Campania de Promovare Online

INTRODUCERE

In zilele noastre marketingul este la fiecare pas. Atât organizațiile cât și oamenii obișnuiți desfășoară diferite activități ce ar putea fi încadrate la marketing. Dacă marketingul este unul bine făcut ar putea deveni una din componentele de top ale succesului în afaceri. Marketingul este prezent în acțiunile pe care le desfășurăm zilnic începând chiar de la hainele pe care le purtăm până la site-urile pe care le vizionăm sau reclamele existente în fiecare loc sau pe dispozitivele pe care le folosim.

De cele mai multe ori creșterea profitului într-o companie are la baza un marketing bine efectuat. Alte functii ale firmei precum contabilitatea sau producția ar putea conta prea putin dacă nu ar extista cerere pentru produsele sau serviciile comercializate. Marketingul se ocupă de căutarea și găsirea nevoilor indivizilor și satisfacerea acestora. De asemenea acest procedeu trebuie să se desfășoare în condiții profitabile. Ca orice alt domeniu, marketingul poate aduce și insuccesul. Un marketing de o calitate foarte slabă poate fi făcut degeaba sau chiar poate înrăutăți situația.

Pentru că lumea de azi este o lume virtuală, marketingul online prinde amploare fiind un mediu destul de ieftin de a face publicitate comparativ cu celelalte medii. In mediul on-line ne putem informa cu usurință, putem socializa dar îl putem folosi și ca pe un mediu de afaceri.

Unul din site-urile web pe care îl putem folosi dezvoltându-ne o afacere este Facebook. Acesta este un site web de tipul unei rețele de socializare lansat pe 4 februarie în anul 2004 de Mark Zuckenberg. La acel moment a fost facut pentru a ușura munca de a contacta o persoană fie ea cunoscută sau nu. In noiembrie 2015 site-ul avea aproximativ 1.44 miliarde de membrii din toată lumea. A fost apreciat ca fiind al doilea site mondial, primul loc fiind ocupat de Google.com.

De aceea, am decis să îmi dezvolt afacerea personală utilizând Facebook. Principalul obiectiv in crearea paginii de Facebook cu numele Lumânări Sculptate Colorate este reprezentat de creșterea vânzărilor lumânărilor sculptate lucrate manual. Lumanarile decorative sunt executate manual prin metoda traditională a scufundarilor in ceară.

Prezenta lucrare este împărțită in doua capitole distincte. Primul capitol “ Polotica de promovare online” cuprinde descrierea noțiunilor teoretice de publicitate in mediul online.

In al doilea capitol “Reproiectarea campaniei de publicítate online” am analizat situatia paginii de Facebook Lumanari Sculptate Colorate inainte de utilizarea corecta a publicitatii online, dar si dupa. Acest capitol cuprinde si rezultatele afacerii personale, dezvoltate pe rețeaua de socializare Facebook si analiza lor pe o perioada de timp.

In final se regasesc concluziile la care am ajuns în urma dezvoltării acestei afaceri cu ajutorul retelei sociale Facebook și asupra întregii teme cu privire la beneficiile publicității online.

POLOTICA DE PROMOVARE ONLINE

MIX PROMOTIONAL

In principiu, mixul promoțional, atât cel traditional cât și cel online, au următoarele componenete: produsul, prețul, distribuția (plasamentul) și promovarea.

“ Recunoașterea universală a acestor așa-numiți „4 P” se datorează profesorului

McCarthy (1960). Delimitarea realizată de el acum 4 decenii s-a impus atât în teoria, cât și în practica Marketingului ” ( Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg. 29).

Mixul promoțional online însă este diferit de cel clasic prin cateva dimensiuni specifice și anume, individualizarea clienților pe o piață globală – utilizatorii, atât clienții cât și consumatorii, se pot identifica în mod individual și personalizat. Clientul este cel care ia hotarârile și determină viitorul unei firme. In mixul promoțional online, clientul nu mai este in postura pasivă, el poate fi angajat in rol de partener. Abordarea se face în mod direct fără a apela la un anumit segment de clienți sau grupuri țintă. Informațiile in mediul online circulă în timp real.

Agregarea pieței în cazul ineternetului, implică promovarea unui marketing de tip “pull” și nu unul “push”, web-ul nefiind considerat o piață de masă. Mediul online depinde de direcția pe care dorește compania să o aibă.

Mixul promoțional online lucrează atât pentru producător cât și pentru client. Datorită acestui fapt, la mixul promoțional online se mai adaugă două componete si anume pe langă cei 4P si 2D, unde primul D este dialogul iar al doilea suportul bazei de date.

In mediul virtual și componentele: produsul, prețul, distribuția (plasamentul) și promovarea sunt abordate diferit.

Politica de produs trebuie să fie cea care susține activitatea economică a firmei pentru ca o firmă să își atingă obiectivele propuse. Toate resursele unei firme atat de natură umană, materială sau financiară se mobilizează, pentru ca produsul lansat să aibă succes.

