Calitatea ȘI Securitatea Mediului ÎN Domeniul Energetic

Calitatea ȘI Securitatea Mediului ÎN Domeniul Energetic

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Introducere

Sectorul energetic are o importanță vitală pentru dezvoltarea economică și socială și pentru îmbunătățirea calității vieții populației [1].

O cerință de bază a dezvoltării durabile este asigurarea alimentării cu energie electrică necesară și accesul la serviciile energetice privind sursele regenerabile.

Se știe faptul că fără energie electrică nu se poate concepe viața modernă, dar populația trebuie să fie conștientă că, utilizând energia electrică, aceasta are și efecte negative asupra mediului înconjurător. Prin urmare, acest lucru duce la intensificarea studiilor și cercetărilor care să pună accent pe reducerea impactului poluării electromagnetice a mediului.

Utilizarea energiei electrice la un nivel ridicat reprezintă o problemă gravă pentru mediul înconjurător, pentru sănătatea populației și a organismelor vii. În urma arderii combustibililor este degajată în atmosferă o cantitate mare de gaze și de substanțe nocive, care poluează aerul la nivel local, regional și national, contribuind și la poluarea ecosistemelor.

Calitatea aerului este una dintre cele mai importante aspecte cu privire la calitatea factorilor de mediu, aceasta fiind în ultimii ani afectată de poluare. Pe termen scurt și mediu, efectele poluării aerului dăunează sănătății umane și aduc prejudicii ecosistemelor [29].

Pe termen lung, poluarea aerului afectează mediul înconjurător prin: efectul gazelor de seră, distrugerea stratului de ozon, ploi acide, prezența micropoluanților și a particulelor în suspensie [29].

Valorificarea potențialului surselor regenerabile de energie conferă premise reale de realizare a unor obiective strategice privind creșterea siguranței în alimentarea cu energie prin diversificarea surselor și diminuarea ponderii importului de resurse energetice, respectiv, de dezvoltare durabilă a sectorului energetic și protejarea mediului înconjurător.

Energia electrică

Sectorul energetic reprezintă o componentă de bază, determinantă, în dezvoltarea social-economică a oricărei țări. Strategia de restructurare și dezvoltare a ramurii energiei electrice și termice se bazează pe multiple studii elaborate atât de institute de specialitate cât și de firme de consultanță străine recunoscute pe plan mondial. La elaborarea strategiei s-au avut în vedere experiența și strategiile de dezvoltare ale unor țări cu sisteme energetice avansate, prezentate de diferite organizații internaționale (Congresul Mondial al Energiei, Comisia Economică O.N.U. pentru Europa, Agenția Internațională pentru Energie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, UNIPEDE) și cunoscute prin cooperare directă cu societăți de electricitate din alte țări (Franța, Italia, Olanda, Germania, Statele Unite) [1].

Strategia are în vedere necesitatea unui consum rațional de energie și utilizarea diferitelor resurse de energie primară, în funcție de cele existente pe piața internă și de posibilitatile de asigurare de pe cea externă. Strategia cuprinde un pachet de programe elaborate conform principiului planificării integrate a resurselor, care ține seama de necesitatea satisfacerii cererii pieței și de realizarea, în orice moment, a echilibrului consum-producție de energie electrică cu asigurarea protecției mediului natural și intereselor vitale importante ale omului începând cu impactul negativ posibil al activității energetice, altfel spus cu asigurarea unei securități energetice [1].

Sectorul energetic are o importanță vitală pentru dezvoltarea economică și socială și pentru îmbunătățirea calității vieții populației. Asigurarea alimentării cu energie în volum suficient și accesul larg la serviciile energetice este o exigență de bază în numeroase țări. Obiectivul strategic general al ramurii energiei electrice și termice este satisfacerea imediată și pe termen lung a cererii de energie electrică și termică, la un preț cât mai scăzut, în condiții de calitate și siguranță, cu limitarea impactului instalațiilor energetice asupra mediului. Principalele obiective sunt [1]:

asigurarea necesarului de energie pentru activități social-economice, care să facă posibilă stabilizarea și relansarea activităților economico-productive eficiente,

folosirea cu prioritate a resurselor interne de energie primară (cărbune, potențial hidroenergetic, combustibil nuclear),

reducerea costurilor prin optimizarea producției și transportului de energie electrică, îmbunătățirea performanțelor tehnice, reducerea consumurilor specifice și a consumurilor proprii, creșterea productivității și îmbunătățirea managementului,

tarifarea corespunzătoare a energiei electrice și termice, astfel încât să fie stimulată utilizarea eficientă a energiei, să asigure acoperirea costurilor și să genereze surse de finanțare pentru reabilitări și dezvoltări de noi capacități,

promovarea concurenței în domeniul producerii energiei electrice și termice, prin încurajarea apariției producătorilor independenți, în special prin investiții cu capital străin,

reducerea impactului asupra mediului și alinierea la standardele și normele tehnice de protecție a mediului, având în vedere condițiile impuse de asociere la Uniunea Europeană,

promovarea exportului de energie electrică în condiții de eficiență economică,

realizarea unui cadru legislativ adecvat economiei de piață, care să încurajeze investițiile și să asigure premisele unei activități corespunzătoare, în condițiile aderării la Uniunea Europeană și la prevederile Tratatului Cartei Energiei,

realizarea unei structuri organizatorice adecvate, bazate pe centre de cost și profit, rezultată ca optimă pe baza studiilor ce se efectuează în prezent, inclusiv cu firme străine de consultanță [1].

Utilizarea pe scară largă a energiei reprezintă o problemă acută pentru mediul înconjurător, sănătatea populației și a organismelor vii în general. În urma arderii combustibilului se degajă în atmosfera cantități mari de gaze și alte substanțe nocive, care poluează aerul la nivel local, național și regional, contribuind de asemenea la poluarea ecosistemelor. Unele substanțe, considerate gaze de seră, crează condiții care contribuie la schimbarea climei, alte substanțe poluante sunt transportate cu aerul atmosferic pe distanțe lungi, producând prejudiciu sănătății oamenilor, animalelor [1].

Combaterea emisiilor în atmosferă depinde de eficacitatea producerii, transportării, furnizării și utilizării energiei, de crearea sistemelor energetice ecologic inofensive. În Declarația de la Sofia, aprobată de Conferința Miniștrilor “Mediul înconjurător pentru Europa”, în mod deosebit a fost accentuată necesitatea promovării politicii privind utilizarea efectivă a energiei ca o verigă care îmbină problemele ecologice cu cele energetice [1].

