cu media și se informează membrii organizației asupra activităților presei, asigurând o comunicare între mass-media și organizație;

b) rolul de legătură comunicațională (communication liaison role): potrivit căreia managerii reprezintă organizația la evenimente și creează evenimente în care firma comunică direct cu publicul intern sau extern.

Cercetătorii S.M. Cutlip, A.H. Center, G.M. Broom privesc rolul relațiilor publice ca o combinare a datelor oferite de cercetare, considerând că rolurile majore ale relațiilor publice sunt:

a) tehnician al comunicării (communication tehnician);

b) expert (expert prescriber);

c) facilitator al comunicării (communication facilitator);

d) facilitator al rezolvării problemelor (problem solving facilitator).

Figura nr. 1.2.: Principalele roluri ale relațiilor publice

Sursa: Creație proprie Abrud C. Coman, Relațiile publice, principii și strategii – pp. 8-30.

John Marston a propus definirea relațiilor publice prin funcții (definit de el ca fiind roluri) ale specialiștilor în relații publice: cercetare, acțiune, comunicare și evaluare. Potrivit acesteia relațiile publice implică conform lui F. Seitel ”…cercetarea atitudinilor în legătură cu o anumită problemă, identificarea programelor de acțiune și comunicarea acestora pentru obținerea înțelegerii și sprijinului, evaluarea efectului pe care 1-au avut programele de comunicare asupra publicului. Potrivit literaturii de specialitate românești și strâine din domeniul relațiilor pblice se redă doar cele mai importante și esențiale trăsături specifice relațiilor publice conform figurii nr. 1.3.

Figura nr. 1.3.: Principalele definiții și trăsături ale relațiilor publice conform literaturii de specialitate românească și străină

Sursa: Creație proprie Abrud C. Coman, Relațiile publice, principii și strategii – pp. 22-30.

a) Grunig, James E., Hunt, Todd, Managing Public Relations, Hoit, Rinehart and Winston, Philadelphia, 1984, pp. 3.

b) Wilcoui S.M. Cutlip relațiile publice reprezintă: ”… acea funcție de conducere care evaluează atitudinile publicului, care apropie politicile și procedurile unui anumit individ sau organizațiile de interesele publicului, care are rolul de a planifica și executa un program de acțiune cu scopul de a câștiga înțelegerea și acceptarea publicului”.

După specialistul David Dozier, pe lângă rolurile enunțate în figura nr. 1.2. mai sunt și alte roluri precum:

a) rolul de legătură cu media (media-relation role) potrivit căreia se mențin contractele cu media și se informează membrii organizației asupra activităților presei, asigurând o comunicare între mass-media și organizație;

b) rolul de legătură comunicațională (communication liaison role): potrivit căreia managerii reprezintă organizația la evenimente și creează evenimente în care firma comunică direct cu publicul intern sau extern.

Cercetătorii S.M. Cutlip, A.H. Center, G.M. Broom privesc rolul relațiilor publice ca o combinare a datelor oferite de cercetare, considerând că rolurile majore ale relațiilor publice sunt:

a) tehnician al comunicării (communication tehnician);

b) expert (expert prescriber);

c) facilitator al comunicării (communication facilitator);

d) facilitator al rezolvării problemelor (problem solving facilitator).

Figura nr. 1.2.: Principalele roluri ale relațiilor publice

Sursa: Creație proprie Abrud C. Coman, Relațiile publice, principii și strategii – pp. 8-30.

John Marston a propus definirea relațiilor publice prin funcții (definit de el ca fiind roluri) ale specialiștilor în relații publice: cercetare, acțiune, comunicare și evaluare. Potrivit acesteia relațiile publice implică conform lui F. Seitel ”…cercetarea atitudinilor în legătură cu o anumită problemă, identificarea programelor de acțiune și comunicarea acestora pentru obținerea înțelegerii și sprijinului, evaluarea efectului pe care 1-au avut programele de comunicare asupra publicului. Potrivit literaturii de specialitate românești și strâine din domeniul relațiilor pblice se redă doar cele mai importante și esențiale trăsături specifice relațiilor publice conform figurii nr. 1.3.

Figura nr. 1.3.: Principalele definiții și trăsături ale relațiilor publice conform literaturii de specialitate românească și străină

Sursa: Creație proprie Abrud C. Coman, Relațiile publice, principii și strategii – pp. 22-30.

a) Grunig, James E., Hunt, Todd, Managing Public Relations, Hoit, Rinehart and Winston, Philadelphia, 1984, pp. 3.

b) Wilcox, Dennis L., Ault, Philip H., Agee, Warren K., Public Relations Strategy and Tactics, Harper Collins Inc., New York, 1992, pp. 5.

c) Wilcox, Dennis L., Ault, Philip H., Agee, Warren K., Public Relations Strategy and Tactics, Harper Collins Inc., New York, 1992, pp. 6.

d) Wilcox, Dennis L., Ault, Philip H., Agee, Warren K., Public Relations Strategy and Tactics, Harper Collins Inc., New York, 1992, pp. 7.

e) Bernays, Edward L., Public Relations, University of Oklahoma Press, Norman, 1952, pp. 7.

f) J. Peake din Grunig, James E., Hunt, Todd, Managing Public Relations, Hoit, Rinehart and Winston, Philadelphia, 1984, pp. 3.

g) Cutlip, Scott M., Center, Allen H., Broom, Glenn M., Efective Public Relations, Prentice Hali Inc., New Jersey, 1994, pp. 31.

h) Nolte, Lawrence W., Fundamentals of Public Relations – Professional Guidelines, Concepts and Integrations, Pergamon Press Inc., 1974, pp. 10.

În lucrările de specialitate sunt întâlnite și definițiile specialistului S.M. Cutlip și colaboratorii săi, care susțin că: ”…relațiile publice reprezintă o funcție managerială, care stabilește și menține legături reciproc benefice între o organizație și publicul de care depinde succesul sau falimentul ei” și a specialistului J.E. Grunig și T, Hunt care accentuează dimensiunea comunicațională și afirmă că relațiile publice sunt „managementul comunicării dintre organizație și publicurile sale".

Specialiștii în domeniul relațiilor publice planifică și execută comunicarea pentru o organizație atât în interiorul precum și în relațiile cu mediul său înconjurător, asigurând circulația corectă a informației între subsistemele organizației, precum și între public și organizație, cele două ajungând datorită unei bune strategii de comunicare la nivelul de înțelegere, de încredere reciprocă și de sprijin mutual.

După specialistul W. Simon, elementele definitoare specifice conceptului de relațiile publice sunt prezentate în figura nr. 1.4.

Figura nr. 1.4.: Elementele care definesc conceptul de relații publice

Sursa: Creație proprie Abrud S. Raymond, Public Relations: Concepts and Practices, pp. 6-7.

După autoarea J.C. Gordon se redă aspectul că unica definiție potrivit căreia conceptul de „management" lipsește este definiția din 1978 în Mexic propusă de International Association of Public Relations, astfel definirea relațiilor publice pe baza dimensiunilor manageriale servește la promovarea departamentelor de relații publice în cadrul fiecărei organizații, iar programele de relații publice au avut succes numai în acele organizații unde specialiștii în domeniu dețineau funcții apropiate de conducerea organizației, în concluzie definirea relațiilor publice ca o „funcție a managementului" reprezintă una normativă, care exprimă și promovează ideea că relațiile publice ar putea avea o anumită influență asupra organizației doar atunci când se regăsește în coaliție cu structurile de conducere ale întreprinderii.

1.2. Exemplificarea istoricului relațiilor publice și organizarea activității acestora

1.2.1. Prezentarea succinte a scurtului istoric specific relațiilor publice

Relațiile publice reprezintă un fenomen specific secolului XX, dar apariția acestei activități se relevă în cele mai vechi perioade istorice, astfel istoria relațiilor publice presupune istoria autonomizării și perfecționării respectivelor tehnici de comunicare și management al comunicării sociale.

Conform descoperirilor unor cercetători relațiile publice s-au dezvoltat mai repede în Statele Unite ale Amercicii decât în toate celelalte țări, datorită climatului național, economic, social, politic și cultural specific, precum și puterii aparte de care au beneficiat mass-media.

În 1990, în America, existau peste 162.000 de practicieni ai domeniului de relații publice crescând la numărul de 197.000 spre dinalul secolului. Prezența aproape continuă a crizelor, plasate în cele mai diferite instituții, a făcut ca tot mai mulți lideri politici, conducători de întreprinderi, specialiști în management și practicieni ai relațiilor publice să vorbească despre „gestiunea crizelor”, despre „managementul crizelor”, despre „comunicarea de criză”.

Conform literaturii de specialitatea istoria relațiilor publice nu este o „istorie" de sine stătătoare, ci o mulțime de momente evolutive, ca rezultat al diferitelor presiuni ale conjuncturilor sociale, cele economice și politice, astfel S.M. Cutlip, A.H. Center, G.M. Broom susțin faptul că istoria relațiilor publice este legată de conflicetele pentru putere și crize sociale. În trecut se lua în calcul acest domeniu doar când puterea era amenințată de muncitori sau fermieri, comercianți, guvern sau noua generație, iar cele mai importante evoluții ale relațiilor publice guvernamentale erau în timpul crizelor: primul și al doilea război mondial, războiul rece, și altele.

D. L. Wilcox, P.H. Ault, W.K. Agee afirmau faptul că istoria relațiilor publice presupunea „evoluția principalelor funcții împreună cu ansamblu de metode utilizate pentru a realiza aceste activități".

După cercetătorii J.E. Grunig, T. Hunt istoria relațiilor publice poate fi descrisă din perspectiva a patru „modele" conform figurii nr. 1.5.

Figura nr. 1.5.: Modelele de descriere a istoriei relațiilor publice

Sursa: creație proprie preluare după text Grunig, James E., Hunt, Todd, Managing Public Relations, Hoit, Rinehart and Winston, Philadelphia, 1984, pp. 13-25

În prezent, modelul agentului de presă este utilizat pentru promovarea evenimentelor sportive și artistice sau a celor deosebite, iar modelul informării publice este utilizat în organizațiile non-profit sau în agențiile guvernamentale. Grunig și Hunt consideră că aceste modele nu se pot delimita în timp, deoarece nu se succed mecanic, ci conviețuiesc pe măsură ce lumea se dezvoltă.

Modelul agentului de presă a apărut înaintea celui al comunicării bilaterale simetrice, dar nu a dispărut o dată cu generalizarea ultimului: elemente specifice activității agentului de presă pot fi întâlnite și în prezent în domeniile sportului, show-ului, promoțiunii de produse.

Abordând problema istoriei relațiilor publice, W.S. Dunn stabilește patru „etape" de dezvoltare a acestui domeniu conform figurii nr. 1.6.

D. Newsom, A. Scott, J.V. Turk descriu istoria relațiilor publice pe baza a cinci perioade, definite de diferitele „tactici" utilizate de comunicatori conform figurii nr. 1.7.

Figura nr. 1.6.: Etapele istoriei relațiilor publice

Sursa: creație proprie preluare după text Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 28-48.

Expresia „relații publice", apare pentru prima dată în 1882, în fața unor studenți din Universitatea Yale, prezentată de un avocat pe nume Dorman Eaton, el înțelegea relațiile publice ca fiind preocuparea pentru binele public. Consacrarea relațiilor publice s-a realizat în 1971 odată cu prilejul Revoluției americane.