Numeroasele modificări survenite pe plan mondial, de ordin social, politic, etc. au făcut ca specialiștii în marketing să se adapteze modului rapid prin care este caracterizat mediul online, mediu care si-a pus amprenta pe majoritatea activităților economice. Ca buget, cei care fac publicitate pe internet, cheltuie în medie de 4 ori mai puțin decât ceilalți.

In cazul bunurilor materiale, politica de produs se face clasic. In cazul acestor produse, internetul este folosit doar ca mediu de cercetare – dezvolatare, publicitatea aparând doar in cazul unor cataloage, sau documentații online.

După ce produsul a fost vândut, tot ce ține de documentatia acestuia, se poate face electronic pentru a dispărea tonele de maculatură folosite până acum.

Tot ce inglobează tehnologie nouă, este foarte bine vândut cu ajutorul internetului. De semenea o bună aderență la consumatorii de pe internet au produsele unicat. Acestea se vând foarte bine.

Serviciile care sunt promovate și vândute pe internet din care fac parte servicii turistice, de administratie, de sănătate sau de consultanță au o altă politică de preț. Cu cat oferta este mai atractivă, iar posibilitatea plății online este inclusă în site, cu atât compania iși vinde mai bine serviciul. Politica de preț în mediul virtual are si un așa numit dezavantaj. Produsele sau serviciile nu pot fi încercate, de aceea cel care promovează produsele sau serviciile trebuie să capteze atenția clienților și încrederea lor.

Fidelitatea utilizatorului final se bazeaza de obicei pe o relatie de incredere intre el si firma, decat pe produsul propriu zis. ( C.N.A. Molenaar – 2002)

Politica de preț. Prețul este acel element al mixului de marketing care generează venit. Prețul este cel care intervine între cerere și ofertă. Prețul poate avea o importanță majoră în unele cazuri, in altele nu. La stabilirea prețului unui produs, trebuie ținut cont de anumiți factori, care pot fi împărțiți in factori interni și factori externi.

Factorii interni sunt:

Obiectivele întreprinderii

Strategia mixului de marketing

Costuri

Din categoria factorilor externi fac parte:

Natura pieței și a cererii

Concurența

Alți factori ai mediului ce țin de restrctii legale, etc.

In mediul online, așa cum am mai amintit, prețurile pentru promovarea produselor sau a serviciilor sunt mai scăzute. Factorii care determină scaderea prețului în mediul online sunt:

Modul rapid de reperare a produselor. Acestea sunt vizualizate atat de consumator, dar și de concurență

Scăderea sau chiar dispariția unor taxe (vamale, TVA, protecție)

Salariile angajaților scad, reducându-se și numărul agenților de publicitate

Modul deschis în care se face publicitatea, este apreciat de către potențialii clienți. Firmele care se respectă monitorizează în permanență site-urile, modificând prețurile după necesitate.

In politica de preț, apar strategii pe care specialiștii le aplică si astfel avem:

Strategia prețurilor de penetrare. Este des întâlnită în lumea virtuală și constă în stabilirea unui preț relativ mic a produsului pentru a putea pătrunde mai ușor pe piață (Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg. 40)

Strategia prețurilor lider sau prețurile minimale are la baza obtinerea celui mai mic preț la un produs din anumită categorie, prin mai multe metode : cota de piață, reducerea marjei de adaos, identificarea furnizorilor cu preturile cele mai mici, reducerea costurilor (Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg. 40)

Strategia prețurilor promoționale. Preturile, în cazul promoțiilor, adică pe o perioadă de timp sunt sub prețurile concurenței, pentru a putea pune în mișcare vânzările (Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg. 40).

Modul transparent prin care se face promovarea produsului și afilarea prețurilor pe site-urile concurente, poate fi un avantaj.

Politica de distribuție, o altă componentă a mixului promoțional este de fapt fluxul marfurilor și a produselor între producător și consumator. In lumea virtuală, politica de distribuție se face in alt mod față de cea tradițională.

“În cybermarketing strategiile de distribuție presupun canale de distribuție directe și uneori scurte pentru mărfurile livrate fizic la consumatori, cu o lățime a canalului de regulă selectivă a intermediarilor sau exclusivă în funcție de natura produsului, a facilitătilor de comercializare on line și a punctele de difuzare on line și off line a bunurilor și serviciilor la consumator și utilizează variate modele de control a distribuției ce pot merge de la control total la un control mediu, cu un grad de flexibilitate mediu” (Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg. 41).

Dacă inițial distribuirea în mediul online a fost mai dificilă, acum prin multe idei ingenioase, se face mult mai ușor. Ca împărțire, distribuirea se poate face în modul următor:

Livrarea produselor de tip informație – este una din formele care înlătură costurile suplimentare de ambalare sau de curierat. Se transmit informațiile direct în calculatorul utilizatorului

Distribuția produselor electronice – se poate face universal sau selectiv, stocarea in serverele internetului, făcându-se la cerere

Livrarea prin poșta electronică. Se face atasând un fișier la mesaj. Fișierul se codifică în momentul cand pleacă și se decodifică la destinație. Astfel transmierea s-a efectuat corect

Livrarea prin încărcarea fișierelor. Acest lucru se face prin transfer FTP

Distribuția produselor reale (materiale). Pe rețeaua de internet, de fapt, utilizatorul comandă produsul

Livrarea produselor fizice – este cazul produselor livrate in mod tradițional la domiciu. In acest caz internetul un este decât un mijloc de promovare. Plata se poate face cu cardul sau direct agentului.