Ideile cu privire la eficacitatea și economisirea energiei, considerate ca pârghii importante în domeniul protecției mediului, de asemenea și alte direcții de combatere a poluării de la obiectivele energetice, sunt reflectate într-un șir de tratate internaționale și declarații. Acordul pentru Carta Energetică și Protocolul privind eficiența energetică și aspectele ecologice, Protocolul de la Kyoto și Convenția CEE ONU asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi cu Protocoalele anexate, impun țărilor care le-au ratificat să-și asume obligații legislative, inclusiv promovarea politicii privind eficacitatea și conservarea energiei [1].

Carta Energetică Europeană a fost elaborată ca declarație politică în scopul stimulării colaborării între Est și Vest în domeniul energeticii și reprezintă este document multilateral juridic obligatoriu, dedicat colaborării interguvernamentale în sectorul energetic. Principiile acesteia se referă la colaborarea țărilor în domeniile transportului și comercializării energiei, investițiilor, eficacității energeticii și soluționarea litigiilor. Acest document contribuie la aplicarea standardelor internaționale recunoscute privind dezvoltarea durabilă și practică privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător. Conform acestui acord eficacitatea energetică se consideră o pârghie importantă pentru atingerea scopurilor propuse, prin [1]:

colaborare în cadrul realizării unei dezvoltări durabile și respectarea normelor ecologice internaționale,

ridicarea nivelului de informare a populației privind consecințele producerii energiei,

schimb de informații științifice și cercetări privind tehnologiile, practica și procedeele care reduc impactul negativ asupra mediului și contribuie la eficacitatea energetică,

schimb de informații privind metodele și tehnologiile ecologice fundamentate și economic eficiente în politica energetică.

Scopul principal al politicii naționale în energetică îl constituie asigurarea dezvoltării social-economice a țării prin asigurarea eficientă, stabilă și inofensivă cu energie, cu cheltuieli minime, pentru producerea, transformarea, transportarea și consumul agenților termici, cu un nivel de impact asupra mediului tehnologic convenabil. Măsurile pentru promovarea acestor obiective pot fi grupate astfel [1]:

măsuri politice: acte legislative și normative, instrumente economice, activități informative, etc. ;

măsuri privind reglementarea utilizării resurselor energetice: conservarea energiei și eficiența energetică, structura resurselor energetice ;

măsuri tehnologice: utilizarea altor tipuri de combustibil, epurarea combustibilului, tehnologiile avansate de incinerare, modificarea proceselor de ardere, procesarea gazelor de evacuare și epurarea acestora, metode raționale de gospodărire (deservirea la timp, controlul eficient etc.) ;

măsuri cu caracter structural: dezvoltarea sistemelor de alimentare cu caldură centralizate, reducerea consumului de combustibil, etc [1].

Politica în domeniul eficienței energetice și conservării energiei trebuie să asigure utilizarea eficientă a resurselor, care sunt limitate. Aceasta contribuie la creșterea eficienței economice și ecologice, a siguranței și securității alimentării cu energie. Promovarea politicii privind creșterea efecienței energetice și conservarea energiei în sectorul energetic poate contribui la dezvoltarea durabilă, la folosirea eficientă a resurselor. În acest scop sunt necesare [1]:

determinarea direcțiilor principale ale politicii în domeniul eficienței energetice din punct de vedere strategic, organizațional, economic și tehnologic ;

perfecționarea programului național privind conservarea energiei pentru perioada următoare, cu includerea soluțiilor concrete argumentate pentru creșterea nivelului efecienței energetice, evidențiindu-se prioritățile naționale și prevederile tratatelor internaționale și declarațiilor, la care România face parte ;

implementarea prevederilor planului de acțiuni pentru reducerea emisiilor de gaze în sectorul energetic, care se referă la eficiența energetică [1].

Ținând cont de situația creată în domeniul protecției mediului, îmbunătățirii sănătății populației, îndeplinirii obligațiilor țării noastre în cadrul tratatelor internaționale la care face parte, trebuie să se realizeze armonizarea legislației naționale cu cea europeană. Pentru realizarea prevederilor actelor legislative și normative naționale și tratatelor internaționale, la care România face parte, se impune continuarea cercetărilor în sectorul energetic prin aprofundarea cercetărilor științifice de evaluare a impactului activității energetice asupra mediului [1].

Programele de cercetare-dezvoltare în domeniul energetic sunt concentrate pe realizarea obiectivelor strategice ale ramurii, pe termen scurt și mediu, prin asistarea producătorilor, consumatorilor, a celorlalți agenți economici implicați, cu soluții, echipamente, materiale, tehnologii și proceduri performante, în vederea creșterii disponibilității, reducerii costurilor și creșterii siguranței în alimentarea cu energie electrică și termică, iar pe termen lung prin promovarea unor tehnologii "curate", neconvenționale, cu eficiență ridicată și impact redus asupra mediului ambianti ambiant [1].

Programul privind pregătirea ramurii energiei electrice și termice în vederea aderării României la Uniunea Europeană are ca scop principal încadrarea politicii energetice naționale în politica energetică a Uniunii Europene. Principiile avute în vedere pentru atingerea acestui scop sunt următoarele [1]:

dezvoltarea și restructurarea sistemului electroenergetic românesc, care să permită interconectarea sa la sistemele electroenergetice ale țărilor din Uniunea Europeană,

atingerea unor indicatori tehnici și de siguranță în funcționare, conform cerințelor Uniunii de Coordonare a Producerii și Transportului Energiei Electrice (U.C.P.T E.),

creșterea eficienței economice și apropierea indicatorilor specifici de eficiență economică de valorile celor realizați în țările Uniunii Europene,

perfecționarea cadrului legislativ și instituțional, care să permită concertarea și cooperarea factorilor decizionali și a celorlalți participanți la elaborarea și implementarea politicii energetice,

dezvoltarea și restructurarea sistemului electroenergetic românesc, care să permită interconectarea sa la sistemele electroenergetice ale țărilor din Uniunea Europeană,

armonizarea cadrului fiscal și comercial în scopul realizării unei piețe europene integrate a energiei,

luarea din timp a tuturor măsurilor de securitate nucleară,

eficientizarea din punct de vedere energetic a economiei și, în primul rând, a industriei [1].

Eficiența energetică are un impact esențial asupra competitivității economice, ameliorarea ei impunând adoptarea unui program complex, care să promoveze instrumentele economice adecvate și, totodată, sensibilizarea consumatorilor de energie pentru ințelegerea superioară a conceptului și implementarea lui voluntară [1].

