Cămăși Art Nouveau

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ARTĂ

DOMENIUL: MODA DESIGN VESTIMENTAR

FORMA DE INVATAMANT IF

LUCRARE DE LICENȚĂ

Oradea

Anul 2015

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ARTĂ

DOMENIUL: MODA DESIGN VESTIMENTAR

FORMA DE INVATAMANT IF

CĂMĂȘI ART NOUVEAU

Oradea

Anul 2015

Introducere

Am ales tema "Cămașa Fantezie Art Nouveau" în dorința de a o dezvolta și de a schimba concepția omului despre cămașa simplă care nu poate fi supusă la diferitetransformări, care este fixă. Doresc să demonstrez că această piesă poate fi purtată oricând/oriunde și poate fi modificată în orice mod, păstrându-și astfel ținuta șirenumele. Totodată am simțit nevoia de a aduce ceva nou acesteia, de a o îmbunătăți și a o trimite la un alt nivel, unul puțin mai îndrăzneț, mai excentric, dar în acelașitimp elegant.

Această colecție este destinată femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, iar că și gamă cromatică am considerat ca fiind potrivite culorile deschise, plăcute cum ar fi: movul, rozul, cremul, verdele pastel dar și o pată de culoare care să dea viață colecției, de exmplu: roșul.

Cămașa are o istorie și o evoluție destul de bogată, fapt pentru care am considerat că poate fi exploatată la maxim, intervenind cu influențe din orice curent artistic, omulneputând să se plictisească în momentul în care o privește.

Studiind mai detaliat istoria și îmbunătățirea acestei piese vestimentare am aflat că aceasta în momentul apariției sale și mult timp după a fost utilizată doar ca șilenjerie de corp sau cămașă de noapte, fiind mai târziu dezvoltată, adăugându-i-se gulerul și manșetele.

Unul dintre motivele pentru care am hotărât să aleg și să dezvolt această temă a fost curiozitatea legată de părerea oamenilor și a modului de percepere a acestora cu privire la cămașă. După realizarea colecției, oare purtătoarele de cămăși vor fi mai îndrăznețe? Vor avea curajul să fie mai libere privind vestimentația lor?

Îmi propun să amintesc de un alt motiv pentru care am ales această temă, acel al pasiunii mele pentru cămașa feminină despre care consider că este rafinată, și acel alarhitecturii orașului Oradea în care predomină stilul secession.

CĂMAȘA CA ARTICOL VESTIMENTAR

Generalități

Cămașa este un articol vestimentar care acoperă trunchiul. Este realizată cu mâneci lungi sau scurte. Conține guler, ștei, butoniere, nasturi, manșete. Nu are căptușală.

Cămașa pentru femei este de mai multe tipuri: slim fit, clasică, etc., ea fiind purtată și peste pantalon, dar până la începutul aniilor ’90, acesta era un semn vulgar. Cu timpul, oamenii au început să o poarte pe sub pulovere. Prima cămașa conservată, a fost descoperită în Egipt, și datează din anul 3000 î.Hr.

Cămașa în istoria vestimentară

În Roma Antică femeile purtau cămașa ca și lenjerie, prevăzută cu mânecă lungă și variază în funcție de statutul social. Aceasta a aparut în secolul al III-lea.

Cămășile erau realizate din bumbac, cânepa și in. În Evul Mediu era purtată doar ca și lenjerie si cămașă de noapte. Oamenii ținând foarte mult la igiena lor, cămășile erau albe si fierte. Erau împodobite cu o mulțime de motive ornamentale.

Biserica obliga femeile să îșî acopere sânii cu cămașa, iar pe dedesubt, în cazul în care pieptul era proeminent, trebuia să fie strâns cu o eșarfă, pentru a-și ascunde feminitatea.

În secolul al XV-lea, la cămașă se adaugă gulerul și devine haină bărbătească. Începand cu secolul al XVI-lea, articolul vestimentar se dezvoltă: este evidențiată prin decolteurile adânci, pătrate, si încep să fie confecționate din țesături fine, cum ar fi mătasea și sunt decorate cu dantele, volane, manșete si curelușe care se leagă la brâu. Apar butoanele, și diferite modele pliate. Dupa secolul al XX-lea, cămașa devine mai confortabilă, și este purtată din ce in ce mai mult de către femei. Piesa începe să fie realizată și din dantelă, fiind bogat decorată.

Cămașa este caracterizată prin materialul din care este confecționată. După cum specificasem, primele cămăși apărute erau realizate din fibre naturale: bumbac, cânepă, urzică, in, iar mai apoi s-au dezvoltat, fiind compuse și din alt fel de materiale, cum ar fi mătasea ( doar cei cu un statut social ridicat își permiteau ) , din dantelă bogat decorate și ornamentate. Ele erau albe, pentru evitarea îmbolnăvirii pielii. Printre țesăturile naturale (de exemplu bumbacul) s-au inserat și unele chimice (cum ar fi materialele sintetice) pentru a le reda elasticitatea. Era foarte utilizat bumbacul egiptean dar și poplin-ul (mai târziu fiind materialul de bază pentru cămașă).

Este remarcată spre sfârșitul secolului al VIII-lea, având forma de T. Din Renaștere, cămașa devine un semn de distincție socială.

Gulerul a devenit un element esențial pentru cămașă și există diferite tipuri: clasic, cu o înălțime de 6-7 centimetrii, și cu unghi de 9-10 centimetrii; gulerul italian, gulerul aripă, gulerele pe gât.

Apare gulerul fix sau detașabil. Din secolul al XVIII-lea, cămașa nu mai este purtată doar ca și lenjerie de corp, gulerul modificându-se, decorat cu broderie și dantelă, fiind foarte mare. În timp se aplică modificări asupra lui, și se micșorează considerabil, așa cum este în zilele noastre.

În trecut, cămășile nu erau produse în fabrici, în număr mare, ci doar la croitor. Pentru multă vreme, această piesă a fost una simplă, mai târziu modificându-se, croită după forma corpului și vopsită după bunul plac al purtătorului.

După Primul Război Mondial, cămașa a suferit transformări radicale: a apărut primul model cu tăietură pe mijloc, prevăzută cu nasturi, mâneci scurte, îndrăznețe și buzunare pe piept. În prezent, stilurile și modelele sunt nelimitate: diferite modele de guler, texturi, și sunt purtate atât de bărbați cât și de femei.

Cămașa feminină a fost introdusă de către Marie Antoinette la începutul anului 1780, ea fiind regina Franței, fiica cea mai mică a lui Francisc I, Împăratul Imperiului Roman, și a Mariei Theresa, Regina Ungariei și a Boemiei. Maria Antonia Josepha Johanna era descrisă ca ”micuță”, fiind căsătorită încă de la frageda vârstă de 15 ani cu Ludovic al XVI-lea al Franței. Ea este cunoscută mai mult după vulgaritățile sale legendare (fiind acuzată de incest cu fiul său, de trădare, și de întreținerea de relații cu numeroși bărbați). Toate aceste motive au dus la declanșarea Revoluției Franceze. Ea a murit executată prin ghilotinare în 1793.

Cu trecerea secolelor, cămașa dobândește un rol important în vestimentația umană, povestea începând de la simplul croi al ei, când se făcea o gaură pe o bucată de pânza, pentru a-l sprijini de gât, ca un fel de poncho din zilele noastre. În anii 200-500 aceste cămăși erau defapt niște tricouri cu manecă scurtă.

În Egiptul Antic acestea erau foarte largi, drapate, numite tunici, strânse în mijloc cu niște ace. În Roma Antică erau purtate ca și lenjerie sub hainele lor de piele. În Evul Mediu este o tunică in formă de T, iar mai târziu apare posibilitatea de a alege între un guler fix și unul detașabil. În secolul al XV-lea, cămașa este creată dintr-un in foarte subțire, încheiat la gât cu șnur mic și cu volane ornamentale. Prin anii 1500, cămașa devine un semn de distincție socială, gulerul având o formă destul de înaltă, cu marginile plisate. Această formă se păstrează până aproximativ în secolul al XVII-lea, când gulerul si manșetele încep a fi decorate cu dantelă. Mânecile cămășii sunt largi și umflate, strânse la coate și la încheieturi cu panglici. Până in secolul al XVIII-lea, acest veșmânt era purtat ca și lenjerie de corp, dar trece la o altă modalitate de a fi purtat. La sfârșitul acestui secol, încep a fi purtate cravatele in jurul gâtului. Din secolul al XIX-lea, gulerele si manșetele vor fi apretate. De la mijlocul secolului, cămașa e taiată exact după forma corpului, iar începând cu anii 1900, ea va fi decorată cu dungi, vopsită cu diverse culori, albul rămânând în continuare cel mai apreciat și cel mai bine vândut, fiind luat ca și un semn de prosperitate.

După Primul Război Mondial, tipul de cămașă cu nasturi in față devine popular, deși primul model de acest fel a fost introdus de către casa de modă Brown, Davies & Co., 1871. În anul 1920, gulerul apretat este înlocuit de cel moale, confortabil. După al doilea Război Mondial, cămășilor li se aplică buzunare și seamănă foarte mult cu tricoul. Abia în anul 1950 dispar treptat balenele gulerului, astfel el devenind mai moale, mai flexibl. În 1960 apar mai multe tipuri de cămăși: cele polo si neo-dandy. Prin anii 80, cămașa intră în vizorul designerilor, pe care o vor exploata din plin; le vor adăuga broderii și volane, apărând diferite modele excentrice.