Politica de promovare. “În sistemul relațiilor firmei cu mediul extern de marketing, cu componența sa principală piața, eforturile firmei nu se pot limita la producerea, distribuția și comercializarea bunurilor și serviciilor ci implică prin politica de promovare activităti, strategii și mijloace extrem de variate de comunicare cu piața, de informare atentă a consumatorilor actuali și potențiali cât și a intermediarilor asupra produselor și serviciilor oferite de firmă,, acțiuni specifice de influențare a comportamentului de cumpărare și de consum, a procesului de vânzare” (V. Balaure, 2000, pg. 483)

Componentele politicii de promovare sunt:

Publicitatea: este unul dintre cele mai folosite instrumente de comunicare. Este folosită de toate companiile. Publicitatea este o tehnică de natură persuasivă. Inițiatorul acțiunilor publicitare, transmite un mesaj publicului țintă făcând produsul sau serviciile care le promovează, mai atractive.

In publicitate elementele cele mai importante si reprezentative sunt: graficele, textul, animatia si sunetul. (Pring R- 1999)

Promovarea vânzărilor constă într-un ansamblu de tehnici pentru a stimula cumpărarea imediată a unui produs. Este un instrument folosit pentru vânzarea mai rapidă sau într-o cantitate mai mare a unui produs sau serviciu. Această promovare se face prin: eșantioane gratuite, cupoane, rambursări, tombole, concursuri, premii, timbre comerciale, expoziții comerciale, pachete cu premii, reduceri temporare de preț. In general această forma de promovare, nu se folosește decât în combinație cu alte instrumente de promovare și anume reclama și vânzarea directă. Este un instrument de promovare realizat pe termen scurt.

Relațiile publice reprezintă un instrument al mixului promoțional care se bazează pe comunicare non-verbală și non-personală. Se folosește pentru a crea un climat de încredere și simpatie în rândul publicului și chiar în rândul personalului angajat al celui care promovează produsul sau serviciul.

Utilizarea mărcii

Manifestările promoționale

Forțele de vânzare. Pentru o organizație, forta de vânzare are un dublu rol: un rol comercial, contribuind la creșterea cifrei de afaceri, și un rol comunicational, contribuind la stabilirea unui dialog de calitate ântre organizație și clienții săi.

CONCEPTUL DE PUBLICITATE ONLINE

Internetul este un mediu de marketing extrem de dinamic și maleabil.
Afacerile au posibilitatea să crească practic nelimitat in acest mediu. Promovarea online este in momentul de față, o alternativă pentru brandul creat in mod conventional.

Dacă in marketingul "traditional" există diverse confuzii între termenul de publicitate și cel de marketing, după unii, această confuzie s-a păstrat și în marketingul online.
Conceptul de publicitate on-line este acela de transmitere a unor informații specifice acțiunii unei organizații spre un grup țintă în mediul virtual. Buna cunoaștere a domeniului publicității duce la succesul unei publicități online. Și în cazul publicității online, există publicitate plătită și publicitate gratuită. In publicitatea online, beneficiarul serviciilor de publicitate poate deveni și furnizor de servicii. Un furnizor de servicii poate în același timp să inchirieze spațiu publicitar de pe site-ul său altor companii, la rându-l său facând publicitate pe alte site-uri închiriate.

Conceptul fiecărei campanii publicitare pe internet trebuie sa țină seama de anumiți factori, precum definirea segmentului de piață pe care vreți să îl penetrati (factori demografici), definirea profilului reprezentativ al utilizatorului de internet caruia i se adreseaza produsul/serviciul dumneavoastră (vârsta, studii, posibilități financiare, interese etc).

Publicitatea online utilizează tehnica personalizării. Site-urile create pentru diverse produse sunt personalizate neputând copia caracteristicile de la unul la altul. Fiind făcută în timp real, potențialili clienți pot raspunde imediat, facând comentarii asupra produselor promovate.

De asemenea se poate intra în direct cu utilizatorii, aflând preferințele lor. De aceea trebuie avut în vedere atracția consumatorilor pe site, atât ai celor efectivi cât și a potențialilor clienți.

Posibilitatea internetului de a înlătura diferențele de fus orar, putând fi la dispoziția utilizatorilor 24h din 24h in fiecare zi a saptamanii, constituie un avantaj al publicității online.

Campaniile de promovare ale produselor sunt benefice publicitatii prin motivarea utilizatorilor prin diferite stimulente care starnesc interesul. Pe internet putem oferi jocuri online, gratuite, crearea unui forum de discuții la care utilizatorul să aibă acces, descarcarea de programe utile.