În vederea elaborării în țara noastră a unei strategii în domeniul energiei pe termen lung, pentru perioada 2005-2015, în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene în acest domeniu, s-a impus cunoașterea principalelor direcții ale ACQUIS-ului comunitar la capitolul energetic.
Atingerea obiectivelor majore ale politicii Uniunii Europene în domeniul energetic (siguranța alimentării cu energie, sisteme de energie competitive și protecția mediului înconjurător), presupune realizarea în cadrul ACQUIS-ului comunitar, în principal, a următoarelor [1]:

utilizarea rațională și conservarea energiei,

producerea combinată de căldură și electricitate – cogenerare,

asigurarea rezervelor de petrol și gaze naturale,

formarea unei piețe unice de energie în Europa,

utilizarea biocombustibililor și a hidrogenului în transporturi,

cercetarea și dezvoltarea tehnologică durabilă,

implementarea strategiei din "Cartea Verde" în vederea obținerii de "energie inteligentă pentru Europa",

controlul creșterii cererii de energie,

gestionarea dependenței în alimentarea cu energie,

gestionarea deșeurilor radioactive [1].

În prezent se pune un accent deosebit pe limitarea efectelor negative determinate de poluarea mediului asupra sănătății și viitorului vieții pe Pământ, iar problemele de poluare nu mai pot fi evitate. De altfel, trebuie remarcat că lupta împotriva poluării costă mult, cu toate că tratarea deșeurilor și efluențelor (scurgerea de masă lichidă și gazoasă) antrenează adesea economii de materii prime și de energie [2,18,19].

Țările industrializate alocă multe mijloace materiale tehnice și bănești necesare cercetării în acest domeniu, Comunitatea Economică Europeană stabilind în acest sens obiective precise, cum sunt: prevenirea producerii de deșeuri, reducerea cantităților acestora prin valorificarea lor, limitarea poluării mediului ambiant [2,18,19].

Dezvoltarea industriei și creșterea consumului de energie primară, antrenează poluarea mediului ambiant (aerului, apelor, pânzelor freatice etc.), astfel încât această activitate determină efecte negative asupra nivelului de sănătate al oamenilor [2,18,19].

Procesele de conversie sunt însoțite de fenomene secundare, neenergetice între care impactul cu mediul înconjurător ocupă locul principal. Astfel, utilizarea energiei primare duce nu numai la creșterea confortului omului, ci în mod indirect și la unele efecte nedorite cum sunt: poluarea, modificările scoarței terestre și transformarea în zone aride a unor spații din ce în ce mai mari etc [2,18,19].

Dezvoltarea energeticii afectează direct echilibrul naturii pe tot lanțul energetic: extracție, instalație de conversie (producere de energie electrică), acumulări de apă (baraje de acumulări hidroenergetice etc.), transport, distribuție și utilizare a energiei electrice [2,18,19].

Producerea energiei electrice

Producerea energiei electrice reprezintă procesul de transformare a diferitelor forme de energie primară în energie electrică, în cadrul unor instalații specializate de complexitate mare, denumite centrale electrice [3].

Figura 1 Ciclul clasic de producere a energiei electrice [3]

Centrala electrică cuprinde o totalitate de instalații complexe în care sunt asigurate condiții pentru obținerea unei forme primare de energie în energie electrică.

Se disting următoarele două concepții opuse de producere a energiei [3]:

o concepție centralizată, bazată pe centrale electrice de mare putere care utilizează surse primare cu ”concentrare energetică mare” (combustibili fosili sau nucleari). Puterea acestor centrale este de regulă superioară consumului local, implicând existența unui sistem de transport și distribuție a energiei electrice [3].

o concepție distribuită, cu surse mici, amplasate lângă consumatori. Se bazează în general pe utilizarea unor surse primare ”ușoare”, cu concentrare energetică redusă (solară, eoliană). Centrala este strict pentru acoperirea consumului local fiind eliminată necesitatea ca energia electrică să fie transportată la distanță.[3].

În prezent, concepția centralizată are încă o pondere mult mai mare, rolul producerii destribuite crescând în același timp cu accesul din ce în ce mai dificil la sursele primare cu energie ridicată, și restricțiilor tot mai aspre impuse de protecția mediului înconjurător [3].

Transportul și distribuția energiei electrice

Dintre metodele sub care se consumă energia, un loc special îl ocupă energia electrică fapt cedovedește și creșterea continuă a valorii energiei primare transformată în energie electrică (în prezent peste 40%) [4,20,21].

Energia electrică prezintă următoarele avantaje în raport cu alte forme de energie [4,20,21]:

energia electrică poate fi obținută din mai multe forme de energie;

poate fi transmisă la distanțe mari foarte rapid;

poate fi distribuită la un număr mare de consumatori de puteri diferite;

poate fi transformată în alte forme de energie;

se poate măsura cu o mare precizie [4,20,21].

Energia electrică solicitată de consumatori trebuie utilizată exact în momentul producerii ei deoarece nu poate fi stocată. Această condiție trebuie îndeplinită deoarece producerea, transportul, distribuția și utilizarea energiei electrice sunt legate una de alta și decurg în cadrul unui întreg de instalații ce alcătuiesc sistemul energetic (SE) [4,20,21].

Schema de principiu a Sistemului Energetic este prezentată în următoarea figură (fig. nr 2).

Figura 2. Schema de principiu a Sistemului Energetic [4,20,21].

Sistemul electroenergetic (SEE) cuprinde partea electrică a sistemului energetic, cuprinzând receptoarele electrice și până la generatoarele electrice. Instalațiile de producere , de transport, distribuție și utilizarea energiei se află interconectate într-un mod specific în cadrul sistemului electroenergetic [4,20,21].

Generatoarele din interioarul centralelor electrice produc energia electrică care este necesară alimentării consumatorilor. În aceste centrale electrice au loc transformarea diverselor forme de energie provenite din resursele primare obținute cu ajutorul unor mașini, în energie mecanică ți mai apoi în energie electrică [4,20,21].

Instalațiile de transport și distribuție a energiei electrice asigură relația dintre consumator și sursa de energie electrică [4,20,21].

Principalele elemente care alcătuiesc rețeaua electrică sunt liniile și cablurile electrice aeriene și stațiile și posturile de transformare [4,20,21].

Liniile electrice aeriene și liniile electrice subterane sunt prezentate în figura următoare (fig. nr. 3).

Figura 3. Linii electrice aeriene și subterane [4]

Liniile electrice subterane au următoarele avantaje: neaglomerarea spațiilor aeriene, lipsa pericolului de electrocutare directă, au siguranța mare în exploatare, un prim dezavantaj ar fi costurile mari și un al doilea dezavantaj ar fi greu accesibile [4,20,21].

