Calitatea Serviciilor In Asigurari

Introducere.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind asigurările

1.1. Conceptul de asigurare.

1.2. Diversitatea asigurărilor.

Capitolul 2. Produse și servicii în asigurări.

2.1. Particularitățile pieței de produse și servicii în asigurări.

2.2. Oferta de produse și servicii în asigurări.

2.3. Servicii în domeniul asigurarilor

Capitolul 3. Varietatea produselor și serviciilor în asigurări.

3.1. Asigurări de persoane.

3.2. Asigurarea de răspundere civilă.

Capitolul 4. Calitatea serviciilor la S.C. GENERALI S.A.

4.1. Prezentarea generală a societății

4.2. Calitatea serviciilor în asigurare la S.C. GENERALI V.I.G.

Concluzii și propuneri.

Bibliografie.

Introducere.

Modalitățile de asigurare a calității serviiciilor au evoluat continuu în acord cu schimbările tehnologice și socio-culturale rapide care au marcat evoluția societății, mai ales în acest secol. Au fost implementate concepte integratoare de asigurare a calității, al căror punct de plecare l-a constituit noua filosofie definită de Feigenbaum: Total Quality Control. Dintre aceste concepte, un interes deosebit l-a avut, atât în teoria cât și în practica economică, conceptul de calitate totală (Total Quality), utilizat în paralel sau în relație cu conceptul de managementul calității totale (Total Quality Management).

Feigenbaum, în lucrarea sa „Total Quality Control„ (1961) a pus accentul pe trei aspecte pe care le considerădeosebit de importante în abordarea calității:

cerințele consumatorului determină calitatea,

într-o întreprindere, toți sunt răspunzători pentru calitate începând cu conducerea de vârf a întreprinderii și până la ultimul lucrător,

toate compartimentele întreprinderii participă la realizarea calității.

Competiția intensă pentru clienți,atât locală cât și globală, a condus la o accentuare puternică a problemei calitații, atât pentru produse cât și pentru sevicii.Corecta identificare a nevoilor consumatorului si satisfacerea lor sunt considerate, in momentul de față, avantaje competitive cheie. Pentru a obține aceste avantaje multe organizații au început să urmărească managementul calității la cel mai mic cost posibil.

În contextul standardizării conceptual de calitate are multe semnificații și implicații, de la calitatea proiectului și a fabricației de produse la calitatea serviciilor și la calitatea organizațiilor care realizează aceste produse si servicii. Totuși indiferent de entitatea avută in vedere, calitatea reprezintă un mijloc utilizabil într-un anumit scop și nu un scop in sine. Datorită calității, o organizație există pe piață și se poate menține într-un mediu aflat in permanentă schimbare. Simplu definită calitatea reprezintă conformitatea cu cerințele.

Deși calitatea, ca concept, a fost mult abordată de către specialiștii din diferite domenii de activitate si de-a lungul istoriei, înca mai există păreri contradictorii, chiar la definirea conceptuală a acesteia.

Probleme cu atât mai mari sunt disputate in zona nivelurilor de calitate ce nu pot fi generalizate si unanim acceptate de toată lumea. Rațiunea percepției diferențiate sau chiar diferite a acestor aspecte rezidă din varietatea multiplă a beneficiarului acesteia –clientul.

Experiența a demonstrat ca existența organizațiilor este rezultatul menținerii unor stări de echilibru, in condițiile unor dezechilibre puternice cauzate de acțiunea constrângerilor interne si externe pentru obținerea profitului, acest rezultat al procesului organizațional care justifică supravietuirea.

În acest context, organizațiile își concentrează strategiile manageriale, astfel încat eforturile sa fie focalizate pe client, pe satisfacerea cerințelor si nevoilor acestuia în condițiile in care încrederea factorilor interesați in realizarea produsului să fie demonstrată de asigurarea calității.

În condițiile accentuării în toate domeniile, ale lărgirii spațiilor economice și eliminării barierelor fiscale, vamale și de alt gen din calea fluxurilor comerciale, un produs sau serviciu poate pătrunde pe o piață, își poate menține sau îmbunătății poziția de piață doar dacă aduce un plus de calitate față de produsele sau serviciile concurențiilor și un raport calitate preț superior celui al produselor oferite de concurenți.Ca o consecință a acestui fapt vom putea constata tot mai mult personalizarea unor produse, care vor fi mai cunoscute decât numele multor țări de pe globul pământesc. Această personalizare de produse se va impune în lumea întreagă numai prin atingerea unui nivel de calitate care le poziționează in topul unui portofoliu de produse similare.

Pentru a atinge acest nivel de competitivitate într-o economie concurențială, în care oferta este tot mai mare in raport cu cererea, eforturile organizațiilor sunt considerabile. În această situație managementul calitătii dezvoltat și implementat la nivel organizațional constituie un mijloc important pentru atingerea obiectivelor din planurile strategice ale organizațiilor.

Perspectiva intregrării României la Uniunea Europeană,un vast spațiu în care funcționează principiile liberei circulații a produselor/serviciilor și în care există o amplă legislație și numeroase standarde de calitate, ne obligă să acordăm o importanță mult mai mare calității produselor sau serviciilor.

Sectorul asigurărilor este unul din domeniile în care interesul pentru calitate și folosirea metodelor moderne de înbunătățire a calității au înregistrat progrese la nivel internațional.

Managementul calității sintetizează abordarea modernă a calității ce s-a impus în ultimele decenii, realizările în acest domeniu fiind impulsionate de apariția standardadelor internaționale de calitate, din familia ISO 9000.

Conceptul de calitate și-a lărgit considerabil semnificația pe parcursul secolului XX. Abordarea ei a evoluat de la “controlul calității”la abordarea “managementului calității”. Aceasta, ca element strategic al managementului general al unei întreprinderi, este astăzi indispensabilă în competiția pentru supraviețuire pe piețele globalizate.

Conform prevederilor standardelor internaționale ISO 9000 managementul calității reprezintă “ansamblul activităților funcției generale de management care determină politica si strategia în domeniul calității”.

Fundamentele teoretice ale managementului calității au fost definite pe baza cercetărilor și lucrărilor elaborate de pionierii mișcării pentru calitate, oameni de știință dar și practicieni, începând cu anii 90. Deming și-a caștigat un prestigiu deosebit prin cursurile și prin activitatea pe care a desfășurat-o în domentiul perfecționării profesionale a lucrătorilor din industria japoneză timp de 30 de ani. Programul său de ameliorare a calității este cunoscut sub numele PDCA: Plan-Do-Check-Act Cycle (ciclul planifică-execută-verifică-acționează). Reluarea continuă a succesiunii acestor activitați înseamnă în concepția lui Deming obținerea apropierii maxime de calitatea așteptată de client, dar și eficientizarea modului de obținere a acesteia.

Managementul calității în cadrul sistemului S.C.GENERALI V.I.G. se realizează după metodologia PDCA, care cuprinde 4 etape si anume: planificarea, execuția, verificarea și acționarea, în care se regăsesc cerințele standardului ISO 9000.

Calitatea reprezintă acceptarea oficializată a schimbării, iar schimbarea înseamnă evoluție. Pe acest drum s-a angajat și S.C. GENERALI V.I.G. prin abordarea sistemică a managementului calității serviciilor în cadrul organizației.

Calitatea serviciilor înseamnă satisfacerea cerințelor clienților, exprimate dar și latente, calitatea este definită ca fiind: “măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinește cerințele clientului”. Acest lucru înseamnă că cel care stabilește calitatea serviciilor este clientul, care atunci când așteptările sale sunt satisfăcute va aprecia produsul sau serviciul respectiv. Dar calitatea nu se referă exclusiv la un produs sau serviciu, ci la totalitatea relațiilor cu societatea de asigurare.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind asigurările

În literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite în legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea reprezintă un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorat din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare probabile, imprevizibile.

Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt scopul și metoda. Scopul reprezintă compensarea pagubelor produse de calamități ale naturii și accidente, precum și prevenirea pagubelor. Metoda e constituită din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunități de risc. Scopul și metoda sunt materializate prin formarea și utilizarea fondului de asigurare.

Alți autori definesc conceptul de asigurare ca o operație prin care unei părți, asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui eveniment.

Există formulări diferite ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens și aceasta datorită unor dificultăți de ordin economic, social și juridic, dintre care cele mai importante sunt:

sfera vastă de acțiune a asigurărilor, precum și practicile complexe folosite în asigurări;

negarea de către juriști a faptului că asigurarea este o categorie economică și prezentarea acesteia ca un raport juridic, punand semnul de egalitate între asigurarea comercială și o serie de practici și condiții care fac obiectul contractului de asigurare;

Asigurarea se definește ca o prevedere legală sau ca un acord de voință între două sau mai multe părți, acord în care o parte (asiguratul) dorește să fie protejat împotriva producerii unor riscuri care i-ar putea provoca unele pagube la bunurile pe care le deține sau propriei sale vieți și o altă parte (asigurătorul) care în schimbul unei sume de bani (primă de asigurare), plătită de către asigurat îi promite acestuia că-l va despăgubi cu valoarea pagubelor produse de riscul asigurat sau că-i va plăti asiguratului sau urmașilor acestuia o sumă asigurată sau o indemnizație în cazul producerii unor accidente a persoanei asigurate sau a unor vătămări corporale ale acesteia.

Conceptul de asigurare se examinează sub trei aspecte:

juridic,

economic

financiar.

Juridic- pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică iar acest lucru rezultă din contract ca „lege a părților” și din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Legea constituie principala formă juridică de reglementare a asigurărilor. In art 942, Codul civil român definește contractul ca fiind „acordul de voință între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.

Contractul de asigurare are caracter civil

Contractul de asigurare este bilateral, nu se poate încheia cu titlu gratuit și face parte din categoria contractelor aleatorii. Potrivit prevederilor Codului civil român, art 1635, „contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte în privința beneficiilor sau pierderilor pentru toate părțile sau pentru una sau mai multe dintre ele, depinde de un eveniment incert”.

Asigurările facultative sunt realizate prin contracte de asigurare. Asigurările sunt reglementate prin lege. Actuala lege a asigurărilor este Legea 136/1995 completată cu Legea 172/2004. Legea asigurărilor și contractul de asigurare, în principiu, sunt izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări.

Economic asigurarea implică constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare care prezintă câteva particularități. Mai întâi că acest fond de asigurare se constituie sub formă bănească. De obicei se păstrează sub această formă sau sub forma unor active care se pot transforma în bani într-o perioadă scurtă de timp(sunt ușor vandabile). O parte dt”.

Asigurările facultative sunt realizate prin contracte de asigurare. Asigurările sunt reglementate prin lege. Actuala lege a asigurărilor este Legea 136/1995 completată cu Legea 172/2004. Legea asigurărilor și contractul de asigurare, în principiu, sunt izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări.

Economic asigurarea implică constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare care prezintă câteva particularități. Mai întâi că acest fond de asigurare se constituie sub formă bănească. De obicei se păstrează sub această formă sau sub forma unor active care se pot transforma în bani într-o perioadă scurtă de timp(sunt ușor vandabile). O parte din el se poate păstra și sub alte forme (clădiri, acțiuni cotate, alte bunuri mobile,etc.) în principiu pentru fructificarea lui.

Fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăți de asigurare pe seama primelor de asigurare încasate. Constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relații economice între părți prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor de asigurare de către societatea de asigurare iar apoi prin plata despăgubirilor și a indemnizațiilor de asigurare aferente.

Financiar se poate aprecia că asigurarea este intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eșalonat prime de asigurare și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare. Reiese faptul că în asigurările de viață, asigurarea constituie nu numai un mijloc de protecție împotriva riscurilor dar și un important instrument de economisire și fructificare a resurselor bănești. Asigurările sunt considerate o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar într-o economie de incertitudini.

Conceptul de asigurare.

Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a oamenilor și a averilor agonisite de-a lungul vieții acestora. In decursul vieții, oamenii acumulează o serie de bunuri, valori toate adunate cu efort și sacrificii dar care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, cutremur, furt sau alt cataclism. Refacerea bunurilor pierdute într-o perioadă scurtă de timp pentru ca traiul zilnic să poată fi reluat nu se poate face decât prin asigurare.

La fel, individul se poate confrunta cu pierderea capacităților sale de muncă, integritate fizică și deci imposibilitatea desfășurării unei activități și lipsa unui venit la nivelul avut anterior.

Împrumutul pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de după pensionare se pot realiza tot prin asigurare.

Observațiile statistice evidențiază faptul că evenimentele, pericolele generate de factori naturali sau de activități umane într-un teritoriu determinat sunt periodice, mărimea pagubelor putând fi evaluate doar cu aproximație. Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificați subiecții (persoane fizice sau juridice) asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea și momentul producerii evenimentului.

Prin măsurile luate în decursul dezvoltării societății, omul a încercat să se pună la adăpost de consecințele unor evenimente nedorite. Cu toate acestea a rămas neputincios în fața unor catastrofe naturale generatoare de mari pagube. Încă din antichitate oamenii au fost preocupați de a preveni dar mai ales de a suporta în comun pagubele suferite de unii membrii ai comunității, atât pagubele materiale cât, mai ales, consecințele financiare ale accidentelor și deceselor membrilor comunității.

Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i ajuta pe cei care suferă o pagubă sau care sunt implicați într-un accident.

Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.

Asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite cu care se confruntă unele persoane sau firme. Asigurătorii nu acoperă riscurile speculative care pot conduce la câștiguri financiare.

Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de firmele sau persoanele care au subscris prime de asigurare. In schimbul primelor de asigurare alocate acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ mai mari în cazul în care deținătorul poliței va suferi un prejudiciu a cărui cauză face parte din riscurile asigurate. Fiecare deținător de poliță trebuie să contribuie la fondul de asigurare în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.

Asigurarea – constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui mare număr de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile dar nesigure.

De aceea s-a dezvoltat ideea de a ceda riscurile care pot produce daune bunurilor deținute de diverși proprietari sau a celor care pot periclita viața sau integritatea fizică a diferitelor persoane fizice aducătoare de venituri familiei –unor companii specializate în asigurări și reasigurări. La nivelul acestor companii de asigurări și reasigurări se formează sub formă bănească acele fonduri de asigurare din care se acoperă toate pagubele produse de riscurile acceptate de compania de asigurare, bunurilor asigurate sau persoanelor acceptate în asigurare. Fondul de asigurare contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse iar prin ajutorul financiar oferit în cel mai scurt timp după o calamitate, contribuie la extinderea activităților economice.

Mărimea acestor fonduri ar trebui să fie suficient de mare pentru a reuși să acoperă toate pagubele bunurilor și persoanelor protejate în cazul unor fenomene naturale de mare intensitate.

Diversitatea asigurărilor.

Asigurările reprezintă un domeniu vast, acestea de la începuturi și până în prezent cunoscând o mare diversitate și dezvoltare, fapt ce face necesară și posibilă cunoașterea și clasificarea lor.

În literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate de utilizarea unor diverse criterii, cele mai des întâlnite fiind:

regimul juridic;

domeniul sau ramura la care se referă;

tipul și natura riscurilor asigurate;

riscul asigurat;

natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător;

sfera de cuprindere în profil teritorial

După regimul juridic întâlnim două grupe de asigurări:

Asigurările prin efectul legii sau obligatorii se caracterizează prin faptul că relațiile dintre părți, drepturile și obligațiile lor sunt reglementate prin lege și nu necesită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. În țara noastră, asigurările prin efectul legii au avut o sferă largă de cuprindere până în 1996 când a intrat în vigoare noua lege a asigurărilor. Acestea cuprindeau: asigurarea de răspundere civilă auto; asigurarea clădirilor și construcțiilor aparținând persoanelor fizice; asigurarea animalelor și culturilor agricole aparținând sectoarelor cooperatiste; asigurarea pentru accidente a călătorilor din traficul interurban cu mijloace de transport ale firmelor de profil. În prezent, în România, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În alte țări întâlnim și alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurările de răspundere profesională.

Asigurările facultative sau contractuale se caracterizează prin faptul că au la bază un contract între asigurat și asigurător, stabilit pe baza acordului de voință al părților. Principalele trăsături se referă la faptul că nu pot îngloba cvasitotalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile, favorizează selecția riscurilor, primele de asigurare sunt mai mari, iar realizarea acestor asigurări implică eforturi și cheltuieli mai mari.

După domeniul distingem următoarele categorii: – asigurări de bunuri;

Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale, bunuri de tot felul, aparținând persoanelor fizice sau juridice, susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale sau accidente. Astfel, principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt: asigurările de clădiri, construcții, mașini, utilaje și instalații, aparatură electronică; asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice; asigurarea animalelor, culturilor agricole; asigurarea mărfurilor, banilor sau altor valori.

Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, urmărind protecția economică a acestora pentru cazuri de deces, invaliditate permanentă din accidente, boală sau atingerea unei anumite vârste de către asigurat. În cadrul acestora se disting două drupe: asigurări de viață, care sunt în egală măsură asigurări de risc și forme de economisire pe perioade îndelungate cu diverse variante de asigurare și asigurări de persoane altele decât cele de viață (pentru accidente, călătorie, sănătate), care sunt numai asigurări de risc.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice, pentru pagubele cauzate și/sau vătămarea corporală produsă unor terțe persoane. Se disting în cadrul acestora: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse din accidente de autovehicule; asigurarea de răspundere profesională; asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, bagajele acestora sau mărfurile transportate; asigurarea de răspundere a constructorului; asigurarea de răspundere a chiriașului, etc.

Asigurările de interes financiar au ca scop protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate, etc.

După tipul și natura riscurilor asigurate distingem două tipuri principale: – asigurări de viață; asigurări non-viață:

Deosebirile între acestea rezidă din natura relațiilor contractuale, durata și tipul de risc. În principal, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul, iar în cazul celor non-viață, se asigură alte riscuri cu excepția riscului de deces. În ceea ce privește durata contractului, asigurarea de3 viață este un contract pe o durată mare (minimum 5 ani), iar contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe terme scurt (de regulă 1 an).

După riscul asigurat, asigurările sunt:

asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundații, trăsnete, cutremure de pământ, ploi torențiale, furtuni, grindină, alunecări sau prăbușiri de teren, explozii, etc.

asigurări pentru secetă, grindină și inundații la culturile agricole;

asigurări pentru boli, epizotii și accidente la animale;

asigurări contra accidentelor și avariilor la mijloacele de transport (derapări, răsturnări, coliziuni, prăbușiri de poduri și tunele);

asigurări de deces;

asigurări de răspundere civilă.

După natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător, asigurările pot fi grupate în:

Asigurările directe se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii. O formă de asigurare directă este coasigurarea, în care asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăți de asigurare concomitent, dar în cotă parte, deoarece riscurile vizate sunt greu de asumat de către o singură societate de asigurare.

Asigurările indirecte sau reasigurările apar ca formă de asigurare a asigurătorului. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurator o parte din răspunderile pe care și le-a asumat prin contractul de asigurare, inclusiv primele de asigurare aferente. La producerea riscului asigurat, reasiguratorul participă la plata despăgubirii cu cota parte corespunzătoare riscului asumat.

După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările pot fi grupate în:

Asigurările interne operează pe plan național, promovate de societăți de asigurare ce acționează pe piața internă și protejează bunuri, persoane și răspunderea împotriva unor riscuri produse în interiorul țării.

Asigurările externe apar în legătură cu persoane, bunuri și răspundere care ies din afara limitelor teritoriale ale țării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părțile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă țară, sau, obiectul asigurării ori riscul asigurat se află, respectiv se poate produce pe teritoriul altei țări.

Elementele tehnice ale asigurărilor

În vederea cunoașterii modului și condițiilor în care se înfăptuiește asigurarea se i m p u n e o prezentare a elementelor (noțiunilor) care intervin în activitatea curentă din acest domeniu și anume: asigurătorul, asiguratul, contractul de asigurare, beneficiarul asigurării, contractantul asigurării, riscul asigurat, valoarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, despăgubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării.

Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurare) , care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care răspunde în baza legii – față de terțe persoane.

Asigurătorul este o persoană juridică română sau străină, societate de asigurări autorizată ori societate mutuală autorizată de Comisia de Supra-veghere a Asigurărilor care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați, își asumă obligația să plătească acestora (beneficiarilor asigurării) despăgubirea ce li se cuvine, în caz de distrugere sau avarie a bunurilor asigurate, ca urmare a calamităților naturii sau a accidentelor, să plătească suma asigurată la survenirea unui eveniment în viața persoanelor asigurate (beneficiarilor) sau să plătească despăgubirea pentru prejudiciul produs de asigurat unei terțe persoane, potrivit normelor de asigurare.

Asigurătorul trebuie să evalueze cu maximă corectitudine angajamentele luate față de asigurați și să calculeze exact nivelul rezervelor ce trebuie constituite, în vederea protejării intereselor asiguraților.

Activitatea de asigurări în România poate fi exercitată numai de societăți pe acțiuni, societăți mutuale, filiale ale unor asigurători străini constituite ca persoane juridice române, precum și sucursale ale societăților de asigurări, persoane juridice străine, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Fiecare asigurător trebuie să mențină, cumulativ:

capitalul social vărsat sau, în cazul unei societăți mutuale, fondul de rezervă liber vărsat;

marja de solvabilitate.

Asigurătorii pot investi sau fructifica în întregime sau parțial capitalul social, rezervele de capital și rezervele tehnice în bunuri mobiliare sau imobiliare, precum acțiuni, obligațiuni, alte titluri de participare, depozite bancare, clădiri destinate activității proprii sau închirierii.

Asigurătorul are obligația de a-și conduce activitatea cu respectarea normelor prudențiale specifice asigurărilor și să se preocupe de organizarea și desfășurarea activității cu profesionalism, în concordanță cu natura și mărimea activității prestate.

Asigurătorul care exercită asigurări de viață este obligat:

să țină conturi distincte pentru asigurările de viață;

să înregistreze toate veniturile și cheltuielile aferente asigurărilor de viață în conturi separate, care să constituie și să aparțină unui fond de asigurare distinct (fondul asigurărilor de viață);

să asigure conducerea contabilității fondului asigurărilor de viață, pentru identificarea operativă a activelor și a obligațiilor acestuia.

Asigurătorii care practică asigurări facultative își elaborează:

condițiile de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

clauzele de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului;

criteriile proprii de stabilire a primelor de asigurare;

reglementări proprii și instrucțiuni de constatare și de lichidare a daunelor, în concordanță cu prevederile cuprinse în condițiile și clauzele de asigurare;

reglementări interne privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice, în funcție de sistemul propriu de evidență operativă, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

De asemenea, asigurătorul are obligația să ramburseze cheltuielile efectuate de asigurat pentru diminuarea sau limitarea pagubei produse ca urmare a survenirii unui eveniment asigurat. Se compensează numai cheltuielile necesare, care trebuie făcute rațional și util de către asigurat, precum și cheltuielile efectuate de asigurat pentru constatarea și evaluarea pagubei.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane (cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă).

Asiguratul poate fi oricare persoană fizică sau agent economic care își asigură bunurile împotriva unor calamități ale naturii sau unor accidente, precum și orice persoană fizică ce se asigură împotriva unor riscuri ce ar putea să intervină în legătură cu sănătatea, integritatea corporală sau cu viața sa.