În zilele noastre, cămașa este purtată atât de bărbați, cât și de femei, la muncă, sau în orice alte împrejurări, având o varietate de modele din care să aleagă purtătorul.

În Anglia, anul 1871, casa de modă Brown, Davies & Co., a dezvoltat profund piesa vestimentară. Până în acel moment, oamenii purtau tricouri asemănătoare cămășilor, cu nasturi la gât, nu și la piept. Cu siguranță în acea perioadă, cămașa a fost un articol vestimentar esențial pentru bărbați, pe care le purtau sub jachetă, ele fiind albe, dar mai târziu au început a fi vopsite în culori pastelate. Albul era un semn de puritate, de bogăție.

Cu timpul, oamenii au avut dorința de a modifica cămașa, voiau să scoată din tiparul ei gulerele și manșetele pentru a evita spălarea zilnică și schimbarea accesoriilor articolului. Materialul cel mai des utilizat în confecționarea cămășilor era bumbacul.

După secolul al XIX-lea, cămașa devine mai simplă, mai confortabilă. Acest lucru dă naștere costumului, motiv pentru care apar diferite ornamente pe cămăși. Această piesă vestimentară a ajuns sa fie și uniformă militară; s-au dezvoltat o mulțime de tipuri de guler. Cu toate că, cămașa nu era foarte apreciată și cunoscută, aceasta a ajuns să se adapteze la toate activitățile umane, și nu lipsește din garderoba noastră, fiind o piesă vestimentară de bază, indiferent de ocazie. Se produc din diferite materiale pentru a satisface nevoile și preferințele omului care dorește să le poarte. Cămașa a suferit schimbări majore prin anul 1930: a apărut buzunarul pe piept, modificarea gulerului, manșetei, etc. Modelele preferate ale purtătorilor sunt cămășile cu mânecă lungă. La cămășile bărbătești este necesară întărirea gulerelor, introducând balene late cu vârful ascuțit în colțurile gulerului. Un punct important sunt butonii. La evenimente importante, în trecut, aristocrații și burghezii purtau cămăși albe cu guler înalt, cu o jachetă/sacou de culoare închisă, sau gri deschis.

Materialele din care sunt confecționate cămășile diferă în funcție de anotimp: primăvară-vară, se poartă bumbacul, mânecile scurte, gulerul nu este strâmt pe gât, cu pantaloni scurți sau bermunde, iar în perioada rece a anului, se poartă lâna, stofa sau bumbacul.

Cum se poate purta o cămașă în funcție de ocazie?

La birou, la locul de muncă, bărbații accesorizează cămașa cu o cravată. Acest stil este unul destul de elegant, putând fi purtat și în alte împrejurări, cum ar fi la o petrecere, la o cină, etc. La cămașă se poate adăuga si papionul, indiiferent de sex, lăsată peste pantalon, doar în cazul blugilor, dar și atunci, depinde de model.

Toată lumea are cel puțin o cămașă în dulap, pe care o poartă deseori când dorește să fie eleganți. Ceea ce nu știu însă, este că, această piesă vestimentară este una foarte veche, cu un istoric bogat, care a existat încă dinainte de Evul Mediu, dar care la un moment dat a fost purtată doar ca și lenjerie de corp. La acea vreme, cămașa nu avea guler, manșete, ci doar o cusătură de care putea fi strânsă, sau nasturi.

ART NOUVEAU ÎN ISTORIA ARTEI

Generalități și caracteristici

Art Nouveau-ul a fost un stil de artă inovator care a intrat în modă aproximativ în anul 1890 și a fost considerat a fi revoluționar. Această mișcare a fost înlocuită de curentul Art Deco în anul 1920 dar până atunci, stilul Art Nouveau s-a dezvoltat destul de puternic. A fost remarcat în anul 1900 la Expoziția Universală din Paris. Acest curent este bazat pe niste idei fanteziste, de aceea a fost considerat probabil puțin lipsit de rațiune. Liniile reprezentative Art Nouveau-lui sunt cele decorative, înalte, ondulate de vegetație, de lumină.

Scopul curentului artistic a fost de a înfrumuseța mediul înconjurător, nicidecum de a separa artele plastice de cele decorative, căutând un limbaj artistic nou având o mulțime de interpretări stilistice.

Art Nouveau-ul aduce elemente decorative noi o data cu apariția lui, de aici si pornește termenul de ”artă nouă”, elemente care mai târziu vor fi utilizate în orice formă artistică. Elementele organice, curbate sunt specifice Austriei si Scoției, dar în același timp, în Belgia, acest stil a fost promovat de către ”Les Vingt” și ”La Libre Esthetique”, iar în Germania stilul a fost popularizat de către o revistă săptămânală de artă din Munchen numită ”Jugend”. În Franța, stilul Art Nouveau era cunoscut după numele ”Le stil moderne” sau ”Le stil nouille” din cauza elementelor curbate, care, zic francezii, sunt în ”stil tăieței”.

Deși originele Art Nouveau-lui sunt neclare, istoricii cred că rădăcinile sale provin din arta engleză și au fost promovate de către istoricul William Morris.

Istoricii spun ca Art Nouveau-ul a preluat elemente din Romantism și Simbolism, dar le-au tratat într-un mod diferit, aducând materiale noi pentru prelucrat.

În acest context putem aminti câteva nume ale unor artiști reprezentativi curentului, cum ar fi Arthur Heygate Mackmurdo, care este considerat de către istorici primul designer care a pus amprenta Art Nouveau-lui în lucrările sale; Antoni Gaudi, un arhitect cunoscut care a încercat să combine elementele vegetale fine, cu duritatea materialelor de construcție și monumentalitatea clădirilor pe care le-a creat. Clădirile lui Mackmurdo sunt inspirate din lumea naturală, de asemenea și mobilierul creat de el care este bogat ornamentat cu elemente de vegetație, frunze, dar și păsări. Elementele din Art Nouveau au fost mai frecvent utilizate în crearea bijuteriilor, vaselor, ustensilelor casnice, mobilă, corpuri de iluminat. Designerii interiori ai Art Nouveau-ului au preluat unele caracteristici ale stilului Rococo, cum ar fi flăcările, texturile și formele vegetale stilizate.

Algele marine și insectele au fost de asemenea elemente des utilizate dar și bucățile mari de fier, stilizate și modelate într-o formă neregulată.

Curentul Art Nouveau s-a născut în Europa de Vest în anul 1892, dintr-o mișcare importantă din artele decorative, nefiind atât de spontană precum se credea. Oamenii se săturaseră de banalele modele și decorațiuni, fapt care i-a determinat pe artiști să caute metode mai deosebite decât modelele stilurilor anterioare. Dorința de a reinventa artele decorative a fost din ce în ce mai mare pentru artiști, din motivul că, acestea erau aproape inexistente în epocile precedente. În trecut, tot ce era făcut de mâna omului, își avea propria ornamentație, stil și elegantă, însă, din secolul XIX oamenii nu s-au ocupat de nimic altceva decât de ceea ce ținea de funcționalitate și elegantă, stilul și ornamentația nemai punându-se în calcul.

Mișcarea Art Nouveau nu a fost luată prea mult în considerare, până la Expoziția Universală din 1889. Atât mobilierul cât și obiectele, erau foarte avansate la capitolul ornamentație. Stilul a fost remarcat și în străinătate; în Anglia, cât și în Belgia, Germania și Austria, Olanda și Danemarca, o mulțime de magazine cu opere din stilul Art Nouveau au fost destul de cunoscute și apreciate, însă, cu toate acestea, stilul artistic a fost diferit în funcție de țară și de stilul de viață.

În Anglia, arhitectura a fost predominant în stilul grecesc și roman, dar, după Revoluție, arta a revenit la stilul englezesc datorită apărătorilor principali ai perioadei, John Ruskin și William Morris. Nu trebuie să îi uităm nici pe arhitecții Philip Webb și Walter Crane, în jurul cărora s-a format o generație de artiști nemaipomeniți. În Belgia, doar patru artiști au avut o influență majoră, aceștia fiind Victor Horta, Paul Hankar, Henry Van de Velde și Gustave Serrurier Bovy, cel din urmă fiind unul dintre fondatorii școlii din Liege. Aceștia au adus în artă inovații bine studiate, chiar dacă aceste reproduceri erau destul de stângaci redate. La feronerii se crea un dans de curbe obsesive, care deseori erau destul de deranjante. Însă la belgieni, spre deosebire de englezi, dragostea pentru tradiție nu a fost la fel de puternică, ei punând mai mari baze pe proporția și confortul interioarelor. Acestea fiind spuse, Belgia a avut un rol important în mișcarea Art Nouveau, la fel și Anglia, de la ele raspandindu-se mai departe în Germania, Statele Unite ale Americii și Franța, iar mai apoi în Austria, Olanda și Danemarca.

În Franța, stilul Art Nouveau s-a manifestat puțin mai diferit, francezii concentrându-se puternic pe împodobirea formelor cu o ornamentație sculptată care să păstreze formă naturală a florilor. Mișcarea s-a răspândit în întreagă lume prin intermediul revistelor, acest fapt ducând la transformarea sa în stilul fiecărui oraș. De-alungul răspândirii sale, curentul Art Nouveau a primit mai multe denumiri cum ar fi: Secessionistil, Arte Joven, accentuandu-i ruperea de trecut. Acest curent are mai multe influențe, cum ar fi cele japoneze, gotice, islamice și cultice, dar cu toate acestea, Art Nouveau-ul s fost foarte bine primit, și în același timp privit cu scepticism,fiind considerat în multe cazuri mult prea sofisticat și ciudat.