În comparație cu liniile electrice subterane, liniile electrice aeriene sunt mai ușor accesibile dar prezintă și dezavantaje cum ar fi poluarea vizuală. [4,20,21].

O linie are tensiunea nominală cu următoarele valori: 40KV, 35KV, 20KV, 10KV, 6KV, 110K, 220KV, 380V [4,20,21].

Figura 4 Stații de transformare și stații electrice de distribuție[4]

Prezența instalațiilor de transport și distribuție a energiei electrice în sistemul electroenergetic este necesară din următoarele motive [4,20,21]:

– transportul energiei la distanțe mari este asigurat din zonele de emitere spre centrele de consum, transportul sub forma de energie electrică fiind soluția economică;

– primește diferența dintre o tensiune nominală a consumatorului și cea a generatoarelor;

– diferența dintre tensiunea nominlă și cea a consumatorilor;

– funcționarea interconectată a sistemul electroenergetic aparținând unor zone diferite impun existența unei rețele de legătură. [4,20,21].

Impactul sectorului energetic asupra mediului

Principalele tipuri de poluări

Impactul rețelelor electrice asupra mediul înconjurător poate fi privit din cel puțin două puncte de vedere [2,22,23,24] :

influența rețelelor electrice asupra mediului înconjurător;

influența mediului înconjurător asupra rețelelor electrice.

Principalele tipuri de poluări pe care rețelele electrice le generează asupra mediului ambiant sunt următoarele [2,22,23,24]:

poluarea vizuală prin deteriorarea peisajului;

poluarea sonoră prin zgomotele produse de funcționarea elementelor rețelelor electrice și a transformatoarelor și anume zgomotele produse de descărcarea corona pe liniile de înaltă și foarte înaltă tensiune;

poluarea electromagnetică prin efectele luminoase și sonore ale descărcării corona, perturbațiile radio și de televiziune, înfluențe ale câmpului magnetic și electric asupra organismelor vii;

poluarea psihică și riscurile de accidente și anume teama provocată de apropierea de rețelele electrice, de efectele vizuale și sonore ale acestor rețele ducând la accidente sau cazuri mortale.

poluarea ecologică și anume protecția naturii și a peisajului, defrișarea pădurilor, ocuparea terenurilor și influența asupra instalațiilor și construcțiilor [2,22,23,24].

Rațiunea tehnicoeconimică este determinată de folosirea tensiunilor la un nivel din ce în ce mai înalt în rețelele electrice.[2,22,23,24].

a. Poluarea vizuală

Este cunoscut faptul că poluarea vizuală are ca efect deteriorarea peisajului, cele mai poluante sunt liniile electrice aeriene, acestea fiind de înaltă și foarte înaltă tensiune, urmate de stațiile de transformare [2,22,23,24].

Se continuă propunerile și încercările pentru limitarea efectelor negative ale design-ului stâlpilor și ascunderea rutelor liniilor electrice aeriene care traversează șosele cu ajutorul elementelor naturale și anume denivelările naturale ale solului. [2,22,23,24].

Problema protecției mediului cu privire la poluarea vizuală a sporit o atenție mare în mai multe țări, mai ales în țările cu un important potential turistic. Spre exemplu, în Elveția sunt puse în vigoare “Directivele cu privire la protecția peisajului și a naturii” fiind întocmite de Departamentul Federal de Interne, datorită unui grup de lucru a căror studii a avut ca temă „Transportul energiei electrice și protecția peisajului”.

Domeniul de aplicare al acestor directive face referire la [2,22,23,24]:

transmiterea de informații prin linii aeriene și cabluri ale rețelelor de telefonie;

alimentarea cu energie electrică a căilor ferate asiguratre cu energie electrică prin linii electrice aeriene și în cablu subteran [2,22,23,24].

b. Poluarea sonoră

Poluarea sonoră generează multiple efecte asupra organismului, în funcție de trei parametri: intensitate, înălțime (frecvență) și durată [2,22,23,24].

Poluarea sonoră produsă de centralele și rețelele electrice poate să aibă caracter intermitent sau permanent. Depășirea unor anumite valori poate deveni nocivă pentru om [2,22,23,24].

Nocivitatea zgomotelor are consecințe diverse, pornind de la generarea unui sentiment de frică mergând după caz până la pierderea totală sau parțială a auzului. Nivelul de zgomot depinde de intensitatea și de frecvența lui, fiind divers în centralele și rețele electrice, atât ca natură (mecanică, electrică, magnetică, electrodinamică, termică), precum și ca durată (permanent, intermitent). În unele cazuri, un același utilaj produce componente de natură diferită. Motoarele electrice de exemplu, determină atât vibrații ale circuitului magnetic cât și zgomote aerodinamice, iar ventilatoarele dau naștere la zgomote de natură aerodinamică peste care se suprapune și o componentă mecanică [2,22,23,24].

Zgomote cu caracter intermitent sunt produse în centralele și rețelele electrice de către echipamente în unele etape ale funcționării lor. Conectarea și deconectarea unui întreruptor de medie sau înaltă tensiune, ca și a unui contactor electric, sunt însoțite întotdeauna și de zgomote puternice [2,22,23,24].

Pe toată durata funcționării instalațiilor apar zgomote care au un caracter permanent, produse în rețelele și centralele electice. [2,22,23,24].

Funcționarea liniilor electrice aerine cu o tensiune înaltă și foarte înaltă este însoțită de un zgomot specific, acesta fiind determinat de descărcarea corona. Ca orice descărcare electrică, acest fenomen este însoțit de zgomote și de emisie de lumină. Sub liniile aeriene de 220 kV și 400 kV, ca și în stațiile de transformare cu aceleași tensiuni, se aud zgomote specifice, iar în unele cazuri noaptea, se observă și efectul luminos al fenomenului [2,22,23,24].

Descărcarea corona determină un zgomot a cărui intensitate depinde de raza conductorului (cu cât conductorul este de rază mai mică cu atât fenomenul corona este mai accentuat), de numărul de conductoare din fascicul și de umiditatea atmosferică. Nivelul zgomotului audibil calculat variază între (40…60) dB , în funcție de tensiunea liniei electrice, de numărul de conductoare pe fază, de secțiunea conductoarelor, condițiile meteorologice și distanța față de faza exterioară a liniei electrice. În S.U.A. se consideră că limita maximă admisibilă a zgomotului audibil este de (50…60) dB măsurat la 15 m depărtare de faza exterioară a liniei electrice și sub ploaie puternică [2,22,23,24].