O altă oportunitate a onlinu-lui este aceea de colectare a informațiilor despre consumatori. Dacă cei interesați de oferte vizitează site-ul publicitar, noi cei care facem publicitatea putem cere printr-un formular atasat site-ului date personale ale utilizatorului, pentru a putea efectuarea profilului consumatorului. Odată aceste date culese, vom putea tine legătura cu acesti utilizatori, trimitându-le pe adresa de email toate noutățile apărute pe site-ul companiei si pe care dorim să le promovăm.

PUBLICITATE ONLINE VS. PUBLICITATEA CLASICA

Chiar dacă publicitatea online ar prima în zilele noastre, cele două forme de publicitate, online și cea clasică, merg mână în mână, formând un întreg. „Advertisingul tradițional funcționează mai ales sub formă de monolog. Companiile zilelor noastre ar avea mult mai mult de câștigat dacă ar utiliza sisteme care să faciliteze dialogul între companie și clienți sau potențialii săi clienți”(Kotler P., 2006, pg. 158).

Specialiștii consideră că pentru a a vea o reușită, un produs, ar trebui să folosească ambele moduri de publicitate. Astfel “publicitatea online vine doar să întregească mixul de marketing ce stă la baza unei promovări de succes” (Vegheș R., Grigore B., 2003, pg. 3 – citat din Sterne J., 1997, pg. 5).

Cu toate reticențele de început de drum, internetul a captat atenția companiilor mari din industria automobilelor Volvo, General Motors și Toyota, care au fost printre primele care au apelat la publicitatea online si astfel au reușit să demonstreze că mediul online este benefic.

Totul era nou în acest domeniu, de aceea calculele celor de la General Motors, în 1997 cand au lansat automobilul Buick Regal, nu au ținut seama de puternicul impact pe care l-ar putea avea această campanie publicitară, de aceea serverele cadeau foarte des, creand disconfort în randul celor care le vizualizau. Chiar dacă ca noutate pe pagina de web aveau opțiuni video, audio si chiar un chat, le lipsea posibilitatea vanzarilor online.

Ca urmare a unor studii făcute de către Toyota, s-a ajuns la concluzia că internetul pătrunde tot mai mult pe piață și 80% din clienții firmei au acces la el. Au lansat o campanie publicitară online a produselor care au știut să o gestioneze foarte bine.

Studiile din următorii ani au adus la cunoasterea mai multor calitati a internetului. Mediu online, este mult mai flexibil, poate să iti informeze clientii la fel ca o broșură sau un pliant. Tot de ce trebuie să se țina seama în lansarea unei publicități online pentru un produs sau serviciu este cunoșterea publicului țintă căruia se adreseaza campania sau mesajul, daca au posibilitatea de a fi online. Pe langă acest criteriu ar trebui ținut cont de notorietatea brandului, limitarea în acest caz fiind numai de ordin financiar ci și de o imaginație bogată.

Flexibilitatea mediului online este una din calitațile de bază ale acestuia si este susținută prin faptul că în timpul unei campanii publicitare poți face schimbări asupra produsului sau serviciului promovat în timp real. Aceste schimbări pot surveni, după ce cei ce promovează produsul fac statisticile de rigoare și constată că ar fi necesară schimbarea penrtru a atrage cât mai mulți clienți.

Una din definițiile publicitații online ar fi : “acel tip de publicitate afișată pe Internet, având scopuri similare publicității tradiționale, însă mijloace și metode de expimare, comunicare și interacțiune cu publicul țintă specifice mediului electronic. Acest specific se manifestă în principal prin interacțiune directă, comunicare, feed-back în timp real și targetare restrânsă până la nivel de individ” (Vegheș R., Bogdan, 2003, pg. 90).

O părere pozitivă în favoarea internetului a fost a lui Kotler: “Eu cred cu tărie că Internetul va coborî prețurile și marjele de profit pentru anumite bunuri de larg consum. (…) Cumpărătorii vor găsi o mai mare varietate a prețurilor pentru articole electronice specifice, anumite cărți și așa mai departe” (Kotler P, 2006, pg. 263).

Făcând o comparație între internet si presa scrisă sau radioul și televizorul, acesta in interacțiunea cu companía și chiar cu prețurile oferă transparență. Din punct de vedere a bugetului folosit in campniile publicitare, internetul din nou este cel care are un avantaj in fața publicitătii tradiționale, fiind mult mai puțin costisitor. In favoarea publicității online, ar fi si avantajul că ne putem adresa simultan mai multor utilizatori, care pot face parte din diverse grupuri țintă.

Ca asemănare, atât publicitatea tradițională cât și cea din mediul online, folosesc aproximativ aceleași instrumente de promovare. Machetele, panourile publicitare folosite în promovarea clasică, în cea online sunt înlocuite cu banere de diverse tipuri. Numai că dacă în cazul machetelor și a panourilor publicitare, dimensiunea este mult prea mare, în cazul banerelor, din publicitatea online, ele ocupă un loc restrâns, având de fapt aceelași scop publicitar.

Dar ca în toate cazurile parerile sunt pro și contra și un toată lumea are o încredere deplină în publicitatea online.