Asiguratul poate fi, de asemenea, oricare persoană fizică sau juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe care l-ar putea produce terțelor persoane.

Calitatea de asigurat se dobândește prin plata primei de asigurare, în schimbul căreia se asigură bunurile împotriva anumitor riscuri sau se asigură persoana fizică în caz de accident, deces etc. Asiguratul poate fi și altă persoană decât aceea care a contractat asigurarea (de exemplu, tutorele poate încheia asigurarea pentru minor, părintele pentru copii, etc.).

Asigurații sunt obligați să dea dovadă de interes pentru prevenirea pierderilor, să ia cele mai eficiente măsuri pentru conservarea bunurilor asigurate, să întrețină bunul în perfectă stare de funcționare, să respecte normele agrotehnice și zooveterinare, după caz, să întreprindă măsuri pentru preîntâmpinarea, combaterea, limitarea pagubelor și minimizarea gradului de extindere a daunei, precum și măsuri pentru salvarea bunurilor, păstrarea și paza bunurilor rămase, prevenirea degradării lor ulterioare. Dacă asiguratul nu respectă aceste obligații și când – ca urmare a nerespectării lor – se produc pagube, actele normative în materie prevăd – în unele cazuri – reducerea volumului despăgubirii, iar în alte cazuri neacordarea despăgubirilor.

În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul are obligația să înștiințeze imediat pe asigurător, să aplice instrucțiunile date de acesta, să participe la constatarea cazului asigurat produs și a pagubei rezultate, să furnizeze acte și date referitoare la evenimentul asigurat, să acorde întregul sprijin pentru constatarea și evaluarea daunelor. în același timp, asiguratul are dreptul și obligația să participe la salvarea și conservarea bunurilor asigurate.

Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat și asigurător în cazul asigurărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, sa achite, asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma asigurată. Totodată, în contractul de asigurare sunt prevăzute și alte drepturi și obligații ale părților contractante, precum și data începerii și încetării răspunderii asigurătorului. De asemenea în contractul de asigurare sunt menționate de fiecare dată: interesul asigurării, riscul asigurat, suma asigurată și prima de asigurare.

Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca acesta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori terța persoana care devine beneficiarul asigurării este indicată în m o d expres, de către asigurat, în contractul (polița) de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declarație scrisă, prin testament, prin condițiile de asigurare (soț, soție, moștenitori legali, etc.). Când sunt mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.

Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca acesta să obțină calitatea de asigurat.

Exemplu. Un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariații săi care sunt transportați la și de la locul de muncă cu autovehicule aparținând acestuia. În acest caz, salariații sunt asigurați, iar agentul economic este contractantul asigurării).

Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia.

Riscul asigurat este acel fenomen (eveniment) care odată produs, datorită efectelor sale îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma asigurată.

Risc asigurat poate fi considerat acel fenomen generator de pagube care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă, întrucât dacă un bun nu este amenințat de nici un risc, asigurarea acestuia e inutilă;

producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să aibă în toate situațiile un caracter întâmplător; există o singură excepție și anume riscul de deces, care deși se știe că se va produce în m o d cert, face parte din categoria riscurilor probabile din considerentul că nu se cunoaște dinainte momentul producerii lui, nici de asigurat, nici de asigurător;

acțiunea fenomenului este necesar să se poată înregistra în evidența statistică. Datele înregistrate în evidența statistică cu privire la un anumit fenomen permit stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenței și intensității acestuia;

producerea fenomenului să nu depindă de voința nici uneia dintre părțile participante la o asigurare. Dacă asiguratul sau beneficiarul asigurării influențează în mod direct sau indirect producerea riscului asigurat, el va pierde toate drepturile conferite de asigurare și va suporta rigorile legii.

Valoarea de asigurare a bunurilor se stabilește prin operațiunea de evaluare în vederea asigurării. Operațiunea este necesară întrucât în funcție de valoarea bunurilor asigurate se stabilește despăgubirea pe care o va plăti asigurătorul în cazul producerii riscului asigurat.

Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv înregistrată în evidențele contabile sau stabilită în funcție de prețul de vânzare – cumpărare practicat pentru acel bun pe piață în momentul încheierii asigurării. Acest element se întâlnește numai în cadrul asigurărilor de bunuri. La asigurările de persoane, această noțiune nu se întâlnește întrucât, capacitatea de muncă și viața nu pot fi supuse evaluării, iar în cazul asigurărilor de răspundere civilă, prejudiciul cauzat unei persoane nu este susceptibil de evaluare.

Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în momentul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Aceasta reprezintă întotdeauna e limita maxim ă a răspunderii asigurătorului și stă la baza calculării primei de asigurare. La asigurările de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mica decât valoarea bunului asigurat, însă în nici un caz mai mare decât aceasta. La asigurările de persoane și de răspundere civilă, neexistând valoare de asigurare, suma asigurată se stabilește fie ca și cuantum precis determinat prin lege (cazul asigurării obligatorii), fie pe baza propunerii asiguratului și în limita prevederilor din actele normative (cazul asigurării facultative).

Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat, fiind întâlnită doar în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri.

Prima de asigurare reprezintă suma de bani, prestabilită, pe care asiguratul o plătește asigurătorului, în baza contractului de asigurare, în schimbul preluării de către acesta din urmă a riscului asigurat și a consecințelor acestuia. Pe baza primelor de asigurare încasate de la asigurați, asigurătorii își constituie fondul de asigurare necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate, își constituie alte fonduri prevăzute prin dispozițiile legale și își acoperă cheltuielile de administrare.

În strânsă legătură cu prima de asigurare se găsesc câteva noțiuni utilizate în domeniul asigurărilor și anume:

cota tarifară;

tariful de asigurare;

prima brută;

prima netă;

adaosul de primă

Prima de asigurare pentru un contract de asigurare se determină pe baza formulei:

Pa = Sa x Ct, unde:

Pa – prima de asigurare;

Sa – suma asigurată;

Ct – cota tarifară (cota de primă).

Cota tarifară reprezintă prima de asigurare stabilită pentru o unitate monetară sumă asigurată, pe o perioadă de un an sau pentru sau pentru sub-perioade anuale (trimestrial, semestrial, lunar). Uneori cota tarifară poate fi exprimată în sumă fixă pe o unitate de bun asigurat.

Tariful de asigurare este compus din sistemul cotelor tarifare, fiind diferențiat în cazul asigurărilor prin efectul legii față de cele facultative, sau în cazul asigurărilor de bunuri față de cele de persoane sau răspundere civilă.

Prima brută reprezintă obligația efectivă de plată a asiguratului față de asigurător, costul protecției prin asigurare și se compune din două elemente: prima netă și adaosul de primă.

Prima netă este destinată constituirii fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile sau sumele asigurate atunci când se produce evenimentul asigurat. Constituie baza plății despăgubirilor.

Adaosul de primă este destinat acoperirii diverselor cheltuieli administrative, constituirii unor fonduri de rezervă și pentru asigurarea profitului asigurătorului.

Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător și asigurat, așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de 1 an sau chiar mai puțin (3 -6 luni), în schimb la asigurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul încheindu-se pe o perioadă de 5, 10, 15 ani. Aceasta este importantă, ea influențând mărimea primei de asigurare ce cade in sarcina asiguratului.

Paguba sau dauna reprezintă expresia bănească a pierderii, intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii evenimentului contra căruia s-a încheiat asigurarea. În cazul în care bunul asigurat a fost distrus în întregime întâlnim noțiunea de pagubă totală, iar dacă pierderea intervenită este inferioară valorii bunului, întâlnim noțiunea de pagubă parțială.

Despăgubirea de asigurare reprezintă suma de bani acordată de către asigurător asiguratului la producerea riscului asigurat, în vederea acoperirii pagubei.

Despăgubirea de asigurare nu poate să depășească valoarea pagubei. În practica asigurărilor se întâlnesc două situații și anume:

cazul pagubei totale;

cazul pagubei parțiale.

În caz de pagubă totală despăgubirea acordată asiguratului de către asigurător nu poate să depășească valoarea bunului respectiv din momentul producerii evenimentului asigurat. Suma asigurată trebuie să fie egală sau mai mare cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului.

Aceasta poate fi exprimată cu relația: D = P ~ Sa ~ Vb , unde:

D – despăgubirea; P – paguba; Sa – suma asigurată, Vb – valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat.

În caz de paguba parțială despăgubirea se stabilește în funcție de sistemul de acoperire a pagubei, adoptat. În acest sens există mai multe principii ce se aplică în calculul despăgubirii și anume:

principiul acoperirii (răspunderii) proporționale;

principiul primului risc;

principiul acoperirii (răspunderii) limitate

Principiul acoperirii proporționale, conform căruia despăgubirea de asigurare față de pagubă se stabilește în aceeași proporție în care se află suma asigurată, față de valoarea bunului asigurat, adică:

Sa Sa

D=→=DP

P V Vb

Astfel, nivelul despăgubirii va fi cu atât mai apropiat de cuantumul pagubei, cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea bunului asigurat. Conform acestui sistem de acoperire, despăgubirea este egală cu paguba numai dacă suma asigurată este egală cu valoarea bunului asigurat.

Principiul primului risc, conform căruia despăgubirea acordată este egală cu paguba, fără a putea însă depăși suma asigurată, adică: D = P = Sa

Astfel, raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu mai influențează mărimea despăgubirii, aceasta depinzând doar de mărimea pagubei și a sumei asigurate.

Principiul acoperirii limitate are caracteristic faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de declanșarea riscului asigurat depășește un anumit nivel prestabilit, denumit franșiză.

Astfel, o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului, mărimea acesteia fiind stipulată în contractul de asigurare.

Franșiza poate fi de două feluri:

franșiză atinsă (simplă)

franșiză deductibilă (absolută)

În cazul franșizei atinse, asigurătorul suportă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta depășește nivelul franșizei (F), adică D = P cu condiția P > F.

În cazul franșizei deductibile, asigurătorul suportă acea parte din pagubă care depășește franșiza : D = P – F

Nici în cazul franșizei atinse, nici cel al franșizei deductibile nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franșizei (deci paguba produsă în limita franșizei e suportată de asigurat).

Datorită gradului mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigurărilor la care se aplică principiul răspunderii limitate, și cota tarifară este mai mică. De asemenea, existența franșizei îl determină pe asigurat să manifeste o grij ă sporită pentru prevenirea pagubelor, întrucât o parte din ele le va suporta singur.

Capitolul 2. Produse și servicii în asigurări.

Potrivit majorității opiniilor exprimată în literatura de specialitate , caracteristicile generale ale serviciilor în asigurări, au ca produse imateriale, au în vedere:

Imaterialitatea, intangibilitatea- se referă la faptul că orice serviciu este un produs imaterial, deși la anumite servicii pot fi însoțite de o componentă materială, ca de exemplu contractul de asigurare, polița de asigurare etc. Deoarece serviciile sunt intangibile, poate fi dificil pentru un client să înțeleagă sau să evalueze valoarea lor de cumpărare. Valoarea lor adevărată poate fi evaluată numai după cumpărare, atunci când clientul folosește serviciul și îi sesizează beneficiile.

Inseparabilitatea, individualitatea- se referă la faptul că procesul de prestare și cel de achiziționare a serviciului nu pot fi separate. Clientul fiind și el prezent în momentul serviciului, relația dintre prestator și consumator se constituie ca o particularitate a serviciului și atât prestatorul cât și cumpărătorul influențează rezultatele prestării serviciului. Serviciile în asigurări se produc și se consumă cu participarea clientului, uneori fiind necesară și integrarea unor produse aflate în proprietatea clientului. Datorită indivizibilității serviciului este imposibil de evaluat calitatea acestuia înainte de a-l achiziționa, întrucât producerea și consumul serviciului de asigurare au loc, de regulă, simultan.

Perisabilitatea, nestocabilitatea – se referă la faptul că depozitarea sau producția pe stoc a serviciilor este imposibilă. Serviciile sunt produse și vândute în același timp, ele nu pot fi depozitate pentru viitor. Serviciile au nevoie de un canal cât mai scurt de discuție, astfel încât ele să poată fi furnizate la cerere, ceea ce poate reprezenta o problemă pentru societatea de asigurare. Dacă cererea pentru un serviciu este constantă, societatea de asigurare își poate planifica și asigura personalul pentru ca acesta să fie disponibil pentru prestarea serviciului (de exemplu se poate angaja personal prestator de servicii pentru perioadele aglomerate).

Varietatea – calitatea serviciilor depinde de cine le asigură , când, unde și de timpul necesar pentru asigurarea serviciului. De exemplu, un client poate prefera să folosească o societate de asigurare în locul alteia, datorită rapidității serviciului. Multi oameni sunt conștienți de faptul că serviciul poate fi diferit de la o societate de asigurare la alta și chiar de la o sucursală la alta,ei ar putea ține cont de opiniile celorlalți înainte de alegerea serviciului.

Caracteristicile specifice privind calitatea serviciilor din asigurări provin din caracteristicile deosebite ale acestora, din modul de organizare și funcționare a prestatorului și din modul de prestare a acestor servicii. Calitatea reprezintă măsura în care, prin ansamblul caracteristicilor serviciilor propriu-zise și cerințele clienților. Astfel spus, calitatea reprezintă gradul de adecvare a acestor caracteristici la cerințele clienților. Aceste caracteristici pot fi obiective și subiective.

Caracteristicile obiective ale unui serviciu pot fi evaluate în mod riguros și cu obiectivitate întrucât au asociate unități de măsură. Caracteristicile obiective ale serviciilor de asigurări se pot grupa în patru categorii:

Caracteristici fizice – mărimea sălilor de relații cu publicul, aspectul agreabil și primitor al acesteia.

Caracteristici funcționale – existența unei reprezentanțe în zonă, programul de lucru, disponibilitatea serviciului de asigurare și accesul la acesta și la adresa clientului sau la locul său de muncă, în funcție de cererea acestuia,

Caracteristici economice – tarife și comisioane, termene scadente cu păsuire pentu client, rata excedentului.

Caracteristici ergonomice – accesul în unitate de asigurare, securitatea zonei de amplasare a acesteia, accesul la informația necesară.

Caracteristicile subiective ale unui serviciu sunt cele care se evaluează mai puțin riguros și cu un anumit grad de subiectivitate, cu ajutorul unor calificative (ca de exemplu foarte bine,bine, mediu, rău foarte rău etc.) Caracteristicile subiective ale serviciilor de asigurare se pot grupa în patru categorii:

Caracteristici senzoriale – vizibilitatea documentelor

Caracteristici relaționale – veridicitatea informațiilor, politețe

Caracteristici temporale – existența prestatorului, punctualitatea, durata unui contract, timpul de așteptare, timpul de răspuns la o areclamație

Caracteristici socio-culturale – imaginea de marcă, stilul și vocabularul folosit de către personalul societății de asigurare.

O serie de autori au analizat factorii care determină calitatea serviciului, semnificația nevoilor, așteptărilor și percepțiilor clientului, precum și măsura în care acestea pot fi satisfăcute. Există o serie de criterii utilizate de către clienți în evaluarea serviciilor de asigurare:

acces – ușurința abordării personalului prestator și a menținerii relației cu acesta,

tangibilitate – existența fizică a condițiilor și resurselor de prestare a serviciului,

competență – existența aptitudinilor, deprinderilor și cunoștințelor necesare la personalul cu care clientul intră în contact,

comunicare – abilitatea personalului de a informa clienții în mod accesibil, clar și inteligibil,

empatie – capacitatea personalului de a cunoaște și de a respecta fiecare client și punctul de vedere al acestuia,

înțelegere – cunoașterea corespunzătoare a clientului și a necesităților, așteptărilor și cerințelor sale,

credibilitate – existența atitudinilor și comportamentelor previzibile ale personalului,

curtoazie – atitudinea personalului caracterizată prin solicitudine, respect, politețe,

capacitate de răspuns – dorința și capacitatea personalului de a servii clientul cu promptitudine,

siguranță – abilitatea personalului de a inspira încredere clienților, precum și de a asigura confidențialitatea datelor încredințate.

În plus, pot fi avute în vedere și următoarele criterii de evaluare:

calitatea informațiilor furnizate clientului – se referă la claritatea, precizia și pertinența acestora, la calitatea documentelor prezentate clientului,

calitatea sugestiilor făcute clientului – se poate evalua prin pertinența răspunsurilor date clientului, sfaturi privind apelarea la anumite produse și servicii, adaptarea acestora la situația concretă a unui anumit client,

calitatea susținerii satisfacției clientului – se referă la găsirea de soluții pentru a crește numărul clienților fideli, deci a acelor clienți care apelează cu regularitate la produsele și serviciile societății de asigurare.

Toate aceste elemente determină, pentru fiecare client în parte, o anumită imagine de marcă, mai mult sau mai puțin subiectivă, a instituției de asigurări respective, ca prestator de servicii. În final, această imagine a societății de asigurări contează cel mai mult pentru client atunci când acesta se decide să revină pentru achoziționarea unui anumit serviciu de la societatea de asigurare respectivă. Astfel, această imagine, prin factorii săi determinanți, poate constitui un mijloc utilizabil în scopul fidelizării clienților.

2.1. Particularitățile pieței de produse și servicii în asigurări.

Operațiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfășoară într-un cadru pe care-l numim piață a asigurărilor. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice și juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări și oferta de asigurare, susținută de organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu și capabile, sub raport financiar, să desfășoare o astfel de activitate.

Cererea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare, după confruntarea ei cu oferta. Cererea de asigurări de persoane, bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor fizice, care vor să încheie contracte de asigurare pentru protecția lor și a familiilor lor, precum și din partea unităților economice preocupate să ofere securitate salariaților lor în caz de accidente sau boli profesionale. Cererea de asigurări de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, instituții publice, organizații fără scop lucrativ), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenință și a răspunderilor civile față de terți.

Oferta de asigurare este prezentată de societățile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt și de organizațiile mutuale de asigurare.

Societățile comerciale de asigurare, indiferent de forma de proprietate își desfășoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit. Aceste societăți sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris și vărsat; mărimea obligațiilor pe care și le pot asuma; rezervele de prime și/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de ținere a evidenței activității desfășurate; forma bilanțului și a contului de profit și pierdere care trebuie întocmite și publicate. Societățile de asigurare în cauză trebuie să respecte, avizele și normele instituțiilor de stat însărcinate cu supravegherea asigurărilor.

Organizațiile de asigurare de tip mutual efectuează operațiuni de asigurare pentru membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul mutualității, ele nu urmăresc obținerea de profit ci întrajutorarea membrilor lor. Fiecare membru al unei organizații mutuale are o dublă calitate: de asigurat și de asigurător.

În calitate de asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Din acest fond se acoperă daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și se achită sumele asigurate la asigurările de persoane. La finele anului, se procedează la regularizarea contribuțiilor în funcție de mărimea reală a daunelor și, respectiv a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau diminuându-se, după caz.

Tontinele sunt asociațiile constituite pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală, care variază în funcție de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociația, suma rezultată din capitalizarea cotizațiilor de-a lungul anilor se împarte între membrii supraviețuitori. Asociații asemănătoare se organizează și în cazurile de deces.

Alături de ace stea pe piața asigurărilor mai întâlnim: societăți cooperatiste, organizații frățești, pool-uri și asociații sau alte tipuri de societăți de asigurare care nu se pot încadra în nici una din categoriile amintite.

Uneori asigurătorii sunt puși în situația de a accepta expuneri pe care nu pot să le asigure, deoarece daunele au o frecvență prea mare sau sunt prea mari. Pool-urile și asociațiile sunt constituite pentru a soluționa astfel de situații, preluând aceste expuneri fie facultativ, fie pentru a satisface anumite cerințe statutare. Acestea sunt constituite din câțiva asigurători independenți, care cooperează astfel pentru a asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuși să le acopere singuri. Pool-urile pot funcționa ca sindicat sau prin intermediul reasigurării. Un pool sindical emite o poliță mixtă, care include toți membrii pool-ului și specifică partea din asigurare pentru care este responsabil fiecare membru (asiguratul are, în acest caz, o relație contractuală cu fiecare membru al pool-ului). În cazul în care pool-ul funcționează pe baza reasigurării, un membru al pool-ului emite polița, iar ceilalți membrii reasigură o anumită parte din riscul asigurat (asiguratul are, în acest caz, o relație contractuală directă numai cu societatea care a emis polița).

Pe piața asigurărilor, legătura dintre asigurători și asigurați se realizează fie direct prin personalul de specialitate al societății de asigurare, fie prin mijlocirea unor intermediari, respectiv: agenții de asigurări, brokerii de asigurări și consultanții.

Agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau să încheie în numele și în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terții, conform condițiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare. Agen ții reprezintă interesele societății de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. Sunt anumite cazuri când aceștia sunt plătiți în funcție de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări.

Brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală autorizată în condițiile legii, care, pentru clienții săi, negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu protecția împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor. Relația pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relație de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în fața societății de asigurări.

Brokerul de asigurare asistă clientul în relația cu societatea de asigurări pentru cumpărarea unei polițe de asigurare sau pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management al riscului. Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condițiile contractuale și prima de asigurare pe care o plătește clientul său.

Consultanții de asigurare reprezintă un mod de distribuție al societăților de asigurare și al brokerilor de asigurări pentru atragerea de noi clienții. Consultanții de asigurare efectuează o analiză financiară a fiecărui potențial client în funcție de necesitatea acestuia. Aceștia pot intermedia polițe de asigurare ale unui asigurător sau, în anumite situații, pot să vândă polițe ale mai multor asigurători dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.

Există și consultanți care lucrează în cadrul unui broker de asigurări, fapt ce exprimă mult mai adevărat termenul de consultant. Consultanții angajați ai unor societăți de asigurări reprezintă interesele societății de asigurare primind în schimb un comision sau salariu.

O altă formă de organizare a consultanților de asigurare este ca persoană fizică autorizată care poate lucra pentru societatea de asigurări sau brokerul de asigurări pe care îi reprezintă. In ultimii ani, denumirea de consultant de asigurări este destul de des folosită și în varianta de consultant financiar sau inspector de asigurări.

La activitatea de asigurare mai participă societățile de intermediere, care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare ori prestează alte servicii de specialitate pentru societățile menționate mai sus.

O altă problemă referitoare la caracterul pieței asigurărilor, care preocupă specialiștii în materie este aceea de a răspunde la întrebarea „este piața asigurărilor o piață concurențială perfectă sau una imperfectă ?

Pentru a putea răspunde la această întrebare este necesară prezentarea caracteristicilor unei piețe considerate perfecte și anume:

Omogenitatea produsului. Pe piața mărfurilor se comercializează o gam ă largă de produse, dar fiecare sau aproape fiecare dintre ele are unul sau mai mulți înlocuitori. Astfel, țesăturile, confecțiile și tricotajele din bumbac, lână și mătase au înlocuitori realizați din alte fibre naturale sau sintetice, încălțămintea din piele naturală are înlocuitori produși din piele artificială, cauciuc sau textile, metalele, lemnul, petrolul și alte produse primare au și ele înlocuitorii lor. Nici pe piața asigurărilor nu se comercializează un singur produs, "asigurarea", ci o altă paletă largă de produse (servicii), constând în asigurări împotriva diferitelor riscuri. Aici, elementul de noutate constă în faptul că un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare). Spre exemplu, produsul "asigurarea autovehiculelor împotriva avariilor" nu poate fi înlocuit cu produsul "asigurarea de răspundere civilă auto" și cu atât mai puțin cu "asigurarea bunurilor gospodărești" ori cu "asigurarea de viață". Această constatare conduce la concluzia că pe piața asigurărilor nu se concurează societățile de asigurare în general, ci societățile având același profil, cele care vând același produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc. Altfel spus, piața asigurărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri ale asigurării se practică. De asemenea, nici măcar în cadrul unei subramuri a asigurărilor nu întâlnim produse perfect omogene. Spre exemplu, asigurarea de accidente individuală se deosebește de cea de grup, asigurarea locuințelor se deosebește de asigurarea bunurilor imobile și mobile împotriva incendiului si altor riscuri. În concluzie, se poate spune că, cu excepția câtorva produse, printre care asigurarea autovehiculelor si asigurarea locuințelor, celelalte sunt lipsite de omogenitate.