Transformatoarele de putere și autotransformatoarele generează zgomote, compuse dintr-un ton fundamental de 100 Hz și armonice ale acestuia, repartizate în funcție de tipul și caracteristicile echipamentului. Aceste armonici scad cu frecvența. Zgomotul se datorează vibrațiilor miezului magnetic și înfășurărilor care se transmit prin uleiul electroizolant și cuvă. Zgomote cu caracter intermitent sunt date și de ventilatoarele de aer, care servesc la răcirea transformatoarelor atunci când acestea sunt în funcțiune [2,22,23,24].

c. Poluarea electromagnetică

În instalațiile de înaltă și foarte înaltă tensiune unde apare descărcarea corona, aceasta este însoțită de apariția unei succesiuni de impulsuri de curent care sunt de un interval de timp scurt. Transmiterea acestor curenți determină apariția câmpurilor perturbatoare, care duc la apariția distorsiunii la semnalele radio și de televiziune. Poluarea electromagnetică este specifică instalațiilor cu tensiunea nominală peste 220 kV și prezintă o importanță deosebită odată cu extinderea comunicațiilor în domeniul frecventelor înlate și foarte înalte [2,22,23,24].

Perturbațiile de înaltă frecvență determinate de descărcarea corona se manifestă atât în instalațiile radio care funcționează, în general, în banda de frecvență de (0,5…1,6) MHz, cât și în cele de televiziune (24…216) MHz și de telefonie de înaltă frecvență prin curenți purtători [2,22,23,24].

Perturbațiile în domeniul radiofrecvență depind de: gradientul de tensiune superficial al conductorului, de numărul și dimensiunile conductoarelor din fascicul, de distanța receptorului radio față de linia electrică de înaltă tensiune și de condițiile meteorologice. Pe timp frumos, nivelul perturbațiilor radio, în cazul liniilor cu tensiunea nominală de 400 kV poate atinge 50 dB; pe timp de ploaie nivelul perturbator poate atinge 70 dB [2,22,23,24].

Perturbații ale emisiunilor de televiziune sunt determinate de doi factori [2,22,23,24]:

• perturbații pasive, datorate prezenței instalațiilor electrice și reflexiilor semnalului util determinate de acestea (apariția imaginilor “fantomă”);

• perturbații active, datorate distorsionării semnalului util de către câmpul perturbator de înaltă frecvență determinat de descărcarea corona [2,22,23,24].

Perturbațiile electromagnetice, de înaltă frecvență, determinate de descărcarea corona cresc odată cu intensitatea ploii și se manifestă mai ales, în zone cu intensități slabe ale semnalului TV, ca și în cazul unei montări nefavorabile a antenei de recepție. Se poate ajunge la nivele perturbatoare de (40…70) dB, la o frecvență de 75 MHz [2,22,23,24].

Prezența descărcării corona în instalațiile de înaltă tensiune conduce și la pierderi de energie electrică, care sunt dependente de o serie de factori constanți (tipul stâlpului, secțiunea conductorului fascicular, distanța dintre conductoarele unui fascicul și distanța dintre faze) și factori variabili (tensiunea de serviciu a liniei electrice, condițiile meteorologice, starea suprafeței conductoare, clemelor și armăturilor, tipul și gradul de poluare al izolatoarelor) [2,22,23,24].

Pierderile prin descărcarea corona nu depind de puterea transmisă în instalație și reprezintă câteva procente din capacitatea de transport a liniei [2,22,23,24].

d. Poluarea psihică generată de pericole (riscuri) de accidente

Poluarea psihică constă în teama provocată de instalațiile electrice asupra factorului uman [2,22,23,24].

Această teamă este valabilă și pentru personalul instruit care lucrează în stațiile de conexiune, de transformare care exprimă frică cu caracter temporar sau cu caracter permanent [2,22,23,24].

Datorită influenței câmpului electric asupra organismelor vii s-au realizat cercetări din ce în ce mai amănunțite [2,22,23,24].

Valorea câmpului electric poate ajunge până la 15 kV/m în cazul unei linii electrice aeriene cu tensiunea nominală de 400kV, iar în cazul liniei aeriene cu 765 kV valoarea tensiunii nominale, câmpul electric poate depăși valoarea de 15 kV/m [2,22,23,24].

Încă nu sunt cunoscute valorile limită ale câmpului electric. Fenomenele asupra organismului în cazul persoanelor care lucrează în zonele în care există cămpuri electrice active sunt de oboaseală, senzații de amețeală, insomnii, schimbări ale ritmului de somn, treziri frecvente. În prezent se consideră faptul că pentru valori sub 5 kV/m nu există pericole pentru om, între 5 kV/m și 25 kV/m trebuie să se limiteze timpul de lucru în câmp electric, iar peste 25 kV/m nu se poate lucra decât luând măsuri speciale de protecție [2,22,23,24].

Problemele legate de efectele câmpurilor magnetice asupra organismelor vii sunt în studiu, nefiind încă definite complet limitele admise și nici efectele concrete asupra factorului uman [2,22,23,24].

Electrocutările și arsurile sunt cele mai mari riscuri de accindente datorate curentului electric [2,22,23,24].

Electrocutările sunt provocate de trecerea unui curent electric prin corpul omului, fie ca urmare a atingerii directe cu partea metalică a unei instalații electrice aflate sub tensiune, fie indirect prin atingerea unor elemente metalice care au ajuns accidental sub tensiune (conturnări sau străpungeri ale elementele electroizolante, inducție) [2,22,23,24].

Curentul electric care trece prin corpul omenesc, în funcție de frecvența și intensitatea lui, poate provoca efecte diferite. Astfel, un curent electric de 50 Hz cu o intensitate de până la 0,9 mA este insensibil, între (1,2…1,6) mA provoacă senzații de furnicături, între (8…9,5) mA dureri de brațe, iar la 15 mA desprinderea omului de elementul aflat sub tensiune nu se mai poate face cu forțe proprii. Aceste fenomene au condus la concluzia că pentru a nu fi periculos, curentul electric prin om nu trebuie să depășească 10 mA. În curent continuu această limită este de 50 mA [2,22,23,24].

În curent alternativ, la valori mai mari de 10 mA, în funcție de durata de trecere a curentului electric, organismul viu este lezat, cele mai grav afectate fiind inima și sistemul nervos. Se poate produce moarte prin electrocutare, caz destul de des întâlnit în instalațiile energetice.

Cele mai grave arsuri asupra organismului viu sunt cele generate de efectul termic al arcului electric. Arcul electric comportă temperaturi înalte și totodată poate determina transferul pe suprafața corpului uman de metale topite [2,22,23,24].