“Internetul nu este perceput încă pe deplin ca un mediu de advertising, așa cum s-a întâmplat cu televiziunea, radioul, ziarele sau revistele. Este adevărat că pe Internet se găsesc bannere cu reclame, dar acestea stau deschise pentru mai puțin de 1% din timp. (…) De asemenea, consumatorii pot alege să blocheze reclamele pop-up. (…) este prea devreme să afirmăm cât de larg răspândit și eficient va deveni advertsingul prin Internet” (Kotler P., 2006, pg…).

INSTRUMENTE SPECIFICE PUBLICITATII ONLINE

Prima formă de publicitate online a fost site-ul. Formatul traditional folosit în publicitatea traditională a afișului publicitar este inlocuit în publicitatea online de banner și butoane.

Email-ul – este unul din cele mai importante instrumente ale publicității online si printre cel mai folosit de la apariție și până în prezent. O statistică arată că în lume sunt peste două miliarde de adrese de e-mail.

Pentru a face publicitate prin intermediul email-ului, trebuie să strângi adrese de email ale potențialilor clienti pentru a-i putea contacta. Adresa de email a celui care promovează produsul trebuie să apară pe cărțile de vizită, în antetele documentelor care le eliberează și pe tóate materialele promoționale.

Este o metodă care prezintă avantaje și dezavantaje. Ca si avantaj ar fi că ajunge direct la destinar, dar un dezavantaj este că nu toată lumea deschide căsuța poștală pentru a citi mailuri publicitare. De aceea trebuie foarte bine stabilit grupul țintă, iar email-urile promoționale trebuie trimise numai persoanelor direct interesate de produsul sau serviciul promovat. De asemenea “mesajul trebuie să fie clar și concis, să fie în concordanță cu scopul urmărit, politicos, să ofere informații despre modul în care se poate obține mai multe date” (Orzan M., Orzan Gh., 2004, pg.59).

Marketingul prin email, poate avea mai multe forme:

• liste de mailing electronice

• newsletter-urile

• grupurile de discuție

• promoții.

O altă posibilitate de publicitate sunt fișierele de semnătură e-mail. Este un mijloc prin care cei care doresc sa iși facă publicitate includ pe lângă mesaje o etichetă prin care fac cunoscute vânzările speciale sau alte mesaje care să atragă atenția. Privită ca o regulă, această formă de publicitate online trebuie să fie totuși limitată ca text scris, număr de rânduri pentru a un fi deranjantă.

Publicitatea prin FTP – o metoda prin care mii de companii au apelat la instalarea site-urilor ftp “anonymous”, unde cu acceptul furnizorului de internet, atat furnizorii cât și clienții pot stoca date legate de marketing.

Publicitatea prin Gopher – o altă metodă prin care furnizorii de internet inchiriază clienților spatii pe servere Gopher, aceștia putand avea acces la informații pe care o companie le poate pune la dispoziție

Publicitatea pe Web – in cadrul acestui mod de a face publicitate, sunt incluse o diversitate de informații imagini grafice, animații, rapoarte, secvențe audio și video. O companie poate să își facă publicitate pe web, dacă își face propriul site sau dacă închiriază unul. Tendința este de a-și crea propriul site, putând in acest mod să își facă și tranzacții de vânzare online.

Site-ul de marketing oferă informații mai detailate ale companiei. Site-urile de acest gen sunt intreținute regulat pentru a putea actualiza in permanență informațiile. Pot avea chestionare electronice prin care clientul să ceară cat mai multe informații. Realizarea unui astfel de site necesită un efort mai mare din partea celor care doresc să își promoveze produsele sau serviciile.

Sampling – este un mod de promovare prin care se oferă mostre gratuite, pentru a atrage un anumit public tintă. Spre deosebire de matketingul traditional în care mostrele sunt cadouri palpabile, prin intermediul internetului aceste mostre sunt jocuri online sau programe utilitare.

Marketing viral – este o metodă de promovare care se transmite de la o persoană la alta fără ajutorul companiei care își face publicitatea. Se spune că "vorba din gura în gură conduce comerțul electronic". Consumatorii sunt înclinați să creadă mai mult pe cei care au avut o experință prin cumpărarea unor produse online, decât să mai studieze o reclamă la un produs. De aceea această formă de promovare crește exponențial vizibilitatea unei afaceri.

Schimbul de banere (Banner Exchange) – Banerele sunt cele care atrag atenția utilizatorilor, in special cele animate sunt cele cu efect mai puternic. Ele pot insă presenta un avantaj dacă sunt bine create, un dezavantaj dacă sunt prea greu de încărcat pe pagina de web. Realizarea lor poate aduce un beneficiu sau un deserviviu celui care face publicitatea. In lumea internetului, banerele sunt mini-reclame.

Schimb de legaturi – acest mod de a mări numărul de vizitatori ai paginii de web, se face printr-o legătură reciprocă între site-ul care face publicitatea și altul, susținându-se.