Figura nr. 1.7.: Caracteristicile sistemului prețurilor serviciilor bancare

Sursa: creație proprie a se vedea Newsom, Doug, Scott, Alan, TVirk, VanSlike Judy, This îs PR, Wadworth Publ. Comp., Belmont, 1993, pp. 36-65.

Comunicatul cu presa reprezintă o altă componentă a relații publice, fiind asociată cu numele lui Amos Kendall, considerat „primul purtător de cuvânt prezidențial". Aceasta a întitulat și redactat articole și discursuri pentru președintele Andrew Jackson, susținându-l în a-și concentra ideile în formule care au intrat în istorie, tot aceasta a fost și cel care a distribuit diferite materiale pentru ziarele din toată țara, a cercetat opinia publică și a diversificat formele prin care președintele comunica cu publicul.

1.2.2. Elementele de organizare specifice relațiilor publice

Conceptul de organizație se regăsește în aproape toate definițiile și dezbaterile referitoare la relațiile publice, el reprezintă un termen generic, care include diverse tipuri de instituții: structuri ale puterii, instituții administrative, din sfera educației, culturale și sportive, mici întreprinderi precum și firme comerciale, organizațiile neguvernamentale etc.

Cunoașterea în totalitatea și definirea cu exactitate a obiectivelor avute în vedere de către o organizație este deosebit de importantă, atât pentru conducerea organizației, precum și pentru departamentul de relații publice, deoarece specialistul în relații publice are nevoie de o perspectivă strategică foarte bine conturată, potrivit căreia să poată construi o strategie proprie de comunicare, care să fie capabilă să țină seama de toate condiționările mediului.

După D.W. Guth și C. Marsh relațiile publice pot fi practicate în cinci tipuri diferite de organizații conform figurii nr. 1.8.

Guth David W. și Marsh Charles au arată că în 1997 conform raportului Public Relations Society of America, distribuția celor 20 000 de specialiști americani în relații publice era: 35% în corporații și 8 procentae în domeniul sănătății, 24% în agenții de relații publice și publicitate și 7 procente în asociații profesionale, 8% în educație și cinci procente în structuri guvernamentale și militare, iar restul procentelor în alte instituții.

Figura nr. 1.8.: Organizațiile în care se poate practia relațiile publice

Sursa: creație proprie a se vedea Guth, David W., Marsh, Charles, Public Relations: A Value-Driven Approach, Allyn and Bacon Publ., Boston, 2000, pp. 31-39.

Luând în considerare definițiile uzuale din științele sociale, teoreticienii și practicienii din domeniul relațiilor publice consideră că publicul reprezintă ”orice grup sau individ care este implicat în vreun fel anume în viața unei organizații”.

În concluzie, îndeplinirea sarcinilor manageriale, specialiștii în domeniul relațiilor publice trebuie să folosească o mare varietate de tehnici de comunicare și să joace un rol efectiv, atât în interiorul organizației precum și în cadruș relațiile dintre aceasta și mediul ei extern.

Grunig și T. Hunt în definirea relațiilor publice, pe dimensiunea comunicațională: prin diferite tehnici de comunicare, specialistul în relații publice gestionează schimbul de informații -atât în exterior – organizație și mediu -, cât și în interior – între diversele subsisteme ale organizației.

Majoritatea specialiștilor din relațiile publice consideră comunicarea eficientă drept cheia succesului în relațiile dintre o organizație și publicul său. Ei susțin că aceasta implică crearea unor fluxuri de comunicare bidirecționale, dinspre mediu spre organizație și invers, în beneficiul reciproc.

O organizație trebuie să fie un bun ascultător, sensibil la neliniștile, interesele și valorile publicului, un bun comunicator, capabil să convingă publicul să îi asculte mesajele, să le înțelegă și să accepte punctul de vedere respectiv, în esență, relațiile publice urmăresc să instituie un mediu de comunicare, reciproc benefic.

La început reclama ținea locul termenului de relații publice de marketing, în care erau incluse toate activitățile de promovare a imaginii și produselor unei firme prin înserarea de știri cu privire la acestea în mijloacele de informare, fără ca firma respectivă să plătească pentru promovare. Conceptul de relații publice este mult mai larg, în el incluzându-se atât reclama, cât și alte activități.

Compartimentele de relații publice au la dispoziție mai multe instrumente specifice cum ar fi: relații cu presa, reclama produselor, comunicațiile firmei, hobby-ul, consultanța.

Relațiile publice servesc la promovarea produselor, persoanelor, locurilor, ideilor, activităților, organizațiilor, sau chiar a țărilor.

Asociațiile comerciale au folosit relații publice cu scopul de a le capta atenția pentru mărfuri de bază aflate în declin. Chiar și unele țări au apelat la relațiile publice cu scopul de a atrage mai mulți turiști, mai mult capital străin și de a obține sprijin internațional.

Pentru a determina momentul și modul utilizării relațiilor publice, conducerea firmei va trebui să stabilească obiectivele specifice acestora, să aleagă mesajele și mijloacele corespunzătoare, să aplice planul de relații publice și să evalueze rezultatele aplicării lui.

Prima operațiune constă în stabilirea obiectivelor specifice relațiilor publice. Ea se face, de regulă, ținând seama de tipul știrilor ce urmează a fi comunicate, de obiectivele pe care comunicarea trebuie să le atingă (de pildă, informarea cu privire la existența produsului, transmiterea de informație referitoare la produs, difuzarea unei reclame specifice pentru grupurile vizate și de publicul vizat.

Pentru alegerea mesajelor și a mijloacelor specifice, firma caută acele știri interesante, legate de produsul oferit, care urmează să fie aduse la cunoștința publicului.

Determinarea numărului de expuneri nu este, însă, satisfăcătoare. Ea nu indică nici cate persoane au citit sau au auzit efectiv mesajul, nici care au fost impresiilor lor ulterioare. Mai mult, ca urmare a faptului că o persoană poate utiliza mai multe surse de informare, numărul de expuneri nu furnizează date cu privire la audienta neta realizată.

1.3. Prezentarea principalelor atribuții ale specialistului de relații publice și instrumente specifice utilizate de acesta în derularea activiății

Indiferent de locul unde lucrează, un specialist în domeniul relațiilor publice trebuie să îndeplinească unele activități specifice, care la rândul său cer, pe lângă cunoștințele profesionale de bază și unele calități esențiale. Cercetătorii J.E. Grunig și T. Hunt arată faptul că dacă un specialist în domeniul relațiilor publice ar fi întrebat care sunt obiectivele lui, el ar identifica următoarea listă:

a) să obțină și să păstreze o imagine strict pozitivă a organizației unde lucrează;

b) să câștige încrederea publicului în cadrul organizației;

c) să obțină atenția excluisivă mass-media;

d) să influențeze atitudinile publicului față de organizație doar în situațiile în care se imune acest lucru;

e) să transmită cât mai multe materiale de relații publice diverselor publicuri vizate;

f) să contribuie exlusiv la creșterea fidelității, moralității și motivației membrilor organizației unde lucrează;

g) să amelioreze comunicarea în cadrul organizației, ajutând diferitele departamente ale acesteia să-și rezolve problemele de comunicare;

h) să identifice corect problemele de relații publice și să găsească cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestora.

Pentru a atinge toate aceste obiective și a face față cu succes diverselor probleme de comunicare ce apar în activitatea de zi cu zi a unei organizații, specialiștii sunt nevoiți să posede anumite calități care sunt din naștere sau pur și simplu deprinse din viață:

– sociabilitatea: se are în vederea posibilitatea de a stabili cu ușurință contacte umane, să nu fie persoane timide, emotive sau arogante;

– tactul: trebuie să dea dovadă de răbdare, amabilitate, de simțul umorului, de abilitatea de a ceda în unele privințe și de a nu fi rigizi;

– memoria și capacitatea de a reține ușor fapte, date sau nume, figuri etc.;

– prezență de spirit, intuiție, imaginație în rezolvarea unor situații neprevăzute;

– rapiditate în gândire și în luarea deciziilor;

– capacitate de analiză și de sinteză;

– simțul de organizare;

– onestitate, corectitudine și obiectivitate;

– abilități de comunicare scrisă și orală;

– capacitatea de a prezenta simplu și clar, într-un limbaj accesibil publicului larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii și limbaje specializate;

– putere de muncă și capacitatea de a fi disponibili la orice oră; ușurința de a se adapta programelor de muncă neregulate.

Pe lângă aceste calități, specialistul în relații publice trebuie să aibă o bună pregătire teoretică și o cultură generală extrem de solidă. De aceea este important să urmeze cursuri de specialitate în domeniul comunicării sau al jurnalismului și să aibă cunoștințe de management, planificare, economie, resurse umane. El trebuie să-și însușească tehnicile de cercetare specifice din științele sociale și să stăpânească cel puțin o limbă străină, în plus, cei care s-au specializat în relațiile publice sectoriale (financiar-bancare, politice, guvernamentale, administrative etc.) trebuie să posede cunoștințele specifice acestor domenii.

Organizarea biroului de presă

Biroul de presă reprezintă un departament din cadrul unei organizații, având ca sarcină stabilirea și menținerea relațiilor de comunicare dintre organizație și mass-media.

În cadrul organizațiilor de mărime mare, biroul de presă este o secție din cadrul departamentului de relații publice, fiind subordonat direct șefului departamentului de relații publice, care se subordonează direct conducătorului instituției, însă la nivelul organizațiile mai mici, unde nu există un departament de relații publice, șeful biroului de presă va fi subordonat direct conducerii instituției.

Fișierele de presă

Activitatea oricărui birou de presă începe cu faza de întocmire a fișierelor de presă. Nu poți deține o comunicare foarte bună cu mass-media dacă nu știi la cine să te adresezi, cine este sau cine poate fi interesat de mesajele tale, precum și cum sunt organizate instituțiile de presă cu care colaborezi și altele.

Comunicatul de presă

Nu se știe exact în ce moment, pentru cine și în ce loc a fost redactat primul comunicat de presă. Comunicatul de presă constituie un instrument prin care o anumită organizație poate să aducă la cunoștința presei și, prin ea, a publicului cu unele informații legate de activitatea ei, dar și presa poate obține acele informații din surse sigure fără depunenea unui efort de documentare propriu. Specialiștii în relații publice îl consideră „un mijloc simplu și eficient" cu ajutorul căruia se transmite presei o informație despre organizație.

Comunicatul de presă trebuie să conțină o informație în măsură să reprezinte o noutate dacă este realizat spre publicare sau să prezinte un anumit interes pentru o categorie importantă de public. Comunicatul nu are nimic în comun cu reclama. Biroul de presă în relații publice care a redactat și trimis către redacții comunicatul nu deține nici un drept asupra acestuia, neputânbd impune publicarea sa, nici forma sa de reproducere sau momentul de difuzare a acestuia, publicarea sa este o decizie strict a jurnaliștilor, precum și decizia asupra difuzării complete sau parțiale a acestuia sau în unele situații rescrierea comunicatului.

N. Bakenhus îi îndeamnă pe jurnaliști să întâmpine „fluxul de hârtie din corespondența zilnică cu un scepticism binevoitor", fapt care presupune verificarea informațiilor înaintea publicării, fapt care dovedește că nu orice text este luat în considerare sau acceptat de către jrunaliști, cel care publică comunicatul trebuie să fie specialist, să cunoască specificul presei, organizația pentru care lucrează, dar și să știe să redacteze corect și atractiv un text, și să dețină abilitatea de a genera știri.