Din categoria stilului Art Nouveau au făcut parte și mozaicurile, argintăriile și bijuteriile, ceramică dar și arhitectura, aceasta fiind opera lui Paul Sedille și Jean Camille Formige, care au avut curaj să introducă noi combinații cum ar fi talentul cu noutatea, dar și ornamente din fier sau ceramică în structura construcțiilor și a caselor. Art Nouveau a fost o artă originală, nouă, datorită englezilor, americanilor și belgienilor care au vrut să iasă din tiparul obișnuit unde se găseau doar forme plictisitoare, repetitive și construcții simple. Ei nu mai vroiau să respecte principiile clasice ale modelelor italienești și grecești, arhitectura noului curent fiind tinerească, iar în paleta lor de culori intrând culorile pastelate și materialele rafinate.

Mișcarea Art Nouveau s-a dezvoltat și sub formă de afișe, ilustrații sau cărți, datorită nevoii de publicitate, afișele fiind bogat colorate, cu linii armonioase și grațioase. Această perioada a fost una de inovație și iluminare, interioarele fiind decorate cu sticlă, care dădea impresia de prezența unor pietre rare cum ar fi jadul, iar lămpile de iluminat, asuptra cărora Tiffany și-a pus amprenta, erau realizate din sticlă de opac în diferite forme și culori.

Pictura

În pictură, Art Nouveau-ull își pune amprenta într-un mod dinstinctiv și unic, adăugând motive naturale, acestea fiind exploatate și extinse la maxim. Aici găsim numeroase forme ornamentale, începând de la ierburi marine, forme ale insectelor până la curbele care se regăsesc în păsări sau diferite animale. Putem recunoaște automat o pictură a secessionismului prin liniile dinamice, înfloritoare caracteristice curentului.

Liniile din pictură Art Nouveau-ului sunt descrise că fiind pline de viață și energie, care par să crească dezvoltând niște ramuri și plante cu terminații sub formă de bici. Aici avem mai mulți reprezentanți cunoscuți și talentați, cum ar fi Gustav Klimt, Fernand Khnopff, Jan Toorop și Aubrey Breadsley.

Putem vorbi despre Gustav Klimt, citându-l: "Nu sunt interesat de un autoportret. Ce subiecte pentru picturi mă interesează? Alte lucruri, în special femeile…" Acesta a fost un pictor și decorator austriac, și unul din fondatorii Secesiunii vieneze, alături de câțiva prieteni de-ai săi. Începând cu anul 1897. artistul și-a petrecut aproape toate verile în Austria, acest fapt oferidu-i ocazia și liniștea de a picta numeroase tablouri, în special peisaje.

Gustav Klimt a fost criticat din cauza picturilor sale erotice, realizându-le fără pic de subtilitate. Putem aminti despre unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale "Copacul Vieții", acesta fiind singurul peisaj pictat în perioada de aur a să. Din punctul de vedere al unor filosofi (ale căror nume nu sunt cunoscute), această pictură simbolizează legătura dintre cer și pământ. Conceptul de pom al vieții este ilustrat într-un mod îndrăzneț, ramurile încâlcite și dinamice creând un simbolism mitic. Crenguțele de viță de vie lungi crează o legătură între cer și pământ. Mulți plasticieni descriu tabloul că fiind o expresie a femininului și a masculinului, femininul din lucrare reprezentând creșterea, hrana și îngrijirea, iar masculinul este redat prin reprezentările falice. Din acest fapt rezultă că viața se naște, la fel și pomul, dar, cu toate acestea, în pictură găsim și păsări negre, fapt care simbolizează moartea; de aici putem deduce că totul are un sfârșit.

Tot la capitolul "Pictură" putem aminti un alt artist, mai exact pe Fernand Khnopff, care s-a născut în Belgia, fiind fiul cel mai mare al unui magistrat. Familia pictorului s-a mutat la Bruxelles, unde, cunoscutul artist a studiat dreptul la Faculte de droit la Universite Libre, iar, în paralel, frecventa niște cursuri de pictură. Mai târziu, Khnopff a renunțat la studiile de drept și s-a înscris la Academie des Beaux-Arts din Bruxelles. Acolo l-a cunoscut pe artistul James Ensor. Primele opere ale sale au fost peisaje, doar mai târziu a început să realizeze și portrete, devenind un portretist la modă. Khnopff, fiind inspirat de scrierile lui Gustave Flaubert, a pictat prima să opera simbolistă cu care a participat la fondarea grupului Les Vingt, în anul 1883, zece ani mai târziu grupul destramându-se. În 1890, Galeria Hanover din Londra a organizat o expoziție a lucrărilor lui Khnopff, perioadă în care acesta a participat la multe alte expoziții în Londra, Veneția și Paris. Cariera pictorului a influențat extrem de mult formarea și dezvoltarea curentului Art Nouveau.

Arhitectura

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, s-a răspîndit în intreagă Europă un stil care avea să se rupă de celelalte curente academice, dezvoltând o diversitate stilistică bazată pe originalitate, acest stil purtant variate denumiri, cum ar fi: "Art Nouveau" (în Franța și Belgia), "Sezession" (în Austria), "Modern Style" (în Anglia), însă în România poartă numele de "Secession" sau "Arta 1900". Arhitectura acestui curent este caracterizată prin linia lungă și senzitivă, arcuită care ne trimite la imaginea algelor și a lianelor. Construcțiile au forme geometrice, rectangulare și epurate.

Una din calitățile arhitecturii Art Nouveau este posibilitatea expunerii elementelor din fier, putând avea funcție decorativă în special, accentuandu-se fațadele construcțiilor. Sticla era folosită împreună cu fierul, decorând și modelând scările și pereții interioarelor. O caracteristică specifică stilului este rotunjirea colțurilor construcțiilor interioare, dar și asimetria pe care o putem găsi la uși și la ferestre. Fațadele construcțiilor erau decorate cu plăci de ceramică, introduse de către Paul Hankar și utilizate mai apoi de către Otto Wagner în Viena, și de Joseph Olbrich la Darmstadt. Arhitectura Art Nouveau-ului este în general una plastică, cu puține influențe medievale, dar cu un caracter abstract care abuzează de fier și de sticlă.

Și în arhitectură avem o mulțime de reprezentanți, pe care îi putem enumera: Victor Horta, Henry Van de Velde, etc.

Artele Decorative

Arta Decorativă a fost inspirată de o multitudine de forme, structuri și linii extravagant curbate. Artiștii perioadei spuneau că această artă ar trebui să fie considerată un stil de viață. Aceștia doreau să combine artele plastice cu cele aplicate, chiar și pentru obiectele utilitare.

Gustave Serrurier-Bovy a fost un cunoscut decorator belgian, dar și unul dintre fondatorii școlii din Liege. Acesta a lucrat ca și designer de mobilier, iar mai apoi și-a deschis propriul atelier în orașul său natal. El importă din Marea Britanie piese de mobilier și obiecte decorative. Artistul a creat un mobilier simplu, din lemn, pe care l-a decorat cu șabloane, mobilierul primind numele de Silex, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală din Liege. Un alt cunoscut decorator a fost Charles Rennie Mackintosh, scoțian de origine, care a studiat arhitectura în orașul sau natal, și designul la Școala de Artă din Glasgow.

Prezența Art Nouveau în Oradea

Începând cu Evul Mediu, în Oradea s-au născut numeroase monumente cu diferite influențe ale unor stiluri cunoscute, cum ar fi goticul,renascentismul, stilul eclectic, barocul care a servit de asemenea la îmbogățirea arhitecturii orașului. Curentul secession a debutat în Oradea la începutul secolului al XX-lea și s-a încheiat în timpul primului război mondial. Timp de jumătate de secol, pe clădirile orașului nostru s-au imprimat accentele stilului Art Nouveau.

În Oradea avem o mulțime de construcții realizate în cadrul acestui curent, cum ar fi "Hotel Rimanoczy" cunoscut în prezent sub numele de Hotel Crișul Repede, realizat de către arhitectul Rimanoczy Kalman senior. În anul 1892, acesta a construit partea dinspre Criș, iar în 1893 a cumpărat și clădirea vecină, pentru a putea șapte ani mai târziu să construiască încă o parte. Etajul clădirii l-a amenajat cu 25 de camere, iar la parter a deschis o cafenea pe nume "Royal" (astăzi poartă numele de Restaurantul Oradea), decorațiunile interioare în stilul Artei 1900 păstrându-se până în prezent. Fațada hotelului reprezintă perioada de trecere de la clasicism spre eclecticism.

Hotelul Parc, situat pe Strada Republicii numărul 5, a fost inaugurat în luna martie a anului 1915 de către frații Weiszlovits, însă clădirea este mult mai veche. În locul acestui hotel, adică undeva prin anul 1737, s-a ridicat o casă mică, unde a existat și o farmacie. Acesta a fost un hotel de lux, datorită arhitectului Czoczek Alajos, cu 60 de camere. Fațada hotelului s-a modificat: s-au demolat stâlpii de sub balcon, s-a modificat acoperișul, dar din păcate, câțiva ani mai târziu s-au mai făcut modificări care au compromis structura de rezistență a construcției.