Inel Web (webring) – este un concept prin care publicitatea pe o temă anume, se face printr-o înlănțuire de site-uri. Practicarea acestui mod de promovare online trebuie bine gandită, iar publicitatea pe care o faceți pentru susținerea produsului să fie foarte bine pusă la punct și atractivă pentru ca utilizatorii să se întoarcă pe pagina după ce au vizitat și celelalte site-uri din inel.

Documentele FAQ – dacă această parte este corect realizată prin întrebările și raspunsurile date, un produs sau un serviciu poate fi favorizat. Pe de altă parte vine și in ajutorul companiei, de a raspunde permanent la aceleași întrebări.

Sponsorizarea unui concurs – în acest mod cu costuri minime se pot atrage cât mai mulți utilizatori. Prin acest mod se pot ajunge la satisfacerea a două grupuri țintă, cei care iubesc tot ce e gratuit și cei care îndrăgesc jocurile și concursurile.

Relatiile cu publicul online – pentru o lansare reușită a unui produs acesta va trebui expus pe mai multe site-uri față de cel al companiei care îl lansează. In acest mod produsul va fi cunoscut de cat mai mulți potențiali clienți.

PUBLICITATE ONLINE PRIN RETELE SOCIALE

“O rețea socială este o hartă a relațiilor dintre indivizi ce indică modurile în care ei sunt conectați prin diverse grade de familiaritate socială pornind de la cunoștințe întâmplătoare până la legături familiale puternice” (Mitruțiu M., 2005, pg. 4).

Rețelele de socializare au apărut pe internet în jurul anului 2003. In prezent se estimează că în întreaga lume sunt 200 de rețele de socializare, mai mult sau mai puțin răspândite. Cea mai importantă rețea de socializare a luat ființă în 2004. Este vorba despre Facebook. El a fost creat pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și pentru a face cunoștinte noi. În noiembrie 2015, statisticile arătau că Facebook-ul are 1.44 miliarde de membri. Evoluția numărului de conturi de utilizatori români de Facebook în ultimii patru ani arată astfel: ianuarie 2011 – 2.405.920 de conturi, ianuarie 2012 – 4.406.580 de conturi, ianuarie 2013 – 5.593.480 de conturi, ianuarie 2014 – 7.000.000 de conturi, ianuarie 2015 – 7.600.000 de conturi, martie 2015 – 8.000.000 de conturi, noiembrie 2015 – 8.200.000 de conturi.

Tot mai mulți manageri au inteles importanța în promovarea pe rețelele sociale, s-au folosit de social media acordând o atenție sporită social marketingului și acum culeg roadele.

Prezența unei firme, indiferent dacă este un gigant multinațional sau o mică afacere de familie, este astăzi obligatorie pe internet printr-un site care să fie susținut de o pagină pe Facebook, un cont pe Google+ și nu în ultimul rând un canal pe YouTube (rostclub.ro).

Promovarea afacerii pe acest site de socializare este un avantaj, pentru că posibilii clienti, de altfel virtuali pot vedea în timp real orice postare facută publică: mesaje, stiri, noutati, link-uri, oferte, promotii, înregistari video, etc. De modul cum știm să gestionăm pagina și cum ne promovăm produsele, atârnă succesul acesteia. Cu doar cateva like-uri Facebook, utilizatorii ne pot sustine afacerea, sugerându-le și altor useri produsele și serviciile pe care le promovăm. Fiecare utilizator poate fi un potențial client.

Statisticile arată că în octombrie 2015, distribuția utilizatorilor interesati de o campanie publicitară care susține o firmă arata ca în tabelul de mai jos.

Intre timp, au mai apărut și alte rețele de socizare cu ajutorul carăra firmele se pot promova. Twitter, a doua ca mărime după Facebook, a fost fondată în 2006. Este disponibilă în mai toate statele lumii, iar popularitatea ei este în creștere. Pe această rețea de socializare se face publicitate prin anunțuri. Permite utilizatorilor să trimită și să citească mesaje scurte (140 de caractere ) numite "tweets". Utilizarea prin Internet este gratuită, dar cea prin SMS este uneori contra cost.

Twitter este folosit ca instrument de marketing, promovare și PR de către companii.. Cele mai folosite exemple în literatura online pentru a ilustra acest succes sunt conturile de Twitter ale firmelor Zappos, Dell si Comcast. Sigur sunt niste exemple din alta piața, dintr-o piata cu un consum diferit de al pietei online romanesti, unde cifrele pe e-commerce sunt astronomice comparativ cu cele vehiculate in piata noastra. Cu toate acestea, ca orice lucru bun și care functionează, poate fi copiat și adaptat aici.

Twitter a apărut ca o necesitate, ca o extensie a nevoii de comunicare mai rapide din partea consumatorilor.

Instagram un serviciu online care oferă utilizatorilor posibilitatea să încarce poze și video-uri, să le aplice filtre digitale, și să le distribuie pe o varietate de rețele sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr și Flickr. Instagram a apărut în 2010 si a fost achiziționat de Facebook în 2012.