Dosarul de presă

Dosarul de presă reprezintă o „unealtă indispensabilă de comunicare cu mass-media", fiind realizat dintr-o „colecție de materiale cu caracter informativ, destinate jurnaliștilor". În dosarul de presă cuprinde documente care conțin informații prezentate „mult mai detaliat decât într-un comunicat de presă", din acest motiv dosarul reprezintă „o veritabilă carte de vizită a organizației, fiind baza contactelor cu presa, oferind și un fond documentar în care se regăsesc informații generale despre activitatea organizației sau personalitatea acesteia".

Dosarul de presă poate reprezenta „un demers intermediar între comunicat și conferința de presă, cu scopul de a sintetiza elementele componente ale unui eveniment și pune în valoare anumite aspecte ale informației", din acest motiv trebuie să conțină acele informații de background care permit jurnaliștilor înțelegerea corectă a temei respective: statistici, comunicate sau extrase din presă având scop de a sprijinii punctul de vedere al organizației, biografii și fotografii ale liderilor instituției, grafice. În concluzie dosarul de presă nu generează o știre este utilizat pentru selectarea unor informații pe baza cărora se putea realiza un material de sine stătător.

Conferința de presă

Conferința de presă reprezintă „un eveniment-principal în politica de comunicare a unei organizații, oferind un loc și un moment privilegiat în vederea transmiterii informației cu maxim de importanță".

R. Haywood definește conferința de presă ca fiind „un eveniment-știre" prin care noua informație urmează să fie dezvăluită și discutată cu reprezentanții mass-media. Organizarea unei conferințe de presă este justificată doar atunci când există un eveniment foarte important cu interes pentru publicul larg.

Jurnaliștii americani au menționat că nu beneficiază de un număr suficient de conferințe de presă cu participarea președintelui țării, însă specialiștii în relații publice susțin că aceste conferințe sunt prea numeroase. Temele unei conferințe pot fi decizii politice majore, proiecte importante, întâlniri cu personalități marcante, conflicte, situații de urgență sau catastrofe.

Revista presei

Sursa completă pentru urmărirea modului în care publicul reacționează la mesajele organizației reprezintă presa, fapt care determină sarcinile membrilor biroului de presă să sde orienteze spre realizarea zilnică a revistei presei. Astfel revista presei devine „un instrument de lucru indispensabil pentru conducătorul unei organizații".

Revista presei trebuie făcută în mod permanent și cu maximum de atenție, pentru a se putea urmării evoluția imaginii organizației.

Revista presei pentru a-și atinge scopul trebuie să ajungă pe biroul conducătorului organizației înaintea începerii programului de lucru, la ceilalți șefi de departamente revista presei poate să ajungă mai târziu până la cel târziu orele 11.00. fiind doar un instrument de informare generală ci nu de de acțiune.

Revista este realizată doar de persoanele cu cunoștințe bune ale sistemului mass-media, cunoscând totodată publicațiile și posturile pentru care activitatea organizației prezintă interes, în concluzie revista presei trebuie să dețină informația credibilă, dar și să știe cum să distingă sursele permanente și fiabile de cele ocazionale și nesigure etc.

Comunicarea pentru radio și televiziune

Jurnaliștii de radio sau de televiziune sunt interesați de aceleași informații ca jurnaliștii din presa scrisă, însă informare este doar omică parte din timpul total de emisie sau numărul total de subiecte pe care ei le pot aborda sunt mult mai mici. Se cunoaște faptul că trebuie analizat cu atenție grila de programe în vederea deciziei la timpul de emisie pentru interviu, precum și conținutul și stilul mesajului care să fie adecvat acestu timp și publicul specific acestei categorii de interviu.

Canalul de transmisie v-a fi ales în funcție de rapiditatea de transmitere, iar televiziunea este când se dorește să se transmită anumite imagini semnificative referitoare la organizație.

Vizita și voiajul de presă

Vizita și voiajul de presă sunt extensii ale conferinței de presă. Vizita și voiajul se vor prezenta împreună deoarece obiectivul lor central privește deplasarea jurnaliștilor într-un anumit loc, cu scopul de a lua parte la un eveniment. Deosebirea dintre cele două se referă la faptul că vizita de presă deplasarea se face în aceeași localitate durând doar câteva ore în schimb voiajul are o deplasarea pe o distanță ș durată de timp mai mare. Voiajul de presă reprezintă acea călătorie la care organizația invită jurnaliștii pentru a se informa. Voiajul de presă se organizează atunci când este singurul mod în care putem furniza informații complete.

Comunicarea cu presa în timpul crizei

În prezent, criza a devenit o stare cotidiană. Prezența crizelor la diferite niveluri fapt pentru care a făcut ca tot mai mulți lideri politici, conducători de întreprinderi, să vorbească despre „gestiunea crizelor", mai exact despre „managementul crizelor", însă experiența actuală ne dovedește că din ce în ce tot mai puțini au competențe, experiența sau logistica necesară controlării eficiente a crizei. Se știe faptul că absoluti orice organizație poate întâlnii o situație de criză, punând astfel funcționarea ei normală.

Crizele sunt imprevizibile, ele nu pot fi bănuite sau anticipate, comunicarea poate atenua situația crizei împiedicând uneori chiar și reacțiile negative ale publicului. În mod obișnuit se consideră că o criză afectează profund imaginea unei organizații. Ca o scurtă definiție criza reprezintă rezultatul „amenințărilor din mediu corelate cu slăbiciunile organizației, apărând în momentul când amenințările din mediu interacționează cu slăbiciunile din interiorul organizației".

În lucrările destinate managementului crizei, o atenție deosebită este acordată tipologizării crizelor, descompunerii lor în anumite etape și identificarea strategiilor adecvate de gestionare a crizei.

CAPITOLUL II

CAMPANIA DE RELATII PUBLICE

2.1. Definirea și principalele trăsături ale campaniei de relații publice

Într-o definiție a unui autor cunoscut, “campania de relații publice este un efort susținut al unei organizații pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective (determinate în urma unor cercetări), efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare și evaluarea rezultatelor susținute”.

Definiția, deși corectă, nu surprinde esența conceptului de campanie de relații publice.

O analiză a definiției presupune faptul că ar putea fi aplicată asupra termenului de "activitate de relații publice” sau chiar o definiție pentru “relații publice” în general.

La rândul lor, Newsom și colab., propun următoarea definiție: “Campaniile sunt eforturi coordonate și orientate spre realizarea unor obiective sau ansambluri de obiective corelate, care vor permite unei organizații să-și atingă țelurile fixate prin declarația de principii”.

Următoarea definiție analizează termenului de campanie, privește un efort mai amplu ca de obicei, și mai coordonat. Deci, elementele distinctive ale unei campanii în cadrul unui plan de relații publice sunt: amploarea acțiunilor întreprinse, focalizarea lor și concentrarea lor asupra unui număr mic de obiective într-o perioadă de timp nu prea lungă.

Un plan de relații publice desfășurat într-un an calendaristic, poate cuprinde programe, campanii sau evenimente. Pentru atingerea obiectivelor sale specifice, o organizație poate să facă apel la toate cele trei forme de activitate, sau le poate utiliza doar pe acelea pe care le consideră adecvate. Un program poate coexista cu o campanie cu obiective diferite; la fel, un eveniment poate fi realizat chiar dacă nu este parte a unei campanii în plină desfășurare. De multe ori unul dintre aceste trei elemente poate potența pe celălalt; de exemplu, tema și activitățile unei campanii pot fi introduse în revista internă a organizației, conferind un plus de dinamism programului de informare internă.

Elementul comun al celor trei termeni este că fiecare dintre ei reprezintă un proces de relații publice, (în sensul precizat într-unul din capitolele anterioare).

După Grunig, Hunt planificarea se poate transforma într-un haos dacă nu se precizează ce se află pe ordinea de zi – un eveniment,un program sau o campanie. Astfel, după autorii amintiți, un eveniment are o durată mai scurtă decât o campanie sau un program; el ocupă un interval de timp clar și destul de scurt, vizează numai un obiectiv și un public determinat.

O campanie are o durată mai mare decât evenimentul, dar ca și acesta, are un început și un sfârșit bine precizate. Ea este alcătuită dintr-o suită de acțiuni de relații publice (între care pot fi și evenimente); obiectivele sunt mai largi și implică mai multe categorii de public.

Programul se deosebește de cele două activități de mai sus prin durata mai mare pe care se întinde și prin faptul că nu are termen explicit și categoric de finalizare; el poate continua atât timp cât se consideră necesar și poate fi chiar revăzut sau adaptat periodic.

Obiective de anvergură cum ar fi combaterea violenței asupra copiilor în familie, scăderea ratei de abandon al copiilor în orfelinate, creșterea natalității necesită programe de relații publice de anvergură pentru schimbarea atitudinii și comportamentului publicurilor vizate.

În special termenii de campanie și program sunt adesea confundați, de aceea este bine să se stabilească unele repere care le diferențiază. Programul are un aspect continuu sub dublu aspect: atât cel al duratei (marchează viața unei organizații pe mari perioade de timp) cât și al efortului depus, care este relativ constant.

Campania este concepută pentru o anumită perioadă (o lună, șase luni, etc.) și are un început, un punct culminant și un sfârșit, ceea ce face ca rezultatele ei să fie mai ușor evaluate decât ale unui program.

O campanie cuprinde activități ale relații publice într-un efort unitar și structurat și pe baza acestor trăsături nu trebuie să fie confundată cu elementele care o compun. Pe de altă parte, este bine să fie realizată distincția între campania de relații publice și campania de informare publică. Acestea din urmă au un obiectiv imediat, limitat și bine definit (avertizarea asupra pericolului fumatului, păstrarea curățeniei orașului) și fac apel exclusiv la mass-media.

Campaniile de relații publice folosesc o paletă largă de canale de comunicare, nu numai mass-media, și au ca obiective permanente crearea de relații bune între o organizație și publicurile ei. În concluzie marea majoritate a populației consideră că o campanie de relații publice reprezintă o serie de pliante sau broșuri, întâlniri cu publicul, comunicate și conferințe de presă și alte asemenea activități, însă campania mai reprezintă și un efort susținut al organizații pentru a întemeia unor relații sociale bazate pe încredere, cu scopul atingerii obiectivelor, efort care se bazează pe aplicarea unor strategii de comunicare și evaluarea rezultatelor care au fost obținute. La rândul lor D. Newsom, A. Scott, J.V. Turk specifică faptul că campaniile sunt eforturi ample, coordonate și orientate către realizarea unor obiective specifice sau a unor ansambluri de obiective corelate, care vor permite unei organizații să-și atingă țelurile fixate ca (sau printr-o) declarație de principii.

Campaniile de relații publice au la bază o serie de concepte precum figura nr. 2.1:

Figura nr. 2.1.: Conceptele specifice campaniilor de relații publice

Sursa: creație proprie a se vedea Guth, David W., Marsh, Charles, Public Relations: A Value-Driven Approach, Allyn and Bacon Publ., Boston, 2000, pp. 20-21, 239-233; Cutlip, Scott M., Center, Allen H., Broom, Glenn M., Efective Public Relations, Prentice Hali Inc., New Jersey, 1994, pp. 350-352; Grunig, Larissa A., Grunig, James E., Ehling, William P., „What îs an Effective Organization", in Grunig, James E. (ed.), Excellence in Public Relations, Prentice Hali Inc., New Jersey, 1994, pp. 25-27.