O altă clădire cunoscută este Vila Darvas-La Roche, lucrare în care sunt evidente influențele vieneze, realizată cu mult simț al măsurii și elegantă. Aici găsim contraste perfecte, colțuri din ceramică și smalț metalic, cu forme geometrice epurate.

Avem aici o altă clădire reprezentativă a Art Nouveau-ului în Oradea, care este Palatul Apollo, aflată pe strada Republicii nr.12, construită și ea în mare parte de arhitectul Rimanoczy, dar din cauza morții sale, clădirea a fost dusă spre finisare în anul 1914 de către inginerul Krausze Tivadar. Această construcție este formată dintr-un parter înalt și trei etaje, și are influențe secessioniste berlineze evidențiate prin arcurile sale frânte, acoperișul, și golurile din acoladă. La partea decorativă, găsim în acest palat elemente heraldice de tip german. În anul 2000, tâmplăria metalică a fost înlocuită cu una din lemn într-o formă autentică. Se spune că această clădire, este una dintre cele mai reușite dintre toate cele poziționate în centrul orașului.

Art Nouveau si creatia vestimentara

Elementele care m-au atras și determinat să îmbin cămașa cu stilul Art Nouveau au fost onduleurile stilizate, pe care le regăsim în feroneria și tapetele curentului. Aceste forme, înseamnă pentru mine libertatea de a accesoriza o piesă vestimentară după bunul plac. Aceste forme s-au dezvoltat timp de un secol, și nu țin cont de sezon. Mișcarea numită Art Nouveau a avut libertatea de a se exprima creativ, iar designerii au preluat mai mult din acest curent formele vegetale, aceste forme regăsindu-se atât în clădiri, cât și în colecțiile de haine. Regăsim acest curent în tot ceea ce ne înconjoară: mobilier, feronerii,etc.
Designeri care au preluat acest stil și l-au adaptat în propriile creații: Emilio Pucii, Tory Burch,Wren Scott.

Art Nouveau-ul a fost o mișcare artistică cuprinsă între secolele XIX-XX, și varia între artele decorative și arhitectură. Acest stil a avut scopul de a moderniza proiectarea, încercând să elimine stilurile anterioare, artiștii curentului având dorința de a imbunatarii designul, de a-l face mai modern. Cu toate că acest curent este considerat ca fiind excesiv ornamentat, a avut o influență puternică asupra artei și a stilului de viață.

Cu privire la vestimentație, ținutele de seară au fost cel mai bine adaptate stilului Art Nouveau. Designerii au accesorizat și împodobit rochiile cu elemente specifice perioadei, cum ar fi broderia sau dantela. Putem recunoaște câțiva designeri care au adoptat acest curent artistic, cum ar fi Jeanne Paquin, Maggy Rouff sau Paul Poiret.

Venind vorba de Paul Poiret, acesta a fost un designer vestimentar destul de influent, cu toate că, în primele decenii ale secolului XX, creațiile sale au fost trecute cu vederea. Poiret se axa pe simplitate și confort, realizând ținute feminine, senzuale. Acest designer a lucrat pentru casa de modă Doucet&Worth prin anii 1893-1903, de unde a plecat, în ideea de a-și deschide propria afacere. Paul a inventat chimonoul din blăniță, fapt pentru care a fost remarcat imediat. Idealul de frumusețe pentru designer a fost silueta subțire și înalta, asemenea soției lui.

Aici putem aminti de un alt designer cunoscut care s-a axat pe pe stilul Art Nouveau, integrându-l în creațiile sale vestimentare, fapt pentru care a fost foarte renumit: Mariano Fortuny y Madrazo. Acesta a muncit mai mult în Italia,unde a creat o serie de rochii din mătase. În anul 1889, designerul s-a stabilit în Veneția, unde și-a descus propriul atelier de creație, care a primit numele de Pallazzo Fortuny, în zilele noastre fiind actualul Muzeu Fortuny. Artistul și-a dedicat viața artei, și a excelat în numeroase domenii, deci nu doar în designul vestimentar, ci și în pictură, design interior, fotografie și arhitectură. El a inventat tehnici noi de vopsire textilă și de imprimare.

Pe la începutul anilor 1900, Fortuny a creat "eșarfa Cnossos", din mătase cu imprimeuti geometrice, iar mai târziu cu șapte ani acesta a creat cea mai spectaculoasă piesă în stil Art Nouveau: "haina Delphos", realizată din mătase, concepută după modelul grecesc vechi, adică o rochie lungă, simplă, împodobită cu mărgele. Ținutele sale erau bogat ornamentate cu motive florale,broderii și modele abstracte în culori turbate. Simplitatea și splendoarea pieselor lui vestimentare au constat în calitatea materialelor, în bogăția culorilor și în croiul perfect.

Din categoria artiștilor Art Nouveau mai fac parte și Tiffany, L

There are no sources in the current document.alique și William Morris, dar Fortuny a fost mai mult decât un designer vestimentar priceput, fiind și un designer de mobilier cunoscut.

În moda Art Nouveau predomină ținutele seducătoare, brodate, punându-se în valoare trupul feminin.

La expozițiile internaționale susținute la Chicago în anul 1893 și la Torino în anul 1911, moda a atras destul de tare atenția spectatorilor, fapt care a ajutat la promovarea comerțului internațional. În această perioada designerii au adoptat o serie de stiluri vestimentare: de la paltoane impermeabile, costume cu fuste la bluze cu guler scrobit alături de cravată și pantaloni până la genunchi. Acest fapt a dus la concluzia că, granițele dintre îmbrăcămintea masculină și cea feminină este un stil erodat. În acele timpuri se părea că modă a fost inversată, fapt care a adus acuzații cu privire la moda masculină, aceștia fiind considerați mult prea feminini; artiștii au încercat să extindă gama de culori.

Chiar și în instituțiile judiciare se purtau broderiile și culoriile vii, fapt pentru care oamenii instituțiilor au fost sancționați. Moda pe scenă era diferită de cea de zi cu zi. La spectacole, privitorii aveau voie să admire ținutele ore în șir, sau să le priveasca în ziare sau ilustrații, acesta fiind un mod esențial de promovare a modei prin ani 1900. Se spune că această perioada, a Art Nouveau-ului a conceput o modă pentru păcătoși: halate din satin, cu voaluri și pălării și machiaj realizat cu negru, ca și pentru vampiri.

Art Nouveau-ul a primit influențe non-europene, cum ar fi asimetriile specifice japonezilor, motivele vegetale ale indienilor și multe altele. Designerii acelei perioade au apelat și la stilul de îmbrăcăminte țărănească, acestea afirmându-se puternic în modă. Art Nouveau combină caracteristicile sale (formele naturale, și materialele convenționale) cu cele ale Modernismului. Acest curent s-a manifestat în întreagă Europă, cât și în Rusia, această răspândire ducând la o diversitate spectaculoasă cu privire la stil și modă.

COLECȚIA DE CĂMĂȘi FANTEZIE ART NOUVEAU

Metodologia abordării tematicii Art Nouveau în colecție

Pentru lucrarea de licență doresc să realizez o colecție de cămăși cu decorațiuni preluate din perioada stilului Art Nouveau, adică din secolul XIX. Aceste cămăși vor fi confecționate din

poplin (material utilizat pentru realizarea cămășilor, pentru a avea o ținută perfectă, pe corp) și bumbac. Vor fi modele unicat; deci nu vor fi o producție în serie.
Am ales această tema pentru că, din punctul meu de vedere, cămașa scoate în evidență eleganța, rafinamentul și feminitatea unei doamne/domnișoare, iar Art Nouveau-ul este un stil mai aparte, elegant de asemenea, care prin onduleurile caracteristice lui, pune în evidență corpul și formele unei femei. Am decis să optez la stilul Art Nouveau, pentru că, acest curent consider că mi se potrivește, fiind născută și crescând în orașul Oradea, unde acest stil este predominant, dar cel mai mult m-a atras castelul Schombrunn din Viena, această construcție fiind reprezentativă curentului ales, unde predomină eleganta și existența ornamentelor vegetale, ceea ce este caracteristic stilului. Ceea ce m-a făcut să aleg acest stil, pe care să îl abordez la cămășile pe care le-am creat, a fost feroneria, balustradele, tapetele interioarelor și decorațiunile cu care erau îmbrăcați pereții interiori sau exteriori ale construcților. Pe lângă ornamentele clădirilor, consider că și formele acestora și felul în care se desfășoară imită linia și onduleurile corpului, pe care doar o cămașă le poate reda perfect. În figura 13 avem un model de tapet din care m-am inspirat să aplic bentițe pe cămășile create, și să le așez în așa fel încât să semene cu acele modele din imaginea prezentată. Consider că este un gen de