Transparența pieței. Persoanele fizice si juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurării, nu realizează ce avantaje le poate oferi un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată și indemnizația obtenabilă în caz de sinistru. Pe piața de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu prețul de vânzare; în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă care ar preciza cota de primă, nu ar fi suficientă pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea si oportunitatea contractării unei asigurări. Pentru a obține informațiile necesare în vederea luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să se adreseze unui agent de asigurare. Așadar, o piață a asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizați.

Atomizarea pieței. O piață este considerată atomizată, atunci când reunește un număr atât de mare de ofertanți și de solicitanți în astfel de condiții încât nici unul dintre participanți nu poate influența de o manieră sensibilă funcționarea acesteia. În majoritatea țărilor care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial, există un număr însemnat de organizații de asigurare, dar acestea sunt eterogene ca mărime, importanță și potențial. Alături de marile societăți pe acțiuni, ființează societăți cu răspundere limitată, de dimensiuni mai mici, precum și organizații de tip mutual, care reunesc grupuri mici de asociații. Această stare de lucruri, denotă că piața asigurărilor este încă departe de a fi atomizată.

Libertatea de intrare-ieșire a participanților pe și de pe piață. Piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere și să rămână acolo atât timp cât are interes să o facă. Această interpretare este confirmată si de faptul că în orice țară cu economie de piață, numărul ofertanților si cel al solicitanților este în continuă modificare. La fel se petrec lucrurile și pe piața asigurărilor. Creșterea sau scăderea numărului organizațiilor de asigurare este rezultatul apariției pe piață a noi societăți, asociații mutuale ori a altor tipuri de organizații, concomitent cu plecarea (lichidarea, fuzionarea) altora. Aceste fluctuații demonstrează că piața asigurărilor nu este o piața închisă, ci una în continuă mișcare.

Descentralizarea deciziilor. In principiu, fiecare organizație de asigurare ia decizii în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici propriile lor interese și nici pe cele ale terților. Deciziile organizațiilor de asigurare sunt descentralizate, dar ele trebuie să respecte prevederile legale în materie si avizele organului de supraveghere. In caz contrar, deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților respective, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate societățile comerciale de asigurare sunt mult mai încorsetate de control public, datorită faptului că fac parte din categoria instituțiilor financiare, care își întemeiază relațiile cu terții pe încredere. De aceea, societățile de asigurare trebuie să manifeste o prudență deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare de încetare de plăți. O asemenea stare ar crea serioase dificultăți serioase, nu numai societății în cauză, ci și clienților acesteia – asigurații.

2.2. Oferta de produse și servicii în asigurări.

Cererea de asigurare de persoane, bunuri și răspundere civilă vin din partea persoanelor fizice doritoare de încheierea unor contracte de asigurare pentru protecția lor și a familiilor lor, dar și din partea persoanelor juridice ( unități economice care doresc să ofere securitatea angajaților în caz de accidente sau boli profesionale). Cererea asigurării de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice ( întreprinderi de tot felul, instituții publice, organizații fără scop lucrativ etc), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenință și a răspunderilor civile legale față de terți.

Oferta de asigurare vine din partea societăților comerciale de asigurare, cu capital privat, de stat sau mixt, din partea organizațiilor mutuale de asigurare și de tontine.

Societățile comerciale de asigurare, fie cu capital privat, de stat sau mixt, urmăresc obținerea de profit și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele trebuie să respecte avizele și normele organului de stat însărcinat cu supravegherea asigurărilor.

Organizațiile de asigurare de tip mutual nu urmăresc obținerea de profit, ci întrajutorarea membrilor lor, și se desfășoară pe baza principiului mutualității.

Fiecare membru are calitatea de asigurat și asigurător. Ca asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Cu acest fond sunt acoperite daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și sunt plătite sumele asigurate la asigurările de persoane.

Tontinele, după numele bancherului italian Lorenzo Tonti din secolul al XVII lea, sunt asociații constituite pe o perioadă determinată de timp, în care membrii contribuie la fondul comun cu o cotizație anuală, care variază în funcție de vârstă.

După ce termenul expiră, sumele constituite din cotizații pe parcursul perioadei determinate se împart între membrii supraviețuitori. Asociații asemănatoare se organizează și pentru cazurile de deces.

Legătura dintre asigurat și asigurători se realizează direct prin personalul de specialitate al societaților comerciale de asigurări, apoi se realizează prin intermediul membrilor organizațiilor de asigurare mutuală sau prin agenții intermediari( brokeri).

Din anul 1991, în România societățile de asigurare, societățile de asigurare și reasigurare și societățile de reasigurare vor desfășura activitatea de asigurări, dar sunt și societăți de intermediere care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare sau prestează alte servicii de specialitate pentru societățile menționate mai sus.

Aceste societăți pot avea capital de stat, privat sau mixt, iar persoanele juridice străine ce vor să constituie în România societăți de asigurare cu capital integral străin, nu pot face acest lucru, decât în asociere cu persoanele juridice sau fizice de origine română.Aceștia pot înființa doar reprezentații în țara noastră.

Este important de precizat ce fel de piață de asigurări există în România:perfectă sau imperfectă.

Caracteristicile pieței perfecte sunt omogenitatea produsului, transparența și atomizarea pieței, libertatea de intrare-ieșire a participanților pe (și de pe) piață și descentralizarea deciziilor.

Pe piața asigurărilor se comercializează mai multe tipuri de produse sau servicii, și anume asigurări împotriva diferitelor riscuri. Însă un anumit produs(o asigurare) nu poate fi înlocuit cu alt produs(o altă asigurare). De exemplu, produsul "asigurarea automobilelor împotriva riscului de avarii(autocasco)" nu poate fi înlocuit cu produsul "asigurarea de răspundere civila auto"și cu atât mai puțin cu"asigurarea bunurilor gospodărești" ori cu "asigurarea de viață".

Concurența pe piața asigurărilor constă între societăți comerciale de asigurare cu același profil care "vând" același tip de produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc.

Din 1991, potrivit legii, sunt zece categorii de societăți de asigurare pe care societățile de asigurări le pot practica în țara noastră și anume: de viață, de persoane, altele decât cele de viață, de autovehicule, maritime și de transport, de aviație, de incendiu și alte pagube la bunuri, de răspundere civilă, de credite și garanții, de pierderi financiare din riscuri asociate, agricole.

Persoanele fizice și juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurărilor, nu conștientizează avantajele ce le oferă un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată și indemnizația obtenabilă în caz de sinistru.Atunci aceste persoane văd cota de primă pentru bunul sau persoana ce se dorește a fi asigurată, nu sunt convinși de avantajele date de contractul de asigurare. Ei trebuie să se adreseze unui agent de vânzare, în vederea luării unei decizii, de la care obține mai multe informații.

Pentru ca o piață să fie atomizată, ea trebuie să reunească un număr mare de ofertanți și de solicitanți, astfel încât între aceștia să nu aibă loc nici o influență de o manieră sensibilă pentru funcționarea pieței.

Piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere ceva și să rămână acolo atâta timp cât are interes să o facă. Piața asigurărilor nu este o piață închisă, ci una în continuă mișcare, datorită creșterii sau scăderii numărului organizațiilor de asigurare, și este supravegheată de autoritățile publice,mai precis de un organ specializat ce funcționează pe langă Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și/sau Comerțului ori pe langă altă instituție a administrației centrale de stat.

În țara noastră, piața asigurărilor este supravegheată de un oficiu, care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor. Acest oficiu îndeplinea atribuțiile și drepturile ce i-au fost stabilite de Guvern cu privire la constituirea societăților comerciale de asigurări,vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările obligatorii, tarifele de prime la asigurările de viață, situația financiară a societăților de asigurare, fondul de protejare a asiguraților, etc.

Fiecare organizație de asigurare ia decizii în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici interesele proprii și nici pe cele ale terților.

Astfel, de exemplu, când se constituie o societate de asigurare, de asigurare-reasigurare ori de reasigurare, capitalul subscris trebuie să fie minim 2500RON, iar atunci când se constituie o agenție de intermediere, capitalul subscris trebuie să fie cel puțin 150RON. Iar capitalul subscris vărsat trebie să fie mai mare de 50% decât cel subscris. La acestea se mai adaugă și alte prevederi ce trebuie respectate.

În concluzie, deciziile organizațiilor de asigurare sunt descentralizate, deoarece trebuie să țină cont de prevederile legale în materie și avizele organului de supraveghere. Dacă nu sunt respectate , deciziile sunt anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților comerciale, la cererea Oficiului de Supraveghere.

În ceea ce privește România, odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2011, s-a observat o creștere a pieței asigurărilor, în proporții diferite față de celelalte state membre ale Uniunii. În 2010, piața românească de asigurări a avut o creștere de 18,8%, clasându-se astfel pe locul patru în topul piețelor cu cea mai mare creștere din Europa. Piața asigurărilor din România a avut în 2010 o creștere de 18,8%, fiind devansată la acest capitol doar de trei țări, Liechtenstein (în creștere cu 80,5%), Portugalia (cu 25,7%) și Luxemburg (cu 23,1%). Veniturile obținute de asigurătorii europeni din primele încheiate anul trecut au depășit, potrivit raportului CEA, valoarea de 970 miliarde euro. În România aceste venituri au totalizat 890 milioane euro, valoare care clasează România pe locul 25 în Europa.

Primele trei poziții sunt ocupate de Marea Britanie cu venituri din prime de peste 220 miliarde euro, Franța cu venituri de peste 174 miliarde euro și Germania cu peste 157,8 miliarde.

În privința piețelor de asigurări ale țărilor membre ale Uniunii Europene, creșterea înregistrată anul trecut a fost de 4,6%. Raportul subliniază că piața asigurărilor de viață a cunoscut o creștere de 6,2% anul trecut, la distanță considerabilă de piața asigurărilor generale care a avansat doar cu 1,8%.

Revenind la piața asigurărilor din România, în 2010 companiile au subscris prime brute a căror valoare a depăsit 1,23 miliarde euro, pentru acest an fiind estimată o valoare din prime brute subscrise de circa 1,5 miliarde euro.

Conform publicației "The Insurer" , în anul 2013 piața de asigurări din România se clasează pe a opta poziție într-un top întocmit pe baza performanțelor în asigurări ale statelor CIS (Comunitatea Statelor Independente) și ale Europei Centrale și de Est.

Companiile românești care se regăsesc în Top 100 asigurători de viață sunt ING Asigurări de Viață, pe locul 30, cu o cotă de piață de 38,29%, în 2013, și AIG Life, pe poziția 77, cu o cotă de piață de 12,14%.

 De asemenea, între primele 100 companii de asigurări generale din statele Europei Centrale și de Est și CIS, România îi are ca reprezentanți pe Allianz-Tiriac, pe locul 25, lider pe piața națională cu o cotă de 22,41%, Omniasig, pe poziția 45, și GENERALI, pe locul 49. În a doua jumătate a clasamentului se plasează companiile BCR Asigurări pe locul 59, Asiban, pe 71, Astra-Uniqua pe poziția 86, iar pe locul 100, Unita VIG.

Generali Asigurări a subscris, în perioada ianuarie – septembrie 2013, un volum total de prime brute de 281 milioane de lei, cu 34% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Primele brute subscrise la asigurările generale au ajuns la 238,5 milioane de lei, cu circa 30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior . Cele mai vândute tipuri de asigurări din portofoliul companiei au fost asigurările auto, urmate de asigurările de clădiri și conținut, precum și de asigurările de viață individuale.

Compania de asigurări Unita a subscris, în primele nouă luni ale anului 2013, 336,9 milioane de lei, înregistrând o creștere cu 83% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când primele brute subscrise au totalizat 184,2 milioane de lei. Clasa de răspundere civilă auto a consemnat o creștere de 108% față de perioada de referință din 2012, potrivit reprezentanților Unita, cu prime brute subscrise de 145,4 milioane de lei, în timp ce subscrierile aferente asigurarilor CASCO au înregistrat cea mai semnificativă evoluție, de 138%, până la 143,4 milioane de lei.

BCR Asigurări de Viață a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2013, o valoare a primelor brute subscrise de 60,52 milioane de lei, depășind cu 89,13% perioada similară a anului anterior. Valoarea activelor companiei se ridică la 141,30 milioane de lei, în creștere cu 41% comparativ cu perioada similară a anului precedent.Valoarea profitului brut înregistrat în această perioadă este de 3,7 milioane de lei.

Aviva România a avut de asemenea rezultate foarte bune în primele nouă luni ale anului 2013, , grupul consemnând subscrieri de puțin sub 59,13 milioane de lei, în creștere cu 26,88% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește activele, evoluția a fost de 44,11%, valoarea acestora ajungând la peste 180,93 milioane de lei la 30 septembrie 2013.

Piața asigurărilor de credit comercial din România este în creștere și valoarea totală a primelor subscrise de partenerii comerciali a atins 30 milioane euro la începutul anului 2013.

Asigurarea de credit comercial acoperă riscul de neîncasare a creanțelor, respectiv riscul ca un debitor să nu poată sau să nu fie dispus să plătească. Contractele de asigurare de acest tip acoperă în esență furnizorul sau creditorul împotriva pierderilor cauzate de insolvență sau de incapacitatea de plată a unui client.

Prin aceste polițe se asigură și neplata la scadență, iar suma asigurată poate include în principal, taxe (cum este taxa pe valoarea adaugată – TVA), penalizări, dobânzi pana la scadență, costuri de asigurare și de transport. Societatea de asigurare verifică bonitatea clientului și emite un raport de credit către furnizor, în baza căruia se acordă acestuia o limită de credit. Asigurătorul poate stabili o limită de credit sau aceasta poate fi discreționară, la alegerea creditorului, dacă debitorul nu a avut restanțe în ultimele 12 luni. Pot fi asigurate și riscuri în perioada de pre-livrare și chiar și riscul politic.

Pot fi încheiate polițe de asigurare de credit comercial fie pentru întregul portofoliu de afaceri, fie pentru 85% din activitatile care susțin cifra de afaceri a unei companii sau pentru clienții cei mai mari. Rata primei de asigurare este media între 0,4% și 0,8%. Prima minimă de asigurare se calculează prin înmulțirea ratei primei de asigurare cu cifra de afaceri estimată pe un an. Pe piața românească, răspunderea maximă este de aproximativ 300 de ori valoarea primei minime sau o sumă fixă. Perioada de asigurare pe care pot fi încheiate polițele pentru credite comerciale este de un an, cu posibilitatea de reînnoire automată.

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât să diminueze cotele de contribuție a firmelor de asigurare de Garantare pentru anul 2013, de la 0,5% la 0,3% pentru asigurările de viață și de la 1% la 0,8% pentru asigurările generale. Procentele se referă la volumul de prime brute încasate din activitatea de asigurare directă. ‘’Datorită contribuțiilor aduse până acum, Fondul de Garantare iși poate exercita rolul de protector atât al asiguraților, precum și al terțelor persoane păgubite, în cazul în care un asigurător este declarat în stare de insolvență, această situație neputând fi niciodată exclusă într-o economie de piață’’, a spus presedintele CSA.

Volumul primelor brute subscrise aferente contractelor de asigurare încheiate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2012 a fost de 4,25 miliarde lei (circa 1,20 miliarde euro), potrivit CSA. Din acest total, primele brute subscrise aferente contractelor de asigurări generale s-au cifrat la 3,43 miliarde lei, în timp ce asigurările de viață au generat prime subscrise în sumă de 811,29 milioane lei.

Până în prezent, doar 900.000 de locuințe din cele aproximativ 8 milioane din România sunt asigurate. Asta în ciuda faptului că asigurările pentru locuințe sunt printre cele mai ieftine de pe aceasta piață. Astfel, primele de asigurare practicate de companiile care vând astfel de produse se situează la nivelul de 0,005-0,1% din suma asigurată, în timp ce , de exemplu, primele se ridică la 6-8% din valoarea asigurată.

Asigurările ”trăsnite„ prind și în România. Sporturile extreme, operele de artă, mașinile de epocă, chiar și golful sunt doar câteva din ”produsele„ greu de asigurat. Înainte de a sări cu coarda elastică, fă-ți o poliță de asigurare. Dacă îți rupi piciorul, ai șansa de a-ți transforma ghinionul într-o sursă de bani. În acest caz, prima de asigurare depinde de numărul participanților, dacă sunt amatori sau profesioniști și de cât de dificile sunt condițiile de joc: distanța loviturii sau caracteristicile terenului de joc. Riscul este plasat în străinătate, la o companie din Londra, cu parteneri din România. Din păcate pentru ei, norocoșii au întârziat să apară, iar până în acest moment nu s-au înregistrat ”daune„. Dar dacă vor fi norocoși, inspectorii de daune se vor asigura de corectitudinea organizării evenimentului și de acordarea premiului. Mai nou, și practicanții de sporturi extreme se pot asigura. Deși vecinii noștri din Ungaria utilizează de ani buni astfel de produse, prima poliță din România care-i asigură de neprevăzut pe amatorii de senzații tari a fost lansată în urmă cu o săptămână. În câteva zile au sosit și primele solicitări. Compania City Insurance, cea care a introdus acest produs, are două planuri de asigurare: unul pentru teritoriul național și altul în afara țării. Primul se referă la urgențe medicale, cum ar fi: spitalizare, interventii chirurgicale, stomatologice, fracturi, imobilizare, tratamente de recuperare medicală etc. Peste hotare se asigură preluarea cheltuielilor medicale de urgență în caz de accident în timpul practicării unuia din sporturile extreme. Printre cheltuielile incluse în poliță se numară cele chirurgicale, farmaceutice, de spitalizare, de repatriere medicală sau, în cel mai nefericit caz, de repatriere a asiguratului în caz de deces. Pentru produsele personalizate, primele de asigurare sunt negociabile. În cazul produselor standard, suma maximă asigurată este de 20.000 de euro, însă, la cerere, polițele pot acoperi până la 100.000 de euro. Polița City Sport Extrem se poate achiziționa și online, accesând site-ul companiei.

Despăgubirile sunt plătite în termen de 15 zile lucrătoare, compania încercand să reducă termenul de soluționare a dosarelor de daună la cinci zile. Asigurarea operelor de artă pentru diferite expoziții poate părea ”cuminte„ în raport cu exemplele anterioare, însa riscurile sunt la fel de greu de cuantificat. Generali Asigurări a emis polițe de asigurare pentru obiectele de artă prezente Augusti Provincia, desfășurată de Istorie din Capitală. În acest caz, suma asigurată este de 2,5 milioane de euro. Acest tip de polițe se încheie pentru colecțiile de artă care vin de la muzeele ”mamă„, în România, dar și colecții care pleacă din România sau care sunt mutate în interiorul granițelor. Asigurarea cuprinde, de regulă, daunele materiale cauzate exponatelor atât pe timpul expunerii, cât și pe durata transportului. În acest caz, nu există sumă maximă asigurată, iar prima se calculează în funcție de tipul exponatelor, de valoarea acestora și, în final, de condițiile și prețul negociat cu reasigurătorul internațional.

2.3. Servicii în domeniul asigurarilor

În România, piața asigurărilor s-a format treptat, pe măsură ce cadrul legislativ și nivelul de dezvoltare economică au cerut existența acestei piețe.

De la început, cadrul legislativ românesc a cunoscut puternice influențe din partea legislației francofone, acest fenomen menținându-se până în secolul XXI, când procesul de integrare europeană a produs modificări majore în toată economia țării noastre.

Comparativ cu alte țări ale lumii, putem vorbi despre existența destul de timpurie a economiei asigurărilor în țara noastră chiar dacă nivelul de dezvoltare economică nu a cunoscut cele mai ridicate nivele posibile. Acest lucru se explică prin dezvoltarea independentă, uneori atipică a pieței asigurărilor față de economia națională.

Acest fenomen s-a manifestat și în România, când în perioada 1990-2000, pe fundalul deteriorării situației economiei naționale, piața asigurărilor a cunoscut o dezvoltare rapidă, în paralel cu completarea cadrului legislativ și creșterea concurenței.

Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă desfășurată în țara noastră, se îmtinde pe o perioadă de peste 130 de ani, care poate fi împărțită,după unii autori, în trei etape distincte:

Asigurările în perioada 1871-1948

Asigurările în condițiile economiei planificate 1949-1990

Asigurările după 1990.

Piața asigurărilor reprezintă, în general, locul unde se întâlnește, în mod reglementat cererea cu oferta de asigurări. Cererea de asigurare o fac persoanele fizice și juridice ce doresc să închee asigurări într-un moment dat. Oferta de asigurare este concretizată de produsele societății specializate (autorizate să funcționeze și capabile, din punct de vedere financiar să desfășoare o astfel de activitate de asigurare).

În România, cererea potențială este mare, cea efectivă este redusă, datorită slabei culturi economice și a lipsei resurselor bănești.

Din cadrul serviciilor prestate de firmele de asigurare enumerăm:

Asigurări de persoane,

Asigurări de bunuri și clădiri,

Asigurări auto și de transport,

Asigurări de răspundere civilă,

Asigurări de credite și garanții,

Asigurări agricole,

Reasigurări.

Scopul societăților de asigurare este desfășurarea activității de asigurare-reasigurare prin accepterea de riscuri în schimbul plății unor prime de asigurare, de către asigurați și, respectiv, reasigurați și prin plata despăgubirilor sumelor asigurate în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor și a realizării de profituri. Desfășurarea activității de intermediere și prestări de servicii în domeniul asigurărilor, precum și a altor activități conexe sau utile atingerii scopului societății, în vederea realizării de profituri.

Asigurări de persoane (asigurări de viață)

Cele mai cunoscute și totodată solicitate asigurări de viață sunt:

Asigurarea mixtă de viață

Asigurarea mixtă de viață și suplimentară de accidente,

Asigurarea familială,

Asigurarea de pensie suplimentară privată cu acumulare de capital și reevaluare

Principalele riscuri acoperite prin asigurările mixte de viață sunt: invaliditatea permanentă totală sau parțială din accident, invaliditatea temporară din accident,decesul din accident sau boală infecțioasă acută sau din alte cauze, cheltuieli medicale și altele.

Sumele asigurate pot atinge orice nivel, cu acordul societății de asigurare, pot fi majorate în timpul duratei contractelor de asigurare, la cererea asiguratului, cu modificarea corespunzătoare a primei de asigurare.Se plătesc la expirare, indiferent dacă în timpul duratei contractelor asigurații au primit și alte drepturi bănești pentru invalidități. Drepturile bănești primite din asigurări sunt scutite de impozite, taxe de timbru și orice alte taxe. Primele de asigurare pot fi plătite și în rate subanuale. Polițele de asigurare sunt valabile pentru evenimentele asigurate în țară sau în afara teritoriului României, răspunderea asigurătorului începe la majoritatea polițelor de asigurare de viață, după 24 de ore de la expirarea zilei în care a fost achitată prima de asigurare.