Campania de relații publice se poate desfășura pe pe o durată de timp mai mare, având totuși un început și sfârșit bine precizate, fiind alcătuită dintr-un ansamblu de evenimente sau acțiuni specifice de relații publice cu obiective largi și implicând o gamă largă de categorii de public.

Campania de relații publie este concepută pentru o anumită perioadă (o lună, șase luni, un an), are un început și sfârșit clar, permițând evaluarea exactă a efectelor ei. În același timp, nu este de uitat faptul că o organizație poate să facă apel, pentru atingerea obiectivelor la cele trei tipuri de forme de activitate, sau poate să le foloseascăpe acelea pe care le consideră adecvate.

Aceste procese nu se exclud reciproc:

– un program se poate desfășura simultan cu o campanie;

– organizația își va respecta programul de relații publice, trimițănd regulat comunicatele de presă, publicând news-letter-ul pentru personalul intern, răspunzând la cererile presei, indiferent dacă în paralel se desfășoară alte activități de relații publice, în conformitate cu planul unei anumite campanii.

În acelați timp un eveniment poate să fie organizat în timpul derulării unui program sau o campanie cu un caracter mai general. Niciodată programul nu este întrerupt din cauza dorinței de a se organiza un eveniment și nici nu se renunță la evenimente pentru un program sau campanie care se află în plină desfășurare. Corelarea „efortului concentrat" al campaniei cu evenimentele punctuale uneori poate spori impactul fiecăreia din aceste activități.

Clasificarea campaniilor de relațiile publice după obiectivele sale sunt:

a. campaniile privind clădirea unor relații de înțelegere, reciproc avantajoase, între o firmă și publicul său;

b. campaniile de marketing care presupun crearea unei corespondențe între ofertă și cerere, între nevoile consumatorilor și produsele sau serviciile unei întreprinderi;

c. campaniile publicitare sensibilizează publicul față de un produs, serviciu sau persoană;

d. campaniile promoțiune obțin sprijinul publicului pentru vânzări, acțiuni sociale sau inițiative politice.

Campaniile de relații publice au elemente care apar ca instrumente de lucru într-o campanie de marketing sau publicitate și, invers, astfel se prezintă următoare tipologie a tehnicilor specifice conform figurii nr. 2.2.

Figura nr. 2.2.: Tipologia ehnicilor specifice campaniilor de relații publice

Sursa: creație proprie a se vedea Robert Kendall, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, New York, Harper Collins Publishers, 1992, pp. 5.

Diferența dintre o campanie de relații publice și activitățile curente este greu de precizat, deoarece acțiunile care vizează îmbunătățirea relațiilor cu factori diverși, acesea reprezintă activități punctuale de relații publice, iar când mai multe acțiuni de același tip sunt structurate într-un efort unitar și organizat formează campanie de relații publice.

2.2. Tipologia campaniilor de relații publice

Campaniile de relații publice pot fi clasificate după mai multe criterii, toate acestea vor fi prezentate pe scurt în figurile nr. 2.3, nr. 2.4., nr. 2.5. și figura nr. 2.6.

În figura nr. 2.3. sunt prezentate campaniile de relații publice după criteriu durată, iar în figura nr. 2.4. sunt prezentate după criteriul conținut.

În figura nr. 2.5. sunt prezentate campaniile de relații publice după criteriul publicul său, iar în figura nr. 2.6. sunt prezentate campaniile de relații publice după criteriul obiective.

Figura nr. 2.3.: Clasificarea campaniilor de relații publice după criteriu durată

Sursa: creație proprie preluare după text Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 190.

Figura nr. 2.4.: Clasificarea campaniilor de relații publice după criteriu conținut

Sursa: creație proprie preluare după text Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 190.

Figura nr. 2.5.: Clasificarea campaniilor de relații publice după criteriu publicul său

Sursa: creație proprie preluare după text Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 190.

Figura nr. 2.6.: Clasificarea campaniilor de relații publice după criteriu obiective

Sursa: creație proprie preluare după text Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 190.

Principalele caracteristici ale relațiilor publice sunt prezentate în figura nr. 2.7.

Figura nr. 2.7.: Principalele caracteristici ale campaniilor de relații publice

Sursa: creație proprie a se vedea Dunn, Watson S., Public Relations – A Contemporary Approach, Irwin Inc., Illinois, 1986, pp. 192.

Specialistul Patrick Jackson, fondator al firmei internaționale Jackson, Jackson & Wagner, consideră că diversele campanii pot avea șase tipuri de obiective:

a) conștientizarea unei probleme: se aduce în prim-planul atenția publicului unele teme de dezbatere, situații, atitudini etc.;

b) informarea publicului: se are în vedere îmbogățirea informațiilor referitoare la specificul acelei probleme;

c) educarea publicului: se pregătește publicului pentru a acționa, pe baza cunoștințelor primite, conform obiectivelor campaniei;

d) întărirea atitudinilor: privește acel public care susșine valorile organizației, bazăndu-se pe reactualizarea normelor, valorilor și comportamentelor publicurilor respective;

e) schimbarea atitudinilor: privește publicul care nu împărtășesc valorile organizației;

f) schimbarea comportamentului: se induce noi modele de acțiune.

Ca o scurtă precizare obiectivele ”schimbarea atitudinilor și comportamentului” sunt greu de îndeplinit pentru că nu este deloc ușor să schimbi atitudinile sau modurile de comportament, astfel campaniile de relații publice se derulează pe perioade foarte lungi de timp, dar pentru a-și atinge obiectivele este necesar să existe susținere legislativă și alte reglementări, precum și de către autorități – prin mijloace preventive sau coercitive (putem înțelege panourile de circulație, amenzile și diversele controale).

2.3. Delimitarea elementelor specifice planului de acțiune a unei campanii de relații publice

Campaniile de relații publice nu sunt activități care sunt executate întâmplător sau sporadic ci reprezintă o activitate planificată, structurată și coordonată, care urmărește îndeplinirea obiectivelor propuse sub delimitarea clară a unor etape specifice care sunt încadrate într-o progresie logică, evitând pe cât posibil risipa resurselor, a timpului și desigur a monetarului. Aceste etape sunt condiționate și determinate reciproc, astfel fiecare etapă este strâns legată pe mersul celilalte etape.

Planul unei campanii de relații publice trebuie să fie flexibil, deoarece el efectuează diferite schimbări care sunt impuse de rezultatele evaluărilor permanente ale campaniei, la elaborarea căruia lucrează o echipă întreagă de specialiști având sarcini precise în elaborarea fiecărei etape a campaniei.

Perspectivele de clasificare a planului doferă de aplicarea la mai multe tipuri de campanii: definirea problemelor; analiza situației; stabilirea obiectivelor; identificarea diferitelor categorii de public; stabilirea strategiilor și a tacticilor; fixarea calendarului de lucru și stabilirea bugetului și a procedurilor de evaluare.

Este destul de clar că unele etape pot fi îmbinate, iar în planul campaniilor de relații publice aceste etape figurează ca un singur plan.

2.3.1 Trăsăturile specifice etapelor – Definirea problemei și analiza situației

Definirea problemei

În cadrul unei organizații identificarea problemelor specifice de relații publice este adesea extrem de dificilă: de cele mai multe ori conducătorii instituțiilor sunt preocupați numai de prosperitatea organizației lor și de aceea nu vor să accepte faptul că există probleme de relații publice. Ei nu înțeleg că ignorarea acestor aspecte și acutizarea lor pot afecta chiar succesul și prosperitatea organizației. Folosind metode specifice pentru a detecta atât opiniile publi-curilor externe, cât și starea publicului intern, specialiștii în relații publice pot să identifice eventualele probleme; apoi ei trebuie să demonstreze liderilor organizației că aceste probleme impun o acțiune imediată și specifică. Dacă nu se iau în considerare aceste realități, este foarte probabil ca, în timp, să intervină o criză neașteptată – ceea ce va face ca problema în cauză să devină evidentă pentru toți, dar în mod dureros.

În literatura de specialitate definirea problemelor începe odată cu remarca unei judecăți de valoare referitoare la faptul că ceva nu merge bine sau nu v-a merge, sau invers că ar merge foarte bine. Deci termenul de problemă nu face referire doar la ceva rău sau negativ, el privește acele oportunități de care firma trebuie să profite în vederea finalizării obiectivelor ei generale, deoarece absolut orice campanie de relații publice are ca început o situație observată sau un motiv întemeiat.

Pentru a simpliza confuziile în motivele enunțate anterior, le putem clasa în două grupe conform figurii nr. 2.8.

Figura nr. 2.8.: Clasificarea motivelor specifice etapei – definirea problemei

O simplă judecată de constatare nu este destul de suficientă ci trebuie să urmărească „formularea problemei", rezumând ceea ce s-a aflat despre situația respectivă, descriind-o în termeni clari, specifici și cuantificabili, această formulare este obligată să ofere răspunsuri la un șir de întrebări precum: care este sursa, unde se află, în ce moment există, cine contribuie la realizarea ei și în ce mod acționează etc.

Formularea unei probleme a campaniei de relații publice nu trebuie să sugereze soluția de rezolvare și nici vinovații săi. Problemele cu care se confruntă o întreprindere sunt variate și numeroase, iar din perspectiva domeniului relații publice pot fi grupate în mai multe categorii precum: eliminarea imaginii negative, coordonarea unui proiect specific, implementarea sau dezvoltarea unui program de durată,

Eliminarea imaginii negative care poate fi deținută atât de către firmă, de produsul sau serviciul său, este datorat rezultatului încetinirii unui proces de acumulare, mai exact unele întămplări sensibilizează conducereaz firmei și o obligă să acționeze în corectarea imaginii întâlnindu-se reacții ca:

– nemulțumire a publicului față de produse sau servicii;

– critici ale specialiștilor în ceea ce privește produsele sau serviciile specifice;

– declarații publice ale angajaților împotriva modului în care compania le respectă drepturile;

– scăderea implicării membrilor unei organizații în acțiunile acesteia ș.a..

Coordonarea unui proiect specific are ca punct de pornire promovarea imaginii organizației prin acțiuni specifice, specialiștii în domeniu pornesc de la o situație neutră, fără a impune combaterea unei percepții negative, fapt pentru care ei fixează motivul de declanșare al campaniei.

Implementarea sau dezvoltarea unui program de durată fără un proces de derulare continuă activitățile de relații publice nu pot fi crea și exploata situații favorabile privind menținerea și îmbunătățirea imaginii unei organizații, fiind extrem de necesare pentru asigurarea unui climat de încredere în firmă, printre obiectivele principale ale acestei categorii sunt:

– păstrarea imaginii de implicare responsabilă a organizației în viața comunității;

– menținerea solidarității angajaților;

– furnizarea de informații de interes pentru mass-media;

– lansarea de programe de fund-raising în interesul public etc.

În concluzie acțiunile specifice relațiilor publice au ca probleme principale corectarea unei situații negative, atingerea unui obiectiv unic și bine definit și menținerea sau ameliorarea unei situații pozitive deja existente, dar o simplă enunțare a problemei nu este suficient fapt pentru care este necesar analiza factorilor care contribuie la apariția problemei sau cei care pot să o simplifice sau elimine.

Analiza situației

Conform literaturii de specialitate în domeniu etapa de analiză a situației presupune acumularea tuturor datelor cunoscute cu privure la problema în cauză: mai exact istoricul ei, părțile implicate sau afectate, efectele ei etc., astfel toate aspectele situației sunt analizate cu atenție, pentru a se descoperi atitudini, opinii sau comportamente care trebuie schimbate în cadrul fiecărei categorii de public vizate, dar și pentru identificarea tipului de comunicare adecvat pentru realizarea obiectivelor fixate.