Timp de 2 ani reclamele pe Instagram s-au aflat în așa zisa perioadă de probă și au putut fi vizualizate decât de utilizatorii care se aflau pe teritoriul Statelor Unite, Marea Britanie, Australia, Germania și Franța. In 2015 Instagram pătrunde la nivel mondial. Sunt peste 300 de milioane de utilizatori ai acestei aplicații și interacțiunea este la unul dintre cele mai ridicate niveluri (în comparație cu produse rivale). De asemenea, până acum au fost încărcate pe Instagram peste 30 de miliarde de fotografii (agora.ro).

REPROIECTAREA CAMPANIEI DE PUBLICITATE ONLINE PENTRU LUMANARI SCULPTATE HAND-MADE

In zilele noastre publicitatea on-line este cea mai des intalnita, fiind cea mai usor de folosit si cu cel mai bun raport calitate-pret.

Pentru a face publicitate unei afaceri cu lumanari sculptate colorate hand-made, am ales reteaua de socializare Facebook. Paginile realizate pe Facebook sunt o metoda eficienta pe care intreprinderile o au la dispozitie pentru a intra in legatura directa cu cei care le sunt client, insa ii pot atrage si pe altii prin prezentari ale produselor si serviciilor oferite.

Reteaua sociala Facebook are cei mai multi utilizatori din intreaga lume comparativ cu celelalte retele rociale si un grad foarte mare de interactivitate. In Romania numarul utilizatorilor a ajuns la 8 milioane, aproximativ 83% din totalul oamenilor ce folosesc internetul in tara noastra. (facebookads.ro).

Facebook permite o reprezentare complexa datelor legate de utilizatorii care au avut un impact cu o anumita pagina, cum ar fi aspecte geografice (tara, oras de provenienta) si demografice (sex, varsta).

Cum ajung reclamele sa fie vazute?

Facebook este folosit cel mai frecvent de oameni pentru a afla ultimele noutati legate de familie, prieteni sau diverse alte lucruri de interes. Printre aceste postari se afla si reclamele realizate de utilizatorii de pagini de Facebook.

Atunci cand un utilizator apreciaza o pagina, aceasta va aparea de cele mai multe ori si prietenilor acestora deoarece este foarte probabil ca ei sa fie interesati de acea oferta. Adaugand in permanenta date noi si detalii despre produsele si serviciile oferite, pagina va deveni din ce in ce mai vizibila de catre utilizatorii de Faccebook.

Aceasta pagina perfmite si folosirea unor butoate de apel la actiune. Asa cum se poate vedea in imaginea de mai jos, textele ce vor fi afisate pe buton sunt standard, dar suficient de variate pentru a fi de ajutor fiecarui tip de pagina de Facebook.

Figura 1 – Buton de actiune asupra unei pagini de Facebook

ANALIZA CRITICA A CAMPANIEI DE PUBLICITATE PENTRU LUMANARI SCULPTATE HAND-MADE

Aceasta pagina de Facebook pentru lumanari sculptate a fost creata pentru prima data in iunie 2013. Nefiind o pagina de promovare corect realizata din punct de vedere al publicitatii nu a atras atat de multe interactiuni pe cat au fost asteptarile.

Pe aceasta pagina de Facebook au fost publicate la inceput in 2013 un numar de 37 de poze cu lumanari si in 2015 alte 14 poze. Intre aceste doua postari dar si dupa nu s-a mai facut nici un fel de modificare, fapt care reiese din impactul postarilor si din actiunile avute pe pagina.

Figura 2 – Actiuni pe pagina

In decursul a 3 ani, din 2013 pana in 2016, pagina de Facebook Lumanari Sculptate Colorate a adunat 192 de aprecieri.

De mentionat este faptul ca in aceasta campanie inceputa din 2013 pana in prezent nu a fost nimic platit. Toate rezultatele obtinute au fost organice.

Asa cum se poate observa in imaginea de mai jos se regasesc detaliate postarile de la deschiderea paginii de Facebook Lumanari Sculptate Colorate. O parte dintre acestea nu au ajuns la tinta propusa, si anume la utizatorii de Facebook, care ar fi putut fi potentiali clienti. Impactul acestor postari este 0 la fel ca si interactiunile asupra paginii.

REPROIECTAREA CAMPANIEI DE PUBLICITATE ONLINE PENTRU LUMANARI SCULPTATE HAND-MADE

Pentru imbunatatirea promovarii lumanarilor sculptate pe Facebook am analizat situatia pana la acel moment si am planificat strategia pentru parcurgerea urmatoarelor etape:

Evaluarea prezentei situatii

Fixarea obiectivelor

Elaborarea strategiei

Evaluarea rezultatelor obtinute in urma campaniei

In cadrul etapei de evaluare am analizat situatia din cei 3 ani de la lansarea paginii. Am observat faptul ca produsele pe care eu doream sa le comercializez nu au ajuns la utilizatorii Facebook asa cum ar fi trebuit, deoarece pe aceasta pagina nu existau postari frecvente care sa aduca in atentie mereu potentialului client faptul ca exista aceste produse, ba chiar mereu altele noi.