În asigurările de viață, de regulă pot fi cuprinse persoane cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani, cu excepția asigurărilor familiale unde membrii familiei ce pot fi cuprinși în asigurare pot fi în vârstă de la 5 la 65 de ani.

Accidentele cuprinse în asigurare sunt următoarele evenimente subite provenite din afara și fără voința asiguratului: explozia, prăbușirea de teren, lovirea, înțeparea, tăierea și alte asemenea, căderea, alunecarea, atacul din partea altei persoane sau a unui animal, trăsnetul,acțiunea curentului electric, arsura, degerarea, înecul, intoxicarea și asfixierea subită etc.

Asigurările de viață sunt o protecție financiară proprie, asigurații primind de la firma asiguratoare drepturi bănești în cazul în care trec printr-un accident, în funcție de gravitatea accidentului dar și în funcție de suma la care s-a încheiat asigurarea,o protecție financiară pentru familie în caz de deces al asiguratului.

2. Asigurări generale – Asigurări de clădiri și bunuri

Asigurarea locuințelor și construcțiilor anexe (asigurarea clădirilor) este o asigurare accesibilă tuturor,în această asigurare sunt cuprinse atât locuința cât și construcțiile anexe (garaje, magazii, grajduri și altele) precum și instalațiile fixe ale acestora (de încălzire, electrice, sanitare, ascensoare etc.)

Prin această asigurare se asigură protecție împotriva unui mare număr de riscuri cauzatoare de pagube și anume: incendiu, trăsnet, explozie, inundație, ploaie torențială, grindină, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe clădiri sau alte construcții, precum și izbirea lor de către un vehicul etc.

Acordarea de despăgubiri, în caz de daune, la nivelul real al pagubei, până la valoare asigurată,( valoare de piață, declarată de asigurat sau valoare estimată de asigurator), în funcție de prețurile materialelor de construcție și manoperei practicate la data producerii daunei.

Asigurarea de bunuri de uz casnic și gospodăresc este un produs destinat protejării practic a tuturor bunurilor de uz casnic și gospodăresc aflate în locuință și în anexe, cu următoarele avantaje: asigură o gamă largă de bunuri, mobilier, covoare, îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de bucătărie,aparate electrocasnice și electronice, televizoare, frigidere, cazane de baie, boilere electrice, motoare și electromotoare, alimente, produse agricole, viticole, pomicole și animaliere, stupi de albine, furaje, unelte agricole, materiale de construcție pentru uz gospodăresc, motociclete, biciclete, practic totalitatea bunurilor ce le are omul în gospodăria sa.

Cuprinde un număr mare de riscuri cauzatoare de pagube bunurilor cuprinse în asigurare: incendiu, trăsnet, explozie, inundație, ploaie torențială, grindină, furtună etc. aici fiind cuprins chiar și riscul de furt prin efracție al oricăror bunuri aparținând asiguratului și care se află la adresa pentru care aste încheiată asigurarea.

La sfârșitul anului 2013, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, doar 15% din locuințele din România sunt asigurate. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 260 privind asigurarea obligatorii a locuințelor împotriva dezastrelor naturale, noua lege ar urma să oblige proprietarii de locuințe să încheie polițe de asigurare împotriva dezastrelor ce survin din cauze naturale.

3. Asigurări auto și de transport

Asigurarea auto asigură toată gama de autovehicule rutiere autopropulsate, care sunt înmatriculate conform legislației în vigoare.

Asigurarea se încheie cu deținătorul înscris în cartea de identitate sau cu alte persoane care au interes asigurabil cu privire la autovehicul, interes reieșit dintr-un contract (de leasing, de comodat etc.)

Riscurile asigurate pentru care se încheie asigurarea sunt: avarii provocate de ciocniri,loviri, izbiri, zgârieri accidentale, căderi (în prăpastie, în apă), căderi de corpuri pe autovehicul, derapări, răsturnări, incendiu, trăsnet, explozie ( inclusive din cauze tehnice), calamități naturale, furt ( furtul autovehiculul sau al unorpărți componente ori piese ale acestuia), precum și avarii produse acestuia ca urmare a furtului sau a tentativei de furt.

Asigurarea de avarii auto validează în România și în stăinătate. Extinderea în afara României a acoperirii riscului de furt se poate face în cazul în care autovehicului asigurat Casco la aceeași firmă de asigurare la care a încheiat și asigurarea de răspundere civilă. Acoperiri suplimentare incluse în prima de bază sunt: cheltuielile de transport al aurovehiculului avariat până la cel mai apropiat service, cheltuieli pentru limitarea pagubelor, pagubele produse autovehiculului asigurat de măsurile de salvare a acestuia sau a construcției în care se află acesta, precum și pentru salvarea persoanelor imobilizate în autovehicul ( descarcerare ), pagubele produse din riscuri asigurate echipamentelor cu care au fost dotate din fabricație de producător, pagubele produse echipamentelor suplimentare special construite pentru autovehicule și care sunt înscrise în contract pentru sumele asigurate convenite și pentru care s-au plătit primele de asigurare.

Sumele la care se încheie asigurarea auto sunt sume care corespund valorii reale a autovehicului. Valoarea reală este valoarea de comercializare de nou, la data încheierii asigurării (conform facturii de achiziție de nou cataloagelor de specialitate Eurotax-Schwake sau listelor de prețuri de la producător), mai puțin uzura stabilită în raport cu vachimea în ani a acestora, potrivit scalei de uzură ce este parte integrantă a contractului de asigurare.

Perioada asigurată est de regulă un an, dar asigurarea se poate încheia între minim 6 luni și maximum durata contractului de rate/leasing (mai mulți ani).

Prima de asigurare se calculează potrivit tarifului de prime, se exprimă în lei sau valută și poate fi plătită în lei sau valută. Eșalonarea plății ratelor de primă se poate face în 2 rate semastriale, 4 rate trimestriale sau anual când de obicei se acordă o reducere suplimentară.

Modalitatea de plată a despăgubirii poate fi aleasă de către asigurat, dintre următoarele variante: pe baza evaluării asigurătorului (deviz antecalcul), se pote ridica de la asigurator suma necesară demarării reparației, urmând a se plătii și diferența, dacă există, pe baza calculelor actelor care dovedesc cheltuieli efectiv făcute, plata se poate face și prin virament sau ordin de plată, direct către unitatea service care efectuează reparația.

Argumente pentru contractarea unei asigurări Casco ar pute fi: valabilitate oriunde în lume a asigurării de avarii. Încheind și asigurarea de răspundere civilă auto la aceeași firmă de asigurare se poate beneficia de asigurarea suplimentară cu titlu de bonus și riscul de furt în țările în care validează și asigurarea Carte Verde cuprinsă în asigurarea de răspundere civilă auto, se acoperă fără adaos de primă și cazul conduceriiautovehicului de către o altă persoană cu consimțământul asiguratului dacă acea persoană posedă permis de conducere și nu se află sub influența băuturilor alcoolice.

Pentru întocmirea dosarului de daună și afectuarea constatării daunelor, persoana păgubită trebuie să se prezinte la unitățile teritoriale ale societății de asigurare 9 serviciul daune) sau la atelierele de reparații auto agreate de societatea de asigurare.

4. Asigurari de răspundere civilă – Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) a hotărât ca începând cu 1.ianuarie.2010, emiterea polițelor de asigurare RCA să se facă în sistem electronic. Potrivit normelor, emiterea electronică este definită ca fiind subscrierea poliței RCA simultan cu înregistarea și stocarea instantanee în sistemul informatic al asigurătorului a datelor cuprinse în poliță. Aceasta înseamnă că asigurătorul va prelua datele necesare a fi înscrise direct în sistemul informatic și va elibera polița asiguratului din sistemul informatic.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, acoperă răspunderea proprietarului unui autovehicul pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule unor terțe persoane, din culpa asiguratului.

Asigurare se poate încheia de către toate persoanele fizice și juridice care dețin vehicule înmatriculate în România. Perioada asigurară poate fi de 6 sau 12 luni. Beneficiar al asigurării este proprietarul bunului avariat sau persoana care a fost vătămată de către deținătorul poliței de asigurare.

Riscurile asigurate sunt : cheltuieli rezultate în urma prejudiciilor produse terților prin accidente de vehicule, pagube materiale, vătămări corporale sau deces, pagube ca urmare a lipsei de folosință a vehiculului avariat, cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

La încheierea asigurării obligatorii RCA asiguratul obține polița de asigurare care validează pa teritoriul României , vignietă și documenul internațional Carte Verde valabil în spațiul SEE. În mod suplimentar, polița poate fi extinsă în alte 14 state (Albania, Andora, Bosnia și Herțegovina, Belarus, Croația, Israel, Iran, Maroc, Moldova, Macedonia, Serbia și Muntenegru, Tunisia, Turcia, Ucraina). Gratuitate în acoperirea riscului pe teritorii non EU, dar unde validează Convenția Carte Verde, reduceri importante pentru pensionari și persoane cu handicap locomotor.

În cazul în care nu ați produs daune și vindeți vehiculul în perioada asigurată primiți parte pro–rata a primei de asigurare.

Asigurarea de răspundere civilă generală a persoanelor fizice față de terți

Asigurarea poate fi încheiată cu orice client persoană fizică română sau străină cu domiciliul/reședința în România.

Riscurile acoperite de asigurare sunt: despăgubiri bănești pentru prejudicii materiale produse din vina asiguratului terțelor persoane, cheltuieli de judecată rezultate din această situație.

Beneficiar este terța parte care are în proprietate bunurile ce au fost distruse de către deținătorul poliței de asigurare sau de către mambrii familiei acestuia care locuiesc la aceeași adresă menționată în contract.

Perioada pe care se poate încheia asigurarea este de 1 an.

Avantaje ar fi că fără taxe suplimentare, pot fi asigurate și alte persoane în cadrul aceleiași polițe ( soț/soție al/a asiguratului, copiii minori ai asiguratului, persoane de care deținătorul poliței este răspunzător din punct de vedere legal sau pe care acesta le întreține atât timp cât acestea locuiesc la aceeași adresă cu deținătorul poliței).

Ca beneficii putem menționa faptul că accidentele produse terților nu îi vor afecta pe asigurați din punct de vedere financiar și vor putea evita situațiile delicate în care terțe părți să le ceară despăgubiri pentru daunele produse.

Alte produse și servicii în domeniul asigurărilor – Asigurări de credite și garanții

Asigurarea facultativă a creditului acordat pentru bunuri comercializate în sistem leasing cuprinde: asigurarea creditelor bancare, asigurarea creditelor comerciale acordate persoanelor juridice și asigurarea de garanție.

Societate de asigurare se obligă prin încheierea unei astfel de asigurări ca în cazul în care asiguratul, totodată deținătorul creditului, decedează în urma unui accident sau boli cronice să achite creditul acestuia în limita sumei la care s-a încheiat polița de asigurare și pentru care s-a plătit prima de asigurare.

Asigurări agricole ( buchetul rural)

Țara noastră dispune de o bogată tradiție agricolă. Având în vedere această realitate, precum și exigențele economiei naționale de piață, societățile de asigurare au acordat o importanță deosebită asigurării culturilor agricole și animalelor.

Asigurare, în general, cuprinde următoarele riscuri: grindină, incendiu, ploaie torențială- efecte directe, furtună, prăbușirea/alunecarea terenului cultivat.

Reasigurările

Reasigurările sunt o protecție pe care o societate de asigurare o încheie cu societăți puternice din punct de vedere financiar.

Societăți de renume în domeniul reasigurărilor sunt: Swiss Re (Germania), Munich Re (Germania), SCOR (Franța), GE Francona (Germania), General Cologne Re ( Austria), sindicatele Lloyd`s (Marea Britanie), Partener Re (Elveția), Hanover Re (Germania), etc.

Capitolul 3. Varietatea produselor și serviciilor în asigurări.

3.1. Asigurări de persoane.

În funcție de riscul asigurat în asigurarea de bază, asigurările de persoane pot fi

împărțite în două categorii:

asigurări de viață, care acoperă riscul de deces;

asigurări de persoane altele decât cele de viață, care acoperă în asigurarea principală, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

Conform contractului de asigurare, la producerea riscului asigurat, asiguratul primește o indemnizație de asigurare corespunzătoare unei sume stabilită inițial, denumită sumă asigurată, trebuind să plătească în schimb prima de asigurare. În schimbul unei prime suplimentare de asigurare, la ambele tipuri de asigurare se pot adăuga clauze adiționale care extind acoperirea acordată prin produsul principal.

Acestea poartă denumirea de asigurări de persoane.

Cele mai vechi forme ale asigurării de viață au apărut în antichitate (în Grecia și Roma antică), sub forma: indemnizațiilor de deces, care se acordau în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare și asigurărilor de rentă viageră. Prin asigurarea de înmormântare, asigurătorul suporta toate cheltuielile de înmormântare sau incinerare. Aristocrații încheiau cu supușii lor contracte de rentă viageră, pentru ca aceștia să obțină venituri pentru tot restul vieții (acestea prevedeau aceeași sumă anuală, indiferent de vârsta asiguratului, fapt pentru care, de multe ori oamenii declarau copii în locul adulților pentru a beneficia de rente pe o perioadă mai mare).

În Evul Mediu, asociațiile de sprijin reciproc care reuneau m e șteșugarii și lucrătorii din același domeniu (cunoscute sun numele de „ghilde") constituiau fonduri speciale de indemnizație pentru urmașii membrilor lor.

În Anglia, în secolele XVI – XVII se practicau asigurări mai evoluate și diversificate, principalele fiind:

asigurările pe termen scurt, respectiv pe o perioadă determinată, numai pentru acoperirea riscului de deces, folosite de comercianți și de cei care voiajau pe mare. De asemenea, acestea mai erau folosite și ca o garanție pentru împrumuturi, astfel încât, dacă asiguratul deceda, creditul putea fi rambursat de către asigurător.

asociațiile mutuale de asigurări, unde membrii acestora participau cu o anumită sumă la crearea unui fond din care se plăteau anumite sume de bani familiilor membrilor decedați;

anuitățile, care reprezentau o formă de asigurare de pensie, prin care se oferea asiguraților un venit pentru o anumită perioadă de timp. Acestea erau de mare ajutor în special văduvelor după moartea soțului.

Cu timpul, nevoile care au determinat încheierea unei asigurări de viață s-au schimbat, astfel că astăzi, în afara grijilor legate de cheltuielile de înmormântare, se constată nevoia unor asigurări printre care:

asigurarea unei protecții financiare a familiei sau a celor dependenți în caz de deces;

achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces, în care asigurarea apare ca o garanție pentru credite;

alocația de urmaș;

alocația de bătrânețe;

economisirea pentru eventuale datorii viitoare (studiile copiilor, zestre);

cheltuieli de spitalizare, îngrijire medicală, compensarea veniturilor în caz de boală sau invaliditate temporară;

investiții, etc.

Asigurarea de viață este „o formă de protecție financiară a dependenților sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului.

Astfel, asigurarea de viață se bazează pe „încheierea unui contract de asigurare (poliță de asigurare), prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de bani la producerea riscului asigurat (suma asigurată), în schimbul plății de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare, care reprezintă prețul protecției oferite asiguratului de către asigurător". Riscul în asigurarea de viață este riscul de deces, care este un eveniment sigur, cert, însă momentul producerii acestuia este incert.

Astfel, în contractul de asigurare intervin mai multe categorii de persoane, și anume:

asigurătorul – este societatea de asigurare;

asiguratul – este persoana a cărei viață se asigură;

contractantul asigurării – este persoana care încheie polița de asigurare și care plătește prima de asigurare (în general asiguratul este și contractant);

beneficiarul asigurării – este persoana care va încasa suma asigurată în cazul decesului asiguratului.

Primele de asigurare se stabilesc pe baza unor calcule actuariale și luându-se în considerare criterii generale (statistici demografice, tabele de mortalitate) și speciale (ce țin de individ). Din primele de asigurare încasate se creează rezervele matematice care se valorifică prin investire și care duc la sporirea fondului din care se vor plăti sumele asigurate.

La produsul principal de asigurare pot fi adăugate clauze adiționale funcție de nevoile fiecărui asigurat, prin care se extinde gama riscurilor și implicit a protecției prin asigurare.

Asigurările de viață clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea în asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societățile de asigurare au dezvoltat noi tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecție și o serie de alte avantaje, cum ar fi: economisire, investiții, tratament medical, cheltuieli de înmormântare, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, etc. astfel asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vieții, aceste tipuri de asigurări purtând denumirea de „asigurări mixte de viață". Partea de protecție se referă la faptul că, în caz de deces, beneficiarul poliței va încasa suma asigurată, iar în caz de supraviețuire asiguratul va încasa suma la expirarea contractului, după cum este specificat în contract.

În vederea clasificării asigurărilor de persoane, se pot folosi mai multe criterii, mai importante fiind:

În funcție de riscul care se asigură, asigurările de persoane pot fi împărțite în următoarele categorii:

asigurări de supraviețuire;

asigurări de deces;

asigurări mixte de viață;

asigurări de boală;

asigurări de accidente.

După scopul asigurării, asigurările de persoane pot fi clasificate în:

asigurări de viață pe termen limitat;

asigurări de viață pe termen nelimitat;

asigurări mixte de viață cu capitalizare;

asigurări de pensii.

Indiferent de criteriile de clasificare, există nenumărate variante ale tipurilor de asigurări, pe care societățile de asigurări le oferă clienților, și care pot fi adaptate scopurilor și nevoilor fiecărui asigurat în parte.

Mărimea primei de asigurare se stabilește în raport cu: suma asigurată, vârsta asiguratului în momentul contractării asigurării și durata pentru care se încheie contractul de asigurare. Prima de asigurare se află în raport direct proporțional cu suma asigurată. La aceeași sumă asigurată, nivelul primei de asigurare crește proporțional cu vârsta asiguratului și invers proporțional cu durata pentru care se încheie contractul de asigurare.

Asigurările de viață prezintă importanță nu numai pentru asigurați, ci și pentru economia națională. Astfel, rezerva matematică constituită în cadrul asigurărilor de viață și păstrată de societatea de asigurări la bancă, poate fi utilizată temporar și ca resursă de creditare a economiei naționale.

Asigurările de viață practicate de societățile de asigurări prezintă următoarele avantaje:

se pot asigura sumele stabilite de asigurat cu acordul societății de asigurări;

la sumele de peste un anumit nivel, polițele de asigurare se încheie numai cu avizul favorabil al medicului desemnat, cu excepția asigurării mixte de viață și suplimentară de accidente, la care limita este mult mai mică;

în toate cazurile, sumele asigurate nu pot fi atacate de moștenitorii legali în defavoarea beneficiarului (beneficiarilor) înscris în poliță;

la expirarea polițelor (cu primele achitate integral) suma ce se plătește de societatea de asigurări se majorează cu cote de excedent care se stabilesc anual, în funcție de durata asigurării;

Pot încheia contracte de asigurare persoanele care se încadrează în limitele de vârstă, duratele de timp și condițiile de achitare a primelor și de plată a sumelor asigurate, stabilite de asigurător și prevăzute în polițele de asigurare.

Durata asigurării, durata de plată a primelor și perioadele de timp – luni, trimestre, semestre, ani – de asigurare se socotesc de la data începerii asigurării.

Declarațiile inexacte ale asiguratului cu privire la vârsta ori la starea de invaliditate atrag nulitatea contractului și obligația asigurătorului de restituire a primelor încasate.

Prima de asigurare se plătește anticipat, în cuantumul și la termenele stabilite în polița de asigurare, pe toată durata prevăzută în tariful de prime al fiecărei asigurări.

Suma asigurată se plătește asiguratului, beneficiarului desemnat sau moștenitorilor, după caz, dacă primele sunt achitate la zi ori nu s-a depășit termenul de păsuire. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească suma asigurată cuvenită beneficiarului.

Asigurătorul nu plătește suma asigurată, dacă evenimentul asigurat a fost produs de operații militare în timp de război.

Asigurătorul nu plătește suma asigurată dacă decesul sau invaliditatea permanentă a asiguratului a fost prilejuită de comiterea sau de încercarea de a comite de către asigurat sau beneficiar, cu intenție, a unor fapte penale de o deosebită gravitate.

Suma asigurată se plătește independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale și independent de repararea prejudiciului de către cei răspunzători de producerea lui.

La asigurările de viață care cuprind riscul de deces din orice cauze, persoanele bolnave nu sunt primite în asigurare.

La asigurările care cuprind riscurile de deces, răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care a fost achitată prima de asigurare.

Sunt cuprinse în asigurare urmările imediate (deces sau invaliditate permanentă) ale efortului fizic excesiv și subit determinat de cauze de forță majoră în timpul producției

La unele asigurări de viață, asigurătorul poate acorda asiguraților împrumuturi asupra polițelor de asigurare. Acestea sunt purtătoare de dobândă și sunt rambursabile într-un anumit termen.

Tipuri de asigurări de viață.

Datorită nevoilor variate ale clienților, asigurările de viață se practică în prezent pe piața asigurărilor în forme din ce în ce mai diverse. Dintre sutele de tipuri de asigurări de viață existente cele mai reprezentative și frecvente sunt următoarele: asigurarea de viață pe termen limitat; asigurarea de viață pe termen nelimitat;

asigurarea mixt ă de viață;

asigurarea mixt ă redusă; asigurarea tip student; asigurarea tip zestre;

asigurarea tip unit-linked; asigurarea pentru ipotecă, asigurarea de rentă.

Asigurarea de viață pe termen limitat este una dintre cele mai simple forme, ea încheindu-se pe o anumită perioadă de timp și acoperind doar riscul de deces. Astfel, asiguratul va plăti periodic o sumă de bani, denumită primă de asigurare, în schimbul căreia o a treia persoană desemnată de asigurat, și denumită beneficiar, va încasa suma asigurată la decesul asiguratului. De regulă beneficiarul este soțul supraviețuitor, copiii asiguratului, părinții, sau uneori prietenii sau persoane care nu fac parte din familie. Cel care decide cine este beneficiarul care va încasa suma asigurată este asiguratul.

Caracteristic acestei polițe este faptul că suma asigurată va fi plătită numai dacă decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a contractului; dacă la expirarea poliței asiguratul este în viață asigurătorul nu are nici un fel da răspundere privind plata sumei asigurate, nici asiguratul, nici beneficiarul nu vor primi vreo sumă de bani.

Deci, această asigurare oferă protecție doar pentru riscul de deces și nu presupune economisire sau capitalizare.

Asigurarea de viață pe termen nelimitat aceasta este asigurarea care acoperă riscul de deces, pe o perioadă mai lungă de timp a asiguratului, respectiv până la o anumită vârstă.

Aceasta presupune ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data pensionării, riscul de deces fiind acoperit pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii asigurării și atingerea vârstei respective. Dacă asiguratul ajunge la această vârstă, el va primi suma asigurată actualizată.