Surse și factori de poluare

Poluarea vizuală determinată de liniile electrice aeriene

Poluarea vizuală este datorată caracterului industrial, extins pe trasee lungi ale acestora (în special, datorită L.E.A. de înaltă și foarte înaltă tensiune) care, plasate în mijlocul naturii, alterează peisajul. Contradicția apare între factorul economic (care reclamă trasee de linii electrice cât mai scurte) și factorul natural (necesitatea de a proteja terenurile fertile, ocolirea pădurilor și conservarea peisajului) [2,22,23,24].

Sunt socotite regiuni demne de protecție contra obstrucționării vizuale părțile din peisaj care se disting prin: valoarea lor naturală, diversitatea lor, semnificația istorică sau culturală, raritatea sau armonia lor [2,22,23,24].

Poluarea vizuală generată de posturile de transformare

Din punct de vedere constructiv, posturile electrice de transformare sunt de trei feluri: subterane, supraterane și aeriene [2,22,23,24].

Posturile de transformare subterane nu ridică probleme sub aspectul poluării vizuale a mediului înconjurător [2,22,23,24].

Posturile de transformare supraterane pot fi înglobate în construcțiile pe care le deservesc (industriale, blocuri de locuință etc.) fiind însă și în cazuri în care ele trebuie executate în construcții independente, ceea ce diminuează din estetica peisajului prin aspectul mai puțin plăcut al acestora, ocuparea terenurilor, nearmonizarea lor arhitecturală cu zona în care se amplasează [2,22,23,24].

Pentru aceste cazuri, una din soluțiile cel mai des utilizate în ultima vreme este miniaturizarea posturilor de transformare, asigurându-se prin aceasta dimensiuni cât mai mici ale construcției. La această soluție s-a ajuns ca urmare a progreselor făcute în tehnologia de fabricare a echipamentelor electrice, unde aerul care forma spațiul dielectric dintre faze a fost înlocuit cu alte materiale cu caracteristici electroizolante mai favorabile. De asemenea, există preocupări privind realizarea unor construcții cu aspect plăcut sau care se încadrează în mediul înconjrător [2,22,23,24].

Posturile de transformare aeriene sunt construite pe stâlpi din lemn sau din beton, de dimensiuni mari, aspectul nefiind estetic. Întreg echipamentul postului de transformare nu este întotdeauna bine finisat. S-au căutat continuu soluții pentru ameliorarea estetică a posturilor de transformare aeriene. Astfel, de la posturi de transformare pe doi stâlpi și cu balustradă pentru susținerea transformatorului s-a trecut la posturi de transformare pe un singur stâlp, iar în ultima vreme s-a renunțat și la balustrada pentru transformator, odată cu apariția transformatoarelor etanșe care pot fi agățate [2,22,23,24].

Poluarea vizuală generată de stațiile de transformare și conexiune

Stațiile de tip exterior, indiferent de faptul că echipamentul de comutație primară și transformatoarele de măsurare sunt plasate la sol sau la semiînălțime pe cadre, prin caracterul lor industrial, poluează estetic peisajul. Pot fi luate în considerație trei soluții, care ameliorează această situație [2,22,23,24]:

mascarea stațiilor de transformare de tip exterior prin plantații de pomi în imediata vecinătate a exteriorului gardului stației;

amplasarea stațiilor electrice în întregime în interiorul construcțiilor (stații de tip interior) și la care aerul rămâne în continuare mediul electroizolant între elementele aflate sub tensiune; aceste instalații ocupă însă volume de construcții relativ mari;

utilizarea tehnologiei instalațiilor capsulate, în care mediul electroizolant este hexaflorura de sulf; instalația capsulată cuprinde atât barele și conexiunile, cât și aparatajul de comutație primară; instalațiile de acest tip ocupă un spațiu relativ redus însă costurile ridicate limitează încă larga lor implementare în rețeaua electrică urbană [2,22,23,24].

O situație deosebită, pentru aspectul estetic al peisajului este dată de intrările și respectiv ieșirile liniilor electrice aeriene din stațiile de transformare. În fața stației se formează o aglomerare de linii aeriene de diferite tipuri constructive, apărute în etapele de dezvoltare ale stației [2,22,23,24].

În cazul instalațiilor de medie tensiune, o soluție posibilă ar fi realizarea ieșirilor prin linii în cablu subteran [2,22,23,24].

Reglementări de mediu în domeniul energetic

Evaluarea impactului asupra mediului se poate realiza printr-un studiu de impact asupra mediului sau printr-un bilanț de mediu, în urma cărora se stabilește un program de conformare. Programul de conformare constă în măsuri de natură tehnică, eșalonate în timp, sub formă de investiții, în scopul reducerii impactului asupra mediului [5,25].

Mecanismele de control privind respectarea sau nerespectarea prevederilor legale pot fi de natură stimulativă sau coercitivă. Mecanismele de natură stimulativă constau în acordarea unor facilități sau derogări, în scopul stimulării unui poluator de a lua măsurile ce se impun pentru reducerea poluării (de exemplu, un poluator industrial poate fi exceptat temporar de la plata unor taxe, cu condiția respectării stricte a programului de conformare) [5,25].

Mecanismele de natură coercitivă sunt declanșate dacă autoritatea de mediu constată încălcarea normativelor în vigoare privind poluarea sau nerespectarea programului de conformare. Aceste mecanisme pot fi de natură civilă, contravențională sau penală (și implică o răspundere contravențională, civilă sau penală). Măsurile de natură contravențională sunt stabilite de autorităsțile de mediu competente, și pot consta în amenzi, taxe, retragerea temporară sau definitivă a autorizației sau a acordului de mediu și/sau reactualizarea studiului de impact/bilanțului de mediu și a programului de conformare [5,25].

Acțiunile de natură civilă sau penală sunt de competența justiției. Acțiunile civile pot fi inițiate de persoane fizice și/sau juridice, a căror activitate este grav afectată ca urmare a poluării [5,25].

Acțiunile penale pot fi inițiate de autorități (nu numai cele de mediu), când se constată că poluarea poate avea efecte importante asupra mediului și sănătății populației, iar culpa poate fi încadrată în prevederile legislației penale (de exemplu, nerespectarea regimului substanțelor toxice și periculoase, periclitarea sănătății publice etc.) [5,25].

Calitatea și securitatea mediului înconjurător

Calitatea mediului înconjurător

Calitatea mediului înconjurător reprezintă ansamblul caracteristicilor cantitative și calitative ale acestuia, în raport cu poluarea rezultată din procesele naturale și activitățile antropice [6].