ornament jucăuș, îndrăzneț, care definește caracterul unei cămăși, și a femeii care o poartă. În imaginea cu numărul 14, găsim niște picturi ornamentale pe perete, care decorează într-un mod plăcut interiorul, prin niște linii calme în culori calde. Din punctul meu de vedere, aceste linii calmează interiorul, și nu doar acesta, ci orice plan pe care este aplicat. Acest fapt m-a determinat să introduc aceste linii in colecția mea, îmblânzind puțin ideea de cămașa fixă, care nu poate fi modificată, dar și în ideea de a o duce pe o linie mai sălbatică, mai liberă. Aceste ornamente interioare, îmi dau senzația de curat, de liber, punând în același timp în valoare spațiul înconjurător, acest lucru încercând să îl sugerez și în colecția mea. La fel și în figura cu numărul 15, liniile cu care este împodobit acest tapet, sunt vesele dar în același timp calme. Reprezintă vegetația, motiv pe care l-am adăugat și eu la elementele decorative aplicate pe cămăși. Imitarea vegetației din figura 16 într-un mod aurit m-a atras foarte mult, ba chiar a fost printre primele imagini pe care le-am văzut cu detalii specifice curentului Art Nouveau, și de asemenea m-a convins să îl introduc în colecție. Acel model de vegetație din figura 17 l-am aplicat și eu pe cămășile pe care le-am creat, într-un alt mod, cu fodrite din tul sau aifas, îmbogățind piesa vestimentară dându-i un aer vesel, plin de viață, roditor, pe care îl exprimă defapt prezența frunzelor. Plecând de la ideea de feronerie și balustrade, în imaginea cu numărul 18, care de asemenea m-a inspirat, am încercat să imit formele și onduleurile găsite acolo. Aceste accesorii nelipsite ale clădirilor sunt realizate din linii rafinate, cu diferite curburi care ne lasă senzația de joacă, de veselie. Culorile cu care sunt realizate aceste ornamente m-au influențat și ele, determinându-mă să optez pentru niște nuanțe deschise,

plăcute, care care lasă o senzație de lejeritate cămășilor. Cu toate că aceste motive vegetale sunt foarte numeroase și dese, au un aspect plăcut pe un plan, de aceea am decis să le aplic și eu la fel de dese. Datorită formelor pline de ritm și dinamism, am reușit să dezvolt colecția mea de cămăși cuminți, într-una plină de viață, pe a cărei suprafață se dezvoltă diferite

forme care ne duce cu gândul la plante gata să înflorească, să se întindă pe întreagă suprafara a cămășii, asemenea balustradei din imaginea 18 și a motivelor vegetale (frunze) din imaginea 17, care par să nu se mai sfârșească, în dorința de a se extinde pe întregul plan. În curentul Art Nouveau regăsim și câteva influențe din stilul Rococo, de exemplu flăcările. Dacă privim mai atent la modul în care sunt realizate ornamentele vegetale, putem vedea acest lucru, de exemplu, la tapete. Observând modul în care sunt "aplicate" ramurile și frunzele pe acel plan, putem vedea că sunt compuse după o formă mai alungită asemenea unei flăcări, parcă ramificată, întinsă care te face să o urmărești din toate părțile, fiind interesat în ce parte/direcție te poate duce. Același lucru este și la balustradele curentului Secession, liniile sunt alungite parcă fără nicio restricție, ramificate de asemenea și par să semene cu iedera care se întinde pe o întreagă suprafață, dar și cu o flacără imensă care parcă explodează.

Decorațiile de pe clădirea din figura 19 m-au determinat să aleg pentru ornamentarea cămășilor niște benzi din aifas, lucioase parcă din mătase asemănătoare unei glazuri care pare să curgă pe întreagă suprafață pe care este așezată, asemenea ornamentelor văzute pe construcția din imagine. Aceste decorațiuni "glazurate" mă trimit cu gândul la ceva interesant care mă face să le explorez și să mă folosesc de ele îmbogățindu-le și dezvoltându-le până la descoperirea altor ornamente la fel sau poate și mai interesante decât cele descoperite de către mine până acum.

Feroneria secessionului este caracterizată printr-o gamă largă de forme naturaliste și organice, care mi-au dat libertatea să explorez geometria simplă a acestora, și să le aplic pe cămășile pe care le-am creat. Ca și în arhitectură, unele părți ale clădirilor au rămas neatinse, fapt pe care l-am preluat și aplicat deasemenea în colecția mea. Pentru mine această mică parte din Art Nouveau a însemnat ușurință de a mă exprima liber în lucrarea de licență utilizând forme ușoare, curbate și sinuase astfel ducând cămașa simplă la un alt nivel, unul mai dezvoltat.

Preluând liniile feroneriei, le-am aplicat pe creații într-un mod elegant pe suprafețele lucioase și nu numai, după care am folosit bendițe din aifas care sunt și ele lucioase, acesta fiind motivul pentru care am dorit să imit perfect rafinamentul și ordinea prin care sunt caracterizate liniile din această categorie. Luând astfel în considerare cunoștințele mele legate de feronerie, am hotărât să combin liniile acesteia cu modelele de pe tapetele specifice curentului (ele fiind toate inspirate din natură, conținând elemente vegetale, frunze și alge marine), din dorința de a obține un ornament plăcut și niște forme neregulate pe care la urmă să le aplic pe cămășile proiectate, realizând o colecție bogat și echilibrat decorată.

Demersul cromatic

Se spune că în anul 1666, un om de știință englez pe numele de Sir Isaac Newton a descoperit că lumina separă toate culorile. Tot cu ajutorul luminii sau descoperit și culorile complementare de exemplu: roșul combinat cu galbenul duce la obținerea portocaliului.

Interpretând din punct de vedere psihologic efectul culorilor asupra noastră, se spune că acelea calde dau o senzație de nervozitate, de furie și ostilitate, pe când cele reci ne calmează dar în același timp ne pot da o senzație de indiferență sau de tristețe. Totodată, culorile au și un efect terapeutic, roșul fiind folosit pentru stimularea minții și pentru accelerarea circulației sângelui, albastrul pentru tratarea bolulor și îndepărtarea durerii, iar portocaliul este folosit pentru vindecarea bolilor de plămâni, pe când galbenul este utilizat pentru purificarea corpului și indigoul pentru tratarea problemelor pielii.

Cât despre simbolistica acestor culori, știm toți că tot ceea ce ne înconjoară are o culoare, pe care o alegem în funcție de ceea ce ni se potrivește, ceea ce ne reprezintă sau ne caracterizează. Fiecare culoare este definește un tip de personalitate.

Roșul este o culoare puternică care atrage automat atenția privitorului. Se consideră că persoanele care poartă această culoare sunt îndrăznețe, stăpâne pe sine și pe situație. Este culoarea pasiunii, și ajută la mărirea presiunii sângelui și a respirației. Roșul descrie omul activ, competitiv și intelectual. Aceasta naște sentimente extreme și da senzația de putere, dar și de agresiune. Încăperile care sunt vopsite în roșu atrag și te fac să pierzi noțiunea timpului, motiv pentru care cazinourile și restaurantele sunt îmbrăcate în aceasta; atrag clienții și îi fac să uite de timpul pierdut acolo.

Toată lumea asociază verdele cu banul, motiv pentru care această culoare este una potrivită realizărilor financiare. Verdele are un efect de bună dispoziție, de relaxare și echilibru care facilitează "deconectarea nervoasă". Această culoare este acea a speranței și caracteristică tipului de om pasiv și reținut, exprimând concentrare și siguranță.

Movul este culoarea indiferenței pe când rozul este culoarea dragostei, a sexualității. Aceasta are rolul de a calma sentimentele. Rozul deschis marchează dezvoltarea intelectuală, fiind o culoare potrivită domeniului investițiilor.

Albastrul este o culoare a intelectualului, este liniștită, fapt pentru care este folosit la vopsirea dormitoarelor. Această este caracteristică omului pasiv și sensibil, dar în momentul când este utilizată în exces, ea duce la depresie. Albastrul se caracterizează prin profunzimea trăirilor și se folosește pentru îmbinarea mai multori culori, iar albastrul deschis sugerează nevoia de odihnă dar și setea de cunoaștere. El marchează liniștea interioară, pe când violetul este culoarea suferinței, a paranormalului. Această culoare descurajează și produce tristețe.

În schimb, albul semnifică noutatea, curățenia și vindecarea. Acesta reprezintă puritatea și are un efect de inocență, de răceală, de pace, sobrietate și împăcare. Albul crează o stare de confort, de bună dispoziție.

Griul sugerează putere în domeniul financiar, motiv pentru care bancherii sunt îmbrăcați în haine de culoare gri.

Cu privire la gama cromatică pe care am ales-o pentru această colecție, am încercat să o echilibrez combinând astfel culorile calde cu cele reci, și accentuând-o cu un strop de viață cum ar fi roșul sau rozul neon care să îi dea o notă de pasiune și feminitate.

În imaginea alăturată (fig.20) avem mostrele de materiale și culori pe spre care mi-am îndreptat atenția, mergând mai mult pe rozuri și pe movuri, acestea fiind niște nuanțe plăcute dar și feminine, care consider că se pot purta indiferent de vârstă. Din larga paleta de culori am preluat următoarele: roz incarnadin, crem fildeș, mov colombin, verde de apă, roșu stacojiu, alb zăpadă, gri bej și albastru de chiciură, iar pentru bendițele cu care am ornamentat cămășile am ales culorile: alb roșcat, roz piersică, verde smaragdin, albastru petrol, argintiu, albastru celest, mov glycine, roz drajeu, vișiniu și roșu aceste culori care se poarta vara, deci sunt specifice anotimpului.

Culoarea vestimentației noastre are un rol foarte important în echilibrul termic al organismului uman.