Asigurarea mixtă de viață este o asigurare cu capitalizare, prin intermediul căreia este acoperit nu doar riscul de deces ci și riscul de supraviețuire. Astfel asigurătorul va plăti asiguratului sau beneficiarului, în orice condiții, suma asigurată; dacă asiguratul este în viață la expirarea poliței, el va primi personal suma asigurată, iar dacă decedează în perioada de asigurare, suma asigurată va reveni beneficiarului.

Contractul se încheie pe un număr de ani, cu condiția ca asiguratul să nu depășească o anumită vârstă (de regulă 75 ani) la expirarea acestei perioade. Primele de asigurare se stabilesc în funcție de suma asigurată, care în general poate fi nelimitată.

Aceasta reprezintă un produs complex, oferind o dublă protecție, și având avantajul că sumele de bani plătite de asigurat sub forma primelor de asigurare reprezintă o formă de economisire ce va fi valorificată la expirarea contractului. De asemenea, dacă contractantul acestei asigurări dorește retragerea banilor, el renunță la poliță și va primi de la societatea de asigurare o sumă denumită „valoare de răscumpărare", care crește odată cu apropierea termenului de expirare a poliței.

Asigurarea mixtă redusă Acest tip de poliță oferă posibilitatea rambursării primelor aferente riscului de supraviețuire, rămânând la dispoziția asigurătorului doar prima aferentă riscului de deces. Dacă la expirarea poliței asiguratul este în viață el va primi suma asigurată, iar dacă decedează, asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate până la momentul decesului, la care se adaugă cota corespunzătoare participării la profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigurător.

Asigurarea tip student are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor, chiar în condițiile în care intervine decesul plătitorului. Astfel, asiguratul poate fi părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul este copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. Primele de asigurare sunt plătite de asigurat până la începerea studiilor, urmând ca beneficiarul să primească rentele la vârsta specificată în contract (durata de plată a rentelor poate să fie de 4 sau 5 ani), sau suma integral la împlinirea vârstei specificate în contract (de regulă într-o proporție mai mică, de 90-95%).

Asigurarea tip zestre este o asigurare tip dotă, prin care părinții pot să ofere o sumă de bani drept zestre în momentul în care copilul se căsătorește. Este o poliță prin care se oferă protecție față de riscul de deces al persoanei asigurate (părinte sau tutore), iar beneficiarul (copilul) va primi suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste (20, 25, 28 ani, etc.). este asemănătoare poliței tip student, diferența fiind aceea că suma asigurată se plătește integral și nu eșalonat. In cazul decesului contractantului, copilul va beneficia de sumă la termenul convenit, iar în cazul în care intervine decesul beneficiarului, polița devine ca și în cazul poliței tip student, o poliță de asigurare mixtă.

Asigurarea tip unit-linked este o asigurare pe bază de investiții, care pe lângă protecție oferă și posibilitate investirii. Astfel, prima plătită de asigurat este investită în fonduri de investiții puse la dispoziție de asigurător din care asiguratul primește o cotă parte (un anumit număr de „unit"-uri). Participarea la aceste fonduri de investiții este condiționată de cumpărarea unei asigurări de viață.

Produsul unit linked a apărut ca urmare a dorinței de investiție a clienților, alături de nevoia de protecție. Acesta are în structura sa componenta de protecție și componenta investițională.

Componenta de protecție este reprezentată de o asigurare de viață pe termen nelimitat, pentru care plata primelor se face eșalonat până la împlinirea vârstei de pensionare. Pe perioada protecției, suma asigurată este garantată de asigurător. In caz de deces a asiguratului pe durata contractului, beneficiarul va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului său la momentul respectiv. Contul contractantului reprezintă echivalentul valoric al unit-urilor deținute în fondurile financiare ale asigurătorului.

Componenta investițională constă în cumpărarea de unități de cont (unit-uri) în fondurile financiare special constituite. Aceste fonduri reprezintă un portofoliu de tipuri de active financiare diverse, administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. Contractantul asigurării va avea acces la aceste fonduri doar prin intermediul asigurărilor unit linked, iar prima de asigurare plătită va destinată în întregime achiziționării de unit-uri în fondurile financiare.

Unit-ul asigură dreptul clientului de participare la performanța fondurilor financiare.

Asigurarea pentru ipotecă. În cazul cumpărării unei locuințe sau a unui teren este necesară încheierea unei asigurări de viață prin care creditorul se asigură că, în caz de deces al debitorului, va încasa sumele restante neplătite. În funcție de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de ipotecă:

ipoteca liniară, prin care debitorul și creditorul stabilesc rambursarea creditului într-un anumit număr de ani, pe baza achitării anuale a unei sume fixe. Debitul global care constă în rata la care se adaugă dobânda la suma împrumutată scade anual, deoarece pentru rata deja plătită nu se mai plătește dobândă. În acest caz se încheie o asigurare de deces care garantează achitarea restului sumei în cazul în care debitorul decedează înainte de rambursarea integrală a creditului.

ipoteca pe bază de anuitate se caracterizează prin plata dobânzii și a ratei printr-o sumă anuală fixă, denumită anuitate. Spre deosebire de ipoteca liniară, suma plătită periodic nu se micșorează. Pentru acoperirea riscului de deces, și în acest caz se încheie o asigurare de capital în descreștere periodică pentru caz de deces, în cadrul căreia capitalul asigurat cunoaște o evoluție paralele cu cea a debitului. În caz de deces, datoria este acoperită prin plata sumei asigurate de către asigurător. Astfel, în fiecare an se plătește o sumă fixă, constituită din dobândă și rată, în primii ani cuantumul dobânzii fiind mai mare.

ipoteca pe bază de asigurare mixtă se practică în două tipuri de contracte: contractul de credit și contractul de deces.

ipoteca în combinație cu o asigurare de viață care presupune plata în fiecare an a primei de asigurare pentru asigurarea mixtă și a dobânzii la creditul angajat. Această asigurare oferă protecția pentru riscul de deces, iar suma împrumutată rămâne pe toată perioada derulării contractului de credit la valoarea maxim ă și este rambursată integral, dintr-o dată, prin indemnizația plătită în baza poliței de asigurare.

Asigurarea de rentă prin care, asigurătorul plătește o indemnizație periodică. În funcție de perioada de plată a acesteia, se disting:

renta cu rată fixă, caz în care indemnizația de asigurare se plătește indiferent dacă asiguratul mai trăiește sau nu. Când începe plata acestei rate fixe dacă asiguratul mai trăiește, ea se plătește un anumit număr de ani, iar dacă acesta nu mai este în viață, atunci se plătește suma asigurată beneficiarului.

renta viageră, caz în care, pentru primirea indemnizației de rentă viageră, asiguratul trebuie să fie în viață. Asigurarea este deci încheiată pe „viața" asiguratului. O astfel de asigurare poate fi încheiată și în favoarea mai multor persoane, astfel, la moartea unuia dintre asigurați, renta viageră se transferă asupra vieții celuilalt.

La fiecare dintre produsele de asigurări de viață, societățile de asigurări oferă și posibilitatea unor avantaje și protecții suplimentare prin plata unor prime adiționale foarte mici. Clauzele adiționale se adaugă contractului de bază, și au ca scop oferirea unor avantaje în plus asiguraților contra unor sume foarte mici (cele mai frecvente sunt: clauza de scutire de plată a primelor, clauza de creștere garantată a sumei asigurate, asigurarea suplimentară de deces prin accident, asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă din accident, asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă și deces din accident).

Alte tipuri de asigurări de persoane.

În cadrul acestor tipuri de asigurări principalele riscuri acoperite nu se referă la riscul de deces, ci la acelea care creează suferințe fizice sau de altă natură.

Astfel, sunt incluse în această categorie, următoarele:

asigurarea medicală;

asigurarea medicală pentru boli incurabile;

asigurarea medicală pentru intervenții chirurgicale;

asigurarea de accidente;

asigurarea de călătorie.

Asigurarea medicală

Este o formă de asigurare practicată în vederea acoperirii totale sau parțiale a costurilor de spitalizare, dacă spitalizarea depășește un anumit număr de zile consecutive, a costului tratamentului medical ca rezultat al unei boli sau vătămări corporale în perioada asigurată, ori acoperirea pentru boală sau compensarea veniturilor pe perioada de boală.

Riscul de deces nu este cuprins în acest tip de asigurare, iar primele de asigurare ce trebuie plătite de către asigurați sunt diferite pentru bărbați și pentru femei și funcție de categoriile ocupaționale ale acestora (întrucât riscurile sunt diferite).

Astfel, costurile ce pot fi acoperite prin intermediul acestui tip de asigurare sunt: de spitalizare, de convalescență, de tratament la domiciliu după externare, consultații și diagnostic, indemnizație de maternitate, intervenții chirurgicale, servicii private de ambulanță, costuri de repatriere, etc.

Sumele asigurate pot fi plătite sub următoarele forme:

sume fixe, reprezentând o indemnizație pe zi de spitalizare;

sumă fixă pentru intervenții chirurgicale;

indemnizații pentru servicii de spitalizare private, tratament medical.

Asigurarea medicală pentru boli incurabile

Este o formă de asigurare ce poate fi practicată fie ca acoperire principală, fie ca o clauză adițională, în scopul compensării cheltuielilor cu tratamentul medical, sau a oferi o protecție în cazul apariției unei boli incurabile. Asiguratul va primi suma asigurată la momentul diagnosticării uneia dintre bolile incurabile incluse pe listă. Astfel, în categoria bolilor incurabile sunt incluse: cancer, infarct miocardic, bypass arterial coronarian, insuficiență renală cu dializă, accident vascular cerebral, transplant de organe vitale, invaliditate totală.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de o serie de factori , respectiv:

frecvența apariției bolilor respective, și care diferă între bărbați și femei (bărbații fiind mai expuși la atacuri de cord între 40-50 de ani, în timp ce femeile sunt mai expuse la cancer între 30-60 de ani);

vârsta maxim ă de intrare și de ieșire în și din risc;

dacă persoana este fumătoare sau nu;

date statistice referitoare la cauzele deceselor;

sistemul internațional de clasificare a bolilor și incidența acestora, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății;

criterii privind definirea bolilor acoperite.

Suma asigurată poate să fie:

sumă plătită la momentul diagnosticării bolii și acestea pot fi egale diferențiate pe tip de diagnostic;

sumă plătită anticipat în momentul diagnosticării și restul în momentul

decesului.

Asigurarea medicală pentru intervenții chirurgicale

Această formă de asigurare poate să apară ca un produs distinct sau ca o clauză adițională la un produs existent, și se încheie pentru orice intervenție chirurgicală efectuată de asigurat sau de copii acestuia, survenită în urma unei boli sau a unui accident, în perioada de valabilitate a asigurării.

Intervenția chirurgicală este o operație chirurgicală făcută de un medic pentru a evita o îmbolnăvire sau o agravare a stării asiguratului și realizată în concordanță cu reglementările medicale profesionale.

Persoana asigurată poate fi orice persoană fizică care se încadrează în limitele de vârstă stabilite de asigurător; în cele mai multe cazuri pot fi asigurați în baza aceleiași polițe și copii asiguratului. Evenimentul asigurat este orice operație chirurgicală efectuată de asigurat sau copii acestuia, datorită unor boli sau a unui accident intervenite în perioada de asigurare.

Suma asigurată va fi plătită atunci când asiguratul suportă o intervenție chirurgicală, aceasta fiind fixă și stabilindu-se în funcție de tipul intervenției chirurgicale.

Asigurarea de accidente este mult diferită de asigurarea de viață și acoperă diverse riscuri de accidente și nu riscul de deces, încheindu-se pe perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai puțin). Aceasta poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de activități, prin politica de protejare a angajaților unei firme a cărei activitate presupune riscuri semnificative.

Asigurarea de accidente poate fi încheiată ca asigurare individuală sau colectivă (de grup), aceasta din urmă poate fi încheiată nominal sau pentru toți angajații (ca număr total), pe profesii, pentru toți angajații indiferent de profesie, sau pentru un număr mediu de angajați.

Asigurătorul va plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului sau al decesului din accident al asiguratului și/sau cheltuielile medicale necesare.

În ceea ce privește riscurile acoperite, în general sunt incluse: accidente de circulație, accidente din practicarea sporturilor, accidente provocate de funcționarea mașinilor, aparatelor, instalațiilor, asfixiere prin emanație de gaze sau vapori, înec, prăbușiri de teren, fulger, trăsnet, explozii, curentare, lovire, tăiere, arsuri, accidente produse ca urmare a acțiunii armelor, atac al unei alte persoane. Riscurile excluse sunt: accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului, intoxicații ca urmare a abuzului de alcool, medicamente și droguri, accidente produse datorită acțiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijență, accidente prilejuite de orice formă de război, explozie atomică, contaminare, poluare, sinucidere, vătămări produse de acțiunile proprii ale asiguratului.

Sumele asigurate se vor plăti de către asigurător pe baza unor investigații pe care le efectuează și a unor documente, inclusiv medicale.

Asigurarea de călătorie acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada unei călătorii determinate (de obicei în străinătate), iar unele societăți de asigurare acoperă și riscul de deces în această perioadă. Trebuie specificat faptul că în contractul de asigurare îmbolnăvirea este acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a unei boli cunoscute sau malformații pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic.

De regulă, polița include o detaliere a tipurilor de cheltuieli medicale ce vor fi plătite: tratamentul prescris de medic, spitalizare și eventuale intervenții chirurgicale, anestezii, radiografii, consultații, analize de laborator, medicamente, cheltuieli de transport până la spital.

3.2. Asigurarea de răspundere civilă.

Pe lângă asigurările de bunuri și de persoane, asigurările de răspundere civilă constituie o altă ramură deosebit de importantă și de mare actualitate a asigurărilor.

Asigurările de răspundere civilă se caracterizează prin aceea că acoperă prejudiciul produs de asigurat – persoană fizică sau juridică – unor terțe persoane.

Prin răspundere civilă se înțelege obligația juridică potrivit căreia persoana care a provocat o pagubă altei persoane trebuie să repare prejudiciul pe care victima l-a suferit.

În asigurările de răspundere civilă, societatea de asigurări se obligă să plătească o despăgubire (sumă asigurată) pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii, față de terțe persoane păgubite (afectate) și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât a celei care a încheiat contractul.

Riscul pe care îl acoperă răspunderea civilă este constituit din pericolul la care este expus patrimoniul asiguratului, din cauza producerii unor prejudicii terțelor, din culpa proprie sau din culpa altor persoane pentru care acesta are obligația să răspundă potrivit legii.

În aceste asigurări, pe lângă asigurător și asigurat mai intervine și a treia persoană, și anume terțul păgubit.

Se poate spune că asigurarea de răspundere civilă apără de fapt pe asigurat de plata stricăciunilor, dar totodată asigură și celui păgubit echivalentul financiar al bunurilor păgubite.

Asigurările de răspundere civilă permit, pe de o parte, ca persoana păgubită (afectată) să primească despăgubirea sau și suma asigurată cuvenită, iar pe de altă parte, ca asiguratul, în schimbul primei de asigurare plătită, să nu mai fie urmărit pe cale judiciară pentru prejudiciul produs (ca patrimoniul asiguratului să rămână neatins).

Acest gen de asigurare protejează victimele accidentelor de circulație, repară operativ prejudiciile suferite de acestea prin avarierea sau distrugerea bunurilor, prin vătămare corporală sau decesul unor persoane prin accidente de circulație, evită o serie de litigii între autorii accidentelor și persoanele accidentate (urmașii lor).

În ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea a crescut importanța care se acordă asigurărilor de răspundere civilă în toate țările.

Dezvoltarea acestor asigurări este urmarea directă a creșterii vertiginoase a numărului de autovehicule de diverse tipuri, fapt ce a condus la o creștere a numărului de accidente de circulație și a numărului persoanelor care devin victime ale acestora.

Extinderea acestor asigurări este și urmarea dezvoltării fără precedent a transportului de persoane și de bunuri, pe cale aeriană, maritimă și terestră.

În toate țările din Europa se practică asigurarea de răspundere civilă auto, de unde persoanele care au suferit de pe urma accidentelor de circulație primesc despăgubirea sau suma asigurată ce li se cuvine.

În majoritatea țărilor din lume asigurarea de răspundere civilă auto se practică sub formă obligatorie sau contractuală.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de un asigurat unor terțe persoane, în condițiile în care asigurătorul este răspunzător din punct de vedere legal.

Răspunderea civilă legală reprezintă domeniul în baza căruia o persoană poate acționa în instanță o altă persoană sau o organizație, care se presupune că este vinovată de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislației în vigoare. Răspunderea civilă legală presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

săvârșirea de către asigurat a unei fapte ilicite;

dovada existenței unui prejudiciu;

existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului și prejudiciul adus terței persoane;

constatarea culpei asiguratului care a săvârșit fapta ilicită.

Conceptul de „răspundere civilă legală" este foarte important, pentru că societățile care încheie asigurări de răspundere civilă sunt obligate să despăgubească în numele asiguratului numai dacă acesta este răspunzător legal să plătească daune unei terțe părți. Răspunderea civilă legală apare doar în urma producerii unor prejudicii sancționate prin lege.

Astfel, asigurarea de răspundere civilă este „acea asigurare prin intermediul căreia se acoperă toate sumele pe care asiguratul, conform legii, este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el unui terț".

Termenii esențiali ce apar în cadrul asigurării de răspundere civilă sunt:

asigurat – orice persoană fizică sau juridică;

terț – orice persoană fizică sau juridică alta decât asiguratul;

eveniment asigurat -prin care se înțelege: avarierea sau distrugerea unor bunuri care nu aparțin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub controlul asiguratului, produse în perioada de valabilitate a poliței; precum și vătămarea corporală sau decesul oricărei persoane, produse în perioada de valabilitate a poliței.

Suma asigurată se stabilește la valoarea solicitată de asigurat și agreată de societatea de asigurare, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri.

În cazul persoanelor juridice cuantumul acestei sume se determină în funcție de cifra de afaceri anuală, estimată la încheierea contractului. În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode:

metoda evaluării averii personale prezente și viitoare;

metoda evaluării averii personale prezente;

metoda determinării sentinței judecătorești maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces.

Soluționarea daunelor care decurg din răspunderea civilă depinde mai mult de lege decât de termenii contractuali ai poliței de asigurare, întrucât legile privind răspunderea civilă există separat de termenii poliței de asigurare. Contractele de asigurare de răspundere civilă îl protejează pe deținătorul de poliță împotriva consecințelor financiare ale legilor care reglementează răspunderea civilă.

În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de daune trebuie să stabilească:

acoperirea;

răspunderea;

prejudiciul suferit;

valoarea despăgubirii;

Prin asigurarea de răspundere civilă, va fi acoperit orice tip de vătămare corporală sau pagubă materială pentru care asiguratul este răspunzător, cu excepția situațiilor prezentate ca excluderi.

După stabilirea acoperirii, inspectorul de daună trebuie să evalueze răspunderea legală și mărimea pagubelor, astfel este esențial un proces de investigare în vederea răspunderii legale.

Înainte de a stabili valoarea despăgubirilor, inspectorii de daună trebuie să determine mărimea pagubelor produse, acesta bazându-se pe informațiile furnizate de experți , cu privire la mărimea daunelor produse, respectiv de medici, pentru vătămările corporale, de evaluatori, antreprenori, sau de unități de reparații pentru pagube la bunuri, sau de contabili și economiști pentru pierderile financiare.

Pentru cazurile de vătămări corporale, elementele de daună pentru care legea impune plata unei despăgubiri se referă la cheltuielile medicale deja efectuate precum și de cele estimate pentru perioada următoare; de asemenea la pierderile de venit pe perioada în care reclamantul a fost în incapacitate de muncă.

Despăgubirile pentru cheltuieli medicale și pentru pierderi de venit sunt denumite despăgubiri de ordin special. In plus față de aceste despăgubiri de ordin special, reclamanții pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. Acestea sunt practic, compensații care se acordă pentru suferința fizică și pentru consecințele producerii unui eveniment. Toate daunele de ordin special și general sunt denumite daune compensatorii.

Contractul de asigurare de răspundere civilă este format, în general, din: condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă, condițiile specifice fiecărui tip de poliță, cererea de asigurare, dovada efectuării plății primei de asigurare, polița de asigurare și alte documente semnate de asigurat și asigurător.

Tipuri de asigurări de răspundere civilă.

Asigurările de răspundere civilă cuprind o gamă diversă de acoperiri, în continuă extindere, datorită creșterii gradului de diversificare a activităților umane și datorită răspunderilor tot mai mari pe care le au față de terți atât persoanele juridice cât și persoanele fizice.

Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt:

răspunderea angajatorului;

răspunderea producătorului și a contractanților;

răspunderea pentru riscuri comerciale și industriale;

răspunderea proprietarului;

răspunderea chiriașului;

răspunderea proprietarilor de magazine;

răspunderea autorității publice;

asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri;

răspunderea unor categorii de sportivi;

răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;

răspunderea civilă auto, răspunderea bicicliștilor;

răspunderea civilă față de terți în asigurarea de aviație;

răspunderea față de terți în asigurarea maritimă;

răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere personală);

asigurarea pentru cheltuieli de judecată;

răspunderea profesională pentru contabili, avocați, arhitecți, constructori – care acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale angajaților lor, precum și pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoperă daunele provocate pacienților din aceleași motive;

asigurarea de răspundere a directorilor și funcționarilor.

Asigurarea de răspundere a angajatorului oferă protecție pentru asigurați în legătură cu pierderile, cheltuielile de stabilire a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijența angajatorului. Terța parte este angajatul sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală sau o îmbolnăvire datorită neglijenței, erorilor, defecțiunilor sau omisiunilor angajatorului. În multe țări, asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie.

Asigurarea de răspundere a producătorului este practică datorită faptului că toți cei care vând o marfă au o răspundere față de cei care o folosesc sau o consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale. În țările dezvoltate reglementările sunt puternic protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate. În Marea Britanie această răspundere există chiar dacă mărfurile se vând în altă țară, iar în Statele Unite ale Americii răspunderile se ridică la sume uriașe datorită reglementărilor stricte privind protecția consumatorilor.

Asigurarea de răspundere a directorilor este o formă de protecție specializată care acoperă răspunderea directorilor și membrilor consiliilor de administrație pentru erori și neglijență în conducerea unei companii. De asemenea, poate fi acoperită, printr-o poliță asemănătoare, și răspunderea altor categorii de personal. Asigurătorii elaborează condiții specifice fiecărui client, funcție de nevoile acestuia, pe criterii de activitate, nivel de răspundere, și altele. Polița oferă acoperire și pentru cheltuielile cu avocații pentru apărarea în proces și compensațiile financiare pe care directorul sau funcționarul ar trebui să le plătească.

Răspunderea civilă auto se referă la responsabilitatea legală legată de vătămarea corporală sau de distrugerea proprietății ca urmare a deținerii, întreținerii și folosirii unui autovehicul. Aceasta îmbracă două forme: asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie și asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai în afara teritoriului României.

Asigurarea de răspunderea civilă față de terți în asigurarea de aviație. Ca regulă generală, răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determină în funcție de legislația existenți în statul în care s-a produs accidentul sau în cel care are cea mai mare legătură cu accidentul produs, cu excepția cazului în care există tratate de colaborare internaționale care reglementează acest aspect.