Calitatea aerului este una dintre cele mai importante aspecte cu privire la calitatea factorilor de mediu, aceasta fiind în ultimii ani afectată de poluare. Pe termen scurt și mediu, efectele poluării aerului dăunează sănătății umane și aduc prejudicii ecosistemelor în special. Pe termen lung, poluarea aerului afectează mediul înconjurător prin: efectul gazelor de seră, distrugerea stratului de ozon, ploi acide, prezența micropoluanților și a particulelor în suspensie [6].

Schimbările climatice sunt cauzate în mod direct sau indirect de activitățile umane, care determină schimbarea compoziției atmosferei globale. Cercetările științifice naționale și internaționale au evidențiat faptul că cei mai periculoși poluanți atmosferici sunt: dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NO2), monoxidul de carbon (CO), dioxidul de carbon (CO2), ozonul (O3), compușii organici volatili (COV), metale grele, pulberile sedimentabile (praf), pulberile in suspensie (funingine, fum). Încălzirea globală este un fenomen unanim acceptat de comunitatea științifică internațională, fiind deja evidențiat de analiza datelor observaționale pe perioade lungi de timp [6].

Din raportul om-mediu se nasc relații pozitive sau negative, exprimate prin impacte sau poluări, deteriorări [7,26].

Fără aer omul nu poate supraviețui mai mult de 2 minute. Atmosfera furnizează omului: oxigen, gaze pentru diverse activități economice, reglează radiația solară, umiditatea și întreține procesele prin care se asigură o serie de materii prime alimentare sau nealimentare [7,26].

Cu toate acestea, ființa umană acționează direct sau indirect asupra atmosferei, modificând compoziția prin introducerea unor substanțe denumite poluanți care conduc la încălzirea climatică, distrugerea stratului de ozon, apariția precipitațiilor acide etc [7,26].

Sursele de poluare pot fi clasificate după domeniul de activitate (industriala, agricolă, transporturi etc.) sau după natura poluatorului (naturale și antropice) [7,26].

După structura fizică poluanții pot fi particule gazoase și solide, primii având o acțiune mai pronunțată din cauza interacțiunii chimice a acestor substante cu diversele stări de agregare ale apei în natură, cea de a doua categorie fiind mai ușor de detectat, iar periculozitatea diminuată prin posibilitatea de intervenție [7,26].

Pentru a controla intervenția omului în mediu s-au stabilit pragurile (STAS-uri) până la care poluarea este permisă, astfel încât să se păstreze calitatea acestuia dar și satisfacerea necesităților economice [7,26].

Omul nu poate exista fără hidrosferă. Însuți organismul său este compus în cea mai mare parte din apă, iar pe Terra nu se poate obține un surplus în afara circuitului natural [7,26].

Hidrosfera oferă direct sau indirect omului: produse alimentare, apa potabilă, apa industrială, irigații, ape minerale, termale, marine, transport ieftin, energie electrică, substanțe minerale etc. [7,26].

Omul cedează înapoi hidrosferei: apa încărcată cu substanțe chimice, substanțe radioactive, metale grele, bacterii, microorganisme (deversarea apelor uzate din activitățile omenești) [7,26].

În cadrul ecosistemelor terestre, vegetația constituie nivelul la care se realizează cele mai intense schimburi de materie și energie prin care se produc substanțe de sinteză, materie organică la interferența sol-faună-aer-apă. Activitatea antropică, sub diferitele ei forme, a produs în decursul timpului modificări profunde în biosferă (covorul vegetal) cu consecințe multiple asupra stării de echilibru a mediului ambiant. Cea mai puternică schimbare se reflectă în covorul forestier, care are o importanță economică și ecologică deosebită [7,26].

Biosfera oferă omului: materie lemnoasă pentru construcții sau energie, substanțe alimentare medicamentoase sau/și nealimentare, oxigen, reglează umiditatea și temperatura, sursa alimentară (animale, plante), servicii estetice, fixează solul [7,26].

Omul produce biosferei o serie de probleme: reducerea, dispariția unor specii de animale prin vânat sau poluare, poluanți care intră în circuitul trofic pâna la rangurile superioare, defrișări masive și pierderea unor habitate, ecosisteme valoroase, ploi acide, încălziri climatice, dar și diversificări prin actiunile de conservare și protecție [7,26].

Litosfera oferă omului: suport de viață materii prime energetice și neenergetice peisaj diferit resurse pentru construcții, adăpost climatic. [7,26].

Omul întoarce litosferei: relieful antropic negativ sau pozitiv, poluanți toxici, lichizi, solizi sau sedimentabili, vibrații, schimbări inestetice în peisaj [7,26].

Indicatorii de mediu

Indicatorii de mediu evidențiază aspecte legate de interrelațiile dintre componentele biotice și abiotice ale mediului [8,26].

Indicatorii de mediu pot reflecta tendințe în starea mediului, avertizând asupra potențialului de producere a unor procese și fenomene în viitor [8,26].

Rolul indicatorilor de mediu este multiplu. În primul rând aceștia asigură comunicarea informațiilor de mediu, evaluarea succesului politicilor de mediu și informarea publicului [8,26].

Indicatorii de mediu pot avea trei mari scopuri [8,26]:

– să asigure informații legate de problemele de mediu, pentru a ajuta politicienii, companiile ori instituțiile să-și evalueze eficiența;

– să asigure suportul pentru dezvoltarea politicilor și selectarea priorităților, prin identificarea factorilor cheie care influențează sau exercită presiune asupra mediului;

– să monitorizeze efectele implementării politicilor de mediu [8,26].

În prezent, cei mai mulți indicatori de mediu evidențiază diferite proprietăți fizice, chimice și biologice ale mediului. Ei reflectă într-o manieră sistemică relația dintre ecosistemele naturale și societatea umană [8,26].