Astfel absorbtia de căldură raportată la culoarea crem este de doar 2%, pe când la galben crește la 4%. Verdele are însă o putere de absorbție de 42%, iar roșul de 68%, aici deja disconfortul este tot mai accentuat. La albastru procentajul se ridică până la 98%, pe când îmbrăcați în negru putem spune că ne topim, acesta având o absorbție de căldură de 208%, unde putem afirmă că o haină de culoare neagră absoarbe mult mai multă căldură decât una albă.

Demersul compozitional

Cu privire la demersul compozițional, pentru lucrarea de licență am realizat o colecție unitară de cămăși feminine în care am aplicat motivele vegetale regăsite în feroneria și tapetele specifice stilului Art nouveau. Pentru obținerea acestei colecții am folosit repetiția, un ritm cromatic echilibrat, alternanța decorativă, gradatia bendițelor aplicate și suprapunerea.

Pt fiecare cămașă am obținut un ritm al repetiției bendițelor care au format frunzele și meandrele specifice curentului, acestea fiind regăsite pe clădirile și tapetele secessionului.

Recurgând la niște materiale în culori de vară, pline de viață, am utilizat bendițe ale căror nuanțe să fie în concordanță cu cele ale materialelor, astfel creând un ritm cromatic armonios, în degrade.

Cât despre repetiție, am cusut bendițele una lângă cealaltă pentru a forma frunzele și formele pline, care să fie vizibile și să se înțeleagă la ce idee se referă. Aceste motive naturale le-am repetat pe fiecare cămașă în moduri diferite cu materiale diferite pentru a reuși să ajung la forma elementului dorit. Nu doar la aplicații am folosit repetiția, ci și la tipare, pe care am hotărât să îl folosesc la proiectarea mai multor cămăși din colecție, însă cu intervenția unor mici modificări la terminații, la mâneci, gulere etc. Repetând bendițele pentru formarea frunzelor, am considerat că acestea trebuie delimitate în așa fel încât să nu deranjeze când sunt privite, creând astfel un degrade atât al culorilor cât și al dimensiunii acestora. Obținând acea trecere de la o nuanță la o alta, am reușit să formez un volum, perceput ca fiind tridimensional, echilibrând astfel culorile închise cu cele deschise unde am încercat să fac o trecere subtilă de la una la cealaltă.

Elementele aplicate pe cămăși sunt compoziții decorative, dinamice, acest lucru fiind subliniat de prezența liniilor ondulate și întretăiate care reprezintă natura vie prin prezența frunzelor. Înglobarea unitară și armonioasă a elementelor în forme compoziționale au fost făcute în scopul obținerii unor expresivități plastice. Aici, repetiția este un procedeu de compunere a unor motive organice, ținând cont de ritm și cadență.

Am utilizat alternanța decorativă obținând astfel un registru cromatic armonios. Elementele dobândite în urmă alternanței formează o compoziție deschisă, cu toate că simetria este prezentă pe unele părți ale cămășilor. Am dobândit o succesiune de elemente diferite că formă, culoare, poziție și mărime.

Pentru obținerea și evidențierea ramificaților frunzelor, am utilizat un ritm cromatic jucăuș, cu un contrast de clar-obscur între roz și vișiniu. În acest context, am apelat la gradația de materialitate, unde marginile fodritelor au fost tăiate mai înguste, și pe măsură ce am înaintat cu bentițele spre mijloc, ele cresc în înălțime, creându-se tridimensonalitatea și volumul. Am dorit să redau elementele organice așa fel încât să pară vii, să nu fie doar niște materiale aplicate pe cămașă într-un mod negândit, ci am insistat să creez un anumit joc de fond, unde compoziția este bazată pe o rețea în care motivele decorative sunt organizate în funcție de legile artei decorative. Aplicațiile au forme elaborate pe baza sugestiilor din natură, formând astfel un ornament vegetal care este specific stilului secession.

Materialitate

Așa cum suntem obișnuiți, când dorim să cumpărăm o cămașă, ne uităm la materialul din care aceasta este confecționată, întotdeauna alegând-o pe cea care este mai plăcută la atingere, și la care vedem că materialul din care este realizată este rezistent, punându-ne în valoare corpul și formele sale. E evident că nu vom cumpără o cămașă realizată dintr-un material slab, de proastă calitate care se scămoșează și se rupe ușor. De aceea, cele mai calitative și lejere la purtare sunt cămășile confecționate din bumbac sau puplin. Facem această alegere datorită ușurinței cu care putem întreține și păstra o cămașă din bumbac, uzandu-se mult mai greu decât una dintr-un material sintetic. Întreținerea acestora este legată de factorii chimici (acizii și substanțele care se află în detergenții cu care o spălăm), factorii ambientali (temperatura, intensitatea luminii la care este expusă cămașa) ori acțiunea omului care constă în distrugerea intenționată a acesteia.

Bumbacul este compus din fibre naturale, și este recunoscut pentru buna absorbție a umidității. Un avantaj cu privire la acest material este faptul că, spre deosebire de materialele compuse din fibre artificiale care atrag praful și se electrizează, bumbacul este un conducător slab de electricitate statică. Din păcate bumbacul se poate contracta la apă, așadar are o stabilitate dimensională slabă, însă, rezistență să la întindere este variabilă. Acest material nu poate fi atacat de molii, dar este sensibil la acizi și la agenții oxidanti.

Cunoaștem faptul că bumbacul asigură confortul vestimentar, dar ceea ce nu știm mulți dintre noi este că, acesta are o rezistență mai mare când este în stare umedă.

Acordul triplu fiziologic al bumbacului are mai multe abilități, cum ar fi aceea de izolare termică, de reținere a căldurii pe care corpul le emană și transportul ei în alte condiții. O altă capacitate este cea de aerisire permanentă a corpului, și abilitatea de absorbție a umidității, de evaporare și transport a transpirației.

Pentru confecționarea cămășilor din colecția mea am utilizat o țesătură cu un procent majoritar din bumbac în amestec redus de elastan, pentru a-i oferi elasticitate.

Aplicând pe cămăși bendițe paspoal și fodrite din tul, am considerat că bumbacul este singurul material folosibil pentru crearea cămășilor care își va păstra ținută fixă și tare, fiind și termocolat. Nu doar păstrarea ținutei țesăturii m-a determinat să o utilizez, ci și modul în care aceasta se leagă cu materialul din care sunt create bendițele. De exemplu, dacă aș fi confecționat piesele din voal sau mătase, aceste materiale s-ar fi încrețit la aplicarea benzilor, și nu mai aveau forma unor cămăși, ci mai degrabă semănau cu halatele sau cu lenjeria de noapte. În această colecție, totul se desfășoară sub o formă regulată și bine proporționată.

Proiectare si tipare

Pentru lucrarea de licență am realizat o colecție de opt cămăși feminine cu inspirate din cunoscutul și rafinatul curent Art Nouveau. Pentru conceperea acestora, ca și materialitate am ales poplin-ul și bumbacul. Am proiectat pisele după tiparul din imaginea cu numărul 26, unde am intervenit cu mici modificări, cambrări și pense (pentru a se mula pe corp), dar și alte modificări cum ar fi gulerele, manșetele și mânecile. Fiind o colecție inspirată din secession, am îndrăznit să intervin cu elemente excentrice, asemenea stilului, cu mâneci bufante, gulere rusești înălțate pe gât bogat împodobite cu motive vegetale, manșele alungite cu diferite forme (rotunjute la capete). Am considerat că ar avea un aspect plăcut și gulerul mare tip pelerină, pe care am intervenit de asemenea cu elemente organice.

Pentru unele dintre cămăși, am folosit tiparul de sacou cambrat pe care l-am modificat eliminându-i bezetul și reverul, adăugându-i bendița de nasturi.

Am hotărât să folosesc acest tipar din cauza modelelor extrem de cambrate care urmăresc cu precizie linia corpului. Acest fapt m-a "obligat" să mai adaug câteva pense. La una din piese am utilizat bendița de nasturi ascunsă, pe care am aplicat fodrite din tul realizate sub formă unor frunze. La manșete am făcut o gaică mică, pentru prinderea nasturelui, aceasta dându-i lejeritate, fiind un mod diferit de închidere a acestuia.

Fiindcă am ales să creez cămăși feminine, am insistat să scot în evidență formele feminine, prin numeroasele pense pe care le-am adăugat la tiparul de cămașă, lungimea de asemenea fiind un element care evidențiază corpul domnișoarelor.

Când auzim de termenul de "cămașă" ne gândim la ceva simplu de îmbrăcat, clasic, care nu prea poate fi dezvoltat/îmbunătățit ca și piesă vestimentară. Luând în considerare acest fapt, am dorit să integrez în colecție altfel de modele, cum ar fi "cămașa-fustă", pe care am realizat-o tot cu ajutorul tiparului clasic, unde am intervenit cu modificări la lungimea acesteia.