Pentru inceput am sters toate postarile anterioare inlocuindu-le cu alte poze editate profesional. Am creat si am adaugat la poza de profil un logo dar si un slogan pentru pagina. De asemenea, denumirea paginii s-a modificat din Lumanari Sculptate Colorate Bucuresti in Lumanari Sculptate Colorate.

Am putut observa insa profilul persoanelor care au apreciat pagina de Facebook pana la momentul repoiectarii campaniei. Acesta arata astfel:

Majoritatea persoanelor care apreciaza pagina de Facebook sunt de sex feminin, cu varsta cuprinsa intre 25-34 ani.

Figura 5 – Profilul persoanelor care apreciaza pagina

Reproiectarea campaniei de publicitate online pentru pagina de Facebook Lumanari Sculptate Colorate am inceput-o in data de 19 martie 2016. Am urmarit statisticile in perioada imediat urmatoare pentru a vedea daca informatia a ajuns la utilizatorii Facebook.

Am constatat ca in perioadele in care pe pagina de Facebook Lumanari Sculptate Colorate nu a fost postat nimic, intereserul publicului dar si interactiunile pe pagina au scazut. Asadar, am incercat sa mentin interactiunile utilizatorilor de Facebook cu pagina mea la un nivel cat mai inalt.

In primele sapte zile, respectiv in prima saptamana de la inceperea reproiectarii paginii de Facebook, am avut o crestere a aprecierilor cu 140% comparativ cu perioada precedenta si impactul asupra postarilor a crescut cu 623, respectiv 307%.

De asemenea interactiunile utilizatorilor de Facebook cu postarile de pe pagina de lumanari sculptate au crescut cu 1 798, respectiv cu 185% fata de perioada anterioara repoiectarii campaniei.

Figura 6 – Statistici prima saptamana dupa reproiectare

Toate aprecierile si vizitele pe pagina de lumanari sculptate avute din partea utilizatorilor de Facebook s-au datorat postarilor de pe pagina care au fost doar de tip organic. Nici una din actiunile intreprinse pe pagina nu a fost platita.

Figura 7 – Impact total in 7 zile

In numai o saptamana de la inceperea reproiectarii paginii de Facebook numarul aprecierilor a crescut de la 192 la 225.

Profilul celor care apreciaza pagina a ramas neschimbat fata de cel anterior. In concluzie acelasi tip de persoane sunt interesate de lumanari sculptate si anume:

Majoritatea persoanelor care apreciaza aceasta pagina sunt de sex feminin, cu varsta cuprinsa intre 25-34 ani, provin din Bucuresti, Romania si vorbesc limba romana

Datorita statisticilor create de Facebook am putut afla si ora de varf, ora la care cei mai multi dintre utilizatorii retelei sociale vad postarile paginii de lumanari. Intre orele 21:00 – 22:00 fanii paginii sunt online.

Pentru a mentine aceasta pagina in atentia utilizatori5lor si pentru a creste numarul interactiunilor cu aceasta am avut postari de diverse tipuri in fiecare zi. Am incercat sa atrag interesul catre lumanari chiar si acelor persoane care poate nu erau atat de fascinate de acest subiect, postand periodic informatii si filmulete despre modul in care acestea se realizeaze, dar si materialele folosite.

Datorita faptului ca aceasta reproiectare a paginii s-a desfasurat in perioada Pastelui am profitat de acest lucru si am postat filmulele si articole diverse cu tema sarbatorilor. Am creat si o oferta cu reduceri de 15% pentru achizitia de produse in perioada imediat urmatoare. Aceste actiuni pe pagina au adus la cresterea impactului si a interactiunilor pe pagina, fapt care pana in final si-au atins scopul propus, acela de a comercialza produsele prezentate.

Perioada pe care am analizat-o a fost de o luna, intre 19.03.2016 – 19.04.2016. In acest timp am urmarit cresterea intereseului a noi utilizatori de Facebook pentru pagina Lumanari Sculptate Colorate.

Profilul celor care au apreciat aceasta pagina a ramas neschimbat de la inceput pana la sfarsit. Majoritatea celor care au apreciat pagina au fost persoane de sex feminine, cu varsta cuprinsa intre 25-34 ani. Cei mai multi, respectiv 78% din totalul celor care au apreciat pagina, au accesat platform folosit un dispozitiv mobil.

Pe aceasta perioada de o luna, impactul a crescut cu 400%, respectiv 964 de persoane au vazut pagina, iar 4 879 utilizatori au vazut postarile, adica o crestere de 330% fata de perioada precedenta.

In numai o luna numarul total de aprecieri a ajuns la 250, iar acesta continua sa creasca.

OBIECTIVELE CAMPANIEI DE PROMOVARE

Principalul obiectiv urmarit prin reteaua sociala Facebook este acela de a creste vanzarile produselor fata de perioada precedent cand nu exista nici un fel de publicitate. De asemenea un alt obiectiv important este acela de a creste vizibilitatea paginii, a vizitatorilor, a aprecierilor lor fata de aceasta, incercarea de a imbunatati comunicarea cu clientii, raspunderea in timp util la comenzile clientilor.

Similar Posts