Indicatorii de calitate reprezintă mărimi de natură fizică, fizico-chimică, chimică, biologică, ce descriu starea calității mediului. După natură, indicatorii de calitate sunt clasificați în [8,26]:

indicatori fizici: care descriu proprietăți fizice ale factorilor de mediu: temperatură (°C), conductivitate electrică (mS, μS), indice de refracție, turbiditate (UTF), conductivitate termică, suspensii, umiditate, densitate, porozitate, culoare, gust, miros [8,26];

indicatori fizico-chimci: pH [8,26];

indicatori chimici: exprimă concentrațiile unor specii chimice. Modalitatea de exprimare a indicatorilor chimici diferă de la o arie sectorială de investigație la alta, după cum urmează [8,26]:

pentru aer și gaze reziduale, concentrațiile pot fi exprimate în fracții volumetrice (procentual pentru O2, CO2, ppm (vol.) sau pentru majoritatea poluanților (SO2, NO2, COV, CO, pulberi etc.), respectiv în mg/mc sau μg/Nmc. Normele privind calitatea aerului ambiental prevăd exprimarea concentrațiilor SO2, NO2, pulberi, CO, Pb, COV în mg/mc sau μg/mc, considerând temperatura de 20 °C și presiunea atmosferică normal [8,26].

pentru mediile lichide, concentrațiile sunt exprimate în mg/l sau μg/l. În cazul apelor dulci sau a apelor uzate cu un conținut redus de materii dizolvate, densitatea este considerată ca având valoarea 1 kg/l, exprimarea în mg/l poate fi echivalată ca ppm, iar cea în μg/l ca ppb [8,26].

Pentru mediile solide, concentrațiile sunt exprimate în mg/kg (ppm) sau μg/kg (ppb) [8,26].

indicatorii biologici exprimă dinamica și productivitatea anumitor specii vegetale și animale, fie utilizate ca markeri ai poluării (o serie de moluște), fie pentru a evalua starea de sănătate a unor ecosisteme [8,26];

indicatorii moicrobiologici și bacteriologici exprimă distribuția microorganismelor într-un factor de mediu dat. O atenție deosebită este acordată microorganismelor patogene în apă (exprimat în număr indivizi/cm3) [8,26];

indicatorii radiologici: radioactivitate globală, alfa, beta, gamma, concentrații ale unor radionuclizi [8,26].

Securitatea mediului

Conflictele cauzate de insecuritatea mediului au ajuns relativ recent în atenția comunității internaționale, cu toate că ele s-au manifestat cu mult timp în urmă. Organizația Națiunilor Unite a început să se preocupe de implicațiile schimbărilor climatice asupra securității relativ târziu, prin aprilie 2007 [26].

Un document elaborat de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene și Comisia Europeană în martie 2008 descrie relația dintre schimbările climatice și actuala paradigmă a securității. Documentul scoate în evidență cinci tipuri de conflict ce ar putea apărea în diferite regiuni ale lumii ca urmare a schimbărilor climatice. Cele cinci tipuri de conflict vizate sunt: conflictul asupra resurselor, pagubele de natură economică și riscul asupra orașelor de coastă și a infrastructurii critice, pierderea teritoriilor și conflictele frontaliere, migrație generată de factori de mediu, situații de radicalizare a comunităților, tensiuni legate de furnizarea energiei și presiuni asupra guvernanței internaționale [26].

Efectele schimbărilor climatice: ridicarea nivelului mărilor și oceanelor, deșertificarea, topirea ghețarilor, reducerea surselor de apă potabilă – amplifică amenințările la adresa securității și intensifică confruntările asupra resurselor naturale. Amplificarea deficitului de resurse determină la rândul său apariția conflictelor interstatale. Prin urmare, schimbările climatice nu generează doar riscuri de natură umanitară, ci și riscuri politice sau de securitate [26].

Degradarea mediului poate destabiliza regiunile deja afectate de conflicte, în special atunci când distribuția resurselor vitale nu este echitabilă sau este politizată. Cele mai afectate comunități sunt acelea care deja se confruntă cu sărăcie, insecuritate umană, guvernare deficitară [26].

Scăderea productivității agricole va conduce la insecuritate alimentară cu precădere în regiunile ce se confruntă cu o presiune demografică și în statele subdezvoltate [26].

Resursele și problemele de mediu joacă un rol important în conflict, dar raportul dintre aceste probleme și conflictul armat este influențat de factorii politici, economici și culturali ce contribuie la rândul lor la apariția situației conflictuale. În multe cazuri degradarea mediului e privită mai degrabă ca un efect al sărăciei și proastei guvernări, decât ca o cauză a instabilității și implicit a conflictelor [26].

Prin urmare, existența unei categorii distincte a conflictelor de mediu este un aspect controversat, însă e unanim acceptat faptul că problemele ecologice au o contribuție importantă la declanșarea sau evoluția conflictelor regionale. Pentru a preveni astfel de conflicte regionale ce au la bază cauze ecologice e necesar să se promoveze cooperarea între state privind managementul resurselor și gestionarea problemei degradării mediului înconjurător, elaborarea unei legislații internaționale coerente și eficace în domeniu, precum și luarea unor măsuri de prevenire a distrugerii ecosistemelor [26].

Interdependența statelor la nivel economic și dezvoltarea economică sunt doi factori importanți ce limitează riscul apariției unor conflicte între state sau în interiorul acestora. De aceea ar trebui încurajată cooperarea la nivel economic în regiunile subdezvoltate, ca un instrument de prevenirea a conflictelor violente interstatale[14].

Riscul declanșării conflictelor intrastatale ar putea fi redus prin concentrarea eforturilor pentru îmbunătățirea securității umane [14].

Producția și consumul de energie electrică în România

Producția și consumul de energie electrică în România, pe tipuri de producători

România, fiind stat membru al Uniunii Europene, are obligația de a calcula și de a face cunoscute datele exacte și actualizate cu privire la sursele, tipurile, cantitățile, producția, aprovizionarea, și nu în ultimul rând consumul de energie pentru a putea monitoriza impactul și consecințele politicii sale în domeniul energiei electrice [14,27,28].

Sectorul energetic are o contribuție majoră la degradarea mediului din România, din cauza arderii combustibililor fosili în centralele electrice [14,27,28].

Acest sector energetic eliberează în atmosferă cantități semnificative de monoxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi în suspensie, la care se adaugă un volum mare de ape reziduale, acestea fiind deversate la nivelul solului [14,27,28].

Sectorul energetic trebuie să facă față principalelor provocări ce se manifestă la nivel intern și global: securitatea alimentării cu energie, creșterea competitivității economice și reducerea impactului asupra mediului înconjurător [14,27,28].

Potrivit datelor la nivel național publicate de Institutul Național de Statistică activitățile economice dețin o pondere de 70% din consumul final de energie, iar populația 30%. Industria și construcțiile realizează aproximativ 40% din consumul energetic național, transporturile și comunicațiile 19%, în timp ce agricultura deține aproximativ 1% din consumul energetic [14,27,28].

În următorul tabel (tabel nr. 2) sunt prezentate consumul și producția de energie electrică [MW] pentru anul 2010. Structura consumului și producției de energie electrică în anul 2010 este reprezentată în figura nr. 5.

Tabel nr. 2 Consumul energiei electrice, anul 2010 [14,27,28]