Asigurarea de răspundere civilă de aviație oferă deținătorului de poliță de asigurare protecția împotriva reclamanților care au suferit vătămări corporale sau daune (respectiv vătămări sau pagube provocate: echipajului, pasagerilor, alte persoane decât pasagerii, administratori de hangare, bunuri diverse).

Asigurarea de răspunderea față de terți în asigurarea maritimă. În cadrul acestui tip de asigurare sunt cuprinse: răspunderea pentru vătămarea, îmbolnăvirea sau decesul membrilor echipajului, muncitorilor portuari, pasagerilor sau altor persoane aflate la bord, personalului care nu se află la bordul navei; răspunderea pentru avarierea altor nave, bunuri existente pe alte nave, inclusiv a încărcăturii acestora, a podurilor, docurilor, ecluzelor navigabile și a altor structuri; răspunderea civilă pentru prejudiciile produse de poluare.

Asigurarea privind răspunderea publică constă în rambursarea unor sume necesare asiguratului pentru compensarea unui terț, în calitate de public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale provocate de neglijența sa sau a angajaților săi. Astfel de răspunderi pot proveni din: dușumele alunecoase, defecte ale scărilor, lifturilor sau scărilor rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine, uși-capcană, parcuri, muzee, etc.

Asigurarea de răspundere personală este necesară datorită faptului că orice persoană fizică are obligația de a nu cauza nici un fel de vătămări corporale terților sau pagube proprietăților lor. Astfel, persoanele fizice răspund față de terți prin activitatea zilnică pe care o desfășoară și care implică o anumită răspundere (sport, plimbatul animalelor, etc.). polițele se pot încheia și pentru răspunderea familiei.

Asigurarea pentru cheltuieli de judecată. Aceasta nu este o asigurare de răspundere în adevăratul înțeles al termenului, dar este importantă deoarece este totuși legată de răspunderea față de terți. Aceasta include acțiunile duse de clienții și angajații asiguratului sau de vecinii acestuia.

Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau financiare din vina anumitor profesioniști, apărând ca o necesitate impusă de implicațiile practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube provocate din neglijență în exercitarea profesiei. În această categorie se încadrează profesiile care oferă consultanță sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi: constructorii, arhitecții, avocații, contabilii, economiștii, medicii, consultanții și în general, orice profesie sau meserie care presupune o mare răspundere. Prin activitatea desfășurată, aceste categorii de persoane pot, prin eroare, greșeală, neglijență, omisiune sau orice culpă proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terți.

ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ, PENTRU PAGUBELE PRODUSE PRIN ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE

În această asigurare sunt cuprinși toți deținătorii (persoane fizice și persoane juridice) de autovehicule, înmatriculate și folosite în România, pentru cazurile de răspundere civilă delictuală, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul țării noastre. Sunt cuprinși în asigurare și deținătorii de troleibuze și tramvaie.

De asemenea, sunt obligate să se asigure și persoanele străine, posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul țării noastre, dacă nu posedă documente internaționale de asigurare valabile pe teritoriul României, sau valabilitatea acestora a expirat.

Nu sunt cuprinse în asigurare persoanele fizice și cele juridice care dețin autovehicule cu capacitate cilindrică a motorului de până la 69 cm3. Această excepție trebuie înțeleasă în strânsă legătură cu faptul că, practica demonstrează că, accidentele de circulație produse de aceste autovehicule au o frecvență și o intensitate mult mai reduse decât cele provocate de alte tipuri de autovehicule.

Salariații, șoferi profesioniști la persoane juridice, nu sunt cuprinși în această asigurare. Ei pot contracta asigurări facultative de răspundere civilă.

Primele de asigurare sunt stabilite diferențiat, în funcție de:

felul autovehiculului;

persoane fizice sau persoane juridice;

locul înmatriculării (în țară sau în străinătate).

Persoanele care dețin autovehicule înmatriculate în România, plătesc primele de asigurare

astfel:

de la data eliberării autorizației provizorii de circulație;

de la data înmatriculării autovehiculului în circulație, pentru autovehiculele care se înmatriculează în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie;

pentru autovehiculele care erau deja înmatriculate la data de 31 decembrie, primele de asigurare se plătesc pentru întregul an următor sau fracționat, aferent perioadelor:

1 ianuarie -31 mai până la 31 decembrie;

1 iunie -31 decembrie.

În cazul neachitării la scadență a primelor prevăzute în tarif, deținătorul autovehiculului este neasigurat până în momentul achitării primei de asigurare, iar dacă este surprins în circulație, de către organele de poliție, suportă o amendă și reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului.

Pentru autovehiculele care aparțin agenților economici ce desfășoară o activitate sezonieră, în agricultură sau construcții și care nu sunt utilizate timp de cel puțin 3 luni consecutive, primele de asigurare se calculează lunar și reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuală.

Cei care dețin parcuri auto, formate din cel puțin 20 de autovehicule înmatriculate, pot negocia cu societățile de asigurări autorizate plata fracționată a primelor de asigurare.

Nivelul primelor de asigurare poate fi majorat în cursul anului prin hotărâre a Guvernului, dacă se înregistrează o rată a inflației mai mare decât cea care a fost avută în vedere la stabilirea nivelului primelor de asigurare.

Persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate, dar neasigurate sau ale căror asigurări expiră în timpul în care se află pe teritoriul României, plătesc primele de asigurare aferente perioadei în care autovehiculul neasigurat se află în România, anticipat și integral.

Asiguratul face dovada plății primelor de asigurare prin chitanță, dispoziție de plată sau alt document probator al plății.

De asemenea, dovedirea existenței asigurării se face cu tichetul de asigurare emis de asigurătorii autorizați să practice această asigurare.

Încălcarea de către persoanele fizice și juridice a obligației de asigurare, prevăzută la art. 48 și 56 din Legea nr. 136/1995 se sancționează cu amendă și cu reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării, potrivit art. 64 din Legea nr. 136/1995.

Răspunderea societății de asigurări începe:

după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit asigurătorului prima de asigurare;

din momentul plății primei de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care își îndeplinește obligațiile de plată a primei de asigurare la timp;

din momentul plății primei de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, și de data eliberării autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/ reînmatriculării autovehiculului pe numele deținătorului, pentru asiguratul care își îndeplinește complet și la timp obligațiile de plată a primei de asigurare.

Răspunderea societății de asigurări încetează la orele 24 ale ultimei zile de valabilitate a asigurării înscrise în tichetul de asigurare, pentru care s-a plătit prima de asigurare datorată sau, anterior acestei date, în momentul radierii autovehiculului ori expirării documentelor internaționale de asigurare.

În cazul în care o persoană cuprinsă în asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii este vinovată de producerea unui accident, în urma căruia este avariat autoturismul său, ea nu va primi despăgubirea. În această situație ea va fi despăgubită numai dacă avea încheiată o asigurare facultativă de avarii (autocasco). De asemenea, nu se acordă despăgubiri când autorul accidentului a rămas neidentificat sau autovehiculul este neasigurat.

Dacă la data producerii accidentului există mai multe asigurări valabile pentru același deținător de autovehicul, despăgubirea totală (suma asigurată) se suportă în părți egale de către toate societățile de asigurări. în astfel de cazuri, asiguratul este obligat să informeze societățile de asigurări despre încheierea asigurării cu fiecare dintre ele.

Societățile de asigurări acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund potrivit legii, față de terțe persoane păgubite sau afectate prin accidente de autovehicule care au loc pe teritoriul României, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească drept desdăunare și cheltuieli de judecată civilă persoanelor afectate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea sau distrugerea bunurilor.

În caz de vătămare corporală sau deces, sumele asigurate se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv.

Despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și societatea de asigurări, ori prin hotărârea organului de jurisdicție competent, pronunțată în România.

Învoiala numai între asigurat și persoana păgubită, urmată de o hotărâre judecătorească, care consfințește tranzacția acestora, nu-1 obligă pe asigurător la plată.

La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor provocate bunurilor, fără a depăși diferența dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita maximă a despăgubirilor de asigurare prevăzută de normele în vigoare.

Despăgubirile se acordă și atunci când cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. De asemenea, despăgubirile se plătesc și în situația în care persoanele păgubite nu au domiciliul, reședința sau sediul în România.

În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane, ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat.

Societatea de asigurări poate fi chemată în judecată de persoanele păgubite în cazul în care cel care a produs accidentul de autovehicul:

a rămas necunoscut;

a încetat din viață și nu există persoane care să răspundă pentru paguba produsă;

fiind străin a părăsit țara înainte de judecarea procesului.

În urma produceriii accidentului, organele de poliție încheie procesele-verbale de constatare, cu participarea celor implicați în accident și în prezența a doi martori. Acestea sunt semnate de toate persoanele care iau parte la întocmirea lor.

La stabilirea despăgubirii (sumei asigurate), în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale, acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limita maximă a despăgubirilor legale de asigurare.

Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăși cuantumul pagubei și nici diferența dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă.

Prin valoarea rămasă se înțelege valoarea acelor părți din autovehicul rămase neavariate, fără a se putea depăși 25% din valoarea autovehiculului.

Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se determină scăzându-se, din valoarea autovehiculului de aceeași marcă, uzura corespunzătoare.

Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, stabilite la prețurile practicate de unitățile de achiziție, din care se scade valoarea eventualelor deșeuri și a părților rămase neavariate.

La stabilirea despăgubirilor pentru autovehiculele distruse sau avariate se ține seama de valoarea de nou și de uzura acestora.

Valoarea de nou a autovehiculului avariat este prețul practicat de unitățile specializate, la data producerii accidentului, pentru un autovehicul nou identic sau asemănător.

Pentru autovehiculele de tipuri la care nu există prețuri stabilite sau pentru tipuri ori modele ce nu se mai fabrică, valorile de nou se stabilesc prin asimilare cu prețurile de vânzare practicate la data accidentului, ale unor autovehicule care au caracteristici tehnice similare, din producția internă sau externă (în lipsa acestor prețuri, se pot avea în vedere prețurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate), după caz, corectate cu un coeficient de similitudine cuprins între 0,75 și 1,00.

Uzura autovehiculului avariat înseamnă deteriorarea acestuia și se stabilește în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea lui de întreținere la data producerii accidentului.

Uzura se stabilește în funcție de gradul de întrebuințare (parcurs) a autovehiculului, exprimat în kilometri, precum și de vechimea în exploatare, exprimată în unități de timp (ani), diferențiată pe categorii de autovehicule clasificate după capacitatea cilindrică a motorului, în cm3, potrivit coeficienților de uzură.

Când se cunoaște data introducerii în exploatare de nou și starea sa de întreținere, justificată tehnic, pentru stabilirea uzurii autovehiculului avariat se caută în tabelul coeficienților de uzură linia orizontală, corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia și se stabilește un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întrebuințare bună și rea.

Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii pe piața locală a animalului respectiv, la data producerii riscului asigurat.

Pentru clădiri, construcții sau alte bunuri despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor în vigoare din momentul producerii riscului asigurat.

Pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate, valoarea acestora, la data producerii accidentului, se stabilește pe baza prețurilor practicate în țara în care este înmatriculat autovehiculul, ori în țara unde a fost fabricat autovehiculul în cauză. Dacă aceste prețuri nu se găsesc, se au în vedere valorile reale, potrivit cataloagelor de specialitate.

Societățile de asigurări, nu acordă despăgubiri pentru pagube produse:

dintr-un caz de forță majoră (inundație, ploaie torențială, grindină, trăsnet etc);

din culpa exclusivă a persoanei păgubite;

din culpa exclusivă a unei terțe persoane;

în cazul în care, la data accidentului deținătorul autovehiculului nu face dovada valabilității asigurării obligatorii de răspundere civilă, pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule;

pagubele situate sub limita minimă a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului;

pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;

partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare (sumelor asigurate) prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;

sumele pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, este obligat să le plătească deținătorului care i-a încredințat autovehiculul asigurat, pentru avarierea sau distrugerea acestui autovehicul;

pagubele produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deținătorul autovehiculului care a cauzat accidentul și persoanele păgubite a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă etc. cu titlu oneros sau gratuit);

pagubele produse la locul de muncă de către dispozitivele sau instalațiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje;

pagubele cauzate prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;

pagubele cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibili) cu ocazia căruia aceste produse au determinat sau au agravat producerea pagubei;

Capitolul 4. Calitatea serviciilor la S.C. GENERALI S.A.

4.1. Prezentarea generală a societății

Fondată în 1923, prima societate de asigurare „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ” (cunoscută sub denumirea prescurtată “ARO”),a fost una dintre cele mai puternice și solide companii de asigurări pe piața internă în perioada interbelică, fapt ce i-a permis să ofere un puternic avânt și sprijin capitalului autohton în formare.

Șansa constituirii unei noi societăți de asigurare și reasigurare, cu același nume și de același calibru, a apărut după anul 1989, când, în noile condiții social-economice create de trecerea la o economie de piață, legislativul a hotărât desființarea monopolului de stat deținut de Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS) din 1952 până în 1990 și crearea cadrului legislativ privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor prin apariția Legii 47/ 1991. Atunci au luat ființa trei societăți, Societatea Comercială de asigurare-reasigurare „Asigurarea Românească ”, prescurtată GENERALI, Societatea „ASTRA” S.A. și agenția „CAROM”S.A.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1279 s-a înființat societatea comercială “ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ” S.A. (GENERALI).

Societatea comercială „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ” S.A.- GENERALI se înființează ca persoană juridică de la data de 1. ianuarie. 1991, ca societate comercială pe acțiuni, reprezentând pentru piața românească de asigurări, piatra de temelie, punctul de referință al celorlalte societăți apărute ulterior.

Astfel, de-a lungul anilor GENERALI și-a asumat o remarcabilă misiune, aceea de formator al pieței asigurărilor din România. Cadrul legislativ în domeniul asigurărilor a fost îmbunătățit prin apariția în anul 1995 a Legii numărul 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și mai târziu în anul 2000 prin Legea asigurărilor numărul 32/2000.

La înființare, capitalul social inițial de 3 miliarde (lei vechi), a fost în întregime subscris și vărsat de statul român, în calitate de unic acționar.

În urma unor reevaluări de mijloace fixe, capitalul social a fost majorat în anul 1992 la 3,5 miliarde (lei vechi), în anul 1994 la 10,5 miliarde (lei vechi), ajungând la finele anului 2001 la 320,69 miliarde( lei vechi).

În această poziție de prestigiu, GENERALI este recunoscut:

de către asigurați, drept unul din cei mai importanți furnizori de produse și servicii, dedicat respectării angajamentelor și servirii exemplare a intereselor și așteptărilor clienților săi;

de către concurenți, drept o societate deschisă către conlucrare și parteneriat, pe baza principiilor concurenței loiale, respectului și integrității în afaceri;

de către angajați și parteneri, drept un loc de muncă cu perspective și o bună investiție pe termen lung.

Printr-o strategie de dezvoltare care a avut permanent în atenție clientul și nevoile sale, GENERALI s-a adaptat continuu tendințelor de dezvoltare a pieței românești a asigurărilor, reușind performanța de a ocupa, în cei peste 19 ani de existență,numai poziții de vârf în topul asigurătorilor români.

GENERALI este o societate puternică, un adevărat reper al seriozității, o societate respectată de parteneri și clienți.

Continuând tradiția unor realizări remarcabile anul 2004 a consemnat pentru S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ –GENERALI S.A. o etapă cu profunde semnificații.

În pofida unei concurențe tot mai agresive, stabilitatea financiară a societății a crescut, faptul confirmat prin ocuparea unei poziții de frunte în topul asigurătorilor care operează pe piața de profil.

GENERALI este apreciată ca fiind societatea de asigurare care dispune de:

cel mai mare capital social,

cel mai mare volum de rezerve tehnice, fonduri care garantează soliditatea companiei în privința expunerii la riscuri,

cel mai mare volum de daune plătite de pe piața românească,

cel mai mare număr de clienți,

cel mai mare număr de contracte,

cel mai mare portofoliu de forme de asigurare –peste 80 de forme de asigurare.

De asemenea GENERALI se caracterizează și prin faptul că are:

cea mai îndelungată experiență în piața asigurărilor din România și este cea mai cunoscută societate de asigurări din țară,

cel mai mare grad de notorietate, 60%, conform unui studiu al pieței asigurărilor realizat de compania G.F.K.

cel mai mare număr de unități service- circa 1500- cu care colaborează compania,

cel mai mare număr de specialiști în domeniul asigurărilor cu experiență vastă în domeniu,

cea mai extinsă rețea de unități teritoriale, în peste 200 de orașe ale țării ce include 48 de sucursale, 85 de reprezentanțe și 80 de agenții,

cea mai extinsă rețea de colaboratori, peste 10.000 de agenți de asigurare.

Compania a obținut de-a lungul timpului numeroase trofee, care evidențiază calitatea și recunoașterea profesionalismului GENERALI, cel mai recent premiu fiind pentru TRADIȚIE ȘI STABILITATE, acordat de revista „PRIMM„ în cadrul Galei Premiilor Pieței Asigurărilor – ediția 2012.

Având în vedere caracteristicile la superlativ prezentate, GENERALI are elemente suficiente pentru a face față schimbărilor generate de impactul integrării României în Uniunea Europeană.

Astfel, de peste 19 ani, GENERALI este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora siguranța și confortul de care au nevoie, definind permanent tendințele pieței locale a asigurărilor.

În conformitate cu prevederile statutare Societatea Comercială “ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ” S.C. GENERALI practică asigurări facultative de persoane, asigurări de bunuri și răspundere civilă pentru persoane fizice și agenți economici, precum și reasigurări la toate formele de asigurare care fac obiectul de activitate al societății.

Anul 2011 s-a dovedit a fi un an de schimbări majore, care au adus beneficii de imagine notabile pentru GENERALI, rămânând în istorie drept anul când compania de asigurări s-a alăturat marii familii a Grupului Lider pe piața de asigurări din Europa Centrală și de Est VIENNA INSURANCE GROUP. Acum GENERALI face parte din grupul celor 40 de companii din regiune care consolidează echipa VIG.

Cu peste 180 de ani de tradiție în business-ul siguranței, Vienna Insurance Group (VIG) dispune de o putere financiară considerabilă, care îi permite să-și mențină independența și să-și continue creșterea sustenabilă în țările Europei Centrale și de Est. În martie 2012, Bursa de valori din Viena a lansat indicele VONIX, în calculul căriua au intrat primele 29 de companii din Austria, între care și Viena Insurance Group (VIG) își aduce o contribuție importantă.

Cu sediul în Viena, grupul este activ prin filialele și holdingurile de companii de asigurări în țări precum: Albania, Bulgaria,Germania, Estonia, Georgia, Croația, Letonia, linchenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Turcia, Ungaria, Ucraina și Belarus.De asemanea, VIG are sucursale în Italia și Slovenia.

Pe piața internațională a asigurărilor Vienna Insurance Group este percepută cu următoarele atribute:

lider de piață în Europa Centrală și de Est,

peste 180 de ani de tradiție,

siguranță și securitate,

forță financiară,

potențial de creștere permanentă,

stabilitate,

know-how în distribuirea de servicii și suport de vânzări.

GENERALI este în primul rând o companie care oferă soluții viabile la nevoile și necesitățile clienților săi, adaptându-și permanent produsele și tarifele la tendințele pieței. Este unul din cele mai importantemotive pentru care GENERALI este asiguratorul preferat al românilor.

Compania GENERALI înseamnă:

lider și formator de opinie pentru piața din România,

stabilitate,

19 ani de experiență în asigurări,

siguranță financiară,

– cea mai puternică structură organizatorică și cea mai extinsă rețea teritorială,

– generator de specialiști.

Calitatea deosebită a produselor și serviciilor GENERALI a condus la acordarea de către binecunoscutul organismul de certificare Moody Internațional a certificatului standardului calității ISO 9001.

Acum compania de asigurări are un „nume de familie„ internațional, respectiv GENERALI – VIENNA INSURANCE GROUP, continuând să reprezinte brandul cu rădăcini românești, dar beneficiind de peste 180 de ani de experiență în asigurări.

MOTTO- ul companiei este următorul:

„GENERALI- VIENNA INSURANCE GROUP – PRIETENUL STATORNIC AL ROMÂNILOR„

Structura organizatorică a S.C. GENERALI Vienna Insurance Group

GENERALI este organizată pe principiul teritorialității, pe nivele ierarhice și umane, are personalitate juridică; este condusă de către Adunarea Generală a Acționarilor, care alege membrii Consiliului de Administrație (din rândurile cărora se alege comitetul de direcție) și Comisia de Cenzori. Din partea statului, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor. GENERALI are sucursale, filiale, reprezentanțe și agenții în țară și străinătate.

Grupul GENERALI VIG, s-a înființat în anul 2011 și este organizat pe principiul teritorialității pe nivele ierarhice și anume:

sediul central al societății, în municipiul București,

48 de sucursale cu sedii în reședințele de județ și în municipiul București,

85 reprezentanțe și 80 de agenții cu sediul în municipiul București și în alte localități decât cele reședință de județ.

Atribuțiile GENERALI VIENNA INSURANCE GROUP sunt stabilite în statutul propriu de organizare și funcționare elaborat în conformitate cu Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale și Legea nr. 47/1997, privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în domeniul asigurărilor și H.G. NR. 1279/1990, privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor.

Sucursalele sunt unități cu sarcini operative, cu autonomie gestionară, devin mijloace fixe, alte valori materiale și bănești și au cont în bancă.

Noua echipă managerială a GENERALI VIENNA INSURANCE GROUP a abordat anul cu ambiții sporite, fiind hotărâtă să obțină performanțe și mai înalte, în contextul asimilării tuturor standardelor occidentale.

Structura organizatorică generală, este următoarea:

Director General/ Președinte Directorat GENERALI VIG

Mag. Dr. Boris Schneider

Director Divizia Vânzări Alternative GENERALI VIG

Cătălin Stroe

Director Divizia Vânzări Directe GENERALI VIG

Werner Bolek

Manager Departament Managementul Calității, Organizare și Reglementare GENERALI VIG

Florinela Popa

Director Divizia Marketing și Relații Publice GENERALI VIG și Secretar General al Consiliului de Supraveghere

Silvia Kobermann

Manager Comunicare, Departament Comunicare

Renata Dăncescu

Manager Proiect

– Carmen Nițu

Director Executiv GENERALI VIG

Martin Haschka

Director General Adjunct GENERALI VIG

Mariana Diaconescu

Director Executiv GENERALI VIG

Daniela Meghea

Director Divizia Logistică GENERALI VIG

Daniela Stroe

Manager Departament Training Vânzări GENERALI VIG

Cristian Ion

Manager Departament Asistență Sucursale GENERALI VIG

Elena Nițu

Manager Departament Raportare Vânzări GENERALI VIG

Ovidiu Diaconița

Director Divizia Asigurări Generale GENERALI VIG

Carmen Cîrnu

Manager al Departamentului Managementul Riscurilor

Cristian Florea

Manager al Departamentului Daune Interne, Divizia Daune Asigurări Generale

Cătălin Stroe

Obiectul de activitate a S.C. GENERALI Vienna Insurance Group

Societatea Comercială Asigurarea Românească S.A. – GENERALI- este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni.