În urma procesului de analiză se v-a definii în mod clar problema, deci se v-a îmbunătății formularea din etapa inițială.

Analiza situației se poate materializa într-un dosar de lucru, care cuprinde două secțiuni: analiza factorilor interni și analiza factorilor externi, ale căror trăsături sunt redate în figura nr. 2.9. și respectiv figura nr. 2.10.

Figura nr. 2.9.: Caracteristicile specifice analizei factorilor internei

Figura nr. 2.10.: Caracteristicile specifice analizei factorilor externi

Sursa: creație proprie vezi și Cutlip, Scott M., Center, Allen H., Broom, Glenn M., Efective Public Relations, Prentice Hali Inc., New Jersey, 1994, pp. 323-327.

Analiza detaliată a factorilor interni și externi permite efectuarea unor evaluări de tip SWOT, iar factorii implicați în analiza strategică sunt:

a) strategiile de tipul ”SO” bazate pe utilizarea punctelor tari ale organizației profitând astfel de oportunitățile din mediul extern;

b) strategiile de tipul ”ST” bazate pe utilizarea punctelor tari ale organizației contracarând amenințările din mediul extern;

c) strategiile de tipul ”WO” bazate pe reducerea punctelor care pot fi îmbunătățite pentru a se profita de oportunitățile din mediul extern;

d) strategiile de tipul ”WT” bazate pe reducerea punctelor slabe reducând amenințările din mediul extern.

Cercetarea factorilor interni și externi determină gradul în care fiecare din aceștia contribuie în mod pozitiv sau negativ la crearea problemei. Pentru a putea identifica corect problema și pentru a oferi soluții realiste, specialiștii în relații publice se bazează pe cercetarea și analiza tuturor aspectelor legate de posibila problemă sau oportunitate.

Cercetarea presupune acumularea controlată, obiectivă și sistematică de informații ajutând la descrierea și înțelegerea situațiilor, confirmând sau invalidând ipotezele inițiale, iar activitatea de cercetare vizează organizația, mediul ei extern, publicurile specifice, mesajele transmise, efectele acestora și mass-media.

2.3.2. Trăsăturile specifice etapelor – stabilirea obiectivelor și identificarea diferitelor categorii de public

Stabilirea obiectivelor

După ce problema a fost bine definită, obiectivele campaniei sunt ușor de fixat, astfel definirea obiectivelor se realizează prin convertirea definiției problemelor, iar timpul consumat pentru definirea problemelor contribuie efectiv la stabilirea obiectivelor.

De obicei, obiectivele specifice pot fi exprimate cantitativ și pot fi măsurate mai exact:

a. definirea problemei: în organizație există o slabă comunicare astfel se relevă o diminuare a spiritului de echipă, cercetările arată că 90% dintre angajați consideră că sunt foarte slab informați în ceea ce privește deciziile conducerii, iar circa 50% dintre angajații firmei nu se simt ca fac parte dintr-o echipă;

b. stabilirea obiectivelor: campania de comunicare internă are ca obiectiv principal îmbunătățirea relațiilor cu angajații și ca obiective specifice creșterea numărului persoanelor care se consideră a fi o ”echipă” cu aproximativ 20% și cu 50% a persoanelor care sunt bine informați de conducere.

Specialistul J.A. Hendrix clasifică obiectivele în:

a. obiective de producție (output) – referindu-se la acele obiective concrete ale muncii obișnuite din relațiile publice:

– să fie trimise comunicate sau dosare de presă;

– să fie organizate conferințe;

– să fie efectuate prezentări ale instituției etc.

b. obiectivele de impact, sunt definite de o campanie de relații publice:

– informaționale – se urmărește popularizarea unui eveniment, produs, lider ș.a.;

– atitudinale – vizează modificarea atitudinilor publicurilo față de organizație, produsele sau serviciile ei;

– comportamentale – implică modificarea comportamentului față de organizație.

Conform cercetătorului D.L. Wilcox și colab. obiectivele unei campanii sunt:

a) informaționale care oferă date despre un anumit eveniment sau prezintă un anumit produs și pot chiar să introducă o companie etc., fiind obiective foarte ușor conturate, cu o realizare greu de evaluat;

b) motivaționale: principalul lor scop presupune convingerea publicului și să determine anumite acțiuni, fiind foarte greu de atins dar ușor cuantificate.

În concluzie obiectivele unei campanii de relații publice trebuie aibă în vedere resursele bugetare și factorul timp, dar și faptul că nu pot fi planificate prin ignorarea resurselor disponibile iar costul unei campanii nu trebuie să depășească valoarea obiectivelor impuse a fi atinse. Timpul alocat diferă foarte mult însă conform cercetărilor în domeniu obiectivele informaționale nu cer perioade lungi de timp, iar obiectivele motivaționale și comportamentale necesită perioade mari. Obiectivele pot fi fixate prin documente scrise, care permite relaționiștilor să coordoneze activitatea și să evite erorile de neînțelegere.

Identificarea diferitelor categorii de public

Aceasta permite utilizare eficientă a bugetului de timp, energie și bani alocat firmei și atingerea obiectivelor fixate, astfel în funcție de obiectivul propuse se pornește de la categorii largi de public până la segmente foarte bine definite, cu caracteristici specifice.

Identificarea diferitelor categorii de public are ca trăsătguri cunoașterea valorilor, normelor de comportament, idealurilor și așteptărilor proprii, gradului de implicare, a posibilităților de acceptare a ideilor promovate de campanie etc.. Conform literaturii de specialitate scopul segmentării publicurilor în unități mici reprezintă identificarea grupurilor care sunt importante pentru succesul firmei.

În concluzie stabilireaa publicului considerat important de companie duce la ideea că este necesar să se acorde o atenție specială publicului respectiv prin mesaje mai numeroase, prin alocarea unui timp și a unui buget mai mare.

2.3.3. Trăsăturile specifice etapelor – stabilirea strategiilor și tacticilor

Stabilirea strategiilor

Strategiile specifice relațiilor publice fac referire la abordarea sauu planul general pentru programul desemnat să ducă la atingerea unui obiectiv, iar tacticile fac referire la nivelul operațional precum evenimente, mass-media sau acele metodele folosite pentru a implementa strategia. Înțelegerea strategiei ca o determinare a scopurilor pe termen lung, ca sistem de definire a cursului acțiunii și alocarea resurselor necesare pentru îndeplinirea acestor acțiuni.

Strategia presupune acel plan de acțiune care prevede liniile directoare și temele majore ale unei campanii, poate fi largă sau strictă în funcție de obiectivul fixat și de categoriile de public vizate. După R. Kendall ideile pentru strategii pot să se bazeze pe: bagajul de experiențe profesionale ale specialistului sau studierea unor cazuri din relațiile publice. Alcătuirea unei liste cu posibile strategii oferă specialiștilor posibilitatea de a-și concentra atenția asupra elementelor utilizate înainte de a se fixa strategia generală. Aceasta trebuie să fie cuprinzătoare, incluzând idei greu de realizat nerealizat.

Specialistul R. Kendall propune tipurii de strategii conform celor din figura nr. 2.11.

Figura nr. 2.11.: Tipuri de strategii ale relațiilor publice

Sursa: creație proprie a se vedea Kendall, Robert, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, Harper Collins Publishers, New York, 1992, pp. 215-216.

Credibilitatea și reputația unei firmei se realizează doar în cadrul unui comportament social etic, mai exact al unor strategii în consens cu valorile, așteptările și convingerile morale ale comunității în care activează organizația. În concluzie alegerea unei strategii este strict determinată de resursele organizației, dar și de de gradul de accesibilitate al publicului și scopurile campaniei, precum și de circumstanțele concrete și de calitățile profesionale ale specialiștilor.

Stabilirea tacticilor

Stabilirea tacticilor implică acțiunilor care trebuie executate pentru atingerea obiectivelor, iar selectarea tacticilor depinde de cunoașterea segmentelor de public cărora se adresează și obiectivele care vor fi atinse.

Tactica presupune acțiunea proiectată să aibă un efect specific asupra relației dintre o organizație și o anumită categorie de public. Tactica reprezintă deci acel instrument în procesul de comunicare, folosit pentru a transmite mesaje pentru categoriile de public vizat pe anumite canale specifice. Informațiile date pentru tactici sunt: descrierea scurtă, deadline-ul, bugetul estimat, cerințele speciale și numele persoanei care răspunde de respectiva acțiune.

Fiecare acțiune planificată are destinatar un public anume, sunt cazuri extrem de rare când un mesaj se transmite aceluiași public, astfel după identificarea segmentelor de public vizate se v-a decide mesajul exact pentru publicul țintă precum și canalul de transmitere cel mai adecvat.

În lucrările de specialitate clasificarea canalelor de transmitere a mesajelor după gradul de control sunt: evenimentele speciale, media controlate și media necontrolate.

a. Evenimentele speciale prezintă următoarele caracteristici:

– sunt concepute și executate de organizație pentru crearea relațiilor privilegiate cu publicurile ei importante și pentru a fi remarcată de diverși alți observatori.

– când au un număr mare de persoane se atrage prezența unor celebrități.

b. Media controlate prezintă următoarele caracteristici:

– sunt canalele în care se pot exercita controlul asupra conținuturilor, momentului și locului de distribuire, se includ scrisorile, broșurile, site-urile de Internet, rapoartele de activitate, reclamele ș a.

– permit selectarea cuvintelor și imaginilor, și construie mesajelor conform dorinței relaționiștilor.

– ca dezavantaj presupune un grad scăzut de credibilitate și costuri ridicate.

3. Media necontrolate prezintă următoarele caracteristici:

– se include sistem mass-media;

– deține grad ridicat de credibilitate și costuri de distribuție reduse.

– ca principal dezavantaj face referire la faptul că transmiterea informațiilor prin presă nu depinde întotdeauna de calitatea informațiilor, ci de alți factori.

În concluzie conform cercetărilor realizate de specialiștii D.W. Guth, C. Marsh există următoarele tactici „tradiționale" pentru publicurile „tradiționale": angajații, investitorii, clienții, comunitatea, organisme guvernamentale și mass-media.

2.3.4. Trăsăturile specifice etapelor – fixarea calendarului și stabilirea bugetului

Fixarea calendarului

Un pas important în planul de campanie reprezintă fixarea momentelor de începere și încheierea campaniei și a datelor la care va avea loc fiecare acțiune.

Intervalul de timp ocupat de către o campanie depinde de obiectivele și natura acesteia. Unele campanii sunt rapide și energice, iar altele sunt realizate pe perioade lungi de timp.

Calendarul are rolul de a indica data, ziua, ora, la care va avea loc acțiunea respectivă – și de a indica timpul necesar pentru pregătirea și desfășurarea acesteia, mai trebuie precizat faptul că sunt redate aspectele care exemplifică ale intervale necesare realizării fiecărei operațiuni. La finalul perioadei se poate observa faptul că anumite perioade sunt cu mult mai aglomerate față de altele care sunt mai liniștite.

Calendarul unei campanii de ralații publice trebuie să conțină strategii vizibile, să ofere detalii suficiente cu privire la eveniment, deoarece să aibă posibilitatea ca în timp să fie corectată.