Eliminând mânecile la câteva din piese, am observat că acestea nu-și pierd din eleganța pentru care sunt renumite, sunt mai lejere, și tind să semene cu sarafanele, ținând cont și de prezența gulerelor diafane de tip pelerină. Am realizat mâneci trei sferturi ca și în imaginea cu numărul 28 pe care le-am alungit cu ajutorul manșetelor înalte cu diferite forme. Știind că am libertatea de a modifica tiparul de bază al cămășii, și de a-mi pune amprenta pe creațiile proprii, am hotărât să le fac puțin mai decoltate decât vedem în fiecare zi (pe câteva din ele), și să adaug gulerul dorit, în funcție de modelul de cămașă realizat, așa fel încât să fie o compoziție unitară, calmă, care să nu iasă în evidență cu formele asimetrice ale părților cămășilor, gulerele și manșetele fiind toate egale. La partea de proiectare și realizare a bendițelor pentru nasturi, am înlocuit nasturii cu capsele, cămașa fiind mult mai ușor și mai accesibil de încheiat.

Continuând cu capitolul Tipare și proiectare am realizat un alt fel de cămașă (prin modificarea tiparului) cu părțile din față suprapuse (Fig.), care la rândul lor se încheie de o parte și de alta cu capse. Tot aici am creat niște mânecuțe cloș, cu aspect jucăuș. Partea din față a cămășii este compusă din două bucăți, partea dreapta fiind mult suprapusă peste cea stângă. La guler, am simțit nevoia să elimin șteiul, din cauza ținutei pe care acesta o oferă. Astfel, gulerul nu se mai ridică pe gât, își păstrează încă rotunjumea, și are un aspect mai plat decât aceluia cu ștei.

La una dintre cămăși am optat pt eliminarea gulerului, și am intervenit cu bendițe din paspoal sub formă de petale. Am inserat în colecția mea și un model de cămașă cu platcă care e prinsă doar la nivelul gâtului, al umerilor și al mânecilor, terminația fiind lăsată liberă (necusuta de partea din spate a cămășii).(Fig.) În colecție am folosit doar cusături de fixare, deci pe cele decorative le-am exclus, simple (nu duble), cu ață de culoarea diferitelor materiale alese. Venind vorba despre materiale, am considerat că este plăcută combinația dintre “tafta” și “bumbacul satinat” (din care am realizat cămașa), mânecile, gulerul sau părțile din față fiind realizat din rafinatul material tafta. Din combinarea materialelor de puplin/bumbac și bendițe din aifas/elemente realizate din material lucios, am observat că pot obține un constrast plăcut, și totodată elegant, dând un aer de rafinament. Cât despre nasturi, am experimentat și am obținut un model realizat din mărgele, pentru a ieși din sfera tipicului, astfel cămașa pare mai hazlie, mai tinerească, datorită și culorii acestora. Am îndrăznit să îi vopsesc cu ojă, pentru obținerea culorii dorite care să fie potrivită cămășii pe care i-am aplicat. În concluzie, m-am jucat cu tiparul de cămașă, am modificat gulerul, obținând diferite modele ale acestuia: rotund, ascuțit, bufant, iar șteiul l-am încorporate în acesta, terminațiile cămășilor le-am modificat de asemenea, venind cu părți suprapuse sau ascuțite, drepte sau rotunde.

La cămăși am folosit tivul funcțional, care finisează marginile și evita destrămarea acestiram dar și un rol estetic. La mâneci, am utilizat stlitul care are rol estetic și funcțional care permite îmbrăcarea mai lejeră a mânecii.

Transpunerea colectiei

În urmă studierii în detaliu a cămășii, a evoluției acesteia și a feroneriei, a tapetelor prezente în Art Nouveau, am realizat opt cămăși feminine în culori de vară care pe alocuri au inserții decorative sub formă vegetală.

Forma exterioară a unei vestimentații este unul dintre principalele elemente ale compoziției imbacamintei, tuturor elementelor formei artistice care exprimă ideea operei de artă. Pentru adaptarea materialului textil pe suprafața corpului uman este nevoie de structurarea produselor în detaliu, care se îmbină între ele printr-o diversitate de procedee tehnologice.

Pentru realizarea cămășii din figura 32 am folosit aproximativ 1,20 m de bumbac cu o consistență mai mărită de elastan, și în jur de 50 de cm de bumbac roz pentru guler, manșete, bendița de nasturi pe care am intervenit cu ornamentație, și benzi decorative aplicate în exteriorul mânecilor. Am modificat tiparul de cămașă clasică pentru mărimile 36-38 și am adăugat numeroase pense pentru cambrarea cămășii.

Din dorința de a inventa un alt model de cămașă decât cel care este deja prea bine cunoscut și utilizat, am dezvoltat cămașa răscroind-o mai adânc la gât, formându-se astfel un decolteu mai pronunțat peste care am prins un guler rotund de culoare roz.

La terminație am rotunjit-o de asemenea, croind-o în așa fel încât pe șolduri să fie mai ridicată (mai scurtă), iar în partea frontală și cea dorsală să se alungească într-o formă rotundă.

Mânecile sunt albe ajungând până la încheietura cotului ca dimensiune, iar manșetele care sunt tot roz, vin în continuarea mânecilor, alungîndu-le, având o formă neobișnuită: acestea sunt rotunde la capete, iar în interior sunt scurte crescând spre exterior.

Detaliile cu care este decorată cămașa sunt realizate din bendițe paspoal de culori mov și roz pe care le-am așezat în așa fel încât să se formeze un ritm.

Cusăturile pe care le-am utilizat sunt simple, de îmbinare și de ascundere a imperfecțiunilor tiv-urilor.

Am lucrat cu mașina liniară industrială și triplok. Pentru întărire și pentru o ținută tare și fixă a suprafețelor pe care am aplicat modelele vegetale, pe guler și pe mansete,am lipit temocolant.

Simțind nevoia de a-i da cămășii o notă de elegantă, nu doar că am decorat-o cu elementele caracteristice secessionului, ci și am realizat gulerul și manșetele din altă culoare decât cea a cămășii, formând astfel un contrast de închis-deschis. Ca și sistem de închidere, am folosit capsele, fiind mai utile din punctul meu de vedere.

Asemeni cămășii din prima figură este și următoarea cămașă (fig.33), având aceleași tipuri de cusături și tipar, diferind la partea de cromatică, de aplicații, manșete, dimensiunea mânecilor și forma terminației. La această cămașă am considerat că ar trebui să elimin gulerul pentru a nu acoperi inserțiile decorative care dau efect cămășii. Din acest motiv am prins niște petale din paspoal vișiniu.

Ca și compoziție, la această piesă am aplicat un al model diferit de cel al cămășii anterioare, bendiele fiind din bumbac roșu și roz piersică, venind împăturite iar mai apoi lipite cu silicon pe platca realizată din tafta crem.

Mânecile și platca din spate-față sunt și ele confecționate din țesătura numită tafta. Aceste părți (platcă față-spate) sunt cusute doar la gât, la umeri și la nivelul mânecii, părțile de jos fiind lăsate libere. Cât despre bendița de nasturi, pe această am realizat-o cu butoniere și cu nasturi pe care i-am vopsit cu ojă în culoarea petalelor roz piersică. La terminația mânecilor, am cusut o bandă lată de vreo 3-4 cm pe care am întărit-o cu termocolant, și are mai mult un rol decorativ, dar și un rol de susținere a mânecii fixă pe braț.

M-a impresionat contrastul dintre materiale atât ca și textură cât și cromatic, bumbacul fiind satinat, deci există o legătură între acesta și acea tafta pe care am folosit-o pentru mâneci și platcă, regăsind și aici contrastul de clar-obscur. Făcând astfel legătura între materiale și culori, petalele le-am realizat din bendițe de bumbac și paspoal, cele din urmă reușind să ducă ornamentul la un nivel mai elegant fiind lucios spre deosebire de celelalte. Am realizat mai multe dimensiuni de frunze, alternând de la forme mici la altele mai mari.

La cămașa din figura 34 am folosit un tipar de sacou cabrat pe care l-am modificat adâncindu-i cambrările astfel încât să se așeze perfect pe corp. Am utilizat aceleași cusături ca și la celelalte două cămăși, și am folosit suprapunerea. Partea din dreapta se suprapune peste cea stângă, formând un decolteu în V, pe care gulerul ascuțit îl accentuează.

Ca și culori, am considerat că s-ar potrivi nuanțele de crem și roz piersică. Cu rozul am îmbrăcat mai mult de jumătate din partea dreapta și o mică parte din stânga, echilibrând astfel compoziția. Piesă vestimentară are că și material de baza bumbacul, iar cel cu care am decorat-o este un tul mărunt, decorat cu flori în relief. Această țesătură am cumpărat-o, deci nu am compus-o eu. Am simțit că seamănă foarte bine cu tapetele interioarelor Art Nouveau, fapt care m-a determinat să îl aplic pe cămașă.

Părțile sunt asimetrice, la terminație partea dreapta este mai scurtă decât cea stânga, formându-se astfel un V întors, disproporționat, iar mânecuțele am vrut să le reinventez, realizându-le în formă cloș, care să ne trimită spre ceva monumental. După cum se observă, piesa este caracterizată prin asimetrie. Aici am prins trei capse atât pe o parte cât și pe alta.

Pentru piesa din figura 35 am utilizat un material din bumbac de culoare gri-bej în combinație cu țesătura din voal care are un rol decorativ, acesta fiind găsită gata impodibită asemeni materialului din lucrarea anterioară.