În conformitate cu prevederile statutare, obiectul de activitate al societății GENERALI cuprinde:

Practicarea asigurărilor facultative/obligatorii

Asigurări de viață:

asigurarea mixtă de viață reevalubilă –„Valută forte„,

asigurarea mixtă de viață și suplimentară de accidente

asigurarea de pensie suplimentară privată cu acumulare de capital și reevaluare –„Prospera„,

asigurarea viageră reevaluabilă –„Patern„

asigurarea familială mixtă de viață,

asigurarea mixtă de viață cu pensie pentru urmași,

asigurarea de economie și invaliditate permanentă din accident,

asigurarea managerilor pentru cazurile de accidente,

asigurarea titularilor de contracte de credit/împrumut,

asigurarea de viață a persoanelor care contractează împrumuturi în valută –„Credit plus„,

Asigurări generale

asigurarea facultativă de accidente a conducătorilor de autovehicule și a persoanelor transportate,

asigurări facultative de autovehicule,

asigurarea facultativă de avarii și furt a autovehiculelor – CASCO,

asigurarea facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României – „Carte verde„,

convenția de asigurare „ Transeuro„ pentru autovehiculele destinate transportului internațional de mărfuri sau persoane,

asigurarea facultativă de răspundere civilă delictuală pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule pe teritoriul României,

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule RCA

asigurări facultative maritime, de transport și de aviație,

asigurarea facultativă a aeronavelor,

asigurarea facultativă a navelor,

asigurarea afcultativă a navelor în construcție, reparație și în timpul călătoriilor de probă,

asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului „Cargo„,

asigurarea facultativă a numeralului pe timpul transportului,

asigurarea facultativă pentru cazurile de avarii pe timpul transportului autovehiculelor ( pe calea ferată, cu autovehicule sau prin forța proprie), cu rute definite, de la unitățile furnizoare la unitățile care le comercializează,

asigurarea facultativă a cărăușului pantru mărfurile transportate,

asigurarea de răspundere a transportului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate (CMR) din „Transeuro„.

asigurări facultative de bunuri,

asigurarea clădirilor, a altor construcții și a conținutului pentru cazurile de pagube produse de incendiu și alte calamități,

asigurarea bunurilor sau valorilor, pentru cazurile de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie,

asigurarea utilajelor și instalațiilor pentru cazurile de avarii accidentale,

asigurarea construcțiilor- montajului și a răspunderii constructorului,

asigurarea utilajelor de construcție și a altor utilaje și instalații speciale,

asigurarea geamurilor, oglinzilor și a altor bunuri casabile, pentru cazurile de spargere sau crăpare,

asigurarea echipamentelor electronice,

asigurarea facultativă complexă a gospodăriilor aparținând persoanelor fizice,

asigurări facultative de răspundere civilă

asigurarea de răspundere civilă, în baza legii, încheiată cu persoane le juridice și fizice,

asigurarea facultativă de răspundere civilă profesională a persoanelor ce exercită activități în domeniul financiar-fiscal și de evaluare,

asigurarea facultativă de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală – „Malpraxis„,

asigurarea de răspundere civilă profesională pentru: avocați, notari, administratori judiciari și lichidatori,

asigurarea de răspundere civilă profesională din serviciile publice conexe actului medical,

asigurarea de răspundere civilă a operatorilor autorizați ai arhivei electronice de garanții reale mobiliare,

asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare,

asigurarea de răspundere civilă a caselor de expediții,

asigurarea de răspundere civilă a societăților specializate în servicii de pază.

asigurări facultative de credite și garanții

asigurarea creditelor acordate de bănci persoanelor fizice,

asigurarea creditului pentru bunurile comercializate în sistem leasing – „Flex„,

asigurarea de rambursare a cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști în cazul insolvabilității sau falimentului agenșiei de turism,

asigurarea de garantare a capacității financiare a operatorilor de transport rutier,

asigurări agricole

asigurarea facultativă a culturilor agricole, a culturilor de legume, a rodului viilor și a rodului pomilor fructiferi,

asigurarea facultativă a pădurilor,

asigurarea facultativă a animalelor ( bovine, ovine și caprine, cabaline, porcine),

asigurarea facultativă a găinilor ouătoare și a puilor de carne,

asigurarea facultativă a familiilor de albine,

asigurarea facultativă a animalelor de companie.

asigurări de persoane

asigurarea de accidente,

asigurarea familială de accidente,

asigurarea călătorilor pentru cazurile de accidente – „Arotrans„,

asigurarea turiștilor pentru cazurile de accidente,

asigurarea de accidente – „Turist„,

asigurarea complexă a elevilor și studenților,

asigurarea pentru cazurile de accidente a pasagerilor,

asigurarea vânătorilor,

asigurarea suplimentată pentru cazurile de invaliditate temporară din accident,

asigurarea pentru cazurile de accidente a angajaților, contractată de persoane juridice,

asigurarea mixtă de accident a personalului de conducere,

asigurarea pentru călătorii în străinătate,

asigurarea pentru călătorii în țările vecine României – „Arosan„,

asigurarea pentru cazurile de invaliditate temporară din boală – „Aromed„.

Evoluția pieței concurențiale, accelerarea privatizării, fluctuația prețurilor și inflația galopantă au determinat conducerea societății să întreprindă an de an o serie de măsuri care au vizat cuprinderea în asigurare a unor bunuri și riscuri noi, introducerea unor noi forme de asigurare, îmbunătățirea condițiilor de asigurare, și a tarifelor practicate. Astfel, au fost lansate pe piață noi produse care au venit în întâmpinarea solicitărilor agenților economici, precum: asigurarea de răspundere profesională a avocaților, asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din serviciile publice conexe actului medical, asigurarea de răspundere civilă profesională a administratorilor judiciari și lichidatorilor, asigurarea privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turiști în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism, asigurarea creditului aferent bunurilor comercializate în sistem leasing.

Interesul GENERALI față de piața de leasing, care a cunoscut o dezvoltare accentuată și în țara noastră, s-a materializat în anul 2012 prin înființare unei companii specializate, GENERALI LEASING, al cărui obiect de activitate îl constituie leasingul financiar.

De asemenea au mai fost lansate, la cerințele pieței și alte șapte noi produse din portofoliul de asigurări: „Credit plus„- asigurarea titularilor de credit/împrumut în valută, „Arotrans„ – asigurarea facultativă a călătoriilor pentru cazurile de accidente, asigurarea pentru cazurile de incendiu și alte calamități a clădirilor, a altor construcții și a conținutului acestora, asigurarea de răspundere civilă profesională pentru medici veterinari, tehnicieni și asistenți veterinari, asigurarea clădirilor/apartamentelor, a bunurilor din acestea, precum și a răspunderii civile față de terți pentru pagube produse în clădiri/apartamente, asigurarea facultativă a peștilor și asigurarea de răspundere civilă a angajatorului față de angajați.

Practicarea reasigurării la toate categoriile de asigurări.

Programul de reasigurare al GENERALI include următoarele cedări:

Acordul de reasigurare excedent de daună (incendiu și alte calamități) pentru portofoliul asigurătorilor de bunuri (clădiri și conținut, persoane fizice și riscuri comerciale și industriale, portofoliul asigurărilor auto-casco și portofoliul asigurărilor de construcții- montaj+ reasigurări facultative cotă-parte).

Acordul de reasigurare excedent de daună pentru portofoliul de Carte Verde.

Programul de reasigurare al GENERALI a contribuit la stabilitatea financiară a societății și a sprijinit dezvoltarea portofoliului de asigurare directă, prin obținerea de cotații, termeni și condiții cât mai favorabile pentru cedarea în reasigurare a diverselor riscuri asigurate de către societate.

Programul a fost finalizat conform obiectivelor propuse, la unele contracte cunoscând îmbunătățiri. Chiar și în condițiile restrângerii capacității de reasigurare pentru unele riscuri și ale creșterii primelor de reasigurare, societatea a reușit să reducă la minim efectele acestor evoluțiiasupra programului sau de reasigurare pe anul 2004.

S.C. GENERALI S.A. a încheiat parteneriate cu unii dintre cei mai puternici reasigurători de primă importanță din lume,cu care colaborează rodnic de mai mulți ani. Astfel, în 2010 principalii reasigurători participanți la contractele de reasigurare ale GENERALI sunt: SWISS RE ( Germania ), GE Francona (Germania ), Sindicatele Lloyd`s ( Marea Britanie), New Re (Elveția), General Calogne Re Franța ), Transatlantic Re (Franța), Converium (Germania), Mapfre (Spania), Gothauer Re (Germania), Alea (Elveția), XL RE (Franța).

O realizare semnificativă o constituie dezvoltarea activității de fronting, principalii parteneri fiind Royal & Sun Alliance, Zurich și societățile de asigurare membre ale Rețelei Internaționale de Asigurări (I.N.I.).

De asemenea, GENERALI a devenit membru afiliat pentru România al celei mai prestigioase rețele de asigurare/reasigurare din lume, Internațional Network of Insurance

Practicarea altor acțiuni conexe sau utile atingerii scopului societății, inclusiv constituirea unor fundații.

Aplicând un management financiar eficient, puterea economică S.C. GENERALI S.A. s-a consolidat și prin intermediul plasamentelor financiare efectuate în condiții de siguranță și cu randamente maxime, pe baza selectării riguroase a ofertelor de pe piața românească.

Resursele financiare ale societății au fost investite în titluri de stat și depozite bancare în lei și/sau valută, în operațiuni de cumpărare și vânzare de acțiuni precum și în alte plasamente, potrivit legislației în vigoare.

Pentru dezvoltarea bazei materiale, GENERALI a realizat din resurse financiare proprii, un amplu program de investiții prin care oferă atât angajaților cât și colaboratorilor săi, condiții deosebite de lucru în servicii de înaltă calitate.

Obiectivele au fost următoarele:

au fost puse în funcțiune noi reprezentanțe în București,

au fost finalizate lucrările de montare a centralelor termice la sucursalele: Arad, Botoșani, Brăila, Gorj, Hunedoara, Iași, Cluj, Olt,

au fost începute proiectele de modernizare la sucursalele GENERALI Prahova și Constanța,

au fost alocate importante fonduri pentru dotarea cu tehnică de calcul, centrale telefonice și interfețe, sisteme de securitate și birotică modernă,

au fost efectuate lucrări de reparații la sucursalele: Satu Mare, Hunedoara, Brașov, Călărași.

De asemenea GENERALI a realizat și investiții prin care oferă atât clienților săi cât și celorlalți oaspeți, posibilități de relaxare într-un ambient cu totul special și o calitate deosebită a serviciilor.

Astfel, pe malul Mării Negre, în stațiunea Venus, GENERALI deține una dintre cele mai mari construcții de pe litoral, hotelul „CARMEN” care asigură vizitatorilor săi servicii de cazare și divertisment, de patru stele. Hotelul dispune de 99 spații de cazare, centru de conferințe, restaurant, centru de întreținere- bio, asigurând la cel mai înalt nivel o gamă întreagă de servicii. Hotelul „CARMEN”, inaugurat în anul 2002, s-a impus deja în cadrul industriei hoteliere românești, fiind distins cu „ PREMIUL SPECIAL PENTRU INVESTIȚII ÎN TURISM 2003”.

În centrul capitalei, GENERALI oferă prin Clubul ARO, centru ultramodern, servicii de cea mai înaltă calitate disunând de restaurant, bar, terasă, cofetărie, patiserie, salon de frumusețe, centru de fitness aerobic, saună și masaj. Construcția și interioarele de o eleganță deosebită fac din Clubul ARO unul dintre cele mai plăcute locuri de petrecere a timpului liber și totodată, de întâlnire a oamenilor de afaceri.

Un nou business – Sistemul de franciză GENERALI

GENERALI VIG a lansat Franciza GENERALI, un sistem de vânzare alternativă prin care partenerul are avantajul de a porni o afacere nouă foarte repede, sub un brand care și-a demonstrat calitățile și pe o formulă de afaceri acceptată la nivel internațional, evitând situația în care trebuie să pună bazele unei afaceri noi și să-și contureze propria imagine de marcă.

O afacere francizată bine condusă reprezintă „o afacere la cheie”. Beneficiind de experiența pusă la dispoziție de GENERALI, francizații din România își pot dezvolta afacerea francizată până la un nivel la care, fără ajutorul francizorului, nu ar fi ajuns.

Mai mult, GENERALI oferă francizaților o pregătire semnificativă pentru dezvoltarea afacerii, pregătire care nu este disponibilă în mod gratuit celor care vor să își înceapă propria afacere.

Beneficiarii francizei GENERALI vor fi considerați ca și puncte de subscriere GENERALI, unde persoanele fizice și juridice primesc consultanță și pot achiziționa produsele de asigurare din portofoliul GENERALI VIG. Francizatul GENERALI se va constitui ca o persoană juridică română, nou înființată, având ca obiect unic de activitate, activități auxiliare de asigurări și fonduri de pensii. Acest partener nu va acționa, în nici o formă, direct sau indirect, în concurență cu actualele sucursale GENERALI.

GENERALI VIG va pune gratuit la dispoziția partenerului francizat know-how-ul administrativ, tehnic și operațional legat de distribuția produselor de asigurare și îi va acorda ori de câte ori este necesar și acesta solicită, asistență tehnică de specialitate legată de îndeplinirea obligațiilor contractuale. Partenerul francizat GENERALI își va realiza obiectul de activitate prevăzut în contract, în locațiile convenite, exclusiv în favoarea GENERALI. Pentru a-i asigura o dezvoltare optimă în teritoriu, GENERALI va informa partenerul asupra zonelor de piață geografică pe care le consideră insuficient exploatate.

Trebuie specificat că investiția inițială revine beneficiarului francizei GENERALI și include: amenajarea locației, inclusiv plata chiriei, utilarea cu birotică, mobilier, toate conforme cu standardul GENERALI, costul licențelor originale de operare pentru echipamentele informatice utilizate.

Obiectivele strategice ale societății ar putea fi sintetizate astfel:

modernizare-calitate-eficientizare maximă. În strategia de dezvoltare a S. C. GENERALI, aceste obiective se materializează în acțiuni precise, concretizate în: diversificarea gamei de produse și servicii specifice oferite clienților actuali și potențiali în concordanță cu legislația în vigoare; orientarea cu precădere, spre segmente de piață nou apărute; aplicarea unor metode flexibile de organizare și structurare a resurselor umane în vederea creșterii competenței profesionale, a eficienței personalului și prestarea unor servicii ireproșabile asiguraților; perfecționarea produselor existente; creșterea calității serviciilor; perfecționarea managementului resurselor umane și optimizarea investițiilor de capital.

Oferirea de noi produse și servicii alături de eforturile de a consolida parteneriatul societate de asigurare- client cu scopul de a satisface într-o măsură mai mare necesitățile acestora au reprezentat unul din principalele obiective ale S.C.GENERALI VIG.

TOPUL PRODUSELOR GENERALI în anul 2013

(în funcție de primele brute subscrise) Tabel următor

Enumerăm câteva dintre cele mai solicitate servicii oferite de S.C. GENERALI VIG, în special prin Reprezentanța GENERALI VIG Lupeni, unde îmi desfășor activitatea.

Asigurarea facultativă mixtă de viață și suplimentară de accidente (tarif I A)

Poate fi încheiată cu persoane fizice la orice vârstă după ce au împlinit vârsta de 16 ani. Acoperă următoarele riscuri: decesul deținătorului poliței datorat unui accident, invaliditate permanentă, totală sau parțială, provenită din accident. Beneficiar al asigurării poate fi deținătorul poliței în urma unei invalidități permanente, totale sau parțiale, beneficiarii desemnați sau moștenitorii legali, în cazul decesului asiguratului.

Avantajele acestei asigurări:

valabilitate 24 de ore oriunde în lume,

suma asigurată nu este limitată la nivel maxim,

deținătorul poliței poate desemna orice persoană care va primi drepturile din asigurare în cazul decesului urmare a unui risc asigurat,

deținătorul poliței de asigurare are posibilitatea de a stabili perioada pentru care dorește să fie asigurat,

asigurarea include două riscuri sigurate importante și anume: risc de invaliditate permanentă totală sau parțială și risc de deces.

Beneficii ale acestei asigurări ar fi:

accesibilitate pentru orice client, datorită plajei mari de sume asigurate la care se poate încheia asigurarea,

polița oferă protecție financiară pentru deținătorul acesteia sau pentru persoanele aflate în întreținerea lui în cazul în care, urmare a unui accident, asiguratul nu mai poate produce venituri pentru familia sa,

protecție financiară pentru familia deținătorului poliței, în cazul decesului său ca urmare a unui accident,

flexibilitate în alegerea duratei contractului de asigurare,

asiguratul primește suplimentar din de șase ori suma asigurată indemnizația cuvenită pentru gradul de invaliditate permanentă sau parțială stabilit pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare privind tratarea invalidității, fără a plătii o primă suplimentară.

în caz de deces din accident al asiguratului, beneficiarul desemnat de acesta în poliță va primi de șase ori suma asigurată înscrisă în poliță.

Tarif de prime la asigurarea mixtă de viață – Tarif IA

Exemplu:

Un domn cu vârsta de 35 de ani solicită încheierea unei asigurări Tarif IA pe o perioadă de 5 ani la o sumă asigurată de 2000 lei.

Mod de calcul: (cu ajutorul tabelului nr. 5.2.)

2000 x 2,561%= 51,22 lei/lună timp de 60 de luni căt durează asigurarea.

4.2. Calitatea serviciilor în asigurare la S.C. GENERALI V.I.G.

Obiectivele calității stabilite de managementul de vârf reprezintă rezultatele ce se doresc a fi realizate și se stabilesc la nivelul:

întregii organizații, pentru îndeplinirea viziunii sale în domeniul calității,

proceselor, pentru a face posibilă realizarea obiectivelor generale,

produsului/serviciului, pentru a conduce la îndeplinirea cerințelor și așteptărilor clienților,

– departamentului (direcției/serviciului/unității), unde obiectivele se referă la componența organizatorică pentru a permite realizarea obiectivelor organizației,

personalului,unde obiectivele se referă la dezvoltarea competenței individuale.

Obiectivele calității trebuie să fie în concordanță cu politica și să fie cuantificabile, permițând măsurarea performanței pentru a se putea stabili dacă au fost realizate sau nu. Se pot stabilii două categorii de obiective: pentru menținerea performanței (controlul calității) sau pentru îmbunătățirea calității.

Obiectivele calității trebuie să fie de tip SMART:

specifice – să fie precise, relevante pentru procesul la care sunt aplicate,

măsurabile – exprimate în termani care pot fi măsurați cu tehnologia disponibilă,

adecvate – realizabile cu resurse disponibile,

realiste – în conteztul activității curente,

temporare – limitate în timp, pentru a facilita revizuirea periodică a progresului.

Standardul cere ca obiectivele să fie planificate, comunicate, urmărite și măsurate pentru a putea fi revizuite și evaluate pentru fezabilitate. Obiestivele și măsurați în tabloul de bord pentru managementul de vârf.

Obiectivele GENERALI în domeniul calității sunt obiective strategice și au în vedere:

creșterea flexibilității socoetății de asigurare în furnuzarea cu operativitate de produse și servicii în concordanță cu navoile și așteptările clienților,

construirea unui parteneriat durabil și prietenos cu clienții,

implementarea SMQ proiectat și documentat conform cerințelor.

Principalul scop al proiectării și implementării SMQ în GENERALI îl reprezintă obținerea de îmbunătățiri semnificative în calitatea poduselor și serviciilor furnizate, obținerea derezultate privind reducerea până la eliminare a costurilor non-calității, precum și a activităților interne redundante sau inutile.

Standardul cere ca politica în domeniul calității să fie corespunzătoare țelului organizației și să răspundă principiilor de management al calității.

Nevoile și dorințele clienților se vor schimba devenind tot mai complexe, iar GENERALI va trebui să introducă servicii noi sau să le îmbunătățească pe cele existente pentru satisfacerea acestor cerințe. Este important pentru orice societate de asigurări să fie conștientă de dezvoltare și ciclul de piață al produsului și serviciului și să înțeleagă cum o economie de piață poate influiența aceste aspecte.

Succesul în afaceri este dependent de asumarea riscurilor. Rolul GENERALI este să protejeze persoanele asigurate și bunurile acestora.

Marketingul direct ca formă de comunicare cu diferite categorii de public ale firmei GENERALI V.I.G.

Clienții vor dori consultanță în privința numărului tot mai mare de servicii și a celor mai bune soluții pentru obiectivele lor. Salariații GENERALI au obligația să asigure clienților cea mai bună consultanță și informații clare privind serviciile care se potrivesc cel mai bine necesităților și cerințelor lor.

GENERALI este interesată să-și atragă clienții de pe piață și să mențină o relație de colaborare pe termen lung cu aceștia. În acest sens prestarea serviciilor de consultanță în asigurări, gratuit vine să:

întărească imaginea de profesionalism a GENERALI,

să înlăture barierele psihologice sau ideile preconcepute ale clientului,

obținerea a cât mai multe informații despre client, în mod gratuit.

Servirea clientului este în prezent, punctul de plecare decisiv pentru GENERALI și este vital pentru strategia sistemului asigurărilor din România, pe măsură ce se intensifică competiția și sunt dezvoltate mai multe servicii.

Când folosim motto-ul: GENERALI V.I.G. – PRIETENUL STATORNIC AL ROMÂNILOR ne referim la asigurarea unor servicii de calitate în orice moment pentru clienții care îl solicită.

Marketingul direct este o componentă a marchetingului general și a apărut ca soluție la schimbările înregistrate la nivelul comportamentului consumatorilor, care sunt din ce în ce mai puțin fideli unei mărci anume.

Marketingul direct pune accent pe client, sau mai bine spus pe o anumită categorie de clienți care au obiceiuri de consum asemănătoare. Calea prin care se ajunge la client este comunicarea, dialogul, realizate prin sistemele interactive și prin sisteme pluri-media foarte bine puse la punct. Marketingul direct s-a consacrat prin vânzarea prin corespondență și a cunoscut o evoluție spectaculoasă atât în țările cu economii dezvoltate cât și în țările cu economii în curs de dezvoltare. Marketingul direct și-a făcut simțită prezența și pe piața românească, ea fiind adoptată în special de agenții economici, în special firme multinaționale care activează pe această piață. Fiind un concept relativ nou sau o practică mai puțin uzitată, marketingul direct constituie o provocare pentru agenții economici, în special firme multinaționale care își desfășoară activitatea în economia românească. Ca avantaje ale utilizării marketingului direct pot fi menționate: obținerea de rezultate măsurabile și grad ridicat de dispersie geografică. Sistemul de comunicare cu clientela se realizează prin tipurile de media utilizate de acest concept, printre care: mailing-ul, telefonul, televiziunea interactivă, radio, presa scrisă, etc.

În marketingul direct, principala preocupare a firmei este realizarea de contacte eficiente cu mediul extern, contacte care stau la originea fluxului de informații care tranzitează, în toate sensurile, prin întreprindere. Mijloacele prin intermediul cărora se realizează aceste contacte: mesaje poștale, mesaje TV, cupoane de răspuns, întâlniri directe, comenzi directe, etc. Latura negativă în utilizarea marketingului direct are în vedere: excesele care irită consumatorii, aspectele legate de violarea intimității persoanelor, cazurile de fraudă și înșelătorie, practicile necinstite. Acestea au ca finalitate rate de răspuns din ce în ce mai mici din partea clienților și restricții de ordin legislativ care îngrădesc tot mai mult posibilitățile de fidelezare. Pe de altă parte, companiile trebuie să dovedească o preocupare continuă în materie de etică și de relații cu publicul.