Strategia campaniei de relații publice trebuie să fie în acord cu anul calendaristic și cu succesiunea sărbătorilor cunoscute, iar modul de prezentare grafică a calendarului campaniei este prezent în patru variante, conform celor prezentate în figura nr. 2.12.

Figura nr. 2.12.: Tipologia calendarului campaniei de ralații publice

Sursa: creație proprie preluare după text Kendall, Robert, Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, Harper Collins Publishers, New York, 1992, pp. 283-284.

În concluzie indiferent de tipul de calendar acesta trebuie să fie ușor de consultat și să prezinte momentul de desfășurare a activităților, precum și timpul necesar organizării acestora.

Stabilirea bugetului

Încă de la inițierea obiectivelor campaniilor de relații publice specialiștii trebuie să stabilească bugetul, dar ei au mereu în vedere să obțină rezultate favorabile cu cheltuieli mici, fapt datorat unei estimări orientative a bugetului preconizat, dar limitele de buget nu ar trebuie să devină o piedică în procesul de concepere și planificare a acțiunilor considerate a fi cele mai eficiente în raport cu obiectivele campaniei, deoarece sunt foarte multe exemple în care unele campanii cu bugete mici au obținut succese remarcabile.

Conform literaturii de specialitate după stabilirea obicetivelor urmează bugetul, astfel dacă bugetul este prea mic se poate reconsidera obiectivele și se construiește un nou proiect de campanie, pentru a se evita oprirea programului în mijlocul evenimentului, iar după fixarea bugetului, acesta trebuie comparat cu estimarea inițială, cea care a fost comunicată conducerii organizației, fiind de preferat să nu existe deosebiri stridente.

2.3.5. Trăsăturile specifice etapelor – definirea procedurilor de evaluare

Evaluarea presupune analiza sistematică a desfășurării campaniei și a rezultatelor sale, permițând să se constate ce este bine și ce este rău, mai exact dacă s-a facăut sau nu progrese, dar mai ales să se știe exact cum este mai bine data viitoare. Evaluarea este un proces continuu realizată în absolut toate etapele unei campanii de relații publice, deci se pot evalua din timp lipsurile sau greșelile.

Procesul de evaluare trebuie să se desfășoare pe trei niveluri:

a. Evaluarea planului de campanie care are următorii pași de acțiune:

– evaluarea adecvării informației folosite în elaborarea planului;

– evaluarea adecvării programului, a strategiilor și tacticilor propuse;

– evaluarea calității mesajelor și celorlalte componente ale programului.

b. Evaluarea implementării cu pașii:

– evidența numărului de mesaje trimise, altfel spus, a distribuției;

– monitorizarea mesajelor care au fost preluate de mass-media;

– identificarea publicurilor-țintă care au fost expuse la mesajele campaniei;

– stabilirea numărului celor care au receptat mesajele transmise.

c. Evaluarea impactului cu pașii:

– stabilirea numărului de persoane care au învățat ceva din mesajele transmise;

– stabilirea numărului de persoane care și-au schimbat opiniile după receptarea mesajelor;

– stabilirea numărului de persoane care și-au schimbat atitudinea după receptarea mesajelor.

– stabilirea numărului de persoane care acționează în direcția sugerată de mesaje;

– stabilirea numărului de persoane care repetă sau promovează comportamentul sugerat de campanie.

– stabilirea contribuției campaniei la schimbarea socială și culturală pozitivă.

După ce Planul de campanie a fost finalizat trebuie integrat într-un document complex și prezentat conducerii, iar după aprobarea sa de către aceasta se urmărește implementarea sa.

În concluzie un plan campanie foarte bun trebuie să fie în concordanță cu obiectivele și valorile generale ale firmei, să fie realist, flexibil și desigur să atingă valorile, intersele și așteptările fiecăruia din publicurile-țintă vizate.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ. CAMPANII DE RELAȚII PUBLICE DE SUCCES

3.1. Exemple de campanii de relații publice naționale

3.1.1. Campania de relații publice ”Vreau să fiu în clasa a noua”

Campania de relații publice “Vreau în clasa a noua!”, inițiat de către World Vision, a targetat mass media și liderii de opinie. Agenția de relații publice din această campanie se numea: The Practice, iar numele inițiatorului de proiect a fost: World Vision România, proiect desfășurat în perioada decembrie 2007 – iunie 2008.

Pornind de la o cercetare realizată în 2007 de către autoritățile române, aproximativ 75% dintre copii din zona rurală, cu vârsta de peste 15 ani care au abandonat școala din cauza greutăților materiale, World Vision a lansat programul special de burse “Vreau în clasa a noua!” pentru a le oferi acestor copii defavorizați șansa la un viitor mai bun.

Proiectul a avut ca scop susținerea elevilor cu potențial din ciclul gimnazial, liceal și cel profesional din zona rurală, dar care nu dețin susțținere materială.

Beneficiarii programului au fost absolvenții ciclului gimnazial care erau sau doreau să se înscrie la liceele din orașele vecine zonei rurale.

Campania de relaii publice atrăgea atenția românilor cu ajutorul presei și liderilor de opinie – asupra dramei acestora și dorea implicarea în susțiinerea acelor adolescebți înscriși în programul “Vreau în clasa a noua!”

Strategia și implementarea campaniei: S-a ales o strategie diferită pentru fiecare public și tip de mesaj transmis, oferindu-se informații care nu erau deținute de oricine, informații precum studii și rapoarte. Campania s-a bazat pe numeroase cercetări ale abandonului școlar, care aveau ca principale cauze ale acestuia: sărăcia și traficul de persoane. Mesajele sensibilizau publicul și creșteau șansele receptivității și a disponibilității de implicare activă atunci când se lansase efectiv programul de burse „Vreau în clasa a noua!”

Anunțarea programului s-a realizat în cadrul unui eveniment de presă atipic, care a recreat chiar în interiorul unui liceu întreaga atmosferă a unei ore obisnuite de clasă. Angajații presei au fost așezați în bănci, iar mesajele s-au personalizat conform tipului de publicații abordate de fiecare. Actriță Daniela Nane s-a implicat activ în susținerea programului „Vreau în clasa a noua!”, sprijinind financiar un copil inclus în program, precum și comunicând mesajele programului la absolut toate evenimentele sau emisiunile unde era prezentă determinând creșterea credibilității World Vision.

Evaluarea campaniei de relații publice. A acumulat peste 70 de articole în cadrul presei tipărite depășind cu 75% mai multe apariții decât obiectivul inițial. Iar în zona virtuală s-a dublat publicațiile online, totalizând astfel un număr de peste 100 de articole on-line. Una din cele mai mari realizării a fost cele 11 apariții televizate care cumulau 80 de minute de emisie și cele 10 știri radio care cumularu un total de 900.000 de ascultători.

În total, numărul materialelor apărute despre “Vreau în clasa a noua!” în perioada campaniei a atins peste 4.000.000 de persoane, depășind obiectivul inițial cu 300%. Tot la nivelul programului peste 300 de familii au adoptat un copil din acest program, iar mai mult de 200 din aceste familii au declarat că au aflat de program prin intermediul mass-media.

3.1.2. Campania de relații publice Let’s do it, România! – Curățenie în toată țara într-o singură zi

Prin campania “Let’s Do It, Romania!” din data de 25 septembrie 2010, s-a urmărit mobilizarea unui număr mare de români în vederea curățeniei gunoiului din arealele naturale ale țării în doar o singură zi, este prima implicare națională în România, fiind posibilă datorită implicării fiecărui voluntar și partener de organizare. Campania de față a mai avut ca succes faptul că a adus în atenția publicului problema deșeurilor abandonate în natură.

Principalele obiective ale acestei campanii viza: gestiunea deșeurilor din țara noastră și responsabilizarea cetățenilor și sprijinul construirii unei infrastructuri corespunzătoare.

Mesajele coordonatorilor

1. Liana Buzea – Inițiator și Coordonator Echipa de Conducere “Let’s Do It, Romania!”

Ceea ce părea ireal s-a dovedit a fi real, fiind ceva nouă în România totuși a strâns peste 200.000 de români care s-au implicat și au pus țara la cale cu succes, lăsând țara mai curată fiind câștigul real al proiectului “Let’s Do It, Romania!”. Există și zone din țară unde nu s-a implementat cu succes acest proiect dar pe viitor acestea vor fi acoperite cu succes.

2. Anamaria Hâncu – Coordonator Echipa de Comunicare “Let’s Do It, Romania!”

Primul comunicat de presă a apărut pe 17 septembrie 2009, care avea ca suport de mediatizare prezentarea unei echipe de entuziaști care doreau o țară mai curată într-o singură zi. Campania a început mai timid întâi pe site-ul de socializare Facebook apoi și pe Twitter, iar atunci când se aducea aluzii irelevante asupra proiectului se ofereau mereu argumente constructive în fața acelora. Sprijinul mediactic cel mai important a venit din partea trustului PRO TV S.A. și oamenilor de acolo care au crezut într-o țară mai curată care poate deveni un vis împlinit, chiar și pe vremuri de criză. Pe lângă acest trust s-au adus mulțumiri și anumitor vedete de televiziune.

Proiectul “Let’s Do It, Romania!” a avut ca sprijin și mass-media centrală și locală pe întreg proiectul. Ca modalitate de publicitate, proiectul a avut imn, un site propriu, ringtone, filmulețe, spot tv și radio, accesorii din fimo, magazin online, loc de întâlniri și conferințe.

3. Anca Baniță – Echipa de Comunicare “Let’s Do It, Romania!”

Cel mai important a fost reușita proiectului urmărindu-se în principal vizibilitatea proiectului, cheia către voluntarii care aveau să iasă la curățenie pe 25 septembrie. Ca principal ajutor a pornit de la agenția Adventure, care a creat o mare parte din materialele de promovare, iar imnul a fost realizat de trupa Partizan, interpretând celebra melodie “Fata mea”.

4. Ștefan-Ionuț Buciuc – Coordonator Echipa Financiar “Let’s Do It, Romania!”

Începând din luna martie 2010, din ce în ce mai mulți oameni s-au alăturat proiectului. Pe parcurs, în echipa de Fundraising și Finanțare au activat peste 16 oameni, dintre care 7 au reprezentat un nucleu care a rămas până la sfârșit. Din aceștia 4 au mers constant la intâlniri, ceilalți îndeplinind diverse alte funcții pe partea de back-up și research.

5. Ionuț Iordăchescu – Coordonare Echipa IT “Let’s Do It, Romania!”

Pentru curățenia României, echipa IT a construit un sistem informatic începând cu luna ianuarie 2010, structurat pe următorele procese: cartare mormane de gunoi, înregistrare voluntari și echipe de voluntari, alocare mormane pentru voluntari.

Toate aceste informații despre mormane precum și starea despre acesteau s-au afișat pe harta României, iar orice actualizare era vizibilă în orice moment, iar echipa de programatori IT și suport tehnic era una din cele mai bune.

6. Ionuț Mandanac – Coordonator Echipa de Coordonare Voluntari “Let’s Do It, Romania!”

Principalele sarcini ale echipei de Coordonare de Voluntari au fost înregistrarea, instruirea și oferirea de suport voluntarilor care au participat la acțiunile de cartare și de curățenie. S-a avut în vederea realiyarea unor formulare de înscriere a voluntarilor, manuale cu instrucțiuni pentru etapele de cartare, respectiv de curățenie, dar și norme de siguranță și s-a oferit suport prin intermediul unui helpdesk online.