La această ținută am revenit la tiparul de cămașă clasică, modificând gulerul și mânecile. Am avut dorința de a trimite cămașa spre un alt nivel, și să o realizez în așa fel încât să aibă o notă de sobrietate care să semene puțin cu jacheta. Acest fapt se datorează tipului de guler rusesc pe care l-am îmbrăcat în materialul roșu unde care sunt aplicate meandre în relief. Mânecile le-am croit foarte bufante, și am venit cu aplicații de pânză roșie în exteriorul acestora, iar la terminație am adăugat elastic în locul manșetelor, pentru a avea o ținută fixă și diafană. Am adâncit pensele, astfel am obținut o cambrare exagerată, pe care o putem observa și în imagine unde părțile laterale parcă se urcă pe șolduri.

La terminații am format un V. Pentru închidere am considerat că este mai potrivit fermoarul, pentru delimitarea decorației, și pentru a evita suprapunerea bendițelor de nasturi pe ornament.

Am introdus în colecția mea, fiind o una de cămăși de vara, tipul de "cămașa-fustă" care se poate caracteriza prin lejeritate, rafinament și eleganță. Pentru această am ales tot bumbacul, în combinație cu tafta, gulerul fiind realizat din acest material, și jumătate din părțile frontale, care mai departe au urmat să fie împodobite cu bendițele paspoal de diferite culori care crează un volum, un contrast. Și aceasta se încheie cu fermoar, pentru a-și păstra simetria părților și a decorațiilor. La gât am răscroit-o mai adânc aplicându-i un guler lat în formă de bărcuța, acesta alunecând pe umeri în jos. Ca lungime este scurtă, umpic mai sus de genunchi. Gulerul lat cu colțuri este termocolat pentru a nu a avea o ținută curgătoare, ci stă fix pe umeri.

Tot pe partea de "cămașă-fustă" am continuat, confecționând-o din bumbac roz cu inserții decorative din tul vișiniu și alb roșiatic. Aici predomină simetria, formele fiind în concordanță una cu cealaltă.

Ca și tip de croi, este simplă, clasică, cu ștei și guler rotunjit la capete, mâneci lungi cu manșete, la care am realizat manual o gaică pentru închiderea nasturilor. La terminație este puțin ascuțită, iar pe partea din spate, jos, am mai aplicat câteva frunze decorative.

Aplicațiile acestei cămăși au fost cele mai meticuloase dintre toate. Este scurtă, și foarte cambrată, iar pentru închiderea acesteia am făcut o bendita de nasturi ascunsă.

Următoarea imagine (figura 38) conține o cămașă-fustă de culoarea verde de apă pe care am înveselit-o adăugându-i tente de roz neon, printre bendițele din tul de culoare roz deschis și printre cele verzi din lycra.

Am constatat că materialul din care sunt confecționate fodritele verzi se așează foarte bine când este încrețit și are un volum impresionant. Aici am inserat o mulțime de pense (patru în față și două în spate). Este la baza gâtului și are un guler diafan peste care am aplicat frunzulițe. Se încheie cu nasturi, pe care i-am realizat din mărgele. Meandrele din spate au un aspect plăcut care deschide compoziția, făcând-o dinamică, și par să crească, se ramifică.

Gulerul de tip pelerină este aproape în totalitate vegetal datorită elementelor cu care este îmbracat. Am dorit să încălzesc puțin verdele rece cu un roz pal, dându-i astfel o notă de relaxare, de suavitate. La gât, din dorința de a ascunde cusăturile, am aplicat o bendita îngustă pe care am tighelit-o în așa fel încât gulerul să rămână fix, să nu se răsucească după gât.

La terminație este dreapta, iar mânecile au fost eliminate, datorită "pelerinei" care acoperă umerii și o parte din brațe.

Pentru a 8-a cămașă (figura 39) am utilizat un bumbac mov plăcut, deschis, un guler dintr-un amestec de bumbac cu stofă iar bendițele sunt din paspoal. Aici am adăugat pense adânci. Pe interiorul bendițelor pentru nasturi am cusut capse, deasemenea și la manșete. De data această am renunțat la ideea de frunze și am mers pe un alt fel de model, pe tipul de meandre încâlcite asemănătoare balustradelor feroneriei caracteristice secessionului, care se întind până la jumătatea părții din spate. Am obținut îmbinarea perfectă a culorilor bendițelor, așezându-le în așa fel încât să creeze un anumit ritm, un degrade într-un mod mai mult sau mai puțin subtil. Manșetele sunt late de aproape 20cm, astfel putând să se suflice. Atât gulerul cât și manșetele sunt confecționate dintr-un material de culoare mai închisă decât cea a cămășii în sine, acest contrast eu personal consider că atrage atenția într-un mod plăcut.

Am încercat să fac un guler monumental, de aceea l-am îmbrăcat în vatelină iar pentru susținere, am cusut sub el niște pernițe pentru umeri din burete. Acesta are o formă rotundă. Aici se poate observă asimetria elementelor cu care am decorat cămașa (nefiind deranjantă), dar cu toate astea atrage atenția și te face să o întorci pe toate părțile pentru a vedea până unde se continuă.

Știind că movul este o culoare destul de tristă și rece, am încercat să o echilibrez atașând pe ea bendițele roz care au o semnificație pozitivă, reprezentând dragostea și nevoia de cunoaștere.

La terminație am îngustat-o în mijloc, unde se unesc părțile, și am lățit-o pe șolduri, motiv care lasă impresia de voluptate, exact ceea ce ne dorim noi, femeile. Tiv-ul este tighelit cu o cusătură simplă.

La partea de jos am intervenit cu niște fuste strâmte pe corp, tip creion, până la genunchi, confecționate din două tipuri de materiale cum ar fi bumbacul elastic, sau bumbacul cu un conținut mic de lycra. Și acestea au cusături simple, de asamblare, fără sistem de închidere din motivul că acestea sunt foarte elastice.

La una din piese am adaugant pantalon tip colanți, fără buzunare și alte detalii (exemplu: șliț), având doar cusăturile de asamblare, și bendita de sus cu rol de susținere a colantului, iar jos la terminație, de asemenea.

Concluzii

În concluzie, mi-am propus să dau naștere unei colecții de cămăși unicat, care nu sunt văzute în magazine, dezvoltând astfel conceptul acestora. Consider că omul nu trebuie să accepte să trăiască în umbră cu privire la vestimentația sa, ci trebuie să iasă în evidență, să-și dezvolte imaginația putând pune în practică modele noi de piese vestimentare, care să treacă de limita normalului. Nu e nimic neobișnuit să ai propriul stil, chiar dacă este mai excentric. Este nepotrivit să copiezi ceea ce vezi în reviste și pe stradă, și să cumperi hainele produse în masă.

Din acest motiv nu există originalitate, vedem o persoană cu un stil vestimentar mai aparte foarte rar, din frica de a nu fi criticat. Haina te descrie ca și om, îți descrie personalitatea.

În cadrul acestei colecții am dat frâu liber imaginației, și am creat ceva ce am considerat că este spectaculos, excentric, dar care se poate purta. Cămășile realizate de mine sunt cambrate și scoate în evidență formele corpului, punând astfel în valoare aspectul femeii. Sunt de părere că orice femeie își dorește să fie veșnic suplă, cu forme bine conturate, pe care să le pună în evidență cu ajutorul unor hăinuțe elegante și rafinate.

Ca să echilibrez puțin formele mai mult sau mai puțin excentrice ale pieselor din colecție, am adăugat culori calme, care nu agită. Aceste criterii trebuie respectate cu sfințenie pentru a obține o haină de calitate, nu doar din punctul de vedere al asamblării, ci și din perspectiva cromaticii. Orice element "zburdalnic" trebuie calmat cu un altul "liniștit".

La fel cum rujul roșu nu poate lipsi din poșetă unei doamne, așa nu poate lipsi cămașa din garderoba ei.

Bibliography

(n.d.). Retrieved 04 12, 2015, from www.tailorstore.fr/histoire-de-la-chemise

(n.d.). Retrieved 04 13, 2015, from http://bddchemises-eugemina.blogspot.ro/2013/04/historique-de-la-chemise.html

(n.d.). Retrieved 04 17, 2015, from https://arhitecturaiasi.wordpress.com/2009/11/25/art-nouveau-un-stil-de-tranzitie-3/

(n.d.). Retrieved 04 21, 2015, from http://www.gustav-klimt.com/The-Tree-Of-Life.jsp

(n.d.). Retrieved 06 02, 2015, from http://www.scritub.com/arta-cultura/pictura-desen/CULORI-SI-SEMNIFICATIA-LOR51773.php

Arwas, V. (2002, August). Art Nouveau: The French Aesthetic . Andreas Papadaki Publisher.

Michelle Perrot, N. Z. (1995, April 14). A History of Women in the West: Renaissance and Enlightenment paradoxes. General Editors.

Omsa, G. d. (1999, May). Fortuny: The Life And Work of Mariano Fortuny . Aurum Pr. Ltd.

PhiIlis Cunnington, C. W. (1992. May 27). The History of Underclothes.

Rose, C. (2004, September 16). Art Nouveau Fashion. Abrams&cronicle books.

Urdea, O. (2010). Transpuneri in material-De la conceptie la produs textil. Oradea: ISBN 978-973-759-994-0.

Urdea, O. (2011). Comportarea in exploatare si intretinerea textilelor . Oradea: Editura Universitatii din Oradea.

Urdea, O. (2011). Confortul produselor vestimentare. Oradea: Editura Universitatii din Oradea.

Zoltan, P. i. (2001). Secole de Arhitectura Oradeana. Oradea: Editura Muzeului Tarii Crisurilor .