Marketingul direct s-a extins ca urmare a înlăturării (totale sau parțiale) a intermediarilor din procesul de vânzare și a dezvoltării sistemului informațional care permite crearea de baze de date tot mai complexe.

Consumatorii adoptă această modalitate de cumpărare deoarece preferă comoditatea, produsele garantate și numărul mare de oferte puse la dispoziție prin poștă, internet sau telefon.

Acțiunea de marketing trebuie realizată într-o formă optimă, deoarece poate avea efecte devastatoare asupra firmei care utilizează marketingul direct ca formă de vânzare a produselor sau serviciilor.

Oferta de fidelezare cuprinde un set clasic expediat prin poștă, compus din: – plicul imprimat cu numele și sigla companiei GENERALI,

– scrisoarea personalizată,

– prezentarea serviciului,

– model al contractului tip folosit de GENERALI pentru asigurarea oferită.

Activitatea de marketing desfășurată în cadrul unei societăți de asigurare necesită luarea în calcul a următoarelor aspecte:

asigurările necesită și generează o cerere mare de informații colaterale,

asigurările au un ciclu de viață scurt și de aceea necesită o inovare permanentă,

dezvoltarea cantitativă a ofertei de asigurare nu a fost urmată în toate cazurile și de cea calitativă, orientată spre satisfacerea nevoii de protecție a asiguratului,

piața asigurărilor este una dinamică. Aderarea la Uniunea Europeană impune alinierea legislației asigurărilor la normele specifice comunității europene, ceea ce va duce la o stabilitate a acestei piețe,

forța de vânzare necesită o pregătire temeinică în vederea interacționării cu clienții,

imaginea firmei este definitorie în vederea alegerii asigurătorului,

populația nu deține o „cultură” a asigurărilor. Este necesară conștientizarea de către populație a necesității de a beneficia de avantajele pe care le oferă asigurările în condiții de risc,

populația manifestă o preocupare crescândă pentru îmbunătățirea calității vieții și pentru menținerea sănătății. Asigurarea aduce clientului un plus de confort pe plan psihologic,

internetul va deveni principalul instrument de vânzare a asigurărilor,

se înregistrează o creștere continuă a pieței asigurărilor din perspectiva volumului primelor încasate,

economia românească este una pozitivă. După ieșirea din criză, veniturile populației vor crește, crescând astfel disponibilul financiar în vederea încheierii unei asigurări,

concurența pe piața asigurărilor este acerbă,

slaba informatizare în rândul populației rurale și nivelul de educație scăzut al acesteia constituie o piedică în dezvoltarea societăților de asigurări.

Avantaje și dezavantaje ale utilizării marketingului direct într-o campanie de fidelizare:

Avantaje: – posibilitatea creării și adaptării mesajului în funcție de eșantionul selecționat,

– un bun feed-back, realizat în sensul comunicării,

– crearea și dezvoltarea propriilor baze de date de clienți,

– cost redus al campaniei.

Dezavantaje: – nivel de informatizare redus,

– lipsa unor baze de date cuprinzătoare care să conțină informații pertinente.

Existența cazurilor de fraudă și înșelătorie, care pun serioase întrebări clientului potențial cu privire la seriozitatea ofertei.

Concluzii și propuneri.

Calitatea serviciilor înseamnă satisfacerea cerințelor clienților, exprimate dar și latente, calitatea este definită ca fiind:„ măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinește cerințele clientului”. Acest lucru înseamnă că cel care stabilește calitatea serviciilor este clientul, care atunci când așteptările sale sunt satisfăcute va aprecia produsul sau serviciul respectiv. Dar calitatea nu se referă exclusiv la un produs sau serviciu, ci la totalitatea relațiilor cu societatea care produce sau prestează serviciul.

Calitatea produselor (serviciilor) a fost in centrul atenției oamenilor începand cu aparitia primului proces de schimb, așa zisul troc, și a continuat pe parcursul dezvoltării societății omenești – de la o formațiune social-economică la alta. Că este așa o demonstrează și multitudinea existentă de definiții date calității. Piața de asigurare reprezintă un cadru în care se desfășoară operațiuni de asigurare numai pe baze contractuale. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, venind din partea pesoanelor fizice și juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări și oferta de asigurare ce vine din partea persoanelor juridice care sunt autorizate să funcționeze în domeniul asigurărilor și să desfășoare o astfel de activitate sub raport financiar. Din definiția calității rezultă că un produs sau serviciu, pentru a își îndeplini misiunea pentru care a fost creat, deci să aibă o anumită calitate, un grad de utilitate, trebuie să îndeplinească un complex de condiții tehnice, funcționale, economice, psihosenzoriale, ergonomice și ecologice. Caracterul dinamic al calității derivă din caracterul dinamic al nevoilor și utilității. Factorii care determină caracterul dinamic sunt: progresul tehnico-științific, exigențele crescânde ale consumatorilor și competitivitatea tehnică. In ceea ce priveste definitia calitatii din standardul SR EN ISSO 9000:2000, se mai face observatia ca acest termen poate fi utilizat cu adjective cum ar fi slaba, buna sau excelenta, astfel se obisnuieste utilizarea expresiei „nivel ridicat sau scazut al calitatii”. Este la fel de adevarat ca in limbajul clientilor exista expresiile „calitate slaba”, „buna” sau „excelenta”, utilizate atunci cand un produs (serviciu) il nemultumeste, mulțumeste sau îi depaseste asteptarile. Aceste evaluari cu privire la calitatea unui produs (serviciu) sunt subiective in unele cazuri, deoarece ceea ce poate fi bun (de calitate buna) pentru cineva, poate fi rau (de calitate slaba) pentru altcineva. Aceasta evaluare subiectiva depinde si de nivelul cultural al individului, de gusturile si obiceiurile acestuia. De aceea, apare nevoia de a exprima satisfactia relativa fata de produse si servicii, folosindu-se pentru aceasta termeni subiectivi, cum ar fi: calitate slaba, buna sau excelentă.

Pe piața asigurărilor se comercializează mai multe tipuri de produse sau servicii, și anume asigurări împotriva diferitelor riscuri. Însă un anumit produs(o asigurare) nu poate fi înlocuit cu alt produs(o altă asigurare). De exemplu, produsul "asigurarea automobilelor împotriva riscului de avarii" nu poate fi înlocuit cu produsul "asigurarea de răspundere civila auto"și cu atât mai puțin cu"asigurarea bunurilor gospodărești" ori cu "asigurarea de viață".

Concurența pe piața asigurărilor constă între societăți comerciale de asigurare cu același profil care "vând" același tip de produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc.Din 1991, potrivit legii, sunt zece categorii de societăți de asigurare pe care societățile de asigurări le pot practica în țara noastră și anume: de viață, de persoane, altele decât cele de viață, de autovehicule, maritime și de transport, de aviație, de incendiu și alte pagube la bunuri, de răspundere civilă, de credite și garanții, de pierderi financiare din riscuri asociate, agricole.

Transparența pieței asigurărilor, nu conștientizează avantajele ce le oferă un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată și indemnizația obtenabilă în caz de sinistru. Atunci aceste persoane văd doar cota de primă pentru bunul sau persoana ce se dorește a fi asigurată și nu sunt convinși de avantajele date de contractul de asigurare. Ei trebuie să se adreseze unui agent de vânzare, în vederea luării unei decizii, de la care obține mai multe informații.

Pentru ca o piață să fie atomizată, ea trebuie să reunească un număr mare de ofertanți și de solicitanți, astfel încât între aceștia să nu aibă loc nici o influență de o manieră sensibilă pentru funcționarea pieței. Piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere ceva și să rămână acolo atâta timp cât are interes să o facă. Piața asigurărilor nu este o piață închisă, ci una în continuă mișcare, datorită creșterii sau scăderii numărului organizațiilor de asigurare, și este supravegheată de autoritățile publice,mai precis de un organ specializat ce funcționează pe langă Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și/sau Comerțului ori pe langă altă instituție a administrației centrale de stat. În țara noastră, piața asigurărilor este supravegheată de un oficiu, care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor. Acest oficiu îndeplinea atribuțiile și drepturile ce i-au fost stabilite de Guvern cu privire la constituirea societăților comerciale de asigurări,vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările obligatorii, tarifele de prime la asigurările de viață, situația financiară a societăților de asigurare, fondul de protejare a asiguraților în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici interesele proprii și nici pe cele ale terților. Astfel, de exemplu, când se constituie o societate de asigurare, de asigurare-reasigurare ori de reasigurare, capitalul subscris trebuie să fie minim 2500RON, iar atunci când se constituie o agenție de intermediere, capitalul subscris trebuie să fie cel puțin 150RON. Iar capitalul subscris vărsat trebie să fie mai mare de 50% decât cel subscris.În concluzie, deciziile organizațiilor de asigurare sunt descentralizate, deoarece trebuie să țină cont de prevederile legale în materie și avizele organului de supraveghere. Dacă nu sunt respectate, deciziile sunt anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților comerciale, la cererea Oficiului de Supraveghere.

Asigurările își au originea în antichitate, fiind încă de atunci, o dovadă de prudență în caz de pierdere a capacității de muncă, distrugerea sau avarierea unor bunuri. În România, piața asigurărilor s-a format treptat, pe măsură ce cadrul legislativ și nivelul de dezvoltare economică au cerut existența acestei piețe. Activitatea în domeniul asigurărilor de bunuri,persoane și răspundere civilă desfășurată în țara noastră, se întinde pe o perioadă de peste 130 de ani. Din cadrul serviciilor prestate de firmele de asigurare amintim:

Asigurări de persoane, sunt o protecție a asiguratului în caz de accidente, o protecție a familiei în caz de deces dar și o investiție financiară la expirarea poliței de asigurare.

Asigurări de bunuri și clădiri, aici sunt cuprinse locuința, construcțiile anexe și bunurile asiguratului în cazuri de catastrofe, incendii, inundații sau furt.

Asigurări auto și de transport, asigură toată gama de atuvehicule pentru cazurile de accidente, distrugere și furt.

Asigurări de răspundere civilă, asigură toate pagubele pe care le putem produce unei terțe persoane fără voia noastră.

Asigurări de credite și garanții, asigură banca ce acordă creditul că în cazul decesului debitorului, societatea de asigurare va achita suma datorată de acesta.

Asigurări agricole, se încheie cu deținătorii de culturi agricole pentru toate tipurile de calamități naturale ce ar putea afecta culturile

Reasigurările sunt o protecție pe care o sociteate de asigurare o încheie cu societăți puternici din punct de vedere financiar. Până în prezent, doar 900.000 de locuințe din cele aproximativ 8 milioane din România sunt asigurate. Asta în ciuda faptului că asigurările pentru locuințe sunt printre cele mai ieftine de pe aceasta piață. Astfel, primele de asigurare practicate de companiile care vând astfel de produse se situează la nivelul de 0,05-0,1% din suma asigurată, în timp ce , de exemplu, primele se ridică la 6-8% din valoarea asigurată.

De peste 19 ani GENERALI (Asigurarea Românească) este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora siguranța și confortul de care au nevoie, definind permanent tendințele pieței locale a asigurărilor. Anul 2007 s-a dovedit a fi un an de schimbări majore, care au adus beneficii de imagine notabile pentru GENERALI, rămânând în istorie drept anul când compania de asigurări s-a alăturat marii familii a Grupului Lider pe piața de asigurări din Europa Centrală și de Est VIENNA INSURANCE GROUP. Acum GENERALI face parte din grupul celor 40 de companii din regiune ce consolidează echipa Vienna Insurance Group. Tot aici am prezentat particularitățile celor mai frecvent întâlnite asigurări practicate de GENERALI VIG Lupeni, unde îmi desfășor activitatea: Asigurarea facultativă de viață și suplimentară de accidente, tarif I A, Asigurarea de pensie cu acumulare de capital și reevaluare, PROSPERA, Asigurarea preșcolarilor, elevilor și studenților, EDUCAȚIONAL ASIG, Asigurarea pentru călătorii în străinătate, CORIS, Asigurarea clădirilor/apartamentelor, APARTAMENTUL, Asigurarea de avarii și furt auto, CASCO, Asigurarea de răspundere civilă auto, RCA, Pentru fiecare tip de asigurare în parte am prezentat condițiile generale și speciale de asigurare, particularitățile privind persoanele ce pot încheia o asigurare, când anume se plătește suma asigurată, când intră în vigoare asigurarea, care sunt riscurile acoperite prin asigurare; modul de stabilire și plată a indemnizațiilor, care sunt obligațiile și drepturile asiguratului și totodată ale asigurătorului; stabilirea datei de maturitate a poliței, începutul și încetarea răspunderii asigurătorului, ce condiții se au în vedere la plata sumei asigurate, persoanele îndreptățite la plata sumei asigurate sau costurile suplimentare ocazionate de administrarea contractului. GENERALI VIG utilizează marketingul ca formă de comunicare cu diferitele categorii de public, prezentarea noilor produse, campanii publicitare de fidelizare a clienților și nu în ultimul rând de promovare a vânzărilor prin mailing (poșta directă), marketingul telefonic, internet-ul și televiziunea. Scopul de a crește valoarea societății de asigurare și a valorii adăugate pentru client, este menținerea unei profitabilități și eficiențe ridicate.

Viziunea societății de asigurare GENERALI VIG este consolidarea poziției de lider ocupată în sistemul de asigurare românasc dar și în Europa Centrală și de Est. La capitolul planuri, ținta este aceea de a crea și consolida cultura organizațională pe principiile managementului calității, ceea ce presupune implementarea îmbunătățirii continue la nivel de individ.

Valorile de bază ale S.C.GENERALI VIG sunt:

profitul- valoare fundamentală și obiectiv fundamental al societății,

clienții- totuși salariații sunt conștienți de faptul că valoarea fundamentală este clientul și viabilitatea societății de asigurare depinde în totalitate de el,

salariații- reprezintă o valoare extrem de importantă, întrucât tot ce realizează societatea de asigurare este rezultatul muncii fiecărui angajat.Obiectivul fundamental al societății de asigurare este menținerea și asigurarea competitivității acesteia, ceea ce determină asigurarea locurilor de muncă. Conștientizarea acestei situații îi face pe salariați să se simtă mai implicați în activitatea pe care o depun, crescând astfel calitatea.

Rezultatele bune obținute au fost posibile datorită efortului comun depus de personalul socierății, capitalul uman este cel mai important activ pe care îl deține societatea, acesta dă substanță valorii brandului societății, prin calitatea prestației angajaților în fața clienților. Investițiile în oameni și în tehnologie reprezintă un demers continuu pe care îl face societatea pentru a-și consolida capacitatea de inovare și competitivitatea pe piață.

S.C.GENERALI VIG ca urmare a unei strategii clare și bine ancorate a reușit să-și consolideze locul în sistem și să obțină rezultate pe măsură, propunându-și prin actuala strategie extinderea ofertei de produse și servicii care se adresează unei baze largi și diverse de clienți.

Bibliografie.

Abrudan I.- Bazele managementului calității – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009

ALEXANDRU, F., ARMEANU, D. – Asigurari de bunuri si persoane, Bucuresti, Editura Economica, 2008

Bistriceanu D.- Sistemul asigurărilor în România – Ed. Economică, București, 2008

CIUREL V – Asigurari ; abordari teoretice, practici internationale, Ed. ALL, Bucuresti,2010

Claude THIMONIER: "Mathematiques Economiques, Statistiques, Probabilites et mathematiques financieres",Editura Economica, Bucuresti, 2011.

CONSTANTINESCU, D.A. si colectiv – Tratat de asigurari, Bucuresti, Editura Semne, 2011

Corynne JAFFEUX: “Bourse et financement des entreprises”, Edition Dalloz, 2009

Dan Anghel Constantinescu (coordonator), Managementul financiar în asigurari, Editura Economica, Bucuresti, 2010.

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Asigurari si managementul riscului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2009.

Drăgulănescu N. – Studiul calității produselor și serviciilor – Ed. AGIR, București, 2008

Drăgulănescu N., Drăgulănescu M. – Managementul calității serviciilor – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2010

Dumitreșcu R.A., Moscu R. G. – Asigurări și reasigurări, Ed. Universitară, București, 2013

Hans BUHLMANN: "Mathematical Methods in Risk Theory", Springer-Verlag Berlin Heidelberg, New York, 2011

Howard C. MAHLER, Curtis Gary DEAN: “Credibility”, Foundation of Casualty Actuarial Science (4 th Edition), 2001

http://bursaasigurarilor.ro – asigurări, știri, articole, comunicate

http://cedam.csarisc.ro –centrul de informare CEDAM

Ionică A. – Managementul calității – Ed. Focus, Petroșani, 2010

Irimie S., Ionică A., Băleanu V. – Managementul în turism și servicii – Ed. Focus, Petroșani, 2011

Jeroen SUIJIS: “Cooperative decision – making under risk”, Kluwer Academic Publishers, Boston/Dordrecht/London, 2009

Joel Bessis, Risk Management in Banking, Second Edition, John Willey & Sans Inc., New York, 2010.

Kenneth BLACK Jr., Harold SKIPPER, Jr.: “Life Insurance”, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 2008

Lavine, A., Your life insurance options, John Wiley & Sons, New York, 2009

Lăzărescu, S., Rating financiar, Editura ASE, București, 2008

Louis EECKHOUDT, Christian GOLLIER: “Les risques financiers”, Ediscience International, 2008

MIHAESCU, L. – Asigurari si reasigurari comerciale, Sibiu, Editura Continent, 2010

Negruș, M., Plăți și garanții internaționale, Editura All, București, 2011

Newton L. BOWERS, Jr., Hans U. GERBER, James C. HICMAN, Donald A. JONES, Cecil J. NESBITT: "Actuarial Mathematics", Published by the "The Society of Actuaires", 2009.

Olaru M. – Managementul calității – Ed. Economică, București, 2013

P. Booth, R. CHADBURN, D. COOPER, S. HABERMAN, D. JAMES: “Modern Actuarial Theory and Practice”, Chapman & Hall/CRC , 2008

Purcaru, I., Iulian, M., Lazăr, M., Asigurări de persoane și bunuri, Editura Economică, București, 2009

Rusu C. – Bazele managementului calității – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009

S. G. KELLISON: “The Theory of Interest (Second edition)”, Richard D. Irwin Inc., 2010

Stoica, V., Rezoluțiunea și rezilierea contractelor speciale, Editura All, București, 2010

TANASESCU, P., DOBRIN, M. – Teoria si practica asigurarilor, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Economica, 2009

Tănăsescu, P., Dobrin, M., Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2011

TANASESCU, P., DRAGOTA, M., SERBANESCU, C., LAZARESCU, S. – Asigurari moderne de bunuri si viata, Bucuresti, Editura A.S.E., 2010

Văcărel I., Bercea F. Asigurări și reasigurări – ediția a-III-a – Ed. Expert, București, 2011

VACAREL, I., BERCEA, F. – Asigurari si Reasigurari, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Expert,

Văcărel, I., Bercea, F., Asigurări și reasigurări, ediția a-II-a, editura Expert, București, 2009

Bibliografie.

Abrudan I.- Bazele managementului calității – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009

ALEXANDRU, F., ARMEANU, D. – Asigurari de bunuri si persoane, Bucuresti, Editura Economica, 2008

Bistriceanu D.- Sistemul asigurărilor în România – Ed. Economică, București, 2008

CIUREL V – Asigurari ; abordari teoretice, practici internationale, Ed. ALL, Bucuresti,2010

Claude THIMONIER: "Mathematiques Economiques, Statistiques, Probabilites et mathematiques financieres",Editura Economica, Bucuresti, 2011.

CONSTANTINESCU, D.A. si colectiv – Tratat de asigurari, Bucuresti, Editura Semne, 2011

Corynne JAFFEUX: “Bourse et financement des entreprises”, Edition Dalloz, 2009

Dan Anghel Constantinescu (coordonator), Managementul financiar în asigurari, Editura Economica, Bucuresti, 2010.

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Asigurari si managementul riscului, Editura Tehnica, Bucuresti, 2009.

Drăgulănescu N. – Studiul calității produselor și serviciilor – Ed. AGIR, București, 2008

Drăgulănescu N., Drăgulănescu M. – Managementul calității serviciilor – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2010

Dumitreșcu R.A., Moscu R. G. – Asigurări și reasigurări, Ed. Universitară, București, 2013

Hans BUHLMANN: "Mathematical Methods in Risk Theory", Springer-Verlag Berlin Heidelberg, New York, 2011

Howard C. MAHLER, Curtis Gary DEAN: “Credibility”, Foundation of Casualty Actuarial Science (4 th Edition), 2001

http://bursaasigurarilor.ro – asigurări, știri, articole, comunicate

http://cedam.csarisc.ro –centrul de informare CEDAM

Ionică A. – Managementul calității – Ed. Focus, Petroșani, 2010

Irimie S., Ionică A., Băleanu V. – Managementul în turism și servicii – Ed. Focus, Petroșani, 2011

Jeroen SUIJIS: “Cooperative decision – making under risk”, Kluwer Academic Publishers, Boston/Dordrecht/London, 2009

Joel Bessis, Risk Management in Banking, Second Edition, John Willey & Sans Inc., New York, 2010.

Kenneth BLACK Jr., Harold SKIPPER, Jr.: “Life Insurance”, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 2008

Lavine, A., Your life insurance options, John Wiley & Sons, New York, 2009

Lăzărescu, S., Rating financiar, Editura ASE, București, 2008

Louis EECKHOUDT, Christian GOLLIER: “Les risques financiers”, Ediscience International, 2008

MIHAESCU, L. – Asigurari si reasigurari comerciale, Sibiu, Editura Continent, 2010

Negruș, M., Plăți și garanții internaționale, Editura All, București, 2011

Newton L. BOWERS, Jr., Hans U. GERBER, James C. HICMAN, Donald A. JONES, Cecil J. NESBITT: "Actuarial Mathematics", Published by the "The Society of Actuaires", 2009.

Olaru M. – Managementul calității – Ed. Economică, București, 2013

P. Booth, R. CHADBURN, D. COOPER, S. HABERMAN, D. JAMES: “Modern Actuarial Theory and Practice”, Chapman & Hall/CRC , 2008

Purcaru, I., Iulian, M., Lazăr, M., Asigurări de persoane și bunuri, Editura Economică, București, 2009

Rusu C. – Bazele managementului calității – Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009

S. G. KELLISON: “The Theory of Interest (Second edition)”, Richard D. Irwin Inc., 2010

Stoica, V., Rezoluțiunea și rezilierea contractelor speciale, Editura All, București, 2010

TANASESCU, P., DOBRIN, M. – Teoria si practica asigurarilor, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Economica, 2009

Tănăsescu, P., Dobrin, M., Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2011

TANASESCU, P., DRAGOTA, M., SERBANESCU, C., LAZARESCU, S. – Asigurari moderne de bunuri si viata, Bucuresti, Editura A.S.E., 2010

Văcărel I., Bercea F. Asigurări și reasigurări – ediția a-III-a – Ed. Expert, București, 2011

VACAREL, I., BERCEA, F. – Asigurari si Reasigurari, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Expert,

Văcărel, I., Bercea, F., Asigurări și reasigurări, ediția a-II-a, editura Expert, București, 2009