Printre alte sarcini ale echipei se includ și recrutarea și instruirea coordonatorilor regionali și județeni, după care se păstra legătura cu aceștia pentru asigurarea organizării locale și obținerea raportării din teritoriu.

Obiectivele și realizările campaniei

Obiectivul principal stabilea implicarea voluntarilor, a ONG-urilor, autorităților, companiilor și mass media în vederea curățării întregii țări de deșeuri.

Cele mai importante etape ale proiectului au fost:

• formarea echipei centrale în perioada septembrie 2009 – mai 2010 și atragerea partenerilor strategici în perioada septembrie 2009 – iunie 2010;

• realizarea hărții deșeurilor în perioada martie – iulie 2010 și acțiuni pilot de curățenie în perioada mai – iunie 2010;

• Ziua de Curățenie Națională în perioada 25 septembrie 2010 și follow-up și evaluare în perioada octombrie 2010 – mai 2011

• lobby privind situația deșeurilor din România: octombrie 2010 – termen nedefinit

Principalele obiective ale proiectului au fost: formarea echipei centrale, atragerea partenerilor strategici, identificarea și rezolvarea priorităților organizatorice, identificarea și recrutarea voluntarilor, realizarea hărții deșeurilor, obținerea sponsorizărilor pentru realizarea acestui proiect, obținerea sprijinului de relații publice și comunicare și dezvoltarea sistemului informatic.

În concluzie evaluarea campaniei de relații publice:

– Cauza de Facebook a fost numărul 1 în România, cu aproximativ 65.000 membri, iar contul de Twitter a avut peste 2000 de urmăritori în luna septembrie;

• peste 950 de mențiuni pe site-uri și peste 400 de post-uri pe blog-uri despre proiect

• În luna septembrie blogul “Let`s Do It, Romania!” a fost pe locul 1 în zelist.ro, topul celor mai influente bloguri din România care s-a menținut încă două luni după acțiunea de curățenie

• a înregistrat 90.000 de vizitatori în săptămâna 20-25 septembrie pe site-ul LDIR

• peste 556 de apariții în presa locală, numai în ultima săptămână de proiect și aproximativ 35 de apariții televizate;

• 20 de vedete implicate în campanie ca ambasadori ai proiectului.

3.2. Exemple de campanii de relații publice internaționale

3.2.1. Campania pentru reciclarea resturilor menajere din Sân Jose

Această campanie de relații publice s-a organizat de către primăria orașului Sân Jose cu scopul motivării locuitorilor din prezenta localitatea californiană în număr de peste 260.000 ca să adopte coșuri mobile moderne pentru gunoaiele reciclabile, pentru a fi sortate resturile menajere și uleiurilor de motor folosite.

Definirea problemei. Reglementările din statul respectiv avea ca solicitare ajutorul public în vederea implementării noului program de reciclare a materialelor și reducerea risipei.

Analiza situației. S-a cercetat pe baza chestionarelor trimise prin poștă sau cele realizate telefonic de un număr de aproximativ 180.000 de cămine, analizându-se atitudinea acestora față de reciclarea resturilor menajere, precum și dorința fiecăruia de a accepta și de a se implica în cadrul programului.

Focus-grupurile organizate au completat informațiile obținute în urma cecetării și au pre-testat afișul promoțional „Cum să reciclezi". Toată cercetarea s-a realizat în 3 limbi vietnameză, engleză și spaniolă, limbi care sunt cel mai frecvent vorbite în localitatea Sân Jose.

Stabilirea obiectivelor. Cu ajutorul oferit de către populație s-a dublat volumul de materiale reciclabile provenite din resturile menajere și s-a redus la jumătate materialelor care sunt depuse în gropile de gunoi.

Identificarea publicurilor. S-a avut în vederea aplicarea de chestionare la casele din localitate unde se vorbea una din cele 3 limbi menționate anterior și aproximativ 75.000 de apartamente ale orașului.

Strategia. Ca principală strategia presupunea implementarea unei campanii pe multiple suporturi media și desigur atragerea sprijinului a unui număr foarte mare de organizații.

Calendarul. Această cercetare s-a derulat în perioada februarie-septembrie 1993.

Bugetul. Stabilirea bugetului a fost puțin mai dificil ajungându-se la suma de 1,2 milioane dolari, fiind repartizate astfel: 60.000 dolari repartizați pentru domeniul cercetării, 735.000 dolari destinați cheltuielilor materiale, 100.000 dolari au avut ca destinație atragerea unor minorități, iar diferența de 300.000 dolari cu scopul de concepere și distribuire a anunțurilor.

Tactici de implementare a campaniei. Amplasarea mesajelor în cele trei limbi menționate pe abonamentele de salubritate și în newsletter-urile sau apeluri telefonice, precum și presa scrisă și cea audiovizuală a avut un efect pozitiv. Un efect de publicitate al acestei campanii l-a demarat și un corp de voluntari care s-a deplasat din casă în casă și au discutat direct cu cei din localitate. Una dintre firmele care colectau gunoaie, mai exact firma Western Waste, a organizat un program educațional care s-a desfășurat în diferite școli. O altă firmă mai exact Green Team, a organizat un alt program de explicare ce avea ca țintă acele case cu mai multe familii. Pentru absolut toate aceste acțini s-a depus efoturi în vederea comunicării în cele 3 limbi menționate.

Evaluare. După aproximativ jumătate de an de campanie cantitatea de materiale reciclabile care proveneau din resturile menajere s-a triplat, astfel 20% din resturile manajere care erau depuse la gropile de gunoi au fost reciclate, iar cel mai important aspect reprezenta faptul că s-au scăzut de la 4000 la 1100 apeluri telefonice din care doar 5% exprimau nemulțumiri.

În concluzie s-a constatat că prezentarea campaniei în presă era pozitivă și jurnaliștii își manifestau sprijinul față de această acțiune, iar ancheta telefonică demonstra că populația avea o atitudine pozitivă față de programul respectiv, dar și tipul media utilizat în campanie, fiind cel mai preferat de locuitori.

3.2.2. Campania NASA „Pentru spațiu"

Campania NASA concepută pentru obținerea sprijinului oficial pentru dezvoltarea programului spațial al SUA.

Definirea problemei. Fiind reduceri bugetare la nivelul Programului spațial al SUA s-a încercat o campanie pentru ameliorare situație având în vedere că în alte țări se realizau cercetări intense și apăreau noi dezvoltări tehnologice.

Analiza situației. În 1994 s-a analizat dezbaterile Congresul SUA și știrile publicate în presă care arătau că membrii Congresului aveau rețineri serioase față de bugetul NASA pentru anul fiscal 1994, iar sondajele realizate demonstrau că americanii sprijineau cercetările spațiale, iar rpogramele educaționale puteau demonstra ușor că cei implicații și anume elevii – studenții – profesorii dețineau un grad ridicat de înțelegere a matematicii și fizicii.

Stabilirea obiectivelor. Pentru demararea aceste campanii s-a fixat ca obiective: câștigarea sprijinului pentru programele spațiale pe baza creării unui entuziasm al publicului față de aceste programe, prin apel emoțional și dirijarea acestui sprijin, prin mesaje diverse către membrii Congresului cu scopul aprobării bugetului NASA pe anul 1994.

Identificarea publicărilor. Principalele grupuri erau cei care puteai fi implicate în proiect și avea o influență asupra membrilor Congresului: mai exact angajații NASA, oficialii legislativi, guvern și administrația, americanii, specialiștii și cei cercetătorii spațiali, educatorii, oamenii de afaceri cu interese în proiectele spațiale.

Strategia. Ca strategie de implementare presupunea educarea publicului pentru a înțelege programele spațiale. S-au întocmit și promovat teme precum: „Avem nevoie de Spațiul nostru"; „Spațiul. A fi prezenți acolo este viitorul nostru", aceste teme erau variante materiale promoționale adresate publicului cu scopul de a mări interesul față de programele spațiale.

Bugetul. Aproximativ 120.000 de dolari au fost alocați acestei campanii de relații publice.

Tactici de implementare a campaniei. Au fost concepute mai multe evenimente speciale pe fiecare categorie de public, însă cele mai importante au fost cele din momentul votului din Congres. Realizarea unui număr impresionant de dineuri și forumuri de dezbatere au avut ca scop mobilizarea oamenilor de știință și politicieni pentru a arăta rolul cercetărilor din spațiu în vederea rezolvării unor probleme curente, distribuind peste 50.000 de insigne cu mesajul: „Am nevoie de Spațiul meu", care aveau atașat informații despre programele spațiale.

O altă metodă a fost includerea în cutiile poștale ale americanilor a peste 50.000 de materiale care aveau aveau ilustrat teme spațiale cu mesaje de sprijin pentru NASA, folosite pentru a fi trimise membrilor Congresului și altor oficialități. După au fost trimise materiale cadrelor didactice în domeniul materiilor ștințifice.

Presa a fost în mod constant informată prin știri, documentare, articole de opinie și au fost comandate mai multe sondaje, care au arătat opiniile americanilor despre proiectele spațiale.

Evaluare, valorile cantitative utilizate în evaluare au fost: numărul și proeminența persoanelor care s-au implicat în campanie, numărul de materiale tipărite și cele publicate de mass-media, dar și numărul de scrisori trimise membrilor marcanți ai Congresului și al organizațiilor care au luat parte la campanie etc.

Rezultatul a fost aprobarea bugetului propus de NASA pe anul 1994.

Mesajele campaniei au fost preluate de cele mai importante agenții de presă și cotidiane din SUA, atingând aproximativ 75 de milioane de cititori.

CONCLUZII

Conceptul de relații publice este asociat de multe întreprinderi cu eufemisme precum „afaceri publice", „informare publică", „comunicare de firme", „managementul informației" și altele.

Relațiile publice reprezintă un fenomen specific secolului XX, dar apariția acestei activități se relevă în cele mai vechi perioade istorice, astfel istoria relațiilor publice presupune istoria autonomizării și perfecționării respectivelor tehnici de comunicare și management al comunicării sociale.

Expresia „relații publice", apare pentru prima dată în 1882, în fața unor studenți din Universitatea Yale, prezentată de un avocat pe nume Dorman Eaton, el înțelegea relațiile publice ca fiind preocuparea pentru binele public. Consacrarea relațiilor publice s-a realizat în 1971 odată cu prilejul Revoluției americane.

Cunoașterea în totalitatea și definirea cu exactitate a obiectivelor avute în vedere de către o organizație este deosebit de importantă, atât pentru conducerea organizației, precum și pentru departamentul de relații publice, deoarece specialistul în relații publice are nevoie de o perspectivă strategică foarte bine conturată, potrivit căreia să poată construi o strategie proprie de comunicare, care să fie capabilă să țină seama de toate condiționările mediului.

În concluzie, îndeplinirea sarcinilor manageriale, specialiștii în domeniul relațiilor publice trebuie să folosească o mare varietate de tehnici de comunicare și să joace un rol efectiv, atât în interiorul organizației precum și în cadruș relațiile dintre aceasta și mediul ei extern.

Indiferent de locul unde lucrează, un specialist în domeniul relațiilor publice trebuie să îndeplinească unele activități specifice, care la rândul său cer, pe lângă cunoștințele profesionale de bază și unele calități esențiale.

Diferența dintre o campanie de relații publice și activitățile curente este greu de precizat, deoarece acțiunile care vizează îmbunătățirea relațiilor cu factori diverși, acesea reprezintă activități punctuale de relații publice, iar când mai multe acțiuni de același tip sunt structurate într-un efort unitar și organizat formează campanie de relații publice.

Campaniile de relații publice nu sunt activități care sunt executate întâmplător sau sporadic ci reprezintă o activitate planificată, structurată și coordonată, care urmărește îndeplinirea obiectivelor propuse sub delimitarea clară a unor etape specifice care sunt încadrate într-o progresie logică, evitând pe cât posibil risipa resurselor, a timpului și desigur a monetarului. Aceste etape sunt condiționate și determinate reciproc, astfel fiecare etapă este strâns legată pe mersul celilalte etape.

Campania de relații publice “Vreau în clasa a noua!”, inițiat de către World Vision, a targetat mass media și liderii de opinie. Agenția de relații publice din această campanie se numea: The Practice, iar numele inițiatorului de proiect a fost: World Vision România, proiect desfășurat în perioada decembrie 2007 – iunie 2008.

Pornind de la o cercetare realizată în 2007 de către autoritățile române, aproximativ 75% dintre copii din zona rurală, cu vârsta de peste 15 ani care au abandonat școala din cauza greutăților materiale, World Vision a lansat programul special de burse “Vreau în clasa a noua!” pentru a le oferi acestor copii defavorizați șansa la un viitor mai bun.

Proiectul a avut ca scop susținerea elevilor cu potențial din ciclul gimnazial, liceal și cel profesional din zona rurală, dar care nu dețin susțținere materială.

Prin campania “Let’s Do It, Romania!” din data de 25 septembrie 2010, s-a urmărit mobilizarea unui număr mare de români în vederea curățeniei gunoiului din arealele naturale ale țării în doar o singură zi, este prima implicare națională în România, fiind posibilă datorită implicării fiecărui voluntar și partener de organizare. Campania de față a mai avut ca succes faptul că a adus în atenția publicului problema deșeurilor abandonate în natură.

Principalele obiective ale acestei campanii viza: gestiunea deșeurilor din țara noastră și responsabilizarea cetățenilor și sprijinul construirii unei infrastructuri corespunzătoare.

Campania NASA concepută pentru obținerea sprijinului oficial pentru dezvoltarea programului spațial al SUA. Fiind reduceri bugetare la nivelul Programului spațial al SUA s-a încercat o campanie pentru ameliorare situație având în vedere că în alte țări se realizau cercetări intense și apăreau noi dezvoltări tehnologice. În 1994 s-a analizat dezbaterile Congresul SUA și știrile publicate în presă care arătau că membrii Congresului aveau rețineri serioase față de bugetul NASA pentru anul fiscal 1994, iar sondajele realizate demonstrau că americanii sprijineau cercetările spațiale, iar rpogramele educaționale puteau demonstra ușor că cei implicații și anume elevii – studenții – profesorii dețineau un grad ridicat de înțelegere a matematicii și fizicii. Pentru demararea aceste campanii s-a fixat ca obiective: câștigarea sprijinului pentru programele spațiale pe baza creării unui entuziasm al publicului față de aceste programe, prin apel emoțional și dirijarea acestui sprijin, prin mesaje diverse către membrii Congresului cu scopul aprobării bugetului NASA pe anul 1994.

În concluzie un plan campanie foarte bun trebuie să fie în concordanță cu obiectivele și valorile generale ale firmei, să fie realist, flexibil și desigur să atingă valorile, intersele și așteptările fiecăruia din publicurile-țintă vizate.

BIBLIOGRAFIE

Achelis T. – ”Relațiile publice: coduri, practici, interferențe”, Timișoara, Editura Mirton, 2004.

Albulescu I. – ”Educația și mass-media: comunicare și învățare în societatea informațională”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003

Apfelknab E. – ”Comunicarea în organizații militare – culegere de texte de Nicolae Rootaru Tritonic”, Editura Comunicare.ro, București, 2002.

Bachmann P. – ”Communiquer avec lapresse ecrite et audiovisuelle”, Centre de Formation et de Perfectionnement des Journalistes, Paris, 1994.

Bakenhus Norbert – ”Radioul local”, Iași, Editura Polirom, 1998.

Balaban, D. C. – ”Publicitatea. De la planificarea strategică la implementarea media”, Iași, Editura Polirom, 2009.

Baskin O., Aronoff C. E. – ”Public Relations – The Profession and the Practice (ed. a IlI-a)”, C. Brown Publishers, 1992.

Bertrand J. – C. – ”O introducere în presa scrisă și vorbită, traducere în limba română de Mirela Lazăr”, Editura Polirom, Iași, 2001.

Boudon R. – ”Dicționar de sociologie”, Editura Univers, București, 1996.

Bryson J. M. – ”Planificarea strategică pentru organizațiile non-profit”, București, Editura ARC, 2002.

Chiciudean I., Țoneș V. – ”Gestionarea crizelor de imagine”, Editura Comunicare.ro, București, 2002.

Coman C. – ”Relațiile publice. Principii și strategii”, Editura Polirom, Iași, 2001.

Coman M. – ”Introducere în sistemul mass-media, ediția a II-a revăzută și adăugită, volumul II”, Editura Polirom, Iași, 2004.

Coman C. – ”Relațiile publice și mass—media”, ediția a doua revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2000.

Coman C. – ”Relațiile publice: tehnici de comunicare cu presa”, Editura ALL, București, 1999.

Coman C. – ”Relațiile publice – principii și strategii”, Iași, Editura Polirom, 2001.

Cutlip S. M., Center A. H., Broom G. M. – ”Efective Public Relations”, Prentice Hali Inc., New Jersey, 1994.

Dagenais B. – ”Le communique ou l'art de faireparler de soi”, VLB Editeur, Quebec, 1990.

Darroy C. și alții – ”Pour mieux communlquer avec la presse, Centre de Formation et de Perfectionnement des Journalistes”, Paris, 1990.

David D., Lynn S., Ellis A. – ”Rational and irrational beliefs”. Research, theory, and clinical practice. Oxford University Press, 2009.

David George – ”Tehnici de relații publice. Comunicarea cu mass media”, Editura Polirom, Iași, 2008.

Davis Anthony – ”Tot ce ar trebui să știți despre PR. Răspunsuri directe la peste 500 de întrebări”, Editura Publică, București, 2008.

Descheppe J. – ”Savoir communiquer avec Ies Journalistes de la presse, de la radio et de la television – guidepratique”, Editions Eyrolles, Paris, 1990.

Drucker E. P. – ”Inovarea și spirit întreprinzător”, Editura Teora, 1993.

Dunn W. S. – ”Public Relations – A Contemporary Approach”, Irwin Inc., Illinois, 1986.

Dupuy E., Cintas Y. – ”Communiquer avec la presse – l'entreprise â la une”, Leș Editions d'Organisation, Paris, 1990.

Egelhoff W. G., Sen F. – „An Information-Processing Model for Crisis Management", Management Communication Quarterly, voi. 5, nr. 4, 1992.

Fallon P., Senn F. – ”Creativitatea în publicitate: economisește bani folosindu-ți imaginația”, București, Editura All Beck, 2009.

Gordon Joye C. – „Interpreting Definitions of Public Relations: Seif Assessment and Symbolic Interractionism-Based Alternative", in Public Relation Review, vol. 23, nr. l, 1997.

Guth D. W., Marsh C. – ”Public Relations: A Value-Driven Approach, Allyn and Bacon Publ”, Boston, 2000.

Grunig J. E., Hunt T. – ”Managing Public Relations”, Hoit, Rinehart and Winston, Philadelphia, 1984.

Hoffman, Oscar – ”Sociologia organizațiilor”, Editura Economică, București, 2004.

Iacob, D. și Cismaru, D. M. – ”Relațiile publice. Eficiență prin comunicare”. București: Comunicare.ro, 2003.

Iacob, D. și Pricopie, R. – ”Relațiile publice, un nou model explicativ – manuscris”. București: Școala Națională de Studii Politice și Administrative, 2005.

Kendall Robert – ”Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation”, New York, Harper Collins Publishers, 1992.

Larkin J., Regester M. – ”Managementul crizelor și al situaților de risc – Cuvânt înainte de Ion Chiciudean”, Editura Comunicare.ro, București, 2003

Luke Sullivan – ”Hei, Whipple, încearcă asta”, un ghid pentru a crea o reclamă de excepție, 2004.

Macmillan, Hugh, Tampoe, Mahen – ”Strategic Management”, Oxford University Press Inc., New York, 2000.

Newsom D., Scott A., TVirk V. J. – ”This îs PR”, Wadworth Publ. Comp., Belmont,1993.

Niculae T., Gherghiță I., Gherghiță D. – ”Comunicarea organizațională și managementul situaților de criză”, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.

Nolte Lawrence W. – ”Fundamentals of Public Relations – Professional Guidelines, Concepts and Integrations”, Pergamon Press Inc., 1974.

Norman R., Allen, Harrell T. – ”Public Relations Management by Objectives”, Longman Inc., New York, 1984.

Ogilvy, David – ”Ogilvy despre publicitate”, București, Editura Ogilvy&Mather, 1999.

Pailliart I. – ”Spațiul public și comunicarea”, Editura Polirom, Iași, 2002.

Petre, Dan, Nicola, Mihaela –”Introducere în publicitate” Ediția a 2-a , București, Comunicare.ro, 2009.

Popescu N. Marcel – ”Strategii și tehnici de relații publice”, suport de curs, ediția a-II-a, revizuită și adăugită, București, 2010.

Preda S. – ”Tehnici de redactare în presa scrisă”, Editura Polirom, Iași, 2006.

Rădulescu Corina – ”Comunicare și relații publice”, București: Editura Universității din București, 2005.

Reilly, Robert – ”Public Relations in Actions”, Prentince Hali Inc., Englewood Cliffs, 1987.

Rogojinaru Adela – ”Fundamente interdisciplinare”, Editura Tritonic, București, 2005.

Rogojinaru Adela – ”Relații publice și publicitate: tendințe și provocări”, Editura Tritonic, București, 2006.

Russel, J. T., Lane, R. W. – ”Klepner’s Advertising Procedure”, New Jersey: Prentice Hall International Editions, 1996.

Schneider C. – ”Communication: nouvelle fonction strategique de l'entreprise”, Editura J. Delmas, Paris, 1990.

Scott, W. R. – ”Organizations: Rational, natural, and open systems” 4th edition. Upper Saddle River, N.J.: Prentice Hall, 1998.

Seitel F. P. – ”The Practice of Public Relations”, MacMillan Publishing Comp., New York, 1992.

Severin W. J., Tankard J. W. Jr. – ”Perspective asupra teoriilor comunicării de masă: originile, metodele și utilizarea lor în mass-media, traducere în limba română de: Mădălina Paxaman și Maria Paxaman”, Editura Polirom, Iași, 2004.

Simon R. – ”Public Relations: Concepts and Practices”, John Willey and Sons Publ., New York, 1984.

Tucker K., Derelian D., Rouner D. – ”Public Relations Writing. An Issue-Driven Behavioral Approach (ed. a Il-a)”, Prentice-Hall Inc., Englewood Cliffs, 1994.

Wilcox, Dennis L., Ault, Philip H., Agee, Warren K. – ”Public Relations Strategy and Tactics”, Harper Collins Inc., New York, 1992.

Wragg, David W. – ”The Public Relations Handbook”, Blackwell Business Publ., 1992.

Zait A. – ”Relații publice”, Editura SedcomLibris, Iași, 2004.

Zamfir C., Vlăsceanu L. – ”Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993